bi
BI- Element de compunere însemnând „de două ori”, „dublu”, care servește la formarea de adjective și substantive. – Din fr. bi-.
bi
BIÓT, bioți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru intensitatea curentului electric, egală cu 10 amperi. [Pr.: bi-ot] – Din fr. biot.
bi
BÍSMUT s. n. Element chimic, metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. – Din fr. bismuth. DOOM
bísmut s. n.; simb. Bi
bia
Bia, personificare a „Violenței”. Era fiica gigantului Pallas și soră cu Cratus (Puterea), cu Nice (Victoria) și cu Zelus (Ardoarea). A participat împreună cu sora și frații ei la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor și a ajutat la înlănțuirea lui Prometheus pe Caucasus.
biacid
BIACÍD, biacizi, adj. (În sintagma) Acid biacid = acid bibazic. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biacide. DOOM
biacíd (bi-a-) adj. m., pl. biacízi
biacidul
BIACÍD, biacizi, adj. (În sintagma) Acid biacid = acid bibazic. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biacide. DOOM
biacíd (bi-a-) adj. m., pl. biacízi
biacidului
BIACÍD, biacizi, adj. (În sintagma) Acid biacid = acid bibazic. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biacide. DOOM
biacíd (bi-a-) adj. m., pl. biacízi
biacizi
BIACÍD, biacizi, adj. (În sintagma) Acid biacid = acid bibazic. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biacide. DOOM
biacíd (bi-a-) adj. m., pl. biacízi
biacizii
BIACÍD, biacizi, adj. (În sintagma) Acid biacid = acid bibazic. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biacide. DOOM
biacíd (bi-a-) adj. m., pl. biacízi
biacizilor
BIACÍD, biacizi, adj. (În sintagma) Acid biacid = acid bibazic. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biacide. DOOM
biacíd (bi-a-) adj. m., pl. biacízi
bianual
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bianuala
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bianuale
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bianualei
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bianualele
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bianualelor
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bianuali
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bianualii
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bianualilor
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bianualul
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bianualului
BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de două ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da două recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l. DOOM
bianuál (bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuáli; f. bianuálă, pl. bianuále
bias
Bias, fiul lui Amythaon și frate cu prezicătorul Melampus (v. și Melampus). Datorită fratelui său, Bias a reușit să fure cirezile lui Phylacus și să se căsătorească cu Pero, fiica lui Neleus, regele din Pylos. Tot datorită lui Melampus, care le-a lecuit de nebunie pe fiicele regelui Proetus din Argos, Bias a căpătat o treime din regatul acestuia.
biata
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
biatloane
BIATLÓN, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din parcurgerea a 20 km pe schiuri și tragerea la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon. DOOM
biatlón (bi-a-tlon) s. n., pl. biatloáne
biatloanele
BIATLÓN, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din parcurgerea a 20 km pe schiuri și tragerea la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon. DOOM
biatlón (bi-a-tlon) s. n., pl. biatloáne
biatloanelor
BIATLÓN, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din parcurgerea a 20 km pe schiuri și tragerea la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon. DOOM
biatlón (bi-a-tlon) s. n., pl. biatloáne
biatlon
BIATLÓN, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din parcurgerea a 20 km pe schiuri și tragerea la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon. DOOM
biatlón (bi-a-tlon) s. n., pl. biatloáne
biatlonist
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatlonista
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatloniste
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatlonistei
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatlonistele
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatlonistelor
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatlonistul
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatlonistului
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatloniști
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatloniștii
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatloniștilor
BIATLONÍST, -Ă, biatloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică biatlonul. [Pr.: bi-a-] – Biatlon + suf. -ist. DOOM
biatlonístă (bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonístei; pl. biatloníste
biatlonul
BIATLÓN, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din parcurgerea a 20 km pe schiuri și tragerea la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon. DOOM
biatlón (bi-a-tlon) s. n., pl. biatloáne
biatlonului
BIATLÓN, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din parcurgerea a 20 km pe schiuri și tragerea la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon. DOOM
biatlón (bi-a-tlon) s. n., pl. biatloáne
biatlonuri
BIATLÓN, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din parcurgerea a 20 km pe schiuri și tragerea la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon. DOOM
biatlón (bi-a-tlon) s. n., pl. biatloáne
biatlonurile
BIATLÓN, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din parcurgerea a 20 km pe schiuri și tragerea la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon. DOOM
biatlón (bi-a-tlon) s. n., pl. biatloáne
biatlonurilor
BIATLÓN, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din parcurgerea a 20 km pe schiuri și tragerea la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon. DOOM
biatlón (bi-a-tlon) s. n., pl. biatloáne
biatomic
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biatomica
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biatomice
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biatomicei
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biatomicele
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biatomicelor
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biatomici
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biatomicii
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biatomicilor
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biatomicul
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biatomicului
BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanță) A cărei moleculă este formată din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique. DOOM
biatómic (bi-a-) adj. m., pl. biatómici; f. biatómică, pl. biatómice
biaxial
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biaxiala
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biaxiale
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biaxialei
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biaxialele
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biaxialelor
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biaxiali
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biaxialii
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biaxialilor
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biaxialul
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biaxialului
BIAXIÁL, -Ă adj. Cu două axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
biban
BIBÁN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș (Perca fluviatilis). – Din bg. biban. DOOM
bibán s. m., pl. bibáni
bibani
BIBÁN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș (Perca fluviatilis). – Din bg. biban. DOOM
bibán s. m., pl. bibáni
bibanii
BIBÁN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș (Perca fluviatilis). – Din bg. biban. DOOM
bibán s. m., pl. bibáni
bibanilor
BIBÁN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș (Perca fluviatilis). – Din bg. biban. DOOM
bibán s. m., pl. bibáni
bibanul
BIBÁN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș (Perca fluviatilis). – Din bg. biban. DOOM
bibán s. m., pl. bibáni
bibanului
BIBÁN, bibani, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă; baboi, costraș (Perca fluviatilis). – Din bg. biban. DOOM
bibán s. m., pl. bibáni
bibazic
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibazica
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibazice
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibazicei
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibazicele
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibazicelor
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibazici
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibazicii
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibazicilor
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibazicul
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibazicului
BIBÁZIC, -Ă, bibazici, -e, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique. DOOM
bibázic adj. m., pl. bibázici; f. bibázică, pl. bibázice
bibelou
BIBELÓU, bibelouri, s. n. Mic obiect decorativ. – Din fr. bibelot. DOOM
bibelóu s. n., art. bibelóul; pl. bibelóuri
bibeloul
BIBELÓU, bibelouri, s. n. Mic obiect decorativ. – Din fr. bibelot. DOOM
bibelóu s. n., art. bibelóul; pl. bibelóuri
bibeloului
BIBELÓU, bibelouri, s. n. Mic obiect decorativ. – Din fr. bibelot. DOOM
bibelóu s. n., art. bibelóul; pl. bibelóuri
bibelouri
BIBELÓU, bibelouri, s. n. Mic obiect decorativ. – Din fr. bibelot. DOOM
bibelóu s. n., art. bibelóul; pl. bibelóuri
bibelourile
BIBELÓU, bibelouri, s. n. Mic obiect decorativ. – Din fr. bibelot. DOOM
bibelóu s. n., art. bibelóul; pl. bibelóuri
bibelourilor
BIBELÓU, bibelouri, s. n. Mic obiect decorativ. – Din fr. bibelot. DOOM
bibelóu s. n., art. bibelóul; pl. bibelóuri
biber
BÍBER, (1) biberi, s. m. 1. (Zool.) Castor. 2. Blană de castor. – Din germ. Biber. DOOM
bíber s. m., pl. bíberi
biberet
BIBERÉT, bibereți, s. m. 1. Blăniță de culoare maro-roșcat imitând blana de biber, obținută prin sacrificarea mieilor carnabat de câteva luni. 2. Pluș de culoare gri sau maro, din lână sau din fibre sintetice, cu tușeu moale, folosit pentru gulere, căciuli etc. – Din germ. Biberet. DOOM
biberét s. m., pl. biberéți
biberetul
BIBERÉT, bibereți, s. m. 1. Blăniță de culoare maro-roșcat imitând blana de biber, obținută prin sacrificarea mieilor carnabat de câteva luni. 2. Pluș de culoare gri sau maro, din lână sau din fibre sintetice, cu tușeu moale, folosit pentru gulere, căciuli etc. – Din germ. Biberet. DOOM
biberét s. m., pl. biberéți
biberetului
BIBERÉT, bibereți, s. m. 1. Blăniță de culoare maro-roșcat imitând blana de biber, obținută prin sacrificarea mieilor carnabat de câteva luni. 2. Pluș de culoare gri sau maro, din lână sau din fibre sintetice, cu tușeu moale, folosit pentru gulere, căciuli etc. – Din germ. Biberet. DOOM
biberét s. m., pl. biberéți
bibereți
BIBERÉT, bibereți, s. m. 1. Blăniță de culoare maro-roșcat imitând blana de biber, obținută prin sacrificarea mieilor carnabat de câteva luni. 2. Pluș de culoare gri sau maro, din lână sau din fibre sintetice, cu tușeu moale, folosit pentru gulere, căciuli etc. – Din germ. Biberet. DOOM
biberét s. m., pl. biberéți
bibereții
BIBERÉT, bibereți, s. m. 1. Blăniță de culoare maro-roșcat imitând blana de biber, obținută prin sacrificarea mieilor carnabat de câteva luni. 2. Pluș de culoare gri sau maro, din lână sau din fibre sintetice, cu tușeu moale, folosit pentru gulere, căciuli etc. – Din germ. Biberet. DOOM
biberét s. m., pl. biberéți
bibereților
BIBERÉT, bibereți, s. m. 1. Blăniță de culoare maro-roșcat imitând blana de biber, obținută prin sacrificarea mieilor carnabat de câteva luni. 2. Pluș de culoare gri sau maro, din lână sau din fibre sintetice, cu tușeu moale, folosit pentru gulere, căciuli etc. – Din germ. Biberet. DOOM
biberét s. m., pl. biberéți
biberi
BÍBER, (1) biberi, s. m. 1. (Zool.) Castor. 2. Blană de castor. – Din germ. Biber. DOOM
bíber s. m., pl. bíberi
biberii
BÍBER, (1) biberi, s. m. 1. (Zool.) Castor. 2. Blană de castor. – Din germ. Biber. DOOM
bíber s. m., pl. bíberi
biberilor
BÍBER, (1) biberi, s. m. 1. (Zool.) Castor. 2. Blană de castor. – Din germ. Biber. DOOM
bíber s. m., pl. bíberi
biberoane
BIBERÓN, biberoane, s. n. Sticluță prevăzută cu un vârf de cauciuc în formă de sfârc, care servește la alăptarea artificială a sugarilor. ♦ (Impr.) Vârful de cauciuc în formă de mamelon al unui biberon. – Din fr. biberon. DOOM
biberón s. n., pl. biberoáne
biberoanele
BIBERÓN, biberoane, s. n. Sticluță prevăzută cu un vârf de cauciuc în formă de sfârc, care servește la alăptarea artificială a sugarilor. ♦ (Impr.) Vârful de cauciuc în formă de mamelon al unui biberon. – Din fr. biberon. DOOM
biberón s. n., pl. biberoáne
biberoanelor
BIBERÓN, biberoane, s. n. Sticluță prevăzută cu un vârf de cauciuc în formă de sfârc, care servește la alăptarea artificială a sugarilor. ♦ (Impr.) Vârful de cauciuc în formă de mamelon al unui biberon. – Din fr. biberon. DOOM
biberón s. n., pl. biberoáne
biberon
BIBERÓN, biberoane, s. n. Sticluță prevăzută cu un vârf de cauciuc în formă de sfârc, care servește la alăptarea artificială a sugarilor. ♦ (Impr.) Vârful de cauciuc în formă de mamelon al unui biberon. – Din fr. biberon. DOOM
biberón s. n., pl. biberoáne
biberonul
BIBERÓN, biberoane, s. n. Sticluță prevăzută cu un vârf de cauciuc în formă de sfârc, care servește la alăptarea artificială a sugarilor. ♦ (Impr.) Vârful de cauciuc în formă de mamelon al unui biberon. – Din fr. biberon. DOOM
biberón s. n., pl. biberoáne
biberonului
BIBERÓN, biberoane, s. n. Sticluță prevăzută cu un vârf de cauciuc în formă de sfârc, care servește la alăptarea artificială a sugarilor. ♦ (Impr.) Vârful de cauciuc în formă de mamelon al unui biberon. – Din fr. biberon. DOOM
biberón s. n., pl. biberoáne
biberul
BÍBER, (1) biberi, s. m. 1. (Zool.) Castor. 2. Blană de castor. – Din germ. Biber. DOOM
bíber s. m., pl. bíberi
biberului
BÍBER, (1) biberi, s. m. 1. (Zool.) Castor. 2. Blană de castor. – Din germ. Biber. DOOM
bíber s. m., pl. bíberi
bibescu
a sta ca boier Bibescu expr. a lenevi, a trândăvi.
bibi
BIBÍ s. m. (Înv.) Termen de mângâiere pentru cineva drag, iubit. – Din fr. bibi. DOOM
bibí (termen de adresare) (înv.) s. m.
bibic
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibica
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibice
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibicei
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibicele
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibicelor
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibici
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibicii
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibicilor
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibicul
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibicului
BIBÍC2, -Ă, bibici, -ce, s. m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite; bibiloi. – Cf. bibi. DOOM
bibíc2 (persoană) (înv., fam.) s. m., pl. bibíci
bibil
BIBÍL, bibiluri, s. n. Dantelă lucrată cu acul sau cusătură cu colțișori (aplicată la guler, la mâneci sau la poalele cămășii] – Din ngr. bibíla. DOOM
bibíl s. n., pl. bibíluri
bibilica
BIBILÍCĂ, bibilici, s. f. 1. Pasăre domestică de mărimea unei găini, cu pene negre-cenușii împestrițate cu alb și cu o proeminență cornoasă pe frunte (Numida meleagris). 2. Plantă erbacee cu flori pestrițe (Fritillaria meleagris) – Cf. bg., sb. biba. DOOM
bibilícă s. f., g.-d. art. bibilícii; pl. bibilíci
bibilici
BIBILÍCĂ, bibilici, s. f. 1. Pasăre domestică de mărimea unei găini, cu pene negre-cenușii împestrițate cu alb și cu o proeminență cornoasă pe frunte (Numida meleagris). 2. Plantă erbacee cu flori pestrițe (Fritillaria meleagris) – Cf. bg., sb. biba. DOOM
bibilícă s. f., g.-d. art. bibilícii; pl. bibilíci
bibilicii
BIBILÍCĂ, bibilici, s. f. 1. Pasăre domestică de mărimea unei găini, cu pene negre-cenușii împestrițate cu alb și cu o proeminență cornoasă pe frunte (Numida meleagris). 2. Plantă erbacee cu flori pestrițe (Fritillaria meleagris) – Cf. bg., sb. biba. DOOM
bibilícă s. f., g.-d. art. bibilícii; pl. bibilíci
bibilicile
BIBILÍCĂ, bibilici, s. f. 1. Pasăre domestică de mărimea unei găini, cu pene negre-cenușii împestrițate cu alb și cu o proeminență cornoasă pe frunte (Numida meleagris). 2. Plantă erbacee cu flori pestrițe (Fritillaria meleagris) – Cf. bg., sb. biba. DOOM
bibilícă s. f., g.-d. art. bibilícii; pl. bibilíci
bibilicilor
BIBILÍCĂ, bibilici, s. f. 1. Pasăre domestică de mărimea unei găini, cu pene negre-cenușii împestrițate cu alb și cu o proeminență cornoasă pe frunte (Numida meleagris). 2. Plantă erbacee cu flori pestrițe (Fritillaria meleagris) – Cf. bg., sb. biba. DOOM
bibilícă s. f., g.-d. art. bibilícii; pl. bibilíci
bibiloi
BIBILÓI, bibiloi, s. m. 1. Masculul bibilicii (1). 2. Fig. (Fam.) Bibic2. – Bibil[ică] + suf. -oi. DOOM
bibilói s. m., pl. bibilói, art. bibilóii
bibiloii
BIBILÓI, bibiloi, s. m. 1. Masculul bibilicii (1). 2. Fig. (Fam.) Bibic2. – Bibil[ică] + suf. -oi. DOOM
bibilói s. m., pl. bibilói, art. bibilóii
bibiloilor
BIBILÓI, bibiloi, s. m. 1. Masculul bibilicii (1). 2. Fig. (Fam.) Bibic2. – Bibil[ică] + suf. -oi. DOOM
bibilói s. m., pl. bibilói, art. bibilóii
bibiloiul
BIBILÓI, bibiloi, s. m. 1. Masculul bibilicii (1). 2. Fig. (Fam.) Bibic2. – Bibil[ică] + suf. -oi. DOOM
bibilói s. m., pl. bibilói, art. bibilóii
bibiloiului
BIBILÓI, bibiloi, s. m. 1. Masculul bibilicii (1). 2. Fig. (Fam.) Bibic2. – Bibil[ică] + suf. -oi. DOOM
bibilói s. m., pl. bibilói, art. bibilóii
bibilul
BIBÍL, bibiluri, s. n. Dantelă lucrată cu acul sau cusătură cu colțișori (aplicată la guler, la mâneci sau la poalele cămășii] – Din ngr. bibíla. DOOM
bibíl s. n., pl. bibíluri
bibilului
BIBÍL, bibiluri, s. n. Dantelă lucrată cu acul sau cusătură cu colțișori (aplicată la guler, la mâneci sau la poalele cămășii] – Din ngr. bibíla. DOOM
bibíl s. n., pl. bibíluri
bibiluri
BIBÍL, bibiluri, s. n. Dantelă lucrată cu acul sau cusătură cu colțișori (aplicată la guler, la mâneci sau la poalele cămășii] – Din ngr. bibíla. DOOM
bibíl s. n., pl. bibíluri
bibilurile
BIBÍL, bibiluri, s. n. Dantelă lucrată cu acul sau cusătură cu colțișori (aplicată la guler, la mâneci sau la poalele cămășii] – Din ngr. bibíla. DOOM
bibíl s. n., pl. bibíluri
bibilurilor
BIBÍL, bibiluri, s. n. Dantelă lucrată cu acul sau cusătură cu colțișori (aplicată la guler, la mâneci sau la poalele cămășii] – Din ngr. bibíla. DOOM
bibíl s. n., pl. bibíluri
bibiul
BIBÍ s. m. (Înv.) Termen de mângâiere pentru cineva drag, iubit. – Din fr. bibi. DOOM
bibí (termen de adresare) (înv.) s. m.
bibiului
BIBÍ s. m. (Înv.) Termen de mângâiere pentru cineva drag, iubit. – Din fr. bibi. DOOM
bibí (termen de adresare) (înv.) s. m.
biblia
BÍBLIE, biblii, s. f. Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, alcătuită din Vechiul Testament și Noul Testament, acesta din urmă fiind recunoscut numai de creștini. ♦ Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe. – Din lat. biblia. DOOM
bíblie (carte groasă, fundamentală) (bi-bli-e) s. f., art. bíblia (-bli-a), g.-d. art. bíbliei; pl. bíblii, art. bíbliile (-bli-i-)
biblic
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblica
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblice
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblicei
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblicele
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblicelor
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblici
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblicii
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblicilor
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblicul
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblicului
BÍBLIC, -Ă, biblici, -ce, adj. Care aparține Bibliei, privitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. ♦ Străvechi. – Din fr. biblique. DOOM
bíblic (bi-blic) adj. m., pl. bíblici; f. bíblică, pl. bíblice
biblie
BÍBLIE, biblii, s. f. Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, alcătuită din Vechiul Testament și Noul Testament, acesta din urmă fiind recunoscut numai de creștini. ♦ Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe. – Din lat. biblia. DOOM
bíblie (carte groasă, fundamentală) (bi-bli-e) s. f., art. bíblia (-bli-a), g.-d. art. bíbliei; pl. bíblii, art. bíbliile (-bli-i-)
bibliei
BÍBLIE, biblii, s. f. Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, alcătuită din Vechiul Testament și Noul Testament, acesta din urmă fiind recunoscut numai de creștini. ♦ Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe. – Din lat. biblia. DOOM
bíblie (carte groasă, fundamentală) (bi-bli-e) s. f., art. bíblia (-bli-a), g.-d. art. bíbliei; pl. bíblii, art. bíbliile (-bli-i-)
biblii
BÍBLIE, biblii, s. f. Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, alcătuită din Vechiul Testament și Noul Testament, acesta din urmă fiind recunoscut numai de creștini. ♦ Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe. – Din lat. biblia. DOOM
bíblie (carte groasă, fundamentală) (bi-bli-e) s. f., art. bíblia (-bli-a), g.-d. art. bíbliei; pl. bíblii, art. bíbliile (-bli-i-)
bibliile
BÍBLIE, biblii, s. f. Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, alcătuită din Vechiul Testament și Noul Testament, acesta din urmă fiind recunoscut numai de creștini. ♦ Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe. – Din lat. biblia. DOOM
bíblie (carte groasă, fundamentală) (bi-bli-e) s. f., art. bíblia (-bli-a), g.-d. art. bíbliei; pl. bíblii, art. bíbliile (-bli-i-)
bibliilor
BÍBLIE, biblii, s. f. Carte sacră a mozaismului și a creștinismului, alcătuită din Vechiul Testament și Noul Testament, acesta din urmă fiind recunoscut numai de creștini. ♦ Fig. Carte voluminoasă. ♦ Fig. Carte fundamentală a unei literaturi, a unei științe. – Din lat. biblia. DOOM
bíblie (carte groasă, fundamentală) (bi-bli-e) s. f., art. bíblia (-bli-a), g.-d. art. bíbliei; pl. bíblii, art. bíbliile (-bli-i-)
biblio
BIBLIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „carte”, „referitor la cărți”. [Pron. -bli-o-. / < fr. biblio-, cf. gr. biblion].
bibliobuz
BIBLIOBÚZ, bibliobuze, s. n. Automobil amenajat cu o bibliotecă ambulantă. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliobus. DOOM
bibliobúz (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliobúze
bibliobuze
BIBLIOBÚZ, bibliobuze, s. n. Automobil amenajat cu o bibliotecă ambulantă. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliobus. DOOM
bibliobúz (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliobúze
bibliobuzele
BIBLIOBÚZ, bibliobuze, s. n. Automobil amenajat cu o bibliotecă ambulantă. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliobus. DOOM
bibliobúz (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliobúze
bibliobuzelor
BIBLIOBÚZ, bibliobuze, s. n. Automobil amenajat cu o bibliotecă ambulantă. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliobus. DOOM
bibliobúz (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliobúze
bibliobuzul
BIBLIOBÚZ, bibliobuze, s. n. Automobil amenajat cu o bibliotecă ambulantă. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliobus. DOOM
bibliobúz (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliobúze
bibliobuzului
BIBLIOBÚZ, bibliobuze, s. n. Automobil amenajat cu o bibliotecă ambulantă. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliobus. DOOM
bibliobúz (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliobúze
biblioclast
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
biblioclasta
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
biblioclaste
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
biblioclastei
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
biblioclastele
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
biblioclastelor
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
biblioclastul
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
biblioclastului
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
biblioclaști
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
biblioclaștii
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
biblioclaștilor
BIBLIOCLÁST, -Ă s.m. și f. (Liv.) Distrugător de cărți. [< germ. Biblioklast].
bibliofag
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofag
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofaga
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofaga
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofage
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofage
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagei
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagei
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagele
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagele
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagelor
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagelor
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagi
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagi
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagii
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagii
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagilor
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagilor
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagul
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagul
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagului
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofagului
BIBLIOFÁG, -Ă, bibliofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Insectă) care se hrănește cu celuloza din hârtie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophague. DOOM
bibliofág (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofági; adj. f., s. f. bibliofágă, pl. bibliofáge
bibliofil
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofila
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofile
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofilei
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofilele
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofilelor
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofili
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofilia
BIBLIOFILÍE s. f. 1. Pasiunea de a cunoaște, de a evalua și de a colecționa cărți rare și prețioase. 2. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu studiul cărților rare și al valorii lor artistice. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophilie. DOOM
bibliofilíe (bi-bli-o-) s. f., art. bibliofilía, g.-d. bibliofilíi, art. bibliofilíei
bibliofilie
BIBLIOFILÍE s. f. 1. Pasiunea de a cunoaște, de a evalua și de a colecționa cărți rare și prețioase. 2. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu studiul cărților rare și al valorii lor artistice. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophilie. DOOM
bibliofilíe (bi-bli-o-) s. f., art. bibliofilía, g.-d. bibliofilíi, art. bibliofilíei
bibliofiliei
BIBLIOFILÍE s. f. 1. Pasiunea de a cunoaște, de a evalua și de a colecționa cărți rare și prețioase. 2. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu studiul cărților rare și al valorii lor artistice. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophilie. DOOM
bibliofilíe (bi-bli-o-) s. f., art. bibliofilía, g.-d. bibliofilíi, art. bibliofilíei
bibliofilii
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofilii
BIBLIOFILÍE s. f. 1. Pasiunea de a cunoaște, de a evalua și de a colecționa cărți rare și prețioase. 2. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu studiul cărților rare și al valorii lor artistice. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophilie. DOOM
bibliofilíe (bi-bli-o-) s. f., art. bibliofilía, g.-d. bibliofilíi, art. bibliofilíei
bibliofililor
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofilistic
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilistica
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilistice
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilisticei
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilisticele
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilisticelor
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilistici
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilisticii
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilisticilor
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilisticul
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilisticului
BIBLIOFILÍSTIC, -Ă, bibliofilistici, -ce, adj., adv. 1. Adj. (Rar) De bibliofil. 2. Adv. Ca bibliofilii. [Pr.: -bli-o-] – Bibliofil + suf. -istic.
bibliofilm
BIBLIOFÍLM, bibliofilme, s. n. Copie a unui text (prețios), executată pe film fotografic. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliofilm. DOOM
bibliofílm (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliofílme
bibliofilme
BIBLIOFÍLM, bibliofilme, s. n. Copie a unui text (prețios), executată pe film fotografic. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliofilm. DOOM
bibliofílm (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliofílme
bibliofilmele
BIBLIOFÍLM, bibliofilme, s. n. Copie a unui text (prețios), executată pe film fotografic. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliofilm. DOOM
bibliofílm (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliofílme
bibliofilmelor
BIBLIOFÍLM, bibliofilme, s. n. Copie a unui text (prețios), executată pe film fotografic. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliofilm. DOOM
bibliofílm (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliofílme
bibliofilmul
BIBLIOFÍLM, bibliofilme, s. n. Copie a unui text (prețios), executată pe film fotografic. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliofilm. DOOM
bibliofílm (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliofílme
bibliofilmului
BIBLIOFÍLM, bibliofilme, s. n. Copie a unui text (prețios), executată pe film fotografic. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliofilm. DOOM
bibliofílm (bi-bli-o-) s. n., pl. bibliofílme
bibliofilul
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofilului
BIBLIOFÍL, -Ă, bibliofili, -e, s. m. și f. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite; ediție de lux. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliophile. DOOM
bibliofíl (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofíli; adj. f., s. f. bibliofílă, pl. bibliofíle
bibliofob
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliofoba
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliofobe
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliofobei
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliofobele
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliofobelor
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliofobi
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliofobia
BIBLIOFOBÍE s. f. (Rar) Ură față de cărți [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobie, engl. bibliophobia. DOOM
bibliofobíe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliofobía, g.-d. bibliofobíi, art. bibliofobíei
bibliofobie
BIBLIOFOBÍE s. f. (Rar) Ură față de cărți [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobie, engl. bibliophobia. DOOM
bibliofobíe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliofobía, g.-d. bibliofobíi, art. bibliofobíei
bibliofobiei
BIBLIOFOBÍE s. f. (Rar) Ură față de cărți [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobie, engl. bibliophobia. DOOM
bibliofobíe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliofobía, g.-d. bibliofobíi, art. bibliofobíei
bibliofobii
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliofobii
BIBLIOFOBÍE s. f. (Rar) Ură față de cărți [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobie, engl. bibliophobia. DOOM
bibliofobíe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliofobía, g.-d. bibliofobíi, art. bibliofobíei
bibliofobiile
BIBLIOFOBÍE s. f. (Rar) Ură față de cărți [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobie, engl. bibliophobia. DOOM
bibliofobíe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliofobía, g.-d. bibliofobíi, art. bibliofobíei
bibliofobiilor
BIBLIOFOBÍE s. f. (Rar) Ură față de cărți [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobie, engl. bibliophobia. DOOM
bibliofobíe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliofobía, g.-d. bibliofobíi, art. bibliofobíei
bibliofobilor
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliofobul
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliofobului
BIBLIOFÓB, -Ă, bibliofobi, -e, s. m. și f. (Rar) Dușman al cărților. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobe, engl. bibliophob. DOOM
bibliofób (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofóbi; adj. f., s. f. bibliofóbă, pl. bibliofóbe
bibliograf
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliografa
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliografe
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliografei
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliografele
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliografelor
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliografi
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliografia
BIBLIOGRAFÍE, bibliografii, s. f. 1. Descriere de specialitate a lucrărilor unui autor sau a lucrărilor referitoare la o anumită problemă. 2. Cartea care cuprinde o bibliografie (1). 3. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu descrierea, aprecierea, sistematizarea și răspândirea publicațiilor. 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographie. DOOM
bibliografíe (bi-bli-o-gra-) s. f., art. bibliografía, g.-d. art. bibliografíei; pl. bibliografíi, art. bibliografíile
bibliografic
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliografica
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliografice
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliograficei
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliograficele
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliograficelor
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliografici
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliograficii
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliograficilor
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliograficul
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliograficului
BIBLIOGRÁFIC, -Ă, bibliografici, -ce, adj. Care aparține bibliografiei, privitor la bibliografie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographique. DOOM
bibliográfic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliográfici; f. bibliográfică, pl. bibliográfice
bibliografie
BIBLIOGRAFÍE, bibliografii, s. f. 1. Descriere de specialitate a lucrărilor unui autor sau a lucrărilor referitoare la o anumită problemă. 2. Cartea care cuprinde o bibliografie (1). 3. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu descrierea, aprecierea, sistematizarea și răspândirea publicațiilor. 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographie. DOOM
bibliografíe (bi-bli-o-gra-) s. f., art. bibliografía, g.-d. art. bibliografíei; pl. bibliografíi, art. bibliografíile
bibliografiei
BIBLIOGRAFÍE, bibliografii, s. f. 1. Descriere de specialitate a lucrărilor unui autor sau a lucrărilor referitoare la o anumită problemă. 2. Cartea care cuprinde o bibliografie (1). 3. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu descrierea, aprecierea, sistematizarea și răspândirea publicațiilor. 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographie. DOOM
bibliografíe (bi-bli-o-gra-) s. f., art. bibliografía, g.-d. art. bibliografíei; pl. bibliografíi, art. bibliografíile
bibliografiere
BIBLIOGRAFIÉRE s.f. Selecționare, clasificare, descriere și adnotare a publicațiilor. [< bibliografie]. DOOM
bibliografíere (bi-bli-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. bibliografiérii
bibliografierea
BIBLIOGRAFIÉRE s.f. Selecționare, clasificare, descriere și adnotare a publicațiilor. [< bibliografie]. DOOM
bibliografíere (bi-bli-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. bibliografiérii
bibliografieri
BIBLIOGRAFIÉRE s.f. Selecționare, clasificare, descriere și adnotare a publicațiilor. [< bibliografie]. DOOM
bibliografíere (bi-bli-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. bibliografiérii
bibliografierii
BIBLIOGRAFIÉRE s.f. Selecționare, clasificare, descriere și adnotare a publicațiilor. [< bibliografie]. DOOM
bibliografíere (bi-bli-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. bibliografiérii
bibliografierile
BIBLIOGRAFIÉRE s.f. Selecționare, clasificare, descriere și adnotare a publicațiilor. [< bibliografie]. DOOM
bibliografíere (bi-bli-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. bibliografiérii
bibliografierilor
BIBLIOGRAFIÉRE s.f. Selecționare, clasificare, descriere și adnotare a publicațiilor. [< bibliografie]. DOOM
bibliografíere (bi-bli-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. bibliografiérii
bibliografii
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliografii
BIBLIOGRAFÍE, bibliografii, s. f. 1. Descriere de specialitate a lucrărilor unui autor sau a lucrărilor referitoare la o anumită problemă. 2. Cartea care cuprinde o bibliografie (1). 3. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu descrierea, aprecierea, sistematizarea și răspândirea publicațiilor. 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographie. DOOM
bibliografíe (bi-bli-o-gra-) s. f., art. bibliografía, g.-d. art. bibliografíei; pl. bibliografíi, art. bibliografíile
bibliografiile
BIBLIOGRAFÍE, bibliografii, s. f. 1. Descriere de specialitate a lucrărilor unui autor sau a lucrărilor referitoare la o anumită problemă. 2. Cartea care cuprinde o bibliografie (1). 3. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu descrierea, aprecierea, sistematizarea și răspândirea publicațiilor. 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographie. DOOM
bibliografíe (bi-bli-o-gra-) s. f., art. bibliografía, g.-d. art. bibliografíei; pl. bibliografíi, art. bibliografíile
bibliografiilor
BIBLIOGRAFÍE, bibliografii, s. f. 1. Descriere de specialitate a lucrărilor unui autor sau a lucrărilor referitoare la o anumită problemă. 2. Cartea care cuprinde o bibliografie (1). 3. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu descrierea, aprecierea, sistematizarea și răspândirea publicațiilor. 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographie. DOOM
bibliografíe (bi-bli-o-gra-) s. f., art. bibliografía, g.-d. art. bibliografíei; pl. bibliografíi, art. bibliografíile
bibliografilor
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliograful
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliografului
BIBLIOGRÁF, bibliografi, s. m. Specialist în bibliografie (3). [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliographe. DOOM
bibliográf (bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliográfi
bibliolog
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
bibliologa
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
bibliologe
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
bibliologei
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
bibliologele
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
bibliologelor
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
bibliologi
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
bibliologia
BIBLIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul cărții, cuprinzând istoria, tehnica alcătuirii și răspândirea cărții. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologie. DOOM
bibliologíe (bi-bli-o-) s. f., art. bibliología, g.-d. bibliologíi, art. bibliologíei
bibliologic
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologica
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologice
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologicei
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologicele
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologicelor
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologici
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologicii
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologicilor
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologicul
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologicului
BIBLIOLÓGIC, -Ă, bibliologici, -ce, adj. Care aparține bibliologiei, privitor la bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologique.
bibliologie
BIBLIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul cărții, cuprinzând istoria, tehnica alcătuirii și răspândirea cărții. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologie. DOOM
bibliologíe (bi-bli-o-) s. f., art. bibliología, g.-d. bibliologíi, art. bibliologíei
bibliologiei
BIBLIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul cărții, cuprinzând istoria, tehnica alcătuirii și răspândirea cărții. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologie. DOOM
bibliologíe (bi-bli-o-) s. f., art. bibliología, g.-d. bibliologíi, art. bibliologíei
bibliologii
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
bibliologii
BIBLIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul cărții, cuprinzând istoria, tehnica alcătuirii și răspândirea cărții. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologie. DOOM
bibliologíe (bi-bli-o-) s. f., art. bibliología, g.-d. bibliologíi, art. bibliologíei
bibliologilor
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
bibliologul
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
bibliologului
BIBLIOLÓG, -Ă, bibliologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bibliologie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologue.
biblioman
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
biblioman
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomana
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomana
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomane
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomane
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanei
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanei
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanele
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanele
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanelor
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanelor
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomani
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomani
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomania
BIBLIOMANÍE, bibliomanii, s. f. (Rar) Pasiune exagerată pentru cărți. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomanie. DOOM
bibliomaníe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliomanía, g.-d. art. bibliomaníei; pl. bibliomaníi, art. bibliomaníile
bibliomanie
BIBLIOMANÍE, bibliomanii, s. f. (Rar) Pasiune exagerată pentru cărți. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomanie. DOOM
bibliomaníe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliomanía, g.-d. art. bibliomaníei; pl. bibliomaníi, art. bibliomaníile
bibliomaniei
BIBLIOMANÍE, bibliomanii, s. f. (Rar) Pasiune exagerată pentru cărți. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomanie. DOOM
bibliomaníe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliomanía, g.-d. art. bibliomaníei; pl. bibliomaníi, art. bibliomaníile
bibliomanii
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanii
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanii
BIBLIOMANÍE, bibliomanii, s. f. (Rar) Pasiune exagerată pentru cărți. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomanie. DOOM
bibliomaníe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliomanía, g.-d. art. bibliomaníei; pl. bibliomaníi, art. bibliomaníile
bibliomaniile
BIBLIOMANÍE, bibliomanii, s. f. (Rar) Pasiune exagerată pentru cărți. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomanie. DOOM
bibliomaníe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliomanía, g.-d. art. bibliomaníei; pl. bibliomaníi, art. bibliomaníile
bibliomaniilor
BIBLIOMANÍE, bibliomanii, s. f. (Rar) Pasiune exagerată pentru cărți. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomanie. DOOM
bibliomaníe (rar) (bi-bli-o-) s. f., art. bibliomanía, g.-d. art. bibliomaníei; pl. bibliomaníi, art. bibliomaníile
bibliomanilor
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanilor
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanul
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanul
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanului
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
bibliomanului
BIBLIOMÁN, -Ă, bibliomani, -e, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care are pasiune excesivă pentru cărți, pentru raritatea, legătura, edițiile lor etc. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliomane. DOOM
bibliomán (rar) (bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliománi; adj. f., s. f. bibliománă, pl. bibliománe
biblioraft
BIBLIORÁFT, bibliorafturi, s. n. Clasor de carton în formă de carte pentru păstrarea corespondenței, a actelor etc. [Pr.: -bli-o-] – Biblio[tecă] + raft. DOOM
biblioráft (bi-bli-o-) s. n., pl. biblioráfturi
biblioraftul
BIBLIORÁFT, bibliorafturi, s. n. Clasor de carton în formă de carte pentru păstrarea corespondenței, a actelor etc. [Pr.: -bli-o-] – Biblio[tecă] + raft. DOOM
biblioráft (bi-bli-o-) s. n., pl. biblioráfturi
biblioraftului
BIBLIORÁFT, bibliorafturi, s. n. Clasor de carton în formă de carte pentru păstrarea corespondenței, a actelor etc. [Pr.: -bli-o-] – Biblio[tecă] + raft. DOOM
biblioráft (bi-bli-o-) s. n., pl. biblioráfturi
bibliorafturi
BIBLIORÁFT, bibliorafturi, s. n. Clasor de carton în formă de carte pentru păstrarea corespondenței, a actelor etc. [Pr.: -bli-o-] – Biblio[tecă] + raft. DOOM
biblioráft (bi-bli-o-) s. n., pl. biblioráfturi
bibliorafturile
BIBLIORÁFT, bibliorafturi, s. n. Clasor de carton în formă de carte pentru păstrarea corespondenței, a actelor etc. [Pr.: -bli-o-] – Biblio[tecă] + raft. DOOM
biblioráft (bi-bli-o-) s. n., pl. biblioráfturi
bibliorafturilor
BIBLIORÁFT, bibliorafturi, s. n. Clasor de carton în formă de carte pentru păstrarea corespondenței, a actelor etc. [Pr.: -bli-o-] – Biblio[tecă] + raft. DOOM
biblioráft (bi-bli-o-) s. n., pl. biblioráfturi
biblioteca
BIBLIOTÉCĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi pentru păstrarea cărților. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție de cultură care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Colecția de cărți (tipărite de o editură), care prezintă un caracter unitar din punct de vedere grafic și tematic. 5. (Inform.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul facilitării activității de programare. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca. DOOM
bibliotécă (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotécii; pl. bibliotéci
bibliotecar
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
bibliotecara
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
bibliotecare
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
bibliotecarei
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
bibliotecarele
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
bibliotecarelor
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
bibliotecari
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
bibliotecarii
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
bibliotecarilor
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
bibliotecarul
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
bibliotecarului
BIBLIOTECÁR, -Ă, bibliotecari, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu administrarea unei biblioteci. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothécaire. DOOM
bibliotecáră (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecárei; pl. bibliotecáre
biblioteci
BIBLIOTÉCĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi pentru păstrarea cărților. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție de cultură care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Colecția de cărți (tipărite de o editură), care prezintă un caracter unitar din punct de vedere grafic și tematic. 5. (Inform.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul facilitării activității de programare. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca. DOOM
bibliotécă (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotécii; pl. bibliotéci
bibliotecii
BIBLIOTÉCĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi pentru păstrarea cărților. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție de cultură care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Colecția de cărți (tipărite de o editură), care prezintă un caracter unitar din punct de vedere grafic și tematic. 5. (Inform.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul facilitării activității de programare. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca. DOOM
bibliotécă (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotécii; pl. bibliotéci
bibliotecile
BIBLIOTÉCĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi pentru păstrarea cărților. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție de cultură care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Colecția de cărți (tipărite de o editură), care prezintă un caracter unitar din punct de vedere grafic și tematic. 5. (Inform.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul facilitării activității de programare. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca. DOOM
bibliotécă (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotécii; pl. bibliotéci
bibliotecilor
BIBLIOTÉCĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi pentru păstrarea cărților. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție de cultură care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Colecția de cărți (tipărite de o editură), care prezintă un caracter unitar din punct de vedere grafic și tematic. 5. (Inform.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul facilitării activității de programare. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca. DOOM
bibliotécă (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotécii; pl. bibliotéci
biblioteconomia
BIBLIOTECONOMÍE s. f. Ramură a bibliologiei care studiază formarea, administrarea și organizarea bibliotecilor. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomie. DOOM
biblioteconomíe (bi-bli-o-) s. f., art. biblioteconomía, g.-d. biblioteconomíi, art. biblioteconomíei
biblioteconomic
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomica
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomice
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomicei
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomicele
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomicelor
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomici
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomicii
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomicilor
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomicul
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomicului
BIBLIOTECONÓMIC, -Ă, biblioteconomici, -ce, adj. Care aparține biblioteconomiei, privitor la biblioteconomie. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomique.
biblioteconomie
BIBLIOTECONOMÍE s. f. Ramură a bibliologiei care studiază formarea, administrarea și organizarea bibliotecilor. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomie. DOOM
biblioteconomíe (bi-bli-o-) s. f., art. biblioteconomía, g.-d. biblioteconomíi, art. biblioteconomíei
biblioteconomiei
BIBLIOTECONOMÍE s. f. Ramură a bibliologiei care studiază formarea, administrarea și organizarea bibliotecilor. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomie. DOOM
biblioteconomíe (bi-bli-o-) s. f., art. biblioteconomía, g.-d. biblioteconomíi, art. biblioteconomíei
biblioteconomii
BIBLIOTECONOMÍE s. f. Ramură a bibliologiei care studiază formarea, administrarea și organizarea bibliotecilor. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothéconomie. DOOM
biblioteconomíe (bi-bli-o-) s. f., art. biblioteconomía, g.-d. biblioteconomíi, art. biblioteconomíei
bibliotehnica
BIBLIOTÉHNICĂ s. f. Tehnica producerii materiale a unei cărți. [Pr.: -bli-o-] – După fr. bibliotechnie. DOOM
bibliotéhnică (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotéhnicii
bibliotehnici
BIBLIOTÉHNICĂ s. f. Tehnica producerii materiale a unei cărți. [Pr.: -bli-o-] – După fr. bibliotechnie. DOOM
bibliotéhnică (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotéhnicii
bibliotehnician
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehniciana
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehnicianul
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehnicianului
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehniciene
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehnicienei
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehnicienele
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehnicienelor
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehnicieni
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehnicienii
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehnicienilor
BIBLIOTEHNICIÁN, -Ă s.m. și f. Tehnician specializat în organizarea bibliotecilor. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / et. incertă].
bibliotehnicii
BIBLIOTÉHNICĂ s. f. Tehnica producerii materiale a unei cărți. [Pr.: -bli-o-] – După fr. bibliotechnie. DOOM
bibliotéhnică (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotéhnicii
biblioterapie
BIBLIOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament al unor stări nervoase prin lecturi adecvate. [< fr. bibliothérapie, cf. gr. biblion – carte, therapeia – tratament].
biblist
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
biblista
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
bibliste
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
biblistei
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
biblistele
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
biblistelor
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
biblistica
BIBLÍSTICĂ s.f. Studiul Bibliei. [< germ. Biblistik].
biblistici
BIBLÍSTICĂ s.f. Studiul Bibliei. [< germ. Biblistik].
biblisticii
BIBLÍSTICĂ s.f. Studiul Bibliei. [< germ. Biblistik].
biblistul
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
biblistului
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
bibliuri
a o da pe bibliuri expr. (prst.) a face gesturi de atragere a bărbaților
bibliști
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
bibliștii
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
bibliștilor
BIBLÍST s.m. Specialist în biblistică. [< fr. bibliste].
biboanță
a-i sări icra din biboanță expr. (er. – d. femei) a avea orgasm.
bic
bic (-ci), s. m. – (Olt.) Taur. Bg. bik, sb. bik, cf. slov., rus. byk, pol. byk (Cihac). Cf. beci.
bicameral
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicamerala
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicamerale
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicameralei
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicameralele
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicameralelor
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicamerali
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicameralii
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicameralilor
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicameralism
BICAMERALÍSM s.n. Doctrină care susține bicamerismul. [< fr. bicaméralisme].
bicameralul
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicameralului
BICAMERÁL, -Ă, bicamerali, -e, adj. (Despre un organ legislativ) Care este alcătuit din două adunări reprezentative, denumite, în unele state, camere. – Din fr. bicaméral. DOOM
bicamerál adj. m., pl. bicameráli; f. bicamerálă, pl. bicamerále
bicamerism
BICAMERÍSM s.n. Sistem politic comportând două adunări legislative. [< fr. bicamérisme].
bicamerismul
BICAMERÍSM s.n. Sistem politic comportând două adunări legislative. [< fr. bicamérisme].
bicamerismului
BICAMERÍSM s.n. Sistem politic comportând două adunări legislative. [< fr. bicamérisme].
bicarbonat
BICARBONÁT, bicarbonați, s. m. Sare a acidului carbonic, în care un atom de hidrogen a fost înlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat (de sodiu) = sare în formă de pulbere albă, folosită în farmacie și în bucătărie. – Din fr. bicarbonate. DOOM
bicarbonát s. m., pl. bicarbonáți
bicarbonatul
BICARBONÁT, bicarbonați, s. m. Sare a acidului carbonic, în care un atom de hidrogen a fost înlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat (de sodiu) = sare în formă de pulbere albă, folosită în farmacie și în bucătărie. – Din fr. bicarbonate. DOOM
bicarbonát s. m., pl. bicarbonáți
bicarbonatului
BICARBONÁT, bicarbonați, s. m. Sare a acidului carbonic, în care un atom de hidrogen a fost înlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat (de sodiu) = sare în formă de pulbere albă, folosită în farmacie și în bucătărie. – Din fr. bicarbonate. DOOM
bicarbonát s. m., pl. bicarbonáți
bicarbonați
BICARBONÁT, bicarbonați, s. m. Sare a acidului carbonic, în care un atom de hidrogen a fost înlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat (de sodiu) = sare în formă de pulbere albă, folosită în farmacie și în bucătărie. – Din fr. bicarbonate. DOOM
bicarbonát s. m., pl. bicarbonáți
bicarbonații
BICARBONÁT, bicarbonați, s. m. Sare a acidului carbonic, în care un atom de hidrogen a fost înlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat (de sodiu) = sare în formă de pulbere albă, folosită în farmacie și în bucătărie. – Din fr. bicarbonate. DOOM
bicarbonát s. m., pl. bicarbonáți
bicarbonaților
BICARBONÁT, bicarbonați, s. m. Sare a acidului carbonic, în care un atom de hidrogen a fost înlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat (de sodiu) = sare în formă de pulbere albă, folosită în farmacie și în bucătărie. – Din fr. bicarbonate. DOOM
bicarbonát s. m., pl. bicarbonáți
bicarbură
BICARBÚRĂ, bicarburi, s. f. Carbură care conține două părți de carbon. *Bicarbură de hidrogen = gaz de iluminat.
bicarpelar
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicarpelara
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicarpelare
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicarpelarei
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicarpelarele
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicarpelarelor
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicarpelari
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicarpelarii
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicarpelarilor
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicarpelarul
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicarpelarului
BICARPELÁR, -Ă, bicarpelari, -e, adj. (Bot.; despre gineceu) Format din două carpele. – Din fr. bicarpelaire. DOOM
bicarpelár adj. m., pl. bicarpelári; f. bicarpeláră, pl. bicarpeláre
bicaș
BICÁȘ s.n (Reg.) Cremene; cuarț. – Magh. béka-só.
bice
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči. DOOM
bici s. n., pl. bíce
bicefal
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicefala
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicefale
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicefalei
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicefalele
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicefalelor
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicefali
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicefalii
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicefalilor
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicefalul
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicefalului
BICEFÁL, -Ă, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu două capete. – Din fr. bicéphale. DOOM
bicefál adj. m., pl. bicefáli; f. bicefálă, pl. bicefále
bicele
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči. DOOM
bici s. n., pl. bíce
bicelor
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči. DOOM
bici s. n., pl. bíce
bicentenar
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
bicentenara
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
bicentenare
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
bicentenarei
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
bicentenarele
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
bicentenarelor
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
bicentenari
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
bicentenarii
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
bicentenarilor
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
bicentenarul
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
bicentenarului
BICENTENÁR, -Ă, bicentenari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care durează de două secole, care a împlinit două sute de ani. 2. S. n. Împlinire a două secole de la un eveniment (important); a doua suta aniversare a unui eveniment. – Din fr. bicentenaire. DOOM
bicentenár2 s. n., pl. bicentenáre
biceps
BÍCEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps. DOOM
bíceps s. m., pl. bícepși
bicepsul
BÍCEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps. DOOM
bíceps s. m., pl. bícepși
bicepsului
BÍCEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps. DOOM
bíceps s. m., pl. bícepși
bicepsuri
BÍCEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps. DOOM
bíceps s. m., pl. bícepși
bicepsurile
BÍCEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps. DOOM
bíceps s. m., pl. bícepși
bicepsurilor
BÍCEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps. DOOM
bíceps s. m., pl. bícepși
bicepși
BÍCEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps. DOOM
bíceps s. m., pl. bícepși
bicepșii
BÍCEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps. DOOM
bíceps s. m., pl. bícepși
bicepșilor
BÍCEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps. DOOM
bíceps s. m., pl. bícepși
bicher
bichér (bichéri), s. m. – (Trans.) Pramatie, chefliu. Mag. betyar „flăcău de la țară; petrecăreț” (DAR). Pare a fi cuvînt din aceeași rădăcină primitivă ca și becher. – Der. bicheresc, adj. (chefliu); bicheri, vb. (Trans., a chefui; Mold., a trudi).
bichirea
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichireai
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichiream
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirească
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichireau
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichireați
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichiresc
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirește
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirești
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichiri
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirii
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirim
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirind
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirire
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirire
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec.
bichiriră
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirirăm
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirirăți
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirise
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirisem
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichiriseră
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichiriserăm
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichiriserăți
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichiriseși
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichiriseți
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirit
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichirit
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec.
bichiriși
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bichiriți
BICHIRÍ, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec. DOOM
bichirí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bichirésc, imperf. 3 sg. bichireá; conj. prez. 3 să bichireáscă
bici
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči. DOOM
bici s. n., pl. bíce
bicicle
BICÍCLU, bicicle, s. n. Velociped cu două roți inegale, dintre care prima este roata motoare. – Din fr. bicycle. DOOM
bicíclu (-ci-clu) s. n., art. bicíclul; pl. bicícle
biciclele
BICÍCLU, bicicle, s. n. Velociped cu două roți inegale, dintre care prima este roata motoare. – Din fr. bicycle. DOOM
bicíclu (-ci-clu) s. n., art. bicíclul; pl. bicícle
biciclelor
BICÍCLU, bicicle, s. n. Velociped cu două roți inegale, dintre care prima este roata motoare. – Din fr. bicycle. DOOM
bicíclu (-ci-clu) s. n., art. bicíclul; pl. bicícle
bicicleta
BICICLÉTĂ, biciclete, s. f. Vehicul cu două roți, pus în mișcare prin două pedale acționate cu picioarele și folosit, de obicei, pentru transportul unei singure persoane. ◊ (Rar) Bicicletă-tandem = bicicletă pentru două persoane, fiecare acționând câte o pereche de pedale. – Din fr. bicyclette. DOOM
biciclétă-tandém (rar) (-ci-cle-) s. f., pl. bicicléte-tandém
biciclete
BICICLÉTĂ, biciclete, s. f. Vehicul cu două roți, pus în mișcare prin două pedale acționate cu picioarele și folosit, de obicei, pentru transportul unei singure persoane. ◊ (Rar) Bicicletă-tandem = bicicletă pentru două persoane, fiecare acționând câte o pereche de pedale. – Din fr. bicyclette. DOOM
biciclétă-tandém (rar) (-ci-cle-) s. f., pl. bicicléte-tandém
biciclete
biciclete s. f. pl. ochelari
bicicletei
BICICLÉTĂ, biciclete, s. f. Vehicul cu două roți, pus în mișcare prin două pedale acționate cu picioarele și folosit, de obicei, pentru transportul unei singure persoane. ◊ (Rar) Bicicletă-tandem = bicicletă pentru două persoane, fiecare acționând câte o pereche de pedale. – Din fr. bicyclette. DOOM
biciclétă-tandém (rar) (-ci-cle-) s. f., pl. bicicléte-tandém
bicicletele
BICICLÉTĂ, biciclete, s. f. Vehicul cu două roți, pus în mișcare prin două pedale acționate cu picioarele și folosit, de obicei, pentru transportul unei singure persoane. ◊ (Rar) Bicicletă-tandem = bicicletă pentru două persoane, fiecare acționând câte o pereche de pedale. – Din fr. bicyclette. DOOM
biciclétă-tandém (rar) (-ci-cle-) s. f., pl. bicicléte-tandém
bicicletelor
BICICLÉTĂ, biciclete, s. f. Vehicul cu două roți, pus în mișcare prin două pedale acționate cu picioarele și folosit, de obicei, pentru transportul unei singure persoane. ◊ (Rar) Bicicletă-tandem = bicicletă pentru două persoane, fiecare acționând câte o pereche de pedale. – Din fr. bicyclette. DOOM
biciclétă-tandém (rar) (-ci-cle-) s. f., pl. bicicléte-tandém
biciclic
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclica
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclice
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclicei
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclicele
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclicelor
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclici
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclicii
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclicilor
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclicul
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclicului
BICÍCLIC, -Ă, biciclici, -ce, adj. Cu două cicluri. – Bi- + ciclic.
biciclist
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
biciclista
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
bicicliste
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
biciclistei
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
biciclistele
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
biciclistelor
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
biciclistul
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
biciclistului
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
bicicliști
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
bicicliștii
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
bicicliștilor
BICICLÍST, -Ă, bicicliști, -ste, s. m. și f. Persoană care umblă pe bicicletă; ciclist (1). – Din fr. bicycliste. DOOM
biciclístă (-ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclístei; pl. biciclíste
biciclu
BICÍCLU, bicicle, s. n. Velociped cu două roți inegale, dintre care prima este roata motoare. – Din fr. bicycle. DOOM
bicíclu (-ci-clu) s. n., art. bicíclul; pl. bicícle
biciclu
BICÍCLU s.n. Velociped cu două roți inegale, dintre care prima este roata motrice. [Pl. -le, -luri]. / < fr. bicycle].
biciclul
BICÍCLU, bicicle, s. n. Velociped cu două roți inegale, dintre care prima este roata motoare. – Din fr. bicycle. DOOM
bicíclu (-ci-clu) s. n., art. bicíclul; pl. bicícle
biciclului
BICÍCLU, bicicle, s. n. Velociped cu două roți inegale, dintre care prima este roata motoare. – Din fr. bicycle. DOOM
bicíclu (-ci-clu) s. n., art. bicíclul; pl. bicícle
bicisnic
BICÍSNIC, -Ă adj., s. m. și f. v. becisnic. DOOM
bicísnic v. becísnic
bicisnic
BICÍSNIC, -Ă adj., s. m. și f. v. becisnic. DOOM
bicísnic v. becísnic
bicisnicie
BICISNICÍE s. f. v. becisnicie. DOOM
bicisnicíe v. becisnicíe.
bicisnică
BICÍSNIC, -Ă adj., s. m. și f. v. becisnic. DOOM
bicísnic v. becísnic
biciui
BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa. 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără milă. [Prez. ind. și: bíciui] – Bici + suf. -ui. DOOM
biciuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biciuiéște / bíciuie, imperf. 3 sg. biciuiá; conj. prez. 3 să biciuiáscă / să bíciuie
biciuiala
BICIUIÁLĂ, biciueli, s. f. Biciuire. [Pr.: -ciu-ia-] – Biciui + suf. -eală. DOOM
biciuiálă s. f., g.-d. art. biciuiélii; pl. biciuiéli
biciuieli
BICIUIÁLĂ, biciueli, s. f. Biciuire. [Pr.: -ciu-ia-] – Biciui + suf. -eală. DOOM
biciuiálă s. f., g.-d. art. biciuiélii; pl. biciuiéli
biciuielii
BICIUIÁLĂ, biciueli, s. f. Biciuire. [Pr.: -ciu-ia-] – Biciui + suf. -eală. DOOM
biciuiálă s. f., g.-d. art. biciuiélii; pl. biciuiéli
biciuielile
BICIUIÁLĂ, biciueli, s. f. Biciuire. [Pr.: -ciu-ia-] – Biciui + suf. -eală. DOOM
biciuiálă s. f., g.-d. art. biciuiélii; pl. biciuiéli
biciuielilor
BICIUIÁLĂ, biciueli, s. f. Biciuire. [Pr.: -ciu-ia-] – Biciui + suf. -eală. DOOM
biciuiálă s. f., g.-d. art. biciuiélii; pl. biciuiéli
biciuire
BICIUÍRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. [Pr.: -ciu-i-] – V. biciui. DOOM
biciuíre s. f., g.-d. art. biciuírii; pl. biciuíri
biciuirea
BICIUÍRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. [Pr.: -ciu-i-] – V. biciui. DOOM
biciuíre s. f., g.-d. art. biciuírii; pl. biciuíri
biciuiri
BICIUÍRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. [Pr.: -ciu-i-] – V. biciui. DOOM
biciuíre s. f., g.-d. art. biciuírii; pl. biciuíri
biciuirii
BICIUÍRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. [Pr.: -ciu-i-] – V. biciui. DOOM
biciuíre s. f., g.-d. art. biciuírii; pl. biciuíri
biciuirile
BICIUÍRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. [Pr.: -ciu-i-] – V. biciui. DOOM
biciuíre s. f., g.-d. art. biciuírii; pl. biciuíri
biciuirilor
BICIUÍRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. [Pr.: -ciu-i-] – V. biciui. DOOM
biciuíre s. f., g.-d. art. biciuírii; pl. biciuíri
biciuit
BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. A lovi cu ceva (subțire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravașa. 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruțare. [Prez. ind. și bíciui. - Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Bici + suf. -ui.
biciuitoare
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciuitoarea
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciuitoarei
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciuitoarele
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciuitoarelor
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciuitor
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciuitori
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciuitorii
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciuitorilor
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciuitorul
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciuitorului
BICIUITÓR, -OÁRE, biciuitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care biciuiește; usturător. [Pr.: -ciu-i-] – Biciui + suf. -tor. DOOM
biciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. biciuitóri; f. sg. și pl. biciuitoáre
biciul
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči. DOOM
bici s. n., pl. bíce
biciului
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči. DOOM
bici s. n., pl. bíce
biciului
biciuluí (-uésc, -ít), vb. – A aprecia, a valora, a stima. – Var. bicilui, biciuli. Mag. becsülni (Cihac, II, 481; Gáldi, Dict., 107). Se folosește în Trans. A trecut și în bg. din Trans. becsuluvai (Miklosich, Bulg., 119).
biciuluire
biciuluí (-uésc, -ít), vb. – A aprecia, a valora, a stima. – Var. bicilui, biciuli. Mag. becsülni (Cihac, II, 481; Gáldi, Dict., 107). Se folosește în Trans. A trecut și în bg. din Trans. becsuluvai (Miklosich, Bulg., 119).
biciuri
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči. DOOM
bici s. n., pl. bíce
biciurile
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči. DOOM
bici s. n., pl. bíce
biciurilor
BÍCI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči. DOOM
bici s. n., pl. bíce
biciușca
BICIÚȘCĂ, biciuști, s. f. 1. Cravașă. 2. Bici scurt și subțire. – Bici + suf. -ușcă. DOOM
biciúșcă s. f., g.-d. art. biciúștii; pl. biciúști
biciușoare
BICIUȘÓR, biciușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui bici. – Bici + suf. -ușor. DOOM
biciușór (rar) s. n., pl. biciușoáre
biciușoarele
BICIUȘÓR, biciușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui bici. – Bici + suf. -ușor. DOOM
biciușór (rar) s. n., pl. biciușoáre
biciușoarelor
BICIUȘÓR, biciușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui bici. – Bici + suf. -ușor. DOOM
biciușór (rar) s. n., pl. biciușoáre
biciușor
BICIUȘÓR, biciușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui bici. – Bici + suf. -ușor. DOOM
biciușór (rar) s. n., pl. biciușoáre
biciușorul
BICIUȘÓR, biciușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui bici. – Bici + suf. -ușor. DOOM
biciușór (rar) s. n., pl. biciușoáre
biciușorului
BICIUȘÓR, biciușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui bici. – Bici + suf. -ușor. DOOM
biciușór (rar) s. n., pl. biciușoáre
biciuști
BICIÚȘCĂ, biciuști, s. f. 1. Cravașă. 2. Bici scurt și subțire. – Bici + suf. -ușcă. DOOM
biciúșcă s. f., g.-d. art. biciúștii; pl. biciúști
biciuștii
BICIÚȘCĂ, biciuști, s. f. 1. Cravașă. 2. Bici scurt și subțire. – Bici + suf. -ușcă. DOOM
biciúșcă s. f., g.-d. art. biciúștii; pl. biciúști
biciuștile
BICIÚȘCĂ, biciuști, s. f. 1. Cravașă. 2. Bici scurt și subțire. – Bici + suf. -ușcă. DOOM
biciúșcă s. f., g.-d. art. biciúștii; pl. biciúști
biciuștilor
BICIÚȘCĂ, biciuști, s. f. 1. Cravașă. 2. Bici scurt și subțire. – Bici + suf. -ușcă. DOOM
biciúșcă s. f., g.-d. art. biciúștii; pl. biciúști
biciznic
BICÍSNIC, -Ă adj., s. m. și f. v. becisnic. DOOM
bicísnic v. becísnic
biciznic
BICÍSNIC, -Ă adj., s. m. și f. v. becisnic. DOOM
bicísnic v. becísnic
biciznică
BICÍSNIC, -Ă adj., s. m. și f. v. becisnic. DOOM
bicísnic v. becísnic
bicișor
BICIȘÓR s. n. v. biciușor.
biclorura
BICLORÚRĂ s.f. Compus care conține doi atomi de clor. [< fr. bichlorure]. DOOM
biclorúră (bi-clo-) s. f., g.-d. art. biclorúrii; pl. biclorúri
bicloruri
BICLORÚRĂ s.f. Compus care conține doi atomi de clor. [< fr. bichlorure]. DOOM
biclorúră (bi-clo-) s. f., g.-d. art. biclorúrii; pl. biclorúri
biclorurii
BICLORÚRĂ s.f. Compus care conține doi atomi de clor. [< fr. bichlorure]. DOOM
biclorúră (bi-clo-) s. f., g.-d. art. biclorúrii; pl. biclorúri
biclorurile
BICLORÚRĂ s.f. Compus care conține doi atomi de clor. [< fr. bichlorure]. DOOM
biclorúră (bi-clo-) s. f., g.-d. art. biclorúrii; pl. biclorúri
biclorurilor
BICLORÚRĂ s.f. Compus care conține doi atomi de clor. [< fr. bichlorure]. DOOM
biclorúră (bi-clo-) s. f., g.-d. art. biclorúrii; pl. biclorúri
bicolor
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
bicolora
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
bicolore
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
bicolorei
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
bicolorele
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
bicolorelor
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
bicolori
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
bicolorii
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
bicolorilor
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
bicolorul
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
bicolorului
BICOLÓR, -Ă, bicolori, -e, adj. Care are două culori. – Din fr. bicolore. DOOM
bicolór adj. m., pl. bicolóri; f. bicolóră, pl. bicolóre
biconcav
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconcava
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconcave
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconcavei
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconcavele
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconcavelor
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconcavi
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconcavii
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconcavilor
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconcavul
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconcavului
BICONCÁV, -Ă, biconcavi, -e, adj. Care are două fețe concave opuse. – Din fr. biconcave. DOOM
biconcáv adj. m., pl. biconcávi; f. biconcávă, pl. biconcáve
biconvecși
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
biconvecșii
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
biconvecșilor
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
biconvex
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
biconvexa
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
biconvexe
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
biconvexei
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
biconvexele
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
biconvexelor
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
biconvexul
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
biconvexului
BICONVÉX, -Ă, biconvecși, -xe, adj. Care are două fețe convexe opuse. – Din fr. biconvexe. DOOM
biconvéx adj. m., pl. biconvécși; f. biconvéxă, pl. biconvéxe
bicordatură
BICORDATÚRĂ s.f. (Muz.) Gamă dublă executată pe instrumente la care se cântă cu arcuș. [< it. bicordatura].
bicorn
BICÓRN, bicornuri, s. n. Pălărie bărbătească (de uniformă) cu două colțuri. – Din fr. bicorne. DOOM
bicórn s. n., pl. bicórnuri
bicornul
BICÓRN, bicornuri, s. n. Pălărie bărbătească (de uniformă) cu două colțuri. – Din fr. bicorne. DOOM
bicórn s. n., pl. bicórnuri
bicornului
BICÓRN, bicornuri, s. n. Pălărie bărbătească (de uniformă) cu două colțuri. – Din fr. bicorne. DOOM
bicórn s. n., pl. bicórnuri
bicornuri
BICÓRN, bicornuri, s. n. Pălărie bărbătească (de uniformă) cu două colțuri. – Din fr. bicorne. DOOM
bicórn s. n., pl. bicórnuri
bicornurile
BICÓRN, bicornuri, s. n. Pălărie bărbătească (de uniformă) cu două colțuri. – Din fr. bicorne. DOOM
bicórn s. n., pl. bicórnuri
bicornurilor
BICÓRN, bicornuri, s. n. Pălărie bărbătească (de uniformă) cu două colțuri. – Din fr. bicorne. DOOM
bicórn s. n., pl. bicórnuri
bicotidian
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicotidiana
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicotidianul
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicotidianului
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicotidiene
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicotidienei
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicotidienele
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicotidienelor
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicotidieni
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicotidienii
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicotidienilor
BICOTIDIÁN, -Ă adj. (Rar) Care are loc de două ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].
bicromat
BICROMÁT, bicromați, s. m. Sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal. ◊ Bicromat de potasiu = sare cristalizată, portocalie, folosită ca oxidant și colorant. – Din fr. bichromate. DOOM
bicromát (bi-cro-) s. m., pl. bicromáți
bicromatul
BICROMÁT, bicromați, s. m. Sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal. ◊ Bicromat de potasiu = sare cristalizată, portocalie, folosită ca oxidant și colorant. – Din fr. bichromate. DOOM
bicromát (bi-cro-) s. m., pl. bicromáți
bicromatului
BICROMÁT, bicromați, s. m. Sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal. ◊ Bicromat de potasiu = sare cristalizată, portocalie, folosită ca oxidant și colorant. – Din fr. bichromate. DOOM
bicromát (bi-cro-) s. m., pl. bicromáți
bicromați
BICROMÁT, bicromați, s. m. Sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal. ◊ Bicromat de potasiu = sare cristalizată, portocalie, folosită ca oxidant și colorant. – Din fr. bichromate. DOOM
bicromát (bi-cro-) s. m., pl. bicromáți
bicromații
BICROMÁT, bicromați, s. m. Sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal. ◊ Bicromat de potasiu = sare cristalizată, portocalie, folosită ca oxidant și colorant. – Din fr. bichromate. DOOM
bicromát (bi-cro-) s. m., pl. bicromáți
bicromaților
BICROMÁT, bicromați, s. m. Sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal. ◊ Bicromat de potasiu = sare cristalizată, portocalie, folosită ca oxidant și colorant. – Din fr. bichromate. DOOM
bicromát (bi-cro-) s. m., pl. bicromáți
bicuspid
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bicuspida
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bicuspide
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bicuspidei
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bicuspidele
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bicuspidelor
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bicuspidul
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bicuspidului
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bicuspizi
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bicuspizii
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bicuspizilor
BICUSPÍD, -Ă, bicuspizi, -de, adj. (Despre unele formații anatomice) cu două vârfuri. – Din fr. bicuspide. DOOM
bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. bicuspídă, pl. bicuspíde
bidens
DENTÍȚĂ, dentițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene și cu fructe achene cu câte doi dinți, care crește în locuri umede (Bidens tripartitus). – Cf. dinte.
bideu
BIDÉU, bideuri, s. n. Vas pentru toaleta intimă. – Din fr. bidet. DOOM
bidéu s. n., art. bidéul; pl. bidéuri
bideul
BIDÉU, bideuri, s. n. Vas pentru toaleta intimă. – Din fr. bidet. DOOM
bidéu s. n., art. bidéul; pl. bidéuri
bideului
BIDÉU, bideuri, s. n. Vas pentru toaleta intimă. – Din fr. bidet. DOOM
bidéu s. n., art. bidéul; pl. bidéuri
bideuri
BIDÉU, bideuri, s. n. Vas pentru toaleta intimă. – Din fr. bidet. DOOM
bidéu s. n., art. bidéul; pl. bidéuri
bideurile
BIDÉU, bideuri, s. n. Vas pentru toaleta intimă. – Din fr. bidet. DOOM
bidéu s. n., art. bidéul; pl. bidéuri
bideurilor
BIDÉU, bideuri, s. n. Vas pentru toaleta intimă. – Din fr. bidet. DOOM
bidéu s. n., art. bidéul; pl. bidéuri
bidibiu
BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî. DOOM
bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)
bididel
BIDIDÉL, bididei, adj. m. (în poezia populară, despre cai) Ager și frumos. V. bidiviu. Vine Ghiță tinerel, P-un cal murg și bididei. Cu șaua de argințel. ȘEZ. I 183.
bididiu
BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî. DOOM
bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)
bidiganie
BIDIGÁNIE, bidigănii, s. f. (Transilv.) Dihanie. Ilinca, uitînd păruiala și văzînd groaza ce dase în boieri pentru cele două bidigănii, se simțea mulțumită. AGÎRBICEANU, S. P. 48. Era ocolit de bidigăniile cele mai urite din lume: cîni, mițe, lupi, vulpi, urși, lei, crocodili și cîte nu mai sînt pe pămînt și pe sub soare. RETEGANUL, P. 111 30.
bidimensional
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidimensionala
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidimensionale
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidimensionalei
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidimensionalele
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidimensionalelor
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidimensionali
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidimensionalii
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidimensionalilor
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidimensionalul
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidimensionalului
BIDIMENSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Cu două dimensiuni. [Pron. -si-o-. / < bi- + dimensional].
bidinea
BIDINEÁ, bidinele, s. f. Pensulă mare, de obicei rotundă (cu coadă lungă), folosită pentru văruit. [Var.: (reg.) badaná s. f.] – Din tc. badana. DOOM
bidineá s. f., art. bidineáua, g.-d. art. bidinélei; pl. bidinéle, art. bidinélele
bidineaua
BIDINEÁ, bidinele, s. f. Pensulă mare, de obicei rotundă (cu coadă lungă), folosită pentru văruit. [Var.: (reg.) badaná s. f.] – Din tc. badana. DOOM
bidineá s. f., art. bidineáua, g.-d. art. bidinélei; pl. bidinéle, art. bidinélele
bidinele
BIDINEÁ, bidinele, s. f. Pensulă mare, de obicei rotundă (cu coadă lungă), folosită pentru văruit. [Var.: (reg.) badaná s. f.] – Din tc. badana. DOOM
bidineá s. f., art. bidineáua, g.-d. art. bidinélei; pl. bidinéle, art. bidinélele
bidinelei
BIDINEÁ, bidinele, s. f. Pensulă mare, de obicei rotundă (cu coadă lungă), folosită pentru văruit. [Var.: (reg.) badaná s. f.] – Din tc. badana. DOOM
bidineá s. f., art. bidineáua, g.-d. art. bidinélei; pl. bidinéle, art. bidinélele
bidinelele
BIDINEÁ, bidinele, s. f. Pensulă mare, de obicei rotundă (cu coadă lungă), folosită pentru văruit. [Var.: (reg.) badaná s. f.] – Din tc. badana. DOOM
bidineá s. f., art. bidineáua, g.-d. art. bidinélei; pl. bidinéle, art. bidinélele
bidinelelor
BIDINEÁ, bidinele, s. f. Pensulă mare, de obicei rotundă (cu coadă lungă), folosită pentru văruit. [Var.: (reg.) badaná s. f.] – Din tc. badana. DOOM
bidineá s. f., art. bidineáua, g.-d. art. bidinélei; pl. bidinéle, art. bidinélele
bidivii
BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî. DOOM
bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)
bidiviii
BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî. DOOM
bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)
bidiviilor
BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî. DOOM
bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)
bidiviu
BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî. DOOM
bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)
bidiviul
BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî. DOOM
bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)
bidiviule
BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî. DOOM
bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)
bidiviului
BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî. DOOM
bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)
bidoane
BIDÓN, bidoane, s. n. Vas din tablă, material plastic etc. folosit pentru păstrarea sau transportul lichidelor. ♦ Ploscă de tablă simplă sau emailată (îmbrăcată în postav sau piele), utilizată pentru păstrarea apei sau a altor băuturi. – Din fr. bidon. DOOM
bidón s. n., pl. bidoáne
bidoanele
BIDÓN, bidoane, s. n. Vas din tablă, material plastic etc. folosit pentru păstrarea sau transportul lichidelor. ♦ Ploscă de tablă simplă sau emailată (îmbrăcată în postav sau piele), utilizată pentru păstrarea apei sau a altor băuturi. – Din fr. bidon. DOOM
bidón s. n., pl. bidoáne
bidoanelor
BIDÓN, bidoane, s. n. Vas din tablă, material plastic etc. folosit pentru păstrarea sau transportul lichidelor. ♦ Ploscă de tablă simplă sau emailată (îmbrăcată în postav sau piele), utilizată pentru păstrarea apei sau a altor băuturi. – Din fr. bidon. DOOM
bidón s. n., pl. bidoáne
bidon
BIDÓN, bidoane, s. n. Vas din tablă, material plastic etc. folosit pentru păstrarea sau transportul lichidelor. ♦ Ploscă de tablă simplă sau emailată (îmbrăcată în postav sau piele), utilizată pentru păstrarea apei sau a altor băuturi. – Din fr. bidon. DOOM
bidón s. n., pl. bidoáne
bidonare
bidonare, bidonări s. f. v. bidon (2.)
bidonul
BIDÓN, bidoane, s. n. Vas din tablă, material plastic etc. folosit pentru păstrarea sau transportul lichidelor. ♦ Ploscă de tablă simplă sau emailată (îmbrăcată în postav sau piele), utilizată pentru păstrarea apei sau a altor băuturi. – Din fr. bidon. DOOM
bidón s. n., pl. bidoáne
bidonului
BIDÓN, bidoane, s. n. Vas din tablă, material plastic etc. folosit pentru păstrarea sau transportul lichidelor. ♦ Ploscă de tablă simplă sau emailată (îmbrăcată în postav sau piele), utilizată pentru păstrarea apei sau a altor băuturi. – Din fr. bidon. DOOM
bidón s. n., pl. bidoáne
bidonvil
BIDONVÍLLE, bidonville-uri, s. n. Cartier sărăcăcios cu locuințe improvizate, la periferia marilor orașe. [Scris și: bidonvil. – Pr.: -vil] – Din fr. bidonville.
bidonville
BIDONVÍLLE, bidonville-uri, s. n. Cartier sărăcăcios cu locuințe improvizate, la periferia marilor orașe. [Scris și: bidonvil. – Pr.: -vil] – Din fr. bidonville. DOOM
bidonvílle (fr.) [ille pron. il] (-don-ville) s. n., art. bidonvílle-ul; pl. bidonvílle-uri
bie
BIÉ, bieuri, s. n. Linie, direcție oblică. ◊ Loc. adj. și adv. În bie = oblic. ♦ (Concr.) Fâșie de material textil tăiată oblic, utilizată în croitorie. [Pr.: bie] – Din fr. biais. DOOM
bie [pron. bĭe] s. n., art. biéul; (fâșii) pl. biéuri
biedermeier
BIEDERMEIER adj., s.n. Stil Biedermeier = stil de mobilier caracterizat prin forme simple, suprafețe netede, lemn curbat, cu aspect general greoi, exprimând gustul pentru confort și pentru viața intimă de familie. [Pron. bi-der-má-ier. / < Biedermeier – personaj, întruchipare a filistinului burghez, din poemele scriitorului german Eichrodt]. DOOM
Biedermeier (stil în artă) (germ.) [pron. bídărmaier] (Bie-, me-ier) s. propriu n.
bief
BIÉF, biefuri, s. n. Porțiune de canal sau de râu cuprinsă între două ecluze sau baraje. – Din fr. bief. DOOM
bief s. n., pl. biéfuri
bieful
BIÉF, biefuri, s. n. Porțiune de canal sau de râu cuprinsă între două ecluze sau baraje. – Din fr. bief. DOOM
bief s. n., pl. biéfuri
biefului
BIÉF, biefuri, s. n. Porțiune de canal sau de râu cuprinsă între două ecluze sau baraje. – Din fr. bief. DOOM
bief s. n., pl. biéfuri
biefuri
BIÉF, biefuri, s. n. Porțiune de canal sau de râu cuprinsă între două ecluze sau baraje. – Din fr. bief. DOOM
bief s. n., pl. biéfuri
biefurile
BIÉF, biefuri, s. n. Porțiune de canal sau de râu cuprinsă între două ecluze sau baraje. – Din fr. bief. DOOM
bief s. n., pl. biéfuri
biefurilor
BIÉF, biefuri, s. n. Porțiune de canal sau de râu cuprinsă între două ecluze sau baraje. – Din fr. bief. DOOM
bief s. n., pl. biéfuri
biela
BIÉLĂ, biele, s. f. Organ de mașină în formă de bară articulată, care transformă mișcarea rectilinie în mișcare de rotație și invers. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielle. DOOM
biélă (bi-e-) s. f., g.-d. art. biélei; pl. biéle
biele
BIÉLĂ, biele, s. f. Organ de mașină în formă de bară articulată, care transformă mișcarea rectilinie în mișcare de rotație și invers. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielle. DOOM
biélă (bi-e-) s. f., g.-d. art. biélei; pl. biéle
bielei
BIÉLĂ, biele, s. f. Organ de mașină în formă de bară articulată, care transformă mișcarea rectilinie în mișcare de rotație și invers. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielle. DOOM
biélă (bi-e-) s. f., g.-d. art. biélei; pl. biéle
bielele
BIÉLĂ, biele, s. f. Organ de mașină în formă de bară articulată, care transformă mișcarea rectilinie în mișcare de rotație și invers. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielle. DOOM
biélă (bi-e-) s. f., g.-d. art. biélei; pl. biéle
bielelor
BIÉLĂ, biele, s. f. Organ de mașină în formă de bară articulată, care transformă mișcarea rectilinie în mișcare de rotație și invers. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielle. DOOM
biélă (bi-e-) s. f., g.-d. art. biélei; pl. biéle
bieleta
BIELÉTĂ, bielete, s. f. Bielă de dimensiuni mai mici, folosită la anumite motoare sau mașini. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielette. DOOM
bielétă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bielétei; pl. bieléte
bielete
BIELÉTĂ, bielete, s. f. Bielă de dimensiuni mai mici, folosită la anumite motoare sau mașini. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielette. DOOM
bielétă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bielétei; pl. bieléte
bieletei
BIELÉTĂ, bielete, s. f. Bielă de dimensiuni mai mici, folosită la anumite motoare sau mașini. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielette. DOOM
bielétă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bielétei; pl. bieléte
bieletele
BIELÉTĂ, bielete, s. f. Bielă de dimensiuni mai mici, folosită la anumite motoare sau mașini. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielette. DOOM
bielétă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bielétei; pl. bieléte
bieletelor
BIELÉTĂ, bielete, s. f. Bielă de dimensiuni mai mici, folosită la anumite motoare sau mașini. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielette. DOOM
bielétă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bielétei; pl. bieléte
bielorus
BIELORÚS, -Ă, adj., s. m. și f. v. belarus. DOOM
bielorúsă v. belarúsă
bielorusă
BIELORÚS, -Ă, adj., s. m. și f. v. belarus. DOOM
bielorúsă v. belarúsă
bielșug
BELȘÚG, belșuguri, s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție, îmbelșugare. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșúg, bilșúg s. n.] – Din magh. böség. DOOM
belșúg s. n., pl. belșúguri
bienal
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienala
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienala
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienale
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienale
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienalei
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienalei
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienalele
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienalele
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienalelor
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienalelor
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienali
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienalii
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienalilor
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienalul
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
bienalului
BIENÁL, -Ă, bienali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care durează doi ani ♦ (Despre plante) Care dă recolte la doi ani după semănare. 2. Adj., s. f. (Întrunire, consfătuire etc.) care are loc o dată la doi ani. [Pr.: bi-e-] – Din fr. biennal, lat. biennalis. DOOM
bienálă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bienálei; pl. bienále
biennis
LUMINÍȚĂ, luminițe, s. f. 1. Diminutiv al lui lumină. 2. (Pop.) Lumânare mică. 3. Plantă meliferă, cu tulpina dreaptă, înaltă, cu frunze alterne și cu flori mari, mirositoare, de culoare galbenă (Oenothera biennis). – Lumină + suf. -iță.
biet
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
biete
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
bietei
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
bietele
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
bietelor
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
bietul
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
bietului
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
bieu
BIÉU s.n. v. bie.
bieul
BIÉ, bieuri, s. n. Linie, direcție oblică. ◊ Loc. adj. și adv. În bie = oblic. ♦ (Concr.) Fâșie de material textil tăiată oblic, utilizată în croitorie. [Pr.: bie] – Din fr. biais. DOOM
bie [pron. bĭe] s. n., art. biéul; (fâșii) pl. biéuri
bieului
BIÉ, bieuri, s. n. Linie, direcție oblică. ◊ Loc. adj. și adv. În bie = oblic. ♦ (Concr.) Fâșie de material textil tăiată oblic, utilizată în croitorie. [Pr.: bie] – Din fr. biais. DOOM
bie [pron. bĭe] s. n., art. biéul; (fâșii) pl. biéuri
bieuri
BIÉ, bieuri, s. n. Linie, direcție oblică. ◊ Loc. adj. și adv. În bie = oblic. ♦ (Concr.) Fâșie de material textil tăiată oblic, utilizată în croitorie. [Pr.: bie] – Din fr. biais. DOOM
bie [pron. bĭe] s. n., art. biéul; (fâșii) pl. biéuri
bieurile
BIÉ, bieuri, s. n. Linie, direcție oblică. ◊ Loc. adj. și adv. În bie = oblic. ♦ (Concr.) Fâșie de material textil tăiată oblic, utilizată în croitorie. [Pr.: bie] – Din fr. biais. DOOM
bie [pron. bĭe] s. n., art. biéul; (fâșii) pl. biéuri
bieurilor
BIÉ, bieuri, s. n. Linie, direcție oblică. ◊ Loc. adj. și adv. În bie = oblic. ♦ (Concr.) Fâșie de material textil tăiată oblic, utilizată în croitorie. [Pr.: bie] – Din fr. biais. DOOM
bie [pron. bĭe] s. n., art. biéul; (fâșii) pl. biéuri
bieți
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
bieții
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
bieților
BIÉT, BIÁTĂ, bieți, -te, adj. 1. (Precedă nume de ființe) Vrednic de milă, de plâns; sărman. ♦ (Despre morți) Regretat. 2. Vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare. – Cf. sl. bĕdĭnŭ. DOOM
biet adj. m., pl. bieți; f. biátă, pl. biéte
bifa
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifa
BÍFĂ, bife, s. f. Mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate. – De la bifa. DOOM
bífă s. f., g.-d. art. bífei; pl. bífe
bifai
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifam
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifare
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifare
BIFÁRE, bifări, s. f. Acțiunea de a bifa. – V. bifa.
bifarea
BIFÁRE, bifări, s. f. Acțiunea de a bifa. – V. bifa.
bifară
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifarăm
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifarăți
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifase
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifasem
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifaseră
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifaserăm
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifaserăți
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifaseși
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifaseți
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifat
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifat
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bifata
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bifate
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bifatei
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bifatele
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bifatelor
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bifatul
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bifatului
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bifau
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifazat
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazata
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazate
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazatei
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazatele
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazatelor
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazatul
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazatului
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazați
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazații
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazaților
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifazic
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé. DOOM
difazát adj. m., pl. difazáți; f. difazátă, pl. difazáte
bifași
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifați
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifați
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bifații
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bifaților
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bife
BÍFĂ, bife, s. f. Mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate. – De la bifa. DOOM
bífă s. f., g.-d. art. bífei; pl. bífe
bifează
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifei
BÍFĂ, bife, s. f. Mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate. – De la bifa. DOOM
bífă s. f., g.-d. art. bífei; pl. bífe
bifele
BÍFĂ, bife, s. f. Mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate. – De la bifa. DOOM
bífă s. f., g.-d. art. bífei; pl. bífe
bifelor
BÍFĂ, bife, s. f. Mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate. – De la bifa. DOOM
bífă s. f., g.-d. art. bífei; pl. bífe
bifez
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifeze
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifezi
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifid
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
bifida
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
bifide
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
bifidei
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
bifidele
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
bifidelor
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
bifidul
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
bifidului
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
bifilar
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifilara
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifilare
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifilarei
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifilarele
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifilarelor
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifilari
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifilarii
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifilarilor
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifilarul
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifilarului
BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separați. – Din engl. biphilar, fr. bifilaire. DOOM
bifilár adj. m., pl. bifilári; f. bifiláră, pl. bifiláre
bifizi
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
bifizii
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
bifizilor
BIFÍD, -Ă, bifizi, -de, adj. (Anat.; despre vase de sânge, canale etc.) Care are extremitatea despărțită în două. – Din fr. bifide, lat. bifidus. DOOM
bifíd adj. m., pl. bifízi; f. bifídă, pl. bifíde
biflor
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
biflora
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
biflore
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
biflorei
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
biflorele
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
biflorelor
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
biflori
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
biflorii
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
biflorilor
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
biflorul
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
biflorului
BIFLÓR, -Ă, biflori, -e, adj. (Bot.; despre plante) Cu două flori. – Din fr. biphlor.
bifocal
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifocala
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifocale
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifocalei
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifocalele
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifocalelor
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifocali
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifocalii
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifocalilor
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifocalul
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifocalului
BIFOCÁL, -Ă, bifocali, -e, adj. (Despre lentile) Cu două distanțe focale diferite; (despre ochelari) cu lentile bifocale. – Din fr. bifocal. DOOM
*bifocál adj. m., pl. bifocáli; f. bifocálă, pl. bifocále
bifolia
STUPINÍȚĂ, stupinițe, s. f. 1. Diminutiv al lui stupină. 2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu două frunze bazale opuse, cu flori albe cu miros puternic de garoafe (Platanthera bifolia). – Stupină + suf. -iță.
bifoliat
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliata
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliate
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliatei
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliatele
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliatelor
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliatul
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliatului
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliați
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliații
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliaților
BIFOLIÁT, -Ă, bifoliați, -te, adj. Care are două foliole. [Pr.: -li-at] – Bi- + foliat. DOOM
bifoliát (-li-at) adj. m., pl. bifoliáți; f. bifoliátă, pl. bifoliáte
bifoliolat
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifoliolata
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifoliolate
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifoliolatei
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifoliolatele
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifoliolatelor
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifoliolatul
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifoliolatului
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifoliolați
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifoliolații
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifoliolaților
BIFOLIOLÁT, -Ă adj. Bifoliat. [< bi- + foliolă].
bifolium
LĂCRIMÍȚĂ, lăcrimițe, s. f. (Reg.) Lăcrimioară (1). – Lacrimă + suf. -iță.
bifor
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
bifora
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
bifore
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
biforei
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
biforele
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
biforelor
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
bifori
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
biforii
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
biforilor
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
biforul
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
biforului
BIFÓR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec. DOOM
bifór adj. m., pl. bifóri; f. bifóră, pl. bifóre
biforă
BIFÓRĂ, bifore, adj. (În stilul gotic; despre o fereastră, o ușă etc.) Împărțită în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec.
bifrons
Bifrons, epitet atribuit zeului Ianus, care era reprezentat cu două fețe (v. și Ianus).
biftec
BÍFTEC, biftecuri, s. n. Mușchi de vită fript la grătar sau în tigaie. – Din fr. bifteck. DOOM
bíftec s. n., pl. bíftecuri
biftecul
BÍFTEC, biftecuri, s. n. Mușchi de vită fript la grătar sau în tigaie. – Din fr. bifteck. DOOM
bíftec s. n., pl. bíftecuri
biftecului
BÍFTEC, biftecuri, s. n. Mușchi de vită fript la grătar sau în tigaie. – Din fr. bifteck. DOOM
bíftec s. n., pl. bíftecuri
biftecuri
BÍFTEC, biftecuri, s. n. Mușchi de vită fript la grătar sau în tigaie. – Din fr. bifteck. DOOM
bíftec s. n., pl. bíftecuri
biftecurile
BÍFTEC, biftecuri, s. n. Mușchi de vită fript la grătar sau în tigaie. – Din fr. bifteck. DOOM
bíftec s. n., pl. bíftecuri
biftecurilor
BÍFTEC, biftecuri, s. n. Mușchi de vită fript la grătar sau în tigaie. – Din fr. bifteck. DOOM
bíftec s. n., pl. bíftecuri
bifurca
BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer. DOOM
bifurcá (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifúrcă
bifurcare
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca. DOOM
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri
bifurcarea
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca. DOOM
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri
bifurcația
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation. DOOM
bifurcáție (-ți-e) s. f., art. bifurcáția (-ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (-ți-i-)
bifurcație
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation. DOOM
bifurcáție (-ți-e) s. f., art. bifurcáția (-ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (-ți-i-)
bifurcației
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation. DOOM
bifurcáție (-ți-e) s. f., art. bifurcáția (-ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (-ți-i-)
bifurcații
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation. DOOM
bifurcáție (-ți-e) s. f., art. bifurcáția (-ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (-ți-i-)
bifurcațiile
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation. DOOM
bifurcáție (-ți-e) s. f., art. bifurcáția (-ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (-ți-i-)
bifurcațiilor
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation. DOOM
bifurcáție (-ți-e) s. f., art. bifurcáția (-ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (-ți-i-)
bifurcări
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca. DOOM
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri
bifurcării
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca. DOOM
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri
bifurcările
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca. DOOM
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri
bifurcărilor
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca. DOOM
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri
bifând
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifînd
BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer. DOOM
bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză
bifări
BIFÁRE, bifări, s. f. Acțiunea de a bifa. – V. bifa.
bifării
BIFÁRE, bifări, s. f. Acțiunea de a bifa. – V. bifa.
bifările
BIFÁRE, bifări, s. f. Acțiunea de a bifa. – V. bifa.
bifărilor
BIFÁRE, bifări, s. f. Acțiunea de a bifa. – V. bifa.
big
BIG BANG s. n. (Astron.) Marea explozie (ipotetică) aflată la originea expansiunii universului. [Pr.: beng] – Din engl. big bang [theory]. DOOM
big (îndoitură, mașină) s. n., pl. bíguri
biga
BÍGĂ2 s.f. Car roman, de obicei cu două roți, la care erau înhămați doi cai. [< lat. biga, cf. fr. bige]. DOOM
bígă2 (car roman) s. f., g.-d. art. bígei; pl. bíge
biga
BÍGĂ, bigi, s. f. Macara cu un braț oscilant, articulat la partea inferioară și comandat prin cabluri, folosită în construcții și la bordul navelor. – Din fr. bigue.
bigam
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigam
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigama
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigama
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigame
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigame
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamei
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamei
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamele
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamele
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamelor
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamelor
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigami
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigami
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamia
BIGAMÍE, bigamii, s. f. (Jur.) Infracțiune care constă în încheierea de către o persoană căsătorită a unei noi căsătorii. – Din fr. bigamie. DOOM
bigamíe s. f., art. bigamía, g.-d. art. bigamíei; pl. bigamíi, art. bigamíile
bigamie
BIGAMÍE, bigamii, s. f. (Jur.) Infracțiune care constă în încheierea de către o persoană căsătorită a unei noi căsătorii. – Din fr. bigamie. DOOM
bigamíe s. f., art. bigamía, g.-d. art. bigamíei; pl. bigamíi, art. bigamíile
bigamiei
BIGAMÍE, bigamii, s. f. (Jur.) Infracțiune care constă în încheierea de către o persoană căsătorită a unei noi căsătorii. – Din fr. bigamie. DOOM
bigamíe s. f., art. bigamía, g.-d. art. bigamíei; pl. bigamíi, art. bigamíile
bigamii
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamii
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamii
BIGAMÍE, bigamii, s. f. (Jur.) Infracțiune care constă în încheierea de către o persoană căsătorită a unei noi căsătorii. – Din fr. bigamie. DOOM
bigamíe s. f., art. bigamía, g.-d. art. bigamíei; pl. bigamíi, art. bigamíile
bigamiile
BIGAMÍE, bigamii, s. f. (Jur.) Infracțiune care constă în încheierea de către o persoană căsătorită a unei noi căsătorii. – Din fr. bigamie. DOOM
bigamíe s. f., art. bigamía, g.-d. art. bigamíei; pl. bigamíi, art. bigamíile
bigamiilor
BIGAMÍE, bigamii, s. f. (Jur.) Infracțiune care constă în încheierea de către o persoană căsătorită a unei noi căsătorii. – Din fr. bigamie. DOOM
bigamíe s. f., art. bigamía, g.-d. art. bigamíei; pl. bigamíi, art. bigamíile
bigamilor
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamilor
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamul
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamul
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamului
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigamului
BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus. DOOM
bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme
bigband
BIGBAND, bigbanduri, s. n. Orchestră de jazz compusă din 15-20 de instrumentiști. [Pr.: bigbénd. – Scris și: big-band] – Cuv. engl.
bige
BÍGĂ2 s.f. Car roman, de obicei cu două roți, la care erau înhămați doi cai. [< lat. biga, cf. fr. bige]. DOOM
bígă2 (car roman) s. f., g.-d. art. bígei; pl. bíge
bigei
BÍGĂ2 s.f. Car roman, de obicei cu două roți, la care erau înhămați doi cai. [< lat. biga, cf. fr. bige]. DOOM
bígă2 (car roman) s. f., g.-d. art. bígei; pl. bíge
bigele
BÍGĂ2 s.f. Car roman, de obicei cu două roți, la care erau înhămați doi cai. [< lat. biga, cf. fr. bige]. DOOM
bígă2 (car roman) s. f., g.-d. art. bígei; pl. bíge
bigelor
BÍGĂ2 s.f. Car roman, de obicei cu două roți, la care erau înhămați doi cai. [< lat. biga, cf. fr. bige]. DOOM
bígă2 (car roman) s. f., g.-d. art. bígei; pl. bíge
bigeminism
BIGEMINÍSM s.n. (Med.) Tulburare a ritmului inimii, caracterizată prin apariția unei sistole mai reduse după fiecare sistolă normală. [< fr. bigéminisme, lat. bis – de două ori, geminus – geamăn]. DOOM
bigeminísm s. n.
bigeminismul
BIGEMINÍSM s.n. (Med.) Tulburare a ritmului inimii, caracterizată prin apariția unei sistole mai reduse după fiecare sistolă normală. [< fr. bigéminisme, lat. bis – de două ori, geminus – geamăn]. DOOM
bigeminísm s. n.
bigeminismului
BIGEMINÍSM s.n. (Med.) Tulburare a ritmului inimii, caracterizată prin apariția unei sistole mai reduse după fiecare sistolă normală. [< fr. bigéminisme, lat. bis – de două ori, geminus – geamăn]. DOOM
bigeminísm s. n.
bigeneric
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bigenerica
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bigenerice
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bigenericei
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bigenericele
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bigenericelor
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bigenerici
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bigenericii
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bigenericilor
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bigenericul
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bigenericului
BIGENÉRIC, -Ă adj. (Despre plante) Care are două sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de două ori, genus – gen]. DOOM
bigenéric adj. m., pl. bigenérici; f. bigenérică, pl. bigenérice
bighidiu
bighidiu, bighidii s. m. v. bidiviu
bigi
BÍGĂ, bigi, s. f. Macara cu un braț oscilant, articulat la partea inferioară și comandat prin cabluri, folosită în construcții și la bordul navelor. – Din fr. bigue.
bigii
BÍGĂ, bigi, s. f. Macara cu un braț oscilant, articulat la partea inferioară și comandat prin cabluri, folosită în construcții și la bordul navelor. – Din fr. bigue.
bigile
BÍGĂ, bigi, s. f. Macara cu un braț oscilant, articulat la partea inferioară și comandat prin cabluri, folosită în construcții și la bordul navelor. – Din fr. bigue.
bigilor
BÍGĂ, bigi, s. f. Macara cu un braț oscilant, articulat la partea inferioară și comandat prin cabluri, folosită în construcții și la bordul navelor. – Din fr. bigue.
bignonia
BIGNÓNIA s.f. (Bot.) Arbore decorativ cu frunze foarte mari în formă de inimă și flori albe, originar din America sau din Asia. [< fr. bignonia].
bignoniacee
BIGNONIACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante gametopetale, cuprinzând plante lemnoase ca bignonia, catalpa etc. ; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ni-a-ce-e, sg. invar. / cf. fr. bignoniacées].
bignoniaceea
BIGNONIACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante gametopetale, cuprinzând plante lemnoase ca bignonia, catalpa etc. ; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ni-a-ce-e, sg. invar. / cf. fr. bignoniacées].
bignoniaceei
BIGNONIACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante gametopetale, cuprinzând plante lemnoase ca bignonia, catalpa etc. ; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ni-a-ce-e, sg. invar. / cf. fr. bignoniacées].
bignoniaceele
BIGNONIACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante gametopetale, cuprinzând plante lemnoase ca bignonia, catalpa etc. ; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ni-a-ce-e, sg. invar. / cf. fr. bignoniacées].
bignoniaceelor
BIGNONIACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante gametopetale, cuprinzând plante lemnoase ca bignonia, catalpa etc. ; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ni-a-ce-e, sg. invar. / cf. fr. bignoniacées].
bignoniei
BIGNÓNIA s.f. (Bot.) Arbore decorativ cu frunze foarte mari în formă de inimă și flori albe, originar din America sau din Asia. [< fr. bignonia].
bignonii
BIGNÓNIA s.f. (Bot.) Arbore decorativ cu frunze foarte mari în formă de inimă și flori albe, originar din America sau din Asia. [< fr. bignonia].
bigot
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigot
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigota
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigota
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigote
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigote
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigotei
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigotei
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigotele
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigotele
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigotelor
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigotelor
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigoteria
BIGOTERÍE, bigoterii, s. f. (Livr.) Bigotism. – Din fr. bigoterie. DOOM
bigoteríe (livr.) s. f., art. bigotería, g.-d. art. bigoteríei; (fapte) pl. bigoteríi, art. bigoteríile
bigoterie
BIGOTERÍE, bigoterii, s. f. (Livr.) Bigotism. – Din fr. bigoterie. DOOM
bigoteríe (livr.) s. f., art. bigotería, g.-d. art. bigoteríei; (fapte) pl. bigoteríi, art. bigoteríile
bigoteriei
BIGOTERÍE, bigoterii, s. f. (Livr.) Bigotism. – Din fr. bigoterie. DOOM
bigoteríe (livr.) s. f., art. bigotería, g.-d. art. bigoteríei; (fapte) pl. bigoteríi, art. bigoteríile
bigoterii
BIGOTERÍE, bigoterii, s. f. (Livr.) Bigotism. – Din fr. bigoterie. DOOM
bigoteríe (livr.) s. f., art. bigotería, g.-d. art. bigoteríei; (fapte) pl. bigoteríi, art. bigoteríile
bigoteriile
BIGOTERÍE, bigoterii, s. f. (Livr.) Bigotism. – Din fr. bigoterie. DOOM
bigoteríe (livr.) s. f., art. bigotería, g.-d. art. bigoteríei; (fapte) pl. bigoteríi, art. bigoteríile
bigoteriilor
BIGOTERÍE, bigoterii, s. f. (Livr.) Bigotism. – Din fr. bigoterie. DOOM
bigoteríe (livr.) s. f., art. bigotería, g.-d. art. bigoteríei; (fapte) pl. bigoteríi, art. bigoteríile
bigotism
BIGOTÍSM, (2) bigotisme, s. n. 1. Fanatism religios; atitudine, comportare de bigot; bigoterie, habotnicie. 2. Faptă de bigotism (1] – Din fr. bigotisme. DOOM
bigotísm s. n., (fapte) pl. bigotísme
bigotisme
BIGOTÍSM, (2) bigotisme, s. n. 1. Fanatism religios; atitudine, comportare de bigot; bigoterie, habotnicie. 2. Faptă de bigotism (1] – Din fr. bigotisme. DOOM
bigotísm s. n., (fapte) pl. bigotísme
bigotismele
BIGOTÍSM, (2) bigotisme, s. n. 1. Fanatism religios; atitudine, comportare de bigot; bigoterie, habotnicie. 2. Faptă de bigotism (1] – Din fr. bigotisme. DOOM
bigotísm s. n., (fapte) pl. bigotísme
bigotismelor
BIGOTÍSM, (2) bigotisme, s. n. 1. Fanatism religios; atitudine, comportare de bigot; bigoterie, habotnicie. 2. Faptă de bigotism (1] – Din fr. bigotisme. DOOM
bigotísm s. n., (fapte) pl. bigotísme
bigotismul
BIGOTÍSM, (2) bigotisme, s. n. 1. Fanatism religios; atitudine, comportare de bigot; bigoterie, habotnicie. 2. Faptă de bigotism (1] – Din fr. bigotisme. DOOM
bigotísm s. n., (fapte) pl. bigotísme
bigotismului
BIGOTÍSM, (2) bigotisme, s. n. 1. Fanatism religios; atitudine, comportare de bigot; bigoterie, habotnicie. 2. Faptă de bigotism (1] – Din fr. bigotisme. DOOM
bigotísm s. n., (fapte) pl. bigotísme
bigotul
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigotul
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigotului
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigotului
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigoți
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigoți
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigoții
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigoții
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigoților
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigoților
BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot. DOOM
bigót adj. m., s. m., pl. bigóți; adj. f., s. f. bigótă, pl. bigóte
bigrilă
BIGRÍLĂ s.f. (Electr.) Tub electronic cu două grile. [Cf. fr. bigrille]. DOOM
bigrílă (bi-gri-) s. f., g.-d. art. bigrílei; pl. bigríle
bigudiu
BIGUDÍU, bigudiuri, s. n. Tub mic din metal, material plastic etc., folosit pentru ondularea părului. – Din fr. bigoudi. DOOM
bigudíu s. n., art. bigudíul; pl. bigudíuri
bigudiul
BIGUDÍU, bigudiuri, s. n. Tub mic din metal, material plastic etc., folosit pentru ondularea părului. – Din fr. bigoudi. DOOM
bigudíu s. n., art. bigudíul; pl. bigudíuri
bigudiului
BIGUDÍU, bigudiuri, s. n. Tub mic din metal, material plastic etc., folosit pentru ondularea părului. – Din fr. bigoudi. DOOM
bigudíu s. n., art. bigudíul; pl. bigudíuri
bigudiuri
BIGUDÍU, bigudiuri, s. n. Tub mic din metal, material plastic etc., folosit pentru ondularea părului. – Din fr. bigoudi. DOOM
bigudíu s. n., art. bigudíul; pl. bigudíuri
bigudiurile
BIGUDÍU, bigudiuri, s. n. Tub mic din metal, material plastic etc., folosit pentru ondularea părului. – Din fr. bigoudi. DOOM
bigudíu s. n., art. bigudíul; pl. bigudíuri
bigudiurilor
BIGUDÍU, bigudiuri, s. n. Tub mic din metal, material plastic etc., folosit pentru ondularea părului. – Din fr. bigoudi. DOOM
bigudíu s. n., art. bigudíul; pl. bigudíuri
biguină
BIGUÍNĂ s.f. Dans popular din Antile, cu ritm languros și muzică melodioasă; melodia acestui dans. [Pron. -ghi-. / < sp., fr. biguine].
bigul
BIG BANG s. n. (Astron.) Marea explozie (ipotetică) aflată la originea expansiunii universului. [Pr.: beng] – Din engl. big bang [theory]. DOOM
big (îndoitură, mașină) s. n., pl. bíguri
bigului
BIG BANG s. n. (Astron.) Marea explozie (ipotetică) aflată la originea expansiunii universului. [Pr.: beng] – Din engl. big bang [theory]. DOOM
big (îndoitură, mașină) s. n., pl. bíguri
biguri
BIG BANG s. n. (Astron.) Marea explozie (ipotetică) aflată la originea expansiunii universului. [Pr.: beng] – Din engl. big bang [theory]. DOOM
big (îndoitură, mașină) s. n., pl. bíguri
bigurile
BIG BANG s. n. (Astron.) Marea explozie (ipotetică) aflată la originea expansiunii universului. [Pr.: beng] – Din engl. big bang [theory]. DOOM
big (îndoitură, mașină) s. n., pl. bíguri
bigurilor
BIG BANG s. n. (Astron.) Marea explozie (ipotetică) aflată la originea expansiunii universului. [Pr.: beng] – Din engl. big bang [theory]. DOOM
big (îndoitură, mașină) s. n., pl. bíguri
bihindisi
BINDISÍ, bindisesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A-i păsa, a se sinchisi de ceva. [Var.: (înv.) bihindisí vb. IV] – Din ngr. beghendízo. DOOM
bindisí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bindisésc, imperf. 3 sg. bindiseá; conj. prez. 3 să bindiseáscă
bihindisire
BINDISÍ, bindisesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A-i păsa, a se sinchisi de ceva. [Var.: (înv.) bihindisí vb. IV] – Din ngr. beghendízo. DOOM
bindisí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bindisésc, imperf. 3 sg. bindiseá; conj. prez. 3 să bindiseáscă
bihorean
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihorean
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihoreana
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihoreanca
BIHOREÁNCĂ, bihorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Bihor. – Bihorean + suf. -că. DOOM
*bihoreáncă s. f., g.-d. art. bihoréncei; pl. bihorénce
bihoreanco
BIHOREÁNCĂ, bihorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Bihor. – Bihorean + suf. -că. DOOM
*bihoreáncă s. f., g.-d. art. bihoréncei; pl. bihorénce
bihoreanul
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihoreanului
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihorence
BIHOREÁNCĂ, bihorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Bihor. – Bihorean + suf. -că. DOOM
*bihoreáncă s. f., g.-d. art. bihoréncei; pl. bihorénce
bihorencei
BIHOREÁNCĂ, bihorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Bihor. – Bihorean + suf. -că. DOOM
*bihoreáncă s. f., g.-d. art. bihoréncei; pl. bihorénce
bihorencele
BIHOREÁNCĂ, bihorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Bihor. – Bihorean + suf. -că. DOOM
*bihoreáncă s. f., g.-d. art. bihoréncei; pl. bihorénce
bihorencelor
BIHOREÁNCĂ, bihorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Bihor. – Bihorean + suf. -că. DOOM
*bihoreáncă s. f., g.-d. art. bihoréncei; pl. bihorénce
bihorene
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihorenei
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihorenele
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihorenelor
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihoreni
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihorenii
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihorenilor
BIHOREÁN, -Ă, bihoreni, -e, s. m. adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Bihor. 2. Adj. Care aparține județului Bihor sau bihorenilor (1), referitor la județul Bihor ori la bihoreni (1). – Bihor (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*bihoreán adj. m., s. m., pl. bihoréni; adj. f. bihoreánă, pl. bihoréne
bihunca
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. (Reg.) Trăsură ușoară pe patru roți, trasă de obicei de un singur cal. – Din ucr. bihunky. DOOM
bihúncă (reg.) s. f., g.-d. art. bihúncii; pl. bihúnci
bihunci
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. (Reg.) Trăsură ușoară pe patru roți, trasă de obicei de un singur cal. – Din ucr. bihunky. DOOM
bihúncă (reg.) s. f., g.-d. art. bihúncii; pl. bihúnci
bihuncii
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. (Reg.) Trăsură ușoară pe patru roți, trasă de obicei de un singur cal. – Din ucr. bihunky. DOOM
bihúncă (reg.) s. f., g.-d. art. bihúncii; pl. bihúnci
bihuncile
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. (Reg.) Trăsură ușoară pe patru roți, trasă de obicei de un singur cal. – Din ucr. bihunky. DOOM
bihúncă (reg.) s. f., g.-d. art. bihúncii; pl. bihúnci
bihuncilor
BIHÚNCĂ, bihunci, s. f. (Reg.) Trăsură ușoară pe patru roți, trasă de obicei de un singur cal. – Din ucr. bihunky. DOOM
bihúncă (reg.) s. f., g.-d. art. bihúncii; pl. bihúnci
biiodură
BIIODÚRĂ s.f. Sare care conține două molecule de iod. [< fr. biiodure].
bijboacă
bijboacă, bijboace s. f. (pop., eufem.) vulvă.
bijboc
a o da în bijboc expr. (er. vulg. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
bijbă
bijbă, bijbe, s. f. (intl.) sfat; sugestie; pont (oferit pe gratis).
bijectiv
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijectiva
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijective
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijectivei
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijectivele
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijectivelor
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijectivi
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijectivii
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijectivilor
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijectivul
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijectivului
BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif].
bijecție
BIJÉCȚIE s.f. (Mat.) Funcție bijectivă. [< fr. bijection].
bijoagă
bijóg (-gi), s. m. – Mîrțoagă. – Var. (Mold.) ghijoc, ghijoacă. Tc. bișak „bătrîn” (Bogrea, Dacor., IV, 794). Mai puțin probabil sînt ipotezele anterioare: din sl. bĕzati „a fugi” (Tiktin), sau de la ghiuj (DAR; Scriban).
bijoaie
BIJÓI, bijoaie, s. n. (Reg.) Șipot; izvor. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
bijói (reg.) s. n., pl. bijoáie
bijoaiele
BIJÓI, bijoaie, s. n. (Reg.) Șipot; izvor. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
bijói (reg.) s. n., pl. bijoáie
bijoaielor
BIJÓI, bijoaie, s. n. (Reg.) Șipot; izvor. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
bijói (reg.) s. n., pl. bijoáie
bijog
bijóg (-gi), s. m. – Mîrțoagă. – Var. (Mold.) ghijoc, ghijoacă. Tc. bișak „bătrîn” (Bogrea, Dacor., IV, 794). Mai puțin probabil sînt ipotezele anterioare: din sl. bĕzati „a fugi” (Tiktin), sau de la ghiuj (DAR; Scriban).
bijoi
BIJÓI, bijoaie, s. n. (Reg.) Șipot; izvor. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
bijói (reg.) s. n., pl. bijoáie
bijoiul
BIJÓI, bijoaie, s. n. (Reg.) Șipot; izvor. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
bijói (reg.) s. n., pl. bijoáie
bijoiului
BIJÓI, bijoaie, s. n. (Reg.) Șipot; izvor. – Probabil formație onomatopeică. DOOM
bijói (reg.) s. n., pl. bijoáie
bijuteria
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie. DOOM
bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile
bijuterie
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie. DOOM
bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile
bijuteriei
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie. DOOM
bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile
bijuterii
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie. DOOM
bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile
bijuteriile
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie. DOOM
bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile
bijuteriilor
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie. DOOM
bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile
bijutier
BIJUTIÉR, bijutieri, s. m. Persoană care face sau vinde bijuterii; giuvaergiu. [Pr.: -ti-er] – Din fr. bijoutier. DOOM
bijutiér (-ti-er) s. m., pl. bijutiéri
bijutieri
BIJUTIÉR, bijutieri, s. m. Persoană care face sau vinde bijuterii; giuvaergiu. [Pr.: -ti-er] – Din fr. bijoutier. DOOM
bijutiér (-ti-er) s. m., pl. bijutiéri
bijutierii
BIJUTIÉR, bijutieri, s. m. Persoană care face sau vinde bijuterii; giuvaergiu. [Pr.: -ti-er] – Din fr. bijoutier. DOOM
bijutiér (-ti-er) s. m., pl. bijutiéri
bijutierilor
BIJUTIÉR, bijutieri, s. m. Persoană care face sau vinde bijuterii; giuvaergiu. [Pr.: -ti-er] – Din fr. bijoutier. DOOM
bijutiér (-ti-er) s. m., pl. bijutiéri
bijutierul
BIJUTIÉR, bijutieri, s. m. Persoană care face sau vinde bijuterii; giuvaergiu. [Pr.: -ti-er] – Din fr. bijoutier. DOOM
bijutiér (-ti-er) s. m., pl. bijutiéri
bijutierului
BIJUTIÉR, bijutieri, s. m. Persoană care face sau vinde bijuterii; giuvaergiu. [Pr.: -ti-er] – Din fr. bijoutier. DOOM
bijutiér (-ti-er) s. m., pl. bijutiéri
biker
BIKER, bikeri, s. m. 1. Persoană care conduce o bicicletă sau o motocicletă. 2. Membru al unui grup de motocicliști. [Pr.: baĭcăr] – Cuv. engl. DOOM
biker (angl.) [pron. báĭcăr] s. m., pl. bikeri
bikini
BIKÍNI, bikini, s. m. Costum feminin de baie, format dintr-un slip și dintr-un sutien de dimensiuni reduse. – Din engl. Bikini, fr. bikini. DOOM
bikíni (-ni) s. m., art. bikíniul (-ni-ul); pl. bikíni, art. bikínii
bikinian
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikiniana
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikinianul
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikinianului
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikiniene
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikinienei
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikinienele
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikinienelor
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikinieni
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikinienii
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikinienilor
BIKINIÁN, -Ă, bikinieni, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în atolul Bikini. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din atolul Bikini. [Pr.: -ni-an] – Din engl. bikinian.
bikinii
BIKÍNI, bikini, s. m. Costum feminin de baie, format dintr-un slip și dintr-un sutien de dimensiuni reduse. – Din engl. Bikini, fr. bikini. DOOM
bikíni (-ni) s. m., art. bikíniul (-ni-ul); pl. bikíni, art. bikínii
bikinilor
BIKÍNI, bikini, s. m. Costum feminin de baie, format dintr-un slip și dintr-un sutien de dimensiuni reduse. – Din engl. Bikini, fr. bikini. DOOM
bikíni (-ni) s. m., art. bikíniul (-ni-ul); pl. bikíni, art. bikínii
bikiniul
BIKÍNI, bikini, s. m. Costum feminin de baie, format dintr-un slip și dintr-un sutien de dimensiuni reduse. – Din engl. Bikini, fr. bikini. DOOM
bikíni (-ni) s. m., art. bikíniul (-ni-ul); pl. bikíni, art. bikínii
bikiniului
BIKÍNI, bikini, s. m. Costum feminin de baie, format dintr-un slip și dintr-un sutien de dimensiuni reduse. – Din engl. Bikini, fr. bikini. DOOM
bikíni (-ni) s. m., art. bikíniul (-ni-ul); pl. bikíni, art. bikínii
bil
BIL s.n. Proiect de lege propus parlamentului englez; lege votată de parlamentul englez. [< engl., fr. bill].
bila
BÍLĂ1, bile, s. f. (Anat.) Fiere. – Din fr. bile, lat. bilis. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bila
BILĂ3, bile, s. f. Trunchi (subțire), mai ales de brad, folosit în construcții, la schele. – Din bg. bilo. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bila
BÍLĂ2, bile, s. f. Sferă (de mici dimensiuni) fabricată din diferite materiale și folosită în diverse scopuri (ca rulmenți, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.) ♦ Bilă albă = expresie a votului pozitiv. Bilă neagră = expresie a votului negativ. (La notarea răspunsurilor studenților; în trecut) Bilă albă = calificativ între „foarte bine” și „bine”. Bilă roșie = calificativ între „bine” și „suficient”. Bilă neagră = calificativul „insuficient”. – Din fr. bille. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bilabial
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabiala
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabiale
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabialei
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabialele
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabialelor
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabiali
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabialii
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabialilor
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabialul
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabialului
BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial. DOOM
bilabiálă (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabiálei; pl. bilabiále
bilabiat
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilabiata
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilabiate
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilabiatei
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilabiatele
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilabiatelor
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilabiatul
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilabiatului
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilabiați
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilabiații
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilabiaților
BILABIÁT, -Ă, bilabiați, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Format din două labii. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié. DOOM
bilabiát (-bi-at) adj. m., pl. bilabiáți; f. bilabiátă, pl. bilabiáte
bilaiseală
bilaiseală, s. f. sg. (intl.) înșelătorie care constă în a-i cere unui vînzător restul la o bancnotă arătată, dar nu și înmânată acestuia.
bilaitor
bilaitor, bilaitori s. m. (intl.) individ care practică bilaiseala.
bilanț
BILÁNȚ, bilanțuri, s. n. Inventar al activului și pasivului unei întreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. bilancio. DOOM
bilánț s. n., pl. bilánțuri
bilanțier
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțiera
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțiere
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțierei
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțierele
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțierelor
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțieri
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțierii
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțierilor
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțierul
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțierului
BILANȚIÉR, -Ă, bilanțieri, -e, adj., s. n. 1. Adj. De bilanț. 2. S. n. Registru în care sunt înscrise bilanțuri. [Pr.: -ți-er] – Bilanț + suf. -ier.
bilanțul
BILÁNȚ, bilanțuri, s. n. Inventar al activului și pasivului unei întreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. bilancio. DOOM
bilánț s. n., pl. bilánțuri
bilanțului
BILÁNȚ, bilanțuri, s. n. Inventar al activului și pasivului unei întreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. bilancio. DOOM
bilánț s. n., pl. bilánțuri
bilanțuri
BILÁNȚ, bilanțuri, s. n. Inventar al activului și pasivului unei întreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. bilancio. DOOM
bilánț s. n., pl. bilánțuri
bilanțurile
BILÁNȚ, bilanțuri, s. n. Inventar al activului și pasivului unei întreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. bilancio. DOOM
bilánț s. n., pl. bilánțuri
bilanțurilor
BILÁNȚ, bilanțuri, s. n. Inventar al activului și pasivului unei întreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. bilancio. DOOM
bilánț s. n., pl. bilánțuri
bilateral
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilaterala
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilaterale
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilateralei
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilateralele
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilateralelor
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilaterali
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilateralii
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilateralilor
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilateralism
BILATERALÍSM s. n. Metodă de politică comercială internațională, care constă în acordul dintre două țări în privința bunurilor și serviciilor pe care le schimbă între ele. – Bilateral + suf. -ism. DOOM
bilateralísm s. n.
bilateralismul
BILATERALÍSM s. n. Metodă de politică comercială internațională, care constă în acordul dintre două țări în privința bunurilor și serviciilor pe care le schimbă între ele. – Bilateral + suf. -ism. DOOM
bilateralísm s. n.
bilateralismului
BILATERALÍSM s. n. Metodă de politică comercială internațională, care constă în acordul dintre două țări în privința bunurilor și serviciilor pe care le schimbă între ele. – Bilateral + suf. -ism. DOOM
bilateralísm s. n.
bilateralul
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilateralului
BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. 1. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice. 2. Care privește în același timp două laturi sau două aspecte (fundamentale) ale unui întreg. 3. (Despre date, contracte, convenții) Care este încheiat între două persoane. – Din fr. bilatéral. DOOM
bilaterál adj. m., pl. bilateráli; f. bilaterálă, pl. bilaterále
bilbor
bilbór (-ri), s. m. – Plantă, Trollius europaeus. – Var. bîlboare. Fr. boule d’or.
bildungsroman
BILDUNGSROMÁN, bildungsromane, s. n. Roman care prezintă procesul de formare a unui caracter (2). – Din germ. Bildungsroman. DOOM
bíldungsromán (-dungs-ro) s. n., pl. bildungsrománe
bildungsromane
BILDUNGSROMÁN, bildungsromane, s. n. Roman care prezintă procesul de formare a unui caracter (2). – Din germ. Bildungsroman. DOOM
bíldungsromán (-dungs-ro) s. n., pl. bildungsrománe
bildungsromanele
BILDUNGSROMÁN, bildungsromane, s. n. Roman care prezintă procesul de formare a unui caracter (2). – Din germ. Bildungsroman. DOOM
bíldungsromán (-dungs-ro) s. n., pl. bildungsrománe
bildungsromanelor
BILDUNGSROMÁN, bildungsromane, s. n. Roman care prezintă procesul de formare a unui caracter (2). – Din germ. Bildungsroman. DOOM
bíldungsromán (-dungs-ro) s. n., pl. bildungsrománe
bildungsromanesc
BILDUNGSROMANÉSC, -Ă, bildungsromanești, adj. (Rar) De bildungsroman. – Bildungsroman + suf. -esc.
bildungsromanul
BILDUNGSROMÁN, bildungsromane, s. n. Roman care prezintă procesul de formare a unui caracter (2). – Din germ. Bildungsroman. DOOM
bíldungsromán (-dungs-ro) s. n., pl. bildungsrománe
bildungsromanului
BILDUNGSROMÁN, bildungsromane, s. n. Roman care prezintă procesul de formare a unui caracter (2). – Din germ. Bildungsroman. DOOM
bíldungsromán (-dungs-ro) s. n., pl. bildungsrománe
bile
BÍLĂ1, bile, s. f. (Anat.) Fiere. – Din fr. bile, lat. bilis. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bile
BILĂ3, bile, s. f. Trunchi (subțire), mai ales de brad, folosit în construcții, la schele. – Din bg. bilo. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bile
BÍLĂ2, bile, s. f. Sferă (de mici dimensiuni) fabricată din diferite materiale și folosită în diverse scopuri (ca rulmenți, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.) ♦ Bilă albă = expresie a votului pozitiv. Bilă neagră = expresie a votului negativ. (La notarea răspunsurilor studenților; în trecut) Bilă albă = calificativ între „foarte bine” și „bine”. Bilă roșie = calificativ între „bine” și „suficient”. Bilă neagră = calificativul „insuficient”. – Din fr. bille. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bileală
GHILEÁLĂ, ghileli, s. f. Suliman alb, pudră albă. Negustor de băcan, iruri, ghileală, sulimineală. CREANGĂ, P. 112. Pune fața la ghileală, Buze moi la rumineală Și sprîncene la cerneală, ALECSANDRI, P. P. 125. – Variantă: bileálă s. f.
bilei
BÍLĂ1, bile, s. f. (Anat.) Fiere. – Din fr. bile, lat. bilis. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bilei
BILĂ3, bile, s. f. Trunchi (subțire), mai ales de brad, folosit în construcții, la schele. – Din bg. bilo. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bilei
BÍLĂ2, bile, s. f. Sferă (de mici dimensiuni) fabricată din diferite materiale și folosită în diverse scopuri (ca rulmenți, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.) ♦ Bilă albă = expresie a votului pozitiv. Bilă neagră = expresie a votului negativ. (La notarea răspunsurilor studenților; în trecut) Bilă albă = calificativ între „foarte bine” și „bine”. Bilă roșie = calificativ între „bine” și „suficient”. Bilă neagră = calificativul „insuficient”. – Din fr. bille. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bilele
BÍLĂ1, bile, s. f. (Anat.) Fiere. – Din fr. bile, lat. bilis. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bilele
BILĂ3, bile, s. f. Trunchi (subțire), mai ales de brad, folosit în construcții, la schele. – Din bg. bilo. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bilele
BÍLĂ2, bile, s. f. Sferă (de mici dimensiuni) fabricată din diferite materiale și folosită în diverse scopuri (ca rulmenți, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.) ♦ Bilă albă = expresie a votului pozitiv. Bilă neagră = expresie a votului negativ. (La notarea răspunsurilor studenților; în trecut) Bilă albă = calificativ între „foarte bine” și „bine”. Bilă roșie = calificativ între „bine” și „suficient”. Bilă neagră = calificativul „insuficient”. – Din fr. bille. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bilelor
BÍLĂ1, bile, s. f. (Anat.) Fiere. – Din fr. bile, lat. bilis. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bilelor
BILĂ3, bile, s. f. Trunchi (subțire), mai ales de brad, folosit în construcții, la schele. – Din bg. bilo. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bilelor
BÍLĂ2, bile, s. f. Sferă (de mici dimensiuni) fabricată din diferite materiale și folosită în diverse scopuri (ca rulmenți, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.) ♦ Bilă albă = expresie a votului pozitiv. Bilă neagră = expresie a votului negativ. (La notarea răspunsurilor studenților; în trecut) Bilă albă = calificativ între „foarte bine” și „bine”. Bilă roșie = calificativ între „bine” și „suficient”. Bilă neagră = calificativul „insuficient”. – Din fr. bille. DOOM
bílă s. f., g.-d. art. bílei; pl. bíle
bilentila
BILENTÍLĂ s.f. Sistem optic format din două semilentile, obținute prin secționarea în diametru a unei lentile convergente. [< bi- + lentilă]. DOOM
bilentílă s. f., g.-d. art. bilentílei; pl. bilentíle
bilentile
BILENTÍLĂ s.f. Sistem optic format din două semilentile, obținute prin secționarea în diametru a unei lentile convergente. [< bi- + lentilă]. DOOM
bilentílă s. f., g.-d. art. bilentílei; pl. bilentíle
bilentilei
BILENTÍLĂ s.f. Sistem optic format din două semilentile, obținute prin secționarea în diametru a unei lentile convergente. [< bi- + lentilă]. DOOM
bilentílă s. f., g.-d. art. bilentílei; pl. bilentíle
bilentilele
BILENTÍLĂ s.f. Sistem optic format din două semilentile, obținute prin secționarea în diametru a unei lentile convergente. [< bi- + lentilă]. DOOM
bilentílă s. f., g.-d. art. bilentílei; pl. bilentíle
bilentilelor
BILENTÍLĂ s.f. Sistem optic format din două semilentile, obținute prin secționarea în diametru a unei lentile convergente. [< bi- + lentilă]. DOOM
bilentílă s. f., g.-d. art. bilentílei; pl. bilentíle
bilet
BILÉT, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care aceasta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto. DOOM
bilét (scrisorică, tichet) s. n., pl. biléte
bileta
BILÉTĂ, bilete, s. f. (Tehn.) Țaglă. – Din fr. billette. DOOM
bilétă (semifabricat, parte a unui par) s. f., g.-d. art. bilétei; pl. biléte
bilete
BILÉT, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care aceasta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto. DOOM
bilét (scrisorică, tichet) s. n., pl. biléte
bilete
BILÉTĂ, bilete, s. f. (Tehn.) Țaglă. – Din fr. billette. DOOM
bilétă (semifabricat, parte a unui par) s. f., g.-d. art. bilétei; pl. biléte
biletei
BILÉTĂ, bilete, s. f. (Tehn.) Țaglă. – Din fr. billette. DOOM
bilétă (semifabricat, parte a unui par) s. f., g.-d. art. bilétei; pl. biléte
biletele
BILÉT, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care aceasta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto. DOOM
bilét (scrisorică, tichet) s. n., pl. biléte
biletele
BILÉTĂ, bilete, s. f. (Tehn.) Țaglă. – Din fr. billette. DOOM
bilétă (semifabricat, parte a unui par) s. f., g.-d. art. bilétei; pl. biléte
biletelor
BILÉT, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care aceasta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto. DOOM
bilét (scrisorică, tichet) s. n., pl. biléte
biletelor
BILÉTĂ, bilete, s. f. (Tehn.) Țaglă. – Din fr. billette. DOOM
bilétă (semifabricat, parte a unui par) s. f., g.-d. art. bilétei; pl. biléte
biletul
BILÉT, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care aceasta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto. DOOM
bilét (scrisorică, tichet) s. n., pl. biléte
biletului
BILÉT, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care aceasta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto. DOOM
bilét (scrisorică, tichet) s. n., pl. biléte
bileturi
BILÉT, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care aceasta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto. DOOM
bilét (scrisorică, tichet) s. n., pl. biléte
bileturile
BILÉT, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care aceasta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto. DOOM
bilét (scrisorică, tichet) s. n., pl. biléte
bileturilor
BILÉT, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care aceasta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto. DOOM
bilét (scrisorică, tichet) s. n., pl. biléte
bilețel
BILEȚÉL, bilețele, s. n. Diminutiv al lui bilet. – Bilet + suf. -el. DOOM
bilețél s. n., pl. bilețéle
bilețele
BILEȚÉL, bilețele, s. n. Diminutiv al lui bilet. – Bilet + suf. -el. DOOM
bilețél s. n., pl. bilețéle
bilețelele
BILEȚÉL, bilețele, s. n. Diminutiv al lui bilet. – Bilet + suf. -el. DOOM
bilețél s. n., pl. bilețéle
bilețelelor
BILEȚÉL, bilețele, s. n. Diminutiv al lui bilet. – Bilet + suf. -el. DOOM
bilețél s. n., pl. bilețéle
bilețelul
BILEȚÉL, bilețele, s. n. Diminutiv al lui bilet. – Bilet + suf. -el. DOOM
bilețél s. n., pl. bilețéle
bilețelului
BILEȚÉL, bilețele, s. n. Diminutiv al lui bilet. – Bilet + suf. -el. DOOM
bilețél s. n., pl. bilețéle
bili
GHILÍ, ghilesc, vb. IV. Tranz. (Mold.; cu privire la o pînză) A înălbi prin muierea în apă și întinderea repetată la soare. Își luă un val de pînză și coborî să-l ghilească. ANGHEL-IOSIF, C. L. 30. Mă uitam pe furiș cum se joacă apa cu piciorușele cele mîndre ale unor fete ce ghileau pînză. CREANGĂ, A. 66. – Variantă: bilí vb. IV.
biliar
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
biliara
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
biliard
BILIÁRD2 s.n. Bilion. [Pron. -li-ard. / < fr. billard]. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliard
BILIÁRD, biliarde, s. n. Joc în care o serie de bile2 sunt deplasate pe o masă specială prin lovirea uneia dintre ele cu tacul2. ♦ Masă pe care se practică acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliarde
BILIÁRD2 s.n. Bilion. [Pron. -li-ard. / < fr. billard]. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliarde
BILIÁRD, biliarde, s. n. Joc în care o serie de bile2 sunt deplasate pe o masă specială prin lovirea uneia dintre ele cu tacul2. ♦ Masă pe care se practică acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliardele
BILIÁRD2 s.n. Bilion. [Pron. -li-ard. / < fr. billard]. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliardele
BILIÁRD, biliarde, s. n. Joc în care o serie de bile2 sunt deplasate pe o masă specială prin lovirea uneia dintre ele cu tacul2. ♦ Masă pe care se practică acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliardelor
BILIÁRD2 s.n. Bilion. [Pron. -li-ard. / < fr. billard]. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliardelor
BILIÁRD, biliarde, s. n. Joc în care o serie de bile2 sunt deplasate pe o masă specială prin lovirea uneia dintre ele cu tacul2. ♦ Masă pe care se practică acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliardul
BILIÁRD2 s.n. Bilion. [Pron. -li-ard. / < fr. billard]. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliardul
BILIÁRD, biliarde, s. n. Joc în care o serie de bile2 sunt deplasate pe o masă specială prin lovirea uneia dintre ele cu tacul2. ♦ Masă pe care se practică acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliardului
BILIÁRD2 s.n. Bilion. [Pron. -li-ard. / < fr. billard]. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliardului
BILIÁRD, biliarde, s. n. Joc în care o serie de bile2 sunt deplasate pe o masă specială prin lovirea uneia dintre ele cu tacul2. ♦ Masă pe care se practică acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliarduri
BILIÁRD, biliarde, s. n. Joc în care o serie de bile2 sunt deplasate pe o masă specială prin lovirea uneia dintre ele cu tacul2. ♦ Masă pe care se practică acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliardurile
BILIÁRD, biliarde, s. n. Joc în care o serie de bile2 sunt deplasate pe o masă specială prin lovirea uneia dintre ele cu tacul2. ♦ Masă pe care se practică acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliardurilor
BILIÁRD, biliarde, s. n. Joc în care o serie de bile2 sunt deplasate pe o masă specială prin lovirea uneia dintre ele cu tacul2. ♦ Masă pe care se practică acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard. DOOM
biliárd (-li-ard) s. n., pl. biliárde
biliare
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
biliarei
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
biliarele
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
biliarelor
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
biliargii
BILIARGÍU, biliargii, s. m. (Rar) Jucător (pasionat) de biliard. [Pr.: -li-ar-] – Biliard + suf. -giu. DOOM
biliargíu (rar) (-li-ar-) s. m., art. biliargíul; pl. biliargíi, art. biliargíii (-gi-ii)
biliargiii
BILIARGÍU, biliargii, s. m. (Rar) Jucător (pasionat) de biliard. [Pr.: -li-ar-] – Biliard + suf. -giu. DOOM
biliargíu (rar) (-li-ar-) s. m., art. biliargíul; pl. biliargíi, art. biliargíii (-gi-ii)
biliargiilor
BILIARGÍU, biliargii, s. m. (Rar) Jucător (pasionat) de biliard. [Pr.: -li-ar-] – Biliard + suf. -giu. DOOM
biliargíu (rar) (-li-ar-) s. m., art. biliargíul; pl. biliargíi, art. biliargíii (-gi-ii)
biliargiu
BILIARGÍU, biliargii, s. m. (Rar) Jucător (pasionat) de biliard. [Pr.: -li-ar-] – Biliard + suf. -giu. DOOM
biliargíu (rar) (-li-ar-) s. m., art. biliargíul; pl. biliargíi, art. biliargíii (-gi-ii)
biliargiul
BILIARGÍU, biliargii, s. m. (Rar) Jucător (pasionat) de biliard. [Pr.: -li-ar-] – Biliard + suf. -giu. DOOM
biliargíu (rar) (-li-ar-) s. m., art. biliargíul; pl. biliargíi, art. biliargíii (-gi-ii)
biliargiului
BILIARGÍU, biliargii, s. m. (Rar) Jucător (pasionat) de biliard. [Pr.: -li-ar-] – Biliard + suf. -giu. DOOM
biliargíu (rar) (-li-ar-) s. m., art. biliargíul; pl. biliargíi, art. biliargíii (-gi-ii)
biliari
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
biliarii
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
biliarilor
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
biliarul
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
biliarului
BILIÁR, -Ă, biliari, -e, adj. Care se referă la bilă1, care formează bila1. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire. DOOM
biliár (-li-ar) adj. m., pl. biliári; f. biliáră, pl. biliáre
bilibiștroci
a o bilibiștroci expr. (adol.) a da de necaz
bilibiștrocire
a o bilibiștroci expr. (adol.) a da de necaz
biligeneza
BILIGENÉZĂ s.f. Procesul de formare a bilei1. [< fr. biligenèse]. DOOM
biligenéză s. f., g.-d. art. biligenézei
biligeneze
BILIGENÉZĂ s.f. Procesul de formare a bilei1. [< fr. biligenèse]. DOOM
biligenéză s. f., g.-d. art. biligenézei
biligenezei
BILIGENÉZĂ s.f. Procesul de formare a bilei1. [< fr. biligenèse]. DOOM
biligenéză s. f., g.-d. art. biligenézei
biligenezele
BILIGENÉZĂ s.f. Procesul de formare a bilei1. [< fr. biligenèse]. DOOM
biligenéză s. f., g.-d. art. biligenézei
biligenezelor
BILIGENÉZĂ s.f. Procesul de formare a bilei1. [< fr. biligenèse]. DOOM
biligenéză s. f., g.-d. art. biligenézei
bilingv
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilingva
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilingve
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilingvei
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilingvele
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilingvelor
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilingvi
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilingvii
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilingvilor
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilingvism
BILINGVÍSM s. n. Fenomen de utilizare curentă de către aceeași persoană a două limbi diferite. – Din fr. bilinguisme. DOOM
bilingvísm (-lin-gvism) s. n.
bilingvismul
BILINGVÍSM s. n. Fenomen de utilizare curentă de către aceeași persoană a două limbi diferite. – Din fr. bilinguisme. DOOM
bilingvísm (-lin-gvism) s. n.
bilingvismului
BILINGVÍSM s. n. Fenomen de utilizare curentă de către aceeași persoană a două limbi diferite. – Din fr. bilinguisme. DOOM
bilingvísm (-lin-gvism) s. n.
bilingvul
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilingvului
BILÍNGV, -Ă, bilingvi, -e, adj. 1. Care utilizează în mod curent și la fel de bine două limbi. 2. Scris în două limbi. – Din fr. billingue, lat. bilinguis. DOOM
bilíngv adj. m., pl. bilíngvi; f. bilíngvă (-lin-gvă), pl. bilíngve
bilioane
BILIÓN, bilioane, s. n. Număr egal cu o mie de miliarde sau (în unele țări) cu un miliard. [Pr.: -li-on] – Din fr. billion. DOOM
bilión (-li-on) s. n., pl. bilioáne
bilioanele
BILIÓN, bilioane, s. n. Număr egal cu o mie de miliarde sau (în unele țări) cu un miliard. [Pr.: -li-on] – Din fr. billion. DOOM
bilión (-li-on) s. n., pl. bilioáne
bilioanelor
BILIÓN, bilioane, s. n. Număr egal cu o mie de miliarde sau (în unele țări) cu un miliard. [Pr.: -li-on] – Din fr. billion. DOOM
bilión (-li-on) s. n., pl. bilioáne
bilioasa
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
bilioase
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
bilioasei
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
bilioasele
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
bilioaselor
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
bilion
BILIÓN, bilioane, s. n. Număr egal cu o mie de miliarde sau (în unele țări) cu un miliard. [Pr.: -li-on] – Din fr. billion. DOOM
bilión (-li-on) s. n., pl. bilioáne
bilionul
BILIÓN, bilioane, s. n. Număr egal cu o mie de miliarde sau (în unele țări) cu un miliard. [Pr.: -li-on] – Din fr. billion. DOOM
bilión (-li-on) s. n., pl. bilioáne
bilionului
BILIÓN, bilioane, s. n. Număr egal cu o mie de miliarde sau (în unele țări) cu un miliard. [Pr.: -li-on] – Din fr. billion. DOOM
bilión (-li-on) s. n., pl. bilioáne
bilios
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
biliosul
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
biliosului
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
bilioși
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
bilioșii
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
bilioșilor
BILIÓS, -OÁSĂ, bilioși, -oase, adj. (Rar) Care suferă de un exces de secreție biliară; care are la bază o secreție biliară excesivă. ◊ Temperament bilios = temperament irascibil. [Pr.: -li-os] – Din fr. bilieux, lat. biliosus. DOOM
biliós (rar) (-li-os) adj. m., pl. bilióși; f. bilioásă, pl. bilioáse
bilire
bilí (-lésc), vb. – 1. A albi, a spăla rufele. – 2. (Refl.) A se sulemeni, a se albi la față. – Var. (Mold.) ghili. Mr. bilire. Sl. bĕliti, de la bĕlŭ „alb” (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 16), cf. bg. bĕlĕjă, sb. bjeliti, slov., ceh. bĕliti, rut. biliti. A fost considerat în mod greșit dublet al lui beli. Der. bileală, ghileală, s. f. (alb de plumb, ceruză); bilit, ghilit, s. n. (spălat, acțiunea vb. a spăla); bilitor, s. m. (spălător); bilitoare, ghilitoare, s. f. (spălătoreasă; spălător).
bilirubina
BILIRUBÍNĂ s. f. Pigment biliar, derivat al hemoglobinei, prezent în sânge, în bilă1 și în calculii biliari. – Din fr. bilirubine. DOOM
bilirubínă s. f., g.-d. art. bilirubínei
bilirubine
BILIRUBÍNĂ s. f. Pigment biliar, derivat al hemoglobinei, prezent în sânge, în bilă1 și în calculii biliari. – Din fr. bilirubine. DOOM
bilirubínă s. f., g.-d. art. bilirubínei
bilirubinei
BILIRUBÍNĂ s. f. Pigment biliar, derivat al hemoglobinei, prezent în sânge, în bilă1 și în calculii biliari. – Din fr. bilirubine. DOOM
bilirubínă s. f., g.-d. art. bilirubínei
bilirubinemie
BILIRUBINEMÍE s.f. (Med.) Prezența bilirubinei în sânge. [< fr. bilirubinémie].
bilit
bilí (-lésc), vb. – 1. A albi, a spăla rufele. – 2. (Refl.) A se sulemeni, a se albi la față. – Var. (Mold.) ghili. Mr. bilire. Sl. bĕliti, de la bĕlŭ „alb” (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 16), cf. bg. bĕlĕjă, sb. bjeliti, slov., ceh. bĕliti, rut. biliti. A fost considerat în mod greșit dublet al lui beli. Der. bileală, ghileală, s. f. (alb de plumb, ceruză); bilit, ghilit, s. n. (spălat, acțiunea vb. a spăla); bilitor, s. m. (spălător); bilitoare, ghilitoare, s. f. (spălătoreasă; spălător).
biliverdina
BILIVERDÍNĂ s. f. Pigment de culoare verde, derivat prin oxidare din hemoglobină. – Din fr. biliverdine. DOOM
biliverdínă s. f., g.-d. art. biliverdínei
biliverdine
BILIVERDÍNĂ s. f. Pigment de culoare verde, derivat prin oxidare din hemoglobină. – Din fr. biliverdine. DOOM
biliverdínă s. f., g.-d. art. biliverdínei
biliverdinei
BILIVERDÍNĂ s. f. Pigment de culoare verde, derivat prin oxidare din hemoglobină. – Din fr. biliverdine. DOOM
biliverdínă s. f., g.-d. art. biliverdínei
biliștroci
a o biliștroci expr. (adol.) a da de necaz.
biliștrocire
a o biliștroci expr. (adol.) a da de necaz.
biliță
BÍLIȚĂ, bilițe, s. f. (Reg.) Capcană (de sârmă, cu arc) pentru animale mici.
biloane
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon].
biloanele
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon].
biloanelor
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon].
bilobat
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
bilobata
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
bilobate
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
bilobatei
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
bilobatele
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
bilobatelor
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
bilobatul
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
bilobatului
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
bilobați
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
bilobații
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
bilobaților
BILOBÁT, -Ă, bilobați, -te, adj. (Bot.) Alcătuit din doi lobi. – Din fr. bilobé. DOOM
bilobát adj. m., pl. bilobáți; f. bilobátă, pl. bilobáte
biloc
BILÓC adj., s.n. (Despre avioane) Cu două locuri. [Pl. -uri. / < bi- + loc, după fr. biplace].
bilocul
BILÓC adj., s.n. (Despre avioane) Cu două locuri. [Pl. -uri. / < bi- + loc, după fr. biplace].
bilocular
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
biloculara
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
biloculare
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
bilocularei
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
bilocularele
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
bilocularelor
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
biloculari
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
bilocularii
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
bilocularilor
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
bilocularul
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
bilocularului
BILOCULÁR, -Ă adj. (Despre fructe, organe) Care are două cavități separate printr-un perete transversal; cu două loji. [Cf. fr. biloculaire]. DOOM
biloculár adj. m., pl. biloculári; f. biloculáră, pl. biloculáre
bilocului
BILÓC adj., s.n. (Despre avioane) Cu două locuri. [Pl. -uri. / < bi- + loc, după fr. biplace].
bilocuri
BILÓC adj., s.n. (Despre avioane) Cu două locuri. [Pl. -uri. / < bi- + loc, după fr. biplace].
bilocurile
BILÓC adj., s.n. (Despre avioane) Cu două locuri. [Pl. -uri. / < bi- + loc, după fr. biplace].
bilocurilor
BILÓC adj., s.n. (Despre avioane) Cu două locuri. [Pl. -uri. / < bi- + loc, după fr. biplace].
bilogie
BILOGÍE s.f. (Liv.) Dilogie. [< fr. bilogie].
biloi
biloi, biloaie s. n. (augm.) 1. bilă pentru rulmenții de dimensiuni mari. 2. cap mare.
bilon
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon].
bilon
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon]. DOOM
bilón2 (ridicătură de pământ) s. n., pl. biloáne
bilonare
BILONÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de executare a biloanelor. [După fr. billonnage].
bilonarea
BILONÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de executare a biloanelor. [După fr. billonnage].
biloni
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon]. DOOM
bilón2 (ridicătură de pământ) s. n., pl. biloáne
bilonii
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon]. DOOM
bilón2 (ridicătură de pământ) s. n., pl. biloáne
bilonilor
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon]. DOOM
bilón2 (ridicătură de pământ) s. n., pl. biloáne
bilonul
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon].
bilonul
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon]. DOOM
bilón2 (ridicătură de pământ) s. n., pl. biloáne
bilonului
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon].
bilonului
BILÓN s.n. 1. Monedă divizionară, cu valoare intrinsecă inferioară valorii sale nominale. 2. (Agr.) Ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate. [< fr. billon]. DOOM
bilón2 (ridicătură de pământ) s. n., pl. biloáne
bilonări
BILONÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de executare a biloanelor. [După fr. billonnage].
bilonării
BILONÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de executare a biloanelor. [După fr. billonnage].
bilonările
BILONÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de executare a biloanelor. [După fr. billonnage].
bilonărilor
BILONÁRE s.f. (Agr.) Acțiunea de executare a biloanelor. [După fr. billonnage].
bilul
BIL s.n. Proiect de lege propus parlamentului englez; lege votată de parlamentul englez. [< engl., fr. bill].
bilului
BIL s.n. Proiect de lege propus parlamentului englez; lege votată de parlamentul englez. [< engl., fr. bill].
bilunar
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
bilunara
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
bilunare
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
bilunarei
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
bilunarele
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
bilunarelor
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
bilunari
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
bilunarii
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
bilunarilor
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
bilunarul
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
bilunarului
BILUNÁR, -Ă, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de două ori pe lună; bimensual. – Bi- + lunar (după fr. bimensuel). DOOM
bilunár adj. m., pl. bilunári; f. bilunáră, pl. bilunáre
biluntrist
biluntrist, -ă, biluntriști, -iste, s. m., s. f., adj. (pub., peior.) oportunist.
biluntristă
biluntrist, -ă, biluntriști, -iste, s. m., s. f., adj. (pub., peior.) oportunist.
biluri
BIL s.n. Proiect de lege propus parlamentului englez; lege votată de parlamentul englez. [< engl., fr. bill].
bilurile
BIL s.n. Proiect de lege propus parlamentului englez; lege votată de parlamentul englez. [< engl., fr. bill].
bilurilor
BIL s.n. Proiect de lege propus parlamentului englez; lege votată de parlamentul englez. [< engl., fr. bill].
bilșug
BELȘÚG, belșuguri, s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție, îmbelșugare. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșúg, bilșúg s. n.] – Din magh. böség. DOOM
belșúg s. n., pl. belșúguri
bilț
BILȚ, bílțuri, s. n. (Var.) Zbilț. (cf. zbilț)
bilțui
BILȚUÍ, bílțui, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbilțui. (bilț + suf. -ui)
bilțuire
BILȚUÍ, bílțui, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbilțui. (bilț + suf. -ui)
bilțuit
BILȚUÍ, bílțui, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbilțui. (bilț + suf. -ui)
biman
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimana
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimane
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimanei
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimanele
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimanelor
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimani
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimanii
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimanilor
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimanitate
BIMANITÁTE s.f. (Rar) Caracter biman. [Et. incertă].
bimanul
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimanului
BIMÁN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane. DOOM
bimán (rar) adj. m., pl. bimáni; f. bimánă, pl. bimáne
bimbașa
BÍMBAȘA, bimbași, s. m. (Învechit; în armata turcă din secolul al XIX-lea) Comandant, căpetenie peste 1000 de soldați. Am să-mi durez o pereche de poturi arnăuțești, să par că-s bimbașa Sava. ALECSANDRI, T. 181. ◊ (Azi numai în expr.) A trăi ca un bimbașa (sau ca bimbașa) = a trăi în lux, în belșug. (în forma bimpașa) La mine trăiți ca bimpașa, se lăuda jupîn Moțatu. STANCU, D. 371. De unde trăiam înainte ca bimbașa cu patru sfanți pe si, astăzi nu-mi ajung patru poli. La TDRG. – Variantă: bímpașa s. m.
bimbașa
BÍMBAȘĂ, bimbași, s. m. (Înv.) Comandant peste 1 000 de soldați în armata turcă. ◊ (Astăzi fam. în expr.) A trăi ca (un) bimbașă = a trăi în belșug. [Var.: bímpașă s. m.] – Din tc. binbașı. DOOM
bímbașă s. m., art. bímbașa, g.-d. art. bímbașei; pl. bímbași
bimbașei
BÍMBAȘĂ, bimbași, s. m. (Înv.) Comandant peste 1 000 de soldați în armata turcă. ◊ (Astăzi fam. în expr.) A trăi ca (un) bimbașă = a trăi în belșug. [Var.: bímpașă s. m.] – Din tc. binbașı. DOOM
bímbașă s. m., art. bímbașa, g.-d. art. bímbașei; pl. bímbași
bimbași
BÍMBAȘĂ, bimbași, s. m. (Înv.) Comandant peste 1 000 de soldați în armata turcă. ◊ (Astăzi fam. în expr.) A trăi ca (un) bimbașă = a trăi în belșug. [Var.: bímpașă s. m.] – Din tc. binbașı. DOOM
bímbașă s. m., art. bímbașa, g.-d. art. bímbașei; pl. bímbași
bimbașii
BÍMBAȘĂ, bimbași, s. m. (Înv.) Comandant peste 1 000 de soldați în armata turcă. ◊ (Astăzi fam. în expr.) A trăi ca (un) bimbașă = a trăi în belșug. [Var.: bímpașă s. m.] – Din tc. binbașı. DOOM
bímbașă s. m., art. bímbașa, g.-d. art. bímbașei; pl. bímbași
bimbașilor
BÍMBAȘĂ, bimbași, s. m. (Înv.) Comandant peste 1 000 de soldați în armata turcă. ◊ (Astăzi fam. în expr.) A trăi ca (un) bimbașă = a trăi în belșug. [Var.: bímpașă s. m.] – Din tc. binbașı. DOOM
bímbașă s. m., art. bímbașa, g.-d. art. bímbașei; pl. bímbași
bimembra
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembre
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrei
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrele
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrelor
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembri
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembri
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrii
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrii
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrilor
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrilor
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembru
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembru
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrul
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrul
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrului
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimembrului
BIMÉMBRU, -Ă adj. Cu două membre, cu doi membri. ◊ Propoziție bimembră = Propoziție în care există ambele părți de propoziție principale (subiectul și predicatul). [Cf. it. bimembre].
bimensual
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimensuala
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimensuale
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimensualei
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimensualele
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimensualelor
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimensuali
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimensualii
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimensualilor
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimensualul
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimensualului
BIMENSUÁL, -Ă, bimensuali, -e, adj. (Despre publicații) Care apare o dată la două luni. [Pr.: -su-al] – Din fr. bimensuel. DOOM
bimensuál (-su-al) adj. m., pl. bimensuáli; f. bimensuálă, pl. bimensuále
bimestre
BIMÉSTRU, bimestre, s. n. (Rar) Răstimp de două luni. DOOM
biméstru (livr.) s. n., art. biméstrul; pl. biméstre
bimestrele
BIMÉSTRU, bimestre, s. n. (Rar) Răstimp de două luni. DOOM
biméstru (livr.) s. n., art. biméstrul; pl. biméstre
bimestrelor
BIMÉSTRU, bimestre, s. n. (Rar) Răstimp de două luni. DOOM
biméstru (livr.) s. n., art. biméstrul; pl. biméstre
bimestrial
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestriala
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestriale
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestrialei
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestrialele
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestrialelor
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestriali
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestrialii
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestrialilor
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestrialul
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestrialului
BIMESTRIÁL, -Ă, bimestriali, -e, adj. (Rar) Care are loc la fiecare două luni; (despre publicații) care apare din două în două luni. Revistă bimestrială. – Pronunțat: -tri-al. DOOM
bimestriál (-tri-al) adj. m., pl. bimestriáli; f. bimestriálă, pl. bimestriále
bimestru
BIMÉSTRU, bimestre, s. n. (Rar) Răstimp de două luni. DOOM
biméstru (livr.) s. n., art. biméstrul; pl. biméstre
bimestrul
BIMÉSTRU, bimestre, s. n. (Rar) Răstimp de două luni. DOOM
biméstru (livr.) s. n., art. biméstrul; pl. biméstre
bimestrului
BIMÉSTRU, bimestre, s. n. (Rar) Răstimp de două luni. DOOM
biméstru (livr.) s. n., art. biméstrul; pl. biméstre
bimetal
BIMETÁL, bimetale, s. n. 1. Produs tehnic realizat prin unirea a două metale. 2. Organ sensibil alcătuit din două rigle de metale diferite sudate, care, prin deformări datorate dilatației termice, pot acționa un mecanism. – Din fr. bimétal. DOOM
bimetál s. n., pl. bimetále
bimetale
BIMETÁL, bimetale, s. n. 1. Produs tehnic realizat prin unirea a două metale. 2. Organ sensibil alcătuit din două rigle de metale diferite sudate, care, prin deformări datorate dilatației termice, pot acționa un mecanism. – Din fr. bimétal. DOOM
bimetál s. n., pl. bimetále
bimetalele
BIMETÁL, bimetale, s. n. 1. Produs tehnic realizat prin unirea a două metale. 2. Organ sensibil alcătuit din două rigle de metale diferite sudate, care, prin deformări datorate dilatației termice, pot acționa un mecanism. – Din fr. bimétal. DOOM
bimetál s. n., pl. bimetále
bimetalelor
BIMETÁL, bimetale, s. n. 1. Produs tehnic realizat prin unirea a două metale. 2. Organ sensibil alcătuit din două rigle de metale diferite sudate, care, prin deformări datorate dilatației termice, pot acționa un mecanism. – Din fr. bimétal. DOOM
bimetál s. n., pl. bimetále
bimetalic
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalica
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalice
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalicei
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalicele
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalicelor
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalici
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalicii
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalicilor
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalicul
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalicului
BIMETÁLIC, -Ă, bimetalici, -ce, adj. 1. Alcătuit din două metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe bimetalism; bimetalist. – Din fr. bimétallique. DOOM
bimetálic adj. m., pl. bimetálici; f. bimetálică, pl. bimetálice
bimetalism
BIMETALÍSM s. n. Sistem monetar bazat pe valoarea a două metale-etalon, aur și argint. – Din fr. bimétallisme. DOOM
bimetalísm s. n.
bimetalismul
BIMETALÍSM s. n. Sistem monetar bazat pe valoarea a două metale-etalon, aur și argint. – Din fr. bimétallisme. DOOM
bimetalísm s. n.
bimetalismului
BIMETALÍSM s. n. Sistem monetar bazat pe valoarea a două metale-etalon, aur și argint. – Din fr. bimétallisme. DOOM
bimetalísm s. n.
bimetalist
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetalista
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetaliste
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetalistei
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetalistele
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetalistelor
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetalistul
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetalistului
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetaliști
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetaliștii
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetaliștilor
BIMETALÍST, -Ă, bimetaliști, -ste, adj. Bimetalic (2). – Din fr. bimétalliste. DOOM
bimetalíst adj. m., pl. bimetalíști; f. bimetalístă, pl. bimetalíste
bimetalul
BIMETÁL, bimetale, s. n. 1. Produs tehnic realizat prin unirea a două metale. 2. Organ sensibil alcătuit din două rigle de metale diferite sudate, care, prin deformări datorate dilatației termice, pot acționa un mecanism. – Din fr. bimétal. DOOM
bimetál s. n., pl. bimetále
bimetalului
BIMETÁL, bimetale, s. n. 1. Produs tehnic realizat prin unirea a două metale. 2. Organ sensibil alcătuit din două rigle de metale diferite sudate, care, prin deformări datorate dilatației termice, pot acționa un mecanism. – Din fr. bimétal. DOOM
bimetál s. n., pl. bimetále
bimilenar
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenara
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenare
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenarei
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenarele
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenarelor
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenari
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenarii
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenarilor
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenarul
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenarului
BIMILENÁR, -Ă, bimilenari, -e, adj. Care durează sau are o vechime de (circa) două mii de ani. – Din fr. bimilénaire. DOOM
bimilenár adj. m., pl. bimilenári; f. bimilenáră, pl. bimilenáre
bimilenii
BIMILÉNIU, bimilenii, s. n. (Rar) Perioadă de două mii de ani. – Bi- + mileniu.
bimileniile
BIMILÉNIU, bimilenii, s. n. (Rar) Perioadă de două mii de ani. – Bi- + mileniu.
bimileniilor
BIMILÉNIU, bimilenii, s. n. (Rar) Perioadă de două mii de ani. – Bi- + mileniu.
bimileniu
BIMILÉNIU, bimilenii, s. n. (Rar) Perioadă de două mii de ani. – Bi- + mileniu.
bimileniul
BIMILÉNIU, bimilenii, s. n. (Rar) Perioadă de două mii de ani. – Bi- + mileniu.
bimileniului
BIMILÉNIU, bimilenii, s. n. (Rar) Perioadă de două mii de ani. – Bi- + mileniu.
bimolecular
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimoleculara
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimoleculare
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimolecularei
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimolecularele
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimolecularelor
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimoleculari
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimolecularii
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimolecularilor
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimolecularul
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimolecularului
BIMOLECULÁR, -Ă, bimoleculari, -e, adj. (Fiz., Chim.) Cu două molecule. – Din fr. bimoléculaire.
bimotoare
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimotoarea
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimotoarei
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimotoarele
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimotoarelor
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimotor
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimotori
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimotorii
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimotorilor
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimotorul
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimotorului
BIMOTÓR, -OÁRE, bimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) cu două motoare. – Din fr. bimoteur. DOOM
bimotór2 s. n., pl. bimotoáre
bimpașa
BÍMPAȘA s. m. v. bimbașa.
bimpașă
BÍMBAȘĂ, bimbași, s. m. (Înv.) Comandant peste 1 000 de soldați în armata turcă. ◊ (Astăzi fam. în expr.) A trăi ca (un) bimbașă = a trăi în belșug. [Var.: bímpașă s. m.] – Din tc. binbașı. DOOM
bímbașă s. m., art. bímbașa, g.-d. art. bímbașei; pl. bímbași
bina
BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari] – Din tc. bina. DOOM
biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále, art. binálele
binagii
BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Antreprenor de construcții. – Bina + suf. -giu. DOOM
binagíu (rar) s. m., art. binagíul; pl. binagíi, art. binagíii (-gi-ii)
binagiii
BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Antreprenor de construcții. – Bina + suf. -giu. DOOM
binagíu (rar) s. m., art. binagíul; pl. binagíi, art. binagíii (-gi-ii)
binagiilor
BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Antreprenor de construcții. – Bina + suf. -giu. DOOM
binagíu (rar) s. m., art. binagíul; pl. binagíi, art. binagíii (-gi-ii)
binagiu
BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Antreprenor de construcții. – Bina + suf. -giu. DOOM
binagíu (rar) s. m., art. binagíul; pl. binagíi, art. binagíii (-gi-ii)
binagiul
BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Antreprenor de construcții. – Bina + suf. -giu. DOOM
binagíu (rar) s. m., art. binagíul; pl. binagíi, art. binagíii (-gi-ii)
binagiului
BINAGÍU, binagii, s. m. (Rar) Antreprenor de construcții. – Bina + suf. -giu. DOOM
binagíu (rar) s. m., art. binagíul; pl. binagíi, art. binagíii (-gi-ii)
binale
BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari] – Din tc. bina. DOOM
biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále, art. binálele
binalei
BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari] – Din tc. bina. DOOM
biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále, art. binálele
binalele
BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari] – Din tc. bina. DOOM
biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále, art. binálele
binalelor
BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari] – Din tc. bina. DOOM
biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále, art. binálele
binar
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binara
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binare
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binarei
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binarele
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binarelor
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binari
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binarii
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binarilor
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binaritate
BINARITÁTE s. f. (Mat.) Însușirea de a se diviza în două unități sau elemente. – Binar + suf. -itate.
binaritatea
BINARITÁTE s. f. (Mat.) Însușirea de a se diviza în două unități sau elemente. – Binar + suf. -itate.
binarități
BINARITÁTE s. f. (Mat.) Însușirea de a se diviza în două unități sau elemente. – Binar + suf. -itate.
binarității
BINARITÁTE s. f. (Mat.) Însușirea de a se diviza în două unități sau elemente. – Binar + suf. -itate.
binarul
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binarului
BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte două elemente. 2. (Despre plante) Cu organele dispuse perechi. 3. (Mat.) A cărui bază este numărul doi. ◊ Relație binară = relație care are loc între doi termeni. – Din fr. binaire, lat. binarius. DOOM
binár adj. m., pl. binári; f. bináră, pl. bináre
binaua
BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație. ♦ (Înv.) Clădire, construcție (de dimensiuni mari] – Din tc. bina. DOOM
biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále, art. binálele
binbangiu
binbangiu, binbangii s. m. (deț.) informator, denunțător.
binder
BÍNDER s. n. Strat de beton asfaltic folosit ca legătură între fundația unui drum și stratul de uzură, ca fundație la trotuarele de asfalt etc. – Din germ. Binder. DOOM
bínder s. n.
binderul
BÍNDER s. n. Strat de beton asfaltic folosit ca legătură între fundația unui drum și stratul de uzură, ca fundație la trotuarele de asfalt etc. – Din germ. Binder. DOOM
bínder s. n.
binderului
BÍNDER s. n. Strat de beton asfaltic folosit ca legătură între fundația unui drum și stratul de uzură, ca fundație la trotuarele de asfalt etc. – Din germ. Binder. DOOM
bínder s. n.
bindisi
BINDISÍ, bindisesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A-i păsa, a se sinchisi de ceva. [Var.: (înv.) bihindisí vb. IV] – Din ngr. beghendízo. DOOM
bindisí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bindisésc, imperf. 3 sg. bindiseá; conj. prez. 3 să bindiseáscă
bindisire
BINDISÍ, bindisesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A-i păsa, a se sinchisi de ceva. [Var.: (înv.) bihindisí vb. IV] – Din ngr. beghendízo. DOOM
bindisí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bindisésc, imperf. 3 sg. bindiseá; conj. prez. 3 să bindiseáscă
bine
BÍNE adv., s. n. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos! te simți rău?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta îți stă bine ◊ (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. ◊ Compuse: bine-crescut = care a primit o bună educație, cu maniere frumoase, cuviincios; bine-cunoscut = celebru; bine-venit = care vine la momentul potrivit, agreat, oportun; a cărui sosire face plăcere. II. S. n. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. – Lat. bene (sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut). DOOM
bíne mirositór adv. + adj.
bine
BINEVENÍT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu). DOOM
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
binecrescut
BINECRESCÚT, -Ă, binecrescuți, -te, adj. Care a primit o educație aleasă; cu purtări cuviincioase. – Bine + crescut (după fr. bien-élevé). [idem DEX'84]
binecunoscut
BINECUNOSCÚT, -Ă, binecunoscuți, -te, adj. Care este foarte cunoscut. – Bine + cunoscut. [idem DEX'84] DOOM
bíne cunoscút (știut bine) adv. + adj. (caz ~ de toată lumea)
binecuvânta
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti). DOOM
binecuvântá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântéz, 2 sg. binecuvântézi, 3 binecuvânteáză
binecuvânta
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvânta
binecuvîntá (binecuvîntéz, binecuvîntát), vb. – A blagoslovi. De la bine și cuvînta, compuși ca în gr. εὐλογείν, sl. blagosloviti, cf. lat. benedicere. În limbajul ecleziastic continuă să fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca în fraza liturgică bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului. – Der. binecuvîntare, s. f. (acțiunea, formula sau gestul de a binecuvînta); binecuvântător, adj. (care binecuvîntează).
binecuvântai
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântam
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântare
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântare
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvântarea
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvântară
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântarăm
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântarăți
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântase
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântasem
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântaseră
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântaserăm
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântaserăți
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântaseși
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântaseți
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântat
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântat
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântata
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântate
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântatei
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântatele
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântatelor
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântatul
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântatului
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântau
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântași
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântați
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântați
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântații
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântaților
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvântează
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântez
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvânteze
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântezi
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântând
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvântări
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvântării
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvântările
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvântărilor
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvînta
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntai
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntam
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntare
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntare
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvîntarea
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvîntară
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntarăm
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntarăți
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntase
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntasem
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntaseră
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntaserăm
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntaserăți
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntaseși
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntaseți
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntat
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntat
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntata
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntate
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntatei
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntatele
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntatelor
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntatul
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntatului
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntau
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntași
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntați
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntați
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntații
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntaților
BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.
binecuvîntează
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntez
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvînteze
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntezi
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntînd
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
binecuvîntări
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvîntării
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvîntările
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binecuvîntărilor
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta. DOOM
binecuvântáre s. f., g.-d. art. binecuvântắrii; pl. binecuvântắri
binedispune
BINEDISPÚNE, binedispun, vb. III. Tranz. și refl. A face să se simtă sau a se simți bine. – Bine + dispune. DOOM
binedispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binedispún, 2 sg. binedispúi, 1 pl. binedispúnem; conj. prez. 3 să binedispúnă; ger. binedispúnând; part. binedispús
bineface
binefáce (-c, ăcút), – vb. (Înv.) A face binele. De la bine și face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supraviețuiește în der., și a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefăcător, adj. (care folosește, care face bine); binefacere, s. f. (faptă bună; ajutor dat cuiva).
binefacere
BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere). DOOM
binefácere s. f., g-.d. art. binefácerii; pl. binefáceri
binefăcut
BINEFĂCÚT, -Ă, binefăcuți, -te, adj. Robust, voinic, trupeș. Frumos și binefăcut, el n-a avut multă greutate a cîștiga inima ei. NEGRUZZI, S. I 21.
binefăcătoare
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătoare
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătoarea
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătoarea
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătoarei
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătoarei
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătoarele
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătoarele
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătoarelor
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătoarelor
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcător
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcător
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcători
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcători
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătorii
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătorii
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătorilor
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătorilor
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătorul
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătorul
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătorului
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binefăcătorului
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant). DOOM
binefăcătór adj. m., s. m., pl. binefăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binefăcătoáre
binele
BÍNE adv., s. n. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos! te simți rău?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta îți stă bine ◊ (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. ◊ Compuse: bine-crescut = care a primit o bună educație, cu maniere frumoase, cuviincios; bine-cunoscut = celebru; bine-venit = care vine la momentul potrivit, agreat, oportun; a cărui sosire face plăcere. II. S. n. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. – Lat. bene (sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut). DOOM
bíne mirositór adv. + adj.
binele
BINEVENÍT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu). DOOM
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
binelui
BÍNE adv., s. n. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos! te simți rău?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta îți stă bine ◊ (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. ◊ Compuse: bine-crescut = care a primit o bună educație, cu maniere frumoase, cuviincios; bine-cunoscut = celebru; bine-venit = care vine la momentul potrivit, agreat, oportun; a cărui sosire face plăcere. II. S. n. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. – Lat. bene (sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut). DOOM
bíne mirositór adv. + adj.
binelui
BINEVENÍT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu). DOOM
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
binemerit
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemerita
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritai
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritam
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritare
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritare
BINEMERITÁ vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritară
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritarăm
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritarăți
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritase
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritasem
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritaseră
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritaserăm
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritaserăți
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritaseși
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritaseți
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritat
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritat
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritata
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritate
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritatei
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritatele
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritatelor
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritatul
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritatului
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritau
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritași
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritați
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritați
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritații
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritaților
BINEMERITÁT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemerite
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritând
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeritînd
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemeriți
BINEMERITÁ, binemérit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita. DOOM
binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemérit, 2 sg. binemériți, 3 binemérită; conj. prez. 3 să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemirositor
BINEMIROSITÓR, -OÁRE, binemirositori, -oare, adj. Care miroase frumos; parfumat, aromat. – Bine + mirositor. [idem DEX'84]
binevenit
BINEVENÍT, -Ă, bineveniți, -te, adj. Care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind. – Bine + venit (după fr. bienvenu). DOOM
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
binevoi
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoia
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiai
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiam
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiască
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiau
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiați
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiesc
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiește
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiești
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoii
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoim
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoind
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoire
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoire
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc; a catadicsi, a cabulipsi. – Bine + voi.
binevoiră
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoirăm
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoirăți
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoise
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoisem
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiseră
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiserăm
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiserăți
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiseși
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiseți
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoit
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoit
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc; a catadicsi, a cabulipsi. – Bine + voi.
binevoitoare
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitoare
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitoarea
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitoarea
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitoarei
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitoarei
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitoarele
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitoarele
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitoarelor
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitoarelor
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitor
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitor
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitori
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitori
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitorii
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitorii
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitorilor
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitorilor
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitorul
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitorul
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitorului
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoitorului
BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor. DOOM
binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre
binevoiși
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
binevoiți
BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea o dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc.; a catadixi, a cabulipsi. – Bine + voi. DOOM
binevoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. binevoiésc, imperf. 3 sg. binevoiá; conj. prez. 3 să binevoiáscă
bineânțeles
BINEÎNȚELÉS adv. Desigur, firește. – Bine + înțeles (după fr. bien entendu). DOOM
bineînțelés (desigur) adv. (~ că pleacă)
bineînțeles
BINEÎNȚELÉS adv. Desigur, firește. – Bine + înțeles (după fr. bien entendu). DOOM
bineînțelés (desigur) adv. (~ că pleacă)
binețe
BINÉȚE1 s. f. (Pop.; în expr.) A(-și) da binețe = a (se) saluta. – Din bine ați [venit]. DOOM
binéțe (pop.) (în expr. a(-și) da ~) s. f. pl.
bing
bing, binguri, s. n. (tox.) injecție intravenoasă cu heroină.
bingbang
bing-bang expr. denunț.
bingăneală
bingăneală, bingăneli s. f. denunț.
bingăni
bingăni, bingănesc v. t. (deț.) a denunța, a pârî, a informa.
bingănitor
bingănitor, bingănitori s. m. (deț.) informator, denunțător.
biniș
BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș. DOOM
biníș (înv.) s. n., pl. biníșuri
binișel
BINIȘÉL, binișele, s. n. (Învechit) Diminutiv al lui biniș. (Atestat în forma benișel) Un benișel de felendreș albastru blănit cu samur, a căruia mtnice. atîrnau dincipoi. NEGRUZZI, S. I 145. – Variantă: benișel s. n.
binișlii
BINIȘLÍU, binișlii, s. m. (Înv.) Persoană care purta biniș; p. ext. curtean. – Din tc. binișlı. DOOM
binișlíu (înv.) s. m., art. binișlíul; pl. binișlíi, art. binișlíii (-li-ii)
binișliii
BINIȘLÍU, binișlii, s. m. (Înv.) Persoană care purta biniș; p. ext. curtean. – Din tc. binișlı. DOOM
binișlíu (înv.) s. m., art. binișlíul; pl. binișlíi, art. binișlíii (-li-ii)
binișliilor
BINIȘLÍU, binișlii, s. m. (Înv.) Persoană care purta biniș; p. ext. curtean. – Din tc. binișlı. DOOM
binișlíu (înv.) s. m., art. binișlíul; pl. binișlíi, art. binișlíii (-li-ii)
binișliu
BINIȘLÍU, binișlii, s. m. (Înv.) Persoană care purta biniș; p. ext. curtean. – Din tc. binișlı. DOOM
binișlíu (înv.) s. m., art. binișlíul; pl. binișlíi, art. binișlíii (-li-ii)
binișliul
BINIȘLÍU, binișlii, s. m. (Înv.) Persoană care purta biniș; p. ext. curtean. – Din tc. binișlı. DOOM
binișlíu (înv.) s. m., art. binișlíul; pl. binișlíi, art. binișlíii (-li-ii)
binișliului
BINIȘLÍU, binișlii, s. m. (Înv.) Persoană care purta biniș; p. ext. curtean. – Din tc. binișlı. DOOM
binișlíu (înv.) s. m., art. binișlíul; pl. binișlíi, art. binișlíii (-li-ii)
binișor
BINIȘÓR adv. Diminutiv al lui bine. ♦ Cu băgare de seamă; fără grabă, cu calm. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! ♦ Cu blândețe, prietenos. ◊ Expr. (Substantivat) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu răbdare, cu tact. – Bine + suf. -ișor. DOOM
binișór adv.
binișul
BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș. DOOM
biníș (înv.) s. n., pl. biníșuri
binișului
BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș. DOOM
biníș (înv.) s. n., pl. biníșuri
binișuri
BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș. DOOM
biníș (înv.) s. n., pl. biníșuri
binișurile
BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș. DOOM
biníș (înv.) s. n., pl. biníșuri
binișurilor
BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș. DOOM
biníș (înv.) s. n., pl. biníșuri
binoame
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma sau diferența a doi termeni (monoame). – Din fr. binôme. DOOM
binóm s. n., pl. binoáme
binoamele
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma sau diferența a doi termeni (monoame). – Din fr. binôme. DOOM
binóm s. n., pl. binoáme
binoamelor
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma sau diferența a doi termeni (monoame). – Din fr. binôme. DOOM
binóm s. n., pl. binoáme
binocla
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclai
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclam
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclare
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclară
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclarăm
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclarăți
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclase
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclasem
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclaseră
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclaserăm
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclaserăți
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclaseși
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclaseți
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclat
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclau
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclași
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclați
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclează
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclez
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binocleze
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclezi
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclu
BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a privi de la (mare) distanță. – Din fr. binocle. DOOM
binóclu (bi-no-clu / bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri
binoclul
BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a privi de la (mare) distanță. – Din fr. binocle. DOOM
binóclu (bi-no-clu / bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri
binoclului
BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a privi de la (mare) distanță. – Din fr. binocle. DOOM
binóclu (bi-no-clu / bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri
binocluri
BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a privi de la (mare) distanță. – Din fr. binocle. DOOM
binóclu (bi-no-clu / bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri
binoclurile
BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a privi de la (mare) distanță. – Din fr. binocle. DOOM
binóclu (bi-no-clu / bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri
binoclurilor
BINÓCLU, binocluri, s. n. Instrument optic alcătuit din două mici lunete terestre, folosit pentru a privi de la (mare) distanță. – Din fr. binocle. DOOM
binóclu (bi-no-clu / bin-o) s. n., art. binóclul; pl. binócluri
binoclând
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binoclînd
binocla, binoclez v. r. 1. a privi atent, a urmări cu privirea. 2. a privi ostentativ. DOOM
binoclá (a se ~) (rar) bi-no-cla / bin-o-) vb., ind. prez. 3 se binocleáză
binocular
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binoculara
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binoculare
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binocularei
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binocularele
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binocularelor
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binoculari
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binocularii
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binocularilor
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binocularul
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binocularului
BINOCULÁR, -Ă, binoculari, -e, adj. Prevăzut cu două oculare. ♦ Care poate fi văzut cu amândoi ochii. – Din fr. binoculaire. DOOM
binoculár (bi-no- / bin-o-) adj. m., pl. binoculári; f. binoculáră, pl. binoculáre
binom
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma sau diferența a doi termeni (monoame). – Din fr. binôme. DOOM
binóm s. n., pl. binoáme
binomul
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma sau diferența a doi termeni (monoame). – Din fr. binôme. DOOM
binóm s. n., pl. binoáme
binomului
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma sau diferența a doi termeni (monoame). – Din fr. binôme. DOOM
binóm s. n., pl. binoáme
binormala
BINORMÁLĂ s.f. (Mat.) Dreaptă care trece printr-un punct al unei curbe și este perpendiculară pe planul oscilator al acesteia în punctul dat. [< fr. binormale]. DOOM
binormálă s. f., g.-d. art. binormálei; pl. binormále
binormale
BINORMÁLĂ s.f. (Mat.) Dreaptă care trece printr-un punct al unei curbe și este perpendiculară pe planul oscilator al acesteia în punctul dat. [< fr. binormale]. DOOM
binormálă s. f., g.-d. art. binormálei; pl. binormále
binormalei
BINORMÁLĂ s.f. (Mat.) Dreaptă care trece printr-un punct al unei curbe și este perpendiculară pe planul oscilator al acesteia în punctul dat. [< fr. binormale]. DOOM
binormálă s. f., g.-d. art. binormálei; pl. binormále
binormalele
BINORMÁLĂ s.f. (Mat.) Dreaptă care trece printr-un punct al unei curbe și este perpendiculară pe planul oscilator al acesteia în punctul dat. [< fr. binormale]. DOOM
binormálă s. f., g.-d. art. binormálei; pl. binormále
binormalelor
BINORMÁLĂ s.f. (Mat.) Dreaptă care trece printr-un punct al unei curbe și este perpendiculară pe planul oscilator al acesteia în punctul dat. [< fr. binormale]. DOOM
binormálă s. f., g.-d. art. binormálei; pl. binormále
binta
BÍNTĂ, binte, s. f. (Mar.) Baba. – Din it. binda.
binte
BÍNTĂ, binte, s. f. (Mar.) Baba. – Din it. binda.
bintei
BÍNTĂ, binte, s. f. (Mar.) Baba. – Din it. binda.
bintele
BÍNTĂ, binte, s. f. (Mar.) Baba. – Din it. binda.
bintelor
BÍNTĂ, binte, s. f. (Mar.) Baba. – Din it. binda.
bintătui
bintătuí (-uésc, -ít), vb. – A pedepsi. Mag. büntetni (DAR; Gáldi, Dict., 107). În Trans., rar. – Der. bintătuială, s. f. (pedeapsă).
bintătuire
bintătuí (-uésc, -ít), vb. – A pedepsi. Mag. büntetni (DAR; Gáldi, Dict., 107). În Trans., rar. – Der. bintătuială, s. f. (pedeapsă).
bintătuit
bintătuí (-uésc, -ít), vb. – A pedepsi. Mag. büntetni (DAR; Gáldi, Dict., 107). În Trans., rar. – Der. bintătuială, s. f. (pedeapsă).
bio
BIO- Element de compunere cu sensul „(referitor la) viață”, care servește la formarea de substantive și adjective. [Pr.: bi-o] – Din fr. bio-.
bioacumulare
BIOACUMULÁRE, bioacumulări, s. f. Proces de acumulare în sol a substanțelor organice în urma descompunerii resturilor vegetale și animale, care contribuie la fertilizarea pământului. [Pr.: bi-o-a-] – Bio- + acumulare. DOOM
bioacumuláre (bi-o-) s. f., g.-d. art. bioacumulắrii; pl. bioacumulắri
bioacumularea
BIOACUMULÁRE, bioacumulări, s. f. Proces de acumulare în sol a substanțelor organice în urma descompunerii resturilor vegetale și animale, care contribuie la fertilizarea pământului. [Pr.: bi-o-a-] – Bio- + acumulare. DOOM
bioacumuláre (bi-o-) s. f., g.-d. art. bioacumulắrii; pl. bioacumulắri
bioacumulări
BIOACUMULÁRE, bioacumulări, s. f. Proces de acumulare în sol a substanțelor organice în urma descompunerii resturilor vegetale și animale, care contribuie la fertilizarea pământului. [Pr.: bi-o-a-] – Bio- + acumulare. DOOM
bioacumuláre (bi-o-) s. f., g.-d. art. bioacumulắrii; pl. bioacumulắri
bioacumulării
BIOACUMULÁRE, bioacumulări, s. f. Proces de acumulare în sol a substanțelor organice în urma descompunerii resturilor vegetale și animale, care contribuie la fertilizarea pământului. [Pr.: bi-o-a-] – Bio- + acumulare. DOOM
bioacumuláre (bi-o-) s. f., g.-d. art. bioacumulắrii; pl. bioacumulắri
bioacumulările
BIOACUMULÁRE, bioacumulări, s. f. Proces de acumulare în sol a substanțelor organice în urma descompunerii resturilor vegetale și animale, care contribuie la fertilizarea pământului. [Pr.: bi-o-a-] – Bio- + acumulare. DOOM
bioacumuláre (bi-o-) s. f., g.-d. art. bioacumulắrii; pl. bioacumulắri
bioacumulărilor
BIOACUMULÁRE, bioacumulări, s. f. Proces de acumulare în sol a substanțelor organice în urma descompunerii resturilor vegetale și animale, care contribuie la fertilizarea pământului. [Pr.: bi-o-a-] – Bio- + acumulare. DOOM
bioacumuláre (bi-o-) s. f., g.-d. art. bioacumulắrii; pl. bioacumulắri
bioacustic
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacustica
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacustice
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacusticei
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacusticele
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacusticelor
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacustici
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacusticii
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacusticilor
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacusticul
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacusticului
BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.
bioacustică
BIOACÚSTICĂ s.f. Disciplină care se ocupă cu aplicațiile acusticii în biologie. [Cf. germ. Bioakustik, engl. bioacoustics].
bioamplificatoare
BIOAMPLIFICATÓR, bioamplificatoare, s. n. (Med.) Aparat electronic folosit pentru amplificarea biopotențialelor musculare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioamplificateur.
bioamplificatoarele
BIOAMPLIFICATÓR, bioamplificatoare, s. n. (Med.) Aparat electronic folosit pentru amplificarea biopotențialelor musculare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioamplificateur.
bioamplificatoarelor
BIOAMPLIFICATÓR, bioamplificatoare, s. n. (Med.) Aparat electronic folosit pentru amplificarea biopotențialelor musculare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioamplificateur.
bioamplificator
BIOAMPLIFICATÓR, bioamplificatoare, s. n. (Med.) Aparat electronic folosit pentru amplificarea biopotențialelor musculare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioamplificateur.
bioamplificatorul
BIOAMPLIFICATÓR, bioamplificatoare, s. n. (Med.) Aparat electronic folosit pentru amplificarea biopotențialelor musculare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioamplificateur.
bioamplificatorului
BIOAMPLIFICATÓR, bioamplificatoare, s. n. (Med.) Aparat electronic folosit pentru amplificarea biopotențialelor musculare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioamplificateur.
bioastronautic
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
bioastronautica
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
bioastronautica
BIOASTRONAÚTICĂ s.f. Știință care studiază metodele pentru trimiterea oamenilor în cosmos. [< germ. Bioastronautik].
bioastronautice
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
bioastronauticei
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
bioastronauticele
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
bioastronauticelor
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
bioastronautici
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
bioastronautici
BIOASTRONAÚTICĂ s.f. Știință care studiază metodele pentru trimiterea oamenilor în cosmos. [< germ. Bioastronautik].
bioastronauticii
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
bioastronauticii
BIOASTRONAÚTICĂ s.f. Știință care studiază metodele pentru trimiterea oamenilor în cosmos. [< germ. Bioastronautik].
bioastronauticilor
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
bioastronauticul
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
bioastronauticului
BIOASTRONAÚTIC, -Ă, bioastronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază condițiile vieții în cosmos. 2. Adj. De bioastronautică (1). [Pr.: bi-o-as-tro-na-u-] – Din germ. Bioastronautik, fr. bioastronautique.
biobibliografia
BIOBIBLIOGRAFÍE, biobibliografii, s. f. Biografia unui autor împreună cu titlurile lucrărilor lui și ale celor privitoare la viața și la activitatea lui. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Din fr. biobibliographie. DOOM
biobibliografíe (bi-o-bi-bli-o-gra-) s. f., art. biobibliografía, g.-d. art. biobibliografíei; pl. biobibliografíi, art. biobibliografíile
biobibliografic
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliografica
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliografice
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliograficei
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliograficele
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliograficelor
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliografici
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliograficii
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliograficilor
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliograficul
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliograficului
BIOBIBLIOGRÁFIC, -Ă, biobibliografici, -ce, adj. Care aparține biobibliografiei, privitor la biobibliografie. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Bio- + bibliografic. DOOM
biobibliográfic (bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliográfici; f. biobibliográfică, pl. biobibliográfice
biobibliografie
BIOBIBLIOGRAFÍE, biobibliografii, s. f. Biografia unui autor împreună cu titlurile lucrărilor lui și ale celor privitoare la viața și la activitatea lui. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Din fr. biobibliographie. DOOM
biobibliografíe (bi-o-bi-bli-o-gra-) s. f., art. biobibliografía, g.-d. art. biobibliografíei; pl. biobibliografíi, art. biobibliografíile
biobibliografiei
BIOBIBLIOGRAFÍE, biobibliografii, s. f. Biografia unui autor împreună cu titlurile lucrărilor lui și ale celor privitoare la viața și la activitatea lui. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Din fr. biobibliographie. DOOM
biobibliografíe (bi-o-bi-bli-o-gra-) s. f., art. biobibliografía, g.-d. art. biobibliografíei; pl. biobibliografíi, art. biobibliografíile
biobibliografii
BIOBIBLIOGRAFÍE, biobibliografii, s. f. Biografia unui autor împreună cu titlurile lucrărilor lui și ale celor privitoare la viața și la activitatea lui. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Din fr. biobibliographie. DOOM
biobibliografíe (bi-o-bi-bli-o-gra-) s. f., art. biobibliografía, g.-d. art. biobibliografíei; pl. biobibliografíi, art. biobibliografíile
biobibliografiile
BIOBIBLIOGRAFÍE, biobibliografii, s. f. Biografia unui autor împreună cu titlurile lucrărilor lui și ale celor privitoare la viața și la activitatea lui. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Din fr. biobibliographie. DOOM
biobibliografíe (bi-o-bi-bli-o-gra-) s. f., art. biobibliografía, g.-d. art. biobibliografíei; pl. biobibliografíi, art. biobibliografíile
biobibliografiilor
BIOBIBLIOGRAFÍE, biobibliografii, s. f. Biografia unui autor împreună cu titlurile lucrărilor lui și ale celor privitoare la viața și la activitatea lui. [Pr.: bi-o-bi-bli-o-] – Din fr. biobibliographie. DOOM
biobibliografíe (bi-o-bi-bli-o-gra-) s. f., art. biobibliografía, g.-d. art. biobibliografíei; pl. biobibliografíi, art. biobibliografíile
biocatalizator
BIOCATALIZATÓR, biocatalizatori, s. m. Substanță care provoacă sau grăbește procesele biologice în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Bio- + catalizator (după fr. biocatalyseur). DOOM
biocatalizatór (bi-o-) s. m., pl. biocatalizatóri
biocenologia
BIOCENOLOGÍE s.f. Ramură a ecologiei care se ocupă cu studiul biocenozelor. [< fr. biocénologie]. DOOM
biocenologíe (bi-o-) s. f., art. biocenología, g.-d. biocenologíi, art. biocenologíei
biocenologie
BIOCENOLOGÍE s.f. Ramură a ecologiei care se ocupă cu studiul biocenozelor. [< fr. biocénologie]. DOOM
biocenologíe (bi-o-) s. f., art. biocenología, g.-d. biocenologíi, art. biocenologíei
biocenologiei
BIOCENOLOGÍE s.f. Ramură a ecologiei care se ocupă cu studiul biocenozelor. [< fr. biocénologie]. DOOM
biocenologíe (bi-o-) s. f., art. biocenología, g.-d. biocenologíi, art. biocenologíei
biocenologii
BIOCENOLOGÍE s.f. Ramură a ecologiei care se ocupă cu studiul biocenozelor. [< fr. biocénologie]. DOOM
biocenologíe (bi-o-) s. f., art. biocenología, g.-d. biocenologíi, art. biocenologíei
biocenotic
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenotica
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenotice
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenoticei
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenoticele
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenoticelor
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenotici
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenoticii
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenoticilor
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenoticul
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenoticului
BIOCENÓTIC, -Ă, biocenotici, -ce, adj. (Biol.) De biocenoză. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénotique.
biocenoza
BIOCENÓZĂ s. f. (Biol.) Comunitate de organisme vegetale și animale care conviețuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosferă. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénose. DOOM
biocenóză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biocenózei
biocenoze
BIOCENÓZĂ s. f. (Biol.) Comunitate de organisme vegetale și animale care conviețuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosferă. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénose. DOOM
biocenóză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biocenózei
biocenozei
BIOCENÓZĂ s. f. (Biol.) Comunitate de organisme vegetale și animale care conviețuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosferă. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénose. DOOM
biocenóză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biocenózei
biocenozele
BIOCENÓZĂ s. f. (Biol.) Comunitate de organisme vegetale și animale care conviețuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosferă. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénose. DOOM
biocenóză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biocenózei
biocenozelor
BIOCENÓZĂ s. f. (Biol.) Comunitate de organisme vegetale și animale care conviețuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosferă. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocénose. DOOM
biocenóză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biocenózei
biochimia
BIOCHIMÍE s. f. Știință care studiază compoziția și procesele chimice ale materiei vii; chimie biologică. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimie. DOOM
biochimíe (bi-o-) s. f., art. biochimía, g.-d. biochimíi, art. biochimíei
biochimic
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimica
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimice
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimicei
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimicele
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimicelor
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimici
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimicii
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimicilor
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimicul
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimicului
BIOCHÍMIC, -Ă, biochimici, -ce, adj. Care aparține biochimiei, care privește biochimia. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimique. DOOM
biochímic (bi-o-) adj. m., pl. biochímici; f. biochímică, pl. biochímice
biochimie
BIOCHIMÍE s. f. Știință care studiază compoziția și procesele chimice ale materiei vii; chimie biologică. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimie. DOOM
biochimíe (bi-o-) s. f., art. biochimía, g.-d. biochimíi, art. biochimíei
biochimiei
BIOCHIMÍE s. f. Știință care studiază compoziția și procesele chimice ale materiei vii; chimie biologică. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimie. DOOM
biochimíe (bi-o-) s. f., art. biochimía, g.-d. biochimíi, art. biochimíei
biochimii
BIOCHIMÍE s. f. Știință care studiază compoziția și procesele chimice ale materiei vii; chimie biologică. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimie. DOOM
biochimíe (bi-o-) s. f., art. biochimía, g.-d. biochimíi, art. biochimíei
biochimist
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochimista
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochimiste
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochimistei
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochimistele
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochimistelor
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochimistul
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochimistului
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochimiști
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochimiștii
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochimiștilor
BIOCHIMÍST, -Ă, biochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în biochimie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochimiste. DOOM
biochimístă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimístei; pl. biochimíste
biochor
BIOCÓR s.n. (Biol.) Grupare de plante și de animale în cadrul unui biotop; biocoră; biocenoză. [Var. biohor s.n. / < germ. Biochor, cf. gr. bios – viață, chora – loc].
biochorul
BIOCÓR s.n. (Biol.) Grupare de plante și de animale în cadrul unui biotop; biocoră; biocenoză. [Var. biohor s.n. / < germ. Biochor, cf. gr. bios – viață, chora – loc].
biochorului
BIOCÓR s.n. (Biol.) Grupare de plante și de animale în cadrul unui biotop; biocoră; biocenoză. [Var. biohor s.n. / < germ. Biochor, cf. gr. bios – viață, chora – loc].
biocibernetic
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biocibernetica
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biocibernetica
BIOCIBERNÉTICĂ s.f. Ramură a ciberneticii care studiază procesele biologice ca manifestări ale unor sisteme informaționale cu autoreglare, folosind metode matematice; cibernetică biologică. [< fr. biocybernétique].
biocibernetice
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biociberneticei
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biociberneticele
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biociberneticelor
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biocibernetici
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biocibernetici
BIOCIBERNÉTICĂ s.f. Ramură a ciberneticii care studiază procesele biologice ca manifestări ale unor sisteme informaționale cu autoreglare, folosind metode matematice; cibernetică biologică. [< fr. biocybernétique].
biociberneticii
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biociberneticii
BIOCIBERNÉTICĂ s.f. Ramură a ciberneticii care studiază procesele biologice ca manifestări ale unor sisteme informaționale cu autoreglare, folosind metode matematice; cibernetică biologică. [< fr. biocybernétique].
biociberneticilor
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biociberneticul
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biociberneticului
BIOCIBERNÉTIC, -Ă, biocibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între cibernetică și biologie. 2. Adj. De biocibernetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocybernétique.
biociclu
BIOCÍCLU s.n. (Biol.) 1. Ciclu de viață evolutiv al unui organism. 2. Subdiviziune a biosferei, cuprinzând biocenozele din principalele medii de viață. [Pl. -uri. / < fr. biocycle, cf. gr. bios – viață, kyklos – ciclu].
biociclul
BIOCÍCLU s.n. (Biol.) 1. Ciclu de viață evolutiv al unui organism. 2. Subdiviziune a biosferei, cuprinzând biocenozele din principalele medii de viață. [Pl. -uri. / < fr. biocycle, cf. gr. bios – viață, kyklos – ciclu].
biociclului
BIOCÍCLU s.n. (Biol.) 1. Ciclu de viață evolutiv al unui organism. 2. Subdiviziune a biosferei, cuprinzând biocenozele din principalele medii de viață. [Pl. -uri. / < fr. biocycle, cf. gr. bios – viață, kyklos – ciclu].
biocicluri
BIOCÍCLU s.n. (Biol.) 1. Ciclu de viață evolutiv al unui organism. 2. Subdiviziune a biosferei, cuprinzând biocenozele din principalele medii de viață. [Pl. -uri. / < fr. biocycle, cf. gr. bios – viață, kyklos – ciclu].
biociclurile
BIOCÍCLU s.n. (Biol.) 1. Ciclu de viață evolutiv al unui organism. 2. Subdiviziune a biosferei, cuprinzând biocenozele din principalele medii de viață. [Pl. -uri. / < fr. biocycle, cf. gr. bios – viață, kyklos – ciclu].
biociclurilor
BIOCÍCLU s.n. (Biol.) 1. Ciclu de viață evolutiv al unui organism. 2. Subdiviziune a biosferei, cuprinzând biocenozele din principalele medii de viață. [Pl. -uri. / < fr. biocycle, cf. gr. bios – viață, kyklos – ciclu].
biocinetic
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocinetica
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocinetice
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocineticei
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocineticele
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocineticelor
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocinetici
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocineticii
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocineticilor
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocineticul
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocineticului
BIOCINÉTIC, -Ă, biocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul mișcării organismelor vii. 2. Adj. De biocinetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocynétique.
biocinetică
BIOCINÉTICĂ s.f. Știință care studiază mișcarea organismelor vii. [< fr. biocinétique].
bioclimatic
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimatica
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimatice
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimaticei
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimaticele
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimaticelor
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimatici
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimaticii
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimaticilor
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimaticul
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimaticului
BIOCLIMÁTIC, -Ă, bioclimatici, -ce, adj. De bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatique.
bioclimatolog
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
bioclimatologa
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
bioclimatologe
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
bioclimatologei
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
bioclimatologele
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
bioclimatologelor
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
bioclimatologi
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
bioclimatologia
BIOCLIMATOLOGÍE s. f. Știință care studiază influența climei asupra organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologie. DOOM
bioclimatologíe (bi-o-cli-) s. f., art. bioclimatología, g.-d. bioclimatologíi, art. bioclimatologíei
bioclimatologie
BIOCLIMATOLOGÍE s. f. Știință care studiază influența climei asupra organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologie. DOOM
bioclimatologíe (bi-o-cli-) s. f., art. bioclimatología, g.-d. bioclimatologíi, art. bioclimatologíei
bioclimatologiei
BIOCLIMATOLOGÍE s. f. Știință care studiază influența climei asupra organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologie. DOOM
bioclimatologíe (bi-o-cli-) s. f., art. bioclimatología, g.-d. bioclimatologíi, art. bioclimatologíei
bioclimatologii
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
bioclimatologii
BIOCLIMATOLOGÍE s. f. Știință care studiază influența climei asupra organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologie. DOOM
bioclimatologíe (bi-o-cli-) s. f., art. bioclimatología, g.-d. bioclimatologíi, art. bioclimatologíei
bioclimatologilor
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
bioclimatologul
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
bioclimatologului
BIOCLIMATOLÓG, bioclimatologi, s. m. Specialist în bioclimatologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioclimatologue. DOOM
bioclimatológ (bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatológi
biocombustibil
BIOCOMBUSTÍBIL, biocombustibili, s. m. Combustibil obținut din materii prime vegetale. [Pr.: bi-o-] – Bio- + combustibil.
biocombustibili
BIOCOMBUSTÍBIL, biocombustibili, s. m. Combustibil obținut din materii prime vegetale. [Pr.: bi-o-] – Bio- + combustibil.
biocombustibilii
BIOCOMBUSTÍBIL, biocombustibili, s. m. Combustibil obținut din materii prime vegetale. [Pr.: bi-o-] – Bio- + combustibil.
biocombustibililor
BIOCOMBUSTÍBIL, biocombustibili, s. m. Combustibil obținut din materii prime vegetale. [Pr.: bi-o-] – Bio- + combustibil.
biocombustibilul
BIOCOMBUSTÍBIL, biocombustibili, s. m. Combustibil obținut din materii prime vegetale. [Pr.: bi-o-] – Bio- + combustibil.
biocombustibilului
BIOCOMBUSTÍBIL, biocombustibili, s. m. Combustibil obținut din materii prime vegetale. [Pr.: bi-o-] – Bio- + combustibil.
biocompatibil
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocompatibila
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocompatibile
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocompatibilei
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocompatibilele
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocompatibilelor
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocompatibili
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocompatibilii
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocompatibililor
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocompatibilul
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocompatibilului
BIOCOMPATÍBIL, -Ă, biocompatibili, -e, adj. Compatibil cu materia vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biocompatible.
biocomplex
BIOCOMPLÉX, biocomplexe, s. n. Ansamblu de specii de organisme vegetale și animale instalate într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos sau pentru asigurarea unui sistem ecologic la bordul acesteia. [Pr.: bi-o-] – Bio- + complex.
biocomplexe
BIOCOMPLÉX, biocomplexe, s. n. Ansamblu de specii de organisme vegetale și animale instalate într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos sau pentru asigurarea unui sistem ecologic la bordul acesteia. [Pr.: bi-o-] – Bio- + complex.
biocomplexele
BIOCOMPLÉX, biocomplexe, s. n. Ansamblu de specii de organisme vegetale și animale instalate într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos sau pentru asigurarea unui sistem ecologic la bordul acesteia. [Pr.: bi-o-] – Bio- + complex.
biocomplexelor
BIOCOMPLÉX, biocomplexe, s. n. Ansamblu de specii de organisme vegetale și animale instalate într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos sau pentru asigurarea unui sistem ecologic la bordul acesteia. [Pr.: bi-o-] – Bio- + complex.
biocomplexul
BIOCOMPLÉX, biocomplexe, s. n. Ansamblu de specii de organisme vegetale și animale instalate într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos sau pentru asigurarea unui sistem ecologic la bordul acesteia. [Pr.: bi-o-] – Bio- + complex.
biocomplexului
BIOCOMPLÉX, biocomplexe, s. n. Ansamblu de specii de organisme vegetale și animale instalate într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos sau pentru asigurarea unui sistem ecologic la bordul acesteia. [Pr.: bi-o-] – Bio- + complex.
bioconștiința
BIOCONȘTIÍNȚĂ, bioconștiințe, s. f. Formă de conștiință atribuită animalelor, mai ales celor superioare. [Pr.: bi-o-] – Bio- + conștiință.
bioconștiințe
BIOCONȘTIÍNȚĂ, bioconștiințe, s. f. Formă de conștiință atribuită animalelor, mai ales celor superioare. [Pr.: bi-o-] – Bio- + conștiință.
bioconștiinței
BIOCONȘTIÍNȚĂ, bioconștiințe, s. f. Formă de conștiință atribuită animalelor, mai ales celor superioare. [Pr.: bi-o-] – Bio- + conștiință.
bioconștiințele
BIOCONȘTIÍNȚĂ, bioconștiințe, s. f. Formă de conștiință atribuită animalelor, mai ales celor superioare. [Pr.: bi-o-] – Bio- + conștiință.
bioconștiințelor
BIOCONȘTIÍNȚĂ, bioconștiințe, s. f. Formă de conștiință atribuită animalelor, mai ales celor superioare. [Pr.: bi-o-] – Bio- + conștiință.
biocor
BIOCÓR s.n. (Biol.) Grupare de plante și de animale în cadrul unui biotop; biocoră; biocenoză. [Var. biohor s.n. / < germ. Biochor, cf. gr. bios – viață, chora – loc].
biocoria
BIOCORÍE s.f. (Biol.) Parte a biocenozei cu durată de existență redusă, care apare ca urmare a unor condiții favorabile. [< fr. biochorie, cf. gr. bios – viață, chora – loc]. DOOM
biocoríe (bi-o-) s. f., art. biocoría, g.-d. biocoríi, art. biocoríei
biocorie
BIOCORÍE s.f. (Biol.) Parte a biocenozei cu durată de existență redusă, care apare ca urmare a unor condiții favorabile. [< fr. biochorie, cf. gr. bios – viață, chora – loc]. DOOM
biocoríe (bi-o-) s. f., art. biocoría, g.-d. biocoríi, art. biocoríei
biocoriei
BIOCORÍE s.f. (Biol.) Parte a biocenozei cu durată de existență redusă, care apare ca urmare a unor condiții favorabile. [< fr. biochorie, cf. gr. bios – viață, chora – loc]. DOOM
biocoríe (bi-o-) s. f., art. biocoría, g.-d. biocoríi, art. biocoríei
biocorii
BIOCORÍE s.f. (Biol.) Parte a biocenozei cu durată de existență redusă, care apare ca urmare a unor condiții favorabile. [< fr. biochorie, cf. gr. bios – viață, chora – loc]. DOOM
biocoríe (bi-o-) s. f., art. biocoría, g.-d. biocoríi, art. biocoríei
biocorul
BIOCÓR s.n. (Biol.) Grupare de plante și de animale în cadrul unui biotop; biocoră; biocenoză. [Var. biohor s.n. / < germ. Biochor, cf. gr. bios – viață, chora – loc].
biocorului
BIOCÓR s.n. (Biol.) Grupare de plante și de animale în cadrul unui biotop; biocoră; biocenoză. [Var. biohor s.n. / < germ. Biochor, cf. gr. bios – viață, chora – loc].
biocoră
BIOCÓRĂ s.f. (Biol.) Biocor. [Cf. fr. biochore].
biocrom
BIOCRÓM s. n. Pigment de natură vegetală sau animală. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochrome.
biocromul
BIOCRÓM s. n. Pigment de natură vegetală sau animală. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochrome.
biocromului
BIOCRÓM s. n. Pigment de natură vegetală sau animală. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biochrome.
biocurent
BIOCURÉNT, biocurenți, s. m. Activitate electrică prezentă în țesuturile și organele animalelor. [Pr.: bi-o-] – Bio- + curent. DOOM
biocurént (bi-o-) s. m., pl. biocurénți
biocurentul
BIOCURÉNT, biocurenți, s. m. Activitate electrică prezentă în țesuturile și organele animalelor. [Pr.: bi-o-] – Bio- + curent. DOOM
biocurént (bi-o-) s. m., pl. biocurénți
biocurentului
BIOCURÉNT, biocurenți, s. m. Activitate electrică prezentă în țesuturile și organele animalelor. [Pr.: bi-o-] – Bio- + curent. DOOM
biocurént (bi-o-) s. m., pl. biocurénți
biocurenți
BIOCURÉNT, biocurenți, s. m. Activitate electrică prezentă în țesuturile și organele animalelor. [Pr.: bi-o-] – Bio- + curent. DOOM
biocurént (bi-o-) s. m., pl. biocurénți
biocurenții
BIOCURÉNT, biocurenți, s. m. Activitate electrică prezentă în țesuturile și organele animalelor. [Pr.: bi-o-] – Bio- + curent. DOOM
biocurént (bi-o-) s. m., pl. biocurénți
biocurenților
BIOCURÉNT, biocurenți, s. m. Activitate electrică prezentă în țesuturile și organele animalelor. [Pr.: bi-o-] – Bio- + curent. DOOM
biocurént (bi-o-) s. m., pl. biocurénți
biodegradabil
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodegradabila
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodegradabile
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodegradabilei
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodegradabilele
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodegradabilelor
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodegradabili
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodegradabilii
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodegradabililor
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodegradabilul
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodegradabilului
BIODEGRADÁBIL, -Ă, biodegradabili, -e, adj. (Despre materiale, produse chimice etc.) Care poate fi degradat de factori biologici. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodégradable, engl. biodegradable. DOOM
*biodegradábil (bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradábili; f. biodegradábilă, pl. biodegradábile
biodermă
BIODÉRMĂ s.f. Peliculă de alge, protozoare etc. care acoperă părțile scufundate în apă ale plantelor; perifiton. [Cf. it. bioderma]. DOOM
biodérmă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biodérmei
biodetector
BIODETECTÓR, biodetectoare, s. n. (Biol.) Organ de simț al organismelor vii. [Pr. bi-o-] – Bio- + detector.
biodeteriorare
BIODETERIORÁRE, biodeteriorări, s. f. Degradare sub acțiunea factorilor biologici. [Pr.: bi-o-de-te-ri-o-] – Bio- + deteriorare.
biodeteriorarea
BIODETERIORÁRE, biodeteriorări, s. f. Degradare sub acțiunea factorilor biologici. [Pr.: bi-o-de-te-ri-o-] – Bio- + deteriorare.
biodeteriorări
BIODETERIORÁRE, biodeteriorări, s. f. Degradare sub acțiunea factorilor biologici. [Pr.: bi-o-de-te-ri-o-] – Bio- + deteriorare.
biodeteriorării
BIODETERIORÁRE, biodeteriorări, s. f. Degradare sub acțiunea factorilor biologici. [Pr.: bi-o-de-te-ri-o-] – Bio- + deteriorare.
biodeteriorările
BIODETERIORÁRE, biodeteriorări, s. f. Degradare sub acțiunea factorilor biologici. [Pr.: bi-o-de-te-ri-o-] – Bio- + deteriorare.
biodeteriorărilor
BIODETERIORÁRE, biodeteriorări, s. f. Degradare sub acțiunea factorilor biologici. [Pr.: bi-o-de-te-ri-o-] – Bio- + deteriorare.
biodinamic
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodinamica
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodinamica
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique. DOOM
biodinámică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biodinámicii
biodinamice
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodinamicei
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodinamicele
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodinamicelor
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodinamici
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodinamici
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique. DOOM
biodinámică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biodinámicii
biodinamicii
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodinamicii
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique. DOOM
biodinámică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biodinámicii
biodinamicilor
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodinamicul
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodinamicului
BIODINÁMIC, -Ă, biodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază procesele vitale active, în mișcare, care se petrec în organisme. 2. Adj. De biodinamică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodynamique.
biodiversitate
BIODIVERSITÁTE s. f. Existența, la nivelul globului terestru, a unei multitudini de ecosisteme cu caractere distincte. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodiversité. DOOM
biodiversitáte s. f., g.-d. art. biodiversitắții
biodiversitatea
BIODIVERSITÁTE s. f. Existența, la nivelul globului terestru, a unei multitudini de ecosisteme cu caractere distincte. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodiversité. DOOM
biodiversitáte s. f., g.-d. art. biodiversitắții
biodiversități
BIODIVERSITÁTE s. f. Existența, la nivelul globului terestru, a unei multitudini de ecosisteme cu caractere distincte. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodiversité. DOOM
biodiversitáte s. f., g.-d. art. biodiversitắții
biodiversității
BIODIVERSITÁTE s. f. Existența, la nivelul globului terestru, a unei multitudini de ecosisteme cu caractere distincte. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biodiversité. DOOM
biodiversitáte s. f., g.-d. art. biodiversitắții
bioelectric
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectrica
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectrice
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectricei
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectricele
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectricelor
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectrici
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectricii
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectricilor
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectricitate
BIOELECTRICITÁTE s. f. Curent electric produs de către organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectricity.
bioelectricitatea
BIOELECTRICITÁTE s. f. Curent electric produs de către organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectricity.
bioelectricități
BIOELECTRICITÁTE s. f. Curent electric produs de către organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectricity.
bioelectricității
BIOELECTRICITÁTE s. f. Curent electric produs de către organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectricity.
bioelectricul
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectricului
BIOELÉCTRIC, -Ă, bioelectrici, -ce, adj. De bioelectricitate. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectric.
bioelectronica
BIOELECTRÓNICĂ s.f. Parte a biologiei moleculare care studiază acțiunile electrice între moleculele celulelor și cele ale substanțelor care intervin în metabolismul celular. / < fr. bioélectronique].
bioelectronici
BIOELECTRÓNICĂ s.f. Parte a biologiei moleculare care studiază acțiunile electrice între moleculele celulelor și cele ale substanțelor care intervin în metabolismul celular. / < fr. bioélectronique].
bioelectronicii
BIOELECTRÓNICĂ s.f. Parte a biologiei moleculare care studiază acțiunile electrice între moleculele celulelor și cele ale substanțelor care intervin în metabolismul celular. / < fr. bioélectronique].
bioelement
BIOELEMÉNT, bioelemente, s. n. Element chimic din compoziția celulelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioélément. DOOM
bioelemént (bi-o-) s. n., pl. bioeleménte
bioelemente
BIOELEMÉNT, bioelemente, s. n. Element chimic din compoziția celulelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioélément. DOOM
bioelemént (bi-o-) s. n., pl. bioeleménte
bioelementele
BIOELEMÉNT, bioelemente, s. n. Element chimic din compoziția celulelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioélément. DOOM
bioelemént (bi-o-) s. n., pl. bioeleménte
bioelementelor
BIOELEMÉNT, bioelemente, s. n. Element chimic din compoziția celulelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioélément. DOOM
bioelemént (bi-o-) s. n., pl. bioeleménte
bioelementul
BIOELEMÉNT, bioelemente, s. n. Element chimic din compoziția celulelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioélément. DOOM
bioelemént (bi-o-) s. n., pl. bioeleménte
bioelementului
BIOELEMÉNT, bioelemente, s. n. Element chimic din compoziția celulelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioélément. DOOM
bioelemént (bi-o-) s. n., pl. bioeleménte
bioenergetic
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergetica
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergetice
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergeticei
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergeticele
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergeticelor
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergetici
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergeticii
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergeticilor
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergeticul
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergeticului
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergetică
BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.
bioenergia
BIOENERGÍE, bioenergii, s. f. Energie produsă prin activitatea fiziologică a organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioenergy. DOOM
bioenergíe (bi-o-) s. f., art. bioenergía, g.-d. art. bioenergíei; pl. bioenergíi, art. bioenergíile
bioenergie
BIOENERGÍE, bioenergii, s. f. Energie produsă prin activitatea fiziologică a organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioenergy. DOOM
bioenergíe (bi-o-) s. f., art. bioenergía, g.-d. art. bioenergíei; pl. bioenergíi, art. bioenergíile
bioenergiei
BIOENERGÍE, bioenergii, s. f. Energie produsă prin activitatea fiziologică a organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioenergy. DOOM
bioenergíe (bi-o-) s. f., art. bioenergía, g.-d. art. bioenergíei; pl. bioenergíi, art. bioenergíile
bioenergii
BIOENERGÍE, bioenergii, s. f. Energie produsă prin activitatea fiziologică a organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioenergy. DOOM
bioenergíe (bi-o-) s. f., art. bioenergía, g.-d. art. bioenergíei; pl. bioenergíi, art. bioenergíile
bioenergiile
BIOENERGÍE, bioenergii, s. f. Energie produsă prin activitatea fiziologică a organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioenergy. DOOM
bioenergíe (bi-o-) s. f., art. bioenergía, g.-d. art. bioenergíei; pl. bioenergíi, art. bioenergíile
bioenergiilor
BIOENERGÍE, bioenergii, s. f. Energie produsă prin activitatea fiziologică a organismelor vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioenergy. DOOM
bioenergíe (bi-o-) s. f., art. bioenergía, g.-d. art. bioenergíei; pl. bioenergíi, art. bioenergíile
biofenomenologia
BIOFENOMENOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor vieții. [< fr. biophénoménologie]. DOOM
biofenomenologíe (bi-o-) s. f., art. biofenomenología, g.-d. biofenomenologíi, art. biofenomenologíei
biofenomenologie
BIOFENOMENOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor vieții. [< fr. biophénoménologie]. DOOM
biofenomenologíe (bi-o-) s. f., art. biofenomenología, g.-d. biofenomenologíi, art. biofenomenologíei
biofenomenologiei
BIOFENOMENOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor vieții. [< fr. biophénoménologie]. DOOM
biofenomenologíe (bi-o-) s. f., art. biofenomenología, g.-d. biofenomenologíi, art. biofenomenologíei
biofenomenologii
BIOFENOMENOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor vieții. [< fr. biophénoménologie]. DOOM
biofenomenologíe (bi-o-) s. f., art. biofenomenología, g.-d. biofenomenologíi, art. biofenomenologíei
biofil
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofila
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofile
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofilei
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofilele
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofilelor
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofili
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofilii
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofililor
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofiltre
BIOFÍLTRU, biofiltre, s. n. Instalație pentru curățarea apei poluate a canalelor cu ajutorul bacteriilor aerobe. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biofiltre. DOOM
biofíltru (bi-o-) s. n., art. biofíltrul; pl. biofíltre
biofiltrele
BIOFÍLTRU, biofiltre, s. n. Instalație pentru curățarea apei poluate a canalelor cu ajutorul bacteriilor aerobe. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biofiltre. DOOM
biofíltru (bi-o-) s. n., art. biofíltrul; pl. biofíltre
biofiltrelor
BIOFÍLTRU, biofiltre, s. n. Instalație pentru curățarea apei poluate a canalelor cu ajutorul bacteriilor aerobe. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biofiltre. DOOM
biofíltru (bi-o-) s. n., art. biofíltrul; pl. biofíltre
biofiltru
BIOFÍLTRU, biofiltre, s. n. Instalație pentru curățarea apei poluate a canalelor cu ajutorul bacteriilor aerobe. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biofiltre. DOOM
biofíltru (bi-o-) s. n., art. biofíltrul; pl. biofíltre
biofiltrul
BIOFÍLTRU, biofiltre, s. n. Instalație pentru curățarea apei poluate a canalelor cu ajutorul bacteriilor aerobe. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biofiltre. DOOM
biofíltru (bi-o-) s. n., art. biofíltrul; pl. biofíltre
biofiltrului
BIOFÍLTRU, biofiltre, s. n. Instalație pentru curățarea apei poluate a canalelor cu ajutorul bacteriilor aerobe. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biofiltre. DOOM
biofíltru (bi-o-) s. n., art. biofíltrul; pl. biofíltre
biofilul
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofilului
BIOFÍL, -Ă adj. (Despre elemente chimice ale biosferei) Care se concentrează în corpul viețuitoarelor. [< fr. <biophile, cf. gr. bios – viață, philein – a iubi].
biofizic
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofizica
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofizica
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika. DOOM
biofízică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biofízicii
biofizice
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofizicei
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofizicele
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofizicelor
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofizici
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofizici
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika. DOOM
biofízică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biofízicii
biofizician
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofiziciana
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofizicianul
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofizicianului
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofiziciene
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofizicienei
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofizicienele
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofizicienelor
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofizicieni
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofizicienii
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofizicienilor
BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] – Din fr. biophysicien.
biofizicii
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofizicii
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika. DOOM
biofízică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biofízicii
biofizicilor
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofizicul
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofizicului
BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Știință care studiază fenomenele și procesele fizice și fizico-chimice care se desfășoară în organismele vii, precum și influența factorilor fizici asupra acestora. 2. Adj. De biofizică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.
biofor
BIOFÓR s.m. Nume dat de diferiți biologi formelor de viață foarte mici, invizibile. [< germ. Biophor, cf. gr. bios – viață, phoros – purtător]. DOOM
biofór (bi-o-) s. m., pl. biofóri
biofori
BIOFÓR s.m. Nume dat de diferiți biologi formelor de viață foarte mici, invizibile. [< germ. Biophor, cf. gr. bios – viață, phoros – purtător]. DOOM
biofór (bi-o-) s. m., pl. biofóri
bioforii
BIOFÓR s.m. Nume dat de diferiți biologi formelor de viață foarte mici, invizibile. [< germ. Biophor, cf. gr. bios – viață, phoros – purtător]. DOOM
biofór (bi-o-) s. m., pl. biofóri
bioforilor
BIOFÓR s.m. Nume dat de diferiți biologi formelor de viață foarte mici, invizibile. [< germ. Biophor, cf. gr. bios – viață, phoros – purtător]. DOOM
biofór (bi-o-) s. m., pl. biofóri
bioforul
BIOFÓR s.m. Nume dat de diferiți biologi formelor de viață foarte mici, invizibile. [< germ. Biophor, cf. gr. bios – viață, phoros – purtător]. DOOM
biofór (bi-o-) s. m., pl. biofóri
bioforului
BIOFÓR s.m. Nume dat de diferiți biologi formelor de viață foarte mici, invizibile. [< germ. Biophor, cf. gr. bios – viață, phoros – purtător]. DOOM
biofór (bi-o-) s. m., pl. biofóri
biofoton
BIOFOTÓN, biofotoni, s. m. Radiație luminoasă emisă de unele substanțe aflate în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biophoton.
biofotoni
BIOFOTÓN, biofotoni, s. m. Radiație luminoasă emisă de unele substanțe aflate în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biophoton.
biofotonii
BIOFOTÓN, biofotoni, s. m. Radiație luminoasă emisă de unele substanțe aflate în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biophoton.
biofotonilor
BIOFOTÓN, biofotoni, s. m. Radiație luminoasă emisă de unele substanțe aflate în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biophoton.
biofotonul
BIOFOTÓN, biofotoni, s. m. Radiație luminoasă emisă de unele substanțe aflate în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biophoton.
biofotonului
BIOFOTÓN, biofotoni, s. m. Radiație luminoasă emisă de unele substanțe aflate în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biophoton.
biogaz
BIOGÁZ s. n. Amestec de gaze conținând în cea mai mare parte metan, rezultat din descompunerea unor compuși organici de către organisme anaerobe, folosit drept combustibil; biometan. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biogas. DOOM
*biogáz s. n.
biogazul
BIOGÁZ s. n. Amestec de gaze conținând în cea mai mare parte metan, rezultat din descompunerea unor compuși organici de către organisme anaerobe, folosit drept combustibil; biometan. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biogas. DOOM
*biogáz s. n.
biogazului
BIOGÁZ s. n. Amestec de gaze conținând în cea mai mare parte metan, rezultat din descompunerea unor compuși organici de către organisme anaerobe, folosit drept combustibil; biometan. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biogas. DOOM
*biogáz s. n.
biogen
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogena
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogene
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogenei
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogenele
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogenelor
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogeneratoare
BIOGENERATÓR, biogeneratori, s. m. Generator (III 1) de biogaz. [Pr.: bi-o-] – Bio- + generator.
biogeneratoarele
BIOGENERATÓR, biogeneratori, s. m. Generator (III 1) de biogaz. [Pr.: bi-o-] – Bio- + generator.
biogeneratoarelor
BIOGENERATÓR, biogeneratori, s. m. Generator (III 1) de biogaz. [Pr.: bi-o-] – Bio- + generator.
biogenerator
BIOGENERATÓR, biogeneratori, s. m. Generator (III 1) de biogaz. [Pr.: bi-o-] – Bio- + generator.
biogeneratorul
BIOGENERATÓR, biogeneratori, s. m. Generator (III 1) de biogaz. [Pr.: bi-o-] – Bio- + generator.
biogeneratorului
BIOGENERATÓR, biogeneratori, s. m. Generator (III 1) de biogaz. [Pr.: bi-o-] – Bio- + generator.
biogenetic
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogenetica
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogenetice
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogeneticei
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogeneticele
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogeneticelor
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogenetici
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogeneticii
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogeneticilor
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogeneticul
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogeneticului
BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogénétique. DOOM
biogenétic (bi-o-) adj. m., pl. biogenétici; f. biogenétică, pl. biogenétice
biogenetică
BIOGENÉTICĂ s.f. Biogeneză (1). [< fr. biogénétique].
biogeneza
BIOGENÉZĂ s. f. Teorie care susține că orice ființă provine numai din altă ființă (care i-a dat naștere). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogenèse. DOOM
biogenéză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biogenézei
biogeneze
BIOGENÉZĂ s. f. Teorie care susține că orice ființă provine numai din altă ființă (care i-a dat naștere). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogenèse. DOOM
biogenéză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biogenézei
biogenezei
BIOGENÉZĂ s. f. Teorie care susține că orice ființă provine numai din altă ființă (care i-a dat naștere). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogenèse. DOOM
biogenéză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biogenézei
biogenezele
BIOGENÉZĂ s. f. Teorie care susține că orice ființă provine numai din altă ființă (care i-a dat naștere). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogenèse. DOOM
biogenéză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biogenézei
biogenezelor
BIOGENÉZĂ s. f. Teorie care susține că orice ființă provine numai din altă ființă (care i-a dat naștere). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogenèse. DOOM
biogenéză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biogenézei
biogeni
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogenie
BIOGENÍE s.f. Biogeneză (1). [< fr. biogénie, cf. germ. Biogenie].
biogenii
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogenilor
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogenul
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogenului
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. ♦ (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène. DOOM
biogén (bi-o-) adj. m., pl. biogéni; f. biogénă, pl. biogéne
biogeocenologia
BIOGEOCENOLOGÍE s.f. Ramură a biologiei care studiază distribuția geografică a comunităților vegetale și animale. [Gen. -iei. / < fr. biogéocénologie].
biogeocenologie
BIOGEOCENOLOGÍE s.f. Ramură a biologiei care studiază distribuția geografică a comunităților vegetale și animale. [Gen. -iei. / < fr. biogéocénologie].
biogeocenologiei
BIOGEOCENOLOGÍE s.f. Ramură a biologiei care studiază distribuția geografică a comunităților vegetale și animale. [Gen. -iei. / < fr. biogéocénologie].
biogeocenologii
BIOGEOCENOLOGÍE s.f. Ramură a biologiei care studiază distribuția geografică a comunităților vegetale și animale. [Gen. -iei. / < fr. biogéocénologie].
biogeocenoza
BIOGEOCENÓZĂ s.f. (Geol.) Complex unitar al suprafeței globului terestru în care biocenoza și părțile respective din litosferă, hidrosferă, atmosferă și pedosferă se condiționează reciproc. [Cf. fr. biogéocénose]. DOOM
biogeocenóză (bi-o-ge-o-) s. f., g.-d. art. biogeocenózei
biogeocenoze
BIOGEOCENÓZĂ s.f. (Geol.) Complex unitar al suprafeței globului terestru în care biocenoza și părțile respective din litosferă, hidrosferă, atmosferă și pedosferă se condiționează reciproc. [Cf. fr. biogéocénose]. DOOM
biogeocenóză (bi-o-ge-o-) s. f., g.-d. art. biogeocenózei
biogeocenozei
BIOGEOCENÓZĂ s.f. (Geol.) Complex unitar al suprafeței globului terestru în care biocenoza și părțile respective din litosferă, hidrosferă, atmosferă și pedosferă se condiționează reciproc. [Cf. fr. biogéocénose]. DOOM
biogeocenóză (bi-o-ge-o-) s. f., g.-d. art. biogeocenózei
biogeochimia
BIOGEOCHIMÍE s. f. Ramură a geochimiei care studiază compoziția chimică a biosferei. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéochimie. DOOM
biogeochimíe (bi-o-ge-o-) s. f., art. biogeochimía, g.-d. biogeochimíi, art. biogeochimíei
biogeochimic
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimica
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimice
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimicei
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimicele
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimicelor
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimici
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimicii
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimicilor
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimicul
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimicului
BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bio- ge-o-] – Din fr. biogéochimique.
biogeochimie
BIOGEOCHIMÍE s. f. Ramură a geochimiei care studiază compoziția chimică a biosferei. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéochimie. DOOM
biogeochimíe (bi-o-ge-o-) s. f., art. biogeochimía, g.-d. biogeochimíi, art. biogeochimíei
biogeochimiei
BIOGEOCHIMÍE s. f. Ramură a geochimiei care studiază compoziția chimică a biosferei. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéochimie. DOOM
biogeochimíe (bi-o-ge-o-) s. f., art. biogeochimía, g.-d. biogeochimíi, art. biogeochimíei
biogeochimii
BIOGEOCHIMÍE s. f. Ramură a geochimiei care studiază compoziția chimică a biosferei. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéochimie. DOOM
biogeochimíe (bi-o-ge-o-) s. f., art. biogeochimía, g.-d. biogeochimíi, art. biogeochimíei
biogeograf
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
biogeografa
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
biogeografe
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
biogeografei
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
biogeografele
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
biogeografelor
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
biogeografi
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
biogeografia
BIOGEOGRAFÍE s. f. Știință care studiază răspândirea pe glob a plantelor și animalelor, în strânsă corelație cu factorii de mediu și cu evoluția în timp a lumii vii. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographie. DOOM
biogeografíe (bi-o-ge-o-gra-) s. f., art. biogeografía, g.-d. biogeografíi, art. biogeografíei
biogeografic
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeografica
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeografice
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeograficei
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeograficele
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeograficelor
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeografici
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeograficii
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeograficilor
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeograficul
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeograficului
BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique. DOOM
biogeográfic (bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeográfici; f. biogeográfică, pl. biogeográfice
biogeografie
BIOGEOGRAFÍE s. f. Știință care studiază răspândirea pe glob a plantelor și animalelor, în strânsă corelație cu factorii de mediu și cu evoluția în timp a lumii vii. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographie. DOOM
biogeografíe (bi-o-ge-o-gra-) s. f., art. biogeografía, g.-d. biogeografíi, art. biogeografíei
biogeografiei
BIOGEOGRAFÍE s. f. Știință care studiază răspândirea pe glob a plantelor și animalelor, în strânsă corelație cu factorii de mediu și cu evoluția în timp a lumii vii. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographie. DOOM
biogeografíe (bi-o-ge-o-gra-) s. f., art. biogeografía, g.-d. biogeografíi, art. biogeografíei
biogeografii
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
biogeografii
BIOGEOGRAFÍE s. f. Știință care studiază răspândirea pe glob a plantelor și animalelor, în strânsă corelație cu factorii de mediu și cu evoluția în timp a lumii vii. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographie. DOOM
biogeografíe (bi-o-ge-o-gra-) s. f., art. biogeografía, g.-d. biogeografíi, art. biogeografíei
biogeografiile
BIOGEOGRAFÍE s. f. Știință care studiază răspândirea pe glob a plantelor și animalelor, în strânsă corelație cu factorii de mediu și cu evoluția în timp a lumii vii. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographie. DOOM
biogeografíe (bi-o-ge-o-gra-) s. f., art. biogeografía, g.-d. biogeografíi, art. biogeografíei
biogeografiilor
BIOGEOGRAFÍE s. f. Știință care studiază răspândirea pe glob a plantelor și animalelor, în strânsă corelație cu factorii de mediu și cu evoluția în timp a lumii vii. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographie. DOOM
biogeografíe (bi-o-ge-o-gra-) s. f., art. biogeografía, g.-d. biogeografíi, art. biogeografíei
biogeografilor
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
biogeograful
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
biogeografului
BIOGEOGRÁF, biogeografi, s. m. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographe. DOOM
biogeográf (bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeográfi
bioglifă
BIOGLÍFĂ s.f. (Geol.) Urmă lăsată de viețuitoarele fosile pe suprafața inferioară a stratelor sedimentare. [< fr. bioglyphe, cf. gr. bios – viață, glyphein – a grava].
biognoză
BIOGNÓZĂ s.f. Studiul cunoașterii proceselor care au loc în materia vie. [Cf. gr. bios – viață, gnosis – cunoaștere].
biograf
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biografa
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biografe
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biografei
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biografele
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biografelor
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biografi
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biografia
BIOGRAFÍE s. f. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographie. DOOM
biografíe (bi-o-gra-) s. f., art. biografía, g.-d. biografíi, art. biografíei
biografic
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biografica
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biografice
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biograficei
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biograficele
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biograficelor
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biografici
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biograficii
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biograficilor
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biograficul
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biograficului
BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține unei biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique. DOOM
biográfic (bi-o-gra-) adj. m., pl. biográfici; f. biográfică, pl. biográfice
biografie
BIOGRAFÍE s. f. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographie. DOOM
biografíe (bi-o-gra-) s. f., art. biografía, g.-d. biografíi, art. biografíei
biografiei
BIOGRAFÍE s. f. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographie. DOOM
biografíe (bi-o-gra-) s. f., art. biografía, g.-d. biografíi, art. biografíei
biografii
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biografii
BIOGRAFÍE s. f. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographie. DOOM
biografíe (bi-o-gra-) s. f., art. biografía, g.-d. biografíi, art. biografíei
biografiile
BIOGRAFÍE s. f. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographie. DOOM
biografíe (bi-o-gra-) s. f., art. biografía, g.-d. biografíi, art. biografíei
biografiilor
BIOGRAFÍE s. f. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographie. DOOM
biografíe (bi-o-gra-) s. f., art. biografía, g.-d. biografíi, art. biografíei
biografilor
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biograful
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biografului
BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor de biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe. DOOM
biográfă (bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biográfei; pl. biográfe
biogrupa
BIOGRÚPĂ s.f. Un număr oarecare de plante și animale naturalizate (conservate) și situate într-un cadru ce redă sau se aseamănă cu mediul lor natural. [Cf. fr. biogroupe].
biogrupe
BIOGRÚPĂ s.f. Un număr oarecare de plante și animale naturalizate (conservate) și situate într-un cadru ce redă sau se aseamănă cu mediul lor natural. [Cf. fr. biogroupe].
biogrupei
BIOGRÚPĂ s.f. Un număr oarecare de plante și animale naturalizate (conservate) și situate într-un cadru ce redă sau se aseamănă cu mediul lor natural. [Cf. fr. biogroupe].
biogrupele
BIOGRÚPĂ s.f. Un număr oarecare de plante și animale naturalizate (conservate) și situate într-un cadru ce redă sau se aseamănă cu mediul lor natural. [Cf. fr. biogroupe].
biogrupelor
BIOGRÚPĂ s.f. Un număr oarecare de plante și animale naturalizate (conservate) și situate într-un cadru ce redă sau se aseamănă cu mediul lor natural. [Cf. fr. biogroupe].
biohor
BIOHÓR s.n. v. biocor.
bioinginer
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
bioinginera
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
bioinginere
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
bioinginerei
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
bioinginerele
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
bioinginerelor
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
bioingineri
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
bioingineria
BIOINGINERÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proceselor de bioconversie, elaborând metode și tehnici de aplicare a acestora pe scară industrială. 2. Inginerie genetică. [Pr.: bi-o-] – Bio- + inginerie (după engl. bioengineering).
bioinginerie
BIOINGINERÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proceselor de bioconversie, elaborând metode și tehnici de aplicare a acestora pe scară industrială. 2. Inginerie genetică. [Pr.: bi-o-] – Bio- + inginerie (după engl. bioengineering).
bioingineriei
BIOINGINERÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proceselor de bioconversie, elaborând metode și tehnici de aplicare a acestora pe scară industrială. 2. Inginerie genetică. [Pr.: bi-o-] – Bio- + inginerie (după engl. bioengineering).
bioinginerii
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
bioinginerii
BIOINGINERÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proceselor de bioconversie, elaborând metode și tehnici de aplicare a acestora pe scară industrială. 2. Inginerie genetică. [Pr.: bi-o-] – Bio- + inginerie (după engl. bioengineering).
bioinginerilor
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
bioinginerul
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
bioinginerului
BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).
biolit
BIOLÍT s.n. Rocă sedimentară organică; organolit. [Cf. fr. biolithe, germ. Biolith < gr. bios – viață, lithos – piatră]. DOOM
biolít (bi-o-) s. n., pl. biolíte
biolite
BIOLÍT s.n. Rocă sedimentară organică; organolit. [Cf. fr. biolithe, germ. Biolith < gr. bios – viață, lithos – piatră]. DOOM
biolít (bi-o-) s. n., pl. biolíte
biolitele
BIOLÍT s.n. Rocă sedimentară organică; organolit. [Cf. fr. biolithe, germ. Biolith < gr. bios – viață, lithos – piatră]. DOOM
biolít (bi-o-) s. n., pl. biolíte
biolitelor
BIOLÍT s.n. Rocă sedimentară organică; organolit. [Cf. fr. biolithe, germ. Biolith < gr. bios – viață, lithos – piatră]. DOOM
biolít (bi-o-) s. n., pl. biolíte
biolitul
BIOLÍT s.n. Rocă sedimentară organică; organolit. [Cf. fr. biolithe, germ. Biolith < gr. bios – viață, lithos – piatră]. DOOM
biolít (bi-o-) s. n., pl. biolíte
biolitului
BIOLÍT s.n. Rocă sedimentară organică; organolit. [Cf. fr. biolithe, germ. Biolith < gr. bios – viață, lithos – piatră]. DOOM
biolít (bi-o-) s. n., pl. biolíte
biolog
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
biologa
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
biologe
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
biologei
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
biologele
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
biologelor
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
biologi
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
biologic
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologica
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologice
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologicei
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologicele
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologicelor
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologici
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologicii
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologicilor
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologicul
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologicului
BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, care se referă la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique. DOOM
biológic (bi-o-) adj. m., pl. biológici; f. biológică, pl. biológice
biologie
BIOLOGÍE s. f. Știință care studiază manifestările vieții din punct de vedere anatomic, fiziologic, zoologic etc. ♦ Știința organismelor vii, animale și vegetale. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologie. DOOM
biologíe (bi-o-) s. f., art. biología, g.-d. biologíi, art. biologíei
biologii
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
biologilor
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
biologism
BIOLOGÍSM s. n. Doctrină care consideră fenomenele fizice, psihice și sociale drept manifestări biologice. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologisme. DOOM
biologísm (bi-o-) s. n.
biologismul
BIOLOGÍSM s. n. Doctrină care consideră fenomenele fizice, psihice și sociale drept manifestări biologice. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologisme. DOOM
biologísm (bi-o-) s. n.
biologismului
BIOLOGÍSM s. n. Doctrină care consideră fenomenele fizice, psihice și sociale drept manifestări biologice. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologisme. DOOM
biologísm (bi-o-) s. n.
biologist
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologist
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologista
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologiste
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologistei
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologistele
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologistelor
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologistul
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologistul
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologistului
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologistului
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologizant
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologizanta
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologizante
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologizantei
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologizantele
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologizantelor
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologizantul
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologizantului
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologizanți
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologizanții
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologizanților
BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie. DOOM
biologizánt (bi-o-) adj. m., pl. biologizánți; f. biologizántă, pl. biologizánte
biologiști
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologiști
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologiștii
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologiștii
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologiștilor
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologiștilor
BIOLOGÍST, -Ă adj. (Rar) Referitor la biologism. // s.m. și f. Biolog. [Cf. fr. biologiste]. DOOM
!biologíst (înv.) (bi-o-) s. m., pl. biologíști
biologul
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
biologului
BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo. DOOM
biológă (rar) (bi-o-) s. f., g.-d. art. biológei; pl. biológe
bioluminescent
BIOLUMINISCÉNT, -Ă, adj. v. bioluminescent.
bioluminescență
BIOLUMINESCÉNȚĂ s. f. Lumină rece produsă de organisme vii (licurici, pești abisali, ciuperci) sau de microorganisme, prin oxidarea unei substanțe proprii (luciferina). [Pr.: bi-o-. – Var.: bioluminiscență s. f.] – Din fr., engl. bioluminescence. DOOM
bioluminescénță / bioluminiscénță (bi-o-) s. f., g.-d. art. bioluminescénței / bioluminiscénței
bioluminiscent
BIOLUMINISCÉNT, -Ă, adj. v. bioluminescent.
bioluminiscență
BIOLUMINESCÉNȚĂ s. f. Lumină rece produsă de organisme vii (licurici, pești abisali, ciuperci) sau de microorganisme, prin oxidarea unei substanțe proprii (luciferina). [Pr.: bi-o-. – Var.: bioluminiscență s. f.] – Din fr., engl. bioluminescence. DOOM
bioluminescénță / bioluminiscénță (bi-o-) s. f., g.-d. art. bioluminescénței / bioluminiscénței
biom
BIÓM s.n. (Biol.) Complex ecologic care se formează în raport cu un anumit mediu ambiant. [Cf. it. bioma < gr. bios – viață].
biomagnetism
BIOMAGNETÍSM s.n. Capitol al biofizicii care se ocupă cu studiul câmpurilor magnetice generate de structurile biologice, precum și cu acțiunea acestora asupra organismelor vii. [< fr. biomagnétisme]. DOOM
biomagnetísm (bi-o-) s. n.
biomasa
BIOMÁSĂ s. f. Masa totală a micro- și macroorganismelor vegetale și animale, care trăiesc pe o anumită unitate de suprafață sau într-un anumit volum de aer ori de apă. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biomass, fr. biomasse. DOOM
biomásă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomásei
biomase
BIOMÁSĂ s. f. Masa totală a micro- și macroorganismelor vegetale și animale, care trăiesc pe o anumită unitate de suprafață sau într-un anumit volum de aer ori de apă. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biomass, fr. biomasse. DOOM
biomásă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomásei
biomasei
BIOMÁSĂ s. f. Masa totală a micro- și macroorganismelor vegetale și animale, care trăiesc pe o anumită unitate de suprafață sau într-un anumit volum de aer ori de apă. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biomass, fr. biomasse. DOOM
biomásă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomásei
biomasele
BIOMÁSĂ s. f. Masa totală a micro- și macroorganismelor vegetale și animale, care trăiesc pe o anumită unitate de suprafață sau într-un anumit volum de aer ori de apă. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biomass, fr. biomasse. DOOM
biomásă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomásei
biomaselor
BIOMÁSĂ s. f. Masa totală a micro- și macroorganismelor vegetale și animale, care trăiesc pe o anumită unitate de suprafață sau într-un anumit volum de aer ori de apă. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biomass, fr. biomasse. DOOM
biomásă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomásei
biomatematic
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematica
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematice
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematicei
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematicele
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematicelor
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematici
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematician
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematiciana
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematicianul
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematicianului
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematiciene
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematicienei
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematicienele
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematicienelor
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematicieni
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematicienii
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematicienilor
BIOMATEMATICIÁN, -Ă, biomatematicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biomatematică. [Pr.: bi-o-ma-te-ma-ti-ci-an] – Din fr. biomathématicien.
biomatematicii
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematicilor
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematicul
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematicului
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomatematică
BIOMATEMÁTIC, -Ă, biomatematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și matematică. 2. Adj. De biomatematică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomathématique, engl. biomathematics.
biomecanic
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomecanica
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomecanica
BIOMECÁNICĂ s. f. Știință care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și funcțiunile aparatului motor al animalelor și al omului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomécanique. DOOM
biomecánică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomecánicii
biomecanice
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomecanicei
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomecanicele
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomecanicelor
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomecanici
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomecanici
BIOMECÁNICĂ s. f. Știință care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și funcțiunile aparatului motor al animalelor și al omului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomécanique. DOOM
biomecánică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomecánicii
biomecanicii
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomecanicii
BIOMECÁNICĂ s. f. Știință care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și funcțiunile aparatului motor al animalelor și al omului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomécanique. DOOM
biomecánică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomecánicii
biomecanicilor
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomecanicul
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomecanicului
BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].
biomedical
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicala
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicale
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicalei
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicalele
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicalelor
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicali
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicalii
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicalilor
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicalul
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicalului
BIOMEDICÁL, -Ă, biomedicali, -e, adj. De biomedicină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomédical, engl. biomedical.
biomedicina
BIOMEDICÍNĂ s. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și medicină. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biomedicine.
biomedicini
BIOMEDICÍNĂ s. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și medicină. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biomedicine.
biomedicinii
BIOMEDICÍNĂ s. f. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și medicină. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biomedicine.
biometan
BIOMETÁN s. n. Biogaz. [Pr.: bi-o-] – Bio- + metan.
biometanul
BIOMETÁN s. n. Biogaz. [Pr.: bi-o-] – Bio- + metan.
biometanului
BIOMETÁN s. n. Biogaz. [Pr.: bi-o-] – Bio- + metan.
biometeorolog
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometeorologa
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometeorologe
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometeorologei
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometeorologele
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometeorologelor
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometeorologi
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometeorologia
BIOMETEOROLOGÍE s. f. Ramură a meteorologiei care studiază influența proceselor fizice și chimice din atmosferă, acțiunea climei și a vremii asupra omului, animalelor și plantelor. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologie, engl. biometeorology. DOOM
biometeorologíe (bi-o-, -te-o-) s. f., art. biometeorología, g.-d. biometeorologíi, art. biometeorologíei
biometeorologic
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologica
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologice
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologicei
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologicele
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologicelor
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologici
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologicii
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologicilor
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologicul
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologicului
BIOMETEOROLÓGIC, -Ă, biometeorologici, -ce, adj. De biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologique.
biometeorologie
BIOMETEOROLOGÍE s. f. Ramură a meteorologiei care studiază influența proceselor fizice și chimice din atmosferă, acțiunea climei și a vremii asupra omului, animalelor și plantelor. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologie, engl. biometeorology. DOOM
biometeorologíe (bi-o-, -te-o-) s. f., art. biometeorología, g.-d. biometeorologíi, art. biometeorologíei
biometeorologiei
BIOMETEOROLOGÍE s. f. Ramură a meteorologiei care studiază influența proceselor fizice și chimice din atmosferă, acțiunea climei și a vremii asupra omului, animalelor și plantelor. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologie, engl. biometeorology. DOOM
biometeorologíe (bi-o-, -te-o-) s. f., art. biometeorología, g.-d. biometeorologíi, art. biometeorologíei
biometeorologii
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometeorologii
BIOMETEOROLOGÍE s. f. Ramură a meteorologiei care studiază influența proceselor fizice și chimice din atmosferă, acțiunea climei și a vremii asupra omului, animalelor și plantelor. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologie, engl. biometeorology. DOOM
biometeorologíe (bi-o-, -te-o-) s. f., art. biometeorología, g.-d. biometeorologíi, art. biometeorologíei
biometeorologilor
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometeorologul
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometeorologului
BIOMETEOROLÓG, -Ă, biometeorologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biometeorologie. [Pr.: bi-o-me-te-o-] – Din fr. biométéorologue.
biometria
BIOMETRÍE s. f. Cercetare a organismelor și organelor prin măsurare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biométrie. DOOM
biometríe (bi-o-me-tri-) s. f., art. biometría, g.-d. biometríi, art. biometríei
biometrie
BIOMETRÍE s. f. Cercetare a organismelor și organelor prin măsurare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biométrie. DOOM
biometríe (bi-o-me-tri-) s. f., art. biometría, g.-d. biometríi, art. biometríei
biometriei
BIOMETRÍE s. f. Cercetare a organismelor și organelor prin măsurare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biométrie. DOOM
biometríe (bi-o-me-tri-) s. f., art. biometría, g.-d. biometríi, art. biometríei
biometrii
BIOMETRÍE s. f. Cercetare a organismelor și organelor prin măsurare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biométrie. DOOM
biometríe (bi-o-me-tri-) s. f., art. biometría, g.-d. biometríi, art. biometríei
biometriile
BIOMETRÍE s. f. Cercetare a organismelor și organelor prin măsurare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biométrie. DOOM
biometríe (bi-o-me-tri-) s. f., art. biometría, g.-d. biometríi, art. biometríei
biometriilor
BIOMETRÍE s. f. Cercetare a organismelor și organelor prin măsurare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biométrie. DOOM
biometríe (bi-o-me-tri-) s. f., art. biometría, g.-d. biometríi, art. biometríei
biomicina
BIOMICÍNĂ s.f. Aureomicină. [< fr. biomycine]. DOOM
biomicínă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomicínei
biomicine
BIOMICÍNĂ s.f. Aureomicină. [< fr. biomycine]. DOOM
biomicínă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomicínei
biomicinei
BIOMICÍNĂ s.f. Aureomicină. [< fr. biomycine]. DOOM
biomicínă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomicínei
biomicroscoape
BIOMICROSCÓP s.n. Microscop folosit în biomicroscopie. [< fr. biomicroscope].
biomicroscoapele
BIOMICROSCÓP s.n. Microscop folosit în biomicroscopie. [< fr. biomicroscope].
biomicroscoapelor
BIOMICROSCÓP s.n. Microscop folosit în biomicroscopie. [< fr. biomicroscope].
biomicroscop
BIOMICROSCÓP s.n. Microscop folosit în biomicroscopie. [< fr. biomicroscope].
biomicroscopia
BIOMICROSCOPÍE s. f. 1. Examinare a țesuturilor vii cu ajutorul microscopului „in vivo” și „in vitro”. 2. Examinare a unor structuri oculare cu un microscop corneean binocular. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomicroscopie. DOOM
biomicroscopíe (bi-o-mi-cros-co- / -cro-sco-) s. f., art. biomicroscopía, g.-d. biomicroscopíi, art.biomicroscopíei
biomicroscopie
BIOMICROSCOPÍE s. f. 1. Examinare a țesuturilor vii cu ajutorul microscopului „in vivo” și „in vitro”. 2. Examinare a unor structuri oculare cu un microscop corneean binocular. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomicroscopie. DOOM
biomicroscopíe (bi-o-mi-cros-co- / -cro-sco-) s. f., art. biomicroscopía, g.-d. biomicroscopíi, art.biomicroscopíei
biomicroscopiei
BIOMICROSCOPÍE s. f. 1. Examinare a țesuturilor vii cu ajutorul microscopului „in vivo” și „in vitro”. 2. Examinare a unor structuri oculare cu un microscop corneean binocular. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomicroscopie. DOOM
biomicroscopíe (bi-o-mi-cros-co- / -cro-sco-) s. f., art. biomicroscopía, g.-d. biomicroscopíi, art.biomicroscopíei
biomicroscopii
BIOMICROSCOPÍE s. f. 1. Examinare a țesuturilor vii cu ajutorul microscopului „in vivo” și „in vitro”. 2. Examinare a unor structuri oculare cu un microscop corneean binocular. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomicroscopie. DOOM
biomicroscopíe (bi-o-mi-cros-co- / -cro-sco-) s. f., art. biomicroscopía, g.-d. biomicroscopíi, art.biomicroscopíei
biomicroscopiile
BIOMICROSCOPÍE s. f. 1. Examinare a țesuturilor vii cu ajutorul microscopului „in vivo” și „in vitro”. 2. Examinare a unor structuri oculare cu un microscop corneean binocular. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomicroscopie. DOOM
biomicroscopíe (bi-o-mi-cros-co- / -cro-sco-) s. f., art. biomicroscopía, g.-d. biomicroscopíi, art.biomicroscopíei
biomicroscopiilor
BIOMICROSCOPÍE s. f. 1. Examinare a țesuturilor vii cu ajutorul microscopului „in vivo” și „in vitro”. 2. Examinare a unor structuri oculare cu un microscop corneean binocular. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomicroscopie. DOOM
biomicroscopíe (bi-o-mi-cros-co- / -cro-sco-) s. f., art. biomicroscopía, g.-d. biomicroscopíi, art.biomicroscopíei
biomicroscopul
BIOMICROSCÓP s.n. Microscop folosit în biomicroscopie. [< fr. biomicroscope].
biomicroscopului
BIOMICROSCÓP s.n. Microscop folosit în biomicroscopie. [< fr. biomicroscope].
biomorfoză
BIOMORFÓZĂ s.f. Totalitatea modificărilor structurale și funcționale suferite de organisme din momentul concepției până la moarte. [< fr. biomorphose, cf. gr. bios – viață, morphe – formă].
biomotoare
BIOMOTÓR s.n. Aparat pentru respirație artificială. [< germ. Biomotor].
biomotoarele
BIOMOTÓR s.n. Aparat pentru respirație artificială. [< germ. Biomotor].
biomotoarelor
BIOMOTÓR s.n. Aparat pentru respirație artificială. [< germ. Biomotor].
biomotor
BIOMOTÓR s.n. Aparat pentru respirație artificială. [< germ. Biomotor].
biomotorul
BIOMOTÓR s.n. Aparat pentru respirație artificială. [< germ. Biomotor].
biomotorului
BIOMOTÓR s.n. Aparat pentru respirație artificială. [< germ. Biomotor].
biomul
BIÓM s.n. (Biol.) Complex ecologic care se formează în raport cu un anumit mediu ambiant. [Cf. it. bioma < gr. bios – viață].
biomului
BIÓM s.n. (Biol.) Complex ecologic care se formează în raport cu un anumit mediu ambiant. [Cf. it. bioma < gr. bios – viață].
bion
BIÓN s.m. (Biol.) Organism individual, vegetal sau animal. [Pron. bi-on. / < fr. bion, cf. gr. bios – viață, on – ființă].
bioni
BIÓN s.m. (Biol.) Organism individual, vegetal sau animal. [Pron. bi-on. / < fr. bion, cf. gr. bios – viață, on – ființă].
bionic
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionica
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionica
BIÓNICĂ s. f. Denumire dată preocupărilor privitoare la dispozitivele și mecanismele din sistemele vii, în scopul găsirii unor modele pentru științele tehnice. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique. DOOM
biónică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biónicii
bionice
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionicei
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionicele
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionicelor
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionici
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionici
BIÓNICĂ s. f. Denumire dată preocupărilor privitoare la dispozitivele și mecanismele din sistemele vii, în scopul găsirii unor modele pentru științele tehnice. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique. DOOM
biónică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biónicii
bionician
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bioniciana
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bionicianul
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bionicianului
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bioniciene
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bionicienei
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bionicienele
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bionicienelor
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bionicieni
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bionicienii
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bionicienilor
BIONICIÁN, -Ă s.m. și f. Specialist în bionică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. bionicien].
bionicii
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionicii
BIÓNICĂ s. f. Denumire dată preocupărilor privitoare la dispozitivele și mecanismele din sistemele vii, în scopul găsirii unor modele pentru științele tehnice. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique. DOOM
biónică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biónicii
bionicilor
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionicul
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionicului
BIÓNIC, -Ă, bionici, -ce, adj., s. f. 1. S. f. Disciplină care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii. ◊ (În sintagma) Bionică informațională = ramură a bionicii care studiază mecanismele de recepție, stocare, prelucrare și transmitere a informației la sistemele biologice în vederea transpunerii lor în tehnica informațională. 2. Adj. De bionică (1). [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.
bionii
BIÓN s.m. (Biol.) Organism individual, vegetal sau animal. [Pron. bi-on. / < fr. bion, cf. gr. bios – viață, on – ființă].
bionilor
BIÓN s.m. (Biol.) Organism individual, vegetal sau animal. [Pron. bi-on. / < fr. bion, cf. gr. bios – viață, on – ființă].
bionist
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bionista
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bioniste
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bionistei
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bionistele
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bionistelor
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bionistul
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bionistului
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bioniști
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bioniștii
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bioniștilor
BIONÍST, -Ă, bioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în bionică. [Pr.: bi-o-] – Bionică + suf. -ist.
bionomia
BIONOMÍE s.f. Știință care se ocupă cu legile de manifestare a vieții. [< fr. bionomie, cf. gr. bios – viață, nomos – normă]. DOOM
bionomíe (bi-o-) s. f., art. bionomía, g.-d. bionomíi, art. bionomíei
bionomie
BIONOMÍE s.f. Știință care se ocupă cu legile de manifestare a vieții. [< fr. bionomie, cf. gr. bios – viață, nomos – normă]. DOOM
bionomíe (bi-o-) s. f., art. bionomía, g.-d. bionomíi, art. bionomíei
bionomiei
BIONOMÍE s.f. Știință care se ocupă cu legile de manifestare a vieții. [< fr. bionomie, cf. gr. bios – viață, nomos – normă]. DOOM
bionomíe (bi-o-) s. f., art. bionomía, g.-d. bionomíi, art. bionomíei
bionomii
BIONOMÍE s.f. Știință care se ocupă cu legile de manifestare a vieții. [< fr. bionomie, cf. gr. bios – viață, nomos – normă]. DOOM
bionomíe (bi-o-) s. f., art. bionomía, g.-d. bionomíi, art. bionomíei
bionul
BIÓN s.m. (Biol.) Organism individual, vegetal sau animal. [Pron. bi-on. / < fr. bion, cf. gr. bios – viață, on – ființă].
bionului
BIÓN s.m. (Biol.) Organism individual, vegetal sau animal. [Pron. bi-on. / < fr. bion, cf. gr. bios – viață, on – ființă].
bioplasma
BIOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Substanță organică vie aflată în constituția organismului oricărei viețuitoare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioplasme.
bioplasme
BIOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Substanță organică vie aflată în constituția organismului oricărei viețuitoare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioplasme.
bioplasmei
BIOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Substanță organică vie aflată în constituția organismului oricărei viețuitoare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioplasme.
bioplasmele
BIOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Substanță organică vie aflată în constituția organismului oricărei viețuitoare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioplasme.
bioplasmelor
BIOPLÁSMĂ s. f. (Biol.) Substanță organică vie aflată în constituția organismului oricărei viețuitoare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioplasme.
biopoieza
BIOPOIÉZĂ s.f. (Biol.) Totalitatea fenomenelor care au contribuit la apariția organismelor vii. [Pron. bi-o-po-ie-. / < fr. biopoïèse, cf. gr. bios – viață, poiein – a face].
biopoieze
BIOPOIÉZĂ s.f. (Biol.) Totalitatea fenomenelor care au contribuit la apariția organismelor vii. [Pron. bi-o-po-ie-. / < fr. biopoïèse, cf. gr. bios – viață, poiein – a face].
biopoiezei
BIOPOIÉZĂ s.f. (Biol.) Totalitatea fenomenelor care au contribuit la apariția organismelor vii. [Pron. bi-o-po-ie-. / < fr. biopoïèse, cf. gr. bios – viață, poiein – a face].
biopolitică
BIOPOLÍTICĂ s. f. Ansamblu de măsuri rasiste bazate pe biosociologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biopolitique. DOOM
biopolítică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biopolíticii
biopotențial
BIOPOTENȚIÁL, biopotențiale, s. n. (Biol.) Diferență de potențial (II 1) datorată concentrației diferite de ioni existente în interiorul și în afara celulei (1). [Pr.: bi-o-po-ten-ți-al] – Din engl. biopotential.
biopsia
BIOPSÍE, biopsii, s. f. Extragere, pe cale chirurgicală sau prin puncție aspiratorie, a unui fragment de țesut viu pentru a fi studiat la microscop, în vederea stabilirii diagnosticului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biopsie. DOOM
biopsíe (bi-op-si- / -o-psi-) s. f., art. biopsía, g.-d. art. biopsíei; pl. biopsíi, art. biopsíile
biopsic
BIÓPSIC, -Ă, biopsici, -ce, adj. (Med.) (Care ține) de biopsie. [Pr.: bi-o-] – Biopsie + suf. -ic.
biopsie
BIOPSÍE, biopsii, s. f. Extragere, pe cale chirurgicală sau prin puncție aspiratorie, a unui fragment de țesut viu pentru a fi studiat la microscop, în vederea stabilirii diagnosticului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biopsie. DOOM
biopsíe (bi-op-si- / -o-psi-) s. f., art. biopsía, g.-d. art. biopsíei; pl. biopsíi, art. biopsíile
biopsiei
BIOPSÍE, biopsii, s. f. Extragere, pe cale chirurgicală sau prin puncție aspiratorie, a unui fragment de țesut viu pentru a fi studiat la microscop, în vederea stabilirii diagnosticului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biopsie. DOOM
biopsíe (bi-op-si- / -o-psi-) s. f., art. biopsía, g.-d. art. biopsíei; pl. biopsíi, art. biopsíile
biopsii
BIOPSÍE, biopsii, s. f. Extragere, pe cale chirurgicală sau prin puncție aspiratorie, a unui fragment de țesut viu pentru a fi studiat la microscop, în vederea stabilirii diagnosticului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biopsie. DOOM
biopsíe (bi-op-si- / -o-psi-) s. f., art. biopsía, g.-d. art. biopsíei; pl. biopsíi, art. biopsíile
biopsiile
BIOPSÍE, biopsii, s. f. Extragere, pe cale chirurgicală sau prin puncție aspiratorie, a unui fragment de țesut viu pentru a fi studiat la microscop, în vederea stabilirii diagnosticului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biopsie. DOOM
biopsíe (bi-op-si- / -o-psi-) s. f., art. biopsía, g.-d. art. biopsíei; pl. biopsíi, art. biopsíile
biopsiilor
BIOPSÍE, biopsii, s. f. Extragere, pe cale chirurgicală sau prin puncție aspiratorie, a unui fragment de țesut viu pentru a fi studiat la microscop, în vederea stabilirii diagnosticului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biopsie. DOOM
biopsíe (bi-op-si- / -o-psi-) s. f., art. biopsía, g.-d. art. biopsíei; pl. biopsíi, art. biopsíile
biopuncție
BIOPÚNCȚIE s.f. (Med.) Obținerea cu ajutorul unui trocar special a unui mic fragment de organ pentru precizarea unui diagnostic. [Gen. -iei. / < fr. bioponction].
bioritm
BIORÍTM, bioritmuri, s. n. Ritm al proceselor biologice, cu durată diferită de la un proces la altul. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biorythm. DOOM
biorítm (bi-o-) s. n., pl. biorítmuri
bioritmogramă
BIORITMOGRÁMĂ, bioritmograme, s. f. (Biol.) Grafic al evoluției bioritmului. [Pr.: bi-o-] – De la bioritm (după diagramă, cardiogramă).
bioritmologia
BIORITMOLOGÍE s. f. Studiu al bioritmului. [Pr.: bi-o-] – De la bioritm.
bioritmologie
BIORITMOLOGÍE s. f. Studiu al bioritmului. [Pr.: bi-o-] – De la bioritm.
bioritmologiei
BIORITMOLOGÍE s. f. Studiu al bioritmului. [Pr.: bi-o-] – De la bioritm.
bioritmologii
BIORITMOLOGÍE s. f. Studiu al bioritmului. [Pr.: bi-o-] – De la bioritm.
bioritmul
BIORÍTM, bioritmuri, s. n. Ritm al proceselor biologice, cu durată diferită de la un proces la altul. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biorythm. DOOM
biorítm (bi-o-) s. n., pl. biorítmuri
bioritmului
BIORÍTM, bioritmuri, s. n. Ritm al proceselor biologice, cu durată diferită de la un proces la altul. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biorythm. DOOM
biorítm (bi-o-) s. n., pl. biorítmuri
bioritmuri
BIORÍTM, bioritmuri, s. n. Ritm al proceselor biologice, cu durată diferită de la un proces la altul. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biorythm. DOOM
biorítm (bi-o-) s. n., pl. biorítmuri
bioritmurile
BIORÍTM, bioritmuri, s. n. Ritm al proceselor biologice, cu durată diferită de la un proces la altul. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biorythm. DOOM
biorítm (bi-o-) s. n., pl. biorítmuri
bioritmurilor
BIORÍTM, bioritmuri, s. n. Ritm al proceselor biologice, cu durată diferită de la un proces la altul. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biorythm. DOOM
biorítm (bi-o-) s. n., pl. biorítmuri
biosatelit
BIOSATELÍT, biosateliți, s. m. Satelit cu viețuitoare la bord. [Pr.: bi-o-] – Din engl, fr. biosatellite.
biosatelitul
BIOSATELÍT, biosateliți, s. m. Satelit cu viețuitoare la bord. [Pr.: bi-o-] – Din engl, fr. biosatellite.
biosatelitului
BIOSATELÍT, biosateliți, s. m. Satelit cu viețuitoare la bord. [Pr.: bi-o-] – Din engl, fr. biosatellite.
biosateliți
BIOSATELÍT, biosateliți, s. m. Satelit cu viețuitoare la bord. [Pr.: bi-o-] – Din engl, fr. biosatellite.
biosateliții
BIOSATELÍT, biosateliți, s. m. Satelit cu viețuitoare la bord. [Pr.: bi-o-] – Din engl, fr. biosatellite.
biosateliților
BIOSATELÍT, biosateliți, s. m. Satelit cu viețuitoare la bord. [Pr.: bi-o-] – Din engl, fr. biosatellite.
biosfera
BIOSFÉRĂ s. f. Înveliș al Pământului format din organisme vii, de pe uscat, din apă, aer, sol. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosphère. DOOM
biosféră (bi-os-fe- / -o-sfe-) s. f., g.-d. art. biosférei
biosfere
BIOSFÉRĂ s. f. Înveliș al Pământului format din organisme vii, de pe uscat, din apă, aer, sol. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosphère. DOOM
biosféră (bi-os-fe- / -o-sfe-) s. f., g.-d. art. biosférei
biosferei
BIOSFÉRĂ s. f. Înveliș al Pământului format din organisme vii, de pe uscat, din apă, aer, sol. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosphère. DOOM
biosféră (bi-os-fe- / -o-sfe-) s. f., g.-d. art. biosférei
biosinteza
BIOSINTÉZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteza unui compus chimic in vivo sau in vitro de către celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl. biosynthesis. DOOM
biosintéză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biosintézei; pl. biosintéze
biosinteze
BIOSINTÉZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteza unui compus chimic in vivo sau in vitro de către celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl. biosynthesis. DOOM
biosintéză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biosintézei; pl. biosintéze
biosintezei
BIOSINTÉZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteza unui compus chimic in vivo sau in vitro de către celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl. biosynthesis. DOOM
biosintéză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biosintézei; pl. biosintéze
biosintezele
BIOSINTÉZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteza unui compus chimic in vivo sau in vitro de către celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl. biosynthesis. DOOM
biosintéză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biosintézei; pl. biosintéze
biosintezelor
BIOSINTÉZĂ, biosinteze, s. f. (Biol.) Sinteza unui compus chimic in vivo sau in vitro de către celulele vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosynthèse, engl. biosynthesis. DOOM
biosintéză (bi-o-) s. f., g.-d. art. biosintézei; pl. biosintéze
biosistem
BIOSISTÉM, biosisteme, s. n. (Biol.) Grup de indivizi din specii diferite care conviețuiesc. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosystème.
biosisteme
BIOSISTÉM, biosisteme, s. n. (Biol.) Grup de indivizi din specii diferite care conviețuiesc. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosystème.
biosistemele
BIOSISTÉM, biosisteme, s. n. (Biol.) Grup de indivizi din specii diferite care conviețuiesc. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosystème.
biosistemelor
BIOSISTÉM, biosisteme, s. n. (Biol.) Grup de indivizi din specii diferite care conviețuiesc. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosystème.
biosistemul
BIOSISTÉM, biosisteme, s. n. (Biol.) Grup de indivizi din specii diferite care conviețuiesc. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosystème.
biosistemului
BIOSISTÉM, biosisteme, s. n. (Biol.) Grup de indivizi din specii diferite care conviețuiesc. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biosystème.
biosociologia
BIOSOCIOLOGÍE s. f. Teorie potrivit căreia factorul biologic, redus la noțiunea de rasă, este determinant în dezvoltarea socială. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologie. DOOM
biosociologíe (bi-o-, -ci-o-) s. f., art. biosociología, g.-d. biosociologíi, art. biosociologíei
biosociologic
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologica
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologice
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologicei
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologicele
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologicelor
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologici
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologicii
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologicilor
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologicul
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologicului
BIOSOCIOLÓGIC, -Ă, biosociologici, -ce, adj. De biosociologie. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologique.
biosociologie
BIOSOCIOLOGÍE s. f. Teorie potrivit căreia factorul biologic, redus la noțiunea de rasă, este determinant în dezvoltarea socială. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologie. DOOM
biosociologíe (bi-o-, -ci-o-) s. f., art. biosociología, g.-d. biosociologíi, art. biosociologíei
biosociologiei
BIOSOCIOLOGÍE s. f. Teorie potrivit căreia factorul biologic, redus la noțiunea de rasă, este determinant în dezvoltarea socială. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologie. DOOM
biosociologíe (bi-o-, -ci-o-) s. f., art. biosociología, g.-d. biosociologíi, art. biosociologíei
biosociologii
BIOSOCIOLOGÍE s. f. Teorie potrivit căreia factorul biologic, redus la noțiunea de rasă, este determinant în dezvoltarea socială. [Pr.: bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologie. DOOM
biosociologíe (bi-o-, -ci-o-) s. f., art. biosociología, g.-d. biosociologíi, art. biosociologíei
biospeolog
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biospeologa
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biospeologe
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biospeologei
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biospeologele
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biospeologelor
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biospeologi
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biospeologia
BIOSPEOLOGÍE s. f. Știință care studiază formele de viață din mediul cavernicol. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Bio- + speologie. Cf. fr. b i o s p é l é o 1 o g i e. DOOM
biospeologíe (bi-os-pe-o- / -o-spe-) s. f., art. biospeología, g.-d. biospeologíi, art. biospeologíei
biospeologic
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologica
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologice
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologicei
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologicele
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologicelor
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologici
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologicii
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologicilor
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologicul
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologicului
BIOSPEOLÓGIC, -Ă, biospeologici, -ce, adj. De biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Biospeologie + suf. -ic.
biospeologie
BIOSPEOLOGÍE s. f. Știință care studiază formele de viață din mediul cavernicol. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Bio- + speologie. Cf. fr. b i o s p é l é o 1 o g i e. DOOM
biospeologíe (bi-os-pe-o- / -o-spe-) s. f., art. biospeología, g.-d. biospeologíi, art. biospeologíei
biospeologiei
BIOSPEOLOGÍE s. f. Știință care studiază formele de viață din mediul cavernicol. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Bio- + speologie. Cf. fr. b i o s p é l é o 1 o g i e. DOOM
biospeologíe (bi-os-pe-o- / -o-spe-) s. f., art. biospeología, g.-d. biospeologíi, art. biospeologíei
biospeologii
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biospeologii
BIOSPEOLOGÍE s. f. Știință care studiază formele de viață din mediul cavernicol. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Bio- + speologie. Cf. fr. b i o s p é l é o 1 o g i e. DOOM
biospeologíe (bi-os-pe-o- / -o-spe-) s. f., art. biospeología, g.-d. biospeologíi, art. biospeologíei
biospeologilor
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biospeologul
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biospeologului
BIOSPEOLÓG, -Ă, biospeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în biospeologie. [Pr.: bi-o-spe-o-] – Din biospeologie (derivat regresiv).
biostatistic
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostatistica
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostatistica
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics. DOOM
biostatístică (bi-os-ta- / -o-sta-) s. f., g.-d. art. biostatísticii
biostatistice
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostatisticei
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostatisticele
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostatisticelor
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostatistici
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostatistici
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics. DOOM
biostatístică (bi-os-ta- / -o-sta-) s. f., g.-d. art. biostatísticii
biostatisticii
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostatisticii
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics. DOOM
biostatístică (bi-os-ta- / -o-sta-) s. f., g.-d. art. biostatísticii
biostatisticilor
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostatisticul
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostatisticului
BIOSTATÍSTIC, -Ă, biostatistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a medicinei care studiază cu metode statistice fenomenele biologice și demografice; statistică medicală. 2. Adj. De biostatistică (1). [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biostatistik, engl. biostatistics.
biostazie
BIOSTAZÍE s. f. (Geol.) Fază de stabilitate în evoluția reliefului datorată absenței eroziunii, în condițiile existenței unei pături permanente de vegetație. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostasie.
biostimula
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulai
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulam
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulare
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulare
BIOSTIMULÁRE, biostimulări, s. f. Acțiunea de a biostimula. [Pr.: bi-o-] – V. biostimula.
biostimularea
BIOSTIMULÁRE, biostimulări, s. f. Acțiunea de a biostimula. [Pr.: bi-o-] – V. biostimula.
biostimulară
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimularăm
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimularăți
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulase
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulasem
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulaseră
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulaserăm
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulaserăți
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulaseși
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulaseți
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulat
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulat
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulatoare
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoare
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoarea
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoarea
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoarei
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoarei
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoarele
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoarele
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoarelor
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoarelor
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulator
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulator
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatori
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatori
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatorie
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatorii
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatorii
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatorilor
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatorilor
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoriu
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatoriu
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatorul
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatorul
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatorului
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulatorului
BIOSTIMULATÓRIU, -IE adj. v. biostimulator.
biostimulau
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulași
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulați
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulează
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulent
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulenta
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulente
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulentei
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulentele
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulentelor
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulentul
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulentului
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulenți
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulenții
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulenților
BIOSTIMULÉNT, -Ă, biostimulenți, -te, adj., s. m. Biostimulator. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimulant.
biostimulez
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimuleze
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulezi
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulină
BIOSTIMULÍNĂ s.f. Substanță de natură necunoscută produsă în țesuturile grefate, care stimulează regenerarea țesuturilor. [< fr. biostimuline].
biostimulând
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulînd
BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula creșterea și rezistența organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler.
biostimulări
BIOSTIMULÁRE, biostimulări, s. f. Acțiunea de a biostimula. [Pr.: bi-o-] – V. biostimula.
biostimulării
BIOSTIMULÁRE, biostimulări, s. f. Acțiunea de a biostimula. [Pr.: bi-o-] – V. biostimula.
biostimulările
BIOSTIMULÁRE, biostimulări, s. f. Acțiunea de a biostimula. [Pr.: bi-o-] – V. biostimula.
biostimulărilor
BIOSTIMULÁRE, biostimulări, s. f. Acțiunea de a biostimula. [Pr.: bi-o-] – V. biostimula.
biostratigrafia
BIOSTRATIGRAFÍE s.f. Disciplină care studiază răspândirea organismelor de-a lungul epocilor geologice și depozitele sedimentare cu ajutorul fosilelor. [< germ. Biostratigraphie]. DOOM
biostratigrafíe (bi-os-tra-ti-gra- / -o-stra-) s. f., art. biostratigrafía, g.-d. biostratigrafíi, art. biostratigrafíei
biostratigrafie
BIOSTRATIGRAFÍE s.f. Disciplină care studiază răspândirea organismelor de-a lungul epocilor geologice și depozitele sedimentare cu ajutorul fosilelor. [< germ. Biostratigraphie]. DOOM
biostratigrafíe (bi-os-tra-ti-gra- / -o-stra-) s. f., art. biostratigrafía, g.-d. biostratigrafíi, art. biostratigrafíei
biostratigrafiei
BIOSTRATIGRAFÍE s.f. Disciplină care studiază răspândirea organismelor de-a lungul epocilor geologice și depozitele sedimentare cu ajutorul fosilelor. [< germ. Biostratigraphie]. DOOM
biostratigrafíe (bi-os-tra-ti-gra- / -o-stra-) s. f., art. biostratigrafía, g.-d. biostratigrafíi, art. biostratigrafíei
biostratigrafii
BIOSTRATIGRAFÍE s.f. Disciplină care studiază răspândirea organismelor de-a lungul epocilor geologice și depozitele sedimentare cu ajutorul fosilelor. [< germ. Biostratigraphie]. DOOM
biostratigrafíe (bi-os-tra-ti-gra- / -o-stra-) s. f., art. biostratigrafía, g.-d. biostratigrafíi, art. biostratigrafíei
biostratigrafiile
BIOSTRATIGRAFÍE s.f. Disciplină care studiază răspândirea organismelor de-a lungul epocilor geologice și depozitele sedimentare cu ajutorul fosilelor. [< germ. Biostratigraphie]. DOOM
biostratigrafíe (bi-os-tra-ti-gra- / -o-stra-) s. f., art. biostratigrafía, g.-d. biostratigrafíi, art. biostratigrafíei
biostratigrafiilor
BIOSTRATIGRAFÍE s.f. Disciplină care studiază răspândirea organismelor de-a lungul epocilor geologice și depozitele sedimentare cu ajutorul fosilelor. [< germ. Biostratigraphie]. DOOM
biostratigrafíe (bi-os-tra-ti-gra- / -o-stra-) s. f., art. biostratigrafía, g.-d. biostratigrafíi, art. biostratigrafíei
biot
BIÓT, bioți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru intensitatea curentului electric, egală cu 10 amperi. [Pr.: bi-ot] – Din fr. biot.
biotar
BIOTÁR s.n. Obiectiv fotografic foarte luminos. [Pl. -re. / < germ. Biotar – nume comercial].
biotaxia
BIOTAXÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu clasificarea organismelor vii. [Gen. -iei. / < fr. biotaxie, cf. gr. bios – viață, taxis – ordine]. DOOM
biotaxíe (bi-o-) s. f., art. biotaxía, g.-d. biotaxíi, art. biotaxíei
biotaxie
BIOTAXÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu clasificarea organismelor vii. [Gen. -iei. / < fr. biotaxie, cf. gr. bios – viață, taxis – ordine]. DOOM
biotaxíe (bi-o-) s. f., art. biotaxía, g.-d. biotaxíi, art. biotaxíei
biotaxiei
BIOTAXÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu clasificarea organismelor vii. [Gen. -iei. / < fr. biotaxie, cf. gr. bios – viață, taxis – ordine]. DOOM
biotaxíe (bi-o-) s. f., art. biotaxía, g.-d. biotaxíi, art. biotaxíei
biotaxii
BIOTAXÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu clasificarea organismelor vii. [Gen. -iei. / < fr. biotaxie, cf. gr. bios – viață, taxis – ordine]. DOOM
biotaxíe (bi-o-) s. f., art. biotaxía, g.-d. biotaxíi, art. biotaxíei
biotehnic
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotehnica
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotehnice
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotehnicei
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotehnicele
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotehnicelor
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotehnici
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotehnicii
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotehnicilor
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotehnicul
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotehnicului
BIOTÉHNIC, -Ă, biotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Bionică. 2. Adj. De biotehnică (1). [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotechnics.
biotelemetria
BIOTELEMETRÍE s. f. Ramură a biologiei moderne care studiază organismele vii de la distanță cu ajutorul unor instrumente adecvate. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrie, engl. biotelemetry.
biotelemetric
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetrica
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetrice
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetricei
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetricele
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetricelor
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetrici
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetricii
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetricilor
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetricul
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetricului
BIOTELEMÉTRIC, -Ă, biotelemetrici, -ce, adj. De biotelemetrie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrique.
biotelemetrie
BIOTELEMETRÍE s. f. Ramură a biologiei moderne care studiază organismele vii de la distanță cu ajutorul unor instrumente adecvate. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrie, engl. biotelemetry.
biotelemetriei
BIOTELEMETRÍE s. f. Ramură a biologiei moderne care studiază organismele vii de la distanță cu ajutorul unor instrumente adecvate. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrie, engl. biotelemetry.
biotelemetrii
BIOTELEMETRÍE s. f. Ramură a biologiei moderne care studiază organismele vii de la distanță cu ajutorul unor instrumente adecvate. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotélémétrie, engl. biotelemetry.
bioterapie
BIOTERAPÍE s. f. Tratare a unor afecțiuni cu produse provenite de la alte organisme. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biothérapie. DOOM
bioterapíe (bi-o-) s. f., art. bioterapía, g.-d. bioterapíi, art. bioterapíei
biotic
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
biotica
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
biotice
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
bioticei
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
bioticele
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
bioticelor
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
biotici
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
bioticii
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
bioticilor
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
bioticul
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
bioticului
BIÓTIC, -Ă, biotici, -ce, adj. Referitor la viață, de viață. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotique. DOOM
biótic (bi-o-) adj. m., pl. biótici; f. biótică, pl. biótice
biotică
BIÓTICĂ s.f. Disciplină biologică având ca obiect studiul diferitelor aspecte calitative ale organismelor. [< fr. biotique, cf. gr. biotikos – care aparține vieții].
biotina
BIOTÍNĂ s. f. Vitamina H. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotine. DOOM
biotínă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biotínei
biotine
BIOTÍNĂ s. f. Vitamina H. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotine. DOOM
biotínă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biotínei
biotinei
BIOTÍNĂ s. f. Vitamina H. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotine. DOOM
biotínă (bi-o-) s. f., g.-d. art. biotínei
biotip
BIOTÍP, biotipuri, s. n. (Biol.) Grup de plante sau animale cu structură genetică identică. [Pr.: bi-o-] – Din fr., engl. biotype.
biotipologia
BIOTIPOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază biotipurile. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotypologie, engl. biotypology.
biotipologie
BIOTIPOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază biotipurile. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotypologie, engl. biotypology.
biotipologiei
BIOTIPOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază biotipurile. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotypologie, engl. biotypology.
biotipologii
BIOTIPOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază biotipurile. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotypologie, engl. biotypology.
biotipul
BIOTÍP, biotipuri, s. n. (Biol.) Grup de plante sau animale cu structură genetică identică. [Pr.: bi-o-] – Din fr., engl. biotype.
biotipului
BIOTÍP, biotipuri, s. n. (Biol.) Grup de plante sau animale cu structură genetică identică. [Pr.: bi-o-] – Din fr., engl. biotype.
biotipuri
BIOTÍP, biotipuri, s. n. (Biol.) Grup de plante sau animale cu structură genetică identică. [Pr.: bi-o-] – Din fr., engl. biotype.
biotipurile
BIOTÍP, biotipuri, s. n. (Biol.) Grup de plante sau animale cu structură genetică identică. [Pr.: bi-o-] – Din fr., engl. biotype.
biotipurilor
BIOTÍP, biotipuri, s. n. (Biol.) Grup de plante sau animale cu structură genetică identică. [Pr.: bi-o-] – Din fr., engl. biotype.
biotit
BIOTÍT, biotite, s. n. Mică de culoare neagră, brună sau verde. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotite. DOOM
biotít (bi-o-) s. n., pl. biotíte
biotite
BIOTÍT, biotite, s. n. Mică de culoare neagră, brună sau verde. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotite. DOOM
biotít (bi-o-) s. n., pl. biotíte
biotitele
BIOTÍT, biotite, s. n. Mică de culoare neagră, brună sau verde. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotite. DOOM
biotít (bi-o-) s. n., pl. biotíte
biotitelor
BIOTÍT, biotite, s. n. Mică de culoare neagră, brună sau verde. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotite. DOOM
biotít (bi-o-) s. n., pl. biotíte
biotitul
BIOTÍT, biotite, s. n. Mică de culoare neagră, brună sau verde. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotite. DOOM
biotít (bi-o-) s. n., pl. biotíte
biotitului
BIOTÍT, biotite, s. n. Mică de culoare neagră, brună sau verde. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biotite. DOOM
biotít (bi-o-) s. n., pl. biotíte
biotomia
BIOTOMÍE s.f. Studiul structurii unui animal sau unei plante prin disecție. [Gen. -iei. / < fr. biotomie].
biotomie
BIOTOMÍE s.f. Studiul structurii unui animal sau unei plante prin disecție. [Gen. -iei. / < fr. biotomie].
biotomiei
BIOTOMÍE s.f. Studiul structurii unui animal sau unei plante prin disecție. [Gen. -iei. / < fr. biotomie].
biotomii
BIOTOMÍE s.f. Studiul structurii unui animal sau unei plante prin disecție. [Gen. -iei. / < fr. biotomie].
biotomiile
BIOTOMÍE s.f. Studiul structurii unui animal sau unei plante prin disecție. [Gen. -iei. / < fr. biotomie].
biotomiilor
BIOTOMÍE s.f. Studiul structurii unui animal sau unei plante prin disecție. [Gen. -iei. / < fr. biotomie].
biotop
BIOTÓP, biotopuri, s. n. (Biol.) Mediu de viață cu caracteristici ecologice relativ omogene pe care se dezvoltă o biocenoză; habitat. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotope. DOOM
biotóp (bi-o-) s. n., pl. biotópi
biotroane
BIOTRÓN s.n. (Biol.) Cameră de aclimatizare, izolată complet de factorii meteorologici nocivi ai mediului înconjurător, folosită pentru tratarea anumitor boli. [Pl. -oane. / < fr. biotron]. DOOM
biotrón (bi-o-tron) s. n., pl. biotroáne
biotroanele
BIOTRÓN s.n. (Biol.) Cameră de aclimatizare, izolată complet de factorii meteorologici nocivi ai mediului înconjurător, folosită pentru tratarea anumitor boli. [Pl. -oane. / < fr. biotron]. DOOM
biotrón (bi-o-tron) s. n., pl. biotroáne
biotroanelor
BIOTRÓN s.n. (Biol.) Cameră de aclimatizare, izolată complet de factorii meteorologici nocivi ai mediului înconjurător, folosită pentru tratarea anumitor boli. [Pl. -oane. / < fr. biotron]. DOOM
biotrón (bi-o-tron) s. n., pl. biotroáne
biotron
BIOTRÓN s.n. (Biol.) Cameră de aclimatizare, izolată complet de factorii meteorologici nocivi ai mediului înconjurător, folosită pentru tratarea anumitor boli. [Pl. -oane. / < fr. biotron]. DOOM
biotrón (bi-o-tron) s. n., pl. biotroáne
biotronul
BIOTRÓN s.n. (Biol.) Cameră de aclimatizare, izolată complet de factorii meteorologici nocivi ai mediului înconjurător, folosită pentru tratarea anumitor boli. [Pl. -oane. / < fr. biotron]. DOOM
biotrón (bi-o-tron) s. n., pl. biotroáne
biotronului
BIOTRÓN s.n. (Biol.) Cameră de aclimatizare, izolată complet de factorii meteorologici nocivi ai mediului înconjurător, folosită pentru tratarea anumitor boli. [Pl. -oane. / < fr. biotron]. DOOM
biotrón (bi-o-tron) s. n., pl. biotroáne
biotropism
BIOTROPÍSM s.n. (Biol.) Mărire a virulenței unui microorganism latent sub influența unor agenți chimici, fizici sau de origine bacteriană. ♦ Proprietate a unor microbi sau viruși de a nu se putea dezvolta decât în organisme vii. [< fr. biotropisme, cf. gr. bios – viață, tropein – a întoarce].
biotul
BIÓT, bioți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru intensitatea curentului electric, egală cu 10 amperi. [Pr.: bi-ot] – Din fr. biot.
biotului
BIÓT, bioți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru intensitatea curentului electric, egală cu 10 amperi. [Pr.: bi-ot] – Din fr. biot.
biovular
BIOVULÁR, -Ă adj. (Biol.) Bivitelin. [< fr. biovulaire, cf. lat. bis – de două ori, ovula – ou mic].
biovulat
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
biovulata
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
biovulate
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
biovulatei
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
biovulatele
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
biovulatelor
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
biovulatul
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
biovulatului
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
biovulați
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
biovulații
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
biovulaților
BIOVULÁT, -Ă adj. Cu două ovule. [Cf. fr. biovulé].
bioxid
BIOXÍD, bioxizi, s. m. Oxid care conține doi atomi de oxigen. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioxyde. DOOM
bioxíd (bi-o-) s. m., pl. bioxízi
bioxidul
BIOXÍD, bioxizi, s. m. Oxid care conține doi atomi de oxigen. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioxyde. DOOM
bioxíd (bi-o-) s. m., pl. bioxízi
bioxidului
BIOXÍD, bioxizi, s. m. Oxid care conține doi atomi de oxigen. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioxyde. DOOM
bioxíd (bi-o-) s. m., pl. bioxízi
bioxizi
BIOXÍD, bioxizi, s. m. Oxid care conține doi atomi de oxigen. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioxyde. DOOM
bioxíd (bi-o-) s. m., pl. bioxízi
bioxizii
BIOXÍD, bioxizi, s. m. Oxid care conține doi atomi de oxigen. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioxyde. DOOM
bioxíd (bi-o-) s. m., pl. bioxízi
bioxizilor
BIOXÍD, bioxizi, s. m. Oxid care conține doi atomi de oxigen. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioxyde. DOOM
bioxíd (bi-o-) s. m., pl. bioxízi
bioți
BIÓT, bioți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru intensitatea curentului electric, egală cu 10 amperi. [Pr.: bi-ot] – Din fr. biot.
bioții
BIÓT, bioți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru intensitatea curentului electric, egală cu 10 amperi. [Pr.: bi-ot] – Din fr. biot.
bioților
BIÓT, bioți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură tolerată pentru intensitatea curentului electric, egală cu 10 amperi. [Pr.: bi-ot] – Din fr. biot.
bip
BIP, bipuri, s. n. 1. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații. 2. (Fam.) Semnal scurt dat cuiva prin sunarea la telefon fără a aștepta să se răspundă. – Din engl. beep. DOOM
bip s. n., pl. bípuri
bipac
BIPÁC s.n. (Cinem.) 1. Pachet de două filme cu emulsiile în contact, fiecare sensibilă la altă culoare pentru o singură expunere. 2. Procedeu de filmare combinată, având ca scop efectuarea unor trucaje dificile; dublarea unui personaj sau introducerea într-un decor a unor elemente pentru a realiza căderi de la înălțime etc. [< engl. bipack].
bipal
BIPÁL, -Ă adj. Cu două pale. [< fr. bipale].
bipartid
BIPARTÍD, -Ă, bipartide, adj. (În sintagma) Sistem bipartid = sistem de organizare politică în care, la putere, se succed două partide. – Bi- + partid. DOOM
bipartíd (cu două partide) (rar) adj. m.; f. bipartídă, pl. bipartíde
bipartit
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
bipartita
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
bipartite
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
bipartitei
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
bipartitele
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
bipartitelor
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
bipartitul
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
bipartitului
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
bipartiți
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
bipartiția
BIPARTÍȚIE, bipartiții, s. f. (Bot.) Diviziune în două părți. Bipartiție a celulelor. – Din fr. bipartition, lat. bipartitio. DOOM
bipartíție (-ți-e) s. f., art. bipartíția (-ți-a), g.-d. art. bipartíției; pl. bipartíții, art. bipartíțiile (-ți-i-)
bipartiție
BIPARTÍȚIE, bipartiții, s. f. (Bot.) Diviziune în două părți. Bipartiție a celulelor. – Din fr. bipartition, lat. bipartitio. DOOM
bipartíție (-ți-e) s. f., art. bipartíția (-ți-a), g.-d. art. bipartíției; pl. bipartíții, art. bipartíțiile (-ți-i-)
bipartiției
BIPARTÍȚIE, bipartiții, s. f. (Bot.) Diviziune în două părți. Bipartiție a celulelor. – Din fr. bipartition, lat. bipartitio. DOOM
bipartíție (-ți-e) s. f., art. bipartíția (-ți-a), g.-d. art. bipartíției; pl. bipartíții, art. bipartíțiile (-ți-i-)
bipartiții
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
bipartiții
BIPARTÍȚIE, bipartiții, s. f. (Bot.) Diviziune în două părți. Bipartiție a celulelor. – Din fr. bipartition, lat. bipartitio. DOOM
bipartíție (-ți-e) s. f., art. bipartíția (-ți-a), g.-d. art. bipartíției; pl. bipartíții, art. bipartíțiile (-ți-i-)
bipartițiile
BIPARTÍȚIE, bipartiții, s. f. (Bot.) Diviziune în două părți. Bipartiție a celulelor. – Din fr. bipartition, lat. bipartitio. DOOM
bipartíție (-ți-e) s. f., art. bipartíția (-ți-a), g.-d. art. bipartíției; pl. bipartíții, art. bipartíțiile (-ți-i-)
bipartițiilor
BIPARTÍȚIE, bipartiții, s. f. (Bot.) Diviziune în două părți. Bipartiție a celulelor. – Din fr. bipartition, lat. bipartitio. DOOM
bipartíție (-ți-e) s. f., art. bipartíția (-ți-a), g.-d. art. bipartíției; pl. bipartíții, art. bipartíțiile (-ți-i-)
bipartiților
BIPARTÍT, -Ă, bipartiți, -te, adj. Care are sau implică două părți. ♦ (Despre o înțelegere) La care participă două state, două partide. – Din fr. biparti, lat. bipartitus. DOOM
bipartít (din două părți) adj. m., pl. bipartíți; f. bipartítă, pl. bipartíte
biped
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
bipeda
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
bipede
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
bipedei
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
bipedele
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
bipedelor
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
bipedul
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
bipedului
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
bipenat
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenata
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenate
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenatei
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenatele
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenatelor
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenatifid
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatifida
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatifide
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatifidei
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatifidele
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatifidelor
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatifidul
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatifidului
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatifizi
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatifizii
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatifizilor
BIPENATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze compuse) care are limbul divizat în mai multe segmente dispuse penat. [< fr. bipennatifide]. DOOM
bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. bipenatifídă, pl. bipenatifíde
bipenatul
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenatului
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenați
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenații
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenaților
BIPENÁT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are pețiolurile secundare dispuse în mod penat pe pețiolul principal și foliolele dispuse în același mod pe pețiolurile secundare. [Cf. fr. bipenné < lat. bis – de două ori, pennatus – cu pene]. DOOM
bipenát adj. m., pl. bipenáți; f. bipenátă, pl. bipenáte
bipenă
BIPÉNĂ s.f. Secure romană cu două tăișuri. [< lat. bipennis, cf. fr. bipenne].
bipezi
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
bipezii
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
bipezilor
BIPÉD, -Ă, bipezi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care are (sau umblă în) două picioare. – Din fr. bipède, lat. bipes, -edis. DOOM
bipéd adj. m., pl. bipézi; f. bipédă, pl. bipéde
biplan
BIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu două rânduri de aripi suprapuse. [Pl. -ne, -nuri. / cf. fr. biplan].
biplan
BIPLÁN, biplane, s. n. Avion cu două rânduri de aripi, dispuse una deasupra celeilalte. – Din fr. biplan. DOOM
biplán (bi-plan) s. n., pl. bipláne
biplane
BIPLÁN, biplane, s. n. Avion cu două rânduri de aripi, dispuse una deasupra celeilalte. – Din fr. biplan. DOOM
biplán (bi-plan) s. n., pl. bipláne
biplanele
BIPLÁN, biplane, s. n. Avion cu două rânduri de aripi, dispuse una deasupra celeilalte. – Din fr. biplan. DOOM
biplán (bi-plan) s. n., pl. bipláne
biplanelor
BIPLÁN, biplane, s. n. Avion cu două rânduri de aripi, dispuse una deasupra celeilalte. – Din fr. biplan. DOOM
biplán (bi-plan) s. n., pl. bipláne
biplanul
BIPLÁN, biplane, s. n. Avion cu două rânduri de aripi, dispuse una deasupra celeilalte. – Din fr. biplan. DOOM
biplán (bi-plan) s. n., pl. bipláne
biplanului
BIPLÁN, biplane, s. n. Avion cu două rânduri de aripi, dispuse una deasupra celeilalte. – Din fr. biplan. DOOM
biplán (bi-plan) s. n., pl. bipláne
biplanuri
BIPLÁN, biplane, s. n. Avion cu două rânduri de aripi, dispuse una deasupra celeilalte. – Din fr. biplan. DOOM
biplán (bi-plan) s. n., pl. bipláne
biplanurile
BIPLÁN, biplane, s. n. Avion cu două rânduri de aripi, dispuse una deasupra celeilalte. – Din fr. biplan. DOOM
biplán (bi-plan) s. n., pl. bipláne
biplanurilor
BIPLÁN, biplane, s. n. Avion cu două rânduri de aripi, dispuse una deasupra celeilalte. – Din fr. biplan. DOOM
biplán (bi-plan) s. n., pl. bipláne
bipolar
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipolara
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipolare
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipolarei
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipolarele
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipolarelor
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipolari
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipolarii
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipolarilor
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipolaritate
BIPOLARITÁTE s. f. Starea unui corp bipolar. – Din fr. bipolarité. DOOM
bipolaritáte s. f., g.-d. art. bipolaritắții
bipolaritatea
BIPOLARITÁTE s. f. Starea unui corp bipolar. – Din fr. bipolarité. DOOM
bipolaritáte s. f., g.-d. art. bipolaritắții
bipolarități
BIPOLARITÁTE s. f. Starea unui corp bipolar. – Din fr. bipolarité. DOOM
bipolaritáte s. f., g.-d. art. bipolaritắții
bipolarității
BIPOLARITÁTE s. f. Starea unui corp bipolar. – Din fr. bipolarité. DOOM
bipolaritáte s. f., g.-d. art. bipolaritắții
bipolarul
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipolarului
BIPOLÁR, -Ă, bipolari, -e, adj. Care are doi poli. ♦ (Despre mașini electrice) Care are doi poli magnetici. – Din fr. bipolaire. DOOM
bipolár adj. m., pl. bipolári; f. bipoláră, pl. bipoláre
bipui
bipui, bipuiesc v. t. a da un bip / bipuri, a apela de pe un telefon mobil o altă persoană cu telefon mobil, fără a afectua propriu-zis o convorbire telefonică.
bipuire
bipui, bipuiesc v. t. a da un bip / bipuri, a apela de pe un telefon mobil o altă persoană cu telefon mobil, fără a afectua propriu-zis o convorbire telefonică.
bipuit
bipui, bipuiesc v. t. a da un bip / bipuri, a apela de pe un telefon mobil o altă persoană cu telefon mobil, fără a afectua propriu-zis o convorbire telefonică.
bipul
BIP, bipuri, s. n. 1. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații. 2. (Fam.) Semnal scurt dat cuiva prin sunarea la telefon fără a aștepta să se răspundă. – Din engl. beep. DOOM
bip s. n., pl. bípuri
bipului
BIP, bipuri, s. n. 1. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații. 2. (Fam.) Semnal scurt dat cuiva prin sunarea la telefon fără a aștepta să se răspundă. – Din engl. beep. DOOM
bip s. n., pl. bípuri
bipuri
BIP, bipuri, s. n. 1. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații. 2. (Fam.) Semnal scurt dat cuiva prin sunarea la telefon fără a aștepta să se răspundă. – Din engl. beep. DOOM
bip s. n., pl. bípuri
bipurile
BIP, bipuri, s. n. 1. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații. 2. (Fam.) Semnal scurt dat cuiva prin sunarea la telefon fără a aștepta să se răspundă. – Din engl. beep. DOOM
bip s. n., pl. bípuri
bipurilor
BIP, bipuri, s. n. 1. Semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicații. 2. (Fam.) Semnal scurt dat cuiva prin sunarea la telefon fără a aștepta să se răspundă. – Din engl. beep. DOOM
bip s. n., pl. bípuri
bipătrat
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bipătrata
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bipătrate
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bipătratei
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bipătratele
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bipătratelor
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bipătratul
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bipătratului
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bipătrați
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bipătrații
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bipătraților
BIPĂTRÁT, -Ă, bipătrați, -te, adj. (Despre etuații algebrice) Care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decît exponentul celuilalt. DOOM
bipătrát (-pă-trat) adj. m., pl. bipătráți; f. bipătrátă, pl. bipătráte
bir
BIR, biruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) 1. Dare percepută în bani de către domnie de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér. DOOM
bir s. n., pl. bíruri
birar
BIRÁR, birari, s. m. (Învechit și arhaizant) încasator de biruri; perceptor. A fost un răstimp în care de mirare este cum n-a ajuns acest popor la stingere totală. Stăteau asupra lui stolurile prădalnice ale birarilor și dăbilarilor. SADOVEANU, C. 130. DOOM
birár (înv.) s. m., pl. birári
birari
BIRÁR, birari, s. m. (Învechit și arhaizant) încasator de biruri; perceptor. A fost un răstimp în care de mirare este cum n-a ajuns acest popor la stingere totală. Stăteau asupra lui stolurile prădalnice ale birarilor și dăbilarilor. SADOVEANU, C. 130. DOOM
birár (înv.) s. m., pl. birári
birarii
BIRÁR, birari, s. m. (Învechit și arhaizant) încasator de biruri; perceptor. A fost un răstimp în care de mirare este cum n-a ajuns acest popor la stingere totală. Stăteau asupra lui stolurile prădalnice ale birarilor și dăbilarilor. SADOVEANU, C. 130. DOOM
birár (înv.) s. m., pl. birári
birarilor
BIRÁR, birari, s. m. (Învechit și arhaizant) încasator de biruri; perceptor. A fost un răstimp în care de mirare este cum n-a ajuns acest popor la stingere totală. Stăteau asupra lui stolurile prădalnice ale birarilor și dăbilarilor. SADOVEANU, C. 130. DOOM
birár (înv.) s. m., pl. birári
birarul
BIRÁR, birari, s. m. (Învechit și arhaizant) încasator de biruri; perceptor. A fost un răstimp în care de mirare este cum n-a ajuns acest popor la stingere totală. Stăteau asupra lui stolurile prădalnice ale birarilor și dăbilarilor. SADOVEANU, C. 130. DOOM
birár (înv.) s. m., pl. birári
birarului
BIRÁR, birari, s. m. (Învechit și arhaizant) încasator de biruri; perceptor. A fost un răstimp în care de mirare este cum n-a ajuns acest popor la stingere totală. Stăteau asupra lui stolurile prădalnice ale birarilor și dăbilarilor. SADOVEANU, C. 130. DOOM
birár (înv.) s. m., pl. birári
bireactoare
BIREACTÓR, bireactoare, adj., s. n. (Avion) cu două reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. biréacteur.
bireactoarele
BIREACTÓR, bireactoare, adj., s. n. (Avion) cu două reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. biréacteur.
bireactoarelor
BIREACTÓR, bireactoare, adj., s. n. (Avion) cu două reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. biréacteur.
bireactor
BIREACTÓR, bireactoare, adj., s. n. (Avion) cu două reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. biréacteur.
bireactorul
BIREACTÓR, bireactoare, adj., s. n. (Avion) cu două reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. biréacteur.
bireactorului
BIREACTÓR, bireactoare, adj., s. n. (Avion) cu două reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. biréacteur.
birefringent
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birefringenta
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birefringente
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birefringentei
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birefringentele
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birefringentelor
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birefringentul
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birefringentului
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birefringența
BIREFRINGÉNȚĂ, birefringențe, s. f. Dublarea prin refracție a unei raze de lumină la pătrunderea în anumite medii. ♦ Însușirea unor cristale de a dubla razele de lumină. – Din fr. biréfringence. DOOM
birefringénță (-re-frin-) s. f., g.-d. art. birefringénței; pl. birefringénțe
birefringențe
BIREFRINGÉNȚĂ, birefringențe, s. f. Dublarea prin refracție a unei raze de lumină la pătrunderea în anumite medii. ♦ Însușirea unor cristale de a dubla razele de lumină. – Din fr. biréfringence. DOOM
birefringénță (-re-frin-) s. f., g.-d. art. birefringénței; pl. birefringénțe
birefringenței
BIREFRINGÉNȚĂ, birefringențe, s. f. Dublarea prin refracție a unei raze de lumină la pătrunderea în anumite medii. ♦ Însușirea unor cristale de a dubla razele de lumină. – Din fr. biréfringence. DOOM
birefringénță (-re-frin-) s. f., g.-d. art. birefringénței; pl. birefringénțe
birefringențele
BIREFRINGÉNȚĂ, birefringențe, s. f. Dublarea prin refracție a unei raze de lumină la pătrunderea în anumite medii. ♦ Însușirea unor cristale de a dubla razele de lumină. – Din fr. biréfringence. DOOM
birefringénță (-re-frin-) s. f., g.-d. art. birefringénței; pl. birefringénțe
birefringențelor
BIREFRINGÉNȚĂ, birefringențe, s. f. Dublarea prin refracție a unei raze de lumină la pătrunderea în anumite medii. ♦ Însușirea unor cristale de a dubla razele de lumină. – Din fr. biréfringence. DOOM
birefringénță (-re-frin-) s. f., g.-d. art. birefringénței; pl. birefringénțe
birefringenți
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birefringenții
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birefringenților
BIREFRINGÉNT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent. DOOM
birefringént (-re-frin-) adj. m., pl. birefringénți; f. birefringéntă, pl. birefringénte
birema
BIRÉMĂ, bireme, s. f. Vas de război cu două rânduri de vâsle suprapuse, folosit în Antichitate. – Din fr. birème, lat. biremis. DOOM
birémă s. f., g.-d. art. birémei; pl. biréme
bireme
BIRÉMĂ, bireme, s. f. Vas de război cu două rânduri de vâsle suprapuse, folosit în Antichitate. – Din fr. birème, lat. biremis. DOOM
birémă s. f., g.-d. art. birémei; pl. biréme
biremei
BIRÉMĂ, bireme, s. f. Vas de război cu două rânduri de vâsle suprapuse, folosit în Antichitate. – Din fr. birème, lat. biremis. DOOM
birémă s. f., g.-d. art. birémei; pl. biréme
biremele
BIRÉMĂ, bireme, s. f. Vas de război cu două rânduri de vâsle suprapuse, folosit în Antichitate. – Din fr. birème, lat. biremis. DOOM
birémă s. f., g.-d. art. birémei; pl. biréme
biremelor
BIRÉMĂ, bireme, s. f. Vas de război cu două rânduri de vâsle suprapuse, folosit în Antichitate. – Din fr. birème, lat. biremis. DOOM
birémă s. f., g.-d. art. birémei; pl. biréme
biriș
BÍRIȘ, biriși, s. m. (Transilv., învechit) Argat. Bunicul fusese, ca tot satul... biriș la grof. V. ROM. februarie 1952, 102. Birișii domnului... veneau cite cu zece cară în pădurea aceea, după lemne. RETEGANUL, P. V 47. Decît slugă și biriș, Mai bine colo pe Criș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 306.
birișesc
BIRIȘÉSC, -EÁSCĂ, birișești, adj. (Reg.) De biriș, privitor la biriș. – Din biriș + suf. -esc.
birja
BÍRJĂ, birje, s. f. Trăsură de piață; droșcă. – Din rus. birja. DOOM
bírjă s. f., art. bírja, g.-d. art. bírjei; pl. bírje
birjar
BIRJÁR, birjari, s. m. Vizitiu (și proprietar) al unei birje; droșcar, muscal2. – Birjă + suf. -ar. DOOM
birjár s. m., pl. birjári
birjari
BIRJÁR, birjari, s. m. Vizitiu (și proprietar) al unei birje; droșcar, muscal2. – Birjă + suf. -ar. DOOM
birjár s. m., pl. birjári
birjarii
BIRJÁR, birjari, s. m. Vizitiu (și proprietar) al unei birje; droșcar, muscal2. – Birjă + suf. -ar. DOOM
birjár s. m., pl. birjári
birjarilor
BIRJÁR, birjari, s. m. Vizitiu (și proprietar) al unei birje; droșcar, muscal2. – Birjă + suf. -ar. DOOM
birjár s. m., pl. birjári
birjarul
BIRJÁR, birjari, s. m. Vizitiu (și proprietar) al unei birje; droșcar, muscal2. – Birjă + suf. -ar. DOOM
birjár s. m., pl. birjári
birjarului
BIRJÁR, birjari, s. m. Vizitiu (și proprietar) al unei birje; droșcar, muscal2. – Birjă + suf. -ar. DOOM
birjár s. m., pl. birjári
birje
BÍRJĂ, birje, s. f. Trăsură de piață; droșcă. – Din rus. birja. DOOM
bírjă s. f., art. bírja, g.-d. art. bírjei; pl. bírje
birje
bírje (-ji), s. f. – Trăsură de piață, droșcă. Rus. birža „bursă (de lucru)”, loc în care stau și așteaptă cei care închiriază trăsurile, și prin urmare birjarii cu trăsurile lor (Sanzewitsch 198). S-a întrebuințat la început cu funcție adj. o sanie de birje (Alecsandri). – Der. birjar, (vizitiu, droșcar); birjeresc, adj. (de birjar; murdar, trivial); birjerie, s. f. (ocupația birjarului).
birjei
BÍRJĂ, birje, s. f. Trăsură de piață; droșcă. – Din rus. birja. DOOM
bírjă s. f., art. bírja, g.-d. art. bírjei; pl. bírje
birjele
BÍRJĂ, birje, s. f. Trăsură de piață; droșcă. – Din rus. birja. DOOM
bírjă s. f., art. bírja, g.-d. art. bírjei; pl. bírje
birjelor
BÍRJĂ, birje, s. f. Trăsură de piață; droșcă. – Din rus. birja. DOOM
bírjă s. f., art. bírja, g.-d. art. bírjei; pl. bírje
birjăreasca
BIRJĂRÉSC, -EASCĂ, birjărești, adj. 1. Care aparține birjarului, de birjar. 2. Fig. (Despre fapte, cuvinte) Grosolan, necioplit, vulgar. – Birjar + suf. -esc. DOOM
birjărésc adj. m., f. birjăreáscă; pl. m. și f. birjăréști
birjăresc
BIRJĂRÉSC, -EASCĂ, birjărești, adj. 1. Care aparține birjarului, de birjar. 2. Fig. (Despre fapte, cuvinte) Grosolan, necioplit, vulgar. – Birjar + suf. -esc. DOOM
birjărésc adj. m., f. birjăreáscă; pl. m. și f. birjăréști
birjărescul
BIRJĂRÉSC, -EASCĂ, birjărești, adj. 1. Care aparține birjarului, de birjar. 2. Fig. (Despre fapte, cuvinte) Grosolan, necioplit, vulgar. – Birjar + suf. -esc. DOOM
birjărésc adj. m., f. birjăreáscă; pl. m. și f. birjăréști
birjărescului
BIRJĂRÉSC, -EASCĂ, birjărești, adj. 1. Care aparține birjarului, de birjar. 2. Fig. (Despre fapte, cuvinte) Grosolan, necioplit, vulgar. – Birjar + suf. -esc. DOOM
birjărésc adj. m., f. birjăreáscă; pl. m. și f. birjăréști
birjărește
BIRJĂRÉȘTE adv. Ca birjarii, în felul birjarilor; fig. Necivilizat, trivial. – Birjar + suf. -ește. DOOM
birjăréște adv.
birjărești
BIRJĂRÉSC, -EASCĂ, birjărești, adj. 1. Care aparține birjarului, de birjar. 2. Fig. (Despre fapte, cuvinte) Grosolan, necioplit, vulgar. – Birjar + suf. -esc. DOOM
birjărésc adj. m., f. birjăreáscă; pl. m. și f. birjăréști
birjăreștii
BIRJĂRÉSC, -EASCĂ, birjărești, adj. 1. Care aparține birjarului, de birjar. 2. Fig. (Despre fapte, cuvinte) Grosolan, necioplit, vulgar. – Birjar + suf. -esc. DOOM
birjărésc adj. m., f. birjăreáscă; pl. m. și f. birjăréști
birjăreștile
BIRJĂRÉSC, -EASCĂ, birjărești, adj. 1. Care aparține birjarului, de birjar. 2. Fig. (Despre fapte, cuvinte) Grosolan, necioplit, vulgar. – Birjar + suf. -esc. DOOM
birjărésc adj. m., f. birjăreáscă; pl. m. și f. birjăréști
birjăreștilor
BIRJĂRÉSC, -EASCĂ, birjărești, adj. 1. Care aparține birjarului, de birjar. 2. Fig. (Despre fapte, cuvinte) Grosolan, necioplit, vulgar. – Birjar + suf. -esc. DOOM
birjărésc adj. m., f. birjăreáscă; pl. m. și f. birjăréști
birjăria
BIRJĂRÍE, birjării, s. f. Ocupația birjarului. – Birjar + suf. -ie. DOOM
birjăríe (înv.) s. f., art. birjăría, g.-d. art. birjăríei; pl. birjăríi, art. birjăríile
birjărie
BIRJĂRÍE, birjării, s. f. Ocupația birjarului. – Birjar + suf. -ie. DOOM
birjăríe (înv.) s. f., art. birjăría, g.-d. art. birjăríei; pl. birjăríi, art. birjăríile
birjăriei
BIRJĂRÍE, birjării, s. f. Ocupația birjarului. – Birjar + suf. -ie. DOOM
birjăríe (înv.) s. f., art. birjăría, g.-d. art. birjăríei; pl. birjăríi, art. birjăríile
birjării
BIRJĂRÍE, birjării, s. f. Ocupația birjarului. – Birjar + suf. -ie. DOOM
birjăríe (înv.) s. f., art. birjăría, g.-d. art. birjăríei; pl. birjăríi, art. birjăríile
birjăriile
BIRJĂRÍE, birjării, s. f. Ocupația birjarului. – Birjar + suf. -ie. DOOM
birjăríe (înv.) s. f., art. birjăría, g.-d. art. birjăríei; pl. birjăríi, art. birjăríile
birjăriilor
BIRJĂRÍE, birjării, s. f. Ocupația birjarului. – Birjar + suf. -ie. DOOM
birjăríe (înv.) s. f., art. birjăría, g.-d. art. birjăríei; pl. birjăríi, art. birjăríile
birlic
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik. DOOM
birlíc2 (spetează la zmeu) s. n., pl. birlícuri
birlic
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik.
birlici
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik. DOOM
birlíc2 (spetează la zmeu) s. n., pl. birlícuri
birlicii
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik. DOOM
birlíc2 (spetează la zmeu) s. n., pl. birlícuri
birlicilor
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik. DOOM
birlíc2 (spetează la zmeu) s. n., pl. birlícuri
birlicul
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik. DOOM
birlíc2 (spetează la zmeu) s. n., pl. birlícuri
birlicul
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik.
birlicului
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik. DOOM
birlíc2 (spetează la zmeu) s. n., pl. birlícuri
birlicului
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik.
birlicuri
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik.
birlicurile
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik.
birlicurilor
BIRLÍC, (1) birlici, s. m. (2) birlicuri, s. n. 1. S. m. As (1). 2. S. n. Spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii. – Din tc. birlik.
birman
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birman
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmana
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmana
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmane
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmane
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmane
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanei
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanei
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanele
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanele
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanelor
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanelor
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmani
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmani
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanii
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanii
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanilor
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanilor
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmano
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmano
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanul
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanul
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanule
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanule
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanului
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birmanului
BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Birmaniei (astăzi Uniunea Myanmar) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania ori la birmani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de birmani (1). – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv). DOOM
birmánă (limbă) s. f., g.-d. art. birmánei
birnic
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birnica
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birnice
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birnicei
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birnicele
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birnicelor
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birnici
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birnicii
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birnicilor
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birnicul
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birnicului
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic. DOOM
bírnică s. f., g.-d. art. bírnicei; pl. bírnice
birocrat
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birocrata
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birocrate
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birocratei
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birocratele
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birocratelor
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birocratic
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocratica
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocratice
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocraticei
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocraticele
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocraticelor
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocratici
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocraticii
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocraticilor
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocraticul
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocraticului
BIROCRÁTIC, -Ă, birocratici, -ce, adj. Care caracterizează birocratismul sau pe birocrați; funcționăresc. – Din fr. bureaucratique. DOOM
birocrátic (-ro-cra-) adj. m., pl. birocrátici; f. birocrátică, pl. birocrátice
birocratism
BIROCRATÍSM s. n. Tendință de rezolvare strict administrativă a problemelor publice, de rupere de realitate; preocupare excesivă pentru latura formală a problemelor. Birocrat + suf. -ism. Cf. rus. biurokratizm, fr. bureaucratisme. DOOM
birocratísm (-ro-cra-) s. n.
birocratismul
BIROCRATÍSM s. n. Tendință de rezolvare strict administrativă a problemelor publice, de rupere de realitate; preocupare excesivă pentru latura formală a problemelor. Birocrat + suf. -ism. Cf. rus. biurokratizm, fr. bureaucratisme. DOOM
birocratísm (-ro-cra-) s. n.
birocratismului
BIROCRATÍSM s. n. Tendință de rezolvare strict administrativă a problemelor publice, de rupere de realitate; preocupare excesivă pentru latura formală a problemelor. Birocrat + suf. -ism. Cf. rus. biurokratizm, fr. bureaucratisme. DOOM
birocratísm (-ro-cra-) s. n.
birocratiza
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizai
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizam
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizare
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizare
BIROCRATIZÁRE s. f. Faptul de a deveni birocratic, de a se afla sub influența birocrației. – V. birocratiza. DOOM
birocratizáre (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocratizắrii
birocratizarea
BIROCRATIZÁRE s. f. Faptul de a deveni birocratic, de a se afla sub influența birocrației. – V. birocratiza. DOOM
birocratizáre (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocratizắrii
birocratizară
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizarăm
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizarăți
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizase
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizasem
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizaseră
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizaserăm
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizaserăți
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizaseși
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizaseți
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizat
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizat
BIROCRATIZÁT, -Ă, birocratizați, -te, adj. Care s-a transformat într-un birocrat; care a căpătat caracter birocratic. – V. birocratiza.
birocratizau
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizași
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizați
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizează
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizez
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizeze
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizezi
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizând
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizînd
BIROCRATIZÁ, birocratizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în birocrat; a (se) trata în mod birocratic. – Din fr. bureaucratiser. DOOM
birocratizá (a ~) (-ro-cra-) vb., ind. prez. 3 birocratizeáză
birocratizări
BIROCRATIZÁRE s. f. Faptul de a deveni birocratic, de a se afla sub influența birocrației. – V. birocratiza. DOOM
birocratizáre (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocratizắrii
birocratizării
BIROCRATIZÁRE s. f. Faptul de a deveni birocratic, de a se afla sub influența birocrației. – V. birocratiza. DOOM
birocratizáre (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocratizắrii
birocratizările
BIROCRATIZÁRE s. f. Faptul de a deveni birocratic, de a se afla sub influența birocrației. – V. birocratiza. DOOM
birocratizáre (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocratizắrii
birocratizărilor
BIROCRATIZÁRE s. f. Faptul de a deveni birocratic, de a se afla sub influența birocrației. – V. birocratiza. DOOM
birocratizáre (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocratizắrii
birocratul
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birocratului
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birocrați
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birocrația
BIROCRAȚÍE, birocrații, s. f. 1. Putere excesivă a administrației. 2. Muncă rutinieră, formală. – Din fr. bureaucratie. DOOM
birocrațíe (-ro-cra-) s. f., art. birocrațía, g.-d. art. birocrațíei; pl. birocrațíi, art. birocrațíile
birocrație
BIROCRAȚÍE, birocrații, s. f. 1. Putere excesivă a administrației. 2. Muncă rutinieră, formală. – Din fr. bureaucratie. DOOM
birocrațíe (-ro-cra-) s. f., art. birocrațía, g.-d. art. birocrațíei; pl. birocrațíi, art. birocrațíile
birocrației
BIROCRAȚÍE, birocrații, s. f. 1. Putere excesivă a administrației. 2. Muncă rutinieră, formală. – Din fr. bureaucratie. DOOM
birocrațíe (-ro-cra-) s. f., art. birocrațía, g.-d. art. birocrațíei; pl. birocrațíi, art. birocrațíile
birocrații
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birocrații
BIROCRAȚÍE, birocrații, s. f. 1. Putere excesivă a administrației. 2. Muncă rutinieră, formală. – Din fr. bureaucratie. DOOM
birocrațíe (-ro-cra-) s. f., art. birocrațía, g.-d. art. birocrațíei; pl. birocrațíi, art. birocrațíile
birocrațiile
BIROCRAȚÍE, birocrații, s. f. 1. Putere excesivă a administrației. 2. Muncă rutinieră, formală. – Din fr. bureaucratie. DOOM
birocrațíe (-ro-cra-) s. f., art. birocrațía, g.-d. art. birocrațíei; pl. birocrațíi, art. birocrațíile
birocrațiilor
BIROCRAȚÍE, birocrații, s. f. 1. Putere excesivă a administrației. 2. Muncă rutinieră, formală. – Din fr. bureaucratie. DOOM
birocrațíe (-ro-cra-) s. f., art. birocrațía, g.-d. art. birocrațíei; pl. birocrațíi, art. birocrațíile
birocraților
BIROCRÁT, -Ă, birocrați, -te, s. m. și f. Persoană care practică birocrația. – Din fr. bureaucrate. DOOM
birocrátă (-ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocrátei, pl. birocráte
birotica
BIRÓTICĂ s. f. Ansamblu de tehnici informatice (calculator, xerox, telefon, telefax etc.) folosite în activitățile administrative, de secretariat etc. – Din fr. bureautique. DOOM
*birótică s. f., g.-d. art. biróticii
birotici
BIRÓTICĂ s. f. Ansamblu de tehnici informatice (calculator, xerox, telefon, telefax etc.) folosite în activitățile administrative, de secretariat etc. – Din fr. bureautique. DOOM
*birótică s. f., g.-d. art. biróticii
biroticii
BIRÓTICĂ s. f. Ansamblu de tehnici informatice (calculator, xerox, telefon, telefax etc.) folosite în activitățile administrative, de secretariat etc. – Din fr. bureautique. DOOM
*birótică s. f., g.-d. art. biróticii
birou
BIRÓU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.). 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. ♦ Grup de persoane alese de o organizație sau de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro. DOOM
biróu s. n., art. biróul; pl. biróuri
biroul
BIRÓU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.). 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. ♦ Grup de persoane alese de o organizație sau de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro. DOOM
biróu s. n., art. biróul; pl. biróuri
biroului
BIRÓU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.). 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. ♦ Grup de persoane alese de o organizație sau de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro. DOOM
biróu s. n., art. biróul; pl. biróuri
birouri
BIRÓU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.). 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. ♦ Grup de persoane alese de o organizație sau de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro. DOOM
biróu s. n., art. biróul; pl. biróuri
birourile
BIRÓU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.). 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. ♦ Grup de persoane alese de o organizație sau de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro. DOOM
biróu s. n., art. biróul; pl. biróuri
birourilor
BIRÓU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.). 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. ♦ Grup de persoane alese de o organizație sau de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro. DOOM
biróu s. n., art. biróul; pl. biróuri
birt
BIRT, birturi, s. n. Restaurant (mic și modest). Birt economic. ♦ (Înv.) Han2. – Din sb. birt. DOOM
birt s. n., pl. bírturi
birtaș
BIRTÁȘ, birtași, s. m. (Înv.) Proprietar al unui birt. – Birt + suf. -aș. DOOM
birtáș (înv.) s. m., pl. birtáși
birtași
BIRTÁȘ, birtași, s. m. (Înv.) Proprietar al unui birt. – Birt + suf. -aș. DOOM
birtáș (înv.) s. m., pl. birtáși
birtașii
BIRTÁȘ, birtași, s. m. (Înv.) Proprietar al unui birt. – Birt + suf. -aș. DOOM
birtáș (înv.) s. m., pl. birtáși
birtașilor
BIRTÁȘ, birtași, s. m. (Înv.) Proprietar al unui birt. – Birt + suf. -aș. DOOM
birtáș (înv.) s. m., pl. birtáși
birtașul
BIRTÁȘ, birtași, s. m. (Înv.) Proprietar al unui birt. – Birt + suf. -aș. DOOM
birtáș (înv.) s. m., pl. birtáși
birtașului
BIRTÁȘ, birtași, s. m. (Înv.) Proprietar al unui birt. – Birt + suf. -aș. DOOM
birtáș (înv.) s. m., pl. birtáși
birtul
BIRT, birturi, s. n. Restaurant (mic și modest). Birt economic. ♦ (Înv.) Han2. – Din sb. birt. DOOM
birt s. n., pl. bírturi
birtului
BIRT, birturi, s. n. Restaurant (mic și modest). Birt economic. ♦ (Înv.) Han2. – Din sb. birt. DOOM
birt s. n., pl. bírturi
birturi
BIRT, birturi, s. n. Restaurant (mic și modest). Birt economic. ♦ (Înv.) Han2. – Din sb. birt. DOOM
birt s. n., pl. bírturi
birturile
BIRT, birturi, s. n. Restaurant (mic și modest). Birt economic. ♦ (Înv.) Han2. – Din sb. birt. DOOM
birt s. n., pl. bírturi
birturilor
BIRT, birturi, s. n. Restaurant (mic și modest). Birt economic. ♦ (Înv.) Han2. – Din sb. birt. DOOM
birt s. n., pl. bírturi
birtășița
BIRTĂȘÍȚĂ, birtășițe, s. f. (Înv.) Soția birtașului; femeie care ține un birt. – Birtaș + suf. -iță. DOOM
birtășíță (înv.) s. f., g.-d. art. birtășíței; pl. birtășíțe
birtășițe
BIRTĂȘÍȚĂ, birtășițe, s. f. (Înv.) Soția birtașului; femeie care ține un birt. – Birtaș + suf. -iță. DOOM
birtășíță (înv.) s. f., g.-d. art. birtășíței; pl. birtășíțe
birtășiței
BIRTĂȘÍȚĂ, birtășițe, s. f. (Înv.) Soția birtașului; femeie care ține un birt. – Birtaș + suf. -iță. DOOM
birtășíță (înv.) s. f., g.-d. art. birtășíței; pl. birtășíțe
birtășițele
BIRTĂȘÍȚĂ, birtășițe, s. f. (Înv.) Soția birtașului; femeie care ține un birt. – Birtaș + suf. -iță. DOOM
birtășíță (înv.) s. f., g.-d. art. birtășíței; pl. birtășíțe
birtășițelor
BIRTĂȘÍȚĂ, birtășițe, s. f. (Înv.) Soția birtașului; femeie care ține un birt. – Birtaș + suf. -iță. DOOM
birtășíță (înv.) s. f., g.-d. art. birtășíței; pl. birtășíțe
birui
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruia
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruiai
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruiam
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruiau
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruiați
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruie
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruii
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruim
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruind
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruința
BIRUÍNȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -ință. DOOM
biruínță s. f., g.-d. art. biruínței; pl. biruínțe
biruințe
BIRUÍNȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -ință. DOOM
biruínță s. f., g.-d. art. biruínței; pl. biruínțe
biruinței
BIRUÍNȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -ință. DOOM
biruínță s. f., g.-d. art. biruínței; pl. biruínțe
biruințele
BIRUÍNȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -ință. DOOM
biruínță s. f., g.-d. art. biruínței; pl. biruínțe
biruințelor
BIRUÍNȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -ință. DOOM
biruínță s. f., g.-d. art. biruínței; pl. biruínțe
biruire
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruire
BIRUÍRE, biruiri, s. f. Acțiunea de a birui și rezultatul ei; biruință. – V. birui.
biruiră
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruirăm
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruirăți
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruise
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruisem
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruiseră
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruiserăm
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruiserăți
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruiseși
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruiseți
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruit
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruit
BIRUÍT, -Ă, biruiți, -te, adj. Bătut în luptă, întrecut într-o competiție, învins, înfrânt. ♦ Fig. Stăpânit de un sentiment puternic, de o patimă etc. – V. birui.
biruitoare
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitoare
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitoarea
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitoarea
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitoarei
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitoarei
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitoarele
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitoarele
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitoarelor
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitoarelor
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitor
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitor
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitori
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitori
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitorii
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitorii
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitorilor
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitorilor
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitorul
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitorul
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitorului
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruitorului
BIRUITÓR, -OÁRE, biruitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins. [Pr.: -ru-i-] – Birui + suf. -tor. DOOM
biruitór (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoáre
biruiși
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
biruiți
BIRUÍ, biruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. (A-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). [Prez. ind. și: bírui] – Din magh. birni. DOOM
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
birul
BIR, biruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) 1. Dare percepută în bani de către domnie de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér. DOOM
bir s. n., pl. bíruri
birului
BIR, biruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) 1. Dare percepută în bani de către domnie de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér. DOOM
bir s. n., pl. bíruri
biruri
BIR, biruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) 1. Dare percepută în bani de către domnie de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér. DOOM
bir s. n., pl. bíruri
birurile
BIR, biruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) 1. Dare percepută în bani de către domnie de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér. DOOM
bir s. n., pl. bíruri
birurilor
BIR, biruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) 1. Dare percepută în bani de către domnie de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér. DOOM
bir s. n., pl. bíruri
birăi
BIRẮU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar rural. – Din magh. bíró. DOOM
birắu (înv., reg.) s. m., art. birắul; pl. birắi, art. birắii
birăii
BIRẮU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar rural. – Din magh. bíró. DOOM
birắu (înv., reg.) s. m., art. birắul; pl. birắi, art. birắii
birăilor
BIRẮU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar rural. – Din magh. bíró. DOOM
birắu (înv., reg.) s. m., art. birắul; pl. birắi, art. birắii
birău
BIRẮU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar rural. – Din magh. bíró. DOOM
birắu (înv., reg.) s. m., art. birắul; pl. birắi, art. birắii
birăul
BIRẮU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar rural. – Din magh. bíró. DOOM
birắu (înv., reg.) s. m., art. birắul; pl. birắi, art. birắii
birăului
BIRẮU, birăi, s. m. (Înv. și reg.) Primar rural. – Din magh. bíró. DOOM
birắu (înv., reg.) s. m., art. birắul; pl. birắi, art. birắii
birșag
birșág (-guri), s. n. – (Trans.) Amendă. Mag. birság (DAR; Gáldi, Dict., 107). În Trans., rar. – Der. birșeg(ăl)ui, vb. (a amenda).
bis
BIS, (1) adj. invar., (2) bisuri, s. n. 1. Adj. invar. (Precedat de un număr) A doua oară; repetat. Numărul 3 bis. ♦ (Cu valoare de interjecție) Exclamație prin care spectatorii solicită repetarea unei părți dintr-un program artistic. 2. S. n. Număr (II 2) prezentat la cererea publicului a doua oară sau ca supliment de program. – Din fr., lat. bis. DOOM
bis2 s. n., pl. bísuri
bisa
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisactea
BISACTEÁ s. f. v. besactea.
bisai
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisam
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisanual
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisanuala
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisanuale
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisanualei
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisanualele
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisanualelor
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisanuali
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisanualii
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisanualilor
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisanualul
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisanualului
BISANUÁL, -Ă, bisanuali, -e, adj. (Livr.) 1. Bienal. 2. (despre plante) Care înflorește și face fruct în al doilea an. – Din fr. bisannuel. DOOM
bisanuál (livr.) (bi-sa-nu-al / bis-a-) adj. m., pl. bisanuáli; f. bisanuálă, pl. bisanuále
bisare
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisare
BISÁRE, bisări, s. f. Faptul de a bisa. – V. bisa. DOOM
bisáre s. f., g.-d. art. bisắrii; pl. bisắri
bisarea
BISÁRE, bisări, s. f. Faptul de a bisa. – V. bisa. DOOM
bisáre s. f., g.-d. art. bisắrii; pl. bisắri
bisară
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisarăm
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisarăți
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisase
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisasem
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisaseră
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisaserăm
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisaserăți
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisaseși
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisaseți
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisat
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisat
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bisata
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bisate
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bisatei
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bisatele
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bisatelor
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bisatul
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bisatului
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bisau
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisași
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisați
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisați
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bisații
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bisaților
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.
bischof
BISCHÓF s.n. v. bișof.
biscuit
BISCUÍT, biscuiți, s. m. 1. Produs alimentar bine deshidratat prin coacerea unui aluat de prăjitură, tăiat în diferite forme (cerculețe, pătrățele, litere etc.). 2. Semifabricat din ceramică neglazurată, ars numai o dată și folosit la fabricarea faianței sau a porțelanului. 3. Porțelan supus la două arderi succesive, a cărui structură imită marmura. – Din fr. biscuit. DOOM
biscuít s. m., pl. biscuíți
biscuitul
BISCUÍT, biscuiți, s. m. 1. Produs alimentar bine deshidratat prin coacerea unui aluat de prăjitură, tăiat în diferite forme (cerculețe, pătrățele, litere etc.). 2. Semifabricat din ceramică neglazurată, ars numai o dată și folosit la fabricarea faianței sau a porțelanului. 3. Porțelan supus la două arderi succesive, a cărui structură imită marmura. – Din fr. biscuit. DOOM
biscuít s. m., pl. biscuíți
biscuitului
BISCUÍT, biscuiți, s. m. 1. Produs alimentar bine deshidratat prin coacerea unui aluat de prăjitură, tăiat în diferite forme (cerculețe, pătrățele, litere etc.). 2. Semifabricat din ceramică neglazurată, ars numai o dată și folosit la fabricarea faianței sau a porțelanului. 3. Porțelan supus la două arderi succesive, a cărui structură imită marmura. – Din fr. biscuit. DOOM
biscuít s. m., pl. biscuíți
biscuițar
biscuițar, biscuițari s. m. (adol., peior.) tânăr cu comportament și trăsături efeminate.
biscuiți
BISCUÍT, biscuiți, s. m. 1. Produs alimentar bine deshidratat prin coacerea unui aluat de prăjitură, tăiat în diferite forme (cerculețe, pătrățele, litere etc.). 2. Semifabricat din ceramică neglazurată, ars numai o dată și folosit la fabricarea faianței sau a porțelanului. 3. Porțelan supus la două arderi succesive, a cărui structură imită marmura. – Din fr. biscuit. DOOM
biscuít s. m., pl. biscuíți
biscuiții
BISCUÍT, biscuiți, s. m. 1. Produs alimentar bine deshidratat prin coacerea unui aluat de prăjitură, tăiat în diferite forme (cerculețe, pătrățele, litere etc.). 2. Semifabricat din ceramică neglazurată, ars numai o dată și folosit la fabricarea faianței sau a porțelanului. 3. Porțelan supus la două arderi succesive, a cărui structură imită marmura. – Din fr. biscuit. DOOM
biscuít s. m., pl. biscuíți
biscuiților
BISCUÍT, biscuiți, s. m. 1. Produs alimentar bine deshidratat prin coacerea unui aluat de prăjitură, tăiat în diferite forme (cerculețe, pătrățele, litere etc.). 2. Semifabricat din ceramică neglazurată, ars numai o dată și folosit la fabricarea faianței sau a porțelanului. 3. Porțelan supus la două arderi succesive, a cărui structură imită marmura. – Din fr. biscuit. DOOM
biscuít s. m., pl. biscuíți
biscutella
OCHELÁRIȚĂ, ochelarițe, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori galbene și cu fructele în formă de ochelari (Biscutella laevigata). – Ochelari + suf. -iță.
bisează
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisect
BISÉCT, bisecți, adj. (În sintagma) An bisect = an calendaristic de 366 de zile (în care luna februarie are 29 de zile); an bisextil. – Din fr. bissexte, lat. bissextus. DOOM
!biséct adj. m., pl. bisécți
bisectoare
BISECTOÁRE, bisectoare, s. f. Dreaptă dusă din, vîrful unui unghi și care împarte unghiul în două părți egale. DOOM
bisectoáre s. f., g.-d. art. bisectoárei; pl. bisectoáre
bisectoare
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisectoarea
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisectoarei
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisectoarele
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisectoarelor
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisector
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisectori
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisectorii
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisectorilor
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisectorul
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisectorului
BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale. – Din fr. bissecteur. DOOM
!bisectór adj. m.; f. sg. și pl. bisectoáre
bisecular
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
biseculara
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
biseculare
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
bisecularei
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
bisecularele
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
bisecularelor
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
biseculari
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
bisecularii
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
bisecularilor
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
bisecularul
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
bisecularului
BISECULÁR, -Ă, biseculari, -e, adj. (Rar) Cu vechime de două secole. – Din fr. biséculaire.
bisel
BÍSEL s.n. Dispozitiv folosit la osiile unor locomotive, care ajută la înscrierea lor în curbe. [< fr. bissel]. DOOM
bísel s. n., pl. bíseluri
biselul
BÍSEL s.n. Dispozitiv folosit la osiile unor locomotive, care ajută la înscrierea lor în curbe. [< fr. bissel]. DOOM
bísel s. n., pl. bíseluri
biselului
BÍSEL s.n. Dispozitiv folosit la osiile unor locomotive, care ajută la înscrierea lor în curbe. [< fr. bissel]. DOOM
bísel s. n., pl. bíseluri
biseluri
BÍSEL s.n. Dispozitiv folosit la osiile unor locomotive, care ajută la înscrierea lor în curbe. [< fr. bissel]. DOOM
bísel s. n., pl. bíseluri
biselurile
BÍSEL s.n. Dispozitiv folosit la osiile unor locomotive, care ajută la înscrierea lor în curbe. [< fr. bissel]. DOOM
bísel s. n., pl. bíseluri
biselurilor
BÍSEL s.n. Dispozitiv folosit la osiile unor locomotive, care ajută la înscrierea lor în curbe. [< fr. bissel]. DOOM
bísel s. n., pl. bíseluri
biserial
BISERIÁL, -Ă adj. (Bot.; despre organe) dispus pe două rânduri sau serii. [Cf. germ. biserial].
biserica
BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate întemeiată de Isus Hristos, alcătuită din totalitatea celor care cred în acesta; semn al comuniunii oamenilor cu Dumnezeu. ♦ Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină locală. Biserica ortodoxă – Lat. basilica. DOOM
bisérică s. f., g.-d. art. biséricii; pl. bisérici
bisericeasca
BISERICÉSC, -EÁSCĂ, bisericești, adj. Care aparține bisericii, privitor la biserică; ecleziastic. – Biserică + suf. -esc. DOOM
bisericésc adj. m., f. bisericeáscă; pl. m. și f. bisericéști
bisericesc
BISERICÉSC, -EÁSCĂ, bisericești, adj. Care aparține bisericii, privitor la biserică; ecleziastic. – Biserică + suf. -esc. DOOM
bisericésc adj. m., f. bisericeáscă; pl. m. și f. bisericéști
bisericescul
BISERICÉSC, -EÁSCĂ, bisericești, adj. Care aparține bisericii, privitor la biserică; ecleziastic. – Biserică + suf. -esc. DOOM
bisericésc adj. m., f. bisericeáscă; pl. m. și f. bisericéști
bisericescului
BISERICÉSC, -EÁSCĂ, bisericești, adj. Care aparține bisericii, privitor la biserică; ecleziastic. – Biserică + suf. -esc. DOOM
bisericésc adj. m., f. bisericeáscă; pl. m. și f. bisericéști
bisericește
BISERICÉȘTE adv. (Rar) Ca la biserică. – Biserică + suf. -ește. DOOM
bisericéște (rar) adv.
bisericești
BISERICÉSC, -EÁSCĂ, bisericești, adj. Care aparține bisericii, privitor la biserică; ecleziastic. – Biserică + suf. -esc. DOOM
bisericésc adj. m., f. bisericeáscă; pl. m. și f. bisericéști
bisericeștii
BISERICÉSC, -EÁSCĂ, bisericești, adj. Care aparține bisericii, privitor la biserică; ecleziastic. – Biserică + suf. -esc. DOOM
bisericésc adj. m., f. bisericeáscă; pl. m. și f. bisericéști
bisericeștile
BISERICÉSC, -EÁSCĂ, bisericești, adj. Care aparține bisericii, privitor la biserică; ecleziastic. – Biserică + suf. -esc. DOOM
bisericésc adj. m., f. bisericeáscă; pl. m. și f. bisericéști
bisericeștilor
BISERICÉSC, -EÁSCĂ, bisericești, adj. Care aparține bisericii, privitor la biserică; ecleziastic. – Biserică + suf. -esc. DOOM
bisericésc adj. m., f. bisericeáscă; pl. m. și f. bisericéști
biserici
BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate întemeiată de Isus Hristos, alcătuită din totalitatea celor care cred în acesta; semn al comuniunii oamenilor cu Dumnezeu. ♦ Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină locală. Biserica ortodoxă – Lat. basilica. DOOM
bisérică s. f., g.-d. art. biséricii; pl. bisérici
bisericii
BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate întemeiată de Isus Hristos, alcătuită din totalitatea celor care cred în acesta; semn al comuniunii oamenilor cu Dumnezeu. ♦ Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină locală. Biserica ortodoxă – Lat. basilica. DOOM
bisérică s. f., g.-d. art. biséricii; pl. bisérici
bisericile
BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate întemeiată de Isus Hristos, alcătuită din totalitatea celor care cred în acesta; semn al comuniunii oamenilor cu Dumnezeu. ♦ Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină locală. Biserica ortodoxă – Lat. basilica. DOOM
bisérică s. f., g.-d. art. biséricii; pl. bisérici
bisericilor
BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate întemeiată de Isus Hristos, alcătuită din totalitatea celor care cred în acesta; semn al comuniunii oamenilor cu Dumnezeu. ♦ Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină locală. Biserica ortodoxă – Lat. basilica. DOOM
bisérică s. f., g.-d. art. biséricii; pl. bisérici
bisericoasa
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoasa
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoase
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoase
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoasei
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoasei
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoasele
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoasele
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoaselor
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoaselor
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericos
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericos
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericosul
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericosul
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericosului
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericosului
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoși
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoși
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoșii
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoșii
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoșilor
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericoșilor
BISERICÓS, -OÁSĂ, bisericoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă dogmele bisericii. – Biserică + suf. -os. DOOM
bisericós adj. m., s. m., pl. bisericóși; adj. f., s. f. bisericoásă, pl. bisericoáse
bisericuța
BISERICÚȚĂ, bisericuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui biserică. 2. Fig. Cerc îngust de oameni uniți prin dorința de a-și rezolva interesele personale în dauna colectivității din care fac parte. – Biserică + suf. -uță. DOOM
bisericúță s. f., g.-d. art. bisericúței; pl. bisericúțe
bisericuțe
BISERICÚȚĂ, bisericuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui biserică. 2. Fig. Cerc îngust de oameni uniți prin dorința de a-și rezolva interesele personale în dauna colectivității din care fac parte. – Biserică + suf. -uță. DOOM
bisericúță s. f., g.-d. art. bisericúței; pl. bisericúțe
bisericuței
BISERICÚȚĂ, bisericuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui biserică. 2. Fig. Cerc îngust de oameni uniți prin dorința de a-și rezolva interesele personale în dauna colectivității din care fac parte. – Biserică + suf. -uță. DOOM
bisericúță s. f., g.-d. art. bisericúței; pl. bisericúțe
bisericuțele
BISERICÚȚĂ, bisericuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui biserică. 2. Fig. Cerc îngust de oameni uniți prin dorința de a-și rezolva interesele personale în dauna colectivității din care fac parte. – Biserică + suf. -uță. DOOM
bisericúță s. f., g.-d. art. bisericúței; pl. bisericúțe
bisericuțelor
BISERICÚȚĂ, bisericuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui biserică. 2. Fig. Cerc îngust de oameni uniți prin dorința de a-și rezolva interesele personale în dauna colectivității din care fac parte. – Biserică + suf. -uță. DOOM
bisericúță s. f., g.-d. art. bisericúței; pl. bisericúțe
bisextil
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisextila
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisextile
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisextilei
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisextilele
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisextilelor
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisextili
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisextilii
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisextililor
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisextilul
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisextilului
BISEXTÍL, -Ă, bisextili, -e, adj. (Rar, în sintagma) An bisextil = an bisect. – Din fr. bissextil, lat. bissextilis. DOOM
bisextíl (rar) adj. m., pl. bisextíli; f. bisextílă, pl. bisextíle
bisexual
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexuala
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexuale
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexualei
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexualele
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexualelor
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexuali
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexualii
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexualilor
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexualism
BISEXUALÍSM s.n. Atracție simultană pentru ambele sexe. [Pron. -xu-a- / cf. it. bisessualismo].
bisexualismul
BISEXUALÍSM s.n. Atracție simultană pentru ambele sexe. [Pron. -xu-a- / cf. it. bisessualismo].
bisexualismului
BISEXUALÍSM s.n. Atracție simultană pentru ambele sexe. [Pron. -xu-a- / cf. it. bisessualismo].
bisexualitate
BISEXUALITÁTE s. f. 1. Sexualitate a unui bisexual (1). 2. Caracteristică a plantelor și animalelor bisexuate; hermafroditism, androginie. [Pr.: -xu-a-] Din fr. bisexualité. DOOM
bisexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. bisexualitắții
bisexualitatea
BISEXUALITÁTE s. f. 1. Sexualitate a unui bisexual (1). 2. Caracteristică a plantelor și animalelor bisexuate; hermafroditism, androginie. [Pr.: -xu-a-] Din fr. bisexualité. DOOM
bisexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. bisexualitắții
bisexualități
BISEXUALITÁTE s. f. 1. Sexualitate a unui bisexual (1). 2. Caracteristică a plantelor și animalelor bisexuate; hermafroditism, androginie. [Pr.: -xu-a-] Din fr. bisexualité. DOOM
bisexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. bisexualitắții
bisexualității
BISEXUALITÁTE s. f. 1. Sexualitate a unui bisexual (1). 2. Caracteristică a plantelor și animalelor bisexuate; hermafroditism, androginie. [Pr.: -xu-a-] Din fr. bisexualité. DOOM
bisexualitáte (-xu-a-) s. f., g.-d. art. bisexualitắții
bisexualul
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexualului
BISEXUÁL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel. DOOM
bisexuál (-xu-al) adj. m., pl. bisexuáli; f. bisexuálă, pl. bisexuále
bisexuat
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisexuata
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisexuate
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisexuatei
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisexuatele
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisexuatelor
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisexuatul
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisexuatului
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisexuați
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisexuații
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisexuaților
BISEXUÁT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué. DOOM
bisexuát (-xu-at) adj. m., pl. bisexuáți; f. bisexuátă, pl. bisexuáte
bisez
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
biseze
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisezi
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisilabic
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisilabica
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisilabice
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisilabicei
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisilabicele
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisilabicelor
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisilabici
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisilabicii
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisilabicilor
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisilabicul
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisilabicului
BISILÁBIC, -Ă, bisilabici, -ce, adj. Compus din două silabe. – Bi- + silabic. DOOM
bisilábic adj. m., pl. bisilábici; f. bisilábică, pl. bisilábice
bisimetric
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bisimetrica
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bisimetrice
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bisimetricei
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bisimetricele
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bisimetricelor
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bisimetrici
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bisimetricii
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bisimetricilor
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bisimetricul
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bisimetricului
BISIMÉTRIC, -Ă, bisimetrici, -ce, adj. Cu două planuri de simetrie. – Din fr. bisymétrique.
bismarck
BÍSMARCK s.n. Scrumbie marinată și preparată cu maioneză. [Cf. germ. Bismarck].
bismut
BÍSMUT s. n. Element chimic, metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. – Din fr. bismuth. DOOM
bísmut s. n.; simb. Bi
bismutat
BISMUTÁT s.m. (Chim.) Sare de bismut. [< fr. bismuthate].
bismutil
BISMUTÍL s.m. (Chim.) Radical monovalent al bismutului, care ia naștere la hidroliza sărurilor de bismut. [< fr. bismuthyle].
bismutină
BISMUTÍNĂ s. f. Sulfură de bismut naturală. – Din fr. bismuthine. DOOM
bismutínă s. f., g.-d. art. bismutínei
bismutism
BISMUTÍSM s.n. Intoxicație cu săruri de bismut. [< fr. bismuthisme].
bismutismul
BISMUTÍSM s.n. Intoxicație cu săruri de bismut. [< fr. bismuthisme].
bismutismului
BISMUTÍSM s.n. Intoxicație cu săruri de bismut. [< fr. bismuthisme].
bismutit
BISMUTÍT s.n. Carbonat natural de bismut. [< fr. bismuthite]. DOOM
bismutít s. n.
bismutitul
BISMUTÍT s.n. Carbonat natural de bismut. [< fr. bismuthite]. DOOM
bismutít s. n.
bismutitului
BISMUTÍT s.n. Carbonat natural de bismut. [< fr. bismuthite]. DOOM
bismutít s. n.
bistorta
RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -uleț.
bistriț
BÍSTRIȚ, -Ă, bistriți, -e, adj. (Reg., în sintagmele) Prune bistrițe = prune brumării. Prun bistriț = prun care rodește prune brumării. – Et. nec. DOOM
bístriț (reg.) adj. m., pl. bístriți; f. bístriță, pl. bístrițe
bistrița
a veni cu pluta pe Bistrița expr. 1. a proveni din mediul rural. 2. a avea naivitatea omului simplu de la țară; a fi credul.
bistrițean
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițean
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițeana
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițeanca
BISTRIȚEÁNCĂ, bistrițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Bistrița sau din județul Bistrița-Năsăud. – Bistrițean + suf. -că. DOOM
bistrițeáncă s. f., g.-d. art. bistrițéncei; pl. bistrițénce
bistrițeanco
BISTRIȚEÁNCĂ, bistrițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Bistrița sau din județul Bistrița-Năsăud. – Bistrițean + suf. -că. DOOM
bistrițeáncă s. f., g.-d. art. bistrițéncei; pl. bistrițénce
bistrițeanul
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițeanului
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițence
BISTRIȚEÁNCĂ, bistrițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Bistrița sau din județul Bistrița-Năsăud. – Bistrițean + suf. -că. DOOM
bistrițeáncă s. f., g.-d. art. bistrițéncei; pl. bistrițénce
bistrițencei
BISTRIȚEÁNCĂ, bistrițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Bistrița sau din județul Bistrița-Năsăud. – Bistrițean + suf. -că. DOOM
bistrițeáncă s. f., g.-d. art. bistrițéncei; pl. bistrițénce
bistrițencele
BISTRIȚEÁNCĂ, bistrițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Bistrița sau din județul Bistrița-Năsăud. – Bistrițean + suf. -că. DOOM
bistrițeáncă s. f., g.-d. art. bistrițéncei; pl. bistrițénce
bistrițencelor
BISTRIȚEÁNCĂ, bistrițence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Bistrița sau din județul Bistrița-Năsăud. – Bistrițean + suf. -că. DOOM
bistrițeáncă s. f., g.-d. art. bistrițéncei; pl. bistrițénce
bistrițene
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițenei
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițenele
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițenelor
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițeni
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițenii
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistrițenilor
BISTRIȚEÁN, -Ă, bistrițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj. Care aparține municipiului Bistrița sau județului Bistrița-Năsăud ori bistrițenilor (1), privitor 1a municipiul Bistrița ori la județul Bistrița-Năsăud sau la bistrițeni. – Bistrița (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
bistrițeán adj. m., s. m., pl. bistrițéni; adj. f. bistrițeánă, pl. bistrițéne
bistro
BISTRÓU, bistrouri, s. n. Mic restaurant. [Var.: bistró s. n.] – Din fr. bistro. DOOM
bistróu s. n., art. bistróul; pl. bistróuri
bistrou
BISTRÓU, bistrouri, s. n. Mic restaurant. [Var.: bistró s. n.] – Din fr. bistro. DOOM
bistróu s. n., art. bistróul; pl. bistróuri
bistroul
BISTRÓU, bistrouri, s. n. Mic restaurant. [Var.: bistró s. n.] – Din fr. bistro. DOOM
bistróu s. n., art. bistróul; pl. bistróuri
bistroului
BISTRÓU, bistrouri, s. n. Mic restaurant. [Var.: bistró s. n.] – Din fr. bistro. DOOM
bistróu s. n., art. bistróul; pl. bistróuri
bistrouri
BISTRÓU, bistrouri, s. n. Mic restaurant. [Var.: bistró s. n.] – Din fr. bistro. DOOM
bistróu s. n., art. bistróul; pl. bistróuri
bistrourile
BISTRÓU, bistrouri, s. n. Mic restaurant. [Var.: bistró s. n.] – Din fr. bistro. DOOM
bistróu s. n., art. bistróul; pl. bistróuri
bistrourilor
BISTRÓU, bistrouri, s. n. Mic restaurant. [Var.: bistró s. n.] – Din fr. bistro. DOOM
bistróu s. n., art. bistróul; pl. bistróuri
bisturie
BISTURÍU, bisturie, s. n. Instrument chirurgical în formă de cuțitaș, care servește la incizii. – Din fr. bistouri. DOOM
bisturíu s. n., art. bisturíul; pl. bisturíe, art. bisturíele
bisturiele
BISTURÍU, bisturie, s. n. Instrument chirurgical în formă de cuțitaș, care servește la incizii. – Din fr. bistouri. DOOM
bisturíu s. n., art. bisturíul; pl. bisturíe, art. bisturíele
bisturielor
BISTURÍU, bisturie, s. n. Instrument chirurgical în formă de cuțitaș, care servește la incizii. – Din fr. bistouri. DOOM
bisturíu s. n., art. bisturíul; pl. bisturíe, art. bisturíele
bisturiu
BISTURÍU, bisturie, s. n. Instrument chirurgical în formă de cuțitaș, care servește la incizii. – Din fr. bistouri. DOOM
bisturíu s. n., art. bisturíul; pl. bisturíe, art. bisturíele
bisturiul
BISTURÍU, bisturie, s. n. Instrument chirurgical în formă de cuțitaș, care servește la incizii. – Din fr. bistouri. DOOM
bisturíu s. n., art. bisturíul; pl. bisturíe, art. bisturíele
bisturiului
BISTURÍU, bisturie, s. n. Instrument chirurgical în formă de cuțitaș, care servește la incizii. – Din fr. bistouri. DOOM
bisturíu s. n., art. bisturíul; pl. bisturíe, art. bisturíele
bisturnaj
BISTURNÁJ s.n. (Vet.) Metodă învechită de castrare la taur și berbec, prin torsionarea manuală a fiecărui testicul în interiorul pungii testiculare. [< fr. bistournage].
bisul
BIS, (1) adj. invar., (2) bisuri, s. n. 1. Adj. invar. (Precedat de un număr) A doua oară; repetat. Numărul 3 bis. ♦ (Cu valoare de interjecție) Exclamație prin care spectatorii solicită repetarea unei părți dintr-un program artistic. 2. S. n. Număr (II 2) prezentat la cererea publicului a doua oară sau ca supliment de program. – Din fr., lat. bis. DOOM
bis2 s. n., pl. bísuri
bisulc
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulca
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulce
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulcei
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulcele
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulcelor
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulci
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulcii
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulcilor
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulcul
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulcului
BISÚLC, -Ă, bisulci, -ce, adj. (Despre animale) Care are copite despicate. – Din fr. bisulque, lat. bisulcus. DOOM
bisúlc adj. m., pl. bisúlci; f. bisúlcă, pl. bisúlce
bisulfat
BISULFÁT, bisulfați, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuric în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfat acid. – Din fr. bisulfate. DOOM
bisulfát s. m., pl. bisulfáți
bisulfatul
BISULFÁT, bisulfați, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuric în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfat acid. – Din fr. bisulfate. DOOM
bisulfát s. m., pl. bisulfáți
bisulfatului
BISULFÁT, bisulfați, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuric în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfat acid. – Din fr. bisulfate. DOOM
bisulfát s. m., pl. bisulfáți
bisulfați
BISULFÁT, bisulfați, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuric în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfat acid. – Din fr. bisulfate. DOOM
bisulfát s. m., pl. bisulfáți
bisulfații
BISULFÁT, bisulfați, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuric în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfat acid. – Din fr. bisulfate. DOOM
bisulfát s. m., pl. bisulfáți
bisulfaților
BISULFÁT, bisulfați, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuric în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfat acid. – Din fr. bisulfate. DOOM
bisulfát s. m., pl. bisulfáți
bisulfit
BISULFÍT, bisulfiți, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuros în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfit acid. – Din fr. bisulfite. DOOM
bisulfít s. m., pl. bisulfíți
bisulfitul
BISULFÍT, bisulfiți, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuros în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfit acid. – Din fr. bisulfite. DOOM
bisulfít s. m., pl. bisulfíți
bisulfitului
BISULFÍT, bisulfiți, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuros în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfit acid. – Din fr. bisulfite. DOOM
bisulfít s. m., pl. bisulfíți
bisulfiți
BISULFÍT, bisulfiți, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuros în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfit acid. – Din fr. bisulfite. DOOM
bisulfít s. m., pl. bisulfíți
bisulfiții
BISULFÍT, bisulfiți, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuros în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfit acid. – Din fr. bisulfite. DOOM
bisulfít s. m., pl. bisulfíți
bisulfiților
BISULFÍT, bisulfiți, s. m. (Impr.) Sare a acidului sulfuros în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfit acid. – Din fr. bisulfite. DOOM
bisulfít s. m., pl. bisulfíți
bisulfura
BISULFÚRĂ s.f. Sulfură a cărei moleculă cuprinde doi atomi de sulf și numai un singur atom de celălalt element. [< fr. bisulfure]. DOOM
bisulfúră s. f., g.-d. art. bisulfúrii; pl. bisulfúri
bisulfuri
BISULFÚRĂ s.f. Sulfură a cărei moleculă cuprinde doi atomi de sulf și numai un singur atom de celălalt element. [< fr. bisulfure]. DOOM
bisulfúră s. f., g.-d. art. bisulfúrii; pl. bisulfúri
bisulfurii
BISULFÚRĂ s.f. Sulfură a cărei moleculă cuprinde doi atomi de sulf și numai un singur atom de celălalt element. [< fr. bisulfure]. DOOM
bisulfúră s. f., g.-d. art. bisulfúrii; pl. bisulfúri
bisulfurile
BISULFÚRĂ s.f. Sulfură a cărei moleculă cuprinde doi atomi de sulf și numai un singur atom de celălalt element. [< fr. bisulfure]. DOOM
bisulfúră s. f., g.-d. art. bisulfúrii; pl. bisulfúri
bisulfurilor
BISULFÚRĂ s.f. Sulfură a cărei moleculă cuprinde doi atomi de sulf și numai un singur atom de celălalt element. [< fr. bisulfure]. DOOM
bisulfúră s. f., g.-d. art. bisulfúrii; pl. bisulfúri
bisului
BIS, (1) adj. invar., (2) bisuri, s. n. 1. Adj. invar. (Precedat de un număr) A doua oară; repetat. Numărul 3 bis. ♦ (Cu valoare de interjecție) Exclamație prin care spectatorii solicită repetarea unei părți dintr-un program artistic. 2. S. n. Număr (II 2) prezentat la cererea publicului a doua oară sau ca supliment de program. – Din fr., lat. bis. DOOM
bis2 s. n., pl. bísuri
bisuri
BIS, (1) adj. invar., (2) bisuri, s. n. 1. Adj. invar. (Precedat de un număr) A doua oară; repetat. Numărul 3 bis. ♦ (Cu valoare de interjecție) Exclamație prin care spectatorii solicită repetarea unei părți dintr-un program artistic. 2. S. n. Număr (II 2) prezentat la cererea publicului a doua oară sau ca supliment de program. – Din fr., lat. bis. DOOM
bis2 s. n., pl. bísuri
bisurile
BIS, (1) adj. invar., (2) bisuri, s. n. 1. Adj. invar. (Precedat de un număr) A doua oară; repetat. Numărul 3 bis. ♦ (Cu valoare de interjecție) Exclamație prin care spectatorii solicită repetarea unei părți dintr-un program artistic. 2. S. n. Număr (II 2) prezentat la cererea publicului a doua oară sau ca supliment de program. – Din fr., lat. bis. DOOM
bis2 s. n., pl. bísuri
bisurilor
BIS, (1) adj. invar., (2) bisuri, s. n. 1. Adj. invar. (Precedat de un număr) A doua oară; repetat. Numărul 3 bis. ♦ (Cu valoare de interjecție) Exclamație prin care spectatorii solicită repetarea unei părți dintr-un program artistic. 2. S. n. Număr (II 2) prezentat la cererea publicului a doua oară sau ca supliment de program. – Din fr., lat. bis. DOOM
bis2 s. n., pl. bísuri
bisând
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisînd
BISÁ, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser. DOOM
bisá (a ~) vb., ind. prez. 3 biseáză
bisăptămânal
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămânala
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămânale
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămânalei
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămânalele
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămânalelor
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămânali
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămânalii
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămânalilor
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămânalul
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămânalului
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînal
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînala
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînale
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînalei
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînalele
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînalelor
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînali
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînalii
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînalilor
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînalul
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisăptămînalului
BISĂPTĂMÂNÁL, -Ă, bisăptămânali, -e, adj. Care apare de două ori pe săptămână. ♦ (Substantivat, n.) Publicație care are două apariții săptămânal. – Bi- + săptămânal. DOOM
bisăptămânál adj. m., pl. bisăptămânáli; f. bisăptămânálă, pl. bisăptămânále
bisări
BISÁRE, bisări, s. f. Faptul de a bisa. – V. bisa. DOOM
bisáre s. f., g.-d. art. bisắrii; pl. bisắri
bisării
BISÁRE, bisări, s. f. Faptul de a bisa. – V. bisa. DOOM
bisáre s. f., g.-d. art. bisắrii; pl. bisắri
bisările
BISÁRE, bisări, s. f. Faptul de a bisa. – V. bisa. DOOM
bisáre s. f., g.-d. art. bisắrii; pl. bisắri
bisărilor
BISÁRE, bisări, s. f. Faptul de a bisa. – V. bisa. DOOM
bisáre s. f., g.-d. art. bisắrii; pl. bisắri
bit
BIT, biți, s. m. 1. Cifră în sistemul de numerație binar. 2. Unitate de măsură a cantității de informație. – Din engl., fr. bit. DOOM
bit (unitate pentru cantitatea de informație) s. m., pl. biți
bitang
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitanga
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitange
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitangei
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitangele
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitangelor
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitangi
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitangii
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitangilor
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitangul
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitangului
BITÁNG, -Ă, bitangi, -ge, s. m. și f. (Reg.; adesea adjectival) Copil nelegitim; bastard. – Din magh. bitang. DOOM
bitángă (reg.) s. f., g.-d. art. bitángei; pl. bitánge
bitch
bitch, s. invar. (adol., peior.) 1. târfă. 2. femeie rea.
biter
BÍTER s. n. Nume dat unui lichior amar, consumat ca aperitiv. [Pr.: bităr] – Din germ. Bitter. Cf. fr. bitter.
biter
BÍTER s. n. Nume dat unui lichior amar, consumat ca aperitiv. [Pr.: bităr] – Din germ. Bitter. Cf. fr. bitter.
biteș
pe biteș / blat / burtă / gușă / șest / șestache / șustă expr. în secret; pe ascuns
bitias
Bitias, unul dintre troienii care l-au întovărășit pe Aeneas în Italia.
bitirmea
bitirmeá (-éle), s. f. – Acord, tranzacție. Tc. bitürme (DAR). Este înv. ca și der. bitirdisi, vb. (a ajunge la un acord; a se învoi; a compensa), din tc. bitürmek.
biton
Biton v. Cleobis.
bitonalism
BITONALÍSM s.n. (Muz.) Bitonalitate. [Et. incertă].
bitonalitate
BITONALITÁTE s.f. (Muz.) Mișcare simultană a vocilor în două tonalități diferite; bitonalism. [< fr. bitonalité].
bitronconic
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitronconica
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitronconice
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitronconicei
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitronconicele
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitronconicelor
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitronconici
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitronconicii
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitronconicilor
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitronconicul
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitronconicului
BITRONCÓNIC, -Ă adj. În forma a două trunchiuri de con cu baza comună. // s.n. Vas cu această formă, răspândit la noi cu deosebire în prima epocă a fierului. [< bi- + tronconic]. DOOM
bitroncónic (bi-tron-) adj. m., pl. bitroncónici; f. bitroncónică, pl. bitroncónice
bitter
BÍTTER s.n. Băutură alcoolică preparată prin macerarea anumitor substanțe în alcool de ienupere. [Scris și biter. / < fr., engl. bitter, germ. Bitter, cf. ol. bitter – amar].
bitter
BÍTTER, (2) bitteruri, s. n. 1. Lichior amar, consumat ca aperitiv. 2. Sort, porție de bitter (1). [Pr.: bităr] – Din germ. Bitter. Cf. fr. bitter. DOOM
bítter (germ.) [e pron. ă] s. n., (sorturi, porții) pl. bítteruri
bitterul
BÍTTER, (2) bitteruri, s. n. 1. Lichior amar, consumat ca aperitiv. 2. Sort, porție de bitter (1). [Pr.: bităr] – Din germ. Bitter. Cf. fr. bitter. DOOM
bítter (germ.) [e pron. ă] s. n., (sorturi, porții) pl. bítteruri
bitterului
BÍTTER, (2) bitteruri, s. n. 1. Lichior amar, consumat ca aperitiv. 2. Sort, porție de bitter (1). [Pr.: bităr] – Din germ. Bitter. Cf. fr. bitter. DOOM
bítter (germ.) [e pron. ă] s. n., (sorturi, porții) pl. bítteruri
bitteruri
BÍTTER, (2) bitteruri, s. n. 1. Lichior amar, consumat ca aperitiv. 2. Sort, porție de bitter (1). [Pr.: bităr] – Din germ. Bitter. Cf. fr. bitter. DOOM
bítter (germ.) [e pron. ă] s. n., (sorturi, porții) pl. bítteruri
bitterurile
BÍTTER, (2) bitteruri, s. n. 1. Lichior amar, consumat ca aperitiv. 2. Sort, porție de bitter (1). [Pr.: bităr] – Din germ. Bitter. Cf. fr. bitter. DOOM
bítter (germ.) [e pron. ă] s. n., (sorturi, porții) pl. bítteruri
bitterurilor
BÍTTER, (2) bitteruri, s. n. 1. Lichior amar, consumat ca aperitiv. 2. Sort, porție de bitter (1). [Pr.: bităr] – Din germ. Bitter. Cf. fr. bitter. DOOM
bítter (germ.) [e pron. ă] s. n., (sorturi, porții) pl. bítteruri
bitul
BIT, biți, s. m. 1. Cifră în sistemul de numerație binar. 2. Unitate de măsură a cantității de informație. – Din engl., fr. bit. DOOM
bit (unitate pentru cantitatea de informație) s. m., pl. biți
bitului
BIT, biți, s. m. 1. Cifră în sistemul de numerație binar. 2. Unitate de măsură a cantității de informație. – Din engl., fr. bit. DOOM
bit (unitate pentru cantitatea de informație) s. m., pl. biți
bitum
BÍTUM, bitumuri, s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut din reziduuri de petrol sau prin distilarea huilei, folosit la prepararea asfaltului, la fabricarea lacurilor etc. – Din fr. bitume. DOOM
!bítum s. n., pl. bítumuri
bitum
BITÚM s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. [Acc. și: bítum] – Din fr. bitume.
bituma
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumai
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumaj
BITUMÁJ s. n. Așternere de bitum și criblură pe suprafața unei șosele. – Din fr. bitumage. DOOM
bitumáj s. n.
bitumam
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumare
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumare
BITUMÁRE, bitumări, s. f. Acțiunea de a bituma. – V. bituma. DOOM
bitumáre s. f., g.-d. art. bitumắrii; pl. bitumắri
bitumarea
BITUMÁRE, bitumări, s. f. Acțiunea de a bituma. – V. bituma. DOOM
bitumáre s. f., g.-d. art. bitumắrii; pl. bitumắri
bitumară
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumarăm
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumarăți
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumase
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumasem
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumaseră
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumaserăm
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumaserăți
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumaseși
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumaseți
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumat
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumat
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer.
bitumau
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumași
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumați
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumează
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumen
BITÚMEN, bitumene, s. n. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
bitumen
BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii de origine vegetală. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen. DOOM
bitúmen s. n., pl. bitúmene
bitumene
BITÚMEN, bitumene, s. n. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
bitumenele
BITÚMEN, bitumene, s. n. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
bitumenelor
BITÚMEN, bitumene, s. n. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
bitumenul
BITÚMEN, bitumene, s. n. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
bitumenului
BITÚMEN, bitumene, s. n. Substanță organică formată dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea în oxigen a resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sărace. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen.
bitumez
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumeze
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumezi
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumine
BITUMÍNE s.f.pl. (Geol.) Materii din scoarța Pământului constituite din hidrocarburi și din diferite alte substanțe organice. [< fr. bitumines].
bituminifer
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminifera
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminifere
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminiferei
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminiferele
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminiferelor
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminiferi
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminiferii
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminiferilor
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminiferul
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminiferului
BITUMINIFÉR, -Ă adj. Care produce bitum. [< fr. bituminifère].
bituminizare
BITUMINIZÁRE, bituminizări, s. f. Proces de formare a unor hidrocarburi prin transformarea lentă, în lipsa oxigenului, a nămolurilor bogate în resturi de organisme. – Cf. fr. bituminisation. DOOM
bituminizáre s. f., g.-d. art. bituminizắrii; pl. bituminizắri
bituminizarea
BITUMINIZÁRE, bituminizări, s. f. Proces de formare a unor hidrocarburi prin transformarea lentă, în lipsa oxigenului, a nămolurilor bogate în resturi de organisme. – Cf. fr. bituminisation. DOOM
bituminizáre s. f., g.-d. art. bituminizắrii; pl. bituminizắri
bituminizări
BITUMINIZÁRE, bituminizări, s. f. Proces de formare a unor hidrocarburi prin transformarea lentă, în lipsa oxigenului, a nămolurilor bogate în resturi de organisme. – Cf. fr. bituminisation. DOOM
bituminizáre s. f., g.-d. art. bituminizắrii; pl. bituminizắri
bituminizării
BITUMINIZÁRE, bituminizări, s. f. Proces de formare a unor hidrocarburi prin transformarea lentă, în lipsa oxigenului, a nămolurilor bogate în resturi de organisme. – Cf. fr. bituminisation. DOOM
bituminizáre s. f., g.-d. art. bituminizắrii; pl. bituminizắri
bituminizările
BITUMINIZÁRE, bituminizări, s. f. Proces de formare a unor hidrocarburi prin transformarea lentă, în lipsa oxigenului, a nămolurilor bogate în resturi de organisme. – Cf. fr. bituminisation. DOOM
bituminizáre s. f., g.-d. art. bituminizắrii; pl. bituminizắri
bituminizărilor
BITUMINIZÁRE, bituminizări, s. f. Proces de formare a unor hidrocarburi prin transformarea lentă, în lipsa oxigenului, a nămolurilor bogate în resturi de organisme. – Cf. fr. bituminisation. DOOM
bituminizáre s. f., g.-d. art. bituminizắrii; pl. bituminizắri
bituminoasa
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bituminoase
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bituminoasei
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bituminoasele
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bituminoaselor
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bituminos
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bituminosul
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bituminosului
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bituminoși
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bituminoșii
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bituminoșilor
BITUMINÓS, -OÁSĂ, bituminoși, -oase, adj. Care este de natura bitumenului; care conține bitum sau bitumen. – După fr. bitumineux, lat. bituminosus. DOOM
bituminós adj. m., pl. bituminóși; f. bituminoásă, pl. bituminoáse
bitumul
BITÚM s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. [Acc. și: bítum] – Din fr. bitume.
bitumului
BITÚM s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. [Acc. și: bítum] – Din fr. bitume.
bitumuri
BITÚM s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. [Acc. și: bítum] – Din fr. bitume.
bitumurile
BITÚM s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. [Acc. și: bítum] – Din fr. bitume.
bitumurilor
BITÚM s. n. Produs solid, plastic, de culoare neagră, obținut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. [Acc. și: bítum] – Din fr. bitume.
bitumând
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumînd
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. DOOM
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză
bitumări
BITUMÁRE, bitumări, s. f. Acțiunea de a bituma. – V. bituma. DOOM
bitumáre s. f., g.-d. art. bitumắrii; pl. bitumắri
bitumării
BITUMÁRE, bitumări, s. f. Acțiunea de a bituma. – V. bituma. DOOM
bitumáre s. f., g.-d. art. bitumắrii; pl. bitumắri
bitumările
BITUMÁRE, bitumări, s. f. Acțiunea de a bituma. – V. bituma. DOOM
bitumáre s. f., g.-d. art. bitumắrii; pl. bitumắri
bitumărilor
BITUMÁRE, bitumări, s. f. Acțiunea de a bituma. – V. bituma. DOOM
bitumáre s. f., g.-d. art. bitumắrii; pl. bitumắri
bitușcă
BITÚȘCĂ, bituști, s. f. (Reg.) Cojoc scurt (cu mâneci) pe care-l poartă țăranii.
bitușă
bitúșă (-șe), s. f. – Blană, haină din piele de oaie cusută pe dos (cu blana în interior). – Var. bitușcă; botoașe, botoșană, s. f. (oaie bătrînă). Mag. bojtos, buitus (Drăganu, Dacor., V, 333). Pentru Lahovary 315, este cuvînt anterior fazei indo-europene.
biu
bíu s. m. – Abundență, belșug. – Var. biv. Mag. bő(v). Înv. (sec. XVII), azi înlocuit de belșug (‹ bivșug). – Der. bios, adj. (abundent, copios); biușag, s. n. (abundență), din mag. bővseg (Lőwe 41; Gáldi, Dict., 85); ambele înv. Cf. belșug.
biunivoc
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biunivoca
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biunivoce
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biunivocei
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biunivocele
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biunivocelor
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biunivoci
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biunivocii
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biunivocilor
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biunivocul
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biunivocului
BIUNIVÓC, -Ă, biunivoci, -ce, adj. Care are corespondență unică în ambele sensuri. ◊ Corespondență biunivocă = corespondență între elementele a două mulțimi, dată de o funcție bijectivă. [Pr.: bi-u-] – Din fr. biunivoque. DOOM
biunivóc (bi-u-) adj. m., pl. biunivóci; f. biunivócă, pl. biunivóce
biureta
BIURÉTĂ, biurete, s. f. Tub de sticlă gradat, de diverse forme, folosit la analizele chimice. – Din fr. burette. DOOM
biurétă (biu-) s. f., g.-d. art. biurétei; pl. biuréte
biurete
BIURÉTĂ, biurete, s. f. Tub de sticlă gradat, de diverse forme, folosit la analizele chimice. – Din fr. burette. DOOM
biurétă (biu-) s. f., g.-d. art. biurétei; pl. biuréte
biuretei
BIURÉTĂ, biurete, s. f. Tub de sticlă gradat, de diverse forme, folosit la analizele chimice. – Din fr. burette. DOOM
biurétă (biu-) s. f., g.-d. art. biurétei; pl. biuréte
biuretele
BIURÉTĂ, biurete, s. f. Tub de sticlă gradat, de diverse forme, folosit la analizele chimice. – Din fr. burette. DOOM
biurétă (biu-) s. f., g.-d. art. biurétei; pl. biuréte
biuretelor
BIURÉTĂ, biurete, s. f. Tub de sticlă gradat, de diverse forme, folosit la analizele chimice. – Din fr. burette. DOOM
biurétă (biu-) s. f., g.-d. art. biurétei; pl. biuréte
biurocrat
BIUROCRÁT, -Ă s.m. și f. v. birocrat.
biurocratic
BIUROCRATÍC, -Ă adj. v. birocratic.
biurocratism
BIUROCRATÍSM s.n. v. birocratism.
biurocrată
BIUROCRÁT, -Ă s.m. și f. v. birocrat.
biurocrație
BIUROCRAȚÍE s. f. v. birocrație.
biurou
BIURÓU s. n. v. birou.
biuta
BIÚTĂ s.f. Ridicătură de teren folosită la un poligon pentru tir. [Pron. biu-. / < fr. butte]. DOOM
biútă (biu-) s. f., g.-d. art. biútei; pl. biúte
biute
BIÚTĂ s.f. Ridicătură de teren folosită la un poligon pentru tir. [Pron. biu-. / < fr. butte]. DOOM
biútă (biu-) s. f., g.-d. art. biútei; pl. biúte
biutei
BIÚTĂ s.f. Ridicătură de teren folosită la un poligon pentru tir. [Pron. biu-. / < fr. butte]. DOOM
biútă (biu-) s. f., g.-d. art. biútei; pl. biúte
biutele
BIÚTĂ s.f. Ridicătură de teren folosită la un poligon pentru tir. [Pron. biu-. / < fr. butte]. DOOM
biútă (biu-) s. f., g.-d. art. biútei; pl. biúte
biutelor
BIÚTĂ s.f. Ridicătură de teren folosită la un poligon pentru tir. [Pron. biu-. / < fr. butte]. DOOM
biútă (biu-) s. f., g.-d. art. biútei; pl. biúte
biv
BIV adj. invar. (Înv.; urmat de un titlu, de o funcție) Fost. – Din sl. bivŭ.
bivalent
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalenta
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalente
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalentei
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalentele
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalentelor
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalentul
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalentului
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalența
BIVALÉNȚĂ s.f. (Chim.) Însușire a elementelor bivalente. [< fr. bivalence].
bivalențe
BIVALÉNȚĂ s.f. (Chim.) Însușire a elementelor bivalente. [< fr. bivalence].
bivalenței
BIVALÉNȚĂ s.f. (Chim.) Însușire a elementelor bivalente. [< fr. bivalence].
bivalențele
BIVALÉNȚĂ s.f. (Chim.) Însușire a elementelor bivalente. [< fr. bivalence].
bivalențelor
BIVALÉNȚĂ s.f. (Chim.) Însușire a elementelor bivalente. [< fr. bivalence].
bivalenți
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalenții
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalenților
BIVALÉNT, -Ă, bivalenți, -te, adj. 1. Care are două roluri, două funcții. 2. (Chim.) Care are valența doi. – Din fr. bivalent. DOOM
bivalént adj. m., pl. bivalénți; f. bivaléntă, pl. bivalénte
bivalv
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
bivalva
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
bivalve
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
bivalvei
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
bivalvele
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
bivalvelor
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
bivalvi
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
bivalvii
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
bivalvilor
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
bivalvul
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
bivalvului
BIVÁLV, -Ă, bivalvi, -e, adj. 1. (Despre animale) Cu corpul acoperit de două valve. 2. (Bot.; despre capsule) Compus din două părți. – Din fr. bivalve. DOOM
biválv adj. m., pl. biválvi; f. biválvă, pl. biválve
biverb
BIVÉRB s.n. Joc care constă în reprezentarea a două cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. [< bi- + verb].
biverbe
BIVÉRB s.n. Joc care constă în reprezentarea a două cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. [< bi- + verb].
biverbele
BIVÉRB s.n. Joc care constă în reprezentarea a două cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. [< bi- + verb].
biverbelor
BIVÉRB s.n. Joc care constă în reprezentarea a două cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. [< bi- + verb].
biverbul
BIVÉRB s.n. Joc care constă în reprezentarea a două cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. [< bi- + verb].
biverbului
BIVÉRB s.n. Joc care constă în reprezentarea a două cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. [< bi- + verb].
bivitelin
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
bivitelina
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
biviteline
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
bivitelinei
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
bivitelinele
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
bivitelinelor
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
bivitelini
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
bivitelinii
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
bivitelinilor
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
bivitelinul
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
bivitelinului
BIVITELÍN, -Ă adj. (Despre gemeni) care provine din două ouă diferite. [< fr. bivitellin].
bivoac
BIVOÁC s. n. v. bivuac.
bivol
BÍVOL, bivoli, s. m. Animal rumegător asemănător cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coarne inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimțit. – Din sl. byvolŭ. DOOM
bívol s. m., pl. bívoli
bivolar
BIVOLÁR, bivolari, s. m. (Rar) Păzitor al unei cirezi de bivoli. – Bivol + suf. -ar. DOOM
bivolár (rar) s. m., pl. bivolári
bivolari
BIVOLÁR, bivolari, s. m. (Rar) Păzitor al unei cirezi de bivoli. – Bivol + suf. -ar. DOOM
bivolár (rar) s. m., pl. bivolári
bivolarii
BIVOLÁR, bivolari, s. m. (Rar) Păzitor al unei cirezi de bivoli. – Bivol + suf. -ar. DOOM
bivolár (rar) s. m., pl. bivolári
bivolarilor
BIVOLÁR, bivolari, s. m. (Rar) Păzitor al unei cirezi de bivoli. – Bivol + suf. -ar. DOOM
bivolár (rar) s. m., pl. bivolári
bivolarul
BIVOLÁR, bivolari, s. m. (Rar) Păzitor al unei cirezi de bivoli. – Bivol + suf. -ar. DOOM
bivolár (rar) s. m., pl. bivolári
bivolarului
BIVOLÁR, bivolari, s. m. (Rar) Păzitor al unei cirezi de bivoli. – Bivol + suf. -ar. DOOM
bivolár (rar) s. m., pl. bivolári
bivoli
BÍVOL, bivoli, s. m. Animal rumegător asemănător cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coarne inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimțit. – Din sl. byvolŭ. DOOM
bívol s. m., pl. bívoli
bivolii
BÍVOL, bivoli, s. m. Animal rumegător asemănător cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coarne inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimțit. – Din sl. byvolŭ. DOOM
bívol s. m., pl. bívoli
bivolilor
BÍVOL, bivoli, s. m. Animal rumegător asemănător cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coarne inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimțit. – Din sl. byvolŭ. DOOM
bívol s. m., pl. bívoli
bivolița
BÍVOLIȚĂ, bivolițe, s. f. Femela bivolului. ♦ Epitet dat unei femei grase, dizgrațioase, nesimțite. – Din bg. bivolica. DOOM
bívoliță s. f., g.-d. art. bívoliței; pl. bívolițe
bivolițe
BÍVOLIȚĂ, bivolițe, s. f. Femela bivolului. ♦ Epitet dat unei femei grase, dizgrațioase, nesimțite. – Din bg. bivolica. DOOM
bívoliță s. f., g.-d. art. bívoliței; pl. bívolițe
bivoliței
BÍVOLIȚĂ, bivolițe, s. f. Femela bivolului. ♦ Epitet dat unei femei grase, dizgrațioase, nesimțite. – Din bg. bivolica. DOOM
bívoliță s. f., g.-d. art. bívoliței; pl. bívolițe
bivolițele
BÍVOLIȚĂ, bivolițe, s. f. Femela bivolului. ♦ Epitet dat unei femei grase, dizgrațioase, nesimțite. – Din bg. bivolica. DOOM
bívoliță s. f., g.-d. art. bívoliței; pl. bívolițe
bivolițelor
BÍVOLIȚĂ, bivolițe, s. f. Femela bivolului. ♦ Epitet dat unei femei grase, dizgrațioase, nesimțite. – Din bg. bivolica. DOOM
bívoliță s. f., g.-d. art. bívoliței; pl. bívolițe
bivoliță
BÍVOLIȚĂ, bivolițe, s. f. Femela bivolului. ♦ Epitet dat unei femei grase, dizgrațioase, nesimțite. [Acc. și: bivolíță] – Din bg. bivolica.
bivoltin
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivoltina
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivoltine
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivoltinei
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivoltinele
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivoltinelor
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivoltini
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivoltinii
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivoltinilor
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivoltinul
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivoltinului
BIVOLTÍN, -Ă adj. (Despre insecte, viermi de mătase) la care ciclul vital are loc de două ori în cursul aceluiași an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de două ori, voltum < volvere – a evolua].
bivolul
BÍVOL, bivoli, s. m. Animal rumegător asemănător cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coarne inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimțit. – Din sl. byvolŭ. DOOM
bívol s. m., pl. bívoli
bivolului
BÍVOL, bivoli, s. m. Animal rumegător asemănător cu boul, cu păr negru sau alb, aspru și rar, cu coarne inelate întoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, mătăhălos, nesimțit. – Din sl. byvolŭ. DOOM
bívol s. m., pl. bívoli
bivuac
BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac. DOOM
bivuác (-vu-ac) s. n., pl. bivuácuri
bivuaca
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacai
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacam
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacare
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacare
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în afara localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer.
bivuacară
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacarăm
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacarăți
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacase
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacasem
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacaseră
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacaserăm
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacaserăți
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacaseși
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacaseți
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacat
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacau
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacași
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacați
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuachează
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuachez
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacheze
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuachezi
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacul
BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac. DOOM
bivuác (-vu-ac) s. n., pl. bivuácuri
bivuacului
BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac. DOOM
bivuác (-vu-ac) s. n., pl. bivuácuri
bivuacuri
BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac. DOOM
bivuác (-vu-ac) s. n., pl. bivuácuri
bivuacurile
BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac. DOOM
bivuác (-vu-ac) s. n., pl. bivuácuri
bivuacurilor
BIVUÁC, bivuacuri, s. n. 1. Staționare temporară a trupelor în afara localităților sau a taberelor; porțiune de teren pe care se face această staționare. 2. (Rar) Adăpost al alpiniștilor sau al turiștilor (mai ales în timpul nopții). [Pr.: -vu-ac] – Din fr. bivouac. DOOM
bivuác (-vu-ac) s. n., pl. bivuácuri
bivuacând
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bivuacînd
BIVUACÁ, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare) A staționa în fața localităților, în corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer. DOOM
bivuacá (a ~) (rar) (-vu-a-) vb., ind. prez. 3 bivuacheáză
bizam
BIZÁM, bizami, s. m. Mamifer rozător, originar din America de Nord, lung de circa 30 cm, care trăiește în preajma apelor și a cărui blană, de culoare castaniu-roșcat, este folosită în blănărie (Ondatra zibethica). ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam. DOOM
bizám (rozător) s. m., pl. bizámi
bizami
BIZÁM, bizami, s. m. Mamifer rozător, originar din America de Nord, lung de circa 30 cm, care trăiește în preajma apelor și a cărui blană, de culoare castaniu-roșcat, este folosită în blănărie (Ondatra zibethica). ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam. DOOM
bizám (rozător) s. m., pl. bizámi
bizamii
BIZÁM, bizami, s. m. Mamifer rozător, originar din America de Nord, lung de circa 30 cm, care trăiește în preajma apelor și a cărui blană, de culoare castaniu-roșcat, este folosită în blănărie (Ondatra zibethica). ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam. DOOM
bizám (rozător) s. m., pl. bizámi
bizamilor
BIZÁM, bizami, s. m. Mamifer rozător, originar din America de Nord, lung de circa 30 cm, care trăiește în preajma apelor și a cărui blană, de culoare castaniu-roșcat, este folosită în blănărie (Ondatra zibethica). ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam. DOOM
bizám (rozător) s. m., pl. bizámi
bizamul
BIZÁM, bizami, s. m. Mamifer rozător, originar din America de Nord, lung de circa 30 cm, care trăiește în preajma apelor și a cărui blană, de culoare castaniu-roșcat, este folosită în blănărie (Ondatra zibethica). ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam. DOOM
bizám (rozător) s. m., pl. bizámi
bizamului
BIZÁM, bizami, s. m. Mamifer rozător, originar din America de Nord, lung de circa 30 cm, care trăiește în preajma apelor și a cărui blană, de culoare castaniu-roșcat, este folosită în blănărie (Ondatra zibethica). ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam. DOOM
bizám (rozător) s. m., pl. bizámi
bizantin
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantin
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantina
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantina
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantine
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantine
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinei
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinei
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinele
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinele
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinelor
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinelor
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantini
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantini
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinii
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinii
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinilor
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinilor
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinism
BIZANTINÍSM, bizantinisme, s. n. Mod de a acționa în viața publică și particulară prin intrigi, prin subtilități inutile sau frivole. – Din fr. byzantinisme. DOOM
bizantinísm s. n., pl. bizantinísme
bizantinisme
BIZANTINÍSM, bizantinisme, s. n. Mod de a acționa în viața publică și particulară prin intrigi, prin subtilități inutile sau frivole. – Din fr. byzantinisme. DOOM
bizantinísm s. n., pl. bizantinísme
bizantinismele
BIZANTINÍSM, bizantinisme, s. n. Mod de a acționa în viața publică și particulară prin intrigi, prin subtilități inutile sau frivole. – Din fr. byzantinisme. DOOM
bizantinísm s. n., pl. bizantinísme
bizantinismelor
BIZANTINÍSM, bizantinisme, s. n. Mod de a acționa în viața publică și particulară prin intrigi, prin subtilități inutile sau frivole. – Din fr. byzantinisme. DOOM
bizantinísm s. n., pl. bizantinísme
bizantinismul
BIZANTINÍSM, bizantinisme, s. n. Mod de a acționa în viața publică și particulară prin intrigi, prin subtilități inutile sau frivole. – Din fr. byzantinisme. DOOM
bizantinísm s. n., pl. bizantinísme
bizantinismului
BIZANTINÍSM, bizantinisme, s. n. Mod de a acționa în viața publică și particulară prin intrigi, prin subtilități inutile sau frivole. – Din fr. byzantinisme. DOOM
bizantinísm s. n., pl. bizantinísme
bizantinist
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantinista
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantiniste
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantinistei
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantinistele
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantinistelor
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantinistica
BIZANTINÍSTICĂ s. f. (Rar) Bizantinologie. – Din germ. Byzantinistik. DOOM
bizantinístică (rar) s. f., g.-d. art. bizantinísticii
bizantinistici
BIZANTINÍSTICĂ s. f. (Rar) Bizantinologie. – Din germ. Byzantinistik. DOOM
bizantinístică (rar) s. f., g.-d. art. bizantinísticii
bizantinisticii
BIZANTINÍSTICĂ s. f. (Rar) Bizantinologie. – Din germ. Byzantinistik. DOOM
bizantinístică (rar) s. f., g.-d. art. bizantinísticii
bizantinistul
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantinistului
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantiniza
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizai
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizam
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizare
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizare
BIZANTINIZÁRE s.f. Acțiunea de a bizantiniza. [< bizantiniza].
bizantinizarea
BIZANTINIZÁRE s.f. Acțiunea de a bizantiniza. [< bizantiniza].
bizantinizară
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizarăm
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizarăți
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizase
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizasem
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizaseră
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizaserăm
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizaserăți
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizaseși
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizaseți
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizat
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizat
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizau
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizași
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizați
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizează
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizez
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizeze
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizezi
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizând
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizînd
BIZANTINIZÁ vb. I. tr. 1. A imita arta bizantină. 2. A recurge la subtilități și pedanterii în purtare. ♦ A da un caracter bizantin. [< cf. it. bizantineggiare].
bizantinizări
BIZANTINIZÁRE s.f. Acțiunea de a bizantiniza. [< bizantiniza].
bizantinizării
BIZANTINIZÁRE s.f. Acțiunea de a bizantiniza. [< bizantiniza].
bizantinizările
BIZANTINIZÁRE s.f. Acțiunea de a bizantiniza. [< bizantiniza].
bizantinizărilor
BIZANTINIZÁRE s.f. Acțiunea de a bizantiniza. [< bizantiniza].
bizantiniști
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantiniștii
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantiniștilor
BIZANTINÍST, -Ă, bizantiniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Bizantinolog. – Din fr. byzantiniste. DOOM
bizantinístă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinístei; pl. bizantiníste
bizantinolog
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinologa
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinologe
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinologei
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinologele
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinologelor
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinologi
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinologia
BIZANTINOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază istoria, literatura, muzica, limba (medio-greacă) și arta bizantină; bizantinistică. – Din fr. byzantinologie. DOOM
bizantinologíe s. f., art. bizantinología, g.-d. bizantinologíi, art. bizantinologíei
bizantinologie
BIZANTINOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază istoria, literatura, muzica, limba (medio-greacă) și arta bizantină; bizantinistică. – Din fr. byzantinologie. DOOM
bizantinologíe s. f., art. bizantinología, g.-d. bizantinologíi, art. bizantinologíei
bizantinologiei
BIZANTINOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază istoria, literatura, muzica, limba (medio-greacă) și arta bizantină; bizantinistică. – Din fr. byzantinologie. DOOM
bizantinologíe s. f., art. bizantinología, g.-d. bizantinologíi, art. bizantinologíei
bizantinologii
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinologii
BIZANTINOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază istoria, literatura, muzica, limba (medio-greacă) și arta bizantină; bizantinistică. – Din fr. byzantinologie. DOOM
bizantinologíe s. f., art. bizantinología, g.-d. bizantinologíi, art. bizantinologíei
bizantinologilor
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinologul
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinologului
BIZANTINOLÓG, -Ă, bizantinologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în bizantinologie; bizantinist. – Din bizantinologie (derivat regresiv). DOOM
bizantinológă (rar) s. f., g.-d. art. bizantinológei; pl. bizantinológe
bizantinul
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinul
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinului
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizantinului
BIZANTÍN, -Ă, bizantini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Bizanț sau din Imperiul Bizantin. 2. Adj. Care aparține Bizanțului sau Imperiului Bizantin ori bizantinilor (1), privitor la Bizanț ori la Imperiul Bizantin sau la bizantini. – Din fr. byzantin, lat. byzantinus. DOOM
bizantín adj. m., s. m., pl. bizantíni; adj. f., s. f. bizantínă, pl. bizantíne
bizar
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizara
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizare
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizarei
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizarele
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizarelor
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizareria
BIZARERÍE, bizarerii, s. f. Ciudățenie, extravaganță. – Din fr. bizarrerie. DOOM
bizareríe s. f., art. bizarería, g.-d. art. bizareríei; pl. bizareríi, art. bizareríile
bizarerie
BIZARERÍE, bizarerii, s. f. Ciudățenie, extravaganță. – Din fr. bizarrerie. DOOM
bizareríe s. f., art. bizarería, g.-d. art. bizareríei; pl. bizareríi, art. bizareríile
bizareriei
BIZARERÍE, bizarerii, s. f. Ciudățenie, extravaganță. – Din fr. bizarrerie. DOOM
bizareríe s. f., art. bizarería, g.-d. art. bizareríei; pl. bizareríi, art. bizareríile
bizarerii
BIZARERÍE, bizarerii, s. f. Ciudățenie, extravaganță. – Din fr. bizarrerie. DOOM
bizareríe s. f., art. bizarería, g.-d. art. bizareríei; pl. bizareríi, art. bizareríile
bizareriile
BIZARERÍE, bizarerii, s. f. Ciudățenie, extravaganță. – Din fr. bizarrerie. DOOM
bizareríe s. f., art. bizarería, g.-d. art. bizareríei; pl. bizareríi, art. bizareríile
bizareriilor
BIZARERÍE, bizarerii, s. f. Ciudățenie, extravaganță. – Din fr. bizarrerie. DOOM
bizareríe s. f., art. bizarería, g.-d. art. bizareríei; pl. bizareríi, art. bizareríile
bizari
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizarii
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizarilor
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizarul
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizarului
BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre. DOOM
bizár2 s. n.
bizeț
BIZÉȚ, bizețuri, s. n. Garnitură ornamentală de piele la încălțăminte, [Pl. și: bizețe] – Din germ. Besätze (sg. Besatz). DOOM
bizéț s. n., pl. bizéțuri/bizéțe
bizeț
BIZÉȚ, bizețuri, s. n. Garnitură ornamentală de piele la încălțăminte, [Pl. și: bizețe] – Din germ. Besätze (sg. Besatz).
bizețul
BIZÉȚ, bizețuri, s. n. Garnitură ornamentală de piele la încălțăminte, [Pl. și: bizețe] – Din germ. Besätze (sg. Besatz).
bizețului
BIZÉȚ, bizețuri, s. n. Garnitură ornamentală de piele la încălțăminte, [Pl. și: bizețe] – Din germ. Besätze (sg. Besatz).
bizețuri
BIZÉȚ, bizețuri, s. n. Garnitură ornamentală de piele la încălțăminte, [Pl. și: bizețe] – Din germ. Besätze (sg. Besatz).
bizețurile
BIZÉȚ, bizețuri, s. n. Garnitură ornamentală de piele la încălțăminte, [Pl. și: bizețe] – Din germ. Besätze (sg. Besatz).
bizețurilor
BIZÉȚ, bizețuri, s. n. Garnitură ornamentală de piele la încălțăminte, [Pl. și: bizețe] – Din germ. Besätze (sg. Besatz).
bizon
BIZÓN, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din familia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă, care trăiește astăzi în rezervații naturale în SUA și Canada (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison. DOOM
bizón (erbivor) s. m., pl. bizóni
bizon
BIZÓN, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din familia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă, care trăiește astăzi în rezervații naturale în SUA și Canada (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison.
bizoni
BIZÓN, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din familia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă, care trăiește astăzi în rezervații naturale în SUA și Canada (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison. DOOM
bizón (erbivor) s. m., pl. bizóni
bizonii
BIZÓN, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din familia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă, care trăiește astăzi în rezervații naturale în SUA și Canada (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison. DOOM
bizón (erbivor) s. m., pl. bizóni
bizonilor
BIZÓN, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din familia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă, care trăiește astăzi în rezervații naturale în SUA și Canada (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison. DOOM
bizón (erbivor) s. m., pl. bizóni
bizonul
BIZÓN, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din familia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă, care trăiește astăzi în rezervații naturale în SUA și Canada (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison. DOOM
bizón (erbivor) s. m., pl. bizóni
bizonului
BIZÓN, bizoni, s. m. 1. Animal rumegător sălbatic din familia bovinelor, cu fruntea mare, bombată, cu coarne scurte, cu umerii mai ridicați decât crupa, cu o coamă deasă, care trăiește astăzi în rezervații naturale în SUA și Canada (Bison bison). 2. Pielea tăbăcită a acestui animal; piele de vițel tăbăcită care imită pielea bizonului (1). – Din fr., lat. bison. DOOM
bizón (erbivor) s. m., pl. bizóni
bizota
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotai
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotam
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotare
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotare
BIZOTÁRE s. f. Acțiunea de a bizota și rezultatul ei. – V. bizota. DOOM
bizotáre s. f., g.-d. art. bizotắrii
bizotarea
BIZOTÁRE s. f. Acțiunea de a bizota și rezultatul ei. – V. bizota. DOOM
bizotáre s. f., g.-d. art. bizotắrii
bizotară
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotarăm
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotarăți
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotase
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotasem
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotaseră
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotaserăm
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotaserăți
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotaseși
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotaseți
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotat
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotat
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotau
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotași
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotați
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotează
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotez
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizoteze
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotezi
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotând
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotînd
BIZOTÁ, bizotez, vb. I. Tranz. A șlefui oblic muchiile unei oglinzi, ale unei pietre prețioase etc. – Din fr. biseauter.
bizotări
BIZOTÁRE s. f. Acțiunea de a bizota și rezultatul ei. – V. bizota. DOOM
bizotáre s. f., g.-d. art. bizotắrii
bizotării
BIZOTÁRE s. f. Acțiunea de a bizota și rezultatul ei. – V. bizota. DOOM
bizotáre s. f., g.-d. art. bizotắrii
bizotările
BIZOTÁRE s. f. Acțiunea de a bizota și rezultatul ei. – V. bizota. DOOM
bizotáre s. f., g.-d. art. bizotắrii
bizotărilor
BIZOTÁRE s. f. Acțiunea de a bizota și rezultatul ei. – V. bizota. DOOM
bizotáre s. f., g.-d. art. bizotắrii
bizou
BIZÓU s.n. Margine tăiată oblic (la oglinzi, pietre prețioase etc.). [Pl. -ouri. / < fr. biseau].
bizoul
BIZÓU s.n. Margine tăiată oblic (la oglinzi, pietre prețioase etc.). [Pl. -ouri. / < fr. biseau].
bizoului
BIZÓU s.n. Margine tăiată oblic (la oglinzi, pietre prețioase etc.). [Pl. -ouri. / < fr. biseau].
bizouri
BIZÓU s.n. Margine tăiată oblic (la oglinzi, pietre prețioase etc.). [Pl. -ouri. / < fr. biseau].
bizourile
BIZÓU s.n. Margine tăiată oblic (la oglinzi, pietre prețioase etc.). [Pl. -ouri. / < fr. biseau].
bizourilor
BIZÓU s.n. Margine tăiată oblic (la oglinzi, pietre prețioase etc.). [Pl. -ouri. / < fr. biseau].
bizui
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuia
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiai
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiam
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiau
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiați
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuie
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuii
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuim
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuind
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuire
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuire
BIZUÍRE s. f. Faptul de a se bizui. – V. bizui. DOOM
bizuíre s. f., g.-d. art. bizuírii
bizuirea
BIZUÍRE s. f. Faptul de a se bizui. – V. bizui. DOOM
bizuíre s. f., g.-d. art. bizuírii
bizuiri
BIZUÍRE s. f. Faptul de a se bizui. – V. bizui. DOOM
bizuíre s. f., g.-d. art. bizuírii
bizuirii
BIZUÍRE s. f. Faptul de a se bizui. – V. bizui. DOOM
bizuíre s. f., g.-d. art. bizuírii
bizuirile
BIZUÍRE s. f. Faptul de a se bizui. – V. bizui. DOOM
bizuíre s. f., g.-d. art. bizuírii
bizuirilor
BIZUÍRE s. f. Faptul de a se bizui. – V. bizui. DOOM
bizuíre s. f., g.-d. art. bizuírii
bizuiră
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuirăm
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuirăți
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuise
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuisem
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiseră
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiserăm
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiserăți
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiseși
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiseți
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuit
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiși
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizuiți
BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. DOOM
!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie
bizunie
VIZUNÍE, vizunii, s. f. (Pop.) Vizuină. – Din vizuină.
bișnița
BÍȘNIȚĂ, bișnițe, s. f. (Fam.) Afacere necinstită, măruntă; găinărie2; gheșeft. – Din engl. business. DOOM
bíșniță (afacere) (fam.) s. f., g.-d. art. bíșniței; pl. bíșnițe
bișnițar
BIȘNIȚÁR, bișnițari, s. m. (Fam.) Persoană care face bișniță; gheșeftar. – Bișniță + suf. -ar. DOOM
bișnițár (fam.) s. m., pl. bișnițári
bișnițari
BIȘNIȚÁR, bișnițari, s. m. (Fam.) Persoană care face bișniță; gheșeftar. – Bișniță + suf. -ar. DOOM
bișnițár (fam.) s. m., pl. bișnițári
bișnițarii
BIȘNIȚÁR, bișnițari, s. m. (Fam.) Persoană care face bișniță; gheșeftar. – Bișniță + suf. -ar. DOOM
bișnițár (fam.) s. m., pl. bișnițári
bișnițarilor
BIȘNIȚÁR, bișnițari, s. m. (Fam.) Persoană care face bișniță; gheșeftar. – Bișniță + suf. -ar. DOOM
bișnițár (fam.) s. m., pl. bișnițári
bișnițarul
BIȘNIȚÁR, bișnițari, s. m. (Fam.) Persoană care face bișniță; gheșeftar. – Bișniță + suf. -ar. DOOM
bișnițár (fam.) s. m., pl. bișnițári
bișnițarului
BIȘNIȚÁR, bișnițari, s. m. (Fam.) Persoană care face bișniță; gheșeftar. – Bișniță + suf. -ar. DOOM
bișnițár (fam.) s. m., pl. bișnițári
bișnițe
BÍȘNIȚĂ, bișnițe, s. f. (Fam.) Afacere necinstită, măruntă; găinărie2; gheșeft. – Din engl. business. DOOM
bíșniță (afacere) (fam.) s. f., g.-d. art. bíșniței; pl. bíșnițe
bișniței
BÍȘNIȚĂ, bișnițe, s. f. (Fam.) Afacere necinstită, măruntă; găinărie2; gheșeft. – Din engl. business. DOOM
bíșniță (afacere) (fam.) s. f., g.-d. art. bíșniței; pl. bíșnițe
bișnițele
BÍȘNIȚĂ, bișnițe, s. f. (Fam.) Afacere necinstită, măruntă; găinărie2; gheșeft. – Din engl. business. DOOM
bíșniță (afacere) (fam.) s. f., g.-d. art. bíșniței; pl. bíșnițe
bișnițelor
BÍȘNIȚĂ, bișnițe, s. f. (Fam.) Afacere necinstită, măruntă; găinărie2; gheșeft. – Din engl. business. DOOM
bíșniță (afacere) (fam.) s. f., g.-d. art. bíșniței; pl. bíșnițe
bișnițărea
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăreai
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăream
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărească
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăreau
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăreați
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăresc
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărește
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărești
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițări
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițării
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărim
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărind
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărire
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărire
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăriră
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărirăm
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărirăți
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărise
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărisem
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăriseră
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăriserăm
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăriserăți
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăriseși
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăriseți
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițărit
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăriși
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișnițăriți
bișnițări, bișnițăresc, v. i. a realiza profituri personale pe căi necinstite, din afaceri ilegale de mică anvergură.
bișof
BIȘÓF s.n. Băutură alcoolică rece, obținută prin macerarea în vin a lămâii sau portocalei. [Scris și bischof. / < fr. bischof, engl. bishof, cf. germ. Bischof].
biștar
biștári s. m. pl. – Bani. Țig. bišto „al douăzecilea” (cf. cuvîntul în Wlislocki 76), probabil folosit la început, în arg., ca echivalent al lui „pol”, monedă de 20 lei. Bogrea, Dacor., VII, 36, indicare acest etimon, a cărui autenticitate este combătută de Graur, 130, care propune în loc biš star „24”, care se înțelege mai puțin (cf. Juilland 159). Un țig. bištari, la Vasiliu, GS, VII, 104.
biți
BIT, biți, s. m. 1. Cifră în sistemul de numerație binar. 2. Unitate de măsură a cantității de informație. – Din engl., fr. bit. DOOM
bit (unitate pentru cantitatea de informație) s. m., pl. biți
biții
BIT, biți, s. m. 1. Cifră în sistemul de numerație binar. 2. Unitate de măsură a cantității de informație. – Din engl., fr. bit. DOOM
bit (unitate pentru cantitatea de informație) s. m., pl. biți
biților
BIT, biți, s. m. 1. Cifră în sistemul de numerație binar. 2. Unitate de măsură a cantității de informație. – Din engl., fr. bit. DOOM
bit (unitate pentru cantitatea de informație) s. m., pl. biți
biță
BĂDÍȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui bade; bădie, bădică, bădișor, bădițel. [Var.: bíță s. m.] – Bade + suf.-iță. DOOM
bădíță (pop.) s. m., art. bădíța, g.-d. art. lui bădíța/bădíței