c
C, c, s. m. 1. A cincea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). [Pl. și: (1, n.) c-uri] DOOM
c2 (sunet) [cit. cî] s. m., pl. c
c
CARBÓN s. n. Element chimic, foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, folosită în dactilografie, cartografie etc. la efectuarea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis. DOOM
carbón s. n.; simb. C
c
SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec. DOOM
cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D
ca
CA1 adv., prep., interj. A. Adv. 1. La fel ca. Îi vorbesc lui ca ei. 2. Aproape, cam, aproximativ. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) = în curând. Ca ieri(-alaltăieri) = de puțin timp. 3. Cu privire la..., în ce privește... Ca formă, lucrarea este bine prezentată. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, așa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: râși, urși, vulpi. B. Prep. 1. (Se compară două sau mai multe lucruri, ființe, situații) La fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e). O carte ca cea din raft. ◊ Expr. Ieri ca (și) astăzi = totdeauna. Ca (și) cum = parcă. ♦ Cât. Înalt ca bradul. 2. Decât. E mult mai frumos ca acesta. 3. (Se compară o noțiune cu ea însăși) În felul..., cum e obiceiul, cum se știe. Tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc. ◊ Expr. Toate ca toate, dar... = toate le înțeleg, dar... ♦ Treacă-meargă, fie. Ziua, ca ziua, trece vremea mai repede. 4. În calitate de..., fiind... El înainte, ca ghid, iar noi după el, ca vizitatori. ♦ În loc de..., drept... Se poate socoti ca răsplată. ◊ Expr. (Fam.) Ca ce? = pentru ce? cu ce scop? C. Interj. (Reg.) la! ei! Ca dă-te mai încoace și mai spune o dată. – Lat. quam. DOOM
!péntru ca... să loc. conjcț. (pentru ca el să înțeleagă)
ca
CÁLCIU s. n. 1. Element chimic metalic, alb-argintiu, moale, foarte răspândit în natură sub formă de combinații. 2. Sare a calciului (1), întrebuințată ca medicament în anumite cazuri de decalcifiere a organismului. – Din fr. calcium. DOOM
cálciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. cálciul; simb. Ca
cab
CAB s.n. Cabrioletă englezească cu două roți, în care vizitiul șade pe un scaun înalt, la spate. [Pl. -buri. / < engl., fr. cab]. DOOM
cab (rar) s. n., pl. cáburi
cabadai
cabadái (-i), s. m. – Fanfaron, lăudăros. Tc. kabadayi (DAR). Înv. (sec. XVIII).
cabala
CABÁLĂ, (2) cabale, s. f. 1. Tradiție religioasă ebraică, bazată pe interpretarea ezoterică și simbolică a Vechiului Testament; știință ocultă de a comunica cu lumea exterioară. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale. DOOM
cabálă s. f., g.-d. art. cabálei; (intrigi) pl. cabále
cabale
CABÁLĂ, (2) cabale, s. f. 1. Tradiție religioasă ebraică, bazată pe interpretarea ezoterică și simbolică a Vechiului Testament; știință ocultă de a comunica cu lumea exterioară. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale. DOOM
cabálă s. f., g.-d. art. cabálei; (intrigi) pl. cabále
cabalei
CABÁLĂ, (2) cabale, s. f. 1. Tradiție religioasă ebraică, bazată pe interpretarea ezoterică și simbolică a Vechiului Testament; știință ocultă de a comunica cu lumea exterioară. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale. DOOM
cabálă s. f., g.-d. art. cabálei; (intrigi) pl. cabále
cabalele
CABÁLĂ, (2) cabale, s. f. 1. Tradiție religioasă ebraică, bazată pe interpretarea ezoterică și simbolică a Vechiului Testament; știință ocultă de a comunica cu lumea exterioară. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale. DOOM
cabálă s. f., g.-d. art. cabálei; (intrigi) pl. cabále
cabalelor
CABÁLĂ, (2) cabale, s. f. 1. Tradiție religioasă ebraică, bazată pe interpretarea ezoterică și simbolică a Vechiului Testament; știință ocultă de a comunica cu lumea exterioară. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale. DOOM
cabálă s. f., g.-d. art. cabálei; (intrigi) pl. cabále
cabalin
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabalina
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabalina
CABALÍNE s. f. pl. Numele științific al familiei de mamifere din care face parte calul. DOOM
cabalínă s. f., g.-d. art. cabalínei; pl. cabalíne
cabaline
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabaline
CABALÍNE s. f. pl. Numele științific al familiei de mamifere din care face parte calul. DOOM
cabalínă s. f., g.-d. art. cabalínei; pl. cabalíne
cabalinei
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabalinei
CABALÍNE s. f. pl. Numele științific al familiei de mamifere din care face parte calul. DOOM
cabalínă s. f., g.-d. art. cabalínei; pl. cabalíne
cabalinele
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabalinele
CABALÍNE s. f. pl. Numele științific al familiei de mamifere din care face parte calul. DOOM
cabalínă s. f., g.-d. art. cabalínei; pl. cabalíne
cabalinelor
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabalinelor
CABALÍNE s. f. pl. Numele științific al familiei de mamifere din care face parte calul. DOOM
cabalínă s. f., g.-d. art. cabalínei; pl. cabalíne
cabalini
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabalinii
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabalinilor
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabalinul
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabalinului
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de animale domestice din care face parte calul; (și la sg.) animal din această familie. 2. Adj. Care aparține cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus. DOOM
cabalín adj. m., pl. cabalíni; f. cabalínă, pl. cabalíne
cabalist
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
cabalista
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
cabaliste
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
cabalistei
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
cabalistele
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
cabalistelor
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
cabalistic
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalistica
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalistice
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalisticei
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalisticele
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalisticelor
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalistici
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalisticii
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalisticilor
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalisticul
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalisticului
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♦ Obscur. – Din fr. cabalistique. DOOM
cabalístic adj. m., pl. cabalístici; f. cabalístică, pl. cabalístice
cabalistul
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
cabalistului
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
cabaliști
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
cabaliștii
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
cabaliștilor
CABALÍST, -Ă, cabaliști, -ste, s. m. și f. Persoană inițiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist. DOOM
cabalístă s. f., g.-d. art. cabalístei; pl. cabalíste
caballero
CABALLÉRO s.m. Membru al micii nobilimi din Spania de odinioară, care avea obligația să servească în armată cu calul său; cavaler. ♦ (Titlu de adresare în Spania) Domn. [Pron. ca-ba-lie-ro. / < sp. caballero – cavaler].
cabana
CABÁNĂ, cabane, s. f. Casă (la munte) construită, de obicei, din lemn, care servește pentru adăpostirea turiștilor și a vânătorilor. – Din fr. cabane. DOOM
cabánă s. f., g.-d. art. cabánei; pl. cabáne
cabane
CABÁNĂ, cabane, s. f. Casă (la munte) construită, de obicei, din lemn, care servește pentru adăpostirea turiștilor și a vânătorilor. – Din fr. cabane. DOOM
cabánă s. f., g.-d. art. cabánei; pl. cabáne
cabanei
CABÁNĂ, cabane, s. f. Casă (la munte) construită, de obicei, din lemn, care servește pentru adăpostirea turiștilor și a vânătorilor. – Din fr. cabane. DOOM
cabánă s. f., g.-d. art. cabánei; pl. cabáne
cabanele
CABÁNĂ, cabane, s. f. Casă (la munte) construită, de obicei, din lemn, care servește pentru adăpostirea turiștilor și a vânătorilor. – Din fr. cabane. DOOM
cabánă s. f., g.-d. art. cabánei; pl. cabáne
cabanelor
CABÁNĂ, cabane, s. f. Casă (la munte) construită, de obicei, din lemn, care servește pentru adăpostirea turiștilor și a vânătorilor. – Din fr. cabane. DOOM
cabánă s. f., g.-d. art. cabánei; pl. cabáne
cabanier
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabaniera
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabaniere
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabanierei
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabanierele
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabanierelor
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabanieri
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabanierii
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabanierilor
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabanierul
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabanierului
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s. m. și f. Persoană care asigură paza și administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier. DOOM
cabaniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cabaniérei; pl. cabaniére
cabanița
CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domn (la înscăunare) sau de boieri la solemnități. – Din bg., sb. kabanica. DOOM
cabániță (înv.) s. f., g.-d. art. cabániței; pl. cabánițe
cabanițe
CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domn (la înscăunare) sau de boieri la solemnități. – Din bg., sb. kabanica. DOOM
cabániță (înv.) s. f., g.-d. art. cabániței; pl. cabánițe
cabaniței
CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domn (la înscăunare) sau de boieri la solemnități. – Din bg., sb. kabanica. DOOM
cabániță (înv.) s. f., g.-d. art. cabániței; pl. cabánițe
cabanițele
CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domn (la înscăunare) sau de boieri la solemnități. – Din bg., sb. kabanica. DOOM
cabániță (înv.) s. f., g.-d. art. cabániței; pl. cabánițe
cabanițelor
CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domn (la înscăunare) sau de boieri la solemnități. – Din bg., sb. kabanica. DOOM
cabániță (înv.) s. f., g.-d. art. cabániței; pl. cabánițe
cabanos
CABANÓS, cabanoși, s. m. Cârnăcior subțire, uscat, semiafumat, preparat din carne de vită și de porc. [Acc. și: cabános] – Din pol. kabános. DOOM
cabanós s. m., pl. cabanóși
cabanosul
CABANÓS, cabanoși, s. m. Cârnăcior subțire, uscat, semiafumat, preparat din carne de vită și de porc. [Acc. și: cabános] – Din pol. kabános. DOOM
cabanós s. m., pl. cabanóși
cabanosului
CABANÓS, cabanoși, s. m. Cârnăcior subțire, uscat, semiafumat, preparat din carne de vită și de porc. [Acc. și: cabános] – Din pol. kabános. DOOM
cabanós s. m., pl. cabanóși
cabanoși
CABANÓS, cabanoși, s. m. Cârnăcior subțire, uscat, semiafumat, preparat din carne de vită și de porc. [Acc. și: cabános] – Din pol. kabános. DOOM
cabanós s. m., pl. cabanóși
cabanoșii
CABANÓS, cabanoși, s. m. Cârnăcior subțire, uscat, semiafumat, preparat din carne de vită și de porc. [Acc. și: cabános] – Din pol. kabános. DOOM
cabanós s. m., pl. cabanóși
cabanoșilor
CABANÓS, cabanoși, s. m. Cârnăcior subțire, uscat, semiafumat, preparat din carne de vită și de porc. [Acc. și: cabános] – Din pol. kabános. DOOM
cabanós s. m., pl. cabanóși
cabaret
CABARÉT, cabarete, s. n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de divertisment etc.; bar3 (2). – Din fr. cabaret. DOOM
cabarét s. n., pl. cabaréte
cabaret
CABARÉT s.n. (Franțuzism) Restaurant (elegant), cu muzică, dans și diferite programe artistice; bar. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabaret].
cabarete
CABARÉT, cabarete, s. n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de divertisment etc.; bar3 (2). – Din fr. cabaret. DOOM
cabarét s. n., pl. cabaréte
cabaretele
CABARÉT, cabarete, s. n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de divertisment etc.; bar3 (2). – Din fr. cabaret. DOOM
cabarét s. n., pl. cabaréte
cabaretelor
CABARÉT, cabarete, s. n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de divertisment etc.; bar3 (2). – Din fr. cabaret. DOOM
cabarét s. n., pl. cabaréte
cabaretier
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretiera
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretiere
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretierei
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretierele
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretierelor
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretieri
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretierii
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretierilor
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretierul
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretierului
CABARETIÉR, -Ă s.m. și f. (Franțuzism) Proprietar al unui cabaret. [Pron. -ti-er. / < fr. cabaretier]. DOOM
cabaretiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cabaretiéri
cabaretul
CABARÉT, cabarete, s. n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de divertisment etc.; bar3 (2). – Din fr. cabaret. DOOM
cabarét s. n., pl. cabaréte
cabaretului
CABARÉT, cabarete, s. n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de divertisment etc.; bar3 (2). – Din fr. cabaret. DOOM
cabarét s. n., pl. cabaréte
cabaz
CABÁZ, cabazi, s. m. (Înv. și reg.) Om poznaș, glumeț. – Din tc. [hok]kabaz. DOOM
cabáz (înv., reg.) s. m., pl. cabázi
cabazi
CABÁZ, cabazi, s. m. (Înv. și reg.) Om poznaș, glumeț. – Din tc. [hok]kabaz. DOOM
cabáz (înv., reg.) s. m., pl. cabázi
cabazii
CABÁZ, cabazi, s. m. (Înv. și reg.) Om poznaș, glumeț. – Din tc. [hok]kabaz. DOOM
cabáz (înv., reg.) s. m., pl. cabázi
cabazilor
CABÁZ, cabazi, s. m. (Înv. și reg.) Om poznaș, glumeț. – Din tc. [hok]kabaz. DOOM
cabáz (înv., reg.) s. m., pl. cabázi
cabazlâc
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlâcul
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlâcului
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlâcuri
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlâcurile
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlâcurilor
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlîc
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlîcul
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlîcului
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlîcuri
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlîcurile
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazlîcurilor
CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlık. DOOM
cabazlấc (înv., reg.) s. n., pl. cabazlấcuri
cabazul
CABÁZ, cabazi, s. m. (Înv. și reg.) Om poznaș, glumeț. – Din tc. [hok]kabaz. DOOM
cabáz (înv., reg.) s. m., pl. cabázi
cabazului
CABÁZ, cabazi, s. m. (Înv. și reg.) Om poznaș, glumeț. – Din tc. [hok]kabaz. DOOM
cabáz (înv., reg.) s. m., pl. cabázi
cabernet
CABERNÉT, (2) cabernet-uri, s. n. 1. Soi de viță-de-vie cu struguri mici de culoare neagră-albăstruie, cultivat pentru producerea vinurilor roșii de calitate superioară. 2. Vin roșu, superior, produs din acest soi de viță-de-vie. [Pr.: -ber-ne] – Din fr. cabernet. DOOM
cabernét (fr.) [et pron. e] s. n., art. cabernét-ul; (sorturi) pl. cabernét-uri
cabestan
CABESTÁN, cabestane, s. n. Troliu cu ax vertical pe care se înfășoară cablul de tracțiune, folosit la deplasarea sarcinilor și a vehiculelor pe distanțe relativ scurte. – Din fr. cabestan. DOOM
cabestán s. n., pl. cabestáne
cabestan
CABESTÁN s.n. Vinci cu un ax de rotație vertical, folosit pentru deplasări scurte, orizontale sau pe pantă, ale vehiculelor, la ancorarea navelor etc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. cabestan].
cabestane
CABESTÁN, cabestane, s. n. Troliu cu ax vertical pe care se înfășoară cablul de tracțiune, folosit la deplasarea sarcinilor și a vehiculelor pe distanțe relativ scurte. – Din fr. cabestan. DOOM
cabestán s. n., pl. cabestáne
cabestanele
CABESTÁN, cabestane, s. n. Troliu cu ax vertical pe care se înfășoară cablul de tracțiune, folosit la deplasarea sarcinilor și a vehiculelor pe distanțe relativ scurte. – Din fr. cabestan. DOOM
cabestán s. n., pl. cabestáne
cabestanelor
CABESTÁN, cabestane, s. n. Troliu cu ax vertical pe care se înfășoară cablul de tracțiune, folosit la deplasarea sarcinilor și a vehiculelor pe distanțe relativ scurte. – Din fr. cabestan. DOOM
cabestán s. n., pl. cabestáne
cabestanul
CABESTÁN, cabestane, s. n. Troliu cu ax vertical pe care se înfășoară cablul de tracțiune, folosit la deplasarea sarcinilor și a vehiculelor pe distanțe relativ scurte. – Din fr. cabestan. DOOM
cabestán s. n., pl. cabestáne
cabestanului
CABESTÁN, cabestane, s. n. Troliu cu ax vertical pe care se înfășoară cablul de tracțiune, folosit la deplasarea sarcinilor și a vehiculelor pe distanțe relativ scurte. – Din fr. cabestan. DOOM
cabestán s. n., pl. cabestáne
cabina
CABÍNĂ, cabine, s. f. Încăpere mică, amenajată într-o clădire, într-un vehicul, pe plajă etc., cu destinații speciale. Cabină telefonică. Cabină de proiecție. – Din fr. cabine. DOOM
cabínă s. f., g.-d. art. cabínei; pl. cabíne
cabine
CABÍNĂ, cabine, s. f. Încăpere mică, amenajată într-o clădire, într-un vehicul, pe plajă etc., cu destinații speciale. Cabină telefonică. Cabină de proiecție. – Din fr. cabine. DOOM
cabínă s. f., g.-d. art. cabínei; pl. cabíne
cabinei
CABÍNĂ, cabine, s. f. Încăpere mică, amenajată într-o clădire, într-un vehicul, pe plajă etc., cu destinații speciale. Cabină telefonică. Cabină de proiecție. – Din fr. cabine. DOOM
cabínă s. f., g.-d. art. cabínei; pl. cabíne
cabinele
CABÍNĂ, cabine, s. f. Încăpere mică, amenajată într-o clădire, într-un vehicul, pe plajă etc., cu destinații speciale. Cabină telefonică. Cabină de proiecție. – Din fr. cabine. DOOM
cabínă s. f., g.-d. art. cabínei; pl. cabíne
cabinelor
CABÍNĂ, cabine, s. f. Încăpere mică, amenajată într-o clădire, într-un vehicul, pe plajă etc., cu destinații speciale. Cabină telefonică. Cabină de proiecție. – Din fr. cabine. DOOM
cabínă s. f., g.-d. art. cabínei; pl. cabíne
cabinet
CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesii. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = serviciu de cercetări judiciare, condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri sau guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet. DOOM
cabinét s. n., pl. cabinéte
cabinet
CABINÉT s.n. 1. Încăpere (într-o casă, într-un apartament etc.) mai retrasă și mai liniștită decât celelalte, destinată anumitor folosințe (pentru lucru, în vederea exercitării unei profesiuni etc.). 2. Încăpere sau serie de încăperi (în localul unei instituții) unde lucrează cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Secție, serviciu de studii. ◊ Cabinet metodic = a) centru didactic al activității metodice dintr-o școală, dintr-un oraș etc.; b) secție de îndrumare și de informare în bibliotecile mari și în întreprinderi; (ieșit din uz) cabinet de partid = centru în care se dădeau îndrumări teoretice și metodice cadrelor de lectori, conferențiari și propagandiști și celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de îndrumare tehnică în cadrul unei întreprinderi. 4. Guvern; guvernământ; consiliu de miniștri. 5. Mobilă mică, alcătuită dintr-un corp bogat ornat și cu sertare, așezat pe un suport în formă de masă sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].
cabinete
CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesii. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = serviciu de cercetări judiciare, condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri sau guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet. DOOM
cabinét s. n., pl. cabinéte
cabinetele
CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesii. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = serviciu de cercetări judiciare, condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri sau guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet. DOOM
cabinét s. n., pl. cabinéte
cabinetelor
CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesii. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = serviciu de cercetări judiciare, condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri sau guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet. DOOM
cabinét s. n., pl. cabinéte
cabinetul
CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesii. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = serviciu de cercetări judiciare, condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri sau guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet. DOOM
cabinét s. n., pl. cabinéte
cabinetului
CABINÉT, cabinete, s. n. I. 1. Încăpere dintr-o locuință sau dintr-o instituție, folosită pentru exercitarea unei profesii. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului. ◊ Șef (sau director) de cabinet = funcționar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituție. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele țări) Cabinet de instrucție = serviciu de cercetări judiciare, condus de un judecător de instrucție. ◊ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secție sau serviciu în întreprinderi, în instituții de învățământ etc., destinate unor studii și consultații de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele țări) Consiliu de miniștri sau guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preț. – Din fr. cabinet. DOOM
cabinét s. n., pl. cabinéte
cabinier
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabiniera
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabiniere
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabinierei
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabinierele
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabinierelor
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabinieri
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabinierii
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabinierilor
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabinierul
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabinierului
CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier. DOOM
*cabiniéră (ni-e-) s. f., g.-d. art. cabiniérei; pl. cabiniére
cabiri
Cabiri, divinități misterioase, de origine obscură – probabil feniciană – și despre care există foarte puține date. Se pare că descindeau din Hephaestus și că erau invocate pe mare de către corăbierii surprinși de furtună. Li se aduceau onoruri cu precădere la Samothrace, în Lemnos și la Imbros.
cabla
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablai
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablaj
CABLÁJ s. n. 1. Mod de răsucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor și a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalații sau ale unui aparat de telecomunicații. ◊ (Electron.) Cablaj (de) imprimat = cablaj prefabricat în care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage. DOOM
cabláj (ca-blaj) s. n., pl. cabláje
cablaje
CABLÁJ s. n. 1. Mod de răsucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor și a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalații sau ale unui aparat de telecomunicații. ◊ (Electron.) Cablaj (de) imprimat = cablaj prefabricat în care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage. DOOM
cabláj (ca-blaj) s. n., pl. cabláje
cablajele
CABLÁJ s. n. 1. Mod de răsucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor și a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalații sau ale unui aparat de telecomunicații. ◊ (Electron.) Cablaj (de) imprimat = cablaj prefabricat în care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage. DOOM
cabláj (ca-blaj) s. n., pl. cabláje
cablajelor
CABLÁJ s. n. 1. Mod de răsucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor și a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalații sau ale unui aparat de telecomunicații. ◊ (Electron.) Cablaj (de) imprimat = cablaj prefabricat în care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage. DOOM
cabláj (ca-blaj) s. n., pl. cabláje
cablajul
CABLÁJ s. n. 1. Mod de răsucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor și a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalații sau ale unui aparat de telecomunicații. ◊ (Electron.) Cablaj (de) imprimat = cablaj prefabricat în care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage. DOOM
cabláj (ca-blaj) s. n., pl. cabláje
cablajului
CABLÁJ s. n. 1. Mod de răsucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor și a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalații sau ale unui aparat de telecomunicații. ◊ (Electron.) Cablaj (de) imprimat = cablaj prefabricat în care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage. DOOM
cabláj (ca-blaj) s. n., pl. cabláje
cablam
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablare
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablare
CABLÁRE, cablări, s. f. Acțiunea de a cabla și rezultatul ei. – V. cabla.
cablarea
CABLÁRE, cablări, s. f. Acțiunea de a cabla și rezultatul ei. – V. cabla.
cablară
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablarăm
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablarăți
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablase
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablasem
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablaseră
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablaserăm
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablaserăți
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablaseși
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablaseți
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablat
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablat
CABLÁT, -Ă, cablați, -te, adj. (Despre case, instituții etc.) Care este conectat la o rețea electrică, telefonică etc. – V. cabla.
cablau
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablași
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablați
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablează
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablez
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cableze
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablezi
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablier
CABLIÉR, cabliere, s. n. Navă care transportă și instalează cablurile submarine. [Pr.: -li-er] – Din fr. câblier. DOOM
cabliér (ca-bli-er) s. n., pl. cabliére
cabliere
CABLIÉR, cabliere, s. n. Navă care transportă și instalează cablurile submarine. [Pr.: -li-er] – Din fr. câblier. DOOM
cabliér (ca-bli-er) s. n., pl. cabliére
cablierele
CABLIÉR, cabliere, s. n. Navă care transportă și instalează cablurile submarine. [Pr.: -li-er] – Din fr. câblier. DOOM
cabliér (ca-bli-er) s. n., pl. cabliére
cablierelor
CABLIÉR, cabliere, s. n. Navă care transportă și instalează cablurile submarine. [Pr.: -li-er] – Din fr. câblier. DOOM
cabliér (ca-bli-er) s. n., pl. cabliére
cablierul
CABLIÉR, cabliere, s. n. Navă care transportă și instalează cablurile submarine. [Pr.: -li-er] – Din fr. câblier. DOOM
cabliér (ca-bli-er) s. n., pl. cabliére
cablierului
CABLIÉR, cabliere, s. n. Navă care transportă și instalează cablurile submarine. [Pr.: -li-er] – Din fr. câblier. DOOM
cabliér (ca-bli-er) s. n., pl. cabliére
cablograma
CABLOGRÁMĂ, cablograme, s. f. Comunicare transmisă prin cablu submarin. – Din fr. câblogramme. DOOM
cablográmă (ca-blo-gra-) s. f., g.-d. art. cablográmei; pl. cablográme
cablograme
CABLOGRÁMĂ, cablograme, s. f. Comunicare transmisă prin cablu submarin. – Din fr. câblogramme. DOOM
cablográmă (ca-blo-gra-) s. f., g.-d. art. cablográmei; pl. cablográme
cablogramei
CABLOGRÁMĂ, cablograme, s. f. Comunicare transmisă prin cablu submarin. – Din fr. câblogramme. DOOM
cablográmă (ca-blo-gra-) s. f., g.-d. art. cablográmei; pl. cablográme
cablogramele
CABLOGRÁMĂ, cablograme, s. f. Comunicare transmisă prin cablu submarin. – Din fr. câblogramme. DOOM
cablográmă (ca-blo-gra-) s. f., g.-d. art. cablográmei; pl. cablográme
cablogramelor
CABLOGRÁMĂ, cablograme, s. f. Comunicare transmisă prin cablu submarin. – Din fr. câblogramme. DOOM
cablográmă (ca-blo-gra-) s. f., g.-d. art. cablográmei; pl. cablográme
cablor
CABLÓR, cablori, s. m. Muncitor care cablează – Din fr. câbleur.
cablori
CABLÓR, cablori, s. m. Muncitor care cablează – Din fr. câbleur.
cablorii
CABLÓR, cablori, s. m. Muncitor care cablează – Din fr. câbleur.
cablorilor
CABLÓR, cablori, s. m. Muncitor care cablează – Din fr. câbleur.
cablorul
CABLÓR, cablori, s. m. Muncitor care cablează – Din fr. câbleur.
cablorului
CABLÓR, cablori, s. m. Muncitor care cablează – Din fr. câbleur.
cablu
CÁBLU s.n. 1. Funie groasă, făcută dintr-un mănunchi de fire vegetale sau metalice răsucite împreună. 2. Conductă electrică, făcută dintr-un mănunchi de fire metalice învelite într-un strat izolant. 3. (Mar.) Ancablură. [Pl. -uri, -le. / < fr. câble, cf. engl. cable].
cablu
CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Mănunchi de fire textile sau metalice răsucite, folosit la tracțiuni sau la ridicat greutăți. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). 3. Unitate de măsură pentru distanțe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m; ancablură. – Din fr. câble. DOOM
cáblu (ca-blu) s. n., art. cáblul; pl. cábluri
cablul
CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Mănunchi de fire textile sau metalice răsucite, folosit la tracțiuni sau la ridicat greutăți. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). 3. Unitate de măsură pentru distanțe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m; ancablură. – Din fr. câble. DOOM
cáblu (ca-blu) s. n., art. cáblul; pl. cábluri
cablului
CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Mănunchi de fire textile sau metalice răsucite, folosit la tracțiuni sau la ridicat greutăți. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). 3. Unitate de măsură pentru distanțe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m; ancablură. – Din fr. câble. DOOM
cáblu (ca-blu) s. n., art. cáblul; pl. cábluri
cabluri
CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Mănunchi de fire textile sau metalice răsucite, folosit la tracțiuni sau la ridicat greutăți. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). 3. Unitate de măsură pentru distanțe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m; ancablură. – Din fr. câble. DOOM
cáblu (ca-blu) s. n., art. cáblul; pl. cábluri
cablurile
CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Mănunchi de fire textile sau metalice răsucite, folosit la tracțiuni sau la ridicat greutăți. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). 3. Unitate de măsură pentru distanțe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m; ancablură. – Din fr. câble. DOOM
cáblu (ca-blu) s. n., art. cáblul; pl. cábluri
cablurilor
CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Mănunchi de fire textile sau metalice răsucite, folosit la tracțiuni sau la ridicat greutăți. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). 3. Unitate de măsură pentru distanțe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m; ancablură. – Din fr. câble. DOOM
cáblu (ca-blu) s. n., art. cáblul; pl. cábluri
cablând
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablînd
CABLÁ, cablez, vb. I. Tranz. 1. A confecționa un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri și unirea acestora între ele. 2. A așeza, a instala cabluri de telecomunicații. ♦ A face legătura (unei case, unei instituții etc.) cu un cablu de telecomunicații. – Din fr. câbler. DOOM
cablá (a ~) (ca-bla) vb., ind. prez. 3 cableáză
cablări
CABLÁRE, cablări, s. f. Acțiunea de a cabla și rezultatul ei. – V. cabla.
cablării
CABLÁRE, cablări, s. f. Acțiunea de a cabla și rezultatul ei. – V. cabla.
cablările
CABLÁRE, cablări, s. f. Acțiunea de a cabla și rezultatul ei. – V. cabla.
cablărilor
CABLÁRE, cablări, s. f. Acțiunea de a cabla și rezultatul ei. – V. cabla.
cabota
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotai
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotaj
CABOTÁJ, cabotaje, s. n. Navigație comercială de-a lungul coastei; transport naval de mărfuri între porturi apropiate. – Din fr. cabotage. DOOM
cabotáj s. n., pl. cabotáje
cabotaje
CABOTÁJ, cabotaje, s. n. Navigație comercială de-a lungul coastei; transport naval de mărfuri între porturi apropiate. – Din fr. cabotage. DOOM
cabotáj s. n., pl. cabotáje
cabotajele
CABOTÁJ, cabotaje, s. n. Navigație comercială de-a lungul coastei; transport naval de mărfuri între porturi apropiate. – Din fr. cabotage. DOOM
cabotáj s. n., pl. cabotáje
cabotajelor
CABOTÁJ, cabotaje, s. n. Navigație comercială de-a lungul coastei; transport naval de mărfuri între porturi apropiate. – Din fr. cabotage. DOOM
cabotáj s. n., pl. cabotáje
cabotajul
CABOTÁJ, cabotaje, s. n. Navigație comercială de-a lungul coastei; transport naval de mărfuri între porturi apropiate. – Din fr. cabotage. DOOM
cabotáj s. n., pl. cabotáje
cabotajului
CABOTÁJ, cabotaje, s. n. Navigație comercială de-a lungul coastei; transport naval de mărfuri între porturi apropiate. – Din fr. cabotage. DOOM
cabotáj s. n., pl. cabotáje
cabotam
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotare
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotară
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotarăm
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotarăți
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotase
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotasem
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotaseră
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotaserăm
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotaserăți
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotaseși
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotaseți
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotat
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotau
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotași
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotați
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotează
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotez
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
caboteze
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotezi
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotier
CABOTIÉR, cabotiere, s. n. Navă de tonaj mic sau mijlociu, care navighează între porturile de pe coastă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cabotier. DOOM
cabotiér (-ti-er) s. n., pl. cabotiére
cabotiere
CABOTIÉR, cabotiere, s. n. Navă de tonaj mic sau mijlociu, care navighează între porturile de pe coastă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cabotier. DOOM
cabotiér (-ti-er) s. n., pl. cabotiére
cabotierele
CABOTIÉR, cabotiere, s. n. Navă de tonaj mic sau mijlociu, care navighează între porturile de pe coastă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cabotier. DOOM
cabotiér (-ti-er) s. n., pl. cabotiére
cabotierelor
CABOTIÉR, cabotiere, s. n. Navă de tonaj mic sau mijlociu, care navighează între porturile de pe coastă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cabotier. DOOM
cabotiér (-ti-er) s. n., pl. cabotiére
cabotierul
CABOTIÉR, cabotiere, s. n. Navă de tonaj mic sau mijlociu, care navighează între porturile de pe coastă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cabotier. DOOM
cabotiér (-ti-er) s. n., pl. cabotiére
cabotierului
CABOTIÉR, cabotiere, s. n. Navă de tonaj mic sau mijlociu, care navighează între porturile de pe coastă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cabotier. DOOM
cabotiér (-ti-er) s. n., pl. cabotiére
cabotin
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotina
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotinaj
CABOTINÁJ s. n. Cabotinism. – Din fr. cabotinage. DOOM
cabotináj s. n.
cabotinajul
CABOTINÁJ s. n. Cabotinism. – Din fr. cabotinage. DOOM
cabotináj s. n.
cabotinajului
CABOTINÁJ s. n. Cabotinism. – Din fr. cabotinage. DOOM
cabotináj s. n.
cabotine
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotineasca
CABOTINÉSC, -EASCĂ, cabotinești, adj. De cabotin. – Cabotin + suf. -esc.
cabotinei
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotinele
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotinelor
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotinesc
CABOTINÉSC, -EASCĂ, cabotinești, adj. De cabotin. – Cabotin + suf. -esc.
cabotinescul
CABOTINÉSC, -EASCĂ, cabotinești, adj. De cabotin. – Cabotin + suf. -esc.
cabotinescului
CABOTINÉSC, -EASCĂ, cabotinești, adj. De cabotin. – Cabotin + suf. -esc.
cabotinești
CABOTINÉSC, -EASCĂ, cabotinești, adj. De cabotin. – Cabotin + suf. -esc.
cabotineștii
CABOTINÉSC, -EASCĂ, cabotinești, adj. De cabotin. – Cabotin + suf. -esc.
cabotineștile
CABOTINÉSC, -EASCĂ, cabotinești, adj. De cabotin. – Cabotin + suf. -esc.
cabotineștilor
CABOTINÉSC, -EASCĂ, cabotinești, adj. De cabotin. – Cabotin + suf. -esc.
cabotini
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotinii
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotinilor
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotinism
CABOTINÍSM s. n. Atitudine, gest, apucătură de cabotin (2); cabotinaj. – Cabotin + suf. -ism. DOOM
cabotinísm s. n.
cabotinismul
CABOTINÍSM s. n. Atitudine, gest, apucătură de cabotin (2); cabotinaj. – Cabotin + suf. -ism. DOOM
cabotinísm s. n.
cabotinismului
CABOTINÍSM s. n. Atitudine, gest, apucătură de cabotin (2); cabotinaj. – Cabotin + suf. -ism. DOOM
cabotinísm s. n.
cabotinul
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotinului
cabotín, -ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. – Din fr. cabotin. DOOM
cabotínă s. f., g.-d. art. cabotínei; pl. cabotíne
cabotoare
CABOTÓR s.n. Cabotier. [< fr. caboteur].
cabotoarele
CABOTÓR s.n. Cabotier. [< fr. caboteur].
cabotoarelor
CABOTÓR s.n. Cabotier. [< fr. caboteur].
cabotor
CABOTÓR s.n. Cabotier. [< fr. caboteur].
cabotorul
CABOTÓR s.n. Cabotier. [< fr. caboteur].
cabotorului
CABOTÓR s.n. Cabotier. [< fr. caboteur].
cabotând
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
cabotînd
cabota, cabotez v. i. (intl.) a fura într-o altă zonă decât cea de domiciliu.
caboșoane
CABOȘÓN, caboșoane, s. n. 1. Piatră prețioasă sau semiprețioasă fără fațete, fixată într-o montură de metal. 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. – Din fr. cabochon. DOOM
caboșón s. n., pl. caboșoáne
caboșoanele
CABOȘÓN, caboșoane, s. n. 1. Piatră prețioasă sau semiprețioasă fără fațete, fixată într-o montură de metal. 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. – Din fr. cabochon. DOOM
caboșón s. n., pl. caboșoáne
caboșoanelor
CABOȘÓN, caboșoane, s. n. 1. Piatră prețioasă sau semiprețioasă fără fațete, fixată într-o montură de metal. 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. – Din fr. cabochon. DOOM
caboșón s. n., pl. caboșoáne
caboșon
CABOȘÓN, caboșoane, s. n. 1. Piatră prețioasă sau semiprețioasă fără fațete, fixată într-o montură de metal. 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. – Din fr. cabochon. DOOM
caboșón s. n., pl. caboșoáne
caboșonul
CABOȘÓN, caboșoane, s. n. 1. Piatră prețioasă sau semiprețioasă fără fațete, fixată într-o montură de metal. 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. – Din fr. cabochon. DOOM
caboșón s. n., pl. caboșoáne
caboșonului
CABOȘÓN, caboșoane, s. n. 1. Piatră prețioasă sau semiprețioasă fără fațete, fixată într-o montură de metal. 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. – Din fr. cabochon. DOOM
caboșón s. n., pl. caboșoáne
cabra
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrai
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabraj
CABRÁJ, cabraje, s. n. 1. Cabrare. 2. Mărire bruscă a pantei de urcare de către un avion. – Din fr. cabrage. DOOM
cabráj (ca-braj) s. n., pl. cabráje
cabraje
CABRÁJ, cabraje, s. n. 1. Cabrare. 2. Mărire bruscă a pantei de urcare de către un avion. – Din fr. cabrage. DOOM
cabráj (ca-braj) s. n., pl. cabráje
cabrajele
CABRÁJ, cabraje, s. n. 1. Cabrare. 2. Mărire bruscă a pantei de urcare de către un avion. – Din fr. cabrage. DOOM
cabráj (ca-braj) s. n., pl. cabráje
cabrajelor
CABRÁJ, cabraje, s. n. 1. Cabrare. 2. Mărire bruscă a pantei de urcare de către un avion. – Din fr. cabrage. DOOM
cabráj (ca-braj) s. n., pl. cabráje
cabrajul
CABRÁJ, cabraje, s. n. 1. Cabrare. 2. Mărire bruscă a pantei de urcare de către un avion. – Din fr. cabrage. DOOM
cabráj (ca-braj) s. n., pl. cabráje
cabrajului
CABRÁJ, cabraje, s. n. 1. Cabrare. 2. Mărire bruscă a pantei de urcare de către un avion. – Din fr. cabrage. DOOM
cabráj (ca-braj) s. n., pl. cabráje
cabram
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrare
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrare
CABRÁRE, cabrări, s. f. Acțiunea de a cabra și rezultatul ei; ridicare a unui cal pe picioarele dinapoi; cabraj. – V. cabra. DOOM
cabráre (ca-bra-) s. f., g.-d. art. cabrắrii; pl. cabrắri
cabrarea
CABRÁRE, cabrări, s. f. Acțiunea de a cabra și rezultatul ei; ridicare a unui cal pe picioarele dinapoi; cabraj. – V. cabra. DOOM
cabráre (ca-bra-) s. f., g.-d. art. cabrắrii; pl. cabrắri
cabrară
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrarăm
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrarăți
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrase
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrasem
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabraseră
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabraserăm
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabraserăți
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabraseși
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabraseți
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrat
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrau
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrași
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrați
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrează
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrez
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabreze
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrezi
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabriol
CABRIÓL s.n. Tip de picioare ale unei mobile în dublă curbură. [Pron. -bri-ol. / < fr. cabriole].
cabriola
CABRIÓLĂ, cabriole, s. f. Salt al calului prin care acesta se întoarce pe loc. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. cabriole. DOOM
cabriólă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriólei; pl. cabrióle
cabriole
CABRIÓLĂ, cabriole, s. f. Salt al calului prin care acesta se întoarce pe loc. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. cabriole. DOOM
cabriólă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriólei; pl. cabrióle
cabriolei
CABRIÓLĂ, cabriole, s. f. Salt al calului prin care acesta se întoarce pe loc. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. cabriole. DOOM
cabriólă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriólei; pl. cabrióle
cabriolele
CABRIÓLĂ, cabriole, s. f. Salt al calului prin care acesta se întoarce pe loc. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. cabriole. DOOM
cabriólă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriólei; pl. cabrióle
cabriolelor
CABRIÓLĂ, cabriole, s. f. Salt al calului prin care acesta se întoarce pe loc. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. cabriole. DOOM
cabriólă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriólei; pl. cabrióle
cabriolet
CABRIOLÉT s.n. Caroserie de mașină cu capotă de ploaie, rabatabilă, din pânză. [Pron. -bri-o-. / < fr. cabriolet].
cabrioleta
GABRIOLÉTĂ s. f. v. cabrioletă. DOOM
cabriolétă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriolétei; pl. cabrioléte
cabriolete
CABRIOLÉT s.n. Caroserie de mașină cu capotă de ploaie, rabatabilă, din pânză. [Pron. -bri-o-. / < fr. cabriolet].
cabriolete
GABRIOLÉTĂ s. f. v. cabrioletă. DOOM
cabriolétă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriolétei; pl. cabrioléte
cabrioletei
GABRIOLÉTĂ s. f. v. cabrioletă. DOOM
cabriolétă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriolétei; pl. cabrioléte
cabrioletele
CABRIOLÉT s.n. Caroserie de mașină cu capotă de ploaie, rabatabilă, din pânză. [Pron. -bri-o-. / < fr. cabriolet].
cabrioletele
GABRIOLÉTĂ s. f. v. cabrioletă. DOOM
cabriolétă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriolétei; pl. cabrioléte
cabrioletelor
CABRIOLÉT s.n. Caroserie de mașină cu capotă de ploaie, rabatabilă, din pânză. [Pron. -bri-o-. / < fr. cabriolet].
cabrioletelor
GABRIOLÉTĂ s. f. v. cabrioletă. DOOM
cabriolétă (ca-bri-o-) s. f., g.-d. art. cabriolétei; pl. cabrioléte
cabrioletul
CABRIOLÉT s.n. Caroserie de mașină cu capotă de ploaie, rabatabilă, din pânză. [Pron. -bri-o-. / < fr. cabriolet].
cabrioletului
CABRIOLÉT s.n. Caroserie de mașină cu capotă de ploaie, rabatabilă, din pânză. [Pron. -bri-o-. / < fr. cabriolet].
cabriolul
CABRIÓL s.n. Tip de picioare ale unei mobile în dublă curbură. [Pron. -bri-ol. / < fr. cabriole].
cabriolului
CABRIÓL s.n. Tip de picioare ale unei mobile în dublă curbură. [Pron. -bri-ol. / < fr. cabriole].
cabrând
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrînd
CABRÁ, cabrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer. DOOM
cabrá (a ~) (ca-bra) vb., ind. prez. 3 cabreáză
cabrări
CABRÁRE, cabrări, s. f. Acțiunea de a cabra și rezultatul ei; ridicare a unui cal pe picioarele dinapoi; cabraj. – V. cabra. DOOM
cabráre (ca-bra-) s. f., g.-d. art. cabrắrii; pl. cabrắri
cabrării
CABRÁRE, cabrări, s. f. Acțiunea de a cabra și rezultatul ei; ridicare a unui cal pe picioarele dinapoi; cabraj. – V. cabra. DOOM
cabráre (ca-bra-) s. f., g.-d. art. cabrắrii; pl. cabrắri
cabrările
CABRÁRE, cabrări, s. f. Acțiunea de a cabra și rezultatul ei; ridicare a unui cal pe picioarele dinapoi; cabraj. – V. cabra. DOOM
cabráre (ca-bra-) s. f., g.-d. art. cabrắrii; pl. cabrắri
cabrărilor
CABRÁRE, cabrări, s. f. Acțiunea de a cabra și rezultatul ei; ridicare a unui cal pe picioarele dinapoi; cabraj. – V. cabra. DOOM
cabráre (ca-bra-) s. f., g.-d. art. cabrắrii; pl. cabrắri
cabul
CAB s.n. Cabrioletă englezească cu două roți, în care vizitiul șade pe un scaun înalt, la spate. [Pl. -buri. / < engl., fr. cab]. DOOM
cab (rar) s. n., pl. cáburi
cabul
cabúl s. m. – Acord, consimțămînt (numai în expresia a face cabul). – Mr. căbulă „acord”, cabul „iertat”. Tc. kabul (Roesler 593; Șeineanu, II, 69; Lokotsch 982; Gáldi 157), cf. ngr. ϰαμποῦλι, alb. kabul. – Der. cabulă, s. f. (superstiție a jucătorilor, care consideră că anumite mișcări sau împrejurări îi fac să cîștige și să piardă); cabulipsi, vb. (a consimți).
cabula
CÁBULĂ, cabule, s. f. (Rar) Superstiție de jucător (de cărți). – Din tc. kabul. DOOM
cábulă (superstiție) (rar) s. f., g.-d. art. cábulei; pl. cábule
cabule
CÁBULĂ, cabule, s. f. (Rar) Superstiție de jucător (de cărți). – Din tc. kabul. DOOM
cábulă (superstiție) (rar) s. f., g.-d. art. cábulei; pl. cábule
cabulei
CÁBULĂ, cabule, s. f. (Rar) Superstiție de jucător (de cărți). – Din tc. kabul. DOOM
cábulă (superstiție) (rar) s. f., g.-d. art. cábulei; pl. cábule
cabulele
CÁBULĂ, cabule, s. f. (Rar) Superstiție de jucător (de cărți). – Din tc. kabul. DOOM
cábulă (superstiție) (rar) s. f., g.-d. art. cábulei; pl. cábule
cabulelor
CÁBULĂ, cabule, s. f. (Rar) Superstiție de jucător (de cărți). – Din tc. kabul. DOOM
cábulă (superstiție) (rar) s. f., g.-d. art. cábulei; pl. cábule
cabulipsea
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipseai
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipseam
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsească
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipseau
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipseați
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsesc
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsește
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsești
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsi
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsii
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsim
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsind
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsire
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsire
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa.
cabulipsiră
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsirăm
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsirăți
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsise
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsisem
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsiseră
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsiserăm
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsiserăți
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsiseși
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsiseți
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsit
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsit
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa.
cabulipsiși
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabulipsiți
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa. DOOM
cabulipsí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cabulipsésc, imperf. 3 sg. cabulipseá; conj. prez. 3 să cabulipseáscă
cabului
CAB s.n. Cabrioletă englezească cu două roți, în care vizitiul șade pe un scaun înalt, la spate. [Pl. -buri. / < engl., fr. cab]. DOOM
cab (rar) s. n., pl. cáburi
caburi
CAB s.n. Cabrioletă englezească cu două roți, în care vizitiul șade pe un scaun înalt, la spate. [Pl. -buri. / < engl., fr. cab]. DOOM
cab (rar) s. n., pl. cáburi
caburile
CAB s.n. Cabrioletă englezească cu două roți, în care vizitiul șade pe un scaun înalt, la spate. [Pl. -buri. / < engl., fr. cab]. DOOM
cab (rar) s. n., pl. cáburi
caburilor
CAB s.n. Cabrioletă englezească cu două roți, în care vizitiul șade pe un scaun înalt, la spate. [Pl. -buri. / < engl., fr. cab]. DOOM
cab (rar) s. n., pl. cáburi
cabă
cabă, cabe s. f. (intl.) polițist.
caca
CÁCA s. m. (În limbajul copiilor) 1. Excrement. 2. Lucru murdar, respingător. ◊ (Adjectival) Prețuri caca. – Din fr. caca. DOOM
*căca (a ~) vb., ind. prez. 3 cácă
cacader
CACADÉR, cacadéri, s. m. (Var.) Cacadâr. (cf. cacadâr)
cacadâr
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadâri
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadârii
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadârilor
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadârul
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadârului
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadîr
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadîri
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadîrii
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadîrilor
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadîrul
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacadîrului
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec. DOOM
cacadấr (reg.) s. m., pl. cacadấri
cacajder
CACAJDÉR, cacajdéri, s. m. (Var.) Cacadâr. (cf. cacadâr)
cacamaca
cacamaca s. invar. lucru lipsit de valoare sau sens; fleac; aiureală.
cacao
CACÁO s. f. Sămânța arborelui de cacao, folosită (sub formă de produs pulverulent) în alimentație, mai ales la fabricarea ciocolatei și a unor băuturi hrănitoare. ◊ Unt (sau ulei) de cacao = substanță grasă, de culoare albă-gălbuie, extrasă din pulberea de cacao și folosită la fabricarea ciocolatei, în industria farmaceutică, în cosmetică etc. ♦ P. ext. Băutură preparată cu pulbere de cacao. [Pr.: -ca-o] – Din fr. cacao. DOOM
cacáo s. f., art. cacáua
cacaotier
CACAOTIÉR, cacaotieri, s. m. Arbore de cacao (Theobroma cacao). [Pr.: -ca-o-ti-er] – Din fr. cacaotier. DOOM
cacaotiér (-ti-er) s. m., pl. cacaotiéri
cacaotieri
CACAOTIÉR, cacaotieri, s. m. Arbore de cacao (Theobroma cacao). [Pr.: -ca-o-ti-er] – Din fr. cacaotier. DOOM
cacaotiér (-ti-er) s. m., pl. cacaotiéri
cacaotierii
CACAOTIÉR, cacaotieri, s. m. Arbore de cacao (Theobroma cacao). [Pr.: -ca-o-ti-er] – Din fr. cacaotier. DOOM
cacaotiér (-ti-er) s. m., pl. cacaotiéri
cacaotierilor
CACAOTIÉR, cacaotieri, s. m. Arbore de cacao (Theobroma cacao). [Pr.: -ca-o-ti-er] – Din fr. cacaotier. DOOM
cacaotiér (-ti-er) s. m., pl. cacaotiéri
cacaotierul
CACAOTIÉR, cacaotieri, s. m. Arbore de cacao (Theobroma cacao). [Pr.: -ca-o-ti-er] – Din fr. cacaotier. DOOM
cacaotiér (-ti-er) s. m., pl. cacaotiéri
cacaotierului
CACAOTIÉR, cacaotieri, s. m. Arbore de cacao (Theobroma cacao). [Pr.: -ca-o-ti-er] – Din fr. cacaotier. DOOM
cacaotiér (-ti-er) s. m., pl. cacaotiéri
cacaua
CACÁO s. f. Sămânța arborelui de cacao, folosită (sub formă de produs pulverulent) în alimentație, mai ales la fabricarea ciocolatei și a unor băuturi hrănitoare. ◊ Unt (sau ulei) de cacao = substanță grasă, de culoare albă-gălbuie, extrasă din pulberea de cacao și folosită la fabricarea ciocolatei, în industria farmaceutică, în cosmetică etc. ♦ P. ext. Băutură preparată cu pulbere de cacao. [Pr.: -ca-o] – Din fr. cacao. DOOM
cacáo s. f., art. cacáua
cacauei
CACÁO s. f. Sămânța arborelui de cacao, folosită (sub formă de produs pulverulent) în alimentație, mai ales la fabricarea ciocolatei și a unor băuturi hrănitoare. ◊ Unt (sau ulei) de cacao = substanță grasă, de culoare albă-gălbuie, extrasă din pulberea de cacao și folosită la fabricarea ciocolatei, în industria farmaceutică, în cosmetică etc. ♦ P. ext. Băutură preparată cu pulbere de cacao. [Pr.: -ca-o] – Din fr. cacao. DOOM
cacáo s. f., art. cacáua
cacealma
CACEALMÁ, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, dându-i impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçırma. DOOM
cacealmá s. f., art. cacealmáua, g.-d. art. cacealmálei; pl. cacealmále, art. cacealmálele
cacealmale
CACEALMÁ, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, dându-i impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçırma. DOOM
cacealmá s. f., art. cacealmáua, g.-d. art. cacealmálei; pl. cacealmále, art. cacealmálele
cacealmalei
CACEALMÁ, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, dându-i impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçırma. DOOM
cacealmá s. f., art. cacealmáua, g.-d. art. cacealmálei; pl. cacealmále, art. cacealmálele
cacealmalele
CACEALMÁ, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, dându-i impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçırma. DOOM
cacealmá s. f., art. cacealmáua, g.-d. art. cacealmálei; pl. cacealmále, art. cacealmálele
cacealmalelor
CACEALMÁ, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, dându-i impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçırma. DOOM
cacealmá s. f., art. cacealmáua, g.-d. art. cacealmálei; pl. cacealmále, art. cacealmálele
cacealmaua
CACEALMÁ, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, dându-i impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçırma. DOOM
cacealmá s. f., art. cacealmáua, g.-d. art. cacealmálei; pl. cacealmále, art. cacealmálele
cachetero
CACHETÉRO s.n. Pumnal cu care toreadorul ucide taurul în arenă, la o coridă. [Pron. cașetero. / < sp. cachetero]. DOOM
cachetéro (hisp.) [ch pron. c] s. n., pl. cachetéro
cacheteroul
CACHETÉRO s.n. Pumnal cu care toreadorul ucide taurul în arenă, la o coridă. [Pron. cașetero. / < sp. cachetero]. DOOM
cachetéro (hisp.) [ch pron. c] s. n., pl. cachetéro
cacheteroului
CACHETÉRO s.n. Pumnal cu care toreadorul ucide taurul în arenă, la o coridă. [Pron. cașetero. / < sp. cachetero]. DOOM
cachetéro (hisp.) [ch pron. c] s. n., pl. cachetéro
cacioli
cacioli, caciolesc v. r. a se supăra, a fi necajit.
caciolire
cacioli, caciolesc v. r. a se supăra, a fi necajit.
cacior
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
cacior
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
cacioră
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciur
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciur
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciura
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciura
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciure
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciure
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciure
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurei
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurei
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurele
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurele
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurelor
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurelor
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciuri
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciuri
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurii
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurii
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurilor
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurilor
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciuro
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciuro
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurul
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurul
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurule
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurule
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurului
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caciurului
CĂCIÚR, -Ă, s. m. și f., adj. v. caciur. DOOM
căciúr v. caciúr
caco
CACO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „urât”, „rău”, „greșit”. [< fr. caco-, cf. gr. kakos – rău].
cacodilat
CACODILÁT s.m. Sare sau ester al acidului cacodilic, cu acțiune tonică. [< fr. cacodylate, cf. gr. kakodes – urât mirositor, hyle – substanță]. DOOM
cacodilát s. m.
cacodilic
CACODÍLIC adj. Acid cacodilic = compus organic arseniat. [< fr. cacodylique]. DOOM
cacodílic adj. m.
cacodilicul
CACODÍLIC adj. Acid cacodilic = compus organic arseniat. [< fr. cacodylique]. DOOM
cacodílic adj. m.
cacodilicului
CACODÍLIC adj. Acid cacodilic = compus organic arseniat. [< fr. cacodylique]. DOOM
cacodílic adj. m.
cacofonia
CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie. DOOM
cacofoníe s. f., art. cacofonía, g.-d. art. cacofoníei; pl. cacofoníi, art. cacofoníile
cacofonic
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonica
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonice
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonicei
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonicele
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonicelor
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonici
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonicii
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonicilor
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonicul
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonicului
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique. DOOM
cacofónic adj. m., pl. cacofónici; f. cacofónică, pl. cacofónice
cacofonie
CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie. DOOM
cacofoníe s. f., art. cacofonía, g.-d. art. cacofoníei; pl. cacofoníi, art. cacofoníile
cacofoniei
CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie. DOOM
cacofoníe s. f., art. cacofonía, g.-d. art. cacofoníei; pl. cacofoníi, art. cacofoníile
cacofonii
CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie. DOOM
cacofoníe s. f., art. cacofonía, g.-d. art. cacofoníei; pl. cacofoníi, art. cacofoníile
cacofoniile
CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie. DOOM
cacofoníe s. f., art. cacofonía, g.-d. art. cacofoníei; pl. cacofoníi, art. cacofoníile
cacofoniilor
CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie. DOOM
cacofoníe s. f., art. cacofonía, g.-d. art. cacofoníei; pl. cacofoníi, art. cacofoníile
cacofonism
CACOFONÍSM, cacofonisme, s. n. (Rar) Cacofonie. – Cacofonie + suf. -ism. DOOM
cacofonísm (rar) s. n., pl. cacofonísme
cacofonisme
CACOFONÍSM, cacofonisme, s. n. (Rar) Cacofonie. – Cacofonie + suf. -ism. DOOM
cacofonísm (rar) s. n., pl. cacofonísme
cacofonismele
CACOFONÍSM, cacofonisme, s. n. (Rar) Cacofonie. – Cacofonie + suf. -ism. DOOM
cacofonísm (rar) s. n., pl. cacofonísme
cacofonismelor
CACOFONÍSM, cacofonisme, s. n. (Rar) Cacofonie. – Cacofonie + suf. -ism. DOOM
cacofonísm (rar) s. n., pl. cacofonísme
cacofonismul
CACOFONÍSM, cacofonisme, s. n. (Rar) Cacofonie. – Cacofonie + suf. -ism. DOOM
cacofonísm (rar) s. n., pl. cacofonísme
cacofonismului
CACOFONÍSM, cacofonisme, s. n. (Rar) Cacofonie. – Cacofonie + suf. -ism. DOOM
cacofonísm (rar) s. n., pl. cacofonísme
cacogen
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacogena
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacogene
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacogenei
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacogenele
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacogenelor
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacogeneza
CACOGENÉZĂ, cacogeneze, s. f. (Med.) Dezvoltare anormală a unui organ. – Din fr. cacogenèse.
cacogeneze
CACOGENÉZĂ, cacogeneze, s. f. (Med.) Dezvoltare anormală a unui organ. – Din fr. cacogenèse.
cacogenezei
CACOGENÉZĂ, cacogeneze, s. f. (Med.) Dezvoltare anormală a unui organ. – Din fr. cacogenèse.
cacogenezele
CACOGENÉZĂ, cacogeneze, s. f. (Med.) Dezvoltare anormală a unui organ. – Din fr. cacogenèse.
cacogenezelor
CACOGENÉZĂ, cacogeneze, s. f. (Med.) Dezvoltare anormală a unui organ. – Din fr. cacogenèse.
cacogeni
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacogenii
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacogenilor
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacogenul
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacogenului
CACOGÉN, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care prezintă o structură genetică nefavorabilă. [< fr. cacogène].
cacografia
CACOGRAFÍE, cacografii, s. f. (Rar) Ortografiere greșită. – Din fr. cacographie. DOOM
cacografíe (-co-gra-) (rar) s. f., art. cacografía, g.-d. art. cacografíei; pl. cacografíi, art. cacografíile
cacografie
CACOGRAFÍE, cacografii, s. f. (Rar) Ortografiere greșită. – Din fr. cacographie. DOOM
cacografíe (-co-gra-) (rar) s. f., art. cacografía, g.-d. art. cacografíei; pl. cacografíi, art. cacografíile
cacografiei
CACOGRAFÍE, cacografii, s. f. (Rar) Ortografiere greșită. – Din fr. cacographie. DOOM
cacografíe (-co-gra-) (rar) s. f., art. cacografía, g.-d. art. cacografíei; pl. cacografíi, art. cacografíile
cacografii
CACOGRAFÍE, cacografii, s. f. (Rar) Ortografiere greșită. – Din fr. cacographie. DOOM
cacografíe (-co-gra-) (rar) s. f., art. cacografía, g.-d. art. cacografíei; pl. cacografíi, art. cacografíile
cacografiile
CACOGRAFÍE, cacografii, s. f. (Rar) Ortografiere greșită. – Din fr. cacographie. DOOM
cacografíe (-co-gra-) (rar) s. f., art. cacografía, g.-d. art. cacografíei; pl. cacografíi, art. cacografíile
cacografiilor
CACOGRAFÍE, cacografii, s. f. (Rar) Ortografiere greșită. – Din fr. cacographie. DOOM
cacografíe (-co-gra-) (rar) s. f., art. cacografía, g.-d. art. cacografíei; pl. cacografíi, art. cacografíile
cacolalie
CACOLALÍE s.f. (Psih.) Vorbire defectuoasă. [Gen. -iei. / < fr. cacolalie, cf. gr. kakos – rău, lalein – a vorbi].
cacologia
CACOLOGÍE, cacologii, s. f. (Rar) Construcție, locuțiune greșită. – Din fr. cacologie. DOOM
cacologíe (rar) s. f., art. cacología, g.-d. art. cacologíei; pl. cacologíi, art. cacologíile
cacologie
CACOLOGÍE, cacologii, s. f. (Rar) Construcție, locuțiune greșită. – Din fr. cacologie. DOOM
cacologíe (rar) s. f., art. cacología, g.-d. art. cacologíei; pl. cacologíi, art. cacologíile
cacologiei
CACOLOGÍE, cacologii, s. f. (Rar) Construcție, locuțiune greșită. – Din fr. cacologie. DOOM
cacologíe (rar) s. f., art. cacología, g.-d. art. cacologíei; pl. cacologíi, art. cacologíile
cacologii
CACOLOGÍE, cacologii, s. f. (Rar) Construcție, locuțiune greșită. – Din fr. cacologie. DOOM
cacologíe (rar) s. f., art. cacología, g.-d. art. cacologíei; pl. cacologíi, art. cacologíile
cacologiile
CACOLOGÍE, cacologii, s. f. (Rar) Construcție, locuțiune greșită. – Din fr. cacologie. DOOM
cacologíe (rar) s. f., art. cacología, g.-d. art. cacologíei; pl. cacologíi, art. cacologíile
cacologiilor
CACOLOGÍE, cacologii, s. f. (Rar) Construcție, locuțiune greșită. – Din fr. cacologie. DOOM
cacologíe (rar) s. f., art. cacología, g.-d. art. cacologíei; pl. cacologíi, art. cacologíile
cacom
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm1 (animal) (înv., reg.) s. m., pl. cacómi
cacom
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm2 (blană) (înv., reg.) s. n., pl. cacómuri
cacomi
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm1 (animal) (înv., reg.) s. m., pl. cacómi
cacomii
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm1 (animal) (înv., reg.) s. m., pl. cacómi
cacomilor
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm1 (animal) (înv., reg.) s. m., pl. cacómi
cacomul
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm1 (animal) (înv., reg.) s. m., pl. cacómi
cacomul
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm2 (blană) (înv., reg.) s. n., pl. cacómuri
cacomului
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm1 (animal) (înv., reg.) s. m., pl. cacómi
cacomului
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm2 (blană) (înv., reg.) s. n., pl. cacómuri
cacomuri
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm2 (blană) (înv., reg.) s. n., pl. cacómuri
cacomurile
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm2 (blană) (înv., reg.) s. n., pl. cacómuri
cacomurilor
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım. DOOM
cacóm2 (blană) (înv., reg.) s. n., pl. cacómuri
cacosmia
CACOSMÍE s. f. (Med.) Afecțiune constând în perceperea exagerată a mirosurilor urâte. – Din fr. cacosmie. DOOM
cacosmíe (ca-cos- / cac-os-) s. f., art. cacosmía, g.-d. cacosmíi;, art. cacosmíei
cacosmie
CACOSMÍE s. f. (Med.) Afecțiune constând în perceperea exagerată a mirosurilor urâte. – Din fr. cacosmie. DOOM
cacosmíe (ca-cos- / cac-os-) s. f., art. cacosmía, g.-d. cacosmíi;, art. cacosmíei
cacosmiei
CACOSMÍE s. f. (Med.) Afecțiune constând în perceperea exagerată a mirosurilor urâte. – Din fr. cacosmie. DOOM
cacosmíe (ca-cos- / cac-os-) s. f., art. cacosmía, g.-d. cacosmíi;, art. cacosmíei
cacosmii
CACOSMÍE s. f. (Med.) Afecțiune constând în perceperea exagerată a mirosurilor urâte. – Din fr. cacosmie. DOOM
cacosmíe (ca-cos- / cac-os-) s. f., art. cacosmía, g.-d. cacosmíi;, art. cacosmíei
cacosmiile
CACOSMÍE s. f. (Med.) Afecțiune constând în perceperea exagerată a mirosurilor urâte. – Din fr. cacosmie. DOOM
cacosmíe (ca-cos- / cac-os-) s. f., art. cacosmía, g.-d. cacosmíi;, art. cacosmíei
cacosmiilor
CACOSMÍE s. f. (Med.) Afecțiune constând în perceperea exagerată a mirosurilor urâte. – Din fr. cacosmie. DOOM
cacosmíe (ca-cos- / cac-os-) s. f., art. cacosmía, g.-d. cacosmíi;, art. cacosmíei
cactacee
CACTACÉE, cactacee, s. f. (Rar) Cactee. – Din fr. cactacée. DOOM
cactacée (rar) s. f., art. cactacéea, g.-d. art. cactacéei; pl. cactacée
cactaceea
CACTACÉE, cactacee, s. f. (Rar) Cactee. – Din fr. cactacée. DOOM
cactacée (rar) s. f., art. cactacéea, g.-d. art. cactacéei; pl. cactacée
cactaceei
CACTACÉE, cactacee, s. f. (Rar) Cactee. – Din fr. cactacée. DOOM
cactacée (rar) s. f., art. cactacéea, g.-d. art. cactacéei; pl. cactacée
cactaceele
CACTACÉE, cactacee, s. f. (Rar) Cactee. – Din fr. cactacée. DOOM
cactacée (rar) s. f., art. cactacéea, g.-d. art. cactacéei; pl. cactacée
cactaceelor
CACTACÉE, cactacee, s. f. (Rar) Cactee. – Din fr. cactacée. DOOM
cactacée (rar) s. f., art. cactacéea, g.-d. art. cactacéei; pl. cactacée
cactee
CACTÉE, cactee, s. f. (La pl.) Familie de plante exotice, adaptate la uscăciune prin tulpinile cărnoase, pline cu suc apos sau lăptos, și prin frunzele reduse sub formă de spini; (și la sg.) plantă din această familie; cactacee. – Din fr. cactée. DOOM
cactée s. f., art. cactéea, g.-d. art. cactéei; pl. cactée
cacteea
CACTÉE, cactee, s. f. (La pl.) Familie de plante exotice, adaptate la uscăciune prin tulpinile cărnoase, pline cu suc apos sau lăptos, și prin frunzele reduse sub formă de spini; (și la sg.) plantă din această familie; cactacee. – Din fr. cactée. DOOM
cactée s. f., art. cactéea, g.-d. art. cactéei; pl. cactée
cacteei
CACTÉE, cactee, s. f. (La pl.) Familie de plante exotice, adaptate la uscăciune prin tulpinile cărnoase, pline cu suc apos sau lăptos, și prin frunzele reduse sub formă de spini; (și la sg.) plantă din această familie; cactacee. – Din fr. cactée. DOOM
cactée s. f., art. cactéea, g.-d. art. cactéei; pl. cactée
cacteele
CACTÉE, cactee, s. f. (La pl.) Familie de plante exotice, adaptate la uscăciune prin tulpinile cărnoase, pline cu suc apos sau lăptos, și prin frunzele reduse sub formă de spini; (și la sg.) plantă din această familie; cactacee. – Din fr. cactée. DOOM
cactée s. f., art. cactéea, g.-d. art. cactéei; pl. cactée
cacteelor
CACTÉE, cactee, s. f. (La pl.) Familie de plante exotice, adaptate la uscăciune prin tulpinile cărnoase, pline cu suc apos sau lăptos, și prin frunzele reduse sub formă de spini; (și la sg.) plantă din această familie; cactacee. – Din fr. cactée. DOOM
cactée s. f., art. cactéea, g.-d. art. cactéei; pl. cactée
cactus
CÁCTUS, cactuși, s. m. Nume dat mai multor specii de plante din familia cacteelor, cultivate ca plante ornamentale. – Din fr. cactus. DOOM
cáctus s. m., pl. cáctuși
cactusul
CÁCTUS, cactuși, s. m. Nume dat mai multor specii de plante din familia cacteelor, cultivate ca plante ornamentale. – Din fr. cactus. DOOM
cáctus s. m., pl. cáctuși
cactusului
CÁCTUS, cactuși, s. m. Nume dat mai multor specii de plante din familia cacteelor, cultivate ca plante ornamentale. – Din fr. cactus. DOOM
cáctus s. m., pl. cáctuși
cactuși
CÁCTUS, cactuși, s. m. Nume dat mai multor specii de plante din familia cacteelor, cultivate ca plante ornamentale. – Din fr. cactus. DOOM
cáctus s. m., pl. cáctuși
cactușii
CÁCTUS, cactuși, s. m. Nume dat mai multor specii de plante din familia cacteelor, cultivate ca plante ornamentale. – Din fr. cactus. DOOM
cáctus s. m., pl. cáctuși
cactușilor
CÁCTUS, cactuși, s. m. Nume dat mai multor specii de plante din familia cacteelor, cultivate ca plante ornamentale. – Din fr. cactus. DOOM
cáctus s. m., pl. cáctuși
cacus
Cacus, fiul zeului Vulcanus, era un gigant vestit pentru tîlhăriile lui, care sălășluia într-o peșteră, pe muntele Aventinus. Încercînd să fure și să ascundă acolo o parte din cirezile pe care Heracles le luase la rîndul lui de la Geryon, a fost descoperit și ucis de către erou.
cad
CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutății, a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lăsa în jos continuând să fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se răsturna, a se prăvăli; a se dărâma, a se surpa. ◊ Expr. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi. A cădea în picioare = a ieși cu abilitate dintr-o situație grea. ♦ (Determinat prin „în genunchi”, „cu rugăminte” etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arăta supunere; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre orașe, poziții strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuși. A căzut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neașteptate într-un loc sau într-o situație. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) drag (sau la inimă) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se năpusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A căzut în extaz. ◊ Expr. A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunării. ♦ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși. 8. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înțelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A ședea bine; a se potrivi. – Lat. cadere. DOOM
cădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cad, 1 pl. cădém, 2 pl. cădéți; conj. prez. 3 să cádă; imper. 2 sg. cazi, 2 pl. cădéți; ger. căzấnd; part. căzút
cada
CÁDĂ, căzi, s. f. 1. Vas mare pentru îmbăiat; baie1, vană (1). 2. Recipient mare, deschis, din lemn, din metal, din beton etc., în care se introduc lichidele folosite în diverse operații tehnologice. 3. Vas mare din doage, întrebuințat la prepararea vinului, a rachiului etc.; zăcătoare. – Din sl. kadĭ. DOOM
cádă s. f., g.-d. art. cắzii; pl. căzi
cadastra
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrai
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastraj
CADASTRÁJ s.n. (Rar) Cadastrare. [< fr. cadastrage].
cadastral
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastrala
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastrale
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastralei
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastralele
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastralelor
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastrali
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastralii
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastralilor
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastralul
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastralului
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral. DOOM
cadastrál adj. m., pl. cadastráli; f. cadastrálă, pl. cadastrále
cadastram
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrare
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrare
CADASTRÁRE, cadastrări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadastra. – V. cadastra. DOOM
cadastráre (rar) s. f., g.-d. art. cadastrắrii; pl. cadastrắri
cadastrarea
CADASTRÁRE, cadastrări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadastra. – V. cadastra. DOOM
cadastráre (rar) s. f., g.-d. art. cadastrắrii; pl. cadastrắri
cadastrară
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrarăm
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrarăți
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrase
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrasem
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastraseră
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastraserăm
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastraserăți
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastraseși
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastraseți
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrat
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrat
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer.
cadastrau
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrași
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrați
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastre
CADÁSTRU, (2) cadastre, s. n. 1. Totalitatea lucrărilor tehnice pentru stabilirea precisă a suprafețelor funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciu care efectuează aceste lucrări. 2. (Și în sintagma registru de cadastru) Registru oficial în care sunt trecute datele de identificare a proprietăților funciare pe un anumit teritoriu. 3. Ramură a geodeziei care se ocupă cu lucrările de cadastru (1). – Din fr. cadastre. DOOM
cadástru s. n., art. cadástrul; (registre) pl. cadástre
cadastrează
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrele
CADÁSTRU, (2) cadastre, s. n. 1. Totalitatea lucrărilor tehnice pentru stabilirea precisă a suprafețelor funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciu care efectuează aceste lucrări. 2. (Și în sintagma registru de cadastru) Registru oficial în care sunt trecute datele de identificare a proprietăților funciare pe un anumit teritoriu. 3. Ramură a geodeziei care se ocupă cu lucrările de cadastru (1). – Din fr. cadastre. DOOM
cadástru s. n., art. cadástrul; (registre) pl. cadástre
cadastrelor
CADÁSTRU, (2) cadastre, s. n. 1. Totalitatea lucrărilor tehnice pentru stabilirea precisă a suprafețelor funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciu care efectuează aceste lucrări. 2. (Și în sintagma registru de cadastru) Registru oficial în care sunt trecute datele de identificare a proprietăților funciare pe un anumit teritoriu. 3. Ramură a geodeziei care se ocupă cu lucrările de cadastru (1). – Din fr. cadastre. DOOM
cadástru s. n., art. cadástrul; (registre) pl. cadástre
cadastrez
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastreze
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrezi
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastru
CADÁSTRU, (2) cadastre, s. n. 1. Totalitatea lucrărilor tehnice pentru stabilirea precisă a suprafețelor funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciu care efectuează aceste lucrări. 2. (Și în sintagma registru de cadastru) Registru oficial în care sunt trecute datele de identificare a proprietăților funciare pe un anumit teritoriu. 3. Ramură a geodeziei care se ocupă cu lucrările de cadastru (1). – Din fr. cadastre. DOOM
cadástru s. n., art. cadástrul; (registre) pl. cadástre
cadastrul
CADÁSTRU, (2) cadastre, s. n. 1. Totalitatea lucrărilor tehnice pentru stabilirea precisă a suprafețelor funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciu care efectuează aceste lucrări. 2. (Și în sintagma registru de cadastru) Registru oficial în care sunt trecute datele de identificare a proprietăților funciare pe un anumit teritoriu. 3. Ramură a geodeziei care se ocupă cu lucrările de cadastru (1). – Din fr. cadastre. DOOM
cadástru s. n., art. cadástrul; (registre) pl. cadástre
cadastrului
CADÁSTRU, (2) cadastre, s. n. 1. Totalitatea lucrărilor tehnice pentru stabilirea precisă a suprafețelor funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciu care efectuează aceste lucrări. 2. (Și în sintagma registru de cadastru) Registru oficial în care sunt trecute datele de identificare a proprietăților funciare pe un anumit teritoriu. 3. Ramură a geodeziei care se ocupă cu lucrările de cadastru (1). – Din fr. cadastre. DOOM
cadástru s. n., art. cadástrul; (registre) pl. cadástre
cadastrând
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrînd
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. (Rar) A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer. DOOM
cadastrá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadastreáză
cadastrări
CADASTRÁRE, cadastrări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadastra. – V. cadastra. DOOM
cadastráre (rar) s. f., g.-d. art. cadastrắrii; pl. cadastrắri
cadastrării
CADASTRÁRE, cadastrări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadastra. – V. cadastra. DOOM
cadastráre (rar) s. f., g.-d. art. cadastrắrii; pl. cadastrắri
cadastrările
CADASTRÁRE, cadastrări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadastra. – V. cadastra. DOOM
cadastráre (rar) s. f., g.-d. art. cadastrắrii; pl. cadastrắri
cadastrărilor
CADASTRÁRE, cadastrări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadastra. – V. cadastra. DOOM
cadastráre (rar) s. f., g.-d. art. cadastrắrii; pl. cadastrắri
cadaveric
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadaverica
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadaverice
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadavericei
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadavericele
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadavericelor
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadaverici
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadavericii
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadavericilor
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadavericul
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadavericului
CADAVÉRIC, -Ă, cadaverici, -ce, adj. De cadavru; ca de cadavru. – Din fr. cadavérique. DOOM
cadavéric adj. m., pl. cadavérici; f. cadavérică, pl. cadavérice
cadavre
CADÁVRU, cadavre, s. n. Corpul unui om sau al unui animal mort; hoit, stârv, leș1. ◊ Expr. Cadavru viu (sau, fam., ambulant) = om foarte slab și palid. A călca (sau a trece) peste cadavre = a fi lipsit de orice scrupule în atingerea unui scop. – Din fr. cadavre. DOOM
cadávru (-da-vru) s. n., art. cadávrul; pl. cadávre
cadavrele
CADÁVRU, cadavre, s. n. Corpul unui om sau al unui animal mort; hoit, stârv, leș1. ◊ Expr. Cadavru viu (sau, fam., ambulant) = om foarte slab și palid. A călca (sau a trece) peste cadavre = a fi lipsit de orice scrupule în atingerea unui scop. – Din fr. cadavre. DOOM
cadávru (-da-vru) s. n., art. cadávrul; pl. cadávre
cadavrelor
CADÁVRU, cadavre, s. n. Corpul unui om sau al unui animal mort; hoit, stârv, leș1. ◊ Expr. Cadavru viu (sau, fam., ambulant) = om foarte slab și palid. A călca (sau a trece) peste cadavre = a fi lipsit de orice scrupule în atingerea unui scop. – Din fr. cadavre. DOOM
cadávru (-da-vru) s. n., art. cadávrul; pl. cadávre
cadavru
CADÁVRU, cadavre, s. n. Corpul unui om sau al unui animal mort; hoit, stârv, leș1. ◊ Expr. Cadavru viu (sau, fam., ambulant) = om foarte slab și palid. A călca (sau a trece) peste cadavre = a fi lipsit de orice scrupule în atingerea unui scop. – Din fr. cadavre. DOOM
cadávru (-da-vru) s. n., art. cadávrul; pl. cadávre
cadavrul
CADÁVRU, cadavre, s. n. Corpul unui om sau al unui animal mort; hoit, stârv, leș1. ◊ Expr. Cadavru viu (sau, fam., ambulant) = om foarte slab și palid. A călca (sau a trece) peste cadavre = a fi lipsit de orice scrupule în atingerea unui scop. – Din fr. cadavre. DOOM
cadávru (-da-vru) s. n., art. cadávrul; pl. cadávre
cadavrului
CADÁVRU, cadavre, s. n. Corpul unui om sau al unui animal mort; hoit, stârv, leș1. ◊ Expr. Cadavru viu (sau, fam., ambulant) = om foarte slab și palid. A călca (sau a trece) peste cadavre = a fi lipsit de orice scrupule în atingerea unui scop. – Din fr. cadavre. DOOM
cadávru (-da-vru) s. n., art. cadávrul; pl. cadávre
cade
CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutății, a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lăsa în jos continuând să fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se răsturna, a se prăvăli; a se dărâma, a se surpa. ◊ Expr. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi. A cădea în picioare = a ieși cu abilitate dintr-o situație grea. ♦ (Determinat prin „în genunchi”, „cu rugăminte” etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arăta supunere; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre orașe, poziții strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuși. A căzut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neașteptate într-un loc sau într-o situație. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) drag (sau la inimă) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se năpusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A căzut în extaz. ◊ Expr. A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunării. ♦ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși. 8. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înțelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A ședea bine; a se potrivi. – Lat. cadere. DOOM
cădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cad, 1 pl. cădém, 2 pl. cădéți; conj. prez. 3 să cádă; imper. 2 sg. cazi, 2 pl. cădéți; ger. căzấnd; part. căzút
cadelniță
CĂDÉLNIȚĂ, cădelnițe, s. f. Vas de metal atîrnat de trei lănțișoare, întrebuințat pentru afumarea cu tămîie în timpul slujbei religioase. M-am trezit trăgînd clopotele, aprinzînd și stingind luminările în biserică și purtînd cădelnița după popa. SLAVICI, O. I 77. Din cădelnițe se, înalță în rotocoale albastre fumul de tămîie. VLAHUȚĂ, O. A. II 35.
cadența
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadența
CADÉNȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage într-o unitate de timp. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (cuvinte, silabe), care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care formează sfârșitul unei compoziții muzicale. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza. DOOM
cadénță s. f., g.-d. art. cadénței; pl. cadénțe
cadențai
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențam
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențare
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențare
CADENȚÁRE, cadențări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadența. – V. cadența. DOOM
cadențáre (rar) s. f., g.-d. art. cadențắrii; pl. cadențắri
cadențarea
CADENȚÁRE, cadențări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadența. – V. cadența. DOOM
cadențáre (rar) s. f., g.-d. art. cadențắrii; pl. cadențắri
cadențară
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențarăm
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențarăți
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențase
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențasem
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențaseră
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențaserăm
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențaserăți
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențaseși
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențaseți
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențat
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențat
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențata
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențate
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențatei
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențatele
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențatelor
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențatul
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențatului
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențau
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențași
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențați
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențați
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențații
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențaților
CADENȚÁT, -Ă, cadențați, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadență, în tact; ritmat. – V. cadența.
cadențe
CADÉNȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage într-o unitate de timp. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (cuvinte, silabe), care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care formează sfârșitul unei compoziții muzicale. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza. DOOM
cadénță s. f., g.-d. art. cadénței; pl. cadénțe
cadențează
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadenței
CADÉNȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage într-o unitate de timp. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (cuvinte, silabe), care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care formează sfârșitul unei compoziții muzicale. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza. DOOM
cadénță s. f., g.-d. art. cadénței; pl. cadénțe
cadențele
CADÉNȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage într-o unitate de timp. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (cuvinte, silabe), care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care formează sfârșitul unei compoziții muzicale. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza. DOOM
cadénță s. f., g.-d. art. cadénței; pl. cadénțe
cadențelor
CADÉNȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage într-o unitate de timp. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (cuvinte, silabe), care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care formează sfârșitul unei compoziții muzicale. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza. DOOM
cadénță s. f., g.-d. art. cadénței; pl. cadénțe
cadențez
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențeze
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențezi
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențmetre
CADENȚMÉTRU, cadențmetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea radioactivității. – Din germ. Kadenzmeter.
cadențmetrele
CADENȚMÉTRU, cadențmetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea radioactivității. – Din germ. Kadenzmeter.
cadențmetrelor
CADENȚMÉTRU, cadențmetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea radioactivității. – Din germ. Kadenzmeter.
cadențmetru
CADENȚMÉTRU, cadențmetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea radioactivității. – Din germ. Kadenzmeter.
cadențmetrul
CADENȚMÉTRU, cadențmetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea radioactivității. – Din germ. Kadenzmeter.
cadențmetrului
CADENȚMÉTRU, cadențmetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea radioactivității. – Din germ. Kadenzmeter.
cadențând
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențînd
CADENȚÁ, cadențez, vb. I. Tranz. (Rar) A imprima cadență sau ritm unei fraze, unei bucăți muzicale, unei mișcări etc.; a ritma. – Din fr. cadencer. DOOM
cadențá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cadențeáză
cadențări
CADENȚÁRE, cadențări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadența. – V. cadența. DOOM
cadențáre (rar) s. f., g.-d. art. cadențắrii; pl. cadențắri
cadențării
CADENȚÁRE, cadențări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadența. – V. cadența. DOOM
cadențáre (rar) s. f., g.-d. art. cadențắrii; pl. cadențắri
cadențările
CADENȚÁRE, cadențări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadența. – V. cadența. DOOM
cadențáre (rar) s. f., g.-d. art. cadențắrii; pl. cadențắri
cadențărilor
CADENȚÁRE, cadențări, s. f. (Rar) Acțiunea de a cadența. – V. cadența. DOOM
cadențáre (rar) s. f., g.-d. art. cadențắrii; pl. cadențắri
caderist
caderist, caderiști s. m. (înv.) persoană care lucrează într-un serviciu de cadre / de personal.
cadet
CADÉT, cadeți, s. m. (Înv.) 1. Tânăr (fiu de nobil sau de ofițer) care se pregătea pentru cariera armelor. 2. Elev al unei școli militare. 3. Membru al unui partid din Rusia țaristă. – Din fr. cadet, (3) rus. kadet. DOOM
cadét s. m., pl. cadéți
cadetul
CADÉT, cadeți, s. m. (Înv.) 1. Tânăr (fiu de nobil sau de ofițer) care se pregătea pentru cariera armelor. 2. Elev al unei școli militare. 3. Membru al unui partid din Rusia țaristă. – Din fr. cadet, (3) rus. kadet. DOOM
cadét s. m., pl. cadéți
cadetului
CADÉT, cadeți, s. m. (Înv.) 1. Tânăr (fiu de nobil sau de ofițer) care se pregătea pentru cariera armelor. 2. Elev al unei școli militare. 3. Membru al unui partid din Rusia țaristă. – Din fr. cadet, (3) rus. kadet. DOOM
cadét s. m., pl. cadéți
cadeți
CADÉT, cadeți, s. m. (Înv.) 1. Tânăr (fiu de nobil sau de ofițer) care se pregătea pentru cariera armelor. 2. Elev al unei școli militare. 3. Membru al unui partid din Rusia țaristă. – Din fr. cadet, (3) rus. kadet. DOOM
cadét s. m., pl. cadéți
cadeții
CADÉT, cadeți, s. m. (Înv.) 1. Tânăr (fiu de nobil sau de ofițer) care se pregătea pentru cariera armelor. 2. Elev al unei școli militare. 3. Membru al unui partid din Rusia țaristă. – Din fr. cadet, (3) rus. kadet. DOOM
cadét s. m., pl. cadéți
cadeților
CADÉT, cadeți, s. m. (Înv.) 1. Tânăr (fiu de nobil sau de ofițer) care se pregătea pentru cariera armelor. 2. Elev al unei școli militare. 3. Membru al unui partid din Rusia țaristă. – Din fr. cadet, (3) rus. kadet. DOOM
cadét s. m., pl. cadéți
cadiascher
CADIASCHÉR, cadiascheri, s. m. Înalt demnitar militar turc, cu atribuții de judecător. [Pr.: -di-as-] – Din tc. kadıasker. DOOM
cadiaschér (-di-as-) s. m., pl. cadiaschéri
cadiascheri
CADIASCHÉR, cadiascheri, s. m. Înalt demnitar militar turc, cu atribuții de judecător. [Pr.: -di-as-] – Din tc. kadıasker. DOOM
cadiaschér (-di-as-) s. m., pl. cadiaschéri
cadiascherii
CADIASCHÉR, cadiascheri, s. m. Înalt demnitar militar turc, cu atribuții de judecător. [Pr.: -di-as-] – Din tc. kadıasker. DOOM
cadiaschér (-di-as-) s. m., pl. cadiaschéri
cadiascherilor
CADIASCHÉR, cadiascheri, s. m. Înalt demnitar militar turc, cu atribuții de judecător. [Pr.: -di-as-] – Din tc. kadıasker. DOOM
cadiaschér (-di-as-) s. m., pl. cadiaschéri
cadiascherul
CADIASCHÉR, cadiascheri, s. m. Înalt demnitar militar turc, cu atribuții de judecător. [Pr.: -di-as-] – Din tc. kadıasker. DOOM
cadiaschér (-di-as-) s. m., pl. cadiaschéri
cadiascherului
CADIASCHÉR, cadiascheri, s. m. Înalt demnitar militar turc, cu atribuții de judecător. [Pr.: -di-as-] – Din tc. kadıasker. DOOM
cadiaschér (-di-as-) s. m., pl. cadiaschéri
cadii
CADÍU, cadii, s. m. Judecător musulman. – Din tc. kadı. DOOM
cadíu s. m., art. cadíul; pl. cadíi, art. cadíii (-di-ii)
cadiii
CADÍU, cadii, s. m. Judecător musulman. – Din tc. kadı. DOOM
cadíu s. m., art. cadíul; pl. cadíi, art. cadíii (-di-ii)
cadiilor
CADÍU, cadii, s. m. Judecător musulman. – Din tc. kadı. DOOM
cadíu s. m., art. cadíul; pl. cadíi, art. cadíii (-di-ii)
cadiu
CADÍU, cadii, s. m. Judecător musulman. – Din tc. kadı. DOOM
cadíu s. m., art. cadíul; pl. cadíi, art. cadíii (-di-ii)
cadiul
CADÍU, cadii, s. m. Judecător musulman. – Din tc. kadı. DOOM
cadíu s. m., art. cadíul; pl. cadíi, art. cadíii (-di-ii)
cadiului
CADÍU, cadii, s. m. Judecător musulman. – Din tc. kadı. DOOM
cadíu s. m., art. cadíul; pl. cadíi, art. cadíii (-di-ii)
cadmia
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmia
CADMÍE, cadmii, s. f. Depunere de oxid de zinc impur pe pereții cuptoarelor de zinc. – Din fr. cadmie.
cadmiai
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiam
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiară
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiarăm
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiarăți
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiase
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiasem
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiaseră
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiaserăm
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiaserăți
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiaseși
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiaseți
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiat
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiat
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării ei contra eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu.
cadmiau
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiază
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiași
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiați
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmie
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmie
CADMÍE, cadmii, s. f. Depunere de oxid de zinc impur pe pereții cuptoarelor în care se fabrică zincul. – Din fr. cadmie. DOOM
cádmie (depunere de oxid de zinc) (-mi-e) s. f., art. cádmia (-mi-a), g.-d. cádmii, art. cádmiei
cadmie
CADMÍE, cadmii, s. f. Depunere de oxid de zinc impur pe pereții cuptoarelor de zinc. – Din fr. cadmie.
cadmiei
CADMÍE, cadmii, s. f. Depunere de oxid de zinc impur pe pereții cuptoarelor de zinc. – Din fr. cadmie.
cadmiem
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiere
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiere
CADMIÉRE, cadmieri, s. f. Acțiunea de a cadmia și rezultatul ei. [Pr.: -mi-e-] – V. cadmia. DOOM
cadmiére (-mi-e-) s. f., g.-d. art. cadmiérii; pl. cadmiéri
cadmierea
CADMIÉRE, cadmieri, s. f. Acțiunea de a cadmia și rezultatul ei. [Pr.: -mi-e-] – V. cadmia. DOOM
cadmiére (-mi-e-) s. f., g.-d. art. cadmiérii; pl. cadmiéri
cadmieri
CADMIÉRE, cadmieri, s. f. Acțiunea de a cadmia și rezultatul ei. [Pr.: -mi-e-] – V. cadmia. DOOM
cadmiére (-mi-e-) s. f., g.-d. art. cadmiérii; pl. cadmiéri
cadmierii
CADMIÉRE, cadmieri, s. f. Acțiunea de a cadmia și rezultatul ei. [Pr.: -mi-e-] – V. cadmia. DOOM
cadmiére (-mi-e-) s. f., g.-d. art. cadmiérii; pl. cadmiéri
cadmierile
CADMIÉRE, cadmieri, s. f. Acțiunea de a cadmia și rezultatul ei. [Pr.: -mi-e-] – V. cadmia. DOOM
cadmiére (-mi-e-) s. f., g.-d. art. cadmiérii; pl. cadmiéri
cadmierilor
CADMIÉRE, cadmieri, s. f. Acțiunea de a cadmia și rezultatul ei. [Pr.: -mi-e-] – V. cadmia. DOOM
cadmiére (-mi-e-) s. f., g.-d. art. cadmiérii; pl. cadmiéri
cadmiez
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmieze
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiezi
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmifer
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmifera
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmifere
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmiferei
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmiferele
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmiferelor
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmiferi
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmiferii
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmiferilor
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmiferul
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmiferului
CADMIFÉR, -Ă, cadmiferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține cadmiu. – Din fr. cadmifère.
cadmii
CADMÍE, cadmii, s. f. Depunere de oxid de zinc impur pe pereții cuptoarelor de zinc. – Din fr. cadmie.
cadmiile
CADMÍE, cadmii, s. f. Depunere de oxid de zinc impur pe pereții cuptoarelor de zinc. – Din fr. cadmie.
cadmiilor
CADMÍE, cadmii, s. f. Depunere de oxid de zinc impur pe pereții cuptoarelor de zinc. – Din fr. cadmie.
cadmiind
CADMIÁ, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de cadmiu în scopul protejării împotriva eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu. DOOM
cadmiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 cadmiáză, 1 pl. cadmiém (-mi-em); conj. prez. 3 să cadmiéze; ger. cadmiínd (-mi-ind)
cadmiu
CÁDMIU s. n. Metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul, folosit, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc. – Din fr. cadmium. DOOM
cádmiu [miu pron. mĭu] s. n., art. cádmiul; simb. Cd
cadmiul
CÁDMIU s. n. Metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul, folosit, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc. – Din fr. cadmium. DOOM
cádmiu [miu pron. mĭu] s. n., art. cádmiul; simb. Cd
cadmiului
CÁDMIU s. n. Metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul, folosit, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc. – Din fr. cadmium. DOOM
cádmiu [miu pron. mĭu] s. n., art. cádmiul; simb. Cd
cadmium
CÁDMIU s. n. Metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul, folosit, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc. – Din fr. cadmium. DOOM
cádmiu [miu pron. mĭu] s. n., art. cádmiul; simb. Cd
cadmus
Cadmus, erou din ciclul teban, fiul Telephassei și al lui Agenor, regele Phoeniciei. Trimis de tatăl său împreună cu ceilalți frați să-și caute sora, pe Europa, răpită de către Zeus, Cadmus ajunge după multe peregrinări zadarnice la Delphi, unde consultă oracolul. Apollo îi poruncește să n-o mai urmărească pe Europa, ci să întemeieze o cetate. În acest scop el va trebui să fugărească o vacă și, pe locul unde animalul va cădea mort de oboseală, să ridice zidurile noului oraș. Supunîndu-se oracolului, Cadmus ajunge în Boeotia. Acolo e nevoit să se lupte cu un balaur, spaima ținutului, pe care-l omoară. La îndemnul zeiței Athena, Cadmus seamănă un ogor cu dinții fiarei. Din această sămînță răsare un neam de oameni războinici, care se iau de îndată la luptă și se ucid între ei. Doar cinci supraviețuiesc. Aceștia îl ajută pe Cadmus să întemeieze noua cetate – Thebae. Zeița Athena îi încredințează conducerea cetății Thebae, iar Zeus i-o dă de soție pe Harmonia, fiica lui Ares și a Aphroditei. La ospățul dat cu ocazia căsătoriei lor iau parte toți zeii olimpieni. Printre darurile primite cu acest prilej de către Harmonia se numără și faimosul colier care avea să joace un rol important în expediția celor șapte contra Tebei (v. și Amphiaraus). Cu Harmonia Cadmus a avut mai mulți copii: pe Agave, Autonoë, Illyrius, Ino, Polydorus și Semele. Spre sfîrșitul vieții, Cadmus și Harmonia s-au retras în Illyria și, în cele din urmă, au fost metamorfozați în șerpi. Despre Cadmus se spunea că ar fi fost cel care le-a dăruit grecilor scrierea.
cadou
CADÓU, cadouri, s. n. Ceea ce se primește sau se oferă în dar. – Din fr. cadeau. DOOM
cadóu s. n., art. cadóul; pl. cadóuri
cadoul
CADÓU, cadouri, s. n. Ceea ce se primește sau se oferă în dar. – Din fr. cadeau. DOOM
cadóu s. n., art. cadóul; pl. cadóuri
cadoului
CADÓU, cadouri, s. n. Ceea ce se primește sau se oferă în dar. – Din fr. cadeau. DOOM
cadóu s. n., art. cadóul; pl. cadóuri
cadouri
CADÓU, cadouri, s. n. Ceea ce se primește sau se oferă în dar. – Din fr. cadeau. DOOM
cadóu s. n., art. cadóul; pl. cadóuri
cadourile
CADÓU, cadouri, s. n. Ceea ce se primește sau se oferă în dar. – Din fr. cadeau. DOOM
cadóu s. n., art. cadóul; pl. cadóuri
cadourilor
CADÓU, cadouri, s. n. Ceea ce se primește sau se oferă în dar. – Din fr. cadeau. DOOM
cadóu s. n., art. cadóul; pl. cadóuri
cadra
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadra
CÁDRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ P. ext. Tablou, fotografie etc. înrămate. ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură în zid ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. ♦ Ansamblul elementelor de conducere și de comandă (ofițeri și subofițeri) din subunitățile și unitățile militare. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. [Var.: (I 1) cádră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî. DOOM
cádru (ramă, persoană) (ca-dru) s. n., art. cádrul; pl. cádre
cadrai
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadraj
CADRÁJ, cadraje, s. n. 1. Delimitare a spațiului util cuprins de obiectivul unei camere de luat vederi sau al unui aparat de filmat. 2. Operație de așezare a culorilor care urmează să fie imprimate pe o țesătură. – Din fr. cadrage. DOOM
cadráj (ca-draj) s. n., pl. cadráje
cadraje
CADRÁJ, cadraje, s. n. 1. Delimitare a spațiului util cuprins de obiectivul unei camere de luat vederi sau al unui aparat de filmat. 2. Operație de așezare a culorilor care urmează să fie imprimate pe o țesătură. – Din fr. cadrage. DOOM
cadráj (ca-draj) s. n., pl. cadráje
cadrajele
CADRÁJ, cadraje, s. n. 1. Delimitare a spațiului util cuprins de obiectivul unei camere de luat vederi sau al unui aparat de filmat. 2. Operație de așezare a culorilor care urmează să fie imprimate pe o țesătură. – Din fr. cadrage. DOOM
cadráj (ca-draj) s. n., pl. cadráje
cadrajelor
CADRÁJ, cadraje, s. n. 1. Delimitare a spațiului util cuprins de obiectivul unei camere de luat vederi sau al unui aparat de filmat. 2. Operație de așezare a culorilor care urmează să fie imprimate pe o țesătură. – Din fr. cadrage. DOOM
cadráj (ca-draj) s. n., pl. cadráje
cadrajul
CADRÁJ, cadraje, s. n. 1. Delimitare a spațiului util cuprins de obiectivul unei camere de luat vederi sau al unui aparat de filmat. 2. Operație de așezare a culorilor care urmează să fie imprimate pe o țesătură. – Din fr. cadrage. DOOM
cadráj (ca-draj) s. n., pl. cadráje
cadrajului
CADRÁJ, cadraje, s. n. 1. Delimitare a spațiului util cuprins de obiectivul unei camere de luat vederi sau al unui aparat de filmat. 2. Operație de așezare a culorilor care urmează să fie imprimate pe o țesătură. – Din fr. cadrage. DOOM
cadráj (ca-draj) s. n., pl. cadráje
cadram
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadran
CADRÁN, cadrane, s. n. 1. Suprafață (de obicei circulară) prevăzută cu anumite diviziuni, pe care se urmăresc indicațiile acului unui instrument de măsură, al unui ceasornic etc. ◊ Cadran solar = ceas solar. 2. Arc (sau sector) care reprezintă un sfert de cerc. – Din fr. cadran. DOOM
cadrán (ca-dran) s. n., pl. cadráne
cadran
CADRÁN s.n. 1. Suprafața (circulară) al cărei contur este împărțit în părți egale și pe care se citește deplasarea unui ac indicator. ◊ Cadran solar = suprafață plană, având în mijloc un băț a cărui umbră indică orele. 2. Fiecare dintre unghiurile drepte formate din întretăierea a două drepte perpendiculare. ♦ Arc (sau sector) reprezentând un sfert de cerc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. cadran, cf. lat. quadrans].
cadrane
CADRÁN, cadrane, s. n. 1. Suprafață (de obicei circulară) prevăzută cu anumite diviziuni, pe care se urmăresc indicațiile acului unui instrument de măsură, al unui ceasornic etc. ◊ Cadran solar = ceas solar. 2. Arc (sau sector) care reprezintă un sfert de cerc. – Din fr. cadran. DOOM
cadrán (ca-dran) s. n., pl. cadráne
cadranele
CADRÁN, cadrane, s. n. 1. Suprafață (de obicei circulară) prevăzută cu anumite diviziuni, pe care se urmăresc indicațiile acului unui instrument de măsură, al unui ceasornic etc. ◊ Cadran solar = ceas solar. 2. Arc (sau sector) care reprezintă un sfert de cerc. – Din fr. cadran. DOOM
cadrán (ca-dran) s. n., pl. cadráne
cadranelor
CADRÁN, cadrane, s. n. 1. Suprafață (de obicei circulară) prevăzută cu anumite diviziuni, pe care se urmăresc indicațiile acului unui instrument de măsură, al unui ceasornic etc. ◊ Cadran solar = ceas solar. 2. Arc (sau sector) care reprezintă un sfert de cerc. – Din fr. cadran. DOOM
cadrán (ca-dran) s. n., pl. cadráne
cadranul
CADRÁN, cadrane, s. n. 1. Suprafață (de obicei circulară) prevăzută cu anumite diviziuni, pe care se urmăresc indicațiile acului unui instrument de măsură, al unui ceasornic etc. ◊ Cadran solar = ceas solar. 2. Arc (sau sector) care reprezintă un sfert de cerc. – Din fr. cadran. DOOM
cadrán (ca-dran) s. n., pl. cadráne
cadranului
CADRÁN, cadrane, s. n. 1. Suprafață (de obicei circulară) prevăzută cu anumite diviziuni, pe care se urmăresc indicațiile acului unui instrument de măsură, al unui ceasornic etc. ◊ Cadran solar = ceas solar. 2. Arc (sau sector) care reprezintă un sfert de cerc. – Din fr. cadran. DOOM
cadrán (ca-dran) s. n., pl. cadráne
cadranura
CADRANÚRĂ s.f. Defect al lemnului constând în crăpături pe direcția razelor medulare. [< fr. cadranure].
cadranuri
CADRANÚRĂ s.f. Defect al lemnului constând în crăpături pe direcția razelor medulare. [< fr. cadranure].
cadranurii
CADRANÚRĂ s.f. Defect al lemnului constând în crăpături pe direcția razelor medulare. [< fr. cadranure].
cadranurile
CADRANÚRĂ s.f. Defect al lemnului constând în crăpături pe direcția razelor medulare. [< fr. cadranure].
cadranurilor
CADRANÚRĂ s.f. Defect al lemnului constând în crăpături pe direcția razelor medulare. [< fr. cadranure].
cadrare
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrară
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrarăm
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrarăți
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrase
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrasem
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadraseră
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadraserăm
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadraserăți
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadraseși
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadraseți
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrat
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrau
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrași
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrați
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadre
CÁDRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ P. ext. Tablou, fotografie etc. înrămate. ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură în zid ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. ♦ Ansamblul elementelor de conducere și de comandă (ofițeri și subofițeri) din subunitățile și unitățile militare. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. [Var.: (I 1) cádră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî. DOOM
cádru (ramă, persoană) (ca-dru) s. n., art. cádrul; pl. cádre
cadrează
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrei
CÁDRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ P. ext. Tablou, fotografie etc. înrămate. ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură în zid ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. ♦ Ansamblul elementelor de conducere și de comandă (ofițeri și subofițeri) din subunitățile și unitățile militare. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. [Var.: (I 1) cádră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî. DOOM
cádru (ramă, persoană) (ca-dru) s. n., art. cádrul; pl. cádre
cadrele
CÁDRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ P. ext. Tablou, fotografie etc. înrămate. ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură în zid ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. ♦ Ansamblul elementelor de conducere și de comandă (ofițeri și subofițeri) din subunitățile și unitățile militare. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. [Var.: (I 1) cádră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî. DOOM
cádru (ramă, persoană) (ca-dru) s. n., art. cádrul; pl. cádre
cadrelor
CÁDRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ P. ext. Tablou, fotografie etc. înrămate. ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură în zid ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. ♦ Ansamblul elementelor de conducere și de comandă (ofițeri și subofițeri) din subunitățile și unitățile militare. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. [Var.: (I 1) cádră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî. DOOM
cádru (ramă, persoană) (ca-dru) s. n., art. cádrul; pl. cádre
cadrez
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadreze
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrezi
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadril
CADRÍL, cadriluri, s. n. Dans de origine franceză, cu mișcare lentă, în cursul căruia partenerii se schimbă între ei; melodia după care se execută acest dans. – Din fr. quadrille. DOOM
cadríl (ca-dril) s. n., pl. cadríluri
cadrilaj
CADRILÁJ, cadrilaje, s. n. (Tehn.) Caroiaj. – Din fr. quadrillage.
cadrilaje
CADRILÁJ, cadrilaje, s. n. (Tehn.) Caroiaj. – Din fr. quadrillage.
cadrilajele
CADRILÁJ, cadrilaje, s. n. (Tehn.) Caroiaj. – Din fr. quadrillage.
cadrilajelor
CADRILÁJ, cadrilaje, s. n. (Tehn.) Caroiaj. – Din fr. quadrillage.
cadrilajul
CADRILÁJ, cadrilaje, s. n. (Tehn.) Caroiaj. – Din fr. quadrillage.
cadrilajului
CADRILÁJ, cadrilaje, s. n. (Tehn.) Caroiaj. – Din fr. quadrillage.
cadrilat
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilata
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilate
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilatei
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilatele
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilatelor
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilatul
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilatului
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilați
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilații
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilaților
CADRILÁT, -Ă, cadrilați, -te, adj. (Despre țesături, haine etc.) Cu carouri (de culori diferite). – Din fr. quadrillé. DOOM
cadrilát (ca-dri-) adj. m., pl. cadriláți; f. cadrilátă, pl. cadriláte
cadrilul
CADRÍL, cadriluri, s. n. Dans de origine franceză, cu mișcare lentă, în cursul căruia partenerii se schimbă între ei; melodia după care se execută acest dans. – Din fr. quadrille. DOOM
cadríl (ca-dril) s. n., pl. cadríluri
cadrilului
CADRÍL, cadriluri, s. n. Dans de origine franceză, cu mișcare lentă, în cursul căruia partenerii se schimbă între ei; melodia după care se execută acest dans. – Din fr. quadrille. DOOM
cadríl (ca-dril) s. n., pl. cadríluri
cadriluri
CADRÍL, cadriluri, s. n. Dans de origine franceză, cu mișcare lentă, în cursul căruia partenerii se schimbă între ei; melodia după care se execută acest dans. – Din fr. quadrille. DOOM
cadríl (ca-dril) s. n., pl. cadríluri
cadrilurile
CADRÍL, cadriluri, s. n. Dans de origine franceză, cu mișcare lentă, în cursul căruia partenerii se schimbă între ei; melodia după care se execută acest dans. – Din fr. quadrille. DOOM
cadríl (ca-dril) s. n., pl. cadríluri
cadrilurilor
CADRÍL, cadriluri, s. n. Dans de origine franceză, cu mișcare lentă, în cursul căruia partenerii se schimbă între ei; melodia după care se execută acest dans. – Din fr. quadrille. DOOM
cadríl (ca-dril) s. n., pl. cadríluri
cadrist
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadrista
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadriste
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadristei
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadristele
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadristelor
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadristul
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadristului
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadriști
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadriștii
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadriștilor
CADRÍST, -Ă, cadriști, -ste, s. m. și f. (Fam.; astăzi rar) Funcționar din serviciul de cadre al unei instituții sau întreprinderi. – Cadre + suf. -ist.
cadru
CÁDRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ P. ext. Tablou, fotografie etc. înrămate. ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură în zid ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. ♦ Ansamblul elementelor de conducere și de comandă (ofițeri și subofițeri) din subunitățile și unitățile militare. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. [Var.: (I 1) cádră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî. DOOM
cádru (ramă, persoană) (ca-dru) s. n., art. cádrul; pl. cádre
cadrul
CÁDRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ P. ext. Tablou, fotografie etc. înrămate. ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură în zid ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. ♦ Ansamblul elementelor de conducere și de comandă (ofițeri și subofițeri) din subunitățile și unitățile militare. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. [Var.: (I 1) cádră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî. DOOM
cádru (ramă, persoană) (ca-dru) s. n., art. cádrul; pl. cádre
cadrului
CÁDRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ P. ext. Tablou, fotografie etc. înrămate. ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură în zid ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. ♦ Ansamblul elementelor de conducere și de comandă (ofițeri și subofițeri) din subunitățile și unitățile militare. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. [Var.: (I 1) cádră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî. DOOM
cádru (ramă, persoană) (ca-dru) s. n., art. cádrul; pl. cádre
cadrând
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
cadrînd
CADRÁ, pers. 3 cadrează, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumită împrejurare. – Din fr. cadrer. DOOM
cadrá (a ~) (ca-dra) vb., ind. prez. 3 cadreáză
caduc
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
caduca
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
caduce
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
caducee
CADUCÉU, caducee, s. n. Sceptrul lui Hermes, reprezentat printr-un baston cu două aripioare în vârf, pe care se încolăcesc doi șerpi, care, în Antichitatea greco-romană, simboliza înțelegerea și comerțul. – Din lat. caduceum, fr. caducée. DOOM
caducéu s. n., art. caducéul; pl. caducée
caduceele
CADUCÉU, caducee, s. n. Sceptrul lui Hermes, reprezentat printr-un baston cu două aripioare în vârf, pe care se încolăcesc doi șerpi, care, în Antichitatea greco-romană, simboliza înțelegerea și comerțul. – Din lat. caduceum, fr. caducée. DOOM
caducéu s. n., art. caducéul; pl. caducée
caduceelor
CADUCÉU, caducee, s. n. Sceptrul lui Hermes, reprezentat printr-un baston cu două aripioare în vârf, pe care se încolăcesc doi șerpi, care, în Antichitatea greco-romană, simboliza înțelegerea și comerțul. – Din lat. caduceum, fr. caducée. DOOM
caducéu s. n., art. caducéul; pl. caducée
caducei
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
caducele
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
caducelor
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
caduceu
CADUCÉU, caducee, s. n. Sceptrul lui Hermes, reprezentat printr-un baston cu două aripioare în vârf, pe care se încolăcesc doi șerpi, care, în Antichitatea greco-romană, simboliza înțelegerea și comerțul. – Din lat. caduceum, fr. caducée. DOOM
caducéu s. n., art. caducéul; pl. caducée
caduceul
CADUCÉU, caducee, s. n. Sceptrul lui Hermes, reprezentat printr-un baston cu două aripioare în vârf, pe care se încolăcesc doi șerpi, care, în Antichitatea greco-romană, simboliza înțelegerea și comerțul. – Din lat. caduceum, fr. caducée. DOOM
caducéu s. n., art. caducéul; pl. caducée
caduceului
CADUCÉU, caducee, s. n. Sceptrul lui Hermes, reprezentat printr-un baston cu două aripioare în vârf, pe care se încolăcesc doi șerpi, care, în Antichitatea greco-romană, simboliza înțelegerea și comerțul. – Din lat. caduceum, fr. caducée. DOOM
caducéu s. n., art. caducéul; pl. caducée
caduceus
Caduceus, baghetă purtată de Hermes, mesagerul zeilor. În jurul caduceului, ca semn distinctiv, se încolăceau doi șerpi.
caduci
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
caducifer
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caducifera
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caducifere
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caduciferei
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caduciferele
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caduciferelor
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caduciferi
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caduciferii
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caduciferilor
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caduciferul
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caduciferului
CADUCIFÉR adj. m. Purtător de caduceu. [< lat. caducifer].
caducii
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
caducilor
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
caducitate
CADUCITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi caduc. ♦ Ineficacitatea unui act juridic ca urmare a survenirii unui eveniment ulterior încheierii lui. – Din fr. caducité. DOOM
caducitáte s. f., g.-d. art. caducitắții
caducul
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
caducului
CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din fr. caduc, lat. caducus. DOOM
cadúc adj. m., pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúce
cadus
CÁDUS s.n. Vas mare pentru conservarea vinului, a untdelemnului etc. la greci și la romani. [Pl. -suri. / < lat. cadus, cf. gr. kados]. DOOM
cádus s. n., pl. cádusuri
cadusul
CÁDUS s.n. Vas mare pentru conservarea vinului, a untdelemnului etc. la greci și la romani. [Pl. -suri. / < lat. cadus, cf. gr. kados]. DOOM
cádus s. n., pl. cádusuri
cadusului
CÁDUS s.n. Vas mare pentru conservarea vinului, a untdelemnului etc. la greci și la romani. [Pl. -suri. / < lat. cadus, cf. gr. kados]. DOOM
cádus s. n., pl. cádusuri
cadusuri
CÁDUS s.n. Vas mare pentru conservarea vinului, a untdelemnului etc. la greci și la romani. [Pl. -suri. / < lat. cadus, cf. gr. kados]. DOOM
cádus s. n., pl. cádusuri
cadusurile
CÁDUS s.n. Vas mare pentru conservarea vinului, a untdelemnului etc. la greci și la romani. [Pl. -suri. / < lat. cadus, cf. gr. kados]. DOOM
cádus s. n., pl. cádusuri
cadusurilor
CÁDUS s.n. Vas mare pentru conservarea vinului, a untdelemnului etc. la greci și la romani. [Pl. -suri. / < lat. cadus, cf. gr. kados]. DOOM
cádus s. n., pl. cádusuri
cadâna
CADẤNĂ, cadâne, s. f. Sclavă în haremurile turcești; p. ext. soție (a unui turc). – Din tc. kadın. DOOM
cadấnă s. f., g.-d. art. cadấnei; pl. cadấne
cadâne
CADẤNĂ, cadâne, s. f. Sclavă în haremurile turcești; p. ext. soție (a unui turc). – Din tc. kadın. DOOM
cadấnă s. f., g.-d. art. cadấnei; pl. cadấne
cadânei
CADẤNĂ, cadâne, s. f. Sclavă în haremurile turcești; p. ext. soție (a unui turc). – Din tc. kadın. DOOM
cadấnă s. f., g.-d. art. cadấnei; pl. cadấne
cadânele
CADẤNĂ, cadâne, s. f. Sclavă în haremurile turcești; p. ext. soție (a unui turc). – Din tc. kadın. DOOM
cadấnă s. f., g.-d. art. cadấnei; pl. cadấne
cadânelor
CADẤNĂ, cadâne, s. f. Sclavă în haremurile turcești; p. ext. soție (a unui turc). – Din tc. kadın. DOOM
cadấnă s. f., g.-d. art. cadấnei; pl. cadấne
cadîna
CADẤNĂ, cadâne, s. f. Sclavă în haremurile turcești; p. ext. soție (a unui turc). – Din tc. kadın. DOOM
cadấnă s. f., g.-d. art. cadấnei; pl. cadấne
cadîne
CADẤNĂ, cadâne, s. f. Sclavă în haremurile turcești; p. ext. soție (a unui turc). – Din tc. kadın. DOOM
cadấnă s. f., g.-d. art. cadấnei; pl. cadấne
cadînei
CADẤNĂ, cadâne, s. f. Sclavă în haremurile turcești; p. ext. soție (a unui turc). – Din tc. kadın. DOOM
cadấnă s. f., g.-d. art. cadấnei; pl. cadấne
cadînele
CADẤNĂ, cadâne, s. f. Sclavă în haremurile turcești; p. ext. soție (a unui turc). – Din tc. kadın. DOOM
cadấnă s. f., g.-d. art. cadấnei; pl. cadấne
cadînelor
CADẤNĂ, cadâne, s. f. Sclavă în haremurile turcești; p. ext. soție (a unui turc). – Din tc. kadın. DOOM
cadấnă s. f., g.-d. art. cadấnei; pl. cadấne
cadă
CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutății, a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lăsa în jos continuând să fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se răsturna, a se prăvăli; a se dărâma, a se surpa. ◊ Expr. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi. A cădea în picioare = a ieși cu abilitate dintr-o situație grea. ♦ (Determinat prin „în genunchi”, „cu rugăminte” etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arăta supunere; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre orașe, poziții strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuși. A căzut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neașteptate într-un loc sau într-o situație. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) drag (sau la inimă) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se năpusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A căzut în extaz. ◊ Expr. A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunării. ♦ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși. 8. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înțelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A ședea bine; a se potrivi. – Lat. cadere. DOOM
cădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cad, 1 pl. cădém, 2 pl. cădéți; conj. prez. 3 să cádă; imper. 2 sg. cazi, 2 pl. cădéți; ger. căzấnd; part. căzút
caeculus
Caeculus, fiul zeului Vulcanus, considerat întemeietorul cetății Praeneste.
caeneus
Caeneus, unul dintre lapiți. Caeneus a fost întîi o femeie, pe nume Caenis, îndrăgită de către Poseidon. La cererea ei, zeul a metamorfozat-o în bărbat. Sub noua înfățișare și sub numele de Caeneus a participat la lupta împotriva centaurilor, precum și la expediția argonauților, distingîndu-se prin forță și curaj.
caenis
Caenis v. Caeneus.
caeno
CENO3- Element de compunere savantă cu semnificația „general”, „comun”. [Var. cen-. / < fr. coen(o)- < gr. koinos – comun].
caespitosa
PĂIÚȘ, păiușe, s. n. 1. Diminutiv al lui pai; păișor, păiuț (1). 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de graminee care se găsesc în vegetația pajiștilor naturale. [Pl. și: păiușuri] – Pai + suf. -uș. DOOM
păiúș (reg.) s. n., pl. păiúșe/păiúșuri
caetera
ET CÉTERA loc. adv. (Arată că enumerarea ar putea fi continuată) Și alții, și altele, și ceilalți, și așa mai departe. [Scris și: et caetera. – Abr.: etc. – Var.: ețétera adv.] – Din lat. et caetera. DOOM
et cétera / et caetera (lat.) [pron. etcétera] (cae-) loc.; abr. etc.
cafas
CAFÁS, cafasuri, s. n. (Înv.) 1. Încăpere deschisă în catul de sus al unei case sau într-un turn, din care se poate privi nestingherit în afară; foișor. 2. Balcon unde cântă corul într-o biserică. ♦ Balcon din care familia domnitorului asculta slujba religioasă. 3. Grilaj de vergele de lemn care se întretaie ca o leasă. – Din ngr. kafási. DOOM
cafás (înv., reg.) s. n., pl. cafásuri
cafasul
CAFÁS, cafasuri, s. n. (Înv.) 1. Încăpere deschisă în catul de sus al unei case sau într-un turn, din care se poate privi nestingherit în afară; foișor. 2. Balcon unde cântă corul într-o biserică. ♦ Balcon din care familia domnitorului asculta slujba religioasă. 3. Grilaj de vergele de lemn care se întretaie ca o leasă. – Din ngr. kafási. DOOM
cafás (înv., reg.) s. n., pl. cafásuri
cafasului
CAFÁS, cafasuri, s. n. (Înv.) 1. Încăpere deschisă în catul de sus al unei case sau într-un turn, din care se poate privi nestingherit în afară; foișor. 2. Balcon unde cântă corul într-o biserică. ♦ Balcon din care familia domnitorului asculta slujba religioasă. 3. Grilaj de vergele de lemn care se întretaie ca o leasă. – Din ngr. kafási. DOOM
cafás (înv., reg.) s. n., pl. cafásuri
cafasuri
CAFÁS, cafasuri, s. n. (Înv.) 1. Încăpere deschisă în catul de sus al unei case sau într-un turn, din care se poate privi nestingherit în afară; foișor. 2. Balcon unde cântă corul într-o biserică. ♦ Balcon din care familia domnitorului asculta slujba religioasă. 3. Grilaj de vergele de lemn care se întretaie ca o leasă. – Din ngr. kafási. DOOM
cafás (înv., reg.) s. n., pl. cafásuri
cafasurile
CAFÁS, cafasuri, s. n. (Înv.) 1. Încăpere deschisă în catul de sus al unei case sau într-un turn, din care se poate privi nestingherit în afară; foișor. 2. Balcon unde cântă corul într-o biserică. ♦ Balcon din care familia domnitorului asculta slujba religioasă. 3. Grilaj de vergele de lemn care se întretaie ca o leasă. – Din ngr. kafási. DOOM
cafás (înv., reg.) s. n., pl. cafásuri
cafasurilor
CAFÁS, cafasuri, s. n. (Înv.) 1. Încăpere deschisă în catul de sus al unei case sau într-un turn, din care se poate privi nestingherit în afară; foișor. 2. Balcon unde cântă corul într-o biserică. ♦ Balcon din care familia domnitorului asculta slujba religioasă. 3. Grilaj de vergele de lemn care se întretaie ca o leasă. – Din ngr. kafási. DOOM
cafás (înv., reg.) s. n., pl. cafásuri
cafe
CAFÉ-CONCÉRT s. n. Muzică instrumentală de largă accesibilitate (executată într-un restaurant). [Pr. și: -conser] – Din fr. café-concert. DOOM
café (local) (rar) s. n., pl. caféuri
cafea
CAFEÁ, (2) cafele, s. f. 1. Sămânța arborelui de cafea folosită (de obicei sub formă de pulbere) în alimentație. 2. Băutură preparată din cafea (1) prăjită și râșnită sau dintr-un surogat. ◊ Cafea espresso = cafea concentrată, preparată într-un aparat special. Cafea filtru = cafea preparată cu ajutorul filtrului. – Din tc. kahve, ngr. kafés, fr. café. DOOM
cafeá (băutură) s. f., art. cafeáua, g.-d. art. cafélei; pl. caféle, art. cafélele
cafeaua
CAFEÁ, (2) cafele, s. f. 1. Sămânța arborelui de cafea folosită (de obicei sub formă de pulbere) în alimentație. 2. Băutură preparată din cafea (1) prăjită și râșnită sau dintr-un surogat. ◊ Cafea espresso = cafea concentrată, preparată într-un aparat special. Cafea filtru = cafea preparată cu ajutorul filtrului. – Din tc. kahve, ngr. kafés, fr. café. DOOM
cafeá (băutură) s. f., art. cafeáua, g.-d. art. cafélei; pl. caféle, art. cafélele
cafegibașa
CAFEGÍ-BAȘÁ, cafegi-bașa, s. m. Boier de rang inferior, mai mare peste cafegiii curții domnești, însărcinat să aducă domnului cafeaua la ceremonii. – Din tc. kahveci bașı. DOOM
cafegí-bașá s. m., pl. cafegí-bașá
cafegii
CAFEGÍU, cafegii, s. m. 1. (Înv.) Proprietar al unei cafenele sau al unui magazin de cafea; cel care prepara sau vindea cafele. 2. (Înv.) Slujitor la curtea domnească însărcinat cu prepararea și servirea cafelelor. 3. (Fam.) Bărbat care consumă multă cafea (2). – Din tc. kahveci. DOOM
cafegíu (fam.) s. m., pl. cafegíul; pl. cafegíi, art. cafegíii (-gi-ii)
cafegiii
CAFEGÍU, cafegii, s. m. 1. (Înv.) Proprietar al unei cafenele sau al unui magazin de cafea; cel care prepara sau vindea cafele. 2. (Înv.) Slujitor la curtea domnească însărcinat cu prepararea și servirea cafelelor. 3. (Fam.) Bărbat care consumă multă cafea (2). – Din tc. kahveci. DOOM
cafegíu (fam.) s. m., pl. cafegíul; pl. cafegíi, art. cafegíii (-gi-ii)
cafegiilor
CAFEGÍU, cafegii, s. m. 1. (Înv.) Proprietar al unei cafenele sau al unui magazin de cafea; cel care prepara sau vindea cafele. 2. (Înv.) Slujitor la curtea domnească însărcinat cu prepararea și servirea cafelelor. 3. (Fam.) Bărbat care consumă multă cafea (2). – Din tc. kahveci. DOOM
cafegíu (fam.) s. m., pl. cafegíul; pl. cafegíi, art. cafegíii (-gi-ii)
cafegioaica
CAFEGIOÁICĂ, cafegioaice, s. f. 1. (Înv.) Proprietară a unei cafenele sau a unui magazin de cafea; soția unui cafegiu (1). 2. (Fam.) Femeie care consumă multă cafea (2). – Cafegiu + suf. -oaică. DOOM
cafegioáică (-gioai-) (fam.) s. f., g.-d. art. cafegioáicei; pl. cafegioáice
cafegioaice
CAFEGIOÁICĂ, cafegioaice, s. f. 1. (Înv.) Proprietară a unei cafenele sau a unui magazin de cafea; soția unui cafegiu (1). 2. (Fam.) Femeie care consumă multă cafea (2). – Cafegiu + suf. -oaică. DOOM
cafegioáică (-gioai-) (fam.) s. f., g.-d. art. cafegioáicei; pl. cafegioáice
cafegioaicei
CAFEGIOÁICĂ, cafegioaice, s. f. 1. (Înv.) Proprietară a unei cafenele sau a unui magazin de cafea; soția unui cafegiu (1). 2. (Fam.) Femeie care consumă multă cafea (2). – Cafegiu + suf. -oaică. DOOM
cafegioáică (-gioai-) (fam.) s. f., g.-d. art. cafegioáicei; pl. cafegioáice
cafegioaicele
CAFEGIOÁICĂ, cafegioaice, s. f. 1. (Înv.) Proprietară a unei cafenele sau a unui magazin de cafea; soția unui cafegiu (1). 2. (Fam.) Femeie care consumă multă cafea (2). – Cafegiu + suf. -oaică. DOOM
cafegioáică (-gioai-) (fam.) s. f., g.-d. art. cafegioáicei; pl. cafegioáice
cafegioaicelor
CAFEGIOÁICĂ, cafegioaice, s. f. 1. (Înv.) Proprietară a unei cafenele sau a unui magazin de cafea; soția unui cafegiu (1). 2. (Fam.) Femeie care consumă multă cafea (2). – Cafegiu + suf. -oaică. DOOM
cafegioáică (-gioai-) (fam.) s. f., g.-d. art. cafegioáicei; pl. cafegioáice
cafegiu
CAFEGÍU, cafegii, s. m. 1. (Înv.) Proprietar al unei cafenele sau al unui magazin de cafea; cel care prepara sau vindea cafele. 2. (Înv.) Slujitor la curtea domnească însărcinat cu prepararea și servirea cafelelor. 3. (Fam.) Bărbat care consumă multă cafea (2). – Din tc. kahveci. DOOM
cafegíu (fam.) s. m., pl. cafegíul; pl. cafegíi, art. cafegíii (-gi-ii)
cafegiul
CAFEGÍU, cafegii, s. m. 1. (Înv.) Proprietar al unei cafenele sau al unui magazin de cafea; cel care prepara sau vindea cafele. 2. (Înv.) Slujitor la curtea domnească însărcinat cu prepararea și servirea cafelelor. 3. (Fam.) Bărbat care consumă multă cafea (2). – Din tc. kahveci. DOOM
cafegíu (fam.) s. m., pl. cafegíul; pl. cafegíi, art. cafegíii (-gi-ii)
cafegiului
CAFEGÍU, cafegii, s. m. 1. (Înv.) Proprietar al unei cafenele sau al unui magazin de cafea; cel care prepara sau vindea cafele. 2. (Înv.) Slujitor la curtea domnească însărcinat cu prepararea și servirea cafelelor. 3. (Fam.) Bărbat care consumă multă cafea (2). – Din tc. kahveci. DOOM
cafegíu (fam.) s. m., pl. cafegíul; pl. cafegíi, art. cafegíii (-gi-ii)
cafeina
COFEÍNĂ s. f. Alcaloid extras din boabe de cafea, din frunze de ceai, nuci de cola etc., utilizat în medicină ca tonic al sistemului nervos central, cardiac, în industria alimentară etc. [Var.: cafeínă s. f.] – Din germ. Koffein. DOOM
cafeínă v. cofeínă
cafeine
COFEÍNĂ s. f. Alcaloid extras din boabe de cafea, din frunze de ceai, nuci de cola etc., utilizat în medicină ca tonic al sistemului nervos central, cardiac, în industria alimentară etc. [Var.: cafeínă s. f.] – Din germ. Koffein. DOOM
cafeínă v. cofeínă
cafeinei
COFEÍNĂ s. f. Alcaloid extras din boabe de cafea, din frunze de ceai, nuci de cola etc., utilizat în medicină ca tonic al sistemului nervos central, cardiac, în industria alimentară etc. [Var.: cafeínă s. f.] – Din germ. Koffein. DOOM
cafeínă v. cofeínă
cafeism
CAFEÍSM s. n. Totalitatea tulburărilor care apar în urma abuzului de cafea manifestate prin insomnie, cefalee, aritmie cardiacă etc. – Din fr. caféisme. DOOM
cafeísm s. n.
cafeismul
CAFEÍSM s. n. Totalitatea tulburărilor care apar în urma abuzului de cafea manifestate prin insomnie, cefalee, aritmie cardiacă etc. – Din fr. caféisme. DOOM
cafeísm s. n.
cafeismului
CAFEÍSM s. n. Totalitatea tulburărilor care apar în urma abuzului de cafea manifestate prin insomnie, cefalee, aritmie cardiacă etc. – Din fr. caféisme. DOOM
cafeísm s. n.
cafele
CAFEÁ, (2) cafele, s. f. 1. Sămânța arborelui de cafea folosită (de obicei sub formă de pulbere) în alimentație. 2. Băutură preparată din cafea (1) prăjită și râșnită sau dintr-un surogat. ◊ Cafea espresso = cafea concentrată, preparată într-un aparat special. Cafea filtru = cafea preparată cu ajutorul filtrului. – Din tc. kahve, ngr. kafés, fr. café. DOOM
cafeá (băutură) s. f., art. cafeáua, g.-d. art. cafélei; pl. caféle, art. cafélele
cafelea
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeleai
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeleam
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelească
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeleau
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeleați
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelei
CAFEÁ, (2) cafele, s. f. 1. Sămânța arborelui de cafea folosită (de obicei sub formă de pulbere) în alimentație. 2. Băutură preparată din cafea (1) prăjită și râșnită sau dintr-un surogat. ◊ Cafea espresso = cafea concentrată, preparată într-un aparat special. Cafea filtru = cafea preparată cu ajutorul filtrului. – Din tc. kahve, ngr. kafés, fr. café. DOOM
cafeá (băutură) s. f., art. cafeáua, g.-d. art. cafélei; pl. caféle, art. cafélele
cafelele
CAFEÁ, (2) cafele, s. f. 1. Sămânța arborelui de cafea folosită (de obicei sub formă de pulbere) în alimentație. 2. Băutură preparată din cafea (1) prăjită și râșnită sau dintr-un surogat. ◊ Cafea espresso = cafea concentrată, preparată într-un aparat special. Cafea filtru = cafea preparată cu ajutorul filtrului. – Din tc. kahve, ngr. kafés, fr. café. DOOM
cafeá (băutură) s. f., art. cafeáua, g.-d. art. cafélei; pl. caféle, art. cafélele
cafelelor
CAFEÁ, (2) cafele, s. f. 1. Sămânța arborelui de cafea folosită (de obicei sub formă de pulbere) în alimentație. 2. Băutură preparată din cafea (1) prăjită și râșnită sau dintr-un surogat. ◊ Cafea espresso = cafea concentrată, preparată într-un aparat special. Cafea filtru = cafea preparată cu ajutorul filtrului. – Din tc. kahve, ngr. kafés, fr. café. DOOM
cafeá (băutură) s. f., art. cafeáua, g.-d. art. cafélei; pl. caféle, art. cafélele
cafelesc
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelește
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelești
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeli
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelii
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelim
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelind
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelire
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelire
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea.
cafeliră
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelirăm
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelirăți
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelise
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelisem
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeliseră
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeliserăm
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeliserăți
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeliseși
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeliseți
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafelit
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeliși
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeliți
CAFELÍ, cafelesc, vb. IV. Refl. (Fam.; rar) A bea cafea (stând la taifas). – Din cafea. DOOM
cafelí (a se ~) (rar) vb. refl. prez. 3 sg. se cafeléște, imperf. 3 sg. se cafeleá; conj. prez. 3 să se cafeleáscă
cafeluța
CAFELÚȚĂ, cafeluțe, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a două varietăți de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) plantă cu tulpina cilindrică ramificată, cu flori albe sau albăstrii, cultivată pentru nutreț (Lupinus albus); b) plantă ornamentală cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse în formă de spic (Lupinus varius). – Cafea + suf. -eluță. DOOM
cafelúță s. f., g.-d. art. cafelúței; pl. cafelúțe
cafeluțe
CAFELÚȚĂ, cafeluțe, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a două varietăți de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) plantă cu tulpina cilindrică ramificată, cu flori albe sau albăstrii, cultivată pentru nutreț (Lupinus albus); b) plantă ornamentală cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse în formă de spic (Lupinus varius). – Cafea + suf. -eluță. DOOM
cafelúță s. f., g.-d. art. cafelúței; pl. cafelúțe
cafeluței
CAFELÚȚĂ, cafeluțe, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a două varietăți de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) plantă cu tulpina cilindrică ramificată, cu flori albe sau albăstrii, cultivată pentru nutreț (Lupinus albus); b) plantă ornamentală cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse în formă de spic (Lupinus varius). – Cafea + suf. -eluță. DOOM
cafelúță s. f., g.-d. art. cafelúței; pl. cafelúțe
cafeluțele
CAFELÚȚĂ, cafeluțe, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a două varietăți de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) plantă cu tulpina cilindrică ramificată, cu flori albe sau albăstrii, cultivată pentru nutreț (Lupinus albus); b) plantă ornamentală cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse în formă de spic (Lupinus varius). – Cafea + suf. -eluță. DOOM
cafelúță s. f., g.-d. art. cafelúței; pl. cafelúțe
cafeluțelor
CAFELÚȚĂ, cafeluțe, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a două varietăți de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) plantă cu tulpina cilindrică ramificată, cu flori albe sau albăstrii, cultivată pentru nutreț (Lupinus albus); b) plantă ornamentală cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse în formă de spic (Lupinus varius). – Cafea + suf. -eluță. DOOM
cafelúță s. f., g.-d. art. cafelúței; pl. cafelúțe
cafenea
CAFINEÁ s. f. v. cafenea. DOOM
cafeneá s. f., art. cafeneáua, g.-d. art. cafenélei; pl. cafenéle, art. cafenélele
cafeneaua
CAFINEÁ s. f. v. cafenea. DOOM
cafeneá s. f., art. cafeneáua, g.-d. art. cafenélei; pl. cafenéle, art. cafenélele
cafenele
CAFINEÁ s. f. v. cafenea. DOOM
cafeneá s. f., art. cafeneáua, g.-d. art. cafenélei; pl. cafenéle, art. cafenélele
cafenelei
CAFINEÁ s. f. v. cafenea. DOOM
cafeneá s. f., art. cafeneáua, g.-d. art. cafenélei; pl. cafenéle, art. cafenélele
cafenelele
CAFINEÁ s. f. v. cafenea. DOOM
cafeneá s. f., art. cafeneáua, g.-d. art. cafenélei; pl. cafenéle, art. cafenélele
cafenelelor
CAFINEÁ s. f. v. cafenea. DOOM
cafeneá s. f., art. cafeneáua, g.-d. art. cafenélei; pl. cafenéle, art. cafenélele
cafeneluță
CAFENELÚȚĂ, cafeneluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui cafenea. – Cafenea + suf. -eluță. DOOM
cafenelúță (rar) s. f., g.-d. art. cafenelúței; pl. cafenelúțe
cafenia
CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prăjite. – Cafea + suf. -iu (după castaniu, gălbeniu etc.). DOOM
cafeníu adj. m., f. cafeníe; pl. m. și f. cafeníi
cafenie
CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prăjite. – Cafea + suf. -iu (după castaniu, gălbeniu etc.). DOOM
cafeníu adj. m., f. cafeníe; pl. m. și f. cafeníi
cafeniei
CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prăjite. – Cafea + suf. -iu (după castaniu, gălbeniu etc.). DOOM
cafeníu adj. m., f. cafeníe; pl. m. și f. cafeníi
cafenii
CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prăjite. – Cafea + suf. -iu (după castaniu, gălbeniu etc.). DOOM
cafeníu adj. m., f. cafeníe; pl. m. și f. cafeníi
cafeniii
CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prăjite. – Cafea + suf. -iu (după castaniu, gălbeniu etc.). DOOM
cafeníu adj. m., f. cafeníe; pl. m. și f. cafeníi
cafeniile
CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prăjite. – Cafea + suf. -iu (după castaniu, gălbeniu etc.). DOOM
cafeníu adj. m., f. cafeníe; pl. m. și f. cafeníi
cafeniilor
CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prăjite. – Cafea + suf. -iu (după castaniu, gălbeniu etc.). DOOM
cafeníu adj. m., f. cafeníe; pl. m. și f. cafeníi
cafeniu
CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prăjite. – Cafea + suf. -iu (după castaniu, gălbeniu etc.). DOOM
cafeníu adj. m., f. cafeníe; pl. m. și f. cafeníi
cafeniul
CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prăjite. – Cafea + suf. -iu (după castaniu, gălbeniu etc.). DOOM
cafeníu adj. m., f. cafeníe; pl. m. și f. cafeníi
cafeniului
CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prăjite. – Cafea + suf. -iu (după castaniu, gălbeniu etc.). DOOM
cafeníu adj. m., f. cafeníe; pl. m. și f. cafeníi
cafeona
CAFEÓNĂ s.f. Complex aromatic uleios, care se obține prin prăjirea boabelor de cafea. [Pron. -fe-o-. / < fr. cafeóne].
cafeone
CAFEÓNĂ s.f. Complex aromatic uleios, care se obține prin prăjirea boabelor de cafea. [Pron. -fe-o-. / < fr. cafeóne].
cafeonei
CAFEÓNĂ s.f. Complex aromatic uleios, care se obține prin prăjirea boabelor de cafea. [Pron. -fe-o-. / < fr. cafeóne].
cafeonele
CAFEÓNĂ s.f. Complex aromatic uleios, care se obține prin prăjirea boabelor de cafea. [Pron. -fe-o-. / < fr. cafeóne].
cafeonelor
CAFEÓNĂ s.f. Complex aromatic uleios, care se obține prin prăjirea boabelor de cafea. [Pron. -fe-o-. / < fr. cafeóne].
cafer
CÁFER, caferi, s. m. Bivol negru din Africa. – Din germ. Kaffer.
caferi
CÁFER, caferi, s. m. Bivol negru din Africa. – Din germ. Kaffer.
caferii
CÁFER, caferi, s. m. Bivol negru din Africa. – Din germ. Kaffer.
caferilor
CÁFER, caferi, s. m. Bivol negru din Africa. – Din germ. Kaffer.
caferul
CÁFER, caferi, s. m. Bivol negru din Africa. – Din germ. Kaffer.
caferului
CÁFER, caferi, s. m. Bivol negru din Africa. – Din germ. Kaffer.
cafetiera
CAFETIÉRĂ, cafetiere, s. f. Aparat pentru preparat și pentru turnat cafeaua; vas pentru păstrarea cafelei. ♦ Serviciu de cafea. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. cafetière. DOOM
cafetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. cafetiérei; pl. cafetiére
cafetiere
CAFETIÉRĂ, cafetiere, s. f. Aparat pentru preparat și pentru turnat cafeaua; vas pentru păstrarea cafelei. ♦ Serviciu de cafea. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. cafetière. DOOM
cafetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. cafetiérei; pl. cafetiére
cafetierei
CAFETIÉRĂ, cafetiere, s. f. Aparat pentru preparat și pentru turnat cafeaua; vas pentru păstrarea cafelei. ♦ Serviciu de cafea. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. cafetière. DOOM
cafetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. cafetiérei; pl. cafetiére
cafetierele
CAFETIÉRĂ, cafetiere, s. f. Aparat pentru preparat și pentru turnat cafeaua; vas pentru păstrarea cafelei. ♦ Serviciu de cafea. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. cafetière. DOOM
cafetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. cafetiérei; pl. cafetiére
cafetierelor
CAFETIÉRĂ, cafetiere, s. f. Aparat pentru preparat și pentru turnat cafeaua; vas pentru păstrarea cafelei. ♦ Serviciu de cafea. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. cafetière. DOOM
cafetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. cafetiérei; pl. cafetiére
cafeu
CAFÉU s.m. Arbore tropical din familia rubiaceelor, ale cărui fructe în formă de bace conțin boabele de cafea. [< it. caffè].
cafeul
CAFÉ-CONCÉRT s. n. Muzică instrumentală de largă accesibilitate (executată într-un restaurant). [Pr. și: -conser] – Din fr. café-concert. DOOM
café (local) (rar) s. n., pl. caféuri
cafeul
CAFÉU s.m. Arbore tropical din familia rubiaceelor, ale cărui fructe în formă de bace conțin boabele de cafea. [< it. caffè].
cafeului
CAFÉ-CONCÉRT s. n. Muzică instrumentală de largă accesibilitate (executată într-un restaurant). [Pr. și: -conser] – Din fr. café-concert. DOOM
café (local) (rar) s. n., pl. caféuri
cafeului
CAFÉU s.m. Arbore tropical din familia rubiaceelor, ale cărui fructe în formă de bace conțin boabele de cafea. [< it. caffè].
cafeuri
CAFÉ-CONCÉRT s. n. Muzică instrumentală de largă accesibilitate (executată într-un restaurant). [Pr. și: -conser] – Din fr. café-concert. DOOM
café (local) (rar) s. n., pl. caféuri
cafeurile
CAFÉ-CONCÉRT s. n. Muzică instrumentală de largă accesibilitate (executată într-un restaurant). [Pr. și: -conser] – Din fr. café-concert. DOOM
café (local) (rar) s. n., pl. caféuri
cafeurilor
CAFÉ-CONCÉRT s. n. Muzică instrumentală de largă accesibilitate (executată într-un restaurant). [Pr. și: -conser] – Din fr. café-concert. DOOM
café (local) (rar) s. n., pl. caféuri
cafinea
CAFINEÁ s. f. v. cafenea. DOOM
cafeneá s. f., art. cafeneáua, g.-d. art. cafenélei; pl. cafenéle, art. cafenélele
cafri
CÁFRU, cafri, s. m. (La pl.) Veche denumire a populațiilor de limba bantu din sud-estul Africii; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. – Din fr. Cafres. DOOM
cáfru (rar) (ca-fru) s. m., pl. cáfri
cafrii
CÁFRU, cafri, s. m. (La pl.) Veche denumire a populațiilor de limba bantu din sud-estul Africii; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. – Din fr. Cafres. DOOM
cáfru (rar) (ca-fru) s. m., pl. cáfri
cafrilor
CÁFRU, cafri, s. m. (La pl.) Veche denumire a populațiilor de limba bantu din sud-estul Africii; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. – Din fr. Cafres. DOOM
cáfru (rar) (ca-fru) s. m., pl. cáfri
cafru
CÁFRU, cafri, s. m. (La pl.) Veche denumire a populațiilor de limba bantu din sud-estul Africii; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. – Din fr. Cafres. DOOM
cáfru (rar) (ca-fru) s. m., pl. cáfri
cafrul
CÁFRU, cafri, s. m. (La pl.) Veche denumire a populațiilor de limba bantu din sud-estul Africii; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. – Din fr. Cafres. DOOM
cáfru (rar) (ca-fru) s. m., pl. cáfri
cafrului
CÁFRU, cafri, s. m. (La pl.) Veche denumire a populațiilor de limba bantu din sud-estul Africii; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. – Din fr. Cafres. DOOM
cáfru (rar) (ca-fru) s. m., pl. cáfri
caft
CAFT, cafturi, s. n. (Fam.) Bătaie. – Din cafti. DOOM
caft (fam.) s. n., pl. cáfturi
caftan
CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de domn sau de boier. – Din tc. kaftan. DOOM
caftán (înv.) s. n., pl. caftáne
caftane
CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de domn sau de boier. – Din tc. kaftan. DOOM
caftán (înv.) s. n., pl. caftáne
caftanele
CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de domn sau de boier. – Din tc. kaftan. DOOM
caftán (înv.) s. n., pl. caftáne
caftanelor
CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de domn sau de boier. – Din tc. kaftan. DOOM
caftán (înv.) s. n., pl. caftáne
caftangiu
caftangiu -oaică, caftangii -oaice s. m., s. f. bătăuș.
caftanul
CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de domn sau de boier. – Din tc. kaftan. DOOM
caftán (înv.) s. n., pl. caftáne
caftanului
CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de domn sau de boier. – Din tc. kaftan. DOOM
caftán (înv.) s. n., pl. caftáne
caftea
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
cafteai
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
cafteală
cafteală la minut expr. luptă scurtă.
cafteam
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftească
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
cafteau
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
cafteați
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftesc
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftește
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftești
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
cafti
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftii
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftim
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftind
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftire
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftire
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti.
caftiră
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftirăm
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftirăți
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftise
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftisem
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftiseră
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftiserăm
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftiserăți
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftiseși
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftiseți
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftit
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftit
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti.
caftiși
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
caftiți
CAFTÍ, caftesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A lovi, a bate. – Din țig. cafti. DOOM
caftí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caftésc, imperf. 3 sg. cafteá; conj. prez. 3 să cafteáscă
cafuzo
CAFÚZO s.m. invar. (În Brazilia) Persoană născută din părinți negri și indieni autohtoni. [< sp. cafuso].
cafuzoul
CAFÚZO s.m. invar. (În Brazilia) Persoană născută din părinți negri și indieni autohtoni. [< sp. cafuso].
cafuzoule
CAFÚZO s.m. invar. (În Brazilia) Persoană născută din părinți negri și indieni autohtoni. [< sp. cafuso].
cafuzoului
CAFÚZO s.m. invar. (În Brazilia) Persoană născută din părinți negri și indieni autohtoni. [< sp. cafuso].
cafă
cafă, cafe s. f. cafea.
cagula
CAGÚLĂ, cagule, s. f. 1. Mantie cu glugă purtată de călugări. ♦ Tip de glugă care acoperă tot capul (cu deschizături numai în dreptul ochilor). 2. Parte de cauciuc a unei măști de gaze. – Din fr. cagoule. DOOM
cagúlă s. f., g.-d. art. cagúlei; pl. cagúle
cagulard
CAGULÁRD s.m. Membru al unei organizații fasciste-militariste, care a activat în Franța între 1935 și 1940. [Pl. -rzi. / < fr. cagoulard].
cagulardul
CAGULÁRD s.m. Membru al unei organizații fasciste-militariste, care a activat în Franța între 1935 și 1940. [Pl. -rzi. / < fr. cagoulard].
cagulardului
CAGULÁRD s.m. Membru al unei organizații fasciste-militariste, care a activat în Franța între 1935 și 1940. [Pl. -rzi. / < fr. cagoulard].
cagularzi
CAGULÁRD s.m. Membru al unei organizații fasciste-militariste, care a activat în Franța între 1935 și 1940. [Pl. -rzi. / < fr. cagoulard].
cagularzii
CAGULÁRD s.m. Membru al unei organizații fasciste-militariste, care a activat în Franța între 1935 și 1940. [Pl. -rzi. / < fr. cagoulard].
cagularzilor
CAGULÁRD s.m. Membru al unei organizații fasciste-militariste, care a activat în Franța între 1935 și 1940. [Pl. -rzi. / < fr. cagoulard].
cagule
CAGÚLĂ, cagule, s. f. 1. Mantie cu glugă purtată de călugări. ♦ Tip de glugă care acoperă tot capul (cu deschizături numai în dreptul ochilor). 2. Parte de cauciuc a unei măști de gaze. – Din fr. cagoule. DOOM
cagúlă s. f., g.-d. art. cagúlei; pl. cagúle
cagulei
CAGÚLĂ, cagule, s. f. 1. Mantie cu glugă purtată de călugări. ♦ Tip de glugă care acoperă tot capul (cu deschizături numai în dreptul ochilor). 2. Parte de cauciuc a unei măști de gaze. – Din fr. cagoule. DOOM
cagúlă s. f., g.-d. art. cagúlei; pl. cagúle
cagulele
CAGÚLĂ, cagule, s. f. 1. Mantie cu glugă purtată de călugări. ♦ Tip de glugă care acoperă tot capul (cu deschizături numai în dreptul ochilor). 2. Parte de cauciuc a unei măști de gaze. – Din fr. cagoule. DOOM
cagúlă s. f., g.-d. art. cagúlei; pl. cagúle
cagulelor
CAGÚLĂ, cagule, s. f. 1. Mantie cu glugă purtată de călugări. ♦ Tip de glugă care acoperă tot capul (cu deschizături numai în dreptul ochilor). 2. Parte de cauciuc a unei măști de gaze. – Din fr. cagoule. DOOM
cagúlă s. f., g.-d. art. cagúlei; pl. cagúle
cahal
cahál (-le), s. n. – Comunitate evreiască. Ebr. qahal (sec. XIX).
cahla
CÁHLĂ, cahle, s. f. 1. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 2. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. – Din ucr. kahlja. DOOM
cáhlă (ca-hlă) s. f., g.-d. art. cáhlei; pl. cáhle
cahle
CÁHLĂ, cahle, s. f. 1. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 2. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. – Din ucr. kahlja. DOOM
cáhlă (ca-hlă) s. f., g.-d. art. cáhlei; pl. cáhle
cahlei
CÁHLĂ, cahle, s. f. 1. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 2. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. – Din ucr. kahlja. DOOM
cáhlă (ca-hlă) s. f., g.-d. art. cáhlei; pl. cáhle
cahlele
CÁHLĂ, cahle, s. f. 1. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 2. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. – Din ucr. kahlja. DOOM
cáhlă (ca-hlă) s. f., g.-d. art. cáhlei; pl. cáhle
cahlelor
CÁHLĂ, cahle, s. f. 1. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 2. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. – Din ucr. kahlja. DOOM
cáhlă (ca-hlă) s. f., g.-d. art. cáhlei; pl. cáhle
cai
CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus. DOOM
cálul-pópii (libelulă) s. m. art., pl. cáii-pópii
caia
CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”. DOOM
caiá s. f., art. caiáua, g.-d. art. caiélei; pl. caiéle, art. caiélele
caiac
CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcațiune de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele. 2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3. Ambarcațiune mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [Pr.: ca-iac] – Din fr. kayak. DOOM
caiác (barcă de sport, barcă eschimosă) s. n., pl. caiáce
caiac
CAIÁC s.n. 1. Ambarcație de sport ascuțită la capete și condusă cu padele. ◊ Caiac canoe = ambarcație sportivă cu mai multe posturi de vâslit. ♦ Ramură sportivă practicată cu această ambarcație. 2. Barcă de pescuit, originară din Groenlanda, făcută din piei de focă. [Pron. ca-iac, pl. -ce, -curi. / cf. fr. kayak < cuv. eschimos].
caiace
CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcațiune de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele. 2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3. Ambarcațiune mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [Pr.: ca-iac] – Din fr. kayak. DOOM
caiác (barcă de sport, barcă eschimosă) s. n., pl. caiáce
caiacele
CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcațiune de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele. 2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3. Ambarcațiune mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [Pr.: ca-iac] – Din fr. kayak. DOOM
caiác (barcă de sport, barcă eschimosă) s. n., pl. caiáce
caiacelor
CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcațiune de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele. 2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3. Ambarcațiune mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [Pr.: ca-iac] – Din fr. kayak. DOOM
caiác (barcă de sport, barcă eschimosă) s. n., pl. caiáce
caiacist
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiacista
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiaciste
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiacistei
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiacistele
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiacistelor
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiacistul
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiacistului
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiaciști
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiaciștii
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiaciștilor
CAIACÍST, -Ă, caiaciști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică caiacul (2). [Pr.: -ca-ia-] – Caiac + suf. -ist. DOOM
caiacístă s. f., g.-d. art. caiacístei; pl. caiacíste
caiacul
CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcațiune de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele. 2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3. Ambarcațiune mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [Pr.: ca-iac] – Din fr. kayak. DOOM
caiác (barcă de sport, barcă eschimosă) s. n., pl. caiáce
caiacului
CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcațiune de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele. 2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3. Ambarcațiune mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [Pr.: ca-iac] – Din fr. kayak. DOOM
caiác (barcă de sport, barcă eschimosă) s. n., pl. caiáce
caiafa
a trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa expr. (livr.) a purta (pe cineva) pe drumuri. DOOM
Caiáfa (personaj biblic) s. propriu m.
caiafa
CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor preoți iudei) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa. DOOM
caiáfă (om fățarnic) s. f., g.-d. art. caiáfei; pl. caiáfe
caiafe
CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor preoți iudei) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa. DOOM
caiáfă (om fățarnic) s. f., g.-d. art. caiáfei; pl. caiáfe
caiafei
CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor preoți iudei) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa. DOOM
caiáfă (om fățarnic) s. f., g.-d. art. caiáfei; pl. caiáfe
caiafele
CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor preoți iudei) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa. DOOM
caiáfă (om fățarnic) s. f., g.-d. art. caiáfei; pl. caiáfe
caiafelor
CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor preoți iudei) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa. DOOM
caiáfă (om fățarnic) s. f., g.-d. art. caiáfei; pl. caiáfe
caiafet
caiafét (-turi), s. n. – Mod de viață, fel de a fi. Tc. keyfiyet (Șeineanu, II, 75; Meyer 219; Lokotsch 1173; Ronzevalle 143).
caiaua
CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”. DOOM
caiá s. f., art. caiáua, g.-d. art. caiélei; pl. caiéle, art. caiélele
caic
CAÍC, caice, s. n. 1. Ambarcațiune îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete, folosită în Orient. – Din tc. kayık. DOOM
caíc (barcă cu vele, luntre) s. n., pl. caíce
caiccii
CAICCÍU, caiccii, s. m. Conducător de caic. [Pr.: ca-ic-] – Din tc. kayıkçı. DOOM
caiccíu (ca-ic-) s. m., art. caiccíul; pl. caiccíi, art. caiccíii (-ci-ii)
caicciii
CAICCÍU, caiccii, s. m. Conducător de caic. [Pr.: ca-ic-] – Din tc. kayıkçı. DOOM
caiccíu (ca-ic-) s. m., art. caiccíul; pl. caiccíi, art. caiccíii (-ci-ii)
caicciilor
CAICCÍU, caiccii, s. m. Conducător de caic. [Pr.: ca-ic-] – Din tc. kayıkçı. DOOM
caiccíu (ca-ic-) s. m., art. caiccíul; pl. caiccíi, art. caiccíii (-ci-ii)
caicciu
CAICCÍU, caiccii, s. m. Conducător de caic. [Pr.: ca-ic-] – Din tc. kayıkçı. DOOM
caiccíu (ca-ic-) s. m., art. caiccíul; pl. caiccíi, art. caiccíii (-ci-ii)
caicciul
CAICCÍU, caiccii, s. m. Conducător de caic. [Pr.: ca-ic-] – Din tc. kayıkçı. DOOM
caiccíu (ca-ic-) s. m., art. caiccíul; pl. caiccíi, art. caiccíii (-ci-ii)
caicciului
CAICCÍU, caiccii, s. m. Conducător de caic. [Pr.: ca-ic-] – Din tc. kayıkçı. DOOM
caiccíu (ca-ic-) s. m., art. caiccíul; pl. caiccíi, art. caiccíii (-ci-ii)
caice
CAÍC, caice, s. n. 1. Ambarcațiune îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete, folosită în Orient. – Din tc. kayık. DOOM
caíc (barcă cu vele, luntre) s. n., pl. caíce
caicel
CAICÉL, caicele, s. n. Diminutiv al lui caic. [Pr.: ca-i-] – Caic + suf. -el. DOOM
caicél (rar) (ca-i-) s. n., pl. caicéle
caicele
CAÍC, caice, s. n. 1. Ambarcațiune îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete, folosită în Orient. – Din tc. kayık. DOOM
caíc (barcă cu vele, luntre) s. n., pl. caíce
caicele
CAICÉL, caicele, s. n. Diminutiv al lui caic. [Pr.: ca-i-] – Caic + suf. -el. DOOM
caicél (rar) (ca-i-) s. n., pl. caicéle
caicelele
CAICÉL, caicele, s. n. Diminutiv al lui caic. [Pr.: ca-i-] – Caic + suf. -el. DOOM
caicél (rar) (ca-i-) s. n., pl. caicéle
caicelelor
CAICÉL, caicele, s. n. Diminutiv al lui caic. [Pr.: ca-i-] – Caic + suf. -el. DOOM
caicél (rar) (ca-i-) s. n., pl. caicéle
caicelor
CAÍC, caice, s. n. 1. Ambarcațiune îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete, folosită în Orient. – Din tc. kayık. DOOM
caíc (barcă cu vele, luntre) s. n., pl. caíce
caicelul
CAICÉL, caicele, s. n. Diminutiv al lui caic. [Pr.: ca-i-] – Caic + suf. -el. DOOM
caicél (rar) (ca-i-) s. n., pl. caicéle
caicelului
CAICÉL, caicele, s. n. Diminutiv al lui caic. [Pr.: ca-i-] – Caic + suf. -el. DOOM
caicél (rar) (ca-i-) s. n., pl. caicéle
caicgiu
CAICGÍU s. m. v. caicciu.
caicul
CAÍC, caice, s. n. 1. Ambarcațiune îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete, folosită în Orient. – Din tc. kayık. DOOM
caíc (barcă cu vele, luntre) s. n., pl. caíce
caicului
CAÍC, caice, s. n. 1. Ambarcațiune îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete, folosită în Orient. – Din tc. kayık. DOOM
caíc (barcă cu vele, luntre) s. n., pl. caíce
caid
CAÍD2, caiduri, s. n. (Înv.) Registru, dosar; arhivă. – Din tc. kayit.
caid
CAÍD1, caizi, s. m. Titlu purtat în trecut de guvernatorul unei provincii sau al unui oraș din statele musulmane ale Africii de Nord, care avea și funcții judecătorești; persoană care purta acest titlu. – Din fr. caïd. DOOM
caíd2 (registru, arhivă) (înv.) s. n., pl. caíduri
caidul
CAÍD2, caiduri, s. n. (Înv.) Registru, dosar; arhivă. – Din tc. kayit.
caidul
CAÍD1, caizi, s. m. Titlu purtat în trecut de guvernatorul unei provincii sau al unui oraș din statele musulmane ale Africii de Nord, care avea și funcții judecătorești; persoană care purta acest titlu. – Din fr. caïd. DOOM
caíd2 (registru, arhivă) (înv.) s. n., pl. caíduri
caidului
CAÍD2, caiduri, s. n. (Înv.) Registru, dosar; arhivă. – Din tc. kayit.
caidului
CAÍD1, caizi, s. m. Titlu purtat în trecut de guvernatorul unei provincii sau al unui oraș din statele musulmane ale Africii de Nord, care avea și funcții judecătorești; persoană care purta acest titlu. – Din fr. caïd. DOOM
caíd2 (registru, arhivă) (înv.) s. n., pl. caíduri
caiduri
CAÍD2, caiduri, s. n. (Înv.) Registru, dosar; arhivă. – Din tc. kayit.
caidurile
CAÍD2, caiduri, s. n. (Înv.) Registru, dosar; arhivă. – Din tc. kayit.
caidurilor
CAÍD2, caiduri, s. n. (Înv.) Registru, dosar; arhivă. – Din tc. kayit.
caiele
CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”. DOOM
caiá s. f., art. caiáua, g.-d. art. caiélei; pl. caiéle, art. caiélele
caielei
CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”. DOOM
caiá s. f., art. caiáua, g.-d. art. caiélei; pl. caiéle, art. caiélele
caielele
CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”. DOOM
caiá s. f., art. caiáua, g.-d. art. caiélei; pl. caiéle, art. caiélele
caielelor
CAIÁ, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”. DOOM
caiá s. f., art. caiáua, g.-d. art. caiélei; pl. caiéle, art. caiélele
caier
CÁIER, caiere, s. n. Mănunchi de lână, de in, de cânepă sau de borangic, care se pune pe furcă pentru a fi tors manual. [Pr.: ca-ier] – Lat. *caiulus. DOOM
cáier s. n., pl. cáiere
caiere
CÁIER, caiere, s. n. Mănunchi de lână, de in, de cânepă sau de borangic, care se pune pe furcă pentru a fi tors manual. [Pr.: ca-ier] – Lat. *caiulus. DOOM
cáier s. n., pl. cáiere
caierele
CÁIER, caiere, s. n. Mănunchi de lână, de in, de cânepă sau de borangic, care se pune pe furcă pentru a fi tors manual. [Pr.: ca-ier] – Lat. *caiulus. DOOM
cáier s. n., pl. cáiere
caierelor
CÁIER, caiere, s. n. Mănunchi de lână, de in, de cânepă sau de borangic, care se pune pe furcă pentru a fi tors manual. [Pr.: ca-ier] – Lat. *caiulus. DOOM
cáier s. n., pl. cáiere
caierul
CÁIER, caiere, s. n. Mănunchi de lână, de in, de cânepă sau de borangic, care se pune pe furcă pentru a fi tors manual. [Pr.: ca-ier] – Lat. *caiulus. DOOM
cáier s. n., pl. cáiere
caierului
CÁIER, caiere, s. n. Mănunchi de lână, de in, de cânepă sau de borangic, care se pune pe furcă pentru a fi tors manual. [Pr.: ca-ier] – Lat. *caiulus. DOOM
cáier s. n., pl. cáiere
caiet
CAIÉT, caiete, s. n. 1. Fascicul de foi de hârtie legate sau broșate împreună, folosit la scris, la desenat etc. ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde condițiile tehnice și de calitate, termenele, obligațiile și garanțiile privitoare la executarea și recepția unei lucrări, a unei mărfi. Caiet-program = program (de spectacol) sub formă de caiet (1). Caiet-catalog = catalog de expoziție sub formă de caiet (1). 2. Publicație periodică cuprinzând diverse studii, note, informații (dintr-un anumit domeniu de activitate). [Pr.: ca-iet] – După fr. cahier. Cf. pol. kajet. DOOM
caiét s. n., pl. caiéte
caiete
CAIÉT, caiete, s. n. 1. Fascicul de foi de hârtie legate sau broșate împreună, folosit la scris, la desenat etc. ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde condițiile tehnice și de calitate, termenele, obligațiile și garanțiile privitoare la executarea și recepția unei lucrări, a unei mărfi. Caiet-program = program (de spectacol) sub formă de caiet (1). Caiet-catalog = catalog de expoziție sub formă de caiet (1). 2. Publicație periodică cuprinzând diverse studii, note, informații (dintr-un anumit domeniu de activitate). [Pr.: ca-iet] – După fr. cahier. Cf. pol. kajet. DOOM
caiét s. n., pl. caiéte
caietele
CAIÉT, caiete, s. n. 1. Fascicul de foi de hârtie legate sau broșate împreună, folosit la scris, la desenat etc. ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde condițiile tehnice și de calitate, termenele, obligațiile și garanțiile privitoare la executarea și recepția unei lucrări, a unei mărfi. Caiet-program = program (de spectacol) sub formă de caiet (1). Caiet-catalog = catalog de expoziție sub formă de caiet (1). 2. Publicație periodică cuprinzând diverse studii, note, informații (dintr-un anumit domeniu de activitate). [Pr.: ca-iet] – După fr. cahier. Cf. pol. kajet. DOOM
caiét s. n., pl. caiéte
caietelor
CAIÉT, caiete, s. n. 1. Fascicul de foi de hârtie legate sau broșate împreună, folosit la scris, la desenat etc. ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde condițiile tehnice și de calitate, termenele, obligațiile și garanțiile privitoare la executarea și recepția unei lucrări, a unei mărfi. Caiet-program = program (de spectacol) sub formă de caiet (1). Caiet-catalog = catalog de expoziție sub formă de caiet (1). 2. Publicație periodică cuprinzând diverse studii, note, informații (dintr-un anumit domeniu de activitate). [Pr.: ca-iet] – După fr. cahier. Cf. pol. kajet. DOOM
caiét s. n., pl. caiéte
caietul
CAIÉT, caiete, s. n. 1. Fascicul de foi de hârtie legate sau broșate împreună, folosit la scris, la desenat etc. ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde condițiile tehnice și de calitate, termenele, obligațiile și garanțiile privitoare la executarea și recepția unei lucrări, a unei mărfi. Caiet-program = program (de spectacol) sub formă de caiet (1). Caiet-catalog = catalog de expoziție sub formă de caiet (1). 2. Publicație periodică cuprinzând diverse studii, note, informații (dintr-un anumit domeniu de activitate). [Pr.: ca-iet] – După fr. cahier. Cf. pol. kajet. DOOM
caiét s. n., pl. caiéte
caietului
CAIÉT, caiete, s. n. 1. Fascicul de foi de hârtie legate sau broșate împreună, folosit la scris, la desenat etc. ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde condițiile tehnice și de calitate, termenele, obligațiile și garanțiile privitoare la executarea și recepția unei lucrări, a unei mărfi. Caiet-program = program (de spectacol) sub formă de caiet (1). Caiet-catalog = catalog de expoziție sub formă de caiet (1). 2. Publicație periodică cuprinzând diverse studii, note, informații (dintr-un anumit domeniu de activitate). [Pr.: ca-iet] – După fr. cahier. Cf. pol. kajet. DOOM
caiét s. n., pl. caiéte
caiețel
CAIEȚÉL, caiețele, s. n. Diminutiv al lui caiet (1). [Pr.: ca-ie-] – Caiet + suf. -el. DOOM
caiețél s. n., pl. caiețéle
caiețele
CAIEȚÉL, caiețele, s. n. Diminutiv al lui caiet (1). [Pr.: ca-ie-] – Caiet + suf. -el. DOOM
caiețél s. n., pl. caiețéle
caiețelele
CAIEȚÉL, caiețele, s. n. Diminutiv al lui caiet (1). [Pr.: ca-ie-] – Caiet + suf. -el. DOOM
caiețél s. n., pl. caiețéle
caiețelelor
CAIEȚÉL, caiețele, s. n. Diminutiv al lui caiet (1). [Pr.: ca-ie-] – Caiet + suf. -el. DOOM
caiețél s. n., pl. caiețéle
caiețelul
CAIEȚÉL, caiețele, s. n. Diminutiv al lui caiet (1). [Pr.: ca-ie-] – Caiet + suf. -el. DOOM
caiețél s. n., pl. caiețéle
caiețelului
CAIEȚÉL, caiețele, s. n. Diminutiv al lui caiet (1). [Pr.: ca-ie-] – Caiet + suf. -el. DOOM
caiețél s. n., pl. caiețéle
caii
CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus. DOOM
cálul-pópii (libelulă) s. m. art., pl. cáii-pópii
cailor
CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus. DOOM
cálul-pópii (libelulă) s. m. art., pl. cáii-pópii
caimac
CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak. DOOM
caimác (cai-) s. n., pl. caimácuri
caimacam
BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. Întâiul caimacam, șeful caimacamilor. – Din tc. baș kaymakam. DOOM
baș-caimacám s. m., pl. baș-caimacámi
caimacam
CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam. DOOM
caimacám (cai-) s. m., pl. caimacámi
caimacami
BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. Întâiul caimacam, șeful caimacamilor. – Din tc. baș kaymakam. DOOM
baș-caimacám s. m., pl. baș-caimacámi
caimacami
CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam. DOOM
caimacám (cai-) s. m., pl. caimacámi
caimacamii
BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. Întâiul caimacam, șeful caimacamilor. – Din tc. baș kaymakam. DOOM
baș-caimacám s. m., pl. baș-caimacámi
caimacamii
CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam. DOOM
caimacám (cai-) s. m., pl. caimacámi
caimacamilor
BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. Întâiul caimacam, șeful caimacamilor. – Din tc. baș kaymakam. DOOM
baș-caimacám s. m., pl. baș-caimacámi
caimacamilor
CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam. DOOM
caimacám (cai-) s. m., pl. caimacámi
caimacamul
BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. Întâiul caimacam, șeful caimacamilor. – Din tc. baș kaymakam. DOOM
baș-caimacám s. m., pl. baș-caimacámi
caimacamul
CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam. DOOM
caimacám (cai-) s. m., pl. caimacámi
caimacamului
BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. Întâiul caimacam, șeful caimacamilor. – Din tc. baș kaymakam. DOOM
baș-caimacám s. m., pl. baș-caimacámi
caimacamului
CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam. DOOM
caimacám (cai-) s. m., pl. caimacámi
caimacan
CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam. DOOM
caimacám (cai-) s. m., pl. caimacámi
caimacul
CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak. DOOM
caimác (cai-) s. n., pl. caimácuri
caimacului
CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak. DOOM
caimác (cai-) s. n., pl. caimácuri
caimacuri
CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak. DOOM
caimác (cai-) s. n., pl. caimácuri
caimacurile
CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak. DOOM
caimác (cai-) s. n., pl. caimácuri
caimacurilor
CAIMÁC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak. DOOM
caimác (cai-) s. n., pl. caimácuri
caiman
CAIMÁN2, caimani, s. m. (Reg.) Persoană care însoțește în pădure pe muncitori sau pe plutași, pentru a le pregăti mâncarea, a le păzi și curăța coliba etc. – Et. nec. DOOM
caimán (cai-) s. m., pl. caimáni
caimani
CAIMÁN2, caimani, s. m. (Reg.) Persoană care însoțește în pădure pe muncitori sau pe plutași, pentru a le pregăti mâncarea, a le păzi și curăța coliba etc. – Et. nec. DOOM
caimán (cai-) s. m., pl. caimáni
caimanii
CAIMÁN2, caimani, s. m. (Reg.) Persoană care însoțește în pădure pe muncitori sau pe plutași, pentru a le pregăti mâncarea, a le păzi și curăța coliba etc. – Et. nec. DOOM
caimán (cai-) s. m., pl. caimáni
caimanilor
CAIMÁN2, caimani, s. m. (Reg.) Persoană care însoțește în pădure pe muncitori sau pe plutași, pentru a le pregăti mâncarea, a le păzi și curăța coliba etc. – Et. nec. DOOM
caimán (cai-) s. m., pl. caimáni
caimanul
CAIMÁN2, caimani, s. m. (Reg.) Persoană care însoțește în pădure pe muncitori sau pe plutași, pentru a le pregăti mâncarea, a le păzi și curăța coliba etc. – Et. nec. DOOM
caimán (cai-) s. m., pl. caimáni
caimanului
CAIMÁN2, caimani, s. m. (Reg.) Persoană care însoțește în pădure pe muncitori sau pe plutași, pentru a le pregăti mâncarea, a le păzi și curăța coliba etc. – Et. nec. DOOM
caimán (cai-) s. m., pl. caimáni
caimea
caimeá (-éle), s. f. – 1. Scrisoare, înștiințare, comunicare. – 2. Bancnotă turcească. – Mr. căime. Tc. kayime (Șeineanu, III, 25; Ronzevalle 131), cf. bg. kaime.
cainic
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainica
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainice
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainicei
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainicele
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainicelor
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainici
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainicii
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainicilor
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainicul
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainicului
CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic. DOOM
cáinic (cai-) (înv.) adj. m., pl. cáinici; f. cáinică, pl. cáinice
cainozoic
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cainozoica
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cainozoice
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cainozoicei
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cainozoicele
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cainozoicelor
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cainozoici
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cainozoicii
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cainozoicilor
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cainozoicul
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cainozoicului
CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Neozoic (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparține cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic. DOOM
cainozóic2 (cai-, -zo-ic) s. n.
cais
CAÍS, caiși, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanțe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisă (derivat regresiv). DOOM
caís s. m., pl. caíși
caisa
CAÍSĂ, caise, s. f. Fructul caisului, de culoare galbenă-portocalie, gustos și parfumat. – Din ngr. kaisí (pl. kaísia). DOOM
caísă s. f., g.-d. art. caísei; pl. caíse
caise
CAÍSĂ, caise, s. f. Fructul caisului, de culoare galbenă-portocalie, gustos și parfumat. – Din ngr. kaisí (pl. kaísia). DOOM
caísă s. f., g.-d. art. caísei; pl. caíse
caisei
CAÍSĂ, caise, s. f. Fructul caisului, de culoare galbenă-portocalie, gustos și parfumat. – Din ngr. kaisí (pl. kaísia). DOOM
caísă s. f., g.-d. art. caísei; pl. caíse
caisele
CAÍSĂ, caise, s. f. Fructul caisului, de culoare galbenă-portocalie, gustos și parfumat. – Din ngr. kaisí (pl. kaísia). DOOM
caísă s. f., g.-d. art. caísei; pl. caíse
caiselor
CAÍSĂ, caise, s. f. Fructul caisului, de culoare galbenă-portocalie, gustos și parfumat. – Din ngr. kaisí (pl. kaísia). DOOM
caísă s. f., g.-d. art. caísei; pl. caíse
caisul
CAÍS, caiși, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanțe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisă (derivat regresiv). DOOM
caís s. m., pl. caíși
caisului
CAÍS, caiși, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanțe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisă (derivat regresiv). DOOM
caís s. m., pl. caíși
caizi
CAÍD1, caizi, s. m. Titlu purtat în trecut de guvernatorul unei provincii sau al unui oraș din statele musulmane ale Africii de Nord, care avea și funcții judecătorești; persoană care purta acest titlu. – Din fr. caïd. DOOM
caíd2 (registru, arhivă) (înv.) s. n., pl. caíduri
caizii
CAÍD1, caizi, s. m. Titlu purtat în trecut de guvernatorul unei provincii sau al unui oraș din statele musulmane ale Africii de Nord, care avea și funcții judecătorești; persoană care purta acest titlu. – Din fr. caïd. DOOM
caíd2 (registru, arhivă) (înv.) s. n., pl. caíduri
caizilor
CAÍD1, caizi, s. m. Titlu purtat în trecut de guvernatorul unei provincii sau al unui oraș din statele musulmane ale Africii de Nord, care avea și funcții judecătorești; persoană care purta acest titlu. – Din fr. caïd. DOOM
caíd2 (registru, arhivă) (înv.) s. n., pl. caíduri
caiși
CAÍS, caiși, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanțe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisă (derivat regresiv). DOOM
caís s. m., pl. caíși
caișii
CAÍS, caiși, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanțe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisă (derivat regresiv). DOOM
caís s. m., pl. caíși
caișilor
CAÍS, caiși, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanțe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisă (derivat regresiv). DOOM
caís s. m., pl. caíși
caja
CÁJĂ s.f. (Mec.) Colivie, carter. ◊ Cajă de laminor = ansamblu constituit din cilindrii de lucru și de sprijin ai unui laminor. [< fr. cage].
cajbec
a lăsa (pe cineva) cajbec expr. (cart.) a câștiga (de la cineva) toți banii sau toate bunurile puse în joc.
caje
CÁJĂ s.f. (Mec.) Colivie, carter. ◊ Cajă de laminor = ansamblu constituit din cilindrii de lucru și de sprijin ai unui laminor. [< fr. cage].
cajei
CÁJĂ s.f. (Mec.) Colivie, carter. ◊ Cajă de laminor = ansamblu constituit din cilindrii de lucru și de sprijin ai unui laminor. [< fr. cage].
cajele
CÁJĂ s.f. (Mec.) Colivie, carter. ◊ Cajă de laminor = ansamblu constituit din cilindrii de lucru și de sprijin ai unui laminor. [< fr. cage].
cajelor
CÁJĂ s.f. (Mec.) Colivie, carter. ◊ Cajă de laminor = ansamblu constituit din cilindrii de lucru și de sprijin ai unui laminor. [< fr. cage].
cakewalk
CAKEWALK s.n. Dans afroamerican cu ritm sincopat, cântat la banjo, care se dansa cu pași iuți și mărunți și ale cărui câteva figuri au fost preluate în dansul șimi. [Pron. chéic-uoc. / < engl. cake-walk – mersul cozonacului (câștigătorul dansului era răsplătit cu un uriaș cozonac)].
cakewalkul
CAKEWALK s.n. Dans afroamerican cu ritm sincopat, cântat la banjo, care se dansa cu pași iuți și mărunți și ale cărui câteva figuri au fost preluate în dansul șimi. [Pron. chéic-uoc. / < engl. cake-walk – mersul cozonacului (câștigătorul dansului era răsplătit cu un uriaș cozonac)].
cakewalkului
CAKEWALK s.n. Dans afroamerican cu ritm sincopat, cântat la banjo, care se dansa cu pași iuți și mărunți și ale cărui câteva figuri au fost preluate în dansul șimi. [Pron. chéic-uoc. / < engl. cake-walk – mersul cozonacului (câștigătorul dansului era răsplătit cu un uriaș cozonac)].
cakewalkuri
CAKEWALK s.n. Dans afroamerican cu ritm sincopat, cântat la banjo, care se dansa cu pași iuți și mărunți și ale cărui câteva figuri au fost preluate în dansul șimi. [Pron. chéic-uoc. / < engl. cake-walk – mersul cozonacului (câștigătorul dansului era răsplătit cu un uriaș cozonac)].
cakewalkurile
CAKEWALK s.n. Dans afroamerican cu ritm sincopat, cântat la banjo, care se dansa cu pași iuți și mărunți și ale cărui câteva figuri au fost preluate în dansul șimi. [Pron. chéic-uoc. / < engl. cake-walk – mersul cozonacului (câștigătorul dansului era răsplătit cu un uriaș cozonac)].
cakewalkurilor
CAKEWALK s.n. Dans afroamerican cu ritm sincopat, cântat la banjo, care se dansa cu pași iuți și mărunți și ale cărui câteva figuri au fost preluate în dansul șimi. [Pron. chéic-uoc. / < engl. cake-walk – mersul cozonacului (câștigătorul dansului era răsplătit cu un uriaș cozonac)].
cal
CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus. DOOM
cálul-pópii (libelulă) s. m. art., pl. cáii-pópii
cala
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
cala
CÁLĂ2, cale, s. f. Plantă erbacee decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, în jurul inflorescenței propriu-zise (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla. DOOM
cálă s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále
calabalic
CALABALÍC s. n. v. calabalîc.
calabalâc
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalâcul
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalâcului
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalâcuri
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalâcurile
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalâcurilor
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalîc
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalîcul
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalîcului
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalîcuri
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalîcurile
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabalîcurilor
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalık. DOOM
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri
calabrez
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrez
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabreza
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabreza
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabreze
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabreze
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezei
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezei
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezele
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezele
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezelor
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezelor
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezi
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezi
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezii
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezii
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezilor
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezilor
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezul
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezul
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezului
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrezului
CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Calabria. 2. Adj. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria ori la calabrezi. – Din it. calabrese, fr. calabrais. DOOM
calabréz (referitor la Calabria) (-la-brez) adj. m., s. m., pl. calabrézi; adj. f., s. f. calabréză, pl. calabréze
calabrian
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calabriana
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calabrianul
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calabrianului
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calabriene
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calabrienei
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calabrienele
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calabrienelor
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calabrieni
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calabrienii
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calabrienilor
CALABRIÁN, -Ă, calabrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al cuaternarului, caracterizat prin scăderea temperaturii apelor și începutul fenomenului de polaritate normală. 2. Adj. Care se referă la calabrian (1). – Din fr. calabrien. DOOM
calabrián2 (-la-bri-an) s. n.
calacan
CALAICÁN s. n. Denumire populară dată sulfatului de fier, de culoare verde când este cristalizat, solubil în apă, folosit ca dezinfectant, colorant, în tăbăcărie și împotriva dăunătorilor în agricultură. [Var.: calacán, călacán s. n.] – Din ngr. kalakánthi. DOOM
calaicán (-lai-) s. n.
calacatâr
calacatîr (-ri), s. m. – Papuc, pantof de casă. Per. čaktčur „pantaloni cu picior, tipici pentru femeile orientale”, de unde și rus. čatečury, čapčury „pantofi femeiești” (cf. J. Deny, în Mélanges Paul Boyer, Paris 1925, p. 101). Este de presupus un intermediar tc., pe care nu-l cunoaștem. Candrea credea că este o compunere ca la catîri, care pare surprinzătoare. Scriban se gîndea la un model tc., pe care recunoaște că nu-l poate indica.
calafat
CALAFÁT s. n. Amestec din câlți sau cârpe destrămate, îmbibate cu catran, cu care se etanșează bărcile și punțile navelor. – Din tc. kalafat. DOOM
calafát (obiect) s. n.
calafatul
CALAFÁT s. n. Amestec din câlți sau cârpe destrămate, îmbibate cu catran, cu care se etanșează bărcile și punțile navelor. – Din tc. kalafat. DOOM
calafát (obiect) s. n.
calafatului
CALAFÁT s. n. Amestec din câlți sau cârpe destrămate, îmbibate cu catran, cu care se etanșează bărcile și punțile navelor. – Din tc. kalafat. DOOM
calafát (obiect) s. n.
calafaturi
CALAFÁT s. n. Amestec din câlți sau cârpe destrămate, îmbibate cu catran, cu care se etanșează bărcile și punțile navelor. – Din tc. kalafat. DOOM
calafát (obiect) s. n.
calafaturile
CALAFÁT s. n. Amestec din câlți sau cârpe destrămate, îmbibate cu catran, cu care se etanșează bărcile și punțile navelor. – Din tc. kalafat. DOOM
calafát (obiect) s. n.
calafaturilor
CALAFÁT s. n. Amestec din câlți sau cârpe destrămate, îmbibate cu catran, cu care se etanșează bărcile și punțile navelor. – Din tc. kalafat. DOOM
calafát (obiect) s. n.
calai
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calaican
CALAICÁN s. n. Denumire populară dată sulfatului de fier, de culoare verde când este cristalizat, solubil în apă, folosit ca dezinfectant, colorant, în tăbăcărie și împotriva dăunătorilor în agricultură. [Var.: calacán, călacán s. n.] – Din ngr. kalakánthi. DOOM
calaicán (-lai-) s. n.
calaicanul
CALAICÁN s. n. Denumire populară dată sulfatului de fier, de culoare verde când este cristalizat, solubil în apă, folosit ca dezinfectant, colorant, în tăbăcărie și împotriva dăunătorilor în agricultură. [Var.: calacán, călacán s. n.] – Din ngr. kalakánthi. DOOM
calaicán (-lai-) s. n.
calaicanului
CALAICÁN s. n. Denumire populară dată sulfatului de fier, de culoare verde când este cristalizat, solubil în apă, folosit ca dezinfectant, colorant, în tăbăcărie și împotriva dăunătorilor în agricultură. [Var.: calacán, călacán s. n.] – Din ngr. kalakánthi. DOOM
calaicán (-lai-) s. n.
calais
Calais, unul dintre boreazi, frate cu Zetes (v. și Zetes).
calaj
CALÁJ, calaje, s. n. 1. Imobilizare a unui organ de mașină. 2. Așezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3. Mod de așezare a aripii sau a ampenajului față de fuzelajul unui avion. 4. Adâncime la care se cufundă în apă o navă. 5. Postament de grinzi de pe o cală1 (2), pe care se fixează navele în timpul construcției sau reparațiilor. – Din fr. calage. DOOM
caláj s. n., pl. caláje
calaje
CALÁJ, calaje, s. n. 1. Imobilizare a unui organ de mașină. 2. Așezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3. Mod de așezare a aripii sau a ampenajului față de fuzelajul unui avion. 4. Adâncime la care se cufundă în apă o navă. 5. Postament de grinzi de pe o cală1 (2), pe care se fixează navele în timpul construcției sau reparațiilor. – Din fr. calage. DOOM
caláj s. n., pl. caláje
calajele
CALÁJ, calaje, s. n. 1. Imobilizare a unui organ de mașină. 2. Așezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3. Mod de așezare a aripii sau a ampenajului față de fuzelajul unui avion. 4. Adâncime la care se cufundă în apă o navă. 5. Postament de grinzi de pe o cală1 (2), pe care se fixează navele în timpul construcției sau reparațiilor. – Din fr. calage. DOOM
caláj s. n., pl. caláje
calajelor
CALÁJ, calaje, s. n. 1. Imobilizare a unui organ de mașină. 2. Așezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3. Mod de așezare a aripii sau a ampenajului față de fuzelajul unui avion. 4. Adâncime la care se cufundă în apă o navă. 5. Postament de grinzi de pe o cală1 (2), pe care se fixează navele în timpul construcției sau reparațiilor. – Din fr. calage. DOOM
caláj s. n., pl. caláje
calajul
CALÁJ, calaje, s. n. 1. Imobilizare a unui organ de mașină. 2. Așezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3. Mod de așezare a aripii sau a ampenajului față de fuzelajul unui avion. 4. Adâncime la care se cufundă în apă o navă. 5. Postament de grinzi de pe o cală1 (2), pe care se fixează navele în timpul construcției sau reparațiilor. – Din fr. calage. DOOM
caláj s. n., pl. caláje
calajului
CALÁJ, calaje, s. n. 1. Imobilizare a unui organ de mașină. 2. Așezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3. Mod de așezare a aripii sau a ampenajului față de fuzelajul unui avion. 4. Adâncime la care se cufundă în apă o navă. 5. Postament de grinzi de pe o cală1 (2), pe care se fixează navele în timpul construcției sau reparațiilor. – Din fr. calage. DOOM
caláj s. n., pl. caláje
calam
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calamandros
CALAMANDRÓS s. n. (reg.) Neregulă, neorânduială, harababură. – Et. nec. DOOM
calamandrós (reg.) s. n.
calamar
CALMÁR s. m. v. calamar. DOOM
calmár v. calamár
calambur
CALAMBÚR, calambururi, s. n. Joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens. – Din fr. calembour. DOOM
calambúr s. n., pl. calambúruri
calamburgia
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgie
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgiei
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgii
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgii
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgiii
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgiile
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgiilor
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgiilor
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgiu
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgiul
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburgiului
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s. m. și f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
calamburist
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburista
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburiste
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburistei
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburistele
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburistelor
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburistul
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburistului
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburiști
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburiștii
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburiștilor
CALAMBURÍST, -Ă, calamburiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
calamburul
CALAMBÚR, calambururi, s. n. Joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens. – Din fr. calembour. DOOM
calambúr s. n., pl. calambúruri
calamburului
CALAMBÚR, calambururi, s. n. Joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens. – Din fr. calembour. DOOM
calambúr s. n., pl. calambúruri
calambururi
CALAMBÚR, calambururi, s. n. Joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens. – Din fr. calembour. DOOM
calambúr s. n., pl. calambúruri
calambururile
CALAMBÚR, calambururi, s. n. Joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens. – Din fr. calembour. DOOM
calambúr s. n., pl. calambúruri
calambururilor
CALAMBÚR, calambururi, s. n. Joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens. – Din fr. calembour. DOOM
calambúr s. n., pl. calambúruri
calamina
CALAMÍNĂ, calamine, s. f. Reziduu de cărbune provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, care se depune pe pereți, pe bujii etc., provocând perturbații în funcționarea acestuia. – Din fr. calamine. DOOM
calamínă s. f., g.-d. art. calamínei; pl. calamíne
calamine
CALAMÍNĂ, calamine, s. f. Reziduu de cărbune provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, care se depune pe pereți, pe bujii etc., provocând perturbații în funcționarea acestuia. – Din fr. calamine. DOOM
calamínă s. f., g.-d. art. calamínei; pl. calamíne
calaminei
CALAMÍNĂ, calamine, s. f. Reziduu de cărbune provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, care se depune pe pereți, pe bujii etc., provocând perturbații în funcționarea acestuia. – Din fr. calamine. DOOM
calamínă s. f., g.-d. art. calamínei; pl. calamíne
calaminele
CALAMÍNĂ, calamine, s. f. Reziduu de cărbune provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, care se depune pe pereți, pe bujii etc., provocând perturbații în funcționarea acestuia. – Din fr. calamine. DOOM
calamínă s. f., g.-d. art. calamínei; pl. calamíne
calaminelor
CALAMÍNĂ, calamine, s. f. Reziduu de cărbune provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, care se depune pe pereți, pe bujii etc., provocând perturbații în funcționarea acestuia. – Din fr. calamine. DOOM
calamínă s. f., g.-d. art. calamínei; pl. calamíne
calamit
CALAMÍT s.m. Arbore fosil din încrengătura criptogamelor vasculare, care atingea 30 m înălțime. [< fr. calamite].
calamita
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitare
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitare
CALAMITÁ vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate].
calamitarea
CALAMITÁ vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate].
calamitară
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitase
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitaseră
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitat
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitat
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitata
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitate
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitate
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru provocat de obicei de un fenomen natural, care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis. DOOM
calamitáte s. f., g.-d. art. calamitắții; pl. calamitắți
calamitatea
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru provocat de obicei de un fenomen natural, care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis. DOOM
calamitáte s. f., g.-d. art. calamitắții; pl. calamitắți
calamitatei
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitatele
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitatelor
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitatul
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitatului
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitau
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitați
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitații
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitaților
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.
calamitează
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamiteze
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitul
CALAMÍT s.m. Arbore fosil din încrengătura criptogamelor vasculare, care atingea 30 m înălțime. [< fr. calamite].
calamitului
CALAMÍT s.m. Arbore fosil din încrengătura criptogamelor vasculare, care atingea 30 m înălțime. [< fr. calamite].
calamitând
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitînd
CALAMITÁ, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate. DOOM
calamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 calamiteáză
calamitări
CALAMITÁ vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate].
calamitării
CALAMITÁ vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate].
calamitările
CALAMITÁ vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate].
calamitărilor
CALAMITÁ vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate].
calamități
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru provocat de obicei de un fenomen natural, care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis. DOOM
calamitáte s. f., g.-d. art. calamitắții; pl. calamitắți
calamității
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru provocat de obicei de un fenomen natural, care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis. DOOM
calamitáte s. f., g.-d. art. calamitắții; pl. calamitắți
calamitățile
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru provocat de obicei de un fenomen natural, care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis. DOOM
calamitáte s. f., g.-d. art. calamitắții; pl. calamitắți
calamităților
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru provocat de obicei de un fenomen natural, care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis. DOOM
calamitáte s. f., g.-d. art. calamitắții; pl. calamitắți
calamiți
CALAMÍT s.m. Arbore fosil din încrengătura criptogamelor vasculare, care atingea 30 m înălțime. [< fr. calamite].
calamiții
CALAMÍT s.m. Arbore fosil din încrengătura criptogamelor vasculare, care atingea 30 m înălțime. [< fr. calamite].
calamiților
CALAMÍT s.m. Arbore fosil din încrengătura criptogamelor vasculare, care atingea 30 m înălțime. [< fr. calamite].
calamus
OBLIGEÁNĂ, obligene, s. f. Plantă erbacee perenă, originară din India, cu miros aromatic, cu rizom cărnos, cu frunze liniare lungi și cu flori gălbui, care crește pe marginea apelor ori este cultivată, fiind folosită în medicină și în parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec.
calamusul
OBLIGEÁNĂ, obligene, s. f. Plantă erbacee perenă, originară din India, cu miros aromatic, cu rizom cărnos, cu frunze liniare lungi și cu flori gălbui, care crește pe marginea apelor ori este cultivată, fiind folosită în medicină și în parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec.
calamusului
OBLIGEÁNĂ, obligene, s. f. Plantă erbacee perenă, originară din India, cu miros aromatic, cu rizom cărnos, cu frunze liniare lungi și cu flori gălbui, care crește pe marginea apelor ori este cultivată, fiind folosită în medicină și în parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec.
calamă
CALÁMĂ s.f. (Ist.) Pană de scris. [< fr. calame, cf. lat. calamum].
calando
CALÁNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Din ce în ce mai rar ca mișcare și mai slab ca intensitate. // s.n. Pasaj muzical în care tăria scade de la forte la piano și apoi la pianissimo. [< fr. calando].
calandoul
CALÁNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Din ce în ce mai rar ca mișcare și mai slab ca intensitate. // s.n. Pasaj muzical în care tăria scade de la forte la piano și apoi la pianissimo. [< fr. calando].
calandoului
CALÁNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Din ce în ce mai rar ca mișcare și mai slab ca intensitate. // s.n. Pasaj muzical în care tăria scade de la forte la piano și apoi la pianissimo. [< fr. calando].
calandra
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrai
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandram
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrare
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrare
CALANDRÁRE, calandrări, s. f. Acțiunea de a calandra și rezultatul ei. – V. calandra. DOOM
calandráre s. f., g.-d. art. calandrắrii; pl. calandrắri
calandrarea
CALANDRÁRE, calandrări, s. f. Acțiunea de a calandra și rezultatul ei. – V. calandra. DOOM
calandráre s. f., g.-d. art. calandrắrii; pl. calandrắri
calandrară
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrarăm
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrarăți
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrase
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrasem
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandraseră
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandraserăm
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandraserăți
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandraseși
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandraseți
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrat
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrat
CALANDRÁT, -Ă, calandrați, -te, adj. Care este supus calandrării. – V. calandra.
calandrau
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrași
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrați
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandre
CALÁNDRU, calandre, s. n. 1. Mașină alcătuită din mai mulți cilindri, printre care se trece un material (hârtie, țesături etc.) pentru a-l subția, netezi, imprima. 2. (Tipogr.) Presă pentru imprimarea în relief pe carton special a matrițelor de stereotipie. – Din fr. calandre. DOOM
calándru s. n., art. calándrul; pl. calándre
calandrează
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrele
CALÁNDRU, calandre, s. n. 1. Mașină alcătuită din mai mulți cilindri, printre care se trece un material (hârtie, țesături etc.) pentru a-l subția, netezi, imprima. 2. (Tipogr.) Presă pentru imprimarea în relief pe carton special a matrițelor de stereotipie. – Din fr. calandre. DOOM
calándru s. n., art. calándrul; pl. calándre
calandrelor
CALÁNDRU, calandre, s. n. 1. Mașină alcătuită din mai mulți cilindri, printre care se trece un material (hârtie, țesături etc.) pentru a-l subția, netezi, imprima. 2. (Tipogr.) Presă pentru imprimarea în relief pe carton special a matrițelor de stereotipie. – Din fr. calandre. DOOM
calándru s. n., art. calándrul; pl. calándre
calandrez
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandreze
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrezi
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandroare
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandroarea
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandroarei
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandroarele
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandroarelor
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandror
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandrori
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandrorii
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandrorilor
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandrorul
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandrorului
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
calandru
CALÁNDRU, calandre, s. n. 1. Mașină alcătuită din mai mulți cilindri, printre care se trece un material (hârtie, țesături etc.) pentru a-l subția, netezi, imprima. 2. (Tipogr.) Presă pentru imprimarea în relief pe carton special a matrițelor de stereotipie. – Din fr. calandre. DOOM
calándru s. n., art. calándrul; pl. calándre
calandrul
CALÁNDRU, calandre, s. n. 1. Mașină alcătuită din mai mulți cilindri, printre care se trece un material (hârtie, țesături etc.) pentru a-l subția, netezi, imprima. 2. (Tipogr.) Presă pentru imprimarea în relief pe carton special a matrițelor de stereotipie. – Din fr. calandre. DOOM
calándru s. n., art. calándrul; pl. calándre
calandrului
CALÁNDRU, calandre, s. n. 1. Mașină alcătuită din mai mulți cilindri, printre care se trece un material (hârtie, țesături etc.) pentru a-l subția, netezi, imprima. 2. (Tipogr.) Presă pentru imprimarea în relief pe carton special a matrițelor de stereotipie. – Din fr. calandre. DOOM
calándru s. n., art. calándrul; pl. calándre
calandrând
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrînd
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii, imprimării unor desene etc.; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer. DOOM
calandrá (a ~) vb., ind. prez. 3 calandreáză
calandrări
CALANDRÁRE, calandrări, s. f. Acțiunea de a calandra și rezultatul ei. – V. calandra. DOOM
calandráre s. f., g.-d. art. calandrắrii; pl. calandrắri
calandrării
CALANDRÁRE, calandrări, s. f. Acțiunea de a calandra și rezultatul ei. – V. calandra. DOOM
calandráre s. f., g.-d. art. calandrắrii; pl. calandrắri
calandrările
CALANDRÁRE, calandrări, s. f. Acțiunea de a calandra și rezultatul ei. – V. calandra. DOOM
calandráre s. f., g.-d. art. calandrắrii; pl. calandrắri
calandrărilor
CALANDRÁRE, calandrări, s. f. Acțiunea de a calandra și rezultatul ei. – V. calandra. DOOM
calandráre s. f., g.-d. art. calandrắrii; pl. calandrắri
calao
CALÁO s. m. Pasăre din Asia și Africa, al cărei cioc are un apendice încovoiat (Buceros rhinoceros). [Pr.: -la-o] – Din fr. calao.
calaoul
CALÁO s. m. Pasăre din Asia și Africa, al cărei cioc are un apendice încovoiat (Buceros rhinoceros). [Pr.: -la-o] – Din fr. calao.
calaoului
CALÁO s. m. Pasăre din Asia și Africa, al cărei cioc are un apendice încovoiat (Buceros rhinoceros). [Pr.: -la-o] – Din fr. calao.
calapoade
CALAPÓD, calapoade, s. n. Piesă de lemn în forma labei piciorului, folosită la confecționarea încălțămintei sau pentru a menține forma acesteia; formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile. ♦ P. gener. Tipar, formă, model. ◊ Expr. Pe același calapod = la fel, asemănător, identic. – Din ngr. kalapódi. DOOM
calapód s. n., pl. calapoáde
calapoadele
CALAPÓD, calapoade, s. n. Piesă de lemn în forma labei piciorului, folosită la confecționarea încălțămintei sau pentru a menține forma acesteia; formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile. ♦ P. gener. Tipar, formă, model. ◊ Expr. Pe același calapod = la fel, asemănător, identic. – Din ngr. kalapódi. DOOM
calapód s. n., pl. calapoáde
calapoadelor
CALAPÓD, calapoade, s. n. Piesă de lemn în forma labei piciorului, folosită la confecționarea încălțămintei sau pentru a menține forma acesteia; formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile. ♦ P. gener. Tipar, formă, model. ◊ Expr. Pe același calapod = la fel, asemănător, identic. – Din ngr. kalapódi. DOOM
calapód s. n., pl. calapoáde
calapod
CALAPÓD, calapoade, s. n. Piesă de lemn în forma labei piciorului, folosită la confecționarea încălțămintei sau pentru a menține forma acesteia; formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile. ♦ P. gener. Tipar, formă, model. ◊ Expr. Pe același calapod = la fel, asemănător, identic. – Din ngr. kalapódi. DOOM
calapód s. n., pl. calapoáde
calapodul
CALAPÓD, calapoade, s. n. Piesă de lemn în forma labei piciorului, folosită la confecționarea încălțămintei sau pentru a menține forma acesteia; formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile. ♦ P. gener. Tipar, formă, model. ◊ Expr. Pe același calapod = la fel, asemănător, identic. – Din ngr. kalapódi. DOOM
calapód s. n., pl. calapoáde
calapodului
CALAPÓD, calapoade, s. n. Piesă de lemn în forma labei piciorului, folosită la confecționarea încălțămintei sau pentru a menține forma acesteia; formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile. ♦ P. gener. Tipar, formă, model. ◊ Expr. Pe același calapod = la fel, asemănător, identic. – Din ngr. kalapódi. DOOM
calapód s. n., pl. calapoáde
calapăr
CALAPẮR s. m. (Bot.; reg.) Calomfir. – Din sb. kaloper. DOOM
calapắr (reg.) s. m.
calarabă
calarábă (-be), s. f. – Varietate de varză. Mag. kalarábi, din germ. Kohlrabe și acesta din it. cavolorapa, cf. pol. kałarapa (Cihac, II, 38).
calare
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calare
CALÁRE, calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala. – V. cala.
calarea
CALÁRE, calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala. – V. cala.
calară
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calarăm
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calarăți
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calase
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calasem
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calaseră
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calaserăm
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calaserăți
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calaseși
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calaseți
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calat
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calat
CALÁ, calez, vb. I. Tranz. 1. A imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca aceasta să intre în funcțiune. 2. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler.
calathos
CALÁTHOS s.n. v. calatos.
calatidiu
CALATÍDIU, calatidii, s. n. (Bot.) Inflorescență cu axul lățit, pe care sunt fixate florile sesile. [Pr.: -di-u] – Din lat. calathidium.
calatos
CALÁTOS s.n. Vas de lut în formă de cupă la vechii greci. [Scris și calathos. / < fr. calathos, cf. gr. kalathos].
calau
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calași
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calați
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calc
CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque. DOOM
calc s. n., pl. cálcuri
calca
CALCÁ vb. I. v. calchia.
calcan
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.
calcan
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschideri) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al clădirii vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan. DOOM
calcán2 (zid) s. n., pl. calcáne
calcane
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.
calcanee
CALCANÉU, calcanee, s. n. Unul dintre cele două oase care formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum. DOOM
calcanéu s. n., art. calcanéul; pl. calcanée
calcaneele
CALCANÉU, calcanee, s. n. Unul dintre cele două oase care formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum. DOOM
calcanéu s. n., art. calcanéul; pl. calcanée
calcaneelor
CALCANÉU, calcanee, s. n. Unul dintre cele două oase care formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum. DOOM
calcanéu s. n., art. calcanéul; pl. calcanée
calcanele
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.
calcanelor
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.
calcaneu
CALCANÉU, calcanee, s. n. Unul dintre cele două oase care formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum. DOOM
calcanéu s. n., art. calcanéul; pl. calcanée
calcaneul
CALCANÉU, calcanee, s. n. Unul dintre cele două oase care formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum. DOOM
calcanéu s. n., art. calcanéul; pl. calcanée
calcaneului
CALCANÉU, calcanee, s. n. Unul dintre cele două oase care formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum. DOOM
calcanéu s. n., art. calcanéul; pl. calcanée
calcaneuri
CALCANÉU, calcanee, s. n. Unul dintre cele două oase care formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum. DOOM
calcanéu s. n., art. calcanéul; pl. calcanée
calcaneurile
CALCANÉU, calcanee, s. n. Unul dintre cele două oase care formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum. DOOM
calcanéu s. n., art. calcanéul; pl. calcanée
calcaneurilor
CALCANÉU, calcanee, s. n. Unul dintre cele două oase care formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum. DOOM
calcanéu s. n., art. calcanéul; pl. calcanée
calcani
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschideri) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al clădirii vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan. DOOM
calcán2 (zid) s. n., pl. calcáne
calcanii
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschideri) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al clădirii vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan. DOOM
calcán2 (zid) s. n., pl. calcáne
calcanilor
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschideri) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al clădirii vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan. DOOM
calcán2 (zid) s. n., pl. calcáne
calcantit
CALCANTÍT s. n. Sulfat natural hidratat de cupru, albastru, sticlos, solubil în apă, folosit în agricultură, vopsitorie și imprimerie; piatră-vânătă. – Din fr. calcantite. DOOM
calcantít s. n.
calcantitul
CALCANTÍT s. n. Sulfat natural hidratat de cupru, albastru, sticlos, solubil în apă, folosit în agricultură, vopsitorie și imprimerie; piatră-vânătă. – Din fr. calcantite. DOOM
calcantít s. n.
calcantitului
CALCANTÍT s. n. Sulfat natural hidratat de cupru, albastru, sticlos, solubil în apă, folosit în agricultură, vopsitorie și imprimerie; piatră-vânătă. – Din fr. calcantite. DOOM
calcantít s. n.
calcanul
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.
calcanul
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschideri) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al clădirii vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan. DOOM
calcán2 (zid) s. n., pl. calcáne
calcanului
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.
calcanului
CALCÁN2, calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschideri) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al clădirii vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan. DOOM
calcán2 (zid) s. n., pl. calcáne
calcar
CÁLCAR, calcare, s. n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenușie, gălbuie sau neagră, utilizată ca material de construcție; piatră-de-var. [Acc. și: calcár] – Din lat. calcarius, fr. calcaire. DOOM
cálcar s. n., pl. cálcare
calcare
CÁLCAR, calcare, s. n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenușie, gălbuie sau neagră, utilizată ca material de construcție; piatră-de-var. [Acc. și: calcár] – Din lat. calcarius, fr. calcaire. DOOM
cálcar s. n., pl. cálcare
calcare
CĂLCÁRE, călcări, s. f. Faptul de a călca. 1. Nerespectare, violare a unei legi, a unei dispoziții, a unui ordin, a unei convenții etc. Trădarea de patrie, călcarea jurămîntului, trecerea de partea inamicului... constituie crimele cele mai grave față de popor și stat și sînt pedepsite de lege cu toată asprimea. CONST. R.P.R. 42. Călcările pravilei erau fără cruțare pedepsite. GALACTION,O.I 212. Și apoi o rodea la ficați călcarea poruncii tatălui lor. ISPIRESCU, L. 51. 2. Abatere, deviere de la un principiu, de la o teorie, de la o linie. Documentele Congresului al XIX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice trebuie să înarmeze organizațiile noastre de partid în vederea intensificării luptei împotriva oricărei călcări și deformări a liniei partidului. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 51. 3. Atac, năvălire pentru a jefui. Se întîmplase peste noapte o călcare cu omor. CARAGIALE, O. I 287.
calcarele
CÁLCAR, calcare, s. n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenușie, gălbuie sau neagră, utilizată ca material de construcție; piatră-de-var. [Acc. și: calcár] – Din lat. calcarius, fr. calcaire. DOOM
cálcar s. n., pl. cálcare
calcarelor
CÁLCAR, calcare, s. n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenușie, gălbuie sau neagră, utilizată ca material de construcție; piatră-de-var. [Acc. și: calcár] – Din lat. calcarius, fr. calcaire. DOOM
cálcar s. n., pl. cálcare
calcaric
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcarica
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcarice
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcaricei
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcaricele
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcaricelor
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcarici
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcaricii
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcaricilor
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcaricul
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcaricului
CALCÁRIC, -Ă adj. (Rar) Calcic. [Cf. it. calcareo].
calcaroasa
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcaroase
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcaroasei
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcaroasele
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcaroaselor
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcaron
CALCARÓN s.n. Cuptor pentru rafinarea sulfului. [< it. calcarone]. DOOM
calcarón s. n.
calcaros
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcarosul
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcarosului
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcaroși
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcaroșii
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcaroșilor
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os. DOOM
calcarós adj. m., pl. calcaróși; f. calcaroásă, pl. calcaroáse
calcarul
CÁLCAR, calcare, s. n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenușie, gălbuie sau neagră, utilizată ca material de construcție; piatră-de-var. [Acc. și: calcár] – Din lat. calcarius, fr. calcaire. DOOM
cálcar s. n., pl. cálcare
calcarului
CÁLCAR, calcare, s. n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenușie, gălbuie sau neagră, utilizată ca material de construcție; piatră-de-var. [Acc. și: calcár] – Din lat. calcarius, fr. calcaire. DOOM
cálcar s. n., pl. cálcare
calcaruri
CÁLCAR, calcare, s. n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenușie, gălbuie sau neagră, utilizată ca material de construcție; piatră-de-var. [Acc. și: calcár] – Din lat. calcarius, fr. calcaire. DOOM
cálcar s. n., pl. cálcare
calcarurile
CÁLCAR, calcare, s. n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenușie, gălbuie sau neagră, utilizată ca material de construcție; piatră-de-var. [Acc. și: calcár] – Din lat. calcarius, fr. calcaire. DOOM
cálcar s. n., pl. cálcare
calcarurilor
CÁLCAR, calcare, s. n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenușie, gălbuie sau neagră, utilizată ca material de construcție; piatră-de-var. [Acc. și: calcár] – Din lat. calcarius, fr. calcaire. DOOM
cálcar s. n., pl. cálcare
calcat
CALCÁ vb. I. v. calchia.
calcavura
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec. DOOM
calcavúră (rar) s. f., g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúri
calcavuri
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec. DOOM
calcavúră (rar) s. f., g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúri
calcavurii
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec. DOOM
calcavúră (rar) s. f., g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúri
calcavurile
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec. DOOM
calcavúră (rar) s. f., g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúri
calcavurilor
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec. DOOM
calcavúră (rar) s. f., g.-d. art. calcavúrii; pl. calcavúri
calce
CÁLCE1, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbacee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.
calce
CÁLCE2 s. f. 1. Oxid de calciu. 2. Material refractar obținut prin calcinarea carbonatului de calciu natural. – Din lat. calx, calcis. DOOM
cálce2 (oxid de calciu, material refractar) s. f., art. cálcea, g.-d. art. cálcei
calcea
CÁLCE1, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbacee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.
calcea
CÁLCE2 s. f. 1. Oxid de calciu. 2. Material refractar obținut prin calcinarea carbonatului de calciu natural. – Din lat. calx, calcis. DOOM
cálce2 (oxid de calciu, material refractar) s. f., art. cálcea, g.-d. art. cálcei
calcedonia
CALCEDÓNIE s. f. Varietate (colorată sau translucidă) de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă, la confecționarea unor obiecte de artă, ca abraziv etc. – Din fr. calcédoine, lat. chalcedonius. DOOM
calcedónie (-ni-e) s. f., art. calcedónia (-ni-a), g.-d. calcedónii, art. calcedóniei
calcedonie
CALCEDÓNIE s. f. Varietate (colorată sau translucidă) de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă, la confecționarea unor obiecte de artă, ca abraziv etc. – Din fr. calcédoine, lat. chalcedonius. DOOM
calcedónie (-ni-e) s. f., art. calcedónia (-ni-a), g.-d. calcedónii, art. calcedóniei
calcedoniei
CALCEDÓNIE s. f. Varietate (colorată sau translucidă) de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă, la confecționarea unor obiecte de artă, ca abraziv etc. – Din fr. calcédoine, lat. chalcedonius. DOOM
calcedónie (-ni-e) s. f., art. calcedónia (-ni-a), g.-d. calcedónii, art. calcedóniei
calcedonii
CALCEDÓNIE s. f. Varietate (colorată sau translucidă) de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă, la confecționarea unor obiecte de artă, ca abraziv etc. – Din fr. calcédoine, lat. chalcedonius. DOOM
calcedónie (-ni-e) s. f., art. calcedónia (-ni-a), g.-d. calcedónii, art. calcedóniei
calcei
CÁLCE2 s. f. 1. Oxid de calciu. 2. Material refractar obținut prin calcinarea carbonatului de calciu natural. – Din lat. calx, calcis. DOOM
cálce2 (oxid de calciu, material refractar) s. f., art. cálcea, g.-d. art. cálcei
calcemie
CALCEMÍE, calcemii, s. f. (Fiziol.) Concentrație a calciului în sânge; cantitate de calciu prezentă în sânge. – Din fr. calcémie. DOOM
calcemíe (cal-ce-) s. f., art. calcemía, g.-d. art. calcemíei; pl. calcemíi, art. calcemíile
calceolus
PAPÚC2 s. m. v. papucă.
calchas
Calchas, fiul lui Thestor, era un prezicător vestit din cetatea Mycanae, care i-a însoțit pe greci la Troia. Printre altele a prezis că cetatea Troiei va fi cucerită după zece ani de asediu și numai cu concursul lui Achilles (v. și Achilles). La rîndul său, lui Calchas i s-a prezis că va muri atunci cînd va întîlni un prezicător mai priceput decît el. Întîlnindu-l în apropiere de Colophon în persoana lui Mopsus, care s-a dovedit a fi mai iscusit decît el în arta prezicerii, Calchas a murit de necaz.
calchia
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiai
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiam
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiară
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiarăm
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiarăți
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiase
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiasem
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiaseră
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiaserăm
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiaserăți
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiaseși
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiaseți
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiat
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiat
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a îmbogăți un cuvânt sau o expresie cu un sens nou cu ajutorul unui calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer.
calchiau
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiază
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiași
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiați
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchie
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiem
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiere
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiere
CALCHIÉRE, calchieri, s. f. Acțiunea de a calchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. calchia. DOOM
calchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. calchiérii; pl. calchiéri
calchierea
CALCHIÉRE, calchieri, s. f. Acțiunea de a calchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. calchia. DOOM
calchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. calchiérii; pl. calchiéri
calchieri
CALCHIÉRE, calchieri, s. f. Acțiunea de a calchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. calchia. DOOM
calchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. calchiérii; pl. calchiéri
calchierii
CALCHIÉRE, calchieri, s. f. Acțiunea de a calchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. calchia. DOOM
calchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. calchiérii; pl. calchiéri
calchierile
CALCHIÉRE, calchieri, s. f. Acțiunea de a calchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. calchia. DOOM
calchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. calchiérii; pl. calchiéri
calchierilor
CALCHIÉRE, calchieri, s. f. Acțiunea de a calchia și rezultatul ei. [Pr.: -chi-e-] – V. calchia. DOOM
calchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. calchiérii; pl. calchiéri
calchiez
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchieze
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiezi
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calchiind
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a adăuga un sens nou unui cuvânt printr-un calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer. DOOM
calchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 calchiáză, 1 pl. calchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să calchiéze; ger. calchiínd (-chi-ind)
calci
CALCI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „calcaros”, „(de) calciu”. [< fr. calci- < lat. calx – calciu].
calcic
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcica
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcice
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcicei
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcicele
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcicelor
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcici
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcicii
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcicilor
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcicol
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicola
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicole
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicolei
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicolele
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicolelor
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicoli
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicolii
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicolilor
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicolul
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicolului
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole. DOOM
calcícol adj. m., pl. calcícoli; f. calcícolă, pl. calcícole
calcicul
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcicului
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
calcifer
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calcifera
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calcifere
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calciferei
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calciferele
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calciferelor
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calciferi
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calciferii
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calciferilor
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calciferol
CALCIFERÓL s. n. Denumirea științifică a vitaminei D2. – Din fr. calciférol. DOOM
calciferól s. n.
calciferolul
CALCIFERÓL s. n. Denumirea științifică a vitaminei D2. – Din fr. calciférol. DOOM
calciferól s. n.
calciferolului
CALCIFERÓL s. n. Denumirea științifică a vitaminei D2. – Din fr. calciférol. DOOM
calciferól s. n.
calciferul
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calciferului
CALCIFÉR, -Ă, calciferi, -e, adj. (Despre roci) Care conține calciu. – Din fr. calcifère. DOOM
calcifér adj. m., pl. calciféri; f. calciféră, pl. calcifére
calcifia
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcifiat
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifiata
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifiate
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifiatei
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifiatele
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifiatelor
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifiatul
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifiatului
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifiați
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifiații
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifiaților
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifica
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcificare
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcificare
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcificarea
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcificară
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcificase
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcificaseră
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcificat
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcificat
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcificata
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcificate
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcificatei
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcificatele
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcificatelor
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcificatul
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcificatului
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcificau
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcificați
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcificații
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcificaților
CALCIFIÁT, -Ă adj. v. calcificat.
calcifice
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcificând
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcificînd
CALCIFICÁ, pers. 3 calcífică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depunerea sărurilor de calciu. 2. (Despre substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: (rar) calcifiá vb. I] – După fr. calcifier. DOOM
calcificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se calcífică
calcificări
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcificării
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcificările
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcificărilor
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcifiere
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcifierea
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcifieri
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcifierii
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcifierile
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcifierilor
CALCIFIÉRE s. f. v. calcificare. DOOM
calcifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. calcifiérii; pl. calcifiéri
calcifil
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifila
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifile
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifilei
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifilele
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifilelor
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifili
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifilii
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifililor
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifilul
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifilului
CALCIFÍL, -Ă, calcifili, -e, adj. (Despre plante) Calcicol. – Din fr. calciphile.
calcifug
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcifuga
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcifuge
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcifugei
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcifugele
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcifugelor
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcifugi
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcifugii
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcifugilor
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcifugul
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcifugului
CALCIFÚG, -Ă, calcifugi, -ge, adj. (Bot.; despre plante) Care nu suportă solul calcaros. – Din fr. calcifuge.
calcimetre
CALCIMÉTRU, calcimetre, s. n. Aparat de laborator cu care se determină dioxidul de carbon din sol. – Din fr. calcimètre.
calcimetrele
CALCIMÉTRU, calcimetre, s. n. Aparat de laborator cu care se determină dioxidul de carbon din sol. – Din fr. calcimètre.
calcimetrelor
CALCIMÉTRU, calcimetre, s. n. Aparat de laborator cu care se determină dioxidul de carbon din sol. – Din fr. calcimètre.
calcimetru
CALCIMÉTRU, calcimetre, s. n. Aparat de laborator cu care se determină dioxidul de carbon din sol. – Din fr. calcimètre.
calcimetrul
CALCIMÉTRU, calcimetre, s. n. Aparat de laborator cu care se determină dioxidul de carbon din sol. – Din fr. calcimètre.
calcimetrului
CALCIMÉTRU, calcimetre, s. n. Aparat de laborator cu care se determină dioxidul de carbon din sol. – Din fr. calcimètre.
calcina
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcina
CALCÍNĂ s. f. Pulbere galbenă obținută din cositor și plumb, folosită la prepararea unor emailuri și ca abraziv. – Din fr. calcin. DOOM
calcínă s. f., g.-d. art. calcínei
calcinai
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinam
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinare
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinare
CALCINÁRE, calcinări, s. f. Acțiunea de a calcina; calcinație. – V. calcina. DOOM
calcináre s. f., g.-d. art. calcinắrii; pl. calcinắri
calcinarea
CALCINÁRE, calcinări, s. f. Acțiunea de a calcina; calcinație. – V. calcina. DOOM
calcináre s. f., g.-d. art. calcinắrii; pl. calcinắri
calcinară
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinarăm
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinarăți
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinase
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinasem
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinaseră
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinaserăm
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinaserăți
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinaseși
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinaseți
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinat
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinat
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcinata
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcinate
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcinatei
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcinatele
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcinatelor
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcinatoare
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinatoarea
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinatoarei
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinatoarele
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinatoarelor
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinator
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinatori
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinatorii
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinatorilor
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinatorul
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinatorului
CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calcinare. – Calcina + suf. -tor. DOOM
calcinatór2 (aparat) s. n., pl. calcinatoáre
calcinatul
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcinatului
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcinau
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinași
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinați
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinați
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcinația
CALCINÁȚIE, calcinații, s. f. Calcinare. – Din fr. calcination. DOOM
calcináție (-ți-e) s. f., art. calcináția (-ți-a), g.-d. art. calcináției; pl. calcináții, art. calcináțiile (-ți-i-)
calcinație
CALCINÁȚIE, calcinații, s. f. Calcinare. – Din fr. calcination. DOOM
calcináție (-ți-e) s. f., art. calcináția (-ți-a), g.-d. art. calcináției; pl. calcináții, art. calcináțiile (-ți-i-)
calcinației
CALCINÁȚIE, calcinații, s. f. Calcinare. – Din fr. calcination. DOOM
calcináție (-ți-e) s. f., art. calcináția (-ți-a), g.-d. art. calcináției; pl. calcináții, art. calcináțiile (-ți-i-)
calcinații
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcinații
CALCINÁȚIE, calcinații, s. f. Calcinare. – Din fr. calcination. DOOM
calcináție (-ți-e) s. f., art. calcináția (-ți-a), g.-d. art. calcináției; pl. calcináții, art. calcináțiile (-ți-i-)
calcinațiile
CALCINÁȚIE, calcinații, s. f. Calcinare. – Din fr. calcination. DOOM
calcináție (-ți-e) s. f., art. calcináția (-ți-a), g.-d. art. calcináției; pl. calcináții, art. calcináțiile (-ți-i-)
calcinațiilor
CALCINÁȚIE, calcinații, s. f. Calcinare. – Din fr. calcination. DOOM
calcináție (-ți-e) s. f., art. calcináția (-ți-a), g.-d. art. calcináției; pl. calcináții, art. calcináțiile (-ți-i-)
calcinaților
CALCINÁT, -Ă, calcinați, -te, adj. Care a fost supus unui proces de calcinare. – V. calcina.
calcine
CALCÍNĂ s. f. Pulbere galbenă obținută din cositor și plumb, folosită la prepararea unor emailuri și ca abraziv. – Din fr. calcin. DOOM
calcínă s. f., g.-d. art. calcínei
calcinează
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinei
CALCÍNĂ s. f. Pulbere galbenă obținută din cositor și plumb, folosită la prepararea unor emailuri și ca abraziv. – Din fr. calcin. DOOM
calcínă s. f., g.-d. art. calcínei
calcinele
CALCÍNĂ s. f. Pulbere galbenă obținută din cositor și plumb, folosită la prepararea unor emailuri și ca abraziv. – Din fr. calcin. DOOM
calcínă s. f., g.-d. art. calcínei
calcinelor
CALCÍNĂ s. f. Pulbere galbenă obținută din cositor și plumb, folosită la prepararea unor emailuri și ca abraziv. – Din fr. calcin. DOOM
calcínă s. f., g.-d. art. calcínei
calcinez
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcineze
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinezi
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinoză
CALCINÓZĂ s. f. Boală caracterizată prin depunerea unor cantități mari de săruri de calciu în țesuturi, mușchi, pereții vaselor sangvine etc. – Din fr. calcinose. DOOM
calcinóză s. f., g.-d. art. calcinózei
calcinând
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinînd
CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanță chimică în alta prin încălzirea ei la o temperatură înaltă în scopul eliminării apei, al înlăturării unor compuși volatili, al oxidării etc. – Din fr. calciner. DOOM
calciná (a ~) vb., ind. prez. 3 calcineáză
calcinări
CALCINÁRE, calcinări, s. f. Acțiunea de a calcina; calcinație. – V. calcina. DOOM
calcináre s. f., g.-d. art. calcinắrii; pl. calcinắri
calcinării
CALCINÁRE, calcinări, s. f. Acțiunea de a calcina; calcinație. – V. calcina. DOOM
calcináre s. f., g.-d. art. calcinắrii; pl. calcinắri
calcinările
CALCINÁRE, calcinări, s. f. Acțiunea de a calcina; calcinație. – V. calcina. DOOM
calcináre s. f., g.-d. art. calcinắrii; pl. calcinắri
calcinărilor
CALCINÁRE, calcinări, s. f. Acțiunea de a calcina; calcinație. – V. calcina. DOOM
calcináre s. f., g.-d. art. calcinắrii; pl. calcinắri
calcipenia
CALCIPENÍE, calcipenii, s. f. (Med.) Scădere a concentrației de calciu în organism. – Din fr. calcipénie.
calcipenie
CALCIPENÍE, calcipenii, s. f. (Med.) Scădere a concentrației de calciu în organism. – Din fr. calcipénie.
calcipeniei
CALCIPENÍE, calcipenii, s. f. (Med.) Scădere a concentrației de calciu în organism. – Din fr. calcipénie.
calcipenii
CALCIPENÍE, calcipenii, s. f. (Med.) Scădere a concentrației de calciu în organism. – Din fr. calcipénie.
calcipeniile
CALCIPENÍE, calcipenii, s. f. (Med.) Scădere a concentrației de calciu în organism. – Din fr. calcipénie.
calcipeniilor
CALCIPENÍE, calcipenii, s. f. (Med.) Scădere a concentrației de calciu în organism. – Din fr. calcipénie.
calcipexia
CALCIPEXÍE, calcipexii, s. f. (Med.) Fixare a calciului în țesuturi. – Din fr. calcipexie.
calcipexie
CALCIPEXÍE, calcipexii, s. f. (Med.) Fixare a calciului în țesuturi. – Din fr. calcipexie.
calcipexiei
CALCIPEXÍE, calcipexii, s. f. (Med.) Fixare a calciului în țesuturi. – Din fr. calcipexie.
calcipexii
CALCIPEXÍE, calcipexii, s. f. (Med.) Fixare a calciului în țesuturi. – Din fr. calcipexie.
calcipexiile
CALCIPEXÍE, calcipexii, s. f. (Med.) Fixare a calciului în țesuturi. – Din fr. calcipexie.
calcipexiilor
CALCIPEXÍE, calcipexii, s. f. (Med.) Fixare a calciului în țesuturi. – Din fr. calcipexie.
calcit
CALCÍT s. n. Carbonat de calciu natural, cristalizat, divers colorat, care alcătuiește calcarul, marmura etc. – Din fr. calcite. DOOM
calcít s. n.
calcitrapa
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai1 + suf. -ete.
calcitul
CALCÍT s. n. Carbonat de calciu natural, cristalizat, divers colorat, care alcătuiește calcarul, marmura etc. – Din fr. calcite. DOOM
calcít s. n.
calcitului
CALCÍT s. n. Carbonat de calciu natural, cristalizat, divers colorat, care alcătuiește calcarul, marmura etc. – Din fr. calcite. DOOM
calcít s. n.
calciu
CÁLCIU s. n. 1. Element chimic metalic, alb-argintiu, moale, foarte răspândit în natură sub formă de combinații. 2. Sare a calciului (1), întrebuințată ca medicament în anumite cazuri de decalcifiere a organismului. – Din fr. calcium. DOOM
cálciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. cálciul; simb. Ca
calciul
CÁLCIU s. n. 1. Element chimic metalic, alb-argintiu, moale, foarte răspândit în natură sub formă de combinații. 2. Sare a calciului (1), întrebuințată ca medicament în anumite cazuri de decalcifiere a organismului. – Din fr. calcium. DOOM
cálciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. cálciul; simb. Ca
calciului
CÁLCIU s. n. 1. Element chimic metalic, alb-argintiu, moale, foarte răspândit în natură sub formă de combinații. 2. Sare a calciului (1), întrebuințată ca medicament în anumite cazuri de decalcifiere a organismului. – Din fr. calcium. DOOM
cálciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. cálciul; simb. Ca
calciuria
CALCIURÍE, calciurii, s. f. (Med.) Prezență anormală a calciului în urină; cantitate de calciu prezentă anormal în urină. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. calciurie.
calciurie
CALCIURÍE, calciurii, s. f. (Med.) Prezență anormală a calciului în urină; cantitate de calciu prezentă anormal în urină. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. calciurie.
calciuriei
CALCIURÍE, calciurii, s. f. (Med.) Prezență anormală a calciului în urină; cantitate de calciu prezentă anormal în urină. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. calciurie.
calciurii
CALCIURÍE, calciurii, s. f. (Med.) Prezență anormală a calciului în urină; cantitate de calciu prezentă anormal în urină. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. calciurie.
calciuriile
CALCIURÍE, calciurii, s. f. (Med.) Prezență anormală a calciului în urină; cantitate de calciu prezentă anormal în urină. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. calciurie.
calciuriilor
CALCIURÍE, calciurii, s. f. (Med.) Prezență anormală a calciului în urină; cantitate de calciu prezentă anormal în urină. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. calciurie.
calcizare
CALCIZÁRE s.f. Proces de încorporare a carbonatului de calciu în sol. [Cf. it. calcinare].
calcizarea
CALCIZÁRE s.f. Proces de încorporare a carbonatului de calciu în sol. [Cf. it. calcinare].
calcizări
CALCIZÁRE s.f. Proces de încorporare a carbonatului de calciu în sol. [Cf. it. calcinare].
calcizării
CALCIZÁRE s.f. Proces de încorporare a carbonatului de calciu în sol. [Cf. it. calcinare].
calcizările
CALCIZÁRE s.f. Proces de încorporare a carbonatului de calciu în sol. [Cf. it. calcinare].
calcizărilor
CALCIZÁRE s.f. Proces de încorporare a carbonatului de calciu în sol. [Cf. it. calcinare].
calco
CALCO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „metal”, „fier”. [< fr. chalco-, cf. gr. chalkos – aramă].
calcocloroză
CALCOCLORÓZĂ s. f. Fenomen de îngălbenire a frunzelor unei plante din cauza lipsei de fier asimilabil în solurile bogate în calciu. – Din fr. calcochlorose. DOOM
calcocloróză (-co-clo-) s. f., g.-d. art. calcoclorózei
calcofil
CALCOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are o deosebită afinitate pentru sulf. [< fr. calcophile].
calcograf
CALCOGRÁF, calcografi, s. m. Muncitor specialist în calcografie. – Din fr. chalcographe. DOOM
calcográf (-co-graf) s. m., pl. calcográfi
calcografi
CALCOGRÁF, calcografi, s. m. Muncitor specialist în calcografie. – Din fr. chalcographe. DOOM
calcográf (-co-graf) s. m., pl. calcográfi
calcografia
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografia
CALCOGRAFÍE s. f. 1. Cel mai vechi procedeu de tipărire cu forme pe a căror suprafață netedă este gravată imaginea propriu-zisă; tipar adânc. 2. Metodă microscopică de studiu a unei secțiuni lustruite a mineralelor metalifere opace cu ajutorul luminii reflectate. – Din fr. chalcographie. DOOM
calcografíe (-co-gra-) s. f., art. calcografía, g.-d. calcografíi, art. calcografíei
calcografiai
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiam
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiară
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiarăm
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiarăți
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiase
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiasem
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiaseră
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiaserăm
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiaserăți
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiaseși
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiaseți
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiat
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiat
CALCOGRAFIÁT, -Ă, calcografiați, -e, adj. Care a fost calcografiat. [Pr.: -fi-at] – V. calcografia.
calcografiau
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiază
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiași
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiați
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografic
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcografica
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcografice
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcograficei
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcograficele
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcograficelor
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcografici
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcograficii
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcograficilor
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcograficul
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcograficului
CALCOGRÁFIC, -Ă, calcografici, -ce, adj. De calcografie. – Din fr. chalcographique.
calcografie
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografie
CALCOGRAFÍE s. f. 1. Cel mai vechi procedeu de tipărire cu forme pe a căror suprafață netedă este gravată imaginea propriu-zisă; tipar adânc. 2. Metodă microscopică de studiu a unei secțiuni lustruite a mineralelor metalifere opace cu ajutorul luminii reflectate. – Din fr. chalcographie. DOOM
calcografíe (-co-gra-) s. f., art. calcografía, g.-d. calcografíi, art. calcografíei
calcografiei
CALCOGRAFÍE s. f. 1. Cel mai vechi procedeu de tipărire cu forme pe a căror suprafață netedă este gravată imaginea propriu-zisă; tipar adânc. 2. Metodă microscopică de studiu a unei secțiuni lustruite a mineralelor metalifere opace cu ajutorul luminii reflectate. – Din fr. chalcographie. DOOM
calcografíe (-co-gra-) s. f., art. calcografía, g.-d. calcografíi, art. calcografíei
calcografiem
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiere
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiere
CALCOGRAFIÉRE, calcografieri, s. f. Acțiunea de a calcografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. calcografia.
calcografierea
CALCOGRAFIÉRE, calcografieri, s. f. Acțiunea de a calcografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. calcografia.
calcografieri
CALCOGRAFIÉRE, calcografieri, s. f. Acțiunea de a calcografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. calcografia.
calcografierii
CALCOGRAFIÉRE, calcografieri, s. f. Acțiunea de a calcografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. calcografia.
calcografierile
CALCOGRAFIÉRE, calcografieri, s. f. Acțiunea de a calcografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. calcografia.
calcografierilor
CALCOGRAFIÉRE, calcografieri, s. f. Acțiunea de a calcografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. calcografia.
calcografiez
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografieze
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografiezi
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografii
CALCOGRÁF, calcografi, s. m. Muncitor specialist în calcografie. – Din fr. chalcographe. DOOM
calcográf (-co-graf) s. m., pl. calcográfi
calcografii
CALCOGRAFÍE s. f. 1. Cel mai vechi procedeu de tipărire cu forme pe a căror suprafață netedă este gravată imaginea propriu-zisă; tipar adânc. 2. Metodă microscopică de studiu a unei secțiuni lustruite a mineralelor metalifere opace cu ajutorul luminii reflectate. – Din fr. chalcographie. DOOM
calcografíe (-co-gra-) s. f., art. calcografía, g.-d. calcografíi, art. calcografíei
calcografiile
CALCOGRAFÍE s. f. 1. Cel mai vechi procedeu de tipărire cu forme pe a căror suprafață netedă este gravată imaginea propriu-zisă; tipar adânc. 2. Metodă microscopică de studiu a unei secțiuni lustruite a mineralelor metalifere opace cu ajutorul luminii reflectate. – Din fr. chalcographie. DOOM
calcografíe (-co-gra-) s. f., art. calcografía, g.-d. calcografíi, art. calcografíei
calcografiilor
CALCOGRAFÍE s. f. 1. Cel mai vechi procedeu de tipărire cu forme pe a căror suprafață netedă este gravată imaginea propriu-zisă; tipar adânc. 2. Metodă microscopică de studiu a unei secțiuni lustruite a mineralelor metalifere opace cu ajutorul luminii reflectate. – Din fr. chalcographie. DOOM
calcografíe (-co-gra-) s. f., art. calcografía, g.-d. calcografíi, art. calcografíei
calcografiind
CALCOGRAFIÁ, calcografiez, vb. I. Tranz. A reproduce prin calcografiere. [Pr.: -fi-a] – Din fr. chalcographier.
calcografilor
CALCOGRÁF, calcografi, s. m. Muncitor specialist în calcografie. – Din fr. chalcographe. DOOM
calcográf (-co-graf) s. m., pl. calcográfi
calcograful
CALCOGRÁF, calcografi, s. m. Muncitor specialist în calcografie. – Din fr. chalcographe. DOOM
calcográf (-co-graf) s. m., pl. calcográfi
calcografului
CALCOGRÁF, calcografi, s. m. Muncitor specialist în calcografie. – Din fr. chalcographe. DOOM
calcográf (-co-graf) s. m., pl. calcográfi
calcopirita
CALCOPIRÍTĂ s. f. Sulfură naturală de cupru și fier cristalizată, metalică, compactă, galbenă-verzuie. – Din fr. chalcopyrite. DOOM
calcopirítă s. f., g.-d. art. calcopirítei
calcopirite
CALCOPIRÍTĂ s. f. Sulfură naturală de cupru și fier cristalizată, metalică, compactă, galbenă-verzuie. – Din fr. chalcopyrite. DOOM
calcopirítă s. f., g.-d. art. calcopirítei
calcopiritei
CALCOPIRÍTĂ s. f. Sulfură naturală de cupru și fier cristalizată, metalică, compactă, galbenă-verzuie. – Din fr. chalcopyrite. DOOM
calcopirítă s. f., g.-d. art. calcopirítei
calcotipia
CALCOTIPÍE, (2) calcotipii, s. f. (Poligr.) 1. Procedeu grafic de reproducere de artă a unui desen, asemănător cu acvaforte. 2. Stampă obținută prin acest procedeu. – Din fr. chalcotypie. DOOM
calcotipíe s. f., art. calcotipía, g.-d. art. calcotipíei; (stampe) pl. calcotipíi, art. calcotipíile
calcotipie
CALCOTIPÍE, (2) calcotipii, s. f. (Poligr.) 1. Procedeu grafic de reproducere de artă a unui desen, asemănător cu acvaforte. 2. Stampă obținută prin acest procedeu. – Din fr. chalcotypie. DOOM
calcotipíe s. f., art. calcotipía, g.-d. art. calcotipíei; (stampe) pl. calcotipíi, art. calcotipíile
calcotipiei
CALCOTIPÍE, (2) calcotipii, s. f. (Poligr.) 1. Procedeu grafic de reproducere de artă a unui desen, asemănător cu acvaforte. 2. Stampă obținută prin acest procedeu. – Din fr. chalcotypie. DOOM
calcotipíe s. f., art. calcotipía, g.-d. art. calcotipíei; (stampe) pl. calcotipíi, art. calcotipíile
calcotipii
CALCOTIPÍE, (2) calcotipii, s. f. (Poligr.) 1. Procedeu grafic de reproducere de artă a unui desen, asemănător cu acvaforte. 2. Stampă obținută prin acest procedeu. – Din fr. chalcotypie. DOOM
calcotipíe s. f., art. calcotipía, g.-d. art. calcotipíei; (stampe) pl. calcotipíi, art. calcotipíile
calcotipiile
CALCOTIPÍE, (2) calcotipii, s. f. (Poligr.) 1. Procedeu grafic de reproducere de artă a unui desen, asemănător cu acvaforte. 2. Stampă obținută prin acest procedeu. – Din fr. chalcotypie. DOOM
calcotipíe s. f., art. calcotipía, g.-d. art. calcotipíei; (stampe) pl. calcotipíi, art. calcotipíile
calcotipiilor
CALCOTIPÍE, (2) calcotipii, s. f. (Poligr.) 1. Procedeu grafic de reproducere de artă a unui desen, asemănător cu acvaforte. 2. Stampă obținută prin acest procedeu. – Din fr. chalcotypie. DOOM
calcotipíe s. f., art. calcotipía, g.-d. art. calcotipíei; (stampe) pl. calcotipíi, art. calcotipíile
calcozina
CALCOZÍNĂ s. f. Sulfură naturală de cupru. – Din fr. chalcosine. DOOM
calcozínă s. f., g.-d. art. calcozínei
calcozine
CALCOZÍNĂ s. f. Sulfură naturală de cupru. – Din fr. chalcosine. DOOM
calcozínă s. f., g.-d. art. calcozínei
calcozinei
CALCOZÍNĂ s. f. Sulfură naturală de cupru. – Din fr. chalcosine. DOOM
calcozínă s. f., g.-d. art. calcozínei
calcozinele
CALCOZÍNĂ s. f. Sulfură naturală de cupru. – Din fr. chalcosine. DOOM
calcozínă s. f., g.-d. art. calcozínei
calcozinelor
CALCOZÍNĂ s. f. Sulfură naturală de cupru. – Din fr. chalcosine. DOOM
calcozínă s. f., g.-d. art. calcozínei
calcul
CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque. DOOM
calc s. n., pl. cálcuri
calcul
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus. DOOM
cálcul2 (socoteală) s. n., pl. cálcule
calcul
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus.
calcula
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculabil
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculabila
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculabile
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculabilei
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculabilele
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculabilelor
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculabili
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculabilii
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculabililor
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculabilul
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculabilului
CALCULÁBIL, -Ă, calculabili, -e, adj. Care poate fi calculat. – Din fr. calculable. DOOM
calculábil adj. m., pl. calculábili; f. calculábilă, pl. calculábile
calculai
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculam
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculare
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculare
CALCULÁRE, calculări, s. f. Acțiunea de a calcula; calculație, socotire. – V. calcula. DOOM
calculáre s. f., g.-d. art. calculắrii; pl. calculắri
calcularea
CALCULÁRE, calculări, s. f. Acțiunea de a calcula; calculație, socotire. – V. calcula. DOOM
calculáre s. f., g.-d. art. calculắrii; pl. calculắri
calculară
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calcularăm
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calcularăți
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculase
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculasem
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculaseră
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculaserăm
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculaserăți
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculaseși
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculaseți
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculat
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculat
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calculata
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calculate
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calculatei
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calculatele
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calculatelor
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calculatoare
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculatoarea
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculatoarei
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculatoarele
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculatoarelor
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculator
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculatori
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculatorii
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculatorilor
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculatorul
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculatorului
CALCULATÓR, -OÁRE, calculatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea operațiilor; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. (Și în sintagma calculator electronic) Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice programabil pentru prelucrarea datelor; ordinator, computer. ◊ Calculator de buzunar = calculator de dimensiuni foarte mici, destinat publicului larg pentru efectuarea unei game de probleme matematice limitate; (impr.) minicalculator. ◊ 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule, mai ales economice. – Din fr. calculateur, lat. calculator. DOOM
calculatór2 (tabel, aparat) s. n., pl. calculatoáre
calculatul
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calculatului
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calculau
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculași
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculați
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculați
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calculația
CALCULÁȚIE, calculații, s. f. Ansamblu de calcule pentru determinarea unor indicatori; calculare. – Din lat. calculatio. DOOM
calculáție (-ți-e) s. f., art. calculáția (-ți-a), g.-d. art. calculáției; pl. calculáții, art. calculáțiile (-ți-i-)
calculație
CALCULÁȚIE, calculații, s. f. Ansamblu de calcule pentru determinarea unor indicatori; calculare. – Din lat. calculatio. DOOM
calculáție (-ți-e) s. f., art. calculáția (-ți-a), g.-d. art. calculáției; pl. calculáții, art. calculáțiile (-ți-i-)
calculației
CALCULÁȚIE, calculații, s. f. Ansamblu de calcule pentru determinarea unor indicatori; calculare. – Din lat. calculatio. DOOM
calculáție (-ți-e) s. f., art. calculáția (-ți-a), g.-d. art. calculáției; pl. calculáții, art. calculáțiile (-ți-i-)
calculații
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calculații
CALCULÁȚIE, calculații, s. f. Ansamblu de calcule pentru determinarea unor indicatori; calculare. – Din lat. calculatio. DOOM
calculáție (-ți-e) s. f., art. calculáția (-ți-a), g.-d. art. calculáției; pl. calculáții, art. calculáțiile (-ți-i-)
calculațiile
CALCULÁȚIE, calculații, s. f. Ansamblu de calcule pentru determinarea unor indicatori; calculare. – Din lat. calculatio. DOOM
calculáție (-ți-e) s. f., art. calculáția (-ți-a), g.-d. art. calculáției; pl. calculáții, art. calculáțiile (-ți-i-)
calculațiilor
CALCULÁȚIE, calculații, s. f. Ansamblu de calcule pentru determinarea unor indicatori; calculare. – Din lat. calculatio. DOOM
calculáție (-ți-e) s. f., art. calculáția (-ți-a), g.-d. art. calculáției; pl. calculáții, art. calculáțiile (-ți-i-)
calculaților
CALCULÁT, -Ă, calculați, -te, adj. (Despre persoane) Chibzuit, socotit; preocupat de interesul personal. – V. calcula.
calcule
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus.
calculează
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculele
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus.
calculelor
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus.
calculez
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculeze
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculezi
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculi
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus. DOOM
cálcul2 (socoteală) s. n., pl. cálcule
calculii
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus. DOOM
cálcul2 (socoteală) s. n., pl. cálcule
calculilor
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus. DOOM
cálcul2 (socoteală) s. n., pl. cálcule
calculoasa
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calculoase
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calculoasei
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calculoasele
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calculoaselor
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calculos
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calculosul
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calculosului
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calculoza
CALCULÓZĂ, calculoze, s. f. Boală care constă în formarea unor calculi într-un organ intern; litiază. – Din fr. calculose. DOOM
calculóză s. f., g.-d. art. calculózei; pl. calculóze
calculoze
CALCULÓZĂ, calculoze, s. f. Boală care constă în formarea unor calculi într-un organ intern; litiază. – Din fr. calculose. DOOM
calculóză s. f., g.-d. art. calculózei; pl. calculóze
calculozei
CALCULÓZĂ, calculoze, s. f. Boală care constă în formarea unor calculi într-un organ intern; litiază. – Din fr. calculose. DOOM
calculóză s. f., g.-d. art. calculózei; pl. calculóze
calculozele
CALCULÓZĂ, calculoze, s. f. Boală care constă în formarea unor calculi într-un organ intern; litiază. – Din fr. calculose. DOOM
calculóză s. f., g.-d. art. calculózei; pl. calculóze
calculozelor
CALCULÓZĂ, calculoze, s. f. Boală care constă în formarea unor calculi într-un organ intern; litiază. – Din fr. calculose. DOOM
calculóză s. f., g.-d. art. calculózei; pl. calculóze
calculoși
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calculoșii
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calculoșilor
CALCULÓS, -OÁSĂ, calculoși, -oase, adj. (Med.) Care are calculi, care este bolnav de calculoză. – Din fr. calculeux. DOOM
calculós adj. m., pl. calculóși; f. calculoásă, pl. calculoáse
calcului
CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque. DOOM
calc s. n., pl. cálcuri
calculul
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus. DOOM
cálcul2 (socoteală) s. n., pl. cálcule
calculul
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus.
calculului
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus. DOOM
cálcul2 (socoteală) s. n., pl. cálcule
calculului
CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi fie valorile unor mărimi sau expresii, fie o anumită expresie matematică; socoteală. ◊ (Mat.) Calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. 2. Ansamblu de operații logice, de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ◊ Calcul logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică. 3. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus.
calculând
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculînd
CALCULÁ, calculez, vb. I. Tranz. A face un calcul (I), a socoti; a aprecia. ♦ A elabora planuri, proiecte etc. – Din fr. calculer, lat. calculare. DOOM
calculá (a ~) vb., ind. prez. 3 calculeáză
calculări
CALCULÁRE, calculări, s. f. Acțiunea de a calcula; calculație, socotire. – V. calcula. DOOM
calculáre s. f., g.-d. art. calculắrii; pl. calculắri
calculării
CALCULÁRE, calculări, s. f. Acțiunea de a calcula; calculație, socotire. – V. calcula. DOOM
calculáre s. f., g.-d. art. calculắrii; pl. calculắri
calculările
CALCULÁRE, calculări, s. f. Acțiunea de a calcula; calculație, socotire. – V. calcula. DOOM
calculáre s. f., g.-d. art. calculắrii; pl. calculắri
calculărilor
CALCULÁRE, calculări, s. f. Acțiunea de a calcula; calculație, socotire. – V. calcula. DOOM
calculáre s. f., g.-d. art. calculắrii; pl. calculắri
calcuri
CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque. DOOM
calc s. n., pl. cálcuri
calcurile
CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque. DOOM
calc s. n., pl. cálcuri
calcurilor
CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque. DOOM
calc s. n., pl. cálcuri
cald
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
calda
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
caldarina
CALDARÍNĂ s.f. Căldare de încălzire centrală, folosită la bordul navelor. [< it. caldarina].
caldarine
CALDARÍNĂ s.f. Căldare de încălzire centrală, folosită la bordul navelor. [< it. caldarina].
caldarinei
CALDARÍNĂ s.f. Căldare de încălzire centrală, folosită la bordul navelor. [< it. caldarina].
caldarinele
CALDARÍNĂ s.f. Căldare de încălzire centrală, folosită la bordul navelor. [< it. caldarina].
caldarinelor
CALDARÍNĂ s.f. Căldare de încălzire centrală, folosită la bordul navelor. [< it. caldarina].
caldarium
CALDÁRIUM s.n. Sală de aburi în băile romane. [Pron. -ri-um. / < lat., fr. caldarium].
caldariumul
CALDÁRIUM s.n. Sală de aburi în băile romane. [Pron. -ri-um. / < lat., fr. caldarium].
caldariumului
CALDÁRIUM s.n. Sală de aburi în băile romane. [Pron. -ri-um. / < lat., fr. caldarium].
caldarâm
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarâmgii
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarâmgiii
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarâmgiilor
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarâmgiu
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarâmgiul
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarâmgiului
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarâmul
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarâmului
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarâmuri
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarâmurile
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarâmurilor
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarîm
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarîmgii
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarîmgiii
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarîmgiilor
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarîmgiu
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarîmgiul
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarîmgiului
CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupa cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. DOOM
caldarâmgíu (înv.) s. m., art. caldarâmgíul; pl. caldarâmgíi, art. caldarâmgíii (-gi-ii)
caldarîmul
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarîmului
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarîmuri
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarîmurile
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
caldarîmurilor
CALDARẤM, caldarâmuri, s. n. Pavaj din bolovani, cuburi etc. de piatră sau (în trecut) din bucăți de lemn așezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım. DOOM
caldarấm s. n., pl. caldarấmuri
calde
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
caldeean
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldeeana
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldeeanul
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldeeanului
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldeene
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldeenei
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldeenele
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldeenelor
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldeeni
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldeenii
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldeenilor
CHALDEEÁN, -Ă, adj., s. m. și f. v. caldeean. DOOM
caldeeán / chaldeeán [ch pron. c] (-de-ean) adj. m., s. m., pl. caldeéni / chaldeéni (-de-eni); adj. f., s. f. caldeeánă / chaldeeánă, pl. caldeéne / chaldeéne
caldei
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
caldeiră
CALDEÍRĂ s. f. (Geol.) 1. Vechi crater vulcanic de mari dimensiuni. 2. Circ (3). – Din fr., port. caldeira. DOOM
caldéiră (-dei-) s. f., g.-d. art. caldéirei
caldele
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
caldelor
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
calderă
CALDÉRĂ s.f. v. caldeiră.
caldul
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
caldului
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
cale
CÁLĂ2, cale, s. f. Plantă erbacee decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, în jurul inflorescenței propriu-zise (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla. DOOM
cálă s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále
cale
CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Calea-Lactee (n. pr. f.) = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la altul al bolții cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. (Înv.) Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. 7. (Med.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice sau a aerului. Cale digestivă. Cale respiratorie. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ (Jur.) Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea anulării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis. DOOM
Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor
calea
CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Calea-Lactee (n. pr. f.) = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la altul al bolții cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. (Înv.) Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. 7. (Med.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice sau a aerului. Cale digestivă. Cale respiratorie. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ (Jur.) Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea anulării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis. DOOM
Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor
caleap
CĂLEÁP, călepe, s. n. (Regional) Scul. Pe-o grindă, călepe de tort și linuri boite fel de fel pentru scoarțe și lăicere. CREANGĂ, A. 69.
calească
CALEÁȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s. f.] – Din rus. koleaska. DOOM
caleáșcă (înv.) s. f., g.-d. art. caléștii; pl. caléști
caleauă
a lua caleaua expr. (intl.) a fi bătut
calează
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
caledonian
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
caledoniana
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
caledonianul
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
caledonianului
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
caledoniene
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
caledonienei
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
caledonienele
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
caledonienelor
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
caledonieni
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
caledonienii
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
caledonienilor
CALEDONIÁN, -Ă, caledonieni, -e, adj. 1. Care se referă la Caledonia, care aparține Caledoniei. 2. (În sintagma) Orogeneza caledoniană = totalitatea mișcărilor de cutare a scoarței terestre petrecute în timpuri străvechi și care au dat naștere munților din Scoția, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calédonienne. DOOM
caledonián (-ni-an) adj. m., pl. caledoniéni (-ni-eni); f. caledoniánă, pl. caledoniéne
calefactor
CALEFÁCTOR s.m. Bucătar; persoană care se ocupă de procurarea alimentelor. [< germ. Kalefaktor, cf. lat. calefacere – a încălzi].
calefactori
CALEFÁCTOR s.m. Bucătar; persoană care se ocupă de procurarea alimentelor. [< germ. Kalefaktor, cf. lat. calefacere – a încălzi].
calefactorii
CALEFÁCTOR s.m. Bucătar; persoană care se ocupă de procurarea alimentelor. [< germ. Kalefaktor, cf. lat. calefacere – a încălzi].
calefactorilor
CALEFÁCTOR s.m. Bucătar; persoană care se ocupă de procurarea alimentelor. [< germ. Kalefaktor, cf. lat. calefacere – a încălzi].
calefactorul
CALEFÁCTOR s.m. Bucătar; persoană care se ocupă de procurarea alimentelor. [< germ. Kalefaktor, cf. lat. calefacere – a încălzi].
calefactorului
CALEFÁCTOR s.m. Bucătar; persoană care se ocupă de procurarea alimentelor. [< germ. Kalefaktor, cf. lat. calefacere – a încălzi].
calefacția
CALEFÁCȚIE s. f. (Fiz.) Vaporizare intensă la suprafața unui lichid aflat lângă un corp solid încins, care le împiedică contactul direct. – Din fr. caléfaction. DOOM
calefácție (-ți-e) s. f., art. calefácția (-ți-a), g.-d. calefácții, art. calefácției
calefacție
CALEFÁCȚIE s. f. (Fiz.) Vaporizare intensă la suprafața unui lichid aflat lângă un corp solid încins, care le împiedică contactul direct. – Din fr. caléfaction. DOOM
calefácție (-ți-e) s. f., art. calefácția (-ți-a), g.-d. calefácții, art. calefácției
calefacției
CALEFÁCȚIE s. f. (Fiz.) Vaporizare intensă la suprafața unui lichid aflat lângă un corp solid încins, care le împiedică contactul direct. – Din fr. caléfaction. DOOM
calefácție (-ți-e) s. f., art. calefácția (-ți-a), g.-d. calefácții, art. calefácției
calefacții
CALEFÁCȚIE s. f. (Fiz.) Vaporizare intensă la suprafața unui lichid aflat lângă un corp solid încins, care le împiedică contactul direct. – Din fr. caléfaction. DOOM
calefácție (-ți-e) s. f., art. calefácția (-ți-a), g.-d. calefácții, art. calefácției
calefacțiile
CALEFÁCȚIE s. f. (Fiz.) Vaporizare intensă la suprafața unui lichid aflat lângă un corp solid încins, care le împiedică contactul direct. – Din fr. caléfaction. DOOM
calefácție (-ți-e) s. f., art. calefácția (-ți-a), g.-d. calefácții, art. calefácției
calefacțiilor
CALEFÁCȚIE s. f. (Fiz.) Vaporizare intensă la suprafața unui lichid aflat lângă un corp solid încins, care le împiedică contactul direct. – Din fr. caléfaction. DOOM
calefácție (-ți-e) s. f., art. calefácția (-ți-a), g.-d. calefácții, art. calefácției
calei
CÁLĂ2, cale, s. f. Plantă erbacee decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, în jurul inflorescenței propriu-zise (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla. DOOM
cálă s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále
caleidoscoape
CALEIDOSCÓP, caleidoscoape, s. n. Dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu o tematică extrem de variată. – Din fr. kaléidoscope. DOOM
caleidoscóp (-lei-dos-cop / -do-scop) s. n., pl. caleidoscoápe
caleidoscoapele
CALEIDOSCÓP, caleidoscoape, s. n. Dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu o tematică extrem de variată. – Din fr. kaléidoscope. DOOM
caleidoscóp (-lei-dos-cop / -do-scop) s. n., pl. caleidoscoápe
caleidoscoapelor
CALEIDOSCÓP, caleidoscoape, s. n. Dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu o tematică extrem de variată. – Din fr. kaléidoscope. DOOM
caleidoscóp (-lei-dos-cop / -do-scop) s. n., pl. caleidoscoápe
caleidoscop
CALEIDOSCÓP, caleidoscoape, s. n. Dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu o tematică extrem de variată. – Din fr. kaléidoscope. DOOM
caleidoscóp (-lei-dos-cop / -do-scop) s. n., pl. caleidoscoápe
caleidoscopic
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopica
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopice
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopicei
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopicele
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopicelor
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopici
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopicii
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopicilor
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopicul
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopicului
CALEIDOSCÓPIC, -Ă, caleidoscopici, -ce, adj. (Despre imagini; adesea fig.) Ca de caleidoscop. – Caleidoscop + suf. -ic.
caleidoscopul
CALEIDOSCÓP, caleidoscoape, s. n. Dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu o tematică extrem de variată. – Din fr. kaléidoscope. DOOM
caleidoscóp (-lei-dos-cop / -do-scop) s. n., pl. caleidoscoápe
caleidoscopului
CALEIDOSCÓP, caleidoscoape, s. n. Dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu o tematică extrem de variată. – Din fr. kaléidoscope. DOOM
caleidoscóp (-lei-dos-cop / -do-scop) s. n., pl. caleidoscoápe
caleidoscopuri
CALEIDOSCÓP, caleidoscoape, s. n. Dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu o tematică extrem de variată. – Din fr. kaléidoscope. DOOM
caleidoscóp (-lei-dos-cop / -do-scop) s. n., pl. caleidoscoápe
caleidoscopurile
CALEIDOSCÓP, caleidoscoape, s. n. Dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu o tematică extrem de variată. – Din fr. kaléidoscope. DOOM
caleidoscóp (-lei-dos-cop / -do-scop) s. n., pl. caleidoscoápe
caleidoscopurilor
CALEIDOSCÓP, caleidoscoape, s. n. Dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu o tematică extrem de variată. – Din fr. kaléidoscope. DOOM
caleidoscóp (-lei-dos-cop / -do-scop) s. n., pl. caleidoscoápe
calele
CÁLĂ2, cale, s. f. Plantă erbacee decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, în jurul inflorescenței propriu-zise (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla. DOOM
cálă s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále
calelor
CÁLĂ2, cale, s. f. Plantă erbacee decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, în jurul inflorescenței propriu-zise (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla. DOOM
cálă s. f., g.-d. art. cálei; pl. cále
calem
CALÉM, calemuri, s. n. (Înv.) Administrație publică; cancelarie. – Din tc. kalem. DOOM
calém (înv.) s. n., pl. calémuri
calemar
CALEMÁR s.n. Călimară portativă în formă de toc, care se purta la brâu. [< fr. calemar].
calembec
CALEMBÉC s. m. (Înv.) Specie de arbore exotic, cu lemn negru, plăcut mirositor. – Din tc. kalembek. DOOM
calembéc (înv.) s. m.
calembecul
CALEMBÉC s. m. (Înv.) Specie de arbore exotic, cu lemn negru, plăcut mirositor. – Din tc. kalembek. DOOM
calembéc (înv.) s. m.
calembecului
CALEMBÉC s. m. (Înv.) Specie de arbore exotic, cu lemn negru, plăcut mirositor. – Din tc. kalembek. DOOM
calembéc (înv.) s. m.
calemcheriu
CALEMCHERÍU s. n. (Înv.) Stofă fină din care se făceau anterie și turbane. – Din tc. kalemkârî. DOOM
calemcheríu (înv.) s. n., art. calemcheríul
calemcheriul
CALEMCHERÍU s. n. (Înv.) Stofă fină din care se făceau anterie și turbane. – Din tc. kalemkârî. DOOM
calemcheríu (înv.) s. n., art. calemcheríul
calemcheriului
CALEMCHERÍU s. n. (Înv.) Stofă fină din care se făceau anterie și turbane. – Din tc. kalemkârî. DOOM
calemcheríu (înv.) s. n., art. calemcheríul
calemgii
CALEMGÍU, calemgii, s. m. (Înv.) Funcționar de cancelarie; copist. – Din tc. kalemcı. DOOM
calemgíu (înv.) s. m., art. calemgíul; pl. calemgíi, art. calemgíii (-gi-ii)
calemgiii
CALEMGÍU, calemgii, s. m. (Înv.) Funcționar de cancelarie; copist. – Din tc. kalemcı. DOOM
calemgíu (înv.) s. m., art. calemgíul; pl. calemgíi, art. calemgíii (-gi-ii)
calemgiilor
CALEMGÍU, calemgii, s. m. (Înv.) Funcționar de cancelarie; copist. – Din tc. kalemcı. DOOM
calemgíu (înv.) s. m., art. calemgíul; pl. calemgíi, art. calemgíii (-gi-ii)
calemgiu
CALEMGÍU, calemgii, s. m. (Înv.) Funcționar de cancelarie; copist. – Din tc. kalemcı. DOOM
calemgíu (înv.) s. m., art. calemgíul; pl. calemgíi, art. calemgíii (-gi-ii)
calemgiul
CALEMGÍU, calemgii, s. m. (Înv.) Funcționar de cancelarie; copist. – Din tc. kalemcı. DOOM
calemgíu (înv.) s. m., art. calemgíul; pl. calemgíi, art. calemgíii (-gi-ii)
calemgiului
CALEMGÍU, calemgii, s. m. (Înv.) Funcționar de cancelarie; copist. – Din tc. kalemcı. DOOM
calemgíu (înv.) s. m., art. calemgíul; pl. calemgíi, art. calemgíii (-gi-ii)
calemul
CALÉM, calemuri, s. n. (Înv.) Administrație publică; cancelarie. – Din tc. kalem. DOOM
calém (înv.) s. n., pl. calémuri
calemului
CALÉM, calemuri, s. n. (Înv.) Administrație publică; cancelarie. – Din tc. kalem. DOOM
calém (înv.) s. n., pl. calémuri
calemuri
CALÉM, calemuri, s. n. (Înv.) Administrație publică; cancelarie. – Din tc. kalem. DOOM
calém (înv.) s. n., pl. calémuri
calemurile
CALÉM, calemuri, s. n. (Înv.) Administrație publică; cancelarie. – Din tc. kalem. DOOM
calém (înv.) s. n., pl. calémuri
calemurilor
CALÉM, calemuri, s. n. (Înv.) Administrație publică; cancelarie. – Din tc. kalem. DOOM
calém (înv.) s. n., pl. calémuri
calendar
CALENDÁR, calendare, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomene astronomice periodice. 2. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 3. Publicație anuală, foarte răspândită în trecut, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, științific etc. [Var.: (pop.) călindár s. n.] – Din lat. calendarium. DOOM
calendár s. n., pl. calendáre
calendare
CALENDÁR, calendare, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomene astronomice periodice. 2. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 3. Publicație anuală, foarte răspândită în trecut, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, științific etc. [Var.: (pop.) călindár s. n.] – Din lat. calendarium. DOOM
calendár s. n., pl. calendáre
calendarele
CALENDÁR, calendare, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomene astronomice periodice. 2. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 3. Publicație anuală, foarte răspândită în trecut, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, științific etc. [Var.: (pop.) călindár s. n.] – Din lat. calendarium. DOOM
calendár s. n., pl. calendáre
calendarelor
CALENDÁR, calendare, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomene astronomice periodice. 2. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 3. Publicație anuală, foarte răspândită în trecut, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, științific etc. [Var.: (pop.) călindár s. n.] – Din lat. calendarium. DOOM
calendár s. n., pl. calendáre
calendaristic
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendaristica
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendaristice
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendaristicei
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendaristicele
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendaristicelor
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendaristici
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendaristicii
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendaristicilor
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendaristicul
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendaristicului
CALENDARÍSTIC, -Ă, calendaristici, -ce, adj. Privitor la calendar, după calendar. ◊ An calendaristic = an de 365 de zile, socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Plan de muncă calendaristic = plan de muncă alcătuit pe zile și săptămâni. – Calendar + suf. -istic. DOOM
calendarístic adj. m., pl. calendarístici; f. calendarístică, pl. calendarístice
calendarul
CALENDÁR, calendare, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomene astronomice periodice. 2. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 3. Publicație anuală, foarte răspândită în trecut, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, științific etc. [Var.: (pop.) călindár s. n.] – Din lat. calendarium. DOOM
calendár s. n., pl. calendáre
calendarului
CALENDÁR, calendare, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomene astronomice periodice. 2. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 3. Publicație anuală, foarte răspândită în trecut, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, științific etc. [Var.: (pop.) călindár s. n.] – Din lat. calendarium. DOOM
calendár s. n., pl. calendáre
calende
CALÉNDE s. f. pl. Numele primei zile a fiecărei luni la romani; zi întâi. ◊ Expr. La calendele grecești = niciodată (grecii neavând „calende”). – Din lat. calendae, fr. calendes. DOOM
calénde s. f. pl.
calendele
CALÉNDE s. f. pl. Numele primei zile a fiecărei luni la romani; zi întâi. ◊ Expr. La calendele grecești = niciodată (grecii neavând „calende”). – Din lat. calendae, fr. calendes. DOOM
calénde s. f. pl.
calendelor
CALÉNDE s. f. pl. Numele primei zile a fiecărei luni la romani; zi întâi. ◊ Expr. La calendele grecești = niciodată (grecii neavând „calende”). – Din lat. calendae, fr. calendes. DOOM
calénde s. f. pl.
calendroi
CALINDRÓI, calindroi, s. m. (Reg.) Ștrengar. [Var.: calendrói s. m.] – Et. nec. DOOM
calindrói (reg.) s. m., pl. calindrói, art. calindróii
calendula
FILIMÍCĂ s. f. Plantă erbacee decorativă și medicinală, cu miros plăcut și puternic, cu flori galbene-aurii sau galbene-roșietice (Calendula officinalis). – Et. nec.
calep
CALÉP s. n. v. căleap.
caletcă
calétcă (-ci), s. f. – 1. Cușcă. – 2. Colivie. Mag. kalitka (DAR). În Banat, rar.
calevri
CALÉVRI s. m. pl. (înv.) Pantofi groși, rezistenți. – Din bg. kalevra. DOOM
calévri (înv.) (-le-vri) s. m. pl.
calevrii
CALÉVRI s. m. pl. (înv.) Pantofi groși, rezistenți. – Din bg. kalevra. DOOM
calévri (înv.) (-le-vri) s. m. pl.
calevrilor
CALÉVRI s. m. pl. (înv.) Pantofi groși, rezistenți. – Din bg. kalevra. DOOM
calévri (înv.) (-le-vri) s. m. pl.
calez
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
caleze
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calezi
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calești
CALEÁȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s. f.] – Din rus. koleaska. DOOM
caleáșcă (înv.) s. f., g.-d. art. caléștii; pl. caléști
caleștii
CALEÁȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s. f.] – Din rus. koleaska. DOOM
caleáșcă (înv.) s. f., g.-d. art. caléștii; pl. caléști
caleștile
CALEÁȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s. f.] – Din rus. koleaska. DOOM
caleáșcă (înv.) s. f., g.-d. art. caléștii; pl. caléști
caleștilor
CALEÁȘCĂ, calești, s. f. (Înv.) Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. [Var.: (înv.) caleáscă s. f.] – Din rus. koleaska. DOOM
caleáșcă (înv.) s. f., g.-d. art. caléștii; pl. caléști
calfa
CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător care, după o perioadă de ucenicie, lucra un timp la patronul său. – Din tc. kalfa. DOOM
cálfă s. f., g.-d. art. cálfei; pl. cálfe
calfata
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatai
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatam
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatare
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatare
CALFATÁRE, calfatări, s. f. (Rar) Acțiunea de a calfata. – V. calfata.
calfatarea
CALFATÁRE, calfatări, s. f. (Rar) Acțiunea de a calfata. – V. calfata.
calfatară
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatarăm
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatarăți
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatase
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatasem
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfataseră
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfataserăm
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfataserăți
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfataseși
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfataseți
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatat
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatat
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater.
calfatau
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatași
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatați
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatează
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatez
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfateze
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatezi
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatând
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatînd
CALFATÁ, calfatez, vb. I. Tranz. (Rar) A călăfătui. – Din fr. calfater. DOOM
calfatá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calfateáză
calfatări
CALFATÁRE, calfatări, s. f. (Rar) Acțiunea de a calfata. – V. calfata.
calfatării
CALFATÁRE, calfatări, s. f. (Rar) Acțiunea de a calfata. – V. calfata.
calfatările
CALFATÁRE, calfatări, s. f. (Rar) Acțiunea de a calfata. – V. calfata.
calfatărilor
CALFATÁRE, calfatări, s. f. (Rar) Acțiunea de a calfata. – V. calfata.
calfe
CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător care, după o perioadă de ucenicie, lucra un timp la patronul său. – Din tc. kalfa. DOOM
cálfă s. f., g.-d. art. cálfei; pl. cálfe
calfei
CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător care, după o perioadă de ucenicie, lucra un timp la patronul său. – Din tc. kalfa. DOOM
cálfă s. f., g.-d. art. cálfei; pl. cálfe
calfele
CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător care, după o perioadă de ucenicie, lucra un timp la patronul său. – Din tc. kalfa. DOOM
cálfă s. f., g.-d. art. cálfei; pl. cálfe
calfelor
CÁLFĂ, calfe, s. f. Lucrător care, după o perioadă de ucenicie, lucra un timp la patronul său. – Din tc. kalfa. DOOM
cálfă s. f., g.-d. art. cálfei; pl. cálfe
calhas
Calhas = Calchas.
cali
CALI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „frumos”. [Var. cal-, calo-. / < fr., it. cal(o)- < gr. kallos – frumos].
calibarcă
calibarcă, calibărci s. f. (intl.) pălărie.
calibard
calibard, calibarzi s. m. (intl., înv.) 1. pălărie. 2. cap.
calibra
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrai
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibraj
CALIBRÁJ, calibraje, s. n. Calibrare. – Din fr. calibrage. DOOM
calibráj (-li-braj) s. n., pl. calibráje
calibraje
CALIBRÁJ, calibraje, s. n. Calibrare. – Din fr. calibrage. DOOM
calibráj (-li-braj) s. n., pl. calibráje
calibrajele
CALIBRÁJ, calibraje, s. n. Calibrare. – Din fr. calibrage. DOOM
calibráj (-li-braj) s. n., pl. calibráje
calibrajelor
CALIBRÁJ, calibraje, s. n. Calibrare. – Din fr. calibrage. DOOM
calibráj (-li-braj) s. n., pl. calibráje
calibrajul
CALIBRÁJ, calibraje, s. n. Calibrare. – Din fr. calibrage. DOOM
calibráj (-li-braj) s. n., pl. calibráje
calibrajului
CALIBRÁJ, calibraje, s. n. Calibrare. – Din fr. calibrage. DOOM
calibráj (-li-braj) s. n., pl. calibráje
calibram
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrare
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrare
CALIBRÁRE, calibrări, s. f. Acțiunea de a calibra; calibraj. – V. calibra. DOOM
calibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. calibrắrii; pl. calibrắri
calibrarea
CALIBRÁRE, calibrări, s. f. Acțiunea de a calibra; calibraj. – V. calibra. DOOM
calibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. calibrắrii; pl. calibrắri
calibrară
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrarăm
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrarăți
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrase
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrasem
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibraseră
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibraserăm
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibraserăți
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibraseși
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibraseți
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrat
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrat
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic o piesă, un semifabricat, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer.
calibrau
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrași
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrați
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibre
CALÍBRU, calibre, s. n. 1. Diametrul interior al țevii unei guri de foc. 2. Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile pieselor fabricate. 3. Fig. Mărime, proporție, calitate; (fam.) fel, soi, specie. – Din fr. calibre. DOOM
calíbru (-li-bru) s. n., art. calíbrul; pl. calíbre
calibrează
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrele
CALÍBRU, calibre, s. n. 1. Diametrul interior al țevii unei guri de foc. 2. Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile pieselor fabricate. 3. Fig. Mărime, proporție, calitate; (fam.) fel, soi, specie. – Din fr. calibre. DOOM
calíbru (-li-bru) s. n., art. calíbrul; pl. calíbre
calibrelor
CALÍBRU, calibre, s. n. 1. Diametrul interior al țevii unei guri de foc. 2. Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile pieselor fabricate. 3. Fig. Mărime, proporție, calitate; (fam.) fel, soi, specie. – Din fr. calibre. DOOM
calíbru (-li-bru) s. n., art. calíbrul; pl. calíbre
calibrez
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibreze
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrezi
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibroare
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibroarea
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibroarei
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibroarele
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibroarelor
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibror
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibrori
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibrorii
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibrorilor
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibrorul
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibrorului
CALIBRÓR, -OÁRE, calibrori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente, mașini) Care calibrează. 2. S. n. Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 3. S. n. Aparat sau mașină pentru sortarea fructelor după mărime. – Din fr. calibreur. DOOM
calibrór2 (-li-bror) s. n., pl. calibroáre
calibru
CALÍBRU, calibre, s. n. 1. Diametrul interior al țevii unei guri de foc. 2. Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile pieselor fabricate. 3. Fig. Mărime, proporție, calitate; (fam.) fel, soi, specie. – Din fr. calibre. DOOM
calíbru (-li-bru) s. n., art. calíbrul; pl. calíbre
calibrul
CALÍBRU, calibre, s. n. 1. Diametrul interior al țevii unei guri de foc. 2. Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile pieselor fabricate. 3. Fig. Mărime, proporție, calitate; (fam.) fel, soi, specie. – Din fr. calibre. DOOM
calíbru (-li-bru) s. n., art. calíbrul; pl. calíbre
calibrului
CALÍBRU, calibre, s. n. 1. Diametrul interior al țevii unei guri de foc. 2. Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile pieselor fabricate. 3. Fig. Mărime, proporție, calitate; (fam.) fel, soi, specie. – Din fr. calibre. DOOM
calíbru (-li-bru) s. n., art. calíbrul; pl. calíbre
calibrând
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrînd
CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic un obiect, spre a obține forma și dimensiunile prescrise. 2. A sorta, după mărime sau masă, semințe, cereale, fructe, puieți de pom etc. 3. A restrânge albia variabilă a unui râu prin lucrări hidrotehnice. – Din fr. calibrer. DOOM
calibrá (a ~) (-li-bra) vb., ind. prez. 3 calibreáză
calibrări
CALIBRÁRE, calibrări, s. f. Acțiunea de a calibra; calibraj. – V. calibra. DOOM
calibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. calibrắrii; pl. calibrắri
calibrării
CALIBRÁRE, calibrări, s. f. Acțiunea de a calibra; calibraj. – V. calibra. DOOM
calibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. calibrắrii; pl. calibrắri
calibrările
CALIBRÁRE, calibrări, s. f. Acțiunea de a calibra; calibraj. – V. calibra. DOOM
calibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. calibrắrii; pl. calibrắri
calibrărilor
CALIBRÁRE, calibrări, s. f. Acțiunea de a calibra; calibraj. – V. calibra. DOOM
calibráre (-li-bra-) s. f., g.-d. art. calibrắrii; pl. calibrắri
calic
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calic
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calica
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calica
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calice
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calice
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicea
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliceai
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliceam
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliceasca
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Calic + suf. -esc. DOOM
calicésc (rar) adj. m., f. caliceáscă; pl. m. și f. calicéști
calicească
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliceau
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliceați
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicei
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicei
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicele
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicele
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicelor
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicelor
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicenia
CALICÉNIE s. f. (Rar) Calicie. – Calic + suf. -enie. DOOM
calicénie (-ni-e) s. f., art. calicénia (-ni-a), g.-d. calicénii, art. calicéniei
calicenie
CALICÉNIE s. f. (Rar) Calicie. – Calic + suf. -enie. DOOM
calicénie (-ni-e) s. f., art. calicénia (-ni-a), g.-d. calicénii, art. calicéniei
caliceniei
CALICÉNIE s. f. (Rar) Calicie. – Calic + suf. -enie. DOOM
calicénie (-ni-e) s. f., art. calicénia (-ni-a), g.-d. calicénii, art. calicéniei
calicenii
CALICÉNIE s. f. (Rar) Calicie. – Calic + suf. -enie. DOOM
calicénie (-ni-e) s. f., art. calicénia (-ni-a), g.-d. calicénii, art. calicéniei
calicesc
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Calic + suf. -esc. DOOM
calicésc (rar) adj. m., f. caliceáscă; pl. m. și f. calicéști
calicesc
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicescul
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Calic + suf. -esc. DOOM
calicésc (rar) adj. m., f. caliceáscă; pl. m. și f. calicéști
calicescului
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Calic + suf. -esc. DOOM
calicésc (rar) adj. m., f. caliceáscă; pl. m. și f. calicéști
calicește
CALICÉȘTE adv. Ca un calic. – Calic + suf. -ește. DOOM
calicéște adv.
calicește
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicești
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Calic + suf. -esc. DOOM
calicésc (rar) adj. m., f. caliceáscă; pl. m. și f. calicéști
calicești
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliceștii
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Calic + suf. -esc. DOOM
calicésc (rar) adj. m., f. caliceáscă; pl. m. și f. calicéști
caliceștile
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Calic + suf. -esc. DOOM
calicésc (rar) adj. m., f. caliceáscă; pl. m. și f. calicéști
caliceștilor
CALICÉSC, -EÁSCĂ, calicești, adj. (Rar) De calic, propriu calicului. – Calic + suf. -esc. DOOM
calicésc (rar) adj. m., f. caliceáscă; pl. m. și f. calicéști
calici
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calici
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calici
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicia
CALICÍE s. f. 1. Sărăcie (extremă); calicenie. 2. Zgârcenie, avariție. – Calic + suf. -ie. DOOM
calicíe s. f., art. calicía, g.-d. calicíi, art. calicíei
calicie
CALICÍE s. f. 1. Sărăcie (extremă); calicenie. 2. Zgârcenie, avariție. – Calic + suf. -ie. DOOM
calicíe s. f., art. calicía, g.-d. calicíi, art. calicíei
caliciei
CALICÍE s. f. 1. Sărăcie (extremă); calicenie. 2. Zgârcenie, avariție. – Calic + suf. -ie. DOOM
calicíe s. f., art. calicía, g.-d. calicíi, art. calicíei
caliciflor
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciflora
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciflore
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciflorei
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciflorele
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciflorelor
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciflori
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciflorii
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciflorilor
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciflorul
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciflorului
CALICIFLÓR, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Fixat pe caliciu. [< fr. caliciflore].
caliciform
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
caliciforma
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
caliciforme
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
caliciformei
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
caliciformele
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
caliciformelor
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
caliciformi
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
caliciformii
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
caliciformilor
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
caliciformul
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
caliciformului
CALICIFÓRM, -Ă, caliciformi, -e, adj. (Rar) În formă de caliciu. – Din fr. caliciforme. DOOM
calicifórm (rar) adj. m., pl. calicifórmi; f. calicifórmă, pl. calicifórme
calicii
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicii
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicii
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicii
CALICÍE s. f. 1. Sărăcie (extremă); calicenie. 2. Zgârcenie, avariție. – Calic + suf. -ie. DOOM
calicíe s. f., art. calicía, g.-d. calicíi, art. calicíei
calicii
CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis. DOOM
calíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (-ci-i-)
caliciile
CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis. DOOM
calíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (-ci-i-)
caliciilor
CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis. DOOM
calíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (-ci-i-)
calicilor
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicilor
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicim
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicime
CALICÍME s. f. Termen de dispreț pentru o colectivitate de oameni săraci; sărăcime. – Calic + suf. -ime. DOOM
calicíme s. f., g.-d. art. calicímii
calicimea
CALICÍME s. f. Termen de dispreț pentru o colectivitate de oameni săraci; sărăcime. – Calic + suf. -ime. DOOM
calicíme s. f., g.-d. art. calicímii
calicimi
CALICÍME s. f. Termen de dispreț pentru o colectivitate de oameni săraci; sărăcime. – Calic + suf. -ime. DOOM
calicíme s. f., g.-d. art. calicímii
calicimii
CALICÍME s. f. Termen de dispreț pentru o colectivitate de oameni săraci; sărăcime. – Calic + suf. -ime. DOOM
calicíme s. f., g.-d. art. calicímii
calicind
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicire
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicire
CALICÍRE s. f. Faptul de a (se) calici; sărăcire. – V. calici. DOOM
calicíre s. f., g.-d. art. calicírii
calicirea
CALICÍRE s. f. Faptul de a (se) calici; sărăcire. – V. calici. DOOM
calicíre s. f., g.-d. art. calicírii
caliciri
CALICÍRE s. f. Faptul de a (se) calici; sărăcire. – V. calici. DOOM
calicíre s. f., g.-d. art. calicírii
calicirii
CALICÍRE s. f. Faptul de a (se) calici; sărăcire. – V. calici. DOOM
calicíre s. f., g.-d. art. calicírii
calicirile
CALICÍRE s. f. Faptul de a (se) calici; sărăcire. – V. calici. DOOM
calicíre s. f., g.-d. art. calicírii
calicirilor
CALICÍRE s. f. Faptul de a (se) calici; sărăcire. – V. calici. DOOM
calicíre s. f., g.-d. art. calicírii
caliciră
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicirăm
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicirăți
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicise
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicisem
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliciseră
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliciserăm
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliciserăți
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliciseși
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliciseți
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicit
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
calicit
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
calicita
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
calicite
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
calicitei
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
calicitele
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
calicitelor
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
calicitul
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
calicitului
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
caliciu
CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis. DOOM
calíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (-ci-i-)
caliciul
CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis. DOOM
calíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (-ci-i-)
caliciului
CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis. DOOM
calíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (-ci-i-)
caliciși
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliciți
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic. DOOM
calicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 să caliceáscă
caliciți
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
caliciții
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
caliciților
CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
calico
CALICÓ s. n. Pânză care imită pielea, folosită în legătoria de cărți. – Din engl. calico, fr. calicot. DOOM
calicó s. n., art. calicóul
calicoul
CALICÓ s. n. Pânză care imită pielea, folosită în legătoria de cărți. – Din engl. calico, fr. calicot. DOOM
calicó s. n., art. calicóul
calicoului
CALICÓ s. n. Pânză care imită pielea, folosită în legătoria de cărți. – Din engl. calico, fr. calicot. DOOM
calicó s. n., art. calicóul
calicoză
CALICÓZĂ s.f. Pneumoconioză benignă provocată de inhalarea carbonatului de calciu. [< fr. chalicose].
calicul
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicul
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicul
CALÍCUL s.m. 1. Caliciu suplimentar care învelește anumite flori (la garoafe, fragi). 2. Structură anatomică în formă de cupă mică. [< fr. calicule]. DOOM
calícul s. n., pl. calícule
calicule
CALÍCUL s.m. 1. Caliciu suplimentar care învelește anumite flori (la garoafe, fragi). 2. Structură anatomică în formă de cupă mică. [< fr. calicule]. DOOM
calícul s. n., pl. calícule
caliculele
CALÍCUL s.m. 1. Caliciu suplimentar care învelește anumite flori (la garoafe, fragi). 2. Structură anatomică în formă de cupă mică. [< fr. calicule]. DOOM
calícul s. n., pl. calícule
caliculelor
CALÍCUL s.m. 1. Caliciu suplimentar care învelește anumite flori (la garoafe, fragi). 2. Structură anatomică în formă de cupă mică. [< fr. calicule]. DOOM
calícul s. n., pl. calícule
calicului
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
calicului
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika. DOOM
calíc adj. m., s. m., pl. calíci; adj. f., s. f. calícă, pl. calíce
caliculul
CALÍCUL s.m. 1. Caliciu suplimentar care învelește anumite flori (la garoafe, fragi). 2. Structură anatomică în formă de cupă mică. [< fr. calicule]. DOOM
calícul s. n., pl. calícule
caliculului
CALÍCUL s.m. 1. Caliciu suplimentar care învelește anumite flori (la garoafe, fragi). 2. Structură anatomică în formă de cupă mică. [< fr. calicule]. DOOM
calícul s. n., pl. calícule
calif
CALÍF, califi, s. m. Titlu purtat de monarhii din unele state musulmane, care dețineau puterea politică și religioasă, fiind considerat locțiitor al profetului Mahomed pe Pământ; persoană având acest titlu. – Din fr. calife. DOOM
calíf s. m., pl. calífi
califar
CALIFÁR s. m. v. călifar.
califat
CALIFÁT, califate, s. n. 1. (În Orientul Mijlociu, nordul Africii și Peninsula Iberică) Formă de stat feudal-teocratică instituită de arabi pe teritoriile stăpânite de ei. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernării unui calif. – Din fr. califat. DOOM
califát s. n., pl. califáte
califat
CALIFÁT s.n. 1. Demnitatea de calif. ♦ Durata domniei unui calif. 2. Numele unor state arabe întemeiate după moartea lui Mahomed. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. califat, it. califfate].
califate
CALIFÁT, califate, s. n. 1. (În Orientul Mijlociu, nordul Africii și Peninsula Iberică) Formă de stat feudal-teocratică instituită de arabi pe teritoriile stăpânite de ei. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernării unui calif. – Din fr. califat. DOOM
califát s. n., pl. califáte
califatele
CALIFÁT, califate, s. n. 1. (În Orientul Mijlociu, nordul Africii și Peninsula Iberică) Formă de stat feudal-teocratică instituită de arabi pe teritoriile stăpânite de ei. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernării unui calif. – Din fr. califat. DOOM
califát s. n., pl. califáte
califatelor
CALIFÁT, califate, s. n. 1. (În Orientul Mijlociu, nordul Africii și Peninsula Iberică) Formă de stat feudal-teocratică instituită de arabi pe teritoriile stăpânite de ei. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernării unui calif. – Din fr. califat. DOOM
califát s. n., pl. califáte
califatul
CALIFÁT, califate, s. n. 1. (În Orientul Mijlociu, nordul Africii și Peninsula Iberică) Formă de stat feudal-teocratică instituită de arabi pe teritoriile stăpânite de ei. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernării unui calif. – Din fr. califat. DOOM
califát s. n., pl. califáte
califatului
CALIFÁT, califate, s. n. 1. (În Orientul Mijlociu, nordul Africii și Peninsula Iberică) Formă de stat feudal-teocratică instituită de arabi pe teritoriile stăpânite de ei. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernării unui calif. – Din fr. califat. DOOM
califát s. n., pl. califáte
califi
CALÍF, califi, s. m. Titlu purtat de monarhii din unele state musulmane, care dețineau puterea politică și religioasă, fiind considerat locțiitor al profetului Mahomed pe Pământ; persoană având acest titlu. – Din fr. calife. DOOM
calíf s. m., pl. calífi
calific
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
califica
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificabil
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificabila
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificabile
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificabilei
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificabilele
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificabilelor
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificabili
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificabilii
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificabililor
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificabilul
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificabilului
CALIFICÁBIL, -Ă, calificabili, -e, adj. Care poate fi calificat. – Califica + suf. -bil. Cf. fr. qualifiable.
calificai
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificam
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificare
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificare
CALIFICÁRE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională (atestată de obicei printr-un act oficial); calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica. DOOM
calificáre s. f., g.-d. art. calificắrii; pl. calificắri
calificarea
CALIFICÁRE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională (atestată de obicei printr-un act oficial); calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica. DOOM
calificáre s. f., g.-d. art. calificắrii; pl. calificắri
calificară
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificarăm
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificarăți
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificase
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificasem
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificaseră
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificaserăm
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificaserăți
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificaseși
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificaseți
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificat
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificat
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
calificata
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
calificate
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
calificatei
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
calificatele
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
calificatelor
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
calificativ
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificativa
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificative
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificativei
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificativele
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificativelor
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificativi
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificativii
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificativilor
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificativul
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificativului
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif. DOOM
calificatív2 s. n., pl. calificatíve
calificatul
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
calificatului
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
calificau
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificași
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificați
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificați
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
calificația
CALIFICÁȚIE, calificații, s. f. (Înv.) Calificare. – Din fr. qualification, lat. qualificatio. DOOM
calificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. calificáția (-ți-a), g.-d. art. calificáției; pl. calificáții, art. calificáțiile (-ți-i-)
calificație
CALIFICÁȚIE, calificații, s. f. (Înv.) Calificare. – Din fr. qualification, lat. qualificatio. DOOM
calificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. calificáția (-ți-a), g.-d. art. calificáției; pl. calificáții, art. calificáțiile (-ți-i-)
calificației
CALIFICÁȚIE, calificații, s. f. (Înv.) Calificare. – Din fr. qualification, lat. qualificatio. DOOM
calificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. calificáția (-ți-a), g.-d. art. calificáției; pl. calificáții, art. calificáțiile (-ți-i-)
calificații
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
calificații
CALIFICÁȚIE, calificații, s. f. (Înv.) Calificare. – Din fr. qualification, lat. qualificatio. DOOM
calificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. calificáția (-ți-a), g.-d. art. calificáției; pl. calificáții, art. calificáțiile (-ți-i-)
calificațiile
CALIFICÁȚIE, calificații, s. f. (Înv.) Calificare. – Din fr. qualification, lat. qualificatio. DOOM
calificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. calificáția (-ți-a), g.-d. art. calificáției; pl. calificáții, art. calificáțiile (-ți-i-)
calificațiilor
CALIFICÁȚIE, calificații, s. f. (Înv.) Calificare. – Din fr. qualification, lat. qualificatio. DOOM
calificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. calificáția (-ți-a), g.-d. art. calificáției; pl. calificáții, art. calificáțiile (-ți-i-)
calificaților
CALIFICÁT, -Ă, calificați, -te, adj. Care are sau care cere pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate. ♦ (Despre infracțiuni) Săvârșit în împrejurări speciale, bine precizate. – V. califica.
califice
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
califici
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificând
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificînd
CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. Refl. și tranz. A dobândi sau a face să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate. 2. Refl. A obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. 3. Tranz. A atribui unei ființe sau unui lucru o anumită calitate; a caracteriza; a numi. – Din fr. qualifier, lat. qualificare. DOOM
calificá (a ~) vb., ind. prez. 3 calífică
calificări
CALIFICÁRE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională (atestată de obicei printr-un act oficial); calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica. DOOM
calificáre s. f., g.-d. art. calificắrii; pl. calificắri
calificării
CALIFICÁRE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională (atestată de obicei printr-un act oficial); calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica. DOOM
calificáre s. f., g.-d. art. calificắrii; pl. calificắri
calificările
CALIFICÁRE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională (atestată de obicei printr-un act oficial); calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica. DOOM
calificáre s. f., g.-d. art. calificắrii; pl. calificắri
calificărilor
CALIFICÁRE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională (atestată de obicei printr-un act oficial); calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica. DOOM
calificáre s. f., g.-d. art. calificắrii; pl. calificắri
califii
CALÍF, califi, s. m. Titlu purtat de monarhii din unele state musulmane, care dețineau puterea politică și religioasă, fiind considerat locțiitor al profetului Mahomed pe Pământ; persoană având acest titlu. – Din fr. calife. DOOM
calíf s. m., pl. calífi
califilor
CALÍF, califi, s. m. Titlu purtat de monarhii din unele state musulmane, care dețineau puterea politică și religioasă, fiind considerat locțiitor al profetului Mahomed pe Pământ; persoană având acest titlu. – Din fr. calife. DOOM
calíf s. m., pl. calífi
californiu
CALIFÓRNIU s. n. Element chimic radioactiv obținut pe cale artificială. – Din engl., fr. californium. DOOM
califórniu [niu pron. nĭu] s. n., art. califórniul; simb. Cf
californiul
CALIFÓRNIU s. n. Element chimic radioactiv obținut pe cale artificială. – Din engl., fr. californium. DOOM
califórniu [niu pron. nĭu] s. n., art. califórniul; simb. Cf
californiului
CALIFÓRNIU s. n. Element chimic radioactiv obținut pe cale artificială. – Din engl., fr. californium. DOOM
califórniu [niu pron. nĭu] s. n., art. califórniul; simb. Cf
califul
CALÍF, califi, s. m. Titlu purtat de monarhii din unele state musulmane, care dețineau puterea politică și religioasă, fiind considerat locțiitor al profetului Mahomed pe Pământ; persoană având acest titlu. – Din fr. calife. DOOM
calíf s. m., pl. calífi
califului
CALÍF, califi, s. m. Titlu purtat de monarhii din unele state musulmane, care dețineau puterea politică și religioasă, fiind considerat locțiitor al profetului Mahomed pe Pământ; persoană având acest titlu. – Din fr. calife. DOOM
calíf s. m., pl. calífi
caligraf
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligrafa
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligrafe
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligrafei
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligrafele
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligrafelor
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligrafi
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligrafia
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafia
CALIGRAFÍE s. f. Arta și deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasă. ♦ Fel de scriere al cuiva. – Din ngr. kalligráphia, fr. calligraphie. DOOM
caligrafíe (-li-gra-) s. f., art. caligrafía, g.-d. caligrafíi, art. caligrafíei
caligrafiai
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiam
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiară
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiarăm
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiarăți
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiase
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiasem
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiaseră
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiaserăm
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiaserăți
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiaseși
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiaseți
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiat
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiat
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafiata
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafiate
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafiatei
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafiatele
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafiatelor
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafiatul
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafiatului
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafiau
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiază
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiași
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiați
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiați
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafiații
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafiaților
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier.
caligrafic
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligrafica
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligrafice
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligraficei
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligraficele
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligraficelor
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligrafici
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligraficii
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligraficilor
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligraficul
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligraficului
CALIGRÁFIC, -Ă, caligrafici, -ce, adj. De caligraf; (despre scris) frumos, ordonat, citeț. – Din fr. calligraphique. DOOM
caligráfic (-li-gra-) adj. m., pl. caligráfici; f. caligráfică, pl. caligráfice
caligrafie
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafie
CALIGRAFÍE s. f. Arta și deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasă. ♦ Fel de scriere al cuiva. – Din ngr. kalligráphia, fr. calligraphie. DOOM
caligrafíe (-li-gra-) s. f., art. caligrafía, g.-d. caligrafíi, art. caligrafíei
caligrafiei
CALIGRAFÍE s. f. Arta și deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasă. ♦ Fel de scriere al cuiva. – Din ngr. kalligráphia, fr. calligraphie. DOOM
caligrafíe (-li-gra-) s. f., art. caligrafía, g.-d. caligrafíi, art. caligrafíei
caligrafiem
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiere
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiez
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafieze
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafiezi
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafii
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligrafii
CALIGRAFÍE s. f. Arta și deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasă. ♦ Fel de scriere al cuiva. – Din ngr. kalligráphia, fr. calligraphie. DOOM
caligrafíe (-li-gra-) s. f., art. caligrafía, g.-d. caligrafíi, art. caligrafíei
caligrafiile
CALIGRAFÍE s. f. Arta și deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasă. ♦ Fel de scriere al cuiva. – Din ngr. kalligráphia, fr. calligraphie. DOOM
caligrafíe (-li-gra-) s. f., art. caligrafía, g.-d. caligrafíi, art. caligrafíei
caligrafiilor
CALIGRAFÍE s. f. Arta și deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasă. ♦ Fel de scriere al cuiva. – Din ngr. kalligráphia, fr. calligraphie. DOOM
caligrafíe (-li-gra-) s. f., art. caligrafía, g.-d. caligrafíi, art. caligrafíei
caligrafiind
CALIGRAFIÁ, caligrafiez, vb. I. Tranz. A scrie frumos, ordonat, citeț. [Pr.: -fi-a] – Din fr. calligraphier. DOOM
caligrafiá (a ~) (-li-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 caligrafiáză, 1 pl. caligrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să caligrafiéze; ger. caligrafiínd (-fi-ind)
caligrafilor
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligraful
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligrafului
CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupa în trecut cu copierea artistică de cărți și manuscrise. – Din fr. calligraphe. DOOM
caligráfă (rar) (-li-gra-) s. f., g.-d. art. caligráfei; pl. caligráfe
caligrama
CALIGRÁMĂ, caligrame, s. f. Mod special de dispunere a versurilor, care are ca scop reprezentarea grafică a simbolurilor sau sugestiilor dintr-o poezie. – Din fr. calligramme.
caligrame
CALIGRÁMĂ, caligrame, s. f. Mod special de dispunere a versurilor, care are ca scop reprezentarea grafică a simbolurilor sau sugestiilor dintr-o poezie. – Din fr. calligramme.
caligramei
CALIGRÁMĂ, caligrame, s. f. Mod special de dispunere a versurilor, care are ca scop reprezentarea grafică a simbolurilor sau sugestiilor dintr-o poezie. – Din fr. calligramme.
caligramele
CALIGRÁMĂ, caligrame, s. f. Mod special de dispunere a versurilor, care are ca scop reprezentarea grafică a simbolurilor sau sugestiilor dintr-o poezie. – Din fr. calligramme.
caligramelor
CALIGRÁMĂ, caligrame, s. f. Mod special de dispunere a versurilor, care are ca scop reprezentarea grafică a simbolurilor sau sugestiilor dintr-o poezie. – Din fr. calligramme.
calimera
CALIMÉRA s. f. art. (Fam.; în expr.) A se schimba calimera = a se schimba situația. A (se) strica calimera = a (se) strica prietenia. A întoarce (sau a schimba) calimera = a-și schimba atitudinea față de cineva. – Din ngr. kaliméra. DOOM
caliméra (fam.) s. f. art.
calimetria
CALIMETRÍE s.f. Știința măsurării și estimării cât mai exacte a calității. [Gen. -iei. / < fr. callimétrie].
calimetrie
CALIMETRÍE s.f. Știința măsurării și estimării cât mai exacte a calității. [Gen. -iei. / < fr. callimétrie].
calimetriei
CALIMETRÍE s.f. Știința măsurării și estimării cât mai exacte a calității. [Gen. -iei. / < fr. callimétrie].
calimetrii
CALIMETRÍE s.f. Știința măsurării și estimării cât mai exacte a calității. [Gen. -iei. / < fr. callimétrie].
calin
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
calina
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
calindroi
CALINDRÓI, calindroi, s. m. (Reg.) Ștrengar. [Var.: calendrói s. m.] – Et. nec. DOOM
calindrói (reg.) s. m., pl. calindrói, art. calindróii
calindroii
CALINDRÓI, calindroi, s. m. (Reg.) Ștrengar. [Var.: calendrói s. m.] – Et. nec. DOOM
calindrói (reg.) s. m., pl. calindrói, art. calindróii
calindroilor
CALINDRÓI, calindroi, s. m. (Reg.) Ștrengar. [Var.: calendrói s. m.] – Et. nec. DOOM
calindrói (reg.) s. m., pl. calindrói, art. calindróii
calindroiul
CALINDRÓI, calindroi, s. m. (Reg.) Ștrengar. [Var.: calendrói s. m.] – Et. nec. DOOM
calindrói (reg.) s. m., pl. calindrói, art. calindróii
calindroiului
CALINDRÓI, calindroi, s. m. (Reg.) Ștrengar. [Var.: calendrói s. m.] – Et. nec. DOOM
calindrói (reg.) s. m., pl. calindrói, art. calindróii
caline
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
calinei
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
calinele
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
calinelor
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
calinerie
CALINERÍE s. f. (Rar) Dezmierdare, alintare, alint. – Din fr. câlinerie. DOOM
calineríe (rar) s. f., art. calinería, g.-d. calineríi, art. calineríei
calini
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
calinii
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
calinilor
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
calinul
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
calinului
CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. DOOM
calín adj. m., pl. calíni; f. calínă, pl. calíne
caliope
Caliope = Calliope.
caliorna
CALIÓRNĂ s.f. Macara puternică, cu cel puțin trei sau patru perechi de scripeți. [Pron. -li-or-. / < fr. caliorne, it. caliorna]. DOOM
caliórnă (-li-or-) s. f., g.-d. art. caliórnei; pl. caliórne
caliorne
CALIÓRNĂ s.f. Macara puternică, cu cel puțin trei sau patru perechi de scripeți. [Pron. -li-or-. / < fr. caliorne, it. caliorna]. DOOM
caliórnă (-li-or-) s. f., g.-d. art. caliórnei; pl. caliórne
caliornei
CALIÓRNĂ s.f. Macara puternică, cu cel puțin trei sau patru perechi de scripeți. [Pron. -li-or-. / < fr. caliorne, it. caliorna]. DOOM
caliórnă (-li-or-) s. f., g.-d. art. caliórnei; pl. caliórne
caliornele
CALIÓRNĂ s.f. Macara puternică, cu cel puțin trei sau patru perechi de scripeți. [Pron. -li-or-. / < fr. caliorne, it. caliorna]. DOOM
caliórnă (-li-or-) s. f., g.-d. art. caliórnei; pl. caliórne
caliornelor
CALIÓRNĂ s.f. Macara puternică, cu cel puțin trei sau patru perechi de scripeți. [Pron. -li-or-. / < fr. caliorne, it. caliorna]. DOOM
caliórnă (-li-or-) s. f., g.-d. art. caliórnei; pl. caliórne
calipso
CALÍPSO, calipsouri, s. n. Dans modern în doi timpi, originar din Trinidad. [Scris și: calypso] – Din engl. calypso. DOOM
calípso (dans) s. n., art. calípsoul; pl. calípsouri
calipso
Calipso = Callisto. DOOM
Calípso (nimfă) s. propriu f., g.-d. lui Calípso
calipsoul
CALÍPSO, calipsouri, s. n. Dans modern în doi timpi, originar din Trinidad. [Scris și: calypso] – Din engl. calypso. DOOM
calípso (dans) s. n., art. calípsoul; pl. calípsouri
calipsoului
CALÍPSO, calipsouri, s. n. Dans modern în doi timpi, originar din Trinidad. [Scris și: calypso] – Din engl. calypso. DOOM
calípso (dans) s. n., art. calípsoul; pl. calípsouri
calipsouri
CALÍPSO, calipsouri, s. n. Dans modern în doi timpi, originar din Trinidad. [Scris și: calypso] – Din engl. calypso. DOOM
calípso (dans) s. n., art. calípsoul; pl. calípsouri
calipsourile
CALÍPSO, calipsouri, s. n. Dans modern în doi timpi, originar din Trinidad. [Scris și: calypso] – Din engl. calypso. DOOM
calípso (dans) s. n., art. calípsoul; pl. calípsouri
calipsourilor
CALÍPSO, calipsouri, s. n. Dans modern în doi timpi, originar din Trinidad. [Scris și: calypso] – Din engl. calypso. DOOM
calípso (dans) s. n., art. calípsoul; pl. calípsouri
caliptra
CALÍPTRĂ s.f. (Bot.) Țesut protector care acoperă vârful rădăcinii, iar la mușchi partea în care se formează sporii; piloriză. [< fr. calyptre, cf. gr. kalyptra – văl]. DOOM
calíptră s. f., g.-d. art. calíptrei
caliptre
CALÍPTRĂ s.f. (Bot.) Țesut protector care acoperă vârful rădăcinii, iar la mușchi partea în care se formează sporii; piloriză. [< fr. calyptre, cf. gr. kalyptra – văl]. DOOM
calíptră s. f., g.-d. art. calíptrei
caliptrei
CALÍPTRĂ s.f. (Bot.) Țesut protector care acoperă vârful rădăcinii, iar la mușchi partea în care se formează sporii; piloriză. [< fr. calyptre, cf. gr. kalyptra – văl]. DOOM
calíptră s. f., g.-d. art. calíptrei
calistenia
CALISTENÍE s. f. (Rar) Program de exerciții fizice pentru copii sau, p. ext., de întreținere executate rapid în ritmul muzicii. – Din fr. callisthénie. DOOM
calisteníe (rar) (-lis-te- / -li-ste-) s. f., art. calistenía, g.-d. calisteníi, art. calisteníei
calistenie
CALISTENÍE s. f. (Rar) Program de exerciții fizice pentru copii sau, p. ext., de întreținere executate rapid în ritmul muzicii. – Din fr. callisthénie. DOOM
calisteníe (rar) (-lis-te- / -li-ste-) s. f., art. calistenía, g.-d. calisteníi, art. calisteníei
calisteniei
CALISTENÍE s. f. (Rar) Program de exerciții fizice pentru copii sau, p. ext., de întreținere executate rapid în ritmul muzicii. – Din fr. callisthénie. DOOM
calisteníe (rar) (-lis-te- / -li-ste-) s. f., art. calistenía, g.-d. calisteníi, art. calisteníei
calistenii
CALISTENÍE s. f. (Rar) Program de exerciții fizice pentru copii sau, p. ext., de întreținere executate rapid în ritmul muzicii. – Din fr. callisthénie. DOOM
calisteníe (rar) (-lis-te- / -li-ste-) s. f., art. calistenía, g.-d. calisteníi, art. calisteníei
calisteniile
CALISTENÍE s. f. (Rar) Program de exerciții fizice pentru copii sau, p. ext., de întreținere executate rapid în ritmul muzicii. – Din fr. callisthénie. DOOM
calisteníe (rar) (-lis-te- / -li-ste-) s. f., art. calistenía, g.-d. calisteníi, art. calisteníei
calisteniilor
CALISTENÍE s. f. (Rar) Program de exerciții fizice pentru copii sau, p. ext., de întreținere executate rapid în ritmul muzicii. – Din fr. callisthénie. DOOM
calisteníe (rar) (-lis-te- / -li-ste-) s. f., art. calistenía, g.-d. calisteníi, art. calisteníei
calisto
Calisto = Callisto.
calitate
CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind... 4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. – Din fr. qualité, lat. qualitas, -atis. DOOM
calitáte s. f., g.-d. art. calitắții; pl. calitắți
calitatea
CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind... 4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. – Din fr. qualité, lat. qualitas, -atis. DOOM
calitáte s. f., g.-d. art. calitắții; pl. calitắți
calitativ
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calitativa
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calitative
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calitativei
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calitativele
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calitativelor
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calitativi
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calitativii
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calitativilor
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calitativul
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calitativului
CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care ține de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ◊ Analiză calitativă = determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificarea componenților unei substanțe. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus. DOOM
calitatív adj. m., pl. calitatívi; f. calitatívă, pl. calitatíve
calități
CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind... 4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. – Din fr. qualité, lat. qualitas, -atis. DOOM
calitáte s. f., g.-d. art. calitắții; pl. calitắți
calității
CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind... 4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. – Din fr. qualité, lat. qualitas, -atis. DOOM
calitáte s. f., g.-d. art. calitắții; pl. calitắți
calitățile
CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind... 4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. – Din fr. qualité, lat. qualitas, -atis. DOOM
calitáte s. f., g.-d. art. calitắții; pl. calitắți
calităților
CALITÁTE, calități, s. f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul de..., fiind... 4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. – Din fr. qualité, lat. qualitas, -atis. DOOM
calitáte s. f., g.-d. art. calitắții; pl. calitắți
calișa
CALÍȘĂ s.f. Formație geologică în formă de crustă albicioasă dură, compusă din carbonat de calciu și aflată în solul din sud-vestul Statelor Unite. [< fr. caliche].
calișe
CALÍȘĂ s.f. Formație geologică în formă de crustă albicioasă dură, compusă din carbonat de calciu și aflată în solul din sud-vestul Statelor Unite. [< fr. caliche].
calișei
CALÍȘĂ s.f. Formație geologică în formă de crustă albicioasă dură, compusă din carbonat de calciu și aflată în solul din sud-vestul Statelor Unite. [< fr. caliche].
calișele
CALÍȘĂ s.f. Formație geologică în formă de crustă albicioasă dură, compusă din carbonat de calciu și aflată în solul din sud-vestul Statelor Unite. [< fr. caliche].
calișelor
CALÍȘĂ s.f. Formație geologică în formă de crustă albicioasă dură, compusă din carbonat de calciu și aflată în solul din sud-vestul Statelor Unite. [< fr. caliche].
calliope
Calliope, una dintre muze, inspiratoarea poeziei, a celei epice în special. Era fiica lui Zeus și a Mnemosynei și mama lui Orpheus (v. și Musae).
callirrhoe
Callirrhoë 1. Fiica lui Achelous, căsătorită cu Alcmaeon (v. și Alcmaeon). După moartea soțului ei a fost iubită de către Zeus. 2. Fiica lui Scamander, căsătorită cu Tros. A avut mai mulți copii, printre care pe Assaracus, pe Ganymedes și pe Ilus. 3. Fiica lui Oceanus și a lui Tethys. A dat naștere unui monstru, pe nume Geryon.
callisto
Erymanthis, denumire purtată de Callisto, de la numele muntelui pe care se afla atunci cînd a fost metamorfozată în ursoaică (v. Callisto).
calm
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calm
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm2 s. n., (stări atmosferice) pl. cálmuri
calma
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calma
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmai
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmam
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmant
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmanta
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmante
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmantei
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmantele
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmantelor
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmantul
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmantului
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmanți
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmanții
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmanților
CALMÁNT, -Ă, calmanți, -te, adj., s. n. (Medicament, tratament etc.) care calmează durerile; sedativ. – Din fr. calmant. DOOM
calmánt2 s. n., pl. calmánte
calmar
CALMÁR s. m. v. calamar. DOOM
calmár v. calamár
calmare
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmare
CALMÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) calma și rezultatul ei. 2. Operație de liniștire a „fierberii” oțelului la turnare în lingotiere sau în forme prin adăugarea unor elemente dezoxidante. – V. calma. DOOM
calmáre s. f., g.-d. art. calmắrii
calmarea
CALMÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) calma și rezultatul ei. 2. Operație de liniștire a „fierberii” oțelului la turnare în lingotiere sau în forme prin adăugarea unor elemente dezoxidante. – V. calma. DOOM
calmáre s. f., g.-d. art. calmắrii
calmari
CALMÁR s. m. v. calamar. DOOM
calmár v. calamár
calmarii
CALMÁR s. m. v. calamar. DOOM
calmár v. calamár
calmarilor
CALMÁR s. m. v. calamar. DOOM
calmár v. calamár
calmarul
CALMÁR s. m. v. calamar. DOOM
calmár v. calamár
calmarului
CALMÁR s. m. v. calamar. DOOM
calmár v. calamár
calmară
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmarăm
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmarăți
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmase
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmasem
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmaseră
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmaserăm
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmaserăți
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmaseși
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmaseți
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmat
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmat
CALMÁT, -Ă, calmați, -te, adj. (Despre oameni) Care s-a liniștit, relaxat, destins. – V. calma.
calmato
CALMÁTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Liniștit, potolit, cu calm. [< it. calmato].
calmau
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmași
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmați
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calme
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calmează
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmei
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calmele
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calmelor
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calmez
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmeze
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmezi
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmi
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calmii
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calmilor
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calmuc
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmuc
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmuca
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmuca
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmuce
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmuce
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmuce
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmuceasca
CALMUCÉSC, -EÁSCĂ, calmucești, adj. (Rar) Calmuc (2). – Calmuc + suf. -esc. DOOM
calmucésc (înv.) adj. m., f. calmuceáscă; pl. m. și f. calmucéști
calmucei
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucei
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucele
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucele
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucelor
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucelor
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucesc
CALMUCÉSC, -EÁSCĂ, calmucești, adj. (Rar) Calmuc (2). – Calmuc + suf. -esc. DOOM
calmucésc (înv.) adj. m., f. calmuceáscă; pl. m. și f. calmucéști
calmucescul
CALMUCÉSC, -EÁSCĂ, calmucești, adj. (Rar) Calmuc (2). – Calmuc + suf. -esc. DOOM
calmucésc (înv.) adj. m., f. calmuceáscă; pl. m. și f. calmucéști
calmucescului
CALMUCÉSC, -EÁSCĂ, calmucești, adj. (Rar) Calmuc (2). – Calmuc + suf. -esc. DOOM
calmucésc (înv.) adj. m., f. calmuceáscă; pl. m. și f. calmucéști
calmucești
CALMUCÉSC, -EÁSCĂ, calmucești, adj. (Rar) Calmuc (2). – Calmuc + suf. -esc. DOOM
calmucésc (înv.) adj. m., f. calmuceáscă; pl. m. și f. calmucéști
calmuceștii
CALMUCÉSC, -EÁSCĂ, calmucești, adj. (Rar) Calmuc (2). – Calmuc + suf. -esc. DOOM
calmucésc (înv.) adj. m., f. calmuceáscă; pl. m. și f. calmucéști
calmuceștile
CALMUCÉSC, -EÁSCĂ, calmucești, adj. (Rar) Calmuc (2). – Calmuc + suf. -esc. DOOM
calmucésc (înv.) adj. m., f. calmuceáscă; pl. m. și f. calmucéști
calmuceștilor
CALMUCÉSC, -EÁSCĂ, calmucești, adj. (Rar) Calmuc (2). – Calmuc + suf. -esc. DOOM
calmucésc (înv.) adj. m., f. calmuceáscă; pl. m. și f. calmucéști
calmuci
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmuci
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucii
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucii
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucilor
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucilor
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmuco
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmuco
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucul
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucul
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucule
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucule
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucului
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmucului
KALMẤC, -Ă, kalmâci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de rasă mongolă răspândită în Rusia, Mongolia și nord-vestul Chinei, stabilită în sec. XVII în regiunea de la vărsarea Volgăi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Kalmâkia sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Republicii Kalmâkia sau kalmâcilor (1), privitor la Kalmâkia sau la kalmâci. ♦ (Substantivat, f.) Limba kalmâcă. [Var.: calmuc, -ă s. m. și f., adj.] – Din rus. kalmyk. Cf. fr. Kalmouk. DOOM
calmúc (înv.) adj. m., s. m., pl. calmúci; adj. f., s. f. calmúcă, pl. calmúce
calmul
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calmul
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm2 s. n., (stări atmosferice) pl. cálmuri
calmului
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm1 adj. m., pl. calmi; f. cálmă, pl. cálme
calmului
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm2 s. n., (stări atmosferice) pl. cálmuri
calmuri
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm2 s. n., (stări atmosferice) pl. cálmuri
calmurile
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm2 s. n., (stări atmosferice) pl. cálmuri
calmurilor
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, flegmatic, imperturbabil. II. S. n. 1. Stare de liniște deplină a atmosferei. ◊ Calm ecuatorial = zonă situată între limitele ecuatoriale ale alizeelor, cu presiune atmosferică scăzută, temperaturi constante și precipitații zilnice sub formă de averse. Calm tropical = zonă cu presiune atmosferică ridicată, aflată în partea centrală a brâurilor anticiclonice subtropicale. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact. ♦ Pace sufletească. – Din fr. calme. DOOM
calm2 s. n., (stări atmosferice) pl. cálmuri
calmând
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmînd
CALMÁ, calmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli. – Din fr. calmer. DOOM
calmá (a ~) vb., ind. prez. 3 calmeáză
calmări
CALMÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) calma și rezultatul ei. 2. Operație de liniștire a „fierberii” oțelului la turnare în lingotiere sau în forme prin adăugarea unor elemente dezoxidante. – V. calma. DOOM
calmáre s. f., g.-d. art. calmắrii
calmării
CALMÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) calma și rezultatul ei. 2. Operație de liniștire a „fierberii” oțelului la turnare în lingotiere sau în forme prin adăugarea unor elemente dezoxidante. – V. calma. DOOM
calmáre s. f., g.-d. art. calmắrii
calmările
CALMÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) calma și rezultatul ei. 2. Operație de liniștire a „fierberii” oțelului la turnare în lingotiere sau în forme prin adăugarea unor elemente dezoxidante. – V. calma. DOOM
calmáre s. f., g.-d. art. calmắrii
calmărilor
CALMÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) calma și rezultatul ei. 2. Operație de liniștire a „fierberii” oțelului la turnare în lingotiere sau în forme prin adăugarea unor elemente dezoxidante. – V. calma. DOOM
calmáre s. f., g.-d. art. calmắrii
calo
CALO- v. cali-.
caloasa
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
caloase
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
caloasei
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
caloasele
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
caloaselor
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
calofil
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofila
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofile
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofilei
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofilele
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofilelor
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofili
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofilia
CALOFILÍE s. f. Tendință de a da expresiei literare o atenție deosebită sau excesivă; expresie (extrem sau excesiv de) cizelată într-o operă literară; calofilism. – Calofil + suf. -ie.
calofilic
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilica
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilice
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilicei
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilicele
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilicelor
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilici
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilicii
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilicilor
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilicul
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilicului
CALOFÍLIC, -Ă, calofilici, -ce, adj. (Rar) Calofil (1). – Calofil + suf. -ic.
calofilie
CALOFILÍE s. f. Tendință de a da expresiei literare o atenție deosebită sau excesivă; expresie (extrem sau excesiv de) cizelată într-o operă literară; calofilism. – Calofil + suf. -ie.
calofiliei
CALOFILÍE s. f. Tendință de a da expresiei literare o atenție deosebită sau excesivă; expresie (extrem sau excesiv de) cizelată într-o operă literară; calofilism. – Calofil + suf. -ie.
calofilii
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofilii
CALOFILÍE s. f. Tendință de a da expresiei literare o atenție deosebită sau excesivă; expresie (extrem sau excesiv de) cizelată într-o operă literară; calofilism. – Calofil + suf. -ie.
calofililor
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofilism
CALOFILÍSM s. n. (Rar) Calofilie. – Calofil + suf. -ism.
calofilismul
CALOFILÍSM s. n. (Rar) Calofilie. – Calofil + suf. -ism.
calofilismului
CALOFILÍSM s. n. (Rar) Calofilie. – Calofil + suf. -ism.
calofilul
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofilului
CALOFÍL, -Ă, calofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre stil) Care denotă calofilie, caracterizat prin calofilie; calofilic. 2. S. m. și f. Adept al calofiliei. – Din fr. callophile. DOOM
calofíl adj. m., s. m., pl. calofíli; adj. f., s. f. calofílă, pl. calofíle
calofir
CALOFÍR s. m. v. calomfir.
caloian
CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să invoce ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ. DOOM
caloián s. m.
caloianul
CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să invoce ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ. DOOM
caloián s. m.
caloianului
CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să invoce ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ. DOOM
caloián s. m.
calomel
CALOMÉL s. n. Clorură de mercur sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile în apă, fără gust, fără miros, având acțiune purgativă și vermifugă; clorură mercuroasă. – Din fr. calomel. DOOM
calomél s. n.
calomelul
CALOMÉL s. n. Clorură de mercur sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile în apă, fără gust, fără miros, având acțiune purgativă și vermifugă; clorură mercuroasă. – Din fr. calomel. DOOM
calomél s. n.
calomelului
CALOMÉL s. n. Clorură de mercur sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile în apă, fără gust, fără miros, având acțiune purgativă și vermifugă; clorură mercuroasă. – Din fr. calomel. DOOM
calomél s. n.
calomfir
CALOMFÍR calomfiri, s. m. Plantă erbacee perenă, aromatică, cu tulpina catifelată, frunzele ovale compuse și florile galbene; calapăr (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer. DOOM
calomfír s. m., pl. calomfíri
calomfiri
CALOMFÍR calomfiri, s. m. Plantă erbacee perenă, aromatică, cu tulpina catifelată, frunzele ovale compuse și florile galbene; calapăr (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer. DOOM
calomfír s. m., pl. calomfíri
calomfirii
CALOMFÍR calomfiri, s. m. Plantă erbacee perenă, aromatică, cu tulpina catifelată, frunzele ovale compuse și florile galbene; calapăr (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer. DOOM
calomfír s. m., pl. calomfíri
calomfirilor
CALOMFÍR calomfiri, s. m. Plantă erbacee perenă, aromatică, cu tulpina catifelată, frunzele ovale compuse și florile galbene; calapăr (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer. DOOM
calomfír s. m., pl. calomfíri
calomfirul
CALOMFÍR calomfiri, s. m. Plantă erbacee perenă, aromatică, cu tulpina catifelată, frunzele ovale compuse și florile galbene; calapăr (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer. DOOM
calomfír s. m., pl. calomfíri
calomfirului
CALOMFÍR calomfiri, s. m. Plantă erbacee perenă, aromatică, cu tulpina catifelată, frunzele ovale compuse și florile galbene; calapăr (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer. DOOM
calomfír s. m., pl. calomfíri
calomnia
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomnia
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. – Din fr. calomnie, lat. calumnia. DOOM
calomníe s. f., art. calomnía, g.-d. art. calomníei; pl. calomníi, art. calomníile
calomniai
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniam
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniară
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniarăm
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniarăți
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniase
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniasem
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniaseră
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniaserăm
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniaserăți
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniaseși
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniaseți
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniat
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniatoare
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatoare
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatoarea
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatoarea
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatoarei
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatoarei
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatoarele
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatoarele
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatoarelor
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatoarelor
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniator
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniator
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatori
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatori
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatorii
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatorii
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatorilor
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatorilor
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatorul
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatorul
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatorului
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniatorului
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator. DOOM
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre
calomniau
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniază
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniași
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniați
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomnie
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomnie
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. – Din fr. calomnie, lat. calumnia. DOOM
calomníe s. f., art. calomnía, g.-d. art. calomníei; pl. calomníi, art. calomníile
calomniei
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. – Din fr. calomnie, lat. calumnia. DOOM
calomníe s. f., art. calomnía, g.-d. art. calomníei; pl. calomníi, art. calomníile
calomniem
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniere
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniere
CALOMNIÉRE, calomnieri, s. f. Faptul de a calomnia; defăimare, hulire, ponegrire. [Pr.: -ni-e-] – V. calomnia. DOOM
calomniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. calomniérii; pl. calomniéri
calomnierea
CALOMNIÉRE, calomnieri, s. f. Faptul de a calomnia; defăimare, hulire, ponegrire. [Pr.: -ni-e-] – V. calomnia. DOOM
calomniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. calomniérii; pl. calomniéri
calomnieri
CALOMNIÉRE, calomnieri, s. f. Faptul de a calomnia; defăimare, hulire, ponegrire. [Pr.: -ni-e-] – V. calomnia. DOOM
calomniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. calomniérii; pl. calomniéri
calomnierii
CALOMNIÉRE, calomnieri, s. f. Faptul de a calomnia; defăimare, hulire, ponegrire. [Pr.: -ni-e-] – V. calomnia. DOOM
calomniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. calomniérii; pl. calomniéri
calomnierile
CALOMNIÉRE, calomnieri, s. f. Faptul de a calomnia; defăimare, hulire, ponegrire. [Pr.: -ni-e-] – V. calomnia. DOOM
calomniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. calomniérii; pl. calomniéri
calomnierilor
CALOMNIÉRE, calomnieri, s. f. Faptul de a calomnia; defăimare, hulire, ponegrire. [Pr.: -ni-e-] – V. calomnia. DOOM
calomniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. calomniérii; pl. calomniéri
calomniez
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomnieze
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomniezi
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomnii
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. – Din fr. calomnie, lat. calumnia. DOOM
calomníe s. f., art. calomnía, g.-d. art. calomníei; pl. calomníi, art. calomníile
calomniile
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. – Din fr. calomnie, lat. calumnia. DOOM
calomníe s. f., art. calomnía, g.-d. art. calomníei; pl. calomníi, art. calomníile
calomniilor
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. – Din fr. calomnie, lat. calumnia. DOOM
calomníe s. f., art. calomnía, g.-d. art. calomníei; pl. calomníi, art. calomníile
calomniind
CALOMNIÁ, calomniez, vb. I. Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [Pr.: -ni-a] – Din fr. calomnier, lat. calumniari. DOOM
calomniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 calomniáză, 1 pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3 să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)
calomnioasa
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
calomnioase
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
calomnioasei
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
calomnioasele
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
calomnioaselor
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
calomnios
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
calomniosul
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
calomniosului
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
calomnioși
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
calomnioșii
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
calomnioșilor
CALOMNIÓS, -OÁSĂ, calomnioși, -oase, adj. Care cuprinde o calomnie; defăimător, clevetitor, calomniator (2). [Pr.: -ni-os] – Din fr. calomnieux, lat. calumniosus. DOOM
calomniós (-ni-os) adj. m., pl. calomnióși; f. calomnioásă, pl. calomnioáse
caloneț
CALONÉȚ, caloneți, s. m. (Reg.) Unealtă manuală în formă de scândurică netedă și subțire, folosită la împletitul plaselor pescărești. – Et. nec. DOOM
calonéț (reg.) s. m., pl. calonéți
caloneți
CALONÉȚ, caloneți, s. m. (Reg.) Unealtă manuală în formă de scândurică netedă și subțire, folosită la împletitul plaselor pescărești. – Et. nec. DOOM
calonéț (reg.) s. m., pl. calonéți
caloneții
CALONÉȚ, caloneți, s. m. (Reg.) Unealtă manuală în formă de scândurică netedă și subțire, folosită la împletitul plaselor pescărești. – Et. nec. DOOM
calonéț (reg.) s. m., pl. calonéți
caloneților
CALONÉȚ, caloneți, s. m. (Reg.) Unealtă manuală în formă de scândurică netedă și subțire, folosită la împletitul plaselor pescărești. – Et. nec. DOOM
calonéț (reg.) s. m., pl. calonéți
calonețul
CALONÉȚ, caloneți, s. m. (Reg.) Unealtă manuală în formă de scândurică netedă și subțire, folosită la împletitul plaselor pescărești. – Et. nec. DOOM
calonéț (reg.) s. m., pl. calonéți
calonețului
CALONÉȚ, caloneți, s. m. (Reg.) Unealtă manuală în formă de scândurică netedă și subțire, folosită la împletitul plaselor pescărești. – Et. nec. DOOM
calonéț (reg.) s. m., pl. calonéți
calori
CALORI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „de căldură”, „căldură”. [< fr. calori-, cf. lat. calor – căldură].
caloria
CALORÍE, calorii, s. f. Unitate de măsură pentru energia termică egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă distilată de la 19,5° la 20,5°C; unitate de măsură care indică valoarea energetică a unui aliment. ◊ (Fiz.) Calorie mare = kilocalorie. – Din fr. calorie. DOOM
caloríe s. f., art. caloría, g.-d. art. caloríei; pl. caloríi, art. caloríile; simb. cal
caloric
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
calorica
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
calorice
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
caloricei
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
caloricele
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
caloricelor
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
calorici
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
caloricii
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
caloricilor
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
caloricitate
CALORICITÁTE, caloricități, s. f. (Biol.) Proprietate a corpurilor de a genera și păstra căldura. – Din fr. caloricité.
caloricitatea
CALORICITÁTE, caloricități, s. f. (Biol.) Proprietate a corpurilor de a genera și păstra căldura. – Din fr. caloricité.
caloricități
CALORICITÁTE, caloricități, s. f. (Biol.) Proprietate a corpurilor de a genera și păstra căldura. – Din fr. caloricité.
caloricității
CALORICITÁTE, caloricități, s. f. (Biol.) Proprietate a corpurilor de a genera și păstra căldura. – Din fr. caloricité.
caloricitățile
CALORICITÁTE, caloricități, s. f. (Biol.) Proprietate a corpurilor de a genera și păstra căldura. – Din fr. caloricité.
caloricităților
CALORICITÁTE, caloricități, s. f. (Biol.) Proprietate a corpurilor de a genera și păstra căldura. – Din fr. caloricité.
caloricul
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
caloricului
CALÓRIC, -Ă, calorici, -ce, adj. De căldură, referitor la căldură. – Din fr. calorique. DOOM
calóric adj. m., pl. calórici; f. calórică, pl. calórice
calorie
CALORÍE, calorii, s. f. Unitate de măsură pentru energia termică egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă distilată de la 19,5° la 20,5°C; unitate de măsură care indică valoarea energetică a unui aliment. ◊ (Fiz.) Calorie mare = kilocalorie. – Din fr. calorie. DOOM
caloríe s. f., art. caloría, g.-d. art. caloríei; pl. caloríi, art. caloríile; simb. cal
caloriei
CALORÍE, calorii, s. f. Unitate de măsură pentru energia termică egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă distilată de la 19,5° la 20,5°C; unitate de măsură care indică valoarea energetică a unui aliment. ◊ (Fiz.) Calorie mare = kilocalorie. – Din fr. calorie. DOOM
caloríe s. f., art. caloría, g.-d. art. caloríei; pl. caloríi, art. caloríile; simb. cal
calorifer
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
calorifera
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
calorifere
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
caloriferei
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
caloriferele
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
caloriferelor
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
caloriferi
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
caloriferii
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
caloriferilor
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
caloriferist
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferista
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferiste
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferistei
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferistele
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferistelor
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferistul
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferistului
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferiști
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferiștii
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferiștilor
CALORIFERÍST, caloriferiști, s. m. Muncitor care repară și întreține calorifere. – Calorifer + suf. -ist. DOOM
caloriferíst s. m., pl. caloriferíști
caloriferul
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
caloriferului
CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Instalație de încălzire centrală (cu aburi, apă caldă sau aer cald) a unei clădiri; p. restr. radiator al unei astfel de instalații. 2. Adj. (Înv.) Care transportă căldură. – Din fr. calorifère. DOOM
calorifér2 s. n., pl. calorifére
calorific
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorifica
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorificare
CALORIFICÁRE s.f. Producere de căldură în corpurile vii. [După fr. calorification].
calorificarea
CALORIFICÁRE s.f. Producere de căldură în corpurile vii. [După fr. calorification].
calorifice
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorificei
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorificele
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorificelor
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorifici
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorificii
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorificilor
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorificul
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorificului
CALORÍFIC, -Ă, calorifici, -ce, adj. Care produce sau transportă căldură. Putere calorifică = căldură degajată prin arderea completă a unității de masă sau de volum dintr-un combustibil. – Din fr. calorifique, lat. calorificus. DOOM
calorífic adj. m., pl. calorífici; f. calorífică, pl. calorífice
calorificări
CALORIFICÁRE s.f. Producere de căldură în corpurile vii. [După fr. calorification].
calorificării
CALORIFICÁRE s.f. Producere de căldură în corpurile vii. [După fr. calorification].
calorifug
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifuga
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifugare
CALORIFUGÁRE s.f. Izolare termică, calorifugă. [După fr. calorifugage].
calorifugarea
CALORIFUGÁRE s.f. Izolare termică, calorifugă. [După fr. calorifugage].
calorifuge
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifugei
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifugele
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifugelor
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifugi
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifugii
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifugilor
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifugul
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifugului
CALORIFÚG, -Ă, calorifugi, -ge, adj., s. n. (Material) rău conducător de căldură; termoizolant. – Din fr. calorifuge. DOOM
calorifúg2 s. n., pl. calorifúge
calorifugări
CALORIFUGÁRE s.f. Izolare termică, calorifugă. [După fr. calorifugage].
calorifugării
CALORIFUGÁRE s.f. Izolare termică, calorifugă. [După fr. calorifugage].
calorifugările
CALORIFUGÁRE s.f. Izolare termică, calorifugă. [După fr. calorifugage].
calorifugărilor
CALORIFUGÁRE s.f. Izolare termică, calorifugă. [După fr. calorifugage].
calorigen
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorigena
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorigene
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorigenei
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorigenele
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorigenelor
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorigeni
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorigenii
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorigenilor
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorigenul
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorigenului
CALORIGÉN, -Ă, calorigeni, -e, adj. (Despre sisteme fizico-chimice) Care produce căldură. – Din fr. calorigène. DOOM
calorigén adj. m., pl. calorigéni; f. calorigénă, pl. calorigéne
calorii
CALORÍE, calorii, s. f. Unitate de măsură pentru energia termică egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă distilată de la 19,5° la 20,5°C; unitate de măsură care indică valoarea energetică a unui aliment. ◊ (Fiz.) Calorie mare = kilocalorie. – Din fr. calorie. DOOM
caloríe s. f., art. caloría, g.-d. art. caloríei; pl. caloríi, art. caloríile; simb. cal
caloriile
CALORÍE, calorii, s. f. Unitate de măsură pentru energia termică egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă distilată de la 19,5° la 20,5°C; unitate de măsură care indică valoarea energetică a unui aliment. ◊ (Fiz.) Calorie mare = kilocalorie. – Din fr. calorie. DOOM
caloríe s. f., art. caloría, g.-d. art. caloríei; pl. caloríi, art. caloríile; simb. cal
caloriilor
CALORÍE, calorii, s. f. Unitate de măsură pentru energia termică egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă distilată de la 19,5° la 20,5°C; unitate de măsură care indică valoarea energetică a unui aliment. ◊ (Fiz.) Calorie mare = kilocalorie. – Din fr. calorie. DOOM
caloríe s. f., art. caloría, g.-d. art. caloríei; pl. caloríi, art. caloríile; simb. cal
calorimetre
CALORIMÉTRU, calorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea cantităților de căldură produse sau absorbite de corpuri. – Din fr. calorimètre. DOOM
calorimétru (-me-tru) s. n., art. calorimétrul; pl. calorimétre
calorimetrele
CALORIMÉTRU, calorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea cantităților de căldură produse sau absorbite de corpuri. – Din fr. calorimètre. DOOM
calorimétru (-me-tru) s. n., art. calorimétrul; pl. calorimétre
calorimetrelor
CALORIMÉTRU, calorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea cantităților de căldură produse sau absorbite de corpuri. – Din fr. calorimètre. DOOM
calorimétru (-me-tru) s. n., art. calorimétrul; pl. calorimétre
calorimetria
CALORIMETRÍE s. f. Domeniu al fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a căldurii. – Din fr. calorimétrie. DOOM
calorimetríe (-me-tri-) s. f., art. calorimetría, g.-d. calorimetríi, art. calorimetríei
calorimetric
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetrica
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetrice
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetricei
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetricele
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetricelor
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetrici
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetricii
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetricilor
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetricul
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetricului
CALORIMÉTRIC, -Ă, calorimetrici, -ce, adj. Care aparține calorimetriei, privitor la calorimetrie. – Din fr. calorimétrique. DOOM
calorimétric (-me-tric) adj. m., pl. calorimétrici; f. calorimétrică, pl. calorimétrice
calorimetrie
CALORIMETRÍE s. f. Domeniu al fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a căldurii. – Din fr. calorimétrie. DOOM
calorimetríe (-me-tri-) s. f., art. calorimetría, g.-d. calorimetríi, art. calorimetríei
calorimetriei
CALORIMETRÍE s. f. Domeniu al fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a căldurii. – Din fr. calorimétrie. DOOM
calorimetríe (-me-tri-) s. f., art. calorimetría, g.-d. calorimetríi, art. calorimetríei
calorimetrii
CALORIMETRÍE s. f. Domeniu al fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a căldurii. – Din fr. calorimétrie. DOOM
calorimetríe (-me-tri-) s. f., art. calorimetría, g.-d. calorimetríi, art. calorimetríei
calorimetriile
CALORIMETRÍE s. f. Domeniu al fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a căldurii. – Din fr. calorimétrie. DOOM
calorimetríe (-me-tri-) s. f., art. calorimetría, g.-d. calorimetríi, art. calorimetríei
calorimetriilor
CALORIMETRÍE s. f. Domeniu al fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a căldurii. – Din fr. calorimétrie. DOOM
calorimetríe (-me-tri-) s. f., art. calorimetría, g.-d. calorimetríi, art. calorimetríei
calorimetru
CALORIMÉTRU, calorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea cantităților de căldură produse sau absorbite de corpuri. – Din fr. calorimètre. DOOM
calorimétru (-me-tru) s. n., art. calorimétrul; pl. calorimétre
calorimetrul
CALORIMÉTRU, calorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea cantităților de căldură produse sau absorbite de corpuri. – Din fr. calorimètre. DOOM
calorimétru (-me-tru) s. n., art. calorimétrul; pl. calorimétre
calorimetrului
CALORIMÉTRU, calorimetre, s. n. Instrument folosit pentru măsurarea cantităților de căldură produse sau absorbite de corpuri. – Din fr. calorimètre. DOOM
calorimétru (-me-tru) s. n., art. calorimétrul; pl. calorimétre
caloriza
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizai
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizam
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizare
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizare
CALORIZÁRE s.f. Tratament termochimic superficial al oțelurilor; alitare. [< caloriza, după fr. calorisation].
calorizarea
CALORIZÁRE s.f. Tratament termochimic superficial al oțelurilor; alitare. [< caloriza, după fr. calorisation].
calorizară
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizarăm
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizarăți
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizase
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizasem
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizaseră
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizaserăm
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizaserăți
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizaseși
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizaseți
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizat
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizat
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizatoare
CALORIZATÓR, calorizatoare, s. n. Schimbător de căldură folosit la încălzirea lichidului de difuzie în fabricile de zahăr. – Din fr. calorisateur.
calorizatoarele
CALORIZATÓR, calorizatoare, s. n. Schimbător de căldură folosit la încălzirea lichidului de difuzie în fabricile de zahăr. – Din fr. calorisateur.
calorizatoarelor
CALORIZATÓR, calorizatoare, s. n. Schimbător de căldură folosit la încălzirea lichidului de difuzie în fabricile de zahăr. – Din fr. calorisateur.
calorizator
CALORIZATÓR, calorizatoare, s. n. Schimbător de căldură folosit la încălzirea lichidului de difuzie în fabricile de zahăr. – Din fr. calorisateur.
calorizatorul
CALORIZATÓR, calorizatoare, s. n. Schimbător de căldură folosit la încălzirea lichidului de difuzie în fabricile de zahăr. – Din fr. calorisateur.
calorizatorului
CALORIZATÓR, calorizatoare, s. n. Schimbător de căldură folosit la încălzirea lichidului de difuzie în fabricile de zahăr. – Din fr. calorisateur.
calorizau
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizași
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizați
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizează
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizez
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizeze
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizezi
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizând
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizînd
CALORIZÁ, calorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A aluminiza. – Din fr. caloriser.
calorizări
CALORIZÁRE s.f. Tratament termochimic superficial al oțelurilor; alitare. [< caloriza, după fr. calorisation].
calorizării
CALORIZÁRE s.f. Tratament termochimic superficial al oțelurilor; alitare. [< caloriza, după fr. calorisation].
calorizările
CALORIZÁRE s.f. Tratament termochimic superficial al oțelurilor; alitare. [< caloriza, după fr. calorisation].
calorizărilor
CALORIZÁRE s.f. Tratament termochimic superficial al oțelurilor; alitare. [< caloriza, după fr. calorisation].
caloroso
CALORÓSO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu căldură. [< it. caloroso].
calos
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
calosoma
CALOSÓMĂ, calosome, s. f. Insectă coleopteră carnivoră de culoare verzuie sau negricioasă (Calosoma sycophanta). – Din Calosoma [sycophanta], denumirea științifică a insectei. DOOM
calosómă s. f., g.-d. art. calosómei; pl. calosóme
calosome
CALOSÓMĂ, calosome, s. f. Insectă coleopteră carnivoră de culoare verzuie sau negricioasă (Calosoma sycophanta). – Din Calosoma [sycophanta], denumirea științifică a insectei. DOOM
calosómă s. f., g.-d. art. calosómei; pl. calosóme
calosomei
CALOSÓMĂ, calosome, s. f. Insectă coleopteră carnivoră de culoare verzuie sau negricioasă (Calosoma sycophanta). – Din Calosoma [sycophanta], denumirea științifică a insectei. DOOM
calosómă s. f., g.-d. art. calosómei; pl. calosóme
calosomele
CALOSÓMĂ, calosome, s. f. Insectă coleopteră carnivoră de culoare verzuie sau negricioasă (Calosoma sycophanta). – Din Calosoma [sycophanta], denumirea științifică a insectei. DOOM
calosómă s. f., g.-d. art. calosómei; pl. calosóme
calosomelor
CALOSÓMĂ, calosome, s. f. Insectă coleopteră carnivoră de culoare verzuie sau negricioasă (Calosoma sycophanta). – Din Calosoma [sycophanta], denumirea științifică a insectei. DOOM
calosómă s. f., g.-d. art. calosómei; pl. calosóme
calosul
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
calosului
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
calota
CALÓTĂ, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți obținute prin tăierea unei sfere cu un plan. 2. Boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune, forma unui semicerc. 3. Piesă metalică de forma unei calote (1), care protejează sau etanșează o parte a unei mașini sau instalații. 4. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă creștetul capului. 5. (În sintagma) Calotă craniană = partea superioară a cutiei craniene. 6. (În sintagma) Calotă glaciară = masă enormă de gheață care ocupă unele porțiuni de uscat în regiunile polare. – Din fr. calotte. DOOM
calótă s. f., g.-d. art. calótei; pl. calóte
calote
CALÓTĂ, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți obținute prin tăierea unei sfere cu un plan. 2. Boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune, forma unui semicerc. 3. Piesă metalică de forma unei calote (1), care protejează sau etanșează o parte a unei mașini sau instalații. 4. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă creștetul capului. 5. (În sintagma) Calotă craniană = partea superioară a cutiei craniene. 6. (În sintagma) Calotă glaciară = masă enormă de gheață care ocupă unele porțiuni de uscat în regiunile polare. – Din fr. calotte. DOOM
calótă s. f., g.-d. art. calótei; pl. calóte
calotei
CALÓTĂ, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți obținute prin tăierea unei sfere cu un plan. 2. Boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune, forma unui semicerc. 3. Piesă metalică de forma unei calote (1), care protejează sau etanșează o parte a unei mașini sau instalații. 4. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă creștetul capului. 5. (În sintagma) Calotă craniană = partea superioară a cutiei craniene. 6. (În sintagma) Calotă glaciară = masă enormă de gheață care ocupă unele porțiuni de uscat în regiunile polare. – Din fr. calotte. DOOM
calótă s. f., g.-d. art. calótei; pl. calóte
calotele
CALÓTĂ, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți obținute prin tăierea unei sfere cu un plan. 2. Boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune, forma unui semicerc. 3. Piesă metalică de forma unei calote (1), care protejează sau etanșează o parte a unei mașini sau instalații. 4. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă creștetul capului. 5. (În sintagma) Calotă craniană = partea superioară a cutiei craniene. 6. (În sintagma) Calotă glaciară = masă enormă de gheață care ocupă unele porțiuni de uscat în regiunile polare. – Din fr. calotte. DOOM
calótă s. f., g.-d. art. calótei; pl. calóte
calotelor
CALÓTĂ, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți obținute prin tăierea unei sfere cu un plan. 2. Boltă a cărei suprafață interioară are, în secțiune, forma unui semicerc. 3. Piesă metalică de forma unei calote (1), care protejează sau etanșează o parte a unei mașini sau instalații. 4. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă creștetul capului. 5. (În sintagma) Calotă craniană = partea superioară a cutiei craniene. 6. (În sintagma) Calotă glaciară = masă enormă de gheață care ocupă unele porțiuni de uscat în regiunile polare. – Din fr. calotte. DOOM
calótă s. f., g.-d. art. calótei; pl. calóte
calotipia
CALOTIPÍE s.f. Vechi procedeu de fotografiere, în care se folosea clorura de argint ca sensibilizator și cea de sodiu sau iodura de potasiu pentru fixare. [Gen. -iei. / < fr. calotypie, cf. gr. kalos – frumos, typos – urmă]. DOOM
calotipíe s. f., art. calotipía, g.-d. calotipíi, art. calotipíei
calotipie
CALOTIPÍE s.f. Vechi procedeu de fotografiere, în care se folosea clorura de argint ca sensibilizator și cea de sodiu sau iodura de potasiu pentru fixare. [Gen. -iei. / < fr. calotypie, cf. gr. kalos – frumos, typos – urmă]. DOOM
calotipíe s. f., art. calotipía, g.-d. calotipíi, art. calotipíei
calotipiei
CALOTIPÍE s.f. Vechi procedeu de fotografiere, în care se folosea clorura de argint ca sensibilizator și cea de sodiu sau iodura de potasiu pentru fixare. [Gen. -iei. / < fr. calotypie, cf. gr. kalos – frumos, typos – urmă]. DOOM
calotipíe s. f., art. calotipía, g.-d. calotipíi, art. calotipíei
calotipii
CALOTIPÍE s.f. Vechi procedeu de fotografiere, în care se folosea clorura de argint ca sensibilizator și cea de sodiu sau iodura de potasiu pentru fixare. [Gen. -iei. / < fr. calotypie, cf. gr. kalos – frumos, typos – urmă]. DOOM
calotipíe s. f., art. calotipía, g.-d. calotipíi, art. calotipíei
calovian
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
caloviana
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
calovianul
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
calovianului
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
caloviene
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
calovienei
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
calovienele
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
calovienelor
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
calovieni
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
calovienii
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
calovienilor
CALOVIÁN s.n. Primul etaj al jurasicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -vi-an. / < fr. callovien]. DOOM
calovián2 (-vi-an) s. n.
caloza
CALÓZĂ s. f. (Biol.) Substanță care se depune pe plăcile capilarelor sau pe membranele vaselor liberiene, formând calusul (2). – Din fr. callose.
caloze
CALÓZĂ s. f. (Biol.) Substanță care se depune pe plăcile capilarelor sau pe membranele vaselor liberiene, formând calusul (2). – Din fr. callose.
calozei
CALÓZĂ s. f. (Biol.) Substanță care se depune pe plăcile capilarelor sau pe membranele vaselor liberiene, formând calusul (2). – Din fr. callose.
calozitate
CALOZITÁTE, calozități, s. f. Întărire și îngroșare a pielii. – Din fr. callosité. DOOM
calozitáte s. f., g.-d. art. calozitắții; pl. calozitắți
calozitatea
CALOZITÁTE, calozități, s. f. Întărire și îngroșare a pielii. – Din fr. callosité. DOOM
calozitáte s. f., g.-d. art. calozitắții; pl. calozitắți
calozități
CALOZITÁTE, calozități, s. f. Întărire și îngroșare a pielii. – Din fr. callosité. DOOM
calozitáte s. f., g.-d. art. calozitắții; pl. calozitắți
calozității
CALOZITÁTE, calozități, s. f. Întărire și îngroșare a pielii. – Din fr. callosité. DOOM
calozitáte s. f., g.-d. art. calozitắții; pl. calozitắți
calozitățile
CALOZITÁTE, calozități, s. f. Întărire și îngroșare a pielii. – Din fr. callosité. DOOM
calozitáte s. f., g.-d. art. calozitắții; pl. calozitắți
calozităților
CALOZITÁTE, calozități, s. f. Întărire și îngroșare a pielii. – Din fr. callosité. DOOM
calozitáte s. f., g.-d. art. calozitắții; pl. calozitắți
caloși
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
caloșii
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
caloșilor
CALÓS, -OÁSĂ, caloși, -oase, adj. (Anat.) Care are îngroșări, întărituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care unește emisferele cerebrale. – Din fr. calleux, lat. callosus. DOOM
calós adj. m., pl. calóși; f. caloásă, pl. caloáse
calp
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpa
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpac
CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare sferică sau cilindrică, de piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul și boierii mari (mai târziu și negustorii străini). ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak. DOOM
calpác (înv.) s. n., pl. calpáce
calpace
CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare sferică sau cilindrică, de piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul și boierii mari (mai târziu și negustorii străini). ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak. DOOM
calpác (înv.) s. n., pl. calpáce
calpacele
CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare sferică sau cilindrică, de piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul și boierii mari (mai târziu și negustorii străini). ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak. DOOM
calpác (înv.) s. n., pl. calpáce
calpacelor
CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare sferică sau cilindrică, de piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul și boierii mari (mai târziu și negustorii străini). ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak. DOOM
calpác (înv.) s. n., pl. calpáce
calpacul
CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare sferică sau cilindrică, de piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul și boierii mari (mai târziu și negustorii străini). ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak. DOOM
calpác (înv.) s. n., pl. calpáce
calpacului
CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare sferică sau cilindrică, de piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul și boierii mari (mai târziu și negustorii străini). ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak. DOOM
calpác (înv.) s. n., pl. calpáce
calpe
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpei
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpele
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpelor
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpi
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpii
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpilor
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpul
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpului
CALP, – Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp. DOOM
calp (înv.) adj. m., pl. calpi; f. cálpă, pl. cálpe
calpuzan
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
calpuzana
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
calpuzane
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
calpuzanei
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
calpuzanele
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
calpuzanelor
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
calpuzani
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
calpuzanii
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
calpuzanilor
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
calpuzanul
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
calpuzanului
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. DOOM
calpuzánă (înv.) s. f., g.-d. art. calpuzánei; pl. calpuzáne
caltaboș
CALTABÓȘ, caltaboși, s. m. Cârnat făcut din măruntaie de porc amestecate cu orez și cu ingrediente. [Var.: cartabóș s. m.] – Et. nec. DOOM
caltabóș s. m., pl. caltabóși
caltaboși
CALTABÓȘ, caltaboși, s. m. Cârnat făcut din măruntaie de porc amestecate cu orez și cu ingrediente. [Var.: cartabóș s. m.] – Et. nec. DOOM
caltabóș s. m., pl. caltabóși
caltaboșii
CALTABÓȘ, caltaboși, s. m. Cârnat făcut din măruntaie de porc amestecate cu orez și cu ingrediente. [Var.: cartabóș s. m.] – Et. nec. DOOM
caltabóș s. m., pl. caltabóși
caltaboșilor
CALTABÓȘ, caltaboși, s. m. Cârnat făcut din măruntaie de porc amestecate cu orez și cu ingrediente. [Var.: cartabóș s. m.] – Et. nec. DOOM
caltabóș s. m., pl. caltabóși
caltaboșul
CALTABÓȘ, caltaboși, s. m. Cârnat făcut din măruntaie de porc amestecate cu orez și cu ingrediente. [Var.: cartabóș s. m.] – Et. nec. DOOM
caltabóș s. m., pl. caltabóși
caltaboșului
CALTABÓȘ, caltaboși, s. m. Cârnat făcut din măruntaie de porc amestecate cu orez și cu ingrediente. [Var.: cartabóș s. m.] – Et. nec. DOOM
caltabóș s. m., pl. caltabóși
calul
CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus. DOOM
cálul-pópii (libelulă) s. m. art., pl. cáii-pópii
calule
CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus. DOOM
cálul-pópii (libelulă) s. m. art., pl. cáii-pópii
calultroian
Calul Troian v. Odysseus.
calului
CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus. DOOM
cálul-pópii (libelulă) s. m. art., pl. cáii-pópii
calumet
CALUMÉT s.n. Lulea lungă, folosită de indienii din America de Nord. [< fr. calumet].
calup
CALÚP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje. – Din tc. kalıp. DOOM
calúp s. n., pl. calúpuri
calupul
CALÚP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje. – Din tc. kalıp. DOOM
calúp s. n., pl. calúpuri
calupului
CALÚP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje. – Din tc. kalıp. DOOM
calúp s. n., pl. calúpuri
calupuri
CALÚP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje. – Din tc. kalıp. DOOM
calúp s. n., pl. calúpuri
calupurile
CALÚP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje. – Din tc. kalıp. DOOM
calúp s. n., pl. calúpuri
calupurilor
CALÚP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje. – Din tc. kalıp. DOOM
calúp s. n., pl. calúpuri
calupăr
CALUPẮR s. n. v. calapăr.
calus
CÁLUS, calusuri, s. n. 1. Țesut osos nou care sudează fragmentele unui os fracturat. ◊ Calus vicios = osificare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus. DOOM
cálus s. n., pl. cálusuri
calusare
CALUSÁRE, calusări, s. f. (Biol.) Formare a calusului. – De la calus.
calusarea
CALUSÁRE, calusări, s. f. (Biol.) Formare a calusului. – De la calus.
calusul
CÁLUS, calusuri, s. n. 1. Țesut osos nou care sudează fragmentele unui os fracturat. ◊ Calus vicios = osificare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus. DOOM
cálus s. n., pl. cálusuri
calusului
CÁLUS, calusuri, s. n. 1. Țesut osos nou care sudează fragmentele unui os fracturat. ◊ Calus vicios = osificare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus. DOOM
cálus s. n., pl. cálusuri
calusuri
CÁLUS, calusuri, s. n. 1. Țesut osos nou care sudează fragmentele unui os fracturat. ◊ Calus vicios = osificare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus. DOOM
cálus s. n., pl. cálusuri
calusurile
CÁLUS, calusuri, s. n. 1. Țesut osos nou care sudează fragmentele unui os fracturat. ◊ Calus vicios = osificare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus. DOOM
cálus s. n., pl. cálusuri
calusurilor
CÁLUS, calusuri, s. n. 1. Țesut osos nou care sudează fragmentele unui os fracturat. ◊ Calus vicios = osificare defectuoasă a unei fracturi. 2. Țesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus. DOOM
cálus s. n., pl. cálusuri
calusări
CALUSÁRE, calusări, s. f. (Biol.) Formare a calusului. – De la calus.
calusării
CALUSÁRE, calusări, s. f. (Biol.) Formare a calusului. – De la calus.
calusările
CALUSÁRE, calusări, s. f. (Biol.) Formare a calusului. – De la calus.
calusărilor
CALUSÁRE, calusări, s. f. (Biol.) Formare a calusului. – De la calus.
calutroane
CALUTRÓN s.n. Separator electromagnetic de izotopi. [< fr., engl. calutron, cf. Cal(ifornia) U(niversity cyclo)tron].
calutroanele
CALUTRÓN s.n. Separator electromagnetic de izotopi. [< fr., engl. calutron, cf. Cal(ifornia) U(niversity cyclo)tron].
calutroanelor
CALUTRÓN s.n. Separator electromagnetic de izotopi. [< fr., engl. calutron, cf. Cal(ifornia) U(niversity cyclo)tron].
calutron
CALUTRÓN s.n. Separator electromagnetic de izotopi. [< fr., engl. calutron, cf. Cal(ifornia) U(niversity cyclo)tron].
calutronul
CALUTRÓN s.n. Separator electromagnetic de izotopi. [< fr., engl. calutron, cf. Cal(ifornia) U(niversity cyclo)tron].
calutronului
CALUTRÓN s.n. Separator electromagnetic de izotopi. [< fr., engl. calutron, cf. Cal(ifornia) U(niversity cyclo)tron].
calvados
CALVADÓS s. n. Rachiu distilat din cidru. – Din fr. calvados.
calvadosul
CALVADÓS s. n. Rachiu distilat din cidru. – Din fr. calvados.
calvadosului
CALVADÓS s. n. Rachiu distilat din cidru. – Din fr. calvados.
calvar
CALVÁR s.n. Chin, suferință; durere îndelungată. [Pl. -ruri, -re. / < fr. calvaire, cf. lat. calvarium]. DOOM
calvár s. n., pl. calváruri
calvar
CALVÁR, calvaruri, s. n. Chin, suferință, durere îndelungată; încercare grea. – Din fr. calvaire, lat. calvarium.
calvarul
CALVÁR, calvaruri, s. n. Chin, suferință, durere îndelungată; încercare grea. – Din fr. calvaire, lat. calvarium.
calvarului
CALVÁR, calvaruri, s. n. Chin, suferință, durere îndelungată; încercare grea. – Din fr. calvaire, lat. calvarium.
calvaruri
CALVÁR, calvaruri, s. n. Chin, suferință, durere îndelungată; încercare grea. – Din fr. calvaire, lat. calvarium.
calvarurile
CALVÁR, calvaruri, s. n. Chin, suferință, durere îndelungată; încercare grea. – Din fr. calvaire, lat. calvarium.
calvarurilor
CALVÁR, calvaruri, s. n. Chin, suferință, durere îndelungată; încercare grea. – Din fr. calvaire, lat. calvarium.
calvat
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvata
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvate
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvatei
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvatele
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvatelor
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvatul
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvatului
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvați
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvații
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvaților
CALVÁT, -Ă adj. (Latinism) Devenit chel; chelit. ♦ Lipsit de vegetație. [< lat. calvatus].
calvin
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvin
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvina
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvina
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvine
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvine
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvineasca
CALVINÉSC, -EÁSCĂ, calvinești, adj. (Înv.) Calvin (1). – Calvin + suf. -esc. DOOM
calvinésc (înv.) adj. m., f. calvineáscă; pl. m. și f. calvinéști
calvinei
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinei
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinele
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinele
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinelor
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinelor
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinesc
CALVINÉSC, -EÁSCĂ, calvinești, adj. (Înv.) Calvin (1). – Calvin + suf. -esc. DOOM
calvinésc (înv.) adj. m., f. calvineáscă; pl. m. și f. calvinéști
calvinescul
CALVINÉSC, -EÁSCĂ, calvinești, adj. (Înv.) Calvin (1). – Calvin + suf. -esc. DOOM
calvinésc (înv.) adj. m., f. calvineáscă; pl. m. și f. calvinéști
calvinescului
CALVINÉSC, -EÁSCĂ, calvinești, adj. (Înv.) Calvin (1). – Calvin + suf. -esc. DOOM
calvinésc (înv.) adj. m., f. calvineáscă; pl. m. și f. calvinéști
calvinești
CALVINÉSC, -EÁSCĂ, calvinești, adj. (Înv.) Calvin (1). – Calvin + suf. -esc. DOOM
calvinésc (înv.) adj. m., f. calvineáscă; pl. m. și f. calvinéști
calvineștii
CALVINÉSC, -EÁSCĂ, calvinești, adj. (Înv.) Calvin (1). – Calvin + suf. -esc. DOOM
calvinésc (înv.) adj. m., f. calvineáscă; pl. m. și f. calvinéști
calvineștile
CALVINÉSC, -EÁSCĂ, calvinești, adj. (Înv.) Calvin (1). – Calvin + suf. -esc. DOOM
calvinésc (înv.) adj. m., f. calvineáscă; pl. m. și f. calvinéști
calvineștilor
CALVINÉSC, -EÁSCĂ, calvinești, adj. (Înv.) Calvin (1). – Calvin + suf. -esc. DOOM
calvinésc (înv.) adj. m., f. calvineáscă; pl. m. și f. calvinéști
calvini
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvini
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinii
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinii
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinilor
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinilor
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinism
CALVINÍSM s. n. 1. Teologia lui J. Calvin și a discipolilor săi. 2. Învățătura și practicile desprinse din lucrările lui J. Calvin, caracteristice Bisericii reformate și celei prezbiteriene. – Din fr. calvinisme. DOOM
calvinísm s. n.
calvinismul
CALVINÍSM s. n. 1. Teologia lui J. Calvin și a discipolilor săi. 2. Învățătura și practicile desprinse din lucrările lui J. Calvin, caracteristice Bisericii reformate și celei prezbiteriene. – Din fr. calvinisme. DOOM
calvinísm s. n.
calvinismului
CALVINÍSM s. n. 1. Teologia lui J. Calvin și a discipolilor săi. 2. Învățătura și practicile desprinse din lucrările lui J. Calvin, caracteristice Bisericii reformate și celei prezbiteriene. – Din fr. calvinisme. DOOM
calvinísm s. n.
calvinist
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinist
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinista
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinista
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calviniste
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calviniste
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinistei
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinistei
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinistele
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinistele
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinistelor
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinistelor
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinistul
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinistul
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinistului
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinistului
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calviniza
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizai
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizam
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizare
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizare
CALVINIZÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) calviniza. – V. calviniza. DOOM
calvinizáre s. f., g.-d. art. calvinizắrii
calvinizarea
CALVINIZÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) calviniza. – V. calviniza. DOOM
calvinizáre s. f., g.-d. art. calvinizắrii
calvinizară
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizarăm
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizarăți
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizase
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizasem
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizaseră
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizaserăm
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizaserăți
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizaseși
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizaseți
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizat
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizat
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza.
calvinizau
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizași
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizați
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizează
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizez
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizeze
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizezi
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizând
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizînd
CALVINIZÁ, calvinizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să treacă sau a trece la calvinism. – Calvin + suf. -iza. DOOM
calvinizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 calvinizeáză
calvinizări
CALVINIZÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) calviniza. – V. calviniza. DOOM
calvinizáre s. f., g.-d. art. calvinizắrii
calvinizării
CALVINIZÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) calviniza. – V. calviniza. DOOM
calvinizáre s. f., g.-d. art. calvinizắrii
calvinizările
CALVINIZÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) calviniza. – V. calviniza. DOOM
calvinizáre s. f., g.-d. art. calvinizắrii
calvinizărilor
CALVINIZÁRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) calviniza. – V. calviniza. DOOM
calvinizáre s. f., g.-d. art. calvinizắrii
calviniști
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calviniști
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calviniștii
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calviniștii
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calviniștilor
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calviniștilor
CALVINÍST, -Ă, calviniști, -ste, adj., s. m. și f. (Înv.) Calvin. – Din fr. calviniste. DOOM
calviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. calviníști; adj. f., s. f. calvinístă, pl. calviníste
calvinul
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinul
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinului
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calvinului
CALVÍN, -Ă, calvini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, calvinist. 2. S. m. și f. Adept al calvinismului; calvinist. – Din n. pr. Calvin. DOOM
calvín adj. m., s. m., pl. calvíni; adj. f., s. f. calvínă, pl. calvíne
calviția
CALVIȚÍE, calviții, s. f. (Livr.) Chelie (1), pleșuvie – Din fr. calvitie, lat. calvities. DOOM
calvițíe (livr.) s. f., art. calvițía, g.-d. calvițíi, art. calvițíei; pl. calvițíi, art. calvițíile
calviție
CALVIȚÍE, calviții, s. f. (Livr.) Chelie (1), pleșuvie – Din fr. calvitie, lat. calvities. DOOM
calvițíe (livr.) s. f., art. calvițía, g.-d. calvițíi, art. calvițíei; pl. calvițíi, art. calvițíile
calviției
CALVIȚÍE, calviții, s. f. (Livr.) Chelie (1), pleșuvie – Din fr. calvitie, lat. calvities. DOOM
calvițíe (livr.) s. f., art. calvițía, g.-d. calvițíi, art. calvițíei; pl. calvițíi, art. calvițíile
calviții
CALVIȚÍE, calviții, s. f. (Livr.) Chelie (1), pleșuvie – Din fr. calvitie, lat. calvities. DOOM
calvițíe (livr.) s. f., art. calvițía, g.-d. calvițíi, art. calvițíei; pl. calvițíi, art. calvițíile
calvițiile
CALVIȚÍE, calviții, s. f. (Livr.) Chelie (1), pleșuvie – Din fr. calvitie, lat. calvities. DOOM
calvițíe (livr.) s. f., art. calvițía, g.-d. calvițíi, art. calvițíei; pl. calvițíi, art. calvițíile
calvițiilor
CALVIȚÍE, calviții, s. f. (Livr.) Chelie (1), pleșuvie – Din fr. calvitie, lat. calvities. DOOM
calvițíe (livr.) s. f., art. calvițía, g.-d. calvițíi, art. calvițíei; pl. calvițíi, art. calvițíile
calydon
Calydon, cetate din Aetolia, numită astfel după numele întemeietorului ei și cîrmuită ulterior de Oeneus, tatăl lui Meleager. În împrejurimile ei a avut loc celebra vînătoare a mistrețului – zis din Calydon (v. și Meleager).
calypso
CALÍPSO, calipsouri, s. n. Dans modern în doi timpi, originar din Trinidad. [Scris și: calypso] – Din engl. calypso. DOOM
calípso (dans) s. n., art. calípsoul; pl. calípsouri
calypso
Calypso, nimfă din insula Ogygia, unde se spunea că ar fi naufragiat Odysseus. Îndrăgostindu-se de erou, Calypso i-a făgăduit nemurirea, cerîndu-i în schimb să rămînă pururi lîngă ea. Mînat de dorul de a se întoarce neîntîrziat în Ithaca, Odysseus refuză să se învoiască. El e reținut totuși timp de șapte (după o altă variantă – timp de zece) ani de către Calypso care, în cele din urmă, la porunca lui Zeus îi dă drumul, lăsîndu-l să-și continue călătoria (v. și Odysseus).
calzi
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
calzii
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
calzilor
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ◊ Expr. Nu-i ține nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l interesează, îi este indiferent. Nici caldă, nici rece = așa și așa, nici așa, nici așa. (Substantivat) Mă ia cu cald = sunt cuprins de fierbințeală, am febră. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus). DOOM
cald adj. m., pl. calzi; f. cáldă, pl. cálde
calând
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calînd
CALÁ, calez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca acestea să intre în funcțiune. 2. Tranz. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. DOOM
calá (a ~) vb., ind. prez. 3 caleáză
calări
CALÁRE, calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala. – V. cala.
calării
CALÁRE, calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala. – V. cala.
calările
CALÁRE, calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala. – V. cala.
calărilor
CALÁRE, calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala. – V. cala.
calău
CĂLẮU, călăi, s. m. 1. (În vechile orînduiri) Bărbat însărcinat cu execuția osîndiților la moarte; gîde. Călăul, regelui mai reteza pe buturugă Cîteva capete de răsculați. BOUREANU, S. P. 7. (în forma regională calău) [Domnul] striga: Gios pe covor, Tăiați-i capul din zbor». Un călău se răpezea, Iataganu-și netezea. ALECSANDRI, P. P. 182. 2. Fig. Om rău care supune pe cineva la chinuri, la torturi; tiran, ucigaș. Râscoală-ți copiii viteji ca titanii! Ca fiara, în care înfipt-ai cuțitul, Călăii să urle, să-și lepede anii De pradă și lene, – să-și vadă tiranii, Prin lacrimi sfîrșitul. NECULUȚĂ, Ț. D. 108. Cum de s-au îndurat părinții mei de mine, de m-au dat pe mîna unui călău ca acesta! El are să mă piardă. SBIERA, P. 277. [Lăpușneanu] își dete duhul în mînile călăilor săi. NEGRUZZI, S. I 165. Fig. Deznădejde fioroasă... Mi-ai fost soră prea iubită și mi-ai fost și crud călău. MACEDONSKI, O. I 94.
calțaveta
CALȚAVÉTĂ, calțavete, s. f. (Înv. și reg.) Jartieră. – Din ngr. kaltsodéta. DOOM
calțavétă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. calțavétei; pl. calțavéte
calțavete
CALȚAVÉTĂ, calțavete, s. f. (Înv. și reg.) Jartieră. – Din ngr. kaltsodéta. DOOM
calțavétă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. calțavétei; pl. calțavéte
calțavetei
CALȚAVÉTĂ, calțavete, s. f. (Înv. și reg.) Jartieră. – Din ngr. kaltsodéta. DOOM
calțavétă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. calțavétei; pl. calțavéte
calțavetele
CALȚAVÉTĂ, calțavete, s. f. (Înv. și reg.) Jartieră. – Din ngr. kaltsodéta. DOOM
calțavétă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. calțavétei; pl. calțavéte
calțavetelor
CALȚAVÉTĂ, calțavete, s. f. (Înv. și reg.) Jartieră. – Din ngr. kaltsodéta. DOOM
calțavétă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. calțavétei; pl. calțavéte
cam
CAM adv. 1. Aproximativ, aproape. Cam pe vremea aceea trăia bunicul. ♦ Oarecum, întrucâtva. Căsătoria s-a făcut cam pe ascuns. 2. Destul de...; prea. Vremea e cam rece. Haina e cam lungă. – Din camai (înv. „și mai” < lat.). DOOM
cam adv.
cama
CÁMĂ, came, s. f. Proeminență pe fața unui obiect cilindric care determină deplasarea altui obiect. – Din fr. came. DOOM
cámă s. f., g.-d. art. cámei; pl. cáme
camaieu
CAMAIÉU, (2) camaieuri, s. n. 1. (Pict.) Grisai. 2. Gravură (în lemn) realizată pe tonurile aceleiași culori. – Din fr. camaïeu. DOOM
camaiéu (-ma-ieu) s. n., (gravuri) pl. camaiéuri
camaieul
CAMAIÉU, (2) camaieuri, s. n. 1. (Pict.) Grisai. 2. Gravură (în lemn) realizată pe tonurile aceleiași culori. – Din fr. camaïeu. DOOM
camaiéu (-ma-ieu) s. n., (gravuri) pl. camaiéuri
camaieului
CAMAIÉU, (2) camaieuri, s. n. 1. (Pict.) Grisai. 2. Gravură (în lemn) realizată pe tonurile aceleiași culori. – Din fr. camaïeu. DOOM
camaiéu (-ma-ieu) s. n., (gravuri) pl. camaiéuri
camaieuri
CAMAIÉU, (2) camaieuri, s. n. 1. (Pict.) Grisai. 2. Gravură (în lemn) realizată pe tonurile aceleiași culori. – Din fr. camaïeu. DOOM
camaiéu (-ma-ieu) s. n., (gravuri) pl. camaiéuri
camaieurile
CAMAIÉU, (2) camaieuri, s. n. 1. (Pict.) Grisai. 2. Gravură (în lemn) realizată pe tonurile aceleiași culori. – Din fr. camaïeu. DOOM
camaiéu (-ma-ieu) s. n., (gravuri) pl. camaiéuri
camaieurilor
CAMAIÉU, (2) camaieuri, s. n. 1. (Pict.) Grisai. 2. Gravură (în lemn) realizată pe tonurile aceleiași culori. – Din fr. camaïeu. DOOM
camaiéu (-ma-ieu) s. n., (gravuri) pl. camaiéuri
camambert
CAMAMBÉRT s.n. Un fel de brânză grasă cu coaja subțire, fabricată după o rețetă franțuzească de la Camembert. [Scris și camembert. / < fr. camembert, cf. Camembert – localitate în Normandia].
camambertul
CAMAMBÉRT s.n. Un fel de brânză grasă cu coaja subțire, fabricată după o rețetă franțuzească de la Camembert. [Scris și camembert. / < fr. camembert, cf. Camembert – localitate în Normandia].
camambertului
CAMAMBÉRT s.n. Un fel de brânză grasă cu coaja subțire, fabricată după o rețetă franțuzească de la Camembert. [Scris și camembert. / < fr. camembert, cf. Camembert – localitate în Normandia].
camarad
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camarada
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camarade
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camaradei
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camaradele
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camaradelor
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camaradereasca
CAMARADERÉSC, -EÁSCĂ, camaraderești, adj. De camarad, privitor la camarad; p. ext. prietenesc. – Camarader[ie] + suf. -esc. DOOM
camaraderésc adj. m., f. camaradereáscă; pl. m. și f. camaraderéști
camaraderesc
CAMARADERÉSC, -EÁSCĂ, camaraderești, adj. De camarad, privitor la camarad; p. ext. prietenesc. – Camarader[ie] + suf. -esc. DOOM
camaraderésc adj. m., f. camaradereáscă; pl. m. și f. camaraderéști
camaraderescul
CAMARADERÉSC, -EÁSCĂ, camaraderești, adj. De camarad, privitor la camarad; p. ext. prietenesc. – Camarader[ie] + suf. -esc. DOOM
camaraderésc adj. m., f. camaradereáscă; pl. m. și f. camaraderéști
camaraderescului
CAMARADERÉSC, -EÁSCĂ, camaraderești, adj. De camarad, privitor la camarad; p. ext. prietenesc. – Camarader[ie] + suf. -esc. DOOM
camaraderésc adj. m., f. camaradereáscă; pl. m. și f. camaraderéști
camaraderește
CAMARADERÉȘTE adv. În felul camarazilor, colegial; p. ext. prietenește, loial. – Camarader[ie] + suf. -ește. DOOM
camaraderéște adv.
camaraderești
CAMARADERÉSC, -EÁSCĂ, camaraderești, adj. De camarad, privitor la camarad; p. ext. prietenesc. – Camarader[ie] + suf. -esc. DOOM
camaraderésc adj. m., f. camaradereáscă; pl. m. și f. camaraderéști
camaradereștii
CAMARADERÉSC, -EÁSCĂ, camaraderești, adj. De camarad, privitor la camarad; p. ext. prietenesc. – Camarader[ie] + suf. -esc. DOOM
camaraderésc adj. m., f. camaradereáscă; pl. m. și f. camaraderéști
camaradereștile
CAMARADERÉSC, -EÁSCĂ, camaraderești, adj. De camarad, privitor la camarad; p. ext. prietenesc. – Camarader[ie] + suf. -esc. DOOM
camaraderésc adj. m., f. camaradereáscă; pl. m. și f. camaraderéști
camaradereștilor
CAMARADERÉSC, -EÁSCĂ, camaraderești, adj. De camarad, privitor la camarad; p. ext. prietenesc. – Camarader[ie] + suf. -esc. DOOM
camaraderésc adj. m., f. camaradereáscă; pl. m. și f. camaraderéști
camaraderia
CAMARADERÍE, camaraderii, s. f. Legătură prietenească; colegialitate – Din fr. camaraderie. DOOM
camaraderíe s. f., art. camaradería, g.-d. art. camaraderíei; pl. camaraderíi, art. camaraderíile
camaraderie
CAMARADERÍE, camaraderii, s. f. Legătură prietenească; colegialitate – Din fr. camaraderie. DOOM
camaraderíe s. f., art. camaradería, g.-d. art. camaraderíei; pl. camaraderíi, art. camaraderíile
camaraderiei
CAMARADERÍE, camaraderii, s. f. Legătură prietenească; colegialitate – Din fr. camaraderie. DOOM
camaraderíe s. f., art. camaradería, g.-d. art. camaraderíei; pl. camaraderíi, art. camaraderíile
camaraderii
CAMARADERÍE, camaraderii, s. f. Legătură prietenească; colegialitate – Din fr. camaraderie. DOOM
camaraderíe s. f., art. camaradería, g.-d. art. camaraderíei; pl. camaraderíi, art. camaraderíile
camaraderiile
CAMARADERÍE, camaraderii, s. f. Legătură prietenească; colegialitate – Din fr. camaraderie. DOOM
camaraderíe s. f., art. camaradería, g.-d. art. camaraderíei; pl. camaraderíi, art. camaraderíile
camaraderiilor
CAMARADERÍE, camaraderii, s. f. Legătură prietenească; colegialitate – Din fr. camaraderie. DOOM
camaraderíe s. f., art. camaradería, g.-d. art. camaraderíei; pl. camaraderíi, art. camaraderíile
camaradul
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camaradului
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camarazi
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camarazii
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camarazilor
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade. DOOM
camarádă s. f., g.-d. art. camarádei; pl. camaráde
camardiner
camardíner (-ri), s. m. – Chelner, ospătar. – Var. camerdiner. Germ. Kammerdiener (sec. XIX).
camarila
CAMARÍLĂ, camarile, s. f. Grup de favoriți ai unui suveran, care influențează politica statului în interes personal. – Din fr. camarilla. DOOM
camarílă s. f., g.-d. art. camarílei; pl. camaríle
camarile
CAMARÍLĂ, camarile, s. f. Grup de favoriți ai unui suveran, care influențează politica statului în interes personal. – Din fr. camarilla. DOOM
camarílă s. f., g.-d. art. camarílei; pl. camaríle
camarilei
CAMARÍLĂ, camarile, s. f. Grup de favoriți ai unui suveran, care influențează politica statului în interes personal. – Din fr. camarilla. DOOM
camarílă s. f., g.-d. art. camarílei; pl. camaríle
camarilele
CAMARÍLĂ, camarile, s. f. Grup de favoriți ai unui suveran, care influențează politica statului în interes personal. – Din fr. camarilla. DOOM
camarílă s. f., g.-d. art. camarílei; pl. camaríle
camarilelor
CAMARÍLĂ, camarile, s. f. Grup de favoriți ai unui suveran, care influențează politica statului în interes personal. – Din fr. camarilla. DOOM
camarílă s. f., g.-d. art. camarílei; pl. camaríle
camarot
CAMARÓT, camaroți, s. m. (Mar.) Ospătar pe o navă. – Din sp. camarotero.
camarotul
CAMARÓT, camaroți, s. m. (Mar.) Ospătar pe o navă. – Din sp. camarotero.
camarotului
CAMARÓT, camaroți, s. m. (Mar.) Ospătar pe o navă. – Din sp. camarotero.
camaroți
CAMARÓT, camaroți, s. m. (Mar.) Ospătar pe o navă. – Din sp. camarotero.
camaroții
CAMARÓT, camaroți, s. m. (Mar.) Ospătar pe o navă. – Din sp. camarotero.
camaroților
CAMARÓT, camaroți, s. m. (Mar.) Ospătar pe o navă. – Din sp. camarotero.
cambia
CÁMBIE, cambii, s. f. (Fin.) Efect de comerț, reprezentând un titlu de credit pe termen scurt, prin care emitentul, în calitate de debitor, se obligă să plătească necondiționat sau să dispună plata unei sume de bani creditorului, ca titular sau la ordinul acestuia, la o anumită dată ori la prezentarea înscrisului. – Din it. cambio. DOOM
cámbie (-bi-e) s. f., art. cámbia (-bi-a), g.-d. art. cámbiei; pl. cámbii, art. cámbiile (-bi-i)
cambial
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambiala
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambiale
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambialei
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambialele
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambialelor
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambiali
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambialii
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambialilor
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambialul
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambialului
CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial. DOOM
cambiál (-bi-al) adj. m., pl. cambiáli; f. cambiálă, pl. cambiále
cambie
CÁMBIE, cambii, s. f. (Fin.) Efect de comerț, reprezentând un titlu de credit pe termen scurt, prin care emitentul, în calitate de debitor, se obligă să plătească necondiționat sau să dispună plata unei sume de bani creditorului, ca titular sau la ordinul acestuia, la o anumită dată ori la prezentarea înscrisului. – Din it. cambio. DOOM
cámbie (-bi-e) s. f., art. cámbia (-bi-a), g.-d. art. cámbiei; pl. cámbii, art. cámbiile (-bi-i)
cambiei
CÁMBIE, cambii, s. f. (Fin.) Efect de comerț, reprezentând un titlu de credit pe termen scurt, prin care emitentul, în calitate de debitor, se obligă să plătească necondiționat sau să dispună plata unei sume de bani creditorului, ca titular sau la ordinul acestuia, la o anumită dată ori la prezentarea înscrisului. – Din it. cambio. DOOM
cámbie (-bi-e) s. f., art. cámbia (-bi-a), g.-d. art. cámbiei; pl. cámbii, art. cámbiile (-bi-i)
cambii
CÁMBIE, cambii, s. f. (Fin.) Efect de comerț, reprezentând un titlu de credit pe termen scurt, prin care emitentul, în calitate de debitor, se obligă să plătească necondiționat sau să dispună plata unei sume de bani creditorului, ca titular sau la ordinul acestuia, la o anumită dată ori la prezentarea înscrisului. – Din it. cambio. DOOM
cámbie (-bi-e) s. f., art. cámbia (-bi-a), g.-d. art. cámbiei; pl. cámbii, art. cámbiile (-bi-i)
cambiile
CÁMBIE, cambii, s. f. (Fin.) Efect de comerț, reprezentând un titlu de credit pe termen scurt, prin care emitentul, în calitate de debitor, se obligă să plătească necondiționat sau să dispună plata unei sume de bani creditorului, ca titular sau la ordinul acestuia, la o anumită dată ori la prezentarea înscrisului. – Din it. cambio. DOOM
cámbie (-bi-e) s. f., art. cámbia (-bi-a), g.-d. art. cámbiei; pl. cámbii, art. cámbiile (-bi-i)
cambiilor
CÁMBIE, cambii, s. f. (Fin.) Efect de comerț, reprezentând un titlu de credit pe termen scurt, prin care emitentul, în calitate de debitor, se obligă să plătească necondiționat sau să dispună plata unei sume de bani creditorului, ca titular sau la ordinul acestuia, la o anumită dată ori la prezentarea înscrisului. – Din it. cambio. DOOM
cámbie (-bi-e) s. f., art. cámbia (-bi-a), g.-d. art. cámbiei; pl. cámbii, art. cámbiile (-bi-i)
cambiu
CÁMBIU s. n. Țesut vegetal situat între țesutul lemnos și cel liberian de sub scoarță, care asigură creșterea secundară în grosime a tulpinii și a rădăcinii. [Var.: cámbium s. n.] – Din germ. Kambium, fr. cambium. DOOM
cámbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. cámbiul
cambiul
CÁMBIU s. n. Țesut vegetal situat între țesutul lemnos și cel liberian de sub scoarță, care asigură creșterea secundară în grosime a tulpinii și a rădăcinii. [Var.: cámbium s. n.] – Din germ. Kambium, fr. cambium. DOOM
cámbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. cámbiul
cambiului
CÁMBIU s. n. Țesut vegetal situat între țesutul lemnos și cel liberian de sub scoarță, care asigură creșterea secundară în grosime a tulpinii și a rădăcinii. [Var.: cámbium s. n.] – Din germ. Kambium, fr. cambium. DOOM
cámbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. cámbiul
cambium
CÁMBIU s. n. Țesut vegetal situat între țesutul lemnos și cel liberian de sub scoarță, care asigură creșterea secundară în grosime a tulpinii și a rădăcinii. [Var.: cámbium s. n.] – Din germ. Kambium, fr. cambium. DOOM
cámbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. cámbiul
cambiuri
CÁMBIU s. n. Țesut vegetal situat între țesutul lemnos și cel liberian de sub scoarță, care asigură creșterea secundară în grosime a tulpinii și a rădăcinii. [Var.: cámbium s. n.] – Din germ. Kambium, fr. cambium. DOOM
cámbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. cámbiul
cambiurile
CÁMBIU s. n. Țesut vegetal situat între țesutul lemnos și cel liberian de sub scoarță, care asigură creșterea secundară în grosime a tulpinii și a rădăcinii. [Var.: cámbium s. n.] – Din germ. Kambium, fr. cambium. DOOM
cámbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. cámbiul
cambiurilor
CÁMBIU s. n. Țesut vegetal situat între țesutul lemnos și cel liberian de sub scoarță, care asigură creșterea secundară în grosime a tulpinii și a rădăcinii. [Var.: cámbium s. n.] – Din germ. Kambium, fr. cambium. DOOM
cámbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. cámbiul
cambodgian
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgian
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgiana
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgiana
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgiano
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgiano
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgianul
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgianul
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgianule
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgianule
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgianului
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgianului
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgiene
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgiene
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgiene
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgienei
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgienei
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgienele
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgienele
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgienelor
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgienelor
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgieni
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgieni
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgienii
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgienii
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgienilor
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambodgienilor
CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cambodgiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia ori la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien. DOOM
cambodgián [dg pron. g] (-bo-dgi-an) adj. m., s. m., pl. cambodgiéni (-dgi-eni); adj. f., s. f. cambodgiánă, pl. cambodgiéne
cambra
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrai
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambram
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrare
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrare
CAMBRÁRE, cambrări, s. f. Acțiunea de a (se) cambra și rezultatul ei. – V. cambra. DOOM
cambráre s. f., g.-d. art. cambrắrii; pl. cambrắri
cambrarea
CAMBRÁRE, cambrări, s. f. Acțiunea de a (se) cambra și rezultatul ei. – V. cambra. DOOM
cambráre s. f., g.-d. art. cambrắrii; pl. cambrắri
cambrară
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrarăm
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrarăți
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrase
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrasem
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambraseră
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambraserăm
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambraserăți
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambraseși
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambraseți
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrat
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrat
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambrata
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambrate
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambratei
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambratele
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambratelor
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambratul
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambratului
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambrau
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrași
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrați
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrați
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambrații
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambraților
CAMBRÁT, -Ă, cambrați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, arcuit. – V. cambra.
cambre
CAMBRÉ, cambreuri, s. n. Exercițiu gimnastic (de balet), lent, cu flexiuni înainte, înapoi și laterale ale corpului. – Din fr. cambré.
cambrează
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambreul
CAMBRÉ, cambreuri, s. n. Exercițiu gimnastic (de balet), lent, cu flexiuni înainte, înapoi și laterale ale corpului. – Din fr. cambré.
cambreului
CAMBRÉ, cambreuri, s. n. Exercițiu gimnastic (de balet), lent, cu flexiuni înainte, înapoi și laterale ale corpului. – Din fr. cambré.
cambreuri
CAMBRÉ, cambreuri, s. n. Exercițiu gimnastic (de balet), lent, cu flexiuni înainte, înapoi și laterale ale corpului. – Din fr. cambré.
cambreurile
CAMBRÉ, cambreuri, s. n. Exercițiu gimnastic (de balet), lent, cu flexiuni înainte, înapoi și laterale ale corpului. – Din fr. cambré.
cambreurilor
CAMBRÉ, cambreuri, s. n. Exercițiu gimnastic (de balet), lent, cu flexiuni înainte, înapoi și laterale ale corpului. – Din fr. cambré.
cambrez
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambreze
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrezi
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrian
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambriana
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambrianul
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambrianului
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambriene
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambrienei
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambrienele
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambrienelor
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambrieni
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambrienii
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambrienilor
CAMBRIÁN, -Ă, cambrieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a erei paleozoice (în care au apărut trilobiții și graptoliții). 2. Adj. Care se referă la cambrian (1). [Pr.: -bri-an] – Din fr. cambrien. DOOM
cambrián2 (-bri-an) s. n.
cambriola
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolai
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolaj
CAMBRIOLÁJ s.n. (Franțuzism) Spargere, (furt prin) efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambriolage].
cambriolaje
CAMBRIOLÁJ s.n. (Franțuzism) Spargere, (furt prin) efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambriolage].
cambriolajele
CAMBRIOLÁJ s.n. (Franțuzism) Spargere, (furt prin) efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambriolage].
cambriolajelor
CAMBRIOLÁJ s.n. (Franțuzism) Spargere, (furt prin) efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambriolage].
cambriolajul
CAMBRIOLÁJ s.n. (Franțuzism) Spargere, (furt prin) efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambriolage].
cambriolajului
CAMBRIOLÁJ s.n. (Franțuzism) Spargere, (furt prin) efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambriolage].
cambriolam
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolare
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolare
CAMBRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a cambriola și rezultatul ei; cambriolaj. [< cambriola].
cambriolarea
CAMBRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a cambriola și rezultatul ei; cambriolaj. [< cambriola].
cambriolară
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolarăm
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolarăți
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolase
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolasem
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolaseră
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolaserăm
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolaserăți
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolaseși
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolaseți
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolat
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolat
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolau
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolași
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolați
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolează
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolez
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambrioleze
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolezi
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolor
CAMBRIOLÓR s.m. (Franțuzism) Hoț, spărgător. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioleur].
cambriolori
CAMBRIOLÓR s.m. (Franțuzism) Hoț, spărgător. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioleur].
cambriolorii
CAMBRIOLÓR s.m. (Franțuzism) Hoț, spărgător. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioleur].
cambriolorilor
CAMBRIOLÓR s.m. (Franțuzism) Hoț, spărgător. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioleur].
cambriolorul
CAMBRIOLÓR s.m. (Franțuzism) Hoț, spărgător. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioleur].
cambriolorului
CAMBRIOLÓR s.m. (Franțuzism) Hoț, spărgător. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioleur].
cambriolând
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolînd
CAMBRIOLÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o spargere, a fura prin efracție. [Pron. -bri-o-. / < fr. cambrioler].
cambriolări
CAMBRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a cambriola și rezultatul ei; cambriolaj. [< cambriola].
cambriolării
CAMBRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a cambriola și rezultatul ei; cambriolaj. [< cambriola].
cambriolările
CAMBRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a cambriola și rezultatul ei; cambriolaj. [< cambriola].
cambriolărilor
CAMBRIOLÁRE s.f. Acțiunea de a cambriola și rezultatul ei; cambriolaj. [< cambriola].
cambrura
CAMBRÚRĂ, cambruri, s. f. (Rar) Arcuitură, îndoitură. – Din fr. cambrure. DOOM
cambrúră (rar) s. f., g.-d. art. cambrúrii; pl. cambrúri
cambruri
CAMBRÚRĂ, cambruri, s. f. (Rar) Arcuitură, îndoitură. – Din fr. cambrure. DOOM
cambrúră (rar) s. f., g.-d. art. cambrúrii; pl. cambrúri
cambrurii
CAMBRÚRĂ, cambruri, s. f. (Rar) Arcuitură, îndoitură. – Din fr. cambrure. DOOM
cambrúră (rar) s. f., g.-d. art. cambrúrii; pl. cambrúri
cambrurile
CAMBRÚRĂ, cambruri, s. f. (Rar) Arcuitură, îndoitură. – Din fr. cambrure. DOOM
cambrúră (rar) s. f., g.-d. art. cambrúrii; pl. cambrúri
cambrurilor
CAMBRÚRĂ, cambruri, s. f. (Rar) Arcuitură, îndoitură. – Din fr. cambrure. DOOM
cambrúră (rar) s. f., g.-d. art. cambrúrii; pl. cambrúri
cambrând
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrînd
CAMBRÁ, cambrez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curba, a (se) îndoi în formă de arc; a (se) arcui. – Din fr. cambrer. DOOM
cambrá (a ~) vb., ind. prez. 3 cambreáză
cambrări
CAMBRÁRE, cambrări, s. f. Acțiunea de a (se) cambra și rezultatul ei. – V. cambra. DOOM
cambráre s. f., g.-d. art. cambrắrii; pl. cambrắri
cambrării
CAMBRÁRE, cambrări, s. f. Acțiunea de a (se) cambra și rezultatul ei. – V. cambra. DOOM
cambráre s. f., g.-d. art. cambrắrii; pl. cambrắri
cambrările
CAMBRÁRE, cambrări, s. f. Acțiunea de a (se) cambra și rezultatul ei. – V. cambra. DOOM
cambráre s. f., g.-d. art. cambrắrii; pl. cambrắri
cambrărilor
CAMBRÁRE, cambrări, s. f. Acțiunea de a (se) cambra și rezultatul ei. – V. cambra. DOOM
cambráre s. f., g.-d. art. cambrắrii; pl. cambrắri
cambula
CÁMBULĂ, cambule, s. f. Pește marin cu corpul asimetric, foarte turtit, cu amândoi ochii pe aceeași parte și solzii cu țepi între ei (Pleuronectes flesus). [Acc. și: cambúlă] – Cf. rus., bg. kambala. DOOM
cámbulă / cambúlă s. f., g.-d. art. cámbulei / cambúlei; pl. cámbule / cambúle
cambule
CÁMBULĂ, cambule, s. f. Pește marin cu corpul asimetric, foarte turtit, cu amândoi ochii pe aceeași parte și solzii cu țepi între ei (Pleuronectes flesus). [Acc. și: cambúlă] – Cf. rus., bg. kambala. DOOM
cámbulă / cambúlă s. f., g.-d. art. cámbulei / cambúlei; pl. cámbule / cambúle
cambulei
CÁMBULĂ, cambule, s. f. Pește marin cu corpul asimetric, foarte turtit, cu amândoi ochii pe aceeași parte și solzii cu țepi între ei (Pleuronectes flesus). [Acc. și: cambúlă] – Cf. rus., bg. kambala. DOOM
cámbulă / cambúlă s. f., g.-d. art. cámbulei / cambúlei; pl. cámbule / cambúle
cambulele
CÁMBULĂ, cambule, s. f. Pește marin cu corpul asimetric, foarte turtit, cu amândoi ochii pe aceeași parte și solzii cu țepi între ei (Pleuronectes flesus). [Acc. și: cambúlă] – Cf. rus., bg. kambala. DOOM
cámbulă / cambúlă s. f., g.-d. art. cámbulei / cambúlei; pl. cámbule / cambúle
cambulelor
CÁMBULĂ, cambule, s. f. Pește marin cu corpul asimetric, foarte turtit, cu amândoi ochii pe aceeași parte și solzii cu țepi între ei (Pleuronectes flesus). [Acc. și: cambúlă] – Cf. rus., bg. kambala. DOOM
cámbulă / cambúlă s. f., g.-d. art. cámbulei / cambúlei; pl. cámbule / cambúle
cambuza
CAMBÚZĂ, cambuze, s. f. Magazie de provizii pe o navă, amplasată de obicei sub punte. – Din fr. cambuse. DOOM
cambúză s. f., g.-d. art. cambúzei; pl. cambúze
cambuze
CAMBÚZĂ, cambuze, s. f. Magazie de provizii pe o navă, amplasată de obicei sub punte. – Din fr. cambuse. DOOM
cambúză s. f., g.-d. art. cambúzei; pl. cambúze
cambuzei
CAMBÚZĂ, cambuze, s. f. Magazie de provizii pe o navă, amplasată de obicei sub punte. – Din fr. cambuse. DOOM
cambúză s. f., g.-d. art. cambúzei; pl. cambúze
cambuzele
CAMBÚZĂ, cambuze, s. f. Magazie de provizii pe o navă, amplasată de obicei sub punte. – Din fr. cambuse. DOOM
cambúză s. f., g.-d. art. cambúzei; pl. cambúze
cambuzelor
CAMBÚZĂ, cambuze, s. f. Magazie de provizii pe o navă, amplasată de obicei sub punte. – Din fr. cambuse. DOOM
cambúză s. f., g.-d. art. cambúzei; pl. cambúze
cambuzier
CAMBUZIÉR, cambuzieri, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu administrarea cambuzei pe o navă. 2. Chelner pe vapor. [Pr.: -zi-er] – Din fr. cambusier. DOOM
cambuziér (-zi-er) s. m., pl. cambuziéri
cambuzieri
CAMBUZIÉR, cambuzieri, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu administrarea cambuzei pe o navă. 2. Chelner pe vapor. [Pr.: -zi-er] – Din fr. cambusier. DOOM
cambuziér (-zi-er) s. m., pl. cambuziéri
cambuzierii
CAMBUZIÉR, cambuzieri, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu administrarea cambuzei pe o navă. 2. Chelner pe vapor. [Pr.: -zi-er] – Din fr. cambusier. DOOM
cambuziér (-zi-er) s. m., pl. cambuziéri
cambuzierilor
CAMBUZIÉR, cambuzieri, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu administrarea cambuzei pe o navă. 2. Chelner pe vapor. [Pr.: -zi-er] – Din fr. cambusier. DOOM
cambuziér (-zi-er) s. m., pl. cambuziéri
cambuzierul
CAMBUZIÉR, cambuzieri, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu administrarea cambuzei pe o navă. 2. Chelner pe vapor. [Pr.: -zi-er] – Din fr. cambusier. DOOM
cambuziér (-zi-er) s. m., pl. cambuziéri
cambuzierului
CAMBUZIÉR, cambuzieri, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu administrarea cambuzei pe o navă. 2. Chelner pe vapor. [Pr.: -zi-er] – Din fr. cambusier. DOOM
cambuziér (-zi-er) s. m., pl. cambuziéri
came
CÁMĂ, came, s. f. Proeminență pe fața unui obiect cilindric care determină deplasarea altui obiect. – Din fr. came. DOOM
cámă s. f., g.-d. art. cámei; pl. cáme
camee
CAMÉE, camee, s. f. 1. Piatră dură (cu multe strate divers colorate), sculptată în relief cu o figură sau cu un motiv decorativ, folosită ca podoabă. 2. Sculptură monocromă imitând o camee (1). – Din fr. camée. DOOM
camée s. f., art. caméea, g.-d. art. caméei; pl. camée
cameea
CAMÉE, camee, s. f. 1. Piatră dură (cu multe strate divers colorate), sculptată în relief cu o figură sau cu un motiv decorativ, folosită ca podoabă. 2. Sculptură monocromă imitând o camee (1). – Din fr. camée. DOOM
camée s. f., art. caméea, g.-d. art. caméei; pl. camée
cameei
CAMÉE, camee, s. f. 1. Piatră dură (cu multe strate divers colorate), sculptată în relief cu o figură sau cu un motiv decorativ, folosită ca podoabă. 2. Sculptură monocromă imitând o camee (1). – Din fr. camée. DOOM
camée s. f., art. caméea, g.-d. art. caméei; pl. camée
cameele
CAMÉE, camee, s. f. 1. Piatră dură (cu multe strate divers colorate), sculptată în relief cu o figură sau cu un motiv decorativ, folosită ca podoabă. 2. Sculptură monocromă imitând o camee (1). – Din fr. camée. DOOM
camée s. f., art. caméea, g.-d. art. caméei; pl. camée
cameelor
CAMÉE, camee, s. f. 1. Piatră dură (cu multe strate divers colorate), sculptată în relief cu o figură sau cu un motiv decorativ, folosită ca podoabă. 2. Sculptură monocromă imitând o camee (1). – Din fr. camée. DOOM
camée s. f., art. caméea, g.-d. art. caméei; pl. camée
camei
CÁMĂ, came, s. f. Proeminență pe fața unui obiect cilindric care determină deplasarea altui obiect. – Din fr. came. DOOM
cámă s. f., g.-d. art. cámei; pl. cáme
camele
CÁMĂ, came, s. f. Proeminență pe fața unui obiect cilindric care determină deplasarea altui obiect. – Din fr. came. DOOM
cámă s. f., g.-d. art. cámei; pl. cáme
cameleon
CAMELEÓN, cameleoni, s. m. 1. Reptilă arboricolă și insectivoră din regiunile tropicale, cu gheare ca un clește, care o ajută să se prindă de copaci, și cu proprietatea de a-și schimba culoarea corpului potrivit mediului înconjurător sau în funcție de dispoziție (Chamaeleo vulgaris). 2. Fig. Persoană care-și schimbă purtarea și convingerile după împrejurări și interese. [Pr.: -le-on] – Din fr. cameléon. DOOM
cameleón (-le-on) s. m., pl. cameleóni
cameleoni
CAMELEÓN, cameleoni, s. m. 1. Reptilă arboricolă și insectivoră din regiunile tropicale, cu gheare ca un clește, care o ajută să se prindă de copaci, și cu proprietatea de a-și schimba culoarea corpului potrivit mediului înconjurător sau în funcție de dispoziție (Chamaeleo vulgaris). 2. Fig. Persoană care-și schimbă purtarea și convingerile după împrejurări și interese. [Pr.: -le-on] – Din fr. cameléon. DOOM
cameleón (-le-on) s. m., pl. cameleóni
cameleonic
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonica
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonice
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonicei
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonicele
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonicelor
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonici
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonicii
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonicilor
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonicul
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonicului
CAMELEÓNIC, -Ă, cameleonici, -ce, adj. (Livr.) Care își schimbă culoarea. ♦ (Despre oameni) Versatil. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ic. DOOM
cameleónic (livr.) (-le-o) adj. m., pl. cameleónici; f. cameleónică, pl. cameleónice
cameleonii
CAMELEÓN, cameleoni, s. m. 1. Reptilă arboricolă și insectivoră din regiunile tropicale, cu gheare ca un clește, care o ajută să se prindă de copaci, și cu proprietatea de a-și schimba culoarea corpului potrivit mediului înconjurător sau în funcție de dispoziție (Chamaeleo vulgaris). 2. Fig. Persoană care-și schimbă purtarea și convingerile după împrejurări și interese. [Pr.: -le-on] – Din fr. cameléon. DOOM
cameleón (-le-on) s. m., pl. cameleóni
cameleonilor
CAMELEÓN, cameleoni, s. m. 1. Reptilă arboricolă și insectivoră din regiunile tropicale, cu gheare ca un clește, care o ajută să se prindă de copaci, și cu proprietatea de a-și schimba culoarea corpului potrivit mediului înconjurător sau în funcție de dispoziție (Chamaeleo vulgaris). 2. Fig. Persoană care-și schimbă purtarea și convingerile după împrejurări și interese. [Pr.: -le-on] – Din fr. cameléon. DOOM
cameleón (-le-on) s. m., pl. cameleóni
cameleonism
CAMELEONÍSM s. n. 1. Proprietate a unor reptile de a-și schimba culoarea corpului după mediul înconjurător. 2. Fig. Schimbare a purtării și a convingerilor cuiva în funcție de împrejurări și interese. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ism. DOOM
cameleonísm (livr.) (-le-o-) s. n.
cameleonismul
CAMELEONÍSM s. n. 1. Proprietate a unor reptile de a-și schimba culoarea corpului după mediul înconjurător. 2. Fig. Schimbare a purtării și a convingerilor cuiva în funcție de împrejurări și interese. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ism. DOOM
cameleonísm (livr.) (-le-o-) s. n.
cameleonismului
CAMELEONÍSM s. n. 1. Proprietate a unor reptile de a-și schimba culoarea corpului după mediul înconjurător. 2. Fig. Schimbare a purtării și a convingerilor cuiva în funcție de împrejurări și interese. [Pr.: -le-o-] – Cameleon + suf. -ism. DOOM
cameleonísm (livr.) (-le-o-) s. n.
cameleoniza
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizai
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizam
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizare
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizară
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizarăm
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizarăți
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizase
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizasem
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizaseră
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizaserăm
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizaserăți
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizaseși
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizaseți
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizat
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizau
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizași
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizați
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizează
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizez
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizeze
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizezi
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizând
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonizînd
CAMELEONIZÁ vb. I. intr. A-și schimba purtarea și convingerile după împrejurări. [Pron. -le-o-. / cf. fr. caméléoniser].
cameleonul
CAMELEÓN, cameleoni, s. m. 1. Reptilă arboricolă și insectivoră din regiunile tropicale, cu gheare ca un clește, care o ajută să se prindă de copaci, și cu proprietatea de a-și schimba culoarea corpului potrivit mediului înconjurător sau în funcție de dispoziție (Chamaeleo vulgaris). 2. Fig. Persoană care-și schimbă purtarea și convingerile după împrejurări și interese. [Pr.: -le-on] – Din fr. cameléon. DOOM
cameleón (-le-on) s. m., pl. cameleóni
cameleonului
CAMELEÓN, cameleoni, s. m. 1. Reptilă arboricolă și insectivoră din regiunile tropicale, cu gheare ca un clește, care o ajută să se prindă de copaci, și cu proprietatea de a-și schimba culoarea corpului potrivit mediului înconjurător sau în funcție de dispoziție (Chamaeleo vulgaris). 2. Fig. Persoană care-și schimbă purtarea și convingerile după împrejurări și interese. [Pr.: -le-on] – Din fr. cameléon. DOOM
cameleón (-le-on) s. m., pl. cameleóni
camelia
CAMÉLIE, camelii, s. f. Plantă ornamentală originară din China și din Japonia, cu frunze totdeauna verzi și cu flori mari, albe, sau roșii (Camelia japonica). – Din fr. camélia. DOOM
camélie (-li-e) s. f., art. camélia (-li-a), g.-d. art. caméliei; pl. camélii, art. caméliile (-li-i-)
camelid
CAMELÍD, camelide, s. n. (La pl.) Familie de erbivore rumegătoare cuprinzând cămila, dromaderul și lama; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. camélidé.
camelide
CAMELÍD, camelide, s. n. (La pl.) Familie de erbivore rumegătoare cuprinzând cămila, dromaderul și lama; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. camélidé.
camelidele
CAMELÍD, camelide, s. n. (La pl.) Familie de erbivore rumegătoare cuprinzând cămila, dromaderul și lama; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. camélidé.
camelidelor
CAMELÍD, camelide, s. n. (La pl.) Familie de erbivore rumegătoare cuprinzând cămila, dromaderul și lama; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. camélidé.
camelidul
CAMELÍD, camelide, s. n. (La pl.) Familie de erbivore rumegătoare cuprinzând cămila, dromaderul și lama; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. camélidé.
camelidului
CAMELÍD, camelide, s. n. (La pl.) Familie de erbivore rumegătoare cuprinzând cămila, dromaderul și lama; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. camélidé.
camelie
CAMÉLIE, camelii, s. f. Plantă ornamentală originară din China și din Japonia, cu frunze totdeauna verzi și cu flori mari, albe, sau roșii (Camelia japonica). – Din fr. camélia. DOOM
camélie (-li-e) s. f., art. camélia (-li-a), g.-d. art. caméliei; pl. camélii, art. caméliile (-li-i-)
cameliei
CAMÉLIE, camelii, s. f. Plantă ornamentală originară din China și din Japonia, cu frunze totdeauna verzi și cu flori mari, albe, sau roșii (Camelia japonica). – Din fr. camélia. DOOM
camélie (-li-e) s. f., art. camélia (-li-a), g.-d. art. caméliei; pl. camélii, art. caméliile (-li-i-)
camelii
CAMÉLIE, camelii, s. f. Plantă ornamentală originară din China și din Japonia, cu frunze totdeauna verzi și cu flori mari, albe, sau roșii (Camelia japonica). – Din fr. camélia. DOOM
camélie (-li-e) s. f., art. camélia (-li-a), g.-d. art. caméliei; pl. camélii, art. caméliile (-li-i-)
cameliile
CAMÉLIE, camelii, s. f. Plantă ornamentală originară din China și din Japonia, cu frunze totdeauna verzi și cu flori mari, albe, sau roșii (Camelia japonica). – Din fr. camélia. DOOM
camélie (-li-e) s. f., art. camélia (-li-a), g.-d. art. caméliei; pl. camélii, art. caméliile (-li-i-)
cameliilor
CAMÉLIE, camelii, s. f. Plantă ornamentală originară din China și din Japonia, cu frunze totdeauna verzi și cu flori mari, albe, sau roșii (Camelia japonica). – Din fr. camélia. DOOM
camélie (-li-e) s. f., art. camélia (-li-a), g.-d. art. caméliei; pl. camélii, art. caméliile (-li-i-)
camelina
CAMELÍNĂ, cameline, s. f. Plantă din familia cruciferelor cu tulpina dreaptă, cu flori galbene și cu fructe mici, folosită în industrie pentru semințele ei bogate în ulei, mai ales la fabricarea săpunului (Camelina sativa). – Din fr. caméline. DOOM
camelínă s. f., g.-d. art. camelínei; pl. camelíne
cameline
CAMELÍNĂ, cameline, s. f. Plantă din familia cruciferelor cu tulpina dreaptă, cu flori galbene și cu fructe mici, folosită în industrie pentru semințele ei bogate în ulei, mai ales la fabricarea săpunului (Camelina sativa). – Din fr. caméline. DOOM
camelínă s. f., g.-d. art. camelínei; pl. camelíne
camelinei
CAMELÍNĂ, cameline, s. f. Plantă din familia cruciferelor cu tulpina dreaptă, cu flori galbene și cu fructe mici, folosită în industrie pentru semințele ei bogate în ulei, mai ales la fabricarea săpunului (Camelina sativa). – Din fr. caméline. DOOM
camelínă s. f., g.-d. art. camelínei; pl. camelíne
camelinele
CAMELÍNĂ, cameline, s. f. Plantă din familia cruciferelor cu tulpina dreaptă, cu flori galbene și cu fructe mici, folosită în industrie pentru semințele ei bogate în ulei, mai ales la fabricarea săpunului (Camelina sativa). – Din fr. caméline. DOOM
camelínă s. f., g.-d. art. camelínei; pl. camelíne
camelinelor
CAMELÍNĂ, cameline, s. f. Plantă din familia cruciferelor cu tulpina dreaptă, cu flori galbene și cu fructe mici, folosită în industrie pentru semințele ei bogate în ulei, mai ales la fabricarea săpunului (Camelina sativa). – Din fr. caméline. DOOM
camelínă s. f., g.-d. art. camelínei; pl. camelíne
camelor
CÁMĂ, came, s. f. Proeminență pe fața unui obiect cilindric care determină deplasarea altui obiect. – Din fr. came. DOOM
cámă s. f., g.-d. art. cámei; pl. cáme
camelot
CAMELÓT s.m. (Rar) Vânzător ambulant. [< fr. camelot].
camelota
CAMELÓTĂ, camelote, s. f. (Rar) Lucru de cârpaci; marfă proastă – Din fr. camelote. DOOM
camelótă (rar) s. f., g.-d. art. camelótei; pl. camelóte
camelote
CAMELÓTĂ, camelote, s. f. (Rar) Lucru de cârpaci; marfă proastă – Din fr. camelote. DOOM
camelótă (rar) s. f., g.-d. art. camelótei; pl. camelóte
camelotei
CAMELÓTĂ, camelote, s. f. (Rar) Lucru de cârpaci; marfă proastă – Din fr. camelote. DOOM
camelótă (rar) s. f., g.-d. art. camelótei; pl. camelóte
camelotele
CAMELÓTĂ, camelote, s. f. (Rar) Lucru de cârpaci; marfă proastă – Din fr. camelote. DOOM
camelótă (rar) s. f., g.-d. art. camelótei; pl. camelóte
camelotelor
CAMELÓTĂ, camelote, s. f. (Rar) Lucru de cârpaci; marfă proastă – Din fr. camelote. DOOM
camelótă (rar) s. f., g.-d. art. camelótei; pl. camelóte
camelotul
CAMELÓT s.m. (Rar) Vânzător ambulant. [< fr. camelot].
camelotului
CAMELÓT s.m. (Rar) Vânzător ambulant. [< fr. camelot].
cameloți
CAMELÓT s.m. (Rar) Vânzător ambulant. [< fr. camelot].
cameloții
CAMELÓT s.m. (Rar) Vânzător ambulant. [< fr. camelot].
cameloților
CAMELÓT s.m. (Rar) Vânzător ambulant. [< fr. camelot].
camembert
CAMEMBÉRT, (2) camembert-uri, s. n. 1. Brânză fermentată, moale, grasă, preparată din lapte de vacă. 2. Sortiment, porție de camembert (1). [Pr.: camambér] – Din fr. camembert. DOOM
Camembért (nume de loc) (fr.) [pron. camãbér] s. propriu n.
camembertul
CAMEMBÉRT, (2) camembert-uri, s. n. 1. Brânză fermentată, moale, grasă, preparată din lapte de vacă. 2. Sortiment, porție de camembert (1). [Pr.: camambér] – Din fr. camembert. DOOM
Camembért (nume de loc) (fr.) [pron. camãbér] s. propriu n.
camembertului
CAMEMBÉRT, (2) camembert-uri, s. n. 1. Brânză fermentată, moale, grasă, preparată din lapte de vacă. 2. Sortiment, porție de camembert (1). [Pr.: camambér] – Din fr. camembert. DOOM
Camembért (nume de loc) (fr.) [pron. camãbér] s. propriu n.
camenae
Camenae, denumire purtată în mitologia romană de către nimfe, identificate mai tîrziu cu muzele (v. și Musae).
camene
CÁMĂNĂ, camene, s. f. Odgon la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit de care se leagă greutăți de plumb. – Din sl. kamenĭ „piatră”. DOOM
cámănă s. f., g.-d. art. cámenei; pl. cámene
camene
Musae, fiicele lui Zeus și ale Mnemosynei, considerate drept inspiratoare ale muzicii, ale dansului și ale poeziei și patroane ale artelor în general. Ele îi desfătau pe zeii Olympului cu cîntecele lor la ospețe și la serbări. Au participat, de pildă, în această calitate, la nunta Harmoniei cu Cadmus, la cea a lui Thetis cu Peleus etc. Se născuseră în Thracia, anume în Pieria (de unde și denumirea pe care o purtau, de Pierides), și sălășluiau în pădurile umbroase ale Heliconului și ale Parnassului. Erau nouă surori: Clio – muza istoriei, Euterpe – muza poeziei lirice, Thalia – muza comediei, Melpomene – muza tragediei, Terpsichore – muza dansului, Erato – muza poeziei erotice, Poly(hy)mnia – muza retoricii, Urania – muza astronomiei și Calliope(a) – muza poeziei epice. În mitologia romană muzele purtau numele de Camene.
camenei
CÁMĂNĂ, camene, s. f. Odgon la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit de care se leagă greutăți de plumb. – Din sl. kamenĭ „piatră”. DOOM
cámănă s. f., g.-d. art. cámenei; pl. cámene
camenele
CÁMĂNĂ, camene, s. f. Odgon la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit de care se leagă greutăți de plumb. – Din sl. kamenĭ „piatră”. DOOM
cámănă s. f., g.-d. art. cámenei; pl. cámene
camenelor
CÁMĂNĂ, camene, s. f. Odgon la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit de care se leagă greutăți de plumb. – Din sl. kamenĭ „piatră”. DOOM
cámănă s. f., g.-d. art. cámenei; pl. cámene
cameniță
cameníță (cameníțe), s. f. – Sobă. – Var. căminiță. Mag. kemence (DAR). În Trans. Din sl. kamenĭ „piatră”, după Miklosich, Lexicon, 281; este însă evident că avem a face cu un dublet al lui cămin.
camera
CÁMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = muzică interpretată de formații instrumentale sau vocale restrânse. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stații electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă aparatul, instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie: cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat electronic cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transformarea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; balon de cauciuc situat înăuntrul mingii de sport, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Jur.; urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ din unele țări. Camera deputaților. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra. DOOM
cámeră s. f., g.-d. art. cámerei; pl. cámere
camera
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl. DOOM
room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul
cameral
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
camerala
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
camerale
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
cameralei
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
cameralele
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
cameralelor
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
camerali
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
cameralii
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
cameralilor
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
cameralism
CAMERALÍSM s. n. Doctrină cu caracter economic, financiar, administrativ etc., apărută în Germania în sec. XVII. – Din germ. Kammeralismus. DOOM
cameralísm s. n.
cameralismul
CAMERALÍSM s. n. Doctrină cu caracter economic, financiar, administrativ etc., apărută în Germania în sec. XVII. – Din germ. Kammeralismus. DOOM
cameralísm s. n.
cameralismului
CAMERALÍSM s. n. Doctrină cu caracter economic, financiar, administrativ etc., apărută în Germania în sec. XVII. – Din germ. Kammeralismus. DOOM
cameralísm s. n.
cameralul
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
cameralului
CAMERÁL, -Ă, camerali, -e, adj. 1. (Despre sistemul legislativ al unor state) Care se bazează pe una sau pe două camere legiuitoare. ♦ Care aparține fiecărei camere dintr-un organ legislativ. ♦ Care aparține camerei reprezentative, privitor la camera reprezentativă. 2. (Muz.) De cameră. – Cameră + suf. -al. DOOM
camerál adj. m., pl. cameráli; f. camerálă, pl. camerále
cameraman
CAMERAMÁN, cameramani, s. m. Operatorul de cameră sau de televiziune care manevrează camera de luat vederi. [Var.: camermán s. m.] – Din fr., engl. cameraman. DOOM
cameramán s. m., pl. cameramáni
cameramane
CAMERAMÁN, cameramani, s. m. Operatorul de cameră sau de televiziune care manevrează camera de luat vederi. [Var.: camermán s. m.] – Din fr., engl. cameraman. DOOM
cameramán s. m., pl. cameramáni
cameramani
CAMERAMÁN, cameramani, s. m. Operatorul de cameră sau de televiziune care manevrează camera de luat vederi. [Var.: camermán s. m.] – Din fr., engl. cameraman. DOOM
cameramán s. m., pl. cameramáni
cameramanii
CAMERAMÁN, cameramani, s. m. Operatorul de cameră sau de televiziune care manevrează camera de luat vederi. [Var.: camermán s. m.] – Din fr., engl. cameraman. DOOM
cameramán s. m., pl. cameramáni
cameramanilor
CAMERAMÁN, cameramani, s. m. Operatorul de cameră sau de televiziune care manevrează camera de luat vederi. [Var.: camermán s. m.] – Din fr., engl. cameraman. DOOM
cameramán s. m., pl. cameramáni
cameramanul
CAMERAMÁN, cameramani, s. m. Operatorul de cameră sau de televiziune care manevrează camera de luat vederi. [Var.: camermán s. m.] – Din fr., engl. cameraman. DOOM
cameramán s. m., pl. cameramáni
cameramanule
CAMERAMÁN, cameramani, s. m. Operatorul de cameră sau de televiziune care manevrează camera de luat vederi. [Var.: camermán s. m.] – Din fr., engl. cameraman. DOOM
cameramán s. m., pl. cameramáni
cameramanului
CAMERAMÁN, cameramani, s. m. Operatorul de cameră sau de televiziune care manevrează camera de luat vederi. [Var.: camermán s. m.] – Din fr., engl. cameraman. DOOM
cameramán s. m., pl. cameramáni
camerata
CAMERÁTA s.f. Grup de intelectuali melomani. [< it. camerata].
camere
CÁMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = muzică interpretată de formații instrumentale sau vocale restrânse. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stații electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă aparatul, instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie: cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat electronic cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transformarea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; balon de cauciuc situat înăuntrul mingii de sport, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Jur.; urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ din unele țări. Camera deputaților. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra. DOOM
cámeră s. f., g.-d. art. cámerei; pl. cámere
camere
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl. DOOM
room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul
camerei
CÁMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = muzică interpretată de formații instrumentale sau vocale restrânse. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stații electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă aparatul, instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie: cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat electronic cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transformarea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; balon de cauciuc situat înăuntrul mingii de sport, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Jur.; urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ din unele țări. Camera deputaților. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra. DOOM
cámeră s. f., g.-d. art. cámerei; pl. cámere
camerei
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl. DOOM
room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul
camerele
CÁMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = muzică interpretată de formații instrumentale sau vocale restrânse. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stații electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă aparatul, instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie: cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat electronic cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transformarea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; balon de cauciuc situat înăuntrul mingii de sport, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Jur.; urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ din unele țări. Camera deputaților. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra. DOOM
cámeră s. f., g.-d. art. cámerei; pl. cámere
camerele
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl. DOOM
room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul
camerelor
CÁMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = muzică interpretată de formații instrumentale sau vocale restrânse. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stații electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă aparatul, instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie: cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat electronic cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transformarea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; balon de cauciuc situat înăuntrul mingii de sport, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Jur.; urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ din unele țări. Camera deputaților. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra. DOOM
cámeră s. f., g.-d. art. cámerei; pl. cámere
camerelor
ROOM-SÉRVICE s. n. Serviciu asigurat de un hotel, prin care clienților li se poate aduce masa sau băutura în cameră. [Pr.: rum-sérvis] – Cuv. engl. DOOM
room-sérvice (angl.) [pron. rum-sérvis] (room-, -vice) s. n., art. room-sérvice-ul
camerier
CAMERIÉR, camerieri, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care avea grijă de camera de culcare și de îmbrăcămintea stăpânului; fecior, valet. [Pr.: -ri-er] – Din fr. camérier. DOOM
cameriér (-ri-er) (înv.) s. m., pl. cameriéri
camerieri
CAMERIÉR, camerieri, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care avea grijă de camera de culcare și de îmbrăcămintea stăpânului; fecior, valet. [Pr.: -ri-er] – Din fr. camérier. DOOM
cameriér (-ri-er) (înv.) s. m., pl. cameriéri
camerierii
CAMERIÉR, camerieri, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care avea grijă de camera de culcare și de îmbrăcămintea stăpânului; fecior, valet. [Pr.: -ri-er] – Din fr. camérier. DOOM
cameriér (-ri-er) (înv.) s. m., pl. cameriéri
camerierilor
CAMERIÉR, camerieri, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care avea grijă de camera de culcare și de îmbrăcămintea stăpânului; fecior, valet. [Pr.: -ri-er] – Din fr. camérier. DOOM
cameriér (-ri-er) (înv.) s. m., pl. cameriéri
camerierul
CAMERIÉR, camerieri, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care avea grijă de camera de culcare și de îmbrăcămintea stăpânului; fecior, valet. [Pr.: -ri-er] – Din fr. camérier. DOOM
cameriér (-ri-er) (înv.) s. m., pl. cameriéri
camerierului
CAMERIÉR, camerieri, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care avea grijă de camera de culcare și de îmbrăcămintea stăpânului; fecior, valet. [Pr.: -ri-er] – Din fr. camérier. DOOM
cameriér (-ri-er) (înv.) s. m., pl. cameriéri
camerist
CAMERÍST, cameriști, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care îngrijea camerele dintr-o instituție; odăiaș. – Din cameristă (derivat regresiv). DOOM
cameríst (înv.) s. m., pl. cameríști
camerista
CAMERÍSTĂ, cameriste, s. f. 1. (Înv.) Femeie care se afla în serviciul personal al unei doamne. 2. Femeie de serviciu care face curățenie în camerele unui hotel, motel etc. – Din fr. camériste. DOOM
camerístă s. f., g.-d. art. camerístei; pl. cameríste
cameriste
CAMERÍSTĂ, cameriste, s. f. 1. (Înv.) Femeie care se afla în serviciul personal al unei doamne. 2. Femeie de serviciu care face curățenie în camerele unui hotel, motel etc. – Din fr. camériste. DOOM
camerístă s. f., g.-d. art. camerístei; pl. cameríste
cameristei
CAMERÍSTĂ, cameriste, s. f. 1. (Înv.) Femeie care se afla în serviciul personal al unei doamne. 2. Femeie de serviciu care face curățenie în camerele unui hotel, motel etc. – Din fr. camériste. DOOM
camerístă s. f., g.-d. art. camerístei; pl. cameríste
cameristele
CAMERÍSTĂ, cameriste, s. f. 1. (Înv.) Femeie care se afla în serviciul personal al unei doamne. 2. Femeie de serviciu care face curățenie în camerele unui hotel, motel etc. – Din fr. camériste. DOOM
camerístă s. f., g.-d. art. camerístei; pl. cameríste
cameristelor
CAMERÍSTĂ, cameriste, s. f. 1. (Înv.) Femeie care se afla în serviciul personal al unei doamne. 2. Femeie de serviciu care face curățenie în camerele unui hotel, motel etc. – Din fr. camériste. DOOM
camerístă s. f., g.-d. art. camerístei; pl. cameríste
cameristul
CAMERÍST, cameriști, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care îngrijea camerele dintr-o instituție; odăiaș. – Din cameristă (derivat regresiv). DOOM
cameríst (înv.) s. m., pl. cameríști
cameristului
CAMERÍST, cameriști, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care îngrijea camerele dintr-o instituție; odăiaș. – Din cameristă (derivat regresiv). DOOM
cameríst (înv.) s. m., pl. cameríști
cameriști
CAMERÍST, cameriști, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care îngrijea camerele dintr-o instituție; odăiaș. – Din cameristă (derivat regresiv). DOOM
cameríst (înv.) s. m., pl. cameríști
cameriștii
CAMERÍST, cameriști, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care îngrijea camerele dintr-o instituție; odăiaș. – Din cameristă (derivat regresiv). DOOM
cameríst (înv.) s. m., pl. cameríști
cameriștilor
CAMERÍST, cameriști, s. m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care îngrijea camerele dintr-o instituție; odăiaș. – Din cameristă (derivat regresiv). DOOM
cameríst (înv.) s. m., pl. cameríști
camerleng
camerléng (-gi), s. m. – Șambelan. It. camarlengo (sec. XIX).
camerling
CAMERLÍNG s.m. (Bis.) Titlu a doi cardinali ai curiei pontificale, dintre care unul este în fruntea camerei apostolice și celălalt conduce colegiul sacru, însărcinat să administreze bunurile bisericii. [Cf. fr. camerlingue, it. camerlengo].
camerlingul
CAMERLÍNG s.m. (Bis.) Titlu a doi cardinali ai curiei pontificale, dintre care unul este în fruntea camerei apostolice și celălalt conduce colegiul sacru, însărcinat să administreze bunurile bisericii. [Cf. fr. camerlingue, it. camerlengo].
camerlingului
CAMERLÍNG s.m. (Bis.) Titlu a doi cardinali ai curiei pontificale, dintre care unul este în fruntea camerei apostolice și celălalt conduce colegiul sacru, însărcinat să administreze bunurile bisericii. [Cf. fr. camerlingue, it. camerlengo].
camerman
CAMERAMÁN, cameramani, s. m. Operatorul de cameră sau de televiziune care manevrează camera de luat vederi. [Var.: camermán s. m.] – Din fr., engl. cameraman. DOOM
cameramán s. m., pl. cameramáni
camerton
CAMERTÓN, camertonuri, s. n. Instrument format dintr-un tub sonor, care, prin suflare, emite nota „la” (sau din patru tuburi corespunzătoare altor sunete, „sol”, „la”, „re”, „mi”), folosit la acordarea instrumentelor muzicale. – Din germ. Kammerton. DOOM
camertón s. n., pl. camertónuri
camertonul
CAMERTÓN, camertonuri, s. n. Instrument format dintr-un tub sonor, care, prin suflare, emite nota „la” (sau din patru tuburi corespunzătoare altor sunete, „sol”, „la”, „re”, „mi”), folosit la acordarea instrumentelor muzicale. – Din germ. Kammerton. DOOM
camertón s. n., pl. camertónuri
camertonului
CAMERTÓN, camertonuri, s. n. Instrument format dintr-un tub sonor, care, prin suflare, emite nota „la” (sau din patru tuburi corespunzătoare altor sunete, „sol”, „la”, „re”, „mi”), folosit la acordarea instrumentelor muzicale. – Din germ. Kammerton. DOOM
camertón s. n., pl. camertónuri
camertonuri
CAMERTÓN, camertonuri, s. n. Instrument format dintr-un tub sonor, care, prin suflare, emite nota „la” (sau din patru tuburi corespunzătoare altor sunete, „sol”, „la”, „re”, „mi”), folosit la acordarea instrumentelor muzicale. – Din germ. Kammerton. DOOM
camertón s. n., pl. camertónuri
camertonurile
CAMERTÓN, camertonuri, s. n. Instrument format dintr-un tub sonor, care, prin suflare, emite nota „la” (sau din patru tuburi corespunzătoare altor sunete, „sol”, „la”, „re”, „mi”), folosit la acordarea instrumentelor muzicale. – Din germ. Kammerton. DOOM
camertón s. n., pl. camertónuri
camertonurilor
CAMERTÓN, camertonuri, s. n. Instrument format dintr-un tub sonor, care, prin suflare, emite nota „la” (sau din patru tuburi corespunzătoare altor sunete, „sol”, „la”, „re”, „mi”), folosit la acordarea instrumentelor muzicale. – Din germ. Kammerton. DOOM
camertón s. n., pl. camertónuri
camerunez
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunez
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
cameruneza
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
cameruneza
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
cameruneze
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
cameruneze
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
cameruneze
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezei
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezei
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezele
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezele
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezelor
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezelor
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezi
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezi
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezii
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezii
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezilor
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezilor
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezo
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezo
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezul
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezul
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezule
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezule
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezului
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camerunezului
CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Camerunului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun ori la camerunezi. – Din fr. Camerounais. DOOM
camerunéz adj. m., s. m., pl. camerunézi; adj. f., s. f. camerunéză, pl. camerunéze
camete
CÁMĂTĂ, camete, s. f. Dobândă (excesivă) încasată de cămătar pentru sumele date cu împrumut. – Din sl. kamata. DOOM
cámătă s. f., g.-d. art. cámetei; pl. cámete
cametei
CÁMĂTĂ, camete, s. f. Dobândă (excesivă) încasată de cămătar pentru sumele date cu împrumut. – Din sl. kamata. DOOM
cámătă s. f., g.-d. art. cámetei; pl. cámete
cametele
CÁMĂTĂ, camete, s. f. Dobândă (excesivă) încasată de cămătar pentru sumele date cu împrumut. – Din sl. kamata. DOOM
cámătă s. f., g.-d. art. cámetei; pl. cámete
cametelor
CÁMĂTĂ, camete, s. f. Dobândă (excesivă) încasată de cămătar pentru sumele date cu împrumut. – Din sl. kamata. DOOM
cámătă s. f., g.-d. art. cámetei; pl. cámete
camfor
CÁMFOR s. n. Substanță organică, incoloră, volatilă, cu miros caracteristic și cu gust amar, extrasă din frunzele unui arbore exotic (Cinnamonum camphora) sau fabricată pe cale sintetică și utilizată (sub formă de ulei camforat) în medicină ca stimulent al centrilor nervoși vasomotori și al aparatului respirator și la fabricarea celuloidului. – Din ngr. kámfora. DOOM
cámfor s. n.
camforat
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforata
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforate
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforatei
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforatele
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforatelor
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforatul
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforatului
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforați
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforații
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforaților
CAMFORÁT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -at. Cf. it. canforato. DOOM
camforát adj. m., pl. camforáți; f. camforátă, pl. camforáte
camforca
CAMFÓRCĂ, camforci, s. f. (Reg.) Suport metalic mobil sau mică sobă portativă pe care se așază un vas cu mâncare sau un instrument pentru a fi încălzite. – Din rus. kamforka. DOOM
camfórcă (reg.) s. f., g.-d. art. camfórcii; pl. camfórci
camforci
CAMFÓRCĂ, camforci, s. f. (Reg.) Suport metalic mobil sau mică sobă portativă pe care se așază un vas cu mâncare sau un instrument pentru a fi încălzite. – Din rus. kamforka. DOOM
camfórcă (reg.) s. f., g.-d. art. camfórcii; pl. camfórci
camforcii
CAMFÓRCĂ, camforci, s. f. (Reg.) Suport metalic mobil sau mică sobă portativă pe care se așază un vas cu mâncare sau un instrument pentru a fi încălzite. – Din rus. kamforka. DOOM
camfórcă (reg.) s. f., g.-d. art. camfórcii; pl. camfórci
camforcile
CAMFÓRCĂ, camforci, s. f. (Reg.) Suport metalic mobil sau mică sobă portativă pe care se așază un vas cu mâncare sau un instrument pentru a fi încălzite. – Din rus. kamforka. DOOM
camfórcă (reg.) s. f., g.-d. art. camfórcii; pl. camfórci
camforcilor
CAMFÓRCĂ, camforci, s. f. (Reg.) Suport metalic mobil sau mică sobă portativă pe care se așază un vas cu mâncare sau un instrument pentru a fi încălzite. – Din rus. kamforka. DOOM
camfórcă (reg.) s. f., g.-d. art. camfórcii; pl. camfórci
camforul
CÁMFOR s. n. Substanță organică, incoloră, volatilă, cu miros caracteristic și cu gust amar, extrasă din frunzele unui arbore exotic (Cinnamonum camphora) sau fabricată pe cale sintetică și utilizată (sub formă de ulei camforat) în medicină ca stimulent al centrilor nervoși vasomotori și al aparatului respirator și la fabricarea celuloidului. – Din ngr. kámfora. DOOM
cámfor s. n.
camforului
CÁMFOR s. n. Substanță organică, incoloră, volatilă, cu miros caracteristic și cu gust amar, extrasă din frunzele unui arbore exotic (Cinnamonum camphora) sau fabricată pe cale sintetică și utilizată (sub formă de ulei camforat) în medicină ca stimulent al centrilor nervoși vasomotori și al aparatului respirator și la fabricarea celuloidului. – Din ngr. kámfora. DOOM
cámfor s. n.
camgarn
CÁMGARN s. n. Stofă de calitate superioară, din fire netede de lână, cu o țesătură specială. – Din germ. Kammgarn. DOOM
cámgarn s. n.
camgarnul
CÁMGARN s. n. Stofă de calitate superioară, din fire netede de lână, cu o țesătură specială. – Din germ. Kammgarn. DOOM
cámgarn s. n.
camgarnului
CÁMGARN s. n. Stofă de calitate superioară, din fire netede de lână, cu o țesătură specială. – Din germ. Kammgarn. DOOM
cámgarn s. n.
camgarnuri
CÁMGARN s. n. Stofă de calitate superioară, din fire netede de lână, cu o țesătură specială. – Din germ. Kammgarn. DOOM
cámgarn s. n.
camgarnurile
CÁMGARN s. n. Stofă de calitate superioară, din fire netede de lână, cu o țesătură specială. – Din germ. Kammgarn. DOOM
cámgarn s. n.
camgarnurilor
CÁMGARN s. n. Stofă de calitate superioară, din fire netede de lână, cu o țesătură specială. – Din germ. Kammgarn. DOOM
cámgarn s. n.
camhă
cámhă, s. f. – Mătase cu desene mari în relief. – Var. camohas, camocat. It. camocato, prin intermediul ngr. ϰαμοῦχας, tc. kamha, cf. sp. camocán (Gáldi 157). Apare în documente sl. din sec. XIV, înv.
camilafca
CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat de prelații și călugării ortodocși la anumite ocazii. – Din sl. kamilavka. DOOM
camiláfcă s. f., g.-d. art. camiláfcei; pl. camiláfce
camilafce
CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat de prelații și călugării ortodocși la anumite ocazii. – Din sl. kamilavka. DOOM
camiláfcă s. f., g.-d. art. camiláfcei; pl. camiláfce
camilafcei
CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat de prelații și călugării ortodocși la anumite ocazii. – Din sl. kamilavka. DOOM
camiláfcă s. f., g.-d. art. camiláfcei; pl. camiláfce
camilafcele
CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat de prelații și călugării ortodocși la anumite ocazii. – Din sl. kamilavka. DOOM
camiláfcă s. f., g.-d. art. camiláfcei; pl. camiláfce
camilafcelor
CAMILÁFCĂ, camilafce, s. f. Potcap acoperit cu un văl, de obicei negru, care atârnă pe spate, purtat de prelații și călugării ortodocși la anumite ocazii. – Din sl. kamilavka. DOOM
camiláfcă s. f., g.-d. art. camiláfcei; pl. camiláfce
camilar
MARMÍTĂ, marmite, s. f. Vas mare cu două toarte și cu capac, în care se transportă mîncare caldă. V. c r a t i ț ă. Sleite de apa chioară a cazanelor, de apa leșietică a marmitelor, infanteriile grăbeau spre pădurea morții. CAMILAR, N. I 243.
camilla
Camilla, regina războinică a volscilor, care l-a ajutat pe Turnus în lupta acestuia împotriva lui Aeneas. După ce a semănat moartea în rîndurile troienilor Camilla a fost și ea la rîndul ei ucisă de mîna lui Aruns.
camioane
CAMIÓN, camioane, s. n. Autocamion. ♦ Vehicul rutier cu tracțiune animală, prevăzut cu o platformă și folosit pentru transport. [Pr.: -mi-on] – Din fr. camion. DOOM
camión (-mi-on) s. n., pl. camioáne
camioanele
CAMIÓN, camioane, s. n. Autocamion. ♦ Vehicul rutier cu tracțiune animală, prevăzut cu o platformă și folosit pentru transport. [Pr.: -mi-on] – Din fr. camion. DOOM
camión (-mi-on) s. n., pl. camioáne
camioanelor
CAMIÓN, camioane, s. n. Autocamion. ♦ Vehicul rutier cu tracțiune animală, prevăzut cu o platformă și folosit pentru transport. [Pr.: -mi-on] – Din fr. camion. DOOM
camión (-mi-on) s. n., pl. camioáne
camion
CAMIÓN, camioane, s. n. Autocamion. ♦ Vehicul rutier cu tracțiune animală, prevăzut cu o platformă și folosit pentru transport. [Pr.: -mi-on] – Din fr. camion. DOOM
camión (-mi-on) s. n., pl. camioáne
camionagii
CAMIONAGÍU, camionagii, s. m. Persoană care transportă mărfuri și obiecte cu ajutorul unui camion; camionar. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -agiu. DOOM
camionagíu (-mi-o-) s. m., art. camionagíul; pl. camionagíi, art. camionagíii (-gi-ii)
camionagiii
CAMIONAGÍU, camionagii, s. m. Persoană care transportă mărfuri și obiecte cu ajutorul unui camion; camionar. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -agiu. DOOM
camionagíu (-mi-o-) s. m., art. camionagíul; pl. camionagíi, art. camionagíii (-gi-ii)
camionagiilor
CAMIONAGÍU, camionagii, s. m. Persoană care transportă mărfuri și obiecte cu ajutorul unui camion; camionar. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -agiu. DOOM
camionagíu (-mi-o-) s. m., art. camionagíul; pl. camionagíi, art. camionagíii (-gi-ii)
camionagiu
CAMIONAGÍU, camionagii, s. m. Persoană care transportă mărfuri și obiecte cu ajutorul unui camion; camionar. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -agiu. DOOM
camionagíu (-mi-o-) s. m., art. camionagíul; pl. camionagíi, art. camionagíii (-gi-ii)
camionagiul
CAMIONAGÍU, camionagii, s. m. Persoană care transportă mărfuri și obiecte cu ajutorul unui camion; camionar. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -agiu. DOOM
camionagíu (-mi-o-) s. m., art. camionagíul; pl. camionagíi, art. camionagíii (-gi-ii)
camionagiului
CAMIONAGÍU, camionagii, s. m. Persoană care transportă mărfuri și obiecte cu ajutorul unui camion; camionar. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -agiu. DOOM
camionagíu (-mi-o-) s. m., art. camionagíul; pl. camionagíi, art. camionagíii (-gi-ii)
camionaj
CAMIONÁJ s. n. 1. Transport de mărfuri efectuat cu camioane, camionete etc. 2. Serviciu sau întreprindere de transport cu camioane. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnage. DOOM
camionáj (-mi-o-) s. n.
camionaje
CAMIONÁJ s. n. 1. Transport de mărfuri efectuat cu camioane, camionete etc. 2. Serviciu sau întreprindere de transport cu camioane. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnage. DOOM
camionáj (-mi-o-) s. n.
camionajele
CAMIONÁJ s. n. 1. Transport de mărfuri efectuat cu camioane, camionete etc. 2. Serviciu sau întreprindere de transport cu camioane. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnage. DOOM
camionáj (-mi-o-) s. n.
camionajelor
CAMIONÁJ s. n. 1. Transport de mărfuri efectuat cu camioane, camionete etc. 2. Serviciu sau întreprindere de transport cu camioane. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnage. DOOM
camionáj (-mi-o-) s. n.
camionajul
CAMIONÁJ s. n. 1. Transport de mărfuri efectuat cu camioane, camionete etc. 2. Serviciu sau întreprindere de transport cu camioane. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnage. DOOM
camionáj (-mi-o-) s. n.
camionajului
CAMIONÁJ s. n. 1. Transport de mărfuri efectuat cu camioane, camionete etc. 2. Serviciu sau întreprindere de transport cu camioane. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnage. DOOM
camionáj (-mi-o-) s. n.
camionar
CAMIONÁR, camionari, s. m. (Rar) Camionagiu. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -ar. DOOM
camionár (rar) (-mi-o-) s. m., pl. camionári
camionari
CAMIONÁR, camionari, s. m. (Rar) Camionagiu. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -ar. DOOM
camionár (rar) (-mi-o-) s. m., pl. camionári
camionarii
CAMIONÁR, camionari, s. m. (Rar) Camionagiu. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -ar. DOOM
camionár (rar) (-mi-o-) s. m., pl. camionári
camionarilor
CAMIONÁR, camionari, s. m. (Rar) Camionagiu. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -ar. DOOM
camionár (rar) (-mi-o-) s. m., pl. camionári
camionarul
CAMIONÁR, camionari, s. m. (Rar) Camionagiu. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -ar. DOOM
camionár (rar) (-mi-o-) s. m., pl. camionári
camionarului
CAMIONÁR, camionari, s. m. (Rar) Camionagiu. [Pr.: -mi-o-] – Camion + suf. -ar. DOOM
camionár (rar) (-mi-o-) s. m., pl. camionári
camioneta
CAMIONÉTĂ, camionete, s. f. Autocamion de dimensiuni reduse; autocamionetă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnette. DOOM
camionétă (-mi-o-) s. f., g.-d. art. camionétei; pl. camionéte
camionete
CAMIONÉTĂ, camionete, s. f. Autocamion de dimensiuni reduse; autocamionetă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnette. DOOM
camionétă (-mi-o-) s. f., g.-d. art. camionétei; pl. camionéte
camionetei
CAMIONÉTĂ, camionete, s. f. Autocamion de dimensiuni reduse; autocamionetă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnette. DOOM
camionétă (-mi-o-) s. f., g.-d. art. camionétei; pl. camionéte
camionetele
CAMIONÉTĂ, camionete, s. f. Autocamion de dimensiuni reduse; autocamionetă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnette. DOOM
camionétă (-mi-o-) s. f., g.-d. art. camionétei; pl. camionéte
camionetelor
CAMIONÉTĂ, camionete, s. f. Autocamion de dimensiuni reduse; autocamionetă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. camionnette. DOOM
camionétă (-mi-o-) s. f., g.-d. art. camionétei; pl. camionéte
camionul
CAMIÓN, camioane, s. n. Autocamion. ♦ Vehicul rutier cu tracțiune animală, prevăzut cu o platformă și folosit pentru transport. [Pr.: -mi-on] – Din fr. camion. DOOM
camión (-mi-on) s. n., pl. camioáne
camionului
CAMIÓN, camioane, s. n. Autocamion. ♦ Vehicul rutier cu tracțiune animală, prevăzut cu o platformă și folosit pentru transport. [Pr.: -mi-on] – Din fr. camion. DOOM
camión (-mi-on) s. n., pl. camioáne
camizoale
CAMIZÓL, camizole, s. n. (Înv.) Haină de casă scurtă, cu mâneci, pe care o purtau femeile. – Din fr. camisole. DOOM
camizól (înv.) s. n., pl. camizóle
camizoalele
CAMIZÓL, camizole, s. n. (Înv.) Haină de casă scurtă, cu mâneci, pe care o purtau femeile. – Din fr. camisole. DOOM
camizól (înv.) s. n., pl. camizóle
camizoalelor
CAMIZÓL, camizole, s. n. (Înv.) Haină de casă scurtă, cu mâneci, pe care o purtau femeile. – Din fr. camisole. DOOM
camizól (înv.) s. n., pl. camizóle
camizol
CAMIZÓL, camizole, s. n. (Înv.) Haină de casă scurtă, cu mâneci, pe care o purtau femeile. – Din fr. camisole. DOOM
camizól (înv.) s. n., pl. camizóle
camizole
CAMIZÓL, camizole, s. n. (Înv.) Haină de casă scurtă, cu mâneci, pe care o purtau femeile. – Din fr. camisole. DOOM
camizól (înv.) s. n., pl. camizóle
camizolele
CAMIZÓL, camizole, s. n. (Înv.) Haină de casă scurtă, cu mâneci, pe care o purtau femeile. – Din fr. camisole. DOOM
camizól (înv.) s. n., pl. camizóle
camizolelor
CAMIZÓL, camizole, s. n. (Înv.) Haină de casă scurtă, cu mâneci, pe care o purtau femeile. – Din fr. camisole. DOOM
camizól (înv.) s. n., pl. camizóle
camizolul
CAMIZÓL, camizole, s. n. (Înv.) Haină de casă scurtă, cu mâneci, pe care o purtau femeile. – Din fr. camisole. DOOM
camizól (înv.) s. n., pl. camizóle
camizolului
CAMIZÓL, camizole, s. n. (Înv.) Haină de casă scurtă, cu mâneci, pe care o purtau femeile. – Din fr. camisole. DOOM
camizól (înv.) s. n., pl. camizóle
camohas
CAMOHÁS s. n. (Înv.). Stofă de mătase orientală. – Din ngr. kamuhás. DOOM
camohás (înv.) s. n.
camohasul
CAMOHÁS s. n. (Înv.). Stofă de mătase orientală. – Din ngr. kamuhás. DOOM
camohás (înv.) s. n.
camohasului
CAMOHÁS s. n. (Înv.). Stofă de mătase orientală. – Din ngr. kamuhás. DOOM
camohás (înv.) s. n.
camorra
CAMÓRRA s. f. Mafia din sudul Italiei. – Cuv. it.
camorre
CAMÓRRA s. f. Mafia din sudul Italiei. – Cuv. it.
camorrei
CAMÓRRA s. f. Mafia din sudul Italiei. – Cuv. it.
campa
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campadura
CAMPADÚRĂ, campaduri, s. f. (Rar) Deschizătură în acoperișul unei case țărănești, prin care iese fumul. – Et. nec. DOOM
campadúră (rar) s. f., g.-d. art. campadúrii; pl. campadúri
campaduri
CAMPADÚRĂ, campaduri, s. f. (Rar) Deschizătură în acoperișul unei case țărănești, prin care iese fumul. – Et. nec. DOOM
campadúră (rar) s. f., g.-d. art. campadúrii; pl. campadúri
campadurii
CAMPADÚRĂ, campaduri, s. f. (Rar) Deschizătură în acoperișul unei case țărănești, prin care iese fumul. – Et. nec. DOOM
campadúră (rar) s. f., g.-d. art. campadúrii; pl. campadúri
campadurile
CAMPADÚRĂ, campaduri, s. f. (Rar) Deschizătură în acoperișul unei case țărănești, prin care iese fumul. – Et. nec. DOOM
campadúră (rar) s. f., g.-d. art. campadúrii; pl. campadúri
campadurilor
CAMPADÚRĂ, campaduri, s. f. (Rar) Deschizătură în acoperișul unei case țărănești, prin care iese fumul. – Et. nec. DOOM
campadúră (rar) s. f., g.-d. art. campadúrii; pl. campadúri
campai
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campam
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campament
CAMPAMÉNT, campamente, s. n. (Înv.) Instalare temporară a unei unități militare sau, p. ext., a unui grup de turiști, de vânzători etc. pe un câmp, în corturi; tabără (1); (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalării – Din fr. campement. DOOM
campamént (înv.) s. n., pl. campaménte
campamente
CAMPAMÉNT, campamente, s. n. (Înv.) Instalare temporară a unei unități militare sau, p. ext., a unui grup de turiști, de vânzători etc. pe un câmp, în corturi; tabără (1); (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalării – Din fr. campement. DOOM
campamént (înv.) s. n., pl. campaménte
campamentele
CAMPAMÉNT, campamente, s. n. (Înv.) Instalare temporară a unei unități militare sau, p. ext., a unui grup de turiști, de vânzători etc. pe un câmp, în corturi; tabără (1); (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalării – Din fr. campement. DOOM
campamént (înv.) s. n., pl. campaménte
campamentelor
CAMPAMÉNT, campamente, s. n. (Înv.) Instalare temporară a unei unități militare sau, p. ext., a unui grup de turiști, de vânzători etc. pe un câmp, în corturi; tabără (1); (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalării – Din fr. campement. DOOM
campamént (înv.) s. n., pl. campaménte
campamentul
CAMPAMÉNT, campamente, s. n. (Înv.) Instalare temporară a unei unități militare sau, p. ext., a unui grup de turiști, de vânzători etc. pe un câmp, în corturi; tabără (1); (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalării – Din fr. campement. DOOM
campamént (înv.) s. n., pl. campaménte
campamentului
CAMPAMÉNT, campamente, s. n. (Înv.) Instalare temporară a unei unități militare sau, p. ext., a unui grup de turiști, de vânzători etc. pe un câmp, în corturi; tabără (1); (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalării – Din fr. campement. DOOM
campamént (înv.) s. n., pl. campaménte
campana
CAMPÁNĂ s.f. 1. Capitelul unei coloane corintice sau dorice. 2. Construcție de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul. ♦ Ecluză cu aer comprimat. [< fr. campane, cf. it. campana – clopot].
campane
CAMPÁNĂ s.f. 1. Capitelul unei coloane corintice sau dorice. 2. Construcție de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul. ♦ Ecluză cu aer comprimat. [< fr. campane, cf. it. campana – clopot].
campanei
CAMPÁNĂ s.f. 1. Capitelul unei coloane corintice sau dorice. 2. Construcție de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul. ♦ Ecluză cu aer comprimat. [< fr. campane, cf. it. campana – clopot].
campanela
CAMPANÉLĂ, campanele, s. f. (Înv.) Clopoțel. – Din it. campanella, fr. campanelle. DOOM
campanélă (clopoțel) (înv.) s. f., g.-d. art. campanélei; pl. campanéle
campanele
CAMPÁNĂ s.f. 1. Capitelul unei coloane corintice sau dorice. 2. Construcție de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul. ♦ Ecluză cu aer comprimat. [< fr. campane, cf. it. campana – clopot].
campanele
CAMPANÉLĂ, campanele, s. f. (Înv.) Clopoțel. – Din it. campanella, fr. campanelle. DOOM
campanélă (clopoțel) (înv.) s. f., g.-d. art. campanélei; pl. campanéle
campanelei
CAMPANÉLĂ, campanele, s. f. (Înv.) Clopoțel. – Din it. campanella, fr. campanelle. DOOM
campanélă (clopoțel) (înv.) s. f., g.-d. art. campanélei; pl. campanéle
campanelele
CAMPANÉLĂ, campanele, s. f. (Înv.) Clopoțel. – Din it. campanella, fr. campanelle. DOOM
campanélă (clopoțel) (înv.) s. f., g.-d. art. campanélei; pl. campanéle
campanelelor
CAMPANÉLĂ, campanele, s. f. (Înv.) Clopoțel. – Din it. campanella, fr. campanelle. DOOM
campanélă (clopoțel) (înv.) s. f., g.-d. art. campanélei; pl. campanéle
campanelor
CAMPÁNĂ s.f. 1. Capitelul unei coloane corintice sau dorice. 2. Construcție de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul. ♦ Ecluză cu aer comprimat. [< fr. campane, cf. it. campana – clopot].
campania
CAMPÁNIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor strategice armate, pe câmpul de luptă, într-o anumită perioadă de timp. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor obiective politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. ◊ Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia. DOOM
campánie (-ni-e) s. f., art. campánia (-ni-a), g.-d. art. campániei; pl. campánii, art. campániile (-ni-i-)
campanian
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campaniana
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campanianul
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campanianului
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campanie
CAMPÁNIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor strategice armate, pe câmpul de luptă, într-o anumită perioadă de timp. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor obiective politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. ◊ Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia. DOOM
campánie (-ni-e) s. f., art. campánia (-ni-a), g.-d. art. campániei; pl. campánii, art. campániile (-ni-i-)
campaniei
CAMPÁNIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor strategice armate, pe câmpul de luptă, într-o anumită perioadă de timp. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor obiective politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. ◊ Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia. DOOM
campánie (-ni-e) s. f., art. campánia (-ni-a), g.-d. art. campániei; pl. campánii, art. campániile (-ni-i-)
campaniene
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campanienei
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campanienele
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campanienelor
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campanieni
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campanienii
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campanienilor
CAMPANIÁN2, -Ă, campanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Campania (sudul Italiei). 2. Adj. Care aparține regiunii Campania sau campanienilor (1), referitor la Campania ori la campanieni. – Campania (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
campanián2 (-ni-an) s.n.
campanii
CAMPÁNIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor strategice armate, pe câmpul de luptă, într-o anumită perioadă de timp. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor obiective politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. ◊ Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia. DOOM
campánie (-ni-e) s. f., art. campánia (-ni-a), g.-d. art. campániei; pl. campánii, art. campániile (-ni-i-)
campaniile
CAMPÁNIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor strategice armate, pe câmpul de luptă, într-o anumită perioadă de timp. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor obiective politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. ◊ Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia. DOOM
campánie (-ni-e) s. f., art. campánia (-ni-a), g.-d. art. campániei; pl. campánii, art. campániile (-ni-i-)
campaniilor
CAMPÁNIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor strategice armate, pe câmpul de luptă, într-o anumită perioadă de timp. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor obiective politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. ◊ Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia. DOOM
campánie (-ni-e) s. f., art. campánia (-ni-a), g.-d. art. campániei; pl. campánii, art. campániile (-ni-i-)
campanil
campaníl (-le), s. n. – Clopotniță. It. campanile (sec. XIX).
campanila
CAMPANÍLĂ, campanile, s. f. 1. Clopotniță în formă de turn înalt, construită lângă o biserică sau chiar deasupra ei (caracteristică arhitecturii italiene din sec. XI-XVI). 2. Turnuleț situat în partea superioară a unui edificiu, în care se află un clopot, un orologiu etc. – Din it. campanile. DOOM
campanílă (clopotniță) s. f., g.-d. art. campanílei; pl. campaníle
campanile
CAMPANÍLĂ, campanile, s. f. 1. Clopotniță în formă de turn înalt, construită lângă o biserică sau chiar deasupra ei (caracteristică arhitecturii italiene din sec. XI-XVI). 2. Turnuleț situat în partea superioară a unui edificiu, în care se află un clopot, un orologiu etc. – Din it. campanile. DOOM
campanílă (clopotniță) s. f., g.-d. art. campanílei; pl. campaníle
campanilei
CAMPANÍLĂ, campanile, s. f. 1. Clopotniță în formă de turn înalt, construită lângă o biserică sau chiar deasupra ei (caracteristică arhitecturii italiene din sec. XI-XVI). 2. Turnuleț situat în partea superioară a unui edificiu, în care se află un clopot, un orologiu etc. – Din it. campanile. DOOM
campanílă (clopotniță) s. f., g.-d. art. campanílei; pl. campaníle
campanilele
CAMPANÍLĂ, campanile, s. f. 1. Clopotniță în formă de turn înalt, construită lângă o biserică sau chiar deasupra ei (caracteristică arhitecturii italiene din sec. XI-XVI). 2. Turnuleț situat în partea superioară a unui edificiu, în care se află un clopot, un orologiu etc. – Din it. campanile. DOOM
campanílă (clopotniță) s. f., g.-d. art. campanílei; pl. campaníle
campanilelor
CAMPANÍLĂ, campanile, s. f. 1. Clopotniță în formă de turn înalt, construită lângă o biserică sau chiar deasupra ei (caracteristică arhitecturii italiene din sec. XI-XVI). 2. Turnuleț situat în partea superioară a unui edificiu, în care se află un clopot, un orologiu etc. – Din it. campanile. DOOM
campanílă (clopotniță) s. f., g.-d. art. campanílei; pl. campaníle
campanula
CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec.
campanula
CAMPANÚLĂ, campanule, s. f. (Bot.) Clopoțel (2). – Din fr. campanule. DOOM
campanúlă (plantă) s. f., g.-d. art. campanúlei; pl. campanúle
campanulacee
CAMPANULACÉE, campanulacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee din regiunile temperate și subtropicale, caracterizate prin frunze alterne simple și flori hermafrodite, albastre-violacee sau albe, de forma unui clopoțel; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. campanulacée. DOOM
campanulacée s. f., art. campanulacéea, g.-d. art. campanulacéei; pl. campanulacée
campanulaceea
CAMPANULACÉE, campanulacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee din regiunile temperate și subtropicale, caracterizate prin frunze alterne simple și flori hermafrodite, albastre-violacee sau albe, de forma unui clopoțel; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. campanulacée. DOOM
campanulacée s. f., art. campanulacéea, g.-d. art. campanulacéei; pl. campanulacée
campanulaceei
CAMPANULACÉE, campanulacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee din regiunile temperate și subtropicale, caracterizate prin frunze alterne simple și flori hermafrodite, albastre-violacee sau albe, de forma unui clopoțel; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. campanulacée. DOOM
campanulacée s. f., art. campanulacéea, g.-d. art. campanulacéei; pl. campanulacée
campanulaceele
CAMPANULACÉE, campanulacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee din regiunile temperate și subtropicale, caracterizate prin frunze alterne simple și flori hermafrodite, albastre-violacee sau albe, de forma unui clopoțel; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. campanulacée. DOOM
campanulacée s. f., art. campanulacéea, g.-d. art. campanulacéei; pl. campanulacée
campanulaceelor
CAMPANULACÉE, campanulacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee din regiunile temperate și subtropicale, caracterizate prin frunze alterne simple și flori hermafrodite, albastre-violacee sau albe, de forma unui clopoțel; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. campanulacée. DOOM
campanulacée s. f., art. campanulacéea, g.-d. art. campanulacéei; pl. campanulacée
campanulat
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanulata
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanulate
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanulatei
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanulatele
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanulatelor
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanulatul
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanulatului
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanulați
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanulații
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanulaților
CAMPANULÁT, -Ă adj. (Despre flori) În formă de clopot. [Cf. fr. campanulé].
campanule
CAMPANÚLĂ, campanule, s. f. (Bot.) Clopoțel (2). – Din fr. campanule. DOOM
campanúlă (plantă) s. f., g.-d. art. campanúlei; pl. campanúle
campanulei
CAMPANÚLĂ, campanule, s. f. (Bot.) Clopoțel (2). – Din fr. campanule. DOOM
campanúlă (plantă) s. f., g.-d. art. campanúlei; pl. campanúle
campanulele
CAMPANÚLĂ, campanule, s. f. (Bot.) Clopoțel (2). – Din fr. campanule. DOOM
campanúlă (plantă) s. f., g.-d. art. campanúlei; pl. campanúle
campanulelor
CAMPANÚLĂ, campanule, s. f. (Bot.) Clopoțel (2). – Din fr. campanule. DOOM
campanúlă (plantă) s. f., g.-d. art. campanúlei; pl. campanúle
campare
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campare
CAMPÁRE s.f. Faptul de a campa; camping. [< campa].
camparea
CAMPÁRE s.f. Faptul de a campa; camping. [< campa].
campară
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
camparăm
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
camparăți
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campase
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campasem
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campaseră
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campaserăm
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campaserăți
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campaseși
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campaseți
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campat
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campau
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campași
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campați
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campeador
CAMPEÁDOR s.m. Supranume dat în Spania Cidului. [Pron. -pe-a-. / < sp. campeador].
campează
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campestre
TRIFOIÁȘ, trifoiași, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele despicate în trei lobi și cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -aș.
campestru
CAMPÉSTRU, -Ă adj. (Rar) De câmp. [Cf. it. campestre, lat. campester].
campez
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campeze
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campezi
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campimetre
CAMPIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru măsurarea întinderii câmpului vizual cu ajutorul unor indici albi și colorați, care se deplasează pe diferite axe. [< fr. campimètre, cf. lat. campus – câmp, gr. metron – măsură].
campimetrele
CAMPIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru măsurarea întinderii câmpului vizual cu ajutorul unor indici albi și colorați, care se deplasează pe diferite axe. [< fr. campimètre, cf. lat. campus – câmp, gr. metron – măsură].
campimetrelor
CAMPIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru măsurarea întinderii câmpului vizual cu ajutorul unor indici albi și colorați, care se deplasează pe diferite axe. [< fr. campimètre, cf. lat. campus – câmp, gr. metron – măsură].
campimetru
CAMPIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru măsurarea întinderii câmpului vizual cu ajutorul unor indici albi și colorați, care se deplasează pe diferite axe. [< fr. campimètre, cf. lat. campus – câmp, gr. metron – măsură].
campimetrul
CAMPIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru măsurarea întinderii câmpului vizual cu ajutorul unor indici albi și colorați, care se deplasează pe diferite axe. [< fr. campimètre, cf. lat. campus – câmp, gr. metron – măsură].
campimetrului
CAMPIMÉTRU s.n. Instrument folosit pentru măsurarea întinderii câmpului vizual cu ajutorul unor indici albi și colorați, care se deplasează pe diferite axe. [< fr. campimètre, cf. lat. campus – câmp, gr. metron – măsură].
camping
CAMPING, campinguri, s. n. Suprafață de teren (la șes, deal sau munte) pe care sunt instalate corturi sau baracamente pentru turiști. ♦ Faptul de a trăi în aer liber, sub cort. [Pr.: chémping] – Din engl, fr. camping. DOOM
camping (angl.) [pron. chémping] s. n., pl. campinguri
campingul
CAMPING, campinguri, s. n. Suprafață de teren (la șes, deal sau munte) pe care sunt instalate corturi sau baracamente pentru turiști. ♦ Faptul de a trăi în aer liber, sub cort. [Pr.: chémping] – Din engl, fr. camping. DOOM
camping (angl.) [pron. chémping] s. n., pl. campinguri
campingului
CAMPING, campinguri, s. n. Suprafață de teren (la șes, deal sau munte) pe care sunt instalate corturi sau baracamente pentru turiști. ♦ Faptul de a trăi în aer liber, sub cort. [Pr.: chémping] – Din engl, fr. camping. DOOM
camping (angl.) [pron. chémping] s. n., pl. campinguri
campinguri
CAMPING, campinguri, s. n. Suprafață de teren (la șes, deal sau munte) pe care sunt instalate corturi sau baracamente pentru turiști. ♦ Faptul de a trăi în aer liber, sub cort. [Pr.: chémping] – Din engl, fr. camping. DOOM
camping (angl.) [pron. chémping] s. n., pl. campinguri
campingurile
CAMPING, campinguri, s. n. Suprafață de teren (la șes, deal sau munte) pe care sunt instalate corturi sau baracamente pentru turiști. ♦ Faptul de a trăi în aer liber, sub cort. [Pr.: chémping] – Din engl, fr. camping. DOOM
camping (angl.) [pron. chémping] s. n., pl. campinguri
campingurilor
CAMPING, campinguri, s. n. Suprafață de teren (la șes, deal sau munte) pe care sunt instalate corturi sau baracamente pentru turiști. ♦ Faptul de a trăi în aer liber, sub cort. [Pr.: chémping] – Din engl, fr. camping. DOOM
camping (angl.) [pron. chémping] s. n., pl. campinguri
campioana
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campioana
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campioane
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campioane
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campioanei
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campioanei
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campioanele
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campioanele
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campioanelor
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campioanelor
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campion
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campion
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campionat
CAMPIONÁT, campionate, s. n. 1. Competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură de sport, pentru desemnarea celui mai bun sportiv sau a celei mai bune echipe. 2. Situația, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – Din it. campionato. DOOM
campionát (-pi-o-) s. n., pl. campionáte
campionate
CAMPIONÁT, campionate, s. n. 1. Competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură de sport, pentru desemnarea celui mai bun sportiv sau a celei mai bune echipe. 2. Situația, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – Din it. campionato. DOOM
campionát (-pi-o-) s. n., pl. campionáte
campionatele
CAMPIONÁT, campionate, s. n. 1. Competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură de sport, pentru desemnarea celui mai bun sportiv sau a celei mai bune echipe. 2. Situația, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – Din it. campionato. DOOM
campionát (-pi-o-) s. n., pl. campionáte
campionatelor
CAMPIONÁT, campionate, s. n. 1. Competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură de sport, pentru desemnarea celui mai bun sportiv sau a celei mai bune echipe. 2. Situația, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – Din it. campionato. DOOM
campionát (-pi-o-) s. n., pl. campionáte
campionatul
CAMPIONÁT, campionate, s. n. 1. Competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură de sport, pentru desemnarea celui mai bun sportiv sau a celei mai bune echipe. 2. Situația, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – Din it. campionato. DOOM
campionát (-pi-o-) s. n., pl. campionáte
campionatului
CAMPIONÁT, campionate, s. n. 1. Competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură de sport, pentru desemnarea celui mai bun sportiv sau a celei mai bune echipe. 2. Situația, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – Din it. campionato. DOOM
campionát (-pi-o-) s. n., pl. campionáte
campioni
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campioni
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campionii
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campionii
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campionilor
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campionilor
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campionul
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campionul
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campionului
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion. DOOM
campión (-pi-on) s. m., pl. campióni
campionului
EX-CAMPIÓN, -OÁNĂ, ex-campioni, -oane, s. m. și f. Fost campion. [Pr.: -pi-on] – Ex- + campion.
campos
CÁMPOS s. n. pl. Nume dat savanei din platourile braziliene. [Pr.: cámpuș] – Cuv. port. DOOM
cámpos (câmpii braziliene) (port.) [os pron. uș] s. n. pl.
campto
CAMPTO- Element de compunere savantă cu semnificația „încovoiat”, „curbat”. [< fr. campto-, cf. gr. kamptos – încovoiat].
camptocormie
CAMPTOCORMÍE s.f. (Med.) Sindrom caracterizat prin încovoierea spatelui ca urmare a unei contracturi.
camptodactilie
CAMPTODACTILÍE s.f. Imposibilitate de a întinde complet degetele ca urmare a unor procese patologice sau a unei malformații congenitale. [Gen. -iei. / < fr. camptodactylie, cf. gr. kamptos – încovoiat, daktylos – deget].
campus
CÁMPUS, campusuri, s. n. Complex universitar cuprinzând construcții și dotări pentru învățământ, cercetare, locuit, agrement etc. – Din engl. campus. DOOM
cámpus (ansamblu universitar) s. n., pl. cámpusuri
campusul
CÁMPUS, campusuri, s. n. Complex universitar cuprinzând construcții și dotări pentru învățământ, cercetare, locuit, agrement etc. – Din engl. campus. DOOM
cámpus (ansamblu universitar) s. n., pl. cámpusuri
campusului
CÁMPUS, campusuri, s. n. Complex universitar cuprinzând construcții și dotări pentru învățământ, cercetare, locuit, agrement etc. – Din engl. campus. DOOM
cámpus (ansamblu universitar) s. n., pl. cámpusuri
campusuri
CÁMPUS, campusuri, s. n. Complex universitar cuprinzând construcții și dotări pentru învățământ, cercetare, locuit, agrement etc. – Din engl. campus. DOOM
cámpus (ansamblu universitar) s. n., pl. cámpusuri
campusurile
CÁMPUS, campusuri, s. n. Complex universitar cuprinzând construcții și dotări pentru învățământ, cercetare, locuit, agrement etc. – Din engl. campus. DOOM
cámpus (ansamblu universitar) s. n., pl. cámpusuri
campusurilor
CÁMPUS, campusuri, s. n. Complex universitar cuprinzând construcții și dotări pentru învățământ, cercetare, locuit, agrement etc. – Din engl. campus. DOOM
cámpus (ansamblu universitar) s. n., pl. cámpusuri
campând
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campînd
CAMPÁ, campez, vb. I. Intranz. (Rar; despre militari sau turiști) A sta un timp în corturi. – Din fr. camper. DOOM
campá (a ~) vb., ind. prez. 3 campeáză
campări
CAMPÁRE s.f. Faptul de a campa; camping. [< campa].
campării
CAMPÁRE s.f. Faptul de a campa; camping. [< campa].
campările
CAMPÁRE s.f. Faptul de a campa; camping. [< campa].
campărilor
CAMPÁRE s.f. Faptul de a campa; camping. [< campa].
camufla
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflai
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflaj
CAMUFLÁJ, camuflaje, s. n. Camuflare; (concr.) material întrebuințat pentru a camufla. – Din fr. camouflage. DOOM
camufláj (-mu-flaj) s. n., pl. camufláje
camuflaje
CAMUFLÁJ, camuflaje, s. n. Camuflare; (concr.) material întrebuințat pentru a camufla. – Din fr. camouflage. DOOM
camufláj (-mu-flaj) s. n., pl. camufláje
camuflajele
CAMUFLÁJ, camuflaje, s. n. Camuflare; (concr.) material întrebuințat pentru a camufla. – Din fr. camouflage. DOOM
camufláj (-mu-flaj) s. n., pl. camufláje
camuflajelor
CAMUFLÁJ, camuflaje, s. n. Camuflare; (concr.) material întrebuințat pentru a camufla. – Din fr. camouflage. DOOM
camufláj (-mu-flaj) s. n., pl. camufláje
camuflajul
CAMUFLÁJ, camuflaje, s. n. Camuflare; (concr.) material întrebuințat pentru a camufla. – Din fr. camouflage. DOOM
camufláj (-mu-flaj) s. n., pl. camufláje
camuflajului
CAMUFLÁJ, camuflaje, s. n. Camuflare; (concr.) material întrebuințat pentru a camufla. – Din fr. camouflage. DOOM
camufláj (-mu-flaj) s. n., pl. camufláje
camuflam
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflare
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflare
CAMUFLÁRE, camuflări, s. f. Acțiunea de a (se) camufla; camuflaj. – V. camufla. DOOM
camufláre (-mu-fla-) s. f., g.-d. art. camuflắrii; pl. camuflắri
camuflarea
CAMUFLÁRE, camuflări, s. f. Acțiunea de a (se) camufla; camuflaj. – V. camufla. DOOM
camufláre (-mu-fla-) s. f., g.-d. art. camuflắrii; pl. camuflắri
camuflară
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflarăm
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflarăți
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflase
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflasem
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflaseră
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflaserăm
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflaserăți
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflaseși
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflaseți
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflat
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflat
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflata
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflate
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflatei
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflatele
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflatelor
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflatul
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflatului
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflau
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflași
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflați
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflați
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflații
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflaților
CAMUFLÁT, -Ă, camuflați, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursă de lumină) Acoperit (ca să nu străbată razele în timpul nopții). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
camuflează
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflet
CAMUFLÉT s.n. Explozie subterană a unui proiectil de artilerie sau a unei încărcături de exploziv. [< fr. camouflet].
camufletul
CAMUFLÉT s.n. Explozie subterană a unui proiectil de artilerie sau a unei încărcături de exploziv. [< fr. camouflet].
camufletului
CAMUFLÉT s.n. Explozie subterană a unui proiectil de artilerie sau a unei încărcături de exploziv. [< fr. camouflet].
camuflez
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camufleze
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflezi
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflând
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflînd
CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi, a ascunde o sursă de lumină, pentru ca razele să nu străbată afară în timpul nopții. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler. DOOM
camuflá (a ~) (-mu-fla) vb., ind. prez. 3 camufleáză
camuflări
CAMUFLÁRE, camuflări, s. f. Acțiunea de a (se) camufla; camuflaj. – V. camufla. DOOM
camufláre (-mu-fla-) s. f., g.-d. art. camuflắrii; pl. camuflắri
camuflării
CAMUFLÁRE, camuflări, s. f. Acțiunea de a (se) camufla; camuflaj. – V. camufla. DOOM
camufláre (-mu-fla-) s. f., g.-d. art. camuflắrii; pl. camuflắri
camuflările
CAMUFLÁRE, camuflări, s. f. Acțiunea de a (se) camufla; camuflaj. – V. camufla. DOOM
camufláre (-mu-fla-) s. f., g.-d. art. camuflắrii; pl. camuflắri
camuflărilor
CAMUFLÁRE, camuflări, s. f. Acțiunea de a (se) camufla; camuflaj. – V. camufla. DOOM
camufláre (-mu-fla-) s. f., g.-d. art. camuflắrii; pl. camuflắri
camăna
CÁMĂNĂ, camene, s. f. Odgon la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit de care se leagă greutăți de plumb. – Din sl. kamenĭ „piatră”. DOOM
cámănă s. f., g.-d. art. cámenei; pl. cámene
camăta
CÁMĂTĂ, camete, s. f. Dobândă (excesivă) încasată de cămătar pentru sumele date cu împrumut. – Din sl. kamata. DOOM
cámătă s. f., g.-d. art. cámetei; pl. cámete
cana
CÁNĂ2, căni, s. f. 1. Vas cu toartă care servește pentru a bea sau a scoate lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la cardele și laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.
cana
CANEÁ s. f. v. cana. DOOM
caneá v. caná
canabe
CANÁBE s.f.pl. Locuințe civile grupate la marginea lagărelor militare romane. [< lat. canabae – colibe].
canabicultoare
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabicultoarea
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabicultoarei
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabicultoarele
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabicultoarelor
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabicultor
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabicultori
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabicultorii
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabicultorilor
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabicultorul
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabicultorului
CANABICULTÓR, canabicultori, s. m. Cultivator de cânepă indiană. – Canabi[s] + [agri]cultor.
canabina
CANABÍNĂ s.f. Substanță rășinoasă extrasă din cânepa de India. [Cf. lat. cannabis – cânepă]. DOOM
canabínă (substanță) s. f., g.-d. art. canabínei
canabinacee
CANABINACÉE, canabinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, având ca tip cânepa; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cannabinacée.
canabinaceea
CANABINACÉE, canabinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, având ca tip cânepa; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cannabinacée.
canabinaceei
CANABINACÉE, canabinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, având ca tip cânepa; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cannabinacée.
canabinaceele
CANABINACÉE, canabinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, având ca tip cânepa; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cannabinacée.
canabinaceelor
CANABINACÉE, canabinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, având ca tip cânepa; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cannabinacée.
canabine
CANABÍNĂ s.f. Substanță rășinoasă extrasă din cânepa de India. [Cf. lat. cannabis – cânepă]. DOOM
canabínă (substanță) s. f., g.-d. art. canabínei
canabinei
CANABÍNĂ s.f. Substanță rășinoasă extrasă din cânepa de India. [Cf. lat. cannabis – cânepă]. DOOM
canabínă (substanță) s. f., g.-d. art. canabínei
canabis
CANÁBIS s. n. 1. (Livr.) Cânepă indiană (Cannabis indica). 2. Stupefiant extras din canabis (1). – Din fr., engl. cannabi. DOOM
canábis (drog) s. n.
canabism
CANABÍSM s.n. Intoxicație cu canabină, întâlnită la lucrătorii din industria de prelucrare a cânepii. [< fr. cannabisme].
canabismul
CANABÍSM s.n. Intoxicație cu canabină, întâlnită la lucrătorii din industria de prelucrare a cânepii. [< fr. cannabisme].
canabismului
CANABÍSM s.n. Intoxicație cu canabină, întâlnită la lucrătorii din industria de prelucrare a cânepii. [< fr. cannabisme].
canabisul
CANÁBIS s. n. 1. (Livr.) Cânepă indiană (Cannabis indica). 2. Stupefiant extras din canabis (1). – Din fr., engl. cannabi. DOOM
canábis (drog) s. n.
canabisului
CANÁBIS s. n. 1. (Livr.) Cânepă indiană (Cannabis indica). 2. Stupefiant extras din canabis (1). – Din fr., engl. cannabi. DOOM
canábis (drog) s. n.
canac
CANÁC s. n. v. canal.
canace
Canace, fiica lui Aeolus și a lui Enarete. S-a îndrăgostit de propriul ei frate, Macareus, și a născut în taină un copil. Descoperită de tatăl ei, Aeolus, Canace a fost silită de către acesta, drept pedeapsă, să se sinucidă. După o altă versiune, Canace a fost iubită de Poseidon. Cu zeul mării ea a avut mai mulți fii, printre care pe Alöeus și pe Triopas.
canadensis
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; drăgaică. II. (La pl.) Nume dat, în folclorul românesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.
canadian
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadian
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadiana
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadiana
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadiancă
CANADIÁNCĂ, canadience, s. f. Femeie care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. [Pr.: -di-an-] – Canadian + suf. -că. DOOM
canadiáncă (persoană) (-di-an-) s. f., g.-d. art. canadiéncei (-di-en-); pl. canadiénce
canadiano
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadiano
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadianul
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadianul
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadianule
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadianule
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadianului
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadianului
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadiană
CANADIÁNĂ, canadiene, s. f. Haină scurtă (cu glugă), confecționată dintr-o țesătură deasă, de obicei impermeabilă; vindiac. [Pr.: -di-a-] – Din fr. canadienne.
canadiene
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadiene
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadiene
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadienei
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadienei
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadienele
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadienele
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadienelor
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadienelor
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadieni
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadieni
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadienii
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadienii
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadienilor
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canadienilor
CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Canadei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Canadei sau canadienilor (1), privitor la Canada ori la canadieni. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien. DOOM
canadián (-di-an) adj. m., s. m., pl. canadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. canadiánă (persoană, haină) pl. canadiéne
canaf
CANÁF, canafuri, s. n. (Rar) Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf. DOOM
canáf (rar) s. n./s. m., pl. canáfuri/canáfi
canaf
CANÁF, canafuri, s. n. (Rar) Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf.
canafas
CANAFÁS s. n. Pânză rară din fire de cânepă, foarte apretată, care se folosește la confecționarea hainelor, ca întăritură la piepți, la gulere și, în legătorie, la cusutul cotoarelor de cărți. – Din germ. Kanevas. DOOM
canafás (pânză tare) s. n.
canafasul
CANAFÁS s. n. Pânză rară din fire de cânepă, foarte apretată, care se folosește la confecționarea hainelor, ca întăritură la piepți, la gulere și, în legătorie, la cusutul cotoarelor de cărți. – Din germ. Kanevas. DOOM
canafás (pânză tare) s. n.
canafasului
CANAFÁS s. n. Pânză rară din fire de cânepă, foarte apretată, care se folosește la confecționarea hainelor, ca întăritură la piepți, la gulere și, în legătorie, la cusutul cotoarelor de cărți. – Din germ. Kanevas. DOOM
canafás (pânză tare) s. n.
canal
CANÁL, canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis. DOOM
canál s. n., pl. canále
canalagii
CANALAGÍU, canalagii, s. m. Muncitor care lucrează la instalarea și la întreținerea canalizării. – Canal + suf. -agiu. DOOM
canalagíu s. m., art. canalagíul; pl. canalagíi, art. canalagíii (-gi-ii)
canalagiii
CANALAGÍU, canalagii, s. m. Muncitor care lucrează la instalarea și la întreținerea canalizării. – Canal + suf. -agiu. DOOM
canalagíu s. m., art. canalagíul; pl. canalagíi, art. canalagíii (-gi-ii)
canalagiilor
CANALAGÍU, canalagii, s. m. Muncitor care lucrează la instalarea și la întreținerea canalizării. – Canal + suf. -agiu. DOOM
canalagíu s. m., art. canalagíul; pl. canalagíi, art. canalagíii (-gi-ii)
canalagiu
CANALAGÍU, canalagii, s. m. Muncitor care lucrează la instalarea și la întreținerea canalizării. – Canal + suf. -agiu. DOOM
canalagíu s. m., art. canalagíul; pl. canalagíi, art. canalagíii (-gi-ii)
canalagiul
CANALAGÍU, canalagii, s. m. Muncitor care lucrează la instalarea și la întreținerea canalizării. – Canal + suf. -agiu. DOOM
canalagíu s. m., art. canalagíul; pl. canalagíi, art. canalagíii (-gi-ii)
canalagiului
CANALAGÍU, canalagii, s. m. Muncitor care lucrează la instalarea și la întreținerea canalizării. – Canal + suf. -agiu. DOOM
canalagíu s. m., art. canalagíul; pl. canalagíi, art. canalagíii (-gi-ii)
canale
CANÁL, canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis. DOOM
canál s. n., pl. canále
canale
CANÁLE s. f. pl. Plantă erbacee anuală, ornamentală, originară din India, cu frunze lanceolate, dințate și cu flori albe, roșii sau pestrițe (Impatiens balsamina). Et. nec. DOOM
canále (plantă) (reg.) s. f. pl., art. canálele
canalele
CANÁL, canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis. DOOM
canál s. n., pl. canále
canalele
CANÁLE s. f. pl. Plantă erbacee anuală, ornamentală, originară din India, cu frunze lanceolate, dințate și cu flori albe, roșii sau pestrițe (Impatiens balsamina). Et. nec. DOOM
canále (plantă) (reg.) s. f. pl., art. canálele
canalelor
CANÁL, canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis. DOOM
canál s. n., pl. canále
canalelor
CANÁLE s. f. pl. Plantă erbacee anuală, ornamentală, originară din India, cu frunze lanceolate, dințate și cu flori albe, roșii sau pestrițe (Impatiens balsamina). Et. nec. DOOM
canále (plantă) (reg.) s. f. pl., art. canálele
canalia
CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – Din it. canaglia. DOOM
canálie (-li-e) s. f., art. canália (-li-a), g.-d. art. canáliei; pl. canálii, art. canáliile (-li-i-)
canalicul
CANALÍCUL, canalicule, s. n. Nume dat canalelor mici din țesuturile organismelor. – Din fr. canalicule. DOOM
canalícul s. n., pl. canalícule
canalicular
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canaliculara
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canaliculare
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canalicularei
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canalicularele
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canalicularelor
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canaliculari
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canalicularii
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canalicularilor
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canalicularul
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canalicularului
CANALICULÁR, -Ă, canaliculari, -e, adj. Referitor la canalicul, de forma unui canalicul, cu canalicule. – Din fr. canalicule.
canaliculat
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canaliculata
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canaliculate
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canaliculatei
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canaliculatele
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canaliculatelor
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canaliculatul
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canaliculatului
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canaliculați
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canaliculații
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canaliculaților
CANALICULÁT, -Ă adj. Străbătut de un canalicul. [Cf. fr. canaliculé].
canalicule
CANALÍCUL, canalicule, s. n. Nume dat canalelor mici din țesuturile organismelor. – Din fr. canalicule. DOOM
canalícul s. n., pl. canalícule
canaliculele
CANALÍCUL, canalicule, s. n. Nume dat canalelor mici din țesuturile organismelor. – Din fr. canalicule. DOOM
canalícul s. n., pl. canalícule
canaliculelor
CANALÍCUL, canalicule, s. n. Nume dat canalelor mici din țesuturile organismelor. – Din fr. canalicule. DOOM
canalícul s. n., pl. canalícule
canaliculită
CANALICULÍTĂ s.f. Inflamație a canalului unei glande. [< fr. canaliculite].
canaliculul
CANALÍCUL, canalicule, s. n. Nume dat canalelor mici din țesuturile organismelor. – Din fr. canalicule. DOOM
canalícul s. n., pl. canalícule
canaliculului
CANALÍCUL, canalicule, s. n. Nume dat canalelor mici din țesuturile organismelor. – Din fr. canalicule. DOOM
canalícul s. n., pl. canalícule
canalie
CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – Din it. canaglia. DOOM
canálie (-li-e) s. f., art. canália (-li-a), g.-d. art. canáliei; pl. canálii, art. canáliile (-li-i-)
canaliei
CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – Din it. canaglia. DOOM
canálie (-li-e) s. f., art. canália (-li-a), g.-d. art. canáliei; pl. canálii, art. canáliile (-li-i-)
canalii
CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – Din it. canaglia. DOOM
canálie (-li-e) s. f., art. canália (-li-a), g.-d. art. canáliei; pl. canálii, art. canáliile (-li-i-)
canaliile
CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – Din it. canaglia. DOOM
canálie (-li-e) s. f., art. canália (-li-a), g.-d. art. canáliei; pl. canálii, art. canáliile (-li-i-)
canaliilor
CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – Din it. canaglia. DOOM
canálie (-li-e) s. f., art. canália (-li-a), g.-d. art. canáliei; pl. canálii, art. canáliile (-li-i-)
canaliza
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizabil
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizabila
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizabile
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizabilei
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizabilele
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizabilelor
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizabili
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizabilii
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizabililor
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizabilul
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizabilului
CANALIZÁBIL, -Ă, canalizabili, -e, adj. Care poate fi canalizat. – Din fr. canalisable. DOOM
canalizábil adj. m., pl. canalizábili; f. canalizábilă, pl. canalizábile
canalizai
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizam
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizare
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizare
CANALIZÁRE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Ansamblul lucrărilor tehnice executate pentru colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate dintr-o localitate, clădire etc.; canalizație. – V. canaliza. DOOM
canalizáre s. f., g.-d. art. canalizắrii; pl. canalizắri
canalizarea
CANALIZÁRE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Ansamblul lucrărilor tehnice executate pentru colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate dintr-o localitate, clădire etc.; canalizație. – V. canaliza. DOOM
canalizáre s. f., g.-d. art. canalizắrii; pl. canalizắri
canalizară
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizarăm
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizarăți
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizase
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizasem
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizaseră
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizaserăm
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizaserăți
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizaseși
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizaseți
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizat
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizat
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizata
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizate
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizatei
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizatele
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizatelor
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizatoare
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizatoarea
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizatoarei
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizatoarele
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizatoarelor
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizator
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizatori
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizatorii
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizatorilor
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizatorul
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizatorului
CANALIZATÓR, -OÁRE, canalizatori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care canalizează. – Din fr. canalisateur. DOOM
canalizatór adj. m., pl. canalizatóri; f. sg. și pl. canalizatoáre
canalizatul
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizatului
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizau
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizași
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizați
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizați
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizația
CANALIZÁȚIE, canalizații, s. f. 1. Instalație aeriană, subterană sau submarină care transportă sau distribuie energie electrică. Canalizație electrică. 2. Canalizare. – Din fr. canalisation. DOOM
canalizáție (-ți-e) (rar) s. f., art. canalizáția (-ți-a), g.-d. art. canalizáției; pl. canalizáții, art. canalizáțiile (-ți-i-)
canalizație
CANALIZÁȚIE, canalizații, s. f. 1. Instalație aeriană, subterană sau submarină care transportă sau distribuie energie electrică. Canalizație electrică. 2. Canalizare. – Din fr. canalisation. DOOM
canalizáție (-ți-e) (rar) s. f., art. canalizáția (-ți-a), g.-d. art. canalizáției; pl. canalizáții, art. canalizáțiile (-ți-i-)
canalizației
CANALIZÁȚIE, canalizații, s. f. 1. Instalație aeriană, subterană sau submarină care transportă sau distribuie energie electrică. Canalizație electrică. 2. Canalizare. – Din fr. canalisation. DOOM
canalizáție (-ți-e) (rar) s. f., art. canalizáția (-ți-a), g.-d. art. canalizáției; pl. canalizáții, art. canalizáțiile (-ți-i-)
canalizații
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizații
CANALIZÁȚIE, canalizații, s. f. 1. Instalație aeriană, subterană sau submarină care transportă sau distribuie energie electrică. Canalizație electrică. 2. Canalizare. – Din fr. canalisation. DOOM
canalizáție (-ți-e) (rar) s. f., art. canalizáția (-ți-a), g.-d. art. canalizáției; pl. canalizáții, art. canalizáțiile (-ți-i-)
canalizațiile
CANALIZÁȚIE, canalizații, s. f. 1. Instalație aeriană, subterană sau submarină care transportă sau distribuie energie electrică. Canalizație electrică. 2. Canalizare. – Din fr. canalisation. DOOM
canalizáție (-ți-e) (rar) s. f., art. canalizáția (-ți-a), g.-d. art. canalizáției; pl. canalizáții, art. canalizáțiile (-ți-i-)
canalizațiilor
CANALIZÁȚIE, canalizații, s. f. 1. Instalație aeriană, subterană sau submarină care transportă sau distribuie energie electrică. Canalizație electrică. 2. Canalizare. – Din fr. canalisation. DOOM
canalizáție (-ți-e) (rar) s. f., art. canalizáția (-ți-a), g.-d. art. canalizáției; pl. canalizáții, art. canalizáțiile (-ți-i-)
canalizaților
CANALIZÁT, -Ă, canalizați, -te, adj. 1. (Despre cursul unei ape) Îndreptat pe un canal (1). 2. (Despre o localitate sau o cale de comunicație) Prevăzut cu canale (2). – V. canaliza.
canalizațiune
CANALIZAȚIÚNE s.f. v. canalizație.
canalizează
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizez
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizeze
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizezi
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizând
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizînd
CANALIZÁ, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A dota o localitate, un teren, un sistem tehnic etc. cu canale de scurgere. – Din fr. canaliser. DOOM
canalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canalizeáză
canalizări
CANALIZÁRE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Ansamblul lucrărilor tehnice executate pentru colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate dintr-o localitate, clădire etc.; canalizație. – V. canaliza. DOOM
canalizáre s. f., g.-d. art. canalizắrii; pl. canalizắri
canalizării
CANALIZÁRE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Ansamblul lucrărilor tehnice executate pentru colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate dintr-o localitate, clădire etc.; canalizație. – V. canaliza. DOOM
canalizáre s. f., g.-d. art. canalizắrii; pl. canalizắri
canalizările
CANALIZÁRE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Ansamblul lucrărilor tehnice executate pentru colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate dintr-o localitate, clădire etc.; canalizație. – V. canaliza. DOOM
canalizáre s. f., g.-d. art. canalizắrii; pl. canalizắri
canalizărilor
CANALIZÁRE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Ansamblul lucrărilor tehnice executate pentru colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate dintr-o localitate, clădire etc.; canalizație. – V. canaliza. DOOM
canalizáre s. f., g.-d. art. canalizắrii; pl. canalizắri
canalul
CANÁL, canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis. DOOM
canál s. n., pl. canále
canalului
CANÁL, canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis. DOOM
canál s. n., pl. canále
canam
CANÁM s.n. Cursă automobilistică pe circuit în Canada și America, mașinile trebuind să aibă obligatoriu două locuri și patru roți, în rest regulamentul fiind liber. [< Can(ada) + Am(erica)].
canamul
CANÁM s.n. Cursă automobilistică pe circuit în Canada și America, mașinile trebuind să aibă obligatoriu două locuri și patru roți, în rest regulamentul fiind liber. [< Can(ada) + Am(erica)].
canamului
CANÁM s.n. Cursă automobilistică pe circuit în Canada și America, mașinile trebuind să aibă obligatoriu două locuri și patru roți, în rest regulamentul fiind liber. [< Can(ada) + Am(erica)].
canap
canáp (-pi), s. m. – Frînghie groasă din cînepă. Sb. kanap. În Olt., este dublet de la cînepă. Înainte (sec. XVIII) a circulat cu forma chinap, din tc. kinab care ar putea fi etimonul cuvîntului sb.
canapea
CANAPEÁ, canapele, s. f. Mobilă (cu spătar și cu brațe, uneori capitonată) pe care se stă și se poate dormi. – Din ngr. kanapés. Cf. fr. canapé, germ. Kanapee. DOOM
canapeá s. f., art. canapeáua, g.-d. art. canapélei; pl. canapéle, art. canapélele
canapeaua
CANAPEÁ, canapele, s. f. Mobilă (cu spătar și cu brațe, uneori capitonată) pe care se stă și se poate dormi. – Din ngr. kanapés. Cf. fr. canapé, germ. Kanapee. DOOM
canapeá s. f., art. canapeáua, g.-d. art. canapélei; pl. canapéle, art. canapélele
canapele
CANAPEÁ, canapele, s. f. Mobilă (cu spătar și cu brațe, uneori capitonată) pe care se stă și se poate dormi. – Din ngr. kanapés. Cf. fr. canapé, germ. Kanapee. DOOM
canapeá s. f., art. canapeáua, g.-d. art. canapélei; pl. canapéle, art. canapélele
canapelei
CANAPEÁ, canapele, s. f. Mobilă (cu spătar și cu brațe, uneori capitonată) pe care se stă și se poate dormi. – Din ngr. kanapés. Cf. fr. canapé, germ. Kanapee. DOOM
canapeá s. f., art. canapeáua, g.-d. art. canapélei; pl. canapéle, art. canapélele
canapelele
CANAPEÁ, canapele, s. f. Mobilă (cu spătar și cu brațe, uneori capitonată) pe care se stă și se poate dormi. – Din ngr. kanapés. Cf. fr. canapé, germ. Kanapee. DOOM
canapeá s. f., art. canapeáua, g.-d. art. canapélei; pl. canapéle, art. canapélele
canapelelor
CANAPEÁ, canapele, s. f. Mobilă (cu spătar și cu brațe, uneori capitonată) pe care se stă și se poate dormi. – Din ngr. kanapés. Cf. fr. canapé, germ. Kanapee. DOOM
canapeá s. f., art. canapeáua, g.-d. art. canapélei; pl. canapéle, art. canapélele
canapeluța
CANAPELÚȚĂ, canapeluțe, s. f. Diminutiv al lui canapea. – Canapea + suf. -eluță. DOOM
canapelúță s. f., g.-d. art. canapelúței; pl. canapelúțe
canapeluțe
CANAPELÚȚĂ, canapeluțe, s. f. Diminutiv al lui canapea. – Canapea + suf. -eluță. DOOM
canapelúță s. f., g.-d. art. canapelúței; pl. canapelúțe
canapeluței
CANAPELÚȚĂ, canapeluțe, s. f. Diminutiv al lui canapea. – Canapea + suf. -eluță. DOOM
canapelúță s. f., g.-d. art. canapelúței; pl. canapelúțe
canapeluțele
CANAPELÚȚĂ, canapeluțe, s. f. Diminutiv al lui canapea. – Canapea + suf. -eluță. DOOM
canapelúță s. f., g.-d. art. canapelúței; pl. canapelúțe
canapeluțelor
CANAPELÚȚĂ, canapeluțe, s. f. Diminutiv al lui canapea. – Canapea + suf. -eluță. DOOM
canapelúță s. f., g.-d. art. canapelúței; pl. canapelúțe
canar
CANÁR, canari, s. m. Mică pasăre cântătoare din familia fringilide, cu pene galbene (Serinus canaria). – Din fr. canari. DOOM
canár s. m., pl. canári
canara
CANARÁ, canarale, s. f. 1. (Rar) Stâncă (în mare). 2. (Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile). – Din bg. kanara. DOOM
canará (rar) s. f., art. canaráua, g.-d. art. canarálei; pl. canarále, art. canarálele
canarale
CANARÁ, canarale, s. f. 1. (Rar) Stâncă (în mare). 2. (Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile). – Din bg. kanara. DOOM
canará (rar) s. f., art. canaráua, g.-d. art. canarálei; pl. canarále, art. canarálele
canaralei
CANARÁ, canarale, s. f. 1. (Rar) Stâncă (în mare). 2. (Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile). – Din bg. kanara. DOOM
canará (rar) s. f., art. canaráua, g.-d. art. canarálei; pl. canarále, art. canarálele
canaralele
CANARÁ, canarale, s. f. 1. (Rar) Stâncă (în mare). 2. (Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile). – Din bg. kanara. DOOM
canará (rar) s. f., art. canaráua, g.-d. art. canarálei; pl. canarále, art. canarálele
canaralelor
CANARÁ, canarale, s. f. 1. (Rar) Stâncă (în mare). 2. (Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile). – Din bg. kanara. DOOM
canará (rar) s. f., art. canaráua, g.-d. art. canarálei; pl. canarále, art. canarálele
canaraua
CANARÁ, canarale, s. f. 1. (Rar) Stâncă (în mare). 2. (Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile). – Din bg. kanara. DOOM
canará (rar) s. f., art. canaráua, g.-d. art. canarálei; pl. canarále, art. canarálele
canari
CANÁR, canari, s. m. Mică pasăre cântătoare din familia fringilide, cu pene galbene (Serinus canaria). – Din fr. canari. DOOM
canár s. m., pl. canári
canariensis
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
canarii
CANÁR, canari, s. m. Mică pasăre cântătoare din familia fringilide, cu pene galbene (Serinus canaria). – Din fr. canari. DOOM
canár s. m., pl. canári
canarilor
CANÁR, canari, s. m. Mică pasăre cântătoare din familia fringilide, cu pene galbene (Serinus canaria). – Din fr. canari. DOOM
canár s. m., pl. canári
canarisea
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canariseai
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canariseam
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisească
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canariseau
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canariseați
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisesc
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisește
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisești
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisi
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisii
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisim
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisind
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisire
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisire
CANARISÍRE, canarisiri, s. f. (Mar.) Acțiunea de a (se) canarisi. – V. canarisi.
canarisirea
CANARISÍRE, canarisiri, s. f. (Mar.) Acțiunea de a (se) canarisi. – V. canarisi.
canarisiri
CANARISÍRE, canarisiri, s. f. (Mar.) Acțiunea de a (se) canarisi. – V. canarisi.
canarisirii
CANARISÍRE, canarisiri, s. f. (Mar.) Acțiunea de a (se) canarisi. – V. canarisi.
canarisirile
CANARISÍRE, canarisiri, s. f. (Mar.) Acțiunea de a (se) canarisi. – V. canarisi.
canarisirilor
CANARISÍRE, canarisiri, s. f. (Mar.) Acțiunea de a (se) canarisi. – V. canarisi.
canarisiră
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisirăm
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisirăți
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisise
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisisem
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisiseră
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisiserăm
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisiserăți
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisiseși
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisiseți
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisit
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisit
CANARISÍT, -Ă, canarisiți, -te, adj. (Despre nave) înclinat transversal din cauza unei spărturi, a repartiției neuniforme a încărcăturii sau în vederea curățării ori a reparației. – V. canarisi.
canarisiși
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarisiți
CANARISÍ, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a-i curăța sau repara carena. – Et. nec. DOOM
canarisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canarisésc, imperf. 3 sg. canariseá; conj. prez. 3 să canariseáscă
canarul
CANÁR, canari, s. m. Mică pasăre cântătoare din familia fringilide, cu pene galbene (Serinus canaria). – Din fr. canari. DOOM
canár s. m., pl. canári
canarului
CANÁR, canari, s. m. Mică pasăre cântătoare din familia fringilide, cu pene galbene (Serinus canaria). – Din fr. canari. DOOM
canár s. m., pl. canári
canasta
CANÁSTĂ, canaste, s. f. Joc de cărți care constă în realizarea de serii de câte șapte cărți de aceeași valoare. – Din fr. canasta. DOOM
canástă s. f., g.-d. art. canástei; pl. canáste
canaste
CANÁSTĂ, canaste, s. f. Joc de cărți care constă în realizarea de serii de câte șapte cărți de aceeași valoare. – Din fr. canasta. DOOM
canástă s. f., g.-d. art. canástei; pl. canáste
canastei
CANÁSTĂ, canaste, s. f. Joc de cărți care constă în realizarea de serii de câte șapte cărți de aceeași valoare. – Din fr. canasta. DOOM
canástă s. f., g.-d. art. canástei; pl. canáste
canastele
CANÁSTĂ, canaste, s. f. Joc de cărți care constă în realizarea de serii de câte șapte cărți de aceeași valoare. – Din fr. canasta. DOOM
canástă s. f., g.-d. art. canástei; pl. canáste
canastelor
CANÁSTĂ, canaste, s. f. Joc de cărți care constă în realizarea de serii de câte șapte cărți de aceeași valoare. – Din fr. canasta. DOOM
canástă s. f., g.-d. art. canástei; pl. canáste
canat
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát1 (piele tăiată) s. n., pl. canáte
canat
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát2 (parte a ușii) s. n., pl. canáturi
canate
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát1 (piele tăiată) s. n., pl. canáte
canatele
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát1 (piele tăiată) s. n., pl. canáte
canatelor
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát1 (piele tăiată) s. n., pl. canáte
canatul
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát1 (piele tăiată) s. n., pl. canáte
canatul
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát2 (parte a ușii) s. n., pl. canáturi
canatului
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát1 (piele tăiată) s. n., pl. canáte
canatului
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát2 (parte a ușii) s. n., pl. canáturi
canaturi
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát2 (parte a ușii) s. n., pl. canáturi
canaturile
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát2 (parte a ușii) s. n., pl. canáturi
canaturilor
CANÁT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate în jumătate, de-a lungul spinării. 2. Fiecare dintre părțile mobile din care este alcătuită o ușă, o poartă, o fereastră etc. 3. Toc2, pervaz de ușă. – Din tc. kanat. DOOM
canát2 (parte a ușii) s. n., pl. canáturi
canava
CANAVÁ, canavale, s. f. Țesătură rară din fire groase de bumbac, cu ochiuri în formă de pătrățele regulate, folosită pentru broderii. – Din bg. kanava. Cf. fr. canevas. DOOM
canavá (urzeală, țesătură) s. f., art. canaváua, g.-d. art. canaválei; pl. canavále, art. canaválele
canavale
CANAVÁ, canavale, s. f. Țesătură rară din fire groase de bumbac, cu ochiuri în formă de pătrățele regulate, folosită pentru broderii. – Din bg. kanava. Cf. fr. canevas. DOOM
canavá (urzeală, țesătură) s. f., art. canaváua, g.-d. art. canaválei; pl. canavále, art. canaválele
canavalei
CANAVÁ, canavale, s. f. Țesătură rară din fire groase de bumbac, cu ochiuri în formă de pătrățele regulate, folosită pentru broderii. – Din bg. kanava. Cf. fr. canevas. DOOM
canavá (urzeală, țesătură) s. f., art. canaváua, g.-d. art. canaválei; pl. canavále, art. canaválele
canavalele
CANAVÁ, canavale, s. f. Țesătură rară din fire groase de bumbac, cu ochiuri în formă de pătrățele regulate, folosită pentru broderii. – Din bg. kanava. Cf. fr. canevas. DOOM
canavá (urzeală, țesătură) s. f., art. canaváua, g.-d. art. canaválei; pl. canavále, art. canaválele
canavalelor
CANAVÁ, canavale, s. f. Țesătură rară din fire groase de bumbac, cu ochiuri în formă de pătrățele regulate, folosită pentru broderii. – Din bg. kanava. Cf. fr. canevas. DOOM
canavá (urzeală, țesătură) s. f., art. canaváua, g.-d. art. canaválei; pl. canavále, art. canaválele
canavaua
CANAVÁ, canavale, s. f. Țesătură rară din fire groase de bumbac, cu ochiuri în formă de pătrățele regulate, folosită pentru broderii. – Din bg. kanava. Cf. fr. canevas. DOOM
canavá (urzeală, țesătură) s. f., art. canaváua, g.-d. art. canaválei; pl. canavále, art. canaválele
canavața
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavațe
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavaței
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavațele
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavațelor
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavesmandi
canaves mandi? expr. (țig.) când vii la mine?
canavețe
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canaveței
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavețele
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavețelor
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvắț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavăț
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvăț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavățul
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvăț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavățului
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvăț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavățuri
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvăț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavățurile
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvăț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
canavățurilor
CANAVÁȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvăț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața. DOOM
canaváță/canavắț s. f./s. n. (pânză groasă) (înv.)
cancan
CANCÁN1, cancanuri, s. n. Vorbă răutăcioasă răspândită pe seama cuiva; bârfeală. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancan
CANCÁN2, cancanuri, s. n. Numele unui dans de cabaret răspândit în Franța, mai ales în a doua jumătate a sec. XIX, executat numai de femei; melodie după care se execută acest dans; french-cancan. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancan
FRENCH-CANCAN s. n. Cancan2. [Pr.: frencĭ-cancán] – Cuv. fr. DOOM
french-cancán (angl.) [ch pron. c] s. n., art. french-cancánul
cancanier
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancaniera
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancaniere
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancanierei
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancanierele
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancanierelor
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancanieri
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancanierii
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancanierilor
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancanierul
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancanierului
CANCANIÉR, -Ă, cancanieri, -e, adj. (Rar) Bârfitor. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cancanier.
cancanul
CANCÁN1, cancanuri, s. n. Vorbă răutăcioasă răspândită pe seama cuiva; bârfeală. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancanul
CANCÁN2, cancanuri, s. n. Numele unui dans de cabaret răspândit în Franța, mai ales în a doua jumătate a sec. XIX, executat numai de femei; melodie după care se execută acest dans; french-cancan. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancanul
FRENCH-CANCAN s. n. Cancan2. [Pr.: frencĭ-cancán] – Cuv. fr. DOOM
french-cancán (angl.) [ch pron. c] s. n., art. french-cancánul
cancanului
CANCÁN1, cancanuri, s. n. Vorbă răutăcioasă răspândită pe seama cuiva; bârfeală. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancanului
CANCÁN2, cancanuri, s. n. Numele unui dans de cabaret răspândit în Franța, mai ales în a doua jumătate a sec. XIX, executat numai de femei; melodie după care se execută acest dans; french-cancan. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancanului
FRENCH-CANCAN s. n. Cancan2. [Pr.: frencĭ-cancán] – Cuv. fr. DOOM
french-cancán (angl.) [ch pron. c] s. n., art. french-cancánul
cancanuri
CANCÁN1, cancanuri, s. n. Vorbă răutăcioasă răspândită pe seama cuiva; bârfeală. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancanuri
CANCÁN2, cancanuri, s. n. Numele unui dans de cabaret răspândit în Franța, mai ales în a doua jumătate a sec. XIX, executat numai de femei; melodie după care se execută acest dans; french-cancan. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancanuri
FRENCH-CANCAN s. n. Cancan2. [Pr.: frencĭ-cancán] – Cuv. fr. DOOM
french-cancán (angl.) [ch pron. c] s. n., art. french-cancánul
cancanurile
CANCÁN1, cancanuri, s. n. Vorbă răutăcioasă răspândită pe seama cuiva; bârfeală. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancanurile
CANCÁN2, cancanuri, s. n. Numele unui dans de cabaret răspândit în Franța, mai ales în a doua jumătate a sec. XIX, executat numai de femei; melodie după care se execută acest dans; french-cancan. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancanurile
FRENCH-CANCAN s. n. Cancan2. [Pr.: frencĭ-cancán] – Cuv. fr. DOOM
french-cancán (angl.) [ch pron. c] s. n., art. french-cancánul
cancanurilor
CANCÁN1, cancanuri, s. n. Vorbă răutăcioasă răspândită pe seama cuiva; bârfeală. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancanurilor
CANCÁN2, cancanuri, s. n. Numele unui dans de cabaret răspândit în Franța, mai ales în a doua jumătate a sec. XIX, executat numai de femei; melodie după care se execută acest dans; french-cancan. – Din fr. cancan. DOOM
cancán s. n., pl. cancánuri
cancanurilor
FRENCH-CANCAN s. n. Cancan2. [Pr.: frencĭ-cancán] – Cuv. fr. DOOM
french-cancán (angl.) [ch pron. c] s. n., art. french-cancánul
cancel
CANCÉL s.n. v. cancello.
cancelar
CANCELÁR, cancelari, s. m. 1. Șeful guvernului în Germania, între anii 1871-1945. ◊ Cancelar federal = șeful guvernului în Austria și în Germania. 2. Șeful cancelariei și al arhivei regale sau imperiale în Evul Mediu. ♦ Șeful cancelariei unei reprezentanțe diplomatice sau al unui consulat. – Din lat. cancellarius. DOOM
cancelár s. m., pl. cancelári
cancelari
CANCELÁR, cancelari, s. m. 1. Șeful guvernului în Germania, între anii 1871-1945. ◊ Cancelar federal = șeful guvernului în Austria și în Germania. 2. Șeful cancelariei și al arhivei regale sau imperiale în Evul Mediu. ♦ Șeful cancelariei unei reprezentanțe diplomatice sau al unui consulat. – Din lat. cancellarius. DOOM
cancelár s. m., pl. cancelári
cancelaria
CANCELÁRIE, cancelarii, s. f. 1. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. 2. Aparatul administrativ auxiliar ai cancelariilor, al unor șefi de stat. – După it. cancelleria. DOOM
cancelárie (-ri-e) s. f., art. cancelária (-ri-a), g.-d. art. canceláriei; pl. cancelárii, art. canceláriile (-ri-i-)
cancelariat
CANCELARIÁT, cancelariate, s. n. Funcția de cancelar; clădirea unde își exercită acesta atribuțiile. [Pr.: -ri-at] – Cancelar + suf. -iat. Cf. germ. Kanzellariat. DOOM
cancelariát (-ri-at) s. n., pl. cancelariáte
cancelariate
CANCELARIÁT, cancelariate, s. n. Funcția de cancelar; clădirea unde își exercită acesta atribuțiile. [Pr.: -ri-at] – Cancelar + suf. -iat. Cf. germ. Kanzellariat. DOOM
cancelariát (-ri-at) s. n., pl. cancelariáte
cancelariatele
CANCELARIÁT, cancelariate, s. n. Funcția de cancelar; clădirea unde își exercită acesta atribuțiile. [Pr.: -ri-at] – Cancelar + suf. -iat. Cf. germ. Kanzellariat. DOOM
cancelariát (-ri-at) s. n., pl. cancelariáte
cancelariatelor
CANCELARIÁT, cancelariate, s. n. Funcția de cancelar; clădirea unde își exercită acesta atribuțiile. [Pr.: -ri-at] – Cancelar + suf. -iat. Cf. germ. Kanzellariat. DOOM
cancelariát (-ri-at) s. n., pl. cancelariáte
cancelariatul
CANCELARIÁT, cancelariate, s. n. Funcția de cancelar; clădirea unde își exercită acesta atribuțiile. [Pr.: -ri-at] – Cancelar + suf. -iat. Cf. germ. Kanzellariat. DOOM
cancelariát (-ri-at) s. n., pl. cancelariáte
cancelariatului
CANCELARIÁT, cancelariate, s. n. Funcția de cancelar; clădirea unde își exercită acesta atribuțiile. [Pr.: -ri-at] – Cancelar + suf. -iat. Cf. germ. Kanzellariat. DOOM
cancelariát (-ri-at) s. n., pl. cancelariáte
cancelarie
CANCELÁRIE, cancelarii, s. f. 1. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. 2. Aparatul administrativ auxiliar ai cancelariilor, al unor șefi de stat. – După it. cancelleria. DOOM
cancelárie (-ri-e) s. f., art. cancelária (-ri-a), g.-d. art. canceláriei; pl. cancelárii, art. canceláriile (-ri-i-)
cancelariei
CANCELÁRIE, cancelarii, s. f. 1. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. 2. Aparatul administrativ auxiliar ai cancelariilor, al unor șefi de stat. – După it. cancelleria. DOOM
cancelárie (-ri-e) s. f., art. cancelária (-ri-a), g.-d. art. canceláriei; pl. cancelárii, art. canceláriile (-ri-i-)
cancelarii
CANCELÁR, cancelari, s. m. 1. Șeful guvernului în Germania, între anii 1871-1945. ◊ Cancelar federal = șeful guvernului în Austria și în Germania. 2. Șeful cancelariei și al arhivei regale sau imperiale în Evul Mediu. ♦ Șeful cancelariei unei reprezentanțe diplomatice sau al unui consulat. – Din lat. cancellarius. DOOM
cancelár s. m., pl. cancelári
cancelarii
CANCELÁRIE, cancelarii, s. f. 1. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. 2. Aparatul administrativ auxiliar ai cancelariilor, al unor șefi de stat. – După it. cancelleria. DOOM
cancelárie (-ri-e) s. f., art. cancelária (-ri-a), g.-d. art. canceláriei; pl. cancelárii, art. canceláriile (-ri-i-)
cancelariile
CANCELÁRIE, cancelarii, s. f. 1. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. 2. Aparatul administrativ auxiliar ai cancelariilor, al unor șefi de stat. – După it. cancelleria. DOOM
cancelárie (-ri-e) s. f., art. cancelária (-ri-a), g.-d. art. canceláriei; pl. cancelárii, art. canceláriile (-ri-i-)
cancelariilor
CANCELÁRIE, cancelarii, s. f. 1. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. 2. Aparatul administrativ auxiliar ai cancelariilor, al unor șefi de stat. – După it. cancelleria. DOOM
cancelárie (-ri-e) s. f., art. cancelária (-ri-a), g.-d. art. canceláriei; pl. cancelárii, art. canceláriile (-ri-i-)
cancelarilor
CANCELÁR, cancelari, s. m. 1. Șeful guvernului în Germania, între anii 1871-1945. ◊ Cancelar federal = șeful guvernului în Austria și în Germania. 2. Șeful cancelariei și al arhivei regale sau imperiale în Evul Mediu. ♦ Șeful cancelariei unei reprezentanțe diplomatice sau al unui consulat. – Din lat. cancellarius. DOOM
cancelár s. m., pl. cancelári
cancelaristic
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelaristica
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelaristice
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelaristicei
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelaristicele
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelaristicelor
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelaristici
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelaristicii
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelaristicilor
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelaristicul
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelaristicului
CANCELARÍSTIC, -Ă adj. (Peior.) De cancelarie; birocratic. [Cf. it. cancelleresco].
cancelarul
CANCELÁR, cancelari, s. m. 1. Șeful guvernului în Germania, între anii 1871-1945. ◊ Cancelar federal = șeful guvernului în Austria și în Germania. 2. Șeful cancelariei și al arhivei regale sau imperiale în Evul Mediu. ♦ Șeful cancelariei unei reprezentanțe diplomatice sau al unui consulat. – Din lat. cancellarius. DOOM
cancelár s. m., pl. cancelári
cancelarului
CANCELÁR, cancelari, s. m. 1. Șeful guvernului în Germania, între anii 1871-1945. ◊ Cancelar federal = șeful guvernului în Austria și în Germania. 2. Șeful cancelariei și al arhivei regale sau imperiale în Evul Mediu. ♦ Șeful cancelariei unei reprezentanțe diplomatice sau al unui consulat. – Din lat. cancellarius. DOOM
cancelár s. m., pl. cancelári
cancelling
CANCELLING s. n. (Mar.) Clauză înscrisă într-un contract de transport potrivit căreia se poate rezilia contractul dacă vasul nu s-a prezentat în portul de încărcare la termenul convenit [Pr.: chénsăling] – Cuv. engl.
cancello
CANCÉLLO s.n. (Italienism) Gard, grilaj; îngrăditură. ♦ (În bisericile catolice) Balustradă care separă sanctuarul de spațiul navei. [Var. cancel s.n. / < it. cancello].
cancer
CÁNCER, cancere, s. n. 1. Termen general care înglobează toate formele de tumori maligne ce se caracterizează printr-o creștere rapidă și atipică, cu tendința de invadare a țesuturilor vecine; neoplasm, (pop.) rac. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci și bacterii parazite. 3. (În sintagmele) Tropicul Cancerului = Tropicul Racului. Zodia Cancerului = zodia Racului. 4. (Fig.) Flagel. – Din fr., lat. cancer. DOOM
cáncer s. n., pl. cáncere
cancere
CÁNCER, cancere, s. n. 1. Termen general care înglobează toate formele de tumori maligne ce se caracterizează printr-o creștere rapidă și atipică, cu tendința de invadare a țesuturilor vecine; neoplasm, (pop.) rac. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci și bacterii parazite. 3. (În sintagmele) Tropicul Cancerului = Tropicul Racului. Zodia Cancerului = zodia Racului. 4. (Fig.) Flagel. – Din fr., lat. cancer. DOOM
cáncer s. n., pl. cáncere
cancerele
CÁNCER, cancere, s. n. 1. Termen general care înglobează toate formele de tumori maligne ce se caracterizează printr-o creștere rapidă și atipică, cu tendința de invadare a țesuturilor vecine; neoplasm, (pop.) rac. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci și bacterii parazite. 3. (În sintagmele) Tropicul Cancerului = Tropicul Racului. Zodia Cancerului = zodia Racului. 4. (Fig.) Flagel. – Din fr., lat. cancer. DOOM
cáncer s. n., pl. cáncere
cancerelor
CÁNCER, cancere, s. n. 1. Termen general care înglobează toate formele de tumori maligne ce se caracterizează printr-o creștere rapidă și atipică, cu tendința de invadare a țesuturilor vecine; neoplasm, (pop.) rac. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci și bacterii parazite. 3. (În sintagmele) Tropicul Cancerului = Tropicul Racului. Zodia Cancerului = zodia Racului. 4. (Fig.) Flagel. – Din fr., lat. cancer. DOOM
cáncer s. n., pl. cáncere
canceriform
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
canceriforma
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
canceriforme
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
canceriformei
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
canceriformele
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
canceriformelor
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
canceriformi
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
canceriformii
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
canceriformilor
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
canceriformul
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
canceriformului
CANCERIFÓRM, -Ă, canceriformi, -e, adj. Care are forma unui cancer. – Din fr. cancériforme. DOOM
cancerifórm adj. m., pl. cancerifórmi; f. cancerifórmă, pl. cancerifórme
cancerigen
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
cancerigena
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
cancerigene
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
cancerigenei
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
cancerigenele
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
cancerigenelor
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
cancerigeni
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
cancerigenii
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
cancerigenilor
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
cancerigenul
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
cancerigenului
CANCERIGÉN, -Ă, cancerigeni, -e, adj., s. n. (Substanță sau factor) care poate provoca apariția cancerului. – Din fr. cancérigène. DOOM
cancerigén2 s. n., pl. cancerigéne
canceriza
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
cancerizare
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
cancerizare
CANCERIZÁRE, cancerizări, s. f. Acțiunea de a (se) canceriza și rezultatul ei. – V. canceriza.
cancerizară
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
cancerizase
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
cancerizaseră
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
cancerizat
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
cancerizat
CANCERIZÁT, -Ă, cancerizați, -te, adj. (Despre țesuturi, organe etc.) Afectat de cancer. – V. canceriza.
cancerizau
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
cancerizează
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
cancerizeze
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
cancerizând
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
cancerizînd
CANCERIZÁ, pers. 3 sg. cancerizează, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în cancer. – Din fr. cancériser. DOOM
cancerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cancerizeáză
canceroasa
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroasa
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroase
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroase
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroasei
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroasei
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroasele
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroasele
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroaselor
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroaselor
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
cancerofobia
CANCEROFOBÍE, cancerofobii, s. f. (Med.) Teamă morbidă de cancer. – Din fr. cancérophobie.
cancerofobie
CANCEROFOBÍE, cancerofobii, s. f. (Med.) Teamă morbidă de cancer. – Din fr. cancérophobie.
cancerofobiei
CANCEROFOBÍE, cancerofobii, s. f. (Med.) Teamă morbidă de cancer. – Din fr. cancérophobie.
cancerofobii
CANCEROFOBÍE, cancerofobii, s. f. (Med.) Teamă morbidă de cancer. – Din fr. cancérophobie.
cancerofobiile
CANCEROFOBÍE, cancerofobii, s. f. (Med.) Teamă morbidă de cancer. – Din fr. cancérophobie.
cancerofobiilor
CANCEROFOBÍE, cancerofobii, s. f. (Med.) Teamă morbidă de cancer. – Din fr. cancérophobie.
cancerogeneza
CANCEROGENÉZĂ, cancerogeneze, s. f. (Med.) Carcinogeneză. – Cancer + geneză.
cancerogeneze
CANCEROGENÉZĂ, cancerogeneze, s. f. (Med.) Carcinogeneză. – Cancer + geneză.
cancerogenezei
CANCEROGENÉZĂ, cancerogeneze, s. f. (Med.) Carcinogeneză. – Cancer + geneză.
cancerogenezele
CANCEROGENÉZĂ, cancerogeneze, s. f. (Med.) Carcinogeneză. – Cancer + geneză.
cancerogenezelor
CANCEROGENÉZĂ, cancerogeneze, s. f. (Med.) Carcinogeneză. – Cancer + geneză.
cancerolog
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
cancerologa
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
cancerologe
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
cancerologei
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
cancerologele
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
cancerologelor
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
cancerologi
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
cancerologia
CANCEROLOGÍE s. f. (Med.) Oncologie. – Din fr. cancérologie. DOOM
cancerologíe (rar) s. f., art. cancerología, g.-d. cancerologíi, art. cancerologíei
cancerologic
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologica
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologice
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologicei
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologicele
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologicelor
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologici
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologicii
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologicilor
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologicul
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologicului
CANCEROLÓGIC, -Ă, cancerologici, -ce, adj. (Med.) Oncologic. – Din fr. cancérologique.
cancerologie
CANCEROLOGÍE s. f. (Med.) Oncologie. – Din fr. cancérologie. DOOM
cancerologíe (rar) s. f., art. cancerología, g.-d. cancerologíi, art. cancerologíei
cancerologiei
CANCEROLOGÍE s. f. (Med.) Oncologie. – Din fr. cancérologie. DOOM
cancerologíe (rar) s. f., art. cancerología, g.-d. cancerologíi, art. cancerologíei
cancerologii
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
cancerologii
CANCEROLOGÍE s. f. (Med.) Oncologie. – Din fr. cancérologie. DOOM
cancerologíe (rar) s. f., art. cancerología, g.-d. cancerologíi, art. cancerologíei
cancerologilor
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
cancerologul
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
cancerologului
CANCEROLÓG, -Ă, cancerologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Oncolog. – Cf. fr. cancérologiste.
canceros
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceros
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
cancerosul
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
cancerosul
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
cancerosului
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
cancerosului
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroși
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroși
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroșii
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroșii
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroșilor
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
canceroșilor
CANCERÓS, -OÁSĂ, canceroși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso. DOOM
cancerós adj. m., s. m., pl. canceróși; adj. f., s. f. canceroásă, pl. canceroáse
cancerul
CÁNCER, cancere, s. n. 1. Termen general care înglobează toate formele de tumori maligne ce se caracterizează printr-o creștere rapidă și atipică, cu tendința de invadare a țesuturilor vecine; neoplasm, (pop.) rac. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci și bacterii parazite. 3. (În sintagmele) Tropicul Cancerului = Tropicul Racului. Zodia Cancerului = zodia Racului. 4. (Fig.) Flagel. – Din fr., lat. cancer. DOOM
cáncer s. n., pl. cáncere
cancerului
CÁNCER, cancere, s. n. 1. Termen general care înglobează toate formele de tumori maligne ce se caracterizează printr-o creștere rapidă și atipică, cu tendința de invadare a țesuturilor vecine; neoplasm, (pop.) rac. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci și bacterii parazite. 3. (În sintagmele) Tropicul Cancerului = Tropicul Racului. Zodia Cancerului = zodia Racului. 4. (Fig.) Flagel. – Din fr., lat. cancer. DOOM
cáncer s. n., pl. cáncere
canci
CANCI adv. (Arg.) (Absolut) deloc, nimic. – Din țig. kanč. DOOM
canci (arg.) adv.
cancioc
CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă în formă de lingură mare de metal cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau din instalații. [Var.: cancióg s. n.] – Din magh. kancsó. DOOM
cancióc (-cioc) s. n., pl. canciócuri
canciocul
CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă în formă de lingură mare de metal cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau din instalații. [Var.: cancióg s. n.] – Din magh. kancsó. DOOM
cancióc (-cioc) s. n., pl. canciócuri
canciocului
CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă în formă de lingură mare de metal cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau din instalații. [Var.: cancióg s. n.] – Din magh. kancsó. DOOM
cancióc (-cioc) s. n., pl. canciócuri
canciocuri
CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă în formă de lingură mare de metal cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau din instalații. [Var.: cancióg s. n.] – Din magh. kancsó. DOOM
cancióc (-cioc) s. n., pl. canciócuri
canciocurile
CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă în formă de lingură mare de metal cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau din instalații. [Var.: cancióg s. n.] – Din magh. kancsó. DOOM
cancióc (-cioc) s. n., pl. canciócuri
canciocurilor
CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă în formă de lingură mare de metal cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau din instalații. [Var.: cancióg s. n.] – Din magh. kancsó. DOOM
cancióc (-cioc) s. n., pl. canciócuri
canciog
CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă în formă de lingură mare de metal cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau din instalații. [Var.: cancióg s. n.] – Din magh. kancsó. DOOM
cancióc (-cioc) s. n., pl. canciócuri
cancioneiro
CANCIONEIRO s. n. Culegere de poezii lirice portugheze din sec. XII-XIV. [Pr.: can-siu-năí-ru] – Cuv. port.
cancionero
CANCIONERO s. n. Culegere de poezii lirice spaniole din sec. XV. [Pr.: cansionéro] – Cuv. sp.
cancroid
CANCROÍD s.n. Formație canceroasă a pielii și a mucoaselor. [Pron. -cro-id. / < fr. cancroïde, cf. lat. cancer – rac, gr. eidos – formă].
cancroides
SCORPIÓN, scorpioni, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide având la extremitatea posterioară glande veninoase, care se deschid în vârful unui ac; scorpie (1). ◊ Scorpionul de cărți =scorpion minuscul, fără coadă și fără glande veninoase, având patru perechi de picioare și o pereche de foarfece lungi, care trăiește printre filele cărților (Chelifer cancroides). 2. (Art.) Numele unei constelații zodiacale din emisfera sudică; numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat. scorpio, -onis.
candel
CÁNDEL s. n., adj. invar. 1. S. n. Zahăr în formă de cristale mari, obținut prin cristalizarea lentă a zahărului din siropuri saturate, cu puritate mare. 2. Adj. invar. Care se referă la candel (1). Zahăr candel. – Din germ. Kandel[zucker]. DOOM
cándel (zahăr ~) adj. invar., s. n.
candela
CÁNDELĂ, candele, s. f. 1. Lampă mică cu ulei, care se pune la icoane sau la morminte sau care servea, în trecut, la iluminat. 2. Unitate de măsură pentru calcularea intensității luminoase. 3. Stâlp rotund de lemn, folosit pentru susținerea centrului unei bolți de tunel. – Din sl. kanŭdilo, ngr. kandila, (2) fr. candela. DOOM
cándelă s. f., g.-d. art. cándelei; pl. cándele; (unitate de măsură) simb. cd
candelabre
CANDELÁBRU, candelabre, s. n. Suport cu mai multe brațe (bogat ornamentat), pentru lumânări sau becuri electrice; policandru. – Din fr. candélabre, lat. candelabrum. DOOM
candelábru (-la-bru) s. n., art. candelábrul; pl. candelábre
candelabrele
CANDELÁBRU, candelabre, s. n. Suport cu mai multe brațe (bogat ornamentat), pentru lumânări sau becuri electrice; policandru. – Din fr. candélabre, lat. candelabrum. DOOM
candelábru (-la-bru) s. n., art. candelábrul; pl. candelábre
candelabrelor
CANDELÁBRU, candelabre, s. n. Suport cu mai multe brațe (bogat ornamentat), pentru lumânări sau becuri electrice; policandru. – Din fr. candélabre, lat. candelabrum. DOOM
candelábru (-la-bru) s. n., art. candelábrul; pl. candelábre
candelabru
CANDELÁBRU, candelabre, s. n. Suport cu mai multe brațe (bogat ornamentat), pentru lumânări sau becuri electrice; policandru. – Din fr. candélabre, lat. candelabrum. DOOM
candelábru (-la-bru) s. n., art. candelábrul; pl. candelábre
candelabrul
CANDELÁBRU, candelabre, s. n. Suport cu mai multe brațe (bogat ornamentat), pentru lumânări sau becuri electrice; policandru. – Din fr. candélabre, lat. candelabrum. DOOM
candelábru (-la-bru) s. n., art. candelábrul; pl. candelábre
candelabrului
CANDELÁBRU, candelabre, s. n. Suport cu mai multe brațe (bogat ornamentat), pentru lumânări sau becuri electrice; policandru. – Din fr. candélabre, lat. candelabrum. DOOM
candelábru (-la-bru) s. n., art. candelábrul; pl. candelábre
candele
CÁNDELĂ, candele, s. f. 1. Lampă mică cu ulei, care se pune la icoane sau la morminte sau care servea, în trecut, la iluminat. 2. Unitate de măsură pentru calcularea intensității luminoase. 3. Stâlp rotund de lemn, folosit pentru susținerea centrului unei bolți de tunel. – Din sl. kanŭdilo, ngr. kandila, (2) fr. candela. DOOM
cándelă s. f., g.-d. art. cándelei; pl. cándele; (unitate de măsură) simb. cd
candelei
CÁNDELĂ, candele, s. f. 1. Lampă mică cu ulei, care se pune la icoane sau la morminte sau care servea, în trecut, la iluminat. 2. Unitate de măsură pentru calcularea intensității luminoase. 3. Stâlp rotund de lemn, folosit pentru susținerea centrului unei bolți de tunel. – Din sl. kanŭdilo, ngr. kandila, (2) fr. candela. DOOM
cándelă s. f., g.-d. art. cándelei; pl. cándele; (unitate de măsură) simb. cd
candelele
CÁNDELĂ, candele, s. f. 1. Lampă mică cu ulei, care se pune la icoane sau la morminte sau care servea, în trecut, la iluminat. 2. Unitate de măsură pentru calcularea intensității luminoase. 3. Stâlp rotund de lemn, folosit pentru susținerea centrului unei bolți de tunel. – Din sl. kanŭdilo, ngr. kandila, (2) fr. candela. DOOM
cándelă s. f., g.-d. art. cándelei; pl. cándele; (unitate de măsură) simb. cd
candelelor
CÁNDELĂ, candele, s. f. 1. Lampă mică cu ulei, care se pune la icoane sau la morminte sau care servea, în trecut, la iluminat. 2. Unitate de măsură pentru calcularea intensității luminoase. 3. Stâlp rotund de lemn, folosit pentru susținerea centrului unei bolți de tunel. – Din sl. kanŭdilo, ngr. kandila, (2) fr. candela. DOOM
cándelă s. f., g.-d. art. cándelei; pl. cándele; (unitate de măsură) simb. cd
candelist
candelist, candeliști s. m. om naiv / credul.
candeliță
CANDELÍȚĂ, candelițe, s. f. (Mar.) Nod care servește la prinderea unui obiect. – Candelă + suf. -iță.
candelul
CÁNDEL s. n., adj. invar. 1. S. n. Zahăr în formă de cristale mari, obținut prin cristalizarea lentă a zahărului din siropuri saturate, cu puritate mare. 2. Adj. invar. Care se referă la candel (1). Zahăr candel. – Din germ. Kandel[zucker]. DOOM
cándel (zahăr ~) adj. invar., s. n.
candelului
CÁNDEL s. n., adj. invar. 1. S. n. Zahăr în formă de cristale mari, obținut prin cristalizarea lentă a zahărului din siropuri saturate, cu puritate mare. 2. Adj. invar. Care se referă la candel (1). Zahăr candel. – Din germ. Kandel[zucker]. DOOM
cándel (zahăr ~) adj. invar., s. n.
candid
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candida
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candida
CÁNDIDA1 s. f. Gen de ciuperci microscopice care formează micelii și produc diverse infecții, meningită etc. (Candida). – Din lat. Candida, denumirea științifică a ciupercii.
candida
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidai
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidam
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidare
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidare
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus candidat în alegeri; a-și pune candidatura într-o alegere. 2. A se prezenta la un examen. ♦ (Fam.) A aspira la un post, la un grad, la o poziție etc. – Din candidat și candidaturi (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren.
candidarea
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus candidat în alegeri; a-și pune candidatura într-o alegere. 2. A se prezenta la un examen. ♦ (Fam.) A aspira la un post, la un grad, la o poziție etc. – Din candidat și candidaturi (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren.
candidară
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidarăm
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidarăți
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidase
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidasem
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidaseră
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidaserăm
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidaserăți
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidaseși
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidaseți
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidat
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidat
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candidata
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candidate
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candidatei
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candidatele
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candidatelor
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candidatul
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candidatului
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candidatura
CANDIDATÚRĂ, candidaturi, s. f. Faptul de a candida2; starea, calitatea de candidat. – Din fr. candidature. DOOM
candidatúră s. f., g.-d. art. candidatúrii; pl. candidatúri
candidaturi
CANDIDATÚRĂ, candidaturi, s. f. Faptul de a candida2; starea, calitatea de candidat. – Din fr. candidature. DOOM
candidatúră s. f., g.-d. art. candidatúrii; pl. candidatúri
candidaturii
CANDIDATÚRĂ, candidaturi, s. f. Faptul de a candida2; starea, calitatea de candidat. – Din fr. candidature. DOOM
candidatúră s. f., g.-d. art. candidatúrii; pl. candidatúri
candidaturile
CANDIDATÚRĂ, candidaturi, s. f. Faptul de a candida2; starea, calitatea de candidat. – Din fr. candidature. DOOM
candidatúră s. f., g.-d. art. candidatúrii; pl. candidatúri
candidaturilor
CANDIDATÚRĂ, candidaturi, s. f. Faptul de a candida2; starea, calitatea de candidat. – Din fr. candidature. DOOM
candidatúră s. f., g.-d. art. candidatúrii; pl. candidatúri
candidau
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidași
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidați
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidați
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candidații
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candidaților
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus. DOOM
candidátă s. f., g.-d. art. candidátei; pl. candidáte
candide
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candide
CÁNDIDA1 s. f. Gen de ciuperci microscopice care formează micelii și produc diverse infecții, meningită etc. (Candida). – Din lat. Candida, denumirea științifică a ciupercii.
candidează
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidei
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candidei
CÁNDIDA1 s. f. Gen de ciuperci microscopice care formează micelii și produc diverse infecții, meningită etc. (Candida). – Din lat. Candida, denumirea științifică a ciupercii.
candidele
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candidele
CÁNDIDA1 s. f. Gen de ciuperci microscopice care formează micelii și produc diverse infecții, meningită etc. (Candida). – Din lat. Candida, denumirea științifică a ciupercii.
candidelor
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candidelor
CÁNDIDA1 s. f. Gen de ciuperci microscopice care formează micelii și produc diverse infecții, meningită etc. (Candida). – Din lat. Candida, denumirea științifică a ciupercii.
candidez
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candideze
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidezi
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidoza
CANDIDÓZĂ s. f. (Med.) Infecție a mucoaselor și a pielii provocată de ciuperci din genul Candida. – Din fr. candidose. DOOM
candidóză s. f., g.-d. art. candidózei
candidoze
CANDIDÓZĂ s. f. (Med.) Infecție a mucoaselor și a pielii provocată de ciuperci din genul Candida. – Din fr. candidose. DOOM
candidóză s. f., g.-d. art. candidózei
candidozei
CANDIDÓZĂ s. f. (Med.) Infecție a mucoaselor și a pielii provocată de ciuperci din genul Candida. – Din fr. candidose. DOOM
candidóză s. f., g.-d. art. candidózei
candidozele
CANDIDÓZĂ s. f. (Med.) Infecție a mucoaselor și a pielii provocată de ciuperci din genul Candida. – Din fr. candidose. DOOM
candidóză s. f., g.-d. art. candidózei
candidozelor
CANDIDÓZĂ s. f. (Med.) Infecție a mucoaselor și a pielii provocată de ciuperci din genul Candida. – Din fr. candidose. DOOM
candidóză s. f., g.-d. art. candidózei
candidul
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candidului
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candidum
CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu flori galbene deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; crinoide; (și la sg.) animal din această clasă. – Din sl. krinŭ.
candidând
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidînd
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus sau a se prezenta spre a fi votat în alegeri. 2. A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție, un titlu etc. – Din candidat și candidatură (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren. DOOM
candidá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 candideáză
candidări
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus candidat în alegeri; a-și pune candidatura într-o alegere. 2. A se prezenta la un examen. ♦ (Fam.) A aspira la un post, la un grad, la o poziție etc. – Din candidat și candidaturi (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren.
candidării
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus candidat în alegeri; a-și pune candidatura într-o alegere. 2. A se prezenta la un examen. ♦ (Fam.) A aspira la un post, la un grad, la o poziție etc. – Din candidat și candidaturi (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren.
candidările
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus candidat în alegeri; a-și pune candidatura într-o alegere. 2. A se prezenta la un examen. ♦ (Fam.) A aspira la un post, la un grad, la o poziție etc. – Din candidat și candidaturi (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren.
candidărilor
CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus candidat în alegeri; a-și pune candidatura într-o alegere. 2. A se prezenta la un examen. ♦ (Fam.) A aspira la un post, la un grad, la o poziție etc. – Din candidat și candidaturi (derivat regresiv). Cf. germ. kandidieren.
candizare
CANDIZÁRE s.f. Transformare a zahărului în candel. [După fr. candisation].
candizi
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candizii
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candizilor
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus. DOOM
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candoare
CANDOÁRE, candori, s. f. Curățenie morală; nevinovăție. – Din fr. candeur, lat. candor, -oris. DOOM
candoáre (-doa-) s. f., g.-d. art. candórii; pl. candóri
candoarea
CANDOÁRE, candori, s. f. Curățenie morală; nevinovăție. – Din fr. candeur, lat. candor, -oris. DOOM
candoáre (-doa-) s. f., g.-d. art. candórii; pl. candóri
candori
CANDOÁRE, candori, s. f. Curățenie morală; nevinovăție. – Din fr. candeur, lat. candor, -oris. DOOM
candoáre (-doa-) s. f., g.-d. art. candórii; pl. candóri
candorii
CANDOÁRE, candori, s. f. Curățenie morală; nevinovăție. – Din fr. candeur, lat. candor, -oris. DOOM
candoáre (-doa-) s. f., g.-d. art. candórii; pl. candóri
candorile
CANDOÁRE, candori, s. f. Curățenie morală; nevinovăție. – Din fr. candeur, lat. candor, -oris. DOOM
candoáre (-doa-) s. f., g.-d. art. candórii; pl. candóri
candorilor
CANDOÁRE, candori, s. f. Curățenie morală; nevinovăție. – Din fr. candeur, lat. candor, -oris. DOOM
candoáre (-doa-) s. f., g.-d. art. candórii; pl. candóri
candria
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. DOOM
candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
candrie
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. DOOM
candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
candriei
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. DOOM
candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
candrii
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. DOOM
candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
candriii
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. DOOM
candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
candriile
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. DOOM
candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
candriilor
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. DOOM
candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
candriu
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. DOOM
candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
candriul
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. DOOM
candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
candriului
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. DOOM
candríu (fam.) adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
canea
CANEÁ s. f. v. cana. DOOM
caneá v. caná
caneaua
CANEÁ s. f. v. cana. DOOM
caneá v. caná
canefora
CANEFÓRĂ s.f. (Ant.) Tânără femeie care poartă pe cap un coș plin cu cele necesare sacrificiilor religioase. ♦ Statuie reprezentând o asemenea femeie. [< fr. canéphore, cf. gr. kaneon – coș, phoros – purtător]. DOOM
canefóră s. f., g.-d. art. canefórei; pl. canefóre
canefore
CANEFÓRĂ s.f. (Ant.) Tânără femeie care poartă pe cap un coș plin cu cele necesare sacrificiilor religioase. ♦ Statuie reprezentând o asemenea femeie. [< fr. canéphore, cf. gr. kaneon – coș, phoros – purtător]. DOOM
canefóră s. f., g.-d. art. canefórei; pl. canefóre
caneforei
CANEFÓRĂ s.f. (Ant.) Tânără femeie care poartă pe cap un coș plin cu cele necesare sacrificiilor religioase. ♦ Statuie reprezentând o asemenea femeie. [< fr. canéphore, cf. gr. kaneon – coș, phoros – purtător]. DOOM
canefóră s. f., g.-d. art. canefórei; pl. canefóre
caneforele
CANEFÓRĂ s.f. (Ant.) Tânără femeie care poartă pe cap un coș plin cu cele necesare sacrificiilor religioase. ♦ Statuie reprezentând o asemenea femeie. [< fr. canéphore, cf. gr. kaneon – coș, phoros – purtător]. DOOM
canefóră s. f., g.-d. art. canefórei; pl. canefóre
caneforelor
CANEFÓRĂ s.f. (Ant.) Tânără femeie care poartă pe cap un coș plin cu cele necesare sacrificiilor religioase. ♦ Statuie reprezentând o asemenea femeie. [< fr. canéphore, cf. gr. kaneon – coș, phoros – purtător]. DOOM
canefóră s. f., g.-d. art. canefórei; pl. canefóre
canela
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelai
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelam
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelare
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelare
CANELÁRE s.f. Acțiunea de a canela. [< canela]. DOOM
caneláre s. f., g.-d. art. canelắrii
canelarea
CANELÁRE s.f. Acțiunea de a canela. [< canela]. DOOM
caneláre s. f., g.-d. art. canelắrii
canelară
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelarăm
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelarăți
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelase
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelasem
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelaseră
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelaserăm
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelaserăți
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelaseși
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelaseți
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelat
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelat
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canelata
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canelate
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canelatei
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canelatele
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canelatelor
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canelatul
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canelatului
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canelau
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelași
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelați
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelați
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canelații
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canelaților
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
canele
CANEÁ s. f. v. cana. DOOM
caneá v. caná
canelează
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelei
CANEÁ s. f. v. cana. DOOM
caneá v. caná
canelele
CANEÁ s. f. v. cana. DOOM
caneá v. caná
canelelor
CANEÁ s. f. v. cana. DOOM
caneá v. caná
canelez
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
caneleze
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelezi
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelura
CANELÚRĂ, caneluri, s. f. 1. Șanț ornamental săpat de-a lungul fusului unei coloane, al unui pilastru etc.; șanț pe suprafața pieselor unor mașini, servind la asamblarea cu alte piese; nut (1). 2. Fiecare dintre adânciturile longitudinale ale trunchiului unui arbore. – Din fr. cannelure. DOOM
canelúră s. f., g.-d. art. canelúrii; pl. canelúri
caneluri
CANELÚRĂ, caneluri, s. f. 1. Șanț ornamental săpat de-a lungul fusului unei coloane, al unui pilastru etc.; șanț pe suprafața pieselor unor mașini, servind la asamblarea cu alte piese; nut (1). 2. Fiecare dintre adânciturile longitudinale ale trunchiului unui arbore. – Din fr. cannelure. DOOM
canelúră s. f., g.-d. art. canelúrii; pl. canelúri
canelurii
CANELÚRĂ, caneluri, s. f. 1. Șanț ornamental săpat de-a lungul fusului unei coloane, al unui pilastru etc.; șanț pe suprafața pieselor unor mașini, servind la asamblarea cu alte piese; nut (1). 2. Fiecare dintre adânciturile longitudinale ale trunchiului unui arbore. – Din fr. cannelure. DOOM
canelúră s. f., g.-d. art. canelúrii; pl. canelúri
canelurile
CANELÚRĂ, caneluri, s. f. 1. Șanț ornamental săpat de-a lungul fusului unei coloane, al unui pilastru etc.; șanț pe suprafața pieselor unor mașini, servind la asamblarea cu alte piese; nut (1). 2. Fiecare dintre adânciturile longitudinale ale trunchiului unui arbore. – Din fr. cannelure. DOOM
canelúră s. f., g.-d. art. canelúrii; pl. canelúri
canelurilor
CANELÚRĂ, caneluri, s. f. 1. Șanț ornamental săpat de-a lungul fusului unei coloane, al unui pilastru etc.; șanț pe suprafața pieselor unor mașini, servind la asamblarea cu alte piese; nut (1). 2. Fiecare dintre adânciturile longitudinale ale trunchiului unui arbore. – Din fr. cannelure. DOOM
canelúră s. f., g.-d. art. canelúrii; pl. canelúri
canelând
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelînd
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A realiza caneluri pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler. DOOM
canelá (a ~) vb., ind. prez. 3 caneleáză
canelări
CANELÁRE s.f. Acțiunea de a canela. [< canela]. DOOM
caneláre s. f., g.-d. art. canelắrii
canelării
CANELÁRE s.f. Acțiunea de a canela. [< canela]. DOOM
caneláre s. f., g.-d. art. canelắrii
canelările
CANELÁRE s.f. Acțiunea de a canela. [< canela]. DOOM
caneláre s. f., g.-d. art. canelắrii
canelărilor
CANELÁRE s.f. Acțiunea de a canela. [< canela]. DOOM
caneláre s. f., g.-d. art. canelắrii
canens
Canens, nimfă originară din Latium, personificare a Cîntecului. Era soția regelui Picus, pe care-l iubea cu o dragoste fierbinte. Într-o zi, la o vînătoare, Circe l-a văzut pe Picus și s-a îndrăgostit de el. Fiind respinsă și ca să se răzbune, ea l-a metamorfozat în pasăre. Îndurerată de dispariția soțului ei, Canens pornește în căutarea lui. După șase zile și șase nopți de căutare zadarnică, cade sfîrșită de oboseală pe țărmurile Tibrului și moare.
caneta
CANÉTĂ, canete, s. f. Țeavă pe care se înfășoară firul de bătătură. – Din fr. canette. DOOM
canétă s. f., g.-d. art. canétei; pl. canéte
canete
CANÉTĂ, canete, s. f. Țeavă pe care se înfășoară firul de bătătură. – Din fr. canette. DOOM
canétă s. f., g.-d. art. canétei; pl. canéte
canetei
CANÉTĂ, canete, s. f. Țeavă pe care se înfășoară firul de bătătură. – Din fr. canette. DOOM
canétă s. f., g.-d. art. canétei; pl. canéte
canetele
CANÉTĂ, canete, s. f. Țeavă pe care se înfășoară firul de bătătură. – Din fr. canette. DOOM
canétă s. f., g.-d. art. canétei; pl. canéte
canetelor
CANÉTĂ, canete, s. f. Țeavă pe care se înfășoară firul de bătătură. – Din fr. canette. DOOM
canétă s. f., g.-d. art. canétei; pl. canéte
canevas
CANEVÁS, canevasuri, s. n. (Înv.) 1. Schiță sau linii generale ale unui desen. 2. Rețea de meridiane și de paralele trasate în vederea alcătuirii unei hărți. – Din fr. canevas. DOOM
canevás (crochiu) (înv.) s. n., pl. canevásuri
canevasul
CANEVÁS, canevasuri, s. n. (Înv.) 1. Schiță sau linii generale ale unui desen. 2. Rețea de meridiane și de paralele trasate în vederea alcătuirii unei hărți. – Din fr. canevas. DOOM
canevás (crochiu) (înv.) s. n., pl. canevásuri
canevasului
CANEVÁS, canevasuri, s. n. (Înv.) 1. Schiță sau linii generale ale unui desen. 2. Rețea de meridiane și de paralele trasate în vederea alcătuirii unei hărți. – Din fr. canevas. DOOM
canevás (crochiu) (înv.) s. n., pl. canevásuri
canevasuri
CANEVÁS, canevasuri, s. n. (Înv.) 1. Schiță sau linii generale ale unui desen. 2. Rețea de meridiane și de paralele trasate în vederea alcătuirii unei hărți. – Din fr. canevas. DOOM
canevás (crochiu) (înv.) s. n., pl. canevásuri
canevasurile
CANEVÁS, canevasuri, s. n. (Înv.) 1. Schiță sau linii generale ale unui desen. 2. Rețea de meridiane și de paralele trasate în vederea alcătuirii unei hărți. – Din fr. canevas. DOOM
canevás (crochiu) (înv.) s. n., pl. canevásuri
canevasurilor
CANEVÁS, canevasuri, s. n. (Înv.) 1. Schiță sau linii generale ale unui desen. 2. Rețea de meridiane și de paralele trasate în vederea alcătuirii unei hărți. – Din fr. canevas. DOOM
canevás (crochiu) (înv.) s. n., pl. canevásuri
cange
CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă de lemn, având un vârf metalic cu unul sau două cârlige, utilizată la acostarea navelor mici sau la prinderea unui obiect de la distanță. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. – Din tc. kanca. DOOM
cánge s. f., g.-d. art. cắngii; pl. căngi
cangea
CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă de lemn, având un vârf metalic cu unul sau două cârlige, utilizată la acostarea navelor mici sau la prinderea unui obiect de la distanță. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. – Din tc. kanca. DOOM
cánge s. f., g.-d. art. cắngii; pl. căngi
cangrena
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrena
CANGRÉNĂ, cangrene, s. f. Necroză combinată cu putrefacție a unor țesuturi sau organe. [Var.: gangrénă s. f.] – Din fr. gangrène, lat. gangraena, it. cancrena. DOOM
cangrénă s. f., g.-d. art. cangrénei; pl. cangréne
cangrenare
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrenare
GANGRENÁRE s. f. v. cangrenare.
cangrenarea
GANGRENÁRE s. f. v. cangrenare.
cangrenară
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrenase
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrenaseră
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrenat
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrenat
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrenata
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrenate
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrenatei
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrenatele
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrenatelor
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrenatul
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrenatului
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrenau
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrenați
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrenații
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrenaților
GANGRENÁT, -Ă adj. v. cangrenat.
cangrene
CANGRÉNĂ, cangrene, s. f. Necroză combinată cu putrefacție a unor țesuturi sau organe. [Var.: gangrénă s. f.] – Din fr. gangrène, lat. gangraena, it. cancrena. DOOM
cangrénă s. f., g.-d. art. cangrénei; pl. cangréne
cangrenează
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrenei
CANGRÉNĂ, cangrene, s. f. Necroză combinată cu putrefacție a unor țesuturi sau organe. [Var.: gangrénă s. f.] – Din fr. gangrène, lat. gangraena, it. cancrena. DOOM
cangrénă s. f., g.-d. art. cangrénei; pl. cangréne
cangrenele
CANGRÉNĂ, cangrene, s. f. Necroză combinată cu putrefacție a unor țesuturi sau organe. [Var.: gangrénă s. f.] – Din fr. gangrène, lat. gangraena, it. cancrena. DOOM
cangrénă s. f., g.-d. art. cangrénei; pl. cangréne
cangrenelor
CANGRÉNĂ, cangrene, s. f. Necroză combinată cu putrefacție a unor țesuturi sau organe. [Var.: gangrénă s. f.] – Din fr. gangrène, lat. gangraena, it. cancrena. DOOM
cangrénă s. f., g.-d. art. cangrénei; pl. cangréne
cangreneze
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrenoasa
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenoase
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenoasei
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenoasele
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenoaselor
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenos
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenosul
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenosului
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenoși
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenoșii
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenoșilor
GANGRENÓS, -OÁSĂ adj. v. cangrenos. DOOM
cangrenós adj. m., pl. cangrenóși; f. cangrenoásă, pl. cangrenoáse
cangrenând
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrenînd
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A suferi o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare. DOOM
cangrená (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cangreneáză
cangrenări
GANGRENÁRE s. f. v. cangrenare.
cangrenării
GANGRENÁRE s. f. v. cangrenare.
cangrenările
GANGRENÁRE s. f. v. cangrenare.
cangrenărilor
GANGRENÁRE s. f. v. cangrenare.
cangur
CÁNGUR, canguri, s. m. Mamifer erbivor din Australia, cu coadă lungă și cu picioarele anterioare scurte, a cărui femelă are sub pântece o pungă unde își ține puii mici (Macropus giganteus). – Din fr. kangourou. DOOM
cángur s. m., pl. cánguri
canguri
CÁNGUR, canguri, s. m. Mamifer erbivor din Australia, cu coadă lungă și cu picioarele anterioare scurte, a cărui femelă are sub pântece o pungă unde își ține puii mici (Macropus giganteus). – Din fr. kangourou. DOOM
cángur s. m., pl. cánguri
cangurii
CÁNGUR, canguri, s. m. Mamifer erbivor din Australia, cu coadă lungă și cu picioarele anterioare scurte, a cărui femelă are sub pântece o pungă unde își ține puii mici (Macropus giganteus). – Din fr. kangourou. DOOM
cángur s. m., pl. cánguri
cangurilor
CÁNGUR, canguri, s. m. Mamifer erbivor din Australia, cu coadă lungă și cu picioarele anterioare scurte, a cărui femelă are sub pântece o pungă unde își ține puii mici (Macropus giganteus). – Din fr. kangourou. DOOM
cángur s. m., pl. cánguri
cangurul
CÁNGUR, canguri, s. m. Mamifer erbivor din Australia, cu coadă lungă și cu picioarele anterioare scurte, a cărui femelă are sub pântece o pungă unde își ține puii mici (Macropus giganteus). – Din fr. kangourou. DOOM
cángur s. m., pl. cánguri
cangurului
CÁNGUR, canguri, s. m. Mamifer erbivor din Australia, cu coadă lungă și cu picioarele anterioare scurte, a cărui femelă are sub pântece o pungă unde își ține puii mici (Macropus giganteus). – Din fr. kangourou. DOOM
cángur s. m., pl. cánguri
cani
CAM adv. 1. Aproximativ, aproape. Cam pe vremea aceea trăia bunicul. ♦ Oarecum, întrucâtva. Căsătoria s-a făcut cam pe ascuns. 2. Destul de...; prea. Vremea e cam rece. Haina e cam lungă. – Din camai (înv. „și mai” < lat.). DOOM
cam adv.
canibal
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canibala
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canibale
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canibalei
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canibalele
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canibalelor
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canibali
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canibalic
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalica
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalice
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalicei
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalicele
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalicelor
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalici
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalicii
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalicilor
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalicul
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalicului
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic. DOOM
canibálic adj. m., pl. canibálici; f. canibálică, pl. canibálice
canibalii
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canibalilor
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canibalism
CANIBALÍSM s. n. Antropofagie. ♦ Fig. Cruzime, sălbăticie, ferocitate. – Din fr. cannibalisme. DOOM
canibalísm s. n.
canibalismul
CANIBALÍSM s. n. Antropofagie. ♦ Fig. Cruzime, sălbăticie, ferocitate. – Din fr. cannibalisme. DOOM
canibalísm s. n.
canibalismului
CANIBALÍSM s. n. Antropofagie. ♦ Fig. Cruzime, sălbăticie, ferocitate. – Din fr. cannibalisme. DOOM
canibalísm s. n.
canibalul
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canibalului
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale. DOOM
canibálă s. f., g.-d. art. canibálei; pl. canibále
canicula
CANÍCULĂ, canicule, s. f. 1. Căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară; arșiță, zăpușeală, năduf. 2. Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune odată cu Soarele (22 iulie – 23 august). – Din fr. canicule, lat. canicula. DOOM
canículă s. f., g.-d. art. canículei; pl. canícule
canicular
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
caniculara
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
caniculare
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
canicularei
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
canicularele
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
canicularelor
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
caniculari
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
canicularii
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
canicularilor
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
canicularul
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
canicularului
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis. DOOM
caniculár (referitor la caniculă) adj. m., pl. caniculári; f. caniculáră, pl. caniculáre
caniculat
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
caniculata
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
caniculate
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
caniculatei
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
caniculatele
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
caniculatelor
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
caniculatul
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
caniculatului
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
caniculați
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
caniculații
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
caniculaților
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé. DOOM
caniculát (cu șanțuri) adj. m., pl. caniculáți; f. caniculátă, pl. caniculáte
canicule
CANÍCULĂ, canicule, s. f. 1. Căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară; arșiță, zăpușeală, năduf. 2. Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune odată cu Soarele (22 iulie – 23 august). – Din fr. canicule, lat. canicula. DOOM
canículă s. f., g.-d. art. canículei; pl. canícule
caniculei
CANÍCULĂ, canicule, s. f. 1. Căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară; arșiță, zăpușeală, năduf. 2. Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune odată cu Soarele (22 iulie – 23 august). – Din fr. canicule, lat. canicula. DOOM
canículă s. f., g.-d. art. canículei; pl. canícule
caniculele
CANÍCULĂ, canicule, s. f. 1. Căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară; arșiță, zăpușeală, năduf. 2. Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune odată cu Soarele (22 iulie – 23 august). – Din fr. canicule, lat. canicula. DOOM
canículă s. f., g.-d. art. canículei; pl. canícule
caniculelor
CANÍCULĂ, canicule, s. f. 1. Căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară; arșiță, zăpușeală, năduf. 2. Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune odată cu Soarele (22 iulie – 23 august). – Din fr. canicule, lat. canicula. DOOM
canículă s. f., g.-d. art. canículei; pl. canícule
canicultura
CANICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea și dresajul câinilor în scopul folosirii lor pentru pază, vânătoare, transporturi etc. – Din fr. caniculture. DOOM
canicultúră s. f., g.-d. art. canicultúrii
caniculturi
CANICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea și dresajul câinilor în scopul folosirii lor pentru pază, vânătoare, transporturi etc. – Din fr. caniculture. DOOM
canicultúră s. f., g.-d. art. canicultúrii
caniculturii
CANICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea și dresajul câinilor în scopul folosirii lor pentru pază, vânătoare, transporturi etc. – Din fr. caniculture. DOOM
canicultúră s. f., g.-d. art. canicultúrii
canid
CANÍD, canide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu gheare neretractile și cu patru degete la picioarele dinainte și cinci la cele din spate, din care fac parte lupul, vulpea, șacalul etc.; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. canidés. DOOM
caníd s. n., pl. caníde
canide
CANÍD, canide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu gheare neretractile și cu patru degete la picioarele dinainte și cinci la cele din spate, din care fac parte lupul, vulpea, șacalul etc.; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. canidés. DOOM
caníd s. n., pl. caníde
canidele
CANÍD, canide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu gheare neretractile și cu patru degete la picioarele dinainte și cinci la cele din spate, din care fac parte lupul, vulpea, șacalul etc.; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. canidés. DOOM
caníd s. n., pl. caníde
canidelor
CANÍD, canide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu gheare neretractile și cu patru degete la picioarele dinainte și cinci la cele din spate, din care fac parte lupul, vulpea, șacalul etc.; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. canidés. DOOM
caníd s. n., pl. caníde
canidul
CANÍD, canide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu gheare neretractile și cu patru degete la picioarele dinainte și cinci la cele din spate, din care fac parte lupul, vulpea, șacalul etc.; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. canidés. DOOM
caníd s. n., pl. caníde
canidului
CANÍD, canide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu gheare neretractile și cu patru degete la picioarele dinainte și cinci la cele din spate, din care fac parte lupul, vulpea, șacalul etc.; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. canidés. DOOM
caníd s. n., pl. caníde
canin
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
canin
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
canina
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
canina
TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite mult în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafiri-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2) (Kerria-japonica); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).
canine
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
caninei
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
caninele
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
caninelor
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
canini
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
caninii
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
caninilor
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
caninul
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
caninului
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, lat. caninus. DOOM
canín2 (dinte) s. m., pl. caníni
canioane
CANIÓN, canioane, s. n. Vale adâncă și îngustă, cu pereți abrupți și cu fundul îngust, prin care râurile curg vijelios, formând vârtejuri. [Pr.: -ni-on] – Din fr. cañon, germ. Cañon. DOOM
canión (-nion) s. n., pl. canioáne
canioanele
CANIÓN, canioane, s. n. Vale adâncă și îngustă, cu pereți abrupți și cu fundul îngust, prin care râurile curg vijelios, formând vârtejuri. [Pr.: -ni-on] – Din fr. cañon, germ. Cañon. DOOM
canión (-nion) s. n., pl. canioáne
canioanelor
CANIÓN, canioane, s. n. Vale adâncă și îngustă, cu pereți abrupți și cu fundul îngust, prin care râurile curg vijelios, formând vârtejuri. [Pr.: -ni-on] – Din fr. cañon, germ. Cañon. DOOM
canión (-nion) s. n., pl. canioáne
canion
CANIÓN, canioane, s. n. Vale adâncă și îngustă, cu pereți abrupți și cu fundul îngust, prin care râurile curg vijelios, formând vârtejuri. [Pr.: -ni-on] – Din fr. cañon, germ. Cañon. DOOM
canión (-nion) s. n., pl. canioáne
canionul
CANIÓN, canioane, s. n. Vale adâncă și îngustă, cu pereți abrupți și cu fundul îngust, prin care râurile curg vijelios, formând vârtejuri. [Pr.: -ni-on] – Din fr. cañon, germ. Cañon. DOOM
canión (-nion) s. n., pl. canioáne
canionului
CANIÓN, canioane, s. n. Vale adâncă și îngustă, cu pereți abrupți și cu fundul îngust, prin care râurile curg vijelios, formând vârtejuri. [Pr.: -ni-on] – Din fr. cañon, germ. Cañon. DOOM
canión (-nion) s. n., pl. canioáne
caniota
CANIÓTĂ, caniote, s. f. Coșuleț sau farfurie în care se strâng banii de la unele câștiguri (de obicei de la jocurile de cărți), cu scopul de a acoperi unele cheltuieli; sumă strânsă în acest scop. – Din fr. cagnotte. DOOM
caniótă (-nio-) s. f., g.-d. art. caniótei; pl. canióte
caniote
CANIÓTĂ, caniote, s. f. Coșuleț sau farfurie în care se strâng banii de la unele câștiguri (de obicei de la jocurile de cărți), cu scopul de a acoperi unele cheltuieli; sumă strânsă în acest scop. – Din fr. cagnotte. DOOM
caniótă (-nio-) s. f., g.-d. art. caniótei; pl. canióte
caniotei
CANIÓTĂ, caniote, s. f. Coșuleț sau farfurie în care se strâng banii de la unele câștiguri (de obicei de la jocurile de cărți), cu scopul de a acoperi unele cheltuieli; sumă strânsă în acest scop. – Din fr. cagnotte. DOOM
caniótă (-nio-) s. f., g.-d. art. caniótei; pl. canióte
caniotele
CANIÓTĂ, caniote, s. f. Coșuleț sau farfurie în care se strâng banii de la unele câștiguri (de obicei de la jocurile de cărți), cu scopul de a acoperi unele cheltuieli; sumă strânsă în acest scop. – Din fr. cagnotte. DOOM
caniótă (-nio-) s. f., g.-d. art. caniótei; pl. canióte
caniotelor
CANIÓTĂ, caniote, s. f. Coșuleț sau farfurie în care se strâng banii de la unele câștiguri (de obicei de la jocurile de cărți), cu scopul de a acoperi unele cheltuieli; sumă strânsă în acest scop. – Din fr. cagnotte. DOOM
caniótă (-nio-) s. f., g.-d. art. caniótei; pl. canióte
canis
LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus. DOOM
lup s. m., pl. lupi, art. lúpii
canis
MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar1. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”. DOOM
măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle, art. măsélele
canisa
CANÍSĂ1, canise, s. f. Crescătorie de câini. – Din fr. canice. DOOM
canísă s. f., g.-d. art. canísei; pl. caníse
canise
CANÍSĂ1, canise, s. f. Crescătorie de câini. – Din fr. canice. DOOM
canísă s. f., g.-d. art. canísei; pl. caníse
canisei
CANÍSĂ1, canise, s. f. Crescătorie de câini. – Din fr. canice. DOOM
canísă s. f., g.-d. art. canísei; pl. caníse
canisele
CANÍSĂ1, canise, s. f. Crescătorie de câini. – Din fr. canice. DOOM
canísă s. f., g.-d. art. canísei; pl. caníse
caniselor
CANÍSĂ1, canise, s. f. Crescătorie de câini. – Din fr. canice. DOOM
canísă s. f., g.-d. art. canísei; pl. caníse
canistra
CANÍSTRĂ, canistre, s. f. Recipient de tablă, de material plastic etc., de formă paralelipipedică, cu închidere ermetică, servind la transportul benzinei, al laptelui etc. – Din germ. Kanister. DOOM
canístră s. f., g.-d. art. canístrei; pl. canístre
canistre
CANÍSTRĂ, canistre, s. f. Recipient de tablă, de material plastic etc., de formă paralelipipedică, cu închidere ermetică, servind la transportul benzinei, al laptelui etc. – Din germ. Kanister. DOOM
canístră s. f., g.-d. art. canístrei; pl. canístre
canistrei
CANÍSTRĂ, canistre, s. f. Recipient de tablă, de material plastic etc., de formă paralelipipedică, cu închidere ermetică, servind la transportul benzinei, al laptelui etc. – Din germ. Kanister. DOOM
canístră s. f., g.-d. art. canístrei; pl. canístre
canistrela
CANISTRÉLĂ s.f. (Mar.) Cerc de metal, de lemn sau de frânghie care servește a prinde ori a dirija un obiect sau o manevră în direcția cârmei. [< it. canestrello]. DOOM
canistrélă s. f., g.-d. art. canistrélei; pl. canistréle
canistrele
CANÍSTRĂ, canistre, s. f. Recipient de tablă, de material plastic etc., de formă paralelipipedică, cu închidere ermetică, servind la transportul benzinei, al laptelui etc. – Din germ. Kanister. DOOM
canístră s. f., g.-d. art. canístrei; pl. canístre
canistrele
CANISTRÉLĂ s.f. (Mar.) Cerc de metal, de lemn sau de frânghie care servește a prinde ori a dirija un obiect sau o manevră în direcția cârmei. [< it. canestrello]. DOOM
canistrélă s. f., g.-d. art. canistrélei; pl. canistréle
canistrelei
CANISTRÉLĂ s.f. (Mar.) Cerc de metal, de lemn sau de frânghie care servește a prinde ori a dirija un obiect sau o manevră în direcția cârmei. [< it. canestrello]. DOOM
canistrélă s. f., g.-d. art. canistrélei; pl. canistréle
canistrelele
CANISTRÉLĂ s.f. (Mar.) Cerc de metal, de lemn sau de frânghie care servește a prinde ori a dirija un obiect sau o manevră în direcția cârmei. [< it. canestrello]. DOOM
canistrélă s. f., g.-d. art. canistrélei; pl. canistréle
canistrelelor
CANISTRÉLĂ s.f. (Mar.) Cerc de metal, de lemn sau de frânghie care servește a prinde ori a dirija un obiect sau o manevră în direcția cârmei. [< it. canestrello]. DOOM
canistrélă s. f., g.-d. art. canistrélei; pl. canistréle
canistrelor
CANÍSTRĂ, canistre, s. f. Recipient de tablă, de material plastic etc., de formă paralelipipedică, cu închidere ermetică, servind la transportul benzinei, al laptelui etc. – Din germ. Kanister. DOOM
canístră s. f., g.-d. art. canístrei; pl. canístre
caniș
CANÍȘ, caniși, s. m. Rasă de câini cu părul creț. – Din fr. caniche. DOOM
caníș s. m., pl. caníși
caniși
CANÍȘ, caniși, s. m. Rasă de câini cu părul creț. – Din fr. caniche. DOOM
caníș s. m., pl. caníși
canișii
CANÍȘ, caniși, s. m. Rasă de câini cu părul creț. – Din fr. caniche. DOOM
caníș s. m., pl. caníși
canișilor
CANÍȘ, caniși, s. m. Rasă de câini cu părul creț. – Din fr. caniche. DOOM
caníș s. m., pl. caníși
canișul
CANÍȘ, caniși, s. m. Rasă de câini cu părul creț. – Din fr. caniche. DOOM
caníș s. m., pl. caníși
canișului
CANÍȘ, caniși, s. m. Rasă de câini cu părul creț. – Din fr. caniche. DOOM
caníș s. m., pl. caníși
canișă
CANÍSĂ1, canise, s. f. Crescătorie de câini. – Din fr. canice.
caniția
CANÍȚIE s. f. Albire totală sau parțială a părului. – Din fr. canitie, lat. canities. DOOM
caníție (-ți-e) s. f., art. caníția (-ți-a), g.-d. caníții, art. caníției
caniție
CANÍȚIE s. f. Albire totală sau parțială a părului. – Din fr. canitie, lat. canities. DOOM
caníție (-ți-e) s. f., art. caníția (-ți-a), g.-d. caníții, art. caníției
caniției
CANÍȚIE s. f. Albire totală sau parțială a părului. – Din fr. canitie, lat. canities. DOOM
caníție (-ți-e) s. f., art. caníția (-ți-a), g.-d. caníții, art. caníției
caniții
CANÍȚIE s. f. Albire totală sau parțială a părului. – Din fr. canitie, lat. canities. DOOM
caníție (-ți-e) s. f., art. caníția (-ți-a), g.-d. caníții, art. caníției
canna
BELȘÍȚĂ, belșițe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzui sau purpurii, și cu flori mari roșii, galbene sau pestrițe (Canna indica). – Et. nec.
cannabinum
CÂNEPIOÁRĂ, cânepioare, s. f. 1. Diminutiv al lui cânepă. 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze lobate și cu flori roșietice; cânepa-codrului (Eupatorium cannabinum). – Cânepă + suf. -ioară.
cannelloni
CANNELLÓNI s. m. pl. Paste făinoase (pentru supă). – Din it. cannelloni. DOOM
cannellóni (it.) (-ni) s. m. pl.
canoane
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canoanele
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canoanelor
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canoe
CANÓE, canoe, s. f. 1. Ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor stând în genunchi. ♦ Sport nautic care se practică cu canoe (1). 2. Ambarcațiune ușoară folosită în trecut de amerindienii din regiunea Marilor Lacuri. – Din fr. canoë. DOOM
canóe s. f., art. canóea, g.-d. art. canóei; pl. canóe
canoea
CANÓE, canoe, s. f. 1. Ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor stând în genunchi. ♦ Sport nautic care se practică cu canoe (1). 2. Ambarcațiune ușoară folosită în trecut de amerindienii din regiunea Marilor Lacuri. – Din fr. canoë. DOOM
canóe s. f., art. canóea, g.-d. art. canóei; pl. canóe
canoei
CANÓE, canoe, s. f. 1. Ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor stând în genunchi. ♦ Sport nautic care se practică cu canoe (1). 2. Ambarcațiune ușoară folosită în trecut de amerindienii din regiunea Marilor Lacuri. – Din fr. canoë. DOOM
canóe s. f., art. canóea, g.-d. art. canóei; pl. canóe
canoele
CANÓE, canoe, s. f. 1. Ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor stând în genunchi. ♦ Sport nautic care se practică cu canoe (1). 2. Ambarcațiune ușoară folosită în trecut de amerindienii din regiunea Marilor Lacuri. – Din fr. canoë. DOOM
canóe s. f., art. canóea, g.-d. art. canóei; pl. canóe
canoelor
CANÓE, canoe, s. f. 1. Ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor stând în genunchi. ♦ Sport nautic care se practică cu canoe (1). 2. Ambarcațiune ușoară folosită în trecut de amerindienii din regiunea Marilor Lacuri. – Din fr. canoë. DOOM
canóe s. f., art. canóea, g.-d. art. canóei; pl. canóe
canoist
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canoista
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canoiste
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canoistei
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canoistele
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canoistelor
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canoistul
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canoistului
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canoiști
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canoiștii
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canoiștilor
CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste. DOOM
canoístă s. f., g.-d. art. canoístei; pl. canoíste
canon
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canonada
CANONÁDĂ, canonade, s. f. Tragere a unui mare număr de proiectile cu multe guri de foc de artilerie într-un timp relativ scurt. – Din fr. canonnade. DOOM
canonádă s. f., g.-d. art. canonádei; pl. canonáde
canonade
CANONÁDĂ, canonade, s. f. Tragere a unui mare număr de proiectile cu multe guri de foc de artilerie într-un timp relativ scurt. – Din fr. canonnade. DOOM
canonádă s. f., g.-d. art. canonádei; pl. canonáde
canonadei
CANONÁDĂ, canonade, s. f. Tragere a unui mare număr de proiectile cu multe guri de foc de artilerie într-un timp relativ scurt. – Din fr. canonnade. DOOM
canonádă s. f., g.-d. art. canonádei; pl. canonáde
canonadele
CANONÁDĂ, canonade, s. f. Tragere a unui mare număr de proiectile cu multe guri de foc de artilerie într-un timp relativ scurt. – Din fr. canonnade. DOOM
canonádă s. f., g.-d. art. canonádei; pl. canonáde
canonadelor
CANONÁDĂ, canonade, s. f. Tragere a unui mare număr de proiectile cu multe guri de foc de artilerie într-un timp relativ scurt. – Din fr. canonnade. DOOM
canonádă s. f., g.-d. art. canonádei; pl. canonáde
canonarh
CANONÁRH, canonarhi, s. m. Monah însărcinat cu orânduirea slujbei la strană în mănăstirile și catedralele ortodoxe. – Din ngr. kanonárhis. DOOM
canonárh s. m., pl. canonárhi
canonarhi
CANONÁRH, canonarhi, s. m. Monah însărcinat cu orânduirea slujbei la strană în mănăstirile și catedralele ortodoxe. – Din ngr. kanonárhis. DOOM
canonárh s. m., pl. canonárhi
canonarhii
CANONÁRH, canonarhi, s. m. Monah însărcinat cu orânduirea slujbei la strană în mănăstirile și catedralele ortodoxe. – Din ngr. kanonárhis. DOOM
canonárh s. m., pl. canonárhi
canonarhilor
CANONÁRH, canonarhi, s. m. Monah însărcinat cu orânduirea slujbei la strană în mănăstirile și catedralele ortodoxe. – Din ngr. kanonárhis. DOOM
canonárh s. m., pl. canonárhi
canonarhul
CANONÁRH, canonarhi, s. m. Monah însărcinat cu orânduirea slujbei la strană în mănăstirile și catedralele ortodoxe. – Din ngr. kanonárhis. DOOM
canonárh s. m., pl. canonárhi
canonarhului
CANONÁRH, canonarhi, s. m. Monah însărcinat cu orânduirea slujbei la strană în mănăstirile și catedralele ortodoxe. – Din ngr. kanonárhis. DOOM
canonárh s. m., pl. canonárhi
canonea
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoneai
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoneala
CANONEÁLĂ, canoneli, s. f. (Pop.) Caznă, trudă, chin – Canoni + suf. -eală. DOOM
canoneálă (pop.) s. f., g.-d. art. canonélii; pl. canonéli
canoneam
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonească
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoneau
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoneați
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoneli
CANONEÁLĂ, canoneli, s. f. (Pop.) Caznă, trudă, chin – Canoni + suf. -eală. DOOM
canoneálă (pop.) s. f., g.-d. art. canonélii; pl. canonéli
canonelii
CANONEÁLĂ, canoneli, s. f. (Pop.) Caznă, trudă, chin – Canoni + suf. -eală. DOOM
canoneálă (pop.) s. f., g.-d. art. canonélii; pl. canonéli
canonelile
CANONEÁLĂ, canoneli, s. f. (Pop.) Caznă, trudă, chin – Canoni + suf. -eală. DOOM
canoneálă (pop.) s. f., g.-d. art. canonélii; pl. canonéli
canonelilor
CANONEÁLĂ, canoneli, s. f. (Pop.) Caznă, trudă, chin – Canoni + suf. -eală. DOOM
canoneálă (pop.) s. f., g.-d. art. canonélii; pl. canonéli
canonesc
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonește
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonești
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoni
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonial
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canoniala
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canoniale
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canonialei
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canonialele
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canonialelor
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canoniali
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canonialii
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canonialilor
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canonialul
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canonialului
CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic2. [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial. DOOM
canoniál (rar) (-ni-al) adj. m., pl. canoniáli; f. canoniálă, pl. canoniále
canonic
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonic
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonica
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicat
CANONICÁT s. n. Demnitatea de canonic1. – Din fr. canonicat, germ. Kanonikat. DOOM
canonicát s. n.
canonice
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicei
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicele
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicelor
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonici
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonici
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicii
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicii
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicilor
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicilor
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicitate
CANONICITÁTE s. f. Însușirea de a fi canonic2. – Din fr. canonicité. DOOM
canonicitáte s. f., g.-d. art. canonicitắții
canonicitatea
CANONICITÁTE s. f. Însușirea de a fi canonic2. – Din fr. canonicité. DOOM
canonicitáte s. f., g.-d. art. canonicitắții
canonicități
CANONICITÁTE s. f. Însușirea de a fi canonic2. – Din fr. canonicité. DOOM
canonicitáte s. f., g.-d. art. canonicitắții
canonicității
CANONICITÁTE s. f. Însușirea de a fi canonic2. – Din fr. canonicité. DOOM
canonicitáte s. f., g.-d. art. canonicitắții
canonicul
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicul
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicului
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canonicului
CANÓNIC2, -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus. DOOM
canónic2 s. m., pl. canónici
canoniera
CANONIÉRĂ, canoniere, s. f. Navă mică de război, folosită la patrulare, escortare, servicii de pază etc. a coastelor și a fluviilor. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. canonnière. DOOM
canoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. canoniérei; pl. canoniére
canoniere
CANONIÉRĂ, canoniere, s. f. Navă mică de război, folosită la patrulare, escortare, servicii de pază etc. a coastelor și a fluviilor. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. canonnière. DOOM
canoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. canoniérei; pl. canoniére
canonierei
CANONIÉRĂ, canoniere, s. f. Navă mică de război, folosită la patrulare, escortare, servicii de pază etc. a coastelor și a fluviilor. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. canonnière. DOOM
canoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. canoniérei; pl. canoniére
canonierele
CANONIÉRĂ, canoniere, s. f. Navă mică de război, folosită la patrulare, escortare, servicii de pază etc. a coastelor și a fluviilor. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. canonnière. DOOM
canoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. canoniérei; pl. canoniére
canonierelor
CANONIÉRĂ, canoniere, s. f. Navă mică de război, folosită la patrulare, escortare, servicii de pază etc. a coastelor și a fluviilor. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. canonnière. DOOM
canoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. canoniérei; pl. canoniére
canonii
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonim
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonind
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonire
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonire
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon.
canoniră
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonirăm
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonirăți
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonise
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonisem
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoniseră
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoniserăm
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoniserăți
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoniseși
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoniseți
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonist
CANONÍST s.m. Specialist în dreptul canonic. [< fr. canoniste].
canonistul
CANONÍST s.m. Specialist în dreptul canonic. [< fr. canoniste].
canonistului
CANONÍST s.m. Specialist în dreptul canonic. [< fr. canoniste].
canonit
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoniza
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizabil
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizabila
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizabile
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizabilei
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizabilele
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizabilelor
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizabili
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizabilii
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizabililor
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizabilul
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizabilului
CANONIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi canonizat. [Cf. fr. canonisable].
canonizai
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizam
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizare
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizare
CANONIZÁRE, canonizări, s. f. Faptul de a canoniza. – V. canoniza. DOOM
canonizáre s. f., g.-d. art. canonizắrii; pl. canonizắri
canonizarea
CANONIZÁRE, canonizări, s. f. Faptul de a canoniza. – V. canoniza. DOOM
canonizáre s. f., g.-d. art. canonizắrii; pl. canonizắri
canonizară
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizarăm
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizarăți
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizase
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizasem
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizaseră
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizaserăm
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizaserăți
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizaseși
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizaseți
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizat
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizau
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizași
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizați
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizează
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizez
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizeze
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizezi
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizând
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizînd
CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare. DOOM
canonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 canonizeáză
canonizări
CANONIZÁRE, canonizări, s. f. Faptul de a canoniza. – V. canoniza. DOOM
canonizáre s. f., g.-d. art. canonizắrii; pl. canonizắri
canonizării
CANONIZÁRE, canonizări, s. f. Faptul de a canoniza. – V. canoniza. DOOM
canonizáre s. f., g.-d. art. canonizắrii; pl. canonizắri
canonizările
CANONIZÁRE, canonizări, s. f. Faptul de a canoniza. – V. canoniza. DOOM
canonizáre s. f., g.-d. art. canonizắrii; pl. canonizắri
canonizărilor
CANONIZÁRE, canonizări, s. f. Faptul de a canoniza. – V. canoniza. DOOM
canonizáre s. f., g.-d. art. canonizắrii; pl. canonizắri
canoniși
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canoniști
CANONÍST s.m. Specialist în dreptul canonic. [< fr. canoniste].
canoniștii
CANONÍST s.m. Specialist în dreptul canonic. [< fr. canoniste].
canoniștilor
CANONÍST s.m. Specialist în dreptul canonic. [< fr. canoniste].
canoniți
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon. DOOM
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă
canonul
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canonului
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canop
CANÓP s.n. v. canopă.
canopa
CANÓPĂ s.f. (Ant.) Vas funerar care avea modelat pe capac un cap de om sau de animal și în care se puneau măruntaiele morților. [Var. canop s.n. / < fr. canope].
canope
CANÓPĂ s.f. (Ant.) Vas funerar care avea modelat pe capac un cap de om sau de animal și în care se puneau măruntaiele morților. [Var. canop s.n. / < fr. canope].
canopei
CANÓPĂ s.f. (Ant.) Vas funerar care avea modelat pe capac un cap de om sau de animal și în care se puneau măruntaiele morților. [Var. canop s.n. / < fr. canope].
canopele
CANÓPĂ s.f. (Ant.) Vas funerar care avea modelat pe capac un cap de om sau de animal și în care se puneau măruntaiele morților. [Var. canop s.n. / < fr. canope].
canopelor
CANÓPĂ s.f. (Ant.) Vas funerar care avea modelat pe capac un cap de om sau de animal și în care se puneau măruntaiele morților. [Var. canop s.n. / < fr. canope].
canota
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotai
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotaj
CANOTÁJ s. n. Nume dat sporturilor nautice care se practică în ambarcațiuni puse în mișcare cu ajutorul vâslelor. ◊ Canotaj academic = ramură a sporturilor nautice care se practică pe schifuri și pe giguri1. – Din fr. canotage. DOOM
canotáj s. n.
canotajul
CANOTÁJ s. n. Nume dat sporturilor nautice care se practică în ambarcațiuni puse în mișcare cu ajutorul vâslelor. ◊ Canotaj academic = ramură a sporturilor nautice care se practică pe schifuri și pe giguri1. – Din fr. canotage. DOOM
canotáj s. n.
canotajului
CANOTÁJ s. n. Nume dat sporturilor nautice care se practică în ambarcațiuni puse în mișcare cu ajutorul vâslelor. ◊ Canotaj academic = ramură a sporturilor nautice care se practică pe schifuri și pe giguri1. – Din fr. canotage. DOOM
canotáj s. n.
canotam
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotare
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotare
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter.
canotară
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotarăm
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotarăți
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotase
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotasem
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotaseră
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotaserăm
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotaserăți
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotaseși
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotaseți
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotat
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotau
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotași
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotați
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotează
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotez
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canoteze
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotezi
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotier
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotiera
CANOTIÉRĂ, canotiere, s. f. Pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. [chapeau] canotier. DOOM
canotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. canotiérei; pl. canotiére
canotiera
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotiere
CANOTIÉRĂ, canotiere, s. f. Pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. [chapeau] canotier. DOOM
canotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. canotiérei; pl. canotiére
canotiere
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotierei
CANOTIÉRĂ, canotiere, s. f. Pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. [chapeau] canotier. DOOM
canotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. canotiérei; pl. canotiére
canotierei
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotierele
CANOTIÉRĂ, canotiere, s. f. Pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. [chapeau] canotier. DOOM
canotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. canotiérei; pl. canotiére
canotierele
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotierelor
CANOTIÉRĂ, canotiere, s. f. Pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. [chapeau] canotier. DOOM
canotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. canotiérei; pl. canotiére
canotierelor
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotieri
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotierii
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotierilor
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotierul
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotierului
CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier. DOOM
canotiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. canotiéri
canotoare
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotoarea
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotoarei
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotoarele
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotoarelor
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotor
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotori
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotorii
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotorilor
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotorul
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotorului
CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Persoană care practică canotajul; canotier. – Din fr. canoteur. DOOM
canotór s. m., pl. canotóri
canotând
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
canotînd
CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter. DOOM
canotá (a ~) vb., ind. prez. 3 canoteáză
cant
CANT, canturi, s. n. 1. Fața îngustă a unui obiect plat de formă paralelipipedică; muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a coperții de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante. DOOM
cant s. n., pl. cánturi
canta
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantabil
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabila
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabile
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabile
CANTÁBILE adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Clar, expresiv; melodios. – Cuv. it. DOOM
cantábile (it.) adv.
cantabilei
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabilele
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabilele
CANTÁBILE adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Clar, expresiv; melodios. – Cuv. it. DOOM
cantábile (it.) adv.
cantabilelor
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabilelui
CANTÁBILE adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Clar, expresiv; melodios. – Cuv. it. DOOM
cantábile (it.) adv.
cantabili
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabilii
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabililor
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabilitate
CANTABILITÁTE s. f. Însușire a unei piese muzicale sau a unei teme dintr-o compoziție vocală sau instrumentală de a avea o linie melodică expresivă. ♦ Calitate a versurilor de a fi muzicale; muzicalitate. – Cantabil + suf. -itate. Cf. it. cantabilita. DOOM
cantabilitáte s. f., g.-d. art. cantabilitắții
cantabilitatea
CANTABILITÁTE s. f. Însușire a unei piese muzicale sau a unei teme dintr-o compoziție vocală sau instrumentală de a avea o linie melodică expresivă. ♦ Calitate a versurilor de a fi muzicale; muzicalitate. – Cantabil + suf. -itate. Cf. it. cantabilita. DOOM
cantabilitáte s. f., g.-d. art. cantabilitắții
cantabilități
CANTABILITÁTE s. f. Însușire a unei piese muzicale sau a unei teme dintr-o compoziție vocală sau instrumentală de a avea o linie melodică expresivă. ♦ Calitate a versurilor de a fi muzicale; muzicalitate. – Cantabil + suf. -itate. Cf. it. cantabilita. DOOM
cantabilitáte s. f., g.-d. art. cantabilitắții
cantabilității
CANTABILITÁTE s. f. Însușire a unei piese muzicale sau a unei teme dintr-o compoziție vocală sau instrumentală de a avea o linie melodică expresivă. ♦ Calitate a versurilor de a fi muzicale; muzicalitate. – Cantabil + suf. -itate. Cf. it. cantabilita. DOOM
cantabilitáte s. f., g.-d. art. cantabilitắții
cantabilul
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabilului
CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile. DOOM
cantábil adj. m., pl. cantábili; f. cantábilă, pl. cantábile
cantabra
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabre
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrei
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrele
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrelor
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabri
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabri
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrii
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrii
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrilor
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrilor
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabru
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabru
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrul
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrul
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrului
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantabrului
CANTÁBRU, -Ă, cantabri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. 2. Adj. Care aparține cantabrilor (1), privitor la cantabri. – Din fr. cantabres. DOOM
cantábru (-ta-bru) adj. m., s. m., pl. cantábri, art. cantábrii; adj. f., s. f. cantábră, pl. cantábre
cantai
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantal
CANTÁL s.n. Varietate de brânză de rețetă franțuzească, fermentată, cu pastă dură. [< fr. cantal].
cantalul
CANTÁL s.n. Varietate de brânză de rețetă franțuzească, fermentată, cu pastă dură. [< fr. cantal].
cantalului
CANTÁL s.n. Varietate de brânză de rețetă franțuzească, fermentată, cu pastă dură. [< fr. cantal].
cantalup
CANTALÚP, cantalupi, s. m. Varietate de pepene galben, cu fructul turtit și cu coaja groasă, brăzdată în felii, și cu miezul aromat. – Din fr. cantaloup. DOOM
cantalúp s. m., pl. cantalúpi
cantalupi
CANTALÚP, cantalupi, s. m. Varietate de pepene galben, cu fructul turtit și cu coaja groasă, brăzdată în felii, și cu miezul aromat. – Din fr. cantaloup. DOOM
cantalúp s. m., pl. cantalúpi
cantalupii
CANTALÚP, cantalupi, s. m. Varietate de pepene galben, cu fructul turtit și cu coaja groasă, brăzdată în felii, și cu miezul aromat. – Din fr. cantaloup. DOOM
cantalúp s. m., pl. cantalúpi
cantalupilor
CANTALÚP, cantalupi, s. m. Varietate de pepene galben, cu fructul turtit și cu coaja groasă, brăzdată în felii, și cu miezul aromat. – Din fr. cantaloup. DOOM
cantalúp s. m., pl. cantalúpi
cantalupul
CANTALÚP, cantalupi, s. m. Varietate de pepene galben, cu fructul turtit și cu coaja groasă, brăzdată în felii, și cu miezul aromat. – Din fr. cantaloup. DOOM
cantalúp s. m., pl. cantalúpi
cantalupului
CANTALÚP, cantalupi, s. m. Varietate de pepene galben, cu fructul turtit și cu coaja groasă, brăzdată în felii, și cu miezul aromat. – Din fr. cantaloup. DOOM
cantalúp s. m., pl. cantalúpi
cantam
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantando
CANTÁNDO adv. (Muz.) Cantabile. – Cuv. it.
cantans
CĂLÚȚ, căluți, s. m. 1. Diminutiv al lui cal; călușel (1). 2. Compus: căluț-de-mare = pește teleostean marin cu corpul de 8-10 cm, lipsit de înotătoare codală și cu capul asemănător cu cel al calului; cal-de-mare (Hippocampus hippocampus). 3. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor; călușel (3). – Cal + suf. -uț.
cantar
CÁNTAR s.n. Vas de băut la greci și la romani, cu picior și toarte. ♦ Fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa. [Pl. -re, var. cantharos s.n. / < fr. canthare < lat. cantharus, gr. kantharos]. DOOM
cántar (vas, fântână) s. n., pl. cántare
cantaragii
CANTARAGÍU, cantaragii, s. m. Funcționar la vamă, la gară etc. care cântărește bagajele sau mărfurile. – Din tc. kantarcı. DOOM
cantaragíu s. m., art. cantaragíul; pl. cantaragíi, art. cantaragíii (-gi-ii)
cantaragiii
CANTARAGÍU, cantaragii, s. m. Funcționar la vamă, la gară etc. care cântărește bagajele sau mărfurile. – Din tc. kantarcı. DOOM
cantaragíu s. m., art. cantaragíul; pl. cantaragíi, art. cantaragíii (-gi-ii)
cantaragiilor
CANTARAGÍU, cantaragii, s. m. Funcționar la vamă, la gară etc. care cântărește bagajele sau mărfurile. – Din tc. kantarcı. DOOM
cantaragíu s. m., art. cantaragíul; pl. cantaragíi, art. cantaragíii (-gi-ii)
cantaragiu
CANTARAGÍU, cantaragii, s. m. Funcționar la vamă, la gară etc. care cântărește bagajele sau mărfurile. – Din tc. kantarcı. DOOM
cantaragíu s. m., art. cantaragíul; pl. cantaragíi, art. cantaragíii (-gi-ii)
cantaragiul
CANTARAGÍU, cantaragii, s. m. Funcționar la vamă, la gară etc. care cântărește bagajele sau mărfurile. – Din tc. kantarcı. DOOM
cantaragíu s. m., art. cantaragíul; pl. cantaragíi, art. cantaragíii (-gi-ii)
cantaragiului
CANTARAGÍU, cantaragii, s. m. Funcționar la vamă, la gară etc. care cântărește bagajele sau mărfurile. – Din tc. kantarcı. DOOM
cantaragíu s. m., art. cantaragíul; pl. cantaragíi, art. cantaragíii (-gi-ii)
cantare
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantare
CÁNTAR s.n. Vas de băut la greci și la romani, cu picior și toarte. ♦ Fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa. [Pl. -re, var. cantharos s.n. / < fr. canthare < lat. cantharus, gr. kantharos]. DOOM
cántar (vas, fântână) s. n., pl. cántare
cantare
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantarele
CÁNTAR s.n. Vas de băut la greci și la romani, cu picior și toarte. ♦ Fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa. [Pl. -re, var. cantharos s.n. / < fr. canthare < lat. cantharus, gr. kantharos]. DOOM
cántar (vas, fântână) s. n., pl. cántare
cantarelor
CÁNTAR s.n. Vas de băut la greci și la romani, cu picior și toarte. ♦ Fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa. [Pl. -re, var. cantharos s.n. / < fr. canthare < lat. cantharus, gr. kantharos]. DOOM
cántar (vas, fântână) s. n., pl. cántare
cantarida
CANTARÍDĂ, cantaride, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, verde-aurie, cu miros caracteristic, care atacă frasinul și liliacul și este folosită în industria farmaceutică; gândacul-frasinului, cățelul-frasinului (Lytta vesicatoria). – Din fr. cantharide, lat. cantharis, -idis. DOOM
cantarídă (coleopter) s. f., g.-d. art. cantarídei; pl. cantaríde
cantaride
CANTARÍDĂ, cantaride, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, verde-aurie, cu miros caracteristic, care atacă frasinul și liliacul și este folosită în industria farmaceutică; gândacul-frasinului, cățelul-frasinului (Lytta vesicatoria). – Din fr. cantharide, lat. cantharis, -idis. DOOM
cantarídă (coleopter) s. f., g.-d. art. cantarídei; pl. cantaríde
cantaridei
CANTARÍDĂ, cantaride, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, verde-aurie, cu miros caracteristic, care atacă frasinul și liliacul și este folosită în industria farmaceutică; gândacul-frasinului, cățelul-frasinului (Lytta vesicatoria). – Din fr. cantharide, lat. cantharis, -idis. DOOM
cantarídă (coleopter) s. f., g.-d. art. cantarídei; pl. cantaríde
cantaridele
CANTARÍDĂ, cantaride, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, verde-aurie, cu miros caracteristic, care atacă frasinul și liliacul și este folosită în industria farmaceutică; gândacul-frasinului, cățelul-frasinului (Lytta vesicatoria). – Din fr. cantharide, lat. cantharis, -idis. DOOM
cantarídă (coleopter) s. f., g.-d. art. cantarídei; pl. cantaríde
cantaridelor
CANTARÍDĂ, cantaride, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, verde-aurie, cu miros caracteristic, care atacă frasinul și liliacul și este folosită în industria farmaceutică; gândacul-frasinului, cățelul-frasinului (Lytta vesicatoria). – Din fr. cantharide, lat. cantharis, -idis. DOOM
cantarídă (coleopter) s. f., g.-d. art. cantarídei; pl. cantaríde
cantaridina
CANTARIDÍNĂ s. f. (Farm.) Substanță toxică extrasă din cantaridă. – Din fr. cantharidine. DOOM
cantaridínă (substanță) s. f., g.-d. art. cantaridínei
cantaridine
CANTARIDÍNĂ s. f. (Farm.) Substanță toxică extrasă din cantaridă. – Din fr. cantharidine. DOOM
cantaridínă (substanță) s. f., g.-d. art. cantaridínei
cantaridinei
CANTARIDÍNĂ s. f. (Farm.) Substanță toxică extrasă din cantaridă. – Din fr. cantharidine. DOOM
cantaridínă (substanță) s. f., g.-d. art. cantaridínei
cantaridinele
CANTARIDÍNĂ s. f. (Farm.) Substanță toxică extrasă din cantaridă. – Din fr. cantharidine. DOOM
cantaridínă (substanță) s. f., g.-d. art. cantaridínei
cantaridinelor
CANTARIDÍNĂ s. f. (Farm.) Substanță toxică extrasă din cantaridă. – Din fr. cantharidine. DOOM
cantaridínă (substanță) s. f., g.-d. art. cantaridínei
cantaridism
CANTARIDÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu cantaridină. – Din engl. cantharidism.
cantaridismul
CANTARIDÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu cantaridină. – Din engl. cantharidism.
cantaridismului
CANTARIDÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu cantaridină. – Din engl. cantharidism.
cantarul
CÁNTAR s.n. Vas de băut la greci și la romani, cu picior și toarte. ♦ Fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa. [Pl. -re, var. cantharos s.n. / < fr. canthare < lat. cantharus, gr. kantharos]. DOOM
cántar (vas, fântână) s. n., pl. cántare
cantarului
CÁNTAR s.n. Vas de băut la greci și la romani, cu picior și toarte. ♦ Fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa. [Pl. -re, var. cantharos s.n. / < fr. canthare < lat. cantharus, gr. kantharos]. DOOM
cántar (vas, fântână) s. n., pl. cántare
cantară
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantarăm
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantarăți
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantase
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantasem
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantaseră
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantaserăm
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantaserăți
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantaseși
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantaseți
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantat
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantata
CANTÁTĂ, cantate, s. f. Compoziție muzicală cu caracter solemn sau liric, pentru soliști și orchestră, cu sau fără cor. ◊ (În compusul) Cantată-oratoriu = compoziție vocal-instrumentală pe un libret cu temă dramatică. – Din it. cantata. DOOM
cantátă s. f., g.-d. art. cantátei; pl. cantáte
cantate
CANTÁTĂ, cantate, s. f. Compoziție muzicală cu caracter solemn sau liric, pentru soliști și orchestră, cu sau fără cor. ◊ (În compusul) Cantată-oratoriu = compoziție vocal-instrumentală pe un libret cu temă dramatică. – Din it. cantata. DOOM
cantátă s. f., g.-d. art. cantátei; pl. cantáte
cantatei
CANTÁTĂ, cantate, s. f. Compoziție muzicală cu caracter solemn sau liric, pentru soliști și orchestră, cu sau fără cor. ◊ (În compusul) Cantată-oratoriu = compoziție vocal-instrumentală pe un libret cu temă dramatică. – Din it. cantata. DOOM
cantátă s. f., g.-d. art. cantátei; pl. cantáte
cantatele
CANTÁTĂ, cantate, s. f. Compoziție muzicală cu caracter solemn sau liric, pentru soliști și orchestră, cu sau fără cor. ◊ (În compusul) Cantată-oratoriu = compoziție vocal-instrumentală pe un libret cu temă dramatică. – Din it. cantata. DOOM
cantátă s. f., g.-d. art. cantátei; pl. cantáte
cantatelor
CANTÁTĂ, cantate, s. f. Compoziție muzicală cu caracter solemn sau liric, pentru soliști și orchestră, cu sau fără cor. ◊ (În compusul) Cantată-oratoriu = compoziție vocal-instrumentală pe un libret cu temă dramatică. – Din it. cantata. DOOM
cantátă s. f., g.-d. art. cantátei; pl. cantáte
cantau
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantautoare
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantautoarea
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantautoarei
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantautoarele
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantautoarelor
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantautor
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantautori
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantautorii
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantautorilor
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantautorul
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantautorului
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore. DOOM
cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri
cantași
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantați
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantează
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
canter
CÁNTER s.n. (Hipism) Galop de încercare, scurt și ușor. [< engl., fr. canter]. DOOM
cánter (galop) s. n.
canterul
CÁNTER s.n. (Hipism) Galop de încercare, scurt și ușor. [< engl., fr. canter]. DOOM
cánter (galop) s. n.
canterului
CÁNTER s.n. (Hipism) Galop de încercare, scurt și ușor. [< engl., fr. canter]. DOOM
cánter (galop) s. n.
cantez
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
canteze
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantezi
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantharos
CÁNTHAROS s.n. v. cantar.
cantilena
CANTILÉNĂ, cantilene, s. f. 1. (În Evul Mediu) Cântec liric sau epic. 2. Melodie gravă, sentimentală, cu caracter cantabil. – Din it. cantilena, fr. cantilène. DOOM
cantilénă s. f., g.-d. art. cantilénei; pl. cantiléne
cantilene
CANTILÉNĂ, cantilene, s. f. 1. (În Evul Mediu) Cântec liric sau epic. 2. Melodie gravă, sentimentală, cu caracter cantabil. – Din it. cantilena, fr. cantilène. DOOM
cantilénă s. f., g.-d. art. cantilénei; pl. cantiléne
cantilenei
CANTILÉNĂ, cantilene, s. f. 1. (În Evul Mediu) Cântec liric sau epic. 2. Melodie gravă, sentimentală, cu caracter cantabil. – Din it. cantilena, fr. cantilène. DOOM
cantilénă s. f., g.-d. art. cantilénei; pl. cantiléne
cantilenele
CANTILÉNĂ, cantilene, s. f. 1. (În Evul Mediu) Cântec liric sau epic. 2. Melodie gravă, sentimentală, cu caracter cantabil. – Din it. cantilena, fr. cantilène. DOOM
cantilénă s. f., g.-d. art. cantilénei; pl. cantiléne
cantilenelor
CANTILÉNĂ, cantilene, s. f. 1. (În Evul Mediu) Cântec liric sau epic. 2. Melodie gravă, sentimentală, cu caracter cantabil. – Din it. cantilena, fr. cantilène. DOOM
cantilénă s. f., g.-d. art. cantilénei; pl. cantiléne
cantilever
CANTILEVÉR adj., s.n. (Sistem de suspensie) care nu are o susținere directă. // s.n. (Constr.) Tip de pod metalic ale cărui grinzi principale nu au o susținere directă și suspendă la rândul lor o grindă cu o deschidere redusă. [< fr. cantilever].
cantileverul
CANTILEVÉR adj., s.n. (Sistem de suspensie) care nu are o susținere directă. // s.n. (Constr.) Tip de pod metalic ale cărui grinzi principale nu au o susținere directă și suspendă la rândul lor o grindă cu o deschidere redusă. [< fr. cantilever].
cantileverului
CANTILEVÉR adj., s.n. (Sistem de suspensie) care nu are o susținere directă. // s.n. (Constr.) Tip de pod metalic ale cărui grinzi principale nu au o susținere directă și suspendă la rândul lor o grindă cu o deschidere redusă. [< fr. cantilever].
cantina
CANTÍNĂ, cantine, s. f. Local unde se servește masa pentru personalul unor instituții (muncitori, studenți etc.) sau pentru persoane defavorizate. ♦ (Ieșit din uz) Încăpere în interiorul unei unități militare, unde se puteau cumpăra diferite alimente și obiecte. – Din fr. cantine. DOOM
cantínă s. f., g.-d. art. cantínei; pl. cantíne
cantine
CANTÍNĂ, cantine, s. f. Local unde se servește masa pentru personalul unor instituții (muncitori, studenți etc.) sau pentru persoane defavorizate. ♦ (Ieșit din uz) Încăpere în interiorul unei unități militare, unde se puteau cumpăra diferite alimente și obiecte. – Din fr. cantine. DOOM
cantínă s. f., g.-d. art. cantínei; pl. cantíne
cantinei
CANTÍNĂ, cantine, s. f. Local unde se servește masa pentru personalul unor instituții (muncitori, studenți etc.) sau pentru persoane defavorizate. ♦ (Ieșit din uz) Încăpere în interiorul unei unități militare, unde se puteau cumpăra diferite alimente și obiecte. – Din fr. cantine. DOOM
cantínă s. f., g.-d. art. cantínei; pl. cantíne
cantinele
CANTÍNĂ, cantine, s. f. Local unde se servește masa pentru personalul unor instituții (muncitori, studenți etc.) sau pentru persoane defavorizate. ♦ (Ieșit din uz) Încăpere în interiorul unei unități militare, unde se puteau cumpăra diferite alimente și obiecte. – Din fr. cantine. DOOM
cantínă s. f., g.-d. art. cantínei; pl. cantíne
cantinelor
CANTÍNĂ, cantine, s. f. Local unde se servește masa pentru personalul unor instituții (muncitori, studenți etc.) sau pentru persoane defavorizate. ♦ (Ieșit din uz) Încăpere în interiorul unei unități militare, unde se puteau cumpăra diferite alimente și obiecte. – Din fr. cantine. DOOM
cantínă s. f., g.-d. art. cantínei; pl. cantíne
cantinier
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantiniera
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantiniere
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantinierei
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantinierele
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantinierelor
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantinieri
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantinierii
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantinierilor
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantinierul
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantinierului
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier. DOOM
cantiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantiniérei; pl. cantiniére
cantitate
CANTITÁTE, cantități, s. f. 1. Câtime, număr, mărime. ◊ Expr. (Fam.) Cantitate neglijabilă = lucru (sau persoană) de mică importanță, de care poate să nu se țină seamă. 2. Proprietate care poate fi reprezentată printr-un număr obținut dintr-o măsurare sau dintr-o numărare. 3. Ansamblul determinărilor care exprimă gradul de dezvoltare a însușirilor unui obiect susceptibile de a fi măsurate și traduse numeric. 4. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. – Din fr. quantité, lat. quantitas, -atis. DOOM
cantitáte s. f., g.-d. art. cantitắții; pl. cantitắți
cantitatea
CANTITÁTE, cantități, s. f. 1. Câtime, număr, mărime. ◊ Expr. (Fam.) Cantitate neglijabilă = lucru (sau persoană) de mică importanță, de care poate să nu se țină seamă. 2. Proprietate care poate fi reprezentată printr-un număr obținut dintr-o măsurare sau dintr-o numărare. 3. Ansamblul determinărilor care exprimă gradul de dezvoltare a însușirilor unui obiect susceptibile de a fi măsurate și traduse numeric. 4. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. – Din fr. quantité, lat. quantitas, -atis. DOOM
cantitáte s. f., g.-d. art. cantitắții; pl. cantitắți
cantitativ
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantitativa
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantitative
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantitativei
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantitativele
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantitativelor
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantitativi
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantitativii
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantitativilor
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantitativul
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantitativului
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif. DOOM
cantitatív adj. m., pl. cantitatívi; f. cantitatívă, pl. cantitatíve
cantități
CANTITÁTE, cantități, s. f. 1. Câtime, număr, mărime. ◊ Expr. (Fam.) Cantitate neglijabilă = lucru (sau persoană) de mică importanță, de care poate să nu se țină seamă. 2. Proprietate care poate fi reprezentată printr-un număr obținut dintr-o măsurare sau dintr-o numărare. 3. Ansamblul determinărilor care exprimă gradul de dezvoltare a însușirilor unui obiect susceptibile de a fi măsurate și traduse numeric. 4. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. – Din fr. quantité, lat. quantitas, -atis. DOOM
cantitáte s. f., g.-d. art. cantitắții; pl. cantitắți
cantității
CANTITÁTE, cantități, s. f. 1. Câtime, număr, mărime. ◊ Expr. (Fam.) Cantitate neglijabilă = lucru (sau persoană) de mică importanță, de care poate să nu se țină seamă. 2. Proprietate care poate fi reprezentată printr-un număr obținut dintr-o măsurare sau dintr-o numărare. 3. Ansamblul determinărilor care exprimă gradul de dezvoltare a însușirilor unui obiect susceptibile de a fi măsurate și traduse numeric. 4. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. – Din fr. quantité, lat. quantitas, -atis. DOOM
cantitáte s. f., g.-d. art. cantitắții; pl. cantitắți
cantitățile
CANTITÁTE, cantități, s. f. 1. Câtime, număr, mărime. ◊ Expr. (Fam.) Cantitate neglijabilă = lucru (sau persoană) de mică importanță, de care poate să nu se țină seamă. 2. Proprietate care poate fi reprezentată printr-un număr obținut dintr-o măsurare sau dintr-o numărare. 3. Ansamblul determinărilor care exprimă gradul de dezvoltare a însușirilor unui obiect susceptibile de a fi măsurate și traduse numeric. 4. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. – Din fr. quantité, lat. quantitas, -atis. DOOM
cantitáte s. f., g.-d. art. cantitắții; pl. cantitắți
cantităților
CANTITÁTE, cantități, s. f. 1. Câtime, număr, mărime. ◊ Expr. (Fam.) Cantitate neglijabilă = lucru (sau persoană) de mică importanță, de care poate să nu se țină seamă. 2. Proprietate care poate fi reprezentată printr-un număr obținut dintr-o măsurare sau dintr-o numărare. 3. Ansamblul determinărilor care exprimă gradul de dezvoltare a însușirilor unui obiect susceptibile de a fi măsurate și traduse numeric. 4. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. – Din fr. quantité, lat. quantitas, -atis. DOOM
cantitáte s. f., g.-d. art. cantitắții; pl. cantitắți
canto
CÁNTO s. n. Muzică vocală; cânt, cântare. – Din it. canto. DOOM
cánto s. n., art. cántoul
cantoane
CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire echipată cu utilajul necesar supravegherii și întreținerii unui sector de șosea sau cale ferată. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în Franța și Canada. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton. DOOM
cantón s. n., pl. cantoáne
cantoanele
CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire echipată cu utilajul necesar supravegherii și întreținerii unui sector de șosea sau cale ferată. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în Franța și Canada. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton. DOOM
cantón s. n., pl. cantoáne
cantoanelor
CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire echipată cu utilajul necesar supravegherii și întreținerii unui sector de șosea sau cale ferată. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în Franța și Canada. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton. DOOM
cantón s. n., pl. cantoáne
canton
CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire echipată cu utilajul necesar supravegherii și întreținerii unui sector de șosea sau cale ferată. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în Franța și Canada. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton. DOOM
cantón s. n., pl. cantoáne
cantona
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonai
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonal
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonala
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonale
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonalei
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonalele
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonalelor
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonali
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonalii
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonalilor
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonalul
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonalului
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal. DOOM
cantonál adj. m., pl. cantonáli; f. cantonálă, pl. cantonále
cantonam
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonament
CANTONAMÉNT, cantonamente, s. n. 1. Instalare temporară a unor unități militare într-o localitate în afara cazărmii; loc unde sunt instalați cei cantonați. 2. Loc de cazare special amenajat și perioada de timp în care o echipă sau un lot de sportivi se pregătesc în comun (în vederea participării la o competiție de amploare). – Din fr. cantonnement. DOOM
cantonamént s. n., pl. cantonaménte
cantonamente
CANTONAMÉNT, cantonamente, s. n. 1. Instalare temporară a unor unități militare într-o localitate în afara cazărmii; loc unde sunt instalați cei cantonați. 2. Loc de cazare special amenajat și perioada de timp în care o echipă sau un lot de sportivi se pregătesc în comun (în vederea participării la o competiție de amploare). – Din fr. cantonnement. DOOM
cantonamént s. n., pl. cantonaménte
cantonamentele
CANTONAMÉNT, cantonamente, s. n. 1. Instalare temporară a unor unități militare într-o localitate în afara cazărmii; loc unde sunt instalați cei cantonați. 2. Loc de cazare special amenajat și perioada de timp în care o echipă sau un lot de sportivi se pregătesc în comun (în vederea participării la o competiție de amploare). – Din fr. cantonnement. DOOM
cantonamént s. n., pl. cantonaménte
cantonamentelor
CANTONAMÉNT, cantonamente, s. n. 1. Instalare temporară a unor unități militare într-o localitate în afara cazărmii; loc unde sunt instalați cei cantonați. 2. Loc de cazare special amenajat și perioada de timp în care o echipă sau un lot de sportivi se pregătesc în comun (în vederea participării la o competiție de amploare). – Din fr. cantonnement. DOOM
cantonamént s. n., pl. cantonaménte
cantonamentul
CANTONAMÉNT, cantonamente, s. n. 1. Instalare temporară a unor unități militare într-o localitate în afara cazărmii; loc unde sunt instalați cei cantonați. 2. Loc de cazare special amenajat și perioada de timp în care o echipă sau un lot de sportivi se pregătesc în comun (în vederea participării la o competiție de amploare). – Din fr. cantonnement. DOOM
cantonamént s. n., pl. cantonaménte
cantonamentului
CANTONAMÉNT, cantonamente, s. n. 1. Instalare temporară a unor unități militare într-o localitate în afara cazărmii; loc unde sunt instalați cei cantonați. 2. Loc de cazare special amenajat și perioada de timp în care o echipă sau un lot de sportivi se pregătesc în comun (în vederea participării la o competiție de amploare). – Din fr. cantonnement. DOOM
cantonamént s. n., pl. cantonaménte
cantonare
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonare
CANTONÁRE s.f. Acțiunea de a cantona și rezultatul ei. [< cantona].
cantonarea
CANTONÁRE s.f. Acțiunea de a cantona și rezultatul ei. [< cantona].
cantonară
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonarăm
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonarăți
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonase
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonasem
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonaseră
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonaserăm
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonaserăți
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonaseși
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonaseți
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonat
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonat
CANTONÁT, -Ă adj. 1. Care este în cantonament. 2. (Arhit.; despre un masiv pătrat) Prevăzut cu coloane unghiulare. [Cf. fr. cantonné].
cantonau
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonași
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonați
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonează
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonez
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantoneze
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonezi
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonier
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantoniera
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantoniere
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantonierei
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantonierele
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantonierelor
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantonieri
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantonierii
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantonierilor
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantonierița
CANTONIERÍȚĂ, cantonierițe, s. f. (Rar) Cantonieră; soția cantonierului. [Pr.: -ni-e-] – Cantonier + suf. -iță. DOOM
cantonieríță (-ni-e-) (rar) s. f., g.-d. art. cantonieríței; pl. cantonieríțe
cantonierițe
CANTONIERÍȚĂ, cantonierițe, s. f. (Rar) Cantonieră; soția cantonierului. [Pr.: -ni-e-] – Cantonier + suf. -iță. DOOM
cantonieríță (-ni-e-) (rar) s. f., g.-d. art. cantonieríței; pl. cantonieríțe
cantonieriței
CANTONIERÍȚĂ, cantonierițe, s. f. (Rar) Cantonieră; soția cantonierului. [Pr.: -ni-e-] – Cantonier + suf. -iță. DOOM
cantonieríță (-ni-e-) (rar) s. f., g.-d. art. cantonieríței; pl. cantonieríțe
cantonierițele
CANTONIERÍȚĂ, cantonierițe, s. f. (Rar) Cantonieră; soția cantonierului. [Pr.: -ni-e-] – Cantonier + suf. -iță. DOOM
cantonieríță (-ni-e-) (rar) s. f., g.-d. art. cantonieríței; pl. cantonieríțe
cantonierițelor
CANTONIERÍȚĂ, cantonierițe, s. f. (Rar) Cantonieră; soția cantonierului. [Pr.: -ni-e-] – Cantonier + suf. -iță. DOOM
cantonieríță (-ni-e-) (rar) s. f., g.-d. art. cantonieríței; pl. cantonieríțe
cantonierul
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantonierului
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier. DOOM
cantoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cantoniérei; pl. cantoniére
cantonul
CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire echipată cu utilajul necesar supravegherii și întreținerii unui sector de șosea sau cale ferată. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în Franța și Canada. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton. DOOM
cantón s. n., pl. cantoáne
cantonului
CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire echipată cu utilajul necesar supravegherii și întreținerii unui sector de șosea sau cale ferată. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în Franța și Canada. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton. DOOM
cantón s. n., pl. cantoáne
cantonând
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonînd
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner. DOOM
cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
cantonări
CANTONÁRE s.f. Acțiunea de a cantona și rezultatul ei. [< cantona].
cantonării
CANTONÁRE s.f. Acțiunea de a cantona și rezultatul ei. [< cantona].
cantonările
CANTONÁRE s.f. Acțiunea de a cantona și rezultatul ei. [< cantona].
cantonărilor
CANTONÁRE s.f. Acțiunea de a cantona și rezultatul ei. [< cantona].
cantoplastie
CANTOPLASTÍE s.f. Intervenție chirurgicală făcută pentru a mări cantusul palpebral. [< fr. canthoplastie, cf. gr. canthos – unghi de vedere, plassein – a forma].
cantor
CÁNTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cântăreț de biserică; psalt, dascăl (3). – Din lat. cantor, germ. Kantor. DOOM
cántor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cántori
cantori
CÁNTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cântăreț de biserică; psalt, dascăl (3). – Din lat. cantor, germ. Kantor. DOOM
cántor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cántori
cantorii
CÁNTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cântăreț de biserică; psalt, dascăl (3). – Din lat. cantor, germ. Kantor. DOOM
cántor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cántori
cantorilor
CÁNTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cântăreț de biserică; psalt, dascăl (3). – Din lat. cantor, germ. Kantor. DOOM
cántor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cántori
cantorul
CÁNTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cântăreț de biserică; psalt, dascăl (3). – Din lat. cantor, germ. Kantor. DOOM
cántor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cántori
cantorului
CÁNTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cântăreț de biserică; psalt, dascăl (3). – Din lat. cantor, germ. Kantor. DOOM
cántor (cântăreț de biserică) s. m., pl. cántori
cantoră
CANTÓRĂ, cantore, s. f. (Înv. și reg.) Birou, cancelarie. – Din rus. kontora. DOOM
cantóră (birou) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. cantórei; pl. cantóre
cantotomie
CANTOTOMÍE s.f. Incizie a comisurii externe a pleoapelor. [< fr. canthotomie].
cantoul
CÁNTO s. n. Muzică vocală; cânt, cântare. – Din it. canto. DOOM
cánto s. n., art. cántoul
cantoului
CÁNTO s. n. Muzică vocală; cânt, cântare. – Din it. canto. DOOM
cánto s. n., art. cántoul
cantul
CANT, canturi, s. n. 1. Fața îngustă a unui obiect plat de formă paralelipipedică; muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a coperții de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante. DOOM
cant s. n., pl. cánturi
cantului
CANT, canturi, s. n. 1. Fața îngustă a unui obiect plat de formă paralelipipedică; muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a coperții de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante. DOOM
cant s. n., pl. cánturi
canturi
CANT, canturi, s. n. 1. Fața îngustă a unui obiect plat de formă paralelipipedică; muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a coperții de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante. DOOM
cant s. n., pl. cánturi
canturile
CANT, canturi, s. n. 1. Fața îngustă a unui obiect plat de formă paralelipipedică; muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a coperții de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante. DOOM
cant s. n., pl. cánturi
canturilor
CANT, canturi, s. n. 1. Fața îngustă a unui obiect plat de formă paralelipipedică; muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a coperții de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante. DOOM
cant s. n., pl. cánturi
cantus
CÁNTUS s.n. Unghiul, comisura pleoapelor. [< fr. canthus, cf. gr. canthos].
cantând
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
cantînd
CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
canula
CANÚLĂ, canule, s. f. Tub de sticlă sau de ebonită, întrebuințat în medicină în diferite operații chirurgicale sau pentru spălături interne. – Din fr. canule, lat. cannula. DOOM
canúlă s. f., g.-d. art. canúlei; pl. canúle
canule
CANÚLĂ, canule, s. f. Tub de sticlă sau de ebonită, întrebuințat în medicină în diferite operații chirurgicale sau pentru spălături interne. – Din fr. canule, lat. cannula. DOOM
canúlă s. f., g.-d. art. canúlei; pl. canúle
canulei
CANÚLĂ, canule, s. f. Tub de sticlă sau de ebonită, întrebuințat în medicină în diferite operații chirurgicale sau pentru spălături interne. – Din fr. canule, lat. cannula. DOOM
canúlă s. f., g.-d. art. canúlei; pl. canúle
canulele
CANÚLĂ, canule, s. f. Tub de sticlă sau de ebonită, întrebuințat în medicină în diferite operații chirurgicale sau pentru spălături interne. – Din fr. canule, lat. cannula. DOOM
canúlă s. f., g.-d. art. canúlei; pl. canúle
canulelor
CANÚLĂ, canule, s. f. Tub de sticlă sau de ebonită, întrebuințat în medicină în diferite operații chirurgicale sau pentru spălături interne. – Din fr. canule, lat. cannula. DOOM
canúlă s. f., g.-d. art. canúlei; pl. canúle
canun
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canunul
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canunului
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canunuri
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canunurile
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canunurilor
CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, normă bisericească; tipic1. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Ansamblul cărților sfinte acceptate de Biserică. 2. Pedeapsă dată de Biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Carte așezată pe altar, care cuprinde anumite rugăciuni ale liturghiei. 4. Regulă fixă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală pentru două sau mai multe voci, care repetă la intervale fixe aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ. Cf. fr. canon, germ. Kanon. DOOM
canón s. n., pl. canoáne
canura
CÁNURĂ, canuri, s. f. Fir scurt de lână rămas după dărăcit, folosit (ca bătătură) pentru țesături mai groase. – Lat. cannula.
canuri
CÁNURĂ, canuri, s. f. Fir scurt de lână rămas după dărăcit, folosit (ca bătătură) pentru țesături mai groase. – Lat. cannula.
canurii
CÁNURĂ, canuri, s. f. Fir scurt de lână rămas după dărăcit, folosit (ca bătătură) pentru țesături mai groase. – Lat. cannula.
canurile
CÁNURĂ, canuri, s. f. Fir scurt de lână rămas după dărăcit, folosit (ca bătătură) pentru țesături mai groase. – Lat. cannula.
canurilor
CÁNURĂ, canuri, s. f. Fir scurt de lână rămas după dărăcit, folosit (ca bătătură) pentru țesături mai groase. – Lat. cannula.
canură
CÁNURĂ s. f. Nume dat firelor scurte de lână rămase în dinții pieptenului după dărăcit, folosite (ca bătătură) pentru țesături mai groase. – Lat. cannula. DOOM
cánură (pop.) s. f., g.-d. art. cánurii; (fire) pl. cánuri
cană
CÁNĂ1, cane, s. f. (Bot.) Belșiță. – Din fr. canne. DOOM
cánă2 (vas) s. f., g.-d. art. cắnii; pl. căni
canțona
CANȚONĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, care a pregătit apariția fugii1. – Din it. canzone. DOOM
canțónă s. f., g.-d. art. canțónei; pl. canțóne
canțone
CANȚONĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, care a pregătit apariția fugii1. – Din it. canzone. DOOM
canțónă s. f., g.-d. art. canțónei; pl. canțóne
canțonei
CANȚONĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, care a pregătit apariția fugii1. – Din it. canzone. DOOM
canțónă s. f., g.-d. art. canțónei; pl. canțóne
canțonele
CANȚONĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, care a pregătit apariția fugii1. – Din it. canzone. DOOM
canțónă s. f., g.-d. art. canțónei; pl. canțóne
canțonelor
CANȚONĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, care a pregătit apariția fugii1. – Din it. canzone. DOOM
canțónă s. f., g.-d. art. canțónei; pl. canțóne
canțoneta
CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Cântec popular italian, de origine napolitană; p, ext. cântec scurt. 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte. – Din it. canzonetta. DOOM
canțonétă s. f., g.-d. art. canțonétei; pl. canțonéte
canțonete
CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Cântec popular italian, de origine napolitană; p, ext. cântec scurt. 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte. – Din it. canzonetta. DOOM
canțonétă s. f., g.-d. art. canțonétei; pl. canțonéte
canțonetei
CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Cântec popular italian, de origine napolitană; p, ext. cântec scurt. 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte. – Din it. canzonetta. DOOM
canțonétă s. f., g.-d. art. canțonétei; pl. canțonéte
canțonetele
CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Cântec popular italian, de origine napolitană; p, ext. cântec scurt. 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte. – Din it. canzonetta. DOOM
canțonétă s. f., g.-d. art. canțonétei; pl. canțonéte
canțonetelor
CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Cântec popular italian, de origine napolitană; p, ext. cântec scurt. 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte. – Din it. canzonetta. DOOM
canțonétă s. f., g.-d. art. canțonétei; pl. canțonéte
canțonier
CANȚONIÉR, canțoniere, s. n. Veche culegere italiană de poezii lirice de dragoste. Canțonierul lui Petrarca. – Din it. canzoniere. DOOM
canțoniér (-ni-er) s. n., pl. canțoniére
canțoniere
CANȚONIÉR, canțoniere, s. n. Veche culegere italiană de poezii lirice de dragoste. Canțonierul lui Petrarca. – Din it. canzoniere. DOOM
canțoniér (-ni-er) s. n., pl. canțoniére
canțonierele
CANȚONIÉR, canțoniere, s. n. Veche culegere italiană de poezii lirice de dragoste. Canțonierul lui Petrarca. – Din it. canzoniere. DOOM
canțoniér (-ni-er) s. n., pl. canțoniére
canțonierelor
CANȚONIÉR, canțoniere, s. n. Veche culegere italiană de poezii lirice de dragoste. Canțonierul lui Petrarca. – Din it. canzoniere. DOOM
canțoniér (-ni-er) s. n., pl. canțoniére
canțonierul
CANȚONIÉR, canțoniere, s. n. Veche culegere italiană de poezii lirice de dragoste. Canțonierul lui Petrarca. – Din it. canzoniere. DOOM
canțoniér (-ni-er) s. n., pl. canțoniére
canțonierului
CANȚONIÉR, canțoniere, s. n. Veche culegere italiană de poezii lirice de dragoste. Canțonierul lui Petrarca. – Din it. canzoniere. DOOM
canțoniér (-ni-er) s. n., pl. canțoniére
caolin
CAOLÍN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă cu nuanță gălbuie-verzuie, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin. DOOM
caolín s. n.
caolinit
CAOLINÍT s. n. Silicat de aluminiu hidratat care intră în compoziția caolinului, de culoare albă, mată, uneori ușor colorat. – Din fr. kaolinite. DOOM
caolinít s. n.
caolinitul
CAOLINÍT s. n. Silicat de aluminiu hidratat care intră în compoziția caolinului, de culoare albă, mată, uneori ușor colorat. – Din fr. kaolinite. DOOM
caolinít s. n.
caolinitului
CAOLINÍT s. n. Silicat de aluminiu hidratat care intră în compoziția caolinului, de culoare albă, mată, uneori ușor colorat. – Din fr. kaolinite. DOOM
caolinít s. n.
caolinizare
CAOLINIZÁRE, caolinizări, s. f. Proces geologic prin care caolinitul înlocuiește unele minerale preexistente. – După fr., engl. kaolinisation.
caolinizarea
CAOLINIZÁRE, caolinizări, s. f. Proces geologic prin care caolinitul înlocuiește unele minerale preexistente. – După fr., engl. kaolinisation.
caolinizări
CAOLINIZÁRE, caolinizări, s. f. Proces geologic prin care caolinitul înlocuiește unele minerale preexistente. – După fr., engl. kaolinisation.
caolinizării
CAOLINIZÁRE, caolinizări, s. f. Proces geologic prin care caolinitul înlocuiește unele minerale preexistente. – După fr., engl. kaolinisation.
caolinizările
CAOLINIZÁRE, caolinizări, s. f. Proces geologic prin care caolinitul înlocuiește unele minerale preexistente. – După fr., engl. kaolinisation.
caolinizărilor
CAOLINIZÁRE, caolinizări, s. f. Proces geologic prin care caolinitul înlocuiește unele minerale preexistente. – După fr., engl. kaolinisation.
caolinoasa
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinoase
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinoasei
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinoasele
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinoaselor
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinos
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinosul
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinosului
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinoși
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinoșii
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinoșilor
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
caolinul
CAOLÍN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă cu nuanță gălbuie-verzuie, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin. DOOM
caolín s. n.
caolinului
CAOLÍN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă cu nuanță gălbuie-verzuie, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin. DOOM
caolín s. n.
caos
HÁOS s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, intr-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Fig. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) cáos s. n.] – Din fr., lat. chaos. DOOM
!háos s. n.
cap
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap1 (conducător) s. m., pl. capi
cap
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap2 (parte a corpului, unitate, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârșit, motiv) s. n., pl. cápete
cap
CAP2, capuri, s. n. Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din fr. cap. DOOM
cap3 (promontoriu) s. n., pl. cápuri
capa
CÁPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină scurtă de blană sau de stofa. ◊ Expr. De capă și spadă = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntări primejdioase etc. 2. Dispozitiv de protecție la mașini, fierăstraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Poziție dată unei nave pentru a putea naviga pe un timp nefavorabil. – Din fr. cape. DOOM
cápă s. f., g.-d. art. cápei; pl. cápe
capabil
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capabila
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capabile
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capabilei
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capabilele
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capabilelor
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capabili
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capabilii
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capabililor
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capabilitate
CAPABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi capabil. [Cf. fr. capabilité].
capabilitatea
CAPABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi capabil. [Cf. fr. capabilité].
capabilități
CAPABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi capabil. [Cf. fr. capabilité].
capabilității
CAPABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi capabil. [Cf. fr. capabilité].
capabilul
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capabilului
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis. DOOM
capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile
capac
CAPÁC, capace, s. n. Piesă mobilă care se așază deasupra unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. pentru a le închide sau a le acoperi. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak. DOOM
capác s. n., pl. capáce
capace
CAPÁC, capace, s. n. Piesă mobilă care se așază deasupra unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. pentru a le închide sau a le acoperi. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak. DOOM
capác s. n., pl. capáce
capacele
CAPÁC, capace, s. n. Piesă mobilă care se așază deasupra unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. pentru a le închide sau a le acoperi. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak. DOOM
capác s. n., pl. capáce
capacelor
CAPÁC, capace, s. n. Piesă mobilă care se așază deasupra unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. pentru a le închide sau a le acoperi. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak. DOOM
capác s. n., pl. capáce
capacimetre
CAPACIMÉTRU, capacimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară capacitatea electrică. – Din fr. capacimètre. DOOM
capacimétru (-me-tru) s. n., art. capacimétrul; pl. capacimétre
capacimetrele
CAPACIMÉTRU, capacimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară capacitatea electrică. – Din fr. capacimètre. DOOM
capacimétru (-me-tru) s. n., art. capacimétrul; pl. capacimétre
capacimetrelor
CAPACIMÉTRU, capacimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară capacitatea electrică. – Din fr. capacimètre. DOOM
capacimétru (-me-tru) s. n., art. capacimétrul; pl. capacimétre
capacimetru
CAPACIMÉTRU, capacimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară capacitatea electrică. – Din fr. capacimètre. DOOM
capacimétru (-me-tru) s. n., art. capacimétrul; pl. capacimétre
capacimetrul
CAPACIMÉTRU, capacimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară capacitatea electrică. – Din fr. capacimètre. DOOM
capacimétru (-me-tru) s. n., art. capacimétrul; pl. capacimétre
capacimetrului
CAPACIMÉTRU, capacimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară capacitatea electrică. – Din fr. capacimètre. DOOM
capacimétru (-me-tru) s. n., art. capacimétrul; pl. capacimétre
capacita
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitai
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitam
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitare
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitare
CAPACITÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a capacita. [< capacita].
capacitarea
CAPACITÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a capacita. [< capacita].
capacitară
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitarăm
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitarăți
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitase
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitasem
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitaseră
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitaserăm
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitaserăți
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitaseși
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitaseți
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitat
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitat
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitate
CAPACITÁTE, capacități, s. f. 1. Volum al unui recipent. 2. Însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Persoană capabilă. 5. Însușirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacité, lat. capacitas, -atis. DOOM
capacitáte s. f., g.-d. art. capacitắții; pl. capacitắți
capacitatea
CAPACITÁTE, capacități, s. f. 1. Volum al unui recipent. 2. Însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Persoană capabilă. 5. Însușirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacité, lat. capacitas, -atis. DOOM
capacitáte s. f., g.-d. art. capacitắții; pl. capacitắți
capacitativ
CAPACITATÍV, -Ă adj. Referitor la capacitatea electrică; care se comportă ca un condensator electric. [Cf. fr. capacitatif].
capacitau
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitași
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitați
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitează
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitez
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capaciteze
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitezi
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitiv
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitiva
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitive
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitivei
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitivele
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitivelor
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitivi
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitivii
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitivilor
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitivul
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitivului
CAPACITÍV, -Ă, capacitivi, -e, adj. (Tehn.) Referitor la un dispozitiv sau la un circuit electric; care se comportă ca un condensator electric. – Din engl. capacitive.
capacitând
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitînd
CAPACITÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A-și alătura pe cineva; a câștiga adeziunea, încrederea cuiva. 2. A pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune. [< it. capacitare].
capacitări
CAPACITÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a capacita. [< capacita].
capacitării
CAPACITÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a capacita. [< capacita].
capacitările
CAPACITÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a capacita. [< capacita].
capacitărilor
CAPACITÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a capacita. [< capacita].
capacități
CAPACITÁTE, capacități, s. f. 1. Volum al unui recipent. 2. Însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Persoană capabilă. 5. Însușirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacité, lat. capacitas, -atis. DOOM
capacitáte s. f., g.-d. art. capacitắții; pl. capacitắți
capacității
CAPACITÁTE, capacități, s. f. 1. Volum al unui recipent. 2. Însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Persoană capabilă. 5. Însușirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacité, lat. capacitas, -atis. DOOM
capacitáte s. f., g.-d. art. capacitắții; pl. capacitắți
capacitățile
CAPACITÁTE, capacități, s. f. 1. Volum al unui recipent. 2. Însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Persoană capabilă. 5. Însușirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacité, lat. capacitas, -atis. DOOM
capacitáte s. f., g.-d. art. capacitắții; pl. capacitắți
capacităților
CAPACITÁTE, capacități, s. f. 1. Volum al unui recipent. 2. Însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Persoană capabilă. 5. Însușirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacité, lat. capacitas, -atis. DOOM
capacitáte s. f., g.-d. art. capacitắții; pl. capacitắți
capacul
CAPÁC, capace, s. n. Piesă mobilă care se așază deasupra unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. pentru a le închide sau a le acoperi. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak. DOOM
capác s. n., pl. capáce
capacului
CAPÁC, capace, s. n. Piesă mobilă care se așază deasupra unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. pentru a le închide sau a le acoperi. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak. DOOM
capác s. n., pl. capáce
capama
CAPAMÁ, capamale, s. f. (Înv.) Mâncare gătită din carne de miel (sau de pasăre) cu stafide. – Din tc. kapama. DOOM
capamá (înv.) s. f., art. capamáua, g.-d. art. capamálei; pl. capamále, art. capamálele
capamale
CAPAMÁ, capamale, s. f. (Înv.) Mâncare gătită din carne de miel (sau de pasăre) cu stafide. – Din tc. kapama. DOOM
capamá (înv.) s. f., art. capamáua, g.-d. art. capamálei; pl. capamále, art. capamálele
capamalei
CAPAMÁ, capamale, s. f. (Înv.) Mâncare gătită din carne de miel (sau de pasăre) cu stafide. – Din tc. kapama. DOOM
capamá (înv.) s. f., art. capamáua, g.-d. art. capamálei; pl. capamále, art. capamálele
capamalele
CAPAMÁ, capamale, s. f. (Înv.) Mâncare gătită din carne de miel (sau de pasăre) cu stafide. – Din tc. kapama. DOOM
capamá (înv.) s. f., art. capamáua, g.-d. art. capamálei; pl. capamále, art. capamálele
capamalelor
CAPAMÁ, capamale, s. f. (Înv.) Mâncare gătită din carne de miel (sau de pasăre) cu stafide. – Din tc. kapama. DOOM
capamá (înv.) s. f., art. capamáua, g.-d. art. capamálei; pl. capamále, art. capamálele
capamaua
CAPAMÁ, capamale, s. f. (Înv.) Mâncare gătită din carne de miel (sau de pasăre) cu stafide. – Din tc. kapama. DOOM
capamá (înv.) s. f., art. capamáua, g.-d. art. capamálei; pl. capamále, art. capamálele
capan
CAPÁN, capanuri, s. n. (Înv.) Magazie care servea ca depozit (de alimente) pentru trupele turcești. – Din tc. kapan. DOOM
capán (înv.) s. n., pl. capánuri
capaneu
Capaneu = Capaneus.
capaneus
Capaneus, conducător argian și unul dintre cei șapte eroi care au pornit expediția împotriva cetății Thebae. Capaneus era fiul lui Hipponous și soțul Evadnei. Sfidînd cu vitejia lui puterea lui Zeus, a fost fulgerat de către acesta. Evadne s-a aruncat în flăcările rugului înălțat pentru arderea trupului lui Capaneus, murind în felul acesta și ea alături de el.
capanlii
CAPANLÍU, capanlii, s. m. (Înv.) Negustor turc care achiziționa alimente pentru aprovizionarea trupelor turcești. – Din tc. kapanlı. DOOM
capanlíu (înv.) s. m., art. capanlíul; pl. capanlíi, art. capanlíii (-li-ii)
capanliii
CAPANLÍU, capanlii, s. m. (Înv.) Negustor turc care achiziționa alimente pentru aprovizionarea trupelor turcești. – Din tc. kapanlı. DOOM
capanlíu (înv.) s. m., art. capanlíul; pl. capanlíi, art. capanlíii (-li-ii)
capanliilor
CAPANLÍU, capanlii, s. m. (Înv.) Negustor turc care achiziționa alimente pentru aprovizionarea trupelor turcești. – Din tc. kapanlı. DOOM
capanlíu (înv.) s. m., art. capanlíul; pl. capanlíi, art. capanlíii (-li-ii)
capanliu
CAPANLÍU, capanlii, s. m. (Înv.) Negustor turc care achiziționa alimente pentru aprovizionarea trupelor turcești. – Din tc. kapanlı. DOOM
capanlíu (înv.) s. m., art. capanlíul; pl. capanlíi, art. capanlíii (-li-ii)
capanliul
CAPANLÍU, capanlii, s. m. (Înv.) Negustor turc care achiziționa alimente pentru aprovizionarea trupelor turcești. – Din tc. kapanlı. DOOM
capanlíu (înv.) s. m., art. capanlíul; pl. capanlíi, art. capanlíii (-li-ii)
capanliului
CAPANLÍU, capanlii, s. m. (Înv.) Negustor turc care achiziționa alimente pentru aprovizionarea trupelor turcești. – Din tc. kapanlı. DOOM
capanlíu (înv.) s. m., art. capanlíul; pl. capanlíi, art. capanlíii (-li-ii)
capanul
CAPÁN, capanuri, s. n. (Înv.) Magazie care servea ca depozit (de alimente) pentru trupele turcești. – Din tc. kapan. DOOM
capán (înv.) s. n., pl. capánuri
capanului
CAPÁN, capanuri, s. n. (Înv.) Magazie care servea ca depozit (de alimente) pentru trupele turcești. – Din tc. kapan. DOOM
capán (înv.) s. n., pl. capánuri
capanuri
CAPÁN, capanuri, s. n. (Înv.) Magazie care servea ca depozit (de alimente) pentru trupele turcești. – Din tc. kapan. DOOM
capán (înv.) s. n., pl. capánuri
capanurile
CAPÁN, capanuri, s. n. (Înv.) Magazie care servea ca depozit (de alimente) pentru trupele turcești. – Din tc. kapan. DOOM
capán (înv.) s. n., pl. capánuri
capanurilor
CAPÁN, capanuri, s. n. (Înv.) Magazie care servea ca depozit (de alimente) pentru trupele turcești. – Din tc. kapan. DOOM
capán (înv.) s. n., pl. capánuri
caparason
CAPARASÓN s.n. Husă sau armură de ornament, care se punea pe cai la ceremonii; valtrap. [< fr. caparaçon, cf. sp. caparazón].
capară
capáră (-ắri), s. f. – Arvună (în Trans. și Banat, în special arvuna dată de pretendent, la definitivarea acordului cu logodnica). It. caparra, prin sb. kapara: – Der. căpări (var. căpăra), vb. (a da arvună; a se logodi).
capauca
CĂPÁUCĂ s. f. v. capaucă. DOOM
capáucă (reg.) (-pau-) s. f., g.-d. art. capáucei; pl. capáuce
capauce
CĂPÁUCĂ s. f. v. capaucă. DOOM
capáucă (reg.) (-pau-) s. f., g.-d. art. capáucei; pl. capáuce
capaucei
CĂPÁUCĂ s. f. v. capaucă. DOOM
capáucă (reg.) (-pau-) s. f., g.-d. art. capáucei; pl. capáuce
capaucele
CĂPÁUCĂ s. f. v. capaucă. DOOM
capáucă (reg.) (-pau-) s. f., g.-d. art. capáucei; pl. capáuce
capaucelor
CĂPÁUCĂ s. f. v. capaucă. DOOM
capáucă (reg.) (-pau-) s. f., g.-d. art. capáucei; pl. capáuce
capcana
CAPCÁNĂ, capcane, s. f. (Adesea fig.) Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă2. – Din tc. kapkan. DOOM
*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă
capcane
CAPCÁNĂ, capcane, s. f. (Adesea fig.) Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă2. – Din tc. kapkan. DOOM
*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă
capcanei
CAPCÁNĂ, capcane, s. f. (Adesea fig.) Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă2. – Din tc. kapkan. DOOM
*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă
capcanele
CAPCÁNĂ, capcane, s. f. (Adesea fig.) Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă2. – Din tc. kapkan. DOOM
*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă
capcanelor
CAPCÁNĂ, capcane, s. f. (Adesea fig.) Dispozitiv pentru prinderea unor animale; cursă2. – Din tc. kapkan. DOOM
*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă
capdeoperă
CAPDEOPÉRĂ s. n. v. capodoperă.
cape
CÁPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină scurtă de blană sau de stofa. ◊ Expr. De capă și spadă = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntări primejdioase etc. 2. Dispozitiv de protecție la mașini, fierăstraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Poziție dată unei nave pentru a putea naviga pe un timp nefavorabil. – Din fr. cape. DOOM
cápă s. f., g.-d. art. cápei; pl. cápe
capei
CÁPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină scurtă de blană sau de stofa. ◊ Expr. De capă și spadă = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntări primejdioase etc. 2. Dispozitiv de protecție la mașini, fierăstraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Poziție dată unei nave pentru a putea naviga pe un timp nefavorabil. – Din fr. cape. DOOM
cápă s. f., g.-d. art. cápei; pl. cápe
capela
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capela
CAPÉLĂ3, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle. DOOM
capélă s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle
capelai
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelam
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelan
CAPELÁN, capelani, s. m. (În Biserica romano-catolică și Biserica anglicană) Preot neatașat unei parohii, slujitor la o capelă. – Din it. cappellano. DOOM
capelán s. m., pl. capeláni
capelani
CAPELÁN, capelani, s. m. (În Biserica romano-catolică și Biserica anglicană) Preot neatașat unei parohii, slujitor la o capelă. – Din it. cappellano. DOOM
capelán s. m., pl. capeláni
capelanii
CAPELÁN, capelani, s. m. (În Biserica romano-catolică și Biserica anglicană) Preot neatașat unei parohii, slujitor la o capelă. – Din it. cappellano. DOOM
capelán s. m., pl. capeláni
capelanilor
CAPELÁN, capelani, s. m. (În Biserica romano-catolică și Biserica anglicană) Preot neatașat unei parohii, slujitor la o capelă. – Din it. cappellano. DOOM
capelán s. m., pl. capeláni
capelanul
CAPELÁN, capelani, s. m. (În Biserica romano-catolică și Biserica anglicană) Preot neatașat unei parohii, slujitor la o capelă. – Din it. cappellano. DOOM
capelán s. m., pl. capeláni
capelanului
CAPELÁN, capelani, s. m. (În Biserica romano-catolică și Biserica anglicană) Preot neatașat unei parohii, slujitor la o capelă. – Din it. cappellano. DOOM
capelán s. m., pl. capeláni
capelare
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelare
CAPELÁRE, capelări, s. f. (Mar.) Acțiunea de a capela, capelatură. – V. capela.
capelarea
CAPELÁRE, capelări, s. f. (Mar.) Acțiunea de a capela, capelatură. – V. capela.
capelară
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelarăm
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelarăți
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelase
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelasem
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelaseră
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelaserăm
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelaserăți
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelaseși
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelaseți
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelat
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelat
CAPELÁT, -Ă, capelați, -te, adj. (Mar.; despre parâme) Legat de un catarg. – V. capela.
capelatura
CAPELATÚRĂ, capelaturi, s. f. (Mar.) Capelare. – Capela + suf. -tură.
capelaturi
CAPELATÚRĂ, capelaturi, s. f. (Mar.) Capelare. – Capela + suf. -tură.
capelaturii
CAPELATÚRĂ, capelaturi, s. f. (Mar.) Capelare. – Capela + suf. -tură.
capelaturile
CAPELATÚRĂ, capelaturi, s. f. (Mar.) Capelare. – Capela + suf. -tură.
capelaturilor
CAPELATÚRĂ, capelaturi, s. f. (Mar.) Capelare. – Capela + suf. -tură.
capelau
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelași
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelați
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capele
CÁPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină scurtă de blană sau de stofa. ◊ Expr. De capă și spadă = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntări primejdioase etc. 2. Dispozitiv de protecție la mașini, fierăstraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Poziție dată unei nave pentru a putea naviga pe un timp nefavorabil. – Din fr. cape. DOOM
cápă s. f., g.-d. art. cápei; pl. cápe
capele
CAPÉLĂ3, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle. DOOM
capélă s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle
capelează
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelei
CAPÉLĂ3, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle. DOOM
capélă s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle
capelele
CAPÉLĂ3, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle. DOOM
capélă s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle
capelelor
CAPÉLĂ3, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle. DOOM
capélă s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle
capelez
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capeleze
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelezi
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelina
CAPELÍNĂ, capeline, s. f. (Med.) Bonetă sau bandă circulară (elastică sau ghipsată) folosită pentru imobilizarea fracturilor, ancorarea aparatelor și protezelor chirurgicale etc. – Din fr. capeline. DOOM
capelínă s. f., g.-d. art. capelínei; pl. capelíne
capeline
CAPELÍNĂ, capeline, s. f. (Med.) Bonetă sau bandă circulară (elastică sau ghipsată) folosită pentru imobilizarea fracturilor, ancorarea aparatelor și protezelor chirurgicale etc. – Din fr. capeline. DOOM
capelínă s. f., g.-d. art. capelínei; pl. capelíne
capelinei
CAPELÍNĂ, capeline, s. f. (Med.) Bonetă sau bandă circulară (elastică sau ghipsată) folosită pentru imobilizarea fracturilor, ancorarea aparatelor și protezelor chirurgicale etc. – Din fr. capeline. DOOM
capelínă s. f., g.-d. art. capelínei; pl. capelíne
capelinele
CAPELÍNĂ, capeline, s. f. (Med.) Bonetă sau bandă circulară (elastică sau ghipsată) folosită pentru imobilizarea fracturilor, ancorarea aparatelor și protezelor chirurgicale etc. – Din fr. capeline. DOOM
capelínă s. f., g.-d. art. capelínei; pl. capelíne
capelinelor
CAPELÍNĂ, capeline, s. f. (Med.) Bonetă sau bandă circulară (elastică sau ghipsată) folosită pentru imobilizarea fracturilor, ancorarea aparatelor și protezelor chirurgicale etc. – Din fr. capeline. DOOM
capelínă s. f., g.-d. art. capelínei; pl. capelíne
capella
A CAPPÉLLA1 loc. adj., loc. adv. (Despre muzică sau despre o formație corală) Fără acompaniament instrumental. – Loc. it. DOOM
a cappélla (it.) loc. adj., loc. adv.
capella
Capra (sau Capella), denumire purtată de Amalthea, doica lui Zeus, după ce a fost transformată în constelație.
capelmaistru
CAPELMÁISTRU, capelmaiștri, s. m. Dirijor al unei formații muzicale sau al unei orchestre mici; șef de fanfară militară. [Acc. și: capélmaistru] – Din germ. Kapellmeister. DOOM
capelmáistru (-mais-) s. m., art. capelmáistrul; pl. capelmáiștri, art. capelmáiștrii
capelor
CÁPĂ, cape, s. f. 1. Pelerină scurtă de blană sau de stofa. ◊ Expr. De capă și spadă = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntări primejdioase etc. 2. Dispozitiv de protecție la mașini, fierăstraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Poziție dată unei nave pentru a putea naviga pe un timp nefavorabil. – Din fr. cape. DOOM
cápă s. f., g.-d. art. cápei; pl. cápe
capeluța
CAPELÚȚĂ, capeluțe, s. f. Diminutiv al lui capelă1. – Capelă1 + suf. -uță. DOOM
capelúță s. f., g.-d. art. capelúței; pl. capelúțe
capeluțe
CAPELÚȚĂ, capeluțe, s. f. Diminutiv al lui capelă1. – Capelă1 + suf. -uță. DOOM
capelúță s. f., g.-d. art. capelúței; pl. capelúțe
capeluței
CAPELÚȚĂ, capeluțe, s. f. Diminutiv al lui capelă1. – Capelă1 + suf. -uță. DOOM
capelúță s. f., g.-d. art. capelúței; pl. capelúțe
capeluțele
CAPELÚȚĂ, capeluțe, s. f. Diminutiv al lui capelă1. – Capelă1 + suf. -uță. DOOM
capelúță s. f., g.-d. art. capelúței; pl. capelúțe
capeluțelor
CAPELÚȚĂ, capeluțe, s. f. Diminutiv al lui capelă1. – Capelă1 + suf. -uță. DOOM
capelúță s. f., g.-d. art. capelúței; pl. capelúțe
capelând
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelînd
CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler. DOOM
capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
capelări
CAPELÁRE, capelări, s. f. (Mar.) Acțiunea de a capela, capelatură. – V. capela.
capelării
CAPELÁRE, capelări, s. f. (Mar.) Acțiunea de a capela, capelatură. – V. capela.
capelările
CAPELÁRE, capelări, s. f. (Mar.) Acțiunea de a capela, capelatură. – V. capela.
capelărilor
CAPELÁRE, capelări, s. f. (Mar.) Acțiunea de a capela, capelatură. – V. capela.
caper
CÁPER, caperi, s. m. Arbust spinos care crește în regiunile mediteraneene, cu flori mari albe sau roșietice (Capparis spinosa). – Din it. cappero. DOOM
cáper (plantă) s. m., pl. cáperi
capera
CÁPERĂ, capere, s. f. Boboc al caperului, folosit drept condiment. – Din caper. DOOM
cáperă (mugur) s. f., g.-d. art. cáperei; pl. cápere
capere
CÁPERĂ, capere, s. f. Boboc al caperului, folosit drept condiment. – Din caper. DOOM
cáperă (mugur) s. f., g.-d. art. cáperei; pl. cápere
caperei
CÁPERĂ, capere, s. f. Boboc al caperului, folosit drept condiment. – Din caper. DOOM
cáperă (mugur) s. f., g.-d. art. cáperei; pl. cápere
caperele
CÁPERĂ, capere, s. f. Boboc al caperului, folosit drept condiment. – Din caper. DOOM
cáperă (mugur) s. f., g.-d. art. cáperei; pl. cápere
caperelor
CÁPERĂ, capere, s. f. Boboc al caperului, folosit drept condiment. – Din caper. DOOM
cáperă (mugur) s. f., g.-d. art. cáperei; pl. cápere
caperi
CÁPER, caperi, s. m. Arbust spinos care crește în regiunile mediteraneene, cu flori mari albe sau roșietice (Capparis spinosa). – Din it. cappero. DOOM
cáper (plantă) s. m., pl. cáperi
caperii
CÁPER, caperi, s. m. Arbust spinos care crește în regiunile mediteraneene, cu flori mari albe sau roșietice (Capparis spinosa). – Din it. cappero. DOOM
cáper (plantă) s. m., pl. cáperi
caperilor
CÁPER, caperi, s. m. Arbust spinos care crește în regiunile mediteraneene, cu flori mari albe sau roșietice (Capparis spinosa). – Din it. cappero. DOOM
cáper (plantă) s. m., pl. cáperi
caperul
CÁPER, caperi, s. m. Arbust spinos care crește în regiunile mediteraneene, cu flori mari albe sau roșietice (Capparis spinosa). – Din it. cappero. DOOM
cáper (plantă) s. m., pl. cáperi
caperului
CÁPER, caperi, s. m. Arbust spinos care crește în regiunile mediteraneene, cu flori mari albe sau roșietice (Capparis spinosa). – Din it. cappero. DOOM
cáper (plantă) s. m., pl. cáperi
capete
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap2 (parte a corpului, unitate, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârșit, motiv) s. n., pl. cápete
capete
CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit1, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Niciun capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita). DOOM
cápăt s. n., pl. cápete
capete
capéte (-ți), s. m. – Vas, strachină. – Var. căpeț, s. n.; căpcea, capcea, s. f. Ngr. ϰαπέτις „măsură pentru produse solide” (Diculescu, Elementele, 467), probabil introdus într-o epocă mai puțin tîrzie decît presupunea Diculescu. Ultima var. un dim., cu confuzia între ți și ci la finală. După Densusianu, Hațeg, 61, căpcea ar veni de la tc. kepce; însă aria sa de răspîndire (Trans. de Sud-Vest) nu se potrivește cu această ipoteză; același autor a propus mai tîrziu (GS, VI, 363) un lat. *capicella.
capete
CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține un lucru solicitat, a primi (în dar sau de pomană). ◊ Loc. adj. De căpătat = primit de pomană, obținut prin cerșeală. 2. A câștiga; a agonisi; a dobândi prin... – Lat. pop. capitare. DOOM
căpătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cápăt, 2 sg. cápeți, 3 cápătă, 1 pl. căpătắm; conj. prez. 3 să cápete
capetele
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap2 (parte a corpului, unitate, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârșit, motiv) s. n., pl. cápete
capetele
CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit1, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Niciun capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita). DOOM
cápăt s. n., pl. cápete
capetelor
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap2 (parte a corpului, unitate, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârșit, motiv) s. n., pl. cápete
capetelor
CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit1, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Niciun capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita). DOOM
cápăt s. n., pl. cápete
capeș
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeșa
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeșe
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeșei
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeșele
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeșelor
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeși
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeșii
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeșilor
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeșul
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeșului
CÁPEȘ, -Ă, capeși, -e, adj. (Rar) Energic, hotărât; încăpățânat. – Cap1 + suf. -eș. DOOM
cápeș (rar) adj. m., pl. cápeși; f. cápeșă, pl. cápeșe
capeți
CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține un lucru solicitat, a primi (în dar sau de pomană). ◊ Loc. adj. De căpătat = primit de pomană, obținut prin cerșeală. 2. A câștiga; a agonisi; a dobândi prin... – Lat. pop. capitare. DOOM
căpătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cápăt, 2 sg. cápeți, 3 cápătă, 1 pl. căpătắm; conj. prez. 3 să cápete
capi
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap1 (conducător) s. m., pl. capi
capia
CÁPIA, capia, s. m. Ardei (roșu) lung. ◊ (Adjectival) Ardei capia. – Din bg. kapis. DOOM
cápia (soi de ardei) (-pi-a) s. m., pl. cápia
capia
CÁPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor și caprinelor (provocată de localizarea teniei în creier) care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. kapija. DOOM
cápie (boală) (-pi-e) s. f., art. cápia (-pi-a), g.-d. cápii, art. cápiei
capia
CÁPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie. DOOM
cápiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. cápie (-pi-e); pl. m. și f. cápii
capichehaia
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capichehaie
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capichehăi
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capichehăii
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capichehăile
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capichehăilor
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capie
CÁPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor și caprinelor (provocată de localizarea teniei în creier) care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. kapija. DOOM
cápie (boală) (-pi-e) s. f., art. cápia (-pi-a), g.-d. cápii, art. cápiei
capie
CÁPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie. DOOM
cápiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. cápie (-pi-e); pl. m. și f. cápii
capiei
CÁPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor și caprinelor (provocată de localizarea teniei în creier) care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. kapija. DOOM
cápie (boală) (-pi-e) s. f., art. cápia (-pi-a), g.-d. cápii, art. cápiei
capiei
CÁPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie. DOOM
cápiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. cápie (-pi-e); pl. m. și f. cápii
capigiu
CAPIGÍU s. m. v. capugiu.
capii
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap1 (conducător) s. m., pl. capi
capii
CÁPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor și caprinelor (provocată de localizarea teniei în creier) care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. kapija. DOOM
cápie (boală) (-pi-e) s. f., art. cápia (-pi-a), g.-d. cápii, art. cápiei
capii
CÁPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie. DOOM
cápiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. cápie (-pi-e); pl. m. și f. cápii
capiii
CÁPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie. DOOM
cápiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. cápie (-pi-e); pl. m. și f. cápii
capiile
CÁPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor și caprinelor (provocată de localizarea teniei în creier) care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. kapija. DOOM
cápie (boală) (-pi-e) s. f., art. cápia (-pi-a), g.-d. cápii, art. cápiei
capiile
CÁPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie. DOOM
cápiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. cápie (-pi-e); pl. m. și f. cápii
capiilor
CÁPIE s. f. Boală a ovinelor, bovinelor și caprinelor (provocată de localizarea teniei în creier) care se manifestă prin amețeli, convulsii și mișcări repezi și dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. kapija. DOOM
cápie (boală) (-pi-e) s. f., art. cápia (-pi-a), g.-d. cápii, art. cápiei
capiilor
CÁPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie. DOOM
cápiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. cápie (-pi-e); pl. m. și f. cápii
capilar
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capilara
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capilare
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capilarei
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capilarele
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capilarelor
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capilari
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capilarii
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capilarilor
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capilarita
CAPILARÍTĂ, capilarite, s. f. (Med.) Inflamație a vaselor capilare. – Din fr. capilarité.
capilaritate
CAPILARITÁTE s. f. Ansamblul de fenomene care se produc în tuburile capilare la suprafața unui lichid și care determină ascensiunea acestuia, formarea meniscurilor concave sau convexe etc. – Din fr. capillarite. DOOM
capilaritáte s. f., g.-d. art. capilaritắții
capilaritatea
CAPILARITÁTE s. f. Ansamblul de fenomene care se produc în tuburile capilare la suprafața unui lichid și care determină ascensiunea acestuia, formarea meniscurilor concave sau convexe etc. – Din fr. capillarite. DOOM
capilaritáte s. f., g.-d. art. capilaritắții
capilarite
CAPILARÍTĂ, capilarite, s. f. (Med.) Inflamație a vaselor capilare. – Din fr. capilarité.
capilaritei
CAPILARÍTĂ, capilarite, s. f. (Med.) Inflamație a vaselor capilare. – Din fr. capilarité.
capilaritele
CAPILARÍTĂ, capilarite, s. f. (Med.) Inflamație a vaselor capilare. – Din fr. capilarité.
capilaritelor
CAPILARÍTĂ, capilarite, s. f. (Med.) Inflamație a vaselor capilare. – Din fr. capilarité.
capilarități
CAPILARITÁTE s. f. Ansamblul de fenomene care se produc în tuburile capilare la suprafața unui lichid și care determină ascensiunea acestuia, formarea meniscurilor concave sau convexe etc. – Din fr. capillarite. DOOM
capilaritáte s. f., g.-d. art. capilaritắții
capilarității
CAPILARITÁTE s. f. Ansamblul de fenomene care se produc în tuburile capilare la suprafața unui lichid și care determină ascensiunea acestuia, formarea meniscurilor concave sau convexe etc. – Din fr. capillarite. DOOM
capilaritáte s. f., g.-d. art. capilaritắții
capilaroscopia
CAPILAROSCOPÍE s. f. Studiul (sub microscop) al circulației capilare. – Din fr. capillaroscopie. DOOM
capilaroscopíe (-ros-co-/-ro-sco) s. f., art. capilaroscopía, g.-d. capilaroscopíi, art. capilaroscopíei
capilaroscopie
CAPILAROSCOPÍE s. f. Studiul (sub microscop) al circulației capilare. – Din fr. capillaroscopie. DOOM
capilaroscopíe (-ros-co-/-ro-sco) s. f., art. capilaroscopía, g.-d. capilaroscopíi, art. capilaroscopíei
capilaroscopiei
CAPILAROSCOPÍE s. f. Studiul (sub microscop) al circulației capilare. – Din fr. capillaroscopie. DOOM
capilaroscopíe (-ros-co-/-ro-sco) s. f., art. capilaroscopía, g.-d. capilaroscopíi, art. capilaroscopíei
capilaroscopii
CAPILAROSCOPÍE s. f. Studiul (sub microscop) al circulației capilare. – Din fr. capillaroscopie. DOOM
capilaroscopíe (-ros-co-/-ro-sco) s. f., art. capilaroscopía, g.-d. capilaroscopíi, art. capilaroscopíei
capilaroscopiile
CAPILAROSCOPÍE s. f. Studiul (sub microscop) al circulației capilare. – Din fr. capillaroscopie. DOOM
capilaroscopíe (-ros-co-/-ro-sco) s. f., art. capilaroscopía, g.-d. capilaroscopíi, art. capilaroscopíei
capilaroscopiilor
CAPILAROSCOPÍE s. f. Studiul (sub microscop) al circulației capilare. – Din fr. capillaroscopie. DOOM
capilaroscopíe (-ros-co-/-ro-sco) s. f., art. capilaroscopía, g.-d. capilaroscopíi, art. capilaroscopíei
capilarul
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capilarului
CAPILÁR, -Ă, capilari, -e, adj. 1. Subțire, fin, îngust. ◊ Vase capilare (și substantivat, n. pl.) = conducte microscopice sangvine sau limfatice, prin care se fac schimburile dintre sânge și țesuturi. 2. Care aparține capilarității, privitor la capilaritate. ◊ Tub capilar = tub îngust în care se manifestă fenomenele de capilaritate. – Din fr. capillaire, lat. capillaris. DOOM
capilár adj. m., pl. capilári; f. capiláră, pl. capiláre
capillata
NĂGÁRĂ s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste și spicul cu fire lungi și aspre (Stipa capillata). 2. (Reg.) Colilie. 3. (Rar) Neghină. [Var.: negáră s. f.] – Et. nec.
capilor
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap1 (conducător) s. m., pl. capi
capistere
capistére s. f. – 1. Albie, covată. – 2. Jgheab care duce grîul de la coș la piatra morii. – Mr. căpisteare, megl. căpisteari. Lat. capĭstērium, de la gr. σϰαφηστήριον (Pușcariu 278; REW 1629; Candrea-Dens., 246; DAR); cf. tosc. capistejo, romanicul capischiere, abruz. capistjiera. Țicăloiu, ZRPh., XLI, 590, propune o der. puțin probabilă, de la căpestrele.
capital
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capital
CAPITÁL1, (1) capitaluri, s. n. 1. (Ec. pol.) Totalitatea bunurilor economice deținute de o persoană sau de un grup de persoane, care sunt utilizate în scopul producerii de bunuri și servicii destinate vânzării și obținerii de profit. 2. (În sintagmele) Capital uman = competența salariaților, comportamentul și abilitatea intelectuală. Capital de cunoștințe = suma cunoștințelor pe care le posedă cineva; experiență. – Din fr. capital, germ. Kapital.
capitala
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capitala
CAPITÁLIE s. f. v. capitală. DOOM
capitálă (oraș) s. f., g.-d. art. capitálei; pl. capitále
capitalband
CAPITÁLBAND s. n. (Rar) Șiret colorat cu o margine îngroșată, cu care se întărește cotorul unei cărți sau al unui registru. – Din germ. Kapitalband. DOOM
capitálband (rar) s. n.
capitalbandul
CAPITÁLBAND s. n. (Rar) Șiret colorat cu o margine îngroșată, cu care se întărește cotorul unei cărți sau al unui registru. – Din germ. Kapitalband. DOOM
capitálband (rar) s. n.
capitalbandului
CAPITÁLBAND s. n. (Rar) Șiret colorat cu o margine îngroșată, cu care se întărește cotorul unei cărți sau al unui registru. – Din germ. Kapitalband. DOOM
capitálband (rar) s. n.
capitale
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capitale
CAPITÁLIE s. f. v. capitală. DOOM
capitálă (oraș) s. f., g.-d. art. capitálei; pl. capitále
capitalei
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capitalei
CAPITÁLIE s. f. v. capitală. DOOM
capitálă (oraș) s. f., g.-d. art. capitálei; pl. capitále
capitalele
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capitalele
CAPITÁLIE s. f. v. capitală. DOOM
capitálă (oraș) s. f., g.-d. art. capitálei; pl. capitále
capitalelor
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capitalelor
CAPITÁLIE s. f. v. capitală. DOOM
capitálă (oraș) s. f., g.-d. art. capitálei; pl. capitále
capitali
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capitalie
CAPITÁLIE s. f. v. capitală. DOOM
capitálă (oraș) s. f., g.-d. art. capitálei; pl. capitále
capitalii
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capitalilor
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capitalism
CAPITALÍSM s. n. Sistem social-economic și politic-ideologic bazat pe proprietatea privată, piața liberă și libertatea de acțiune. – Din fr. capitalisme. DOOM
capitalísm s. n.
capitalismul
CAPITALÍSM s. n. Sistem social-economic și politic-ideologic bazat pe proprietatea privată, piața liberă și libertatea de acțiune. – Din fr. capitalisme. DOOM
capitalísm s. n.
capitalismului
CAPITALÍSM s. n. Sistem social-economic și politic-ideologic bazat pe proprietatea privată, piața liberă și libertatea de acțiune. – Din fr. capitalisme. DOOM
capitalísm s. n.
capitalist
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalist
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalista
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalista
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitaliste
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitaliste
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalistei
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalistei
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalistele
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalistele
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalistelor
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalistelor
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalistul
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalistul
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalistului
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalistului
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitaliza
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizabil
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizabila
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizabile
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizabilei
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizabilele
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizabilelor
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizabili
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizabilii
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizabililor
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizabilul
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizabilului
CAPITALIZÁBIL, -Ă, capitalizabili, -e, adj. Care poate fi capitalizat. – Din fr. capitalisable. DOOM
capitalizábil adj. m., pl. capitalizábili; f. capitalizábilă, pl. capitalizábile
capitalizai
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizam
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizare
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizare
CAPITALIZÁRE, capitalizări, s. f. Acțiunea de a capitaliza. – V. capitaliza.
capitalizarea
CAPITALIZÁRE, capitalizări, s. f. Acțiunea de a capitaliza. – V. capitaliza.
capitalizară
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizarăm
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizarăți
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizase
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizasem
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizaseră
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizaserăm
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizaserăți
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizaseși
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizaseți
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizat
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizat
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizata
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizate
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizatei
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizatele
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizatelor
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizatul
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizatului
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizau
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizași
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizați
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizați
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizații
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizaților
CAPITALIZÁT, -Ă, capitalizați, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat în capital1. – V. capitaliza.
capitalizează
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizez
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizeze
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizezi
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizând
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizînd
CAPITALIZÁ, capitalizez, vb. I. Tranz. A acumula capital1 în vederea obținerii unui profit ulterior. ♦ (Impr.) A aduna bani, a strânge avere. – Din fr. capitaliser. DOOM
capitalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 capitalizeáză
capitalizări
CAPITALIZÁRE, capitalizări, s. f. Acțiunea de a capitaliza. – V. capitaliza.
capitalizării
CAPITALIZÁRE, capitalizări, s. f. Acțiunea de a capitaliza. – V. capitaliza.
capitalizările
CAPITALIZÁRE, capitalizări, s. f. Acțiunea de a capitaliza. – V. capitaliza.
capitalizărilor
CAPITALIZÁRE, capitalizări, s. f. Acțiunea de a capitaliza. – V. capitaliza.
capitaliști
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitaliști
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitaliștii
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitaliștii
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitaliștilor
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitaliștilor
CAPITALÍST, -Ă, capitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține capitalismului sau care are trăsăturile capitalismului, privitor la capitalism. 2. S. m. și f. Persoană posesoare de capital1 pe care-l investește. – Din fr. capitaliste. DOOM
capitalíst adj. m., s. m., pl. capitalíști; adj. f., s. f. capitalístă, pl. capitalíste
capitalul
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capitalul
CAPITÁL1, (1) capitaluri, s. n. 1. (Ec. pol.) Totalitatea bunurilor economice deținute de o persoană sau de un grup de persoane, care sunt utilizate în scopul producerii de bunuri și servicii destinate vânzării și obținerii de profit. 2. (În sintagmele) Capital uman = competența salariaților, comportamentul și abilitatea intelectuală. Capital de cunoștințe = suma cunoștințelor pe care le posedă cineva; experiență. – Din fr. capital, germ. Kapital.
capitalului
CAPITÁL2, -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital. DOOM
capitál2 (avuție) s. n., pl. capitáluri
capitalului
CAPITÁL1, (1) capitaluri, s. n. 1. (Ec. pol.) Totalitatea bunurilor economice deținute de o persoană sau de un grup de persoane, care sunt utilizate în scopul producerii de bunuri și servicii destinate vânzării și obținerii de profit. 2. (În sintagmele) Capital uman = competența salariaților, comportamentul și abilitatea intelectuală. Capital de cunoștințe = suma cunoștințelor pe care le posedă cineva; experiență. – Din fr. capital, germ. Kapital.
capitaluri
CAPITÁL1, (1) capitaluri, s. n. 1. (Ec. pol.) Totalitatea bunurilor economice deținute de o persoană sau de un grup de persoane, care sunt utilizate în scopul producerii de bunuri și servicii destinate vânzării și obținerii de profit. 2. (În sintagmele) Capital uman = competența salariaților, comportamentul și abilitatea intelectuală. Capital de cunoștințe = suma cunoștințelor pe care le posedă cineva; experiență. – Din fr. capital, germ. Kapital.
capitalurile
CAPITÁL1, (1) capitaluri, s. n. 1. (Ec. pol.) Totalitatea bunurilor economice deținute de o persoană sau de un grup de persoane, care sunt utilizate în scopul producerii de bunuri și servicii destinate vânzării și obținerii de profit. 2. (În sintagmele) Capital uman = competența salariaților, comportamentul și abilitatea intelectuală. Capital de cunoștințe = suma cunoștințelor pe care le posedă cineva; experiență. – Din fr. capital, germ. Kapital.
capitalurilor
CAPITÁL1, (1) capitaluri, s. n. 1. (Ec. pol.) Totalitatea bunurilor economice deținute de o persoană sau de un grup de persoane, care sunt utilizate în scopul producerii de bunuri și servicii destinate vânzării și obținerii de profit. 2. (În sintagmele) Capital uman = competența salariaților, comportamentul și abilitatea intelectuală. Capital de cunoștințe = suma cunoștințelor pe care le posedă cineva; experiență. – Din fr. capital, germ. Kapital.
capitaluță
CAPITALÚȚĂ, capitaluțe, s. f. (Mai ales la pl.) Nume dat literelor de tipar majuscule, care au aceeași înălțime cu litera mică din același corp. Numele autorilor la exemplele date în acest dicționar sînt tipărite cu capitaluțe.
capitat
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitata
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitate
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitatei
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitatele
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitatelor
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitatul
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitatului
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitați
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitația
CAPITÁȚIE, capitații, s. f. Impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe cap de contribuabil. – Din fr. capitation, lat. capitatio. DOOM
capitáție (-ți-e) s. f., art. capitáția (-ți-a), g.-d. art. capitáției; pl. capitáții, art. capitáțiile (-ți-i-)
capitație
CAPITÁȚIE, capitații, s. f. Impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe cap de contribuabil. – Din fr. capitation, lat. capitatio. DOOM
capitáție (-ți-e) s. f., art. capitáția (-ți-a), g.-d. art. capitáției; pl. capitáții, art. capitáțiile (-ți-i-)
capitației
CAPITÁȚIE, capitații, s. f. Impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe cap de contribuabil. – Din fr. capitation, lat. capitatio. DOOM
capitáție (-ți-e) s. f., art. capitáția (-ți-a), g.-d. art. capitáției; pl. capitáții, art. capitáțiile (-ți-i-)
capitații
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitații
CAPITÁȚIE, capitații, s. f. Impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe cap de contribuabil. – Din fr. capitation, lat. capitatio. DOOM
capitáție (-ți-e) s. f., art. capitáția (-ți-a), g.-d. art. capitáției; pl. capitáții, art. capitáțiile (-ți-i-)
capitațiile
CAPITÁȚIE, capitații, s. f. Impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe cap de contribuabil. – Din fr. capitation, lat. capitatio. DOOM
capitáție (-ți-e) s. f., art. capitáția (-ți-a), g.-d. art. capitáției; pl. capitáții, art. capitáțiile (-ți-i-)
capitațiilor
CAPITÁȚIE, capitații, s. f. Impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe cap de contribuabil. – Din fr. capitation, lat. capitatio. DOOM
capitáție (-ți-e) s. f., art. capitáția (-ți-a), g.-d. art. capitáției; pl. capitáții, art. capitáțiile (-ți-i-)
capitaților
CAPITÁT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité. DOOM
capitát adj. m., pl. capitáți; f. capitátă, pl. capitáte
capitațiune
CAPITAȚIÚNE s.f. v. capitație.
capitel
CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornamentată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum. DOOM
capitél (element de arhitectură) s. n., pl. capitéluri
capitele
CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornamentată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum. DOOM
capitél (element de arhitectură) s. n., pl. capitéluri
capitelele
CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornamentată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum. DOOM
capitél (element de arhitectură) s. n., pl. capitéluri
capitelelor
CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornamentată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum. DOOM
capitél (element de arhitectură) s. n., pl. capitéluri
capitelul
CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornamentată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum. DOOM
capitél (element de arhitectură) s. n., pl. capitéluri
capitelului
CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornamentată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum. DOOM
capitél (element de arhitectură) s. n., pl. capitéluri
capiteluri
CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornamentată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum. DOOM
capitél (element de arhitectură) s. n., pl. capitéluri
capitelurile
CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornamentată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum. DOOM
capitél (element de arhitectură) s. n., pl. capitéluri
capitelurilor
CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornamentată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum. DOOM
capitél (element de arhitectură) s. n., pl. capitéluri
capitoasa
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitoase
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitoasei
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitoasele
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitoaselor
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitol
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitole
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitolele
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitolelor
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitolin
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitolina
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitoline
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitolinei
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitolinele
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitolinelor
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitolini
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitolinii
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitolinilor
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitolinul
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitolinul
Capitolinul = Capitolinus.
capitolinului
CAPITOLÍN, -Ă, capitolini, -e, adj. Care aparține Capitoliului, privitor la Capitoliu. – Din fr. capitolin, lat. capitolinus. DOOM
capitolín adj. m., pl. capitolíni; f. capitolínă, pl. capitolíne
capitolinus
Iup(p)iter, la romani, stăpînul zeilor și al oamenilor, asimilat cu Zeus din mitologia greacă (v. Zeus). Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viață și de lumină, care cîrmuia cerul și pămîntul, stăpînea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile etc. Legate de aceste atribute, Iupiter purta o serie de epitete ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans etc. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a mai căpătat un epitet – Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care-l desemna era Optimus Maximus („cel mai bun și cel mai mare”). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Iupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau dreptatea etc. El era venerat și avea cîte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.
capitolul
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitolului
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitona
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonai
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonaj
CAPITONÁJ, capitonaje, s. n. Capitonare. – Din fr. capitonnage. DOOM
capitonáj s. n., pl. capitonáje
capitonaje
CAPITONÁJ, capitonaje, s. n. Capitonare. – Din fr. capitonnage. DOOM
capitonáj s. n., pl. capitonáje
capitonajele
CAPITONÁJ, capitonaje, s. n. Capitonare. – Din fr. capitonnage. DOOM
capitonáj s. n., pl. capitonáje
capitonajelor
CAPITONÁJ, capitonaje, s. n. Capitonare. – Din fr. capitonnage. DOOM
capitonáj s. n., pl. capitonáje
capitonajul
CAPITONÁJ, capitonaje, s. n. Capitonare. – Din fr. capitonnage. DOOM
capitonáj s. n., pl. capitonáje
capitonajului
CAPITONÁJ, capitonaje, s. n. Capitonare. – Din fr. capitonnage. DOOM
capitonáj s. n., pl. capitonáje
capitonam
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonare
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonare
CAPITONÁRE, capitonări, s. f. Acțiunea de a capitona; capitonaj. – V. capitona. DOOM
capitonáre s. f., g.-d. art. capitonắrii; pl. capitonắri
capitonarea
CAPITONÁRE, capitonări, s. f. Acțiunea de a capitona; capitonaj. – V. capitona. DOOM
capitonáre s. f., g.-d. art. capitonắrii; pl. capitonắri
capitonară
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonarăm
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonarăți
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonase
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonasem
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonaseră
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonaserăm
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonaserăți
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonaseși
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonaseți
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonat
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonat
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonata
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonate
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonatei
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonatele
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonatelor
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonatul
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonatului
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonau
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonași
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonați
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonați
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonații
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonaților
CAPITONÁT, -Ă, capitonați, -te, adj. 1. (Despre mobile) Tapițat. 2. (Despre uși, pereți) Prevăzut cu un strat de material izolator, care împiedică pătrunderea zgomotelor. – V. capitona.
capitonează
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonez
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitoneze
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonezi
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonând
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonînd
CAPITONÁ, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A căptuși scheletul unei mobile cu lână, câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapițată; a tapisa. 2. A căptuși un perete sau o ușă cu un strat de material izolator împotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner. DOOM
capitoná (a ~) vb., ind. prez. 3 capitoneáză
capitonări
CAPITONÁRE, capitonări, s. f. Acțiunea de a capitona; capitonaj. – V. capitona. DOOM
capitonáre s. f., g.-d. art. capitonắrii; pl. capitonắri
capitonării
CAPITONÁRE, capitonări, s. f. Acțiunea de a capitona; capitonaj. – V. capitona. DOOM
capitonáre s. f., g.-d. art. capitonắrii; pl. capitonắri
capitonările
CAPITONÁRE, capitonări, s. f. Acțiunea de a capitona; capitonaj. – V. capitona. DOOM
capitonáre s. f., g.-d. art. capitonắrii; pl. capitonắri
capitonărilor
CAPITONÁRE, capitonări, s. f. Acțiunea de a capitona; capitonaj. – V. capitona. DOOM
capitonáre s. f., g.-d. art. capitonắrii; pl. capitonắri
capitos
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitosul
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitosului
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitoși
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitoșii
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitoșilor
CAPITÓS, -OÁSĂ, capitoși, -oase, adj. (Înv.; despre băuturi alcoolice) Care amețește. – Din fr. capiteux. DOOM
capitós (înv.) adj. m., pl. capitóși; f. capitoásă, pl. capitoáse
capitul
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitul
CAPÍTUL1, capituli, s. m. 1. Corpul canonicilor unei catedrale catolice. ♦ Adunare a canonicilor. ♦ Adunare de călugări sau de alți clerici catolici. 2. Loc în care se țin asemenea adunări. – Din it. capitulo. DOOM
capítul1 (corp/adunare de canonici) s. m., pl. capítuli
capitul
CAPÍTUL2, capitule, s. n. Inflorescență cu axul principal scurt și dilatat la vârf, purtând numeroase flori apropiate unele de altele. – Din fr. capitule, lat. capitulum. DOOM
capítul2 (inflorescență) s. n., pl. capítule
capitula
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulai
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulam
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulant
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulanta
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulante
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulantei
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulantele
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulantelor
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulantul
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulantului
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulanți
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulanții
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulanților
CAPITULÁNT, -Ă, capitulanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care capitulează; capitulard. – Din rus. kapituliant. DOOM
capitulántă (rar) s. f., g.-d. art. capitulántei; pl. capitulánte
capitulard
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitularda
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitularde
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitulardei
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitulardele
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitulardelor
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitulardul
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitulardului
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitulare
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulare
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. – V. capitula. DOOM
capituláre (predare) s. f., g.-d. art. capitulắrii; pl. capitulắri
capitularea
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. – V. capitula. DOOM
capituláre (predare) s. f., g.-d. art. capitulắrii; pl. capitulắri
capitularii
CAPITULÁRII s. n. pl. Acte legislative emanate de la regi, divizate în capitole. – Din fr. capitulaires. DOOM
capitulárii (acte) s. n. pl.
capitulariile
CAPITULÁRII s. n. pl. Acte legislative emanate de la regi, divizate în capitole. – Din fr. capitulaires. DOOM
capitulárii (acte) s. n. pl.
capitulariilor
CAPITULÁRII s. n. pl. Acte legislative emanate de la regi, divizate în capitole. – Din fr. capitulaires. DOOM
capitulárii (acte) s. n. pl.
capitularzi
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitularzii
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitularzilor
CAPITULÁRD, -Ă, capitularzi, -de, adj. (Rar) Capitulant. – Din fr. capitulard. DOOM
capitulárd (rar) adj. m., pl. capitulárzi; f. capitulárdă, pl. capitulárde
capitulară
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitularăm
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitularăți
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulase
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulasem
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulaseră
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulaserăm
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulaserăți
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulaseși
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulaseți
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulat
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulau
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulași
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulați
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulația
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilește un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiúne s. f.] – Din fr. capitulation. DOOM
capituláție (convenție) (-ți-e) s. f., art. capituláția (-ți-a), g.-d. art. capituláției; pl. capituláții, art. capituláțiile (-ți-i-)
capitulație
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilește un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiúne s. f.] – Din fr. capitulation. DOOM
capituláție (convenție) (-ți-e) s. f., art. capituláția (-ți-a), g.-d. art. capituláției; pl. capituláții, art. capituláțiile (-ți-i-)
capitulației
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilește un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiúne s. f.] – Din fr. capitulation. DOOM
capituláție (convenție) (-ți-e) s. f., art. capituláția (-ți-a), g.-d. art. capituláției; pl. capituláții, art. capituláțiile (-ți-i-)
capitulații
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilește un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiúne s. f.] – Din fr. capitulation. DOOM
capituláție (convenție) (-ți-e) s. f., art. capituláția (-ți-a), g.-d. art. capituláției; pl. capituláții, art. capituláțiile (-ți-i-)
capitulațiile
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilește un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiúne s. f.] – Din fr. capitulation. DOOM
capituláție (convenție) (-ți-e) s. f., art. capituláția (-ți-a), g.-d. art. capituláției; pl. capituláții, art. capituláțiile (-ți-i-)
capitulațiilor
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilește un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiúne s. f.] – Din fr. capitulation. DOOM
capituláție (convenție) (-ți-e) s. f., art. capituláția (-ți-a), g.-d. art. capituláției; pl. capituláții, art. capituláțiile (-ți-i-)
capitulațiune
CAPITULÁȚIE, capitulații, s. f. Convenție prin care un stat stabilește un regim de privilegii pentru cetățenii străini aflați pe teritoriul său. [Var.: (înv.) capitulațiúne s. f.] – Din fr. capitulation. DOOM
capituláție (convenție) (-ți-e) s. f., art. capituláția (-ți-a), g.-d. art. capituláției; pl. capituláții, art. capituláțiile (-ți-i-)
capitule
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitule
CAPÍTUL2, capitule, s. n. Inflorescență cu axul principal scurt și dilatat la vârf, purtând numeroase flori apropiate unele de altele. – Din fr. capitule, lat. capitulum. DOOM
capítul2 (inflorescență) s. n., pl. capítule
capitulează
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulele
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitulele
CAPÍTUL2, capitule, s. n. Inflorescență cu axul principal scurt și dilatat la vârf, purtând numeroase flori apropiate unele de altele. – Din fr. capitule, lat. capitulum. DOOM
capítul2 (inflorescență) s. n., pl. capítule
capitulelor
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitulelor
CAPÍTUL2, capitule, s. n. Inflorescență cu axul principal scurt și dilatat la vârf, purtând numeroase flori apropiate unele de altele. – Din fr. capitule, lat. capitulum. DOOM
capítul2 (inflorescență) s. n., pl. capítule
capitulez
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capituleze
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulezi
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capituli
CAPÍTUL1, capituli, s. m. 1. Corpul canonicilor unei catedrale catolice. ♦ Adunare a canonicilor. ♦ Adunare de călugări sau de alți clerici catolici. 2. Loc în care se țin asemenea adunări. – Din it. capitulo. DOOM
capítul1 (corp/adunare de canonici) s. m., pl. capítuli
capitulii
CAPÍTUL1, capituli, s. m. 1. Corpul canonicilor unei catedrale catolice. ♦ Adunare a canonicilor. ♦ Adunare de călugări sau de alți clerici catolici. 2. Loc în care se țin asemenea adunări. – Din it. capitulo. DOOM
capítul1 (corp/adunare de canonici) s. m., pl. capítuli
capitulilor
CAPÍTUL1, capituli, s. m. 1. Corpul canonicilor unei catedrale catolice. ♦ Adunare a canonicilor. ♦ Adunare de călugări sau de alți clerici catolici. 2. Loc în care se țin asemenea adunări. – Din it. capitulo. DOOM
capítul1 (corp/adunare de canonici) s. m., pl. capítuli
capitulul
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitulul
CAPÍTUL1, capituli, s. m. 1. Corpul canonicilor unei catedrale catolice. ♦ Adunare a canonicilor. ♦ Adunare de călugări sau de alți clerici catolici. 2. Loc în care se țin asemenea adunări. – Din it. capitulo. DOOM
capítul1 (corp/adunare de canonici) s. m., pl. capítuli
capitulul
CAPÍTUL2, capitule, s. n. Inflorescență cu axul principal scurt și dilatat la vârf, purtând numeroase flori apropiate unele de altele. – Din fr. capitule, lat. capitulum. DOOM
capítul2 (inflorescență) s. n., pl. capítule
capitulului
CAPÍTUL3 s. n. v. capitol. DOOM
capítol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capítole; abr. cap.
capitulului
CAPÍTUL1, capituli, s. m. 1. Corpul canonicilor unei catedrale catolice. ♦ Adunare a canonicilor. ♦ Adunare de călugări sau de alți clerici catolici. 2. Loc în care se țin asemenea adunări. – Din it. capitulo. DOOM
capítul1 (corp/adunare de canonici) s. m., pl. capítuli
capitulului
CAPÍTUL2, capitule, s. n. Inflorescență cu axul principal scurt și dilatat la vârf, purtând numeroase flori apropiate unele de altele. – Din fr. capitule, lat. capitulum. DOOM
capítul2 (inflorescență) s. n., pl. capítule
capitulând
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulînd
CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armată, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitățile și a depune armele. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fața piedicilor sau a greutăților; a nu mai continua o acțiune, o discuție; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare. DOOM
capitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capituleáză
capitulări
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. – V. capitula. DOOM
capituláre (predare) s. f., g.-d. art. capitulắrii; pl. capitulắri
capitulării
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. – V. capitula. DOOM
capituláre (predare) s. f., g.-d. art. capitulắrii; pl. capitulắri
capitulările
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. – V. capitula. DOOM
capituláre (predare) s. f., g.-d. art. capitulắrii; pl. capitulắri
capitulărilor
CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. – V. capitula. DOOM
capituláre (predare) s. f., g.-d. art. capitulắrii; pl. capitulắri
capitălaș
CAPITĂLÁȘ s. n. (Rar) Diminutiv al lui capital1 (3). – Capital1 + suf. -aș. DOOM
capităláș (rar) s. n.
capitălașe
CAPITĂLÁȘ s. n. (Rar) Diminutiv al lui capital1 (3). – Capital1 + suf. -aș. DOOM
capităláș (rar) s. n.
capitălașele
CAPITĂLÁȘ s. n. (Rar) Diminutiv al lui capital1 (3). – Capital1 + suf. -aș. DOOM
capităláș (rar) s. n.
capitălașelor
CAPITĂLÁȘ s. n. (Rar) Diminutiv al lui capital1 (3). – Capital1 + suf. -aș. DOOM
capităláș (rar) s. n.
capitălașul
CAPITĂLÁȘ s. n. (Rar) Diminutiv al lui capital1 (3). – Capital1 + suf. -aș. DOOM
capităláș (rar) s. n.
capitălașului
CAPITĂLÁȘ s. n. (Rar) Diminutiv al lui capital1 (3). – Capital1 + suf. -aș. DOOM
capităláș (rar) s. n.
capităluța
CAPITĂLÚȚĂ, capităluțe, s. f. Literă de tipar majusculă cu aceleași dimensiuni cu literele obișnuite din corpul respectiv. – [Literă] capitală + suf. -uță. DOOM
capitălúță s. f., g.-d. art. capitălúței; pl. capitălúțe
capităluțe
CAPITĂLÚȚĂ, capităluțe, s. f. Literă de tipar majusculă cu aceleași dimensiuni cu literele obișnuite din corpul respectiv. – [Literă] capitală + suf. -uță. DOOM
capitălúță s. f., g.-d. art. capitălúței; pl. capitălúțe
capităluței
CAPITĂLÚȚĂ, capităluțe, s. f. Literă de tipar majusculă cu aceleași dimensiuni cu literele obișnuite din corpul respectiv. – [Literă] capitală + suf. -uță. DOOM
capitălúță s. f., g.-d. art. capitălúței; pl. capitălúțe
capităluțele
CAPITĂLÚȚĂ, capităluțe, s. f. Literă de tipar majusculă cu aceleași dimensiuni cu literele obișnuite din corpul respectiv. – [Literă] capitală + suf. -uță. DOOM
capitălúță s. f., g.-d. art. capitălúței; pl. capitălúțe
capităluțelor
CAPITĂLÚȚĂ, capităluțe, s. f. Literă de tipar majusculă cu aceleași dimensiuni cu literele obișnuite din corpul respectiv. – [Literă] capitală + suf. -uță. DOOM
capitălúță s. f., g.-d. art. capitălúței; pl. capitălúțe
capiu
CÁPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie. DOOM
cápiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. cápie (-pi-e); pl. m. și f. cápii
capiul
CÁPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie. DOOM
cápiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. cápie (-pi-e); pl. m. și f. cápii
capiului
CÁPIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, caprine) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Năuc, zăpăcit. – Din capie. DOOM
cápiu [piu pron. pĭu] adj. m., f. cápie (-pi-e); pl. m. și f. cápii
capișoane
CAPIȘÓN, capișoane, s. n. Glugă cu unul sau două colțuri, care atârnă pe spate și care se poate ridica pentru a proteja capul de intemperii. – Din fr. capuchon. DOOM
capișón s. n., pl. capișoáne
capișoanele
CAPIȘÓN, capișoane, s. n. Glugă cu unul sau două colțuri, care atârnă pe spate și care se poate ridica pentru a proteja capul de intemperii. – Din fr. capuchon. DOOM
capișón s. n., pl. capișoáne
capișoanelor
CAPIȘÓN, capișoane, s. n. Glugă cu unul sau două colțuri, care atârnă pe spate și care se poate ridica pentru a proteja capul de intemperii. – Din fr. capuchon. DOOM
capișón s. n., pl. capișoáne
capișon
CAPIȘÓN, capișoane, s. n. Glugă cu unul sau două colțuri, care atârnă pe spate și care se poate ridica pentru a proteja capul de intemperii. – Din fr. capuchon. DOOM
capișón s. n., pl. capișoáne
capișonul
CAPIȘÓN, capișoane, s. n. Glugă cu unul sau două colțuri, care atârnă pe spate și care se poate ridica pentru a proteja capul de intemperii. – Din fr. capuchon. DOOM
capișón s. n., pl. capișoáne
capișonului
CAPIȘÓN, capișoane, s. n. Glugă cu unul sau două colțuri, care atârnă pe spate și care se poate ridica pentru a proteja capul de intemperii. – Din fr. capuchon. DOOM
capișón s. n., pl. capișoáne
capiște
CÁPIȘTE, capiști, s. f. (Înv.) Templu sau altar dedicat zeităților antice; p. ext. biserică de rit neortodox. – Din sl. kapište. DOOM
cápiște (înv.) s. f., g.-d. art. cápiștii; pl. cápiști
capiștea
CÁPIȘTE, capiști, s. f. (Înv.) Templu sau altar dedicat zeităților antice; p. ext. biserică de rit neortodox. – Din sl. kapište. DOOM
cápiște (înv.) s. f., g.-d. art. cápiștii; pl. cápiști
capiști
CÁPIȘTE, capiști, s. f. (Înv.) Templu sau altar dedicat zeităților antice; p. ext. biserică de rit neortodox. – Din sl. kapište. DOOM
cápiște (înv.) s. f., g.-d. art. cápiștii; pl. cápiști
capiștii
CÁPIȘTE, capiști, s. f. (Înv.) Templu sau altar dedicat zeităților antice; p. ext. biserică de rit neortodox. – Din sl. kapište. DOOM
cápiște (înv.) s. f., g.-d. art. cápiștii; pl. cápiști
capiștile
CÁPIȘTE, capiști, s. f. (Înv.) Templu sau altar dedicat zeităților antice; p. ext. biserică de rit neortodox. – Din sl. kapište. DOOM
cápiște (înv.) s. f., g.-d. art. cápiștii; pl. cápiști
capiștilor
CÁPIȘTE, capiști, s. f. (Înv.) Templu sau altar dedicat zeităților antice; p. ext. biserică de rit neortodox. – Din sl. kapište. DOOM
cápiște (înv.) s. f., g.-d. art. cápiștii; pl. cápiști
capiță
capíță (-țe), s. f. – Grămadă conică de fîn. – Mr. căpiță, copiță. Sl. kopica (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 87; Meyer 198; Pușcariu, Lr., 284; Conev 69 și 75); cf. bg. kapica, kopica, kupica, sb. kapica, ceh., pol. kopica „grămadă” și, pornind de la sl., ngr. ϰόπιτσας (Meyer, Neugr. St., II, 33), alb. kopitsë, mag. kopicz. Schimbarea lui o › a pare a fi prezentat dificultăți așa încît unii filologi au căutat explicația în limbile romanice. Cf. Pascu, I, 57, care pornește de la lat. cappa și se referă la vegl. cappa „claie”. Totuși, pare de preferat explicația prin sl.; este vorba de un der. de la sl. kupiti „a aduna”, cf. pol. kopić „a îngrămădi” și rom. cupie. Pentru fonetism, cf. gata. – Der. căpiție, s. f. (grămadă de trestie).
caplama
CAPLAMÁ s. f. Mod de prindere a scândurilor la un perete exterior, la un acoperiș etc., astfel încât fiecare scândură să o acopere pe precedenta pe o lățime de 2 cm. – Din tc. kaplama. DOOM
caplamá (ca-pla-) s. f., art. caplamáua, g.-d. art. caplamálei
caplan
caplán (-ni), s. m. – 1. Căciulă din blană de tigru pe care o purtau anumiți soldați turci. – 2. Soldat turc, în general. Tc. kaplan „tigru” (Șeineanu, II, 28).
capnomanție
CAPNOMANȚÍE s. f. (Rar) Arta de a ghici după fum. – Din fr. capnomancie. DOOM
capnomanțíe (rar) s. f., art. capnomanțía, g.-d. capnomanțíi, art. capnomanțíei
capoane
CAPÓN, capoane, s. n. Suport mic situat în afara bordajului unei nave, care susține ancora, când lanțul acesteia este folosit pentru legarea navei de o geamandură. – Din fr. capon. DOOM
capón s. n., pl. capoáne
capoanele
CAPÓN, capoane, s. n. Suport mic situat în afara bordajului unei nave, care susține ancora, când lanțul acesteia este folosit pentru legarea navei de o geamandură. – Din fr. capon. DOOM
capón s. n., pl. capoáne
capoanelor
CAPÓN, capoane, s. n. Suport mic situat în afara bordajului unei nave, care susține ancora, când lanțul acesteia este folosit pentru legarea navei de o geamandură. – Din fr. capon. DOOM
capón s. n., pl. capoáne
capoate
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. DOOM
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capoatele
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. DOOM
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capoatelor
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. DOOM
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capoc
CAPÓC s. n. Fibră vegetală asemănătoare cu lâna, dar cu o rezistență redusă, obținută din fructul unui arbore exotic (Ceiba pentandra) și folosită la umplerea saltelelor, plăpumilor, la confecționarea centurilor de salvare etc. – Din fr. kapok, capoc, engl. kapok. DOOM
capóc s. n.
capocul
CAPÓC s. n. Fibră vegetală asemănătoare cu lâna, dar cu o rezistență redusă, obținută din fructul unui arbore exotic (Ceiba pentandra) și folosită la umplerea saltelelor, plăpumilor, la confecționarea centurilor de salvare etc. – Din fr. kapok, capoc, engl. kapok. DOOM
capóc s. n.
capocului
CAPÓC s. n. Fibră vegetală asemănătoare cu lâna, dar cu o rezistență redusă, obținută din fructul unui arbore exotic (Ceiba pentandra) și folosită la umplerea saltelelor, plăpumilor, la confecționarea centurilor de salvare etc. – Din fr. kapok, capoc, engl. kapok. DOOM
capóc s. n.
capod
CAPÓD s. n. v. capot2.
capodopera
CAPODÓPERĂ, capodopere, s. f. Operă artistică de valoare excepțională. – Din it. capo d'opera. DOOM
capodóperă s. f., g.-d. art. capodóperei; pl. capodópere
capodopere
CAPODÓPERĂ, capodopere, s. f. Operă artistică de valoare excepțională. – Din it. capo d'opera. DOOM
capodóperă s. f., g.-d. art. capodóperei; pl. capodópere
capodoperei
CAPODÓPERĂ, capodopere, s. f. Operă artistică de valoare excepțională. – Din it. capo d'opera. DOOM
capodóperă s. f., g.-d. art. capodóperei; pl. capodópere
capodoperele
CAPODÓPERĂ, capodopere, s. f. Operă artistică de valoare excepțională. – Din it. capo d'opera. DOOM
capodóperă s. f., g.-d. art. capodóperei; pl. capodópere
capodoperelor
CAPODÓPERĂ, capodopere, s. f. Operă artistică de valoare excepțională. – Din it. capo d'opera. DOOM
capodóperă s. f., g.-d. art. capodóperei; pl. capodópere
capodul
CAPÓD s. n. v. capot2.
capodului
CAPÓD s. n. v. capot2.
capoduri
CAPÓD s. n. v. capot2.
capodurile
CAPÓD s. n. v. capot2.
capodurilor
CAPÓD s. n. v. capot2.
capon
CAPÓN, capoane, s. n. Suport mic situat în afara bordajului unei nave, care susține ancora, când lanțul acesteia este folosit pentru legarea navei de o geamandură. – Din fr. capon. DOOM
capón s. n., pl. capoáne
capona
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponai
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponam
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponare
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponare
CAPONÁRE s. f. Acțiunea de a capona și rezultatul ei. – V. capona. DOOM
caponáre s. f., g.-d. art. caponắrii
caponarea
CAPONÁRE s. f. Acțiunea de a capona și rezultatul ei. – V. capona. DOOM
caponáre s. f., g.-d. art. caponắrii
caponară
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponarăm
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponarăți
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponase
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponasem
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponaseră
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponaserăm
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponaserăți
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponaseși
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponaseți
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponat
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponat
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner.
caponau
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponași
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponați
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponează
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponez
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponeze
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponezi
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponiera
CAPONIÉRĂ, caponiere, s. f. Tunel de legătură în lucrările de fortificație. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. caponnière.
caponiere
CAPONIÉRĂ, caponiere, s. f. Tunel de legătură în lucrările de fortificație. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. caponnière.
caponierei
CAPONIÉRĂ, caponiere, s. f. Tunel de legătură în lucrările de fortificație. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. caponnière.
caponierele
CAPONIÉRĂ, caponiere, s. f. Tunel de legătură în lucrările de fortificație. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. caponnière.
caponierelor
CAPONIÉRĂ, caponiere, s. f. Tunel de legătură în lucrările de fortificație. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. caponnière.
caponul
CAPÓN, capoane, s. n. Suport mic situat în afara bordajului unei nave, care susține ancora, când lanțul acesteia este folosit pentru legarea navei de o geamandură. – Din fr. capon. DOOM
capón s. n., pl. capoáne
caponului
CAPÓN, capoane, s. n. Suport mic situat în afara bordajului unei nave, care susține ancora, când lanțul acesteia este folosit pentru legarea navei de o geamandură. – Din fr. capon. DOOM
capón s. n., pl. capoáne
caponând
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponînd
CAPONÁ, caponez, vb. I. Tranz. A prinde ancora de capon. – Din fr. caponner. DOOM
caponá (a ~) vb., ind. prez. 3 caponeáză
caponări
CAPONÁRE s. f. Acțiunea de a capona și rezultatul ei. – V. capona. DOOM
caponáre s. f., g.-d. art. caponắrii
caponării
CAPONÁRE s. f. Acțiunea de a capona și rezultatul ei. – V. capona. DOOM
caponáre s. f., g.-d. art. caponắrii
caponările
CAPONÁRE s. f. Acțiunea de a capona și rezultatul ei. – V. capona. DOOM
caponáre s. f., g.-d. art. caponắrii
caponărilor
CAPONÁRE s. f. Acțiunea de a capona și rezultatul ei. – V. capona. DOOM
caponáre s. f., g.-d. art. caponắrii
caporal
CAPORÁL, caporali, s. m. Grad militar care urmează gradului de fruntaș; militar care are acest grad; căprar2. – Din fr. caporal. DOOM
caporál s. m., pl. caporáli
caporali
CAPORÁL, caporali, s. m. Grad militar care urmează gradului de fruntaș; militar care are acest grad; căprar2. – Din fr. caporal. DOOM
caporál s. m., pl. caporáli
caporalii
CAPORÁL, caporali, s. m. Grad militar care urmează gradului de fruntaș; militar care are acest grad; căprar2. – Din fr. caporal. DOOM
caporál s. m., pl. caporáli
caporalilor
CAPORÁL, caporali, s. m. Grad militar care urmează gradului de fruntaș; militar care are acest grad; căprar2. – Din fr. caporal. DOOM
caporál s. m., pl. caporáli
caporalism
CAPORALÍSM s. n. (Rar) Regim politic în care predomină influența militarilor. – Din fr. caporalisme. DOOM
caporalísm (rar) s. n.
caporalismul
CAPORALÍSM s. n. (Rar) Regim politic în care predomină influența militarilor. – Din fr. caporalisme. DOOM
caporalísm (rar) s. n.
caporalismului
CAPORALÍSM s. n. (Rar) Regim politic în care predomină influența militarilor. – Din fr. caporalisme. DOOM
caporalísm (rar) s. n.
caporalul
CAPORÁL, caporali, s. m. Grad militar care urmează gradului de fruntaș; militar care are acest grad; căprar2. – Din fr. caporal. DOOM
caporál s. m., pl. caporáli
caporalului
CAPORÁL, caporali, s. m. Grad militar care urmează gradului de fruntaș; militar care are acest grad; căprar2. – Din fr. caporal. DOOM
caporál s. m., pl. caporáli
capot
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. DOOM
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capot
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot. DOOM
capót1 (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.
capota
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capota
CAPÓTĂ, capote, s. f. 1. Îmbrăcăminte din tablă sau din alt material cu care se acoperă un sistem tehnic în vederea protejării lui. 2. Acoperiș pliabil al unui autovehicul. – Din fr. capote. DOOM
capótă (acoperământ de sistem tehnic) s. f., g.-d. art. capótei; pl. capóte
capotaj
CAPOTÁJ, capotaje, s. n. Accident suferit de un autovehicul sau de un avion care capotează. – Din fr. capotage. DOOM
capotáj s. n., pl. capotáje
capotaje
CAPOTÁJ, capotaje, s. n. Accident suferit de un autovehicul sau de un avion care capotează. – Din fr. capotage. DOOM
capotáj s. n., pl. capotáje
capotajele
CAPOTÁJ, capotaje, s. n. Accident suferit de un autovehicul sau de un avion care capotează. – Din fr. capotage. DOOM
capotáj s. n., pl. capotáje
capotajelor
CAPOTÁJ, capotaje, s. n. Accident suferit de un autovehicul sau de un avion care capotează. – Din fr. capotage. DOOM
capotáj s. n., pl. capotáje
capotajul
CAPOTÁJ, capotaje, s. n. Accident suferit de un autovehicul sau de un avion care capotează. – Din fr. capotage. DOOM
capotáj s. n., pl. capotáje
capotajului
CAPOTÁJ, capotaje, s. n. Accident suferit de un autovehicul sau de un avion care capotează. – Din fr. capotage. DOOM
capotáj s. n., pl. capotáje
capotare
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capotare
CAPOTÁRE s. f. Acțiunea de a capota și rezultatul ei. – V. capota. DOOM
capotáre s. f., g.-d. art. capotắrii
capotarea
CAPOTÁRE s. f. Acțiunea de a capota și rezultatul ei. – V. capota. DOOM
capotáre s. f., g.-d. art. capotắrii
capotară
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capotase
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capotaseră
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capotat
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capotau
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capote
CAPÓTĂ, capote, s. f. 1. Îmbrăcăminte din tablă sau din alt material cu care se acoperă un sistem tehnic în vederea protejării lui. 2. Acoperiș pliabil al unui autovehicul. – Din fr. capote. DOOM
capótă (acoperământ de sistem tehnic) s. f., g.-d. art. capótei; pl. capóte
capotează
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capotei
CAPÓTĂ, capote, s. f. 1. Îmbrăcăminte din tablă sau din alt material cu care se acoperă un sistem tehnic în vederea protejării lui. 2. Acoperiș pliabil al unui autovehicul. – Din fr. capote. DOOM
capótă (acoperământ de sistem tehnic) s. f., g.-d. art. capótei; pl. capóte
capotele
CAPÓTĂ, capote, s. f. 1. Îmbrăcăminte din tablă sau din alt material cu care se acoperă un sistem tehnic în vederea protejării lui. 2. Acoperiș pliabil al unui autovehicul. – Din fr. capote. DOOM
capótă (acoperământ de sistem tehnic) s. f., g.-d. art. capótei; pl. capóte
capotelor
CAPÓTĂ, capote, s. f. 1. Îmbrăcăminte din tablă sau din alt material cu care se acoperă un sistem tehnic în vederea protejării lui. 2. Acoperiș pliabil al unui autovehicul. – Din fr. capote. DOOM
capótă (acoperământ de sistem tehnic) s. f., g.-d. art. capótei; pl. capóte
capoteze
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capotul
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. DOOM
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capotul
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot. DOOM
capót1 (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.
capotului
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. DOOM
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capotului
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot. DOOM
capót1 (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.
capoturi
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. DOOM
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capoturi
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot. DOOM
capót1 (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.
capoturile
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. DOOM
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capoturile
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot. DOOM
capót1 (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.
capoturilor
CAPÓT3, capoate, s. n. (Înv.) Manta boierească sau militară. – Din tc. kapot. DOOM
capót2 (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capoturilor
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot. DOOM
capót1 (la jocul de cărți) (înv.) (în expr. a face ~) adj. invar.
capotând
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capotînd
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate; (despre avioane) a se prăbuși, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter. DOOM
capotá (a ~) vb., ind. prez. 3 capoteáză
capotări
CAPOTÁRE s. f. Acțiunea de a capota și rezultatul ei. – V. capota. DOOM
capotáre s. f., g.-d. art. capotắrii
capotării
CAPOTÁRE s. f. Acțiunea de a capota și rezultatul ei. – V. capota. DOOM
capotáre s. f., g.-d. art. capotắrii
capotările
CAPOTÁRE s. f. Acțiunea de a capota și rezultatul ei. – V. capota. DOOM
capotáre s. f., g.-d. art. capotắrii
capotărilor
CAPOTÁRE s. f. Acțiunea de a capota și rezultatul ei. – V. capota. DOOM
capotáre s. f., g.-d. art. capotắrii
capoțel
CAPOȚÉL, capoțele, s. n. Diminutiv al lui capot2. – Capot2 + suf. -el. DOOM
capoțél s. n., pl. capoțéle
capoțele
CAPOȚÉL, capoțele, s. n. Diminutiv al lui capot2. – Capot2 + suf. -el. DOOM
capoțél s. n., pl. capoțéle
capoțelele
CAPOȚÉL, capoțele, s. n. Diminutiv al lui capot2. – Capot2 + suf. -el. DOOM
capoțél s. n., pl. capoțéle
capoțelelor
CAPOȚÉL, capoțele, s. n. Diminutiv al lui capot2. – Capot2 + suf. -el. DOOM
capoțél s. n., pl. capoțéle
capoțelul
CAPOȚÉL, capoțele, s. n. Diminutiv al lui capot2. – Capot2 + suf. -el. DOOM
capoțél s. n., pl. capoțéle
capoțelului
CAPOȚÉL, capoțele, s. n. Diminutiv al lui capot2. – Capot2 + suf. -el. DOOM
capoțél s. n., pl. capoțéle
cappella
A CAPPÉLLA1 loc. adj., loc. adv. (Despre muzică sau despre o formație corală) Fără acompaniament instrumental. – Loc. it. DOOM
a cappélla (it.) loc. adj., loc. adv.
cappuccino
CAPPUCCÍNO, cappuccino, s. n. Cafea cu spumă de lapte. – Din it., fr. cappuccino. DOOM
cappuccíno (it.) s. n., art. cappuccínoul; pl. cappuccíno
capra
Capra (sau Capella), denumire purtată de Amalthea, doica lui Zeus, după ce a fost transformată în constelație.
capra
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra. DOOM
cápră (animal, obiect) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei; pl. cápre
capra
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra. DOOM
cápră (animal, obiect) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei; pl. cápre
capraea
IÓV, iovi, s. m. Specie de salcie care crește prin pădurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióvă, -e s. f.] – Cf. sl. iva.
caprafoi
CAPRAFÓI s. m. v. caprifoi.
capre
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra. DOOM
cápră (animal, obiect) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei; pl. cápre
capre
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra. DOOM
cápră (animal, obiect) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei; pl. cápre
caprei
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra. DOOM
cápră (animal, obiect) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei; pl. cápre
caprei
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra. DOOM
cápră (animal, obiect) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei; pl. cápre
caprele
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra. DOOM
cápră (animal, obiect) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei; pl. cápre
caprele
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra. DOOM
cápră (animal, obiect) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei; pl. cápre
caprelor
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra. DOOM
cápră (animal, obiect) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei; pl. cápre
caprelor
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un jucător stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu fierăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) amenajată în partea dinainte a trăsurii sau a căruței etc., pe care stă vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat montat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra. DOOM
cápră (animal, obiect) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei; pl. cápre
capreolat
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capreolata
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capreolate
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capreolatei
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capreolatele
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capreolatelor
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capreolatul
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capreolatului
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capreolați
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capreolații
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capreolaților
CAPREOLÁT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Cu aspect de cârcel; (despre plante) cu cârcei. [Pron. -pre-o-. / cf. lat. capreolus – cârcel].
capriccioso
CAPRICCIÓSO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Cu schimbări neașteptate de ritm, de nuanțe etc. [Pr.: ca-pri-ció-zo] – Cuv. it. DOOM
capriccióso (muz.) (it.) [s pron. z] (ca-pric-cio-) adv.
capricii
CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio. DOOM
capríciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (-ci-i-)
capriciile
CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio. DOOM
capríciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (-ci-i-)
capriciilor
CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio. DOOM
capríciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (-ci-i-)
capricioasa
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capricioase
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capricioasei
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capricioasele
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capricioaselor
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capricios
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capriciosul
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capriciosului
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capricioși
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capricioșii
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capricioșilor
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
capriciu
CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio. DOOM
capríciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (-ci-i-)
capriciul
CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio. DOOM
capríciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (-ci-i-)
capriciului
CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio. DOOM
capríciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (-ci-i-)
capricorn
CAPRICÓRN n. pr. n. Numele unei constelații zodiacale din emisfera australă. ◊ Tropicul Capricornului = paralela de 23° 27' latitudine sudică. ♦ Unul dintre semnele zodiacului (reprezentat printr-un țap). – Din fr. capricorne, lat. capricornus. DOOM
Trópicul Capricórnului (Ca-pri-) s. propriu n.
capricornul
CAPRICÓRN n. pr. n. Numele unei constelații zodiacale din emisfera australă. ◊ Tropicul Capricornului = paralela de 23° 27' latitudine sudică. ♦ Unul dintre semnele zodiacului (reprezentat printr-un țap). – Din fr. capricorne, lat. capricornus. DOOM
Trópicul Capricórnului (Ca-pri-) s. propriu n.
capricornului
CAPRICÓRN n. pr. n. Numele unei constelații zodiacale din emisfera australă. ◊ Tropicul Capricornului = paralela de 23° 27' latitudine sudică. ♦ Unul dintre semnele zodiacului (reprezentat printr-un țap). – Din fr. capricorne, lat. capricornus. DOOM
Trópicul Capricórnului (Ca-pri-) s. propriu n.
caprifoi
CAPRIFÓI, caprifoi, s. m. Arbust cu flori albe, gălbui sau roșietice, parfumate, cultivat ca plantă ornamentală (Lonicera caprifolium). – Din lat. caprifolium. DOOM
caprifói (ca-pri-) s. m., pl. caprifói
caprifoii
CAPRIFÓI, caprifoi, s. m. Arbust cu flori albe, gălbui sau roșietice, parfumate, cultivat ca plantă ornamentală (Lonicera caprifolium). – Din lat. caprifolium. DOOM
caprifói (ca-pri-) s. m., pl. caprifói
caprifoilor
CAPRIFÓI, caprifoi, s. m. Arbust cu flori albe, gălbui sau roșietice, parfumate, cultivat ca plantă ornamentală (Lonicera caprifolium). – Din lat. caprifolium. DOOM
caprifói (ca-pri-) s. m., pl. caprifói
caprifoiul
CAPRIFÓI, caprifoi, s. m. Arbust cu flori albe, gălbui sau roșietice, parfumate, cultivat ca plantă ornamentală (Lonicera caprifolium). – Din lat. caprifolium. DOOM
caprifói (ca-pri-) s. m., pl. caprifói
caprifoiului
CAPRIFÓI, caprifoi, s. m. Arbust cu flori albe, gălbui sau roșietice, parfumate, cultivat ca plantă ornamentală (Lonicera caprifolium). – Din lat. caprifolium. DOOM
caprifói (ca-pri-) s. m., pl. caprifói
caprifoliacee
CAPRIFOLIACÉE, caprifoliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale, având ca tip caprifoiul; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. caprifoliacée.
caprifoliaceea
CAPRIFOLIACÉE, caprifoliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale, având ca tip caprifoiul; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. caprifoliacée.
caprifoliaceei
CAPRIFOLIACÉE, caprifoliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale, având ca tip caprifoiul; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. caprifoliacée.
caprifoliaceele
CAPRIFOLIACÉE, caprifoliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale, având ca tip caprifoiul; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. caprifoliacée.
caprifoliaceelor
CAPRIFOLIACÉE, caprifoliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale, având ca tip caprifoiul; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. caprifoliacée.
caprilic
CAPRÍLIC adj.m. Acid caprilic = acid gras, cu miros neplăcut, care se extrage din unt rânced. [< fr. caprylique].
caprilici
CAPRÍLIC adj.m. Acid caprilic = acid gras, cu miros neplăcut, care se extrage din unt rânced. [< fr. caprylique].
caprilicii
CAPRÍLIC adj.m. Acid caprilic = acid gras, cu miros neplăcut, care se extrage din unt rânced. [< fr. caprylique].
caprilicilor
CAPRÍLIC adj.m. Acid caprilic = acid gras, cu miros neplăcut, care se extrage din unt rânced. [< fr. caprylique].
caprilicul
CAPRÍLIC adj.m. Acid caprilic = acid gras, cu miros neplăcut, care se extrage din unt rânced. [< fr. caprylique].
caprilicului
CAPRÍLIC adj.m. Acid caprilic = acid gras, cu miros neplăcut, care se extrage din unt rânced. [< fr. caprylique].
caprin
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
caprina
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
caprine
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
caprinei
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
caprinele
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
caprinelor
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
caprini
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
caprinii
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
caprinilor
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
caprinul
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
caprinului
CAPRÍN, -Ă, caprini, -e, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Subdiviziune a familiei rumegătoarelor, care are ca tip capra; (și la sg.) animal care aparține acestei subdiviziuni. 2. Adj. Care aparține caprinelor (1), privitor la caprine. – Din fr. caprin, lat. caprinus. DOOM
caprínă (ca-pri-) s. f., g.-d. art. caprínei; pl. capríne
capriț
CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capriț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio. DOOM
capríciu [ciu pron. cĭu] (ca-pri-) s. n., art. capríciul; pl. caprícii, art. capríciile (-ci-i-)
caprițios
CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os. – Var.: (înv.) caprițiós, -oásă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso. DOOM
capriciós (cu capricii) (ca-pri-ci-os) adj. m., pl. capricióși; f. capricioásă, pl. capricioáse
caprițiu
CAPRÍȚIU s.n. v. capriciu.
caprolactama
CAPROLACTÁMĂ s. f. Substanță organică folosită ca materie primă pentru fabricarea fibrelor sintetice poliamidice. – Din fr. caprolactame. DOOM
caprolactámă (ca-pro-) s. f., g.-d. art. caprolactámei
caprolactame
CAPROLACTÁMĂ s. f. Substanță organică folosită ca materie primă pentru fabricarea fibrelor sintetice poliamidice. – Din fr. caprolactame. DOOM
caprolactámă (ca-pro-) s. f., g.-d. art. caprolactámei
caprolactamei
CAPROLACTÁMĂ s. f. Substanță organică folosită ca materie primă pentru fabricarea fibrelor sintetice poliamidice. – Din fr. caprolactame. DOOM
caprolactámă (ca-pro-) s. f., g.-d. art. caprolactámei
capron
CAPRÓN s. n. Fibră textilă sintetică, cu rezistență și elasticitate foarte mare, obținută prin policondensarea caprolactamei. – Din rus. kapron. DOOM
caprón (ca-pron) s. n.
capronul
CAPRÓN s. n. Fibră textilă sintetică, cu rezistență și elasticitate foarte mare, obținută prin policondensarea caprolactamei. – Din rus. kapron. DOOM
caprón (ca-pron) s. n.
capronului
CAPRÓN s. n. Fibră textilă sintetică, cu rezistență și elasticitate foarte mare, obținută prin policondensarea caprolactamei. – Din rus. kapron. DOOM
caprón (ca-pron) s. n.
caprotina
CAPROTÍNĂ, caprotine, s. f. Gen fosil de lamelibranhiate cretacice, cu cochilia groasă și cu valve inegal dezvoltate. – Et. nec. DOOM
!caprotínă (ca-pro-) s. f., g.-d. art. caprotínei; pl. caprotíne
caprotine
CAPROTÍNĂ, caprotine, s. f. Gen fosil de lamelibranhiate cretacice, cu cochilia groasă și cu valve inegal dezvoltate. – Et. nec. DOOM
!caprotínă (ca-pro-) s. f., g.-d. art. caprotínei; pl. caprotíne
caprotinei
CAPROTÍNĂ, caprotine, s. f. Gen fosil de lamelibranhiate cretacice, cu cochilia groasă și cu valve inegal dezvoltate. – Et. nec. DOOM
!caprotínă (ca-pro-) s. f., g.-d. art. caprotínei; pl. caprotíne
caprotinele
CAPROTÍNĂ, caprotine, s. f. Gen fosil de lamelibranhiate cretacice, cu cochilia groasă și cu valve inegal dezvoltate. – Et. nec. DOOM
!caprotínă (ca-pro-) s. f., g.-d. art. caprotínei; pl. caprotíne
caprotinelor
CAPROTÍNĂ, caprotine, s. f. Gen fosil de lamelibranhiate cretacice, cu cochilia groasă și cu valve inegal dezvoltate. – Et. nec. DOOM
!caprotínă (ca-pro-) s. f., g.-d. art. caprotínei; pl. caprotíne
capsa
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsa
CÁPSĂ, capse, s. f. 1. Mică piesă metalică utilizată la prinderea laolaltă a unor hârtii, la încheierea unor obiecte de îmbrăcăminte etc.; buton (2). 2. Mic căpăcel sau tub metalic umplut cu o materie explozivă, folosit la cartușele armelor de foc, la provocarea unei explozii în mine etc. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusă = a fi gata de ceartă, pus pe ceartă, nervos. 3. Capsulă (4). 4. (Elt.) Rondelă metalică izolată de soclul becului, care face legătura cu unul dintre capetele filamentului. – Din lat. capsa, germ. Kapsel. DOOM
cápsă s. f., g.-d. art. cápsei; pl. cápse
capsai
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsam
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsare
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsare
CAPSÁRE, capsări, s. f. Acțiunea de a capsa. – V. capsa.
capsarea
CAPSÁRE, capsări, s. f. Acțiunea de a capsa. – V. capsa.
capsară
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsarăm
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsarăți
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsase
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsasem
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsaseră
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsaserăm
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsaserăți
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsaseși
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsaseți
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsat
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsat
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capsat
CAPSÁT1 s. n. Faptul de a capsa. – V. capsa.
capsata
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capsate
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capsatei
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capsatele
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capsatelor
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capsatoare
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsatoarea
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsatoarei
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsatoarele
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsatoarelor
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsator
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsatori
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsatorii
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsatorilor
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsatorul
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsatorului
CAPSATÓR, capsatoare, s. n. Dispozitiv de birou folosit pentru prinderea foilor de hârtie cu ajutorul capselor. – Capsa + suf. -tor. DOOM
capsatór s. n., pl. capsatoáre
capsatul
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capsatului
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capsau
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsași
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsați
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsați
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capsații
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capsaților
CAPSÁT2, -Ă, capsați, -te, adj. Prins în capse, cu capse. – V. capsa.
capse
CÁPSĂ, capse, s. f. 1. Mică piesă metalică utilizată la prinderea laolaltă a unor hârtii, la încheierea unor obiecte de îmbrăcăminte etc.; buton (2). 2. Mic căpăcel sau tub metalic umplut cu o materie explozivă, folosit la cartușele armelor de foc, la provocarea unei explozii în mine etc. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusă = a fi gata de ceartă, pus pe ceartă, nervos. 3. Capsulă (4). 4. (Elt.) Rondelă metalică izolată de soclul becului, care face legătura cu unul dintre capetele filamentului. – Din lat. capsa, germ. Kapsel. DOOM
cápsă s. f., g.-d. art. cápsei; pl. cápse
capsează
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsei
CÁPSĂ, capse, s. f. 1. Mică piesă metalică utilizată la prinderea laolaltă a unor hârtii, la încheierea unor obiecte de îmbrăcăminte etc.; buton (2). 2. Mic căpăcel sau tub metalic umplut cu o materie explozivă, folosit la cartușele armelor de foc, la provocarea unei explozii în mine etc. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusă = a fi gata de ceartă, pus pe ceartă, nervos. 3. Capsulă (4). 4. (Elt.) Rondelă metalică izolată de soclul becului, care face legătura cu unul dintre capetele filamentului. – Din lat. capsa, germ. Kapsel. DOOM
cápsă s. f., g.-d. art. cápsei; pl. cápse
capsela
CAPSÉLĂ s.f. (Bot.) 1. Plantă din familia cruciferelor, cunoscută sub numele de traista-ciobanului. 2. Siliculă de forma acestei plante. [< fr. capselle, cf. lat. capsella].
capsele
CÁPSĂ, capse, s. f. 1. Mică piesă metalică utilizată la prinderea laolaltă a unor hârtii, la încheierea unor obiecte de îmbrăcăminte etc.; buton (2). 2. Mic căpăcel sau tub metalic umplut cu o materie explozivă, folosit la cartușele armelor de foc, la provocarea unei explozii în mine etc. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusă = a fi gata de ceartă, pus pe ceartă, nervos. 3. Capsulă (4). 4. (Elt.) Rondelă metalică izolată de soclul becului, care face legătura cu unul dintre capetele filamentului. – Din lat. capsa, germ. Kapsel. DOOM
cápsă s. f., g.-d. art. cápsei; pl. cápse
capsele
CAPSÉLĂ s.f. (Bot.) 1. Plantă din familia cruciferelor, cunoscută sub numele de traista-ciobanului. 2. Siliculă de forma acestei plante. [< fr. capselle, cf. lat. capsella].
capselei
CAPSÉLĂ s.f. (Bot.) 1. Plantă din familia cruciferelor, cunoscută sub numele de traista-ciobanului. 2. Siliculă de forma acestei plante. [< fr. capselle, cf. lat. capsella].
capselele
CAPSÉLĂ s.f. (Bot.) 1. Plantă din familia cruciferelor, cunoscută sub numele de traista-ciobanului. 2. Siliculă de forma acestei plante. [< fr. capselle, cf. lat. capsella].
capselelor
CAPSÉLĂ s.f. (Bot.) 1. Plantă din familia cruciferelor, cunoscută sub numele de traista-ciobanului. 2. Siliculă de forma acestei plante. [< fr. capselle, cf. lat. capsella].
capsella
TRÁISTĂ, traiste, s. f. 1. Obiect în formă de sac, confecționat din pânză groasă sau din lână și prevăzut cu o baieră pentru a fi agățat, care servește la transportul sau la păstrarea unor obiecte, mai ales a mâncării; straiță. ◊ Expr. Cu traista în băț, se spune despre cineva care nu are locuință stabilă sau care este foarte sărac. A-i bate (cuiva) vântul în traistă= a fi extrem de sărac. Traistă goală (sau ușoară) = sărăcie. A-i mânca (cuiva) câinii din traistă = a fi prostănac. A prinde (pe cineva) cu rața în traistă = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de pânză deasă din care se dă hrană cailor. 2. Conținutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită ca plantă medicinală (Capsella bursa-pastoris). – Cf. alb. trastë, trajstë.
capselor
CÁPSĂ, capse, s. f. 1. Mică piesă metalică utilizată la prinderea laolaltă a unor hârtii, la încheierea unor obiecte de îmbrăcăminte etc.; buton (2). 2. Mic căpăcel sau tub metalic umplut cu o materie explozivă, folosit la cartușele armelor de foc, la provocarea unei explozii în mine etc. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusă = a fi gata de ceartă, pus pe ceartă, nervos. 3. Capsulă (4). 4. (Elt.) Rondelă metalică izolată de soclul becului, care face legătura cu unul dintre capetele filamentului. – Din lat. capsa, germ. Kapsel. DOOM
cápsă s. f., g.-d. art. cápsei; pl. cápse
capsez
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capseze
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsezi
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsicum
ARDÉI, ardei, s. m. Plantă erbacee cu flori albe și cu fructe bace verzi, roșii sau galbene, întrebuințate în alimentație (Capsicum annuum); p. restr. fructul acestei plante. Ardei gras. Ardei iute. – Arde + suf. -ei.
capsoman
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsomana
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsomane
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsomanei
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsomanele
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsomanelor
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsomani
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsomanii
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsomanilor
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsomanul
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsomanului
CAPSOMÁN, -Ă, capsomani, -e, s. m. și f. (Fam.) Persoană încăpățânată; om prost. – Cf. alb. k a p s. DOOM
capsománă (fam.) s. f., g.-d. art. capsománei; pl. capsománe
capsula
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsula
CAPSÚLĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, dehiscent, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe; măciucă (3), măciulie (2). 2. Înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, din amidon, gelatină sau cheratină, al unor medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tablă subțire, utilizat la închiderea sticlelor de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe suprafața unui astru. – Din fr. capsule, lat. capsula. DOOM
capsúlă s. f., g.-d. art. capsúlei; pl. capsúle
capsulai
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulam
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsular
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsulara
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsulare
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulare
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsulare
CAPSULÁRE s. f. Acțiunea de a capsula și rezultatul ei. – V. capsula. DOOM
capsuláre s. f., g.-d. art. capsulắrii
capsularea
CAPSULÁRE s. f. Acțiunea de a capsula și rezultatul ei. – V. capsula. DOOM
capsuláre s. f., g.-d. art. capsulắrii
capsularei
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsularele
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsularelor
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsulari
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsularii
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsularilor
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsularul
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsularului
CAPSULÁR, -Ă, capsulari, -e, adj. În forma unei capsule. – Din fr. capsulaire. DOOM
capsulár adj. m., pl. capsulári; f. capsuláră, pl. capsuláre
capsulară
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsularăm
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsularăți
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulase
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulasem
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulaseră
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulaserăm
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulaserăți
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulaseși
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulaseți
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulat
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulat
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsulata
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsulate
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsulatei
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsulatele
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsulatelor
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsulatul
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsulatului
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsulau
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulași
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulați
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulați
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsulații
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsulaților
CAPSULÁT, -Ă, capsulați, -te, adj. Care este închis într-o capsulă. – V. capsula.
capsule
CAPSÚLĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, dehiscent, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe; măciucă (3), măciulie (2). 2. Înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, din amidon, gelatină sau cheratină, al unor medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tablă subțire, utilizat la închiderea sticlelor de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe suprafața unui astru. – Din fr. capsule, lat. capsula. DOOM
capsúlă s. f., g.-d. art. capsúlei; pl. capsúle
capsulează
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulei
CAPSÚLĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, dehiscent, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe; măciucă (3), măciulie (2). 2. Înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, din amidon, gelatină sau cheratină, al unor medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tablă subțire, utilizat la închiderea sticlelor de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe suprafața unui astru. – Din fr. capsule, lat. capsula. DOOM
capsúlă s. f., g.-d. art. capsúlei; pl. capsúle
capsulele
CAPSÚLĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, dehiscent, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe; măciucă (3), măciulie (2). 2. Înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, din amidon, gelatină sau cheratină, al unor medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tablă subțire, utilizat la închiderea sticlelor de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe suprafața unui astru. – Din fr. capsule, lat. capsula. DOOM
capsúlă s. f., g.-d. art. capsúlei; pl. capsúle
capsulelor
CAPSÚLĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, dehiscent, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe; măciucă (3), măciulie (2). 2. Înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, din amidon, gelatină sau cheratină, al unor medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tablă subțire, utilizat la închiderea sticlelor de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe suprafața unui astru. – Din fr. capsule, lat. capsula. DOOM
capsúlă s. f., g.-d. art. capsúlei; pl. capsúle
capsulez
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsuleze
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulezi
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulifer
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsulifera
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsulifere
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsuliferei
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsuliferele
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsuliferelor
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsuliferi
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsuliferii
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsuliferilor
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsuliferul
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsuliferului
CAPSULIFÉR, -Ă, capsuliferi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu fructul în formă de capsulă. – Din fr. capsulifère.
capsuloplastie
CAPSULOPLASTÍE s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală cu scopul de a elibera o capsulă articulară. [< fr. capsuloplastie].
capsulotomie
CAPSULOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a unei capsule articulare. [< fr. capsulotomie].
capsulând
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulînd
CAPSULÁ, capsulez, vb. I. Tranz. 1. A închide ermetic o sticlă cu ajutorul unei capsule. 2. A închide sau a acoperi anumite părți aflate sub tensiune dintr-un utilaj. – Din fr. capsuler. DOOM
capsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 capsuleáză
capsulări
CAPSULÁRE s. f. Acțiunea de a capsula și rezultatul ei. – V. capsula. DOOM
capsuláre s. f., g.-d. art. capsulắrii
capsulării
CAPSULÁRE s. f. Acțiunea de a capsula și rezultatul ei. – V. capsula. DOOM
capsuláre s. f., g.-d. art. capsulắrii
capsulările
CAPSULÁRE s. f. Acțiunea de a capsula și rezultatul ei. – V. capsula. DOOM
capsuláre s. f., g.-d. art. capsulắrii
capsulărilor
CAPSULÁRE s. f. Acțiunea de a capsula și rezultatul ei. – V. capsula. DOOM
capsuláre s. f., g.-d. art. capsulắrii
capsând
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsînd
CAPSÁ, capsez, vb. I. Tranz. 1. A prinde ceva cu ajutorul unor capse. 2. A echipa, a prevedea cu o capsă. – Din capsă. DOOM
capsá (a ~) vb., ind. prez. 3 capseáză
capsări
CAPSÁRE, capsări, s. f. Acțiunea de a capsa. – V. capsa.
capsării
CAPSÁRE, capsări, s. f. Acțiunea de a capsa. – V. capsa.
capsările
CAPSÁRE, capsări, s. f. Acțiunea de a capsa. – V. capsa.
capsărilor
CAPSÁRE, capsări, s. f. Acțiunea de a capsa. – V. capsa.
capta
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captabil
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captabila
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captabile
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captabilei
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captabilele
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captabilelor
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captabili
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captabilii
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captabililor
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captabilul
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captabilului
CAPTÁBIL, -Ă, captabili, -e, adj. Care poate fi captat. – Capta + suf. -bil. DOOM
captábil adj. m., pl. captábili; f. captábilă, pl. captábile
captai
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captalan
CAPTALÁN, captalani, s. m. Plantă erbacee cu frunze mari și late și cu flori purpurii (Petasites officinalis); p. restr. frunzele acestei plante, folosite ca acoperiș la stupii primitivi de albine. [Var.: căptălán s. m.] – Din magh. káptalan. DOOM
captalán s. m., pl. captaláni
captalani
CAPTALÁN, captalani, s. m. Plantă erbacee cu frunze mari și late și cu flori purpurii (Petasites officinalis); p. restr. frunzele acestei plante, folosite ca acoperiș la stupii primitivi de albine. [Var.: căptălán s. m.] – Din magh. káptalan. DOOM
captalán s. m., pl. captaláni
captalanii
CAPTALÁN, captalani, s. m. Plantă erbacee cu frunze mari și late și cu flori purpurii (Petasites officinalis); p. restr. frunzele acestei plante, folosite ca acoperiș la stupii primitivi de albine. [Var.: căptălán s. m.] – Din magh. káptalan. DOOM
captalán s. m., pl. captaláni
captalanilor
CAPTALÁN, captalani, s. m. Plantă erbacee cu frunze mari și late și cu flori purpurii (Petasites officinalis); p. restr. frunzele acestei plante, folosite ca acoperiș la stupii primitivi de albine. [Var.: căptălán s. m.] – Din magh. káptalan. DOOM
captalán s. m., pl. captaláni
captalanul
CAPTALÁN, captalani, s. m. Plantă erbacee cu frunze mari și late și cu flori purpurii (Petasites officinalis); p. restr. frunzele acestei plante, folosite ca acoperiș la stupii primitivi de albine. [Var.: căptălán s. m.] – Din magh. káptalan. DOOM
captalán s. m., pl. captaláni
captalanului
CAPTALÁN, captalani, s. m. Plantă erbacee cu frunze mari și late și cu flori purpurii (Petasites officinalis); p. restr. frunzele acestei plante, folosite ca acoperiș la stupii primitivi de albine. [Var.: căptălán s. m.] – Din magh. káptalan. DOOM
captalán s. m., pl. captaláni
captam
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captare
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captare
CAPTÁRE, captări, s. f. Acțiunea de a capta; captație. ◊ Captare a sunetului = ansamblu de operații care asigură transformarea informațiilor sonore în semnale electrice. ♦ Ansamblul amenajărilor, construcțiilor și instalațiilor necesare pentru operația de colectare a unui fluid. – V. capta. DOOM
captáre s. f., g.-d. art. captắrii; pl. captắri
captarea
CAPTÁRE, captări, s. f. Acțiunea de a capta; captație. ◊ Captare a sunetului = ansamblu de operații care asigură transformarea informațiilor sonore în semnale electrice. ♦ Ansamblul amenajărilor, construcțiilor și instalațiilor necesare pentru operația de colectare a unui fluid. – V. capta. DOOM
captáre s. f., g.-d. art. captắrii; pl. captắri
captară
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captarăm
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captarăți
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captase
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captasem
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captaseră
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captaserăm
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captaserăți
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captaseși
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captaseți
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captat
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captat
CAPTÁT, -Ă, captați, -te, adj. (Despre lichide, gaze) Adunat, colectat într-un rezervor, într-un bazin etc. – V. capta.
captatio
CAPTÁTIO BENEVOLÉNTIAE loc. s. f. Captarea bunăvoinței cuiva în scopul obținerii unor avantaje. [Pr.: -ți-o benevolentie] – Loc. lat. DOOM
captátio benevoléntiae (lat.) [ti pron. ți, ae pron. e] (-ti-o, -ti-ae) loc. s. f.
captatoare
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captatoarea
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captatoarei
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captatoarele
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captatoarelor
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captator
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captatori
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captatorii
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captatorilor
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captatorul
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captatorului
CAPTATÓR, captatoare, s. n. 1. Dispozitiv care servește la captare. Captator solar = dispozitiv care permite conversia energiei solare în energie termică sau electrică. 2. Dispozitiv montat la extremitatea unui troleu, pentru a realiza un contact alunecător cu firul aerian de contact. – Capta + suf. -tor. DOOM
captatór s. n., pl. captatoáre
captau
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captași
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captați
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captația
CAPTÁȚIE, captații, s. f. (Rar) Captare. ♦ (Jur.) Încercare de a câștiga bunăvoința unei persoane pentru a o determina să facă anumite liberalități testamentare. – Din fr. captation, lat. captatio. DOOM
captáție (rar) (-ți-e) s. f., art. captáția (-ți-a), g.-d. art. captáției; pl. captáții, art. captáțiile (-ți-i-)
captație
CAPTÁȚIE, captații, s. f. (Rar) Captare. ♦ (Jur.) Încercare de a câștiga bunăvoința unei persoane pentru a o determina să facă anumite liberalități testamentare. – Din fr. captation, lat. captatio. DOOM
captáție (rar) (-ți-e) s. f., art. captáția (-ți-a), g.-d. art. captáției; pl. captáții, art. captáțiile (-ți-i-)
captației
CAPTÁȚIE, captații, s. f. (Rar) Captare. ♦ (Jur.) Încercare de a câștiga bunăvoința unei persoane pentru a o determina să facă anumite liberalități testamentare. – Din fr. captation, lat. captatio. DOOM
captáție (rar) (-ți-e) s. f., art. captáția (-ți-a), g.-d. art. captáției; pl. captáții, art. captáțiile (-ți-i-)
captații
CAPTÁȚIE, captații, s. f. (Rar) Captare. ♦ (Jur.) Încercare de a câștiga bunăvoința unei persoane pentru a o determina să facă anumite liberalități testamentare. – Din fr. captation, lat. captatio. DOOM
captáție (rar) (-ți-e) s. f., art. captáția (-ți-a), g.-d. art. captáției; pl. captáții, art. captáțiile (-ți-i-)
captațiile
CAPTÁȚIE, captații, s. f. (Rar) Captare. ♦ (Jur.) Încercare de a câștiga bunăvoința unei persoane pentru a o determina să facă anumite liberalități testamentare. – Din fr. captation, lat. captatio. DOOM
captáție (rar) (-ți-e) s. f., art. captáția (-ți-a), g.-d. art. captáției; pl. captáții, art. captáțiile (-ți-i-)
captațiilor
CAPTÁȚIE, captații, s. f. (Rar) Captare. ♦ (Jur.) Încercare de a câștiga bunăvoința unei persoane pentru a o determina să facă anumite liberalități testamentare. – Din fr. captation, lat. captatio. DOOM
captáție (rar) (-ți-e) s. f., art. captáția (-ți-a), g.-d. art. captáției; pl. captáții, art. captáțiile (-ți-i-)
captațiune
CAPTAȚIÚNE s.f. v. captație.
captează
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captez
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
capteze
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captezi
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captiv
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captiva
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captiva
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivai
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivam
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivant
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivanta
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivante
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivantei
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivantele
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivantelor
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivantul
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivantului
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivanți
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivanții
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivanților
CAPTIVÁNT, -Ă, captivanți, -te, adj. Care captivează. – Din fr. captivant. DOOM
captivánt adj. m., pl. captivánți; f. captivántă, pl. captivánte
captivare
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivare
CAPTIVÁRE s. f. Faptul de a captiva. – V. captiva. DOOM
captiváre s. f., g.-d. art. captivắrii
captivarea
CAPTIVÁRE s. f. Faptul de a captiva. – V. captiva. DOOM
captiváre s. f., g.-d. art. captivắrii
captivară
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivarăm
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivarăți
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivase
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivasem
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivaseră
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivaserăm
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivaserăți
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivaseși
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivaseți
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivat
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivat
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captivata
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captivate
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captivatei
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captivatele
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captivatelor
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captivatul
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captivatului
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captivau
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivași
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivați
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivați
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captivații
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captivaților
CAPTIVÁT, -Ă, captivați, -te, adj. Cucerit, fermecat, subjugat. – V. captiva.
captive
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captivează
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivei
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captivele
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captivelor
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captivez
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captiveze
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivezi
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivi
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captivii
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captivilor
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captivitate
CAPTIVITÁTE s. f. Faptul de a fi captiv; starea în care se află un om captiv; prizonierat. – Din fr. captivité, lat. captivitas, -atis. DOOM
captivitáte s. f., g.-d. art. captivitắții
captivul
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captivului
CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins și lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ◊ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. – Din fr. captif, lat. captivus. DOOM
captív adj. m., pl. captívi; f. captívă, pl. captíve
captivând
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivînd
CAPTIVÁ, captivez, vb. I. Tranz. 1. A atrage, a fermeca, a cuceri (pe cineva). 2. A preocupa în mod intens; a absorbi. – Din fr. captiver. DOOM
captivá (a ~) vb., ind. prez. 3 captiveáză
captivări
CAPTIVÁRE s. f. Faptul de a captiva. – V. captiva. DOOM
captiváre s. f., g.-d. art. captivắrii
captivării
CAPTIVÁRE s. f. Faptul de a captiva. – V. captiva. DOOM
captiváre s. f., g.-d. art. captivắrii
captivările
CAPTIVÁRE s. f. Faptul de a captiva. – V. captiva. DOOM
captiváre s. f., g.-d. art. captivắrii
captivărilor
CAPTIVÁRE s. f. Faptul de a captiva. – V. captiva. DOOM
captiváre s. f., g.-d. art. captivắrii
captoare
CAPTÓR, captoare, s. n. Aparat electric sau eletromagnetic care servește la transformarea semnalelor acustice sau optice în semnale electrice. – Din fr. capteur. DOOM
captór s. n., pl. captoáre
captoarele
CAPTÓR, captoare, s. n. Aparat electric sau eletromagnetic care servește la transformarea semnalelor acustice sau optice în semnale electrice. – Din fr. capteur. DOOM
captór s. n., pl. captoáre
captoarelor
CAPTÓR, captoare, s. n. Aparat electric sau eletromagnetic care servește la transformarea semnalelor acustice sau optice în semnale electrice. – Din fr. capteur. DOOM
captór s. n., pl. captoáre
captor
CAPTÓR, captoare, s. n. Aparat electric sau eletromagnetic care servește la transformarea semnalelor acustice sau optice în semnale electrice. – Din fr. capteur. DOOM
captór s. n., pl. captoáre
captorul
CAPTÓR, captoare, s. n. Aparat electric sau eletromagnetic care servește la transformarea semnalelor acustice sau optice în semnale electrice. – Din fr. capteur. DOOM
captór s. n., pl. captoáre
captorului
CAPTÓR, captoare, s. n. Aparat electric sau eletromagnetic care servește la transformarea semnalelor acustice sau optice în semnale electrice. – Din fr. capteur. DOOM
captór s. n., pl. captoáre
captuh
cáptuh (-huri), s. n. – Pînză de căptușit, pînză groasă. – Var. căptuh. Germ. Kapptuch (Pușcariu, Dacor., II, 594; DAR). A intrat probabil în limbă cel mai tîrziu în sec. XVII, căci der. căptuși apare deja la Cantemir. Der. căptuși, vb. (a aplica la o haină căptușeală; a acoperi cu husă; a face rost, a obține); căptușeală, s. f. (material cu care se dublează, în interior, un obiect de îmbrăcăminte; husă, învelitoare).
captura
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
captura
CAPTÚRĂ, capturi, s. f. 1. Totalitatea bunurilor materiale capturate de la inamic. 2. (Rar) Capturare. – Din fr. capture, lat. captura. DOOM
captúră s. f., g.-d. art. captúrii; pl. captúri
capturai
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturam
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturare
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturare
CAPTURÁRE, capturări, s. f. Acțiunea de a captura. – V. captura. DOOM
capturáre s. f., g.-d. art. capturắrii; pl. capturắri
capturarea
CAPTURÁRE, capturări, s. f. Acțiunea de a captura. – V. captura. DOOM
capturáre s. f., g.-d. art. capturắrii; pl. capturắri
capturară
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturarăm
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturarăți
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturase
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturasem
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturaseră
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturaserăm
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturaserăți
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturaseși
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturaseți
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturat
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturau
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturași
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturați
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturează
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturez
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
captureze
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturezi
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturi
CAPTÚRĂ, capturi, s. f. 1. Totalitatea bunurilor materiale capturate de la inamic. 2. (Rar) Capturare. – Din fr. capture, lat. captura. DOOM
captúră s. f., g.-d. art. captúrii; pl. captúri
capturii
CAPTÚRĂ, capturi, s. f. 1. Totalitatea bunurilor materiale capturate de la inamic. 2. (Rar) Capturare. – Din fr. capture, lat. captura. DOOM
captúră s. f., g.-d. art. captúrii; pl. captúri
capturile
CAPTÚRĂ, capturi, s. f. 1. Totalitatea bunurilor materiale capturate de la inamic. 2. (Rar) Capturare. – Din fr. capture, lat. captura. DOOM
captúră s. f., g.-d. art. captúrii; pl. captúri
capturilor
CAPTÚRĂ, capturi, s. f. 1. Totalitatea bunurilor materiale capturate de la inamic. 2. (Rar) Capturare. – Din fr. capture, lat. captura. DOOM
captúră s. f., g.-d. art. captúrii; pl. captúri
capturând
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturînd
CAPTURÁ, capturez, vb. I. Tranz. A prinde militari inamici și a-i lua prizonieri; a pune mâna pe bunuri materiale sau arme aparținând inamicului. ♦ A prinde un răufăcător. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal sălbatic. – Din fr. capturer. DOOM
capturá (a ~) vb., ind. prez. 3 captureáză
capturări
CAPTURÁRE, capturări, s. f. Acțiunea de a captura. – V. captura. DOOM
capturáre s. f., g.-d. art. capturắrii; pl. capturắri
capturării
CAPTURÁRE, capturări, s. f. Acțiunea de a captura. – V. captura. DOOM
capturáre s. f., g.-d. art. capturắrii; pl. capturắri
capturările
CAPTURÁRE, capturări, s. f. Acțiunea de a captura. – V. captura. DOOM
capturáre s. f., g.-d. art. capturắrii; pl. capturắri
capturărilor
CAPTURÁRE, capturări, s. f. Acțiunea de a captura. – V. captura. DOOM
capturáre s. f., g.-d. art. capturắrii; pl. capturắri
captând
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captînd
CAPTÁ, captez, vb. I. Tranz. A aduna, a colecta lichide sau gaze într-un tub, într-un rezervor, într-un bazin etc. ♦ A intercepta, a izbuti să audă ceva. ♦ Fig. A atrage, a captiva pe cineva; a încerca să obțină, să câștige ceva printr-un anumit mijloc. – Din fr. capter, lat. captare. DOOM
captá (a ~) vb., ind. prez. 3 capteáză
captări
CAPTÁRE, captări, s. f. Acțiunea de a capta; captație. ◊ Captare a sunetului = ansamblu de operații care asigură transformarea informațiilor sonore în semnale electrice. ♦ Ansamblul amenajărilor, construcțiilor și instalațiilor necesare pentru operația de colectare a unui fluid. – V. capta. DOOM
captáre s. f., g.-d. art. captắrii; pl. captắri
captării
CAPTÁRE, captări, s. f. Acțiunea de a capta; captație. ◊ Captare a sunetului = ansamblu de operații care asigură transformarea informațiilor sonore în semnale electrice. ♦ Ansamblul amenajărilor, construcțiilor și instalațiilor necesare pentru operația de colectare a unui fluid. – V. capta. DOOM
captáre s. f., g.-d. art. captắrii; pl. captắri
captările
CAPTÁRE, captări, s. f. Acțiunea de a capta; captație. ◊ Captare a sunetului = ansamblu de operații care asigură transformarea informațiilor sonore în semnale electrice. ♦ Ansamblul amenajărilor, construcțiilor și instalațiilor necesare pentru operația de colectare a unui fluid. – V. capta. DOOM
captáre s. f., g.-d. art. captắrii; pl. captắri
captărilor
CAPTÁRE, captări, s. f. Acțiunea de a capta; captație. ◊ Captare a sunetului = ansamblu de operații care asigură transformarea informațiilor sonore în semnale electrice. ♦ Ansamblul amenajărilor, construcțiilor și instalațiilor necesare pentru operația de colectare a unui fluid. – V. capta. DOOM
captáre s. f., g.-d. art. captắrii; pl. captắri
capuchehaia
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capuchehaia
CAPUCHEHÁIA s. f. (Turcism) Reprezentant sau agent diplomatic al domnitorilor români la Poarta otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapikâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capuchehaiale
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capuchehaialei
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capuchehaialele
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capuchehaialelor
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capuchehaiaua
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capuchehaie
CAPUCHEHÁIA s. f. Reprezentant sau agent diplomatic al domnilor români la Poarta Otomană. [Var.: capucheháie, capicheháie s. f.] – Din tc. kapıkâhaya. DOOM
!capuchehaiá/capucheháie s. f., art. capuchehaiáua/capucheháia. g.-d. art. capuchehaiálei/capucheháiei; pl. capuchehaiále/capuchehắi, art. capuchehaiálele/capuchehắile
capucin
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucin
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucina
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucina
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucine
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucine
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinei
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinei
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinele
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinele
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinelor
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinelor
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucini
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucini
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinii
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinii
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinilor
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinilor
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucino
CAPPUCCÍNO, cappuccino, s. n. Cafea cu spumă de lapte. – Din it., fr. cappuccino.
capucinoul
CAPPUCCÍNO, cappuccino, s. n. Cafea cu spumă de lapte. – Din it., fr. cappuccino.
capucinoului
CAPPUCCÍNO, cappuccino, s. n. Cafea cu spumă de lapte. – Din it., fr. cappuccino.
capucinul
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinul
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinului
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capucinului
CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj., s. m. și f. (Călugăr) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino. DOOM
capucín adj. m., s. m., pl. capucíni; adj. f., s. f. capucínă, pl. capucíne
capudan
CAPUDÁN s. m. (Înv.; în sintagma) Capudan-pașa = comandant al flotei turcești. – Din tc. kapudan (lit. kaptan). DOOM
!capudán-pașá s. f. art. capudán-pașáua, g.-d. art. capudán-pașálei, pl. capudán-pașále, art. capudán-pașálele
capugii
CAPUGÍU, capugii, s. m. (Înv.) Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din tc. kapucu (lit. kapıci). DOOM
capugíu s. m., art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii (-gi-ii)
capugiii
CAPUGÍU, capugii, s. m. (Înv.) Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din tc. kapucu (lit. kapıci). DOOM
capugíu s. m., art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii (-gi-ii)
capugiilor
CAPUGÍU, capugii, s. m. (Înv.) Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din tc. kapucu (lit. kapıci). DOOM
capugíu s. m., art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii (-gi-ii)
capugiu
CAPUGÍU, capugii, s. m. (Înv.) Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din tc. kapucu (lit. kapıci). DOOM
capugíu s. m., art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii (-gi-ii)
capugiul
CAPUGÍU, capugii, s. m. (Înv.) Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din tc. kapucu (lit. kapıci). DOOM
capugíu s. m., art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii (-gi-ii)
capugiului
CAPUGÍU, capugii, s. m. (Înv.) Trimis al sultanului în Țările Române, împuternicit în special cu schimbarea domnilor. – Din tc. kapucu (lit. kapıci). DOOM
capugíu s. m., art. capugíul; pl. capugíi, art. capugíii (-gi-ii)
capul
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap1 (conducător) s. m., pl. capi
capul
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap2 (parte a corpului, unitate, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârșit, motiv) s. n., pl. cápete
capul
CAP2, capuri, s. n. Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din fr. cap. DOOM
cap3 (promontoriu) s. n., pl. cápuri
capului
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap1 (conducător) s. m., pl. capi
capului
CAP1, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap. = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană= persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef. DOOM
cap2 (parte a corpului, unitate, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârșit, motiv) s. n., pl. cápete
capului
CAP2, capuri, s. n. Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din fr. cap. DOOM
cap3 (promontoriu) s. n., pl. cápuri
capuri
CAP2, capuri, s. n. Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din fr. cap. DOOM
cap3 (promontoriu) s. n., pl. cápuri
capurile
CAP2, capuri, s. n. Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din fr. cap. DOOM
cap3 (promontoriu) s. n., pl. cápuri
capurilor
CAP2, capuri, s. n. Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din fr. cap. DOOM
cap3 (promontoriu) s. n., pl. cápuri
capușon
CAPUȘÓN s.n. v. capișon.
capuțin
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuține
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuținele
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuținelor
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuținer
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuținere
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuținerele
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuținerelor
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuținerul
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuținerului
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuținul
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capuținului
CAPUȚÍNER, capuținere, s. n. (Înv.) Cafea cu lapte. [Var.: capuțín s. n.] – Din germ. Kapuziner. DOOM
capuțíner (înv.) s. n., pl. capuțínere
capverdian
CAPVERDIÁN, -Ă, capverdieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Capul Verde sau este originară de acolo. 2. Care aparține statului Capul Verde sau capverdienilor (1), referitor la statul Capul Verde sau la capverdieni. – Din engl. Capverdian. DOOM
capverdián (referitor la Capul Verde) (-di-an) adj. m., s. m., pl. capverdiéni (-di-eni); adj. f., s. f. capverdiánă, pl. capverdiéne
capverdian
CAPVERDIÁN, -Ă, capverdieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Capul Verde sau este originară de acolo. 2. Care aparține statului Capul Verde sau capverdienilor (1), referitor la statul Capul Verde sau la capverdieni. – Din engl. Capverdian. DOOM
capverdián (referitor la Capul Verde) (-di-an) adj. m., s. m., pl. capverdiéni (-di-eni); adj. f., s. f. capverdiánă, pl. capverdiéne
capverdiană
CAPVERDIÁN, -Ă, capverdieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Capul Verde sau este originară de acolo. 2. Care aparține statului Capul Verde sau capverdienilor (1), referitor la statul Capul Verde sau la capverdieni. – Din engl. Capverdian. DOOM
capverdián (referitor la Capul Verde) (-di-an) adj. m., s. m., pl. capverdiéni (-di-eni); adj. f., s. f. capverdiánă, pl. capverdiéne
capys
Capys 1. Unul dintre însoțitorii lui Aeneas, care l-a întovărășit pe erou în Italia. Era considerat drept întemeietorul cetății Capua. 2. Tatăl lui Anchises.
capântortura
CAPÎNTÓRTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap1+ întort „întors” + suf. -ură. DOOM
capîntórtură (ca-pîn-/cap-în) s. f., g.-d. art. capîntórturii; pl. capîntórturi
capântorturi
CAPÎNTÓRTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap1+ întort „întors” + suf. -ură. DOOM
capîntórtură (ca-pîn-/cap-în) s. f., g.-d. art. capîntórturii; pl. capîntórturi
capântorturii
CAPÎNTÓRTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap1+ întort „întors” + suf. -ură. DOOM
capîntórtură (ca-pîn-/cap-în) s. f., g.-d. art. capîntórturii; pl. capîntórturi
capântorturile
CAPÎNTÓRTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap1+ întort „întors” + suf. -ură. DOOM
capîntórtură (ca-pîn-/cap-în) s. f., g.-d. art. capîntórturii; pl. capîntórturi
capântorturilor
CAPÎNTÓRTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap1+ întort „întors” + suf. -ură. DOOM
capîntórtură (ca-pîn-/cap-în) s. f., g.-d. art. capîntórturii; pl. capîntórturi
capîntortura
CAPÎNTÓRTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap1+ întort „întors” + suf. -ură. DOOM
capîntórtură (ca-pîn-/cap-în) s. f., g.-d. art. capîntórturii; pl. capîntórturi
capîntorturi
CAPÎNTÓRTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap1+ întort „întors” + suf. -ură. DOOM
capîntórtură (ca-pîn-/cap-în) s. f., g.-d. art. capîntórturii; pl. capîntórturi
capîntorturii
CAPÎNTÓRTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap1+ întort „întors” + suf. -ură. DOOM
capîntórtură (ca-pîn-/cap-în) s. f., g.-d. art. capîntórturii; pl. capîntórturi
capîntorturile
CAPÎNTÓRTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap1+ întort „întors” + suf. -ură. DOOM
capîntórtură (ca-pîn-/cap-în) s. f., g.-d. art. capîntórturii; pl. capîntórturi
capîntorturilor
CAPÎNTÓRTURĂ, capîntorturi, s. f. Mică pasăre migratoare, din familia picide, de culoare cenușie-brună, cu pete mai închise, care își răsucește capul, pentru a-și intimida dușmanul; sucitoare (Jynx torquilla). – Cap1+ întort „întors” + suf. -ură. DOOM
capîntórtură (ca-pîn-/cap-în) s. f., g.-d. art. capîntórturii; pl. capîntórturi
capăt
CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit1, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Niciun capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita). DOOM
cápăt s. n., pl. cápete
capăt
CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține un lucru solicitat, a primi (în dar sau de pomană). ◊ Loc. adj. De căpătat = primit de pomană, obținut prin cerșeală. 2. A câștiga; a agonisi; a dobândi prin... – Lat. pop. capitare. DOOM
căpătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cápăt, 2 sg. cápeți, 3 cápătă, 1 pl. căpătắm; conj. prez. 3 să cápete
capătul
CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit1, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Niciun capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita). DOOM
cápăt s. n., pl. cápete
capătului
CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit1, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Niciun capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete (< lat. capita). DOOM
cápăt s. n., pl. cápete
capătă
CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține un lucru solicitat, a primi (în dar sau de pomană). ◊ Loc. adj. De căpătat = primit de pomană, obținut prin cerșeală. 2. A câștiga; a agonisi; a dobândi prin... – Lat. pop. capitare. DOOM
căpătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cápăt, 2 sg. cápeți, 3 cápătă, 1 pl. căpătắm; conj. prez. 3 să cápete
capău
CĂPẮU, căpăi, s. m. (Reg.) Copoi (1). – Din magh. kopó. DOOM
căpắu (reg.) s. m., art. căpắul; pl. căpắi, art. căpắii
capșon
CAPȘÓN s. n. v. capișon.
car
CAR1, cari, s. m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corp păros și picioare scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries). DOOM
car1 (insectă) s. m., pl. cari
car
CAR3, caruri, s. n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la mașina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor și a rândurilor. – După engl. [typewriter] carriage, fr. chariot. DOOM
car3 (parte a mașinii de scris) s. n., pl. cáruri
car
CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char). DOOM
car2 (vehicul) s. n., pl. cáre
car
CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare. DOOM
cărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 cáră
carab
CARÁB, carabi, s. m. Coleopter cu corpul alungit și picioare lungi, distrugătoare de (larve de) insecte (Carabus auratus). – Din fr. carabe.
caraba
CARÁBĂ, carabe, s. f. 1. (Reg.) Fluier primitiv făcut de copii dintr-o țeavă de soc, din cotorul frunzei de dovleac, din pană de gâscă etc. 2. Tubul cimpoiului asemănător cu fluierul, la care se execută melodia. 3. (Arg.) Palmă (2). – Din sb. karabe. DOOM
carábă s. f., g.-d. art. carábei; pl. carábe
caraban
CARABÁN, carabani, s. m. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Cf. alb. karabishte. DOOM
carabán (reg.) s. m., pl. carabáni
carabani
CARABÁN, carabani, s. m. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Cf. alb. karabishte. DOOM
carabán (reg.) s. m., pl. carabáni
carabanii
CARABÁN, carabani, s. m. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Cf. alb. karabishte. DOOM
carabán (reg.) s. m., pl. carabáni
carabanilor
CARABÁN, carabani, s. m. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Cf. alb. karabishte. DOOM
carabán (reg.) s. m., pl. carabáni
carabanul
CARABÁN, carabani, s. m. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Cf. alb. karabishte. DOOM
carabán (reg.) s. m., pl. carabáni
carabanului
CARABÁN, carabani, s. m. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Cf. alb. karabishte. DOOM
carabán (reg.) s. m., pl. carabáni
carabe
CARÁBĂ, carabe, s. f. 1. (Reg.) Fluier primitiv făcut de copii dintr-o țeavă de soc, din cotorul frunzei de dovleac, din pană de gâscă etc. 2. Tubul cimpoiului asemănător cu fluierul, la care se execută melodia. 3. (Arg.) Palmă (2). – Din sb. karabe. DOOM
carábă s. f., g.-d. art. carábei; pl. carábe
carabei
CARÁBĂ, carabe, s. f. 1. (Reg.) Fluier primitiv făcut de copii dintr-o țeavă de soc, din cotorul frunzei de dovleac, din pană de gâscă etc. 2. Tubul cimpoiului asemănător cu fluierul, la care se execută melodia. 3. (Arg.) Palmă (2). – Din sb. karabe. DOOM
carábă s. f., g.-d. art. carábei; pl. carábe
carabele
CARÁBĂ, carabe, s. f. 1. (Reg.) Fluier primitiv făcut de copii dintr-o țeavă de soc, din cotorul frunzei de dovleac, din pană de gâscă etc. 2. Tubul cimpoiului asemănător cu fluierul, la care se execută melodia. 3. (Arg.) Palmă (2). – Din sb. karabe. DOOM
carábă s. f., g.-d. art. carábei; pl. carábe
carabelor
CARÁBĂ, carabe, s. f. 1. (Reg.) Fluier primitiv făcut de copii dintr-o țeavă de soc, din cotorul frunzei de dovleac, din pană de gâscă etc. 2. Tubul cimpoiului asemănător cu fluierul, la care se execută melodia. 3. (Arg.) Palmă (2). – Din sb. karabe. DOOM
carábă s. f., g.-d. art. carábei; pl. carábe
carabete
CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec. DOOM
carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți
carabetele
CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec. DOOM
carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți
carabetelui
CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec. DOOM
carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți
carabeți
CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec. DOOM
carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți
carabeții
CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec. DOOM
carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți
carabeților
CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec. DOOM
carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți
carabi
CARÁB, carabi, s. m. Coleopter cu corpul alungit și picioare lungi, distrugătoare de (larve de) insecte (Carabus auratus). – Din fr. carabe.
carabida
CARABÍDĂ, carabide, s. f. (La pl.) Familie de insecte coleoptere alergătoare, care se hrănesc cu omizi, viermi etc.; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. carabide. DOOM
carabídă s. f., g.-d. art. carabídei; pl. carabíde
carabide
CARABÍDĂ, carabide, s. f. (La pl.) Familie de insecte coleoptere alergătoare, care se hrănesc cu omizi, viermi etc.; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. carabide. DOOM
carabídă s. f., g.-d. art. carabídei; pl. carabíde
carabidei
CARABÍDĂ, carabide, s. f. (La pl.) Familie de insecte coleoptere alergătoare, care se hrănesc cu omizi, viermi etc.; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. carabide. DOOM
carabídă s. f., g.-d. art. carabídei; pl. carabíde
carabidele
CARABÍDĂ, carabide, s. f. (La pl.) Familie de insecte coleoptere alergătoare, care se hrănesc cu omizi, viermi etc.; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. carabide. DOOM
carabídă s. f., g.-d. art. carabídei; pl. carabíde
carabidelor
CARABÍDĂ, carabide, s. f. (La pl.) Familie de insecte coleoptere alergătoare, care se hrănesc cu omizi, viermi etc.; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. carabide. DOOM
carabídă s. f., g.-d. art. carabídei; pl. carabíde
carabii
CARÁB, carabi, s. m. Coleopter cu corpul alungit și picioare lungi, distrugătoare de (larve de) insecte (Carabus auratus). – Din fr. carabe.
carabilor
CARÁB, carabi, s. m. Coleopter cu corpul alungit și picioare lungi, distrugătoare de (larve de) insecte (Carabus auratus). – Din fr. carabe.
carabina
CARABÍNĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă cu țeava ghintuită și scurtă. 2. Cârlig închis cu un arc, fixat printr-un inel la capătul unui lanț, al unei curele etc. și folosit pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine. DOOM
carabínă s. f., g.-d. art. carabínei; pl. carabíne
carabine
CARABÍNĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă cu țeava ghintuită și scurtă. 2. Cârlig închis cu un arc, fixat printr-un inel la capătul unui lanț, al unei curele etc. și folosit pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine. DOOM
carabínă s. f., g.-d. art. carabínei; pl. carabíne
carabinei
CARABÍNĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă cu țeava ghintuită și scurtă. 2. Cârlig închis cu un arc, fixat printr-un inel la capătul unui lanț, al unei curele etc. și folosit pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine. DOOM
carabínă s. f., g.-d. art. carabínei; pl. carabíne
carabinele
CARABÍNĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă cu țeava ghintuită și scurtă. 2. Cârlig închis cu un arc, fixat printr-un inel la capătul unui lanț, al unei curele etc. și folosit pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine. DOOM
carabínă s. f., g.-d. art. carabínei; pl. carabíne
carabinelor
CARABÍNĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă cu țeava ghintuită și scurtă. 2. Cârlig închis cu un arc, fixat printr-un inel la capătul unui lanț, al unei curele etc. și folosit pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine. DOOM
carabínă s. f., g.-d. art. carabínei; pl. carabíne
carabinier
CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier. DOOM
carabiniér (-ni-er) s. m., pl. carabiniéri
carabiniera
CARABINIÉRĂ, carabiniere, s. f. Carabină (2). – Din germ. Karabiner (haken). DOOM
*carabiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. carabiniérei; pl. carabiniére
carabiniere
CARABINIÉRĂ, carabiniere, s. f. Carabină (2). – Din germ. Karabiner (haken). DOOM
*carabiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. carabiniérei; pl. carabiniére
carabinierei
CARABINIÉRĂ, carabiniere, s. f. Carabină (2). – Din germ. Karabiner (haken). DOOM
*carabiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. carabiniérei; pl. carabiniére
carabinierele
CARABINIÉRĂ, carabiniere, s. f. Carabină (2). – Din germ. Karabiner (haken). DOOM
*carabiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. carabiniérei; pl. carabiniére
carabinierelor
CARABINIÉRĂ, carabiniere, s. f. Carabină (2). – Din germ. Karabiner (haken). DOOM
*carabiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. carabiniérei; pl. carabiniére
carabinieri
CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier. DOOM
carabiniér (-ni-er) s. m., pl. carabiniéri
carabinierii
CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier. DOOM
carabiniér (-ni-er) s. m., pl. carabiniéri
carabinierilor
CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier. DOOM
carabiniér (-ni-er) s. m., pl. carabiniéri
carabinierul
CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier. DOOM
carabiniér (-ni-er) s. m., pl. carabiniéri
carabinierului
CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier. DOOM
carabiniér (-ni-er) s. m., pl. carabiniéri
caraboia
caraboiá s. f. – Vitriol verde, sulfat de fier. Tc. karaboya (Șeineanu, II, 31).
carabul
CARÁB, carabi, s. m. Coleopter cu corpul alungit și picioare lungi, distrugătoare de (larve de) insecte (Carabus auratus). – Din fr. carabe.
carabului
CARÁB, carabi, s. m. Coleopter cu corpul alungit și picioare lungi, distrugătoare de (larve de) insecte (Carabus auratus). – Din fr. carabe.
carabușca
CARABÚȘCĂ, carabuști, s. f. (Reg.) Cutioară confecționată din coajă de copac, în care se păstrează tutunul. – Din rus. korobocika. DOOM
carabúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. carabúștii; pl. carabúști
carabuște
CARABÚȘCĂ, carabuști, s. f. (Reg.) Cutioară confecționată din coajă de copac, în care se păstrează tutunul. – Din rus. korobocika. DOOM
carabúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. carabúștii; pl. carabúști
carabuștei
CARABÚȘCĂ, carabuști, s. f. (Reg.) Cutioară confecționată din coajă de copac, în care se păstrează tutunul. – Din rus. korobocika. DOOM
carabúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. carabúștii; pl. carabúști
carabuștele
CARABÚȘCĂ, carabuști, s. f. (Reg.) Cutioară confecționată din coajă de copac, în care se păstrează tutunul. – Din rus. korobocika. DOOM
carabúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. carabúștii; pl. carabúști
carabuștelor
CARABÚȘCĂ, carabuști, s. f. (Reg.) Cutioară confecționată din coajă de copac, în care se păstrează tutunul. – Din rus. korobocika. DOOM
carabúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. carabúștii; pl. carabúști
carabuști
CARABÚȘCĂ, carabuști, s. f. (Reg.) Cutioară confecționată din coajă de copac, în care se păstrează tutunul. – Din rus. korobocika. DOOM
carabúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. carabúștii; pl. carabúști
carabuștii
CARABÚȘCĂ, carabuști, s. f. (Reg.) Cutioară confecționată din coajă de copac, în care se păstrează tutunul. – Din rus. korobocika. DOOM
carabúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. carabúștii; pl. carabúști
carabuștile
CARABÚȘCĂ, carabuști, s. f. (Reg.) Cutioară confecționată din coajă de copac, în care se păstrează tutunul. – Din rus. korobocika. DOOM
carabúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. carabúștii; pl. carabúști
carabuștilor
CARABÚȘCĂ, carabuști, s. f. (Reg.) Cutioară confecționată din coajă de copac, în care se păstrează tutunul. – Din rus. korobocika. DOOM
carabúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. carabúștii; pl. carabúști
carabăț
CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec. DOOM
carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți
carabățul
CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec. DOOM
carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți
carabățului
CARABẮȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabéte s. m.] – Et. nec. DOOM
carabắț (reg.) s. m., pl. carabéți
caracal
caracál (-li), s. m. – Rîs, linx (Lynx caracal). – Var. carachiul, caraculac. Tc. kara kulak „ureche neagră”, conservat și în toponimul Caracal. Var. este un rezultatul unei confuzii cu carachiul „blană de astrahan”, din rus. karakulĭ „de astrahan”.
caracali
caracál (-li), s. m. – Rîs, linx (Lynx caracal). – Var. carachiul, caraculac. Tc. kara kulak „ureche neagră”, conservat și în toponimul Caracal. Var. este un rezultatul unei confuzii cu carachiul „blană de astrahan”, din rus. karakulĭ „de astrahan”.
caracalii
caracál (-li), s. m. – Rîs, linx (Lynx caracal). – Var. carachiul, caraculac. Tc. kara kulak „ureche neagră”, conservat și în toponimul Caracal. Var. este un rezultatul unei confuzii cu carachiul „blană de astrahan”, din rus. karakulĭ „de astrahan”.
caracalilor
caracál (-li), s. m. – Rîs, linx (Lynx caracal). – Var. carachiul, caraculac. Tc. kara kulak „ureche neagră”, conservat și în toponimul Caracal. Var. este un rezultatul unei confuzii cu carachiul „blană de astrahan”, din rus. karakulĭ „de astrahan”.
caracalul
caracál (-li), s. m. – Rîs, linx (Lynx caracal). – Var. carachiul, caraculac. Tc. kara kulak „ureche neagră”, conservat și în toponimul Caracal. Var. este un rezultatul unei confuzii cu carachiul „blană de astrahan”, din rus. karakulĭ „de astrahan”.
caracalului
caracál (-li), s. m. – Rîs, linx (Lynx caracal). – Var. carachiul, caraculac. Tc. kara kulak „ureche neagră”, conservat și în toponimul Caracal. Var. este un rezultatul unei confuzii cu carachiul „blană de astrahan”, din rus. karakulĭ „de astrahan”.
caracatița
CARACÁTIȚĂ, caracatițe, s. f. Animal marin din încrengătura moluștelor, cu corpul oval și cu opt brațe puternice prevăzute cu ventuze. (Octopus vulgaris). ♦ Fig. Persoană lacomă, apucătoare, hrăpăreață. – Din rus. karakatița. DOOM
caracátiță s. f., g.-d. art. caracátiței; pl. caracátițe
caracatițe
CARACÁTIȚĂ, caracatițe, s. f. Animal marin din încrengătura moluștelor, cu corpul oval și cu opt brațe puternice prevăzute cu ventuze. (Octopus vulgaris). ♦ Fig. Persoană lacomă, apucătoare, hrăpăreață. – Din rus. karakatița. DOOM
caracátiță s. f., g.-d. art. caracátiței; pl. caracátițe
caracatiței
CARACÁTIȚĂ, caracatițe, s. f. Animal marin din încrengătura moluștelor, cu corpul oval și cu opt brațe puternice prevăzute cu ventuze. (Octopus vulgaris). ♦ Fig. Persoană lacomă, apucătoare, hrăpăreață. – Din rus. karakatița. DOOM
caracátiță s. f., g.-d. art. caracátiței; pl. caracátițe
caracatițele
CARACÁTIȚĂ, caracatițe, s. f. Animal marin din încrengătura moluștelor, cu corpul oval și cu opt brațe puternice prevăzute cu ventuze. (Octopus vulgaris). ♦ Fig. Persoană lacomă, apucătoare, hrăpăreață. – Din rus. karakatița. DOOM
caracátiță s. f., g.-d. art. caracátiței; pl. caracátițe
caracatițelor
CARACÁTIȚĂ, caracatițe, s. f. Animal marin din încrengătura moluștelor, cu corpul oval și cu opt brațe puternice prevăzute cu ventuze. (Octopus vulgaris). ♦ Fig. Persoană lacomă, apucătoare, hrăpăreață. – Din rus. karakatița. DOOM
caracátiță s. f., g.-d. art. caracátiței; pl. caracátițe
caracașicuri
CARACAȘÍCURI s. n. pl. (Reg.) Obiecte mărunte, fără valoare. – Et. nec. DOOM
caracașícuri (reg.) s. n. pl.
caracașicurile
CARACAȘÍCURI s. n. pl. (Reg.) Obiecte mărunte, fără valoare. – Et. nec. DOOM
caracașícuri (reg.) s. n. pl.
caracașicurilor
CARACAȘÍCURI s. n. pl. (Reg.) Obiecte mărunte, fără valoare. – Et. nec. DOOM
caracașícuri (reg.) s. n. pl.
carachiul
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul.
carachiul
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul.
caracter
CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. ♦ Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și de același corp. – Din fr. caractère, lat. character. DOOM
!caractér s. n., pl. caractére
caractere
CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. ♦ Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și de același corp. – Din fr. caractère, lat. character. DOOM
!caractér s. n., pl. caractére
caracterele
CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. ♦ Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și de același corp. – Din fr. caractère, lat. character. DOOM
!caractér s. n., pl. caractére
caracterelor
CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. ♦ Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și de același corp. – Din fr. caractère, lat. character. DOOM
!caractér s. n., pl. caractére
caracterial
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracteriala
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracteriale
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracterialei
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracterialele
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracterialelor
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracteriali
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracterialii
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracterialilor
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracterialul
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracterialului
CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.
caracteristic
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteristica
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteristica
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característică s. f., g.-d. art. característicii; pl. característici
caracteristice
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteristicei
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteristicele
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteristicelor
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteristici
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteristici
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característică s. f., g.-d. art. característicii; pl. característici
caracteristicii
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteristicii
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característică s. f., g.-d. art. característicii; pl. característici
caracteristicile
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característică s. f., g.-d. art. característicii; pl. característici
caracteristicilor
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteristicilor
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característică s. f., g.-d. art. característicii; pl. característici
caracteristicul
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteristicului
CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Însușire specifică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, unui fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcție de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique. DOOM
característic adj. m., pl. característici; f. característică, pl. característice
caracteriza
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizabil
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizabila
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizabile
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizabilei
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizabilele
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizabilelor
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizabili
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizabilii
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizabililor
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizabilul
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizabilului
CARACTERIZÁBIL, -Ă, caracterizabili, -e, adj. Care poate fi caracterizat. – Caracteriza + suf. -bil.
caracterizai
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizam
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizant
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizanta
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizante
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizantei
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizantele
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizantelor
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizantul
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizantului
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizanți
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizanții
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizanților
CARACTERIZÁNT, -Ă, caracterizanți, -te, adj. Caracterizator; caracteristic. – Din fr. caractérisant.
caracterizare
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizare
CARACTERIZÁRE, caracterizări, s. f. Acțiunea de a caracteriza și rezultatul ei; indicare a notei caracteristice a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. – V. caracteriza. DOOM
caracterizáre s. f., g.-d. art. caracterizắrii; pl. caracterizắri
caracterizarea
CARACTERIZÁRE, caracterizări, s. f. Acțiunea de a caracteriza și rezultatul ei; indicare a notei caracteristice a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. – V. caracteriza. DOOM
caracterizáre s. f., g.-d. art. caracterizắrii; pl. caracterizắri
caracterizară
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizarăm
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizarăți
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizase
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizasem
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizaseră
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizaserăm
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizaserăți
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizaseși
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizaseți
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizat
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizat
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser.
caracterizatoare
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizatoarea
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizatoarei
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizatoarele
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizatoarelor
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizator
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizatori
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizatorii
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizatorilor
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizatorul
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizatorului
CARACTERIZATÓR, -OÁRE, caracterizatori, -oare, adj. Care caracterizează; specific; caracterizant. – Caracteriza + suf. -tor. DOOM
caracterizatór adj. m., pl. caracterizatóri; f. sg. și pl. caracterizatoáre
caracterizau
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizași
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizați
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizează
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizez
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizeze
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizezi
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizând
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizînd
CARACTERIZÁ, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Îl caracterizează modestia. 2. A descrie, a înfățișa, a face să reiasă trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caractériser. DOOM
caracterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caracterizeáză
caracterizări
CARACTERIZÁRE, caracterizări, s. f. Acțiunea de a caracteriza și rezultatul ei; indicare a notei caracteristice a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. – V. caracteriza. DOOM
caracterizáre s. f., g.-d. art. caracterizắrii; pl. caracterizắri
caracterizării
CARACTERIZÁRE, caracterizări, s. f. Acțiunea de a caracteriza și rezultatul ei; indicare a notei caracteristice a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. – V. caracteriza. DOOM
caracterizáre s. f., g.-d. art. caracterizắrii; pl. caracterizắri
caracterizările
CARACTERIZÁRE, caracterizări, s. f. Acțiunea de a caracteriza și rezultatul ei; indicare a notei caracteristice a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. – V. caracteriza. DOOM
caracterizáre s. f., g.-d. art. caracterizắrii; pl. caracterizắri
caracterizărilor
CARACTERIZÁRE, caracterizări, s. f. Acțiunea de a caracteriza și rezultatul ei; indicare a notei caracteristice a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen. – V. caracteriza. DOOM
caracterizáre s. f., g.-d. art. caracterizắrii; pl. caracterizắri
caracterograf
CARACTEROGRÁF, caracterografe, s. n. Aparat electronic care permite vizualizarea pe ecranul unui tub catodic a caracteristicilor dispozitivelor semiconductoare. – Din engl. characterographe.
caracterolog
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterologa
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterologe
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterologei
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterologele
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterologelor
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterologi
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterologia
CARACTEROLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul psihologic al caracterului. – Din fr. caractérologie. DOOM
caracterologíe s. f., art. caracterología, g.-d. caracterologíi, art. caracterologíei
caracterologic
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologica
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologice
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologicei
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologicele
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologicelor
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologici
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologicii
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologicilor
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologicul
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologicului
CARACTEROLÓGIC, -Ă, caracterologici, -ce, adj. Care se referă la caracter; care se referă la caracterologie. – Din fr. caractérologique. DOOM
caracterológic adj. m., pl. caracterológici; f. caracterológică, pl. caracterológice
caracterologie
CARACTEROLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul psihologic al caracterului. – Din fr. caractérologie. DOOM
caracterologíe s. f., art. caracterología, g.-d. caracterologíi, art. caracterologíei
caracterologiei
CARACTEROLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul psihologic al caracterului. – Din fr. caractérologie. DOOM
caracterologíe s. f., art. caracterología, g.-d. caracterologíi, art. caracterologíei
caracterologii
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterologii
CARACTEROLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul psihologic al caracterului. – Din fr. caractérologie. DOOM
caracterologíe s. f., art. caracterología, g.-d. caracterologíi, art. caracterologíei
caracterologilor
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterologul
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterologului
CARACTEROLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în caracterologie. [< fr. caractérologue].
caracterul
CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. ♦ Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și de același corp. – Din fr. caractère, lat. character. DOOM
!caractér s. n., pl. caractére
caracterului
CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. ♦ Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și de același corp. – Din fr. caractère, lat. character. DOOM
!caractér s. n., pl. caractére
caractroane
CARACTRÓN, caractroane, s. n. (Electron.) Tub catodic utilizat în afișarea rapidă a literelor sau cifrelor pe ecranul său. – Din fr., engl. caractron.
caractroanele
CARACTRÓN, caractroane, s. n. (Electron.) Tub catodic utilizat în afișarea rapidă a literelor sau cifrelor pe ecranul său. – Din fr., engl. caractron.
caractroanelor
CARACTRÓN, caractroane, s. n. (Electron.) Tub catodic utilizat în afișarea rapidă a literelor sau cifrelor pe ecranul său. – Din fr., engl. caractron.
caractron
CARACTRÓN, caractroane, s. n. (Electron.) Tub catodic utilizat în afișarea rapidă a literelor sau cifrelor pe ecranul său. – Din fr., engl. caractron.
caractronul
CARACTRÓN, caractroane, s. n. (Electron.) Tub catodic utilizat în afișarea rapidă a literelor sau cifrelor pe ecranul său. – Din fr., engl. caractron.
caractronului
CARACTRÓN, caractroane, s. n. (Electron.) Tub catodic utilizat în afișarea rapidă a literelor sau cifrelor pe ecranul său. – Din fr., engl. caractron.
caracuda
CARACÚDĂ, caracude, s. f. 1. Pește de baltă, cu corpul turtit lateral, lung de 20-35 cm (Carassius carassius). 2. Nume generic dat peștilor mici; pește-țigănesc. ♦ Fig. Om fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare). – Din bg. karakuda. DOOM
caracúdă s. f., g.-d. art. caracúdei; pl. caracúde
caracude
CARACÚDĂ, caracude, s. f. 1. Pește de baltă, cu corpul turtit lateral, lung de 20-35 cm (Carassius carassius). 2. Nume generic dat peștilor mici; pește-țigănesc. ♦ Fig. Om fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare). – Din bg. karakuda. DOOM
caracúdă s. f., g.-d. art. caracúdei; pl. caracúde
caracudei
CARACÚDĂ, caracude, s. f. 1. Pește de baltă, cu corpul turtit lateral, lung de 20-35 cm (Carassius carassius). 2. Nume generic dat peștilor mici; pește-țigănesc. ♦ Fig. Om fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare). – Din bg. karakuda. DOOM
caracúdă s. f., g.-d. art. caracúdei; pl. caracúde
caracudele
CARACÚDĂ, caracude, s. f. 1. Pește de baltă, cu corpul turtit lateral, lung de 20-35 cm (Carassius carassius). 2. Nume generic dat peștilor mici; pește-țigănesc. ♦ Fig. Om fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare). – Din bg. karakuda. DOOM
caracúdă s. f., g.-d. art. caracúdei; pl. caracúde
caracudelor
CARACÚDĂ, caracude, s. f. 1. Pește de baltă, cu corpul turtit lateral, lung de 20-35 cm (Carassius carassius). 2. Nume generic dat peștilor mici; pește-țigănesc. ♦ Fig. Om fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare). – Din bg. karakuda. DOOM
caracúdă s. f., g.-d. art. caracúdei; pl. caracúde
caracul
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul. DOOM
caracul [pron. caracǘl] s. n., (blănițe, confecții) pl. caraculuri
caracul
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul.
caraculi
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul.
caraculii
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul.
caraculilor
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul.
caraculul
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul. DOOM
caracul [pron. caracǘl] s. n., (blănițe, confecții) pl. caraculuri
caraculul
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul.
caraculului
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul. DOOM
caracul [pron. caracǘl] s. n., (blănițe, confecții) pl. caraculuri
caraculului
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul.
caraculuri
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul. DOOM
caracul [pron. caracǘl] s. n., (blănițe, confecții) pl. caraculuri
caraculurile
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul. DOOM
caracul [pron. caracǘl] s. n., (blănițe, confecții) pl. caraculuri
caraculurilor
CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul. DOOM
caracul [pron. caracǘl] s. n., (blănițe, confecții) pl. caraculuri
caracă
CARÁCĂ s.f. Navă voluminoasă, cu catargul principal foarte înalt, folosită de portughezi pâna la sfârșitul sec. XVI. [< fr. caraque, cf. ar. karraka].
caradriiforma
CARADRIIFÓRMĂ, caradriiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări comestibile, cu ciocul și picioarele lungi; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Cf. fr. charadriidé. DOOM
caradriifórmă (-ra-dri-i-) s. f., g.-d. art. caradriifórmei, pl. caradriifórme
caradriiforme
CARADRIIFÓRMĂ, caradriiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări comestibile, cu ciocul și picioarele lungi; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Cf. fr. charadriidé. DOOM
caradriifórmă (-ra-dri-i-) s. f., g.-d. art. caradriifórmei, pl. caradriifórme
caradriiformei
CARADRIIFÓRMĂ, caradriiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări comestibile, cu ciocul și picioarele lungi; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Cf. fr. charadriidé. DOOM
caradriifórmă (-ra-dri-i-) s. f., g.-d. art. caradriifórmei, pl. caradriifórme
caradriiformele
CARADRIIFÓRMĂ, caradriiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări comestibile, cu ciocul și picioarele lungi; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Cf. fr. charadriidé. DOOM
caradriifórmă (-ra-dri-i-) s. f., g.-d. art. caradriifórmei, pl. caradriifórme
caradriiformelor
CARADRIIFÓRMĂ, caradriiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări comestibile, cu ciocul și picioarele lungi; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Cf. fr. charadriidé. DOOM
caradriifórmă (-ra-dri-i-) s. f., g.-d. art. caradriifórmei, pl. caradriifórme
carafta
caráftă (caráfte), s. f. – Cui de siguranță care oprește stativul războiului de țesut. Origine necunoscută. Poate de la caravei cu suf. -ete. DOOM
caráftă (parte a războiului de țesut) s. f., g.-d. art. caráftei; pl. caráfte
carafte
caráftă (caráfte), s. f. – Cui de siguranță care oprește stativul războiului de țesut. Origine necunoscută. Poate de la caravei cu suf. -ete. DOOM
caráftă (parte a războiului de țesut) s. f., g.-d. art. caráftei; pl. caráfte
caraftei
caráftă (caráfte), s. f. – Cui de siguranță care oprește stativul războiului de țesut. Origine necunoscută. Poate de la caravei cu suf. -ete. DOOM
caráftă (parte a războiului de țesut) s. f., g.-d. art. caráftei; pl. caráfte
caraftele
caráftă (caráfte), s. f. – Cui de siguranță care oprește stativul războiului de țesut. Origine necunoscută. Poate de la caravei cu suf. -ete. DOOM
caráftă (parte a războiului de țesut) s. f., g.-d. art. caráftei; pl. caráfte
caraftelor
caráftă (caráfte), s. f. – Cui de siguranță care oprește stativul războiului de țesut. Origine necunoscută. Poate de la caravei cu suf. -ete. DOOM
caráftă (parte a războiului de țesut) s. f., g.-d. art. caráftei; pl. caráfte
carafă
GARÁFĂ s. f. v. carafă. DOOM
!caráfă (sticlă) s. f., g.-d. art. caráfei; pl. caráfe
caragana
CARAGÁNĂ, caragane, s. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse și cu flori mari, galbene-aurii (Caragona arborescens). – Din fr. caragan. DOOM
caragánă s. f., g.-d. art. caragánei; pl. caragáne
caragane
CARAGÁNĂ, caragane, s. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse și cu flori mari, galbene-aurii (Caragona arborescens). – Din fr. caragan. DOOM
caragánă s. f., g.-d. art. caragánei; pl. caragáne
caraganei
CARAGÁNĂ, caragane, s. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse și cu flori mari, galbene-aurii (Caragona arborescens). – Din fr. caragan. DOOM
caragánă s. f., g.-d. art. caragánei; pl. caragáne
caraganele
CARAGÁNĂ, caragane, s. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse și cu flori mari, galbene-aurii (Caragona arborescens). – Din fr. caragan. DOOM
caragánă s. f., g.-d. art. caragánei; pl. caragáne
caraganelor
CARAGÁNĂ, caragane, s. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse și cu flori mari, galbene-aurii (Caragona arborescens). – Din fr. caragan. DOOM
caragánă s. f., g.-d. art. caragánei; pl. caragáne
caragața
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ◊ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa. DOOM
caragáță s. f., g.-d. art. caragáței; pl. caragáțe
caragațe
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ◊ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa. DOOM
caragáță s. f., g.-d. art. caragáței; pl. caragáțe
caragaței
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ◊ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa. DOOM
caragáță s. f., g.-d. art. caragáței; pl. caragáțe
caragațele
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ◊ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa. DOOM
caragáță s. f., g.-d. art. caragáței; pl. caragáțe
caragațelor
CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ◊ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa. DOOM
caragáță s. f., g.-d. art. caragáței; pl. caragáțe
caraghioasa
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caraghioase
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caraghioasei
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caraghioasele
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caraghioaselor
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caraghios
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caraghioslâc
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslâcul
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslâcului
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslâcuri
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslâcurile
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslâcurilor
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslîc
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslîcul
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslîcului
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslîcuri
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslîcurile
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghioslîcurilor
CARAGHIOSLẤC, caraghioslâcuri, s. n. Faptă, gest sau lucru neserios, care stârnește râsul; comicărie. – Din tc. karagözlük. DOOM
caraghioslấc s. n., pl. caraghioslấcuri
caraghiosul
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caraghiosului
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caraghioși
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caraghioșii
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caraghioșilor
CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoacă râsul, ridicol, comic; care nu merită să fie luat în serios. – Din tc. karagöz. DOOM
caraghiós (-ghios) adj. m., pl. caraghióși; f. caraghioásă, pl. caraghioáse
caragialesc
CARAGIALÉSC, -EÁSCĂ, caragialești, adj. De Caragiale, al lui Caragiale; în maniera lui Caragiale; caragialian. – Caragiale (n. pr.) + suf. -esc.
caragialian
CARAGIALIÁN, -Ă, caragialieni, -e, adj. Caragialesc. [Pr.: -li-an] – Caragiale (n. pr.) + suf. -ian.
caragroș
caragróș (-și), s. m. – Veche monedă turcească, ce a circulat în sec. XVIII și XIX. Valora 3 piaștri și 13 parale în 1800. Tc. kara guruș (Șeineanu, II, 89), cf. ngr. ϰαραγρόσι, mag. karagros.
caraib
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraib
CARÍB s. m. v. caraib. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraiba
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraibe
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraibei
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraibele
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraibelor
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraibi
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraibii
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraibilor
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraibul
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraibului
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraibă
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caraiman
caraimán (-ne), s. n. – (Arg.) Buzunar. Rus. kar(a)man (Graur, Viața rom., 1937, nr. 7, p. 94, și BL, V, 223; Chelaru, BF, IV, 115). – Der. caramangi, vb. (a goli buzunarele, a șterpeli); caramangeală, s. f. (șterpelire); caramangiu, s. m. (hoț, borfaș); caramangioaică, s. f. (hoață).
carale
CARÓ s. n. Culoare la cărțile de joc, însemnată prin romburi roșii; tobă. – Din fr. carreau. DOOM
caró (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroúl; pl. carále/ caróuri
caralele
CARÓ s. n. Culoare la cărțile de joc, însemnată prin romburi roșii; tobă. – Din fr. carreau. DOOM
caró (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroúl; pl. carále/ caróuri
caralelor
CARÓ s. n. Culoare la cărțile de joc, însemnată prin romburi roșii; tobă. – Din fr. carreau. DOOM
caró (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroúl; pl. carále/ caróuri
caraliu
caraliu-șef s. m. sg. ministru de interne.
caraman
caraman, caramane s. n. buzunar.
caramangiu
caramangiu, caramangii s. m. (intl.) hoț de buzunare.
caramba
CARÁMBA interj. (Liv.) Exclamație cu caracter de imprecație în limba spaniolă. [< sp. caramba].
carambol
CARAMBÓL s.n. 1. Bilă roșie (la jocul de biliard). ♦ Carambolaj. 2. (Fig.; fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. [Pl. -oluri, -oale. / < fr. carambole].
carambol
CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Lovire cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Din fr. carambole. DOOM
caramból s. n., pl. carambóluri
carambolaj
CARAMBOLÁJ, carambolaje, s. f. Faptul de a face carambol. – Din fr. carambolage. DOOM
caramboláj s. n., pl. caramboláje
carambolaje
CARAMBOLÁJ, carambolaje, s. f. Faptul de a face carambol. – Din fr. carambolage. DOOM
caramboláj s. n., pl. caramboláje
carambolajele
CARAMBOLÁJ, carambolaje, s. f. Faptul de a face carambol. – Din fr. carambolage. DOOM
caramboláj s. n., pl. caramboláje
carambolajelor
CARAMBOLÁJ, carambolaje, s. f. Faptul de a face carambol. – Din fr. carambolage. DOOM
caramboláj s. n., pl. caramboláje
carambolajul
CARAMBOLÁJ, carambolaje, s. f. Faptul de a face carambol. – Din fr. carambolage. DOOM
caramboláj s. n., pl. caramboláje
carambolajului
CARAMBOLÁJ, carambolaje, s. f. Faptul de a face carambol. – Din fr. carambolage. DOOM
caramboláj s. n., pl. caramboláje
carambolul
CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Lovire cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Din fr. carambole. DOOM
caramból s. n., pl. carambóluri
carambolului
CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Lovire cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Din fr. carambole. DOOM
caramból s. n., pl. carambóluri
caramboluri
CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Lovire cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Din fr. carambole. DOOM
caramból s. n., pl. carambóluri
carambolurile
CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Lovire cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Din fr. carambole. DOOM
caramból s. n., pl. carambóluri
carambolurilor
CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Lovire cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Din fr. carambole. DOOM
caramból s. n., pl. carambóluri
carambă
carambă, carambe s. f. (er.) vulvă.
caramea
CARAMÉLĂ, caramele, s. f. Bomboană făcută din caramel amestecat cu diferite substanțe colorante și aromatice. [Var.: carameá s. f.] – Din fr. caramel, germ. Karamella, it. caramella. DOOM
caramélă (bomboană) s. f., g.-d. art. caramélei; pl. caraméle
caramel
CARAMÉL, carameluri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Produs de culoare brună-roșcată solubil în apă, obținut prin încălzirea și deshidratarea zahărului și folosit în cofetărie, la colorarea unor băuturi sau a unor alimente și la prepararea plăcilor fotografice. 2. Adj. invar. Care se referă la caramel (1). Cremă caramel. – Din fr. caramel, germ. Karamel. DOOM
!caramél (zahăr ars) s. n., adj. invar. (cremă ~)
caramela
CARAMÉLĂ, caramele, s. f. Bomboană făcută din caramel amestecat cu diferite substanțe colorante și aromatice. [Var.: carameá s. f.] – Din fr. caramel, germ. Karamella, it. caramella. DOOM
caramélă (bomboană) s. f., g.-d. art. caramélei; pl. caraméle
caramelaj
CARAMELÁJ s.n. Caramelizare. [< caramel + -aj].
caramelajul
CARAMELÁJ s.n. Caramelizare. [< caramel + -aj].
caramelajului
CARAMELÁJ s.n. Caramelizare. [< caramel + -aj].
caramele
CARAMÉLĂ, caramele, s. f. Bomboană făcută din caramel amestecat cu diferite substanțe colorante și aromatice. [Var.: carameá s. f.] – Din fr. caramel, germ. Karamella, it. caramella. DOOM
caramélă (bomboană) s. f., g.-d. art. caramélei; pl. caraméle
caramelei
CARAMÉLĂ, caramele, s. f. Bomboană făcută din caramel amestecat cu diferite substanțe colorante și aromatice. [Var.: carameá s. f.] – Din fr. caramel, germ. Karamella, it. caramella. DOOM
caramélă (bomboană) s. f., g.-d. art. caramélei; pl. caraméle
caramelele
CARAMÉLĂ, caramele, s. f. Bomboană făcută din caramel amestecat cu diferite substanțe colorante și aromatice. [Var.: carameá s. f.] – Din fr. caramel, germ. Karamella, it. caramella. DOOM
caramélă (bomboană) s. f., g.-d. art. caramélei; pl. caraméle
caramelelor
CARAMÉLĂ, caramele, s. f. Bomboană făcută din caramel amestecat cu diferite substanțe colorante și aromatice. [Var.: carameá s. f.] – Din fr. caramel, germ. Karamella, it. caramella. DOOM
caramélă (bomboană) s. f., g.-d. art. caramélei; pl. caraméle
carameliza
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizai
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizam
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizare
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizare
CARAMELIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) carameliza și rezultatul ei; spec. proces de descompunere, prin încălzire, a caramelurilor. – V. carameliza. DOOM
caramelizáre s. f., g.-d. art. caramelizắrii
caramelizarea
CARAMELIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) carameliza și rezultatul ei; spec. proces de descompunere, prin încălzire, a caramelurilor. – V. carameliza. DOOM
caramelizáre s. f., g.-d. art. caramelizắrii
caramelizară
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizarăm
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizarăți
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizase
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizasem
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizaseră
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizaserăm
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizaserăți
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizaseși
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizaseți
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizat
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizat
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser.
caramelizau
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizași
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizați
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizează
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizez
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizeze
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizezi
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizând
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizînd
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser. DOOM
caramelizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caramelizeáză
caramelizări
CARAMELIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) carameliza și rezultatul ei; spec. proces de descompunere, prin încălzire, a caramelurilor. – V. carameliza. DOOM
caramelizáre s. f., g.-d. art. caramelizắrii
caramelizării
CARAMELIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) carameliza și rezultatul ei; spec. proces de descompunere, prin încălzire, a caramelurilor. – V. carameliza. DOOM
caramelizáre s. f., g.-d. art. caramelizắrii
caramelizările
CARAMELIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) carameliza și rezultatul ei; spec. proces de descompunere, prin încălzire, a caramelurilor. – V. carameliza. DOOM
caramelizáre s. f., g.-d. art. caramelizắrii
caramelizărilor
CARAMELIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) carameliza și rezultatul ei; spec. proces de descompunere, prin încălzire, a caramelurilor. – V. carameliza. DOOM
caramelizáre s. f., g.-d. art. caramelizắrii
caramelul
CARAMÉL, carameluri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Produs de culoare brună-roșcată solubil în apă, obținut prin încălzirea și deshidratarea zahărului și folosit în cofetărie, la colorarea unor băuturi sau a unor alimente și la prepararea plăcilor fotografice. 2. Adj. invar. Care se referă la caramel (1). Cremă caramel. – Din fr. caramel, germ. Karamel. DOOM
!caramél (zahăr ars) s. n., adj. invar. (cremă ~)
caramelului
CARAMÉL, carameluri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Produs de culoare brună-roșcată solubil în apă, obținut prin încălzirea și deshidratarea zahărului și folosit în cofetărie, la colorarea unor băuturi sau a unor alimente și la prepararea plăcilor fotografice. 2. Adj. invar. Care se referă la caramel (1). Cremă caramel. – Din fr. caramel, germ. Karamel. DOOM
!caramél (zahăr ars) s. n., adj. invar. (cremă ~)
carameluri
CARAMÉL, carameluri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Produs de culoare brună-roșcată solubil în apă, obținut prin încălzirea și deshidratarea zahărului și folosit în cofetărie, la colorarea unor băuturi sau a unor alimente și la prepararea plăcilor fotografice. 2. Adj. invar. Care se referă la caramel (1). Cremă caramel. – Din fr. caramel, germ. Karamel. DOOM
!caramél (zahăr ars) s. n., adj. invar. (cremă ~)
caramelurile
CARAMÉL, carameluri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Produs de culoare brună-roșcată solubil în apă, obținut prin încălzirea și deshidratarea zahărului și folosit în cofetărie, la colorarea unor băuturi sau a unor alimente și la prepararea plăcilor fotografice. 2. Adj. invar. Care se referă la caramel (1). Cremă caramel. – Din fr. caramel, germ. Karamel. DOOM
!caramél (zahăr ars) s. n., adj. invar. (cremă ~)
caramelurilor
CARAMÉL, carameluri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Produs de culoare brună-roșcată solubil în apă, obținut prin încălzirea și deshidratarea zahărului și folosit în cofetărie, la colorarea unor băuturi sau a unor alimente și la prepararea plăcilor fotografice. 2. Adj. invar. Care se referă la caramel (1). Cremă caramel. – Din fr. caramel, germ. Karamel. DOOM
!caramél (zahăr ars) s. n., adj. invar. (cremă ~)
caramfil
CARAMFÍL s. m. v. calomfir.
caramfilă
caramfílă (caramfíle), s. f. – Garafă. – Var. carafilă. Bg. karamfilka, cf. mag. karafina.
caransebeșean
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșean
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșeana
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșeanca
CARANSEBEȘEÁNCĂ, caransebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Caransebeș. – Caransebeșean + suf. -că. DOOM
caransebeșeáncă s. f., g.-d. art. caransebeșéncei; pl. caransebeșénce
caransebeșeanco
CARANSEBEȘEÁNCĂ, caransebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Caransebeș. – Caransebeșean + suf. -că. DOOM
caransebeșeáncă s. f., g.-d. art. caransebeșéncei; pl. caransebeșénce
caransebeșeanul
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșeanului
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșence
CARANSEBEȘEÁNCĂ, caransebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Caransebeș. – Caransebeșean + suf. -că. DOOM
caransebeșeáncă s. f., g.-d. art. caransebeșéncei; pl. caransebeșénce
caransebeșencei
CARANSEBEȘEÁNCĂ, caransebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Caransebeș. – Caransebeșean + suf. -că. DOOM
caransebeșeáncă s. f., g.-d. art. caransebeșéncei; pl. caransebeșénce
caransebeșencele
CARANSEBEȘEÁNCĂ, caransebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Caransebeș. – Caransebeșean + suf. -că. DOOM
caransebeșeáncă s. f., g.-d. art. caransebeșéncei; pl. caransebeșénce
caransebeșencelor
CARANSEBEȘEÁNCĂ, caransebeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Caransebeș. – Caransebeșean + suf. -că. DOOM
caransebeșeáncă s. f., g.-d. art. caransebeșéncei; pl. caransebeșénce
caransebeșene
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșenei
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșenele
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșenelor
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșeni
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșenii
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
caransebeșenilor
CARANSEBEȘEÁN, -Ă, caransebeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș. 2. Adj. Care aparține Caransebeșului sau caransebeșenilor (1), privitor la Caransebeș ori la caransebeșeni. – Caransebeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
caransebeșeán adj. m., s. m., pl. caransebeșéni; adj. f. caransebeșeánă, pl. caransebeșéne
carantina
CARANTÍNĂ s. f. 1. Punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie. ♦ Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie. ◊ Carantină fitosanitară = complex de măsuri cu caracter preventiv, luate pentru a se opri pătrunderea bolilor sau a dăunătorilor plantelor sau a unor buruieni din alte țări și pentru a se limita răspândirea acestora. ♦ Restricție aplicată în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 2. Fig. Izolare. – Din rus. karantin. DOOM
carantínă s. f., g.-d. art. carantínei
carantine
CARANTÍNĂ s. f. 1. Punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie. ♦ Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie. ◊ Carantină fitosanitară = complex de măsuri cu caracter preventiv, luate pentru a se opri pătrunderea bolilor sau a dăunătorilor plantelor sau a unor buruieni din alte țări și pentru a se limita răspândirea acestora. ♦ Restricție aplicată în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 2. Fig. Izolare. – Din rus. karantin. DOOM
carantínă s. f., g.-d. art. carantínei
carantinei
CARANTÍNĂ s. f. 1. Punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie. ♦ Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie. ◊ Carantină fitosanitară = complex de măsuri cu caracter preventiv, luate pentru a se opri pătrunderea bolilor sau a dăunătorilor plantelor sau a unor buruieni din alte țări și pentru a se limita răspândirea acestora. ♦ Restricție aplicată în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 2. Fig. Izolare. – Din rus. karantin. DOOM
carantínă s. f., g.-d. art. carantínei
carapace
CARAPÁCE, carapace, s. f. Înveliș osos, cornos sau calcaros care protejează corpul unor animale. – Din fr. carapace. DOOM
carapáce s. f., g.-d. art. carapácei; pl. carapáce
carapacea
CARAPÁCE, carapace, s. f. Înveliș osos, cornos sau calcaros care protejează corpul unor animale. – Din fr. carapace. DOOM
carapáce s. f., g.-d. art. carapácei; pl. carapáce
carapacei
CARAPÁCE, carapace, s. f. Înveliș osos, cornos sau calcaros care protejează corpul unor animale. – Din fr. carapace. DOOM
carapáce s. f., g.-d. art. carapácei; pl. carapáce
carapacele
CARAPÁCE, carapace, s. f. Înveliș osos, cornos sau calcaros care protejează corpul unor animale. – Din fr. carapace. DOOM
carapáce s. f., g.-d. art. carapácei; pl. carapáce
carapacelor
CARAPÁCE, carapace, s. f. Înveliș osos, cornos sau calcaros care protejează corpul unor animale. – Din fr. carapace. DOOM
carapáce s. f., g.-d. art. carapácei; pl. carapáce
caras
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius auratus gibelio). – Din rus. karas'. DOOM
carás s. m., pl. caráși
carasul
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius auratus gibelio). – Din rus. karas'. DOOM
carás s. m., pl. caráși
carasului
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius auratus gibelio). – Din rus. karas'. DOOM
carás s. m., pl. caráși
carat
CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj. 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat. DOOM
carát (unitate de măsură) s. n., pl. caráte
carate
CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj. 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat. DOOM
carát (unitate de măsură) s. n., pl. caráte
caratele
CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj. 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat. DOOM
carát (unitate de măsură) s. n., pl. caráte
caratelor
CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj. 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat. DOOM
carát (unitate de măsură) s. n., pl. caráte
caratul
CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj. 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat. DOOM
carát (unitate de măsură) s. n., pl. caráte
caratului
CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj. 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat. DOOM
carát (unitate de măsură) s. n., pl. caráte
carată
CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj. 2. Unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat. DOOM
carát (unitate de măsură) s. n., pl. caráte
caraul
CARAÚL s. m. v. caraulă.
caraula
CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli. DOOM
caraúlă s. f., g.-d. art. caraúlei; pl. caraúle
caraulaș
CARAULÁȘ, caraulași, s. m. (Reg.) Caraulă (2). [Pr.: -a-u-] – Caraulă + suf. -aș. DOOM
carauláș (reg.) (-ra-u-) s. m., pl. carauláși
caraulași
CARAULÁȘ, caraulași, s. m. (Reg.) Caraulă (2). [Pr.: -a-u-] – Caraulă + suf. -aș. DOOM
carauláș (reg.) (-ra-u-) s. m., pl. carauláși
caraulașii
CARAULÁȘ, caraulași, s. m. (Reg.) Caraulă (2). [Pr.: -a-u-] – Caraulă + suf. -aș. DOOM
carauláș (reg.) (-ra-u-) s. m., pl. carauláși
caraulașilor
CARAULÁȘ, caraulași, s. m. (Reg.) Caraulă (2). [Pr.: -a-u-] – Caraulă + suf. -aș. DOOM
carauláș (reg.) (-ra-u-) s. m., pl. carauláși
caraulașul
CARAULÁȘ, caraulași, s. m. (Reg.) Caraulă (2). [Pr.: -a-u-] – Caraulă + suf. -aș. DOOM
carauláș (reg.) (-ra-u-) s. m., pl. carauláși
caraulașului
CARAULÁȘ, caraulași, s. m. (Reg.) Caraulă (2). [Pr.: -a-u-] – Caraulă + suf. -aș. DOOM
carauláș (reg.) (-ra-u-) s. m., pl. carauláși
caraule
CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli. DOOM
caraúlă s. f., g.-d. art. caraúlei; pl. caraúle
caraulei
CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli. DOOM
caraúlă s. f., g.-d. art. caraúlei; pl. caraúle
caraulele
CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli. DOOM
caraúlă s. f., g.-d. art. caraúlei; pl. caraúle
caraulelor
CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli. DOOM
caraúlă s. f., g.-d. art. caraúlei; pl. caraúle
carava
CARÁVĂ, carave, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei capcane deschise, care se instalează în lacurile litorale și în bălți pentru prinderea plăticii și a șalăului. – Et. nec. DOOM
carávă s. f., g.-d. art. carávei; pl. caráve
caravana
CARAVÁNĂ, caravane, s. f. 1. Grup de oameni și de animale de povară (de obicei cămile), care străbat împreună un pustiu. ♦ Convoi de vehicule cu călători, care parcurg împreună același drum. ♦ Grup de vehicule sau de persoane care călătoresc împreună în scopuri culturale, sanitare, turistice etc. Caravană sanitară. Caravană cinematografică. 2. (Reg.) Căruță sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane. DOOM
caravánă s. f., g.-d. art. caravánei; pl. caraváne
caravane
CARAVÁNĂ, caravane, s. f. 1. Grup de oameni și de animale de povară (de obicei cămile), care străbat împreună un pustiu. ♦ Convoi de vehicule cu călători, care parcurg împreună același drum. ♦ Grup de vehicule sau de persoane care călătoresc împreună în scopuri culturale, sanitare, turistice etc. Caravană sanitară. Caravană cinematografică. 2. (Reg.) Căruță sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane. DOOM
caravánă s. f., g.-d. art. caravánei; pl. caraváne
caravanei
CARAVÁNĂ, caravane, s. f. 1. Grup de oameni și de animale de povară (de obicei cămile), care străbat împreună un pustiu. ♦ Convoi de vehicule cu călători, care parcurg împreună același drum. ♦ Grup de vehicule sau de persoane care călătoresc împreună în scopuri culturale, sanitare, turistice etc. Caravană sanitară. Caravană cinematografică. 2. (Reg.) Căruță sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane. DOOM
caravánă s. f., g.-d. art. caravánei; pl. caraváne
caravanele
CARAVÁNĂ, caravane, s. f. 1. Grup de oameni și de animale de povară (de obicei cămile), care străbat împreună un pustiu. ♦ Convoi de vehicule cu călători, care parcurg împreună același drum. ♦ Grup de vehicule sau de persoane care călătoresc împreună în scopuri culturale, sanitare, turistice etc. Caravană sanitară. Caravană cinematografică. 2. (Reg.) Căruță sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane. DOOM
caravánă s. f., g.-d. art. caravánei; pl. caraváne
caravanelor
CARAVÁNĂ, caravane, s. f. 1. Grup de oameni și de animale de povară (de obicei cămile), care străbat împreună un pustiu. ♦ Convoi de vehicule cu călători, care parcurg împreună același drum. ♦ Grup de vehicule sau de persoane care călătoresc împreună în scopuri culturale, sanitare, turistice etc. Caravană sanitară. Caravană cinematografică. 2. (Reg.) Căruță sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane. DOOM
caravánă s. f., g.-d. art. caravánei; pl. caraváne
caravani
CARAVÁNI s. m. pl. (Înv.) Pantaloni largi în talie și strâmți de la genunchi în jos, strânși la glezne cu nasturi sau cu copci. – Din bg. karavani. DOOM
caraváni (înv.) (-vani) s. m. pl.
caravanier
CARAVANIÉR, caravanieri, s. m. Conducător al animalelor de povară într-o caravană. [Pr.: -ni-er] – Din fr. caravanier.
caravanii
CARAVÁNI s. m. pl. (Înv.) Pantaloni largi în talie și strâmți de la genunchi în jos, strânși la glezne cu nasturi sau cu copci. – Din bg. karavani. DOOM
caraváni (înv.) (-vani) s. m. pl.
caravanilor
CARAVÁNI s. m. pl. (Înv.) Pantaloni largi în talie și strâmți de la genunchi în jos, strânși la glezne cu nasturi sau cu copci. – Din bg. karavani. DOOM
caraváni (înv.) (-vani) s. m. pl.
caravaning
CARAVÁNING s.n. (Rar) Camping pentru rulote. [< engl., fr. caravaning].
caravaningul
CARAVÁNING s.n. (Rar) Camping pentru rulote. [< engl., fr. caravaning].
caravaningului
CARAVÁNING s.n. (Rar) Camping pentru rulote. [< engl., fr. caravaning].
caravaninguri
CARAVÁNING s.n. (Rar) Camping pentru rulote. [< engl., fr. caravaning].
caravaningurile
CARAVÁNING s.n. (Rar) Camping pentru rulote. [< engl., fr. caravaning].
caravaningurilor
CARAVÁNING s.n. (Rar) Camping pentru rulote. [< engl., fr. caravaning].
caravanserai
CARAVANSERÁI, caravanseraiuri, s. n. (În Orient) Han mare unde poposesc caravanele. – Din fr. caravansérail. DOOM
caravanserái s. n., pl. caravanseráiuri
caravanseraiul
CARAVANSERÁI, caravanseraiuri, s. n. (În Orient) Han mare unde poposesc caravanele. – Din fr. caravansérail. DOOM
caravanserái s. n., pl. caravanseráiuri
caravanseraiului
CARAVANSERÁI, caravanseraiuri, s. n. (În Orient) Han mare unde poposesc caravanele. – Din fr. caravansérail. DOOM
caravanserái s. n., pl. caravanseráiuri
caravanseraiuri
CARAVANSERÁI, caravanseraiuri, s. n. (În Orient) Han mare unde poposesc caravanele. – Din fr. caravansérail. DOOM
caravanserái s. n., pl. caravanseráiuri
caravanseraiurile
CARAVANSERÁI, caravanseraiuri, s. n. (În Orient) Han mare unde poposesc caravanele. – Din fr. caravansérail. DOOM
caravanserái s. n., pl. caravanseráiuri
caravanseraiurilor
CARAVANSERÁI, caravanseraiuri, s. n. (În Orient) Han mare unde poposesc caravanele. – Din fr. caravansérail. DOOM
caravanserái s. n., pl. caravanseráiuri
carave
CARÁVĂ, carave, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei capcane deschise, care se instalează în lacurile litorale și în bălți pentru prinderea plăticii și a șalăului. – Et. nec. DOOM
carávă s. f., g.-d. art. carávei; pl. caráve
caravei
CARÁVĂ, carave, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei capcane deschise, care se instalează în lacurile litorale și în bălți pentru prinderea plăticii și a șalăului. – Et. nec. DOOM
carávă s. f., g.-d. art. carávei; pl. caráve
caravela
CARAVÉLĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut (de spanioli și de portughezi) pentru călătorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle. DOOM
caravélă s. f., g.-d. art. caravélei; pl. caravéle
caravele
CARÁVĂ, carave, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei capcane deschise, care se instalează în lacurile litorale și în bălți pentru prinderea plăticii și a șalăului. – Et. nec. DOOM
carávă s. f., g.-d. art. carávei; pl. caráve
caravele
CARAVÉLĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut (de spanioli și de portughezi) pentru călătorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle. DOOM
caravélă s. f., g.-d. art. caravélei; pl. caravéle
caravelei
CARAVÉLĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut (de spanioli și de portughezi) pentru călătorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle. DOOM
caravélă s. f., g.-d. art. caravélei; pl. caravéle
caravelele
CARAVÉLĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut (de spanioli și de portughezi) pentru călătorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle. DOOM
caravélă s. f., g.-d. art. caravélei; pl. caravéle
caravelelor
CARAVÉLĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut (de spanioli și de portughezi) pentru călătorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle. DOOM
caravélă s. f., g.-d. art. caravélei; pl. caravéle
caravelor
CARÁVĂ, carave, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei capcane deschise, care se instalează în lacurile litorale și în bălți pentru prinderea plăticii și a șalăului. – Et. nec. DOOM
carávă s. f., g.-d. art. carávei; pl. caráve
caraș
caráș (-și), s. m. – Caracudă (Carassius vulgarius). Rus. karasi, rut., pol., sb., cr. karaš (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 40; Sanzewitsch 199), din germ. Karausche. – Der. cărășel, s. m. (dans tipic moldovenesc).
carași
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius auratus gibelio). – Din rus. karas'. DOOM
carás s. m., pl. caráși
carașic
carașic, carașicuri s. n. (intl.) obiect cu valoare mică.
carașii
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius auratus gibelio). – Din rus. karas'. DOOM
carás s. m., pl. caráși
carașilor
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius auratus gibelio). – Din rus. karas'. DOOM
carás s. m., pl. caráși
carbamat
CARBAMÁT, carbamați, s. m. (Chim.) Sare a acidului carbamic; uretan. – Din fr. carbamat.
carbamatul
CARBAMÁT, carbamați, s. m. (Chim.) Sare a acidului carbamic; uretan. – Din fr. carbamat.
carbamatului
CARBAMÁT, carbamați, s. m. (Chim.) Sare a acidului carbamic; uretan. – Din fr. carbamat.
carbamați
CARBAMÁT, carbamați, s. m. (Chim.) Sare a acidului carbamic; uretan. – Din fr. carbamat.
carbamații
CARBAMÁT, carbamați, s. m. (Chim.) Sare a acidului carbamic; uretan. – Din fr. carbamat.
carbamaților
CARBAMÁT, carbamați, s. m. (Chim.) Sare a acidului carbamic; uretan. – Din fr. carbamat.
carbamic
CARBÁMIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid carbamic = acid instabil, cunoscut sub formă de săruri sau de esteri. – Din fr. carbamique.
carbena
CARBÉNĂ, carbene, s. f. Compus organic care se găsește în asfalturi; amestec de substanțe de culoare neagră, casante, cu aspect de huilă, care, în cantitate de peste 1%, degradează calitățile bitumului. – Din fr. carbènes. DOOM
carbénă s. f., g.-d. art. carbénei; pl. carbéne
carbene
CARBÉNĂ, carbene, s. f. Compus organic care se găsește în asfalturi; amestec de substanțe de culoare neagră, casante, cu aspect de huilă, care, în cantitate de peste 1%, degradează calitățile bitumului. – Din fr. carbènes. DOOM
carbénă s. f., g.-d. art. carbénei; pl. carbéne
carbenei
CARBÉNĂ, carbene, s. f. Compus organic care se găsește în asfalturi; amestec de substanțe de culoare neagră, casante, cu aspect de huilă, care, în cantitate de peste 1%, degradează calitățile bitumului. – Din fr. carbènes. DOOM
carbénă s. f., g.-d. art. carbénei; pl. carbéne
carbenele
CARBÉNĂ, carbene, s. f. Compus organic care se găsește în asfalturi; amestec de substanțe de culoare neagră, casante, cu aspect de huilă, care, în cantitate de peste 1%, degradează calitățile bitumului. – Din fr. carbènes. DOOM
carbénă s. f., g.-d. art. carbénei; pl. carbéne
carbenelor
CARBÉNĂ, carbene, s. f. Compus organic care se găsește în asfalturi; amestec de substanțe de culoare neagră, casante, cu aspect de huilă, care, în cantitate de peste 1%, degradează calitățile bitumului. – Din fr. carbènes. DOOM
carbénă s. f., g.-d. art. carbénei; pl. carbéne
carbet
CARBÉT s.n. Colibă mare acoperită cu frunze, obișnuită în Antile și în Guyana. [< fr. carbet < cuv. tupi].
carbid
CARBÍD s. n. Substanță solidă, formată din calciu și carbon, folosită mai ales la fabricarea acetilenei; carbură de calciu. – Din fr. carbide. DOOM
carbíd s. n.
carbidul
CARBÍD s. n. Substanță solidă, formată din calciu și carbon, folosită mai ales la fabricarea acetilenei; carbură de calciu. – Din fr. carbide. DOOM
carbíd s. n.
carbidului
CARBÍD s. n. Substanță solidă, formată din calciu și carbon, folosită mai ales la fabricarea acetilenei; carbură de calciu. – Din fr. carbide. DOOM
carbíd s. n.
carbinol
CARBINÓL, carbinoli, s. m. Denumire veche a alcoolului metilic. – Din fr. carbinol. DOOM
carbinól s. m., pl. carbinóli
carbinoli
CARBINÓL, carbinoli, s. m. Denumire veche a alcoolului metilic. – Din fr. carbinol. DOOM
carbinól s. m., pl. carbinóli
carbinolii
CARBINÓL, carbinoli, s. m. Denumire veche a alcoolului metilic. – Din fr. carbinol. DOOM
carbinól s. m., pl. carbinóli
carbinolilor
CARBINÓL, carbinoli, s. m. Denumire veche a alcoolului metilic. – Din fr. carbinol. DOOM
carbinól s. m., pl. carbinóli
carbinolul
CARBINÓL, carbinoli, s. m. Denumire veche a alcoolului metilic. – Din fr. carbinol. DOOM
carbinól s. m., pl. carbinóli
carbinolului
CARBINÓL, carbinoli, s. m. Denumire veche a alcoolului metilic. – Din fr. carbinol. DOOM
carbinól s. m., pl. carbinóli
carbo
CARBO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „carbon”, „în legătură cu carbonul”. [Var. carboni-. / < fr. carbo-, cf. lat. carbo, -nis].
carboanța
CARBOÁNȚĂ, carboanțe, s. f. Carboavă. – Din rus. karbovaneț. DOOM
carboánță s. f., g.-d. art. carboánței; pl. carboánțe
carboanțe
CARBOÁNȚĂ, carboanțe, s. f. Carboavă. – Din rus. karbovaneț. DOOM
carboánță s. f., g.-d. art. carboánței; pl. carboánțe
carboanței
CARBOÁNȚĂ, carboanțe, s. f. Carboavă. – Din rus. karbovaneț. DOOM
carboánță s. f., g.-d. art. carboánței; pl. carboánțe
carboanțele
CARBOÁNȚĂ, carboanțe, s. f. Carboavă. – Din rus. karbovaneț. DOOM
carboánță s. f., g.-d. art. carboánței; pl. carboánțe
carboanțelor
CARBOÁNȚĂ, carboanțe, s. f. Carboavă. – Din rus. karbovaneț. DOOM
carboánță s. f., g.-d. art. carboánței; pl. carboánțe
carboava
CARBOÁVĂ, carboave, s. f. Veche monedă rusească de argint sau bancnotă de hârtie, egală în valoare cu o rublă (care a circulat și în Țările Române); carboanță. – Din rus. karboveț. DOOM
carboávă s. f., g.-d. art. carboávei; pl. carboáve
carboave
CARBOÁVĂ, carboave, s. f. Veche monedă rusească de argint sau bancnotă de hârtie, egală în valoare cu o rublă (care a circulat și în Țările Române); carboanță. – Din rus. karboveț. DOOM
carboávă s. f., g.-d. art. carboávei; pl. carboáve
carboavei
CARBOÁVĂ, carboave, s. f. Veche monedă rusească de argint sau bancnotă de hârtie, egală în valoare cu o rublă (care a circulat și în Țările Române); carboanță. – Din rus. karboveț. DOOM
carboávă s. f., g.-d. art. carboávei; pl. carboáve
carboavele
CARBOÁVĂ, carboave, s. f. Veche monedă rusească de argint sau bancnotă de hârtie, egală în valoare cu o rublă (care a circulat și în Țările Române); carboanță. – Din rus. karboveț. DOOM
carboávă s. f., g.-d. art. carboávei; pl. carboáve
carboavelor
CARBOÁVĂ, carboave, s. f. Veche monedă rusească de argint sau bancnotă de hârtie, egală în valoare cu o rublă (care a circulat și în Țările Române); carboanță. – Din rus. karboveț. DOOM
carboávă s. f., g.-d. art. carboávei; pl. carboáve
carbodiamida
CARBODIAMÍDĂ s. f. (Chim.) Uree. [Pr.: -dia-] – Din fr. carbodiamide. DOOM
carbodiamídă (-di-a-) s. f., g.-d. art. carbodiamídei
carbodiamide
CARBODIAMÍDĂ s. f. (Chim.) Uree. [Pr.: -dia-] – Din fr. carbodiamide. DOOM
carbodiamídă (-di-a-) s. f., g.-d. art. carbodiamídei
carbodiamidei
CARBODIAMÍDĂ s. f. (Chim.) Uree. [Pr.: -dia-] – Din fr. carbodiamide. DOOM
carbodiamídă (-di-a-) s. f., g.-d. art. carbodiamídei
carbogazos
CARBOGAZÓS, -OÁSĂ, carbogazoși, -oase, adj. (În sintagma) Apă carbogazoasă = apă minerală care conține o cantitate de dioxid de carbon dizolvat; apă gazoasă. – Carbo(n) + gazos. DOOM
*carbogazós adj. m.; f. carbogazoásă, pl. carbogazoáse
carbogen
CARBOGÉN s. n. Amestec de dioxid de carbon în oxigen, utilizat mai ales în tratamentul asfixiilor. – Din fr. carbogène. DOOM
carbogén s. n.
carbogenul
CARBOGÉN s. n. Amestec de dioxid de carbon în oxigen, utilizat mai ales în tratamentul asfixiilor. – Din fr. carbogène. DOOM
carbogén s. n.
carbogenului
CARBOGÉN s. n. Amestec de dioxid de carbon în oxigen, utilizat mai ales în tratamentul asfixiilor. – Din fr. carbogène. DOOM
carbogén s. n.
carbohemoglobina
CARBOHEMOGLOBÍNĂ s. f. Compus instabil care se formează în sânge, în proporție foarte mică, din dioxid de carbon și hemoglobină. – Din fr. carbohémoglobine. DOOM
carbohemoglobínă (-mo-glo-) s. f., g.-d. art. carbohemoglobínei
carbohemoglobine
CARBOHEMOGLOBÍNĂ s. f. Compus instabil care se formează în sânge, în proporție foarte mică, din dioxid de carbon și hemoglobină. – Din fr. carbohémoglobine. DOOM
carbohemoglobínă (-mo-glo-) s. f., g.-d. art. carbohemoglobínei
carbohemoglobinei
CARBOHEMOGLOBÍNĂ s. f. Compus instabil care se formează în sânge, în proporție foarte mică, din dioxid de carbon și hemoglobină. – Din fr. carbohémoglobine. DOOM
carbohemoglobínă (-mo-glo-) s. f., g.-d. art. carbohemoglobínei
carbohidrat
CARBOHIDRÁT, carbohidrați, s. m. (Chim.) Hidrocarbonat. – Din engl. carbohydrate.
carbohidratul
CARBOHIDRÁT, carbohidrați, s. m. (Chim.) Hidrocarbonat. – Din engl. carbohydrate.
carbohidratului
CARBOHIDRÁT, carbohidrați, s. m. (Chim.) Hidrocarbonat. – Din engl. carbohydrate.
carbohidrază
CARBOHIDRÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează hidroliza zaharurilor. [< fr. carbohydrase, cf. lat. carbo – cărbune, gr. hydor – apă]. DOOM
carbohidráză (-hi-dra-) s. f., g.-d. art. carbohidrázei
carbohidrați
CARBOHIDRÁT, carbohidrați, s. m. (Chim.) Hidrocarbonat. – Din engl. carbohydrate.
carbohidrații
CARBOHIDRÁT, carbohidrați, s. m. (Chim.) Hidrocarbonat. – Din engl. carbohydrate.
carbohidraților
CARBOHIDRÁT, carbohidrați, s. m. (Chim.) Hidrocarbonat. – Din engl. carbohydrate.
carboid
CARBOÍD, carboide, s. f. (Chim.) Nume dat unor compuși organici din asfalturile naturale, din reziduurile de la cracare etc. – Din fr. carboïdes.
carboide
CARBOÍD, carboide, s. f. (Chim.) Nume dat unor compuși organici din asfalturile naturale, din reziduurile de la cracare etc. – Din fr. carboïdes.
carboidele
CARBOÍD, carboide, s. f. (Chim.) Nume dat unor compuși organici din asfalturile naturale, din reziduurile de la cracare etc. – Din fr. carboïdes.
carboidelor
CARBOÍD, carboide, s. f. (Chim.) Nume dat unor compuși organici din asfalturile naturale, din reziduurile de la cracare etc. – Din fr. carboïdes.
carboidul
CARBOÍD, carboide, s. f. (Chim.) Nume dat unor compuși organici din asfalturile naturale, din reziduurile de la cracare etc. – Din fr. carboïdes.
carboidului
CARBOÍD, carboide, s. f. (Chim.) Nume dat unor compuși organici din asfalturile naturale, din reziduurile de la cracare etc. – Din fr. carboïdes.
carbolic
CARBÓLIC adj. (În sintagma) Acid carbolic = fenol. – Din fr. carbolique. DOOM
carbólic adj. m.
carbolici
CARBÓLIC adj. (În sintagma) Acid carbolic = fenol. – Din fr. carbolique. DOOM
carbólic adj. m.
carbolicii
CARBÓLIC adj. (În sintagma) Acid carbolic = fenol. – Din fr. carbolique. DOOM
carbólic adj. m.
carbolicilor
CARBÓLIC adj. (În sintagma) Acid carbolic = fenol. – Din fr. carbolique. DOOM
carbólic adj. m.
carbolicul
CARBÓLIC adj. (În sintagma) Acid carbolic = fenol. – Din fr. carbolique. DOOM
carbólic adj. m.
carbolicului
CARBÓLIC adj. (În sintagma) Acid carbolic = fenol. – Din fr. carbolique. DOOM
carbólic adj. m.
carbolineum
CARBOLINÉUM s. n. Lichid de culoare brună obținut prin distilarea cărbunelui de pământ și folosit la impregnarea lemnului și ca funigid. – Din fr. carbolineum. DOOM
carbolinéum (-ne-um) s. n.
carbolineumul
CARBOLINÉUM s. n. Lichid de culoare brună obținut prin distilarea cărbunelui de pământ și folosit la impregnarea lemnului și ca funigid. – Din fr. carbolineum. DOOM
carbolinéum (-ne-um) s. n.
carbolineumului
CARBOLINÉUM s. n. Lichid de culoare brună obținut prin distilarea cărbunelui de pământ și folosit la impregnarea lemnului și ca funigid. – Din fr. carbolineum. DOOM
carbolinéum (-ne-um) s. n.
carboloy
CARBOLÓY s. n. Aliaj cu duritate mare, obținut din carbură de wolfram în liant de cobalt. – Cuv. engl. DOOM
carbolóy (angl.) [y pron. y] s. n.
carboloy
CARBOLÓY s. n. Aliaj cu duritate mare, obținut din carbură de wolfram în liant de cobalt. – Cuv. engl.
carboloyul
CARBOLÓY s. n. Aliaj cu duritate mare, obținut din carbură de wolfram în liant de cobalt. – Cuv. engl. DOOM
carbolóy (angl.) [y pron. y] s. n.
carboloyului
CARBOLÓY s. n. Aliaj cu duritate mare, obținut din carbură de wolfram în liant de cobalt. – Cuv. engl. DOOM
carbolóy (angl.) [y pron. y] s. n.
carbometre
CARBOMÉTRU, carbometre, s. n. Aparat pentru detectarea dioxidului de carbon. – Din fr. carbomètre. DOOM
carbométru (-me-tru) s. n., art. carbométrul; pl. carbométre
carbometrele
CARBOMÉTRU, carbometre, s. n. Aparat pentru detectarea dioxidului de carbon. – Din fr. carbomètre. DOOM
carbométru (-me-tru) s. n., art. carbométrul; pl. carbométre
carbometrelor
CARBOMÉTRU, carbometre, s. n. Aparat pentru detectarea dioxidului de carbon. – Din fr. carbomètre. DOOM
carbométru (-me-tru) s. n., art. carbométrul; pl. carbométre
carbometru
CARBOMÉTRU, carbometre, s. n. Aparat pentru detectarea dioxidului de carbon. – Din fr. carbomètre. DOOM
carbométru (-me-tru) s. n., art. carbométrul; pl. carbométre
carbometrul
CARBOMÉTRU, carbometre, s. n. Aparat pentru detectarea dioxidului de carbon. – Din fr. carbomètre. DOOM
carbométru (-me-tru) s. n., art. carbométrul; pl. carbométre
carbometrului
CARBOMÉTRU, carbometre, s. n. Aparat pentru detectarea dioxidului de carbon. – Din fr. carbomètre. DOOM
carbométru (-me-tru) s. n., art. carbométrul; pl. carbométre
carbon
CARBÓN s. n. Element chimic, foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, folosită în dactilografie, cartografie etc. la efectuarea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis. DOOM
carbón s. n.; simb. C
carbonado
CARBONÁDO s. n. Diamant impur, negru și foarte dur, folosit la utilajele pentru foraj. – Din fr. carbonado. DOOM
carbonádo s. n.
carbonadoul
CARBONÁDO s. n. Diamant impur, negru și foarte dur, folosit la utilajele pentru foraj. – Din fr. carbonado. DOOM
carbonádo s. n.
carbonadoului
CARBONÁDO s. n. Diamant impur, negru și foarte dur, folosit la utilajele pentru foraj. – Din fr. carbonado. DOOM
carbonádo s. n.
carbonar
CARBONÁR, carbonari, s. m. Membru al unei societăți revoluționare secrete din Italia, care a luptat la începutul sec. XIX pentru unificarea și independența țării. – Din it. carbonaro. DOOM
carbonár s. m., pl. carbonári
carbonari
CARBONÁR, carbonari, s. m. Membru al unei societăți revoluționare secrete din Italia, care a luptat la începutul sec. XIX pentru unificarea și independența țării. – Din it. carbonaro. DOOM
carbonár s. m., pl. carbonári
carbonarii
CARBONÁR, carbonari, s. m. Membru al unei societăți revoluționare secrete din Italia, care a luptat la începutul sec. XIX pentru unificarea și independența țării. – Din it. carbonaro. DOOM
carbonár s. m., pl. carbonári
carbonarilor
CARBONÁR, carbonari, s. m. Membru al unei societăți revoluționare secrete din Italia, care a luptat la începutul sec. XIX pentru unificarea și independența țării. – Din it. carbonaro. DOOM
carbonár s. m., pl. carbonári
carbonarism
CARBONARÍSM s.n. Mișcarea carbonarilor. [Cf. it. carbonarismo].
carbonarismul
CARBONARÍSM s.n. Mișcarea carbonarilor. [Cf. it. carbonarismo].
carbonarismului
CARBONARÍSM s.n. Mișcarea carbonarilor. [Cf. it. carbonarismo].
carbonarul
CARBONÁR, carbonari, s. m. Membru al unei societăți revoluționare secrete din Italia, care a luptat la începutul sec. XIX pentru unificarea și independența țării. – Din it. carbonaro. DOOM
carbonár s. m., pl. carbonári
carbonarului
CARBONÁR, carbonari, s. m. Membru al unei societăți revoluționare secrete din Italia, care a luptat la începutul sec. XIX pentru unificarea și independența țării. – Din it. carbonaro. DOOM
carbonár s. m., pl. carbonári
carbonat
CARBONÁT, carbonați, s. m. Nume dat sărurilor acidului carbonic. ♦ (Adjectival) Care conține carbon. – Din fr. carbonate. DOOM
carbonát s. m., pl. carbonáți
carbonata
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatai
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatam
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatare
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatare
CARBONATÁRE s. f. Reacție chimică la care participă dioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat. – V. carbonata. DOOM
carbonatáre s. f., g.-d. art. carbonatắrii
carbonatarea
CARBONATÁRE s. f. Reacție chimică la care participă dioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat. – V. carbonata. DOOM
carbonatáre s. f., g.-d. art. carbonatắrii
carbonatară
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatarăm
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatarăți
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatase
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatasem
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonataseră
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonataserăm
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonataserăți
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonataseși
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonataseți
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatat
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatat
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater.
carbonatau
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatași
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatați
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatează
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatez
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonateze
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatezi
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatul
CARBONÁT, carbonați, s. m. Nume dat sărurilor acidului carbonic. ♦ (Adjectival) Care conține carbon. – Din fr. carbonate. DOOM
carbonát s. m., pl. carbonáți
carbonatului
CARBONÁT, carbonați, s. m. Nume dat sărurilor acidului carbonic. ♦ (Adjectival) Care conține carbon. – Din fr. carbonate. DOOM
carbonát s. m., pl. carbonáți
carbonatând
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatînd
CARBONATÁ, pers. 3 carbonatează, vb. I. Tranz. A transforma în carbonat. – Din fr. carbonater. DOOM
carbonatá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonateáză
carbonatări
CARBONATÁRE s. f. Reacție chimică la care participă dioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat. – V. carbonata. DOOM
carbonatáre s. f., g.-d. art. carbonatắrii
carbonatării
CARBONATÁRE s. f. Reacție chimică la care participă dioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat. – V. carbonata. DOOM
carbonatáre s. f., g.-d. art. carbonatắrii
carbonatările
CARBONATÁRE s. f. Reacție chimică la care participă dioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat. – V. carbonata. DOOM
carbonatáre s. f., g.-d. art. carbonatắrii
carbonatărilor
CARBONATÁRE s. f. Reacție chimică la care participă dioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat. – V. carbonata. DOOM
carbonatáre s. f., g.-d. art. carbonatắrii
carbonați
CARBONÁT, carbonați, s. m. Nume dat sărurilor acidului carbonic. ♦ (Adjectival) Care conține carbon. – Din fr. carbonate. DOOM
carbonát s. m., pl. carbonáți
carbonații
CARBONÁT, carbonați, s. m. Nume dat sărurilor acidului carbonic. ♦ (Adjectival) Care conține carbon. – Din fr. carbonate. DOOM
carbonát s. m., pl. carbonáți
carbonaților
CARBONÁT, carbonați, s. m. Nume dat sărurilor acidului carbonic. ♦ (Adjectival) Care conține carbon. – Din fr. carbonate. DOOM
carbonát s. m., pl. carbonáți
carboni
CARBÓNI- v. carbo-.
carbonic
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonica
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonice
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonicei
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonicele
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonicelor
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonici
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonicii
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonicilor
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonicul
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonicului
CARBÓNIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid oxigenat al carbonului obținut prin dizolvarea dioxidului de carbon în apă; acid slab, stabil numai în soluții apoase diluate; (impr.) dioxid de carbon. – Din fr. carbonique. DOOM
carbónic adj. m., pl. carbónici; f. carbónică, pl. carbónice
carbonier
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carboniera
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carboniere
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carbonierei
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carbonierele
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carbonierelor
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carbonieri
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carbonierii
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carbonierilor
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carbonierul
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carbonierului
CARBONIÉR, -Ă, carbonieri, -e, adj. Care se referă la cărbune. Industrie carbonieră. [Pr.: -ni-er] – Din carbon (după petrolier). DOOM
carboniér (referitor la cărbune) (-ni-er) adj. m., pl. carboniéri; f. carboniéră, pl. carboniére
carbonifer
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carbonifera
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carbonifere
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carboniferei
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carboniferele
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carboniferelor
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carboniferi
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carboniferii
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carboniferilor
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carboniferul
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carboniferului
CARBONIFÉR, -Ă, carboniferi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre roci, terenuri sau regiuni) Care conține zăcăminte de cărbuni. 2. Adj. Care se ocupă cu extracția și cu prelucrarea cărbunelui; privitor la cărbuni. 3. S. n. A cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni. – Din fr. carbonifère. DOOM
carbonifér2 (perioadă a paleozoicului) s. n.
carbonificare
CARBONIFICÁRE s. f. Proces de formare a cărbunilor naturali. – Din carbon. DOOM
carbonificáre s. f., g.-d. art. carbonificắrii
carbonificarea
CARBONIFICÁRE s. f. Proces de formare a cărbunilor naturali. – Din carbon. DOOM
carbonificáre s. f., g.-d. art. carbonificắrii
carbonificări
CARBONIFICÁRE s. f. Proces de formare a cărbunilor naturali. – Din carbon. DOOM
carbonificáre s. f., g.-d. art. carbonificắrii
carbonificării
CARBONIFICÁRE s. f. Proces de formare a cărbunilor naturali. – Din carbon. DOOM
carbonificáre s. f., g.-d. art. carbonificắrii
carbonificările
CARBONIFICÁRE s. f. Proces de formare a cărbunilor naturali. – Din carbon. DOOM
carbonificáre s. f., g.-d. art. carbonificắrii
carbonificărilor
CARBONIFICÁRE s. f. Proces de formare a cărbunilor naturali. – Din carbon. DOOM
carbonificáre s. f., g.-d. art. carbonificắrii
carbonil
CARBONÍL, carbonili, s. m. 1. Combinație a monoxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupă funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor. – Din fr. carbonyle. DOOM
carboníl s. m., pl. carboníli
carbonili
CARBONÍL, carbonili, s. m. 1. Combinație a monoxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupă funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor. – Din fr. carbonyle. DOOM
carboníl s. m., pl. carboníli
carbonilic
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilica
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilice
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilicei
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilicele
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilicelor
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilici
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilicii
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilicilor
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilicul
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilicului
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic.
carbonilii
CARBONÍL, carbonili, s. m. 1. Combinație a monoxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupă funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor. – Din fr. carbonyle. DOOM
carboníl s. m., pl. carboníli
carbonililor
CARBONÍL, carbonili, s. m. 1. Combinație a monoxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupă funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor. – Din fr. carbonyle. DOOM
carboníl s. m., pl. carboníli
carbonilul
CARBONÍL, carbonili, s. m. 1. Combinație a monoxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupă funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor. – Din fr. carbonyle. DOOM
carboníl s. m., pl. carboníli
carbonilului
CARBONÍL, carbonili, s. m. 1. Combinație a monoxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupă funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor. – Din fr. carbonyle. DOOM
carboníl s. m., pl. carboníli
carboniza
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizabil
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizabila
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizabile
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizabilei
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizabilele
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizabilelor
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizabili
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizabilii
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizabililor
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizabilul
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizabilului
CARBONIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate carboniza. [Cf. fr. carbonisable].
carbonizai
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizam
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizare
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizare
CARBONIZÁRE, carbonizări, s. f. Acțiunea de a se carboniza și rezultatul ei. – V. carboniza. DOOM
carbonizáre s. f., g.-d. art. carbonizắrii; pl. carbonizắri
carbonizarea
CARBONIZÁRE, carbonizări, s. f. Acțiunea de a se carboniza și rezultatul ei. – V. carboniza. DOOM
carbonizáre s. f., g.-d. art. carbonizắrii; pl. carbonizắri
carbonizară
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizarăm
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizarăți
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizase
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizasem
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizaseră
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizaserăm
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizaserăți
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizaseși
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizaseți
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizat
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizat
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizata
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizate
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizatei
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizatele
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizatelor
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizatoare
CARBONIZATÓR s.n. Aparat transportabil pentru carbonizarea lemnului. [< carboniza + -tor].
carbonizatoarele
CARBONIZATÓR s.n. Aparat transportabil pentru carbonizarea lemnului. [< carboniza + -tor].
carbonizatoarelor
CARBONIZATÓR s.n. Aparat transportabil pentru carbonizarea lemnului. [< carboniza + -tor].
carbonizator
CARBONIZATÓR s.n. Aparat transportabil pentru carbonizarea lemnului. [< carboniza + -tor].
carbonizatorul
CARBONIZATÓR s.n. Aparat transportabil pentru carbonizarea lemnului. [< carboniza + -tor].
carbonizatorului
CARBONIZATÓR s.n. Aparat transportabil pentru carbonizarea lemnului. [< carboniza + -tor].
carbonizatul
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizatului
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizau
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizași
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizați
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizați
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizații
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizaților
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser.
carbonizează
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizez
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizeze
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizezi
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizând
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizînd
CARBONIZÁ, pers. 3 carbonizează, vb. I. Refl. (Despre cărbuni) A se descompune termic în lipsa oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen; (despre lemne) a se preface în cărbuni (prin ardere) în prezența unei cantități mici de aer; (despre alte materii organice) a se descompune (prin ardere). – Din fr. carboniser. DOOM
carbonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbonizeáză
carbonizări
CARBONIZÁRE, carbonizări, s. f. Acțiunea de a se carboniza și rezultatul ei. – V. carboniza. DOOM
carbonizáre s. f., g.-d. art. carbonizắrii; pl. carbonizắri
carbonizării
CARBONIZÁRE, carbonizări, s. f. Acțiunea de a se carboniza și rezultatul ei. – V. carboniza. DOOM
carbonizáre s. f., g.-d. art. carbonizắrii; pl. carbonizắri
carbonizările
CARBONIZÁRE, carbonizări, s. f. Acțiunea de a se carboniza și rezultatul ei. – V. carboniza. DOOM
carbonizáre s. f., g.-d. art. carbonizắrii; pl. carbonizắri
carbonizărilor
CARBONIZÁRE, carbonizări, s. f. Acțiunea de a se carboniza și rezultatul ei. – V. carboniza. DOOM
carbonizáre s. f., g.-d. art. carbonizắrii; pl. carbonizắri
carbonul
CARBÓN s. n. Element chimic, foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, folosită în dactilografie, cartografie etc. la efectuarea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis. DOOM
carbón s. n.; simb. C
carbonului
CARBÓN s. n. Element chimic, foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, folosită în dactilografie, cartografie etc. la efectuarea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis. DOOM
carbón s. n.; simb. C
carborundum
CARBORÚNDUM s. n. Carbură de siliciu, folosită ca material abraziv. – Din fr. carborundum. DOOM
carborúndum s. n.
carborundumul
CARBORÚNDUM s. n. Carbură de siliciu, folosită ca material abraziv. – Din fr. carborundum. DOOM
carborúndum s. n.
carborundumului
CARBORÚNDUM s. n. Carbură de siliciu, folosită ca material abraziv. – Din fr. carborundum. DOOM
carborúndum s. n.
carboxihemoglobina
CARBOXIHEMOGLOBÍNĂ s. f. Combinație stabilă între monoxidul de carbon și hemoglobină, care se formează în timpul intoxicației cu acest gaz. – Din fr. carboxyhémoglobine. DOOM
!carboxihemoglobínă (car-bo-, -mo-glo-/carb-o-) s. f., g.-d. art. carboxihemoglobínei
carboxihemoglobine
CARBOXIHEMOGLOBÍNĂ s. f. Combinație stabilă între monoxidul de carbon și hemoglobină, care se formează în timpul intoxicației cu acest gaz. – Din fr. carboxyhémoglobine. DOOM
!carboxihemoglobínă (car-bo-, -mo-glo-/carb-o-) s. f., g.-d. art. carboxihemoglobínei
carboxihemoglobinei
CARBOXIHEMOGLOBÍNĂ s. f. Combinație stabilă între monoxidul de carbon și hemoglobină, care se formează în timpul intoxicației cu acest gaz. – Din fr. carboxyhémoglobine. DOOM
!carboxihemoglobínă (car-bo-, -mo-glo-/carb-o-) s. f., g.-d. art. carboxihemoglobínei
carboxil
CARBOXÍL, carboxili, s. m. (Chim.) Grupare funcțională compusă constituită dintr-o grupă carbonil și o grupă hidroxil, caracteristică acizilor organici. – Din fr. carboxyle.
carboxilare
CARBOXILÁRE s.f. (Chim.) Introducere a grupării carboxil în molecula unui compus organic. [< carboxil, după fr. carboxylation].
carboxilaza
CARBOXILÁZĂ, carboxilaze, s. f. Enzimă care catalizează eliberarea dioxidului de carbon din unii acizi. – Din fr. carboxylase. DOOM
!carboxiláză (car-bo-/carb-o-) s. f., g.-d. art. carboxilázei; pl. carboxiláze
carboxilaze
CARBOXILÁZĂ, carboxilaze, s. f. Enzimă care catalizează eliberarea dioxidului de carbon din unii acizi. – Din fr. carboxylase. DOOM
!carboxiláză (car-bo-/carb-o-) s. f., g.-d. art. carboxilázei; pl. carboxiláze
carboxilazei
CARBOXILÁZĂ, carboxilaze, s. f. Enzimă care catalizează eliberarea dioxidului de carbon din unii acizi. – Din fr. carboxylase. DOOM
!carboxiláză (car-bo-/carb-o-) s. f., g.-d. art. carboxilázei; pl. carboxiláze
carboxilazele
CARBOXILÁZĂ, carboxilaze, s. f. Enzimă care catalizează eliberarea dioxidului de carbon din unii acizi. – Din fr. carboxylase. DOOM
!carboxiláză (car-bo-/carb-o-) s. f., g.-d. art. carboxilázei; pl. carboxiláze
carboxilazelor
CARBOXILÁZĂ, carboxilaze, s. f. Enzimă care catalizează eliberarea dioxidului de carbon din unii acizi. – Din fr. carboxylase. DOOM
!carboxiláză (car-bo-/carb-o-) s. f., g.-d. art. carboxilázei; pl. carboxiláze
carboxili
CARBOXÍL, carboxili, s. m. (Chim.) Grupare funcțională compusă constituită dintr-o grupă carbonil și o grupă hidroxil, caracteristică acizilor organici. – Din fr. carboxyle.
carboxilii
CARBOXÍL, carboxili, s. m. (Chim.) Grupare funcțională compusă constituită dintr-o grupă carbonil și o grupă hidroxil, caracteristică acizilor organici. – Din fr. carboxyle.
carboxililor
CARBOXÍL, carboxili, s. m. (Chim.) Grupare funcțională compusă constituită dintr-o grupă carbonil și o grupă hidroxil, caracteristică acizilor organici. – Din fr. carboxyle.
carboxilul
CARBOXÍL, carboxili, s. m. (Chim.) Grupare funcțională compusă constituită dintr-o grupă carbonil și o grupă hidroxil, caracteristică acizilor organici. – Din fr. carboxyle.
carboxilului
CARBOXÍL, carboxili, s. m. (Chim.) Grupare funcțională compusă constituită dintr-o grupă carbonil și o grupă hidroxil, caracteristică acizilor organici. – Din fr. carboxyle.
carbura
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carbura
CARBÚRĂ, carburi, s. f. Substanță rezultată din combinarea carbonului cu un metal sau cu unele metaloide. ◊ Carbură de calciu = carbid. Carbură de siliciu = carborundum. – Din fr. carbure. DOOM
carbúră s. f., g.-d. art. carbúrii; pl. carbúri
carburai
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburam
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburant
CARBURÁNT, carburanți, s. m. Combustibil lichid folosit la motoarele cu ardere internă. – Din fr. carburant. DOOM
carburánt s. m., pl. carburánți
carburantul
CARBURÁNT, carburanți, s. m. Combustibil lichid folosit la motoarele cu ardere internă. – Din fr. carburant. DOOM
carburánt s. m., pl. carburánți
carburantului
CARBURÁNT, carburanți, s. m. Combustibil lichid folosit la motoarele cu ardere internă. – Din fr. carburant. DOOM
carburánt s. m., pl. carburánți
carburanți
CARBURÁNT, carburanți, s. m. Combustibil lichid folosit la motoarele cu ardere internă. – Din fr. carburant. DOOM
carburánt s. m., pl. carburánți
carburanții
CARBURÁNT, carburanți, s. m. Combustibil lichid folosit la motoarele cu ardere internă. – Din fr. carburant. DOOM
carburánt s. m., pl. carburánți
carburanților
CARBURÁNT, carburanți, s. m. Combustibil lichid folosit la motoarele cu ardere internă. – Din fr. carburant. DOOM
carburánt s. m., pl. carburánți
carburare
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburare
CARBURÁRE, carburări, s. f. Acțiunea de a carbura și rezultatul ei. – V. carbura. DOOM
carburáre s. f., g.-d. art. carburắrii; pl. carburắri
carburarea
CARBURÁRE, carburări, s. f. Acțiunea de a carbura și rezultatul ei. – V. carbura. DOOM
carburáre s. f., g.-d. art. carburắrii; pl. carburắri
carburară
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburarăm
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburarăți
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburase
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburasem
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburaseră
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburaserăm
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburaserăți
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburaseși
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburaseți
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburat
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburat
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură.
carburatoare
CARBURATÓR, carburatoare, s. n. Aparat al unui motor cu ardere internă și cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer. – Din fr. carburateur. DOOM
carburatór s. n., pl. carburatoáre
carburatoarele
CARBURATÓR, carburatoare, s. n. Aparat al unui motor cu ardere internă și cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer. – Din fr. carburateur. DOOM
carburatór s. n., pl. carburatoáre
carburatoarelor
CARBURATÓR, carburatoare, s. n. Aparat al unui motor cu ardere internă și cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer. – Din fr. carburateur. DOOM
carburatór s. n., pl. carburatoáre
carburator
CARBURATÓR, carburatoare, s. n. Aparat al unui motor cu ardere internă și cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer. – Din fr. carburateur. DOOM
carburatór s. n., pl. carburatoáre
carburatorul
CARBURATÓR, carburatoare, s. n. Aparat al unui motor cu ardere internă și cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer. – Din fr. carburateur. DOOM
carburatór s. n., pl. carburatoáre
carburatorului
CARBURATÓR, carburatoare, s. n. Aparat al unui motor cu ardere internă și cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant, în proporția dorită, prin difuzarea combustibilului într-un curent de aer. – Din fr. carburateur. DOOM
carburatór s. n., pl. carburatoáre
carburau
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburași
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburați
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburația
CARBURÁȚIE, carburații, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul în carburator sau direct în cilindrul unui motor (Diesel) cu ardere internă. ◊ Cameră de carburație = parte a carburatorului în care se face carburația. – Din fr. carburation. DOOM
carburáție (-ți-e) s. f., art. carburáția (-ți-a), g.-d. art. carburáției; pl. carburáții, art. carburáțiile (-ți-i-)
carburație
CARBURÁȚIE, carburații, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul în carburator sau direct în cilindrul unui motor (Diesel) cu ardere internă. ◊ Cameră de carburație = parte a carburatorului în care se face carburația. – Din fr. carburation. DOOM
carburáție (-ți-e) s. f., art. carburáția (-ți-a), g.-d. art. carburáției; pl. carburáții, art. carburáțiile (-ți-i-)
carburației
CARBURÁȚIE, carburații, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul în carburator sau direct în cilindrul unui motor (Diesel) cu ardere internă. ◊ Cameră de carburație = parte a carburatorului în care se face carburația. – Din fr. carburation. DOOM
carburáție (-ți-e) s. f., art. carburáția (-ți-a), g.-d. art. carburáției; pl. carburáții, art. carburáțiile (-ți-i-)
carburații
CARBURÁȚIE, carburații, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul în carburator sau direct în cilindrul unui motor (Diesel) cu ardere internă. ◊ Cameră de carburație = parte a carburatorului în care se face carburația. – Din fr. carburation. DOOM
carburáție (-ți-e) s. f., art. carburáția (-ți-a), g.-d. art. carburáției; pl. carburáții, art. carburáțiile (-ți-i-)
carburațiile
CARBURÁȚIE, carburații, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul în carburator sau direct în cilindrul unui motor (Diesel) cu ardere internă. ◊ Cameră de carburație = parte a carburatorului în care se face carburația. – Din fr. carburation. DOOM
carburáție (-ți-e) s. f., art. carburáția (-ți-a), g.-d. art. carburáției; pl. carburáții, art. carburáțiile (-ți-i-)
carburațiilor
CARBURÁȚIE, carburații, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul în carburator sau direct în cilindrul unui motor (Diesel) cu ardere internă. ◊ Cameră de carburație = parte a carburatorului în care se face carburația. – Din fr. carburation. DOOM
carburáție (-ți-e) s. f., art. carburáția (-ți-a), g.-d. art. carburáției; pl. carburáții, art. carburáțiile (-ți-i-)
carburațiune
CARBURAȚIÚNE s.f. v. carburație.
carburează
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburez
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carbureze
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburezi
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburi
CARBÚRĂ, carburi, s. f. Substanță rezultată din combinarea carbonului cu un metal sau cu unele metaloide. ◊ Carbură de calciu = carbid. Carbură de siliciu = carborundum. – Din fr. carbure. DOOM
carbúră s. f., g.-d. art. carbúrii; pl. carbúri
carburii
CARBÚRĂ, carburi, s. f. Substanță rezultată din combinarea carbonului cu un metal sau cu unele metaloide. ◊ Carbură de calciu = carbid. Carbură de siliciu = carborundum. – Din fr. carbure. DOOM
carbúră s. f., g.-d. art. carbúrii; pl. carbúri
carburile
CARBÚRĂ, carburi, s. f. Substanță rezultată din combinarea carbonului cu un metal sau cu unele metaloide. ◊ Carbură de calciu = carbid. Carbură de siliciu = carborundum. – Din fr. carbure. DOOM
carbúră s. f., g.-d. art. carbúrii; pl. carbúri
carburilor
CARBÚRĂ, carburi, s. f. Substanță rezultată din combinarea carbonului cu un metal sau cu unele metaloide. ◊ Carbură de calciu = carbid. Carbură de siliciu = carborundum. – Din fr. carbure. DOOM
carbúră s. f., g.-d. art. carbúrii; pl. carbúri
carburând
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburînd
CARBURÁ, carburez, vb. I. Tranz. A introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită. – Din carbură. DOOM
carburá (a ~) vb., ind. prez. 3 carbureáză
carburări
CARBURÁRE, carburări, s. f. Acțiunea de a carbura și rezultatul ei. – V. carbura. DOOM
carburáre s. f., g.-d. art. carburắrii; pl. carburắri
carburării
CARBURÁRE, carburări, s. f. Acțiunea de a carbura și rezultatul ei. – V. carbura. DOOM
carburáre s. f., g.-d. art. carburắrii; pl. carburắri
carburările
CARBURÁRE, carburări, s. f. Acțiunea de a carbura și rezultatul ei. – V. carbura. DOOM
carburáre s. f., g.-d. art. carburắrii; pl. carburắri
carburărilor
CARBURÁRE, carburări, s. f. Acțiunea de a carbura și rezultatul ei. – V. carbura. DOOM
carburáre s. f., g.-d. art. carburắrii; pl. carburắri
carcafung
CARCAFÚNG, carcafunguri, s. n. Parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele și care servește la strângerea acesteia. – Cf. engl. cargue fond. DOOM
carcafúng s. n., pl. carcafúnguri
carcafungul
CARCAFÚNG, carcafunguri, s. n. Parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele și care servește la strângerea acesteia. – Cf. engl. cargue fond. DOOM
carcafúng s. n., pl. carcafúnguri
carcafungului
CARCAFÚNG, carcafunguri, s. n. Parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele și care servește la strângerea acesteia. – Cf. engl. cargue fond. DOOM
carcafúng s. n., pl. carcafúnguri
carcafunguri
CARCAFÚNG, carcafunguri, s. n. Parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele și care servește la strângerea acesteia. – Cf. engl. cargue fond. DOOM
carcafúng s. n., pl. carcafúnguri
carcafungurile
CARCAFÚNG, carcafunguri, s. n. Parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele și care servește la strângerea acesteia. – Cf. engl. cargue fond. DOOM
carcafúng s. n., pl. carcafúnguri
carcafungurilor
CARCAFÚNG, carcafunguri, s. n. Parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele și care servește la strângerea acesteia. – Cf. engl. cargue fond. DOOM
carcafúng s. n., pl. carcafúnguri
carcalete
CARCALÉTE s. n. Băutură preparată din vin, sirop și sifon. – Et. nec. DOOM
carcaléte2 (băutură) s. n.
carcaletele
CARCALÉTE s. n. Băutură preparată din vin, sirop și sifon. – Et. nec. DOOM
carcaléte2 (băutură) s. n.
carcaletelui
CARCALÉTE s. n. Băutură preparată din vin, sirop și sifon. – Et. nec. DOOM
carcaléte2 (băutură) s. n.
carcaleți
CARCALÉTE s. n. Băutură preparată din vin, sirop și sifon. – Et. nec. DOOM
carcaléte2 (băutură) s. n.
carcaleții
CARCALÉTE s. n. Băutură preparată din vin, sirop și sifon. – Et. nec. DOOM
carcaléte2 (băutură) s. n.
carcaleților
CARCALÉTE s. n. Băutură preparată din vin, sirop și sifon. – Et. nec. DOOM
carcaléte2 (băutură) s. n.
carcalisi
a o carcalisi expr. a avea necazuri.
carcalisire
a o carcalisi expr. a avea necazuri.
carcan
CARCÁN, carcane, s. n. Guler de fier cu care răufăcătorii erau legați la stâlpul infamiei, în Franța. – Din fr. carcan. DOOM
carcán s. n., pl. carcáne
carcane
CARCÁN, carcane, s. n. Guler de fier cu care răufăcătorii erau legați la stâlpul infamiei, în Franța. – Din fr. carcan. DOOM
carcán s. n., pl. carcáne
carcanele
CARCÁN, carcane, s. n. Guler de fier cu care răufăcătorii erau legați la stâlpul infamiei, în Franța. – Din fr. carcan. DOOM
carcán s. n., pl. carcáne
carcanelor
CARCÁN, carcane, s. n. Guler de fier cu care răufăcătorii erau legați la stâlpul infamiei, în Franța. – Din fr. carcan. DOOM
carcán s. n., pl. carcáne
carcanul
CARCÁN, carcane, s. n. Guler de fier cu care răufăcătorii erau legați la stâlpul infamiei, în Franța. – Din fr. carcan. DOOM
carcán s. n., pl. carcáne
carcanului
CARCÁN, carcane, s. n. Guler de fier cu care răufăcătorii erau legați la stâlpul infamiei, în Franța. – Din fr. carcan. DOOM
carcán s. n., pl. carcáne
carcasa
CARCASĂ, carcase, s. f. 1. Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare. 2. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 3. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. – Din fr. carcasse. DOOM
carcásă s. f., g.-d. art. carcásei; pl. carcáse
carcase
CARCASĂ, carcase, s. f. 1. Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare. 2. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 3. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. – Din fr. carcasse. DOOM
carcásă s. f., g.-d. art. carcásei; pl. carcáse
carcasei
CARCASĂ, carcase, s. f. 1. Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare. 2. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 3. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. – Din fr. carcasse. DOOM
carcásă s. f., g.-d. art. carcásei; pl. carcáse
carcasele
CARCASĂ, carcase, s. f. 1. Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare. 2. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 3. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. – Din fr. carcasse. DOOM
carcásă s. f., g.-d. art. carcásei; pl. carcáse
carcaselor
CARCASĂ, carcase, s. f. 1. Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare. 2. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 3. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. – Din fr. carcasse. DOOM
carcásă s. f., g.-d. art. carcásei; pl. carcáse
carcer
CÁRCER s.n. Tip de fruct uscat, indehiscent, oligosperm, cu stilul persistent. [Cf. lat. carcer].
carcera
CÁRCERĂ, carcere, s. f. Încăpere mică și întunecoasă, folosită în trecut în închisori, cazărmi și în școli pentru detenția temporară a unei persoane pedepsite. – Din lat. carcer, it. carcere. DOOM
cárceră s. f., g.-d. art. cárcerei; pl. cárcere
carcere
CÁRCERĂ, carcere, s. f. Încăpere mică și întunecoasă, folosită în trecut în închisori, cazărmi și în școli pentru detenția temporară a unei persoane pedepsite. – Din lat. carcer, it. carcere. DOOM
cárceră s. f., g.-d. art. cárcerei; pl. cárcere
carcerei
CÁRCERĂ, carcere, s. f. Încăpere mică și întunecoasă, folosită în trecut în închisori, cazărmi și în școli pentru detenția temporară a unei persoane pedepsite. – Din lat. carcer, it. carcere. DOOM
cárceră s. f., g.-d. art. cárcerei; pl. cárcere
carcerele
CÁRCERĂ, carcere, s. f. Încăpere mică și întunecoasă, folosită în trecut în închisori, cazărmi și în școli pentru detenția temporară a unei persoane pedepsite. – Din lat. carcer, it. carcere. DOOM
cárceră s. f., g.-d. art. cárcerei; pl. cárcere
carcerelor
CÁRCERĂ, carcere, s. f. Încăpere mică și întunecoasă, folosită în trecut în închisori, cazărmi și în școli pentru detenția temporară a unei persoane pedepsite. – Din lat. carcer, it. carcere. DOOM
cárceră s. f., g.-d. art. cárcerei; pl. cárcere
carcino
CARCINO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „cancer”, „în legătură cu cancerul”. [< fr. carcino-, cf. gr. karkinos – rac].
carcinoame
CARCINÓM, carcinoame, s. n. Tumoare malignă constituită din celule epiteliale; epiteliom. – Din fr. carcinome. DOOM
carcinóm s. n., pl. carcinoáme
carcinoamele
CARCINÓM, carcinoame, s. n. Tumoare malignă constituită din celule epiteliale; epiteliom. – Din fr. carcinome. DOOM
carcinóm s. n., pl. carcinoáme
carcinoamelor
CARCINÓM, carcinoame, s. n. Tumoare malignă constituită din celule epiteliale; epiteliom. – Din fr. carcinome. DOOM
carcinóm s. n., pl. carcinoáme
carcinogen
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinogena
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinogene
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinogenei
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinogenele
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinogenelor
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinogeneză
CARCINOGENÉZĂ, carcinogeneze, s. f. (Med.) Proces de formare a tumorilor canceroase; cancerogeneză. – Din fr. carcinogenèse, engl. carcinogenesis.
carcinogeni
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinogenii
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinogenilor
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinogenul
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinogenului
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
carcinologia
CARCINOLOGÍE s. f. Ramură a oncologiei care studiază carcinoamele. – Din fr. carcinologie.
carcinologic
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologica
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologice
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologicei
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologicele
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologicelor
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologici
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologicii
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologicilor
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologicul
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologicului
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
carcinologie
CARCINOLOGÍE s. f. Ramură a oncologiei care studiază carcinoamele. – Din fr. carcinologie.
carcinologiei
CARCINOLOGÍE s. f. Ramură a oncologiei care studiază carcinoamele. – Din fr. carcinologie.
carcinologii
CARCINOLOGÍE s. f. Ramură a oncologiei care studiază carcinoamele. – Din fr. carcinologie.
carcinom
CARCINÓM, carcinoame, s. n. Tumoare malignă constituită din celule epiteliale; epiteliom. – Din fr. carcinome. DOOM
carcinóm s. n., pl. carcinoáme
carcinomatos
CARCINOMATÓS, -OÁSĂ adj. De natură canceroasă; referitor la carcinom. [< fr. carcinomateux].
carcinomatoza
CARCINOMATÓZĂ, carcinomatoze, s. f. (Med.) Proces de extindere a carcinoamelor la mai multe organe; carcinoză. – Din fr. carcinomatose.
carcinomatoze
CARCINOMATÓZĂ, carcinomatoze, s. f. (Med.) Proces de extindere a carcinoamelor la mai multe organe; carcinoză. – Din fr. carcinomatose.
carcinomatozei
CARCINOMATÓZĂ, carcinomatoze, s. f. (Med.) Proces de extindere a carcinoamelor la mai multe organe; carcinoză. – Din fr. carcinomatose.
carcinomatozele
CARCINOMATÓZĂ, carcinomatoze, s. f. (Med.) Proces de extindere a carcinoamelor la mai multe organe; carcinoză. – Din fr. carcinomatose.
carcinomatozelor
CARCINOMATÓZĂ, carcinomatoze, s. f. (Med.) Proces de extindere a carcinoamelor la mai multe organe; carcinoză. – Din fr. carcinomatose.
carcinomul
CARCINÓM, carcinoame, s. n. Tumoare malignă constituită din celule epiteliale; epiteliom. – Din fr. carcinome. DOOM
carcinóm s. n., pl. carcinoáme
carcinomului
CARCINÓM, carcinoame, s. n. Tumoare malignă constituită din celule epiteliale; epiteliom. – Din fr. carcinome. DOOM
carcinóm s. n., pl. carcinoáme
carcinotroane
CARCINOTRÓN, carcinotroane, s. n. Tub electronic cu vid înaintat, folosit în domeniul frecvențelor foarte înalte. – Din fr. carcinotron.
carcinotroanele
CARCINOTRÓN, carcinotroane, s. n. Tub electronic cu vid înaintat, folosit în domeniul frecvențelor foarte înalte. – Din fr. carcinotron.
carcinotroanelor
CARCINOTRÓN, carcinotroane, s. n. Tub electronic cu vid înaintat, folosit în domeniul frecvențelor foarte înalte. – Din fr. carcinotron.
carcinotron
CARCINOTRÓN, carcinotroane, s. n. Tub electronic cu vid înaintat, folosit în domeniul frecvențelor foarte înalte. – Din fr. carcinotron.
carcinotronul
CARCINOTRÓN, carcinotroane, s. n. Tub electronic cu vid înaintat, folosit în domeniul frecvențelor foarte înalte. – Din fr. carcinotron.
carcinotronului
CARCINOTRÓN, carcinotroane, s. n. Tub electronic cu vid înaintat, folosit în domeniul frecvențelor foarte înalte. – Din fr. carcinotron.
carcinoza
CARCINÓZĂ, carcinoze, s. f. (Med.) Carcinomatoză. – Din fr. carcinose.
carcinoze
CARCINÓZĂ, carcinoze, s. f. (Med.) Carcinomatoză. – Din fr. carcinose.
carcinozei
CARCINÓZĂ, carcinoze, s. f. (Med.) Carcinomatoză. – Din fr. carcinose.
carcinozele
CARCINÓZĂ, carcinoze, s. f. (Med.) Carcinomatoză. – Din fr. carcinose.
carcinozelor
CARCINÓZĂ, carcinoze, s. f. (Med.) Carcinomatoză. – Din fr. carcinose.
card
CARD, carduri, s. n. Instrument de plată pe suport magnetic, emis de o bancă sau alte instituții financiare autorizate, prin care deținătorul poate efectua diferite tranzacții. – Din engl. card. DOOM
*card s. n., pl. cárduri
card
-CARD Element secund de compunere savantă cu semnificația „(în legătură cu) inima, cord”. [< fr. -carde].
carda
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
carda
CÁRDĂ, carde, s. f. Mașină folosită în filaturi pentru dărăcirea (și prelucrarea) mecanizată a unui material textil. – Din fr. carde. DOOM
cárdă s. f., g.-d. art. cárdei; pl. cárde
cardai
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardam
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardama
CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kárdamon. DOOM
cardamá s. f., art. cardamáua, g.-d. art. cardamálei; pl. cardamále, art. cardamálele
cardamale
CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kárdamon. DOOM
cardamá s. f., art. cardamáua, g.-d. art. cardamálei; pl. cardamále, art. cardamálele
cardamalei
CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kárdamon. DOOM
cardamá s. f., art. cardamáua, g.-d. art. cardamálei; pl. cardamále, art. cardamálele
cardamalele
CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kárdamon. DOOM
cardamá s. f., art. cardamáua, g.-d. art. cardamálei; pl. cardamále, art. cardamálele
cardamalelor
CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kárdamon. DOOM
cardamá s. f., art. cardamáua, g.-d. art. cardamálei; pl. cardamále, art. cardamálele
cardamaua
CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kárdamon. DOOM
cardamá s. f., art. cardamáua, g.-d. art. cardamálei; pl. cardamále, art. cardamálele
cardamom
CARDAMÓM s. m., s. n. 1. S. m. Plantă tropicală ale cărei semințe au gust piperat (Elettaria cardamomum). 2. S. n. Ulei cu miros plăcut extras din cardamom (1). – Din fr. cardamome.
cardan
CARDÁN, cardane, s. n. Sistem de suspensie sau de articulație, care permite mișcarea în toate sensurile. – Din fr. cardan. DOOM
cardán s. n., pl. cardáne
cardan
CARDÁN s.n. Sistem de suspensie sau de articulație care permite uneia dintre părțile lui să-și păstreze o anumită poziție sau direcție indiferent de mișcările suportului ei. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. cardan, cf. Cardan – matematician italian].
cardane
CARDÁN, cardane, s. n. Sistem de suspensie sau de articulație, care permite mișcarea în toate sensurile. – Din fr. cardan. DOOM
cardán s. n., pl. cardáne
cardanele
CARDÁN, cardane, s. n. Sistem de suspensie sau de articulație, care permite mișcarea în toate sensurile. – Din fr. cardan. DOOM
cardán s. n., pl. cardáne
cardanelor
CARDÁN, cardane, s. n. Sistem de suspensie sau de articulație, care permite mișcarea în toate sensurile. – Din fr. cardan. DOOM
cardán s. n., pl. cardáne
cardanic
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanica
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanice
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanicei
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanicele
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanicelor
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanici
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanicii
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanicilor
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanicul
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanicului
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic. DOOM
cardánic adj. m., pl. cardánici; f. cardánică, pl. cardánice
cardanul
CARDÁN, cardane, s. n. Sistem de suspensie sau de articulație, care permite mișcarea în toate sensurile. – Din fr. cardan. DOOM
cardán s. n., pl. cardáne
cardanului
CARDÁN, cardane, s. n. Sistem de suspensie sau de articulație, care permite mișcarea în toate sensurile. – Din fr. cardan. DOOM
cardán s. n., pl. cardáne
cardare
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardare
CARDÁRE, cardări, s. f. Acțiunea de a carda și rezultatul ei. – V. carda. DOOM
cardáre s. f., g.-d. art. cardắrii; pl. cardắri
cardarea
CARDÁRE, cardări, s. f. Acțiunea de a carda și rezultatul ei. – V. carda. DOOM
cardáre s. f., g.-d. art. cardắrii; pl. cardắri
cardară
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardarăm
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardarăți
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardase
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardasem
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardaseră
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardaserăm
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardaserăți
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardaseși
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardaseți
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardat
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardat
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
cardata
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
cardate
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
cardatei
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
cardatele
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
cardatelor
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
cardatul
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
cardatului
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
cardau
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardaș
cardáș (cardáși), s. m. – (înv.) Tovarăș, camarad. – Tc. kardaș (Șeineanu, II, 89); cf. bg., sb. kardaš. – Der. cîrdășie (var. cărdășie), s. f. (asociere, prietenie), schimbat prin influența lui cîrd și cîrdui; cardașlîc, s. n. (înv., asociație), din tc. kardașlik; (în)cîrdoși, (în)cîrdoșa, vb. (a asocia, a lega prietenie). DOOM
cardáș s. m., pl. cardáși
cardași
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardași
cardáș (cardáși), s. m. – (înv.) Tovarăș, camarad. – Tc. kardaș (Șeineanu, II, 89); cf. bg., sb. kardaš. – Der. cîrdășie (var. cărdășie), s. f. (asociere, prietenie), schimbat prin influența lui cîrd și cîrdui; cardașlîc, s. n. (înv., asociație), din tc. kardașlik; (în)cîrdoși, (în)cîrdoșa, vb. (a asocia, a lega prietenie). DOOM
cardáș s. m., pl. cardáși
cardașii
cardáș (cardáși), s. m. – (înv.) Tovarăș, camarad. – Tc. kardaș (Șeineanu, II, 89); cf. bg., sb. kardaš. – Der. cîrdășie (var. cărdășie), s. f. (asociere, prietenie), schimbat prin influența lui cîrd și cîrdui; cardașlîc, s. n. (înv., asociație), din tc. kardașlik; (în)cîrdoși, (în)cîrdoșa, vb. (a asocia, a lega prietenie). DOOM
cardáș s. m., pl. cardáși
cardașilor
cardáș (cardáși), s. m. – (înv.) Tovarăș, camarad. – Tc. kardaș (Șeineanu, II, 89); cf. bg., sb. kardaš. – Der. cîrdășie (var. cărdășie), s. f. (asociere, prietenie), schimbat prin influența lui cîrd și cîrdui; cardașlîc, s. n. (înv., asociație), din tc. kardașlik; (în)cîrdoși, (în)cîrdoșa, vb. (a asocia, a lega prietenie). DOOM
cardáș s. m., pl. cardáși
cardașul
cardáș (cardáși), s. m. – (înv.) Tovarăș, camarad. – Tc. kardaș (Șeineanu, II, 89); cf. bg., sb. kardaš. – Der. cîrdășie (var. cărdășie), s. f. (asociere, prietenie), schimbat prin influența lui cîrd și cîrdui; cardașlîc, s. n. (înv., asociație), din tc. kardașlik; (în)cîrdoși, (în)cîrdoșa, vb. (a asocia, a lega prietenie). DOOM
cardáș s. m., pl. cardáși
cardașului
cardáș (cardáși), s. m. – (înv.) Tovarăș, camarad. – Tc. kardaș (Șeineanu, II, 89); cf. bg., sb. kardaš. – Der. cîrdășie (var. cărdășie), s. f. (asociere, prietenie), schimbat prin influența lui cîrd și cîrdui; cardașlîc, s. n. (înv., asociație), din tc. kardașlik; (în)cîrdoși, (în)cîrdoșa, vb. (a asocia, a lega prietenie). DOOM
cardáș s. m., pl. cardáși
cardați
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardați
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
cardații
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
cardaților
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
carde
CÁRDĂ, carde, s. f. Mașină folosită în filaturi pentru dărăcirea (și prelucrarea) mecanizată a unui material textil. – Din fr. carde. DOOM
cárdă s. f., g.-d. art. cárdei; pl. cárde
cardea
Cardea, în mitologia romană, patroana căsniciilor și a vieții familiale.
cardeală
cardeală, cardeli s. f. 1. furt. 2. bătaie.
cardează
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardei
CÁRDĂ, carde, s. f. Mașină folosită în filaturi pentru dărăcirea (și prelucrarea) mecanizată a unui material textil. – Din fr. carde. DOOM
cárdă s. f., g.-d. art. cárdei; pl. cárde
cardele
CÁRDĂ, carde, s. f. Mașină folosită în filaturi pentru dărăcirea (și prelucrarea) mecanizată a unui material textil. – Din fr. carde. DOOM
cárdă s. f., g.-d. art. cárdei; pl. cárde
cardelor
CÁRDĂ, carde, s. f. Mașină folosită în filaturi pentru dărăcirea (și prelucrarea) mecanizată a unui material textil. – Din fr. carde. DOOM
cárdă s. f., g.-d. art. cárdei; pl. cárde
cardez
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardeze
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardezi
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardi
CARDI- v. cardio-.
cardi
CARDI- v. cardio-.
cardiac
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiac
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiaca
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiaca
TÁLPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ♦ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. ◊ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazemă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.
cardiaca
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiace
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiace
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacei
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacei
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacele
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacele
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacelor
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacelor
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiaci
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiaci
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacii
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacii
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacilor
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacilor
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacul
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacul
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacului
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardiacului
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus. DOOM
cardiác (-di-ac) adj. m., s. m., pl. cardiáci; adj. f., s. f. cardiácă, pl. cardiáce
cardialgia
CARDIALGÍE s. f. Durere acută de stomac sau de inimă. [Pr.: -di-al-] – Din fr. cardialgie. DOOM
cardialgíe (-di-al-) s. f., art. cardialgía, g.-d. cardialgíi, art. cardialgíei
cardialgie
CARDIALGÍE s. f. Durere acută de stomac sau de inimă. [Pr.: -di-al-] – Din fr. cardialgie. DOOM
cardialgíe (-di-al-) s. f., art. cardialgía, g.-d. cardialgíi, art. cardialgíei
cardialgiei
CARDIALGÍE s. f. Durere acută de stomac sau de inimă. [Pr.: -di-al-] – Din fr. cardialgie. DOOM
cardialgíe (-di-al-) s. f., art. cardialgía, g.-d. cardialgíi, art. cardialgíei
cardialgii
CARDIALGÍE s. f. Durere acută de stomac sau de inimă. [Pr.: -di-al-] – Din fr. cardialgie. DOOM
cardialgíe (-di-al-) s. f., art. cardialgía, g.-d. cardialgíi, art. cardialgíei
cardialgiile
CARDIALGÍE s. f. Durere acută de stomac sau de inimă. [Pr.: -di-al-] – Din fr. cardialgie. DOOM
cardialgíe (-di-al-) s. f., art. cardialgía, g.-d. cardialgíi, art. cardialgíei
cardialgiilor
CARDIALGÍE s. f. Durere acută de stomac sau de inimă. [Pr.: -di-al-] – Din fr. cardialgie. DOOM
cardialgíe (-di-al-) s. f., art. cardialgía, g.-d. cardialgíi, art. cardialgíei
cardie
CÁRDIE, cardii, s. f. Orificiul superior al stomacului, situat la locul de unire dintre esofag și stomac. – Din fr. cardia. DOOM
cárdie (-di-e) s. f., art. cárdia (-di-a), g.-d. art. cárdiei; pl. cárdii, art. cárdiile (-di-i-)
cardiectazie
CARDIECTAZÍE s. f. Dilatare a compartimentelor inimii. [Pr.: -di-ec-] – Din fr. cardiectasie. DOOM
cardiectazíe (-di-ec-) s. f., art. cardiectazía, g.-d. cardiectazíi, art. cardiectazíei
cardigan
CÁRDIGAN, cardigane, s. n. (Rar) Jachetă (bărbătească) tricotată, cu mâneci largi, încheiată cu nasturi în față. – Din fr., engl. cardigan.
cardinal
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinal
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinala
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalat
CARDINALÁT s. n. (Rar) Demnitatea de cardinal (II). – Din fr. cardinalat, lat. cardinalatus. DOOM
cardinalát (rar) s. n.
cardinalatul
CARDINALÁT s. n. (Rar) Demnitatea de cardinal (II). – Din fr. cardinalat, lat. cardinalatus. DOOM
cardinalát (rar) s. n.
cardinalatului
CARDINALÁT s. n. (Rar) Demnitatea de cardinal (II). – Din fr. cardinalat, lat. cardinalatus. DOOM
cardinalát (rar) s. n.
cardinale
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalei
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalele
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalelor
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinali
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinali
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalii
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalii
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalilor
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalilor
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalist
CARDINALÍST s.m. (Ist.) Partizan al cardinalilor Richelieu sau Mazarin. [< fr. cardinaliste].
cardinalul
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalul
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalului
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardinalului
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții prelați care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu-cardinal = roșu-purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis. DOOM
cardinál2 s. m., pl. cardináli
cardio
CARDIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „referitor la inimă”, „cardie”. [Pron. -di-o-, var. cardi-. / < fr. cardio-, cf. gr. kardia].
cardioacceleratoare
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardioacceleratoarea
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardioacceleratoarei
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardioacceleratoarele
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardioacceleratoarelor
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardioaccelerator
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardioacceleratori
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardioacceleratorii
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardioacceleratorilor
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardioacceleratorul
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardioacceleratorului
CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur. DOOM
cardioacceleratór (-di-o-) adj. m., pl. cardioacceleratóri
cardiocel
CARDIOCÉL, cardiocele, s. n. (Med.) Hernie congenitală a inimii în abdomen. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiocèle.
cardiocele
CARDIOCÉL, cardiocele, s. n. (Med.) Hernie congenitală a inimii în abdomen. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiocèle.
cardiocelele
CARDIOCÉL, cardiocele, s. n. (Med.) Hernie congenitală a inimii în abdomen. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiocèle.
cardiocelelor
CARDIOCÉL, cardiocele, s. n. (Med.) Hernie congenitală a inimii în abdomen. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiocèle.
cardiocelul
CARDIOCÉL, cardiocele, s. n. (Med.) Hernie congenitală a inimii în abdomen. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiocèle.
cardiocelului
CARDIOCÉL, cardiocele, s. n. (Med.) Hernie congenitală a inimii în abdomen. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiocèle.
cardioclazia
CARDIOCLAZÍE s.f. (Med.) Ruptură a unui perete al inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei / cf. fr. cardioclasie < gr. kardia – inimă, klasis – ruptură].
cardioclazie
CARDIOCLAZÍE s.f. (Med.) Ruptură a unui perete al inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei / cf. fr. cardioclasie < gr. kardia – inimă, klasis – ruptură].
cardioclaziei
CARDIOCLAZÍE s.f. (Med.) Ruptură a unui perete al inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei / cf. fr. cardioclasie < gr. kardia – inimă, klasis – ruptură].
cardioclazii
CARDIOCLAZÍE s.f. (Med.) Ruptură a unui perete al inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei / cf. fr. cardioclasie < gr. kardia – inimă, klasis – ruptură].
cardioclaziile
CARDIOCLAZÍE s.f. (Med.) Ruptură a unui perete al inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei / cf. fr. cardioclasie < gr. kardia – inimă, klasis – ruptură].
cardioclaziilor
CARDIOCLAZÍE s.f. (Med.) Ruptură a unui perete al inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei / cf. fr. cardioclasie < gr. kardia – inimă, klasis – ruptură].
cardiodinie
CARDIODINÍE s.f. (Med.) Cardialgie. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. cardiodynie, cf. gr. kardia – inimă, odyne – durere].
cardiofobia
CARDIOFOBÍE, cardiofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a se îmbolnăvi de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiophobie.
cardiofobie
CARDIOFOBÍE, cardiofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a se îmbolnăvi de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiophobie.
cardiofobiei
CARDIOFOBÍE, cardiofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a se îmbolnăvi de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiophobie.
cardiofobii
CARDIOFOBÍE, cardiofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a se îmbolnăvi de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiophobie.
cardiofobiile
CARDIOFOBÍE, cardiofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a se îmbolnăvi de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiophobie.
cardiofobiilor
CARDIOFOBÍE, cardiofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a se îmbolnăvi de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiophobie.
cardiograf
CARDIOGRÁF, cardiografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic pulsațiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographe. DOOM
cardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. cardiográfe
cardiografe
CARDIOGRÁF, cardiografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic pulsațiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographe. DOOM
cardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. cardiográfe
cardiografele
CARDIOGRÁF, cardiografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic pulsațiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographe. DOOM
cardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. cardiográfe
cardiografelor
CARDIOGRÁF, cardiografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic pulsațiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographe. DOOM
cardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. cardiográfe
cardiografia
CARDIOGRAFÍE, cardiografii, s. f. Înregistrare a contracțiilor inimii cu ajutorul cardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographie. DOOM
cardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. cardiografía, g.-d. art. cardiografíei; pl. cardiografíi, art. cardiografíile
cardiografic
CARDIOGRÁFIC, -Ă, cardiografici, -ce, adj. Referitor la cardiografie, care aparține cardiografiei. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographique. DOOM
cardiográfic (-di-o-gra-) adj. m., pl. cardiográfici; f. cardiográfică, pl. cardiográfice
cardiografie
CARDIOGRAFÍE, cardiografii, s. f. Înregistrare a contracțiilor inimii cu ajutorul cardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographie. DOOM
cardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. cardiografía, g.-d. art. cardiografíei; pl. cardiografíi, art. cardiografíile
cardiografiei
CARDIOGRAFÍE, cardiografii, s. f. Înregistrare a contracțiilor inimii cu ajutorul cardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographie. DOOM
cardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. cardiografía, g.-d. art. cardiografíei; pl. cardiografíi, art. cardiografíile
cardiografii
CARDIOGRAFÍE, cardiografii, s. f. Înregistrare a contracțiilor inimii cu ajutorul cardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographie. DOOM
cardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. cardiografía, g.-d. art. cardiografíei; pl. cardiografíi, art. cardiografíile
cardiografiile
CARDIOGRAFÍE, cardiografii, s. f. Înregistrare a contracțiilor inimii cu ajutorul cardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographie. DOOM
cardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. cardiografía, g.-d. art. cardiografíei; pl. cardiografíi, art. cardiografíile
cardiografiilor
CARDIOGRAFÍE, cardiografii, s. f. Înregistrare a contracțiilor inimii cu ajutorul cardiografului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographie. DOOM
cardiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. cardiografía, g.-d. art. cardiografíei; pl. cardiografíi, art. cardiografíile
cardiograful
CARDIOGRÁF, cardiografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic pulsațiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographe. DOOM
cardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. cardiográfe
cardiografului
CARDIOGRÁF, cardiografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic pulsațiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographe. DOOM
cardiográf (-di-o-graf) s. n., pl. cardiográfe
cardiograma
CARDIOGRÁMĂ, cardiograme, s. f. Curbă care reprezintă bătăile inimii înregistrate la cardiograf. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiogramme. DOOM
cardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. cardiográmei; pl. cardiográme
cardiograme
CARDIOGRÁMĂ, cardiograme, s. f. Curbă care reprezintă bătăile inimii înregistrate la cardiograf. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiogramme. DOOM
cardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. cardiográmei; pl. cardiográme
cardiogramei
CARDIOGRÁMĂ, cardiograme, s. f. Curbă care reprezintă bătăile inimii înregistrate la cardiograf. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiogramme. DOOM
cardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. cardiográmei; pl. cardiográme
cardiogramele
CARDIOGRÁMĂ, cardiograme, s. f. Curbă care reprezintă bătăile inimii înregistrate la cardiograf. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiogramme. DOOM
cardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. cardiográmei; pl. cardiográme
cardiogramelor
CARDIOGRÁMĂ, cardiograme, s. f. Curbă care reprezintă bătăile inimii înregistrate la cardiograf. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiogramme. DOOM
cardiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. cardiográmei; pl. cardiográme
cardioida
CARDIOÍDĂ, cardioide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește în exterior, și fără alunecare, pe un alt cerc imobil și de aceeași rază cu primul cerc. [Pr.: -di-o-] – Din germ. Kardioide. DOOM
cardioídă (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardioídei; pl. cardioíde
cardioide
CARDIOÍDĂ, cardioide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește în exterior, și fără alunecare, pe un alt cerc imobil și de aceeași rază cu primul cerc. [Pr.: -di-o-] – Din germ. Kardioide. DOOM
cardioídă (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardioídei; pl. cardioíde
cardioidei
CARDIOÍDĂ, cardioide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește în exterior, și fără alunecare, pe un alt cerc imobil și de aceeași rază cu primul cerc. [Pr.: -di-o-] – Din germ. Kardioide. DOOM
cardioídă (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardioídei; pl. cardioíde
cardioidele
CARDIOÍDĂ, cardioide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește în exterior, și fără alunecare, pe un alt cerc imobil și de aceeași rază cu primul cerc. [Pr.: -di-o-] – Din germ. Kardioide. DOOM
cardioídă (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardioídei; pl. cardioíde
cardioidelor
CARDIOÍDĂ, cardioide, s. f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește în exterior, și fără alunecare, pe un alt cerc imobil și de aceeași rază cu primul cerc. [Pr.: -di-o-] – Din germ. Kardioide. DOOM
cardioídă (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardioídei; pl. cardioíde
cardioinhibitor
CARDIOINHIBITÓR, cardioinhibitori, adj. (În sintagma) Nerv cardioinhibitor = ramură a nervului vag care are rolul de a rări bătăile inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioinhibiteur. DOOM
cardioinhibitór (-di-o-) adj. m., pl. cardioinhibitóri
cardiolog
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiologa
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiologe
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiologei
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiologele
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiologelor
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiologi
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiologia
CARDIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei interne care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei și patologiei inimii și al bolilor de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologie. DOOM
cardiologíe (-di-o-) s. f., art. cardiología, g.-d. cardiologíi, art. cardiologíei
cardiologic
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologica
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologice
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologicei
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologicele
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologicelor
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologici
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologicii
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologicilor
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologicul
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologicului
CARDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la cardiologie. [Pron. -di-o-. / cf. fr. cardiologique].
cardiologie
CARDIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei interne care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei și patologiei inimii și al bolilor de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologie. DOOM
cardiologíe (-di-o-) s. f., art. cardiología, g.-d. cardiologíi, art. cardiologíei
cardiologiei
CARDIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei interne care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei și patologiei inimii și al bolilor de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologie. DOOM
cardiologíe (-di-o-) s. f., art. cardiología, g.-d. cardiologíi, art. cardiologíei
cardiologii
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiologii
CARDIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei interne care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei și patologiei inimii și al bolilor de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologie. DOOM
cardiologíe (-di-o-) s. f., art. cardiología, g.-d. cardiologíi, art. cardiologíei
cardiologilor
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiologul
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiologului
CARDIOLÓG, -Ă, cardiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în boli de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiologue. DOOM
cardiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. cardiológei; pl. cardiológe
cardiomalacia
CARDIOMALACÍE, cardiomalacii, s. f. (Med.) Distrofie a miocardului prin infiltrarea fibrei musculare cu grăsimi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomalacie.
cardiomalacie
CARDIOMALACÍE, cardiomalacii, s. f. (Med.) Distrofie a miocardului prin infiltrarea fibrei musculare cu grăsimi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomalacie.
cardiomalaciei
CARDIOMALACÍE, cardiomalacii, s. f. (Med.) Distrofie a miocardului prin infiltrarea fibrei musculare cu grăsimi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomalacie.
cardiomalacii
CARDIOMALACÍE, cardiomalacii, s. f. (Med.) Distrofie a miocardului prin infiltrarea fibrei musculare cu grăsimi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomalacie.
cardiomalaciile
CARDIOMALACÍE, cardiomalacii, s. f. (Med.) Distrofie a miocardului prin infiltrarea fibrei musculare cu grăsimi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomalacie.
cardiomalaciilor
CARDIOMALACÍE, cardiomalacii, s. f. (Med.) Distrofie a miocardului prin infiltrarea fibrei musculare cu grăsimi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomalacie.
cardiomegalia
CARDIOMEGALÍE, cardiomegalii, s. f. (Med.) Mărire exagerată a volumului inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomégalie.
cardiomegalie
CARDIOMEGALÍE, cardiomegalii, s. f. (Med.) Mărire exagerată a volumului inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomégalie.
cardiomegaliei
CARDIOMEGALÍE, cardiomegalii, s. f. (Med.) Mărire exagerată a volumului inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomégalie.
cardiomegalii
CARDIOMEGALÍE, cardiomegalii, s. f. (Med.) Mărire exagerată a volumului inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomégalie.
cardiomegaliile
CARDIOMEGALÍE, cardiomegalii, s. f. (Med.) Mărire exagerată a volumului inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomégalie.
cardiomegaliilor
CARDIOMEGALÍE, cardiomegalii, s. f. (Med.) Mărire exagerată a volumului inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiomégalie.
cardiomiopatia
CARDIOMIOPATÍE, cardiomiopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile miocardului. [Pr.: -di-o-mi-o-] – Din engl. cardiomiopathy.
cardiomiopatie
CARDIOMIOPATÍE, cardiomiopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile miocardului. [Pr.: -di-o-mi-o-] – Din engl. cardiomiopathy.
cardiomiopatiei
CARDIOMIOPATÍE, cardiomiopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile miocardului. [Pr.: -di-o-mi-o-] – Din engl. cardiomiopathy.
cardiomiopatii
CARDIOMIOPATÍE, cardiomiopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile miocardului. [Pr.: -di-o-mi-o-] – Din engl. cardiomiopathy.
cardiomiopatiile
CARDIOMIOPATÍE, cardiomiopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile miocardului. [Pr.: -di-o-mi-o-] – Din engl. cardiomiopathy.
cardiomiopatiilor
CARDIOMIOPATÍE, cardiomiopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile miocardului. [Pr.: -di-o-mi-o-] – Din engl. cardiomiopathy.
cardiopatia
CARDIOPATÍE, cardiopatii, s. f. Boală de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiopathie. DOOM
cardiopatíe (-di-o-) s. f., art. cardiopatía, g.-d. art. cardiopatíei; pl. cardiopatíi, art. cardiopatíile
cardiopatie
CARDIOPATÍE, cardiopatii, s. f. Boală de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiopathie. DOOM
cardiopatíe (-di-o-) s. f., art. cardiopatía, g.-d. art. cardiopatíei; pl. cardiopatíi, art. cardiopatíile
cardiopatiei
CARDIOPATÍE, cardiopatii, s. f. Boală de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiopathie. DOOM
cardiopatíe (-di-o-) s. f., art. cardiopatía, g.-d. art. cardiopatíei; pl. cardiopatíi, art. cardiopatíile
cardiopatii
CARDIOPATÍE, cardiopatii, s. f. Boală de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiopathie. DOOM
cardiopatíe (-di-o-) s. f., art. cardiopatía, g.-d. art. cardiopatíei; pl. cardiopatíi, art. cardiopatíile
cardiopatiile
CARDIOPATÍE, cardiopatii, s. f. Boală de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiopathie. DOOM
cardiopatíe (-di-o-) s. f., art. cardiopatía, g.-d. art. cardiopatíei; pl. cardiopatíi, art. cardiopatíile
cardiopatiilor
CARDIOPATÍE, cardiopatii, s. f. Boală de inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiopathie. DOOM
cardiopatíe (-di-o-) s. f., art. cardiopatía, g.-d. art. cardiopatíei; pl. cardiopatíi, art. cardiopatíile
cardioplastia
CARDIOPLASTÍE, cardioplastii, s. f. Operație plastică asupra stomacului și esofagului pentru lărgirea cardiei. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplastie.
cardioplastie
CARDIOPLASTÍE, cardioplastii, s. f. Operație plastică asupra stomacului și esofagului pentru lărgirea cardiei. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplastie.
cardioplastiei
CARDIOPLASTÍE, cardioplastii, s. f. Operație plastică asupra stomacului și esofagului pentru lărgirea cardiei. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplastie.
cardioplastii
CARDIOPLASTÍE, cardioplastii, s. f. Operație plastică asupra stomacului și esofagului pentru lărgirea cardiei. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplastie.
cardioplastiile
CARDIOPLASTÍE, cardioplastii, s. f. Operație plastică asupra stomacului și esofagului pentru lărgirea cardiei. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplastie.
cardioplastiilor
CARDIOPLASTÍE, cardioplastii, s. f. Operație plastică asupra stomacului și esofagului pentru lărgirea cardiei. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplastie.
cardioplegia
CARDIOPLEGÍE, cardioplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplégie.
cardioplegie
CARDIOPLEGÍE, cardioplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplégie.
cardioplegiei
CARDIOPLEGÍE, cardioplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplégie.
cardioplegii
CARDIOPLEGÍE, cardioplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplégie.
cardioplegiile
CARDIOPLEGÍE, cardioplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplégie.
cardioplegiilor
CARDIOPLEGÍE, cardioplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioplégie.
cardioscleroza
CARDIOSCLERÓZĂ, cardioscleroze, s. f. Scleroză a mușchiului cardiac care se manifestă prin insuficiență cardiacă, aritmie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiosclérose. DOOM
!cardioscleróză (-di-os-cle-/-o-scle-) s. f., g.-d. art. cardiosclerózei; pl. cardioscleróze
cardioscleroze
CARDIOSCLERÓZĂ, cardioscleroze, s. f. Scleroză a mușchiului cardiac care se manifestă prin insuficiență cardiacă, aritmie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiosclérose. DOOM
!cardioscleróză (-di-os-cle-/-o-scle-) s. f., g.-d. art. cardiosclerózei; pl. cardioscleróze
cardiosclerozei
CARDIOSCLERÓZĂ, cardioscleroze, s. f. Scleroză a mușchiului cardiac care se manifestă prin insuficiență cardiacă, aritmie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiosclérose. DOOM
!cardioscleróză (-di-os-cle-/-o-scle-) s. f., g.-d. art. cardiosclerózei; pl. cardioscleróze
cardiosclerozele
CARDIOSCLERÓZĂ, cardioscleroze, s. f. Scleroză a mușchiului cardiac care se manifestă prin insuficiență cardiacă, aritmie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiosclérose. DOOM
!cardioscleróză (-di-os-cle-/-o-scle-) s. f., g.-d. art. cardiosclerózei; pl. cardioscleróze
cardiosclerozelor
CARDIOSCLERÓZĂ, cardioscleroze, s. f. Scleroză a mușchiului cardiac care se manifestă prin insuficiență cardiacă, aritmie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiosclérose. DOOM
!cardioscleróză (-di-os-cle-/-o-scle-) s. f., g.-d. art. cardiosclerózei; pl. cardioscleróze
cardioscoape
CARDIOSCÓP, cardioscoape, s. n. Aparat cu care se examinează contracțiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscope. DOOM
!cardioscóp (-di-os-cop/-o-scop) s. n., pl. cardioscoápe
cardioscoapele
CARDIOSCÓP, cardioscoape, s. n. Aparat cu care se examinează contracțiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscope. DOOM
!cardioscóp (-di-os-cop/-o-scop) s. n., pl. cardioscoápe
cardioscoapelor
CARDIOSCÓP, cardioscoape, s. n. Aparat cu care se examinează contracțiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscope. DOOM
!cardioscóp (-di-os-cop/-o-scop) s. n., pl. cardioscoápe
cardioscop
CARDIOSCÓP, cardioscoape, s. n. Aparat cu care se examinează contracțiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscope. DOOM
!cardioscóp (-di-os-cop/-o-scop) s. n., pl. cardioscoápe
cardioscopia
CARDIOSCOPÍE, cardioscopii, s. f. Examinare a bătăilor inimii cu ajutorul cardioscopului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscopie. DOOM
!cardioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cardioscopía, g.-d. art. cardioscopíei; pl. cardioscopíi, art. cardioscopíile
cardioscopie
CARDIOSCOPÍE, cardioscopii, s. f. Examinare a bătăilor inimii cu ajutorul cardioscopului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscopie. DOOM
!cardioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cardioscopía, g.-d. art. cardioscopíei; pl. cardioscopíi, art. cardioscopíile
cardioscopiei
CARDIOSCOPÍE, cardioscopii, s. f. Examinare a bătăilor inimii cu ajutorul cardioscopului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscopie. DOOM
!cardioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cardioscopía, g.-d. art. cardioscopíei; pl. cardioscopíi, art. cardioscopíile
cardioscopii
CARDIOSCOPÍE, cardioscopii, s. f. Examinare a bătăilor inimii cu ajutorul cardioscopului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscopie. DOOM
!cardioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cardioscopía, g.-d. art. cardioscopíei; pl. cardioscopíi, art. cardioscopíile
cardioscopiile
CARDIOSCOPÍE, cardioscopii, s. f. Examinare a bătăilor inimii cu ajutorul cardioscopului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscopie. DOOM
!cardioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cardioscopía, g.-d. art. cardioscopíei; pl. cardioscopíi, art. cardioscopíile
cardioscopiilor
CARDIOSCOPÍE, cardioscopii, s. f. Examinare a bătăilor inimii cu ajutorul cardioscopului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscopie. DOOM
!cardioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cardioscopía, g.-d. art. cardioscopíei; pl. cardioscopíi, art. cardioscopíile
cardioscopul
CARDIOSCÓP, cardioscoape, s. n. Aparat cu care se examinează contracțiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscope. DOOM
!cardioscóp (-di-os-cop/-o-scop) s. n., pl. cardioscoápe
cardioscopului
CARDIOSCÓP, cardioscoape, s. n. Aparat cu care se examinează contracțiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioscope. DOOM
!cardioscóp (-di-os-cop/-o-scop) s. n., pl. cardioscoápe
cardiospasm
CARDIOSPÁSM, cardiospasme, s. n. Spasm al inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiospasme. DOOM
!cardiospásm (-di-os-pasm/-o-spasm) s. n., pl. cardiospásme
cardiospasme
CARDIOSPÁSM, cardiospasme, s. n. Spasm al inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiospasme. DOOM
!cardiospásm (-di-os-pasm/-o-spasm) s. n., pl. cardiospásme
cardiospasmele
CARDIOSPÁSM, cardiospasme, s. n. Spasm al inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiospasme. DOOM
!cardiospásm (-di-os-pasm/-o-spasm) s. n., pl. cardiospásme
cardiospasmelor
CARDIOSPÁSM, cardiospasme, s. n. Spasm al inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiospasme. DOOM
!cardiospásm (-di-os-pasm/-o-spasm) s. n., pl. cardiospásme
cardiospasmul
CARDIOSPÁSM, cardiospasme, s. n. Spasm al inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiospasme. DOOM
!cardiospásm (-di-os-pasm/-o-spasm) s. n., pl. cardiospásme
cardiospasmului
CARDIOSPÁSM, cardiospasme, s. n. Spasm al inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiospasme. DOOM
!cardiospásm (-di-os-pasm/-o-spasm) s. n., pl. cardiospásme
cardiostomie
CARDIOSTOMÍE s.f. Deschidere a cordului. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. cardiostomie].
cardiotomia
CARDIOTOMÍE, cardiotomii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală pe inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotomie.
cardiotomie
CARDIOTOMÍE, cardiotomii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală pe inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotomie.
cardiotomiei
CARDIOTOMÍE, cardiotomii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală pe inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotomie.
cardiotomii
CARDIOTOMÍE, cardiotomii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală pe inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotomie.
cardiotomiile
CARDIOTOMÍE, cardiotomii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală pe inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotomie.
cardiotomiilor
CARDIOTOMÍE, cardiotomii, s. f. (Med.) Intervenție chirurgicală pe inimă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotomie.
cardiotonic
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotonica
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotonice
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotonicei
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotonicele
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotonicelor
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotonici
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotonicii
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotonicilor
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotonicul
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotonicului
CARDIOTÓNIC, -Ă, cardiotonici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care stimulează inima, întărindu-i forța de contracție și normalizându-i ritmul bătăilor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotonique. DOOM
cardiotónic2 (-di-o-) s. n., pl. cardiotónice
cardiotoxic
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotoxica
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotoxice
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotoxicei
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotoxicele
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotoxicelor
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotoxici
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotoxicii
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotoxicilor
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotoxicul
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotoxicului
CARDIOTÓXIC, -Ă, cardiotoxici, -ce, adj. (Despre o substanță sau un agent) Care produce fenomene toxice la nivelul inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiotoxique. DOOM
cardiotóxic (-di-o-) adj. m., pl. cardiotóxici; f. cardiotóxică, pl. cardiotóxice
cardiotrofie
CARDIOTROFÍE s.f. (Biol.) Trofie și nutriție a inimii. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. cardiotrophie].
cardiovascular
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardiovasculara
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardiovasculare
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardiovascularei
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardiovascularele
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardiovascularelor
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardiovasculari
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardiovascularii
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardiovascularilor
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardiovascularul
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardiovascularului
CARDIOVASCULÁR, -Ă, cardiovasculari, -e, adj. Privitor la legătura dintre inimă și vasele periferice și viscerale. ◊ Sistem (sau aparat) cardiovascular = aparat circulator. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardio-vasculaire. DOOM
cardiovasculár (-di-o-) adj. m., pl. cardiovasculári; f. cardiovasculáră, pl. cardiovasculáre
cardire
cardí (-désc, -ít), vb. – 1. A bate, a lovi. – 2. A fura, a șterpeli. Cuvînt argotic, cu siguranță de origine țig. Graur 133 îl explică prin țig. kar- „a pronunța”, contaminat cu a mardi; ceea ce presupune un sens „a vorbi” atestat de Graur și Juilland 160, dar contestat de Vasiliu, GS, VII, 108, și pe care, la rîndul nostru, nu îl cunoaștem. Chiar și așa, semantismul prezintă dificultăți. Mai probabil provine din țig. ker- „a da”, prin intermediul formei kărdem. – Der. cardeală, s. f. (bătaie); carditor, s. m. (informator). Cf. de asemenea, în susținerea etimonului kar-, Graur, BL, VI, 198 și V, 223.
cardit
CARDI- v. cardio-.
cardita
CARDÍTĂ, cardite, s. f. Inflamație a inimii. – Din fr. cardite. DOOM
cardítă s. f., pl.. cardíte
cardite
CARDÍTĂ, cardite, s. f. Inflamație a inimii. – Din fr. cardite. DOOM
cardítă s. f., pl.. cardíte
carditei
CARDÍTĂ, cardite, s. f. Inflamație a inimii. – Din fr. cardite. DOOM
cardítă s. f., pl.. cardíte
carditele
CARDÍTĂ, cardite, s. f. Inflamație a inimii. – Din fr. cardite. DOOM
cardítă s. f., pl.. cardíte
carditelor
CARDÍTĂ, cardite, s. f. Inflamație a inimii. – Din fr. cardite. DOOM
cardítă s. f., pl.. cardíte
carditor
carditor, carditori s. m. 1. hoț. 2. bătăuș.
cardium
CÁRDIUM s. n. Gen de moluște cu cochilia ovală, subțire, mult boltită (Cardium); moluscă din acest gen. [Pr.: -di-um] – Din lat. Cardium, denumirea științifică a moluștei.
cardiumul
CÁRDIUM s. n. Gen de moluște cu cochilia ovală, subțire, mult boltită (Cardium); moluscă din acest gen. [Pr.: -di-um] – Din lat. Cardium, denumirea științifică a moluștei.
cardiumului
CÁRDIUM s. n. Gen de moluște cu cochilia ovală, subțire, mult boltită (Cardium); moluscă din acest gen. [Pr.: -di-um] – Din lat. Cardium, denumirea științifică a moluștei.
cardon
CARDÓN s. m. Plantă erbacee legumicolă din familia compozeelor, cultivată pentru pețiolul frunzelor și nervura principală, care sunt comestibile (Cynara cardunculus). – Din fr. cardon. DOOM
cardón s. m.
cardoni
CARDÓN s. m. Plantă erbacee legumicolă din familia compozeelor, cultivată pentru pețiolul frunzelor și nervura principală, care sunt comestibile (Cynara cardunculus). – Din fr. cardon. DOOM
cardón s. m.
cardonii
CARDÓN s. m. Plantă erbacee legumicolă din familia compozeelor, cultivată pentru pețiolul frunzelor și nervura principală, care sunt comestibile (Cynara cardunculus). – Din fr. cardon. DOOM
cardón s. m.
cardonilor
CARDÓN s. m. Plantă erbacee legumicolă din familia compozeelor, cultivată pentru pețiolul frunzelor și nervura principală, care sunt comestibile (Cynara cardunculus). – Din fr. cardon. DOOM
cardón s. m.
cardonul
CARDÓN s. m. Plantă erbacee legumicolă din familia compozeelor, cultivată pentru pețiolul frunzelor și nervura principală, care sunt comestibile (Cynara cardunculus). – Din fr. cardon. DOOM
cardón s. m.
cardonului
CARDÓN s. m. Plantă erbacee legumicolă din familia compozeelor, cultivată pentru pețiolul frunzelor și nervura principală, care sunt comestibile (Cynara cardunculus). – Din fr. cardon. DOOM
cardón s. m.
cardul
CARD, carduri, s. n. Instrument de plată pe suport magnetic, emis de o bancă sau alte instituții financiare autorizate, prin care deținătorul poate efectua diferite tranzacții. – Din engl. card. DOOM
*card s. n., pl. cárduri
cardului
CARD, carduri, s. n. Instrument de plată pe suport magnetic, emis de o bancă sau alte instituții financiare autorizate, prin care deținătorul poate efectua diferite tranzacții. – Din engl. card. DOOM
*card s. n., pl. cárduri
carduri
CARD, carduri, s. n. Instrument de plată pe suport magnetic, emis de o bancă sau alte instituții financiare autorizate, prin care deținătorul poate efectua diferite tranzacții. – Din engl. card. DOOM
*card s. n., pl. cárduri
cardurile
CARD, carduri, s. n. Instrument de plată pe suport magnetic, emis de o bancă sau alte instituții financiare autorizate, prin care deținătorul poate efectua diferite tranzacții. – Din engl. card. DOOM
*card s. n., pl. cárduri
cardurilor
CARD, carduri, s. n. Instrument de plată pe suport magnetic, emis de o bancă sau alte instituții financiare autorizate, prin care deținătorul poate efectua diferite tranzacții. – Din engl. card. DOOM
*card s. n., pl. cárduri
carduus
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai1 + suf. -ete.
cardând
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardînd
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder. DOOM
cardá (a ~) vb., ind. prez. 3 cardeáză
cardări
CARDÁRE, cardări, s. f. Acțiunea de a carda și rezultatul ei. – V. carda. DOOM
cardáre s. f., g.-d. art. cardắrii; pl. cardắri
cardării
CARDÁRE, cardări, s. f. Acțiunea de a carda și rezultatul ei. – V. carda. DOOM
cardáre s. f., g.-d. art. cardắrii; pl. cardắri
cardările
CARDÁRE, cardări, s. f. Acțiunea de a carda și rezultatul ei. – V. carda. DOOM
cardáre s. f., g.-d. art. cardắrii; pl. cardắri
cardărilor
CARDÁRE, cardări, s. f. Acțiunea de a carda și rezultatul ei. – V. carda. DOOM
cardáre s. f., g.-d. art. cardắrii; pl. cardắri
care
CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char). DOOM
car2 (vehicul) s. n., pl. cáre
care
CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține locul și propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea. ◊ Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva...? = (oare) nu cumva...? b) (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul... altul..., acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care n-a înțeles întrebarea? ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. ◊ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viața lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror. Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis. DOOM
cắrui(a) v. cáre1, cáre2, cáre3
care
CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare. DOOM
cărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 cáră
carelaj
CARELÁJ s.n. Dispunere a elementelor care învelesc o construcție în formă de figuri geometrice. ♦ Pardoseală, pavaj alcătuit din piese așezate în carouri. [< fr. carrelage]. DOOM
careláj s. n., (pardoseli) pl. careláje
carelaje
CARELÁJ s.n. Dispunere a elementelor care învelesc o construcție în formă de figuri geometrice. ♦ Pardoseală, pavaj alcătuit din piese așezate în carouri. [< fr. carrelage]. DOOM
careláj s. n., (pardoseli) pl. careláje
carelajele
CARELÁJ s.n. Dispunere a elementelor care învelesc o construcție în formă de figuri geometrice. ♦ Pardoseală, pavaj alcătuit din piese așezate în carouri. [< fr. carrelage]. DOOM
careláj s. n., (pardoseli) pl. careláje
carelajelor
CARELÁJ s.n. Dispunere a elementelor care învelesc o construcție în formă de figuri geometrice. ♦ Pardoseală, pavaj alcătuit din piese așezate în carouri. [< fr. carrelage]. DOOM
careláj s. n., (pardoseli) pl. careláje
carelajul
CARELÁJ s.n. Dispunere a elementelor care învelesc o construcție în formă de figuri geometrice. ♦ Pardoseală, pavaj alcătuit din piese așezate în carouri. [< fr. carrelage]. DOOM
careláj s. n., (pardoseli) pl. careláje
carelajului
CARELÁJ s.n. Dispunere a elementelor care învelesc o construcție în formă de figuri geometrice. ♦ Pardoseală, pavaj alcătuit din piese așezate în carouri. [< fr. carrelage]. DOOM
careláj s. n., (pardoseli) pl. careláje
carele
CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char). DOOM
car2 (vehicul) s. n., pl. cáre
carelor
CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char). DOOM
car2 (vehicul) s. n., pl. cáre
carena
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carena
CARÉNĂ, carene, s. f. 1. Partea exterioară a corpului unei nave, care se găsește sub linia de plutire. 2. Proeminență prelungită a unor organe. Carena sternului la păsări. 3. (Bot.) Structură în corola leguminoaselor alcătuită din două petale inferioare care cresc unite. – Din fr. carène, it. carena. DOOM
carénă s. f., g.-d. art. carénei; pl. caréne
carenai
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenaj
CARENÁJ, carenaje, s. n. 1. Faptul de a carena. 2. Înveliș exterior profilat, din tablă, placaj sau mase plastice, destinat să reducă rezistența aero- și hidrodinamică a unui corp cu mișcare relativă față de un fluid. – Din fr. carénage. DOOM
carenáj s. n., pl. carenáje
carenaje
CARENÁJ, carenaje, s. n. 1. Faptul de a carena. 2. Înveliș exterior profilat, din tablă, placaj sau mase plastice, destinat să reducă rezistența aero- și hidrodinamică a unui corp cu mișcare relativă față de un fluid. – Din fr. carénage. DOOM
carenáj s. n., pl. carenáje
carenajele
CARENÁJ, carenaje, s. n. 1. Faptul de a carena. 2. Înveliș exterior profilat, din tablă, placaj sau mase plastice, destinat să reducă rezistența aero- și hidrodinamică a unui corp cu mișcare relativă față de un fluid. – Din fr. carénage. DOOM
carenáj s. n., pl. carenáje
carenajelor
CARENÁJ, carenaje, s. n. 1. Faptul de a carena. 2. Înveliș exterior profilat, din tablă, placaj sau mase plastice, destinat să reducă rezistența aero- și hidrodinamică a unui corp cu mișcare relativă față de un fluid. – Din fr. carénage. DOOM
carenáj s. n., pl. carenáje
carenajul
CARENÁJ, carenaje, s. n. 1. Faptul de a carena. 2. Înveliș exterior profilat, din tablă, placaj sau mase plastice, destinat să reducă rezistența aero- și hidrodinamică a unui corp cu mișcare relativă față de un fluid. – Din fr. carénage. DOOM
carenáj s. n., pl. carenáje
carenajului
CARENÁJ, carenaje, s. n. 1. Faptul de a carena. 2. Înveliș exterior profilat, din tablă, placaj sau mase plastice, destinat să reducă rezistența aero- și hidrodinamică a unui corp cu mișcare relativă față de un fluid. – Din fr. carénage. DOOM
carenáj s. n., pl. carenáje
carenal
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenala
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenale
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenalei
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenalele
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenalelor
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenali
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenalii
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenalilor
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenalul
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenalului
CARENÁL, -Ă, carenali, -e, adj. Al carenei florilor. – Din fr. carénal.
carenam
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenare
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenare
CARENÁRE, carenări, s. f. (Rar) Carenaj. – V. carena.
carenarea
CARENÁRE, carenări, s. f. (Rar) Carenaj. – V. carena.
carenară
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenarăm
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenarăți
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenase
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenasem
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenaseră
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenaserăm
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenaserăți
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenaseși
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenaseți
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenat
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenat
CARENÁT, -Ă, carenați, -te, adj., s. f. 1. Adj. În formă de carenă (1), de luntre. 2. S. f. pl. Grup de vertebrate ce cuprinde majoritatea ordinelor existente de păsări, având ca trăsătură principală sternul foarte bine dezvoltat, prevăzut cu o carenă (2). – Din fr. caréné. DOOM
*carenát adj. m., pl. carenáți; f. carenátă, pl. carenáte
carenata
CARENÁTE s.f.pl. Subclasă de păsări având sternul prevăzut cu carenă (4) [în DN]; (la sg.) pasăre din această subclasă. [Sg. (după unele surse) carenată, (după altele) carenat. / < fr. carinates]. DOOM
carenátă s. f., g.-d. art. carenátei; pl. carenáte
carenate
CARENÁTE s.f.pl. Subclasă de păsări având sternul prevăzut cu carenă (4) [în DN]; (la sg.) pasăre din această subclasă. [Sg. (după unele surse) carenată, (după altele) carenat. / < fr. carinates]. DOOM
carenátă s. f., g.-d. art. carenátei; pl. carenáte
carenatei
CARENÁTE s.f.pl. Subclasă de păsări având sternul prevăzut cu carenă (4) [în DN]; (la sg.) pasăre din această subclasă. [Sg. (după unele surse) carenată, (după altele) carenat. / < fr. carinates]. DOOM
carenátă s. f., g.-d. art. carenátei; pl. carenáte
carenatele
CARENÁTE s.f.pl. Subclasă de păsări având sternul prevăzut cu carenă (4) [în DN]; (la sg.) pasăre din această subclasă. [Sg. (după unele surse) carenată, (după altele) carenat. / < fr. carinates]. DOOM
carenátă s. f., g.-d. art. carenátei; pl. carenáte
carenatelor
CARENÁTE s.f.pl. Subclasă de păsări având sternul prevăzut cu carenă (4) [în DN]; (la sg.) pasăre din această subclasă. [Sg. (după unele surse) carenată, (după altele) carenat. / < fr. carinates]. DOOM
carenátă s. f., g.-d. art. carenátei; pl. carenáte
carenau
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenași
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenați
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carene
CARÉNĂ, carene, s. f. 1. Partea exterioară a corpului unei nave, care se găsește sub linia de plutire. 2. Proeminență prelungită a unor organe. Carena sternului la păsări. 3. (Bot.) Structură în corola leguminoaselor alcătuită din două petale inferioare care cresc unite. – Din fr. carène, it. carena. DOOM
carénă s. f., g.-d. art. carénei; pl. caréne
carenează
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenei
CARÉNĂ, carene, s. f. 1. Partea exterioară a corpului unei nave, care se găsește sub linia de plutire. 2. Proeminență prelungită a unor organe. Carena sternului la păsări. 3. (Bot.) Structură în corola leguminoaselor alcătuită din două petale inferioare care cresc unite. – Din fr. carène, it. carena. DOOM
carénă s. f., g.-d. art. carénei; pl. caréne
carenele
CARÉNĂ, carene, s. f. 1. Partea exterioară a corpului unei nave, care se găsește sub linia de plutire. 2. Proeminență prelungită a unor organe. Carena sternului la păsări. 3. (Bot.) Structură în corola leguminoaselor alcătuită din două petale inferioare care cresc unite. – Din fr. carène, it. carena. DOOM
carénă s. f., g.-d. art. carénei; pl. caréne
carenelor
CARÉNĂ, carene, s. f. 1. Partea exterioară a corpului unei nave, care se găsește sub linia de plutire. 2. Proeminență prelungită a unor organe. Carena sternului la păsări. 3. (Bot.) Structură în corola leguminoaselor alcătuită din două petale inferioare care cresc unite. – Din fr. carène, it. carena. DOOM
carénă s. f., g.-d. art. carénei; pl. caréne
carenez
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
careneze
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenezi
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carent
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
carenta
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
carente
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
carentei
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
carentele
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
carentelor
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
carentul
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
carentului
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
carenând
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenînd
CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A așeza o navă pe o coastă pentru a o repara. 2. A echipa un vehicul cu carenaj. 3. A curăța carena unei nave de depuneri vegetale și animale și a o vopsi. – Din fr. caréner, lat. carenare. DOOM
carená (a ~) vb., ind. prez. 3 careneáză
carenări
CARENÁRE, carenări, s. f. (Rar) Carenaj. – V. carena.
carenării
CARENÁRE, carenări, s. f. (Rar) Carenaj. – V. carena.
carenările
CARENÁRE, carenări, s. f. (Rar) Carenaj. – V. carena.
carenărilor
CARENÁRE, carenări, s. f. (Rar) Carenaj. – V. carena.
carența
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia. DOOM
carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe
carențe
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia. DOOM
carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe
carenței
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia. DOOM
carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe
carențele
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia. DOOM
carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe
carențelor
CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia. DOOM
carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe
carenți
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
carențial
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carențiala
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carențiale
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carențialei
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carențialele
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carențialelor
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carențiali
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carențialii
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carențialilor
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carențialul
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carențialului
CARENȚIÁL, -Ă, carențiali, -e, adj. (Rar) Care este produs de o carență. [Pr.: -ți-al] – Din fr. carentiel.
carenții
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
carenților
CARÉNT, -Ă, carenți, -te, adj. (Rar) Cu lipsuri. – De la carență.
caret
CARÉT, careți, s. m. Broască țestoasă comestibilă din mările calde lungă de 60-80 cm, înotătoare, din a cărei carapace cornoasă se obține bagaua (Eretmo- chelys imbricata). – Din fr. caret. DOOM
carét (broască-țestoasă) s. m., pl. caréți
careta
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carấtă s. f.] – Din rus. kareta. DOOM
carétă s. f., g.-d. art. carétei; pl. caréte
caretaș
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
caretași
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
caretașii
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
caretașilor
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
caretașul
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
caretașului
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carete
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carấtă s. f.] – Din rus. kareta. DOOM
carétă s. f., g.-d. art. carétei; pl. caréte
carete
CARÉTE, careți, s. m. Nume dat unor viermișori care se formează pe anumite alimente. – Car1 + suf. -ete. DOOM
caréte (viermișor) s. m., pl. caréți
caretei
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carấtă s. f.] – Din rus. kareta. DOOM
carétă s. f., g.-d. art. carétei; pl. caréte
caretele
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carấtă s. f.] – Din rus. kareta. DOOM
carétă s. f., g.-d. art. carétei; pl. caréte
caretele
CARÉTE, careți, s. m. Nume dat unor viermișori care se formează pe anumite alimente. – Car1 + suf. -ete. DOOM
caréte (viermișor) s. m., pl. caréți
caretelor
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carấtă s. f.] – Din rus. kareta. DOOM
carétă s. f., g.-d. art. carétei; pl. caréte
caretelui
CARÉTE, careți, s. m. Nume dat unor viermișori care se formează pe anumite alimente. – Car1 + suf. -ete. DOOM
caréte (viermișor) s. m., pl. caréți
caretul
CARÉT, careți, s. m. Broască țestoasă comestibilă din mările calde lungă de 60-80 cm, înotătoare, din a cărei carapace cornoasă se obține bagaua (Eretmo- chelys imbricata). – Din fr. caret. DOOM
carét (broască-țestoasă) s. m., pl. caréți
caretului
CARÉT, careți, s. m. Broască țestoasă comestibilă din mările calde lungă de 60-80 cm, înotătoare, din a cărei carapace cornoasă se obține bagaua (Eretmo- chelys imbricata). – Din fr. caret. DOOM
carét (broască-țestoasă) s. m., pl. caréți
caretășia
CARETĂȘÍE s. f. Ocupația, meseria caretașului. – Caretaș + suf. -ie. DOOM
caretășíe s. f., art. caretășía, g.-d. caretășíi, art. caretășíei
caretășie
CARETĂȘÍE s. f. Ocupația, meseria caretașului. – Caretaș + suf. -ie. DOOM
caretășíe s. f., art. caretășía, g.-d. caretășíi, art. caretășíei
caretășiei
CARETĂȘÍE s. f. Ocupația, meseria caretașului. – Caretaș + suf. -ie. DOOM
caretășíe s. f., art. caretășía, g.-d. caretășíi, art. caretășíei
caretășii
CARETĂȘÍE s. f. Ocupația, meseria caretașului. – Caretaș + suf. -ie. DOOM
caretășíe s. f., art. caretășía, g.-d. caretășíi, art. caretășíei
careu
CARÉU s.n. 1. Așezare în formă de pătrat a unor persoane, a unor obiecte etc. ♦ Fiecare dintre pătratele care alcătuiesc un caroiaj. 2. Porțiune pătrată, marcată cu alb, a terenului pe care se desfășoară un joc; (p. ext.) teren de sport. 3. Pătrat de cuvinte încrucișate. 4. (Mar.) Încăpere pe o navă servind ca sală de mese, de lectură sau de recreație pentru ofițeri. 5. Grup de patru cărți de aceeași valoare (la unele jocuri de cărți). 6. (Arhit.) Parte a unei biserici unde nava se intersectează cu transeptul. [Pl. -euri-, -ee. / < fr. carré].
careu
CARÉU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale; p. ext. teren de sport. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreere pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré. DOOM
caréu s. n., art. caréul; pl. caréuri
careul
CARÉU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale; p. ext. teren de sport. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreere pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré. DOOM
caréu s. n., art. caréul; pl. caréuri
careului
CARÉU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale; p. ext. teren de sport. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreere pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré. DOOM
caréu s. n., art. caréul; pl. caréuri
careuri
CARÉU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale; p. ext. teren de sport. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreere pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré. DOOM
caréu s. n., art. caréul; pl. caréuri
careurile
CARÉU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale; p. ext. teren de sport. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreere pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré. DOOM
caréu s. n., art. caréul; pl. caréuri
careurilor
CARÉU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale; p. ext. teren de sport. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreere pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré. DOOM
caréu s. n., art. caréul; pl. caréuri
careva
CAREVÁ pron. nehot. Vreunul, oarecare, cineva. – Care + va. DOOM
carevá pr.
carex
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.
careți
CARÉT, careți, s. m. Broască țestoasă comestibilă din mările calde lungă de 60-80 cm, înotătoare, din a cărei carapace cornoasă se obține bagaua (Eretmo- chelys imbricata). – Din fr. caret. DOOM
carét (broască-țestoasă) s. m., pl. caréți
careți
CARÉTE, careți, s. m. Nume dat unor viermișori care se formează pe anumite alimente. – Car1 + suf. -ete. DOOM
caréte (viermișor) s. m., pl. caréți
careții
CARÉT, careți, s. m. Broască țestoasă comestibilă din mările calde lungă de 60-80 cm, înotătoare, din a cărei carapace cornoasă se obține bagaua (Eretmo- chelys imbricata). – Din fr. caret. DOOM
carét (broască-țestoasă) s. m., pl. caréți
careții
CARÉTE, careți, s. m. Nume dat unor viermișori care se formează pe anumite alimente. – Car1 + suf. -ete. DOOM
caréte (viermișor) s. m., pl. caréți
careților
CARÉT, careți, s. m. Broască țestoasă comestibilă din mările calde lungă de 60-80 cm, înotătoare, din a cărei carapace cornoasă se obține bagaua (Eretmo- chelys imbricata). – Din fr. caret. DOOM
carét (broască-țestoasă) s. m., pl. caréți
careților
CARÉTE, careți, s. m. Nume dat unor viermișori care se formează pe anumite alimente. – Car1 + suf. -ete. DOOM
caréte (viermișor) s. m., pl. caréți
carfiol
carfiól (-li), s. m. – Conopidă. – Var. cartafiol, cartifiol. Germ. Karfiol (DAR); var., prin contaminare cu cartof. În Trans.
carfiță
carfíță (-țe), s. f. – Ac cu gămălie. Ngr. ϰαρφίτσα (Roesler 569; Gáldi 158).
carfologic
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologica
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologice
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologicei
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologicele
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologicelor
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologici
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologicii
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologicilor
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologicul
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologicului
CARFOLÓGIC, -Ă, carfologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la carfologie. – Din fr. carphologique.
carfologie
CARFOLOGÍE s. f. Agitație a degetelor unui bolnav care pare că vrea să pipăie obiecte mici. – Din fr. carphologie. DOOM
carfologíe s. f., art. carfología, g.-d. carfologíi, art. carfologíei
cargabas
CARGABÁS, cargabase, s. n. (Mar.) Manevră curentă de strângere a unei vele. – Din fr. cargue basse.
cargan
CARGÁN, (2) cargane, s. n. 1. Fibră textilă proteică, obținută din cazeină. 2. Sortiment de cargan (1). – Et. nec. DOOM
cargán s. n., pl. cargáne
cargane
CARGÁN, (2) cargane, s. n. 1. Fibră textilă proteică, obținută din cazeină. 2. Sortiment de cargan (1). – Et. nec. DOOM
cargán s. n., pl. cargáne
carganele
CARGÁN, (2) cargane, s. n. 1. Fibră textilă proteică, obținută din cazeină. 2. Sortiment de cargan (1). – Et. nec. DOOM
cargán s. n., pl. cargáne
carganelor
CARGÁN, (2) cargane, s. n. 1. Fibră textilă proteică, obținută din cazeină. 2. Sortiment de cargan (1). – Et. nec. DOOM
cargán s. n., pl. cargáne
carganul
CARGÁN, (2) cargane, s. n. 1. Fibră textilă proteică, obținută din cazeină. 2. Sortiment de cargan (1). – Et. nec. DOOM
cargán s. n., pl. cargáne
carganului
CARGÁN, (2) cargane, s. n. 1. Fibră textilă proteică, obținută din cazeină. 2. Sortiment de cargan (1). – Et. nec. DOOM
cargán s. n., pl. cargáne
cargobot
CARGOBÓT, cargoboturi, s. n. Navă maritimă comercială destinată transportului de mărfuri la mare distanță; cargou. – Din fr. cargo-boat, engl. cargoboat. DOOM
cargobót s. n., pl. cargobóturi
cargobotul
CARGOBÓT, cargoboturi, s. n. Navă maritimă comercială destinată transportului de mărfuri la mare distanță; cargou. – Din fr. cargo-boat, engl. cargoboat. DOOM
cargobót s. n., pl. cargobóturi
cargobotului
CARGOBÓT, cargoboturi, s. n. Navă maritimă comercială destinată transportului de mărfuri la mare distanță; cargou. – Din fr. cargo-boat, engl. cargoboat. DOOM
cargobót s. n., pl. cargobóturi
cargoboturi
CARGOBÓT, cargoboturi, s. n. Navă maritimă comercială destinată transportului de mărfuri la mare distanță; cargou. – Din fr. cargo-boat, engl. cargoboat. DOOM
cargobót s. n., pl. cargobóturi
cargoboturile
CARGOBÓT, cargoboturi, s. n. Navă maritimă comercială destinată transportului de mărfuri la mare distanță; cargou. – Din fr. cargo-boat, engl. cargoboat. DOOM
cargobót s. n., pl. cargobóturi
cargoboturilor
CARGOBÓT, cargoboturi, s. n. Navă maritimă comercială destinată transportului de mărfuri la mare distanță; cargou. – Din fr. cargo-boat, engl. cargoboat. DOOM
cargobót s. n., pl. cargobóturi
cargoplan
CARGOPLÁN s.n. (Mar.) Plan de încărcare a mărfurilor pe o navă, în care se arată modul de repartizare a acestora la bord. [< engl. cargo-plan].
cargou
CARGÓU, cargouri, s. n. Cargobot. – Din fr. cargo. DOOM
cargóu s. n., art. cargóul; pl. cargóuri
cargoul
CARGÓU, cargouri, s. n. Cargobot. – Din fr. cargo. DOOM
cargóu s. n., art. cargóul; pl. cargóuri
cargoului
CARGÓU, cargouri, s. n. Cargobot. – Din fr. cargo. DOOM
cargóu s. n., art. cargóul; pl. cargóuri
cargouri
CARGÓU, cargouri, s. n. Cargobot. – Din fr. cargo. DOOM
cargóu s. n., art. cargóul; pl. cargóuri
cargourile
CARGÓU, cargouri, s. n. Cargobot. – Din fr. cargo. DOOM
cargóu s. n., art. cargóul; pl. cargóuri
cargourilor
CARGÓU, cargouri, s. n. Cargobot. – Din fr. cargo. DOOM
cargóu s. n., art. cargóul; pl. cargóuri
cari
CAR1, cari, s. m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corp păros și picioare scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries). DOOM
car1 (insectă) s. m., pl. cari
cari
CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare. DOOM
cărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 cáră
caria
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
caria
CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries. DOOM
cárie (-ri-e) s. f., art. cária (-ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (-ri-i-)
cariară
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
cariase
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
cariaseră
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
cariat
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
cariat
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
cariata
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
cariate
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
cariatei
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
cariatele
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
cariatelor
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
cariatida
CARIATÍDĂ, cariatide, s. f. Statuie reprezentând o femeie în picioare, care susține, ca o coloană, cornișa unui acoperiș, o intrare etc. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. cariatide, lat. caryatides. DOOM
cariatídă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. cariatídei; pl. cariatíde
cariatide
CARIATÍDĂ, cariatide, s. f. Statuie reprezentând o femeie în picioare, care susține, ca o coloană, cornișa unui acoperiș, o intrare etc. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. cariatide, lat. caryatides. DOOM
cariatídă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. cariatídei; pl. cariatíde
cariatidei
CARIATÍDĂ, cariatide, s. f. Statuie reprezentând o femeie în picioare, care susține, ca o coloană, cornișa unui acoperiș, o intrare etc. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. cariatide, lat. caryatides. DOOM
cariatídă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. cariatídei; pl. cariatíde
cariatidele
CARIATÍDĂ, cariatide, s. f. Statuie reprezentând o femeie în picioare, care susține, ca o coloană, cornișa unui acoperiș, o intrare etc. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. cariatide, lat. caryatides. DOOM
cariatídă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. cariatídei; pl. cariatíde
cariatidelor
CARIATÍDĂ, cariatide, s. f. Statuie reprezentând o femeie în picioare, care susține, ca o coloană, cornișa unui acoperiș, o intrare etc. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. cariatide, lat. caryatides. DOOM
cariatídă (-ri-a-) s. f., g.-d. art. cariatídei; pl. cariatíde
cariatul
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
cariatului
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
cariau
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
cariază
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
cariați
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
cariații
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
cariaților
CARIÁT, -Ă, cariați, -te, adj. (Despre dinți) Ros, stricat, găurit de o carie. [Pr.: -ri-at] – V. caria.
carib
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
carib
CARÍB s. m. v. caraib. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caribda
Caribda = Charybdis.
caribă
CARAÍB, -Ă, caraibi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Amerindian care trăiește în Antilele Mici, Brazilia, Venezuela, Guyana etc. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), referitor la amerindieni. [Var.: caríb s. m.] – Din fr. Caraïbes. DOOM
!caraíb (nume etnic) adj. m., s. m., pl. caraíbi; adj. f., s. f. caraíbă, pl. caraíbe
caric
CARÍC s. n. Totalitatea încărcăturii utile a unei nave comerciale. – Din it. carico. DOOM
caríc s. n.
carica
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricare
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricarea
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricat
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricata
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricate
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricatei
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricatele
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricatelor
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricatul
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricatului
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricatura
CARICATÚRĂ, caricaturi, s. f. 1. Reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. – Din fr. caricature. DOOM
caricatúră s. f., g.-d. art. caricatúrii; pl. caricatúri
caricatural
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturala
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturale
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturalei
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturalele
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturalelor
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturali
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturalii
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturalilor
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturalul
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturalului
CARICATURÁL, -Ă, caricaturali, -e, adj. De caricatură, privitor la caricatură. – Din fr. caricatural. DOOM
caricaturál adj. m., pl. caricaturáli; f. caricaturálă, pl. caricaturále
caricaturi
CARICATÚRĂ, caricaturi, s. f. 1. Reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. – Din fr. caricature. DOOM
caricatúră s. f., g.-d. art. caricatúrii; pl. caricatúri
caricaturii
CARICATÚRĂ, caricaturi, s. f. 1. Reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. – Din fr. caricature. DOOM
caricatúră s. f., g.-d. art. caricatúrii; pl. caricatúri
caricaturile
CARICATÚRĂ, caricaturi, s. f. 1. Reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. – Din fr. caricature. DOOM
caricatúră s. f., g.-d. art. caricatúrii; pl. caricatúri
caricaturilor
CARICATÚRĂ, caricaturi, s. f. 1. Reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. – Din fr. caricature. DOOM
caricatúră s. f., g.-d. art. caricatúrii; pl. caricatúri
caricaturism
CARICATURÍSM s. n. (Rar) Mod caricatural de prezentare a unei persoane, a unei situații etc. – Caricatură + suf. -ism. DOOM
caricaturísm (rar) s. n.
caricaturismul
CARICATURÍSM s. n. (Rar) Mod caricatural de prezentare a unei persoane, a unei situații etc. – Caricatură + suf. -ism. DOOM
caricaturísm (rar) s. n.
caricaturismului
CARICATURÍSM s. n. (Rar) Mod caricatural de prezentare a unei persoane, a unei situații etc. – Caricatură + suf. -ism. DOOM
caricaturísm (rar) s. n.
caricaturist
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricaturista
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricaturiste
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricaturistei
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricaturistele
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricaturistelor
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricaturistic
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturistica
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturistice
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturisticei
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturisticele
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturisticelor
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturistici
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturisticii
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturisticilor
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturisticul
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturisticului
CARICATURÍSTIC, -Ă, caricaturistici, -ce, adj. 1. Care exagerează unele trăsături, îndeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situații, cu intenție satirică sau umoristică. 2. Propriu caricaturii. – Caricaturist + suf. -ic.
caricaturistul
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricaturistului
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricaturiza
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizai
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizam
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizare
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizare
CARICATURIZÁRE, caricaturizări, s. f. Acțiunea de a caricaturiza. – V. caricaturiza. DOOM
caricaturizáre s. f., g.-d. art. caricaturizắrii; pl. caricaturizắri
caricaturizarea
CARICATURIZÁRE, caricaturizări, s. f. Acțiunea de a caricaturiza. – V. caricaturiza. DOOM
caricaturizáre s. f., g.-d. art. caricaturizắrii; pl. caricaturizắri
caricaturizară
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizarăm
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizarăți
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizase
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizasem
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizaseră
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizaserăm
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizaserăți
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizaseși
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizaseți
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizat
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizat
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer.
caricaturizau
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizași
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizați
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizează
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizez
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizeze
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizezi
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizând
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizînd
CARICATURIZÁ, caricaturizez, vb. I. Tranz. A înfățișa pe cineva sau ceva printr-o caricatură. – Caricatură + suf. -iza. Cf. fr. caricaturer. DOOM
caricaturizá (a ~) vb., ind. prez. 3 caricaturizeáză
caricaturizări
CARICATURIZÁRE, caricaturizări, s. f. Acțiunea de a caricaturiza. – V. caricaturiza. DOOM
caricaturizáre s. f., g.-d. art. caricaturizắrii; pl. caricaturizắri
caricaturizării
CARICATURIZÁRE, caricaturizări, s. f. Acțiunea de a caricaturiza. – V. caricaturiza. DOOM
caricaturizáre s. f., g.-d. art. caricaturizắrii; pl. caricaturizắri
caricaturizările
CARICATURIZÁRE, caricaturizări, s. f. Acțiunea de a caricaturiza. – V. caricaturiza. DOOM
caricaturizáre s. f., g.-d. art. caricaturizắrii; pl. caricaturizắri
caricaturizărilor
CARICATURIZÁRE, caricaturizări, s. f. Acțiunea de a caricaturiza. – V. caricaturiza. DOOM
caricaturizáre s. f., g.-d. art. caricaturizắrii; pl. caricaturizắri
caricaturiști
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricaturiștii
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricaturiștilor
CARICATURÍST, -Ă, caricaturiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în caricaturi (1). – Din fr. caricaturiste. DOOM
caricaturístă s. f., g.-d. art. caricaturístei; pl. caricaturíste
caricați
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricații
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricaților
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
cariceală
cariceală, cariceli s. f. (er. obs.) act sexual.
carici
caríci (caríciuri), s. n. – Penis, membru viril. Țig. kar (Vasiliu, GS, VII, 108; Graur 134; Juilland 161). – Der. puțin folosite, cf. Juilland 161.
caricul
CARÍC s. n. Totalitatea încărcăturii utile a unei nave comerciale. – Din it. carico. DOOM
caríc s. n.
caricului
CARÍC s. n. Totalitatea încărcăturii utile a unei nave comerciale. – Din it. carico. DOOM
caríc s. n.
caricări
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricării
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricările
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
caricărilor
CARICÁ vb. I. tr. A încărca o navă. [< it. caricare].
carida
CARÍDĂ, caride, s. f. Animal marin asemănător cu racul, căutat pentru carnea lui gustoasă; crevetă (Palaemon squilla). – Din ngr. gharídha. DOOM
carídă s. f., g.-d. art. carídei; pl. caríde
caride
CARÍDĂ, caride, s. f. Animal marin asemănător cu racul, căutat pentru carnea lui gustoasă; crevetă (Palaemon squilla). – Din ngr. gharídha. DOOM
carídă s. f., g.-d. art. carídei; pl. caríde
caridei
CARÍDĂ, caride, s. f. Animal marin asemănător cu racul, căutat pentru carnea lui gustoasă; crevetă (Palaemon squilla). – Din ngr. gharídha. DOOM
carídă s. f., g.-d. art. carídei; pl. caríde
caridele
CARÍDĂ, caride, s. f. Animal marin asemănător cu racul, căutat pentru carnea lui gustoasă; crevetă (Palaemon squilla). – Din ngr. gharídha. DOOM
carídă s. f., g.-d. art. carídei; pl. caríde
caridelor
CARÍDĂ, caride, s. f. Animal marin asemănător cu racul, căutat pentru carnea lui gustoasă; crevetă (Palaemon squilla). – Din ngr. gharídha. DOOM
carídă s. f., g.-d. art. carídei; pl. caríde
carie
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
carie
CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries. DOOM
cárie (-ri-e) s. f., art. cária (-ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (-ri-i-)
cariei
CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries. DOOM
cárie (-ri-e) s. f., art. cária (-ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (-ri-i-)
cariera
CARIÉRĂ2, cariere, s. f. Profesie, ocupație; domeniu de activitate; timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. ♦ Etapă, treaptă în ierarhia socială sau profesională. ♦ Poziție în societate, situație bună. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carrière. DOOM
cariéră (exploatare minieră, profesie) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérei; pl. cariére
cariere
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
cariere
CARIÉRĂ2, cariere, s. f. Profesie, ocupație; domeniu de activitate; timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. ♦ Etapă, treaptă în ierarhia socială sau profesională. ♦ Poziție în societate, situație bună. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carrière. DOOM
cariéră (exploatare minieră, profesie) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérei; pl. cariére
cariere
CARIÉRE s. f. Acțiunea de a se caria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. caria. DOOM
cariére (acțiunea de a se caria) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérii
carierea
CARIÉRE s. f. Acțiunea de a se caria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. caria. DOOM
cariére (acțiunea de a se caria) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérii
carierei
CARIÉRĂ2, cariere, s. f. Profesie, ocupație; domeniu de activitate; timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. ♦ Etapă, treaptă în ierarhia socială sau profesională. ♦ Poziție în societate, situație bună. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carrière. DOOM
cariéră (exploatare minieră, profesie) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérei; pl. cariére
carierele
CARIÉRĂ2, cariere, s. f. Profesie, ocupație; domeniu de activitate; timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. ♦ Etapă, treaptă în ierarhia socială sau profesională. ♦ Poziție în societate, situație bună. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carrière. DOOM
cariéră (exploatare minieră, profesie) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérei; pl. cariére
carierelor
CARIÉRĂ2, cariere, s. f. Profesie, ocupație; domeniu de activitate; timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. ♦ Etapă, treaptă în ierarhia socială sau profesională. ♦ Poziție în societate, situație bună. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carrière. DOOM
cariéră (exploatare minieră, profesie) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérei; pl. cariére
carieri
CARIÉRE s. f. Acțiunea de a se caria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. caria. DOOM
cariére (acțiunea de a se caria) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérii
carierii
CARIÉRE s. f. Acțiunea de a se caria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. caria. DOOM
cariére (acțiunea de a se caria) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérii
carierile
CARIÉRE s. f. Acțiunea de a se caria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. caria. DOOM
cariére (acțiunea de a se caria) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérii
carierilor
CARIÉRE s. f. Acțiunea de a se caria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. caria. DOOM
cariére (acțiunea de a se caria) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. cariérii
carierism
CARIERÍSM s. n. Tendință de a parveni cu orice preț și prin orice mijloace. [Pr.: -ri-e-] – Carieră2 + suf. -ism. Cf. rus. kar'erizm. DOOM
carierísm (-ri-e-) s. n.
carierismul
CARIERÍSM s. n. Tendință de a parveni cu orice preț și prin orice mijloace. [Pr.: -ri-e-] – Carieră2 + suf. -ism. Cf. rus. kar'erizm. DOOM
carierísm (-ri-e-) s. n.
carierismului
CARIERÍSM s. n. Tendință de a parveni cu orice preț și prin orice mijloace. [Pr.: -ri-e-] – Carieră2 + suf. -ism. Cf. rus. kar'erizm. DOOM
carierísm (-ri-e-) s. n.
carierist
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carierist
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carierista
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carierista
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieriste
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieriste
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieristei
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieristei
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieristele
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieristele
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieristelor
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieristelor
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieristul
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieristul
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieristului
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieristului
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieriști
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieriști
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieriștii
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieriștii
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieriștilor
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieriștilor
CARIERÍST, -Ă, carieriști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Care luptă pe orice cale pentru a parveni. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carriériste. DOOM
carieríst (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. carieríști; adj. f., s. f. carierístă, pl. carieríste
carieze
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
carii
CAR1, cari, s. m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corp păros și picioare scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries). DOOM
car1 (insectă) s. m., pl. cari
carii
CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries. DOOM
cárie (-ri-e) s. f., art. cária (-ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (-ri-i-)
cariile
CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries. DOOM
cárie (-ri-e) s. f., art. cária (-ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (-ri-i-)
cariilor
CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries. DOOM
cárie (-ri-e) s. f., art. cária (-ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (-ri-i-)
cariind
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier. DOOM
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
carilon
CARILÓN, carilonuri, s. n. Instrument muzical la care se pot executa melodii cu ajutorul unor clopote sau al unor lame acordate la anumite tonuri. – Din fr. carillon. DOOM
carilón s. n., pl. carilónuri
carilonul
CARILÓN, carilonuri, s. n. Instrument muzical la care se pot executa melodii cu ajutorul unor clopote sau al unor lame acordate la anumite tonuri. – Din fr. carillon. DOOM
carilón s. n., pl. carilónuri
carilonului
CARILÓN, carilonuri, s. n. Instrument muzical la care se pot executa melodii cu ajutorul unor clopote sau al unor lame acordate la anumite tonuri. – Din fr. carillon. DOOM
carilón s. n., pl. carilónuri
carilonuri
CARILÓN, carilonuri, s. n. Instrument muzical la care se pot executa melodii cu ajutorul unor clopote sau al unor lame acordate la anumite tonuri. – Din fr. carillon. DOOM
carilón s. n., pl. carilónuri
carilonurile
CARILÓN, carilonuri, s. n. Instrument muzical la care se pot executa melodii cu ajutorul unor clopote sau al unor lame acordate la anumite tonuri. – Din fr. carillon. DOOM
carilón s. n., pl. carilónuri
carilonurilor
CARILÓN, carilonuri, s. n. Instrument muzical la care se pot executa melodii cu ajutorul unor clopote sau al unor lame acordate la anumite tonuri. – Din fr. carillon. DOOM
carilón s. n., pl. carilónuri
carilor
CAR1, cari, s. m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corp păros și picioare scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries). DOOM
car1 (insectă) s. m., pl. cari
carină
carină, carine s. f. nas.
cario
CARIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) nucleul celular”. [Pron. -ri-o-. / < fr. caryo-, cf. gr. karyon – nucleu, nucă].
carioasa
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
carioase
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
carioasei
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
carioasele
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
carioaselor
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
carioca
CARIÓCA, carioce, s. f. 1. Dans popular din Brazilia, cu ritm moderat; melodie după care se execută acest dans. 2. Instrument popular de percuție folosit la acompanierea ritmică a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca. DOOM
carióca (dans, instrument muzical) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócei; pl. carióce
carioca
CARIÓCĂ, carioci, s. f. Instrument de scris în formă de creion, având în interior o fâșie de pâslă, îmbibată cu tuș de diferite culori. [Pr.: -ri-o-] – Denumire comercială. DOOM
cariócă (creion) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócii; pl. carióci
carioce
CARIÓCA, carioce, s. f. 1. Dans popular din Brazilia, cu ritm moderat; melodie după care se execută acest dans. 2. Instrument popular de percuție folosit la acompanierea ritmică a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca. DOOM
carióca (dans, instrument muzical) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócei; pl. carióce
cariocei
CARIÓCA, carioce, s. f. 1. Dans popular din Brazilia, cu ritm moderat; melodie după care se execută acest dans. 2. Instrument popular de percuție folosit la acompanierea ritmică a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca. DOOM
carióca (dans, instrument muzical) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócei; pl. carióce
cariocele
CARIÓCA, carioce, s. f. 1. Dans popular din Brazilia, cu ritm moderat; melodie după care se execută acest dans. 2. Instrument popular de percuție folosit la acompanierea ritmică a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca. DOOM
carióca (dans, instrument muzical) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócei; pl. carióce
cariocelor
CARIÓCA, carioce, s. f. 1. Dans popular din Brazilia, cu ritm moderat; melodie după care se execută acest dans. 2. Instrument popular de percuție folosit la acompanierea ritmică a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca. DOOM
carióca (dans, instrument muzical) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócei; pl. carióce
cariochinetic
CARIOCHINÉTIC, -Ă adj. Referitor la cariochineză. [Pron. -ri-o-, var. cariocinetic, -ă adj. / cf. fr. caryocinétique].
cariochineză
CARIOCHINÉZĂ s. f. Mod de înmulțire a celulelor plantelor și animalelor, caracterizat prin transformări în structura nucleului; mitoză. [Pr.: -ri-o-. – Var.: cariocinéză s. f.] – Din fr. kariokinèse. DOOM
cariochinéză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. cariochinézei
carioci
CARIÓCĂ, carioci, s. f. Instrument de scris în formă de creion, având în interior o fâșie de pâslă, îmbibată cu tuș de diferite culori. [Pr.: -ri-o-] – Denumire comercială. DOOM
cariócă (creion) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócii; pl. carióci
cariocii
CARIÓCĂ, carioci, s. f. Instrument de scris în formă de creion, având în interior o fâșie de pâslă, îmbibată cu tuș de diferite culori. [Pr.: -ri-o-] – Denumire comercială. DOOM
cariócă (creion) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócii; pl. carióci
cariocile
CARIÓCĂ, carioci, s. f. Instrument de scris în formă de creion, având în interior o fâșie de pâslă, îmbibată cu tuș de diferite culori. [Pr.: -ri-o-] – Denumire comercială. DOOM
cariócă (creion) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócii; pl. carióci
cariocilor
CARIÓCĂ, carioci, s. f. Instrument de scris în formă de creion, având în interior o fâșie de pâslă, îmbibată cu tuș de diferite culori. [Pr.: -ri-o-] – Denumire comercială. DOOM
cariócă (creion) (-ri-o) s. f., g.-d. art. cariócii; pl. carióci
cariocinetic
CARIOCINÉTIC, -Ă adj. v. cariochinetic.
cariocineză
CARIOCHINÉZĂ s. f. Mod de înmulțire a celulelor plantelor și animalelor, caracterizat prin transformări în structura nucleului; mitoză. [Pr.: -ri-o-. – Var.: cariocinéză s. f.] – Din fr. kariokinèse. DOOM
cariochinéză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. cariochinézei
cariofilacee
CARIOFILACÉE, cariofilacee, s. f. (La pl.) Familie de plante angiosperme dicotiledonate, cu noduri pronunțate pe tulpină, cu frunze înguste, cu flori hermafrodite dispuse în inflorescențe și cu fructe capsule; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryophyllacée. DOOM
cariofilacée (-ri-o-) s. f., art. cariofilacéea, g.-d. art. cariofilacéei, pl. cariofilacée
cariofilaceea
CARIOFILACÉE, cariofilacee, s. f. (La pl.) Familie de plante angiosperme dicotiledonate, cu noduri pronunțate pe tulpină, cu frunze înguste, cu flori hermafrodite dispuse în inflorescențe și cu fructe capsule; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryophyllacée. DOOM
cariofilacée (-ri-o-) s. f., art. cariofilacéea, g.-d. art. cariofilacéei, pl. cariofilacée
cariofilaceei
CARIOFILACÉE, cariofilacee, s. f. (La pl.) Familie de plante angiosperme dicotiledonate, cu noduri pronunțate pe tulpină, cu frunze înguste, cu flori hermafrodite dispuse în inflorescențe și cu fructe capsule; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryophyllacée. DOOM
cariofilacée (-ri-o-) s. f., art. cariofilacéea, g.-d. art. cariofilacéei, pl. cariofilacée
cariofilaceele
CARIOFILACÉE, cariofilacee, s. f. (La pl.) Familie de plante angiosperme dicotiledonate, cu noduri pronunțate pe tulpină, cu frunze înguste, cu flori hermafrodite dispuse în inflorescențe și cu fructe capsule; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryophyllacée. DOOM
cariofilacée (-ri-o-) s. f., art. cariofilacéea, g.-d. art. cariofilacéei, pl. cariofilacée
cariofilaceelor
CARIOFILACÉE, cariofilacee, s. f. (La pl.) Familie de plante angiosperme dicotiledonate, cu noduri pronunțate pe tulpină, cu frunze înguste, cu flori hermafrodite dispuse în inflorescențe și cu fructe capsule; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryophyllacée. DOOM
cariofilacée (-ri-o-) s. f., art. cariofilacéea, g.-d. art. cariofilacéei, pl. cariofilacée
cariofilee
CARIOFILÉE s.f.pl. Cariofilacee. [Pron. -ri-o-fi-le-e, sg. invar. / < fr. caryophyllées].
cariofileea
CARIOFILÉE s.f.pl. Cariofilacee. [Pron. -ri-o-fi-le-e, sg. invar. / < fr. caryophyllées].
cariofileei
CARIOFILÉE s.f.pl. Cariofilacee. [Pron. -ri-o-fi-le-e, sg. invar. / < fr. caryophyllées].
cariofileele
CARIOFILÉE s.f.pl. Cariofilacee. [Pron. -ri-o-fi-le-e, sg. invar. / < fr. caryophyllées].
cariofileelor
CARIOFILÉE s.f.pl. Cariofilacee. [Pron. -ri-o-fi-le-e, sg. invar. / < fr. caryophyllées].
cariogamie
CARIOGAMÍE s.f. (Biol.) Cariochineză a ovulului fecundat. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < fr. caryogamie, cf. gr. karyon – nucleu, gamos – căsătorie].
cariogeneza
CARIOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Proces de diferențiere a nucleului celular. [Pron. -ri-o-. / cf. gr. karyon – nucleu, genesis – naștere].
cariogeneze
CARIOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Proces de diferențiere a nucleului celular. [Pron. -ri-o-. / cf. gr. karyon – nucleu, genesis – naștere].
cariogenezei
CARIOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Proces de diferențiere a nucleului celular. [Pron. -ri-o-. / cf. gr. karyon – nucleu, genesis – naștere].
cariogenezele
CARIOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Proces de diferențiere a nucleului celular. [Pron. -ri-o-. / cf. gr. karyon – nucleu, genesis – naștere].
cariogenezelor
CARIOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Proces de diferențiere a nucleului celular. [Pron. -ri-o-. / cf. gr. karyon – nucleu, genesis – naștere].
cariokineză
CARIOCHINÉZĂ s. f. Mod de înmulțire a celulelor plantelor și animalelor, caracterizat prin transformări în structura nucleului; mitoză. [Pr.: -ri-o-. – Var.: cariocinéză s. f.] – Din fr. kariokinèse. DOOM
cariochinéză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. cariochinézei
cariola
CARIÓLĂ, cariole, s. f. (Rar) Trăsură ușoară cu două roți, cu suspensie pe arcuri, trasă de un cal. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. carriole, it. carriola. DOOM
cariólă (-ri-o-) (rar) s. f., g.-d. art. cariólei; pl. carióle
cariole
CARIÓLĂ, cariole, s. f. (Rar) Trăsură ușoară cu două roți, cu suspensie pe arcuri, trasă de un cal. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. carriole, it. carriola. DOOM
cariólă (-ri-o-) (rar) s. f., g.-d. art. cariólei; pl. carióle
cariolei
CARIÓLĂ, cariole, s. f. (Rar) Trăsură ușoară cu două roți, cu suspensie pe arcuri, trasă de un cal. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. carriole, it. carriola. DOOM
cariólă (-ri-o-) (rar) s. f., g.-d. art. cariólei; pl. carióle
cariolele
CARIÓLĂ, cariole, s. f. (Rar) Trăsură ușoară cu două roți, cu suspensie pe arcuri, trasă de un cal. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. carriole, it. carriola. DOOM
cariólă (-ri-o-) (rar) s. f., g.-d. art. cariólei; pl. carióle
cariolelor
CARIÓLĂ, cariole, s. f. (Rar) Trăsură ușoară cu două roți, cu suspensie pe arcuri, trasă de un cal. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. carriole, it. carriola. DOOM
cariólă (-ri-o-) (rar) s. f., g.-d. art. cariólei; pl. carióle
cariologia
CARIOLOGÍE s. f. Ramură a citologiei care studiază structura și funcțiile nucleului și ale celulei. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryologie. DOOM
cariologíe (-ri-o-) s. f., art. cariología, g.-d. cariologíi, art. cariologíei
cariologie
CARIOLOGÍE s. f. Ramură a citologiei care studiază structura și funcțiile nucleului și ale celulei. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryologie. DOOM
cariologíe (-ri-o-) s. f., art. cariología, g.-d. cariologíi, art. cariologíei
cariologiei
CARIOLOGÍE s. f. Ramură a citologiei care studiază structura și funcțiile nucleului și ale celulei. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryologie. DOOM
cariologíe (-ri-o-) s. f., art. cariología, g.-d. cariologíi, art. cariologíei
cariologii
CARIOLOGÍE s. f. Ramură a citologiei care studiază structura și funcțiile nucleului și ale celulei. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryologie. DOOM
cariologíe (-ri-o-) s. f., art. cariología, g.-d. cariologíi, art. cariologíei
cariometria
CARIOMETRÍE s. f. Măsurare a diametrului nucleelor celulare cu ajutorul microscopului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryométrie. DOOM
cariometríe (-ri-o-me-tri-) s. f., art. cariometría, g.-d. cariometríi, art. cariometríei
cariometrie
CARIOMETRÍE s. f. Măsurare a diametrului nucleelor celulare cu ajutorul microscopului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryométrie. DOOM
cariometríe (-ri-o-me-tri-) s. f., art. cariometría, g.-d. cariometríi, art. cariometríei
cariometriei
CARIOMETRÍE s. f. Măsurare a diametrului nucleelor celulare cu ajutorul microscopului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryométrie. DOOM
cariometríe (-ri-o-me-tri-) s. f., art. cariometría, g.-d. cariometríi, art. cariometríei
cariometrii
CARIOMETRÍE s. f. Măsurare a diametrului nucleelor celulare cu ajutorul microscopului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryométrie. DOOM
cariometríe (-ri-o-me-tri-) s. f., art. cariometría, g.-d. cariometríi, art. cariometríei
cariometriile
CARIOMETRÍE s. f. Măsurare a diametrului nucleelor celulare cu ajutorul microscopului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryométrie. DOOM
cariometríe (-ri-o-me-tri-) s. f., art. cariometría, g.-d. cariometríi, art. cariometríei
cariometriilor
CARIOMETRÍE s. f. Măsurare a diametrului nucleelor celulare cu ajutorul microscopului. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryométrie. DOOM
cariometríe (-ri-o-me-tri-) s. f., art. cariometría, g.-d. cariometríi, art. cariometríei
cariomitoză
CARIOMITÓZĂ s.f. (Biol.) Totalitatea modificărilor suferite de nucleu în timpul cariochinezei. [Cf. gr. karyon – nucleu, mitos – filament].
cariopsa
CARIÓPSĂ, cariopse, s. f. Tip de fruct uscat, indehiscent, cu pericarpul lipit de sămânța unică. [Pr.: -ri-op-] – Din fr. caryopse. DOOM
cariópsă (-ri-op-) s. f., g.-d. art. cariópsei; pl. cariópse
cariopse
CARIÓPSĂ, cariopse, s. f. Tip de fruct uscat, indehiscent, cu pericarpul lipit de sămânța unică. [Pr.: -ri-op-] – Din fr. caryopse. DOOM
cariópsă (-ri-op-) s. f., g.-d. art. cariópsei; pl. cariópse
cariopsei
CARIÓPSĂ, cariopse, s. f. Tip de fruct uscat, indehiscent, cu pericarpul lipit de sămânța unică. [Pr.: -ri-op-] – Din fr. caryopse. DOOM
cariópsă (-ri-op-) s. f., g.-d. art. cariópsei; pl. cariópse
cariopsele
CARIÓPSĂ, cariopse, s. f. Tip de fruct uscat, indehiscent, cu pericarpul lipit de sămânța unică. [Pr.: -ri-op-] – Din fr. caryopse. DOOM
cariópsă (-ri-op-) s. f., g.-d. art. cariópsei; pl. cariópse
cariopselor
CARIÓPSĂ, cariopse, s. f. Tip de fruct uscat, indehiscent, cu pericarpul lipit de sămânța unică. [Pr.: -ri-op-] – Din fr. caryopse. DOOM
cariópsă (-ri-op-) s. f., g.-d. art. cariópsei; pl. cariópse
carios
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
cariosul
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
cariosului
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
carioși
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
carioșii
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
carioșilor
CARIÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la caria dentară. [Pron. -ri-os. / < germ. kariös].
carisma
CHARÍSMĂ, charisme, s. f. 1. Influență asupra mulțimii datorată prestigiului, farmecului personal etc. 2. Ansamblu de date spirituale deosebite, coborâte prin Duhul Sfânt asupra comunităților sau indivizilor. [Pr.: ca-] – Din fr. charisme.
carismatic
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carismatica
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carismatice
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carismaticei
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carismaticele
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carismaticelor
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carismatici
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carismaticii
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carismaticilor
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carismaticul
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carismaticului
CHARISMÁTIC, -Ă, charismatici, -ce, adj. 1. Referitor la charismă (1); care se caracterizează prin charismă. ♦ Putere charismatică = capacitate de influențare, prestigiu de care se bucură cineva, în virtutea unor calități de excepție. 2. (Rel.) Care se caracterizează printr-o intensă viață religioasă. [Pr.: ca-] – Din fr. charismatique.
carisme
CHARÍSMĂ, charisme, s. f. 1. Influență asupra mulțimii datorată prestigiului, farmecului personal etc. 2. Ansamblu de date spirituale deosebite, coborâte prin Duhul Sfânt asupra comunităților sau indivizilor. [Pr.: ca-] – Din fr. charisme.
carismei
CHARÍSMĂ, charisme, s. f. 1. Influență asupra mulțimii datorată prestigiului, farmecului personal etc. 2. Ansamblu de date spirituale deosebite, coborâte prin Duhul Sfânt asupra comunităților sau indivizilor. [Pr.: ca-] – Din fr. charisme.
carismele
CHARÍSMĂ, charisme, s. f. 1. Influență asupra mulțimii datorată prestigiului, farmecului personal etc. 2. Ansamblu de date spirituale deosebite, coborâte prin Duhul Sfânt asupra comunităților sau indivizilor. [Pr.: ca-] – Din fr. charisme.
carismelor
CHARÍSMĂ, charisme, s. f. 1. Influență asupra mulțimii datorată prestigiului, farmecului personal etc. 2. Ansamblu de date spirituale deosebite, coborâte prin Duhul Sfânt asupra comunităților sau indivizilor. [Pr.: ca-] – Din fr. charisme.
caritabil
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritabila
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritabile
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritabilei
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritabilele
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritabilelor
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritabili
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritabilii
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritabililor
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritabilul
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritabilului
CARITÁBIL, -Ă, caritabili, -e, adj. Care manifestă caritate; milos, generos. – Din fr. charitable. DOOM
caritábil adj. m., pl. caritábili; f. caritábilă, pl. caritábile
caritas
caritas, caritasuri s. n. (pub., peior.) escrocherie de proporții, care constă în atragerea banilor de la populație în schimbul promisiunii obținerii unor câștiguri consistente.
caritate
CARITÁTE s. f. Atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva; filantropie. ◊ Soră de caritate = soră de ocrotire; infirmieră. – Din fr. charité, lat. caritas, -atis. DOOM
caritáte s. f., g.-d. art. caritắții
caritatea
CARITÁTE s. f. Atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva; filantropie. ◊ Soră de caritate = soră de ocrotire; infirmieră. – Din fr. charité, lat. caritas, -atis. DOOM
caritáte s. f., g.-d. art. caritắții
caritativ
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
caritativa
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
caritative
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
caritativei
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
caritativele
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
caritativelor
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
caritativi
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
caritativii
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
caritativilor
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
caritativul
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
caritativului
CARITATÍV, -Ă adj. Caritabil. [Cf. it. caritativo, fr. charitatif].
carite
CARÍTE s.f.pl. v. charite.
carități
CARITÁTE s. f. Atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva; filantropie. ◊ Soră de caritate = soră de ocrotire; infirmieră. – Din fr. charité, lat. caritas, -atis. DOOM
caritáte s. f., g.-d. art. caritắții
carității
CARITÁTE s. f. Atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva; filantropie. ◊ Soră de caritate = soră de ocrotire; infirmieră. – Din fr. charité, lat. caritas, -atis. DOOM
caritáte s. f., g.-d. art. caritắții
carlina
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte.
carlinga
CARLÍNGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale ei. – Din fr. carlingue. DOOM
carlíngă s. f., g.-d. art. carlíngii; pl. carlíngi
carlinge
CARLÍNGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale ei. – Din fr. carlingue. DOOM
carlíngă s. f., g.-d. art. carlíngii; pl. carlíngi
carlingei
CARLÍNGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale ei. – Din fr. carlingue. DOOM
carlíngă s. f., g.-d. art. carlíngii; pl. carlíngi
carlingele
CARLÍNGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale ei. – Din fr. carlingue. DOOM
carlíngă s. f., g.-d. art. carlíngii; pl. carlíngi
carlingelor
CARLÍNGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale ei. – Din fr. carlingue. DOOM
carlíngă s. f., g.-d. art. carlíngii; pl. carlíngi
carlingi
CARLÍNGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale ei. – Din fr. carlingue. DOOM
carlíngă s. f., g.-d. art. carlíngii; pl. carlíngi
carlingii
CARLÍNGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale ei. – Din fr. carlingue. DOOM
carlíngă s. f., g.-d. art. carlíngii; pl. carlíngi
carlingile
CARLÍNGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale ei. – Din fr. carlingue. DOOM
carlíngă s. f., g.-d. art. carlíngii; pl. carlíngi
carlingilor
CARLÍNGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale ei. – Din fr. carlingue. DOOM
carlíngă s. f., g.-d. art. carlíngii; pl. carlíngi
carmac
CARMÁC, carmace, s. n. Unealtă pentru pescuit fără nadă, formată dintr-un șir de cârlige mari din oțel, așezate în apă la diferite adâncimi. – Din rus. karmak. DOOM
carmác s. n., pl. carmáce
carmace
CARMÁC, carmace, s. n. Unealtă pentru pescuit fără nadă, formată dintr-un șir de cârlige mari din oțel, așezate în apă la diferite adâncimi. – Din rus. karmak. DOOM
carmác s. n., pl. carmáce
carmacele
CARMÁC, carmace, s. n. Unealtă pentru pescuit fără nadă, formată dintr-un șir de cârlige mari din oțel, așezate în apă la diferite adâncimi. – Din rus. karmak. DOOM
carmác s. n., pl. carmáce
carmacelor
CARMÁC, carmace, s. n. Unealtă pentru pescuit fără nadă, formată dintr-un șir de cârlige mari din oțel, așezate în apă la diferite adâncimi. – Din rus. karmak. DOOM
carmác s. n., pl. carmáce
carmacul
CARMÁC, carmace, s. n. Unealtă pentru pescuit fără nadă, formată dintr-un șir de cârlige mari din oțel, așezate în apă la diferite adâncimi. – Din rus. karmak. DOOM
carmác s. n., pl. carmáce
carmacului
CARMÁC, carmace, s. n. Unealtă pentru pescuit fără nadă, formată dintr-un șir de cârlige mari din oțel, așezate în apă la diferite adâncimi. – Din rus. karmak. DOOM
carmác s. n., pl. carmáce
carmacă
CARMÁC, carmace, s. n. Unealtă pentru pescuit fără nadă, formată dintr-un șir de cârlige mari din oțel, așezate în apă la diferite adâncimi. – Din rus. karmak. DOOM
carmác s. n., pl. carmáce
carmajin
CARMAZÍN s. n. v. carmajin. DOOM
carmajín (reg.) s. n.
carmajinul
CARMAZÍN s. n. v. carmajin. DOOM
carmajín (reg.) s. n.
carmajinului
CARMAZÍN s. n. v. carmajin. DOOM
carmajín (reg.) s. n.
carmangeria
CARMANGERÍE, carmangerii, s. f. 1. (Înv.) Măcelărie (1). 2. Restaurant în care se prepară și se servesc specialități din carne. – Carmangiu + suf. -erie. DOOM
*carmangeríe s. f., art. carmangería, g.-d. art. carmangeríei; pl. carmangeríi, art. carmangeríile
carmangerie
CARMANGERÍE, carmangerii, s. f. 1. (Înv.) Măcelărie (1). 2. Restaurant în care se prepară și se servesc specialități din carne. – Carmangiu + suf. -erie. DOOM
*carmangeríe s. f., art. carmangería, g.-d. art. carmangeríei; pl. carmangeríi, art. carmangeríile
carmangeriei
CARMANGERÍE, carmangerii, s. f. 1. (Înv.) Măcelărie (1). 2. Restaurant în care se prepară și se servesc specialități din carne. – Carmangiu + suf. -erie. DOOM
*carmangeríe s. f., art. carmangería, g.-d. art. carmangeríei; pl. carmangeríi, art. carmangeríile
carmangerii
CARMANGERÍE, carmangerii, s. f. 1. (Înv.) Măcelărie (1). 2. Restaurant în care se prepară și se servesc specialități din carne. – Carmangiu + suf. -erie. DOOM
*carmangeríe s. f., art. carmangería, g.-d. art. carmangeríei; pl. carmangeríi, art. carmangeríile
carmangeriile
CARMANGERÍE, carmangerii, s. f. 1. (Înv.) Măcelărie (1). 2. Restaurant în care se prepară și se servesc specialități din carne. – Carmangiu + suf. -erie. DOOM
*carmangeríe s. f., art. carmangería, g.-d. art. carmangeríei; pl. carmangeríi, art. carmangeríile
carmangeriilor
CARMANGERÍE, carmangerii, s. f. 1. (Înv.) Măcelărie (1). 2. Restaurant în care se prepară și se servesc specialități din carne. – Carmangiu + suf. -erie. DOOM
*carmangeríe s. f., art. carmangería, g.-d. art. carmangeríei; pl. carmangeríi, art. carmangeríile
carmangii
CARMANGÍU, carmangii, s. m. Persoană care lucrează în carmangerie. – Din tc. dial. karmancı.
carmangiii
CARMANGÍU, carmangii, s. m. Persoană care lucrează în carmangerie. – Din tc. dial. karmancı.
carmangiilor
CARMANGÍU, carmangii, s. m. Persoană care lucrează în carmangerie. – Din tc. dial. karmancı.
carmangiu
CARMANGÍU, carmangii, s. m. Persoană care lucrează în carmangerie. – Din tc. dial. karmancı.
carmangiul
CARMANGÍU, carmangii, s. m. Persoană care lucrează în carmangerie. – Din tc. dial. karmancı.
carmangiule
CARMANGÍU, carmangii, s. m. Persoană care lucrează în carmangerie. – Din tc. dial. karmancı.
carmangiului
CARMANGÍU, carmangii, s. m. Persoană care lucrează în carmangerie. – Din tc. dial. karmancı.
carmaniola
CARMANIÓLĂ, (2) carmaniole, s. f. 1. Cântec și dans francez din timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. 2. Vestă scurtă purtată în timpul Revoluției Franceze. – Din fr. carmagnole. DOOM
carmaniólă (-nio-) s. f., g.-d. art. carmaniólei; (veste) pl. carmanióle
carmaniole
CARMANIÓLĂ, (2) carmaniole, s. f. 1. Cântec și dans francez din timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. 2. Vestă scurtă purtată în timpul Revoluției Franceze. – Din fr. carmagnole. DOOM
carmaniólă (-nio-) s. f., g.-d. art. carmaniólei; (veste) pl. carmanióle
carmaniolei
CARMANIÓLĂ, (2) carmaniole, s. f. 1. Cântec și dans francez din timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. 2. Vestă scurtă purtată în timpul Revoluției Franceze. – Din fr. carmagnole. DOOM
carmaniólă (-nio-) s. f., g.-d. art. carmaniólei; (veste) pl. carmanióle
carmaniolele
CARMANIÓLĂ, (2) carmaniole, s. f. 1. Cântec și dans francez din timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. 2. Vestă scurtă purtată în timpul Revoluției Franceze. – Din fr. carmagnole. DOOM
carmaniólă (-nio-) s. f., g.-d. art. carmaniólei; (veste) pl. carmanióle
carmaniolelor
CARMANIÓLĂ, (2) carmaniole, s. f. 1. Cântec și dans francez din timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. 2. Vestă scurtă purtată în timpul Revoluției Franceze. – Din fr. carmagnole. DOOM
carmaniólă (-nio-) s. f., g.-d. art. carmaniólei; (veste) pl. carmanióle
carmazin
CARMAZÍN s. n. v. carmajin. DOOM
carmajín (reg.) s. n.
carmazinul
CARMAZÍN s. n. v. carmajin. DOOM
carmajín (reg.) s. n.
carmazinului
CARMAZÍN s. n. v. carmajin. DOOM
carmajín (reg.) s. n.
carme
Carme, una dintre nimfe și mama lui Britomartis.
carmelit
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmelita
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmelite
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmelitei
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmelitele
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmelitelor
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmelitul
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmelitului
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmeliți
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmeliții
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmeliților
CARMELÍT, -Ă, carmeliți, -te, s. m. și f. Călugăr catolic care aparține unui ordin înființat în Spania în sec. XIII. – Din fr. carmélite. DOOM
carmelítă s. f., g.-d. art. carmelítei; pl. carmelíte
carmenta
Carmenta, nimfă înzestrată cu darul profeției. Era mama (sau soția) lui Evander, pe care l-a însoțit în peregrinările lui din Arcadia pînă la Roma (v. și Evander).
carmin
CARMÍN s. n. Colorant roșu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.; cârmâz (2); p. ext. culoare roșie. – Din fr. carmin, lat. carminium. DOOM
carmín s. n.
carmina
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminai
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminam
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminare
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminare
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminară
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminarăm
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminarăți
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminase
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminasem
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminaseră
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminaserăm
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminaserăți
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminaseși
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminaseți
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminat
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminat
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminativ
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminativa
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminative
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminativei
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminativele
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminativelor
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminativi
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminativii
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminativilor
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminativul
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminativului
CARMINATÍV, -Ă, carminativi, -e, adj., s. n. (Medicament) care calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale. – Din fr. carminatif. DOOM
carminatív2 s. n., pl. carminatíve
carminau
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminași
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminați
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carmine
CARMÍN s. n. Colorant roșu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.; cârmâz (2); p. ext. culoare roșie. – Din fr. carmin, lat. carminium. DOOM
carmín s. n.
carminează
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminele
CARMÍN s. n. Colorant roșu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.; cârmâz (2); p. ext. culoare roșie. – Din fr. carmin, lat. carminium. DOOM
carmín s. n.
carminelor
CARMÍN s. n. Colorant roșu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.; cârmâz (2); p. ext. culoare roșie. – Din fr. carmin, lat. carminium. DOOM
carmín s. n.
carminez
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carmineze
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminezi
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminic
CARMÍNIC adj.m. Acid carminic = acid extras din coșenilă. [< fr. carminique].
carminul
CARMÍN s. n. Colorant roșu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.; cârmâz (2); p. ext. culoare roșie. – Din fr. carmin, lat. carminium. DOOM
carmín s. n.
carminului
CARMÍN s. n. Colorant roșu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.; cârmâz (2); p. ext. culoare roșie. – Din fr. carmin, lat. carminium. DOOM
carmín s. n.
carminuri
CARMÍN s. n. Colorant roșu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.; cârmâz (2); p. ext. culoare roșie. – Din fr. carmin, lat. carminium. DOOM
carmín s. n.
carminurile
CARMÍN s. n. Colorant roșu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.; cârmâz (2); p. ext. culoare roșie. – Din fr. carmin, lat. carminium. DOOM
carmín s. n.
carminurilor
CARMÍN s. n. Colorant roșu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.; cârmâz (2); p. ext. culoare roșie. – Din fr. carmin, lat. carminium. DOOM
carmín s. n.
carminând
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carminînd
CARMINÁ vb. I. tr. (Rar) A colora, a vopsi în carmin. [< fr. carminer].
carmolist
carmolist, -ă, carmoliști, -ste, s. m., s. f., adj. bețiv care consumă orice fel de băutură.
carmolistă
carmolist, -ă, carmoliști, -ste, s. m., s. f., adj. bețiv care consumă orice fel de băutură.
carna
Carna, divinitate romană, protectoare a sănătății și a prosperității fizice.
carnabat
CARNABÁT s. n. Rasă de oi cu lâna semifină, de culoare roșcată-cafenie, originară din Bulgaria, a cărei carne nu are mirosul caracteristic. – Din bg. karnabat. DOOM
carnabát s. n.
carnabatul
CARNABÁT s. n. Rasă de oi cu lâna semifină, de culoare roșcată-cafenie, originară din Bulgaria, a cărei carne nu are mirosul caracteristic. – Din bg. karnabat. DOOM
carnabát s. n.
carnabatului
CARNABÁT s. n. Rasă de oi cu lâna semifină, de culoare roșcată-cafenie, originară din Bulgaria, a cărei carne nu are mirosul caracteristic. – Din bg. karnabat. DOOM
carnabát s. n.
carnacsi
carnácsi interj. – Drace! – Mr. carnasi. Tc. karnaksi „să te apuce crampele” (Șeineanu, II, 91); cf. ngr. ϰάρναξι.
carnagiu
CARNÁGIU s.n. v. carnaj.
carnaj
CARNÁJ, carnaje, s. n. Ucidere în masă; măcel, masacru. – Din fr. carnage. DOOM
carnáj (livr.) s. n., pl. carnáje
carnaje
CARNÁJ, carnaje, s. n. Ucidere în masă; măcel, masacru. – Din fr. carnage. DOOM
carnáj (livr.) s. n., pl. carnáje
carnajele
CARNÁJ, carnaje, s. n. Ucidere în masă; măcel, masacru. – Din fr. carnage. DOOM
carnáj (livr.) s. n., pl. carnáje
carnajelor
CARNÁJ, carnaje, s. n. Ucidere în masă; măcel, masacru. – Din fr. carnage. DOOM
carnáj (livr.) s. n., pl. carnáje
carnajul
CARNÁJ, carnaje, s. n. Ucidere în masă; măcel, masacru. – Din fr. carnage. DOOM
carnáj (livr.) s. n., pl. carnáje
carnajului
CARNÁJ, carnaje, s. n. Ucidere în masă; măcel, masacru. – Din fr. carnage. DOOM
carnáj (livr.) s. n., pl. carnáje
carnal
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnala
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnale
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnalei
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnalele
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnalelor
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnali
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnalii
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnalilor
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnalit
CARNALÍT s. n. Amestec natural de clorură de potasiu și de magneziu, folosit ca îngrășământ chimic. – Din fr. carnallite. DOOM
carnalít s. n.
carnalitul
CARNALÍT s. n. Amestec natural de clorură de potasiu și de magneziu, folosit ca îngrășământ chimic. – Din fr. carnallite. DOOM
carnalít s. n.
carnalitului
CARNALÍT s. n. Amestec natural de clorură de potasiu și de magneziu, folosit ca îngrășământ chimic. – Din fr. carnallite. DOOM
carnalít s. n.
carnalul
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnalului
CARNÁL, -Ă, carnali, -e, adj. De carne, privitor la carne; p. ext. trupesc. – Din lat. carnalis. DOOM
carnál adj. m., pl. carnáli; f. carnálă, pl. carnále
carnasier
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasier
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasiera
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasiera
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiéră (măsea) (-si-e-) s. f., g.-d. art. carnasiérei; pl. carnasiére
carnasiere
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasiere
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiéră (măsea) (-si-e-) s. f., g.-d. art. carnasiérei; pl. carnasiére
carnasierei
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierei
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiéră (măsea) (-si-e-) s. f., g.-d. art. carnasiérei; pl. carnasiére
carnasierele
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierele
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiéră (măsea) (-si-e-) s. f., g.-d. art. carnasiérei; pl. carnasiére
carnasierelor
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierelor
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiéră (măsea) (-si-e-) s. f., g.-d. art. carnasiérei; pl. carnasiére
carnasieri
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasieri
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierii
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierii
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierilor
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierilor
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierul
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierul
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierului
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnasierului
CARNASIÉR, -Ă, carnasieri, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. (Animal) carnivor. 2. S. f. Fiecare dintre cele patru măsele mari și tăioase ale unor animale carnivore. [Pr.: -si-er] – Din fr. carnassier. DOOM
carnasiér2 (animal) (-si-er) s. m., pl. carnasiéri
carnat
CARNÁT, carnate, adj. (Despre regimuri alimentare) Cu carne. – Din carne. DOOM
cârnát s. m., pl. cârnáți
carnaval
CARNAVÁL s.n. 1. (Bis.) Perioadă care precedă postul, în care au loc de obicei petreceri, jocuri etc.; câșlegi. 2. Petrecere populară cu jocuri mimice, deghizări, focuri de artificii etc. [Pl. -luri, -le. / < fr. carnaval, cf. it. carnavale < lat. carne levare – a priva de carne].
carnaval
CARNAVÁL, carnavaluri, s. n. Perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populară din această perioadă – Din fr. carnaval. DOOM
carnavál s. n., pl. carnaváluri
carnavalesc
CARNAVALÉSC, -ÉSCĂ, carnavalești, adj. (Rar) Care aparține carnavalului, privitor la carnaval. – Din fr. carnavalesque. DOOM
carnavalésc (rar) adj. m., f. carnavaléscă; pl. m. și f. carnavaléști
carnavalesca
CARNAVALÉSC, -ÉSCĂ, carnavalești, adj. (Rar) Care aparține carnavalului, privitor la carnaval. – Din fr. carnavalesque. DOOM
carnavalésc (rar) adj. m., f. carnavaléscă; pl. m. și f. carnavaléști
carnavalescul
CARNAVALÉSC, -ÉSCĂ, carnavalești, adj. (Rar) Care aparține carnavalului, privitor la carnaval. – Din fr. carnavalesque. DOOM
carnavalésc (rar) adj. m., f. carnavaléscă; pl. m. și f. carnavaléști
carnavalescului
CARNAVALÉSC, -ÉSCĂ, carnavalești, adj. (Rar) Care aparține carnavalului, privitor la carnaval. – Din fr. carnavalesque. DOOM
carnavalésc (rar) adj. m., f. carnavaléscă; pl. m. și f. carnavaléști
carnavalești
CARNAVALÉSC, -ÉSCĂ, carnavalești, adj. (Rar) Care aparține carnavalului, privitor la carnaval. – Din fr. carnavalesque. DOOM
carnavalésc (rar) adj. m., f. carnavaléscă; pl. m. și f. carnavaléști
carnavaleștii
CARNAVALÉSC, -ÉSCĂ, carnavalești, adj. (Rar) Care aparține carnavalului, privitor la carnaval. – Din fr. carnavalesque. DOOM
carnavalésc (rar) adj. m., f. carnavaléscă; pl. m. și f. carnavaléști
carnavaleștile
CARNAVALÉSC, -ÉSCĂ, carnavalești, adj. (Rar) Care aparține carnavalului, privitor la carnaval. – Din fr. carnavalesque. DOOM
carnavalésc (rar) adj. m., f. carnavaléscă; pl. m. și f. carnavaléști
carnavaleștilor
CARNAVALÉSC, -ÉSCĂ, carnavalești, adj. (Rar) Care aparține carnavalului, privitor la carnaval. – Din fr. carnavalesque. DOOM
carnavalésc (rar) adj. m., f. carnavaléscă; pl. m. și f. carnavaléști
carnavalul
CARNAVÁL, carnavaluri, s. n. Perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populară din această perioadă – Din fr. carnaval. DOOM
carnavál s. n., pl. carnaváluri
carnavalului
CARNAVÁL, carnavaluri, s. n. Perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populară din această perioadă – Din fr. carnaval. DOOM
carnavál s. n., pl. carnaváluri
carnavaluri
CARNAVÁL, carnavaluri, s. n. Perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populară din această perioadă – Din fr. carnaval. DOOM
carnavál s. n., pl. carnaváluri
carnavalurile
CARNAVÁL, carnavaluri, s. n. Perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populară din această perioadă – Din fr. carnaval. DOOM
carnavál s. n., pl. carnaváluri
carnavalurilor
CARNAVÁL, carnavaluri, s. n. Perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populară din această perioadă – Din fr. carnaval. DOOM
carnavál s. n., pl. carnaváluri
carnaxi
CARNAXÍ interj. (Înv.) Cuvânt care exprimă ciudă, supărare, spaimă. – Din tc. karnaksı. DOOM
carnaxí (înv.) interj.
carnația
CARNÁȚIE, carnații, s. f. Structura, consistența și coloritul pielii unei persoane. – Din fr. carnation. DOOM
carnáție (-ți-e) s. f., art. carnáția (-ți-a), g.-d. art. carnáției; pl. carnáții, art. carnáțiile (-ți-i-)
carnație
CARNÁȚIE, carnații, s. f. Structura, consistența și coloritul pielii unei persoane. – Din fr. carnation. DOOM
carnáție (-ți-e) s. f., art. carnáția (-ți-a), g.-d. art. carnáției; pl. carnáții, art. carnáțiile (-ți-i-)
carnației
CARNÁȚIE, carnații, s. f. Structura, consistența și coloritul pielii unei persoane. – Din fr. carnation. DOOM
carnáție (-ți-e) s. f., art. carnáția (-ți-a), g.-d. art. carnáției; pl. carnáții, art. carnáțiile (-ți-i-)
carnații
CARNÁȚIE, carnații, s. f. Structura, consistența și coloritul pielii unei persoane. – Din fr. carnation. DOOM
carnáție (-ți-e) s. f., art. carnáția (-ți-a), g.-d. art. carnáției; pl. carnáții, art. carnáțiile (-ți-i-)
carnațiile
CARNÁȚIE, carnații, s. f. Structura, consistența și coloritul pielii unei persoane. – Din fr. carnation. DOOM
carnáție (-ți-e) s. f., art. carnáția (-ți-a), g.-d. art. carnáției; pl. carnáții, art. carnáțiile (-ți-i-)
carnațiilor
CARNÁȚIE, carnații, s. f. Structura, consistența și coloritul pielii unei persoane. – Din fr. carnation. DOOM
carnáție (-ți-e) s. f., art. carnáția (-ți-a), g.-d. art. carnáției; pl. carnáții, art. carnáțiile (-ți-i-)
carne
CÁRNE, (2) cărnuri, s. f. 1. Țesutul muscular al corpului omenesc și al animalelor împreună cu țesuturile moi la care aderă. ◊ Carne de tun = masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) la o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, rudă de sânge. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizării unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Țesutul muscular al animalelor și al păsărilor tăiate, folosit ca aliment. 3. Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 4. (Bot.) Partea comestibilă a unor fructe și legume; pulpă. – Lat. caro, carnis. DOOM
cárne s. f., g.-d. cărni, art. cắrnii; (feluri) pl. cắrnuri
carnea
CÁRNE, (2) cărnuri, s. f. 1. Țesutul muscular al corpului omenesc și al animalelor împreună cu țesuturile moi la care aderă. ◊ Carne de tun = masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) la o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, rudă de sânge. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizării unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Țesutul muscular al animalelor și al păsărilor tăiate, folosit ca aliment. 3. Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 4. (Bot.) Partea comestibilă a unor fructe și legume; pulpă. – Lat. caro, carnis. DOOM
cárne s. f., g.-d. cărni, art. cắrnii; (feluri) pl. cắrnuri
carnefice
CARNÉFICE s.m. (Liv.) Călău, gâde. [< it. carnefice].
carnet
CARNÉT, carnete, s. n. Caiețel de buzunar, uneori cu date și cu rubrici tipărite, pentru diferite însemnări. ♦ Act, document în formă de caiețel, care atestă apartenența posesorului la o organizație, asociație, partid etc. ◊ Carnet de muncă = carte de muncă, v. carte. – Din fr. carnet. DOOM
carnét s. n., pl. carnéte
carnete
CARNÉT, carnete, s. n. Caiețel de buzunar, uneori cu date și cu rubrici tipărite, pentru diferite însemnări. ♦ Act, document în formă de caiețel, care atestă apartenența posesorului la o organizație, asociație, partid etc. ◊ Carnet de muncă = carte de muncă, v. carte. – Din fr. carnet. DOOM
carnét s. n., pl. carnéte
carnetele
CARNÉT, carnete, s. n. Caiețel de buzunar, uneori cu date și cu rubrici tipărite, pentru diferite însemnări. ♦ Act, document în formă de caiețel, care atestă apartenența posesorului la o organizație, asociație, partid etc. ◊ Carnet de muncă = carte de muncă, v. carte. – Din fr. carnet. DOOM
carnét s. n., pl. carnéte
carnetelor
CARNÉT, carnete, s. n. Caiețel de buzunar, uneori cu date și cu rubrici tipărite, pentru diferite însemnări. ♦ Act, document în formă de caiețel, care atestă apartenența posesorului la o organizație, asociație, partid etc. ◊ Carnet de muncă = carte de muncă, v. carte. – Din fr. carnet. DOOM
carnét s. n., pl. carnéte
carnetul
CARNÉT, carnete, s. n. Caiețel de buzunar, uneori cu date și cu rubrici tipărite, pentru diferite însemnări. ♦ Act, document în formă de caiețel, care atestă apartenența posesorului la o organizație, asociație, partid etc. ◊ Carnet de muncă = carte de muncă, v. carte. – Din fr. carnet. DOOM
carnét s. n., pl. carnéte
carnetului
CARNÉT, carnete, s. n. Caiețel de buzunar, uneori cu date și cu rubrici tipărite, pentru diferite însemnări. ♦ Act, document în formă de caiețel, care atestă apartenența posesorului la o organizație, asociație, partid etc. ◊ Carnet de muncă = carte de muncă, v. carte. – Din fr. carnet. DOOM
carnét s. n., pl. carnéte
carneul
Carneul = Carneus.
carneus
Carneus, denumire purtată de Apollo, de la numele lui Carnus (v. și Carnus).
carnețel
CARNEȚÉL, carnețele, s. n. Diminutiv al lui carnet. – Carnet + suf. -el. DOOM
carnețél s. n., pl. carnețéle
carnețele
CARNEȚÉL, carnețele, s. n. Diminutiv al lui carnet. – Carnet + suf. -el. DOOM
carnețél s. n., pl. carnețéle
carnețelele
CARNEȚÉL, carnețele, s. n. Diminutiv al lui carnet. – Carnet + suf. -el. DOOM
carnețél s. n., pl. carnețéle
carnețelelor
CARNEȚÉL, carnețele, s. n. Diminutiv al lui carnet. – Carnet + suf. -el. DOOM
carnețél s. n., pl. carnețéle
carnețelul
CARNEȚÉL, carnețele, s. n. Diminutiv al lui carnet. – Carnet + suf. -el. DOOM
carnețél s. n., pl. carnețéle
carnețelului
CARNEȚÉL, carnețele, s. n. Diminutiv al lui carnet. – Carnet + suf. -el. DOOM
carnețél s. n., pl. carnețéle
carnian
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carniana
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carnianul
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carnianului
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carniene
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carnienei
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carnienele
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carnienelor
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carnieni
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carnienii
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carnienilor
CARNIÁN, -Ă, carnieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine, caracterizat prin prezența unor cefalopode, lamelibranhiate etc. 2. Adj. Care se referă la carnian (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. carnien. DOOM
carnián2 (-ni-an) s. n.
carniolica
MUTULÍCĂ, mutulici, s. m. 1. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbește puțin; om prostuț, bleg. 2. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulică.
carnivor
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnivora
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnivore
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnivorei
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnivorele
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnivorelor
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnivori
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnivorii
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnivorilor
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnivorul
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnivorului
CARNIVÓR, -Ă, carnivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește cu carne. ◊ Plante carnivore = grup restrâns de plante care, pe lângă nutriția normală (asimilația clorofiliană), au însușirea de a se hrăni cu mici nevertebrate (insecte, viermi etc.). 2. S. n. (La pl.) Ordin din clasa mamiferelor care se hrănesc mai ales cu carne, având carnasiere și canini lungi și ascuțiți; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. carnivore, lat. carnivorus. DOOM
carnivór2 s. n., pl. carnivóre
carnotit
CARNOTÍT s. n. Mineral de uraniu și vanadiu, puternic radioactiv. – Din fr. carnotite.
carnus
Carnus, preot al lui Apollo, înzestrat de către zeu cu darul profeției.
carnyx
CARNYX s.n. Trompetă întrebuințată de popoarele celtice, având deschizătura modelată în forma unui cap de animal cu gura căscată. [< fr., celt. carnyx].
caro
CARÓ s. n. Culoare la cărțile de joc, însemnată prin romburi roșii; tobă. – Din fr. carreau. DOOM
caró (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroúl; pl. carále/ caróuri
caroase
caroase s. f. pl. picioare.
caroia
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiai
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiaj
CAROIÁJ, caroiaje, s. n. (Top.) Rețea de pătrățele înscrisă pe un desen, pe o hartă etc. pentru a servi la reproducerea acestora la o altă scară. [Pr.: -ro-iaj] – Din fr. carroyage. DOOM
caroiáj s. n., pl. caroiáje
caroiaje
CAROIÁJ, caroiaje, s. n. (Top.) Rețea de pătrățele înscrisă pe un desen, pe o hartă etc. pentru a servi la reproducerea acestora la o altă scară. [Pr.: -ro-iaj] – Din fr. carroyage. DOOM
caroiáj s. n., pl. caroiáje
caroiajele
CAROIÁJ, caroiaje, s. n. (Top.) Rețea de pătrățele înscrisă pe un desen, pe o hartă etc. pentru a servi la reproducerea acestora la o altă scară. [Pr.: -ro-iaj] – Din fr. carroyage. DOOM
caroiáj s. n., pl. caroiáje
caroiajelor
CAROIÁJ, caroiaje, s. n. (Top.) Rețea de pătrățele înscrisă pe un desen, pe o hartă etc. pentru a servi la reproducerea acestora la o altă scară. [Pr.: -ro-iaj] – Din fr. carroyage. DOOM
caroiáj s. n., pl. caroiáje
caroiajul
CAROIÁJ, caroiaje, s. n. (Top.) Rețea de pătrățele înscrisă pe un desen, pe o hartă etc. pentru a servi la reproducerea acestora la o altă scară. [Pr.: -ro-iaj] – Din fr. carroyage. DOOM
caroiáj s. n., pl. caroiáje
caroiajului
CAROIÁJ, caroiaje, s. n. (Top.) Rețea de pătrățele înscrisă pe un desen, pe o hartă etc. pentru a servi la reproducerea acestora la o altă scară. [Pr.: -ro-iaj] – Din fr. carroyage. DOOM
caroiáj s. n., pl. caroiáje
caroiam
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiară
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiarăm
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiarăți
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiase
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiasem
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiaseră
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiaserăm
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiaserăți
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiaseși
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiaseți
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiat
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiat
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiau
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiază
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiași
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiați
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroie
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiem
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiere
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiere
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiez
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroieze
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroiezi
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
caroind
CAROIÁ, caroiez, vb. I. Tranz. A aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc. [Pr.: -ro-ia] – Din fr. carroyer.
carolingian
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolingiana
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolingianul
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolingianului
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolingiene
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolingienei
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolingienele
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolingienelor
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolingieni
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolingienii
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolingienilor
CAROLINGIÁN, -Ă, carolingieni, -e, adj. Care aparține dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie. [Pr.: -gi-an] – Din fr. carolingien. DOOM
carolingián (-gi-an) adj. m., pl. carolingiéni (-gi-eni); f. carolingiánă, pl. carolingiéne
carolă
CARÓLĂ, carole, s. f. Dans medieval francez executat în cerc sau în lanț. – Din fr. carole.
caron
Caron = Charon.
caronadă
CARONÁDĂ, caronade, s. f. (Mar.) Vechi tun naval scurt, făcut din fontă. – Din fr. caronade.
carosa
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosabil
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosabila
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosabile
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosabilei
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosabilele
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosabilelor
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosabili
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosabilii
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosabililor
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosabilul
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosabilului
CAROSÁBIL, -Ă, carosabili, -e, adj., s. n. (Drum) care permite circulația vehiculelor rutiere; (parte a unui drum) care este rezervată circulației vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable. DOOM
carosábil2 s. n.
carosai
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosam
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosare
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosare
CAROSÁRE s.f. Acțiunea de a carosa. [< carosa].
carosarea
CAROSÁRE s.f. Acțiunea de a carosa. [< carosa].
carosară
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosarăm
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosarăți
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosase
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosasem
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosaseră
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosaserăm
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosaserăți
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosaseși
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosaseți
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosat
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosat
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosata
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosate
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosatei
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosatele
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosatelor
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosatul
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosatului
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosau
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosași
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosați
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosați
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosații
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosaților
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosează
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
caroseria
CAROSERÍE, caroserii, s. f. Parte a unui vehicul terestru așezată deasupra osiilor și a roților, amenajată pentru transportul persoanelor, al mărfurilor sau pentru instalarea anumitor utilaje. – Din fr. carrosserie. DOOM
caroseríe s. f., art. carosería, g.-d. art. caroseríei; pl. caroseríi, art. caroseríile
caroserie
CAROSERÍE, caroserii, s. f. Parte a unui vehicul terestru așezată deasupra osiilor și a roților, amenajată pentru transportul persoanelor, al mărfurilor sau pentru instalarea anumitor utilaje. – Din fr. carrosserie. DOOM
caroseríe s. f., art. carosería, g.-d. art. caroseríei; pl. caroseríi, art. caroseríile
caroseriei
CAROSERÍE, caroserii, s. f. Parte a unui vehicul terestru așezată deasupra osiilor și a roților, amenajată pentru transportul persoanelor, al mărfurilor sau pentru instalarea anumitor utilaje. – Din fr. carrosserie. DOOM
caroseríe s. f., art. carosería, g.-d. art. caroseríei; pl. caroseríi, art. caroseríile
caroserii
CAROSERÍE, caroserii, s. f. Parte a unui vehicul terestru așezată deasupra osiilor și a roților, amenajată pentru transportul persoanelor, al mărfurilor sau pentru instalarea anumitor utilaje. – Din fr. carrosserie. DOOM
caroseríe s. f., art. carosería, g.-d. art. caroseríei; pl. caroseríi, art. caroseríile
caroseriile
CAROSERÍE, caroserii, s. f. Parte a unui vehicul terestru așezată deasupra osiilor și a roților, amenajată pentru transportul persoanelor, al mărfurilor sau pentru instalarea anumitor utilaje. – Din fr. carrosserie. DOOM
caroseríe s. f., art. carosería, g.-d. art. caroseríei; pl. caroseríi, art. caroseríile
caroseriilor
CAROSERÍE, caroserii, s. f. Parte a unui vehicul terestru așezată deasupra osiilor și a roților, amenajată pentru transportul persoanelor, al mărfurilor sau pentru instalarea anumitor utilaje. – Din fr. carrosserie. DOOM
caroseríe s. f., art. carosería, g.-d. art. caroseríei; pl. caroseríi, art. caroseríile
carosez
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
caroseze
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosezi
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosier
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosier
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosiera
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosiere
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierei
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierele
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierelor
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosieri
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosieri
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierii
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierii
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierilor
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierilor
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierul
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierul
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierului
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosierului
CAROSIÉR, -Ă, carosieri, -e, adj., s. m. (Rar) 1. Adj. (Despre cai) Cu mersul elegant, folosit pentru vehicule de lux. 2. S. m. Fabricant de caroserii. [Pr.: -si-er] – Din fr. carrossier. DOOM
carosiér2 (-si-er) s. m., pl. carosiéri
carosând
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosînd
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser].
carosări
CAROSÁRE s.f. Acțiunea de a carosa. [< carosa].
carosării
CAROSÁRE s.f. Acțiunea de a carosa. [< carosa].
carosările
CAROSÁRE s.f. Acțiunea de a carosa. [< carosa].
carosărilor
CAROSÁRE s.f. Acțiunea de a carosa. [< carosa].
carota
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carota
CARÓTĂ, carote, s. f. 1. Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte globuloase, de culoare galbenă-roșiatică, foarte bogat în zaharuri. 2. Probă de rocă, de formă cilindrică, extrasă din gaura de sondă pentru cercetarea caracteristicilor terenului. 3. Corp de probă cilindric luat din betonul de fundație al unei șosele, în vederea verificării în laborator a proprietăților fizice și mecanice ale acesteia. 4. Fig. (Rar) Înșelătorie, șmecherie, trișare, șarlatanie. 5. (La jocul de biliard) Poziție dificilă lăsată adversarului care urmează să execute lovitura. – Din fr. carotte. DOOM
carótă s. f., g.-d. art. carótei; pl. caróte
carotai
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotaj
CAROTÁJ, carotaje, s. n. Operație de determinare prin foraj a structurii și compoziției stratelor scoarței terestre, bazată pe analiza probelor carotelor (2) sau pe măsurarea mărimilor fizice caracteristice ale rocii străbătute. – Din fr. carottage. DOOM
carotáj s. n., pl. carotáje
carotaje
CAROTÁJ, carotaje, s. n. Operație de determinare prin foraj a structurii și compoziției stratelor scoarței terestre, bazată pe analiza probelor carotelor (2) sau pe măsurarea mărimilor fizice caracteristice ale rocii străbătute. – Din fr. carottage. DOOM
carotáj s. n., pl. carotáje
carotajele
CAROTÁJ, carotaje, s. n. Operație de determinare prin foraj a structurii și compoziției stratelor scoarței terestre, bazată pe analiza probelor carotelor (2) sau pe măsurarea mărimilor fizice caracteristice ale rocii străbătute. – Din fr. carottage. DOOM
carotáj s. n., pl. carotáje
carotajelor
CAROTÁJ, carotaje, s. n. Operație de determinare prin foraj a structurii și compoziției stratelor scoarței terestre, bazată pe analiza probelor carotelor (2) sau pe măsurarea mărimilor fizice caracteristice ale rocii străbătute. – Din fr. carottage. DOOM
carotáj s. n., pl. carotáje
carotajul
CAROTÁJ, carotaje, s. n. Operație de determinare prin foraj a structurii și compoziției stratelor scoarței terestre, bazată pe analiza probelor carotelor (2) sau pe măsurarea mărimilor fizice caracteristice ale rocii străbătute. – Din fr. carottage. DOOM
carotáj s. n., pl. carotáje
carotajului
CAROTÁJ, carotaje, s. n. Operație de determinare prin foraj a structurii și compoziției stratelor scoarței terestre, bazată pe analiza probelor carotelor (2) sau pe măsurarea mărimilor fizice caracteristice ale rocii străbătute. – Din fr. carottage. DOOM
carotáj s. n., pl. carotáje
carotam
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotare
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotare
MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.
carotară
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotarăm
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotarăți
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotase
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotasem
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotaseră
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotaserăm
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotaserăți
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotaseși
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotaseți
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotat
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotau
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotași
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotați
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carote
CARÓTĂ, carote, s. f. 1. Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte globuloase, de culoare galbenă-roșiatică, foarte bogat în zaharuri. 2. Probă de rocă, de formă cilindrică, extrasă din gaura de sondă pentru cercetarea caracteristicilor terenului. 3. Corp de probă cilindric luat din betonul de fundație al unei șosele, în vederea verificării în laborator a proprietăților fizice și mecanice ale acesteia. 4. Fig. (Rar) Înșelătorie, șmecherie, trișare, șarlatanie. 5. (La jocul de biliard) Poziție dificilă lăsată adversarului care urmează să execute lovitura. – Din fr. carotte. DOOM
carótă s. f., g.-d. art. carótei; pl. caróte
carotează
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotei
CARÓTĂ, carote, s. f. 1. Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte globuloase, de culoare galbenă-roșiatică, foarte bogat în zaharuri. 2. Probă de rocă, de formă cilindrică, extrasă din gaura de sondă pentru cercetarea caracteristicilor terenului. 3. Corp de probă cilindric luat din betonul de fundație al unei șosele, în vederea verificării în laborator a proprietăților fizice și mecanice ale acesteia. 4. Fig. (Rar) Înșelătorie, șmecherie, trișare, șarlatanie. 5. (La jocul de biliard) Poziție dificilă lăsată adversarului care urmează să execute lovitura. – Din fr. carotte. DOOM
carótă s. f., g.-d. art. carótei; pl. caróte
carotele
CARÓTĂ, carote, s. f. 1. Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte globuloase, de culoare galbenă-roșiatică, foarte bogat în zaharuri. 2. Probă de rocă, de formă cilindrică, extrasă din gaura de sondă pentru cercetarea caracteristicilor terenului. 3. Corp de probă cilindric luat din betonul de fundație al unei șosele, în vederea verificării în laborator a proprietăților fizice și mecanice ale acesteia. 4. Fig. (Rar) Înșelătorie, șmecherie, trișare, șarlatanie. 5. (La jocul de biliard) Poziție dificilă lăsată adversarului care urmează să execute lovitura. – Din fr. carotte. DOOM
carótă s. f., g.-d. art. carótei; pl. caróte
carotelor
CARÓTĂ, carote, s. f. 1. Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte globuloase, de culoare galbenă-roșiatică, foarte bogat în zaharuri. 2. Probă de rocă, de formă cilindrică, extrasă din gaura de sondă pentru cercetarea caracteristicilor terenului. 3. Corp de probă cilindric luat din betonul de fundație al unei șosele, în vederea verificării în laborator a proprietăților fizice și mecanice ale acesteia. 4. Fig. (Rar) Înșelătorie, șmecherie, trișare, șarlatanie. 5. (La jocul de biliard) Poziție dificilă lăsată adversarului care urmează să execute lovitura. – Din fr. carotte. DOOM
carótă s. f., g.-d. art. carótei; pl. caróte
caroten
CAROTÉN s. n. Pigment roșu-portocaliu care se găsește în unele vegetale (morcov) și în unele produse animale (grăsimi, gălbenuș). [Var.: carotínă s. f.] – Din fr. carotène, germ. Karotin. DOOM
carotén s. n.
carotenemie
CAROTINEMÍE, carotinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a carotenului în sânge; cantitate de caroten prezentă în sânge. [Var.: carotenemíe s. f.] – Din fr. carotinémie.
carotenoidă
CAROTENOÍDĂ, carotenoide, s. f. Substanță colorantă naturală galbenă, portocalie sau roșie. [Pr.: -no-i-. – Var.: carotinoíd s. n., carotinoídă s. f.] – Din fr. caroténoïde.
carotenul
CAROTÉN s. n. Pigment roșu-portocaliu care se găsește în unele vegetale (morcov) și în unele produse animale (grăsimi, gălbenuș). [Var.: carotínă s. f.] – Din fr. carotène, germ. Karotin. DOOM
carotén s. n.
carotenului
CAROTÉN s. n. Pigment roșu-portocaliu care se găsește în unele vegetale (morcov) și în unele produse animale (grăsimi, gălbenuș). [Var.: carotínă s. f.] – Din fr. carotène, germ. Karotin. DOOM
carotén s. n.
carotez
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
caroteze
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotezi
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotida
CAROTÍDĂ, carotide, s. f. Fiecare dintre cele două artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte și de alta a gâtului, care transportă sângele de la inimă la cap; arteră cefalică. – Din fr. carotide. DOOM
carotídă s. f., g.-d. art. carotídei; pl. carotíde
carotide
CAROTÍDĂ, carotide, s. f. Fiecare dintre cele două artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte și de alta a gâtului, care transportă sângele de la inimă la cap; arteră cefalică. – Din fr. carotide. DOOM
carotídă s. f., g.-d. art. carotídei; pl. carotíde
carotidei
CAROTÍDĂ, carotide, s. f. Fiecare dintre cele două artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte și de alta a gâtului, care transportă sângele de la inimă la cap; arteră cefalică. – Din fr. carotide. DOOM
carotídă s. f., g.-d. art. carotídei; pl. carotíde
carotidele
CAROTÍDĂ, carotide, s. f. Fiecare dintre cele două artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte și de alta a gâtului, care transportă sângele de la inimă la cap; arteră cefalică. – Din fr. carotide. DOOM
carotídă s. f., g.-d. art. carotídei; pl. carotíde
carotidelor
CAROTÍDĂ, carotide, s. f. Fiecare dintre cele două artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte și de alta a gâtului, care transportă sângele de la inimă la cap; arteră cefalică. – Din fr. carotide. DOOM
carotídă s. f., g.-d. art. carotídei; pl. carotíde
carotidian
CAROTIDIÁN, -Ă, carotidieni, -e, adj. (Anat.) Al carotidei. [Pr.: -di-an] – Din fr. carotidien.
carotiera
CAROTIÉRĂ, carotiere, s. f. Utilaj de foraj folosit pentru tăierea și scoaterea la suprafață a carotelor (2) din gaura de sondă. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. carottier. DOOM
carotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. carotiérei; pl. carotiére
carotiere
CAROTIÉRĂ, carotiere, s. f. Utilaj de foraj folosit pentru tăierea și scoaterea la suprafață a carotelor (2) din gaura de sondă. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. carottier. DOOM
carotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. carotiérei; pl. carotiére
carotierei
CAROTIÉRĂ, carotiere, s. f. Utilaj de foraj folosit pentru tăierea și scoaterea la suprafață a carotelor (2) din gaura de sondă. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. carottier. DOOM
carotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. carotiérei; pl. carotiére
carotierele
CAROTIÉRĂ, carotiere, s. f. Utilaj de foraj folosit pentru tăierea și scoaterea la suprafață a carotelor (2) din gaura de sondă. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. carottier. DOOM
carotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. carotiérei; pl. carotiére
carotierelor
CAROTIÉRĂ, carotiere, s. f. Utilaj de foraj folosit pentru tăierea și scoaterea la suprafață a carotelor (2) din gaura de sondă. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. carottier. DOOM
carotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. carotiérei; pl. carotiére
carotinemia
CAROTINEMÍE, carotinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a carotenului în sânge; cantitate de caroten prezentă în sânge. [Var.: carotenemíe s. f.] – Din fr. carotinémie.
carotinemie
CAROTINEMÍE, carotinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a carotenului în sânge; cantitate de caroten prezentă în sânge. [Var.: carotenemíe s. f.] – Din fr. carotinémie.
carotinemiei
CAROTINEMÍE, carotinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a carotenului în sânge; cantitate de caroten prezentă în sânge. [Var.: carotenemíe s. f.] – Din fr. carotinémie.
carotinemii
CAROTINEMÍE, carotinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a carotenului în sânge; cantitate de caroten prezentă în sânge. [Var.: carotenemíe s. f.] – Din fr. carotinémie.
carotinemiile
CAROTINEMÍE, carotinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a carotenului în sânge; cantitate de caroten prezentă în sânge. [Var.: carotenemíe s. f.] – Din fr. carotinémie.
carotinemiilor
CAROTINEMÍE, carotinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a carotenului în sânge; cantitate de caroten prezentă în sânge. [Var.: carotenemíe s. f.] – Din fr. carotinémie.
carotinoid
CAROTENOÍDĂ, carotenoide, s. f. Substanță colorantă naturală galbenă, portocalie sau roșie. [Pr.: -no-i-. – Var.: carotinoíd s. n., carotinoídă s. f.] – Din fr. caroténoïde.
carotinoide
CAROTENOÍDĂ, carotenoide, s. f. Substanță colorantă naturală galbenă, portocalie sau roșie. [Pr.: -no-i-. – Var.: carotinoíd s. n., carotinoídă s. f.] – Din fr. caroténoïde.
carotinoidele
CAROTENOÍDĂ, carotenoide, s. f. Substanță colorantă naturală galbenă, portocalie sau roșie. [Pr.: -no-i-. – Var.: carotinoíd s. n., carotinoídă s. f.] – Din fr. caroténoïde.
carotinoidelor
CAROTENOÍDĂ, carotenoide, s. f. Substanță colorantă naturală galbenă, portocalie sau roșie. [Pr.: -no-i-. – Var.: carotinoíd s. n., carotinoídă s. f.] – Din fr. caroténoïde.
carotinoidul
CAROTENOÍDĂ, carotenoide, s. f. Substanță colorantă naturală galbenă, portocalie sau roșie. [Pr.: -no-i-. – Var.: carotinoíd s. n., carotinoídă s. f.] – Din fr. caroténoïde.
carotinoidului
CAROTENOÍDĂ, carotenoide, s. f. Substanță colorantă naturală galbenă, portocalie sau roșie. [Pr.: -no-i-. – Var.: carotinoíd s. n., carotinoídă s. f.] – Din fr. caroténoïde.
carotinoidă
CAROTENOÍDĂ, carotenoide, s. f. Substanță colorantă naturală galbenă, portocalie sau roșie. [Pr.: -no-i-. – Var.: carotinoíd s. n., carotinoídă s. f.] – Din fr. caroténoïde.
carotină
CAROTÉN s. n. Pigment roșu-portocaliu care se găsește în unele vegetale (morcov) și în unele produse animale (grăsimi, gălbenuș). [Var.: carotínă s. f.] – Din fr. carotène, germ. Karotin. DOOM
carotén s. n.
carotând
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carotînd
CAROTÁ, carotez, vb. I. Intranz. (Livr.) A înșela, a extorca. ♦ (La biliard) A juca astfel încât să rămână adversarului o lovitură dificilă. – Din fr. carotter. DOOM
carotá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 caroteáză
carou
CARÓU, carouri, s. n. (De obicei la pl.) Pătrățel imprimat pe (sau țesut în) unele stofe, format din dungi de altă culoare decât fondul. – Din fr. carreau. DOOM
caróu (pătrățel) s. n., art. caróul; pl. caróuri
caroul
CARÓ s. n. Culoare la cărțile de joc, însemnată prin romburi roșii; tobă. – Din fr. carreau. DOOM
caró (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroúl; pl. carále/ caróuri
caroul
CARÓU, carouri, s. n. (De obicei la pl.) Pătrățel imprimat pe (sau țesut în) unele stofe, format din dungi de altă culoare decât fondul. – Din fr. carreau. DOOM
caróu (pătrățel) s. n., art. caróul; pl. caróuri
caroului
CARÓ s. n. Culoare la cărțile de joc, însemnată prin romburi roșii; tobă. – Din fr. carreau. DOOM
caró (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroúl; pl. carále/ caróuri
caroului
CARÓU, carouri, s. n. (De obicei la pl.) Pătrățel imprimat pe (sau țesut în) unele stofe, format din dungi de altă culoare decât fondul. – Din fr. carreau. DOOM
caróu (pătrățel) s. n., art. caróul; pl. caróuri
carouri
CARÓU, carouri, s. n. (De obicei la pl.) Pătrățel imprimat pe (sau țesut în) unele stofe, format din dungi de altă culoare decât fondul. – Din fr. carreau. DOOM
caróu (pătrățel) s. n., art. caróul; pl. caróuri
carourile
CARÓU, carouri, s. n. (De obicei la pl.) Pătrățel imprimat pe (sau țesut în) unele stofe, format din dungi de altă culoare decât fondul. – Din fr. carreau. DOOM
caróu (pătrățel) s. n., art. caróul; pl. caróuri
carourilor
CARÓU, carouri, s. n. (De obicei la pl.) Pătrățel imprimat pe (sau țesut în) unele stofe, format din dungi de altă culoare decât fondul. – Din fr. carreau. DOOM
caróu (pătrățel) s. n., art. caróul; pl. caróuri
carp
CARP1 s. n. Grup de opt oase mici care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii, articulându-se cu oasele antebrațului și metacarpului. – Din fr. carpe, lat. carpus. DOOM
carp2 (grup de oase) s. n.
carp
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carp
-CARP v. carpo-.
carpa
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carpatic
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpatica
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpatice
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpaticei
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpaticele
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpaticelor
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpatici
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpaticii
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpaticilor
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpaticul
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpaticului
CARPÁTIC, -Ă, carpatici, -ce, adj. Din munții Carpați, al Carpaților, privitor la Carpați; carpatin. – Din fr. karpatique. DOOM
carpátic adj. m., pl. carpátici; f. carpátică, pl. carpátice
carpaticum
DRÁGOSTE, dragoste, s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; iubire, amor. ◊ Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, față de) cineva (sau de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊ Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să... A se topi (sau a se sfârși, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (Concr.) Ființă iubită; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relații amoroase. II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĭ.
carpaticus
GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate, cu flori galbene, care crește în locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii, care crește în regiuni înalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.
carpatin
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpatina
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpatine
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpatinei
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpatinele
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpatinelor
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpatini
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpatinii
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpatinilor
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpatinul
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpatinului
CARPATÍN, -Ă, carpatini, -e, adj. Carpatic. – Din fr. karpathin. DOOM
carpatín adj. m., pl. carpatíni; f. carpatínă, pl. carpatíne
carpați
Geniul Carpaților expr. (iron.) poreclă dată în timpul vieții lui Nicolae Ceaușescu.
carpe
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carpectomie
CARPECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a oaselor carpului. [Gen. -iei. / < fr. carpectomie, cf. gr. karpos – carp, ektome – excizie].
carpei
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carpela
CARPÉLĂ, carpele, s. f. Frunzișoară modificată situată în centrul unei flori, care poartă ovulele. – Din fr. carpelle. DOOM
carpélă s. f., g.-d. art. carpélei; pl. carpéle
carpele
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carpele
CARPÉLĂ, carpele, s. f. Frunzișoară modificată situată în centrul unei flori, care poartă ovulele. – Din fr. carpelle. DOOM
carpélă s. f., g.-d. art. carpélei; pl. carpéle
carpelei
CARPÉLĂ, carpele, s. f. Frunzișoară modificată situată în centrul unei flori, care poartă ovulele. – Din fr. carpelle. DOOM
carpélă s. f., g.-d. art. carpélei; pl. carpéle
carpelele
CARPÉLĂ, carpele, s. f. Frunzișoară modificată situată în centrul unei flori, care poartă ovulele. – Din fr. carpelle. DOOM
carpélă s. f., g.-d. art. carpélei; pl. carpéle
carpelelor
CARPÉLĂ, carpele, s. f. Frunzișoară modificată situată în centrul unei flori, care poartă ovulele. – Din fr. carpelle. DOOM
carpélă s. f., g.-d. art. carpélei; pl. carpéle
carpelor
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carpen
CÁRPEN, carpeni, s. m. Arbore înalt, cu frunze ovale dințate și cu flori grupate în amenți, cu lemnul tare și alb, cu dungi argintii și adâncituri pe trunchi, întrebuințat la construcții și în rotărie; cărpinar (Carpinus betulus). – Lat. carpinus. DOOM
cárpen s. m., pl. cárpeni
carpeni
CÁRPEN, carpeni, s. m. Arbore înalt, cu frunze ovale dințate și cu flori grupate în amenți, cu lemnul tare și alb, cu dungi argintii și adâncituri pe trunchi, întrebuințat la construcții și în rotărie; cărpinar (Carpinus betulus). – Lat. carpinus. DOOM
cárpen s. m., pl. cárpeni
carpenii
CÁRPEN, carpeni, s. m. Arbore înalt, cu frunze ovale dințate și cu flori grupate în amenți, cu lemnul tare și alb, cu dungi argintii și adâncituri pe trunchi, întrebuințat la construcții și în rotărie; cărpinar (Carpinus betulus). – Lat. carpinus. DOOM
cárpen s. m., pl. cárpeni
carpenilor
CÁRPEN, carpeni, s. m. Arbore înalt, cu frunze ovale dințate și cu flori grupate în amenți, cu lemnul tare și alb, cu dungi argintii și adâncituri pe trunchi, întrebuințat la construcții și în rotărie; cărpinar (Carpinus betulus). – Lat. carpinus. DOOM
cárpen s. m., pl. cárpeni
carpenul
CÁRPEN, carpeni, s. m. Arbore înalt, cu frunze ovale dințate și cu flori grupate în amenți, cu lemnul tare și alb, cu dungi argintii și adâncituri pe trunchi, întrebuințat la construcții și în rotărie; cărpinar (Carpinus betulus). – Lat. carpinus. DOOM
cárpen s. m., pl. cárpeni
carpenului
CÁRPEN, carpeni, s. m. Arbore înalt, cu frunze ovale dințate și cu flori grupate în amenți, cu lemnul tare și alb, cu dungi argintii și adâncituri pe trunchi, întrebuințat la construcții și în rotărie; cărpinar (Carpinus betulus). – Lat. carpinus. DOOM
cárpen s. m., pl. cárpeni
carpeta
CARPÉTĂ, carpete, s. f. Covoraș. – Din fr. carpette. DOOM
carpétă s. f., g.-d. art. carpétei; pl. carpéte
carpete
CARPÉTĂ, carpete, s. f. Covoraș. – Din fr. carpette. DOOM
carpétă s. f., g.-d. art. carpétei; pl. carpéte
carpetei
CARPÉTĂ, carpete, s. f. Covoraș. – Din fr. carpette. DOOM
carpétă s. f., g.-d. art. carpétei; pl. carpéte
carpetele
CARPÉTĂ, carpete, s. f. Covoraș. – Din fr. carpette. DOOM
carpétă s. f., g.-d. art. carpétei; pl. carpéte
carpetelor
CARPÉTĂ, carpete, s. f. Covoraș. – Din fr. carpette. DOOM
carpétă s. f., g.-d. art. carpétei; pl. carpéte
carpi
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carpian
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpiana
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpianul
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpianului
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpicultura
CARPICULTÚRĂ s. f. Ciprinicultură. – Din fr. carpiculture. DOOM
carpicultúră s. f., g.-d. art. carpicultúrii
carpiculturi
CARPICULTÚRĂ s. f. Ciprinicultură. – Din fr. carpiculture. DOOM
carpicultúră s. f., g.-d. art. carpicultúrii
carpiculturii
CARPICULTÚRĂ s. f. Ciprinicultură. – Din fr. carpiculture. DOOM
carpicultúră s. f., g.-d. art. carpicultúrii
carpie
-CARPIE v. carpo-.
carpiene
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpienei
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpienele
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpienelor
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpieni
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpienii
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpienilor
CARPIÁN, -Ă, carpieni, -e, adj. Al carpului. [Pr.: -pi-an] – Din fr. carpien. DOOM
carpián (-pi-an) adj. m., pl. carpiéni (-pi-eni); f. carpiánă, pl. carpiéne
carpii
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carpilor
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carpinifolia
ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus). ◊ Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus.
carpinus
CĂRPINÍȚĂ, cărpinițe, s. f. Arbore scund cu scoarță netedă, cenușie, cu frunze ovale, mici, dințate și cu flori în amenți (Carpinus orientalis). – Carpen + suf. -iță.
carpo
CARPO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „fruct”. [Și -carp, -carpie. / < fr. carpo-, cf. gr. karpos].
carpocapsa
CARPOCÁPSĂ, carpocapse, s. f. Insectă care trăiește pe arborii fructiferi. – Din fr. carpocapse. DOOM
carpocápsă s. f., g.-d. art. carpocápsei; pl. carpocápse
carpocapse
CARPOCÁPSĂ, carpocapse, s. f. Insectă care trăiește pe arborii fructiferi. – Din fr. carpocapse. DOOM
carpocápsă s. f., g.-d. art. carpocápsei; pl. carpocápse
carpocapsei
CARPOCÁPSĂ, carpocapse, s. f. Insectă care trăiește pe arborii fructiferi. – Din fr. carpocapse. DOOM
carpocápsă s. f., g.-d. art. carpocápsei; pl. carpocápse
carpocapsele
CARPOCÁPSĂ, carpocapse, s. f. Insectă care trăiește pe arborii fructiferi. – Din fr. carpocapse. DOOM
carpocápsă s. f., g.-d. art. carpocápsei; pl. carpocápse
carpocapselor
CARPOCÁPSĂ, carpocapse, s. f. Insectă care trăiește pe arborii fructiferi. – Din fr. carpocapse. DOOM
carpocápsă s. f., g.-d. art. carpocápsei; pl. carpocápse
carpofag
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofaga
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofage
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofagei
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofagele
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofagelor
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofagi
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofagii
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofagilor
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofagul
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofagului
CARPOFÁG, -Ă, carpofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu fructe. – Din fr. carpophage. DOOM
carpofág adj. m., pl. carpofági; f. carpofágă, pl. carpofáge
carpofor
CARPOFÓR, carpofori, s. m. Peduncul care susține fructul. – Din fr. carpophore, germ. Karpophor. DOOM
carpofór s. m., pl. carpofóri
carpofori
CARPOFÓR, carpofori, s. m. Peduncul care susține fructul. – Din fr. carpophore, germ. Karpophor. DOOM
carpofór s. m., pl. carpofóri
carpoforii
CARPOFÓR, carpofori, s. m. Peduncul care susține fructul. – Din fr. carpophore, germ. Karpophor. DOOM
carpofór s. m., pl. carpofóri
carpoforilor
CARPOFÓR, carpofori, s. m. Peduncul care susține fructul. – Din fr. carpophore, germ. Karpophor. DOOM
carpofór s. m., pl. carpofóri
carpoforul
CARPOFÓR, carpofori, s. m. Peduncul care susține fructul. – Din fr. carpophore, germ. Karpophor. DOOM
carpofór s. m., pl. carpofóri
carpoforului
CARPOFÓR, carpofori, s. m. Peduncul care susține fructul. – Din fr. carpophore, germ. Karpophor. DOOM
carpofór s. m., pl. carpofóri
carpolit
CARPOLÍT s.n. Fruct fosil prezent în straturile geologice. [< germ. Karpolith, cf. gr. karpos – fruct, lithos – piatră].
carpologia
CARPOLOGÍE s. f. Parte a botanicii care se ocupă cu studiul fructelor. – Din fr. carpologie. DOOM
carpologíe s. f., art. carpología, g.-d. carpologíi, art. carpologíei
carpologie
CARPOLOGÍE s. f. Parte a botanicii care se ocupă cu studiul fructelor. – Din fr. carpologie. DOOM
carpologíe s. f., art. carpología, g.-d. carpologíi, art. carpologíei
carpologiei
CARPOLOGÍE s. f. Parte a botanicii care se ocupă cu studiul fructelor. – Din fr. carpologie. DOOM
carpologíe s. f., art. carpología, g.-d. carpologíi, art. carpologíei
carpologii
CARPOLOGÍE s. f. Parte a botanicii care se ocupă cu studiul fructelor. – Din fr. carpologie. DOOM
carpologíe s. f., art. carpología, g.-d. carpologíi, art. carpologíei
carpul
CARP1 s. n. Grup de opt oase mici care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii, articulându-se cu oasele antebrațului și metacarpului. – Din fr. carpe, lat. carpus. DOOM
carp2 (grup de oase) s. n.
carpul
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carpului
CARP1 s. n. Grup de opt oase mici care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii, articulându-se cu oasele antebrațului și metacarpului. – Din fr. carpe, lat. carpus. DOOM
carp2 (grup de oase) s. n.
carpului
CARP2, -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes. DOOM
!carp1 (nume etnic) s. m., pl. carpi
carpuri
CARP1 s. n. Grup de opt oase mici care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii, articulându-se cu oasele antebrațului și metacarpului. – Din fr. carpe, lat. carpus. DOOM
carp2 (grup de oase) s. n.
carpurile
CARP1 s. n. Grup de opt oase mici care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii, articulându-se cu oasele antebrațului și metacarpului. – Din fr. carpe, lat. carpus. DOOM
carp2 (grup de oase) s. n.
carpurilor
CARP1 s. n. Grup de opt oase mici care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii, articulându-se cu oasele antebrațului și metacarpului. – Din fr. carpe, lat. carpus. DOOM
carp2 (grup de oase) s. n.
carpăn
CÁRPĂN s. m. v. carpen.
carryophyllea
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.
carst
CARST, carsturi, s. n. Eroziune și dizolvare a calcarelor, gipsurilor și sării, provocată de apele subterane sau de suprafață, urmată de crearea unor forme caracteristice; (concr.) formă de relief rezultată în urma acestei eroziuni. – Din germ. Karst. DOOM
carst s. n., pl. cársturi
carstic
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carstica
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carstice
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carsticei
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carsticele
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carsticelor
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carstici
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carsticii
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carsticilor
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carsticul
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carsticului
CÁRSTIC, -Ă, carstici, -ce, adj. Care aparține carstului, privitor la carst, specific carstului. ◊ Regiune carstică = regiune cu carst foarte dezvoltat. – Din fr. karstique. DOOM
cárstic adj. m., pl. cárstici; f. cárstică, pl. cárstice
carstificare
CARSTIFICÁRE s.f. Proces complex de dizolvare a rocilor solubile (calcare, ghipsuri), de transport și depunere sau de precipitare a materialelor de către apele de suprafață sau subterane. [Cf. fr. karstification].
carstologia
CARSTOLOGÍE s.f. Disciplină geologică având ca obiect studiul fenomenelor carstice. [< fr. karstologie].
carstologie
CARSTOLOGÍE s.f. Disciplină geologică având ca obiect studiul fenomenelor carstice. [< fr. karstologie].
carstologiei
CARSTOLOGÍE s.f. Disciplină geologică având ca obiect studiul fenomenelor carstice. [< fr. karstologie].
carstologii
CARSTOLOGÍE s.f. Disciplină geologică având ca obiect studiul fenomenelor carstice. [< fr. karstologie].
carstul
CARST, carsturi, s. n. Eroziune și dizolvare a calcarelor, gipsurilor și sării, provocată de apele subterane sau de suprafață, urmată de crearea unor forme caracteristice; (concr.) formă de relief rezultată în urma acestei eroziuni. – Din germ. Karst. DOOM
carst s. n., pl. cársturi
carstului
CARST, carsturi, s. n. Eroziune și dizolvare a calcarelor, gipsurilor și sării, provocată de apele subterane sau de suprafață, urmată de crearea unor forme caracteristice; (concr.) formă de relief rezultată în urma acestei eroziuni. – Din germ. Karst. DOOM
carst s. n., pl. cársturi
carsturi
CARST, carsturi, s. n. Eroziune și dizolvare a calcarelor, gipsurilor și sării, provocată de apele subterane sau de suprafață, urmată de crearea unor forme caracteristice; (concr.) formă de relief rezultată în urma acestei eroziuni. – Din germ. Karst. DOOM
carst s. n., pl. cársturi
carsturile
CARST, carsturi, s. n. Eroziune și dizolvare a calcarelor, gipsurilor și sării, provocată de apele subterane sau de suprafață, urmată de crearea unor forme caracteristice; (concr.) formă de relief rezultată în urma acestei eroziuni. – Din germ. Karst. DOOM
carst s. n., pl. cársturi
carsturilor
CARST, carsturi, s. n. Eroziune și dizolvare a calcarelor, gipsurilor și sării, provocată de apele subterane sau de suprafață, urmată de crearea unor forme caracteristice; (concr.) formă de relief rezultată în urma acestei eroziuni. – Din germ. Karst. DOOM
carst s. n., pl. cársturi
cart
CART2, carturi, s. n. Automobil de curse mic, cu caroseria și partea mecanică simplificate și viteza redusă; automobil de acest tip folosit de copii în unele jocuri sportive. [Scris și: kart] – Din engl., fr. kart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
cart
CART1, carturi, s. n. 1. Serviciu de patru ore, executat permanent, pe schimburi, la bordul unei nave, de membrii echipajului. 2. A 32-a parte din roza vânturilor, adică 111/4 grade. – Din fr. quart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
carta
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
carta
CÁRTĂ, carte, s. f. 1. (În Evul Mediu) Act destinat a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta. DOOM
cártă (manifest, act fundamental) s. f., g.-d. art. cártei; pl. cárte
cartaboi
cartabói (-i), s. m. – (Arg.) Paznic, temnicer. Origine necunoscută. Ar putea fi o combinație de la cart „gardă” și terminația lui vistavoi.
cartaboș
CALTABÓȘ, caltaboși, s. m. Cârnat făcut din măruntaie de porc amestecate cu orez și cu ingrediente. [Var.: cartabóș s. m.] – Et. nec. DOOM
caltabóș s. m., pl. caltabóși
cartaginez
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginez
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartagineza
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartagineza
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartagineze
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartagineze
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezei
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezei
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezele
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezele
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezelor
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezelor
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezi
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezi
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezii
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezii
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezilor
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezilor
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezul
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezul
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezului
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartaginezului
CARTAGINÉZ, -Ă, cartaginezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechii Cartagine sau era originară de acolo; pun. 2. Adj. Care aparține Cartaginei sau cartaginezilor (1), privitor la Cartagina ori la cartaginezi; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois. DOOM
cartaginéz adj. m., s. m., pl. cartaginézi; adj. f., s. f. cartaginéză, pl. cartaginéze
cartai
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartam
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartare
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartare
CARTÁRE, cartări, s. f. 1. Acțiunea de a carta și rezultatul ei. 2. Urmărire pe teren și transpunere, prin semne și prin culori convenționale, pe hărți topografice, a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură (roci, formațiuni geologice, ape, soluri, animale etc.). – V. carta. DOOM
cartáre s. f., g.-d. art. cartắrii; pl. cartắri
cartarea
CARTÁRE, cartări, s. f. 1. Acțiunea de a carta și rezultatul ei. 2. Urmărire pe teren și transpunere, prin semne și prin culori convenționale, pe hărți topografice, a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură (roci, formațiuni geologice, ape, soluri, animale etc.). – V. carta. DOOM
cartáre s. f., g.-d. art. cartắrii; pl. cartắri
cartară
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartarăm
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartarăți
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartase
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartasem
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartaseră
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartaserăm
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartaserăți
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartaseși
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartaseți
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartat
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartat
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cărți.
cartatoare
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartatoarea
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartatoarei
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartatoarele
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartatoarelor
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartator
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartatori
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartatorii
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartatorilor
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartatorul
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartatorului
CARTATÓR, -OÁRE, cartatori, -oare, s. m. și f. Persoană care cartează (1) corespondența. – Carta + suf. -tor.
cartau
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartași
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartați
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
carte
CÁRTĂ, carte, s. f. 1. (În Evul Mediu) Act destinat a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta. DOOM
cártă (manifest, act fundamental) s. f., g.-d. art. cártei; pl. cárte
carte
CÁRTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte. DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
cartea
CÁRTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte. DOOM
cárte poștálă s. f. + adj.
cartează
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartei
CÁRTĂ, carte, s. f. 1. (În Evul Mediu) Act destinat a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta. DOOM
cártă (manifest, act fundamental) s. f., g.-d. art. cártei; pl. cárte
cartel
CARTÉL, carteluri, s. n. 1. Uniune monopolistă în care mai multe întreprinderi din aceeași ramură de producție încheie o convenție, stabilind prețurile, condițiile de vânzare și de aprovizionare, termenele de plată, cantitatea de mărfuri ce urmează să o producă fiecare și își împart piețele de desfacere, în vederea limitării sau eliminării concurenței. 2. Coaliție între două sau mai multe partide, organizații etc. 3. (Înv.) Convenție scrisă între state, pentru schimbul sau răscumpărarea prizonierilor. – Din fr., engl. cartel. DOOM
cartél (monopol, coaliție, convenție) s. n., pl. cartéluri
cartela
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartela
CARTÉLĂ, cartele, s. f. 1. Carnețel, bucată de hârtie sau de carton, cu bonuri detașabile, imprimate și numerotate, pe baza cărora se pot obține produse raționalizate sau se poate servi masa la o cantină. 2. Bandă de carton perforată care indică desenul unei țesături. 3. (Inform.; în sintagma) Cartelă perforată = suport de informație imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automată a datelor și reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforații. 4. (În sintagma) Cartelă magnetică = dreptunghi de material plastic, acoperit cu substanță magnetică, pe care poate fi înregistrată informația prin magnetizarea unor zone de suprafață într-un cod prestabilit. – Din it. cartella. DOOM
cartélă (carnețel cu bonuri, bandă perforată, fișă de calculator) s. f., g.-d. art. cartélei; pl. cartéle
cartelai
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelam
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelare
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelare
CARTELÁRE2, cartelări, s. f. Acțiunea de a cartela2. – V. cartela2. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelare
CARTELÁRE1, cartelări, s. f. Acțiunea de a se cartela1. – V. cartela1. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelarea
CARTELÁRE2, cartelări, s. f. Acțiunea de a cartela2. – V. cartela2. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelarea
CARTELÁRE1, cartelări, s. f. Acțiunea de a se cartela1. – V. cartela1. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelară
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelarăm
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelarăți
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelase
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelasem
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelaseră
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelaserăm
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelaserăți
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelaseși
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelaseți
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelat
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelat
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelat
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartelata
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelata
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartelate
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelate
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartelatei
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelatei
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartelatele
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelatele
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartelatelor
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelatelor
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartelatul
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelatul
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartelatului
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelatului
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartelau
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelași
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelați
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelați
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelați
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartelații
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelații
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartelaților
CARTELÁT2, -Ă, cartelați, -te, adj. (Despre produse) Distribuit pe bază de cartelă (1), raționalizat. – V. cartela2.
cartelaților
CARTELÁT1, -Ă, cartelați, -te, adj. Reunit într-un cartel. – V. cartela1.
cartele
CÁRTĂ, carte, s. f. 1. (În Evul Mediu) Act destinat a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta. DOOM
cártă (manifest, act fundamental) s. f., g.-d. art. cártei; pl. cárte
cartele
CARTÉLĂ, cartele, s. f. 1. Carnețel, bucată de hârtie sau de carton, cu bonuri detașabile, imprimate și numerotate, pe baza cărora se pot obține produse raționalizate sau se poate servi masa la o cantină. 2. Bandă de carton perforată care indică desenul unei țesături. 3. (Inform.; în sintagma) Cartelă perforată = suport de informație imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automată a datelor și reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforații. 4. (În sintagma) Cartelă magnetică = dreptunghi de material plastic, acoperit cu substanță magnetică, pe care poate fi înregistrată informația prin magnetizarea unor zone de suprafață într-un cod prestabilit. – Din it. cartella. DOOM
cartélă (carnețel cu bonuri, bandă perforată, fișă de calculator) s. f., g.-d. art. cartélei; pl. cartéle
cartelează
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelei
CARTÉLĂ, cartele, s. f. 1. Carnețel, bucată de hârtie sau de carton, cu bonuri detașabile, imprimate și numerotate, pe baza cărora se pot obține produse raționalizate sau se poate servi masa la o cantină. 2. Bandă de carton perforată care indică desenul unei țesături. 3. (Inform.; în sintagma) Cartelă perforată = suport de informație imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automată a datelor și reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforații. 4. (În sintagma) Cartelă magnetică = dreptunghi de material plastic, acoperit cu substanță magnetică, pe care poate fi înregistrată informația prin magnetizarea unor zone de suprafață într-un cod prestabilit. – Din it. cartella. DOOM
cartélă (carnețel cu bonuri, bandă perforată, fișă de calculator) s. f., g.-d. art. cartélei; pl. cartéle
cartelele
CARTÉLĂ, cartele, s. f. 1. Carnețel, bucată de hârtie sau de carton, cu bonuri detașabile, imprimate și numerotate, pe baza cărora se pot obține produse raționalizate sau se poate servi masa la o cantină. 2. Bandă de carton perforată care indică desenul unei țesături. 3. (Inform.; în sintagma) Cartelă perforată = suport de informație imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automată a datelor și reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforații. 4. (În sintagma) Cartelă magnetică = dreptunghi de material plastic, acoperit cu substanță magnetică, pe care poate fi înregistrată informația prin magnetizarea unor zone de suprafață într-un cod prestabilit. – Din it. cartella. DOOM
cartélă (carnețel cu bonuri, bandă perforată, fișă de calculator) s. f., g.-d. art. cartélei; pl. cartéle
cartelelor
CARTÉLĂ, cartele, s. f. 1. Carnețel, bucată de hârtie sau de carton, cu bonuri detașabile, imprimate și numerotate, pe baza cărora se pot obține produse raționalizate sau se poate servi masa la o cantină. 2. Bandă de carton perforată care indică desenul unei țesături. 3. (Inform.; în sintagma) Cartelă perforată = suport de informație imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automată a datelor și reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforații. 4. (În sintagma) Cartelă magnetică = dreptunghi de material plastic, acoperit cu substanță magnetică, pe care poate fi înregistrată informația prin magnetizarea unor zone de suprafață într-un cod prestabilit. – Din it. cartella. DOOM
cartélă (carnețel cu bonuri, bandă perforată, fișă de calculator) s. f., g.-d. art. cartélei; pl. cartéle
cartelez
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
carteleze
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelezi
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelizare
CARTELIZÁRE, cartelizări, s. f. (Rar) Cartelare. – De la cartelă.
cartelizarea
CARTELIZÁRE, cartelizări, s. f. (Rar) Cartelare. – De la cartelă.
cartelizări
CARTELIZÁRE, cartelizări, s. f. (Rar) Cartelare. – De la cartelă.
cartelizării
CARTELIZÁRE, cartelizări, s. f. (Rar) Cartelare. – De la cartelă.
cartelizările
CARTELIZÁRE, cartelizări, s. f. (Rar) Cartelare. – De la cartelă.
cartelizărilor
CARTELIZÁRE, cartelizări, s. f. (Rar) Cartelare. – De la cartelă.
cartelor
CÁRTĂ, carte, s. f. 1. (În Evul Mediu) Act destinat a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta. DOOM
cártă (manifest, act fundamental) s. f., g.-d. art. cártei; pl. cárte
cartelul
CARTÉL, carteluri, s. n. 1. Uniune monopolistă în care mai multe întreprinderi din aceeași ramură de producție încheie o convenție, stabilind prețurile, condițiile de vânzare și de aprovizionare, termenele de plată, cantitatea de mărfuri ce urmează să o producă fiecare și își împart piețele de desfacere, în vederea limitării sau eliminării concurenței. 2. Coaliție între două sau mai multe partide, organizații etc. 3. (Înv.) Convenție scrisă între state, pentru schimbul sau răscumpărarea prizonierilor. – Din fr., engl. cartel. DOOM
cartél (monopol, coaliție, convenție) s. n., pl. cartéluri
cartelului
CARTÉL, carteluri, s. n. 1. Uniune monopolistă în care mai multe întreprinderi din aceeași ramură de producție încheie o convenție, stabilind prețurile, condițiile de vânzare și de aprovizionare, termenele de plată, cantitatea de mărfuri ce urmează să o producă fiecare și își împart piețele de desfacere, în vederea limitării sau eliminării concurenței. 2. Coaliție între două sau mai multe partide, organizații etc. 3. (Înv.) Convenție scrisă între state, pentru schimbul sau răscumpărarea prizonierilor. – Din fr., engl. cartel. DOOM
cartél (monopol, coaliție, convenție) s. n., pl. cartéluri
carteluri
CARTÉL, carteluri, s. n. 1. Uniune monopolistă în care mai multe întreprinderi din aceeași ramură de producție încheie o convenție, stabilind prețurile, condițiile de vânzare și de aprovizionare, termenele de plată, cantitatea de mărfuri ce urmează să o producă fiecare și își împart piețele de desfacere, în vederea limitării sau eliminării concurenței. 2. Coaliție între două sau mai multe partide, organizații etc. 3. (Înv.) Convenție scrisă între state, pentru schimbul sau răscumpărarea prizonierilor. – Din fr., engl. cartel. DOOM
cartél (monopol, coaliție, convenție) s. n., pl. cartéluri
cartelurile
CARTÉL, carteluri, s. n. 1. Uniune monopolistă în care mai multe întreprinderi din aceeași ramură de producție încheie o convenție, stabilind prețurile, condițiile de vânzare și de aprovizionare, termenele de plată, cantitatea de mărfuri ce urmează să o producă fiecare și își împart piețele de desfacere, în vederea limitării sau eliminării concurenței. 2. Coaliție între două sau mai multe partide, organizații etc. 3. (Înv.) Convenție scrisă între state, pentru schimbul sau răscumpărarea prizonierilor. – Din fr., engl. cartel. DOOM
cartél (monopol, coaliție, convenție) s. n., pl. cartéluri
cartelurilor
CARTÉL, carteluri, s. n. 1. Uniune monopolistă în care mai multe întreprinderi din aceeași ramură de producție încheie o convenție, stabilind prețurile, condițiile de vânzare și de aprovizionare, termenele de plată, cantitatea de mărfuri ce urmează să o producă fiecare și își împart piețele de desfacere, în vederea limitării sau eliminării concurenței. 2. Coaliție între două sau mai multe partide, organizații etc. 3. (Înv.) Convenție scrisă între state, pentru schimbul sau răscumpărarea prizonierilor. – Din fr., engl. cartel. DOOM
cartél (monopol, coaliție, convenție) s. n., pl. cartéluri
cartelând
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelînd
CARTELÁ2, cartelez, vb. I. Tranz. A raționaliza un produs, pe bază de cartelă (1). – Din cartelă. DOOM
cartelá1 (a ~) (a raționaliza) vb., ind. prez. 3 carteleáză
cartelări
CARTELÁRE2, cartelări, s. f. Acțiunea de a cartela2. – V. cartela2. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelări
CARTELÁRE1, cartelări, s. f. Acțiunea de a se cartela1. – V. cartela1. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelării
CARTELÁRE2, cartelări, s. f. Acțiunea de a cartela2. – V. cartela2. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelării
CARTELÁRE1, cartelări, s. f. Acțiunea de a se cartela1. – V. cartela1. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelările
CARTELÁRE2, cartelări, s. f. Acțiunea de a cartela2. – V. cartela2. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelările
CARTELÁRE1, cartelări, s. f. Acțiunea de a se cartela1. – V. cartela1. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelărilor
CARTELÁRE2, cartelări, s. f. Acțiunea de a cartela2. – V. cartela2. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
cartelărilor
CARTELÁRE1, cartelări, s. f. Acțiunea de a se cartela1. – V. cartela1. DOOM
carteláre s. f., g.-d. art. cartelắrii; pl. cartelắri
carter
CÁRTER, cartere, s. n. Înveliș metalic care susține și protejează anumite elemente în mișcare ale unei mașini, putând servi și ca recipient pentru lubrifiantul necesar. – Din fr. carter. DOOM
cárter s. n., pl. cártere
cartere
CÁRTER, cartere, s. n. Înveliș metalic care susține și protejează anumite elemente în mișcare ale unei mașini, putând servi și ca recipient pentru lubrifiantul necesar. – Din fr. carter. DOOM
cárter s. n., pl. cártere
carterele
CÁRTER, cartere, s. n. Înveliș metalic care susține și protejează anumite elemente în mișcare ale unei mașini, putând servi și ca recipient pentru lubrifiantul necesar. – Din fr. carter. DOOM
cárter s. n., pl. cártere
carterelor
CÁRTER, cartere, s. n. Înveliș metalic care susține și protejează anumite elemente în mișcare ale unei mașini, putând servi și ca recipient pentru lubrifiantul necesar. – Din fr. carter. DOOM
cárter s. n., pl. cártere
carterul
CÁRTER, cartere, s. n. Înveliș metalic care susține și protejează anumite elemente în mișcare ale unei mașini, putând servi și ca recipient pentru lubrifiantul necesar. – Din fr. carter. DOOM
cárter s. n., pl. cártere
carterului
CÁRTER, cartere, s. n. Înveliș metalic care susține și protejează anumite elemente în mișcare ale unei mașini, putând servi și ca recipient pentru lubrifiantul necesar. – Din fr. carter. DOOM
cárter s. n., pl. cártere
cartez
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
carteze
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartezi
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartezian
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezian
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
carteziana
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
carteziana
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezianism
CARTEZIANÍSM s. n. Doctrina filosofului francez Descartes și a adepților lui, caracterizată prin metodă, ordine, rigoare. [Pr.: -zi-a-] – Din fr. cartésianisme. DOOM
cartezianísm (-zi-a-) s. n.
cartezianismul
CARTEZIANÍSM s. n. Doctrina filosofului francez Descartes și a adepților lui, caracterizată prin metodă, ordine, rigoare. [Pr.: -zi-a-] – Din fr. cartésianisme. DOOM
cartezianísm (-zi-a-) s. n.
cartezianismului
CARTEZIANÍSM s. n. Doctrina filosofului francez Descartes și a adepților lui, caracterizată prin metodă, ordine, rigoare. [Pr.: -zi-a-] – Din fr. cartésianisme. DOOM
cartezianísm (-zi-a-) s. n.
cartezianul
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezianul
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezianului
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezianului
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
carteziene
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
carteziene
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezienei
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezienei
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezienele
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezienele
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezienelor
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezienelor
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezieni
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezieni
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezienii
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezienii
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezienilor
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
cartezienilor
CARTEZIÁN, -Ă, cartezieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism. 2. S. m. și f. Adept al cartezianismului. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate carteziene = coordonate raportate la un sistem de referință format din două sau trei axe rectangulare. [Pr.: -zi-an] – Din fr. cartésien. DOOM
cartezián (-zi-an) adj. m., s. m., pl. carteziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. carteziánă, pl. carteziéne
carthamus
ȘOFRĂNÁȘ, șofrănași, s. m. Plantă oleaginoasă din familia compozeelor, cu flori galbene-portocalii, din care se extrage o substanță colorantă; șofrănel (2) (Carthamus tinctorius). – Șofran + suf. -aș.
carthusianorum
GAROFÍȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și flori purpurii; garoafă de câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe (Dianthus chinensis). 4. (în sintagmele) Garofiță de munte = plantă erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus). Garofița Pietrei Craiului = plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus). – Garoafă + suf. -iță.
cartier
CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. ♦ Locuitorii acestei părți a orașului. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem. ♦ Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități; tabără. 3. Fiecare dintre părțile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier. DOOM
cartiér (-ti-er) s. n., pl. cartiére
cartiere
CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. ♦ Locuitorii acestei părți a orașului. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem. ♦ Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități; tabără. 3. Fiecare dintre părțile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier. DOOM
cartiér (-ti-er) s. n., pl. cartiére
cartierele
CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. ♦ Locuitorii acestei părți a orașului. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem. ♦ Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități; tabără. 3. Fiecare dintre părțile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier. DOOM
cartiér (-ti-er) s. n., pl. cartiére
cartierelor
CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. ♦ Locuitorii acestei părți a orașului. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem. ♦ Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități; tabără. 3. Fiecare dintre părțile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier. DOOM
cartiér (-ti-er) s. n., pl. cartiére
cartierul
CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. ♦ Locuitorii acestei părți a orașului. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem. ♦ Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități; tabără. 3. Fiecare dintre părțile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier. DOOM
cartiér (-ti-er) s. n., pl. cartiére
cartierului
CARTIÉR, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. ♦ Locuitorii acestei părți a orașului. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (în timp de război) organul suprem de conducere a armatei în frunte cu comandantul său suprem. ♦ Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități; tabără. 3. Fiecare dintre părțile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier. DOOM
cartiér (-ti-er) s. n., pl. cartiére
cartilaginoasa
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilaginoase
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilaginoasei
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilaginoasele
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilaginoaselor
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilaginos
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilaginosul
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilaginosului
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilaginoși
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilaginoșii
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilaginoșilor
CARTILAGINÓS, -OÁSĂ, cartilaginoși, -oase, adj. Format din cartilaje, cu cartilaje. – Din fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus. DOOM
cartilaginós adj. m., pl. cartilaginóși; f. cartilaginoásă, pl. cartilaginoáse
cartilagiu
CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] – Din fr. cartilage. DOOM
!cartiláj/cartilágiu [giu pron gĭu] s. n., pl. cartiláje/cartilágii, art. cartilájele/cartilágiile (-gi-i)
cartilaj
CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] – Din fr. cartilage. DOOM
!cartiláj/cartilágiu [giu pron gĭu] s. n., pl. cartiláje/cartilágii, art. cartilájele/cartilágiile (-gi-i)
cartilaje
CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] – Din fr. cartilage. DOOM
!cartiláj/cartilágiu [giu pron gĭu] s. n., pl. cartiláje/cartilágii, art. cartilájele/cartilágiile (-gi-i)
cartilajele
CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] – Din fr. cartilage. DOOM
!cartiláj/cartilágiu [giu pron gĭu] s. n., pl. cartiláje/cartilágii, art. cartilájele/cartilágiile (-gi-i)
cartilajelor
CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] – Din fr. cartilage. DOOM
!cartiláj/cartilágiu [giu pron gĭu] s. n., pl. cartiláje/cartilágii, art. cartilájele/cartilágiile (-gi-i)
cartilajul
CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] – Din fr. cartilage. DOOM
!cartiláj/cartilágiu [giu pron gĭu] s. n., pl. cartiláje/cartilágii, art. cartilájele/cartilágiile (-gi-i)
cartilajului
CARTILÁJ, cartilaje, s. n. Țesut conjunctiv elastic și rezistent, cu rol de susținere care formează scheletul peștilor cartilaginoși și al embrionului la vertebrate și la om îndeplinind funcția mecanică de susținere; zgârci. [Var.: cartilágiu s. n.] – Din fr. cartilage. DOOM
!cartiláj/cartilágiu [giu pron gĭu] s. n., pl. cartiláje/cartilágii, art. cartilájele/cartilágiile (-gi-i)
carting
CÁRTING s. n. Cursă sportivă practicată cu cartul2. – Din engl., fr. karting. DOOM
cárting s. n.
cartingul
CÁRTING s. n. Cursă sportivă practicată cu cartul2. – Din engl., fr. karting. DOOM
cárting s. n.
cartingului
CÁRTING s. n. Cursă sportivă practicată cu cartul2. – Din engl., fr. karting. DOOM
cárting s. n.
cartirui
CARTIRUÍ, cartiruiesc, vb. IV. Tranz. A încartirui. – Din rus. kvartirovat'.
cartiruire
CARTIRUÍRE s. f. Acțiunea de a cartirui și rezultatul ei; încartiruire. – V. cartirui.
cartiruit
CARTIRUÍ, cartiruiesc, vb. IV. Tranz. A încartirui. – Din rus. kvartirovat'.
cartism
CARTÍSM s. n. Mișcare a muncitorilor englezi, desfășurată în decen. 4 și 5 ale sec. XIX, cu scopul de a obține satisfacerea unor revendicări economice și politice. – Din engl. Chartism, fr. chartisme.
cartismul
CARTÍSM s. n. Mișcare a muncitorilor englezi, desfășurată în decen. 4 și 5 ale sec. XIX, cu scopul de a obține satisfacerea unor revendicări economice și politice. – Din engl. Chartism, fr. chartisme.
cartismului
CARTÍSM s. n. Mișcare a muncitorilor englezi, desfășurată în decen. 4 și 5 ale sec. XIX, cu scopul de a obține satisfacerea unor revendicări economice și politice. – Din engl. Chartism, fr. chartisme.
cartist
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartist
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartista
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartista
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartiste
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartiste
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartistei
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartistei
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartistele
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartistele
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartistelor
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartistelor
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartistul
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartistul
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartistului
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartistului
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartiști
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartiști
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartiștii
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartiștii
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartiștilor
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartiștilor
CARTÍST, -Ă, cartiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al cartismului. 2. Adj. Care aparține cartismului, privitor la cartism. – Din engl. chartist.
cartnic
CÁRTNIC, cartnici, s. m. Ofițer care face de cart1 pe o navă. ♦ Grad de caporal în marina militară; marinar cu acest grad. – Din cart1. DOOM
cártnic (cart-nic) s. m., pl. cártnici
cartnici
CÁRTNIC, cartnici, s. m. Ofițer care face de cart1 pe o navă. ♦ Grad de caporal în marina militară; marinar cu acest grad. – Din cart1. DOOM
cártnic (cart-nic) s. m., pl. cártnici
cartnicii
CÁRTNIC, cartnici, s. m. Ofițer care face de cart1 pe o navă. ♦ Grad de caporal în marina militară; marinar cu acest grad. – Din cart1. DOOM
cártnic (cart-nic) s. m., pl. cártnici
cartnicilor
CÁRTNIC, cartnici, s. m. Ofițer care face de cart1 pe o navă. ♦ Grad de caporal în marina militară; marinar cu acest grad. – Din cart1. DOOM
cártnic (cart-nic) s. m., pl. cártnici
cartnicul
CÁRTNIC, cartnici, s. m. Ofițer care face de cart1 pe o navă. ♦ Grad de caporal în marina militară; marinar cu acest grad. – Din cart1. DOOM
cártnic (cart-nic) s. m., pl. cártnici
cartnicului
CÁRTNIC, cartnici, s. m. Ofițer care face de cart1 pe o navă. ♦ Grad de caporal în marina militară; marinar cu acest grad. – Din cart1. DOOM
cártnic (cart-nic) s. m., pl. cártnici
carto
CARTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „hartă”, „grafic”, „plan”, „carte de joc”. [< fr., it. carto- < lat. charta, gr. chartes – hartă].
cartoafă
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel. DOOM
cartóf s. m., pl. cartófi
cartoane
CARTÓN2, (2) cartoane, s. n. 1. (Reg.) Pânză tare de cânepă, in, bumbac; creton. 2. Sortiment dintr-o astfel de pânză. – Din germ. (austriac) Karton. DOOM
cartón s. n., pl. cartoáne
cartoanele
CARTÓN2, (2) cartoane, s. n. 1. (Reg.) Pânză tare de cânepă, in, bumbac; creton. 2. Sortiment dintr-o astfel de pânză. – Din germ. (austriac) Karton. DOOM
cartón s. n., pl. cartoáne
cartoanelor
CARTÓN2, (2) cartoane, s. n. 1. (Reg.) Pânză tare de cânepă, in, bumbac; creton. 2. Sortiment dintr-o astfel de pânză. – Din germ. (austriac) Karton. DOOM
cartón s. n., pl. cartoáne
cartodiagrama
CARTODIAGRÁMĂ, cartodiagrame, s. f. Cartogramă în care fenomenele sunt reprezentate cu ajutorul diagramelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cartodiagramme. DOOM
cartodiagrámă (-di-a-gra-) s. f., g.-d. art. cartodiagrámei; pl. cartodiagráme
cartodiagrame
CARTODIAGRÁMĂ, cartodiagrame, s. f. Cartogramă în care fenomenele sunt reprezentate cu ajutorul diagramelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cartodiagramme. DOOM
cartodiagrámă (-di-a-gra-) s. f., g.-d. art. cartodiagrámei; pl. cartodiagráme
cartodiagramei
CARTODIAGRÁMĂ, cartodiagrame, s. f. Cartogramă în care fenomenele sunt reprezentate cu ajutorul diagramelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cartodiagramme. DOOM
cartodiagrámă (-di-a-gra-) s. f., g.-d. art. cartodiagrámei; pl. cartodiagráme
cartodiagramele
CARTODIAGRÁMĂ, cartodiagrame, s. f. Cartogramă în care fenomenele sunt reprezentate cu ajutorul diagramelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cartodiagramme. DOOM
cartodiagrámă (-di-a-gra-) s. f., g.-d. art. cartodiagrámei; pl. cartodiagráme
cartodiagramelor
CARTODIAGRÁMĂ, cartodiagrame, s. f. Cartogramă în care fenomenele sunt reprezentate cu ajutorul diagramelor. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cartodiagramme. DOOM
cartodiagrámă (-di-a-gra-) s. f., g.-d. art. cartodiagrámei; pl. cartodiagráme
cartodrom
CARTODRÓM, cartodromuri, s. n. Teren amenajat pentru carting. – Cart2 + [velo]drom.
cartodromul
CARTODRÓM, cartodromuri, s. n. Teren amenajat pentru carting. – Cart2 + [velo]drom.
cartodromului
CARTODRÓM, cartodromuri, s. n. Teren amenajat pentru carting. – Cart2 + [velo]drom.
cartodromuri
CARTODRÓM, cartodromuri, s. n. Teren amenajat pentru carting. – Cart2 + [velo]drom.
cartodromurile
CARTODRÓM, cartodromuri, s. n. Teren amenajat pentru carting. – Cart2 + [velo]drom.
cartodromurilor
CARTODRÓM, cartodromuri, s. n. Teren amenajat pentru carting. – Cart2 + [velo]drom.
cartof
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel. DOOM
cartóf s. m., pl. cartófi
cartofi
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel. DOOM
cartóf s. m., pl. cartófi
cartofii
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel. DOOM
cartóf s. m., pl. cartófi
cartofilor
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel. DOOM
cartóf s. m., pl. cartófi
cartofior
CARTOFIÓR1, cartofiori, s. m. Diminutiv al lui cartof. – Cartof + suf. -ior. DOOM
cartofiór (-fior) s. m., pl. cartofióri
cartofiori
CARTOFIÓR1, cartofiori, s. m. Diminutiv al lui cartof. – Cartof + suf. -ior. DOOM
cartofiór (-fior) s. m., pl. cartofióri
cartofiorii
CARTOFIÓR1, cartofiori, s. m. Diminutiv al lui cartof. – Cartof + suf. -ior. DOOM
cartofiór (-fior) s. m., pl. cartofióri
cartofiorilor
CARTOFIÓR1, cartofiori, s. m. Diminutiv al lui cartof. – Cartof + suf. -ior. DOOM
cartofiór (-fior) s. m., pl. cartofióri
cartofiorul
CARTOFIÓR1, cartofiori, s. m. Diminutiv al lui cartof. – Cartof + suf. -ior. DOOM
cartofiór (-fior) s. m., pl. cartofióri
cartofiorului
CARTOFIÓR1, cartofiori, s. m. Diminutiv al lui cartof. – Cartof + suf. -ior. DOOM
cartofiór (-fior) s. m., pl. cartofióri
cartoflă
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel. DOOM
cartóf s. m., pl. cartófi
cartofor
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartofora
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartofore
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartoforei
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartoforele
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartoforelor
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartofori
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartoforii
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartoforilor
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartoforul
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartoforului
CARTOFÓR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. hartophóros (influențat de carte). DOOM
cartofóră s. f., g.-d. art. cartofórei; pl. cartofóre
cartoful
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel. DOOM
cartóf s. m., pl. cartófi
cartofului
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel. DOOM
cartóf s. m., pl. cartófi
cartofă
CARTÓF, cartofi, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili, bogați în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentație și ca furaj; barabulă, picioc, picioică, barabușcă, bulughină. ◊ Zahăr de cartofi = glucoză obținută din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof-dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfă, cartófă, cartóflă s. f.] – Din germ. Kartoffel. DOOM
cartóf s. m., pl. cartófi
cartograf
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartografa
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartografe
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartografei
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartografele
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartografelor
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartografi
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartografia
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografia
CARTOGRAFÍE s. f. Disciplină care studiază metodele și tehnica de întocmire și folosire a hărților și a planurilor topografice. – Din fr. cartographie. DOOM
cartografíe (-to-gra-) s. f., art. cartografía, g.-d. cartografíi, art. cartografíei
cartografiai
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiam
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiară
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiarăm
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiarăți
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiase
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiasem
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiaseră
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiaserăm
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiaserăți
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiaseși
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiaseți
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiat
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiat
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie.
cartografiau
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiază
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiași
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiați
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografic
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartografica
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartografice
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartograficei
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartograficele
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartograficelor
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartografici
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartograficii
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartograficilor
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartograficul
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartograficului
CARTOGRÁFIC, -Ă, cartografici, -ce, adj. Care aparține cartografiei, privitor la cartografie. – Din fr. cartographique. DOOM
cartográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cartográfici; f. cartográfică, pl. cartográfice
cartografie
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografie
CARTOGRAFÍE s. f. Disciplină care studiază metodele și tehnica de întocmire și folosire a hărților și a planurilor topografice. – Din fr. cartographie. DOOM
cartografíe (-to-gra-) s. f., art. cartografía, g.-d. cartografíi, art. cartografíei
cartografiei
CARTOGRAFÍE s. f. Disciplină care studiază metodele și tehnica de întocmire și folosire a hărților și a planurilor topografice. – Din fr. cartographie. DOOM
cartografíe (-to-gra-) s. f., art. cartografía, g.-d. cartografíi, art. cartografíei
cartografiem
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiere
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiere
CARTOGRAFIÉRE, cartografieri, s. f. Acțiunea de a cartografia. [Pr.: -fi-e-] – V. cartografia. DOOM
cartografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cartografiérii; pl. cartografiéri
cartografierea
CARTOGRAFIÉRE, cartografieri, s. f. Acțiunea de a cartografia. [Pr.: -fi-e-] – V. cartografia. DOOM
cartografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cartografiérii; pl. cartografiéri
cartografieri
CARTOGRAFIÉRE, cartografieri, s. f. Acțiunea de a cartografia. [Pr.: -fi-e-] – V. cartografia. DOOM
cartografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cartografiérii; pl. cartografiéri
cartografierii
CARTOGRAFIÉRE, cartografieri, s. f. Acțiunea de a cartografia. [Pr.: -fi-e-] – V. cartografia. DOOM
cartografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cartografiérii; pl. cartografiéri
cartografierile
CARTOGRAFIÉRE, cartografieri, s. f. Acțiunea de a cartografia. [Pr.: -fi-e-] – V. cartografia. DOOM
cartografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cartografiérii; pl. cartografiéri
cartografierilor
CARTOGRAFIÉRE, cartografieri, s. f. Acțiunea de a cartografia. [Pr.: -fi-e-] – V. cartografia. DOOM
cartografiére (-to-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. cartografiérii; pl. cartografiéri
cartografiez
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografieze
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografiezi
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografii
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartografii
CARTOGRAFÍE s. f. Disciplină care studiază metodele și tehnica de întocmire și folosire a hărților și a planurilor topografice. – Din fr. cartographie. DOOM
cartografíe (-to-gra-) s. f., art. cartografía, g.-d. cartografíi, art. cartografíei
cartografiile
CARTOGRAFÍE s. f. Disciplină care studiază metodele și tehnica de întocmire și folosire a hărților și a planurilor topografice. – Din fr. cartographie. DOOM
cartografíe (-to-gra-) s. f., art. cartografía, g.-d. cartografíi, art. cartografíei
cartografiilor
CARTOGRAFÍE s. f. Disciplină care studiază metodele și tehnica de întocmire și folosire a hărților și a planurilor topografice. – Din fr. cartographie. DOOM
cartografíe (-to-gra-) s. f., art. cartografía, g.-d. cartografíi, art. cartografíei
cartografiind
CARTOGRAFIÁ, cartografiez, vb. I. Tranz. A executa hărți și planuri topografice. [Pr.: -fi-a] – Din cartografie. DOOM
cartografiá (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 cartografiáză, 1. pl. cartografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să cartografiéze; ger. cartografiínd (-fi-ind)
cartografilor
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartograful
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartografului
CARTOGRÁF, -Ă, cartografi, -e, s. m. și f. Specialist în cartografie. – Din fr. cartographe. DOOM
cartográfă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográfei; pl. cartográfe
cartograma
CARTOGRÁMĂ, cartograme, s. f. Reprezentare grafică pe o hartă a unor mărimi referitoare la răspândirea, la gradul de intensitate etc. al unor fenomene statistice, prin hașuri, culori etc. – Din fr. cartogramme. DOOM
cartográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográmei; pl. cartográme
cartograme
CARTOGRÁMĂ, cartograme, s. f. Reprezentare grafică pe o hartă a unor mărimi referitoare la răspândirea, la gradul de intensitate etc. al unor fenomene statistice, prin hașuri, culori etc. – Din fr. cartogramme. DOOM
cartográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográmei; pl. cartográme
cartogramei
CARTOGRÁMĂ, cartograme, s. f. Reprezentare grafică pe o hartă a unor mărimi referitoare la răspândirea, la gradul de intensitate etc. al unor fenomene statistice, prin hașuri, culori etc. – Din fr. cartogramme. DOOM
cartográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográmei; pl. cartográme
cartogramele
CARTOGRÁMĂ, cartograme, s. f. Reprezentare grafică pe o hartă a unor mărimi referitoare la răspândirea, la gradul de intensitate etc. al unor fenomene statistice, prin hașuri, culori etc. – Din fr. cartogramme. DOOM
cartográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográmei; pl. cartográme
cartogramelor
CARTOGRÁMĂ, cartograme, s. f. Reprezentare grafică pe o hartă a unor mărimi referitoare la răspândirea, la gradul de intensitate etc. al unor fenomene statistice, prin hașuri, culori etc. – Din fr. cartogramme. DOOM
cartográmă (-to-gra-) s. f., g.-d. art. cartográmei; pl. cartográme
cartolina
CARTOLÍNĂ s.f. (Rar) Carte poștală ilustrată. [< it. cartolina].
cartoline
CARTOLÍNĂ s.f. (Rar) Carte poștală ilustrată. [< it. cartolina].
cartolinei
CARTOLÍNĂ s.f. (Rar) Carte poștală ilustrată. [< it. cartolina].
cartolinele
CARTOLÍNĂ s.f. (Rar) Carte poștală ilustrată. [< it. cartolina].
cartolinelor
CARTOLÍNĂ s.f. (Rar) Carte poștală ilustrată. [< it. cartolina].
cartomanția
CARTOMANȚÍE s. f. (Rar) Ghicitul în cărți. – Din it. cartomanzia. DOOM
cartomanțíe (rar) s. f., art. cartomanțía, g.-d. cartomanțíi, art. cartomanțíei
cartomanție
CARTOMANȚÍE s. f. (Rar) Ghicitul în cărți. – Din it. cartomanzia. DOOM
cartomanțíe (rar) s. f., art. cartomanțía, g.-d. cartomanțíi, art. cartomanțíei
cartomanției
CARTOMANȚÍE s. f. (Rar) Ghicitul în cărți. – Din it. cartomanzia. DOOM
cartomanțíe (rar) s. f., art. cartomanțía, g.-d. cartomanțíi, art. cartomanțíei
cartomanții
CARTOMANȚÍE s. f. (Rar) Ghicitul în cărți. – Din it. cartomanzia. DOOM
cartomanțíe (rar) s. f., art. cartomanțía, g.-d. cartomanțíi, art. cartomanțíei
cartometria
CARTOMETRÍE s. f. Ramură a cartografiei care studiază procedeele de măsurare pe hărți și planuri a distanțelor și a suprafețelor. – Din fr. cartométrie. DOOM
cartometríe (-me-tri-) s. f., art. cartometría, g.-d. cartometríi, art. cartometríei
cartometrie
CARTOMETRÍE s. f. Ramură a cartografiei care studiază procedeele de măsurare pe hărți și planuri a distanțelor și a suprafețelor. – Din fr. cartométrie. DOOM
cartometríe (-me-tri-) s. f., art. cartometría, g.-d. cartometríi, art. cartometríei
cartometriei
CARTOMETRÍE s. f. Ramură a cartografiei care studiază procedeele de măsurare pe hărți și planuri a distanțelor și a suprafețelor. – Din fr. cartométrie. DOOM
cartometríe (-me-tri-) s. f., art. cartometría, g.-d. cartometríi, art. cartometríei
cartometrii
CARTOMETRÍE s. f. Ramură a cartografiei care studiază procedeele de măsurare pe hărți și planuri a distanțelor și a suprafețelor. – Din fr. cartométrie. DOOM
cartometríe (-me-tri-) s. f., art. cartometría, g.-d. cartometríi, art. cartometríei
cartometriile
CARTOMETRÍE s. f. Ramură a cartografiei care studiază procedeele de măsurare pe hărți și planuri a distanțelor și a suprafețelor. – Din fr. cartométrie. DOOM
cartometríe (-me-tri-) s. f., art. cartometría, g.-d. cartometríi, art. cartometríei
cartometriilor
CARTOMETRÍE s. f. Ramură a cartografiei care studiază procedeele de măsurare pe hărți și planuri a distanțelor și a suprafețelor. – Din fr. cartométrie. DOOM
cartometríe (-me-tri-) s. f., art. cartometría, g.-d. cartometríi, art. cartometríei
carton
CARTÓN2, (2) cartoane, s. n. 1. (Reg.) Pânză tare de cânepă, in, bumbac; creton. 2. Sortiment dintr-o astfel de pânză. – Din germ. (austriac) Karton. DOOM
cartón s. n., pl. cartoáne
cartona
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonai
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonaj
CARTONÁJ, cartonaje, s. n. 1. Cartonare. 2. Obiect (cutie, mapă, ambalaj etc.) executat din carton1 (1) sau din mucava. 3. Atelier unde se lucrează astfel de obiecte. – Din fr. cartonnage. DOOM
cartonáj s. n., pl. cartonáje
cartonaje
CARTONÁJ, cartonaje, s. n. 1. Cartonare. 2. Obiect (cutie, mapă, ambalaj etc.) executat din carton1 (1) sau din mucava. 3. Atelier unde se lucrează astfel de obiecte. – Din fr. cartonnage. DOOM
cartonáj s. n., pl. cartonáje
cartonajele
CARTONÁJ, cartonaje, s. n. 1. Cartonare. 2. Obiect (cutie, mapă, ambalaj etc.) executat din carton1 (1) sau din mucava. 3. Atelier unde se lucrează astfel de obiecte. – Din fr. cartonnage. DOOM
cartonáj s. n., pl. cartonáje
cartonajelor
CARTONÁJ, cartonaje, s. n. 1. Cartonare. 2. Obiect (cutie, mapă, ambalaj etc.) executat din carton1 (1) sau din mucava. 3. Atelier unde se lucrează astfel de obiecte. – Din fr. cartonnage. DOOM
cartonáj s. n., pl. cartonáje
cartonajul
CARTONÁJ, cartonaje, s. n. 1. Cartonare. 2. Obiect (cutie, mapă, ambalaj etc.) executat din carton1 (1) sau din mucava. 3. Atelier unde se lucrează astfel de obiecte. – Din fr. cartonnage. DOOM
cartonáj s. n., pl. cartonáje
cartonajului
CARTONÁJ, cartonaje, s. n. 1. Cartonare. 2. Obiect (cutie, mapă, ambalaj etc.) executat din carton1 (1) sau din mucava. 3. Atelier unde se lucrează astfel de obiecte. – Din fr. cartonnage. DOOM
cartonáj s. n., pl. cartonáje
cartonam
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonare
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonare
CARTONÁRE, cartonări, s. f. Acțiunea de a cartona și rezultatul ei; cartonaj, broșare. – V. cartona. DOOM
cartonáre s. f., g.-d. art. cartonắrii; pl. cartonắri
cartonarea
CARTONÁRE, cartonări, s. f. Acțiunea de a cartona și rezultatul ei; cartonaj, broșare. – V. cartona. DOOM
cartonáre s. f., g.-d. art. cartonắrii; pl. cartonắri
cartonară
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonarăm
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonarăți
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonase
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonasem
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonaseră
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonaserăm
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonaserăți
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonaseși
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonaseți
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonat
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonat
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonata
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonate
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonatei
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonatele
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonatelor
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonatul
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonatului
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonau
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonaș
CARTONÁȘ, cartonașe, s. n. Diminutiv al lui carton1 (1). – Carton1 + suf. -aș. DOOM
cartonáș s. n., pl. cartonáșe
cartonașe
CARTONÁȘ, cartonașe, s. n. Diminutiv al lui carton1 (1). – Carton1 + suf. -aș. DOOM
cartonáș s. n., pl. cartonáșe
cartonașele
CARTONÁȘ, cartonașe, s. n. Diminutiv al lui carton1 (1). – Carton1 + suf. -aș. DOOM
cartonáș s. n., pl. cartonáșe
cartonașelor
CARTONÁȘ, cartonașe, s. n. Diminutiv al lui carton1 (1). – Carton1 + suf. -aș. DOOM
cartonáș s. n., pl. cartonáșe
cartonași
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonașul
CARTONÁȘ, cartonașe, s. n. Diminutiv al lui carton1 (1). – Carton1 + suf. -aș. DOOM
cartonáș s. n., pl. cartonáșe
cartonașului
CARTONÁȘ, cartonașe, s. n. Diminutiv al lui carton1 (1). – Carton1 + suf. -aș. DOOM
cartonáș s. n., pl. cartonáșe
cartonați
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonați
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonații
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonaților
CARTONÁT, -Ă, cartonați, -te, adj. (Despre o carte, un caiet etc.) Legat în scoarțe de carton1 (1) sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – V. cartona.
cartonează
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonez
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartoneze
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonezi
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartoniera
CARTONIÉRĂ, cartoniere, s. f. (Rar) Cartotecă. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. cartonnier. DOOM
cartoniéră (rar) (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cartoniérei; pl. cartoniére
cartoniere
CARTONIÉRĂ, cartoniere, s. f. (Rar) Cartotecă. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. cartonnier. DOOM
cartoniéră (rar) (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cartoniérei; pl. cartoniére
cartonierei
CARTONIÉRĂ, cartoniere, s. f. (Rar) Cartotecă. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. cartonnier. DOOM
cartoniéră (rar) (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cartoniérei; pl. cartoniére
cartonierele
CARTONIÉRĂ, cartoniere, s. f. (Rar) Cartotecă. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. cartonnier. DOOM
cartoniéră (rar) (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cartoniérei; pl. cartoniére
cartonierelor
CARTONIÉRĂ, cartoniere, s. f. (Rar) Cartotecă. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. cartonnier. DOOM
cartoniéră (rar) (-ni-e-) s. f., g.-d. art. cartoniérei; pl. cartoniére
cartonul
CARTÓN2, (2) cartoane, s. n. 1. (Reg.) Pânză tare de cânepă, in, bumbac; creton. 2. Sortiment dintr-o astfel de pânză. – Din germ. (austriac) Karton. DOOM
cartón s. n., pl. cartoáne
cartonului
CARTÓN2, (2) cartoane, s. n. 1. (Reg.) Pânză tare de cânepă, in, bumbac; creton. 2. Sortiment dintr-o astfel de pânză. – Din germ. (austriac) Karton. DOOM
cartón s. n., pl. cartoáne
cartonând
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonînd
CARTONÁ, cartonez, vb. I. Tranz. A lega o carte, un caiet etc. în scoarțe de carton1 (1); a broșa. ♦ A asigura o hartă, o planșă etc. cu un suport protector de carton1, sau, p. ext., de pânză, de piele etc. – Din fr. cartonner. DOOM
cartoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cartoneáză
cartonări
CARTONÁRE, cartonări, s. f. Acțiunea de a cartona și rezultatul ei; cartonaj, broșare. – V. cartona. DOOM
cartonáre s. f., g.-d. art. cartonắrii; pl. cartonắri
cartonării
CARTONÁRE, cartonări, s. f. Acțiunea de a cartona și rezultatul ei; cartonaj, broșare. – V. cartona. DOOM
cartonáre s. f., g.-d. art. cartonắrii; pl. cartonắri
cartonările
CARTONÁRE, cartonări, s. f. Acțiunea de a cartona și rezultatul ei; cartonaj, broșare. – V. cartona. DOOM
cartonáre s. f., g.-d. art. cartonắrii; pl. cartonắri
cartonărilor
CARTONÁRE, cartonări, s. f. Acțiunea de a cartona și rezultatul ei; cartonaj, broșare. – V. cartona. DOOM
cartonáre s. f., g.-d. art. cartonắrii; pl. cartonắri
cartoteca
CARTOTÉCĂ, cartoteci, s. f. Totalitatea fișelor de evidență (privitoare la materialele sau la personalul dintr-o instituție), clasificate după anumite criterii; cartonieră. ♦ Cutie sau dulap în care se păstrează fișe clasate după anumite norme. – Din germ. Kartothek, rus. kartoteka. DOOM
cartotécă s. f., g.-d. art. cartotécii; pl. cartotéci
cartoteci
CARTOTÉCĂ, cartoteci, s. f. Totalitatea fișelor de evidență (privitoare la materialele sau la personalul dintr-o instituție), clasificate după anumite criterii; cartonieră. ♦ Cutie sau dulap în care se păstrează fișe clasate după anumite norme. – Din germ. Kartothek, rus. kartoteka. DOOM
cartotécă s. f., g.-d. art. cartotécii; pl. cartotéci
cartotecii
CARTOTÉCĂ, cartoteci, s. f. Totalitatea fișelor de evidență (privitoare la materialele sau la personalul dintr-o instituție), clasificate după anumite criterii; cartonieră. ♦ Cutie sau dulap în care se păstrează fișe clasate după anumite norme. – Din germ. Kartothek, rus. kartoteka. DOOM
cartotécă s. f., g.-d. art. cartotécii; pl. cartotéci
cartotecile
CARTOTÉCĂ, cartoteci, s. f. Totalitatea fișelor de evidență (privitoare la materialele sau la personalul dintr-o instituție), clasificate după anumite criterii; cartonieră. ♦ Cutie sau dulap în care se păstrează fișe clasate după anumite norme. – Din germ. Kartothek, rus. kartoteka. DOOM
cartotécă s. f., g.-d. art. cartotécii; pl. cartotéci
cartotecilor
CARTOTÉCĂ, cartoteci, s. f. Totalitatea fișelor de evidență (privitoare la materialele sau la personalul dintr-o instituție), clasificate după anumite criterii; cartonieră. ♦ Cutie sau dulap în care se păstrează fișe clasate după anumite norme. – Din germ. Kartothek, rus. kartoteka. DOOM
cartotécă s. f., g.-d. art. cartotécii; pl. cartotéci
cartul
CART2, carturi, s. n. Automobil de curse mic, cu caroseria și partea mecanică simplificate și viteza redusă; automobil de acest tip folosit de copii în unele jocuri sportive. [Scris și: kart] – Din engl., fr. kart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
cartul
CART1, carturi, s. n. 1. Serviciu de patru ore, executat permanent, pe schimburi, la bordul unei nave, de membrii echipajului. 2. A 32-a parte din roza vânturilor, adică 111/4 grade. – Din fr. quart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
cartului
CART2, carturi, s. n. Automobil de curse mic, cu caroseria și partea mecanică simplificate și viteza redusă; automobil de acest tip folosit de copii în unele jocuri sportive. [Scris și: kart] – Din engl., fr. kart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
cartului
CART1, carturi, s. n. 1. Serviciu de patru ore, executat permanent, pe schimburi, la bordul unei nave, de membrii echipajului. 2. A 32-a parte din roza vânturilor, adică 111/4 grade. – Din fr. quart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
carturi
CART2, carturi, s. n. Automobil de curse mic, cu caroseria și partea mecanică simplificate și viteza redusă; automobil de acest tip folosit de copii în unele jocuri sportive. [Scris și: kart] – Din engl., fr. kart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
carturi
CART1, carturi, s. n. 1. Serviciu de patru ore, executat permanent, pe schimburi, la bordul unei nave, de membrii echipajului. 2. A 32-a parte din roza vânturilor, adică 111/4 grade. – Din fr. quart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
carturile
CART2, carturi, s. n. Automobil de curse mic, cu caroseria și partea mecanică simplificate și viteza redusă; automobil de acest tip folosit de copii în unele jocuri sportive. [Scris și: kart] – Din engl., fr. kart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
carturile
CART1, carturi, s. n. 1. Serviciu de patru ore, executat permanent, pe schimburi, la bordul unei nave, de membrii echipajului. 2. A 32-a parte din roza vânturilor, adică 111/4 grade. – Din fr. quart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
carturilor
CART2, carturi, s. n. Automobil de curse mic, cu caroseria și partea mecanică simplificate și viteza redusă; automobil de acest tip folosit de copii în unele jocuri sportive. [Scris și: kart] – Din engl., fr. kart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
carturilor
CART1, carturi, s. n. 1. Serviciu de patru ore, executat permanent, pe schimburi, la bordul unei nave, de membrii echipajului. 2. A 32-a parte din roza vânturilor, adică 111/4 grade. – Din fr. quart. DOOM
cart s. n., pl. cárturi
cartuș
CARTÚȘ, cartușe, s. n. 1. Tub metalic sau de carton1 prevăzut cu o capsă de amorsare, cu material exploziv și cu proiectil sau cu alice, care servește ca muniție pentru armamentul portativ; patron1. ♦ Bucată cilindrică de exploziv folosită la producerea exploziilor în găurile de mină. 2. Ornament sculptat sau gravat (în formă de sul desfăcut parțial) pe care se scriu inscripții, monograme etc. 3. Textul încadrat în chenar pe o pagină imprimată; ornament care încadrează un text tipărit. 4. Cutie paralelipipedică de carton1 care conține un anumit număr de pachete de țigări. – Din fr. cartouche. DOOM
cartúș s. n., pl. cartúșe
cartușe
CARTÚȘ, cartușe, s. n. 1. Tub metalic sau de carton1 prevăzut cu o capsă de amorsare, cu material exploziv și cu proiectil sau cu alice, care servește ca muniție pentru armamentul portativ; patron1. ♦ Bucată cilindrică de exploziv folosită la producerea exploziilor în găurile de mină. 2. Ornament sculptat sau gravat (în formă de sul desfăcut parțial) pe care se scriu inscripții, monograme etc. 3. Textul încadrat în chenar pe o pagină imprimată; ornament care încadrează un text tipărit. 4. Cutie paralelipipedică de carton1 care conține un anumit număr de pachete de țigări. – Din fr. cartouche. DOOM
cartúș s. n., pl. cartúșe
cartușele
CARTÚȘ, cartușe, s. n. 1. Tub metalic sau de carton1 prevăzut cu o capsă de amorsare, cu material exploziv și cu proiectil sau cu alice, care servește ca muniție pentru armamentul portativ; patron1. ♦ Bucată cilindrică de exploziv folosită la producerea exploziilor în găurile de mină. 2. Ornament sculptat sau gravat (în formă de sul desfăcut parțial) pe care se scriu inscripții, monograme etc. 3. Textul încadrat în chenar pe o pagină imprimată; ornament care încadrează un text tipărit. 4. Cutie paralelipipedică de carton1 care conține un anumit număr de pachete de țigări. – Din fr. cartouche. DOOM
cartúș s. n., pl. cartúșe
cartușelor
CARTÚȘ, cartușe, s. n. 1. Tub metalic sau de carton1 prevăzut cu o capsă de amorsare, cu material exploziv și cu proiectil sau cu alice, care servește ca muniție pentru armamentul portativ; patron1. ♦ Bucată cilindrică de exploziv folosită la producerea exploziilor în găurile de mină. 2. Ornament sculptat sau gravat (în formă de sul desfăcut parțial) pe care se scriu inscripții, monograme etc. 3. Textul încadrat în chenar pe o pagină imprimată; ornament care încadrează un text tipărit. 4. Cutie paralelipipedică de carton1 care conține un anumit număr de pachete de țigări. – Din fr. cartouche. DOOM
cartúș s. n., pl. cartúșe
cartușeria
CARTUȘERÍE s.f. Secție într-un arsenal unde se fabrică și se depozitează cartușele. [< fr. cartoucherie]. DOOM
cartușeríe s. f., art. cartușería, g.-d. cartușeríi, art. cartușeríei
cartușerie
CARTUȘERÍE s.f. Secție într-un arsenal unde se fabrică și se depozitează cartușele. [< fr. cartoucherie]. DOOM
cartușeríe s. f., art. cartușería, g.-d. cartușeríi, art. cartușeríei
cartușeriei
CARTUȘERÍE s.f. Secție într-un arsenal unde se fabrică și se depozitează cartușele. [< fr. cartoucherie]. DOOM
cartușeríe s. f., art. cartușería, g.-d. cartușeríi, art. cartușeríei
cartușerii
CARTUȘERÍE s.f. Secție într-un arsenal unde se fabrică și se depozitează cartușele. [< fr. cartoucherie]. DOOM
cartușeríe s. f., art. cartușería, g.-d. cartușeríi, art. cartușeríei
cartușiera
CARTUȘIÉRĂ, cartușiere, s. f. Geantă sau cutie mică de metal sau de piele, prinsă la centură, în care se țin cartușele (1); brâu (de piele, de pânză) cu locașuri tubulare, în care se introduc cartușele. [Pr.: -și-e-] – Din fr. cartouchière. DOOM
cartușiéră (-și-e-) s. f., g.-d. art. cartușiérei; pl. cartușiére
cartușiere
CARTUȘIÉRĂ, cartușiere, s. f. Geantă sau cutie mică de metal sau de piele, prinsă la centură, în care se țin cartușele (1); brâu (de piele, de pânză) cu locașuri tubulare, în care se introduc cartușele. [Pr.: -și-e-] – Din fr. cartouchière. DOOM
cartușiéră (-și-e-) s. f., g.-d. art. cartușiérei; pl. cartușiére
cartușierei
CARTUȘIÉRĂ, cartușiere, s. f. Geantă sau cutie mică de metal sau de piele, prinsă la centură, în care se țin cartușele (1); brâu (de piele, de pânză) cu locașuri tubulare, în care se introduc cartușele. [Pr.: -și-e-] – Din fr. cartouchière. DOOM
cartușiéră (-și-e-) s. f., g.-d. art. cartușiérei; pl. cartușiére
cartușierele
CARTUȘIÉRĂ, cartușiere, s. f. Geantă sau cutie mică de metal sau de piele, prinsă la centură, în care se țin cartușele (1); brâu (de piele, de pânză) cu locașuri tubulare, în care se introduc cartușele. [Pr.: -și-e-] – Din fr. cartouchière. DOOM
cartușiéră (-și-e-) s. f., g.-d. art. cartușiérei; pl. cartușiére
cartușierelor
CARTUȘIÉRĂ, cartușiere, s. f. Geantă sau cutie mică de metal sau de piele, prinsă la centură, în care se țin cartușele (1); brâu (de piele, de pânză) cu locașuri tubulare, în care se introduc cartușele. [Pr.: -și-e-] – Din fr. cartouchière. DOOM
cartușiéră (-și-e-) s. f., g.-d. art. cartușiérei; pl. cartușiére
cartușul
CARTÚȘ, cartușe, s. n. 1. Tub metalic sau de carton1 prevăzut cu o capsă de amorsare, cu material exploziv și cu proiectil sau cu alice, care servește ca muniție pentru armamentul portativ; patron1. ♦ Bucată cilindrică de exploziv folosită la producerea exploziilor în găurile de mină. 2. Ornament sculptat sau gravat (în formă de sul desfăcut parțial) pe care se scriu inscripții, monograme etc. 3. Textul încadrat în chenar pe o pagină imprimată; ornament care încadrează un text tipărit. 4. Cutie paralelipipedică de carton1 care conține un anumit număr de pachete de țigări. – Din fr. cartouche. DOOM
cartúș s. n., pl. cartúșe
cartușului
CARTÚȘ, cartușe, s. n. 1. Tub metalic sau de carton1 prevăzut cu o capsă de amorsare, cu material exploziv și cu proiectil sau cu alice, care servește ca muniție pentru armamentul portativ; patron1. ♦ Bucată cilindrică de exploziv folosită la producerea exploziilor în găurile de mină. 2. Ornament sculptat sau gravat (în formă de sul desfăcut parțial) pe care se scriu inscripții, monograme etc. 3. Textul încadrat în chenar pe o pagină imprimată; ornament care încadrează un text tipărit. 4. Cutie paralelipipedică de carton1 care conține un anumit număr de pachete de țigări. – Din fr. cartouche. DOOM
cartúș s. n., pl. cartúșe
cartând
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartînd
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cartă. DOOM
cartá (a ~) vb., ind. prez. 3 carteáză
cartări
CARTÁRE, cartări, s. f. 1. Acțiunea de a carta și rezultatul ei. 2. Urmărire pe teren și transpunere, prin semne și prin culori convenționale, pe hărți topografice, a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură (roci, formațiuni geologice, ape, soluri, animale etc.). – V. carta. DOOM
cartáre s. f., g.-d. art. cartắrii; pl. cartắri
cartării
CARTÁRE, cartări, s. f. 1. Acțiunea de a carta și rezultatul ei. 2. Urmărire pe teren și transpunere, prin semne și prin culori convenționale, pe hărți topografice, a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură (roci, formațiuni geologice, ape, soluri, animale etc.). – V. carta. DOOM
cartáre s. f., g.-d. art. cartắrii; pl. cartắri
cartările
CARTÁRE, cartări, s. f. 1. Acțiunea de a carta și rezultatul ei. 2. Urmărire pe teren și transpunere, prin semne și prin culori convenționale, pe hărți topografice, a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură (roci, formațiuni geologice, ape, soluri, animale etc.). – V. carta. DOOM
cartáre s. f., g.-d. art. cartắrii; pl. cartắri
cartărilor
CARTÁRE, cartări, s. f. 1. Acțiunea de a carta și rezultatul ei. 2. Urmărire pe teren și transpunere, prin semne și prin culori convenționale, pe hărți topografice, a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură (roci, formațiuni geologice, ape, soluri, animale etc.). – V. carta. DOOM
cartáre s. f., g.-d. art. cartắrii; pl. cartắri
carub
CARÚB, carubi, s. m. (Învechit) Roșcov. O pădure de măslini, de carubi, de lauri și de radieri. ALECSANDRI, la TDRG. DOOM
carúb s. m., pl. carúbi
carubi
CARÚB, carubi, s. m. (Învechit) Roșcov. O pădure de măslini, de carubi, de lauri și de radieri. ALECSANDRI, la TDRG. DOOM
carúb s. m., pl. carúbi
carubier
CARUBIÉR s.m. (Bot.) Arbore cu lemnul roșu și tare, care crește în regiunea alpină mediteraneană; carub; (pop.) roșcov. [Pron. -bi-er. / < fr. caroubier]. DOOM
carubiér (-bi-er) s. m., pl. carubiéri
carubieri
CARUBIÉR s.m. (Bot.) Arbore cu lemnul roșu și tare, care crește în regiunea alpină mediteraneană; carub; (pop.) roșcov. [Pron. -bi-er. / < fr. caroubier]. DOOM
carubiér (-bi-er) s. m., pl. carubiéri
carubierii
CARUBIÉR s.m. (Bot.) Arbore cu lemnul roșu și tare, care crește în regiunea alpină mediteraneană; carub; (pop.) roșcov. [Pron. -bi-er. / < fr. caroubier]. DOOM
carubiér (-bi-er) s. m., pl. carubiéri
carubierilor
CARUBIÉR s.m. (Bot.) Arbore cu lemnul roșu și tare, care crește în regiunea alpină mediteraneană; carub; (pop.) roșcov. [Pron. -bi-er. / < fr. caroubier]. DOOM
carubiér (-bi-er) s. m., pl. carubiéri
carubierul
CARUBIÉR s.m. (Bot.) Arbore cu lemnul roșu și tare, care crește în regiunea alpină mediteraneană; carub; (pop.) roșcov. [Pron. -bi-er. / < fr. caroubier]. DOOM
carubiér (-bi-er) s. m., pl. carubiéri
carubierului
CARUBIÉR s.m. (Bot.) Arbore cu lemnul roșu și tare, care crește în regiunea alpină mediteraneană; carub; (pop.) roșcov. [Pron. -bi-er. / < fr. caroubier]. DOOM
carubiér (-bi-er) s. m., pl. carubiéri
carubii
CARÚB, carubi, s. m. (Învechit) Roșcov. O pădure de măslini, de carubi, de lauri și de radieri. ALECSANDRI, la TDRG. DOOM
carúb s. m., pl. carúbi
carubilor
CARÚB, carubi, s. m. (Învechit) Roșcov. O pădure de măslini, de carubi, de lauri și de radieri. ALECSANDRI, la TDRG. DOOM
carúb s. m., pl. carúbi
carubul
CARÚB, carubi, s. m. (Învechit) Roșcov. O pădure de măslini, de carubi, de lauri și de radieri. ALECSANDRI, la TDRG. DOOM
carúb s. m., pl. carúbi
carubului
CARÚB, carubi, s. m. (Învechit) Roșcov. O pădure de măslini, de carubi, de lauri și de radieri. ALECSANDRI, la TDRG. DOOM
carúb s. m., pl. carúbi
carul
CAR1, cari, s. m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corp păros și picioare scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries). DOOM
car1 (insectă) s. m., pl. cari
carul
CAR3, caruri, s. n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la mașina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor și a rândurilor. – După engl. [typewriter] carriage, fr. chariot. DOOM
car3 (parte a mașinii de scris) s. n., pl. cáruri
carul
CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char). DOOM
car2 (vehicul) s. n., pl. cáre
carului
CAR1, cari, s. m. Nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corp păros și picioare scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries). DOOM
car1 (insectă) s. m., pl. cari
carului
CAR3, caruri, s. n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la mașina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor și a rândurilor. – După engl. [typewriter] carriage, fr. chariot. DOOM
car3 (parte a mașinii de scris) s. n., pl. cáruri
carului
CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char). DOOM
car2 (vehicul) s. n., pl. cáre
carum
CHIMIÓN s. m. 1. Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate și cu flori mici, albe-liliachii, ale cărei semințe aromatice se întrebuințează în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de apă (sau -de-baltă) = mărăraș. [Pr.: mi-on] – Din tc. kimyon.
caruncula
CARÚNCULĂ s.f. Mică formație anatomică, proeminentă, colorată de obicei în roșu; nodul. [< fr. caroncule, engl. caruncula, cf. lat. caruncula – bucățică de carne].
caruncule
CARÚNCULĂ s.f. Mică formație anatomică, proeminentă, colorată de obicei în roșu; nodul. [< fr. caroncule, engl. caruncula, cf. lat. caruncula – bucățică de carne].
carunculei
CARÚNCULĂ s.f. Mică formație anatomică, proeminentă, colorată de obicei în roșu; nodul. [< fr. caroncule, engl. caruncula, cf. lat. caruncula – bucățică de carne].
carunculele
CARÚNCULĂ s.f. Mică formație anatomică, proeminentă, colorată de obicei în roșu; nodul. [< fr. caroncule, engl. caruncula, cf. lat. caruncula – bucățică de carne].
carunculelor
CARÚNCULĂ s.f. Mică formație anatomică, proeminentă, colorată de obicei în roșu; nodul. [< fr. caroncule, engl. caruncula, cf. lat. caruncula – bucățică de carne].
carura
CARÚRĂ, caruri, s. f. Formă a umerilor și a spatelui cuiva; spec. siluetă. ♦ Fig. Anvergură. [Pr.: carüră] – Din fr. carrure. DOOM
carură [pron. carǘră] s. f., g.-d. art. carurii; pl. caruri
caruri
CAR3, caruri, s. n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la mașina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor și a rândurilor. – După engl. [typewriter] carriage, fr. chariot. DOOM
car3 (parte a mașinii de scris) s. n., pl. cáruri
caruri
CARÚRĂ, caruri, s. f. Formă a umerilor și a spatelui cuiva; spec. siluetă. ♦ Fig. Anvergură. [Pr.: carüră] – Din fr. carrure. DOOM
carură [pron. carǘră] s. f., g.-d. art. carurii; pl. caruri
carurii
CARÚRĂ, caruri, s. f. Formă a umerilor și a spatelui cuiva; spec. siluetă. ♦ Fig. Anvergură. [Pr.: carüră] – Din fr. carrure. DOOM
carură [pron. carǘră] s. f., g.-d. art. carurii; pl. caruri
carurile
CAR3, caruri, s. n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la mașina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor și a rândurilor. – După engl. [typewriter] carriage, fr. chariot. DOOM
car3 (parte a mașinii de scris) s. n., pl. cáruri
carurile
CARÚRĂ, caruri, s. f. Formă a umerilor și a spatelui cuiva; spec. siluetă. ♦ Fig. Anvergură. [Pr.: carüră] – Din fr. carrure. DOOM
carură [pron. carǘră] s. f., g.-d. art. carurii; pl. caruri
carurilor
CAR3, caruri, s. n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la mașina de scris, făcând posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor și a rândurilor. – După engl. [typewriter] carriage, fr. chariot. DOOM
car3 (parte a mașinii de scris) s. n., pl. cáruri
carurilor
CARÚRĂ, caruri, s. f. Formă a umerilor și a spatelui cuiva; spec. siluetă. ♦ Fig. Anvergură. [Pr.: carüră] – Din fr. carrure. DOOM
carură [pron. carǘră] s. f., g.-d. art. carurii; pl. caruri
carus
CÁRUS s.n. (Med.) Starea cea mai gravă, ultimă a comei. [< fr. carus, cf. gr. karos – somn adânc]. DOOM
cárus (comă) s. n.
carusel
CARUSÉL, carusele, s. n. 1. Călușel (2). 2. Fig. Mișcare, deplasare, circulație continuă și rapidă a unor mobile. – Din fr. carrousel. DOOM
carusél s. n., pl. caruséle
carusel
CARUSÉL s.n. 1. Dispozitiv format din mai mulți căișori de lemn, pe care încalecă copiii și care se învârtesc pe o pistă circulară; călușei. 2. Serie de mișcări de dresaj executate de un grup de călăreți. [Pl. -le, -luri. / < fr. carrousel, cf. it. carosello].
carusele
CARUSÉL, carusele, s. n. 1. Călușel (2). 2. Fig. Mișcare, deplasare, circulație continuă și rapidă a unor mobile. – Din fr. carrousel. DOOM
carusél s. n., pl. caruséle
caruselele
CARUSÉL, carusele, s. n. 1. Călușel (2). 2. Fig. Mișcare, deplasare, circulație continuă și rapidă a unor mobile. – Din fr. carrousel. DOOM
carusél s. n., pl. caruséle
caruselelor
CARUSÉL, carusele, s. n. 1. Călușel (2). 2. Fig. Mișcare, deplasare, circulație continuă și rapidă a unor mobile. – Din fr. carrousel. DOOM
carusél s. n., pl. caruséle
caruselul
CARUSÉL, carusele, s. n. 1. Călușel (2). 2. Fig. Mișcare, deplasare, circulație continuă și rapidă a unor mobile. – Din fr. carrousel. DOOM
carusél s. n., pl. caruséle
caruselului
CARUSÉL, carusele, s. n. 1. Călușel (2). 2. Fig. Mișcare, deplasare, circulație continuă și rapidă a unor mobile. – Din fr. carrousel. DOOM
carusél s. n., pl. caruséle
carusul
CÁRUS s.n. (Med.) Starea cea mai gravă, ultimă a comei. [< fr. carus, cf. gr. karos – somn adânc]. DOOM
cárus (comă) s. n.
carusului
CÁRUS s.n. (Med.) Starea cea mai gravă, ultimă a comei. [< fr. carus, cf. gr. karos – somn adânc]. DOOM
cárus (comă) s. n.
carvasara
CARVASARÁ, carvasarale, s. f. (Înv.) Local în care se aflau instalate birourile unei vămi; birou vamal. – Din tc. kervansaray. DOOM
carvasará (înv.) s. f., art. carvasaráua, g.-d. art. carvasarálei; pl. carvasarále, art. carvasarálele
carvasarale
CARVASARÁ, carvasarale, s. f. (Înv.) Local în care se aflau instalate birourile unei vămi; birou vamal. – Din tc. kervansaray. DOOM
carvasará (înv.) s. f., art. carvasaráua, g.-d. art. carvasarálei; pl. carvasarále, art. carvasarálele
carvasaralei
CARVASARÁ, carvasarale, s. f. (Înv.) Local în care se aflau instalate birourile unei vămi; birou vamal. – Din tc. kervansaray. DOOM
carvasará (înv.) s. f., art. carvasaráua, g.-d. art. carvasarálei; pl. carvasarále, art. carvasarálele
carvasaralele
CARVASARÁ, carvasarale, s. f. (Înv.) Local în care se aflau instalate birourile unei vămi; birou vamal. – Din tc. kervansaray. DOOM
carvasará (înv.) s. f., art. carvasaráua, g.-d. art. carvasarálei; pl. carvasarále, art. carvasarálele
carvasaralelor
CARVASARÁ, carvasarale, s. f. (Înv.) Local în care se aflau instalate birourile unei vămi; birou vamal. – Din tc. kervansaray. DOOM
carvasará (înv.) s. f., art. carvasaráua, g.-d. art. carvasarálei; pl. carvasarále, art. carvasarálele
carvasaraua
CARVASARÁ, carvasarale, s. f. (Înv.) Local în care se aflau instalate birourile unei vămi; birou vamal. – Din tc. kervansaray. DOOM
carvasará (înv.) s. f., art. carvasaráua, g.-d. art. carvasarálei; pl. carvasarále, art. carvasarálele
carvi
CHIMIÓN s. m. 1. Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate și cu flori mici, albe-liliachii, ale cărei semințe aromatice se întrebuințează în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de apă (sau -de-baltă) = mărăraș. [Pr.: mi-on] – Din tc. kimyon.
caryophyllacea
VERIGÉL, verigei, s. m. Plantă parazită lipsită de clorofilă, cu frunzele reduse la solzi mici și cu flori galbene-roșietice dispuse în ciorchini (Orobanche caryophyllacea). – Verigă + suf. -el.
carâmb
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carâmbi
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carâmbii
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carâmbilor
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carâmbul
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carâmbului
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carâtaș
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carâtași
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carâtașii
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carâtașilor
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carâtașul
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carâtașului
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carâtă
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carấtă s. f.] – Din rus. kareta. DOOM
carétă s. f., g.-d. art. carétei; pl. caréte
carîmb
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carîmbi
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carîmbii
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carîmbilor
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carîmbul
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carîmbului
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Partea superioară a cizmei care îmbracă gamba piciorului până aproape de genunchi. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus (< calamus „trestie, arc, prăjină”). DOOM
carấmb s. m., pl. carấmbi
carîtaș
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carîtași
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carîtașii
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carîtașilor
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carîtașul
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
carîtașului
CARETÁȘ, caretași, s. m. Persoană care face carete. [Var.: (reg.) carâtaș s. m.] – Caretă + suf. -aș. DOOM
caretáș s. m., pl. caretáși
cară
CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare. DOOM
cărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 cáră
cas
cas, casuri s. n. casetofon. DOOM
!caș s. n.
casa
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casa
CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care se țin bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi situația încasărilor și a plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse. DOOM
cásă s. f., g.-d. art. cásei; pl. cáse
casaba
casabá (-ále), s. f. – Localitate, tîrg, loc. – Mr., megl. căsăbă. Tc. kasaba (Șeineanu, III, 32). Înv.
casabil
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casabila
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casabile
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casabilei
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casabilele
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casabilelor
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casabili
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casabilii
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casabililor
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casabilul
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casabilului
CASÁBIL, -Ă, casabili, -e, adj. 1. Casant. 2. (Despre o hotărâre judecătorească) Care poate fi casat (1). – Din fr. cassable. DOOM
casábil adj. m., pl. casábili; f. casábilă, pl. casábile
casai
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casam
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casandra
Casandra = Cassandra.
casant
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casanta
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casante
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casantei
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casantele
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casantelor
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casantul
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casantului
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casanți
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casanții
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casanților
CASÁNT, -Ă, casanți, -te, adj. Care se sparge sau se sfărâmă ușor; fragil, casabil. – Din fr. cassant. DOOM
casánt adj. m., pl. casánți; f. casántă, pl. casánte
casap
CASÁP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Din tc. kasap. DOOM
casáp (reg.) s. m., pl. casápi
casapi
CASÁP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Din tc. kasap. DOOM
casáp (reg.) s. m., pl. casápi
casapii
CASÁP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Din tc. kasap. DOOM
casáp (reg.) s. m., pl. casápi
casapilor
CASÁP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Din tc. kasap. DOOM
casáp (reg.) s. m., pl. casápi
casapul
CASÁP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Din tc. kasap. DOOM
casáp (reg.) s. m., pl. casápi
casapului
CASÁP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Din tc. kasap. DOOM
casáp (reg.) s. m., pl. casápi
casare
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casare
CASÁRE, casări, s. f. Acțiunea de a casa și rezultatul ei. – V. casa. DOOM
casáre s. f., g.-d. art. casắrii; pl. casắri
casarea
CASÁRE, casări, s. f. Acțiunea de a casa și rezultatul ei. – V. casa. DOOM
casáre s. f., g.-d. art. casắrii; pl. casắri
casară
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casarăm
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casarăți
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casase
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casasem
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casaseră
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casaserăm
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casaserăți
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casaseși
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casaseți
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casat
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casata
CASÁTĂ, casate, s. f. Specialitate de cofetărie formată din diverse feluri de înghețată, dispuse în straturi. – Din it. cassata, fr. cassate. DOOM
casátă s. f., g.-d. art. casátei; pl. casáte
casate
CASÁTĂ, casate, s. f. Specialitate de cofetărie formată din diverse feluri de înghețată, dispuse în straturi. – Din it. cassata, fr. cassate. DOOM
casátă s. f., g.-d. art. casátei; pl. casáte
casatei
CASÁTĂ, casate, s. f. Specialitate de cofetărie formată din diverse feluri de înghețată, dispuse în straturi. – Din it. cassata, fr. cassate. DOOM
casátă s. f., g.-d. art. casátei; pl. casáte
casatele
CASÁTĂ, casate, s. f. Specialitate de cofetărie formată din diverse feluri de înghețată, dispuse în straturi. – Din it. cassata, fr. cassate. DOOM
casátă s. f., g.-d. art. casátei; pl. casáte
casatelor
CASÁTĂ, casate, s. f. Specialitate de cofetărie formată din diverse feluri de înghețată, dispuse în straturi. – Din it. cassata, fr. cassate. DOOM
casátă s. f., g.-d. art. casátei; pl. casáte
casau
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casași
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casați
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casație
CASÁȚIE s. f. Organ judecătoresc suprem, care are dreptul, în unele state, să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. – Din fr. cassation. DOOM
casáție (organ judecătoresc) (-ți-e) s. f., art. casáția (-ți-a), g.-d. casáții, art. casáției
casațiune
CASAȚIÚNE2 s.f. 1. V. casație. 2. (Jur.) Anulare a unei hotărâri judecătorești în urma admiterii recursului. 3. (Cont.) Totalizarea operațiilor privind scoaterea definitivă din uz și din inventar a unui mijloc fix; lichidare. 4. Spargere. [< fr. cassation]. DOOM
casațiúne (piesă muzicală, anulare, lichidare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. casațiúnii
casațiunea
CASAȚIÚNE2 s.f. 1. V. casație. 2. (Jur.) Anulare a unei hotărâri judecătorești în urma admiterii recursului. 3. (Cont.) Totalizarea operațiilor privind scoaterea definitivă din uz și din inventar a unui mijloc fix; lichidare. 4. Spargere. [< fr. cassation]. DOOM
casațiúne (piesă muzicală, anulare, lichidare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. casațiúnii
casațiuni
CASAȚIÚNE2 s.f. 1. V. casație. 2. (Jur.) Anulare a unei hotărâri judecătorești în urma admiterii recursului. 3. (Cont.) Totalizarea operațiilor privind scoaterea definitivă din uz și din inventar a unui mijloc fix; lichidare. 4. Spargere. [< fr. cassation]. DOOM
casațiúne (piesă muzicală, anulare, lichidare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. casațiúnii
casațiunii
CASAȚIÚNE2 s.f. 1. V. casație. 2. (Jur.) Anulare a unei hotărâri judecătorești în urma admiterii recursului. 3. (Cont.) Totalizarea operațiilor privind scoaterea definitivă din uz și din inventar a unui mijloc fix; lichidare. 4. Spargere. [< fr. cassation]. DOOM
casațiúne (piesă muzicală, anulare, lichidare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. casațiúnii
casc
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască. DOOM
cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră
casc
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască. DOOM
cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră
casc
CĂSCÁ, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc. ◊ Expr. A căsca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naivă; p. ext. a umbla fără nicio treabă, a pierde vremea. A căsca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgâi; p. ext. a băga de seamă, a fi atent. ◊ Compus: cască-gură s. m. = gură-cască. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o mișcare de inspirare adâncă, urmată de o expirație prelungită, ca semn de oboseală, plictiseală sau somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (puțin); a se crăpa. – Lat. *cascare. DOOM
căscá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. casc, 2 sg. caști, 3 cáscă; conj. prez. 3 să cáște
casc
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. DOOM
gúră-căscátă (plantă) s. f.
casc
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. DOOM
gúră-căscátă (plantă) s. f.
casca
CÁSCĂ, căști, s. f. 1. Acoperământ pentru protecția capului confecționat din metal, din piele sau din cauciuc și folosit de militari, de unii sportivi și de unii muncitori. ♦ Dispozitiv metalic în atelierele de coafat, în forma unei căciuli, folosit la uscatul părului. 2. Acoperământ pentru cap din cauciuc sau din material plastic, folosit pentru a feri părul de apă; caschetă (2). 3. Dispozitiv alcătuit din unul sau din două receptoare fixate pe urechi, care servește la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Din fr. casque. DOOM
cáscă s. f., g.-d. art. cắștii; pl. căști
cascada
CASCÁDĂ, cascade, s. f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii; cataractă. ◊ Expr. Cascadă de râs = râs zgomotos, sacadat și prelungit. 2. (Tehn.; în sintagma) Montaj în cascadă = model de legare a unor aparate sau mașini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. – Din fr. cascade. DOOM
cascádă s. f., g.-d. art. cascádei; pl. cascáde
cascade
CASCÁDĂ, cascade, s. f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii; cataractă. ◊ Expr. Cascadă de râs = râs zgomotos, sacadat și prelungit. 2. (Tehn.; în sintagma) Montaj în cascadă = model de legare a unor aparate sau mașini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. – Din fr. cascade. DOOM
cascádă s. f., g.-d. art. cascádei; pl. cascáde
cascadei
CASCÁDĂ, cascade, s. f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii; cataractă. ◊ Expr. Cascadă de râs = râs zgomotos, sacadat și prelungit. 2. (Tehn.; în sintagma) Montaj în cascadă = model de legare a unor aparate sau mașini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. – Din fr. cascade. DOOM
cascádă s. f., g.-d. art. cascádei; pl. cascáde
cascadele
CASCÁDĂ, cascade, s. f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii; cataractă. ◊ Expr. Cascadă de râs = râs zgomotos, sacadat și prelungit. 2. (Tehn.; în sintagma) Montaj în cascadă = model de legare a unor aparate sau mașini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. – Din fr. cascade. DOOM
cascádă s. f., g.-d. art. cascádei; pl. cascáde
cascadelor
CASCÁDĂ, cascade, s. f. 1. Cădere naturală de apă pe cursul unui râu, provocată de o ruptură de pantă în profilul longitudinal al văii; cataractă. ◊ Expr. Cascadă de râs = râs zgomotos, sacadat și prelungit. 2. (Tehn.; în sintagma) Montaj în cascadă = model de legare a unor aparate sau mașini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element să fie egal cu cel de la ieșirea elementului anterior. – Din fr. cascade. DOOM
cascádă s. f., g.-d. art. cascádei; pl. cascáde
cascadoare
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascadoarea
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascadoarei
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascadoarele
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascadoarelor
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascador
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascadori
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascadoria
CASCADORÍE, cascadorii, s. f. 1. Săritură primejdioasă, situație dificilă realizată de cascador. 2. Artă sau meserie a cascadorului. – Cascador + suf. -ie. DOOM
*cascadoríe s. f., g.-d. art. cascadoríei, pl. cascadoríi
cascadoricesc
CASCADORICÉSC, -EÁSCĂ, cascadoricești, adj. (Rar) De cascador. – Cascador + suf. -icesc.
cascadorie
CASCADORÍE, cascadorii, s. f. 1. Săritură primejdioasă, situație dificilă realizată de cascador. 2. Artă sau meserie a cascadorului. – Cascador + suf. -ie. DOOM
*cascadoríe s. f., g.-d. art. cascadoríei, pl. cascadoríi
cascadoriei
CASCADORÍE, cascadorii, s. f. 1. Săritură primejdioasă, situație dificilă realizată de cascador. 2. Artă sau meserie a cascadorului. – Cascador + suf. -ie. DOOM
*cascadoríe s. f., g.-d. art. cascadoríei, pl. cascadoríi
cascadorii
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascadorii
CASCADORÍE, cascadorii, s. f. 1. Săritură primejdioasă, situație dificilă realizată de cascador. 2. Artă sau meserie a cascadorului. – Cascador + suf. -ie. DOOM
*cascadoríe s. f., g.-d. art. cascadoríei, pl. cascadoríi
cascadoriile
CASCADORÍE, cascadorii, s. f. 1. Săritură primejdioasă, situație dificilă realizată de cascador. 2. Artă sau meserie a cascadorului. – Cascador + suf. -ie. DOOM
*cascadoríe s. f., g.-d. art. cascadoríei, pl. cascadoríi
cascadoriilor
CASCADORÍE, cascadorii, s. f. 1. Săritură primejdioasă, situație dificilă realizată de cascador. 2. Artă sau meserie a cascadorului. – Cascador + suf. -ie. DOOM
*cascadoríe s. f., g.-d. art. cascadoríei, pl. cascadoríi
cascadorilor
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascadorism
CASCADORÍSM, cascadorisme, s. n. (Rar) Faptă de cascador. – Cascador + suf. -ism.
cascadorisme
CASCADORÍSM, cascadorisme, s. n. (Rar) Faptă de cascador. – Cascador + suf. -ism.
cascadorismele
CASCADORÍSM, cascadorisme, s. n. (Rar) Faptă de cascador. – Cascador + suf. -ism.
cascadorismelor
CASCADORÍSM, cascadorisme, s. n. (Rar) Faptă de cascador. – Cascador + suf. -ism.
cascadorismul
CASCADORÍSM, cascadorisme, s. n. (Rar) Faptă de cascador. – Cascador + suf. -ism.
cascadorismului
CASCADORÍSM, cascadorisme, s. n. (Rar) Faptă de cascador. – Cascador + suf. -ism.
cascadorul
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascadorului
CASCADÓR, -OÁRE, cascadori, -oare, s. m. și f. 1. Clovn, actriță, acrobat etc. la circ care execută salturi primejdioase. 2. Actor de cinematograf care dublează uneori protagonistul în secvențele periculoase. – Din fr. cascadeur. DOOM
cascadór s. m., pl. cascadóri
cascheta
CASCHÉTĂ, caschete, s. f. 1. Șapcă mare, rotundă, cu cozoroc, care face parte din echipamentul militarilor. 2. Cască (2). – Din fr. casquette. DOOM
caschétă s. f., g.-d. art. caschétei; pl. caschéte
caschetar
caschetar, caschetari s. m. polițist.
caschete
CASCHÉTĂ, caschete, s. f. 1. Șapcă mare, rotundă, cu cozoroc, care face parte din echipamentul militarilor. 2. Cască (2). – Din fr. casquette. DOOM
caschétă s. f., g.-d. art. caschétei; pl. caschéte
caschetei
CASCHÉTĂ, caschete, s. f. 1. Șapcă mare, rotundă, cu cozoroc, care face parte din echipamentul militarilor. 2. Cască (2). – Din fr. casquette. DOOM
caschétă s. f., g.-d. art. caschétei; pl. caschéte
caschetele
CASCHÉTĂ, caschete, s. f. 1. Șapcă mare, rotundă, cu cozoroc, care face parte din echipamentul militarilor. 2. Cască (2). – Din fr. casquette. DOOM
caschétă s. f., g.-d. art. caschétei; pl. caschéte
caschetelor
CASCHÉTĂ, caschete, s. f. 1. Șapcă mare, rotundă, cu cozoroc, care face parte din echipamentul militarilor. 2. Cască (2). – Din fr. casquette. DOOM
caschétă s. f., g.-d. art. caschétei; pl. caschéte
cască
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască. DOOM
cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră
cască
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască. DOOM
cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră
cască
CĂSCÁ, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc. ◊ Expr. A căsca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naivă; p. ext. a umbla fără nicio treabă, a pierde vremea. A căsca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgâi; p. ext. a băga de seamă, a fi atent. ◊ Compus: cască-gură s. m. = gură-cască. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o mișcare de inspirare adâncă, urmată de o expirație prelungită, ca semn de oboseală, plictiseală sau somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (puțin); a se crăpa. – Lat. *cascare. DOOM
căscá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. casc, 2 sg. caști, 3 cáscă; conj. prez. 3 să cáște
cască
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. DOOM
gúră-căscátă (plantă) s. f.
cască
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. DOOM
gúră-căscátă (plantă) s. f.
case
CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care se țin bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi situația încasărilor și a plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse. DOOM
cásă s. f., g.-d. art. cásei; pl. cáse
casează
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casei
CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care se țin bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi situația încasărilor și a plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse. DOOM
cásă s. f., g.-d. art. cásei; pl. cáse
casele
CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care se țin bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi situația încasărilor și a plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse. DOOM
cásă s. f., g.-d. art. cásei; pl. cáse
caselor
CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care se țin bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi situația încasărilor și a plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse. DOOM
cásă s. f., g.-d. art. cásei; pl. cáse
caseosa
VÉRNIX CASEÓSA s.n. (Med.) Strat de grăsime care acoperă pielea nou-născutului. [< fr. vernix caseosa].
caserola
CASERÓLĂ, caserole, s. f. 1. Capsulă de porțelan, cu coadă, folosită în laborator pentru topirea substanțelor vâscoase și puțin volatile. 2. Cratiță adâncă cu coadă și cu fundul plat, folosită în bucătărie. – Din fr. casserole. DOOM
caserólă s. f., g.-d. art. caserólei; pl. caseróle
caserole
CASERÓLĂ, caserole, s. f. 1. Capsulă de porțelan, cu coadă, folosită în laborator pentru topirea substanțelor vâscoase și puțin volatile. 2. Cratiță adâncă cu coadă și cu fundul plat, folosită în bucătărie. – Din fr. casserole. DOOM
caserólă s. f., g.-d. art. caserólei; pl. caseróle
caserolei
CASERÓLĂ, caserole, s. f. 1. Capsulă de porțelan, cu coadă, folosită în laborator pentru topirea substanțelor vâscoase și puțin volatile. 2. Cratiță adâncă cu coadă și cu fundul plat, folosită în bucătărie. – Din fr. casserole. DOOM
caserólă s. f., g.-d. art. caserólei; pl. caseróle
caserolele
CASERÓLĂ, caserole, s. f. 1. Capsulă de porțelan, cu coadă, folosită în laborator pentru topirea substanțelor vâscoase și puțin volatile. 2. Cratiță adâncă cu coadă și cu fundul plat, folosită în bucătărie. – Din fr. casserole. DOOM
caserólă s. f., g.-d. art. caserólei; pl. caseróle
caserolelor
CASERÓLĂ, caserole, s. f. 1. Capsulă de porțelan, cu coadă, folosită în laborator pentru topirea substanțelor vâscoase și puțin volatile. 2. Cratiță adâncă cu coadă și cu fundul plat, folosită în bucătărie. – Din fr. casserole. DOOM
caserólă s. f., g.-d. art. caserólei; pl. caseróle
caseta
CASÉTĂ, casete, s. f. 1. Cutie în care se păstrează bani sau mici obiecte (prețioase) sau care protejează anumite elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, unde se introduce placa sau filmul pe care se fotografiază. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. 3. Despărțitură a unei case1 tipografice. 4. Anunț cu chenar, folosit la tipărirea numelor și adreselor, în anuare, cărți de telefon etc. 5. Indicație pusă, de obicei, la sfârșitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). 6. Construcție standardizată compactă din material plastic, în care se află montată banda magnetică (subțire și îngustă). ◊ Casetă video = videocasetă. 7. (Med.) Partea metalică a punții protetice dentare. – Din it. cassetta, fr. cassette. DOOM
casétă s. f., g.-d. art. casétei; pl. caséte
casete
CASÉTĂ, casete, s. f. 1. Cutie în care se păstrează bani sau mici obiecte (prețioase) sau care protejează anumite elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, unde se introduce placa sau filmul pe care se fotografiază. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. 3. Despărțitură a unei case1 tipografice. 4. Anunț cu chenar, folosit la tipărirea numelor și adreselor, în anuare, cărți de telefon etc. 5. Indicație pusă, de obicei, la sfârșitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). 6. Construcție standardizată compactă din material plastic, în care se află montată banda magnetică (subțire și îngustă). ◊ Casetă video = videocasetă. 7. (Med.) Partea metalică a punții protetice dentare. – Din it. cassetta, fr. cassette. DOOM
casétă s. f., g.-d. art. casétei; pl. caséte
casetei
CASÉTĂ, casete, s. f. 1. Cutie în care se păstrează bani sau mici obiecte (prețioase) sau care protejează anumite elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, unde se introduce placa sau filmul pe care se fotografiază. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. 3. Despărțitură a unei case1 tipografice. 4. Anunț cu chenar, folosit la tipărirea numelor și adreselor, în anuare, cărți de telefon etc. 5. Indicație pusă, de obicei, la sfârșitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). 6. Construcție standardizată compactă din material plastic, în care se află montată banda magnetică (subțire și îngustă). ◊ Casetă video = videocasetă. 7. (Med.) Partea metalică a punții protetice dentare. – Din it. cassetta, fr. cassette. DOOM
casétă s. f., g.-d. art. casétei; pl. caséte
casetele
CASÉTĂ, casete, s. f. 1. Cutie în care se păstrează bani sau mici obiecte (prețioase) sau care protejează anumite elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, unde se introduce placa sau filmul pe care se fotografiază. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. 3. Despărțitură a unei case1 tipografice. 4. Anunț cu chenar, folosit la tipărirea numelor și adreselor, în anuare, cărți de telefon etc. 5. Indicație pusă, de obicei, la sfârșitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). 6. Construcție standardizată compactă din material plastic, în care se află montată banda magnetică (subțire și îngustă). ◊ Casetă video = videocasetă. 7. (Med.) Partea metalică a punții protetice dentare. – Din it. cassetta, fr. cassette. DOOM
casétă s. f., g.-d. art. casétei; pl. caséte
casetelor
CASÉTĂ, casete, s. f. 1. Cutie în care se păstrează bani sau mici obiecte (prețioase) sau care protejează anumite elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, unde se introduce placa sau filmul pe care se fotografiază. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. 3. Despărțitură a unei case1 tipografice. 4. Anunț cu chenar, folosit la tipărirea numelor și adreselor, în anuare, cărți de telefon etc. 5. Indicație pusă, de obicei, la sfârșitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). 6. Construcție standardizată compactă din material plastic, în care se află montată banda magnetică (subțire și îngustă). ◊ Casetă video = videocasetă. 7. (Med.) Partea metalică a punții protetice dentare. – Din it. cassetta, fr. cassette. DOOM
casétă s. f., g.-d. art. casétei; pl. caséte
casetofoane
CASETOFÓN, casetofoane, s. n. Magnetofon (portabil) cu benzi magnetice introduse în casete. – Din casetă (după magnetofon, microfon, gramofon etc.). DOOM
casetofón s. n., pl. casetofoáne
casetofoanele
CASETOFÓN, casetofoane, s. n. Magnetofon (portabil) cu benzi magnetice introduse în casete. – Din casetă (după magnetofon, microfon, gramofon etc.). DOOM
casetofón s. n., pl. casetofoáne
casetofoanelor
CASETOFÓN, casetofoane, s. n. Magnetofon (portabil) cu benzi magnetice introduse în casete. – Din casetă (după magnetofon, microfon, gramofon etc.). DOOM
casetofón s. n., pl. casetofoáne
casetofon
CASETOFÓN, casetofoane, s. n. Magnetofon (portabil) cu benzi magnetice introduse în casete. – Din casetă (după magnetofon, microfon, gramofon etc.). DOOM
casetofón s. n., pl. casetofoáne
casetofonul
CASETOFÓN, casetofoane, s. n. Magnetofon (portabil) cu benzi magnetice introduse în casete. – Din casetă (după magnetofon, microfon, gramofon etc.). DOOM
casetofón s. n., pl. casetofoáne
casetofonului
CASETOFÓN, casetofoane, s. n. Magnetofon (portabil) cu benzi magnetice introduse în casete. – Din casetă (după magnetofon, microfon, gramofon etc.). DOOM
casetofón s. n., pl. casetofoáne
caseton
CASETÓN s.n. 1. Mobilă italiană (florentină) din epoca Renașterii având mai multe sertare ornate cu sculptură măruntă. 2. Casetă mare (3). [< it. cassetone].
casetoteca
CASETOTÉCĂ, casetoteci, s. f. Raft sau dulap special pentru depozitarea casetelor (de casetofon). – Din fr. cassettotheque.
casetoteci
CASETOTÉCĂ, casetoteci, s. f. Raft sau dulap special pentru depozitarea casetelor (de casetofon). – Din fr. cassettotheque.
casetotecii
CASETOTÉCĂ, casetoteci, s. f. Raft sau dulap special pentru depozitarea casetelor (de casetofon). – Din fr. cassettotheque.
casetotecile
CASETOTÉCĂ, casetoteci, s. f. Raft sau dulap special pentru depozitarea casetelor (de casetofon). – Din fr. cassettotheque.
casetotecilor
CASETOTÉCĂ, casetoteci, s. f. Raft sau dulap special pentru depozitarea casetelor (de casetofon). – Din fr. cassettotheque.
casez
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
caseze
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casezi
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
cash
CASH s. n. Numerar. Banca nu are cash. ◊ (Adjectival) Plată cash. Bani cash. ◊ (Adverbial) Plătește cash. [Pr. cheș] – Din engl. cash. DOOM
cash2 (angl.) [pron. cheș] s. n., art. cash-ul
casidă
KASÍDĂ, kaside, s. f. Specie a liricii clasice turce și persane, asemănătoare cu oda. – Din fr. kasside.
casier
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casiera
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casiere
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casierei
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casierele
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casierelor
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casieri
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casieria
CASIERÍE, casierii, s. f. Încăpere, serviciu, birou, ghișeu într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se primesc, se păstrează și se distribuie banii. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -ie. DOOM
casieríe (-si-e-) s. f., art. casiería, g.-d. art. casieríei; pl. casieríi, art. casieríile
casierie
CASIERÍE, casierii, s. f. Încăpere, serviciu, birou, ghișeu într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se primesc, se păstrează și se distribuie banii. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -ie. DOOM
casieríe (-si-e-) s. f., art. casiería, g.-d. art. casieríei; pl. casieríi, art. casieríile
casieriei
CASIERÍE, casierii, s. f. Încăpere, serviciu, birou, ghișeu într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se primesc, se păstrează și se distribuie banii. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -ie. DOOM
casieríe (-si-e-) s. f., art. casiería, g.-d. art. casieríei; pl. casieríi, art. casieríile
casierii
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casierii
CASIERÍE, casierii, s. f. Încăpere, serviciu, birou, ghișeu într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se primesc, se păstrează și se distribuie banii. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -ie. DOOM
casieríe (-si-e-) s. f., art. casiería, g.-d. art. casieríei; pl. casieríi, art. casieríile
casieriile
CASIERÍE, casierii, s. f. Încăpere, serviciu, birou, ghișeu într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se primesc, se păstrează și se distribuie banii. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -ie. DOOM
casieríe (-si-e-) s. f., art. casiería, g.-d. art. casieríei; pl. casieríi, art. casieríile
casieriilor
CASIERÍE, casierii, s. f. Încăpere, serviciu, birou, ghișeu într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se primesc, se păstrează și se distribuie banii. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -ie. DOOM
casieríe (-si-e-) s. f., art. casiería, g.-d. art. casieríei; pl. casieríi, art. casieríile
casierilor
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casierița
CASIERÍȚĂ, casierițe, s. f. Casieră. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -iță. DOOM
casieríță (-si-e-) s. f., g.-d. art. casieríței; pl. casieríțe
casierițe
CASIERÍȚĂ, casierițe, s. f. Casieră. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -iță. DOOM
casieríță (-si-e-) s. f., g.-d. art. casieríței; pl. casieríțe
casieriței
CASIERÍȚĂ, casierițe, s. f. Casieră. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -iță. DOOM
casieríță (-si-e-) s. f., g.-d. art. casieríței; pl. casieríțe
casierițele
CASIERÍȚĂ, casierițe, s. f. Casieră. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -iță. DOOM
casieríță (-si-e-) s. f., g.-d. art. casieríței; pl. casieríțe
casierițelor
CASIERÍȚĂ, casierițe, s. f. Casieră. [Pr.: -si-e-] – Casier + suf. -iță. DOOM
casieríță (-si-e-) s. f., g.-d. art. casieríței; pl. casieríțe
casierul
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casierului
CASIÉR, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere. DOOM
casiéră (-si-e-) s. f., g.-d. art. casiérei; pl. casiére
casii
CASÍU, casii, s. n. Șanț sau rigolă pietruită care servesc la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren.
casiile
CASÍU, casii, s. n. Șanț sau rigolă pietruită care servesc la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren.
casiilor
CASÍU, casii, s. n. Șanț sau rigolă pietruită care servesc la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren.
casing
CÁSING s.n. Tubaj exterior într-o sondă de petrol; coloană de protecție. [Pron. chei-sin. / < engl., fr. casing].
casiopeea
Casiopeea = Cassiope(a). DOOM
Casiopéea (constelație) (-si-o-) s. propriu f., g.-d. Casiopéei
casiopeiu
CASIOPÉIU s. n. (Chim.) Lutețiu. [Pr.: -si-o-pe-iu] – Din fr. cassiopéium. DOOM
casiopéiu (element chimic) [iu pron. ĭu] (-si-o-) s. n.; simb. Lu
casiopeiul
CASIOPÉIU s. n. (Chim.) Lutețiu. [Pr.: -si-o-pe-iu] – Din fr. cassiopéium. DOOM
casiopéiu (element chimic) [iu pron. ĭu] (-si-o-) s. n.; simb. Lu
casiopeiului
CASIOPÉIU s. n. (Chim.) Lutețiu. [Pr.: -si-o-pe-iu] – Din fr. cassiopéium. DOOM
casiopéiu (element chimic) [iu pron. ĭu] (-si-o-) s. n.; simb. Lu
casiterit
CASITERÍT s. n. Oxid de staniu natural, brun-negru, cu luciu adamantin, care se găsește în filoanele hidrotermale și în aluviuni. – Din fr. cassitérite. DOOM
casiterít s. n.
casiteritul
CASITERÍT s. n. Oxid de staniu natural, brun-negru, cu luciu adamantin, care se găsește în filoanele hidrotermale și în aluviuni. – Din fr. cassitérite. DOOM
casiterít s. n.
casiteritului
CASITERÍT s. n. Oxid de staniu natural, brun-negru, cu luciu adamantin, care se găsește în filoanele hidrotermale și în aluviuni. – Din fr. cassitérite. DOOM
casiterít s. n.
casiu
CASÍU, casii, s. n. Șanț sau rigolă pietruită care servesc la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren.
casiu
CASÍU, casiuri, s. n. Rigolă pavată, largă (care traversează o șosea în pantă), pentru a putea permite scurgerea apelor colectate de un șanț lateral. – Din fr. cassis. DOOM
casíu s. n., art. casíul; pl. casíuri
casiul
CASÍU, casii, s. n. Șanț sau rigolă pietruită care servesc la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren.
casiului
CASÍU, casii, s. n. Șanț sau rigolă pietruită care servesc la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren.
casmenae
Casmenae = Camenae.
casmofit
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmofita
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmofite
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmofitei
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmofitele
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmofitelor
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmofitul
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmofitului
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmofiți
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmofiții
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmofiților
CASMOFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în crăpăturile stâncilor. [< fr. chasmophyte, cf. gr. khasma – deschidere, phyton – plantă].
casmogam
CASMOGÁM, -Ă adj. (Despre flori) Care prezintă casmogamie. [< fr. chasmogame].
casmogamia
CASMOGAMÍE s.f. Polenizare care se realizează după deschiderea florilor. [Gen. -iei. / < fr. chasmogamie, cf. khasma – deschidere, gamos – căsătorie].
casmogamie
CASMOGAMÍE s.f. Polenizare care se realizează după deschiderea florilor. [Gen. -iei. / < fr. chasmogamie, cf. khasma – deschidere, gamos – căsătorie].
casmogamiei
CASMOGAMÍE s.f. Polenizare care se realizează după deschiderea florilor. [Gen. -iei. / < fr. chasmogamie, cf. khasma – deschidere, gamos – căsătorie].
casmogamii
CASMOGAMÍE s.f. Polenizare care se realizează după deschiderea florilor. [Gen. -iei. / < fr. chasmogamie, cf. khasma – deschidere, gamos – căsătorie].
casnic
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnic
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnica
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnica
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnice
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnice
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicei
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicei
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicele
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicele
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicelor
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicelor
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnici
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnici
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicii
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicii
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicilor
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicilor
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicul
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicul
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicului
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casnicului
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă1, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic. DOOM
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; adj. f., s. f. cásnică, pl. cásnice
casoleta
CASOLÉTĂ, casolete, s. f. 1. Vas metalic inoxidabil care servește la sterilizarea și la păstrarea sterilă a pansamentelor și a unor instrumente medicale. 2. (Franțuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Din fr. cassolette. DOOM
casolétă s. f., g.-d. art. casolétei; pl. casoléte
casolete
CASOLÉTĂ, casolete, s. f. 1. Vas metalic inoxidabil care servește la sterilizarea și la păstrarea sterilă a pansamentelor și a unor instrumente medicale. 2. (Franțuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Din fr. cassolette. DOOM
casolétă s. f., g.-d. art. casolétei; pl. casoléte
casoletei
CASOLÉTĂ, casolete, s. f. 1. Vas metalic inoxidabil care servește la sterilizarea și la păstrarea sterilă a pansamentelor și a unor instrumente medicale. 2. (Franțuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Din fr. cassolette. DOOM
casolétă s. f., g.-d. art. casolétei; pl. casoléte
casoletele
CASOLÉTĂ, casolete, s. f. 1. Vas metalic inoxidabil care servește la sterilizarea și la păstrarea sterilă a pansamentelor și a unor instrumente medicale. 2. (Franțuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Din fr. cassolette. DOOM
casolétă s. f., g.-d. art. casolétei; pl. casoléte
casoletelor
CASOLÉTĂ, casolete, s. f. 1. Vas metalic inoxidabil care servește la sterilizarea și la păstrarea sterilă a pansamentelor și a unor instrumente medicale. 2. (Franțuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Din fr. cassolette. DOOM
casolétă s. f., g.-d. art. casolétei; pl. casoléte
casone
CASÓNE s. n. Mobilă de forma unei lăzi, împodobită cu sculpturi în lemn sau cu picturi, folosită pentru păstrarea obiectelor de îmbrăcăminte. – Din it. cassone. DOOM
!cassóne (it.) s. n., pl. cassóne
cassandra
Cassandra, fiica lui Priamus și a Hecubei și soră geamănă cu Helenus. Apollo, care o îndrăgise, i-a făgăduit să-i împlinească orice dorință dacă va consimți să se unească cu el. Cassandra i-a cerut s-o înzestreze cu darul profeției dar, de îndată ce zeul i-a împlinit vrerea, ea i-a refuzat dragostea. Mînios, Apollo i-a lăsat atunci darul făcut, luîndu-i însă înapoi puterea de a-și convinge semenii. Într-adevăr, toate profețiile ei în legătură cu destinele Troiei, cu răpirea Helenei sau cu Calul Troian n-au fost luate în seamă de troieni, deși pînă la urmă s-au adeverit. În noaptea incendierii cetății, Cassandra s-a refugiat în templul Athenei. A fost smulsă însă chiar de la picioarele statuii zeiței de către Aiax, fiul lui Oileus, ca s-o necinstească. Mai tîrziu, revenind ca pradă de război lui Agamemnon, Cassandra i-a dăruit doi fii: pe Teledamus și pe Pelops. Prezicîndu-i lui Agamemnon nenorocirile care-l așteptau cînd avea să se întoarcă acasă, Cassandra își vede, o dată mai mult, prorocirile nesocotite. Agamemnon ține cu orice preț să se înapoieze la Mycenae și o ia și pe Cassandra cu el. Acolo însă sînt uciși amîndoi de mîna Clytaemnestrei (v. și Agamemnon).
cassapanca
CASSAPÁNCA s.f. Mobilă italiană din timpul Renașterii, constând dintr-un caseton cu rezemătoare și spătar. [Pl. -ce. / < it. cassapanca].
cassiope
Cassiope(a), soția lui Cepheus, regele Aethiopiei și mama Andromedei. Îndrăznind să se ia la întrecere cu nereidele în ceea ce privește frumusețra, Cassiopea a fost pedepsită de către Poseidon, care a trimis un monstru marin să-i devasteze țara. Mînia zeului n-a putut fi domolită decît prin sacrificiul Andromedei (v. și Andromeda). În cele din urmă, Cassiopea a fost transformată într-o constelație.
cassiopea
Cassiope(a), soția lui Cepheus, regele Aethiopiei și mama Andromedei. Îndrăznind să se ia la întrecere cu nereidele în ceea ce privește frumusețra, Cassiopea a fost pedepsită de către Poseidon, care a trimis un monstru marin să-i devasteze țara. Mînia zeului n-a putut fi domolită decît prin sacrificiul Andromedei (v. și Andromeda). În cele din urmă, Cassiopea a fost transformată într-o constelație.
cassone
CASSÓNE, cassone, s. n. Mobilă de forma unei lăzi, împodobită cu sculpturi în lemn sau cu picturi, folosită pentru păstrarea obiectelor de îmbrăcăminte. – Din it. cassone. DOOM
!cassóne (it.) s. n., pl. cassóne
cassonele
CASSÓNE, cassone, s. n. Mobilă de forma unei lăzi, împodobită cu sculpturi în lemn sau cu picturi, folosită pentru păstrarea obiectelor de îmbrăcăminte. – Din it. cassone. DOOM
!cassóne (it.) s. n., pl. cassóne
cassonelor
CASSÓNE, cassone, s. n. Mobilă de forma unei lăzi, împodobită cu sculpturi în lemn sau cu picturi, folosită pentru păstrarea obiectelor de îmbrăcăminte. – Din it. cassone. DOOM
!cassóne (it.) s. n., pl. cassóne
cassonelui
CASSÓNE, cassone, s. n. Mobilă de forma unei lăzi, împodobită cu sculpturi în lemn sau cu picturi, folosită pentru păstrarea obiectelor de îmbrăcăminte. – Din it. cassone. DOOM
!cassóne (it.) s. n., pl. cassóne
cassă
CÁSSĂ s. f. v. casă2.
cast
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
casta
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
casta
CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste. DOOM
cástă s. f., g.-d. art. cástei; pl. cáste
castalia
Castalia 1. Fiica lui Achelous. 2. Izvor de pe muntele Parnassus, închinat lui Apollo și muzelor.
castan
CASTÁN, castani, s. m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite și cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roșcate, dispuse în panicule, și cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). – Din castană (derivat regresiv). DOOM
castán s. m., pl. castáni
castana
CASTÁNĂ, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat în amidon și în ulei, închis până la maturitate într-un înveliș verde, țepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mâna altuia = a se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formații cornoase aflate pe fața internă a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kástanon, (2) kastánia. DOOM
castánă s. f., g.-d. art. castánei; pl. castáne
castane
CASTÁNĂ, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat în amidon și în ulei, închis până la maturitate într-un înveliș verde, țepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mâna altuia = a se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formații cornoase aflate pe fața internă a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kástanon, (2) kastánia. DOOM
castánă s. f., g.-d. art. castánei; pl. castáne
castanei
CASTÁNĂ, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat în amidon și în ulei, închis până la maturitate într-un înveliș verde, țepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mâna altuia = a se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formații cornoase aflate pe fața internă a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kástanon, (2) kastánia. DOOM
castánă s. f., g.-d. art. castánei; pl. castáne
castanele
CASTÁNĂ, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat în amidon și în ulei, închis până la maturitate într-un înveliș verde, țepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mâna altuia = a se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formații cornoase aflate pe fața internă a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kástanon, (2) kastánia. DOOM
castánă s. f., g.-d. art. castánei; pl. castáne
castanelor
CASTÁNĂ, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat în amidon și în ulei, închis până la maturitate într-un înveliș verde, țepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mâna altuia = a se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formații cornoase aflate pe fața internă a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kástanon, (2) kastánia. DOOM
castánă s. f., g.-d. art. castánei; pl. castáne
castani
CASTÁN, castani, s. m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite și cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roșcate, dispuse în panicule, și cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). – Din castană (derivat regresiv). DOOM
castán s. m., pl. castáni
castania
CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei (1); (despre ochi) căprui. – Castană + suf. -iu. DOOM
castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. și f. castaníi
castanie
CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei (1); (despre ochi) căprui. – Castană + suf. -iu. DOOM
castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. și f. castaníi
castaniei
CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei (1); (despre ochi) căprui. – Castană + suf. -iu. DOOM
castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. și f. castaníi
castanieta
CASTANIÉTĂ, castaniete, s. f. Instrument muzical de percuție (răspândit în Spania și în America Latină), format din două plăcuțe de lemn sau de fildeș, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta și folosit la acompanierea dansului și a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes. DOOM
castaniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. castaniétei; pl. castaniéte
castaniete
CASTANIÉTĂ, castaniete, s. f. Instrument muzical de percuție (răspândit în Spania și în America Latină), format din două plăcuțe de lemn sau de fildeș, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta și folosit la acompanierea dansului și a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes. DOOM
castaniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. castaniétei; pl. castaniéte
castanietei
CASTANIÉTĂ, castaniete, s. f. Instrument muzical de percuție (răspândit în Spania și în America Latină), format din două plăcuțe de lemn sau de fildeș, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta și folosit la acompanierea dansului și a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes. DOOM
castaniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. castaniétei; pl. castaniéte
castanietele
CASTANIÉTĂ, castaniete, s. f. Instrument muzical de percuție (răspândit în Spania și în America Latină), format din două plăcuțe de lemn sau de fildeș, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta și folosit la acompanierea dansului și a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes. DOOM
castaniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. castaniétei; pl. castaniéte
castanietelor
CASTANIÉTĂ, castaniete, s. f. Instrument muzical de percuție (răspândit în Spania și în America Latină), format din două plăcuțe de lemn sau de fildeș, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta și folosit la acompanierea dansului și a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes. DOOM
castaniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. castaniétei; pl. castaniéte
castanii
CASTÁN, castani, s. m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite și cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roșcate, dispuse în panicule, și cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). – Din castană (derivat regresiv). DOOM
castán s. m., pl. castáni
castanii
CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei (1); (despre ochi) căprui. – Castană + suf. -iu. DOOM
castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. și f. castaníi
castaniii
CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei (1); (despre ochi) căprui. – Castană + suf. -iu. DOOM
castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. și f. castaníi
castaniile
CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei (1); (despre ochi) căprui. – Castană + suf. -iu. DOOM
castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. și f. castaníi
castaniilor
CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei (1); (despre ochi) căprui. – Castană + suf. -iu. DOOM
castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. și f. castaníi
castanilor
CASTÁN, castani, s. m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite și cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roșcate, dispuse în panicule, și cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). – Din castană (derivat regresiv). DOOM
castán s. m., pl. castáni
castaniu
CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei (1); (despre ochi) căprui. – Castană + suf. -iu. DOOM
castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. și f. castaníi
castaniul
CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei (1); (despre ochi) căprui. – Castană + suf. -iu. DOOM
castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. și f. castaníi
castaniului
CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei (1); (despre ochi) căprui. – Castană + suf. -iu. DOOM
castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. și f. castaníi
castanul
CASTÁN, castani, s. m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite și cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roșcate, dispuse în panicule, și cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). – Din castană (derivat regresiv). DOOM
castán s. m., pl. castáni
castanului
CASTÁN, castani, s. m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite și cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roșcate, dispuse în panicule, și cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). – Din castană (derivat regresiv). DOOM
castán s. m., pl. castáni
caste
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
caste
CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste. DOOM
cástă s. f., g.-d. art. cástei; pl. cáste
castei
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
castei
CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste. DOOM
cástă s. f., g.-d. art. cástei; pl. cáste
castel
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello. DOOM
castél s. n., pl. castéle
castelan
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castelana
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castelane
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castelanei
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castelanele
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castelanelor
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castelani
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castelanii
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castelanilor
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castelanul
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castelanului
CASTELÁN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan. DOOM
castelánă s. f., g.-d. art. castelánei; pl. casteláne
castele
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
castele
CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste. DOOM
cástă s. f., g.-d. art. cástei; pl. cáste
castele
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello. DOOM
castél s. n., pl. castéle
castelele
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello. DOOM
castél s. n., pl. castéle
castelelor
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello. DOOM
castél s. n., pl. castéle
castelor
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
castelor
CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste. DOOM
cástă s. f., g.-d. art. cástei; pl. cáste
castelul
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello. DOOM
castél s. n., pl. castéle
castelului
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello. DOOM
castél s. n., pl. castéle
casteluri
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello. DOOM
castél s. n., pl. castéle
castelurile
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello. DOOM
castél s. n., pl. castéle
castelurilor
CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello. DOOM
castél s. n., pl. castéle
castigator
CÎȘTIGĂTÓR, -oare, cîștigători, -oare, adj. 1. Care a obținut o superioritate asupra altuia într-o întrecere sau într-o emulație (în muncă, în sport etc.). Echipa cîștigătoare a cursei cicliste. (Substantivat) Cîștigătorii întrecerii. 2. Care asigură cîștigul, care dă dreptul la cîștig sau dovedește acest drept. Mama a citit multă vreme in ziar și lista loteriei, urmărind numerele cîștigătoare. PAS, Z.204. Aveți vreun bilet cîștigățor? CARAGIALE, O. I 349.
castilian
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilian
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castiliana
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castiliana
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilianul
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilianul
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilianului
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilianului
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castiliene
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castiliene
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilienei
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilienei
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilienele
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilienele
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilienelor
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilienelor
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilieni
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilieni
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilienii
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilienii
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilienilor
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
castilienilor
CASTILIÁN, -Ă, castilieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Castilia. 2. Adj. Care aparține Castiliei sau castilienilor (1), care se referă la Castilia ori la castilieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect romanic vorbit de castilieni, devenit limba oficială a Spaniei; limba spaniolă. [Pr.: -li-an] – Din it. castigliano, fr. Castillians. DOOM
castilián (-li-an) adj. m., s. m., pl. castiliéni (-li-eni); adj. f., s. f. castiliánă, pl. castiliéne
casting
CÁSTING s. n. 1. Concurs sportiv în care participanții au dreptul la un număr de aruncări la țintă, cu lanseta, într-un timp limitat. 2. Selectare a actorilor pentru un film, spectacol, emisiune televizată. – Din engl. casting. DOOM
cásting (angl.) s. n., art. cástingul
castitate
CASTITÁTE s. f. Însușirea de a fi cast; virtute, feciorie1, nevinovăție. – Din lat. castitas, -atis. DOOM
castitáte s. f., g.-d. art. castitắții
castitatea
CASTITÁTE s. f. Însușirea de a fi cast; virtute, feciorie1, nevinovăție. – Din lat. castitas, -atis. DOOM
castitáte s. f., g.-d. art. castitắții
castități
CASTITÁTE s. f. Însușirea de a fi cast; virtute, feciorie1, nevinovăție. – Din lat. castitas, -atis. DOOM
castitáte s. f., g.-d. art. castitắții
castității
CASTITÁTE s. f. Însușirea de a fi cast; virtute, feciorie1, nevinovăție. – Din lat. castitas, -atis. DOOM
castitáte s. f., g.-d. art. castitắții
castor
Castor, unul dintre dioscuri și fratele lui Pollux (v. Dioscuri).
castor
CÁSTOR, (1) castori, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Mamifer rozător semiacvatic, lung de circa 85 cm, cu labele din spate palmate și cu coada lățită, care trăiește în colonii, clădindu-și cu măiestrie cuibul pe malul apelor; biber (Castor canadensis). 2. S. n. Blana castorului (1). ♦ Postav făcut din părul acestui animal. – Din fr., lat. castor. DOOM
cástor2 (blană, postav) s. n.
castori
CÁSTOR, (1) castori, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Mamifer rozător semiacvatic, lung de circa 85 cm, cu labele din spate palmate și cu coada lățită, care trăiește în colonii, clădindu-și cu măiestrie cuibul pe malul apelor; biber (Castor canadensis). 2. S. n. Blana castorului (1). ♦ Postav făcut din părul acestui animal. – Din fr., lat. castor. DOOM
cástor2 (blană, postav) s. n.
castorii
CÁSTOR, (1) castori, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Mamifer rozător semiacvatic, lung de circa 85 cm, cu labele din spate palmate și cu coada lățită, care trăiește în colonii, clădindu-și cu măiestrie cuibul pe malul apelor; biber (Castor canadensis). 2. S. n. Blana castorului (1). ♦ Postav făcut din părul acestui animal. – Din fr., lat. castor. DOOM
cástor2 (blană, postav) s. n.
castorilor
CÁSTOR, (1) castori, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Mamifer rozător semiacvatic, lung de circa 85 cm, cu labele din spate palmate și cu coada lățită, care trăiește în colonii, clădindu-și cu măiestrie cuibul pe malul apelor; biber (Castor canadensis). 2. S. n. Blana castorului (1). ♦ Postav făcut din părul acestui animal. – Din fr., lat. castor. DOOM
cástor2 (blană, postav) s. n.
castorul
CÁSTOR, (1) castori, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Mamifer rozător semiacvatic, lung de circa 85 cm, cu labele din spate palmate și cu coada lățită, care trăiește în colonii, clădindu-și cu măiestrie cuibul pe malul apelor; biber (Castor canadensis). 2. S. n. Blana castorului (1). ♦ Postav făcut din părul acestui animal. – Din fr., lat. castor. DOOM
cástor2 (blană, postav) s. n.
castorului
CÁSTOR, (1) castori, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Mamifer rozător semiacvatic, lung de circa 85 cm, cu labele din spate palmate și cu coada lățită, care trăiește în colonii, clădindu-și cu măiestrie cuibul pe malul apelor; biber (Castor canadensis). 2. S. n. Blana castorului (1). ♦ Postav făcut din părul acestui animal. – Din fr., lat. castor. DOOM
cástor2 (blană, postav) s. n.
castra
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrai
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castram
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrare
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrare
CASTRÁRE, castrări, s. f. Acțiunea de a castra; castrație; emasculație, evirație, jugănire. ◊ Castrare radiologică = suprimare funcțională a glandelor sexuale cu ajutorul razelor X. ◊ Castrarea plantelor = înlăturare a staminelor, a inflorescenței mascule sau a indivizilor masculi. – V. castra. DOOM
castráre s. f., g.-d. art. castrắrii; pl. castrắri
castrarea
CASTRÁRE, castrări, s. f. Acțiunea de a castra; castrație; emasculație, evirație, jugănire. ◊ Castrare radiologică = suprimare funcțională a glandelor sexuale cu ajutorul razelor X. ◊ Castrarea plantelor = înlăturare a staminelor, a inflorescenței mascule sau a indivizilor masculi. – V. castra. DOOM
castráre s. f., g.-d. art. castrắrii; pl. castrắri
castrară
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrarăm
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrarăți
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrase
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrasem
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castraseră
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castraserăm
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castraserăți
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castraseși
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castraseți
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrat
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrat
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castrata
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castrate
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castratei
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castratele
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castratelor
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castratul
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castratului
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castrau
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castravecior
CASTRAVECIÓR, castraveciori, s. m. Diminutiv al lui castravete. – Castravete + suf. -ior sau refăcut din pl. castraveciori (< castraveți). DOOM
castraveciór s. m., pl. castravecióri
castraveciori
CASTRAVECIÓR, castraveciori, s. m. Diminutiv al lui castravete. – Castravete + suf. -ior sau refăcut din pl. castraveciori (< castraveți). DOOM
castraveciór s. m., pl. castravecióri
castraveciorii
CASTRAVECIÓR, castraveciori, s. m. Diminutiv al lui castravete. – Castravete + suf. -ior sau refăcut din pl. castraveciori (< castraveți). DOOM
castraveciór s. m., pl. castravecióri
castraveciorilor
CASTRAVECIÓR, castraveciori, s. m. Diminutiv al lui castravete. – Castravete + suf. -ior sau refăcut din pl. castraveciori (< castraveți). DOOM
castraveciór s. m., pl. castravecióri
castraveciorul
CASTRAVECIÓR, castraveciori, s. m. Diminutiv al lui castravete. – Castravete + suf. -ior sau refăcut din pl. castraveciori (< castraveți). DOOM
castraveciór s. m., pl. castravecióri
castraveciorului
CASTRAVECIÓR, castraveciori, s. m. Diminutiv al lui castravete. – Castravete + suf. -ior sau refăcut din pl. castraveciori (< castraveți). DOOM
castraveciór s. m., pl. castravecióri
castravete
CASTRAVÉTE, castraveți, s. m. 1. Plantă legumicolă cu tulpina agățătoare, acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă crud, murat sau gătit. ◊ Expr. A vinde castraveți la grădinar = a da explicații într-o problemă cuiva mai bine informat decât cel ce vrea să-l lămurească. 2. (Zool. în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refăcut din castraveți (pl. lui castraveț < bg. krastaveț, krastavița). DOOM
castravéte-de-máre (animal) s. m., pl. castravéți-de-máre
castravetele
CASTRAVÉTE, castraveți, s. m. 1. Plantă legumicolă cu tulpina agățătoare, acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă crud, murat sau gătit. ◊ Expr. A vinde castraveți la grădinar = a da explicații într-o problemă cuiva mai bine informat decât cel ce vrea să-l lămurească. 2. (Zool. în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refăcut din castraveți (pl. lui castraveț < bg. krastaveț, krastavița). DOOM
castravéte-de-máre (animal) s. m., pl. castravéți-de-máre
castravetelui
CASTRAVÉTE, castraveți, s. m. 1. Plantă legumicolă cu tulpina agățătoare, acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă crud, murat sau gătit. ◊ Expr. A vinde castraveți la grădinar = a da explicații într-o problemă cuiva mai bine informat decât cel ce vrea să-l lămurească. 2. (Zool. în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refăcut din castraveți (pl. lui castraveț < bg. krastaveț, krastavița). DOOM
castravéte-de-máre (animal) s. m., pl. castravéți-de-máre
castraveți
CASTRAVÉTE, castraveți, s. m. 1. Plantă legumicolă cu tulpina agățătoare, acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă crud, murat sau gătit. ◊ Expr. A vinde castraveți la grădinar = a da explicații într-o problemă cuiva mai bine informat decât cel ce vrea să-l lămurească. 2. (Zool. în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refăcut din castraveți (pl. lui castraveț < bg. krastaveț, krastavița). DOOM
castravéte-de-máre (animal) s. m., pl. castravéți-de-máre
castraveții
CASTRAVÉTE, castraveți, s. m. 1. Plantă legumicolă cu tulpina agățătoare, acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă crud, murat sau gătit. ◊ Expr. A vinde castraveți la grădinar = a da explicații într-o problemă cuiva mai bine informat decât cel ce vrea să-l lămurească. 2. (Zool. în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refăcut din castraveți (pl. lui castraveț < bg. krastaveț, krastavița). DOOM
castravéte-de-máre (animal) s. m., pl. castravéți-de-máre
castraveților
CASTRAVÉTE, castraveți, s. m. 1. Plantă legumicolă cu tulpina agățătoare, acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde, care se consumă crud, murat sau gătit. ◊ Expr. A vinde castraveți la grădinar = a da explicații într-o problemă cuiva mai bine informat decât cel ce vrea să-l lămurească. 2. (Zool. în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refăcut din castraveți (pl. lui castraveț < bg. krastaveț, krastavița). DOOM
castravéte-de-máre (animal) s. m., pl. castravéți-de-máre
castrași
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrați
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrați
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castrația
CASTRÁȚIE, castrații, s. f. Castrare. – Din fr. castration. DOOM
castráție (rar) (-ți-e) s. f., art. castráția (-ți-a), g.-d. art. castráției; pl. castráții, art. castráțiile (-ți-i-)
castrație
CASTRÁȚIE, castrații, s. f. Castrare. – Din fr. castration. DOOM
castráție (rar) (-ți-e) s. f., art. castráția (-ți-a), g.-d. art. castráției; pl. castráții, art. castráțiile (-ți-i-)
castrației
CASTRÁȚIE, castrații, s. f. Castrare. – Din fr. castration. DOOM
castráție (rar) (-ți-e) s. f., art. castráția (-ți-a), g.-d. art. castráției; pl. castráții, art. castráțiile (-ți-i-)
castrații
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castrații
CASTRÁȚIE, castrații, s. f. Castrare. – Din fr. castration. DOOM
castráție (rar) (-ți-e) s. f., art. castráția (-ți-a), g.-d. art. castráției; pl. castráții, art. castráțiile (-ți-i-)
castrațiile
CASTRÁȚIE, castrații, s. f. Castrare. – Din fr. castration. DOOM
castráție (rar) (-ți-e) s. f., art. castráția (-ți-a), g.-d. art. castráției; pl. castráții, art. castráțiile (-ți-i-)
castrațiilor
CASTRÁȚIE, castrații, s. f. Castrare. – Din fr. castration. DOOM
castráție (rar) (-ți-e) s. f., art. castráția (-ți-a), g.-d. art. castráției; pl. castráții, art. castráțiile (-ți-i-)
castraților
CASTRÁT, -Ă, castrați, -te, adj. (Despre masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale; (pop.) jugănit. – V. castra.
castre
CÁSTRU, castre, s. n. Lagăr, tabără romană întărită. – Din lat. castra, -orum. DOOM
cástru s. n., art. cástrul; pl. cástre
castrează
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrele
CÁSTRU, castre, s. n. Lagăr, tabără romană întărită. – Din lat. castra, -orum. DOOM
cástru s. n., art. cástrul; pl. cástre
castrelor
CÁSTRU, castre, s. n. Lagăr, tabără romană întărită. – Din lat. castra, -orum. DOOM
cástru s. n., art. cástrul; pl. cástre
castrez
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castreze
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrezi
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castroane
CASTRÓN, castroane, s. n. Vas adânc în care se aduc la masă unele mâncăruri. – Cf. săs. Kastrol, sb. kastrola, pol. kastrol. DOOM
castrón s. n., pl. castroáne
castroanele
CASTRÓN, castroane, s. n. Vas adânc în care se aduc la masă unele mâncăruri. – Cf. săs. Kastrol, sb. kastrola, pol. kastrol. DOOM
castrón s. n., pl. castroáne
castroanelor
CASTRÓN, castroane, s. n. Vas adânc în care se aduc la masă unele mâncăruri. – Cf. săs. Kastrol, sb. kastrola, pol. kastrol. DOOM
castrón s. n., pl. castroáne
castron
CASTRÓN, castroane, s. n. Vas adânc în care se aduc la masă unele mâncăruri. – Cf. săs. Kastrol, sb. kastrola, pol. kastrol. DOOM
castrón s. n., pl. castroáne
castronaș
CASTRONÁȘ, castronașe, s. n. Diminutiv al lui castron; castronel. – Castron + suf. -aș. DOOM
castronáș s. n., pl. castronáșe
castronașe
CASTRONÁȘ, castronașe, s. n. Diminutiv al lui castron; castronel. – Castron + suf. -aș. DOOM
castronáș s. n., pl. castronáșe
castronașele
CASTRONÁȘ, castronașe, s. n. Diminutiv al lui castron; castronel. – Castron + suf. -aș. DOOM
castronáș s. n., pl. castronáșe
castronașelor
CASTRONÁȘ, castronașe, s. n. Diminutiv al lui castron; castronel. – Castron + suf. -aș. DOOM
castronáș s. n., pl. castronáșe
castronașul
CASTRONÁȘ, castronașe, s. n. Diminutiv al lui castron; castronel. – Castron + suf. -aș. DOOM
castronáș s. n., pl. castronáșe
castronașului
CASTRONÁȘ, castronașe, s. n. Diminutiv al lui castron; castronel. – Castron + suf. -aș. DOOM
castronáș s. n., pl. castronáșe
castronel
CASTRONÉL, castronele, s. n. Castronaș. – Castron + suf. -el. DOOM
castronél s. n., pl. castronéle
castronele
CASTRONÉL, castronele, s. n. Castronaș. – Castron + suf. -el. DOOM
castronél s. n., pl. castronéle
castronelele
CASTRONÉL, castronele, s. n. Castronaș. – Castron + suf. -el. DOOM
castronél s. n., pl. castronéle
castronelelor
CASTRONÉL, castronele, s. n. Castronaș. – Castron + suf. -el. DOOM
castronél s. n., pl. castronéle
castronelul
CASTRONÉL, castronele, s. n. Castronaș. – Castron + suf. -el. DOOM
castronél s. n., pl. castronéle
castronelului
CASTRONÉL, castronele, s. n. Castronaș. – Castron + suf. -el. DOOM
castronél s. n., pl. castronéle
castronul
CASTRÓN, castroane, s. n. Vas adânc în care se aduc la masă unele mâncăruri. – Cf. săs. Kastrol, sb. kastrola, pol. kastrol. DOOM
castrón s. n., pl. castroáne
castronului
CASTRÓN, castroane, s. n. Vas adânc în care se aduc la masă unele mâncăruri. – Cf. săs. Kastrol, sb. kastrola, pol. kastrol. DOOM
castrón s. n., pl. castroáne
castru
CÁSTRU, castre, s. n. Lagăr, tabără romană întărită. – Din lat. castra, -orum. DOOM
cástru s. n., art. cástrul; pl. cástre
castrul
CÁSTRU, castre, s. n. Lagăr, tabără romană întărită. – Din lat. castra, -orum. DOOM
cástru s. n., art. cástrul; pl. cástre
castrului
CÁSTRU, castre, s. n. Lagăr, tabără romană întărită. – Din lat. castra, -orum. DOOM
cástru s. n., art. cástrul; pl. cástre
castrând
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrînd
CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugăni. – Din lat. castrare, fr. castrer. DOOM
castrá (a ~) vb., ind. prez. 3 castreáză
castrări
CASTRÁRE, castrări, s. f. Acțiunea de a castra; castrație; emasculație, evirație, jugănire. ◊ Castrare radiologică = suprimare funcțională a glandelor sexuale cu ajutorul razelor X. ◊ Castrarea plantelor = înlăturare a staminelor, a inflorescenței mascule sau a indivizilor masculi. – V. castra. DOOM
castráre s. f., g.-d. art. castrắrii; pl. castrắri
castrării
CASTRÁRE, castrări, s. f. Acțiunea de a castra; castrație; emasculație, evirație, jugănire. ◊ Castrare radiologică = suprimare funcțională a glandelor sexuale cu ajutorul razelor X. ◊ Castrarea plantelor = înlăturare a staminelor, a inflorescenței mascule sau a indivizilor masculi. – V. castra. DOOM
castráre s. f., g.-d. art. castrắrii; pl. castrắri
castrările
CASTRÁRE, castrări, s. f. Acțiunea de a castra; castrație; emasculație, evirație, jugănire. ◊ Castrare radiologică = suprimare funcțională a glandelor sexuale cu ajutorul razelor X. ◊ Castrarea plantelor = înlăturare a staminelor, a inflorescenței mascule sau a indivizilor masculi. – V. castra. DOOM
castráre s. f., g.-d. art. castrắrii; pl. castrắri
castrărilor
CASTRÁRE, castrări, s. f. Acțiunea de a castra; castrație; emasculație, evirație, jugănire. ◊ Castrare radiologică = suprimare funcțională a glandelor sexuale cu ajutorul razelor X. ◊ Castrarea plantelor = înlăturare a staminelor, a inflorescenței mascule sau a indivizilor masculi. – V. castra. DOOM
castráre s. f., g.-d. art. castrắrii; pl. castrắri
castul
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
castului
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
casuar
CASUÁR s.m. v. cazuar.
casuncă
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casura
CASÚRĂ s.f. (Tehn.) Spărtură, ruptură, fisură; loc pe suprafața unui obiect unde acesta este spart, rupt. [< fr. cassure].
casure
CASÚRĂ s.f. (Tehn.) Spărtură, ruptură, fisură; loc pe suprafața unui obiect unde acesta este spart, rupt. [< fr. cassure].
casurei
CASÚRĂ s.f. (Tehn.) Spărtură, ruptură, fisură; loc pe suprafața unui obiect unde acesta este spart, rupt. [< fr. cassure].
casurele
CASÚRĂ s.f. (Tehn.) Spărtură, ruptură, fisură; loc pe suprafața unui obiect unde acesta este spart, rupt. [< fr. cassure].
casurelor
CASÚRĂ s.f. (Tehn.) Spărtură, ruptură, fisură; loc pe suprafața unui obiect unde acesta este spart, rupt. [< fr. cassure].
casânca
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casânci
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casâncii
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casâncile
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casâncilor
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casând
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casînca
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casînci
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casîncii
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casîncile
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casîncilor
CASÚNCĂ s. f. v. casâncă. DOOM
casấncă (reg.) s. f., g.-d. art. casấncii; pl. casấnci
casînd
CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser. DOOM
casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
casări
CASÁRE, casări, s. f. Acțiunea de a casa și rezultatul ei. – V. casa. DOOM
casáre s. f., g.-d. art. casắrii; pl. casắri
casării
CASÁRE, casări, s. f. Acțiunea de a casa și rezultatul ei. – V. casa. DOOM
casáre s. f., g.-d. art. casắrii; pl. casắri
casările
CASÁRE, casări, s. f. Acțiunea de a casa și rezultatul ei. – V. casa. DOOM
casáre s. f., g.-d. art. casắrii; pl. casắri
casărilor
CASÁRE, casări, s. f. Acțiunea de a casa și rezultatul ei. – V. casa. DOOM
casáre s. f., g.-d. art. casắrii; pl. casắri
cat
CAT, caturi, s. n. Etaj, nivel. ◊ Catul de jos = parterul. – Din tc. kat. DOOM
cat s. n., pl. cáturi
cata
CĂTÁ vb. I v. căuta.
catabatic
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabatica
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabatice
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabaticei
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabaticele
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabaticelor
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabatici
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabaticii
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabaticilor
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabaticul
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabaticului
CATABÁTIC, -Ă adj. (Despre vânturi; op. anabatic) În cădere. [< fr. catabatique].
catabolic
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolica
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolice
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolicei
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolicele
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolicelor
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolici
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolicii
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolicilor
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolicul
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolicului
CATABÓLIC, -Ă adj. Referitor la catabolism. [< fr. catabolique].
catabolism
CATABOLÍSM s. n. Dezasimilație. – Din fr. catabolisme. DOOM
catabolísm s. n.
catabolismul
CATABOLÍSM s. n. Dezasimilație. – Din fr. catabolisme. DOOM
catabolísm s. n.
catabolismului
CATABOLÍSM s. n. Dezasimilație. – Din fr. catabolisme. DOOM
catabolísm s. n.
catabolit
CATABOLÍT s.n. Substanță rezultată în urma proceselor catabolice care au loc în organismele vii. [Cf. gr. katabole – desfacere].
catabolite
CATABOLÍT s.n. Substanță rezultată în urma proceselor catabolice care au loc în organismele vii. [Cf. gr. katabole – desfacere].
catabolitele
CATABOLÍT s.n. Substanță rezultată în urma proceselor catabolice care au loc în organismele vii. [Cf. gr. katabole – desfacere].
catabolitelor
CATABOLÍT s.n. Substanță rezultată în urma proceselor catabolice care au loc în organismele vii. [Cf. gr. katabole – desfacere].
catabolitul
CATABOLÍT s.n. Substanță rezultată în urma proceselor catabolice care au loc în organismele vii. [Cf. gr. katabole – desfacere].
catabolitului
CATABOLÍT s.n. Substanță rezultată în urma proceselor catabolice care au loc în organismele vii. [Cf. gr. katabole – desfacere].
cataclastic
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclastica
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclastice
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclasticei
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclasticele
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclasticelor
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclastici
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclasticii
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclasticilor
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclasticul
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclasticului
CATACLÁSTIC, -Ă, cataclastici, -ce, adj. (Despre minerale, roci etc.) Care este zdrobit sub acțiunea forțelor tectonice; (despre procese geologice) care provoacă o cataclază. – Din fr. cataclastique. DOOM
cataclástic (-ta-clas-) adj. m., pl. cataclástici; f. cataclástică, pl. cataclástice
cataclaza
CATACLÁZĂ, cataclaze, s. f. Zdrobire totală sau parțială a minereurilor componente din roci sub acțiunea proceselor dinamice din scoarța pământului. – Din fr. cataclase, germ. Kataklase. DOOM
catacláză (-ta-cla-) s. f., g.-d. art. cataclázei; pl. catacláze
cataclaze
CATACLÁZĂ, cataclaze, s. f. Zdrobire totală sau parțială a minereurilor componente din roci sub acțiunea proceselor dinamice din scoarța pământului. – Din fr. cataclase, germ. Kataklase. DOOM
catacláză (-ta-cla-) s. f., g.-d. art. cataclázei; pl. catacláze
cataclazei
CATACLÁZĂ, cataclaze, s. f. Zdrobire totală sau parțială a minereurilor componente din roci sub acțiunea proceselor dinamice din scoarța pământului. – Din fr. cataclase, germ. Kataklase. DOOM
catacláză (-ta-cla-) s. f., g.-d. art. cataclázei; pl. catacláze
cataclazele
CATACLÁZĂ, cataclaze, s. f. Zdrobire totală sau parțială a minereurilor componente din roci sub acțiunea proceselor dinamice din scoarța pământului. – Din fr. cataclase, germ. Kataklase. DOOM
catacláză (-ta-cla-) s. f., g.-d. art. cataclázei; pl. catacláze
cataclazelor
CATACLÁZĂ, cataclaze, s. f. Zdrobire totală sau parțială a minereurilor componente din roci sub acțiunea proceselor dinamice din scoarța pământului. – Din fr. cataclase, germ. Kataklase. DOOM
catacláză (-ta-cla-) s. f., g.-d. art. cataclázei; pl. catacláze
cataclism
CATACLÍSM, cataclisme, s. n. Schimbare bruscă în caracterul și în condițiile naturii și ale vieții pe pământ, sub influența unor procese atmosferice, tectonice sau vulcanice nimicitoare. ♦ Fig. Răsturnare bruscă, distrugătoare, în viața socială. – Din fr. cataclysme, lat. cataclysmos. DOOM
cataclísm (-ta-clism) s. n., pl. cataclísme
cataclisme
CATACLÍSM, cataclisme, s. n. Schimbare bruscă în caracterul și în condițiile naturii și ale vieții pe pământ, sub influența unor procese atmosferice, tectonice sau vulcanice nimicitoare. ♦ Fig. Răsturnare bruscă, distrugătoare, în viața socială. – Din fr. cataclysme, lat. cataclysmos. DOOM
cataclísm (-ta-clism) s. n., pl. cataclísme
cataclismele
CATACLÍSM, cataclisme, s. n. Schimbare bruscă în caracterul și în condițiile naturii și ale vieții pe pământ, sub influența unor procese atmosferice, tectonice sau vulcanice nimicitoare. ♦ Fig. Răsturnare bruscă, distrugătoare, în viața socială. – Din fr. cataclysme, lat. cataclysmos. DOOM
cataclísm (-ta-clism) s. n., pl. cataclísme
cataclismelor
CATACLÍSM, cataclisme, s. n. Schimbare bruscă în caracterul și în condițiile naturii și ale vieții pe pământ, sub influența unor procese atmosferice, tectonice sau vulcanice nimicitoare. ♦ Fig. Răsturnare bruscă, distrugătoare, în viața socială. – Din fr. cataclysme, lat. cataclysmos. DOOM
cataclísm (-ta-clism) s. n., pl. cataclísme
cataclismic
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismica
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismice
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismicei
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismicele
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismicelor
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismici
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismicii
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismicilor
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismicul
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismicului
CATACLÍSMIC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterul unui cataclism. [< fr. cataclismique].
cataclismul
CATACLÍSM, cataclisme, s. n. Schimbare bruscă în caracterul și în condițiile naturii și ale vieții pe pământ, sub influența unor procese atmosferice, tectonice sau vulcanice nimicitoare. ♦ Fig. Răsturnare bruscă, distrugătoare, în viața socială. – Din fr. cataclysme, lat. cataclysmos. DOOM
cataclísm (-ta-clism) s. n., pl. cataclísme
cataclismului
CATACLÍSM, cataclisme, s. n. Schimbare bruscă în caracterul și în condițiile naturii și ale vieții pe pământ, sub influența unor procese atmosferice, tectonice sau vulcanice nimicitoare. ♦ Fig. Răsturnare bruscă, distrugătoare, în viața socială. – Din fr. cataclysme, lat. cataclysmos. DOOM
cataclísm (-ta-clism) s. n., pl. cataclísme
catacomba
CATACÓMBĂ, catacombe, s. f. Galerie subterană, naturală sau artificială, care servea primilor creștini drept refugiu, loc de cult și de înmormântare; p. gener. orice subterană în formă de coridor lung și îngust. – Din fr. catacombe, it. catacomba. DOOM
catacómbă s. f., g.-d. art. catacómbei; pl. catacómbe
catacombe
CATACÓMBĂ, catacombe, s. f. Galerie subterană, naturală sau artificială, care servea primilor creștini drept refugiu, loc de cult și de înmormântare; p. gener. orice subterană în formă de coridor lung și îngust. – Din fr. catacombe, it. catacomba. DOOM
catacómbă s. f., g.-d. art. catacómbei; pl. catacómbe
catacombei
CATACÓMBĂ, catacombe, s. f. Galerie subterană, naturală sau artificială, care servea primilor creștini drept refugiu, loc de cult și de înmormântare; p. gener. orice subterană în formă de coridor lung și îngust. – Din fr. catacombe, it. catacomba. DOOM
catacómbă s. f., g.-d. art. catacómbei; pl. catacómbe
catacombele
CATACÓMBĂ, catacombe, s. f. Galerie subterană, naturală sau artificială, care servea primilor creștini drept refugiu, loc de cult și de înmormântare; p. gener. orice subterană în formă de coridor lung și îngust. – Din fr. catacombe, it. catacomba. DOOM
catacómbă s. f., g.-d. art. catacómbei; pl. catacómbe
catacombelor
CATACÓMBĂ, catacombe, s. f. Galerie subterană, naturală sau artificială, care servea primilor creștini drept refugiu, loc de cult și de înmormântare; p. gener. orice subterană în formă de coridor lung și îngust. – Din fr. catacombe, it. catacomba. DOOM
catacómbă s. f., g.-d. art. catacómbei; pl. catacómbe
catacreza
CATACRÉZĂ s.f. v. catahreză.
catacreze
CATACRÉZĂ s.f. v. catahreză.
catacrezei
CATACRÉZĂ s.f. v. catahreză.
catacrezele
CATACRÉZĂ s.f. v. catahreză.
catacrezelor
CATACRÉZĂ s.f. v. catahreză.
catadicsea
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicseai
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicseam
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsească
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicseau
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicseați
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsesc
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsește
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsești
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsi
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsii
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsim
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsind
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsire
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsire
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome.
catadicsiră
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsirăm
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsirăți
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsise
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsisem
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsiseră
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsiserăm
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsiserăți
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsiseși
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsiseți
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsit
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsit
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome.
catadicsiși
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadicsiți
CATADICSÍ, catadicsesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A găsi de cuviință, a socoti de demnitatea sa (să facă ceva); a binevoi. – Din ngr. katadéhome. DOOM
catadicsí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catadicsésc, imperf. 3 sg. catadicseá; conj. prez. 3 să catadicseáscă
catadioptri
CATADIÓPTRU, catadioptri, s. m. Ochi-de-pisică (pentru semnalizare la vehicule). [Pr.: -di-op-] – Din fr. catadioptre.
catadioptric
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptrica
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptrice
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptricei
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptricele
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptricelor
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptrici
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptricii
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptricilor
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptricul
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptricului
CATADIÓPTRIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Format din lentile și o oglindă. [Pron. -di-op-. / < fr. catadioptrique].
catadioptrii
CATADIÓPTRU, catadioptri, s. m. Ochi-de-pisică (pentru semnalizare la vehicule). [Pr.: -di-op-] – Din fr. catadioptre.
catadioptrilor
CATADIÓPTRU, catadioptri, s. m. Ochi-de-pisică (pentru semnalizare la vehicule). [Pr.: -di-op-] – Din fr. catadioptre.
catadioptru
CATADIÓPTRU, catadioptri, s. m. Ochi-de-pisică (pentru semnalizare la vehicule). [Pr.: -di-op-] – Din fr. catadioptre.
catadioptrul
CATADIÓPTRU, catadioptri, s. m. Ochi-de-pisică (pentru semnalizare la vehicule). [Pr.: -di-op-] – Din fr. catadioptre.
catadioptrului
CATADIÓPTRU, catadioptri, s. m. Ochi-de-pisică (pentru semnalizare la vehicule). [Pr.: -di-op-] – Din fr. catadioptre.
catadixi
catadixí (-xésc, -ít), vb. – A binevoi. – Mr. cătădixire. Ngr. ϰαταδέχομαι „a permite” (Cihac, II, 644; Gáldi 158). Astăzi numai cu nuanță ironică.
catadixire
catadixí (-xésc, -ít), vb. – A binevoi. – Mr. cătădixire. Ngr. ϰαταδέχομαι „a permite” (Cihac, II, 644; Gáldi 158). Astăzi numai cu nuanță ironică.
catadixit
catadixí (-xésc, -ít), vb. – A binevoi. – Mr. cătădixire. Ngr. ϰαταδέχομαι „a permite” (Cihac, II, 644; Gáldi 158). Astăzi numai cu nuanță ironică.
catafalc
CATAFÁLC, catafalcuri, s. n. Postament înalt pe care se așază sicriul unui mort sau, la comemorări, efigia unei persoane defuncte. – Din fr. catafalque, germ. Katafalk. DOOM
catafálc s. n., pl. catafálcuri
catafalcul
CATAFÁLC, catafalcuri, s. n. Postament înalt pe care se așază sicriul unui mort sau, la comemorări, efigia unei persoane defuncte. – Din fr. catafalque, germ. Katafalk. DOOM
catafálc s. n., pl. catafálcuri
catafalcului
CATAFÁLC, catafalcuri, s. n. Postament înalt pe care se așază sicriul unui mort sau, la comemorări, efigia unei persoane defuncte. – Din fr. catafalque, germ. Katafalk. DOOM
catafálc s. n., pl. catafálcuri
catafalcuri
CATAFÁLC, catafalcuri, s. n. Postament înalt pe care se așază sicriul unui mort sau, la comemorări, efigia unei persoane defuncte. – Din fr. catafalque, germ. Katafalk. DOOM
catafálc s. n., pl. catafálcuri
catafalcurile
CATAFÁLC, catafalcuri, s. n. Postament înalt pe care se așază sicriul unui mort sau, la comemorări, efigia unei persoane defuncte. – Din fr. catafalque, germ. Katafalk. DOOM
catafálc s. n., pl. catafálcuri
catafalcurilor
CATAFÁLC, catafalcuri, s. n. Postament înalt pe care se așază sicriul unui mort sau, la comemorări, efigia unei persoane defuncte. – Din fr. catafalque, germ. Katafalk. DOOM
catafálc s. n., pl. catafálcuri
catafazie
CATAFAZÍE, catafazii, s. f. (Med.) Tulburare a vorbirii, constând în repetarea mecanică a acelorași fraze sau cuvinte. – Din fr. cataphasie.
catafilă
CATAFÍLĂ s.f. (Bot.) Frunză redusă, de forma unor solzi, care se găsește pe tulpinile subpământene sau la exteriorul mugurilor. [< engl. cataphyll, cf. gr. kata – în jos, phyllon – frunză].
cataforetic
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforetica
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforetice
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforeticei
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforeticele
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforeticelor
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforetici
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforeticii
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforeticilor
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforeticul
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforeticului
CATAFORÉTIC, -Ă adj. Referitor la cataforeză. [< fr. cataphorétique].
cataforeză
CATAFORÉZĂ s. f. Deplasare spre catod a particulelor dintr-o soluție coloidală sub acțiunea câmpului electric. – Din fr. cataphorèse. DOOM
cataforéză s. f., g.-d. art. cataforézei
catafract
CATAFRÁCT s.n. (Ant.) Platoșă grea, făcută din diferite materiale, adaptată pentru om și pentru cai. [< lat. cataphractes, cf. gr. kataphraktes – platoșă de zale].
catagrafia
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafia
CATAGRAFÍE, catagrafii, s. f. (Înv.) 1. Inventar. 2. Recensământ. – Din ngr. kataghrafí. DOOM
catagrafíe (-ta-gra-) (înv.) s. f., art. catagrafía, g.-d. art. catagrafíei; pl. catagrafíi, art. catagrafíile
catagrafiai
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiam
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiară
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiarăm
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiarăți
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiase
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiasem
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiaseră
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiaserăm
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiaserăți
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiaseși
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiaseți
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiat
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiat
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiata
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiate
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiatei
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiatele
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiatelor
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiatul
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiatului
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiau
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiază
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiași
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiați
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiați
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiații
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiaților
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafie
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafie
CATAGRAFÍE, catagrafii, s. f. (Înv.) 1. Inventar. 2. Recensământ. – Din ngr. kataghrafí. DOOM
catagrafíe (-ta-gra-) (înv.) s. f., art. catagrafía, g.-d. art. catagrafíei; pl. catagrafíi, art. catagrafíile
catagrafiei
CATAGRAFÍE, catagrafii, s. f. (Înv.) 1. Inventar. 2. Recensământ. – Din ngr. kataghrafí. DOOM
catagrafíe (-ta-gra-) (înv.) s. f., art. catagrafía, g.-d. art. catagrafíei; pl. catagrafíi, art. catagrafíile
catagrafiem
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiere
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiere
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo.
catagrafiez
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafieze
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafiezi
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catagrafii
CATAGRAFÍE, catagrafii, s. f. (Înv.) 1. Inventar. 2. Recensământ. – Din ngr. kataghrafí. DOOM
catagrafíe (-ta-gra-) (înv.) s. f., art. catagrafía, g.-d. art. catagrafíei; pl. catagrafíi, art. catagrafíile
catagrafiile
CATAGRAFÍE, catagrafii, s. f. (Înv.) 1. Inventar. 2. Recensământ. – Din ngr. kataghrafí. DOOM
catagrafíe (-ta-gra-) (înv.) s. f., art. catagrafía, g.-d. art. catagrafíei; pl. catagrafíi, art. catagrafíile
catagrafiilor
CATAGRAFÍE, catagrafii, s. f. (Înv.) 1. Inventar. 2. Recensământ. – Din ngr. kataghrafí. DOOM
catagrafíe (-ta-gra-) (înv.) s. f., art. catagrafía, g.-d. art. catagrafíei; pl. catagrafíi, art. catagrafíile
catagrafiind
CATAGRAFIÁ, catagrafiez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înregistra; a inventaria. [Pr.: -fi-a] – Din ngr. kataghráfo. DOOM
catagrafiá (a ~) (înv.) (-ta-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 catagrafiáză, 1 pl. catagrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să catagrafiéze; ger. catagrafiínd (-fi-ind)
catahreza
CATAHRÉZĂ, catahreze, s. f. Figură de stil care constă în transferarea înțelesului unui cuvânt asupra altui cuvânt cu înțeles apropiat. – Din fr. catachrèse, lat. catachresis. DOOM
catahréză (-ta-hre-) s. f., g.-d. art. catahrézei; pl. catahréze
catahreze
CATAHRÉZĂ, catahreze, s. f. Figură de stil care constă în transferarea înțelesului unui cuvânt asupra altui cuvânt cu înțeles apropiat. – Din fr. catachrèse, lat. catachresis. DOOM
catahréză (-ta-hre-) s. f., g.-d. art. catahrézei; pl. catahréze
catahrezei
CATAHRÉZĂ, catahreze, s. f. Figură de stil care constă în transferarea înțelesului unui cuvânt asupra altui cuvânt cu înțeles apropiat. – Din fr. catachrèse, lat. catachresis. DOOM
catahréză (-ta-hre-) s. f., g.-d. art. catahrézei; pl. catahréze
catahrezele
CATAHRÉZĂ, catahreze, s. f. Figură de stil care constă în transferarea înțelesului unui cuvânt asupra altui cuvânt cu înțeles apropiat. – Din fr. catachrèse, lat. catachresis. DOOM
catahréză (-ta-hre-) s. f., g.-d. art. catahrézei; pl. catahréze
catahrezelor
CATAHRÉZĂ, catahreze, s. f. Figură de stil care constă în transferarea înțelesului unui cuvânt asupra altui cuvânt cu înțeles apropiat. – Din fr. catachrèse, lat. catachresis. DOOM
catahréză (-ta-hre-) s. f., g.-d. art. catahrézei; pl. catahréze
catahris
CATAHRÍS, catahrisuri, s. n. (Înv.) Abuz (1). – Din ngr. katáhrisis. DOOM
catáhris (înv.) (-ta-hris) s. n., pl. catáhrisuri
catahris
CATAHRÍS, catahrisuri, s. n. (Grecism înv.) Abuz (1). – Din ngr. katáhrisis.
catahrisis
catahrísis (-suri), s. n. – Abuz, nelegiuire. Ngr. ϰατάχρησις (Gáldi 159).
catahrisul
CATAHRÍS, catahrisuri, s. n. (Grecism înv.) Abuz (1). – Din ngr. katáhrisis.
catahrisului
CATAHRÍS, catahrisuri, s. n. (Grecism înv.) Abuz (1). – Din ngr. katáhrisis.
catahrisuri
CATAHRÍS, catahrisuri, s. n. (Grecism înv.) Abuz (1). – Din ngr. katáhrisis.
catahrisurile
CATAHRÍS, catahrisuri, s. n. (Grecism înv.) Abuz (1). – Din ngr. katáhrisis.
catahrisurilor
CATAHRÍS, catahrisuri, s. n. (Grecism înv.) Abuz (1). – Din ngr. katáhrisis.
cataif
CATAÍF, cataifuri, s. n. Prăjitură preparată din două straturi de tăiței foarte fini, prăjiți și însiropați, între care se pune un strat gros de frișcă. – Din tc. katayıf (lit. kadayıf), ngr. kataífi. DOOM
cataíf s. n., pl. cataífuri
cataiful
CATAÍF, cataifuri, s. n. Prăjitură preparată din două straturi de tăiței foarte fini, prăjiți și însiropați, între care se pune un strat gros de frișcă. – Din tc. katayıf (lit. kadayıf), ngr. kataífi. DOOM
cataíf s. n., pl. cataífuri
cataifului
CATAÍF, cataifuri, s. n. Prăjitură preparată din două straturi de tăiței foarte fini, prăjiți și însiropați, între care se pune un strat gros de frișcă. – Din tc. katayıf (lit. kadayıf), ngr. kataífi. DOOM
cataíf s. n., pl. cataífuri
cataifuri
CATAÍF, cataifuri, s. n. Prăjitură preparată din două straturi de tăiței foarte fini, prăjiți și însiropați, între care se pune un strat gros de frișcă. – Din tc. katayıf (lit. kadayıf), ngr. kataífi. DOOM
cataíf s. n., pl. cataífuri
cataifurile
CATAÍF, cataifuri, s. n. Prăjitură preparată din două straturi de tăiței foarte fini, prăjiți și însiropați, între care se pune un strat gros de frișcă. – Din tc. katayıf (lit. kadayıf), ngr. kataífi. DOOM
cataíf s. n., pl. cataífuri
cataifurilor
CATAÍF, cataifuri, s. n. Prăjitură preparată din două straturi de tăiței foarte fini, prăjiți și însiropați, între care se pune un strat gros de frișcă. – Din tc. katayıf (lit. kadayıf), ngr. kataífi. DOOM
cataíf s. n., pl. cataífuri
catalan
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalan
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalana
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalana
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalánă (limbă) s. f., g.-d. art. catalánei
catalana
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalane
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalane
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalánă (limbă) s. f., g.-d. art. catalánei
catalane
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanei
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanei
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalánă (limbă) s. f., g.-d. art. catalánei
catalanei
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanele
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanele
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanelor
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanelor
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalani
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalani
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanii
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanii
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanilor
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanilor
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanul
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanul
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanului
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalanului
CATALÁN, -Ă, catalani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Catalonia (Spania). 2. Adj. Care aparține Cataloniei sau catalanilor (1), privitor la Catalonia ori la catalani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de catalani (1). – Din fr. catalan. DOOM
catalán adj. m., s. m., pl. cataláni; adj. f., s. f. catalánă, pl. cataláne
catalaza
CATALÁZĂ s. f. (Chim.) Enzimă care catalizează descompunerea peroxidului de hidrogen în apă și oxigen. – Din fr. catalase. DOOM
cataláză s. f., g.-d. art. catalázei
catalaze
CATALÁZĂ s. f. (Chim.) Enzimă care catalizează descompunerea peroxidului de hidrogen în apă și oxigen. – Din fr. catalase. DOOM
cataláză s. f., g.-d. art. catalázei
catalazei
CATALÁZĂ s. f. (Chim.) Enzimă care catalizează descompunerea peroxidului de hidrogen în apă și oxigen. – Din fr. catalase. DOOM
cataláză s. f., g.-d. art. catalázei
catalazele
CATALÁZĂ s. f. (Chim.) Enzimă care catalizează descompunerea peroxidului de hidrogen în apă și oxigen. – Din fr. catalase. DOOM
cataláză s. f., g.-d. art. catalázei
catalazelor
CATALÁZĂ s. f. (Chim.) Enzimă care catalizează descompunerea peroxidului de hidrogen în apă și oxigen. – Din fr. catalase. DOOM
cataláză s. f., g.-d. art. catalázei
catalectic
CATALÉCTIC, catalectice, adj. (În metrica greco-latină; în sintagma) Vers catalectic = vers care se termină printr-un picior incomplet. – Din fr. catalectique. DOOM
cataléctic (vers ~) adj. m.; pl. f. cataléctice
catalectice
CATALÉCTIC, catalectice, adj. (În metrica greco-latină; în sintagma) Vers catalectic = vers care se termină printr-un picior incomplet. – Din fr. catalectique. DOOM
cataléctic (vers ~) adj. m.; pl. f. cataléctice
catalecticele
CATALÉCTIC, catalectice, adj. (În metrica greco-latină; în sintagma) Vers catalectic = vers care se termină printr-un picior incomplet. – Din fr. catalectique. DOOM
cataléctic (vers ~) adj. m.; pl. f. cataléctice
catalecticelor
CATALÉCTIC, catalectice, adj. (În metrica greco-latină; în sintagma) Vers catalectic = vers care se termină printr-un picior incomplet. – Din fr. catalectique. DOOM
cataléctic (vers ~) adj. m.; pl. f. cataléctice
catalecticul
CATALÉCTIC, catalectice, adj. (În metrica greco-latină; în sintagma) Vers catalectic = vers care se termină printr-un picior incomplet. – Din fr. catalectique. DOOM
cataléctic (vers ~) adj. m.; pl. f. cataléctice
catalecticului
CATALÉCTIC, catalectice, adj. (În metrica greco-latină; în sintagma) Vers catalectic = vers care se termină printr-un picior incomplet. – Din fr. catalectique. DOOM
cataléctic (vers ~) adj. m.; pl. f. cataléctice
catalepsie
CATALEPSÍE s. f. Stare patologică care apare în unele boli psihice și care se caracterizează printr-o rigiditate bruscă a mușchilor și printr-o tulburare a funcțiilor cerebrale. – Din fr. catalepsie, lat. catalepsis. DOOM
catalepsíe (suprimare a motricității) s. f., art. catalepsía, g.-d. catalepsíi, art. catalepsíei
cataleptic
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
cataleptica
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
cataleptice
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
catalepticei
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
catalepticele
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
catalepticelor
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
cataleptici
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
catalepticii
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
catalepticilor
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
catalepticul
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
catalepticului
CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus. DOOM
cataléptic (de catalepsie) adj. m., pl. cataléptici; f. cataléptică, pl. cataléptice
cataleptiform
CATALEPTIFÓRM, -Ă adj. (Med.) Care prezintă simptomele catalepsiei, care amintește de catalepsie. [< fr. cataleptiforme].
catalici
CATALÍCI s. f. pl. v. catalige.
catalige
CATALÍGE s. f. pl. Prăjini prevăzute cu suporturi pentru picioare, cu care se umblă la înălțime (în locurile noroioase); picioroange. – Cf. bg. katarjaga. DOOM
catalíge s. f. pl.
cataligele
CATALÍGE s. f. pl. Prăjini prevăzute cu suporturi pentru picioare, cu care se umblă la înălțime (în locurile noroioase); picioroange. – Cf. bg. katarjaga. DOOM
catalíge s. f. pl.
cataligelor
CATALÍGE s. f. pl. Prăjini prevăzute cu suporturi pentru picioare, cu care se umblă la înălțime (în locurile noroioase); picioroange. – Cf. bg. katarjaga. DOOM
catalíge s. f. pl.
cataligă
CATALÍGE s. f. pl. Prăjini prevăzute cu suporturi pentru picioare, cu care se umblă la înălțime (în locurile noroioase); picioroange. – Cf. bg. katarjaga.
catalitic
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
catalitica
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
catalitice
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
cataliticei
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
cataliticele
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
cataliticelor
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
catalitici
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
cataliticii
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
cataliticilor
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
cataliticul
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
cataliticului
CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliză, de cataliză. – Din fr. catalytique. DOOM
catalític adj. m., pl. catalítici; f. catalítică, pl. catalítice
cataliza
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
cataliza
CATALÍZĂ, catalize, s. f. Acțiune prin care se grăbește sau se încetinește o reacție chimică, sub influența unor catalizatori. – Din fr. catalyse. DOOM
catalíză s. f., g.-d. art. catalízei; pl. catalíze
catalizai
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizam
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizare
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizare
CATALIZÁRE, catalizări, s. f. Acțiunea de a cataliza și rezultatul ei. – V. cataliza. DOOM
catalizáre s. f., g.-d. art. catalizắrii; pl. catalizắri
catalizarea
CATALIZÁRE, catalizări, s. f. Acțiunea de a cataliza și rezultatul ei. – V. cataliza. DOOM
catalizáre s. f., g.-d. art. catalizắrii; pl. catalizắri
catalizară
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizarăm
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizarăți
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizase
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizasem
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizaseră
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizaserăm
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizaserăți
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizaseși
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizaseți
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizat
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizat
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser.
catalizator
CATALIZATÓR, catalizatori, s. m. Substanță care grăbește sau încetinește o reacție chimică, fără ca ea însăși să fie modificată. – Cataliza + suf. -tor (după fr. catalyseur). DOOM
catalizatór s. m., pl. catalizatóri
catalizatori
CATALIZATÓR, catalizatori, s. m. Substanță care grăbește sau încetinește o reacție chimică, fără ca ea însăși să fie modificată. – Cataliza + suf. -tor (după fr. catalyseur). DOOM
catalizatór s. m., pl. catalizatóri
catalizatorii
CATALIZATÓR, catalizatori, s. m. Substanță care grăbește sau încetinește o reacție chimică, fără ca ea însăși să fie modificată. – Cataliza + suf. -tor (după fr. catalyseur). DOOM
catalizatór s. m., pl. catalizatóri
catalizatorilor
CATALIZATÓR, catalizatori, s. m. Substanță care grăbește sau încetinește o reacție chimică, fără ca ea însăși să fie modificată. – Cataliza + suf. -tor (după fr. catalyseur). DOOM
catalizatór s. m., pl. catalizatóri
catalizatorul
CATALIZATÓR, catalizatori, s. m. Substanță care grăbește sau încetinește o reacție chimică, fără ca ea însăși să fie modificată. – Cataliza + suf. -tor (după fr. catalyseur). DOOM
catalizatór s. m., pl. catalizatóri
catalizatorului
CATALIZATÓR, catalizatori, s. m. Substanță care grăbește sau încetinește o reacție chimică, fără ca ea însăși să fie modificată. – Cataliza + suf. -tor (după fr. catalyseur). DOOM
catalizatór s. m., pl. catalizatóri
catalizau
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizași
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizați
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalize
CATALÍZĂ, catalize, s. f. Acțiune prin care se grăbește sau se încetinește o reacție chimică, sub influența unor catalizatori. – Din fr. catalyse. DOOM
catalíză s. f., g.-d. art. catalízei; pl. catalíze
catalizează
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizei
CATALÍZĂ, catalize, s. f. Acțiune prin care se grăbește sau se încetinește o reacție chimică, sub influența unor catalizatori. – Din fr. catalyse. DOOM
catalíză s. f., g.-d. art. catalízei; pl. catalíze
catalizele
CATALÍZĂ, catalize, s. f. Acțiune prin care se grăbește sau se încetinește o reacție chimică, sub influența unor catalizatori. – Din fr. catalyse. DOOM
catalíză s. f., g.-d. art. catalízei; pl. catalíze
catalizelor
CATALÍZĂ, catalize, s. f. Acțiune prin care se grăbește sau se încetinește o reacție chimică, sub influența unor catalizatori. – Din fr. catalyse. DOOM
catalíză s. f., g.-d. art. catalízei; pl. catalíze
catalizez
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizeze
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizezi
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizor
CATALIZÓR s.m. Catalizator. [< fr. catalyseur]. DOOM
catalizór s. m., pl. catalizóri
catalizori
CATALIZÓR s.m. Catalizator. [< fr. catalyseur]. DOOM
catalizór s. m., pl. catalizóri
catalizorii
CATALIZÓR s.m. Catalizator. [< fr. catalyseur]. DOOM
catalizór s. m., pl. catalizóri
catalizorilor
CATALIZÓR s.m. Catalizator. [< fr. catalyseur]. DOOM
catalizór s. m., pl. catalizóri
catalizorul
CATALIZÓR s.m. Catalizator. [< fr. catalyseur]. DOOM
catalizór s. m., pl. catalizóri
catalizorului
CATALIZÓR s.m. Catalizator. [< fr. catalyseur]. DOOM
catalizór s. m., pl. catalizóri
catalizând
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizînd
CATALIZÁ, catalizez, vb. I. Tranz. A produce o cataliză. – Din fr. catalyser. DOOM
catalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalizeáză
catalizări
CATALIZÁRE, catalizări, s. f. Acțiunea de a cataliza și rezultatul ei. – V. cataliza. DOOM
catalizáre s. f., g.-d. art. catalizắrii; pl. catalizắri
catalizării
CATALIZÁRE, catalizări, s. f. Acțiunea de a cataliza și rezultatul ei. – V. cataliza. DOOM
catalizáre s. f., g.-d. art. catalizắrii; pl. catalizắri
catalizările
CATALIZÁRE, catalizări, s. f. Acțiunea de a cataliza și rezultatul ei. – V. cataliza. DOOM
catalizáre s. f., g.-d. art. catalizắrii; pl. catalizắri
catalizărilor
CATALIZÁRE, catalizări, s. f. Acțiunea de a cataliza și rezultatul ei. – V. cataliza. DOOM
catalizáre s. f., g.-d. art. catalizắrii; pl. catalizắri
cataloage
CATALÓG, cataloage, s. n. Listă, caiet, registru, sistem de fișe etc. care conține o înșirare metodică, după anumite criterii și cu anumite scopuri, de nume de ființe sau de obiecte, titluri de cărți etc. – Din fr. catalogue, lat. catalogus. DOOM
catalóg s. n., pl. cataloáge
cataloagele
CATALÓG, cataloage, s. n. Listă, caiet, registru, sistem de fișe etc. care conține o înșirare metodică, după anumite criterii și cu anumite scopuri, de nume de ființe sau de obiecte, titluri de cărți etc. – Din fr. catalogue, lat. catalogus. DOOM
catalóg s. n., pl. cataloáge
cataloagelor
CATALÓG, cataloage, s. n. Listă, caiet, registru, sistem de fișe etc. care conține o înșirare metodică, după anumite criterii și cu anumite scopuri, de nume de ființe sau de obiecte, titluri de cărți etc. – Din fr. catalogue, lat. catalogus. DOOM
catalóg s. n., pl. cataloáge
catalog
CATALÓG, cataloage, s. n. Listă, caiet, registru, sistem de fișe etc. care conține o înșirare metodică, după anumite criterii și cu anumite scopuri, de nume de ființe sau de obiecte, titluri de cărți etc. – Din fr. catalogue, lat. catalogus. DOOM
catalóg s. n., pl. cataloáge
catalog
CATALÓG s.n. Caiet, listă care conține o înșirare (metodică) de nume, de ființe sau de obiecte. [Pl. -oage, -oguri. / cf. fr. catalogue, it. catalogo < gr. katalogos – listă].
cataloga
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogai
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogam
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogare
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogare
CATALOGÁRE, catalogări, s. f. Acțiunea de a cataloga și rezultatul ei. – V. cataloga. DOOM
catalogáre s. f., g.-d. art. catalogắrii; pl. catalogắri
catalogarea
CATALOGÁRE, catalogări, s. f. Acțiunea de a cataloga și rezultatul ei. – V. cataloga. DOOM
catalogáre s. f., g.-d. art. catalogắrii; pl. catalogắri
catalogară
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogarăm
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogarăți
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogase
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogasem
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogaseră
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogaserăm
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogaserăți
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogaseși
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogaseți
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogat
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogat
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ Fig. (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer.
catalogau
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogași
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogați
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
cataloghează
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
cataloghez
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogheze
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
cataloghezi
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalografia
CATALOGRAFÍE s. f. Tehnică a alcătuirii cataloagelor de bibliotecă sau de muzeu; ramură a biblioteconomiei care studiază principiile și metodele întocmirii cataloagelor de bibliotecă. – Din fr. catalographie. DOOM
catalografíe (-lo-gra-) s. f., art. catalografía, g.-d. catalografíi, art. catalografíei
catalografie
CATALOGRAFÍE s. f. Tehnică a alcătuirii cataloagelor de bibliotecă sau de muzeu; ramură a biblioteconomiei care studiază principiile și metodele întocmirii cataloagelor de bibliotecă. – Din fr. catalographie. DOOM
catalografíe (-lo-gra-) s. f., art. catalografía, g.-d. catalografíi, art. catalografíei
catalografiei
CATALOGRAFÍE s. f. Tehnică a alcătuirii cataloagelor de bibliotecă sau de muzeu; ramură a biblioteconomiei care studiază principiile și metodele întocmirii cataloagelor de bibliotecă. – Din fr. catalographie. DOOM
catalografíe (-lo-gra-) s. f., art. catalografía, g.-d. catalografíi, art. catalografíei
catalografii
CATALOGRAFÍE s. f. Tehnică a alcătuirii cataloagelor de bibliotecă sau de muzeu; ramură a biblioteconomiei care studiază principiile și metodele întocmirii cataloagelor de bibliotecă. – Din fr. catalographie. DOOM
catalografíe (-lo-gra-) s. f., art. catalografía, g.-d. catalografíi, art. catalografíei
catalografiile
CATALOGRAFÍE s. f. Tehnică a alcătuirii cataloagelor de bibliotecă sau de muzeu; ramură a biblioteconomiei care studiază principiile și metodele întocmirii cataloagelor de bibliotecă. – Din fr. catalographie. DOOM
catalografíe (-lo-gra-) s. f., art. catalografía, g.-d. catalografíi, art. catalografíei
catalografiilor
CATALOGRAFÍE s. f. Tehnică a alcătuirii cataloagelor de bibliotecă sau de muzeu; ramură a biblioteconomiei care studiază principiile și metodele întocmirii cataloagelor de bibliotecă. – Din fr. catalographie. DOOM
catalografíe (-lo-gra-) s. f., art. catalografía, g.-d. catalografíi, art. catalografíei
catalogul
CATALÓG, cataloage, s. n. Listă, caiet, registru, sistem de fișe etc. care conține o înșirare metodică, după anumite criterii și cu anumite scopuri, de nume de ființe sau de obiecte, titluri de cărți etc. – Din fr. catalogue, lat. catalogus. DOOM
catalóg s. n., pl. cataloáge
catalogului
CATALÓG, cataloage, s. n. Listă, caiet, registru, sistem de fișe etc. care conține o înșirare metodică, după anumite criterii și cu anumite scopuri, de nume de ființe sau de obiecte, titluri de cărți etc. – Din fr. catalogue, lat. catalogus. DOOM
catalóg s. n., pl. cataloáge
catalogând
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogînd
CATALOGÁ, cataloghez, vb. I. Tranz. A înregistra într-un catalog; p. ext. a înșira. ♦ (Depr.) A socoti, a considera pe cineva drept... – Din fr. cataloguer. DOOM
catalogá (a ~) vb., ind. prez. 3 catalogheáză
catalogări
CATALOGÁRE, catalogări, s. f. Acțiunea de a cataloga și rezultatul ei. – V. cataloga. DOOM
catalogáre s. f., g.-d. art. catalogắrii; pl. catalogắri
catalogării
CATALOGÁRE, catalogări, s. f. Acțiunea de a cataloga și rezultatul ei. – V. cataloga. DOOM
catalogáre s. f., g.-d. art. catalogắrii; pl. catalogắri
catalogările
CATALOGÁRE, catalogări, s. f. Acțiunea de a cataloga și rezultatul ei. – V. cataloga. DOOM
catalogáre s. f., g.-d. art. catalogắrii; pl. catalogắri
catalogărilor
CATALOGÁRE, catalogări, s. f. Acțiunea de a cataloga și rezultatul ei. – V. cataloga. DOOM
catalogáre s. f., g.-d. art. catalogắrii; pl. catalogắri
catalpa
CATÁLPA s.f. Arbore cu frunze foarte mari și cu flori dispuse în ciorchini, originar din America de Nord. [< fr., engl. catalpa < cuv. din arhipelagul Carolinelor].
catalpa
CATÁLPĂ, catalpe, s. f. Arbore decorativ, originar din America de Nord, înalt până la 15 m, cu frunze mari, ovale și cu flori albe (Catalpa bignonioides). – Din fr. catalpa. DOOM
catálpă s. f., g.-d. art. catálpei; pl. catálpe
catalpe
CATÁLPĂ, catalpe, s. f. Arbore decorativ, originar din America de Nord, înalt până la 15 m, cu frunze mari, ovale și cu flori albe (Catalpa bignonioides). – Din fr. catalpa. DOOM
catálpă s. f., g.-d. art. catálpei; pl. catálpe
catalpei
CATÁLPĂ, catalpe, s. f. Arbore decorativ, originar din America de Nord, înalt până la 15 m, cu frunze mari, ovale și cu flori albe (Catalpa bignonioides). – Din fr. catalpa. DOOM
catálpă s. f., g.-d. art. catálpei; pl. catálpe
catalpele
CATÁLPĂ, catalpe, s. f. Arbore decorativ, originar din America de Nord, înalt până la 15 m, cu frunze mari, ovale și cu flori albe (Catalpa bignonioides). – Din fr. catalpa. DOOM
catálpă s. f., g.-d. art. catálpei; pl. catálpe
catalpelor
CATÁLPĂ, catalpe, s. f. Arbore decorativ, originar din America de Nord, înalt până la 15 m, cu frunze mari, ovale și cu flori albe (Catalpa bignonioides). – Din fr. catalpa. DOOM
catálpă s. f., g.-d. art. catálpei; pl. catálpe
catamaran
CATAMARÁN, catamarane, s. n. Ambarcațiune cu pânze alcătuită din două corpuri de plutire; pirogă cu două flotoare laterale. – Din fr. catamaran. DOOM
catamarán s. n., pl. catamaráne
catamarane
CATAMARÁN, catamarane, s. n. Ambarcațiune cu pânze alcătuită din două corpuri de plutire; pirogă cu două flotoare laterale. – Din fr. catamaran. DOOM
catamarán s. n., pl. catamaráne
catamaranele
CATAMARÁN, catamarane, s. n. Ambarcațiune cu pânze alcătuită din două corpuri de plutire; pirogă cu două flotoare laterale. – Din fr. catamaran. DOOM
catamarán s. n., pl. catamaráne
catamaranelor
CATAMARÁN, catamarane, s. n. Ambarcațiune cu pânze alcătuită din două corpuri de plutire; pirogă cu două flotoare laterale. – Din fr. catamaran. DOOM
catamarán s. n., pl. catamaráne
catamaranul
CATAMARÁN, catamarane, s. n. Ambarcațiune cu pânze alcătuită din două corpuri de plutire; pirogă cu două flotoare laterale. – Din fr. catamaran. DOOM
catamarán s. n., pl. catamaráne
catamaranului
CATAMARÁN, catamarane, s. n. Ambarcațiune cu pânze alcătuită din două corpuri de plutire; pirogă cu două flotoare laterale. – Din fr. catamaran. DOOM
catamarán s. n., pl. catamaráne
catamenial
CATAMENIÁL, -Ă, catameniali, -e, adj. (Med.) Care se produce în timpul sau imediat înaintea menstruației. [Pr.: -ni-al] – Din fr. cataménial.
catameniu
CATAMÉNIU s.n. (Rar) Perioada menstruației. [Pron. -niu. / < lat. catamenium].
catamneza
CATAMNÉZĂ s. f. Urmărire a evoluției unei afecțiuni la un bolnav pe baza informațiilor date de acesta după ieșirea din spital. – Din fr. catamnèse. DOOM
!catamnéză (-tam-ne-/-ta-mne) s. f., g.-d. art. catamnézei
catamneze
CATAMNÉZĂ s. f. Urmărire a evoluției unei afecțiuni la un bolnav pe baza informațiilor date de acesta după ieșirea din spital. – Din fr. catamnèse. DOOM
!catamnéză (-tam-ne-/-ta-mne) s. f., g.-d. art. catamnézei
catamnezei
CATAMNÉZĂ s. f. Urmărire a evoluției unei afecțiuni la un bolnav pe baza informațiilor date de acesta după ieșirea din spital. – Din fr. catamnèse. DOOM
!catamnéză (-tam-ne-/-ta-mne) s. f., g.-d. art. catamnézei
catamorfism
CATAMORFÍSM, catamorfisme, s. n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc în partea superioară a scoarței terestre. – Din engl. catamorphisme.
catamorfisme
CATAMORFÍSM, catamorfisme, s. n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc în partea superioară a scoarței terestre. – Din engl. catamorphisme.
catamorfismele
CATAMORFÍSM, catamorfisme, s. n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc în partea superioară a scoarței terestre. – Din engl. catamorphisme.
catamorfismelor
CATAMORFÍSM, catamorfisme, s. n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc în partea superioară a scoarței terestre. – Din engl. catamorphisme.
catamorfismul
CATAMORFÍSM, catamorfisme, s. n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc în partea superioară a scoarței terestre. – Din engl. catamorphisme.
catamorfismului
CATAMORFÍSM, catamorfisme, s. n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc în partea superioară a scoarței terestre. – Din engl. catamorphisme.
catandisi
catandisí (-sésc, -ít), vb. – A sfîrși, a termina. Ngr. ϰαταντῶ (Gáldi 160).
catandisire
catandisí (-sésc, -ít), vb. – A sfîrși, a termina. Ngr. ϰαταντῶ (Gáldi 160).
catandisit
catandisí (-sésc, -ít), vb. – A sfîrși, a termina. Ngr. ϰαταντῶ (Gáldi 160).
catană
CĂTÁNĂ, cătane, s. f. (Regional) Soldat, ostaș. Am slujit în oaste și am fost cătană, Nici căprar n-am fost eu, ci mereu cătană. IOSIF, T. 237. Și cîte oștiri străine și o droaie de cătane călări... îmbrăiați numai în fir, au trecut în vremea copilăriei mele. prin Humulești. CREANGĂ, A. 74. ◊ Loc. adv. În (sau la) cătane = în armată. Eu mă duc, maică-n cătane. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 306.
catapeteasma
CATAPETEÁSMĂ, catapetesme, s. f. 1. Draperie brodată, în vechile temple ebraice, care separa „sfânta” (naosul) de „sfânta sfintelor” (sanctuarul). 2. Perete despărțitor (împodobit cu icoane) între altar și naos, în bisericile ortodoxe; iconostas. 3. Perdea brodată care închide ușile împărătești ale iconostasului. – Din ngr. katapétasma. DOOM
catapeteásmă s. f., g.-d. art. catapetésmei; pl. catapetésme
catapeteazmă
catapeteázmă (-ézme), s. f. – Perete sau paravan pictat care ascunde vederii altarul în bisericile ortodoxe, iconostas. Sl. katapetazma, din ngr. ϰαταπέτασμα „perdea”.
catapetesme
CATAPETEÁSMĂ, catapetesme, s. f. 1. Draperie brodată, în vechile temple ebraice, care separa „sfânta” (naosul) de „sfânta sfintelor” (sanctuarul). 2. Perete despărțitor (împodobit cu icoane) între altar și naos, în bisericile ortodoxe; iconostas. 3. Perdea brodată care închide ușile împărătești ale iconostasului. – Din ngr. katapétasma. DOOM
catapeteásmă s. f., g.-d. art. catapetésmei; pl. catapetésme
catapetesmei
CATAPETEÁSMĂ, catapetesme, s. f. 1. Draperie brodată, în vechile temple ebraice, care separa „sfânta” (naosul) de „sfânta sfintelor” (sanctuarul). 2. Perete despărțitor (împodobit cu icoane) între altar și naos, în bisericile ortodoxe; iconostas. 3. Perdea brodată care închide ușile împărătești ale iconostasului. – Din ngr. katapétasma. DOOM
catapeteásmă s. f., g.-d. art. catapetésmei; pl. catapetésme
catapetesmele
CATAPETEÁSMĂ, catapetesme, s. f. 1. Draperie brodată, în vechile temple ebraice, care separa „sfânta” (naosul) de „sfânta sfintelor” (sanctuarul). 2. Perete despărțitor (împodobit cu icoane) între altar și naos, în bisericile ortodoxe; iconostas. 3. Perdea brodată care închide ușile împărătești ale iconostasului. – Din ngr. katapétasma. DOOM
catapeteásmă s. f., g.-d. art. catapetésmei; pl. catapetésme
catapetesmelor
CATAPETEÁSMĂ, catapetesme, s. f. 1. Draperie brodată, în vechile temple ebraice, care separa „sfânta” (naosul) de „sfânta sfintelor” (sanctuarul). 2. Perete despărțitor (împodobit cu icoane) între altar și naos, în bisericile ortodoxe; iconostas. 3. Perdea brodată care închide ușile împărătești ale iconostasului. – Din ngr. katapétasma. DOOM
catapeteásmă s. f., g.-d. art. catapetésmei; pl. catapetésme
cataplasma
CATAPLÁSMĂ, cataplasme, s. f. Pastă medicinală, cu acțiune emolientă și revulsivă, care se aplică, drept remediu, pe partea bolnavă a corpului; p. ext. bucată de pânză, bandaj etc. pe care se întinde această pastă, pentru a fi aplicată pe corp. – Din fr. cataplasme, lat. cataplasma. DOOM
cataplásmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. cataplásmei; pl. cataplásme
cataplasme
CATAPLÁSMĂ, cataplasme, s. f. Pastă medicinală, cu acțiune emolientă și revulsivă, care se aplică, drept remediu, pe partea bolnavă a corpului; p. ext. bucată de pânză, bandaj etc. pe care se întinde această pastă, pentru a fi aplicată pe corp. – Din fr. cataplasme, lat. cataplasma. DOOM
cataplásmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. cataplásmei; pl. cataplásme
cataplasmei
CATAPLÁSMĂ, cataplasme, s. f. Pastă medicinală, cu acțiune emolientă și revulsivă, care se aplică, drept remediu, pe partea bolnavă a corpului; p. ext. bucată de pânză, bandaj etc. pe care se întinde această pastă, pentru a fi aplicată pe corp. – Din fr. cataplasme, lat. cataplasma. DOOM
cataplásmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. cataplásmei; pl. cataplásme
cataplasmele
CATAPLÁSMĂ, cataplasme, s. f. Pastă medicinală, cu acțiune emolientă și revulsivă, care se aplică, drept remediu, pe partea bolnavă a corpului; p. ext. bucată de pânză, bandaj etc. pe care se întinde această pastă, pentru a fi aplicată pe corp. – Din fr. cataplasme, lat. cataplasma. DOOM
cataplásmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. cataplásmei; pl. cataplásme
cataplasmelor
CATAPLÁSMĂ, cataplasme, s. f. Pastă medicinală, cu acțiune emolientă și revulsivă, care se aplică, drept remediu, pe partea bolnavă a corpului; p. ext. bucată de pânză, bandaj etc. pe care se întinde această pastă, pentru a fi aplicată pe corp. – Din fr. cataplasme, lat. cataplasma. DOOM
cataplásmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. cataplásmei; pl. cataplásme
cataplectic
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplectica
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplectice
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplecticei
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplecticele
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplecticelor
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplectici
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplecticii
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplecticilor
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplecticul
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplecticului
CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. DOOM
catapléctic (referitor la cataplexie) (-ta-plec-) adj. m., pl. catapléctici; f. catapléctică, pl. catapléctice
cataplexia
CATAPLEXÍE s. f. (Med.) Încetare bruscă și de scurtă durată a oricărei mișcări (fără pierderea conștiinței). – Din fr. cataplexie. DOOM
cataplexíe (încremenire) (-ta-ple-) s. f., art. cataplexía, g.-d. cataplexíi, art. cataplexíei
cataplexie
CATAPLEXÍE s. f. (Med.) Încetare bruscă și de scurtă durată a oricărei mișcări (fără pierderea conștiinței). – Din fr. cataplexie. DOOM
cataplexíe (încremenire) (-ta-ple-) s. f., art. cataplexía, g.-d. cataplexíi, art. cataplexíei
cataplexiei
CATAPLEXÍE s. f. (Med.) Încetare bruscă și de scurtă durată a oricărei mișcări (fără pierderea conștiinței). – Din fr. cataplexie. DOOM
cataplexíe (încremenire) (-ta-ple-) s. f., art. cataplexía, g.-d. cataplexíi, art. cataplexíei
cataplexii
CATAPLEXÍE s. f. (Med.) Încetare bruscă și de scurtă durată a oricărei mișcări (fără pierderea conștiinței). – Din fr. cataplexie. DOOM
cataplexíe (încremenire) (-ta-ple-) s. f., art. cataplexía, g.-d. cataplexíi, art. cataplexíei
cataplexiile
CATAPLEXÍE s. f. (Med.) Încetare bruscă și de scurtă durată a oricărei mișcări (fără pierderea conștiinței). – Din fr. cataplexie. DOOM
cataplexíe (încremenire) (-ta-ple-) s. f., art. cataplexía, g.-d. cataplexíi, art. cataplexíei
cataplexiilor
CATAPLEXÍE s. f. (Med.) Încetare bruscă și de scurtă durată a oricărei mișcări (fără pierderea conștiinței). – Din fr. cataplexie. DOOM
cataplexíe (încremenire) (-ta-ple-) s. f., art. cataplexía, g.-d. cataplexíi, art. cataplexíei
catapulta
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapulta
CATAPÚLTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea, în antichitate și la începutul evului mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta. DOOM
catapúltă s. f., g.-d. art. catapúltei; pl. catapúlte
catapultai
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultam
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultare
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultare
CATAPULTÁRE s.f. Acțiunea de a catapulta. [< catapulta].
catapultarea
CATAPULTÁRE s.f. Acțiunea de a catapulta. [< catapulta].
catapultară
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultarăm
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultarăți
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultase
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultasem
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultaseră
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultaserăm
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultaserăți
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultaseși
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultaseți
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultat
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultat
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter.
catapultau
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultași
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultați
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapulte
CATAPÚLTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea, în antichitate și la începutul evului mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta. DOOM
catapúltă s. f., g.-d. art. catapúltei; pl. catapúlte
catapultează
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultei
CATAPÚLTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea, în antichitate și la începutul evului mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta. DOOM
catapúltă s. f., g.-d. art. catapúltei; pl. catapúlte
catapultele
CATAPÚLTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea, în antichitate și la începutul evului mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta. DOOM
catapúltă s. f., g.-d. art. catapúltei; pl. catapúlte
catapultelor
CATAPÚLTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea, în antichitate și la începutul evului mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta. DOOM
catapúltă s. f., g.-d. art. catapúltei; pl. catapúlte
catapultez
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapulteze
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultezi
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapulturi
CATAPÚLTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea, în antichitate și la începutul evului mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta. DOOM
catapúltă s. f., g.-d. art. catapúltei; pl. catapúlte
catapulturile
CATAPÚLTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea, în antichitate și la începutul evului mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta. DOOM
catapúltă s. f., g.-d. art. catapúltei; pl. catapúlte
catapulturilor
CATAPÚLTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea, în antichitate și la începutul evului mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta. DOOM
catapúltă s. f., g.-d. art. catapúltei; pl. catapúlte
catapultând
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultînd
CATAPULTÁ, catapultez, vb. I. Tranz. A lansa ceva cu o catapultă; a lansa un avion prin catapultă. – Din fr. catapulter. DOOM
catapultá (a ~) vb., ind. prez. 3 catapulteáză
catapultări
CATAPULTÁRE s.f. Acțiunea de a catapulta. [< catapulta].
catapultării
CATAPULTÁRE s.f. Acțiunea de a catapulta. [< catapulta].
catapultările
CATAPULTÁRE s.f. Acțiunea de a catapulta. [< catapulta].
catapultărilor
CATAPULTÁRE s.f. Acțiunea de a catapulta. [< catapulta].
catar
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catar
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catar
CATÁR1, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus. DOOM
catár2 (simptom) s. n., pl. catáruri
catara
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
cataracta
CATARÁCTĂ, cataracte, s. f. I. Cădere naturală de apă produsă pe o succesiune de terenuri abrupte mici; ansamblu de cascade mai mici; cascadă. II. Boală de ochi, care constă în opacifierea cristalinului și care poate duce la orbire totală sau parțială. – Din fr. cataracte, lat. cataracta. DOOM
cataráctă s. f., g.-d. art. cataráctei; pl. catarácte
cataracte
CATARÁCTĂ, cataracte, s. f. I. Cădere naturală de apă produsă pe o succesiune de terenuri abrupte mici; ansamblu de cascade mai mici; cascadă. II. Boală de ochi, care constă în opacifierea cristalinului și care poate duce la orbire totală sau parțială. – Din fr. cataracte, lat. cataracta. DOOM
cataráctă s. f., g.-d. art. cataráctei; pl. catarácte
cataractei
CATARÁCTĂ, cataracte, s. f. I. Cădere naturală de apă produsă pe o succesiune de terenuri abrupte mici; ansamblu de cascade mai mici; cascadă. II. Boală de ochi, care constă în opacifierea cristalinului și care poate duce la orbire totală sau parțială. – Din fr. cataracte, lat. cataracta. DOOM
cataráctă s. f., g.-d. art. cataráctei; pl. catarácte
cataractele
CATARÁCTĂ, cataracte, s. f. I. Cădere naturală de apă produsă pe o succesiune de terenuri abrupte mici; ansamblu de cascade mai mici; cascadă. II. Boală de ochi, care constă în opacifierea cristalinului și care poate duce la orbire totală sau parțială. – Din fr. cataracte, lat. cataracta. DOOM
cataráctă s. f., g.-d. art. cataráctei; pl. catarácte
cataractelor
CATARÁCTĂ, cataracte, s. f. I. Cădere naturală de apă produsă pe o succesiune de terenuri abrupte mici; ansamblu de cascade mai mici; cascadă. II. Boală de ochi, care constă în opacifierea cristalinului și care poate duce la orbire totală sau parțială. – Din fr. cataracte, lat. cataracta. DOOM
cataráctă s. f., g.-d. art. cataráctei; pl. catarácte
cataral
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
catarala
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
catarale
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
cataralei
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
cataralele
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
cataralelor
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
catarali
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
cataralii
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
cataralilor
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
cataralul
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
cataralului
CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legătură cu catarul, care se referă la catar, de catar. – Din fr. catarrhal. DOOM
catarál adj. m., pl. cataráli; f. catarálă, pl. catarále
catarama
CATARÁMĂ, catarame, s. f. Piesă din metal, os, material plastic etc., cu care se încheie o cingătoare, o curea etc. sau care este folosită ca obiect decorativ la confecții. ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La cataramă = zdravăn, strașnic. ◊ Expr. Prieteni la cataramă = prieteni foarte buni. – Et. nec. DOOM
catarámă s. f., g.-d. art. catarámei; pl. cataráme
catarame
CATARÁMĂ, catarame, s. f. Piesă din metal, os, material plastic etc., cu care se încheie o cingătoare, o curea etc. sau care este folosită ca obiect decorativ la confecții. ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La cataramă = zdravăn, strașnic. ◊ Expr. Prieteni la cataramă = prieteni foarte buni. – Et. nec. DOOM
catarámă s. f., g.-d. art. catarámei; pl. cataráme
cataramei
CATARÁMĂ, catarame, s. f. Piesă din metal, os, material plastic etc., cu care se încheie o cingătoare, o curea etc. sau care este folosită ca obiect decorativ la confecții. ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La cataramă = zdravăn, strașnic. ◊ Expr. Prieteni la cataramă = prieteni foarte buni. – Et. nec. DOOM
catarámă s. f., g.-d. art. catarámei; pl. cataráme
cataramele
CATARÁMĂ, catarame, s. f. Piesă din metal, os, material plastic etc., cu care se încheie o cingătoare, o curea etc. sau care este folosită ca obiect decorativ la confecții. ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La cataramă = zdravăn, strașnic. ◊ Expr. Prieteni la cataramă = prieteni foarte buni. – Et. nec. DOOM
catarámă s. f., g.-d. art. catarámei; pl. cataráme
cataramelor
CATARÁMĂ, catarame, s. f. Piesă din metal, os, material plastic etc., cu care se încheie o cingătoare, o curea etc. sau care este folosită ca obiect decorativ la confecții. ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La cataramă = zdravăn, strașnic. ◊ Expr. Prieteni la cataramă = prieteni foarte buni. – Et. nec. DOOM
catarámă s. f., g.-d. art. catarámei; pl. cataráme
catare
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarei
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarele
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarelor
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarg
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catarge
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catargele
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catargelor
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catargul
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catargului
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catargă
catárgă (-ge), s. f. – Galeră. – Mr. catregă. Gr. ϰάτεργον (Murnu 11); cf. sl. katruga, sb. katarka, rus. kátorga, tc. kedirga. – Der. catergar, s. m. (ocnaș de galeră; golan, vagabond), din ngr. ϰατεργάρις „ocnaș pe galeră” (mr. cătărgar), cf. Gáldi 162.
catari
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catari
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
cataria
CĂTÚȘNICĂ s. f. (Reg.) Plantă erbacee meliferă, cu miros aromatic, cu flori albe sau roșietice, cu proprietăți tonice, excitante (Nepeta cataria). – Cătușă + suf. -nică.
catarii
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarii
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarilor
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarilor
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarin
CATARÍN, catarini, s. m. (Zool.) Catarinian. – Din engl. catarrhine.
catarine
CATARÍNE s.n.pl. v. catarinieni.
catarini
CATARÍN, catarini, s. m. (Zool.) Catarinian. – Din engl. catarrhine.
catarinian
CATARINIÁN, catarinieni, s. m. (La pl.) Grup de maimuțe superioare, cu nările apropiate și coada de obicei scurtă; (și la sg.) maimuță din acest grup. [Pr.: -ni-an] – Din fr. catarhinien. DOOM
catarinián (-ni-an) s. m., pl. catariniéni (-ni-eni)
catarinianul
CATARINIÁN, catarinieni, s. m. (La pl.) Grup de maimuțe superioare, cu nările apropiate și coada de obicei scurtă; (și la sg.) maimuță din acest grup. [Pr.: -ni-an] – Din fr. catarhinien. DOOM
catarinián (-ni-an) s. m., pl. catariniéni (-ni-eni)
catarinianului
CATARINIÁN, catarinieni, s. m. (La pl.) Grup de maimuțe superioare, cu nările apropiate și coada de obicei scurtă; (și la sg.) maimuță din acest grup. [Pr.: -ni-an] – Din fr. catarhinien. DOOM
catarinián (-ni-an) s. m., pl. catariniéni (-ni-eni)
catarinieni
CATARINIÁN, catarinieni, s. m. (La pl.) Grup de maimuțe superioare, cu nările apropiate și coada de obicei scurtă; (și la sg.) maimuță din acest grup. [Pr.: -ni-an] – Din fr. catarhinien. DOOM
catarinián (-ni-an) s. m., pl. catariniéni (-ni-eni)
catarinieni
CATARINIÉNI s.m.pl. Grup de primate superioare, cu nările apropiate, septul nazal mult îngustat și cu coadă scurtă, neprehensilă, care trăiesc în Africa, Asia și unele insule australiene; (la sg.) maimuță din acest grup. [Pl. -ni-eni, sg. catarinian, var. catarine s.n.pl. / < fr. catarhiniens].
catarinienii
CATARINIÁN, catarinieni, s. m. (La pl.) Grup de maimuțe superioare, cu nările apropiate și coada de obicei scurtă; (și la sg.) maimuță din acest grup. [Pr.: -ni-an] – Din fr. catarhinien. DOOM
catarinián (-ni-an) s. m., pl. catariniéni (-ni-eni)
catarinienilor
CATARINIÁN, catarinieni, s. m. (La pl.) Grup de maimuțe superioare, cu nările apropiate și coada de obicei scurtă; (și la sg.) maimuță din acest grup. [Pr.: -ni-an] – Din fr. catarhinien. DOOM
catarinián (-ni-an) s. m., pl. catariniéni (-ni-eni)
catarinii
CATARÍN, catarini, s. m. (Zool.) Catarinian. – Din engl. catarrhine.
catarinilor
CATARÍN, catarini, s. m. (Zool.) Catarinian. – Din engl. catarrhine.
catarinul
CATARÍN, catarini, s. m. (Zool.) Catarinian. – Din engl. catarrhine.
catarinului
CATARÍN, catarini, s. m. (Zool.) Catarinian. – Din engl. catarrhine.
cataroasa
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
cataroase
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
cataroasei
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
cataroasele
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
cataroaselor
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
cataroi
CATARÓI s. n. (Înv. și reg.) 1. Apoplexie, dambla. 2. Guturai, gripă; gută. – Din ngr. katarroí. DOOM
catarói (înv., reg.) s. n.
cataros
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
catarosul
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
catarosului
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
cataroși
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
cataroșii
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
cataroșilor
CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. și f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
catarsis
CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate. [ Scris și: catarsis. – Pr.: -tar-] – Din fr. catharsis. DOOM
!cathársis (gr.) [th pron. t] (ca-thar-) s. n.
catart
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catartic
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
catartul
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catartului
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catarturi
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catarturile
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catarturilor
CATÁRG, catarge, s. n. 1. Stâlp de lemn sau tub metalic care se montează vertical pe o navă pentru a susține pânzele sau antenele de telegrafie fără fir; arbore. 2. Construcție de metal care înlocuiește turnul de extracție în industria petrolieră. – Din ngr. katárti. DOOM
catárg s. n., pl. catárge
catarul
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarul
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarul
CATÁR1, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus. DOOM
catár2 (simptom) s. n., pl. catáruri
catarului
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarului
CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos. DOOM
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
catarului
CATÁR1, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus. DOOM
catár2 (simptom) s. n., pl. catáruri
cataruri
CATÁR1, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus. DOOM
catár2 (simptom) s. n., pl. catáruri
catarurile
CATÁR1, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus. DOOM
catár2 (simptom) s. n., pl. catáruri
catarurilor
CATÁR1, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus. DOOM
catár2 (simptom) s. n., pl. catáruri
catastază
CATASTÁZĂ s.f. 1. Moment în tragedia antică în care se accentuează punctul culminant înaintea catastrofei. 2. (Lingv.) Impostație. [< fr. catastase, cf. gr. katastasis].
catastif
CATASTÍF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Din ngr. katástihon. DOOM
catastíf (înv., fam.) s. n., pl. catastífe
catastife
CATASTÍF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Din ngr. katástihon. DOOM
catastíf (înv., fam.) s. n., pl. catastífe
catastifele
CATASTÍF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Din ngr. katástihon. DOOM
catastíf (înv., fam.) s. n., pl. catastífe
catastifelor
CATASTÍF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Din ngr. katástihon. DOOM
catastíf (înv., fam.) s. n., pl. catastífe
catastiful
CATASTÍF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Din ngr. katástihon. DOOM
catastíf (înv., fam.) s. n., pl. catastífe
catastifului
CATASTÍF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Din ngr. katástihon. DOOM
catastíf (înv., fam.) s. n., pl. catastífe
catastih
CATASTÍF, catastife, s. n. (Înv. și fam.) Registru, condică. Expr. A avea (pe cineva sau ceva însemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a ține evidența faptelor cuiva (spre a se răzbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Din ngr. katástihon. DOOM
catastíf (înv., fam.) s. n., pl. catastífe
catastiv
CATASTÍV s. n. v. catastif.
catastrofa
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofa
CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate; tragedie. – Din fr. catastrophe, lat. catastropha. DOOM
catastrófă s. f., g.-d. art. catastrófei; pl. catastrófe
catastrofai
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofal
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofala
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofale
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofalei
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofalele
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofalelor
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofali
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofalii
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofalilor
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofalul
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofalului
CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofă, care are proporții de catastrofă; dezastruos, catastrofic. – Catastrofă + suf. -al. DOOM
catastrofál adj. m., pl. catastrofáli; f. catastrofálă, pl. catastrofále
catastrofam
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofare
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofare
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofară
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofarăm
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofarăți
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofase
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofasem
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofaseră
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofaserăm
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofaserăți
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofaseși
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofaseți
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofat
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofat
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofau
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofași
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofați
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofe
CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate; tragedie. – Din fr. catastrophe, lat. catastropha. DOOM
catastrófă s. f., g.-d. art. catastrófei; pl. catastrófe
catastrofează
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofei
CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate; tragedie. – Din fr. catastrophe, lat. catastropha. DOOM
catastrófă s. f., g.-d. art. catastrófei; pl. catastrófe
catastrofele
CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate; tragedie. – Din fr. catastrophe, lat. catastropha. DOOM
catastrófă s. f., g.-d. art. catastrófei; pl. catastrófe
catastrofelor
CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate; tragedie. – Din fr. catastrophe, lat. catastropha. DOOM
catastrófă s. f., g.-d. art. catastrófei; pl. catastrófe
catastrofez
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofeze
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofezi
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofic
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastrofica
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastrofice
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastroficei
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastroficele
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastroficelor
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastrofici
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastroficii
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastroficilor
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastroficul
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastroficului
CATASTRÓFIC, -Ă, catastrofici, -ce, adj. Catastrofal. – Din fr. catastrophique. DOOM
catastrófic adj. m., pl. catastrófici; f. catastrófică, pl. catastrófice
catastrofism
CATASTROFÍSM s. n. Teorie potrivit căreia toate schimbările din istoria pământului se datorează unor catastrofe periodice, urmate de noi acte de creație. – Din fr. catastrophisme. DOOM
catastrofísm s. n.
catastrofismul
CATASTROFÍSM s. n. Teorie potrivit căreia toate schimbările din istoria pământului se datorează unor catastrofe periodice, urmate de noi acte de creație. – Din fr. catastrophisme. DOOM
catastrofísm s. n.
catastrofismului
CATASTROFÍSM s. n. Teorie potrivit căreia toate schimbările din istoria pământului se datorează unor catastrofe periodice, urmate de noi acte de creație. – Din fr. catastrophisme. DOOM
catastrofísm s. n.
catastrofist
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofista
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofiste
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofistei
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofistele
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofistelor
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofistul
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofistului
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofiști
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofiștii
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofiștilor
CATASTROFÍST, -Ă adj. Referitor la catastrofism. [Cf. fr. catastrophistique].
catastrofând
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catastrofînd
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
catatermometre
CATATERMOMÉTRU, catatermometre, s. n. Instrument medical utilizat pentru măsurarea căldurii pierdute de corpul omenesc datorită curenților de aer și transpirației. – Din fr. catathermomètre. DOOM
catatermométru (-me-tru) s. n., art. catatermométrul; pl. catatermométre
catatermometrele
CATATERMOMÉTRU, catatermometre, s. n. Instrument medical utilizat pentru măsurarea căldurii pierdute de corpul omenesc datorită curenților de aer și transpirației. – Din fr. catathermomètre. DOOM
catatermométru (-me-tru) s. n., art. catatermométrul; pl. catatermométre
catatermometrelor
CATATERMOMÉTRU, catatermometre, s. n. Instrument medical utilizat pentru măsurarea căldurii pierdute de corpul omenesc datorită curenților de aer și transpirației. – Din fr. catathermomètre. DOOM
catatermométru (-me-tru) s. n., art. catatermométrul; pl. catatermométre
catatermometru
CATATERMOMÉTRU, catatermometre, s. n. Instrument medical utilizat pentru măsurarea căldurii pierdute de corpul omenesc datorită curenților de aer și transpirației. – Din fr. catathermomètre. DOOM
catatermométru (-me-tru) s. n., art. catatermométrul; pl. catatermométre
catatermometrul
CATATERMOMÉTRU, catatermometre, s. n. Instrument medical utilizat pentru măsurarea căldurii pierdute de corpul omenesc datorită curenților de aer și transpirației. – Din fr. catathermomètre. DOOM
catatermométru (-me-tru) s. n., art. catatermométrul; pl. catatermométre
catatermometrului
CATATERMOMÉTRU, catatermometre, s. n. Instrument medical utilizat pentru măsurarea căldurii pierdute de corpul omenesc datorită curenților de aer și transpirației. – Din fr. catathermomètre. DOOM
catatermométru (-me-tru) s. n., art. catatermométrul; pl. catatermométre
catatonia
CATATONÍE s.f. (Med.) Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziții, conduită stereotipă și stupoare mintală. [Gen. -iei. / < fr. catatonie, cf. gr. kata – în jos, tonos – tensiune].
catatonic
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonica
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonice
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonicei
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonicele
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonicelor
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonici
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonicii
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonicilor
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonicul
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonicului
CATATÓNIC, -Ă adj. Referitor la catatonie. [< fr. catatonique].
catatonie
CATATONÍE s.f. (Med.) Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziții, conduită stereotipă și stupoare mintală. [Gen. -iei. / < fr. catatonie, cf. gr. kata – în jos, tonos – tensiune].
catatoniei
CATATONÍE s.f. (Med.) Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziții, conduită stereotipă și stupoare mintală. [Gen. -iei. / < fr. catatonie, cf. gr. kata – în jos, tonos – tensiune].
catatonii
CATATONÍE s.f. (Med.) Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziții, conduită stereotipă și stupoare mintală. [Gen. -iei. / < fr. catatonie, cf. gr. kata – în jos, tonos – tensiune].
catatrixi
catatrixí (-xésc, -ít), vb. – A vexa, a deranja, a sîcîi. Ngr. ϰατατρέχω (Tiktin; DAR). Sec. XIX, înv.
catatrixire
catatrixí (-xésc, -ít), vb. – A vexa, a deranja, a sîcîi. Ngr. ϰατατρέχω (Tiktin; DAR). Sec. XIX, înv.
catatrixit
catatrixí (-xésc, -ít), vb. – A vexa, a deranja, a sîcîi. Ngr. ϰατατρέχω (Tiktin; DAR). Sec. XIX, înv.
catavasia
CATAVÁSIE, catavasii, s. f. (Primul) imn dintr-o cântare a unui canon despre coborârea lui Hristos în iad. – Din ngr. katavasía. DOOM
catavásie (-si-e) s. f., art. catavásia (-si-a), g.-d. art. catavásiei; pl. catavásii, art. catavásiile (-si-i-)
catavasie
CATAVÁSIE, catavasii, s. f. (Primul) imn dintr-o cântare a unui canon despre coborârea lui Hristos în iad. – Din ngr. katavasía. DOOM
catavásie (-si-e) s. f., art. catavásia (-si-a), g.-d. art. catavásiei; pl. catavásii, art. catavásiile (-si-i-)
catavasiei
CATAVÁSIE, catavasii, s. f. (Primul) imn dintr-o cântare a unui canon despre coborârea lui Hristos în iad. – Din ngr. katavasía. DOOM
catavásie (-si-e) s. f., art. catavásia (-si-a), g.-d. art. catavásiei; pl. catavásii, art. catavásiile (-si-i-)
catavasier
CATAVASIÉR, catavasiere, s. n. Carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde catavasii sau, p. ext., rugăciunile și cântările vecerniei, utreniei, liturghiei etc. [Pr.: -si-er] – Catavasie + suf. -ar. DOOM
catavasiér (-si-er) s. n., pl. catavasiére
catavasiere
CATAVASIÉR, catavasiere, s. n. Carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde catavasii sau, p. ext., rugăciunile și cântările vecerniei, utreniei, liturghiei etc. [Pr.: -si-er] – Catavasie + suf. -ar. DOOM
catavasiér (-si-er) s. n., pl. catavasiére
catavasierele
CATAVASIÉR, catavasiere, s. n. Carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde catavasii sau, p. ext., rugăciunile și cântările vecerniei, utreniei, liturghiei etc. [Pr.: -si-er] – Catavasie + suf. -ar. DOOM
catavasiér (-si-er) s. n., pl. catavasiére
catavasierelor
CATAVASIÉR, catavasiere, s. n. Carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde catavasii sau, p. ext., rugăciunile și cântările vecerniei, utreniei, liturghiei etc. [Pr.: -si-er] – Catavasie + suf. -ar. DOOM
catavasiér (-si-er) s. n., pl. catavasiére
catavasierul
CATAVASIÉR, catavasiere, s. n. Carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde catavasii sau, p. ext., rugăciunile și cântările vecerniei, utreniei, liturghiei etc. [Pr.: -si-er] – Catavasie + suf. -ar. DOOM
catavasiér (-si-er) s. n., pl. catavasiére
catavasierului
CATAVASIÉR, catavasiere, s. n. Carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde catavasii sau, p. ext., rugăciunile și cântările vecerniei, utreniei, liturghiei etc. [Pr.: -si-er] – Catavasie + suf. -ar. DOOM
catavasiér (-si-er) s. n., pl. catavasiére
catavasii
CATAVÁSIE, catavasii, s. f. (Primul) imn dintr-o cântare a unui canon despre coborârea lui Hristos în iad. – Din ngr. katavasía. DOOM
catavásie (-si-e) s. f., art. catavásia (-si-a), g.-d. art. catavásiei; pl. catavásii, art. catavásiile (-si-i-)
catavasiile
CATAVÁSIE, catavasii, s. f. (Primul) imn dintr-o cântare a unui canon despre coborârea lui Hristos în iad. – Din ngr. katavasía. DOOM
catavásie (-si-e) s. f., art. catavásia (-si-a), g.-d. art. catavásiei; pl. catavásii, art. catavásiile (-si-i-)
catavasiilor
CATAVÁSIE, catavasii, s. f. (Primul) imn dintr-o cântare a unui canon despre coborârea lui Hristos în iad. – Din ngr. katavasía. DOOM
catavásie (-si-e) s. f., art. catavásia (-si-a), g.-d. art. catavásiei; pl. catavásii, art. catavásiile (-si-i-)
catazona
CATAZÓNĂ, catazone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile celui mai intens metamorfism regional. – Din fr. catazone. DOOM
catazónă s. f., g.-d. art. catazónei; pl. catazóne
catazone
CATAZÓNĂ, catazone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile celui mai intens metamorfism regional. – Din fr. catazone. DOOM
catazónă s. f., g.-d. art. catazónei; pl. catazóne
catazonei
CATAZÓNĂ, catazone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile celui mai intens metamorfism regional. – Din fr. catazone. DOOM
catazónă s. f., g.-d. art. catazónei; pl. catazóne
catazonele
CATAZÓNĂ, catazone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile celui mai intens metamorfism regional. – Din fr. catazone. DOOM
catazónă s. f., g.-d. art. catazónei; pl. catazóne
catazonelor
CATAZÓNĂ, catazone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile celui mai intens metamorfism regional. – Din fr. catazone. DOOM
catazónă s. f., g.-d. art. catazónei; pl. catazóne
catch
CATCH s. n. Gen de lupte libere în care sunt permise aproape orice mijloace pentru înfrângerea adversarului. [Pr.: checi. – Var.: catch-can (pr.: checi-chén) s. n.] – Cuv. engl. DOOM
catch/catch-can (angl.) [pron. checy/checychén] s. n., art. catch-ul/catch-canul
catchul
CATCH s. n. Gen de lupte libere în care sunt permise aproape orice mijloace pentru înfrângerea adversarului. [Pr.: checi. – Var.: catch-can (pr.: checi-chén) s. n.] – Cuv. engl. DOOM
catch/catch-can (angl.) [pron. checy/checychén] s. n., art. catch-ul/catch-canul
catchului
CATCH s. n. Gen de lupte libere în care sunt permise aproape orice mijloace pentru înfrângerea adversarului. [Pr.: checi. – Var.: catch-can (pr.: checi-chén) s. n.] – Cuv. engl. DOOM
catch/catch-can (angl.) [pron. checy/checychén] s. n., art. catch-ul/catch-canul
catchuri
CATCH s. n. Gen de lupte libere în care sunt permise aproape orice mijloace pentru înfrângerea adversarului. [Pr.: checi. – Var.: catch-can (pr.: checi-chén) s. n.] – Cuv. engl. DOOM
catch/catch-can (angl.) [pron. checy/checychén] s. n., art. catch-ul/catch-canul
catchurile
CATCH s. n. Gen de lupte libere în care sunt permise aproape orice mijloace pentru înfrângerea adversarului. [Pr.: checi. – Var.: catch-can (pr.: checi-chén) s. n.] – Cuv. engl. DOOM
catch/catch-can (angl.) [pron. checy/checychén] s. n., art. catch-ul/catch-canul
catchurilor
CATCH s. n. Gen de lupte libere în care sunt permise aproape orice mijloace pentru înfrângerea adversarului. [Pr.: checi. – Var.: catch-can (pr.: checi-chén) s. n.] – Cuv. engl. DOOM
catch/catch-can (angl.) [pron. checy/checychén] s. n., art. catch-ul/catch-canul
catechism
catechísm (-me), s. n. – Expunere a principiilor religiei creștine. – Var. catehism, (înv.) catihis. Mr. catehisie. Lat. catechismus (sec. XVI), datorită predicatorilor Reformei (cf. DAR). Var. catehism se explică prin pronunțarea cuv. ngr. ϰατηχισμός; catihis provine direct din ngr. ϰατńχησις, sec. XVIII (Gáldi 162). – Der. catechiza, vb., din fr. catéchiser; catihet, s. m., din ngr. ϰατηχητńς; catehisi (var. catihisi), vb., din ngr. ϰατηχίζς; catihisie (var. catehisie), s. f.
catedra
CATÉDRĂ, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masă specială, așezată de obicei pe o estradă, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedră = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post în învățământ; funcție de profesor. ♦ Unitate de bază dintr-o instituție de învățământ superior, în cadrul căreia se desfășoară activitatea didactică, metodică și de cercetare științifică în domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra. DOOM
catédră (-te-dră) s. f., g.-d. art. catédrei; pl. catédre
catedrala
CATEDRÁLĂ, catedrale, s. f. Biserică (mare) în care serviciul religios este oficiat, de obicei, de un (arhi)episcop. – Din fr. [église] cathédrale, lat. cathedralis. DOOM
catedrálă (-te-dra-) s. f., g.-d. art. catedrálei; pl. catedrále
catedrale
CATEDRÁLĂ, catedrale, s. f. Biserică (mare) în care serviciul religios este oficiat, de obicei, de un (arhi)episcop. – Din fr. [église] cathédrale, lat. cathedralis. DOOM
catedrálă (-te-dra-) s. f., g.-d. art. catedrálei; pl. catedrále
catedralei
CATEDRÁLĂ, catedrale, s. f. Biserică (mare) în care serviciul religios este oficiat, de obicei, de un (arhi)episcop. – Din fr. [église] cathédrale, lat. cathedralis. DOOM
catedrálă (-te-dra-) s. f., g.-d. art. catedrálei; pl. catedrále
catedralele
CATEDRÁLĂ, catedrale, s. f. Biserică (mare) în care serviciul religios este oficiat, de obicei, de un (arhi)episcop. – Din fr. [église] cathédrale, lat. cathedralis. DOOM
catedrálă (-te-dra-) s. f., g.-d. art. catedrálei; pl. catedrále
catedralelor
CATEDRÁLĂ, catedrale, s. f. Biserică (mare) în care serviciul religios este oficiat, de obicei, de un (arhi)episcop. – Din fr. [église] cathédrale, lat. cathedralis. DOOM
catedrálă (-te-dra-) s. f., g.-d. art. catedrálei; pl. catedrále
catedratic
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedratic
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedratica
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedratica
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedratice
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedratice
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticei
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticei
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticele
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticele
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticelor
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticelor
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedratici
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedratici
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticii
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticii
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticilor
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticilor
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticul
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticul
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticului
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedraticului
CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedră. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
catedre
CATÉDRĂ, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masă specială, așezată de obicei pe o estradă, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedră = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post în învățământ; funcție de profesor. ♦ Unitate de bază dintr-o instituție de învățământ superior, în cadrul căreia se desfășoară activitatea didactică, metodică și de cercetare științifică în domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra. DOOM
catédră (-te-dră) s. f., g.-d. art. catédrei; pl. catédre
catedrei
CATÉDRĂ, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masă specială, așezată de obicei pe o estradă, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedră = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post în învățământ; funcție de profesor. ♦ Unitate de bază dintr-o instituție de învățământ superior, în cadrul căreia se desfășoară activitatea didactică, metodică și de cercetare științifică în domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra. DOOM
catédră (-te-dră) s. f., g.-d. art. catédrei; pl. catédre
catedrele
CATÉDRĂ, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masă specială, așezată de obicei pe o estradă, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedră = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post în învățământ; funcție de profesor. ♦ Unitate de bază dintr-o instituție de învățământ superior, în cadrul căreia se desfășoară activitatea didactică, metodică și de cercetare științifică în domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra. DOOM
catédră (-te-dră) s. f., g.-d. art. catédrei; pl. catédre
catedrelor
CATÉDRĂ, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masă specială, așezată de obicei pe o estradă, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedră = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post în învățământ; funcție de profesor. ♦ Unitate de bază dintr-o instituție de învățământ superior, în cadrul căreia se desfășoară activitatea didactică, metodică și de cercetare științifică în domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra. DOOM
catédră (-te-dră) s. f., g.-d. art. catédrei; pl. catédre
categorema
CATEGORÉMĂ, categoreme, s. f. (Log.) Noțiune universală, în sistemul lui Aristotel, care servește la stabilirea unor relații între lucruri. – Din fr. catégorème.
categorematic
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categorematica
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categorematice
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categorematicei
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categorematicele
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categorematicelor
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categorematici
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categorematicii
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categorematicilor
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categorematicul
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categorematicului
CATEGOREMÁTIC, -Ă, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificație prin el însuși. – Din fr. catégorématique.
categoreme
CATEGORÉMĂ, categoreme, s. f. (Log.) Noțiune universală, în sistemul lui Aristotel, care servește la stabilirea unor relații între lucruri. – Din fr. catégorème.
categoremei
CATEGORÉMĂ, categoreme, s. f. (Log.) Noțiune universală, în sistemul lui Aristotel, care servește la stabilirea unor relații între lucruri. – Din fr. catégorème.
categoremele
CATEGORÉMĂ, categoreme, s. f. (Log.) Noțiune universală, în sistemul lui Aristotel, care servește la stabilirea unor relații între lucruri. – Din fr. catégorème.
categoremelor
CATEGORÉMĂ, categoreme, s. f. (Log.) Noțiune universală, în sistemul lui Aristotel, care servește la stabilirea unor relații între lucruri. – Din fr. catégorème.
categoria
CATEGORÍE, categorii, s. f. 1. Noțiune fundamentală și de maximă generalitate care exprimă proprietățile și relațiile esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor realității. 2. Grup de ființe, de obiecte sau de fenomene de același fel sau asemănătoare între ele. 3. (Biol.; în sintagma) Categorie sistematică (sau taxonomică) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemănătoare și înrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele în care sunt împărțiți sportivii sau echipele după criterii de greutate, vârstă, sex, clasificare sportivă sau grad de pregătire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilită în raport cu greutatea corporală a concurentului. – Din fr. catégorie, lat. categoria. DOOM
categoríe (noțiune, grup) s. f., art. categoría, g.-d. art. categoríei; pl. categoríi, art. categoríile
categorial
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categoriala
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categoriale
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categorialei
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categorialele
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categorialelor
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categoriali
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categorialii
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categorialilor
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categorialul
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categorialului
CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care aparține unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al. DOOM
categoriál (-ri-al) adj. m., pl. categoriáli; f. categoriálă, pl. categoriále
categoric
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categorica
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categorice
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categoricei
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categoricele
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categoricelor
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categorici
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categoricii
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categoricilor
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categoricul
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categoricului
CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus. DOOM
categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice
categorie
CATEGORÍE, categorii, s. f. 1. Noțiune fundamentală și de maximă generalitate care exprimă proprietățile și relațiile esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor realității. 2. Grup de ființe, de obiecte sau de fenomene de același fel sau asemănătoare între ele. 3. (Biol.; în sintagma) Categorie sistematică (sau taxonomică) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemănătoare și înrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele în care sunt împărțiți sportivii sau echipele după criterii de greutate, vârstă, sex, clasificare sportivă sau grad de pregătire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilită în raport cu greutatea corporală a concurentului. – Din fr. catégorie, lat. categoria. DOOM
categoríe (noțiune, grup) s. f., art. categoría, g.-d. art. categoríei; pl. categoríi, art. categoríile
categoriei
CATEGORÍE, categorii, s. f. 1. Noțiune fundamentală și de maximă generalitate care exprimă proprietățile și relațiile esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor realității. 2. Grup de ființe, de obiecte sau de fenomene de același fel sau asemănătoare între ele. 3. (Biol.; în sintagma) Categorie sistematică (sau taxonomică) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemănătoare și înrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele în care sunt împărțiți sportivii sau echipele după criterii de greutate, vârstă, sex, clasificare sportivă sau grad de pregătire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilită în raport cu greutatea corporală a concurentului. – Din fr. catégorie, lat. categoria. DOOM
categoríe (noțiune, grup) s. f., art. categoría, g.-d. art. categoríei; pl. categoríi, art. categoríile
categorii
CATEGORÍE, categorii, s. f. 1. Noțiune fundamentală și de maximă generalitate care exprimă proprietățile și relațiile esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor realității. 2. Grup de ființe, de obiecte sau de fenomene de același fel sau asemănătoare între ele. 3. (Biol.; în sintagma) Categorie sistematică (sau taxonomică) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemănătoare și înrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele în care sunt împărțiți sportivii sau echipele după criterii de greutate, vârstă, sex, clasificare sportivă sau grad de pregătire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilită în raport cu greutatea corporală a concurentului. – Din fr. catégorie, lat. categoria. DOOM
categoríe (noțiune, grup) s. f., art. categoría, g.-d. art. categoríei; pl. categoríi, art. categoríile
categoriile
CATEGORÍE, categorii, s. f. 1. Noțiune fundamentală și de maximă generalitate care exprimă proprietățile și relațiile esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor realității. 2. Grup de ființe, de obiecte sau de fenomene de același fel sau asemănătoare între ele. 3. (Biol.; în sintagma) Categorie sistematică (sau taxonomică) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemănătoare și înrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele în care sunt împărțiți sportivii sau echipele după criterii de greutate, vârstă, sex, clasificare sportivă sau grad de pregătire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilită în raport cu greutatea corporală a concurentului. – Din fr. catégorie, lat. categoria. DOOM
categoríe (noțiune, grup) s. f., art. categoría, g.-d. art. categoríei; pl. categoríi, art. categoríile
categoriilor
CATEGORÍE, categorii, s. f. 1. Noțiune fundamentală și de maximă generalitate care exprimă proprietățile și relațiile esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor realității. 2. Grup de ființe, de obiecte sau de fenomene de același fel sau asemănătoare între ele. 3. (Biol.; în sintagma) Categorie sistematică (sau taxonomică) = fiecare dintre marile grupe de plante sau de animale asemănătoare și înrudite (clase, ordine, familii etc.). 4. (Sport) Fiecare dintre grupele în care sunt împărțiți sportivii sau echipele după criterii de greutate, vârstă, sex, clasificare sportivă sau grad de pregătire. ◊ Categorie de greutate = categorie de concurs sportiv stabilită în raport cu greutatea corporală a concurentului. – Din fr. catégorie, lat. categoria. DOOM
categoríe (noțiune, grup) s. f., art. categoría, g.-d. art. categoríei; pl. categoríi, art. categoríile
categorisea
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categoriseai
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categoriseam
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisească
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categoriseau
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categoriseați
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisesc
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisește
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisești
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisi
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisii
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisim
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisind
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisire
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisire
CATEGORISÍRE, categorisiri, s. f. Acțiunea de a categorisi. – V. categorisi. DOOM
categorisíre s. f., g.-d. art. categorisírii; pl. categorisíri
categorisirea
CATEGORISÍRE, categorisiri, s. f. Acțiunea de a categorisi. – V. categorisi. DOOM
categorisíre s. f., g.-d. art. categorisírii; pl. categorisíri
categorisiri
CATEGORISÍRE, categorisiri, s. f. Acțiunea de a categorisi. – V. categorisi. DOOM
categorisíre s. f., g.-d. art. categorisírii; pl. categorisíri
categorisirii
CATEGORISÍRE, categorisiri, s. f. Acțiunea de a categorisi. – V. categorisi. DOOM
categorisíre s. f., g.-d. art. categorisírii; pl. categorisíri
categorisirile
CATEGORISÍRE, categorisiri, s. f. Acțiunea de a categorisi. – V. categorisi. DOOM
categorisíre s. f., g.-d. art. categorisírii; pl. categorisíri
categorisirilor
CATEGORISÍRE, categorisiri, s. f. Acțiunea de a categorisi. – V. categorisi. DOOM
categorisíre s. f., g.-d. art. categorisírii; pl. categorisíri
categorisiră
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisirăm
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisirăți
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisise
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisisem
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisiseră
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisiserăm
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisiserăți
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisiseși
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisiseți
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisit
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisit
CATEGORISÍ, categorisesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A așeza ceva după categorii (3). 2. Fig. A califica, a caracteriza pe cineva; p. ext. a vorbi de rău pe cineva. [Var.: (înv.) catigorisí vb. IV] – Din ngr. katigórisa (aor. lui katigorí).
categorisiși
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
categorisiți
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
catehetic
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
catehetica
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
catehetice
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
cateheticei
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
cateheticele
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
cateheticelor
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
catehetici
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
cateheticii
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
cateheticilor
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
cateheticul
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
cateheticului
CATEHÉTIC, -Ă adj. Metodă catehetică = formă a metodei conversației constând din întrebări pentru ca elevii să reproducă cunoștințele însușite înainte. [Var. catihetic, -ă adj. / < fr. catéchétique, gr. katechetikos].
cateheza
CATEHÉZĂ, cateheze, s. f. Lecție de catehism (1) sau, p. ext., de religie creștină. – Din ngr. katíhisis, fr. catéchèse. DOOM
catehéză s. f., g.-d. art. catehézei; pl. catehéze
cateheze
CATEHÉZĂ, cateheze, s. f. Lecție de catehism (1) sau, p. ext., de religie creștină. – Din ngr. katíhisis, fr. catéchèse. DOOM
catehéză s. f., g.-d. art. catehézei; pl. catehéze
catehezei
CATEHÉZĂ, cateheze, s. f. Lecție de catehism (1) sau, p. ext., de religie creștină. – Din ngr. katíhisis, fr. catéchèse. DOOM
catehéză s. f., g.-d. art. catehézei; pl. catehéze
catehezele
CATEHÉZĂ, cateheze, s. f. Lecție de catehism (1) sau, p. ext., de religie creștină. – Din ngr. katíhisis, fr. catéchèse. DOOM
catehéză s. f., g.-d. art. catehézei; pl. catehéze
catehezelor
CATEHÉZĂ, cateheze, s. f. Lecție de catehism (1) sau, p. ext., de religie creștină. – Din ngr. katíhisis, fr. catéchèse. DOOM
catehéză s. f., g.-d. art. catehézei; pl. catehéze
catehism
CATEHÍSM, catehisme, s. n. 1. Expunere a principiilor religiei creștine, sub formă de întrebări și răspunsuri; catihis; carte care cuprinde această expunere. 2. Fig. Lucrare în care se expune riguros esența unei doctrine, a unei concepții. – Din ngr. katéhismos. DOOM
catehísm s. n., pl. catehísme
catehisme
CATEHÍSM, catehisme, s. n. 1. Expunere a principiilor religiei creștine, sub formă de întrebări și răspunsuri; catihis; carte care cuprinde această expunere. 2. Fig. Lucrare în care se expune riguros esența unei doctrine, a unei concepții. – Din ngr. katéhismos. DOOM
catehísm s. n., pl. catehísme
catehismele
CATEHÍSM, catehisme, s. n. 1. Expunere a principiilor religiei creștine, sub formă de întrebări și răspunsuri; catihis; carte care cuprinde această expunere. 2. Fig. Lucrare în care se expune riguros esența unei doctrine, a unei concepții. – Din ngr. katéhismos. DOOM
catehísm s. n., pl. catehísme
catehismelor
CATEHÍSM, catehisme, s. n. 1. Expunere a principiilor religiei creștine, sub formă de întrebări și răspunsuri; catihis; carte care cuprinde această expunere. 2. Fig. Lucrare în care se expune riguros esența unei doctrine, a unei concepții. – Din ngr. katéhismos. DOOM
catehísm s. n., pl. catehísme
catehismul
CATEHÍSM, catehisme, s. n. 1. Expunere a principiilor religiei creștine, sub formă de întrebări și răspunsuri; catihis; carte care cuprinde această expunere. 2. Fig. Lucrare în care se expune riguros esența unei doctrine, a unei concepții. – Din ngr. katéhismos. DOOM
catehísm s. n., pl. catehísme
catehismului
CATEHÍSM, catehisme, s. n. 1. Expunere a principiilor religiei creștine, sub formă de întrebări și răspunsuri; catihis; carte care cuprinde această expunere. 2. Fig. Lucrare în care se expune riguros esența unei doctrine, a unei concepții. – Din ngr. katéhismos. DOOM
catehísm s. n., pl. catehísme
catehiza
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizai
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizam
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizare
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizare
CATEHIZÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a catehiza. – V. catehiza. DOOM
catehizáre (înv.) s. f., g.-d. art. catehizắrii
catehizarea
CATEHIZÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a catehiza. – V. catehiza. DOOM
catehizáre (înv.) s. f., g.-d. art. catehizắrii
catehizară
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizarăm
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizarăți
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizase
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizasem
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizaseră
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizaserăm
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizaserăți
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizaseși
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizaseți
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizat
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizat
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa, (aor. lui katihó), fr. catéchiser.
catehizau
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizași
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizați
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizează
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizez
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizeze
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizezi
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizând
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizînd
CATEHIZÁ, catehizez, vb. I. Tranz. (Înv.) A învăța pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei creștine; a catihisi. – Din ngr. katihísa (aor. lui katihó), fr. catéchiser. DOOM
catehizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 catehizeáză
catehizări
CATEHIZÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a catehiza. – V. catehiza. DOOM
catehizáre (înv.) s. f., g.-d. art. catehizắrii
catehizării
CATEHIZÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a catehiza. – V. catehiza. DOOM
catehizáre (înv.) s. f., g.-d. art. catehizắrii
catehizările
CATEHIZÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a catehiza. – V. catehiza. DOOM
catehizáre (înv.) s. f., g.-d. art. catehizắrii
catehizărilor
CATEHIZÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a catehiza. – V. catehiza. DOOM
catehizáre (înv.) s. f., g.-d. art. catehizắrii
catehumen
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catehumena
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catehumene
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catehumenei
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catehumenele
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catehumenelor
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catehumeni
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catehumenii
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catehumenilor
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catehumenul
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catehumenului
CATEHÚMEN, -Ă, catehumeni, -e, s. m. și f. Persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creștinismul primitiv). – Din fr. catéchumène. DOOM
catehúmenă s. f., g.-d. art. catehúmenei; pl. catehúmene
catena
CATÉNĂ, catene, s. f. 1. Șir de încrețituri ale scoarței pământului, formate sub influența unei presiuni laterale. 2. Lanț de atomi legați între ei prin valențe simple sau multiple. 3. (Înv.) Lanț (la ceas, la ochelari etc.). – Din lat. catena. DOOM
caténă s. f., g.-d. art. caténei; pl. caténe
catenar
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catenara
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catenare
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catenarei
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catenarele
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catenarelor
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catenari
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catenarii
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catenarilor
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catenarul
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catenarului
CATENÁRĂ, catenare, adj. (În sintagma) Suspensie catenară = sistem de susținere a firului aerian de contact pentru tracțiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire. DOOM
catenár adj. m., pl. catenári; f. catenáră, pl. catenáre
catene
CATÉNĂ, catene, s. f. 1. Șir de încrețituri ale scoarței pământului, formate sub influența unei presiuni laterale. 2. Lanț de atomi legați între ei prin valențe simple sau multiple. 3. (Înv.) Lanț (la ceas, la ochelari etc.). – Din lat. catena. DOOM
caténă s. f., g.-d. art. caténei; pl. caténe
catenei
CATÉNĂ, catene, s. f. 1. Șir de încrețituri ale scoarței pământului, formate sub influența unei presiuni laterale. 2. Lanț de atomi legați între ei prin valențe simple sau multiple. 3. (Înv.) Lanț (la ceas, la ochelari etc.). – Din lat. catena. DOOM
caténă s. f., g.-d. art. caténei; pl. caténe
catenele
CATÉNĂ, catene, s. f. 1. Șir de încrețituri ale scoarței pământului, formate sub influența unei presiuni laterale. 2. Lanț de atomi legați între ei prin valențe simple sau multiple. 3. (Înv.) Lanț (la ceas, la ochelari etc.). – Din lat. catena. DOOM
caténă s. f., g.-d. art. caténei; pl. caténe
catenelor
CATÉNĂ, catene, s. f. 1. Șir de încrețituri ale scoarței pământului, formate sub influența unei presiuni laterale. 2. Lanț de atomi legați între ei prin valențe simple sau multiple. 3. (Înv.) Lanț (la ceas, la ochelari etc.). – Din lat. catena. DOOM
caténă s. f., g.-d. art. caténei; pl. caténe
caterinca
CATERÍNCĂ, caterinci, s. f. Flașnetă. – Din ucr. katerynka. DOOM
cateríncă s. f., g.-d. art. cateríncii; pl. caterínci
caterincar
caterincar, caterincari s. m. 1. persoană certăreață. 2. persoană vorbăreață.
caterinci
CATERÍNCĂ, caterinci, s. f. Flașnetă. – Din ucr. katerynka. DOOM
cateríncă s. f., g.-d. art. cateríncii; pl. caterínci
caterincii
CATERÍNCĂ, caterinci, s. f. Flașnetă. – Din ucr. katerynka. DOOM
cateríncă s. f., g.-d. art. cateríncii; pl. caterínci
caterincile
CATERÍNCĂ, caterinci, s. f. Flașnetă. – Din ucr. katerynka. DOOM
cateríncă s. f., g.-d. art. cateríncii; pl. caterínci
caterincilor
CATERÍNCĂ, caterinci, s. f. Flașnetă. – Din ucr. katerynka. DOOM
cateríncă s. f., g.-d. art. cateríncii; pl. caterínci
catering
CÁTERING s. n. Distribuire a producției industriale sau centralizate a semipreparatelor și a preparatelor culinare care, între perioada de producție și desfacere la consumator, sunt conservate prin frig. [Pr.: kéĭtăring] – Din engl. catering. DOOM
catering (angl.)[pron. kéĩtăring] s. n., art. cateringul
caterisea
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
cateriseai
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
cateriseam
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisească
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
cateriseau
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
cateriseați
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisesc
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisește
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisești
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisi
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisii
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisim
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisind
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisire
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisiră
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisirăm
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisirăți
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisise
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisisem
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisiseră
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisiserăm
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisiserăți
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisiseși
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisiseți
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisit
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisiși
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterisiți
CATERISÍ, caterisesc, vb. IV. Tranz. A răspopi. – Din ngr. kathíresa (aor. lui katheró „degradez”). DOOM
caterisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. caterisésc, imperf. 3 sg. cateriseá; conj. prez. 3 să cateriseáscă
caterpilar
CATERPILÁR, caterpilare, s. n. Tip de tractor puternic pe șenile, destinat, în special, pentru lucrările rutiere. – Din engl. caterpillar [tractor]. DOOM
caterpilár s. n., pl. caterpiláre
caterpilare
CATERPILÁR, caterpilare, s. n. Tip de tractor puternic pe șenile, destinat, în special, pentru lucrările rutiere. – Din engl. caterpillar [tractor]. DOOM
caterpilár s. n., pl. caterpiláre
caterpilarele
CATERPILÁR, caterpilare, s. n. Tip de tractor puternic pe șenile, destinat, în special, pentru lucrările rutiere. – Din engl. caterpillar [tractor]. DOOM
caterpilár s. n., pl. caterpiláre
caterpilarelor
CATERPILÁR, caterpilare, s. n. Tip de tractor puternic pe șenile, destinat, în special, pentru lucrările rutiere. – Din engl. caterpillar [tractor]. DOOM
caterpilár s. n., pl. caterpiláre
caterpilarul
CATERPILÁR, caterpilare, s. n. Tip de tractor puternic pe șenile, destinat, în special, pentru lucrările rutiere. – Din engl. caterpillar [tractor]. DOOM
caterpilár s. n., pl. caterpiláre
caterpilarului
CATERPILÁR, caterpilare, s. n. Tip de tractor puternic pe șenile, destinat, în special, pentru lucrările rutiere. – Din engl. caterpillar [tractor]. DOOM
caterpilár s. n., pl. caterpiláre
cateta
CATÉTĂ, catete, s. f. Fiecare dintre cele două laturi care alcătuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic. – Din fr. cathète, lat. cathetus. DOOM
catétă s. f., g.-d. art. catétei; pl. catéte
catete
CATÉTĂ, catete, s. f. Fiecare dintre cele două laturi care alcătuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic. – Din fr. cathète, lat. cathetus. DOOM
catétă s. f., g.-d. art. catétei; pl. catéte
catetei
CATÉTĂ, catete, s. f. Fiecare dintre cele două laturi care alcătuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic. – Din fr. cathète, lat. cathetus. DOOM
catétă s. f., g.-d. art. catétei; pl. catéte
catetele
CATÉTĂ, catete, s. f. Fiecare dintre cele două laturi care alcătuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic. – Din fr. cathète, lat. cathetus. DOOM
catétă s. f., g.-d. art. catétei; pl. catéte
catetelor
CATÉTĂ, catete, s. f. Fiecare dintre cele două laturi care alcătuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic. – Din fr. cathète, lat. cathetus. DOOM
catétă s. f., g.-d. art. catétei; pl. catéte
cateter
CATETÉR, catetere, s. n. (Med.) Sondă cu care se execută cateterismul. – Din fr. cathéter. DOOM
catetér s. n., pl. catetére
cateterism
CATETERÍSM s. n. (Med.) Introducere a unui cateter într-un canal normal sau într-o cavitate a organismului în scopul stabilirii diagnosticului. – Din fr. cathétérisme. DOOM
cateterísm s. n.
cateterismul
CATETERÍSM s. n. (Med.) Introducere a unui cateter într-un canal normal sau într-o cavitate a organismului în scopul stabilirii diagnosticului. – Din fr. cathétérisme. DOOM
cateterísm s. n.
cateterismului
CATETERÍSM s. n. (Med.) Introducere a unui cateter într-un canal normal sau într-o cavitate a organismului în scopul stabilirii diagnosticului. – Din fr. cathétérisme. DOOM
cateterísm s. n.
cateteriza
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizai
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizam
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizare
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizare
CATETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a cateteriza. [< cateteriza].
cateterizarea
CATETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a cateteriza. [< cateteriza].
cateterizară
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizarăm
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizarăți
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizase
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizasem
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizaseră
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizaserăm
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizaserăți
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizaseși
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizaseți
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizat
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizat
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser.
cateterizau
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizași
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizați
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizează
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizez
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizeze
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizezi
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizând
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizînd
CATETERIZÁ, cateterizez, vb. I. Tranz. (Med.) A explora cu ajutorul cateterului. – Din fr. cathétériser. DOOM
cateterizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cateterizeáză
cateterizări
CATETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a cateteriza. [< cateteriza].
cateterizării
CATETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a cateteriza. [< cateteriza].
cateterizările
CATETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a cateteriza. [< cateteriza].
cateterizărilor
CATETERIZÁRE s.f. Acțiunea de a cateteriza. [< cateteriza].
catetometre
CATETOMÉTRU, catetometre, s. n. Instrument pentru măsurarea cu precizie a diferențelor de înălțime. – Din fr. cathétomètre. DOOM
catetométru (-me-tru) s. n., art. catetométrul; pl. catetométre
catetometrele
CATETOMÉTRU, catetometre, s. n. Instrument pentru măsurarea cu precizie a diferențelor de înălțime. – Din fr. cathétomètre. DOOM
catetométru (-me-tru) s. n., art. catetométrul; pl. catetométre
catetometrelor
CATETOMÉTRU, catetometre, s. n. Instrument pentru măsurarea cu precizie a diferențelor de înălțime. – Din fr. cathétomètre. DOOM
catetométru (-me-tru) s. n., art. catetométrul; pl. catetométre
catetometru
CATETOMÉTRU, catetometre, s. n. Instrument pentru măsurarea cu precizie a diferențelor de înălțime. – Din fr. cathétomètre. DOOM
catetométru (-me-tru) s. n., art. catetométrul; pl. catetométre
catetometrul
CATETOMÉTRU, catetometre, s. n. Instrument pentru măsurarea cu precizie a diferențelor de înălțime. – Din fr. cathétomètre. DOOM
catetométru (-me-tru) s. n., art. catetométrul; pl. catetométre
catetometrului
CATETOMÉTRU, catetometre, s. n. Instrument pentru măsurarea cu precizie a diferențelor de înălțime. – Din fr. cathétomètre. DOOM
catetométru (-me-tru) s. n., art. catetométrul; pl. catetométre
catgut
CÁTGUT, catguturi, s. n. Fir resorbabil preparat din intestinul unor animale (pisică, oaie) și întrebuințat în chirurgie, la cusături, drenaj etc. – Din fr. catgut. DOOM
!cátgut s. n., (sorturi) pl. cátguturi
catgutul
CÁTGUT, catguturi, s. n. Fir resorbabil preparat din intestinul unor animale (pisică, oaie) și întrebuințat în chirurgie, la cusături, drenaj etc. – Din fr. catgut. DOOM
!cátgut s. n., (sorturi) pl. cátguturi
catgutului
CÁTGUT, catguturi, s. n. Fir resorbabil preparat din intestinul unor animale (pisică, oaie) și întrebuințat în chirurgie, la cusături, drenaj etc. – Din fr. catgut. DOOM
!cátgut s. n., (sorturi) pl. cátguturi
catguturi
CÁTGUT, catguturi, s. n. Fir resorbabil preparat din intestinul unor animale (pisică, oaie) și întrebuințat în chirurgie, la cusături, drenaj etc. – Din fr. catgut. DOOM
!cátgut s. n., (sorturi) pl. cátguturi
catguturile
CÁTGUT, catguturi, s. n. Fir resorbabil preparat din intestinul unor animale (pisică, oaie) și întrebuințat în chirurgie, la cusături, drenaj etc. – Din fr. catgut. DOOM
!cátgut s. n., (sorturi) pl. cátguturi
catguturilor
CÁTGUT, catguturi, s. n. Fir resorbabil preparat din intestinul unor animale (pisică, oaie) și întrebuințat în chirurgie, la cusături, drenaj etc. – Din fr. catgut. DOOM
!cátgut s. n., (sorturi) pl. cátguturi
catharsis
CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate. [ Scris și: catarsis. – Pr.: -tar-] – Din fr. catharsis. DOOM
!cathársis (gr.) [th pron. t] (ca-thar-) s. n.
catharsisul
CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate. [ Scris și: catarsis. – Pr.: -tar-] – Din fr. catharsis. DOOM
!cathársis (gr.) [th pron. t] (ca-thar-) s. n.
catharsisului
CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate. [ Scris și: catarsis. – Pr.: -tar-] – Din fr. catharsis. DOOM
!cathársis (gr.) [th pron. t] (ca-thar-) s. n.
cathartic
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
cathartica
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
cathartica
SÁLBĂ, salbe, s. f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau mai multe șiraguri de monede, medalii, pietre prețioase sau mărgele. ◊ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poți scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui și cu fructele capsule roșii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conține gutapercă în scoarța rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.
cathartice
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
catharticei
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
catharticele
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
catharticelor
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
cathartici
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
catharticii
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
catharticilor
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
catharticul
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
catharticului
CÁTHARTIC, -Ă, cathartici, -ce, adj. Purificator. [Scris și: catartic. – Pr.: -tar-] – Din fr. cathartique.
catharticum
INEÁȚĂ, inețe, s. f. Numele a două plante care cresc prin livezi, fânețe, pășuni etc.; a) plantă erbacee cu flori albe; inișor (Linum catharticum); b) plantă erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In2 + suf. -eață.
catharticus
VERIGÁR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigáriu s. m.] – Verigă + suf. -ar.
cathedra
EX CÁTHEDRA loc. adj., loc. adv. De la înălțimea catedrei; pe un ton doctoral, dogmatic. [Pr.: ec catedra] – Loc. lat. DOOM
ex cáthedra (lat.) [th pron. t] (-the-) loc. adj., loc. adv.
catifea
CATIFEÁ, (2) catifele, s. f. 1. Țesătură de mătase, de lână, de bumbac etc. care prezintă pe față fire dese cu lungimea mai mică de un milimetru, perpendiculare pe suprafața țesăturii. 2. Sortiment de catifea (1). – Din tc. kadife, ngr. katifés. DOOM
catifeá s. f., art. catifeáua, g.-d. art. catifélei; (sorturi) pl. catiféle, art. catifélele
catifeaua
CATIFEÁ, (2) catifele, s. f. 1. Țesătură de mătase, de lână, de bumbac etc. care prezintă pe față fire dese cu lungimea mai mică de un milimetru, perpendiculare pe suprafața țesăturii. 2. Sortiment de catifea (1). – Din tc. kadife, ngr. katifés. DOOM
catifeá s. f., art. catifeáua, g.-d. art. catifélei; (sorturi) pl. catiféle, art. catifélele
catifelat
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifelata
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifelate
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifelatei
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifelatele
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifelatelor
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifelatul
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifelatului
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifelați
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifelații
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifelaților
CATIFELÁT, -Ă, catifelați, -te, adj. Care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Care este plăcut, cald, mângâietor. – De la catifea. DOOM
catifelát adj. m., pl. catifeláți; f. catifelátă, pl. catifeláte
catifele
CATIFEÁ, (2) catifele, s. f. 1. Țesătură de mătase, de lână, de bumbac etc. care prezintă pe față fire dese cu lungimea mai mică de un milimetru, perpendiculare pe suprafața țesăturii. 2. Sortiment de catifea (1). – Din tc. kadife, ngr. katifés. DOOM
catifeá s. f., art. catifeáua, g.-d. art. catifélei; (sorturi) pl. catiféle, art. catifélele
catifelei
CATIFEÁ, (2) catifele, s. f. 1. Țesătură de mătase, de lână, de bumbac etc. care prezintă pe față fire dese cu lungimea mai mică de un milimetru, perpendiculare pe suprafața țesăturii. 2. Sortiment de catifea (1). – Din tc. kadife, ngr. katifés. DOOM
catifeá s. f., art. catifeáua, g.-d. art. catifélei; (sorturi) pl. catiféle, art. catifélele
catifelele
CATIFEÁ, (2) catifele, s. f. 1. Țesătură de mătase, de lână, de bumbac etc. care prezintă pe față fire dese cu lungimea mai mică de un milimetru, perpendiculare pe suprafața țesăturii. 2. Sortiment de catifea (1). – Din tc. kadife, ngr. katifés. DOOM
catifeá s. f., art. catifeáua, g.-d. art. catifélei; (sorturi) pl. catiféle, art. catifélele
catifelelor
CATIFEÁ, (2) catifele, s. f. 1. Țesătură de mătase, de lână, de bumbac etc. care prezintă pe față fire dese cu lungimea mai mică de un milimetru, perpendiculare pe suprafața țesăturii. 2. Sortiment de catifea (1). – Din tc. kadife, ngr. katifés. DOOM
catifeá s. f., art. catifeáua, g.-d. art. catifélei; (sorturi) pl. catiféle, art. catifélele
catifelia
CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu. DOOM
catifelíu (rar) adj. m., f. catifelíe; pl. m. și f. catifelíi
catifelie
CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu. DOOM
catifelíu (rar) adj. m., f. catifelíe; pl. m. și f. catifelíi
catifeliei
CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu. DOOM
catifelíu (rar) adj. m., f. catifelíe; pl. m. și f. catifelíi
catifelii
CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu. DOOM
catifelíu (rar) adj. m., f. catifelíe; pl. m. și f. catifelíi
catifeliii
CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu. DOOM
catifelíu (rar) adj. m., f. catifelíe; pl. m. și f. catifelíi
catifeliile
CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu. DOOM
catifelíu (rar) adj. m., f. catifelíe; pl. m. și f. catifelíi
catifeliilor
CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu. DOOM
catifelíu (rar) adj. m., f. catifelíe; pl. m. și f. catifelíi
catifelin
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifelina
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifeline
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifelinei
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifelinele
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifelinelor
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifelini
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifelinii
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifelinilor
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifelinul
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifelinului
CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifeliu
CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu. DOOM
catifelíu (rar) adj. m., f. catifelíe; pl. m. și f. catifelíi
catifeliul
CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu. DOOM
catifelíu (rar) adj. m., f. catifelíe; pl. m. și f. catifelíi
catifeliului
CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu. DOOM
catifelíu (rar) adj. m., f. catifelíe; pl. m. și f. catifelíi
catigoria
CATIGORÍE, catigorii, s. f. (Înv.) Clevetire, calomnie, defăimare. – Din ngr. katigoría. DOOM
catigoríe (clevetire) (înv.) s. f., art. catigoría, g.-d. art. catigoríei; pl. catigoríi, art. catigoríile
catigorie
CATIGORÍE, catigorii, s. f. (Înv.) Clevetire, calomnie, defăimare. – Din ngr. katigoría. DOOM
catigoríe (clevetire) (înv.) s. f., art. catigoría, g.-d. art. catigoríei; pl. catigoríi, art. catigoríile
catigoriei
CATIGORÍE, catigorii, s. f. (Înv.) Clevetire, calomnie, defăimare. – Din ngr. katigoría. DOOM
catigoríe (clevetire) (înv.) s. f., art. catigoría, g.-d. art. catigoríei; pl. catigoríi, art. catigoríile
catigorii
CATIGORÍE, catigorii, s. f. (Înv.) Clevetire, calomnie, defăimare. – Din ngr. katigoría. DOOM
catigoríe (clevetire) (înv.) s. f., art. catigoría, g.-d. art. catigoríei; pl. catigoríi, art. catigoríile
catigoriile
CATIGORÍE, catigorii, s. f. (Înv.) Clevetire, calomnie, defăimare. – Din ngr. katigoría. DOOM
catigoríe (clevetire) (înv.) s. f., art. catigoría, g.-d. art. catigoríei; pl. catigoríi, art. catigoríile
catigoriilor
CATIGORÍE, catigorii, s. f. (Înv.) Clevetire, calomnie, defăimare. – Din ngr. katigoría. DOOM
catigoríe (clevetire) (înv.) s. f., art. catigoría, g.-d. art. catigoríei; pl. catigoríi, art. catigoríile
catigorisi
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi. DOOM
categorisí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. categorisésc, imperf. 3 sg. categoriseá; conj. prez. 3 să categoriseáscă
catigorisire
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi.
catigorisit
CATIGORISÍ vb. IV v. categorisi.
catihet
CATIHÉT, catiheți, s. m. Persoană care preda copiilor catehismul, dogmele religiei; profesor de religie. – Din ngr. katihitís. DOOM
catihét s. m., pl. catihéți
catihetic
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catihetica
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catihetice
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catiheticei
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catiheticele
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catiheticelor
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catihetici
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catiheticii
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catiheticilor
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catiheticul
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catiheticului
CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care ținea de catiheți, de învățământul religios. – Din ngr. katihitikós. DOOM
catihétic adj. m., pl. catihétici; f. catihétică, pl. catihétice
catihetul
CATIHÉT, catiheți, s. m. Persoană care preda copiilor catehismul, dogmele religiei; profesor de religie. – Din ngr. katihitís. DOOM
catihét s. m., pl. catihéți
catihetului
CATIHÉT, catiheți, s. m. Persoană care preda copiilor catehismul, dogmele religiei; profesor de religie. – Din ngr. katihitís. DOOM
catihét s. m., pl. catihéți
catiheți
CATIHÉT, catiheți, s. m. Persoană care preda copiilor catehismul, dogmele religiei; profesor de religie. – Din ngr. katihitís. DOOM
catihét s. m., pl. catihéți
catiheții
CATIHÉT, catiheți, s. m. Persoană care preda copiilor catehismul, dogmele religiei; profesor de religie. – Din ngr. katihitís. DOOM
catihét s. m., pl. catihéți
catiheților
CATIHÉT, catiheți, s. m. Persoană care preda copiilor catehismul, dogmele religiei; profesor de religie. – Din ngr. katihitís. DOOM
catihét s. m., pl. catihéți
catihis
CATIHÍS s. n. (Înv.) Catehism (1). – Din ngr. katíhisis. DOOM
catihís (înv.) s. n.
catihise
CATIHÍS s. n. (Înv.) Catehism (1). – Din ngr. katíhisis. DOOM
catihís (înv.) s. n.
catihisea
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihiseai
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihiseam
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisească
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihiseau
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihiseați
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisele
CATIHÍS s. n. (Înv.) Catehism (1). – Din ngr. katíhisis. DOOM
catihís (înv.) s. n.
catihiselor
CATIHÍS s. n. (Înv.) Catehism (1). – Din ngr. katíhisis. DOOM
catihís (înv.) s. n.
catihisesc
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisește
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisești
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisi
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisii
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisim
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisind
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisire
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisire
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó).
catihisiră
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisirăm
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisirăți
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisise
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisisem
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisiseră
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisiserăm
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisiserăți
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisiseși
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisiseți
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisit
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisit
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó).
catihisiși
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisiți
CATIHISÍ, catihisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A catehiza. – Din ngr. katíhisa (aor. lui katihó). DOOM
catihisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. catihisésc, imperf. 3 sg. catihiseá; conj. prez. 3 să catihiseáscă
catihisul
CATIHÍS s. n. (Înv.) Catehism (1). – Din ngr. katíhisis. DOOM
catihís (înv.) s. n.
catihisului
CATIHÍS s. n. (Înv.) Catehism (1). – Din ngr. katíhisis. DOOM
catihís (înv.) s. n.
catilinar
catilinár (catilináră), adj. – Ambițios, fără scrupule. Lat. catilinarius, de la Catilina (sec. XIX). Cuvînt folosit mai ales de Eminescu și care trebuie să-i fi provenit din lecturile germane. – Der. catilinară, s. f. (catilinară, diatribă); catilinarism, s. n. (ambiție nemăsurată).
catilinara
CATILINÁRĂ, catilinare, s. f. 1. (La pl.) Titlul celor patru discursuri ale lui Cicero împotriva lui Catilina. 2. Fig. Apostrofă vehementă la adresa cuiva. – Din fr. catilinaire. DOOM
catilináră s. f., g.-d. art. catilinárei; pl. catilináre
catilinare
CATILINÁRĂ, catilinare, s. f. 1. (La pl.) Titlul celor patru discursuri ale lui Cicero împotriva lui Catilina. 2. Fig. Apostrofă vehementă la adresa cuiva. – Din fr. catilinaire. DOOM
catilináră s. f., g.-d. art. catilinárei; pl. catilináre
catilinarei
CATILINÁRĂ, catilinare, s. f. 1. (La pl.) Titlul celor patru discursuri ale lui Cicero împotriva lui Catilina. 2. Fig. Apostrofă vehementă la adresa cuiva. – Din fr. catilinaire. DOOM
catilináră s. f., g.-d. art. catilinárei; pl. catilináre
catilinarele
CATILINÁRĂ, catilinare, s. f. 1. (La pl.) Titlul celor patru discursuri ale lui Cicero împotriva lui Catilina. 2. Fig. Apostrofă vehementă la adresa cuiva. – Din fr. catilinaire. DOOM
catilináră s. f., g.-d. art. catilinárei; pl. catilináre
catilinarelor
CATILINÁRĂ, catilinare, s. f. 1. (La pl.) Titlul celor patru discursuri ale lui Cicero împotriva lui Catilina. 2. Fig. Apostrofă vehementă la adresa cuiva. – Din fr. catilinaire. DOOM
catilináră s. f., g.-d. art. catilinárei; pl. catilináre
cation
CATIÓN, cationi, s. m. Ion încărcat cu sarcină electrică pozitivă, care este atras de catod. [Pr.: -ti-on] – Din fr. cation. DOOM
!catión (ca-ti-on/cat-i-) s. m., pl. catióni
cationi
CATIÓN, cationi, s. m. Ion încărcat cu sarcină electrică pozitivă, care este atras de catod. [Pr.: -ti-on] – Din fr. cation. DOOM
!catión (ca-ti-on/cat-i-) s. m., pl. catióni
cationic
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationica
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationice
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationicei
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationicele
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationicelor
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationici
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationicii
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationicilor
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationicul
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationicului
CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
cationii
CATIÓN, cationi, s. m. Ion încărcat cu sarcină electrică pozitivă, care este atras de catod. [Pr.: -ti-on] – Din fr. cation. DOOM
!catión (ca-ti-on/cat-i-) s. m., pl. catióni
cationilor
CATIÓN, cationi, s. m. Ion încărcat cu sarcină electrică pozitivă, care este atras de catod. [Pr.: -ti-on] – Din fr. cation. DOOM
!catión (ca-ti-on/cat-i-) s. m., pl. catióni
cationit
CATIONÍT s.m. (Chim.) Substanță schimbătoare de cationi. [Pron. -ti-o-. / < engl. cationite].
cationiza
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizai
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizam
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizare
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizare
CATIONIZÁRE s.f. Procedeu de tratare chimică a apei cu ajutorul maselor filtrante cationice. [Pron. -ti-o-. / < cationiza].
cationizarea
CATIONIZÁRE s.f. Procedeu de tratare chimică a apei cu ajutorul maselor filtrante cationice. [Pron. -ti-o-. / < cationiza].
cationizară
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizarăm
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizarăți
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizase
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizasem
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizaseră
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizaserăm
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizaserăți
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizaseși
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizaseți
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizat
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizat
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizau
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizași
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizați
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizează
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizez
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizeze
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizezi
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizând
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizînd
CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cationizări
CATIONIZÁRE s.f. Procedeu de tratare chimică a apei cu ajutorul maselor filtrante cationice. [Pron. -ti-o-. / < cationiza].
cationizării
CATIONIZÁRE s.f. Procedeu de tratare chimică a apei cu ajutorul maselor filtrante cationice. [Pron. -ti-o-. / < cationiza].
cationizările
CATIONIZÁRE s.f. Procedeu de tratare chimică a apei cu ajutorul maselor filtrante cationice. [Pron. -ti-o-. / < cationiza].
cationizărilor
CATIONIZÁRE s.f. Procedeu de tratare chimică a apei cu ajutorul maselor filtrante cationice. [Pron. -ti-o-. / < cationiza].
cationul
CATIÓN, cationi, s. m. Ion încărcat cu sarcină electrică pozitivă, care este atras de catod. [Pr.: -ti-on] – Din fr. cation. DOOM
!catión (ca-ti-on/cat-i-) s. m., pl. catióni
cationului
CATIÓN, cationi, s. m. Ion încărcat cu sarcină electrică pozitivă, care este atras de catod. [Pr.: -ti-on] – Din fr. cation. DOOM
!catión (ca-ti-on/cat-i-) s. m., pl. catióni
catisma
catísmă (catísme), s. f. – Una din cele douăzeci de secțiuni în care se împarte psaltirea. Gr. ϰάθισμα prin intermediul sl. kathisma. DOOM
catísmă (înv.) s. f., g.-d. art. catísmei; pl. catísme
catisme
catísmă (catísme), s. f. – Una din cele douăzeci de secțiuni în care se împarte psaltirea. Gr. ϰάθισμα prin intermediul sl. kathisma. DOOM
catísmă (înv.) s. f., g.-d. art. catísmei; pl. catísme
catismei
catísmă (catísme), s. f. – Una din cele douăzeci de secțiuni în care se împarte psaltirea. Gr. ϰάθισμα prin intermediul sl. kathisma. DOOM
catísmă (înv.) s. f., g.-d. art. catísmei; pl. catísme
catismele
catísmă (catísme), s. f. – Una din cele douăzeci de secțiuni în care se împarte psaltirea. Gr. ϰάθισμα prin intermediul sl. kathisma. DOOM
catísmă (înv.) s. f., g.-d. art. catísmei; pl. catísme
catismelor
catísmă (catísme), s. f. – Una din cele douăzeci de secțiuni în care se împarte psaltirea. Gr. ϰάθισμα prin intermediul sl. kathisma. DOOM
catísmă (înv.) s. f., g.-d. art. catísmei; pl. catísme
catiușă
catiúșă (-șe), s. f. – Lansator de rachete multiplu. – Var. catiușca. Rus. katjuša, cuvînt creat în ultimul război mondial.
cato
CÁTO s.m. (Rar) Om de o virtute severă. [Var. caton s.m. / < it. catone, cf. Cato – cenzor al Romei, celebru prin austeritatea și principiile lui severe].
catoblepas
CATOBLÉPAS, catoblepași, s. m. 1. Animal fabulos despre a cărui privire se credea că omoară pe cei asupra cărora era ațintită. 2. Specie de pește veninos. – Din fr. catoblépas. DOOM
catoblépas (-to-ble-) s. m., pl. catoblépași
catoblepasul
CATOBLÉPAS, catoblepași, s. m. 1. Animal fabulos despre a cărui privire se credea că omoară pe cei asupra cărora era ațintită. 2. Specie de pește veninos. – Din fr. catoblépas. DOOM
catoblépas (-to-ble-) s. m., pl. catoblépași
catoblepasului
CATOBLÉPAS, catoblepași, s. m. 1. Animal fabulos despre a cărui privire se credea că omoară pe cei asupra cărora era ațintită. 2. Specie de pește veninos. – Din fr. catoblépas. DOOM
catoblépas (-to-ble-) s. m., pl. catoblépași
catoblepași
CATOBLÉPAS, catoblepași, s. m. 1. Animal fabulos despre a cărui privire se credea că omoară pe cei asupra cărora era ațintită. 2. Specie de pește veninos. – Din fr. catoblépas. DOOM
catoblépas (-to-ble-) s. m., pl. catoblépași
catoblepașii
CATOBLÉPAS, catoblepași, s. m. 1. Animal fabulos despre a cărui privire se credea că omoară pe cei asupra cărora era ațintită. 2. Specie de pește veninos. – Din fr. catoblépas. DOOM
catoblépas (-to-ble-) s. m., pl. catoblépași
catoblepașilor
CATOBLÉPAS, catoblepași, s. m. 1. Animal fabulos despre a cărui privire se credea că omoară pe cei asupra cărora era ațintită. 2. Specie de pește veninos. – Din fr. catoblépas. DOOM
catoblépas (-to-ble-) s. m., pl. catoblépași
catod
CATÓD, catozi, s. m. 1. Electrod prin care iese curentul electric continuu de conducție dintr-o baie de electroliză, la polul negativ al sursei. 2. Electrod al unui tub electronic care emite electroni. – Din fr. cathode. DOOM
catód s. m., pl. catózi
catodic
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodica
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodice
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodicei
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodicele
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodicelor
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodici
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodicii
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodicilor
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodicul
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodicului
CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care pornește de la catod; privitor la catod. ◊ Lampă catodică = lampă emițătoare de electroni. Raze catodice = radiație de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică, într-un gaz care se află la presiune foarte joasă. Radiație catodică = flux de electroni emiși de catodul unui tub de descărcare electrică vidat. – Din fr. cathodique. DOOM
catódic adj. m., pl. catódici; f. catódică, pl. catódice
catodoluminescență
CATODOLUMINISCÉNȚĂ s. f. v. catodoluminescență. DOOM
!catódoluminescénță/catódoluminiscénță s. f., g.-d. art. catódoluminescénței/catódoluminiscénței
catodoluminiscență
CATODOLUMINISCÉNȚĂ s. f. v. catodoluminescență. DOOM
!catódoluminescénță/catódoluminiscénță s. f., g.-d. art. catódoluminescénței/catódoluminiscénței
catodul
CATÓD, catozi, s. m. 1. Electrod prin care iese curentul electric continuu de conducție dintr-o baie de electroliză, la polul negativ al sursei. 2. Electrod al unui tub electronic care emite electroni. – Din fr. cathode. DOOM
catód s. m., pl. catózi
catodului
CATÓD, catozi, s. m. 1. Electrod prin care iese curentul electric continuu de conducție dintr-o baie de electroliză, la polul negativ al sursei. 2. Electrod al unui tub electronic care emite electroni. – Din fr. cathode. DOOM
catód s. m., pl. catózi
catogeneza
CATOGENÉZĂ, catogeneze, s. f. (Geol.) Proces de formare a rocilor sedimentare, ale căror particule s-au deplasat, în faza de depunere, sub acțiunea gravitației. – Din fr. catogenèse.
catogeneze
CATOGENÉZĂ, catogeneze, s. f. (Geol.) Proces de formare a rocilor sedimentare, ale căror particule s-au deplasat, în faza de depunere, sub acțiunea gravitației. – Din fr. catogenèse.
catogenezei
CATOGENÉZĂ, catogeneze, s. f. (Geol.) Proces de formare a rocilor sedimentare, ale căror particule s-au deplasat, în faza de depunere, sub acțiunea gravitației. – Din fr. catogenèse.
catogenezele
CATOGENÉZĂ, catogeneze, s. f. (Geol.) Proces de formare a rocilor sedimentare, ale căror particule s-au deplasat, în faza de depunere, sub acțiunea gravitației. – Din fr. catogenèse.
catogenezelor
CATOGENÉZĂ, catogeneze, s. f. (Geol.) Proces de formare a rocilor sedimentare, ale căror particule s-au deplasat, în faza de depunere, sub acțiunea gravitației. – Din fr. catogenèse.
catolic
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolic
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolic
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolic
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolic
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolic
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolica
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolica
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolica
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolica
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolica
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolica
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolice
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolice
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolice
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolice
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolice
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolice
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicei
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicei
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicei
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicei
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicei
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicei
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicele
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicele
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicele
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicele
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicele
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicele
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicelor
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicelor
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicelor
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicelor
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicelor
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicelor
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolici
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolici
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolici
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolici
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolici
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolici
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicii
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicii
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicii
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicii
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicii
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicii
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicilor
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicilor
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicilor
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicilor
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicilor
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicilor
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicism
CATOLICÍSM s. n. Ansamblul credințelor, dogmelor, învățăturilor, instituțiilor, practicilor și tradițiilor proprii Bisericii Romei și a celor în comuniune cu aceasta. – Din fr. catholicisme. DOOM
catolicísm s. n.
catolicismul
CATOLICÍSM s. n. Ansamblul credințelor, dogmelor, învățăturilor, instituțiilor, practicilor și tradițiilor proprii Bisericii Romei și a celor în comuniune cu aceasta. – Din fr. catholicisme. DOOM
catolicísm s. n.
catolicismului
CATOLICÍSM s. n. Ansamblul credințelor, dogmelor, învățăturilor, instituțiilor, practicilor și tradițiilor proprii Bisericii Romei și a celor în comuniune cu aceasta. – Din fr. catholicisme. DOOM
catolicísm s. n.
catolicitate
CATOLICITÁTE s.f. Caracter catolic, conform cu doctrina bisericii catolice. ♦ Totalitatea credincioșilor catolici. [Cf. fr. catholicité].
catolicitatea
CATOLICITÁTE s.f. Caracter catolic, conform cu doctrina bisericii catolice. ♦ Totalitatea credincioșilor catolici. [Cf. fr. catholicité].
catolicități
CATOLICITÁTE s.f. Caracter catolic, conform cu doctrina bisericii catolice. ♦ Totalitatea credincioșilor catolici. [Cf. fr. catholicité].
catolicității
CATOLICITÁTE s.f. Caracter catolic, conform cu doctrina bisericii catolice. ♦ Totalitatea credincioșilor catolici. [Cf. fr. catholicité].
catoliciza
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizai
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizam
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizare
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizare
CATOLICIZÁRE, catolicizări, s. f. Acțiunea de a (se) catoliciza. – V. catoliciza.
catolicizarea
CATOLICIZÁRE, catolicizări, s. f. Acțiunea de a (se) catoliciza. – V. catoliciza.
catolicizară
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizarăm
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizarăți
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizase
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizasem
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizaseră
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizaserăm
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizaserăți
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizaseși
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizaseți
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizat
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizat
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizata
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizate
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizatei
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizatele
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizatelor
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizatul
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizatului
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizau
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizași
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizați
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizați
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizații
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizaților
CATOLICIZÁT, -Ă, catolicizați, -te, adj. Care a trecut sau a fost făcut să treacă la catolicism. – V. catoliciza.
catolicizează
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizez
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizeze
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizezi
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizând
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizînd
CATOLICIZÁ, catolicizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să treacă sau a trece la catolicism; a (se) papistăși. – Catolic + suf. -iza. DOOM
catolicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 catolicizeáză
catolicizări
CATOLICIZÁRE, catolicizări, s. f. Acțiunea de a (se) catoliciza. – V. catoliciza.
catolicizării
CATOLICIZÁRE, catolicizări, s. f. Acțiunea de a (se) catoliciza. – V. catoliciza.
catolicizările
CATOLICIZÁRE, catolicizări, s. f. Acțiunea de a (se) catoliciza. – V. catoliciza.
catolicizărilor
CATOLICIZÁRE, catolicizări, s. f. Acțiunea de a (se) catoliciza. – V. catoliciza.
catolicul
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicul
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicul
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicul
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicul
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicul
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicului
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicului
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
católic adj. m., s. m., pl. católici; adj. f., s. f. católică, pl. católice
catolicului
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicului
GRÉCO-CATÓLIC, -Ă, greco-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de Biserica unită, privitor la Biserica unită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a aderat la Biserica unită. – Grec + catolic. DOOM
gréco-católic adj. m., s. m., pl. gréco-católici; adj. f., s. f. gréco-católică, pl. gréco-católice
catolicului
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catolicului
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique. DOOM
*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
catometre
CATOMÉTRU, catometre, s. n. Aparat folosit pentru controlul mărimilor caracteristice ale tuburilor electronice. – Din fr. catomètre. DOOM
catométru (-me-tru) s. n., art. catométrul; pl. catométre
catometrele
CATOMÉTRU, catometre, s. n. Aparat folosit pentru controlul mărimilor caracteristice ale tuburilor electronice. – Din fr. catomètre. DOOM
catométru (-me-tru) s. n., art. catométrul; pl. catométre
catometrelor
CATOMÉTRU, catometre, s. n. Aparat folosit pentru controlul mărimilor caracteristice ale tuburilor electronice. – Din fr. catomètre. DOOM
catométru (-me-tru) s. n., art. catométrul; pl. catométre
catometru
CATOMÉTRU, catometre, s. n. Aparat folosit pentru controlul mărimilor caracteristice ale tuburilor electronice. – Din fr. catomètre. DOOM
catométru (-me-tru) s. n., art. catométrul; pl. catométre
catometrul
CATOMÉTRU, catometre, s. n. Aparat folosit pentru controlul mărimilor caracteristice ale tuburilor electronice. – Din fr. catomètre. DOOM
catométru (-me-tru) s. n., art. catométrul; pl. catométre
catometrului
CATOMÉTRU, catometre, s. n. Aparat folosit pentru controlul mărimilor caracteristice ale tuburilor electronice. – Din fr. catomètre. DOOM
catométru (-me-tru) s. n., art. catométrul; pl. catométre
caton
CÁTON s.m. v. cato.
catonian
CATONIÁN, -Ă adj. Catonic. ♦ Regulă catoniană = principiu de drept potrivit căruia validitatea unui legat este condiționată de supoziția că testatorul a murit imediat după facerea testamentului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / cf. it. catoniano, fr. catonienne, lat. catonianus].
catonic
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catonica
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catonice
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catonicei
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catonicele
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catonicelor
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catonici
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catonicii
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catonicilor
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catonicul
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catonicului
CATÓNIC, -Ă, catonici, -ce, adj. (Rar) Aspru, sever. – Din n. pr. Cato. DOOM
catónic (rar) adj. m., pl. catónici; f. catónică, pl. catónice
catoptric
CATÓPTRIC, -Ă adj. Referitor la reflexia luminii. [< fr. catoptrique].
catoptrica
CATÓPTRICĂ s.f. Capitol al opticii care studiază fenomenele de reflexie a luminii. [< fr. catoptrique, cf. gr. katoptron – oglindă]. DOOM
catóptrică s. f., g.-d. art. catóptricii
catoptrici
CATÓPTRICĂ s.f. Capitol al opticii care studiază fenomenele de reflexie a luminii. [< fr. catoptrique, cf. gr. katoptron – oglindă]. DOOM
catóptrică s. f., g.-d. art. catóptricii
catoptricii
CATÓPTRICĂ s.f. Capitol al opticii care studiază fenomenele de reflexie a luminii. [< fr. catoptrique, cf. gr. katoptron – oglindă]. DOOM
catóptrică s. f., g.-d. art. catóptricii
catortosi
catortosí (-sésc, -ít), vb. – A ajunge la un rezultat bun, a avea succes, a reuși. Ngr. ϰατορθόω, viitor ϰατορθόώσω „a aranja” (DAR, Gáldi 162). Înv., (sec. XVIII).
catortosire
catortosí (-sésc, -ít), vb. – A ajunge la un rezultat bun, a avea succes, a reuși. Ngr. ϰατορθόω, viitor ϰατορθόώσω „a aranja” (DAR, Gáldi 162). Înv., (sec. XVIII).
catortosit
catortosí (-sésc, -ít), vb. – A ajunge la un rezultat bun, a avea succes, a reuși. Ngr. ϰατορθόω, viitor ϰατορθόώσω „a aranja” (DAR, Gáldi 162). Înv., (sec. XVIII).
catoul
CÁTO s.m. (Rar) Om de o virtute severă. [Var. caton s.m. / < it. catone, cf. Cato – cenzor al Romei, celebru prin austeritatea și principiile lui severe].
catoului
CÁTO s.m. (Rar) Om de o virtute severă. [Var. caton s.m. / < it. catone, cf. Cato – cenzor al Romei, celebru prin austeritatea și principiile lui severe].
catozi
CATÓD, catozi, s. m. 1. Electrod prin care iese curentul electric continuu de conducție dintr-o baie de electroliză, la polul negativ al sursei. 2. Electrod al unui tub electronic care emite electroni. – Din fr. cathode. DOOM
catód s. m., pl. catózi
catozii
CATÓD, catozi, s. m. 1. Electrod prin care iese curentul electric continuu de conducție dintr-o baie de electroliză, la polul negativ al sursei. 2. Electrod al unui tub electronic care emite electroni. – Din fr. cathode. DOOM
catód s. m., pl. catózi
catozilor
CATÓD, catozi, s. m. 1. Electrod prin care iese curentul electric continuu de conducție dintr-o baie de electroliză, la polul negativ al sursei. 2. Electrod al unui tub electronic care emite electroni. – Din fr. cathode. DOOM
catód s. m., pl. catózi
catrafuse
CATRAFÚSE s. f. pl. (Fam.) Obiecte casnice mărunte (și în dezordine); calabalâc, boarfe. ◊ Expr. A-și lua (sau a-și strânge) catrafusele = a-și strânge lucrurile pregătindu-se de plecare; a pleca repede (și pe furiș) dintr-un loc; p. ext. a o șterge, a-și lua tălpășița. – Et. nec. DOOM
catrafúse (fam.) (ca-tra-) s. f. pl.
catrafusele
CATRAFÚSE s. f. pl. (Fam.) Obiecte casnice mărunte (și în dezordine); calabalâc, boarfe. ◊ Expr. A-și lua (sau a-și strânge) catrafusele = a-și strânge lucrurile pregătindu-se de plecare; a pleca repede (și pe furiș) dintr-un loc; p. ext. a o șterge, a-și lua tălpășița. – Et. nec. DOOM
catrafúse (fam.) (ca-tra-) s. f. pl.
catrafuselor
CATRAFÚSE s. f. pl. (Fam.) Obiecte casnice mărunte (și în dezordine); calabalâc, boarfe. ◊ Expr. A-și lua (sau a-și strânge) catrafusele = a-și strânge lucrurile pregătindu-se de plecare; a pleca repede (și pe furiș) dintr-un loc; p. ext. a o șterge, a-și lua tălpășița. – Et. nec. DOOM
catrafúse (fam.) (ca-tra-) s. f. pl.
catralion
CATRALIÓN, catralioane, s. n. (Fam.) Un milion de trilioane. – Din fr. quatrillion. DOOM
cvadrilión (cva-dri-li-on) s. n., pl. cvadrilioáne
catran
CATRÁN, (2) catranuri, s. n. 1. Lichid vâscos de culoare închisă, obținut prin distilarea petrolului, a cărbunilor sau a lemnului; gudron. ◊ Expr. A se face catran (de mânie sau de supărare) = a se supăra foarte tare. 2. Sort de catran (1). 3. Fig. Supărare mare; venin. Are catran la inimă. 4. (Pop.; în expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. – Din tc. katran. DOOM
catrán (ca-tran) s. n., (feluri) pl. catránuri
catranul
CATRÁN, (2) catranuri, s. n. 1. Lichid vâscos de culoare închisă, obținut prin distilarea petrolului, a cărbunilor sau a lemnului; gudron. ◊ Expr. A se face catran (de mânie sau de supărare) = a se supăra foarte tare. 2. Sort de catran (1). 3. Fig. Supărare mare; venin. Are catran la inimă. 4. (Pop.; în expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. – Din tc. katran. DOOM
catrán (ca-tran) s. n., (feluri) pl. catránuri
catranului
CATRÁN, (2) catranuri, s. n. 1. Lichid vâscos de culoare închisă, obținut prin distilarea petrolului, a cărbunilor sau a lemnului; gudron. ◊ Expr. A se face catran (de mânie sau de supărare) = a se supăra foarte tare. 2. Sort de catran (1). 3. Fig. Supărare mare; venin. Are catran la inimă. 4. (Pop.; în expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. – Din tc. katran. DOOM
catrán (ca-tran) s. n., (feluri) pl. catránuri
catranuri
CATRÁN, (2) catranuri, s. n. 1. Lichid vâscos de culoare închisă, obținut prin distilarea petrolului, a cărbunilor sau a lemnului; gudron. ◊ Expr. A se face catran (de mânie sau de supărare) = a se supăra foarte tare. 2. Sort de catran (1). 3. Fig. Supărare mare; venin. Are catran la inimă. 4. (Pop.; în expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. – Din tc. katran. DOOM
catrán (ca-tran) s. n., (feluri) pl. catránuri
catranurile
CATRÁN, (2) catranuri, s. n. 1. Lichid vâscos de culoare închisă, obținut prin distilarea petrolului, a cărbunilor sau a lemnului; gudron. ◊ Expr. A se face catran (de mânie sau de supărare) = a se supăra foarte tare. 2. Sort de catran (1). 3. Fig. Supărare mare; venin. Are catran la inimă. 4. (Pop.; în expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. – Din tc. katran. DOOM
catrán (ca-tran) s. n., (feluri) pl. catránuri
catranurilor
CATRÁN, (2) catranuri, s. n. 1. Lichid vâscos de culoare închisă, obținut prin distilarea petrolului, a cărbunilor sau a lemnului; gudron. ◊ Expr. A se face catran (de mânie sau de supărare) = a se supăra foarte tare. 2. Sort de catran (1). 3. Fig. Supărare mare; venin. Are catran la inimă. 4. (Pop.; în expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. – Din tc. katran. DOOM
catrán (ca-tran) s. n., (feluri) pl. catránuri
catredă
catredă, catrede s. f. catedră.
catren
CATRÉN, catrene, s. n. Strofă (sau poezie) formată din patru versuri. – Din fr. quatrain. DOOM
catrén (ca-tren) s. n., pl. catréne
catrene
CATRÉN, catrene, s. n. Strofă (sau poezie) formată din patru versuri. – Din fr. quatrain. DOOM
catrén (ca-tren) s. n., pl. catréne
catrenele
CATRÉN, catrene, s. n. Strofă (sau poezie) formată din patru versuri. – Din fr. quatrain. DOOM
catrén (ca-tren) s. n., pl. catréne
catrenelor
CATRÉN, catrene, s. n. Strofă (sau poezie) formată din patru versuri. – Din fr. quatrain. DOOM
catrén (ca-tren) s. n., pl. catréne
catrenul
CATRÉN, catrene, s. n. Strofă (sau poezie) formată din patru versuri. – Din fr. quatrain. DOOM
catrén (ca-tren) s. n., pl. catréne
catrenului
CATRÉN, catrene, s. n. Strofă (sau poezie) formată din patru versuri. – Din fr. quatrain. DOOM
catrén (ca-tren) s. n., pl. catréne
catrilion
CATRALIÓN, catralioane, s. n. (Fam.) Un milion de trilioane. – Din fr. quatrillion. DOOM
cvadrilión (cva-dri-li-on) s. n., pl. cvadrilioáne
catrința
CATRÍNȚĂ, catrințe, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din portul național al femeilor românce, care servește ca fustă sau ca șorț și care constă dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă adesea împodobită cu alesături, cu paiete etc. – Din magh. katrinca. DOOM
catrínță (ca-trin-) s. f., g.-d. art. catrínței; pl. catrínțe
catrințe
CATRÍNȚĂ, catrințe, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din portul național al femeilor românce, care servește ca fustă sau ca șorț și care constă dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă adesea împodobită cu alesături, cu paiete etc. – Din magh. katrinca. DOOM
catrínță (ca-trin-) s. f., g.-d. art. catrínței; pl. catrínțe
catrinței
CATRÍNȚĂ, catrințe, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din portul național al femeilor românce, care servește ca fustă sau ca șorț și care constă dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă adesea împodobită cu alesături, cu paiete etc. – Din magh. katrinca. DOOM
catrínță (ca-trin-) s. f., g.-d. art. catrínței; pl. catrínțe
catrințele
CATRÍNȚĂ, catrințe, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din portul național al femeilor românce, care servește ca fustă sau ca șorț și care constă dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă adesea împodobită cu alesături, cu paiete etc. – Din magh. katrinca. DOOM
catrínță (ca-trin-) s. f., g.-d. art. catrínței; pl. catrínțe
catrințelor
CATRÍNȚĂ, catrințe, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din portul național al femeilor românce, care servește ca fustă sau ca șorț și care constă dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă adesea împodobită cu alesături, cu paiete etc. – Din magh. katrinca. DOOM
catrínță (ca-trin-) s. f., g.-d. art. catrínței; pl. catrínțe
catul
CAT, caturi, s. n. Etaj, nivel. ◊ Catul de jos = parterul. – Din tc. kat. DOOM
cat s. n., pl. cáturi
catului
CAT, caturi, s. n. Etaj, nivel. ◊ Catul de jos = parterul. – Din tc. kat. DOOM
cat s. n., pl. cáturi
caturi
CAT, caturi, s. n. Etaj, nivel. ◊ Catul de jos = parterul. – Din tc. kat. DOOM
cat s. n., pl. cáturi
caturile
CAT, caturi, s. n. Etaj, nivel. ◊ Catul de jos = parterul. – Din tc. kat. DOOM
cat s. n., pl. cáturi
caturilor
CAT, caturi, s. n. Etaj, nivel. ◊ Catul de jos = parterul. – Din tc. kat. DOOM
cat s. n., pl. cáturi
catâr
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catârca
CATẤRCĂ, catârce, s. f. Femela catârului. – Catâr + suf. -că. DOOM
catấrcă s. f., g.-d. art. catấrcei; pl. catấrce
catârce
CATẤRCĂ, catârce, s. f. Femela catârului. – Catâr + suf. -că. DOOM
catấrcă s. f., g.-d. art. catấrcei; pl. catấrce
catârcei
CATẤRCĂ, catârce, s. f. Femela catârului. – Catâr + suf. -că. DOOM
catấrcă s. f., g.-d. art. catấrcei; pl. catấrce
catârcele
CATẤRCĂ, catârce, s. f. Femela catârului. – Catâr + suf. -că. DOOM
catấrcă s. f., g.-d. art. catấrcei; pl. catấrce
catârcelor
CATẤRCĂ, catârce, s. f. Femela catârului. – Catâr + suf. -că. DOOM
catấrcă s. f., g.-d. art. catấrcei; pl. catấrce
catâri
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catârii
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catârilor
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catârul
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catârului
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catîr
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catîrca
CATẤRCĂ, catârce, s. f. Femela catârului. – Catâr + suf. -că. DOOM
catấrcă s. f., g.-d. art. catấrcei; pl. catấrce
catîrce
CATẤRCĂ, catârce, s. f. Femela catârului. – Catâr + suf. -că. DOOM
catấrcă s. f., g.-d. art. catấrcei; pl. catấrce
catîrcei
CATẤRCĂ, catârce, s. f. Femela catârului. – Catâr + suf. -că. DOOM
catấrcă s. f., g.-d. art. catấrcei; pl. catấrce
catîrcele
CATẤRCĂ, catârce, s. f. Femela catârului. – Catâr + suf. -că. DOOM
catấrcă s. f., g.-d. art. catấrcei; pl. catấrce
catîrcelor
CATẤRCĂ, catârce, s. f. Femela catârului. – Catâr + suf. -că. DOOM
catấrcă s. f., g.-d. art. catấrcei; pl. catấrce
catîri
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catîrii
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catîrilor
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catîrul
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
catîrului
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır. DOOM
catấr s. m., pl. catấri
caua
CÁUĂ s. f. (Reg.) Ființă imaginară, înspăimântătoare, cu care sunt speriați copiii. [Pr.: ca-uă] – Cf. ucr. k a v a. DOOM
cáuă (reg.) s. f., art. cáua
cauc
CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk. DOOM
caúc1 (potcap) s. n., pl. caúce
cauc
CAÚC2, cauce, s. n. (Înv. și reg.) Căuș. – Lat. caucus. DOOM
cáuc2/caúc2 (vas) s. n., pl. cáuce/ caúce
caucazian
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazian
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucaziana
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucaziana
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazianul
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazianul
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazianului
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazianului
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucaziene
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucaziene
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazienei
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazienei
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazienele
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazienele
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazienelor
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazienelor
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazieni
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazieni
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazienii
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazienii
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazienilor
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
caucazienilor
CAUCAZIÁN, -Ă, caucazieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire generică a popoarelor care locuiesc în Caucaz, făcând parte din trei mari familii de limbi: caucaziană propriu-zisă, indo-europeană și altaică; (și la sg.) persoană care face parte din populația unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține Caucazului sau caucazienilor (1), privitor la Caucaz sau la caucazieni. ◊ Limbi caucaziene = familie de limbi vorbite în Caucaz, din care fac parte georgiana, cecena etc. [Pr.: ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien. DOOM
caucazián (ca-u-, -zi-an) adj. m., s. m., pl. caucaziéni (-zi-eni); adj. f., s. f. caucaziánă, pl. caucaziéne
cauce
CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk. DOOM
caúc1 (potcap) s. n., pl. caúce
caucele
CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk. DOOM
caúc1 (potcap) s. n., pl. caúce
caucelor
CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk. DOOM
caúc1 (potcap) s. n., pl. caúce
cauciuc
CAUCIÚC, (2) cauciucuri, s. n. 1. Produs industrial, elastic și rezistent, fabricat din latexul unor arbori tropicali sau obținut pe cale sintetică, utilizat la confecționarea anvelopelor, a benzilor elastice, a tuburilor etc. 2. Anvelopă (pneumatică) care îmbracă roțile automobilelor, bicicletelor etc. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caoutchouc, rus. kauciuk. DOOM
cauciúc (ca-u-ciuc) s. n., (anvelope) pl. cauciúcuri
cauciuca
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucai
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucam
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucare
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucare
CAUCIUCÁRE, cauciucări, s. f. Acțiunea de a cauciuca și rezultatul ei. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca. DOOM
cauciucáre (ca-u-ciu-) s. f., g.-d. art. cauciucắrii; pl. cauciucắri
cauciucarea
CAUCIUCÁRE, cauciucări, s. f. Acțiunea de a cauciuca și rezultatul ei. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca. DOOM
cauciucáre (ca-u-ciu-) s. f., g.-d. art. cauciucắrii; pl. cauciucắri
cauciucară
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucarăm
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucarăți
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucase
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucasem
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucaseră
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucaserăm
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucaserăți
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucaseși
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucaseți
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucat
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucat
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciucata
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciucate
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciucatei
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciucatele
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciucatelor
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciucatul
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciucatului
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciucau
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucași
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucați
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucați
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciucații
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciucaților
CAUCIUCÁT, -Ă, cauciucați, -te, adj. Acoperit sau impregnat cu cauciuc. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.
cauciuchează
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciuchez
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucheze
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciuchezi
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciuchier
CAUCIUCHIÉR s.m. Muncitor care execută lucrări de cauciucare. [Pron. -chi-er. / < cauciuc + -ier].
cauciuchieri
CAUCIUCHIÉR s.m. Muncitor care execută lucrări de cauciucare. [Pron. -chi-er. / < cauciuc + -ier].
cauciuchierii
CAUCIUCHIÉR s.m. Muncitor care execută lucrări de cauciucare. [Pron. -chi-er. / < cauciuc + -ier].
cauciuchierilor
CAUCIUCHIÉR s.m. Muncitor care execută lucrări de cauciucare. [Pron. -chi-er. / < cauciuc + -ier].
cauciuchierul
CAUCIUCHIÉR s.m. Muncitor care execută lucrări de cauciucare. [Pron. -chi-er. / < cauciuc + -ier].
cauciuchierului
CAUCIUCHIÉR s.m. Muncitor care execută lucrări de cauciucare. [Pron. -chi-er. / < cauciuc + -ier].
cauciucul
CAUCIÚC, (2) cauciucuri, s. n. 1. Produs industrial, elastic și rezistent, fabricat din latexul unor arbori tropicali sau obținut pe cale sintetică, utilizat la confecționarea anvelopelor, a benzilor elastice, a tuburilor etc. 2. Anvelopă (pneumatică) care îmbracă roțile automobilelor, bicicletelor etc. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caoutchouc, rus. kauciuk. DOOM
cauciúc (ca-u-ciuc) s. n., (anvelope) pl. cauciúcuri
cauciucului
CAUCIÚC, (2) cauciucuri, s. n. 1. Produs industrial, elastic și rezistent, fabricat din latexul unor arbori tropicali sau obținut pe cale sintetică, utilizat la confecționarea anvelopelor, a benzilor elastice, a tuburilor etc. 2. Anvelopă (pneumatică) care îmbracă roțile automobilelor, bicicletelor etc. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caoutchouc, rus. kauciuk. DOOM
cauciúc (ca-u-ciuc) s. n., (anvelope) pl. cauciúcuri
cauciucuri
CAUCIÚC, (2) cauciucuri, s. n. 1. Produs industrial, elastic și rezistent, fabricat din latexul unor arbori tropicali sau obținut pe cale sintetică, utilizat la confecționarea anvelopelor, a benzilor elastice, a tuburilor etc. 2. Anvelopă (pneumatică) care îmbracă roțile automobilelor, bicicletelor etc. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caoutchouc, rus. kauciuk. DOOM
cauciúc (ca-u-ciuc) s. n., (anvelope) pl. cauciúcuri
cauciucurile
CAUCIÚC, (2) cauciucuri, s. n. 1. Produs industrial, elastic și rezistent, fabricat din latexul unor arbori tropicali sau obținut pe cale sintetică, utilizat la confecționarea anvelopelor, a benzilor elastice, a tuburilor etc. 2. Anvelopă (pneumatică) care îmbracă roțile automobilelor, bicicletelor etc. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caoutchouc, rus. kauciuk. DOOM
cauciúc (ca-u-ciuc) s. n., (anvelope) pl. cauciúcuri
cauciucurilor
CAUCIÚC, (2) cauciucuri, s. n. 1. Produs industrial, elastic și rezistent, fabricat din latexul unor arbori tropicali sau obținut pe cale sintetică, utilizat la confecționarea anvelopelor, a benzilor elastice, a tuburilor etc. 2. Anvelopă (pneumatică) care îmbracă roțile automobilelor, bicicletelor etc. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caoutchouc, rus. kauciuk. DOOM
cauciúc (ca-u-ciuc) s. n., (anvelope) pl. cauciúcuri
cauciucând
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucînd
CAUCIUCÁ, cauciuchez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cauciuc sau a impregna cu cauciuc un obiect (mai ales o țesătură textilă). [Pr.: ca-u-] – Din cauciuc. DOOM
cauciucá (a ~) (ca-u-ciu-) vb., ind. prez. 3 cauciucheáză
cauciucări
CAUCIUCÁRE, cauciucări, s. f. Acțiunea de a cauciuca și rezultatul ei. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca. DOOM
cauciucáre (ca-u-ciu-) s. f., g.-d. art. cauciucắrii; pl. cauciucắri
cauciucării
CAUCIUCÁRE, cauciucări, s. f. Acțiunea de a cauciuca și rezultatul ei. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca. DOOM
cauciucáre (ca-u-ciu-) s. f., g.-d. art. cauciucắrii; pl. cauciucắri
cauciucările
CAUCIUCÁRE, cauciucări, s. f. Acțiunea de a cauciuca și rezultatul ei. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca. DOOM
cauciucáre (ca-u-ciu-) s. f., g.-d. art. cauciucắrii; pl. cauciucắri
cauciucărilor
CAUCIUCÁRE, cauciucări, s. f. Acțiunea de a cauciuca și rezultatul ei. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca. DOOM
cauciucáre (ca-u-ciu-) s. f., g.-d. art. cauciucắrii; pl. cauciucắri
caucul
CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk. DOOM
caúc1 (potcap) s. n., pl. caúce
caucului
CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk. DOOM
caúc1 (potcap) s. n., pl. caúce
caudal
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudala
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudale
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudalei
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudalele
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudalelor
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudali
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudalii
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudalilor
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudalul
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudalului
CAUDÁL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale. DOOM
caudál (ca-u-) adj. m., pl. caudáli; f. caudálă, pl. caudále
caudat
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudata
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudate
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudatei
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudatele
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudatelor
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudatul
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudatului
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudați
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudații
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudaților
CAUDÁT, caudate, s. n. (La pl.) Ordin de amfibieni cu coadă (Urodela, Caudata); (și la sg.) animal din acest ordin; urodel. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudate. DOOM
caudát (ca-u-) s. n., pl. caudáte
caudifer
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudifera
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudifere
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudiferei
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudiferele
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudiferelor
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudiferi
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudiferii
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudiferilor
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudiferul
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudiferului
CAUDIFÉR, -Ă, caudiferi, -e, adj. (Rar) Care are coadă, care poartă coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudifère. DOOM
caudifér (rar) (cau-) adj. m., pl. caudiféri; f. caudiféră, pl. caudifére
caudillism
CAUDILLÍSM s. n. Conducere tiranică exercitată de un dictator, în țările de limbă spaniolă. – Caudillo + suf. -ism. DOOM
!caudillísm (hisp.) [ll pron. l'] (cau-, -llism) s. n.
caudillismul
CAUDILLÍSM s. n. Conducere tiranică exercitată de un dictator, în țările de limbă spaniolă. – Caudillo + suf. -ism. DOOM
!caudillísm (hisp.) [ll pron. l'] (cau-, -llism) s. n.
caudillismului
CAUDILLÍSM s. n. Conducere tiranică exercitată de un dictator, în țările de limbă spaniolă. – Caudillo + suf. -ism. DOOM
!caudillísm (hisp.) [ll pron. l'] (cau-, -llism) s. n.
caudillo
CAUDÍLLO, caudillo, s. m. Nume dat dictatorilor din țările de limbă spaniolă; persoană căreia i se dă acest nume. [Pr.: ca-u-dí-lio] – Cuv. sp. DOOM
!caudíllo (hisp.) [ll pron. l'] (cau-, -llo) s. m., pl. caudíllo
caudilloul
CAUDÍLLO, caudillo, s. m. Nume dat dictatorilor din țările de limbă spaniolă; persoană căreia i se dă acest nume. [Pr.: ca-u-dí-lio] – Cuv. sp. DOOM
!caudíllo (hisp.) [ll pron. l'] (cau-, -llo) s. m., pl. caudíllo
caudilloului
CAUDÍLLO, caudillo, s. m. Nume dat dictatorilor din țările de limbă spaniolă; persoană căreia i se dă acest nume. [Pr.: ca-u-dí-lio] – Cuv. sp. DOOM
!caudíllo (hisp.) [ll pron. l'] (cau-, -llo) s. m., pl. caudíllo
caudine
CAUDÍNE adj. (În expr.) A trece pe sub furcile caudine = a impune învinsului condiții umilitoare; fig. a supune unei critici severe. [Pr.: ca-u-] – După fr. [fourches] Caudines, lat. [fauce] Caudinae. DOOM
caudíne (în expr. furci ~) (cau-) adj. f. pl.
cauei
CÁUĂ s. f. (Reg.) Ființă imaginară, înspăimântătoare, cu care sunt speriați copiii. [Pr.: ca-uă] – Cf. ucr. k a v a. DOOM
cáuă (reg.) s. f., art. cáua
caul
CAUL- v. cauli-.
caulescent
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
caulescenta
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
caulescente
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
caulescentei
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
caulescentele
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
caulescentelor
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
caulescentul
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
caulescentului
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
caulescenți
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
caulescenții
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
caulescenților
CAULESCÉNT, -Ă, caulescenți, -te, adj. (Despre plante) Care are tulpină aeriană. [Pr.: cau-] – Din fr. caulescent. DOOM
caulescént (cau-) adj. m., pl. caulescénți; f. caulescéntă, pl. caulescénte
cauli
CAUL- v. cauli-.
cauliflor
CAULIFLÓR, -Ă adj. (Despre flori) Care sunt înserate direct pe tulpină sau pe ramuri; (despre arbori) care mai întâi înflorește și apoi înfrunzește. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliflore].
caulifloria
CAULIFLORÍE, cauliflorii, s. f. (Bot.) Apariție a florilor direct pe tulpină, proprie unor arbori tropicali. [Pr.: cau-] – Din fr. cauliflorie. DOOM
caulifloríe (cau-li-flo-) s. f., art. caulifloría, g.-d. caulifloríi, art. caulifloríei
cauliflorie
CAULIFLORÍE, cauliflorii, s. f. (Bot.) Apariție a florilor direct pe tulpină, proprie unor arbori tropicali. [Pr.: cau-] – Din fr. cauliflorie. DOOM
caulifloríe (cau-li-flo-) s. f., art. caulifloría, g.-d. caulifloríi, art. caulifloríei
caulifloriei
CAULIFLORÍE, cauliflorii, s. f. (Bot.) Apariție a florilor direct pe tulpină, proprie unor arbori tropicali. [Pr.: cau-] – Din fr. cauliflorie. DOOM
caulifloríe (cau-li-flo-) s. f., art. caulifloría, g.-d. caulifloríi, art. caulifloríei
cauliflorii
CAULIFLORÍE, cauliflorii, s. f. (Bot.) Apariție a florilor direct pe tulpină, proprie unor arbori tropicali. [Pr.: cau-] – Din fr. cauliflorie. DOOM
caulifloríe (cau-li-flo-) s. f., art. caulifloría, g.-d. caulifloríi, art. caulifloríei
caulifloriile
CAULIFLORÍE, cauliflorii, s. f. (Bot.) Apariție a florilor direct pe tulpină, proprie unor arbori tropicali. [Pr.: cau-] – Din fr. cauliflorie. DOOM
caulifloríe (cau-li-flo-) s. f., art. caulifloría, g.-d. caulifloríi, art. caulifloríei
caulifloriilor
CAULIFLORÍE, cauliflorii, s. f. (Bot.) Apariție a florilor direct pe tulpină, proprie unor arbori tropicali. [Pr.: cau-] – Din fr. cauliflorie. DOOM
caulifloríe (cau-li-flo-) s. f., art. caulifloría, g.-d. caulifloríi, art. caulifloríei
cauliform
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
cauliforma
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
cauliforme
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
cauliformei
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
cauliformele
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
cauliformelor
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
cauliformi
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
cauliformii
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
cauliformilor
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
cauliformul
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
cauliformului
CAULIFÓRM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei tulpini. [Pron. ca-u-. / < fr. cauliforme].
caulis
CAÚLIS s.n. (Bot.) Tulpina plantelor. [Pron. ca-u-. / < lat. caulis].
caulise
CAÚLIS s.n. (Bot.) Tulpina plantelor. [Pron. ca-u-. / < lat. caulis].
caulisele
CAÚLIS s.n. (Bot.) Tulpina plantelor. [Pron. ca-u-. / < lat. caulis].
cauliselor
CAÚLIS s.n. (Bot.) Tulpina plantelor. [Pron. ca-u-. / < lat. caulis].
caulisul
CAÚLIS s.n. (Bot.) Tulpina plantelor. [Pron. ca-u-. / < lat. caulis].
caulisului
CAÚLIS s.n. (Bot.) Tulpina plantelor. [Pron. ca-u-. / < lat. caulis].
caulocarp
CAULOCÁRP, -Ă adj. (Despre plante) La care fructul se formează direct pe tulpină. [Pron. ca-u-. / cf. gr. kaulos – tulpină, karpos – fruct].
caulogeneză
CAULOGENÉZĂ s.f. Formarea tulpinii. [Pron. ca-u-. / < fr. caulogenèse].
caunus
Caunus, fiul lui Miletus (v. și Byblis).
caună
cáună (-ne), s. f. – Mină. Origine incertă. După Pușcariu 324 și DAR, de la un lat. *cavina, de la cavus „gol, scobitură”. DAR pare a identifica acest cuvînt cu caulă, s. f. (ponton). Este posibil să fie vorba de o var. de la găunos vezi cuvîntul.
cauper
CÁUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din engl. cauper. DOOM
cáuper (cau-) s. n., pl. cáupere
cauper
CÁUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din n. pr. Edward Alfred Cowper.
caupere
CÁUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din engl. cauper. DOOM
cáuper (cau-) s. n., pl. cáupere
cauperele
CÁUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din engl. cauper. DOOM
cáuper (cau-) s. n., pl. cáupere
cauperelor
CÁUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din engl. cauper. DOOM
cáuper (cau-) s. n., pl. cáupere
cauperul
CÁUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din engl. cauper. DOOM
cáuper (cau-) s. n., pl. cáupere
cauperului
CÁUPER, caupere, s. n. Instalație pentru preîncălzirea aerului din furnale prin arderea gazelor combustibile rezultate ca produs secundar la elaborarea fontei. [Pr.: cau-] – Din engl. cauper. DOOM
cáuper (cau-) s. n., pl. cáupere
caus
CAUST- v. caus-.
causa
HONÓRIS CÁUSA loc. adj. (Despre titlul științific de doctor) Onorific (1). [Pr.: -za] – Loc. lat. DOOM
!honóris cáusa (lat.) [s pron. z] (cau-) loc. adj.
causalgie
CAUSALGÍE s.f. v. cauzalgie.
caust
CAUST- v. caus-.
caust
-CAUST Element secund de compunere savantă cu semnificația „arsură”, „arzător”. [< fr. -causte].
caustic
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
caustica
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
caustica
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústică s. f., g.-d. art. caústicii
caustice
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
causticei
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
causticele
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
causticelor
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
caustici
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
caustici
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústică s. f., g.-d. art. caústicii
causticii
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
causticii
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústică s. f., g.-d. art. caústicii
causticile
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústică s. f., g.-d. art. caústicii
causticilor
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
causticilor
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústică s. f., g.-d. art. caústicii
causticitate
CAUSTICITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor substanțe de a fi caustice (1). 2. Fig. Tendința sau faptul de a fi caustic. [Pr.: ca-us-] – Din fr. causticité. DOOM
causticitáte (ca-us-) s. f., g.-d. art. causticitắții
causticitatea
CAUSTICITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor substanțe de a fi caustice (1). 2. Fig. Tendința sau faptul de a fi caustic. [Pr.: ca-us-] – Din fr. causticité. DOOM
causticitáte (ca-us-) s. f., g.-d. art. causticitắții
causticități
CAUSTICITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor substanțe de a fi caustice (1). 2. Fig. Tendința sau faptul de a fi caustic. [Pr.: ca-us-] – Din fr. causticité. DOOM
causticitáte (ca-us-) s. f., g.-d. art. causticitắții
causticității
CAUSTICITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor substanțe de a fi caustice (1). 2. Fig. Tendința sau faptul de a fi caustic. [Pr.: ca-us-] – Din fr. causticité. DOOM
causticitáte (ca-us-) s. f., g.-d. art. causticitắții
causticiza
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizai
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizam
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizare
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizare
CAUSTICIZÁRE, causticizări, s. f. Acțiunea de a causticiza; caustificare. [Pr.: ca-us-] – V. causticiza.
causticizarea
CAUSTICIZÁRE, causticizări, s. f. Acțiunea de a causticiza; caustificare. [Pr.: ca-us-] – V. causticiza.
causticizară
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizarăm
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizarăți
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizase
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizasem
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizaseră
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizaserăm
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizaserăți
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizaseși
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizaseți
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizat
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizat
CAUSTICIZÁT, -Ă, causticizați, -te, adj. Caustificat. [Pr.: ca-us-] – V. causticiza.
causticizau
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizași
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizați
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizează
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizez
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizeze
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizezi
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizând
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizînd
CAUSTICIZÁ, causticizez, vb. I. Tranz. (Chim.) A caustifica. [Pr.: ca-us-] – Caustic + suf. -iza.
causticizări
CAUSTICIZÁRE, causticizări, s. f. Acțiunea de a causticiza; caustificare. [Pr.: ca-us-] – V. causticiza.
causticizării
CAUSTICIZÁRE, causticizări, s. f. Acțiunea de a causticiza; caustificare. [Pr.: ca-us-] – V. causticiza.
causticizările
CAUSTICIZÁRE, causticizări, s. f. Acțiunea de a causticiza; caustificare. [Pr.: ca-us-] – V. causticiza.
causticizărilor
CAUSTICIZÁRE, causticizări, s. f. Acțiunea de a causticiza; caustificare. [Pr.: ca-us-] – V. causticiza.
causticul
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
causticului
CAÚSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus. DOOM
caústic adj. m., pl. caústici; f. caústică, pl. caústice
caustific
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustifica
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificai
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificam
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificare
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificare
CAUSTIFICÁRE, caustificări, s. f. Acțiunea de a caustifica; causticizare. [Pr.: ca-us-] – V. caustifica.
caustificarea
CAUSTIFICÁRE, caustificări, s. f. Acțiunea de a caustifica; causticizare. [Pr.: ca-us-] – V. caustifica.
caustificară
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificarăm
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificarăți
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificase
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificasem
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificaseră
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificaserăm
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificaserăți
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificaseși
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificaseți
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificat
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificat
CAUSTIFICÁT, -Ă, caustificați, -te, adj. (Despre carbonați alcalini) Care a fost transformat în alcalii caustice; causticizat. [Pr.: ca-us-] – V. caustifica.
caustificau
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificași
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificați
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustifice
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustifici
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificând
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificînd
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification.
caustificări
CAUSTIFICÁRE, caustificări, s. f. Acțiunea de a caustifica; causticizare. [Pr.: ca-us-] – V. caustifica.
caustificării
CAUSTIFICÁRE, caustificări, s. f. Acțiunea de a caustifica; causticizare. [Pr.: ca-us-] – V. caustifica.
caustificările
CAUSTIFICÁRE, caustificări, s. f. Acțiunea de a caustifica; causticizare. [Pr.: ca-us-] – V. caustifica.
caustificărilor
CAUSTIFICÁRE, caustificări, s. f. Acțiunea de a caustifica; causticizare. [Pr.: ca-us-] – V. caustifica.
causto
CAUSTO- v. caus-.
caustobiolit
CAUSTOBIOLÍT, caustobiolite, s. n. Rocă sedimentară organogenă, solidă, lichidă sau gazoasă, utilizată drept combustibil, în industria chimică etc. [Pr.: ca-us-to-bi-o-] – Din germ. Kaustobiolithe. DOOM
caustobiolít (ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. caustobiolíte
caustobiolite
CAUSTOBIOLÍT, caustobiolite, s. n. Rocă sedimentară organogenă, solidă, lichidă sau gazoasă, utilizată drept combustibil, în industria chimică etc. [Pr.: ca-us-to-bi-o-] – Din germ. Kaustobiolithe. DOOM
caustobiolít (ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. caustobiolíte
caustobiolitele
CAUSTOBIOLÍT, caustobiolite, s. n. Rocă sedimentară organogenă, solidă, lichidă sau gazoasă, utilizată drept combustibil, în industria chimică etc. [Pr.: ca-us-to-bi-o-] – Din germ. Kaustobiolithe. DOOM
caustobiolít (ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. caustobiolíte
caustobiolitelor
CAUSTOBIOLÍT, caustobiolite, s. n. Rocă sedimentară organogenă, solidă, lichidă sau gazoasă, utilizată drept combustibil, în industria chimică etc. [Pr.: ca-us-to-bi-o-] – Din germ. Kaustobiolithe. DOOM
caustobiolít (ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. caustobiolíte
caustobiolitul
CAUSTOBIOLÍT, caustobiolite, s. n. Rocă sedimentară organogenă, solidă, lichidă sau gazoasă, utilizată drept combustibil, în industria chimică etc. [Pr.: ca-us-to-bi-o-] – Din germ. Kaustobiolithe. DOOM
caustobiolít (ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. caustobiolíte
caustobiolitului
CAUSTOBIOLÍT, caustobiolite, s. n. Rocă sedimentară organogenă, solidă, lichidă sau gazoasă, utilizată drept combustibil, în industria chimică etc. [Pr.: ca-us-to-bi-o-] – Din germ. Kaustobiolithe. DOOM
caustobiolít (ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. caustobiolíte
caut
cáut (-tă), adj. – Precaut, prudent. Lat. cautus (sec. XIX). Este latinism, folosit rar de vreun scriitor trans. – Der. cautelă, s. f. (grijă, precauție); cauțiune, s. f. (sumă de bani depusă ca garanție); cauționa, vb. (a garanta, a plăti cauțiune); cauționament, s. n. (garanție); cauționar, s. m. (garant), toate din fr.
cauter
CAUTÉR, cautere, s. n. Instrument chirurgical de metal, în formă de bastonaș, cu care se cauterizează. ♦ Agent chimic folosit pentru cauterizare. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautère, lat. cauterium. DOOM
cautér (ca-u-) s. n., pl. cautére
cautere
CAUTÉR, cautere, s. n. Instrument chirurgical de metal, în formă de bastonaș, cu care se cauterizează. ♦ Agent chimic folosit pentru cauterizare. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautère, lat. cauterium. DOOM
cautér (ca-u-) s. n., pl. cautére
cauterele
CAUTÉR, cautere, s. n. Instrument chirurgical de metal, în formă de bastonaș, cu care se cauterizează. ♦ Agent chimic folosit pentru cauterizare. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautère, lat. cauterium. DOOM
cautér (ca-u-) s. n., pl. cautére
cauterelor
CAUTÉR, cautere, s. n. Instrument chirurgical de metal, în formă de bastonaș, cu care se cauterizează. ♦ Agent chimic folosit pentru cauterizare. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautère, lat. cauterium. DOOM
cautér (ca-u-) s. n., pl. cautére
cauteriza
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizai
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizam
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizare
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizare
CAUTERIZÁRE, cauterizări, s. f. Acțiunea de a cauteriza. [Pr.: ca-u-] – V. cauteriza. DOOM
cauterizáre (ca-u-) s. f., g.-d. art. cauterizắrii; pl. cauterizắri
cauterizarea
CAUTERIZÁRE, cauterizări, s. f. Acțiunea de a cauteriza. [Pr.: ca-u-] – V. cauteriza. DOOM
cauterizáre (ca-u-) s. f., g.-d. art. cauterizắrii; pl. cauterizắri
cauterizară
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizarăm
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizarăți
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizase
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizasem
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizaseră
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizaserăm
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizaserăți
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizaseși
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizaseți
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizat
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizat
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare.
cauterizau
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizași
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizați
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizează
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizez
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizeze
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizezi
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizând
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizînd
CAUTERIZÁ, cauterizez, vb. I. Tranz. A arde cu cauterul sau cu o substanță caustică o rană, un țesut bolnav etc., pentru a dezinfecta sau pentru a vindeca. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautériser, lat. cauterizare. DOOM
cauterizá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauterizeáză
cauterizări
CAUTERIZÁRE, cauterizări, s. f. Acțiunea de a cauteriza. [Pr.: ca-u-] – V. cauteriza. DOOM
cauterizáre (ca-u-) s. f., g.-d. art. cauterizắrii; pl. cauterizắri
cauterizării
CAUTERIZÁRE, cauterizări, s. f. Acțiunea de a cauteriza. [Pr.: ca-u-] – V. cauteriza. DOOM
cauterizáre (ca-u-) s. f., g.-d. art. cauterizắrii; pl. cauterizắri
cauterizările
CAUTERIZÁRE, cauterizări, s. f. Acțiunea de a cauteriza. [Pr.: ca-u-] – V. cauteriza. DOOM
cauterizáre (ca-u-) s. f., g.-d. art. cauterizắrii; pl. cauterizắri
cauterizărilor
CAUTERIZÁRE, cauterizări, s. f. Acțiunea de a cauteriza. [Pr.: ca-u-] – V. cauteriza. DOOM
cauterizáre (ca-u-) s. f., g.-d. art. cauterizắrii; pl. cauterizắri
cauterul
CAUTÉR, cautere, s. n. Instrument chirurgical de metal, în formă de bastonaș, cu care se cauterizează. ♦ Agent chimic folosit pentru cauterizare. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautère, lat. cauterium. DOOM
cautér (ca-u-) s. n., pl. cautére
cauterului
CAUTÉR, cautere, s. n. Instrument chirurgical de metal, în formă de bastonaș, cu care se cauterizează. ♦ Agent chimic folosit pentru cauterizare. [Pr.: ca-u-] – Din fr. cautère, lat. cauterium. DOOM
cautér (ca-u-) s. n., pl. cautére
cauza
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauza
CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ◊ Expr. A avea câștig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.); a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = (despre un organ de jurisdicție) a se pronunța în favoarea uneia dintre părțile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause. DOOM
cáuză (ca-u-) s. f., g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze
cauzai
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzal
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzala
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzale
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzalei
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzalele
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzalelor
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzalgia
CAUZALGÍE, cauzalgii, s. f. Senzație dureroasă de arsură, localizată, de obicei, la mâini sau la picioare, însoțită de tulburări circulatorii și datorată lezării nervilor simpatici din regiunile respective. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalgie. DOOM
!cauzalgíe (ca-u-zal-/-uz-al-) s. f., art. cauzalgiá, g.-d. art. cauzalgíei; pl. cauzalgíi, art. cauzalgíile
cauzalgie
CAUZALGÍE, cauzalgii, s. f. Senzație dureroasă de arsură, localizată, de obicei, la mâini sau la picioare, însoțită de tulburări circulatorii și datorată lezării nervilor simpatici din regiunile respective. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalgie. DOOM
!cauzalgíe (ca-u-zal-/-uz-al-) s. f., art. cauzalgiá, g.-d. art. cauzalgíei; pl. cauzalgíi, art. cauzalgíile
cauzalgiei
CAUZALGÍE, cauzalgii, s. f. Senzație dureroasă de arsură, localizată, de obicei, la mâini sau la picioare, însoțită de tulburări circulatorii și datorată lezării nervilor simpatici din regiunile respective. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalgie. DOOM
!cauzalgíe (ca-u-zal-/-uz-al-) s. f., art. cauzalgiá, g.-d. art. cauzalgíei; pl. cauzalgíi, art. cauzalgíile
cauzalgii
CAUZALGÍE, cauzalgii, s. f. Senzație dureroasă de arsură, localizată, de obicei, la mâini sau la picioare, însoțită de tulburări circulatorii și datorată lezării nervilor simpatici din regiunile respective. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalgie. DOOM
!cauzalgíe (ca-u-zal-/-uz-al-) s. f., art. cauzalgiá, g.-d. art. cauzalgíei; pl. cauzalgíi, art. cauzalgíile
cauzalgiile
CAUZALGÍE, cauzalgii, s. f. Senzație dureroasă de arsură, localizată, de obicei, la mâini sau la picioare, însoțită de tulburări circulatorii și datorată lezării nervilor simpatici din regiunile respective. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalgie. DOOM
!cauzalgíe (ca-u-zal-/-uz-al-) s. f., art. cauzalgiá, g.-d. art. cauzalgíei; pl. cauzalgíi, art. cauzalgíile
cauzalgiilor
CAUZALGÍE, cauzalgii, s. f. Senzație dureroasă de arsură, localizată, de obicei, la mâini sau la picioare, însoțită de tulburări circulatorii și datorată lezării nervilor simpatici din regiunile respective. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalgie. DOOM
!cauzalgíe (ca-u-zal-/-uz-al-) s. f., art. cauzalgiá, g.-d. art. cauzalgíei; pl. cauzalgíi, art. cauzalgíile
cauzali
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzalii
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzalilor
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzalism
CAUZALÍSM s. n. Concepție filosofică bazată pe cauzalitate. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalisme.
cauzalismul
CAUZALÍSM s. n. Concepție filosofică bazată pe cauzalitate. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalisme.
cauzalismului
CAUZALÍSM s. n. Concepție filosofică bazată pe cauzalitate. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalisme.
cauzalist
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalist
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalista
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzaliste
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalistei
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalistele
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalistelor
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalistul
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalistul
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalistului
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalistului
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalitate
CAUZALITÁTE s. f. 1. Relație între două evenimente, constând în producerea, determinarea sau implicarea de către unul a celuilalt, primul fiind considerat cauză, al doilea efect. ◊ Principiul cauzalității = principiu potrivit căruia, în aceleași condiții, aceleași cauze produc aceleași efecte. 2. Cauzalitate inelară = feedback. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalité. DOOM
cauzalitáte (ca-u-) s. f., g.-d. art. cauzalitắții
cauzaliști
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzaliști
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzaliștii
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzaliștii
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzaliștilor
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzaliștilor
CAUZALÍST, -Ă, cauzaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cauzalismului. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causaliste.
cauzalul
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzalului
CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ Propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalis, fr. causal. DOOM
cauzál (privitor la cauză) (ca-u-) adj. m., pl. cauzáli; f. cauzálă, pl. cauzále
cauzam
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzare
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzare
CAUZÁRE, cauzări, s. f. Faptul de a cauza. [Pr.: ca-u-] – V. cauza.
cauzarea
CAUZÁRE, cauzări, s. f. Faptul de a cauza. [Pr.: ca-u-] – V. cauza.
cauzară
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzarăm
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzarăți
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzase
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzasem
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzaseră
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzaserăm
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzaserăți
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzaseși
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzaseți
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzat
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzat
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare.
cauzativ
CAUZATÍV, cauzative, adj. (În expr.) Verb cauzativ = verb factitiv, v. factitiv. [Pr.: ca-u-] – Din it. causativo, lat. causativus. DOOM
cauzatív2 (ca-u-) s. n.
cauzatoare
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzatoarea
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzatoarei
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzatoarele
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzatoarelor
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzator
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzatori
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzatorii
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzatorilor
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzatorul
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzatorului
CAUZATÓR, -OÁRE, cauzatori, -oare, adj. Care cauzează ceva. [Pr.: ca-u-] – cauza + suf. -tor. DOOM
cauzatór (ca-u-) adj. m., pl. cauzatóri; f. sg. și pl. cauzatoáre
cauzau
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzași
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzați
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauze
CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ◊ Expr. A avea câștig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.); a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = (despre un organ de jurisdicție) a se pronunța în favoarea uneia dintre părțile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause. DOOM
cáuză (ca-u-) s. f., g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze
cauzează
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzei
CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ◊ Expr. A avea câștig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.); a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = (despre un organ de jurisdicție) a se pronunța în favoarea uneia dintre părțile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause. DOOM
cáuză (ca-u-) s. f., g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze
cauzele
CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ◊ Expr. A avea câștig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.); a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = (despre un organ de jurisdicție) a se pronunța în favoarea uneia dintre părțile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause. DOOM
cáuză (ca-u-) s. f., g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze
cauzelor
CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ◊ Expr. A avea câștig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.); a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = (despre un organ de jurisdicție) a se pronunța în favoarea uneia dintre părțile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause. DOOM
cáuză (ca-u-) s. f., g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze
cauzez
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzeze
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzezi
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzând
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzînd
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare. DOOM
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cauzări
CAUZÁRE, cauzări, s. f. Faptul de a cauza. [Pr.: ca-u-] – V. cauza.
cauzării
CAUZÁRE, cauzări, s. f. Faptul de a cauza. [Pr.: ca-u-] – V. cauza.
cauzările
CAUZÁRE, cauzări, s. f. Faptul de a cauza. [Pr.: ca-u-] – V. cauza.
cauzărilor
CAUZÁRE, cauzări, s. f. Faptul de a cauza. [Pr.: ca-u-] – V. cauza.
cauțiune
CAUȚIÚNE, cauțiuni, s. f. 1. Sumă de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații. 2. Sumă depusă pentru a obține eliberarea provizorie a unei persoane arestate și care garantează prezentarea acesteia la ancheta penală, la judecată și la executarea pedepsei; p. ext. garanție. [Pr.: ca-u-ți-u-] – Din fr. caution, lat. cautio, -onis. DOOM
cauțiúne (ca-u-ți-u-) s. f., g.-d. art. cauțiúnii, pl. cauțiúni
cauțiunea
CAUȚIÚNE, cauțiuni, s. f. 1. Sumă de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații. 2. Sumă depusă pentru a obține eliberarea provizorie a unei persoane arestate și care garantează prezentarea acesteia la ancheta penală, la judecată și la executarea pedepsei; p. ext. garanție. [Pr.: ca-u-ți-u-] – Din fr. caution, lat. cautio, -onis. DOOM
cauțiúne (ca-u-ți-u-) s. f., g.-d. art. cauțiúnii, pl. cauțiúni
cauțiuni
CAUȚIÚNE, cauțiuni, s. f. 1. Sumă de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații. 2. Sumă depusă pentru a obține eliberarea provizorie a unei persoane arestate și care garantează prezentarea acesteia la ancheta penală, la judecată și la executarea pedepsei; p. ext. garanție. [Pr.: ca-u-ți-u-] – Din fr. caution, lat. cautio, -onis. DOOM
cauțiúne (ca-u-ți-u-) s. f., g.-d. art. cauțiúnii, pl. cauțiúni
cauțiunii
CAUȚIÚNE, cauțiuni, s. f. 1. Sumă de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații. 2. Sumă depusă pentru a obține eliberarea provizorie a unei persoane arestate și care garantează prezentarea acesteia la ancheta penală, la judecată și la executarea pedepsei; p. ext. garanție. [Pr.: ca-u-ți-u-] – Din fr. caution, lat. cautio, -onis. DOOM
cauțiúne (ca-u-ți-u-) s. f., g.-d. art. cauțiúnii, pl. cauțiúni
cauțiunile
CAUȚIÚNE, cauțiuni, s. f. 1. Sumă de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații. 2. Sumă depusă pentru a obține eliberarea provizorie a unei persoane arestate și care garantează prezentarea acesteia la ancheta penală, la judecată și la executarea pedepsei; p. ext. garanție. [Pr.: ca-u-ți-u-] – Din fr. caution, lat. cautio, -onis. DOOM
cauțiúne (ca-u-ți-u-) s. f., g.-d. art. cauțiúnii, pl. cauțiúni
cauțiunilor
CAUȚIÚNE, cauțiuni, s. f. 1. Sumă de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații. 2. Sumă depusă pentru a obține eliberarea provizorie a unei persoane arestate și care garantează prezentarea acesteia la ancheta penală, la judecată și la executarea pedepsei; p. ext. garanție. [Pr.: ca-u-ți-u-] – Din fr. caution, lat. cautio, -onis. DOOM
cauțiúne (ca-u-ți-u-) s. f., g.-d. art. cauțiúnii, pl. cauțiúni
cav
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cava
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cavaf
CAVÁF, cavafi, s. m. (Înv.) Pantofar, cizmar; negustor de încălțăminte de calitate inferioară. – Din tc. kavaf. DOOM
caváf (înv.) s. m., pl. caváfi
cavafi
CAVÁF, cavafi, s. m. (Înv.) Pantofar, cizmar; negustor de încălțăminte de calitate inferioară. – Din tc. kavaf. DOOM
caváf (înv.) s. m., pl. caváfi
cavafii
CAVÁF, cavafi, s. m. (Înv.) Pantofar, cizmar; negustor de încălțăminte de calitate inferioară. – Din tc. kavaf. DOOM
caváf (înv.) s. m., pl. caváfi
cavafilor
CAVÁF, cavafi, s. m. (Înv.) Pantofar, cizmar; negustor de încălțăminte de calitate inferioară. – Din tc. kavaf. DOOM
caváf (înv.) s. m., pl. caváfi
cavaful
CAVÁF, cavafi, s. m. (Înv.) Pantofar, cizmar; negustor de încălțăminte de calitate inferioară. – Din tc. kavaf. DOOM
caváf (înv.) s. m., pl. caváfi
cavafului
CAVÁF, cavafi, s. m. (Înv.) Pantofar, cizmar; negustor de încălțăminte de calitate inferioară. – Din tc. kavaf. DOOM
caváf (înv.) s. m., pl. caváfi
caval
CAVÁL1, cavale, s. n. Fluier mare ciobănesc, făcut din lemn de paltin sau de alun. – Din tc. kaval. DOOM
cavál2 (șănțuleț) s. n., pl. caváluri
caval
CAVÁL2, cavaluri, s. n. Șănțuleț prin care trece apa între straturile de legume. – Et. nec.
cavalca
CAVALCÁ vb. I. tr. (Italienism, rar) A călări. [< it. cavalcare].
cavalcada
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcada
CAVALCÁDĂ, cavalcade, s. f. Plimbare călare făcută în grup; goană, alergare (cu cai). ♦ Grup de persoane care fac împreună o plimbare călare. – Din fr. cavalcade. DOOM
cavalcádă s. f., g.-d. art. cavalcádei; pl. cavalcáde
cavalcadai
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadam
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadare
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadare
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadară
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadarăm
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadarăți
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadase
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadasem
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadaseră
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadaserăm
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadaserăți
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadaseși
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadaseți
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadat
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadat
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadau
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadași
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadați
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcade
CAVALCÁDĂ, cavalcade, s. f. Plimbare călare făcută în grup; goană, alergare (cu cai). ♦ Grup de persoane care fac împreună o plimbare călare. – Din fr. cavalcade. DOOM
cavalcádă s. f., g.-d. art. cavalcádei; pl. cavalcáde
cavalcadează
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadei
CAVALCÁDĂ, cavalcade, s. f. Plimbare călare făcută în grup; goană, alergare (cu cai). ♦ Grup de persoane care fac împreună o plimbare călare. – Din fr. cavalcade. DOOM
cavalcádă s. f., g.-d. art. cavalcádei; pl. cavalcáde
cavalcadele
CAVALCÁDĂ, cavalcade, s. f. Plimbare călare făcută în grup; goană, alergare (cu cai). ♦ Grup de persoane care fac împreună o plimbare călare. – Din fr. cavalcade. DOOM
cavalcádă s. f., g.-d. art. cavalcádei; pl. cavalcáde
cavalcadelor
CAVALCÁDĂ, cavalcade, s. f. Plimbare călare făcută în grup; goană, alergare (cu cai). ♦ Grup de persoane care fac împreună o plimbare călare. – Din fr. cavalcade. DOOM
cavalcádă s. f., g.-d. art. cavalcádei; pl. cavalcáde
cavalcadez
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadeze
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadezi
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadând
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcadînd
CAVALCADÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A face o plimbare călare, în grup. [< fr. cavalcader].
cavalcare
CAVALCÁ vb. I. tr. (Italienism, rar) A călări. [< it. cavalcare].
cavalcat
CAVALCÁ vb. I. tr. (Italienism, rar) A călări. [< it. cavalcare].
cavalcavia
CAVALCAVÍA s.n. (Italienism) Pod (peste o stradă); pasarelă. [< it. cavalcavia].
cavalcaviaul
CAVALCAVÍA s.n. (Italienism) Pod (peste o stradă); pasarelă. [< it. cavalcavia].
cavalcaviaului
CAVALCAVÍA s.n. (Italienism) Pod (peste o stradă); pasarelă. [< it. cavalcavia].
cavale
CAVÁL1, cavale, s. n. Fluier mare ciobănesc, făcut din lemn de paltin sau de alun. – Din tc. kaval. DOOM
cavál2 (șănțuleț) s. n., pl. caváluri
cavalele
CAVÁL1, cavale, s. n. Fluier mare ciobănesc, făcut din lemn de paltin sau de alun. – Din tc. kaval. DOOM
cavál2 (șănțuleț) s. n., pl. caváluri
cavalelor
CAVÁL1, cavale, s. n. Fluier mare ciobănesc, făcut din lemn de paltin sau de alun. – Din tc. kaval. DOOM
cavál2 (șănțuleț) s. n., pl. caváluri
cavaler
CAVALÉR, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier. DOOM
cavalér s. m., pl. cavaléri
cavalereasca
CAVALERÉSC, -EÁSCĂ, cavalerești, adj. De cavaler; p. ext. franc, leal; sincer, deschis. – Cavaler + suf. -esc. Cf. it. cavalleresco, fr. chevaleresque. DOOM
cavalerésc adj. m., f. cavalereáscă; pl. m. și f. cavaleréști
cavaleresc
CAVALERÉSC, -EÁSCĂ, cavalerești, adj. De cavaler; p. ext. franc, leal; sincer, deschis. – Cavaler + suf. -esc. Cf. it. cavalleresco, fr. chevaleresque. DOOM
cavalerésc adj. m., f. cavalereáscă; pl. m. și f. cavaleréști
cavalerescul
CAVALERÉSC, -EÁSCĂ, cavalerești, adj. De cavaler; p. ext. franc, leal; sincer, deschis. – Cavaler + suf. -esc. Cf. it. cavalleresco, fr. chevaleresque. DOOM
cavalerésc adj. m., f. cavalereáscă; pl. m. și f. cavaleréști
cavalerescului
CAVALERÉSC, -EÁSCĂ, cavalerești, adj. De cavaler; p. ext. franc, leal; sincer, deschis. – Cavaler + suf. -esc. Cf. it. cavalleresco, fr. chevaleresque. DOOM
cavalerésc adj. m., f. cavalereáscă; pl. m. și f. cavaleréști
cavalerește
CAVALERÉȘTE adv. În felul cavalerilor; sincer, deschis. – Cavaler + suf. -ește. DOOM
cavaleréște adv.
cavalerești
CAVALERÉSC, -EÁSCĂ, cavalerești, adj. De cavaler; p. ext. franc, leal; sincer, deschis. – Cavaler + suf. -esc. Cf. it. cavalleresco, fr. chevaleresque. DOOM
cavalerésc adj. m., f. cavalereáscă; pl. m. și f. cavaleréști
cavalereștii
CAVALERÉSC, -EÁSCĂ, cavalerești, adj. De cavaler; p. ext. franc, leal; sincer, deschis. – Cavaler + suf. -esc. Cf. it. cavalleresco, fr. chevaleresque. DOOM
cavalerésc adj. m., f. cavalereáscă; pl. m. și f. cavaleréști
cavalereștile
CAVALERÉSC, -EÁSCĂ, cavalerești, adj. De cavaler; p. ext. franc, leal; sincer, deschis. – Cavaler + suf. -esc. Cf. it. cavalleresco, fr. chevaleresque. DOOM
cavalerésc adj. m., f. cavalereáscă; pl. m. și f. cavaleréști
cavalereștilor
CAVALERÉSC, -EÁSCĂ, cavalerești, adj. De cavaler; p. ext. franc, leal; sincer, deschis. – Cavaler + suf. -esc. Cf. it. cavalleresco, fr. chevaleresque. DOOM
cavalerésc adj. m., f. cavalereáscă; pl. m. și f. cavaleréști
cavaleri
CAVALÉR, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier. DOOM
cavalér s. m., pl. cavaléri
cavaleria
CAVALERÍE2, cavalerii, s. f. (Înv.) 1. Instituția (sau ordinul) cavalerilor. 2. Decorație, ordin în gradul de cavaler. – Din it. cavalleria.
cavalerie
CAVALÉRIE1, cavalerii, s. f. Parte a armatei care folosește calul ca mijloc de luptă și de transport al luptătorilor; grup de soldați care fac parte dintr-o astfel de unitate; cavalerime; călărime. – Din rus. kavaleriia, germ. Kavallerie. DOOM
cavaleríe2 (înv.) (ordinul cavalerilor) s. f., art. cavalería, g.-d. art. cavaleríei; pl. cavaleríi, art. cavaleríile
cavalerie
CAVALERÍE2, cavalerii, s. f. (Înv.) 1. Instituția (sau ordinul) cavalerilor. 2. Decorație, ordin în gradul de cavaler. – Din it. cavalleria.
cavaleriei
CAVALERÍE2, cavalerii, s. f. (Înv.) 1. Instituția (sau ordinul) cavalerilor. 2. Decorație, ordin în gradul de cavaler. – Din it. cavalleria.
cavalerii
CAVALÉR, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier. DOOM
cavalér s. m., pl. cavaléri
cavalerii
CAVALERÍE2, cavalerii, s. f. (Înv.) 1. Instituția (sau ordinul) cavalerilor. 2. Decorație, ordin în gradul de cavaler. – Din it. cavalleria.
cavaleriile
CAVALERÍE2, cavalerii, s. f. (Înv.) 1. Instituția (sau ordinul) cavalerilor. 2. Decorație, ordin în gradul de cavaler. – Din it. cavalleria.
cavaleriilor
CAVALERÍE2, cavalerii, s. f. (Înv.) 1. Instituția (sau ordinul) cavalerilor. 2. Decorație, ordin în gradul de cavaler. – Din it. cavalleria.
cavalerilor
CAVALÉR, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier. DOOM
cavalér s. m., pl. cavaléri
cavalerime
CAVALERÍME s. f. (Înv.) Cavalerie1. – Cavaler + suf. -ime. DOOM
cavaleríme (înv.) s. f., g.-d. art. cavalerímii
cavalerimea
CAVALERÍME s. f. (Înv.) Cavalerie1. – Cavaler + suf. -ime. DOOM
cavaleríme (înv.) s. f., g.-d. art. cavalerímii
cavalerimi
CAVALERÍME s. f. (Înv.) Cavalerie1. – Cavaler + suf. -ime. DOOM
cavaleríme (înv.) s. f., g.-d. art. cavalerímii
cavalerimii
CAVALERÍME s. f. (Înv.) Cavalerie1. – Cavaler + suf. -ime. DOOM
cavaleríme (înv.) s. f., g.-d. art. cavalerímii
cavalerism
CAVALERÍSM s. n. Purtare, atitudine de cavaler (6); vitejie, lealitate, onestitate; amabilitate, bunăvoință. – Cavaler + suf. -ism. DOOM
cavalerísm s. n.
cavalerist
CAVALERÍST, cavaleriști, s. m. Militar care face parte din cavalerie1. – Din rus. kavalerist. DOOM
cavaleríst s. m., pl. cavaleríști
cavaleristul
CAVALERÍST, cavaleriști, s. m. Militar care face parte din cavalerie1. – Din rus. kavalerist. DOOM
cavaleríst s. m., pl. cavaleríști
cavaleristului
CAVALERÍST, cavaleriști, s. m. Militar care face parte din cavalerie1. – Din rus. kavalerist. DOOM
cavaleríst s. m., pl. cavaleríști
cavaleriști
CAVALERÍST, cavaleriști, s. m. Militar care face parte din cavalerie1. – Din rus. kavalerist. DOOM
cavaleríst s. m., pl. cavaleríști
cavaleriștii
CAVALERÍST, cavaleriști, s. m. Militar care face parte din cavalerie1. – Din rus. kavalerist. DOOM
cavaleríst s. m., pl. cavaleríști
cavaleriștilor
CAVALERÍST, cavaleriști, s. m. Militar care face parte din cavalerie1. – Din rus. kavalerist. DOOM
cavaleríst s. m., pl. cavaleríști
cavalerul
CAVALÉR, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier. DOOM
cavalér s. m., pl. cavaléri
cavalerului
CAVALÉR, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier. DOOM
cavalér s. m., pl. cavaléri
cavalet
CAVALÉT, cavalete, s. n. 1. Postament pe care se așază ambarcațiunile la bordul unei nave sau pe uscat. 2. Suport de lemn care se fixează provizoriu pe cofrajul unui planșeu de beton și pe care se sprijină dreptarul cu care se face nivelarea planșeului după turnarea betonului. – Din it. cavalletto. DOOM
cavalét s. n., pl. cavaléte
cavalier
CAVALIÉR, cavaliere, s. n. 1. Terasă înaltă, construită într-o fortificație, pentru amplasarea tunurilor. 2. Cordon de pământ sau de alte materiale de-a lungul unui drum, format prin curățarea șanțurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. cavalier. DOOM
cavaliér (-li-er) s. n., pl. cavaliére
cavaliere
CAVALIÉR, cavaliere, s. n. 1. Terasă înaltă, construită într-o fortificație, pentru amplasarea tunurilor. 2. Cordon de pământ sau de alte materiale de-a lungul unui drum, format prin curățarea șanțurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. cavalier. DOOM
cavaliér (-li-er) s. n., pl. cavaliére
cavalierele
CAVALIÉR, cavaliere, s. n. 1. Terasă înaltă, construită într-o fortificație, pentru amplasarea tunurilor. 2. Cordon de pământ sau de alte materiale de-a lungul unui drum, format prin curățarea șanțurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. cavalier. DOOM
cavaliér (-li-er) s. n., pl. cavaliére
cavalierelor
CAVALIÉR, cavaliere, s. n. 1. Terasă înaltă, construită într-o fortificație, pentru amplasarea tunurilor. 2. Cordon de pământ sau de alte materiale de-a lungul unui drum, format prin curățarea șanțurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. cavalier. DOOM
cavaliér (-li-er) s. n., pl. cavaliére
cavalierul
CAVALIÉR, cavaliere, s. n. 1. Terasă înaltă, construită într-o fortificație, pentru amplasarea tunurilor. 2. Cordon de pământ sau de alte materiale de-a lungul unui drum, format prin curățarea șanțurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. cavalier. DOOM
cavaliér (-li-er) s. n., pl. cavaliére
cavalierului
CAVALIÉR, cavaliere, s. n. 1. Terasă înaltă, construită într-o fortificație, pentru amplasarea tunurilor. 2. Cordon de pământ sau de alte materiale de-a lungul unui drum, format prin curățarea șanțurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. cavalier. DOOM
cavaliér (-li-er) s. n., pl. cavaliére
cavalieră
CAVALIÉRĂ s.f. v. cavalier.
cavalin
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavalina
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavaline
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavalinei
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavalinele
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavalinelor
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavalini
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavalinii
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavalinilor
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavalinul
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavalinului
CAVALÍN, -Ă, cavalini, -e, adj. (Rar) De cal, al calului; cabalin. Rasă cavalină. – Din it. cavallino.
cavalină
CAVALÍNĂ, cavaline, adj. f. (În expr.) Rasă cavalină = specia cailor. – It. cavallino.
cavalul
CAVÁL1, cavale, s. n. Fluier mare ciobănesc, făcut din lemn de paltin sau de alun. – Din tc. kaval. DOOM
cavál2 (șănțuleț) s. n., pl. caváluri
cavalul
CAVÁL2, cavaluri, s. n. Șănțuleț prin care trece apa între straturile de legume. – Et. nec.
cavalului
CAVÁL1, cavale, s. n. Fluier mare ciobănesc, făcut din lemn de paltin sau de alun. – Din tc. kaval. DOOM
cavál2 (șănțuleț) s. n., pl. caváluri
cavalului
CAVÁL2, cavaluri, s. n. Șănțuleț prin care trece apa între straturile de legume. – Et. nec.
cavaluri
CAVÁL2, cavaluri, s. n. Șănțuleț prin care trece apa între straturile de legume. – Et. nec.
cavalurile
CAVÁL2, cavaluri, s. n. Șănțuleț prin care trece apa între straturile de legume. – Et. nec.
cavalurilor
CAVÁL2, cavaluri, s. n. Șănțuleț prin care trece apa între straturile de legume. – Et. nec.
cavas
CAVÁS, cavași, s. m. (Înv.) Agent de poliție; jandarm. – Din tc. kavas. DOOM
cavás (înv.) s. m., pl. caváși
cavasul
CAVÁS, cavași, s. m. (Înv.) Agent de poliție; jandarm. – Din tc. kavas. DOOM
cavás (înv.) s. m., pl. caváși
cavasului
CAVÁS, cavași, s. m. (Înv.) Agent de poliție; jandarm. – Din tc. kavas. DOOM
cavás (înv.) s. m., pl. caváși
cavatina
CAVATÍNĂ, cavatine, s. f. Piesă vocală lirică de mici proporții dintr-o operă; arie lirică de mici proporții. – Din it. cavatina. DOOM
cavatínă s. f., g.-d. art. cavatínei; pl. cavatíne
cavatine
CAVATÍNĂ, cavatine, s. f. Piesă vocală lirică de mici proporții dintr-o operă; arie lirică de mici proporții. – Din it. cavatina. DOOM
cavatínă s. f., g.-d. art. cavatínei; pl. cavatíne
cavatinei
CAVATÍNĂ, cavatine, s. f. Piesă vocală lirică de mici proporții dintr-o operă; arie lirică de mici proporții. – Din it. cavatina. DOOM
cavatínă s. f., g.-d. art. cavatínei; pl. cavatíne
cavatinele
CAVATÍNĂ, cavatine, s. f. Piesă vocală lirică de mici proporții dintr-o operă; arie lirică de mici proporții. – Din it. cavatina. DOOM
cavatínă s. f., g.-d. art. cavatínei; pl. cavatíne
cavatinelor
CAVATÍNĂ, cavatine, s. f. Piesă vocală lirică de mici proporții dintr-o operă; arie lirică de mici proporții. – Din it. cavatina. DOOM
cavatínă s. f., g.-d. art. cavatínei; pl. cavatíne
cavaz
caváz (-zi), s. m. – Zbir, agent, polițist. – Var. cavas. Mr. căvaz, megl. cavaz. Tc. kavas (Șeineanu, III, 33; Meyer 119; Lokotsch 772); cf. alb. gavas, bg. kavaz(in). Sec. XVII, înv.
cavași
CAVÁS, cavași, s. m. (Înv.) Agent de poliție; jandarm. – Din tc. kavas. DOOM
cavás (înv.) s. m., pl. caváși
cavașii
CAVÁS, cavași, s. m. (Înv.) Agent de poliție; jandarm. – Din tc. kavas. DOOM
cavás (înv.) s. m., pl. caváși
cavașilor
CAVÁS, cavași, s. m. (Înv.) Agent de poliție; jandarm. – Din tc. kavas. DOOM
cavás (înv.) s. m., pl. caváși
cave
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cavei
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cavele
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cavelor
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cavelă
CAVÉLĂ s.f. v. cavilă.
caverna
CAVÉRNĂ, caverne, s. f. 1. Peșteră, grotă. 2. Cavitate patologică cauzată de o boală într-un țesut organic (mai ales la plămâni). – Din fr. caverne, lat. caverna. DOOM
cavérnă s. f., g.-d. art. cavérnei; pl. cavérne
caverne
CAVÉRNĂ, caverne, s. f. 1. Peșteră, grotă. 2. Cavitate patologică cauzată de o boală într-un țesut organic (mai ales la plămâni). – Din fr. caverne, lat. caverna. DOOM
cavérnă s. f., g.-d. art. cavérnei; pl. cavérne
cavernei
CAVÉRNĂ, caverne, s. f. 1. Peșteră, grotă. 2. Cavitate patologică cauzată de o boală într-un țesut organic (mai ales la plămâni). – Din fr. caverne, lat. caverna. DOOM
cavérnă s. f., g.-d. art. cavérnei; pl. cavérne
cavernele
CAVÉRNĂ, caverne, s. f. 1. Peșteră, grotă. 2. Cavitate patologică cauzată de o boală într-un țesut organic (mai ales la plămâni). – Din fr. caverne, lat. caverna. DOOM
cavérnă s. f., g.-d. art. cavérnei; pl. cavérne
cavernelor
CAVÉRNĂ, caverne, s. f. 1. Peșteră, grotă. 2. Cavitate patologică cauzată de o boală într-un țesut organic (mai ales la plămâni). – Din fr. caverne, lat. caverna. DOOM
cavérnă s. f., g.-d. art. cavérnei; pl. cavérne
cavernicol
CAVERNÍCOL, -Ă, cavernicoli, -e, adj. Specific peșterii, care ține de peșteră, care trăiește sau care crește în peșteră. – Din fr. cavernicole. DOOM
cavernícol adj. m., pl. cavernícoli; f. cavernícolă, pl. cavernícole
cavernoasa
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavernoase
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavernoasei
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavernoasele
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavernoaselor
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavernograma
CAVERNOGRÁMĂ, cavernograme, s. f. Diagramă reprezentând variația diametrului unei găuri de sondă de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernogramme. DOOM
cavernográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cavernográmei; pl. cavernográme
cavernograme
CAVERNOGRÁMĂ, cavernograme, s. f. Diagramă reprezentând variația diametrului unei găuri de sondă de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernogramme. DOOM
cavernográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cavernográmei; pl. cavernográme
cavernogramei
CAVERNOGRÁMĂ, cavernograme, s. f. Diagramă reprezentând variația diametrului unei găuri de sondă de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernogramme. DOOM
cavernográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cavernográmei; pl. cavernográme
cavernogramele
CAVERNOGRÁMĂ, cavernograme, s. f. Diagramă reprezentând variația diametrului unei găuri de sondă de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernogramme. DOOM
cavernográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cavernográmei; pl. cavernográme
cavernogramelor
CAVERNOGRÁMĂ, cavernograme, s. f. Diagramă reprezentând variația diametrului unei găuri de sondă de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernogramme. DOOM
cavernográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cavernográmei; pl. cavernográme
cavernom
CAVERNÓM s.n. (Med.) Hemangiom cu cavități mari. [< fr. cavernome].
cavernometre
CAVERNOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat folosit în cavernometrie. [< fr. cavernomètre]. DOOM
cavernométru (-me-tru) s. n., art. cavernométrul; pl. cavernométre
cavernometrele
CAVERNOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat folosit în cavernometrie. [< fr. cavernomètre]. DOOM
cavernométru (-me-tru) s. n., art. cavernométrul; pl. cavernométre
cavernometrelor
CAVERNOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat folosit în cavernometrie. [< fr. cavernomètre]. DOOM
cavernométru (-me-tru) s. n., art. cavernométrul; pl. cavernométre
cavernometria
CAVERNOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și de înregistrare a diametrului unei găuri de sondă, de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernométrie. DOOM
cavernometríe (-me-tri-) s. f., art. cavernometría, g.-d. cavernometríi, art. cavernometríei
cavernometrie
CAVERNOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și de înregistrare a diametrului unei găuri de sondă, de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernométrie. DOOM
cavernometríe (-me-tri-) s. f., art. cavernometría, g.-d. cavernometríi, art. cavernometríei
cavernometriei
CAVERNOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și de înregistrare a diametrului unei găuri de sondă, de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernométrie. DOOM
cavernometríe (-me-tri-) s. f., art. cavernometría, g.-d. cavernometríi, art. cavernometríei
cavernometrii
CAVERNOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și de înregistrare a diametrului unei găuri de sondă, de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernométrie. DOOM
cavernometríe (-me-tri-) s. f., art. cavernometría, g.-d. cavernometríi, art. cavernometríei
cavernometriile
CAVERNOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și de înregistrare a diametrului unei găuri de sondă, de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernométrie. DOOM
cavernometríe (-me-tri-) s. f., art. cavernometría, g.-d. cavernometríi, art. cavernometríei
cavernometriilor
CAVERNOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și de înregistrare a diametrului unei găuri de sondă, de-a lungul acesteia. – Din fr. cavernométrie. DOOM
cavernometríe (-me-tri-) s. f., art. cavernometría, g.-d. cavernometríi, art. cavernometríei
cavernometru
CAVERNOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat folosit în cavernometrie. [< fr. cavernomètre]. DOOM
cavernométru (-me-tru) s. n., art. cavernométrul; pl. cavernométre
cavernometrul
CAVERNOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat folosit în cavernometrie. [< fr. cavernomètre]. DOOM
cavernométru (-me-tru) s. n., art. cavernométrul; pl. cavernométre
cavernometrului
CAVERNOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat folosit în cavernometrie. [< fr. cavernomètre]. DOOM
cavernométru (-me-tru) s. n., art. cavernométrul; pl. cavernométre
cavernos
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavernosul
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavernosului
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavernoși
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavernoșii
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavernoșilor
CAVERNÓS, -OÁSĂ, cavernoși, -oase, adj. 1. Care se referă la caverne (2). 2. Care are caverne (2). 3. Fig. (Despre voce, sunete) Care are timbrul gros, înfundat; înăbușit. – Din fr. caverneux, lat. cavernosus. DOOM
cavernós adj. m., pl. cavernóși; f. cavernoásă, pl. cavernoáse
cavet
CAVÉU s.n. v. cavetă.
cavetă
CAVÉU s.n. v. cavetă.
caveu
CAVÉU s.n. v. cavetă.
cavi
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cavia
COBÁI, cobai, s. m. Mic mamifer rozător, folosit în medicină pentru experiențe de laborator (Cavia porcellus). ♦ P. gener. Orice animal care servește pentru experiențe de laborator; fig. subiect de experimentare. – Din fr. cobaye.
caviar
CAVIÁR s. n. Icre negre preparate prin sărare. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. caviar. DOOM
caviár (-vi-ar) s. n.
caviarul
CAVIÁR s. n. Icre negre preparate prin sărare. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. caviar. DOOM
caviár (-vi-ar) s. n.
caviarului
CAVIÁR s. n. Icre negre preparate prin sărare. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. caviar. DOOM
caviár (-vi-ar) s. n.
cavicorn
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavicorna
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavicorne
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavicornei
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavicornele
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavicornelor
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavicorni
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavicornii
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavicornilor
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavicornul
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavicornului
CAVICÓRN, cavicorne, s. n. Familie de erbivore rumegătoare care au coarnele cavitare; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. cavicorne.
cavii
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cavila
CAVÍLĂ, cavile, s. f. 1. Piesă din lemn de esență tare sau din oțel, în formă de ac, folosită la matisarea parâmelor. 2. Mâner așezat la extremitatea spițelor timonei. – Din it. caviglia. DOOM
cavílă s. f., g.-d. art. cavílei; pl. cavíle
cavilație
CAVILÁȚIE s.f. (Liv.) Argument verbal care nu atinge fondul serios al lucrurilor; sofism; declamație goală. [Cf. fr. cavillation, lat. cavillatio].
cavile
CAVÍLĂ, cavile, s. f. 1. Piesă din lemn de esență tare sau din oțel, în formă de ac, folosită la matisarea parâmelor. 2. Mâner așezat la extremitatea spițelor timonei. – Din it. caviglia. DOOM
cavílă s. f., g.-d. art. cavílei; pl. cavíle
cavilei
CAVÍLĂ, cavile, s. f. 1. Piesă din lemn de esență tare sau din oțel, în formă de ac, folosită la matisarea parâmelor. 2. Mâner așezat la extremitatea spițelor timonei. – Din it. caviglia. DOOM
cavílă s. f., g.-d. art. cavílei; pl. cavíle
cavilele
CAVÍLĂ, cavile, s. f. 1. Piesă din lemn de esență tare sau din oțel, în formă de ac, folosită la matisarea parâmelor. 2. Mâner așezat la extremitatea spițelor timonei. – Din it. caviglia. DOOM
cavílă s. f., g.-d. art. cavílei; pl. cavíle
cavilelor
CAVÍLĂ, cavile, s. f. 1. Piesă din lemn de esență tare sau din oțel, în formă de ac, folosită la matisarea parâmelor. 2. Mâner așezat la extremitatea spițelor timonei. – Din it. caviglia. DOOM
cavílă s. f., g.-d. art. cavílei; pl. cavíle
caviliera
CAVILIÉRĂ s.f. Rastel pentru cavile la piciorul catargului. [Pron. -li-e-. / < it. cavigliera]. DOOM
caviliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. caviliérei
caviliere
CAVILIÉRĂ s.f. Rastel pentru cavile la piciorul catargului. [Pron. -li-e-. / < it. cavigliera]. DOOM
caviliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. caviliérei
cavilierei
CAVILIÉRĂ s.f. Rastel pentru cavile la piciorul catargului. [Pron. -li-e-. / < it. cavigliera]. DOOM
caviliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. caviliérei
cavilor
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cavitar
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitara
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitare
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitarei
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitarele
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitarelor
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitari
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitarii
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitarilor
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitarul
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitarului
CAVITÁR, -Ă, cavitari, -e, adj. 1. (Med.) Care este caracterizat prin prezența unei caverne, în general cu localizare la plămâni. 2. (Despre corpuri) Gol în interior (2). – Din fr. cavitaire.
cavitate
CAVITÁTE, cavități, s. f. Adâncitură, gaură într-un corp solid. ◊ Cavitate rezonantă = circuit oscilant pentru frecvențe foarte înalte, constituit dintr-o incintă cu pereți metalici în care se pot întreține oscilații electromagnetice sub formă de unde staționare. ♦ Spațiu în interiorul organismului sau al unui organ din corpul omului sau al animalelor, în care se află anumite organe. Cavitate toracică. – Din fr. cavité, lat. cavitas, -tis. DOOM
cavitáte s. f., g.-d. art. cavitắții; pl. cavitắți
cavitatea
CAVITÁTE, cavități, s. f. Adâncitură, gaură într-un corp solid. ◊ Cavitate rezonantă = circuit oscilant pentru frecvențe foarte înalte, constituit dintr-o incintă cu pereți metalici în care se pot întreține oscilații electromagnetice sub formă de unde staționare. ♦ Spațiu în interiorul organismului sau al unui organ din corpul omului sau al animalelor, în care se află anumite organe. Cavitate toracică. – Din fr. cavité, lat. cavitas, -tis. DOOM
cavitáte s. f., g.-d. art. cavitắții; pl. cavitắți
cavitația
CAVITÁȚIE, cavitații, s. f. Fenomen de producere, într-un curent de lichid, a unui vid parțial unde se formează bule de vapori sau de gaze care, aglomerându-se, determină vibrații și coroziune mecanică, prezentând pericol de distrugere pentru pereții conductei prin care circulă lichidul, pentru paletele turbinelor etc. – Din fr. cavitation. DOOM
cavitáție (-ți-e) s. f., art. cavitáția (-ți-a), g.-d. art. cavitáției; pl. cavitáții, art. cavitáțiile (-ți-i-)
cavitație
CAVITÁȚIE, cavitații, s. f. Fenomen de producere, într-un curent de lichid, a unui vid parțial unde se formează bule de vapori sau de gaze care, aglomerându-se, determină vibrații și coroziune mecanică, prezentând pericol de distrugere pentru pereții conductei prin care circulă lichidul, pentru paletele turbinelor etc. – Din fr. cavitation. DOOM
cavitáție (-ți-e) s. f., art. cavitáția (-ți-a), g.-d. art. cavitáției; pl. cavitáții, art. cavitáțiile (-ți-i-)
cavitației
CAVITÁȚIE, cavitații, s. f. Fenomen de producere, într-un curent de lichid, a unui vid parțial unde se formează bule de vapori sau de gaze care, aglomerându-se, determină vibrații și coroziune mecanică, prezentând pericol de distrugere pentru pereții conductei prin care circulă lichidul, pentru paletele turbinelor etc. – Din fr. cavitation. DOOM
cavitáție (-ți-e) s. f., art. cavitáția (-ți-a), g.-d. art. cavitáției; pl. cavitáții, art. cavitáțiile (-ți-i-)
cavitații
CAVITÁȚIE, cavitații, s. f. Fenomen de producere, într-un curent de lichid, a unui vid parțial unde se formează bule de vapori sau de gaze care, aglomerându-se, determină vibrații și coroziune mecanică, prezentând pericol de distrugere pentru pereții conductei prin care circulă lichidul, pentru paletele turbinelor etc. – Din fr. cavitation. DOOM
cavitáție (-ți-e) s. f., art. cavitáția (-ți-a), g.-d. art. cavitáției; pl. cavitáții, art. cavitáțiile (-ți-i-)
cavitațiile
CAVITÁȚIE, cavitații, s. f. Fenomen de producere, într-un curent de lichid, a unui vid parțial unde se formează bule de vapori sau de gaze care, aglomerându-se, determină vibrații și coroziune mecanică, prezentând pericol de distrugere pentru pereții conductei prin care circulă lichidul, pentru paletele turbinelor etc. – Din fr. cavitation. DOOM
cavitáție (-ți-e) s. f., art. cavitáția (-ți-a), g.-d. art. cavitáției; pl. cavitáții, art. cavitáțiile (-ți-i-)
cavitațiilor
CAVITÁȚIE, cavitații, s. f. Fenomen de producere, într-un curent de lichid, a unui vid parțial unde se formează bule de vapori sau de gaze care, aglomerându-se, determină vibrații și coroziune mecanică, prezentând pericol de distrugere pentru pereții conductei prin care circulă lichidul, pentru paletele turbinelor etc. – Din fr. cavitation. DOOM
cavitáție (-ți-e) s. f., art. cavitáția (-ți-a), g.-d. art. cavitáției; pl. cavitáții, art. cavitáțiile (-ți-i-)
cavitațiune
CAVITAȚIÚNE s.f. v. cavitație.
cavități
CAVITÁTE, cavități, s. f. Adâncitură, gaură într-un corp solid. ◊ Cavitate rezonantă = circuit oscilant pentru frecvențe foarte înalte, constituit dintr-o incintă cu pereți metalici în care se pot întreține oscilații electromagnetice sub formă de unde staționare. ♦ Spațiu în interiorul organismului sau al unui organ din corpul omului sau al animalelor, în care se află anumite organe. Cavitate toracică. – Din fr. cavité, lat. cavitas, -tis. DOOM
cavitáte s. f., g.-d. art. cavitắții; pl. cavitắți
cavității
CAVITÁTE, cavități, s. f. Adâncitură, gaură într-un corp solid. ◊ Cavitate rezonantă = circuit oscilant pentru frecvențe foarte înalte, constituit dintr-o incintă cu pereți metalici în care se pot întreține oscilații electromagnetice sub formă de unde staționare. ♦ Spațiu în interiorul organismului sau al unui organ din corpul omului sau al animalelor, în care se află anumite organe. Cavitate toracică. – Din fr. cavité, lat. cavitas, -tis. DOOM
cavitáte s. f., g.-d. art. cavitắții; pl. cavitắți
cavitățile
CAVITÁTE, cavități, s. f. Adâncitură, gaură într-un corp solid. ◊ Cavitate rezonantă = circuit oscilant pentru frecvențe foarte înalte, constituit dintr-o incintă cu pereți metalici în care se pot întreține oscilații electromagnetice sub formă de unde staționare. ♦ Spațiu în interiorul organismului sau al unui organ din corpul omului sau al animalelor, în care se află anumite organe. Cavitate toracică. – Din fr. cavité, lat. cavitas, -tis. DOOM
cavitáte s. f., g.-d. art. cavitắții; pl. cavitắți
cavităților
CAVITÁTE, cavități, s. f. Adâncitură, gaură într-un corp solid. ◊ Cavitate rezonantă = circuit oscilant pentru frecvențe foarte înalte, constituit dintr-o incintă cu pereți metalici în care se pot întreține oscilații electromagnetice sub formă de unde staționare. ♦ Spațiu în interiorul organismului sau al unui organ din corpul omului sau al animalelor, în care se află anumite organe. Cavitate toracică. – Din fr. cavité, lat. cavitas, -tis. DOOM
cavitáte s. f., g.-d. art. cavitắții; pl. cavitắți
cavou
CAVÓU, cavouri, s. n. Construcție funerară (într-un cimitir sau în alt loc de înmormântare) cu una sau mai multe cripte. – Din fr. caveau. DOOM
cavóu s. n., art. cavóul; pl. cavóuri
cavoul
CAVÓU, cavouri, s. n. Construcție funerară (într-un cimitir sau în alt loc de înmormântare) cu una sau mai multe cripte. – Din fr. caveau. DOOM
cavóu s. n., art. cavóul; pl. cavóuri
cavoului
CAVÓU, cavouri, s. n. Construcție funerară (într-un cimitir sau în alt loc de înmormântare) cu una sau mai multe cripte. – Din fr. caveau. DOOM
cavóu s. n., art. cavóul; pl. cavóuri
cavouri
CAVÓU, cavouri, s. n. Construcție funerară (într-un cimitir sau în alt loc de înmormântare) cu una sau mai multe cripte. – Din fr. caveau. DOOM
cavóu s. n., art. cavóul; pl. cavóuri
cavourile
CAVÓU, cavouri, s. n. Construcție funerară (într-un cimitir sau în alt loc de înmormântare) cu una sau mai multe cripte. – Din fr. caveau. DOOM
cavóu s. n., art. cavóul; pl. cavóuri
cavourilor
CAVÓU, cavouri, s. n. Construcție funerară (într-un cimitir sau în alt loc de înmormântare) cu una sau mai multe cripte. – Din fr. caveau. DOOM
cavóu s. n., art. cavóul; pl. cavóuri
cavul
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cavului
CAV, -Ă, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Venă cavă = denumire pentru cele două vene (inferioară și superioară) care transportă sângele la inimă. – Din fr. cave. DOOM
cav adj. m., pl. cavi; f. cávă, pl. cáve
cavă
CÁVĂ, cave, adj. f. (Numai în expr.) Vînă cavă = nume dat fiecăreia dintre cele două vine care duc sîngele la inimă.
caz
CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas. DOOM
caz s. n., pl. cázuri
caz
CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutății, a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lăsa în jos continuând să fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se răsturna, a se prăvăli; a se dărâma, a se surpa. ◊ Expr. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi. A cădea în picioare = a ieși cu abilitate dintr-o situație grea. ♦ (Determinat prin „în genunchi”, „cu rugăminte” etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arăta supunere; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre orașe, poziții strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuși. A căzut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neașteptate într-un loc sau într-o situație. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) drag (sau la inimă) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se năpusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A căzut în extaz. ◊ Expr. A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunării. ♦ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși. 8. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înțelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A ședea bine; a se potrivi. – Lat. cadere. DOOM
cădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cad, 1 pl. cădém, 2 pl. cădéți; conj. prez. 3 să cádă; imper. 2 sg. cazi, 2 pl. cădéți; ger. căzấnd; part. căzút
caza
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazac
CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei colectivități (etnice rusești) formate din oameni liberi, mai ales din foști țărani fugiți de pe moșiile stăpânilor feudali ruși și poloni, care, în sec. XV și XVI, s-au așezat în regiunile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde au format unități militare autonome. 2. (În Rusia, începând din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak. DOOM
cazác s. m., pl. cazáci
cazaca
CAZÁCĂ, cazace, s. f. Bluză cu mâneci largi, lungă până mai jos de talie, încheiată la gât într-o parte. – Din fr. casaque. DOOM
cazácă s. f., g.-d. art. cazácei; pl. cazáce
cazace
CAZÁCĂ, cazace, s. f. Bluză cu mâneci largi, lungă până mai jos de talie, încheiată la gât într-o parte. – Din fr. casaque. DOOM
cazácă s. f., g.-d. art. cazácei; pl. cazáce
cazacei
CAZÁCĂ, cazace, s. f. Bluză cu mâneci largi, lungă până mai jos de talie, încheiată la gât într-o parte. – Din fr. casaque. DOOM
cazácă s. f., g.-d. art. cazácei; pl. cazáce
cazacele
CAZÁCĂ, cazace, s. f. Bluză cu mâneci largi, lungă până mai jos de talie, încheiată la gât într-o parte. – Din fr. casaque. DOOM
cazácă s. f., g.-d. art. cazácei; pl. cazáce
cazacelor
CAZÁCĂ, cazace, s. f. Bluză cu mâneci largi, lungă până mai jos de talie, încheiată la gât într-o parte. – Din fr. casaque. DOOM
cazácă s. f., g.-d. art. cazácei; pl. cazáce
cazaci
CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei colectivități (etnice rusești) formate din oameni liberi, mai ales din foști țărani fugiți de pe moșiile stăpânilor feudali ruși și poloni, care, în sec. XV și XVI, s-au așezat în regiunile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde au format unități militare autonome. 2. (În Rusia, începând din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak. DOOM
cazác s. m., pl. cazáci
cazacii
CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei colectivități (etnice rusești) formate din oameni liberi, mai ales din foști țărani fugiți de pe moșiile stăpânilor feudali ruși și poloni, care, în sec. XV și XVI, s-au așezat în regiunile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde au format unități militare autonome. 2. (În Rusia, începând din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak. DOOM
cazác s. m., pl. cazáci
cazacilor
CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei colectivități (etnice rusești) formate din oameni liberi, mai ales din foști țărani fugiți de pe moșiile stăpânilor feudali ruși și poloni, care, în sec. XV și XVI, s-au așezat în regiunile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde au format unități militare autonome. 2. (În Rusia, începând din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak. DOOM
cazác s. m., pl. cazáci
cazacinca
CAZACÍNCĂ s. f. (Reg.) Dansul căzăceasca. – De la cazac. DOOM
cazacíncă (reg.) s. f., g.-d. art. cazacíncii
cazacinci
CAZACÍNCĂ s. f. (Reg.) Dansul căzăceasca. – De la cazac. DOOM
cazacíncă (reg.) s. f., g.-d. art. cazacíncii
cazacincii
CAZACÍNCĂ s. f. (Reg.) Dansul căzăceasca. – De la cazac. DOOM
cazacíncă (reg.) s. f., g.-d. art. cazacíncii
cazacincile
CAZACÍNCĂ s. f. (Reg.) Dansul căzăceasca. – De la cazac. DOOM
cazacíncă (reg.) s. f., g.-d. art. cazacíncii
cazacincilor
CAZACÍNCĂ s. f. (Reg.) Dansul căzăceasca. – De la cazac. DOOM
cazacíncă (reg.) s. f., g.-d. art. cazacíncii
cazacioc
CAZACIÓC, cazaciocuri, s. n. (Reg.) Dansul căzăceasca. – Din rus. kazaciok. DOOM
cazacióc (-cioc) s. n., pl. cazaciócuri
cazaciocul
CAZACIÓC, cazaciocuri, s. n. (Reg.) Dansul căzăceasca. – Din rus. kazaciok. DOOM
cazacióc (-cioc) s. n., pl. cazaciócuri
cazaciocului
CAZACIÓC, cazaciocuri, s. n. (Reg.) Dansul căzăceasca. – Din rus. kazaciok. DOOM
cazacióc (-cioc) s. n., pl. cazaciócuri
cazaciocuri
CAZACIÓC, cazaciocuri, s. n. (Reg.) Dansul căzăceasca. – Din rus. kazaciok. DOOM
cazacióc (-cioc) s. n., pl. cazaciócuri
cazaciocurile
CAZACIÓC, cazaciocuri, s. n. (Reg.) Dansul căzăceasca. – Din rus. kazaciok. DOOM
cazacióc (-cioc) s. n., pl. cazaciócuri
cazaciocurilor
CAZACIÓC, cazaciocuri, s. n. (Reg.) Dansul căzăceasca. – Din rus. kazaciok. DOOM
cazacióc (-cioc) s. n., pl. cazaciócuri
cazaclii
CAZACLÍU, cazaclii, s. m. (Înv.) Negustor cazac care făcea negoț cu vinuri, cu blănuri etc. între Ucraina și Moldova. – Din tc. kazaklı. DOOM
cazaclíu (înv.) (-za-cliu/zac-liu) s. m., art. cazaclíul; pl. cazaclíi, art. cazaclíii (-cli-ii)
cazacliii
CAZACLÍU, cazaclii, s. m. (Înv.) Negustor cazac care făcea negoț cu vinuri, cu blănuri etc. între Ucraina și Moldova. – Din tc. kazaklı. DOOM
cazaclíu (înv.) (-za-cliu/zac-liu) s. m., art. cazaclíul; pl. cazaclíi, art. cazaclíii (-cli-ii)
cazacliilor
CAZACLÍU, cazaclii, s. m. (Înv.) Negustor cazac care făcea negoț cu vinuri, cu blănuri etc. între Ucraina și Moldova. – Din tc. kazaklı. DOOM
cazaclíu (înv.) (-za-cliu/zac-liu) s. m., art. cazaclíul; pl. cazaclíi, art. cazaclíii (-cli-ii)
cazacliu
CAZACLÍU, cazaclii, s. m. (Înv.) Negustor cazac care făcea negoț cu vinuri, cu blănuri etc. între Ucraina și Moldova. – Din tc. kazaklı. DOOM
cazaclíu (înv.) (-za-cliu/zac-liu) s. m., art. cazaclíul; pl. cazaclíi, art. cazaclíii (-cli-ii)
cazacliul
CAZACLÍU, cazaclii, s. m. (Înv.) Negustor cazac care făcea negoț cu vinuri, cu blănuri etc. între Ucraina și Moldova. – Din tc. kazaklı. DOOM
cazaclíu (înv.) (-za-cliu/zac-liu) s. m., art. cazaclíul; pl. cazaclíi, art. cazaclíii (-cli-ii)
cazacliului
CAZACLÍU, cazaclii, s. m. (Înv.) Negustor cazac care făcea negoț cu vinuri, cu blănuri etc. între Ucraina și Moldova. – Din tc. kazaklı. DOOM
cazaclíu (înv.) (-za-cliu/zac-liu) s. m., art. cazaclíul; pl. cazaclíi, art. cazaclíii (-cli-ii)
cazacul
CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei colectivități (etnice rusești) formate din oameni liberi, mai ales din foști țărani fugiți de pe moșiile stăpânilor feudali ruși și poloni, care, în sec. XV și XVI, s-au așezat în regiunile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde au format unități militare autonome. 2. (În Rusia, începând din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak. DOOM
cazác s. m., pl. cazáci
cazacului
CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei colectivități (etnice rusești) formate din oameni liberi, mai ales din foști țărani fugiți de pe moșiile stăpânilor feudali ruși și poloni, care, în sec. XV și XVI, s-au așezat în regiunile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde au format unități militare autonome. 2. (În Rusia, începând din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak. DOOM
cazác s. m., pl. cazáci
cazai
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazam
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazan
CAZÁN, cazane, s. n. 1. Vas mare de metal, de formă cilindrică sau tronconică, deschis, care servește, în gospodărie sau în tehnică, la încălzit sau la fiert. 2. Rezervor metalic în care se poate introduce apă pentru a fi încălzită (și transformată în aburi). ◊ Cazan de abur = instalație constituită dintr-un focar, dintr-un sistem fierbător, supraîncălzitor de abur etc., utilizată pentru producerea aburului necesar în centralele termoenergetice, în industria textilă etc. ♦ Instalație, folosită pentru vaporizarea sub presiune a lichidelor în vederea întrebuințării vaporilor ca forță motrice, la încălzirea caloriferelor etc. ♦ Instalație compusă dintr-un vas prin care trec o serie de tuburi, folosită la distilarea alcoolului. 3. (Geogr.) Căldare (II). Cazanele Dunării. – Din tc. kazan. DOOM
cazán (recipient) s. n., pl. cazáne
cazane
CAZÁN, cazane, s. n. 1. Vas mare de metal, de formă cilindrică sau tronconică, deschis, care servește, în gospodărie sau în tehnică, la încălzit sau la fiert. 2. Rezervor metalic în care se poate introduce apă pentru a fi încălzită (și transformată în aburi). ◊ Cazan de abur = instalație constituită dintr-un focar, dintr-un sistem fierbător, supraîncălzitor de abur etc., utilizată pentru producerea aburului necesar în centralele termoenergetice, în industria textilă etc. ♦ Instalație, folosită pentru vaporizarea sub presiune a lichidelor în vederea întrebuințării vaporilor ca forță motrice, la încălzirea caloriferelor etc. ♦ Instalație compusă dintr-un vas prin care trec o serie de tuburi, folosită la distilarea alcoolului. 3. (Geogr.) Căldare (II). Cazanele Dunării. – Din tc. kazan. DOOM
cazán (recipient) s. n., pl. cazáne
cazanele
CAZÁN, cazane, s. n. 1. Vas mare de metal, de formă cilindrică sau tronconică, deschis, care servește, în gospodărie sau în tehnică, la încălzit sau la fiert. 2. Rezervor metalic în care se poate introduce apă pentru a fi încălzită (și transformată în aburi). ◊ Cazan de abur = instalație constituită dintr-un focar, dintr-un sistem fierbător, supraîncălzitor de abur etc., utilizată pentru producerea aburului necesar în centralele termoenergetice, în industria textilă etc. ♦ Instalație, folosită pentru vaporizarea sub presiune a lichidelor în vederea întrebuințării vaporilor ca forță motrice, la încălzirea caloriferelor etc. ♦ Instalație compusă dintr-un vas prin care trec o serie de tuburi, folosită la distilarea alcoolului. 3. (Geogr.) Căldare (II). Cazanele Dunării. – Din tc. kazan. DOOM
cazán (recipient) s. n., pl. cazáne
cazanelor
CAZÁN, cazane, s. n. 1. Vas mare de metal, de formă cilindrică sau tronconică, deschis, care servește, în gospodărie sau în tehnică, la încălzit sau la fiert. 2. Rezervor metalic în care se poate introduce apă pentru a fi încălzită (și transformată în aburi). ◊ Cazan de abur = instalație constituită dintr-un focar, dintr-un sistem fierbător, supraîncălzitor de abur etc., utilizată pentru producerea aburului necesar în centralele termoenergetice, în industria textilă etc. ♦ Instalație, folosită pentru vaporizarea sub presiune a lichidelor în vederea întrebuințării vaporilor ca forță motrice, la încălzirea caloriferelor etc. ♦ Instalație compusă dintr-un vas prin care trec o serie de tuburi, folosită la distilarea alcoolului. 3. (Geogr.) Căldare (II). Cazanele Dunării. – Din tc. kazan. DOOM
cazán (recipient) s. n., pl. cazáne
cazangeria
CAZANGERÍE, cazangerii, s. f. 1. Atelier de construit sau reparat cazane (1, 2), utilaje din tablă groasă de oțel, recipiente de presiune, cisterne etc. 2. Meseria cazangiului. – Cazangiu + suf. -ărie. DOOM
cazangeríe s. f., art. cazangería, g.-d. art. cazangeríei; (ateliere) pl. cazangeríi, art. cazangeríile
cazangerie
CAZANGERÍE, cazangerii, s. f. 1. Atelier de construit sau reparat cazane (1, 2), utilaje din tablă groasă de oțel, recipiente de presiune, cisterne etc. 2. Meseria cazangiului. – Cazangiu + suf. -ărie. DOOM
cazangeríe s. f., art. cazangería, g.-d. art. cazangeríei; (ateliere) pl. cazangeríi, art. cazangeríile
cazangeriei
CAZANGERÍE, cazangerii, s. f. 1. Atelier de construit sau reparat cazane (1, 2), utilaje din tablă groasă de oțel, recipiente de presiune, cisterne etc. 2. Meseria cazangiului. – Cazangiu + suf. -ărie. DOOM
cazangeríe s. f., art. cazangería, g.-d. art. cazangeríei; (ateliere) pl. cazangeríi, art. cazangeríile
cazangerii
CAZANGERÍE, cazangerii, s. f. 1. Atelier de construit sau reparat cazane (1, 2), utilaje din tablă groasă de oțel, recipiente de presiune, cisterne etc. 2. Meseria cazangiului. – Cazangiu + suf. -ărie. DOOM
cazangeríe s. f., art. cazangería, g.-d. art. cazangeríei; (ateliere) pl. cazangeríi, art. cazangeríile
cazangeriile
CAZANGERÍE, cazangerii, s. f. 1. Atelier de construit sau reparat cazane (1, 2), utilaje din tablă groasă de oțel, recipiente de presiune, cisterne etc. 2. Meseria cazangiului. – Cazangiu + suf. -ărie. DOOM
cazangeríe s. f., art. cazangería, g.-d. art. cazangeríei; (ateliere) pl. cazangeríi, art. cazangeríile
cazangeriilor
CAZANGERÍE, cazangerii, s. f. 1. Atelier de construit sau reparat cazane (1, 2), utilaje din tablă groasă de oțel, recipiente de presiune, cisterne etc. 2. Meseria cazangiului. – Cazangiu + suf. -ărie. DOOM
cazangeríe s. f., art. cazangería, g.-d. art. cazangeríei; (ateliere) pl. cazangeríi, art. cazangeríile
cazangii
CAZANGÍU, cazangii, s. m. 1. Meseriaș care construiește sau repară cazane (1, 2), care muncește într-o cazangerie (1). 2. Muncitor care supraveghează și alimentează cazanele generatoare de forță motrice. – Din tc. kazanci. DOOM
cazangíu s. m., art. cazangíul; pl. cazangíi, art. cazangíii (-gi-ii)
cazangiii
CAZANGÍU, cazangii, s. m. 1. Meseriaș care construiește sau repară cazane (1, 2), care muncește într-o cazangerie (1). 2. Muncitor care supraveghează și alimentează cazanele generatoare de forță motrice. – Din tc. kazanci. DOOM
cazangíu s. m., art. cazangíul; pl. cazangíi, art. cazangíii (-gi-ii)
cazangiilor
CAZANGÍU, cazangii, s. m. 1. Meseriaș care construiește sau repară cazane (1, 2), care muncește într-o cazangerie (1). 2. Muncitor care supraveghează și alimentează cazanele generatoare de forță motrice. – Din tc. kazanci. DOOM
cazangíu s. m., art. cazangíul; pl. cazangíi, art. cazangíii (-gi-ii)
cazangiu
CAZANGÍU, cazangii, s. m. 1. Meseriaș care construiește sau repară cazane (1, 2), care muncește într-o cazangerie (1). 2. Muncitor care supraveghează și alimentează cazanele generatoare de forță motrice. – Din tc. kazanci. DOOM
cazangíu s. m., art. cazangíul; pl. cazangíi, art. cazangíii (-gi-ii)
cazangiul
CAZANGÍU, cazangii, s. m. 1. Meseriaș care construiește sau repară cazane (1, 2), care muncește într-o cazangerie (1). 2. Muncitor care supraveghează și alimentează cazanele generatoare de forță motrice. – Din tc. kazanci. DOOM
cazangíu s. m., art. cazangíul; pl. cazangíi, art. cazangíii (-gi-ii)
cazangiului
CAZANGÍU, cazangii, s. m. 1. Meseriaș care construiește sau repară cazane (1, 2), care muncește într-o cazangerie (1). 2. Muncitor care supraveghează și alimentează cazanele generatoare de forță motrice. – Din tc. kazanci. DOOM
cazangíu s. m., art. cazangíul; pl. cazangíi, art. cazangíii (-gi-ii)
cazania
CAZÁNIE, cazanii, s. f. Predică prin care se explică un pasaj oarecare din evanghelie. ♦ Carte religioasă care cuprinde predici sau povestiri în care se comentează texte evanghelice. – Din sl. kazanije. DOOM
cazánie (-ni-e) s. f., art. cazánia (-ni-a), g.-d. art. cazániei; pl. cazánii, art. cazániile (-ni-i-)
cazanie
CAZÁNIE, cazanii, s. f. Predică prin care se explică un pasaj oarecare din evanghelie. ♦ Carte religioasă care cuprinde predici sau povestiri în care se comentează texte evanghelice. – Din sl. kazanije. DOOM
cazánie (-ni-e) s. f., art. cazánia (-ni-a), g.-d. art. cazániei; pl. cazánii, art. cazániile (-ni-i-)
cazaniei
CAZÁNIE, cazanii, s. f. Predică prin care se explică un pasaj oarecare din evanghelie. ♦ Carte religioasă care cuprinde predici sau povestiri în care se comentează texte evanghelice. – Din sl. kazanije. DOOM
cazánie (-ni-e) s. f., art. cazánia (-ni-a), g.-d. art. cazániei; pl. cazánii, art. cazániile (-ni-i-)
cazanier
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazaniera
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazaniere
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazanierei
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazanierele
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazanierelor
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazanieri
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazanierii
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazanierilor
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazanierul
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazanierului
CAZANIÉR, -Ă, cazanieri, -e, adj. Sedentar. – Din fr. casanier. DOOM
*cazaniér (-ni-er) adj. m., pl. cazaniéri; f. cazaniéră, pl. cazaniére
cazanii
CAZÁNIE, cazanii, s. f. Predică prin care se explică un pasaj oarecare din evanghelie. ♦ Carte religioasă care cuprinde predici sau povestiri în care se comentează texte evanghelice. – Din sl. kazanije. DOOM
cazánie (-ni-e) s. f., art. cazánia (-ni-a), g.-d. art. cazániei; pl. cazánii, art. cazániile (-ni-i-)
cazaniile
CAZÁNIE, cazanii, s. f. Predică prin care se explică un pasaj oarecare din evanghelie. ♦ Carte religioasă care cuprinde predici sau povestiri în care se comentează texte evanghelice. – Din sl. kazanije. DOOM
cazánie (-ni-e) s. f., art. cazánia (-ni-a), g.-d. art. cazániei; pl. cazánii, art. cazániile (-ni-i-)
cazaniilor
CAZÁNIE, cazanii, s. f. Predică prin care se explică un pasaj oarecare din evanghelie. ♦ Carte religioasă care cuprinde predici sau povestiri în care se comentează texte evanghelice. – Din sl. kazanije. DOOM
cazánie (-ni-e) s. f., art. cazánia (-ni-a), g.-d. art. cazániei; pl. cazánii, art. cazániile (-ni-i-)
cazanul
CAZÁN, cazane, s. n. 1. Vas mare de metal, de formă cilindrică sau tronconică, deschis, care servește, în gospodărie sau în tehnică, la încălzit sau la fiert. 2. Rezervor metalic în care se poate introduce apă pentru a fi încălzită (și transformată în aburi). ◊ Cazan de abur = instalație constituită dintr-un focar, dintr-un sistem fierbător, supraîncălzitor de abur etc., utilizată pentru producerea aburului necesar în centralele termoenergetice, în industria textilă etc. ♦ Instalație, folosită pentru vaporizarea sub presiune a lichidelor în vederea întrebuințării vaporilor ca forță motrice, la încălzirea caloriferelor etc. ♦ Instalație compusă dintr-un vas prin care trec o serie de tuburi, folosită la distilarea alcoolului. 3. (Geogr.) Căldare (II). Cazanele Dunării. – Din tc. kazan. DOOM
cazán (recipient) s. n., pl. cazáne
cazanului
CAZÁN, cazane, s. n. 1. Vas mare de metal, de formă cilindrică sau tronconică, deschis, care servește, în gospodărie sau în tehnică, la încălzit sau la fiert. 2. Rezervor metalic în care se poate introduce apă pentru a fi încălzită (și transformată în aburi). ◊ Cazan de abur = instalație constituită dintr-un focar, dintr-un sistem fierbător, supraîncălzitor de abur etc., utilizată pentru producerea aburului necesar în centralele termoenergetice, în industria textilă etc. ♦ Instalație, folosită pentru vaporizarea sub presiune a lichidelor în vederea întrebuințării vaporilor ca forță motrice, la încălzirea caloriferelor etc. ♦ Instalație compusă dintr-un vas prin care trec o serie de tuburi, folosită la distilarea alcoolului. 3. (Geogr.) Căldare (II). Cazanele Dunării. – Din tc. kazan. DOOM
cazán (recipient) s. n., pl. cazáne
cazare
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazare
CAZÁRE, cazări, s. f. Acțiunea de a caza și rezultatul ei. – V. caza. DOOM
cazáre s. f., g.-d. art. cazắrii; pl. cazắri
cazarea
CAZÁRE, cazări, s. f. Acțiunea de a caza și rezultatul ei. – V. caza. DOOM
cazáre s. f., g.-d. art. cazắrii; pl. cazắri
cazarma
CAZÁRMĂ, cazărmi, s. f. 1. Ansamblu de clădiri, construcții și instalații afectat militarilor. 2. (În sintagma) Cazarma echipajului = compartiment situat sub puntea unei nave de luptă, destinat odihnei echipajului. – Din rus. kazarma. DOOM
cazármă s. f., g.-d. art. cazắrmii; pl. cazắrmi
cazarmament
CAZARMAMÉNT s. n. Totalitatea efectelor de pat (saltea, pernă, pătură, cearșaf etc.) pe care le primește un militar sau, p. ext., un muncitor pe șantier. – Contaminare între cazarmă și echipament. Cf. fr. casernement. DOOM
cazarmamént s. n.
cazară
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazarăm
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazarăți
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazase
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazasem
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazaseră
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazaserăm
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazaserăți
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazaseși
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazaseți
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazat
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazat
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser.
cazau
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazași
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazați
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazează
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazeificare
CAZEIFICÁRE s. f. 1. Proces de precipitare a cazeinei din lapte; brânzire. 2. (Med.) Formă de degenerescență necrotică a țesuturilor, produsă de bacilul tuberculozei. [Pr.: -ze-i-] – Cf. fr. caséification. DOOM
cazeificáre (-ze-i-) s. f., g.-d. art. cazeificắrii
cazeificarea
CAZEIFICÁRE s. f. 1. Proces de precipitare a cazeinei din lapte; brânzire. 2. (Med.) Formă de degenerescență necrotică a țesuturilor, produsă de bacilul tuberculozei. [Pr.: -ze-i-] – Cf. fr. caséification. DOOM
cazeificáre (-ze-i-) s. f., g.-d. art. cazeificắrii
cazeificări
CAZEIFICÁRE s. f. 1. Proces de precipitare a cazeinei din lapte; brânzire. 2. (Med.) Formă de degenerescență necrotică a țesuturilor, produsă de bacilul tuberculozei. [Pr.: -ze-i-] – Cf. fr. caséification. DOOM
cazeificáre (-ze-i-) s. f., g.-d. art. cazeificắrii
cazeificării
CAZEIFICÁRE s. f. 1. Proces de precipitare a cazeinei din lapte; brânzire. 2. (Med.) Formă de degenerescență necrotică a țesuturilor, produsă de bacilul tuberculozei. [Pr.: -ze-i-] – Cf. fr. caséification. DOOM
cazeificáre (-ze-i-) s. f., g.-d. art. cazeificắrii
cazeificările
CAZEIFICÁRE s. f. 1. Proces de precipitare a cazeinei din lapte; brânzire. 2. (Med.) Formă de degenerescență necrotică a țesuturilor, produsă de bacilul tuberculozei. [Pr.: -ze-i-] – Cf. fr. caséification. DOOM
cazeificáre (-ze-i-) s. f., g.-d. art. cazeificắrii
cazeificărilor
CAZEIFICÁRE s. f. 1. Proces de precipitare a cazeinei din lapte; brânzire. 2. (Med.) Formă de degenerescență necrotică a țesuturilor, produsă de bacilul tuberculozei. [Pr.: -ze-i-] – Cf. fr. caséification. DOOM
cazeificáre (-ze-i-) s. f., g.-d. art. cazeificắrii
cazeina
CAZEÍNĂ s. f. Substanță proteică aflată în lapte și care, coagulându-se, formează partea componentă principală a brânzeturilor; cazeinogen. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséine. DOOM
cazeínă s. f., g.-d. art. cazeínei
cazeinat
CAZEINÁT s. n. (În sintagma) Cazeinat de sodiu = produs obținut din lapte smântânit. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséinate.
cazeinatul
CAZEINÁT s. n. (În sintagma) Cazeinat de sodiu = produs obținut din lapte smântânit. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséinate.
cazeinatului
CAZEINÁT s. n. (În sintagma) Cazeinat de sodiu = produs obținut din lapte smântânit. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséinate.
cazeine
CAZEÍNĂ s. f. Substanță proteică aflată în lapte și care, coagulându-se, formează partea componentă principală a brânzeturilor; cazeinogen. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséine. DOOM
cazeínă s. f., g.-d. art. cazeínei
cazeinei
CAZEÍNĂ s. f. Substanță proteică aflată în lapte și care, coagulându-se, formează partea componentă principală a brânzeturilor; cazeinogen. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséine. DOOM
cazeínă s. f., g.-d. art. cazeínei
cazeinogen
CAZEINOGÉN s. n. Cazeină. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséinogène. DOOM
cazeinogén (-ze-i-) s. n.
cazeinogenul
CAZEINOGÉN s. n. Cazeină. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséinogène. DOOM
cazeinogén (-ze-i-) s. n.
cazeinogenului
CAZEINOGÉN s. n. Cazeină. [Pr.: -ze-i-] – Din fr. caséinogène. DOOM
cazeinogén (-ze-i-) s. n.
cazemata
CAZEMÁTĂ, cazemate, s. f. Lucrare de apărare, construită din lemn și pământ sau din beton armat, în care sunt instalate diferite mijloace de luptă împotriva artileriei și împotriva bombardamentelor aeriene; buncăr (4). ♦ Încăpere blindată pe nave, unde sunt instalate tunurile de calibru mijlociu. – Din fr. casemate. DOOM
cazemátă s. f., g.-d. art. cazemátei; pl. cazemáte
cazemate
CAZEMÁTĂ, cazemate, s. f. Lucrare de apărare, construită din lemn și pământ sau din beton armat, în care sunt instalate diferite mijloace de luptă împotriva artileriei și împotriva bombardamentelor aeriene; buncăr (4). ♦ Încăpere blindată pe nave, unde sunt instalate tunurile de calibru mijlociu. – Din fr. casemate. DOOM
cazemátă s. f., g.-d. art. cazemátei; pl. cazemáte
cazematei
CAZEMÁTĂ, cazemate, s. f. Lucrare de apărare, construită din lemn și pământ sau din beton armat, în care sunt instalate diferite mijloace de luptă împotriva artileriei și împotriva bombardamentelor aeriene; buncăr (4). ♦ Încăpere blindată pe nave, unde sunt instalate tunurile de calibru mijlociu. – Din fr. casemate. DOOM
cazemátă s. f., g.-d. art. cazemátei; pl. cazemáte
cazematele
CAZEMÁTĂ, cazemate, s. f. Lucrare de apărare, construită din lemn și pământ sau din beton armat, în care sunt instalate diferite mijloace de luptă împotriva artileriei și împotriva bombardamentelor aeriene; buncăr (4). ♦ Încăpere blindată pe nave, unde sunt instalate tunurile de calibru mijlociu. – Din fr. casemate. DOOM
cazemátă s. f., g.-d. art. cazemátei; pl. cazemáte
cazematelor
CAZEMÁTĂ, cazemate, s. f. Lucrare de apărare, construită din lemn și pământ sau din beton armat, în care sunt instalate diferite mijloace de luptă împotriva artileriei și împotriva bombardamentelor aeriene; buncăr (4). ♦ Încăpere blindată pe nave, unde sunt instalate tunurile de calibru mijlociu. – Din fr. casemate. DOOM
cazemátă s. f., g.-d. art. cazemátei; pl. cazemáte
cazeoasa
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazeoase
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazeoasei
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazeoasele
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazeoaselor
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazeos
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazeosul
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazeosului
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazeoși
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazeoșii
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazeoșilor
CAZEÓS, -OÁSĂ adj. Cu aspect de brânză; brânzos. [Pron. -ze-os. / < fr. caséeux].
cazez
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazeze
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazezi
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazi
CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutății, a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lăsa în jos continuând să fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se răsturna, a se prăvăli; a se dărâma, a se surpa. ◊ Expr. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi. A cădea în picioare = a ieși cu abilitate dintr-o situație grea. ♦ (Determinat prin „în genunchi”, „cu rugăminte” etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arăta supunere; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre orașe, poziții strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuși. A căzut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neașteptate într-un loc sau într-o situație. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) drag (sau la inimă) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se năpusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A căzut în extaz. ◊ Expr. A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunării. ♦ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși. 8. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înțelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A ședea bine; a se potrivi. – Lat. cadere. DOOM
cădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cad, 1 pl. cădém, 2 pl. cădéți; conj. prez. 3 să cádă; imper. 2 sg. cazi, 2 pl. cădéți; ger. căzấnd; part. căzút
cazic
CAZÍC, cazici, s. m. Țăruș de lemn (având la capăt un inel de oțel), care se introduce în pământ, pe malul unei ape, pentru legarea ambarcațiunilor. – Et. nec. DOOM
cazíc (reg.) s. m., pl. cazíci
cazici
CAZÍC, cazici, s. m. Țăruș de lemn (având la capăt un inel de oțel), care se introduce în pământ, pe malul unei ape, pentru legarea ambarcațiunilor. – Et. nec. DOOM
cazíc (reg.) s. m., pl. cazíci
cazicii
CAZÍC, cazici, s. m. Țăruș de lemn (având la capăt un inel de oțel), care se introduce în pământ, pe malul unei ape, pentru legarea ambarcațiunilor. – Et. nec. DOOM
cazíc (reg.) s. m., pl. cazíci
cazicilor
CAZÍC, cazici, s. m. Țăruș de lemn (având la capăt un inel de oțel), care se introduce în pământ, pe malul unei ape, pentru legarea ambarcațiunilor. – Et. nec. DOOM
cazíc (reg.) s. m., pl. cazíci
cazicul
CAZÍC, cazici, s. m. Țăruș de lemn (având la capăt un inel de oțel), care se introduce în pământ, pe malul unei ape, pentru legarea ambarcațiunilor. – Et. nec. DOOM
cazíc (reg.) s. m., pl. cazíci
cazicului
CAZÍC, cazici, s. m. Țăruș de lemn (având la capăt un inel de oțel), care se introduce în pământ, pe malul unei ape, pentru legarea ambarcațiunilor. – Et. nec. DOOM
cazíc (reg.) s. m., pl. cazíci
cazier
CAZIÉR, caziere, s. n. 1. Dulap cu mai multe compartimente sau sertare, în care se clasează acte, dosare etc. ♦ (Tipogr.) Dulăpior cu rafturi în care se păstrează literele. 2. (Jur.; în sintagma) Cazier judiciar = fișă de evidență în care organele judiciare consemnează toate condamnările penale ale unei persoane. ♦ Serviciu care ține evidența acestor fișe. [Pr.: -zi-er] – Din fr. casier. DOOM
caziér (-zi-er) s. n., pl. caziére
caziere
CAZIÉR, caziere, s. n. 1. Dulap cu mai multe compartimente sau sertare, în care se clasează acte, dosare etc. ♦ (Tipogr.) Dulăpior cu rafturi în care se păstrează literele. 2. (Jur.; în sintagma) Cazier judiciar = fișă de evidență în care organele judiciare consemnează toate condamnările penale ale unei persoane. ♦ Serviciu care ține evidența acestor fișe. [Pr.: -zi-er] – Din fr. casier. DOOM
caziér (-zi-er) s. n., pl. caziére
cazierele
CAZIÉR, caziere, s. n. 1. Dulap cu mai multe compartimente sau sertare, în care se clasează acte, dosare etc. ♦ (Tipogr.) Dulăpior cu rafturi în care se păstrează literele. 2. (Jur.; în sintagma) Cazier judiciar = fișă de evidență în care organele judiciare consemnează toate condamnările penale ale unei persoane. ♦ Serviciu care ține evidența acestor fișe. [Pr.: -zi-er] – Din fr. casier. DOOM
caziér (-zi-er) s. n., pl. caziére
cazierelor
CAZIÉR, caziere, s. n. 1. Dulap cu mai multe compartimente sau sertare, în care se clasează acte, dosare etc. ♦ (Tipogr.) Dulăpior cu rafturi în care se păstrează literele. 2. (Jur.; în sintagma) Cazier judiciar = fișă de evidență în care organele judiciare consemnează toate condamnările penale ale unei persoane. ♦ Serviciu care ține evidența acestor fișe. [Pr.: -zi-er] – Din fr. casier. DOOM
caziér (-zi-er) s. n., pl. caziére
cazierul
CAZIÉR, caziere, s. n. 1. Dulap cu mai multe compartimente sau sertare, în care se clasează acte, dosare etc. ♦ (Tipogr.) Dulăpior cu rafturi în care se păstrează literele. 2. (Jur.; în sintagma) Cazier judiciar = fișă de evidență în care organele judiciare consemnează toate condamnările penale ale unei persoane. ♦ Serviciu care ține evidența acestor fișe. [Pr.: -zi-er] – Din fr. casier. DOOM
caziér (-zi-er) s. n., pl. caziére
cazierului
CAZIÉR, caziere, s. n. 1. Dulap cu mai multe compartimente sau sertare, în care se clasează acte, dosare etc. ♦ (Tipogr.) Dulăpior cu rafturi în care se păstrează literele. 2. (Jur.; în sintagma) Cazier judiciar = fișă de evidență în care organele judiciare consemnează toate condamnările penale ale unei persoane. ♦ Serviciu care ține evidența acestor fișe. [Pr.: -zi-er] – Din fr. casier. DOOM
caziér (-zi-er) s. n., pl. caziére
cazino
CAZINÓU, cazinouri, s. n. Local public cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc. [Var.: cazinó s. n.] – Din fr. casino. DOOM
cazinóu s. n., art. cazinóul; pl. cazinóuri
cazinou
CAZINÓU, cazinouri, s. n. Local public cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc. [Var.: cazinó s. n.] – Din fr. casino. DOOM
cazinóu s. n., art. cazinóul; pl. cazinóuri
cazinoul
CAZINÓU, cazinouri, s. n. Local public cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc. [Var.: cazinó s. n.] – Din fr. casino. DOOM
cazinóu s. n., art. cazinóul; pl. cazinóuri
cazinoului
CAZINÓU, cazinouri, s. n. Local public cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc. [Var.: cazinó s. n.] – Din fr. casino. DOOM
cazinóu s. n., art. cazinóul; pl. cazinóuri
cazinouri
CAZINÓU, cazinouri, s. n. Local public cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc. [Var.: cazinó s. n.] – Din fr. casino. DOOM
cazinóu s. n., art. cazinóul; pl. cazinóuri
cazinourile
CAZINÓU, cazinouri, s. n. Local public cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc. [Var.: cazinó s. n.] – Din fr. casino. DOOM
cazinóu s. n., art. cazinóul; pl. cazinóuri
cazinourilor
CAZINÓU, cazinouri, s. n. Local public cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc. [Var.: cazinó s. n.] – Din fr. casino. DOOM
cazinóu s. n., art. cazinóul; pl. cazinóuri
cazma
CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Din tc. kazma. DOOM
cazmá s. f., art. cazmáua, g.-d. art. cazmálei; pl. cazmále, art. cazmálele
cazmale
CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Din tc. kazma. DOOM
cazmá s. f., art. cazmáua, g.-d. art. cazmálei; pl. cazmále, art. cazmálele
cazmalei
CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Din tc. kazma. DOOM
cazmá s. f., art. cazmáua, g.-d. art. cazmálei; pl. cazmále, art. cazmálele
cazmalele
CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Din tc. kazma. DOOM
cazmá s. f., art. cazmáua, g.-d. art. cazmálei; pl. cazmále, art. cazmálele
cazmalelor
CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Din tc. kazma. DOOM
cazmá s. f., art. cazmáua, g.-d. art. cazmálei; pl. cazmále, art. cazmálele
cazmaua
CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Din tc. kazma. DOOM
cazmá s. f., art. cazmáua, g.-d. art. cazmálei; pl. cazmále, art. cazmálele
cazna
CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. – Din sl. kaznĩ „pedeapsă”. DOOM
cáznă s. f., g.-d. art. cáznei; pl. cázne
cazne
CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. – Din sl. kaznĩ „pedeapsă”. DOOM
cáznă s. f., g.-d. art. cáznei; pl. cázne
caznei
CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. – Din sl. kaznĩ „pedeapsă”. DOOM
cáznă s. f., g.-d. art. cáznei; pl. cázne
caznele
CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. – Din sl. kaznĩ „pedeapsă”. DOOM
cáznă s. f., g.-d. art. cáznei; pl. cázne
caznelor
CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. – Din sl. kaznĩ „pedeapsă”. DOOM
cáznă s. f., g.-d. art. cáznei; pl. cázne
cazon
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazona
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazone
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazonei
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazonele
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazonelor
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazoni
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazonie
CAZONÍE s. f. (Rar) Militărie. – Din cazon + suf. -ie.
cazonii
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazonilor
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazonul
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazonului
CAZÓN, -Ă, cazoni, -e, adj. De cazarmă, propriu cazărmii; milităresc. ♦ (Peior.) Aspru, rigid; milităros. – Din rus. kazionnîi „de stat, fiscal”. DOOM
cazón adj. m., pl. cazóni; f. cazónă, pl. cazóne
cazual
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazuala
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazuale
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazualei
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazualele
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazualelor
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazuali
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazualii
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazualilor
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazualism
CAZUALÍSM s. n. Doctrină care atribuie întâmplării cauzele și succesiunea evenimentelor. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. casualisme. DOOM
cazualísm (-zu-a-) s. n.
cazualismul
CAZUALÍSM s. n. Doctrină care atribuie întâmplării cauzele și succesiunea evenimentelor. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. casualisme. DOOM
cazualísm (-zu-a-) s. n.
cazualismului
CAZUALÍSM s. n. Doctrină care atribuie întâmplării cauzele și succesiunea evenimentelor. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. casualisme. DOOM
cazualísm (-zu-a-) s. n.
cazualitate
CAZUALITÁTE s. f. Calitate sau stare a ceea ce este cazual (1). [Pr.: -zu-a-] – Cazual + suf. -itate. DOOM
cazualitáte (-zu-a-) s. f., g.-d. art. cazualitắții
cazualitatea
CAZUALITÁTE s. f. Calitate sau stare a ceea ce este cazual (1). [Pr.: -zu-a-] – Cazual + suf. -itate. DOOM
cazualitáte (-zu-a-) s. f., g.-d. art. cazualitắții
cazualități
CAZUALITÁTE s. f. Calitate sau stare a ceea ce este cazual (1). [Pr.: -zu-a-] – Cazual + suf. -itate. DOOM
cazualitáte (-zu-a-) s. f., g.-d. art. cazualitắții
cazualității
CAZUALITÁTE s. f. Calitate sau stare a ceea ce este cazual (1). [Pr.: -zu-a-] – Cazual + suf. -itate. DOOM
cazualitáte (-zu-a-) s. f., g.-d. art. cazualitắții
cazualul
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazualului
CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinență cazuală. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis. DOOM
cazuál (întâmplător, care privește cazul gramatical) (-zu-al) adj. m., pl. cazuáli; f. cazuálă, pl. cazuále
cazuar
CAZUÁR, cazuari, s. m. Gen de păsări mari din Oceania, asemănătoare cu struțul, cu o creastă cornoasă pe frunte și cu pene negre întrebuințate ca podoabă (Casuarius casuarius). [Pr.: -zu-ar] – Din fr. casoar, it. casuario. DOOM
cazuár (-zu-ar) s. m., pl. cazuári
cazuari
CAZUÁR, cazuari, s. m. Gen de păsări mari din Oceania, asemănătoare cu struțul, cu o creastă cornoasă pe frunte și cu pene negre întrebuințate ca podoabă (Casuarius casuarius). [Pr.: -zu-ar] – Din fr. casoar, it. casuario. DOOM
cazuár (-zu-ar) s. m., pl. cazuári
cazuarii
CAZUÁR, cazuari, s. m. Gen de păsări mari din Oceania, asemănătoare cu struțul, cu o creastă cornoasă pe frunte și cu pene negre întrebuințate ca podoabă (Casuarius casuarius). [Pr.: -zu-ar] – Din fr. casoar, it. casuario. DOOM
cazuár (-zu-ar) s. m., pl. cazuári
cazuarilor
CAZUÁR, cazuari, s. m. Gen de păsări mari din Oceania, asemănătoare cu struțul, cu o creastă cornoasă pe frunte și cu pene negre întrebuințate ca podoabă (Casuarius casuarius). [Pr.: -zu-ar] – Din fr. casoar, it. casuario. DOOM
cazuár (-zu-ar) s. m., pl. cazuári
cazuarul
CAZUÁR, cazuari, s. m. Gen de păsări mari din Oceania, asemănătoare cu struțul, cu o creastă cornoasă pe frunte și cu pene negre întrebuințate ca podoabă (Casuarius casuarius). [Pr.: -zu-ar] – Din fr. casoar, it. casuario. DOOM
cazuár (-zu-ar) s. m., pl. cazuári
cazuarului
CAZUÁR, cazuari, s. m. Gen de păsări mari din Oceania, asemănătoare cu struțul, cu o creastă cornoasă pe frunte și cu pene negre întrebuințate ca podoabă (Casuarius casuarius). [Pr.: -zu-ar] – Din fr. casoar, it. casuario. DOOM
cazuár (-zu-ar) s. m., pl. cazuári
cazuist
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazuista
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazuiste
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazuistei
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazuistele
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazuistelor
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazuistic
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuistica
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuistica
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístică s. f., g.-d. art. cazuísticii; pl. cazuístici
cazuistice
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuisticei
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuisticele
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuisticelor
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuistici
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuistici
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístică s. f., g.-d. art. cazuísticii; pl. cazuístici
cazuisticii
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuisticii
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístică s. f., g.-d. art. cazuísticii; pl. cazuístici
cazuisticile
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístică s. f., g.-d. art. cazuísticii; pl. cazuístici
cazuisticilor
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuisticilor
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístică s. f., g.-d. art. cazuísticii; pl. cazuístici
cazuisticul
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuisticului
CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique. DOOM
cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. cazuístică, pl. cazuístice
cazuistul
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazuistului
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazuiști
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazuiștii
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazuiștilor
CAZUÍST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste. DOOM
cazuístă s. f., g.-d. art. cazuístei; pl. cazuíste
cazul
CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas. DOOM
caz s. n., pl. cázuri
cazulca
CAZÚLCĂ, cazulci, s. f. Unealtă pentru pescuitul peștilor răpitori în timpul iernii sub gheață. – Et. nec. DOOM
cazúlcă s. f., g.-d. art. cazúlcii; pl. cazúlci
cazulci
CAZÚLCĂ, cazulci, s. f. Unealtă pentru pescuitul peștilor răpitori în timpul iernii sub gheață. – Et. nec. DOOM
cazúlcă s. f., g.-d. art. cazúlcii; pl. cazúlci
cazulcii
CAZÚLCĂ, cazulci, s. f. Unealtă pentru pescuitul peștilor răpitori în timpul iernii sub gheață. – Et. nec. DOOM
cazúlcă s. f., g.-d. art. cazúlcii; pl. cazúlci
cazulcile
CAZÚLCĂ, cazulci, s. f. Unealtă pentru pescuitul peștilor răpitori în timpul iernii sub gheață. – Et. nec. DOOM
cazúlcă s. f., g.-d. art. cazúlcii; pl. cazúlci
cazulcilor
CAZÚLCĂ, cazulci, s. f. Unealtă pentru pescuitul peștilor răpitori în timpul iernii sub gheață. – Et. nec. DOOM
cazúlcă s. f., g.-d. art. cazúlcii; pl. cazúlci
cazului
CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas. DOOM
caz s. n., pl. cázuri
cazuri
CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas. DOOM
caz s. n., pl. cázuri
cazurile
CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas. DOOM
caz s. n., pl. cázuri
cazurilor
CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas. DOOM
caz s. n., pl. cázuri
cazâlbaș
cazîlbaș (-și), s. m. – Persan. Tc. kizil baș „cap roșu; persan” (Șeineanu, III, 33). Sec. XVIII, înv.
cazând
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cazînd
CAZÁ, cazez, vb. I. Tranz. A instala pe cineva temporar într-o locuință. – Din fr. caser. DOOM
cazá (a ~) vb., ind. prez. 3 cazeáză
cază
CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorită greutății, a se lăsa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarnă, ger, seară etc.) A se lăsa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinți, păr, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lăsa în jos continuând să fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se răsturna, a se prăvăli; a se dărâma, a se surpa. ◊ Expr. A cădea (bolnav) la pat = a se îmbolnăvi. A cădea în picioare = a ieși cu abilitate dintr-o situație grea. ♦ (Determinat prin „în genunchi”, „cu rugăminte” etc.) A se așeza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arăta supunere; a ruga pe cineva cu umilință sau cu stăruință. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în luptă). 2. (Despre orașe, poziții strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reuși. A căzut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-și înceta existența, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neașteptate într-un loc sau într-o situație. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) drag (sau la inimă) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se năpusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A căzut în extaz. ◊ Expr. A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cădea bine = a-i plăcea, a-i prii. A-i cădea rău = a nu-i conveni, a nu-i plăcea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunării. ♦ (La ghicitul în cărți) A se arăta, a se vedea, a reieși. 8. (În expr.) A cădea la învoială (sau de acord) = a ajunge la o înțelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A ședea bine; a se potrivi. – Lat. cadere. DOOM
cădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cad, 1 pl. cădém, 2 pl. cădéți; conj. prez. 3 să cádă; imper. 2 sg. cazi, 2 pl. cădéți; ger. căzấnd; part. căzút
cazări
CAZÁRE, cazări, s. f. Acțiunea de a caza și rezultatul ei. – V. caza. DOOM
cazáre s. f., g.-d. art. cazắrii; pl. cazắri
cazării
CAZÁRE, cazări, s. f. Acțiunea de a caza și rezultatul ei. – V. caza. DOOM
cazáre s. f., g.-d. art. cazắrii; pl. cazắri
cazările
CAZÁRE, cazări, s. f. Acțiunea de a caza și rezultatul ei. – V. caza. DOOM
cazáre s. f., g.-d. art. cazắrii; pl. cazắri
cazărilor
CAZÁRE, cazări, s. f. Acțiunea de a caza și rezultatul ei. – V. caza. DOOM
cazáre s. f., g.-d. art. cazắrii; pl. cazắri
cazărmi
CAZÁRMĂ, cazărmi, s. f. 1. Ansamblu de clădiri, construcții și instalații afectat militarilor. 2. (În sintagma) Cazarma echipajului = compartiment situat sub puntea unei nave de luptă, destinat odihnei echipajului. – Din rus. kazarma. DOOM
cazármă s. f., g.-d. art. cazắrmii; pl. cazắrmi
cazărmii
CAZÁRMĂ, cazărmi, s. f. 1. Ansamblu de clădiri, construcții și instalații afectat militarilor. 2. (În sintagma) Cazarma echipajului = compartiment situat sub puntea unei nave de luptă, destinat odihnei echipajului. – Din rus. kazarma. DOOM
cazármă s. f., g.-d. art. cazắrmii; pl. cazắrmi
cazărmile
CAZÁRMĂ, cazărmi, s. f. 1. Ansamblu de clădiri, construcții și instalații afectat militarilor. 2. (În sintagma) Cazarma echipajului = compartiment situat sub puntea unei nave de luptă, destinat odihnei echipajului. – Din rus. kazarma. DOOM
cazármă s. f., g.-d. art. cazắrmii; pl. cazắrmi
cazărmilor
CAZÁRMĂ, cazărmi, s. f. 1. Ansamblu de clădiri, construcții și instalații afectat militarilor. 2. (În sintagma) Cazarma echipajului = compartiment situat sub puntea unei nave de luptă, destinat odihnei echipajului. – Din rus. kazarma. DOOM
cazármă s. f., g.-d. art. cazắrmii; pl. cazắrmi
caș
CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). [Pl. și: (m.) cași] – Lat. caseus.
caș
CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). [Pl. și: (m.) cași] – Lat. caseus.
cașa
CAȘÁ s. f. Stofă de lână cu tușeul moale, vopsită în culori deschise. – Cf. germ. kaschieren. DOOM
cașá (stofă) s. f., art. cașáua, g.-d. art. cașálei
cașa
CÁȘĂ s. f. Mâncare, asemănătoare cu pilaful, preparată din arpacaș sau din mei, cu multă grăsime. – Din rus. kașa. DOOM
cáșă (mâncare) s. f., art. cáșa, g.-d. art. cáșei
cașale
CAȘÁ s. f. Stofă de lână cu tușeul moale, vopsită în culori deschise. – Cf. germ. kaschieren. DOOM
cașá (stofă) s. f., art. cașáua, g.-d. art. cașálei
cașalei
CAȘÁ s. f. Stofă de lână cu tușeul moale, vopsită în culori deschise. – Cf. germ. kaschieren. DOOM
cașá (stofă) s. f., art. cașáua, g.-d. art. cașálei
cașalot
CAȘALÓT, cașaloți, s. m. Mamifer asemănător cu balena, care trăiește în mările calde, caracterizat prin dezvoltarea mare a capului și prin prezența dinților pe falca inferioară (Physeter catodon). ◊ Ulei de cașalot = amestec de ceruri fluide și solide obținut din capul de cașalot și folosit în medicină, în cosmetică și în componența unor produse industriale; ulei de spermanțet, ceară de balenă, cetaceum. – Din fr. cachalot. DOOM
cașalót s. m., pl. cașalóți
cașalotul
CAȘALÓT, cașaloți, s. m. Mamifer asemănător cu balena, care trăiește în mările calde, caracterizat prin dezvoltarea mare a capului și prin prezența dinților pe falca inferioară (Physeter catodon). ◊ Ulei de cașalot = amestec de ceruri fluide și solide obținut din capul de cașalot și folosit în medicină, în cosmetică și în componența unor produse industriale; ulei de spermanțet, ceară de balenă, cetaceum. – Din fr. cachalot. DOOM
cașalót s. m., pl. cașalóți
cașalotului
CAȘALÓT, cașaloți, s. m. Mamifer asemănător cu balena, care trăiește în mările calde, caracterizat prin dezvoltarea mare a capului și prin prezența dinților pe falca inferioară (Physeter catodon). ◊ Ulei de cașalot = amestec de ceruri fluide și solide obținut din capul de cașalot și folosit în medicină, în cosmetică și în componența unor produse industriale; ulei de spermanțet, ceară de balenă, cetaceum. – Din fr. cachalot. DOOM
cașalót s. m., pl. cașalóți
cașaloți
CAȘALÓT, cașaloți, s. m. Mamifer asemănător cu balena, care trăiește în mările calde, caracterizat prin dezvoltarea mare a capului și prin prezența dinților pe falca inferioară (Physeter catodon). ◊ Ulei de cașalot = amestec de ceruri fluide și solide obținut din capul de cașalot și folosit în medicină, în cosmetică și în componența unor produse industriale; ulei de spermanțet, ceară de balenă, cetaceum. – Din fr. cachalot. DOOM
cașalót s. m., pl. cașalóți
cașaloții
CAȘALÓT, cașaloți, s. m. Mamifer asemănător cu balena, care trăiește în mările calde, caracterizat prin dezvoltarea mare a capului și prin prezența dinților pe falca inferioară (Physeter catodon). ◊ Ulei de cașalot = amestec de ceruri fluide și solide obținut din capul de cașalot și folosit în medicină, în cosmetică și în componența unor produse industriale; ulei de spermanțet, ceară de balenă, cetaceum. – Din fr. cachalot. DOOM
cașalót s. m., pl. cașalóți
cașaloților
CAȘALÓT, cașaloți, s. m. Mamifer asemănător cu balena, care trăiește în mările calde, caracterizat prin dezvoltarea mare a capului și prin prezența dinților pe falca inferioară (Physeter catodon). ◊ Ulei de cașalot = amestec de ceruri fluide și solide obținut din capul de cașalot și folosit în medicină, în cosmetică și în componența unor produse industriale; ulei de spermanțet, ceară de balenă, cetaceum. – Din fr. cachalot. DOOM
cașalót s. m., pl. cașalóți
cașare
CAȘÁRE s. f. 1. Operația de aplicare pe țesături a unui strat de substanțe care conferă țesăturii respective un tușeu moale, ca de piele. 2. Cașurare. – Din cașa. DOOM
cașáre s. f., g.-d. art. cașắrii
cașarea
CAȘÁRE s. f. 1. Operația de aplicare pe țesături a unui strat de substanțe care conferă țesăturii respective un tușeu moale, ca de piele. 2. Cașurare. – Din cașa. DOOM
cașáre s. f., g.-d. art. cașắrii
cașaua
CAȘÁ s. f. Stofă de lână cu tușeul moale, vopsită în culori deschise. – Cf. germ. kaschieren. DOOM
cașá (stofă) s. f., art. cașáua, g.-d. art. cașálei
cașcaval
CAȘCAVÁL, cașcavaluri, s. n. 1. Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). ◊ Expr. (Fam.) A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate. 2. (Mar.) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie. – Din tc. kașkaval. DOOM
cașcavál s. n., (roți, sorturi) pl. cașcaváluri
cașcavalul
CAȘCAVÁL, cașcavaluri, s. n. 1. Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). ◊ Expr. (Fam.) A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate. 2. (Mar.) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie. – Din tc. kașkaval. DOOM
cașcavál s. n., (roți, sorturi) pl. cașcaváluri
cașcavalului
CAȘCAVÁL, cașcavaluri, s. n. 1. Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). ◊ Expr. (Fam.) A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate. 2. (Mar.) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie. – Din tc. kașkaval. DOOM
cașcavál s. n., (roți, sorturi) pl. cașcaváluri
cașcavaluri
CAȘCAVÁL, cașcavaluri, s. n. 1. Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). ◊ Expr. (Fam.) A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate. 2. (Mar.) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie. – Din tc. kașkaval. DOOM
cașcavál s. n., (roți, sorturi) pl. cașcaváluri
cașcavalurile
CAȘCAVÁL, cașcavaluri, s. n. 1. Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). ◊ Expr. (Fam.) A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate. 2. (Mar.) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie. – Din tc. kașkaval. DOOM
cașcavál s. n., (roți, sorturi) pl. cașcaváluri
cașcavalurilor
CAȘCAVÁL, cașcavaluri, s. n. 1. Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). ◊ Expr. (Fam.) A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate. 2. (Mar.) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie. – Din tc. kașkaval. DOOM
cașcavál s. n., (roți, sorturi) pl. cașcaváluri
cașe
CÁȘĂ s. f. Mâncare, asemănătoare cu pilaful, preparată din arpacaș sau din mei, cu multă grăsime. – Din rus. kașa. DOOM
cáșă (mâncare) s. f., art. cáșa, g.-d. art. cáșei
cașectic
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașectica
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașectice
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașecticei
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașecticele
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașecticelor
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașectici
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașecticii
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașecticilor
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașecticul
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașecticului
CAȘÉCTIC, -Ă, cașectici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de cașexie. – Din fr. cachectique.
cașei
CÁȘĂ s. f. Mâncare, asemănătoare cu pilaful, preparată din arpacaș sau din mei, cu multă grăsime. – Din rus. kașa. DOOM
cáșă (mâncare) s. f., art. cáșa, g.-d. art. cáșei
cașera
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerai
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașeram
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerare
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerare
CAȘERÁRE s.f. Cașerat; cașare (2). [Var. cașurare s.f. / după fr. cacher]. DOOM
cașeráre s. f., g.-d. art. cașerắrii
cașerarea
CAȘERÁRE s.f. Cașerat; cașare (2). [Var. cașurare s.f. / după fr. cacher]. DOOM
cașeráre s. f., g.-d. art. cașerắrii
cașerară
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerarăm
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerarăți
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerase
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerasem
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașeraseră
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașeraserăm
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașeraserăți
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașeraseși
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașeraseți
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerat
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerat
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașerata
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașerate
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașeratei
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașeratele
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașeratelor
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașeratul
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașeratului
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașerau
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerași
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerați
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerați
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașerații
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașeraților
CAȘERÁT, -Ă, cașerați, -te, s. n., adj. 1. S. n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confecții) Cu un strat de spumă poliuretanică fixat între tricot și căptușeală. – V. cașera.
cașerează
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerez
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașereze
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerezi
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerând
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerînd
CAȘERÁ, cașerez, vb. I. Tranz. 1. (Tipogr.) A lipi un strat de hârtie, de celuloid etc. pe o coală de hârtie sau de carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. A fixa un strat de spumă poliuretanică între tricotul și căptușeala confecțiilor. – Cf. fr. c a c h e r. DOOM
*cașerá (a ~) vb., ind. prez. 3 cașereáză
cașerări
CAȘERÁRE s.f. Cașerat; cașare (2). [Var. cașurare s.f. / după fr. cacher]. DOOM
cașeráre s. f., g.-d. art. cașerắrii
cașerării
CAȘERÁRE s.f. Cașerat; cașare (2). [Var. cașurare s.f. / după fr. cacher]. DOOM
cașeráre s. f., g.-d. art. cașerắrii
cașerările
CAȘERÁRE s.f. Cașerat; cașare (2). [Var. cașurare s.f. / după fr. cacher]. DOOM
cașeráre s. f., g.-d. art. cașerắrii
cașerărilor
CAȘERÁRE s.f. Cașerat; cașare (2). [Var. cașurare s.f. / după fr. cacher]. DOOM
cașeráre s. f., g.-d. art. cașerắrii
cașet
CAȘÉT s.n. 1. (Franțuzism) Carnet în care se înseamnă fiecare lecție pe care o ține un profesor. ♦ Plată făcută după numărul de lecții predate. 2. (Filat.) Plic ștampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. 3. (Farm.) Cașetă. [Pl. -te, -turi. / < fr. cachet]. DOOM
cașét (carnet, plic) (rar) s. n., pl. cașéte
cașet
CAȘÉT s.n. 1. (Franțuzism) Carnet în care se înseamnă fiecare lecție pe care o ține un profesor. ♦ Plată făcută după numărul de lecții predate. 2. (Filat.) Plic ștampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. 3. (Farm.) Cașetă. [Pl. -te, -turi. / < fr. cachet].
cașeta
CAȘÉTĂ, cașete, s. f. Cutie mică din substanță amilacee, în care se introduc, spre a fi înghițite, medicamente sub formă de pulbere; bulină (1). – Din fr. cachet. DOOM
cașétă (capsulă) s. f., g.-d. art. cașétei; pl. cașéte
cașete
CAȘÉT s.n. 1. (Franțuzism) Carnet în care se înseamnă fiecare lecție pe care o ține un profesor. ♦ Plată făcută după numărul de lecții predate. 2. (Filat.) Plic ștampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. 3. (Farm.) Cașetă. [Pl. -te, -turi. / < fr. cachet]. DOOM
cașét (carnet, plic) (rar) s. n., pl. cașéte
cașete
CAȘÉTĂ, cașete, s. f. Cutie mică din substanță amilacee, în care se introduc, spre a fi înghițite, medicamente sub formă de pulbere; bulină (1). – Din fr. cachet. DOOM
cașétă (capsulă) s. f., g.-d. art. cașétei; pl. cașéte
cașetei
CAȘÉTĂ, cașete, s. f. Cutie mică din substanță amilacee, în care se introduc, spre a fi înghițite, medicamente sub formă de pulbere; bulină (1). – Din fr. cachet. DOOM
cașétă (capsulă) s. f., g.-d. art. cașétei; pl. cașéte
cașetele
CAȘÉT s.n. 1. (Franțuzism) Carnet în care se înseamnă fiecare lecție pe care o ține un profesor. ♦ Plată făcută după numărul de lecții predate. 2. (Filat.) Plic ștampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. 3. (Farm.) Cașetă. [Pl. -te, -turi. / < fr. cachet]. DOOM
cașét (carnet, plic) (rar) s. n., pl. cașéte
cașetele
CAȘÉTĂ, cașete, s. f. Cutie mică din substanță amilacee, în care se introduc, spre a fi înghițite, medicamente sub formă de pulbere; bulină (1). – Din fr. cachet. DOOM
cașétă (capsulă) s. f., g.-d. art. cașétei; pl. cașéte
cașetelor
CAȘÉT s.n. 1. (Franțuzism) Carnet în care se înseamnă fiecare lecție pe care o ține un profesor. ♦ Plată făcută după numărul de lecții predate. 2. (Filat.) Plic ștampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. 3. (Farm.) Cașetă. [Pl. -te, -turi. / < fr. cachet]. DOOM
cașét (carnet, plic) (rar) s. n., pl. cașéte
cașetelor
CAȘÉTĂ, cașete, s. f. Cutie mică din substanță amilacee, în care se introduc, spre a fi înghițite, medicamente sub formă de pulbere; bulină (1). – Din fr. cachet. DOOM
cașétă (capsulă) s. f., g.-d. art. cașétei; pl. cașéte
cașetul
CAȘÉT s.n. 1. (Franțuzism) Carnet în care se înseamnă fiecare lecție pe care o ține un profesor. ♦ Plată făcută după numărul de lecții predate. 2. (Filat.) Plic ștampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. 3. (Farm.) Cașetă. [Pl. -te, -turi. / < fr. cachet]. DOOM
cașét (carnet, plic) (rar) s. n., pl. cașéte
cașetului
CAȘÉT s.n. 1. (Franțuzism) Carnet în care se înseamnă fiecare lecție pe care o ține un profesor. ♦ Plată făcută după numărul de lecții predate. 2. (Filat.) Plic ștampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. 3. (Farm.) Cașetă. [Pl. -te, -turi. / < fr. cachet]. DOOM
cașét (carnet, plic) (rar) s. n., pl. cașéte
cașeu
CAȘÉU, cașeuri, s. n. (Cin.) Mască folosită în filmarea combinată, pentru a se acoperi partea din cadru care nu trebuie să apară. – V. cașera. DOOM
cașéu (mască) s. n., art. cașéul
cașeul
CAȘÉU, cașeuri, s. n. (Cin.) Mască folosită în filmarea combinată, pentru a se acoperi partea din cadru care nu trebuie să apară. – V. cașera. DOOM
cașéu (mască) s. n., art. cașéul
cașeului
CAȘÉU, cașeuri, s. n. (Cin.) Mască folosită în filmarea combinată, pentru a se acoperi partea din cadru care nu trebuie să apară. – V. cașera. DOOM
cașéu (mască) s. n., art. cașéul
cașeuri
CAȘÉU, cașeuri, s. n. (Cin.) Mască folosită în filmarea combinată, pentru a se acoperi partea din cadru care nu trebuie să apară. – V. cașera. DOOM
cașéu (mască) s. n., art. cașéul
cașeurile
CAȘÉU, cașeuri, s. n. (Cin.) Mască folosită în filmarea combinată, pentru a se acoperi partea din cadru care nu trebuie să apară. – V. cașera. DOOM
cașéu (mască) s. n., art. cașéul
cașeurilor
CAȘÉU, cașeuri, s. n. (Cin.) Mască folosită în filmarea combinată, pentru a se acoperi partea din cadru care nu trebuie să apară. – V. cașera. DOOM
cașéu (mască) s. n., art. cașéul
cașexie
CAȘEXÍE s. f. Stare generală proastă a organismului, comună mai multor boli, care se manifestă prin tulburarea funcțiilor organismului, prin slăbire și anemie extremă, prin scăderea temperaturii corpului etc. – Din fr. cachexie, lat. cachexia. DOOM
cașexíe s. f., art. cașexía, g.-d. cașexíi, art. cașexíei
cași
CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). [Pl. și: (m.) cași] – Lat. caseus.
cașii
CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). [Pl. și: (m.) cași] – Lat. caseus.
cașilor
CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). [Pl. și: (m.) cași] – Lat. caseus.
cașmir
CAȘMÍR, (2) cașmiruri, s. n. 1. Rasă de capre crescută în Cașmir și în Tibet pentru părul foarte fin și mătăsos. 2. Țesătură moale și fină confecționată din părul de cașmir (1). – Din fr. cachemire. DOOM
cașmír s. n., (sorturi) pl. cașmíruri
cașmirul
CAȘMÍR, (2) cașmiruri, s. n. 1. Rasă de capre crescută în Cașmir și în Tibet pentru părul foarte fin și mătăsos. 2. Țesătură moale și fină confecționată din părul de cașmir (1). – Din fr. cachemire. DOOM
cașmír s. n., (sorturi) pl. cașmíruri
cașmirului
CAȘMÍR, (2) cașmiruri, s. n. 1. Rasă de capre crescută în Cașmir și în Tibet pentru părul foarte fin și mătăsos. 2. Țesătură moale și fină confecționată din părul de cașmir (1). – Din fr. cachemire. DOOM
cașmír s. n., (sorturi) pl. cașmíruri
cașmiruri
CAȘMÍR, (2) cașmiruri, s. n. 1. Rasă de capre crescută în Cașmir și în Tibet pentru părul foarte fin și mătăsos. 2. Țesătură moale și fină confecționată din părul de cașmir (1). – Din fr. cachemire. DOOM
cașmír s. n., (sorturi) pl. cașmíruri
cașmirurile
CAȘMÍR, (2) cașmiruri, s. n. 1. Rasă de capre crescută în Cașmir și în Tibet pentru părul foarte fin și mătăsos. 2. Țesătură moale și fină confecționată din părul de cașmir (1). – Din fr. cachemire. DOOM
cașmír s. n., (sorturi) pl. cașmíruri
cașmirurilor
CAȘMÍR, (2) cașmiruri, s. n. 1. Rasă de capre crescută în Cașmir și în Tibet pentru părul foarte fin și mătăsos. 2. Țesătură moale și fină confecționată din părul de cașmir (1). – Din fr. cachemire. DOOM
cașmír s. n., (sorturi) pl. cașmíruri
caștaliu
caștaliu, caștalii s. m. (intl.) pesoană rezultată din căsătoria dintre un român și o țigancă sau un țigan și o româncă.
caște
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască. DOOM
cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră
caște
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască. DOOM
cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră
caște
cáște s. f. – În tipografie, lumina paginii. Germ. Kasten, prin intermediul pol. kaszta, sau al mag. kásta (Cihac, II, 45).
caște
CĂSCÁ, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc. ◊ Expr. A căsca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naivă; p. ext. a umbla fără nicio treabă, a pierde vremea. A căsca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgâi; p. ext. a băga de seamă, a fi atent. ◊ Compus: cască-gură s. m. = gură-cască. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o mișcare de inspirare adâncă, urmată de o expirație prelungită, ca semn de oboseală, plictiseală sau somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (puțin); a se crăpa. – Lat. *cascare. DOOM
căscá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. casc, 2 sg. caști, 3 cáscă; conj. prez. 3 să cáște
caște
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. DOOM
gúră-căscátă (plantă) s. f.
caște
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. DOOM
gúră-căscátă (plantă) s. f.
caști
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască. DOOM
cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră
caști
CASCĂ-GÚRĂ s. m. și f. v. gură-cască. DOOM
cáscă-gúră s. m. și f., g.-d. lui cáscă-gúră; pl. cáscă-gúră
caști
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
caști
CĂSCÁ, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a mânca etc. ◊ Expr. A căsca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naivă; p. ext. a umbla fără nicio treabă, a pierde vremea. A căsca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgâi; p. ext. a băga de seamă, a fi atent. ◊ Compus: cască-gură s. m. = gură-cască. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o mișcare de inspirare adâncă, urmată de o expirație prelungită, ca semn de oboseală, plictiseală sau somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (puțin); a se crăpa. – Lat. *cascare. DOOM
căscá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. casc, 2 sg. caști, 3 cáscă; conj. prez. 3 să cáște
caști
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. DOOM
gúră-căscátă (plantă) s. f.
caști
GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. DOOM
gúră-căscátă (plantă) s. f.
caștii
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
caștilor
CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos. – Din lat. castus. DOOM
cast adj. m., pl. caști; f. cástă, pl. cáste
cașul
CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). [Pl. și: (m.) cași] – Lat. caseus.
cașului
CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). [Pl. și: (m.) cași] – Lat. caseus.
cașurare
CAȘURÁRE s. f. Acoperire prin lipire a feței unei coli de hârtie sau de carton cu o coală de hârtie de calitate superioară, cu o coală de celofan etc., eventual ornamentată, pentru a-i da un aspect mai frumos; cașare (2). – Din cașa.
cașări
CAȘÁRE s. f. 1. Operația de aplicare pe țesături a unui strat de substanțe care conferă țesăturii respective un tușeu moale, ca de piele. 2. Cașurare. – Din cașa. DOOM
cașáre s. f., g.-d. art. cașắrii
cașării
CAȘÁRE s. f. 1. Operația de aplicare pe țesături a unui strat de substanțe care conferă țesăturii respective un tușeu moale, ca de piele. 2. Cașurare. – Din cașa. DOOM
cașáre s. f., g.-d. art. cașắrii
cașările
CAȘÁRE s. f. 1. Operația de aplicare pe țesături a unui strat de substanțe care conferă țesăturii respective un tușeu moale, ca de piele. 2. Cașurare. – Din cașa. DOOM
cașáre s. f., g.-d. art. cașắrii
cașărilor
CAȘÁRE s. f. 1. Operația de aplicare pe țesături a unui strat de substanțe care conferă țesăturii respective un tușeu moale, ca de piele. 2. Cașurare. – Din cașa. DOOM
cașáre s. f., g.-d. art. cașắrii
cața
CÁȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofanei. – Onomatopee. DOOM
cáța interj.
cața
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. c a ț a. DOOM
cáță (fam.) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe
cațaoan
cațaoan, cațaoani s. m. negustor
cațaon
cațaon, cațaoni s. m. negustor.
cațarulă
cațarulă, cațarule s. f. (adol.) cantitate mare, grămadă, mulțime.
cațaveica
CAȚAVEÍCĂ1, cațaveici, s. f. Haină țărănească scurtă (îmblănită), cu mâneci largi, purtată de femei; scurteică. – Din ucr. kacavejka. DOOM
cațavéică (-vei-) s. f., g.-d. art. cațavéicii; pl. cațavéici
cațaveici
CAȚAVEÍCĂ1, cațaveici, s. f. Haină țărănească scurtă (îmblănită), cu mâneci largi, purtată de femei; scurteică. – Din ucr. kacavejka. DOOM
cațavéică (-vei-) s. f., g.-d. art. cațavéicii; pl. cațavéici
cațaveicii
CAȚAVEÍCĂ1, cațaveici, s. f. Haină țărănească scurtă (îmblănită), cu mâneci largi, purtată de femei; scurteică. – Din ucr. kacavejka. DOOM
cațavéică (-vei-) s. f., g.-d. art. cațavéicii; pl. cațavéici
cațaveicile
CAȚAVEÍCĂ1, cațaveici, s. f. Haină țărănească scurtă (îmblănită), cu mâneci largi, purtată de femei; scurteică. – Din ucr. kacavejka. DOOM
cațavéică (-vei-) s. f., g.-d. art. cațavéicii; pl. cațavéici
cațaveicilor
CAȚAVEÍCĂ1, cațaveici, s. f. Haină țărănească scurtă (îmblănită), cu mâneci largi, purtată de femei; scurteică. – Din ucr. kacavejka. DOOM
cațavéică (-vei-) s. f., g.-d. art. cațavéicii; pl. cațavéici
cațe
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. c a ț a. DOOM
cáță (fam.) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe
caței
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. c a ț a. DOOM
cáță (fam.) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe
cațele
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. c a ț a. DOOM
cáță (fam.) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe
cațelor
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. c a ț a. DOOM
cáță (fam.) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe
cațăr
CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța. DOOM
!cățărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cáțăr, 2 sg. te cáțări, 3 se cáțără; conj. prez. 3 să se cáțăre
cațăre
CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța. DOOM
!cățărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cáțăr, 2 sg. te cáțări, 3 se cáțără; conj. prez. 3 să se cáțăre
cațări
CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța. DOOM
!cățărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cáțăr, 2 sg. te cáțări, 3 se cáțără; conj. prez. 3 să se cáțăre
cațără
CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța. DOOM
!cățărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cáțăr, 2 sg. te cáțări, 3 se cáțără; conj. prez. 3 să se cáțăre