ce
CE pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanță exclamativă) 1. (Exprimă o întrebare) Ce ai? ♦ (Fam.; ca răspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjecție) Cum adică?! Se poate?! Nu l-am găsit! – Ce? ♦ (Adjectival) Care? ce fel de...? 2. Pentru care motiv? din care cauză? Ce te miri? ◊ Expr. (În formule de răspuns) De ce nu? = a) cum să nu, desigur; b) se poate, e posibil. De ce, de nece, se spune cuiva pentru a încheia discuția când nu vrei să-i răspunzi la întrebare. ◊ (Cu valoare de conjuncție) Nu văd de ce te superi. ♦ (Pop.; cu valoare de conjuncție cauzală) Pentru că, fiindcă, deoarece. 3. (Interogativ-exclamativ, indică surpriza, indignarea, neîncrederea etc.) Cum adică? Nu cumva? Ce! Vrei să spui că n-ai fost? II. (Adverbial) Cât (de tare, de mult), cum. Ce-aș mai râde să te văd păcălit. ◊ Expr. Te miri ce = nimica toată, puțin. Cât pe ce = aproape, gata-gata. Din ce în ce = cu cât trece timpul, tot mai mult. (Pop.) Numai ce = (deodată) iată că..., pe neașteptate. ♦ (Dând nuanță de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-l precedă) Cât de...! III. (Cu valoare de conjuncție) Care lucru anume. Nu mai știa ce să facă de bucurie. ◊ Expr. A ști (sau a afla) ce și cum (e) = a fi bine informat despre ceva. IV. (Relativ) 1. Care. ◊ Expr. Pe zi ce trece (sau merge) sau de ce trece (sau merge) = pe măsură ce trece timpul, tot mai mult. 2. (În legătură cu „a fi”, „a găsi”, cu sens explicativ) Ființă ticăloasă ce ești! ◊ Expr. N-ai (sau n-aveți) pentru ce (sau de ce), formulă de politețe prin care se răspunde cuiva care mulțumește. A (nu) avea de ce... = a (nu) exista motiv întemeiat pentru... 3. Ceea ce. Ați aflat ce s-a întâmplat? ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, de fapt. V. (Nehotărât) 1. Un lucru oarecare, nu știu ce, nu știu cât; ceva. ◊ (Substantivat; precedat de „un”) Un ce anume. ◊ Expr. (Reg.) Cu mare ce = cu mare greutate; greu, anevoie. 2. (Cu repetarea verbului din propoziția principală) A stat ce-a stat. 3. Orice, oricât. Zică cine ce va vrea. – Lat. quid.

DOOM

ce³ (cât de) adv. (~ bun e!, ~ bine e!)

ce
CÉRIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.

DOOM

cériu [riu pron. rĭu] s. n., art. cériul; simb. Ce

cea
CEÁLA interj. v. cea.

DOOM

cea⁴ pr. v. cel³

cea
CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

DOOM

*Răzbóiul celor Dóuă Róze s. propriu n.

ceabare
CEBÁRE, cebări, s. f. Plantă erbacee cu flori care la început sunt verzi, iar mai târziu roșietice (Sanguisorba minor). [Var.: ceabáre s. f.] – Cf. magh. csabaire.

ceac
CEAC, ceacuri, s. n. Prăjină lungă, prevăzută la un capăt cu cârlig, folosită pentru prinderea și manevrarea butucilor pe apă. – Et. nec.

DOOM

ceac-pác (fam.) adv.

ceaclie
CEACLÍE, ceaclii, s. f. (Reg.) Patină² (1). – Cf. ceaglă.

ceaclă
ceaclă, ceacle s. f. femeie bârfitoare.

ceacul
CEAC, ceacuri, s. n. Prăjină lungă, prevăzută la un capăt cu cârlig, folosită pentru prinderea și manevrarea butucilor pe apă. – Et. nec.

DOOM

ceac-pác (fam.) adv.

ceacului
CEAC, ceacuri, s. n. Prăjină lungă, prevăzută la un capăt cu cârlig, folosită pentru prinderea și manevrarea butucilor pe apă. – Et. nec.

DOOM

ceac-pác (fam.) adv.

ceacuri
CEAC, ceacuri, s. n. Prăjină lungă, prevăzută la un capăt cu cârlig, folosită pentru prinderea și manevrarea butucilor pe apă. – Et. nec.

DOOM

ceac-pác (fam.) adv.

ceacurile
CEAC, ceacuri, s. n. Prăjină lungă, prevăzută la un capăt cu cârlig, folosită pentru prinderea și manevrarea butucilor pe apă. – Et. nec.

DOOM

ceac-pác (fam.) adv.

ceacurilor
CEAC, ceacuri, s. n. Prăjină lungă, prevăzută la un capăt cu cârlig, folosită pentru prinderea și manevrarea butucilor pe apă. – Et. nec.

DOOM

ceac-pác (fam.) adv.

ceacâie
ceacîie (-îi), s. f. – Briceag, cuțit. – Var. ciachie; ciochie, s. f. (unealtă de dogărie care servește la fixarea cercurilor pe butoaie). Tc. çaki (Graur, GS, VI, 330), de unde provine și bg. čekija „briceag”, pe care DAR îl consideră ca etimon al rom. În ciochie este evidentă contaminarea cu ciochină. Cf. și sb. čaklja, mag. csáklya.

ceacâr
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacâra
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacâre
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacârei
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacârele
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacârelor
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacâri
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacârii
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacârilor
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacârul
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacârului
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîr
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîra
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîre
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîrei
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîrele
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîrelor
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîri
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîrii
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîrilor
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîrul
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacîrului
CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei ființe) 1. Care prezintă anomalia de a nu fi de aceeași culoare, care au culori diferite; (despre ființe) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurată de un cearcăn albicios. 2. Care suferă de strabism; sașiu, zbanghiu. – Din tc. çakır „albastru cu ape cenușii”.

DOOM

ceacấr adj. m., pl. ceacấri; f. ceacấră, pl. ceacấre

ceacăie
CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.

DOOM

ceacắu (reg.) s. n., art. ceacắul; pl. ceacắie

ceacăiele
CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.

DOOM

ceacắu (reg.) s. n., art. ceacắul; pl. ceacắie

ceacăielor
CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.

DOOM

ceacắu (reg.) s. n., art. ceacắul; pl. ceacắie

ceacău
CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.

DOOM

ceacắu (reg.) s. n., art. ceacắul; pl. ceacắie

ceacăul
CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.

DOOM

ceacắu (reg.) s. n., art. ceacắul; pl. ceacắie

ceacăului
CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.

DOOM

ceacắu (reg.) s. n., art. ceacắul; pl. ceacắie

ceacșiri
CEACȘÍRI s. m. pl. (Înv.) Pantaloni turcești largi. – Din tc. çaksır.

DOOM

ceacșíri (înv.) s. m. pl.

ceacșirii
CEACȘÍRI s. m. pl. (Înv.) Pantaloni turcești largi. – Din tc. çaksır.

DOOM

ceacșíri (înv.) s. m. pl.

ceacșirilor
CEACȘÍRI s. m. pl. (Înv.) Pantaloni turcești largi. – Din tc. çaksır.

DOOM

ceacșíri (înv.) s. m. pl.

ceadiria
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Înv.) Verde ca paiul grâului necopt. – Din tc. çadırı.

DOOM

ceadiríu (înv.) adj. m., f. ceadiríe; pl. m. și f. ceadiríi

ceadirie
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Înv.) Verde ca paiul grâului necopt. – Din tc. çadırı.

DOOM

ceadiríu (înv.) adj. m., f. ceadiríe; pl. m. și f. ceadiríi

ceadiriei
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Înv.) Verde ca paiul grâului necopt. – Din tc. çadırı.

DOOM

ceadiríu (înv.) adj. m., f. ceadiríe; pl. m. și f. ceadiríi

ceadirii
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Înv.) Verde ca paiul grâului necopt. – Din tc. çadırı.

DOOM

ceadiríu (înv.) adj. m., f. ceadiríe; pl. m. și f. ceadiríi

ceadiriii
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Înv.) Verde ca paiul grâului necopt. – Din tc. çadırı.

DOOM

ceadiríu (înv.) adj. m., f. ceadiríe; pl. m. și f. ceadiríi

ceadiriile
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Înv.) Verde ca paiul grâului necopt. – Din tc. çadırı.

DOOM

ceadiríu (înv.) adj. m., f. ceadiríe; pl. m. și f. ceadiríi

ceadiriilor
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Înv.) Verde ca paiul grâului necopt. – Din tc. çadırı.

DOOM

ceadiríu (înv.) adj. m., f. ceadiríe; pl. m. și f. ceadiríi

ceadiriu
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Înv.) Verde ca paiul grâului necopt. – Din tc. çadırı.

DOOM

ceadiríu (înv.) adj. m., f. ceadiríe; pl. m. și f. ceadiríi

ceadiriul
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Înv.) Verde ca paiul grâului necopt. – Din tc. çadırı.

DOOM

ceadiríu (înv.) adj. m., f. ceadiríe; pl. m. și f. ceadiríi

ceadiriului
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Înv.) Verde ca paiul grâului necopt. – Din tc. çadırı.

DOOM

ceadiríu (înv.) adj. m., f. ceadiríe; pl. m. și f. ceadiríi

ceadâr
ceadấr (-ruri), s. n. – Cort. – Var. geandîr. – Mr. ciadăre, megl. ciador. Tc. çadιr (Șeineanu, II, 120; Lokotsch 380); cf. ngr. τσαντίρι, alb. čadrë, bg. čadăr. – Der. ceadiriu, adj. (verde pal), din tc. çadιri „de culoarei coviltirului”.

ceadâriu
CEADIRÍU, -ÍE, ceadirii, adj. (Învechit) Verde ca paiul griului. Coliba haiducului cu poturi ceadirii și cu șerparul verde... DELAVRANCEA, S. 165. Sacul cu lire se află acuma pus bine, înfășurat într-un testemel ceadiriu, în fundul sertarului de jos. CARAGIALE, O. III 42. Ia vezi cheala cum se poartă... Cu panglice ceadirii. TEODORESCU, P. P. 337.

ceafa
CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë.

DOOM

ceáfă s. f., g.-d. art. céfei; pl. céfe

ceaftă
ceaftă, I interj. (adol.) noroc!, (prin analogie cu „baftă”) succes! II s. f. sg. noroc.

ceaglă
CEÁGLĂ, ceagle, s. f. (Reg.) Târnăcop pentru spart gheața. – Din magh. csáklya.

ceagăr
ceágăr s. m. – (Trans. și Olt.) – Must, suc de fructe, cidru. – Var. cigher, cighir, țighir. Mag. csiger „cidru” (Cihac, II, 490; Gáldi, Dict., 116).

ceahlăi
CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.

DOOM

ceahlắu (pasăre) (reg.) (cea-hlău) s. m., art. ceahlắul; pl. ceahlắi, art. ceahlắii

ceahlăii
CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.

DOOM

ceahlắu (pasăre) (reg.) (cea-hlău) s. m., art. ceahlắul; pl. ceahlắi, art. ceahlắii

ceahlăilor
CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.

DOOM

ceahlắu (pasăre) (reg.) (cea-hlău) s. m., art. ceahlắul; pl. ceahlắi, art. ceahlắii

ceahlău
CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.

DOOM

ceahlắu (pasăre) (reg.) (cea-hlău) s. m., art. ceahlắul; pl. ceahlắi, art. ceahlắii

ceahlăul
CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.

DOOM

ceahlắu (pasăre) (reg.) (cea-hlău) s. m., art. ceahlắul; pl. ceahlắi, art. ceahlắii

ceahlăului
CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.

DOOM

ceahlắu (pasăre) (reg.) (cea-hlău) s. m., art. ceahlắul; pl. ceahlắi, art. ceahlắii

ceahol
ceahól (-luri), s. n. – Prelată la car. Rus. čĕhol, din sl. čĕhlŭ „perdea” (Cihac, II, 46).

ceai
CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. n. Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Din rus. čai.

DOOM

ceai² (băutură, reuniune) s. n., pl. ceáiuri

ceainic
CEÁINIC, ceainice, s. n. Vas special în care se fierbe apa pentru ceai (2) sau în care se opărește ceaiul (1). – Din rus. ceainik.

DOOM

ceáinic s. n., pl. ceáinice

ceainice
CEÁINIC, ceainice, s. n. Vas special în care se fierbe apa pentru ceai (2) sau în care se opărește ceaiul (1). – Din rus. ceainik.

DOOM

ceáinic s. n., pl. ceáinice

ceainicele
CEÁINIC, ceainice, s. n. Vas special în care se fierbe apa pentru ceai (2) sau în care se opărește ceaiul (1). – Din rus. ceainik.

DOOM

ceáinic s. n., pl. ceáinice

ceainicelor
CEÁINIC, ceainice, s. n. Vas special în care se fierbe apa pentru ceai (2) sau în care se opărește ceaiul (1). – Din rus. ceainik.

DOOM

ceáinic s. n., pl. ceáinice

ceainicul
CEÁINIC, ceainice, s. n. Vas special în care se fierbe apa pentru ceai (2) sau în care se opărește ceaiul (1). – Din rus. ceainik.

DOOM

ceáinic s. n., pl. ceáinice

ceainicului
CEÁINIC, ceainice, s. n. Vas special în care se fierbe apa pentru ceai (2) sau în care se opărește ceaiul (1). – Din rus. ceainik.

DOOM

ceáinic s. n., pl. ceáinice

ceainăria
CEAINĂRÍE, ceainării, s. f. Local în care se servește ceai (2). – Ceaină (înv. „ceainărie” < rus.) + suf. -ărie.

DOOM

ceainăríe s. f., art. ceainăría, g.-d. art. ceainăríei; pl. ceainăríi, art. ceainăríile

ceainărie
CEAINĂRÍE, ceainării, s. f. Local în care se servește ceai (2). – Ceaină (înv. „ceainărie” < rus.) + suf. -ărie.

DOOM

ceainăríe s. f., art. ceainăría, g.-d. art. ceainăríei; pl. ceainăríi, art. ceainăríile

ceainăriei
CEAINĂRÍE, ceainării, s. f. Local în care se servește ceai (2). – Ceaină (înv. „ceainărie” < rus.) + suf. -ărie.

DOOM

ceainăríe s. f., art. ceainăría, g.-d. art. ceainăríei; pl. ceainăríi, art. ceainăríile

ceainării
CEAINĂRÍE, ceainării, s. f. Local în care se servește ceai (2). – Ceaină (înv. „ceainărie” < rus.) + suf. -ărie.

DOOM

ceainăríe s. f., art. ceainăría, g.-d. art. ceainăríei; pl. ceainăríi, art. ceainăríile

ceainăriile
CEAINĂRÍE, ceainării, s. f. Local în care se servește ceai (2). – Ceaină (înv. „ceainărie” < rus.) + suf. -ărie.

DOOM

ceainăríe s. f., art. ceainăría, g.-d. art. ceainăríei; pl. ceainăríi, art. ceainăríile

ceainăriilor
CEAINĂRÍE, ceainării, s. f. Local în care se servește ceai (2). – Ceaină (înv. „ceainărie” < rus.) + suf. -ărie.

DOOM

ceainăríe s. f., art. ceainăría, g.-d. art. ceainăríei; pl. ceainăríi, art. ceainăríile

ceair
CEAÍR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s. n.] – Din tc. çair.

DOOM

ceaír (înv., reg.) s. n., pl. ceaíruri

ceairul
CEAÍR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s. n.] – Din tc. çair.

DOOM

ceaír (înv., reg.) s. n., pl. ceaíruri

ceairului
CEAÍR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s. n.] – Din tc. çair.

DOOM

ceaír (înv., reg.) s. n., pl. ceaíruri

ceairuri
CEAÍR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s. n.] – Din tc. çair.

DOOM

ceaír (înv., reg.) s. n., pl. ceaíruri

ceairurile
CEAÍR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s. n.] – Din tc. çair.

DOOM

ceaír (înv., reg.) s. n., pl. ceaíruri

ceairurilor
CEAÍR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: ciér s. n.] – Din tc. çair.

DOOM

ceaír (înv., reg.) s. n., pl. ceaíruri

ceaiul
CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. n. Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Din rus. čai.

DOOM

ceai² (băutură, reuniune) s. n., pl. ceáiuri

ceaiului
CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. n. Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Din rus. čai.

DOOM

ceai² (băutură, reuniune) s. n., pl. ceáiuri

ceaiuri
CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. n. Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Din rus. čai.

DOOM

ceai² (băutură, reuniune) s. n., pl. ceáiuri

ceaiurile
CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. n. Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Din rus. čai.

DOOM

ceai² (băutură, reuniune) s. n., pl. ceáiuri

ceaiurilor
CEAI, (1) s. m., (2, 3, 4) ceaiuri, s. n. 1. S. m. Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust. 2. S. n. (De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale. 3. S. n. Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul (2). 4. S. n. Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se servește ceai (2) sau diferite gustări și se dansează. – Din rus. čai.

DOOM

ceai² (băutură, reuniune) s. n., pl. ceáiuri

ceala
CEÁLA interj. v. cea.

DOOM

cea⁴ pr. v. cel³

cealaltă
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

cealapa
cealapa adj. invar. (adol.) 1. (d. oameni) urât, ridicol. 2. (d. obiecte) de proastă calitate; urât; uzat. 3. (d. situații) cu urmări nefaste.

cealapatiu
cealapatiu, cealapatii s. m. persoană naivă / credulă.

cealma
CEALMÁ, cealmale, s. f. (Înv.) Turban. – Din tc. çalma.

DOOM

cealmá (înv.) s. f., art. cealmáua, g.-d. art. cealmálei; pl. cealmále, art. cealmálele

cealmagii
CEALMAGÍU, cealmagii, s. m. (Înv.) Bărbat care purta cealma; p. restr. turc. – Cealma + suf. -giu.

DOOM

cealmagíu (înv.) s. m., art. cealmagíul; pl. cealmagíi, art. cealmagíii (-gi-ii)

cealmagiii
CEALMAGÍU, cealmagii, s. m. (Înv.) Bărbat care purta cealma; p. restr. turc. – Cealma + suf. -giu.

DOOM

cealmagíu (înv.) s. m., art. cealmagíul; pl. cealmagíi, art. cealmagíii (-gi-ii)

cealmagiilor
CEALMAGÍU, cealmagii, s. m. (Înv.) Bărbat care purta cealma; p. restr. turc. – Cealma + suf. -giu.

DOOM

cealmagíu (înv.) s. m., art. cealmagíul; pl. cealmagíi, art. cealmagíii (-gi-ii)

cealmagiu
CEALMAGÍU, cealmagii, s. m. (Înv.) Bărbat care purta cealma; p. restr. turc. – Cealma + suf. -giu.

DOOM

cealmagíu (înv.) s. m., art. cealmagíul; pl. cealmagíi, art. cealmagíii (-gi-ii)

cealmagiul
CEALMAGÍU, cealmagii, s. m. (Înv.) Bărbat care purta cealma; p. restr. turc. – Cealma + suf. -giu.

DOOM

cealmagíu (înv.) s. m., art. cealmagíul; pl. cealmagíi, art. cealmagíii (-gi-ii)

cealmagiului
CEALMAGÍU, cealmagii, s. m. (Înv.) Bărbat care purta cealma; p. restr. turc. – Cealma + suf. -giu.

DOOM

cealmagíu (înv.) s. m., art. cealmagíul; pl. cealmagíi, art. cealmagíii (-gi-ii)

cealmale
CEALMÁ, cealmale, s. f. (Înv.) Turban. – Din tc. çalma.

DOOM

cealmá (înv.) s. f., art. cealmáua, g.-d. art. cealmálei; pl. cealmále, art. cealmálele

cealmalei
CEALMÁ, cealmale, s. f. (Înv.) Turban. – Din tc. çalma.

DOOM

cealmá (înv.) s. f., art. cealmáua, g.-d. art. cealmálei; pl. cealmále, art. cealmálele

cealmalele
CEALMÁ, cealmale, s. f. (Înv.) Turban. – Din tc. çalma.

DOOM

cealmá (înv.) s. f., art. cealmáua, g.-d. art. cealmálei; pl. cealmále, art. cealmálele

cealmalelor
CEALMÁ, cealmale, s. f. (Înv.) Turban. – Din tc. çalma.

DOOM

cealmá (înv.) s. f., art. cealmáua, g.-d. art. cealmálei; pl. cealmále, art. cealmálele

cealmaua
CEALMÁ, cealmale, s. f. (Înv.) Turban. – Din tc. çalma.

DOOM

cealmá (înv.) s. f., art. cealmáua, g.-d. art. cealmálei; pl. cealmále, art. cealmálele

ceală
CEA interj. Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreaptă; dreapta. [Var.: (reg.) ceála interj.] – Onomatopee.

ceam
CEAM, ceamuri, s. n. Navă fluvială remorcată care are magazii cu deschideri de dimensiuni mari și care este folosită mai ales pentru transportul pietrei sau nisipului. – Din tc. çam.

DOOM

ceam s. n., pl. ceámuri

ceambur
CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.

DOOM

ceambúr (înv., pop.) s. n., pl. ceambúruri

ceamburul
CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.

DOOM

ceambúr (înv., pop.) s. n., pl. ceambúruri

ceamburului
CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.

DOOM

ceambúr (înv., pop.) s. n., pl. ceambúruri

ceambururi
CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.

DOOM

ceambúr (înv., pop.) s. n., pl. ceambúruri

ceambururile
CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.

DOOM

ceambúr (înv., pop.) s. n., pl. ceambúruri

ceambururilor
CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.

DOOM

ceambúr (înv., pop.) s. n., pl. ceambúruri

ceamparale
GEAMPARÁLE s. f. pl. 1. Numele unui dans popular românesc cu mișcare vioaie; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. (Rar) Tril, cântec (melodios) al unei păsări. 2. (Înv.) Castaniete. [Var.: geambarále s. f. pl.] – Din tc. çalpara.

DOOM

geamparále (geam-) s. f. pl., art. geamparálele

ceamul
CEAM, ceamuri, s. n. Navă fluvială remorcată care are magazii cu deschideri de dimensiuni mari și care este folosită mai ales pentru transportul pietrei sau nisipului. – Din tc. çam.

DOOM

ceam s. n., pl. ceámuri

ceamului
CEAM, ceamuri, s. n. Navă fluvială remorcată care are magazii cu deschideri de dimensiuni mari și care este folosită mai ales pentru transportul pietrei sau nisipului. – Din tc. çam.

DOOM

ceam s. n., pl. ceámuri

ceamur
CEAMÚR s. n. (Reg.) Material de construcție constituit din lut frământat cu paie tocate (și cu unele substanțe minerale), întrebuințat la tencuirea sau la construirea caselor țărănești, a cuptoarelor etc. – Din tc. çamur.

DOOM

ceamúr (reg.) s. n.

ceamuri
CEAM, ceamuri, s. n. Navă fluvială remorcată care are magazii cu deschideri de dimensiuni mari și care este folosită mai ales pentru transportul pietrei sau nisipului. – Din tc. çam.

DOOM

ceam s. n., pl. ceámuri

ceamurile
CEAM, ceamuri, s. n. Navă fluvială remorcată care are magazii cu deschideri de dimensiuni mari și care este folosită mai ales pentru transportul pietrei sau nisipului. – Din tc. çam.

DOOM

ceam s. n., pl. ceámuri

ceamurilor
CEAM, ceamuri, s. n. Navă fluvială remorcată care are magazii cu deschideri de dimensiuni mari și care este folosită mai ales pentru transportul pietrei sau nisipului. – Din tc. çam.

DOOM

ceam s. n., pl. ceámuri

ceamurul
CEAMÚR s. n. (Reg.) Material de construcție constituit din lut frământat cu paie tocate (și cu unele substanțe minerale), întrebuințat la tencuirea sau la construirea caselor țărănești, a cuptoarelor etc. – Din tc. çamur.

DOOM

ceamúr (reg.) s. n.

ceamurului
CEAMÚR s. n. (Reg.) Material de construcție constituit din lut frământat cu paie tocate (și cu unele substanțe minerale), întrebuințat la tencuirea sau la construirea caselor țărănești, a cuptoarelor etc. – Din tc. çamur.

DOOM

ceamúr (reg.) s. n.

ceanac
CEANÁC, ceanace, s. n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Din tc. çanak.

DOOM

ceanác (reg.) s. n., pl. ceanáce

ceanace
CEANÁC, ceanace, s. n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Din tc. çanak.

DOOM

ceanác (reg.) s. n., pl. ceanáce

ceanacele
CEANÁC, ceanace, s. n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Din tc. çanak.

DOOM

ceanác (reg.) s. n., pl. ceanáce

ceanacelor
CEANÁC, ceanace, s. n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Din tc. çanak.

DOOM

ceanác (reg.) s. n., pl. ceanáce

ceanacul
CEANÁC, ceanace, s. n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Din tc. çanak.

DOOM

ceanác (reg.) s. n., pl. ceanáce

ceanacului
CEANÁC, ceanace, s. n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Din tc. çanak.

DOOM

ceanác (reg.) s. n., pl. ceanáce

ceangăi
CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.

DOOM

ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii

ceangăii
CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.

DOOM

ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii

ceangăilor
CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.

DOOM

ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii

ceangău
CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.

DOOM

ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii

ceangăul
CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.

DOOM

ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii

ceangăului
CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.

DOOM

ceangắu s. m., art. ceangắul; pl. ceangắi, art. ceangắii

ceapa
CEÁPĂ, cepe, s. f. 1. Plantă erbacee legumicolă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescențe dese (Allium cepa). ◊ Ceapă de apă = ceapă care se cultivă prin răsad și se recoltează în același an în care s-a semănat. Ceapă de sămânță = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific și cu conținut bogat de vitamine, folosit în alimentație; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valorează nici cât) o ceapă degerată, se spune despre cineva (sau despre ceva) fără nicio valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.

DOOM

ceápă s. f., g.-d. art. cépei; pl. cépe

ceapcân
CEAPCẤN, ceapcâni, s. m. (Reg.; adesea adjectival) Om rău, șiret, rafinat. – Din tc. çapkın.

DOOM

ceapcấn (rar) s. m., pl. ceapcấni

ceapcă
CEÁPCĂ, cepci, s. f. (Rar) Chipiu (polonez), șapcă. [Pl. și: ceapce] – Din pol. czapka.

DOOM

ceápcă (rar) s. f., g.-d. art. cépcii; pl. cepci

ceapcă
CEÁPCĂ, cepci, s. f. (Rar) Chipiu (polonez), șapcă. [Pl. și: ceapce] – Din pol. czapka.

ceapist
CEAPÍST, -Ă, ceapiști, -ste, adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Membru) al unei cooperative agricole de producție. – C[ooperativă] A[gricolă] de P[roducție] + suf. -ist.

ceapist
CEAPÍST, -Ă, ceapiști, -ste, adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Membru) al unei cooperative agricole de producție. – C[ooperativă] A[gricolă] de P[roducție] + suf. -ist.

ceapistă
CEAPÍST, -Ă, ceapiști, -ste, adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Membru) al unei cooperative agricole de producție. – C[ooperativă] A[gricolă] de P[roducție] + suf. -ist.

ceapraz
CEAPRÁZ, ceaprazuri, s. n. 1. Șiret, panglică sau ciucure de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare), draperiile, tapițeriile etc. 2. Poziția alternativă a dinților de ferestrău într-o parte și în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai ușoară tăierea materialului. 3. Călcător (III 1, 2). – Din tc. çapraz.

DOOM

ceapráz (cea-praz) s. n., pl. ceaprázuri

ceaprazar
CEAPRAZÁR, ceaprazari, s. m. Fabricant sau negustor de ceaprazuri (1) sau, p. ext., de chipie și de alte obiecte de uniformă (militară). – Ceapraz + suf. -ar.

DOOM

ceaprazár (înv.) (cea-pra-) s. m., pl. ceaprazári

ceaprazari
CEAPRAZÁR, ceaprazari, s. m. Fabricant sau negustor de ceaprazuri (1) sau, p. ext., de chipie și de alte obiecte de uniformă (militară). – Ceapraz + suf. -ar.

DOOM

ceaprazár (înv.) (cea-pra-) s. m., pl. ceaprazári

ceaprazarii
CEAPRAZÁR, ceaprazari, s. m. Fabricant sau negustor de ceaprazuri (1) sau, p. ext., de chipie și de alte obiecte de uniformă (militară). – Ceapraz + suf. -ar.

DOOM

ceaprazár (înv.) (cea-pra-) s. m., pl. ceaprazári

ceaprazarilor
CEAPRAZÁR, ceaprazari, s. m. Fabricant sau negustor de ceaprazuri (1) sau, p. ext., de chipie și de alte obiecte de uniformă (militară). – Ceapraz + suf. -ar.

DOOM

ceaprazár (înv.) (cea-pra-) s. m., pl. ceaprazári

ceaprazarul
CEAPRAZÁR, ceaprazari, s. m. Fabricant sau negustor de ceaprazuri (1) sau, p. ext., de chipie și de alte obiecte de uniformă (militară). – Ceapraz + suf. -ar.

DOOM

ceaprazár (înv.) (cea-pra-) s. m., pl. ceaprazári

ceaprazarului
CEAPRAZÁR, ceaprazari, s. m. Fabricant sau negustor de ceaprazuri (1) sau, p. ext., de chipie și de alte obiecte de uniformă (militară). – Ceapraz + suf. -ar.

DOOM

ceaprazár (înv.) (cea-pra-) s. m., pl. ceaprazári

ceaprazul
CEAPRÁZ, ceaprazuri, s. n. 1. Șiret, panglică sau ciucure de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare), draperiile, tapițeriile etc. 2. Poziția alternativă a dinților de ferestrău într-o parte și în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai ușoară tăierea materialului. 3. Călcător (III 1, 2). – Din tc. çapraz.

DOOM

ceapráz (cea-praz) s. n., pl. ceaprázuri

ceaprazului
CEAPRÁZ, ceaprazuri, s. n. 1. Șiret, panglică sau ciucure de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare), draperiile, tapițeriile etc. 2. Poziția alternativă a dinților de ferestrău într-o parte și în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai ușoară tăierea materialului. 3. Călcător (III 1, 2). – Din tc. çapraz.

DOOM

ceapráz (cea-praz) s. n., pl. ceaprázuri

ceaprazuri
CEAPRÁZ, ceaprazuri, s. n. 1. Șiret, panglică sau ciucure de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare), draperiile, tapițeriile etc. 2. Poziția alternativă a dinților de ferestrău într-o parte și în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai ușoară tăierea materialului. 3. Călcător (III 1, 2). – Din tc. çapraz.

DOOM

ceapráz (cea-praz) s. n., pl. ceaprázuri

ceaprazurile
CEAPRÁZ, ceaprazuri, s. n. 1. Șiret, panglică sau ciucure de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare), draperiile, tapițeriile etc. 2. Poziția alternativă a dinților de ferestrău într-o parte și în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai ușoară tăierea materialului. 3. Călcător (III 1, 2). – Din tc. çapraz.

DOOM

ceapráz (cea-praz) s. n., pl. ceaprázuri

ceaprazurilor
CEAPRÁZ, ceaprazuri, s. n. 1. Șiret, panglică sau ciucure de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele (militare), draperiile, tapițeriile etc. 2. Poziția alternativă a dinților de ferestrău într-o parte și în alta, în afara planului pânzei, pentru a face mai ușoară tăierea materialului. 3. Călcător (III 1, 2). – Din tc. çapraz.

DOOM

ceapráz (cea-praz) s. n., pl. ceaprázuri

ceaprazărie
CEAPRĂZĂRÍE, (2) ceaprăzârii s. f. 1. Meseria de ceaprazar. 2. Prăvălie în care se vînd ceaprazuri, chipie și obiecte de uniformă militară. 3. (Cu sens colectiv) Diferite feluri de ceaprazuri. Pinzeturile și cusăturile de tot felul, ceaprăzăria, rufăria felurită. ODOBESCU, S. II 95.

ceaprăzui
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuia
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiai
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiam
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiască
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiau
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiați
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiesc
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiește
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiești
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuii
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuim
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuind
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuire
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuire
CEAPRĂZUÍRE, ceaprăzuiri, s. f. Acțiunea de a ceaprăzui și rezultatul ei. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuirea
CEAPRĂZUÍRE, ceaprăzuiri, s. f. Acțiunea de a ceaprăzui și rezultatul ei. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuiri
CEAPRĂZUÍRE, ceaprăzuiri, s. f. Acțiunea de a ceaprăzui și rezultatul ei. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuirii
CEAPRĂZUÍRE, ceaprăzuiri, s. f. Acțiunea de a ceaprăzui și rezultatul ei. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuirile
CEAPRĂZUÍRE, ceaprăzuiri, s. f. Acțiunea de a ceaprăzui și rezultatul ei. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuirilor
CEAPRĂZUÍRE, ceaprăzuiri, s. f. Acțiunea de a ceaprăzui și rezultatul ei. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuiră
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuirăm
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuirăți
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuise
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuisem
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiseră
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiserăm
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiserăți
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiseși
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiseți
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuit
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuit
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuita
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuite
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuitei
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuitele
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuitelor
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuitul
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuitului
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuiși
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiți
CEAPRĂZUÍ, ceaprăzuiesc, vb. IV. Tranz. A încovoia dinții fierăstrăului (1) pentru a realiza ceaprazul (2). – Ceapraz + suf. -ui.

ceaprăzuiți
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuiții
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzuiților
CEAPRĂZUÍT, -Ă, ceaprăzuiți, -te, adj. Care a fost supus operației de ceaprăzuire. – V. ceaprăzui.

ceaprăzăria
CEAPRĂZĂRÍE², ceaprăzării, s. f. 1. Prăvălie în care se vând ceaprazuri (1) sau, p. ext., chipie sau alte obiecte de uniformă (militară). 2. Diferite feluri de ceaprazuri (1). – Ceapraz + suf. -ărie.

DOOM

ceaprăzăríe (înv.) (cea-pră-) s. f., art. ceaprăzăría, g.-d. art. ceaprăzăríei; (magazine) pl. ceaprăzăríi, art. ceaprăzăríile

ceaprăzărie
CEAPRĂZĂRÍE², ceaprăzării, s. f. 1. Prăvălie în care se vând ceaprazuri (1) sau, p. ext., chipie sau alte obiecte de uniformă (militară). 2. Diferite feluri de ceaprazuri (1). – Ceapraz + suf. -ărie.

DOOM

ceaprăzăríe (înv.) (cea-pră-) s. f., art. ceaprăzăría, g.-d. art. ceaprăzăríei; (magazine) pl. ceaprăzăríi, art. ceaprăzăríile

ceaprăzăriei
CEAPRĂZĂRÍE², ceaprăzării, s. f. 1. Prăvălie în care se vând ceaprazuri (1) sau, p. ext., chipie sau alte obiecte de uniformă (militară). 2. Diferite feluri de ceaprazuri (1). – Ceapraz + suf. -ărie.

DOOM

ceaprăzăríe (înv.) (cea-pră-) s. f., art. ceaprăzăría, g.-d. art. ceaprăzăríei; (magazine) pl. ceaprăzăríi, art. ceaprăzăríile

ceaprăzării
CEAPRĂZĂRÍE², ceaprăzării, s. f. 1. Prăvălie în care se vând ceaprazuri (1) sau, p. ext., chipie sau alte obiecte de uniformă (militară). 2. Diferite feluri de ceaprazuri (1). – Ceapraz + suf. -ărie.

DOOM

ceaprăzăríe (înv.) (cea-pră-) s. f., art. ceaprăzăría, g.-d. art. ceaprăzăríei; (magazine) pl. ceaprăzăríi, art. ceaprăzăríile

ceaprăzăriile
CEAPRĂZĂRÍE², ceaprăzării, s. f. 1. Prăvălie în care se vând ceaprazuri (1) sau, p. ext., chipie sau alte obiecte de uniformă (militară). 2. Diferite feluri de ceaprazuri (1). – Ceapraz + suf. -ărie.

DOOM

ceaprăzăríe (înv.) (cea-pră-) s. f., art. ceaprăzăría, g.-d. art. ceaprăzăríei; (magazine) pl. ceaprăzăríi, art. ceaprăzăríile

ceaprăzăriilor
CEAPRĂZĂRÍE², ceaprăzării, s. f. 1. Prăvălie în care se vând ceaprazuri (1) sau, p. ext., chipie sau alte obiecte de uniformă (militară). 2. Diferite feluri de ceaprazuri (1). – Ceapraz + suf. -ărie.

DOOM

ceaprăzăríe (înv.) (cea-pră-) s. f., art. ceaprăzăría, g.-d. art. ceaprăzăríei; (magazine) pl. ceaprăzăríi, art. ceaprăzăríile

ceapsa
CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Mică bonetă sau scufiță de pânză albă, bogat împodobită cu ornamente colorate, țesute sau cusute. [Var.: ceápță s. f.] – Din magh. csápsza, sb. čepac.

DOOM

ceápsă (reg.) s. f., g.-d. art. cépsei; pl. cépse

ceapur
CEAPÚR s. m. v. ceapîr.

ceapâr
CEAPÎ́R, ceapîri, s. m. (Regional) Stîrc. Ceapîru... Nu știi ?... E o pasăre. Ea nu se arată decît cînd se apropie furtuna. CAZABAN, V. 32. – Variantă: ceapúr s. m.

ceapță
CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Mică bonetă sau scufiță de pânză albă, bogat împodobită cu ornamente colorate, țesute sau cusute. [Var.: ceápță s. f.] – Din magh. csápsza, sb. čepac.

DOOM

ceápsă (reg.) s. f., g.-d. art. cépsei; pl. cépse

ceara
CEÁRĂ, (2) ceruri, s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. Sort de ceară (1). 3. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

DOOM

ceáră s. f., g.-d. art. cérii; (sorturi) pl. céruri

cearcagiu
cearcagíu (cearcagíi), s. m. – (Înv.) Soldat din avangardă. Tc. çarkaci. Cuvînt rar (sec. XVIII).

cearceaf
CEARȘÁF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie pentru pat, confecționat din pânză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. 2. (Înv.) Pânză de turban; șal. [Var.: cearceáf s. n.] – Din tc. çarșaf.

DOOM

cearceáf v. cearșáf

cearclâu
cearclîu (-îi), s. m. – (Înv.) Ducat. Tc. çarkli. Sec. XIX.

cearcă
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cearcăn
CEÁRCĂN, cearcăne, s. n. 1. Cerc vânăt în jurul ochilor la un om obosit sau bolnav. 2. Cerc de vapori, vizibil uneori în jurul soarelui sau al lunii; halo. – Refăcut din *cearcene (pl. lui *cearcen < lat. circinus).

DOOM

ceárcăn s. n., pl. ceárcăne

cearcăne
CEÁRCĂN, cearcăne, s. n. 1. Cerc vânăt în jurul ochilor la un om obosit sau bolnav. 2. Cerc de vapori, vizibil uneori în jurul soarelui sau al lunii; halo. – Refăcut din *cearcene (pl. lui *cearcen < lat. circinus).

DOOM

ceárcăn s. n., pl. ceárcăne

cearcănele
CEÁRCĂN, cearcăne, s. n. 1. Cerc vânăt în jurul ochilor la un om obosit sau bolnav. 2. Cerc de vapori, vizibil uneori în jurul soarelui sau al lunii; halo. – Refăcut din *cearcene (pl. lui *cearcen < lat. circinus).

DOOM

ceárcăn s. n., pl. ceárcăne

cearcănelor
CEÁRCĂN, cearcăne, s. n. 1. Cerc vânăt în jurul ochilor la un om obosit sau bolnav. 2. Cerc de vapori, vizibil uneori în jurul soarelui sau al lunii; halo. – Refăcut din *cearcene (pl. lui *cearcen < lat. circinus).

DOOM

ceárcăn s. n., pl. ceárcăne

cearcănul
CEÁRCĂN, cearcăne, s. n. 1. Cerc vânăt în jurul ochilor la un om obosit sau bolnav. 2. Cerc de vapori, vizibil uneori în jurul soarelui sau al lunii; halo. – Refăcut din *cearcene (pl. lui *cearcen < lat. circinus).

DOOM

ceárcăn s. n., pl. ceárcăne

cearcănului
CEÁRCĂN, cearcăne, s. n. 1. Cerc vânăt în jurul ochilor la un om obosit sau bolnav. 2. Cerc de vapori, vizibil uneori în jurul soarelui sau al lunii; halo. – Refăcut din *cearcene (pl. lui *cearcen < lat. circinus).

DOOM

ceárcăn s. n., pl. ceárcăne

ceardac
CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Pl. și: cerdacuri – Var.: ceardác s. n.] – Din tc. çardak.

ceardaș
CEÁRDAȘ, ceardașuri, s. n. Dans național maghiar, alcătuit din două părți: una lentă, iar a doua din ce în ce mai rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. csárdás.

DOOM

ceárdaș s. n., pl. ceárdașuri

ceardașul
CEÁRDAȘ, ceardașuri, s. n. Dans național maghiar, alcătuit din două părți: una lentă, iar a doua din ce în ce mai rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. csárdás.

DOOM

ceárdaș s. n., pl. ceárdașuri

ceardașului
CEÁRDAȘ, ceardașuri, s. n. Dans național maghiar, alcătuit din două părți: una lentă, iar a doua din ce în ce mai rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. csárdás.

DOOM

ceárdaș s. n., pl. ceárdașuri

ceardașuri
CEÁRDAȘ, ceardașuri, s. n. Dans național maghiar, alcătuit din două părți: una lentă, iar a doua din ce în ce mai rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. csárdás.

DOOM

ceárdaș s. n., pl. ceárdașuri

ceardașurile
CEÁRDAȘ, ceardașuri, s. n. Dans național maghiar, alcătuit din două părți: una lentă, iar a doua din ce în ce mai rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. csárdás.

DOOM

ceárdaș s. n., pl. ceárdașuri

ceardașurilor
CEÁRDAȘ, ceardașuri, s. n. Dans național maghiar, alcătuit din două părți: una lentă, iar a doua din ce în ce mai rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. csárdás.

DOOM

ceárdaș s. n., pl. ceárdașuri

ceardă
ceárdă (-de), s. f. – Cîrciumă. Mag. csárda (DAR). Cuvînt rar, în Trans. – Der. ceardaș, s. n. (dans tipic unguresc), din mag. csárdás.

cearnă
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cearta
CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

DOOM

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

cearter
CEÁRTER s.n. (Mar.) Tip de contract de transport naval sau aerian. [Scris și charter. / < engl. charter].

ceartă
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

ceară
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cearșaf
CEARȘÁF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie pentru pat, confecționat din pânză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. 2. (Înv.) Pânză de turban; șal. [Var.: cearceáf s. n.] – Din tc. çarșaf.

DOOM

cearceáf v. cearșáf

cearșaful
CEARȘÁF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie pentru pat, confecționat din pânză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. 2. (Înv.) Pânză de turban; șal. [Var.: cearceáf s. n.] – Din tc. çarșaf.

DOOM

cearceáf v. cearșáf

cearșafului
CEARȘÁF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie pentru pat, confecționat din pânză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. 2. (Înv.) Pânză de turban; șal. [Var.: cearceáf s. n.] – Din tc. çarșaf.

DOOM

cearceáf v. cearșáf

cearșafuri
CEARȘÁF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie pentru pat, confecționat din pânză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. 2. (Înv.) Pânză de turban; șal. [Var.: cearceáf s. n.] – Din tc. çarșaf.

DOOM

cearceáf v. cearșáf

cearșafurile
CEARȘÁF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie pentru pat, confecționat din pânză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. 2. (Înv.) Pânză de turban; șal. [Var.: cearceáf s. n.] – Din tc. çarșaf.

DOOM

cearceáf v. cearșáf

cearșafurilor
CEARȘÁF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie pentru pat, confecționat din pânză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. 2. (Înv.) Pânză de turban; șal. [Var.: cearceáf s. n.] – Din tc. çarșaf.

DOOM

cearceáf v. cearșáf

ceas
CEAS, ceasuri, s. n. 1. Interval de timp egal cu 60 de minute; oră. ◊ Loc. adv. Cu ceasurile = timp îndelungat, mult. La tot ceasul = întruna, mereu. ◊ Expr. Cu un ceas mai devreme (sau mai curând) = cât mai repede cu putință, până nu e prea târziu. În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment. ♦ Spațiu, distanță care se poate parcurge în timp de o oră. Acest sat e la 3 ceasuri de București. ◊ Expr. A face un ceas bun până... = a avea nevoie de o oră întreagă (sau de mai bine de o oră) până... ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi și care sunt marcate pe cadranul și cu acele unui ceasornic; p. ext. bătaie a ceasornicului, când acele cadranului ajung la unul dintre punctele principale ale cadranului. 2. Moment, clipă; timp, vreme. ♦ Timpul dinaintea sau din cursul unui eveniment. ◊ Expr. Ceas bun (sau rău) = (în superstiții) moment considerat ca norocos (sau nenorocos). (Să fie) într-un ceas bun! formulă prin care se urează cuiva succes când întreprinde ceva. (Pop.) A se da de ceasul morții = a se agita; a se frământa, a se zbuciuma. 3. Aparat care servește la determinarea și măsurarea timpului în limitele unei zile; ceasornic. ◊ Ceas electronic = ceas a cărui funcționare se bazează pe folosirea circuitelor integrate specializate. Ceas digital = ceas (electronic) la care ora este indicată prin cifre afișate pe un ecran. Ceas vorbitor = a) ceas electronic la care ora este anunțată verbal; b) magnetofon pentru redarea înregistrărilor de semnal orar și a unor informații vorbite asociate, folosit pentru anunțarea orei exacte în rețeaua telefonică. Ceas solar = suprafață mărginită de numere, având în centru o tijă a cărei umbră indică cu aproximație orele zilei; cadran solar. ◊ Expr. A merge ca ceasul = (despre mașini, aparate etc.) a funcționa perfect. ♦ Aparat în formă de ceas (3), ale cărui limbi înregistrează mișcarea, viteza, consumul; contor. 4. Slujbă religioasă săvârșită la anumite ore din zi. – Din sl. časŭ.

DOOM

ceas s. n., pl. ceásuri

ceascuț
CEASCÚȚ s. n. v. cescuț.

ceasla
ȘASLÁ s. f. 1. Nume dat mai multor soiuri de viță-de-vie care produc struguri pentru masă. Șasla napoleon. Șasla muscat. 2. Portaltoi hibrid pentru vița-de-vie, folosit pe solurile bogate în calciu. [Var.: ceaslá s. f.] – Din fr. chasselas.

DOOM

ceaslá v. șaslá

ceasloave
CEASOSLÓV s. n. v. ceaslov.

DOOM

ceaslóv s. n., pl. ceasloáve

ceasloavele
CEASOSLÓV s. n. v. ceaslov.

DOOM

ceaslóv s. n., pl. ceasloáve

ceasloavelor
CEASOSLÓV s. n. v. ceaslov.

DOOM

ceaslóv s. n., pl. ceasloáve

ceaslov
CEASOSLÓV s. n. v. ceaslov.

DOOM

ceaslóv s. n., pl. ceasloáve

ceaslovul
CEASOSLÓV s. n. v. ceaslov.

DOOM

ceaslóv s. n., pl. ceasloáve

ceaslovului
CEASOSLÓV s. n. v. ceaslov.

DOOM

ceaslóv s. n., pl. ceasloáve

ceasoficare
CEASOFICÁRE, ceasoficări, s. f. Creare a unei rețele de ceasuri publice a căror funcționare este asigurată prin transmiterea unor impulsuri electrice de la un centru de control. – Din ceas (după radioficare).

ceasoficarea
CEASOFICÁRE, ceasoficări, s. f. Creare a unei rețele de ceasuri publice a căror funcționare este asigurată prin transmiterea unor impulsuri electrice de la un centru de control. – Din ceas (după radioficare).

ceasoficări
CEASOFICÁRE, ceasoficări, s. f. Creare a unei rețele de ceasuri publice a căror funcționare este asigurată prin transmiterea unor impulsuri electrice de la un centru de control. – Din ceas (după radioficare).

ceasoficării
CEASOFICÁRE, ceasoficări, s. f. Creare a unei rețele de ceasuri publice a căror funcționare este asigurată prin transmiterea unor impulsuri electrice de la un centru de control. – Din ceas (după radioficare).

ceasoficările
CEASOFICÁRE, ceasoficări, s. f. Creare a unei rețele de ceasuri publice a căror funcționare este asigurată prin transmiterea unor impulsuri electrice de la un centru de control. – Din ceas (după radioficare).

ceasoficărilor
CEASOFICÁRE, ceasoficări, s. f. Creare a unei rețele de ceasuri publice a căror funcționare este asigurată prin transmiterea unor impulsuri electrice de la un centru de control. – Din ceas (după radioficare).

ceasornic
CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. 2. (Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora coerulea). – Din bg., sb. časovnik (modificat după ornic).

DOOM

ceasórnic s. n., pl. ceasórnice

ceasornicar
CEASORNICÁR, ceasornicari, s. m. 1. Persoană care repară sau vinde ceasuri (3). 2. Insectă dăunătoare, mică de 4-5 mm, care face galerii în lemnul construcțiilor și al mobilelor și produce zgomote asemănătoare cu tic-tacul ceasului (Anobium pertinax). – Ceasornic + suf. -ar.

DOOM

ceasornicár s. m., pl. ceasornicári

ceasornicari
CEASORNICÁR, ceasornicari, s. m. 1. Persoană care repară sau vinde ceasuri (3). 2. Insectă dăunătoare, mică de 4-5 mm, care face galerii în lemnul construcțiilor și al mobilelor și produce zgomote asemănătoare cu tic-tacul ceasului (Anobium pertinax). – Ceasornic + suf. -ar.

DOOM

ceasornicár s. m., pl. ceasornicári

ceasornicarii
CEASORNICÁR, ceasornicari, s. m. 1. Persoană care repară sau vinde ceasuri (3). 2. Insectă dăunătoare, mică de 4-5 mm, care face galerii în lemnul construcțiilor și al mobilelor și produce zgomote asemănătoare cu tic-tacul ceasului (Anobium pertinax). – Ceasornic + suf. -ar.

DOOM

ceasornicár s. m., pl. ceasornicári

ceasornicarilor
CEASORNICÁR, ceasornicari, s. m. 1. Persoană care repară sau vinde ceasuri (3). 2. Insectă dăunătoare, mică de 4-5 mm, care face galerii în lemnul construcțiilor și al mobilelor și produce zgomote asemănătoare cu tic-tacul ceasului (Anobium pertinax). – Ceasornic + suf. -ar.

DOOM

ceasornicár s. m., pl. ceasornicári

ceasornicarul
CEASORNICÁR, ceasornicari, s. m. 1. Persoană care repară sau vinde ceasuri (3). 2. Insectă dăunătoare, mică de 4-5 mm, care face galerii în lemnul construcțiilor și al mobilelor și produce zgomote asemănătoare cu tic-tacul ceasului (Anobium pertinax). – Ceasornic + suf. -ar.

DOOM

ceasornicár s. m., pl. ceasornicári

ceasornicarului
CEASORNICÁR, ceasornicari, s. m. 1. Persoană care repară sau vinde ceasuri (3). 2. Insectă dăunătoare, mică de 4-5 mm, care face galerii în lemnul construcțiilor și al mobilelor și produce zgomote asemănătoare cu tic-tacul ceasului (Anobium pertinax). – Ceasornic + suf. -ar.

DOOM

ceasornicár s. m., pl. ceasornicári

ceasornice
CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. 2. (Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora coerulea). – Din bg., sb. časovnik (modificat după ornic).

DOOM

ceasórnic s. n., pl. ceasórnice

ceasornicele
CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. 2. (Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora coerulea). – Din bg., sb. časovnik (modificat după ornic).

DOOM

ceasórnic s. n., pl. ceasórnice

ceasornicelor
CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. 2. (Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora coerulea). – Din bg., sb. časovnik (modificat după ornic).

DOOM

ceasórnic s. n., pl. ceasórnice

ceasornicul
CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. 2. (Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora coerulea). – Din bg., sb. časovnik (modificat după ornic).

DOOM

ceasórnic s. n., pl. ceasórnice

ceasornicului
CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. 2. (Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora coerulea). – Din bg., sb. časovnik (modificat după ornic).

DOOM

ceasórnic s. n., pl. ceasórnice

ceasornicăria
CEASORNICĂRÍE², ceasornicării, s. f. Atelier, prăvălie unde se repară sau se vând ceasornice (1). – Ceasornic + suf. -ărie.

DOOM

ceasornicăríe s. f., art. ceasornicăría, g.-d. art. ceasornicăríei; (ateliere) pl. ceasornicăríi, art. ceasornicăríile

ceasornicărie
CEASORNICĂRÍE², ceasornicării, s. f. Atelier, prăvălie unde se repară sau se vând ceasornice (1). – Ceasornic + suf. -ărie.

DOOM

ceasornicăríe s. f., art. ceasornicăría, g.-d. art. ceasornicăríei; (ateliere) pl. ceasornicăríi, art. ceasornicăríile

ceasornicăriei
CEASORNICĂRÍE², ceasornicării, s. f. Atelier, prăvălie unde se repară sau se vând ceasornice (1). – Ceasornic + suf. -ărie.

DOOM

ceasornicăríe s. f., art. ceasornicăría, g.-d. art. ceasornicăríei; (ateliere) pl. ceasornicăríi, art. ceasornicăríile

ceasornicării
CEASORNICĂRÍE², ceasornicării, s. f. Atelier, prăvălie unde se repară sau se vând ceasornice (1). – Ceasornic + suf. -ărie.

DOOM

ceasornicăríe s. f., art. ceasornicăría, g.-d. art. ceasornicăríei; (ateliere) pl. ceasornicăríi, art. ceasornicăríile

ceasornicăriile
CEASORNICĂRÍE², ceasornicării, s. f. Atelier, prăvălie unde se repară sau se vând ceasornice (1). – Ceasornic + suf. -ărie.

DOOM

ceasornicăríe s. f., art. ceasornicăría, g.-d. art. ceasornicăríei; (ateliere) pl. ceasornicăríi, art. ceasornicăríile

ceasornicăriilor
CEASORNICĂRÍE², ceasornicării, s. f. Atelier, prăvălie unde se repară sau se vând ceasornice (1). – Ceasornic + suf. -ărie.

DOOM

ceasornicăríe s. f., art. ceasornicăría, g.-d. art. ceasornicăríei; (ateliere) pl. ceasornicăríi, art. ceasornicăríile

ceasoslov
CEASOSLÓV s. n. v. ceaslov.

DOOM

ceaslóv s. n., pl. ceasloáve

ceasta
CÉSTA, CEÁSTA, ceștia, cestea, pron. dem., adj. pron. dem. (Înv. și reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg. cestuia, cesteia, gen.-dat. pl. cestora] – Din acesta (prin afereză).

DOOM

césta (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cesta), g.-d. céstuia, pl. céștia (-tia/-ti-a); f. ceásta, g.-d. césteia, pl. céstea (-tea); g.-d. pl. m. și f. céstora

ceastă
CEST², CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

DOOM

cest¹ (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor

ceastălaltă
CÉSTĂLALT, CEÁSTĂLALTĂ, ceștilalți, cestelalte, pron. dem., adj. pron. dem. (Rar) Acela care (din doi sau din două grupuri) este mai în apropierea noastră; ăstălalt. – Cest + alalt (înv. „celălalt”).

DOOM

céstălalt (rar) pr. m., adj. pr. m., g.-d. céstuilalt, pl. céștilalți, g.-d. céstorlalți; f. ceástălaltă, g.-d. césteilalte, pl. céstelalte, g.-d. céstorlalte

ceasul
CEAS, ceasuri, s. n. 1. Interval de timp egal cu 60 de minute; oră. ◊ Loc. adv. Cu ceasurile = timp îndelungat, mult. La tot ceasul = întruna, mereu. ◊ Expr. Cu un ceas mai devreme (sau mai curând) = cât mai repede cu putință, până nu e prea târziu. În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment. ♦ Spațiu, distanță care se poate parcurge în timp de o oră. Acest sat e la 3 ceasuri de București. ◊ Expr. A face un ceas bun până... = a avea nevoie de o oră întreagă (sau de mai bine de o oră) până... ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi și care sunt marcate pe cadranul și cu acele unui ceasornic; p. ext. bătaie a ceasornicului, când acele cadranului ajung la unul dintre punctele principale ale cadranului. 2. Moment, clipă; timp, vreme. ♦ Timpul dinaintea sau din cursul unui eveniment. ◊ Expr. Ceas bun (sau rău) = (în superstiții) moment considerat ca norocos (sau nenorocos). (Să fie) într-un ceas bun! formulă prin care se urează cuiva succes când întreprinde ceva. (Pop.) A se da de ceasul morții = a se agita; a se frământa, a se zbuciuma. 3. Aparat care servește la determinarea și măsurarea timpului în limitele unei zile; ceasornic. ◊ Ceas electronic = ceas a cărui funcționare se bazează pe folosirea circuitelor integrate specializate. Ceas digital = ceas (electronic) la care ora este indicată prin cifre afișate pe un ecran. Ceas vorbitor = a) ceas electronic la care ora este anunțată verbal; b) magnetofon pentru redarea înregistrărilor de semnal orar și a unor informații vorbite asociate, folosit pentru anunțarea orei exacte în rețeaua telefonică. Ceas solar = suprafață mărginită de numere, având în centru o tijă a cărei umbră indică cu aproximație orele zilei; cadran solar. ◊ Expr. A merge ca ceasul = (despre mașini, aparate etc.) a funcționa perfect. ♦ Aparat în formă de ceas (3), ale cărui limbi înregistrează mișcarea, viteza, consumul; contor. 4. Slujbă religioasă săvârșită la anumite ore din zi. – Din sl. časŭ.

DOOM

ceas s. n., pl. ceásuri

ceasului
CEAS, ceasuri, s. n. 1. Interval de timp egal cu 60 de minute; oră. ◊ Loc. adv. Cu ceasurile = timp îndelungat, mult. La tot ceasul = întruna, mereu. ◊ Expr. Cu un ceas mai devreme (sau mai curând) = cât mai repede cu putință, până nu e prea târziu. În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment. ♦ Spațiu, distanță care se poate parcurge în timp de o oră. Acest sat e la 3 ceasuri de București. ◊ Expr. A face un ceas bun până... = a avea nevoie de o oră întreagă (sau de mai bine de o oră) până... ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi și care sunt marcate pe cadranul și cu acele unui ceasornic; p. ext. bătaie a ceasornicului, când acele cadranului ajung la unul dintre punctele principale ale cadranului. 2. Moment, clipă; timp, vreme. ♦ Timpul dinaintea sau din cursul unui eveniment. ◊ Expr. Ceas bun (sau rău) = (în superstiții) moment considerat ca norocos (sau nenorocos). (Să fie) într-un ceas bun! formulă prin care se urează cuiva succes când întreprinde ceva. (Pop.) A se da de ceasul morții = a se agita; a se frământa, a se zbuciuma. 3. Aparat care servește la determinarea și măsurarea timpului în limitele unei zile; ceasornic. ◊ Ceas electronic = ceas a cărui funcționare se bazează pe folosirea circuitelor integrate specializate. Ceas digital = ceas (electronic) la care ora este indicată prin cifre afișate pe un ecran. Ceas vorbitor = a) ceas electronic la care ora este anunțată verbal; b) magnetofon pentru redarea înregistrărilor de semnal orar și a unor informații vorbite asociate, folosit pentru anunțarea orei exacte în rețeaua telefonică. Ceas solar = suprafață mărginită de numere, având în centru o tijă a cărei umbră indică cu aproximație orele zilei; cadran solar. ◊ Expr. A merge ca ceasul = (despre mașini, aparate etc.) a funcționa perfect. ♦ Aparat în formă de ceas (3), ale cărui limbi înregistrează mișcarea, viteza, consumul; contor. 4. Slujbă religioasă săvârșită la anumite ore din zi. – Din sl. časŭ.

DOOM

ceas s. n., pl. ceásuri

ceasuri
CEAS, ceasuri, s. n. 1. Interval de timp egal cu 60 de minute; oră. ◊ Loc. adv. Cu ceasurile = timp îndelungat, mult. La tot ceasul = întruna, mereu. ◊ Expr. Cu un ceas mai devreme (sau mai curând) = cât mai repede cu putință, până nu e prea târziu. În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment. ♦ Spațiu, distanță care se poate parcurge în timp de o oră. Acest sat e la 3 ceasuri de București. ◊ Expr. A face un ceas bun până... = a avea nevoie de o oră întreagă (sau de mai bine de o oră) până... ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi și care sunt marcate pe cadranul și cu acele unui ceasornic; p. ext. bătaie a ceasornicului, când acele cadranului ajung la unul dintre punctele principale ale cadranului. 2. Moment, clipă; timp, vreme. ♦ Timpul dinaintea sau din cursul unui eveniment. ◊ Expr. Ceas bun (sau rău) = (în superstiții) moment considerat ca norocos (sau nenorocos). (Să fie) într-un ceas bun! formulă prin care se urează cuiva succes când întreprinde ceva. (Pop.) A se da de ceasul morții = a se agita; a se frământa, a se zbuciuma. 3. Aparat care servește la determinarea și măsurarea timpului în limitele unei zile; ceasornic. ◊ Ceas electronic = ceas a cărui funcționare se bazează pe folosirea circuitelor integrate specializate. Ceas digital = ceas (electronic) la care ora este indicată prin cifre afișate pe un ecran. Ceas vorbitor = a) ceas electronic la care ora este anunțată verbal; b) magnetofon pentru redarea înregistrărilor de semnal orar și a unor informații vorbite asociate, folosit pentru anunțarea orei exacte în rețeaua telefonică. Ceas solar = suprafață mărginită de numere, având în centru o tijă a cărei umbră indică cu aproximație orele zilei; cadran solar. ◊ Expr. A merge ca ceasul = (despre mașini, aparate etc.) a funcționa perfect. ♦ Aparat în formă de ceas (3), ale cărui limbi înregistrează mișcarea, viteza, consumul; contor. 4. Slujbă religioasă săvârșită la anumite ore din zi. – Din sl. časŭ.

DOOM

ceas s. n., pl. ceásuri

ceasurile
CEAS, ceasuri, s. n. 1. Interval de timp egal cu 60 de minute; oră. ◊ Loc. adv. Cu ceasurile = timp îndelungat, mult. La tot ceasul = întruna, mereu. ◊ Expr. Cu un ceas mai devreme (sau mai curând) = cât mai repede cu putință, până nu e prea târziu. În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment. ♦ Spațiu, distanță care se poate parcurge în timp de o oră. Acest sat e la 3 ceasuri de București. ◊ Expr. A face un ceas bun până... = a avea nevoie de o oră întreagă (sau de mai bine de o oră) până... ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi și care sunt marcate pe cadranul și cu acele unui ceasornic; p. ext. bătaie a ceasornicului, când acele cadranului ajung la unul dintre punctele principale ale cadranului. 2. Moment, clipă; timp, vreme. ♦ Timpul dinaintea sau din cursul unui eveniment. ◊ Expr. Ceas bun (sau rău) = (în superstiții) moment considerat ca norocos (sau nenorocos). (Să fie) într-un ceas bun! formulă prin care se urează cuiva succes când întreprinde ceva. (Pop.) A se da de ceasul morții = a se agita; a se frământa, a se zbuciuma. 3. Aparat care servește la determinarea și măsurarea timpului în limitele unei zile; ceasornic. ◊ Ceas electronic = ceas a cărui funcționare se bazează pe folosirea circuitelor integrate specializate. Ceas digital = ceas (electronic) la care ora este indicată prin cifre afișate pe un ecran. Ceas vorbitor = a) ceas electronic la care ora este anunțată verbal; b) magnetofon pentru redarea înregistrărilor de semnal orar și a unor informații vorbite asociate, folosit pentru anunțarea orei exacte în rețeaua telefonică. Ceas solar = suprafață mărginită de numere, având în centru o tijă a cărei umbră indică cu aproximație orele zilei; cadran solar. ◊ Expr. A merge ca ceasul = (despre mașini, aparate etc.) a funcționa perfect. ♦ Aparat în formă de ceas (3), ale cărui limbi înregistrează mișcarea, viteza, consumul; contor. 4. Slujbă religioasă săvârșită la anumite ore din zi. – Din sl. časŭ.

DOOM

ceas s. n., pl. ceásuri

ceasurilor
CEAS, ceasuri, s. n. 1. Interval de timp egal cu 60 de minute; oră. ◊ Loc. adv. Cu ceasurile = timp îndelungat, mult. La tot ceasul = întruna, mereu. ◊ Expr. Cu un ceas mai devreme (sau mai curând) = cât mai repede cu putință, până nu e prea târziu. În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment. ♦ Spațiu, distanță care se poate parcurge în timp de o oră. Acest sat e la 3 ceasuri de București. ◊ Expr. A face un ceas bun până... = a avea nevoie de o oră întreagă (sau de mai bine de o oră) până... ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi și care sunt marcate pe cadranul și cu acele unui ceasornic; p. ext. bătaie a ceasornicului, când acele cadranului ajung la unul dintre punctele principale ale cadranului. 2. Moment, clipă; timp, vreme. ♦ Timpul dinaintea sau din cursul unui eveniment. ◊ Expr. Ceas bun (sau rău) = (în superstiții) moment considerat ca norocos (sau nenorocos). (Să fie) într-un ceas bun! formulă prin care se urează cuiva succes când întreprinde ceva. (Pop.) A se da de ceasul morții = a se agita; a se frământa, a se zbuciuma. 3. Aparat care servește la determinarea și măsurarea timpului în limitele unei zile; ceasornic. ◊ Ceas electronic = ceas a cărui funcționare se bazează pe folosirea circuitelor integrate specializate. Ceas digital = ceas (electronic) la care ora este indicată prin cifre afișate pe un ecran. Ceas vorbitor = a) ceas electronic la care ora este anunțată verbal; b) magnetofon pentru redarea înregistrărilor de semnal orar și a unor informații vorbite asociate, folosit pentru anunțarea orei exacte în rețeaua telefonică. Ceas solar = suprafață mărginită de numere, având în centru o tijă a cărei umbră indică cu aproximație orele zilei; cadran solar. ◊ Expr. A merge ca ceasul = (despre mașini, aparate etc.) a funcționa perfect. ♦ Aparat în formă de ceas (3), ale cărui limbi înregistrează mișcarea, viteza, consumul; contor. 4. Slujbă religioasă săvârșită la anumite ore din zi. – Din sl. časŭ.

DOOM

ceas s. n., pl. ceásuri

ceata
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.

DOOM

ceátă s. f., g.-d. art. cétei; pl. céte

ceatal
CEATÁL s. n. Porțiune de uscat, în formă de triunghi, care provoacă difluența fluvială. – Et. nec.

DOOM

ceatál s. n.

ceatalul
CEATÁL s. n. Porțiune de uscat, în formă de triunghi, care provoacă difluența fluvială. – Et. nec.

DOOM

ceatál s. n.

ceatalului
CEATÁL s. n. Porțiune de uscat, în formă de triunghi, care provoacă difluența fluvială. – Et. nec.

DOOM

ceatál s. n.

ceatlău
CETLẮU s. n. v. ceatlău.

DOOM

ceatlắu (reg.) (cea-tlău) s. n., art. ceatlắul; pl. ceatláie/ceatlắie

ceatma
ceátma (-ale), s. f. – Țesătură de mătase. Tc. çatma. Sec. XVI, înv.

ceatără
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceaun
CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

DOOM

ceaún s. n., pl. ceaúne

ceaun
CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

ceaunaș
CEAUNÁȘ, ceaunașe, s. n. Diminutiv al lui ceaun. [Pr.: cea-u-] – Ceaun + suf. -aș.

DOOM

ceaunáș (cea-u-) s. n., pl. ceaunáșe

ceaunașe
CEAUNÁȘ, ceaunașe, s. n. Diminutiv al lui ceaun. [Pr.: cea-u-] – Ceaun + suf. -aș.

DOOM

ceaunáș (cea-u-) s. n., pl. ceaunáșe

ceaunașele
CEAUNÁȘ, ceaunașe, s. n. Diminutiv al lui ceaun. [Pr.: cea-u-] – Ceaun + suf. -aș.

DOOM

ceaunáș (cea-u-) s. n., pl. ceaunáșe

ceaunașelor
CEAUNÁȘ, ceaunașe, s. n. Diminutiv al lui ceaun. [Pr.: cea-u-] – Ceaun + suf. -aș.

DOOM

ceaunáș (cea-u-) s. n., pl. ceaunáșe

ceaunașul
CEAUNÁȘ, ceaunașe, s. n. Diminutiv al lui ceaun. [Pr.: cea-u-] – Ceaun + suf. -aș.

DOOM

ceaunáș (cea-u-) s. n., pl. ceaunáșe

ceaunașului
CEAUNÁȘ, ceaunașe, s. n. Diminutiv al lui ceaun. [Pr.: cea-u-] – Ceaun + suf. -aș.

DOOM

ceaunáș (cea-u-) s. n., pl. ceaunáșe

ceaune
CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

DOOM

ceaún s. n., pl. ceaúne

ceaunele
CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

DOOM

ceaún s. n., pl. ceaúne

ceaunelor
CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

DOOM

ceaún s. n., pl. ceaúne

ceaunul
CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

DOOM

ceaún s. n., pl. ceaúne

ceaunului
CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

DOOM

ceaún s. n., pl. ceaúne

ceauș
CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuș.

DOOM

ceaúș s. m., pl. ceaúși

ceaușei
CEAUȘÉL, ceaușei, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui ceauș. [Pr.: cea-u-] – Ceauș + suf. -el.

DOOM

ceaușél (fam., înv.) (cea-u-) s. m., pl. ceaușéi, art. ceaușéii

ceaușeii
CEAUȘÉL, ceaușei, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui ceauș. [Pr.: cea-u-] – Ceauș + suf. -el.

DOOM

ceaușél (fam., înv.) (cea-u-) s. m., pl. ceaușéi, art. ceaușéii

ceaușeilor
CEAUȘÉL, ceaușei, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui ceauș. [Pr.: cea-u-] – Ceauș + suf. -el.

DOOM

ceaușél (fam., înv.) (cea-u-) s. m., pl. ceaușéi, art. ceaușéii

ceaușel
CEAUȘÉL, ceaușei, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui ceauș. [Pr.: cea-u-] – Ceauș + suf. -el.

DOOM

ceaușél (fam., înv.) (cea-u-) s. m., pl. ceaușéi, art. ceaușéii

ceaușelul
CEAUȘÉL, ceaușei, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui ceauș. [Pr.: cea-u-] – Ceauș + suf. -el.

DOOM

ceaușél (fam., înv.) (cea-u-) s. m., pl. ceaușéi, art. ceaușéii

ceaușelului
CEAUȘÉL, ceaușei, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui ceauș. [Pr.: cea-u-] – Ceauș + suf. -el.

DOOM

ceaușél (fam., înv.) (cea-u-) s. m., pl. ceaușéi, art. ceaușéii

ceauși
CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuș.

DOOM

ceaúș s. m., pl. ceaúși

ceaușii
CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuș.

DOOM

ceaúș s. m., pl. ceaúși

ceaușilor
CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuș.

DOOM

ceaúș s. m., pl. ceaúși

ceaușul
CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuș.

DOOM

ceaúș s. m., pl. ceaúși

ceaușului
CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuș.

DOOM

ceaúș s. m., pl. ceaúși

ceașca
CEÁȘCĂ, cești, s. f. 1. Vas mic de porțelan, de faianță etc., cu gura largă, de obicei rotundă (și cu toartă), servind la băut. 2. Cantitate care intră într-o ceașcă (1); conținutul unei cești (1). – Din rus. ceaška.

DOOM

ceáșcă s. f., g.-d. art. céștii; pl. céști

ceașnic
CEÁȘNIC, ceașnici, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Paharnic. – Din sl. ceašnikŭ.

DOOM

ceáșnic s. m., pl. ceáșnici

ceașnici
CEÁȘNIC, ceașnici, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Paharnic. – Din sl. ceašnikŭ.

DOOM

ceáșnic s. m., pl. ceáșnici

ceașnicii
CEÁȘNIC, ceașnici, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Paharnic. – Din sl. ceašnikŭ.

DOOM

ceáșnic s. m., pl. ceáșnici

ceașnicilor
CEÁȘNIC, ceașnici, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Paharnic. – Din sl. ceašnikŭ.

DOOM

ceáșnic s. m., pl. ceáșnici

ceașnicul
CEÁȘNIC, ceașnici, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Paharnic. – Din sl. ceašnikŭ.

DOOM

ceáșnic s. m., pl. ceáșnici

ceașnicului
CEÁȘNIC, ceașnici, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Paharnic. – Din sl. ceašnikŭ.

DOOM

ceáșnic s. m., pl. ceáșnici

ceața
CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburi condensați pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

DOOM

ceáță s. f., g.-d. art. céții; pl. céțuri

cebare
CEBÁRE, cebări, s. f. Plantă erbacee cu flori care la început sunt verzi, iar mai târziu roșietice (Sanguisorba minor). [Var.: ceabáre s. f.] – Cf. magh. csabaire.

cebarea
CEBÁRE, cebări, s. f. Plantă erbacee cu flori care la început sunt verzi, iar mai târziu roșietice (Sanguisorba minor). [Var.: ceabáre s. f.] – Cf. magh. csabaire.

cebocefal
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebocefala
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebocefale
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebocefalei
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebocefalele
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebocefalelor
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebocefali
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebocefalie
CEBOCEFALÍE, cebocefalii, s. f. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin nas turtit și ochi foarte apropiați. – Din fr. cébocéphalie.

cebocefalii
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebocefalilor
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebocefalul
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebocefalului
CEBOCEFÁL, -Ă, cebocefali, -e, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care prezintă cebocefalie. – Din fr. cébocéphale.

cebălui
cebăluí (-uésc, cebăluít), vb. – 1. A ameți, a zăpăci. – 2. A strica. Mag. (el)csábulni „a fi zăpăcit; a greși” (Lacea, Dacor., II, 901; DAR). – Der. cebăluitură, s. f. (obiect stricat). Sec. XVI.

cebări
CEBÁRE, cebări, s. f. Plantă erbacee cu flori care la început sunt verzi, iar mai târziu roșietice (Sanguisorba minor). [Var.: ceabáre s. f.] – Cf. magh. csabaire.

cebării
CEBÁRE, cebări, s. f. Plantă erbacee cu flori care la început sunt verzi, iar mai târziu roșietice (Sanguisorba minor). [Var.: ceabáre s. f.] – Cf. magh. csabaire.

cebările
CEBÁRE, cebări, s. f. Plantă erbacee cu flori care la început sunt verzi, iar mai târziu roșietice (Sanguisorba minor). [Var.: ceabáre s. f.] – Cf. magh. csabaire.

cebărilor
CEBÁRE, cebări, s. f. Plantă erbacee cu flori care la început sunt verzi, iar mai târziu roșietice (Sanguisorba minor). [Var.: ceabáre s. f.] – Cf. magh. csabaire.

cec
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cec
CEC¹, cecuri, s. n. Document nominal sau la purtător, prin care posesorul unui cont curent sau de decontare, ori o altă persoană împuternicită, dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului. – Din engl. check, fr. chèque.

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecal
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecala
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecale
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecalei
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecalele
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecalelor
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecali
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecalii
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecalilor
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecalul
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecalului
CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care aparține cecului², privitor la cec². – Din fr. caecal.

DOOM

cecál adj. m., pl. cecáli; f. cecálă, pl. cecále

cecen
CECÉN, -Ă, ceceni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ceceniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ceceniei sau cecenilor (1), privitor la Cecenia ori la ceceni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de ceceni. – Din Cecenia (n. pr.).

DOOM

cecénă (limbă) s. f., g.-d. art. cecénei

cecidia
CECIDÍE s. f. Excrescență pe diferite organe ale plantelor, provocată de unii paraziți (bacterii, ciuperci sau insecte); gală². – Din fr. cécidie.

DOOM

cecidíe s.f., art. cecidía, g.-d. cecidíi, art. cecidíei

cecidie
CECIDÍE s. f. Excrescență pe diferite organe ale plantelor, provocată de unii paraziți (bacterii, ciuperci sau insecte); gală². – Din fr. cécidie.

DOOM

cecidíe s.f., art. cecidía, g.-d. cecidíi, art. cecidíei

cecidiei
CECIDÍE s. f. Excrescență pe diferite organe ale plantelor, provocată de unii paraziți (bacterii, ciuperci sau insecte); gală². – Din fr. cécidie.

DOOM

cecidíe s.f., art. cecidía, g.-d. cecidíi, art. cecidíei

cecidii
CECIDÍE s. f. Excrescență pe diferite organe ale plantelor, provocată de unii paraziți (bacterii, ciuperci sau insecte); gală². – Din fr. cécidie.

DOOM

cecidíe s.f., art. cecidía, g.-d. cecidíi, art. cecidíei

cecidiile
CECIDÍE s. f. Excrescență pe diferite organe ale plantelor, provocată de unii paraziți (bacterii, ciuperci sau insecte); gală². – Din fr. cécidie.

DOOM

cecidíe s.f., art. cecidía, g.-d. cecidíi, art. cecidíei

cecidiilor
CECIDÍE s. f. Excrescență pe diferite organe ale plantelor, provocată de unii paraziți (bacterii, ciuperci sau insecte); gală². – Din fr. cécidie.

DOOM

cecidíe s.f., art. cecidía, g.-d. cecidíi, art. cecidíei

cecitate
CECITÁTE s. f. Absență a vederii datorită unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale căilor nervoase sau ale centrilor vederii; ablepsie, orbire. ◊ Cecitate psihică = pierdere a capacității de recunoaștere a obiectelor cu ajutorul văzului. Cecitate verbală = pierdere a capacității de a citi sau de a înțelege sensul limbajului scris; alexie. Cecitate nocturnă = hemeralopie. – Din fr. cécité, lat. caecitas, -atis.

DOOM

cecitáte s. f., g.-d. art. cecitắții

cecitatea
CECITÁTE s. f. Absență a vederii datorită unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale căilor nervoase sau ale centrilor vederii; ablepsie, orbire. ◊ Cecitate psihică = pierdere a capacității de recunoaștere a obiectelor cu ajutorul văzului. Cecitate verbală = pierdere a capacității de a citi sau de a înțelege sensul limbajului scris; alexie. Cecitate nocturnă = hemeralopie. – Din fr. cécité, lat. caecitas, -atis.

DOOM

cecitáte s. f., g.-d. art. cecitắții

cecități
CECITÁTE s. f. Absență a vederii datorită unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale căilor nervoase sau ale centrilor vederii; ablepsie, orbire. ◊ Cecitate psihică = pierdere a capacității de recunoaștere a obiectelor cu ajutorul văzului. Cecitate verbală = pierdere a capacității de a citi sau de a înțelege sensul limbajului scris; alexie. Cecitate nocturnă = hemeralopie. – Din fr. cécité, lat. caecitas, -atis.

DOOM

cecitáte s. f., g.-d. art. cecitắții

cecității
CECITÁTE s. f. Absență a vederii datorită unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale căilor nervoase sau ale centrilor vederii; ablepsie, orbire. ◊ Cecitate psihică = pierdere a capacității de recunoaștere a obiectelor cu ajutorul văzului. Cecitate verbală = pierdere a capacității de a citi sau de a înțelege sensul limbajului scris; alexie. Cecitate nocturnă = hemeralopie. – Din fr. cécité, lat. caecitas, -atis.

DOOM

cecitáte s. f., g.-d. art. cecitắții

cecmegea
CECMEGEÁ, cecmegele, s. f. (Înv.) Sertar la tejghea, unde se țineau banii. – Din tc. çekmece.

DOOM

cecmegeá (înv.) s. f., art. cecmegeáua, g.-d. art. cecmegélei; pl. cecmegéle, art. cecmegélele

cecmegeaua
CECMEGEÁ, cecmegele, s. f. (Înv.) Sertar la tejghea, unde se țineau banii. – Din tc. çekmece.

DOOM

cecmegeá (înv.) s. f., art. cecmegeáua, g.-d. art. cecmegélei; pl. cecmegéle, art. cecmegélele

cecmegele
CECMEGEÁ, cecmegele, s. f. (Înv.) Sertar la tejghea, unde se țineau banii. – Din tc. çekmece.

DOOM

cecmegeá (înv.) s. f., art. cecmegeáua, g.-d. art. cecmegélei; pl. cecmegéle, art. cecmegélele

cecmegelei
CECMEGEÁ, cecmegele, s. f. (Înv.) Sertar la tejghea, unde se țineau banii. – Din tc. çekmece.

DOOM

cecmegeá (înv.) s. f., art. cecmegeáua, g.-d. art. cecmegélei; pl. cecmegéle, art. cecmegélele

cecmegelele
CECMEGEÁ, cecmegele, s. f. (Înv.) Sertar la tejghea, unde se țineau banii. – Din tc. çekmece.

DOOM

cecmegeá (înv.) s. f., art. cecmegeáua, g.-d. art. cecmegélei; pl. cecmegéle, art. cecmegélele

cecmegelelor
CECMEGEÁ, cecmegele, s. f. (Înv.) Sertar la tejghea, unde se țineau banii. – Din tc. çekmece.

DOOM

cecmegeá (înv.) s. f., art. cecmegeáua, g.-d. art. cecmegélei; pl. cecmegéle, art. cecmegélele

ceco
CECO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „orb”. [Var. cec-. / < fr. caeco-, cf. lat. caecus].

cecograf
CECOGRÁF, cecografe, s. n. Instrument de care se servesc orbii pentru a scrie. – Din fr. cécographe.

DOOM

cecográf (-co-graf) s. n., pl. cecográfe

cecografe
CECOGRÁF, cecografe, s. n. Instrument de care se servesc orbii pentru a scrie. – Din fr. cécographe.

DOOM

cecográf (-co-graf) s. n., pl. cecográfe

cecografele
CECOGRÁF, cecografe, s. n. Instrument de care se servesc orbii pentru a scrie. – Din fr. cécographe.

DOOM

cecográf (-co-graf) s. n., pl. cecográfe

cecografelor
CECOGRÁF, cecografe, s. n. Instrument de care se servesc orbii pentru a scrie. – Din fr. cécographe.

DOOM

cecográf (-co-graf) s. n., pl. cecográfe

cecografia
CECOGRAFÍE s. f. Metodă specială prin care orbii sunt învățați să scrie. – Din fr. cécographie.

DOOM

cecografíe (-co-gra-) s. f., art. cecografía, g.-d. cecografíi, art. cecografíei

cecografie
CECOGRAFÍE s. f. Metodă specială prin care orbii sunt învățați să scrie. – Din fr. cécographie.

DOOM

cecografíe (-co-gra-) s. f., art. cecografía, g.-d. cecografíi, art. cecografíei

cecografiei
CECOGRAFÍE s. f. Metodă specială prin care orbii sunt învățați să scrie. – Din fr. cécographie.

DOOM

cecografíe (-co-gra-) s. f., art. cecografía, g.-d. cecografíi, art. cecografíei

cecografii
CECOGRAFÍE s. f. Metodă specială prin care orbii sunt învățați să scrie. – Din fr. cécographie.

DOOM

cecografíe (-co-gra-) s. f., art. cecografía, g.-d. cecografíi, art. cecografíei

cecografiile
CECOGRAFÍE s. f. Metodă specială prin care orbii sunt învățați să scrie. – Din fr. cécographie.

DOOM

cecografíe (-co-gra-) s. f., art. cecografía, g.-d. cecografíi, art. cecografíei

cecografiilor
CECOGRAFÍE s. f. Metodă specială prin care orbii sunt învățați să scrie. – Din fr. cécographie.

DOOM

cecografíe (-co-gra-) s. f., art. cecografía, g.-d. cecografíi, art. cecografíei

cecograful
CECOGRÁF, cecografe, s. n. Instrument de care se servesc orbii pentru a scrie. – Din fr. cécographe.

DOOM

cecográf (-co-graf) s. n., pl. cecográfe

cecografului
CECOGRÁF, cecografe, s. n. Instrument de care se servesc orbii pentru a scrie. – Din fr. cécographe.

DOOM

cecográf (-co-graf) s. n., pl. cecográfe

cecopexie
CECOPEXÍE s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală constând în fixarea cecului. [< fr. caecopexie].

cecostomie
CECOSTOMÍE s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală constând în a crea un anus artificial la nivelul cecului. [< fr. caecostomie].

cecotomie
CECOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a cecului pe cale chirurgicală. [< fr. caecotomie].

cecropia
Athenae, cea mai importantă cetate a Atticei. Întemeiată de Cecrops, a purtat la început numele de Cecropia. Ulterior, în urma disputei dintre Poseidon și Athena, dispută care s-a soldat cu victoria acesteia din urmă, cetatea a preluat numele zeiței (v. și Athena).

cecrops
Cecrops, primul rege al cetății Athenae, pe vremea căruia, conform tradiției, zeița Athena și Poseidon și-au disputat pămîntul Atticei (v. și Athena). Cecrops s-a căsătorit cu Aglauros, fiica regelui Actaeus, și a avut trei fiice: pe Aglauros, pe Herse și pe Pandrosos.

cecul
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecul
CEC¹, cecuri, s. n. Document nominal sau la purtător, prin care posesorul unui cont curent sau de decontare, ori o altă persoană împuternicită, dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului. – Din engl. check, fr. chèque.

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecului
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecului
CEC¹, cecuri, s. n. Document nominal sau la purtător, prin care posesorul unui cont curent sau de decontare, ori o altă persoană împuternicită, dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului. – Din engl. check, fr. chèque.

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecum
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecumul
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecumului
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecumuri
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecumurile
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecumurilor
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecuri
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecuri
CEC¹, cecuri, s. n. Document nominal sau la purtător, prin care posesorul unui cont curent sau de decontare, ori o altă persoană împuternicită, dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului. – Din engl. check, fr. chèque.

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecurile
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecurile
CEC¹, cecuri, s. n. Document nominal sau la purtător, prin care posesorul unui cont curent sau de decontare, ori o altă persoană împuternicită, dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului. – Din engl. check, fr. chèque.

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecurilor
CÉCUM s. n. v. cec².

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

cecurilor
CEC¹, cecuri, s. n. Document nominal sau la purtător, prin care posesorul unui cont curent sau de decontare, ori o altă persoană împuternicită, dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului. – Din engl. check, fr. chèque.

DOOM

cec s. n., pl. cécuri

ceda
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedai
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedam
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedare
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedare
CEDÁRE, cedări, s. f. Acțiunea de a ceda și rezultatul ei. – V. ceda.

DOOM

cedáre s. f., g.-d. art. cedắrii; pl. cedắri

cedarea
CEDÁRE, cedări, s. f. Acțiunea de a ceda și rezultatul ei. – V. ceda.

DOOM

cedáre s. f., g.-d. art. cedắrii; pl. cedắri

cedară
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedarăm
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedarăți
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedase
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedasem
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedaseră
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedaserăm
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedaserăți
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedaseși
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedaseți
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedat
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedat
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

cedau
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedași
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedați
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedează
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedent
CEDÉNT, cedenți, s. m. Creditor care transmite, printr-un contract de cesiune, dreptul său de creanță unei alte persoane. – Din lat. cedens, -ntis.

DOOM

cedént s. m., pl. cedénți

cedentul
CEDÉNT, cedenți, s. m. Creditor care transmite, printr-un contract de cesiune, dreptul său de creanță unei alte persoane. – Din lat. cedens, -ntis.

DOOM

cedént s. m., pl. cedénți

cedentului
CEDÉNT, cedenți, s. m. Creditor care transmite, printr-un contract de cesiune, dreptul său de creanță unei alte persoane. – Din lat. cedens, -ntis.

DOOM

cedént s. m., pl. cedénți

cedenți
CEDÉNT, cedenți, s. m. Creditor care transmite, printr-un contract de cesiune, dreptul său de creanță unei alte persoane. – Din lat. cedens, -ntis.

DOOM

cedént s. m., pl. cedénți

cedenții
CEDÉNT, cedenți, s. m. Creditor care transmite, printr-un contract de cesiune, dreptul său de creanță unei alte persoane. – Din lat. cedens, -ntis.

DOOM

cedént s. m., pl. cedénți

cedenților
CEDÉNT, cedenți, s. m. Creditor care transmite, printr-un contract de cesiune, dreptul său de creanță unei alte persoane. – Din lat. cedens, -ntis.

DOOM

cedént s. m., pl. cedénți

cederei
cederei s. m. pl. (peior.) membri ai C.D.R. (Convenția Democrată Română).

cedez
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedeze
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedezi
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedri
CÉDRU, cedri, s. m. Numele mai multor specii de arbori din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramurile orizontale (Cedrus). ♦ Lemnul acestor arbori, de culoare brună-gălbuie, rezistent, uleios, cu miros puternic, folosit în construcțiile navale, la fabricarea mobilelor, în sculptură. – Din fr. cèdre, lat. cedrus.

DOOM

cédru (ce-dru) s. m., art. cédrul; pl. cédri, art. cédrii

cedrii
CÉDRU, cedri, s. m. Numele mai multor specii de arbori din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramurile orizontale (Cedrus). ♦ Lemnul acestor arbori, de culoare brună-gălbuie, rezistent, uleios, cu miros puternic, folosit în construcțiile navale, la fabricarea mobilelor, în sculptură. – Din fr. cèdre, lat. cedrus.

DOOM

cédru (ce-dru) s. m., art. cédrul; pl. cédri, art. cédrii

cedrilor
CÉDRU, cedri, s. m. Numele mai multor specii de arbori din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramurile orizontale (Cedrus). ♦ Lemnul acestor arbori, de culoare brună-gălbuie, rezistent, uleios, cu miros puternic, folosit în construcțiile navale, la fabricarea mobilelor, în sculptură. – Din fr. cèdre, lat. cedrus.

DOOM

cédru (ce-dru) s. m., art. cédrul; pl. cédri, art. cédrii

cedru
CÉDRU, cedri, s. m. Numele mai multor specii de arbori din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramurile orizontale (Cedrus). ♦ Lemnul acestor arbori, de culoare brună-gălbuie, rezistent, uleios, cu miros puternic, folosit în construcțiile navale, la fabricarea mobilelor, în sculptură. – Din fr. cèdre, lat. cedrus.

DOOM

cédru (ce-dru) s. m., art. cédrul; pl. cédri, art. cédrii

cedrul
CÉDRU, cedri, s. m. Numele mai multor specii de arbori din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramurile orizontale (Cedrus). ♦ Lemnul acestor arbori, de culoare brună-gălbuie, rezistent, uleios, cu miros puternic, folosit în construcțiile navale, la fabricarea mobilelor, în sculptură. – Din fr. cèdre, lat. cedrus.

DOOM

cédru (ce-dru) s. m., art. cédrul; pl. cédri, art. cédrii

cedrului
CÉDRU, cedri, s. m. Numele mai multor specii de arbori din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramurile orizontale (Cedrus). ♦ Lemnul acestor arbori, de culoare brună-gălbuie, rezistent, uleios, cu miros puternic, folosit în construcțiile navale, la fabricarea mobilelor, în sculptură. – Din fr. cèdre, lat. cedrus.

DOOM

cédru (ce-dru) s. m., art. cédrul; pl. cédri, art. cédrii

cedând
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedînd
CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanță unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discuție, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunța. ♦ (Sport) A se recunoaște învins (renunțând la luptă); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scădea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.

DOOM

cedá (a ~) vb., ind. prez. 3 cedeáză

cedări
CEDÁRE, cedări, s. f. Acțiunea de a ceda și rezultatul ei. – V. ceda.

DOOM

cedáre s. f., g.-d. art. cedắrii; pl. cedắri

cedării
CEDÁRE, cedări, s. f. Acțiunea de a ceda și rezultatul ei. – V. ceda.

DOOM

cedáre s. f., g.-d. art. cedắrii; pl. cedắri

cedările
CEDÁRE, cedări, s. f. Acțiunea de a ceda și rezultatul ei. – V. ceda.

DOOM

cedáre s. f., g.-d. art. cedắrii; pl. cedắri

cedărilor
CEDÁRE, cedări, s. f. Acțiunea de a ceda și rezultatul ei. – V. ceda.

DOOM

cedáre s. f., g.-d. art. cedắrii; pl. cedắri

ceea
CÉLA, CÉEA, ceia, celea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. pron. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

DOOM

céla (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cela), g.-d. céluia, pl. céia; f. céea, g.-d. céleia, pl. célea; g.-d. pl. m. și f. célora

ceealaltă
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

ceelaltă
CÉELALTĂ pron. dem. f. v. celălalt.

cefal
-CEFAL Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cap”. [< fr. -céphale].

cefalalgia
CEFALALGÍE, cefalalgii, s. f. Durere de cap. – Din fr. céphalalgie.

DOOM

!cefalalgíe (-fa-lal-/-fal-al-) s. f., art. cefalalgía, g.-d. art. cefalalgíei; pl. cefalalgíi, art. cefalalgíile

cefalalgic
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgica
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgice
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgicei
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgicele
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgicelor
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgici
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgicii
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgicilor
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgicul
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgicului
CEFALÁLGIC, -Ă, cefalalgici, -ce, adj. (Med.) De cefalalgie. – Din fr. céphalalgique.

cefalalgie
CEFALALGÍE, cefalalgii, s. f. Durere de cap. – Din fr. céphalalgie.

DOOM

!cefalalgíe (-fa-lal-/-fal-al-) s. f., art. cefalalgía, g.-d. art. cefalalgíei; pl. cefalalgíi, art. cefalalgíile

cefalalgiei
CEFALALGÍE, cefalalgii, s. f. Durere de cap. – Din fr. céphalalgie.

DOOM

!cefalalgíe (-fa-lal-/-fal-al-) s. f., art. cefalalgía, g.-d. art. cefalalgíei; pl. cefalalgíi, art. cefalalgíile

cefalalgii
CEFALALGÍE, cefalalgii, s. f. Durere de cap. – Din fr. céphalalgie.

DOOM

!cefalalgíe (-fa-lal-/-fal-al-) s. f., art. cefalalgía, g.-d. art. cefalalgíei; pl. cefalalgíi, art. cefalalgíile

cefalalgiile
CEFALALGÍE, cefalalgii, s. f. Durere de cap. – Din fr. céphalalgie.

DOOM

!cefalalgíe (-fa-lal-/-fal-al-) s. f., art. cefalalgía, g.-d. art. cefalalgíei; pl. cefalalgíi, art. cefalalgíile

cefalalgiilor
CEFALALGÍE, cefalalgii, s. f. Durere de cap. – Din fr. céphalalgie.

DOOM

!cefalalgíe (-fa-lal-/-fal-al-) s. f., art. cefalalgía, g.-d. art. cefalalgíei; pl. cefalalgíi, art. cefalalgíile

cefalee
CEFALÉE, cefalee, s. f. Durere de cap difuză sau localizată, continuă sau intermitentă. – Din fr. céphalée.

DOOM

!cefalée s. f., art. cefaléea, g.-d. art. cefaléei, pl. cefalée

cefalhematom
CEFALHEMATÓM s.n. (Med.) Hematom cefalic. [< fr. céphalématome, gr. kephale – cap, heimatoiein – a însângera].

cefalic
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalica
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalice
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalicei
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalicele
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalicelor
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalici
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalicii
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalicilor
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalicul
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalicului
CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care aparține capului, care se referă la cap; al capului. ◊ Arteră cefalică = carotidă. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.

DOOM

cefálic adj. m., pl. cefálici; f. cefálică, pl. cefálice

cefalie
-CEFALÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cap”. [< fr. -céphalie].

cefalina
CEFALÍNĂ s. f. Substanță care conține acizi grași, acid fosforic, gliceroli și aminoalcooli și care se găsește în țesutul nervos cerebral și în gălbenușul de ou. – Din fr. céphaline.

DOOM

cefalínă s. f., g.-d. art. cefalínei

cefaline
CEFALÍNĂ s. f. Substanță care conține acizi grași, acid fosforic, gliceroli și aminoalcooli și care se găsește în țesutul nervos cerebral și în gălbenușul de ou. – Din fr. céphaline.

DOOM

cefalínă s. f., g.-d. art. cefalínei

cefalinei
CEFALÍNĂ s. f. Substanță care conține acizi grași, acid fosforic, gliceroli și aminoalcooli și care se găsește în țesutul nervos cerebral și în gălbenușul de ou. – Din fr. céphaline.

DOOM

cefalínă s. f., g.-d. art. cefalínei

cefalita
CEFALÍTĂ, cefalite, s. f. Inflamație a creierului și a membranelor sale. – Din fr. céphalite.

DOOM

cefalítă s. f., g.-d. art. cefalítei; pl. cefalíte

cefalite
CEFALÍTĂ, cefalite, s. f. Inflamație a creierului și a membranelor sale. – Din fr. céphalite.

DOOM

cefalítă s. f., g.-d. art. cefalítei; pl. cefalíte

cefalitei
CEFALÍTĂ, cefalite, s. f. Inflamație a creierului și a membranelor sale. – Din fr. céphalite.

DOOM

cefalítă s. f., g.-d. art. cefalítei; pl. cefalíte

cefalitele
CEFALÍTĂ, cefalite, s. f. Inflamație a creierului și a membranelor sale. – Din fr. céphalite.

DOOM

cefalítă s. f., g.-d. art. cefalítei; pl. cefalíte

cefalitelor
CEFALÍTĂ, cefalite, s. f. Inflamație a creierului și a membranelor sale. – Din fr. céphalite.

DOOM

cefalítă s. f., g.-d. art. cefalítei; pl. cefalíte

cefalo
CEFALO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „cap”, „referitor la cap”. [< fr. céphal(o)-, cf. gr. kephale].

cefalocel
CEFALOCÉL s.n. (Biol.) Denumire generică desemnând un ansamblu de meningocele și encefalocele. [< fr. céphalocèle].

cefalocordat
CEFALOCORDÁT, cefalocordate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine cu scheletul corpului format din coarda dorsală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. céphalocordate.

cefalocordate
CEFALOCORDÁT, cefalocordate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine cu scheletul corpului format din coarda dorsală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. céphalocordate.

cefalocordatele
CEFALOCORDÁT, cefalocordate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine cu scheletul corpului format din coarda dorsală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. céphalocordate.

cefalocordatelor
CEFALOCORDÁT, cefalocordate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine cu scheletul corpului format din coarda dorsală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. céphalocordate.

cefalocordatul
CEFALOCORDÁT, cefalocordate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine cu scheletul corpului format din coarda dorsală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. céphalocordate.

cefalocordatului
CEFALOCORDÁT, cefalocordate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine cu scheletul corpului format din coarda dorsală; (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. céphalocordate.

cefalograf
CEFALOGRÁF, cefalografe, s. n. Instrument pentru înregistrarea grafică a dimensiunilor capului, folosit în antropometrie. – Din fr. céphalographe.

DOOM

cefalográf (-lo-graf) s. n., pl. cefalográfe

cefalografe
CEFALOGRÁF, cefalografe, s. n. Instrument pentru înregistrarea grafică a dimensiunilor capului, folosit în antropometrie. – Din fr. céphalographe.

DOOM

cefalográf (-lo-graf) s. n., pl. cefalográfe

cefalografele
CEFALOGRÁF, cefalografe, s. n. Instrument pentru înregistrarea grafică a dimensiunilor capului, folosit în antropometrie. – Din fr. céphalographe.

DOOM

cefalográf (-lo-graf) s. n., pl. cefalográfe

cefalografelor
CEFALOGRÁF, cefalografe, s. n. Instrument pentru înregistrarea grafică a dimensiunilor capului, folosit în antropometrie. – Din fr. céphalographe.

DOOM

cefalográf (-lo-graf) s. n., pl. cefalográfe

cefalografia
CEFALOGRAFÍE, cefalografii, s. f. 1. Descriere anatomică a capului. 2. Înregistrarea grafică a formei și a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalographie.

DOOM

cefalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cefalografía, g.-d. art. cefalografíei; pl. cefalografíi, art. cefalografíile

cefalografie
CEFALOGRAFÍE, cefalografii, s. f. 1. Descriere anatomică a capului. 2. Înregistrarea grafică a formei și a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalographie.

DOOM

cefalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cefalografía, g.-d. art. cefalografíei; pl. cefalografíi, art. cefalografíile

cefalografiei
CEFALOGRAFÍE, cefalografii, s. f. 1. Descriere anatomică a capului. 2. Înregistrarea grafică a formei și a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalographie.

DOOM

cefalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cefalografía, g.-d. art. cefalografíei; pl. cefalografíi, art. cefalografíile

cefalografii
CEFALOGRAFÍE, cefalografii, s. f. 1. Descriere anatomică a capului. 2. Înregistrarea grafică a formei și a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalographie.

DOOM

cefalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cefalografía, g.-d. art. cefalografíei; pl. cefalografíi, art. cefalografíile

cefalografiile
CEFALOGRAFÍE, cefalografii, s. f. 1. Descriere anatomică a capului. 2. Înregistrarea grafică a formei și a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalographie.

DOOM

cefalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cefalografía, g.-d. art. cefalografíei; pl. cefalografíi, art. cefalografíile

cefalografiilor
CEFALOGRAFÍE, cefalografii, s. f. 1. Descriere anatomică a capului. 2. Înregistrarea grafică a formei și a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalographie.

DOOM

cefalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cefalografía, g.-d. art. cefalografíei; pl. cefalografíi, art. cefalografíile

cefalograful
CEFALOGRÁF, cefalografe, s. n. Instrument pentru înregistrarea grafică a dimensiunilor capului, folosit în antropometrie. – Din fr. céphalographe.

DOOM

cefalográf (-lo-graf) s. n., pl. cefalográfe

cefalografului
CEFALOGRÁF, cefalografe, s. n. Instrument pentru înregistrarea grafică a dimensiunilor capului, folosit în antropometrie. – Din fr. céphalographe.

DOOM

cefalográf (-lo-graf) s. n., pl. cefalográfe

cefalom
CEFALÓM s.n. (Med.) Cancer la encefal. [< fr. céphalome].

cefalometre
CEFALOMÉTRU, cefalometre, s. n. Instrument pentru măsurarea capului. – Din fr. céphalomètre.

DOOM

cefalométru (-me-tru) s. n., art. cefalométrul; pl. cefalométre

cefalometrele
CEFALOMÉTRU, cefalometre, s. n. Instrument pentru măsurarea capului. – Din fr. céphalomètre.

DOOM

cefalométru (-me-tru) s. n., art. cefalométrul; pl. cefalométre

cefalometrelor
CEFALOMÉTRU, cefalometre, s. n. Instrument pentru măsurarea capului. – Din fr. céphalomètre.

DOOM

cefalométru (-me-tru) s. n., art. cefalométrul; pl. cefalométre

cefalometria
CEFALOMETRÍE s. f. Măsurare a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalomètrie.

DOOM

cefalometríe (-me-tri-) s. f., art. cefalometría, g.-d. cefalometríi, art. cefalometríei

cefalometric
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometrica
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometrice
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometricei
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometricele
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometricelor
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometrici
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometricii
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometricilor
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometricul
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometricului
CEFALOMÉTRIC, -Ă, cefalometrici, -ce, adj. (Med.) De cefalometrie. – Din fr. céphalométrique.

cefalometrie
CEFALOMETRÍE s. f. Măsurare a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalomètrie.

DOOM

cefalometríe (-me-tri-) s. f., art. cefalometría, g.-d. cefalometríi, art. cefalometríei

cefalometriei
CEFALOMETRÍE s. f. Măsurare a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalomètrie.

DOOM

cefalometríe (-me-tri-) s. f., art. cefalometría, g.-d. cefalometríi, art. cefalometríei

cefalometrii
CEFALOMETRÍE s. f. Măsurare a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalomètrie.

DOOM

cefalometríe (-me-tri-) s. f., art. cefalometría, g.-d. cefalometríi, art. cefalometríei

cefalometriile
CEFALOMETRÍE s. f. Măsurare a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalomètrie.

DOOM

cefalometríe (-me-tri-) s. f., art. cefalometría, g.-d. cefalometríi, art. cefalometríei

cefalometriilor
CEFALOMETRÍE s. f. Măsurare a dimensiunilor capului. – Din fr. céphalomètrie.

DOOM

cefalometríe (-me-tri-) s. f., art. cefalometría, g.-d. cefalometríi, art. cefalometríei

cefalometru
CEFALOMÉTRU, cefalometre, s. n. Instrument pentru măsurarea capului. – Din fr. céphalomètre.

DOOM

cefalométru (-me-tru) s. n., art. cefalométrul; pl. cefalométre

cefalometrul
CEFALOMÉTRU, cefalometre, s. n. Instrument pentru măsurarea capului. – Din fr. céphalomètre.

DOOM

cefalométru (-me-tru) s. n., art. cefalométrul; pl. cefalométre

cefalometrului
CEFALOMÉTRU, cefalometre, s. n. Instrument pentru măsurarea capului. – Din fr. céphalomètre.

DOOM

cefalométru (-me-tru) s. n., art. cefalométrul; pl. cefalométre

cefalopod
CEFALOPÓDĂ s. f. v. cefalopod.

DOOM

cefalopód s. n., pl. cefalopóde

cefalopode
CEFALOPÓDĂ s. f. v. cefalopod.

DOOM

cefalopód s. n., pl. cefalopóde

cefalopodele
CEFALOPÓDĂ s. f. v. cefalopod.

DOOM

cefalopód s. n., pl. cefalopóde

cefalopodelor
CEFALOPÓDĂ s. f. v. cefalopod.

DOOM

cefalopód s. n., pl. cefalopóde

cefalopodul
CEFALOPÓDĂ s. f. v. cefalopod.

DOOM

cefalopód s. n., pl. cefalopóde

cefalopodului
CEFALOPÓDĂ s. f. v. cefalopod.

DOOM

cefalopód s. n., pl. cefalopóde

cefalopodă
CEFALOPÓDĂ s. f. v. cefalopod.

DOOM

cefalopód s. n., pl. cefalopóde

cefalorahidian
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefalorahidiana
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefalorahidianul
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefalorahidianului
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefalorahidiene
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefalorahidienei
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefalorahidienele
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefalorahidienelor
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefalorahidieni
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefalorahidienii
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefalorahidienilor
CEFALORAHIDIÁN, -Ă, cefalorahidieni, -e, adj. Care se referă la cap și la coloana vertebrală, care aparține acestora. Regiunea cefalorahidiană. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se găsește în ventriculii cerebrali și în canalul rahidian, având rol mecanic și de protecție. [Pr.: -di-an] – Din fr. céphalo-rachidien.

DOOM

cefalorahidián (-di-an) adj. m., pl. cefalorahidiéni (-di-eni); f. cefalorahidiánă, pl. cefalorahidiéne

cefaloscopia
CEFALOSCOPÍE s. f. Examinare a capului. – Din fr. céphaloscopie.

DOOM

!cefaloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. cefaloscopía, g.-d. cefaloscopíi, art. cefaloscopíei

cefaloscopic
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopica
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopice
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopicei
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopicele
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopicelor
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopici
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopicii
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopicilor
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopicul
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopicului
CEFALOSCÓPIC, -Ă, cefaloscopici, -ce, adj. În legătură cu cefaloscopia, care aparține cefaloscopiei. – Din fr. céphaloscopique.

DOOM

!cefaloscópic (-los-co-/-lo-sco-) adj. m., pl. cefaloscópici; f. cefaloscópică, pl. cefaloscópice

cefaloscopie
CEFALOSCOPÍE s. f. Examinare a capului. – Din fr. céphaloscopie.

DOOM

!cefaloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. cefaloscopía, g.-d. cefaloscopíi, art. cefaloscopíei

cefaloscopiei
CEFALOSCOPÍE s. f. Examinare a capului. – Din fr. céphaloscopie.

DOOM

!cefaloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. cefaloscopía, g.-d. cefaloscopíi, art. cefaloscopíei

cefaloscopii
CEFALOSCOPÍE s. f. Examinare a capului. – Din fr. céphaloscopie.

DOOM

!cefaloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. cefaloscopía, g.-d. cefaloscopíi, art. cefaloscopíei

cefaloscopiile
CEFALOSCOPÍE s. f. Examinare a capului. – Din fr. céphaloscopie.

DOOM

!cefaloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. cefaloscopía, g.-d. cefaloscopíi, art. cefaloscopíei

cefaloscopiilor
CEFALOSCOPÍE s. f. Examinare a capului. – Din fr. céphaloscopie.

DOOM

!cefaloscopíe (-los-co-/-lo-sco-) s. f., art. cefaloscopía, g.-d. cefaloscopíi, art. cefaloscopíei

cefalotomia
CEFALOTOMÍE, cefalotomii, s. f. (Med.) Craniotomie. – Din fr. céphalotomie.

cefalotomie
CEFALOTOMÍE, cefalotomii, s. f. (Med.) Craniotomie. – Din fr. céphalotomie.

cefalotomiei
CEFALOTOMÍE, cefalotomii, s. f. (Med.) Craniotomie. – Din fr. céphalotomie.

cefalotomii
CEFALOTOMÍE, cefalotomii, s. f. (Med.) Craniotomie. – Din fr. céphalotomie.

cefalotomiile
CEFALOTOMÍE, cefalotomii, s. f. (Med.) Craniotomie. – Din fr. céphalotomie.

cefalotomiilor
CEFALOTOMÍE, cefalotomii, s. f. (Med.) Craniotomie. – Din fr. céphalotomie.

cefalotorace
CEFALOTORÁCE, cefalotorace, s. n. Segment al corpului, la arahnide și la crustacee, format prin unirea capului cu toracele. – Din fr. céphalothorax, it. cefalotorace.

DOOM

cefalotoráce s. n., pl. cefalotoráce

cefalotoracele
CEFALOTORÁCE, cefalotorace, s. n. Segment al corpului, la arahnide și la crustacee, format prin unirea capului cu toracele. – Din fr. céphalothorax, it. cefalotorace.

DOOM

cefalotoráce s. n., pl. cefalotoráce

cefalotoracelor
CEFALOTORÁCE, cefalotorace, s. n. Segment al corpului, la arahnide și la crustacee, format prin unirea capului cu toracele. – Din fr. céphalothorax, it. cefalotorace.

DOOM

cefalotoráce s. n., pl. cefalotoráce

cefalotoracelui
CEFALOTORÁCE, cefalotorace, s. n. Segment al corpului, la arahnide și la crustacee, format prin unirea capului cu toracele. – Din fr. céphalothorax, it. cefalotorace.

DOOM

cefalotoráce s. n., pl. cefalotoráce

cefalotrib
CEFALOTRÍB s.n. Instrument obstetrical folosit în cefalotripsie. [< fr. céphalotribe].

cefalotripsie
CEFALOTRIPSÍE s.f. (Med.) Operație care are ca scop zdrobirea capului fătului în pântecele mamei, pentru a facilita scoaterea lui. [Gen. -iei. / < fr. céphalotripsie, cf. gr. kephale – cap, tripsis – zdrobire].

cefar
CEFÁR, cefare, s. n. 1. Partea superioară a jugului, de forma unei bare de lemn cu două curburi, care se așază pe ceafa unor animale de tracțiune. 2. Bucată de pânză care se prinde la ceafă de chipiu, pentru a apăra ceafa de arșița soarelui; curea care se prinde la ceafă. – Ceafă + suf. -ar.

DOOM

cefár s. n., pl. cefáre

cefare
CEFÁR, cefare, s. n. 1. Partea superioară a jugului, de forma unei bare de lemn cu două curburi, care se așază pe ceafa unor animale de tracțiune. 2. Bucată de pânză care se prinde la ceafă de chipiu, pentru a apăra ceafa de arșița soarelui; curea care se prinde la ceafă. – Ceafă + suf. -ar.

DOOM

cefár s. n., pl. cefáre

cefarele
CEFÁR, cefare, s. n. 1. Partea superioară a jugului, de forma unei bare de lemn cu două curburi, care se așază pe ceafa unor animale de tracțiune. 2. Bucată de pânză care se prinde la ceafă de chipiu, pentru a apăra ceafa de arșița soarelui; curea care se prinde la ceafă. – Ceafă + suf. -ar.

DOOM

cefár s. n., pl. cefáre

cefarelor
CEFÁR, cefare, s. n. 1. Partea superioară a jugului, de forma unei bare de lemn cu două curburi, care se așază pe ceafa unor animale de tracțiune. 2. Bucată de pânză care se prinde la ceafă de chipiu, pentru a apăra ceafa de arșița soarelui; curea care se prinde la ceafă. – Ceafă + suf. -ar.

DOOM

cefár s. n., pl. cefáre

cefarul
CEFÁR, cefare, s. n. 1. Partea superioară a jugului, de forma unei bare de lemn cu două curburi, care se așază pe ceafa unor animale de tracțiune. 2. Bucată de pânză care se prinde la ceafă de chipiu, pentru a apăra ceafa de arșița soarelui; curea care se prinde la ceafă. – Ceafă + suf. -ar.

DOOM

cefár s. n., pl. cefáre

cefarului
CEFÁR, cefare, s. n. 1. Partea superioară a jugului, de forma unei bare de lemn cu două curburi, care se așază pe ceafa unor animale de tracțiune. 2. Bucată de pânză care se prinde la ceafă de chipiu, pentru a apăra ceafa de arșița soarelui; curea care se prinde la ceafă. – Ceafă + suf. -ar.

DOOM

cefár s. n., pl. cefáre

cefe
CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë.

DOOM

ceáfă s. f., g.-d. art. céfei; pl. céfe

cefei
CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë.

DOOM

ceáfă s. f., g.-d. art. céfei; pl. céfe

cefeida
CEFEÍDĂ, cefeide, s. f. Stea cu strălucire variabilă. – Din fr. céphéide.

DOOM

cefeídă s. f., g.-d. art. cefeídei; pl. cefeíde

cefeide
CEFEÍDĂ, cefeide, s. f. Stea cu strălucire variabilă. – Din fr. céphéide.

DOOM

cefeídă s. f., g.-d. art. cefeídei; pl. cefeíde

cefeidei
CEFEÍDĂ, cefeide, s. f. Stea cu strălucire variabilă. – Din fr. céphéide.

DOOM

cefeídă s. f., g.-d. art. cefeídei; pl. cefeíde

cefeidele
CEFEÍDĂ, cefeide, s. f. Stea cu strălucire variabilă. – Din fr. céphéide.

DOOM

cefeídă s. f., g.-d. art. cefeídei; pl. cefeíde

cefeidelor
CEFEÍDĂ, cefeide, s. f. Stea cu strălucire variabilă. – Din fr. céphéide.

DOOM

cefeídă s. f., g.-d. art. cefeídei; pl. cefeíde

cefele
CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë.

DOOM

ceáfă s. f., g.-d. art. céfei; pl. céfe

cefelor
CEÁFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë.

DOOM

ceáfă s. f., g.-d. art. céfei; pl. céfe

ceferescu
ceferescu s. m. invar. 1. conductor. 2. acar.

ceferist
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferista
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferiste
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferistei
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferistele
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferistelor
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferistul
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferistului
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferiști
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferiștii
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferiștilor
CHEFERÍST, -Ă s. m. și f. v. ceferist.

DOOM

ceferístă s. f., g.-d. art. ceferístei; pl. ceferíste

ceferticat
ceferticat, ceferticate s. n. (glum.) certificat.

cefeu
Cefeu = Cepheus.

cega
CÉGĂ, cegi, s. f. Pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, având o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Din sb. čega.

DOOM

cégă s. f., g.-d. art. cégii; pl. cegi

cegi
CÉGĂ, cegi, s. f. Pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, având o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Din sb. čega.

DOOM

cégă s. f., g.-d. art. cégii; pl. cegi

cegii
CÉGĂ, cegi, s. f. Pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, având o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Din sb. čega.

DOOM

cégă s. f., g.-d. art. cégii; pl. cegi

cegile
CÉGĂ, cegi, s. f. Pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, având o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Din sb. čega.

DOOM

cégă s. f., g.-d. art. cégii; pl. cegi

cegilor
CÉGĂ, cegi, s. f. Pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, având o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Din sb. čega.

DOOM

cégă s. f., g.-d. art. cégii; pl. cegi

cegmegea
cegmegea, cegmegele s. f. (intl.) buzunar.

cegă
CÉGĂ, cegi, s. f. Pește de apă dulce cu botul lung și ascuțit, având o serie de discuri osoase pe spate și pe laturi (Acipenser ruthenus). – Din sb. čega.

ceh
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

ceh
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

ceh
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

ceha
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

ceha
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

cehe
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehe
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehe
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

ceheasca
CEHÉSC, -EÁSCĂ, cehești, adj. (Rar) Ceh (2). – Ceh + suf. -esc.

DOOM

cehésc adj. m., f. ceheáscă; pl. m. și f. cehéști

cehei
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehei
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

cehele
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehele
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

cehelor
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehelor
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

cehesc
CEHÉSC, -EÁSCĂ, cehești, adj. (Rar) Ceh (2). – Ceh + suf. -esc.

DOOM

cehésc adj. m., f. ceheáscă; pl. m. și f. cehéști

cehescul
CEHÉSC, -EÁSCĂ, cehești, adj. (Rar) Ceh (2). – Ceh + suf. -esc.

DOOM

cehésc adj. m., f. ceheáscă; pl. m. și f. cehéști

cehescului
CEHÉSC, -EÁSCĂ, cehești, adj. (Rar) Ceh (2). – Ceh + suf. -esc.

DOOM

cehésc adj. m., f. ceheáscă; pl. m. și f. cehéști

cehește
CEHÉȘTE adv. În felul sau în limba cehilor (1). – Ceh + suf. -ește.

DOOM

cehéște adv.

cehești
CEHÉSC, -EÁSCĂ, cehești, adj. (Rar) Ceh (2). – Ceh + suf. -esc.

DOOM

cehésc adj. m., f. ceheáscă; pl. m. și f. cehéști

ceheștii
CEHÉSC, -EÁSCĂ, cehești, adj. (Rar) Ceh (2). – Ceh + suf. -esc.

DOOM

cehésc adj. m., f. ceheáscă; pl. m. și f. cehéști

ceheștile
CEHÉSC, -EÁSCĂ, cehești, adj. (Rar) Ceh (2). – Ceh + suf. -esc.

DOOM

cehésc adj. m., f. ceheáscă; pl. m. și f. cehéști

ceheștilor
CEHÉSC, -EÁSCĂ, cehești, adj. (Rar) Ceh (2). – Ceh + suf. -esc.

DOOM

cehésc adj. m., f. ceheáscă; pl. m. și f. cehéști

cehi
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehi
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehi
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

cehii
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehii
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehii
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

cehilor
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehilor
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehilor
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

cehoaică
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehoslovac
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovac
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovaca
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovaca
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovace
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovace
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovace
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacei
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacei
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacele
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacele
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacelor
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacelor
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovaci
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovaci
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacii
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacii
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacilor
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacilor
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovaco
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovaco
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacul
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacul
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacule
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacule
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacului
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehoslovacului
CEHOSLOVÁC, -Ă, cehoslovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii. 2. Adj. Care aparținea fostei Cehoslovacii sau cehoslovacilor (1), privitor la Cehoslovacia ori la cehoslovaci. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

DOOM

!céhoslovác (referitor la fosta Cehoslovacie) (-hos-lo/-ho-slo-) adj. m., s. m., pl. céhoslováci; adj. f., s. f. céhoslovácă, pl. céhoslováce

cehovian
CEHOVIÁN, -Ă, cehovieni, -e, adj. De Cehov, al lui Cehov; în maniera lui Cehov. [Pr.: -vi-an] – Cehov (n. pr.) + suf. -ian.

cehul
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehul
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehul
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

cehule
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehului
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehului
CEHOÁICĂ, cehoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Cehiei sau este originară de acolo. – Ceh + suf. -oaică.

DOOM

céhă (limbă) s. f., g.-d. art. céhei

cehului
CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.

DOOM

cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce

cehădaie
cehădáie (-ăi), s. f. – 1. Proțap de plug. – 2. Persoană insolvabilă sau neserioasă. – Var. ce(a)cadaie, cicăt(a)ie. Mag. cságató (Pușcariu, Dacor., III, 673). Rar, în Trans. de Vest. Înainte același Pușcariu, ZRPh., XXXI, 302 se gîndea la lat. cicada, cu suf. -aie, care nu pare posibil. Accepția 2 pare a se explica prin asemănarea sa cu cehăi sau cicăli.

cehăi
CIHĂÍ, cihăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruințele. [Var.: cehăí vb. IV] – Cf. magh. csaholni.

DOOM

cihăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cihăiésc, imperf. 3 sg. cihăiá; conj. prez. 3 să cihăiáscă

cehăire
CEHĂÍ vb. IV v. cihăi.

cehăit
CEHĂÍ vb. IV v. cihăi.

cei
CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

DOOM

*Răzbóiul celor Dóuă Róze s. propriu n.

ceia
CÉLA, CÉEA, ceia, celea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. pron. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

DOOM

céla (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cela), g.-d. céluia, pl. céia; f. céea, g.-d. céleia, pl. célea; g.-d. pl. m. și f. célora

ceilalți
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

ceilometre
CEILOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea plafonului norilor. [Pron. -ce-i-. / < germ. Ceilometer].

ceilometrele
CEILOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea plafonului norilor. [Pron. -ce-i-. / < germ. Ceilometer].

ceilometrelor
CEILOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea plafonului norilor. [Pron. -ce-i-. / < germ. Ceilometer].

ceilometru
CEILOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea plafonului norilor. [Pron. -ce-i-. / < germ. Ceilometer].

ceilometrul
CEILOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea plafonului norilor. [Pron. -ce-i-. / < germ. Ceilometer].

ceilometrului
CEILOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea plafonului norilor. [Pron. -ce-i-. / < germ. Ceilometer].

ceist
ceist, ceiști s. m. (înv.) ofițer de contrainformații.

cel
CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

DOOM

*Răzbóiul celor Dóuă Róze s. propriu n.

cel
-CEL v. celo².

cela
CÉLA, CÉEA, ceia, celea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. pron. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

DOOM

céla (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cela), g.-d. céluia, pl. céia; f. céea, g.-d. céleia, pl. célea; g.-d. pl. m. și f. célora

celaeno
Celaeno 1. Una dintre harpii (v. Harpyae). 2. Una dintre fiicele lui Atlas și ale Pleionei. 3. Una dintre fiicele lui Danaus. Din unirea ei cu Poseidon s-a născut eroul Celaenus.

celafibra
CELAFÍBRĂ, celafibre, s. f. Fibră textilă artificială din categoria fibrelor celulozei, puțin higroscopică, permeabilă pentru radiațiile ultraviolete și ușor inflamabilă. – Din fr. celafibre.

DOOM

celafíbră (fibră de celuloză) (fi-bră) s. f., g.-d. art. celafíbrei; pl. celafíbre

celafibre
CELAFÍBRĂ, celafibre, s. f. Fibră textilă artificială din categoria fibrelor celulozei, puțin higroscopică, permeabilă pentru radiațiile ultraviolete și ușor inflamabilă. – Din fr. celafibre.

DOOM

celafíbră (fibră de celuloză) (fi-bră) s. f., g.-d. art. celafíbrei; pl. celafíbre

celafibrei
CELAFÍBRĂ, celafibre, s. f. Fibră textilă artificială din categoria fibrelor celulozei, puțin higroscopică, permeabilă pentru radiațiile ultraviolete și ușor inflamabilă. – Din fr. celafibre.

DOOM

celafíbră (fibră de celuloză) (fi-bră) s. f., g.-d. art. celafíbrei; pl. celafíbre

celafibrele
CELAFÍBRĂ, celafibre, s. f. Fibră textilă artificială din categoria fibrelor celulozei, puțin higroscopică, permeabilă pentru radiațiile ultraviolete și ușor inflamabilă. – Din fr. celafibre.

DOOM

celafíbră (fibră de celuloză) (fi-bră) s. f., g.-d. art. celafíbrei; pl. celafíbre

celafibrelor
CELAFÍBRĂ, celafibre, s. f. Fibră textilă artificială din categoria fibrelor celulozei, puțin higroscopică, permeabilă pentru radiațiile ultraviolete și ușor inflamabilă. – Din fr. celafibre.

DOOM

celafíbră (fibră de celuloză) (fi-bră) s. f., g.-d. art. celafíbrei; pl. celafíbre

celalalt
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

celalt
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

celaperm
CELAPÉRM s. n. Fibră obținută pe cale chimică din celuloza de bumbac, cu aceleași proprietăți ca celofibra, dar cu un tușeu deosebit. – Din fr. celaperm.

DOOM

celapérm s. n.

celapermul
CELAPÉRM s. n. Fibră obținută pe cale chimică din celuloza de bumbac, cu aceleași proprietăți ca celofibra, dar cu un tușeu deosebit. – Din fr. celaperm.

DOOM

celapérm s. n.

celapermului
CELAPÉRM s. n. Fibră obținută pe cale chimică din celuloza de bumbac, cu aceleași proprietăți ca celofibra, dar cu un tușeu deosebit. – Din fr. celaperm.

DOOM

celapérm s. n.

celar
CELÁR, celare, s. n. (Pop.) Mică încăpere în locuințele țărănești, pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium.

DOOM

celár s. n., pl. celáre

celare
CELÁR, celare, s. n. (Pop.) Mică încăpere în locuințele țărănești, pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium.

DOOM

celár s. n., pl. celáre

celarele
CELÁR, celare, s. n. (Pop.) Mică încăpere în locuințele țărănești, pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium.

DOOM

celár s. n., pl. celáre

celarelor
CELÁR, celare, s. n. (Pop.) Mică încăpere în locuințele țărănești, pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium.

DOOM

celár s. n., pl. celáre

celarul
CELÁR, celare, s. n. (Pop.) Mică încăpere în locuințele țărănești, pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium.

DOOM

celár s. n., pl. celáre

celarului
CELÁR, celare, s. n. (Pop.) Mică încăpere în locuințele țărănești, pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium.

DOOM

celár s. n., pl. celáre

cele
CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

DOOM

*Răzbóiul celor Dóuă Róze s. propriu n.

celea
CÉLA, CÉEA, ceia, celea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. pron. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

DOOM

céla (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cela), g.-d. céluia, pl. céia; f. céea, g.-d. céleia, pl. célea; g.-d. pl. m. și f. célora

celebra
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebra
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebrai
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebram
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrare
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrare
CELEBRÁRE, celebrări, s. f. Acțiunea de a celebra; celebrație. – V. celebra.

DOOM

celebráre (-le-bra-) s. f., g.-d. art. celebrắrii; pl. celebrắri

celebrarea
CELEBRÁRE, celebrări, s. f. Acțiunea de a celebra; celebrație. – V. celebra.

DOOM

celebráre (-le-bra-) s. f., g.-d. art. celebrắrii; pl. celebrắri

celebrară
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrarăm
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrarăți
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrase
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrasem
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebraseră
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebraserăm
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebraserăți
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebraseși
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebraseți
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrat
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrat
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

celebratoare
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebratoarea
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebratoarei
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebratoarele
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebratoarelor
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebrator
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebratori
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebratorii
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebratorilor
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebratorul
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebratorului
CELEBRATÓR, -OÁRE, celebratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care celebrează (2). – Celebra + suf. -tor.

celebrau
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrași
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrați
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrația
CELEBRÁȚIE, celebrații, s. f. (Rar) Celebrare. – Din fr. célébration.

DOOM

celebráție (rar) (-le-bra-ți-e) s. f., art. celebráția (-ți-a), g.-d. art. celebráției; pl. celebráții, art. celebráțiile (-ți-i-)

celebrație
CELEBRÁȚIE, celebrații, s. f. (Rar) Celebrare. – Din fr. célébration.

DOOM

celebráție (rar) (-le-bra-ți-e) s. f., art. celebráția (-ți-a), g.-d. art. celebráției; pl. celebráții, art. celebráțiile (-ți-i-)

celebrației
CELEBRÁȚIE, celebrații, s. f. (Rar) Celebrare. – Din fr. célébration.

DOOM

celebráție (rar) (-le-bra-ți-e) s. f., art. celebráția (-ți-a), g.-d. art. celebráției; pl. celebráții, art. celebráțiile (-ți-i-)

celebrații
CELEBRÁȚIE, celebrații, s. f. (Rar) Celebrare. – Din fr. célébration.

DOOM

celebráție (rar) (-le-bra-ți-e) s. f., art. celebráția (-ți-a), g.-d. art. celebráției; pl. celebráții, art. celebráțiile (-ți-i-)

celebrațiile
CELEBRÁȚIE, celebrații, s. f. (Rar) Celebrare. – Din fr. célébration.

DOOM

celebráție (rar) (-le-bra-ți-e) s. f., art. celebráția (-ți-a), g.-d. art. celebráției; pl. celebráții, art. celebráțiile (-ți-i-)

celebrațiilor
CELEBRÁȚIE, celebrații, s. f. (Rar) Celebrare. – Din fr. célébration.

DOOM

celebráție (rar) (-le-bra-ți-e) s. f., art. celebráția (-ți-a), g.-d. art. celebráției; pl. celebráții, art. celebráțiile (-ți-i-)

celebrațiune
CELEBRAȚIÚNE s.f. v. celebrație.

celebre
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebrează
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrei
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebrele
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebrelor
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebrez
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebreze
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrezi
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebri
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebrii
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebrilor
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebritate
CELEBRITÁTE, (2) celebrități, s. f. 1. Însușirea de a fi celebru; reputație, faimă. 2. Persoană care se bucură de mare renume și prestigiu. – Din fr. célébrité, lat. celebritas, -atis.

DOOM

celebritáte (-le-bri-) s. f., g.-d. art. celebritắții; pl. celebritắți

celebritatea
CELEBRITÁTE, (2) celebrități, s. f. 1. Însușirea de a fi celebru; reputație, faimă. 2. Persoană care se bucură de mare renume și prestigiu. – Din fr. célébrité, lat. celebritas, -atis.

DOOM

celebritáte (-le-bri-) s. f., g.-d. art. celebritắții; pl. celebritắți

celebrități
CELEBRITÁTE, (2) celebrități, s. f. 1. Însușirea de a fi celebru; reputație, faimă. 2. Persoană care se bucură de mare renume și prestigiu. – Din fr. célébrité, lat. celebritas, -atis.

DOOM

celebritáte (-le-bri-) s. f., g.-d. art. celebritắții; pl. celebritắți

celebrității
CELEBRITÁTE, (2) celebrități, s. f. 1. Însușirea de a fi celebru; reputație, faimă. 2. Persoană care se bucură de mare renume și prestigiu. – Din fr. célébrité, lat. celebritas, -atis.

DOOM

celebritáte (-le-bri-) s. f., g.-d. art. celebritắții; pl. celebritắți

celebritățile
CELEBRITÁTE, (2) celebrități, s. f. 1. Însușirea de a fi celebru; reputație, faimă. 2. Persoană care se bucură de mare renume și prestigiu. – Din fr. célébrité, lat. celebritas, -atis.

DOOM

celebritáte (-le-bri-) s. f., g.-d. art. celebritắții; pl. celebritắți

celebrităților
CELEBRITÁTE, (2) celebrități, s. f. 1. Însușirea de a fi celebru; reputație, faimă. 2. Persoană care se bucură de mare renume și prestigiu. – Din fr. célébrité, lat. celebritas, -atis.

DOOM

celebritáte (-le-bri-) s. f., g.-d. art. celebritắții; pl. celebritắți

celebru
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebrul
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebrului
CELÉBRU, -Ă, celebri, -e, adj. Renumit, vestit, ilustru. – Din fr. célebre, lat. celebris.

DOOM

celébru (-le-bru) adj. m., art. celébrul, pl. celébri, art. celébrii; f. celébră, pl. celébre

celebrând
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrînd
CELEBRÁ, celebrez, vb. I. Tranz. 1. A săvârși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată, în special o căsătorie; a oficia. 2. A sărbători (aducând elogii) un eveniment însemnat, o persoană etc. – Din fr. célébrer, lat. celebrare.

DOOM

celebrá (a ~) (-le-bra) vb., ind. prez. 3 celebreáză

celebrări
CELEBRÁRE, celebrări, s. f. Acțiunea de a celebra; celebrație. – V. celebra.

DOOM

celebráre (-le-bra-) s. f., g.-d. art. celebrắrii; pl. celebrắri

celebrării
CELEBRÁRE, celebrări, s. f. Acțiunea de a celebra; celebrație. – V. celebra.

DOOM

celebráre (-le-bra-) s. f., g.-d. art. celebrắrii; pl. celebrắri

celebrările
CELEBRÁRE, celebrări, s. f. Acțiunea de a celebra; celebrație. – V. celebra.

DOOM

celebráre (-le-bra-) s. f., g.-d. art. celebrắrii; pl. celebrắri

celebrărilor
CELEBRÁRE, celebrări, s. f. Acțiunea de a celebra; celebrație. – V. celebra.

DOOM

celebráre (-le-bra-) s. f., g.-d. art. celebrắrii; pl. celebrắri

celed
celéd (-zi), s. m. – (Trans.) Băiat, flăcău, servitor. – Var. ciled. Mag. cseléd (Cihac, II, 488). – Der. celednic, s. m. (argat; servitor, ucenic), din rut. čelednik (Tiktin; Brüske, JB, XVI, 18); celednică, s. f. (servitoare; țiitoare).

celei
CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

DOOM

*Răzbóiul celor Dóuă Róze s. propriu n.

celeia
CÉLA, CÉEA, ceia, celea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. pron. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

DOOM

céla (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cela), g.-d. céluia, pl. céia; f. céea, g.-d. céleia, pl. célea; g.-d. pl. m. și f. célora

celeilalte
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

celelalte
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

celenghi
celénghi (-iuri), s. n. (Înv.) Decorație sau insignă care se purta înainte prinsă pe boneta militară. Tc. çelenk (Șeineanu, III, 34). Sec. XVIII.

celeno
Celeno = Celaeno.

celenterat
CELENTERÁT, celenterate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale inferioare, de obicei marine, care au corpul cu pereții alcătuiți din două straturi de celule și cu o cavitate digestivă în interior; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Meduza și coralii sunt animale celenterate. – Din fr. coelentéré.

DOOM

celenterát s. n., pl. celenteráte

celenterate
CELENTERÁT, celenterate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale inferioare, de obicei marine, care au corpul cu pereții alcătuiți din două straturi de celule și cu o cavitate digestivă în interior; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Meduza și coralii sunt animale celenterate. – Din fr. coelentéré.

DOOM

celenterát s. n., pl. celenteráte

celenteratele
CELENTERÁT, celenterate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale inferioare, de obicei marine, care au corpul cu pereții alcătuiți din două straturi de celule și cu o cavitate digestivă în interior; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Meduza și coralii sunt animale celenterate. – Din fr. coelentéré.

DOOM

celenterát s. n., pl. celenteráte

celenteratelor
CELENTERÁT, celenterate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale inferioare, de obicei marine, care au corpul cu pereții alcătuiți din două straturi de celule și cu o cavitate digestivă în interior; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Meduza și coralii sunt animale celenterate. – Din fr. coelentéré.

DOOM

celenterát s. n., pl. celenteráte

celenteratul
CELENTERÁT, celenterate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale inferioare, de obicei marine, care au corpul cu pereții alcătuiți din două straturi de celule și cu o cavitate digestivă în interior; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Meduza și coralii sunt animale celenterate. – Din fr. coelentéré.

DOOM

celenterát s. n., pl. celenteráte

celenteratului
CELENTERÁT, celenterate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale inferioare, de obicei marine, care au corpul cu pereții alcătuiți din două straturi de celule și cu o cavitate digestivă în interior; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Meduza și coralii sunt animale celenterate. – Din fr. coelentéré.

DOOM

celenterát s. n., pl. celenteráte

celerimetre
CELERIMÉTRU, celerimetre, s. n. (Rar) Tahimetru. – Din fr. célérimetre.

DOOM

celerimétru (rar) (-me-tru) s. n., art. celerimétrul; pl. celerimétre

celerimetrele
CELERIMÉTRU, celerimetre, s. n. (Rar) Tahimetru. – Din fr. célérimetre.

DOOM

celerimétru (rar) (-me-tru) s. n., art. celerimétrul; pl. celerimétre

celerimetrelor
CELERIMÉTRU, celerimetre, s. n. (Rar) Tahimetru. – Din fr. célérimetre.

DOOM

celerimétru (rar) (-me-tru) s. n., art. celerimétrul; pl. celerimétre

celerimetru
CELERIMÉTRU, celerimetre, s. n. (Rar) Tahimetru. – Din fr. célérimetre.

DOOM

celerimétru (rar) (-me-tru) s. n., art. celerimétrul; pl. celerimétre

celerimetrul
CELERIMÉTRU, celerimetre, s. n. (Rar) Tahimetru. – Din fr. célérimetre.

DOOM

celerimétru (rar) (-me-tru) s. n., art. celerimétrul; pl. celerimétre

celerimetrului
CELERIMÉTRU, celerimetre, s. n. (Rar) Tahimetru. – Din fr. célérimetre.

DOOM

celerimétru (rar) (-me-tru) s. n., art. celerimétrul; pl. celerimétre

celeritate
CELERITÁTE s. f. (Livr.) Iuțeală (1), repeziciune (1). – Din fr. célérité, lat. celeritas, -atis.

DOOM

celeritáte (livr.) s. f., g.-d. art. celeritắții

celeritatea
CELERITÁTE s. f. (Livr.) Iuțeală (1), repeziciune (1). – Din fr. célérité, lat. celeritas, -atis.

DOOM

celeritáte (livr.) s. f., g.-d. art. celeritắții

celerități
CELERITÁTE s. f. (Livr.) Iuțeală (1), repeziciune (1). – Din fr. célérité, lat. celeritas, -atis.

DOOM

celeritáte (livr.) s. f., g.-d. art. celeritắții

celerității
CELERITÁTE s. f. (Livr.) Iuțeală (1), repeziciune (1). – Din fr. célérité, lat. celeritas, -atis.

DOOM

celeritáte (livr.) s. f., g.-d. art. celeritắții

celest
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celesta
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celesta
CELÉSTĂ, celeste, s. f. Instrument muzical de percuție cu claviatură, ale cărui sunete sunt produse prin lovirea unor plăci de metal. – Din fr. célesta.

DOOM

celéstă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. celéstei; pl. celéste

celeste
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celeste
CELÉSTĂ, celeste, s. f. Instrument muzical de percuție cu claviatură, ale cărui sunete sunt produse prin lovirea unor plăci de metal. – Din fr. célesta.

DOOM

celéstă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. celéstei; pl. celéste

celestei
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celestei
CELÉSTĂ, celeste, s. f. Instrument muzical de percuție cu claviatură, ale cărui sunete sunt produse prin lovirea unor plăci de metal. – Din fr. célesta.

DOOM

celéstă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. celéstei; pl. celéste

celestele
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celestele
CELÉSTĂ, celeste, s. f. Instrument muzical de percuție cu claviatură, ale cărui sunete sunt produse prin lovirea unor plăci de metal. – Din fr. célesta.

DOOM

celéstă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. celéstei; pl. celéste

celestelor
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celestelor
CELÉSTĂ, celeste, s. f. Instrument muzical de percuție cu claviatură, ale cărui sunete sunt produse prin lovirea unor plăci de metal. – Din fr. célesta.

DOOM

celéstă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. celéstei; pl. celéste

celestin
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestina
CELESTÍNĂ s. f. Sulfat de stronțiu natural, sticlos-transparent, incolor sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu. – Din fr. célestine.

DOOM

celestínă s. f., g.-d. art. celestínei

celestina
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestine
CELESTÍNĂ s. f. Sulfat de stronțiu natural, sticlos-transparent, incolor sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu. – Din fr. célestine.

DOOM

celestínă s. f., g.-d. art. celestínei

celestine
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestinei
CELESTÍNĂ s. f. Sulfat de stronțiu natural, sticlos-transparent, incolor sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu. – Din fr. célestine.

DOOM

celestínă s. f., g.-d. art. celestínei

celestinei
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestinele
CELESTÍNĂ s. f. Sulfat de stronțiu natural, sticlos-transparent, incolor sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu. – Din fr. célestine.

DOOM

celestínă s. f., g.-d. art. celestínei

celestinele
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestinelor
CELESTÍNĂ s. f. Sulfat de stronțiu natural, sticlos-transparent, incolor sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu. – Din fr. célestine.

DOOM

celestínă s. f., g.-d. art. celestínei

celestinelor
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestini
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestinii
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestinilor
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestinul
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestinului
CELESTÍN, celestini, s. m. Călugăr aparținând unui ordin catolic fondat în anul 1254. – Din fr. célestin.

DOOM

celestín s. m., pl. celestíni

celestul
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celestului
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celeus
Celeus, fiul lui Eleusis și rege în ținutul cu același nume. Avea doi fii: pe Demophon și pe Triptolemus (v. și Demopho(o)n, Triptolemus). Atît Celeus cît și soția sa, Metanira, au primit-o și au găzduit-o bine pe Demeter atunci cînd zeița rătăcea, cuprinsă de desperare, în căutarea fetei ei Persephone, răpită de către Pluto. Se spunea că înainte de a se întoarce în Olympus, Demeter l-ar fi inițiat pe Celeus în tainele cultului său.

celești
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celeștii
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celeștilor
CELÉST, -Ă, celești, -ste, adj. (Livr.) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.

DOOM

celést (livr.) adj. m., pl. celéști; f. celéstă, pl. celéste

celiac
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celiaca
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celiace
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celiacei
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celiacele
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celiacelor
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celiaci
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celiacii
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celiacilor
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celiacul
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celiacului
CELIÁC, -Ă, celiaci, -ce, adj. (Anat.) Al cavității abdominale. [Pr.: -li-ac] – Din fr. coeliaque.

celibat
CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Din fr. célibat, lat. caelibatus.

DOOM

celibát s. n.

celibatar
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatara
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatare
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatarei
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatarele
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatarelor
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatari
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatarii
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatarilor
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatarul
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatarului
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.

DOOM

celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre

celibatul
CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Din fr. célibat, lat. caelibatus.

DOOM

celibát s. n.

celibatului
CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Din fr. célibat, lat. caelibatus.

DOOM

celibát s. n.

celibaturi
CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Din fr. célibat, lat. caelibatus.

DOOM

celibát s. n.

celibaturile
CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Din fr. célibat, lat. caelibatus.

DOOM

celibát s. n.

celibaturilor
CELIBÁT s. n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necăsătorite. – Din fr. célibat, lat. caelibatus.

DOOM

celibát s. n.

celio
CELIO- Element de compunere savantă cu semnificația „abdomen”, „în legătură cu abdomenul”. [Pron. -li-o-, var. celo-. / < fr. coelio-, lat. coeliacum < gr. koilia – pântece, abdomen].

celioscopia
CELIOSCOPÍE s. f. Metodă de examinare a interiorului cavității abdominale; peritoneoscopie. [Pr.: -li-os-] – Din fr. coelioscopie.

DOOM

!celioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. celioscopía, g.-d. celioscopíi, art. celioscopíei

celioscopie
CELIOSCOPÍE s. f. Metodă de examinare a interiorului cavității abdominale; peritoneoscopie. [Pr.: -li-os-] – Din fr. coelioscopie.

DOOM

!celioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. celioscopía, g.-d. celioscopíi, art. celioscopíei

celioscopiei
CELIOSCOPÍE s. f. Metodă de examinare a interiorului cavității abdominale; peritoneoscopie. [Pr.: -li-os-] – Din fr. coelioscopie.

DOOM

!celioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. celioscopía, g.-d. celioscopíi, art. celioscopíei

celioscopii
CELIOSCOPÍE s. f. Metodă de examinare a interiorului cavității abdominale; peritoneoscopie. [Pr.: -li-os-] – Din fr. coelioscopie.

DOOM

!celioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. celioscopía, g.-d. celioscopíi, art. celioscopíei

celioscopiile
CELIOSCOPÍE s. f. Metodă de examinare a interiorului cavității abdominale; peritoneoscopie. [Pr.: -li-os-] – Din fr. coelioscopie.

DOOM

!celioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. celioscopía, g.-d. celioscopíi, art. celioscopíei

celioscopiilor
CELIOSCOPÍE s. f. Metodă de examinare a interiorului cavității abdominale; peritoneoscopie. [Pr.: -li-os-] – Din fr. coelioscopie.

DOOM

!celioscopíe (-li-os-co-/-o-sco-) s. f., art. celioscopía, g.-d. celioscopíi, art. celioscopíei

celiotomia
CELIOTOMÍE, celiotomii, s. f. (Med.) Laparotomie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. coeliotomie.

celiotomie
CELIOTOMÍE, celiotomii, s. f. (Med.) Laparotomie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. coeliotomie.

celiotomiei
CELIOTOMÍE, celiotomii, s. f. (Med.) Laparotomie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. coeliotomie.

celiotomii
CELIOTOMÍE, celiotomii, s. f. (Med.) Laparotomie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. coeliotomie.

celiotomiile
CELIOTOMÍE, celiotomii, s. f. (Med.) Laparotomie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. coeliotomie.

celiotomiilor
CELIOTOMÍE, celiotomii, s. f. (Med.) Laparotomie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. coeliotomie.

cella
CÉLLA s. f. Sală sau spațiu într-un templu grec sau roman, unde se află statuia zeului protector; naos (2). – Cuv. lat.

DOOM

célla (lat.) s. f.

cellalt
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

celle
CÉLLA s. f. Sală sau spațiu într-un templu grec sau roman, unde se află statuia zeului protector; naos (2). – Cuv. lat.

DOOM

célla (lat.) s. f.

cellei
CÉLLA s. f. Sală sau spațiu într-un templu grec sau roman, unde se află statuia zeului protector; naos (2). – Cuv. lat.

DOOM

célla (lat.) s. f.

cello
CÉLLO s. n. Violoncel. – Cuv. it.

celloul
CÉLLO s. n. Violoncel. – Cuv. it.

celloului
CÉLLO s. n. Violoncel. – Cuv. it.

cellouri
CÉLLO s. n. Violoncel. – Cuv. it.

cellourile
CÉLLO s. n. Violoncel. – Cuv. it.

cellourilor
CÉLLO s. n. Violoncel. – Cuv. it.

celnic
célnic (célnice), s. n. – Bară frontală la juvelnic. Sl. čelnikŭ, de la čelo „frunte” (DAR); cf. mr. celnic „om principal”. – Der. celniță, s. f. (butuc care se pune pe foc, pe deasupra lemnelor subțiri), din sl. čelnica „frontal”.

celo
CELO⁴- v. celio-.

celo
CELO²- Element de compunere savantă cu semnificația „gol”, „cav”, „scobit”. [Și -cel. / < fr. coel(o)- < gr. koilos – scobit, cav].

celo
CELO³- v. celul-.

celo
CELO¹- Element de compunere savantă cu semnificația „cer”, „soare”. [Cf. lat. caelum – cer].

celoblast
CELOBLÁST s.n. (Biol.) Aparat vegetativ la unele plante inferioare, format dintr-o celulă cu mai multe nuclee. [Cf. gr. koile – cavitate, blastos – mugure].

celochit
CELOCHÍT s. n. Chit constituit dintr-un bitum moale și din var gros, cu adaos de fibre de celuloză, folosit la executarea izolațiilor hidrofuge. – Cel[uloză] + chit.

DOOM

celochít s. n.

celochitul
CELOCHÍT s. n. Chit constituit dintr-un bitum moale și din var gros, cu adaos de fibre de celuloză, folosit la executarea izolațiilor hidrofuge. – Cel[uloză] + chit.

DOOM

celochít s. n.

celochitului
CELOCHÍT s. n. Chit constituit dintr-un bitum moale și din var gros, cu adaos de fibre de celuloză, folosit la executarea izolațiilor hidrofuge. – Cel[uloză] + chit.

DOOM

celochít s. n.

celofan
CELOFÁN s. n. Produs chimic obținut din soluție de viscoză sub formă de filme și de foi subțiri transparente, impermeabile, insolubile în apă și în alcool, folosit la ambalaje. – Din fr. cellophane.

DOOM

celofán s. n.

celofana
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanai
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanam
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanare
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanare
CELOFANÁRE, celofanări, s. f. (Rar) Acțiunea de a celofana și rezultatul ei. – V. celofana.

celofanarea
CELOFANÁRE, celofanări, s. f. (Rar) Acțiunea de a celofana și rezultatul ei. – V. celofana.

celofanară
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanarăm
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanarăți
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanase
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanasem
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanaseră
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanaserăm
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanaserăți
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanaseși
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanaseți
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanat
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanat
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanata
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanate
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanatei
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanatele
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanatelor
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanatul
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanatului
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanau
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanași
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanați
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanați
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanații
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanaților
CELOFANÁT, -Ă, celofanați, -te, adj. (Rar) Care a fost îmbrăcat în celofan. – V. celofana.

celofanează
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanez
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofaneze
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanezi
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanul
CELOFÁN s. n. Produs chimic obținut din soluție de viscoză sub formă de filme și de foi subțiri transparente, impermeabile, insolubile în apă și în alcool, folosit la ambalaje. – Din fr. cellophane.

DOOM

celofán s. n.

celofanului
CELOFÁN s. n. Produs chimic obținut din soluție de viscoză sub formă de filme și de foi subțiri transparente, impermeabile, insolubile în apă și în alcool, folosit la ambalaje. – Din fr. cellophane.

DOOM

celofán s. n.

celofanând
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanînd
CELOFANÁ, celofanez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbrăca în celofan. – Din celofan.

celofanări
CELOFANÁRE, celofanări, s. f. (Rar) Acțiunea de a celofana și rezultatul ei. – V. celofana.

celofanării
CELOFANÁRE, celofanări, s. f. (Rar) Acțiunea de a celofana și rezultatul ei. – V. celofana.

celofanările
CELOFANÁRE, celofanări, s. f. (Rar) Acțiunea de a celofana și rezultatul ei. – V. celofana.

celofanărilor
CELOFANÁRE, celofanări, s. f. (Rar) Acțiunea de a celofana și rezultatul ei. – V. celofana.

celofibra
CELOFÍBRĂ, celofibre, s. f. Fibră textilă artificială obținută din celuloză. – Din fr. cellofibre.

DOOM

celofíbră (țesătură) (-fi-bră) s. f., g.-d. art. celofíbrei

celofibre
CELOFÍBRĂ, celofibre, s. f. Fibră textilă artificială obținută din celuloză. – Din fr. cellofibre.

DOOM

celofíbră (țesătură) (-fi-bră) s. f., g.-d. art. celofíbrei

celofibrei
CELOFÍBRĂ, celofibre, s. f. Fibră textilă artificială obținută din celuloză. – Din fr. cellofibre.

DOOM

celofíbră (țesătură) (-fi-bră) s. f., g.-d. art. celofíbrei

celofibrele
CELOFÍBRĂ, celofibre, s. f. Fibră textilă artificială obținută din celuloză. – Din fr. cellofibre.

DOOM

celofíbră (țesătură) (-fi-bră) s. f., g.-d. art. celofíbrei

celofibrelor
CELOFÍBRĂ, celofibre, s. f. Fibră textilă artificială obținută din celuloză. – Din fr. cellofibre.

DOOM

celofíbră (țesătură) (-fi-bră) s. f., g.-d. art. celofíbrei

celoidina
CELOIDÍNĂ s. f. Soluție concentrată de piroxilină, inflamabilă, solubilă în alcool și în eter, folosită la secționarea fină a țesuturilor pentru examinarea lor microscopică. [Pr.: -lo-i-] – Din germ. Keloidine.

DOOM

celoidínă (-lo-i-) s. f., g.-d. art. celoidínei

celoidine
CELOIDÍNĂ s. f. Soluție concentrată de piroxilină, inflamabilă, solubilă în alcool și în eter, folosită la secționarea fină a țesuturilor pentru examinarea lor microscopică. [Pr.: -lo-i-] – Din germ. Keloidine.

DOOM

celoidínă (-lo-i-) s. f., g.-d. art. celoidínei

celoidinei
CELOIDÍNĂ s. f. Soluție concentrată de piroxilină, inflamabilă, solubilă în alcool și în eter, folosită la secționarea fină a țesuturilor pentru examinarea lor microscopică. [Pr.: -lo-i-] – Din germ. Keloidine.

DOOM

celoidínă (-lo-i-) s. f., g.-d. art. celoidínei

celolâna
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolâni
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolânii
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolânuri
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolânurile
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolânurilor
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolână
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

celolîna
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolîni
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolînii
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolînuri
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolînurile
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celolînurilor
CELOLẤNĂ s. f. Fibră textilă artificială, fabricată din viscoză și folosită ca înlocuitor al lânii. – Celo[fibră] + lână.

DOOM

celolấnă s. f., g.-d. art. celolấnii

celom
CELÓM s. n. Cavitate în interiorul corpului animalelor metazoare. – Din fr. coelome.

celom
CELÓM s. n. Cavitate în interiorul corpului animalelor metazoare. – Din fr. coelome.

DOOM

celóm s. n.

celomat
CELOMÁT, celomate, s. n. Animal prevăzut cu celom. – Din fr. coelomates.

DOOM

celomát s. n., pl. celomáte

celomate
CELOMÁT, celomate, s. n. Animal prevăzut cu celom. – Din fr. coelomates.

DOOM

celomát s. n., pl. celomáte

celomatele
CELOMÁT, celomate, s. n. Animal prevăzut cu celom. – Din fr. coelomates.

DOOM

celomát s. n., pl. celomáte

celomatelor
CELOMÁT, celomate, s. n. Animal prevăzut cu celom. – Din fr. coelomates.

DOOM

celomát s. n., pl. celomáte

celomatul
CELOMÁT, celomate, s. n. Animal prevăzut cu celom. – Din fr. coelomates.

DOOM

celomát s. n., pl. celomáte

celomatului
CELOMÁT, celomate, s. n. Animal prevăzut cu celom. – Din fr. coelomates.

DOOM

celomát s. n., pl. celomáte

celomic
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomica
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomice
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomicei
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomicele
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomicelor
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomici
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomicii
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomicilor
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomicul
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomicului
CELÓMIC, -Ă, celomici, -ce, adj. (Anat.) Care aparține celomului, referitor la celom. – Din fr. coelomique.

celomul
CELÓM s. n. Cavitate în interiorul corpului animalelor metazoare. – Din fr. coelome.

DOOM

celóm s. n.

celomului
CELÓM s. n. Cavitate în interiorul corpului animalelor metazoare. – Din fr. coelome.

DOOM

celóm s. n.

celomuri
CELÓM s. n. Cavitate în interiorul corpului animalelor metazoare. – Din fr. coelome.

DOOM

celóm s. n.

celomurile
CELÓM s. n. Cavitate în interiorul corpului animalelor metazoare. – Din fr. coelome.

DOOM

celóm s. n.

celomurilor
CELÓM s. n. Cavitate în interiorul corpului animalelor metazoare. – Din fr. coelome.

DOOM

celóm s. n.

celon
CELÓN s.n. Acetat de celuloză. [Nume comercial].

celor
CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

DOOM

*Răzbóiul celor Dóuă Róze s. propriu n.

celora
CÉLA, CÉEA, ceia, celea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. pron. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

DOOM

céla (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cela), g.-d. céluia, pl. céia; f. céea, g.-d. céleia, pl. célea; g.-d. pl. m. și f. célora

celorlalte
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

celorlalți
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

celosia
CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au la cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

celostat
CELOSTÁT, celostate, s. n. Mecanism care urmărește mișcarea diurnă a unui astru, transmițându-i imaginea cu ajutorul unei oglinzi, tot timpul în aceeași direcție. – Et. nec.

DOOM

!celostát (-los-tat/-lo-stat) s. n., pl. celostáte

celostate
CELOSTÁT, celostate, s. n. Mecanism care urmărește mișcarea diurnă a unui astru, transmițându-i imaginea cu ajutorul unei oglinzi, tot timpul în aceeași direcție. – Et. nec.

DOOM

!celostát (-los-tat/-lo-stat) s. n., pl. celostáte

celostatele
CELOSTÁT, celostate, s. n. Mecanism care urmărește mișcarea diurnă a unui astru, transmițându-i imaginea cu ajutorul unei oglinzi, tot timpul în aceeași direcție. – Et. nec.

DOOM

!celostát (-los-tat/-lo-stat) s. n., pl. celostáte

celostatelor
CELOSTÁT, celostate, s. n. Mecanism care urmărește mișcarea diurnă a unui astru, transmițându-i imaginea cu ajutorul unei oglinzi, tot timpul în aceeași direcție. – Et. nec.

DOOM

!celostát (-los-tat/-lo-stat) s. n., pl. celostáte

celostatul
CELOSTÁT, celostate, s. n. Mecanism care urmărește mișcarea diurnă a unui astru, transmițându-i imaginea cu ajutorul unei oglinzi, tot timpul în aceeași direcție. – Et. nec.

DOOM

!celostát (-los-tat/-lo-stat) s. n., pl. celostáte

celostatului
CELOSTÁT, celostate, s. n. Mecanism care urmărește mișcarea diurnă a unui astru, transmițându-i imaginea cu ajutorul unei oglinzi, tot timpul în aceeași direcție. – Et. nec.

DOOM

!celostát (-los-tat/-lo-stat) s. n., pl. celostáte

celt
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celt
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celta
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celta
CÉLTA s. f. Fibră scurtă celulozică de tip viscoză, în care este înglobată o mare cantitate de aer și din care se fabrică țesături pentru îmbrăcăminte călduroasă. – Et. nec.

DOOM

célta (fibră) s. f., g.-d. art. céltei

celta
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celte
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celte
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celte
CÉLTA s. f. Fibră scurtă celulozică de tip viscoză, în care este înglobată o mare cantitate de aer și din care se fabrică țesături pentru îmbrăcăminte călduroasă. – Et. nec.

DOOM

célta (fibră) s. f., g.-d. art. céltei

celte
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtei
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtei
CÉLTA s. f. Fibră scurtă celulozică de tip viscoză, în care este înglobată o mare cantitate de aer și din care se fabrică țesături pentru îmbrăcăminte călduroasă. – Et. nec.

DOOM

célta (fibră) s. f., g.-d. art. céltei

celtei
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtele
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtele
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtelor
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtelor
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtic
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celtica
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celtice
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celticei
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celticele
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celticelor
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celtici
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celticii
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celticilor
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celticul
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celticului
CÉLTIC, -Ă, celtici, -ce, adj. Care aparține celților (1), privitor la celți; celt (2), galic². ♦ (Substantivat, f.) Celta. – Din fr. celtique.

DOOM

céltică (limbă) v. céltă

celtis
SÂMBOVÍNĂ, sâmbovine, s. f. Arbore înalt până la 20 m, cu coroană largă, frunze lanceolate, flori verzi-gălbui care apar înainte de înfrunzire, și cu fructe comestibile, de forma unor cireșe mici; mierea-ursului (Celtis australis). [Var.: sâmbovín s. m.] – Et. nec.

celto
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celto
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtul
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtul
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtule
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtule
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtului
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celtului
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celui
CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

DOOM

*Răzbóiul celor Dóuă Róze s. propriu n.

celui
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuia
CÉLA, CÉEA, ceia, celea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. pron. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

DOOM

céla (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cela), g.-d. céluia, pl. céia; f. céea, g.-d. céleia, pl. célea; g.-d. pl. m. și f. célora

celuia
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiai
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiala
CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (Reg.) Înșelare, amăgire. ♦ Ademenire. [Pr.: -lu-ia-] – Celui + suf. -eală.

DOOM

celuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. celuiélii; pl. celuiéli

celuiam
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiască
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiau
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiați
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuieli
CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (Reg.) Înșelare, amăgire. ♦ Ademenire. [Pr.: -lu-ia-] – Celui + suf. -eală.

DOOM

celuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. celuiélii; pl. celuiéli

celuielii
CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (Reg.) Înșelare, amăgire. ♦ Ademenire. [Pr.: -lu-ia-] – Celui + suf. -eală.

DOOM

celuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. celuiélii; pl. celuiéli

celuielile
CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (Reg.) Înșelare, amăgire. ♦ Ademenire. [Pr.: -lu-ia-] – Celui + suf. -eală.

DOOM

celuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. celuiélii; pl. celuiéli

celuielilor
CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (Reg.) Înșelare, amăgire. ♦ Ademenire. [Pr.: -lu-ia-] – Celui + suf. -eală.

DOOM

celuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. celuiélii; pl. celuiéli

celuiesc
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiește
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiești
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuii
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuilalt
CÉLLALT pron. dem. m. v. celălalt.

DOOM

célălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. céluilalt, pl. céilalți (cei-), g.-d. célorlalți; f. ceálaltă, g.-d. céleilalte, pl. célelalte, g.-d. célorlalte

celuim
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuind
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuire
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiră
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuirăm
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuirăți
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuise
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuisem
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiseră
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiserăm
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiserăți
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiseși
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiseți
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuit
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuit
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celuita
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celuite
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celuitei
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celuitele
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celuitelor
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celuitoare
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitoare
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitoarea
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitoarea
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitoarei
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitoarei
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitoarele
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitoarele
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitoarelor
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitoarelor
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitor
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitor
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitori
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitori
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitorii
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitorii
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitorilor
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitorilor
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitorul
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitorul
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitorului
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitorului
CELUITÓR, -OÁRE, celuitori, -oare, s. m. și f., adj. (Reg.) (Persoană) care înșală, amăgește, ademenește. [Pr.: -lu-i-] – Celui + suf. -tor.

DOOM

celuitór (reg.) (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. celuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. celuitoáre

celuitul
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celuitului
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celuiși
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiți
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.

DOOM

celuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiésc, imperf. 3 sg. celuiá; conj. prez. 3 să celuiáscă

celuiți
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celuiții
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celuiților
CELUÍT, -Ă, celuiți, -te, adj. (Reg.) Înșelat, amăgit. ♦ Ademenit, momit. – V. celui.

celul
CELUL- Element de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) celuloză”. [Var. celo-. / < lat. cellula – cămăruță].

celula
CELÚLĂ, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu, reprezentând cea mai simplă unitate anatomică. 2. (În sintagma) Celulă de partid = (în trecut) denumirea organizației de bază a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară, în care albinele depun mierea, cresc ouăle, puietul sau depozitează hrana; alveolă. 4. Încăpere (strâmtă) în închisori, unde sunt ținuți arestații sau condamnații. 5. Ansamblu format din aripile (și fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celulă de siloz. – Din fr. cellule, lat. cellula.

DOOM

celúlă s. f., g.-d. art. celúlei; pl. celúle

celular
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celulara
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celulare
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celularei
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celularele
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celularelor
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celulari
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celularii
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celularilor
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celularită
celularită, celularite s. f. (glum.) obiceiul de a vorbi mult la telefonul mobil sau de a-l ține tot timpul la vedere.

celularul
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celularului
CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj. 1. Care aparține celulei (1), de natura celulei; alcătuit din celule. ◊ Teorie celulară = teorie după care celula (1) constituie elementul fundamental al organizării interne a plantelor și animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supuși, pe anumite perioade, deținuții în închisori, prin izolare severă în celule (4) individuale. 3. (În sintagme) Telefonie celulară = serviciu de telefonie care folosește o rețea de comunicații de înaltă frecvență, bazată pe relee care controlează zone din teritorii cu raze a căror mărime variază de la un sistem de telefonie la altul. Telefon celular (și substantivat, n.) = aparat portabil, individual, de mici dimensiuni, care permite convorbiri la distanță, transmiterea de mesaje scrise, efectuarea de fotografii etc.; telefon mobil. – Din fr. cellulaire.

DOOM

*celulár² s. n., pl. celuláre

celule
CELÚLĂ, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu, reprezentând cea mai simplă unitate anatomică. 2. (În sintagma) Celulă de partid = (în trecut) denumirea organizației de bază a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară, în care albinele depun mierea, cresc ouăle, puietul sau depozitează hrana; alveolă. 4. Încăpere (strâmtă) în închisori, unde sunt ținuți arestații sau condamnații. 5. Ansamblu format din aripile (și fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celulă de siloz. – Din fr. cellule, lat. cellula.

DOOM

celúlă s. f., g.-d. art. celúlei; pl. celúle

celulei
CELÚLĂ, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu, reprezentând cea mai simplă unitate anatomică. 2. (În sintagma) Celulă de partid = (în trecut) denumirea organizației de bază a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară, în care albinele depun mierea, cresc ouăle, puietul sau depozitează hrana; alveolă. 4. Încăpere (strâmtă) în închisori, unde sunt ținuți arestații sau condamnații. 5. Ansamblu format din aripile (și fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celulă de siloz. – Din fr. cellule, lat. cellula.

DOOM

celúlă s. f., g.-d. art. celúlei; pl. celúle

celulele
CELÚLĂ, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu, reprezentând cea mai simplă unitate anatomică. 2. (În sintagma) Celulă de partid = (în trecut) denumirea organizației de bază a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară, în care albinele depun mierea, cresc ouăle, puietul sau depozitează hrana; alveolă. 4. Încăpere (strâmtă) în închisori, unde sunt ținuți arestații sau condamnații. 5. Ansamblu format din aripile (și fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celulă de siloz. – Din fr. cellule, lat. cellula.

DOOM

celúlă s. f., g.-d. art. celúlei; pl. celúle

celulelor
CELÚLĂ, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcătuit din membrană, citoplasmă și nucleu, reprezentând cea mai simplă unitate anatomică. 2. (În sintagma) Celulă de partid = (în trecut) denumirea organizației de bază a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitățile hexagonale ale fagurilor de ceară, în care albinele depun mierea, cresc ouăle, puietul sau depozitează hrana; alveolă. 4. Încăpere (strâmtă) în închisori, unde sunt ținuți arestații sau condamnații. 5. Ansamblu format din aripile (și fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alăturate și cu aceeași funcție, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celulă de siloz. – Din fr. cellule, lat. cellula.

DOOM

celúlă s. f., g.-d. art. celúlei; pl. celúle

celulită
CELULÍTĂ s. f. Inflamație a țesutului celular subcutanat. – Din fr. cellulite.

DOOM

celulítă s. f., g.-d. art. celulítei

celuloid
CELULOÍD s. n. Materie solidă, incoloră, uneori transparentă, lucioasă, flexibilă și plastică, ușor inflamabilă, obținută din nitroceluloză și camfor, folosită la fabricarea filmelor fotografice, a lacurilor și a unor obiecte uzuale. – Din fr. celluloïd.

DOOM

celuloíd s. n.

celuloidul
CELULOÍD s. n. Materie solidă, incoloră, uneori transparentă, lucioasă, flexibilă și plastică, ușor inflamabilă, obținută din nitroceluloză și camfor, folosită la fabricarea filmelor fotografice, a lacurilor și a unor obiecte uzuale. – Din fr. celluloïd.

DOOM

celuloíd s. n.

celuloidului
CELULOÍD s. n. Materie solidă, incoloră, uneori transparentă, lucioasă, flexibilă și plastică, ușor inflamabilă, obținută din nitroceluloză și camfor, folosită la fabricarea filmelor fotografice, a lacurilor și a unor obiecte uzuale. – Din fr. celluloïd.

DOOM

celuloíd s. n.

celuloza
CELULÓZĂ, celuloze, s. f. Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulari ai plantelor și care are o largă întrebuințare în industria hârtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. – Din fr. cellulose.

DOOM

celulóză s. f., g.-d. art. celulózei; pl. celulóze

celuloze
CELULÓZĂ, celuloze, s. f. Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulari ai plantelor și care are o largă întrebuințare în industria hârtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. – Din fr. cellulose.

DOOM

celulóză s. f., g.-d. art. celulózei; pl. celulóze

celulozei
CELULÓZĂ, celuloze, s. f. Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulari ai plantelor și care are o largă întrebuințare în industria hârtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. – Din fr. cellulose.

DOOM

celulóză s. f., g.-d. art. celulózei; pl. celulóze

celulozele
CELULÓZĂ, celuloze, s. f. Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulari ai plantelor și care are o largă întrebuințare în industria hârtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. – Din fr. cellulose.

DOOM

celulóză s. f., g.-d. art. celulózei; pl. celulóze

celulozelor
CELULÓZĂ, celuloze, s. f. Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulari ai plantelor și care are o largă întrebuințare în industria hârtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. – Din fr. cellulose.

DOOM

celulóză s. f., g.-d. art. celulózei; pl. celulóze

celulozic
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celulozica
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celulozice
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celulozicei
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celulozicele
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celulozicelor
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celulozici
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celulozicii
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celulozicilor
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celulozicul
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celulozicului
CELULÓZIC, -Ă, celulozici, -ce, adj. Care conține (sau este alcătuit din) celuloză. – Din fr. cellulosique.

DOOM

celulózic adj. m., pl. celulózici; f. celulózică, pl. celulózice

celărel
CELĂRÉL, celărele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui celar. – Celar + suf. -el.

DOOM

celărél (pop.) s. n., pl. celăréle

celărele
CELĂRÉL, celărele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui celar. – Celar + suf. -el.

DOOM

celărél (pop.) s. n., pl. celăréle

celărelele
CELĂRÉL, celărele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui celar. – Celar + suf. -el.

DOOM

celărél (pop.) s. n., pl. celăréle

celărelelor
CELĂRÉL, celărele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui celar. – Celar + suf. -el.

DOOM

celărél (pop.) s. n., pl. celăréle

celărelul
CELĂRÉL, celărele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui celar. – Celar + suf. -el.

DOOM

celărél (pop.) s. n., pl. celăréle

celărelului
CELĂRÉL, celărele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui celar. – Celar + suf. -el.

DOOM

celărél (pop.) s. n., pl. celăréle

celți
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celți
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celții
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celții
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celților
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celților
CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal¹. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

DOOM

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

celțiu
CÉLȚIU s. n. (Chim.) Hafniu. – Din fr. celtium.

celțiul
CÉLȚIU s. n. (Chim.) Hafniu. – Din fr. celtium.

celțiului
CÉLȚIU s. n. (Chim.) Hafniu. – Din fr. celtium.

cem
cem s. invar. (țig.) București.

cema
cema s. invar. (țig.) sat.

cembalo
CÉMBALO s. n. Clavecin; clavicembal. – Cuv. it.

cembaloul
CÉMBALO s. n. Clavecin; clavicembal. – Cuv. it.

cembaloului
CÉMBALO s. n. Clavecin; clavicembal. – Cuv. it.

cembalouri
CÉMBALO s. n. Clavecin; clavicembal. – Cuv. it.

cembalourile
CÉMBALO s. n. Clavecin; clavicembal. – Cuv. it.

cembalourilor
CÉMBALO s. n. Clavecin; clavicembal. – Cuv. it.

cement
CEMÉNT, cementuri, s. n. 1. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. 2. (Med.; în sintagma) Cement dentar = material folosit în obturația provizorie a cariilor și la fixarea unor proteze. – Din fr. cément.

DOOM

cemént (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. ceménturi

cementa
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementai
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementam
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementare
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementare
CIMENTÁRE² s. f. v. cementare.

DOOM

cimentáre² (tratarea dinților) v. cementáre²

cementarea
CIMENTÁRE² s. f. v. cementare.

DOOM

cimentáre² (tratarea dinților) v. cementáre²

cementară
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementarăm
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementarăți
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementase
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementasem
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementaseră
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementaserăm
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementaserăți
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementaseși
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementaseți
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementat
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementat
CEMENTÁT, -Ă, cementați, -te, adj. Care a suferit procesul de cementare. – V. cementa.

cementau
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementași
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementați
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementația
CEMENTÁȚIE, cementații, s. f. 1. (Chim.) Cementare. 2. Întărire și pierdere a elasticității suprafeței lemnului. 3. (Geol.; în sintagma) Zonă de cementație = zonă din scoarța pământului în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare. – Din fr. cémentation.

cementație
CEMENTÁȚIE, cementații, s. f. 1. (Chim.) Cementare. 2. Întărire și pierdere a elasticității suprafeței lemnului. 3. (Geol.; în sintagma) Zonă de cementație = zonă din scoarța pământului în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare. – Din fr. cémentation.

cementației
CEMENTÁȚIE, cementații, s. f. 1. (Chim.) Cementare. 2. Întărire și pierdere a elasticității suprafeței lemnului. 3. (Geol.; în sintagma) Zonă de cementație = zonă din scoarța pământului în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare. – Din fr. cémentation.

cementații
CEMENTÁȚIE, cementații, s. f. 1. (Chim.) Cementare. 2. Întărire și pierdere a elasticității suprafeței lemnului. 3. (Geol.; în sintagma) Zonă de cementație = zonă din scoarța pământului în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare. – Din fr. cémentation.

cementațiile
CEMENTÁȚIE, cementații, s. f. 1. (Chim.) Cementare. 2. Întărire și pierdere a elasticității suprafeței lemnului. 3. (Geol.; în sintagma) Zonă de cementație = zonă din scoarța pământului în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare. – Din fr. cémentation.

cementațiilor
CEMENTÁȚIE, cementații, s. f. 1. (Chim.) Cementare. 2. Întărire și pierdere a elasticității suprafeței lemnului. 3. (Geol.; în sintagma) Zonă de cementație = zonă din scoarța pământului în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare. – Din fr. cémentation.

cementează
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementez
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementeze
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementezi
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementita
CEMENTÍTĂ, cementite, s. f. Carbură de fier dură, care se găsește în fontă și în oțel. – Din fr. cémentite.

DOOM

cementítă s. f., g.-d. art. cementítei; pl. cementíte

cementite
CEMENTÍTĂ, cementite, s. f. Carbură de fier dură, care se găsește în fontă și în oțel. – Din fr. cémentite.

DOOM

cementítă s. f., g.-d. art. cementítei; pl. cementíte

cementitei
CEMENTÍTĂ, cementite, s. f. Carbură de fier dură, care se găsește în fontă și în oțel. – Din fr. cémentite.

DOOM

cementítă s. f., g.-d. art. cementítei; pl. cementíte

cementitele
CEMENTÍTĂ, cementite, s. f. Carbură de fier dură, care se găsește în fontă și în oțel. – Din fr. cémentite.

DOOM

cementítă s. f., g.-d. art. cementítei; pl. cementíte

cementitelor
CEMENTÍTĂ, cementite, s. f. Carbură de fier dură, care se găsește în fontă și în oțel. – Din fr. cémentite.

DOOM

cementítă s. f., g.-d. art. cementítei; pl. cementíte

cementoasa
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementoase
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementoasei
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementoasele
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementoaselor
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementos
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementosul
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementosului
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementoși
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementoșii
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementoșilor
CEMENTÓS, -OÁSĂ, cementoși, -oase, adj. De natura cementului. – Din fr. cémenteux.

cementul
CEMÉNT, cementuri, s. n. 1. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. 2. (Med.; în sintagma) Cement dentar = material folosit în obturația provizorie a cariilor și la fixarea unor proteze. – Din fr. cément.

DOOM

cemént (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. ceménturi

cementului
CEMÉNT, cementuri, s. n. 1. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. 2. (Med.; în sintagma) Cement dentar = material folosit în obturația provizorie a cariilor și la fixarea unor proteze. – Din fr. cément.

DOOM

cemént (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. ceménturi

cementuri
CEMÉNT, cementuri, s. n. 1. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. 2. (Med.; în sintagma) Cement dentar = material folosit în obturația provizorie a cariilor și la fixarea unor proteze. – Din fr. cément.

DOOM

cemént (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. ceménturi

cementurile
CEMÉNT, cementuri, s. n. 1. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. 2. (Med.; în sintagma) Cement dentar = material folosit în obturația provizorie a cariilor și la fixarea unor proteze. – Din fr. cément.

DOOM

cemént (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. ceménturi

cementurilor
CEMÉNT, cementuri, s. n. 1. Agent pulverulent care servește la cementarea oțelului. 2. (Med.; în sintagma) Cement dentar = material folosit în obturația provizorie a cariilor și la fixarea unor proteze. – Din fr. cément.

DOOM

cemént (agent pulverulent, material dentar) s. n., pl. ceménturi

cementând
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementînd
CIMENTÁ² vb. I v. cementa.

DOOM

cimentá² (a ~) (a trata dinții) v. cementá²

cementări
CIMENTÁRE² s. f. v. cementare.

DOOM

cimentáre² (tratarea dinților) v. cementáre²

cementării
CIMENTÁRE² s. f. v. cementare.

DOOM

cimentáre² (tratarea dinților) v. cementáre²

cementările
CIMENTÁRE² s. f. v. cementare.

DOOM

cimentáre² (tratarea dinților) v. cementáre²

cementărilor
CIMENTÁRE² s. f. v. cementare.

DOOM

cimentáre² (tratarea dinților) v. cementáre²

cen
CEN²- v. ceno³-.

cen
CEN²- v. ceno³-.

cen
CEN²- v. ceno³-.

cen
CEN²- v. ceno³-.

cenac
CENÁC s. n. v. ceanac.

cenaclist
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenaclista
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenacliste
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenaclistei
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenaclistele
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenaclistelor
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenaclistul
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenaclistului
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenacliști
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenacliștii
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenacliștilor
CENACLÍST, -Ă, cenacliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. -ist.

cenaclu
CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun și, uneori, o publicație proprie; reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

DOOM

cenáclu (-na-clu) s. n., art. cenáclul; pl. cenácluri

cenaclu
CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun și, uneori, o publicație proprie; reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

cenaclul
CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun și, uneori, o publicație proprie; reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

cenaclului
CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun și, uneori, o publicație proprie; reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

cenacluri
CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun și, uneori, o publicație proprie; reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

cenaclurile
CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun și, uneori, o publicație proprie; reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

cenaclurilor
CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun și, uneori, o publicație proprie; reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

cenestezia
CENESTEZÍE s. f. Impresie generală, nediferențiată, care rezultă din totalitatea senzațiilor primite de la organele interne, caracterizându-se printr-o dispoziție plăcută sau neplăcută; sensibilitate care reflectă propria existență fizică. – Din fr. cénesthésie.

DOOM

!cenestezíe (impresie, sensibilitate) (ce-nes-/cen-es-) s. f., art. cenestezía, g.-d. cenestezíi, art. cenestezíei

cenestezic
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezica
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezice
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezicei
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezicele
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezicelor
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezici
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezicii
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezicilor
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezicul
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezicului
CENESTÉZIC, -Ă, cenestezici, -ce, adj. (Psih.) De cenestezie. – Din fr. cénesthésique.

cenestezie
CENESTEZÍE s. f. Impresie generală, nediferențiată, care rezultă din totalitatea senzațiilor primite de la organele interne, caracterizându-se printr-o dispoziție plăcută sau neplăcută; sensibilitate care reflectă propria existență fizică. – Din fr. cénesthésie.

DOOM

!cenestezíe (impresie, sensibilitate) (ce-nes-/cen-es-) s. f., art. cenestezía, g.-d. cenestezíi, art. cenestezíei

cenesteziei
CENESTEZÍE s. f. Impresie generală, nediferențiată, care rezultă din totalitatea senzațiilor primite de la organele interne, caracterizându-se printr-o dispoziție plăcută sau neplăcută; sensibilitate care reflectă propria existență fizică. – Din fr. cénesthésie.

DOOM

!cenestezíe (impresie, sensibilitate) (ce-nes-/cen-es-) s. f., art. cenestezía, g.-d. cenestezíi, art. cenestezíei

cenestezii
CENESTEZÍE s. f. Impresie generală, nediferențiată, care rezultă din totalitatea senzațiilor primite de la organele interne, caracterizându-se printr-o dispoziție plăcută sau neplăcută; sensibilitate care reflectă propria existență fizică. – Din fr. cénesthésie.

DOOM

!cenestezíe (impresie, sensibilitate) (ce-nes-/cen-es-) s. f., art. cenestezía, g.-d. cenestezíi, art. cenestezíei

cenesteziile
CENESTEZÍE s. f. Impresie generală, nediferențiată, care rezultă din totalitatea senzațiilor primite de la organele interne, caracterizându-se printr-o dispoziție plăcută sau neplăcută; sensibilitate care reflectă propria existență fizică. – Din fr. cénesthésie.

DOOM

!cenestezíe (impresie, sensibilitate) (ce-nes-/cen-es-) s. f., art. cenestezía, g.-d. cenestezíi, art. cenestezíei

cenesteziilor
CENESTEZÍE s. f. Impresie generală, nediferențiată, care rezultă din totalitatea senzațiilor primite de la organele interne, caracterizându-se printr-o dispoziție plăcută sau neplăcută; sensibilitate care reflectă propria existență fizică. – Din fr. cénesthésie.

DOOM

!cenestezíe (impresie, sensibilitate) (ce-nes-/cen-es-) s. f., art. cenestezía, g.-d. cenestezíi, art. cenestezíei

ceneu
Ceneu = Caeneus.

ceno
CENO³- Element de compunere savantă cu semnificația „general”, „comun”. [Var. cen-. / < fr. coen(o)- < gr. koinos – comun].

ceno
CENO²- Element de compunere savantă cu semnificația „recent”, „nou”. [Var. cen-. / cf. it. ceno- < gr. kainos].

ceno
KENO- v. ceno¹-.

cenobii
CENÓBIU, cenobii, s. n. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare. – Din it. cenobio.

cenobiile
CENÓBIU, cenobii, s. n. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare. – Din it. cenobio.

cenobiilor
CENÓBIU, cenobii, s. n. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare. – Din it. cenobio.

cenobit
CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita.

DOOM

cenobít s. m., pl. cenobíți

cenobitic
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobitica
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobitice
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobiticei
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobiticele
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobiticelor
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobitici
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobiticii
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobiticilor
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobiticul
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobiticului
CENOBÍTIC, -Ă, cenobitici, -ce, adj. Al cenobiților, de cenobiți. – Din fr. cénobitique.

cenobitism
CENOBITÍSM s. n. Situație de cenobit; viață de cenobit. – Din fr. cénobitisme.

DOOM

cenobitísm s. n.

cenobitismul
CENOBITÍSM s. n. Situație de cenobit; viață de cenobit. – Din fr. cénobitisme.

DOOM

cenobitísm s. n.

cenobitismului
CENOBITÍSM s. n. Situație de cenobit; viață de cenobit. – Din fr. cénobitisme.

DOOM

cenobitísm s. n.

cenobitul
CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita.

DOOM

cenobít s. m., pl. cenobíți

cenobitului
CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita.

DOOM

cenobít s. m., pl. cenobíți

cenobiu
CENÓBIU, cenobii, s. n. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare. – Din it. cenobio.

cenobiul
CENÓBIU, cenobii, s. n. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare. – Din it. cenobio.

cenobiului
CENÓBIU, cenobii, s. n. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare. – Din it. cenobio.

cenobiți
CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita.

DOOM

cenobít s. m., pl. cenobíți

cenobiții
CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita.

DOOM

cenobít s. m., pl. cenobíți

cenobiților
CENOBÍT, cenobiți, s. m. Călugăr care trăiește într-o mănăstire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita.

DOOM

cenobít s. m., pl. cenobíți

cenogenetic
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogenetica
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogenetice
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogeneticei
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogeneticele
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogeneticelor
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogenetici
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogeneticii
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogeneticilor
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogeneticul
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogeneticului
CENOGENÉTIC, -Ă, cenogenetici, -ce, adj. (Biol.; despre caractere) 1. Care dispare în perioada adultă. 2. De origine recentă. – Din fr. cénogénétique.

cenogeneza
CENOGENÉZĂ, cenogeneze, s. f. (Biol.) Apariție a unor caractere în cursul dezvoltării, datorită adaptării la condițiile de mediu. – Din fr. cénogenèse.

cenogeneze
CENOGENÉZĂ, cenogeneze, s. f. (Biol.) Apariție a unor caractere în cursul dezvoltării, datorită adaptării la condițiile de mediu. – Din fr. cénogenèse.

cenogenezei
CENOGENÉZĂ, cenogeneze, s. f. (Biol.) Apariție a unor caractere în cursul dezvoltării, datorită adaptării la condițiile de mediu. – Din fr. cénogenèse.

cenogenezele
CENOGENÉZĂ, cenogeneze, s. f. (Biol.) Apariție a unor caractere în cursul dezvoltării, datorită adaptării la condițiile de mediu. – Din fr. cénogenèse.

cenogenezelor
CENOGENÉZĂ, cenogeneze, s. f. (Biol.) Apariție a unor caractere în cursul dezvoltării, datorită adaptării la condițiile de mediu. – Din fr. cénogenèse.

cenomanian
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenomaniana
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenomanianul
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenomanianului
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenomaniene
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenomanienei
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenomanienele
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenomanienelor
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenomanieni
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenomanienii
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenomanienilor
CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s. n., adj. 1. S. n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat și primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniți, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care aparține cenomanianului (1), care se referă la acesta. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.

DOOM

cenomanián² (-ni-an) s. n.

cenotaf
CENOTÁF, cenotafe, s. n. Monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut. [Pl. și: cenotafuri] – Din fr. cénotaphe, lat. cenotaphium.

DOOM

cenotáf s. n., pl. cenotáfe/cenotáfuri

cenotaf
CENOTÁF, cenotafe, s. n. Monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut. [Pl. și: cenotafuri] – Din fr. cénotaphe, lat. cenotaphium.

cenotic
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenotica
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenotice
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenoticei
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenoticele
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenoticelor
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenotici
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenoticii
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenoticilor
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenoticul
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenoticului
CENÓTIC, -Ă adj. Evacuator, purgativ. [< fr. cénotique, cf. gr. kenos – gol].

cenotip
CENOTÍP, cenotipuri, s. n. (Biol.) Tip primitiv din care au derivat alte tipuri. – Din fr. cénotype.

cenotipul
CENOTÍP, cenotipuri, s. n. (Biol.) Tip primitiv din care au derivat alte tipuri. – Din fr. cénotype.

cenotipului
CENOTÍP, cenotipuri, s. n. (Biol.) Tip primitiv din care au derivat alte tipuri. – Din fr. cénotype.

cenotipuri
CENOTÍP, cenotipuri, s. n. (Biol.) Tip primitiv din care au derivat alte tipuri. – Din fr. cénotype.

cenotipurile
CENOTÍP, cenotipuri, s. n. (Biol.) Tip primitiv din care au derivat alte tipuri. – Din fr. cénotype.

cenotipurilor
CENOTÍP, cenotipuri, s. n. (Biol.) Tip primitiv din care au derivat alte tipuri. – Din fr. cénotype.

cenoza
CENÓZĂ s.f. (Biol.) Evacuare a fecalelor, ieșire afară. [Cf. it. cenosi, cf. gr. kenosis – evacuare].

cenoze
CENÓZĂ s.f. (Biol.) Evacuare a fecalelor, ieșire afară. [Cf. it. cenosi, cf. gr. kenosis – evacuare].

cenozei
CENÓZĂ s.f. (Biol.) Evacuare a fecalelor, ieșire afară. [Cf. it. cenosi, cf. gr. kenosis – evacuare].

cenozele
CENÓZĂ s.f. (Biol.) Evacuare a fecalelor, ieșire afară. [Cf. it. cenosi, cf. gr. kenosis – evacuare].

cenozelor
CENÓZĂ s.f. (Biol.) Evacuare a fecalelor, ieșire afară. [Cf. it. cenosi, cf. gr. kenosis – evacuare].

cenozoic
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cenozoica
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cenozoice
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cenozoicei
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cenozoicele
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cenozoicelor
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cenozoici
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cenozoicii
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cenozoicilor
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cenozoicul
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cenozoicului
CENOZÓIC s. n., adj. (Geol.) Neozoic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. cénozoïque.

cens
CENS, censuri, s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.

DOOM

cens s. n., pl. cénsuri

censul
CENS, censuri, s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.

DOOM

cens s. n., pl. cénsuri

censului
CENS, censuri, s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.

DOOM

cens s. n., pl. cénsuri

censuri
CENS, censuri, s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.

DOOM

cens s. n., pl. cénsuri

censurile
CENS, censuri, s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.

DOOM

cens s. n., pl. cénsuri

censurilor
CENS, censuri, s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.

DOOM

cens s. n., pl. cénsuri

cent
CENT, cenți, s. m. 1. Monedă divizionară în Statele Unite ale Americii și în Canada, egală cu o sutime de dolar. ♦ Monedă în Țările de Jos, valorând o sutime de florin. 2. (Muz.) Subdiviziune pentru măsurarea intervalelor muzicale, egală cu o sutime dintr-un semiton. – Din engl., fr. cent.

DOOM

cent s. m., pl. cenți; (moneda divizionară americană) abr. c. / ct.

cent
-CENT v. centi-.

centaur
CENTÁUR, centauri, s. m. 1. (În mitologia greacă) Ființă imaginară, cu trup de cal și cu bust omenesc; hipocentaur. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera australă, din care face parte steaua cea mai apropiată de sistemul solar. [Pr.: -ta-ur] – Din lat. centaurus.

DOOM

centáur s. m., pl. centáuri

centaurea
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai¹ + suf. -ete.

centauresc
centauresc, -ească, centaurești adj. (intl.) de proveniență străină.

centauri
CENTÁUR, centauri, s. m. 1. (În mitologia greacă) Ființă imaginară, cu trup de cal și cu bust omenesc; hipocentaur. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera australă, din care face parte steaua cea mai apropiată de sistemul solar. [Pr.: -ta-ur] – Din lat. centaurus.

DOOM

centáur s. m., pl. centáuri

centauri
Centauri, neam de ființe monstruoase, jumătate oameni și jumătate cai. Aveau brațe omenești, iar în partea de jos a trupului patru picioare de cal. Centaurii sălășluiau în codrii de pe muntele Pelion, în Thessalia, unde trăiau în sălbăticie. Cei mai vestiți centauri au fost Chiron, Nessus (v. și Deianira) și Pholus. Spre deosebire de ceilalți, aceștia erau niște centauri buni, cumpătați, care-i ajutau pe oameni și-i tratau cu blîndețe. Centaurii și-au dobîndit faima prin lupta lor cu lapiții (v. și Lapithae). Poftiți de către regele Pirithous la ospățul său de nuntă cu Hippodamia, centaurii, amețiți de vinul băut, au vrut să necinstească mireasa, fapt care le-a atras ura lapiților, în special a lui Heracles și Theseus. Învinși de către lapiți, ei au fost siliți să părăsească muntele Pelion. Alte episoade atribuite centaurilor sînt legate de numele lui Heracles, care s-a luptat cu ei în mai multe rînduri. O dată, pe cînd fusese găzduit și ospătat de Pholus în peștera acestuia, Heracles a cerut de băut. Fără știrea celorlalți centauri, Pholus i-a adus din vinul primit în dar de către aceștia de la zeul Dionysus. Atrași de mirosul vinului, centaurii dau năvală în peșteră. Se încinge o luptă crîncenă, din care însă Heracles iese biruitor. În învălmășeala acestei încăierări își găsesc moartea centaurii Anchius și Agrius și tot în urma acestei împrejurări moare și centaurul Chiron, lovit din greșeală chiar de către erou. În legendele mitologice centaurii sînt amestecați în numeroase răpiri: a Deianirei (v. și Nessus), a Atalantei etc.

centaurii
CENTÁUR, centauri, s. m. 1. (În mitologia greacă) Ființă imaginară, cu trup de cal și cu bust omenesc; hipocentaur. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera australă, din care face parte steaua cea mai apropiată de sistemul solar. [Pr.: -ta-ur] – Din lat. centaurus.

DOOM

centáur s. m., pl. centáuri

centaurilor
CENTÁUR, centauri, s. m. 1. (În mitologia greacă) Ființă imaginară, cu trup de cal și cu bust omenesc; hipocentaur. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera australă, din care face parte steaua cea mai apropiată de sistemul solar. [Pr.: -ta-ur] – Din lat. centaurus.

DOOM

centáur s. m., pl. centáuri

centaurium
FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă¹. ◊ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Și în sintagma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pământului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul: a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel).

centauromahia
CENTAUROMAHÍE s.f. Lupta dintre centauri și lapiți (populație din Tesalia). [Cf. fr. centauromachie, lat. centauromachia].

DOOM

centauromahíe (-ta-u-) s. f., art. centauromahía, g.-d. centauromahíi, art. centauromahíei

centauromahie
CENTAUROMAHÍE s.f. Lupta dintre centauri și lapiți (populație din Tesalia). [Cf. fr. centauromachie, lat. centauromachia].

DOOM

centauromahíe (-ta-u-) s. f., art. centauromahía, g.-d. centauromahíi, art. centauromahíei

centauromahiei
CENTAUROMAHÍE s.f. Lupta dintre centauri și lapiți (populație din Tesalia). [Cf. fr. centauromachie, lat. centauromachia].

DOOM

centauromahíe (-ta-u-) s. f., art. centauromahía, g.-d. centauromahíi, art. centauromahíei

centauromahii
CENTAUROMAHÍE s.f. Lupta dintre centauri și lapiți (populație din Tesalia). [Cf. fr. centauromachie, lat. centauromachia].

DOOM

centauromahíe (-ta-u-) s. f., art. centauromahía, g.-d. centauromahíi, art. centauromahíei

centaurul
CENTÁUR, centauri, s. m. 1. (În mitologia greacă) Ființă imaginară, cu trup de cal și cu bust omenesc; hipocentaur. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera australă, din care face parte steaua cea mai apropiată de sistemul solar. [Pr.: -ta-ur] – Din lat. centaurus.

DOOM

centáur s. m., pl. centáuri

centaurului
CENTÁUR, centauri, s. m. 1. (În mitologia greacă) Ființă imaginară, cu trup de cal și cu bust omenesc; hipocentaur. 2. (La sg. art.) Constelație din emisfera australă, din care face parte steaua cea mai apropiată de sistemul solar. [Pr.: -ta-ur] – Din lat. centaurus.

DOOM

centáur s. m., pl. centáuri

centaură
ȚINTÁURĂ, țintaure, s. f. (Reg.) Plantă erbacee medicinală cu flori roșii sau albe, cu fructul o capsulă (Centarium umbellatum). [Pr.: -ta-u-. – Var.: centáură s. f.] – Din lat. centaurea, fr. centaurée.

DOOM

țintáură (reg.) (-ta-u-) s. f., g.-d. art. țintáurei; pl. țintáure

centavo
CENTÁVO s.m. Monedă divizionară în unele țări din America Latină (Brazilia, Nicaragua, Ecuador, Peru, Guatemala etc.) și Portugalia. [Pl. -os. / < sp. centavo = a suta parte].

centavos
CENTÁVO s.m. Monedă divizionară în unele țări din America Latină (Brazilia, Nicaragua, Ecuador, Peru, Guatemala etc.) și Portugalia. [Pl. -os. / < sp. centavo = a suta parte].

centavoul
CENTÁVO s.m. Monedă divizionară în unele țări din America Latină (Brazilia, Nicaragua, Ecuador, Peru, Guatemala etc.) și Portugalia. [Pl. -os. / < sp. centavo = a suta parte].

centavoului
CENTÁVO s.m. Monedă divizionară în unele țări din America Latină (Brazilia, Nicaragua, Ecuador, Peru, Guatemala etc.) și Portugalia. [Pl. -os. / < sp. centavo = a suta parte].

centenar
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenar
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenar
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenara
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenara
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenare
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenare
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenare
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarei
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarei
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarele
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarele
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarelor
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarelor
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenari
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenari
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarii
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarii
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarilor
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarilor
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenaro
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenaro
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarul
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarul
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarule
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarule
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarului
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centenarului
CENTENÁR, -Ă, centenari, -e, s. n. Împlinire a o sută de ani de la un eveniment însemnat; celebrarea acestui eveniment. ♦ (Adjectival) Care datează de o sută (sau de mai multe sute) de ani. – Din lat. centenarius, fr. centenaire.

DOOM

centenár² s. n., pl. centenáre

centesimal
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centesimo
CENTÉSIMO¹ s.m. Monedă divizionară reprezentând a suta parte dintr-o liră italiană. [Pl. -mi. / < it. centesimo].

centesimo
CENTÉSIMO² s.m. Monedă divizionară din Chile, Panama, Uruguay etc., valorând a suta parte din unitatea monetară respectivă. [Pl. -os. / < sp. centésimo = a suta parte].

centezimal
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimala
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimale
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimalei
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimalele
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimalelor
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimali
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimalii
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimalilor
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimalul
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimalului
CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezintă a suta parte dintr-un întreg. ◊ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secundă centezimală = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.

DOOM

centezimál adj. m., pl. centezimáli; f. centezimálă, pl. centezimále

centezimă
CENTÉZIMĂ s.f. (Fin.) Dobândă de unu la sută pe lună. [< fr. centésime].

DOOM

centézimă s. f., g.-d. art. centézimei

centi
CENTI- Element de compunere care intră în denumirea submultiplilor unităților de măsură pentru a exprima a suta parte din întreg. – Din fr., it. centi-. Cf. lat. centum.

centiar
CENTIÁR, centiari, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru terenuri, egală cu a suta parte dintr-un ar. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. centiare.

DOOM

centiár (-ti-ar) s. m., pl. centiári

centiari
CENTIÁR, centiari, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru terenuri, egală cu a suta parte dintr-un ar. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. centiare.

DOOM

centiár (-ti-ar) s. m., pl. centiári

centiarii
CENTIÁR, centiari, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru terenuri, egală cu a suta parte dintr-un ar. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. centiare.

DOOM

centiár (-ti-ar) s. m., pl. centiári

centiarilor
CENTIÁR, centiari, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru terenuri, egală cu a suta parte dintr-un ar. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. centiare.

DOOM

centiár (-ti-ar) s. m., pl. centiári

centiarul
CENTIÁR, centiari, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru terenuri, egală cu a suta parte dintr-un ar. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. centiare.

DOOM

centiár (-ti-ar) s. m., pl. centiári

centiarului
CENTIÁR, centiari, s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru terenuri, egală cu a suta parte dintr-un ar. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. centiare.

DOOM

centiár (-ti-ar) s. m., pl. centiári

centigrad
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centigrada
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centigrade
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centigradei
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centigradele
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centigradelor
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centigradul
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centigradului
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centigram
CENTIGRÁM, centigrame, s. n. Măsură subdivizionară de greutate, care reprezintă a suta parte dintr-un gram. – Din fr. centigramme.

DOOM

centigrám (-ti-gram) s. n., pl. centigráme; simb. cg

centigrame
CENTIGRÁM, centigrame, s. n. Măsură subdivizionară de greutate, care reprezintă a suta parte dintr-un gram. – Din fr. centigramme.

DOOM

centigrám (-ti-gram) s. n., pl. centigráme; simb. cg

centigramele
CENTIGRÁM, centigrame, s. n. Măsură subdivizionară de greutate, care reprezintă a suta parte dintr-un gram. – Din fr. centigramme.

DOOM

centigrám (-ti-gram) s. n., pl. centigráme; simb. cg

centigramelor
CENTIGRÁM, centigrame, s. n. Măsură subdivizionară de greutate, care reprezintă a suta parte dintr-un gram. – Din fr. centigramme.

DOOM

centigrám (-ti-gram) s. n., pl. centigráme; simb. cg

centigramul
CENTIGRÁM, centigrame, s. n. Măsură subdivizionară de greutate, care reprezintă a suta parte dintr-un gram. – Din fr. centigramme.

DOOM

centigrám (-ti-gram) s. n., pl. centigráme; simb. cg

centigramului
CENTIGRÁM, centigrame, s. n. Măsură subdivizionară de greutate, care reprezintă a suta parte dintr-un gram. – Din fr. centigramme.

DOOM

centigrám (-ti-gram) s. n., pl. centigráme; simb. cg

centigrazi
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centigrazii
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centigrazilor
CENTIGRÁD, -Ă, centigrade, adj., s. n. 1. Adj. Care este împărțit într-o sută de grade. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. 2. S. n. Unitate subdivizionară egală cu a suta parte dintr-un grad. – Din fr. centigrade, it. centigrado.

DOOM

centigrád² (-ti-grad) s. n., pl. centigráde

centil
CENTÍLĂ, centile, s. f. A suta parte dintr-o mulțime de date clasate într-o anumită ordine statistică. [Var.: centíl s. n.] – Din fr. centile.

centila
CENTÍLĂ, centile, s. f. A suta parte dintr-o mulțime de date clasate într-o anumită ordine statistică. [Var.: centíl s. n.] – Din fr. centile.

centile
CENTÍLĂ, centile, s. f. A suta parte dintr-o mulțime de date clasate într-o anumită ordine statistică. [Var.: centíl s. n.] – Din fr. centile.

centilei
CENTÍLĂ, centile, s. f. A suta parte dintr-o mulțime de date clasate într-o anumită ordine statistică. [Var.: centíl s. n.] – Din fr. centile.

centilele
CENTÍLĂ, centile, s. f. A suta parte dintr-o mulțime de date clasate într-o anumită ordine statistică. [Var.: centíl s. n.] – Din fr. centile.

centilelor
CENTÍLĂ, centile, s. f. A suta parte dintr-o mulțime de date clasate într-o anumită ordine statistică. [Var.: centíl s. n.] – Din fr. centile.

centilitri
CENTILÍTRU, centilitri, s. m. Măsură subdivizionară de capacitate, care reprezintă a suta parte dintr-un litru. – Din fr. centilitre.

DOOM

centilítru (-li-tru) s. m., art. centilítrul; pl. centilítri, art. centilítrii; simb. cl

centilitrii
CENTILÍTRU, centilitri, s. m. Măsură subdivizionară de capacitate, care reprezintă a suta parte dintr-un litru. – Din fr. centilitre.

DOOM

centilítru (-li-tru) s. m., art. centilítrul; pl. centilítri, art. centilítrii; simb. cl

centilitrilor
CENTILÍTRU, centilitri, s. m. Măsură subdivizionară de capacitate, care reprezintă a suta parte dintr-un litru. – Din fr. centilitre.

DOOM

centilítru (-li-tru) s. m., art. centilítrul; pl. centilítri, art. centilítrii; simb. cl

centilitru
CENTILÍTRU, centilitri, s. m. Măsură subdivizionară de capacitate, care reprezintă a suta parte dintr-un litru. – Din fr. centilitre.

DOOM

centilítru (-li-tru) s. m., art. centilítrul; pl. centilítri, art. centilítrii; simb. cl

centilitrul
CENTILÍTRU, centilitri, s. m. Măsură subdivizionară de capacitate, care reprezintă a suta parte dintr-un litru. – Din fr. centilitre.

DOOM

centilítru (-li-tru) s. m., art. centilítrul; pl. centilítri, art. centilítrii; simb. cl

centilitrului
CENTILÍTRU, centilitri, s. m. Măsură subdivizionară de capacitate, care reprezintă a suta parte dintr-un litru. – Din fr. centilitre.

DOOM

centilítru (-li-tru) s. m., art. centilítrul; pl. centilítri, art. centilítrii; simb. cl

centima
CENTÍMĂ, centime, s. f. Valoare bănească care reprezintă a suta parte dintr-un franc, dintr-un leu vechi etc. ◊ Expr. (Fam.) Nicio centimă = niciun ban. – Din fr. centime.

DOOM

centímă s. f., g.-d. art. centímei; pl. centíme

centime
CENTÍMĂ, centime, s. f. Valoare bănească care reprezintă a suta parte dintr-un franc, dintr-un leu vechi etc. ◊ Expr. (Fam.) Nicio centimă = niciun ban. – Din fr. centime.

DOOM

centímă s. f., g.-d. art. centímei; pl. centíme

centimei
CENTÍMĂ, centime, s. f. Valoare bănească care reprezintă a suta parte dintr-un franc, dintr-un leu vechi etc. ◊ Expr. (Fam.) Nicio centimă = niciun ban. – Din fr. centime.

DOOM

centímă s. f., g.-d. art. centímei; pl. centíme

centimele
CENTÍMĂ, centime, s. f. Valoare bănească care reprezintă a suta parte dintr-un franc, dintr-un leu vechi etc. ◊ Expr. (Fam.) Nicio centimă = niciun ban. – Din fr. centime.

DOOM

centímă s. f., g.-d. art. centímei; pl. centíme

centimelor
CENTÍMĂ, centime, s. f. Valoare bănească care reprezintă a suta parte dintr-un franc, dintr-un leu vechi etc. ◊ Expr. (Fam.) Nicio centimă = niciun ban. – Din fr. centime.

DOOM

centímă s. f., g.-d. art. centímei; pl. centíme

centimetre
CENTIMÉTRU, (1) centimetri, s. m., (2) centimetre, s. n. 1. S. m. Măsură subdivizionară de lungime, care reprezintă a suta parte dintr-un metru. 2. S. n. Panglică îngustă de mușama, de metal etc., lungă de un metru sau mai mult, cu diviziuni zecimale, care servește la măsurat în croitorie, în magazine textile etc. – Din fr. centimètre.

DOOM

centimétru² (panglică de măsurat) (-me-tru) s. n., art. centimétrul; pl. centimétre

centimetrele
CENTIMÉTRU, (1) centimetri, s. m., (2) centimetre, s. n. 1. S. m. Măsură subdivizionară de lungime, care reprezintă a suta parte dintr-un metru. 2. S. n. Panglică îngustă de mușama, de metal etc., lungă de un metru sau mai mult, cu diviziuni zecimale, care servește la măsurat în croitorie, în magazine textile etc. – Din fr. centimètre.

DOOM

centimétru² (panglică de măsurat) (-me-tru) s. n., art. centimétrul; pl. centimétre

centimetrelor
CENTIMÉTRU, (1) centimetri, s. m., (2) centimetre, s. n. 1. S. m. Măsură subdivizionară de lungime, care reprezintă a suta parte dintr-un metru. 2. S. n. Panglică îngustă de mușama, de metal etc., lungă de un metru sau mai mult, cu diviziuni zecimale, care servește la măsurat în croitorie, în magazine textile etc. – Din fr. centimètre.

DOOM

centimétru² (panglică de măsurat) (-me-tru) s. n., art. centimétrul; pl. centimétre

centimetri
CENTIMÉTRU, (1) centimetri, s. m., (2) centimetre, s. n. 1. S. m. Măsură subdivizionară de lungime, care reprezintă a suta parte dintr-un metru. 2. S. n. Panglică îngustă de mușama, de metal etc., lungă de un metru sau mai mult, cu diviziuni zecimale, care servește la măsurat în croitorie, în magazine textile etc. – Din fr. centimètre.

DOOM

centimétru² (panglică de măsurat) (-me-tru) s. n., art. centimétrul; pl. centimétre

centimetrii
CENTIMÉTRU, (1) centimetri, s. m., (2) centimetre, s. n. 1. S. m. Măsură subdivizionară de lungime, care reprezintă a suta parte dintr-un metru. 2. S. n. Panglică îngustă de mușama, de metal etc., lungă de un metru sau mai mult, cu diviziuni zecimale, care servește la măsurat în croitorie, în magazine textile etc. – Din fr. centimètre.

DOOM

centimétru² (panglică de măsurat) (-me-tru) s. n., art. centimétrul; pl. centimétre

centimetrilor
CENTIMÉTRU, (1) centimetri, s. m., (2) centimetre, s. n. 1. S. m. Măsură subdivizionară de lungime, care reprezintă a suta parte dintr-un metru. 2. S. n. Panglică îngustă de mușama, de metal etc., lungă de un metru sau mai mult, cu diviziuni zecimale, care servește la măsurat în croitorie, în magazine textile etc. – Din fr. centimètre.

DOOM

centimétru² (panglică de măsurat) (-me-tru) s. n., art. centimétrul; pl. centimétre

centimetru
CENTIMÉTRU, (1) centimetri, s. m., (2) centimetre, s. n. 1. S. m. Măsură subdivizionară de lungime, care reprezintă a suta parte dintr-un metru. 2. S. n. Panglică îngustă de mușama, de metal etc., lungă de un metru sau mai mult, cu diviziuni zecimale, care servește la măsurat în croitorie, în magazine textile etc. – Din fr. centimètre.

DOOM

centimétru² (panglică de măsurat) (-me-tru) s. n., art. centimétrul; pl. centimétre

centimetrul
CENTIMÉTRU, (1) centimetri, s. m., (2) centimetre, s. n. 1. S. m. Măsură subdivizionară de lungime, care reprezintă a suta parte dintr-un metru. 2. S. n. Panglică îngustă de mușama, de metal etc., lungă de un metru sau mai mult, cu diviziuni zecimale, care servește la măsurat în croitorie, în magazine textile etc. – Din fr. centimètre.

DOOM

centimétru² (panglică de măsurat) (-me-tru) s. n., art. centimétrul; pl. centimétre

centimetrului
CENTIMÉTRU, (1) centimetri, s. m., (2) centimetre, s. n. 1. S. m. Măsură subdivizionară de lungime, care reprezintă a suta parte dintr-un metru. 2. S. n. Panglică îngustă de mușama, de metal etc., lungă de un metru sau mai mult, cu diviziuni zecimale, care servește la măsurat în croitorie, în magazine textile etc. – Din fr. centimètre.

DOOM

centimétru² (panglică de măsurat) (-me-tru) s. n., art. centimétrul; pl. centimétre

centimo
CENTÍMO s.m. Monedă divizionară în Spania, Costa Rica, Venezuela etc. valorând a suta parte din unitatea monetară. [Pl. -os. / < sp. céntimo = a suta parte].

centiroane
CENTIRÓN, centiroane, s. n. Centură (militară). – Din fr. ceinturon.

DOOM

centirón (centură) s. n., pl. centiroáne

centiroanele
CENTIRÓN, centiroane, s. n. Centură (militară). – Din fr. ceinturon.

DOOM

centirón (centură) s. n., pl. centiroáne

centiroanelor
CENTIRÓN, centiroane, s. n. Centură (militară). – Din fr. ceinturon.

DOOM

centirón (centură) s. n., pl. centiroáne

centiron
CENTIRÓN, centiroane, s. n. Centură (militară). – Din fr. ceinturon.

DOOM

centirón (centură) s. n., pl. centiroáne

centironul
CENTIRÓN, centiroane, s. n. Centură (militară). – Din fr. ceinturon.

DOOM

centirón (centură) s. n., pl. centiroáne

centironului
CENTIRÓN, centiroane, s. n. Centură (militară). – Din fr. ceinturon.

DOOM

centirón (centură) s. n., pl. centiroáne

centoane
CENTÓN s.n. (Rar) Poezie ale cărei versuri sau fragmente sunt luate de la diferiți autori. ♦ Lucrare, operă fără originalitate; plagiat. [Pl. -oane. / < fr. centon, cf. lat. cento – haină făcută din bucăți].

DOOM

centón s. n., pl. centoáne

centoanele
CENTÓN s.n. (Rar) Poezie ale cărei versuri sau fragmente sunt luate de la diferiți autori. ♦ Lucrare, operă fără originalitate; plagiat. [Pl. -oane. / < fr. centon, cf. lat. cento – haină făcută din bucăți].

DOOM

centón s. n., pl. centoáne

centoanelor
CENTÓN s.n. (Rar) Poezie ale cărei versuri sau fragmente sunt luate de la diferiți autori. ♦ Lucrare, operă fără originalitate; plagiat. [Pl. -oane. / < fr. centon, cf. lat. cento – haină făcută din bucăți].

DOOM

centón s. n., pl. centoáne

centon
CENTÓN s.n. (Rar) Poezie ale cărei versuri sau fragmente sunt luate de la diferiți autori. ♦ Lucrare, operă fără originalitate; plagiat. [Pl. -oane. / < fr. centon, cf. lat. cento – haină făcută din bucăți].

DOOM

centón s. n., pl. centoáne

centonul
CENTÓN s.n. (Rar) Poezie ale cărei versuri sau fragmente sunt luate de la diferiți autori. ♦ Lucrare, operă fără originalitate; plagiat. [Pl. -oane. / < fr. centon, cf. lat. cento – haină făcută din bucăți].

DOOM

centón s. n., pl. centoáne

centonului
CENTÓN s.n. (Rar) Poezie ale cărei versuri sau fragmente sunt luate de la diferiți autori. ♦ Lucrare, operă fără originalitate; plagiat. [Pl. -oane. / < fr. centon, cf. lat. cento – haină făcută din bucăți].

DOOM

centón s. n., pl. centoáne

centra
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrafrican
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafrican
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricana
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricana
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricane
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricane
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricane
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanei
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanei
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanele
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanele
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanelor
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanelor
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricani
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricani
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanii
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanii
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanilor
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanilor
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricano
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricano
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanul
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanul
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanule
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanule
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanului
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrafricanului
CENTRAFRICÁN, -Ă, centrafricani, -e, adj. Care este situat în centrul Africii. ♦ Care aparține Republicii Centrafricane, care se referă la Republica Centrafricană. – Din fr. centrafricain.

DOOM

!centrafricán (cen-tra-fri-) adj. m., s. m., pl. centrafricáni; adj. f., s. f. centrafricánă, pl. centrafricáne

centrai
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centraj
CENTRÁJ, centraje, s. n. Centrare. – Din fr. centrage.

DOOM

centráj s. n., pl. centráje

centraje
CENTRÁJ, centraje, s. n. Centrare. – Din fr. centrage.

DOOM

centráj s. n., pl. centráje

centrajele
CENTRÁJ, centraje, s. n. Centrare. – Din fr. centrage.

DOOM

centráj s. n., pl. centráje

centrajelor
CENTRÁJ, centraje, s. n. Centrare. – Din fr. centrage.

DOOM

centráj s. n., pl. centráje

centrajul
CENTRÁJ, centraje, s. n. Centrare. – Din fr. centrage.

DOOM

centráj s. n., pl. centráje

centrajului
CENTRÁJ, centraje, s. n. Centrare. – Din fr. centrage.

DOOM

centráj s. n., pl. centráje

central
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centrala
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centrala
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centrale
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centrale
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centralei
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centralei
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centralele
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centralele
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centralelor
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centralelor
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centrali
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centralii
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centralilor
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centralism
CENTRALÍSM s. n. 1. Sistem politic sau de decizie a unei autorități centrale. 2. Tendință de centralizare. – Din fr. centralisme. Cf. rus. țentralizm.

DOOM

centralísm s. n.

centralismul
CENTRALÍSM s. n. 1. Sistem politic sau de decizie a unei autorități centrale. 2. Tendință de centralizare. – Din fr. centralisme. Cf. rus. țentralizm.

DOOM

centralísm s. n.

centralismului
CENTRALÍSM s. n. 1. Sistem politic sau de decizie a unei autorități centrale. 2. Tendință de centralizare. – Din fr. centralisme. Cf. rus. țentralizm.

DOOM

centralísm s. n.

centralist
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centralista
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centraliste
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centralistei
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centralistele
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centralistelor
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centralistul
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centralistului
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centralită
CENTRALÍTĂ s.f. Derivat al ureei, folosit ca gelatinizant și plastifiant pentru nitroceluloză și ca stabilizant pentru pulberi. [< fr. centralite].

centraliza
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizai
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizam
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizare
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizare
CENTRALIZÁRE, centralizări, s. f. Acțiunea de a centraliza și rezultatul ei; centralizație; spec. proces de unire a mai multor unități economice (mai mici) în mari unități economice. ◊ Centralizarea capitalului = formarea unor capitaluri mai mari prin unirea unor capitaluri mai mici. – V. centraliza.

DOOM

centralizáre s. f., g.-d. art. centralizắrii; pl. centralizắri

centralizarea
CENTRALIZÁRE, centralizări, s. f. Acțiunea de a centraliza și rezultatul ei; centralizație; spec. proces de unire a mai multor unități economice (mai mici) în mari unități economice. ◊ Centralizarea capitalului = formarea unor capitaluri mai mari prin unirea unor capitaluri mai mici. – V. centraliza.

DOOM

centralizáre s. f., g.-d. art. centralizắrii; pl. centralizắri

centralizară
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizarăm
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizarăți
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizase
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizasem
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizaseră
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizaserăm
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizaserăți
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizaseși
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizaseți
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizat
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizat
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizata
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizate
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizatei
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizatele
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizatelor
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizatoare
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizatoarea
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizatoarei
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizatoarele
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizatoarelor
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizator
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizatori
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizatorii
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizatorilor
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizatorul
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizatorului
CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care centralizează. 2. S. n. Document în care se centralizează date. – Din fr. centralisateur.

DOOM

centralizatór² s. n., pl. centralizatoáre

centralizatul
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizatului
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizau
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizași
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizați
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizați
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizația
CENTRALIZÁȚIE, centralizații, s. f. (Înv.) Centralizare. – Din fr. centralisation.

DOOM

centralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. centralizáția (-ți-a), g.-d. art. centralizáției; pl. centralizáții, art. centralizáțiile (-ți-i-)

centralizație
CENTRALIZÁȚIE, centralizații, s. f. (Înv.) Centralizare. – Din fr. centralisation.

DOOM

centralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. centralizáția (-ți-a), g.-d. art. centralizáției; pl. centralizáții, art. centralizáțiile (-ți-i-)

centralizației
CENTRALIZÁȚIE, centralizații, s. f. (Înv.) Centralizare. – Din fr. centralisation.

DOOM

centralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. centralizáția (-ți-a), g.-d. art. centralizáției; pl. centralizáții, art. centralizáțiile (-ți-i-)

centralizații
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizații
CENTRALIZÁȚIE, centralizații, s. f. (Înv.) Centralizare. – Din fr. centralisation.

DOOM

centralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. centralizáția (-ți-a), g.-d. art. centralizáției; pl. centralizáții, art. centralizáțiile (-ți-i-)

centralizațiile
CENTRALIZÁȚIE, centralizații, s. f. (Înv.) Centralizare. – Din fr. centralisation.

DOOM

centralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. centralizáția (-ți-a), g.-d. art. centralizáției; pl. centralizáții, art. centralizáțiile (-ți-i-)

centralizațiilor
CENTRALIZÁȚIE, centralizații, s. f. (Înv.) Centralizare. – Din fr. centralisation.

DOOM

centralizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. centralizáția (-ți-a), g.-d. art. centralizáției; pl. centralizáții, art. centralizáțiile (-ți-i-)

centralizaților
CENTRALIZÁT, -Ă, centralizați, -te, adj. Care a fost supus centralizării. – V. centraliza.

centralizează
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizez
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizeze
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizezi
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizând
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizînd
CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face să depindă de o singură conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

DOOM

centralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 centralizeáză

centralizări
CENTRALIZÁRE, centralizări, s. f. Acțiunea de a centraliza și rezultatul ei; centralizație; spec. proces de unire a mai multor unități economice (mai mici) în mari unități economice. ◊ Centralizarea capitalului = formarea unor capitaluri mai mari prin unirea unor capitaluri mai mici. – V. centraliza.

DOOM

centralizáre s. f., g.-d. art. centralizắrii; pl. centralizắri

centralizării
CENTRALIZÁRE, centralizări, s. f. Acțiunea de a centraliza și rezultatul ei; centralizație; spec. proces de unire a mai multor unități economice (mai mici) în mari unități economice. ◊ Centralizarea capitalului = formarea unor capitaluri mai mari prin unirea unor capitaluri mai mici. – V. centraliza.

DOOM

centralizáre s. f., g.-d. art. centralizắrii; pl. centralizắri

centralizările
CENTRALIZÁRE, centralizări, s. f. Acțiunea de a centraliza și rezultatul ei; centralizație; spec. proces de unire a mai multor unități economice (mai mici) în mari unități economice. ◊ Centralizarea capitalului = formarea unor capitaluri mai mari prin unirea unor capitaluri mai mici. – V. centraliza.

DOOM

centralizáre s. f., g.-d. art. centralizắrii; pl. centralizắri

centralizărilor
CENTRALIZÁRE, centralizări, s. f. Acțiunea de a centraliza și rezultatul ei; centralizație; spec. proces de unire a mai multor unități economice (mai mici) în mari unități economice. ◊ Centralizarea capitalului = formarea unor capitaluri mai mari prin unirea unor capitaluri mai mici. – V. centraliza.

DOOM

centralizáre s. f., g.-d. art. centralizắrii; pl. centralizắri

centraliști
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centraliștii
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centraliștilor
CENTRALÍST², -Ă, centraliști, -ste, s. m. și f. Persoană care lucrează într-o centrală (telefonică). – Centrală + suf. -ist.

DOOM

centralíst adj. m., pl. centralíști; f. centralístă, pl. centralíste

centralul
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centralului
CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

DOOM

centrálă s. f., g.-d. art. centrálei; pl. centrále

centram
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrare
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrare
CENTRÁRE, centrări, s. f. Acțiunea de a centra; centraj. – V. centra.

DOOM

centráre s. f., g.-d. art. centrắrii; pl. centrắri

centrarea
CENTRÁRE, centrări, s. f. Acțiunea de a centra; centraj. – V. centra.

DOOM

centráre s. f., g.-d. art. centrắrii; pl. centrắri

centrară
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrarăm
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrarăți
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrase
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrasem
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centraseră
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centraserăm
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centraserăți
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centraseși
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centraseți
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrat
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrat
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centrata
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centrate
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centratei
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centratele
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centratelor
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centratul
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centratului
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centrau
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centraș
centraș, centrași s. m. șef al unei centru de umplere și comercializare a buteliilor de gaz.

centrași
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrați
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrați
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centrații
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centraților
CENTRÁT, -Ă, centrați, -te, adj. Care este orientat, îndreptat, fixat în (sau pe) centru. – V. centra.

centre
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

centrează
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrele
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

centrelor
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

centrez
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centreze
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrezi
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centri
CENTRI- Element prim de compunere savantă cu sensul de „centru”. [Var. centro- și -centru. / < fr. centro-, cf. lat. centrum].

centri
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

DOOM

céntru² (punct central, localitate, instituție) s. n., art. céntrul; pl. céntre

centrifug
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifuga
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifuga
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifuga
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugai
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugal
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugala
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugale
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugalei
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugalele
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugalelor
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugali
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugalii
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugalilor
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugalul
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugalului
CENTRIFUGÁL, -Ă, centrifugali, -e, adj. (Înv.) Care tinde să se depărteze de centru; centrifug (1). – Din germ. zentrifugal.

DOOM

centrifugál (înv.) adj. m., pl. centrifugáli; f. centrifugálă, pl. centrifugále

centrifugam
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugare
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugare
CENTRIFUGÁRE, centrifugări, s. f. Acțiunea de a centrifuga; operație de separare prin sedimentare sau prin filtrare, sub acțiunea forței centrifuge, a componenților cu densități diferite dintr-un lichid eterogen. – V. centrifuga.

DOOM

centrifugáre s. f., g.-d. art. centrifugắrii; pl. centrifugắri

centrifugarea
CENTRIFUGÁRE, centrifugări, s. f. Acțiunea de a centrifuga; operație de separare prin sedimentare sau prin filtrare, sub acțiunea forței centrifuge, a componenților cu densități diferite dintr-un lichid eterogen. – V. centrifuga.

DOOM

centrifugáre s. f., g.-d. art. centrifugắrii; pl. centrifugắri

centrifugară
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugarăm
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugarăți
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugase
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugasem
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugaseră
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugaserăm
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugaserăți
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugaseși
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugaseți
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugat
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugat
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

centrifugau
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugași
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugați
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifuge
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifuge
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugei
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugei
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugele
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugele
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugelor
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugelor
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifughează
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifughez
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugheze
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifughezi
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugi
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugii
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugilor
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugul
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugului
CENTRIFÚG, -Ă, centrifugi, -ge, adj., s. f. 1. Adj. Care tinde să se depărteze de centru; centrifugal. ◊ Forță centrifugă = forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare de rotație, tinzând să-l depărteze de axa de rotație. Mișcare centrifugă = mișcare a unui corp care se depărtează de centrul lui de rotație. Pompă centrifugă = aparat bazat pe efectul forței centrifuge și folosit la pomparea apei. 2. S. f. Aparat pentru separarea componenților cu densități diferite dintr-un amestec lichid eterogen cu ajutorul forței centrifuge. – Din fr. centrifuge.

DOOM

centrifúgă s. f., g.-d. art. centrifúgei; pl. centrifúge

centrifugând
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugînd
CENTRIFUGÁ, pers. 3 centrifughează, vb. I. Tranz. A efectua o mișcare centrifugă. – Din centrifug. Cf. fr. centrifuger.

DOOM

centrifugá (a ~) vb., ind. prez. 3 centrifugheáză

centrifugări
CENTRIFUGÁRE, centrifugări, s. f. Acțiunea de a centrifuga; operație de separare prin sedimentare sau prin filtrare, sub acțiunea forței centrifuge, a componenților cu densități diferite dintr-un lichid eterogen. – V. centrifuga.

DOOM

centrifugáre s. f., g.-d. art. centrifugắrii; pl. centrifugắri

centrifugării
CENTRIFUGÁRE, centrifugări, s. f. Acțiunea de a centrifuga; operație de separare prin sedimentare sau prin filtrare, sub acțiunea forței centrifuge, a componenților cu densități diferite dintr-un lichid eterogen. – V. centrifuga.

DOOM

centrifugáre s. f., g.-d. art. centrifugắrii; pl. centrifugắri

centrifugările
CENTRIFUGÁRE, centrifugări, s. f. Acțiunea de a centrifuga; operație de separare prin sedimentare sau prin filtrare, sub acțiunea forței centrifuge, a componenților cu densități diferite dintr-un lichid eterogen. – V. centrifuga.

DOOM

centrifugáre s. f., g.-d. art. centrifugắrii; pl. centrifugắri

centrifugărilor
CENTRIFUGÁRE, centrifugări, s. f. Acțiunea de a centrifuga; operație de separare prin sedimentare sau prin filtrare, sub acțiunea forței centrifuge, a componenților cu densități diferite dintr-un lichid eterogen. – V. centrifuga.

DOOM

centrifugáre s. f., g.-d. art. centrifugắrii; pl. centrifugắri

centrii
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

DOOM

céntru² (punct central, localitate, instituție) s. n., art. céntrul; pl. céntre

centrilor
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

DOOM

céntru² (punct central, localitate, instituție) s. n., art. céntrul; pl. céntre

centriol
CENTRIÓL, centrioli, s. m. (Biol.) Particulă componentă a centrozomului. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. centriole.

centrioli
CENTRIÓL, centrioli, s. m. (Biol.) Particulă componentă a centrozomului. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. centriole.

centriolii
CENTRIÓL, centrioli, s. m. (Biol.) Particulă componentă a centrozomului. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. centriole.

centriolilor
CENTRIÓL, centrioli, s. m. (Biol.) Particulă componentă a centrozomului. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. centriole.

centriolul
CENTRIÓL, centrioli, s. m. (Biol.) Particulă componentă a centrozomului. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. centriole.

centriolului
CENTRIÓL, centrioli, s. m. (Biol.) Particulă componentă a centrozomului. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. centriole.

centripet
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centripeta
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centripetal
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripetala
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripetale
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripetalei
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripetalele
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripetalelor
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripetali
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripetalii
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripetalilor
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripetalul
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripetalului
CENTRIPETÁL, -Ă, centripetali, -e, adj. (Înv.) Centripet. – Din germ. zentripetal.

DOOM

centripetál (înv.) adj. m., pl. centripetáli; f. centripetálă, pl. centripetále

centripete
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centripetei
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centripetele
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centripetelor
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centripetul
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centripetului
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centripeți
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centripeții
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centripeților
CENTRIPÉT, -Ă, centripeți, -te, adj. Care tinde să se apropie de centru; centripetal. ◊ Forță centripetă = forță egală și opusă celei centrifuge, care menține un corp rotitor pe traiectoria circulară. – Din fr. centripète.

DOOM

centripét adj. m., pl. centripéți; f. centripétă, pl. centripéte

centrism
CENTRÍSM s. n. Curent politic conciliatorist, din interiorul partidelor social-democrate ale Internaționalei a II-a. – Din rus. țentrizm (refăcut după centru).

DOOM

centrísm s. n.

centrismul
CENTRÍSM s. n. Curent politic conciliatorist, din interiorul partidelor social-democrate ale Internaționalei a II-a. – Din rus. țentrizm (refăcut după centru).

DOOM

centrísm s. n.

centrismului
CENTRÍSM s. n. Curent politic conciliatorist, din interiorul partidelor social-democrate ale Internaționalei a II-a. – Din rus. țentrizm (refăcut după centru).

DOOM

centrísm s. n.

centrist
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centrist
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centrista
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centrista
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centriste
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centriste
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centristei
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centristei
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centristele
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centristele
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centristelor
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centristelor
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centristul
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centristul
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centristului
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centristului
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centriști
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centriști
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centriștii
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centriștii
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centriștilor
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centriștilor
CENTRÍST, -Ă, centriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept, partizan al centrismului. 2. Adj. Care aparține centrismului, privitor la centrism. – Din fr. centriste, rus. țentrist (refăcut după centru).

DOOM

centríst adj. m., s. m., pl. centríști; adj. f., s. f. centrístă, pl. centríste

centro
CENTRO- v. centri-.

centromer
CENTROMÉR, centromere, s. n. (Biol.) Regiune din cromozom unde se inserează brațele cromatidelor. – Din fr. centromère.

centromere
CENTROMÉR, centromere, s. n. (Biol.) Regiune din cromozom unde se inserează brațele cromatidelor. – Din fr. centromère.

centromerele
CENTROMÉR, centromere, s. n. (Biol.) Regiune din cromozom unde se inserează brațele cromatidelor. – Din fr. centromère.

centromerelor
CENTROMÉR, centromere, s. n. (Biol.) Regiune din cromozom unde se inserează brațele cromatidelor. – Din fr. centromère.

centromerul
CENTROMÉR, centromere, s. n. (Biol.) Regiune din cromozom unde se inserează brațele cromatidelor. – Din fr. centromère.

centromerului
CENTROMÉR, centromere, s. n. (Biol.) Regiune din cromozom unde se inserează brațele cromatidelor. – Din fr. centromère.

centroplasma
CENTROPLÁSMĂ, centroplasme, s. f. (Biol.) Matricea fundamentală a cromozomului. – Din fr. centroplasme.

centroplasme
CENTROPLÁSMĂ, centroplasme, s. f. (Biol.) Matricea fundamentală a cromozomului. – Din fr. centroplasme.

centroplasmei
CENTROPLÁSMĂ, centroplasme, s. f. (Biol.) Matricea fundamentală a cromozomului. – Din fr. centroplasme.

centroplasmele
CENTROPLÁSMĂ, centroplasme, s. f. (Biol.) Matricea fundamentală a cromozomului. – Din fr. centroplasme.

centroplasmelor
CENTROPLÁSMĂ, centroplasme, s. f. (Biol.) Matricea fundamentală a cromozomului. – Din fr. centroplasme.

centrosfera
CENTROSFÉRĂ s. f. 1. Partea centrală a globului pământesc, cu raza de 3500 km și densitatea foarte mare, care se consideră a fi alcătuită din nichel și fier; nife. 2. (Biol.) Regiune care înconjoară centriolul și are rol activ în diviziunea celulară. – Din fr. centrosphère.

DOOM

!centrosféră (-tros-fe-/-tro-sfe-) s. f., g.-d. art. centrosférei

centrosfere
CENTROSFÉRĂ s. f. 1. Partea centrală a globului pământesc, cu raza de 3500 km și densitatea foarte mare, care se consideră a fi alcătuită din nichel și fier; nife. 2. (Biol.) Regiune care înconjoară centriolul și are rol activ în diviziunea celulară. – Din fr. centrosphère.

DOOM

!centrosféră (-tros-fe-/-tro-sfe-) s. f., g.-d. art. centrosférei

centrosferei
CENTROSFÉRĂ s. f. 1. Partea centrală a globului pământesc, cu raza de 3500 km și densitatea foarte mare, care se consideră a fi alcătuită din nichel și fier; nife. 2. (Biol.) Regiune care înconjoară centriolul și are rol activ în diviziunea celulară. – Din fr. centrosphère.

DOOM

!centrosféră (-tros-fe-/-tro-sfe-) s. f., g.-d. art. centrosférei

centrosom
CENTROSÓM, centrosomi, s. m. (Biol.) Corpuscul granular sau în formă de bastonaș, înconjurat de o zonă de protoplasmă, care apare la reproducerea indirectă a celulei animale și în celulele unor plante inferioare din încrengătura talofitelor.

centrosperma
CENTROSPÉRMĂ, centrosperme, s. f. (La pl.) Grup mare de plante, cu ovarul superior, cu semințe localizate pe o formație din centrul fructului și cu embrionul curbat, inelat sau spiralat; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. centrospermes.

DOOM

!centrospérmă (-tros-per-/-tro-sper-) s. f., g.-d. art. centrospérmei; pl. centrospérme

centrosperme
CENTROSPÉRMĂ, centrosperme, s. f. (La pl.) Grup mare de plante, cu ovarul superior, cu semințe localizate pe o formație din centrul fructului și cu embrionul curbat, inelat sau spiralat; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. centrospermes.

DOOM

!centrospérmă (-tros-per-/-tro-sper-) s. f., g.-d. art. centrospérmei; pl. centrospérme

centrospermei
CENTROSPÉRMĂ, centrosperme, s. f. (La pl.) Grup mare de plante, cu ovarul superior, cu semințe localizate pe o formație din centrul fructului și cu embrionul curbat, inelat sau spiralat; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. centrospermes.

DOOM

!centrospérmă (-tros-per-/-tro-sper-) s. f., g.-d. art. centrospérmei; pl. centrospérme

centrospermele
CENTROSPÉRMĂ, centrosperme, s. f. (La pl.) Grup mare de plante, cu ovarul superior, cu semințe localizate pe o formație din centrul fructului și cu embrionul curbat, inelat sau spiralat; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. centrospermes.

DOOM

!centrospérmă (-tros-per-/-tro-sper-) s. f., g.-d. art. centrospérmei; pl. centrospérme

centrospermelor
CENTROSPÉRMĂ, centrosperme, s. f. (La pl.) Grup mare de plante, cu ovarul superior, cu semințe localizate pe o formație din centrul fructului și cu embrionul curbat, inelat sau spiralat; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. centrospermes.

DOOM

!centrospérmă (-tros-per-/-tro-sper-) s. f., g.-d. art. centrospérmei; pl. centrospérme

centrozom
CENTROZÓM, centrozomi, s. m. Constituent citoplasmatic situat lângă nucleu, servind la reproducerea indirectă a celulei. – Din fr. centrosome.

DOOM

centrozóm s. m., pl. centrozómi

centrozomi
CENTROZÓM, centrozomi, s. m. Constituent citoplasmatic situat lângă nucleu, servind la reproducerea indirectă a celulei. – Din fr. centrosome.

DOOM

centrozóm s. m., pl. centrozómi

centrozomii
CENTROZÓM, centrozomi, s. m. Constituent citoplasmatic situat lângă nucleu, servind la reproducerea indirectă a celulei. – Din fr. centrosome.

DOOM

centrozóm s. m., pl. centrozómi

centrozomilor
CENTROZÓM, centrozomi, s. m. Constituent citoplasmatic situat lângă nucleu, servind la reproducerea indirectă a celulei. – Din fr. centrosome.

DOOM

centrozóm s. m., pl. centrozómi

centrozomul
CENTROZÓM, centrozomi, s. m. Constituent citoplasmatic situat lângă nucleu, servind la reproducerea indirectă a celulei. – Din fr. centrosome.

DOOM

centrozóm s. m., pl. centrozómi

centrozomului
CENTROZÓM, centrozomi, s. m. Constituent citoplasmatic situat lângă nucleu, servind la reproducerea indirectă a celulei. – Din fr. centrosome.

DOOM

centrozóm s. m., pl. centrozómi

centru
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

DOOM

céntru² (punct central, localitate, instituție) s. n., art. céntrul; pl. céntre

centru
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

centru
-CENTRU v. centri-.

centruire
CENTRUÍRE s. f. Operație de prelucrare a găurilor de centrare la o piesă, în vederea prelucrării ei ulterioare la o mașină-unealtă. – Din centru.

DOOM

centruíre s. f., g.-d. art. centruírii

centruirea
CENTRUÍRE s. f. Operație de prelucrare a găurilor de centrare la o piesă, în vederea prelucrării ei ulterioare la o mașină-unealtă. – Din centru.

DOOM

centruíre s. f., g.-d. art. centruírii

centruiri
CENTRUÍRE s. f. Operație de prelucrare a găurilor de centrare la o piesă, în vederea prelucrării ei ulterioare la o mașină-unealtă. – Din centru.

DOOM

centruíre s. f., g.-d. art. centruírii

centruirii
CENTRUÍRE s. f. Operație de prelucrare a găurilor de centrare la o piesă, în vederea prelucrării ei ulterioare la o mașină-unealtă. – Din centru.

DOOM

centruíre s. f., g.-d. art. centruírii

centruirile
CENTRUÍRE s. f. Operație de prelucrare a găurilor de centrare la o piesă, în vederea prelucrării ei ulterioare la o mașină-unealtă. – Din centru.

DOOM

centruíre s. f., g.-d. art. centruírii

centruirilor
CENTRUÍRE s. f. Operație de prelucrare a găurilor de centrare la o piesă, în vederea prelucrării ei ulterioare la o mașină-unealtă. – Din centru.

DOOM

centruíre s. f., g.-d. art. centruírii

centrul
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

DOOM

céntru² (punct central, localitate, instituție) s. n., art. céntrul; pl. céntre

centrul
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

centrului
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

DOOM

céntru² (punct central, localitate, instituție) s. n., art. céntrul; pl. céntre

centrului
CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

centrând
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrînd
CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă, astfel încât axa de rotație a suprafeței supuse prelucrării să coincidă cu axa de rotație a sculei sau a axului principal al mașinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în poziții corecte două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. 4. Intranz. și tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poartă. – Din fr. centrer.

DOOM

centrá (a ~) vb., ind. prez. 3 centreáză

centrări
CENTRÁRE, centrări, s. f. Acțiunea de a centra; centraj. – V. centra.

DOOM

centráre s. f., g.-d. art. centrắrii; pl. centrắri

centrării
CENTRÁRE, centrări, s. f. Acțiunea de a centra; centraj. – V. centra.

DOOM

centráre s. f., g.-d. art. centrắrii; pl. centrắri

centrările
CENTRÁRE, centrări, s. f. Acțiunea de a centra; centraj. – V. centra.

DOOM

centráre s. f., g.-d. art. centrắrii; pl. centrắri

centrărilor
CENTRÁRE, centrări, s. f. Acțiunea de a centra; centraj. – V. centra.

DOOM

centráre s. f., g.-d. art. centrắrii; pl. centrắri

centul
CENT, cenți, s. m. 1. Monedă divizionară în Statele Unite ale Americii și în Canada, egală cu o sutime de dolar. ♦ Monedă în Țările de Jos, valorând o sutime de florin. 2. (Muz.) Subdiviziune pentru măsurarea intervalelor muzicale, egală cu o sutime dintr-un semiton. – Din engl., fr. cent.

DOOM

cent s. m., pl. cenți; (moneda divizionară americană) abr. c. / ct.

centului
CENT, cenți, s. m. 1. Monedă divizionară în Statele Unite ale Americii și în Canada, egală cu o sutime de dolar. ♦ Monedă în Țările de Jos, valorând o sutime de florin. 2. (Muz.) Subdiviziune pentru măsurarea intervalelor muzicale, egală cu o sutime dintr-un semiton. – Din engl., fr. cent.

DOOM

cent s. m., pl. cenți; (moneda divizionară americană) abr. c. / ct.

centum
CÉNTUM adj. (Lingv.; în sintagma) Limbă centum = limbă indo-europeană care a păstrat în evoluția ei sunetele velare g și k nealterate înaintea vocalelor e și i. – Cf. lat. centum „o sută”.

centumvir
CENTUMVÍR, centumviri, s. m. Membru al unui colegiu de judecători format dintr-o sută de magistrați care judecau afacerile civile în vechea Romă. ♦ Magistrat dintr-un municipiu sau dintr-o colonie romană. – Din lat., fr. centumvir.

DOOM

centumvír s. m., pl. centumvíri

centumviral
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumvirala
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumvirale
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumviralei
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumviralele
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumviralelor
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumvirali
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumviralii
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumviralilor
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumviralul
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumviralului
CENTUMVIRÁL, -Ă, centumvirali, -e, adj. (Rar) Care se referă, care emană de la centumviri. – Din lat. centumviralis, fr. centumviral.

DOOM

centumvirál (rar) adj. m., pl. centumviráli; f. centumvirálă, pl. centumvirále

centumvirat
CENTUMVIRÁT s. n. Demnitatea de centumvir. – Din fr. centumvirat.

DOOM

centumvirát s. n.

centumviratul
CENTUMVIRÁT s. n. Demnitatea de centumvir. – Din fr. centumvirat.

DOOM

centumvirát s. n.

centumviratului
CENTUMVIRÁT s. n. Demnitatea de centumvir. – Din fr. centumvirat.

DOOM

centumvirát s. n.

centumviri
CENTUMVÍR, centumviri, s. m. Membru al unui colegiu de judecători format dintr-o sută de magistrați care judecau afacerile civile în vechea Romă. ♦ Magistrat dintr-un municipiu sau dintr-o colonie romană. – Din lat., fr. centumvir.

DOOM

centumvír s. m., pl. centumvíri

centumvirii
CENTUMVÍR, centumviri, s. m. Membru al unui colegiu de judecători format dintr-o sută de magistrați care judecau afacerile civile în vechea Romă. ♦ Magistrat dintr-un municipiu sau dintr-o colonie romană. – Din lat., fr. centumvir.

DOOM

centumvír s. m., pl. centumvíri

centumvirilor
CENTUMVÍR, centumviri, s. m. Membru al unui colegiu de judecători format dintr-o sută de magistrați care judecau afacerile civile în vechea Romă. ♦ Magistrat dintr-un municipiu sau dintr-o colonie romană. – Din lat., fr. centumvir.

DOOM

centumvír s. m., pl. centumvíri

centumvirul
CENTUMVÍR, centumviri, s. m. Membru al unui colegiu de judecători format dintr-o sută de magistrați care judecau afacerile civile în vechea Romă. ♦ Magistrat dintr-un municipiu sau dintr-o colonie romană. – Din lat., fr. centumvir.

DOOM

centumvír s. m., pl. centumvíri

centumvirului
CENTUMVÍR, centumviri, s. m. Membru al unui colegiu de judecători format dintr-o sută de magistrați care judecau afacerile civile în vechea Romă. ♦ Magistrat dintr-un municipiu sau dintr-o colonie romană. – Din lat., fr. centumvir.

DOOM

centumvír s. m., pl. centumvíri

centupla
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centuple
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centuplei
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centuplele
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centuplelor
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centupli
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centuplii
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centuplilor
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centuplu
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centuplul
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centuplului
CENTÚPLU, -Ă, centupli, -e, adj. (Rar) Însutit. – Din fr. centuple, lat. centuplex.

DOOM

centúplu (rar) (-tu-plu) adj. m., pl. centúpli; f. centúplă, pl. centúple

centura
CENTÚRĂ, centuri, s. f. 1. Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia; cordon, cingătoare. ◊ Expr. Până la centură = (de la umeri) până la talie. ♦ Centură de campion = centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau la lupte. Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă. Centură de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc., făcut din plăci de plută învelite în pânză, care servește la menținerea unui naufragiat la suprafața apei; colac de salvare. Centură de siguranță = echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează pe stâlpi la înălțime, constituit dintr-o cingătoare lată și o frânghie de susținere. ♦ (Mil.) Curea lată de piele (rar de pânză) care se pune în jurul taliei și de care se agață sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâșie lată de pânză, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l susține sau pentru a-l menține în poziție corectă. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitățile se leagă de trunchi. ◊ Centură pelviană = centură formată din oasele coxale și care leagă membrele inferioare de trunchi. Centură scapulară = centură formată din clavicule și omoplați și care leagă membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontală, imaginară, la nivelul ombilicului, care marchează limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centură de radiație = fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât prezintă nocivitate pentru cosmonauți. 5. (În sintagma) Centură de fortificații = linie de lucrări de apărare din beton armat și metal, construită în jurul unei localități. 6. Grindă orizontală rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, în vederea realizării legăturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor. 8. Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.

DOOM

centúră s. f., g.-d. art. centúrii; pl. centúri

centuri
CENTÚRĂ, centuri, s. f. 1. Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia; cordon, cingătoare. ◊ Expr. Până la centură = (de la umeri) până la talie. ♦ Centură de campion = centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau la lupte. Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă. Centură de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc., făcut din plăci de plută învelite în pânză, care servește la menținerea unui naufragiat la suprafața apei; colac de salvare. Centură de siguranță = echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează pe stâlpi la înălțime, constituit dintr-o cingătoare lată și o frânghie de susținere. ♦ (Mil.) Curea lată de piele (rar de pânză) care se pune în jurul taliei și de care se agață sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâșie lată de pânză, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l susține sau pentru a-l menține în poziție corectă. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitățile se leagă de trunchi. ◊ Centură pelviană = centură formată din oasele coxale și care leagă membrele inferioare de trunchi. Centură scapulară = centură formată din clavicule și omoplați și care leagă membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontală, imaginară, la nivelul ombilicului, care marchează limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centură de radiație = fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât prezintă nocivitate pentru cosmonauți. 5. (În sintagma) Centură de fortificații = linie de lucrări de apărare din beton armat și metal, construită în jurul unei localități. 6. Grindă orizontală rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, în vederea realizării legăturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor. 8. Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.

DOOM

centúră s. f., g.-d. art. centúrii; pl. centúri

centuria
CENTÚRIE, centurii, s. f. 1. Subdiviziune tactică în armata romană cuprinzând o sută de ostași; subîmpărțire a cetei în vechea organizare a armatei române. 2. (În Roma antică) Diviziune politică și administrativă formată dintr-o sută de cetățeni. Din lat. centuria.

DOOM

centúrie (-ri-e) s. f., art. centúria (-ri-a), g.-d. art. centúriei; pl. centúrii, art. centúriile (-ri-i-)

centuriat
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centuriata
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centuriate
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centuriatei
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centuriatele
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centuriatelor
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centuriatul
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centuriatului
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centuriați
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centuriații
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centuriaților
CENTURIÁT, -Ă, centuriați, -te, adj. (Rar) De centurie, al centuriei; repartizat pe centurii. [Pr.: -ri-at] – Din lat. centuriatis.

DOOM

centuriát (rar) (-ri-at) adj. m., pl. centuriáți; f. centuriátă, pl. centuriáte

centurie
CENTÚRIE, centurii, s. f. 1. Subdiviziune tactică în armata romană cuprinzând o sută de ostași; subîmpărțire a cetei în vechea organizare a armatei române. 2. (În Roma antică) Diviziune politică și administrativă formată dintr-o sută de cetățeni. Din lat. centuria.

DOOM

centúrie (-ri-e) s. f., art. centúria (-ri-a), g.-d. art. centúriei; pl. centúrii, art. centúriile (-ri-i-)

centuriei
CENTÚRIE, centurii, s. f. 1. Subdiviziune tactică în armata romană cuprinzând o sută de ostași; subîmpărțire a cetei în vechea organizare a armatei române. 2. (În Roma antică) Diviziune politică și administrativă formată dintr-o sută de cetățeni. Din lat. centuria.

DOOM

centúrie (-ri-e) s. f., art. centúria (-ri-a), g.-d. art. centúriei; pl. centúrii, art. centúriile (-ri-i-)

centurii
CENTÚRĂ, centuri, s. f. 1. Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia; cordon, cingătoare. ◊ Expr. Până la centură = (de la umeri) până la talie. ♦ Centură de campion = centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau la lupte. Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă. Centură de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc., făcut din plăci de plută învelite în pânză, care servește la menținerea unui naufragiat la suprafața apei; colac de salvare. Centură de siguranță = echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează pe stâlpi la înălțime, constituit dintr-o cingătoare lată și o frânghie de susținere. ♦ (Mil.) Curea lată de piele (rar de pânză) care se pune în jurul taliei și de care se agață sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâșie lată de pânză, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l susține sau pentru a-l menține în poziție corectă. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitățile se leagă de trunchi. ◊ Centură pelviană = centură formată din oasele coxale și care leagă membrele inferioare de trunchi. Centură scapulară = centură formată din clavicule și omoplați și care leagă membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontală, imaginară, la nivelul ombilicului, care marchează limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centură de radiație = fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât prezintă nocivitate pentru cosmonauți. 5. (În sintagma) Centură de fortificații = linie de lucrări de apărare din beton armat și metal, construită în jurul unei localități. 6. Grindă orizontală rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, în vederea realizării legăturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor. 8. Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.

DOOM

centúră s. f., g.-d. art. centúrii; pl. centúri

centurii
CENTÚRIE, centurii, s. f. 1. Subdiviziune tactică în armata romană cuprinzând o sută de ostași; subîmpărțire a cetei în vechea organizare a armatei române. 2. (În Roma antică) Diviziune politică și administrativă formată dintr-o sută de cetățeni. Din lat. centuria.

DOOM

centúrie (-ri-e) s. f., art. centúria (-ri-a), g.-d. art. centúriei; pl. centúrii, art. centúriile (-ri-i-)

centuriile
CENTÚRIE, centurii, s. f. 1. Subdiviziune tactică în armata romană cuprinzând o sută de ostași; subîmpărțire a cetei în vechea organizare a armatei române. 2. (În Roma antică) Diviziune politică și administrativă formată dintr-o sută de cetățeni. Din lat. centuria.

DOOM

centúrie (-ri-e) s. f., art. centúria (-ri-a), g.-d. art. centúriei; pl. centúrii, art. centúriile (-ri-i-)

centuriilor
CENTÚRIE, centurii, s. f. 1. Subdiviziune tactică în armata romană cuprinzând o sută de ostași; subîmpărțire a cetei în vechea organizare a armatei române. 2. (În Roma antică) Diviziune politică și administrativă formată dintr-o sută de cetățeni. Din lat. centuria.

DOOM

centúrie (-ri-e) s. f., art. centúria (-ri-a), g.-d. art. centúriei; pl. centúrii, art. centúriile (-ri-i-)

centurile
CENTÚRĂ, centuri, s. f. 1. Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia; cordon, cingătoare. ◊ Expr. Până la centură = (de la umeri) până la talie. ♦ Centură de campion = centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau la lupte. Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă. Centură de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc., făcut din plăci de plută învelite în pânză, care servește la menținerea unui naufragiat la suprafața apei; colac de salvare. Centură de siguranță = echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează pe stâlpi la înălțime, constituit dintr-o cingătoare lată și o frânghie de susținere. ♦ (Mil.) Curea lată de piele (rar de pânză) care se pune în jurul taliei și de care se agață sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâșie lată de pânză, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l susține sau pentru a-l menține în poziție corectă. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitățile se leagă de trunchi. ◊ Centură pelviană = centură formată din oasele coxale și care leagă membrele inferioare de trunchi. Centură scapulară = centură formată din clavicule și omoplați și care leagă membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontală, imaginară, la nivelul ombilicului, care marchează limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centură de radiație = fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât prezintă nocivitate pentru cosmonauți. 5. (În sintagma) Centură de fortificații = linie de lucrări de apărare din beton armat și metal, construită în jurul unei localități. 6. Grindă orizontală rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, în vederea realizării legăturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor. 8. Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.

DOOM

centúră s. f., g.-d. art. centúrii; pl. centúri

centurilor
CENTÚRĂ, centuri, s. f. 1. Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia; cordon, cingătoare. ◊ Expr. Până la centură = (de la umeri) până la talie. ♦ Centură de campion = centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau la lupte. Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă. Centură de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc., făcut din plăci de plută învelite în pânză, care servește la menținerea unui naufragiat la suprafața apei; colac de salvare. Centură de siguranță = echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează pe stâlpi la înălțime, constituit dintr-o cingătoare lată și o frânghie de susținere. ♦ (Mil.) Curea lată de piele (rar de pânză) care se pune în jurul taliei și de care se agață sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâșie lată de pânză, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l susține sau pentru a-l menține în poziție corectă. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitățile se leagă de trunchi. ◊ Centură pelviană = centură formată din oasele coxale și care leagă membrele inferioare de trunchi. Centură scapulară = centură formată din clavicule și omoplați și care leagă membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontală, imaginară, la nivelul ombilicului, care marchează limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centură de radiație = fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât prezintă nocivitate pentru cosmonauți. 5. (În sintagma) Centură de fortificații = linie de lucrări de apărare din beton armat și metal, construită în jurul unei localități. 6. Grindă orizontală rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, în vederea realizării legăturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor. 8. Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.

DOOM

centúră s. f., g.-d. art. centúrii; pl. centúri

centurion
CENTURIÓN, centurioni, s. m. Ofițer care comanda o centurie în armata romană; sutaș. [Pr.: -ri-on] – Din lat. centurio, -onis.

DOOM

centurión (comandant) (-ri-on) s. m., pl. centurióni

centurioni
CENTURIÓN, centurioni, s. m. Ofițer care comanda o centurie în armata romană; sutaș. [Pr.: -ri-on] – Din lat. centurio, -onis.

DOOM

centurión (comandant) (-ri-on) s. m., pl. centurióni

centurionii
CENTURIÓN, centurioni, s. m. Ofițer care comanda o centurie în armata romană; sutaș. [Pr.: -ri-on] – Din lat. centurio, -onis.

DOOM

centurión (comandant) (-ri-on) s. m., pl. centurióni

centurionilor
CENTURIÓN, centurioni, s. m. Ofițer care comanda o centurie în armata romană; sutaș. [Pr.: -ri-on] – Din lat. centurio, -onis.

DOOM

centurión (comandant) (-ri-on) s. m., pl. centurióni

centurionul
CENTURIÓN, centurioni, s. m. Ofițer care comanda o centurie în armata romană; sutaș. [Pr.: -ri-on] – Din lat. centurio, -onis.

DOOM

centurión (comandant) (-ri-on) s. m., pl. centurióni

centurionului
CENTURIÓN, centurioni, s. m. Ofițer care comanda o centurie în armata romană; sutaș. [Pr.: -ri-on] – Din lat. centurio, -onis.

DOOM

centurión (comandant) (-ri-on) s. m., pl. centurióni

centă
cent (cénți), s. m. – Centimă. Lat. cens, engl. cent; se spune numai despre anumite subdiviziuni monetare străine. – Der. centă, s. f. (Arg., bilet de o sută de lei); centenar, adj., din lat. centenarius (sec. XIX); centimă, s. f. (valoare bănească ce reprezintă a suta parte dintr-o unitate). – Compară centiar, s. n.; centigrad, s. n.; centigram, s. n.; centilitru, s. m.; centimetru, s. m., etc.

cenur
CENÚR, cenuri, s. m. (Med.) Formă larvară a teniei care se dezvoltă parazitar în organism. – Din fr. cénure.

cenuri
CENÚR, cenuri, s. m. (Med.) Formă larvară a teniei care se dezvoltă parazitar în organism. – Din fr. cénure.

cenurii
CENÚR, cenuri, s. m. (Med.) Formă larvară a teniei care se dezvoltă parazitar în organism. – Din fr. cénure.

cenurilor
CENÚR, cenuri, s. m. (Med.) Formă larvară a teniei care se dezvoltă parazitar în organism. – Din fr. cénure.

cenuroza
CENURÓZĂ, cenuroze, s. f. Boală parazitară, mai ales la oi, provocată de larva teniei și localizată la creier; capie, căpială, căpiere. – Din fr. cenurose.

DOOM

cenuróză s. f., g.-d. art. cenurózei; pl. cenuróze

cenuroze
CENURÓZĂ, cenuroze, s. f. Boală parazitară, mai ales la oi, provocată de larva teniei și localizată la creier; capie, căpială, căpiere. – Din fr. cenurose.

DOOM

cenuróză s. f., g.-d. art. cenurózei; pl. cenuróze

cenurozei
CENURÓZĂ, cenuroze, s. f. Boală parazitară, mai ales la oi, provocată de larva teniei și localizată la creier; capie, căpială, căpiere. – Din fr. cenurose.

DOOM

cenuróză s. f., g.-d. art. cenurózei; pl. cenuróze

cenurozele
CENURÓZĂ, cenuroze, s. f. Boală parazitară, mai ales la oi, provocată de larva teniei și localizată la creier; capie, căpială, căpiere. – Din fr. cenurose.

DOOM

cenuróză s. f., g.-d. art. cenurózei; pl. cenuróze

cenurozelor
CENURÓZĂ, cenuroze, s. f. Boală parazitară, mai ales la oi, provocată de larva teniei și localizată la creier; capie, căpială, căpiere. – Din fr. cenurose.

DOOM

cenuróză s. f., g.-d. art. cenurózei; pl. cenuróze

cenurul
CENÚR, cenuri, s. m. (Med.) Formă larvară a teniei care se dezvoltă parazitar în organism. – Din fr. cénure.

cenurului
CENÚR, cenuri, s. m. (Med.) Formă larvară a teniei care se dezvoltă parazitar în organism. – Din fr. cénure.

cenuus
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

cenușa
CENÚȘĂ, cenuși, s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis).

DOOM

cenúșă s. f., art. cenúșa, g.-d. art. cenúșii; pl. cenúși

cenușar
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

cenușar
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

DOOM

cenușár² (cutie, atelier, urnă) s. n., pl. cenușáre

cenușare
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

cenușarele
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

cenușarelor
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

cenușari
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

DOOM

cenușár² (cutie, atelier, urnă) s. n., pl. cenușáre

cenușarii
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

DOOM

cenușár² (cutie, atelier, urnă) s. n., pl. cenușáre

cenușarilor
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

DOOM

cenușár² (cutie, atelier, urnă) s. n., pl. cenușáre

cenușarul
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

cenușarul
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

DOOM

cenușár² (cutie, atelier, urnă) s. n., pl. cenușáre

cenușarului
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

cenușarului
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.

DOOM

cenușár² (cutie, atelier, urnă) s. n., pl. cenușáre

cenușernița
CENUȘÉRNIȚĂ, cenușernițe, s. f. (Pop.) Scrumieră. – Cenușă + suf. -erniță.

DOOM

cenușérniță (pop.) s. f., g.-d. art. cenușérniței; pl. cenușérnițe

cenușernițe
CENUȘÉRNIȚĂ, cenușernițe, s. f. (Pop.) Scrumieră. – Cenușă + suf. -erniță.

DOOM

cenușérniță (pop.) s. f., g.-d. art. cenușérniței; pl. cenușérnițe

cenușerniței
CENUȘÉRNIȚĂ, cenușernițe, s. f. (Pop.) Scrumieră. – Cenușă + suf. -erniță.

DOOM

cenușérniță (pop.) s. f., g.-d. art. cenușérniței; pl. cenușérnițe

cenușernițele
CENUȘÉRNIȚĂ, cenușernițe, s. f. (Pop.) Scrumieră. – Cenușă + suf. -erniță.

DOOM

cenușérniță (pop.) s. f., g.-d. art. cenușérniței; pl. cenușérnițe

cenușernițelor
CENUȘÉRNIȚĂ, cenușernițe, s. f. (Pop.) Scrumieră. – Cenușă + suf. -erniță.

DOOM

cenușérniță (pop.) s. f., g.-d. art. cenușérniței; pl. cenușérnițe

cenuși
CENÚȘĂ, cenuși, s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis).

DOOM

cenúșă s. f., art. cenúșa, g.-d. art. cenúșii; pl. cenúși

cenușia
CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DOOM

cenușíu² s. n., art. cenușíul

cenușie
CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DOOM

cenușíu² s. n., art. cenușíul

cenușiei
CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DOOM

cenușíu² s. n., art. cenușíul

cenușii
CENÚȘĂ, cenuși, s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis).

DOOM

cenúșă s. f., art. cenúșa, g.-d. art. cenúșii; pl. cenúși

cenușii
CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DOOM

cenușíu² s. n., art. cenușíul

cenușiii
CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DOOM

cenușíu² s. n., art. cenușíul

cenușiile
CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DOOM

cenușíu² s. n., art. cenușíul

cenușiilor
CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DOOM

cenușíu² s. n., art. cenușíul

cenușile
CENÚȘĂ, cenuși, s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis).

DOOM

cenúșă s. f., art. cenúșa, g.-d. art. cenúșii; pl. cenúși

cenușilor
CENÚȘĂ, cenuși, s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis).

DOOM

cenúșă s. f., art. cenúșa, g.-d. art. cenúșii; pl. cenúși

cenușiu
CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DOOM

cenușíu² s. n., art. cenușíul

cenușiul
CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DOOM

cenușíu² s. n., art. cenușíul

cenușiului
CENUȘÍU, -ÍE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

DOOM

cenușíu² s. n., art. cenușíul

cenușăreasa
CENUȘĂREÁSĂ, cenușărese, s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată și chinuită de mama vitregă; fig. fată persecutată în familie, care muncește peste puteri. – Cenușar + suf. -easă.

DOOM

cenușăreásă s. f., g.-d. art. cenușărései; pl. cenușărése

cenușărese
CENUȘĂREÁSĂ, cenușărese, s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată și chinuită de mama vitregă; fig. fată persecutată în familie, care muncește peste puteri. – Cenușar + suf. -easă.

DOOM

cenușăreásă s. f., g.-d. art. cenușărései; pl. cenușărése

cenușăresei
CENUȘĂREÁSĂ, cenușărese, s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată și chinuită de mama vitregă; fig. fată persecutată în familie, care muncește peste puteri. – Cenușar + suf. -easă.

DOOM

cenușăreásă s. f., g.-d. art. cenușărései; pl. cenușărése

cenușăresele
CENUȘĂREÁSĂ, cenușărese, s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată și chinuită de mama vitregă; fig. fată persecutată în familie, care muncește peste puteri. – Cenușar + suf. -easă.

DOOM

cenușăreásă s. f., g.-d. art. cenușărései; pl. cenușărése

cenușăreselor
CENUȘĂREÁSĂ, cenușărese, s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată și chinuită de mama vitregă; fig. fată persecutată în familie, care muncește peste puteri. – Cenușar + suf. -easă.

DOOM

cenușăreásă s. f., g.-d. art. cenușărései; pl. cenușărése

cenușărit
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenușărita
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenușărite
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenușăritei
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenușăritele
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenușăritelor
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenușăritul
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenușăritului
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenușăriți
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenușăriții
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenușăriților
CENUȘĂRÍT s. n. (Rar) Operație de tratare a pieilor cu lapte de var și cu leșie de cenușă, pentru a le curăța de păr. – Cenușă + suf. -ărit.

DOOM

cenușărít (rar) s. n.

cenzitar
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzitara
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzitare
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzitarei
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzitarele
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzitarelor
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzitari
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzitarii
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzitarilor
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzitarul
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzitarului
CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la bază censul (3), întemeiat pe cens. ◊ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere. – Din fr. censitaire.

DOOM

cenzitár adj. m., pl. cenzitári; f. cenzitáră, pl. cenzitáre

cenzor
CÉNZOR, cenzori, s. m. 1. (În unele state) Persoană aleasă de adunarea generală a unei societăți comerciale pentru a face verificarea conturilor prezentate de administrator. 2. Persoană care verifică gestiunea unei întreprinderi, a unei bănci etc. 3. Persoană însărcinată să asigure secretele de stat; persoană însărcinată cu cenzura (1). 4. (În Roma antică) Magistrat care avea misiunea de a face recensământul persoanelor și al averilor și de a supraveghea moravurile publice. – Din fr. censeur, lat. censor.

DOOM

cénzor s. m., pl. cénzori

cenzori
CÉNZOR, cenzori, s. m. 1. (În unele state) Persoană aleasă de adunarea generală a unei societăți comerciale pentru a face verificarea conturilor prezentate de administrator. 2. Persoană care verifică gestiunea unei întreprinderi, a unei bănci etc. 3. Persoană însărcinată să asigure secretele de stat; persoană însărcinată cu cenzura (1). 4. (În Roma antică) Magistrat care avea misiunea de a face recensământul persoanelor și al averilor și de a supraveghea moravurile publice. – Din fr. censeur, lat. censor.

DOOM

cénzor s. m., pl. cénzori

cenzorial
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzoriala
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzoriale
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzorialei
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzorialele
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzorialelor
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzoriali
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzorialii
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzorialilor
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzorialul
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzorialului
CENZORIÁL, -Ă adj. Relativ la cenzori (1) [Pron. -ri-al. / < fr. censorial].

cenzorii
CÉNZOR, cenzori, s. m. 1. (În unele state) Persoană aleasă de adunarea generală a unei societăți comerciale pentru a face verificarea conturilor prezentate de administrator. 2. Persoană care verifică gestiunea unei întreprinderi, a unei bănci etc. 3. Persoană însărcinată să asigure secretele de stat; persoană însărcinată cu cenzura (1). 4. (În Roma antică) Magistrat care avea misiunea de a face recensământul persoanelor și al averilor și de a supraveghea moravurile publice. – Din fr. censeur, lat. censor.

DOOM

cénzor s. m., pl. cénzori

cenzorilor
CÉNZOR, cenzori, s. m. 1. (În unele state) Persoană aleasă de adunarea generală a unei societăți comerciale pentru a face verificarea conturilor prezentate de administrator. 2. Persoană care verifică gestiunea unei întreprinderi, a unei bănci etc. 3. Persoană însărcinată să asigure secretele de stat; persoană însărcinată cu cenzura (1). 4. (În Roma antică) Magistrat care avea misiunea de a face recensământul persoanelor și al averilor și de a supraveghea moravurile publice. – Din fr. censeur, lat. censor.

DOOM

cénzor s. m., pl. cénzori

cenzorul
CÉNZOR, cenzori, s. m. 1. (În unele state) Persoană aleasă de adunarea generală a unei societăți comerciale pentru a face verificarea conturilor prezentate de administrator. 2. Persoană care verifică gestiunea unei întreprinderi, a unei bănci etc. 3. Persoană însărcinată să asigure secretele de stat; persoană însărcinată cu cenzura (1). 4. (În Roma antică) Magistrat care avea misiunea de a face recensământul persoanelor și al averilor și de a supraveghea moravurile publice. – Din fr. censeur, lat. censor.

DOOM

cénzor s. m., pl. cénzori

cenzorului
CÉNZOR, cenzori, s. m. 1. (În unele state) Persoană aleasă de adunarea generală a unei societăți comerciale pentru a face verificarea conturilor prezentate de administrator. 2. Persoană care verifică gestiunea unei întreprinderi, a unei bănci etc. 3. Persoană însărcinată să asigure secretele de stat; persoană însărcinată cu cenzura (1). 4. (În Roma antică) Magistrat care avea misiunea de a face recensământul persoanelor și al averilor și de a supraveghea moravurile publice. – Din fr. censeur, lat. censor.

DOOM

cénzor s. m., pl. cénzori

cenzura
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzura
CENZÚRĂ, cenzuri, s. f. 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. – Din lat. censura, fr. censure.

DOOM

cenzúră s. f., g.-d. art. cenzúrii; pl. cenzúri

cenzurabil
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurabila
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurabile
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurabilei
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurabilele
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurabilelor
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurabili
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurabilii
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurabililor
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurabilul
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurabilului
CENZURÁBIL, -Ă, cenzurabili, -e, adj. Care trebuie sau merită să fie cenzurat. – Din fr. censurable.

DOOM

cenzurábil adj. m., pl. cenzurábili; f. cenzurábilă, pl. cenzurábile

cenzurai
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzuram
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurare
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurare
CENZURÁRE, cenzurări, s. f. Acțiunea de a cenzura. – V. cenzura.

DOOM

cenzuráre s. f., g.-d. art. cenzurắrii; pl. cenzurắri

cenzurarea
CENZURÁRE, cenzurări, s. f. Acțiunea de a cenzura. – V. cenzura.

DOOM

cenzuráre s. f., g.-d. art. cenzurắrii; pl. cenzurắri

cenzurară
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurarăm
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurarăți
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurase
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurasem
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzuraseră
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzuraserăm
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzuraserăți
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzuraseși
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzuraseți
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurat
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurat
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzurata
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzurate
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzuratei
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzuratele
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzuratelor
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzuratul
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzuratului
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzurau
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurași
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurați
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurați
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzurații
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzuraților
CENZURÁT, -Ă, cenzurați, -te, adj. Care a fost supus cenzurii. – V. cenzura.

cenzurează
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurez
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzureze
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurezi
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzuri
CENZÚRĂ, cenzuri, s. f. 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. – Din lat. censura, fr. censure.

DOOM

cenzúră s. f., g.-d. art. cenzúrii; pl. cenzúri

cenzurii
CENZÚRĂ, cenzuri, s. f. 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. – Din lat. censura, fr. censure.

DOOM

cenzúră s. f., g.-d. art. cenzúrii; pl. cenzúri

cenzurile
CENZÚRĂ, cenzuri, s. f. 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. – Din lat. censura, fr. censure.

DOOM

cenzúră s. f., g.-d. art. cenzúrii; pl. cenzúri

cenzurilor
CENZÚRĂ, cenzuri, s. f. 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. – Din lat. censura, fr. censure.

DOOM

cenzúră s. f., g.-d. art. cenzúrii; pl. cenzúri

cenzurând
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurînd
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.

DOOM

cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză

cenzurări
CENZURÁRE, cenzurări, s. f. Acțiunea de a cenzura. – V. cenzura.

DOOM

cenzuráre s. f., g.-d. art. cenzurắrii; pl. cenzurắri

cenzurării
CENZURÁRE, cenzurări, s. f. Acțiunea de a cenzura. – V. cenzura.

DOOM

cenzuráre s. f., g.-d. art. cenzurắrii; pl. cenzurắri

cenzurările
CENZURÁRE, cenzurări, s. f. Acțiunea de a cenzura. – V. cenzura.

DOOM

cenzuráre s. f., g.-d. art. cenzurắrii; pl. cenzurắri

cenzurărilor
CENZURÁRE, cenzurări, s. f. Acțiunea de a cenzura. – V. cenzura.

DOOM

cenzuráre s. f., g.-d. art. cenzurắrii; pl. cenzurắri

cenți
CENT, cenți, s. m. 1. Monedă divizionară în Statele Unite ale Americii și în Canada, egală cu o sutime de dolar. ♦ Monedă în Țările de Jos, valorând o sutime de florin. 2. (Muz.) Subdiviziune pentru măsurarea intervalelor muzicale, egală cu o sutime dintr-un semiton. – Din engl., fr. cent.

DOOM

cent s. m., pl. cenți; (moneda divizionară americană) abr. c. / ct.

cenții
CENT, cenți, s. m. 1. Monedă divizionară în Statele Unite ale Americii și în Canada, egală cu o sutime de dolar. ♦ Monedă în Țările de Jos, valorând o sutime de florin. 2. (Muz.) Subdiviziune pentru măsurarea intervalelor muzicale, egală cu o sutime dintr-un semiton. – Din engl., fr. cent.

DOOM

cent s. m., pl. cenți; (moneda divizionară americană) abr. c. / ct.

cenților
CENT, cenți, s. m. 1. Monedă divizionară în Statele Unite ale Americii și în Canada, egală cu o sutime de dolar. ♦ Monedă în Țările de Jos, valorând o sutime de florin. 2. (Muz.) Subdiviziune pentru măsurarea intervalelor muzicale, egală cu o sutime dintr-un semiton. – Din engl., fr. cent.

DOOM

cent s. m., pl. cenți; (moneda divizionară americană) abr. c. / ct.

cep
CEP, cepuri, s. n. 1. Dop de lemn, de formă tronconică, cu care se astupă gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaură de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se închide cu un cep (1) sau cu o canea. ◊ Expr. A da cep (unei buți, unui butoi etc.) = a începe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), făcându-i o gaură. 2. Porțiune din tulpina unui portaltoi, care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care crește ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori țărănești de apă. 4. Proeminență prismatică sau cilindrică fasonată la capătul unei piese de lemn, cu care aceasta urmează a fi îmbucată în altă piesă. ♦ Capătul filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. – Lat. cippus.

DOOM

cep s. n., pl. cépuri

cepchen
CEPCHÉN, cepchene, s. n. (Înv.) Haină boierească scurtă, cu mânecile despicate, care se purta pe umeri. – Din tc. çepken.

DOOM

cepchén (înv.) s. n., pl. cepchéne

cepchene
CEPCHÉN, cepchene, s. n. (Înv.) Haină boierească scurtă, cu mânecile despicate, care se purta pe umeri. – Din tc. çepken.

DOOM

cepchén (înv.) s. n., pl. cepchéne

cepchenele
CEPCHÉN, cepchene, s. n. (Înv.) Haină boierească scurtă, cu mânecile despicate, care se purta pe umeri. – Din tc. çepken.

DOOM

cepchén (înv.) s. n., pl. cepchéne

cepchenelor
CEPCHÉN, cepchene, s. n. (Înv.) Haină boierească scurtă, cu mânecile despicate, care se purta pe umeri. – Din tc. çepken.

DOOM

cepchén (înv.) s. n., pl. cepchéne

cepchenul
CEPCHÉN, cepchene, s. n. (Înv.) Haină boierească scurtă, cu mânecile despicate, care se purta pe umeri. – Din tc. çepken.

DOOM

cepchén (înv.) s. n., pl. cepchéne

cepchenului
CEPCHÉN, cepchene, s. n. (Înv.) Haină boierească scurtă, cu mânecile despicate, care se purta pe umeri. – Din tc. çepken.

DOOM

cepchén (înv.) s. n., pl. cepchéne

cepe
CEÁPĂ, cepe, s. f. 1. Plantă erbacee legumicolă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescențe dese (Allium cepa). ◊ Ceapă de apă = ceapă care se cultivă prin răsad și se recoltează în același an în care s-a semănat. Ceapă de sămânță = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific și cu conținut bogat de vitamine, folosit în alimentație; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valorează nici cât) o ceapă degerată, se spune despre cineva (sau despre ceva) fără nicio valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.

DOOM

ceápă s. f., g.-d. art. cépei; pl. cépe

cepei
CEÁPĂ, cepe, s. f. 1. Plantă erbacee legumicolă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescențe dese (Allium cepa). ◊ Ceapă de apă = ceapă care se cultivă prin răsad și se recoltează în același an în care s-a semănat. Ceapă de sămânță = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific și cu conținut bogat de vitamine, folosit în alimentație; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valorează nici cât) o ceapă degerată, se spune despre cineva (sau despre ceva) fără nicio valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.

DOOM

ceápă s. f., g.-d. art. cépei; pl. cépe

cepele
CEÁPĂ, cepe, s. f. 1. Plantă erbacee legumicolă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescențe dese (Allium cepa). ◊ Ceapă de apă = ceapă care se cultivă prin răsad și se recoltează în același an în care s-a semănat. Ceapă de sămânță = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific și cu conținut bogat de vitamine, folosit în alimentație; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valorează nici cât) o ceapă degerată, se spune despre cineva (sau despre ceva) fără nicio valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.

DOOM

ceápă s. f., g.-d. art. cépei; pl. cépe

cepeleag
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepeleaga
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepeleagul
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepeleagului
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepelege
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepelegei
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepelegele
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepelegelor
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepelegi
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepelegii
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepelegilor
CEPELEÁG, -Ă, cepelegi, -ge, adj. (Reg.) Peltic. – Din ucr., rus. šepeljavyj.

DOOM

cepeleág (reg.) adj. m., pl. cepelégi; f. cepeleágă, pl. cepelége

cepeli
cepelí (-lésc, -it), vb. – (Bucov.) A sîsîi. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91). – Der. cepeleag (var. șepeleag, șepeleav), adj. (sîsîit, peltic), care este pus de obicei în legătură cu sl. sviblivŭ „bîlbîit”, cf. bg. čepeljavi, rus., rut. šepeljavyi „bîlbîit” (Cihac, II, 387; Conev 96; DAR). Löwe 40 atribuie terminația cuvîntului unei contaminări cu mag. selypeg „bîlbîit”. Pare evident că toate aceste cuvinte sînt expresive; pentru formarea celui rom., cf. și chercheli, terfeli și în general toate vb. în -li.

cepelire
cepelí (-lésc, -it), vb. – (Bucov.) A sîsîi. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91). – Der. cepeleag (var. șepeleag, șepeleav), adj. (sîsîit, peltic), care este pus de obicei în legătură cu sl. sviblivŭ „bîlbîit”, cf. bg. čepeljavi, rus., rut. šepeljavyi „bîlbîit” (Cihac, II, 387; Conev 96; DAR). Löwe 40 atribuie terminația cuvîntului unei contaminări cu mag. selypeg „bîlbîit”. Pare evident că toate aceste cuvinte sînt expresive; pentru formarea celui rom., cf. și chercheli, terfeli și în general toate vb. în -li.

cepelor
CEÁPĂ, cepe, s. f. 1. Plantă erbacee legumicolă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescențe dese (Allium cepa). ◊ Ceapă de apă = ceapă care se cultivă prin răsad și se recoltează în același an în care s-a semănat. Ceapă de sămânță = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific și cu conținut bogat de vitamine, folosit în alimentație; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valorează nici cât) o ceapă degerată, se spune despre cineva (sau despre ceva) fără nicio valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.

DOOM

ceápă s. f., g.-d. art. cépei; pl. cépe

cephalaria
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, întrebuințată în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. šipŭkŭ „trandafir”.

cephalus
Cephalus, fiul lui Deion, regele Thessaliei, și al Diomedei și soțul lui Procris, fiica lui Erechtheus, regele cetății Athenae. De numele lui Cephalus sînt legate mai multe legende. Una dintre ele vorbește despre dragostea dintre Cephalus și Eos. Se spunea că zeița l-ar fi răpit și l-ar fi dus pe Cephalus în Syria (v. și Eos). Acolo i-a dăruit un fiu, pe Phaëthon (care trece însă de cele mai multe ori drept fiul Soarelui). După o altă legendă, credincios lui Procris, Cephalus a respins iubirea lui Eos, care se îndrăgostise de el. Mînioasă, zeița îl îndeamnă să pună la încercare fidelitatea soției lui. Travestit în negustor, Cephalus poposește la casa lui Procris care-și știa soțul plecat la vînătoare. Copleșind-o cu daruri bogate, el reușește în cele din urmă să-i cucerească dragostea. Dîndu-și apoi în vileag înșelăciunea, Cephalus i se arată lui Procris sub adevărata lui înfățișare. Mînioasă și rușinată, Procris fuge în munți. Cuprins de remușcări, Cephalus pleacă la rîndu-i pe urmele ei, o găsește și o readuce acasă, unde trăiesc din nou în bună înțelegere. De la o vreme însă Procris devine și ea geloasă. Îndelungile absențe ale soțului ei, dus mereu la vînătoare prin codri, o pun pe gînduri. Bănuielile ei sînt sporite de cuvintele unui bătrîn servitor, care-i spune că în mijlocul pădurii, într-o poiană, Cephalus invocă adesea numele unei femei. Pentru a se încredința de vinovăția lui, Procris îl urmărește și se ascunde într-un tufiș. Auzind un foșnet și crezînd că e o fiară, Cephalus slobozește o săgeată. El avea niște săgeți care nu-și greșeau niciodată ținta. Rănită de moarte, Procris își dă sufletul în brațele lui Cephalus care, înainte de a-i închide ochii pentru totdeauna, o asigură că dragostea lui a fost neclintită și-i spulberă toate bănuielile: în poiana din pădure, el o invoca pe Eos (Aurora) ca să-l răcorească și să-l mîngîie cu adierile ei.

cephana
gebhaneá (-éle), s. f. – Pulberărie, depozit de pulbere. – Var. ge(a)b(e)hanea. Tc. cebhane (Șeineanu, III, 55; DAR). Sec. XVIII, înv. Aceluiași radical geb „pulbere” îi aparține gebegiu, s. m. (înv., artificier), din tc. cebeci (Șeineanu, III, 55).

cephanea
gebhaneá (-éle), s. f. – Pulberărie, depozit de pulbere. – Var. ge(a)b(e)hanea. Tc. cebhane (Șeineanu, III, 55; DAR). Sec. XVIII, înv. Aceluiași radical geb „pulbere” îi aparține gebegiu, s. m. (înv., artificier), din tc. cebeci (Șeineanu, III, 55).

cepheus
Cepheus 1. Fiul lui Aleus, regele din Tegea, și unul dintre argonauți. A pierit într-o luptă împotriva lui Heracles. 2. Regele Aethiopiei. Era fiul lui Belus și tatăl Andromedei. După moarte a fost transformat într-o constelație.

cepișoară
CEPUȘOÁRĂ, cepușoare, s. f. Diminutiv al lui ceapă (1). [Var.: cepișoáră, cepșoáră s. f.] – Ceapă + suf. -ușoară.

DOOM

cepușoáră s. f., g.-d. art. cepușoárei; pl. cepușoáre

ceplac
ceplác (-că), adj. – Sărac, mizer. Tc. çiplak (Șeineanu, II, 35). Înv., sec. XVIII.

ceplegea
ceplegeá s. f. – Alac. Tc. kaplica „buruiană” (Șeineanu, II, 101).

cepse
CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Mică bonetă sau scufiță de pânză albă, bogat împodobită cu ornamente colorate, țesute sau cusute. [Var.: ceápță s. f.] – Din magh. csápsza, sb. čepac.

DOOM

ceápsă (reg.) s. f., g.-d. art. cépsei; pl. cépse

cepsei
CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Mică bonetă sau scufiță de pânză albă, bogat împodobită cu ornamente colorate, țesute sau cusute. [Var.: ceápță s. f.] – Din magh. csápsza, sb. čepac.

DOOM

ceápsă (reg.) s. f., g.-d. art. cépsei; pl. cépse

cepsele
CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Mică bonetă sau scufiță de pânză albă, bogat împodobită cu ornamente colorate, țesute sau cusute. [Var.: ceápță s. f.] – Din magh. csápsza, sb. čepac.

DOOM

ceápsă (reg.) s. f., g.-d. art. cépsei; pl. cépse

cepselor
CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Mică bonetă sau scufiță de pânză albă, bogat împodobită cu ornamente colorate, țesute sau cusute. [Var.: ceápță s. f.] – Din magh. csápsza, sb. čepac.

DOOM

ceápsă (reg.) s. f., g.-d. art. cépsei; pl. cépse

cepui
CEPUÍ, cepuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A împreuna cu cepuri două bucăți de lemn. 2. A curăța un arbore de ramuri. – Cep + suf. -ui.

DOOM

cepuí (a cepui) (a pune cepuri, a curăța arbori) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepuiésc, imperf. 3 sg. cepuiá; conj. prez. 3 să cepuiáscă

cepuire
CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – V. cepui.

cepuirea
CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – V. cepui.

cepuiri
CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – V. cepui.

cepuirii
CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – V. cepui.

cepuirile
CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – V. cepui.

cepuirilor
CEPUÍRE, cepuiri, s. f. Cepuit. – V. cepui.

cepuit
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuita
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuite
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuitei
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuitele
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuitelor
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuitul
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuitului
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuiți
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuiții
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepuiților
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.

DOOM

cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.

cepul
CEP, cepuri, s. n. 1. Dop de lemn, de formă tronconică, cu care se astupă gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaură de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se închide cu un cep (1) sau cu o canea. ◊ Expr. A da cep (unei buți, unui butoi etc.) = a începe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), făcându-i o gaură. 2. Porțiune din tulpina unui portaltoi, care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care crește ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori țărănești de apă. 4. Proeminență prismatică sau cilindrică fasonată la capătul unei piese de lemn, cu care aceasta urmează a fi îmbucată în altă piesă. ♦ Capătul filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. – Lat. cippus.

DOOM

cep s. n., pl. cépuri

cepului
CEP, cepuri, s. n. 1. Dop de lemn, de formă tronconică, cu care se astupă gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaură de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se închide cu un cep (1) sau cu o canea. ◊ Expr. A da cep (unei buți, unui butoi etc.) = a începe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), făcându-i o gaură. 2. Porțiune din tulpina unui portaltoi, care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care crește ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori țărănești de apă. 4. Proeminență prismatică sau cilindrică fasonată la capătul unei piese de lemn, cu care aceasta urmează a fi îmbucată în altă piesă. ♦ Capătul filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. – Lat. cippus.

DOOM

cep s. n., pl. cépuri

cepuri
CEP, cepuri, s. n. 1. Dop de lemn, de formă tronconică, cu care se astupă gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaură de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se închide cu un cep (1) sau cu o canea. ◊ Expr. A da cep (unei buți, unui butoi etc.) = a începe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), făcându-i o gaură. 2. Porțiune din tulpina unui portaltoi, care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care crește ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori țărănești de apă. 4. Proeminență prismatică sau cilindrică fasonată la capătul unei piese de lemn, cu care aceasta urmează a fi îmbucată în altă piesă. ♦ Capătul filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. – Lat. cippus.

DOOM

cep s. n., pl. cépuri

cepurile
CEP, cepuri, s. n. 1. Dop de lemn, de formă tronconică, cu care se astupă gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaură de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se închide cu un cep (1) sau cu o canea. ◊ Expr. A da cep (unei buți, unui butoi etc.) = a începe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), făcându-i o gaură. 2. Porțiune din tulpina unui portaltoi, care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care crește ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori țărănești de apă. 4. Proeminență prismatică sau cilindrică fasonată la capătul unei piese de lemn, cu care aceasta urmează a fi îmbucată în altă piesă. ♦ Capătul filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. – Lat. cippus.

DOOM

cep s. n., pl. cépuri

cepurilor
CEP, cepuri, s. n. 1. Dop de lemn, de formă tronconică, cu care se astupă gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaură de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se închide cu un cep (1) sau cu o canea. ◊ Expr. A da cep (unei buți, unui butoi etc.) = a începe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), făcându-i o gaură. 2. Porțiune din tulpina unui portaltoi, care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care crește ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori țărănești de apă. 4. Proeminență prismatică sau cilindrică fasonată la capătul unei piese de lemn, cu care aceasta urmează a fi îmbucată în altă piesă. ♦ Capătul filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. – Lat. cippus.

DOOM

cep s. n., pl. cépuri

cepușoara
CEPUȘOÁRĂ, cepușoare, s. f. Diminutiv al lui ceapă (1). [Var.: cepișoáră, cepșoáră s. f.] – Ceapă + suf. -ușoară.

DOOM

cepușoáră s. f., g.-d. art. cepușoárei; pl. cepușoáre

cepușoare
CEPUȘOÁRĂ, cepușoare, s. f. Diminutiv al lui ceapă (1). [Var.: cepișoáră, cepșoáră s. f.] – Ceapă + suf. -ușoară.

DOOM

cepușoáră s. f., g.-d. art. cepușoárei; pl. cepușoáre

cepușoare
CEPUȘÓR, cepușoare, s. n. Diminutiv al lui cep. – Cep + suf. -ușor.

DOOM

cepușór s. n., pl. cepușoáre

cepușoarei
CEPUȘOÁRĂ, cepușoare, s. f. Diminutiv al lui ceapă (1). [Var.: cepișoáră, cepșoáră s. f.] – Ceapă + suf. -ușoară.

DOOM

cepușoáră s. f., g.-d. art. cepușoárei; pl. cepușoáre

cepușoarele
CEPUȘOÁRĂ, cepușoare, s. f. Diminutiv al lui ceapă (1). [Var.: cepișoáră, cepșoáră s. f.] – Ceapă + suf. -ușoară.

DOOM

cepușoáră s. f., g.-d. art. cepușoárei; pl. cepușoáre

cepușoarele
CEPUȘÓR, cepușoare, s. n. Diminutiv al lui cep. – Cep + suf. -ușor.

DOOM

cepușór s. n., pl. cepușoáre

cepușoarelor
CEPUȘOÁRĂ, cepușoare, s. f. Diminutiv al lui ceapă (1). [Var.: cepișoáră, cepșoáră s. f.] – Ceapă + suf. -ușoară.

DOOM

cepușoáră s. f., g.-d. art. cepușoárei; pl. cepușoáre

cepușoarelor
CEPUȘÓR, cepușoare, s. n. Diminutiv al lui cep. – Cep + suf. -ușor.

DOOM

cepușór s. n., pl. cepușoáre

cepușor
CEPUȘÓR, cepușoare, s. n. Diminutiv al lui cep. – Cep + suf. -ușor.

DOOM

cepușór s. n., pl. cepușoáre

cepușorul
CEPUȘÓR, cepușoare, s. n. Diminutiv al lui cep. – Cep + suf. -ușor.

DOOM

cepușór s. n., pl. cepușoáre

cepușorului
CEPUȘÓR, cepușoare, s. n. Diminutiv al lui cep. – Cep + suf. -ușor.

DOOM

cepușór s. n., pl. cepușoáre

cepăi
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăia
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiai
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiam
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiască
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiau
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiați
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiesc
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiește
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiești
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăii
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăim
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăind
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăire
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăire
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

cepăiră
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăirăm
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăirăți
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăise
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăisem
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiseră
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiserăm
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiserăți
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiseși
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiseți
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăit
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăit
CEPĂÍT, cepăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a cepăi; zgomotul produs de încălțăminte în timpul mersului; lipăit. – V. cepăi.

DOOM

cepăít (lipăit) (reg.) s. n., pl. cepăíturi

cepăitul
CEPĂÍT, cepăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a cepăi; zgomotul produs de încălțăminte în timpul mersului; lipăit. – V. cepăi.

DOOM

cepăít (lipăit) (reg.) s. n., pl. cepăíturi

cepăitului
CEPĂÍT, cepăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a cepăi; zgomotul produs de încălțăminte în timpul mersului; lipăit. – V. cepăi.

DOOM

cepăít (lipăit) (reg.) s. n., pl. cepăíturi

cepăituri
CEPĂÍT, cepăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a cepăi; zgomotul produs de încălțăminte în timpul mersului; lipăit. – V. cepăi.

DOOM

cepăít (lipăit) (reg.) s. n., pl. cepăíturi

cepăiturile
CEPĂÍT, cepăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a cepăi; zgomotul produs de încălțăminte în timpul mersului; lipăit. – V. cepăi.

DOOM

cepăít (lipăit) (reg.) s. n., pl. cepăíturi

cepăiturilor
CEPĂÍT, cepăituri, s. n. (Reg.) Faptul de a cepăi; zgomotul produs de încălțăminte în timpul mersului; lipăit. – V. cepăi.

DOOM

cepăít (lipăit) (reg.) s. n., pl. cepăíturi

cepăiși
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepăiți
CEPĂÍ, cepăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A păși, producând un zgomot ușor; a lipăi. – Cf. magh. csapni.

DOOM

cepăí (a ~) (a lipăi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepăiésc, imperf. 3 sg. cepăiá; conj. prez. 3 să cepăiáscă

cepșoară
CEPUȘOÁRĂ, cepușoare, s. f. Diminutiv al lui ceapă (1). [Var.: cepișoáră, cepșoáră s. f.] – Ceapă + suf. -ușoară.

DOOM

cepușoáră s. f., g.-d. art. cepușoárei; pl. cepușoáre

cer
CER¹, ceri, s. m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.

DOOM

cer² (bolta cerească) s. n., pl. céruri

cer
CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator (2), care are o formă aparent emisferică, boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga de cineva insistent. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple niciun rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, bolta palatină; palat. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

DOOM

!róua-cérului (plantă) s. f. art., g.-d. art. róuăi-cérului

cer
CER²- v. cero-.

cer
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cer
KERATO- v. cer¹-.

cerambicid
CERAMBICÍD, cerambicide, s. n. (La pl.) Familie de insecte cu antene foarte lungi, cu corpul alungit și viu colorat (Cerambicidae); (și la sg.) insectă din această familie. – Din fr. cérambycidé.

DOOM

cerambicíd s. n., pl. cerambicíde

cerambicide
CERAMBICÍD, cerambicide, s. n. (La pl.) Familie de insecte cu antene foarte lungi, cu corpul alungit și viu colorat (Cerambicidae); (și la sg.) insectă din această familie. – Din fr. cérambycidé.

DOOM

cerambicíd s. n., pl. cerambicíde

cerambicidele
CERAMBICÍD, cerambicide, s. n. (La pl.) Familie de insecte cu antene foarte lungi, cu corpul alungit și viu colorat (Cerambicidae); (și la sg.) insectă din această familie. – Din fr. cérambycidé.

DOOM

cerambicíd s. n., pl. cerambicíde

cerambicidelor
CERAMBICÍD, cerambicide, s. n. (La pl.) Familie de insecte cu antene foarte lungi, cu corpul alungit și viu colorat (Cerambicidae); (și la sg.) insectă din această familie. – Din fr. cérambycidé.

DOOM

cerambicíd s. n., pl. cerambicíde

cerambicidul
CERAMBICÍD, cerambicide, s. n. (La pl.) Familie de insecte cu antene foarte lungi, cu corpul alungit și viu colorat (Cerambicidae); (și la sg.) insectă din această familie. – Din fr. cérambycidé.

DOOM

cerambicíd s. n., pl. cerambicíde

cerambicidului
CERAMBICÍD, cerambicide, s. n. (La pl.) Familie de insecte cu antene foarte lungi, cu corpul alungit și viu colorat (Cerambicidae); (și la sg.) insectă din această familie. – Din fr. cérambycidé.

DOOM

cerambicíd s. n., pl. cerambicíde

ceramic
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramica
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramica
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámică s. f., g.-d. art. cerámicii; pl. cerámici

ceramice
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramicei
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramicele
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramicelor
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramici
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramici
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámică s. f., g.-d. art. cerámicii; pl. cerámici

ceramicii
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramicii
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámică s. f., g.-d. art. cerámicii; pl. cerámici

ceramicile
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámică s. f., g.-d. art. cerámicii; pl. cerámici

ceramicilor
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramicilor
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámică s. f., g.-d. art. cerámicii; pl. cerámici

ceramicul
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramicului
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

DOOM

cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice

ceramist
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramista
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramiste
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramiste
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramistei
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramistele
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramistelor
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramisto
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramistul
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramistule
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramistului
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramiști
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramiștii
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramiștilor
CERAMÍST, -Ă, ceramiști, -ste, s. m. și f. Specialist în fabricarea obiectelor de ceramică sau în arta ceramicii. – Din fr. céramiste.

DOOM

ceramístă s. f., g.-d. art. ceramístei; pl. ceramíste

ceramografia
CERAMOGRAFÍE s.f. Disciplină istorică având ca obiect ceramica. [< fr. céramographie].

ceramografie
CERAMOGRAFÍE s.f. Disciplină istorică având ca obiect ceramica. [< fr. céramographie].

ceramografiei
CERAMOGRAFÍE s.f. Disciplină istorică având ca obiect ceramica. [< fr. céramographie].

ceramografii
CERAMOGRAFÍE s.f. Disciplină istorică având ca obiect ceramica. [< fr. céramographie].

ceramografiile
CERAMOGRAFÍE s.f. Disciplină istorică având ca obiect ceramica. [< fr. céramographie].

ceramografiilor
CERAMOGRAFÍE s.f. Disciplină istorică având ca obiect ceramica. [< fr. céramographie].

ceramologia
CERAMOLOGÍE s.f. Studiul ceramicii. [Cf. fr. céramologie].

ceramologie
CERAMOLOGÍE s.f. Studiul ceramicii. [Cf. fr. céramologie].

ceramologiei
CERAMOLOGÍE s.f. Studiul ceramicii. [Cf. fr. céramologie].

ceramologii
CERAMOLOGÍE s.f. Studiul ceramicii. [Cf. fr. céramologie].

cerargirit
CERARGIRÍT s. n. Clorură de argint naturală, folosită ca minereu de argint. – Din fr. cérargyrite.

DOOM

!cerargirít (ce-rar-/cer-ar-) s. n.

cerargiritul
CERARGIRÍT s. n. Clorură de argint naturală, folosită ca minereu de argint. – Din fr. cérargyrite.

DOOM

!cerargirít (ce-rar-/cer-ar-) s. n.

cerargiritului
CERARGIRÍT s. n. Clorură de argint naturală, folosită ca minereu de argint. – Din fr. cérargyrite.

DOOM

!cerargirít (ce-rar-/cer-ar-) s. n.

cerasifera
CORCODÚȘ, corcoduși, s. m. Arbore sau arbust din familia rozaceelor, cu frunze eliptice, cu flori albe și cu fructe mici, de culoare galbenă, vânătă sau roșie (Prunus cerasifera). – Probabil din corcodușă.

cerastium
CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn¹ + suf. -uț.

cerat
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

cerat
CERÁT s.n. Medicament unguent compus din ceară și untdelemn, folosit odinioară pentru acoperirea rănilor. [< fr. cérat, cf. lat. ceratus].

cerat
KERATO- v. cer¹-.

cerata
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

cerate
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

ceratei
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

ceratele
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

ceratelor
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

cerathophyllum
BRĂDÍȘ, brădișuri, s. n. 1. Brădet. 2. Numele unor plante erbacee acvatice cu tulpina lungă, subțire și foarte ramificată și cu frunzele în formă de ace (Ceratophyllum și Myriophyllum). ♦ Porțiune dintr-o apă acoperită cu această plantă. – Brad + suf. -iș.

ceratit
CERATÍT, ceratiți, s. m. Moluscă cefalopodă fosilă din era mezozoică. – Cf. ngr. kéras (gen. kératos) „corn”.

DOOM

ceratít s. m., pl. ceratíți

ceratitul
CERATÍT, ceratiți, s. m. Moluscă cefalopodă fosilă din era mezozoică. – Cf. ngr. kéras (gen. kératos) „corn”.

DOOM

ceratít s. m., pl. ceratíți

ceratitului
CERATÍT, ceratiți, s. m. Moluscă cefalopodă fosilă din era mezozoică. – Cf. ngr. kéras (gen. kératos) „corn”.

DOOM

ceratít s. m., pl. ceratíți

ceratiți
CERATÍT, ceratiți, s. m. Moluscă cefalopodă fosilă din era mezozoică. – Cf. ngr. kéras (gen. kératos) „corn”.

DOOM

ceratít s. m., pl. ceratíți

ceratiții
CERATÍT, ceratiți, s. m. Moluscă cefalopodă fosilă din era mezozoică. – Cf. ngr. kéras (gen. kératos) „corn”.

DOOM

ceratít s. m., pl. ceratíți

ceratiților
CERATÍT, ceratiți, s. m. Moluscă cefalopodă fosilă din era mezozoică. – Cf. ngr. kéras (gen. kératos) „corn”.

DOOM

ceratít s. m., pl. ceratíți

cerato
KERATO- v. cer¹-.

ceratonia
RÓȘCOV, roșcovi, s. m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneană, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (păstăi) lungi, dulci și comestibile (Ceratonia siliqua). ◊ Compus: roșcov-sălbatic = plătică. – Din bg. rožkov.

ceratul
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

ceratului
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

cerați
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

cerații
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

ceraților
CERÁT, -Ă, cerați, -te, adj. (Despre materiale) Care este impregnat, acoperit cu un strat de ceară. ◊ Hârtie cerată = hârtie impregnată cu substanțe care o fac impermeabilă. Tăblițe cerate = tăblițe de lemn acoperite cu ceară, pe care vechii romani își făceau însemnări, socoteli. – Ceară + suf. -at (după fr. ciré).

DOOM

cerát adj. m., pl. ceráți; f. cerátă, pl. ceráte

cerb
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.

DOOM

cerb s. m., pl. cerbi

cerber
CÉRBER, (2) cerberi, s. m. 1. (În mitologia greacă) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea. 2. Fig. Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.

DOOM

*Cérber (animal mitologic) s. propriu m.

cerberi
CÉRBER, (2) cerberi, s. m. 1. (În mitologia greacă) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea. 2. Fig. Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.

DOOM

*Cérber (animal mitologic) s. propriu m.

cerberii
CÉRBER, (2) cerberi, s. m. 1. (În mitologia greacă) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea. 2. Fig. Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.

DOOM

*Cérber (animal mitologic) s. propriu m.

cerberilor
CÉRBER, (2) cerberi, s. m. 1. (În mitologia greacă) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea. 2. Fig. Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.

DOOM

*Cérber (animal mitologic) s. propriu m.

cerberul
CÉRBER, (2) cerberi, s. m. 1. (În mitologia greacă) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea. 2. Fig. Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.

DOOM

*Cérber (animal mitologic) s. propriu m.

cerberului
CÉRBER, (2) cerberi, s. m. 1. (În mitologia greacă) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea. 2. Fig. Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.

DOOM

*Cérber (animal mitologic) s. propriu m.

cerberus
Cerberus, temutul cîine care străjuia la porțile Hadesului. Născut din gigantul Typhon, el era frate cu hidra din Lerna și cu leul din Nemea. Cerberus era înfățișat ca un monstru înfricoșător, după unii cu trei, după alții cu o sută de capete. Avea coadă de șarpe, iar în jurul gîtului i se încolăceau de asemenea șerpi. Cerberus avea însărcinarea să nu-i lase să intre în Hades decît pe morți și să nu mai lase pe nimeni să iasă de acolo. Singurul care a reușit să-l învingă și să-l supună a fost Heracles (v. și Heracles). Se spunea că mai tîrziu Cerberus a fost vrăjit, și el, de cîntecul lui Orpheus.

cerbi
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.

DOOM

cerb s. m., pl. cerbi

cerbice
CERBÍCE s. f. 1. (Pop.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gâtului, la tauri și berbeci, odată cu maturitatea sexuală; parte a gâtului pe care se depune acest depozit; ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.

DOOM

cerbíce (pop.) s. f., g.-d. art. cerbícii

cerbice
CERBÍCE s. f. 1. (Pop.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gâtului, la tauri și berbeci, odată cu maturitatea sexuală; parte a gâtului pe care se depune acest depozit; ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.

cerbicea
CERBÍCE s. f. 1. (Pop.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gâtului, la tauri și berbeci, odată cu maturitatea sexuală; parte a gâtului pe care se depune acest depozit; ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.

cerbici
CERBÍCE s. f. 1. (Pop.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gâtului, la tauri și berbeci, odată cu maturitatea sexuală; parte a gâtului pe care se depune acest depozit; ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.

cerbicie
CERBICÍE s. f. Tenacitate, dârzenie; încăpățânare. – Cerbice + suf. -ie.

DOOM

cerbicíe s. f., art. cerbicía, g.-d. cerbicíi, art. cerbicíei

cerbicii
CERBÍCE s. f. 1. (Pop.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gâtului, la tauri și berbeci, odată cu maturitatea sexuală; parte a gâtului pe care se depune acest depozit; ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.

cerbii
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.

DOOM

cerb s. m., pl. cerbi

cerbilor
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.

DOOM

cerb s. m., pl. cerbi

cerboaica
CERBOÁICĂ, cerboaice, s. f. Femela cerbului; ciută. – Cerb + suf. -oaică.

DOOM

cerboáică s. f., g.-d. art. cerboáicei; pl. cerboáice

cerboaice
CERBOÁICĂ, cerboaice, s. f. Femela cerbului; ciută. – Cerb + suf. -oaică.

DOOM

cerboáică s. f., g.-d. art. cerboáicei; pl. cerboáice

cerboaicei
CERBOÁICĂ, cerboaice, s. f. Femela cerbului; ciută. – Cerb + suf. -oaică.

DOOM

cerboáică s. f., g.-d. art. cerboáicei; pl. cerboáice

cerboaicele
CERBOÁICĂ, cerboaice, s. f. Femela cerbului; ciută. – Cerb + suf. -oaică.

DOOM

cerboáică s. f., g.-d. art. cerboáicei; pl. cerboáice

cerboaicelor
CERBOÁICĂ, cerboaice, s. f. Femela cerbului; ciută. – Cerb + suf. -oaică.

DOOM

cerboáică s. f., g.-d. art. cerboáicei; pl. cerboáice

cerbul
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.

DOOM

cerb s. m., pl. cerbi

cerbului
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.

DOOM

cerb s. m., pl. cerbi

cerbăria
CERBĂRÍE, cerbării, s. f. (Rar) Loc, teren unde sunt ținuți cerbii. – Cerb + suf. -ărie.

DOOM

cerbăríe (rar) s. f., art. cerbăría, g.-d. art. cerbăríei; pl. cerbăríi, art. cerbăríile

cerbărie
CERBĂRÍE, cerbării, s. f. (Rar) Loc, teren unde sunt ținuți cerbii. – Cerb + suf. -ărie.

DOOM

cerbăríe (rar) s. f., art. cerbăría, g.-d. art. cerbăríei; pl. cerbăríi, art. cerbăríile

cerbăriei
CERBĂRÍE, cerbării, s. f. (Rar) Loc, teren unde sunt ținuți cerbii. – Cerb + suf. -ărie.

DOOM

cerbăríe (rar) s. f., art. cerbăría, g.-d. art. cerbăríei; pl. cerbăríi, art. cerbăríile

cerbării
CERBĂRÍE, cerbării, s. f. (Rar) Loc, teren unde sunt ținuți cerbii. – Cerb + suf. -ărie.

DOOM

cerbăríe (rar) s. f., art. cerbăría, g.-d. art. cerbăríei; pl. cerbăríi, art. cerbăríile

cerbăriile
CERBĂRÍE, cerbării, s. f. (Rar) Loc, teren unde sunt ținuți cerbii. – Cerb + suf. -ărie.

DOOM

cerbăríe (rar) s. f., art. cerbăría, g.-d. art. cerbăríei; pl. cerbăríi, art. cerbăríile

cerbăriilor
CERBĂRÍE, cerbării, s. f. (Rar) Loc, teren unde sunt ținuți cerbii. – Cerb + suf. -ărie.

DOOM

cerbăríe (rar) s. f., art. cerbăría, g.-d. art. cerbăríei; pl. cerbăríi, art. cerbăríile

cerc
CERC, cercuri, s. n. I. 1. Figură geometrică plană formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; circumferință; suprafață limitată de această figură. ◊ Cerc polar = fiecare dintre cele două linii închipuite pe globul pământesc, paralele cu ecuatorul, situate la 66 grade și 33 de minute la nord sau la sud de el, care marchează limita dintre cele două zone temperate și cele două zone polare ale Pământului. Cerc diurn = cerc descris de aștri în mișcarea lor aparentă, zilnică, în jurul Pământului. 2. Figură, desen, linie sau mișcare în formă de cerc (I 1). ◊ Loc. adv. În cerc = circular. ♦ Cerc vicios = greșeală de logică constând în definirea sau demonstrarea unui lucru printr-un alt lucru care nu poate fi denumit sau demonstrat decât cu ajutorul primului. 3. Linie în formă de arc. 4. Fig. Sferă, întindere, cuprins, limită (de cunoștințe, de atribuții, de ocupații etc.) II. Nume dat unor obiecte de lemn, de metal etc. în formă de linie circulară. 1. Bandă subțire de metal sau de lemn care înconjoară un butoi cu doage pentru strângerea și consolidarea acestora. 2. Bandă subțire (de metal) cu care se consolidează un cufăr, un geamantan etc. 3. Șină de fier fixată în jurul roților de lemn ale vehiculelor, care servește la consolidarea obezilor și ca piesă de uzură la rulare. 4. Obiect de lemn de formă circulară, pe care îl rulează copiii lovindu-l cu un bețișor. 5. (Înv.) Diademă. III. Disc gradat, folosit la unele instrumente de măsură pentru calcularea unghiurilor. Cerc de busolă. IV. Grup de oameni uniți prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie. ♦ Grup de oameni uniți prin preocupări, convingeri, idei etc. comune, de obicei cu scop științific, artistic sau instructiv-educativ. ◊ Cercuri muncitorești = organizații politice muncitorești apărute la noi la sfârșitul sec. XIX. ♦ Lume; societate. – Lat. circus (cu unele sensuri după fr. cercle).

DOOM

cerc s. n., pl. cércuri

cerc
-CERC v. cerco-.

cerc
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cerca
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercai
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercală
cercálă (cercắli), s. f. – Năvod, plasă de pescuit. Rut. čekalo (Drăganu, Dacor., VI, 267); r s-ar explica prin asimilarea cu vb. a cerca. Din rom. ar putea proveni mag. cserkálo.

cercam
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercar
CERCÁR, cercari, s. m. Larvă a gălbezei, care trăiește în apă și care devine adultă în organismul vitelor cornute, unde pătrunde odată cu hrana. – Din fr. cercaire.

DOOM

cercár s. m., pl. cercári

cercare
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercare
CERCÁRE, cercări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerca și rezultatul ei. 1. Cercetare, investigație. 2. Încercare, experiență. ♦ Probă. 3. Suferință, durere; nenorocire. – V. cerca.

cercarea
CERCÁRE, cercări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerca și rezultatul ei. 1. Cercetare, investigație. 2. Încercare, experiență. ♦ Probă. 3. Suferință, durere; nenorocire. – V. cerca.

cercari
CERCÁR, cercari, s. m. Larvă a gălbezei, care trăiește în apă și care devine adultă în organismul vitelor cornute, unde pătrunde odată cu hrana. – Din fr. cercaire.

DOOM

cercár s. m., pl. cercári

cercarii
CERCÁR, cercari, s. m. Larvă a gălbezei, care trăiește în apă și care devine adultă în organismul vitelor cornute, unde pătrunde odată cu hrana. – Din fr. cercaire.

DOOM

cercár s. m., pl. cercári

cercarilor
CERCÁR, cercari, s. m. Larvă a gălbezei, care trăiește în apă și care devine adultă în organismul vitelor cornute, unde pătrunde odată cu hrana. – Din fr. cercaire.

DOOM

cercár s. m., pl. cercári

cercarul
CERCÁR, cercari, s. m. Larvă a gălbezei, care trăiește în apă și care devine adultă în organismul vitelor cornute, unde pătrunde odată cu hrana. – Din fr. cercaire.

DOOM

cercár s. m., pl. cercári

cercarului
CERCÁR, cercari, s. m. Larvă a gălbezei, care trăiește în apă și care devine adultă în organismul vitelor cornute, unde pătrunde odată cu hrana. – Din fr. cercaire.

DOOM

cercár s. m., pl. cercári

cercară
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercarăm
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercarăți
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercase
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercasem
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercaseră
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercaserăm
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercaserăți
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercaseși
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercaseți
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercat
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercat
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cercata
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cercate
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cercatei
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cercatele
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cercatelor
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cercatul
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cercatului
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cercau
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercași
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercați
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercați
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cercații
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cercaților
CERCÁT, -Ă, cercați, -te, adj. (Pop.; despre oameni) 1. Încercat, trecut prin greutăți. 2. Experimentat, priceput. – V. cerca.

cerce
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercei
CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.

DOOM

cercél s. m., pl. cercéi

cerceii
CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.

DOOM

cercél s. m., pl. cercéi

cerceilor
CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.

DOOM

cercél s. m., pl. cercéi

cercel
CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.

DOOM

cercél s. m., pl. cercéi

cercelat
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cercelata
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cercelate
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cercelatei
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cercelatele
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cercelatelor
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cercelatul
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cercelatului
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cercelați
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cercelații
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cercelaților
CERCELÁT, -Ă, cercelați, -te, adj. Împodobit cu cercei. – Cercel + suf. -at.

DOOM

cercelát adj. m., pl. cerceláți; f. cercelátă, pl. cerceláte

cerceloi
CERCELÓI, cerceloi, s. m. (Rar) Augmentativ al lui cercel. – Cercel + suf. -oi.

DOOM

cercelói (rar) s. m., pl. cercelói, art. cercelóii

cerceloii
CERCELÓI, cerceloi, s. m. (Rar) Augmentativ al lui cercel. – Cercel + suf. -oi.

DOOM

cercelói (rar) s. m., pl. cercelói, art. cercelóii

cerceloilor
CERCELÓI, cerceloi, s. m. (Rar) Augmentativ al lui cercel. – Cercel + suf. -oi.

DOOM

cercelói (rar) s. m., pl. cercelói, art. cercelóii

cerceloiul
CERCELÓI, cerceloi, s. m. (Rar) Augmentativ al lui cercel. – Cercel + suf. -oi.

DOOM

cercelói (rar) s. m., pl. cercelói, art. cercelóii

cerceloiului
CERCELÓI, cerceloi, s. m. (Rar) Augmentativ al lui cercel. – Cercel + suf. -oi.

DOOM

cercelói (rar) s. m., pl. cercelói, art. cercelóii

cercelul
CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.

DOOM

cercél s. m., pl. cercéi

cercelului
CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.

DOOM

cercél s. m., pl. cercéi

cerceluș
CERCELÚȘ, cerceluși, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori roșii, galbene-verzui sau pestrițe; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lăcrămioare. – Cercel + suf. -uș.

DOOM

cercelúș s. m., pl. cercelúși

cerceluși
CERCELÚȘ, cerceluși, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori roșii, galbene-verzui sau pestrițe; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lăcrămioare. – Cercel + suf. -uș.

DOOM

cercelúș s. m., pl. cercelúși

cercelușii
CERCELÚȘ, cerceluși, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori roșii, galbene-verzui sau pestrițe; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lăcrămioare. – Cercel + suf. -uș.

DOOM

cercelúș s. m., pl. cercelúși

cercelușilor
CERCELÚȘ, cerceluși, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori roșii, galbene-verzui sau pestrițe; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lăcrămioare. – Cercel + suf. -uș.

DOOM

cercelúș s. m., pl. cercelúși

cercelușul
CERCELÚȘ, cerceluși, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori roșii, galbene-verzui sau pestrițe; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lăcrămioare. – Cercel + suf. -uș.

DOOM

cercelúș s. m., pl. cercelúși

cercelușului
CERCELÚȘ, cerceluși, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori roșii, galbene-verzui sau pestrițe; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lăcrămioare. – Cercel + suf. -uș.

DOOM

cercelúș s. m., pl. cercelúși

cerceta
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetai
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetam
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetare
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetare
CERCETÁRE, cercetări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cerceta și rezultatul ei. 2. Investigație originală în scopul dobândirii de noi cunoștințe științifice sau tehnologice. 3. (Jur.) Activitate desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și pentru descoperirea și prinderea infractorului. 4. (Mil.) Acțiune de culegere și de studiere a datelor despre inamic, teren, populație etc. – V. cerceta.

DOOM

cercetáre s. f., g.-d. art. cercetắrii; pl. cercetắri

cercetarea
CERCETÁRE, cercetări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cerceta și rezultatul ei. 2. Investigație originală în scopul dobândirii de noi cunoștințe științifice sau tehnologice. 3. (Jur.) Activitate desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și pentru descoperirea și prinderea infractorului. 4. (Mil.) Acțiune de culegere și de studiere a datelor despre inamic, teren, populație etc. – V. cerceta.

DOOM

cercetáre s. f., g.-d. art. cercetắrii; pl. cercetắri

cercetară
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetarăm
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetarăți
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetase
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetasem
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetaseră
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetaserăm
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetaserăți
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetaseși
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetaseți
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetat
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetat
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetata
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetate
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetatei
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetatele
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetatelor
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetatul
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetatului
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetau
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetaș
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetașa
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetașe
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetașei
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetașele
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetașelor
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetași
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetași
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetașii
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetașilor
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetașul
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetașului
CERCETÁȘ, -Ă, cercetași, -e, s. m. și f. 1. Persoană trimisă să cerceteze, să ia informații despre ceva; militar care execută o cercetare (3). 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din organizația cercetășiei. – Cerceta + suf. -aș.

DOOM

cercetáșă s. f., art. cercetáșa, g.-d. art. cercetáșei; pl. cercetáșe

cercetați
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetați
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetații
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetaților
CERCETÁT, -Ă, cercetați, -te, adj. 1. Examinat cu atenție; observat, controlat. 2. Studiat. 3. Care a fost chestionat. 4. (Jur.) Care este anchetat. – V. cerceta.

cercetează
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetez
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cerceteze
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetezi
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetând
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetînd
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) examina cu atenție; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A face cercetări (1); a studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare (2); a ancheta. 4. Tranz. (Mil.) A efectua o cercetare (3). 5. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale”.

DOOM

cercetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cerceteáză

cercetări
CERCETÁRE, cercetări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cerceta și rezultatul ei. 2. Investigație originală în scopul dobândirii de noi cunoștințe științifice sau tehnologice. 3. (Jur.) Activitate desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și pentru descoperirea și prinderea infractorului. 4. (Mil.) Acțiune de culegere și de studiere a datelor despre inamic, teren, populație etc. – V. cerceta.

DOOM

cercetáre s. f., g.-d. art. cercetắrii; pl. cercetắri

cercetării
CERCETÁRE, cercetări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cerceta și rezultatul ei. 2. Investigație originală în scopul dobândirii de noi cunoștințe științifice sau tehnologice. 3. (Jur.) Activitate desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și pentru descoperirea și prinderea infractorului. 4. (Mil.) Acțiune de culegere și de studiere a datelor despre inamic, teren, populație etc. – V. cerceta.

DOOM

cercetáre s. f., g.-d. art. cercetắrii; pl. cercetắri

cercetările
CERCETÁRE, cercetări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cerceta și rezultatul ei. 2. Investigație originală în scopul dobândirii de noi cunoștințe științifice sau tehnologice. 3. (Jur.) Activitate desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și pentru descoperirea și prinderea infractorului. 4. (Mil.) Acțiune de culegere și de studiere a datelor despre inamic, teren, populație etc. – V. cerceta.

DOOM

cercetáre s. f., g.-d. art. cercetắrii; pl. cercetắri

cercetărilor
CERCETÁRE, cercetări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cerceta și rezultatul ei. 2. Investigație originală în scopul dobândirii de noi cunoștințe științifice sau tehnologice. 3. (Jur.) Activitate desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și pentru descoperirea și prinderea infractorului. 4. (Mil.) Acțiune de culegere și de studiere a datelor despre inamic, teren, populație etc. – V. cerceta.

DOOM

cercetáre s. f., g.-d. art. cercetắrii; pl. cercetắri

cercetătoare
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătoare
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătoarea
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătoarea
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătoarei
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătoarei
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătoarele
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătoarele
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătoarelor
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătoarelor
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetător
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetător
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetători
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetători
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătorii
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătorii
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătorilor
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătorilor
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătorul
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătorul
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătorului
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetătorului
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

DOOM

cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetășeasca
CERCETĂȘÉSC, -EÁSCĂ, cercetășești, adj. De cercetaș. – Cercetaș + suf. -esc.

cercetășesc
CERCETĂȘÉSC, -EÁSCĂ, cercetășești, adj. De cercetaș. – Cercetaș + suf. -esc.

cercetășescul
CERCETĂȘÉSC, -EÁSCĂ, cercetășești, adj. De cercetaș. – Cercetaș + suf. -esc.

cercetășescului
CERCETĂȘÉSC, -EÁSCĂ, cercetășești, adj. De cercetaș. – Cercetaș + suf. -esc.

cercetășești
CERCETĂȘÉSC, -EÁSCĂ, cercetășești, adj. De cercetaș. – Cercetaș + suf. -esc.

cercetășeștii
CERCETĂȘÉSC, -EÁSCĂ, cercetășești, adj. De cercetaș. – Cercetaș + suf. -esc.

cercetășeștile
CERCETĂȘÉSC, -EÁSCĂ, cercetășești, adj. De cercetaș. – Cercetaș + suf. -esc.

cercetășeștilor
CERCETĂȘÉSC, -EÁSCĂ, cercetășești, adj. De cercetaș. – Cercetaș + suf. -esc.

cercetășia
CERCETĂȘÍE s. f. Organizație cu caracter sportiv-educativ, care cuprindea tineretul din școlile secundare. – Cercetaș + suf. -ie.

DOOM

cercetășíe s. f., art. cercetășía, g.-d. cercetășíi, art. cercetășíei

cercetășie
CERCETĂȘÍE s. f. Organizație cu caracter sportiv-educativ, care cuprindea tineretul din școlile secundare. – Cercetaș + suf. -ie.

DOOM

cercetășíe s. f., art. cercetășía, g.-d. cercetășíi, art. cercetășíei

cercetășiei
CERCETĂȘÍE s. f. Organizație cu caracter sportiv-educativ, care cuprindea tineretul din școlile secundare. – Cercetaș + suf. -ie.

DOOM

cercetășíe s. f., art. cercetășía, g.-d. cercetășíi, art. cercetășíei

cercetășii
CERCETĂȘÍE s. f. Organizație cu caracter sportiv-educativ, care cuprindea tineretul din școlile secundare. – Cercetaș + suf. -ie.

DOOM

cercetășíe s. f., art. cercetășía, g.-d. cercetășíi, art. cercetășíei

cercevea
GIURGIUVEÁ s. f. v. cercevea.

DOOM

cerceveá s. f., art. cerceveáua, g.-d. art. cercevélei; pl. cercevéle, art. cercevélele

cerceveaua
GIURGIUVEÁ s. f. v. cercevea.

DOOM

cerceveá s. f., art. cerceveáua, g.-d. art. cercevélei; pl. cercevéle, art. cercevélele

cerceveli
GIURGIUVEÁ s. f. v. cercevea.

DOOM

cerceveá s. f., art. cerceveáua, g.-d. art. cercevélei; pl. cercevéle, art. cercevélele

cercevelii
GIURGIUVEÁ s. f. v. cercevea.

DOOM

cerceveá s. f., art. cerceveáua, g.-d. art. cercevélei; pl. cercevéle, art. cercevélele

cercevelile
GIURGIUVEÁ s. f. v. cercevea.

DOOM

cerceveá s. f., art. cerceveáua, g.-d. art. cercevélei; pl. cercevéle, art. cercevélele

cercevelilor
GIURGIUVEÁ s. f. v. cercevea.

DOOM

cerceveá s. f., art. cerceveáua, g.-d. art. cercevélei; pl. cercevéle, art. cercevélele

cerchez
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchez
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cercheza
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cercheza
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cercheze
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cercheze
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezeasca
CERCHEZÉSC, -EÁSCĂ, cerchezești, adj. (Rar) Cerchez. (2). – Cerchez + suf. -esc.

DOOM

cerchezésc (rar) adj. m., f. cerchezeáscă; pl. m. și f. cerchezéști

cerchezei
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezei
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezele
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezele
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezelor
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezelor
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezesc
CERCHEZÉSC, -EÁSCĂ, cerchezești, adj. (Rar) Cerchez. (2). – Cerchez + suf. -esc.

DOOM

cerchezésc (rar) adj. m., f. cerchezeáscă; pl. m. și f. cerchezéști

cerchezescul
CERCHEZÉSC, -EÁSCĂ, cerchezești, adj. (Rar) Cerchez. (2). – Cerchez + suf. -esc.

DOOM

cerchezésc (rar) adj. m., f. cerchezeáscă; pl. m. și f. cerchezéști

cerchezescului
CERCHEZÉSC, -EÁSCĂ, cerchezești, adj. (Rar) Cerchez. (2). – Cerchez + suf. -esc.

DOOM

cerchezésc (rar) adj. m., f. cerchezeáscă; pl. m. și f. cerchezéști

cerchezești
CERCHEZÉSC, -EÁSCĂ, cerchezești, adj. (Rar) Cerchez. (2). – Cerchez + suf. -esc.

DOOM

cerchezésc (rar) adj. m., f. cerchezeáscă; pl. m. și f. cerchezéști

cerchezeștii
CERCHEZÉSC, -EÁSCĂ, cerchezești, adj. (Rar) Cerchez. (2). – Cerchez + suf. -esc.

DOOM

cerchezésc (rar) adj. m., f. cerchezeáscă; pl. m. și f. cerchezéști

cerchezeștile
CERCHEZÉSC, -EÁSCĂ, cerchezești, adj. (Rar) Cerchez. (2). – Cerchez + suf. -esc.

DOOM

cerchezésc (rar) adj. m., f. cerchezeáscă; pl. m. și f. cerchezéști

cerchezeștilor
CERCHEZÉSC, -EÁSCĂ, cerchezești, adj. (Rar) Cerchez. (2). – Cerchez + suf. -esc.

DOOM

cerchezésc (rar) adj. m., f. cerchezeáscă; pl. m. și f. cerchezéști

cerchezi
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezi
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezii
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezii
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezilor
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezilor
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezul
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezul
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezului
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchezului
CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține populației din Republica Autonomă Karaceaevo-Cerkessă sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Autonome Karaceaevo-Cerkessă sau cerchezilor (1), privitor la această republică ori la cerchezi; cerchezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba cercheză. – Din tc. Çerkez.

DOOM

cerchéză (limbă) s. f., g.-d. art. cerchézei

cerchist
CERCHÍST, -Ă, cerchiști, -ste, adj., s. m. și f. (Membru) al Cercului literar de la Sibiu, format în jurul lui Lucian Blaga. – Cerc + suf. -ist.

DOOM

cerchíst adj. m., s. m., pl. cerchíști; adj. f., s. f. cerchístă, pl. cerchíste

cerci
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cerci
CERCI s. m. pl. Pereche de formațiuni filamentoase terminale la unele insecte. – Din fr. cerque.

DOOM

cerci s. m. pl.

cercificat
cercificat, cercificate s. n. (glum.) certificat.

cercii
CERCI s. m. pl. Pereche de formațiuni filamentoase terminale la unele insecte. – Din fr. cerque.

DOOM

cerci s. m. pl.

cercilor
CERCI s. m. pl. Pereche de formațiuni filamentoase terminale la unele insecte. – Din fr. cerque.

DOOM

cerci s. m. pl.

cerclaj
CERCLÁJ s.n. (Franțuzism) 1. Încercuire. 2. Procedeu chirurgical de reunire a fracturilor într-un inel. [< fr. cerclage].

cerclaje
CERCLÁJ s.n. (Franțuzism) 1. Încercuire. 2. Procedeu chirurgical de reunire a fracturilor într-un inel. [< fr. cerclage].

cerclajele
CERCLÁJ s.n. (Franțuzism) 1. Încercuire. 2. Procedeu chirurgical de reunire a fracturilor într-un inel. [< fr. cerclage].

cerclajelor
CERCLÁJ s.n. (Franțuzism) 1. Încercuire. 2. Procedeu chirurgical de reunire a fracturilor într-un inel. [< fr. cerclage].

cerclajul
CERCLÁJ s.n. (Franțuzism) 1. Încercuire. 2. Procedeu chirurgical de reunire a fracturilor într-un inel. [< fr. cerclage].

cerclajului
CERCLÁJ s.n. (Franțuzism) 1. Încercuire. 2. Procedeu chirurgical de reunire a fracturilor într-un inel. [< fr. cerclage].

cerco
-CERC v. cerco-.

cercopes
Cercopes, fiii Theiei, erau niște tîlhari vestiți – de statură uriașă și înzestrați cu o forță extraordinară – care-i jefuiau pe călători. Încercînd să-l prade și pe Heracles, au fost prinși și legați cobză de către erou, care însă mai apoi le-a dat drumul teferi și nevătămați. Continuîndu-și viața de jafuri și prădăciuni, cercopii au sfîrșit prin a-i mînia pe zei, care i-au transformat în maimuțe. După o altă legendă, cercopii erau niște spiriduși.

cercopi
Cercopi = Cercopes.

cercopitec
CERCOPITÉC, cercopiteci, s. m. Maimuță africană de talie mijlocie, cu botul turtit și cu coada lungă (Cercopithecus). – Din fr. cercopithèque.

DOOM

cercopitéc s. m., pl. cercopitéci

cercopiteci
CERCOPITÉC, cercopiteci, s. m. Maimuță africană de talie mijlocie, cu botul turtit și cu coada lungă (Cercopithecus). – Din fr. cercopithèque.

DOOM

cercopitéc s. m., pl. cercopitéci

cercopitecid
CERCOPITECÍD, cercopitecide, s. n. (La pl.) Familie de maimuțe din care fac parte cercopitecul, pavianul și magotul; (și la sg.) maimuță din această familie. – Din fr. cercopithécidé.

cercopitecide
CERCOPITECÍD, cercopitecide, s. n. (La pl.) Familie de maimuțe din care fac parte cercopitecul, pavianul și magotul; (și la sg.) maimuță din această familie. – Din fr. cercopithécidé.

cercopitecidele
CERCOPITECÍD, cercopitecide, s. n. (La pl.) Familie de maimuțe din care fac parte cercopitecul, pavianul și magotul; (și la sg.) maimuță din această familie. – Din fr. cercopithécidé.

cercopitecidelor
CERCOPITECÍD, cercopitecide, s. n. (La pl.) Familie de maimuțe din care fac parte cercopitecul, pavianul și magotul; (și la sg.) maimuță din această familie. – Din fr. cercopithécidé.

cercopitecidul
CERCOPITECÍD, cercopitecide, s. n. (La pl.) Familie de maimuțe din care fac parte cercopitecul, pavianul și magotul; (și la sg.) maimuță din această familie. – Din fr. cercopithécidé.

cercopitecidului
CERCOPITECÍD, cercopitecide, s. n. (La pl.) Familie de maimuțe din care fac parte cercopitecul, pavianul și magotul; (și la sg.) maimuță din această familie. – Din fr. cercopithécidé.

cercopitecii
CERCOPITÉC, cercopiteci, s. m. Maimuță africană de talie mijlocie, cu botul turtit și cu coada lungă (Cercopithecus). – Din fr. cercopithèque.

DOOM

cercopitéc s. m., pl. cercopitéci

cercopitecilor
CERCOPITÉC, cercopiteci, s. m. Maimuță africană de talie mijlocie, cu botul turtit și cu coada lungă (Cercopithecus). – Din fr. cercopithèque.

DOOM

cercopitéc s. m., pl. cercopitéci

cercopitecul
CERCOPITÉC, cercopiteci, s. m. Maimuță africană de talie mijlocie, cu botul turtit și cu coada lungă (Cercopithecus). – Din fr. cercopithèque.

DOOM

cercopitéc s. m., pl. cercopitéci

cercopitecului
CERCOPITÉC, cercopiteci, s. m. Maimuță africană de talie mijlocie, cu botul turtit și cu coada lungă (Cercopithecus). – Din fr. cercopithèque.

DOOM

cercopitéc s. m., pl. cercopitéci

cercosporioză
CERCOSPORIÓZĂ s. f. Boală a plantelor provocată de ciuperci, care se manifestă prin apariția, pe frunze, a unor pete circulare, brune sau albicioase. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. cercosporiose.

DOOM

!cercosporióză (-cos-po-ri-o-/-co-spo-) s. f., g.-d. art. cercosporiózei

cercui
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuia
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiai
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiala
CERCUIÁLĂ, cercuieli, s. f. Cercuire. [Pr.: -cu-ia-] – Cercui + suf. -eală.

DOOM

cercuiálă s. f., g.-d. art. cercuiélii; pl. cercuiéli

cercuiam
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiască
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiau
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiați
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuieli
CERCUIÁLĂ, cercuieli, s. f. Cercuire. [Pr.: -cu-ia-] – Cercui + suf. -eală.

DOOM

cercuiálă s. f., g.-d. art. cercuiélii; pl. cercuiéli

cercuielii
CERCUIÁLĂ, cercuieli, s. f. Cercuire. [Pr.: -cu-ia-] – Cercui + suf. -eală.

DOOM

cercuiálă s. f., g.-d. art. cercuiélii; pl. cercuiéli

cercuielile
CERCUIÁLĂ, cercuieli, s. f. Cercuire. [Pr.: -cu-ia-] – Cercui + suf. -eală.

DOOM

cercuiálă s. f., g.-d. art. cercuiélii; pl. cercuiéli

cercuielilor
CERCUIÁLĂ, cercuieli, s. f. Cercuire. [Pr.: -cu-ia-] – Cercui + suf. -eală.

DOOM

cercuiálă s. f., g.-d. art. cercuiélii; pl. cercuiéli

cercuiesc
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiește
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiești
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuii
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuim
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuind
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuire
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuire
CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.

DOOM

cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri

cercuirea
CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.

DOOM

cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri

cercuiri
CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.

DOOM

cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri

cercuirii
CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.

DOOM

cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri

cercuirile
CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.

DOOM

cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri

cercuirilor
CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.

DOOM

cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri

cercuiră
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuirăm
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuirăți
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuise
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuisem
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiseră
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiserăm
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiserăți
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiseși
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiseți
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuit
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuit
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercuita
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercuite
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercuitei
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercuitele
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercuitelor
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercuitor
CERCUITÓR, cercuitori, s. m. Persoană care face sau pune cercuri (la butoaie). [Pr.: -cu-i-] – Cercui + suf. -tor.

DOOM

cercuitór (-cu-i-) s. m., pl. cercuitóri

cercuitori
CERCUITÓR, cercuitori, s. m. Persoană care face sau pune cercuri (la butoaie). [Pr.: -cu-i-] – Cercui + suf. -tor.

DOOM

cercuitór (-cu-i-) s. m., pl. cercuitóri

cercuitorii
CERCUITÓR, cercuitori, s. m. Persoană care face sau pune cercuri (la butoaie). [Pr.: -cu-i-] – Cercui + suf. -tor.

DOOM

cercuitór (-cu-i-) s. m., pl. cercuitóri

cercuitorilor
CERCUITÓR, cercuitori, s. m. Persoană care face sau pune cercuri (la butoaie). [Pr.: -cu-i-] – Cercui + suf. -tor.

DOOM

cercuitór (-cu-i-) s. m., pl. cercuitóri

cercuitorul
CERCUITÓR, cercuitori, s. m. Persoană care face sau pune cercuri (la butoaie). [Pr.: -cu-i-] – Cercui + suf. -tor.

DOOM

cercuitór (-cu-i-) s. m., pl. cercuitóri

cercuitorului
CERCUITÓR, cercuitori, s. m. Persoană care face sau pune cercuri (la butoaie). [Pr.: -cu-i-] – Cercui + suf. -tor.

DOOM

cercuitór (-cu-i-) s. m., pl. cercuitóri

cercuitul
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercuitului
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercuiși
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiți
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.

DOOM

cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă

cercuiți
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercuiții
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercuiților
CERCUÍT s. n. Faptul de a cercui. – V. cercui.

DOOM

cercuít s. n.

cercul
CERC, cercuri, s. n. I. 1. Figură geometrică plană formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; circumferință; suprafață limitată de această figură. ◊ Cerc polar = fiecare dintre cele două linii închipuite pe globul pământesc, paralele cu ecuatorul, situate la 66 grade și 33 de minute la nord sau la sud de el, care marchează limita dintre cele două zone temperate și cele două zone polare ale Pământului. Cerc diurn = cerc descris de aștri în mișcarea lor aparentă, zilnică, în jurul Pământului. 2. Figură, desen, linie sau mișcare în formă de cerc (I 1). ◊ Loc. adv. În cerc = circular. ♦ Cerc vicios = greșeală de logică constând în definirea sau demonstrarea unui lucru printr-un alt lucru care nu poate fi denumit sau demonstrat decât cu ajutorul primului. 3. Linie în formă de arc. 4. Fig. Sferă, întindere, cuprins, limită (de cunoștințe, de atribuții, de ocupații etc.) II. Nume dat unor obiecte de lemn, de metal etc. în formă de linie circulară. 1. Bandă subțire de metal sau de lemn care înconjoară un butoi cu doage pentru strângerea și consolidarea acestora. 2. Bandă subțire (de metal) cu care se consolidează un cufăr, un geamantan etc. 3. Șină de fier fixată în jurul roților de lemn ale vehiculelor, care servește la consolidarea obezilor și ca piesă de uzură la rulare. 4. Obiect de lemn de formă circulară, pe care îl rulează copiii lovindu-l cu un bețișor. 5. (Înv.) Diademă. III. Disc gradat, folosit la unele instrumente de măsură pentru calcularea unghiurilor. Cerc de busolă. IV. Grup de oameni uniți prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie. ♦ Grup de oameni uniți prin preocupări, convingeri, idei etc. comune, de obicei cu scop științific, artistic sau instructiv-educativ. ◊ Cercuri muncitorești = organizații politice muncitorești apărute la noi la sfârșitul sec. XIX. ♦ Lume; societate. – Lat. circus (cu unele sensuri după fr. cercle).

DOOM

cerc s. n., pl. cércuri

cerculeț
CERCULÉȚ, cerculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui cerc; cercușor. 2. (Mai ales la pl.). Fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel. – Cerc + suf. -uleț.

DOOM

cerculéț s. n., pl. cerculéțe

cerculețe
CERCULÉȚ, cerculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui cerc; cercușor. 2. (Mai ales la pl.). Fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel. – Cerc + suf. -uleț.

DOOM

cerculéț s. n., pl. cerculéțe

cerculețele
CERCULÉȚ, cerculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui cerc; cercușor. 2. (Mai ales la pl.). Fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel. – Cerc + suf. -uleț.

DOOM

cerculéț s. n., pl. cerculéțe

cerculețelor
CERCULÉȚ, cerculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui cerc; cercușor. 2. (Mai ales la pl.). Fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel. – Cerc + suf. -uleț.

DOOM

cerculéț s. n., pl. cerculéțe

cerculețul
CERCULÉȚ, cerculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui cerc; cercușor. 2. (Mai ales la pl.). Fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel. – Cerc + suf. -uleț.

DOOM

cerculéț s. n., pl. cerculéțe

cerculețului
CERCULÉȚ, cerculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui cerc; cercușor. 2. (Mai ales la pl.). Fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel. – Cerc + suf. -uleț.

DOOM

cerculéț s. n., pl. cerculéțe

cercului
CERC, cercuri, s. n. I. 1. Figură geometrică plană formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; circumferință; suprafață limitată de această figură. ◊ Cerc polar = fiecare dintre cele două linii închipuite pe globul pământesc, paralele cu ecuatorul, situate la 66 grade și 33 de minute la nord sau la sud de el, care marchează limita dintre cele două zone temperate și cele două zone polare ale Pământului. Cerc diurn = cerc descris de aștri în mișcarea lor aparentă, zilnică, în jurul Pământului. 2. Figură, desen, linie sau mișcare în formă de cerc (I 1). ◊ Loc. adv. În cerc = circular. ♦ Cerc vicios = greșeală de logică constând în definirea sau demonstrarea unui lucru printr-un alt lucru care nu poate fi denumit sau demonstrat decât cu ajutorul primului. 3. Linie în formă de arc. 4. Fig. Sferă, întindere, cuprins, limită (de cunoștințe, de atribuții, de ocupații etc.) II. Nume dat unor obiecte de lemn, de metal etc. în formă de linie circulară. 1. Bandă subțire de metal sau de lemn care înconjoară un butoi cu doage pentru strângerea și consolidarea acestora. 2. Bandă subțire (de metal) cu care se consolidează un cufăr, un geamantan etc. 3. Șină de fier fixată în jurul roților de lemn ale vehiculelor, care servește la consolidarea obezilor și ca piesă de uzură la rulare. 4. Obiect de lemn de formă circulară, pe care îl rulează copiii lovindu-l cu un bețișor. 5. (Înv.) Diademă. III. Disc gradat, folosit la unele instrumente de măsură pentru calcularea unghiurilor. Cerc de busolă. IV. Grup de oameni uniți prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie. ♦ Grup de oameni uniți prin preocupări, convingeri, idei etc. comune, de obicei cu scop științific, artistic sau instructiv-educativ. ◊ Cercuri muncitorești = organizații politice muncitorești apărute la noi la sfârșitul sec. XIX. ♦ Lume; societate. – Lat. circus (cu unele sensuri după fr. cercle).

DOOM

cerc s. n., pl. cércuri

cercurel
CERCURÉL, cercurele, s. n. (Rar; mai ales la pl.) Cerculeț (2). – Cerc + suf. -el.

DOOM

cercurél (rar) s. n., pl. cercuréle

cercurele
CERCURÉL, cercurele, s. n. (Rar; mai ales la pl.) Cerculeț (2). – Cerc + suf. -el.

DOOM

cercurél (rar) s. n., pl. cercuréle

cercurelele
CERCURÉL, cercurele, s. n. (Rar; mai ales la pl.) Cerculeț (2). – Cerc + suf. -el.

DOOM

cercurél (rar) s. n., pl. cercuréle

cercurelelor
CERCURÉL, cercurele, s. n. (Rar; mai ales la pl.) Cerculeț (2). – Cerc + suf. -el.

DOOM

cercurél (rar) s. n., pl. cercuréle

cercurelul
CERCURÉL, cercurele, s. n. (Rar; mai ales la pl.) Cerculeț (2). – Cerc + suf. -el.

DOOM

cercurél (rar) s. n., pl. cercuréle

cercurelului
CERCURÉL, cercurele, s. n. (Rar; mai ales la pl.) Cerculeț (2). – Cerc + suf. -el.

DOOM

cercurél (rar) s. n., pl. cercuréle

cercuri
CERC, cercuri, s. n. I. 1. Figură geometrică plană formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; circumferință; suprafață limitată de această figură. ◊ Cerc polar = fiecare dintre cele două linii închipuite pe globul pământesc, paralele cu ecuatorul, situate la 66 grade și 33 de minute la nord sau la sud de el, care marchează limita dintre cele două zone temperate și cele două zone polare ale Pământului. Cerc diurn = cerc descris de aștri în mișcarea lor aparentă, zilnică, în jurul Pământului. 2. Figură, desen, linie sau mișcare în formă de cerc (I 1). ◊ Loc. adv. În cerc = circular. ♦ Cerc vicios = greșeală de logică constând în definirea sau demonstrarea unui lucru printr-un alt lucru care nu poate fi denumit sau demonstrat decât cu ajutorul primului. 3. Linie în formă de arc. 4. Fig. Sferă, întindere, cuprins, limită (de cunoștințe, de atribuții, de ocupații etc.) II. Nume dat unor obiecte de lemn, de metal etc. în formă de linie circulară. 1. Bandă subțire de metal sau de lemn care înconjoară un butoi cu doage pentru strângerea și consolidarea acestora. 2. Bandă subțire (de metal) cu care se consolidează un cufăr, un geamantan etc. 3. Șină de fier fixată în jurul roților de lemn ale vehiculelor, care servește la consolidarea obezilor și ca piesă de uzură la rulare. 4. Obiect de lemn de formă circulară, pe care îl rulează copiii lovindu-l cu un bețișor. 5. (Înv.) Diademă. III. Disc gradat, folosit la unele instrumente de măsură pentru calcularea unghiurilor. Cerc de busolă. IV. Grup de oameni uniți prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie. ♦ Grup de oameni uniți prin preocupări, convingeri, idei etc. comune, de obicei cu scop științific, artistic sau instructiv-educativ. ◊ Cercuri muncitorești = organizații politice muncitorești apărute la noi la sfârșitul sec. XIX. ♦ Lume; societate. – Lat. circus (cu unele sensuri după fr. cercle).

DOOM

cerc s. n., pl. cércuri

cercurile
CERC, cercuri, s. n. I. 1. Figură geometrică plană formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; circumferință; suprafață limitată de această figură. ◊ Cerc polar = fiecare dintre cele două linii închipuite pe globul pământesc, paralele cu ecuatorul, situate la 66 grade și 33 de minute la nord sau la sud de el, care marchează limita dintre cele două zone temperate și cele două zone polare ale Pământului. Cerc diurn = cerc descris de aștri în mișcarea lor aparentă, zilnică, în jurul Pământului. 2. Figură, desen, linie sau mișcare în formă de cerc (I 1). ◊ Loc. adv. În cerc = circular. ♦ Cerc vicios = greșeală de logică constând în definirea sau demonstrarea unui lucru printr-un alt lucru care nu poate fi denumit sau demonstrat decât cu ajutorul primului. 3. Linie în formă de arc. 4. Fig. Sferă, întindere, cuprins, limită (de cunoștințe, de atribuții, de ocupații etc.) II. Nume dat unor obiecte de lemn, de metal etc. în formă de linie circulară. 1. Bandă subțire de metal sau de lemn care înconjoară un butoi cu doage pentru strângerea și consolidarea acestora. 2. Bandă subțire (de metal) cu care se consolidează un cufăr, un geamantan etc. 3. Șină de fier fixată în jurul roților de lemn ale vehiculelor, care servește la consolidarea obezilor și ca piesă de uzură la rulare. 4. Obiect de lemn de formă circulară, pe care îl rulează copiii lovindu-l cu un bețișor. 5. (Înv.) Diademă. III. Disc gradat, folosit la unele instrumente de măsură pentru calcularea unghiurilor. Cerc de busolă. IV. Grup de oameni uniți prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie. ♦ Grup de oameni uniți prin preocupări, convingeri, idei etc. comune, de obicei cu scop științific, artistic sau instructiv-educativ. ◊ Cercuri muncitorești = organizații politice muncitorești apărute la noi la sfârșitul sec. XIX. ♦ Lume; societate. – Lat. circus (cu unele sensuri după fr. cercle).

DOOM

cerc s. n., pl. cércuri

cercurilor
CERC, cercuri, s. n. I. 1. Figură geometrică plană formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; circumferință; suprafață limitată de această figură. ◊ Cerc polar = fiecare dintre cele două linii închipuite pe globul pământesc, paralele cu ecuatorul, situate la 66 grade și 33 de minute la nord sau la sud de el, care marchează limita dintre cele două zone temperate și cele două zone polare ale Pământului. Cerc diurn = cerc descris de aștri în mișcarea lor aparentă, zilnică, în jurul Pământului. 2. Figură, desen, linie sau mișcare în formă de cerc (I 1). ◊ Loc. adv. În cerc = circular. ♦ Cerc vicios = greșeală de logică constând în definirea sau demonstrarea unui lucru printr-un alt lucru care nu poate fi denumit sau demonstrat decât cu ajutorul primului. 3. Linie în formă de arc. 4. Fig. Sferă, întindere, cuprins, limită (de cunoștințe, de atribuții, de ocupații etc.) II. Nume dat unor obiecte de lemn, de metal etc. în formă de linie circulară. 1. Bandă subțire de metal sau de lemn care înconjoară un butoi cu doage pentru strângerea și consolidarea acestora. 2. Bandă subțire (de metal) cu care se consolidează un cufăr, un geamantan etc. 3. Șină de fier fixată în jurul roților de lemn ale vehiculelor, care servește la consolidarea obezilor și ca piesă de uzură la rulare. 4. Obiect de lemn de formă circulară, pe care îl rulează copiii lovindu-l cu un bețișor. 5. (Înv.) Diademă. III. Disc gradat, folosit la unele instrumente de măsură pentru calcularea unghiurilor. Cerc de busolă. IV. Grup de oameni uniți prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie. ♦ Grup de oameni uniți prin preocupări, convingeri, idei etc. comune, de obicei cu scop științific, artistic sau instructiv-educativ. ◊ Cercuri muncitorești = organizații politice muncitorești apărute la noi la sfârșitul sec. XIX. ♦ Lume; societate. – Lat. circus (cu unele sensuri după fr. cercle).

DOOM

cerc s. n., pl. cércuri

cercușoare
CERCUȘÓR, cercușoare, s. n. (Rar) Cerculeț (1). – Cerc + suf. -ușor.

DOOM

cercușór (rar) s. n., pl. cercușoáre

cercușoarele
CERCUȘÓR, cercușoare, s. n. (Rar) Cerculeț (1). – Cerc + suf. -ușor.

DOOM

cercușór (rar) s. n., pl. cercușoáre

cercușoarelor
CERCUȘÓR, cercușoare, s. n. (Rar) Cerculeț (1). – Cerc + suf. -ușor.

DOOM

cercușór (rar) s. n., pl. cercușoáre

cercușor
CERCUȘÓR, cercușoare, s. n. (Rar) Cerculeț (1). – Cerc + suf. -ușor.

DOOM

cercușór (rar) s. n., pl. cercușoáre

cercușorul
CERCUȘÓR, cercușoare, s. n. (Rar) Cerculeț (1). – Cerc + suf. -ușor.

DOOM

cercușór (rar) s. n., pl. cercușoáre

cercușorului
CERCUȘÓR, cercușoare, s. n. (Rar) Cerculeț (1). – Cerc + suf. -ușor.

DOOM

cercușór (rar) s. n., pl. cercușoáre

cercyon
Cercyon, fiul lui Poseidon (sau al lui Hephaestus), era un tîlhar faimos, care-i oprea pe călătorii ce se apropiau de Megara și-i silea să se lupte cu el. Și-a găsit moartea într-o asemenea luptă, fiind învins de către Theseus. Acesta și-a ridicat adversarul în aer și l-a izbit apoi cu atîta forță de pămînt, încît l-a strivit.

cercând
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercînd
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.

DOOM

cercá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ceárcă; conj. prez. 3 să cérce

cercănat
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănata
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănate
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănatei
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănatele
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănatelor
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănatul
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănatului
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănați
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănații
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănaților
CERCĂNÁT, -Ă, cercănați, -te, adj. Încercănat. – Cearcăn + suf. -at.

DOOM

cercănát adj. m., pl. cercănáți; f. cercănátă, pl. cercănáte

cercănel
CERCĂNÉL, cercănele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cearcăn. – Cearcăn + suf. -el.

DOOM

cercănél (rar) s. n., pl. cercănéle

cercănele
CERCĂNÉL, cercănele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cearcăn. – Cearcăn + suf. -el.

DOOM

cercănél (rar) s. n., pl. cercănéle

cercănelele
CERCĂNÉL, cercănele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cearcăn. – Cearcăn + suf. -el.

DOOM

cercănél (rar) s. n., pl. cercănéle

cercănelelor
CERCĂNÉL, cercănele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cearcăn. – Cearcăn + suf. -el.

DOOM

cercănél (rar) s. n., pl. cercănéle

cercănelul
CERCĂNÉL, cercănele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cearcăn. – Cearcăn + suf. -el.

DOOM

cercănél (rar) s. n., pl. cercănéle

cercănelului
CERCĂNÉL, cercănele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cearcăn. – Cearcăn + suf. -el.

DOOM

cercănél (rar) s. n., pl. cercănéle

cercări
CERCÁRE, cercări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerca și rezultatul ei. 1. Cercetare, investigație. 2. Încercare, experiență. ♦ Probă. 3. Suferință, durere; nenorocire. – V. cerca.

cercării
CERCÁRE, cercări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerca și rezultatul ei. 1. Cercetare, investigație. 2. Încercare, experiență. ♦ Probă. 3. Suferință, durere; nenorocire. – V. cerca.

cercările
CERCÁRE, cercări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerca și rezultatul ei. 1. Cercetare, investigație. 2. Încercare, experiență. ♦ Probă. 3. Suferință, durere; nenorocire. – V. cerca.

cercărilor
CERCÁRE, cercări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerca și rezultatul ei. 1. Cercetare, investigație. 2. Încercare, experiență. ♦ Probă. 3. Suferință, durere; nenorocire. – V. cerca.

cercătoare
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercătoarea
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercătoarei
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercătoarele
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercătoarelor
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercător
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercători
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercătorii
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercătorilor
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercătorul
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercătorului
CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

DOOM

cercătór (înv.) s. m., pl. cercătóri

cercătura
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Cerca + suf. -ătură.

DOOM

cercătúră (înv.) s. f., g.-d. art. cercătúrii; pl. cercătúri

cercături
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Cerca + suf. -ătură.

DOOM

cercătúră (înv.) s. f., g.-d. art. cercătúrii; pl. cercătúri

cercăturii
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Cerca + suf. -ătură.

DOOM

cercătúră (înv.) s. f., g.-d. art. cercătúrii; pl. cercătúri

cercăturile
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Cerca + suf. -ătură.

DOOM

cercătúră (înv.) s. f., g.-d. art. cercătúrii; pl. cercătúri

cercăturilor
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Cerca + suf. -ătură.

DOOM

cercătúră (înv.) s. f., g.-d. art. cercătúrii; pl. cercătúri

cerdac
CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Pl. și: cerdacuri – Var.: ceardác s. n.] – Din tc. çardak.

DOOM

cerdác s. n., pl. cerdáce/cerdácuri

cerdăcel
CERDĂCÉL, cerdăcele, s. n. (Rar) Cerdăcuț. – Cerdac + suf. -el.

DOOM

cerdăcél (rar) s. n., pl. cerdăcéle

cerdăcele
CERDĂCÉL, cerdăcele, s. n. (Rar) Cerdăcuț. – Cerdac + suf. -el.

DOOM

cerdăcél (rar) s. n., pl. cerdăcéle

cerdăcelele
CERDĂCÉL, cerdăcele, s. n. (Rar) Cerdăcuț. – Cerdac + suf. -el.

DOOM

cerdăcél (rar) s. n., pl. cerdăcéle

cerdăcelelor
CERDĂCÉL, cerdăcele, s. n. (Rar) Cerdăcuț. – Cerdac + suf. -el.

DOOM

cerdăcél (rar) s. n., pl. cerdăcéle

cerdăcelul
CERDĂCÉL, cerdăcele, s. n. (Rar) Cerdăcuț. – Cerdac + suf. -el.

DOOM

cerdăcél (rar) s. n., pl. cerdăcéle

cerdăcelului
CERDĂCÉL, cerdăcele, s. n. (Rar) Cerdăcuț. – Cerdac + suf. -el.

DOOM

cerdăcél (rar) s. n., pl. cerdăcéle

cerdăcuț
CERDĂCÚȚ, cerdăcuțe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cerdac; cerdăcel. – Cerdac + suf. -uț.

DOOM

cerdăcúț (rar) s. n., pl. cerdăcúțe

cerdăcuțe
CERDĂCÚȚ, cerdăcuțe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cerdac; cerdăcel. – Cerdac + suf. -uț.

DOOM

cerdăcúț (rar) s. n., pl. cerdăcúțe

cerdăcuțele
CERDĂCÚȚ, cerdăcuțe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cerdac; cerdăcel. – Cerdac + suf. -uț.

DOOM

cerdăcúț (rar) s. n., pl. cerdăcúțe

cerdăcuțelor
CERDĂCÚȚ, cerdăcuțe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cerdac; cerdăcel. – Cerdac + suf. -uț.

DOOM

cerdăcúț (rar) s. n., pl. cerdăcúțe

cerdăcuțul
CERDĂCÚȚ, cerdăcuțe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cerdac; cerdăcel. – Cerdac + suf. -uț.

DOOM

cerdăcúț (rar) s. n., pl. cerdăcúțe

cerdăcuțului
CERDĂCÚȚ, cerdăcuțe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cerdac; cerdăcel. – Cerdac + suf. -uț.

DOOM

cerdăcúț (rar) s. n., pl. cerdăcúțe

cere
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerea
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cereai
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cereala
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.

DOOM

cereálă (-re-a-) s. f., g.-d. art. cereálei; pl. cereále

cereale
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.

DOOM

cereálă (-re-a-) s. f., g.-d. art. cereálei; pl. cereále

cerealei
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.

DOOM

cereálă (-re-a-) s. f., g.-d. art. cereálei; pl. cereále

cerealele
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.

DOOM

cereálă (-re-a-) s. f., g.-d. art. cereálei; pl. cereále

cerealelor
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.

DOOM

cereálă (-re-a-) s. f., g.-d. art. cereálei; pl. cereále

cerealicultura
CEREALICULTÚRĂ s. f. Ramură a agriculturii care studiază cultura cerealelor. [Pr.: -re-a-] – Din fr. céréaliculture.

cerealiculturi
CEREALICULTÚRĂ s. f. Ramură a agriculturii care studiază cultura cerealelor. [Pr.: -re-a-] – Din fr. céréaliculture.

cerealiculturii
CEREALICULTÚRĂ s. f. Ramură a agriculturii care studiază cultura cerealelor. [Pr.: -re-a-] – Din fr. céréaliculture.

cerealier
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealiera
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealiere
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealierei
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealierele
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealierelor
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealieri
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealierii
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealierilor
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealierul
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealierului
CEREALIÉR, -Ă, cerealieri, -e, adj. Care produce cereale; de cereale. [Pr.: -re-a-li-er] – Din fr. céréalier.

DOOM

cerealiér (-re-a-li-er) adj. m., pl. cerealiéri; f. cerealiéră, pl. cerealiére

cerealist
CEREALÍST, cerealiști, s. m. (Rar) Negustor de cereale. [Pr.: -re-a-] – Din fr. céréaliste.

DOOM

cerealíst (rar) (-re-a-) s. m., pl. cerealíști

cerealistul
CEREALÍST, cerealiști, s. m. (Rar) Negustor de cereale. [Pr.: -re-a-] – Din fr. céréaliste.

DOOM

cerealíst (rar) (-re-a-) s. m., pl. cerealíști

cerealistului
CEREALÍST, cerealiști, s. m. (Rar) Negustor de cereale. [Pr.: -re-a-] – Din fr. céréaliste.

DOOM

cerealíst (rar) (-re-a-) s. m., pl. cerealíști

cerealiști
CEREALÍST, cerealiști, s. m. (Rar) Negustor de cereale. [Pr.: -re-a-] – Din fr. céréaliste.

DOOM

cerealíst (rar) (-re-a-) s. m., pl. cerealíști

cerealiștii
CEREALÍST, cerealiști, s. m. (Rar) Negustor de cereale. [Pr.: -re-a-] – Din fr. céréaliste.

DOOM

cerealíst (rar) (-re-a-) s. m., pl. cerealíști

cerealiștilor
CEREALÍST, cerealiști, s. m. (Rar) Negustor de cereale. [Pr.: -re-a-] – Din fr. céréaliste.

DOOM

cerealíst (rar) (-re-a-) s. m., pl. cerealíști

ceream
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cereasca
CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului², care se află pe cer², privitor la bolta cerului². 2. (Rel.) Care vine din cer² (3); dumnezeiesc, divin. 3. Ca cerul² (1). 4. Fig. Fermecător, minunat. – Cer² + suf. -esc.

DOOM

cerésc adj. m., f. cereáscă; pl. m. și f. ceréști

cereau
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cereați
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerebel
CEREBÉL, cerebele, s. n. Parte a sistemului nervos central situată în regiunea posterioară și inferioară a emisferelor cerebrale, cu rol important în reglarea mișcărilor; creierul mic. [Pl. și: cerebeluri] – Din lat. cerebellum.

DOOM

cerebél s. n., pl. cerebéle/cerebéluri

cerebelar
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelara
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelare
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelarei
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelarele
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelarelor
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelari
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelarii
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelarilor
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelarul
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelarului
CEREBELÁR, -Ă, cerebelari, -e, adj. (Anat.) Cerebelos. – Din engl. cerebellar.

cerebelită
CEREBELÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a cerebelului. [< fr. cérébellite].

cerebeloasa
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebeloase
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebeloasei
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebeloasele
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebeloaselor
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebelos
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebelosul
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebelosului
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebeloși
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebeloșii
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebeloșilor
CEREBELÓS, -OÁSĂ, cerebeloși, -oase, adj. Al cerebelului, care se referă la cerebel. – Din fr. cérébelleux.

DOOM

cerebelós adj. m., pl. cerebelóși; f. cerebeloásă, pl. cerebeloáse

cerebr
CEREBR- v. cerebro-.

cerebral
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebrala
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebrale
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebralei
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebralele
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebralelor
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebrali
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebralii
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebralilor
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebralism
CEREBRALÍSM s. n. (Livr.) Raționalism exacerbat. – Din engl. cerebralism.

cerebralismul
CEREBRALÍSM s. n. (Livr.) Raționalism exacerbat. – Din engl. cerebralism.

cerebralismului
CEREBRALÍSM s. n. (Livr.) Raționalism exacerbat. – Din engl. cerebralism.

cerebralitate
CEREBRALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi cerebral (2, 3). – Din fr. cérébralité.

DOOM

cerebralitáte (rar) (-re-bra-) s. f., g.-d. art. cerebralitắții

cerebralitatea
CEREBRALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi cerebral (2, 3). – Din fr. cérébralité.

DOOM

cerebralitáte (rar) (-re-bra-) s. f., g.-d. art. cerebralitắții

cerebralități
CEREBRALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi cerebral (2, 3). – Din fr. cérébralité.

DOOM

cerebralitáte (rar) (-re-bra-) s. f., g.-d. art. cerebralitắții

cerebralității
CEREBRALITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi cerebral (2, 3). – Din fr. cérébralité.

DOOM

cerebralitáte (rar) (-re-bra-) s. f., g.-d. art. cerebralitắții

cerebraliza
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizai
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizam
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizare
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizare
CEREBRALIZÁRE s.f. Acțiunea de a cerebraliza. [< cerebraliza].

cerebralizarea
CEREBRALIZÁRE s.f. Acțiunea de a cerebraliza. [< cerebraliza].

cerebralizară
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizarăm
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizarăți
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizase
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizasem
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizaseră
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizaserăm
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizaserăți
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizaseși
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizaseți
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizat
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizau
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizași
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizați
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizează
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizez
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizeze
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizezi
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizând
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizînd
CEREBRALIZÁ vb. I. tr. A da un caracter cerebral. [< cerebral + -iza].

cerebralizări
CEREBRALIZÁRE s.f. Acțiunea de a cerebraliza. [< cerebraliza].

cerebralizării
CEREBRALIZÁRE s.f. Acțiunea de a cerebraliza. [< cerebraliza].

cerebralizările
CEREBRALIZÁRE s.f. Acțiunea de a cerebraliza. [< cerebraliza].

cerebralizărilor
CEREBRALIZÁRE s.f. Acțiunea de a cerebraliza. [< cerebraliza].

cerebralul
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebralului
CEREBRÁL, -Ă, cerebrali, -e, adj. 1. Care aparține creierului, privitor la creier și la funcțiile lui. 2. Intelectual, rațional, mintal. Activitate cerebrală. 3. (Despre oameni; adesea substantivat) Care se conduce (uneori în mod exagerat) numai după criteriile rațiunii. – Din fr. cérébral.

DOOM

cerebrál (-re-bral) adj. m., pl. cerebráli; f. cerebrálă, pl. cerebrále

cerebrastenia
CEREBRASTENÍE, cerebrastenii, s. f. (Med.) Formă de astenie a creierului cauzată de traumatisme craniene și cerebrale. – Cerebr[al] + astenie.

cerebrastenie
CEREBRASTENÍE, cerebrastenii, s. f. (Med.) Formă de astenie a creierului cauzată de traumatisme craniene și cerebrale. – Cerebr[al] + astenie.

cerebrasteniei
CEREBRASTENÍE, cerebrastenii, s. f. (Med.) Formă de astenie a creierului cauzată de traumatisme craniene și cerebrale. – Cerebr[al] + astenie.

cerebrastenii
CEREBRASTENÍE, cerebrastenii, s. f. (Med.) Formă de astenie a creierului cauzată de traumatisme craniene și cerebrale. – Cerebr[al] + astenie.

cerebrasteniile
CEREBRASTENÍE, cerebrastenii, s. f. (Med.) Formă de astenie a creierului cauzată de traumatisme craniene și cerebrale. – Cerebr[al] + astenie.

cerebrasteniilor
CEREBRASTENÍE, cerebrastenii, s. f. (Med.) Formă de astenie a creierului cauzată de traumatisme craniene și cerebrale. – Cerebr[al] + astenie.

cerebro
CEREBRO- Element de compunere savantă cu semnificația „creier”, „referitor la creier”. [Var. cerebr-. / < fr. cerebr(o)-, cf. lat. cerebrum].

cerebroid
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebroida
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebroide
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebroidei
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebroidele
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebroidelor
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebroidul
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebroidului
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebroizi
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebroizii
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebroizilor
CEREBROÍD, -Ă, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamănă cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeași funcție ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din fr. cérébroïde.

DOOM

cerebroíd (-re-bro-) adj. m., pl. cerebroízi; f. cerebroídă, pl. cerebroíde

cerebromalacia
CEREBROMALACÍE, cerebromalacii, s. f. (Med.) Ramolisment cerebral. – Din fr. cérébromalacie.

cerebromalacie
CEREBROMALACÍE, cerebromalacii, s. f. (Med.) Ramolisment cerebral. – Din fr. cérébromalacie.

cerebromalaciei
CEREBROMALACÍE, cerebromalacii, s. f. (Med.) Ramolisment cerebral. – Din fr. cérébromalacie.

cerebromalacii
CEREBROMALACÍE, cerebromalacii, s. f. (Med.) Ramolisment cerebral. – Din fr. cérébromalacie.

cerebromalaciile
CEREBROMALACÍE, cerebromalacii, s. f. (Med.) Ramolisment cerebral. – Din fr. cérébromalacie.

cerebromalaciilor
CEREBROMALACÍE, cerebromalacii, s. f. (Med.) Ramolisment cerebral. – Din fr. cérébromalacie.

cerebroscleroza
CEREBROSCLERÓZĂ, cerebroscleroze, s. f. (Med.) Sclerozare a arterelor cerebrale. – Din fr. cérébrosclérose.

cerebroscleroze
CEREBROSCLERÓZĂ, cerebroscleroze, s. f. (Med.) Sclerozare a arterelor cerebrale. – Din fr. cérébrosclérose.

cerebrosclerozei
CEREBROSCLERÓZĂ, cerebroscleroze, s. f. (Med.) Sclerozare a arterelor cerebrale. – Din fr. cérébrosclérose.

cerebrosclerozele
CEREBROSCLERÓZĂ, cerebroscleroze, s. f. (Med.) Sclerozare a arterelor cerebrale. – Din fr. cérébrosclérose.

cerebrosclerozelor
CEREBROSCLERÓZĂ, cerebroscleroze, s. f. (Med.) Sclerozare a arterelor cerebrale. – Din fr. cérébrosclérose.

cerebrospinal
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrospinala
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrospinale
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrospinalei
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrospinalele
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrospinalelor
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrospinali
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrospinalii
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrospinalilor
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrospinalul
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrospinalului
CEREBROSPINÁL, -Ă, cerebrospinali, -e, adj. Care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării. – Din fr. cérébro-spinal.

DOOM

!cerebrospinál (-re-bros-pi-/-bro-spi-) adj. m., pl. cerebrospináli; f. cerebrospinálă, pl. cerebrospinále

cerebrozida
CEREBROZÍDĂ, cerebrozide, s. f. Nume dat unor substanțe lipidice complexe prezente în țesutul nervos cu rol important în metabolismul neuronului. – Din fr. cérébroside.

DOOM

cerebrozídă (-re-bro-) s. f., g.-d. art. cerebrozídei; pl. cerebrozíde

cerebrozide
CEREBROZÍDĂ, cerebrozide, s. f. Nume dat unor substanțe lipidice complexe prezente în țesutul nervos cu rol important în metabolismul neuronului. – Din fr. cérébroside.

DOOM

cerebrozídă (-re-bro-) s. f., g.-d. art. cerebrozídei; pl. cerebrozíde

cerebrozidei
CEREBROZÍDĂ, cerebrozide, s. f. Nume dat unor substanțe lipidice complexe prezente în țesutul nervos cu rol important în metabolismul neuronului. – Din fr. cérébroside.

DOOM

cerebrozídă (-re-bro-) s. f., g.-d. art. cerebrozídei; pl. cerebrozíde

cerebrozidele
CEREBROZÍDĂ, cerebrozide, s. f. Nume dat unor substanțe lipidice complexe prezente în țesutul nervos cu rol important în metabolismul neuronului. – Din fr. cérébroside.

DOOM

cerebrozídă (-re-bro-) s. f., g.-d. art. cerebrozídei; pl. cerebrozíde

cerebrozidelor
CEREBROZÍDĂ, cerebrozide, s. f. Nume dat unor substanțe lipidice complexe prezente în țesutul nervos cu rol important în metabolismul neuronului. – Din fr. cérébroside.

DOOM

cerebrozídă (-re-bro-) s. f., g.-d. art. cerebrozídei; pl. cerebrozíde

cerem
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

ceremonia
ȚEREMÓNIE s. f. v. ceremonie.

DOOM

ceremoníe s. f., art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníile

ceremonial
CEREMONIÁL, ceremoniale, s. n. Totalitatea regulilor sau a formulelor de etichetă după care se desfășoară o anumită ceremonie. ♦ (Adjectival; rar) Ceremonios. [Pr.: -ni-al. – Pl. și: ceremonialuri] – Din fr. cérémonial, lat. caerimonialis.

ceremonial
CEREMONIÁL, ceremoniale, s. n. Totalitatea regulilor sau a formulelor de etichetă după care se desfășoară o anumită ceremonie. ♦ (Adjectival; rar) Ceremonios. [Pr.: -ni-al. – Pl. și: ceremonialuri] – Din fr. cérémonial, lat. caerimonialis.

DOOM

ceremoniál (-ni-al) s. n., pl. ceremoniále/ceremoniáluri

ceremonialism
CEREMONIALÍSM s.n. Respectare strictă și mărginită a anumitor ceremonialuri (religioase). [Pron. -ni-a-. / < fr. cérémonialisme].

ceremonialismul
CEREMONIALÍSM s.n. Respectare strictă și mărginită a anumitor ceremonialuri (religioase). [Pron. -ni-a-. / < fr. cérémonialisme].

ceremonialismului
CEREMONIALÍSM s.n. Respectare strictă și mărginită a anumitor ceremonialuri (religioase). [Pron. -ni-a-. / < fr. cérémonialisme].

ceremonie
ȚEREMÓNIE s. f. v. ceremonie.

DOOM

ceremoníe s. f., art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníile

ceremoniei
ȚEREMÓNIE s. f. v. ceremonie.

DOOM

ceremoníe s. f., art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníile

ceremonii
ȚEREMÓNIE s. f. v. ceremonie.

DOOM

ceremoníe s. f., art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníile

ceremoniile
ȚEREMÓNIE s. f. v. ceremonie.

DOOM

ceremoníe s. f., art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníile

ceremoniilor
ȚEREMÓNIE s. f. v. ceremonie.

DOOM

ceremoníe s. f., art. ceremonía, g.-d. art. ceremoníei; pl. ceremoníi, art. ceremoníile

ceremonioasa
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

ceremonioase
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

ceremonioasei
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

ceremonioasele
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

ceremonioaselor
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

ceremonios
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

ceremoniosul
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

ceremoniosului
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

ceremonioși
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

ceremonioșii
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

ceremonioșilor
CEREMONIÓS, -OÁSĂ, ceremonioși, -oase, adj. Care se comportă sau se face cu politețe (exagerată); protocolar. [Pr.: -ni-os] – Din fr. cérémonieux.

DOOM

ceremoniós (-ni-os) adj. m., pl. ceremonióși; f. ceremonioásă, pl. ceremonioáse

cerenței
CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.

DOOM

cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii

cerențeii
CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.

DOOM

cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii

cerențeilor
CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.

DOOM

cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii

cerențel
CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.

DOOM

cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii

cerențelul
CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.

DOOM

cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii

cerențelului
CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.

DOOM

cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii

cerere
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerere
CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. (Ec. pol.) Cantitate totală de bunuri materiale și servicii pe care cumpărătorii doresc și pot să le achiziționeze, la nivelul prețurilor existente pe piață, într-o anumită perioadă. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen dizolvant, necesară pentru descompunerea substanțelor organice, prezentă în apă, și care indică gradul de poluare a apei. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

DOOM

cérere s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri

cererea
CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. (Ec. pol.) Cantitate totală de bunuri materiale și servicii pe care cumpărătorii doresc și pot să le achiziționeze, la nivelul prețurilor existente pe piață, într-o anumită perioadă. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen dizolvant, necesară pentru descompunerea substanțelor organice, prezentă în apă, și care indică gradul de poluare a apei. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

DOOM

cérere s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri

cereri
CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. (Ec. pol.) Cantitate totală de bunuri materiale și servicii pe care cumpărătorii doresc și pot să le achiziționeze, la nivelul prețurilor existente pe piață, într-o anumită perioadă. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen dizolvant, necesară pentru descompunerea substanțelor organice, prezentă în apă, și care indică gradul de poluare a apei. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

DOOM

cérere s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri

cererii
CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. (Ec. pol.) Cantitate totală de bunuri materiale și servicii pe care cumpărătorii doresc și pot să le achiziționeze, la nivelul prețurilor existente pe piață, într-o anumită perioadă. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen dizolvant, necesară pentru descompunerea substanțelor organice, prezentă în apă, și care indică gradul de poluare a apei. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

DOOM

cérere s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri

cererile
CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. (Ec. pol.) Cantitate totală de bunuri materiale și servicii pe care cumpărătorii doresc și pot să le achiziționeze, la nivelul prețurilor existente pe piață, într-o anumită perioadă. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen dizolvant, necesară pentru descompunerea substanțelor organice, prezentă în apă, și care indică gradul de poluare a apei. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

DOOM

cérere s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri

cererilor
CÉRERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. (Ec. pol.) Cantitate totală de bunuri materiale și servicii pe care cumpărătorii doresc și pot să le achiziționeze, la nivelul prețurilor existente pe piață, într-o anumită perioadă. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen dizolvant, necesară pentru descompunerea substanțelor organice, prezentă în apă, și care indică gradul de poluare a apei. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

DOOM

cérere s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri

ceres
Demeter, în mitologia greacă, zeița agriculturii și a roadelor pămîntului. Era fiica lui Cronus și a Rheei și aparținea generației olimpienilor. Demeter a avut cu Zeus o unică fiică, pe Persephone, de care era strîns legată atît în ceea ce privește cultul cît și legenda. În timp ce culegea pe un cîmp flori, pe Persephone a înghițit-o pămîntul; ea a fost răpită de unchiul ei, Pluto, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Demeter nouă zile și nouă nopți, cutreierînd lumea în lung și-n lat. Nimeni nu-i știa de urmă. Într-un tîrziu, mama a aflat de la Apollo de soarta fiicei ei. Cuprinsă de jale, Demeter părăsește atunci Olympul și jură să nu-și reia îndatoririle divine și locul în rîndul zeilor, decît în ziua cînd îi va fi înapoiată Persephone. Rătăcind pe pămînt, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis și zăbovește o vreme mai îndelungată la curtea regelui Celeus (v. și Triptolemus și Demopho(o)n). Între timp, cum pămîntul nu mai rodește și holdele se usucă, Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persephone. Dar reîntoarcerea fiicei la mama ei nu mai este posibilă. Ascalaphus a văzut-o pe Persephone cum s-a înfruptat în Infern dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, o dată pentru totdeauna, de lumea subpămînteană. Mînioasă, Demeter îl transformă pe Ascalaphus – singurul martor al sacrilegiului comis – în bufniță (v. și Ascalaphus). Persephone însă trebuie să rămînă alături de Pluto. La insistențele lui Demeter se ajunge totuși la o înțelegere: șase luni din an Persephone va sta alături de soțul ei în regatul subpămîntean și șase luni le va petrece pe pămînt, lîngă mama ei. Reîntoarcerea ei pe pîmînt era însoțită de venirea primăverii, de renașterea naturii și de plinătatea verii. Absența ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Demeter ducea dorul fiicei ei. În mitologia romană Demeter purta numele de Ceres, o veche divinitate cu care a fost asimilată.

DOOM

!Céres s. propriu f., g.-d. lui Céres

ceresc
CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului², care se află pe cer², privitor la bolta cerului². 2. (Rel.) Care vine din cer² (3); dumnezeiesc, divin. 3. Ca cerul² (1). 4. Fig. Fermecător, minunat. – Cer² + suf. -esc.

DOOM

cerésc adj. m., f. cereáscă; pl. m. și f. ceréști

cerescul
CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului², care se află pe cer², privitor la bolta cerului². 2. (Rel.) Care vine din cer² (3); dumnezeiesc, divin. 3. Ca cerul² (1). 4. Fig. Fermecător, minunat. – Cer² + suf. -esc.

DOOM

cerésc adj. m., f. cereáscă; pl. m. și f. ceréști

cerescului
CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului², care se află pe cer², privitor la bolta cerului². 2. (Rel.) Care vine din cer² (3); dumnezeiesc, divin. 3. Ca cerul² (1). 4. Fig. Fermecător, minunat. – Cer² + suf. -esc.

DOOM

cerésc adj. m., f. cereáscă; pl. m. și f. ceréști

cereviș
cerevíș (-șe), s. n. – Grăsime sau seu de bou topite; se folosea mult în bucătăria turcească. – Var. cerviș, ciriviș. Tc. çerviș (Roesler 607; Șeineanu, II, 102; Lokotsch 413).

cerezina
CEREZÍNĂ, cerezine, s. f. Produs obținut prin rafinare din ozocherită sau din reziduuri de petrol, folosit în diverse industrii. – Din fr. cérésine.

DOOM

cerezínă s. f., g.-d. art. cerezínei; pl. cerezíne

cerezine
CEREZÍNĂ, cerezine, s. f. Produs obținut prin rafinare din ozocherită sau din reziduuri de petrol, folosit în diverse industrii. – Din fr. cérésine.

DOOM

cerezínă s. f., g.-d. art. cerezínei; pl. cerezíne

cerezinei
CEREZÍNĂ, cerezine, s. f. Produs obținut prin rafinare din ozocherită sau din reziduuri de petrol, folosit în diverse industrii. – Din fr. cérésine.

DOOM

cerezínă s. f., g.-d. art. cerezínei; pl. cerezíne

cerezinele
CEREZÍNĂ, cerezine, s. f. Produs obținut prin rafinare din ozocherită sau din reziduuri de petrol, folosit în diverse industrii. – Din fr. cérésine.

DOOM

cerezínă s. f., g.-d. art. cerezínei; pl. cerezíne

cerezinelor
CEREZÍNĂ, cerezine, s. f. Produs obținut prin rafinare din ozocherită sau din reziduuri de petrol, folosit în diverse industrii. – Din fr. cérésine.

DOOM

cerezínă s. f., g.-d. art. cerezínei; pl. cerezíne

cerești
CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului², care se află pe cer², privitor la bolta cerului². 2. (Rel.) Care vine din cer² (3); dumnezeiesc, divin. 3. Ca cerul² (1). 4. Fig. Fermecător, minunat. – Cer² + suf. -esc.

DOOM

cerésc adj. m., f. cereáscă; pl. m. și f. ceréști

cereștii
CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului², care se află pe cer², privitor la bolta cerului². 2. (Rel.) Care vine din cer² (3); dumnezeiesc, divin. 3. Ca cerul² (1). 4. Fig. Fermecător, minunat. – Cer² + suf. -esc.

DOOM

cerésc adj. m., f. cereáscă; pl. m. și f. ceréști

cereștile
CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului², care se află pe cer², privitor la bolta cerului². 2. (Rel.) Care vine din cer² (3); dumnezeiesc, divin. 3. Ca cerul² (1). 4. Fig. Fermecător, minunat. – Cer² + suf. -esc.

DOOM

cerésc adj. m., f. cereáscă; pl. m. și f. ceréști

cereștilor
CERÉSC, -EÁSCĂ, cerești, adj. 1. Care ține de bolta cerului², care se află pe cer², privitor la bolta cerului². 2. (Rel.) Care vine din cer² (3); dumnezeiesc, divin. 3. Ca cerul² (1). 4. Fig. Fermecător, minunat. – Cer² + suf. -esc.

DOOM

cerésc adj. m., f. cereáscă; pl. m. și f. ceréști

cereți
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerga
CÉRGĂ, cergi, s. f. 1. Țesătură groasă (de lână), bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat; țol, velință, scoarță. 2. Adăpost din ramuri și cetină în care lucrează șindrilarul. – Din bg., sb. cerga. Cf. magh. cserge.

DOOM

cérgă s. f., g.-d. art. cérgii; pl. cergi

cergi
CÉRGĂ, cergi, s. f. 1. Țesătură groasă (de lână), bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat; țol, velință, scoarță. 2. Adăpost din ramuri și cetină în care lucrează șindrilarul. – Din bg., sb. cerga. Cf. magh. cserge.

DOOM

cérgă s. f., g.-d. art. cérgii; pl. cergi

cergii
CÉRGĂ, cergi, s. f. 1. Țesătură groasă (de lână), bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat; țol, velință, scoarță. 2. Adăpost din ramuri și cetină în care lucrează șindrilarul. – Din bg., sb. cerga. Cf. magh. cserge.

DOOM

cérgă s. f., g.-d. art. cérgii; pl. cergi

cergile
CÉRGĂ, cergi, s. f. 1. Țesătură groasă (de lână), bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat; țol, velință, scoarță. 2. Adăpost din ramuri și cetină în care lucrează șindrilarul. – Din bg., sb. cerga. Cf. magh. cserge.

DOOM

cérgă s. f., g.-d. art. cérgii; pl. cergi

cergilor
CÉRGĂ, cergi, s. f. 1. Țesătură groasă (de lână), bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat; țol, velință, scoarță. 2. Adăpost din ramuri și cetină în care lucrează șindrilarul. – Din bg., sb. cerga. Cf. magh. cserge.

DOOM

cérgă s. f., g.-d. art. cérgii; pl. cergi

ceri
CEÁRĂ, (2) ceruri, s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. Sort de ceară (1). 3. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

DOOM

ceáră s. f., g.-d. art. cérii; (sorturi) pl. céruri

ceri
CER¹, ceri, s. m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.

DOOM

cer² (bolta cerească) s. n., pl. céruri

ceri
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerifer
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

cerifera
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

cerifere
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

ceriferei
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

ceriferele
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

ceriferelor
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

ceriferi
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

ceriferii
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

ceriferilor
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

ceriferul
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

ceriferului
CERIFÉR, -Ă, ceriferi, -e, adj. (Despre glandele albinelor sau despre celulele vegetale) Care produce ceară. – După fr. cérifère.

cerificare
CERIFICÁRE, cerificări, s. f. Impregnare cu ceară. – După fr. cérification.

cerificarea
CERIFICÁRE, cerificări, s. f. Impregnare cu ceară. – După fr. cérification.

cerificări
CERIFICÁRE, cerificări, s. f. Impregnare cu ceară. – După fr. cérification.

cerificării
CERIFICÁRE, cerificări, s. f. Impregnare cu ceară. – După fr. cérification.

cerificările
CERIFICÁRE, cerificări, s. f. Impregnare cu ceară. – După fr. cérification.

cerificărilor
CERIFICÁRE, cerificări, s. f. Impregnare cu ceară. – După fr. cérification.

cerii
CEÁRĂ, (2) ceruri, s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. Sort de ceară (1). 3. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

DOOM

ceáră s. f., g.-d. art. cérii; (sorturi) pl. céruri

cerii
CER¹, ceri, s. m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.

DOOM

cer² (bolta cerească) s. n., pl. céruri

cerilor
CER¹, ceri, s. m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.

DOOM

cer² (bolta cerească) s. n., pl. céruri

cerime
ceríme (cerími), s. f. – 1. Acoperiș. – 2. Cuptor. – 3. Acoperișul galeriilor de mină. Sb. čerjen, cu schimbare de suf. (DAR). În Banat și Trans.

cerimetrie
CEROMETRÍE, cerometrii, s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă. [Var.: cerimetríe s. f.] – Din fr. cérométrie.

cerinthe
PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este ieșit din comun, contrar așteptărilor (în sens negativ); care se comportă ciudat, sucit, care face totul pe dos. II. S. m. Numele a două specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albăstrii și cu flori galbene (Cerinthe minor și glabra). – Pe dos + suf. -nic.

cerința
CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință.

DOOM

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe

cerințe
CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință.

DOOM

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe

cerinței
CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință.

DOOM

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe

cerințele
CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință.

DOOM

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe

cerințelor
CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință.

DOOM

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe

cerit
CERÍT s. n. Mineral care conține pământuri rare, în special oxid de ceriu. – Din fr. cérite.

cerithium
CERÍTHIUM s. n. Gen de moluște gasteropode cu cochilia alungită, în spirală, cu striații. [Pr.: -ti-] – Cuv. lat.

DOOM

ceríthium (lat.) [th pron. t] (-thi-um) s. n.

cerithiumul
CERÍTHIUM s. n. Gen de moluște gasteropode cu cochilia alungită, în spirală, cu striații. [Pr.: -ti-] – Cuv. lat.

DOOM

ceríthium (lat.) [th pron. t] (-thi-um) s. n.

cerithiumului
CERÍTHIUM s. n. Gen de moluște gasteropode cu cochilia alungită, în spirală, cu striații. [Pr.: -ti-] – Cuv. lat.

DOOM

ceríthium (lat.) [th pron. t] (-thi-um) s. n.

ceritul
CERÍT s. n. Mineral care conține pământuri rare, în special oxid de ceriu. – Din fr. cérite.

ceritului
CERÍT s. n. Mineral care conține pământuri rare, în special oxid de ceriu. – Din fr. cérite.

ceriu
CÉRIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.

DOOM

cériu [riu pron. rĭu] s. n., art. cériul; simb. Ce

ceriul
CÉRIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.

DOOM

cériu [riu pron. rĭu] s. n., art. cériul; simb. Ce

ceriului
CÉRIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.

DOOM

cériu [riu pron. rĭu] s. n., art. cériul; simb. Ce

cern
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernavodean
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodean
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodeana
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodeanca
CERNAVODEÁNCĂ, cernavodence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Cernavodă. – Cernavodean + suf. -că.

DOOM

cernavodeáncă s. f., g.-d. art. cernavodéncei; pl. cernavodénce

cernavodeanco
CERNAVODEÁNCĂ, cernavodence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Cernavodă. – Cernavodean + suf. -că.

DOOM

cernavodeáncă s. f., g.-d. art. cernavodéncei; pl. cernavodénce

cernavodeanul
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodeanului
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodence
CERNAVODEÁNCĂ, cernavodence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Cernavodă. – Cernavodean + suf. -că.

DOOM

cernavodeáncă s. f., g.-d. art. cernavodéncei; pl. cernavodénce

cernavodencei
CERNAVODEÁNCĂ, cernavodence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Cernavodă. – Cernavodean + suf. -că.

DOOM

cernavodeáncă s. f., g.-d. art. cernavodéncei; pl. cernavodénce

cernavodencele
CERNAVODEÁNCĂ, cernavodence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Cernavodă. – Cernavodean + suf. -că.

DOOM

cernavodeáncă s. f., g.-d. art. cernavodéncei; pl. cernavodénce

cernavodencelor
CERNAVODEÁNCĂ, cernavodence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Cernavodă. – Cernavodean + suf. -că.

DOOM

cernavodeáncă s. f., g.-d. art. cernavodéncei; pl. cernavodénce

cernavodene
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodenei
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodenele
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodenelor
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodeni
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodenii
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cernavodenilor
CERNAVODEÁN, -Ă, cemavodeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă. 2. Adj. Care aparține orașului Cernavodă sau cernavodenilor (1), privitor la Cernavodă ori la cernavodeni. – Cernavodă (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

cernavodeán adj. m., s. m., pl. cernavodéni; adj. f. cernavodeánă, pl. cernavodéne

cerne
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernea
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernea
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerneai
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cerneai
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerneala
CERNEÁLĂ¹, cerneli, s. f. (Pop.) Faptul de a cerni; vopsire în negru. – Cerni + suf. -eală.

DOOM

cerneálă² (substanță) s. f., g.-d. art. cernélii; (sorturi) pl. cernéluri

cerneala
CERNEÁLĂ², (2) cerneluri, s. f. 1. Substanță lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conține uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine și coloranți și care servește la scris, la tipărit, la ștampilat, la gravat etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de substanță. 3. (Reg.) Culoare neagră cu care se vopsesc materiile textile și părul; negreală. – Din sl. črŭnilo.

cerneam
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cerneam
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernească
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerneau
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cerneau
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerneați
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cerneați
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerneli
CERNEÁLĂ¹, cerneli, s. f. (Pop.) Faptul de a cerni; vopsire în negru. – Cerni + suf. -eală.

DOOM

cerneálă² (substanță) s. f., g.-d. art. cernélii; (sorturi) pl. cernéluri

cerneli
CERNEÁLĂ², (2) cerneluri, s. f. 1. Substanță lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conține uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine și coloranți și care servește la scris, la tipărit, la ștampilat, la gravat etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de substanță. 3. (Reg.) Culoare neagră cu care se vopsesc materiile textile și părul; negreală. – Din sl. črŭnilo.

cernelii
CERNEÁLĂ¹, cerneli, s. f. (Pop.) Faptul de a cerni; vopsire în negru. – Cerni + suf. -eală.

DOOM

cerneálă² (substanță) s. f., g.-d. art. cernélii; (sorturi) pl. cernéluri

cernelii
CERNEÁLĂ², (2) cerneluri, s. f. 1. Substanță lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conține uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine și coloranți și care servește la scris, la tipărit, la ștampilat, la gravat etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de substanță. 3. (Reg.) Culoare neagră cu care se vopsesc materiile textile și părul; negreală. – Din sl. črŭnilo.

cernelile
CERNEÁLĂ¹, cerneli, s. f. (Pop.) Faptul de a cerni; vopsire în negru. – Cerni + suf. -eală.

DOOM

cerneálă² (substanță) s. f., g.-d. art. cernélii; (sorturi) pl. cernéluri

cernelilor
CERNEÁLĂ¹, cerneli, s. f. (Pop.) Faptul de a cerni; vopsire în negru. – Cerni + suf. -eală.

DOOM

cerneálă² (substanță) s. f., g.-d. art. cernélii; (sorturi) pl. cernéluri

cerneluri
CERNEÁLĂ², (2) cerneluri, s. f. 1. Substanță lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conține uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine și coloranți și care servește la scris, la tipărit, la ștampilat, la gravat etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de substanță. 3. (Reg.) Culoare neagră cu care se vopsesc materiile textile și părul; negreală. – Din sl. črŭnilo.

cernelurile
CERNEÁLĂ², (2) cerneluri, s. f. 1. Substanță lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conține uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine și coloranți și care servește la scris, la tipărit, la ștampilat, la gravat etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de substanță. 3. (Reg.) Culoare neagră cu care se vopsesc materiile textile și părul; negreală. – Din sl. črŭnilo.

cernelurilor
CERNEÁLĂ², (2) cerneluri, s. f. 1. Substanță lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conține uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine și coloranți și care servește la scris, la tipărit, la ștampilat, la gravat etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de substanță. 3. (Reg.) Culoare neagră cu care se vopsesc materiile textile și părul; negreală. – Din sl. črŭnilo.

cernem
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernere
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernere
CÉRNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne; cernut¹. – V. cerne.

DOOM

cérnere s. f., g.-d. art. cérnerii; pl. cérneri

cernerea
CÉRNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne; cernut¹. – V. cerne.

DOOM

cérnere s. f., g.-d. art. cérnerii; pl. cérneri

cerneri
CÉRNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne; cernut¹. – V. cerne.

DOOM

cérnere s. f., g.-d. art. cérnerii; pl. cérneri

cernerii
CÉRNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne; cernut¹. – V. cerne.

DOOM

cérnere s. f., g.-d. art. cérnerii; pl. cérneri

cernerile
CÉRNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne; cernut¹. – V. cerne.

DOOM

cérnere s. f., g.-d. art. cérnerii; pl. cérneri

cernerilor
CÉRNERE, cerneri, s. f. Acțiunea de a cerne; cernut¹. – V. cerne.

DOOM

cérnere s. f., g.-d. art. cérnerii; pl. cérneri

cernesc
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernește
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernești
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerneți
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cerni
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cerni
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernii
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernim
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernind
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernire
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernire
CERNÍRE, cerniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerni; cernit¹. – V. cerni.

DOOM

cerníre (pop.) s. f., g.-d. art. cernírii; pl. cerníri

cernirea
CERNÍRE, cerniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerni; cernit¹. – V. cerni.

DOOM

cerníre (pop.) s. f., g.-d. art. cernírii; pl. cerníri

cerniri
CERNÍRE, cerniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerni; cernit¹. – V. cerni.

DOOM

cerníre (pop.) s. f., g.-d. art. cernírii; pl. cerníri

cernirii
CERNÍRE, cerniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerni; cernit¹. – V. cerni.

DOOM

cerníre (pop.) s. f., g.-d. art. cernírii; pl. cerníri

cernirile
CERNÍRE, cerniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerni; cernit¹. – V. cerni.

DOOM

cerníre (pop.) s. f., g.-d. art. cernírii; pl. cerníri

cernirilor
CERNÍRE, cerniri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) cerni; cernit¹. – V. cerni.

DOOM

cerníre (pop.) s. f., g.-d. art. cernírii; pl. cerníri

cerniră
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernirăm
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernirăți
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernise
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernisem
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerniseră
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerniserăm
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerniserăți
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerniseși
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerniseți
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernit
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cernit
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernit
CERNÍT¹ s. n. (Rar) Cernire. – V. cerni.

DOOM

cernít (rar) s. n.

cernita
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernite
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernitei
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernitele
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernitelor
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernitul
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernitului
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cerniși
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerniți
CERNÍ, cernesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A vopsi în negru (în semn de doliu); a înnegri. 2. Refl. A se îmbrăca în haine negre, a-și vopsi hainele în negru, în semn de doliu; a purta doliu. 3. Refl. Fig. A se mâhni, a se întrista. – Din sl. črŭniti.

DOOM

cerní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cernésc, imperf. 3 sg. cerneá; conj. prez. 3 să cerneáscă

cerniți
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cerniții
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cerniților
CERNÍT², -Ă, cerniți, -te, adj. 1. (Pop.) De culoare neagră. ♦ (Despre haine) Negru, de doliu. 2. (Despre oameni) Care poartă doliu. 3. Fig. Mâhnit, îndurerat, trist; posomorât, mohorât. – V. cerni.

cernoziom
CERNOZIÓM, cernoziomuri, s. n. Grup de soluri foarte fertile, de culoare închisă (neagră, castanie etc.), formate sub o vegetație ierboasă, în condițiile unei clime continentale. – Din rus. cernoziom.

DOOM

cernozióm (-ziom) s. n., (varietăți) pl. cernoziómuri

cernoziomul
CERNOZIÓM, cernoziomuri, s. n. Grup de soluri foarte fertile, de culoare închisă (neagră, castanie etc.), formate sub o vegetație ierboasă, în condițiile unei clime continentale. – Din rus. cernoziom.

DOOM

cernozióm (-ziom) s. n., (varietăți) pl. cernoziómuri

cernoziomului
CERNOZIÓM, cernoziomuri, s. n. Grup de soluri foarte fertile, de culoare închisă (neagră, castanie etc.), formate sub o vegetație ierboasă, în condițiile unei clime continentale. – Din rus. cernoziom.

DOOM

cernozióm (-ziom) s. n., (varietăți) pl. cernoziómuri

cernoziomuri
CERNOZIÓM, cernoziomuri, s. n. Grup de soluri foarte fertile, de culoare închisă (neagră, castanie etc.), formate sub o vegetație ierboasă, în condițiile unei clime continentale. – Din rus. cernoziom.

DOOM

cernozióm (-ziom) s. n., (varietăți) pl. cernoziómuri

cernoziomurile
CERNOZIÓM, cernoziomuri, s. n. Grup de soluri foarte fertile, de culoare închisă (neagră, castanie etc.), formate sub o vegetație ierboasă, în condițiile unei clime continentale. – Din rus. cernoziom.

DOOM

cernozióm (-ziom) s. n., (varietăți) pl. cernoziómuri

cernoziomurilor
CERNOZIÓM, cernoziomuri, s. n. Grup de soluri foarte fertile, de culoare închisă (neagră, castanie etc.), formate sub o vegetație ierboasă, în condițiile unei clime continentale. – Din rus. cernoziom.

DOOM

cernozióm (-ziom) s. n., (varietăți) pl. cernoziómuri

cernu
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernua
GHIBÓRȚ, ghiborți, s. m. Pește de apă dulce, de culoare verde-măslinie, cu capul scurt și cu aripile dorsale contopite, terminate cu ghimpi (Acerina cernua). [Var.: ghigórț s. m.] – Et. nec.

cernui
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernură
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernurăm
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernurăți
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernuse
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernusem
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernuseră
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernuserăm
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernuserăți
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernuseși
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernuseți
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernut
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernut
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernut
CERNÚT¹ s. n. Cernere. – V. cerne.

DOOM

cernút s. n.

cernuta
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernute
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernutei
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernutele
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernutelor
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernutul
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernutului
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernușca
CERNÚȘCĂ, cernuști, s. f. Numele a două plante; a) negrușcă; b) negrilică. ♦ Sămânța acestor plante, folosită drept condiment. – Din ucr., rus. černuška.

DOOM

cernúșcă s. f., g.-d. art. cernúștii; pl. cernúști

cernuși
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernuște
CERNÚȘCĂ, cernuști, s. f. Numele a două plante; a) negrușcă; b) negrilică. ♦ Sămânța acestor plante, folosită drept condiment. – Din ucr., rus. černuška.

DOOM

cernúșcă s. f., g.-d. art. cernúștii; pl. cernúști

cernuștei
CERNÚȘCĂ, cernuști, s. f. Numele a două plante; a) negrușcă; b) negrilică. ♦ Sămânța acestor plante, folosită drept condiment. – Din ucr., rus. černuška.

DOOM

cernúșcă s. f., g.-d. art. cernúștii; pl. cernúști

cernuștele
CERNÚȘCĂ, cernuști, s. f. Numele a două plante; a) negrușcă; b) negrilică. ♦ Sămânța acestor plante, folosită drept condiment. – Din ucr., rus. černuška.

DOOM

cernúșcă s. f., g.-d. art. cernúștii; pl. cernúști

cernuștelor
CERNÚȘCĂ, cernuști, s. f. Numele a două plante; a) negrușcă; b) negrilică. ♦ Sămânța acestor plante, folosită drept condiment. – Din ucr., rus. černuška.

DOOM

cernúșcă s. f., g.-d. art. cernúștii; pl. cernúști

cernuști
CERNÚȘCĂ, cernuști, s. f. Numele a două plante; a) negrușcă; b) negrilică. ♦ Sămânța acestor plante, folosită drept condiment. – Din ucr., rus. černuška.

DOOM

cernúșcă s. f., g.-d. art. cernúștii; pl. cernúști

cernuștii
CERNÚȘCĂ, cernuști, s. f. Numele a două plante; a) negrușcă; b) negrilică. ♦ Sămânța acestor plante, folosită drept condiment. – Din ucr., rus. černuška.

DOOM

cernúșcă s. f., g.-d. art. cernúștii; pl. cernúști

cernuștile
CERNÚȘCĂ, cernuști, s. f. Numele a două plante; a) negrușcă; b) negrilică. ♦ Sămânța acestor plante, folosită drept condiment. – Din ucr., rus. černuška.

DOOM

cernúșcă s. f., g.-d. art. cernúștii; pl. cernúști

cernuștilor
CERNÚȘCĂ, cernuști, s. f. Numele a două plante; a) negrușcă; b) negrilică. ♦ Sămânța acestor plante, folosită drept condiment. – Din ucr., rus. černuška.

DOOM

cernúșcă s. f., g.-d. art. cernúștii; pl. cernúști

cernuți
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernuții
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernuților
CERNÚT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

cernând
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cernînd
CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

DOOM

cérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să ceárnă; part. cernút

cero
CER²- v. cero-.

ceroasa
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

ceroase
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

ceroasei
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

ceroasele
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

ceroaselor
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

cerografia
CEROGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar înalt, prin gravarea manuală a imaginii într-un strat de ceară aplicat pe o placă de metal. – Din fr. cérographie.

DOOM

cerografíe (-ro-gra-) s. f., art. cerografía, g.-d. cerografíi, art. cerografíei

cerografie
CEROGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar înalt, prin gravarea manuală a imaginii într-un strat de ceară aplicat pe o placă de metal. – Din fr. cérographie.

DOOM

cerografíe (-ro-gra-) s. f., art. cerografía, g.-d. cerografíi, art. cerografíei

cerografiei
CEROGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar înalt, prin gravarea manuală a imaginii într-un strat de ceară aplicat pe o placă de metal. – Din fr. cérographie.

DOOM

cerografíe (-ro-gra-) s. f., art. cerografía, g.-d. cerografíi, art. cerografíei

cerografii
CEROGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar înalt, prin gravarea manuală a imaginii într-un strat de ceară aplicat pe o placă de metal. – Din fr. cérographie.

DOOM

cerografíe (-ro-gra-) s. f., art. cerografía, g.-d. cerografíi, art. cerografíei

cerografiile
CEROGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar înalt, prin gravarea manuală a imaginii într-un strat de ceară aplicat pe o placă de metal. – Din fr. cérographie.

DOOM

cerografíe (-ro-gra-) s. f., art. cerografía, g.-d. cerografíi, art. cerografíei

cerografiilor
CEROGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar înalt, prin gravarea manuală a imaginii într-un strat de ceară aplicat pe o placă de metal. – Din fr. cérographie.

DOOM

cerografíe (-ro-gra-) s. f., art. cerografía, g.-d. cerografíi, art. cerografíei

cerometria
CEROMETRÍE, cerometrii, s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă. [Var.: cerimetríe s. f.] – Din fr. cérométrie.

cerometrie
CEROMETRÍE, cerometrii, s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă. [Var.: cerimetríe s. f.] – Din fr. cérométrie.

cerometriei
CEROMETRÍE, cerometrii, s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă. [Var.: cerimetríe s. f.] – Din fr. cérométrie.

cerometrii
CEROMETRÍE, cerometrii, s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă. [Var.: cerimetríe s. f.] – Din fr. cérométrie.

cerometriile
CEROMETRÍE, cerometrii, s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă. [Var.: cerimetríe s. f.] – Din fr. cérométrie.

cerometriilor
CEROMETRÍE, cerometrii, s. f. Metodă de analiză chimică cantitativă. [Var.: cerimetríe s. f.] – Din fr. cérométrie.

ceroplastica
CEROPLÁSTICĂ s. f. Arta de a modela în ceară. – Din fr. céroplastique.

DOOM

ceroplástică (-ro-plas-) s. f., g.-d. art. ceroplásticii

ceroplastici
CEROPLÁSTICĂ s. f. Arta de a modela în ceară. – Din fr. céroplastique.

DOOM

ceroplástică (-ro-plas-) s. f., g.-d. art. ceroplásticii

ceroplasticii
CEROPLÁSTICĂ s. f. Arta de a modela în ceară. – Din fr. céroplastique.

DOOM

ceroplástică (-ro-plas-) s. f., g.-d. art. ceroplásticii

ceros
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

cerosul
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

cerosului
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

ceroși
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

ceroșii
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

ceroșilor
CERÓS, -OÁSĂ, ceroși, -oase, adj. Plin de ceară; bogat în ceară; ca ceara. – Ceară + suf. -os.

DOOM

cerós adj. m., pl. ceróși; f. ceroásă, pl. ceroáse

cersăla
CERSĂLÁ vb. I v. țesăla.

cersăli
CERSĂLÍ vb. IV v. țesăla.

cert
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

cert
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certa
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

certa
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certai
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certam
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certare
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certare
CERTÁRE, certări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) certa; mustrare; sfadă. – V. certa.

DOOM

certáre (înv.) s. f., g.-d. art. certắrii; pl. certắri

certarea
CERTÁRE, certări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) certa; mustrare; sfadă. – V. certa.

DOOM

certáre (înv.) s. f., g.-d. art. certắrii; pl. certắri

certară
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certarăm
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certarăți
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certase
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certasem
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certaseră
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certaserăm
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certaserăți
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certaseși
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certaseți
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certat
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certat
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certata
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certate
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certatei
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certatele
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certatelor
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certatul
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certatului
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certau
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certași
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certați
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certați
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certații
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certaților
CERTÁT, -Ă, certați, -te, adj. Care a rupt relațiile (de prietenie) cu cineva; supărat, învrăjbit. – V. certa.

certe
CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

DOOM

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

certe
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

certe
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certei
CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

DOOM

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

certei
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

certele
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

certelor
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

certific
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certifica
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificai
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificam
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificare
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificare
CERTIFICÁRE, certificări, s. f. Acțiunea de a certifica. – V. certifica.

DOOM

certificáre s. f., g.-d. art. certificắrii; pl. certificắri

certificarea
CERTIFICÁRE, certificări, s. f. Acțiunea de a certifica. – V. certifica.

DOOM

certificáre s. f., g.-d. art. certificắrii; pl. certificắri

certificară
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificarăm
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificarăți
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificase
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificasem
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificaseră
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificaserăm
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificaserăți
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificaseși
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificaseți
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificat
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificat
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificata
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificate
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificatei
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificatele
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificatelor
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificatul
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificatului
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificau
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificași
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificați
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificați
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificația
CERTIFICÁȚIE s.f. Certificare; (concr.) certificat. [Var. certificațiune s.f. / cf. fr. certification].

certificație
CERTIFICÁȚIE s.f. Certificare; (concr.) certificat. [Var. certificațiune s.f. / cf. fr. certification].

certificației
CERTIFICÁȚIE s.f. Certificare; (concr.) certificat. [Var. certificațiune s.f. / cf. fr. certification].

certificații
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificații
CERTIFICÁȚIE s.f. Certificare; (concr.) certificat. [Var. certificațiune s.f. / cf. fr. certification].

certificațiile
CERTIFICÁȚIE s.f. Certificare; (concr.) certificat. [Var. certificațiune s.f. / cf. fr. certification].

certificațiilor
CERTIFICÁȚIE s.f. Certificare; (concr.) certificat. [Var. certificațiune s.f. / cf. fr. certification].

certificaților
CERTIFICÁT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegător = (în unele state) act prin care se constată înscrierea unui cetățean în listele electorale și pe baza căruia acesta își exercită dreptul la vot. Certificat prenupțial = act medical eliberat celor ce vor să se căsătorească, prin care se atestă că starea sănătății acestora este corespunzătoare pentru întemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

DOOM

certificát s. n., pl. certificáte

certificațiune
CERTIFICAȚIÚNE s.f. v. certificație.

certifice
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certifici
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificând
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificînd
CERTIFICÁ, certífic, vb. I. Tranz. A dovedi, a confirma, a întări (printr-un act, printr-o semnătură) autenticitatea, exactitatea, valabilitatea unui fapt, a unui înscris etc. – Din fr. certifier, lat. certificare.

DOOM

certificá (a ~) vb., ind. prez. 3 certífică

certificări
CERTIFICÁRE, certificări, s. f. Acțiunea de a certifica. – V. certifica.

DOOM

certificáre s. f., g.-d. art. certificắrii; pl. certificắri

certificării
CERTIFICÁRE, certificări, s. f. Acțiunea de a certifica. – V. certifica.

DOOM

certificáre s. f., g.-d. art. certificắrii; pl. certificắri

certificările
CERTIFICÁRE, certificări, s. f. Acțiunea de a certifica. – V. certifica.

DOOM

certificáre s. f., g.-d. art. certificắrii; pl. certificắri

certificărilor
CERTIFICÁRE, certificări, s. f. Acțiunea de a certifica. – V. certifica.

DOOM

certificáre s. f., g.-d. art. certificắrii; pl. certificắri

certitudine
CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină (în ceva sau în cineva). – Din lat. certitudo, -inis.

DOOM

certitúdine s. f., g.-d. art. certitúdinii; pl. certitúdini

certitudinea
CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină (în ceva sau în cineva). – Din lat. certitudo, -inis.

DOOM

certitúdine s. f., g.-d. art. certitúdinii; pl. certitúdini

certitudini
CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină (în ceva sau în cineva). – Din lat. certitudo, -inis.

DOOM

certitúdine s. f., g.-d. art. certitúdinii; pl. certitúdini

certitudinii
CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină (în ceva sau în cineva). – Din lat. certitudo, -inis.

DOOM

certitúdine s. f., g.-d. art. certitúdinii; pl. certitúdini

certitudinile
CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină (în ceva sau în cineva). – Din lat. certitudo, -inis.

DOOM

certitúdine s. f., g.-d. art. certitúdinii; pl. certitúdini

certitudinilor
CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină (în ceva sau în cineva). – Din lat. certitudo, -inis.

DOOM

certitúdine s. f., g.-d. art. certitúdinii; pl. certitúdini

certozin
CERTOZÍN s.m. Călugăr al unui ordin întemeiat în 1084 de San Bruno în Alpii francezi. ♦ (Fig.) Om retras, singuratic. [< it. certosino, cf. Certosa – nume italian al mănăstirii la Grande Chartreuse].

certozina
CERTOZÍNĂ s.f. Procedeu de încrustație cu elemente de os sau fildeș pe fond de lemn negru în motive geometrice mici. [Cf. it. certosina].

certozine
CERTOZÍNĂ s.f. Procedeu de încrustație cu elemente de os sau fildeș pe fond de lemn negru în motive geometrice mici. [Cf. it. certosina].

certozinei
CERTOZÍNĂ s.f. Procedeu de încrustație cu elemente de os sau fildeș pe fond de lemn negru în motive geometrice mici. [Cf. it. certosina].

certozini
CERTOZÍN s.m. Călugăr al unui ordin întemeiat în 1084 de San Bruno în Alpii francezi. ♦ (Fig.) Om retras, singuratic. [< it. certosino, cf. Certosa – nume italian al mănăstirii la Grande Chartreuse].

certozinii
CERTOZÍN s.m. Călugăr al unui ordin întemeiat în 1084 de San Bruno în Alpii francezi. ♦ (Fig.) Om retras, singuratic. [< it. certosino, cf. Certosa – nume italian al mănăstirii la Grande Chartreuse].

certozinilor
CERTOZÍN s.m. Călugăr al unui ordin întemeiat în 1084 de San Bruno în Alpii francezi. ♦ (Fig.) Om retras, singuratic. [< it. certosino, cf. Certosa – nume italian al mănăstirii la Grande Chartreuse].

certozinul
CERTOZÍN s.m. Călugăr al unui ordin întemeiat în 1084 de San Bruno în Alpii francezi. ♦ (Fig.) Om retras, singuratic. [< it. certosino, cf. Certosa – nume italian al mănăstirii la Grande Chartreuse].

certozinului
CERTOZÍN s.m. Călugăr al unui ordin întemeiat în 1084 de San Bruno în Alpii francezi. ♦ (Fig.) Om retras, singuratic. [< it. certosino, cf. Certosa – nume italian al mănăstirii la Grande Chartreuse].

certul
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

certului
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

certuri
CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

DOOM

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

certurile
CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

DOOM

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

certurilor
CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

DOOM

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

certând
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certînd
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

certăreața
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certăreț
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certărețe
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certăreței
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certărețele
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certărețelor
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certăreți
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certăreții
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certăreților
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certărețul
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certărețului
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț.

DOOM

certăréț adj. m., pl. certăréți; f. certăreáță, pl. certăréțe

certări
CERTÁRE, certări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) certa; mustrare; sfadă. – V. certa.

DOOM

certáre (înv.) s. f., g.-d. art. certắrii; pl. certắri

certării
CERTÁRE, certări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) certa; mustrare; sfadă. – V. certa.

DOOM

certáre (înv.) s. f., g.-d. art. certắrii; pl. certắri

certările
CERTÁRE, certări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) certa; mustrare; sfadă. – V. certa.

DOOM

certáre (înv.) s. f., g.-d. art. certắrii; pl. certắri

certărilor
CERTÁRE, certări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) certa; mustrare; sfadă. – V. certa.

DOOM

certáre (înv.) s. f., g.-d. art. certắrii; pl. certắri

ceru
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerui
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerui
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruia
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiai
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiala
CERUIÁLĂ, ceruieli, s. f. Faptul de a cerui; ceruire, ceruit. – Cerui + suf. -eală.

DOOM

ceruiálă s. f., g.-d. art. ceruiélii; pl. ceruiéli

ceruiam
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiască
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiau
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiați
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruieli
CERUIÁLĂ, ceruieli, s. f. Faptul de a cerui; ceruire, ceruit. – Cerui + suf. -eală.

DOOM

ceruiálă s. f., g.-d. art. ceruiélii; pl. ceruiéli

ceruielii
CERUIÁLĂ, ceruieli, s. f. Faptul de a cerui; ceruire, ceruit. – Cerui + suf. -eală.

DOOM

ceruiálă s. f., g.-d. art. ceruiélii; pl. ceruiéli

ceruielile
CERUIÁLĂ, ceruieli, s. f. Faptul de a cerui; ceruire, ceruit. – Cerui + suf. -eală.

DOOM

ceruiálă s. f., g.-d. art. ceruiélii; pl. ceruiéli

ceruielilor
CERUIÁLĂ, ceruieli, s. f. Faptul de a cerui; ceruire, ceruit. – Cerui + suf. -eală.

DOOM

ceruiálă s. f., g.-d. art. ceruiélii; pl. ceruiéli

ceruiesc
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiește
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiești
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruii
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruim
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruind
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruire
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruire
CERUÍRE, ceruiri, s. f. Acțiunea de a cerui; ceruit. – V. cerui.

DOOM

ceruíre s. f., g.-d. art. ceruírii; pl. ceruíri

ceruirea
CERUÍRE, ceruiri, s. f. Acțiunea de a cerui; ceruit. – V. cerui.

DOOM

ceruíre s. f., g.-d. art. ceruírii; pl. ceruíri

ceruiri
CERUÍRE, ceruiri, s. f. Acțiunea de a cerui; ceruit. – V. cerui.

DOOM

ceruíre s. f., g.-d. art. ceruírii; pl. ceruíri

ceruirii
CERUÍRE, ceruiri, s. f. Acțiunea de a cerui; ceruit. – V. cerui.

DOOM

ceruíre s. f., g.-d. art. ceruírii; pl. ceruíri

ceruirile
CERUÍRE, ceruiri, s. f. Acțiunea de a cerui; ceruit. – V. cerui.

DOOM

ceruíre s. f., g.-d. art. ceruírii; pl. ceruíri

ceruirilor
CERUÍRE, ceruiri, s. f. Acțiunea de a cerui; ceruit. – V. cerui.

DOOM

ceruíre s. f., g.-d. art. ceruírii; pl. ceruíri

ceruiră
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruirăm
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruirăți
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruise
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruisem
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiseră
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiserăm
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiserăți
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiseși
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiseți
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruit
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruit
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.

DOOM

ceruít s. n., pl. ceruíturi

ceruitul
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.

DOOM

ceruít s. n., pl. ceruíturi

ceruitului
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.

DOOM

ceruít s. n., pl. ceruíturi

ceruituri
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.

DOOM

ceruít s. n., pl. ceruíturi

ceruiturile
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.

DOOM

ceruít s. n., pl. ceruíturi

ceruiturilor
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.

DOOM

ceruít s. n., pl. ceruíturi

ceruiși
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

ceruiți
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

DOOM

ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă

cerul
CER¹, ceri, s. m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.

DOOM

cer² (bolta cerească) s. n., pl. céruri

cerul
CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator (2), care are o formă aparent emisferică, boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga de cineva insistent. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple niciun rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, bolta palatină; palat. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

DOOM

!róua-cérului (plantă) s. f. art., g.-d. art. róuăi-cérului

ceruleu
CERULÉU s. n. Substanță minerală albastră, obținută dintr-un amestec de acizi de cobalt și staniu. – Din fr. céruléum.

DOOM

ceruléu s. n., art ceruléul

ceruleul
CERULÉU s. n. Substanță minerală albastră, obținută dintr-un amestec de acizi de cobalt și staniu. – Din fr. céruléum.

DOOM

ceruléu s. n., art ceruléul

ceruleului
CERULÉU s. n. Substanță minerală albastră, obținută dintr-un amestec de acizi de cobalt și staniu. – Din fr. céruléum.

DOOM

ceruléu s. n., art ceruléul

cerului
CER¹, ceri, s. m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.

DOOM

cer² (bolta cerească) s. n., pl. céruri

cerului
CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator (2), care are o formă aparent emisferică, boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga de cineva insistent. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple niciun rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, bolta palatină; palat. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

DOOM

!róua-cérului (plantă) s. f. art., g.-d. art. róuăi-cérului

cerumen
CERÚMEN s. n. Substanță ceroasă secretată de glandele canalului auditiv extern al urechii; ceară. – Din fr. cérumen, lat. cerumen.

DOOM

cerúmen s. n.

cerumenul
CERÚMEN s. n. Substanță ceroasă secretată de glandele canalului auditiv extern al urechii; ceară. – Din fr. cérumen, lat. cerumen.

DOOM

cerúmen s. n.

cerumenului
CERÚMEN s. n. Substanță ceroasă secretată de glandele canalului auditiv extern al urechii; ceară. – Din fr. cérumen, lat. cerumen.

DOOM

cerúmen s. n.

cerumenuri
CERÚMEN s. n. Substanță ceroasă secretată de glandele canalului auditiv extern al urechii; ceară. – Din fr. cérumen, lat. cerumen.

DOOM

cerúmen s. n.

cerumenurile
CERÚMEN s. n. Substanță ceroasă secretată de glandele canalului auditiv extern al urechii; ceară. – Din fr. cérumen, lat. cerumen.

DOOM

cerúmen s. n.

cerumenurilor
CERÚMEN s. n. Substanță ceroasă secretată de glandele canalului auditiv extern al urechii; ceară. – Din fr. cérumen, lat. cerumen.

DOOM

cerúmen s. n.

ceruminoasa
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruminoase
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruminoasei
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruminoasele
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruminoaselor
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruminos
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruminosul
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruminosului
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruminoși
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruminoșii
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruminoșilor
CERUMINÓS, -OÁSĂ, ceruminoși, -oase, adj. (Med.) De natura cerumenului. – Din fr. cérumineux.

ceruri
CEÁRĂ, (2) ceruri, s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. Sort de ceară (1). 3. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

DOOM

ceáră s. f., g.-d. art. cérii; (sorturi) pl. céruri

ceruri
CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator (2), care are o formă aparent emisferică, boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga de cineva insistent. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple niciun rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, bolta palatină; palat. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

DOOM

!róua-cérului (plantă) s. f. art., g.-d. art. róuăi-cérului

cerurile
CEÁRĂ, (2) ceruri, s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. Sort de ceară (1). 3. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

DOOM

ceáră s. f., g.-d. art. cérii; (sorturi) pl. céruri

cerurile
CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator (2), care are o formă aparent emisferică, boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga de cineva insistent. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple niciun rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, bolta palatină; palat. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

DOOM

!róua-cérului (plantă) s. f. art., g.-d. art. róuăi-cérului

cerurilor
CEÁRĂ, (2) ceruri, s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. Sort de ceară (1). 3. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

DOOM

ceáră s. f., g.-d. art. cérii; (sorturi) pl. céruri

cerurilor
CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator (2), care are o formă aparent emisferică, boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga de cineva insistent. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple niciun rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, bolta palatină; palat. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

DOOM

!róua-cérului (plantă) s. f. art., g.-d. art. róuăi-cérului

cerură
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerurăm
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerurăți
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

ceruse
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerusem
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

ceruseră
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

ceruserăm
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

ceruserăți
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

ceruseși
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

ceruseți
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerut
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerut
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

ceruta
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

cerute
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

cerutei
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

cerutele
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

cerutelor
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

cerutul
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

cerutului
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

ceruza
CERÚZĂ s. f. Carbonat natural de plumb, alb sau cenușiu, cu luciu adamantin, folosit mai ales la prepararea vopselelor; alb de plumb. – Din fr. céruse, lat. cerussa.

DOOM

cerúză s. f., g.-d. art. cerúzei

ceruze
CERÚZĂ s. f. Carbonat natural de plumb, alb sau cenușiu, cu luciu adamantin, folosit mai ales la prepararea vopselelor; alb de plumb. – Din fr. céruse, lat. cerussa.

DOOM

cerúză s. f., g.-d. art. cerúzei

ceruzei
CERÚZĂ s. f. Carbonat natural de plumb, alb sau cenușiu, cu luciu adamantin, folosit mai ales la prepararea vopselelor; alb de plumb. – Din fr. céruse, lat. cerussa.

DOOM

cerúză s. f., g.-d. art. cerúzei

ceruzi
CERUZÍT s. n. Carbonat natural de plumb care se prezintă sub formă de cristale albe cu luciu diamantin. [Var.: ceruzítă s. f.] – Fr. cérusite.

ceruzit
CERUZÍTĂ s. f. v. ceruzit.

DOOM

ceruzít s. n.

ceruzitul
CERUZÍTĂ s. f. v. ceruzit.

DOOM

ceruzít s. n.

ceruzitului
CERUZÍTĂ s. f. v. ceruzit.

DOOM

ceruzít s. n.

ceruzită
CERUZÍTĂ s. f. v. ceruzit.

DOOM

ceruzít s. n.

ceruși
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

ceruți
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

ceruții
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

ceruților
CERÚT s. n. Faptul de a cere (3); cerșit, cerșetorie. – V. cere.

DOOM

cerút s. n.

cervana
CERVÁNĂ, cervane, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu frunzele crestate pe margine, cu florile albe și cu fructele nucule (Lycopus exaltatus și europaeus). – Et. nec.

DOOM

cervánă s. f., g.-d. art. cervánei; pl. cerváne

cervane
CERVÁNĂ, cervane, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu frunzele crestate pe margine, cu florile albe și cu fructele nucule (Lycopus exaltatus și europaeus). – Et. nec.

DOOM

cervánă s. f., g.-d. art. cervánei; pl. cerváne

cervanei
CERVÁNĂ, cervane, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu frunzele crestate pe margine, cu florile albe și cu fructele nucule (Lycopus exaltatus și europaeus). – Et. nec.

DOOM

cervánă s. f., g.-d. art. cervánei; pl. cerváne

cervanele
CERVÁNĂ, cervane, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu frunzele crestate pe margine, cu florile albe și cu fructele nucule (Lycopus exaltatus și europaeus). – Et. nec.

DOOM

cervánă s. f., g.-d. art. cervánei; pl. cerváne

cervanelor
CERVÁNĂ, cervane, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu frunzele crestate pe margine, cu florile albe și cu fructele nucule (Lycopus exaltatus și europaeus). – Et. nec.

DOOM

cervánă s. f., g.-d. art. cervánei; pl. cerváne

cervantesc
CERVANTÉSC, -Ă adj. (Liv.) Caracteristic operei lui Cervantes. [Pron. ser-van-. / < sp. cervantesco, cf. Cervantes – scriitor spaniol].

cervical
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicala
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicale
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicalei
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicalele
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicalelor
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicalgia
CERVICALGÍE s.f. (Med.) Durere cervicală. [Gen. -iei. / < fr. cervicalgie, cf. lat. cervix – gât, gr. algos – durere].

cervicalgie
CERVICALGÍE s.f. (Med.) Durere cervicală. [Gen. -iei. / < fr. cervicalgie, cf. lat. cervix – gât, gr. algos – durere].

cervicalgiei
CERVICALGÍE s.f. (Med.) Durere cervicală. [Gen. -iei. / < fr. cervicalgie, cf. lat. cervix – gât, gr. algos – durere].

cervicalgii
CERVICALGÍE s.f. (Med.) Durere cervicală. [Gen. -iei. / < fr. cervicalgie, cf. lat. cervix – gât, gr. algos – durere].

cervicalgiile
CERVICALGÍE s.f. (Med.) Durere cervicală. [Gen. -iei. / < fr. cervicalgie, cf. lat. cervix – gât, gr. algos – durere].

cervicalgiilor
CERVICALGÍE s.f. (Med.) Durere cervicală. [Gen. -iei. / < fr. cervicalgie, cf. lat. cervix – gât, gr. algos – durere].

cervicali
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicalii
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicalilor
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicalul
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicalului
CERVICÁL, -Ă, cervicali, -e, adj. Care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă. – Din fr. cervical.

DOOM

cervicál adj. m., pl. cervicáli; f. cervicálă, pl. cervicále

cervicita
CERVICÍTĂ, cervicite, s. f. Inflamație acută sau cronică a colului uterin sau a vezicii urinare. – Din fr. cervicite.

DOOM

cervicítă s. f., g.-d. art. cervicítei; pl. cervicíte

cervicite
CERVICÍTĂ, cervicite, s. f. Inflamație acută sau cronică a colului uterin sau a vezicii urinare. – Din fr. cervicite.

DOOM

cervicítă s. f., g.-d. art. cervicítei; pl. cervicíte

cervicitei
CERVICÍTĂ, cervicite, s. f. Inflamație acută sau cronică a colului uterin sau a vezicii urinare. – Din fr. cervicite.

DOOM

cervicítă s. f., g.-d. art. cervicítei; pl. cervicíte

cervicitele
CERVICÍTĂ, cervicite, s. f. Inflamație acută sau cronică a colului uterin sau a vezicii urinare. – Din fr. cervicite.

DOOM

cervicítă s. f., g.-d. art. cervicítei; pl. cervicíte

cervicitelor
CERVICÍTĂ, cervicite, s. f. Inflamație acută sau cronică a colului uterin sau a vezicii urinare. – Din fr. cervicite.

DOOM

cervicítă s. f., g.-d. art. cervicítei; pl. cervicíte

cervico
CERVICO- v. cervical.

cervicopexie
CERVICOPEXÍE s.f. (Med.) Fixare a colului uterin. [< fr. cervicopexie, cf. lat. cervix – col, gr. pexis – fixare].

cervicotomia
CERVICOTOMÍE, cervicotomii, s. f. (Med.) Incizie chirurgicală la nivelul colului uterin. – Din fr. cervicotomie.

cervicotomie
CERVICOTOMÍE, cervicotomii, s. f. (Med.) Incizie chirurgicală la nivelul colului uterin. – Din fr. cervicotomie.

cervicotomiei
CERVICOTOMÍE, cervicotomii, s. f. (Med.) Incizie chirurgicală la nivelul colului uterin. – Din fr. cervicotomie.

cervicotomii
CERVICOTOMÍE, cervicotomii, s. f. (Med.) Incizie chirurgicală la nivelul colului uterin. – Din fr. cervicotomie.

cervicotomiile
CERVICOTOMÍE, cervicotomii, s. f. (Med.) Incizie chirurgicală la nivelul colului uterin. – Din fr. cervicotomie.

cervicotomiilor
CERVICOTOMÍE, cervicotomii, s. f. (Med.) Incizie chirurgicală la nivelul colului uterin. – Din fr. cervicotomie.

cervid
CERVÍD, cervide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere rumegătoare ai cărei masculi au coarne osoase, ramificate; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. cervidé.

DOOM

cervíd s. n., pl. cervíde

cervide
CERVÍD, cervide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere rumegătoare ai cărei masculi au coarne osoase, ramificate; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. cervidé.

DOOM

cervíd s. n., pl. cervíde

cervidele
CERVÍD, cervide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere rumegătoare ai cărei masculi au coarne osoase, ramificate; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. cervidé.

DOOM

cervíd s. n., pl. cervíde

cervidelor
CERVÍD, cervide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere rumegătoare ai cărei masculi au coarne osoase, ramificate; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. cervidé.

DOOM

cervíd s. n., pl. cervíde

cervidul
CERVÍD, cervide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere rumegătoare ai cărei masculi au coarne osoase, ramificate; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. cervidé.

DOOM

cervíd s. n., pl. cervíde

cervidului
CERVÍD, cervide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere rumegătoare ai cărei masculi au coarne osoase, ramificate; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. cervidé.

DOOM

cervíd s. n., pl. cervíde

cervin
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervina
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervine
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervinei
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervinele
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervinelor
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervini
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervinii
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervinilor
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervinul
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervinului
CERVÍN, -Ă, cervini, -e, adj. (Rar) Asemănător cerbului. – Din fr. cervin.

DOOM

cervín adj. m., pl. cervíni; f. cervínă, pl. cervíne

cervix
CÉRVIX s. n. Partea inferioară a uterului sau a vezicii urinare; col uterin sau vezical. – Din fr. cérvix.

DOOM

cérvix s. n.

cervix
CÉRVIX s. n. Partea inferioară a uterului sau a vezicii urinare; col uterin sau vezical. – Din fr. cérvix.

cervixul
CÉRVIX s. n. Partea inferioară a uterului sau a vezicii urinare; col uterin sau vezical. – Din fr. cérvix.

DOOM

cérvix s. n.

cervixului
CÉRVIX s. n. Partea inferioară a uterului sau a vezicii urinare; col uterin sau vezical. – Din fr. cérvix.

DOOM

cérvix s. n.

cerviș
CERVÍȘ, cervișuri, s. n. (Înv.) 1. Grăsime de vacă, topită, păstrată în bășici și folosită în alimentație. 2. Carne conservată în seu topit. [Var.: cirivíș, cirvíș s. n.] – Din tc. çervis.

DOOM

cervíș (înv.) s. n., pl. cervíșuri

cervișul
CERVÍȘ, cervișuri, s. n. (Înv.) 1. Grăsime de vacă, topită, păstrată în bășici și folosită în alimentație. 2. Carne conservată în seu topit. [Var.: cirivíș, cirvíș s. n.] – Din tc. çervis.

DOOM

cervíș (înv.) s. n., pl. cervíșuri

cervișului
CERVÍȘ, cervișuri, s. n. (Înv.) 1. Grăsime de vacă, topită, păstrată în bășici și folosită în alimentație. 2. Carne conservată în seu topit. [Var.: cirivíș, cirvíș s. n.] – Din tc. çervis.

DOOM

cervíș (înv.) s. n., pl. cervíșuri

cervișuri
CERVÍȘ, cervișuri, s. n. (Înv.) 1. Grăsime de vacă, topită, păstrată în bășici și folosită în alimentație. 2. Carne conservată în seu topit. [Var.: cirivíș, cirvíș s. n.] – Din tc. çervis.

DOOM

cervíș (înv.) s. n., pl. cervíșuri

cervișurile
CERVÍȘ, cervișuri, s. n. (Înv.) 1. Grăsime de vacă, topită, păstrată în bășici și folosită în alimentație. 2. Carne conservată în seu topit. [Var.: cirivíș, cirvíș s. n.] – Din tc. çervis.

DOOM

cervíș (înv.) s. n., pl. cervíșuri

cervișurilor
CERVÍȘ, cervișuri, s. n. (Înv.) 1. Grăsime de vacă, topită, păstrată în bășici și folosită în alimentație. 2. Carne conservată în seu topit. [Var.: cirivíș, cirvíș s. n.] – Din tc. çervis.

DOOM

cervíș (înv.) s. n., pl. cervíșuri

cervus
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.

cerând
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerînd
CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DOOM

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút

cerărit
CERĂRÍT s. n. Impozit pe producția de ceară. – Ceară + suf. -ărit.

DOOM

cerărít s. n.

cerăritul
CERĂRÍT s. n. Impozit pe producția de ceară. – Ceară + suf. -ărit.

DOOM

cerărít s. n.

cerăritului
CERĂRÍT s. n. Impozit pe producția de ceară. – Ceară + suf. -ărit.

DOOM

cerărít s. n.

cerșea
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșeai
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșeam
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșească
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșeau
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșeați
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșesc
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșetoare
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetoarea
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetoarei
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetoarele
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetoarelor
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetor
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetorea
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoreai
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoream
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoreasca
CERȘETORÉSC, -EÁSCĂ, cerșetorești, adj. (Rar) De cerșetor. – Cerșetor + suf. -esc.

DOOM

cerșetorésc (rar) adj. m., f. cerșetoreáscă; pl. m. și f. cerșetoréști

cerșetorească
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoreau
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoreați
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoresc
CERȘETORÉSC, -EÁSCĂ, cerșetorești, adj. (Rar) De cerșetor. – Cerșetor + suf. -esc.

DOOM

cerșetorésc (rar) adj. m., f. cerșetoreáscă; pl. m. și f. cerșetoréști

cerșetoresc
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorescul
CERȘETORÉSC, -EÁSCĂ, cerșetorești, adj. (Rar) De cerșetor. – Cerșetor + suf. -esc.

DOOM

cerșetorésc (rar) adj. m., f. cerșetoreáscă; pl. m. și f. cerșetoréști

cerșetorescului
CERȘETORÉSC, -EÁSCĂ, cerșetorești, adj. (Rar) De cerșetor. – Cerșetor + suf. -esc.

DOOM

cerșetorésc (rar) adj. m., f. cerșetoreáscă; pl. m. și f. cerșetoréști

cerșetorește
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorești
CERȘETORÉSC, -EÁSCĂ, cerșetorești, adj. (Rar) De cerșetor. – Cerșetor + suf. -esc.

DOOM

cerșetorésc (rar) adj. m., f. cerșetoreáscă; pl. m. și f. cerșetoréști

cerșetorești
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoreștii
CERȘETORÉSC, -EÁSCĂ, cerșetorești, adj. (Rar) De cerșetor. – Cerșetor + suf. -esc.

DOOM

cerșetorésc (rar) adj. m., f. cerșetoreáscă; pl. m. și f. cerșetoréști

cerșetoreștile
CERȘETORÉSC, -EÁSCĂ, cerșetorești, adj. (Rar) De cerșetor. – Cerșetor + suf. -esc.

DOOM

cerșetorésc (rar) adj. m., f. cerșetoreáscă; pl. m. și f. cerșetoréști

cerșetoreștilor
CERȘETORÉSC, -EÁSCĂ, cerșetorești, adj. (Rar) De cerșetor. – Cerșetor + suf. -esc.

DOOM

cerșetorésc (rar) adj. m., f. cerșetoreáscă; pl. m. și f. cerșetoréști

cerșetori
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetori
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoria
CERȘETORÍE, cerșetorii, s. f. Acțiunea de a cerși. [Var.: cerșitoríe s. f.] – Cerșetor + suf. -ie.

DOOM

cerșetoríe s. f., art. cerșetoría, g.-d. art. cerșetoríei; pl. cerșetoríi, art. cerșetoríile

cerșetorie
CERȘETORÍE, cerșetorii, s. f. Acțiunea de a cerși. [Var.: cerșitoríe s. f.] – Cerșetor + suf. -ie.

DOOM

cerșetoríe s. f., art. cerșetoría, g.-d. art. cerșetoríei; pl. cerșetoríi, art. cerșetoríile

cerșetoriei
CERȘETORÍE, cerșetorii, s. f. Acțiunea de a cerși. [Var.: cerșitoríe s. f.] – Cerșetor + suf. -ie.

DOOM

cerșetoríe s. f., art. cerșetoría, g.-d. art. cerșetoríei; pl. cerșetoríi, art. cerșetoríile

cerșetorii
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetorii
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorii
CERȘETORÍE, cerșetorii, s. f. Acțiunea de a cerși. [Var.: cerșitoríe s. f.] – Cerșetor + suf. -ie.

DOOM

cerșetoríe s. f., art. cerșetoría, g.-d. art. cerșetoríei; pl. cerșetoríi, art. cerșetoríile

cerșetoriile
CERȘETORÍE, cerșetorii, s. f. Acțiunea de a cerși. [Var.: cerșitoríe s. f.] – Cerșetor + suf. -ie.

DOOM

cerșetoríe s. f., art. cerșetoría, g.-d. art. cerșetoríei; pl. cerșetoríi, art. cerșetoríile

cerșetoriilor
CERȘETORÍE, cerșetorii, s. f. Acțiunea de a cerși. [Var.: cerșitoríe s. f.] – Cerșetor + suf. -ie.

DOOM

cerșetoríe s. f., art. cerșetoría, g.-d. art. cerșetoríei; pl. cerșetoríi, art. cerșetoríile

cerșetorilor
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetorim
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorime
CERȘITORÍME s. f. v. cerșetorime.

DOOM

cerșetoríme s. f., g.-d. art. cerșetorímii

cerșetorimea
CERȘITORÍME s. f. v. cerșetorime.

DOOM

cerșetoríme s. f., g.-d. art. cerșetorímii

cerșetorimi
CERȘITORÍME s. f. v. cerșetorime.

DOOM

cerșetoríme s. f., g.-d. art. cerșetorímii

cerșetorimii
CERȘITORÍME s. f. v. cerșetorime.

DOOM

cerșetoríme s. f., g.-d. art. cerșetorímii

cerșetorind
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorire
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorire
CERȘETORÍ, cerșetoresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A cerși; a cere (ca un cerșetor). [Var.: cerșitorí vb. IV] – Din cerșetor.

cerșetoriră
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorirăm
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorirăți
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorise
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorisem
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoriseră
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoriserăm
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoriserăți
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoriseși
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoriseți
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorit
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetorit
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetorita
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetorite
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetoritei
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetoritele
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetoritelor
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetoritul
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetoritului
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetoriși
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoriți
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșetoriți
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetoriții
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetoriților
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșetorul
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșetorului
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșește
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșești
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerși
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșii
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșim
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșind
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșire
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșiră
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșirăm
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșirăți
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșise
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșisem
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșiseră
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșiserăm
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșiserăți
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșiseși
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșiseți
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșit
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșit
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerșita
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerșite
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerșitei
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerșitele
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerșitelor
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerșitoare
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșitor
CERȘITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. cerșetor.

DOOM

cerșetór s. m., pl. cerșetóri

cerșitori
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

DOOM

cerșetorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșetorésc, imperf. 3 sg. cerșetoreá; conj. prez. 3 să cerșetoreáscă

cerșitorie
CERȘETORÍE, cerșetorii, s. f. Acțiunea de a cerși. [Var.: cerșitoríe s. f.] – Cerșetor + suf. -ie.

DOOM

cerșetoríe s. f., art. cerșetoría, g.-d. art. cerșetoríei; pl. cerșetoríi, art. cerșetoríile

cerșitorime
CERȘITORÍME s. f. v. cerșetorime.

DOOM

cerșetoríme s. f., g.-d. art. cerșetorímii

cerșitorire
CERȘITORÍ vb. IV v. cerșetori.

cerșitorit
CERȘITORÍT s. n. v. cerșetorit.

DOOM

cerșetorít (rar) s. n.

cerșitul
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerșitului
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerșiși
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșiți
CERȘÍ, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

DOOM

cerșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșésc, imperf. 3 sg. cerșeá; conj. prez. 3 să cerșeáscă

cerșiți
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerșiții
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerșiților
CERȘÍT s. n. Faptul de a cerși; cerșetorie. – V. cerși.

DOOM

cerșít s. n.

cerți
CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

DOOM

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

cerți
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

cerți
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.

DOOM

certá (a ~) vb., ind. prez. 3 ceártă

cerții
CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

DOOM

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

cerții
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

cerților
CERT, -Ă, cerți, -te, adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din lat. certus.

DOOM

cert adj. m., pl. cerți; f. cértă, pl. cérte

cescuț
CESCÚȚ, cescuțuri, s. n. (Reg.) Timp foarte scurt; clipă. – Din ceas.

DOOM

cescúț (reg.) s. n., pl. cescúțuri

cescuțul
CESCÚȚ, cescuțuri, s. n. (Reg.) Timp foarte scurt; clipă. – Din ceas.

DOOM

cescúț (reg.) s. n., pl. cescúțuri

cescuțului
CESCÚȚ, cescuțuri, s. n. (Reg.) Timp foarte scurt; clipă. – Din ceas.

DOOM

cescúț (reg.) s. n., pl. cescúțuri

cescuțuri
CESCÚȚ, cescuțuri, s. n. (Reg.) Timp foarte scurt; clipă. – Din ceas.

DOOM

cescúț (reg.) s. n., pl. cescúțuri

cescuțurile
CESCÚȚ, cescuțuri, s. n. (Reg.) Timp foarte scurt; clipă. – Din ceas.

DOOM

cescúț (reg.) s. n., pl. cescúțuri

cescuțurilor
CESCÚȚ, cescuțuri, s. n. (Reg.) Timp foarte scurt; clipă. – Din ceas.

DOOM

cescúț (reg.) s. n., pl. cescúțuri

cesiona
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionai
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionam
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionar
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionara
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionare
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionare
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionarei
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionarele
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionarelor
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionari
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionarii
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionarilor
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionarul
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionarului
CESIONÁR, -Ă, cesionari, -e, s. m. și f. Persoană care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept. [Pr.: -si-o-] – Din fr. cessionnaire.

DOOM

cesionáră (-si-o-) s. f., g.-d. art. cesionárei; pl. cesionáre

cesionară
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionarăm
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionarăți
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionase
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionasem
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionaseră
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionaserăm
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionaserăți
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionaseși
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionaseți
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionat
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionat
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

cesionau
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionași
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionați
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionează
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionez
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesioneze
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionezi
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionând
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesionînd
CESIONÁ, cesionez, vb. I. Tranz. A transmite un drept de creanță unei alte persoane în temeiul unui contract de cesiune; a renunța de bunăvoie la un drept în avantajul cuiva. [Pr.: -si-o-] – Din cesiune.

DOOM

cesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 cesioneáză

cesiu
CÉSIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu și se folosește la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. césium.

DOOM

césiu [siu pron. sĭu] s. n., art. césiul; simb. Cs

cesiul
CÉSIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu și se folosește la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. césium.

DOOM

césiu [siu pron. sĭu] s. n., art. césiul; simb. Cs

cesiului
CÉSIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu și se folosește la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. césium.

DOOM

césiu [siu pron. sĭu] s. n., art. césiul; simb. Cs

cesium
CÉSIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu și se folosește la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. césium.

DOOM

césiu [siu pron. sĭu] s. n., art. césiul; simb. Cs

cesiune
CESIÚNE, cesiuni, s. f. 1. Transmitere de către o persoană altei persoane a unui drept de creanță cu titlu oneros în temeiul unui contract. ♦ (Concr.) Obiect, bun cesionat. 2. Termen folosit în legislația internațională pentru transferul dreptului de suveranitate asupra unor teritorii. [Pr.: -si-u-] – Din fr. cession, lat. cessio, -onis.

DOOM

cesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. cesiúnii; pl. cesiúni

cesiunea
CESIÚNE, cesiuni, s. f. 1. Transmitere de către o persoană altei persoane a unui drept de creanță cu titlu oneros în temeiul unui contract. ♦ (Concr.) Obiect, bun cesionat. 2. Termen folosit în legislația internațională pentru transferul dreptului de suveranitate asupra unor teritorii. [Pr.: -si-u-] – Din fr. cession, lat. cessio, -onis.

DOOM

cesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. cesiúnii; pl. cesiúni

cesiuni
CESIÚNE, cesiuni, s. f. 1. Transmitere de către o persoană altei persoane a unui drept de creanță cu titlu oneros în temeiul unui contract. ♦ (Concr.) Obiect, bun cesionat. 2. Termen folosit în legislația internațională pentru transferul dreptului de suveranitate asupra unor teritorii. [Pr.: -si-u-] – Din fr. cession, lat. cessio, -onis.

DOOM

cesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. cesiúnii; pl. cesiúni

cesiunii
CESIÚNE, cesiuni, s. f. 1. Transmitere de către o persoană altei persoane a unui drept de creanță cu titlu oneros în temeiul unui contract. ♦ (Concr.) Obiect, bun cesionat. 2. Termen folosit în legislația internațională pentru transferul dreptului de suveranitate asupra unor teritorii. [Pr.: -si-u-] – Din fr. cession, lat. cessio, -onis.

DOOM

cesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. cesiúnii; pl. cesiúni

cesiunile
CESIÚNE, cesiuni, s. f. 1. Transmitere de către o persoană altei persoane a unui drept de creanță cu titlu oneros în temeiul unui contract. ♦ (Concr.) Obiect, bun cesionat. 2. Termen folosit în legislația internațională pentru transferul dreptului de suveranitate asupra unor teritorii. [Pr.: -si-u-] – Din fr. cession, lat. cessio, -onis.

DOOM

cesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. cesiúnii; pl. cesiúni

cesiunilor
CESIÚNE, cesiuni, s. f. 1. Transmitere de către o persoană altei persoane a unui drept de creanță cu titlu oneros în temeiul unui contract. ♦ (Concr.) Obiect, bun cesionat. 2. Termen folosit în legislația internațională pentru transferul dreptului de suveranitate asupra unor teritorii. [Pr.: -si-u-] – Din fr. cession, lat. cessio, -onis.

DOOM

cesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. cesiúnii; pl. cesiúni

cest
CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

DOOM

cest² s. n., pl. césturi

cest
CEST², CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

DOOM

cest¹ (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor

cesta
CÉSTA, CEÁSTA, ceștia, cestea, pron. dem., adj. pron. dem. (Înv. și reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg. cestuia, cesteia, gen.-dat. pl. cestora] – Din acesta (prin afereză).

DOOM

césta (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cesta), g.-d. céstuia, pl. céștia (-tia/-ti-a); f. ceásta, g.-d. césteia, pl. céstea (-tea); g.-d. pl. m. și f. céstora

cestalalt
CÉSTĂLALT, CEÁSTĂLALTĂ, ceștilalți, cestelalte, pron. dem., adj. pron. dem. (Rar) Acela care (din doi sau din două grupuri) este mai în apropierea noastră; ăstălalt. – Cest + alalt (înv. „celălalt”).

DOOM

céstălalt (rar) pr. m., adj. pr. m., g.-d. céstuilalt, pl. céștilalți, g.-d. céstorlalți; f. ceástălaltă, g.-d. césteilalte, pl. céstelalte, g.-d. céstorlalte

ceste
CEST², CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

DOOM

cest¹ (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor

cestea
CÉSTA, CEÁSTA, ceștia, cestea, pron. dem., adj. pron. dem. (Înv. și reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg. cestuia, cesteia, gen.-dat. pl. cestora] – Din acesta (prin afereză).

DOOM

césta (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cesta), g.-d. céstuia, pl. céștia (-tia/-ti-a); f. ceásta, g.-d. césteia, pl. céstea (-tea); g.-d. pl. m. și f. céstora

cestei
CEST², CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

DOOM

cest¹ (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor

cesteia
CÉSTA, CEÁSTA, ceștia, cestea, pron. dem., adj. pron. dem. (Înv. și reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg. cestuia, cesteia, gen.-dat. pl. cestora] – Din acesta (prin afereză).

DOOM

césta (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cesta), g.-d. céstuia, pl. céștia (-tia/-ti-a); f. ceásta, g.-d. césteia, pl. céstea (-tea); g.-d. pl. m. și f. céstora

cesteilalte
CÉSTĂLALT, CEÁSTĂLALTĂ, ceștilalți, cestelalte, pron. dem., adj. pron. dem. (Rar) Acela care (din doi sau din două grupuri) este mai în apropierea noastră; ăstălalt. – Cest + alalt (înv. „celălalt”).

DOOM

céstălalt (rar) pr. m., adj. pr. m., g.-d. céstuilalt, pl. céștilalți, g.-d. céstorlalți; f. ceástălaltă, g.-d. césteilalte, pl. céstelalte, g.-d. céstorlalte

cestelalte
CÉSTĂLALT, CEÁSTĂLALTĂ, ceștilalți, cestelalte, pron. dem., adj. pron. dem. (Rar) Acela care (din doi sau din două grupuri) este mai în apropierea noastră; ăstălalt. – Cest + alalt (înv. „celălalt”).

DOOM

céstălalt (rar) pr. m., adj. pr. m., g.-d. céstuilalt, pl. céștilalți, g.-d. céstorlalți; f. ceástălaltă, g.-d. césteilalte, pl. céstelalte, g.-d. céstorlalte

cestiune
CESTIÚNE s. f. v. chestiune.

cestlalt
CÉSTĂLALT, CEÁSTĂLALTĂ, ceștilalți, cestelalte, pron. dem., adj. pron. dem. (Rar) Acela care (din doi sau din două grupuri) este mai în apropierea noastră; ăstălalt. – Cest + alalt (înv. „celălalt”).

DOOM

céstălalt (rar) pr. m., adj. pr. m., g.-d. céstuilalt, pl. céștilalți, g.-d. céstorlalți; f. ceástălaltă, g.-d. césteilalte, pl. céstelalte, g.-d. céstorlalte

cestod
CESTÓD, cestode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi platelminți în formă de panglică, paraziți intestinali; (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. cestode.

DOOM

cestód s. n., pl. cestóde

cestode
CESTÓD, cestode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi platelminți în formă de panglică, paraziți intestinali; (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. cestode.

DOOM

cestód s. n., pl. cestóde

cestodele
CESTÓD, cestode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi platelminți în formă de panglică, paraziți intestinali; (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. cestode.

DOOM

cestód s. n., pl. cestóde

cestodelor
CESTÓD, cestode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi platelminți în formă de panglică, paraziți intestinali; (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. cestode.

DOOM

cestód s. n., pl. cestóde

cestodul
CESTÓD, cestode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi platelminți în formă de panglică, paraziți intestinali; (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. cestode.

DOOM

cestód s. n., pl. cestóde

cestodului
CESTÓD, cestode, s. n. (La pl.) Clasă de viermi platelminți în formă de panglică, paraziți intestinali; (și la sg.) vierme din această clasă. – Din fr. cestode.

DOOM

cestód s. n., pl. cestóde

cestor
CEST², CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

DOOM

cest¹ (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor

cestora
CÉSTA, CEÁSTA, ceștia, cestea, pron. dem., adj. pron. dem. (Înv. și reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg. cestuia, cesteia, gen.-dat. pl. cestora] – Din acesta (prin afereză).

DOOM

césta (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cesta), g.-d. céstuia, pl. céștia (-tia/-ti-a); f. ceásta, g.-d. césteia, pl. céstea (-tea); g.-d. pl. m. și f. céstora

cestorlalte
CÉSTĂLALT, CEÁSTĂLALTĂ, ceștilalți, cestelalte, pron. dem., adj. pron. dem. (Rar) Acela care (din doi sau din două grupuri) este mai în apropierea noastră; ăstălalt. – Cest + alalt (înv. „celălalt”).

DOOM

céstălalt (rar) pr. m., adj. pr. m., g.-d. céstuilalt, pl. céștilalți, g.-d. céstorlalți; f. ceástălaltă, g.-d. césteilalte, pl. céstelalte, g.-d. céstorlalte

cestorlalți
CÉSTĂLALT, CEÁSTĂLALTĂ, ceștilalți, cestelalte, pron. dem., adj. pron. dem. (Rar) Acela care (din doi sau din două grupuri) este mai în apropierea noastră; ăstălalt. – Cest + alalt (înv. „celălalt”).

DOOM

céstălalt (rar) pr. m., adj. pr. m., g.-d. céstuilalt, pl. céștilalți, g.-d. céstorlalți; f. ceástălaltă, g.-d. césteilalte, pl. céstelalte, g.-d. céstorlalte

cestrinus
Cestrinus, fiul lui Helenus și al Andromachăi.

cestui
CEST², CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

DOOM

cest¹ (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor

cestuia
CÉSTA, CEÁSTA, ceștia, cestea, pron. dem., adj. pron. dem. (Înv. și reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg. cestuia, cesteia, gen.-dat. pl. cestora] – Din acesta (prin afereză).

DOOM

césta (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cesta), g.-d. céstuia, pl. céștia (-tia/-ti-a); f. ceásta, g.-d. césteia, pl. céstea (-tea); g.-d. pl. m. și f. céstora

cestuilalt
CÉSTĂLALT, CEÁSTĂLALTĂ, ceștilalți, cestelalte, pron. dem., adj. pron. dem. (Rar) Acela care (din doi sau din două grupuri) este mai în apropierea noastră; ăstălalt. – Cest + alalt (înv. „celălalt”).

DOOM

céstălalt (rar) pr. m., adj. pr. m., g.-d. céstuilalt, pl. céștilalți, g.-d. céstorlalți; f. ceástălaltă, g.-d. césteilalte, pl. céstelalte, g.-d. céstorlalte

cestul
CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

DOOM

cest² s. n., pl. césturi

cestului
CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

DOOM

cest² s. n., pl. césturi

cesturi
CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

DOOM

cest² s. n., pl. césturi

cesturile
CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

DOOM

cest² s. n., pl. césturi

cesturilor
CEST¹, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

DOOM

cest² s. n., pl. césturi

cesuleț
CESULÉȚ, cesulețe, s. n. Diminutiv al lui ceas. – Ceas + suf. -uleț.

DOOM

cesuléț s. n., pl. cesuléțe

cesulețe
CESULÉȚ, cesulețe, s. n. Diminutiv al lui ceas. – Ceas + suf. -uleț.

DOOM

cesuléț s. n., pl. cesuléțe

cesulețele
CESULÉȚ, cesulețe, s. n. Diminutiv al lui ceas. – Ceas + suf. -uleț.

DOOM

cesuléț s. n., pl. cesuléțe

cesulețelor
CESULÉȚ, cesulețe, s. n. Diminutiv al lui ceas. – Ceas + suf. -uleț.

DOOM

cesuléț s. n., pl. cesuléțe

cesulețul
CESULÉȚ, cesulețe, s. n. Diminutiv al lui ceas. – Ceas + suf. -uleț.

DOOM

cesuléț s. n., pl. cesuléțe

cesulețului
CESULÉȚ, cesulețe, s. n. Diminutiv al lui ceas. – Ceas + suf. -uleț.

DOOM

cesuléț s. n., pl. cesuléțe

cesăla
CESĂLÁ vb. I v. țesăla.

cetacee
CETACÉE s.n.pl. Ordin de mamifere marine foarte mari, cuprinzând balena, cașalotul, delfinul; (la sg.) animal din acest ordin. [Pron. -ce-e, sg. invar. și cetaceu. / < fr. cétacés, cf. lat. cetus, gr. kete – pește mare].

cetacee
CETACÉU, cetacee, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice care cuprinde cele mai mari animale actuale, cu corpul de forma unui pește și cu membrele anterioare transformate în lopeți; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. cétacé.

DOOM

cetacéu (animal) s. n., art. cetacéul; pl. cetacée

cetaceele
CETACÉU, cetacee, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice care cuprinde cele mai mari animale actuale, cu corpul de forma unui pește și cu membrele anterioare transformate în lopeți; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. cétacé.

DOOM

cetacéu (animal) s. n., art. cetacéul; pl. cetacée

cetaceelor
CETACÉU, cetacee, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice care cuprinde cele mai mari animale actuale, cu corpul de forma unui pește și cu membrele anterioare transformate în lopeți; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. cétacé.

DOOM

cetacéu (animal) s. n., art. cetacéul; pl. cetacée

cetaceu
CETACÉU, cetacee, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice care cuprinde cele mai mari animale actuale, cu corpul de forma unui pește și cu membrele anterioare transformate în lopeți; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. cétacé.

DOOM

cetacéu (animal) s. n., art. cetacéul; pl. cetacée

cetaceul
CETACÉU, cetacee, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice care cuprinde cele mai mari animale actuale, cu corpul de forma unui pește și cu membrele anterioare transformate în lopeți; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. cétacé.

DOOM

cetacéu (animal) s. n., art. cetacéul; pl. cetacée

cetaceului
CETACÉU, cetacee, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice care cuprinde cele mai mari animale actuale, cu corpul de forma unui pește și cu membrele anterioare transformate în lopeți; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. cétacé.

DOOM

cetacéu (animal) s. n., art. cetacéul; pl. cetacée

cetaceum
CETACÉUM s. n. Grăsime extrasă din cavitățile pericraniene ale unei specii de balene, utilizată în cosmetică și în farmacie; ulei de cașalot. – Din lat. caetaceum.

DOOM

cetacéum (grăsime) (-ce-um) s. n.

cetaceumul
CETACÉUM s. n. Grăsime extrasă din cavitățile pericraniene ale unei specii de balene, utilizată în cosmetică și în farmacie; ulei de cașalot. – Din lat. caetaceum.

DOOM

cetacéum (grăsime) (-ce-um) s. n.

cetaceumului
CETACÉUM s. n. Grăsime extrasă din cavitățile pericraniene ale unei specii de balene, utilizată în cosmetică și în farmacie; ulei de cașalot. – Din lat. caetaceum.

DOOM

cetacéum (grăsime) (-ce-um) s. n.

cetan
CETÁN s.n. Carbură de hidrogen saturat. [< fr. cétane].

cetanul
CETÁN s.n. Carbură de hidrogen saturat. [< fr. cétane].

cetanului
CETÁN s.n. Carbură de hidrogen saturat. [< fr. cétane].

cetate
CETÁTE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române; capitală. – Lat. civitas, -atis.

DOOM

cetáte s. f., g.-d. art. cetắții; pl. cetắți

cetatea
CETÁTE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române; capitală. – Lat. civitas, -atis.

DOOM

cetáte s. f., g.-d. art. cetắții; pl. cetắți

cetaș
CETÁȘ, cetași, s. m. (Înv.) Membru al unei cete; ortac. ♦ Căpitan (de haiduci); conducător al unui grup de lucrători, de dansatori etc. – Ceată + suf. -aș.

DOOM

cetáș (înv.) s. m., pl. cetáși

cetași
CETÁȘ, cetași, s. m. (Înv.) Membru al unei cete; ortac. ♦ Căpitan (de haiduci); conducător al unui grup de lucrători, de dansatori etc. – Ceată + suf. -aș.

DOOM

cetáș (înv.) s. m., pl. cetáși

cetașii
CETÁȘ, cetași, s. m. (Înv.) Membru al unei cete; ortac. ♦ Căpitan (de haiduci); conducător al unui grup de lucrători, de dansatori etc. – Ceată + suf. -aș.

DOOM

cetáș (înv.) s. m., pl. cetáși

cetașilor
CETÁȘ, cetași, s. m. (Înv.) Membru al unei cete; ortac. ♦ Căpitan (de haiduci); conducător al unui grup de lucrători, de dansatori etc. – Ceată + suf. -aș.

DOOM

cetáș (înv.) s. m., pl. cetáși

cetașul
CETÁȘ, cetași, s. m. (Înv.) Membru al unei cete; ortac. ♦ Căpitan (de haiduci); conducător al unui grup de lucrători, de dansatori etc. – Ceată + suf. -aș.

DOOM

cetáș (înv.) s. m., pl. cetáși

cetașului
CETÁȘ, cetași, s. m. (Înv.) Membru al unei cete; ortac. ♦ Căpitan (de haiduci); conducător al unui grup de lucrători, de dansatori etc. – Ceată + suf. -aș.

DOOM

cetáș (înv.) s. m., pl. cetáși

cete
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.

DOOM

ceátă s. f., g.-d. art. cétei; pl. céte

cetei
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.

DOOM

ceátă s. f., g.-d. art. cétei; pl. céte

cetele
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.

DOOM

ceátă s. f., g.-d. art. cétei; pl. céte

cetelor
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.

DOOM

ceátă s. f., g.-d. art. cétei; pl. céte

cetena
CETÉNĂ, cetene, s. f. Substanță chimică obținută prin piroliza acetonei și care se prezintă sub formă de gaz cu miros înecăcios. – Din fr. cétène.

DOOM

ceténă s. f., g.-d. art. ceténei; pl. ceténe

cetene
CETÉNĂ, cetene, s. f. Substanță chimică obținută prin piroliza acetonei și care se prezintă sub formă de gaz cu miros înecăcios. – Din fr. cétène.

DOOM

ceténă s. f., g.-d. art. ceténei; pl. ceténe

cetenei
CETÉNĂ, cetene, s. f. Substanță chimică obținută prin piroliza acetonei și care se prezintă sub formă de gaz cu miros înecăcios. – Din fr. cétène.

DOOM

ceténă s. f., g.-d. art. ceténei; pl. ceténe

cetenele
CETÉNĂ, cetene, s. f. Substanță chimică obținută prin piroliza acetonei și care se prezintă sub formă de gaz cu miros înecăcios. – Din fr. cétène.

DOOM

ceténă s. f., g.-d. art. ceténei; pl. ceténe

cetenelor
CETÉNĂ, cetene, s. f. Substanță chimică obținută prin piroliza acetonei și care se prezintă sub formă de gaz cu miros înecăcios. – Din fr. cétène.

DOOM

ceténă s. f., g.-d. art. ceténei; pl. ceténe

ceter
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

cetera
ET CÉTERA loc. adv. (Arată că enumerarea ar putea fi continuată) Și alții, și altele, și ceilalți, și așa mai departe. [Scris și: et caetera. – Abr.: etc. – Var.: ețétera adv.] – Din lat. et caetera.

DOOM

et cétera / et caetera (lat.) [pron. etcétera] (cae-) loc.; abr. etc.

cetera
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterai
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceteram
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterare
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterare
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

ceterară
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterarăm
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterarăți
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterase
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterasem
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceteraseră
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceteraserăm
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceteraserăți
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceteraseși
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceteraseți
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterat
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterat
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

ceterau
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceteraș
CETERÁȘ, ceterași, s. m. (Reg.) Persoană care cântă din ceteră; violonist, lăutar, scripcar. – Ceteră + suf. -aș.

DOOM

ceteráș (reg.) s. m., pl. ceteráși

ceterași
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterași
CETERÁȘ, ceterași, s. m. (Reg.) Persoană care cântă din ceteră; violonist, lăutar, scripcar. – Ceteră + suf. -aș.

DOOM

ceteráș (reg.) s. m., pl. ceteráși

ceterașii
CETERÁȘ, ceterași, s. m. (Reg.) Persoană care cântă din ceteră; violonist, lăutar, scripcar. – Ceteră + suf. -aș.

DOOM

ceteráș (reg.) s. m., pl. ceteráși

ceterașilor
CETERÁȘ, ceterași, s. m. (Reg.) Persoană care cântă din ceteră; violonist, lăutar, scripcar. – Ceteră + suf. -aș.

DOOM

ceteráș (reg.) s. m., pl. ceteráși

ceterașul
CETERÁȘ, ceterași, s. m. (Reg.) Persoană care cântă din ceteră; violonist, lăutar, scripcar. – Ceteră + suf. -aș.

DOOM

ceteráș (reg.) s. m., pl. ceteráși

ceterașului
CETERÁȘ, ceterași, s. m. (Reg.) Persoană care cântă din ceteră; violonist, lăutar, scripcar. – Ceteră + suf. -aș.

DOOM

ceteráș (reg.) s. m., pl. ceteráși

ceterați
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

cetere
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceteri
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterând
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceterînd
CETERÁ, céter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A cânta din ceteră, p. ext., din alt instrument muzical sau din gură. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sâcâi. – Din ceteră.

DOOM

ceterá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 céteră

ceteră
CÉTERĂ, ceteri, s. f. (Reg.) Vioară. – Lat. cithera (= cithara).

DOOM

céteră (reg.) s. f., g.-d. art. céterii; pl. céteri

ceteț
CETÉȚ, ceteți, s. m. (Înv.) Persoană care citește; cititor. – Din sl. čĭtĭcĭ.

ceti
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti.

DOOM

cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă

cetin
CÉTIN s. m. v. cetină.

cetina
CÉTINĂ, cetini, s. f. 1. Ramură, creangă de brad; p. ext. brad. ♦ Nume dat speciilor de arbori și de tufe din clasa coniferelor. 2. Compus: cetină-de-negi = mic arbust rășinos ornamental din familia pinaceelor, totdeauna verde, cu tulpini culcate, foarte ramificate, cu frunze solzoase și cu flori dioice sau monoice (Juniperus sabina). [Pl. și: cetine] – Din bg., sb. četina.

cetini
CÉTINĂ, cetini, s. f. 1. Ramură, creangă de brad; p. ext. brad. ♦ Nume dat speciilor de arbori și de tufe din clasa coniferelor. 2. Compus: cetină-de-negi = mic arbust rășinos ornamental din familia pinaceelor, totdeauna verde, cu tulpini culcate, foarte ramificate, cu frunze solzoase și cu flori dioice sau monoice (Juniperus sabina). [Pl. și: cetine] – Din bg., sb. četina.

cetinii
CÉTINĂ, cetini, s. f. 1. Ramură, creangă de brad; p. ext. brad. ♦ Nume dat speciilor de arbori și de tufe din clasa coniferelor. 2. Compus: cetină-de-negi = mic arbust rășinos ornamental din familia pinaceelor, totdeauna verde, cu tulpini culcate, foarte ramificate, cu frunze solzoase și cu flori dioice sau monoice (Juniperus sabina). [Pl. și: cetine] – Din bg., sb. četina.

cetinile
CÉTINĂ, cetini, s. f. 1. Ramură, creangă de brad; p. ext. brad. ♦ Nume dat speciilor de arbori și de tufe din clasa coniferelor. 2. Compus: cetină-de-negi = mic arbust rășinos ornamental din familia pinaceelor, totdeauna verde, cu tulpini culcate, foarte ramificate, cu frunze solzoase și cu flori dioice sau monoice (Juniperus sabina). [Pl. și: cetine] – Din bg., sb. četina.

cetinilor
CÉTINĂ, cetini, s. f. 1. Ramură, creangă de brad; p. ext. brad. ♦ Nume dat speciilor de arbori și de tufe din clasa coniferelor. 2. Compus: cetină-de-negi = mic arbust rășinos ornamental din familia pinaceelor, totdeauna verde, cu tulpini culcate, foarte ramificate, cu frunze solzoase și cu flori dioice sau monoice (Juniperus sabina). [Pl. și: cetine] – Din bg., sb. četina.

cetiniș
CETINÍȘ, cetinișuri, s. n. (Rar) Pădure tânără, desiș de conifere. – Cetină + suf. -iș.

DOOM

cetiníș (rar) s. n., pl. cetiníșuri

cetinișul
CETINÍȘ, cetinișuri, s. n. (Rar) Pădure tânără, desiș de conifere. – Cetină + suf. -iș.

DOOM

cetiníș (rar) s. n., pl. cetiníșuri

cetinișului
CETINÍȘ, cetinișuri, s. n. (Rar) Pădure tânără, desiș de conifere. – Cetină + suf. -iș.

DOOM

cetiníș (rar) s. n., pl. cetiníșuri

cetinișuri
CETINÍȘ, cetinișuri, s. n. (Rar) Pădure tânără, desiș de conifere. – Cetină + suf. -iș.

DOOM

cetiníș (rar) s. n., pl. cetiníșuri

cetinișurile
CETINÍȘ, cetinișuri, s. n. (Rar) Pădure tânără, desiș de conifere. – Cetină + suf. -iș.

DOOM

cetiníș (rar) s. n., pl. cetiníșuri

cetinișurilor
CETINÍȘ, cetinișuri, s. n. (Rar) Pădure tânără, desiș de conifere. – Cetină + suf. -iș.

DOOM

cetiníș (rar) s. n., pl. cetiníșuri

cetinița
CETINÍȚĂ, cetinițe, s. f. (Rar) Cetioară. – Cetină + suf. -iță.

DOOM

cetiníță (rar) s. f., g.-d. art. cetiníței; pl. cetiníțe

cetinițe
CETINÍȚĂ, cetinițe, s. f. (Rar) Cetioară. – Cetină + suf. -iță.

DOOM

cetiníță (rar) s. f., g.-d. art. cetiníței; pl. cetiníțe

cetiniței
CETINÍȚĂ, cetinițe, s. f. (Rar) Cetioară. – Cetină + suf. -iță.

DOOM

cetiníță (rar) s. f., g.-d. art. cetiníței; pl. cetiníțe

cetinițele
CETINÍȚĂ, cetinițe, s. f. (Rar) Cetioară. – Cetină + suf. -iță.

DOOM

cetiníță (rar) s. f., g.-d. art. cetiníței; pl. cetiníțe

cetinițelor
CETINÍȚĂ, cetinițe, s. f. (Rar) Cetioară. – Cetină + suf. -iță.

DOOM

cetiníță (rar) s. f., g.-d. art. cetiníței; pl. cetiníțe

cetină
CÉTINĂ, cetini, s. f. 1. Ramură, creangă de brad; p. ext. brad. ♦ Nume dat speciilor de arbori și de tufe din clasa coniferelor. 2. Compus: cetină-de-negi = mic arbust rășinos ornamental din familia pinaceelor, totdeauna verde, cu tulpini culcate, foarte ramificate, cu frunze solzoase și cu flori dioice sau monoice (Juniperus sabina). [Pl. și: cetine] – Din bg., sb. četina.

DOOM

cétină s. f., g.-d. art. cétinii; pl. cétini

cetioara
CETIOÁRĂ, cetioare, s. f. Diminutiv al lui cetină; cetiniță. [Pr.: -ti-oa-] – Cetină + suf. -ioară.

DOOM

cetioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. cetioárei; pl. cetioáre

cetioare
CETIOÁRĂ, cetioare, s. f. Diminutiv al lui cetină; cetiniță. [Pr.: -ti-oa-] – Cetină + suf. -ioară.

DOOM

cetioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. cetioárei; pl. cetioáre

cetioarei
CETIOÁRĂ, cetioare, s. f. Diminutiv al lui cetină; cetiniță. [Pr.: -ti-oa-] – Cetină + suf. -ioară.

DOOM

cetioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. cetioárei; pl. cetioáre

cetioarele
CETIOÁRĂ, cetioare, s. f. Diminutiv al lui cetină; cetiniță. [Pr.: -ti-oa-] – Cetină + suf. -ioară.

DOOM

cetioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. cetioárei; pl. cetioáre

cetioarelor
CETIOÁRĂ, cetioare, s. f. Diminutiv al lui cetină; cetiniță. [Pr.: -ti-oa-] – Cetină + suf. -ioară.

DOOM

cetioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. cetioárei; pl. cetioáre

cetire
CITÍRE, citiri, s. f. Acțiunea de a citi. 1. Lectură. ◊ Carte de citire = manual de limba română pentru clasele primare. 2. Descifrare, interpretare. [Var.: (pop.) cetíre s. f.] – V. citi.

DOOM

citíre s. f., g.-d. art. citírii; pl. citíri

cetit
CITÍT², -Ă, citiți, -te, adj. (Despre oameni) Instruit, învățat; erudit. [Var.: (pop.) cetít, -ă adj.] – V. citi.

cetit
CITÍT¹ s. n. Citire. ◊ Scris-citit = noțiuni elementare de scriere și citire (predate în primele clase elementare). [Var.: (pop.) cetít s. n.] – V. citi.

DOOM

citít s. n.

cetitoare
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor.

DOOM

cititór s. m., pl. cititóri

cetitor
CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor.

DOOM

cititór s. m., pl. cititóri

cetlui
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluia
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiai
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiam
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiască
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiau
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiați
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiesc
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiește
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiești
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluii
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluim
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluind
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluire
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluire
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluiră
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluirăm
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluirăți
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluise
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluisem
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiseră
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiserăm
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiserăți
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiseși
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiseți
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluit
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluit
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluita
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluite
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluitei
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluitele
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluitelor
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluitul
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluitului
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluiși
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiți
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

DOOM

cetluí (a ~) (reg.) (ce-tlu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cetluiésc, imperf. 3 sg. cetluiá; conj. prez. 3 să cetluiáscă

cetluiți
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluiții
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetluiților
CETLUÍ, cetluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A lega strâns, a lega fedeleș. 2. A bate. – Din magh. csatolni.

cetlău
CETLẮU s. n. v. ceatlău.

DOOM

ceatlắu (reg.) (cea-tlău) s. n., art. ceatlắul; pl. ceatláie/ceatlắie

cetnic
CÉTNIC, cetnici, s. m. 1. Participant la lupta de partizani a popoarelor slave din Peninsula Balcanică în sec. XIX împotriva otomanilor. 2. Membru al unor organizații naționaliste din fosta Iugoslavie, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au luptat alături de germani împotriva forțelor de eliberare națională. – Din sb. četnici.

DOOM

cétnic s. m., pl. cétnici

cetnici
CÉTNIC, cetnici, s. m. 1. Participant la lupta de partizani a popoarelor slave din Peninsula Balcanică în sec. XIX împotriva otomanilor. 2. Membru al unor organizații naționaliste din fosta Iugoslavie, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au luptat alături de germani împotriva forțelor de eliberare națională. – Din sb. četnici.

DOOM

cétnic s. m., pl. cétnici

cetnicii
CÉTNIC, cetnici, s. m. 1. Participant la lupta de partizani a popoarelor slave din Peninsula Balcanică în sec. XIX împotriva otomanilor. 2. Membru al unor organizații naționaliste din fosta Iugoslavie, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au luptat alături de germani împotriva forțelor de eliberare națională. – Din sb. četnici.

DOOM

cétnic s. m., pl. cétnici

cetnicilor
CÉTNIC, cetnici, s. m. 1. Participant la lupta de partizani a popoarelor slave din Peninsula Balcanică în sec. XIX împotriva otomanilor. 2. Membru al unor organizații naționaliste din fosta Iugoslavie, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au luptat alături de germani împotriva forțelor de eliberare națională. – Din sb. četnici.

DOOM

cétnic s. m., pl. cétnici

cetnicul
CÉTNIC, cetnici, s. m. 1. Participant la lupta de partizani a popoarelor slave din Peninsula Balcanică în sec. XIX împotriva otomanilor. 2. Membru al unor organizații naționaliste din fosta Iugoslavie, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au luptat alături de germani împotriva forțelor de eliberare națională. – Din sb. četnici.

DOOM

cétnic s. m., pl. cétnici

cetnicului
CÉTNIC, cetnici, s. m. 1. Participant la lupta de partizani a popoarelor slave din Peninsula Balcanică în sec. XIX împotriva otomanilor. 2. Membru al unor organizații naționaliste din fosta Iugoslavie, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au luptat alături de germani împotriva forțelor de eliberare națională. – Din sb. četnici.

DOOM

cétnic s. m., pl. cétnici

cetoacidoză
CETOACIDÓZĂ s. f. Stare patologică caracterizată prin scăderea rezervei alcaline a sângelui, datorită acumulării de acetonă, acid acetilacetic etc. [Pr.: -to-a-] – Din fr. cétoacidose.

DOOM

cetoacidóză (-to-a-) s. f., g.-d. art. cetoacidózei

cetogen
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetogena
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetogene
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetogenei
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetogenele
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetogenelor
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetogeneza
CETOGENÉZĂ, cetogeneze, s. f. (Biochim.) Formarea cetonei în organism. – Din fr. cétogenèse.

cetogeneze
CETOGENÉZĂ, cetogeneze, s. f. (Biochim.) Formarea cetonei în organism. – Din fr. cétogenèse.

cetogenezei
CETOGENÉZĂ, cetogeneze, s. f. (Biochim.) Formarea cetonei în organism. – Din fr. cétogenèse.

cetogenezele
CETOGENÉZĂ, cetogeneze, s. f. (Biochim.) Formarea cetonei în organism. – Din fr. cétogenèse.

cetogenezelor
CETOGENÉZĂ, cetogeneze, s. f. (Biochim.) Formarea cetonei în organism. – Din fr. cétogenèse.

cetogeni
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetogenii
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetogenilor
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetogenul
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetogenului
CETOGÉN, -Ă, cetogeni, -e, adj. (Despre alimente sau despre regimul de hrană) Care favorizează producerea de cetone în organism. – Din fr. cétogène.

cetona
CETÓNĂ, cetone, s. f. Nume generic dat unor compuși organici, care se obțin mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari, a hidrocarburilor etc., folosiți în sinteza multor substanțe organice. – Din fr. cétone.

DOOM

cetónă s. f., g.-d. art. cetónei; pl. cetóne

cetone
CETÓNĂ, cetone, s. f. Nume generic dat unor compuși organici, care se obțin mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari, a hidrocarburilor etc., folosiți în sinteza multor substanțe organice. – Din fr. cétone.

DOOM

cetónă s. f., g.-d. art. cetónei; pl. cetóne

cetonei
CETÓNĂ, cetone, s. f. Nume generic dat unor compuși organici, care se obțin mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari, a hidrocarburilor etc., folosiți în sinteza multor substanțe organice. – Din fr. cétone.

DOOM

cetónă s. f., g.-d. art. cetónei; pl. cetóne

cetonele
CETÓNĂ, cetone, s. f. Nume generic dat unor compuși organici, care se obțin mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari, a hidrocarburilor etc., folosiți în sinteza multor substanțe organice. – Din fr. cétone.

DOOM

cetónă s. f., g.-d. art. cetónei; pl. cetóne

cetonelor
CETÓNĂ, cetone, s. f. Nume generic dat unor compuși organici, care se obțin mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari, a hidrocarburilor etc., folosiți în sinteza multor substanțe organice. – Din fr. cétone.

DOOM

cetónă s. f., g.-d. art. cetónei; pl. cetóne

cetonemia
CETONEMÍE, cetonemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a corpilor cetonici în sânge; cantitate de corpi cetonici prezentă în sânge. – Din fr. cétonémie.

cetonemie
CETONEMÍE, cetonemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a corpilor cetonici în sânge; cantitate de corpi cetonici prezentă în sânge. – Din fr. cétonémie.

cetonemiei
CETONEMÍE, cetonemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a corpilor cetonici în sânge; cantitate de corpi cetonici prezentă în sânge. – Din fr. cétonémie.

cetonemii
CETONEMÍE, cetonemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a corpilor cetonici în sânge; cantitate de corpi cetonici prezentă în sânge. – Din fr. cétonémie.

cetonemiile
CETONEMÍE, cetonemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a corpilor cetonici în sânge; cantitate de corpi cetonici prezentă în sânge. – Din fr. cétonémie.

cetonemiilor
CETONEMÍE, cetonemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a corpilor cetonici în sânge; cantitate de corpi cetonici prezentă în sânge. – Din fr. cétonémie.

cetonic
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonica
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonice
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonicei
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonicele
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonicelor
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonici
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonicii
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonicilor
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonicul
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonicului
CETÓNIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

cetonuria
CETONURÍE s. f. Eliminare prin urină a cetonelor rezultate din arderea incompletă a grăsimilor în organism. – Din fr. cétonurie.

DOOM

!cetonuríe (-to-nu-/-ton-u-) s. f., art. cetonuría, g.-d. cetonuríi, art. cetonuríei

cetonurie
CETONURÍE s. f. Eliminare prin urină a cetonelor rezultate din arderea incompletă a grăsimilor în organism. – Din fr. cétonurie.

DOOM

!cetonuríe (-to-nu-/-ton-u-) s. f., art. cetonuría, g.-d. cetonuríi, art. cetonuríei

cetonuriei
CETONURÍE s. f. Eliminare prin urină a cetonelor rezultate din arderea incompletă a grăsimilor în organism. – Din fr. cétonurie.

DOOM

!cetonuríe (-to-nu-/-ton-u-) s. f., art. cetonuría, g.-d. cetonuríi, art. cetonuríei

cetonurii
CETONURÍE s. f. Eliminare prin urină a cetonelor rezultate din arderea incompletă a grăsimilor în organism. – Din fr. cétonurie.

DOOM

!cetonuríe (-to-nu-/-ton-u-) s. f., art. cetonuría, g.-d. cetonuríi, art. cetonuríei

cetonuriile
CETONURÍE s. f. Eliminare prin urină a cetonelor rezultate din arderea incompletă a grăsimilor în organism. – Din fr. cétonurie.

DOOM

!cetonuríe (-to-nu-/-ton-u-) s. f., art. cetonuría, g.-d. cetonuríi, art. cetonuríei

cetonuriilor
CETONURÍE s. f. Eliminare prin urină a cetonelor rezultate din arderea incompletă a grăsimilor în organism. – Din fr. cétonurie.

DOOM

!cetonuríe (-to-nu-/-ton-u-) s. f., art. cetonuría, g.-d. cetonuríi, art. cetonuríei

cetoză
CETÓZĂ s. f. Monozaharid care conține cetonă. – Din fr. cétose.

DOOM

cetóză s. f., g.-d. art. cetózei

cetârnă
cetîrnă (-ne), s. f. – Canal, țeavă de scurgere.- Var. ceatîrnă, ceternă. Mag. csatorna (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 169; REW 195), din lat. cisterna. Este dublet de la neol. cisternă, din fr. Circulă mai ales în Trans.; cf. sb. čatrnja.

cetăra
CETĂRÁ vb. I v. cetera.

cetățean
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetățeana
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetățeanca
CETĂȚEÁNCĂ, cetățence, s. f. (Fam.) Cetățeană. – Cetățean + suf. -că.

DOOM

cetățeáncă (fam.) s. f., g.-d. art. cetățéncei; pl. cetățénce

cetățeanul
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetățeanului
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetățence
CETĂȚEÁNCĂ, cetățence, s. f. (Fam.) Cetățeană. – Cetățean + suf. -că.

DOOM

cetățeáncă (fam.) s. f., g.-d. art. cetățéncei; pl. cetățénce

cetățencei
CETĂȚEÁNCĂ, cetățence, s. f. (Fam.) Cetățeană. – Cetățean + suf. -că.

DOOM

cetățeáncă (fam.) s. f., g.-d. art. cetățéncei; pl. cetățénce

cetățencele
CETĂȚEÁNCĂ, cetățence, s. f. (Fam.) Cetățeană. – Cetățean + suf. -că.

DOOM

cetățeáncă (fam.) s. f., g.-d. art. cetățéncei; pl. cetățénce

cetățencelor
CETĂȚEÁNCĂ, cetățence, s. f. (Fam.) Cetățeană. – Cetățean + suf. -că.

DOOM

cetățeáncă (fam.) s. f., g.-d. art. cetățéncei; pl. cetățénce

cetățene
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetățeneasca
CETĂȚENÉSC, -EÁSCĂ, cetățenești, adj. De cetățean, al cetățenilor; civic. – Cetățean + suf. -esc.

DOOM

cetățenésc adj. m., f. cetățeneáscă; pl. m. și f. cetățenéști

cetățenei
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetățenele
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetățenelor
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetățenesc
CETĂȚENÉSC, -EÁSCĂ, cetățenești, adj. De cetățean, al cetățenilor; civic. – Cetățean + suf. -esc.

DOOM

cetățenésc adj. m., f. cetățeneáscă; pl. m. și f. cetățenéști

cetățenescul
CETĂȚENÉSC, -EÁSCĂ, cetățenești, adj. De cetățean, al cetățenilor; civic. – Cetățean + suf. -esc.

DOOM

cetățenésc adj. m., f. cetățeneáscă; pl. m. și f. cetățenéști

cetățenescului
CETĂȚENÉSC, -EÁSCĂ, cetățenești, adj. De cetățean, al cetățenilor; civic. – Cetățean + suf. -esc.

DOOM

cetățenésc adj. m., f. cetățeneáscă; pl. m. și f. cetățenéști

cetățenește
CETĂȚENÉȘTE adv. În felul cetățenilor, ca cetățenii. – Cetățean + suf. -ește.

DOOM

cetățenéște adv.

cetățenești
CETĂȚENÉSC, -EÁSCĂ, cetățenești, adj. De cetățean, al cetățenilor; civic. – Cetățean + suf. -esc.

DOOM

cetățenésc adj. m., f. cetățeneáscă; pl. m. și f. cetățenéști

cetățeneștii
CETĂȚENÉSC, -EÁSCĂ, cetățenești, adj. De cetățean, al cetățenilor; civic. – Cetățean + suf. -esc.

DOOM

cetățenésc adj. m., f. cetățeneáscă; pl. m. și f. cetățenéști

cetățeneștile
CETĂȚENÉSC, -EÁSCĂ, cetățenești, adj. De cetățean, al cetățenilor; civic. – Cetățean + suf. -esc.

DOOM

cetățenésc adj. m., f. cetățeneáscă; pl. m. și f. cetățenéști

cetățeneștilor
CETĂȚENÉSC, -EÁSCĂ, cetățenești, adj. De cetățean, al cetățenilor; civic. – Cetățean + suf. -esc.

DOOM

cetățenésc adj. m., f. cetățeneáscă; pl. m. și f. cetățenéști

cetățeni
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetățenia
CETĂȚENÍE s. f. Condiția juridică de cetățean, situația de cetățean. – Cetățean + suf. -ie.

DOOM

cetățeníe s. f., art. cetățenía, g.-d. art. cetățeníei; pl. cetățeníi

cetățenie
CETĂȚENÍE s. f. Condiția juridică de cetățean, situația de cetățean. – Cetățean + suf. -ie.

DOOM

cetățeníe s. f., art. cetățenía, g.-d. art. cetățeníei; pl. cetățeníi

cetățeniei
CETĂȚENÍE s. f. Condiția juridică de cetățean, situația de cetățean. – Cetățean + suf. -ie.

DOOM

cetățeníe s. f., art. cetățenía, g.-d. art. cetățeníei; pl. cetățeníi

cetățenii
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetățenii
CETĂȚENÍE s. f. Condiția juridică de cetățean, situația de cetățean. – Cetățean + suf. -ie.

DOOM

cetățeníe s. f., art. cetățenía, g.-d. art. cetățeníei; pl. cetățeníi

cetățeniile
CETĂȚENÍE s. f. Condiția juridică de cetățean, situația de cetățean. – Cetățean + suf. -ie.

DOOM

cetățeníe s. f., art. cetățenía, g.-d. art. cetățeníei; pl. cetățeníi

cetățeniilor
CETĂȚENÍE s. f. Condiția juridică de cetățean, situația de cetățean. – Cetățean + suf. -ie.

DOOM

cetățeníe s. f., art. cetățenía, g.-d. art. cetățeníei; pl. cetățeníi

cetățenilor
CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

DOOM

cetățeánă s. f., g.-d. art. cetățénei; pl. cetățéne

cetăți
CETÁTE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române; capitală. – Lat. civitas, -atis.

DOOM

cetáte s. f., g.-d. art. cetắții; pl. cetắți

cetății
CETÁTE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române; capitală. – Lat. civitas, -atis.

DOOM

cetáte s. f., g.-d. art. cetắții; pl. cetắți

cetățile
CETÁTE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române; capitală. – Lat. civitas, -atis.

DOOM

cetáte s. f., g.-d. art. cetắții; pl. cetắți

cetăților
CETÁTE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române; capitală. – Lat. civitas, -atis.

DOOM

cetáte s. f., g.-d. art. cetắții; pl. cetắți

cetățui
CETĂȚÚIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.

DOOM

cetățúie s. f., art. cetățúia, g.-d. art. cetățúii; pl. cetățúi

cetățuia
CETĂȚÚIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.

DOOM

cetățúie s. f., art. cetățúia, g.-d. art. cetățúii; pl. cetățúi

cetățuie
CETĂȚÚIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.

DOOM

cetățúie s. f., art. cetățúia, g.-d. art. cetățúii; pl. cetățúi

cetățuii
CETĂȚÚIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.

DOOM

cetățúie s. f., art. cetățúia, g.-d. art. cetățúii; pl. cetățúi

cetățuile
CETĂȚÚIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.

DOOM

cetățúie s. f., art. cetățúia, g.-d. art. cetățúii; pl. cetățúi

cetățuilor
CETĂȚÚIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.

DOOM

cetățúie s. f., art. cetățúia, g.-d. art. cetățúii; pl. cetățúi

ceucuța
CEUCÚȚĂ, ceucuțe, s. f. Diminutiv al lui ceucă. – Ceucă + suf. -uță.

DOOM

ceucúță (ceu-) s. f., g.-d. art. ceucúței; pl. ceucúțe

ceucuțe
CEUCÚȚĂ, ceucuțe, s. f. Diminutiv al lui ceucă. – Ceucă + suf. -uță.

DOOM

ceucúță (ceu-) s. f., g.-d. art. ceucúței; pl. ceucúțe

ceucuței
CEUCÚȚĂ, ceucuțe, s. f. Diminutiv al lui ceucă. – Ceucă + suf. -uță.

DOOM

ceucúță (ceu-) s. f., g.-d. art. ceucúței; pl. ceucúțe

ceucuțele
CEUCÚȚĂ, ceucuțe, s. f. Diminutiv al lui ceucă. – Ceucă + suf. -uță.

DOOM

ceucúță (ceu-) s. f., g.-d. art. ceucúței; pl. ceucúțe

ceucuțelor
CEUCÚȚĂ, ceucuțe, s. f. Diminutiv al lui ceucă. – Ceucă + suf. -uță.

DOOM

ceucúță (ceu-) s. f., g.-d. art. ceucúței; pl. ceucúțe

ceucă
CÉUCĂ, ceuci, s. f. (Zool.) Stăncuță. [Pl și: ceuce] – Din bg., sb. čavka.

DOOM

céucă (ceu-) s. f., g.-d. art. céucii; pl. ceuci

ceva
CEVÁ pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre lucru, fapt etc. care iese din comun (în bine sau în rău), care provoacă uimire, spaimă etc. Așa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calități. 2. Un lucru (cât de) mic, o cantitate, o parte (cât de) neînsemnată, (cât de) puțin. Să fac și eu ceva cât stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecât, câtva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seamă, mai frumos, mai bun sau mai rău, mai urât etc. III. Adv. Întrucâtva, puțin, cât mai (sau cât de) puțin. ♦ (Repetat) Cât de cât, măcar, (foarte) puțin. – Ce + va.

DOOM

cevá pr. invar., adj. pr. invar., adv.

cevași
CEVÁȘI pron. nehot. (Înv. și reg.) Ceva. – Ceva + și.

DOOM

ceváși (înv., reg.) pr. invar.

cevașilea
CEVÁȘILEA pron. nehot. (Pop.) Ceva. – Cevași + le + a.

DOOM

ceváșilea (pop.) pr. invar.

ceviana
CEVIÁNĂ, ceviane, s. f. Fiecare dintre cele trei drepte care unesc un punct oarecare cu vârfurile unui triunghi, punctul fiind coplanar cu triunghiul. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. cévienne.

ceviane
CEVIÁNĂ, ceviane, s. f. Fiecare dintre cele trei drepte care unesc un punct oarecare cu vârfurile unui triunghi, punctul fiind coplanar cu triunghiul. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. cévienne.

cevianei
CEVIÁNĂ, ceviane, s. f. Fiecare dintre cele trei drepte care unesc un punct oarecare cu vârfurile unui triunghi, punctul fiind coplanar cu triunghiul. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. cévienne.

cevianele
CEVIÁNĂ, ceviane, s. f. Fiecare dintre cele trei drepte care unesc un punct oarecare cu vârfurile unui triunghi, punctul fiind coplanar cu triunghiul. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. cévienne.

cevianelor
CEVIÁNĂ, ceviane, s. f. Fiecare dintre cele trei drepte care unesc un punct oarecare cu vârfurile unui triunghi, punctul fiind coplanar cu triunghiul. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. cévienne.

ceviană
CEVIÁNĂ s.f. (Mat.) Dreaptă care unește un vârf al unui triunghi cu un punct al laturii opuse. [Pron. -vi-a-. / < fr. cévienne, cf. Ceva – matematician italian].

DOOM

ceviánă (-vi-a-) s. f., g.-d. art. ceviénei; pl. ceviéne

ceyx
Ceyx 1. Soțul Alcyonei (v. și Alcyone). După moarte au fost transformați, atît el cît și soția lui, în păsări de mare. 2. Regele din Trachis, rudă apropiată și prieten cu Heracles. După moartea eroului, Ceyx le-a oferit azil copiilor lui Heracles, urmăriți de ura lui Eurystheus.

cezanism
CEZANÍSM s.n. Direcție impresionistă în pictură, în care se manifestă preocuparea de a da ritm și cadență compoziției, reconstituind natura în structura ei fundamentală și descoperind armonia ei esențială. [Pron. se-za-. / < fr. cézannisme, cf. Cezanne – pictor și desenator francez].

cezanismul
CEZANÍSM s.n. Direcție impresionistă în pictură, în care se manifestă preocuparea de a da ritm și cadență compoziției, reconstituind natura în structura ei fundamentală și descoperind armonia ei esențială. [Pron. se-za-. / < fr. cézannisme, cf. Cezanne – pictor și desenator francez].

cezanismului
CEZANÍSM s.n. Direcție impresionistă în pictură, în care se manifestă preocuparea de a da ritm și cadență compoziției, reconstituind natura în structura ei fundamentală și descoperind armonia ei esențială. [Pron. se-za-. / < fr. cézannisme, cf. Cezanne – pictor și desenator francez].

cezar
CEZÁR, cezari, s. m. Titlu dat împăraților romani; p. gener. împărat. [Acc. și: cézar] – Din lat. caesar.

DOOM

cezár (împărat) s. m., pl. cezári

cezar
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.

cezari
CEZÁR, cezari, s. m. Titlu dat împăraților romani; p. gener. împărat. [Acc. și: cézar] – Din lat. caesar.

DOOM

cezár (împărat) s. m., pl. cezári

cezari
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.

cezarian
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezariana
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezarianul
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezarianului
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezariană
CEZARIÁNĂ, cezariene, s. f. (Și adjectival) Intervenție chirurgicală în regiunea abdominală, care constă în extragerea fătului viu prin deschiderea uterului, în cazuri de naștere dificilă; cezarotomie. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. césarienne.

DOOM

cezariánă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. cezariénei (-ri-e-); pl. cezariéne

cezariene
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezarienei
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezarienele
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezarienelor
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezarieni
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezarienii
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezarienilor
CEZARIÁN, -Ă, cezarieni, -e, adj. Privitor la cezarii romani, care aparține epocii cezarilor romani. [Pr.: -ri-an] – Din fr. césarien.

DOOM

cezarián (-ri-an) adj. m., pl. cezariéni (-ri-eni); f. cezariánă, pl. cezariéne

cezarii
CEZÁR, cezari, s. m. Titlu dat împăraților romani; p. gener. împărat. [Acc. și: cézar] – Din lat. caesar.

DOOM

cezár (împărat) s. m., pl. cezári

cezarii
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.

cezarilor
CEZÁR, cezari, s. m. Titlu dat împăraților romani; p. gener. împărat. [Acc. și: cézar] – Din lat. caesar.

DOOM

cezár (împărat) s. m., pl. cezári

cezarilor
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.

cezarism
CEZARÍSM s. n. Guvernare dictatorială militară instituită de Caius Iulius Cezar în Roma antică. ♦ Guvernământ despotic, sprijinit de armată. – Din fr. césarisme.

DOOM

cezarísm s. n.

cezarismul
CEZARÍSM s. n. Guvernare dictatorială militară instituită de Caius Iulius Cezar în Roma antică. ♦ Guvernământ despotic, sprijinit de armată. – Din fr. césarisme.

DOOM

cezarísm s. n.

cezarismului
CEZARÍSM s. n. Guvernare dictatorială militară instituită de Caius Iulius Cezar în Roma antică. ♦ Guvernământ despotic, sprijinit de armată. – Din fr. césarisme.

DOOM

cezarísm s. n.

cezarotomia
CEZAROTOMÍE, cezarotomii, s. f. (Med.) Cezariană. – Din fr. césarotomie.

DOOM

cezarotomíe s. f., art. cezarotomía, g.-d. art. cezarotomíei; pl. cezarotomíi, art. cezarotomíile

cezarotomie
CEZAROTOMÍE, cezarotomii, s. f. (Med.) Cezariană. – Din fr. césarotomie.

DOOM

cezarotomíe s. f., art. cezarotomía, g.-d. art. cezarotomíei; pl. cezarotomíi, art. cezarotomíile

cezarotomiei
CEZAROTOMÍE, cezarotomii, s. f. (Med.) Cezariană. – Din fr. césarotomie.

DOOM

cezarotomíe s. f., art. cezarotomía, g.-d. art. cezarotomíei; pl. cezarotomíi, art. cezarotomíile

cezarotomii
CEZAROTOMÍE, cezarotomii, s. f. (Med.) Cezariană. – Din fr. césarotomie.

DOOM

cezarotomíe s. f., art. cezarotomía, g.-d. art. cezarotomíei; pl. cezarotomíi, art. cezarotomíile

cezarotomiile
CEZAROTOMÍE, cezarotomii, s. f. (Med.) Cezariană. – Din fr. césarotomie.

DOOM

cezarotomíe s. f., art. cezarotomía, g.-d. art. cezarotomíei; pl. cezarotomíi, art. cezarotomíile

cezarotomiilor
CEZAROTOMÍE, cezarotomii, s. f. (Med.) Cezariană. – Din fr. césarotomie.

DOOM

cezarotomíe s. f., art. cezarotomía, g.-d. art. cezarotomíei; pl. cezarotomíi, art. cezarotomíile

cezarul
CEZÁR, cezari, s. m. Titlu dat împăraților romani; p. gener. împărat. [Acc. și: cézar] – Din lat. caesar.

DOOM

cezár (împărat) s. m., pl. cezári

cezarul
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.

cezarului
CEZÁR, cezari, s. m. Titlu dat împăraților romani; p. gener. împărat. [Acc. și: cézar] – Din lat. caesar.

DOOM

cezár (împărat) s. m., pl. cezári

cezarului
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.

ceziu
CÉSIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu și se folosește la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. césium.

DOOM

césiu [siu pron. sĭu] s. n., art. césiul; simb. Cs

cezura
CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică în mijlocul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența. – Din lat. caesura, fr. césure.

DOOM

cezúră s. f., g.-d. art. cezúrii; pl. cezúri

cezuri
CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică în mijlocul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența. – Din lat. caesura, fr. césure.

DOOM

cezúră s. f., g.-d. art. cezúrii; pl. cezúri

cezurii
CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică în mijlocul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența. – Din lat. caesura, fr. césure.

DOOM

cezúră s. f., g.-d. art. cezúrii; pl. cezúri

cezurile
CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică în mijlocul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența. – Din lat. caesura, fr. césure.

DOOM

cezúră s. f., g.-d. art. cezúrii; pl. cezúri

cezurilor
CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică în mijlocul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența. – Din lat. caesura, fr. césure.

DOOM

cezúră s. f., g.-d. art. cezúrii; pl. cezúri

ceșculița
CEȘCULÍȚĂ, ceșculițe, s. f. (Rar) Ceșcuță. – Ceașcă + suf. -uliță.

DOOM

ceșculíță (rar) s. f., g.-d. art. ceșculíței; pl. ceșculíțe

ceșculițe
CEȘCULÍȚĂ, ceșculițe, s. f. (Rar) Ceșcuță. – Ceașcă + suf. -uliță.

DOOM

ceșculíță (rar) s. f., g.-d. art. ceșculíței; pl. ceșculíțe

ceșculiței
CEȘCULÍȚĂ, ceșculițe, s. f. (Rar) Ceșcuță. – Ceașcă + suf. -uliță.

DOOM

ceșculíță (rar) s. f., g.-d. art. ceșculíței; pl. ceșculíțe

ceșculițele
CEȘCULÍȚĂ, ceșculițe, s. f. (Rar) Ceșcuță. – Ceașcă + suf. -uliță.

DOOM

ceșculíță (rar) s. f., g.-d. art. ceșculíței; pl. ceșculíțe

ceșculițelor
CEȘCULÍȚĂ, ceșculițe, s. f. (Rar) Ceșcuță. – Ceașcă + suf. -uliță.

DOOM

ceșculíță (rar) s. f., g.-d. art. ceșculíței; pl. ceșculíțe

ceșcuța
CEȘCÚȚĂ, ceșcuțe, s. f. Diminutiv al lui ceașcă; ceșculiță. – Ceașcă + suf. -uță.

DOOM

ceșcúță s. f., g.-d. art. ceșcúței; pl. ceșcúțe

ceșcuțe
CEȘCÚȚĂ, ceșcuțe, s. f. Diminutiv al lui ceașcă; ceșculiță. – Ceașcă + suf. -uță.

DOOM

ceșcúță s. f., g.-d. art. ceșcúței; pl. ceșcúțe

ceșcuței
CEȘCÚȚĂ, ceșcuțe, s. f. Diminutiv al lui ceașcă; ceșculiță. – Ceașcă + suf. -uță.

DOOM

ceșcúță s. f., g.-d. art. ceșcúței; pl. ceșcúțe

ceșcuțele
CEȘCÚȚĂ, ceșcuțe, s. f. Diminutiv al lui ceașcă; ceșculiță. – Ceașcă + suf. -uță.

DOOM

ceșcúță s. f., g.-d. art. ceșcúței; pl. ceșcúțe

ceșcuțelor
CEȘCÚȚĂ, ceșcuțe, s. f. Diminutiv al lui ceașcă; ceșculiță. – Ceașcă + suf. -uță.

DOOM

ceșcúță s. f., g.-d. art. ceșcúței; pl. ceșcúțe

cești
CEÁȘCĂ, cești, s. f. 1. Vas mic de porțelan, de faianță etc., cu gura largă, de obicei rotundă (și cu toartă), servind la băut. 2. Cantitate care intră într-o ceașcă (1); conținutul unei cești (1). – Din rus. ceaška.

DOOM

ceáșcă s. f., g.-d. art. céștii; pl. céști

cești
CEST², CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

DOOM

cest¹ (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor

ceștia
CÉSTA, CEÁSTA, ceștia, cestea, pron. dem., adj. pron. dem. (Înv. și reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg. cestuia, cesteia, gen.-dat. pl. cestora] – Din acesta (prin afereză).

DOOM

césta (pop.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul cesta), g.-d. céstuia, pl. céștia (-tia/-ti-a); f. ceásta, g.-d. césteia, pl. céstea (-tea); g.-d. pl. m. și f. céstora

ceștii
CEÁȘCĂ, cești, s. f. 1. Vas mic de porțelan, de faianță etc., cu gura largă, de obicei rotundă (și cu toartă), servind la băut. 2. Cantitate care intră într-o ceașcă (1); conținutul unei cești (1). – Din rus. ceaška.

DOOM

ceáșcă s. f., g.-d. art. céștii; pl. céști

ceștilalți
CÉSTĂLALT, CEÁSTĂLALTĂ, ceștilalți, cestelalte, pron. dem., adj. pron. dem. (Rar) Acela care (din doi sau din două grupuri) este mai în apropierea noastră; ăstălalt. – Cest + alalt (înv. „celălalt”).

DOOM

céstălalt (rar) pr. m., adj. pr. m., g.-d. céstuilalt, pl. céștilalți, g.-d. céstorlalți; f. ceástălaltă, g.-d. césteilalte, pl. céstelalte, g.-d. céstorlalte

ceștile
CEÁȘCĂ, cești, s. f. 1. Vas mic de porțelan, de faianță etc., cu gura largă, de obicei rotundă (și cu toartă), servind la băut. 2. Cantitate care intră într-o ceașcă (1); conținutul unei cești (1). – Din rus. ceaška.

DOOM

ceáșcă s. f., g.-d. art. céștii; pl. céști

ceștilor
CEÁȘCĂ, cești, s. f. 1. Vas mic de porțelan, de faianță etc., cu gura largă, de obicei rotundă (și cu toartă), servind la băut. 2. Cantitate care intră într-o ceașcă (1); conținutul unei cești (1). – Din rus. ceaška.

DOOM

ceáșcă s. f., g.-d. art. céștii; pl. céști

ceșăla
ȚESĂLÁ, țésăl, vb. I. Tranz. 1. A curăța, a peria cu țesala. Vezi de țesală caii, după moda nouă care am aflat-o aici, și-i întărește cu orz. SADOVEANU, B. 289. Fata... s-a dus în grajd și și-a ales un cal bun, și-l hrăni bine, și-l țesălă frumos. RETEGANUL, P. III 13. Fata... se duse să-și adape și să-și țesale singură călușelul și singură să-i dea de mîncare. POPESCU, B. I 59. ◊ Absol. Hai, Drăghici... De țesală, înșală, Pe vînătu-l scoate afară. TEODORESCU, P. P. 612. 2. Fig. A bate, a chelfăni. (Cu pronunțare regională) Toți, treziți, pun pe el mîna, unu-l leagă, altu-l ține, Unu-l țasălă oleacă, cetluindu-l colea bine. EMINESCU, L. P. 127. – Variantă: (regional) ceșălá vb. I.

ceți
CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburi condensați pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

DOOM

ceáță s. f., g.-d. art. céții; pl. céțuri

ceții
CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburi condensați pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

DOOM

ceáță s. f., g.-d. art. céții; pl. céțuri

cețoasa
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețoase
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețoasei
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețoasele
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețoaselor
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețos
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețosul
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețosului
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețoși
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețoșii
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețoșilor
CEȚÓS, -OÁSĂ, cețoși, -oase, adj. Cu ceață, plin de ceață, întunecat de ceață. – Ceață + suf. -os.

DOOM

cețós adj. m., pl. cețóși; f. cețoásă, pl. cețoáse

cețuri
CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburi condensați pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

DOOM

ceáță s. f., g.-d. art. céții; pl. céțuri

cețurile
CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburi condensați pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

DOOM

ceáță s. f., g.-d. art. céții; pl. céțuri

cețurilor
CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburi condensați pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).

DOOM

ceáță s. f., g.-d. art. céții; pl. céțuri