ci
CI conj. 1. (Adversativ; după o negație sau o propoziție negativă) (Ba) dimpotrivă. Nu avea băieți, ci numai fete. 2. (Adversativ; înv. și pop.; după o propoziție afirmativă căreia i se opune o afirmație contrară sau restrictivă). Cu toate acestea; totuși. ♦ (După o propoziție ipotetică sau condițională) Dar, însă. 3. (Adversativ; reg.; adesea împreună cu un imperativ; arată nerăbdarea) Dar... 4. (Consecutiv; rar) Prin urmare, deci. – Din ce. DOOM
ci conjcț.
ciaclă
CIÁCLĂ, ciacle, s. f. (Reg.) Patină1. – Magh. csáklya.
ciacona
CIACÓNĂ, ciacone, s. f. Vechi dans de origine spaniolă, cu o mișcare lentă; melodie după care se execută acest dans. – Din it. ciaccona. DOOM
ciacónă (cia-) s. f., g.-d. art. ciacónei; pl. ciacóne
ciacone
CIACÓNĂ, ciacone, s. f. Vechi dans de origine spaniolă, cu o mișcare lentă; melodie după care se execută acest dans. – Din it. ciaccona. DOOM
ciacónă (cia-) s. f., g.-d. art. ciacónei; pl. ciacóne
ciaconei
CIACÓNĂ, ciacone, s. f. Vechi dans de origine spaniolă, cu o mișcare lentă; melodie după care se execută acest dans. – Din it. ciaccona. DOOM
ciacónă (cia-) s. f., g.-d. art. ciacónei; pl. ciacóne
ciaconele
CIACÓNĂ, ciacone, s. f. Vechi dans de origine spaniolă, cu o mișcare lentă; melodie după care se execută acest dans. – Din it. ciaccona. DOOM
ciacónă (cia-) s. f., g.-d. art. ciacónei; pl. ciacóne
ciaconelor
CIACÓNĂ, ciacone, s. f. Vechi dans de origine spaniolă, cu o mișcare lentă; melodie după care se execută acest dans. – Din it. ciaccona. DOOM
ciacónă (cia-) s. f., g.-d. art. ciacónei; pl. ciacóne
ciacâie
ciacâie, ciacâi s. f. (țig.) cuțit.
ciacău
ciacắu (-uri), s. n. – (Trans.) Șapcă militară, chipiu. – Var. ceacău. Germ. Shako, prin intermediul mag. cśakó (DAR), cf. fr. shako.
cian
CIAN- v. ciano-.
cian
CIÁN s. n. Gaz incolor, otrăvitor, cu miros de migdale amare; cianogen. [Pr.: ci-an] – Din fr. cyan. Cf. germ. Z y a n. DOOM
cián s. n.
cianamida
CIANAMÍDĂ, cianamide, s. f. Substanță chimică cristalină, din care se obține melamina. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanamide. DOOM
!cianamídă (ci-a-na-/-an-a-) s. f., g.-d. art. cianamídei; pl. cianamíde
cianamide
CIANAMÍDĂ, cianamide, s. f. Substanță chimică cristalină, din care se obține melamina. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanamide. DOOM
!cianamídă (ci-a-na-/-an-a-) s. f., g.-d. art. cianamídei; pl. cianamíde
cianamidei
CIANAMÍDĂ, cianamide, s. f. Substanță chimică cristalină, din care se obține melamina. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanamide. DOOM
!cianamídă (ci-a-na-/-an-a-) s. f., g.-d. art. cianamídei; pl. cianamíde
cianamidele
CIANAMÍDĂ, cianamide, s. f. Substanță chimică cristalină, din care se obține melamina. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanamide. DOOM
!cianamídă (ci-a-na-/-an-a-) s. f., g.-d. art. cianamídei; pl. cianamíde
cianamidelor
CIANAMÍDĂ, cianamide, s. f. Substanță chimică cristalină, din care se obține melamina. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanamide. DOOM
!cianamídă (ci-a-na-/-an-a-) s. f., g.-d. art. cianamídei; pl. cianamíde
cianat
CIANÁT, cianați, s. m. (Chim.) Derivat al acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanate.
cianatul
CIANÁT, cianați, s. m. (Chim.) Derivat al acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanate.
cianatului
CIANÁT, cianați, s. m. (Chim.) Derivat al acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanate.
cianați
CIANÁT, cianați, s. m. (Chim.) Derivat al acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanate.
cianații
CIANÁT, cianați, s. m. (Chim.) Derivat al acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanate.
cianaților
CIANÁT, cianați, s. m. (Chim.) Derivat al acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanate.
cianhidric
CIANHÍDRIC adj. (În sintagma) Acid cianhidric = lichid incolor, volatil, foarte toxic, cu miros de migdale amare; acid prusic. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrique. DOOM
cianhídric (ci-an-hi-dric) adj. m.
cianhidricul
CIANHÍDRIC adj. (În sintagma) Acid cianhidric = lichid incolor, volatil, foarte toxic, cu miros de migdale amare; acid prusic. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrique. DOOM
cianhídric (ci-an-hi-dric) adj. m.
cianhidricului
CIANHÍDRIC adj. (În sintagma) Acid cianhidric = lichid incolor, volatil, foarte toxic, cu miros de migdale amare; acid prusic. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrique. DOOM
cianhídric (ci-an-hi-dric) adj. m.
cianhidrina
CIANHIDRÍNĂ, cianhidrine, s. f. Compus organic care conține în moleculă un hidroxil și un nitril, folosit la obținerea aminoacizilor și a unor materiale plastice. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrine. DOOM
cianhidrínă (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrínei; pl. cianhidríne
cianhidrine
CIANHIDRÍNĂ, cianhidrine, s. f. Compus organic care conține în moleculă un hidroxil și un nitril, folosit la obținerea aminoacizilor și a unor materiale plastice. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrine. DOOM
cianhidrínă (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrínei; pl. cianhidríne
cianhidrinei
CIANHIDRÍNĂ, cianhidrine, s. f. Compus organic care conține în moleculă un hidroxil și un nitril, folosit la obținerea aminoacizilor și a unor materiale plastice. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrine. DOOM
cianhidrínă (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrínei; pl. cianhidríne
cianhidrinele
CIANHIDRÍNĂ, cianhidrine, s. f. Compus organic care conține în moleculă un hidroxil și un nitril, folosit la obținerea aminoacizilor și a unor materiale plastice. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrine. DOOM
cianhidrínă (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrínei; pl. cianhidríne
cianhidrinelor
CIANHIDRÍNĂ, cianhidrine, s. f. Compus organic care conține în moleculă un hidroxil și un nitril, folosit la obținerea aminoacizilor și a unor materiale plastice. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrine. DOOM
cianhidrínă (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrínei; pl. cianhidríne
cianhidrizare
CIANHIDRIZÁRE s. f. Tratare cu acid cianhidric a răsadurilor sau a puieților pentru a combate paraziții. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrisation. DOOM
cianhidrizáre (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrizắrii
cianhidrizarea
CIANHIDRIZÁRE s. f. Tratare cu acid cianhidric a răsadurilor sau a puieților pentru a combate paraziții. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrisation. DOOM
cianhidrizáre (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrizắrii
cianhidrizări
CIANHIDRIZÁRE s. f. Tratare cu acid cianhidric a răsadurilor sau a puieților pentru a combate paraziții. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrisation. DOOM
cianhidrizáre (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrizắrii
cianhidrizării
CIANHIDRIZÁRE s. f. Tratare cu acid cianhidric a răsadurilor sau a puieților pentru a combate paraziții. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrisation. DOOM
cianhidrizáre (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrizắrii
cianhidrizările
CIANHIDRIZÁRE s. f. Tratare cu acid cianhidric a răsadurilor sau a puieților pentru a combate paraziții. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrisation. DOOM
cianhidrizáre (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrizắrii
cianhidrizărilor
CIANHIDRIZÁRE s. f. Tratare cu acid cianhidric a răsadurilor sau a puieților pentru a combate paraziții. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrisation. DOOM
cianhidrizáre (ci-an-hi-dri-) s. f., g.-d. art. cianhidrizắrii
cianina
CIANÍNĂ s. f. (Fot.) Colorant folosit ca sensibilizator fotografic pentru radiațiile infraroșii. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanine.
cianine
CIANÍNĂ s. f. (Fot.) Colorant folosit ca sensibilizator fotografic pentru radiațiile infraroșii. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanine.
cianinei
CIANÍNĂ s. f. (Fot.) Colorant folosit ca sensibilizator fotografic pentru radiațiile infraroșii. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanine.
cianizare
CIANIZÁRE s. f. Tratament termochimic prin care se introduce carbon și azot la suprafața unei piese din oțel, pentru a se obține un strat superficial dur. (Pr.: ci-a-] – După fr. cyanisation. DOOM
cianizáre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianizắrii
cianizarea
CIANIZÁRE s. f. Tratament termochimic prin care se introduce carbon și azot la suprafața unei piese din oțel, pentru a se obține un strat superficial dur. (Pr.: ci-a-] – După fr. cyanisation. DOOM
cianizáre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianizắrii
cianizări
CIANIZÁRE s. f. Tratament termochimic prin care se introduce carbon și azot la suprafața unei piese din oțel, pentru a se obține un strat superficial dur. (Pr.: ci-a-] – După fr. cyanisation. DOOM
cianizáre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianizắrii
cianizării
CIANIZÁRE s. f. Tratament termochimic prin care se introduce carbon și azot la suprafața unei piese din oțel, pentru a se obține un strat superficial dur. (Pr.: ci-a-] – După fr. cyanisation. DOOM
cianizáre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianizắrii
cianizările
CIANIZÁRE s. f. Tratament termochimic prin care se introduce carbon și azot la suprafața unei piese din oțel, pentru a se obține un strat superficial dur. (Pr.: ci-a-] – După fr. cyanisation. DOOM
cianizáre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianizắrii
cianizărilor
CIANIZÁRE s. f. Tratament termochimic prin care se introduce carbon și azot la suprafața unei piese din oțel, pentru a se obține un strat superficial dur. (Pr.: ci-a-] – După fr. cyanisation. DOOM
cianizáre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianizắrii
ciano
CIANO- Element de compunere savantă cu semnificația „albastru”. [Pron. ci-a-, var. cian-. / < fr. cyan(o)-, cf. gr. kyanos].
cianoficee
CIANOFICÉE, cianoficee, s. f. (La pl.) Clasă de alge albastre, microscopice; (și la sg.) algă din această clasă. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanophycée. DOOM
cianoficée (ci-a-) s. f., art. cianoficéea, g.-d. art. cianoficéei; pl. cianoficée
cianoficeea
CIANOFICÉE, cianoficee, s. f. (La pl.) Clasă de alge albastre, microscopice; (și la sg.) algă din această clasă. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanophycée. DOOM
cianoficée (ci-a-) s. f., art. cianoficéea, g.-d. art. cianoficéei; pl. cianoficée
cianoficeei
CIANOFICÉE, cianoficee, s. f. (La pl.) Clasă de alge albastre, microscopice; (și la sg.) algă din această clasă. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanophycée. DOOM
cianoficée (ci-a-) s. f., art. cianoficéea, g.-d. art. cianoficéei; pl. cianoficée
cianoficeele
CIANOFICÉE, cianoficee, s. f. (La pl.) Clasă de alge albastre, microscopice; (și la sg.) algă din această clasă. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanophycée. DOOM
cianoficée (ci-a-) s. f., art. cianoficéea, g.-d. art. cianoficéei; pl. cianoficée
cianoficeelor
CIANOFICÉE, cianoficee, s. f. (La pl.) Clasă de alge albastre, microscopice; (și la sg.) algă din această clasă. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanophycée. DOOM
cianoficée (ci-a-) s. f., art. cianoficéea, g.-d. art. cianoficéei; pl. cianoficée
cianofil
CIANOFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru coloranți albaștri sau verzi. [Pron. ci-a-. / cf. gr. kyanos – albastru, philein – a iubi].
cianogen
CIANOGÉN s. n. (Chim.) Cian. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanogène. DOOM
cianogén (ci-a-) s. n.
cianogenul
CIANOGÉN s. n. (Chim.) Cian. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanogène. DOOM
cianogén (ci-a-) s. n.
cianogenului
CIANOGÉN s. n. (Chim.) Cian. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanogène. DOOM
cianogén (ci-a-) s. n.
cianopsia
CIANOPSÍE, cianopsii, s. f. (Med.) Perturbare a vederii manifestată prin perceperea obiectelor în culoarea albastră. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanopsie.
cianopsie
CIANOPSÍE, cianopsii, s. f. (Med.) Perturbare a vederii manifestată prin perceperea obiectelor în culoarea albastră. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanopsie.
cianopsiei
CIANOPSÍE, cianopsii, s. f. (Med.) Perturbare a vederii manifestată prin perceperea obiectelor în culoarea albastră. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanopsie.
cianopsii
CIANOPSÍE, cianopsii, s. f. (Med.) Perturbare a vederii manifestată prin perceperea obiectelor în culoarea albastră. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanopsie.
cianopsiile
CIANOPSÍE, cianopsii, s. f. (Med.) Perturbare a vederii manifestată prin perceperea obiectelor în culoarea albastră. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanopsie.
cianopsiilor
CIANOPSÍE, cianopsii, s. f. (Med.) Perturbare a vederii manifestată prin perceperea obiectelor în culoarea albastră. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanopsie.
cianotic
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianotica
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianotice
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianoticei
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianoticele
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianoticelor
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianotici
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianoticii
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianoticilor
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianoticul
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianoticului
CIANÓTIC, -Ă, cianotici, -ce, adj. (Despre mucoase, piele) De culoare albastră-vineție; p. ext. (Despre oameni) predispus la cianoză; care prezintă cianoză. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanotique. DOOM
cianótic (ci-a-) adj. m., pl. cianótici; f. cianótică, pl. cianótice
cianotipia
CIANOTIPÍE, cianotipii, s. f. Procedeu de reproducere prin copiere fotografică, utilizat în special pentru desenele tehnice al căror original a fost executat pe hârtie de calc, obținându-se o imagine negativă pe un fond albastru închis cu linii albe. [Pr.: ci-a-] – Din germ. Zianotypie. DOOM
cianotipíe (ci-a-) s. f., art. cianotipía, g.-d. cianotipíi, art. cianotipíei
cianotipie
CIANOTIPÍE, cianotipii, s. f. Procedeu de reproducere prin copiere fotografică, utilizat în special pentru desenele tehnice al căror original a fost executat pe hârtie de calc, obținându-se o imagine negativă pe un fond albastru închis cu linii albe. [Pr.: ci-a-] – Din germ. Zianotypie. DOOM
cianotipíe (ci-a-) s. f., art. cianotipía, g.-d. cianotipíi, art. cianotipíei
cianotipiei
CIANOTIPÍE, cianotipii, s. f. Procedeu de reproducere prin copiere fotografică, utilizat în special pentru desenele tehnice al căror original a fost executat pe hârtie de calc, obținându-se o imagine negativă pe un fond albastru închis cu linii albe. [Pr.: ci-a-] – Din germ. Zianotypie. DOOM
cianotipíe (ci-a-) s. f., art. cianotipía, g.-d. cianotipíi, art. cianotipíei
cianotipii
CIANOTIPÍE, cianotipii, s. f. Procedeu de reproducere prin copiere fotografică, utilizat în special pentru desenele tehnice al căror original a fost executat pe hârtie de calc, obținându-se o imagine negativă pe un fond albastru închis cu linii albe. [Pr.: ci-a-] – Din germ. Zianotypie. DOOM
cianotipíe (ci-a-) s. f., art. cianotipía, g.-d. cianotipíi, art. cianotipíei
cianotipiile
CIANOTIPÍE, cianotipii, s. f. Procedeu de reproducere prin copiere fotografică, utilizat în special pentru desenele tehnice al căror original a fost executat pe hârtie de calc, obținându-se o imagine negativă pe un fond albastru închis cu linii albe. [Pr.: ci-a-] – Din germ. Zianotypie. DOOM
cianotipíe (ci-a-) s. f., art. cianotipía, g.-d. cianotipíi, art. cianotipíei
cianotipiilor
CIANOTIPÍE, cianotipii, s. f. Procedeu de reproducere prin copiere fotografică, utilizat în special pentru desenele tehnice al căror original a fost executat pe hârtie de calc, obținându-se o imagine negativă pe un fond albastru închis cu linii albe. [Pr.: ci-a-] – Din germ. Zianotypie. DOOM
cianotipíe (ci-a-) s. f., art. cianotipía, g.-d. cianotipíi, art. cianotipíei
cianoza
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozai
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozam
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozare
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozară
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozarăm
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozarăți
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozase
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozasem
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozaseră
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozaserăm
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozaserăți
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozaseși
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozaseți
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozat
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozat
CIANOZÁT, -Ă, cianozați, -te, adj. Care a devenit de culoare albastră-vineție; p. ext. cianotic. [Pr.: ci-a-] – V. cianoza.
cianozau
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozași
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozați
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozează
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozez
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozeze
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozezi
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozând
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianozînd
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser. DOOM
cianozá (a ~) (ci-a-) vb., ind. prez. 3 cianozeáză
cianoză
CIANÓZĂ s. f. (Med.) Colorație albastră-vineție a pielii și a mucoaselor din cauza unei insuficiente oxigenări a sângelui. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanose. DOOM
cianóză (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianózei
cianul
CIÁN s. n. Gaz incolor, otrăvitor, cu miros de migdale amare; cianogen. [Pr.: ci-an] – Din fr. cyan. Cf. germ. Z y a n. DOOM
cián s. n.
cianului
CIÁN s. n. Gaz incolor, otrăvitor, cu miros de migdale amare; cianogen. [Pr.: ci-an] – Din fr. cyan. Cf. germ. Z y a n. DOOM
cián s. n.
cianura
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianura
CIANÚRĂ, cianuri, s. f. Sare a acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanure. DOOM
cianúră (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianúrii; pl. cianúri
cianurai
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianuram
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurare
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurare
CIANURÁRE, cianurări, s. f. Operație industrială de extragere a metalelor nobile din minereuri sărace cu ajutorul unei soluții de cianură de sodiu. [Pr.: ci-a-] – După fr. cyanuration. DOOM
cianuráre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianurắrii; pl. cianurắri
cianurarea
CIANURÁRE, cianurări, s. f. Operație industrială de extragere a metalelor nobile din minereuri sărace cu ajutorul unei soluții de cianură de sodiu. [Pr.: ci-a-] – După fr. cyanuration. DOOM
cianuráre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianurắrii; pl. cianurắri
cianurară
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurarăm
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurarăți
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurase
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurasem
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianuraseră
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianuraserăm
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianuraserăți
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianuraseși
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianuraseți
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurat
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurat
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurau
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurași
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurați
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurează
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurez
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianureze
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurezi
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianuri
CIANÚRĂ, cianuri, s. f. Sare a acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanure. DOOM
cianúră (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianúrii; pl. cianúri
cianurii
CIANÚRĂ, cianuri, s. f. Sare a acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanure. DOOM
cianúră (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianúrii; pl. cianúri
cianurile
CIANÚRĂ, cianuri, s. f. Sare a acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanure. DOOM
cianúră (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianúrii; pl. cianúri
cianurilor
CIANÚRĂ, cianuri, s. f. Sare a acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanure. DOOM
cianúră (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianúrii; pl. cianúri
cianurând
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurînd
CIANURÁ, cianurez, vb. I. Tranz. A supune minereurile operației de cianurare. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanurer.
cianurări
CIANURÁRE, cianurări, s. f. Operație industrială de extragere a metalelor nobile din minereuri sărace cu ajutorul unei soluții de cianură de sodiu. [Pr.: ci-a-] – După fr. cyanuration. DOOM
cianuráre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianurắrii; pl. cianurắri
cianurării
CIANURÁRE, cianurări, s. f. Operație industrială de extragere a metalelor nobile din minereuri sărace cu ajutorul unei soluții de cianură de sodiu. [Pr.: ci-a-] – După fr. cyanuration. DOOM
cianuráre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianurắrii; pl. cianurắri
cianurările
CIANURÁRE, cianurări, s. f. Operație industrială de extragere a metalelor nobile din minereuri sărace cu ajutorul unei soluții de cianură de sodiu. [Pr.: ci-a-] – După fr. cyanuration. DOOM
cianuráre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianurắrii; pl. cianurắri
cianurărilor
CIANURÁRE, cianurări, s. f. Operație industrială de extragere a metalelor nobile din minereuri sărace cu ajutorul unei soluții de cianură de sodiu. [Pr.: ci-a-] – După fr. cyanuration. DOOM
cianuráre (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianurắrii; pl. cianurắri
ciao
CIAO interj. (Fam.) Termen de salut. [Pr.: čaŭ] – Cuv. it. DOOM
*ciao (it.) (fam.) [pron. cav] interj.
ciații
CIÁȚIU, ciații, s. n. (Bot.) Inflorescență reprezentând o grupare de mai multe flori bărbătești fără înveliș, cu o singură floare femeiască. [Pr.: ci-a-] – Din lat. ciatium.
ciațiile
CIÁȚIU, ciații, s. n. (Bot.) Inflorescență reprezentând o grupare de mai multe flori bărbătești fără înveliș, cu o singură floare femeiască. [Pr.: ci-a-] – Din lat. ciatium.
ciațiilor
CIÁȚIU, ciații, s. n. (Bot.) Inflorescență reprezentând o grupare de mai multe flori bărbătești fără înveliș, cu o singură floare femeiască. [Pr.: ci-a-] – Din lat. ciatium.
ciațiu
CIÁȚIU, ciații, s. n. (Bot.) Inflorescență reprezentând o grupare de mai multe flori bărbătești fără înveliș, cu o singură floare femeiască. [Pr.: ci-a-] – Din lat. ciatium.
ciațiul
CIÁȚIU, ciații, s. n. (Bot.) Inflorescență reprezentând o grupare de mai multe flori bărbătești fără înveliș, cu o singură floare femeiască. [Pr.: ci-a-] – Din lat. ciatium.
ciațiului
CIÁȚIU, ciații, s. n. (Bot.) Inflorescență reprezentând o grupare de mai multe flori bărbătești fără înveliș, cu o singură floare femeiască. [Pr.: ci-a-] – Din lat. ciatium.
cib
cib s. n. – Hrană pentru păsări. Lat. cibus (sec. XIX). Latinism artificial, care nu pare să se fi folosit, și pe care Șeineanu, Semasiol, 182, l-a considerat cuvînt popular.
cibele
Cibele = Cybele.
cibernetic
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
cibernetica
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
cibernetica
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétică s. f., g.-d. art. cibernéticii
cibernetice
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
ciberneticei
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
ciberneticele
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
ciberneticelor
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
cibernetici
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
cibernetici
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétică s. f., g.-d. art. cibernéticii
cibernetician
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticiana
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticianul
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticianului
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticiene
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticienei
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticienele
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticienelor
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticieni
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticienii
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticienilor
CIBERNETICIÁN, -Ă, ciberneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în cibernetică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cybernéticien. DOOM
ciberneticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. ciberneticiénei (-ci-e-); pl. ciberneticiéne
ciberneticii
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
ciberneticii
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétică s. f., g.-d. art. cibernéticii
ciberneticilor
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
ciberneticul
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
ciberneticului
CIBERNÉTIC, -Ă, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care aparține ciberneticii (1), privitor la cibernetică. – Din fr. cybernétique. DOOM
cibernétic adj. m., pl. cibernétici; f. cibernétică, pl. cibernétice
cibernetiza
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizai
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizam
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizare
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizare
CIBERNETIZÁRE, cibernetizări, s. f. Acțiunea de a cibernetiza și rezultatul ei. – V. cibernetiza.
cibernetizarea
CIBERNETIZÁRE, cibernetizări, s. f. Acțiunea de a cibernetiza și rezultatul ei. – V. cibernetiza.
cibernetizară
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizarăm
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizarăți
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizase
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizasem
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizaseră
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizaserăm
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizaserăți
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizaseși
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizaseți
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizat
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizat
CIBERNETIZÁT, -Ă, cibernetizați, -te, adj. Care a fost dotat cu echipament cibernetic. – V. cibernetiza.
cibernetizau
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizași
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizați
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizează
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizez
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizeze
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizezi
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizând
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizînd
CIBERNETIZÁ, cibernetizez, vb. I. Tranz. A dota cu echipament cibernetic. – Din fr. cybernétiser.
cibernetizări
CIBERNETIZÁRE, cibernetizări, s. f. Acțiunea de a cibernetiza și rezultatul ei. – V. cibernetiza.
cibernetizării
CIBERNETIZÁRE, cibernetizări, s. f. Acțiunea de a cibernetiza și rezultatul ei. – V. cibernetiza.
cibernetizările
CIBERNETIZÁRE, cibernetizări, s. f. Acțiunea de a cibernetiza și rezultatul ei. – V. cibernetiza.
cibernetizărilor
CIBERNETIZÁRE, cibernetizări, s. f. Acțiunea de a cibernetiza și rezultatul ei. – V. cibernetiza.
ciboriu
CIBÓRIU s.n. Baldachin susținut de coloane, care acoperea altarul bazilicilor creștine. ♦ Vas, având forma unei cupe din fruct de nufăr, care servește în bisericile catolice pentru păstrarea rezervei euharistice după slujbă. [Pron. -riu, pl. -rii, var. ciborium. / < lat., fr. ciborium].
cicada
CICÁDĂ, cicade, s. f. Nume dat unor insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare terminat printr-o proeminență ascuțită. – Din lat. Cicada, denumirea științifică a insectei. DOOM
cicádă s. f., g.-d. art. cicádei; pl. cicáde
cicade
CICÁDĂ, cicade, s. f. Nume dat unor insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare terminat printr-o proeminență ascuțită. – Din lat. Cicada, denumirea științifică a insectei. DOOM
cicádă s. f., g.-d. art. cicádei; pl. cicáde
cicadee
CICADÉE, cicadee, s. f. (La pl.) Familie de plante gimnosperme, cu tulpina fără nervuri și cu frunze foarte mari; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cycadée. DOOM
cicadée s. f., art. cicadéea, g.-d. art. cicadéei; pl. cicadée
cicadeea
CICADÉE, cicadee, s. f. (La pl.) Familie de plante gimnosperme, cu tulpina fără nervuri și cu frunze foarte mari; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cycadée. DOOM
cicadée s. f., art. cicadéea, g.-d. art. cicadéei; pl. cicadée
cicadeei
CICADÉE, cicadee, s. f. (La pl.) Familie de plante gimnosperme, cu tulpina fără nervuri și cu frunze foarte mari; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cycadée. DOOM
cicadée s. f., art. cicadéea, g.-d. art. cicadéei; pl. cicadée
cicadeele
CICADÉE, cicadee, s. f. (La pl.) Familie de plante gimnosperme, cu tulpina fără nervuri și cu frunze foarte mari; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cycadée. DOOM
cicadée s. f., art. cicadéea, g.-d. art. cicadéei; pl. cicadée
cicadeelor
CICADÉE, cicadee, s. f. (La pl.) Familie de plante gimnosperme, cu tulpina fără nervuri și cu frunze foarte mari; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cycadée. DOOM
cicadée s. f., art. cicadéea, g.-d. art. cicadéei; pl. cicadée
cicadei
CICÁDĂ, cicade, s. f. Nume dat unor insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare terminat printr-o proeminență ascuțită. – Din lat. Cicada, denumirea științifică a insectei. DOOM
cicádă s. f., g.-d. art. cicádei; pl. cicáde
cicadele
CICÁDĂ, cicade, s. f. Nume dat unor insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare terminat printr-o proeminență ascuțită. – Din lat. Cicada, denumirea științifică a insectei. DOOM
cicádă s. f., g.-d. art. cicádei; pl. cicáde
cicadelor
CICÁDĂ, cicade, s. f. Nume dat unor insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare terminat printr-o proeminență ascuțită. – Din lat. Cicada, denumirea științifică a insectei. DOOM
cicádă s. f., g.-d. art. cicádei; pl. cicáde
cicala
CICÁLĂ, cicale, s. f. (Rar) Persoană cicălitoare. Din fire Văd bine că ai gîndid ca să mă scoți acum... Cumetre îndestule te-așteaptă însă-n drum... Cu dînsele la ceartă, apucă-te, cicală, Sau nu mai scapi de mine! MACEDONSKI, O. II 163.
cicale
CICÁLĂ, cicale, s. f. (Rar) Persoană cicălitoare. Din fire Văd bine că ai gîndid ca să mă scoți acum... Cumetre îndestule te-așteaptă însă-n drum... Cu dînsele la ceartă, apucă-te, cicală, Sau nu mai scapi de mine! MACEDONSKI, O. II 163.
cicalei
CICÁLĂ, cicale, s. f. (Rar) Persoană cicălitoare. Din fire Văd bine că ai gîndid ca să mă scoți acum... Cumetre îndestule te-așteaptă însă-n drum... Cu dînsele la ceartă, apucă-te, cicală, Sau nu mai scapi de mine! MACEDONSKI, O. II 163.
cicalele
CICÁLĂ, cicale, s. f. (Rar) Persoană cicălitoare. Din fire Văd bine că ai gîndid ca să mă scoți acum... Cumetre îndestule te-așteaptă însă-n drum... Cu dînsele la ceartă, apucă-te, cicală, Sau nu mai scapi de mine! MACEDONSKI, O. II 163.
cicalelor
CICÁLĂ, cicale, s. f. (Rar) Persoană cicălitoare. Din fire Văd bine că ai gîndid ca să mă scoți acum... Cumetre îndestule te-așteaptă însă-n drum... Cu dînsele la ceartă, apucă-te, cicală, Sau nu mai scapi de mine! MACEDONSKI, O. II 163.
cicar
CICÁR, cicari, s. m. Animal vertebrat acvatic inferior, asemănător cu un pește care trăiește ca parazit pe pielea unor pești (Eudontomyzon danfordi). – Et. nec. DOOM
cicár s. m., pl. cicári
cicari
CICÁR, cicari, s. m. Animal vertebrat acvatic inferior, asemănător cu un pește care trăiește ca parazit pe pielea unor pești (Eudontomyzon danfordi). – Et. nec. DOOM
cicár s. m., pl. cicári
cicarii
CICÁR, cicari, s. m. Animal vertebrat acvatic inferior, asemănător cu un pește care trăiește ca parazit pe pielea unor pești (Eudontomyzon danfordi). – Et. nec. DOOM
cicár s. m., pl. cicári
cicarilor
CICÁR, cicari, s. m. Animal vertebrat acvatic inferior, asemănător cu un pește care trăiește ca parazit pe pielea unor pești (Eudontomyzon danfordi). – Et. nec. DOOM
cicár s. m., pl. cicári
cicarul
CICÁR, cicari, s. m. Animal vertebrat acvatic inferior, asemănător cu un pește care trăiește ca parazit pe pielea unor pești (Eudontomyzon danfordi). – Et. nec. DOOM
cicár s. m., pl. cicári
cicarului
CICÁR, cicari, s. m. Animal vertebrat acvatic inferior, asemănător cu un pește care trăiește ca parazit pe pielea unor pești (Eudontomyzon danfordi). – Et. nec. DOOM
cicár s. m., pl. cicári
cicatrice
CICATRÍCE, cicatrice, s. f. Urmă (formată din țesut conjunctiv) lăsată de o rană, de o tăietură etc. după vindecare. [Pl. și: cicatrici] – Din lat. cicatrix, -icis, fr. cicatrice. DOOM
!cicatríce (-ca-tri-) s. f., art. cicatrícea, g.-d. art. cicatrícei/cicatrícii; pl. cicatríce/cicatríci
cicatricial
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatriciala
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatriciale
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatricialei
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatricialele
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatricialelor
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatriciali
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatricialii
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatricialilor
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatricialul
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatricialului
CICATRICIÁL, -Ă, cicatriciali, -e, adj. (Rar) De cicatrice. [Pr.: -ci-al] – Din fr. cicatriciel.
cicatriza
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizant
CICATRIZÁNT, -Ă, cicatrizanți, -te, s. n., adj. (Medicament) care favorizează cicatrizarea unei răni. – Din fr. cicatrisant.
cicatrizare
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizare
CICATRIZÁRE, cicatrizări, s. f. Faptul de a se cicatriza. – V. cicatriza. DOOM
cicatrizáre (-ca-tri-) s. f., g.-d. art. cicatrizắrii; pl. cicatrizắri
cicatrizarea
CICATRIZÁRE, cicatrizări, s. f. Faptul de a se cicatriza. – V. cicatriza. DOOM
cicatrizáre (-ca-tri-) s. f., g.-d. art. cicatrizắrii; pl. cicatrizắri
cicatrizară
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizase
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizaseră
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizat
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizat
CICATRIZÁT, -Ă, cicatrizați, -te, adj. (Despre răni) Vindecat, închis. – V. cicatriza.
cicatrizau
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizează
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizeze
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizând
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizînd
CICATRIZÁ, pers. 3 cicatrizează, vb. I. Refl. (Despre plăgi) A se vindeca, a se închide lăsând o cicatrice. – Din fr. cicatriser. DOOM
cicatrizá (a se ~) (-ca-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 se cicatrizeáză
cicatrizări
CICATRIZÁRE, cicatrizări, s. f. Faptul de a se cicatriza. – V. cicatriza. DOOM
cicatrizáre (-ca-tri-) s. f., g.-d. art. cicatrizắrii; pl. cicatrizắri
cicatrizării
CICATRIZÁRE, cicatrizări, s. f. Faptul de a se cicatriza. – V. cicatriza. DOOM
cicatrizáre (-ca-tri-) s. f., g.-d. art. cicatrizắrii; pl. cicatrizắri
cicatrizările
CICATRIZÁRE, cicatrizări, s. f. Faptul de a se cicatriza. – V. cicatriza. DOOM
cicatrizáre (-ca-tri-) s. f., g.-d. art. cicatrizắrii; pl. cicatrizắri
cicatrizărilor
CICATRIZÁRE, cicatrizări, s. f. Faptul de a se cicatriza. – V. cicatriza. DOOM
cicatrizáre (-ca-tri-) s. f., g.-d. art. cicatrizắrii; pl. cicatrizắri
cicea
cícea adj. invar. – Drăguț, bun. – Var. cicio, interj. (Se folosește pentru a chema porcii). Creație expresivă infantilă, cf. gigea. Nu este probabilă der. din rut. čiča, propusă de DAR. – Der. cicili, vb. (a dichisi, a împodobi, a îmfrumuseța), pe care Tiktin îl pune în legătură cu pol. czysćić „a lustrui” (cf. Graur, BL, IV, 91), cf. giugiuli.
cicer
NĂÚT s. m. Plantă din familia leguminoaselor, cu frunze compuse, flori liliachii sau albe și fructe păstăi, care conțin semințe de formă sferică neregulată (Cicer arietinum). ♦ P. restr. Semințele comestibile ale acestei plante, întrebuințate mai ales pentru a înlocui cafeaua sau pentru a se amesteca cu aceasta. [Var.: (înv.) năhút s. m.] – Din tc. nohud, bg. nahut, nohut.
cicero
CÍCERO2 adj. invar., adv. (Care este) tuns scurt. – Din n. pr. Cicero. DOOM
*Cícero (nume de persoană) s. propriu m.
cicerone
CICERÓNE, ciceroni, s. m. Persoană special pregătită care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oraș etc. – Din it. cicerone, fr. cicérone. DOOM
ciceróne (călăuză) s. m., art. cicerónele; pl. ciceróni
ciceronele
CICERÓNE, ciceroni, s. m. Persoană special pregătită care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oraș etc. – Din it. cicerone, fr. cicérone. DOOM
ciceróne (călăuză) s. m., art. cicerónele; pl. ciceróni
ciceronelui
CICERÓNE, ciceroni, s. m. Persoană special pregătită care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oraș etc. – Din it. cicerone, fr. cicérone. DOOM
ciceróne (călăuză) s. m., art. cicerónele; pl. ciceróni
ciceroni
CICERÓNE, ciceroni, s. m. Persoană special pregătită care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oraș etc. – Din it. cicerone, fr. cicérone. DOOM
ciceróne (călăuză) s. m., art. cicerónele; pl. ciceróni
ciceronian
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceroniana
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceronianul
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceronianului
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceroniene
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceronienei
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceronienele
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceronienelor
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceronieni
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceronienii
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceronienilor
CICERONIÁN, -Ă adj. Care este propriu lui Cicero, care imită pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. cicéronien]. DOOM
ciceronián (-ni-an) adj. m., pl. ciceroniéni (-ni-eni); f. ciceroniánă, pl. ciceroniéne
ciceronii
CICERÓNE, ciceroni, s. m. Persoană special pregătită care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oraș etc. – Din it. cicerone, fr. cicérone. DOOM
ciceróne (călăuză) s. m., art. cicerónele; pl. ciceróni
ciceronilor
CICERÓNE, ciceroni, s. m. Persoană special pregătită care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oraș etc. – Din it. cicerone, fr. cicérone. DOOM
ciceróne (călăuză) s. m., art. cicerónele; pl. ciceróni
ciceroul
CÍCERO2 adj. invar., adv. (Care este) tuns scurt. – Din n. pr. Cicero. DOOM
*Cícero (nume de persoană) s. propriu m.
ciceroului
CÍCERO2 adj. invar., adv. (Care este) tuns scurt. – Din n. pr. Cicero. DOOM
*Cícero (nume de persoană) s. propriu m.
cichirgii
CICHIRGÍU, cichirgii, s. m. (Înv.) Cofetar; cel care ducea tăvile cu dulceață la curtea domnească. – Din tc. șeker-ci. DOOM
cichirgíu (înv.) s. m., art. cichirgíul; pl. cichirgíi, art. cichirgíii (-gi-ii)
cichirgiii
CICHIRGÍU, cichirgii, s. m. (Înv.) Cofetar; cel care ducea tăvile cu dulceață la curtea domnească. – Din tc. șeker-ci. DOOM
cichirgíu (înv.) s. m., art. cichirgíul; pl. cichirgíi, art. cichirgíii (-gi-ii)
cichirgiilor
CICHIRGÍU, cichirgii, s. m. (Înv.) Cofetar; cel care ducea tăvile cu dulceață la curtea domnească. – Din tc. șeker-ci. DOOM
cichirgíu (înv.) s. m., art. cichirgíul; pl. cichirgíi, art. cichirgíii (-gi-ii)
cichirgiu
CICHIRGÍU, cichirgii, s. m. (Înv.) Cofetar; cel care ducea tăvile cu dulceață la curtea domnească. – Din tc. șeker-ci. DOOM
cichirgíu (înv.) s. m., art. cichirgíul; pl. cichirgíi, art. cichirgíii (-gi-ii)
cichirgiul
CICHIRGÍU, cichirgii, s. m. (Înv.) Cofetar; cel care ducea tăvile cu dulceață la curtea domnească. – Din tc. șeker-ci. DOOM
cichirgíu (înv.) s. m., art. cichirgíul; pl. cichirgíi, art. cichirgíii (-gi-ii)
cichirgiului
CICHIRGÍU, cichirgii, s. m. (Înv.) Cofetar; cel care ducea tăvile cu dulceață la curtea domnească. – Din tc. șeker-ci. DOOM
cichirgíu (înv.) s. m., art. cichirgíul; pl. cichirgíi, art. cichirgíii (-gi-ii)
cichorium
ANDÍVĂ, andive, s. f. Plantă erbacee din ale cărei frunze albe, cărnoase, comestibile se pregătesc salate; cicoare-de-grădină (Cichorium endivia) – Din fr. endive.
cicic
cicíc s. m. – 1. Floare roșie nedeterminată. – 2. Culoarea roșu aprins. Tc. çiçek (Loebel 241). – Der. cice(a)cliu, adj. (de culoare roșu aprins), din tc. çiçekli; ciciclic, s. n. (peluză), din tc. çiçeklik.
cicisbei
CICISBÉU, cicisbei, s. m. (În trecut, în unele țări) Curtezan al unei femei măritate, care o însoțea pretutindeni. – Din it. cicisbeo. DOOM
cicisbéu s. m., art. cicisbéul; pl. cicisbéi, art. cicisbéii
cicisbeii
CICISBÉU, cicisbei, s. m. (În trecut, în unele țări) Curtezan al unei femei măritate, care o însoțea pretutindeni. – Din it. cicisbeo. DOOM
cicisbéu s. m., art. cicisbéul; pl. cicisbéi, art. cicisbéii
cicisbeilor
CICISBÉU, cicisbei, s. m. (În trecut, în unele țări) Curtezan al unei femei măritate, care o însoțea pretutindeni. – Din it. cicisbeo. DOOM
cicisbéu s. m., art. cicisbéul; pl. cicisbéi, art. cicisbéii
cicisbeu
CICISBÉU, cicisbei, s. m. (În trecut, în unele țări) Curtezan al unei femei măritate, care o însoțea pretutindeni. – Din it. cicisbeo. DOOM
cicisbéu s. m., art. cicisbéul; pl. cicisbéi, art. cicisbéii
cicisbeul
CICISBÉU, cicisbei, s. m. (În trecut, în unele țări) Curtezan al unei femei măritate, care o însoțea pretutindeni. – Din it. cicisbeo. DOOM
cicisbéu s. m., art. cicisbéul; pl. cicisbéi, art. cicisbéii
cicisbeului
CICISBÉU, cicisbei, s. m. (În trecut, în unele țări) Curtezan al unei femei măritate, care o însoțea pretutindeni. – Din it. cicisbeo. DOOM
cicisbéu s. m., art. cicisbéul; pl. cicisbéi, art. cicisbéii
cicl
CICL- v. ciclo-.
ciclama
CICLÁMĂ, ciclame, s. f. Plantă decorativă cu frunze în formă de rinichi, verzi pe o parte și purpurii pe alta, cu flori roșii sau albe (Cyclamen europaeum). [Pr. și: si-] – Din it. ciclamino. Cf. fr. cyclamen. DOOM
!ciclámă [ci pron. si/ci] (ci-cla-) s. f., g.-d. art. ciclámei; pl. cicláme
ciclame
CICLÁMĂ, ciclame, s. f. Plantă decorativă cu frunze în formă de rinichi, verzi pe o parte și purpurii pe alta, cu flori roșii sau albe (Cyclamen europaeum). [Pr. și: si-] – Din it. ciclamino. Cf. fr. cyclamen. DOOM
!ciclámă [ci pron. si/ci] (ci-cla-) s. f., g.-d. art. ciclámei; pl. cicláme
ciclamei
CICLÁMĂ, ciclame, s. f. Plantă decorativă cu frunze în formă de rinichi, verzi pe o parte și purpurii pe alta, cu flori roșii sau albe (Cyclamen europaeum). [Pr. și: si-] – Din it. ciclamino. Cf. fr. cyclamen. DOOM
!ciclámă [ci pron. si/ci] (ci-cla-) s. f., g.-d. art. ciclámei; pl. cicláme
ciclamele
CICLÁMĂ, ciclame, s. f. Plantă decorativă cu frunze în formă de rinichi, verzi pe o parte și purpurii pe alta, cu flori roșii sau albe (Cyclamen europaeum). [Pr. și: si-] – Din it. ciclamino. Cf. fr. cyclamen. DOOM
!ciclámă [ci pron. si/ci] (ci-cla-) s. f., g.-d. art. ciclámei; pl. cicláme
ciclamelor
CICLÁMĂ, ciclame, s. f. Plantă decorativă cu frunze în formă de rinichi, verzi pe o parte și purpurii pe alta, cu flori roșii sau albe (Cyclamen europaeum). [Pr. și: si-] – Din it. ciclamino. Cf. fr. cyclamen. DOOM
!ciclámă [ci pron. si/ci] (ci-cla-) s. f., g.-d. art. ciclámei; pl. cicláme
ciclamen
CICLAMÉN, adj. invar., s. n. 1. Adj. De culoarea ciclamei. 2. S. n. Culoarea ciclamen (1). [Pr.: siclamen] – Din fr. cyclamen. DOOM
*ciclamén2 [ci pron. si] (ci-cla-) s. n.
ciclamenul
CICLAMÉN, adj. invar., s. n. 1. Adj. De culoarea ciclamei. 2. S. n. Culoarea ciclamen (1). [Pr.: siclamen] – Din fr. cyclamen. DOOM
*ciclamén2 [ci pron. si] (ci-cla-) s. n.
ciclamenului
CICLAMÉN, adj. invar., s. n. 1. Adj. De culoarea ciclamei. 2. S. n. Culoarea ciclamen (1). [Pr.: siclamen] – Din fr. cyclamen. DOOM
*ciclamén2 [ci pron. si] (ci-cla-) s. n.
ciclan
CICLÁN, ciclani, s. m. Hidrocarbură ciclică saturată, prezentă în petrol. – Din fr. cyclane. DOOM
ciclán (ci-clan) s. m., pl. cicláni
ciclani
CICLÁN, ciclani, s. m. Hidrocarbură ciclică saturată, prezentă în petrol. – Din fr. cyclane. DOOM
ciclán (ci-clan) s. m., pl. cicláni
ciclanii
CICLÁN, ciclani, s. m. Hidrocarbură ciclică saturată, prezentă în petrol. – Din fr. cyclane. DOOM
ciclán (ci-clan) s. m., pl. cicláni
ciclanilor
CICLÁN, ciclani, s. m. Hidrocarbură ciclică saturată, prezentă în petrol. – Din fr. cyclane. DOOM
ciclán (ci-clan) s. m., pl. cicláni
ciclanul
CICLÁN, ciclani, s. m. Hidrocarbură ciclică saturată, prezentă în petrol. – Din fr. cyclane. DOOM
ciclán (ci-clan) s. m., pl. cicláni
ciclanului
CICLÁN, ciclani, s. m. Hidrocarbură ciclică saturată, prezentă în petrol. – Din fr. cyclane. DOOM
ciclán (ci-clan) s. m., pl. cicláni
ciclare
CICLÁRE, ciclări, s. f. (Rar) Integrare într-un ciclu de învățământ. – Din ciclu.
ciclarea
CICLÁRE, ciclări, s. f. (Rar) Integrare într-un ciclu de învățământ. – Din ciclu.
cicli
CÍCLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație până când se revine la o situație identică sau asemănătoare cu cea inițială; totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) unite de o tematică generală comună. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație. ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea valorilor succesive ale unei mărimi periodice în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus. DOOM
cíclu (ci-clu) s. n., art. cíclul; pl. cícluri
ciclic
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclica
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclice
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclicei
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclicele
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclicelor
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclici
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclicii
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclicilor
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclicitate
CICLICITÁTE, ciclicități, s. f. Caracter ciclic. – Ciclic + suf. -itate.
ciclicitatea
CICLICITÁTE, ciclicități, s. f. Caracter ciclic. – Ciclic + suf. -itate.
ciclicități
CICLICITÁTE, ciclicități, s. f. Caracter ciclic. – Ciclic + suf. -itate.
ciclicității
CICLICITÁTE, ciclicități, s. f. Caracter ciclic. – Ciclic + suf. -itate.
ciclicitățile
CICLICITÁTE, ciclicități, s. f. Caracter ciclic. – Ciclic + suf. -itate.
ciclicităților
CICLICITÁTE, ciclicități, s. f. Caracter ciclic. – Ciclic + suf. -itate.
ciclicul
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclicului
CÍCLIC, -Ă, ciclici, -ce, adj. 1. Care se desfășoară în cicluri sau aparține unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrări muzicale, artistice) Care este alcătuit din mai multe părți independente. ♦ (Despre compușii chimici) Care are catenele în formă de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse în verticil. – Din fr. cyclique. DOOM
cíclic (ci-clic) adj. m., pl. cíclici; f. cíclică, pl. cíclice
ciclii
CÍCLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație până când se revine la o situație identică sau asemănătoare cu cea inițială; totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) unite de o tematică generală comună. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație. ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea valorilor succesive ale unei mărimi periodice în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus. DOOM
cíclu (ci-clu) s. n., art. cíclul; pl. cícluri
ciclilor
CÍCLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație până când se revine la o situație identică sau asemănătoare cu cea inițială; totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) unite de o tematică generală comună. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație. ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea valorilor succesive ale unei mărimi periodice în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus. DOOM
cíclu (ci-clu) s. n., art. cíclul; pl. cícluri
ciclism
CICLÍSM s. n. Sport practicat cu biciclete speciale pe velodrom sau pe șosea. – Din fr. cyclisme. DOOM
ciclísm (ci-clism) s. n.
ciclismul
CICLÍSM s. n. Sport practicat cu biciclete speciale pe velodrom sau pe șosea. – Din fr. cyclisme. DOOM
ciclísm (ci-clism) s. n.
ciclismului
CICLÍSM s. n. Sport practicat cu biciclete speciale pe velodrom sau pe șosea. – Din fr. cyclisme. DOOM
ciclísm (ci-clism) s. n.
ciclist
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclist
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclista
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclista
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
cicliste
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
cicliste
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclistei
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclistei
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclistele
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclistele
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclistelor
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclistelor
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclistul
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclistul
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclistului
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclistului
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclizare
CICLIZÁRE s. f. (În sintagma) Reacție de ciclizare = reacție chimică prin care lanțul de atomi din molecula unui compus organic se închide și formează un ciclu. – După fr. [réaction de] cyclisation. DOOM
ciclizáre (ci-cli-) s. f., g.-d. art. ciclizắrii
ciclizarea
CICLIZÁRE s. f. (În sintagma) Reacție de ciclizare = reacție chimică prin care lanțul de atomi din molecula unui compus organic se închide și formează un ciclu. – După fr. [réaction de] cyclisation. DOOM
ciclizáre (ci-cli-) s. f., g.-d. art. ciclizắrii
ciclizări
CICLIZÁRE s. f. (În sintagma) Reacție de ciclizare = reacție chimică prin care lanțul de atomi din molecula unui compus organic se închide și formează un ciclu. – După fr. [réaction de] cyclisation. DOOM
ciclizáre (ci-cli-) s. f., g.-d. art. ciclizắrii
ciclizării
CICLIZÁRE s. f. (În sintagma) Reacție de ciclizare = reacție chimică prin care lanțul de atomi din molecula unui compus organic se închide și formează un ciclu. – După fr. [réaction de] cyclisation. DOOM
ciclizáre (ci-cli-) s. f., g.-d. art. ciclizắrii
ciclizările
CICLIZÁRE s. f. (În sintagma) Reacție de ciclizare = reacție chimică prin care lanțul de atomi din molecula unui compus organic se închide și formează un ciclu. – După fr. [réaction de] cyclisation. DOOM
ciclizáre (ci-cli-) s. f., g.-d. art. ciclizắrii
ciclizărilor
CICLIZÁRE s. f. (În sintagma) Reacție de ciclizare = reacție chimică prin care lanțul de atomi din molecula unui compus organic se închide și formează un ciclu. – După fr. [réaction de] cyclisation. DOOM
ciclizáre (ci-cli-) s. f., g.-d. art. ciclizắrii
cicliști
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
cicliști
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
cicliștii
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
cicliștii
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
cicliștilor
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
cicliștilor
CICLÍST, -Ă, cicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Sportiv care practică ciclismul; persoană care umblă cu bicicleta; biciclist. 2. Adj. Care aparține ciclismului sau cicliștilor (1), privitor la ciclism sau la cicliști. – Din fr. cycliste. DOOM
!ciclíst (ci-clist) adj. m., s. m., pl. ciclíști; adj. f., s. f. ciclístă, pl. ciclíste
ciclo
CICLO- Element de compunere savantă cu semnificația „rotund” sau „periodic”. [Var. cicl-. / < fr. cyclo-, cf. gr. kyklos – cerc].
cicloalcan
CICLOALCÁN s. m. (Chim.) Ciclan. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cycloalcane. DOOM
cicloalcán (ci-clo-al-) s. m.
cicloalcani
CICLOALCÁN s. m. (Chim.) Ciclan. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cycloalcane. DOOM
cicloalcán (ci-clo-al-) s. m.
cicloalcanii
CICLOALCÁN s. m. (Chim.) Ciclan. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cycloalcane. DOOM
cicloalcán (ci-clo-al-) s. m.
cicloalcanilor
CICLOALCÁN s. m. (Chim.) Ciclan. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cycloalcane. DOOM
cicloalcán (ci-clo-al-) s. m.
cicloalcanul
CICLOALCÁN s. m. (Chim.) Ciclan. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cycloalcane. DOOM
cicloalcán (ci-clo-al-) s. m.
cicloalcanului
CICLOALCÁN s. m. (Chim.) Ciclan. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cycloalcane. DOOM
cicloalcán (ci-clo-al-) s. m.
cicloalchena
CICLOALCHÉNĂ, cicloalchene, s. f. (Chim.) Hidrocarbură ciclică nesaturată cu o dublă legătură în moleculă. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cicloalkène.
cicloalchene
CICLOALCHÉNĂ, cicloalchene, s. f. (Chim.) Hidrocarbură ciclică nesaturată cu o dublă legătură în moleculă. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cicloalkène.
cicloalchenei
CICLOALCHÉNĂ, cicloalchene, s. f. (Chim.) Hidrocarbură ciclică nesaturată cu o dublă legătură în moleculă. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cicloalkène.
cicloalchenele
CICLOALCHÉNĂ, cicloalchene, s. f. (Chim.) Hidrocarbură ciclică nesaturată cu o dublă legătură în moleculă. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cicloalkène.
cicloalchenelor
CICLOALCHÉNĂ, cicloalchene, s. f. (Chim.) Hidrocarbură ciclică nesaturată cu o dublă legătură în moleculă. [Pr.: -clo-al-] – Din fr. cicloalkène.
cicloane
CICLÓN, cicloane, s. n. 1. Furtună puternică, cu deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifică regiunilor tropicale; uragan, taifun. ♦ Regiune a sistemului baric în care presiunea scade de la periferie spre centru, iar masele de aer au o mișcare convergentă pe orizontală și ascendentă pe verticală. 2. Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz prin efectul forței centrifuge. – Din fr. cyclone. DOOM
ciclón (ci-clon) s. n., pl. cicloáne
cicloanele
CICLÓN, cicloane, s. n. 1. Furtună puternică, cu deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifică regiunilor tropicale; uragan, taifun. ♦ Regiune a sistemului baric în care presiunea scade de la periferie spre centru, iar masele de aer au o mișcare convergentă pe orizontală și ascendentă pe verticală. 2. Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz prin efectul forței centrifuge. – Din fr. cyclone. DOOM
ciclón (ci-clon) s. n., pl. cicloáne
cicloanelor
CICLÓN, cicloane, s. n. 1. Furtună puternică, cu deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifică regiunilor tropicale; uragan, taifun. ♦ Regiune a sistemului baric în care presiunea scade de la periferie spre centru, iar masele de aer au o mișcare convergentă pe orizontală și ascendentă pe verticală. 2. Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz prin efectul forței centrifuge. – Din fr. cyclone. DOOM
ciclón (ci-clon) s. n., pl. cicloáne
ciclocefal
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocefala
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocefale
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocefalei
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocefalele
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocefalelor
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocefali
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocefalia
CICLOCEFALÍE, ciclocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate constând în lipsa totală sau parțială a nasului și situarea ochilor, uniți, într-o singură orbită. – Din fr. cyclocéphalie.
ciclocefalie
CICLOCEFALÍE, ciclocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate constând în lipsa totală sau parțială a nasului și situarea ochilor, uniți, într-o singură orbită. – Din fr. cyclocéphalie.
ciclocefaliei
CICLOCEFALÍE, ciclocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate constând în lipsa totală sau parțială a nasului și situarea ochilor, uniți, într-o singură orbită. – Din fr. cyclocéphalie.
ciclocefalii
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocefalii
CICLOCEFALÍE, ciclocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate constând în lipsa totală sau parțială a nasului și situarea ochilor, uniți, într-o singură orbită. – Din fr. cyclocéphalie.
ciclocefaliile
CICLOCEFALÍE, ciclocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate constând în lipsa totală sau parțială a nasului și situarea ochilor, uniți, într-o singură orbită. – Din fr. cyclocéphalie.
ciclocefaliilor
CICLOCEFALÍE, ciclocefalii, s. f. (Med.) Monstruozitate constând în lipsa totală sau parțială a nasului și situarea ochilor, uniți, într-o singură orbită. – Din fr. cyclocéphalie.
ciclocefalilor
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocefalul
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocefalului
CICLOCEFÁL, -Ă, ciclocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Individ) care prezintă ciclocefalie. – Din fr. cyclocéphale.
ciclocros
CICLOCRÓS, ciclocrosuri, s. n. Probă ciclistă de fond în care concurenții străbat un traseu variat, prevăzut cu diferite obstacole. – Din fr. cyclo-cross. DOOM
ciclocrós (ci-clo-cros) s. n., pl. ciclocrósuri
ciclocrosul
CICLOCRÓS, ciclocrosuri, s. n. Probă ciclistă de fond în care concurenții străbat un traseu variat, prevăzut cu diferite obstacole. – Din fr. cyclo-cross. DOOM
ciclocrós (ci-clo-cros) s. n., pl. ciclocrósuri
ciclocrosului
CICLOCRÓS, ciclocrosuri, s. n. Probă ciclistă de fond în care concurenții străbat un traseu variat, prevăzut cu diferite obstacole. – Din fr. cyclo-cross. DOOM
ciclocrós (ci-clo-cros) s. n., pl. ciclocrósuri
ciclocrosuri
CICLOCRÓS, ciclocrosuri, s. n. Probă ciclistă de fond în care concurenții străbat un traseu variat, prevăzut cu diferite obstacole. – Din fr. cyclo-cross. DOOM
ciclocrós (ci-clo-cros) s. n., pl. ciclocrósuri
ciclocrosurile
CICLOCRÓS, ciclocrosuri, s. n. Probă ciclistă de fond în care concurenții străbat un traseu variat, prevăzut cu diferite obstacole. – Din fr. cyclo-cross. DOOM
ciclocrós (ci-clo-cros) s. n., pl. ciclocrósuri
ciclocrosurilor
CICLOCRÓS, ciclocrosuri, s. n. Probă ciclistă de fond în care concurenții străbat un traseu variat, prevăzut cu diferite obstacole. – Din fr. cyclo-cross. DOOM
ciclocrós (ci-clo-cros) s. n., pl. ciclocrósuri
ciclodrom
CICLODRÓM, ciclodromuri, s. n. Velodrom. – Ciclo- + [velo]drom.
ciclodromul
CICLODRÓM, ciclodromuri, s. n. Velodrom. – Ciclo- + [velo]drom.
ciclodromului
CICLODRÓM, ciclodromuri, s. n. Velodrom. – Ciclo- + [velo]drom.
ciclodromuri
CICLODRÓM, ciclodromuri, s. n. Velodrom. – Ciclo- + [velo]drom.
ciclodromurile
CICLODRÓM, ciclodromuri, s. n. Velodrom. – Ciclo- + [velo]drom.
ciclodromurilor
CICLODRÓM, ciclodromuri, s. n. Velodrom. – Ciclo- + [velo]drom.
ciclofazotroane
CICLOFAZOTRÓN s.n. Aparat care servește atât ca ciclotron cât și ca fazotron. [Pl. -oane. / < fr. cyclophasotron]. DOOM
ciclofazotrón (ci-clo-, -zo-tron) s. n., pl. ciclofazotroáne
ciclofazotroanele
CICLOFAZOTRÓN s.n. Aparat care servește atât ca ciclotron cât și ca fazotron. [Pl. -oane. / < fr. cyclophasotron]. DOOM
ciclofazotrón (ci-clo-, -zo-tron) s. n., pl. ciclofazotroáne
ciclofazotroanelor
CICLOFAZOTRÓN s.n. Aparat care servește atât ca ciclotron cât și ca fazotron. [Pl. -oane. / < fr. cyclophasotron]. DOOM
ciclofazotrón (ci-clo-, -zo-tron) s. n., pl. ciclofazotroáne
ciclofazotron
CICLOFAZOTRÓN s.n. Aparat care servește atât ca ciclotron cât și ca fazotron. [Pl. -oane. / < fr. cyclophasotron]. DOOM
ciclofazotrón (ci-clo-, -zo-tron) s. n., pl. ciclofazotroáne
ciclofazotronul
CICLOFAZOTRÓN s.n. Aparat care servește atât ca ciclotron cât și ca fazotron. [Pl. -oane. / < fr. cyclophasotron]. DOOM
ciclofazotrón (ci-clo-, -zo-tron) s. n., pl. ciclofazotroáne
ciclofazotronului
CICLOFAZOTRÓN s.n. Aparat care servește atât ca ciclotron cât și ca fazotron. [Pl. -oane. / < fr. cyclophasotron]. DOOM
ciclofazotrón (ci-clo-, -zo-tron) s. n., pl. ciclofazotroáne
ciclohexan
CICLOHEXÁN s. m. Hidrocarbură ciclică saturată cu șase atomi în moleculă, care se extrage din petrol și este folosită ca solvent și ca materie primă în industria fibrelor sintetice. – Din fr. cyclohexane. DOOM
ciclohexán (ci-clo-) s. m.
ciclohexanol
CICLOHEXANÓL s.n. (Chim.) Alcool secundar derivat din ciclohexan. [< fr. cyclohexanol]. DOOM
ciclohexanól (ci-clo-) s. m.
ciclohexanolul
CICLOHEXANÓL s.n. (Chim.) Alcool secundar derivat din ciclohexan. [< fr. cyclohexanol]. DOOM
ciclohexanól (ci-clo-) s. m.
ciclohexanolului
CICLOHEXANÓL s.n. (Chim.) Alcool secundar derivat din ciclohexan. [< fr. cyclohexanol]. DOOM
ciclohexanól (ci-clo-) s. m.
ciclohexanul
CICLOHEXÁN s. m. Hidrocarbură ciclică saturată cu șase atomi în moleculă, care se extrage din petrol și este folosită ca solvent și ca materie primă în industria fibrelor sintetice. – Din fr. cyclohexane. DOOM
ciclohexán (ci-clo-) s. m.
ciclohexanului
CICLOHEXÁN s. m. Hidrocarbură ciclică saturată cu șase atomi în moleculă, care se extrage din petrol și este folosită ca solvent și ca materie primă în industria fibrelor sintetice. – Din fr. cyclohexane. DOOM
ciclohexán (ci-clo-) s. m.
cicloid
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
cicloida
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
cicloida
CICLOÍDĂ, cicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct dat al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe o dreaptă fixă. – Din fr. cycloïde. DOOM
cicloídă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloídei; pl. cicloíde
cicloidal
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloidala
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloidale
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloidalei
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloidalele
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloidalelor
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloidali
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloidalii
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloidalilor
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloidalul
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloidalului
CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se referă la cicloidă, care aparține cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal. DOOM
cicloidál (ci-clo-i-) adj. m., pl. cicloidáli; f. cicloidálă, pl. cicloidále
cicloide
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
cicloide
CICLOÍDĂ, cicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct dat al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe o dreaptă fixă. – Din fr. cycloïde. DOOM
cicloídă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloídei; pl. cicloíde
cicloidei
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
cicloidei
CICLOÍDĂ, cicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct dat al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe o dreaptă fixă. – Din fr. cycloïde. DOOM
cicloídă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloídei; pl. cicloíde
cicloidele
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
cicloidele
CICLOÍDĂ, cicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct dat al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe o dreaptă fixă. – Din fr. cycloïde. DOOM
cicloídă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloídei; pl. cicloíde
cicloidelor
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
cicloidelor
CICLOÍDĂ, cicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct dat al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe o dreaptă fixă. – Din fr. cycloïde. DOOM
cicloídă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloídei; pl. cicloíde
cicloidul
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
cicloidului
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
cicloizi
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
cicloizii
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
cicloizilor
CICLOÍD, -Ă adj. Asemănător unui cerc; rotund. [Pron. -clo-id. / < fr. cycloïde].
ciclometre
CICLOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea cercurilor. [< fr. cyclomètre, cf. gr. kyklos – cerc, metron – măsură].
ciclometrele
CICLOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea cercurilor. [< fr. cyclomètre, cf. gr. kyklos – cerc, metron – măsură].
ciclometrelor
CICLOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea cercurilor. [< fr. cyclomètre, cf. gr. kyklos – cerc, metron – măsură].
ciclometria
CICLOMETRÍE s.f. Tehnica măsurării unui cerc. [< fr. cyclométrie]. DOOM
ciclometríe (ci-clo-me-tri-) s. f., art. ciclometría, g.-d. ciclometríi, art. ciclometríei
ciclometric
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometrica
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometrice
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometricei
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometricele
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometricelor
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometrici
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometricii
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometricilor
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometricul
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometricului
CICLOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ciclometrie. [< fr. cyclométrique].
ciclometrie
CICLOMETRÍE s.f. Tehnica măsurării unui cerc. [< fr. cyclométrie]. DOOM
ciclometríe (ci-clo-me-tri-) s. f., art. ciclometría, g.-d. ciclometríi, art. ciclometríei
ciclometriei
CICLOMETRÍE s.f. Tehnica măsurării unui cerc. [< fr. cyclométrie]. DOOM
ciclometríe (ci-clo-me-tri-) s. f., art. ciclometría, g.-d. ciclometríi, art. ciclometríei
ciclometrii
CICLOMETRÍE s.f. Tehnica măsurării unui cerc. [< fr. cyclométrie]. DOOM
ciclometríe (ci-clo-me-tri-) s. f., art. ciclometría, g.-d. ciclometríi, art. ciclometríei
ciclometriile
CICLOMETRÍE s.f. Tehnica măsurării unui cerc. [< fr. cyclométrie]. DOOM
ciclometríe (ci-clo-me-tri-) s. f., art. ciclometría, g.-d. ciclometríi, art. ciclometríei
ciclometriilor
CICLOMETRÍE s.f. Tehnica măsurării unui cerc. [< fr. cyclométrie]. DOOM
ciclometríe (ci-clo-me-tri-) s. f., art. ciclometría, g.-d. ciclometríi, art. ciclometríei
ciclometru
CICLOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea cercurilor. [< fr. cyclomètre, cf. gr. kyklos – cerc, metron – măsură].
ciclometrul
CICLOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea cercurilor. [< fr. cyclomètre, cf. gr. kyklos – cerc, metron – măsură].
ciclometrului
CICLOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea cercurilor. [< fr. cyclomètre, cf. gr. kyklos – cerc, metron – măsură].
ciclomorfoza
CICLOMORFÓZĂ, ciclomorfoze, s. f. (Biol.) Totalitatea modificărilor pe care le suferă un organism în cursul dezvoltării ontogenetice. – Din engl. cyclomorphosis.
ciclomorfoze
CICLOMORFÓZĂ, ciclomorfoze, s. f. (Biol.) Totalitatea modificărilor pe care le suferă un organism în cursul dezvoltării ontogenetice. – Din engl. cyclomorphosis.
ciclomorfozei
CICLOMORFÓZĂ, ciclomorfoze, s. f. (Biol.) Totalitatea modificărilor pe care le suferă un organism în cursul dezvoltării ontogenetice. – Din engl. cyclomorphosis.
ciclomorfozele
CICLOMORFÓZĂ, ciclomorfoze, s. f. (Biol.) Totalitatea modificărilor pe care le suferă un organism în cursul dezvoltării ontogenetice. – Din engl. cyclomorphosis.
ciclomorfozelor
CICLOMORFÓZĂ, ciclomorfoze, s. f. (Biol.) Totalitatea modificărilor pe care le suferă un organism în cursul dezvoltării ontogenetice. – Din engl. cyclomorphosis.
ciclomotor
CICLOMOTÓR s.n. Bicicletă cu un motor, de un cilindru, cu o capacitate până la 50 cm3. [< fr. cyclomoteur].
ciclon
CICLÓN, cicloane, s. n. 1. Furtună puternică, cu deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifică regiunilor tropicale; uragan, taifun. ♦ Regiune a sistemului baric în care presiunea scade de la periferie spre centru, iar masele de aer au o mișcare convergentă pe orizontală și ascendentă pe verticală. 2. Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz prin efectul forței centrifuge. – Din fr. cyclone. DOOM
ciclón (ci-clon) s. n., pl. cicloáne
ciclonal
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonala
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonale
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonalei
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonalele
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonalelor
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonali
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonalii
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonalilor
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonalul
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonalului
CICLONÁL, -Ă, ciclonali, -e, adj. (Met.) Ciclonic. – Din fr. cyclonal.
ciclonare
CICLONÁRE s.f. Operația de clasare pneumatică cu ajutorul cicloanelor (2). [După fr. cyclonage].
cicloni
CICLÓN, cicloane, s. n. 1. Furtună puternică, cu deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifică regiunilor tropicale; uragan, taifun. ♦ Regiune a sistemului baric în care presiunea scade de la periferie spre centru, iar masele de aer au o mișcare convergentă pe orizontală și ascendentă pe verticală. 2. Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz prin efectul forței centrifuge. – Din fr. cyclone. DOOM
ciclón (ci-clon) s. n., pl. cicloáne
ciclonic
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonica
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonice
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonicei
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonicele
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonicelor
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonici
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonicii
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonicilor
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonicul
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonicului
CICLÓNIC, -Ă, ciclonici, -ce, adj. (Met.) Al ciclonului, de ciclon; ciclonal. – Din fr. cyclonique.
ciclonii
CICLÓN, cicloane, s. n. 1. Furtună puternică, cu deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifică regiunilor tropicale; uragan, taifun. ♦ Regiune a sistemului baric în care presiunea scade de la periferie spre centru, iar masele de aer au o mișcare convergentă pe orizontală și ascendentă pe verticală. 2. Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz prin efectul forței centrifuge. – Din fr. cyclone. DOOM
ciclón (ci-clon) s. n., pl. cicloáne
ciclonilor
CICLÓN, cicloane, s. n. 1. Furtună puternică, cu deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifică regiunilor tropicale; uragan, taifun. ♦ Regiune a sistemului baric în care presiunea scade de la periferie spre centru, iar masele de aer au o mișcare convergentă pe orizontală și ascendentă pe verticală. 2. Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz prin efectul forței centrifuge. – Din fr. cyclone. DOOM
ciclón (ci-clon) s. n., pl. cicloáne
ciclonul
CICLÓN, cicloane, s. n. 1. Furtună puternică, cu deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifică regiunilor tropicale; uragan, taifun. ♦ Regiune a sistemului baric în care presiunea scade de la periferie spre centru, iar masele de aer au o mișcare convergentă pe orizontală și ascendentă pe verticală. 2. Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz prin efectul forței centrifuge. – Din fr. cyclone. DOOM
ciclón (ci-clon) s. n., pl. cicloáne
ciclonului
CICLÓN, cicloane, s. n. 1. Furtună puternică, cu deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifică regiunilor tropicale; uragan, taifun. ♦ Regiune a sistemului baric în care presiunea scade de la periferie spre centru, iar masele de aer au o mișcare convergentă pe orizontală și ascendentă pe verticală. 2. Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz prin efectul forței centrifuge. – Din fr. cyclone. DOOM
ciclón (ci-clon) s. n., pl. cicloáne
ciclop
CICLÓP, ciclopi, s. m. 1. Figură mitică de uriaș antropofag, cu un singur ochi mare în mijlocul frunții. 2. Gen de animal crustaceu inferior de apă dulce, cu un singur ochi, situat pe cefalotorace (Cyclops). – Din fr. cyclope, lat. cyclops, -opis. DOOM
ciclóp (ci-clop) s. m., pl. ciclópi
cicloparafina
CICLOPARAFÍNĂ s. f. (Chim.) Ciclan. – Din fr. cycloparafine. DOOM
cicloparafínă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloparafínei
cicloparafine
CICLOPARAFÍNĂ s. f. (Chim.) Ciclan. – Din fr. cycloparafine. DOOM
cicloparafínă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloparafínei
cicloparafinei
CICLOPARAFÍNĂ s. f. (Chim.) Ciclan. – Din fr. cycloparafine. DOOM
cicloparafínă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloparafínei
cicloparafinele
CICLOPARAFÍNĂ s. f. (Chim.) Ciclan. – Din fr. cycloparafine. DOOM
cicloparafínă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloparafínei
cicloparafinelor
CICLOPARAFÍNĂ s. f. (Chim.) Ciclan. – Din fr. cycloparafine. DOOM
cicloparafínă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloparafínei
ciclopentan
CICLOPENTÁN s. m. Hidrocarbură ciclică saturată cu cinci atomi de carbon în moleculă, folosită ca materie primă în industria chimică. – Din fr. cyclopentane. DOOM
ciclopentán (ci-clo-) s. m.
ciclopentanol
CICLOPENTANÓL s.m. (Chim.) Alcool obținut prin reducția ciclopentanului. [< fr. cyclopentanol].
ciclopentanul
CICLOPENTÁN s. m. Hidrocarbură ciclică saturată cu cinci atomi de carbon în moleculă, folosită ca materie primă în industria chimică. – Din fr. cyclopentane. DOOM
ciclopentán (ci-clo-) s. m.
ciclopentanului
CICLOPENTÁN s. m. Hidrocarbură ciclică saturată cu cinci atomi de carbon în moleculă, folosită ca materie primă în industria chimică. – Din fr. cyclopentane. DOOM
ciclopentán (ci-clo-) s. m.
ciclopi
CICLÓP, ciclopi, s. m. 1. Figură mitică de uriaș antropofag, cu un singur ochi mare în mijlocul frunții. 2. Gen de animal crustaceu inferior de apă dulce, cu un singur ochi, situat pe cefalotorace (Cyclops). – Din fr. cyclope, lat. cyclops, -opis. DOOM
ciclóp (ci-clop) s. m., pl. ciclópi
ciclopi
Ciclopi = Cyclopes.
ciclopic
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopica
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopice
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopicei
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopicele
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopicelor
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopici
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopicii
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopicilor
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopicul
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopicului
CICLÓPIC, -Ă, ciclopici, -ce, adj. De ciclop (1), care se referă la ciclop; p. ext. uriaș, gigantic. – Ciclop + suf. -ic. DOOM
ciclópic (ci-clo-) adj. m., pl. ciclópici; f. ciclópică, pl. ciclópice
ciclopie
CICLOPÍE s. f. (Med.) Monstruozitate congenitală care constă în dezvoltarea unui singur glob ocular sau în fuzionarea celor două orbite. – Din fr. cyclopie. DOOM
ciclopíe (ci-clo-) s. f., art. ciclopía, g.-d. ciclopíi, art. ciclopíei
ciclopii
CICLÓP, ciclopi, s. m. 1. Figură mitică de uriaș antropofag, cu un singur ochi mare în mijlocul frunții. 2. Gen de animal crustaceu inferior de apă dulce, cu un singur ochi, situat pe cefalotorace (Cyclops). – Din fr. cyclope, lat. cyclops, -opis. DOOM
ciclóp (ci-clop) s. m., pl. ciclópi
ciclopilor
CICLÓP, ciclopi, s. m. 1. Figură mitică de uriaș antropofag, cu un singur ochi mare în mijlocul frunții. 2. Gen de animal crustaceu inferior de apă dulce, cu un singur ochi, situat pe cefalotorace (Cyclops). – Din fr. cyclope, lat. cyclops, -opis. DOOM
ciclóp (ci-clop) s. m., pl. ciclópi
ciclopropan
CICLOPROPÁN s. n. Gaz incolor inflamabil și exploziv, folosit ca anestezic general. – Din fr. cyclopropane. DOOM
ciclopropán (ci-clo-pro-) s. m.
ciclopropanul
CICLOPROPÁN s. n. Gaz incolor inflamabil și exploziv, folosit ca anestezic general. – Din fr. cyclopropane. DOOM
ciclopropán (ci-clo-pro-) s. m.
ciclopropanului
CICLOPROPÁN s. n. Gaz incolor inflamabil și exploziv, folosit ca anestezic general. – Din fr. cyclopropane. DOOM
ciclopropán (ci-clo-pro-) s. m.
ciclopul
CICLÓP, ciclopi, s. m. 1. Figură mitică de uriaș antropofag, cu un singur ochi mare în mijlocul frunții. 2. Gen de animal crustaceu inferior de apă dulce, cu un singur ochi, situat pe cefalotorace (Cyclops). – Din fr. cyclope, lat. cyclops, -opis. DOOM
ciclóp (ci-clop) s. m., pl. ciclópi
ciclopului
CICLÓP, ciclopi, s. m. 1. Figură mitică de uriaș antropofag, cu un singur ochi mare în mijlocul frunții. 2. Gen de animal crustaceu inferior de apă dulce, cu un singur ochi, situat pe cefalotorace (Cyclops). – Din fr. cyclope, lat. cyclops, -opis. DOOM
ciclóp (ci-clop) s. m., pl. ciclópi
ciclorama
CICLORÁMĂ, ciclorame, s. f. Fundal de scenă curbat, confecționat în general din pânză; orizont (3). – Din engl., fr. cyclorama. DOOM
ciclorámă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. ciclorámei; pl. cicloráme
ciclorame
CICLORÁMĂ, ciclorame, s. f. Fundal de scenă curbat, confecționat în general din pânză; orizont (3). – Din engl., fr. cyclorama. DOOM
ciclorámă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. ciclorámei; pl. cicloráme
cicloramei
CICLORÁMĂ, ciclorame, s. f. Fundal de scenă curbat, confecționat în general din pânză; orizont (3). – Din engl., fr. cyclorama. DOOM
ciclorámă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. ciclorámei; pl. cicloráme
cicloramele
CICLORÁMĂ, ciclorame, s. f. Fundal de scenă curbat, confecționat în general din pânză; orizont (3). – Din engl., fr. cyclorama. DOOM
ciclorámă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. ciclorámei; pl. cicloráme
cicloramelor
CICLORÁMĂ, ciclorame, s. f. Fundal de scenă curbat, confecționat în general din pânză; orizont (3). – Din engl., fr. cyclorama. DOOM
ciclorámă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. ciclorámei; pl. cicloráme
ciclostom
CICLOSTÓM, ciclostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice inferioare, cu corpul asemănător cu al peștilor; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. cyclostome. DOOM
!ciclostóm (ci-clos-tom/-clo-stom) s. m., pl. ciclostómi
ciclostomi
CICLOSTÓM, ciclostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice inferioare, cu corpul asemănător cu al peștilor; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. cyclostome. DOOM
!ciclostóm (ci-clos-tom/-clo-stom) s. m., pl. ciclostómi
ciclostomii
CICLOSTÓM, ciclostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice inferioare, cu corpul asemănător cu al peștilor; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. cyclostome. DOOM
!ciclostóm (ci-clos-tom/-clo-stom) s. m., pl. ciclostómi
ciclostomilor
CICLOSTÓM, ciclostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice inferioare, cu corpul asemănător cu al peștilor; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. cyclostome. DOOM
!ciclostóm (ci-clos-tom/-clo-stom) s. m., pl. ciclostómi
ciclostomul
CICLOSTÓM, ciclostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice inferioare, cu corpul asemănător cu al peștilor; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. cyclostome. DOOM
!ciclostóm (ci-clos-tom/-clo-stom) s. m., pl. ciclostómi
ciclostomului
CICLOSTÓM, ciclostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice inferioare, cu corpul asemănător cu al peștilor; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. cyclostome. DOOM
!ciclostóm (ci-clos-tom/-clo-stom) s. m., pl. ciclostómi
ciclotimia
CICLOTIMÍE, ciclotimii, s. f. Stare psihică morbidă în care depresia alternează cu buna dispoziție. – Din fr. cyclothymie. DOOM
ciclotimíe (ci-clo-) s. f., art. ciclotimía, g.-d. art. ciclotimíei; pl. ciclotimíi, art. ciclotimíile
ciclotimic
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimic
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimica
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimica
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimice
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimice
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicei
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicei
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicele
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicele
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicelor
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicelor
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimici
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimici
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicii
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicii
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicilor
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicilor
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicul
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicul
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicului
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimicului
CICLOTÍMIC, -Ă, ciclotimici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de ciclotimie. – Din fr. cyclothymique.
ciclotimie
CICLOTIMÍE, ciclotimii, s. f. Stare psihică morbidă în care depresia alternează cu buna dispoziție. – Din fr. cyclothymie. DOOM
ciclotimíe (ci-clo-) s. f., art. ciclotimía, g.-d. art. ciclotimíei; pl. ciclotimíi, art. ciclotimíile
ciclotimiei
CICLOTIMÍE, ciclotimii, s. f. Stare psihică morbidă în care depresia alternează cu buna dispoziție. – Din fr. cyclothymie. DOOM
ciclotimíe (ci-clo-) s. f., art. ciclotimía, g.-d. art. ciclotimíei; pl. ciclotimíi, art. ciclotimíile
ciclotimii
CICLOTIMÍE, ciclotimii, s. f. Stare psihică morbidă în care depresia alternează cu buna dispoziție. – Din fr. cyclothymie. DOOM
ciclotimíe (ci-clo-) s. f., art. ciclotimía, g.-d. art. ciclotimíei; pl. ciclotimíi, art. ciclotimíile
ciclotimiile
CICLOTIMÍE, ciclotimii, s. f. Stare psihică morbidă în care depresia alternează cu buna dispoziție. – Din fr. cyclothymie. DOOM
ciclotimíe (ci-clo-) s. f., art. ciclotimía, g.-d. art. ciclotimíei; pl. ciclotimíi, art. ciclotimíile
ciclotimiilor
CICLOTIMÍE, ciclotimii, s. f. Stare psihică morbidă în care depresia alternează cu buna dispoziție. – Din fr. cyclothymie. DOOM
ciclotimíe (ci-clo-) s. f., art. ciclotimía, g.-d. art. ciclotimíei; pl. ciclotimíi, art. ciclotimíile
ciclotroane
CICLOTRÓN, ciclotroane, s. n. Accelerator folosit în fizica nucleară pentru a imprima energii foarte mari particulelor grele. – Din fr. cyclotron. DOOM
ciclotrón (ci-clo-tron) s. n., pl. ciclotroáne
ciclotroanele
CICLOTRÓN, ciclotroane, s. n. Accelerator folosit în fizica nucleară pentru a imprima energii foarte mari particulelor grele. – Din fr. cyclotron. DOOM
ciclotrón (ci-clo-tron) s. n., pl. ciclotroáne
ciclotroanelor
CICLOTRÓN, ciclotroane, s. n. Accelerator folosit în fizica nucleară pentru a imprima energii foarte mari particulelor grele. – Din fr. cyclotron. DOOM
ciclotrón (ci-clo-tron) s. n., pl. ciclotroáne
ciclotron
CICLOTRÓN, ciclotroane, s. n. Accelerator folosit în fizica nucleară pentru a imprima energii foarte mari particulelor grele. – Din fr. cyclotron. DOOM
ciclotrón (ci-clo-tron) s. n., pl. ciclotroáne
ciclotronul
CICLOTRÓN, ciclotroane, s. n. Accelerator folosit în fizica nucleară pentru a imprima energii foarte mari particulelor grele. – Din fr. cyclotron. DOOM
ciclotrón (ci-clo-tron) s. n., pl. ciclotroáne
ciclotronului
CICLOTRÓN, ciclotroane, s. n. Accelerator folosit în fizica nucleară pentru a imprima energii foarte mari particulelor grele. – Din fr. cyclotron. DOOM
ciclotrón (ci-clo-tron) s. n., pl. ciclotroáne
cicloturism
CICLOTURÍSM s. n. Ramură a turismului în care deplasarea se face cu bicicleta. – Din fr. cyclotourisme. DOOM
cicloturísm (ci-clo-) s. n.
cicloturismul
CICLOTURÍSM s. n. Ramură a turismului în care deplasarea se face cu bicicleta. – Din fr. cyclotourisme. DOOM
cicloturísm (ci-clo-) s. n.
cicloturismului
CICLOTURÍSM s. n. Ramură a turismului în care deplasarea se face cu bicicleta. – Din fr. cyclotourisme. DOOM
cicloturísm (ci-clo-) s. n.
cicloturist
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloturista
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloturiste
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloturistei
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloturistele
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloturistelor
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloturistic
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturistica
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturistice
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturisticei
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturisticele
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturisticelor
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturistici
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturisticii
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturisticilor
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturisticul
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturisticului
CICLOTURÍSTIC, -Ă, cicloturistici, -ce, adj. Care aparține cicloturismului, privitor la cicloturism. – Cicloturist + suf. -ic. DOOM
cicloturístic (ci-clo-) adj. m., pl. cicloturístici; f. cicloturístică, pl. cicloturístice
cicloturistul
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloturistului
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloturiști
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloturiștii
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloturiștilor
CICLOTURÍST, -Ă, cicloturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică cicloturismul. – Din fr. cyclotouriste. DOOM
cicloturístă (ci-clo-) s. f., g.-d. art. cicloturístei; pl. cicloturíste
cicloza
CICLÓZĂ, cicloze, s. f. (Biol.) Mișcare a protoplasmei în interiorul celulei. – Din fr. cyclose.
cicloze
CICLÓZĂ, cicloze, s. f. (Biol.) Mișcare a protoplasmei în interiorul celulei. – Din fr. cyclose.
ciclozei
CICLÓZĂ, cicloze, s. f. (Biol.) Mișcare a protoplasmei în interiorul celulei. – Din fr. cyclose.
ciclozele
CICLÓZĂ, cicloze, s. f. (Biol.) Mișcare a protoplasmei în interiorul celulei. – Din fr. cyclose.
ciclozelor
CICLÓZĂ, cicloze, s. f. (Biol.) Mișcare a protoplasmei în interiorul celulei. – Din fr. cyclose.
ciclu
CÍCLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație până când se revine la o situație identică sau asemănătoare cu cea inițială; totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) unite de o tematică generală comună. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație. ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea valorilor succesive ale unei mărimi periodice în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus. DOOM
cíclu (ci-clu) s. n., art. cíclul; pl. cícluri
ciclul
CÍCLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație până când se revine la o situație identică sau asemănătoare cu cea inițială; totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) unite de o tematică generală comună. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație. ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea valorilor succesive ale unei mărimi periodice în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus. DOOM
cíclu (ci-clu) s. n., art. cíclul; pl. cícluri
ciclului
CÍCLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație până când se revine la o situație identică sau asemănătoare cu cea inițială; totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) unite de o tematică generală comună. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație. ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea valorilor succesive ale unei mărimi periodice în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus. DOOM
cíclu (ci-clu) s. n., art. cíclul; pl. cícluri
cicluri
CÍCLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație până când se revine la o situație identică sau asemănătoare cu cea inițială; totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) unite de o tematică generală comună. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație. ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea valorilor succesive ale unei mărimi periodice în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus. DOOM
cíclu (ci-clu) s. n., art. cíclul; pl. cícluri
ciclurile
CÍCLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație până când se revine la o situație identică sau asemănătoare cu cea inițială; totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) unite de o tematică generală comună. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație. ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea valorilor succesive ale unei mărimi periodice în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus. DOOM
cíclu (ci-clu) s. n., art. cíclul; pl. cícluri
ciclurilor
CÍCLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. în evoluția unui proces repetabil, începând de la o anumită situație până când se revine la o situație identică sau asemănătoare cu cea inițială; totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) unite de o tematică generală comună. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație. ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Totalitatea valorilor succesive ale unei mărimi periodice în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus. DOOM
cíclu (ci-clu) s. n., art. cíclul; pl. cícluri
ciclări
CICLÁRE, ciclări, s. f. (Rar) Integrare într-un ciclu de învățământ. – Din ciclu.
ciclării
CICLÁRE, ciclări, s. f. (Rar) Integrare într-un ciclu de învățământ. – Din ciclu.
ciclările
CICLÁRE, ciclări, s. f. (Rar) Integrare într-un ciclu de învățământ. – Din ciclu.
ciclărilor
CICLÁRE, ciclări, s. f. (Rar) Integrare într-un ciclu de învățământ. – Din ciclu.
cicmigea
cicmigeá (-éle), s. f. – Sertar. – Var. cecmegea. Mr. cicmige, megl. cecmedzeu. Tc. çekmece (Cihac, II, 560; Șeineanu, II, 100; Lokotsch 405).
cicni
cicní (-nésc, -ít), vb. – A muri, a deceda. Rut. čahnuty (Candrea; Scriban). Rar, Mold.
cicnire
cicní (-nésc, -ít), vb. – A muri, a deceda. Rut. čahnuty (Candrea; Scriban). Rar, Mold.
cico
CÍCO s. n. 1. Băutură răcoritoare. 2. (Eliptic) Sticlă, pahar etc. cu cico (1). – Ci[trice] + co[la].
cicoare
CICOÁRE2, cicori, s. f. Insectă galbenă-castanie, cu spinarea neagră, cu aripile străvezii și lungi, cu capul lat și cu ochii mari (Cicada orni). – Lat. *cicala (= cicada). DOOM
cicoáre s. f., g.-d. art. cicórii; pl. cicóri
cicoarea
CICOÁRE2, cicori, s. f. Insectă galbenă-castanie, cu spinarea neagră, cu aripile străvezii și lungi, cu capul lat și cu ochii mari (Cicada orni). – Lat. *cicala (= cicada). DOOM
cicoáre s. f., g.-d. art. cicórii; pl. cicóri
ciconiida
CICONIÍDĂ, ciconiide, s. f. (Ornit.) Ciconiiformă. – Din fr. ciconiidés.
ciconiide
CICONIÍDĂ, ciconiide, s. f. (Ornit.) Ciconiiformă. – Din fr. ciconiidés.
ciconiidei
CICONIÍDĂ, ciconiide, s. f. (Ornit.) Ciconiiformă. – Din fr. ciconiidés.
ciconiidele
CICONIÍDĂ, ciconiide, s. f. (Ornit.) Ciconiiformă. – Din fr. ciconiidés.
ciconiidelor
CICONIÍDĂ, ciconiide, s. f. (Ornit.) Ciconiiformă. – Din fr. ciconiidés.
ciconiiforma
CICONIIFÓRMĂ, ciconiiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări mari, cu gâtul și picioarele lungi, cu ciocul conic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. [Pr.: -ni-i-] – Cf. fr. ciconiidé. DOOM
ciconiifórmă (-ni-i-) s. f., g.-d. art. ciconiifórmei; pl. ciconiifórme
ciconiiforme
CICONIIFÓRMĂ, ciconiiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări mari, cu gâtul și picioarele lungi, cu ciocul conic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. [Pr.: -ni-i-] – Cf. fr. ciconiidé. DOOM
ciconiifórmă (-ni-i-) s. f., g.-d. art. ciconiifórmei; pl. ciconiifórme
ciconiiformei
CICONIIFÓRMĂ, ciconiiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări mari, cu gâtul și picioarele lungi, cu ciocul conic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. [Pr.: -ni-i-] – Cf. fr. ciconiidé. DOOM
ciconiifórmă (-ni-i-) s. f., g.-d. art. ciconiifórmei; pl. ciconiifórme
ciconiiformele
CICONIIFÓRMĂ, ciconiiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări mari, cu gâtul și picioarele lungi, cu ciocul conic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. [Pr.: -ni-i-] – Cf. fr. ciconiidé. DOOM
ciconiifórmă (-ni-i-) s. f., g.-d. art. ciconiifórmei; pl. ciconiifórme
ciconiiformelor
CICONIIFÓRMĂ, ciconiiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări mari, cu gâtul și picioarele lungi, cu ciocul conic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. [Pr.: -ni-i-] – Cf. fr. ciconiidé. DOOM
ciconiifórmă (-ni-i-) s. f., g.-d. art. ciconiifórmei; pl. ciconiifórme
cicori
CICOÁRE2, cicori, s. f. Insectă galbenă-castanie, cu spinarea neagră, cu aripile străvezii și lungi, cu capul lat și cu ochii mari (Cicada orni). – Lat. *cicala (= cicada). DOOM
cicoáre s. f., g.-d. art. cicórii; pl. cicóri
cicorii
CICOÁRE2, cicori, s. f. Insectă galbenă-castanie, cu spinarea neagră, cu aripile străvezii și lungi, cu capul lat și cu ochii mari (Cicada orni). – Lat. *cicala (= cicada). DOOM
cicoáre s. f., g.-d. art. cicórii; pl. cicóri
cicorile
CICOÁRE2, cicori, s. f. Insectă galbenă-castanie, cu spinarea neagră, cu aripile străvezii și lungi, cu capul lat și cu ochii mari (Cicada orni). – Lat. *cicala (= cicada). DOOM
cicoáre s. f., g.-d. art. cicórii; pl. cicóri
cicorilor
CICOÁRE2, cicori, s. f. Insectă galbenă-castanie, cu spinarea neagră, cu aripile străvezii și lungi, cu capul lat și cu ochii mari (Cicada orni). – Lat. *cicala (= cicada). DOOM
cicoáre s. f., g.-d. art. cicórii; pl. cicóri
cicric
cicríc (-curi), s. n. – Vîrtelniță. – Var. cic(ă)rîc, cic(ă)rig, cic(ă)rag, ce(a)cîr(g) etc. Mr. cicrică. Tc. cikrik (Șeineanu, II, 127; Meyer 446; Lokotsch 448); cf. ngr. τσιϰρίϰι, alb. tšikrik, bg. čikrkă, sb. čekrk.
cicârâg
CICÎRÎG, cicîrîge, s. n. (Popular) Instrument care servește la depănat pe mosoare sau pe țevi sculurile așezate pe vîrtelniță. Stam acasă și făceam mamei țevi la cicîrîg. SANDU-ALDEA, D. N. 161.
cică
CÍCĂ adv. (Pop. și fam.; cu valoare de verb unipersonal sau impersonal). 1. (Precedă o afirmație pusă pe socoteala altora) (Se) spune că... (lumea) zice că..., după cum (se) crede. 2. (Indică un sentiment de mirare sau de îndoială) Dacă poate fi cu putință! auzi! ♦ Nici mai mult, nici mai puțin. ♦ Mai mult decât atâta. 3. (Povestitorul admite ce se spune, dar e convins că nu este așa) Chipurile, vorba vine! vorbă să fie! – Din [se zi]ce că. DOOM
cícă (pop., fam.) adv.
cicălea
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăleai
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăleala
CICĂLEÁLĂ, cicăleli, s. f. Faptul de a cicăli; reproș repetat făcut cuiva pentru fapte mărunte; cicălire. – Cicăli + suf. -eală. DOOM
cicăleálă s. f., g.-d. art. cicălélii; pl. cicăléli
cicăleam
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălească
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăleau
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăleați
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăleli
CICĂLEÁLĂ, cicăleli, s. f. Faptul de a cicăli; reproș repetat făcut cuiva pentru fapte mărunte; cicălire. – Cicăli + suf. -eală. DOOM
cicăleálă s. f., g.-d. art. cicălélii; pl. cicăléli
cicălelii
CICĂLEÁLĂ, cicăleli, s. f. Faptul de a cicăli; reproș repetat făcut cuiva pentru fapte mărunte; cicălire. – Cicăli + suf. -eală. DOOM
cicăleálă s. f., g.-d. art. cicălélii; pl. cicăléli
cicălelile
CICĂLEÁLĂ, cicăleli, s. f. Faptul de a cicăli; reproș repetat făcut cuiva pentru fapte mărunte; cicălire. – Cicăli + suf. -eală. DOOM
cicăleálă s. f., g.-d. art. cicălélii; pl. cicăléli
cicălelilor
CICĂLEÁLĂ, cicăleli, s. f. Faptul de a cicăli; reproș repetat făcut cuiva pentru fapte mărunte; cicălire. – Cicăli + suf. -eală. DOOM
cicăleálă s. f., g.-d. art. cicălélii; pl. cicăléli
cicălesc
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălește
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălești
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăli
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălii
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălim
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălind
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălire
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălire
CICĂLÍRE, cicăliri, s. f. Faptul de a cicăli; cicăleală. – V. cicăli. DOOM
cicălíre s. f., g.-d. art. cicălírii; pl. cicălíri
cicălirea
CICĂLÍRE, cicăliri, s. f. Faptul de a cicăli; cicăleală. – V. cicăli. DOOM
cicălíre s. f., g.-d. art. cicălírii; pl. cicălíri
cicăliri
CICĂLÍRE, cicăliri, s. f. Faptul de a cicăli; cicăleală. – V. cicăli. DOOM
cicălíre s. f., g.-d. art. cicălírii; pl. cicălíri
cicălirii
CICĂLÍRE, cicăliri, s. f. Faptul de a cicăli; cicăleală. – V. cicăli. DOOM
cicălíre s. f., g.-d. art. cicălírii; pl. cicălíri
cicălirile
CICĂLÍRE, cicăliri, s. f. Faptul de a cicăli; cicăleală. – V. cicăli. DOOM
cicălíre s. f., g.-d. art. cicălírii; pl. cicălíri
cicălirilor
CICĂLÍRE, cicăliri, s. f. Faptul de a cicăli; cicăleală. – V. cicăli. DOOM
cicălíre s. f., g.-d. art. cicălírii; pl. cicălíri
cicăliră
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălirăm
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălirăți
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălise
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălisem
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăliseră
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăliserăm
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăliserăți
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăliseși
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăliseți
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălit
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicălit
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec.
cicălitoare
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicălitoarea
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicălitoarei
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicălitoarele
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicălitoarelor
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicălitor
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicălitori
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicălitorii
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicălitorilor
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicălitorul
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicălitorului
CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. – Cicăli + suf. -tor. DOOM
cicălitór adj. m., pl. cicălitóri; f. sg. și pl. cicălitoáre
cicăliși
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cicăliți
CICĂLÍ, cicălesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reproșuri repetate pentru fapte mărunte. – Et. nec. DOOM
cicălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cicălésc, imperf. 3 sg. cicăleá; conj. prez. 3 să cicăleáscă
cid
-CID Element secund de compunere savantă cu semnificația „care ucide”, „ucigaș”. [< fr. -cide < lat. -cida < caedere – a ucide].
cidru
CÍDRU s. n. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea sucului de mere (sau a altor fructe). – Din fr. cidre. DOOM
cídru (ci-dru) s. n., art. cídrul
cidrul
CÍDRU s. n. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea sucului de mere (sau a altor fructe). – Din fr. cidre. DOOM
cídru (ci-dru) s. n., art. cídrul
cidrului
CÍDRU s. n. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea sucului de mere (sau a altor fructe). – Din fr. cidre. DOOM
cídru (ci-dru) s. n., art. cídrul
cier
CEAÍR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s. n.] – Din tc. çair. DOOM
ceaír (înv., reg.) s. n., pl. ceaíruri
ciflic
CIFLÍC, ciflicuri, s. n. (Înv.) Mică moșie sau fermă; conac (de moșie). – Din tc. çiflik, bg. čiflik. DOOM
ciflíc (înv.) (ci-flic) s. n., pl. ciflícuri
ciflicul
CIFLÍC, ciflicuri, s. n. (Înv.) Mică moșie sau fermă; conac (de moșie). – Din tc. çiflik, bg. čiflik. DOOM
ciflíc (înv.) (ci-flic) s. n., pl. ciflícuri
ciflicului
CIFLÍC, ciflicuri, s. n. (Înv.) Mică moșie sau fermă; conac (de moșie). – Din tc. çiflik, bg. čiflik. DOOM
ciflíc (înv.) (ci-flic) s. n., pl. ciflícuri
ciflicuri
CIFLÍC, ciflicuri, s. n. (Înv.) Mică moșie sau fermă; conac (de moșie). – Din tc. çiflik, bg. čiflik. DOOM
ciflíc (înv.) (ci-flic) s. n., pl. ciflícuri
ciflicurile
CIFLÍC, ciflicuri, s. n. (Înv.) Mică moșie sau fermă; conac (de moșie). – Din tc. çiflik, bg. čiflik. DOOM
ciflíc (înv.) (ci-flic) s. n., pl. ciflícuri
ciflicurilor
CIFLÍC, ciflicuri, s. n. (Înv.) Mică moșie sau fermă; conac (de moșie). – Din tc. çiflik, bg. čiflik. DOOM
ciflíc (înv.) (ci-flic) s. n., pl. ciflícuri
ciflâc
CIFLÎC s. n. v. ciflic.
cifo
CIFO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „curbură”, „cocoașă”. [< fr. cypho-, cf. gr. kyphos – cocoșat].
cifoasa
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifoase
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifoasei
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifoasele
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifoaselor
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifos
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifoscolioza
CIFOSCOLIÓZĂ, cifoscolioze, s. f. (Med.) Curbare în sens anteroposterior și lateral a coloanei vertebrale. [Pr.: -li-o-] – Din fr. cyphoscoliose.
cifoscolioze
CIFOSCOLIÓZĂ, cifoscolioze, s. f. (Med.) Curbare în sens anteroposterior și lateral a coloanei vertebrale. [Pr.: -li-o-] – Din fr. cyphoscoliose.
cifoscoliozei
CIFOSCOLIÓZĂ, cifoscolioze, s. f. (Med.) Curbare în sens anteroposterior și lateral a coloanei vertebrale. [Pr.: -li-o-] – Din fr. cyphoscoliose.
cifoscoliozele
CIFOSCOLIÓZĂ, cifoscolioze, s. f. (Med.) Curbare în sens anteroposterior și lateral a coloanei vertebrale. [Pr.: -li-o-] – Din fr. cyphoscoliose.
cifoscoliozelor
CIFOSCOLIÓZĂ, cifoscolioze, s. f. (Med.) Curbare în sens anteroposterior și lateral a coloanei vertebrale. [Pr.: -li-o-] – Din fr. cyphoscoliose.
cifosul
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifosului
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifotic
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifotica
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifotice
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifoticei
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifoticele
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifoticelor
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifotici
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifoticii
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifoticilor
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifoticul
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifoticului
CIFÓTIC, -Ă, cifotici, -ce, s. m. și f., adj. (Med.) (Bolnav) de cifoză. – După fr. cypheux.
cifoza
CIFÓZĂ, cifoze, s. f. (Med.) Deformație a coloanei vertebrale care duce la o proeminență dorsală. – Din fr. cyphose. DOOM
cifóză s. f., g.-d. art. cifózei; pl. cifóze
cifoze
CIFÓZĂ, cifoze, s. f. (Med.) Deformație a coloanei vertebrale care duce la o proeminență dorsală. – Din fr. cyphose. DOOM
cifóză s. f., g.-d. art. cifózei; pl. cifóze
cifozei
CIFÓZĂ, cifoze, s. f. (Med.) Deformație a coloanei vertebrale care duce la o proeminență dorsală. – Din fr. cyphose. DOOM
cifóză s. f., g.-d. art. cifózei; pl. cifóze
cifozele
CIFÓZĂ, cifoze, s. f. (Med.) Deformație a coloanei vertebrale care duce la o proeminență dorsală. – Din fr. cyphose. DOOM
cifóză s. f., g.-d. art. cifózei; pl. cifóze
cifozelor
CIFÓZĂ, cifoze, s. f. (Med.) Deformație a coloanei vertebrale care duce la o proeminență dorsală. – Din fr. cyphose. DOOM
cifóză s. f., g.-d. art. cifózei; pl. cifóze
cifoși
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifoșii
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifoșilor
CIFÓS, -OÁSĂ adj. (Med.) Cocoșat. [< fr. cypheux].
cifra
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifra
CÍFRĂ, cifre, s. f. 1. Simbol grafic (care reprezintă unul dintre numerele de la zero până la nouă) folosit pentru scrierea numerelor; (impr.) număr. 2. Volum, sumă, cantitate reprezentată prin cifre (1). ◊ Compus: cifră-record = cea mai mare cifră la o anumită dată, într-un anumit moment. ◊ Impozit pe cifra de afaceri = impozit aplicat proporțional cu mărimea, cu valoarea afacerilor. Cifră de afaceri = veniturile rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii și alte venituri din exploatare. 3. Număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanțe, a unui fenomen. Cifră de saponificare. – Din it. cifra, lat. cifra. Cf. fr. chiffre. DOOM
*cífră-recórd (ci-fră-) s. f., g.-d. art. cífrei-recórd; pl. cífre-recórd
cifrai
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifraj
CIFRÁJ s. n. Cifrare. – Din fr. chiffrage. DOOM
cifráj (ci-fraj) s. n.
cifrajul
CIFRÁJ s. n. Cifrare. – Din fr. chiffrage. DOOM
cifráj (ci-fraj) s. n.
cifrajului
CIFRÁJ s. n. Cifrare. – Din fr. chiffrage. DOOM
cifráj (ci-fraj) s. n.
cifram
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrare
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrare
CIFRÁRE s. f. Faptul de a cifra; cifraj. – V. cifra. DOOM
cifráre (ci-fra-) s. f., g.-d. art. cifrắrii
cifrarea
CIFRÁRE s. f. Faptul de a cifra; cifraj. – V. cifra. DOOM
cifráre (ci-fra-) s. f., g.-d. art. cifrắrii
cifrară
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrarăm
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrarăți
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrase
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrasem
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifraseră
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifraserăm
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifraserăți
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifraseși
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifraseți
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrat
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrat
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifrata
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifrate
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifratei
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifratele
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifratelor
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifratul
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifratului
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifrau
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrași
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrați
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrați
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifrații
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifraților
CIFRÁT, -Ă, cifrați, -te, adj. (Despre texte) Scris în cifru. – V. cifra.
cifre
CÍFRĂ, cifre, s. f. 1. Simbol grafic (care reprezintă unul dintre numerele de la zero până la nouă) folosit pentru scrierea numerelor; (impr.) număr. 2. Volum, sumă, cantitate reprezentată prin cifre (1). ◊ Compus: cifră-record = cea mai mare cifră la o anumită dată, într-un anumit moment. ◊ Impozit pe cifra de afaceri = impozit aplicat proporțional cu mărimea, cu valoarea afacerilor. Cifră de afaceri = veniturile rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii și alte venituri din exploatare. 3. Număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanțe, a unui fenomen. Cifră de saponificare. – Din it. cifra, lat. cifra. Cf. fr. chiffre. DOOM
*cífră-recórd (ci-fră-) s. f., g.-d. art. cífrei-recórd; pl. cífre-recórd
cifrează
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrei
CÍFRĂ, cifre, s. f. 1. Simbol grafic (care reprezintă unul dintre numerele de la zero până la nouă) folosit pentru scrierea numerelor; (impr.) număr. 2. Volum, sumă, cantitate reprezentată prin cifre (1). ◊ Compus: cifră-record = cea mai mare cifră la o anumită dată, într-un anumit moment. ◊ Impozit pe cifra de afaceri = impozit aplicat proporțional cu mărimea, cu valoarea afacerilor. Cifră de afaceri = veniturile rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii și alte venituri din exploatare. 3. Număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanțe, a unui fenomen. Cifră de saponificare. – Din it. cifra, lat. cifra. Cf. fr. chiffre. DOOM
*cífră-recórd (ci-fră-) s. f., g.-d. art. cífrei-recórd; pl. cífre-recórd
cifrele
CÍFRĂ, cifre, s. f. 1. Simbol grafic (care reprezintă unul dintre numerele de la zero până la nouă) folosit pentru scrierea numerelor; (impr.) număr. 2. Volum, sumă, cantitate reprezentată prin cifre (1). ◊ Compus: cifră-record = cea mai mare cifră la o anumită dată, într-un anumit moment. ◊ Impozit pe cifra de afaceri = impozit aplicat proporțional cu mărimea, cu valoarea afacerilor. Cifră de afaceri = veniturile rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii și alte venituri din exploatare. 3. Număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanțe, a unui fenomen. Cifră de saponificare. – Din it. cifra, lat. cifra. Cf. fr. chiffre. DOOM
*cífră-recórd (ci-fră-) s. f., g.-d. art. cífrei-recórd; pl. cífre-recórd
cifrelor
CÍFRĂ, cifre, s. f. 1. Simbol grafic (care reprezintă unul dintre numerele de la zero până la nouă) folosit pentru scrierea numerelor; (impr.) număr. 2. Volum, sumă, cantitate reprezentată prin cifre (1). ◊ Compus: cifră-record = cea mai mare cifră la o anumită dată, într-un anumit moment. ◊ Impozit pe cifra de afaceri = impozit aplicat proporțional cu mărimea, cu valoarea afacerilor. Cifră de afaceri = veniturile rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii și alte venituri din exploatare. 3. Număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanțe, a unui fenomen. Cifră de saponificare. – Din it. cifra, lat. cifra. Cf. fr. chiffre. DOOM
*cífră-recórd (ci-fră-) s. f., g.-d. art. cífrei-recórd; pl. cífre-recórd
cifrez
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifreze
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrezi
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifric
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifrica
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifrice
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifricei
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifricele
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifricelor
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifrici
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifricii
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifricilor
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifricul
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifricului
CÍFRIC, -Ă, cifrici, -ce, adj. Exprimat în cifre; numeric. – Cifră + suf. -ic. DOOM
cífric (ci-fric) adj. m., pl. cífrici; f. cífrică, pl. cífrice
cifrograma
CIFROGRÁMĂ s.f. (Rar) Telegramă cifrată. [< it. cifrogramma].
cifrograme
CIFROGRÁMĂ s.f. (Rar) Telegramă cifrată. [< it. cifrogramma].
cifrogramei
CIFROGRÁMĂ s.f. (Rar) Telegramă cifrată. [< it. cifrogramma].
cifrogramele
CIFROGRÁMĂ s.f. (Rar) Telegramă cifrată. [< it. cifrogramma].
cifrogramelor
CIFROGRÁMĂ s.f. (Rar) Telegramă cifrată. [< it. cifrogramma].
cifru
CÍFRU, cifruri, s. n. 1. Sistem de semne convenționale cu care se transmit comunicări secrete. 2. Combinație de litere sau de cifre cu ajutorul căreia se pot deschide unele broaște sau lacăte cu închizătoare secretă. – Din fr. chiffre (refăcut după cifră). DOOM
cífru (cod) (ci-fru) s. n., art. cífrul; pl. cífruri
cifrul
CÍFRU, cifruri, s. n. 1. Sistem de semne convenționale cu care se transmit comunicări secrete. 2. Combinație de litere sau de cifre cu ajutorul căreia se pot deschide unele broaște sau lacăte cu închizătoare secretă. – Din fr. chiffre (refăcut după cifră). DOOM
cífru (cod) (ci-fru) s. n., art. cífrul; pl. cífruri
cifrului
CÍFRU, cifruri, s. n. 1. Sistem de semne convenționale cu care se transmit comunicări secrete. 2. Combinație de litere sau de cifre cu ajutorul căreia se pot deschide unele broaște sau lacăte cu închizătoare secretă. – Din fr. chiffre (refăcut după cifră). DOOM
cífru (cod) (ci-fru) s. n., art. cífrul; pl. cífruri
cifruri
CÍFRU, cifruri, s. n. 1. Sistem de semne convenționale cu care se transmit comunicări secrete. 2. Combinație de litere sau de cifre cu ajutorul căreia se pot deschide unele broaște sau lacăte cu închizătoare secretă. – Din fr. chiffre (refăcut după cifră). DOOM
cífru (cod) (ci-fru) s. n., art. cífrul; pl. cífruri
cifrurile
CÍFRU, cifruri, s. n. 1. Sistem de semne convenționale cu care se transmit comunicări secrete. 2. Combinație de litere sau de cifre cu ajutorul căreia se pot deschide unele broaște sau lacăte cu închizătoare secretă. – Din fr. chiffre (refăcut după cifră). DOOM
cífru (cod) (ci-fru) s. n., art. cífrul; pl. cífruri
cifrurilor
CÍFRU, cifruri, s. n. 1. Sistem de semne convenționale cu care se transmit comunicări secrete. 2. Combinație de litere sau de cifre cu ajutorul căreia se pot deschide unele broaște sau lacăte cu închizătoare secretă. – Din fr. chiffre (refăcut după cifră). DOOM
cífru (cod) (ci-fru) s. n., art. cífrul; pl. cífruri
cifrând
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrînd
CIFRÁ, cifrez, vb. I. 1. Refl. A se evalua (în cifre) la..., a atinge suma de... 2. Tranz. A transpune un text în cifru. – Din fr. chiffrer (refăcut după cifră). DOOM
cifrá (a ~) (ci-fra) vb., ind. prez. 3 cifreáză
cifrări
CIFRÁRE s. f. Faptul de a cifra; cifraj. – V. cifra. DOOM
cifráre (ci-fra-) s. f., g.-d. art. cifrắrii
cifrării
CIFRÁRE s. f. Faptul de a cifra; cifraj. – V. cifra. DOOM
cifráre (ci-fra-) s. f., g.-d. art. cifrắrii
cifrările
CIFRÁRE s. f. Faptul de a cifra; cifraj. – V. cifra. DOOM
cifráre (ci-fra-) s. f., g.-d. art. cifrắrii
cifrărilor
CIFRÁRE s. f. Faptul de a cifra; cifraj. – V. cifra. DOOM
cifráre (ci-fra-) s. f., g.-d. art. cifrắrii
ciftea
cifteá (-éle), s. f. – Pușcă cu două țevi. Tc. çifte „pereche” (Șeineanu, III, 40). Sec. XVIII, înv.
ciftilic
ciftilíc (ciftilícuri), s. n. – Moșie, proprietate la țară. – Var. cift(i)lîc, cif(t)lic. Tc. çif(t)lik (Șeineanu, III, 41). Sec. XVIII.
ciga
CÍGĂ, cige, s. f. 1. (Min.) Scripete fix. 2. (Zool.) Cochilie de gasteropod. – Din magh. csiga.
cige
CÍGĂ, cige, s. f. 1. (Min.) Scripete fix. 2. (Zool.) Cochilie de gasteropod. – Din magh. csiga.
cigei
CÍGĂ, cige, s. f. 1. (Min.) Scripete fix. 2. (Zool.) Cochilie de gasteropod. – Din magh. csiga.
cigele
CÍGĂ, cige, s. f. 1. (Min.) Scripete fix. 2. (Zool.) Cochilie de gasteropod. – Din magh. csiga.
cigelor
CÍGĂ, cige, s. f. 1. (Min.) Scripete fix. 2. (Zool.) Cochilie de gasteropod. – Din magh. csiga.
cighir
CIGHÍR, cighiruri, s. n. (Regional) Drob de miel.
cihăi
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăia
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiai
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiam
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiască
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiau
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiați
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiesc
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiește
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiești
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăii
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăim
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăind
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăire
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăire
CIHĂI, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A stărui foarte mult pe lângă cineva să facă ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăi vb. IV] – Cf. magh. csaholni.
cihăiră
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăirăm
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăirăți
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăise
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăisem
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiseră
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiserăm
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiserăți
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiseși
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiseți
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăit
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăit
CIHĂI, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A stărui foarte mult pe lângă cineva să facă ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăi vb. IV] – Cf. magh. csaholni.
cihăiși
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cihăiți
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni. DOOM
cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă
cij
cij (-ji), s. m. – Canar. Rut. čiž (Cihac, II, 52). În Mold.
cil
CIL, cili, s. m. Prelungire protoplasmatică mobilă, în formă de fire subțiri, a unor bacterii, a unor infuzori, a unor alge și a unor celule animale, care servește de obicei la locomoție și la deplasarea secrețiilor în organism. – Din fr. cil. DOOM
cil s. m., pl. cili
cilen
CILEN, cileni, s. m. (Înv. și reg.) Membru al unui tribunal. – Rus člen.
cili
CIL, cili, s. m. Prelungire protoplasmatică mobilă, în formă de fire subțiri, a unor bacterii, a unor infuzori, a unor alge și a unor celule animale, care servește de obicei la locomoție și la deplasarea secrețiilor în organism. – Din fr. cil. DOOM
cil s. m., pl. cili
cilian
CHILIÁN, -Ă, chilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Chile sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Chile sau chilienilor (1), privitor la statul Chile sau la chilieni. [Pr.: ci-li-an. – Var.: cilián, -ă s. m. și f., adj.] – Chile (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. Chilien. DOOM
chilián [ch pron. c] (-li-an) adj. m., s. m., pl. chiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. chiliánă, pl. chiliéne
cilian
CHILIÁN, -Ă, chilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Chile sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Chile sau chilienilor (1), privitor la statul Chile sau la chilieni. [Pr.: ci-li-an. – Var.: cilián, -ă s. m. și f., adj.] – Chile (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. Chilien. DOOM
chilián [ch pron. c] (-li-an) adj. m., s. m., pl. chiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. chiliánă, pl. chiliéne
ciliană
CHILIÁN, -Ă, chilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Chile sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Chile sau chilienilor (1), privitor la statul Chile sau la chilieni. [Pr.: ci-li-an. – Var.: cilián, -ă s. m. și f., adj.] – Chile (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. Chilien. DOOM
chilián [ch pron. c] (-li-an) adj. m., s. m., pl. chiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. chiliánă, pl. chiliéne
ciliar
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliara
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliare
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliarei
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliarele
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliarelor
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliari
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliarii
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliarilor
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliarul
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliarului
CILIÁR, -Ă, ciliari, -e, adj. Care are formă de cili; privitor la cili. [Pr.: -li-ar] – Din fr. ciliaire. DOOM
ciliár (-li-ar) adj. m., pl. ciliári; f. ciliáră, pl. ciliáre
ciliat
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
ciliata
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
ciliate
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
ciliatei
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
ciliatele
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
ciliatelor
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
ciliatul
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
ciliatului
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
ciliați
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
ciliații
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
ciliaților
CILIÁT, -Ă, ciliați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care are cili. 2. S. n. (Zool.) Infuzor1. [Pr.: -li-at] – Din fr. cilié. DOOM
ciliát2 (-li-at) s. n., pl. ciliáte
cilibia
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi. DOOM
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibie
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi. DOOM
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibiei
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi. DOOM
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibii
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi. DOOM
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibiii
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi. DOOM
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibiile
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi. DOOM
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibiilor
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi. DOOM
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibiu
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi. DOOM
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibiul
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi. DOOM
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibiului
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi. DOOM
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilic
cilíc (cilícuri), s. n. – 1. Oțel. – 2. (Pl.) Bile ornamentale de oțel. – Var. celic. Mr. ciliche. Tc. çelik (Roesler 608; Cihac, 565; Meyer 442; Berneker 139; Lokotsch 408); cf. ngr. τσελίϰι, alb. tšel’ik, bg., sb. čelik.
ciliciu
CILÍCIU s.n. Centură sau cămașă aspră din păr de capră, care se purta pe piele de penitenți pentru a se mortifica. [Pron. -ciu. / < fr. cilice, lat. cilicium, cf. gr. kilikion – stofă groasă de Cilicia]. DOOM
cilíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. cilíciul
cilicuri
CILÍCURI s. n. pl. (Rar) Mărgele de metal. Un mic negustor ambulant... strigă: Bariș înflorat! Cilicuri!... Broboade! BANUȘ, B. 84.
cilihoaie
CILIHÓI, -OÁIE, cilihoi, -oaie, s. m. și f. (Ornit., regional) Ceahlău. (Fig.) Ian fugiți... cilihoilor. CAMILAR, T. 163.
cilihoi
CILIHÓI, -OÁIE, cilihoi, -oaie, s. m. și f. (Ornit., regional) Ceahlău. (Fig.) Ian fugiți... cilihoilor. CAMILAR, T. 163.
cilii
CIL, cili, s. m. Prelungire protoplasmatică mobilă, în formă de fire subțiri, a unor bacterii, a unor infuzori, a unor alge și a unor celule animale, care servește de obicei la locomoție și la deplasarea secrețiilor în organism. – Din fr. cil. DOOM
cil s. m., pl. cili
cililor
CIL, cili, s. m. Prelungire protoplasmatică mobilă, în formă de fire subțiri, a unor bacterii, a unor infuzori, a unor alge și a unor celule animale, care servește de obicei la locomoție și la deplasarea secrețiilor în organism. – Din fr. cil. DOOM
cil s. m., pl. cili
cilindra
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrai
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindram
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrare
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrare
CILINDRÁRE, cilindrări, s. f. Acțiunea de a cilindra și rezultatul ei. – V. cilindra. DOOM
cilindráre s. f., g.-d. art. cilindrắrii; pl. cilindrắri
cilindrarea
CILINDRÁRE, cilindrări, s. f. Acțiunea de a cilindra și rezultatul ei. – V. cilindra. DOOM
cilindráre s. f., g.-d. art. cilindrắrii; pl. cilindrắri
cilindrară
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrarăm
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrarăți
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrase
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrasem
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindraseră
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindraserăm
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindraserăți
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindraseși
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindraseți
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrat
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrat
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer.
cilindrau
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrax
CILINDRÁX s.m. Axon. [< fr. cylindraxe].
cilindrași
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrați
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindre
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder. DOOM
cilíndru2/țilíndru (joben) (înv.) s. n., art. cilíndrul/ țilíndrul; pl. cilíndre/țilíndre
cilindrează
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindree
CILINDRÉE, cilindree, s. f. 1. Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisie. – Din fr. cylindrée. DOOM
!cilindrée s. f., art. cilindréea, g.-d. art. cilindréei; pl. cilindrée
cilindreea
CILINDRÉE, cilindree, s. f. 1. Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisie. – Din fr. cylindrée. DOOM
!cilindrée s. f., art. cilindréea, g.-d. art. cilindréei; pl. cilindrée
cilindreei
CILINDRÉE, cilindree, s. f. 1. Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisie. – Din fr. cylindrée. DOOM
!cilindrée s. f., art. cilindréea, g.-d. art. cilindréei; pl. cilindrée
cilindreele
CILINDRÉE, cilindree, s. f. 1. Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisie. – Din fr. cylindrée. DOOM
!cilindrée s. f., art. cilindréea, g.-d. art. cilindréei; pl. cilindrée
cilindreelor
CILINDRÉE, cilindree, s. f. 1. Volumul cilindrului unei mașini de forță cu piston, cuprins între cele două poziții opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisie. – Din fr. cylindrée. DOOM
!cilindrée s. f., art. cilindréea, g.-d. art. cilindréei; pl. cilindrée
cilindrele
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder. DOOM
cilíndru2/țilíndru (joben) (înv.) s. n., art. cilíndrul/ țilíndrul; pl. cilíndre/țilíndre
cilindrelor
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder. DOOM
cilíndru2/țilíndru (joben) (înv.) s. n., art. cilíndrul/ țilíndrul; pl. cilíndre/țilíndre
cilindrez
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindreze
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrezi
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindri
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.
cilindric
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindrica
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindrice
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindricei
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindricele
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindricelor
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindrici
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindricii
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindricilor
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindricitate
CILINDRICITÁTE, cilindricități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unei porțiuni din trunchiul unui arbore de a se apropia de forma cilindrică. – Din fr. cylindricité.
cilindricitatea
CILINDRICITÁTE, cilindricități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unei porțiuni din trunchiul unui arbore de a se apropia de forma cilindrică. – Din fr. cylindricité.
cilindricități
CILINDRICITÁTE, cilindricități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unei porțiuni din trunchiul unui arbore de a se apropia de forma cilindrică. – Din fr. cylindricité.
cilindricității
CILINDRICITÁTE, cilindricități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unei porțiuni din trunchiul unui arbore de a se apropia de forma cilindrică. – Din fr. cylindricité.
cilindricitățile
CILINDRICITÁTE, cilindricități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unei porțiuni din trunchiul unui arbore de a se apropia de forma cilindrică. – Din fr. cylindricité.
cilindricităților
CILINDRICITÁTE, cilindricități, s. f. (Tehn.) Proprietate a unei porțiuni din trunchiul unui arbore de a se apropia de forma cilindrică. – Din fr. cylindricité.
cilindricul
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindricului
CILÍNDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. Care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindrique. DOOM
cilíndric adj. m., pl. cilíndrici; f. cilíndrică, pl. cilíndrice
cilindriform
CILINDRIFÓRM, -Ă adj. Cilindric. [< fr. cylindriforme].
cilindrii
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.
cilindrilor
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.
cilindroame
CILINDRÓM, cilindroame, s. n. (Med.) Tumoare benignă a țesuturilor epiteliale cu celule cilindroide. – Din fr. cylindrom.
cilindroamele
CILINDRÓM, cilindroame, s. n. (Med.) Tumoare benignă a țesuturilor epiteliale cu celule cilindroide. – Din fr. cylindrom.
cilindroamelor
CILINDRÓM, cilindroame, s. n. (Med.) Tumoare benignă a țesuturilor epiteliale cu celule cilindroide. – Din fr. cylindrom.
cilindroid
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindroida
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindroide
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindroidei
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindroidele
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindroidelor
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindroidul
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindroidului
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindroizi
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindroizii
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindroizilor
CILINDROÍD, -Ă, cilindroizi, -de, adj., s. n. (Corp) care are forma unui cilindru. – Din fr. cylindroïde.
cilindrom
CILINDRÓM, cilindroame, s. n. (Med.) Tumoare benignă a țesuturilor epiteliale cu celule cilindroide. – Din fr. cylindrom.
cilindromul
CILINDRÓM, cilindroame, s. n. (Med.) Tumoare benignă a țesuturilor epiteliale cu celule cilindroide. – Din fr. cylindrom.
cilindromului
CILINDRÓM, cilindroame, s. n. (Med.) Tumoare benignă a țesuturilor epiteliale cu celule cilindroide. – Din fr. cylindrom.
cilindru
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder. DOOM
cilíndru2/țilíndru (joben) (înv.) s. n., art. cilíndrul/ țilíndrul; pl. cilíndre/țilíndre
cilindru
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.
cilindrul
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder. DOOM
cilíndru2/țilíndru (joben) (înv.) s. n., art. cilíndrul/ țilíndrul; pl. cilíndre/țilíndre
cilindrul
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.
cilindrului
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder. DOOM
cilíndru2/țilíndru (joben) (înv.) s. n., art. cilíndrul/ țilíndrul; pl. cilíndre/țilíndre
cilindrului
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.
cilindruria
CILINDRURÍE s. f. (Med.) Prezența în urină a unor elemente microscopice formate din albumină, hematii, celule epiteliale etc., care caracterizează afecțiunile renale. – Din fr. cylindrurie. DOOM
!cilindruríe (-lin-dru-) s. f., art. cilindruría, g.-d. cilindruríi, art. cilindruríei
cilindrurie
CILINDRURÍE s. f. (Med.) Prezența în urină a unor elemente microscopice formate din albumină, hematii, celule epiteliale etc., care caracterizează afecțiunile renale. – Din fr. cylindrurie. DOOM
!cilindruríe (-lin-dru-) s. f., art. cilindruría, g.-d. cilindruríi, art. cilindruríei
cilindruriei
CILINDRURÍE s. f. (Med.) Prezența în urină a unor elemente microscopice formate din albumină, hematii, celule epiteliale etc., care caracterizează afecțiunile renale. – Din fr. cylindrurie. DOOM
!cilindruríe (-lin-dru-) s. f., art. cilindruría, g.-d. cilindruríi, art. cilindruríei
cilindrurii
CILINDRURÍE s. f. (Med.) Prezența în urină a unor elemente microscopice formate din albumină, hematii, celule epiteliale etc., care caracterizează afecțiunile renale. – Din fr. cylindrurie. DOOM
!cilindruríe (-lin-dru-) s. f., art. cilindruría, g.-d. cilindruríi, art. cilindruríei
cilindruriile
CILINDRURÍE s. f. (Med.) Prezența în urină a unor elemente microscopice formate din albumină, hematii, celule epiteliale etc., care caracterizează afecțiunile renale. – Din fr. cylindrurie. DOOM
!cilindruríe (-lin-dru-) s. f., art. cilindruría, g.-d. cilindruríi, art. cilindruríei
cilindruriilor
CILINDRURÍE s. f. (Med.) Prezența în urină a unor elemente microscopice formate din albumină, hematii, celule epiteliale etc., care caracterizează afecțiunile renale. – Din fr. cylindrurie. DOOM
!cilindruríe (-lin-dru-) s. f., art. cilindruría, g.-d. cilindruríi, art. cilindruríei
cilindrând
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrînd
CILINDRÁ, cilindrez, vb. I. Tranz. A îndesa și a nivela un strat rutier cu ajutorul unui compresor. – Din fr. cylindrer. DOOM
cilindrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cilindreáză
cilindrări
CILINDRÁRE, cilindrări, s. f. Acțiunea de a cilindra și rezultatul ei. – V. cilindra. DOOM
cilindráre s. f., g.-d. art. cilindrắrii; pl. cilindrắri
cilindrării
CILINDRÁRE, cilindrări, s. f. Acțiunea de a cilindra și rezultatul ei. – V. cilindra. DOOM
cilindráre s. f., g.-d. art. cilindrắrii; pl. cilindrắri
cilindrările
CILINDRÁRE, cilindrări, s. f. Acțiunea de a cilindra și rezultatul ei. – V. cilindra. DOOM
cilindráre s. f., g.-d. art. cilindrắrii; pl. cilindrắri
cilindrărilor
CILINDRÁRE, cilindrări, s. f. Acțiunea de a cilindra și rezultatul ei. – V. cilindra. DOOM
cilindráre s. f., g.-d. art. cilindrắrii; pl. cilindrắri
cilix
Cilix, unul dintre fiii lui Agenor. A fost trimis și el împreună cu frații lui în căutarea Europei. Nereușind s-o găsească, Cilix s-a stabilit pe coasta Asiei Mici, întemeind acolo o țară care, de la el, a căpătat numele de Cilicia.
ciloză
CILÓZĂ s.f. Tremur convulsiv cronic al pleoapei superioare. [< fr. cillose]. DOOM
cilóză s. f., g.-d. art. cilózei
cilul
CIL, cili, s. m. Prelungire protoplasmatică mobilă, în formă de fire subțiri, a unor bacterii, a unor infuzori, a unor alge și a unor celule animale, care servește de obicei la locomoție și la deplasarea secrețiilor în organism. – Din fr. cil. DOOM
cil s. m., pl. cili
cilului
CIL, cili, s. m. Prelungire protoplasmatică mobilă, în formă de fire subțiri, a unor bacterii, a unor infuzori, a unor alge și a unor celule animale, care servește de obicei la locomoție și la deplasarea secrețiilor în organism. – Din fr. cil. DOOM
cil s. m., pl. cili
cima
CÍMĂ, cime, s. f. Tip de inflorescență în care axul principal poartă în vârf o singură floare. – Din fr. cyme. DOOM
címă s. f., g.-d. art. címei; pl. címe
cimaza
CIMÁZĂ, cimaze, s. f. (Arh.) Chenar ornamental de-a lungul unei fațade. – Din it. cimasa.
cimaze
CIMÁZĂ, cimaze, s. f. (Arh.) Chenar ornamental de-a lungul unei fațade. – Din it. cimasa.
cimazei
CIMÁZĂ, cimaze, s. f. (Arh.) Chenar ornamental de-a lungul unei fațade. – Din it. cimasa.
cimazele
CIMÁZĂ, cimaze, s. f. (Arh.) Chenar ornamental de-a lungul unei fațade. – Din it. cimasa.
cimazelor
CIMÁZĂ, cimaze, s. f. (Arh.) Chenar ornamental de-a lungul unei fațade. – Din it. cimasa.
cimbal
CIMBÁL, cimbale, s. n. Chimval. – Din lat. cymbalum, fr. cymbale. DOOM
cimbál s. m., pl. cimbále
cimbale
CIMBÁL, cimbale, s. n. Chimval. – Din lat. cymbalum, fr. cymbale. DOOM
cimbál s. m., pl. cimbále
cimbalele
CIMBÁL, cimbale, s. n. Chimval. – Din lat. cymbalum, fr. cymbale. DOOM
cimbál s. m., pl. cimbále
cimbalelor
CIMBÁL, cimbale, s. n. Chimval. – Din lat. cymbalum, fr. cymbale. DOOM
cimbál s. m., pl. cimbále
cimbalist
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbalista
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbaliste
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbalistei
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbalistele
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbalistelor
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbalistul
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbalistului
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbaliști
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbaliștii
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbaliștilor
CIMBALÍST, -Ă, cimbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care acompaniază la cimbal. – Din fr. cymbaliste.
cimbalul
CIMBÁL, cimbale, s. n. Chimval. – Din lat. cymbalum, fr. cymbale. DOOM
cimbál s. m., pl. cimbále
cimbalului
CIMBÁL, cimbale, s. n. Chimval. – Din lat. cymbalum, fr. cymbale. DOOM
cimbál s. m., pl. cimbále
cimber
CIMBÉR, cimbere, s. n. (Regional) Un fel de basma de borangic, de lînă sau de bumbac, purtată pe cap de femei; năframă, testemel. Nu toate muierile care au rămas văduve poartă cimbere negre. STANCU, D. 166. – Variantă: ciumbér (STANCU, D. 13) s. n.
cimbir
cimbír (-re), s. n. – Acoperămînt de cap pentru femei, broboadă, basma. – Var. cimbel, cember. Mr. cimber. Tc. çember (Șeineanu, II, 127); cf. ngr. τσεμπέρι, alb. cember.
cimbistra
CIMBÍSTRĂ, cimbistre, s. f. (Rar) Pensetă (pentru smuls părul). – Din tc. çimbistra. DOOM
cimbístră (rar) s. f., g.-d. art. cimbístrei; pl. cimbístre
cimbistre
CIMBÍSTRĂ, cimbistre, s. f. (Rar) Pensetă (pentru smuls părul). – Din tc. çimbistra. DOOM
cimbístră (rar) s. f., g.-d. art. cimbístrei; pl. cimbístre
cimbistrei
CIMBÍSTRĂ, cimbistre, s. f. (Rar) Pensetă (pentru smuls părul). – Din tc. çimbistra. DOOM
cimbístră (rar) s. f., g.-d. art. cimbístrei; pl. cimbístre
cimbistrele
CIMBÍSTRĂ, cimbistre, s. f. (Rar) Pensetă (pentru smuls părul). – Din tc. çimbistra. DOOM
cimbístră (rar) s. f., g.-d. art. cimbístrei; pl. cimbístre
cimbistrelor
CIMBÍSTRĂ, cimbistre, s. f. (Rar) Pensetă (pentru smuls părul). – Din tc. çimbistra. DOOM
cimbístră (rar) s. f., g.-d. art. cimbístrei; pl. cimbístre
cimbri
CÍMBRI s. m. pl. Trib germanic așezat în antichitate la vărsarea Elbei și zdrobit de romani. – Din fr. Cimbres.
cimbri
CÍMBRU2, cimbri, s. m. Persoană care aparținea unui trib germanic stabilit în Antichitate la vărsarea Elbei și înfrânt de romani. – Din fr. Cimbres. DOOM
!címbru2 (nume etnic) s. m., art. címbrul; pl. címbri, art. címbrii
cimbrii
CÍMBRI s. m. pl. Trib germanic așezat în antichitate la vărsarea Elbei și zdrobit de romani. – Din fr. Cimbres.
cimbrii
CÍMBRU2, cimbri, s. m. Persoană care aparținea unui trib germanic stabilit în Antichitate la vărsarea Elbei și înfrânt de romani. – Din fr. Cimbres. DOOM
!címbru2 (nume etnic) s. m., art. címbrul; pl. címbri, art. címbrii
cimbrilor
CÍMBRI s. m. pl. Trib germanic așezat în antichitate la vărsarea Elbei și zdrobit de romani. – Din fr. Cimbres.
cimbrilor
CÍMBRU2, cimbri, s. m. Persoană care aparținea unui trib germanic stabilit în Antichitate la vărsarea Elbei și înfrânt de romani. – Din fr. Cimbres. DOOM
!címbru2 (nume etnic) s. m., art. címbrul; pl. címbri, art. címbrii
cimbrișor
CIMBRIȘÓR s. m. Plantă erbacee cu flori roșii-purpurii sau albe și cu frunze aromate, folosite în medicină pentru infuzie (Thymus vulgaris). – Cimbru + suf. -ișor. DOOM
cimbrișór s. m.
cimbru
CÍMBRU2, cimbri, s. m. Persoană care aparținea unui trib germanic stabilit în Antichitate la vărsarea Elbei și înfrânt de romani. – Din fr. Cimbres. DOOM
!címbru2 (nume etnic) s. m., art. címbrul; pl. címbri, art. címbrii
cimbrul
CÍMBRU2, cimbri, s. m. Persoană care aparținea unui trib germanic stabilit în Antichitate la vărsarea Elbei și înfrânt de romani. – Din fr. Cimbres. DOOM
!címbru2 (nume etnic) s. m., art. címbrul; pl. címbri, art. címbrii
cimbrului
CÍMBRU2, cimbri, s. m. Persoană care aparținea unui trib germanic stabilit în Antichitate la vărsarea Elbei și înfrânt de romani. – Din fr. Cimbres. DOOM
!címbru2 (nume etnic) s. m., art. címbrul; pl. címbri, art. címbrii
cime
CÍMĂ, cime, s. f. Tip de inflorescență în care axul principal poartă în vârf o singură floare. – Din fr. cyme. DOOM
címă s. f., g.-d. art. címei; pl. címe
cimei
CÍMĂ, cime, s. f. Tip de inflorescență în care axul principal poartă în vârf o singură floare. – Din fr. cyme. DOOM
címă s. f., g.-d. art. címei; pl. címe
cimel
CIMÉL interj. v. cinel.
cimele
CÍMĂ, cime, s. f. Tip de inflorescență în care axul principal poartă în vârf o singură floare. – Din fr. cyme. DOOM
címă s. f., g.-d. art. címei; pl. címe
cimelor
CÍMĂ, cime, s. f. Tip de inflorescență în care axul principal poartă în vârf o singură floare. – Din fr. cyme. DOOM
címă s. f., g.-d. art. címei; pl. címe
cimen
CIMÉN s. n. Lichid cu miros aromatic, care se găsește în uleiurile eterice izolate din diferite plante, din rășina coniferelor și din unele petroluri. – Din fr. cymène.
ciment
CIMÉNT, (2) cimenturi, s. n. 1. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. 2. Sortiment de ciment (1). [Acc. și: címent] – Din it. cimento, fr. ciment. DOOM
cimént (material de construcție) s. n., (sorturi) pl. ciménturi
ciment
CIMÉNT, (rar) cimenturi, s. n. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. [Acc. și címent] – Din it. cimento, fr. ciment.
cimenta
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimenta
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentai
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentai
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentam
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentam
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentare
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentare
CIMENTÁRE2 s. f. v. cementare. DOOM
cimentáre2 (tratarea dinților) v. cementáre2
cimentare
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentare
CIMENTÁRE1, cimentări, s. f. Acțiunea de a (se) cimenta. – V. cimenta. DOOM
cimentáre1 (consolidare cu ciment) s. f., g.-d. art. cimentắrii; pl. cimentắri
cimentarea
CIMENTÁRE2 s. f. v. cementare. DOOM
cimentáre2 (tratarea dinților) v. cementáre2
cimentarea
CIMENTÁRE1, cimentări, s. f. Acțiunea de a (se) cimenta. – V. cimenta. DOOM
cimentáre1 (consolidare cu ciment) s. f., g.-d. art. cimentắrii; pl. cimentắri
cimentară
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentară
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentarăm
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentarăm
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentarăți
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentarăți
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentase
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentase
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentasem
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentasem
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentaseră
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentaseră
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentaserăm
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentaserăm
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentaserăți
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentaserăți
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentaseși
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentaseși
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentaseți
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentaseți
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentat
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentat
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentat
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentau
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentau
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentași
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentași
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentați
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentați
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentează
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentează
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentez
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentez
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimenteze
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimenteze
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentezi
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentezi
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentist
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentista
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentiste
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentistei
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentistele
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentistelor
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentistul
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentistului
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentiști
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentiștii
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentiștilor
CIMENTÍST, -Ă, cimentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor într-o fabrică de ciment. – Ciment + suf. -ist.
cimentometre
CIMENTOMÉTRU, cimentometre, s. n. Aparat pentru determinarea modului de distribuire a cimentului în spațiul dintre coloana unei sonde și teren. – Ciment + metru (după apometru, gazometru etc.). DOOM
cimentométru (-me-tru) s. n., art. cimentométrul; pl. cimentométre
cimentometrele
CIMENTOMÉTRU, cimentometre, s. n. Aparat pentru determinarea modului de distribuire a cimentului în spațiul dintre coloana unei sonde și teren. – Ciment + metru (după apometru, gazometru etc.). DOOM
cimentométru (-me-tru) s. n., art. cimentométrul; pl. cimentométre
cimentometrelor
CIMENTOMÉTRU, cimentometre, s. n. Aparat pentru determinarea modului de distribuire a cimentului în spațiul dintre coloana unei sonde și teren. – Ciment + metru (după apometru, gazometru etc.). DOOM
cimentométru (-me-tru) s. n., art. cimentométrul; pl. cimentométre
cimentometru
CIMENTOMÉTRU, cimentometre, s. n. Aparat pentru determinarea modului de distribuire a cimentului în spațiul dintre coloana unei sonde și teren. – Ciment + metru (după apometru, gazometru etc.). DOOM
cimentométru (-me-tru) s. n., art. cimentométrul; pl. cimentométre
cimentometrul
CIMENTOMÉTRU, cimentometre, s. n. Aparat pentru determinarea modului de distribuire a cimentului în spațiul dintre coloana unei sonde și teren. – Ciment + metru (după apometru, gazometru etc.). DOOM
cimentométru (-me-tru) s. n., art. cimentométrul; pl. cimentométre
cimentometrului
CIMENTOMÉTRU, cimentometre, s. n. Aparat pentru determinarea modului de distribuire a cimentului în spațiul dintre coloana unei sonde și teren. – Ciment + metru (după apometru, gazometru etc.). DOOM
cimentométru (-me-tru) s. n., art. cimentométrul; pl. cimentométre
cimentul
CIMÉNT, (2) cimenturi, s. n. 1. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. 2. Sortiment de ciment (1). [Acc. și: címent] – Din it. cimento, fr. ciment. DOOM
cimént (material de construcție) s. n., (sorturi) pl. ciménturi
cimentului
CIMÉNT, (2) cimenturi, s. n. 1. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. 2. Sortiment de ciment (1). [Acc. și: címent] – Din it. cimento, fr. ciment. DOOM
cimént (material de construcție) s. n., (sorturi) pl. ciménturi
cimenturi
CIMÉNT, (2) cimenturi, s. n. 1. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. 2. Sortiment de ciment (1). [Acc. și: címent] – Din it. cimento, fr. ciment. DOOM
cimént (material de construcție) s. n., (sorturi) pl. ciménturi
cimenturile
CIMÉNT, (2) cimenturi, s. n. 1. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. 2. Sortiment de ciment (1). [Acc. și: címent] – Din it. cimento, fr. ciment. DOOM
cimént (material de construcție) s. n., (sorturi) pl. ciménturi
cimenturilor
CIMÉNT, (2) cimenturi, s. n. 1. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. 2. Sortiment de ciment (1). [Acc. și: címent] – Din it. cimento, fr. ciment. DOOM
cimént (material de construcție) s. n., (sorturi) pl. ciménturi
cimentând
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentând
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentînd
CIMENTÁ2 vb. I v. cementa. DOOM
cimentá2 (a ~) (a trata dinții) v. cementá2
cimentînd
CIMENTÁ1, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. cimenter. DOOM
cimentá1 (a ~) (a consolida cu ciment) vb., ind. prez. 3 cimenteáză
cimentări
CIMENTÁRE2 s. f. v. cementare. DOOM
cimentáre2 (tratarea dinților) v. cementáre2
cimentări
CIMENTÁRE1, cimentări, s. f. Acțiunea de a (se) cimenta. – V. cimenta. DOOM
cimentáre1 (consolidare cu ciment) s. f., g.-d. art. cimentắrii; pl. cimentắri
cimentării
CIMENTÁRE2 s. f. v. cementare. DOOM
cimentáre2 (tratarea dinților) v. cementáre2
cimentării
CIMENTÁRE1, cimentări, s. f. Acțiunea de a (se) cimenta. – V. cimenta. DOOM
cimentáre1 (consolidare cu ciment) s. f., g.-d. art. cimentắrii; pl. cimentắri
cimentările
CIMENTÁRE2 s. f. v. cementare. DOOM
cimentáre2 (tratarea dinților) v. cementáre2
cimentările
CIMENTÁRE1, cimentări, s. f. Acțiunea de a (se) cimenta. – V. cimenta. DOOM
cimentáre1 (consolidare cu ciment) s. f., g.-d. art. cimentắrii; pl. cimentắri
cimentărilor
CIMENTÁRE2 s. f. v. cementare. DOOM
cimentáre2 (tratarea dinților) v. cementáre2
cimentărilor
CIMENTÁRE1, cimentări, s. f. Acțiunea de a (se) cimenta. – V. cimenta. DOOM
cimentáre1 (consolidare cu ciment) s. f., g.-d. art. cimentắrii; pl. cimentắri
cimerian
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimeriana
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimerianul
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimerianului
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimeriene
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimerienei
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimerienele
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimerienelor
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimerieni
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimerienii
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimerienilor
CIMERIÁN, -Ă, cimerieni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care aparținea unei populații de origine tracă, migrată în Antichitate din nordul Mării Negre în Asia Mică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. cimmérien. DOOM
cimerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. cimeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. cimeriánă, pl. cimeriéne
cimier
CIMIÉR s.n. (Herald.) Figură care împodobea coiful de turnir (uneori și pe cel de luptă) al cavalerilor medievali, reproducând într-un fel sau altul conținutul scutului. [Pron. -mi-er. / < fr. cimier].
cimilea
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimileai
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimileam
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilească
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimileau
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimileați
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilesc
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilește
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilești
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimili
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilii
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilim
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilind
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilire
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimiliră
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilirăm
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilirăți
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilise
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilisem
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimiliseră
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimiliserăm
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimiliserăți
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimiliseși
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimiliseți
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilit
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimilitura
CIMILITÚRĂ, cimilituri, s. f. (Pop.) Ghicitoare. – Cimili + suf. -tură. DOOM
cimilitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cimilitúrii; pl. cimilitúri
cimilituri
CIMILITÚRĂ, cimilituri, s. f. (Pop.) Ghicitoare. – Cimili + suf. -tură. DOOM
cimilitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cimilitúrii; pl. cimilitúri
cimiliturii
CIMILITÚRĂ, cimilituri, s. f. (Pop.) Ghicitoare. – Cimili + suf. -tură. DOOM
cimilitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cimilitúrii; pl. cimilitúri
cimiliturile
CIMILITÚRĂ, cimilituri, s. f. (Pop.) Ghicitoare. – Cimili + suf. -tură. DOOM
cimilitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cimilitúrii; pl. cimilitúri
cimiliturilor
CIMILITÚRĂ, cimilituri, s. f. (Pop.) Ghicitoare. – Cimili + suf. -tură. DOOM
cimilitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cimilitúrii; pl. cimilitúri
cimiliși
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimiliți
CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec. DOOM
cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă
cimitir
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cimitire
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cimitirele
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cimitirelor
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cimitirul
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cimitirului
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cimișir
CIMIȘÍR, cimișiri, s. m. Arbust decorativ cu frunze ovale și persistente, cu flori galbene-verzui (Buxus sempervirens). – Din tc. çimșir. DOOM
cimișír s. m., pl. cimișíri
cimoasa
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimoase
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimoasei
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimoasele
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimoaselor
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimol
CIMÓL s.n. Produs rezultat din leșia obținută după separarea celulozei de molid. [< germ. Zymol].
cimos
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimosul
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimosului
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimotia
CIMÓTIE, cimotii, s. f. (Reg.) Rudă, neam. – Din magh. csemete, csimota. DOOM
cimótie (-ti-e) (reg.) s. f., art. cimótia (-ti-a), g.-d. art. cimótiei; pl. cimótii, art. cimótiile (-ti-i-)
cimotie
CIMÓTIE, cimotii, s. f. (Reg.) Rudă, neam. – Din magh. csemete, csimota. DOOM
cimótie (-ti-e) (reg.) s. f., art. cimótia (-ti-a), g.-d. art. cimótiei; pl. cimótii, art. cimótiile (-ti-i-)
cimotiei
CIMÓTIE, cimotii, s. f. (Reg.) Rudă, neam. – Din magh. csemete, csimota. DOOM
cimótie (-ti-e) (reg.) s. f., art. cimótia (-ti-a), g.-d. art. cimótiei; pl. cimótii, art. cimótiile (-ti-i-)
cimotii
CIMÓTIE, cimotii, s. f. (Reg.) Rudă, neam. – Din magh. csemete, csimota. DOOM
cimótie (-ti-e) (reg.) s. f., art. cimótia (-ti-a), g.-d. art. cimótiei; pl. cimótii, art. cimótiile (-ti-i-)
cimotiile
CIMÓTIE, cimotii, s. f. (Reg.) Rudă, neam. – Din magh. csemete, csimota. DOOM
cimótie (-ti-e) (reg.) s. f., art. cimótia (-ti-a), g.-d. art. cimótiei; pl. cimótii, art. cimótiile (-ti-i-)
cimotiilor
CIMÓTIE, cimotii, s. f. (Reg.) Rudă, neam. – Din magh. csemete, csimota. DOOM
cimótie (-ti-e) (reg.) s. f., art. cimótia (-ti-a), g.-d. art. cimótiei; pl. cimótii, art. cimótiile (-ti-i-)
cimoși
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimoșii
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimoșilor
CIMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de cimă. [Cf. it. cimoso].
cimpanzei
CIMPANZÉU, cimpanzei, s. m. Specie de maimuță mare, antropomorfă, cu membrele anterioare lungi, cu blana și pielea feței neagră (Pan troglodytes). – Din fr. chimpanzé. DOOM
cimpanzéu s. m., art. cimpanzéul; pl. cimpanzéi, art. cimpanzéii
cimpanzeii
CIMPANZÉU, cimpanzei, s. m. Specie de maimuță mare, antropomorfă, cu membrele anterioare lungi, cu blana și pielea feței neagră (Pan troglodytes). – Din fr. chimpanzé. DOOM
cimpanzéu s. m., art. cimpanzéul; pl. cimpanzéi, art. cimpanzéii
cimpanzeilor
CIMPANZÉU, cimpanzei, s. m. Specie de maimuță mare, antropomorfă, cu membrele anterioare lungi, cu blana și pielea feței neagră (Pan troglodytes). – Din fr. chimpanzé. DOOM
cimpanzéu s. m., art. cimpanzéul; pl. cimpanzéi, art. cimpanzéii
cimpanzeu
CIMPANZÉU, cimpanzei, s. m. Specie de maimuță mare, antropomorfă, cu membrele anterioare lungi, cu blana și pielea feței neagră (Pan troglodytes). – Din fr. chimpanzé. DOOM
cimpanzéu s. m., art. cimpanzéul; pl. cimpanzéi, art. cimpanzéii
cimpanzeul
CIMPANZÉU, cimpanzei, s. m. Specie de maimuță mare, antropomorfă, cu membrele anterioare lungi, cu blana și pielea feței neagră (Pan troglodytes). – Din fr. chimpanzé. DOOM
cimpanzéu s. m., art. cimpanzéul; pl. cimpanzéi, art. cimpanzéii
cimpanzeului
CIMPANZÉU, cimpanzei, s. m. Specie de maimuță mare, antropomorfă, cu membrele anterioare lungi, cu blana și pielea feței neagră (Pan troglodytes). – Din fr. chimpanzé. DOOM
cimpanzéu s. m., art. cimpanzéul; pl. cimpanzéi, art. cimpanzéii
cimpi
cimpí (-pésc, -ít), vb. – A se ghemui, a se încolăci. – Var. cinchi, chi(u)nci, ciumpi. Sl. *čępiti (Cihac, II, 52; Byhan 308); cf. pol. czupić. Cf. ciumpi.
cimpire
cimpí (-pésc, -ít), vb. – A se ghemui, a se încolăci. – Var. cinchi, chi(u)nci, ciumpi. Sl. *čępiti (Cihac, II, 52; Byhan 308); cf. pol. czupić. Cf. ciumpi.
cimpoaie
CIMPÓI, cimpoaie, s. n. Instrument muzical popular, alcătuit dintr-un burduf de piele și din mai multe tuburi sonore prin care trece aerul din burduf. – Et. nec. DOOM
cimpói s. n., art. cimpóiul; pl. cimpoáie (-poa-ie)
cimpoaiele
CIMPÓI, cimpoaie, s. n. Instrument muzical popular, alcătuit dintr-un burduf de piele și din mai multe tuburi sonore prin care trece aerul din burduf. – Et. nec. DOOM
cimpói s. n., art. cimpóiul; pl. cimpoáie (-poa-ie)
cimpoaielor
CIMPÓI, cimpoaie, s. n. Instrument muzical popular, alcătuit dintr-un burduf de piele și din mai multe tuburi sonore prin care trece aerul din burduf. – Et. nec. DOOM
cimpói s. n., art. cimpóiul; pl. cimpoáie (-poa-ie)
cimpoi
CIMPÓI, cimpoaie, s. n. Instrument muzical popular, alcătuit dintr-un burduf de piele și din mai multe tuburi sonore prin care trece aerul din burduf. – Et. nec. DOOM
cimpói s. n., art. cimpóiul; pl. cimpoáie (-poa-ie)
cimpoiaș
CIMPOIÁȘ, cimpoiași, s. m. Cimpoier. [Pr.: -po-iaș] – Cimpoi + suf. -aș. DOOM
cimpoiáș s. m., pl. cimpoiáși
cimpoier
CIMPOIÉR, cimpoieri, s. m. Persoană care cântă din cimpoi; cimpoiaș. [Pr.: -po-ier] – Cimpoi + suf. -ar. DOOM
cimpoiér s. m., pl. cimpoiéri
cimpoieri
CIMPOIÉR, cimpoieri, s. m. Persoană care cântă din cimpoi; cimpoiaș. [Pr.: -po-ier] – Cimpoi + suf. -ar. DOOM
cimpoiér s. m., pl. cimpoiéri
cimpoierii
CIMPOIÉR, cimpoieri, s. m. Persoană care cântă din cimpoi; cimpoiaș. [Pr.: -po-ier] – Cimpoi + suf. -ar. DOOM
cimpoiér s. m., pl. cimpoiéri
cimpoierilor
CIMPOIÉR, cimpoieri, s. m. Persoană care cântă din cimpoi; cimpoiaș. [Pr.: -po-ier] – Cimpoi + suf. -ar. DOOM
cimpoiér s. m., pl. cimpoiéri
cimpoierul
CIMPOIÉR, cimpoieri, s. m. Persoană care cântă din cimpoi; cimpoiaș. [Pr.: -po-ier] – Cimpoi + suf. -ar. DOOM
cimpoiér s. m., pl. cimpoiéri
cimpoierului
CIMPOIÉR, cimpoieri, s. m. Persoană care cântă din cimpoi; cimpoiaș. [Pr.: -po-ier] – Cimpoi + suf. -ar. DOOM
cimpoiér s. m., pl. cimpoiéri
cimpoiul
CIMPÓI, cimpoaie, s. n. Instrument muzical popular, alcătuit dintr-un burduf de piele și din mai multe tuburi sonore prin care trece aerul din burduf. – Et. nec. DOOM
cimpói s. n., art. cimpóiul; pl. cimpoáie (-poa-ie)
cimpoiului
CIMPÓI, cimpoaie, s. n. Instrument muzical popular, alcătuit dintr-un burduf de piele și din mai multe tuburi sonore prin care trece aerul din burduf. – Et. nec. DOOM
cimpói s. n., art. cimpóiul; pl. cimpoáie (-poa-ie)
cimșir
cimșír s. m. – Merișor turcesc (Buxus sempervirens). – Var. cimșer(iu), cimișir. Tc. çimișir (Cihac, II, 565; Șeineanu, II, 127; Lokotsch 1909; Ronzevalle 77), cf. bg. cimsir.
cin
CHINO2- v. cin-.
cin
CIN2, cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din sb. čun. DOOM
cin (înv., reg.) s. n., pl. cínuri
cina
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cina
CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena. DOOM
cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne
cinabru
CINÁBRU s. n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie, folosită mai ales la prepararea vopselelor. – Din fr. cinabre. DOOM
cinábru (-na-bru) s. n., art. cinábrul
cinabrul
CINÁBRU s. n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie, folosită mai ales la prepararea vopselelor. – Din fr. cinabre. DOOM
cinábru (-na-bru) s. n., art. cinábrul
cinabrului
CINÁBRU s. n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie, folosită mai ales la prepararea vopselelor. – Din fr. cinabre. DOOM
cinábru (-na-bru) s. n., art. cinábrul
cinai
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinam
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinantropie
CINANTROPÍE s.f. (Med.) Manie a unui bolnav care se crede transformat în câine. [Gen. -iei. / < fr. cynanthropie].
cinare
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinare
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare.
cinară
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinarăm
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinarăți
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinase
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinasem
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinaseră
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinaserăm
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinaserăți
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinaseși
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinaseți
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinat
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinat
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare.
cinau
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinaș
CÍNAȘ, -Ă, cinași, -e, adj. (Transilv.) Drăguț, frumușel, îngrijit. Hei, leliță de la Blaj, Ce ți-i trupu-așa cinaș? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 402. Trandafir, trandafir aș, Drag îmi e omul cinaș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384.
cinași
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinați
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cincantenar
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantenara
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantenare
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantenarei
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantenarele
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantenarelor
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantenari
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantenarii
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantenarilor
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantenarul
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantenarului
CINCANTENÁR, -Ă adj., s.m. și f. În vârstă de cincizeci de ani. // s.n. Sărbătorire a cincizeci de ani de la un eveniment. [< fr. cinquantenaire]. DOOM
cincantenár adj. m., pl. cincantenári; f. cincantenáră, pl. cincantenáre
cincantin
CINCANTÍN s. m. Varietate timpurie de porumb, cu tulpina scurtă și subțire și cu bobul mărunt de culoare portocalie. ◊ (Adjectival) Porumb cincantin. – Din it. cinquantino. DOOM
cincantín s. m.
cincantinul
CINCANTÍN s. m. Varietate timpurie de porumb, cu tulpina scurtă și subțire și cu bobul mărunt de culoare portocalie. ◊ (Adjectival) Porumb cincantin. – Din it. cinquantino. DOOM
cincantín s. m.
cincantinului
CINCANTÍN s. m. Varietate timpurie de porumb, cu tulpina scurtă și subțire și cu bobul mărunt de culoare portocalie. ◊ (Adjectival) Porumb cincantin. – Din it. cinquantino. DOOM
cincantín s. m.
cincar
CINCÁR, cincari, s. m., adj. (Reg.) (Cal) care are cinci ani. – Cinci + suf. -ar. DOOM
cincár (reg.) adj. m., s. m., pl. cincári
cincari
CINCÁR, cincari, s. m., adj. (Reg.) (Cal) care are cinci ani. – Cinci + suf. -ar. DOOM
cincár (reg.) adj. m., s. m., pl. cincári
cincarii
CINCÁR, cincari, s. m., adj. (Reg.) (Cal) care are cinci ani. – Cinci + suf. -ar. DOOM
cincár (reg.) adj. m., s. m., pl. cincári
cincarilor
CINCÁR, cincari, s. m., adj. (Reg.) (Cal) care are cinci ani. – Cinci + suf. -ar. DOOM
cincár (reg.) adj. m., s. m., pl. cincári
cincarul
CINCÁR, cincari, s. m., adj. (Reg.) (Cal) care are cinci ani. – Cinci + suf. -ar. DOOM
cincár (reg.) adj. m., s. m., pl. cincári
cincarului
CINCÁR, cincari, s. m., adj. (Reg.) (Cal) care are cinci ani. – Cinci + suf. -ar. DOOM
cincár (reg.) adj. m., s. m., pl. cincári
cince
cínce s. m. – Ploșniță. Lat. cῑmicem (Drăganu, Dacor., I, 293; DAR; Pușcariu, Lr., 40). Se păstrează numai în Banat în expresia sătul cince „sătul.”
cinchea
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cincheai
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cincheam
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchească
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cincheau
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cincheați
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchesc
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchește
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchești
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchi
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchii
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchim
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchind
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchire
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchire
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec.
cinchiră
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchirăm
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchirăți
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchise
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchisem
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchiseră
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchiserăm
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchiserăți
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchiseși
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchiseți
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchit
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchit
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinchita
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinchite
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinchitei
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinchitele
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinchitelor
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinchitul
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinchitului
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinchiși
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchiți
CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec. DOOM
!cinchí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cinchéște, imperf. 3 sg. se cincheá; conj. prez. 3 să se cincheáscă
cinchiți
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinchiții
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinchiților
CINCHÍT, -Ă, cinchiți, -te, adj. (Reg.) Ghemuit (pe vine). – V. cinchi.
cinci
CINCI num. card. Număr situat în numărătoare între patru și șase și care se indică prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete s. m. = plantă erbacee târâtoare, cu frunzele formate din cinci foliole și cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei și s-au întors cinci. ◊ (În locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Aduce câte cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se notează acest număr. – Lat. cinque (= quinque). DOOM
cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D
cincila
ȘINȘÍLĂ, șinșile, s. f. Mamifer rozător din America de Sud, asemănător cu veverița, vânat pentru blana lui cenușie foarte prețioasă (Chinchila lanigera). [Var.: cincíla s. f.] – Din fr. chinchilla. DOOM
cincíla v. șinșílă
cincile
ȘINȘÍLĂ, șinșile, s. f. Mamifer rozător din America de Sud, asemănător cu veverița, vânat pentru blana lui cenușie foarte prețioasă (Chinchila lanigera). [Var.: cincíla s. f.] – Din fr. chinchilla. DOOM
cincíla v. șinșílă
cincilea
CÍNCILEA, CÍNCEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al patrulea și al șaselea. ◊ Expr. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) = a se afla pe un plan cu totul secundar, a fi de prisos. – Cinci + le + a. DOOM
cíncilea (al ~) num. m., f. a cíncea; al V-lea/al 5-lea, a V-a/ a 5-a
cincilei
ȘINȘÍLĂ, șinșile, s. f. Mamifer rozător din America de Sud, asemănător cu veverița, vânat pentru blana lui cenușie foarte prețioasă (Chinchila lanigera). [Var.: cincíla s. f.] – Din fr. chinchilla. DOOM
cincíla v. șinșílă
cincilele
ȘINȘÍLĂ, șinșile, s. f. Mamifer rozător din America de Sud, asemănător cu veverița, vânat pentru blana lui cenușie foarte prețioasă (Chinchila lanigera). [Var.: cincíla s. f.] – Din fr. chinchilla. DOOM
cincíla v. șinșílă
cincilelor
ȘINȘÍLĂ, șinșile, s. f. Mamifer rozător din America de Sud, asemănător cu veverița, vânat pentru blana lui cenușie foarte prețioasă (Chinchila lanigera). [Var.: cincíla s. f.] – Din fr. chinchilla. DOOM
cincíla v. șinșílă
cincilă
CINCÍLĂ s.f. v. șinșilă.
cincime
CINCÍME, cincimi, s. f. A cincea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Cinci + suf. -ime. DOOM
!cincíme s. f., g.-d. art. cincímii; pl. cincími
cincimea
CINCÍME, cincimi, s. f. A cincea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Cinci + suf. -ime. DOOM
!cincíme s. f., g.-d. art. cincímii; pl. cincími
cincimi
CINCÍME, cincimi, s. f. A cincea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Cinci + suf. -ime. DOOM
!cincíme s. f., g.-d. art. cincímii; pl. cincími
cincimii
CINCÍME, cincimi, s. f. A cincea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Cinci + suf. -ime. DOOM
!cincíme s. f., g.-d. art. cincímii; pl. cincími
cincimile
CINCÍME, cincimi, s. f. A cincea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Cinci + suf. -ime. DOOM
!cincíme s. f., g.-d. art. cincímii; pl. cincími
cincimilor
CINCÍME, cincimi, s. f. A cincea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Cinci + suf. -ime. DOOM
!cincíme s. f., g.-d. art. cincímii; pl. cincími
cincinal
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincinala
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincinale
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincinalei
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincinalele
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincinalelor
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincinali
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincinalii
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincinalilor
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincinalul
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincinalului
CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioadă de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioadă de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (după cinci). DOOM
cincinál2 s. n., pl. cincinále
cincisprece
CÍNSPREZECE num. card. v. cincisprezece. DOOM
cíncisprezece [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) num. invar.; 15, XV
cincisprecelea
CÍNCISPRECELEA, CÍNCISPRECEA, num. ord. v. cincisprezecelea. DOOM
cíncisprezecelea (al ~) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) num. m., f. a cíncisprezecea; al XV-lea/al 15-lea, a XV-a/a 15-a
cincisprezece
CÍNSPREZECE num. card. v. cincisprezece. DOOM
cíncisprezece [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) num. invar.; 15, XV
cincisprezecelea
CÍNCISPRECELEA, CÍNCISPRECEA, num. ord. v. cincisprezecelea. DOOM
cíncisprezecelea (al ~) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) num. m., f. a cíncisprezecea; al XV-lea/al 15-lea, a XV-a/a 15-a
cincisprezecime
CINCISPREZECÍME, cincisprezecimi, s. f. A cincisprezecea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Cincisprezece + suf. -ime. DOOM
cincisprezecíme [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) s. f., g.-d. art. cincisprezecímii; pl. cincisprezecími
cincisutelea
CINCISÚTELEA, CINCISÚTEA, num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”, de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al patru sute nouăzeci și nouălea și al cinci sute unulea. – Cinci sute + le + a. DOOM
cincisútelea (al cincisutelea) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) num. m., f. a cincisútea; al D-lea / al 500-lea, a D-a / a 500-a
cincisutist
CINCISUTÍST, cincisutiști, s. m. Titlu de cinste acordat unui mecanic de locomotivă care parcurge, potrivit unui plan riguros stabilit, cel puțin 500 km în 24 de ore. Organizațiile sindicale desfășoară la C.F.R. o muncă de masă permanentă, cu bune rezultate în organizarea întrecerii socialiste, a mișcării cincisutiștilor. GHEORGHIU-DEJ, CONSF. F.R. 42. ◊ (Adjectival) Mișcarea mecanicilor cincisutiști are drept scop îmbunătățirea organizării transporturilor pe baza unei utilizări mai intense a mijloacelor materiale ale transportului pe calea ferată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2557. DOOM
cincisutíst (înv.) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) s. m., pl. cincisutíști
cincisutistul
CINCISUTÍST, cincisutiști, s. m. Titlu de cinste acordat unui mecanic de locomotivă care parcurge, potrivit unui plan riguros stabilit, cel puțin 500 km în 24 de ore. Organizațiile sindicale desfășoară la C.F.R. o muncă de masă permanentă, cu bune rezultate în organizarea întrecerii socialiste, a mișcării cincisutiștilor. GHEORGHIU-DEJ, CONSF. F.R. 42. ◊ (Adjectival) Mișcarea mecanicilor cincisutiști are drept scop îmbunătățirea organizării transporturilor pe baza unei utilizări mai intense a mijloacelor materiale ale transportului pe calea ferată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2557. DOOM
cincisutíst (înv.) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) s. m., pl. cincisutíști
cincisutistului
CINCISUTÍST, cincisutiști, s. m. Titlu de cinste acordat unui mecanic de locomotivă care parcurge, potrivit unui plan riguros stabilit, cel puțin 500 km în 24 de ore. Organizațiile sindicale desfășoară la C.F.R. o muncă de masă permanentă, cu bune rezultate în organizarea întrecerii socialiste, a mișcării cincisutiștilor. GHEORGHIU-DEJ, CONSF. F.R. 42. ◊ (Adjectival) Mișcarea mecanicilor cincisutiști are drept scop îmbunătățirea organizării transporturilor pe baza unei utilizări mai intense a mijloacelor materiale ale transportului pe calea ferată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2557. DOOM
cincisutíst (înv.) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) s. m., pl. cincisutíști
cincisutiști
CINCISUTÍST, cincisutiști, s. m. Titlu de cinste acordat unui mecanic de locomotivă care parcurge, potrivit unui plan riguros stabilit, cel puțin 500 km în 24 de ore. Organizațiile sindicale desfășoară la C.F.R. o muncă de masă permanentă, cu bune rezultate în organizarea întrecerii socialiste, a mișcării cincisutiștilor. GHEORGHIU-DEJ, CONSF. F.R. 42. ◊ (Adjectival) Mișcarea mecanicilor cincisutiști are drept scop îmbunătățirea organizării transporturilor pe baza unei utilizări mai intense a mijloacelor materiale ale transportului pe calea ferată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2557. DOOM
cincisutíst (înv.) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) s. m., pl. cincisutíști
cincisutiștii
CINCISUTÍST, cincisutiști, s. m. Titlu de cinste acordat unui mecanic de locomotivă care parcurge, potrivit unui plan riguros stabilit, cel puțin 500 km în 24 de ore. Organizațiile sindicale desfășoară la C.F.R. o muncă de masă permanentă, cu bune rezultate în organizarea întrecerii socialiste, a mișcării cincisutiștilor. GHEORGHIU-DEJ, CONSF. F.R. 42. ◊ (Adjectival) Mișcarea mecanicilor cincisutiști are drept scop îmbunătățirea organizării transporturilor pe baza unei utilizări mai intense a mijloacelor materiale ale transportului pe calea ferată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2557. DOOM
cincisutíst (înv.) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) s. m., pl. cincisutíști
cincisutiștilor
CINCISUTÍST, cincisutiști, s. m. Titlu de cinste acordat unui mecanic de locomotivă care parcurge, potrivit unui plan riguros stabilit, cel puțin 500 km în 24 de ore. Organizațiile sindicale desfășoară la C.F.R. o muncă de masă permanentă, cu bune rezultate în organizarea întrecerii socialiste, a mișcării cincisutiștilor. GHEORGHIU-DEJ, CONSF. F.R. 42. ◊ (Adjectival) Mișcarea mecanicilor cincisutiști are drept scop îmbunătățirea organizării transporturilor pe baza unei utilizări mai intense a mijloacelor materiale ale transportului pe calea ferată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2557. DOOM
cincisutíst (înv.) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) s. m., pl. cincisutíști
cinciul
CINCI num. card. Număr situat în numărătoare între patru și șase și care se indică prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete s. m. = plantă erbacee târâtoare, cu frunzele formate din cinci foliole și cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei și s-au întors cinci. ◊ (În locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Aduce câte cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se notează acest număr. – Lat. cinque (= quinque). DOOM
cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D
cinciului
CINCI num. card. Număr situat în numărătoare între patru și șase și care se indică prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete s. m. = plantă erbacee târâtoare, cu frunzele formate din cinci foliole și cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei și s-au întors cinci. ◊ (În locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Aduce câte cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se notează acest număr. – Lat. cinque (= quinque). DOOM
cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D
cincizecea
CINCIZÉCILEA, CINCIZÉCEA, num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al patruzeci și nouălea și al cincizeci și unulea. [Var.: cinzécilea, cinzécea num. ord.] – Cincizeci + le + a. DOOM
cincizécilea (al ~) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) num. m., f. a cincizécea; al L-lea/al 50-lea, a L-a/ a 50-a
cincizecelea
CINCIZÉCILEA, CINCIZÉCEA, num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al patruzeci și nouălea și al cincizeci și unulea. [Var.: cinzécilea, cinzécea num. ord.] – Cincizeci + le + a. DOOM
cincizécilea (al ~) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) num. m., f. a cincizécea; al L-lea/al 50-lea, a L-a/ a 50-a
cincizeci
CINZÉCI num. card. v. cincizeci. DOOM
cincizéci [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) num.; L
cincizecilea
CINCIZÉCILEA, CINCIZÉCEA, num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al patruzeci și nouălea și al cincizeci și unulea. [Var.: cinzécilea, cinzécea num. ord.] – Cincizeci + le + a. DOOM
cincizécilea (al ~) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) num. m., f. a cincizécea; al L-lea/al 50-lea, a L-a/ a 50-a
cincizecime
CINCIZECÍME, cincizecimi, s. f. 1. A cincizecea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 2. Evenimentul și sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, peste apostolii și cei dintâi ucenici creștini, marcând nașterea Bisericii. 3. Una dintre cele trei mari sărbători la evrei, socotită drept ziua când Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea. – Cincizeci + suf. -ime. DOOM
cincizecíme (cinci-) [cinci pron. în tempo rapid cin] s.f., g.-d. art. cincizecímii, pl. cincizecími
cincizecimea
CINCIZECÍME, cincizecimi, s. f. 1. A cincizecea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 2. Evenimentul și sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, peste apostolii și cei dintâi ucenici creștini, marcând nașterea Bisericii. 3. Una dintre cele trei mari sărbători la evrei, socotită drept ziua când Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea. – Cincizeci + suf. -ime. DOOM
cincizecíme (cinci-) [cinci pron. în tempo rapid cin] s.f., g.-d. art. cincizecímii, pl. cincizecími
cincizecimi
CINCIZECÍME, cincizecimi, s. f. 1. A cincizecea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 2. Evenimentul și sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, peste apostolii și cei dintâi ucenici creștini, marcând nașterea Bisericii. 3. Una dintre cele trei mari sărbători la evrei, socotită drept ziua când Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea. – Cincizeci + suf. -ime. DOOM
cincizecíme (cinci-) [cinci pron. în tempo rapid cin] s.f., g.-d. art. cincizecímii, pl. cincizecími
cincizecimii
CINCIZECÍME, cincizecimi, s. f. 1. A cincizecea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 2. Evenimentul și sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, peste apostolii și cei dintâi ucenici creștini, marcând nașterea Bisericii. 3. Una dintre cele trei mari sărbători la evrei, socotită drept ziua când Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea. – Cincizeci + suf. -ime. DOOM
cincizecíme (cinci-) [cinci pron. în tempo rapid cin] s.f., g.-d. art. cincizecímii, pl. cincizecími
cincizecimile
CINCIZECÍME, cincizecimi, s. f. 1. A cincizecea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 2. Evenimentul și sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, peste apostolii și cei dintâi ucenici creștini, marcând nașterea Bisericii. 3. Una dintre cele trei mari sărbători la evrei, socotită drept ziua când Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea. – Cincizeci + suf. -ime. DOOM
cincizecíme (cinci-) [cinci pron. în tempo rapid cin] s.f., g.-d. art. cincizecímii, pl. cincizecími
cincizecimilor
CINCIZECÍME, cincizecimi, s. f. 1. A cincizecea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. 2. Evenimentul și sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, peste apostolii și cei dintâi ucenici creștini, marcând nașterea Bisericii. 3. Una dintre cele trei mari sărbători la evrei, socotită drept ziua când Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea. – Cincizeci + suf. -ime. DOOM
cincizecíme (cinci-) [cinci pron. în tempo rapid cin] s.f., g.-d. art. cincizecímii, pl. cincizecími
cincăi
CINCĂÍ, cincăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A necăji, a cicăli, a nu da pace cuiva. Eu, mînios că prea mult mă cincăiește, luai o plăcintă, i-o trîntii în cap, și de-atunci a rămas pleșuv. MARIAN, O. II 54. Ne-ncetat mă cincăia Să le spun adevărat. MARIAN, S. 104.
cincărei
CINCĂRÉL, cincărei, s. m., adj. (Reg.) Diminutiv al lui cincar. – Cincar + suf. -el. DOOM
cincărél (reg.) adj. m., s. m., pl. cincăréi
cincăreii
CINCĂRÉL, cincărei, s. m., adj. (Reg.) Diminutiv al lui cincar. – Cincar + suf. -el. DOOM
cincărél (reg.) adj. m., s. m., pl. cincăréi
cincăreilor
CINCĂRÉL, cincărei, s. m., adj. (Reg.) Diminutiv al lui cincar. – Cincar + suf. -el. DOOM
cincărél (reg.) adj. m., s. m., pl. cincăréi
cincărel
CINCĂRÉL, cincărei, s. m., adj. (Reg.) Diminutiv al lui cincar. – Cincar + suf. -el. DOOM
cincărél (reg.) adj. m., s. m., pl. cincăréi
cincărelul
CINCĂRÉL, cincărei, s. m., adj. (Reg.) Diminutiv al lui cincar. – Cincar + suf. -el. DOOM
cincărél (reg.) adj. m., s. m., pl. cincăréi
cincărelului
CINCĂRÉL, cincărei, s. m., adj. (Reg.) Diminutiv al lui cincar. – Cincar + suf. -el. DOOM
cincărél (reg.) adj. m., s. m., pl. cincăréi
cine
CHINO2- v. cin-.
cine
CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena. DOOM
cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne
cine
CÍNE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) știe! = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem). DOOM
cui2 pr. v. cíne
cine
CINEMA- v. cine2-.
cine
CINEMO- v. cine1-.
cineamatoare
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineamatoarea
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineamatoarei
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineamatoarele
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineamatoarelor
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineamator
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineamatori
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineamatorii
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineamatorilor
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineamatorism
CINEAMATORÍSM s. n. Activitate a cineamatorilor. [Pr.: -ne-a-] – Cineamator + suf. -ism.
cineamatorismul
CINEAMATORÍSM s. n. Activitate a cineamatorilor. [Pr.: -ne-a-] – Cineamator + suf. -ism.
cineamatorismului
CINEAMATORÍSM s. n. Activitate a cineamatorilor. [Pr.: -ne-a-] – Cineamator + suf. -ism.
cineamatorul
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineamatorului
CINEAMATÓR, -OÁRE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator. DOOM
cineamatór (-ne-a-) s. m., pl. cineamatóri
cineanimatoare
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimatoarea
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimatoarei
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimatoarele
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimatoarelor
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimator
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimatori
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimatorii
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimatorilor
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimatorul
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimatorului
CINEANIMATÓR, -OÁRE s.m. și f. Animator al filmului. [Pron. -ne-a-. / et. incertă].
cineanimația
CINEANIMÁȚIE s. f. Cinematografie de animație. [Pr.: -ne-a-] – Cine[matografie] + animație.
cineanimație
CINEANIMÁȚIE s. f. Cinematografie de animație. [Pr.: -ne-a-] – Cine[matografie] + animație.
cineanimației
CINEANIMÁȚIE s. f. Cinematografie de animație. [Pr.: -ne-a-] – Cine[matografie] + animație.
cineanimații
CINEANIMÁȚIE s. f. Cinematografie de animație. [Pr.: -ne-a-] – Cine[matografie] + animație.
cineast
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cineasta
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cineaste
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cineastei
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cineastele
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cineastelor
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cineastul
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cineastului
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cinează
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cineaști
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cineaștii
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cineaștilor
CINEÁST, -Ă, cineaști, -ste, s. m. și f. Specialist în tehnica sau în arta cinematografică, persoană care realizează filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cinéaste. DOOM
cineástă (-ne-as-) s. f., g.-d. art. cineástei; pl. cineáste
cinecenaclu
CINECENÁCLU, cinecenacluri, s. n. Atelier de creație al cineaștilor amatori. – Cine[ast] + cenaclu.
cineclub
CINECLÚB, cinecluburi, s. n. Asociație a cineaștilor neprofesioniști, al cărei scop este formarea culturii cinematografice a membrilor ei. – Din fr. ciné-club. DOOM
cineclúb (-ne-club) s. n., pl. cineclúburi
cineclubist
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubista
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubiste
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubistei
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubistele
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubistelor
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubistul
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubistului
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubiști
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubiștii
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubiștilor
CINECLUBÍST, -Ă, cineclubiști, -ste, s. m. și f. Membru al unui cineclub. – Cineclub + suf. -ist.
cineclubul
CINECLÚB, cinecluburi, s. n. Asociație a cineaștilor neprofesioniști, al cărei scop este formarea culturii cinematografice a membrilor ei. – Din fr. ciné-club. DOOM
cineclúb (-ne-club) s. n., pl. cineclúburi
cineclubului
CINECLÚB, cinecluburi, s. n. Asociație a cineaștilor neprofesioniști, al cărei scop este formarea culturii cinematografice a membrilor ei. – Din fr. ciné-club. DOOM
cineclúb (-ne-club) s. n., pl. cineclúburi
cinecluburi
CINECLÚB, cinecluburi, s. n. Asociație a cineaștilor neprofesioniști, al cărei scop este formarea culturii cinematografice a membrilor ei. – Din fr. ciné-club. DOOM
cineclúb (-ne-club) s. n., pl. cineclúburi
cinecluburile
CINECLÚB, cinecluburi, s. n. Asociație a cineaștilor neprofesioniști, al cărei scop este formarea culturii cinematografice a membrilor ei. – Din fr. ciné-club. DOOM
cineclúb (-ne-club) s. n., pl. cineclúburi
cinecluburilor
CINECLÚB, cinecluburi, s. n. Asociație a cineaștilor neprofesioniști, al cărei scop este formarea culturii cinematografice a membrilor ei. – Din fr. ciné-club. DOOM
cineclúb (-ne-club) s. n., pl. cineclúburi
cinefic
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cinefica
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficai
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficam
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficare
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficare
CINEFICÁRE s.f. Acțiunea de a cinefica. [< cinefica].
cineficară
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficarăm
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficarăți
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficase
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficasem
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficaseră
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficaserăm
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficaserăți
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficaseși
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficaseți
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficat
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficat
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficau
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficași
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficați
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cinefice
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cinefici
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficând
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cineficînd
CINEFICÁ vb. I. tr. A extinde rețeaua cinematografică și a amplifica utilizarea filmului în diferite domenii practice. [Et. incertă].
cinefil
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefila
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefile
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefilei
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefilele
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefilelor
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefili
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefilia
CINEFILÍE, cinefilii, s. f. Pasiune pentru filme de cinema. – Din fr. cinéphilie.
cinefilie
CINEFILÍE, cinefilii, s. f. Pasiune pentru filme de cinema. – Din fr. cinéphilie.
cinefiliei
CINEFILÍE, cinefilii, s. f. Pasiune pentru filme de cinema. – Din fr. cinéphilie.
cinefilii
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefilii
CINEFILÍE, cinefilii, s. f. Pasiune pentru filme de cinema. – Din fr. cinéphilie.
cinefiliile
CINEFILÍE, cinefilii, s. f. Pasiune pentru filme de cinema. – Din fr. cinéphilie.
cinefiliilor
CINEFILÍE, cinefilii, s. f. Pasiune pentru filme de cinema. – Din fr. cinéphilie.
cinefililor
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefilul
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefilului
CINEFÍL, -Ă, cinefili, -e, s. m. și f. Persoană amatoare de filme care frecventează mult spectacolele cinematografice. ◊ (Adjectival) Public cinefil. – Din fr. cinéphile. DOOM
!cinefíl adj. m., s. m., pl. cinefíli; adj. f., s. f. cinefílă, pl. cinefíle
cinefob
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinefoba
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinefobe
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinefobei
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinefobele
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinefobelor
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinefobi
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinefobii
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinefobilor
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinefobul
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinefobului
CINEFÓB, -Ă s.m. și f. Cel care urăște filmele. [< fr. cinéphobe].
cinegetic
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegetica
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegetica
CINEGÉTICĂ s.f. Arta vânătorii. [< fr. cynégétique].
cinegetice
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegeticei
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegeticele
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegeticelor
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegetici
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegetici
CINEGÉTICĂ s.f. Arta vânătorii. [< fr. cynégétique].
cinegeticii
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegeticii
CINEGÉTICĂ s.f. Arta vânătorii. [< fr. cynégétique].
cinegeticilor
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegeticul
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegeticului
CINEGÉTIC, -Ă, cinegetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc. 2. S. f. Arta vânătorii. – Din fr. cynégétique. DOOM
cinegétic adj. m., pl. cinegétici; f. cinegétică, pl. cinegétice
cinegrafic
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinegrafica
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinegrafice
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinegraficei
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinegraficele
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinegraficelor
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinegrafici
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinegraficii
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinegraficilor
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinegraficul
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinegraficului
CINEGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la creația sau critica de filme. [< fr. cinégraphique].
cinei
CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena. DOOM
cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne
cinel
CINÉL2, cinele, s. n. (Muz.) Cimbal. – Din it. cinelli. DOOM
cinél2 s. n., pl. cinéle
cinele
CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena. DOOM
cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne
cinele
CINÉL2, cinele, s. n. (Muz.) Cimbal. – Din it. cinelli. DOOM
cinél2 s. n., pl. cinéle
cinelele
CINÉL2, cinele, s. n. (Muz.) Cimbal. – Din it. cinelli. DOOM
cinél2 s. n., pl. cinéle
cinelelor
CINÉL2, cinele, s. n. (Muz.) Cimbal. – Din it. cinelli. DOOM
cinél2 s. n., pl. cinéle
cinelor
CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena. DOOM
cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne
cinelul
CINÉL2, cinele, s. n. (Muz.) Cimbal. – Din it. cinelli. DOOM
cinél2 s. n., pl. cinéle
cinelului
CINÉL2, cinele, s. n. (Muz.) Cimbal. – Din it. cinelli. DOOM
cinél2 s. n., pl. cinéle
cinem
CINEMO- v. cine1-.
cinema
CINEMA- v. cine2-.
cinema
CINEMO- v. cine1-.
cinema
CINEMÁ s. n. Cinematograf. – Din fr. cinéma. DOOM
cinemá s. n.
cinemascop
CINEMASCÓP s. n. Procedeu de proiecție a filmelor cinematografice pe un ecran lat, care mărește în mod apreciabil câmpul vizual al spectatorului; film realizat prin acest procedeu. – Din fr. cinémascope. DOOM
!cinemascóp (-mas-cop/-ma-scop) s. n.
cinemascopul
CINEMASCÓP s. n. Procedeu de proiecție a filmelor cinematografice pe un ecran lat, care mărește în mod apreciabil câmpul vizual al spectatorului; film realizat prin acest procedeu. – Din fr. cinémascope. DOOM
!cinemascóp (-mas-cop/-ma-scop) s. n.
cinemascopului
CINEMASCÓP s. n. Procedeu de proiecție a filmelor cinematografice pe un ecran lat, care mărește în mod apreciabil câmpul vizual al spectatorului; film realizat prin acest procedeu. – Din fr. cinémascope. DOOM
!cinemascóp (-mas-cop/-ma-scop) s. n.
cinemat
CINEMA- v. cine2-.
cinemat
CINEMO- v. cine1-.
cinemateca
CINEMATÉCĂ, cinemateci, s. f. 1. Arhivă în care se păstrează filmele cinematografice. 2. Cinematograf în care sunt proiectate filme reprezentative din istoria cinematografiei. – Din fr. cinémathèque. DOOM
cinematécă (arhivă de filme) s. f., g.-d. art. cinematécii; pl. cinematéci
cinemateci
CINEMATÉCĂ, cinemateci, s. f. 1. Arhivă în care se păstrează filmele cinematografice. 2. Cinematograf în care sunt proiectate filme reprezentative din istoria cinematografiei. – Din fr. cinémathèque. DOOM
cinematécă (arhivă de filme) s. f., g.-d. art. cinematécii; pl. cinematéci
cinematecii
CINEMATÉCĂ, cinemateci, s. f. 1. Arhivă în care se păstrează filmele cinematografice. 2. Cinematograf în care sunt proiectate filme reprezentative din istoria cinematografiei. – Din fr. cinémathèque. DOOM
cinematécă (arhivă de filme) s. f., g.-d. art. cinematécii; pl. cinematéci
cinematecile
CINEMATÉCĂ, cinemateci, s. f. 1. Arhivă în care se păstrează filmele cinematografice. 2. Cinematograf în care sunt proiectate filme reprezentative din istoria cinematografiei. – Din fr. cinémathèque. DOOM
cinematécă (arhivă de filme) s. f., g.-d. art. cinematécii; pl. cinematéci
cinematecilor
CINEMATÉCĂ, cinemateci, s. f. 1. Arhivă în care se păstrează filmele cinematografice. 2. Cinematograf în care sunt proiectate filme reprezentative din istoria cinematografiei. – Din fr. cinémathèque. DOOM
cinematécă (arhivă de filme) s. f., g.-d. art. cinematécii; pl. cinematéci
cinematic
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinematica
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinematica
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátică (ramură a mecanicii) s. f., g.-d. art. cinemáticii
cinematice
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinematicei
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinematicele
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinematicelor
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinematici
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinematici
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátică (ramură a mecanicii) s. f., g.-d. art. cinemáticii
cinematicii
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinematicii
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátică (ramură a mecanicii) s. f., g.-d. art. cinemáticii
cinematicilor
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinematicul
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinematicului
CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique. DOOM
cinemátic adj. m., pl. cinemátici; f. cinemátică, pl. cinemátice
cinemato
CINEMA- v. cine2-.
cinemato
CINEMO- v. cine1-.
cinematograf
CINEMATOGRÁF, cinematografe, s. n. 1. Sală de spectacole destinat proiectării filmelor cinematografice în fața publicului spectator; cinema. 2. Cinematografie. – Din fr. cinématographe. DOOM
cinematográf (-to-graf) s. n., pl. cinematográfe
cinematografe
CINEMATOGRÁF, cinematografe, s. n. 1. Sală de spectacole destinat proiectării filmelor cinematografice în fața publicului spectator; cinema. 2. Cinematografie. – Din fr. cinématographe. DOOM
cinematográf (-to-graf) s. n., pl. cinematográfe
cinematografele
CINEMATOGRÁF, cinematografe, s. n. 1. Sală de spectacole destinat proiectării filmelor cinematografice în fața publicului spectator; cinema. 2. Cinematografie. – Din fr. cinématographe. DOOM
cinematográf (-to-graf) s. n., pl. cinematográfe
cinematografelor
CINEMATOGRÁF, cinematografe, s. n. 1. Sală de spectacole destinat proiectării filmelor cinematografice în fața publicului spectator; cinema. 2. Cinematografie. – Din fr. cinématographe. DOOM
cinematográf (-to-graf) s. n., pl. cinematográfe
cinematografia
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografia
CINEMATOGRAFÍE, cinematografii, s. f. Tehnica și arta înregistrării fotografice a unor scene, a unor peisaje etc. pe un film special și a reproducerii lor prin proiectare luminoasă pe un ecran, astfel încât să dea iluzia unui spectacol viu; industrie producătoare de filme; cinematograf. – Din fr. cinématographie. DOOM
cinematografíe (-to-gra-) s. f., art. cinematografía, g.-d. art. cinematografíei; pl. cinematografíi, art. cinematografíile
cinematografiai
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiam
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiară
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiarăm
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiarăți
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiase
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiasem
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiaseră
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiaserăm
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiaserăți
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiaseși
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiaseți
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiat
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiat
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier.
cinematografiau
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiază
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiași
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiați
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografic
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematografica
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematografice
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematograficei
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematograficele
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematograficelor
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematografici
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematograficii
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematograficilor
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematograficul
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematograficului
CINEMATOGRÁFIC, -Ă, cinematografici, -ce, adj. Care ține de cinematograf, privitor la cinematograf sau la cinematografie. – Din fr. cinématographique. DOOM
cinematográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cinematográfici; f. cinematográfică, pl. cinematográfice
cinematografie
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografie
CINEMATOGRAFÍE, cinematografii, s. f. Tehnica și arta înregistrării fotografice a unor scene, a unor peisaje etc. pe un film special și a reproducerii lor prin proiectare luminoasă pe un ecran, astfel încât să dea iluzia unui spectacol viu; industrie producătoare de filme; cinematograf. – Din fr. cinématographie. DOOM
cinematografíe (-to-gra-) s. f., art. cinematografía, g.-d. art. cinematografíei; pl. cinematografíi, art. cinematografíile
cinematografiei
CINEMATOGRAFÍE, cinematografii, s. f. Tehnica și arta înregistrării fotografice a unor scene, a unor peisaje etc. pe un film special și a reproducerii lor prin proiectare luminoasă pe un ecran, astfel încât să dea iluzia unui spectacol viu; industrie producătoare de filme; cinematograf. – Din fr. cinématographie. DOOM
cinematografíe (-to-gra-) s. f., art. cinematografía, g.-d. art. cinematografíei; pl. cinematografíi, art. cinematografíile
cinematografiem
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiere
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiere
CINEMATOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a cinematografia și rezultatul ei; filmare. [Pr.: -fi-e-] – V. cinematografia. DOOM
cinematografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cinematografiérii
cinematografierea
CINEMATOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a cinematografia și rezultatul ei; filmare. [Pr.: -fi-e-] – V. cinematografia. DOOM
cinematografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cinematografiérii
cinematografieri
CINEMATOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a cinematografia și rezultatul ei; filmare. [Pr.: -fi-e-] – V. cinematografia. DOOM
cinematografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cinematografiérii
cinematografierii
CINEMATOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a cinematografia și rezultatul ei; filmare. [Pr.: -fi-e-] – V. cinematografia. DOOM
cinematografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cinematografiérii
cinematografierile
CINEMATOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a cinematografia și rezultatul ei; filmare. [Pr.: -fi-e-] – V. cinematografia. DOOM
cinematografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cinematografiérii
cinematografierilor
CINEMATOGRAFIÉRE s. f. Acțiunea de a cinematografia și rezultatul ei; filmare. [Pr.: -fi-e-] – V. cinematografia. DOOM
cinematografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cinematografiérii
cinematografiez
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografieze
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografiezi
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografii
CINEMATOGRAFÍE, cinematografii, s. f. Tehnica și arta înregistrării fotografice a unor scene, a unor peisaje etc. pe un film special și a reproducerii lor prin proiectare luminoasă pe un ecran, astfel încât să dea iluzia unui spectacol viu; industrie producătoare de filme; cinematograf. – Din fr. cinématographie. DOOM
cinematografíe (-to-gra-) s. f., art. cinematografía, g.-d. art. cinematografíei; pl. cinematografíi, art. cinematografíile
cinematografiile
CINEMATOGRAFÍE, cinematografii, s. f. Tehnica și arta înregistrării fotografice a unor scene, a unor peisaje etc. pe un film special și a reproducerii lor prin proiectare luminoasă pe un ecran, astfel încât să dea iluzia unui spectacol viu; industrie producătoare de filme; cinematograf. – Din fr. cinématographie. DOOM
cinematografíe (-to-gra-) s. f., art. cinematografía, g.-d. art. cinematografíei; pl. cinematografíi, art. cinematografíile
cinematografiilor
CINEMATOGRAFÍE, cinematografii, s. f. Tehnica și arta înregistrării fotografice a unor scene, a unor peisaje etc. pe un film special și a reproducerii lor prin proiectare luminoasă pe un ecran, astfel încât să dea iluzia unui spectacol viu; industrie producătoare de filme; cinematograf. – Din fr. cinématographie. DOOM
cinematografíe (-to-gra-) s. f., art. cinematografía, g.-d. art. cinematografíei; pl. cinematografíi, art. cinematografíile
cinematografiind
CINEMATOGRAFIÁ, cinematografiez, vb. I. Tranz. A filma. [Pr.: -fi-a] – Din fr. cinématographier. DOOM
cinematografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cinematografiáză, 1 pl. cinematografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cinematografiéze; ger. cinematografiínd (-fi-ind)
cinematografist
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematografista
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematografiste
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematografistei
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematografistele
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematografistelor
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematografistul
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematografistului
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematografiști
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematografiștii
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematografiștilor
CINEMATOGRAFÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Cineast. [Cf. fr. cinématographiste].
cinematograful
CINEMATOGRÁF, cinematografe, s. n. 1. Sală de spectacole destinat proiectării filmelor cinematografice în fața publicului spectator; cinema. 2. Cinematografie. – Din fr. cinématographe. DOOM
cinematográf (-to-graf) s. n., pl. cinematográfe
cinematografului
CINEMATOGRÁF, cinematografe, s. n. 1. Sală de spectacole destinat proiectării filmelor cinematografice în fața publicului spectator; cinema. 2. Cinematografie. – Din fr. cinématographe. DOOM
cinematográf (-to-graf) s. n., pl. cinematográfe
cinemaul
CINEMÁ s. n. Cinematograf. – Din fr. cinéma. DOOM
cinemá s. n.
cinemaului
CINEMÁ s. n. Cinematograf. – Din fr. cinéma. DOOM
cinemá s. n.
cinemauri
CINEMÁ s. n. Cinematograf. – Din fr. cinéma. DOOM
cinemá s. n.
cinemaurile
CINEMÁ s. n. Cinematograf. – Din fr. cinéma. DOOM
cinemá s. n.
cinemaurilor
CINEMÁ s. n. Cinematograf. – Din fr. cinéma. DOOM
cinemá s. n.
cinemiracol
CINEMIRÁCOL s.n. (Rar) Miracolul cinematografiei. [< fr. cinémiracle].
cinemo
CINEMA- v. cine2-.
cinemo
CINEMO- v. cine1-.
cinemograf
CINEMOGRÁF s.n. Instrument care determină și înregistrează vitezele. [< fr. cinémographe].
cinemografe
CINEMOGRÁF s.n. Instrument care determină și înregistrează vitezele. [< fr. cinémographe].
cinemografele
CINEMOGRÁF s.n. Instrument care determină și înregistrează vitezele. [< fr. cinémographe].
cinemografelor
CINEMOGRÁF s.n. Instrument care determină și înregistrează vitezele. [< fr. cinémographe].
cinemograful
CINEMOGRÁF s.n. Instrument care determină și înregistrează vitezele. [< fr. cinémographe].
cinemografului
CINEMOGRÁF s.n. Instrument care determină și înregistrează vitezele. [< fr. cinémographe].
cinemograma
KINEMOGRÁMĂ s.f. v. cinemogramă.
cinemograme
KINEMOGRÁMĂ s.f. v. cinemogramă.
cinemogramei
KINEMOGRÁMĂ s.f. v. cinemogramă.
cinemogramele
KINEMOGRÁMĂ s.f. v. cinemogramă.
cinemogramelor
KINEMOGRÁMĂ s.f. v. cinemogramă.
cinemometru
CINEMOMÉTRU s.n. Indicator de viteză. [< fr. cinémomètre].
cinepanoramic
CINEPANORÁMIC s.n. Procedeu cinematografic care permite proiectarea filmelor pe un ecran lat, cu sunet stereofonic, care dă spectatorului senzația că este în mijlocul acțiunii. [< fr. cinépanoramique].
cinepanoramicul
CINEPANORÁMIC s.n. Procedeu cinematografic care permite proiectarea filmelor pe un ecran lat, cu sunet stereofonic, care dă spectatorului senzația că este în mijlocul acțiunii. [< fr. cinépanoramique].
cinepanoramicului
CINEPANORÁMIC s.n. Procedeu cinematografic care permite proiectarea filmelor pe un ecran lat, cu sunet stereofonic, care dă spectatorului senzația că este în mijlocul acțiunii. [< fr. cinépanoramique].
cineradiografia
CINERADIOGRAFÍE, cineradiografii, s. f. Tehnică radiografică permițând efectuarea de imagini în mișcare. [Pr.: -di-o-] – Cine[matografie] + radiografie.
cineradiografie
CINERADIOGRAFÍE, cineradiografii, s. f. Tehnică radiografică permițând efectuarea de imagini în mișcare. [Pr.: -di-o-] – Cine[matografie] + radiografie.
cineradiografiei
CINERADIOGRAFÍE, cineradiografii, s. f. Tehnică radiografică permițând efectuarea de imagini în mișcare. [Pr.: -di-o-] – Cine[matografie] + radiografie.
cineradiografii
CINERADIOGRAFÍE, cineradiografii, s. f. Tehnică radiografică permițând efectuarea de imagini în mișcare. [Pr.: -di-o-] – Cine[matografie] + radiografie.
cineradiografiile
CINERADIOGRAFÍE, cineradiografii, s. f. Tehnică radiografică permițând efectuarea de imagini în mișcare. [Pr.: -di-o-] – Cine[matografie] + radiografie.
cineradiografiilor
CINERADIOGRAFÍE, cineradiografii, s. f. Tehnică radiografică permițând efectuarea de imagini în mișcare. [Pr.: -di-o-] – Cine[matografie] + radiografie.
cinerama
CINERÁMA1 s. f. Procedeu de filmare pe trei pelicule și de proiectare sincronizată a imaginilor astfel obținute cu ajutorul a trei aparate de proiecție pe un ecran semicircular. – Din fr. cinérama. DOOM
cineráma (it.) s. f.
cineramă
CINERÁMA1 s. f. Procedeu de filmare pe trei pelicule și de proiectare sincronizată a imaginilor astfel obținute cu ajutorul a trei aparate de proiecție pe un ecran semicircular. – Din fr. cinérama.
cinerar
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cinerara
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cinerare
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cinerarei
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cinerarele
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cinerarelor
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cinerari
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cineraria
CINERÁRIA s. f. Plantă decorativă cu frunze mari și cu flori de diferite culori, grupate în buchete (Cineraria hybrida). [Pr.: -ri-a] – Din lat. cineraria. Cf. fr. cinéraire. DOOM
!cinerária (-ri-a) s. f., g.-d. art. cineráriei; pl. cinerárii
cinerariaefolium
TĂTĂÍȘĂ2 s. f. v. tătăiș.
cinerariei
CINERÁRIA s. f. Plantă decorativă cu frunze mari și cu flori de diferite culori, grupate în buchete (Cineraria hybrida). [Pr.: -ri-a] – Din lat. cineraria. Cf. fr. cinéraire. DOOM
!cinerária (-ri-a) s. f., g.-d. art. cineráriei; pl. cinerárii
cinerarii
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cinerarii
CINERÁRIA s. f. Plantă decorativă cu frunze mari și cu flori de diferite culori, grupate în buchete (Cineraria hybrida). [Pr.: -ri-a] – Din lat. cineraria. Cf. fr. cinéraire. DOOM
!cinerária (-ri-a) s. f., g.-d. art. cineráriei; pl. cinerárii
cinerariile
CINERÁRIA s. f. Plantă decorativă cu frunze mari și cu flori de diferite culori, grupate în buchete (Cineraria hybrida). [Pr.: -ri-a] – Din lat. cineraria. Cf. fr. cinéraire. DOOM
!cinerária (-ri-a) s. f., g.-d. art. cineráriei; pl. cinerárii
cinerariilor
CINERÁRIA s. f. Plantă decorativă cu frunze mari și cu flori de diferite culori, grupate în buchete (Cineraria hybrida). [Pr.: -ri-a] – Din lat. cineraria. Cf. fr. cinéraire. DOOM
!cinerária (-ri-a) s. f., g.-d. art. cineráriei; pl. cinerárii
cinerarilor
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cinerarul
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cinerarului
CINERÁR, -Ă, cinerari, -e, adj. (Livresc, mai ales în expr.) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar.
cinerară
CINERÁRĂ, cinerare, adj. (În sintagma) Urnă cinerară = urnă în care se păstrează cenușa morților; cenușar. – Din fr. cinéraire, lat. cinerarius. DOOM
cineráră adj. f., pl. cineráre
cinerea
BÂTLÁN, bâtlani, s. m. Pasăre de baltă din ordinul picioroangelor, înaltă de un metru și chiar mai mult, cu pene cenușii, cu gâtul, cu ciocul și picioarele lungi și cu un moț de câteva pene date pe ceafă; stârc cenușiu (Ardea cinerea). – Din bg. batlan.
cinerestaurant
CINERESTAURÁNT s.n. Restaurant special amenajat pentru a fi vizionate filme în timpul consumației. [< cine2- [în DN] + restaurant].
cinerestaurante
CINERESTAURÁNT s.n. Restaurant special amenajat pentru a fi vizionate filme în timpul consumației. [< cine2- [în DN] + restaurant].
cinerestaurantele
CINERESTAURÁNT s.n. Restaurant special amenajat pentru a fi vizionate filme în timpul consumației. [< cine2- [în DN] + restaurant].
cinerestaurantelor
CINERESTAURÁNT s.n. Restaurant special amenajat pentru a fi vizionate filme în timpul consumației. [< cine2- [în DN] + restaurant].
cinerestaurantul
CINERESTAURÁNT s.n. Restaurant special amenajat pentru a fi vizionate filme în timpul consumației. [< cine2- [în DN] + restaurant].
cinerestaurantului
CINERESTAURÁNT s.n. Restaurant special amenajat pentru a fi vizionate filme în timpul consumației. [< cine2- [în DN] + restaurant].
cinerit
CINERÍT s. n. Cenușă vulcanică consolidată folosită în industria cimentului. – Din fr. cinérite. DOOM
cinerít s. n.
cineroman
CINEROMÁN, cineromane, s. n. Roman1 scris în vederea transpunerii lui cinematografice. – Din fr. cinéroman. DOOM
*cineromán s. n., pl. cinerománe
cineromane
CINEROMÁN, cineromane, s. n. Roman1 scris în vederea transpunerii lui cinematografice. – Din fr. cinéroman. DOOM
*cineromán s. n., pl. cinerománe
cineromanele
CINEROMÁN, cineromane, s. n. Roman1 scris în vederea transpunerii lui cinematografice. – Din fr. cinéroman. DOOM
*cineromán s. n., pl. cinerománe
cineromanelor
CINEROMÁN, cineromane, s. n. Roman1 scris în vederea transpunerii lui cinematografice. – Din fr. cinéroman. DOOM
*cineromán s. n., pl. cinerománe
cineromanul
CINEROMÁN, cineromane, s. n. Roman1 scris în vederea transpunerii lui cinematografice. – Din fr. cinéroman. DOOM
*cineromán s. n., pl. cinerománe
cineromanului
CINEROMÁN, cineromane, s. n. Roman1 scris în vederea transpunerii lui cinematografice. – Din fr. cinéroman. DOOM
*cineromán s. n., pl. cinerománe
cinescoape
CINESCÓP, cinescoape, s. n. Tub catodic folosit pentru redarea imaginilor de televiziune. – Din fr. cinéscope. DOOM
!cinescóp (-nes-cop/-ne-scop) s. n., pl. cinescoápe
cinescoapele
CINESCÓP, cinescoape, s. n. Tub catodic folosit pentru redarea imaginilor de televiziune. – Din fr. cinéscope. DOOM
!cinescóp (-nes-cop/-ne-scop) s. n., pl. cinescoápe
cinescoapelor
CINESCÓP, cinescoape, s. n. Tub catodic folosit pentru redarea imaginilor de televiziune. – Din fr. cinéscope. DOOM
!cinescóp (-nes-cop/-ne-scop) s. n., pl. cinescoápe
cinescop
CINESCÓP, cinescoape, s. n. Tub catodic folosit pentru redarea imaginilor de televiziune. – Din fr. cinéscope. DOOM
!cinescóp (-nes-cop/-ne-scop) s. n., pl. cinescoápe
cinescopul
CINESCÓP, cinescoape, s. n. Tub catodic folosit pentru redarea imaginilor de televiziune. – Din fr. cinéscope. DOOM
!cinescóp (-nes-cop/-ne-scop) s. n., pl. cinescoápe
cinescopului
CINESCÓP, cinescoape, s. n. Tub catodic folosit pentru redarea imaginilor de televiziune. – Din fr. cinéscope. DOOM
!cinescóp (-nes-cop/-ne-scop) s. n., pl. cinescoápe
cinet
CINEMA- v. cine2-.
cinet
CINEMO- v. cine1-.
cinetic
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cinetic
-CINEZĂ v. chino1-.
cinetica
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cinetica
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétică s. f., g.-d. art. cinéticii
cinetice
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cineticei
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cineticele
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cineticelor
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cinetici
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cinetici
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétică s. f., g.-d. art. cinéticii
cineticii
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cineticii
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétică s. f., g.-d. art. cinéticii
cineticilor
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cineticul
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cineticului
CINÉTIC, -Ă, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de mișcare, privitor la mișcare. ◊ Energie cinetică = energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui. 2. S. f. Ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei. 3. S. f. (În sintagma) Cinetică chimică = ramură a chimiei fizice care studiază evoluția reacțiilor chimice și influența factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții. – Din fr. cinétique. DOOM
cinétic adj. m., pl. cinétici; f. cinétică, pl. cinétice
cineto
CINEMA- v. cine2-.
cineto
CINEMO- v. cine1-.
cinetoscop
KINETOSCÓP s.n. Aparat cu ajutorul căruia se poate reconstitui o mișcare, privind printr-o lupă imagini fotografice care se succedă repede. [< germ. Kinetoskop, cf. gr. kinetos – mobil, skopein – a privi].
cineva
CINEVÁ pron. nehot. Un om oarecare (dintre mai mulți), o persoană pe care n-o cunoaștem (sau care nu trebuie sau nu vrem să fie numită); oarecine, careva, cinevași. ♦ (Fam.; purtând accentul în frază) Un om de valoare, de seamă. [Gen.-dat.: cuiva] – Cine + va. DOOM
cinevá pr., g.-d. cuivá (cui-)
cinevași
CINEVÁȘILEA pron. nehot. v. cinevași.
cinevașilea
CINEVÁȘILEA pron. nehot. v. cinevași.
cinez
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cineze
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinezi
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cineză
-CINEZĂ v. chino1-.
cinflor
CINFLÓR, cinflori, s. m. (Regional) Grangur. Pădurea Ulmilor, la urmă, se arăta și ea, vestita pădure... cea în care cîntau mierla și cinfloRUL. MACEDONSKI, O. III 68.
cinflori
CINFLÓR, cinflori, s. m. (Regional) Grangur. Pădurea Ulmilor, la urmă, se arăta și ea, vestita pădure... cea în care cîntau mierla și cinfloRUL. MACEDONSKI, O. III 68.
cinflorii
CINFLÓR, cinflori, s. m. (Regional) Grangur. Pădurea Ulmilor, la urmă, se arăta și ea, vestita pădure... cea în care cîntau mierla și cinfloRUL. MACEDONSKI, O. III 68.
cinflorilor
CINFLÓR, cinflori, s. m. (Regional) Grangur. Pădurea Ulmilor, la urmă, se arăta și ea, vestita pădure... cea în care cîntau mierla și cinfloRUL. MACEDONSKI, O. III 68.
cinflorul
CINFLÓR, cinflori, s. m. (Regional) Grangur. Pădurea Ulmilor, la urmă, se arăta și ea, vestita pădure... cea în care cîntau mierla și cinfloRUL. MACEDONSKI, O. III 68.
cinflorului
CINFLÓR, cinflori, s. m. (Regional) Grangur. Pădurea Ulmilor, la urmă, se arăta și ea, vestita pădure... cea în care cîntau mierla și cinfloRUL. MACEDONSKI, O. III 68.
cinge
ÎNCÍNGE2, încíng, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la o cingătoare, un brîu etc.) A înfășura (strîngînd) în jurul mijlocului. Și-a încins brîul. ▭ Scoase trei frîne pe cari, la sfatul calului, le și încinse pe sub cămașă. BOTA, P. 30. ◊ Fig. Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu. BENIUC, V. 129. ◊ (Cu privire la partea corpului care este încinsă; determinarea este introdusă prin prep. «cu») Își încinse mijlocul cu un brîu lat. ◊ Refl. [Dacii] se încingeau la brîu cu curea de piele. IST. R.P.R. 32. În cămașă, încins cu brîu cu ciucuri, portul ți-era ca înfățișarea căminului tău de alb. ARGHEZI, P. T. 9. Se încinse pe deasupra șalului cu curea lată. NEGRUZZI, S. I 23. Cu brîu roșu se-ncingea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. ◊ Refl. Fig. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi. COȘBUC, P. II 15. ◊ Refl. (Cingătoarea nu este indicată) Nu te-ncinge, mîndro, lat... Ci te-ncinge strîns și bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. ◊ (Subiectul este cingătoarea) Un brîu albastru de mătasă îi încingea mijlocul. SADOVEANU, O. VII 19. Mlădiul trup i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. 2. A prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). Trag tunica pe mînici și încing baioneta. SADOVEANU, O. VI 281. Încinse sabia... la brîu. RETEGANUL, P. I 9. Păturică încinse iataganul. FILIMON, C. 271. 3. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. De trei zile-acum pe mare... Vîntul suflă și ne-mpinge, Orizonul ne încinge, Ca un cerc nemărginit. ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ Refl. Împrejurul curții se încinge un gard de cătină. GÎRLEANU, L. 9. – Forme gramaticale: perf. s. încinsei; part. încins. – Variantă: cínge vb. III.
cingere
cínge (-ng, -ns), vb. – 1. A încinge, a înfășura. – 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. Lat. cĭngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cengir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt inv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. ῑncĭngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta.” Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie o compunere rom.
cinghel
cinghel, s. n. sg. (deț.) bătaie, încăierare.
cinghel
CINGHÉL, cingheluri, s. n. Cârlig special la balanță, de care se atârnă marfa pentru a fi cântărită. ♦ Cârlig de care se atârnă carnea în măcelărie. – Tc. çengel.
cinghie
cinghíe (cinghíi), s. f. – 1. Harfă. – 2. Dansatoare orientală. – Mr. cinghie. Tc. çenk „harfă”, çenci „persoană care cîntă la harfă sau dansează” (Lokotsch 392a); cf. bg., sb. cencija, v. it. cenghi (Battisti, II, 851). – Der. cinghiasă, s. f. (dansatoare). Sec. XVI.
cingo
făcut cingo expr. (adol.) v. făcut.
cingular
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingulara
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingulare
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingularei
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingularele
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingularelor
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingulari
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingularii
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingularilor
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingularul
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingularului
CINGULÁR, -Ă adj. (Rar) În formă de brâu. [Cf. it. cingolare < lat. cingulum – cingătoare].
cingulata
SCOLOPÉNDRĂ, scolopendre, s. f. Mic animal miriapod care trăiește în locuri umede și întunecoase și se hrănește cu larve de insecte; cârcăiac (Scolopendra cingulata). – Din fr. scolopendre, lat. scolopendra.
cingătoare
CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare. DOOM
cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri
cingătoarea
CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare. DOOM
cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri
cingători
CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare. DOOM
cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri
cingătorii
CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare. DOOM
cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri
cingătorile
CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare. DOOM
cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri
cingătorilor
CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare. DOOM
cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri
cinic
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinica
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinice
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinicei
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinicele
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinicelor
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinici
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinicii
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinicilor
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinicul
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinicului
CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus. DOOM
cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
cinie
ciníe (ciníi), s. f. – (Înv.) Porțelan (de China). Tc. çini „porțelan” de la çin „China” (Șeineanu, II, 128; Meyer 446; Tagliviani, Arch. rom., XVI, 355); cf. alb. tśëni, bg., sb. činija: Cf. Bogrea, Anuarul Inst. de Istorie națională, Cluj, I, (1921), p. 310.
cinism
CINÍSM, cinisme, s. n. Atitudinea omului cinic (1), faptă de om cinic. – Din fr. cynisme, lat. cynismus. DOOM
cinísm s. n., pl. cinísme
cinisme
CINÍSM, cinisme, s. n. Atitudinea omului cinic (1), faptă de om cinic. – Din fr. cynisme, lat. cynismus. DOOM
cinísm s. n., pl. cinísme
cinismele
CINÍSM, cinisme, s. n. Atitudinea omului cinic (1), faptă de om cinic. – Din fr. cynisme, lat. cynismus. DOOM
cinísm s. n., pl. cinísme
cinismelor
CINÍSM, cinisme, s. n. Atitudinea omului cinic (1), faptă de om cinic. – Din fr. cynisme, lat. cynismus. DOOM
cinísm s. n., pl. cinísme
cinismul
CINÍSM, cinisme, s. n. Atitudinea omului cinic (1), faptă de om cinic. – Din fr. cynisme, lat. cynismus. DOOM
cinísm s. n., pl. cinísme
cinismului
CINÍSM, cinisme, s. n. Atitudinea omului cinic (1), faptă de om cinic. – Din fr. cynisme, lat. cynismus. DOOM
cinísm s. n., pl. cinísme
cino
CHINO2- v. cin-.
cinocefal
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefal
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefala
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefale
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalei
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalele
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalelor
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefali
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefali
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalii
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalii
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalilor
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalilor
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalul
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalul
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalului
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinocefalului
CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. Specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus. DOOM
cinocefál s. m., pl. cinocefáli
cinodrom
CINODRÓM s.n. Pistă special amenajată pentru curse de câini. [< fr. cynodrome, cf. gr. kyon – câine, dromos – cursă].
cinodromul
CINODRÓM s.n. Pistă special amenajată pentru curse de câini. [< fr. cynodrome, cf. gr. kyon – câine, dromos – cursă].
cinodromului
CINODRÓM s.n. Pistă special amenajată pentru curse de câini. [< fr. cynodrome, cf. gr. kyon – câine, dromos – cursă].
cinodromuri
CINODRÓM s.n. Pistă special amenajată pentru curse de câini. [< fr. cynodrome, cf. gr. kyon – câine, dromos – cursă].
cinodromurile
CINODRÓM s.n. Pistă special amenajată pentru curse de câini. [< fr. cynodrome, cf. gr. kyon – câine, dromos – cursă].
cinodromurilor
CINODRÓM s.n. Pistă special amenajată pentru curse de câini. [< fr. cynodrome, cf. gr. kyon – câine, dromos – cursă].
cinofil
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofil
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofila
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofila
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofile
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofile
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilei
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilei
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilele
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilele
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilelor
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilelor
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofili
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofili
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilia
CINOFILÍE s.f. Atașament, interes pentru câini. [Gen. -iei. / < fr. cynophilie].
cinofilie
CINOFILÍE s.f. Atașament, interes pentru câini. [Gen. -iei. / < fr. cynophilie].
cinofiliei
CINOFILÍE s.f. Atașament, interes pentru câini. [Gen. -iei. / < fr. cynophilie].
cinofilii
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilii
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilii
CINOFILÍE s.f. Atașament, interes pentru câini. [Gen. -iei. / < fr. cynophilie].
cinofililor
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofililor
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilul
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilul
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilului
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofilului
CINOFÍL, -Ă adj., s.m. și f. Amator de câini; (cel) care iubește câinii. [< fr. cynophile].
cinofob
CINOFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de cinofobie. [< fr. cynophobe].
cinofobia
CINOFOBÍE s.f. Teamă patologică de câini. [< fr. cynophobie, cf. gr. kyon – câine, phobos – frică]. DOOM
cinofobíe s. f., art. cinofobía, g.-d. cinofobíi, art. cinofobíei
cinofobie
CINOFOBÍE s.f. Teamă patologică de câini. [< fr. cynophobie, cf. gr. kyon – câine, phobos – frică]. DOOM
cinofobíe s. f., art. cinofobía, g.-d. cinofobíi, art. cinofobíei
cinofobiei
CINOFOBÍE s.f. Teamă patologică de câini. [< fr. cynophobie, cf. gr. kyon – câine, phobos – frică]. DOOM
cinofobíe s. f., art. cinofobía, g.-d. cinofobíi, art. cinofobíei
cinofobii
CINOFOBÍE s.f. Teamă patologică de câini. [< fr. cynophobie, cf. gr. kyon – câine, phobos – frică]. DOOM
cinofobíe s. f., art. cinofobía, g.-d. cinofobíi, art. cinofobíei
cinofobiile
CINOFOBÍE s.f. Teamă patologică de câini. [< fr. cynophobie, cf. gr. kyon – câine, phobos – frică]. DOOM
cinofobíe s. f., art. cinofobía, g.-d. cinofobíi, art. cinofobíei
cinofobiilor
CINOFOBÍE s.f. Teamă patologică de câini. [< fr. cynophobie, cf. gr. kyon – câine, phobos – frică]. DOOM
cinofobíe s. f., art. cinofobía, g.-d. cinofobíi, art. cinofobíei
cinologia
CINOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii veterinare care se ocupă de câini. [Gen. -iei. / cf. it. cinologia].
cinologie
CINOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii veterinare care se ocupă de câini. [Gen. -iei. / cf. it. cinologia].
cinologiei
CINOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii veterinare care se ocupă de câini. [Gen. -iei. / cf. it. cinologia].
cinologii
CINOLOGÍE s.f. Ramură a medicinii veterinare care se ocupă de câini. [Gen. -iei. / cf. it. cinologia].
cinopedia
CINOPEDÍE s.f. Creșterea câinilor de vânătoare. [Gen. -iei. / < fr. cynopédie, cf. gr. kyon – câine, paideia – creștere]. DOOM
cinopedíe s. f., art. cinopedía, g.-d. cinopedíi, art. cinopedíei
cinopedie
CINOPEDÍE s.f. Creșterea câinilor de vânătoare. [Gen. -iei. / < fr. cynopédie, cf. gr. kyon – câine, paideia – creștere]. DOOM
cinopedíe s. f., art. cinopedía, g.-d. cinopedíi, art. cinopedíei
cinopediei
CINOPEDÍE s.f. Creșterea câinilor de vânătoare. [Gen. -iei. / < fr. cynopédie, cf. gr. kyon – câine, paideia – creștere]. DOOM
cinopedíe s. f., art. cinopedía, g.-d. cinopedíi, art. cinopedíei
cinopedii
CINOPEDÍE s.f. Creșterea câinilor de vânătoare. [Gen. -iei. / < fr. cynopédie, cf. gr. kyon – câine, paideia – creștere]. DOOM
cinopedíe s. f., art. cinopedía, g.-d. cinopedíi, art. cinopedíei
cinorexie
CINOREXÍE s.f. Foame puternică, manifestată mai ales ca simptom al unor boli ale tubului digestiv. [Gen. -iei. / < fr. cynorexie, cf. gr. kyon – câine, orexis – foame]. DOOM
!cinorexíe (ci-no-/cin-o-) s. f., art. cinorexía, g.-d. cinorexíi, art. cinorexíei
cinovnic
CINÓVNIC, cinovnici, s. m. (Înv.) Funcționar de stat (de rang inferior). – Din rus. činovnik. DOOM
cinóvnic (înv.) s. m., pl. cinóvnici
cinovnici
CINÓVNIC, cinovnici, s. m. (Înv.) Funcționar de stat (de rang inferior). – Din rus. činovnik. DOOM
cinóvnic (înv.) s. m., pl. cinóvnici
cinovnicii
CINÓVNIC, cinovnici, s. m. (Înv.) Funcționar de stat (de rang inferior). – Din rus. činovnik. DOOM
cinóvnic (înv.) s. m., pl. cinóvnici
cinovnicilor
CINÓVNIC, cinovnici, s. m. (Înv.) Funcționar de stat (de rang inferior). – Din rus. činovnik. DOOM
cinóvnic (înv.) s. m., pl. cinóvnici
cinovnicul
CINÓVNIC, cinovnici, s. m. (Înv.) Funcționar de stat (de rang inferior). – Din rus. činovnik. DOOM
cinóvnic (înv.) s. m., pl. cinóvnici
cinovnicului
CINÓVNIC, cinovnici, s. m. (Înv.) Funcționar de stat (de rang inferior). – Din rus. činovnik. DOOM
cinóvnic (înv.) s. m., pl. cinóvnici
cinquecentist
CINQUECENTÍST, cinquecentiști, s. m. (Livr.) Scriitor sau creator de artă din cinquecento. [Pr.: -cŭe-] – Din it. cinquecentista.
cinquecento
CINQUECÉNTO s. n. Denumire dată artei și culturii italiene din sec. XVI. [Pr.: -cue-] – Cuv. it. DOOM
!cinquecénto (it.) [que pron. cve] (-que-) s. n., art. cinquecéntoul
cins
cínge (-ng, -ns), vb. – 1. A încinge, a înfășura. – 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. Lat. cĭngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cengir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt inv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. ῑncĭngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta.” Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie o compunere rom.
cinsprece
CÍNSPREZECE num. card. v. cincisprezece. DOOM
cíncisprezece [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) num. invar.; 15, XV
cinsprecelea
CÍNCISPRECELEA, CÍNCISPRECEA, num. ord. v. cincisprezecelea. DOOM
cíncisprezecelea (al ~) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) num. m., f. a cíncisprezecea; al XV-lea/al 15-lea, a XV-a/a 15-a
cinsprezece
CÍNSPREZECE num. card. v. cincisprezece. DOOM
cíncisprezece [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) num. invar.; 15, XV
cinsprezecelea
CÍNCISPRECELEA, CÍNCISPRECEA, num. ord. v. cincisprezecelea. DOOM
cíncisprezecelea (al ~) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) num. m., f. a cíncisprezecea; al XV-lea/al 15-lea, a XV-a/a 15-a
cinste
CÍNSTE s. f. I. 1. Onestitate, probitate, corectitudine. ◊ Expr. Pe cinstea mea! spune cineva pentru a întări și garanta autenticitatea unei afirmații făcute. 2. Virtute, fidelitate, castitate. II. 1. Respect, stimă, considerație, prețuire. ◊ Loc. adv. Cu cinste = în mod onorabil, după merit. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine = a se face de rușine, a se compromite. 2. Onoare, favoare. ◊ Loc. adv. În cinstea (cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamărirea (cuiva sau a ceva). ◊ Expr. A-i face cinste (cuiva) = a servi cuiva spre laudă, a-i face onoare. 3. Ceremonial, paradă, fast. III. (Concr.; pop.) 1. Dar, cadou, plocon. ◊ Loc. adj. Pe cinste = care este foarte bun, foarte frumos; grozav, strașnic. 2. Ospăț, ospătare (în care predomină băutura). ◊ Expr. A face cinste = a oferi cuiva de băut (și de mâncat) într-un local, plătindu-i consumația; a trata, a cinsti. ♦ Băutură alcoolică. – Din sl. čĭstĭ. DOOM
cínste s. f., g.-d. art. cínstei
cinstea
CÍNSTE s. f. I. 1. Onestitate, probitate, corectitudine. ◊ Expr. Pe cinstea mea! spune cineva pentru a întări și garanta autenticitatea unei afirmații făcute. 2. Virtute, fidelitate, castitate. II. 1. Respect, stimă, considerație, prețuire. ◊ Loc. adv. Cu cinste = în mod onorabil, după merit. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine = a se face de rușine, a se compromite. 2. Onoare, favoare. ◊ Loc. adv. În cinstea (cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamărirea (cuiva sau a ceva). ◊ Expr. A-i face cinste (cuiva) = a servi cuiva spre laudă, a-i face onoare. 3. Ceremonial, paradă, fast. III. (Concr.; pop.) 1. Dar, cadou, plocon. ◊ Loc. adj. Pe cinste = care este foarte bun, foarte frumos; grozav, strașnic. 2. Ospăț, ospătare (în care predomină băutura). ◊ Expr. A face cinste = a oferi cuiva de băut (și de mâncat) într-un local, plătindu-i consumația; a trata, a cinsti. ♦ Băutură alcoolică. – Din sl. čĭstĭ. DOOM
cínste s. f., g.-d. art. cínstei
cinstea
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinsteai
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinsteam
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstească
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinsteau
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinsteați
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstei
CÍNSTE s. f. I. 1. Onestitate, probitate, corectitudine. ◊ Expr. Pe cinstea mea! spune cineva pentru a întări și garanta autenticitatea unei afirmații făcute. 2. Virtute, fidelitate, castitate. II. 1. Respect, stimă, considerație, prețuire. ◊ Loc. adv. Cu cinste = în mod onorabil, după merit. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine = a se face de rușine, a se compromite. 2. Onoare, favoare. ◊ Loc. adv. În cinstea (cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamărirea (cuiva sau a ceva). ◊ Expr. A-i face cinste (cuiva) = a servi cuiva spre laudă, a-i face onoare. 3. Ceremonial, paradă, fast. III. (Concr.; pop.) 1. Dar, cadou, plocon. ◊ Loc. adj. Pe cinste = care este foarte bun, foarte frumos; grozav, strașnic. 2. Ospăț, ospătare (în care predomină băutura). ◊ Expr. A face cinste = a oferi cuiva de băut (și de mâncat) într-un local, plătindu-i consumația; a trata, a cinsti. ♦ Băutură alcoolică. – Din sl. čĭstĭ. DOOM
cínste s. f., g.-d. art. cínstei
cinstesc
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstește
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstești
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinsteț
CINSTÉȚ, cinsteți, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec. DOOM
!cinstéț s. m., pl. cinstéți
cinsteți
CINSTÉȚ, cinsteți, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec. DOOM
!cinstéț s. m., pl. cinstéți
cinsteții
CINSTÉȚ, cinsteți, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec. DOOM
!cinstéț s. m., pl. cinstéți
cinsteților
CINSTÉȚ, cinsteți, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec. DOOM
!cinstéț s. m., pl. cinstéți
cinstețul
CINSTÉȚ, cinsteți, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec. DOOM
!cinstéț s. m., pl. cinstéți
cinstețului
CINSTÉȚ, cinsteți, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec. DOOM
!cinstéț s. m., pl. cinstéți
cinsti
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstii
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstim
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstind
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstire
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstire
CINSTÍRE, cinstiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cinsti și rezultatul ei; considerație, respect. 2. (Înv.) Demnitate înaltă ocupată de cineva. – V. cinsti. DOOM
cinstíre s. f., g.-d. art. cinstírii; pl. cinstíri
cinstirea
CINSTÍRE, cinstiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cinsti și rezultatul ei; considerație, respect. 2. (Înv.) Demnitate înaltă ocupată de cineva. – V. cinsti. DOOM
cinstíre s. f., g.-d. art. cinstírii; pl. cinstíri
cinstiri
CINSTÍRE, cinstiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cinsti și rezultatul ei; considerație, respect. 2. (Înv.) Demnitate înaltă ocupată de cineva. – V. cinsti. DOOM
cinstíre s. f., g.-d. art. cinstírii; pl. cinstíri
cinstirii
CINSTÍRE, cinstiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cinsti și rezultatul ei; considerație, respect. 2. (Înv.) Demnitate înaltă ocupată de cineva. – V. cinsti. DOOM
cinstíre s. f., g.-d. art. cinstírii; pl. cinstíri
cinstirile
CINSTÍRE, cinstiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cinsti și rezultatul ei; considerație, respect. 2. (Înv.) Demnitate înaltă ocupată de cineva. – V. cinsti. DOOM
cinstíre s. f., g.-d. art. cinstírii; pl. cinstíri
cinstirilor
CINSTÍRE, cinstiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cinsti și rezultatul ei; considerație, respect. 2. (Înv.) Demnitate înaltă ocupată de cineva. – V. cinsti. DOOM
cinstíre s. f., g.-d. art. cinstírii; pl. cinstíri
cinstiră
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstirăm
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstirăți
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstise
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstisem
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstiseră
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstiserăm
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstiserăți
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstiseși
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstiseți
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstit
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstit
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cinstita
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cinstite
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cinstitei
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cinstitele
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cinstitelor
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cinstitul
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cinstitului
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cinstiși
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstiți
CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti. DOOM
cinstí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstésc, imperf. 3 sg. cinsteá; conj. prez. 3 să cinsteáscă
cinstiți
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cinstiții
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cinstiților
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
cintaură
cintáură (-re), s. f. – Varietate de albăstriță (Erythrea centaurium). – Var. țintaură, cintoare. Lat. centaurium (sec. XIX); a ajuns destul de comună, datorită folosirii ei în farmacie. Diculescu, Elementele, 483, crede că var. cintoare reproduce direct gr. ϰενταύριον, ceea ce pare foarte incert.
cintez
CÍNTEZ, cintezi, s. m. Cintezoi. [Acc. și: cintéz] – Din cinteză (derivat regresiv). DOOM
cíntez s. m., pl. cíntezi
cinteza
CÍNTIȚĂ s. f. v. cinteză. DOOM
cínteză s. f., g.-d. art. cíntezei; pl. cínteze
cinteze
CÍNTIȚĂ s. f. v. cinteză. DOOM
cínteză s. f., g.-d. art. cíntezei; pl. cínteze
cintezei
CÍNTIȚĂ s. f. v. cinteză. DOOM
cínteză s. f., g.-d. art. cíntezei; pl. cínteze
cintezele
CÍNTIȚĂ s. f. v. cinteză. DOOM
cínteză s. f., g.-d. art. cíntezei; pl. cínteze
cintezelor
CÍNTIȚĂ s. f. v. cinteză. DOOM
cínteză s. f., g.-d. art. cíntezei; pl. cínteze
cintezi
CÍNTEZ, cintezi, s. m. Cintezoi. [Acc. și: cintéz] – Din cinteză (derivat regresiv). DOOM
cíntez s. m., pl. cíntezi
cintezii
CÍNTEZ, cintezi, s. m. Cintezoi. [Acc. și: cintéz] – Din cinteză (derivat regresiv). DOOM
cíntez s. m., pl. cíntezi
cintezilor
CÍNTEZ, cintezi, s. m. Cintezoi. [Acc. și: cintéz] – Din cinteză (derivat regresiv). DOOM
cíntez s. m., pl. cíntezi
cintezoi
CINTIȚÓI s. m. v. cintezoi. DOOM
cintezói s. m., pl. cintezói, art. cintezóii
cintezoii
CINTIȚÓI s. m. v. cintezoi. DOOM
cintezói s. m., pl. cintezói, art. cintezóii
cintezoilor
CINTIȚÓI s. m. v. cintezoi. DOOM
cintezói s. m., pl. cintezói, art. cintezóii
cintezoiul
CINTIȚÓI s. m. v. cintezoi. DOOM
cintezói s. m., pl. cintezói, art. cintezóii
cintezoiului
CINTIȚÓI s. m. v. cintezoi. DOOM
cintezói s. m., pl. cintezói, art. cintezóii
cintezul
CÍNTEZ, cintezi, s. m. Cintezoi. [Acc. și: cintéz] – Din cinteză (derivat regresiv). DOOM
cíntez s. m., pl. cíntezi
cintezului
CÍNTEZ, cintezi, s. m. Cintezoi. [Acc. și: cintéz] – Din cinteză (derivat regresiv). DOOM
cíntez s. m., pl. cíntezi
cintia
Cintia = Cynthia.
cintianul
Cintianul = Cynthius.
cintieni
cintiéni s. f. pl. – (Înv.) Pantaloni pe care îi purtau odinioară femeile orientale. Origine necunoscută. Sec. XVIII.
cintirim
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cintirimul
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cintirimului
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cintirimuri
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cintirimurile
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cintirimurilor
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. – Din ngr. kimitírion, it. cimitero. DOOM
cimitír s. n., pl. cimitíre
cintizoi
CINTIZÓI s. m. v. cintezoi.
cintițoi
CINTIȚÓI s. m. v. cintezoi. DOOM
cintezói s. m., pl. cintezói, art. cintezóii
cintițoii
CINTIȚÓI s. m. v. cintezoi. DOOM
cintezói s. m., pl. cintezói, art. cintezóii
cintițoilor
CINTIȚÓI s. m. v. cintezoi. DOOM
cintezói s. m., pl. cintezói, art. cintezóii
cintițoiul
CINTIȚÓI s. m. v. cintezoi. DOOM
cintezói s. m., pl. cintezói, art. cintezóii
cintițoiului
CINTIȚÓI s. m. v. cintezoi. DOOM
cintezói s. m., pl. cintezói, art. cintezóii
cintiță
CÍNTIȚĂ s. f. v. cinteză. DOOM
cínteză s. f., g.-d. art. cíntezei; pl. cínteze
cintre
CÍNTRU, cintre, s. n. Partea concavă a unei bolți sau a unui arc; cofraj sau construcție provizorie folosită ca tipar și element de susținere a unui arc sau a unei bolți. – Din fr. cintre. DOOM
cíntru s. n., art. cíntrul; pl. cíntre
cintrele
CÍNTRU, cintre, s. n. Partea concavă a unei bolți sau a unui arc; cofraj sau construcție provizorie folosită ca tipar și element de susținere a unui arc sau a unei bolți. – Din fr. cintre. DOOM
cíntru s. n., art. cíntrul; pl. cíntre
cintrelor
CÍNTRU, cintre, s. n. Partea concavă a unei bolți sau a unui arc; cofraj sau construcție provizorie folosită ca tipar și element de susținere a unui arc sau a unei bolți. – Din fr. cintre. DOOM
cíntru s. n., art. cíntrul; pl. cíntre
cintru
CÍNTRU, cintre, s. n. Partea concavă a unei bolți sau a unui arc; cofraj sau construcție provizorie folosită ca tipar și element de susținere a unui arc sau a unei bolți. – Din fr. cintre. DOOM
cíntru s. n., art. cíntrul; pl. cíntre
cintrul
CÍNTRU, cintre, s. n. Partea concavă a unei bolți sau a unui arc; cofraj sau construcție provizorie folosită ca tipar și element de susținere a unui arc sau a unei bolți. – Din fr. cintre. DOOM
cíntru s. n., art. cíntrul; pl. cíntre
cintrului
CÍNTRU, cintre, s. n. Partea concavă a unei bolți sau a unui arc; cofraj sau construcție provizorie folosită ca tipar și element de susținere a unui arc sau a unei bolți. – Din fr. cintre. DOOM
cíntru s. n., art. cíntrul; pl. cíntre
cinul
CIN2, cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din sb. čun. DOOM
cin (înv., reg.) s. n., pl. cínuri
cinului
CIN2, cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din sb. čun. DOOM
cin (înv., reg.) s. n., pl. cínuri
cinuri
CIN2, cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din sb. čun. DOOM
cin (înv., reg.) s. n., pl. cínuri
cinurile
CIN2, cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din sb. čun. DOOM
cin (înv., reg.) s. n., pl. cínuri
cinurilor
CIN2, cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din sb. čun. DOOM
cin (înv., reg.) s. n., pl. cínuri
cinyras
Cinyras, rege legendar al insulei Cyprus. Din dragostea lui incestuoasă pentru propria sa fiică s-a născut Adonis (v. și Adonis).
cinz
CINZ s.n. Stofă de bumbac imprimată, pentru mobilă. [< fr. chintz].
cinzeaca
CINZEÁCĂ, cinzeci, s. f. Unitate de măsură de capacitate (pentru băuturi) egală cu aproximativ 0,16 litri. ♦ Sticluță care are această capacitate și în care se servește o băutură alcoolică; conținutul unei astfel de sticluțe. – Din cincizeci. DOOM
cinzeácă s. f., g.-d. art. cinzécii; pl. cinzéci
cinzeci
CINZÉCI num. card. v. cincizeci. DOOM
cincizéci [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) num.; L
cinzeci
CINZEÁCĂ, cinzeci, s. f. Unitate de măsură de capacitate (pentru băuturi) egală cu aproximativ 0,16 litri. ♦ Sticluță care are această capacitate și în care se servește o băutură alcoolică; conținutul unei astfel de sticluțe. – Din cincizeci. DOOM
cinzeácă s. f., g.-d. art. cinzécii; pl. cinzéci
cinzecii
CINZEÁCĂ, cinzeci, s. f. Unitate de măsură de capacitate (pentru băuturi) egală cu aproximativ 0,16 litri. ♦ Sticluță care are această capacitate și în care se servește o băutură alcoolică; conținutul unei astfel de sticluțe. – Din cincizeci. DOOM
cinzeácă s. f., g.-d. art. cinzécii; pl. cinzéci
cinzecile
CINZEÁCĂ, cinzeci, s. f. Unitate de măsură de capacitate (pentru băuturi) egală cu aproximativ 0,16 litri. ♦ Sticluță care are această capacitate și în care se servește o băutură alcoolică; conținutul unei astfel de sticluțe. – Din cincizeci. DOOM
cinzeácă s. f., g.-d. art. cinzécii; pl. cinzéci
cinzecilea
CINCIZÉCILEA, CINCIZÉCEA, num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al patruzeci și nouălea și al cincizeci și unulea. [Var.: cinzécilea, cinzécea num. ord.] – Cincizeci + le + a. DOOM
cincizécilea (al ~) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-) num. m., f. a cincizécea; al L-lea/al 50-lea, a L-a/ a 50-a
cinzecilor
CINZEÁCĂ, cinzeci, s. f. Unitate de măsură de capacitate (pentru băuturi) egală cu aproximativ 0,16 litri. ♦ Sticluță care are această capacitate și în care se servește o băutură alcoolică; conținutul unei astfel de sticluțe. – Din cincizeci. DOOM
cinzeácă s. f., g.-d. art. cinzécii; pl. cinzéci
cinzul
CINZ s.n. Stofă de bumbac imprimată, pentru mobilă. [< fr. chintz].
cinzului
CINZ s.n. Stofă de bumbac imprimată, pentru mobilă. [< fr. chintz].
cinând
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinînd
CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. și tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare. DOOM
ciná (a ~) vb., ind. prez. 3 cineáză
cinătui
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuia
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiai
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiala
CINĂTUIALĂ, cinătuieli, s. f. Acțiunea de a c i n ă t u i. Se cinătuiește o găină desfăcindu-i aripele, picioarele etc. și păstrîndu-le întregi. Dacă osul piciorului, de pildă, s-ar tăia în două, aceasta n-ar mai fi o cinătuială. ȘEZ. VIII 157.
cinătuiam
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiască
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiau
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiați
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuieli
CINĂTUIALĂ, cinătuieli, s. f. Acțiunea de a c i n ă t u i. Se cinătuiește o găină desfăcindu-i aripele, picioarele etc. și păstrîndu-le întregi. Dacă osul piciorului, de pildă, s-ar tăia în două, aceasta n-ar mai fi o cinătuială. ȘEZ. VIII 157.
cinătuielii
CINĂTUIALĂ, cinătuieli, s. f. Acțiunea de a c i n ă t u i. Se cinătuiește o găină desfăcindu-i aripele, picioarele etc. și păstrîndu-le întregi. Dacă osul piciorului, de pildă, s-ar tăia în două, aceasta n-ar mai fi o cinătuială. ȘEZ. VIII 157.
cinătuielile
CINĂTUIALĂ, cinătuieli, s. f. Acțiunea de a c i n ă t u i. Se cinătuiește o găină desfăcindu-i aripele, picioarele etc. și păstrîndu-le întregi. Dacă osul piciorului, de pildă, s-ar tăia în două, aceasta n-ar mai fi o cinătuială. ȘEZ. VIII 157.
cinătuielilor
CINĂTUIALĂ, cinătuieli, s. f. Acțiunea de a c i n ă t u i. Se cinătuiește o găină desfăcindu-i aripele, picioarele etc. și păstrîndu-le întregi. Dacă osul piciorului, de pildă, s-ar tăia în două, aceasta n-ar mai fi o cinătuială. ȘEZ. VIII 157.
cinătuiesc
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiește
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiești
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuii
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuim
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuind
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuire
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuire
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”.
cinătuiră
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuirăm
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuirăți
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuise
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuisem
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiseră
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiserăm
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiserăți
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiseși
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiseți
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuit
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuit
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”.
cinătuiși
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinătuiți
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăța păsări, pești etc. (de fulgi, de solzi etc.) și a-i tăia în bucăți, pentru a pregăti mâncarea. – Cf. magh. csinált „pregătit”. DOOM
cinătuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 să cinătuiáscă
cinșpe
CÍNSPREZECE num. card. v. cincisprezece. DOOM
cíncisprezece [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) num. invar.; 15, XV
cinșpelea
CÍNCISPRECELEA, CÍNCISPRECEA, num. ord. v. cincisprezecelea. DOOM
cíncisprezecelea (al ~) [cinci pron. în tempo rapid cin] (cinci-spre-) num. m., f. a cíncisprezecea; al XV-lea/al 15-lea, a XV-a/a 15-a
cioaca
CIOÁCĂ, cioace, s. f. 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. 2. (Arg.) Balivernă. ◊ Expr. (Fam.) A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. – Et. nec. DOOM
cioácă s. f., g.-d. art. cioácei; pl. cioáce
cioace
CIOÁCĂ, cioace, s. f. 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. 2. (Arg.) Balivernă. ◊ Expr. (Fam.) A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. – Et. nec. DOOM
cioácă s. f., g.-d. art. cioácei; pl. cioáce
cioacei
CIOÁCĂ, cioace, s. f. 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. 2. (Arg.) Balivernă. ◊ Expr. (Fam.) A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. – Et. nec. DOOM
cioácă s. f., g.-d. art. cioácei; pl. cioáce
cioacele
CIOÁCĂ, cioace, s. f. 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. 2. (Arg.) Balivernă. ◊ Expr. (Fam.) A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. – Et. nec. DOOM
cioácă s. f., g.-d. art. cioácei; pl. cioáce
cioacelor
CIOÁCĂ, cioace, s. f. 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. 2. (Arg.) Balivernă. ◊ Expr. (Fam.) A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. – Et. nec. DOOM
cioácă s. f., g.-d. art. cioácei; pl. cioáce
cioacla
CIOÁCLĂ, cioacle, s. f. (Reg.) Sanie mică (folosită mai ales pentru căratul lemnelor din pădure); încărcătură care încape pe o astfel de sanie. – Din magh. csáklya „prăjină cu vârf încârligat”. DOOM
cioáclă (reg.) (cioa-clă) s. f., g.-d. art. cioáclei; pl. cioácle
cioacle
CIOÁCLĂ, cioacle, s. f. (Reg.) Sanie mică (folosită mai ales pentru căratul lemnelor din pădure); încărcătură care încape pe o astfel de sanie. – Din magh. csáklya „prăjină cu vârf încârligat”. DOOM
cioáclă (reg.) (cioa-clă) s. f., g.-d. art. cioáclei; pl. cioácle
cioaclei
CIOÁCLĂ, cioacle, s. f. (Reg.) Sanie mică (folosită mai ales pentru căratul lemnelor din pădure); încărcătură care încape pe o astfel de sanie. – Din magh. csáklya „prăjină cu vârf încârligat”. DOOM
cioáclă (reg.) (cioa-clă) s. f., g.-d. art. cioáclei; pl. cioácle
cioaclele
CIOÁCLĂ, cioacle, s. f. (Reg.) Sanie mică (folosită mai ales pentru căratul lemnelor din pădure); încărcătură care încape pe o astfel de sanie. – Din magh. csáklya „prăjină cu vârf încârligat”. DOOM
cioáclă (reg.) (cioa-clă) s. f., g.-d. art. cioáclei; pl. cioácle
cioaclelor
CIOÁCLĂ, cioacle, s. f. (Reg.) Sanie mică (folosită mai ales pentru căratul lemnelor din pădure); încărcătură care încape pe o astfel de sanie. – Din magh. csáklya „prăjină cu vârf încârligat”. DOOM
cioáclă (reg.) (cioa-clă) s. f., g.-d. art. cioáclei; pl. cioácle
cioaie
CIOÁIE s. f. (Regional) Acioaie. Hodinesc pe iarbă mieii Și zurgălăii de cioaie. GOGA, P. 56. – Pronunțat: ci-oa-ie.
cioanca
CIOÁNCĂ, cioance, s. f. (Reg.) Lulea cu coadă scurtă. – Et. nec. DOOM
cioáncă (reg.) s. f., g.-d. art. cioáncei; pl. cioánce
cioance
CIOÁNCĂ, cioance, s. f. (Reg.) Lulea cu coadă scurtă. – Et. nec. DOOM
cioáncă (reg.) s. f., g.-d. art. cioáncei; pl. cioánce
cioancei
CIOÁNCĂ, cioance, s. f. (Reg.) Lulea cu coadă scurtă. – Et. nec. DOOM
cioáncă (reg.) s. f., g.-d. art. cioáncei; pl. cioánce
cioancele
CIOÁNCĂ, cioance, s. f. (Reg.) Lulea cu coadă scurtă. – Et. nec. DOOM
cioáncă (reg.) s. f., g.-d. art. cioáncei; pl. cioánce
cioancelor
CIOÁNCĂ, cioance, s. f. (Reg.) Lulea cu coadă scurtă. – Et. nec. DOOM
cioáncă (reg.) s. f., g.-d. art. cioáncei; pl. cioánce
cioanda
CIOÁNDĂ s. f. (Reg.) Ceartă ușoară; ciondăneală. – Din ciondăni (derivat regresiv). DOOM
cioándă (reg.) s. f., g.-d. art. cioándei
cioande
CIOÁNDĂ s. f. (Reg.) Ceartă ușoară; ciondăneală. – Din ciondăni (derivat regresiv). DOOM
cioándă (reg.) s. f., g.-d. art. cioándei
cioandei
CIOÁNDĂ s. f. (Reg.) Ceartă ușoară; ciondăneală. – Din ciondăni (derivat regresiv). DOOM
cioándă (reg.) s. f., g.-d. art. cioándei
cioandele
CIOÁNDĂ s. f. (Reg.) Ceartă ușoară; ciondăneală. – Din ciondăni (derivat regresiv). DOOM
cioándă (reg.) s. f., g.-d. art. cioándei
cioandelor
CIOÁNDĂ s. f. (Reg.) Ceartă ușoară; ciondăneală. – Din ciondăni (derivat regresiv). DOOM
cioándă (reg.) s. f., g.-d. art. cioándei
cioandră
cioandră, cioandre s. f. discuție; vorbărie.
cioane
cioáne s. f. pl. – Nume dat mai multor plante (Leonurus cardiaca; Rhinantus glaber). – Var. cione. Origine necunoscută. Ar putea fi vorba de un etimon celtic sau germanic, similar cu kawa, care corespunde fr. chouette și sp. chova (cf. Corominas).
cioara
CIOÁRĂ, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). ◊ Cioară pucioasă = dumbrăveancă (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cât (sau ca) cioara în par = foarte puțin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulțumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul? 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș. – Cf. alb. sorrë. DOOM
cioáră s. f., g.-d. art. ciórii; pl. ciori
cioardă
a da cu cioarda expr. (intl.) a fura; a jefui.
cioareci
CIOÁRECI s. m. pl. 1. Pantaloni țărănești strânși pe picior, din pănură sau din dimie, adesea împodobiți cu găitane. 2. (Reg.) Ciorapi de dimie. – Et. nec. DOOM
cioáreci s. m. pl.
cioarecii
CIOÁRECI s. m. pl. 1. Pantaloni țărănești strânși pe picior, din pănură sau din dimie, adesea împodobiți cu găitane. 2. (Reg.) Ciorapi de dimie. – Et. nec. DOOM
cioáreci s. m. pl.
cioarecilor
CIOÁRECI s. m. pl. 1. Pantaloni țărănești strânși pe picior, din pănură sau din dimie, adesea împodobiți cu găitane. 2. (Reg.) Ciorapi de dimie. – Et. nec. DOOM
cioáreci s. m. pl.
cioarsa
CIOÁRSĂ, cioarse, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă cu tăișul uzat. ♦ Obiect de îmbrăcăminte uzat. [Var.: gioársă s. f.] – Cf. ucr. cersati „a zgâria”. DOOM
cioársă (tăiș uzat) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. cioársei; pl. cioárse
cioarse
CIOÁRSĂ, cioarse, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă cu tăișul uzat. ♦ Obiect de îmbrăcăminte uzat. [Var.: gioársă s. f.] – Cf. ucr. cersati „a zgâria”. DOOM
cioársă (tăiș uzat) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. cioársei; pl. cioárse
cioarsei
CIOÁRSĂ, cioarse, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă cu tăișul uzat. ♦ Obiect de îmbrăcăminte uzat. [Var.: gioársă s. f.] – Cf. ucr. cersati „a zgâria”. DOOM
cioársă (tăiș uzat) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. cioársei; pl. cioárse
cioarsele
CIOÁRSĂ, cioarse, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă cu tăișul uzat. ♦ Obiect de îmbrăcăminte uzat. [Var.: gioársă s. f.] – Cf. ucr. cersati „a zgâria”. DOOM
cioársă (tăiș uzat) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. cioársei; pl. cioárse
cioarselor
CIOÁRSĂ, cioarse, s. f. (Înv. și reg.) Unealtă cu tăișul uzat. ♦ Obiect de îmbrăcăminte uzat. [Var.: gioársă s. f.] – Cf. ucr. cersati „a zgâria”. DOOM
cioársă (tăiș uzat) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. cioársei; pl. cioárse
cioata
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioatcă
CIÓTCĂ, ciotci, s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] – Cf. magh. csutka. DOOM
ciótcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciótcii; pl. ciotci
cioate
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioatei
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioatele
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioatelor
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
ciob
CIOB, cioburi, s. n. Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart; hârb. – Cf. tc. çöp. DOOM
ciob s. n., pl. cióburi
ciobaca
CIOBÁCĂ, ciobace, s. f. (Reg.) Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac. – Din ucr. čobak. DOOM
ciobácă (reg.) s. f., g.-d. art. ciobácei; pl. ciobáce
ciobace
CIOBÁCĂ, ciobace, s. f. (Reg.) Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac. – Din ucr. čobak. DOOM
ciobácă (reg.) s. f., g.-d. art. ciobácei; pl. ciobáce
ciobacei
CIOBÁCĂ, ciobace, s. f. (Reg.) Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac. – Din ucr. čobak. DOOM
ciobácă (reg.) s. f., g.-d. art. ciobácei; pl. ciobáce
ciobacele
CIOBÁCĂ, ciobace, s. f. (Reg.) Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac. – Din ucr. čobak. DOOM
ciobácă (reg.) s. f., g.-d. art. ciobácei; pl. ciobáce
ciobacelor
CIOBÁCĂ, ciobace, s. f. (Reg.) Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac. – Din ucr. čobak. DOOM
ciobácă (reg.) s. f., g.-d. art. ciobácei; pl. ciobáce
cioban
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobane
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobani
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobanii
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobanilor
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobanul
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobanule
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobanului
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobea
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobeai
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobeam
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobească
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobeau
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobeați
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobesc
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobește
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobești
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobi
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobii
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobim
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobind
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobire
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobire
CIOBÍRE, ciobiri, s. f. Acțiunea de a ciobi și rezultatul ei. – V. ciobi.
ciobirea
CIOBÍRE, ciobiri, s. f. Acțiunea de a ciobi și rezultatul ei. – V. ciobi.
ciobiri
CIOBÍRE, ciobiri, s. f. Acțiunea de a ciobi și rezultatul ei. – V. ciobi.
ciobirii
CIOBÍRE, ciobiri, s. f. Acțiunea de a ciobi și rezultatul ei. – V. ciobi.
ciobirile
CIOBÍRE, ciobiri, s. f. Acțiunea de a ciobi și rezultatul ei. – V. ciobi.
ciobirilor
CIOBÍRE, ciobiri, s. f. Acțiunea de a ciobi și rezultatul ei. – V. ciobi.
ciobiră
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobirăm
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobirăți
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobise
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobisem
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobiseră
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobiserăm
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobiserăți
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobiseși
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobiseți
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobit
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobit
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
ciobita
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
ciobite
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
ciobitei
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
ciobitele
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
ciobitelor
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
ciobitul
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
ciobitului
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
ciobiși
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobiți
CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A știrbi, a sparge în parte sau a crăpa un obiect casant. – Din ciob. DOOM
ciobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobésc, imperf. 3 sg. ciobeá; conj. prez. 3 să ciobeáscă
ciobiți
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
ciobiții
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
ciobiților
CIOBÍT, -Ă, ciobiți, -te, adj. Știrbit, spart în parte, crăpat. – V. ciobi.
cioboată
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty. DOOM
ciubótă (reg.) s. f., g.-d. art. ciubótei; pl. ciubóte
ciobotar
CIUBOTÁR, ciubotari, s. m. (Reg.) Cizmar. [Var.: ciobotár s. m.] – Ciubotă + suf. -ar. DOOM
ciubotár (reg.) s. m., pl. ciubotári
cioboteca
CIOBOTÉCĂ s.f. Colecție de cioburi arheologice. [< ciob + gr. theke – dulap].
cioboteci
CIOBOTÉCĂ s.f. Colecție de cioburi arheologice. [< ciob + gr. theke – dulap].
ciobotecii
CIOBOTÉCĂ s.f. Colecție de cioburi arheologice. [< ciob + gr. theke – dulap].
ciobotă
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty. DOOM
ciubótă (reg.) s. f., g.-d. art. ciubótei; pl. ciubóte
ciobotăresc
CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc. DOOM
ciubotărésc (reg.) adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști
ciobotărie
CIUBOTĂRÍE2, ciubotării, s. f. (Reg.) Atelierul ciubotarului; cizmărie2. [Var.: ciobotăríe s. f.] – Ciubotă + suf. -ărie. DOOM
ciubotăríe (reg.) s. f., art. ciubotăría, g.-d. art. ciubotăríei; (ateliere) pl. ciubotăríi, art. ciubotăríile
cioboțică
CIUBOȚÍCĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțícă s. f.] – Ciubotă + suf. -ică. DOOM
ciuboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. ciuboțélei; pl. ciuboțéle
ciobul
CIOB, cioburi, s. n. Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart; hârb. – Cf. tc. çöp. DOOM
ciob s. n., pl. cióburi
ciobuleț
CIOBULÉȚ, ciobulețe, s. n. Diminutiv al lui ciob. – Ciob + suf. -uleț. DOOM
ciobuléț s. n., pl. ciobuléțe
ciobulețe
CIOBULÉȚ, ciobulețe, s. n. Diminutiv al lui ciob. – Ciob + suf. -uleț. DOOM
ciobuléț s. n., pl. ciobuléțe
ciobulețele
CIOBULÉȚ, ciobulețe, s. n. Diminutiv al lui ciob. – Ciob + suf. -uleț. DOOM
ciobuléț s. n., pl. ciobuléțe
ciobulețelor
CIOBULÉȚ, ciobulețe, s. n. Diminutiv al lui ciob. – Ciob + suf. -uleț. DOOM
ciobuléț s. n., pl. ciobuléțe
ciobulețul
CIOBULÉȚ, ciobulețe, s. n. Diminutiv al lui ciob. – Ciob + suf. -uleț. DOOM
ciobuléț s. n., pl. ciobuléțe
ciobulețului
CIOBULÉȚ, ciobulețe, s. n. Diminutiv al lui ciob. – Ciob + suf. -uleț. DOOM
ciobuléț s. n., pl. ciobuléțe
ciobului
CIOB, cioburi, s. n. Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart; hârb. – Cf. tc. çöp. DOOM
ciob s. n., pl. cióburi
cioburi
CIOB, cioburi, s. n. Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart; hârb. – Cf. tc. çöp. DOOM
ciob s. n., pl. cióburi
cioburile
CIOB, cioburi, s. n. Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart; hârb. – Cf. tc. çöp. DOOM
ciob s. n., pl. cióburi
cioburilor
CIOB, cioburi, s. n. Bucată, fragment dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart; hârb. – Cf. tc. çöp. DOOM
ciob s. n., pl. cióburi
ciobârcău
ciobîrcău (-ắi), s. m. – (Mold.) Vagabond, haimana, leneș. Mag. csavargó (Lacea, Dacor., IV, 1557; DAR).
ciobârnac
ciobîrnác (-ce), s. n. – 1. Hîrdău, ciubăr. – 2. Par care servește la transportat ciubere. Mag. csöbörnek „de ciubăr”, de la csöbör „ciubăr” (Scriban, Arhiva, 1912; DAR). De la aceeași rădăcină provine ciobîrlac, s. n. (linguroi), care pare a fi deformare de la cuvîntul anterior.
ciobănaș
CIOBĂNÁȘ, ciobănași, s. m. Diminutiv al lui cioban; ciobănel. – Cioban + suf. -aș. DOOM
ciobănáș s. m., pl. ciobănáși
ciobănașe
CIOBĂNÁȘ, ciobănași, s. m. Diminutiv al lui cioban; ciobănel. – Cioban + suf. -aș. DOOM
ciobănáș s. m., pl. ciobănáși
ciobănași
CIOBĂNÁȘ, ciobănași, s. m. Diminutiv al lui cioban; ciobănel. – Cioban + suf. -aș. DOOM
ciobănáș s. m., pl. ciobănáși
ciobănașii
CIOBĂNÁȘ, ciobănași, s. m. Diminutiv al lui cioban; ciobănel. – Cioban + suf. -aș. DOOM
ciobănáș s. m., pl. ciobănáși
ciobănașilor
CIOBĂNÁȘ, ciobănași, s. m. Diminutiv al lui cioban; ciobănel. – Cioban + suf. -aș. DOOM
ciobănáș s. m., pl. ciobănáși
ciobănașul
CIOBĂNÁȘ, ciobănași, s. m. Diminutiv al lui cioban; ciobănel. – Cioban + suf. -aș. DOOM
ciobănáș s. m., pl. ciobănáși
ciobănașule
CIOBĂNÁȘ, ciobănași, s. m. Diminutiv al lui cioban; ciobănel. – Cioban + suf. -aș. DOOM
ciobănáș s. m., pl. ciobănáși
ciobănașului
CIOBĂNÁȘ, ciobănași, s. m. Diminutiv al lui cioban; ciobănel. – Cioban + suf. -aș. DOOM
ciobănáș s. m., pl. ciobănáși
ciobăncuță
CIOBĂNCÚȚĂ, ciobăncuțe, s. f. Păstoriță.
ciobănea
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăneai
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăneam
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăneasca
CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = nume dat unor rase de câini mari și puternici, folosiți de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc. DOOM
ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști
ciobănească
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăneau
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăneați
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănei
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. – Cioban + suf. -el. DOOM
ciobănél s. m., pl. ciobănéi, art. ciobănéii
ciobăneii
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. – Cioban + suf. -el. DOOM
ciobănél s. m., pl. ciobănéi, art. ciobănéii
ciobăneilor
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. – Cioban + suf. -el. DOOM
ciobănél s. m., pl. ciobănéi, art. ciobănéii
ciobănel
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. – Cioban + suf. -el. DOOM
ciobănél s. m., pl. ciobănéi, art. ciobănéii
ciobănele
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. – Cioban + suf. -el. DOOM
ciobănél s. m., pl. ciobănéi, art. ciobănéii
ciobănelul
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. – Cioban + suf. -el. DOOM
ciobănél s. m., pl. ciobănéi, art. ciobănéii
ciobănelule
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. – Cioban + suf. -el. DOOM
ciobănél s. m., pl. ciobănéi, art. ciobănéii
ciobănelului
CIOBĂNÉL, ciobănei, s. m. Ciobănaș. – Cioban + suf. -el. DOOM
ciobănél s. m., pl. ciobănéi, art. ciobănéii
ciobănesc
CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = nume dat unor rase de câini mari și puternici, folosiți de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc. DOOM
ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști
ciobănesc
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănescul
CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = nume dat unor rase de câini mari și puternici, folosiți de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc. DOOM
ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști
ciobănescului
CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = nume dat unor rase de câini mari și puternici, folosiți de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc. DOOM
ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști
ciobănește
CIOBĂNÉȘTE adv. Ca ciobanii; fig. necioplit, grosolan. – Cioban + suf. -ește. DOOM
ciobănéște adv.
ciobănește
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănești
CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = nume dat unor rase de câini mari și puternici, folosiți de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc. DOOM
ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști
ciobănești
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăneștii
CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = nume dat unor rase de câini mari și puternici, folosiți de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc. DOOM
ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști
ciobăneștile
CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = nume dat unor rase de câini mari și puternici, folosiți de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc. DOOM
ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști
ciobăneștilor
CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = nume dat unor rase de câini mari și puternici, folosiți de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc. DOOM
ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști
ciobăni
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănia
CIOBĂNÍE s. f. Ocupația ciobanului; situația de cioban; ciobănit. – Cioban + suf. -ie. DOOM
ciobăníe s. f., art. ciobănía, g.-d. ciobăníi, art. ciobăníei
ciobănie
CIOBĂNÍE s. f. Ocupația ciobanului; situația de cioban; ciobănit. – Cioban + suf. -ie. DOOM
ciobăníe s. f., art. ciobănía, g.-d. ciobăníi, art. ciobăníei
ciobăniei
CIOBĂNÍE s. f. Ocupația ciobanului; situația de cioban; ciobănit. – Cioban + suf. -ie. DOOM
ciobăníe s. f., art. ciobănía, g.-d. ciobăníi, art. ciobăníei
ciobănii
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănii
CIOBĂNÍE s. f. Ocupația ciobanului; situația de cioban; ciobănit. – Cioban + suf. -ie. DOOM
ciobăníe s. f., art. ciobănía, g.-d. ciobăníi, art. ciobăníei
ciobănim
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănind
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănire
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănire
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban.
ciobăniră
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănirăm
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănirăți
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănise
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănisem
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăniseră
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăniserăm
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăniserăți
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăniseși
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobăniseți
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănit
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănit
CIOBĂNÍT s. n. Ciobănie. – V. ciobăni. DOOM
ciobănít s. n.
ciobănitul
CIOBĂNÍT s. n. Ciobănie. – V. ciobăni. DOOM
ciobănít s. n.
ciobănitului
CIOBĂNÍT s. n. Ciobănie. – V. ciobăni. DOOM
ciobănít s. n.
ciobăniși
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănița
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobănițe
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobăniței
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobănițele
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobănițelor
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
ciobăniți
CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban. DOOM
ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă
ciobănițo
CIOBĂNÍȚĂ, ciobănițe, s. f. Femeie care paște, păzește și îngrijește oile; soție de cioban; păstoriță, păcurăriță. – Cioban + suf. -iță. DOOM
ciobăníță s. f., g.-d. art. ciobăníței; pl. ciobăníțe
cioc
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta); cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor. – Cf. alb. čok, rom. cioc1. DOOM
!ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (plantă) s. m. art.
ciocan
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan. DOOM
ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni
ciocan
CIOCÁN2, ciocane, s. n. Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, sb. čokanj. DOOM
ciocán2 (unealtă, păhărel) s. n., pl. ciocáne
ciocane
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan. DOOM
ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni
ciocane
CIOCÁN2, ciocane, s. n. Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, sb. čokanj. DOOM
ciocán2 (unealtă, păhărel) s. n., pl. ciocáne
ciocanele
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan. DOOM
ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni
ciocanele
CIOCÁN2, ciocane, s. n. Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, sb. čokanj. DOOM
ciocán2 (unealtă, păhărel) s. n., pl. ciocáne
ciocanelor
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan. DOOM
ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni
ciocanelor
CIOCÁN2, ciocane, s. n. Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, sb. čokanj. DOOM
ciocán2 (unealtă, păhărel) s. n., pl. ciocáne
ciocani
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan. DOOM
ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni
ciocanii
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan. DOOM
ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni
ciocanilor
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan. DOOM
ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni
ciocanul
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan. DOOM
ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni
ciocanul
CIOCÁN2, ciocane, s. n. Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, sb. čokanj. DOOM
ciocán2 (unealtă, păhărel) s. n., pl. ciocáne
ciocanului
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan. DOOM
ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni
ciocanului
CIOCÁN2, ciocane, s. n. Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, sb. čokanj. DOOM
ciocán2 (unealtă, păhărel) s. n., pl. ciocáne
ciocată
ciocată, ciocate s. f. (adol.) cizmă cu bot ascuțit.
ciochia
CIÓCHIE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. – Din magh. csáklya.
ciochie
CIOCHÍE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. [Acc. și: cióchie] – Din magh. csáklya. DOOM
ciochíe s. f., art. ciochía, g.-d. art. ciochíei; pl. ciochíi, art. ciochíile
ciochie
CIÓCHIE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. – Din magh. csáklya.
ciochiei
CIÓCHIE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. – Din magh. csáklya.
ciochii
CIÓCHIE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. – Din magh. csáklya.
ciochiile
CIÓCHIE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. – Din magh. csáklya.
ciochiilor
CIÓCHIE, ciochii, s. f. Unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie. – Din magh. csáklya.
ciochina
CIOCHÍNĂ, ciochine, s. f. Partea din spate a șeii, de care se poate lega traista, desagii etc. – Cf. tc. çıkın „raniță, traistă”. DOOM
ciochínă s. f., g.-d. art. ciochínei; pl. ciochíne
ciochinar
CIOCHINÁR, ciochinare, s. n. Mănunchi de curelușe scurte, având la capete ochiuri sau inele, de care vânătorii atârnă păsările vânate. – Ciochină + suf. -ar. DOOM
ciochinár s. n., pl. ciochináre
ciochinare
CIOCHINÁR, ciochinare, s. n. Mănunchi de curelușe scurte, având la capete ochiuri sau inele, de care vânătorii atârnă păsările vânate. – Ciochină + suf. -ar. DOOM
ciochinár s. n., pl. ciochináre
ciochinarele
CIOCHINÁR, ciochinare, s. n. Mănunchi de curelușe scurte, având la capete ochiuri sau inele, de care vânătorii atârnă păsările vânate. – Ciochină + suf. -ar. DOOM
ciochinár s. n., pl. ciochináre
ciochinarelor
CIOCHINÁR, ciochinare, s. n. Mănunchi de curelușe scurte, având la capete ochiuri sau inele, de care vânătorii atârnă păsările vânate. – Ciochină + suf. -ar. DOOM
ciochinár s. n., pl. ciochináre
ciochinarul
CIOCHINÁR, ciochinare, s. n. Mănunchi de curelușe scurte, având la capete ochiuri sau inele, de care vânătorii atârnă păsările vânate. – Ciochină + suf. -ar. DOOM
ciochinár s. n., pl. ciochináre
ciochinarului
CIOCHINÁR, ciochinare, s. n. Mănunchi de curelușe scurte, având la capete ochiuri sau inele, de care vânătorii atârnă păsările vânate. – Ciochină + suf. -ar. DOOM
ciochinár s. n., pl. ciochináre
ciochine
CIOCHÍNĂ, ciochine, s. f. Partea din spate a șeii, de care se poate lega traista, desagii etc. – Cf. tc. çıkın „raniță, traistă”. DOOM
ciochínă s. f., g.-d. art. ciochínei; pl. ciochíne
ciochinei
CIOCHÍNĂ, ciochine, s. f. Partea din spate a șeii, de care se poate lega traista, desagii etc. – Cf. tc. çıkın „raniță, traistă”. DOOM
ciochínă s. f., g.-d. art. ciochínei; pl. ciochíne
ciochinele
CIOCHÍNĂ, ciochine, s. f. Partea din spate a șeii, de care se poate lega traista, desagii etc. – Cf. tc. çıkın „raniță, traistă”. DOOM
ciochínă s. f., g.-d. art. ciochínei; pl. ciochíne
ciochinelor
CIOCHÍNĂ, ciochine, s. f. Partea din spate a șeii, de care se poate lega traista, desagii etc. – Cf. tc. çıkın „raniță, traistă”. DOOM
ciochínă s. f., g.-d. art. ciochínei; pl. ciochíne
ciochist
ciochist, -ă, ciochiști, -ste s. m., s. f. 1. pederast. 2. femeie care practică felația.
ciochistă
ciochist, -ă, ciochiști, -ste s. m., s. f. 1. pederast. 2. femeie care practică felația.
cioci
cióci s. m. pl. – Ciorapi de pînză sau de stofă. Mag. csucsa „papuc” (Cihac, II, 490); după DAR, din germ. Socken „ciorapi, șosete”. În Trans. și Munt.
cioclej
CIOCLÉJ, ciocleji, s. m. (Reg.) Partea de jos a tulpinii porumbului, rămasă la nivelul pământului după ce restul tulpinii a fost tăiat la recoltare. – Et. nec. DOOM
ciocléj (reg.) (cio-clej) s. m., pl. ciocléji
ciocleji
CIOCLÉJ, ciocleji, s. m. (Reg.) Partea de jos a tulpinii porumbului, rămasă la nivelul pământului după ce restul tulpinii a fost tăiat la recoltare. – Et. nec. DOOM
ciocléj (reg.) (cio-clej) s. m., pl. ciocléji
cioclejii
CIOCLÉJ, ciocleji, s. m. (Reg.) Partea de jos a tulpinii porumbului, rămasă la nivelul pământului după ce restul tulpinii a fost tăiat la recoltare. – Et. nec. DOOM
ciocléj (reg.) (cio-clej) s. m., pl. ciocléji
cioclejilor
CIOCLÉJ, ciocleji, s. m. (Reg.) Partea de jos a tulpinii porumbului, rămasă la nivelul pământului după ce restul tulpinii a fost tăiat la recoltare. – Et. nec. DOOM
ciocléj (reg.) (cio-clej) s. m., pl. ciocléji
cioclejul
CIOCLÉJ, ciocleji, s. m. (Reg.) Partea de jos a tulpinii porumbului, rămasă la nivelul pământului după ce restul tulpinii a fost tăiat la recoltare. – Et. nec. DOOM
ciocléj (reg.) (cio-clej) s. m., pl. ciocléji
cioclejului
CIOCLÉJ, ciocleji, s. m. (Reg.) Partea de jos a tulpinii porumbului, rămasă la nivelul pământului după ce restul tulpinii a fost tăiat la recoltare. – Et. nec. DOOM
ciocléj (reg.) (cio-clej) s. m., pl. ciocléji
ciocli
CIÓCLU, ciocli, s. m. Persoană care transportă morții la groapă. – Cf. bg. čokla. DOOM
cióclu (cio-clu) s. m., art. cióclul; pl. ciócli, art. cióclii
cioclii
CIÓCLU, ciocli, s. m. Persoană care transportă morții la groapă. – Cf. bg. čokla. DOOM
cióclu (cio-clu) s. m., art. cióclul; pl. ciócli, art. cióclii
cioclilor
CIÓCLU, ciocli, s. m. Persoană care transportă morții la groapă. – Cf. bg. čokla. DOOM
cióclu (cio-clu) s. m., art. cióclul; pl. ciócli, art. cióclii
cioclonț
cioclonț, ciocloanțe s. n. (peior.) gură.
cioclovime
CIOCLOVÍME s. f. Ciocoime. V. cioclovină. Călări, hăulind cîntece mai vechi de vitejie, au plecat rumînii sub steagul răscoalei. În cioclovimea toată, spaima a pătruns. STANCU, D. 8.
cioclovina
CIOCLOVÍNĂ, cioclovine, s. f. (Pop.) Termen de dispreț dat unui om arogant, parvenit. – Cf. ciocoi1. DOOM
cioclovínă (pop.) (cio-clo-) s. f., g.-d. art. cioclovínei; pl. cioclovíne
cioclovine
CIOCLOVÍNĂ, cioclovine, s. f. (Pop.) Termen de dispreț dat unui om arogant, parvenit. – Cf. ciocoi1. DOOM
cioclovínă (pop.) (cio-clo-) s. f., g.-d. art. cioclovínei; pl. cioclovíne
cioclovinei
CIOCLOVÍNĂ, cioclovine, s. f. (Pop.) Termen de dispreț dat unui om arogant, parvenit. – Cf. ciocoi1. DOOM
cioclovínă (pop.) (cio-clo-) s. f., g.-d. art. cioclovínei; pl. cioclovíne
cioclovinele
CIOCLOVÍNĂ, cioclovine, s. f. (Pop.) Termen de dispreț dat unui om arogant, parvenit. – Cf. ciocoi1. DOOM
cioclovínă (pop.) (cio-clo-) s. f., g.-d. art. cioclovínei; pl. cioclovíne
cioclovinelor
CIOCLOVÍNĂ, cioclovine, s. f. (Pop.) Termen de dispreț dat unui om arogant, parvenit. – Cf. ciocoi1. DOOM
cioclovínă (pop.) (cio-clo-) s. f., g.-d. art. cioclovínei; pl. cioclovíne
cioclu
CIÓCLU, ciocli, s. m. Persoană care transportă morții la groapă. – Cf. bg. čokla. DOOM
cióclu (cio-clu) s. m., art. cióclul; pl. ciócli, art. cióclii
cioclul
CIÓCLU, ciocli, s. m. Persoană care transportă morții la groapă. – Cf. bg. čokla. DOOM
cióclu (cio-clu) s. m., art. cióclul; pl. ciócli, art. cióclii
cioclului
CIÓCLU, ciocli, s. m. Persoană care transportă morții la groapă. – Cf. bg. čokla. DOOM
cióclu (cio-clu) s. m., art. cióclul; pl. ciócli, art. cióclii
ciocmănea
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăneai
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăneam
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănească
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăneau
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăneați
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănesc
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănește
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănești
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăni
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănii
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănim
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănind
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănire
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănire
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni.
ciocmăniră
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănirăm
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănirăți
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănise
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănisem
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăniseră
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăniserăm
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăniserăți
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăniseși
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăniseți
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănit
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmănit
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni.
ciocmăniși
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocmăniți
CIOCMĂNÍ, ciocmănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicăli; a pisălogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni. DOOM
ciocmăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocmănésc, imperf. 3 sg. ciocmăneá; conj. prez. 3 să ciocmăneáscă
ciocnea
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocneai
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocneala
CIOCNEÁLĂ, ciocneli, s. f. Ciocnire; ciocnet. – Ciocni + suf. -eală. DOOM
ciocneálă s. f., g.-d. art. ciocnélii; pl. ciocnéli
ciocneam
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnească
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocneau
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocneați
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocneli
CIOCNEÁLĂ, ciocneli, s. f. Ciocnire; ciocnet. – Ciocni + suf. -eală. DOOM
ciocneálă s. f., g.-d. art. ciocnélii; pl. ciocnéli
ciocnelii
CIOCNEÁLĂ, ciocneli, s. f. Ciocnire; ciocnet. – Ciocni + suf. -eală. DOOM
ciocneálă s. f., g.-d. art. ciocnélii; pl. ciocnéli
ciocnelile
CIOCNEÁLĂ, ciocneli, s. f. Ciocnire; ciocnet. – Ciocni + suf. -eală. DOOM
ciocneálă s. f., g.-d. art. ciocnélii; pl. ciocnéli
ciocnelilor
CIOCNEÁLĂ, ciocneli, s. f. Ciocnire; ciocnet. – Ciocni + suf. -eală. DOOM
ciocneálă s. f., g.-d. art. ciocnélii; pl. ciocnéli
ciocnesc
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnet
CIÓCNET, ciocnete, s. n. Zgomot produs de lovirea a două obiecte tari. – Ciocni + suf. -et. DOOM
ciócnet s. n., pl. ciócnete
ciocnete
CIÓCNET, ciocnete, s. n. Zgomot produs de lovirea a două obiecte tari. – Ciocni + suf. -et. DOOM
ciócnet s. n., pl. ciócnete
ciocnetele
CIÓCNET, ciocnete, s. n. Zgomot produs de lovirea a două obiecte tari. – Ciocni + suf. -et. DOOM
ciócnet s. n., pl. ciócnete
ciocnetelor
CIÓCNET, ciocnete, s. n. Zgomot produs de lovirea a două obiecte tari. – Ciocni + suf. -et. DOOM
ciócnet s. n., pl. ciócnete
ciocnetul
CIÓCNET, ciocnete, s. n. Zgomot produs de lovirea a două obiecte tari. – Ciocni + suf. -et. DOOM
ciócnet s. n., pl. ciócnete
ciocnetului
CIÓCNET, ciocnete, s. n. Zgomot produs de lovirea a două obiecte tari. – Ciocni + suf. -et. DOOM
ciócnet s. n., pl. ciócnete
ciocnește
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnești
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocni
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnii
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnim
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnind
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnire
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnire
CIOCNÍRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură. 2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite. 3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. – V. ciocni. DOOM
ciocníre s. f., g.-d. art. ciocnírii; pl. ciocníri
ciocnirea
CIOCNÍRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură. 2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite. 3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. – V. ciocni. DOOM
ciocníre s. f., g.-d. art. ciocnírii; pl. ciocníri
ciocniri
CIOCNÍRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură. 2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite. 3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. – V. ciocni. DOOM
ciocníre s. f., g.-d. art. ciocnírii; pl. ciocníri
ciocnirii
CIOCNÍRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură. 2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite. 3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. – V. ciocni. DOOM
ciocníre s. f., g.-d. art. ciocnírii; pl. ciocníri
ciocnirile
CIOCNÍRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură. 2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite. 3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. – V. ciocni. DOOM
ciocníre s. f., g.-d. art. ciocnírii; pl. ciocníri
ciocnirilor
CIOCNÍRE, ciocniri, s. f. Acțiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (însoțită de zgomot) între două obiecte tari; ciocnitură. 2. Fig. Luptă între interese sau idei diferite. 3. Fig. Bătălie, luptă între două armate sau două grupuri adverse de oameni. – V. ciocni. DOOM
ciocníre s. f., g.-d. art. ciocnírii; pl. ciocníri
ciocniră
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnirăm
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnirăți
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnise
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnisem
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocniseră
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocniserăm
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocniserăți
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocniseși
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocniseți
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnit
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocnit
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocnit
CIOCNÍT1 s. n. Faptul de a (se) ciocni. – V. ciocni. DOOM
ciocnít s. n.
ciocnita
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocnite
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocnitei
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocnitele
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocnitelor
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocnitul
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocnitului
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocnitura
CIOCNITÚRĂ, ciocnituri, s. f. 1. Ciocnire (1). 2. Crăpătură, fisură produsă într-un obiect (în urma lovirii lui cu altul). – Ciocni + suf. -tură. DOOM
ciocnitúră s. f., g.-d. art. ciocnitúrii; pl. ciocnitúri
ciocnituri
CIOCNITÚRĂ, ciocnituri, s. f. 1. Ciocnire (1). 2. Crăpătură, fisură produsă într-un obiect (în urma lovirii lui cu altul). – Ciocni + suf. -tură. DOOM
ciocnitúră s. f., g.-d. art. ciocnitúrii; pl. ciocnitúri
ciocniturii
CIOCNITÚRĂ, ciocnituri, s. f. 1. Ciocnire (1). 2. Crăpătură, fisură produsă într-un obiect (în urma lovirii lui cu altul). – Ciocni + suf. -tură. DOOM
ciocnitúră s. f., g.-d. art. ciocnitúrii; pl. ciocnitúri
ciocniturile
CIOCNITÚRĂ, ciocnituri, s. f. 1. Ciocnire (1). 2. Crăpătură, fisură produsă într-un obiect (în urma lovirii lui cu altul). – Ciocni + suf. -tură. DOOM
ciocnitúră s. f., g.-d. art. ciocnitúrii; pl. ciocnitúri
ciocniturilor
CIOCNITÚRĂ, ciocnituri, s. f. 1. Ciocnire (1). 2. Crăpătură, fisură produsă într-un obiect (în urma lovirii lui cu altul). – Ciocni + suf. -tură. DOOM
ciocnitúră s. f., g.-d. art. ciocnitúrii; pl. ciocnitúri
ciocniși
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocniți
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de Paște. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a dezvoltat, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig. (Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti. DOOM
ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă
ciocniți
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocniții
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocniților
CIOCNÍT2, -Ă, ciocniți, -te, adj. 1. Crăpat, plesnit. 2. Fig. (Ir.) Țicnit. – V. ciocni.
ciocoaica
CIOCOÁICĂ, ciocoaice, s. f. Termen de dispreț pentru o femeie parvenită (de la sate); soție de ciocoi1; p. ext. boieroaică. – Ciocoi1 + suf. -oaică. DOOM
ciocoáică s. f., g.-d. art. ciocoáicei; pl. ciocoáice
ciocoaice
CIOCOÁICĂ, ciocoaice, s. f. Termen de dispreț pentru o femeie parvenită (de la sate); soție de ciocoi1; p. ext. boieroaică. – Ciocoi1 + suf. -oaică. DOOM
ciocoáică s. f., g.-d. art. ciocoáicei; pl. ciocoáice
ciocoaicei
CIOCOÁICĂ, ciocoaice, s. f. Termen de dispreț pentru o femeie parvenită (de la sate); soție de ciocoi1; p. ext. boieroaică. – Ciocoi1 + suf. -oaică. DOOM
ciocoáică s. f., g.-d. art. ciocoáicei; pl. ciocoáice
ciocoaicele
CIOCOÁICĂ, ciocoaice, s. f. Termen de dispreț pentru o femeie parvenită (de la sate); soție de ciocoi1; p. ext. boieroaică. – Ciocoi1 + suf. -oaică. DOOM
ciocoáică s. f., g.-d. art. ciocoáicei; pl. ciocoáice
ciocoaicelor
CIOCOÁICĂ, ciocoaice, s. f. Termen de dispreț pentru o femeie parvenită (de la sate); soție de ciocoi1; p. ext. boieroaică. – Ciocoi1 + suf. -oaică. DOOM
ciocoáică s. f., g.-d. art. ciocoáicei; pl. ciocoáice
ciocofleandură
CIOCOFLEÁNDURĂ, ciocoflenduri, s. f. (Peior. și ir.) Ciocoi1. [Pl. și: ciocoflendure] – Ciocoi1 + fleandură. DOOM
ciocofleándură (-co-flean-) s. f., g.-d. art. ciocofléndurii; pl. ciocoflénduri
ciocoflender
ciocoflender, ciocoflenderi s. m. apelativ folosit pentru exprimarea simpatiei vorbitorului față de interlocutor (pus în circulație de popularul actor Florin Piersic).
ciocofon
a trece la ciocofon expr. (prst., obs.) a practica sexul oral / felația.
ciocoi
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1. DOOM
!ciocoí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciocoiéște, imperf. 3 sg. se ciocoiá; conj. prez. 3 să se ciocoiáscă
ciocoi
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoia
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiai
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiam
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiasca
CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specific ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc. DOOM
ciocoiésc adj. m., f. ciocoiáscă; pl. m. și f. ciocoiéști
ciocoiască
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiau
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiaș
CIOCOIÁȘ, ciocoiași, s. m. Diminutiv al lui ciocoi1. [Pr.: -co-iaș] – Ciocoi1 + suf. -aș. DOOM
ciocoiáș s. m., pl. ciocoiáși
ciocoiași
CIOCOIÁȘ, ciocoiași, s. m. Diminutiv al lui ciocoi1. [Pr.: -co-iaș] – Ciocoi1 + suf. -aș. DOOM
ciocoiáș s. m., pl. ciocoiáși
ciocoiașii
CIOCOIÁȘ, ciocoiași, s. m. Diminutiv al lui ciocoi1. [Pr.: -co-iaș] – Ciocoi1 + suf. -aș. DOOM
ciocoiáș s. m., pl. ciocoiáși
ciocoiașilor
CIOCOIÁȘ, ciocoiași, s. m. Diminutiv al lui ciocoi1. [Pr.: -co-iaș] – Ciocoi1 + suf. -aș. DOOM
ciocoiáș s. m., pl. ciocoiáși
ciocoiașul
CIOCOIÁȘ, ciocoiași, s. m. Diminutiv al lui ciocoi1. [Pr.: -co-iaș] – Ciocoi1 + suf. -aș. DOOM
ciocoiáș s. m., pl. ciocoiáși
ciocoiașului
CIOCOIÁȘ, ciocoiași, s. m. Diminutiv al lui ciocoi1. [Pr.: -co-iaș] – Ciocoi1 + suf. -aș. DOOM
ciocoiáș s. m., pl. ciocoiáși
ciocoiați
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiesc
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiesc
CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specific ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc. DOOM
ciocoiésc adj. m., f. ciocoiáscă; pl. m. și f. ciocoiéști
ciocoiescul
CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specific ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc. DOOM
ciocoiésc adj. m., f. ciocoiáscă; pl. m. și f. ciocoiéști
ciocoiescului
CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specific ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc. DOOM
ciocoiésc adj. m., f. ciocoiáscă; pl. m. și f. ciocoiéști
ciocoiește
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiești
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiești
CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specific ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc. DOOM
ciocoiésc adj. m., f. ciocoiáscă; pl. m. și f. ciocoiéști
ciocoieștii
CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specific ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc. DOOM
ciocoiésc adj. m., f. ciocoiáscă; pl. m. și f. ciocoiéști
ciocoieștile
CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specific ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc. DOOM
ciocoiésc adj. m., f. ciocoiáscă; pl. m. și f. ciocoiéști
ciocoieștilor
CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi1, privitor la ciocoi1, specific ciocoilor1. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi1 + suf. -esc. DOOM
ciocoiésc adj. m., f. ciocoiáscă; pl. m. și f. ciocoiéști
ciocoii
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1. DOOM
!ciocoí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciocoiéște, imperf. 3 sg. se ciocoiá; conj. prez. 3 să se ciocoiáscă
ciocoii
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoilor
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1. DOOM
!ciocoí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciocoiéște, imperf. 3 sg. se ciocoiá; conj. prez. 3 să se ciocoiáscă
ciocoim
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoime
CIOCOÍME s. f. Mulțime de ciocoi1; totalitatea ciocoilor1. – Ciocoi1 + suf. -ime. DOOM
ciocoíme s. f., g.-d. art. ciocoímii
ciocoimea
CIOCOÍME s. f. Mulțime de ciocoi1; totalitatea ciocoilor1. – Ciocoi1 + suf. -ime. DOOM
ciocoíme s. f., g.-d. art. ciocoímii
ciocoimi
CIOCOÍME s. f. Mulțime de ciocoi1; totalitatea ciocoilor1. – Ciocoi1 + suf. -ime. DOOM
ciocoíme s. f., g.-d. art. ciocoímii
ciocoimii
CIOCOÍME s. f. Mulțime de ciocoi1; totalitatea ciocoilor1. – Ciocoi1 + suf. -ime. DOOM
ciocoíme s. f., g.-d. art. ciocoímii
ciocoind
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoire
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoire
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiră
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoirăm
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoirăți
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoise
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoisem
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiseră
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiserăm
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiserăți
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiseși
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiseți
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoism
CIOCOÍSM, ciocoisme, s. n. 1. Situație de ciocoi1; purtare, apucătură de ciocoi1; p. ext. parvenitism. 2. Fig. Slugărnicie, lipsă de demnitate. – Ciocoi1 + suf. -ism. DOOM
ciocoísm s. n., pl. ciocoísme
ciocoisme
CIOCOÍSM, ciocoisme, s. n. 1. Situație de ciocoi1; purtare, apucătură de ciocoi1; p. ext. parvenitism. 2. Fig. Slugărnicie, lipsă de demnitate. – Ciocoi1 + suf. -ism. DOOM
ciocoísm s. n., pl. ciocoísme
ciocoismele
CIOCOÍSM, ciocoisme, s. n. 1. Situație de ciocoi1; purtare, apucătură de ciocoi1; p. ext. parvenitism. 2. Fig. Slugărnicie, lipsă de demnitate. – Ciocoi1 + suf. -ism. DOOM
ciocoísm s. n., pl. ciocoísme
ciocoismelor
CIOCOÍSM, ciocoisme, s. n. 1. Situație de ciocoi1; purtare, apucătură de ciocoi1; p. ext. parvenitism. 2. Fig. Slugărnicie, lipsă de demnitate. – Ciocoi1 + suf. -ism. DOOM
ciocoísm s. n., pl. ciocoísme
ciocoismul
CIOCOÍSM, ciocoisme, s. n. 1. Situație de ciocoi1; purtare, apucătură de ciocoi1; p. ext. parvenitism. 2. Fig. Slugărnicie, lipsă de demnitate. – Ciocoi1 + suf. -ism. DOOM
ciocoísm s. n., pl. ciocoísme
ciocoismului
CIOCOÍSM, ciocoisme, s. n. 1. Situație de ciocoi1; purtare, apucătură de ciocoi1; p. ext. parvenitism. 2. Fig. Slugărnicie, lipsă de demnitate. – Ciocoi1 + suf. -ism. DOOM
ciocoísm s. n., pl. ciocoísme
ciocoit
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiul
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1. DOOM
!ciocoí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciocoiéște, imperf. 3 sg. se ciocoiá; conj. prez. 3 să se ciocoiáscă
ciocoiului
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1. DOOM
!ciocoí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciocoiéște, imperf. 3 sg. se ciocoiá; conj. prez. 3 să se ciocoiáscă
ciocoiși
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoiți
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
ciocoladă
CIOCOLÁDĂ s. f. v. ciocolată. DOOM
ciocolátă s. f., g.-d. art. ciocolátei; pl. ciocoláte
ciocolata
CIOCOLÁDĂ s. f. v. ciocolată. DOOM
ciocolátă s. f., g.-d. art. ciocolátei; pl. ciocoláte
ciocolate
CIOCOLÁDĂ s. f. v. ciocolată. DOOM
ciocolátă s. f., g.-d. art. ciocolátei; pl. ciocoláte
ciocolatei
CIOCOLÁDĂ s. f. v. ciocolată. DOOM
ciocolátă s. f., g.-d. art. ciocolátei; pl. ciocoláte
ciocolatele
CIOCOLÁDĂ s. f. v. ciocolată. DOOM
ciocolátă s. f., g.-d. art. ciocolátei; pl. ciocoláte
ciocolatelor
CIOCOLÁDĂ s. f. v. ciocolată. DOOM
ciocolátă s. f., g.-d. art. ciocolátei; pl. ciocoláte
ciocolatia
CIOCOLATÍU, -ÍE, ciocolatii, adj. (Fam.) De culoarea ciocolatei. – Ciocolată + suf. -iu.
ciocolatie
CIOCOLATÍU, -ÍE, ciocolatii, adj. (Fam.) De culoarea ciocolatei. – Ciocolată + suf. -iu.
ciocolatiei
CIOCOLATÍU, -ÍE, ciocolatii, adj. (Fam.) De culoarea ciocolatei. – Ciocolată + suf. -iu.
ciocolatier
CIOCOLATIÉR, ciocolatieri, s. m. Muncitor într-o fabrică de ciocolată. [Pr.: -ti-er] – După fr. chocolatier.
ciocolatiera
CIOCOLATIÉRĂ s.f. Vas în care se servește ciocolata lichidă. [Pron. -ti-e-. / cf. fr. chocolatière].
ciocolatiere
CIOCOLATIÉRĂ s.f. Vas în care se servește ciocolata lichidă. [Pron. -ti-e-. / cf. fr. chocolatière].
ciocolatierei
CIOCOLATIÉRĂ s.f. Vas în care se servește ciocolata lichidă. [Pron. -ti-e-. / cf. fr. chocolatière].
ciocolatierele
CIOCOLATIÉRĂ s.f. Vas în care se servește ciocolata lichidă. [Pron. -ti-e-. / cf. fr. chocolatière].
ciocolatierelor
CIOCOLATIÉRĂ s.f. Vas în care se servește ciocolata lichidă. [Pron. -ti-e-. / cf. fr. chocolatière].
ciocolatieri
CIOCOLATIÉR, ciocolatieri, s. m. Muncitor într-o fabrică de ciocolată. [Pr.: -ti-er] – După fr. chocolatier.
ciocolatierii
CIOCOLATIÉR, ciocolatieri, s. m. Muncitor într-o fabrică de ciocolată. [Pr.: -ti-er] – După fr. chocolatier.
ciocolatierilor
CIOCOLATIÉR, ciocolatieri, s. m. Muncitor într-o fabrică de ciocolată. [Pr.: -ti-er] – După fr. chocolatier.
ciocolatierul
CIOCOLATIÉR, ciocolatieri, s. m. Muncitor într-o fabrică de ciocolată. [Pr.: -ti-er] – După fr. chocolatier.
ciocolatierului
CIOCOLATIÉR, ciocolatieri, s. m. Muncitor într-o fabrică de ciocolată. [Pr.: -ti-er] – După fr. chocolatier.
ciocolatii
CIOCOLATÍU, -ÍE, ciocolatii, adj. (Fam.) De culoarea ciocolatei. – Ciocolată + suf. -iu.
ciocolatiii
CIOCOLATÍU, -ÍE, ciocolatii, adj. (Fam.) De culoarea ciocolatei. – Ciocolată + suf. -iu.
ciocolatiile
CIOCOLATÍU, -ÍE, ciocolatii, adj. (Fam.) De culoarea ciocolatei. – Ciocolată + suf. -iu.
ciocolatiilor
CIOCOLATÍU, -ÍE, ciocolatii, adj. (Fam.) De culoarea ciocolatei. – Ciocolată + suf. -iu.
ciocolatiu
CIOCOLATÍU, -ÍE, ciocolatii, adj. (Fam.) De culoarea ciocolatei. – Ciocolată + suf. -iu.
ciocolatiul
CIOCOLATÍU, -ÍE, ciocolatii, adj. (Fam.) De culoarea ciocolatei. – Ciocolată + suf. -iu.
ciocolatiului
CIOCOLATÍU, -ÍE, ciocolatii, adj. (Fam.) De culoarea ciocolatei. – Ciocolată + suf. -iu.
ciocul
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta); cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor. – Cf. alb. čok, rom. cioc1. DOOM
!ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (plantă) s. m. art.
cioculeț
CIOCULÉȚ, cioculețe, s. n. Diminutiv al lui cioc2. – Cioc2 + suf. -uleț. DOOM
cioculéț s. n., pl. cioculéțe
cioculețe
CIOCULÉȚ, cioculețe, s. n. Diminutiv al lui cioc2. – Cioc2 + suf. -uleț. DOOM
cioculéț s. n., pl. cioculéțe
cioculețele
CIOCULÉȚ, cioculețe, s. n. Diminutiv al lui cioc2. – Cioc2 + suf. -uleț. DOOM
cioculéț s. n., pl. cioculéțe
cioculețelor
CIOCULÉȚ, cioculețe, s. n. Diminutiv al lui cioc2. – Cioc2 + suf. -uleț. DOOM
cioculéț s. n., pl. cioculéțe
cioculețul
CIOCULÉȚ, cioculețe, s. n. Diminutiv al lui cioc2. – Cioc2 + suf. -uleț. DOOM
cioculéț s. n., pl. cioculéțe
cioculețului
CIOCULÉȚ, cioculețe, s. n. Diminutiv al lui cioc2. – Cioc2 + suf. -uleț. DOOM
cioculéț s. n., pl. cioculéțe
ciocului
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta); cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor. – Cf. alb. čok, rom. cioc1. DOOM
!ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (plantă) s. m. art.
ciocuri
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta); cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor. – Cf. alb. čok, rom. cioc1. DOOM
!ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (plantă) s. m. art.
ciocurile
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta); cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor. – Cf. alb. čok, rom. cioc1. DOOM
!ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (plantă) s. m. art.
ciocurilor
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta); cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor. – Cf. alb. čok, rom. cioc1. DOOM
!ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (plantă) s. m. art.
ciocâlteu
ciocîltéu (-éie), s. n. – 1. Cui, știft, diblu. – 2. La plug, japiță. – Der. ciocîrteu, ciocîltău. Mag. csikoltó (Scriban, Arhiva, 1912).
ciocârlan
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocârlani
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocârlanii
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocârlanilor
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocârlanul
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocârlanului
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocârlat
CIOCÎRLÁT s. n. (învechit) Un fel de stofă de culoare stacojie. Dar cu ce e îmbrăcat?- Cu șalvari de ciocîrlat, Cum se poartă la-mpărat. TEODORESCU, P. P. 640. – Variantă: ciorcălátă (ALECSANDRI, P. P. 105) s. f.
ciocârlia
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocârlie
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocârliei
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocârlii
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocârliile
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocârliilor
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocârtea
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârteai
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârteam
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtească
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârteau
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârteați
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtesc
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtește
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtești
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârti
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtii
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtim
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtind
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtire
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtire
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți.
ciocârtiră
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtirăm
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtirăți
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtise
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtisem
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtiseră
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtiserăm
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtiserăți
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtiseși
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtiseți
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtit
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtit
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți.
ciocârtiși
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocârtiți
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrlan
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocîrlani
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocîrlanii
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocîrlanilor
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocîrlanul
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocîrlanului
CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s. m. 1. Pasăre de culoare brună-cenușie, cu un moț în vârful capului (Galerida cristata). 2. Bărbătușul ciocârliei. – Cf. cioc2. DOOM
ciocârlán s. m., pl. ciocârláni
ciocîrlia
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocîrlie
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocîrliei
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocîrlii
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocîrliile
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocîrliilor
CIOCÂRLÍE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan. DOOM
ciocârlíe s. f., art. ciocârlía, g.-d. art. ciocârlíei; pl. ciocârlíi, art. ciocârlíile
ciocîrtea
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrteai
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrteam
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtească
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrteau
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrteați
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtesc
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtește
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtești
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrti
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtii
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtim
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtind
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtire
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtiră
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtirăm
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtirăți
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtise
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtisem
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtiseră
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtiserăm
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtiserăți
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtiseși
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtiseți
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtit
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtiși
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocîrtiți
CIOCÂRTÍ, ciocârtesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A ciopârți (1). 2. A ciopli (1). – Cf. ciopârți. DOOM
ciocârtí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocârtésc, imperf. 3 sg. ciocârteá; conj. prez. 3 să ciocârteáscă
ciocă
CIÓCĂ s. f. v. ceucă.
ciocălăi
CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Ciocan3. – Din magh. csukló. DOOM
ciocălắu s. m., art. ciocălắul; pl. ciocălắi, art. ciocălắii
ciocălăii
CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Ciocan3. – Din magh. csukló. DOOM
ciocălắu s. m., art. ciocălắul; pl. ciocălắi, art. ciocălắii
ciocălăilor
CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Ciocan3. – Din magh. csukló. DOOM
ciocălắu s. m., art. ciocălắul; pl. ciocălắi, art. ciocălắii
ciocălău
CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Ciocan3. – Din magh. csukló. DOOM
ciocălắu s. m., art. ciocălắul; pl. ciocălắi, art. ciocălắii
ciocălăul
CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Ciocan3. – Din magh. csukló. DOOM
ciocălắu s. m., art. ciocălắul; pl. ciocălắi, art. ciocălắii
ciocălăului
CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Ciocan3. – Din magh. csukló. DOOM
ciocălắu s. m., art. ciocălắul; pl. ciocălắi, art. ciocălắii
ciocănar
CIOCĂNÁR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mâna; muncitor calificat care lucrează cu un ciocan1. 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan1 + suf. -ar. DOOM
ciocănár (persoană) s. m., pl. ciocănári
ciocănari
CIOCĂNÁR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mâna; muncitor calificat care lucrează cu un ciocan1. 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan1 + suf. -ar. DOOM
ciocănár (persoană) s. m., pl. ciocănári
ciocănarii
CIOCĂNÁR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mâna; muncitor calificat care lucrează cu un ciocan1. 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan1 + suf. -ar. DOOM
ciocănár (persoană) s. m., pl. ciocănári
ciocănarilor
CIOCĂNÁR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mâna; muncitor calificat care lucrează cu un ciocan1. 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan1 + suf. -ar. DOOM
ciocănár (persoană) s. m., pl. ciocănári
ciocănarul
CIOCĂNÁR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mâna; muncitor calificat care lucrează cu un ciocan1. 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan1 + suf. -ar. DOOM
ciocănár (persoană) s. m., pl. ciocănári
ciocănarului
CIOCĂNÁR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mâna; muncitor calificat care lucrează cu un ciocan1. 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan1 + suf. -ar. DOOM
ciocănár (persoană) s. m., pl. ciocănári
ciocănaș
CIOCĂNÁȘ2, ciocănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ciocan2. – Ciocan2 + suf. -aș.
ciocănaș
CIOCĂNÁȘ1, (1) ciocănașe, s. n., (2) ciocănași, s. m. 1. S. n. Ciocănel. 2. S. m. Muncitor care sparge cu ciocanul1 sarea în ocne. – Ciocan1 + suf. -aș. DOOM
ciocănáș2 (obiect) s. n., pl. ciocănáșe
ciocănașe
CIOCĂNÁȘ2, ciocănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ciocan2. – Ciocan2 + suf. -aș.
ciocănașele
CIOCĂNÁȘ2, ciocănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ciocan2. – Ciocan2 + suf. -aș.
ciocănașelor
CIOCĂNÁȘ2, ciocănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ciocan2. – Ciocan2 + suf. -aș.
ciocănași
CIOCĂNÁȘ1, (1) ciocănașe, s. n., (2) ciocănași, s. m. 1. S. n. Ciocănel. 2. S. m. Muncitor care sparge cu ciocanul1 sarea în ocne. – Ciocan1 + suf. -aș. DOOM
ciocănáș2 (obiect) s. n., pl. ciocănáșe
ciocănașii
CIOCĂNÁȘ1, (1) ciocănașe, s. n., (2) ciocănași, s. m. 1. S. n. Ciocănel. 2. S. m. Muncitor care sparge cu ciocanul1 sarea în ocne. – Ciocan1 + suf. -aș. DOOM
ciocănáș2 (obiect) s. n., pl. ciocănáșe
ciocănașilor
CIOCĂNÁȘ1, (1) ciocănașe, s. n., (2) ciocănași, s. m. 1. S. n. Ciocănel. 2. S. m. Muncitor care sparge cu ciocanul1 sarea în ocne. – Ciocan1 + suf. -aș. DOOM
ciocănáș2 (obiect) s. n., pl. ciocănáșe
ciocănașul
CIOCĂNÁȘ2, ciocănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ciocan2. – Ciocan2 + suf. -aș.
ciocănașul
CIOCĂNÁȘ1, (1) ciocănașe, s. n., (2) ciocănași, s. m. 1. S. n. Ciocănel. 2. S. m. Muncitor care sparge cu ciocanul1 sarea în ocne. – Ciocan1 + suf. -aș. DOOM
ciocănáș2 (obiect) s. n., pl. ciocănáșe
ciocănașului
CIOCĂNÁȘ2, ciocănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ciocan2. – Ciocan2 + suf. -aș.
ciocănașului
CIOCĂNÁȘ1, (1) ciocănașe, s. n., (2) ciocănași, s. m. 1. S. n. Ciocănel. 2. S. m. Muncitor care sparge cu ciocanul1 sarea în ocne. – Ciocan1 + suf. -aș. DOOM
ciocănáș2 (obiect) s. n., pl. ciocănáșe
ciocănea
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăneai
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăneala
ciocăneală, ciocăneli s. f. 1. întâlnire amoroasă. 2. contact sexual.
ciocăneam
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăneanu
ciocăneanu s. invar. v. ciocăneală.
ciocănească
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăneau
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăneați
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănel
CIOCĂNÉL, ciocănele, s. n. Diminutiv al lui ciocan1; spec. ciocan1 mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc.; ciocănaș1. – Ciocan1 + suf. -el. DOOM
ciocănél s. n., pl. ciocănéle
ciocănele
CIOCĂNÉL, ciocănele, s. n. Diminutiv al lui ciocan1; spec. ciocan1 mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc.; ciocănaș1. – Ciocan1 + suf. -el. DOOM
ciocănél s. n., pl. ciocănéle
ciocănelele
CIOCĂNÉL, ciocănele, s. n. Diminutiv al lui ciocan1; spec. ciocan1 mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc.; ciocănaș1. – Ciocan1 + suf. -el. DOOM
ciocănél s. n., pl. ciocănéle
ciocănelelor
CIOCĂNÉL, ciocănele, s. n. Diminutiv al lui ciocan1; spec. ciocan1 mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc.; ciocănaș1. – Ciocan1 + suf. -el. DOOM
ciocănél s. n., pl. ciocănéle
ciocăneli
ciocăneală, ciocăneli s. f. 1. întâlnire amoroasă. 2. contact sexual.
ciocănelii
ciocăneală, ciocăneli s. f. 1. întâlnire amoroasă. 2. contact sexual.
ciocănelile
ciocăneală, ciocăneli s. f. 1. întâlnire amoroasă. 2. contact sexual.
ciocănelilor
ciocăneală, ciocăneli s. f. 1. întâlnire amoroasă. 2. contact sexual.
ciocănelul
CIOCĂNÉL, ciocănele, s. n. Diminutiv al lui ciocan1; spec. ciocan1 mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc.; ciocănaș1. – Ciocan1 + suf. -el. DOOM
ciocănél s. n., pl. ciocănéle
ciocănelului
CIOCĂNÉL, ciocănele, s. n. Diminutiv al lui ciocan1; spec. ciocan1 mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc.; ciocănaș1. – Ciocan1 + suf. -el. DOOM
ciocănél s. n., pl. ciocănéle
ciocănesc
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănescu
ciocănescu s. invar. v. ciocăneală.
ciocănește
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănești
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăni
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1. DOOM
!ciocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ciocănésc/ciócăn, imperf. 3 sg. ciocăneá; conj. prez. 3 să ciocăneáscă/să ciócăne
ciocăni
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănii
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănim
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănind
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănire
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănire
CIOCĂNÍRE, ciocăniri, s. f. Acțiunea de a ciocăni. – V. ciocăni. DOOM
ciocăníre s. f., g.-d. art. ciocănírii; pl. ciocăníri
ciocănirea
CIOCĂNÍRE, ciocăniri, s. f. Acțiunea de a ciocăni. – V. ciocăni. DOOM
ciocăníre s. f., g.-d. art. ciocănírii; pl. ciocăníri
ciocăniri
CIOCĂNÍRE, ciocăniri, s. f. Acțiunea de a ciocăni. – V. ciocăni. DOOM
ciocăníre s. f., g.-d. art. ciocănírii; pl. ciocăníri
ciocănirii
CIOCĂNÍRE, ciocăniri, s. f. Acțiunea de a ciocăni. – V. ciocăni. DOOM
ciocăníre s. f., g.-d. art. ciocănírii; pl. ciocăníri
ciocănirile
CIOCĂNÍRE, ciocăniri, s. f. Acțiunea de a ciocăni. – V. ciocăni. DOOM
ciocăníre s. f., g.-d. art. ciocănírii; pl. ciocăníri
ciocănirilor
CIOCĂNÍRE, ciocăniri, s. f. Acțiunea de a ciocăni. – V. ciocăni. DOOM
ciocăníre s. f., g.-d. art. ciocănírii; pl. ciocăníri
ciocăniră
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănirăm
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănirăți
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănise
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănisem
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăniseră
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăniserăm
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăniserăți
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăniseși
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăniseți
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănit
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănit
CIOCĂNÍT, ciocănituri, s. n. Faptul de a ciocăni; zgomot produs de lovituri repetate într-un corp tare; ciocănitură. – V. ciocăni. DOOM
ciocănít s. n., pl. ciocăníturi
ciocănitoare
CIOCĂNITOÁRE, ciocănitori, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor; ghionoaie. [Pl. și: ciocănitoare] – Ciocăni + suf. -toare. DOOM
ciocănitoáre s. f., g.-d. art. ciocănitórii; pl. ciocănitóri
ciocănitoarea
CIOCĂNITOÁRE, ciocănitori, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor; ghionoaie. [Pl. și: ciocănitoare] – Ciocăni + suf. -toare. DOOM
ciocănitoáre s. f., g.-d. art. ciocănitórii; pl. ciocănitóri
ciocănitori
CIOCĂNITOÁRE, ciocănitori, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor; ghionoaie. [Pl. și: ciocănitoare] – Ciocăni + suf. -toare. DOOM
ciocănitoáre s. f., g.-d. art. ciocănitórii; pl. ciocănitóri
ciocănitorii
CIOCĂNITOÁRE, ciocănitori, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor; ghionoaie. [Pl. și: ciocănitoare] – Ciocăni + suf. -toare. DOOM
ciocănitoáre s. f., g.-d. art. ciocănitórii; pl. ciocănitóri
ciocănitorile
CIOCĂNITOÁRE, ciocănitori, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor; ghionoaie. [Pl. și: ciocănitoare] – Ciocăni + suf. -toare. DOOM
ciocănitoáre s. f., g.-d. art. ciocănitórii; pl. ciocănitóri
ciocănitorilor
CIOCĂNITOÁRE, ciocănitori, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor; ghionoaie. [Pl. și: ciocănitoare] – Ciocăni + suf. -toare. DOOM
ciocănitoáre s. f., g.-d. art. ciocănitórii; pl. ciocănitóri
ciocănitul
CIOCĂNÍT, ciocănituri, s. n. Faptul de a ciocăni; zgomot produs de lovituri repetate într-un corp tare; ciocănitură. – V. ciocăni. DOOM
ciocănít s. n., pl. ciocăníturi
ciocănitului
CIOCĂNÍT, ciocănituri, s. n. Faptul de a ciocăni; zgomot produs de lovituri repetate într-un corp tare; ciocănitură. – V. ciocăni. DOOM
ciocănít s. n., pl. ciocăníturi
ciocănitura
CIOCĂNITÚRĂ, ciocănituri, s. f. Ciocănit. – Ciocăni + suf. -tură. DOOM
ciocănitúră s. f., g.-d. art. ciocănitúrii; pl. ciocănitúri
ciocănituri
CIOCĂNÍT, ciocănituri, s. n. Faptul de a ciocăni; zgomot produs de lovituri repetate într-un corp tare; ciocănitură. – V. ciocăni. DOOM
ciocănít s. n., pl. ciocăníturi
ciocănituri
CIOCĂNITÚRĂ, ciocănituri, s. f. Ciocănit. – Ciocăni + suf. -tură. DOOM
ciocănitúră s. f., g.-d. art. ciocănitúrii; pl. ciocănitúri
ciocăniturii
CIOCĂNITÚRĂ, ciocănituri, s. f. Ciocănit. – Ciocăni + suf. -tură. DOOM
ciocănitúră s. f., g.-d. art. ciocănitúrii; pl. ciocănitúri
ciocăniturile
CIOCĂNÍT, ciocănituri, s. n. Faptul de a ciocăni; zgomot produs de lovituri repetate într-un corp tare; ciocănitură. – V. ciocăni. DOOM
ciocănít s. n., pl. ciocăníturi
ciocăniturile
CIOCĂNITÚRĂ, ciocănituri, s. f. Ciocănit. – Ciocăni + suf. -tură. DOOM
ciocănitúră s. f., g.-d. art. ciocănitúrii; pl. ciocănitúri
ciocăniturilor
CIOCĂNÍT, ciocănituri, s. n. Faptul de a ciocăni; zgomot produs de lovituri repetate într-un corp tare; ciocănitură. – V. ciocăni. DOOM
ciocănít s. n., pl. ciocăníturi
ciocăniturilor
CIOCĂNITÚRĂ, ciocănituri, s. f. Ciocănit. – Ciocăni + suf. -tură. DOOM
ciocănitúră s. f., g.-d. art. ciocănitúrii; pl. ciocănitúri
ciocăniși
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocăniți
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
ciocănoiu
ciocănoiu s. invar. (augum.) v. ciocăneală.
ciocăr
ciocăr, ciocări s. m. (intl.) informator, denunțător.
ciofleagă
ciofleágă (cioflégi), s. f. – În tipografie, culegar. Germ. Schublade, prin intermediul pol. szuflada, ceh. šuplakta (Cihac, II, 55).
ciofleagă
CIOFLEÁGĂ, cioflegi, s. m. Cioflingar.
cioflec
ciofléc (-ce), s. n. – 1. Cupă, pahar în care se servesc băuturile. – 2. Buchet, mănunchi, ciorchine. – Var. cioflic, ceflec. Origine expresivă. DAR sugerează o legătură cu germ. Schuhfleck „petic.” – Der. ciofleagă, s. m. (om de nimic, vagabond); cioflac, s. m. (copil răsfățat); ciofleca (var. ciuflica), vb. (a atîrna, a cădea).
cioflicat
CIOFLICÁT, -Ă, cioflicați, -te, adj. (Reg.) Clăpăug (1).
cioflingar
CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. – Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”. DOOM
cioflingár (pop., fam.) (cio-flin-) s. m., pl. cioflingári
cioflingari
CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. – Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”. DOOM
cioflingár (pop., fam.) (cio-flin-) s. m., pl. cioflingári
cioflingarii
CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. – Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”. DOOM
cioflingár (pop., fam.) (cio-flin-) s. m., pl. cioflingári
cioflingarilor
CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. – Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”. DOOM
cioflingár (pop., fam.) (cio-flin-) s. m., pl. cioflingári
cioflingarul
CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. – Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”. DOOM
cioflingár (pop., fam.) (cio-flin-) s. m., pl. cioflingári
cioflingarului
CIOFLINGÁR, cioflingari, s. m. (Pop. și fam.) Om de nimic, secătură, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care țăranii îl dădeau celor care umblau îmbrăcați în haine orășenești. – Cf. germ. Schuhflicker „cârpaci”. DOOM
cioflingár (pop., fam.) (cio-flin-) s. m., pl. cioflingári
cioflânc
cioflînc (-curi), S. n. – Cîrlig. Germ. Schiebling, prin intermediul pronunțării săs. Schivlänk (Drăganu, Dacor., III, 707). Mag. csafling ar putea proveni din rom. După Iordan, BF, II, 172, este vorba de o creație expresivă, identificînd-o cu cuvîntul următor.
cioflâng
CIOFLÎ́NG, cioflinge, s. n. (Regional) Cui de fier, lung și gros, uneori cu lanț sau verigă la capăt, cu care se tîrăște o povară (fînul, butucii din pădure etc.).
ciofăi
ciofăí (-ăésc, ít), vb. – A face zgomot mîncînd. – Var. ciofoi, ciofăni, cioflăi, ciofoti. Formație expresivă, ca clefăi. – Der. ciofăială, s. f. (zgomot produs cînd se mănîncă neglijent); ciorofeală, s. f. (noroi, mîl). Cf. cuvînt din dialectul din Canare care exprimă aceeași noțiune, chuchar.
ciofăire
ciofăí (-ăésc, ít), vb. – A face zgomot mîncînd. – Var. ciofoi, ciofăni, cioflăi, ciofoti. Formație expresivă, ca clefăi. – Der. ciofăială, s. f. (zgomot produs cînd se mănîncă neglijent); ciorofeală, s. f. (noroi, mîl). Cf. cuvînt din dialectul din Canare care exprimă aceeași noțiune, chuchar.
ciohodar
BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întâiul ciohodar. – Din tc. baș çuhadar. DOOM
baș-ciohodár s. m., pl. baș-ciohodári
ciohodar
CIOHODÁR, ciohodari, s. m. Slujbaș la curtea domnească din Țara Românească și Moldova având obligația să îngrijească de încălțămintea domnului sau îndeplinind funcția de lacheu al acestuia. – Din tc. çuhadar. DOOM
ciohodár s. m., pl. ciohodári
ciohodari
BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întâiul ciohodar. – Din tc. baș çuhadar. DOOM
baș-ciohodár s. m., pl. baș-ciohodári
ciohodari
CIOHODÁR, ciohodari, s. m. Slujbaș la curtea domnească din Țara Românească și Moldova având obligația să îngrijească de încălțămintea domnului sau îndeplinind funcția de lacheu al acestuia. – Din tc. çuhadar. DOOM
ciohodár s. m., pl. ciohodári
ciohodarii
BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întâiul ciohodar. – Din tc. baș çuhadar. DOOM
baș-ciohodár s. m., pl. baș-ciohodári
ciohodarii
CIOHODÁR, ciohodari, s. m. Slujbaș la curtea domnească din Țara Românească și Moldova având obligația să îngrijească de încălțămintea domnului sau îndeplinind funcția de lacheu al acestuia. – Din tc. çuhadar. DOOM
ciohodár s. m., pl. ciohodári
ciohodarilor
BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întâiul ciohodar. – Din tc. baș çuhadar. DOOM
baș-ciohodár s. m., pl. baș-ciohodári
ciohodarilor
CIOHODÁR, ciohodari, s. m. Slujbaș la curtea domnească din Țara Românească și Moldova având obligația să îngrijească de încălțămintea domnului sau îndeplinind funcția de lacheu al acestuia. – Din tc. çuhadar. DOOM
ciohodár s. m., pl. ciohodári
ciohodarul
BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întâiul ciohodar. – Din tc. baș çuhadar. DOOM
baș-ciohodár s. m., pl. baș-ciohodári
ciohodarul
CIOHODÁR, ciohodari, s. m. Slujbaș la curtea domnească din Țara Românească și Moldova având obligația să îngrijească de încălțămintea domnului sau îndeplinind funcția de lacheu al acestuia. – Din tc. çuhadar. DOOM
ciohodár s. m., pl. ciohodári
ciohodarului
BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întâiul ciohodar. – Din tc. baș çuhadar. DOOM
baș-ciohodár s. m., pl. baș-ciohodári
ciohodarului
CIOHODÁR, ciohodari, s. m. Slujbaș la curtea domnească din Țara Românească și Moldova având obligația să îngrijească de încălțămintea domnului sau îndeplinind funcția de lacheu al acestuia. – Din tc. çuhadar. DOOM
ciohodár s. m., pl. ciohodári
cioi
ciói (-iuri), s. n. – 1. Nod, umflătură, bătătură. – 2. Strachină, blid. Origine necunoscută. După Bogrea, Dacor., II, 655, ar fi var. de la acioaie; însă această der. pare puțin probabilă. Ar putea fi un der. de la acest cuvînt, cioinac (var. cioinag), s. n. (foarfecă; varietate de struguri), pe care Șeineanu, I, 138 și DAR îl derivă de ciuin.
cioian
cioián (-ne), s. n. – Baston argintat, semn distinctiv al solilor Domnului din Munt. sau din Mold. Tc. çövgian (Loebel 242).
ciolac
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolaca
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolace
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolacei
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolacele
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolacelor
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolaci
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolacii
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolacilor
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolacul
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolacului
CIOLÁC, -Ă, ciolaci, -ce, adj. (Reg.; despre mâini, picioare; p. ext. despre oameni) Ciung; schilod; paralizat. – Din tc. çolak. DOOM
ciolác (reg.) adj. m., pl. cioláci; f. ciolácă, pl. cioláce
ciolan
CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ◊ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ. DOOM
ciolán s. n., pl. cioláne
ciolane
CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ◊ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ. DOOM
ciolán s. n., pl. cioláne
ciolanele
CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ◊ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ. DOOM
ciolán s. n., pl. cioláne
ciolanelor
CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ◊ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ. DOOM
ciolán s. n., pl. cioláne
ciolaniadă
ciolaniadă, ciolaniade s. f. (pub., peior.) luptă pentru putere, funcții-cheie și privilegii dusă între mai multe facțiuni sau în interiorul unei facțiuni.
ciolanist
ciolanist, -ă, ciolaniști, -iste s. m., s. f. (pub., peior.) om care luptă pentru putere, funcții-cheie și privilegii.
ciolanistă
ciolanist, -ă, ciolaniști, -iste s. m., s. f. (pub., peior.) om care luptă pentru putere, funcții-cheie și privilegii.
ciolanul
CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ◊ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ. DOOM
ciolán s. n., pl. cioláne
ciolanului
CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ◊ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ. DOOM
ciolán s. n., pl. cioláne
cioloagă
CIOLOÁGĂ, cioloage, s. f. (Reg.) Vită slabă.
ciolpan
CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Pop.) Trunchi de arbore fără crengi (și uscat), rămas în pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân. – Et. nec. DOOM
ciolpán (pop.) s. m., pl. ciolpáni
ciolpani
CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Pop.) Trunchi de arbore fără crengi (și uscat), rămas în pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân. – Et. nec. DOOM
ciolpán (pop.) s. m., pl. ciolpáni
ciolpanii
CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Pop.) Trunchi de arbore fără crengi (și uscat), rămas în pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân. – Et. nec. DOOM
ciolpán (pop.) s. m., pl. ciolpáni
ciolpanilor
CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Pop.) Trunchi de arbore fără crengi (și uscat), rămas în pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân. – Et. nec. DOOM
ciolpán (pop.) s. m., pl. ciolpáni
ciolpanul
CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Pop.) Trunchi de arbore fără crengi (și uscat), rămas în pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân. – Et. nec. DOOM
ciolpán (pop.) s. m., pl. ciolpáni
ciolpanului
CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Pop.) Trunchi de arbore fără crengi (și uscat), rămas în pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân. – Et. nec. DOOM
ciolpán (pop.) s. m., pl. ciolpáni
cioltar
CIOLTÁR, cioltare, s. n. (Înv. și pop.) Pătură (de postav), de obicei înflorată sau împodobită cu diferite cusături, care se pune sub șa. – Din tc. çultari. DOOM
cioltár (înv., pop.) s. n., pl. cioltáre
cioltare
CIOLTÁR, cioltare, s. n. (Înv. și pop.) Pătură (de postav), de obicei înflorată sau împodobită cu diferite cusături, care se pune sub șa. – Din tc. çultari. DOOM
cioltár (înv., pop.) s. n., pl. cioltáre
cioltarele
CIOLTÁR, cioltare, s. n. (Înv. și pop.) Pătură (de postav), de obicei înflorată sau împodobită cu diferite cusături, care se pune sub șa. – Din tc. çultari. DOOM
cioltár (înv., pop.) s. n., pl. cioltáre
cioltarelor
CIOLTÁR, cioltare, s. n. (Înv. și pop.) Pătură (de postav), de obicei înflorată sau împodobită cu diferite cusături, care se pune sub șa. – Din tc. çultari. DOOM
cioltár (înv., pop.) s. n., pl. cioltáre
cioltarul
CIOLTÁR, cioltare, s. n. (Înv. și pop.) Pătură (de postav), de obicei înflorată sau împodobită cu diferite cusături, care se pune sub șa. – Din tc. çultari. DOOM
cioltár (înv., pop.) s. n., pl. cioltáre
cioltarului
CIOLTÁR, cioltare, s. n. (Înv. și pop.) Pătură (de postav), de obicei înflorată sau împodobită cu diferite cusături, care se pune sub șa. – Din tc. çultari. DOOM
cioltár (înv., pop.) s. n., pl. cioltáre
ciolănar
ciolănar, ciolănari s. m. 1. (peior.) avocat. 2. (pub., peior.) v. ciolanist.
ciolănaș
CIOLĂNÁȘ, ciolănașe, s. n. Diminutiv al lui ciolan; ciolănel. – Ciolan + suf. -aș. DOOM
ciolănáș s. n., pl. ciolănáșe
ciolănașe
CIOLĂNÁȘ, ciolănașe, s. n. Diminutiv al lui ciolan; ciolănel. – Ciolan + suf. -aș. DOOM
ciolănáș s. n., pl. ciolănáșe
ciolănașele
CIOLĂNÁȘ, ciolănașe, s. n. Diminutiv al lui ciolan; ciolănel. – Ciolan + suf. -aș. DOOM
ciolănáș s. n., pl. ciolănáșe
ciolănașelor
CIOLĂNÁȘ, ciolănașe, s. n. Diminutiv al lui ciolan; ciolănel. – Ciolan + suf. -aș. DOOM
ciolănáș s. n., pl. ciolănáșe
ciolănașul
CIOLĂNÁȘ, ciolănașe, s. n. Diminutiv al lui ciolan; ciolănel. – Ciolan + suf. -aș. DOOM
ciolănáș s. n., pl. ciolănáșe
ciolănașului
CIOLĂNÁȘ, ciolănașe, s. n. Diminutiv al lui ciolan; ciolănel. – Ciolan + suf. -aș. DOOM
ciolănáș s. n., pl. ciolănáșe
ciolănel
CIOLĂNÉL, ciolănele, s. n. Ciolănaș. – Ciolan + suf. -el. DOOM
ciolănél s. n., pl. ciolănéle
ciolănele
CIOLĂNÉL, ciolănele, s. n. Ciolănaș. – Ciolan + suf. -el. DOOM
ciolănél s. n., pl. ciolănéle
ciolănelele
CIOLĂNÉL, ciolănele, s. n. Ciolănaș. – Ciolan + suf. -el. DOOM
ciolănél s. n., pl. ciolănéle
ciolănelelor
CIOLĂNÉL, ciolănele, s. n. Ciolănaș. – Ciolan + suf. -el. DOOM
ciolănél s. n., pl. ciolănéle
ciolănelul
CIOLĂNÉL, ciolănele, s. n. Ciolănaș. – Ciolan + suf. -el. DOOM
ciolănél s. n., pl. ciolănéle
ciolănelului
CIOLĂNÉL, ciolănele, s. n. Ciolănaș. – Ciolan + suf. -el. DOOM
ciolănél s. n., pl. ciolănéle
ciolănist
ciolănist, ciolăniști s. m. (peior., reed.) 1. delincvent minor cu o funcție de conducere în cadrul grupului de minori din institutul de reeducare în care este internat. 2. delincvent minor care face exces de zel pentru a obține o funcție în institutul de reeducare.
ciolănoasa
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciolănoase
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciolănoasei
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciolănoasele
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciolănoaselor
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciolănos
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciolănosul
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciolănosului
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciolănoși
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciolănoșii
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciolănoșilor
CIOLĂNÓS, -OÁSĂ, ciolănoși, -oase, adj. (Fam.) Cu oase mari, ieșite în relief; osos. – Ciolan + suf. -os. DOOM
ciolănós adj. m., pl. ciolănóși; f. ciolănoásă, pl. ciolănoáse
ciomag
CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. – Din tc. çomak. DOOM
ciomág s. n., pl. ciomége
ciomagul
CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. – Din tc. çomak. DOOM
ciomág s. n., pl. ciomége
ciomagului
CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. – Din tc. çomak. DOOM
ciomág s. n., pl. ciomége
ciomege
CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. – Din tc. çomak. DOOM
ciomág s. n., pl. ciomége
ciomegele
CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. – Din tc. çomak. DOOM
ciomág s. n., pl. ciomége
ciomegelor
CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. – Din tc. çomak. DOOM
ciomág s. n., pl. ciomége
ciomp
CIOMP, ciompuri, s. n. (Regional) Bucată din trunchiul unui arbore sau dintr-o tufă, rămasă cu rădăcina în pămînt, după ce i s-au tăiat ramurile și partea de sus. V. butuc, ciot, ciolpan. ♦ Cotorul știuletelui de porumb. DOOM
ciomp (ciot, cotor, cămașă) (înv., pop.) s. n., pl. ciómpuri
ciompi
CIOMPI s.m.pl. Nume dat muncitorilor torcători de lână din Florența sec. XIV, care, aliați cu meseriașii neîncadrați în bresle, s-au răsculat în 1378 împotriva negustorilor, bancherilor și patronilor. [Pron. ciompi. / < it. ciompi]. DOOM
ciómpo (meseriaș din Florența medievală) (it.) s. m., pl. ciómpi (ciom-pi)
ciompii
CIOMPI s.m.pl. Nume dat muncitorilor torcători de lână din Florența sec. XIV, care, aliați cu meseriașii neîncadrați în bresle, s-au răsculat în 1378 împotriva negustorilor, bancherilor și patronilor. [Pron. ciompi. / < it. ciompi]. DOOM
ciómpo (meseriaș din Florența medievală) (it.) s. m., pl. ciómpi (ciom-pi)
ciompilor
CIOMPI s.m.pl. Nume dat muncitorilor torcători de lână din Florența sec. XIV, care, aliați cu meseriașii neîncadrați în bresle, s-au răsculat în 1378 împotriva negustorilor, bancherilor și patronilor. [Pron. ciompi. / < it. ciompi]. DOOM
ciómpo (meseriaș din Florența medievală) (it.) s. m., pl. ciómpi (ciom-pi)
ciompo
CIOMPI s.m.pl. Nume dat muncitorilor torcători de lână din Florența sec. XIV, care, aliați cu meseriașii neîncadrați în bresle, s-au răsculat în 1378 împotriva negustorilor, bancherilor și patronilor. [Pron. ciompi. / < it. ciompi]. DOOM
ciómpo (meseriaș din Florența medievală) (it.) s. m., pl. ciómpi (ciom-pi)
ciompul
CIOMP, ciompuri, s. n. (Regional) Bucată din trunchiul unui arbore sau dintr-o tufă, rămasă cu rădăcina în pămînt, după ce i s-au tăiat ramurile și partea de sus. V. butuc, ciot, ciolpan. ♦ Cotorul știuletelui de porumb. DOOM
ciomp (ciot, cotor, cămașă) (înv., pop.) s. n., pl. ciómpuri
ciompul
CIOMPI s.m.pl. Nume dat muncitorilor torcători de lână din Florența sec. XIV, care, aliați cu meseriașii neîncadrați în bresle, s-au răsculat în 1378 împotriva negustorilor, bancherilor și patronilor. [Pron. ciompi. / < it. ciompi]. DOOM
ciómpo (meseriaș din Florența medievală) (it.) s. m., pl. ciómpi (ciom-pi)
ciompului
CIOMP, ciompuri, s. n. (Regional) Bucată din trunchiul unui arbore sau dintr-o tufă, rămasă cu rădăcina în pămînt, după ce i s-au tăiat ramurile și partea de sus. V. butuc, ciot, ciolpan. ♦ Cotorul știuletelui de porumb. DOOM
ciomp (ciot, cotor, cămașă) (înv., pop.) s. n., pl. ciómpuri
ciompului
CIOMPI s.m.pl. Nume dat muncitorilor torcători de lână din Florența sec. XIV, care, aliați cu meseriașii neîncadrați în bresle, s-au răsculat în 1378 împotriva negustorilor, bancherilor și patronilor. [Pron. ciompi. / < it. ciompi]. DOOM
ciómpo (meseriaș din Florența medievală) (it.) s. m., pl. ciómpi (ciom-pi)
ciompuri
CIOMP, ciompuri, s. n. (Regional) Bucată din trunchiul unui arbore sau dintr-o tufă, rămasă cu rădăcina în pămînt, după ce i s-au tăiat ramurile și partea de sus. V. butuc, ciot, ciolpan. ♦ Cotorul știuletelui de porumb. DOOM
ciomp (ciot, cotor, cămașă) (înv., pop.) s. n., pl. ciómpuri
ciompurile
CIOMP, ciompuri, s. n. (Regional) Bucată din trunchiul unui arbore sau dintr-o tufă, rămasă cu rădăcina în pămînt, după ce i s-au tăiat ramurile și partea de sus. V. butuc, ciot, ciolpan. ♦ Cotorul știuletelui de porumb. DOOM
ciomp (ciot, cotor, cămașă) (înv., pop.) s. n., pl. ciómpuri
ciompurilor
CIOMP, ciompuri, s. n. (Regional) Bucată din trunchiul unui arbore sau dintr-o tufă, rămasă cu rădăcina în pămînt, după ce i s-au tăiat ramurile și partea de sus. V. butuc, ciot, ciolpan. ♦ Cotorul știuletelui de porumb. DOOM
ciomp (ciot, cotor, cămașă) (înv., pop.) s. n., pl. ciómpuri
ciomăgar
CIOMĂGÁR, ciomăgari, s. m. (Fam.) Ciomăgaș. – Ciomag + suf. -ar. DOOM
ciomăgár s. m., pl. ciomăgári
ciomăgari
CIOMĂGÁR, ciomăgari, s. m. (Fam.) Ciomăgaș. – Ciomag + suf. -ar. DOOM
ciomăgár s. m., pl. ciomăgári
ciomăgarii
CIOMĂGÁR, ciomăgari, s. m. (Fam.) Ciomăgaș. – Ciomag + suf. -ar. DOOM
ciomăgár s. m., pl. ciomăgári
ciomăgarilor
CIOMĂGÁR, ciomăgari, s. m. (Fam.) Ciomăgaș. – Ciomag + suf. -ar. DOOM
ciomăgár s. m., pl. ciomăgári
ciomăgarul
CIOMĂGÁR, ciomăgari, s. m. (Fam.) Ciomăgaș. – Ciomag + suf. -ar. DOOM
ciomăgár s. m., pl. ciomăgári
ciomăgarului
CIOMĂGÁR, ciomăgari, s. m. (Fam.) Ciomăgaș. – Ciomag + suf. -ar. DOOM
ciomăgár s. m., pl. ciomăgári
ciomăgaș
CIOMĂGÁȘ, ciomăgași, s. m. (Rar) Om înclinat spre ceartă și bătaie; bătăuș, ciomăgar. – Ciomag + suf. -aș. DOOM
ciomăgáș2 (ciomag mic) (rar) s. n., pl. ciomăgáșe
ciomăgași
CIOMĂGÁȘ, ciomăgași, s. m. (Rar) Om înclinat spre ceartă și bătaie; bătăuș, ciomăgar. – Ciomag + suf. -aș. DOOM
ciomăgáș2 (ciomag mic) (rar) s. n., pl. ciomăgáșe
ciomăgașii
CIOMĂGÁȘ, ciomăgași, s. m. (Rar) Om înclinat spre ceartă și bătaie; bătăuș, ciomăgar. – Ciomag + suf. -aș. DOOM
ciomăgáș2 (ciomag mic) (rar) s. n., pl. ciomăgáșe
ciomăgașilor
CIOMĂGÁȘ, ciomăgași, s. m. (Rar) Om înclinat spre ceartă și bătaie; bătăuș, ciomăgar. – Ciomag + suf. -aș. DOOM
ciomăgáș2 (ciomag mic) (rar) s. n., pl. ciomăgáșe
ciomăgașul
CIOMĂGÁȘ, ciomăgași, s. m. (Rar) Om înclinat spre ceartă și bătaie; bătăuș, ciomăgar. – Ciomag + suf. -aș. DOOM
ciomăgáș2 (ciomag mic) (rar) s. n., pl. ciomăgáșe
ciomăgașului
CIOMĂGÁȘ, ciomăgași, s. m. (Rar) Om înclinat spre ceartă și bătaie; bătăuș, ciomăgar. – Ciomag + suf. -aș. DOOM
ciomăgáș2 (ciomag mic) (rar) s. n., pl. ciomăgáșe
ciomăgea
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgeai
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgeala
CIOMĂGEÁLĂ, ciomăgeli, s. f. (Fam.) Bătaie cu ciomagul; p. gener. bătaie zdravănă. – Ciomăgi + suf. -eală. DOOM
ciomăgeálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciomăgélii; pl. ciomăgéli
ciomăgeam
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgească
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgeau
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgeați
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgel
CIOMĂGÉL, ciomăgele, s. n. Diminutiv al lui ciomag. – Ciomag + suf. -el. DOOM
ciomăgél s. n., pl. ciomăgéle
ciomăgele
CIOMĂGÉL, ciomăgele, s. n. Diminutiv al lui ciomag. – Ciomag + suf. -el. DOOM
ciomăgél s. n., pl. ciomăgéle
ciomăgelele
CIOMĂGÉL, ciomăgele, s. n. Diminutiv al lui ciomag. – Ciomag + suf. -el. DOOM
ciomăgél s. n., pl. ciomăgéle
ciomăgelelor
CIOMĂGÉL, ciomăgele, s. n. Diminutiv al lui ciomag. – Ciomag + suf. -el. DOOM
ciomăgél s. n., pl. ciomăgéle
ciomăgeli
CIOMĂGEÁLĂ, ciomăgeli, s. f. (Fam.) Bătaie cu ciomagul; p. gener. bătaie zdravănă. – Ciomăgi + suf. -eală. DOOM
ciomăgeálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciomăgélii; pl. ciomăgéli
ciomăgelii
CIOMĂGEÁLĂ, ciomăgeli, s. f. (Fam.) Bătaie cu ciomagul; p. gener. bătaie zdravănă. – Ciomăgi + suf. -eală. DOOM
ciomăgeálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciomăgélii; pl. ciomăgéli
ciomăgelile
CIOMĂGEÁLĂ, ciomăgeli, s. f. (Fam.) Bătaie cu ciomagul; p. gener. bătaie zdravănă. – Ciomăgi + suf. -eală. DOOM
ciomăgeálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciomăgélii; pl. ciomăgéli
ciomăgelilor
CIOMĂGEÁLĂ, ciomăgeli, s. f. (Fam.) Bătaie cu ciomagul; p. gener. bătaie zdravănă. – Ciomăgi + suf. -eală. DOOM
ciomăgeálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciomăgélii; pl. ciomăgéli
ciomăgelul
CIOMĂGÉL, ciomăgele, s. n. Diminutiv al lui ciomag. – Ciomag + suf. -el. DOOM
ciomăgél s. n., pl. ciomăgéle
ciomăgelului
CIOMĂGÉL, ciomăgele, s. n. Diminutiv al lui ciomag. – Ciomag + suf. -el. DOOM
ciomăgél s. n., pl. ciomăgéle
ciomăgesc
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgește
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgești
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgi
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgii
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgim
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgind
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgire
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgire
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag.
ciomăgiră
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgirăm
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgirăți
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgise
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgisem
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgiseră
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgiserăm
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgiserăți
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgiseși
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgiseți
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgit
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgit
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag.
ciomăgiși
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
ciomăgiți
CIOMĂGÍ, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate cu ciomagul; p. gener. a (se) bate zdravăn. – Din ciomag. DOOM
ciomăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciomăgésc, imperf. 3 sg. ciomăgeá; conj. prez. 3 să ciomăgeáscă
cionc
CIONC, CIOÁNCẮ, cionci, cioance, adj. (Regional, despre oameni) Fără un braț (v. ciung); (despre animale) fără un corn; (despre obiecte) căruia îi lipsește o parte importantă. ♦ (Substantivat, f.; formație glumeață) Pipă, lulea. Moș Nichifor... își aprinde cioanca. CREANGĂ, P. 125.
ciondănea
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăneai
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăneala
CIONDĂNEÁLĂ, ciondăneli, s. f. (Fam.) Ceartă ușoară; dispută trecătoare; cioandă, ciorovăială. – Ciondăni + suf. -eală. DOOM
ciondăneálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciondănélii; pl. ciondănéli
ciondăneam
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănească
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăneau
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăneați
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăneli
CIONDĂNEÁLĂ, ciondăneli, s. f. (Fam.) Ceartă ușoară; dispută trecătoare; cioandă, ciorovăială. – Ciondăni + suf. -eală. DOOM
ciondăneálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciondănélii; pl. ciondănéli
ciondănelii
CIONDĂNEÁLĂ, ciondăneli, s. f. (Fam.) Ceartă ușoară; dispută trecătoare; cioandă, ciorovăială. – Ciondăni + suf. -eală. DOOM
ciondăneálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciondănélii; pl. ciondănéli
ciondănelile
CIONDĂNEÁLĂ, ciondăneli, s. f. (Fam.) Ceartă ușoară; dispută trecătoare; cioandă, ciorovăială. – Ciondăni + suf. -eală. DOOM
ciondăneálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciondănélii; pl. ciondănéli
ciondănelilor
CIONDĂNEÁLĂ, ciondăneli, s. f. (Fam.) Ceartă ușoară; dispută trecătoare; cioandă, ciorovăială. – Ciondăni + suf. -eală. DOOM
ciondăneálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciondănélii; pl. ciondănéli
ciondănesc
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănește
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănești
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăni
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănii
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănim
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănind
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănire
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănire
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden.
ciondăniră
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănirăm
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănirăți
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănise
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănisem
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăniseră
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăniserăm
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăniserăți
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăniseși
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăniseți
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănit
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondănit
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden.
ciondăniși
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciondăniți
CIONDĂNÍ, ciondănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fără a-și spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. săs. schänden. DOOM
ciondăní (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciondănésc, imperf. 3 sg. ciondăneá; conj. prez. 3 să ciondăneáscă
ciont
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
cionta
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontai
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontam
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontare
CIONTÁ vb. I v. ciunti.
ciontare
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontară
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontarăm
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontarăți
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontase
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontasem
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontaseră
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontaserăm
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontaserăți
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontaseși
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontaseți
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontat
CIONTÁ vb. I v. ciunti.
ciontat
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontau
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontași
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontați
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontează
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontez
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
cionteze
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontezi
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
cionti
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontire
CIONTÍ vb. IV v. ciunti.
ciontit
CIONTÍ vb. IV v. ciunti.
ciontând
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciontînd
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciopata
CIOPÁTĂ, ciopăți, s. f. (Reg.) Bucată de carne tăiată din trupul unui om sau al unui animal. – Din magh. csapat „grămadă, ceată”. DOOM
ciopátă (reg.) s. f., g.-d. art. ciopắții; pl. ciopắți
cioplaș
ciopláș (-și), s. m. – Picături mari, mai ales de ploaie. Mag. *csaplás, de la csapni „a lovi” (Drăganu, Dacor., VII, 132). Cuvînt rar.
cioplea
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopleai
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopleala
CIOPLEÁLĂ, ciopleli, s. f. (Rar) Cioplire. – Ciopli + suf. -eală. DOOM
ciopleálă (rar) (cio-plea-) s. f., g.-d. art. cioplélii; pl. ciopléli
ciopleam
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplească
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopleau
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopleați
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopleli
CIOPLEÁLĂ, ciopleli, s. f. (Rar) Cioplire. – Ciopli + suf. -eală. DOOM
ciopleálă (rar) (cio-plea-) s. f., g.-d. art. cioplélii; pl. ciopléli
cioplelii
CIOPLEÁLĂ, ciopleli, s. f. (Rar) Cioplire. – Ciopli + suf. -eală. DOOM
ciopleálă (rar) (cio-plea-) s. f., g.-d. art. cioplélii; pl. ciopléli
cioplelile
CIOPLEÁLĂ, ciopleli, s. f. (Rar) Cioplire. – Ciopli + suf. -eală. DOOM
ciopleálă (rar) (cio-plea-) s. f., g.-d. art. cioplélii; pl. ciopléli
cioplelilor
CIOPLEÁLĂ, ciopleli, s. f. (Rar) Cioplire. – Ciopli + suf. -eală. DOOM
ciopleálă (rar) (cio-plea-) s. f., g.-d. art. cioplélii; pl. ciopléli
cioplesc
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplește
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplești
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopli
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplii
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplim
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplind
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplire
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplire
CIOPLÍRE, ciopliri, s. f. Acțiunea de a (se) ciopli; ciopleală. – V. ciopli. DOOM
cioplíre (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplírii; pl. cioplíri
cioplirea
CIOPLÍRE, ciopliri, s. f. Acțiunea de a (se) ciopli; ciopleală. – V. ciopli. DOOM
cioplíre (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplírii; pl. cioplíri
ciopliri
CIOPLÍRE, ciopliri, s. f. Acțiunea de a (se) ciopli; ciopleală. – V. ciopli. DOOM
cioplíre (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplírii; pl. cioplíri
cioplirii
CIOPLÍRE, ciopliri, s. f. Acțiunea de a (se) ciopli; ciopleală. – V. ciopli. DOOM
cioplíre (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplírii; pl. cioplíri
cioplirile
CIOPLÍRE, ciopliri, s. f. Acțiunea de a (se) ciopli; ciopleală. – V. ciopli. DOOM
cioplíre (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplírii; pl. cioplíri
cioplirilor
CIOPLÍRE, ciopliri, s. f. Acțiunea de a (se) ciopli; ciopleală. – V. ciopli. DOOM
cioplíre (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplírii; pl. cioplíri
ciopliră
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplirăm
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplirăți
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplise
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplisem
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopliseră
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopliserăm
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopliserăți
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopliseși
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopliseți
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplit
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
cioplit
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
cioplita
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
cioplite
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
cioplitei
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
cioplitele
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
cioplitelor
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
cioplitoare
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitoarea
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitoarei
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitoarele
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitoarelor
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitor
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitori
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitorii
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitorilor
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitorul
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitorului
CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor. DOOM
cioplitór2 (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoáre
cioplitul
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
cioplitului
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
cioplitura
CIOPLITÚRĂ, cioplituri, s. f. 1. Faptul de a ciopli. 2. Lucru, obiect cioplit, rezultat prin cioplire. 3. (De obicei cu sens colectiv) Surcea, așchie căzută prin cioplire. – Ciopli + suf. -tură. DOOM
cioplitúră (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplitúrii; pl. cioplitúri
cioplituri
CIOPLITÚRĂ, cioplituri, s. f. 1. Faptul de a ciopli. 2. Lucru, obiect cioplit, rezultat prin cioplire. 3. (De obicei cu sens colectiv) Surcea, așchie căzută prin cioplire. – Ciopli + suf. -tură. DOOM
cioplitúră (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplitúrii; pl. cioplitúri
ciopliturii
CIOPLITÚRĂ, cioplituri, s. f. 1. Faptul de a ciopli. 2. Lucru, obiect cioplit, rezultat prin cioplire. 3. (De obicei cu sens colectiv) Surcea, așchie căzută prin cioplire. – Ciopli + suf. -tură. DOOM
cioplitúră (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplitúrii; pl. cioplitúri
ciopliturile
CIOPLITÚRĂ, cioplituri, s. f. 1. Faptul de a ciopli. 2. Lucru, obiect cioplit, rezultat prin cioplire. 3. (De obicei cu sens colectiv) Surcea, așchie căzută prin cioplire. – Ciopli + suf. -tură. DOOM
cioplitúră (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplitúrii; pl. cioplitúri
ciopliturilor
CIOPLITÚRĂ, cioplituri, s. f. 1. Faptul de a ciopli. 2. Lucru, obiect cioplit, rezultat prin cioplire. 3. (De obicei cu sens colectiv) Surcea, așchie căzută prin cioplire. – Ciopli + suf. -tură. DOOM
cioplitúră (cio-pli-) s. f., g.-d. art. cioplitúrii; pl. cioplitúri
ciopliși
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopliți
CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. DOOM
cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă
ciopliți
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
ciopliții
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
ciopliților
CIOPLÍT s. n. Faptul de a (se) ciopli. – V. ciopli. DOOM
cioplít (cio-plit) s. n.
ciopoare
CIOPÓR, ciopoare, s. n. 1. Grup de animale de același fel (și de aceeași vârstă). 2. Grup, ceată, mulțime de oameni. – Din magh. csoport. DOOM
ciopór s. n., pl. ciopoáre
ciopoarele
CIOPÓR, ciopoare, s. n. 1. Grup de animale de același fel (și de aceeași vârstă). 2. Grup, ceată, mulțime de oameni. – Din magh. csoport. DOOM
ciopór s. n., pl. ciopoáre
ciopoarelor
CIOPÓR, ciopoare, s. n. 1. Grup de animale de același fel (și de aceeași vârstă). 2. Grup, ceată, mulțime de oameni. – Din magh. csoport. DOOM
ciopór s. n., pl. ciopoáre
ciopoc
ciopóc (-oáce), s. n. – Unealtă, instrument. Rut. čopok (DAR). În Trans. de Nord; se folosește mai ales la pl. – Der. ciopocări, vb. (a-și petrece timpul lucrînd, a pune mîna să facă multe).
ciopor
CIOPÓR, ciopoare, s. n. 1. Grup de animale de același fel (și de aceeași vârstă). 2. Grup, ceată, mulțime de oameni. – Din magh. csoport. DOOM
ciopór s. n., pl. ciopoáre
cioporul
CIOPÓR, ciopoare, s. n. 1. Grup de animale de același fel (și de aceeași vârstă). 2. Grup, ceată, mulțime de oameni. – Din magh. csoport. DOOM
ciopór s. n., pl. ciopoáre
cioporului
CIOPÓR, ciopoare, s. n. 1. Grup de animale de același fel (și de aceeași vârstă). 2. Grup, ceată, mulțime de oameni. – Din magh. csoport. DOOM
ciopór s. n., pl. ciopoáre
ciopârti
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârtire
CIOPÂRTÍ vb. IV v. ciopârți.
ciopârtit
CIOPÂRTÍ vb. IV v. ciopârți.
ciopârțea
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțeai
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțeala
CIOPÂRȚEÁLĂ, ciopârțeli, s. f. Ciopârțire. – Ciopârți + suf. -eală. DOOM
ciopârțeálă s. f., g.-d. art. ciopârțélii; pl. ciopârțéli
ciopârțeam
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțească
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțeau
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțeați
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțeli
CIOPÂRȚEÁLĂ, ciopârțeli, s. f. Ciopârțire. – Ciopârți + suf. -eală. DOOM
ciopârțeálă s. f., g.-d. art. ciopârțélii; pl. ciopârțéli
ciopârțelii
CIOPÂRȚEÁLĂ, ciopârțeli, s. f. Ciopârțire. – Ciopârți + suf. -eală. DOOM
ciopârțeálă s. f., g.-d. art. ciopârțélii; pl. ciopârțéli
ciopârțelile
CIOPÂRȚEÁLĂ, ciopârțeli, s. f. Ciopârțire. – Ciopârți + suf. -eală. DOOM
ciopârțeálă s. f., g.-d. art. ciopârțélii; pl. ciopârțéli
ciopârțelilor
CIOPÂRȚEÁLĂ, ciopârțeli, s. f. Ciopârțire. – Ciopârți + suf. -eală. DOOM
ciopârțeálă s. f., g.-d. art. ciopârțélii; pl. ciopârțéli
ciopârțesc
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțește
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțești
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârții
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțim
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțind
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțire
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțire
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopârțirea
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopârțiri
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopârțirii
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopârțirile
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopârțirilor
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopârțiră
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțirăm
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțirăți
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțise
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțisem
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțiseră
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțiserăm
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțiserăți
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțiseși
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțiseți
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțit
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțit
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli rău, neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte).
ciopârțiși
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopârțiți
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțea
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțeai
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțeala
CIOPÂRȚEÁLĂ, ciopârțeli, s. f. Ciopârțire. – Ciopârți + suf. -eală. DOOM
ciopârțeálă s. f., g.-d. art. ciopârțélii; pl. ciopârțéli
ciopîrțeam
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțească
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțeau
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțeați
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțeli
CIOPÂRȚEÁLĂ, ciopârțeli, s. f. Ciopârțire. – Ciopârți + suf. -eală. DOOM
ciopârțeálă s. f., g.-d. art. ciopârțélii; pl. ciopârțéli
ciopîrțelii
CIOPÂRȚEÁLĂ, ciopârțeli, s. f. Ciopârțire. – Ciopârți + suf. -eală. DOOM
ciopârțeálă s. f., g.-d. art. ciopârțélii; pl. ciopârțéli
ciopîrțelile
CIOPÂRȚEÁLĂ, ciopârțeli, s. f. Ciopârțire. – Ciopârți + suf. -eală. DOOM
ciopârțeálă s. f., g.-d. art. ciopârțélii; pl. ciopârțéli
ciopîrțelilor
CIOPÂRȚEÁLĂ, ciopârțeli, s. f. Ciopârțire. – Ciopârți + suf. -eală. DOOM
ciopârțeálă s. f., g.-d. art. ciopârțélii; pl. ciopârțéli
ciopîrțesc
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțește
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțești
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrți
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrții
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțim
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțind
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțire
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțire
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopîrțirea
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopîrțiri
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopîrțirii
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopîrțirile
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopîrțirilor
CIOPÂRȚÍRE, ciopârțiri, s. f. Acțiunea de a ciopârți; ciopârțeală. – V. ciopârți. DOOM
ciopârțíre s. f., g.-d. art. ciopârțírii; pl. ciopârțíri
ciopîrțiră
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțirăm
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțirăți
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțise
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțisem
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțiseră
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțiserăm
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțiserăți
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțiseși
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțiseți
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțit
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțiși
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopîrțiți
CIOPÂRȚÍ, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârtí vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte). DOOM
ciopârțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțésc, imperf. 3 sg. ciopârțeá; conj. prez. 3 să ciopârțeáscă
ciopăți
CIOPÁTĂ, ciopăți, s. f. (Reg.) Bucată de carne tăiată din trupul unui om sau al unui animal. – Din magh. csapat „grămadă, ceată”. DOOM
ciopátă (reg.) s. f., g.-d. art. ciopắții; pl. ciopắți
ciopăți
CIOPĂȚÍ vb. IV v. ciopîrți.
ciopății
CIOPÁTĂ, ciopăți, s. f. (Reg.) Bucată de carne tăiată din trupul unui om sau al unui animal. – Din magh. csapat „grămadă, ceată”. DOOM
ciopátă (reg.) s. f., g.-d. art. ciopắții; pl. ciopắți
ciopățile
CIOPÁTĂ, ciopăți, s. f. (Reg.) Bucată de carne tăiată din trupul unui om sau al unui animal. – Din magh. csapat „grămadă, ceată”. DOOM
ciopátă (reg.) s. f., g.-d. art. ciopắții; pl. ciopắți
ciopăților
CIOPÁTĂ, ciopăți, s. f. (Reg.) Bucată de carne tăiată din trupul unui om sau al unui animal. – Din magh. csapat „grămadă, ceată”. DOOM
ciopátă (reg.) s. f., g.-d. art. ciopắții; pl. ciopắți
cioran
ciorán (-ni), s. m. – (Arg.) Hoț, borfaș. Țig. čor „hoț”, cu suf. -an. – Der. ciorănie, s. f. (hoție); ciordi, vb. (a fura, a șterpeli), din țig. čor-, aorist čordom „a fura” (Graur, Rom., LII, 565; Graur 186; Juilland 162), cf. țig., sp. chorar „a fura”, choruy „a fura” (Besses 64); ciordeală, s. f. (furtișag); ciorditor, s. m. (hoț); cioreca, vb. (Trans. de Nord, a fura); ciorti, vb. (a fura); ciordăni, vb. (a fura cu pretextul de a veni cu colindul), compunere umoristică de la ciordi cu iordăni, pe care DAR o interpretează numai în sensul ultimului cuvînt. Toți termenii aparțin argoului. Ciorîng, s. m. (păstor) reprezintă gen. de la același cuvînt țig. čorango „de hoț” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VII, 132); der. ciorînglav, s. m. (poreclă dată țiganilor; plantă nedeterminată), cu o terminație greșit identificată, probabil țig. (Tiktin; DAR; Graur 138); sensul de „plantă” este o confuzie cu ciornoglav, din bg. černoglava „cu capul negru”.
cioranda
cioranda s. invar. (țig.) furt.
ciorap
CIORÁP, ciorapi, s. m. 1. Obiect de îmbrăcăminte care acoperă piciorul, confecționat din fire de bumbac, de lână, de mătase sau din fire sintetice. ◊ Compus: ciorap-chilot sau ciorap-pantalon = ciorap lung, continuat cu chilot; dres3 (1). ◊ Expr. A strânge bani la ciorap = a aduna bani, a face economii. 2. Tub izolant cu care se îmbracă capetele bobinelor electrice. – Din tc. çorab. DOOM
cioráp s. m., pl. ciorápi
ciorapi
CIORÁP, ciorapi, s. m. 1. Obiect de îmbrăcăminte care acoperă piciorul, confecționat din fire de bumbac, de lână, de mătase sau din fire sintetice. ◊ Compus: ciorap-chilot sau ciorap-pantalon = ciorap lung, continuat cu chilot; dres3 (1). ◊ Expr. A strânge bani la ciorap = a aduna bani, a face economii. 2. Tub izolant cu care se îmbracă capetele bobinelor electrice. – Din tc. çorab. DOOM
cioráp s. m., pl. ciorápi
ciorapii
CIORÁP, ciorapi, s. m. 1. Obiect de îmbrăcăminte care acoperă piciorul, confecționat din fire de bumbac, de lână, de mătase sau din fire sintetice. ◊ Compus: ciorap-chilot sau ciorap-pantalon = ciorap lung, continuat cu chilot; dres3 (1). ◊ Expr. A strânge bani la ciorap = a aduna bani, a face economii. 2. Tub izolant cu care se îmbracă capetele bobinelor electrice. – Din tc. çorab. DOOM
cioráp s. m., pl. ciorápi
ciorapilor
CIORÁP, ciorapi, s. m. 1. Obiect de îmbrăcăminte care acoperă piciorul, confecționat din fire de bumbac, de lână, de mătase sau din fire sintetice. ◊ Compus: ciorap-chilot sau ciorap-pantalon = ciorap lung, continuat cu chilot; dres3 (1). ◊ Expr. A strânge bani la ciorap = a aduna bani, a face economii. 2. Tub izolant cu care se îmbracă capetele bobinelor electrice. – Din tc. çorab. DOOM
cioráp s. m., pl. ciorápi
ciorapul
CIORÁP, ciorapi, s. m. 1. Obiect de îmbrăcăminte care acoperă piciorul, confecționat din fire de bumbac, de lână, de mătase sau din fire sintetice. ◊ Compus: ciorap-chilot sau ciorap-pantalon = ciorap lung, continuat cu chilot; dres3 (1). ◊ Expr. A strânge bani la ciorap = a aduna bani, a face economii. 2. Tub izolant cu care se îmbracă capetele bobinelor electrice. – Din tc. çorab. DOOM
cioráp s. m., pl. ciorápi
ciorapului
CIORÁP, ciorapi, s. m. 1. Obiect de îmbrăcăminte care acoperă piciorul, confecționat din fire de bumbac, de lână, de mătase sau din fire sintetice. ◊ Compus: ciorap-chilot sau ciorap-pantalon = ciorap lung, continuat cu chilot; dres3 (1). ◊ Expr. A strânge bani la ciorap = a aduna bani, a face economii. 2. Tub izolant cu care se îmbracă capetele bobinelor electrice. – Din tc. çorab. DOOM
cioráp s. m., pl. ciorápi
ciorba
CIÓRBĂ, ciorbe, s. f. Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne. ◊ Expr. A se amesteca în ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. A pune (sau a băga etc.) pe toți într-o ciorbă = a considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține seamă de valoarea, situația etc. lor deosebită. – Din tc. çorba. DOOM
ciórbă s. f., g.-d. art. ciórbei; pl. ciórbe
ciorbagii
CIORBAGÍU2, ciorbagii, s. m. Persoană căreia îi place mult ciorba. – Ciorbă + suf. -agiu. DOOM
ciorbagíu (ofițer de ieniceri, amator de ciorbă) s. m., art. ciorbagíul; pl. ciorbagíi, art. ciorbagíii (-gi-ii)
ciorbagiii
CIORBAGÍU2, ciorbagii, s. m. Persoană căreia îi place mult ciorba. – Ciorbă + suf. -agiu. DOOM
ciorbagíu (ofițer de ieniceri, amator de ciorbă) s. m., art. ciorbagíul; pl. ciorbagíi, art. ciorbagíii (-gi-ii)
ciorbagiilor
CIORBAGÍU2, ciorbagii, s. m. Persoană căreia îi place mult ciorba. – Ciorbă + suf. -agiu. DOOM
ciorbagíu (ofițer de ieniceri, amator de ciorbă) s. m., art. ciorbagíul; pl. ciorbagíi, art. ciorbagíii (-gi-ii)
ciorbagiu
CIORBAGÍU2, ciorbagii, s. m. Persoană căreia îi place mult ciorba. – Ciorbă + suf. -agiu. DOOM
ciorbagíu (ofițer de ieniceri, amator de ciorbă) s. m., art. ciorbagíul; pl. ciorbagíi, art. ciorbagíii (-gi-ii)
ciorbagiul
CIORBAGÍU2, ciorbagii, s. m. Persoană căreia îi place mult ciorba. – Ciorbă + suf. -agiu. DOOM
ciorbagíu (ofițer de ieniceri, amator de ciorbă) s. m., art. ciorbagíul; pl. ciorbagíi, art. ciorbagíii (-gi-ii)
ciorbagiului
CIORBAGÍU2, ciorbagii, s. m. Persoană căreia îi place mult ciorba. – Ciorbă + suf. -agiu. DOOM
ciorbagíu (ofițer de ieniceri, amator de ciorbă) s. m., art. ciorbagíul; pl. ciorbagíi, art. ciorbagíii (-gi-ii)
ciorbe
CIÓRBĂ, ciorbe, s. f. Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne. ◊ Expr. A se amesteca în ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. A pune (sau a băga etc.) pe toți într-o ciorbă = a considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține seamă de valoarea, situația etc. lor deosebită. – Din tc. çorba. DOOM
ciórbă s. f., g.-d. art. ciórbei; pl. ciórbe
ciorbei
CIÓRBĂ, ciorbe, s. f. Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne. ◊ Expr. A se amesteca în ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. A pune (sau a băga etc.) pe toți într-o ciorbă = a considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține seamă de valoarea, situația etc. lor deosebită. – Din tc. çorba. DOOM
ciórbă s. f., g.-d. art. ciórbei; pl. ciórbe
ciorbele
CIÓRBĂ, ciorbe, s. f. Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne. ◊ Expr. A se amesteca în ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. A pune (sau a băga etc.) pe toți într-o ciorbă = a considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține seamă de valoarea, situația etc. lor deosebită. – Din tc. çorba. DOOM
ciórbă s. f., g.-d. art. ciórbei; pl. ciórbe
ciorbelor
CIÓRBĂ, ciorbe, s. f. Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne. ◊ Expr. A se amesteca în ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. A pune (sau a băga etc.) pe toți într-o ciorbă = a considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține seamă de valoarea, situația etc. lor deosebită. – Din tc. çorba. DOOM
ciórbă s. f., g.-d. art. ciórbei; pl. ciórbe
ciorchin
CIORCHÍN s. m. v. ciorchine.
ciorchine
CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine. DOOM
ciorchíne s. m., pl. ciorchíni
ciorchinele
CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine. DOOM
ciorchíne s. m., pl. ciorchíni
ciorchinelui
CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine. DOOM
ciorchíne s. m., pl. ciorchíni
ciorchini
CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine. DOOM
ciorchíne s. m., pl. ciorchíni
ciorchinii
CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine. DOOM
ciorchíne s. m., pl. ciorchíni
ciorchinilor
CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine. DOOM
ciorchíne s. m., pl. ciorchíni
ciorchină
CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine. DOOM
ciorchíne s. m., pl. ciorchíni
ciorcălată
CIORCĂLÁTĂ s. f. v. ciocîrlat.
ciordea
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordeai
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordeala
CIORDEÁLĂ, ciordeli, s. f. (Fam.) Faptul de a ciordi; șterpeleală, ciordit. – Ciordi + suf. -eală. DOOM
ciordeálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciordélii; pl. ciordéli
ciordeam
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordească
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordeau
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordeați
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordeli
CIORDEÁLĂ, ciordeli, s. f. (Fam.) Faptul de a ciordi; șterpeleală, ciordit. – Ciordi + suf. -eală. DOOM
ciordeálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciordélii; pl. ciordéli
ciordelii
CIORDEÁLĂ, ciordeli, s. f. (Fam.) Faptul de a ciordi; șterpeleală, ciordit. – Ciordi + suf. -eală. DOOM
ciordeálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciordélii; pl. ciordéli
ciordelile
CIORDEÁLĂ, ciordeli, s. f. (Fam.) Faptul de a ciordi; șterpeleală, ciordit. – Ciordi + suf. -eală. DOOM
ciordeálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciordélii; pl. ciordéli
ciordelilor
CIORDEÁLĂ, ciordeli, s. f. (Fam.) Faptul de a ciordi; șterpeleală, ciordit. – Ciordi + suf. -eală. DOOM
ciordeálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciordélii; pl. ciordéli
ciordesc
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordește
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordești
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordi
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordii
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordim
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordind
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordire
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordire
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom).
ciordiră
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordirăm
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordirăți
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordise
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordisem
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordiseră
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordiserăm
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordiserăți
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordiseși
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordiseți
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordit
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordit
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciordita
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciordite
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciorditei
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciorditele
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciorditelor
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciorditor
ciorditor, ciorditori s. m. (intl.) hoț de mărunțișuri.
ciorditul
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciorditului
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciordiși
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordiți
CIORDÍ, ciordesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura (lucruri mărunte); a șterpeli. – Din țig. cior (part. ciordiom). DOOM
ciordí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciordésc, imperf. 3 sg. ciordeá; conj. prez. 3 să ciordeáscă
ciordiți
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciordiții
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciordiților
CIORDÍT s. n. (Fam.) Faptul de a ciordi; ciordeală, șterpeleală. – V. ciordi. DOOM
ciordít (fam.) s. n.
ciorecar
CIORECÁR, ciorecari, s. m. (Uneori în opoziție cu nădrăgar sau pantalonar) Țăran care poartă cioareci. – Variantă: cioricár (ȘEZ. II 212) s. m.
ciori
CIOÁRĂ, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). ◊ Cioară pucioasă = dumbrăveancă (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cât (sau ca) cioara în par = foarte puțin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulțumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul? 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș. – Cf. alb. sorrë. DOOM
cioáră s. f., g.-d. art. ciórii; pl. ciori
cioric
CIORÍC s. n. v. șorici.
cioricar
CIORICÁR s. m. v. ciorecar.
ciorii
CIOÁRĂ, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). ◊ Cioară pucioasă = dumbrăveancă (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cât (sau ca) cioara în par = foarte puțin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulțumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul? 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș. – Cf. alb. sorrë. DOOM
cioáră s. f., g.-d. art. ciórii; pl. ciori
ciorile
CIOÁRĂ, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). ◊ Cioară pucioasă = dumbrăveancă (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cât (sau ca) cioara în par = foarte puțin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulțumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul? 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș. – Cf. alb. sorrë. DOOM
cioáră s. f., g.-d. art. ciórii; pl. ciori
ciorilor
CIOÁRĂ, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). ◊ Cioară pucioasă = dumbrăveancă (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cât (sau ca) cioara în par = foarte puțin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulțumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul? 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș. – Cf. alb. sorrë. DOOM
cioáră s. f., g.-d. art. ciórii; pl. ciori
ciorimos
ciorimos s. invar. (țig.) furt.
ciormag
CIORMÁG, ciormagi, s. m. (Regional) Larva cărăbușului. Larva cărăbușului... se numește în cele mai multe părți ale Bucovinei ciormag. MARIAN, INS. 20.
ciormoiag
CIORMOIÁG, ciormoiagi, s. m. Plantă erbacee cu flori albe-roșietice (Melampyrum cristatum). [Pr.: -mo-iag] – Cf. magh. csormolya. DOOM
!ciormoiág s. m., pl. ciormoiági
ciormoiagi
CIORMOIÁG, ciormoiagi, s. m. Plantă erbacee cu flori albe-roșietice (Melampyrum cristatum). [Pr.: -mo-iag] – Cf. magh. csormolya. DOOM
!ciormoiág s. m., pl. ciormoiági
ciormoiagii
CIORMOIÁG, ciormoiagi, s. m. Plantă erbacee cu flori albe-roșietice (Melampyrum cristatum). [Pr.: -mo-iag] – Cf. magh. csormolya. DOOM
!ciormoiág s. m., pl. ciormoiági
ciormoiagilor
CIORMOIÁG, ciormoiagi, s. m. Plantă erbacee cu flori albe-roșietice (Melampyrum cristatum). [Pr.: -mo-iag] – Cf. magh. csormolya. DOOM
!ciormoiág s. m., pl. ciormoiági
ciormoiagul
CIORMOIÁG, ciormoiagi, s. m. Plantă erbacee cu flori albe-roșietice (Melampyrum cristatum). [Pr.: -mo-iag] – Cf. magh. csormolya. DOOM
!ciormoiág s. m., pl. ciormoiági
ciormoiagului
CIORMOIÁG, ciormoiagi, s. m. Plantă erbacee cu flori albe-roșietice (Melampyrum cristatum). [Pr.: -mo-iag] – Cf. magh. csormolya. DOOM
!ciormoiág s. m., pl. ciormoiági
ciormă
ciórmă (-me), s. f. – Vierme. – Var. ciorman, ciormag. Sl. čirmŭ „roșu”, care probabil era la început numele vreunui vierme, cf. lat. vermiculus › fr. vermeil (DAR; cf. Berneker 169).
ciorna
CIÓRNĂ, ciorne, s. f. Lucrare scrisă provizoriu, în primă redactare; concept, bruion. – Din rus. ciornîi „negru”. DOOM
ciórnă s. f., g.-d. art. ciórnei; pl. ciórne
ciorne
CIÓRNĂ, ciorne, s. f. Lucrare scrisă provizoriu, în primă redactare; concept, bruion. – Din rus. ciornîi „negru”. DOOM
ciórnă s. f., g.-d. art. ciórnei; pl. ciórne
ciornei
CIÓRNĂ, ciorne, s. f. Lucrare scrisă provizoriu, în primă redactare; concept, bruion. – Din rus. ciornîi „negru”. DOOM
ciórnă s. f., g.-d. art. ciórnei; pl. ciórne
ciornele
CIÓRNĂ, ciorne, s. f. Lucrare scrisă provizoriu, în primă redactare; concept, bruion. – Din rus. ciornîi „negru”. DOOM
ciórnă s. f., g.-d. art. ciórnei; pl. ciórne
ciornelor
CIÓRNĂ, ciorne, s. f. Lucrare scrisă provizoriu, în primă redactare; concept, bruion. – Din rus. ciornîi „negru”. DOOM
ciórnă s. f., g.-d. art. ciórnei; pl. ciórne
cioroaica
CIOROÁICĂ, cioroaice, s. f. 1. Cioară. 2. Epitet dat unei femei brunete, oacheșe. – Cioroi + suf. -oaică. DOOM
cioroáică s. f., g.-d. art. cioroáicei; pl. cioroáice
cioroaice
CIOROÁICĂ, cioroaice, s. f. 1. Cioară. 2. Epitet dat unei femei brunete, oacheșe. – Cioroi + suf. -oaică. DOOM
cioroáică s. f., g.-d. art. cioroáicei; pl. cioroáice
cioroaicei
CIOROÁICĂ, cioroaice, s. f. 1. Cioară. 2. Epitet dat unei femei brunete, oacheșe. – Cioroi + suf. -oaică. DOOM
cioroáică s. f., g.-d. art. cioroáicei; pl. cioroáice
cioroaicele
CIOROÁICĂ, cioroaice, s. f. 1. Cioară. 2. Epitet dat unei femei brunete, oacheșe. – Cioroi + suf. -oaică. DOOM
cioroáică s. f., g.-d. art. cioroáicei; pl. cioroáice
cioroaicelor
CIOROÁICĂ, cioroaice, s. f. 1. Cioară. 2. Epitet dat unei femei brunete, oacheșe. – Cioroi + suf. -oaică. DOOM
cioroáică s. f., g.-d. art. cioroáicei; pl. cioroáice
ciorobor
CIOROBÓR s. n. (Transilv.) Ceartă (pentru un lucru de nimic) însoțită de vorbă multă și gălăgie; gîlceavă, sfadă, ciorovăială. Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace, îl lăsară-n draga voiei, să gîndească orice-i place, Iară între ei se-ntinse ciorobor și mare sfat. COȘBUC, P. II 125. Tandaler atuncea să trezește Ș-auzînd atîta ciorobor Strigă cît putu. BUDAI-DELEANU, Ț. 277. ♦ Adunare gălăgioasă. Privește și tace. Socotind cu cetății să iasă Din ciorobor și să meargă acasă. BUDAI-DELEANU, T. 411.
ciorobota
CIOROBOTÁ vb. I v. cioroboti.
cioroboti
CIOROBOTÍ, ciorobotesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A lucra prin casă, a face ordine, a deretica. Bună ziua, Zamfiră; ce mai ciorobotești, bată-te norocul? Pesemne, lucrînd ai să mori. CONTEMPORANUL, VII 1. 2. A vorbi încet, pe șoptite, pe ascuns. (În forma ciorobota) Mai ciorobotînd cîte ceva cu gospodarii, plecă spre casă. ȘEZ. VI 180. – Variantă: ciorobotá vb. I.
ciorogar
ciorogár (-ri), s. m. – Pantofar. Creație expresivă, mai curînd decît din germ. Schuhgarn „ață de cizmărie” (DAR). Probabil identic cu ciorlogar, s. m. (golan), cu același semantism ca cioflingar și ciorofleț, s. m. (zdrențuros), rezultat al unei contaminări cu nătăfleț.
cioroi
CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi. DOOM
ciorói s. m., pl. ciorói, art. cioróii
cioroii
CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi. DOOM
ciorói s. m., pl. ciorói, art. cioróii
cioroilor
CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi. DOOM
ciorói s. m., pl. ciorói, art. cioróii
cioroiul
CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi. DOOM
ciorói s. m., pl. ciorói, art. cioróii
cioroiului
CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi. DOOM
ciorói s. m., pl. ciorói, art. cioróii
cioropina
CIOROPÍNĂ, cioropine, s. f. (Peior.) Țigan. – Cf. cioroi. DOOM
cioropínă (pop.) s. f., g.-d. art. cioropínei; pl. cioropíne
cioropine
CIOROPÍNĂ, cioropine, s. f. (Peior.) Țigan. – Cf. cioroi. DOOM
cioropínă (pop.) s. f., g.-d. art. cioropínei; pl. cioropíne
cioropinei
CIOROPÍNĂ, cioropine, s. f. (Peior.) Țigan. – Cf. cioroi. DOOM
cioropínă (pop.) s. f., g.-d. art. cioropínei; pl. cioropíne
cioropinele
CIOROPÍNĂ, cioropine, s. f. (Peior.) Țigan. – Cf. cioroi. DOOM
cioropínă (pop.) s. f., g.-d. art. cioropínei; pl. cioropíne
cioropinelor
CIOROPÍNĂ, cioropine, s. f. (Peior.) Țigan. – Cf. cioroi. DOOM
cioropínă (pop.) s. f., g.-d. art. cioropínei; pl. cioropíne
cioropișniță
cioropișniță, cioropișnițe s. f. (peior.) țigan.
cioroslă
cioróslă (-le), s. f. – (Trans.) Brăzdar de plug. Mag. csoroszlya (DAR). Este cuvînt sl., intrat în mag. prin rut. čeresló; cf. bg. čerešlo, de unde provine cireșnă, s. f. (zăbrea), după A. Bocănețu, Codrul Cosminului, II, 165.
ciorovoi
CIOROVOÍ vb. IV v. ciorovăi.
ciorovăi
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăia
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiai
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiala
CIOROVĂIÁLĂ, ciorovăieli, s. f. (Fam.) Ceartă ușoară (pentru nimicuri); ciorovăire, ciondăneală. [Pr.: -vă-ia-] – Ciorovăi + suf. -eală. DOOM
ciorovăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciorovăiélii; pl. ciorovăiéli
ciorovăiam
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiască
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiau
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiați
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăieli
CIOROVĂIÁLĂ, ciorovăieli, s. f. (Fam.) Ceartă ușoară (pentru nimicuri); ciorovăire, ciondăneală. [Pr.: -vă-ia-] – Ciorovăi + suf. -eală. DOOM
ciorovăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciorovăiélii; pl. ciorovăiéli
ciorovăielii
CIOROVĂIÁLĂ, ciorovăieli, s. f. (Fam.) Ceartă ușoară (pentru nimicuri); ciorovăire, ciondăneală. [Pr.: -vă-ia-] – Ciorovăi + suf. -eală. DOOM
ciorovăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciorovăiélii; pl. ciorovăiéli
ciorovăielile
CIOROVĂIÁLĂ, ciorovăieli, s. f. (Fam.) Ceartă ușoară (pentru nimicuri); ciorovăire, ciondăneală. [Pr.: -vă-ia-] – Ciorovăi + suf. -eală. DOOM
ciorovăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciorovăiélii; pl. ciorovăiéli
ciorovăielilor
CIOROVĂIÁLĂ, ciorovăieli, s. f. (Fam.) Ceartă ușoară (pentru nimicuri); ciorovăire, ciondăneală. [Pr.: -vă-ia-] – Ciorovăi + suf. -eală. DOOM
ciorovăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. ciorovăiélii; pl. ciorovăiéli
ciorovăiesc
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiește
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiești
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăii
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăim
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăind
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăire
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăire
CIOROVĂÍRE, ciorovăiri, s. f. (Rar) Ciorovăială. – V. ciorovăi. DOOM
ciorovăíre (rar) s. f., g.-d. art. ciorovăírii; pl. ciorovăíri
ciorovăirea
CIOROVĂÍRE, ciorovăiri, s. f. (Rar) Ciorovăială. – V. ciorovăi. DOOM
ciorovăíre (rar) s. f., g.-d. art. ciorovăírii; pl. ciorovăíri
ciorovăiri
CIOROVĂÍRE, ciorovăiri, s. f. (Rar) Ciorovăială. – V. ciorovăi. DOOM
ciorovăíre (rar) s. f., g.-d. art. ciorovăírii; pl. ciorovăíri
ciorovăirii
CIOROVĂÍRE, ciorovăiri, s. f. (Rar) Ciorovăială. – V. ciorovăi. DOOM
ciorovăíre (rar) s. f., g.-d. art. ciorovăírii; pl. ciorovăíri
ciorovăirile
CIOROVĂÍRE, ciorovăiri, s. f. (Rar) Ciorovăială. – V. ciorovăi. DOOM
ciorovăíre (rar) s. f., g.-d. art. ciorovăírii; pl. ciorovăíri
ciorovăirilor
CIOROVĂÍRE, ciorovăiri, s. f. (Rar) Ciorovăială. – V. ciorovăi. DOOM
ciorovăíre (rar) s. f., g.-d. art. ciorovăírii; pl. ciorovăíri
ciorovăiră
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăirăm
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăirăți
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăise
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăisem
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiseră
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiserăm
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiserăți
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiseși
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiseți
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăit
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiși
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorovăiți
CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec. DOOM
!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă
ciorpac
CIORPÁC, ciorpace, s. n. Unealtă de pescuit făcută dintr-un săculeț de plasă cu coadă și folosită de obicei la scoaterea din apă a peștelui prins cu alte unelte; minciog. – Din rus. čerpak. DOOM
ciorpác s. n., pl. ciorpáce
ciorpace
CIORPÁC, ciorpace, s. n. Unealtă de pescuit făcută dintr-un săculeț de plasă cu coadă și folosită de obicei la scoaterea din apă a peștelui prins cu alte unelte; minciog. – Din rus. čerpak. DOOM
ciorpác s. n., pl. ciorpáce
ciorpacele
CIORPÁC, ciorpace, s. n. Unealtă de pescuit făcută dintr-un săculeț de plasă cu coadă și folosită de obicei la scoaterea din apă a peștelui prins cu alte unelte; minciog. – Din rus. čerpak. DOOM
ciorpác s. n., pl. ciorpáce
ciorpacelor
CIORPÁC, ciorpace, s. n. Unealtă de pescuit făcută dintr-un săculeț de plasă cu coadă și folosită de obicei la scoaterea din apă a peștelui prins cu alte unelte; minciog. – Din rus. čerpak. DOOM
ciorpác s. n., pl. ciorpáce
ciorpacul
CIORPÁC, ciorpace, s. n. Unealtă de pescuit făcută dintr-un săculeț de plasă cu coadă și folosită de obicei la scoaterea din apă a peștelui prins cu alte unelte; minciog. – Din rus. čerpak. DOOM
ciorpác s. n., pl. ciorpáce
ciorpacului
CIORPÁC, ciorpace, s. n. Unealtă de pescuit făcută dintr-un săculeț de plasă cu coadă și folosită de obicei la scoaterea din apă a peștelui prins cu alte unelte; minciog. – Din rus. čerpak. DOOM
ciorpác s. n., pl. ciorpáce
ciorsală
CIORSÁLĂ s. f. v. țesală.
ciorsăi
CIORSĂÍ, ciorsăi și ciorsăiesc, vb. IV. Tranz. A tăia anevoios, mai mult rupînd; a despica greu cu o cioarsă. S-a apucat să ciorsăiască cu ferăstrăul niște lemne. ◊ Intranz. Se mai intîmplase și niște carpăn verde, că vărsa moșneagul sudori, ciorsăind într-insul. CONTEMPORANUL, VII 393. DOOM
ciorsăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciórsăie; imperf. 3 sg. ciorsăiá; conj. prez. 3 să ciórsăie
ciorsăire
ciorsăí (ciorsăiésc, ciorsăít), vb. – 1. A răzui, a curăța cu rașpelul. – 2. A tăia, a ciopîrți cu instrumente proaste. – Var. giorsăi. Sl. čirta, čersti „a tăia”, cf. rut. čersati „a rade” (Cihac, II, 56; DAR). – Der. ciors, interj. (zgomot făcut de secure tăind lemne); cioarsă, s. f. (instrument tăios uzat și nefolositor), var. gioarsă; ciorsăit, s. n. (tăiere făcută cu greu, cu instrumente nefolositoare), var. ciorsăială, ciorsăitură, s. f.; ciort, s. n. (la cai, rădăcina cozii; bot; cioc); certi, vb. (a curăța de coajă; a cizela); certat, adj. (despre boi, cu un corn rupt). Aceste ultime forme au provocat probabil o confuzie între certi și certa „a dojeni”; în felul aceste ne explicăm existența lui ciorti „a certa”, pe care DAR o pune în legătură cu rut. čort „diavol” (› ciort, s. m., diavol; țigan). Ciortan, s. n. (os cu carne) este o confuzie între ciort „obiect tăiat” și hartan. Cf. cirtă.
ciorsăit
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciorsăita
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciorsăite
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciorsăitei
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciorsăitele
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciorsăitelor
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciorsăitul
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciorsăitului
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciorsăiți
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciorsăiții
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciorsăiților
CIORSĂÍT s. n. Acțiunea de a ciorsăi și rezultatul ei.1. Tăiere anevoioasă cu un instrument vechi, tocit, știrbit. 2. (Concretizat) Scîrțîit produs prin frecarea unui obiect de alt obiect.
ciort
CIORT, ciorturi, s. n. (Reg.) Râtul porcului sau al mistrețului.
ciortan
CIORTÁN, ciortani, s. m. Crap de 1-2 kilograme. – Din tc. çortan. DOOM
ciortán s. m., pl. ciortáni
ciortani
CIORTÁN, ciortani, s. m. Crap de 1-2 kilograme. – Din tc. çortan. DOOM
ciortán s. m., pl. ciortáni
ciortanii
CIORTÁN, ciortani, s. m. Crap de 1-2 kilograme. – Din tc. çortan. DOOM
ciortán s. m., pl. ciortáni
ciortanilor
CIORTÁN, ciortani, s. m. Crap de 1-2 kilograme. – Din tc. çortan. DOOM
ciortán s. m., pl. ciortáni
ciortanul
CIORTÁN, ciortani, s. m. Crap de 1-2 kilograme. – Din tc. çortan. DOOM
ciortán s. m., pl. ciortáni
ciortanului
CIORTÁN, ciortani, s. m. Crap de 1-2 kilograme. – Din tc. çortan. DOOM
ciortán s. m., pl. ciortáni
ciortănaș
CIORTĂNÁȘ, ciortănași, s. m. Diminutiv al lui ciortan; crap mai mic de un kilogram. – Ciortan + suf. -aș. DOOM
ciortănáș s. m., pl. ciortănáși
ciortănași
CIORTĂNÁȘ, ciortănași, s. m. Diminutiv al lui ciortan; crap mai mic de un kilogram. – Ciortan + suf. -aș. DOOM
ciortănáș s. m., pl. ciortănáși
ciortănașii
CIORTĂNÁȘ, ciortănași, s. m. Diminutiv al lui ciortan; crap mai mic de un kilogram. – Ciortan + suf. -aș. DOOM
ciortănáș s. m., pl. ciortănáși
ciortănașilor
CIORTĂNÁȘ, ciortănași, s. m. Diminutiv al lui ciortan; crap mai mic de un kilogram. – Ciortan + suf. -aș. DOOM
ciortănáș s. m., pl. ciortănáși
ciortănașul
CIORTĂNÁȘ, ciortănași, s. m. Diminutiv al lui ciortan; crap mai mic de un kilogram. – Ciortan + suf. -aș. DOOM
ciortănáș s. m., pl. ciortănáși
ciortănașului
CIORTĂNÁȘ, ciortănași, s. m. Diminutiv al lui ciortan; crap mai mic de un kilogram. – Ciortan + suf. -aș. DOOM
ciortănáș s. m., pl. ciortănáși
ciorăi
CIORĂÍ vb. IV v. ciurui2.
ciorănie
a vorbi la asuceală / la caterincă / la ciorănie / la derută / la mișto / la șme / la șmecherie / la ușcheală expr. (intl.) a lua peste picior; a vorbi argotic.
ciorăpăria
CIORĂPĂRÍE, (2) ciorăpării, s. f. 1. Grămadă, mulțime, sortimente de ciorapi. 2. Magazin sau secție într-un magazin unde se vând ciorapi. – Ciorap + suf. -ărie. DOOM
!ciorăpăríe s. f., art. ciorăpăría, g.-d. art. ciorăpăríei; (prăvălii) pl. ciorăpăríi, art. ciorăpăríile
ciorăpărie
CIORĂPĂRÍE, (2) ciorăpării, s. f. 1. Grămadă, mulțime, sortimente de ciorapi. 2. Magazin sau secție într-un magazin unde se vând ciorapi. – Ciorap + suf. -ărie. DOOM
!ciorăpăríe s. f., art. ciorăpăría, g.-d. art. ciorăpăríei; (prăvălii) pl. ciorăpăríi, art. ciorăpăríile
ciorăpăriei
CIORĂPĂRÍE, (2) ciorăpării, s. f. 1. Grămadă, mulțime, sortimente de ciorapi. 2. Magazin sau secție într-un magazin unde se vând ciorapi. – Ciorap + suf. -ărie. DOOM
!ciorăpăríe s. f., art. ciorăpăría, g.-d. art. ciorăpăríei; (prăvălii) pl. ciorăpăríi, art. ciorăpăríile
ciorăpării
CIORĂPĂRÍE, (2) ciorăpării, s. f. 1. Grămadă, mulțime, sortimente de ciorapi. 2. Magazin sau secție într-un magazin unde se vând ciorapi. – Ciorap + suf. -ărie. DOOM
!ciorăpăríe s. f., art. ciorăpăría, g.-d. art. ciorăpăríei; (prăvălii) pl. ciorăpăríi, art. ciorăpăríile
ciorăpăriile
CIORĂPĂRÍE, (2) ciorăpării, s. f. 1. Grămadă, mulțime, sortimente de ciorapi. 2. Magazin sau secție într-un magazin unde se vând ciorapi. – Ciorap + suf. -ărie. DOOM
!ciorăpăríe s. f., art. ciorăpăría, g.-d. art. ciorăpăríei; (prăvălii) pl. ciorăpăríi, art. ciorăpăríile
ciorăpăriilor
CIORĂPĂRÍE, (2) ciorăpării, s. f. 1. Grămadă, mulțime, sortimente de ciorapi. 2. Magazin sau secție într-un magazin unde se vând ciorapi. – Ciorap + suf. -ărie. DOOM
!ciorăpăríe s. f., art. ciorăpăría, g.-d. art. ciorăpăríei; (prăvălii) pl. ciorăpăríi, art. ciorăpăríile
ciosvârtă
ciosvîrtă (ciosvấrte), s. f. – 1. (Înv.) Sfert, a patra parte. – 2. Sfert dintr-un animal. – 3. Băț care provine dintr-un lemn tăiat în patru părți. – 4. Parte, bucată de carne, halcă. – Var. cesvîrtă, (înv.) cetvîrtă, cetvert. Sl. četvrŭtŭ „sfert”, probabil prin intermediul unei forme *čestvrŭtŭ datorită contaminării cu sl. čestŭ „parte” (Pușcariu, Dacor., VI, 313 și VIII, 114; Pușcariu, Lr., 291; DAR; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 52); cf. bg. četvrŭtŭ, sb. četvrt. Cf. sfert. – Der. ciosvîrti, vb. (a face bucăți).
ciot
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
ciotca
CIÓTCĂ, ciotci, s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] – Cf. magh. csutka. DOOM
ciótcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciótcii; pl. ciotci
ciotce
CIÓTCĂ, ciotci, s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] – Cf. magh. csutka. DOOM
ciótcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciótcii; pl. ciotci
ciotcei
CIÓTCĂ, ciotci, s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] – Cf. magh. csutka. DOOM
ciótcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciótcii; pl. ciotci
ciotcele
CIÓTCĂ, ciotci, s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] – Cf. magh. csutka. DOOM
ciótcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciótcii; pl. ciotci
ciotcelor
CIÓTCĂ, ciotci, s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] – Cf. magh. csutka. DOOM
ciótcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciótcii; pl. ciotci
ciotoros
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
ciotur
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioture
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioturele
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioturelor
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioturi
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioturii
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioturilor
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioturoasa
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturoase
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturoasei
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturoasele
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturoaselor
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturos
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturosul
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturosului
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturoși
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturoșii
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturoșilor
CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. DOOM
cioturós adj. m., pl. cioturóși; f. cioturoásă, pl. cioturoáse
cioturul
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
cioturului
CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec. DOOM
ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi
ciotârcă
CIOTÎ́RCĂ, ciotîrci, s. f. (Regional) Arbore foarte strîmb și cioturos, buștean noduros; cioată. Creștinul se puse pe-o ciotîrcă, ca în ticnă să-și duhănească ceas otravă de titiun. ȘEZ. VIII 65.
ciovei
CIOVÉI, cioveie, s. n. (Reg.) Obiect casnic (vechi și fără valoare). – Et. nec. DOOM
ciovéi (reg.) s. n., pl. ciovéie
cioveie
CIOVÉI, cioveie, s. n. (Reg.) Obiect casnic (vechi și fără valoare). – Et. nec. DOOM
ciovéi (reg.) s. n., pl. ciovéie
cioveiele
CIOVÉI, cioveie, s. n. (Reg.) Obiect casnic (vechi și fără valoare). – Et. nec. DOOM
ciovéi (reg.) s. n., pl. ciovéie
cioveielor
CIOVÉI, cioveie, s. n. (Reg.) Obiect casnic (vechi și fără valoare). – Et. nec. DOOM
ciovéi (reg.) s. n., pl. ciovéie
cioveiul
CIOVÉI, cioveie, s. n. (Reg.) Obiect casnic (vechi și fără valoare). – Et. nec. DOOM
ciovéi (reg.) s. n., pl. ciovéie
cioveiului
CIOVÉI, cioveie, s. n. (Reg.) Obiect casnic (vechi și fără valoare). – Et. nec. DOOM
ciovéi (reg.) s. n., pl. ciovéie
ciovica
CIOVLÍCĂ s. f. v. ciovică. DOOM
ciovícă s. f., g.-d. art. ciovícii; pl. ciovíci
ciovici
CIOVLÍCĂ s. f. v. ciovică. DOOM
ciovícă s. f., g.-d. art. ciovícii; pl. ciovíci
ciovicii
CIOVLÍCĂ s. f. v. ciovică. DOOM
ciovícă s. f., g.-d. art. ciovícii; pl. ciovíci
ciovicile
CIOVLÍCĂ s. f. v. ciovică. DOOM
ciovícă s. f., g.-d. art. ciovícii; pl. ciovíci
ciovicilor
CIOVLÍCĂ s. f. v. ciovică. DOOM
ciovícă s. f., g.-d. art. ciovícii; pl. ciovíci
ciovlică
CIOVLÍCĂ s. f. v. ciovică. DOOM
ciovícă s. f., g.-d. art. ciovícii; pl. ciovíci
ciozvârta
CIOZVẤRTĂ, ciozvârte, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat; p. ext. bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal; halcă. – Din bg. četvărt. DOOM
ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte
ciozvârte
CIOZVẤRTĂ, ciozvârte, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat; p. ext. bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal; halcă. – Din bg. četvărt. DOOM
ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte
ciozvârtei
CIOZVẤRTĂ, ciozvârte, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat; p. ext. bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal; halcă. – Din bg. četvărt. DOOM
ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte
ciozvârtele
CIOZVẤRTĂ, ciozvârte, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat; p. ext. bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal; halcă. – Din bg. četvărt. DOOM
ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte
ciozvârtelor
CIOZVẤRTĂ, ciozvârte, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat; p. ext. bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal; halcă. – Din bg. četvărt. DOOM
ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte
ciozvîrta
CIOZVẤRTĂ, ciozvârte, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat; p. ext. bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal; halcă. – Din bg. četvărt. DOOM
ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte
ciozvîrte
CIOZVẤRTĂ, ciozvârte, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat; p. ext. bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal; halcă. – Din bg. četvărt. DOOM
ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte
ciozvîrtei
CIOZVẤRTĂ, ciozvârte, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat; p. ext. bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal; halcă. – Din bg. četvărt. DOOM
ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte
ciozvîrtele
CIOZVẤRTĂ, ciozvârte, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat; p. ext. bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal; halcă. – Din bg. četvărt. DOOM
ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte
ciozvîrtelor
CIOZVẤRTĂ, ciozvârte, s. f. Sfert dintr-un animal tăiat; p. ext. bucată mare de carne tăiată din trupul unui animal; halcă. – Din bg. četvărt. DOOM
ciozvấrtă s. f., g.-d. art. ciozvấrtei; pl. ciozvấrte
cioșmolea
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoleai
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoleam
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolească
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoleau
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoleați
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolesc
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolește
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolești
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoli
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolii
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolim
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolind
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolire
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolire
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec.
cioșmoliră
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolirăm
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolirăți
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolise
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolisem
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoliseră
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoliserăm
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoliserăți
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoliseși
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoliseți
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmolit
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoliși
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmoliți
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmăli
CIOȘMOLÍ, cioșmolesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre oameni) A se frământa, a se zvârcoli (în așternut). ♦ A se codi, a ezita să facă ceva. [Var.: cioșmălí vb. IV] – Et. nec. DOOM
!cioșmolí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cioșmoléște, imperf. 3 sg. se cioșmoleá; conj. prez. 3 să se cioșmoleáscă
cioșmălire
CIOȘMĂLÍ vb. IV v. cioșmoli.
cip
CIP, cipuri, s. n. (Electron.) Bucată mică de material semiconductor care suportă unul sau mai multe circuite integrate. – Din engl. chip. DOOM
*cip s. n., pl. cípuri
cipaimă
cipáimă (-me), s. f. – Limbric intestinal. Origine necunoscută. În Trans. de Nord.
ciparos
CIPARÓS s. m. v. chiparos.
cipcia
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciai
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciam
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciască
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciau
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciați
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciesc
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciește
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciești
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipcii
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciii
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciim
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciind
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciire
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciire
cipcií (-iésc, -ít), vb. – 1. A ciripi, a piui. – 2. A se bălăci. Creație spontană, ca ciripi. – Der. cipciit, s. n. (bălăceală).
cipciiră
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciirăm
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciirăți
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciise
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciisem
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciiseră
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciiserăm
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciiserăți
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciiseși
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciiseți
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciit
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciiși
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipciiți
CIPCIÍ, pers. 3 cipciește, vb. IV. Intranz. (Despre valuri, ape) A plescăi, a face un zgomot ușor lovindu-se mereu de ceva. Și-n coastele luntrii cipciiau atît de dulce apele ce izbeau. SANDU-ALDEA, U. P. 102. Tranz. Fig. Undele Senei cipciesc povestea apelor călătoare. SANDU, D. P. 66. DOOM
cipcií (a ~) (rar) (-ci-i) vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (-ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá (-ci-a); conj. prez. 3 să cipciáscă; ger. cipciínd (-ci-ind)
cipcă
CÍPCĂ, cipci, s. f. (Transilv.) Dantelă. O păreche de papuci de-aceia cu roze și cipci. SLAVICI, la TDRG. Vin de-ți, mîndro, ce ți-i vinde, Vinde-ți cipca de la poale, Mă scoate de la-nchisoare. HODOȘ, P. P. 89.
ciperacee
CIPERACÉE, ciperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu rizom, cu tulpină în trei muchii, cu flori mici și fructe achene; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cypéracée. DOOM
ciperacée s. f., art. ciperacéea, g.-d. art. ciperacéei; pl. ciperacée
ciperaceea
CIPERACÉE, ciperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu rizom, cu tulpină în trei muchii, cu flori mici și fructe achene; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cypéracée. DOOM
ciperacée s. f., art. ciperacéea, g.-d. art. ciperacéei; pl. ciperacée
ciperaceei
CIPERACÉE, ciperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu rizom, cu tulpină în trei muchii, cu flori mici și fructe achene; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cypéracée. DOOM
ciperacée s. f., art. ciperacéea, g.-d. art. ciperacéei; pl. ciperacée
ciperaceele
CIPERACÉE, ciperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu rizom, cu tulpină în trei muchii, cu flori mici și fructe achene; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cypéracée. DOOM
ciperacée s. f., art. ciperacéea, g.-d. art. ciperacéei; pl. ciperacée
ciperaceelor
CIPERACÉE, ciperacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu rizom, cu tulpină în trei muchii, cu flori mici și fructe achene; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cypéracée. DOOM
ciperacée s. f., art. ciperacéea, g.-d. art. ciperacéei; pl. ciperacée
cipic
CIUPÍC s. m. v. cipic. DOOM
cipíc s. m., pl. cipíci
cipici
CIUPÍC s. m. v. cipic. DOOM
cipíc s. m., pl. cipíci
cipicii
CIUPÍC s. m. v. cipic. DOOM
cipíc s. m., pl. cipíci
cipicilor
CIUPÍC s. m. v. cipic. DOOM
cipíc s. m., pl. cipíci
cipicul
CIUPÍC s. m. v. cipic. DOOM
cipíc s. m., pl. cipíci
cipicului
CIUPÍC s. m. v. cipic. DOOM
cipíc s. m., pl. cipíci
cipilica
CIPILÍCĂ, cipilici, s. f. (Fam.) Căciuliță, basc mic care se poartă pe creștetul capului. – Et. nec.
cipilici
CIPILÍCĂ, cipilici, s. f. (Fam.) Căciuliță, basc mic care se poartă pe creștetul capului. – Et. nec.
cipilicii
CIPILÍCĂ, cipilici, s. f. (Fam.) Căciuliță, basc mic care se poartă pe creștetul capului. – Et. nec.
cipilicile
CIPILÍCĂ, cipilici, s. f. (Fam.) Căciuliță, basc mic care se poartă pe creștetul capului. – Et. nec.
cipilicilor
CIPILÍCĂ, cipilici, s. f. (Fam.) Căciuliță, basc mic care se poartă pe creștetul capului. – Et. nec.
cipolin
CIPOLÍN s. n. 1. Marmură albă care conține mică sau alte minerale colorate, în straturi ce traversează roca. 2. Motiv decorativ oriental pentru porțelanuri, compus din frunze, fructe și flori. – Din it. cipollino. DOOM
cipolín s. n.
cipolinul
CIPOLÍN s. n. 1. Marmură albă care conține mică sau alte minerale colorate, în straturi ce traversează roca. 2. Motiv decorativ oriental pentru porțelanuri, compus din frunze, fructe și flori. – Din it. cipollino. DOOM
cipolín s. n.
cipolinului
CIPOLÍN s. n. 1. Marmură albă care conține mică sau alte minerale colorate, în straturi ce traversează roca. 2. Motiv decorativ oriental pentru porțelanuri, compus din frunze, fructe și flori. – Din it. cipollino. DOOM
cipolín s. n.
cipriana
Cipriana = Cypris.
ciprin
CIPRÍN s.m. (Biol.) Crap. [< fr. cyprin, cf. lat. cyprinus, gr. cyprinos].
ciprinicultura
CIPRINICULTÚRĂ s. f. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu creșterea crapului; carpicultură. – Din fr. cypriniculture. DOOM
ciprinicultúră (ci-pri-) s. f., g.-d. art. ciprinicultúrii
cipriniculturi
CIPRINICULTÚRĂ s. f. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu creșterea crapului; carpicultură. – Din fr. cypriniculture. DOOM
ciprinicultúră (ci-pri-) s. f., g.-d. art. ciprinicultúrii
cipriniculturii
CIPRINICULTÚRĂ s. f. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu creșterea crapului; carpicultură. – Din fr. cypriniculture. DOOM
ciprinicultúră (ci-pri-) s. f., g.-d. art. ciprinicultúrii
ciprinid
CIPRINÍD, ciprinide, s. n. (La pl.) Familie de pești de apă dulce, având ca tip principal crapul; (și la sg.) pește din această familie. – După fr. cyprinidé. DOOM
cipriníd (ci-pri-) s. n., pl. cipriníde
ciprinide
CIPRINÍD, ciprinide, s. n. (La pl.) Familie de pești de apă dulce, având ca tip principal crapul; (și la sg.) pește din această familie. – După fr. cyprinidé. DOOM
cipriníd (ci-pri-) s. n., pl. cipriníde
ciprinidele
CIPRINÍD, ciprinide, s. n. (La pl.) Familie de pești de apă dulce, având ca tip principal crapul; (și la sg.) pește din această familie. – După fr. cyprinidé. DOOM
cipriníd (ci-pri-) s. n., pl. cipriníde
ciprinidelor
CIPRINÍD, ciprinide, s. n. (La pl.) Familie de pești de apă dulce, având ca tip principal crapul; (și la sg.) pește din această familie. – După fr. cyprinidé. DOOM
cipriníd (ci-pri-) s. n., pl. cipriníde
ciprinidul
CIPRINÍD, ciprinide, s. n. (La pl.) Familie de pești de apă dulce, având ca tip principal crapul; (și la sg.) pește din această familie. – După fr. cyprinidé. DOOM
cipriníd (ci-pri-) s. n., pl. cipriníde
ciprinidului
CIPRINÍD, ciprinide, s. n. (La pl.) Familie de pești de apă dulce, având ca tip principal crapul; (și la sg.) pește din această familie. – După fr. cyprinidé. DOOM
cipriníd (ci-pri-) s. n., pl. cipriníde
cipriot
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriot
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriota
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriota
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriote
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriote
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriote
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotei
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotei
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotele
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotele
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotelor
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotelor
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
ciprioto
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
ciprioto
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotul
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotul
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotule
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotule
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotului
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipriotului
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
ciprioți
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
ciprioți
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
ciprioții
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
ciprioții
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
ciprioților
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
ciprioților
CIPRIÓT, -Ă, ciprioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ciprului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ciprului sau ciprioților (1), privitor la Cipru ori la ciprioți. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote. DOOM
cipriót (ci-pri-ot) adj. m., s. m., pl. ciprióți; adj. f., s. f. cipriótă, pl. ciprióte
cipul
CIP, cipuri, s. n. (Electron.) Bucată mică de material semiconductor care suportă unul sau mai multe circuite integrate. – Din engl. chip. DOOM
*cip s. n., pl. cípuri
cipului
CIP, cipuri, s. n. (Electron.) Bucată mică de material semiconductor care suportă unul sau mai multe circuite integrate. – Din engl. chip. DOOM
*cip s. n., pl. cípuri
cipuri
CIP, cipuri, s. n. (Electron.) Bucată mică de material semiconductor care suportă unul sau mai multe circuite integrate. – Din engl. chip. DOOM
*cip s. n., pl. cípuri
cipurile
CIP, cipuri, s. n. (Electron.) Bucată mică de material semiconductor care suportă unul sau mai multe circuite integrate. – Din engl. chip. DOOM
*cip s. n., pl. cípuri
cipurilor
CIP, cipuri, s. n. (Electron.) Bucată mică de material semiconductor care suportă unul sau mai multe circuite integrate. – Din engl. chip. DOOM
*cip s. n., pl. cípuri
cir
CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr. DOOM
cir2 (terci) (reg.) s. n.
cirac
CIRÁC, ciraci, s. m. 1. Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care își însușește în mod mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak. DOOM
cirác s. m., pl. ciráci
ciraci
CIRÁC, ciraci, s. m. 1. Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care își însușește în mod mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak. DOOM
cirác s. m., pl. ciráci
ciracii
CIRÁC, ciraci, s. m. 1. Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care își însușește în mod mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak. DOOM
cirác s. m., pl. ciráci
ciracilor
CIRÁC, ciraci, s. m. 1. Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care își însușește în mod mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak. DOOM
cirác s. m., pl. ciráci
ciracul
CIRÁC, ciraci, s. m. 1. Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care își însușește în mod mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak. DOOM
cirác s. m., pl. ciráci
ciracului
CIRÁC, ciraci, s. m. 1. Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care își însușește în mod mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak. DOOM
cirác s. m., pl. ciráci
circ
CIRC, circuri, s. n. 1. Spectacol care cuprinde numere de gimnastică, de acrobație, dresură de animale, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizează astfel de spectacole. 2. Construcție de formă rotundă, cu locurile pentru spectatori așezate în amfiteatru și având la mijloc o arenă circulară, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incintă neacoperită, în formă de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulară (cu aspect de amfiteatru) formată prin acțiunea de eroziune a unui ghețar, de obicei în regiunile muntoase înalte; căldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus. DOOM
circ s. n., pl. círcuri
circa
CÍRCA adv. Cam, aproximativ. – Din lat. circa. DOOM
!círca adv.; abr. cca/c.
circa
CÍRCĂ s. f. (Fam.) Circumscripție (de miliție, financiară etc.). – Abreviere din circumscripție.
circadian
CIRCADIÁN adj. (Med.; în sintagma) Ritm circadian = bioritm caracterizat printr-o alternanță de 24 de ore. [Pr.: -di-an] – Din fr. circadien.
circaea
TILÍȘCĂ, tiliști, s. f. Plantă erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperită de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (Circaea lutetiana). – Et. nec.
circar
CIRCÁR, circari, s. m. Artist de circ. – Circ + suf. -ar. DOOM
*circár s. m., pl. circári
circari
CIRCÁR, circari, s. m. Artist de circ. – Circ + suf. -ar. DOOM
*circár s. m., pl. circári
circarii
CIRCÁR, circari, s. m. Artist de circ. – Circ + suf. -ar. DOOM
*circár s. m., pl. circári
circarilor
CIRCÁR, circari, s. m. Artist de circ. – Circ + suf. -ar. DOOM
*circár s. m., pl. circári
circarul
CIRCÁR, circari, s. m. Artist de circ. – Circ + suf. -ar. DOOM
*circár s. m., pl. circári
circarului
CIRCÁR, circari, s. m. Artist de circ. – Circ + suf. -ar. DOOM
*circár s. m., pl. circári
circe
CÍRCĂ s. f. (Fam.) Circumscripție (de miliție, financiară etc.). – Abreviere din circumscripție.
circe
Circe, celebră magiciană din insula Aeaea (pomenită în ciclul argonauților și în Odiseea). Circe era fiica lui Helius și a lui Perse și soră cu Aeetes, regele din Colchis și deținătorul Lînei de Aur. Pe drumul de întoarcere, argonauții au făcut un popas pe insula Aeaea. Ei au fost găzduiți de Circe, care i-a purificat pe Iason și pe Medea de păcatul săvîrșit prin omorîrea lui Absyrtus (v. și Absyrtus). Odysseus, la rîndul lui, întorcîndu-se din țara lestrigonilor, ajunge și el pe insula Aeaea, la Circe. Tovarășii lui, atinși de bagheta ei vrăjită, sînt prefăcuți cu toții într-o turmă de porci. Cu ajutorul lui Hermes, Odysseus învinge puterea magică a Circei și o silește să le redea înfățișarea lor de oameni. Eroul e însă cucerit, la rîndul lui, de farmecele Circei, alături de care rămîne un an încheiat. Cu Odysseus Circe are un fiu numit, după unii, Telegonus, după alții, Latinus.
circei
CÍRCĂ s. f. (Fam.) Circumscripție (de miliție, financiară etc.). – Abreviere din circumscripție.
circele
CÍRCĂ s. f. (Fam.) Circumscripție (de miliție, financiară etc.). – Abreviere din circumscripție.
circelor
CÍRCĂ s. f. (Fam.) Circumscripție (de miliție, financiară etc.). – Abreviere din circumscripție.
circom
CIRCOM- v. circum-.
circomferință
CIRCOMFERÍNȚĂ s. f. v. circumferință. DOOM
circumferínță s. f., g.-d. art. circumferínței; pl. circumferínțe
circon
CIRCON- v. circum-.
circonferență
CIRCONFERÉNȚĂ s. f. v. circumferință.
circonflex
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circorama
CIRCORÁMĂ s. f. Procedeu de filmare și de proiecție cinematografică pe un mare ecran circular și într-o sală rotundă. – După rus. țirkorama. DOOM
circorámă s. f., g.-d. art. circorámei
circorame
CIRCORÁMĂ s. f. Procedeu de filmare și de proiecție cinematografică pe un mare ecran circular și într-o sală rotundă. – După rus. țirkorama. DOOM
circorámă s. f., g.-d. art. circorámei
circoramei
CIRCORÁMĂ s. f. Procedeu de filmare și de proiecție cinematografică pe un mare ecran circular și într-o sală rotundă. – După rus. țirkorama. DOOM
circorámă s. f., g.-d. art. circorámei
circov
círcov s. m. – Numele dat mai multor sărbători populare, legate de obiceiuri și credințe folclorice: circovii de iarnă, 16-18 ianuarie; circovii Marinei, 16-18 iulie; circovii din urmă, 29 iulie. Sl. čerkovnei „ecleziastic” (cf. Tiktin).
circuit
CIRCUÍT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. ◊ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legătură și unele componente sunt realizate sub formă de benzi înguste sau suprafețe conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Totalitatea tranzacțiilor reale și monetare care au loc între agenții economici din cadrul unei economii naționale. ♦ Mișcare a mărfurilor. ♦ Proces de transformare și de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanță care trebuie parcursă pe un traseu mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte, pentru o probă sportivă; drum, distanță parcursă de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit și cu întoarcerea la punctul de plecare). ◊ Circuitul apei în natură = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporație, de nori, de precipitații, de formare a apelor de suprafață și subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus. DOOM
circuít s. n., pl. circuíte
circuit
CIRCUÍT s.n. 1. Mișcare circulară făcută pe un drum închis. 2. Traseu închis (format din fire sau din dispozitive bune conducătoare de electricitate) prin care poate circula curentul. ♦ Sistem de conducte prin care circulă lichide, vapori etc. 3. (Ec.) Trecere a capitalului de la forma bănească la cea productivă, apoi la forma marfă și din nou la forma bănească. 4. Transformarea și prelucrarea materiei prime în produse finite. 5. (Sport) Traseu închis, stabilit pentru a fi străbătut într-o competiție. [Pron. -cu-it, pl. -te, -turi. / cf. fr. circuit, it. circuito, lat. circuitus].
circuite
CIRCUÍT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. ◊ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legătură și unele componente sunt realizate sub formă de benzi înguste sau suprafețe conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Totalitatea tranzacțiilor reale și monetare care au loc între agenții economici din cadrul unei economii naționale. ♦ Mișcare a mărfurilor. ♦ Proces de transformare și de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanță care trebuie parcursă pe un traseu mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte, pentru o probă sportivă; drum, distanță parcursă de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit și cu întoarcerea la punctul de plecare). ◊ Circuitul apei în natură = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporație, de nori, de precipitații, de formare a apelor de suprafață și subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus. DOOM
circuít s. n., pl. circuíte
circuitele
CIRCUÍT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. ◊ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legătură și unele componente sunt realizate sub formă de benzi înguste sau suprafețe conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Totalitatea tranzacțiilor reale și monetare care au loc între agenții economici din cadrul unei economii naționale. ♦ Mișcare a mărfurilor. ♦ Proces de transformare și de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanță care trebuie parcursă pe un traseu mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte, pentru o probă sportivă; drum, distanță parcursă de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit și cu întoarcerea la punctul de plecare). ◊ Circuitul apei în natură = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporație, de nori, de precipitații, de formare a apelor de suprafață și subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus. DOOM
circuít s. n., pl. circuíte
circuitelor
CIRCUÍT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. ◊ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legătură și unele componente sunt realizate sub formă de benzi înguste sau suprafețe conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Totalitatea tranzacțiilor reale și monetare care au loc între agenții economici din cadrul unei economii naționale. ♦ Mișcare a mărfurilor. ♦ Proces de transformare și de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanță care trebuie parcursă pe un traseu mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte, pentru o probă sportivă; drum, distanță parcursă de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit și cu întoarcerea la punctul de plecare). ◊ Circuitul apei în natură = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporație, de nori, de precipitații, de formare a apelor de suprafață și subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus. DOOM
circuít s. n., pl. circuíte
circuitul
CIRCUÍT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. ◊ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legătură și unele componente sunt realizate sub formă de benzi înguste sau suprafețe conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Totalitatea tranzacțiilor reale și monetare care au loc între agenții economici din cadrul unei economii naționale. ♦ Mișcare a mărfurilor. ♦ Proces de transformare și de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanță care trebuie parcursă pe un traseu mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte, pentru o probă sportivă; drum, distanță parcursă de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit și cu întoarcerea la punctul de plecare). ◊ Circuitul apei în natură = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporație, de nori, de precipitații, de formare a apelor de suprafață și subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus. DOOM
circuít s. n., pl. circuíte
circuitului
CIRCUÍT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. ◊ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legătură și unele componente sunt realizate sub formă de benzi înguste sau suprafețe conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Totalitatea tranzacțiilor reale și monetare care au loc între agenții economici din cadrul unei economii naționale. ♦ Mișcare a mărfurilor. ♦ Proces de transformare și de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanță care trebuie parcursă pe un traseu mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte, pentru o probă sportivă; drum, distanță parcursă de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit și cu întoarcerea la punctul de plecare). ◊ Circuitul apei în natură = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporație, de nori, de precipitații, de formare a apelor de suprafață și subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus. DOOM
circuít s. n., pl. circuíte
circul
CIRC, circuri, s. n. 1. Spectacol care cuprinde numere de gimnastică, de acrobație, dresură de animale, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizează astfel de spectacole. 2. Construcție de formă rotundă, cu locurile pentru spectatori așezate în amfiteatru și având la mijloc o arenă circulară, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incintă neacoperită, în formă de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulară (cu aspect de amfiteatru) formată prin acțiunea de eroziune a unui ghețar, de obicei în regiunile muntoase înalte; căldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus. DOOM
circ s. n., pl. círcuri
circul
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circula
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulabil
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulabila
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulabile
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulabilei
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulabilele
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulabilelor
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulabili
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulabilii
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulabililor
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulabilul
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulabilului
CIRCULÁBIL, -Ă, circulabili, -e, adj. 1. (Despre căi de comunicație) Pe care se circulă sau se poate circula. 2. (Despre vehicule) Care poate circula. – Circula + suf. -bil. DOOM
circulábil adj. m., pl. circulábili; f. circulábilă, pl. circulábile
circulai
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulam
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulant
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circulanta
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circulante
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circulantei
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circulantele
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circulantelor
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circulantul
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circulantului
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circulanți
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circulanții
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circulanților
CIRCULÁNT, -Ă, circulanți, -te, adj. Care circulă; pus, aflat în circulație. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime și auxiliare, combustibil etc.) a cărei valoare se transmite în întregime asupra mărfurilor produse (în decursul fiecărui proces de producție). – Din fr. circulant. DOOM
circulánt adj. m., pl. circulánți; f. circulántă, pl. circulánte
circular
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circulara
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circulara
CIRCULÁRĂ, circulare, s. f. Dispoziție, ordin, directivă trimisă în scris instituțiilor sau persoanelor în subordine. Vine însă în urmă circulara Porții din februarie 1828. GHICA, S. 132. DOOM
circuláră s. f., g.-d. art. circulárei; pl. circuláre
circulare
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulare
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circulare
CIRCULÁRĂ, circulare, s. f. Dispoziție, ordin, directivă trimisă în scris instituțiilor sau persoanelor în subordine. Vine însă în urmă circulara Porții din februarie 1828. GHICA, S. 132. DOOM
circuláră s. f., g.-d. art. circulárei; pl. circuláre
circulare
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A întrebuința în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari.
circularei
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circularei
CIRCULÁRĂ, circulare, s. f. Dispoziție, ordin, directivă trimisă în scris instituțiilor sau persoanelor în subordine. Vine însă în urmă circulara Porții din februarie 1828. GHICA, S. 132. DOOM
circuláră s. f., g.-d. art. circulárei; pl. circuláre
circularele
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circularele
CIRCULÁRĂ, circulare, s. f. Dispoziție, ordin, directivă trimisă în scris instituțiilor sau persoanelor în subordine. Vine însă în urmă circulara Porții din februarie 1828. GHICA, S. 132. DOOM
circuláră s. f., g.-d. art. circulárei; pl. circuláre
circularelor
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circularelor
CIRCULÁRĂ, circulare, s. f. Dispoziție, ordin, directivă trimisă în scris instituțiilor sau persoanelor în subordine. Vine însă în urmă circulara Porții din februarie 1828. GHICA, S. 132. DOOM
circuláră s. f., g.-d. art. circulárei; pl. circuláre
circulari
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circularii
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circularilor
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circularul
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circularului
CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire. DOOM
circulár2 s. n., pl. circuláre
circulară
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circularăm
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circularăți
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulase
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulasem
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulaseră
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulaserăm
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulaserăți
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulaseși
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulaseți
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulat
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulatoare
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoarea
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoarei
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoarele
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoarelor
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulator
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatori
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoria
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatorie
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoriei
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatorii
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoriii
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoriile
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoriilor
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatorilor
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoriu
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoriul
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatoriului
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatorul
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulatorului
CIRCULATÓRIU, -IE adj. v. circulator. DOOM
circulatór adj. m., pl. circulatóri; f. sg. și pl. circulatoáre
circulau
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulași
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulați
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulația
CIRCULÁȚIE, circulații, s. f. Faptul de a circula. 1. Mișcare, deplasare, de obicei pe o cale de comunicație. ♦ Spec. Deplasare a sevei în plante sau a citoplasmei în interiorul celulelor. 2. Mișcare, curgere a unui lichid, a unui gaz, a unui curent etc. în interiorul unui circuit sau al unei conducte. 3. Transmitere, schimb de bunuri, de mărfuri (prin intermediul banilor), transformare a mărfurilor în bani și a banilor în mărfuri. ◊ Loc. adj. De mare circulație = foarte răspândit. ◊ Expr. A fi în circulație = a fi folosit, a avea valoare. A pune (sau a introduce, a da) în circulație = a face să intre în uz, să se răspândească, să funcționeze. (Fam.) A scoate (pe cineva) din circulație = a obosi peste măsură (pe cineva), a extenua. – Din fr. circulation, lat. circulatio, -onis. DOOM
circuláție (-ți-e) s. f., art. circuláția (-ți-a), g.-d art. circuláției; pl. circuláții, art. circuláțiile (-ți-i-)
circulație
CIRCULÁȚIE, circulații, s. f. Faptul de a circula. 1. Mișcare, deplasare, de obicei pe o cale de comunicație. ♦ Spec. Deplasare a sevei în plante sau a citoplasmei în interiorul celulelor. 2. Mișcare, curgere a unui lichid, a unui gaz, a unui curent etc. în interiorul unui circuit sau al unei conducte. 3. Transmitere, schimb de bunuri, de mărfuri (prin intermediul banilor), transformare a mărfurilor în bani și a banilor în mărfuri. ◊ Loc. adj. De mare circulație = foarte răspândit. ◊ Expr. A fi în circulație = a fi folosit, a avea valoare. A pune (sau a introduce, a da) în circulație = a face să intre în uz, să se răspândească, să funcționeze. (Fam.) A scoate (pe cineva) din circulație = a obosi peste măsură (pe cineva), a extenua. – Din fr. circulation, lat. circulatio, -onis. DOOM
circuláție (-ți-e) s. f., art. circuláția (-ți-a), g.-d art. circuláției; pl. circuláții, art. circuláțiile (-ți-i-)
circulației
CIRCULÁȚIE, circulații, s. f. Faptul de a circula. 1. Mișcare, deplasare, de obicei pe o cale de comunicație. ♦ Spec. Deplasare a sevei în plante sau a citoplasmei în interiorul celulelor. 2. Mișcare, curgere a unui lichid, a unui gaz, a unui curent etc. în interiorul unui circuit sau al unei conducte. 3. Transmitere, schimb de bunuri, de mărfuri (prin intermediul banilor), transformare a mărfurilor în bani și a banilor în mărfuri. ◊ Loc. adj. De mare circulație = foarte răspândit. ◊ Expr. A fi în circulație = a fi folosit, a avea valoare. A pune (sau a introduce, a da) în circulație = a face să intre în uz, să se răspândească, să funcționeze. (Fam.) A scoate (pe cineva) din circulație = a obosi peste măsură (pe cineva), a extenua. – Din fr. circulation, lat. circulatio, -onis. DOOM
circuláție (-ți-e) s. f., art. circuláția (-ți-a), g.-d art. circuláției; pl. circuláții, art. circuláțiile (-ți-i-)
circulații
CIRCULÁȚIE, circulații, s. f. Faptul de a circula. 1. Mișcare, deplasare, de obicei pe o cale de comunicație. ♦ Spec. Deplasare a sevei în plante sau a citoplasmei în interiorul celulelor. 2. Mișcare, curgere a unui lichid, a unui gaz, a unui curent etc. în interiorul unui circuit sau al unei conducte. 3. Transmitere, schimb de bunuri, de mărfuri (prin intermediul banilor), transformare a mărfurilor în bani și a banilor în mărfuri. ◊ Loc. adj. De mare circulație = foarte răspândit. ◊ Expr. A fi în circulație = a fi folosit, a avea valoare. A pune (sau a introduce, a da) în circulație = a face să intre în uz, să se răspândească, să funcționeze. (Fam.) A scoate (pe cineva) din circulație = a obosi peste măsură (pe cineva), a extenua. – Din fr. circulation, lat. circulatio, -onis. DOOM
circuláție (-ți-e) s. f., art. circuláția (-ți-a), g.-d art. circuláției; pl. circuláții, art. circuláțiile (-ți-i-)
circulațiile
CIRCULÁȚIE, circulații, s. f. Faptul de a circula. 1. Mișcare, deplasare, de obicei pe o cale de comunicație. ♦ Spec. Deplasare a sevei în plante sau a citoplasmei în interiorul celulelor. 2. Mișcare, curgere a unui lichid, a unui gaz, a unui curent etc. în interiorul unui circuit sau al unei conducte. 3. Transmitere, schimb de bunuri, de mărfuri (prin intermediul banilor), transformare a mărfurilor în bani și a banilor în mărfuri. ◊ Loc. adj. De mare circulație = foarte răspândit. ◊ Expr. A fi în circulație = a fi folosit, a avea valoare. A pune (sau a introduce, a da) în circulație = a face să intre în uz, să se răspândească, să funcționeze. (Fam.) A scoate (pe cineva) din circulație = a obosi peste măsură (pe cineva), a extenua. – Din fr. circulation, lat. circulatio, -onis. DOOM
circuláție (-ți-e) s. f., art. circuláția (-ți-a), g.-d art. circuláției; pl. circuláții, art. circuláțiile (-ți-i-)
circulațiilor
CIRCULÁȚIE, circulații, s. f. Faptul de a circula. 1. Mișcare, deplasare, de obicei pe o cale de comunicație. ♦ Spec. Deplasare a sevei în plante sau a citoplasmei în interiorul celulelor. 2. Mișcare, curgere a unui lichid, a unui gaz, a unui curent etc. în interiorul unui circuit sau al unei conducte. 3. Transmitere, schimb de bunuri, de mărfuri (prin intermediul banilor), transformare a mărfurilor în bani și a banilor în mărfuri. ◊ Loc. adj. De mare circulație = foarte răspândit. ◊ Expr. A fi în circulație = a fi folosit, a avea valoare. A pune (sau a introduce, a da) în circulație = a face să intre în uz, să se răspândească, să funcționeze. (Fam.) A scoate (pe cineva) din circulație = a obosi peste măsură (pe cineva), a extenua. – Din fr. circulation, lat. circulatio, -onis. DOOM
circuláție (-ți-e) s. f., art. circuláția (-ți-a), g.-d art. circuláției; pl. circuláții, art. circuláțiile (-ți-i-)
circulațiune
CIRCULAȚIÚNE s.f. v. circulație.
circule
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circuli
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circului
CIRC, circuri, s. n. 1. Spectacol care cuprinde numere de gimnastică, de acrobație, dresură de animale, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizează astfel de spectacole. 2. Construcție de formă rotundă, cu locurile pentru spectatori așezate în amfiteatru și având la mijloc o arenă circulară, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incintă neacoperită, în formă de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulară (cu aspect de amfiteatru) formată prin acțiunea de eroziune a unui ghețar, de obicei în regiunile muntoase înalte; căldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus. DOOM
circ s. n., pl. círcuri
circulând
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circulînd
CIRCULÁ, círcul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari. DOOM
circulá (a ~) vb., ind. prez. 3 círculă
circum
CIRCUM- Element de compunere savantă cu semnificația „împrejur”, „în cerc”. [Var. circom-, circon-. / < it. circum < lat. circum – împrejur].
circumcide
CIRCUMCÍDE, circumcíd, vb. III. Tranz. A face cuiva o circumcizie. – Din lat. circumcidere. DOOM
circumcíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. circumcíd; ger. circumcizấnd; part. circumcís
circumcidere
CIRCUMCÍDE, circumcíd, vb. III. Tranz. A face cuiva o circumcizie. – Din lat. circumcidere.
circumcizia
CIRCUMCÍZIE, circumcizii, s. f. Ritual religios la unele popoare orientale care constă în suprimarea prepuțului înainte de căsătorie, la pubertate sau imediat după naștere. [Var.: circumciziúne s. f.] – Din lat. circumcisio. DOOM
circumcízie (-zi-e) s. f., art. circumcízia (-zi-a), g.-d. art. circumcíziei; pl. circumcízii, art. circumcíziile (-zi-i-)
circumcizie
CIRCUMCÍZIE, circumcizii, s. f. Ritual religios la unele popoare orientale care constă în suprimarea prepuțului înainte de căsătorie, la pubertate sau imediat după naștere. [Var.: circumciziúne s. f.] – Din lat. circumcisio. DOOM
circumcízie (-zi-e) s. f., art. circumcízia (-zi-a), g.-d. art. circumcíziei; pl. circumcízii, art. circumcíziile (-zi-i-)
circumciziei
CIRCUMCÍZIE, circumcizii, s. f. Ritual religios la unele popoare orientale care constă în suprimarea prepuțului înainte de căsătorie, la pubertate sau imediat după naștere. [Var.: circumciziúne s. f.] – Din lat. circumcisio. DOOM
circumcízie (-zi-e) s. f., art. circumcízia (-zi-a), g.-d. art. circumcíziei; pl. circumcízii, art. circumcíziile (-zi-i-)
circumcizii
CIRCUMCÍZIE, circumcizii, s. f. Ritual religios la unele popoare orientale care constă în suprimarea prepuțului înainte de căsătorie, la pubertate sau imediat după naștere. [Var.: circumciziúne s. f.] – Din lat. circumcisio. DOOM
circumcízie (-zi-e) s. f., art. circumcízia (-zi-a), g.-d. art. circumcíziei; pl. circumcízii, art. circumcíziile (-zi-i-)
circumciziile
CIRCUMCÍZIE, circumcizii, s. f. Ritual religios la unele popoare orientale care constă în suprimarea prepuțului înainte de căsătorie, la pubertate sau imediat după naștere. [Var.: circumciziúne s. f.] – Din lat. circumcisio. DOOM
circumcízie (-zi-e) s. f., art. circumcízia (-zi-a), g.-d. art. circumcíziei; pl. circumcízii, art. circumcíziile (-zi-i-)
circumciziilor
CIRCUMCÍZIE, circumcizii, s. f. Ritual religios la unele popoare orientale care constă în suprimarea prepuțului înainte de căsătorie, la pubertate sau imediat după naștere. [Var.: circumciziúne s. f.] – Din lat. circumcisio. DOOM
circumcízie (-zi-e) s. f., art. circumcízia (-zi-a), g.-d. art. circumcíziei; pl. circumcízii, art. circumcíziile (-zi-i-)
circumciziune
CIRCUMCÍZIE, circumcizii, s. f. Ritual religios la unele popoare orientale care constă în suprimarea prepuțului înainte de căsătorie, la pubertate sau imediat după naștere. [Var.: circumciziúne s. f.] – Din lat. circumcisio. DOOM
circumcízie (-zi-e) s. f., art. circumcízia (-zi-a), g.-d. art. circumcíziei; pl. circumcízii, art. circumcíziile (-zi-i-)
circumducția
CIRCUMDÚCȚIE, circumducții, s. f. (Med.) Mișcare circulară a membrelor sau a globilor oculari. – Din fr. circumduction.
circumducție
CIRCUMDÚCȚIE, circumducții, s. f. (Med.) Mișcare circulară a membrelor sau a globilor oculari. – Din fr. circumduction.
circumducției
CIRCUMDÚCȚIE, circumducții, s. f. (Med.) Mișcare circulară a membrelor sau a globilor oculari. – Din fr. circumduction.
circumducții
CIRCUMDÚCȚIE, circumducții, s. f. (Med.) Mișcare circulară a membrelor sau a globilor oculari. – Din fr. circumduction.
circumducțiile
CIRCUMDÚCȚIE, circumducții, s. f. (Med.) Mișcare circulară a membrelor sau a globilor oculari. – Din fr. circumduction.
circumducțiilor
CIRCUMDÚCȚIE, circumducții, s. f. (Med.) Mișcare circulară a membrelor sau a globilor oculari. – Din fr. circumduction.
circumferențiar
CIRCUMFERENȚIÁR s.n. Tip de compas pentru desen tehnic. [Pron. -ți-ar. / < circumferință + -ar]. DOOM
circumferențiár (-ți-ar) s. n., pl. circumferențiáre
circumferențiare
CIRCUMFERENȚIÁR s.n. Tip de compas pentru desen tehnic. [Pron. -ți-ar. / < circumferință + -ar]. DOOM
circumferențiár (-ți-ar) s. n., pl. circumferențiáre
circumferențiarele
CIRCUMFERENȚIÁR s.n. Tip de compas pentru desen tehnic. [Pron. -ți-ar. / < circumferință + -ar]. DOOM
circumferențiár (-ți-ar) s. n., pl. circumferențiáre
circumferențiarelor
CIRCUMFERENȚIÁR s.n. Tip de compas pentru desen tehnic. [Pron. -ți-ar. / < circumferință + -ar]. DOOM
circumferențiár (-ți-ar) s. n., pl. circumferențiáre
circumferențiarul
CIRCUMFERENȚIÁR s.n. Tip de compas pentru desen tehnic. [Pron. -ți-ar. / < circumferință + -ar]. DOOM
circumferențiár (-ți-ar) s. n., pl. circumferențiáre
circumferențiarului
CIRCUMFERENȚIÁR s.n. Tip de compas pentru desen tehnic. [Pron. -ți-ar. / < circumferință + -ar]. DOOM
circumferențiár (-ți-ar) s. n., pl. circumferențiáre
circumferență
CIRCUMFERÉNȚĂ s. f. v. circumferință.
circumferința
CIRCOMFERÍNȚĂ s. f. v. circumferință. DOOM
circumferínță s. f., g.-d. art. circumferínței; pl. circumferínțe
circumferințe
CIRCOMFERÍNȚĂ s. f. v. circumferință. DOOM
circumferínță s. f., g.-d. art. circumferínței; pl. circumferínțe
circumferinței
CIRCOMFERÍNȚĂ s. f. v. circumferință. DOOM
circumferínță s. f., g.-d. art. circumferínței; pl. circumferínțe
circumferințele
CIRCOMFERÍNȚĂ s. f. v. circumferință. DOOM
circumferínță s. f., g.-d. art. circumferínței; pl. circumferínțe
circumferințelor
CIRCOMFERÍNȚĂ s. f. v. circumferință. DOOM
circumferínță s. f., g.-d. art. circumferínței; pl. circumferínțe
circumflecși
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumflecșii
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumflecșilor
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumflex
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumflexa
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumflexe
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumflexei
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumflexele
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumflexelor
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumflexul
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumflexului
CIRCUMFLÉX, -Ă, circumflecși, -xe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în formă de unghi cu vârful în sus sau de tildă, care se pune deasupra unei vocale pentru a arăta că aceasta trebuie rostită lung sau, în ortografia română, pentru a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect răsucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx, -ă adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe. DOOM
!circumfléx adj. m., pl. circumflécși; f. circumfléxă, pl. circumfléxe
circumlocuția
CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Rar) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution. DOOM
circumlocúție (-ți-e) (rar) s. f., art. circumlocúția (-ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (-ți-i-)
circumlocuție
CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Rar) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution. DOOM
circumlocúție (-ți-e) (rar) s. f., art. circumlocúția (-ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (-ți-i-)
circumlocuției
CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Rar) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution. DOOM
circumlocúție (-ți-e) (rar) s. f., art. circumlocúția (-ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (-ți-i-)
circumlocuții
CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Rar) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution. DOOM
circumlocúție (-ți-e) (rar) s. f., art. circumlocúția (-ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (-ți-i-)
circumlocuțiile
CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Rar) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution. DOOM
circumlocúție (-ți-e) (rar) s. f., art. circumlocúția (-ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (-ți-i-)
circumlocuțiilor
CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Rar) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution. DOOM
circumlocúție (-ți-e) (rar) s. f., art. circumlocúția (-ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (-ți-i-)
circumlocuțiune
CIRCUMLOCUȚIÚNE s. f. v. circumlocuție.
circumlunar
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumlunara
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumlunare
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumlunarei
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumlunarele
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumlunarelor
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumlunari
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumlunarii
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumlunarilor
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumlunarul
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumlunarului
CIRCUMLUNÁR, -Ă, circumlunari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul lunii; circumselenar. – Din fr. circumlunaire, engl. circumlunar.
circumnavigație
CIRCUMNAVIGÁȚIE s.f. Călătorie pe mare în jurul unei mari insule, în jurul unui continent sau în jurul lumii. [Gen. -iei. / < lat. circumnavigatio, fr. circumnavigation]. DOOM
circumnavigáție (-ți-e) s. f., art. circumnavigáția (-ți-a), g.-d. circumnavigáții, art. circumnavigáției
circumnutația
CIRCUMNUTÁȚIE s.f. Fenomen prin care extremitățile unui ax vegetal descriu o spirală în creșterea lor, înclinându-se succesiv către diferitele părți ale orizontului. [Gen. -iei. / < fr. circumnutation]. DOOM
circumnutáție (-ți-e) s. f., art. circumnutáția (-ți-a), g.-d. circumnutáții, art. circumnutáției
circumnutație
CIRCUMNUTÁȚIE s.f. Fenomen prin care extremitățile unui ax vegetal descriu o spirală în creșterea lor, înclinându-se succesiv către diferitele părți ale orizontului. [Gen. -iei. / < fr. circumnutation]. DOOM
circumnutáție (-ți-e) s. f., art. circumnutáția (-ți-a), g.-d. circumnutáții, art. circumnutáției
circumnutației
CIRCUMNUTÁȚIE s.f. Fenomen prin care extremitățile unui ax vegetal descriu o spirală în creșterea lor, înclinându-se succesiv către diferitele părți ale orizontului. [Gen. -iei. / < fr. circumnutation]. DOOM
circumnutáție (-ți-e) s. f., art. circumnutáția (-ți-a), g.-d. circumnutáții, art. circumnutáției
circumnutații
CIRCUMNUTÁȚIE s.f. Fenomen prin care extremitățile unui ax vegetal descriu o spirală în creșterea lor, înclinându-se succesiv către diferitele părți ale orizontului. [Gen. -iei. / < fr. circumnutation]. DOOM
circumnutáție (-ți-e) s. f., art. circumnutáția (-ți-a), g.-d. circumnutáții, art. circumnutáției
circumoral
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumorala
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumorale
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumoralei
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumoralele
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumoralelor
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumorali
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumoralii
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumoralilor
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumoralul
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumoralului
CIRCUMORÁL, -Ă, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat în jurul gurii. – Din fr. circumoral.
circumorbital
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumorbitala
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumorbitale
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumorbitalei
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumorbitalele
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumorbitalelor
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumorbitali
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumorbitalii
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumorbitalilor
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumorbitalul
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumorbitalului
CIRCUMORBITÁL, -Ă, circumorbitali, -e, adj. (Astron.) Care se află sau se petrece pe o orbită. – Din fr. circumorbital.
circumpolar
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumpolara
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumpolare
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumpolarei
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumpolarele
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumpolarelor
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumpolari
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumpolarii
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumpolarilor
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumpolarul
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumpolarului
CIRCUMPOLÁR, -Ă, circumpolari, -e, adj. Care se află în jurul sau în vecinătatea polilor. – Din fr. circumpolaire. DOOM
circumpolár adj. m., pl. circumpolári; f. circumpoláră, pl. circumpoláre
circumscrie
CIRCUMSCRÍE, circumscríu, vb. III. Tranz. 1. A delimita o problemă, un lucru etc., a restrânge la un anumit cadru. 2. A trasa un cerc care să treacă prin toate vârfurile unui poligon; a construi un poligon cu toate laturile tangente la un cerc. – Din lat. circumscribere (după scrie). DOOM
circumscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. circumscríu, 2 sg. circumscríi, 1 pl. circumscríem, 2 pl. circumscríeți; conj. prez. 3 să circumscríe; imper. 2 pl. circumscríeți; ger. circumscriínd (-scri-ind); part. circumscrís
circumscriere
CIRCUMSCRÍERE, circumscrieri, s. f. Acțiunea de a circumscrie și rezultatul ei. – V. circumscrie. DOOM
circumscríere s. f., g.-d. art. circumscríerii; pl. circumscríeri
circumscrierea
CIRCUMSCRÍERE, circumscrieri, s. f. Acțiunea de a circumscrie și rezultatul ei. – V. circumscrie. DOOM
circumscríere s. f., g.-d. art. circumscríerii; pl. circumscríeri
circumscrieri
CIRCUMSCRÍERE, circumscrieri, s. f. Acțiunea de a circumscrie și rezultatul ei. – V. circumscrie. DOOM
circumscríere s. f., g.-d. art. circumscríerii; pl. circumscríeri
circumscrierii
CIRCUMSCRÍERE, circumscrieri, s. f. Acțiunea de a circumscrie și rezultatul ei. – V. circumscrie. DOOM
circumscríere s. f., g.-d. art. circumscríerii; pl. circumscríeri
circumscrierile
CIRCUMSCRÍERE, circumscrieri, s. f. Acțiunea de a circumscrie și rezultatul ei. – V. circumscrie. DOOM
circumscríere s. f., g.-d. art. circumscríerii; pl. circumscríeri
circumscrierilor
CIRCUMSCRÍERE, circumscrieri, s. f. Acțiunea de a circumscrie și rezultatul ei. – V. circumscrie. DOOM
circumscríere s. f., g.-d. art. circumscríerii; pl. circumscríeri
circumscripția
CIRCUMSCRÍPȚIE, circumscripții, s. f. Subdiviziune a unei unități administrativ-teritoriale, stabilită în vederea alegerilor pentru organele reprezentative ale statului sau în vederea desfășurării unei activități de stat; circă. – Din lat. circumscriptio, fr. circonscription. DOOM
circumscrípție (-ți-e) s. f., art. circumscrípția (-ți-a), g.-d. art. circumscrípției; pl. circumscrípții, art. circumscrípțiile (-ți-i-)
circumscripție
CIRCUMSCRÍPȚIE, circumscripții, s. f. Subdiviziune a unei unități administrativ-teritoriale, stabilită în vederea alegerilor pentru organele reprezentative ale statului sau în vederea desfășurării unei activități de stat; circă. – Din lat. circumscriptio, fr. circonscription. DOOM
circumscrípție (-ți-e) s. f., art. circumscrípția (-ți-a), g.-d. art. circumscrípției; pl. circumscrípții, art. circumscrípțiile (-ți-i-)
circumscripției
CIRCUMSCRÍPȚIE, circumscripții, s. f. Subdiviziune a unei unități administrativ-teritoriale, stabilită în vederea alegerilor pentru organele reprezentative ale statului sau în vederea desfășurării unei activități de stat; circă. – Din lat. circumscriptio, fr. circonscription. DOOM
circumscrípție (-ți-e) s. f., art. circumscrípția (-ți-a), g.-d. art. circumscrípției; pl. circumscrípții, art. circumscrípțiile (-ți-i-)
circumscripții
CIRCUMSCRÍPȚIE, circumscripții, s. f. Subdiviziune a unei unități administrativ-teritoriale, stabilită în vederea alegerilor pentru organele reprezentative ale statului sau în vederea desfășurării unei activități de stat; circă. – Din lat. circumscriptio, fr. circonscription. DOOM
circumscrípție (-ți-e) s. f., art. circumscrípția (-ți-a), g.-d. art. circumscrípției; pl. circumscrípții, art. circumscrípțiile (-ți-i-)
circumscripțiile
CIRCUMSCRÍPȚIE, circumscripții, s. f. Subdiviziune a unei unități administrativ-teritoriale, stabilită în vederea alegerilor pentru organele reprezentative ale statului sau în vederea desfășurării unei activități de stat; circă. – Din lat. circumscriptio, fr. circonscription. DOOM
circumscrípție (-ți-e) s. f., art. circumscrípția (-ți-a), g.-d. art. circumscrípției; pl. circumscrípții, art. circumscrípțiile (-ți-i-)
circumscripțiilor
CIRCUMSCRÍPȚIE, circumscripții, s. f. Subdiviziune a unei unități administrativ-teritoriale, stabilită în vederea alegerilor pentru organele reprezentative ale statului sau în vederea desfășurării unei activități de stat; circă. – Din lat. circumscriptio, fr. circonscription. DOOM
circumscrípție (-ți-e) s. f., art. circumscrípția (-ți-a), g.-d. art. circumscrípției; pl. circumscrípții, art. circumscrípțiile (-ți-i-)
circumscris
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumscrisa
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumscrise
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumscrisei
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumscrisele
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumscriselor
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumscrisul
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumscrisului
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumscriși
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumscrișii
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumscrișilor
CIRCUMSCRÍS, -Ă, circumscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu toate laturile tangente la un cerc dat; (despre cercuri) a cărui circumferință trece prin toate vârfurile unui poligon. – V. circumscrie.
circumselenar
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumselenara
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumselenare
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumselenarei
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumselenarele
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumselenarelor
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumselenari
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumselenarii
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumselenarilor
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumselenarul
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumselenarului
CIRCUMSELENÁR, -Ă, circumselenari, -e, adj. Circumlunar. – Circum[terestru] + selenar.
circumsolar
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumsolara
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumsolare
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumsolarei
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumsolarele
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumsolarelor
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumsolari
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumsolarii
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumsolarilor
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumsolarul
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumsolarului
CIRCUMSOLÁR, -Ă, circumsolari, -e, adj. Care se află sau se petrece în jurul soarelui. – Circum[terestru] + solar.
circumspect
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspecta
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspecte
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspectei
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspectele
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspectelor
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspectul
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspectului
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspecți
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspecția
CIRCUMSPÉCȚIE s. f. Prudență, precauție, rezervă. – Din lat. circumspectio, fr. circonspection. DOOM
circumspécție (-ți-e) s. f., art. circumspécția (-ți-a), g.-d. circumspécții, art. circumspécției
circumspecție
CIRCUMSPÉCȚIE s. f. Prudență, precauție, rezervă. – Din lat. circumspectio, fr. circonspection. DOOM
circumspécție (-ți-e) s. f., art. circumspécția (-ți-a), g.-d. circumspécții, art. circumspécției
circumspecției
CIRCUMSPÉCȚIE s. f. Prudență, precauție, rezervă. – Din lat. circumspectio, fr. circonspection. DOOM
circumspécție (-ți-e) s. f., art. circumspécția (-ți-a), g.-d. circumspécții, art. circumspécției
circumspecții
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspecții
CIRCUMSPÉCȚIE s. f. Prudență, precauție, rezervă. – Din lat. circumspectio, fr. circonspection. DOOM
circumspécție (-ți-e) s. f., art. circumspécția (-ți-a), g.-d. circumspécții, art. circumspécției
circumspecțiile
CIRCUMSPÉCȚIE s. f. Prudență, precauție, rezervă. – Din lat. circumspectio, fr. circonspection. DOOM
circumspécție (-ți-e) s. f., art. circumspécția (-ți-a), g.-d. circumspécții, art. circumspécției
circumspecțiilor
CIRCUMSPÉCȚIE s. f. Prudență, precauție, rezervă. – Din lat. circumspectio, fr. circonspection. DOOM
circumspécție (-ți-e) s. f., art. circumspécția (-ți-a), g.-d. circumspécții, art. circumspécției
circumspecților
CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecți, -te, adj. Care vorbește și acționează cu prudență, cu rezervă; care trădează, exprimă prudență; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect. DOOM
circumspéct adj. m., pl. circumspécți; f. circumspéctă, pl. circumspécte
circumspecțiune
CIRCUMSPECȚIÚNE s.f. v. circumspecție.
circumstanța
CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance. DOOM
circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe
circumstanțe
CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance. DOOM
circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe
circumstanței
CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance. DOOM
circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe
circumstanțele
CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance. DOOM
circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe
circumstanțelor
CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance. DOOM
circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe
circumstanțial
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțiala
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțiale
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțialei
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțialele
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțialelor
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțiali
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțialii
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțialilor
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțialul
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțialului
CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă, circumstanțiale, adj. (În sintagmele) Complement circumstanțial = complement care arată în ce împrejurări se petrece o acțiune sau cum se prezintă o însușire sau o acțiune. Propoziție circumstanțială = propoziție secundară care îndeplinește în frază rolul complementului circumstanțial din propoziție. [Pr.: -ți-al] – Din fr. circonstanciel. DOOM
circumstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. circumstanțiáli; f. circumstanțiálă, pl. circumstanțiále
circumstanțiat
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumstanțiata
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumstanțiate
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumstanțiatei
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumstanțiatele
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumstanțiatelor
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumstanțiatul
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumstanțiatului
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumstanțiați
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumstanțiații
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumstanțiaților
CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].
circumterestra
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumterestre
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumterestrei
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumterestrele
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumterestrelor
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumterestru
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumterestrul
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumterestrului
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumtereștri
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumtereștrii
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumtereștrilor
CIRCUMTERÉSTRU, -Ă, circumtereștri, -stre, adj. Care se află în jurul Pământului, care înconjoară Pământul. – Din fr. circumterrestre. DOOM
circumteréstru adj. m., pl. circumteréștri; f. circumteréstră, pl. circumteréstre
circumvalat
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalata
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalate
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalatei
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalatele
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalatelor
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalatul
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalatului
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalați
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalație
CIRCUMVALÁȚIE s.f. 1. Ansamblu de fortificații executat de asediatorul unei cetăți, unui oraș etc. contra vreunui atac dinafară. 2. Șosea de ocolire a unui oraș sau a altui centru aglomerat. [Gen. -iei, var. circumvalațiune s.f. / < lat. circumvallare – a înconjura cu fortificații, cf. fr. circonvallation].
circumvalații
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalaților
CIRCUMVALÁT, -Ă adj. Înconjurat de fortificații. [< lat. circumvallatus].
circumvalațiune
CIRCUMVALAȚIÚNE, circumvalațiuni, s. f. Întăritură (provizorie) făcută împrejurul unui oraș, unei tabere etc. Domnul inginer este invitat să continue traseul înainte pînă la obor, ca să se completeze o linie de circumvalațiune împrejurul orașului. GHICA, S. 563. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
circumvalațiúne (fortificație, șosea de centură) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvalațiúnii; pl. circumvalațiúni
circumvalațiunea
CIRCUMVALAȚIÚNE, circumvalațiuni, s. f. Întăritură (provizorie) făcută împrejurul unui oraș, unei tabere etc. Domnul inginer este invitat să continue traseul înainte pînă la obor, ca să se completeze o linie de circumvalațiune împrejurul orașului. GHICA, S. 563. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
circumvalațiúne (fortificație, șosea de centură) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvalațiúnii; pl. circumvalațiúni
circumvalațiuni
CIRCUMVALAȚIÚNE, circumvalațiuni, s. f. Întăritură (provizorie) făcută împrejurul unui oraș, unei tabere etc. Domnul inginer este invitat să continue traseul înainte pînă la obor, ca să se completeze o linie de circumvalațiune împrejurul orașului. GHICA, S. 563. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
circumvalațiúne (fortificație, șosea de centură) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvalațiúnii; pl. circumvalațiúni
circumvalațiunii
CIRCUMVALAȚIÚNE, circumvalațiuni, s. f. Întăritură (provizorie) făcută împrejurul unui oraș, unei tabere etc. Domnul inginer este invitat să continue traseul înainte pînă la obor, ca să se completeze o linie de circumvalațiune împrejurul orașului. GHICA, S. 563. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
circumvalațiúne (fortificație, șosea de centură) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvalațiúnii; pl. circumvalațiúni
circumvalațiunile
CIRCUMVALAȚIÚNE, circumvalațiuni, s. f. Întăritură (provizorie) făcută împrejurul unui oraș, unei tabere etc. Domnul inginer este invitat să continue traseul înainte pînă la obor, ca să se completeze o linie de circumvalațiune împrejurul orașului. GHICA, S. 563. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
circumvalațiúne (fortificație, șosea de centură) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvalațiúnii; pl. circumvalațiúni
circumvalațiunilor
CIRCUMVALAȚIÚNE, circumvalațiuni, s. f. Întăritură (provizorie) făcută împrejurul unui oraș, unei tabere etc. Domnul inginer este invitat să continue traseul înainte pînă la obor, ca să se completeze o linie de circumvalațiune împrejurul orașului. GHICA, S. 563. – Pronunțat: -ți-u-. DOOM
circumvalațiúne (fortificație, șosea de centură) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvalațiúnii; pl. circumvalațiúni
circumvolut
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvoluta
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvolute
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvolutei
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvolutele
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvolutelor
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvolutul
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvolutului
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvoluți
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvoluția
CIRCUMVOLUȚIÚNE, circumvoluțiuni, s. f. 1. Fiecare dintre cutele (alungite și sinuoase) de pe suprafața exterioară a creierului, mărginite de șanțuri. 2. (Rar) Ocol circular sau în spirală în jurul unui punct sau al unui ax central. [Var.: circumvoluție s. f.] – Din fr. circonvolution. DOOM
!circumvoluțiúne (proeminență a scoarței cerebrale) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvoluțiúnii; pl. circumvolúțiuni
circumvoluție
CIRCUMVOLUȚIÚNE, circumvoluțiuni, s. f. 1. Fiecare dintre cutele (alungite și sinuoase) de pe suprafața exterioară a creierului, mărginite de șanțuri. 2. (Rar) Ocol circular sau în spirală în jurul unui punct sau al unui ax central. [Var.: circumvoluție s. f.] – Din fr. circonvolution. DOOM
!circumvoluțiúne (proeminență a scoarței cerebrale) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvoluțiúnii; pl. circumvolúțiuni
circumvoluției
CIRCUMVOLUȚIÚNE, circumvoluțiuni, s. f. 1. Fiecare dintre cutele (alungite și sinuoase) de pe suprafața exterioară a creierului, mărginite de șanțuri. 2. (Rar) Ocol circular sau în spirală în jurul unui punct sau al unui ax central. [Var.: circumvoluție s. f.] – Din fr. circonvolution. DOOM
!circumvoluțiúne (proeminență a scoarței cerebrale) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvoluțiúnii; pl. circumvolúțiuni
circumvoluții
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvoluții
CIRCUMVOLUȚIÚNE, circumvoluțiuni, s. f. 1. Fiecare dintre cutele (alungite și sinuoase) de pe suprafața exterioară a creierului, mărginite de șanțuri. 2. (Rar) Ocol circular sau în spirală în jurul unui punct sau al unui ax central. [Var.: circumvoluție s. f.] – Din fr. circonvolution. DOOM
!circumvoluțiúne (proeminență a scoarței cerebrale) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvoluțiúnii; pl. circumvolúțiuni
circumvoluțiile
CIRCUMVOLUȚIÚNE, circumvoluțiuni, s. f. 1. Fiecare dintre cutele (alungite și sinuoase) de pe suprafața exterioară a creierului, mărginite de șanțuri. 2. (Rar) Ocol circular sau în spirală în jurul unui punct sau al unui ax central. [Var.: circumvoluție s. f.] – Din fr. circonvolution. DOOM
!circumvoluțiúne (proeminență a scoarței cerebrale) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvoluțiúnii; pl. circumvolúțiuni
circumvoluțiilor
CIRCUMVOLUȚIÚNE, circumvoluțiuni, s. f. 1. Fiecare dintre cutele (alungite și sinuoase) de pe suprafața exterioară a creierului, mărginite de șanțuri. 2. (Rar) Ocol circular sau în spirală în jurul unui punct sau al unui ax central. [Var.: circumvoluție s. f.] – Din fr. circonvolution. DOOM
!circumvoluțiúne (proeminență a scoarței cerebrale) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvoluțiúnii; pl. circumvolúțiuni
circumvoluților
CIRCUMVOLÚT, -Ă, circumvoluți, -te, adj. Cu circumvoluții. – Din fr. circumvolut.
circumvoluțiune
CIRCUMVOLUȚIÚNE, circumvoluțiuni, s. f. 1. Fiecare dintre cutele (alungite și sinuoase) de pe suprafața exterioară a creierului, mărginite de șanțuri. 2. (Rar) Ocol circular sau în spirală în jurul unui punct sau al unui ax central. [Var.: circumvoluție s. f.] – Din fr. circonvolution. DOOM
!circumvoluțiúne (proeminență a scoarței cerebrale) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. circumvoluțiúnii; pl. circumvolúțiuni
circuri
CIRC, circuri, s. n. 1. Spectacol care cuprinde numere de gimnastică, de acrobație, dresură de animale, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizează astfel de spectacole. 2. Construcție de formă rotundă, cu locurile pentru spectatori așezate în amfiteatru și având la mijloc o arenă circulară, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incintă neacoperită, în formă de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulară (cu aspect de amfiteatru) formată prin acțiunea de eroziune a unui ghețar, de obicei în regiunile muntoase înalte; căldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus. DOOM
circ s. n., pl. círcuri
circurile
CIRC, circuri, s. n. 1. Spectacol care cuprinde numere de gimnastică, de acrobație, dresură de animale, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizează astfel de spectacole. 2. Construcție de formă rotundă, cu locurile pentru spectatori așezate în amfiteatru și având la mijloc o arenă circulară, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incintă neacoperită, în formă de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulară (cu aspect de amfiteatru) formată prin acțiunea de eroziune a unui ghețar, de obicei în regiunile muntoase înalte; căldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus. DOOM
circ s. n., pl. círcuri
circurilor
CIRC, circuri, s. n. 1. Spectacol care cuprinde numere de gimnastică, de acrobație, dresură de animale, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizează astfel de spectacole. 2. Construcție de formă rotundă, cu locurile pentru spectatori așezate în amfiteatru și având la mijloc o arenă circulară, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incintă neacoperită, în formă de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulară (cu aspect de amfiteatru) formată prin acțiunea de eroziune a unui ghețar, de obicei în regiunile muntoase înalte; căldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus. DOOM
circ s. n., pl. círcuri
circă
CÍRCĂ, circi, s. f. (Fam.) Circumscripție (de poliție, financiară etc.). – Abr. din circumscripție. DOOM
círcă (fam.) s. f., g.-d. art. círcii; pl. circi
circăreală
circăreală, circăreli s. f. v. circ.
cireac
CIREÁC s. m. v. cirac.
cireada
CIREÁDĂ, cirezi, s. f. Grup numeros de animale cornute mari; ciurdă. – Din sl. črĕda. DOOM
cireádă (ciurdă) s. f., g.-d. art. cirézii; pl. cirézi
cireașa
CIREÁȘĂ, cireși, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireșe] – Lat. ceresia (= cerasea). DOOM
!cireáșă s. f., art. cireáșa, g.-d. art. ciréșii/ciréșei; pl. ciréși/ciréșe
cirenaic
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaic
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaica
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaice
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicei
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicele
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicelor
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaici
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaici
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicii
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicii
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicilor
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicilor
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicul
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicul
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicului
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirenaicului
CIRENÁIC, -Ă, cirenaici. -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala cirenaică = curent filosofic din Grecia antică ce preconiza cultivarea plăcerilor drept scop al vieții. 2. S. m. Adept al școlii cirenaice. [Pr.: -na-ic] – Din fr. cyrénaïque. DOOM
cirenáic (-na-ic) s. m., pl. cirenáici
cirene
Cirene = Cyrene.
ciretel
CIRETÉL s. m. v. ciritel.
cirezar
CIREZÁR, cirezari, s. m. (Pop.) Negustor sau proprietar de cirezi de vite. – Cireadă + suf. -ar. DOOM
cirezár (pop.) s. m., pl. cirezári
cirezari
CIREZÁR, cirezari, s. m. (Pop.) Negustor sau proprietar de cirezi de vite. – Cireadă + suf. -ar. DOOM
cirezár (pop.) s. m., pl. cirezári
cirezarii
CIREZÁR, cirezari, s. m. (Pop.) Negustor sau proprietar de cirezi de vite. – Cireadă + suf. -ar. DOOM
cirezár (pop.) s. m., pl. cirezári
cirezarilor
CIREZÁR, cirezari, s. m. (Pop.) Negustor sau proprietar de cirezi de vite. – Cireadă + suf. -ar. DOOM
cirezár (pop.) s. m., pl. cirezári
cirezarul
CIREZÁR, cirezari, s. m. (Pop.) Negustor sau proprietar de cirezi de vite. – Cireadă + suf. -ar. DOOM
cirezár (pop.) s. m., pl. cirezári
cirezarului
CIREZÁR, cirezari, s. m. (Pop.) Negustor sau proprietar de cirezi de vite. – Cireadă + suf. -ar. DOOM
cirezár (pop.) s. m., pl. cirezári
cirezi
CIREÁDĂ, cirezi, s. f. Grup numeros de animale cornute mari; ciurdă. – Din sl. črĕda. DOOM
cireádă (ciurdă) s. f., g.-d. art. cirézii; pl. cirézi
cirezii
CIREÁDĂ, cirezi, s. f. Grup numeros de animale cornute mari; ciurdă. – Din sl. črĕda. DOOM
cireádă (ciurdă) s. f., g.-d. art. cirézii; pl. cirézi
cirezile
CIREÁDĂ, cirezi, s. f. Grup numeros de animale cornute mari; ciurdă. – Din sl. črĕda. DOOM
cireádă (ciurdă) s. f., g.-d. art. cirézii; pl. cirézi
cirezilor
CIREÁDĂ, cirezi, s. f. Grup numeros de animale cornute mari; ciurdă. – Din sl. črĕda. DOOM
cireádă (ciurdă) s. f., g.-d. art. cirézii; pl. cirézi
cireș
CIRÉȘ, cireși, s. m. Pom fructifer cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus avium). – Lat. *ceresius (= cerasus). DOOM
ciréș s. m., pl. ciréși
cireșar
CIREȘÁR, (2) cireșari, s. m. 1. (Pop.) Luna iunie. 2. (Ornit.) Botgros. – Cireașă + suf. -ar. DOOM
cireșár2 (iunie) s. n., g.-d. lui cireșár
cireșari
CIREȘÁR, (2) cireșari, s. m. 1. (Pop.) Luna iunie. 2. (Ornit.) Botgros. – Cireașă + suf. -ar. DOOM
cireșár2 (iunie) s. n., g.-d. lui cireșár
cireșarii
CIREȘÁR, (2) cireșari, s. m. 1. (Pop.) Luna iunie. 2. (Ornit.) Botgros. – Cireașă + suf. -ar. DOOM
cireșár2 (iunie) s. n., g.-d. lui cireșár
cireșarilor
CIREȘÁR, (2) cireșari, s. m. 1. (Pop.) Luna iunie. 2. (Ornit.) Botgros. – Cireașă + suf. -ar. DOOM
cireșár2 (iunie) s. n., g.-d. lui cireșár
cireșarul
CIREȘÁR, (2) cireșari, s. m. 1. (Pop.) Luna iunie. 2. (Ornit.) Botgros. – Cireașă + suf. -ar. DOOM
cireșár2 (iunie) s. n., g.-d. lui cireșár
cireșarului
CIREȘÁR, (2) cireșari, s. m. 1. (Pop.) Luna iunie. 2. (Ornit.) Botgros. – Cireașă + suf. -ar. DOOM
cireșár2 (iunie) s. n., g.-d. lui cireșár
cireșe
CIREÁȘĂ, cireși, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireșe] – Lat. ceresia (= cerasea). DOOM
!cireáșă s. f., art. cireáșa, g.-d. art. ciréșii/ciréșei; pl. ciréși/ciréșe
cireșei
CIREÁȘĂ, cireși, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireșe] – Lat. ceresia (= cerasea). DOOM
!cireáșă s. f., art. cireáșa, g.-d. art. ciréșii/ciréșei; pl. ciréși/ciréșe
cireșel
CIREȘÉL, cireșei, s. m. 1. Diminutiv al lui c i r e ș. Foaie verde dreșel, Sub un vîrf de păltinel Frumos doarme-un hrănicer (= grănicer). ȘEZ. II 8. 2. (Învechit) Cireșar (1). Romînii dau lunilor numiri potrivite cu timpurile anului; de exemplu... martie, mărțișor... iunie, cireșei (a cireșelor). ALECSANDRI, P. P. 14 (notă).
cireșele
CIREÁȘĂ, cireși, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireșe] – Lat. ceresia (= cerasea). DOOM
!cireáșă s. f., art. cireáșa, g.-d. art. ciréșii/ciréșei; pl. ciréși/ciréșe
cireșelor
CIREÁȘĂ, cireși, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireșe] – Lat. ceresia (= cerasea). DOOM
!cireáșă s. f., art. cireáșa, g.-d. art. ciréșii/ciréșei; pl. ciréși/ciréșe
cireși
CIRÉȘ, cireși, s. m. Pom fructifer cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus avium). – Lat. *ceresius (= cerasus). DOOM
ciréș s. m., pl. ciréși
cireșia
CIREȘÍU, -ÍE, cireșii, adj. (Rar) Care are culoarea cireșei. – Cireașă + suf. -iu. DOOM
cireșíu (rar) adj. m., f. cireșíe; pl. m. și f. cireșíi
cireșie
CIREȘÍU, -ÍE, cireșii, adj. (Rar) Care are culoarea cireșei. – Cireașă + suf. -iu. DOOM
cireșíu (rar) adj. m., f. cireșíe; pl. m. și f. cireșíi
cireșiei
CIREȘÍU, -ÍE, cireșii, adj. (Rar) Care are culoarea cireșei. – Cireașă + suf. -iu. DOOM
cireșíu (rar) adj. m., f. cireșíe; pl. m. și f. cireșíi
cireșii
CIRÉȘ, cireși, s. m. Pom fructifer cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus avium). – Lat. *ceresius (= cerasus). DOOM
ciréș s. m., pl. ciréși
cireșii
CIREȘÍU, -ÍE, cireșii, adj. (Rar) Care are culoarea cireșei. – Cireașă + suf. -iu. DOOM
cireșíu (rar) adj. m., f. cireșíe; pl. m. și f. cireșíi
cireșiii
CIREȘÍU, -ÍE, cireșii, adj. (Rar) Care are culoarea cireșei. – Cireașă + suf. -iu. DOOM
cireșíu (rar) adj. m., f. cireșíe; pl. m. și f. cireșíi
cireșiile
CIREȘÍU, -ÍE, cireșii, adj. (Rar) Care are culoarea cireșei. – Cireașă + suf. -iu. DOOM
cireșíu (rar) adj. m., f. cireșíe; pl. m. și f. cireșíi
cireșiilor
CIREȘÍU, -ÍE, cireșii, adj. (Rar) Care are culoarea cireșei. – Cireașă + suf. -iu. DOOM
cireșíu (rar) adj. m., f. cireșíe; pl. m. și f. cireșíi
cireșilor
CIRÉȘ, cireși, s. m. Pom fructifer cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus avium). – Lat. *ceresius (= cerasus). DOOM
ciréș s. m., pl. ciréși
cireșiu
CIREȘÍU, -ÍE, cireșii, adj. (Rar) Care are culoarea cireșei. – Cireașă + suf. -iu. DOOM
cireșíu (rar) adj. m., f. cireșíe; pl. m. și f. cireșíi
cireșiul
CIREȘÍU, -ÍE, cireșii, adj. (Rar) Care are culoarea cireșei. – Cireașă + suf. -iu. DOOM
cireșíu (rar) adj. m., f. cireșíe; pl. m. și f. cireșíi
cireșiului
CIREȘÍU, -ÍE, cireșii, adj. (Rar) Care are culoarea cireșei. – Cireașă + suf. -iu. DOOM
cireșíu (rar) adj. m., f. cireșíe; pl. m. și f. cireșíi
cireșul
CIRÉȘ, cireși, s. m. Pom fructifer cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus avium). – Lat. *ceresius (= cerasus). DOOM
ciréș s. m., pl. ciréși
cireșului
CIRÉȘ, cireși, s. m. Pom fructifer cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus avium). – Lat. *ceresius (= cerasus). DOOM
ciréș s. m., pl. ciréși
ciri
CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr. DOOM
cir2 (terci) (reg.) s. n.
ciribelo
ciribelo s. invar. (țig.) pasăre de curte.
ciric
ciríc (-curi), s. n. – Sfert, parte, bucată. Tc. çerek (Șeineanu, II, 133; Popescu-Ciocănel 22), cf. bg. çirek, sb. çerek.
cirii
CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr. DOOM
cir2 (terci) (reg.) s. n.
cirilic
CHIRÍLIC, -Ă, chirilici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet chirilic = vechi alfabet slav, compus de Chiril în sec. IX și utilizat la noi (oficial) până în 1860, care a servit drept bază pentru alfabetele folosite de popoarele slave ortodoxe. Literă chirilică = literă din alfabetul chirilic. (Substantivat) Scrie cu chirilice. ♦ (Despre texte, scrieri etc.) Care este scris cu litere chirilice. [Var.: cirílic, -ă adj.] – Chiril (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
chirílic adj. m., pl. chirílici; f. chirílică, pl. chirílice
cirilor
CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr. DOOM
cir2 (terci) (reg.) s. n.
cirip
CIRÍP interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetele caracteristice ale păsărelelor. ◊ (De-a) cirip-cirip = joc de copii la care jucătorii se apucă unii pe alții de dosul palmei, ciupindu-se de piele și repetând „cirip-cirip”. – Onomatopee. DOOM
ciríp/ciríp-ciríp interj.
ciripea
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripeai
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripeala
CIRIPEÁLĂ, ciripeli, s. f. Ciripire; sunete caracteristice scoase de unele păsărele. – Ciripi + suf. -eală. DOOM
ciripeálă s. f., g.-d. art. ciripélii; pl. ciripéli
ciripeam
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripească
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripeau
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripeați
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripeli
CIRIPEÁLĂ, ciripeli, s. f. Ciripire; sunete caracteristice scoase de unele păsărele. – Ciripi + suf. -eală. DOOM
ciripeálă s. f., g.-d. art. ciripélii; pl. ciripéli
ciripelii
CIRIPEÁLĂ, ciripeli, s. f. Ciripire; sunete caracteristice scoase de unele păsărele. – Ciripi + suf. -eală. DOOM
ciripeálă s. f., g.-d. art. ciripélii; pl. ciripéli
ciripelile
CIRIPEÁLĂ, ciripeli, s. f. Ciripire; sunete caracteristice scoase de unele păsărele. – Ciripi + suf. -eală. DOOM
ciripeálă s. f., g.-d. art. ciripélii; pl. ciripéli
ciripelilor
CIRIPEÁLĂ, ciripeli, s. f. Ciripire; sunete caracteristice scoase de unele păsărele. – Ciripi + suf. -eală. DOOM
ciripeálă s. f., g.-d. art. ciripélii; pl. ciripéli
ciripesc
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripește
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripești
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripi
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripia
CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară muiată în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi. DOOM
ciripíe (reg.) s. f., art. ciripía, g.-d. art. ciripíei; pl. ciripíi, art. ciripíile
ciripia
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. DOOM
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripic
ciripic, ciripici s. m. informator, denunțător.
ciripie
CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară muiată în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi. DOOM
ciripíe (reg.) s. f., art. ciripía, g.-d. art. ciripíei; pl. ciripíi, art. ciripíile
ciripie
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. DOOM
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripiei
CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară muiată în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi. DOOM
ciripíe (reg.) s. f., art. ciripía, g.-d. art. ciripíei; pl. ciripíi, art. ciripíile
ciripiei
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. DOOM
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripii
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripii
CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară muiată în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi. DOOM
ciripíe (reg.) s. f., art. ciripía, g.-d. art. ciripíei; pl. ciripíi, art. ciripíile
ciripii
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. DOOM
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripiii
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. DOOM
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripiile
CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară muiată în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi. DOOM
ciripíe (reg.) s. f., art. ciripía, g.-d. art. ciripíei; pl. ciripíi, art. ciripíile
ciripiile
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. DOOM
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripiilor
CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară muiată în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi. DOOM
ciripíe (reg.) s. f., art. ciripía, g.-d. art. ciripíei; pl. ciripíi, art. ciripíile
ciripiilor
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. DOOM
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripim
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripind
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripire
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripire
CIRIPÍRE, ciripiri, s. f. Acțiunea de a ciripi. – V. ciripi. DOOM
ciripíre s. f., g.-d. art. ciripírii; pl. ciripíri
ciripirea
CIRIPÍRE, ciripiri, s. f. Acțiunea de a ciripi. – V. ciripi. DOOM
ciripíre s. f., g.-d. art. ciripírii; pl. ciripíri
ciripiri
CIRIPÍRE, ciripiri, s. f. Acțiunea de a ciripi. – V. ciripi. DOOM
ciripíre s. f., g.-d. art. ciripírii; pl. ciripíri
ciripirii
CIRIPÍRE, ciripiri, s. f. Acțiunea de a ciripi. – V. ciripi. DOOM
ciripíre s. f., g.-d. art. ciripírii; pl. ciripíri
ciripirile
CIRIPÍRE, ciripiri, s. f. Acțiunea de a ciripi. – V. ciripi. DOOM
ciripíre s. f., g.-d. art. ciripírii; pl. ciripíri
ciripirilor
CIRIPÍRE, ciripiri, s. f. Acțiunea de a ciripi. – V. ciripi. DOOM
ciripíre s. f., g.-d. art. ciripírii; pl. ciripíri
ciripiră
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripirăm
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripirăți
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripise
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripisem
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripiseră
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripiserăm
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripiserăți
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripiseși
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripiseți
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripit
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripit
CIRIPÍT s. n. Faptul de a ciripi; sunete caracteristice pe care le scot unele păsărele. – V. ciripi. DOOM
ciripít s. n.
ciripitoare
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripitoarea
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripitoarei
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripitoarele
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripitoarelor
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripitor
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripitori
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripitorii
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripitorilor
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripitorul
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripitorului
CIRIPITÓR, -OÁRE, ciripitori, -oare, adj. Care ciripește; ciripiu. – Ciripi + suf. -tor. DOOM
ciripitór adj. m., pl. ciripitóri; f. sg. și pl. ciripitoáre
ciripiu
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. DOOM
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripiul
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. DOOM
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripiului
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. DOOM
ciripíu (rar) adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
ciripiși
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciripiți
CIRIPÍ, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsărele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subțire și melodioasă. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destăinuiri, a divulga ceva. – Din cirip. DOOM
ciripí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciripésc, imperf. 3 sg. ciripeá; conj. prez. 3 să ciripeáscă
ciritei
ciritéi s. m. – Tufiș, desiș, teren despădurit. – Var. ceretei, ceretel. Rut. (o)čeret „stufăriș” (Skok 64; DAR). Nu este probabilă ipoteza lui Cihac, II, 491, bazată pe mag. cserje, de la cser „stejar”. – Der. citirișcă, s. f. (tufiș), cu metateză (DAR).
ciritei
CIRITÉL, ciritei, s. m. (Reg.) Tufiș de copăcei; (la pl.) copăcei care formează un desiș (în pădure). – Et. nec. DOOM
ciritél (reg.) s. m., pl. ciritéi, art. ciritéii
ciriteii
CIRITÉL, ciritei, s. m. (Reg.) Tufiș de copăcei; (la pl.) copăcei care formează un desiș (în pădure). – Et. nec. DOOM
ciritél (reg.) s. m., pl. ciritéi, art. ciritéii
ciriteilor
CIRITÉL, ciritei, s. m. (Reg.) Tufiș de copăcei; (la pl.) copăcei care formează un desiș (în pădure). – Et. nec. DOOM
ciritél (reg.) s. m., pl. ciritéi, art. ciritéii
ciritel
CIRITÉL, ciritei, s. m. (Reg.) Tufiș de copăcei; (la pl.) copăcei care formează un desiș (în pădure). – Et. nec. DOOM
ciritél (reg.) s. m., pl. ciritéi, art. ciritéii
ciritelul
CIRITÉL, ciritei, s. m. (Reg.) Tufiș de copăcei; (la pl.) copăcei care formează un desiș (în pădure). – Et. nec. DOOM
ciritél (reg.) s. m., pl. ciritéi, art. ciritéii
ciritelului
CIRITÉL, ciritei, s. m. (Reg.) Tufiș de copăcei; (la pl.) copăcei care formează un desiș (în pădure). – Et. nec. DOOM
ciritél (reg.) s. m., pl. ciritéi, art. ciritéii
ciriviș
CERVÍȘ, cervișuri, s. n. (Înv.) 1. Grăsime de vacă, topită, păstrată în bășici și folosită în alimentație. 2. Carne conservată în seu topit. [Var.: cirivíș, cirvíș s. n.] – Din tc. çervis. DOOM
cervíș (înv.) s. n., pl. cervíșuri
ciriș
CIRÍȘ s. n. (Reg.) Cocă sau altă substanță (subțire) de lipit. – Din tc. çiriș. DOOM
ciríș (reg.) s. n.
cirocumulus
CIROCÚMULUS s. m. Tip de nori în forma unui strat alb, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-cumulus. DOOM
cirocúmulus s. m.
cirocumulusul
CIROCÚMULUS s. m. Tip de nori în forma unui strat alb, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-cumulus. DOOM
cirocúmulus s. m.
cirocumulusului
CIROCÚMULUS s. m. Tip de nori în forma unui strat alb, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-cumulus. DOOM
cirocúmulus s. m.
cirocumuluși
CIROCÚMULUS s. m. Tip de nori în forma unui strat alb, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-cumulus. DOOM
cirocúmulus s. m.
cirocumulușii
CIROCÚMULUS s. m. Tip de nori în forma unui strat alb, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-cumulus. DOOM
cirocúmulus s. m.
cirocumulușilor
CIROCÚMULUS s. m. Tip de nori în forma unui strat alb, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-cumulus. DOOM
cirocúmulus s. m.
cirostratus
CIROSTRÁTUS s. m. Tip de nori denși cu aspect lăptos, alcătuiți din cristale de gheață, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-stratus. DOOM
!cirostrátus (-ros-tra-/-ro-stra-) s. m.
cirostratusul
CIROSTRÁTUS s. m. Tip de nori denși cu aspect lăptos, alcătuiți din cristale de gheață, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-stratus. DOOM
!cirostrátus (-ros-tra-/-ro-stra-) s. m.
cirostratusului
CIROSTRÁTUS s. m. Tip de nori denși cu aspect lăptos, alcătuiți din cristale de gheață, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-stratus. DOOM
!cirostrátus (-ros-tra-/-ro-stra-) s. m.
cirostratuși
CIROSTRÁTUS s. m. Tip de nori denși cu aspect lăptos, alcătuiți din cristale de gheață, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-stratus. DOOM
!cirostrátus (-ros-tra-/-ro-stra-) s. m.
cirostratușii
CIROSTRÁTUS s. m. Tip de nori denși cu aspect lăptos, alcătuiți din cristale de gheață, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-stratus. DOOM
!cirostrátus (-ros-tra-/-ro-stra-) s. m.
cirostratușilor
CIROSTRÁTUS s. m. Tip de nori denși cu aspect lăptos, alcătuiți din cristale de gheață, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-stratus. DOOM
!cirostrátus (-ros-tra-/-ro-stra-) s. m.
cirotic
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
cirotic
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
cirotica
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
cirotica
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
cirotice
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
cirotice
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticei
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticei
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticele
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticele
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticelor
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticelor
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
cirotici
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
cirotici
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticii
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticii
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticilor
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticilor
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticul
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticul
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticului
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroticului
CIRÓTIC, -Ă, cirotici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cirozei, privitor la ciroză. 2. S. m. și f., adj. (Om) care este bolnav de ciroză. – Din fr. cirrhotique. DOOM
cirótic adj. m., s. m., pl. cirótici; adj. f., s. f. cirótică, pl. cirótice
ciroza
CIRÓZĂ, ciroze, s. f. Inflamație cronică degenerativă manifestată prin atrofierea țesutului parenchimatos al unui organ și înlocuirea lui cu țesut conjunctiv fibros, ducând la pierderea capacității funcționale a organului respectiv. ◊ Ciroză hepatică = boală cronică a ficatului, caracterizată prin înmulțirea anormală a țesutului conjunctiv și prin distrugerea treptată a celulelor hepatice. – Din fr. cirrhose. DOOM
ciróză s. f., g.-d. art. cirózei; pl. ciróze
ciroze
CIRÓZĂ, ciroze, s. f. Inflamație cronică degenerativă manifestată prin atrofierea țesutului parenchimatos al unui organ și înlocuirea lui cu țesut conjunctiv fibros, ducând la pierderea capacității funcționale a organului respectiv. ◊ Ciroză hepatică = boală cronică a ficatului, caracterizată prin înmulțirea anormală a țesutului conjunctiv și prin distrugerea treptată a celulelor hepatice. – Din fr. cirrhose. DOOM
ciróză s. f., g.-d. art. cirózei; pl. ciróze
cirozei
CIRÓZĂ, ciroze, s. f. Inflamație cronică degenerativă manifestată prin atrofierea țesutului parenchimatos al unui organ și înlocuirea lui cu țesut conjunctiv fibros, ducând la pierderea capacității funcționale a organului respectiv. ◊ Ciroză hepatică = boală cronică a ficatului, caracterizată prin înmulțirea anormală a țesutului conjunctiv și prin distrugerea treptată a celulelor hepatice. – Din fr. cirrhose. DOOM
ciróză s. f., g.-d. art. cirózei; pl. ciróze
cirozele
CIRÓZĂ, ciroze, s. f. Inflamație cronică degenerativă manifestată prin atrofierea țesutului parenchimatos al unui organ și înlocuirea lui cu țesut conjunctiv fibros, ducând la pierderea capacității funcționale a organului respectiv. ◊ Ciroză hepatică = boală cronică a ficatului, caracterizată prin înmulțirea anormală a țesutului conjunctiv și prin distrugerea treptată a celulelor hepatice. – Din fr. cirrhose. DOOM
ciróză s. f., g.-d. art. cirózei; pl. ciróze
cirozelor
CIRÓZĂ, ciroze, s. f. Inflamație cronică degenerativă manifestată prin atrofierea țesutului parenchimatos al unui organ și înlocuirea lui cu țesut conjunctiv fibros, ducând la pierderea capacității funcționale a organului respectiv. ◊ Ciroză hepatică = boală cronică a ficatului, caracterizată prin înmulțirea anormală a țesutului conjunctiv și prin distrugerea treptată a celulelor hepatice. – Din fr. cirrhose. DOOM
ciróză s. f., g.-d. art. cirózei; pl. ciróze
cirsium
SCAI1, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. ◊ Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngiumplanum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din scr. čkalj.
cirta
CÍRTĂ, cirte, s. f. (Pop.) Lucru foarte mic, neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta. DOOM
círtă (pop.) s. f., g.-d. art. círtei; pl. círte
cirte
CÍRTĂ, cirte, s. f. (Pop.) Lucru foarte mic, neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta. DOOM
círtă (pop.) s. f., g.-d. art. círtei; pl. círte
cirtei
CÍRTĂ, cirte, s. f. (Pop.) Lucru foarte mic, neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta. DOOM
círtă (pop.) s. f., g.-d. art. círtei; pl. círte
cirtele
CÍRTĂ, cirte, s. f. (Pop.) Lucru foarte mic, neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta. DOOM
círtă (pop.) s. f., g.-d. art. círtei; pl. círte
cirtelor
CÍRTĂ, cirte, s. f. (Pop.) Lucru foarte mic, neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta. DOOM
círtă (pop.) s. f., g.-d. art. círtei; pl. círte
cirto
CIRTO- Element de compunere savantă cu semnificația „colivie”, „cușcă”. [< fr. cyrto- < gr. kyrtos – colivie].
cirtometre
CIRTOMÉTRU, cirtometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea perimetrului toracic. – Din fr. cyrtomètre.
cirtometrele
CIRTOMÉTRU, cirtometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea perimetrului toracic. – Din fr. cyrtomètre.
cirtometrelor
CIRTOMÉTRU, cirtometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea perimetrului toracic. – Din fr. cyrtomètre.
cirtometria
CIRTOMETRÍE, cirtometrii, s. f. (Med.) Măsurare a perimetrului toracic. – Din fr. cyrtométrie.
cirtometrie
CIRTOMETRÍE, cirtometrii, s. f. (Med.) Măsurare a perimetrului toracic. – Din fr. cyrtométrie.
cirtometriei
CIRTOMETRÍE, cirtometrii, s. f. (Med.) Măsurare a perimetrului toracic. – Din fr. cyrtométrie.
cirtometrii
CIRTOMETRÍE, cirtometrii, s. f. (Med.) Măsurare a perimetrului toracic. – Din fr. cyrtométrie.
cirtometriile
CIRTOMETRÍE, cirtometrii, s. f. (Med.) Măsurare a perimetrului toracic. – Din fr. cyrtométrie.
cirtometriilor
CIRTOMETRÍE, cirtometrii, s. f. (Med.) Măsurare a perimetrului toracic. – Din fr. cyrtométrie.
cirtometru
CIRTOMÉTRU, cirtometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea perimetrului toracic. – Din fr. cyrtomètre.
cirtometrul
CIRTOMÉTRU, cirtometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea perimetrului toracic. – Din fr. cyrtomètre.
cirtometrului
CIRTOMÉTRU, cirtometre, s. n. (Med.) Instrument pentru măsurarea perimetrului toracic. – Din fr. cyrtomètre.
cirul
CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr. DOOM
cir2 (terci) (reg.) s. n.
cirului
CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr. DOOM
cir2 (terci) (reg.) s. n.
cirus
CÍRUS s. m. Tip de nori rarefiați și izolați, de culoare albă strălucitoare, alcătuiți din cristale de gheață, situați la circa 10000 de metri altitudine. – Din fr. cirrus. DOOM
círus s. m.
cirusul
CÍRUS s. m. Tip de nori rarefiați și izolați, de culoare albă strălucitoare, alcătuiți din cristale de gheață, situați la circa 10000 de metri altitudine. – Din fr. cirrus. DOOM
círus s. m.
cirusului
CÍRUS s. m. Tip de nori rarefiați și izolați, de culoare albă strălucitoare, alcătuiți din cristale de gheață, situați la circa 10000 de metri altitudine. – Din fr. cirrus. DOOM
círus s. m.
ciruși
CÍRUS s. m. Tip de nori rarefiați și izolați, de culoare albă strălucitoare, alcătuiți din cristale de gheață, situați la circa 10000 de metri altitudine. – Din fr. cirrus. DOOM
círus s. m.
cirușii
CÍRUS s. m. Tip de nori rarefiați și izolați, de culoare albă strălucitoare, alcătuiți din cristale de gheață, situați la circa 10000 de metri altitudine. – Din fr. cirrus. DOOM
círus s. m.
cirușilor
CÍRUS s. m. Tip de nori rarefiați și izolați, de culoare albă strălucitoare, alcătuiți din cristale de gheață, situați la circa 10000 de metri altitudine. – Din fr. cirrus. DOOM
círus s. m.
cirviș
CERVÍȘ, cervișuri, s. n. (Înv.) 1. Grăsime de vacă, topită, păstrată în bășici și folosită în alimentație. 2. Carne conservată în seu topit. [Var.: cirivíș, cirvíș s. n.] – Din tc. çervis. DOOM
cervíș (înv.) s. n., pl. cervíșuri
cis
CIS- Element prim de compunere savantă cu semnificația „dincoace de”, „de aceeași parte”. [< fr., it., lat. cis].
cisalpin
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
cisalpina
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
cisalpine
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
cisalpinei
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
cisalpinele
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
cisalpinelor
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
cisalpini
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
cisalpinii
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
cisalpinilor
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
cisalpinul
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
cisalpinului
CISALPÍN, -Ă, cisalpini, -e, adj. Care, din punctul de vedere al Romei, se află în nordul Italiei și dincoace de Alpi. Galia cisalpină. – Din lat. cisalpinus, it. cisalpino, fr. cisalpin. DOOM
!cisalpín (ci-sal-/cis-al-) adj. m., pl. cisalpíni; f. cisalpínă, pl. cisalpíne
ciseida
Ciseida = Cisseis.
cisla
CÍSLĂ, cisle, s. f. (În Evul Mediu) 1. Cotă-parte de bir care revenea unei persoane sau unei comunități dintr-o sumă plătită în comun; repartizare a dărilor fixată de obștea satului, proporțional cu averea fiecăruia. 2. Întrunire, sfat (sătesc), adunat de obicei pentru stabilirea cislei (1). – Din sl. čislo „număr”. DOOM
císlă s. f., g.-d. art. císlei; pl. císle
cisle
CÍSLĂ, cisle, s. f. (În Evul Mediu) 1. Cotă-parte de bir care revenea unei persoane sau unei comunități dintr-o sumă plătită în comun; repartizare a dărilor fixată de obștea satului, proporțional cu averea fiecăruia. 2. Întrunire, sfat (sătesc), adunat de obicei pentru stabilirea cislei (1). – Din sl. čislo „număr”. DOOM
císlă s. f., g.-d. art. císlei; pl. císle
cislei
CÍSLĂ, cisle, s. f. (În Evul Mediu) 1. Cotă-parte de bir care revenea unei persoane sau unei comunități dintr-o sumă plătită în comun; repartizare a dărilor fixată de obștea satului, proporțional cu averea fiecăruia. 2. Întrunire, sfat (sătesc), adunat de obicei pentru stabilirea cislei (1). – Din sl. čislo „număr”. DOOM
císlă s. f., g.-d. art. císlei; pl. císle
cislele
CÍSLĂ, cisle, s. f. (În Evul Mediu) 1. Cotă-parte de bir care revenea unei persoane sau unei comunități dintr-o sumă plătită în comun; repartizare a dărilor fixată de obștea satului, proporțional cu averea fiecăruia. 2. Întrunire, sfat (sătesc), adunat de obicei pentru stabilirea cislei (1). – Din sl. čislo „număr”. DOOM
císlă s. f., g.-d. art. císlei; pl. císle
cislelor
CÍSLĂ, cisle, s. f. (În Evul Mediu) 1. Cotă-parte de bir care revenea unei persoane sau unei comunități dintr-o sumă plătită în comun; repartizare a dărilor fixată de obștea satului, proporțional cu averea fiecăruia. 2. Întrunire, sfat (sătesc), adunat de obicei pentru stabilirea cislei (1). – Din sl. čislo „număr”. DOOM
císlă s. f., g.-d. art. císlei; pl. císle
cislui
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluia
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiai
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiam
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiască
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiau
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiați
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiesc
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiește
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiești
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluii
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluim
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluind
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluire
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluire
CISLUÍ, cisluiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2.Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui.
cisluiră
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluirăm
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluirăți
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluise
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluisem
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiseră
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiserăm
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiserăți
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiseși
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiseți
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluit
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluit
CISLUÍ, cisluiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2.Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui.
cisluiși
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cisluiți
CISLUÍ1, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. DOOM
cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă
cismar
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cismare
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cismari
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cismarii
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cismarilor
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cismarul
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cismarule
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cismarului
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cismăria
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cismărie
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cismăriei
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cismării
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cismăriile
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cismăriilor
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cisoida
CISOÍDĂ, cisoide, s. f. (Geom.) Curbă plană cu un punct de întoarcere, a cărei ecuație este de gradul trei. [Pr.: -so-i-] – Din fr. cissoïde. DOOM
cisoídă s. f., g.-d. art. cisoídei; pl. cisoíde
cisoide
CISOÍDĂ, cisoide, s. f. (Geom.) Curbă plană cu un punct de întoarcere, a cărei ecuație este de gradul trei. [Pr.: -so-i-] – Din fr. cissoïde. DOOM
cisoídă s. f., g.-d. art. cisoídei; pl. cisoíde
cisoidei
CISOÍDĂ, cisoide, s. f. (Geom.) Curbă plană cu un punct de întoarcere, a cărei ecuație este de gradul trei. [Pr.: -so-i-] – Din fr. cissoïde. DOOM
cisoídă s. f., g.-d. art. cisoídei; pl. cisoíde
cisoidele
CISOÍDĂ, cisoide, s. f. (Geom.) Curbă plană cu un punct de întoarcere, a cărei ecuație este de gradul trei. [Pr.: -so-i-] – Din fr. cissoïde. DOOM
cisoídă s. f., g.-d. art. cisoídei; pl. cisoíde
cisoidelor
CISOÍDĂ, cisoide, s. f. (Geom.) Curbă plană cu un punct de întoarcere, a cărei ecuație este de gradul trei. [Pr.: -so-i-] – Din fr. cissoïde. DOOM
cisoídă s. f., g.-d. art. cisoídei; pl. cisoíde
cisrenan
CISRENÁN, -Ă adj. Aflat dincoace de Rin. [< fr. cisrhénan, lat. cisrhenanus].
cisseis
Cisseis, patronimic purtat de Hecuba ca fiică a lui Cisseus.
cisseus
Cisseus, rege al Thraciei și tatăl Hecubei.
cist
CIST- v. cisto-.
cista
CÍSTĂ s.f. (Arheol.) Vas cilindric de metal caracteristic pentru prima epocă a fierului din Italia. [< lat. cista]. DOOM
cístă s. f., g.-d. art. cístei; pl. císte
cistalgia
CISTALGÍE, cistalgii, s. f. (Med.) Tulburare funcțională dureroasă a vezicii urinare. – Din fr. cystalgie.
cistalgie
CISTALGÍE, cistalgii, s. f. (Med.) Tulburare funcțională dureroasă a vezicii urinare. – Din fr. cystalgie.
cistalgiei
CISTALGÍE, cistalgii, s. f. (Med.) Tulburare funcțională dureroasă a vezicii urinare. – Din fr. cystalgie.
cistalgii
CISTALGÍE, cistalgii, s. f. (Med.) Tulburare funcțională dureroasă a vezicii urinare. – Din fr. cystalgie.
cistalgiile
CISTALGÍE, cistalgii, s. f. (Med.) Tulburare funcțională dureroasă a vezicii urinare. – Din fr. cystalgie.
cistalgiilor
CISTALGÍE, cistalgii, s. f. (Med.) Tulburare funcțională dureroasă a vezicii urinare. – Din fr. cystalgie.
ciste
CÍSTĂ s.f. (Arheol.) Vas cilindric de metal caracteristic pentru prima epocă a fierului din Italia. [< lat. cista]. DOOM
cístă s. f., g.-d. art. cístei; pl. císte
cistectazie
CISTECTAZÍE s.f. (Med.) Dilatație a vezicii urinare. [Gen. -iei. / < fr. cystectasie].
cistectomia
CISTECTOMÍE, cistectomii, s. f. (Med.) Extirpare totală sau parțială a vezicii urinare. – Din fr. cystectomie.
cistectomie
CISTECTOMÍE, cistectomii, s. f. (Med.) Extirpare totală sau parțială a vezicii urinare. – Din fr. cystectomie.
cistectomiei
CISTECTOMÍE, cistectomii, s. f. (Med.) Extirpare totală sau parțială a vezicii urinare. – Din fr. cystectomie.
cistectomii
CISTECTOMÍE, cistectomii, s. f. (Med.) Extirpare totală sau parțială a vezicii urinare. – Din fr. cystectomie.
cistectomiile
CISTECTOMÍE, cistectomii, s. f. (Med.) Extirpare totală sau parțială a vezicii urinare. – Din fr. cystectomie.
cistectomiilor
CISTECTOMÍE, cistectomii, s. f. (Med.) Extirpare totală sau parțială a vezicii urinare. – Din fr. cystectomie.
cistei
CÍSTĂ s.f. (Arheol.) Vas cilindric de metal caracteristic pentru prima epocă a fierului din Italia. [< lat. cista]. DOOM
cístă s. f., g.-d. art. cístei; pl. císte
cistele
CÍSTĂ s.f. (Arheol.) Vas cilindric de metal caracteristic pentru prima epocă a fierului din Italia. [< lat. cista]. DOOM
cístă s. f., g.-d. art. cístei; pl. císte
cistelor
CÍSTĂ s.f. (Arheol.) Vas cilindric de metal caracteristic pentru prima epocă a fierului din Italia. [< lat. cista]. DOOM
cístă s. f., g.-d. art. cístei; pl. císte
cistercian
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercian
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cisterciana
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cisterciana
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercianul
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercianul
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercianului
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercianului
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cisterciene
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cisterciene
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercienei
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercienei
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercienele
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercienele
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercienelor
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercienelor
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercieni
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercieni
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercieni
CISTERCIÉNI s.m.pl. Ordin de călugări benedictini din Franța, datând din sec. XI, care au jucat un rol deosebit în colportarea formelor arhitectonice ale goticului timpuriu. // adj. Care aparține acestui ordin. ◊ Arhitectură cisterciană = arhitectură cu aspect simplu și sever. [Pron. -ci-eni, sg. cistercian. / < fr. cisterciens].
cistercienii
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercienii
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercienilor
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cistercienilor
CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. DOOM
cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne
cisterna
CISTÉRNĂ, cisterne, s. f. 1. Rezervor (cilindric, de metal) pus pe cadrul cu roți al unui vehicul și servind la transportarea unor lichide; vehicul prevăzut cu un astfel de rezervor; autocisternă. 2. Rezervor (cilindric) în care sunt depozitate lichide, în scopul folosirii lor ulterioare. – Din lat. cisterna, it. cisterna. DOOM
cistérnă s. f., g.-d. art. cistérnei; pl. cistérne
cisterne
CISTÉRNĂ, cisterne, s. f. 1. Rezervor (cilindric, de metal) pus pe cadrul cu roți al unui vehicul și servind la transportarea unor lichide; vehicul prevăzut cu un astfel de rezervor; autocisternă. 2. Rezervor (cilindric) în care sunt depozitate lichide, în scopul folosirii lor ulterioare. – Din lat. cisterna, it. cisterna. DOOM
cistérnă s. f., g.-d. art. cistérnei; pl. cistérne
cisternei
CISTÉRNĂ, cisterne, s. f. 1. Rezervor (cilindric, de metal) pus pe cadrul cu roți al unui vehicul și servind la transportarea unor lichide; vehicul prevăzut cu un astfel de rezervor; autocisternă. 2. Rezervor (cilindric) în care sunt depozitate lichide, în scopul folosirii lor ulterioare. – Din lat. cisterna, it. cisterna. DOOM
cistérnă s. f., g.-d. art. cistérnei; pl. cistérne
cisternele
CISTÉRNĂ, cisterne, s. f. 1. Rezervor (cilindric, de metal) pus pe cadrul cu roți al unui vehicul și servind la transportarea unor lichide; vehicul prevăzut cu un astfel de rezervor; autocisternă. 2. Rezervor (cilindric) în care sunt depozitate lichide, în scopul folosirii lor ulterioare. – Din lat. cisterna, it. cisterna. DOOM
cistérnă s. f., g.-d. art. cistérnei; pl. cistérne
cisternelor
CISTÉRNĂ, cisterne, s. f. 1. Rezervor (cilindric, de metal) pus pe cadrul cu roți al unui vehicul și servind la transportarea unor lichide; vehicul prevăzut cu un astfel de rezervor; autocisternă. 2. Rezervor (cilindric) în care sunt depozitate lichide, în scopul folosirii lor ulterioare. – Din lat. cisterna, it. cisterna. DOOM
cistérnă s. f., g.-d. art. cistérnei; pl. cistérne
cisti
CISTI- v. cisto-.
cistic
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cistic
cistíc (cístice), s. n. – Năvod, plasă de pescuit. Sl., cf. sb. čestar, rut. čistak, cu același sens; lipsește veriga imediată. Aceeași origine în cistină, s. f. (Dobr., vîrșă), cf. bg. čistina, găstina „grosime”.
cistica
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cistice
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cisticei
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cisticele
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cisticelor
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cisticerc
CISTICÉRC, cisticerci, s. m. Larvă a teniei, având aspectul unei vezicule de mărimea bobului de mazăre, care se fixează în țesuturile mamiferelor, producând cisticercoza. – Din fr. cysticerque. DOOM
cisticérc s. m., pl. cisticérci
cisticerci
CISTICÉRC, cisticerci, s. m. Larvă a teniei, având aspectul unei vezicule de mărimea bobului de mazăre, care se fixează în țesuturile mamiferelor, producând cisticercoza. – Din fr. cysticerque. DOOM
cisticérc s. m., pl. cisticérci
cisticercii
CISTICÉRC, cisticerci, s. m. Larvă a teniei, având aspectul unei vezicule de mărimea bobului de mazăre, care se fixează în țesuturile mamiferelor, producând cisticercoza. – Din fr. cysticerque. DOOM
cisticérc s. m., pl. cisticérci
cisticercilor
CISTICÉRC, cisticerci, s. m. Larvă a teniei, având aspectul unei vezicule de mărimea bobului de mazăre, care se fixează în țesuturile mamiferelor, producând cisticercoza. – Din fr. cysticerque. DOOM
cisticérc s. m., pl. cisticérci
cisticercoza
CISTICERCÓZĂ s. f. Boală parazitară la animale și la oameni, produsă de localizarea în organism a cisticercilor; măzăriche. – Din fr. cysticercose. DOOM
cisticercóză s. f., g.-d. art. cisticercózei
cisticercoze
CISTICERCÓZĂ s. f. Boală parazitară la animale și la oameni, produsă de localizarea în organism a cisticercilor; măzăriche. – Din fr. cysticercose. DOOM
cisticercóză s. f., g.-d. art. cisticercózei
cisticercozei
CISTICERCÓZĂ s. f. Boală parazitară la animale și la oameni, produsă de localizarea în organism a cisticercilor; măzăriche. – Din fr. cysticercose. DOOM
cisticercóză s. f., g.-d. art. cisticercózei
cisticercozele
CISTICERCÓZĂ s. f. Boală parazitară la animale și la oameni, produsă de localizarea în organism a cisticercilor; măzăriche. – Din fr. cysticercose. DOOM
cisticercóză s. f., g.-d. art. cisticercózei
cisticercozelor
CISTICERCÓZĂ s. f. Boală parazitară la animale și la oameni, produsă de localizarea în organism a cisticercilor; măzăriche. – Din fr. cysticercose. DOOM
cisticercóză s. f., g.-d. art. cisticercózei
cisticercul
CISTICÉRC, cisticerci, s. m. Larvă a teniei, având aspectul unei vezicule de mărimea bobului de mazăre, care se fixează în țesuturile mamiferelor, producând cisticercoza. – Din fr. cysticerque. DOOM
cisticérc s. m., pl. cisticérci
cisticercului
CISTICÉRC, cisticerci, s. m. Larvă a teniei, având aspectul unei vezicule de mărimea bobului de mazăre, care se fixează în țesuturile mamiferelor, producând cisticercoza. – Din fr. cysticerque. DOOM
cisticérc s. m., pl. cisticérci
cistici
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cisticii
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cisticilor
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cisticita
CISTICÍTĂ, cisticite, s. f. (Med.) Inflamație a canalului cistic. – Din fr. cysticite.
cisticite
CISTICÍTĂ, cisticite, s. f. (Med.) Inflamație a canalului cistic. – Din fr. cysticite.
cisticitei
CISTICÍTĂ, cisticite, s. f. (Med.) Inflamație a canalului cistic. – Din fr. cysticite.
cisticitele
CISTICÍTĂ, cisticite, s. f. (Med.) Inflamație a canalului cistic. – Din fr. cysticite.
cisticitelor
CISTICÍTĂ, cisticite, s. f. (Med.) Inflamație a canalului cistic. – Din fr. cysticite.
cisticostomie
CISTICOSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere la suprafața pielii abdomenului a canalului cistic. [Gen. -iei. / < fr. cysticostomie].
cisticotomie
CISTICOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a canalului cistic. [Gen. -iei. / < fr. cysticotomie, gr. kystis – vezică, tome – tăiere].
cisticul
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cisticului
CÍSTIC, -Ă, cistici, -ce, adj. Care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare, privitor la vezica urinară sau la vezica biliară. – Din fr. cystique. DOOM
cístic adj. m., pl. cístici; f. cístică, pl. cístice
cistita
CISTÍTĂ, cistite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea vezicii urinare în urma unei infecții. – Din fr. cystite. DOOM
cistítă s. f., g.-d. art. cistítei; pl. cistíte
cistite
CISTÍTĂ, cistite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea vezicii urinare în urma unei infecții. – Din fr. cystite. DOOM
cistítă s. f., g.-d. art. cistítei; pl. cistíte
cistitei
CISTÍTĂ, cistite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea vezicii urinare în urma unei infecții. – Din fr. cystite. DOOM
cistítă s. f., g.-d. art. cistítei; pl. cistíte
cistitele
CISTÍTĂ, cistite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea vezicii urinare în urma unei infecții. – Din fr. cystite. DOOM
cistítă s. f., g.-d. art. cistítei; pl. cistíte
cistitelor
CISTÍTĂ, cistite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea vezicii urinare în urma unei infecții. – Din fr. cystite. DOOM
cistítă s. f., g.-d. art. cistítei; pl. cistíte
cisto
CISTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vezică”. [Var. cist-, cisti-. / < fr. cyst(o)-, cf. gr. kystis].
cistocel
CISTOCÉL, cistocele, s. n. (Med.) Hernie a vezicii urinare. – Din fr. cystocèle.
cistocele
CISTOCÉL, cistocele, s. n. (Med.) Hernie a vezicii urinare. – Din fr. cystocèle.
cistocelele
CISTOCÉL, cistocele, s. n. (Med.) Hernie a vezicii urinare. – Din fr. cystocèle.
cistocelelor
CISTOCÉL, cistocele, s. n. (Med.) Hernie a vezicii urinare. – Din fr. cystocèle.
cistocelul
CISTOCÉL, cistocele, s. n. (Med.) Hernie a vezicii urinare. – Din fr. cystocèle.
cistocelului
CISTOCÉL, cistocele, s. n. (Med.) Hernie a vezicii urinare. – Din fr. cystocèle.
cistofor
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistofora
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistofore
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistoforei
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistoforele
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistoforelor
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistofori
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistoforii
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistoforilor
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistoforul
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistoforului
CISTOFÓR, -Ă s.m. și f. (Ant.) Cel care purta un coș sacru la serbările în cinstea lui Bachus. [< lat. cistophorus, cf. fr. cistophore]. DOOM
cistofóră s. f., g.-d. art. cistofórei; pl. cistofóre
cistografia
CISTOGRAFÍE, cistografii, s. f. Radiografie a vezicii urinare. – Din fr. cystographie. DOOM
cistografíe (-to-gra-) s. f., art. cistografía, g.-d. art. cistografíei; pl. cistografíi, art. cistografíile
cistografie
CISTOGRAFÍE, cistografii, s. f. Radiografie a vezicii urinare. – Din fr. cystographie. DOOM
cistografíe (-to-gra-) s. f., art. cistografía, g.-d. art. cistografíei; pl. cistografíi, art. cistografíile
cistografiei
CISTOGRAFÍE, cistografii, s. f. Radiografie a vezicii urinare. – Din fr. cystographie. DOOM
cistografíe (-to-gra-) s. f., art. cistografía, g.-d. art. cistografíei; pl. cistografíi, art. cistografíile
cistografii
CISTOGRAFÍE, cistografii, s. f. Radiografie a vezicii urinare. – Din fr. cystographie. DOOM
cistografíe (-to-gra-) s. f., art. cistografía, g.-d. art. cistografíei; pl. cistografíi, art. cistografíile
cistografiile
CISTOGRAFÍE, cistografii, s. f. Radiografie a vezicii urinare. – Din fr. cystographie. DOOM
cistografíe (-to-gra-) s. f., art. cistografía, g.-d. art. cistografíei; pl. cistografíi, art. cistografíile
cistografiilor
CISTOGRAFÍE, cistografii, s. f. Radiografie a vezicii urinare. – Din fr. cystographie. DOOM
cistografíe (-to-gra-) s. f., art. cistografía, g.-d. art. cistografíei; pl. cistografíi, art. cistografíile
cistopatia
CISTOPATÍE, cistopatii, s. f. (Med.) Denumirea generică pentru afecțiunile vezicii urinare. – Din fr. cystopathie.
cistopatie
CISTOPATÍE, cistopatii, s. f. (Med.) Denumirea generică pentru afecțiunile vezicii urinare. – Din fr. cystopathie.
cistopatiei
CISTOPATÍE, cistopatii, s. f. (Med.) Denumirea generică pentru afecțiunile vezicii urinare. – Din fr. cystopathie.
cistopatii
CISTOPATÍE, cistopatii, s. f. (Med.) Denumirea generică pentru afecțiunile vezicii urinare. – Din fr. cystopathie.
cistopatiile
CISTOPATÍE, cistopatii, s. f. (Med.) Denumirea generică pentru afecțiunile vezicii urinare. – Din fr. cystopathie.
cistopatiilor
CISTOPATÍE, cistopatii, s. f. (Med.) Denumirea generică pentru afecțiunile vezicii urinare. – Din fr. cystopathie.
cistopexie
CISTOPEXÍE s.f. (Med.) Fixarea chirurgicală a vezicii urinare. [Gen. -iei. / < fr. cystopexie, cf. gr. kystis – vezică, pexis – fixare].
cistoplegia
CISTOPLEGÍE, cistoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a vezicii urinare. – Din fr. cystoplégie.
cistoplegie
CISTOPLEGÍE, cistoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a vezicii urinare. – Din fr. cystoplégie.
cistoplegiei
CISTOPLEGÍE, cistoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a vezicii urinare. – Din fr. cystoplégie.
cistoplegii
CISTOPLEGÍE, cistoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a vezicii urinare. – Din fr. cystoplégie.
cistoplegiile
CISTOPLEGÍE, cistoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a vezicii urinare. – Din fr. cystoplégie.
cistoplegiilor
CISTOPLEGÍE, cistoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a vezicii urinare. – Din fr. cystoplégie.
cistosarcoame
CISTOSARCÓM, cistosarcoame, s. n. (Med.) Sarcom al vezicii urinare. – Din fr. cystosarcome.
cistosarcoamele
CISTOSARCÓM, cistosarcoame, s. n. (Med.) Sarcom al vezicii urinare. – Din fr. cystosarcome.
cistosarcoamelor
CISTOSARCÓM, cistosarcoame, s. n. (Med.) Sarcom al vezicii urinare. – Din fr. cystosarcome.
cistosarcom
CISTOSARCÓM, cistosarcoame, s. n. (Med.) Sarcom al vezicii urinare. – Din fr. cystosarcome.
cistosarcomul
CISTOSARCÓM, cistosarcoame, s. n. (Med.) Sarcom al vezicii urinare. – Din fr. cystosarcome.
cistosarcomului
CISTOSARCÓM, cistosarcoame, s. n. (Med.) Sarcom al vezicii urinare. – Din fr. cystosarcome.
cistoscoape
CISTOSCÓP, cistoscoape, s. n. Instrument format dintr-un tub metalic prevăzut la unul dintre capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, folosit la cistoscopie. – Din fr. cystoscope. DOOM
!cistoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. cistoscoápe
cistoscoapele
CISTOSCÓP, cistoscoape, s. n. Instrument format dintr-un tub metalic prevăzut la unul dintre capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, folosit la cistoscopie. – Din fr. cystoscope. DOOM
!cistoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. cistoscoápe
cistoscoapelor
CISTOSCÓP, cistoscoape, s. n. Instrument format dintr-un tub metalic prevăzut la unul dintre capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, folosit la cistoscopie. – Din fr. cystoscope. DOOM
!cistoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. cistoscoápe
cistoscop
CISTOSCÓP, cistoscoape, s. n. Instrument format dintr-un tub metalic prevăzut la unul dintre capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, folosit la cistoscopie. – Din fr. cystoscope. DOOM
!cistoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. cistoscoápe
cistoscop
CISTOSCÓP, cistoscopuri, s. n. Aparat care se compune dintr-un tub metalic prevăzut la unul din capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, întrebuințat la cistoscopie. – Pl. și: cistoscoape.
cistoscopia
CISTOSCOPÍE, cistoscopii, s. f. (Med.) Examinare a vezicii urinare cu ajutorul cistoscopului. – Din fr. cystoscopie. DOOM
!cistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cistoscopía, g.-d. art. cistoscopíei; pl. cistoscopíi, art. cistoscopíile
cistoscopic
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopica
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopice
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopicei
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopicele
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopicelor
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopici
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopicii
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopicilor
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopicul
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopicului
CISTOSCÓPIC, -Ă, cistoscopici, -ce, adj. (Med.) De cistoscopie. – Din fr. cystoscopique.
cistoscopie
CISTOSCOPÍE, cistoscopii, s. f. (Med.) Examinare a vezicii urinare cu ajutorul cistoscopului. – Din fr. cystoscopie. DOOM
!cistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cistoscopía, g.-d. art. cistoscopíei; pl. cistoscopíi, art. cistoscopíile
cistoscopiei
CISTOSCOPÍE, cistoscopii, s. f. (Med.) Examinare a vezicii urinare cu ajutorul cistoscopului. – Din fr. cystoscopie. DOOM
!cistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cistoscopía, g.-d. art. cistoscopíei; pl. cistoscopíi, art. cistoscopíile
cistoscopii
CISTOSCOPÍE, cistoscopii, s. f. (Med.) Examinare a vezicii urinare cu ajutorul cistoscopului. – Din fr. cystoscopie. DOOM
!cistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cistoscopía, g.-d. art. cistoscopíei; pl. cistoscopíi, art. cistoscopíile
cistoscopiile
CISTOSCOPÍE, cistoscopii, s. f. (Med.) Examinare a vezicii urinare cu ajutorul cistoscopului. – Din fr. cystoscopie. DOOM
!cistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cistoscopía, g.-d. art. cistoscopíei; pl. cistoscopíi, art. cistoscopíile
cistoscopiilor
CISTOSCOPÍE, cistoscopii, s. f. (Med.) Examinare a vezicii urinare cu ajutorul cistoscopului. – Din fr. cystoscopie. DOOM
!cistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cistoscopía, g.-d. art. cistoscopíei; pl. cistoscopíi, art. cistoscopíile
cistoscopul
CISTOSCÓP, cistoscoape, s. n. Instrument format dintr-un tub metalic prevăzut la unul dintre capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, folosit la cistoscopie. – Din fr. cystoscope. DOOM
!cistoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. cistoscoápe
cistoscopul
CISTOSCÓP, cistoscopuri, s. n. Aparat care se compune dintr-un tub metalic prevăzut la unul din capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, întrebuințat la cistoscopie. – Pl. și: cistoscoape.
cistoscopului
CISTOSCÓP, cistoscoape, s. n. Instrument format dintr-un tub metalic prevăzut la unul dintre capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, folosit la cistoscopie. – Din fr. cystoscope. DOOM
!cistoscóp (-tos-cop/-to-scop) s. n., pl. cistoscoápe
cistoscopului
CISTOSCÓP, cistoscopuri, s. n. Aparat care se compune dintr-un tub metalic prevăzut la unul din capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, întrebuințat la cistoscopie. – Pl. și: cistoscoape.
cistoscopuri
CISTOSCÓP, cistoscopuri, s. n. Aparat care se compune dintr-un tub metalic prevăzut la unul din capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, întrebuințat la cistoscopie. – Pl. și: cistoscoape.
cistoscopurile
CISTOSCÓP, cistoscopuri, s. n. Aparat care se compune dintr-un tub metalic prevăzut la unul din capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, întrebuințat la cistoscopie. – Pl. și: cistoscoape.
cistoscopurilor
CISTOSCÓP, cistoscopuri, s. n. Aparat care se compune dintr-un tub metalic prevăzut la unul din capete cu un bec electric, iar la celălalt cu un dispozitiv optic, întrebuințat la cistoscopie. – Pl. și: cistoscoape.
cistostomie
CISTOSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a vezicii urinare la suprafața pielii abdomenului. [Gen. -iei. / < fr. cystostomie, cf. gr. kystis – vezică, stoma – gură].
cistotoame
CISTOTÓM s.n. Instrument chirurgical cu care se fac incizii pe vezica urinară. [< fr. cystotome, cf. gr. kystis – vezică, tome – tăietură]. DOOM
cistotóm s. n., pl. cistotómuri
cistotoamele
CISTOTÓM s.n. Instrument chirurgical cu care se fac incizii pe vezica urinară. [< fr. cystotome, cf. gr. kystis – vezică, tome – tăietură]. DOOM
cistotóm s. n., pl. cistotómuri
cistotoamelor
CISTOTÓM s.n. Instrument chirurgical cu care se fac incizii pe vezica urinară. [< fr. cystotome, cf. gr. kystis – vezică, tome – tăietură]. DOOM
cistotóm s. n., pl. cistotómuri
cistotom
CISTOTÓM s.n. Instrument chirurgical cu care se fac incizii pe vezica urinară. [< fr. cystotome, cf. gr. kystis – vezică, tome – tăietură]. DOOM
cistotóm s. n., pl. cistotómuri
cistotomia
CISTOTOMÍE s. f. (Med.) Deschidere operatorie de scurtă durată a vezicii urinare. – Din fr. cystotomie. DOOM
cistotomíe s. f., art. cistotomía, g.-d. cistotomíi, art. cistotomíei
cistotomie
CISTOTOMÍE s. f. (Med.) Deschidere operatorie de scurtă durată a vezicii urinare. – Din fr. cystotomie. DOOM
cistotomíe s. f., art. cistotomía, g.-d. cistotomíi, art. cistotomíei
cistotomiei
CISTOTOMÍE s. f. (Med.) Deschidere operatorie de scurtă durată a vezicii urinare. – Din fr. cystotomie. DOOM
cistotomíe s. f., art. cistotomía, g.-d. cistotomíi, art. cistotomíei
cistotomii
CISTOTOMÍE s. f. (Med.) Deschidere operatorie de scurtă durată a vezicii urinare. – Din fr. cystotomie. DOOM
cistotomíe s. f., art. cistotomía, g.-d. cistotomíi, art. cistotomíei
cistotomiile
CISTOTOMÍE s. f. (Med.) Deschidere operatorie de scurtă durată a vezicii urinare. – Din fr. cystotomie. DOOM
cistotomíe s. f., art. cistotomía, g.-d. cistotomíi, art. cistotomíei
cistotomiilor
CISTOTOMÍE s. f. (Med.) Deschidere operatorie de scurtă durată a vezicii urinare. – Din fr. cystotomie. DOOM
cistotomíe s. f., art. cistotomía, g.-d. cistotomíi, art. cistotomíei
cistotomul
CISTOTÓM s.n. Instrument chirurgical cu care se fac incizii pe vezica urinară. [< fr. cystotome, cf. gr. kystis – vezică, tome – tăietură]. DOOM
cistotóm s. n., pl. cistotómuri
cistotomului
CISTOTÓM s.n. Instrument chirurgical cu care se fac incizii pe vezica urinară. [< fr. cystotome, cf. gr. kystis – vezică, tome – tăietură]. DOOM
cistotóm s. n., pl. cistotómuri
cistotomuri
CISTOTÓM s.n. Instrument chirurgical cu care se fac incizii pe vezica urinară. [< fr. cystotome, cf. gr. kystis – vezică, tome – tăietură]. DOOM
cistotóm s. n., pl. cistotómuri
cistotomurile
CISTOTÓM s.n. Instrument chirurgical cu care se fac incizii pe vezica urinară. [< fr. cystotome, cf. gr. kystis – vezică, tome – tăietură]. DOOM
cistotóm s. n., pl. cistotómuri
cistotomurilor
CISTOTÓM s.n. Instrument chirurgical cu care se fac incizii pe vezica urinară. [< fr. cystotome, cf. gr. kystis – vezică, tome – tăietură]. DOOM
cistotóm s. n., pl. cistotómuri
cistră
CÍSTRĂ s.f. Instrument muzical cu coarde ciupite, folosit în secolele XVI-XVII. [< fr. cistre].
cit
CIT, (2) cituri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. 2. Sortiment de cit (1). – Din tc. čit. DOOM
cit (înv., reg.) s. n., (sorturi) pl. cíturi
cit
-CIT v. cito-.
cita
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citabil
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citabila
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citabile
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citabilei
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citabilele
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citabilelor
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citabili
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citabilii
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citabililor
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citabilul
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citabilului
CITÁBIL, -Ă, citabili, -e, adj. Care poate fi citat, vrednic de menționat. – Din fr. citable. DOOM
citábil adj. m., pl. citábili; f. citábilă, pl. citábile
citadela
CITADÉLĂ, citadele, s. f. (Adesea fig.) 1. Mică fortăreață situată în incinta unei cetăți, a unui oraș, care servea ca rezistență și ca ultim refugiu al celor asediați. ♦ P. gener. Oraș (întărit). 2. Fortăreață, castel, cetate ridicată în afara zidurilor unui oraș, care servea ca post avansat pentru apărarea acestuia. – Din fr. citadelle, it. cittadella. DOOM
citadélă s. f., g.-d. art. citadélei; pl. citadéle
citadele
CITADÉLĂ, citadele, s. f. (Adesea fig.) 1. Mică fortăreață situată în incinta unei cetăți, a unui oraș, care servea ca rezistență și ca ultim refugiu al celor asediați. ♦ P. gener. Oraș (întărit). 2. Fortăreață, castel, cetate ridicată în afara zidurilor unui oraș, care servea ca post avansat pentru apărarea acestuia. – Din fr. citadelle, it. cittadella. DOOM
citadélă s. f., g.-d. art. citadélei; pl. citadéle
citadelei
CITADÉLĂ, citadele, s. f. (Adesea fig.) 1. Mică fortăreață situată în incinta unei cetăți, a unui oraș, care servea ca rezistență și ca ultim refugiu al celor asediați. ♦ P. gener. Oraș (întărit). 2. Fortăreață, castel, cetate ridicată în afara zidurilor unui oraș, care servea ca post avansat pentru apărarea acestuia. – Din fr. citadelle, it. cittadella. DOOM
citadélă s. f., g.-d. art. citadélei; pl. citadéle
citadelele
CITADÉLĂ, citadele, s. f. (Adesea fig.) 1. Mică fortăreață situată în incinta unei cetăți, a unui oraș, care servea ca rezistență și ca ultim refugiu al celor asediați. ♦ P. gener. Oraș (întărit). 2. Fortăreață, castel, cetate ridicată în afara zidurilor unui oraș, care servea ca post avansat pentru apărarea acestuia. – Din fr. citadelle, it. cittadella. DOOM
citadélă s. f., g.-d. art. citadélei; pl. citadéle
citadelelor
CITADÉLĂ, citadele, s. f. (Adesea fig.) 1. Mică fortăreață situată în incinta unei cetăți, a unui oraș, care servea ca rezistență și ca ultim refugiu al celor asediați. ♦ P. gener. Oraș (întărit). 2. Fortăreață, castel, cetate ridicată în afara zidurilor unui oraș, care servea ca post avansat pentru apărarea acestuia. – Din fr. citadelle, it. cittadella. DOOM
citadélă s. f., g.-d. art. citadélei; pl. citadéle
citadin
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadin
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadina
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadina
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadine
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadine
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinei
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinei
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinele
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinele
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinelor
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinelor
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadini
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadini
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinii
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinii
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinilor
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinilor
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinism
CITADINÍSM s.n. Caracter citadin. [Cf. it. cittadinismo].
citadinismul
CITADINÍSM s.n. Caracter citadin. [Cf. it. cittadinismo].
citadinismului
CITADINÍSM s.n. Caracter citadin. [Cf. it. cittadinismo].
citadiniza
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizai
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizam
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizare
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizare
CITADINIZÁRE, citadinizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) citadiniza și rezultatul ei, urbanizare. – V. citadiniza.
citadinizarea
CITADINIZÁRE, citadinizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) citadiniza și rezultatul ei, urbanizare. – V. citadiniza.
citadinizară
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizarăm
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizarăți
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizase
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizasem
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizaseră
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizaserăm
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizaserăți
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizaseși
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizaseți
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizat
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizat
CITADINIZÁT, -Ă, citadinizați, -te, adj. (Rar) Urbanizat. – V. citadiniza.
citadinizau
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizași
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizați
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizează
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizez
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizeze
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizezi
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizând
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizînd
CITADINIZÁ, citadinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) urbaniza. – Citadin + suf. -iza.
citadinizări
CITADINIZÁRE, citadinizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) citadiniza și rezultatul ei, urbanizare. – V. citadiniza.
citadinizării
CITADINIZÁRE, citadinizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) citadiniza și rezultatul ei, urbanizare. – V. citadiniza.
citadinizările
CITADINIZÁRE, citadinizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) citadiniza și rezultatul ei, urbanizare. – V. citadiniza.
citadinizărilor
CITADINIZÁRE, citadinizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) citadiniza și rezultatul ei, urbanizare. – V. citadiniza.
citadinul
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinul
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinului
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citadinului
CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. DOOM
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; adj. f., s. f. citadínă, pl. citadíne
citai
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citam
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citania
CITÁNIE, citanii, s. f. (Înv. și pop.) Citit, lectură (din cărțile bisericești înaintea credincioșilor). – Din sl. čitenije, četanije. DOOM
citánie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. citánia (-ni-a), g.-d. art. citániei; pl. citánii, art. citániile (-ni-i-)
citanie
CITÁNIE, citanii, s. f. (Înv. și pop.) Citit, lectură (din cărțile bisericești înaintea credincioșilor). – Din sl. čitenije, četanije. DOOM
citánie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. citánia (-ni-a), g.-d. art. citániei; pl. citánii, art. citániile (-ni-i-)
citaniei
CITÁNIE, citanii, s. f. (Înv. și pop.) Citit, lectură (din cărțile bisericești înaintea credincioșilor). – Din sl. čitenije, četanije. DOOM
citánie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. citánia (-ni-a), g.-d. art. citániei; pl. citánii, art. citániile (-ni-i-)
citanii
CITÁNIE, citanii, s. f. (Înv. și pop.) Citit, lectură (din cărțile bisericești înaintea credincioșilor). – Din sl. čitenije, četanije. DOOM
citánie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. citánia (-ni-a), g.-d. art. citániei; pl. citánii, art. citániile (-ni-i-)
citaniile
CITÁNIE, citanii, s. f. (Înv. și pop.) Citit, lectură (din cărțile bisericești înaintea credincioșilor). – Din sl. čitenije, četanije. DOOM
citánie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. citánia (-ni-a), g.-d. art. citániei; pl. citánii, art. citániile (-ni-i-)
citaniilor
CITÁNIE, citanii, s. f. (Înv. și pop.) Citit, lectură (din cărțile bisericești înaintea credincioșilor). – Din sl. čitenije, četanije. DOOM
citánie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. citánia (-ni-a), g.-d. art. citániei; pl. citánii, art. citániile (-ni-i-)
citare
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citare
CITÁRE, citări, s. f. 1. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. ◊ Semnele citării = ghilimele. 2. Citație (1). – V. cita. DOOM
citáre s. f., g.-d. art. citắrii; pl. citắri
citarea
CITÁRE, citări, s. f. 1. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. ◊ Semnele citării = ghilimele. 2. Citație (1). – V. cita. DOOM
citáre s. f., g.-d. art. citắrii; pl. citắri
citarea
CITARÍE s. f. v. citarea. DOOM
citareá (înv.) s. f., art. citareáua, g.-d. art. citarélei
citareaua
CITARÍE s. f. v. citarea. DOOM
citareá (înv.) s. f., art. citareáua, g.-d. art. citarélei
citarele
CITARÍE s. f. v. citarea. DOOM
citareá (înv.) s. f., art. citareáua, g.-d. art. citarélei
citarelei
CITARÍE s. f. v. citarea. DOOM
citareá (înv.) s. f., art. citareáua, g.-d. art. citarélei
citarie
CITARÍE s. f. v. citarea. DOOM
citareá (înv.) s. f., art. citareáua, g.-d. art. citarélei
citarist
GHITARÍST, -Ă s. m. și f. v. chitarist. DOOM
chitarístă s. f., g.-d. art. chitarístei; pl. chitaríste
citaristă
GHITARÍST, -Ă s. m. și f. v. chitarist. DOOM
chitarístă s. f., g.-d. art. chitarístei; pl. chitaríste
citară
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citarăm
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citarăți
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citase
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citasem
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citaseră
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citaserăm
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citaserăți
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citaseși
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citaseți
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citat
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citat
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citat
CITÁT1, citate, s. n. Fragment dintr-o lucrare scrisă, reprodus întocmai și de obicei cu indicarea exactă a izvorului, în scopul de a întări și a ilustra o idee sau o argumentare; citație. – Din germ. Zitat (refăcut după cita). DOOM
citát2 s. n., pl. citáte
citata
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citate
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citatei
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citatele
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citatelor
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citatomania
CITATOMANÍE s. f. Mania de a cita (2) cu orice prilej. – Citat + manie. DOOM
citatomaníe s. f., art. citatomanía, g.-d. citatomaníi, art. citatomaníei
citatomanie
CITATOMANÍE s. f. Mania de a cita (2) cu orice prilej. – Citat + manie. DOOM
citatomaníe s. f., art. citatomanía, g.-d. citatomaníi, art. citatomaníei
citatomaniei
CITATOMANÍE s. f. Mania de a cita (2) cu orice prilej. – Citat + manie. DOOM
citatomaníe s. f., art. citatomanía, g.-d. citatomaníi, art. citatomaníei
citatomanii
CITATOMANÍE s. f. Mania de a cita (2) cu orice prilej. – Citat + manie. DOOM
citatomaníe s. f., art. citatomanía, g.-d. citatomaníi, art. citatomaníei
citatomaniile
CITATOMANÍE s. f. Mania de a cita (2) cu orice prilej. – Citat + manie. DOOM
citatomaníe s. f., art. citatomanía, g.-d. citatomaníi, art. citatomaníei
citatomaniilor
CITATOMANÍE s. f. Mania de a cita (2) cu orice prilej. – Citat + manie. DOOM
citatomaníe s. f., art. citatomanía, g.-d. citatomaníi, art. citatomaníei
citatul
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citatului
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citau
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citași
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citați
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citați
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citația
CITAȚIÚNE s. f. v. citație. DOOM
citáție (-ți-e) s. f., art. citáția (-ți-a), g.-d. art. citáției; pl. citáții, art. citáțiile (-ți-i-)
citație
CITAȚIÚNE s. f. v. citație. DOOM
citáție (-ți-e) s. f., art. citáția (-ți-a), g.-d. art. citáției; pl. citáții, art. citáțiile (-ți-i-)
citației
CITAȚIÚNE s. f. v. citație. DOOM
citáție (-ți-e) s. f., art. citáția (-ți-a), g.-d. art. citáției; pl. citáții, art. citáțiile (-ți-i-)
citații
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citații
CITAȚIÚNE s. f. v. citație. DOOM
citáție (-ți-e) s. f., art. citáția (-ți-a), g.-d. art. citáției; pl. citáții, art. citáțiile (-ți-i-)
citațiile
CITAȚIÚNE s. f. v. citație. DOOM
citáție (-ți-e) s. f., art. citáția (-ți-a), g.-d. art. citáției; pl. citáții, art. citáțiile (-ți-i-)
citațiilor
CITAȚIÚNE s. f. v. citație. DOOM
citáție (-ți-e) s. f., art. citáția (-ți-a), g.-d. art. citáției; pl. citáții, art. citáțiile (-ți-i-)
citaților
CITÁT2, -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita. DOOM
*citát1 adj. m., pl. citáți; f. citátă, pl. citáte; abr. cit.
citațiune
CITAȚIÚNE s. f. v. citație. DOOM
citáție (-ți-e) s. f., art. citáția (-ți-a), g.-d. art. citáției; pl. citáții, art. citáțiile (-ți-i-)
citea
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citeai
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citeam
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citească
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citeau
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citează
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citeața
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
citeați
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citellus
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada stufoasă, dar mai scurtă decât a veveriței; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Et. nec. Cf. pop1.
citeriana
Citeriana = Cytheraea.
citernă
CITÉRNĂ s.f. v. cisternă.
citeron
Citeron = Cithaeron.
citeră
ȚÍTERĂ, țitere, s. f. (Și în forma citeră) Instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal, puse în vibrație prin ciupirea cu o lamă de os sau de metal. Am să vă cînt din țiteră. SADOVEANU, O. I 325. Suspină țitera-n Tirol, Cînd în tăcerea sfîntă Vreun orb moșneag cu capul gol Pe prispă stă și cîntă. IOSIF, P. 76. Într-un oraș, din întîmplare, Venise-un cîntăreț de stradă Și dintr-o țiteră duioasă Cînta această serenadă. DEMETRESCU, O. 82. ◊ Fig. Dezgustat de deșertăciunile... lumești, care l-au făcut pentru un timp să-și oropsească chiar și citera favorită... poetul romîn își aduse cu drag aminte de dulcea viață de la țară. ODOBESCU, S. III 152. – Variantă: cíteră s. f.
citesc
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citez
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citeze
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citezi
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citește
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citești
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citeț
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
citețe
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
citeței
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
citețele
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
citețelor
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
citeți
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
citeții
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
citeților
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
citețul
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
citețului
CITÉȚ, -EÁȚĂ, citeți, -e, adj. (Despre scrisul de mână, texte manuscrise) Care se poate citi ușor; deslușit, lizibil. – Citi + suf. -eț. DOOM
citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți
cithaeron
Cithaeron, munte din Boeotia, consacrat muzelor și lui Dionysus.
citi
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citii
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citim
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citind
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citire
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citire
CITÍRE, citiri, s. f. Acțiunea de a citi. 1. Lectură. ◊ Carte de citire = manual de limba română pentru clasele primare. 2. Descifrare, interpretare. [Var.: (pop.) cetíre s. f.] – V. citi. DOOM
citíre s. f., g.-d. art. citírii; pl. citíri
citirea
CITÍRE, citiri, s. f. Acțiunea de a citi. 1. Lectură. ◊ Carte de citire = manual de limba română pentru clasele primare. 2. Descifrare, interpretare. [Var.: (pop.) cetíre s. f.] – V. citi. DOOM
citíre s. f., g.-d. art. citírii; pl. citíri
citiri
CITÍRE, citiri, s. f. Acțiunea de a citi. 1. Lectură. ◊ Carte de citire = manual de limba română pentru clasele primare. 2. Descifrare, interpretare. [Var.: (pop.) cetíre s. f.] – V. citi. DOOM
citíre s. f., g.-d. art. citírii; pl. citíri
citirii
CITÍRE, citiri, s. f. Acțiunea de a citi. 1. Lectură. ◊ Carte de citire = manual de limba română pentru clasele primare. 2. Descifrare, interpretare. [Var.: (pop.) cetíre s. f.] – V. citi. DOOM
citíre s. f., g.-d. art. citírii; pl. citíri
citirile
CITÍRE, citiri, s. f. Acțiunea de a citi. 1. Lectură. ◊ Carte de citire = manual de limba română pentru clasele primare. 2. Descifrare, interpretare. [Var.: (pop.) cetíre s. f.] – V. citi. DOOM
citíre s. f., g.-d. art. citírii; pl. citíri
citirilor
CITÍRE, citiri, s. f. Acțiunea de a citi. 1. Lectură. ◊ Carte de citire = manual de limba română pentru clasele primare. 2. Descifrare, interpretare. [Var.: (pop.) cetíre s. f.] – V. citi. DOOM
citíre s. f., g.-d. art. citírii; pl. citíri
citiră
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citirăm
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citirăți
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citise
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citisem
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citiseră
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citiserăm
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citiserăți
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citiseși
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citiseți
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citit
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citit
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
citit
CITÍT1 s. n. Citire. ◊ Scris-citit = noțiuni elementare de scriere și citire (predate în primele clase elementare). [Var.: (pop.) cetít s. n.] – V. citi. DOOM
citít s. n.
citita
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
citite
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
cititei
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
cititele
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
cititelor
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
cititoare
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititoarea
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititoarei
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititoarele
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititoarelor
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititor
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititori
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititorii
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititorilor
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititorul
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititorului
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. DOOM
cititór s. m., pl. cititóri
cititul
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
cititului
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
citiși
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citiți
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti. DOOM
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
citiți
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
citiții
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
citiților
CITÍT2, -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.
cito
CITO- Element de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) celulă”. [Și -cit. / < fr. cyto-, cf. gr. kytos – celulă].
citobiologia
CITOBIOLOGÍE s. f. Biologie celulară. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologie.
citobiologic
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologica
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologice
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologicei
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologicele
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologicelor
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologici
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologicii
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologicilor
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologicul
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologicului
CITOBIOLÓGIC, -Ă, citobiologici, -ce, adj. De citobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologique.
citobiologie
CITOBIOLOGÍE s. f. Biologie celulară. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologie.
citobiologiei
CITOBIOLOGÍE s. f. Biologie celulară. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologie.
citobiologii
CITOBIOLOGÍE s. f. Biologie celulară. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cytobiologie.
citoblast
CITOBLÁST, citoblaste, s. n. (Biol.) Nucleul unei celule. – Din fr. cytoblaste.
citoblaste
CITOBLÁST, citoblaste, s. n. (Biol.) Nucleul unei celule. – Din fr. cytoblaste.
citoblastele
CITOBLÁST, citoblaste, s. n. (Biol.) Nucleul unei celule. – Din fr. cytoblaste.
citoblastelor
CITOBLÁST, citoblaste, s. n. (Biol.) Nucleul unei celule. – Din fr. cytoblaste.
citoblastul
CITOBLÁST, citoblaste, s. n. (Biol.) Nucleul unei celule. – Din fr. cytoblaste.
citoblastului
CITOBLÁST, citoblaste, s. n. (Biol.) Nucleul unei celule. – Din fr. cytoblaste.
citobotanica
CITOBOTÁNICĂ s.f. (Biol.) Studiul celulelor vegetale. [< fr. cytobotanique].
citobotanici
CITOBOTÁNICĂ s.f. (Biol.) Studiul celulelor vegetale. [< fr. cytobotanique].
citobotanicii
CITOBOTÁNICĂ s.f. (Biol.) Studiul celulelor vegetale. [< fr. cytobotanique].
citochimia
CITOCHIMÍE s. f. Studiul constituției chimice a celulelor și al proceselor biochimice din ele. – Din fr. cytochimie.
citochimic
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimica
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimice
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimicei
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimicele
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimicelor
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimici
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimicii
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimicilor
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimicul
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimicului
CITOCHÍMIC, -Ă, citochimici, -ce, adj. De citochimie. – Din fr. cytochimique.
citochimie
CITOCHIMÍE s. f. Studiul constituției chimice a celulelor și al proceselor biochimice din ele. – Din fr. cytochimie.
citochimiei
CITOCHIMÍE s. f. Studiul constituției chimice a celulelor și al proceselor biochimice din ele. – Din fr. cytochimie.
citochimii
CITOCHIMÍE s. f. Studiul constituției chimice a celulelor și al proceselor biochimice din ele. – Din fr. cytochimie.
citochimism
CITOCHIMÍSM s. n. Totalitatea proceselor biochimice din celule. – Din fr. cytochimisme.
citochimismul
CITOCHIMÍSM s. n. Totalitatea proceselor biochimice din celule. – Din fr. cytochimisme.
citochimismului
CITOCHIMÍSM s. n. Totalitatea proceselor biochimice din celule. – Din fr. cytochimisme.
citochineză
CITOCHINÉZĂ s.f. v. citocineză.
citocineza
CITOCINÉZĂ, citocineze, s. f. (Biol.) Proces de separare a celor două celule provenite dintr-o celulă-mamă. – Din fr. cytokinèse. DOOM
citocinéză s. f., g.-d. art. citocinézei; pl. citocinéze
citocineze
CITOCINÉZĂ, citocineze, s. f. (Biol.) Proces de separare a celor două celule provenite dintr-o celulă-mamă. – Din fr. cytokinèse. DOOM
citocinéză s. f., g.-d. art. citocinézei; pl. citocinéze
citocinezei
CITOCINÉZĂ, citocineze, s. f. (Biol.) Proces de separare a celor două celule provenite dintr-o celulă-mamă. – Din fr. cytokinèse. DOOM
citocinéză s. f., g.-d. art. citocinézei; pl. citocinéze
citocinezele
CITOCINÉZĂ, citocineze, s. f. (Biol.) Proces de separare a celor două celule provenite dintr-o celulă-mamă. – Din fr. cytokinèse. DOOM
citocinéză s. f., g.-d. art. citocinézei; pl. citocinéze
citocinezelor
CITOCINÉZĂ, citocineze, s. f. (Biol.) Proces de separare a celor două celule provenite dintr-o celulă-mamă. – Din fr. cytokinèse. DOOM
citocinéză s. f., g.-d. art. citocinézei; pl. citocinéze
citocrom
CITOCRÓM, citocromi, s. m. (Biol.) Proteină complexă având un rol determinant în realizarea respirației celulare. – Din fr. cytochrome. DOOM
citocróm (-to-crom) s. m., pl. citocrómi
citocromi
CITOCRÓM, citocromi, s. m. (Biol.) Proteină complexă având un rol determinant în realizarea respirației celulare. – Din fr. cytochrome. DOOM
citocróm (-to-crom) s. m., pl. citocrómi
citocromia
CITOCROMÍE s. f. Procedeu rapid de tipar în patru culori suprapuse, la care forma parțială de negru servește la redarea efectelor de tonuri închise. – Din fr. cytochromie. DOOM
citocromíe (-to-cro-) s. f., art. citocromía, g.-d. citocromíi, art. citocromíei
citocromie
CITOCROMÍE s. f. Procedeu rapid de tipar în patru culori suprapuse, la care forma parțială de negru servește la redarea efectelor de tonuri închise. – Din fr. cytochromie. DOOM
citocromíe (-to-cro-) s. f., art. citocromía, g.-d. citocromíi, art. citocromíei
citocromiei
CITOCROMÍE s. f. Procedeu rapid de tipar în patru culori suprapuse, la care forma parțială de negru servește la redarea efectelor de tonuri închise. – Din fr. cytochromie. DOOM
citocromíe (-to-cro-) s. f., art. citocromía, g.-d. citocromíi, art. citocromíei
citocromii
CITOCRÓM, citocromi, s. m. (Biol.) Proteină complexă având un rol determinant în realizarea respirației celulare. – Din fr. cytochrome. DOOM
citocróm (-to-crom) s. m., pl. citocrómi
citocromii
CITOCROMÍE s. f. Procedeu rapid de tipar în patru culori suprapuse, la care forma parțială de negru servește la redarea efectelor de tonuri închise. – Din fr. cytochromie. DOOM
citocromíe (-to-cro-) s. f., art. citocromía, g.-d. citocromíi, art. citocromíei
citocromiile
CITOCROMÍE s. f. Procedeu rapid de tipar în patru culori suprapuse, la care forma parțială de negru servește la redarea efectelor de tonuri închise. – Din fr. cytochromie. DOOM
citocromíe (-to-cro-) s. f., art. citocromía, g.-d. citocromíi, art. citocromíei
citocromiilor
CITOCROMÍE s. f. Procedeu rapid de tipar în patru culori suprapuse, la care forma parțială de negru servește la redarea efectelor de tonuri închise. – Din fr. cytochromie. DOOM
citocromíe (-to-cro-) s. f., art. citocromía, g.-d. citocromíi, art. citocromíei
citocromilor
CITOCRÓM, citocromi, s. m. (Biol.) Proteină complexă având un rol determinant în realizarea respirației celulare. – Din fr. cytochrome. DOOM
citocróm (-to-crom) s. m., pl. citocrómi
citocromul
CITOCRÓM, citocromi, s. m. (Biol.) Proteină complexă având un rol determinant în realizarea respirației celulare. – Din fr. cytochrome. DOOM
citocróm (-to-crom) s. m., pl. citocrómi
citocromului
CITOCRÓM, citocromi, s. m. (Biol.) Proteină complexă având un rol determinant în realizarea respirației celulare. – Din fr. cytochrome. DOOM
citocróm (-to-crom) s. m., pl. citocrómi
citodiagnostic
CITODIAGNÓSTIC, citodiagnostice, s. n. (Med.) Diagnosticare bazată pe examinarea microscopică a celulelor extrase din organisme; citoscopie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cytodiagnostique. DOOM
!citodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. citodiagnóstice
citodiagnostice
CITODIAGNÓSTIC, citodiagnostice, s. n. (Med.) Diagnosticare bazată pe examinarea microscopică a celulelor extrase din organisme; citoscopie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cytodiagnostique. DOOM
!citodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. citodiagnóstice
citodiagnosticele
CITODIAGNÓSTIC, citodiagnostice, s. n. (Med.) Diagnosticare bazată pe examinarea microscopică a celulelor extrase din organisme; citoscopie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cytodiagnostique. DOOM
!citodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. citodiagnóstice
citodiagnosticelor
CITODIAGNÓSTIC, citodiagnostice, s. n. (Med.) Diagnosticare bazată pe examinarea microscopică a celulelor extrase din organisme; citoscopie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cytodiagnostique. DOOM
!citodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. citodiagnóstice
citodiagnosticul
CITODIAGNÓSTIC, citodiagnostice, s. n. (Med.) Diagnosticare bazată pe examinarea microscopică a celulelor extrase din organisme; citoscopie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cytodiagnostique. DOOM
!citodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. citodiagnóstice
citodiagnosticului
CITODIAGNÓSTIC, citodiagnostice, s. n. (Med.) Diagnosticare bazată pe examinarea microscopică a celulelor extrase din organisme; citoscopie. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cytodiagnostique. DOOM
!citodiagnóstic (-di-ag-nos-/-a-gnos-) s. n., pl. citodiagnóstice
citofagie
CITOFAGÍE s. f. (Biol.) Înglobare a unei celule sau porțiuni de celulă de către altă celulă. – Din engl. cytophagy.
citofiziologia
CITOFIZIOLOGÍE, citofiziologii, s. f. Ramură a fiziologiei care studiază funcțiile celulei vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologie. DOOM
citofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. citofiziología, g.-d. citofiziologíi, art. citofiziologíei
citofiziologic
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologica
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologice
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologicei
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologicele
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologicelor
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologici
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologicii
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologicilor
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologicul
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologicului
CITOFIZIOLÓGIC, -Ă, citofiziologici, -ce, adj. De citofiziologie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologique1.
citofiziologie
CITOFIZIOLOGÍE, citofiziologii, s. f. Ramură a fiziologiei care studiază funcțiile celulei vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologie. DOOM
citofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. citofiziología, g.-d. citofiziologíi, art. citofiziologíei
citofiziologiei
CITOFIZIOLOGÍE, citofiziologii, s. f. Ramură a fiziologiei care studiază funcțiile celulei vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologie. DOOM
citofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. citofiziología, g.-d. citofiziologíi, art. citofiziologíei
citofiziologii
CITOFIZIOLOGÍE, citofiziologii, s. f. Ramură a fiziologiei care studiază funcțiile celulei vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologie. DOOM
citofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. citofiziología, g.-d. citofiziologíi, art. citofiziologíei
citofiziologiile
CITOFIZIOLOGÍE, citofiziologii, s. f. Ramură a fiziologiei care studiază funcțiile celulei vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologie. DOOM
citofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. citofiziología, g.-d. citofiziologíi, art. citofiziologíei
citofiziologiilor
CITOFIZIOLOGÍE, citofiziologii, s. f. Ramură a fiziologiei care studiază funcțiile celulei vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cytophysiologie. DOOM
citofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. citofiziología, g.-d. citofiziologíi, art. citofiziologíei
citogamia
CITOGAMÍE, citogamii, s. f. (Biol.) Fuzionare a gameților în cadrul fecundației. – Din engl. cytogamy.
citogamie
CITOGAMÍE, citogamii, s. f. (Biol.) Fuzionare a gameților în cadrul fecundației. – Din engl. cytogamy.
citogamiei
CITOGAMÍE, citogamii, s. f. (Biol.) Fuzionare a gameților în cadrul fecundației. – Din engl. cytogamy.
citogamii
CITOGAMÍE, citogamii, s. f. (Biol.) Fuzionare a gameților în cadrul fecundației. – Din engl. cytogamy.
citogamiile
CITOGAMÍE, citogamii, s. f. (Biol.) Fuzionare a gameților în cadrul fecundației. – Din engl. cytogamy.
citogamiilor
CITOGAMÍE, citogamii, s. f. (Biol.) Fuzionare a gameților în cadrul fecundației. – Din engl. cytogamy.
citogena
CITOGÉNĂ s.f. Genă din citoplasmă. [< fr. cytogène]. DOOM
citogénă s. f., g.-d. art. citogénei; pl. citogéne
citogene
CITOGÉNĂ s.f. Genă din citoplasmă. [< fr. cytogène]. DOOM
citogénă s. f., g.-d. art. citogénei; pl. citogéne
citogenei
CITOGÉNĂ s.f. Genă din citoplasmă. [< fr. cytogène]. DOOM
citogénă s. f., g.-d. art. citogénei; pl. citogéne
citogenele
CITOGÉNĂ s.f. Genă din citoplasmă. [< fr. cytogène]. DOOM
citogénă s. f., g.-d. art. citogénei; pl. citogéne
citogenelor
CITOGÉNĂ s.f. Genă din citoplasmă. [< fr. cytogène]. DOOM
citogénă s. f., g.-d. art. citogénei; pl. citogéne
citogenetic
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogenetica
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogenetica
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
citogenétică s. f., g.-d. art. citogenéticii
citogenetice
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogeneticei
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogeneticele
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogeneticelor
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogenetici
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogenetici
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
citogenétică s. f., g.-d. art. citogenéticii
citogenetician
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticiana
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticianul
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticianului
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticiene
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticienei
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticienele
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticienelor
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticieni
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticienii
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticienilor
CITOGENETICIÁN, -Ă, citogeneticieni, -e, s. m. și f. Specialist în citogenetică (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. cytogénéticien.
citogeneticii
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogeneticii
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
citogenétică s. f., g.-d. art. citogenéticii
citogeneticilor
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogeneticul
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogeneticului
CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique. DOOM
*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice
citogeneză
CITOGENÉZĂ, citogeneze, s. f. (Biol.) Proces de formare a celulei. – Din fr. cytogenèse.
citolitic
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citolitica
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citolitice
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citoliticei
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citoliticele
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citoliticelor
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citolitici
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citoliticii
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citoliticilor
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citoliticul
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citoliticului
CITOLÍTIC, -Ă, citolitici, -ce, adj., s. n. (Biol.) (Ser) care distruge celulele. – Din fr. cytolitique.
citoliza
CITOLÍZĂ s. f. (Biol.) Proces de distrugere a integrității celulei. – Din fr. cytolyse. DOOM
citolíză s. f., g.-d. art. citolízei
citolize
CITOLÍZĂ s. f. (Biol.) Proces de distrugere a integrității celulei. – Din fr. cytolyse. DOOM
citolíză s. f., g.-d. art. citolízei
citolizei
CITOLÍZĂ s. f. (Biol.) Proces de distrugere a integrității celulei. – Din fr. cytolyse. DOOM
citolíză s. f., g.-d. art. citolízei
citolizele
CITOLÍZĂ s. f. (Biol.) Proces de distrugere a integrității celulei. – Din fr. cytolyse. DOOM
citolíză s. f., g.-d. art. citolízei
citolizelor
CITOLÍZĂ s. f. (Biol.) Proces de distrugere a integrității celulei. – Din fr. cytolyse. DOOM
citolíză s. f., g.-d. art. citolízei
citolog
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citologa
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citologe
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citologei
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citologele
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citologelor
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citologi
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citologia
CITOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază structura, dezvoltarea și funcțiile celulelor. – Din fr. cytologie. DOOM
citologíe s. f., art. citología, g.-d. citologíi, art. citologíei
citologic
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologica
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologice
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologicei
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologicele
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologicelor
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologici
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologicii
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologicilor
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologicul
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologicului
CITOLÓGIC, -Ă, citologici, -ce, adj. De citologie; al citologiei. – Din fr. cytologique.
citologie
CITOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază structura, dezvoltarea și funcțiile celulelor. – Din fr. cytologie. DOOM
citologíe s. f., art. citología, g.-d. citologíi, art. citologíei
citologiei
CITOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază structura, dezvoltarea și funcțiile celulelor. – Din fr. cytologie. DOOM
citologíe s. f., art. citología, g.-d. citologíi, art. citologíei
citologii
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citologii
CITOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază structura, dezvoltarea și funcțiile celulelor. – Din fr. cytologie. DOOM
citologíe s. f., art. citología, g.-d. citologíi, art. citologíei
citologilor
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citologul
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citologului
CITOLÓG, -Ă, citologi, -ge, s. m. și f. Specialist în citologie. – Din citologie (derivat regresiv).
citolă
CITÓLĂ, citole, s. f. Instrument medieval cu coarde de forma migdalei și cu gâtul scurt. – Din fr. citole.
citomixie
CITOMIXÍE s.f. (Biol.) Proces de fuziune a celulelor. [Gen. -iei. / cf. gr. kytos – celulă, mixis – amestec].
citomorfoza
CITOMORFÓZĂ, citomorfoze, s. f. (Biol.) Modificare a formei și structurii celulelor în timpul vieții lor; totalitatea acestor modificări. – Din engl. cytomorphosis.
citomorfoze
CITOMORFÓZĂ, citomorfoze, s. f. (Biol.) Modificare a formei și structurii celulelor în timpul vieții lor; totalitatea acestor modificări. – Din engl. cytomorphosis.
citomorfozei
CITOMORFÓZĂ, citomorfoze, s. f. (Biol.) Modificare a formei și structurii celulelor în timpul vieții lor; totalitatea acestor modificări. – Din engl. cytomorphosis.
citomorfozele
CITOMORFÓZĂ, citomorfoze, s. f. (Biol.) Modificare a formei și structurii celulelor în timpul vieții lor; totalitatea acestor modificări. – Din engl. cytomorphosis.
citomorfozelor
CITOMORFÓZĂ, citomorfoze, s. f. (Biol.) Modificare a formei și structurii celulelor în timpul vieții lor; totalitatea acestor modificări. – Din engl. cytomorphosis.
citopatologia
CITOPATOLOGÍE1 s. f. Ramură a patologiei care studiază modificările din interiorul celulei. – Din fr. cytopathologie.
citopatologie
CITOPATOLOGÍE1 s. f. Ramură a patologiei care studiază modificările din interiorul celulei. – Din fr. cytopathologie.
citopatologiei
CITOPATOLOGÍE1 s. f. Ramură a patologiei care studiază modificările din interiorul celulei. – Din fr. cytopathologie.
citopatologii
CITOPATOLOGÍE1 s. f. Ramură a patologiei care studiază modificările din interiorul celulei. – Din fr. cytopathologie.
citoplasma
CITOPLÁSMĂ s. f. Element constitutiv fundamental al unei celule animale sau vegetale, format îndeosebi din albumină asociată cu alte substanțe organice. – Din fr. cytoplasme. DOOM
citoplásmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. citoplásmei
citoplasmatic
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasmatica
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasmatice
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasmaticei
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasmaticele
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasmaticelor
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasmatici
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasmaticii
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasmaticilor
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasmaticul
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasmaticului
CITOPLASMÁTIC, -Ă, citoplasmatici, -ce, adj. Citoplasmic. – Din fr. cytoplasmatique, engl. cytoplasmatic. DOOM
*citoplasmátic (-to-plas-) adj. m., pl. citoplasmátici; f. citoplasmátică, pl. citoplasmátice
citoplasme
CITOPLÁSMĂ s. f. Element constitutiv fundamental al unei celule animale sau vegetale, format îndeosebi din albumină asociată cu alte substanțe organice. – Din fr. cytoplasme. DOOM
citoplásmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. citoplásmei
citoplasmei
CITOPLÁSMĂ s. f. Element constitutiv fundamental al unei celule animale sau vegetale, format îndeosebi din albumină asociată cu alte substanțe organice. – Din fr. cytoplasme. DOOM
citoplásmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. citoplásmei
citoplasmele
CITOPLÁSMĂ s. f. Element constitutiv fundamental al unei celule animale sau vegetale, format îndeosebi din albumină asociată cu alte substanțe organice. – Din fr. cytoplasme. DOOM
citoplásmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. citoplásmei
citoplasmelor
CITOPLÁSMĂ s. f. Element constitutiv fundamental al unei celule animale sau vegetale, format îndeosebi din albumină asociată cu alte substanțe organice. – Din fr. cytoplasme. DOOM
citoplásmă (-to-plas-) s. f., g.-d. art. citoplásmei
citoplasmic
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citoplasmica
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citoplasmice
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citoplasmicei
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citoplasmicele
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citoplasmicelor
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citoplasmici
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citoplasmicii
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citoplasmicilor
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citoplasmicul
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citoplasmicului
CITOPLÁSMIC, -Ă, citoplasmici, -ce, adj. De natura citoplasmei, al citoplasmei; citoplasmatic. – Din fr. cytoplasmique, engl. cytoplasmic.
citopoeză
CITOPOIÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare și dezvoltare a celulei. – Din fr. cytopoïèse. DOOM
citopoiéză (-po-ie-) s. f., g.-d. art. citopoiézei
citopoieză
CITOPOIÉZĂ s. f. (Biol.) Proces de formare și dezvoltare a celulei. – Din fr. cytopoïèse. DOOM
citopoiéză (-po-ie-) s. f., g.-d. art. citopoiézei
citoscopia
CITOSCOPÍE, citoscopii, s. f. (Med.) Citodiagnostic. – Din fr. cytoscopie.
citoscopie
CITOSCOPÍE, citoscopii, s. f. (Med.) Citodiagnostic. – Din fr. cytoscopie.
citoscopiei
CITOSCOPÍE, citoscopii, s. f. (Med.) Citodiagnostic. – Din fr. cytoscopie.
citoscopii
CITOSCOPÍE, citoscopii, s. f. (Med.) Citodiagnostic. – Din fr. cytoscopie.
citoscopiile
CITOSCOPÍE, citoscopii, s. f. (Med.) Citodiagnostic. – Din fr. cytoscopie.
citoscopiilor
CITOSCOPÍE, citoscopii, s. f. (Med.) Citodiagnostic. – Din fr. cytoscopie.
citostatic
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citostatica
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citostatice
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citostaticei
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citostaticele
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citostaticelor
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citostatici
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citostaticii
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citostaticilor
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citostaticul
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citostaticului
CITOSTÁTIC, citostatice, s. n. Medicament sau alt agent fizic care oprește sau împiedică înmulțirea celulelor și care este folosit în tratamentul cancerului. ♦ (Adjectival) Substanțe citostatice. – Din fr. cytostatique. DOOM
!citostátic (-tos-ta-/-to-sta-) s. n., pl. citostátice
citotoxic
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxica
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxice
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxicei
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxicele
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxicelor
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxici
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxicii
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxicilor
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxicul
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxicului
CITOTÓXIC1, -Ă, citotoxici, -ce, s. f. (Despre substanțe) Care are efect toxic asupra celulelor. – Din fr. cytotoxique.
citotoxina
CITOTOXÍNĂ, citotoxine, s. f. Substanță citotoxică. – Din fr. cytotoxine.
citotoxine
CITOTOXÍNĂ, citotoxine, s. f. Substanță citotoxică. – Din fr. cytotoxine.
citotoxinei
CITOTOXÍNĂ, citotoxine, s. f. Substanță citotoxică. – Din fr. cytotoxine.
citotoxinele
CITOTOXÍNĂ, citotoxine, s. f. Substanță citotoxică. – Din fr. cytotoxine.
citotoxinelor
CITOTOXÍNĂ, citotoxine, s. f. Substanță citotoxică. – Din fr. cytotoxine.
citov
cítov (-vă), adj. – Puternic, voinic, robust, rezistent. Sb. (bg.) čitav (Cihac, II, 57). În Trans. – Der. citovi, vb. (a înzdrăveni).
citozoologia
CITOZOOLOGÍE s.f. (Biol.) Studiul celulelor animale. [Gen. -iei. / < fr. cytozoologie].
citozoologie
CITOZOOLOGÍE s.f. (Biol.) Studiul celulelor animale. [Gen. -iei. / < fr. cytozoologie].
citozoologiei
CITOZOOLOGÍE s.f. (Biol.) Studiul celulelor animale. [Gen. -iei. / < fr. cytozoologie].
citozoologii
CITOZOOLOGÍE s.f. (Biol.) Studiul celulelor animale. [Gen. -iei. / < fr. cytozoologie].
citrat
CITRÁT, citrați, s. m. Sare a acidului citric. – Din fr. citrate. DOOM
citrát (ci-trat) s. m., pl. citráți
citratul
CITRÁT, citrați, s. m. Sare a acidului citric. – Din fr. citrate. DOOM
citrát (ci-trat) s. m., pl. citráți
citratului
CITRÁT, citrați, s. m. Sare a acidului citric. – Din fr. citrate. DOOM
citrát (ci-trat) s. m., pl. citráți
citrați
CITRÁT, citrați, s. m. Sare a acidului citric. – Din fr. citrate. DOOM
citrát (ci-trat) s. m., pl. citráți
citrații
CITRÁT, citrați, s. m. Sare a acidului citric. – Din fr. citrate. DOOM
citrát (ci-trat) s. m., pl. citráți
citraților
CITRÁT, citrați, s. m. Sare a acidului citric. – Din fr. citrate. DOOM
citrát (ci-trat) s. m., pl. citráți
citric
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citrica
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citrice
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citricei
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citricele
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citricelor
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citrici
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citricii
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citricilor
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citricul
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citricului
CÍTRIC, -Ă, citrici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid citric = acid organic care se găsește mai ales în sucul de lămâie. Plante citrice = familie de arbori și de arbuști fructiferi, având ca tip principal lămâiul. Fructe citrice (și substantivat, f.) = nume generic pentru fructele plantelor citrice (lămâi, portocale, mandarine etc.). ♦ Care conține acid citric. – Din fr. citrique. DOOM
cítrice (ci-tri-) s. n. pl.
citrin
CITRÍN s. n. Varietate de cuarț de culoare galben. – Din fr. citrine. DOOM
citrín (ci-trin) s. n.
citrinul
CITRÍN s. n. Varietate de cuarț de culoare galben. – Din fr. citrine. DOOM
citrín (ci-trin) s. n.
citrinului
CITRÍN s. n. Varietate de cuarț de culoare galben. – Din fr. citrine. DOOM
citrín (ci-trin) s. n.
citro
CÍTRO s. n. 1. Băutură răcoritoare pe bază de citrice. 2. (Eliptic) Sticlă, pahar etc. cu citro (1). – Din citrice.
citronada
SITRONÁDĂ s. f. v. citronadă. DOOM
!citronádă [ci pron. si] (ci-tro-) s. f., g.-d. art. citronádei; pl. citronáde
citronade
SITRONÁDĂ s. f. v. citronadă. DOOM
!citronádă [ci pron. si] (ci-tro-) s. f., g.-d. art. citronádei; pl. citronáde
citronadei
SITRONÁDĂ s. f. v. citronadă. DOOM
!citronádă [ci pron. si] (ci-tro-) s. f., g.-d. art. citronádei; pl. citronáde
citronadele
SITRONÁDĂ s. f. v. citronadă. DOOM
!citronádă [ci pron. si] (ci-tro-) s. f., g.-d. art. citronádei; pl. citronáde
citronadelor
SITRONÁDĂ s. f. v. citronadă. DOOM
!citronádă [ci pron. si] (ci-tro-) s. f., g.-d. art. citronádei; pl. citronáde
citronată
CITRONÁTĂ s.f. v. citronadă.
citrullus
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o proastă afacere, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.
citrus
PORTOCÁL, portocali, s. m. Pom fructifer mediteranean și subtropical, originar din Asia, înalt de 2-4 m, cu frunze persistente, cu flori albe și parfumate, cu fructe sferice, comestibile (Citrus aurantium). [Var.: (înv.) portocálă s. f.] – Din portocală1 (derivat regresiv).
citul
CIT, (2) cituri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. 2. Sortiment de cit (1). – Din tc. čit. DOOM
cit (înv., reg.) s. n., (sorturi) pl. cíturi
citului
CIT, (2) cituri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. 2. Sortiment de cit (1). – Din tc. čit. DOOM
cit (înv., reg.) s. n., (sorturi) pl. cíturi
cituri
CIT, (2) cituri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. 2. Sortiment de cit (1). – Din tc. čit. DOOM
cit (înv., reg.) s. n., (sorturi) pl. cíturi
citurile
CIT, (2) cituri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. 2. Sortiment de cit (1). – Din tc. čit. DOOM
cit (înv., reg.) s. n., (sorturi) pl. cíturi
citurilor
CIT, (2) cituri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. 2. Sortiment de cit (1). – Din tc. čit. DOOM
cit (înv., reg.) s. n., (sorturi) pl. cíturi
citând
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citînd
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. DOOM
citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză
citări
CITÁRE, citări, s. f. 1. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. ◊ Semnele citării = ghilimele. 2. Citație (1). – V. cita. DOOM
citáre s. f., g.-d. art. citắrii; pl. citắri
citării
CITÁRE, citări, s. f. 1. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. ◊ Semnele citării = ghilimele. 2. Citație (1). – V. cita. DOOM
citáre s. f., g.-d. art. citắrii; pl. citắri
citările
CITÁRE, citări, s. f. 1. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. ◊ Semnele citării = ghilimele. 2. Citație (1). – V. cita. DOOM
citáre s. f., g.-d. art. citắrii; pl. citắri
citărilor
CITÁRE, citări, s. f. 1. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. ◊ Semnele citării = ghilimele. 2. Citație (1). – V. cita. DOOM
citáre s. f., g.-d. art. citắrii; pl. citắri
ciubeica
CIUBÉICĂ, ciubeici, s. f. (Reg.) Lulea (de calitate proastă). – Ciub[uc] + suf. -eică. DOOM
ciubéică (reg.) (-bei-) s. f., g.-d. art. ciubéicii; pl. ciubéici
ciubeici
CIUBÉICĂ, ciubeici, s. f. (Reg.) Lulea (de calitate proastă). – Ciub[uc] + suf. -eică. DOOM
ciubéică (reg.) (-bei-) s. f., g.-d. art. ciubéicii; pl. ciubéici
ciubeicii
CIUBÉICĂ, ciubeici, s. f. (Reg.) Lulea (de calitate proastă). – Ciub[uc] + suf. -eică. DOOM
ciubéică (reg.) (-bei-) s. f., g.-d. art. ciubéicii; pl. ciubéici
ciubeicile
CIUBÉICĂ, ciubeici, s. f. (Reg.) Lulea (de calitate proastă). – Ciub[uc] + suf. -eică. DOOM
ciubéică (reg.) (-bei-) s. f., g.-d. art. ciubéicii; pl. ciubéici
ciubeicilor
CIUBÉICĂ, ciubeici, s. f. (Reg.) Lulea (de calitate proastă). – Ciub[uc] + suf. -eică. DOOM
ciubéică (reg.) (-bei-) s. f., g.-d. art. ciubéicii; pl. ciubéici
ciubere
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu toarte, având diferite utilizări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr. DOOM
ciubắr s. n., pl. ciubére
ciuberele
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu toarte, având diferite utilizări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr. DOOM
ciubắr s. n., pl. ciubére
ciuberelor
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu toarte, având diferite utilizări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr. DOOM
ciubắr s. n., pl. ciubére
ciublă
ciúblă (-le), s. f. – (Trans.) Cană. Mag. csobolyó (DAR); după Lacea, Dacor., IV, 779, din germ. Kübel, dar fonetismul se opune acestei explicații.
ciubota
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty. DOOM
ciubótă (reg.) s. f., g.-d. art. ciubótei; pl. ciubóte
ciubotar
CIUBOTÁR, ciubotari, s. m. (Reg.) Cizmar. [Var.: ciobotár s. m.] – Ciubotă + suf. -ar. DOOM
ciubotár (reg.) s. m., pl. ciubotári
ciubotare
CIUBOTÁR, ciubotari, s. m. (Reg.) Cizmar. [Var.: ciobotár s. m.] – Ciubotă + suf. -ar. DOOM
ciubotár (reg.) s. m., pl. ciubotári
ciubotari
CIUBOTÁR, ciubotari, s. m. (Reg.) Cizmar. [Var.: ciobotár s. m.] – Ciubotă + suf. -ar. DOOM
ciubotár (reg.) s. m., pl. ciubotári
ciubotarii
CIUBOTÁR, ciubotari, s. m. (Reg.) Cizmar. [Var.: ciobotár s. m.] – Ciubotă + suf. -ar. DOOM
ciubotár (reg.) s. m., pl. ciubotári
ciubotarilor
CIUBOTÁR, ciubotari, s. m. (Reg.) Cizmar. [Var.: ciobotár s. m.] – Ciubotă + suf. -ar. DOOM
ciubotár (reg.) s. m., pl. ciubotári
ciubotarul
CIUBOTÁR, ciubotari, s. m. (Reg.) Cizmar. [Var.: ciobotár s. m.] – Ciubotă + suf. -ar. DOOM
ciubotár (reg.) s. m., pl. ciubotári
ciubotarule
CIUBOTÁR, ciubotari, s. m. (Reg.) Cizmar. [Var.: ciobotár s. m.] – Ciubotă + suf. -ar. DOOM
ciubotár (reg.) s. m., pl. ciubotári
ciubotarului
CIUBOTÁR, ciubotari, s. m. (Reg.) Cizmar. [Var.: ciobotár s. m.] – Ciubotă + suf. -ar. DOOM
ciubotár (reg.) s. m., pl. ciubotári
ciubote
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty. DOOM
ciubótă (reg.) s. f., g.-d. art. ciubótei; pl. ciubóte
ciubotei
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty. DOOM
ciubótă (reg.) s. f., g.-d. art. ciubótei; pl. ciubóte
ciubotele
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty. DOOM
ciubótă (reg.) s. f., g.-d. art. ciubótei; pl. ciubóte
ciubotelor
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty. DOOM
ciubótă (reg.) s. f., g.-d. art. ciubótei; pl. ciubóte
ciubotăreasca
CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc. DOOM
ciubotărésc (reg.) adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști
ciubotăresc
CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc. DOOM
ciubotărésc (reg.) adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști
ciubotărescul
CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc. DOOM
ciubotărésc (reg.) adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști
ciubotărescului
CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc. DOOM
ciubotărésc (reg.) adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști
ciubotărești
CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc. DOOM
ciubotărésc (reg.) adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști
ciubotăreștii
CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc. DOOM
ciubotărésc (reg.) adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști
ciubotăreștile
CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc. DOOM
ciubotărésc (reg.) adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști
ciubotăreștilor
CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc. DOOM
ciubotărésc (reg.) adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști
ciubotăria
CIUBOTĂRÍE2, ciubotării, s. f. (Reg.) Atelierul ciubotarului; cizmărie2. [Var.: ciobotăríe s. f.] – Ciubotă + suf. -ărie. DOOM
ciubotăríe (reg.) s. f., art. ciubotăría, g.-d. art. ciubotăríei; (ateliere) pl. ciubotăríi, art. ciubotăríile
ciubotărie
CIUBOTĂRÍE2, ciubotării, s. f. (Reg.) Atelierul ciubotarului; cizmărie2. [Var.: ciobotăríe s. f.] – Ciubotă + suf. -ărie. DOOM
ciubotăríe (reg.) s. f., art. ciubotăría, g.-d. art. ciubotăríei; (ateliere) pl. ciubotăríi, art. ciubotăríile
ciubotăriei
CIUBOTĂRÍE2, ciubotării, s. f. (Reg.) Atelierul ciubotarului; cizmărie2. [Var.: ciobotăríe s. f.] – Ciubotă + suf. -ărie. DOOM
ciubotăríe (reg.) s. f., art. ciubotăría, g.-d. art. ciubotăríei; (ateliere) pl. ciubotăríi, art. ciubotăríile
ciubotării
CIUBOTĂRÍE2, ciubotării, s. f. (Reg.) Atelierul ciubotarului; cizmărie2. [Var.: ciobotăríe s. f.] – Ciubotă + suf. -ărie. DOOM
ciubotăríe (reg.) s. f., art. ciubotăría, g.-d. art. ciubotăríei; (ateliere) pl. ciubotăríi, art. ciubotăríile
ciubotăriile
CIUBOTĂRÍE2, ciubotării, s. f. (Reg.) Atelierul ciubotarului; cizmărie2. [Var.: ciobotăríe s. f.] – Ciubotă + suf. -ărie. DOOM
ciubotăríe (reg.) s. f., art. ciubotăría, g.-d. art. ciubotăríei; (ateliere) pl. ciubotăríi, art. ciubotăríile
ciubotăriilor
CIUBOTĂRÍE2, ciubotării, s. f. (Reg.) Atelierul ciubotarului; cizmărie2. [Var.: ciobotăríe s. f.] – Ciubotă + suf. -ărie. DOOM
ciubotăríe (reg.) s. f., art. ciubotăría, g.-d. art. ciubotăríei; (ateliere) pl. ciubotăríi, art. ciubotăríile
ciuboțele
CIUBOȚÍCĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțícă s. f.] – Ciubotă + suf. -ică. DOOM
ciuboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. ciuboțélei; pl. ciuboțéle
ciuboțelei
CIUBOȚÍCĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțícă s. f.] – Ciubotă + suf. -ică. DOOM
ciuboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. ciuboțélei; pl. ciuboțéle
ciuboțelele
CIUBOȚÍCĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțícă s. f.] – Ciubotă + suf. -ică. DOOM
ciuboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. ciuboțélei; pl. ciuboțéle
ciuboțelelor
CIUBOȚÍCĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțícă s. f.] – Ciubotă + suf. -ică. DOOM
ciuboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. ciuboțélei; pl. ciuboțéle
ciuboțica
CIUBOȚÍCĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțícă s. f.] – Ciubotă + suf. -ică. DOOM
ciuboțícă (reg.) s. f., g.-d. art. ciuboțélei; pl. ciuboțéle
ciubuc
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc2 (bacșiș) s. n., pl. ciubúcuri
ciubuc
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubuc
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubucar
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar. DOOM
ciubucár2 (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucáre
ciubucar
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
ciubucare
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
ciubucarele
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
ciubucarelor
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
ciubucari
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar. DOOM
ciubucár2 (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucáre
ciubucarii
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar. DOOM
ciubucár2 (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucáre
ciubucarilor
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar. DOOM
ciubucár2 (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucáre
ciubucarul
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar. DOOM
ciubucár2 (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucáre
ciubucarul
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
ciubucarului
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar. DOOM
ciubucár2 (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucáre
ciubucarului
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
ciubuccii
CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu. DOOM
ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii (-ci-ii)
ciubucciii
CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu. DOOM
ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii (-ci-ii)
ciubucciilor
CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu. DOOM
ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii (-ci-ii)
ciubucciu
CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu. DOOM
ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii (-ci-ii)
ciubucciul
CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu. DOOM
ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii (-ci-ii)
ciubucciului
CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu. DOOM
ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii (-ci-ii)
ciubuce
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubuce
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubucele
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubucele
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubucelor
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubucelor
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubucgiu
CIUBUCGÍU s. m. v. ciubucciu.
ciubucul
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubucul
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubucului
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubucului
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. DOOM
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubucăria
CIUBUCĂRÍE, ciubucării, s. f. (Rar; cu sens colectiv) Totalitatea ciubucelor (2) care decorează o construcție, un zid etc. – Ciubuc + suf. -ărie. DOOM
ciubucăríe (rar) s. f., art. ciubucăría, g.-d. art. ciubucăríei; pl. ciubucăríi, art. ciubucăríile
ciubucărie
CIUBUCĂRÍE, ciubucării, s. f. (Rar; cu sens colectiv) Totalitatea ciubucelor (2) care decorează o construcție, un zid etc. – Ciubuc + suf. -ărie. DOOM
ciubucăríe (rar) s. f., art. ciubucăría, g.-d. art. ciubucăríei; pl. ciubucăríi, art. ciubucăríile
ciubucăriei
CIUBUCĂRÍE, ciubucării, s. f. (Rar; cu sens colectiv) Totalitatea ciubucelor (2) care decorează o construcție, un zid etc. – Ciubuc + suf. -ărie. DOOM
ciubucăríe (rar) s. f., art. ciubucăría, g.-d. art. ciubucăríei; pl. ciubucăríi, art. ciubucăríile
ciubucării
CIUBUCĂRÍE, ciubucării, s. f. (Rar; cu sens colectiv) Totalitatea ciubucelor (2) care decorează o construcție, un zid etc. – Ciubuc + suf. -ărie. DOOM
ciubucăríe (rar) s. f., art. ciubucăría, g.-d. art. ciubucăríei; pl. ciubucăríi, art. ciubucăríile
ciubucăriile
CIUBUCĂRÍE, ciubucării, s. f. (Rar; cu sens colectiv) Totalitatea ciubucelor (2) care decorează o construcție, un zid etc. – Ciubuc + suf. -ărie. DOOM
ciubucăríe (rar) s. f., art. ciubucăría, g.-d. art. ciubucăríei; pl. ciubucăríi, art. ciubucăríile
ciubucăriilor
CIUBUCĂRÍE, ciubucării, s. f. (Rar; cu sens colectiv) Totalitatea ciubucelor (2) care decorează o construcție, un zid etc. – Ciubuc + suf. -ărie. DOOM
ciubucăríe (rar) s. f., art. ciubucăría, g.-d. art. ciubucăríei; pl. ciubucăríi, art. ciubucăríile
ciubăr
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu toarte, având diferite utilizări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr. DOOM
ciubắr s. n., pl. ciubére
ciubăr
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu torți, având diferite întrebuințări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr.
ciubăraș
CIUBĂRÁȘ, ciubărașe, s. n. Diminutiv al lui ciubăr. – Ciubăr + suf. -aș. DOOM
ciubăráș s. n., pl. ciubăráșe
ciubărașe
CIUBĂRÁȘ, ciubărașe, s. n. Diminutiv al lui ciubăr. – Ciubăr + suf. -aș. DOOM
ciubăráș s. n., pl. ciubăráșe
ciubărașele
CIUBĂRÁȘ, ciubărașe, s. n. Diminutiv al lui ciubăr. – Ciubăr + suf. -aș. DOOM
ciubăráș s. n., pl. ciubăráșe
ciubărașelor
CIUBĂRÁȘ, ciubărașe, s. n. Diminutiv al lui ciubăr. – Ciubăr + suf. -aș. DOOM
ciubăráș s. n., pl. ciubăráșe
ciubărașul
CIUBĂRÁȘ, ciubărașe, s. n. Diminutiv al lui ciubăr. – Ciubăr + suf. -aș. DOOM
ciubăráș s. n., pl. ciubăráșe
ciubărașului
CIUBĂRÁȘ, ciubărașe, s. n. Diminutiv al lui ciubăr. – Ciubăr + suf. -aș. DOOM
ciubăráș s. n., pl. ciubăráșe
ciubărul
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu toarte, având diferite utilizări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr. DOOM
ciubắr s. n., pl. ciubére
ciubărului
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu toarte, având diferite utilizări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr. DOOM
ciubắr s. n., pl. ciubére
ciuca
ciúcă (-ci), s. f. – 1. Culme, pisc, vîrf. – 2. Țintă, obiectiv. – Mr., megl. ciucă. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, cf. ngr. τσούϰα „tumul, gorgan”, alb. čuka „culme”, bg. čuka „colină”, sb. cuca „coastă înaltă și povîrnită”, mag. csúcs „vîrf”. Unica explicație care pare posibilă este cea a unei creații expresive, care ar explica numai aceste coincidențe; cf. cioc, cu același sens de „vîrf” (cf. Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaște identitatea ambelor creații, dar le reduce la alb. čuka). Celelalte explicații par insuficiente. Philippide, Bausteine, 53 (cf. Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la gr. ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis. DAR presupune păstrarea unui cuvînt autohton și Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop. În plus, DAR consideră sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu sucă, mag. szuka „cățea în călduri.” Sensul de „țintă” este normal, dacă ne gîndim că de obicei țintele, de ex. cele pentru arcași, trebuiau să fie așezate pe vreo înălțime. Der. ciuc (pl. ciuchi sau ciuci), s. m. (smoc de păr), refăcut de la cioacă-cioc (Byck-Graur 28 se gîndesc că este un sing. refăcut pe baza lui ciucuri); ciuci, s. m. pl. (paste făinoase, în formă de tăiței), pe care Graur 140 îl derivă din țig. čuči „membru viril”, probabil pentru că l-a glosat greșit, prin chiftele în formă de cîrnat. Cf. ciucure.
ciucan
ciucan, ciucani s. m. (sport.) 1. jucător al echipei de hochei S.C. Miercurea Ciuc. 2. hocheist originar din Miercurea Ciuc.
ciuci
ciúcă (-ci), s. f. – 1. Culme, pisc, vîrf. – 2. Țintă, obiectiv. – Mr., megl. ciucă. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, cf. ngr. τσούϰα „tumul, gorgan”, alb. čuka „culme”, bg. čuka „colină”, sb. cuca „coastă înaltă și povîrnită”, mag. csúcs „vîrf”. Unica explicație care pare posibilă este cea a unei creații expresive, care ar explica numai aceste coincidențe; cf. cioc, cu același sens de „vîrf” (cf. Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaște identitatea ambelor creații, dar le reduce la alb. čuka). Celelalte explicații par insuficiente. Philippide, Bausteine, 53 (cf. Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la gr. ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis. DAR presupune păstrarea unui cuvînt autohton și Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop. În plus, DAR consideră sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu sucă, mag. szuka „cățea în călduri.” Sensul de „țintă” este normal, dacă ne gîndim că de obicei țintele, de ex. cele pentru arcași, trebuiau să fie așezate pe vreo înălțime. Der. ciuc (pl. ciuchi sau ciuci), s. m. (smoc de păr), refăcut de la cioacă-cioc (Byck-Graur 28 se gîndesc că este un sing. refăcut pe baza lui ciucuri); ciuci, s. m. pl. (paste făinoase, în formă de tăiței), pe care Graur 140 îl derivă din țig. čuči „membru viril”, probabil pentru că l-a glosat greșit, prin chiftele în formă de cîrnat. Cf. ciucure.
ciuci
CIUCI, ciuci, s. m. (Reg.) Crap mic.
ciuci
ciucí (-césc, -ít), vb. – 1. A se ghemui, a se lăsa pe vine. – 2. A mototoli, a încreți, a zbîrci. – 3. A strînge, a îngrămădi. Sl. čučati (DAR), cf. sb. čučati „a se lăsa pe vine”, mag. csucsulni „a sta jos”; însă ar putea fi vorba și de o formație spontană. – Der. ciuciuli (var. ciocioli), vb. (a se ghemui; a zbîrci, a încreți) prin intermediul finalei expresive -li (cf. Graur, BL, IV, 91), fiind improbabilă der. propusă de Philippide, Bausteine, 54, de la ciuli; ciuciulete, s. m. (ghemotoc, dop, cocoloș; bobină; ciupercă, zbîrciog). Ca și în alte cazuri, sînt forme care coincid cu alte formații spontane, cf. mr. ciuciulă (culme), ce pare a indica dependența de rădăcina expresivă ciucă; mr., megl. ciuciulian „ciocîrlie”, în legătură cu bg. kukuletka, cuvînt rar. Pe de altă parte, ciuciuli ajunge să se confunde cu giugiuli, în sensul în care îl folosește Cantemir, de „a netezi, a mîngîia”, cf. ciuciula, vb. (Trans., a mîngîia). După Graur, BL, V, 223, ciuciulete s-ar explica plecîndu-se de la țig. ciuci „penis”, ipoteză puțin probabilă. – V. și ciuli.
ciucii
ciúcă (-ci), s. f. – 1. Culme, pisc, vîrf. – 2. Țintă, obiectiv. – Mr., megl. ciucă. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, cf. ngr. τσούϰα „tumul, gorgan”, alb. čuka „culme”, bg. čuka „colină”, sb. cuca „coastă înaltă și povîrnită”, mag. csúcs „vîrf”. Unica explicație care pare posibilă este cea a unei creații expresive, care ar explica numai aceste coincidențe; cf. cioc, cu același sens de „vîrf” (cf. Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaște identitatea ambelor creații, dar le reduce la alb. čuka). Celelalte explicații par insuficiente. Philippide, Bausteine, 53 (cf. Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la gr. ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis. DAR presupune păstrarea unui cuvînt autohton și Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop. În plus, DAR consideră sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu sucă, mag. szuka „cățea în călduri.” Sensul de „țintă” este normal, dacă ne gîndim că de obicei țintele, de ex. cele pentru arcași, trebuiau să fie așezate pe vreo înălțime. Der. ciuc (pl. ciuchi sau ciuci), s. m. (smoc de păr), refăcut de la cioacă-cioc (Byck-Graur 28 se gîndesc că este un sing. refăcut pe baza lui ciucuri); ciuci, s. m. pl. (paste făinoase, în formă de tăiței), pe care Graur 140 îl derivă din țig. čuči „membru viril”, probabil pentru că l-a glosat greșit, prin chiftele în formă de cîrnat. Cf. ciucure.
ciucile
ciúcă (-ci), s. f. – 1. Culme, pisc, vîrf. – 2. Țintă, obiectiv. – Mr., megl. ciucă. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, cf. ngr. τσούϰα „tumul, gorgan”, alb. čuka „culme”, bg. čuka „colină”, sb. cuca „coastă înaltă și povîrnită”, mag. csúcs „vîrf”. Unica explicație care pare posibilă este cea a unei creații expresive, care ar explica numai aceste coincidențe; cf. cioc, cu același sens de „vîrf” (cf. Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaște identitatea ambelor creații, dar le reduce la alb. čuka). Celelalte explicații par insuficiente. Philippide, Bausteine, 53 (cf. Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la gr. ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis. DAR presupune păstrarea unui cuvînt autohton și Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop. În plus, DAR consideră sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu sucă, mag. szuka „cățea în călduri.” Sensul de „țintă” este normal, dacă ne gîndim că de obicei țintele, de ex. cele pentru arcași, trebuiau să fie așezate pe vreo înălțime. Der. ciuc (pl. ciuchi sau ciuci), s. m. (smoc de păr), refăcut de la cioacă-cioc (Byck-Graur 28 se gîndesc că este un sing. refăcut pe baza lui ciucuri); ciuci, s. m. pl. (paste făinoase, în formă de tăiței), pe care Graur 140 îl derivă din țig. čuči „membru viril”, probabil pentru că l-a glosat greșit, prin chiftele în formă de cîrnat. Cf. ciucure.
ciucilor
ciúcă (-ci), s. f. – 1. Culme, pisc, vîrf. – 2. Țintă, obiectiv. – Mr., megl. ciucă. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, cf. ngr. τσούϰα „tumul, gorgan”, alb. čuka „culme”, bg. čuka „colină”, sb. cuca „coastă înaltă și povîrnită”, mag. csúcs „vîrf”. Unica explicație care pare posibilă este cea a unei creații expresive, care ar explica numai aceste coincidențe; cf. cioc, cu același sens de „vîrf” (cf. Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaște identitatea ambelor creații, dar le reduce la alb. čuka). Celelalte explicații par insuficiente. Philippide, Bausteine, 53 (cf. Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la gr. ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis. DAR presupune păstrarea unui cuvînt autohton și Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop. În plus, DAR consideră sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu sucă, mag. szuka „cățea în călduri.” Sensul de „țintă” este normal, dacă ne gîndim că de obicei țintele, de ex. cele pentru arcași, trebuiau să fie așezate pe vreo înălțime. Der. ciuc (pl. ciuchi sau ciuci), s. m. (smoc de păr), refăcut de la cioacă-cioc (Byck-Graur 28 se gîndesc că este un sing. refăcut pe baza lui ciucuri); ciuci, s. m. pl. (paste făinoase, în formă de tăiței), pe care Graur 140 îl derivă din țig. čuči „membru viril”, probabil pentru că l-a glosat greșit, prin chiftele în formă de cîrnat. Cf. ciucure.
ciucire
ciucí (-césc, -ít), vb. – 1. A se ghemui, a se lăsa pe vine. – 2. A mototoli, a încreți, a zbîrci. – 3. A strînge, a îngrămădi. Sl. čučati (DAR), cf. sb. čučati „a se lăsa pe vine”, mag. csucsulni „a sta jos”; însă ar putea fi vorba și de o formație spontană. – Der. ciuciuli (var. ciocioli), vb. (a se ghemui; a zbîrci, a încreți) prin intermediul finalei expresive -li (cf. Graur, BL, IV, 91), fiind improbabilă der. propusă de Philippide, Bausteine, 54, de la ciuli; ciuciulete, s. m. (ghemotoc, dop, cocoloș; bobină; ciupercă, zbîrciog). Ca și în alte cazuri, sînt forme care coincid cu alte formații spontane, cf. mr. ciuciulă (culme), ce pare a indica dependența de rădăcina expresivă ciucă; mr., megl. ciuciulian „ciocîrlie”, în legătură cu bg. kukuletka, cuvînt rar. Pe de altă parte, ciuciuli ajunge să se confunde cu giugiuli, în sensul în care îl folosește Cantemir, de „a netezi, a mîngîia”, cf. ciuciula, vb. (Trans., a mîngîia). După Graur, BL, V, 223, ciuciulete s-ar explica plecîndu-se de la țig. ciuci „penis”, ipoteză puțin probabilă. – V. și ciuli.
ciucit
ciucí (-césc, -ít), vb. – 1. A se ghemui, a se lăsa pe vine. – 2. A mototoli, a încreți, a zbîrci. – 3. A strînge, a îngrămădi. Sl. čučati (DAR), cf. sb. čučati „a se lăsa pe vine”, mag. csucsulni „a sta jos”; însă ar putea fi vorba și de o formație spontană. – Der. ciuciuli (var. ciocioli), vb. (a se ghemui; a zbîrci, a încreți) prin intermediul finalei expresive -li (cf. Graur, BL, IV, 91), fiind improbabilă der. propusă de Philippide, Bausteine, 54, de la ciuli; ciuciulete, s. m. (ghemotoc, dop, cocoloș; bobină; ciupercă, zbîrciog). Ca și în alte cazuri, sînt forme care coincid cu alte formații spontane, cf. mr. ciuciulă (culme), ce pare a indica dependența de rădăcina expresivă ciucă; mr., megl. ciuciulian „ciocîrlie”, în legătură cu bg. kukuletka, cuvînt rar. Pe de altă parte, ciuciuli ajunge să se confunde cu giugiuli, în sensul în care îl folosește Cantemir, de „a netezi, a mîngîia”, cf. ciuciula, vb. (Trans., a mîngîia). După Graur, BL, V, 223, ciuciulete s-ar explica plecîndu-se de la țig. ciuci „penis”, ipoteză puțin probabilă. – V. și ciuli.
ciuciu
ciuciu I pron. neg. nimic. II adv. deloc. III s. invar. (înv.) penis.
ciuciui
ciuciuí (-uésc, -ít), vb. – A șopti, a șușoti. Creație expresivă, cf. sl. čučati (Berneker 161), sp. chuchear, și șoșoi, șușui. – Der. ciuciur, s. n. (izvor, șuvoi), cf. bg. čučur „canal de scurgere, țeavă de canalizare a apei” (Scriban, Conv. lit., XLIV, 1003); ciuciurău, s. n. (corn mic).
ciuciuire
ciuciuí (-uésc, -ít), vb. – A șopti, a șușoti. Creație expresivă, cf. sl. čučati (Berneker 161), sp. chuchear, și șoșoi, șușui. – Der. ciuciur, s. n. (izvor, șuvoi), cf. bg. čučur „canal de scurgere, țeavă de canalizare a apei” (Scriban, Conv. lit., XLIV, 1003); ciuciurău, s. n. (corn mic).
ciuciulea
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuleai
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuleam
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulească
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuleau
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuleați
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulesc
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulete
CIUCIULÉTE, (1) ciuciuleți, s. m. 1. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită, gălbuie sau brună-roșcată, cu piciorul cilindric, alb și gol în interior (Morchella esculenta). 2. (Adverbial, în expr.) A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) până la piele. – Cf. ciuciuli. DOOM
ciuciuléte s. m., pl. ciuciuléți
ciuciuletele
CIUCIULÉTE, (1) ciuciuleți, s. m. 1. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită, gălbuie sau brună-roșcată, cu piciorul cilindric, alb și gol în interior (Morchella esculenta). 2. (Adverbial, în expr.) A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) până la piele. – Cf. ciuciuli. DOOM
ciuciuléte s. m., pl. ciuciuléți
ciuciuletelui
CIUCIULÉTE, (1) ciuciuleți, s. m. 1. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită, gălbuie sau brună-roșcată, cu piciorul cilindric, alb și gol în interior (Morchella esculenta). 2. (Adverbial, în expr.) A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) până la piele. – Cf. ciuciuli. DOOM
ciuciuléte s. m., pl. ciuciuléți
ciuciulește
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulești
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuleți
CIUCIULÉTE, (1) ciuciuleți, s. m. 1. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită, gălbuie sau brună-roșcată, cu piciorul cilindric, alb și gol în interior (Morchella esculenta). 2. (Adverbial, în expr.) A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) până la piele. – Cf. ciuciuli. DOOM
ciuciuléte s. m., pl. ciuciuléți
ciuciuleții
CIUCIULÉTE, (1) ciuciuleți, s. m. 1. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită, gălbuie sau brună-roșcată, cu piciorul cilindric, alb și gol în interior (Morchella esculenta). 2. (Adverbial, în expr.) A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) până la piele. – Cf. ciuciuli. DOOM
ciuciuléte s. m., pl. ciuciuléți
ciuciuleților
CIUCIULÉTE, (1) ciuciuleți, s. m. 1. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită, gălbuie sau brună-roșcată, cu piciorul cilindric, alb și gol în interior (Morchella esculenta). 2. (Adverbial, în expr.) A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) până la piele. – Cf. ciuciuli. DOOM
ciuciuléte s. m., pl. ciuciuléți
ciuciuli
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulii
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulim
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulind
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulire
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulire
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”.
ciuciuliră
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulirăm
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulirăți
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulise
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulisem
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuliseră
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuliserăm
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuliserăți
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuliseși
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuliseți
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulit
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciulit
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciulita
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciulite
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciulitei
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciulitele
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciulitelor
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciulitul
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciulitului
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciuliși
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuliți
CIUCIULÍ, ciuciulesc, vb. IV. Refl. A se strânge, a se ghemui (pentru a nu fi văzut); a se chirci. – Cf. magh. csücsülni „a ședea turcește”. DOOM
!ciuciulí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciuciuléște, imperf. 3 sg. se ciuciuleá; conj. prez. 3 să se ciuciuleáscă
ciuciuliți
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciuliții
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciuliților
CIUCIULÍT, -Ă, ciuciuliți, -te, adj. Strâns, ghemuit, chircit (ca să nu fie văzut). – V. ciuciuli.
ciuciur
CIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
ciúciur (jgheab) (rar) s. n., pl. ciúciure
ciuciure
CIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
ciúciur (jgheab) (rar) s. n., pl. ciúciure
ciuciure
CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec. DOOM
ciúciure (plantă) s. m., art. ciúciurele; pl. ciúciuri
ciuciurele
CIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
ciúciur (jgheab) (rar) s. n., pl. ciúciure
ciuciurele
CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec. DOOM
ciúciure (plantă) s. m., art. ciúciurele; pl. ciúciuri
ciuciurelor
CIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
ciúciur (jgheab) (rar) s. n., pl. ciúciure
ciuciurelui
CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec. DOOM
ciúciure (plantă) s. m., art. ciúciurele; pl. ciúciuri
ciuciuri
CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec. DOOM
ciúciure (plantă) s. m., art. ciúciurele; pl. ciúciuri
ciuciurii
CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec. DOOM
ciúciure (plantă) s. m., art. ciúciurele; pl. ciúciuri
ciuciurilor
CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec. DOOM
ciúciure (plantă) s. m., art. ciúciurele; pl. ciúciuri
ciuciurul
CIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
ciúciur (jgheab) (rar) s. n., pl. ciúciure
ciuciurului
CIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
ciúciur (jgheab) (rar) s. n., pl. ciúciure
ciuclă
ciúclă (-le), s. f. – 1. Creastă. – 2. Grămadă. Mag. csuklya „cornet (de hîrtie)” (DAR). În Maram.
ciucur
CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încărcat) până la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciúcur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”). DOOM
ciúcure (mănunchi de fire) s. m., art. ciúcurele; pl. ciúcuri
ciucurat
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucurata
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucurate
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucuratei
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucuratele
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucuratelor
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucuratul
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucuratului
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucuraș
CIUCURÁȘ, ciucurași, s. m. 1. Diminutiv al lui ciucure; ciucurel. 2. Plantă erbacee cu flori roz sau albe, dispuse în mici capitule (Adenostyles alliariae). – Ciucure + suf. -aș. DOOM
ciucuráș s. m., pl. ciucuráși
ciucurași
CIUCURÁȘ, ciucurași, s. m. 1. Diminutiv al lui ciucure; ciucurel. 2. Plantă erbacee cu flori roz sau albe, dispuse în mici capitule (Adenostyles alliariae). – Ciucure + suf. -aș. DOOM
ciucuráș s. m., pl. ciucuráși
ciucurașii
CIUCURÁȘ, ciucurași, s. m. 1. Diminutiv al lui ciucure; ciucurel. 2. Plantă erbacee cu flori roz sau albe, dispuse în mici capitule (Adenostyles alliariae). – Ciucure + suf. -aș. DOOM
ciucuráș s. m., pl. ciucuráși
ciucurașilor
CIUCURÁȘ, ciucurași, s. m. 1. Diminutiv al lui ciucure; ciucurel. 2. Plantă erbacee cu flori roz sau albe, dispuse în mici capitule (Adenostyles alliariae). – Ciucure + suf. -aș. DOOM
ciucuráș s. m., pl. ciucuráși
ciucurașul
CIUCURÁȘ, ciucurași, s. m. 1. Diminutiv al lui ciucure; ciucurel. 2. Plantă erbacee cu flori roz sau albe, dispuse în mici capitule (Adenostyles alliariae). – Ciucure + suf. -aș. DOOM
ciucuráș s. m., pl. ciucuráși
ciucurașului
CIUCURÁȘ, ciucurași, s. m. 1. Diminutiv al lui ciucure; ciucurel. 2. Plantă erbacee cu flori roz sau albe, dispuse în mici capitule (Adenostyles alliariae). – Ciucure + suf. -aș. DOOM
ciucuráș s. m., pl. ciucuráși
ciucurați
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucurații
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucuraților
CIUCURÁT, -Ă, ciucurați, -te, adj. (Rar) Împodobit, încărcat cu ciucuri. – Ciucure + suf. -at. DOOM
ciucurát (rar) adj. m., pl. ciucuráți; f. ciucurátă, pl. ciucuráte
ciucure
CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încărcat) până la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciúcur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”). DOOM
ciúcure (mănunchi de fire) s. m., art. ciúcurele; pl. ciúcuri
ciucurei
CIUCURÉL, ciucurei, s. m. Ciucuraș (1). – Ciucure + suf. -el. DOOM
ciucurél s. m., pl. ciucuréi, art. ciucuréii
ciucureii
CIUCURÉL, ciucurei, s. m. Ciucuraș (1). – Ciucure + suf. -el. DOOM
ciucurél s. m., pl. ciucuréi, art. ciucuréii
ciucureilor
CIUCURÉL, ciucurei, s. m. Ciucuraș (1). – Ciucure + suf. -el. DOOM
ciucurél s. m., pl. ciucuréi, art. ciucuréii
ciucurel
CIUCURÉL, ciucurei, s. m. Ciucuraș (1). – Ciucure + suf. -el. DOOM
ciucurél s. m., pl. ciucuréi, art. ciucuréii
ciucurele
CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încărcat) până la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciúcur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”). DOOM
ciúcure (mănunchi de fire) s. m., art. ciúcurele; pl. ciúcuri
ciucurelui
CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încărcat) până la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciúcur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”). DOOM
ciúcure (mănunchi de fire) s. m., art. ciúcurele; pl. ciúcuri
ciucurelul
CIUCURÉL, ciucurei, s. m. Ciucuraș (1). – Ciucure + suf. -el. DOOM
ciucurél s. m., pl. ciucuréi, art. ciucuréii
ciucurelului
CIUCURÉL, ciucurei, s. m. Ciucuraș (1). – Ciucure + suf. -el. DOOM
ciucurél s. m., pl. ciucuréi, art. ciucuréii
ciucuri
CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încărcat) până la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciúcur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”). DOOM
ciúcure (mănunchi de fire) s. m., art. ciúcurele; pl. ciúcuri
ciucuri
ciucúri s. m. pl. – Pantaloni de soldat (înv.). Legat de tc. çukur „panglică, bandă” (DAR). Din aceeași rădăcină provine ciucurluc, s. n. (panglică, bandă), din tc. çukurluk.
ciucurii
CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încărcat) până la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciúcur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”). DOOM
ciúcure (mănunchi de fire) s. m., art. ciúcurele; pl. ciúcuri
ciucurilor
CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încărcat) până la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciúcur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”). DOOM
ciúcure (mănunchi de fire) s. m., art. ciúcurele; pl. ciúcuri
ciucușoara
CIUCUȘOÁRĂ, ciucușoare, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri, cu flori albe sau galbene (Alyssum). – Et. nec. DOOM
ciucușoáră s. f., g.-d. art. ciucușoárei; pl. ciucușoáre
ciucușoare
CIUCUȘOÁRĂ, ciucușoare, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri, cu flori albe sau galbene (Alyssum). – Et. nec. DOOM
ciucușoáră s. f., g.-d. art. ciucușoárei; pl. ciucușoáre
ciucușoarei
CIUCUȘOÁRĂ, ciucușoare, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri, cu flori albe sau galbene (Alyssum). – Et. nec. DOOM
ciucușoáră s. f., g.-d. art. ciucușoárei; pl. ciucușoáre
ciucușoarele
CIUCUȘOÁRĂ, ciucușoare, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri, cu flori albe sau galbene (Alyssum). – Et. nec. DOOM
ciucușoáră s. f., g.-d. art. ciucușoárei; pl. ciucușoáre
ciucușoarelor
CIUCUȘOÁRĂ, ciucușoare, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri, cu flori albe sau galbene (Alyssum). – Et. nec. DOOM
ciucușoáră s. f., g.-d. art. ciucușoárei; pl. ciucușoáre
ciucălău
ciucălău, ciucălăi s. m. (vulg.) penis.
ciuda
CIÚDĂ, ciude, s. f. Sentiment de părere de rău, de invidie amestecată cu supărare sau de invidie amestecată cu dușmănie. ◊ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = cu intenția de a supăra pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ◊ Loc. conj. În ciuda faptului că... = cu toate că..., deși. ◊ Expr. A face (cuiva) în ciudă = a necăji intenționat (pe cineva). – Din sl. čudo „minune”. DOOM
ciúdă s. f., g.-d. art. ciúdei; pl. ciúde
ciudat
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciudata
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciudate
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciudatei
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciudatele
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciudatelor
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciudatul
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciudatului
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciudați
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciudații
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciudaților
CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”. DOOM
ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte
ciude
CIÚDĂ, ciude, s. f. Sentiment de părere de rău, de invidie amestecată cu supărare sau de invidie amestecată cu dușmănie. ◊ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = cu intenția de a supăra pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ◊ Loc. conj. În ciuda faptului că... = cu toate că..., deși. ◊ Expr. A face (cuiva) în ciudă = a necăji intenționat (pe cineva). – Din sl. čudo „minune”. DOOM
ciúdă s. f., g.-d. art. ciúdei; pl. ciúde
ciudea
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudeai
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudeam
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudească
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudeau
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudeați
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudei
CIÚDĂ, ciude, s. f. Sentiment de părere de rău, de invidie amestecată cu supărare sau de invidie amestecată cu dușmănie. ◊ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = cu intenția de a supăra pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ◊ Loc. conj. În ciuda faptului că... = cu toate că..., deși. ◊ Expr. A face (cuiva) în ciudă = a necăji intenționat (pe cineva). – Din sl. čudo „minune”. DOOM
ciúdă s. f., g.-d. art. ciúdei; pl. ciúde
ciudele
CIÚDĂ, ciude, s. f. Sentiment de părere de rău, de invidie amestecată cu supărare sau de invidie amestecată cu dușmănie. ◊ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = cu intenția de a supăra pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ◊ Loc. conj. În ciuda faptului că... = cu toate că..., deși. ◊ Expr. A face (cuiva) în ciudă = a necăji intenționat (pe cineva). – Din sl. čudo „minune”. DOOM
ciúdă s. f., g.-d. art. ciúdei; pl. ciúde
ciudelor
CIÚDĂ, ciude, s. f. Sentiment de părere de rău, de invidie amestecată cu supărare sau de invidie amestecată cu dușmănie. ◊ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = cu intenția de a supăra pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ◊ Loc. conj. În ciuda faptului că... = cu toate că..., deși. ◊ Expr. A face (cuiva) în ciudă = a necăji intenționat (pe cineva). – Din sl. čudo „minune”. DOOM
ciúdă s. f., g.-d. art. ciúdei; pl. ciúde
ciudesc
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudește
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudești
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudi
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudii
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudim
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudind
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudire
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudire
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen.
ciudiră
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudirăm
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudirăți
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudise
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudisem
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudiseră
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudiserăm
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudiserăți
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudiseși
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudiseți
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudit
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudit
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciudita
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciudite
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciuditei
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciuditele
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciuditelor
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciuditul
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciuditului
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciudiși
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudiți
CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna. 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen. DOOM
!ciudí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciudéște, imperf. 3 sg. se ciudeá; conj. prez. 3 să se ciudeáscă
ciudiți
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciudiții
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciudiților
CIUDÍT, -Ă, ciudiți, -te, adj. (Înv.) Neliniștit, frământat (sufletește). – V. ciudi.
ciudoasa
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudoase
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudoasei
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudoasele
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudoaselor
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudos
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudosul
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudosului
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudoși
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudoșii
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudoșilor
CIUDÓS, -OÁSĂ, ciudoși, -oase, adj. 1. Plin de ciudă; înciudat. 2. (Înv.) Ciudat. – Ciudă + suf. -os. DOOM
ciudós adj. m., pl. ciudóși; f. ciudoásă, pl. ciudoáse
ciudățenia
CIUDĂȚÉNIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie. DOOM
ciudățénie (-ni-e) s. f., art. ciudățénia (-ni-a), g.-d. art. ciudățéniei; pl. ciudățénii, art. ciudățéniile (-ni-i-)
ciudățenie
CIUDĂȚÉNIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie. DOOM
ciudățénie (-ni-e) s. f., art. ciudățénia (-ni-a), g.-d. art. ciudățéniei; pl. ciudățénii, art. ciudățéniile (-ni-i-)
ciudățeniei
CIUDĂȚÉNIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie. DOOM
ciudățénie (-ni-e) s. f., art. ciudățénia (-ni-a), g.-d. art. ciudățéniei; pl. ciudățénii, art. ciudățéniile (-ni-i-)
ciudățenii
CIUDĂȚÉNIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie. DOOM
ciudățénie (-ni-e) s. f., art. ciudățénia (-ni-a), g.-d. art. ciudățéniei; pl. ciudățénii, art. ciudățéniile (-ni-i-)
ciudățeniile
CIUDĂȚÉNIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie. DOOM
ciudățénie (-ni-e) s. f., art. ciudățénia (-ni-a), g.-d. art. ciudățéniei; pl. ciudățénii, art. ciudățéniile (-ni-i-)
ciudățeniilor
CIUDĂȚÉNIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie. DOOM
ciudățénie (-ni-e) s. f., art. ciudățénia (-ni-a), g.-d. art. ciudățéniei; pl. ciudățénii, art. ciudățéniile (-ni-i-)
ciuf
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf1 (pasăre, persoană) s. m., pl. ciufi
ciuf
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf2 (smoc de păr) s. n., pl. ciúfuri
ciufi
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf1 (pasăre, persoană) s. m., pl. ciufi
ciufi
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf2 (smoc de păr) s. n., pl. ciúfuri
ciufii
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf1 (pasăre, persoană) s. m., pl. ciufi
ciufii
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf2 (smoc de păr) s. n., pl. ciúfuri
ciufilor
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf1 (pasăre, persoană) s. m., pl. ciufi
ciufilor
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf2 (smoc de păr) s. n., pl. ciúfuri
ciuflex
ciuflex, ciuflecși s. m. (adol.) prostănac.
ciuful
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf1 (pasăre, persoană) s. m., pl. ciufi
ciuful
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf2 (smoc de păr) s. n., pl. ciúfuri
ciufulea
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuleai
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuleala
CIUFULEÁLĂ, ciufuleli, s. f. Faptul de a ciufuli. – Ciufuli + suf. -eală. DOOM
ciufuleálă s. f., g.-d. art. ciufulélii; pl. ciufuléli
ciufuleam
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulească
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuleau
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuleați
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuleli
CIUFULEÁLĂ, ciufuleli, s. f. Faptul de a ciufuli. – Ciufuli + suf. -eală. DOOM
ciufuleálă s. f., g.-d. art. ciufulélii; pl. ciufuléli
ciufulelii
CIUFULEÁLĂ, ciufuleli, s. f. Faptul de a ciufuli. – Ciufuli + suf. -eală. DOOM
ciufuleálă s. f., g.-d. art. ciufulélii; pl. ciufuléli
ciufulelile
CIUFULEÁLĂ, ciufuleli, s. f. Faptul de a ciufuli. – Ciufuli + suf. -eală. DOOM
ciufuleálă s. f., g.-d. art. ciufulélii; pl. ciufuléli
ciufulelilor
CIUFULEÁLĂ, ciufuleli, s. f. Faptul de a ciufuli. – Ciufuli + suf. -eală. DOOM
ciufuleálă s. f., g.-d. art. ciufulélii; pl. ciufuléli
ciufulesc
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulește
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulești
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuli
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulii
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulim
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulind
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulire
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulire
CIUFULÍRE, ciufuliri, s. f. Acțiunea de a ciufuli. – V. ciufuli. DOOM
ciufulíre s. f., g.-d. art. ciufulírii
ciufulirea
CIUFULÍRE, ciufuliri, s. f. Acțiunea de a ciufuli. – V. ciufuli. DOOM
ciufulíre s. f., g.-d. art. ciufulírii
ciufuliri
CIUFULÍRE, ciufuliri, s. f. Acțiunea de a ciufuli. – V. ciufuli. DOOM
ciufulíre s. f., g.-d. art. ciufulírii
ciufulirii
CIUFULÍRE, ciufuliri, s. f. Acțiunea de a ciufuli. – V. ciufuli. DOOM
ciufulíre s. f., g.-d. art. ciufulírii
ciufulirile
CIUFULÍRE, ciufuliri, s. f. Acțiunea de a ciufuli. – V. ciufuli. DOOM
ciufulíre s. f., g.-d. art. ciufulírii
ciufulirilor
CIUFULÍRE, ciufuliri, s. f. Acțiunea de a ciufuli. – V. ciufuli. DOOM
ciufulíre s. f., g.-d. art. ciufulírii
ciufuliră
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulirăm
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulirăți
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulise
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulisem
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuliseră
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuliserăm
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuliserăți
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuliseși
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuliseți
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulit
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufulit
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufulita
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufulite
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufulitei
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufulitele
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufulitelor
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufulitul
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufulitului
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufuliși
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuliți
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf. DOOM
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă
ciufuliți
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufuliții
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufuliților
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli.
ciufului
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf1 (pasăre, persoană) s. m., pl. ciufi
ciufului
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf2 (smoc de păr) s. n., pl. ciúfuri
ciufuri
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf1 (pasăre, persoană) s. m., pl. ciufi
ciufuri
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf2 (smoc de păr) s. n., pl. ciúfuri
ciufurile
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf1 (pasăre, persoană) s. m., pl. ciufi
ciufurile
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf2 (smoc de păr) s. n., pl. ciúfuri
ciufurilor
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf1 (pasăre, persoană) s. m., pl. ciufi
ciufurilor
CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2. S. m. Nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neîngrijit. 3. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec. DOOM
ciuf2 (smoc de păr) s. n., pl. ciúfuri
ciufut
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufut
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufuta
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufuta
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufute
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufute
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufutei
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufutei
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufutele
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufutele
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufutelor
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufutelor
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufutul
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufutul
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufutului
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufutului
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufuți
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufuți
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufuții
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufuții
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufuților
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciufuților
CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. DOOM
ciufút adj. m., s. m., pl. ciufúți; adj. f., s. f. ciufútă, pl. ciufúte
ciugulea
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguleai
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguleala
CIUGULEÁLĂ, ciuguleli, s. f. Faptul de a ciuguli; (concr.) ceea ce se ciugulește. – Ciuguli + suf. -eală. DOOM
ciuguleálă s. f., g.-d. art. ciugulélii; pl. ciuguléli
ciuguleam
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulească
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguleau
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguleați
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguleli
CIUGULEÁLĂ, ciuguleli, s. f. Faptul de a ciuguli; (concr.) ceea ce se ciugulește. – Ciuguli + suf. -eală. DOOM
ciuguleálă s. f., g.-d. art. ciugulélii; pl. ciuguléli
ciugulelii
CIUGULEÁLĂ, ciuguleli, s. f. Faptul de a ciuguli; (concr.) ceea ce se ciugulește. – Ciuguli + suf. -eală. DOOM
ciuguleálă s. f., g.-d. art. ciugulélii; pl. ciuguléli
ciugulelile
CIUGULEÁLĂ, ciuguleli, s. f. Faptul de a ciuguli; (concr.) ceea ce se ciugulește. – Ciuguli + suf. -eală. DOOM
ciuguleálă s. f., g.-d. art. ciugulélii; pl. ciuguléli
ciugulelilor
CIUGULEÁLĂ, ciuguleli, s. f. Faptul de a ciuguli; (concr.) ceea ce se ciugulește. – Ciuguli + suf. -eală. DOOM
ciuguleálă s. f., g.-d. art. ciugulélii; pl. ciuguléli
ciugulesc
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulește
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulești
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguli
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulii
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulim
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulind
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulire
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulire
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec.
ciuguliră
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulirăm
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulirăți
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulise
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulisem
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguliseră
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguliserăm
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguliserăți
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguliseși
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguliseți
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulit
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciugulit
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec.
ciuguliși
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuguliți
CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. DOOM
ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă
ciuhurete
CIUHURÉTE, ciuhuréți, s. m. (Var.) Huhurez. (prin încrucișare între ciuf sau ciuh (= creastă de pene ca și cea a pupezei) și huhurez)
ciuhurez
CIUHURÉZ, ciuhurezi, s. m. Ciuf (3); huhurez. – Contaminare între ciuf și huhurez. DOOM
ciuhuréz s. m., pl. ciuhurézi
ciuhurezi
CIUHURÉZ, ciuhurezi, s. m. Ciuf (3); huhurez. – Contaminare între ciuf și huhurez. DOOM
ciuhuréz s. m., pl. ciuhurézi
ciuhurezii
CIUHURÉZ, ciuhurezi, s. m. Ciuf (3); huhurez. – Contaminare între ciuf și huhurez. DOOM
ciuhuréz s. m., pl. ciuhurézi
ciuhurezilor
CIUHURÉZ, ciuhurezi, s. m. Ciuf (3); huhurez. – Contaminare între ciuf și huhurez. DOOM
ciuhuréz s. m., pl. ciuhurézi
ciuhurezul
CIUHURÉZ, ciuhurezi, s. m. Ciuf (3); huhurez. – Contaminare între ciuf și huhurez. DOOM
ciuhuréz s. m., pl. ciuhurézi
ciuhurezului
CIUHURÉZ, ciuhurezi, s. m. Ciuf (3); huhurez. – Contaminare între ciuf și huhurez. DOOM
ciuhuréz s. m., pl. ciuhurézi
ciuin
CIUÍN, ciuini, s. m. Plantă erbacee cu flori albe sau roz, a cărei rădăcină se folosește în industria textilă, farmaceutică și alimentară: odagaci, săpunel, săpunăriță (Saponaria officinalis). – Din tc. çöven. DOOM
ciuín s. m., pl. ciuíni
ciuini
CIUÍN, ciuini, s. m. Plantă erbacee cu flori albe sau roz, a cărei rădăcină se folosește în industria textilă, farmaceutică și alimentară: odagaci, săpunel, săpunăriță (Saponaria officinalis). – Din tc. çöven. DOOM
ciuín s. m., pl. ciuíni
ciuinii
CIUÍN, ciuini, s. m. Plantă erbacee cu flori albe sau roz, a cărei rădăcină se folosește în industria textilă, farmaceutică și alimentară: odagaci, săpunel, săpunăriță (Saponaria officinalis). – Din tc. çöven. DOOM
ciuín s. m., pl. ciuíni
ciuinilor
CIUÍN, ciuini, s. m. Plantă erbacee cu flori albe sau roz, a cărei rădăcină se folosește în industria textilă, farmaceutică și alimentară: odagaci, săpunel, săpunăriță (Saponaria officinalis). – Din tc. çöven. DOOM
ciuín s. m., pl. ciuíni
ciuinul
CIUÍN, ciuini, s. m. Plantă erbacee cu flori albe sau roz, a cărei rădăcină se folosește în industria textilă, farmaceutică și alimentară: odagaci, săpunel, săpunăriță (Saponaria officinalis). – Din tc. çöven. DOOM
ciuín s. m., pl. ciuíni
ciuinului
CIUÍN, ciuini, s. m. Plantă erbacee cu flori albe sau roz, a cărei rădăcină se folosește în industria textilă, farmaceutică și alimentară: odagaci, săpunel, săpunăriță (Saponaria officinalis). – Din tc. çöven. DOOM
ciuín s. m., pl. ciuíni
ciujbi
ciujbi, ciujbesc v. t. (intl.) 1. a fura 2. a bate.
ciujbire
ciujbi, ciujbesc v. t. (intl.) 1. a fura 2. a bate.
ciujbit
ciujbi, ciujbesc v. t. (intl.) 1. a fura 2. a bate.
ciul
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciula
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciulama
CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mâncare (de pasăre, ciuperci etc.) cu sos alb și gros de faină. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) ciulama = a bate, a zdrobi (pe cineva). – Din tc. çullama. DOOM
ciulamá s. f., art. ciulamáua, g.-d. art. ciulamálei; pl. ciulamále, art. ciulamálele
ciulamale
CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mâncare (de pasăre, ciuperci etc.) cu sos alb și gros de faină. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) ciulama = a bate, a zdrobi (pe cineva). – Din tc. çullama. DOOM
ciulamá s. f., art. ciulamáua, g.-d. art. ciulamálei; pl. ciulamále, art. ciulamálele
ciulamalei
CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mâncare (de pasăre, ciuperci etc.) cu sos alb și gros de faină. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) ciulama = a bate, a zdrobi (pe cineva). – Din tc. çullama. DOOM
ciulamá s. f., art. ciulamáua, g.-d. art. ciulamálei; pl. ciulamále, art. ciulamálele
ciulamalele
CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mâncare (de pasăre, ciuperci etc.) cu sos alb și gros de faină. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) ciulama = a bate, a zdrobi (pe cineva). – Din tc. çullama. DOOM
ciulamá s. f., art. ciulamáua, g.-d. art. ciulamálei; pl. ciulamále, art. ciulamálele
ciulamalelor
CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mâncare (de pasăre, ciuperci etc.) cu sos alb și gros de faină. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) ciulama = a bate, a zdrobi (pe cineva). – Din tc. çullama. DOOM
ciulamá s. f., art. ciulamáua, g.-d. art. ciulamálei; pl. ciulamále, art. ciulamálele
ciulamaua
CIULAMÁ, ciulamale, s. f. Mâncare (de pasăre, ciuperci etc.) cu sos alb și gros de faină. ◊ Expr. (Fam.) A face (pe cineva) ciulama = a bate, a zdrobi (pe cineva). – Din tc. çullama. DOOM
ciulamá s. f., art. ciulamáua, g.-d. art. ciulamálei; pl. ciulamále, art. ciulamálele
ciule
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciulea
ciuleá (-éle), s. f. – (Înv.) Scul. Tc. çile (Cihac, II, 567). Sec. XIX.
ciulea
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuleai
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuleam
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuleandra
CIULEÁNDRA s. f. art. Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm progresiv accelerat; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec. DOOM
ciuleándra (dans) s. f. art., neart. ciuleándră, g.-d. art. ciuléndrei
ciulească
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuleau
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuleați
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulei
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciulei
CIULÉI, ciulei, s. m. Mică plantă erbacee cu frunze înguste și țepoase, cu tulpina foarte ramificată și acoperită cu peri (Ceratocapus arenarius). – Et. nec. DOOM
ciuléi s. m., pl. ciuléi, art. ciuléii
ciuleii
CIULÉI, ciulei, s. m. Mică plantă erbacee cu frunze înguste și țepoase, cu tulpina foarte ramificată și acoperită cu peri (Ceratocapus arenarius). – Et. nec. DOOM
ciuléi s. m., pl. ciuléi, art. ciuléii
ciuleilor
CIULÉI, ciulei, s. m. Mică plantă erbacee cu frunze înguste și țepoase, cu tulpina foarte ramificată și acoperită cu peri (Ceratocapus arenarius). – Et. nec. DOOM
ciuléi s. m., pl. ciuléi, art. ciuléii
ciuleiul
CIULÉI, ciulei, s. m. Mică plantă erbacee cu frunze înguste și țepoase, cu tulpina foarte ramificată și acoperită cu peri (Ceratocapus arenarius). – Et. nec. DOOM
ciuléi s. m., pl. ciuléi, art. ciuléii
ciuleiului
CIULÉI, ciulei, s. m. Mică plantă erbacee cu frunze înguste și țepoase, cu tulpina foarte ramificată și acoperită cu peri (Ceratocapus arenarius). – Et. nec. DOOM
ciuléi s. m., pl. ciuléi, art. ciuléii
ciulele
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciulelor
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciulendre
CIULEÁNDRA s. f. art. Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm progresiv accelerat; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec. DOOM
ciuleándra (dans) s. f. art., neart. ciuleándră, g.-d. art. ciuléndrei
ciulendrei
CIULEÁNDRA s. f. art. Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm progresiv accelerat; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec. DOOM
ciuleándra (dans) s. f. art., neart. ciuleándră, g.-d. art. ciuléndrei
ciulesc
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulește
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulești
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuli
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciuli
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulii
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciulii
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulilor
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciulim
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulin
CIULÍN, ciulini, s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele spinoase, cu flori roșii, care crește pe locuri necultivate; scaiete (Carduus nutans). – Cf. rus. čilim. DOOM
ciulín s. m., pl. ciulíni
ciulind
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulini
CIULÍN, ciulini, s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele spinoase, cu flori roșii, care crește pe locuri necultivate; scaiete (Carduus nutans). – Cf. rus. čilim. DOOM
ciulín s. m., pl. ciulíni
ciulinii
CIULÍN, ciulini, s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele spinoase, cu flori roșii, care crește pe locuri necultivate; scaiete (Carduus nutans). – Cf. rus. čilim. DOOM
ciulín s. m., pl. ciulíni
ciulinilor
CIULÍN, ciulini, s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele spinoase, cu flori roșii, care crește pe locuri necultivate; scaiete (Carduus nutans). – Cf. rus. čilim. DOOM
ciulín s. m., pl. ciulíni
ciulinul
CIULÍN, ciulini, s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele spinoase, cu flori roșii, care crește pe locuri necultivate; scaiete (Carduus nutans). – Cf. rus. čilim. DOOM
ciulín s. m., pl. ciulíni
ciulinului
CIULÍN, ciulini, s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele spinoase, cu flori roșii, care crește pe locuri necultivate; scaiete (Carduus nutans). – Cf. rus. čilim. DOOM
ciulín s. m., pl. ciulíni
ciulire
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulire
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciuliră
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulirăm
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulirăți
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulise
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulisem
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuliseră
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuliserăm
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuliserăți
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuliseși
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuliseți
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulit
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciulit
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciulita
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciulite
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciulitei
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciulitele
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciulitelor
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciulitul
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciulitului
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciuliși
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuliți
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti. DOOM
ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă
ciuliți
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciuliții
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciuliților
CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
ciulniță
CIÚLNIȚĂ s. f. (Reg.) Bulboană.
ciulul
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciulului
CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec. DOOM
ciul2 s. n., pl. ciúluri
ciuma
CIÚMĂ, ciume, s. f. 1. Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor etc.; pestă. 2. Fig. Persoană foarte urâtă (și foarte rea). 3. Fig. Mizerie, năpastă, nenorocire mare. ◊ Ciumă brună = nazism; fascism. 4. Compus: ciuma-apelor = plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis). – Lat. cyma „umflătură”. DOOM
brádul-ciúmei (jneapăn) s. m. art.
ciumare
CIUMÁRE s. f. (Bot.; reg.) Ciumărea.
ciumat
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumat
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumata
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumata
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumate
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumate
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumatei
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumatei
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumatele
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumatele
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumatelor
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumatelor
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumatul
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumatul
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumatului
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumatului
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumaș
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumașa
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumașe
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumașei
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumașele
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumașelor
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumași
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumașii
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumașilor
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumașul
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumașului
CIUMÁȘ, -Ă, ciumași, -e, adj. (Înv.) Contagios, molipsitor. – Ciumă + suf. -aș. DOOM
ciumáș (înv.) adj. m., pl. ciumáși; f. ciumáșă, pl. ciumáșe
ciumați
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumați
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumații
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumații
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumaților
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumaților
CIUMÁT, -Ă, ciumați, -te, adj., s. m. și f. (Adesea fig.) (Om) contaminat sau bolnav de ciumă. – Ciumă + suf. -at. DOOM
ciumát adj. m., s. m., pl. ciumáți; adj. f., s. f. ciumátă, pl. ciumáte
ciumber
CIUMBÉR s. n. v. cimber.
ciumbri
CIUMBRÍ, ciumbrésc, vb. IV. (Olt.; Var.) A zâmba. (cf. zâmba)
ciumbrire
CIUMBRÍ, ciumbrésc, vb. IV. (Olt.; Var.) A zâmba. (cf. zâmba)
ciumbrit
CIUMBRÍ, ciumbrésc, vb. IV. (Olt.; Var.) A zâmba. (cf. zâmba)
ciume
CIÚMĂ, ciume, s. f. 1. Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor etc.; pestă. 2. Fig. Persoană foarte urâtă (și foarte rea). 3. Fig. Mizerie, năpastă, nenorocire mare. ◊ Ciumă brună = nazism; fascism. 4. Compus: ciuma-apelor = plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis). – Lat. cyma „umflătură”. DOOM
brádul-ciúmei (jneapăn) s. m. art.
ciumec
ciumec, ciumeci s. m. v. ciumălău.
ciumecar
ciumecar, ciumecari s. m. prostănac.
ciumecărie
ciumecărie, ciumecării s. f. păcăleală; înșelătorie.
ciumeg
ciumeg, ciumegi s. m. (peior.) bătăuș care își impune autoritatea în anturajul propriu exclusiv prin forța fizică.
ciumei
CIÚMĂ, ciume, s. f. 1. Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor etc.; pestă. 2. Fig. Persoană foarte urâtă (și foarte rea). 3. Fig. Mizerie, năpastă, nenorocire mare. ◊ Ciumă brună = nazism; fascism. 4. Compus: ciuma-apelor = plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis). – Lat. cyma „umflătură”. DOOM
brádul-ciúmei (jneapăn) s. m. art.
ciumele
CIÚMĂ, ciume, s. f. 1. Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor etc.; pestă. 2. Fig. Persoană foarte urâtă (și foarte rea). 3. Fig. Mizerie, năpastă, nenorocire mare. ◊ Ciumă brună = nazism; fascism. 4. Compus: ciuma-apelor = plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis). – Lat. cyma „umflătură”. DOOM
brádul-ciúmei (jneapăn) s. m. art.
ciumeli
CIUMELÍ vb. IV v. cimili.
ciumelor
CIÚMĂ, ciume, s. f. 1. Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor etc.; pestă. 2. Fig. Persoană foarte urâtă (și foarte rea). 3. Fig. Mizerie, năpastă, nenorocire mare. ◊ Ciumă brună = nazism; fascism. 4. Compus: ciuma-apelor = plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis). – Lat. cyma „umflătură”. DOOM
brádul-ciúmei (jneapăn) s. m. art.
ciumete
ciumete, ciumeți s. m. 2. v. ciumeg. 2. persoană necomunicativă.
ciumetele
ciumete, ciumeți s. m. 2. v. ciumeg. 2. persoană necomunicativă.
ciumetelui
ciumete, ciumeți s. m. 2. v. ciumeg. 2. persoană necomunicativă.
ciumeți
ciumete, ciumeți s. m. 2. v. ciumeg. 2. persoană necomunicativă.
ciumeții
ciumete, ciumeți s. m. 2. v. ciumeg. 2. persoană necomunicativă.
ciumeților
ciumete, ciumeți s. m. 2. v. ciumeg. 2. persoană necomunicativă.
ciumiza
CIUMÍZĂ, ciumize, s. f. Plantă graminee furajeră cu frunze late și cu inflorescența un panicul (Setaria italica-maxima). – Et. nec. DOOM
ciumíză s. f., g.-d. art. ciumízei; pl. ciumíze
ciumize
CIUMÍZĂ, ciumize, s. f. Plantă graminee furajeră cu frunze late și cu inflorescența un panicul (Setaria italica-maxima). – Et. nec. DOOM
ciumíză s. f., g.-d. art. ciumízei; pl. ciumíze
ciumizei
CIUMÍZĂ, ciumize, s. f. Plantă graminee furajeră cu frunze late și cu inflorescența un panicul (Setaria italica-maxima). – Et. nec. DOOM
ciumíză s. f., g.-d. art. ciumízei; pl. ciumíze
ciumizele
CIUMÍZĂ, ciumize, s. f. Plantă graminee furajeră cu frunze late și cu inflorescența un panicul (Setaria italica-maxima). – Et. nec. DOOM
ciumíză s. f., g.-d. art. ciumízei; pl. ciumíze
ciumizelor
CIUMÍZĂ, ciumize, s. f. Plantă graminee furajeră cu frunze late și cu inflorescența un panicul (Setaria italica-maxima). – Et. nec. DOOM
ciumíză s. f., g.-d. art. ciumízei; pl. ciumíze
ciumoasa
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciumoase
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciumoasei
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciumoasele
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciumoaselor
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciumos
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciumosul
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciumosului
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciumoși
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciumoșii
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciumoșilor
CIUMÓS, -OÁSĂ, ciumoși, -oase, adj. (Rar) Care aduce ciumă; p. ext. molipsitor, contagios. – Ciumă + suf. -os. DOOM
ciumós (rar) adj. m., pl. ciumóși; f. ciumoásă, pl. ciumoáse
ciump
CIUMP, ciumpi, s. m. (Reg.) Bucată rămasă din ceva căruia i s-a tăiat, i s-a retezat vârful. – Et. nec. DOOM
ciump (ciot) (reg.) s. m., pl. ciumpi
ciumpav
CIÚMPAV, -Ă, ciumpavi, -e, adj. (Regional, despre animale, rar despre oameni) Bolnav de picioare; șchiop.
ciumpei
CIUMPÉI, ciumpeie, s. n. Unealtă de dogărie cu care se prelucrează cercurile de lemn. – Ciump + suf. -ei. DOOM
ciumpéi s. n., pl. ciumpéie
ciumpeie
CIUMPÉI, ciumpeie, s. n. Unealtă de dogărie cu care se prelucrează cercurile de lemn. – Ciump + suf. -ei. DOOM
ciumpéi s. n., pl. ciumpéie
ciumpeiele
CIUMPÉI, ciumpeie, s. n. Unealtă de dogărie cu care se prelucrează cercurile de lemn. – Ciump + suf. -ei. DOOM
ciumpéi s. n., pl. ciumpéie
ciumpeielor
CIUMPÉI, ciumpeie, s. n. Unealtă de dogărie cu care se prelucrează cercurile de lemn. – Ciump + suf. -ei. DOOM
ciumpéi s. n., pl. ciumpéie
ciumpeiul
CIUMPÉI, ciumpeie, s. n. Unealtă de dogărie cu care se prelucrează cercurile de lemn. – Ciump + suf. -ei. DOOM
ciumpéi s. n., pl. ciumpéie
ciumpeiului
CIUMPÉI, ciumpeie, s. n. Unealtă de dogărie cu care se prelucrează cercurile de lemn. – Ciump + suf. -ei. DOOM
ciumpéi s. n., pl. ciumpéie
ciumpi
CIUMP, ciumpi, s. m. (Reg.) Bucată rămasă din ceva căruia i s-a tăiat, i s-a retezat vârful. – Et. nec. DOOM
ciump (ciot) (reg.) s. m., pl. ciumpi
ciumpii
CIUMP, ciumpi, s. m. (Reg.) Bucată rămasă din ceva căruia i s-a tăiat, i s-a retezat vârful. – Et. nec. DOOM
ciump (ciot) (reg.) s. m., pl. ciumpi
ciumpilor
CIUMP, ciumpi, s. m. (Reg.) Bucată rămasă din ceva căruia i s-a tăiat, i s-a retezat vârful. – Et. nec. DOOM
ciump (ciot) (reg.) s. m., pl. ciumpi
ciumpul
CIUMP, ciumpi, s. m. (Reg.) Bucată rămasă din ceva căruia i s-a tăiat, i s-a retezat vârful. – Et. nec. DOOM
ciump (ciot) (reg.) s. m., pl. ciumpi
ciumpului
CIUMP, ciumpi, s. m. (Reg.) Bucată rămasă din ceva căruia i s-a tăiat, i s-a retezat vârful. – Et. nec. DOOM
ciump (ciot) (reg.) s. m., pl. ciumpi
ciumpăvea
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăveai
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăveam
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvească
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăveau
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăveați
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvesc
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvește
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvești
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvi
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvii
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvim
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvind
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvire
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăviră
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvirăm
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvirăți
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvise
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvisem
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăviseră
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăviserăm
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăviserăți
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăviseși
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăviseți
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăvit
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăviși
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumpăviți
CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. (Despre animale) A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. Caii și boii ciumpăvesc de drum. ȘEZ. II 187. 2. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia (de la vîrf), a amputa, a ciunti. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea, Urechile Ciumpăvea. TEODORESCU, P. P. 656. ◊ Fig. A grăit și popa Mitiță Luncescu, mîngîinda-și barba ciumpăvită cu foarfeca. STANCU, D. 162. ◊ (Cu privire la plante) A rupe, a smulge, a frînge. Mărgărit verde-nflorit, Cine mi ie-a ciumpăvit? ȘEZ. VII 22.
ciumăfai
CIUMĂFÁIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
ciumăfaia
CIUMĂFÁIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
ciumăfaie
CIUMĂFÁIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
ciumăfaie
CIUMĂFÁIE, ciumăfaie, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa. DOOM
ciumăfáie s. f., art. ciumăfáia, g.-d. art. ciumăfắii; pl. ciumăfắi
ciumăfăi
CIUMĂFÁIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
ciumăfăii
CIUMĂFÁIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
ciumăfăile
CIUMĂFÁIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
ciumăfăilor
CIUMĂFÁIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.
ciumălău
ciumălău, ciumălăi s. m. (intl.) individ descurcăreț, șmecher.
ciumărea
CIUMĂREÁ, ciumărele, s. f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini (Galega officinalis). – Cf. ciumă. DOOM
ciumăreá s. f., art. ciumăreáua, g.-d. art. ciumărélei; pl. ciumăréle
ciumăreaua
CIUMĂREÁ, ciumărele, s. f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini (Galega officinalis). – Cf. ciumă. DOOM
ciumăreá s. f., art. ciumăreáua, g.-d. art. ciumărélei; pl. ciumăréle
ciumărele
CIUMĂREÁ, ciumărele, s. f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini (Galega officinalis). – Cf. ciumă. DOOM
ciumăreá s. f., art. ciumăreáua, g.-d. art. ciumărélei; pl. ciumăréle
ciumărelei
CIUMĂREÁ, ciumărele, s. f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini (Galega officinalis). – Cf. ciumă. DOOM
ciumăreá s. f., art. ciumăreáua, g.-d. art. ciumărélei; pl. ciumăréle
ciumărelele
CIUMĂREÁ, ciumărele, s. f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini (Galega officinalis). – Cf. ciumă. DOOM
ciumăreá s. f., art. ciumăreáua, g.-d. art. ciumărélei; pl. ciumăréle
ciumărelelor
CIUMĂREÁ, ciumărele, s. f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini (Galega officinalis). – Cf. ciumă. DOOM
ciumăreá s. f., art. ciumăreáua, g.-d. art. ciumărélei; pl. ciumăréle
ciumări
ciumărí (-résc, -ít), vb. refl. 1. A se înăcri, a deveni acru. – 2. A se supăra. – Var. ciumărî, ciumăra. Sl. čemerĭ „otravă” (DAR). Puțin probabilă explicația lui Philippide, Bausteine, 51, pe baza gr. χυμοῦ ῥοή. – Der. ciumărit (var. ciumărat, ciumăros), adj. (astringent); ciumărică (var. ciumurică), s. f. (cimbru, Satureja hortensis), din bg. čemerika, cf. mag. csomorika (Conev 46; DAR). Din aceeași rădăcină sl. provine, prin intermediul mag. csömöröl, vb. ciumurlui (a provoca indigestie, a se întoarce stomacul pe dos, a tulbura), cf. Drăganu, Dacor., I, 317; DAR; Gáldi, Dict., 117, cu var. cermălui.
ciumărire
ciumărí (-résc, -ít), vb. refl. 1. A se înăcri, a deveni acru. – 2. A se supăra. – Var. ciumărî, ciumăra. Sl. čemerĭ „otravă” (DAR). Puțin probabilă explicația lui Philippide, Bausteine, 51, pe baza gr. χυμοῦ ῥοή. – Der. ciumărit (var. ciumărat, ciumăros), adj. (astringent); ciumărică (var. ciumurică), s. f. (cimbru, Satureja hortensis), din bg. čemerika, cf. mag. csomorika (Conev 46; DAR). Din aceeași rădăcină sl. provine, prin intermediul mag. csömöröl, vb. ciumurlui (a provoca indigestie, a se întoarce stomacul pe dos, a tulbura), cf. Drăganu, Dacor., I, 317; DAR; Gáldi, Dict., 117, cu var. cermălui.
ciung
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciunga
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciungam
ciungam s. invar. gumă de mestecat.
ciungar
CIUNGÁR, ciungari, s. m. (Reg.) Copac ce crengile (sau cu vârful) retezate. – Din ciung + suf. -ar.
ciunge
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciungea
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungeai
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungeam
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungească
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungeau
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungeați
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungei
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciungele
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciungelor
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciungesc
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungește
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungești
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungi
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciungi
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungii
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciungii
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungilor
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciungim
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungind
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungire
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungire
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung.
ciungiră
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungirăm
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungirăți
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungise
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungisem
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungiseră
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungiserăm
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungiserăți
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungiseși
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungiseți
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungit
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungit
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung.
ciungiși
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungiți
CIUNGÍ, ciungesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A reteza cuiva mâinile. 2. A curăța sau a dezgoli un copac de crengi. – Din ciung. DOOM
ciungí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciungésc, imperf. 3 sg. ciungeá; conj. prez. 3 să ciungeáscă
ciungul
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciungului
CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. cionco. DOOM
ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge
ciungă
ciungă s. f. sg. v. ciungam.
ciungări
CIUNGĂRÍ, ciungăresc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A mutila, a schilodi. Și apucară voinicii paloșele și se vînzoliră, pînă ce în urmă Florea-nfloritul ciungări oleacă degetul mic al lui Pipăruș Petru. RETEGANUL, P. V 40. 2. (Cu privire la plante) A smulge, a despuia. Vin... s-o ciungărească, Floarea cea domnească... Ei atunei or ciungări Floarea dintre vii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208.
ciunism
CIUNÍSM s. n. Curent latinist extremist în lingvistica și filologia românească legat de numele lui Aron Pumnul, care preconiza supunerea neologismelor romanice acelorași transformări fonetice suferite de cuvintele moștenite din latină; pumnism. – Din terminația lexicalizată -ciune + suf. -ism.
ciunist
CIUNÍST, -Ă, ciuniști, -ste, s. m. și f. Adept al ciunismului; pumnist. ◊ (Adjectival) Curent ciunist. – De la ciunism, cu schimbarea sufixului.
ciunistă
CIUNÍST, -Ă, ciuniști, -ste, s. m. și f. Adept al ciunismului; pumnist. ◊ (Adjectival) Curent ciunist. – De la ciunism, cu schimbarea sufixului.
ciunt
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciunta
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciunte
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciuntea
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciunteai
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciunteam
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntească
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciunteau
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciunteați
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntei
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciuntele
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciuntelor
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciuntesc
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntește
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntești
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciunti
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntii
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntim
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntind
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntire
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntire
CIUNTÍRE s. f. Acțiunea de a ciunti; ciuntitură. – V. ciunti. DOOM
ciuntíre s. f., g.-d. art. ciuntírii
ciuntirea
CIUNTÍRE s. f. Acțiunea de a ciunti; ciuntitură. – V. ciunti. DOOM
ciuntíre s. f., g.-d. art. ciuntírii
ciuntiri
CIUNTÍRE s. f. Acțiunea de a ciunti; ciuntitură. – V. ciunti. DOOM
ciuntíre s. f., g.-d. art. ciuntírii
ciuntirii
CIUNTÍRE s. f. Acțiunea de a ciunti; ciuntitură. – V. ciunti. DOOM
ciuntíre s. f., g.-d. art. ciuntírii
ciuntirile
CIUNTÍRE s. f. Acțiunea de a ciunti; ciuntitură. – V. ciunti. DOOM
ciuntíre s. f., g.-d. art. ciuntírii
ciuntirilor
CIUNTÍRE s. f. Acțiunea de a ciunti; ciuntitură. – V. ciunti. DOOM
ciuntíre s. f., g.-d. art. ciuntírii
ciuntiră
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntirăm
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntirăți
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntise
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntisem
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntiseră
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntiserăm
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntiserăți
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntiseși
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntiseți
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntit
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntitura
CIUNTITÚRĂ, ciuntituri, s. f. Ciuntire; (concr.) partea rămasă dintr-un membru, dintr-un copac etc. ciuntit. – Ciunti + suf. -tură. DOOM
ciuntitúră s. f., g.-d. art. ciuntitúrii; pl. ciuntitúri
ciuntituri
CIUNTITÚRĂ, ciuntituri, s. f. Ciuntire; (concr.) partea rămasă dintr-un membru, dintr-un copac etc. ciuntit. – Ciunti + suf. -tură. DOOM
ciuntitúră s. f., g.-d. art. ciuntitúrii; pl. ciuntitúri
ciuntiturii
CIUNTITÚRĂ, ciuntituri, s. f. Ciuntire; (concr.) partea rămasă dintr-un membru, dintr-un copac etc. ciuntit. – Ciunti + suf. -tură. DOOM
ciuntitúră s. f., g.-d. art. ciuntitúrii; pl. ciuntitúri
ciuntiturile
CIUNTITÚRĂ, ciuntituri, s. f. Ciuntire; (concr.) partea rămasă dintr-un membru, dintr-un copac etc. ciuntit. – Ciunti + suf. -tură. DOOM
ciuntitúră s. f., g.-d. art. ciuntitúrii; pl. ciuntitúri
ciuntiturilor
CIUNTITÚRĂ, ciuntituri, s. f. Ciuntire; (concr.) partea rămasă dintr-un membru, dintr-un copac etc. ciuntit. – Ciunti + suf. -tură. DOOM
ciuntitúră s. f., g.-d. art. ciuntitúrii; pl. ciuntitúri
ciuntiși
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntiți
CIUNTÍ, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ Fig. A tăia unul sau mai multe pasaje dintr-o lucrare, dintr-un articol etc. (făcându-le de neînțeles). 2. A rupe părți, crengi, frunze etc. din arbori, din plante etc. [Var.: (reg.) ciontá vb. I, ciontí vb. IV] – Din ciunt. DOOM
ciuntí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntésc, imperf. 3 sg. ciunteá; conj. prez. 3 să ciunteáscă
ciuntul
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciuntului
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciunți
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciunții
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciunților
CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioántă adj.] – Contaminare între ciot și ciung. DOOM
ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciúntă, pl. ciúnte
ciup
CIUP, ciupi, s. m. (Regional) Șuviță de păr. Dacă ajunge la curte, își întocmește ciupii cei de păr, își netezește mustățile și intră la împăratul. RETEGANUL, P. V 9.
ciupag
CIUPÁG s. n. (Reg.) Pieptul iei cusut cu flori. – Slav (v. sl. čipagŭ).
ciupalac
ciupalac, ciupalaci s. m. (glum.) ins, individ, tip; tovarăș.
ciupea
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupeai
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupeala
CIUPEÁLĂ, ciupeli, s. f. Faptul de a ciupi. ♦ Fig. (Fam.) Însușire (repetată) a unor mici sume de bani, a unor obiecte mărunte etc.; furt mărunt, furtișag. – Ciupi + suf. -eală. DOOM
ciupeálă s. f., g.-d. art. ciupélii; pl. ciupéli
ciupeam
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupească
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupeau
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupeați
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupeli
CIUPEÁLĂ, ciupeli, s. f. Faptul de a ciupi. ♦ Fig. (Fam.) Însușire (repetată) a unor mici sume de bani, a unor obiecte mărunte etc.; furt mărunt, furtișag. – Ciupi + suf. -eală. DOOM
ciupeálă s. f., g.-d. art. ciupélii; pl. ciupéli
ciupelii
CIUPEÁLĂ, ciupeli, s. f. Faptul de a ciupi. ♦ Fig. (Fam.) Însușire (repetată) a unor mici sume de bani, a unor obiecte mărunte etc.; furt mărunt, furtișag. – Ciupi + suf. -eală. DOOM
ciupeálă s. f., g.-d. art. ciupélii; pl. ciupéli
ciupelile
CIUPEÁLĂ, ciupeli, s. f. Faptul de a ciupi. ♦ Fig. (Fam.) Însușire (repetată) a unor mici sume de bani, a unor obiecte mărunte etc.; furt mărunt, furtișag. – Ciupi + suf. -eală. DOOM
ciupeálă s. f., g.-d. art. ciupélii; pl. ciupéli
ciupelilor
CIUPEÁLĂ, ciupeli, s. f. Faptul de a ciupi. ♦ Fig. (Fam.) Însușire (repetată) a unor mici sume de bani, a unor obiecte mărunte etc.; furt mărunt, furtișag. – Ciupi + suf. -eală. DOOM
ciupeálă s. f., g.-d. art. ciupélii; pl. ciupéli
ciuperca
ciuperca, ciuperchez v. r. (tox.) a consuma substanțe interzise (narcotice, stupefiante); a se droga.
ciuperca
CIUPÉRCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care rulează roțile vehiculelor. – Din bg. čepurka, sb. pečurka. DOOM
ciupércă s. f., g.-d. art. ciupércii; pl. ciupérci
ciupercare
ciuperca, ciuperchez v. r. (tox.) a consuma substanțe interzise (narcotice, stupefiante); a se droga.
ciuperci
CIUPÉRCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care rulează roțile vehiculelor. – Din bg. čepurka, sb. pečurka. DOOM
ciupércă s. f., g.-d. art. ciupércii; pl. ciupérci
ciupercii
CIUPÉRCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care rulează roțile vehiculelor. – Din bg. čepurka, sb. pečurka. DOOM
ciupércă s. f., g.-d. art. ciupércii; pl. ciupérci
ciupercile
CIUPÉRCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care rulează roțile vehiculelor. – Din bg. čepurka, sb. pečurka. DOOM
ciupércă s. f., g.-d. art. ciupércii; pl. ciupérci
ciupercilor
CIUPÉRCĂ, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori; (și la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puțin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpește. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită și turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca șinei = partea superioară și îngroșată a unei șine de cale ferată, pe care rulează roțile vehiculelor. – Din bg. čepurka, sb. pečurka. DOOM
ciupércă s. f., g.-d. art. ciupércii; pl. ciupérci
ciupercăria
CIUPERCĂRÍE, (2) ciupercării, s. f. 1. Cultură de ciuperci. 2. Încăpere amenajată pentru ciupercărie (1). – Ciupercă + suf. -ărie. DOOM
*ciupercăríe s. f., g.-d. art. ciupercăríei; (amenajări) pl. ciupercăríi
ciupercărie
CIUPERCĂRÍE, (2) ciupercării, s. f. 1. Cultură de ciuperci. 2. Încăpere amenajată pentru ciupercărie (1). – Ciupercă + suf. -ărie. DOOM
*ciupercăríe s. f., g.-d. art. ciupercăríei; (amenajări) pl. ciupercăríi
ciupercăriei
CIUPERCĂRÍE, (2) ciupercării, s. f. 1. Cultură de ciuperci. 2. Încăpere amenajată pentru ciupercărie (1). – Ciupercă + suf. -ărie. DOOM
*ciupercăríe s. f., g.-d. art. ciupercăríei; (amenajări) pl. ciupercăríi
ciupercării
CIUPERCĂRÍE, (2) ciupercării, s. f. 1. Cultură de ciuperci. 2. Încăpere amenajată pentru ciupercărie (1). – Ciupercă + suf. -ărie. DOOM
*ciupercăríe s. f., g.-d. art. ciupercăríei; (amenajări) pl. ciupercăríi
ciupercăriile
CIUPERCĂRÍE, (2) ciupercării, s. f. 1. Cultură de ciuperci. 2. Încăpere amenajată pentru ciupercărie (1). – Ciupercă + suf. -ărie. DOOM
*ciupercăríe s. f., g.-d. art. ciupercăríei; (amenajări) pl. ciupercăríi
ciupercăriilor
CIUPERCĂRÍE, (2) ciupercării, s. f. 1. Cultură de ciuperci. 2. Încăpere amenajată pentru ciupercărie (1). – Ciupercă + suf. -ărie. DOOM
*ciupercăríe s. f., g.-d. art. ciupercăríei; (amenajări) pl. ciupercăríi
ciupesc
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupește
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupești
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupi
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupic
CIUPÍC s. m. v. cipic. DOOM
cipíc s. m., pl. cipíci
ciupii
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupim
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupind
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupire
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupiră
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupirăm
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupirăți
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupise
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupisem
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupiseră
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupiserăm
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupiserăți
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupiseși
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupiseți
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupit
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupit
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupit
CIUPÍT1 s. n. Acțiunea de a ciupi. – V. ciupi. DOOM
ciupít s. n.
ciupita
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupite
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupitei
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupitele
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupitelor
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupitoare
CIUPITÓR, ciupitoare, s. n. Utilaj pentru luat probe de pământ din fundul sau din pereții unei găuri de sondă. – Ciupi + suf. -tor. DOOM
ciupitór s. n., pl. ciupitoáre
ciupitoarele
CIUPITÓR, ciupitoare, s. n. Utilaj pentru luat probe de pământ din fundul sau din pereții unei găuri de sondă. – Ciupi + suf. -tor. DOOM
ciupitór s. n., pl. ciupitoáre
ciupitoarelor
CIUPITÓR, ciupitoare, s. n. Utilaj pentru luat probe de pământ din fundul sau din pereții unei găuri de sondă. – Ciupi + suf. -tor. DOOM
ciupitór s. n., pl. ciupitoáre
ciupitor
CIUPITÓR, ciupitoare, s. n. Utilaj pentru luat probe de pământ din fundul sau din pereții unei găuri de sondă. – Ciupi + suf. -tor. DOOM
ciupitór s. n., pl. ciupitoáre
ciupitorul
CIUPITÓR, ciupitoare, s. n. Utilaj pentru luat probe de pământ din fundul sau din pereții unei găuri de sondă. – Ciupi + suf. -tor. DOOM
ciupitór s. n., pl. ciupitoáre
ciupitorului
CIUPITÓR, ciupitoare, s. n. Utilaj pentru luat probe de pământ din fundul sau din pereții unei găuri de sondă. – Ciupi + suf. -tor. DOOM
ciupitór s. n., pl. ciupitoáre
ciupitul
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupitului
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupitura
CIUPITÚRĂ, ciupituri, s. f. 1. Pișcătură, înțepătură; (concr.) semn, urmă rămasă pe piele în urma unei pișcături; spec. fiecare dintre micile cicatrice rămase după variolă. 2. (Rar) Bucățică ruptă sau ciupită din ceva. – Ciupi + suf. -tură. DOOM
ciupitúră s. f., g.-d. art. ciupitúrii; pl. ciupitúri
ciupituri
CIUPITÚRĂ, ciupituri, s. f. 1. Pișcătură, înțepătură; (concr.) semn, urmă rămasă pe piele în urma unei pișcături; spec. fiecare dintre micile cicatrice rămase după variolă. 2. (Rar) Bucățică ruptă sau ciupită din ceva. – Ciupi + suf. -tură. DOOM
ciupitúră s. f., g.-d. art. ciupitúrii; pl. ciupitúri
ciupiturii
CIUPITÚRĂ, ciupituri, s. f. 1. Pișcătură, înțepătură; (concr.) semn, urmă rămasă pe piele în urma unei pișcături; spec. fiecare dintre micile cicatrice rămase după variolă. 2. (Rar) Bucățică ruptă sau ciupită din ceva. – Ciupi + suf. -tură. DOOM
ciupitúră s. f., g.-d. art. ciupitúrii; pl. ciupitúri
ciupiturile
CIUPITÚRĂ, ciupituri, s. f. 1. Pișcătură, înțepătură; (concr.) semn, urmă rămasă pe piele în urma unei pișcături; spec. fiecare dintre micile cicatrice rămase după variolă. 2. (Rar) Bucățică ruptă sau ciupită din ceva. – Ciupi + suf. -tură. DOOM
ciupitúră s. f., g.-d. art. ciupitúrii; pl. ciupitúri
ciupiturilor
CIUPITÚRĂ, ciupituri, s. f. 1. Pișcătură, înțepătură; (concr.) semn, urmă rămasă pe piele în urma unei pișcături; spec. fiecare dintre micile cicatrice rămase după variolă. 2. (Rar) Bucățică ruptă sau ciupită din ceva. – Ciupi + suf. -tură. DOOM
ciupitúră s. f., g.-d. art. ciupitúrii; pl. ciupitúri
ciupiși
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupiți
CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati. DOOM
ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă
ciupiți
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupiții
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupiților
CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.
ciupă
CIÚPĂ, ciupe, s. f. (Regional) Albie în care se scaldă copiii mici; apa în care li se face baia. Nu se puteau din destul mira cum și cine le fură copiii, unul din leagăn și altul din ciupă (scaldă)! RETEGANUL, P. V 20. Cînd măicuța ne-a scăldat, Ea ciupa că mi-a țipat Tot în umbra nucilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18.
ciur
CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau granulare, confecționată dintr-o rețea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă. ◊ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur și prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amănunt, cu atenție; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scoțându-i la iveală cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercări, experiențe, a căpăta multă experiență. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă. ♦ Cantitate de material câtă încape într-un ciur (1). ♦ Utilaj folosit la sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, confecționat din bare metalice, sârmă împletită sau tablă perforată. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. 3. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare. – Lat. cibrum (= cribum). DOOM
ciur s. n., pl. ciúruri
ciurar
CIURÁR, ciurari, s. m. Persoană care face sau vinde ciururi (1). – Ciur + suf. -ar. DOOM
ciurár s. m., pl. ciurári
ciurari
CIURÁR, ciurari, s. m. Persoană care face sau vinde ciururi (1). – Ciur + suf. -ar. DOOM
ciurár s. m., pl. ciurári
ciurarii
CIURÁR, ciurari, s. m. Persoană care face sau vinde ciururi (1). – Ciur + suf. -ar. DOOM
ciurár s. m., pl. ciurári
ciurarilor
CIURÁR, ciurari, s. m. Persoană care face sau vinde ciururi (1). – Ciur + suf. -ar. DOOM
ciurár s. m., pl. ciurári
ciurarul
CIURÁR, ciurari, s. m. Persoană care face sau vinde ciururi (1). – Ciur + suf. -ar. DOOM
ciurár s. m., pl. ciurári
ciurarului
CIURÁR, ciurari, s. m. Persoană care face sau vinde ciururi (1). – Ciur + suf. -ar. DOOM
ciurár s. m., pl. ciurári
ciurda
CIÚRDĂ, ciurde, s. f. (Reg.) 1. Cireadă. ♦ Turmă de animale necornute. 2. (Fam.) Mulțime de oameni, de copii etc.; ceată, cârd. – Din magh. csorda. DOOM
ciúrdă (reg.) s. f., g.-d. art. ciúrdei; pl. ciúrde
ciurdar
CIURDÁR, ciurdari, s. m. (Reg.) Văcar. – Ciurdă + suf. -ar. DOOM
ciurdár (reg.) s. m., pl. ciurdári
ciurdari
CIURDÁR, ciurdari, s. m. (Reg.) Văcar. – Ciurdă + suf. -ar. DOOM
ciurdár (reg.) s. m., pl. ciurdári
ciurdarii
CIURDÁR, ciurdari, s. m. (Reg.) Văcar. – Ciurdă + suf. -ar. DOOM
ciurdár (reg.) s. m., pl. ciurdári
ciurdarilor
CIURDÁR, ciurdari, s. m. (Reg.) Văcar. – Ciurdă + suf. -ar. DOOM
ciurdár (reg.) s. m., pl. ciurdári
ciurdarul
CIURDÁR, ciurdari, s. m. (Reg.) Văcar. – Ciurdă + suf. -ar. DOOM
ciurdár (reg.) s. m., pl. ciurdári
ciurdarului
CIURDÁR, ciurdari, s. m. (Reg.) Văcar. – Ciurdă + suf. -ar. DOOM
ciurdár (reg.) s. m., pl. ciurdári
ciurde
CIÚRDĂ, ciurde, s. f. (Reg.) 1. Cireadă. ♦ Turmă de animale necornute. 2. (Fam.) Mulțime de oameni, de copii etc.; ceată, cârd. – Din magh. csorda. DOOM
ciúrdă (reg.) s. f., g.-d. art. ciúrdei; pl. ciúrde
ciurdei
CIÚRDĂ, ciurde, s. f. (Reg.) 1. Cireadă. ♦ Turmă de animale necornute. 2. (Fam.) Mulțime de oameni, de copii etc.; ceată, cârd. – Din magh. csorda. DOOM
ciúrdă (reg.) s. f., g.-d. art. ciúrdei; pl. ciúrde
ciurdele
CIÚRDĂ, ciurde, s. f. (Reg.) 1. Cireadă. ♦ Turmă de animale necornute. 2. (Fam.) Mulțime de oameni, de copii etc.; ceată, cârd. – Din magh. csorda. DOOM
ciúrdă (reg.) s. f., g.-d. art. ciúrdei; pl. ciúrde
ciurdelor
CIÚRDĂ, ciurde, s. f. (Reg.) 1. Cireadă. ♦ Turmă de animale necornute. 2. (Fam.) Mulțime de oameni, de copii etc.; ceată, cârd. – Din magh. csorda. DOOM
ciúrdă (reg.) s. f., g.-d. art. ciúrdei; pl. ciúrde
ciurec
CIURÉC, ciurecuri, s. n. (Înv.) Plăcintă cu brânză. [Pl. și: ciurechi] – Din tc. cörek. DOOM
ciuréchi v. ciuréc
ciurecar
CIURECÁR, ciurecari, s. m. (Înv.) Plăcintar care făcea ciurecuri. – Ciurec + suf. -ar. DOOM
ciurecár (înv.) s. m., pl. ciurecári
ciurecari
CIURECÁR, ciurecari, s. m. (Înv.) Plăcintar care făcea ciurecuri. – Ciurec + suf. -ar. DOOM
ciurecár (înv.) s. m., pl. ciurecári
ciurecarii
CIURECÁR, ciurecari, s. m. (Înv.) Plăcintar care făcea ciurecuri. – Ciurec + suf. -ar. DOOM
ciurecár (înv.) s. m., pl. ciurecári
ciurecarilor
CIURECÁR, ciurecari, s. m. (Înv.) Plăcintar care făcea ciurecuri. – Ciurec + suf. -ar. DOOM
ciurecár (înv.) s. m., pl. ciurecári
ciurecarul
CIURECÁR, ciurecari, s. m. (Înv.) Plăcintar care făcea ciurecuri. – Ciurec + suf. -ar. DOOM
ciurecár (înv.) s. m., pl. ciurecári
ciurecarului
CIURECÁR, ciurecari, s. m. (Înv.) Plăcintar care făcea ciurecuri. – Ciurec + suf. -ar. DOOM
ciurecár (înv.) s. m., pl. ciurecári
ciurechi
CIURÉC, ciurecuri, s. n. (Înv.) Plăcintă cu brânză. [Pl. și: ciurechi] – Din tc. cörek. DOOM
ciuréchi v. ciuréc
ciurel
CIURÉL, ciurele, s. n. Diminutiv al lui ciur. – Ciur + suf. -el. DOOM
ciurél s. n., pl. ciuréle
ciurele
CIURÉL, ciurele, s. n. Diminutiv al lui ciur. – Ciur + suf. -el. DOOM
ciurél s. n., pl. ciuréle
ciurelele
CIURÉL, ciurele, s. n. Diminutiv al lui ciur. – Ciur + suf. -el. DOOM
ciurél s. n., pl. ciuréle
ciurelelor
CIURÉL, ciurele, s. n. Diminutiv al lui ciur. – Ciur + suf. -el. DOOM
ciurél s. n., pl. ciuréle
ciurelul
CIURÉL, ciurele, s. n. Diminutiv al lui ciur. – Ciur + suf. -el. DOOM
ciurél s. n., pl. ciuréle
ciurelului
CIURÉL, ciurele, s. n. Diminutiv al lui ciur. – Ciur + suf. -el. DOOM
ciurél s. n., pl. ciuréle
ciurfă
ciúrfă s. f. – Tencuire. Cuvînt expresiv, obținut prin regresiune de la un vb. *ciurfui, care nu există, dar care fusese propus de DAR; este puțin probabilă legătura indicată aici, cu mag. csorva „nisip”. – Der. ciurfuială (var. ciurluială, ciurufleacă), s. f. (mîl, noroi).
ciurică
ciurícă s. f. – 1. Sărbătoarea sfîntului Chiriac, 27 iulie. – 2. Bătaie, pedeapsă. Lat. pop. *Kiuricus, din gr. ϰυρι(α)ϰός (Philippide, Bausteine, 51; Jokl, IF, XLIV, 44; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 193; DAR); cf. alb. Sen Kjurk, it. de sud Chirico. Pentru sensul 2, cf. arhanghel, Nicolae.
ciuriu
ciuríu (ciuríuri), s. n. – (Arg.) Cuțit, pumnal. țig. čuri (Graur 139), cf. țig. sp. churi (Besses 66), it. cerino (Battisti, II, 868), fr. chourin, germ. Tschuri.
ciurlan
CIURLÁN, ciurlani, s. m. Plantă cu tulpina foarte ramificată, cu frunze alterne, lungi, subțiri și terminate cu un spin, specifică regiunilor de stepă (Salsola ruthenica). – Et. nec. DOOM
ciurlán s. m., pl. ciurláni
ciurlani
CIURLÁN, ciurlani, s. m. Plantă cu tulpina foarte ramificată, cu frunze alterne, lungi, subțiri și terminate cu un spin, specifică regiunilor de stepă (Salsola ruthenica). – Et. nec. DOOM
ciurlán s. m., pl. ciurláni
ciurlanii
CIURLÁN, ciurlani, s. m. Plantă cu tulpina foarte ramificată, cu frunze alterne, lungi, subțiri și terminate cu un spin, specifică regiunilor de stepă (Salsola ruthenica). – Et. nec. DOOM
ciurlán s. m., pl. ciurláni
ciurlanilor
CIURLÁN, ciurlani, s. m. Plantă cu tulpina foarte ramificată, cu frunze alterne, lungi, subțiri și terminate cu un spin, specifică regiunilor de stepă (Salsola ruthenica). – Et. nec. DOOM
ciurlán s. m., pl. ciurláni
ciurlanul
CIURLÁN, ciurlani, s. m. Plantă cu tulpina foarte ramificată, cu frunze alterne, lungi, subțiri și terminate cu un spin, specifică regiunilor de stepă (Salsola ruthenica). – Et. nec. DOOM
ciurlán s. m., pl. ciurláni
ciurlanului
CIURLÁN, ciurlani, s. m. Plantă cu tulpina foarte ramificată, cu frunze alterne, lungi, subțiri și terminate cu un spin, specifică regiunilor de stepă (Salsola ruthenica). – Et. nec. DOOM
ciurlán s. m., pl. ciurláni
ciuroaie
CIURÓI, ciuroaie, s. n. Izvor care curge pe un scoc ori jgheab îngust. – Probabil din ciurui2. DOOM
ciurói s. n., pl. ciuroáie
ciuroaiele
CIURÓI, ciuroaie, s. n. Izvor care curge pe un scoc ori jgheab îngust. – Probabil din ciurui2. DOOM
ciurói s. n., pl. ciuroáie
ciuroaielor
CIURÓI, ciuroaie, s. n. Izvor care curge pe un scoc ori jgheab îngust. – Probabil din ciurui2. DOOM
ciurói s. n., pl. ciuroáie
ciuroi
CIURÓI, ciuroaie, s. n. Izvor care curge pe un scoc ori jgheab îngust. – Probabil din ciurui2. DOOM
ciurói s. n., pl. ciuroáie
ciuroiul
CIURÓI, ciuroaie, s. n. Izvor care curge pe un scoc ori jgheab îngust. – Probabil din ciurui2. DOOM
ciurói s. n., pl. ciuroáie
ciuroiului
CIURÓI, ciuroaie, s. n. Izvor care curge pe un scoc ori jgheab îngust. – Probabil din ciurui2. DOOM
ciurói s. n., pl. ciuroáie
ciuruc
CIURÚC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. – Din tc. čürük. DOOM
ciurúc s. n., pl. ciurúcuri
ciurucul
CIURÚC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. – Din tc. čürük. DOOM
ciurúc s. n., pl. ciurúcuri
ciurucului
CIURÚC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. – Din tc. čürük. DOOM
ciurúc s. n., pl. ciurúcuri
ciurucuri
CIURÚC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. – Din tc. čürük. DOOM
ciurúc s. n., pl. ciurúcuri
ciurucurile
CIURÚC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. – Din tc. čürük. DOOM
ciurúc s. n., pl. ciurúcuri
ciurucurilor
CIURÚC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. – Din tc. čürük. DOOM
ciurúc s. n., pl. ciurúcuri
ciurui
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciurui
CIURUÍ2, pers. 3 ciúruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.
ciuruia
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiai
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruială
CIURUIÁLĂ, ciuruieli, s. f. Faptul de a ciurui1; (concr.) corpuri străine care se separă de rest după ciuruire1. – Ciurui1 + suf. -eală. DOOM
ciuruiálă s. f., g.-d. art. ciuruiélii; pl. ciuruiéli
ciuruiam
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiască
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiau
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiați
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiesc
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiește
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiești
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruii
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruim
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruind
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruire
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruire
CIURUÍRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruire
CIURUÍRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruirea
CIURUÍRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruirea
CIURUÍRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruiri
CIURUÍRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruiri
CIURUÍRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruirii
CIURUÍRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruirii
CIURUÍRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruirile
CIURUÍRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruirile
CIURUÍRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruirilor
CIURUÍRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruirilor
CIURUÍRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1. DOOM
ciuruíre (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruírii; pl. ciuruíri
ciuruiră
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruirăm
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruirăți
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruise
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruisem
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiseră
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiserăm
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiserăți
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiseși
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiseți
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruit
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruitoare
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruitoarea
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruitoarei
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruitoarele
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruitoarelor
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruitor
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruitori
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruitorii
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruitorilor
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruitorul
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruitorului
CIURUITÓR, -OÁRE, ciuruit ori, -oare, adj. (Despre apă sau alte lichide) Care ciuruie, care curge șiroind, făcînd un zgomot caracteristic. ♦ (Rar, despre un zgomot) Caracteristic apei care curge șiroind. Ploaia curgea de-a lungul geamurilor, făcind un zgomot ciuruitor. DEMETRESCU, la TDRG.
ciuruiși
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciuruiți
CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui. DOOM
ciuruí2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciúruie, imperf. 3 sg. ciuruiá; conj. prez. 3 să ciúruie
ciurul
CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau granulare, confecționată dintr-o rețea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă. ◊ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur și prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amănunt, cu atenție; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scoțându-i la iveală cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercări, experiențe, a căpăta multă experiență. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă. ♦ Cantitate de material câtă încape într-un ciur (1). ♦ Utilaj folosit la sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, confecționat din bare metalice, sârmă împletită sau tablă perforată. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. 3. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare. – Lat. cibrum (= cribum). DOOM
ciur s. n., pl. ciúruri
ciurului
CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau granulare, confecționată dintr-o rețea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă. ◊ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur și prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amănunt, cu atenție; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scoțându-i la iveală cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercări, experiențe, a căpăta multă experiență. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă. ♦ Cantitate de material câtă încape într-un ciur (1). ♦ Utilaj folosit la sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, confecționat din bare metalice, sârmă împletită sau tablă perforată. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. 3. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare. – Lat. cibrum (= cribum). DOOM
ciur s. n., pl. ciúruri
ciururi
CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau granulare, confecționată dintr-o rețea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă. ◊ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur și prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amănunt, cu atenție; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scoțându-i la iveală cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercări, experiențe, a căpăta multă experiență. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă. ♦ Cantitate de material câtă încape într-un ciur (1). ♦ Utilaj folosit la sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, confecționat din bare metalice, sârmă împletită sau tablă perforată. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. 3. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare. – Lat. cibrum (= cribum). DOOM
ciur s. n., pl. ciúruri
ciururile
CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau granulare, confecționată dintr-o rețea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă. ◊ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur și prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amănunt, cu atenție; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scoțându-i la iveală cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercări, experiențe, a căpăta multă experiență. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă. ♦ Cantitate de material câtă încape într-un ciur (1). ♦ Utilaj folosit la sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, confecționat din bare metalice, sârmă împletită sau tablă perforată. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. 3. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare. – Lat. cibrum (= cribum). DOOM
ciur s. n., pl. ciúruri
ciururilor
CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau granulare, confecționată dintr-o rețea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă. ◊ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur și prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amănunt, cu atenție; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scoțându-i la iveală cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercări, experiențe, a căpăta multă experiență. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă. ♦ Cantitate de material câtă încape într-un ciur (1). ♦ Utilaj folosit la sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, confecționat din bare metalice, sârmă împletită sau tablă perforată. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. 3. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare. – Lat. cibrum (= cribum). DOOM
ciur s. n., pl. ciúruri
ciut
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
ciuta
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
ciuta
CIÚTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë. DOOM
ciútă s. f., g.-d. art. ciútei; pl. ciúte
ciutac
CIUTÁC, ciutaci, s. m. Rest din lemnul de armare, rezultat prin tăierea acestuia la dimensiunile necesare. Martin... i-a dat Elizei securea și ciutacii. DAVIDOGLU, M. 78.
ciute
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
ciute
CIÚTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë. DOOM
ciútă s. f., g.-d. art. ciútei; pl. ciúte
ciutei
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
ciutei
CIÚTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë. DOOM
ciútă s. f., g.-d. art. ciútei; pl. ciúte
ciuteică
CIUTÉICĂ, ciuteici, s. f. (Reg.) Buturugă. – Din ciot + suf. -eică.
ciutele
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
ciutele
CIÚTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë. DOOM
ciútă s. f., g.-d. art. ciútei; pl. ciúte
ciutelor
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
ciutelor
CIÚTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë. DOOM
ciútă s. f., g.-d. art. ciútei; pl. ciúte
ciutul
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
ciutului
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
ciutura
CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână. ◊ Expr. (Plouă de) toarnă cu ciutura = plouă foarte tare; plouă cu găleata. ♦ Cantitate (de apă) care încape în obiectul descris mai sus. – Lat. *cytola. DOOM
ciútură s. f., g.-d. art. ciúturii; pl. ciúturi
ciuturea
CIUTUREÁ, ciuturele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui ciutură. – Ciutură + suf. -ea. DOOM
ciutureá (pop.) s. f., art. ciutureáua, g.-d. art. ciuturélei; pl. ciuturéle, art. ciuturélele
ciutureaua
CIUTUREÁ, ciuturele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui ciutură. – Ciutură + suf. -ea. DOOM
ciutureá (pop.) s. f., art. ciutureáua, g.-d. art. ciuturélei; pl. ciuturéle, art. ciuturélele
ciuturele
CIUTUREÁ, ciuturele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui ciutură. – Ciutură + suf. -ea. DOOM
ciutureá (pop.) s. f., art. ciutureáua, g.-d. art. ciuturélei; pl. ciuturéle, art. ciuturélele
ciuturelei
CIUTUREÁ, ciuturele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui ciutură. – Ciutură + suf. -ea. DOOM
ciutureá (pop.) s. f., art. ciutureáua, g.-d. art. ciuturélei; pl. ciuturéle, art. ciuturélele
ciuturelele
CIUTUREÁ, ciuturele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui ciutură. – Ciutură + suf. -ea. DOOM
ciutureá (pop.) s. f., art. ciutureáua, g.-d. art. ciuturélei; pl. ciuturéle, art. ciuturélele
ciuturelelor
CIUTUREÁ, ciuturele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui ciutură. – Ciutură + suf. -ea. DOOM
ciutureá (pop.) s. f., art. ciutureáua, g.-d. art. ciuturélei; pl. ciuturéle, art. ciuturélele
ciuturi
CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână. ◊ Expr. (Plouă de) toarnă cu ciutura = plouă foarte tare; plouă cu găleata. ♦ Cantitate (de apă) care încape în obiectul descris mai sus. – Lat. *cytola. DOOM
ciútură s. f., g.-d. art. ciúturii; pl. ciúturi
ciuturii
CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână. ◊ Expr. (Plouă de) toarnă cu ciutura = plouă foarte tare; plouă cu găleata. ♦ Cantitate (de apă) care încape în obiectul descris mai sus. – Lat. *cytola. DOOM
ciútură s. f., g.-d. art. ciúturii; pl. ciúturi
ciuturile
CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână. ◊ Expr. (Plouă de) toarnă cu ciutura = plouă foarte tare; plouă cu găleata. ♦ Cantitate (de apă) care încape în obiectul descris mai sus. – Lat. *cytola. DOOM
ciútură s. f., g.-d. art. ciúturii; pl. ciúturi
ciuturilor
CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână. ◊ Expr. (Plouă de) toarnă cu ciutura = plouă foarte tare; plouă cu găleata. ♦ Cantitate (de apă) care încape în obiectul descris mai sus. – Lat. *cytola. DOOM
ciútură s. f., g.-d. art. ciúturii; pl. ciúturi
ciuvaș
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvaș
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașa
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașa
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașe
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașe
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașei
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașei
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașele
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașele
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașelor
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașelor
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvași
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvași
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașii
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașii
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașilor
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașilor
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașul
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașul
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașului
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvașului
CIUVÁȘ, -Ă, ciuvași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Autonome Ciuvașia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Ciuvașia sau ciuvașilor (1), privitor la Republica Autonomă Ciuvașia ori la ciuvași. ♦ (Substantivat, f.) Limbă altaică din ramura turcică, vorbită de ciuvași (1). – Din rus. čuvași. DOOM
*ciuváșă (limbă) s. f., art. ciuváșa, g.-d. art. ciuváșei
ciuvei
CIUVÉI s. n. v. ciovei.
ciuș
CIUȘ interj. Strigăt cu care cineva îndeamnă măgarul la drum sau cu care îl oprește din mers. – Onomatopee. DOOM
ciuș interj.
ciușca
CIÚȘCĂ, ciuște, s. f. (Pop.) Ardei iute. – Din bg. čuška.
ciușderie
ciușderie, ciușderii s. f. păcăleală, înșelătorie.
ciuște
CIÚȘCĂ, ciuște, s. f. (Pop.) Ardei iute. – Din bg. čuška.
ciuștei
CIÚȘCĂ, ciuște, s. f. (Pop.) Ardei iute. – Din bg. čuška.
ciuștele
CIÚȘCĂ, ciuște, s. f. (Pop.) Ardei iute. – Din bg. čuška.
ciuștelor
CIÚȘCĂ, ciuște, s. f. (Pop.) Ardei iute. – Din bg. čuška.
ciuți
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
ciuții
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
ciuților
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut. DOOM
ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte
civadieră
CIVADIÉRĂ s.f. (Mar.) Pânză pătrată situată pe bompres. [Pron. -di-e-. / cf. fr. civadière, it. civadiera < prov. civadiera].
civic
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civica
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civice
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civicei
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civicele
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civicelor
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civici
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civicii
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civicilor
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civicul
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civicului
CÍVIC, -Ă, civici, -ce, adj. Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc. – Din fr. civique, lat. civicus. DOOM
cívic adj. m., pl. cívici; f. cívică, pl. cívice
civie
civíe (-íi), s. f. – (Banat) Osia roții unei trăsuri. Sb. čivija (DAR).
civil
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civila
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civile
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civilei
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civilele
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civilelor
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civili
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civilia
CIVILÍE s. f. (Înv. și pop.) Viață, stare, condiție de om civil, de cetățean care nu este nici militar, nici preot. [Var.: țivilíe s. f.] – Civil + suf. -ie. DOOM
civilíe (înv., pop.) s. f., art. civilía, g.-d. civilíi, art. civilíei
civilie
CIVILÍE s. f. (Înv. și pop.) Viață, stare, condiție de om civil, de cetățean care nu este nici militar, nici preot. [Var.: țivilíe s. f.] – Civil + suf. -ie. DOOM
civilíe (înv., pop.) s. f., art. civilía, g.-d. civilíi, art. civilíei
civiliei
CIVILÍE s. f. (Înv. și pop.) Viață, stare, condiție de om civil, de cetățean care nu este nici militar, nici preot. [Var.: țivilíe s. f.] – Civil + suf. -ie. DOOM
civilíe (înv., pop.) s. f., art. civilía, g.-d. civilíi, art. civilíei
civilii
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civilii
CIVILÍE s. f. (Înv. și pop.) Viață, stare, condiție de om civil, de cetățean care nu este nici militar, nici preot. [Var.: țivilíe s. f.] – Civil + suf. -ie. DOOM
civilíe (înv., pop.) s. f., art. civilía, g.-d. civilíi, art. civilíei
civililor
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civilist
CIVILÍST, civiliști, s. m. (Rar) Specialist în studiul dreptului civil. – Din fr. civiliste.
civilistul
CIVILÍST, civiliști, s. m. (Rar) Specialist în studiul dreptului civil. – Din fr. civiliste.
civilistului
CIVILÍST, civiliști, s. m. (Rar) Specialist în studiul dreptului civil. – Din fr. civiliste.
civilitate
CIVILITÁTE s.f. (Liv.) Comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație; curtenie. [Cf. lat. civilitas, fr. civilité].
civilitatea
CIVILITÁTE s.f. (Liv.) Comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație; curtenie. [Cf. lat. civilitas, fr. civilité].
civilități
CIVILITÁTE s.f. (Liv.) Comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație; curtenie. [Cf. lat. civilitas, fr. civilité].
civilității
CIVILITÁTE s.f. (Liv.) Comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație; curtenie. [Cf. lat. civilitas, fr. civilité].
civilitățile
CIVILITÁTE s.f. (Liv.) Comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație; curtenie. [Cf. lat. civilitas, fr. civilité].
civilităților
CIVILITÁTE s.f. (Liv.) Comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație; curtenie. [Cf. lat. civilitas, fr. civilité].
civiliza
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizai
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizam
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizare
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizare
CIVILIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) civiliza. – V. civiliza. DOOM
civilizáre s. f., g.-d. art. civilizắrii
civilizarea
CIVILIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) civiliza. – V. civiliza. DOOM
civilizáre s. f., g.-d. art. civilizắrii
civilizară
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizarăm
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizarăți
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizase
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizasem
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizaseră
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizaserăm
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizaserăți
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizaseși
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizaseți
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizat
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizat
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizata
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizate
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizatei
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizatele
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizatelor
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizatoare
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizatoarea
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizatoarei
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizatoarele
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizatoarelor
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizator
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizatori
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizatorii
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizatorilor
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizatorul
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizatorului
CIVILIZATÓR, -OÁRE, civilizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care civilizează, care răspândește civilizația. – Din fr. civilisateur. DOOM
civilizatór adj. m., pl. civilizatóri; f. sg. și pl. civilizatoáre
civilizatul
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizatului
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizau
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizași
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizați
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizați
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizația
CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală); p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. – Din fr. civilisation. DOOM
civilizáție (-ți-e) s. f., art. civilizáția (-ți-a), g.-d. art. civilizáției; pl. civilizáții, art. civilizáțiile (-ți-i-)
civilizație
CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală); p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. – Din fr. civilisation. DOOM
civilizáție (-ți-e) s. f., art. civilizáția (-ți-a), g.-d. art. civilizáției; pl. civilizáții, art. civilizáțiile (-ți-i-)
civilizației
CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală); p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. – Din fr. civilisation. DOOM
civilizáție (-ți-e) s. f., art. civilizáția (-ți-a), g.-d. art. civilizáției; pl. civilizáții, art. civilizáțiile (-ți-i-)
civilizații
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizații
CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală); p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. – Din fr. civilisation. DOOM
civilizáție (-ți-e) s. f., art. civilizáția (-ți-a), g.-d. art. civilizáției; pl. civilizáții, art. civilizáțiile (-ți-i-)
civilizațiile
CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală); p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. – Din fr. civilisation. DOOM
civilizáție (-ți-e) s. f., art. civilizáția (-ți-a), g.-d. art. civilizáției; pl. civilizáții, art. civilizáțiile (-ți-i-)
civilizațiilor
CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală); p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. – Din fr. civilisation. DOOM
civilizáție (-ți-e) s. f., art. civilizáția (-ți-a), g.-d. art. civilizáției; pl. civilizáții, art. civilizáțiile (-ți-i-)
civilizaților
CIVILIZÁT, -Ă, civilizați, -te, adj. 1. Care are o cultură și o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de civilizație, la un standard de viață ridicat. 2. Care este manierat, politicos. – V. civiliza. Cf. fr. civilisé.
civilizațiune
CIVILIZAȚIÚNE s.f. v. civilizație.
civilizează
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizez
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizeze
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizezi
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizând
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizînd
CIVILIZÁ, civilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni civilizat. – Din fr. civiliser. DOOM
civilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 civilizeáză
civilizări
CIVILIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) civiliza. – V. civiliza. DOOM
civilizáre s. f., g.-d. art. civilizắrii
civilizării
CIVILIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) civiliza. – V. civiliza. DOOM
civilizáre s. f., g.-d. art. civilizắrii
civilizările
CIVILIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) civiliza. – V. civiliza. DOOM
civilizáre s. f., g.-d. art. civilizắrii
civilizărilor
CIVILIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) civiliza. – V. civiliza. DOOM
civilizáre s. f., g.-d. art. civilizắrii
civiliști
CIVILÍST, civiliști, s. m. (Rar) Specialist în studiul dreptului civil. – Din fr. civiliste.
civiliștii
CIVILÍST, civiliști, s. m. (Rar) Specialist în studiul dreptului civil. – Din fr. civiliste.
civiliștilor
CIVILÍST, civiliști, s. m. (Rar) Specialist în studiul dreptului civil. – Din fr. civiliste.
civilul
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civilului
CIVÍL, -Ă, civili, -e, adj. Care se referă la cetățenii unui stat sau la raporturile juridice ale acestora între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților Bisericii), precum și la raporturile acestora cu organele și cu organizațiile statului. ◊ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute de stat. Drept civil = totalitatea normelor care reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis. DOOM
civíl adj. m., pl. civíli; f. civílă, pl. civíle
civism
CIVÍSM s. n. Atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetățean. – Din fr. civisme. DOOM
civísm s. n.
civismul
CIVÍSM s. n. Atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetățean. – Din fr. civisme. DOOM
civísm s. n.
civismului
CIVÍSM s. n. Atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetățean. – Din fr. civisme. DOOM
civísm s. n.
civit
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
civita
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
civitas
CÍVITAS s.n. (În organizația provincială romană) Teritoriul unui trib local neroman și centrul său principal. / < lat. civitas – cetate, stat].
civite
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
civitei
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
civitele
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
civitelor
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
civitul
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
civitului
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
civiți
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
civiții
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
civiților
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. DOOM
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte
cizela
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelai
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelam
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelare
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelare
CIZELÁRE, cizelări, s. f. Acțiunea de a (se) cizela și rezultatul ei. – V. cizela. DOOM
cizeláre s. f., g.-d. art. cizelắrii; pl. cizelắri
cizelarea
CIZELÁRE, cizelări, s. f. Acțiunea de a (se) cizela și rezultatul ei. – V. cizela. DOOM
cizeláre s. f., g.-d. art. cizelắrii; pl. cizelắri
cizelară
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelarăm
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelarăți
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelase
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelasem
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelaseră
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelaserăm
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelaserăți
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelaseși
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelaseți
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelat
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelat
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelata
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelate
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelatei
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelatele
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelatelor
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelatul
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelatului
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelau
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelași
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelați
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelați
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelații
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelaților
CIZELÁT, -Ă, cizelați, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, științifice) Care a fost îmbunătățit (din punct de vedere al stilului, al exprimării). 3. Fig. Care și-a însușit deprinderi civilizate, cultură etc. – V. cizela.
cizelează
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelez
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizeleze
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelezi
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelura
CIZELÚRĂ, cizeluri, s. f. (Rar) Ornament, înfloritură migăloasă și artistică realizată prin cizelare. – Din fr. ciselure. DOOM
cizelúră (rar) s. f., g.-d. art. cizelúrii; pl. cizelúri
cizeluri
CIZELÚRĂ, cizeluri, s. f. (Rar) Ornament, înfloritură migăloasă și artistică realizată prin cizelare. – Din fr. ciselure. DOOM
cizelúră (rar) s. f., g.-d. art. cizelúrii; pl. cizelúri
cizelurii
CIZELÚRĂ, cizeluri, s. f. (Rar) Ornament, înfloritură migăloasă și artistică realizată prin cizelare. – Din fr. ciselure. DOOM
cizelúră (rar) s. f., g.-d. art. cizelúrii; pl. cizelúri
cizelurile
CIZELÚRĂ, cizeluri, s. f. (Rar) Ornament, înfloritură migăloasă și artistică realizată prin cizelare. – Din fr. ciselure. DOOM
cizelúră (rar) s. f., g.-d. art. cizelúrii; pl. cizelúri
cizelurilor
CIZELÚRĂ, cizeluri, s. f. (Rar) Ornament, înfloritură migăloasă și artistică realizată prin cizelare. – Din fr. ciselure. DOOM
cizelúră (rar) s. f., g.-d. art. cizelúrii; pl. cizelúri
cizelând
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelînd
CIZELÁ, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra, a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (de stil, de exprimare) unei lucrări (literare, științifice); a ciopli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să capete sau a căpăta deprinderi civilizate, cultură etc. – Din fr. ciseler. DOOM
cizelá (a ~) vb., ind. prez. 3 cizeleáză
cizelări
CIZELÁRE, cizelări, s. f. Acțiunea de a (se) cizela și rezultatul ei. – V. cizela. DOOM
cizeláre s. f., g.-d. art. cizelắrii; pl. cizelắri
cizelării
CIZELÁRE, cizelări, s. f. Acțiunea de a (se) cizela și rezultatul ei. – V. cizela. DOOM
cizeláre s. f., g.-d. art. cizelắrii; pl. cizelắri
cizelările
CIZELÁRE, cizelări, s. f. Acțiunea de a (se) cizela și rezultatul ei. – V. cizela. DOOM
cizeláre s. f., g.-d. art. cizelắrii; pl. cizelắri
cizelărilor
CIZELÁRE, cizelări, s. f. Acțiunea de a (se) cizela și rezultatul ei. – V. cizela. DOOM
cizeláre s. f., g.-d. art. cizelắrii; pl. cizelắri
cizma
CÍZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte de piele, de cauciuc, de material plastic etc. cu carâmbul înalt până spre (sau peste) genunchi; ciubotă. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost. – Din magh. csizma. DOOM
cízmă s. f., g.-d. art. cízmei; pl. cízme
cizmar
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cizmare
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cizmari
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cizmarii
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cizmarilor
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cizmarul
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cizmarule
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cizmarului
CIZMÁR, cizmari, s. m. Meseriaș care confecționează și repară încălțăminte; pantofar, ciubotar. – Cizmă + suf. -ar. DOOM
cizmár s. m., pl. cizmári
cizme
CÍZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte de piele, de cauciuc, de material plastic etc. cu carâmbul înalt până spre (sau peste) genunchi; ciubotă. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost. – Din magh. csizma. DOOM
cízmă s. f., g.-d. art. cízmei; pl. cízme
cizmei
CÍZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte de piele, de cauciuc, de material plastic etc. cu carâmbul înalt până spre (sau peste) genunchi; ciubotă. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost. – Din magh. csizma. DOOM
cízmă s. f., g.-d. art. cízmei; pl. cízme
cizmele
CÍZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte de piele, de cauciuc, de material plastic etc. cu carâmbul înalt până spre (sau peste) genunchi; ciubotă. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost. – Din magh. csizma. DOOM
cízmă s. f., g.-d. art. cízmei; pl. cízme
cizmelor
CÍZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte de piele, de cauciuc, de material plastic etc. cu carâmbul înalt până spre (sau peste) genunchi; ciubotă. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost. – Din magh. csizma. DOOM
cízmă s. f., g.-d. art. cízmei; pl. cízme
cizmulița
CIZMULÍȚĂ, cizmulițe, s. f. Diminutiv al lui cizmă. – Cizmă + suf. -uliță. DOOM
cizmulíță s. f., g.-d. art. cizmulíței; pl. cizmulíțe
cizmulițe
CIZMULÍȚĂ, cizmulițe, s. f. Diminutiv al lui cizmă. – Cizmă + suf. -uliță. DOOM
cizmulíță s. f., g.-d. art. cizmulíței; pl. cizmulíțe
cizmuliței
CIZMULÍȚĂ, cizmulițe, s. f. Diminutiv al lui cizmă. – Cizmă + suf. -uliță. DOOM
cizmulíță s. f., g.-d. art. cizmulíței; pl. cizmulíțe
cizmulițele
CIZMULÍȚĂ, cizmulițe, s. f. Diminutiv al lui cizmă. – Cizmă + suf. -uliță. DOOM
cizmulíță s. f., g.-d. art. cizmulíței; pl. cizmulíțe
cizmulițelor
CIZMULÍȚĂ, cizmulițe, s. f. Diminutiv al lui cizmă. – Cizmă + suf. -uliță. DOOM
cizmulíță s. f., g.-d. art. cizmulíței; pl. cizmulíțe
cizmăreasa
CIZMĂREÁSĂ, cizmărese, s. f. (Rar) Soția cizmarului. – Cizmar + suf. -easă. DOOM
cizmăreásă (rar) s. f., g.-d. art. cizmărései; pl. cizmărése
cizmăreasca
CIZMĂRÉSC, -EÁSCĂ, cizmărești, adj. Care servește sau aparține cizmarului; de cizmărie; ciubotăresc. – Cizmar + suf. -esc. DOOM
cizmărésc adj. m., f. cizmăreáscă; pl. m. și f. cizmăréști
cizmăreaso
CIZMĂREÁSĂ, cizmărese, s. f. (Rar) Soția cizmarului. – Cizmar + suf. -easă. DOOM
cizmăreásă (rar) s. f., g.-d. art. cizmărései; pl. cizmărése
cizmăresc
CIZMĂRÉSC, -EÁSCĂ, cizmărești, adj. Care servește sau aparține cizmarului; de cizmărie; ciubotăresc. – Cizmar + suf. -esc. DOOM
cizmărésc adj. m., f. cizmăreáscă; pl. m. și f. cizmăréști
cizmărescul
CIZMĂRÉSC, -EÁSCĂ, cizmărești, adj. Care servește sau aparține cizmarului; de cizmărie; ciubotăresc. – Cizmar + suf. -esc. DOOM
cizmărésc adj. m., f. cizmăreáscă; pl. m. și f. cizmăréști
cizmărescului
CIZMĂRÉSC, -EÁSCĂ, cizmărești, adj. Care servește sau aparține cizmarului; de cizmărie; ciubotăresc. – Cizmar + suf. -esc. DOOM
cizmărésc adj. m., f. cizmăreáscă; pl. m. și f. cizmăréști
cizmărese
CIZMĂREÁSĂ, cizmărese, s. f. (Rar) Soția cizmarului. – Cizmar + suf. -easă. DOOM
cizmăreásă (rar) s. f., g.-d. art. cizmărései; pl. cizmărése
cizmăresei
CIZMĂREÁSĂ, cizmărese, s. f. (Rar) Soția cizmarului. – Cizmar + suf. -easă. DOOM
cizmăreásă (rar) s. f., g.-d. art. cizmărései; pl. cizmărése
cizmăresele
CIZMĂREÁSĂ, cizmărese, s. f. (Rar) Soția cizmarului. – Cizmar + suf. -easă. DOOM
cizmăreásă (rar) s. f., g.-d. art. cizmărései; pl. cizmărése
cizmăreselor
CIZMĂREÁSĂ, cizmărese, s. f. (Rar) Soția cizmarului. – Cizmar + suf. -easă. DOOM
cizmăreásă (rar) s. f., g.-d. art. cizmărései; pl. cizmărése
cizmărești
CIZMĂRÉSC, -EÁSCĂ, cizmărești, adj. Care servește sau aparține cizmarului; de cizmărie; ciubotăresc. – Cizmar + suf. -esc. DOOM
cizmărésc adj. m., f. cizmăreáscă; pl. m. și f. cizmăréști
cizmăreștii
CIZMĂRÉSC, -EÁSCĂ, cizmărești, adj. Care servește sau aparține cizmarului; de cizmărie; ciubotăresc. – Cizmar + suf. -esc. DOOM
cizmărésc adj. m., f. cizmăreáscă; pl. m. și f. cizmăréști
cizmăreștile
CIZMĂRÉSC, -EÁSCĂ, cizmărești, adj. Care servește sau aparține cizmarului; de cizmărie; ciubotăresc. – Cizmar + suf. -esc. DOOM
cizmărésc adj. m., f. cizmăreáscă; pl. m. și f. cizmăréști
cizmăreștilor
CIZMĂRÉSC, -EÁSCĂ, cizmărești, adj. Care servește sau aparține cizmarului; de cizmărie; ciubotăresc. – Cizmar + suf. -esc. DOOM
cizmărésc adj. m., f. cizmăreáscă; pl. m. și f. cizmăréști
cizmăria
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cizmărie
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cizmăriei
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cizmării
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cizmăriile
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
cizmăriilor
CIZMĂRÍE1 s. f. Meseria, meșteșugul cizmarului; ciubotărie1. – Cizmar + suf. -ie. DOOM
cizmăríe s. f., art. cizmăría, g.-d. art. cizmăríei; (ateliere) pl. cizmăríi, art. cizmăríile
ciși
ciși, cișesc v. t. 1. (intl.) a cerși. 2. a batjocori; a umili.
cișire
ciși, cișesc v. t. 1. (intl.) a cerși. 2. a batjocori; a umili.
cișit
cișít (-turi), s. n. – 1. Sortiment. – 2. Vînzare. – 3. Abundență. Tc. cisit „mostră” (Șeineanu, II, 134).
cișmea
CIȘMEÁ, cișmele, s. f. Instalație (exterioară) prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care este adusă pe conductă apa necesară gospodăriei. ◊ Expr. A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu. – Din tc. çeșme. DOOM
cișmeá s. f., art. cișmeáua, g.-d. art. cișmélei; pl. cișméle, art. cișmélele
cișmeaua
CIȘMEÁ, cișmele, s. f. Instalație (exterioară) prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care este adusă pe conductă apa necesară gospodăriei. ◊ Expr. A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu. – Din tc. çeșme. DOOM
cișmeá s. f., art. cișmeáua, g.-d. art. cișmélei; pl. cișméle, art. cișmélele
cișmegii
CIȘMEGÍU, cișmegii, s. m. Slujbaș însărcinat în trecut cu supravegherea rețelei de cișmele în București. – Cișmea + suf. -giu.
cișmegiii
CIȘMEGÍU, cișmegii, s. m. Slujbaș însărcinat în trecut cu supravegherea rețelei de cișmele în București. – Cișmea + suf. -giu.
cișmegiilor
CIȘMEGÍU, cișmegii, s. m. Slujbaș însărcinat în trecut cu supravegherea rețelei de cișmele în București. – Cișmea + suf. -giu.
cișmegiu
CIȘMEGÍU, cișmegii, s. m. Slujbaș însărcinat în trecut cu supravegherea rețelei de cișmele în București. – Cișmea + suf. -giu.
cișmegiul
CIȘMEGÍU, cișmegii, s. m. Slujbaș însărcinat în trecut cu supravegherea rețelei de cișmele în București. – Cișmea + suf. -giu.
cișmegiului
CIȘMEGÍU, cișmegii, s. m. Slujbaș însărcinat în trecut cu supravegherea rețelei de cișmele în București. – Cișmea + suf. -giu.
cișmele
CIȘMEÁ, cișmele, s. f. Instalație (exterioară) prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care este adusă pe conductă apa necesară gospodăriei. ◊ Expr. A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu. – Din tc. çeșme. DOOM
cișmeá s. f., art. cișmeáua, g.-d. art. cișmélei; pl. cișméle, art. cișmélele
cișmelei
CIȘMEÁ, cișmele, s. f. Instalație (exterioară) prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care este adusă pe conductă apa necesară gospodăriei. ◊ Expr. A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu. – Din tc. çeșme. DOOM
cișmeá s. f., art. cișmeáua, g.-d. art. cișmélei; pl. cișméle, art. cișmélele
cișmelele
CIȘMEÁ, cișmele, s. f. Instalație (exterioară) prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care este adusă pe conductă apa necesară gospodăriei. ◊ Expr. A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu. – Din tc. çeșme. DOOM
cișmeá s. f., art. cișmeáua, g.-d. art. cișmélei; pl. cișméle, art. cișmélele
cișmelelor
CIȘMEÁ, cișmele, s. f. Instalație (exterioară) prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care este adusă pe conductă apa necesară gospodăriei. ◊ Expr. A curge ca dintr-o cișmea = a curge mult și continuu. – Din tc. çeșme. DOOM
cișmeá s. f., art. cișmeáua, g.-d. art. cișmélei; pl. cișméle, art. cișmélele
cișmigiu
a da afară muștele din Cișmigiu / din Herăstrău expr. a lenevi, a trândăvi.
cișniu
cișníu (-íuri), s. n. – Prețuire, apreciere. Tc. çeșni (Loebel 242). Sec. XVIII, înv.