ața
ÁȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricarea țesăturilor etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comportare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi aproape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut nimic. Până-ntr-un cap(ăt) sau până la un cap de ață = absolut tot. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia. DOOM
áță-de-máre (plantă, pește) s. f., g.-d. art. áței-de-máre
ațe
ÁȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricarea țesăturilor etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comportare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi aproape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut nimic. Până-ntr-un cap(ăt) sau până la un cap de ață = absolut tot. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia. DOOM
áță-de-máre (plantă, pește) s. f., g.-d. art. áței-de-máre
aței
ÁȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricarea țesăturilor etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comportare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi aproape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut nimic. Până-ntr-un cap(ăt) sau până la un cap de ață = absolut tot. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia. DOOM
áță-de-máre (plantă, pește) s. f., g.-d. art. áței-de-máre
ațele
ÁȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricarea țesăturilor etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comportare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi aproape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut nimic. Până-ntr-un cap(ăt) sau până la un cap de ață = absolut tot. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia. DOOM
áță-de-máre (plantă, pește) s. f., g.-d. art. áței-de-máre
ațelor
ÁȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricarea țesăturilor etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comportare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi aproape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut nimic. Până-ntr-un cap(ăt) sau până la un cap de ață = absolut tot. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia. DOOM
áță-de-máre (plantă, pește) s. f., g.-d. art. áței-de-máre
ațica
AȚÍCĂ s. f. Pânză de bumbac, rară și subțire. – Ață + suf. -ică. DOOM
!ațícă s. f., g.-d. art. ațícii
ațice
AȚÍCĂ s. f. Pânză de bumbac, rară și subțire. – Ață + suf. -ică. DOOM
!ațícă s. f., g.-d. art. ațícii
ațicei
AȚÍCĂ s. f. Pânză de bumbac, rară și subțire. – Ață + suf. -ică. DOOM
!ațícă s. f., g.-d. art. ațícii
ațicele
AȚÍCĂ s. f. Pânză de bumbac, rară și subțire. – Ață + suf. -ică. DOOM
!ațícă s. f., g.-d. art. ațícii
ațicelor
AȚÍCĂ s. f. Pânză de bumbac, rară și subțire. – Ață + suf. -ică. DOOM
!ațícă s. f., g.-d. art. ațícii
ațică
AȚÍCĂ s. f. Pânză de bumbac, rară și subțire. – Ață + suf. -ică.
ație
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
ații
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
ațiind
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
ațin
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținat
aținát (aținátă), adj. – Înclinat, aplecat. Lat. attĕnuātus (DAR; REW 8654); cf. înțina. Cuvînt puțin folosit (în Trans.); sensul al doilea menționat de DAR, „orgolios”, pare a avea un caracter impropriu.
aține
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținea
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
ațineai
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
ațineam
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
ațineau
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
ațineați
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținem
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținere
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținere
AȚÍNE, ațín, vb. III. 1. Refl. și tranz. A pândi trecerea cuiva (stând în calea lui). ♦ (Rar) A se ține după cineva; a urmări. 2. Refl. A fi sau a sta gata pentru a prinde ceva (care încearcă să scape). [Var.: ațineá vb. II] – Lat. *attenere (= attinere).
ațineți
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținta
AȚINTÁ vb. I v. aținti.
ațintat
AȚINTÁT, -Ă adj. v. ațintit.
ațintea
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
aținteai
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
aținteam
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintească
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
aținteau
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
aținteați
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintesc
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintește
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintești
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
aținti
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintii
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintim
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintind
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintire
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintire
AȚINTÍRE s. f. Acțiunea de a aținti. – V. aținti. DOOM
ațintíre s. f., g.-d. art. ațintírii
ațintirea
AȚINTÍRE s. f. Acțiunea de a aținti. – V. aținti. DOOM
ațintíre s. f., g.-d. art. ațintírii
ațintiri
AȚINTÍRE s. f. Acțiunea de a aținti. – V. aținti. DOOM
ațintíre s. f., g.-d. art. ațintírii
ațintirii
AȚINTÍRE s. f. Acțiunea de a aținti. – V. aținti. DOOM
ațintíre s. f., g.-d. art. ațintírii
ațintirile
AȚINTÍRE s. f. Acțiunea de a aținti. – V. aținti. DOOM
ațintíre s. f., g.-d. art. ațintírii
ațintirilor
AȚINTÍRE s. f. Acțiunea de a aținti. – V. aținti. DOOM
ațintíre s. f., g.-d. art. ațintírii
ațintiră
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintirăm
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintirăți
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintise
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintisem
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintiseră
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintiserăm
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintiserăți
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintiseși
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintiseți
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintit
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintit
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
ațintita
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
ațintite
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
ațintitei
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
ațintitele
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
ațintitelor
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
ațintitul
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
ațintitului
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
ațintiși
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintiți
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. DOOM
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă
ațintiți
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
ațintiții
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
ațintiților
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.
aținu
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținui
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținură
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținurăm
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținurăți
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținuse
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținusem
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținuseră
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținuserăm
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținuserăți
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținuseși
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținuseți
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținut
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținut
AȚÍNE, ațín, vb. III. 1. Refl. și tranz. A pândi trecerea cuiva (stând în calea lui). ♦ (Rar) A se ține după cineva; a urmări. 2. Refl. A fi sau a sta gata pentru a prinde ceva (care încearcă să scape). [Var.: ațineá vb. II] – Lat. *attenere (= attinere).
aținuși
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținând
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
aținînd
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
ațină
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
ațipea
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipeai
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipeala
AȚIPEALĂ, ațipeli, s. f. Faptul de a ațipi; starea celui ațipit. – Ațipi + suf. -eală. DOOM
ațipeálă s. f., g.-d. art. ațipélii; pl. ațipéli
ațipeam
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipească
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipeau
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipeați
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipeli
AȚIPEALĂ, ațipeli, s. f. Faptul de a ațipi; starea celui ațipit. – Ațipi + suf. -eală. DOOM
ațipeálă s. f., g.-d. art. ațipélii; pl. ațipéli
ațipelii
AȚIPEALĂ, ațipeli, s. f. Faptul de a ațipi; starea celui ațipit. – Ațipi + suf. -eală. DOOM
ațipeálă s. f., g.-d. art. ațipélii; pl. ațipéli
ațipelile
AȚIPEALĂ, ațipeli, s. f. Faptul de a ațipi; starea celui ațipit. – Ațipi + suf. -eală. DOOM
ațipeálă s. f., g.-d. art. ațipélii; pl. ațipéli
ațipelilor
AȚIPEALĂ, ațipeli, s. f. Faptul de a ațipi; starea celui ațipit. – Ațipi + suf. -eală. DOOM
ațipeálă s. f., g.-d. art. ațipélii; pl. ațipéli
ațipesc
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipește
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipești
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipi
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipii
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipim
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipind
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipire
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipire
AȚIPÍRE, ațipiri, s. f. Faptul de a ațipi. – V. ațipi. DOOM
ațipíre s. f., g.-d. art. ațipírii; pl. ațipíri
ațipirea
AȚIPÍRE, ațipiri, s. f. Faptul de a ațipi. – V. ațipi. DOOM
ațipíre s. f., g.-d. art. ațipírii; pl. ațipíri
ațipiri
AȚIPÍRE, ațipiri, s. f. Faptul de a ațipi. – V. ațipi. DOOM
ațipíre s. f., g.-d. art. ațipírii; pl. ațipíri
ațipirii
AȚIPÍRE, ațipiri, s. f. Faptul de a ațipi. – V. ațipi. DOOM
ațipíre s. f., g.-d. art. ațipírii; pl. ațipíri
ațipirile
AȚIPÍRE, ațipiri, s. f. Faptul de a ațipi. – V. ațipi. DOOM
ațipíre s. f., g.-d. art. ațipírii; pl. ațipíri
ațipirilor
AȚIPÍRE, ațipiri, s. f. Faptul de a ațipi. – V. ațipi. DOOM
ațipíre s. f., g.-d. art. ațipírii; pl. ațipíri
ațipiră
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipirăm
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipirăți
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipise
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipisem
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipiseră
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipiserăm
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipiserăți
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipiseși
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipiseți
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipit
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipit
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațipita
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațipite
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațipitei
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațipitele
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațipitelor
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațipitul
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațipitului
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațipiși
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipiți
AȚIPÍ, ațipesc, vb. IV. Intranz. A începe să doarmă, a fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a aromi. – Lat. *attepire (= tepere). DOOM
ațipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațipésc, imperf. 3 sg. ațipeá; conj. prez. 3 să ațipeáscă
ațipiți
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațipiții
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațipiților
AȚIPIT, -Ă, ațipiți, -te, adj. Care a fost cuprins de un somn ușor (și de scurtă durată). – V. ațipi.
ațiu
AȚINEÁ vb. II v. aține. DOOM
ațíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 2 sg. ațíi, 1 pl. ațínem, 2 pl. ațíneți; imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 să ațínă; ger. aținấnd; part. aținút
ațișoara
AȚIȘOÁRĂ, ațișoare, s. f. Diminutiv al lui ață. – Ață + suf. -ișoară. DOOM
ațișoáră s. f., g.-d. art. ațișoárei; pl. ațișoáre
ațișoare
AȚIȘOÁRĂ, ațișoare, s. f. Diminutiv al lui ață. – Ață + suf. -ișoară. DOOM
ațișoáră s. f., g.-d. art. ațișoárei; pl. ațișoáre
ațișoarei
AȚIȘOÁRĂ, ațișoare, s. f. Diminutiv al lui ață. – Ață + suf. -ișoară. DOOM
ațișoáră s. f., g.-d. art. ațișoárei; pl. ațișoáre
ațișoarele
AȚIȘOÁRĂ, ațișoare, s. f. Diminutiv al lui ață. – Ață + suf. -ișoară. DOOM
ațișoáră s. f., g.-d. art. ațișoárei; pl. ațișoáre
ațișoarelor
AȚIȘOÁRĂ, ațișoare, s. f. Diminutiv al lui ață. – Ață + suf. -ișoară. DOOM
ațișoáră s. f., g.-d. art. ațișoárei; pl. ațișoáre
ațița
AȚIȚÁ vb. I v. ațîța.
ațițare
AȚIȚÁRE s. f. v. ațîțare.
ațițat
AȚIȚÁT, -Ă adj. v. ațîțat.
ațoasa
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațoase
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațoasei
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațoasele
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațoaselor
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațos
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațosul
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațosului
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațoși
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațoșii
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațoșilor
AȚÓS, -OASĂ, ațoși, -oase, adj. (Despre păstăile unor plante) Care are ațe (2). ♦ Fig. (Despre oameni) Încăpățânat; supărăcios; îngâmfat. – Ață + suf. -os. DOOM
ațós adj. m., pl. ațóși; f. ațoásă, pl. ațoáse
ațâț
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâța
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțai
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțam
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțare
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțare
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațâțarea
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațâțară
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțarăm
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțarăți
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțase
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțasem
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțaseră
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțaserăm
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțaserăți
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțaseși
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțaseți
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțat
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțat
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțata
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțate
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțatei
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțatele
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțatelor
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțatul
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțatului
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțau
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțași
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțați
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțați
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțații
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțaților
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațâțe
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâți
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțând
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațâțări
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațâțării
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațâțările
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațâțărilor
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațâțătoare
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațâțătoarea
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațâțătoarei
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațâțătoarele
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațâțătoarelor
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațâțător
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațâțători
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațâțătorii
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațâțătorilor
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațâțătorul
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațâțătorului
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîț
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîța
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțai
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțam
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțare
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțare
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațîțarea
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațîțară
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțarăm
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțarăți
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțase
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțasem
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțaseră
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțaserăm
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțaserăți
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțaseși
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțaseți
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțat
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțat
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțata
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțate
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțatei
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțatele
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțatelor
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțatul
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțatului
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțau
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțași
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțați
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțați
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțații
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțaților
AȚÂȚÁT, -Ă, ațâțați, -te, adj. Care este întărâtat sau excitat. – V. ațâța.
ațîțe
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîți
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțînd
AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”). DOOM
ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță
ațîțări
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațîțării
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațîțările
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațîțărilor
AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța. DOOM
ațâțáre s. f., g.-d. art. ațâțắrii; pl. ațâțắri
ațîțătoare
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîțătoarea
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîțătoarei
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîțătoarele
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîțătoarelor
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîțător
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîțători
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîțătorii
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîțătorilor
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîțătorul
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre
ațîțătorului
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător. DOOM
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre