au
AU² interj. Exclamație care exprimă diverse stări și sentimente (durere fizică, mirare, surprindere, bucurie etc.). – Onomatopee.

DOOM

au⁴ vb. v. aveá¹, aveá²

au
ÁUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apa folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (l); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

DOOM

áur (a-ur) s. n.; simb. Au

auace
auáce adv. – (Înv.) Aici, în partea asta. Lat. *ad hācce (Candrea-Dens., 116; Rosetti, I, 163); sau, după Philippide, ZRPh., XXXI (1907), p. 202; REW 4159 și Pascu, Beiträge, 14, în lat. *ad hocce.

auacia
auácia av vz aoace

aubadă
AUBÁDĂ, aubade, s. f. (Franțuzism) Concert dat în zorii zilei sub fereastra cuiva. [Pr.: o-ba-] – Din fr. aubade.

DOOM

*aubádă (fr.) [au pron. o] s. f., g.-d. art. aubádei; pl. aubáde

aucuparia
SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș de munte (sau păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

aucțiune
AUCȚIÚNE s.f. Vânzare publică, la licitație, a anumitor bunuri; vânzare la licitație. [Pron. a-uc-ți-u-. / < lat. auctio, cf. germ. Auction].

aucțiunea
AUCȚIÚNE s.f. Vânzare publică, la licitație, a anumitor bunuri; vânzare la licitație. [Pron. a-uc-ți-u-. / < lat. auctio, cf. germ. Auction].

aucțiuni
AUCȚIÚNE s.f. Vânzare publică, la licitație, a anumitor bunuri; vânzare la licitație. [Pron. a-uc-ți-u-. / < lat. auctio, cf. germ. Auction].

aucțiunii
AUCȚIÚNE s.f. Vânzare publică, la licitație, a anumitor bunuri; vânzare la licitație. [Pron. a-uc-ți-u-. / < lat. auctio, cf. germ. Auction].

aucțiunile
AUCȚIÚNE s.f. Vânzare publică, la licitație, a anumitor bunuri; vânzare la licitație. [Pron. a-uc-ți-u-. / < lat. auctio, cf. germ. Auction].

aucțiunilor
AUCȚIÚNE s.f. Vânzare publică, la licitație, a anumitor bunuri; vânzare la licitație. [Pron. a-uc-ți-u-. / < lat. auctio, cf. germ. Auction].

aud
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

aude
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

audi
AUDI- v. audio-.

audia
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiai
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiam
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiară
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiarăm
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiarăți
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiase
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiasem
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiaseră
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiaserăm
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiaserăți
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiaseși
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiaseți
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiat
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiat
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta un martor în vederea rezolvării unui proces. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

audiau
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiază
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiași
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiați
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audibil
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audibila
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audibile
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audibilei
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audibilele
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audibilelor
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audibili
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audibilii
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audibililor
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audibilitate
AUDIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unei unde sonore de a putea fi auzită. [Pr: a-u-] – Din fr. audibilité.

DOOM

audibilitáte (a-u-) s. f., g.-d. art. audibilitắții

audibilitatea
AUDIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unei unde sonore de a putea fi auzită. [Pr: a-u-] – Din fr. audibilité.

DOOM

audibilitáte (a-u-) s. f., g.-d. art. audibilitắții

audibilități
AUDIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unei unde sonore de a putea fi auzită. [Pr: a-u-] – Din fr. audibilité.

DOOM

audibilitáte (a-u-) s. f., g.-d. art. audibilitắții

audibilității
AUDIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unei unde sonore de a putea fi auzită. [Pr: a-u-] – Din fr. audibilité.

DOOM

audibilitáte (a-u-) s. f., g.-d. art. audibilitắții

audibilul
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audibilului
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.

DOOM

audíbil (a-u-) adj. m., pl. audíbili; f. audíbilă, pl. audíbile

audie
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiem
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audient
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audienta
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audiente
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audientei
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audientele
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audientelor
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audientul
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audientului
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audiența
AUDIÉNȚĂ, audiențe, s. f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ◊ Expr. A avea audiență la... = a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros. [Pr.: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.

DOOM

audiénță (întrevedere, influență) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiénței; pl. audiénțe

audiențe
AUDIÉNȚĂ, audiențe, s. f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ◊ Expr. A avea audiență la... = a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros. [Pr.: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.

DOOM

audiénță (întrevedere, influență) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiénței; pl. audiénțe

audienței
AUDIÉNȚĂ, audiențe, s. f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ◊ Expr. A avea audiență la... = a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros. [Pr.: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.

DOOM

audiénță (întrevedere, influență) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiénței; pl. audiénțe

audiențele
AUDIÉNȚĂ, audiențe, s. f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ◊ Expr. A avea audiență la... = a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros. [Pr.: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.

DOOM

audiénță (întrevedere, influență) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiénței; pl. audiénțe

audiențelor
AUDIÉNȚĂ, audiențe, s. f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ◊ Expr. A avea audiență la... = a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros. [Pr.: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.

DOOM

audiénță (întrevedere, influență) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiénței; pl. audiénțe

audienți
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audienții
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audienților
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a da examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

DOOM

audiéntă (persoană) (rar) (a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audiéntei; pl. audiénte

audiere
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiere
AUDIÉRE, audieri, s. f. Acțiunea de a audia și rezultatul ei. [Pr.: a-u-di-e-] – V. audia.

DOOM

audiére (a-u-di-e-) s. f., g.-d. art. audiérii; pl. audiéri

audierea
AUDIÉRE, audieri, s. f. Acțiunea de a audia și rezultatul ei. [Pr.: a-u-di-e-] – V. audia.

DOOM

audiére (a-u-di-e-) s. f., g.-d. art. audiérii; pl. audiéri

audieri
AUDIÉRE, audieri, s. f. Acțiunea de a audia și rezultatul ei. [Pr.: a-u-di-e-] – V. audia.

DOOM

audiére (a-u-di-e-) s. f., g.-d. art. audiérii; pl. audiéri

audierii
AUDIÉRE, audieri, s. f. Acțiunea de a audia și rezultatul ei. [Pr.: a-u-di-e-] – V. audia.

DOOM

audiére (a-u-di-e-) s. f., g.-d. art. audiérii; pl. audiéri

audierile
AUDIÉRE, audieri, s. f. Acțiunea de a audia și rezultatul ei. [Pr.: a-u-di-e-] – V. audia.

DOOM

audiére (a-u-di-e-) s. f., g.-d. art. audiérii; pl. audiéri

audierilor
AUDIÉRE, audieri, s. f. Acțiunea de a audia și rezultatul ei. [Pr.: a-u-di-e-] – V. audia.

DOOM

audiére (a-u-di-e-) s. f., g.-d. art. audiérii; pl. audiéri

audiez
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audieze
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiezi
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audiind
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta depoziția unui martor. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.

DOOM

audiá (a ~) (a-u-di-a) vb., ind. prez. 3 audiáză, 1 pl. audiém (-di-em); conj. prez. 3 să audiéze; ger. audiínd (-di-ind)

audio
AÚDIO² adj. invar. Care servește la perceperea auditivă. Casetă audio. [Pr.: a-u-di-o] – Din fr. audio.

DOOM

aúdio (a-u-di-o) adj. invar.

audio
AUDIO-¹ Element de compunere care înseamnă „referitor la auz”. [Pr.: a-u-di-o] – Din lat., fr. audio-.

audiofoane
AUDIOFÓN s.n. Aparat acustic folosit de hipoacuzici pentru amplificarea sunetelor. [< fr. audiophone].

audiofoanele
AUDIOFÓN s.n. Aparat acustic folosit de hipoacuzici pentru amplificarea sunetelor. [< fr. audiophone].

audiofoanelor
AUDIOFÓN s.n. Aparat acustic folosit de hipoacuzici pentru amplificarea sunetelor. [< fr. audiophone].

audiofon
AUDIOFÓN s.n. Aparat acustic folosit de hipoacuzici pentru amplificarea sunetelor. [< fr. audiophone].

audiofonologia
AUDIOFONOLOGÍE s. f. Disciplină medicală care se ocupă de patologia organelor de fonație și audiție. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiophonologie.

audiofonologie
AUDIOFONOLOGÍE s. f. Disciplină medicală care se ocupă de patologia organelor de fonație și audiție. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiophonologie.

audiofonologiei
AUDIOFONOLOGÍE s. f. Disciplină medicală care se ocupă de patologia organelor de fonație și audiție. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiophonologie.

audiofonologii
AUDIOFONOLOGÍE s. f. Disciplină medicală care se ocupă de patologia organelor de fonație și audiție. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiophonologie.

audiofonul
AUDIOFÓN s.n. Aparat acustic folosit de hipoacuzici pentru amplificarea sunetelor. [< fr. audiophone].

audiofonului
AUDIOFÓN s.n. Aparat acustic folosit de hipoacuzici pentru amplificarea sunetelor. [< fr. audiophone].

audiofrecvență
AUDIOFRECVÉNȚĂ s. f. (Fiz.) Frecvență a unei unde sonore percepută de auz. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiofréquence.

DOOM

audiofrecvénță (a-u-di-o-frec-) s. f., g.-d. art. audiofrecvénței

audiograf
AUDIOGRÁF s.n. Audiometru înregistrator. [Pron. a-u-di-o-. [< fr. audiographe].

audiografe
AUDIOGRÁF s.n. Audiometru înregistrator. [Pron. a-u-di-o-. [< fr. audiographe].

audiografele
AUDIOGRÁF s.n. Audiometru înregistrator. [Pron. a-u-di-o-. [< fr. audiographe].

audiografelor
AUDIOGRÁF s.n. Audiometru înregistrator. [Pron. a-u-di-o-. [< fr. audiographe].

audiografia
AUDIOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică a rezultatelor audiometrice. [Pron. a-u-di-o-, gen. -iei. / < fr. audiographie].

audiografie
AUDIOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică a rezultatelor audiometrice. [Pron. a-u-di-o-, gen. -iei. / < fr. audiographie].

audiografiei
AUDIOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică a rezultatelor audiometrice. [Pron. a-u-di-o-, gen. -iei. / < fr. audiographie].

audiografii
AUDIOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică a rezultatelor audiometrice. [Pron. a-u-di-o-, gen. -iei. / < fr. audiographie].

audiografiile
AUDIOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică a rezultatelor audiometrice. [Pron. a-u-di-o-, gen. -iei. / < fr. audiographie].

audiografiilor
AUDIOGRAFÍE s.f. Înregistrare grafică a rezultatelor audiometrice. [Pron. a-u-di-o-, gen. -iei. / < fr. audiographie].

audiograful
AUDIOGRÁF s.n. Audiometru înregistrator. [Pron. a-u-di-o-. [< fr. audiographe].

audiografului
AUDIOGRÁF s.n. Audiometru înregistrator. [Pron. a-u-di-o-. [< fr. audiographe].

audiograma
AUDIOGRÁMĂ, audiograme, s. f. Grafic pe care se înregistrează rezultatele unui examen audiometric. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiogramme.

DOOM

audiográmă (a-u-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. audiográmei; pl. audiográme

audiograme
AUDIOGRÁMĂ, audiograme, s. f. Grafic pe care se înregistrează rezultatele unui examen audiometric. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiogramme.

DOOM

audiográmă (a-u-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. audiográmei; pl. audiográme

audiogramei
AUDIOGRÁMĂ, audiograme, s. f. Grafic pe care se înregistrează rezultatele unui examen audiometric. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiogramme.

DOOM

audiográmă (a-u-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. audiográmei; pl. audiográme

audiogramele
AUDIOGRÁMĂ, audiograme, s. f. Grafic pe care se înregistrează rezultatele unui examen audiometric. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiogramme.

DOOM

audiográmă (a-u-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. audiográmei; pl. audiográme

audiogramelor
AUDIOGRÁMĂ, audiograme, s. f. Grafic pe care se înregistrează rezultatele unui examen audiometric. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiogramme.

DOOM

audiográmă (a-u-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. audiográmei; pl. audiográme

audiolog
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiologa
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiologe
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiologei
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiologele
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiologelor
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiologi
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiologia
AUDIOLOGÍE s.f. Disciplină medicală care studiază problemele legate de auz. [Gen. -iei. / < fr. audiologie, cf. lat. audire – a auzi, gr. logos – știință].

audiologic
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologica
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologice
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologicei
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologicele
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologicelor
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologici
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologicii
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologicilor
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologicul
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologicului
AUDIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la audiologie. [Cf. fr. audiologique].

audiologie
AUDIOLOGÍE s.f. Disciplină medicală care studiază problemele legate de auz. [Gen. -iei. / < fr. audiologie, cf. lat. audire – a auzi, gr. logos – știință].

audiologiei
AUDIOLOGÍE s.f. Disciplină medicală care studiază problemele legate de auz. [Gen. -iei. / < fr. audiologie, cf. lat. audire – a auzi, gr. logos – știință].

audiologii
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiologii
AUDIOLOGÍE s.f. Disciplină medicală care studiază problemele legate de auz. [Gen. -iei. / < fr. audiologie, cf. lat. audire – a auzi, gr. logos – știință].

audiologilor
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiologul
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiologului
AUDIOLÓG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în audiologie. [< germ. Audiologe].

audiometre
AUDIOMÉTRU, audiometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se determină acuitatea auditivă a cuiva. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiomètre.

DOOM

audiométru (aparat pentru măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tru) s. n., art. audiométrul; pl. audiométre

audiometrele
AUDIOMÉTRU, audiometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se determină acuitatea auditivă a cuiva. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiomètre.

DOOM

audiométru (aparat pentru măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tru) s. n., art. audiométrul; pl. audiométre

audiometrelor
AUDIOMÉTRU, audiometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se determină acuitatea auditivă a cuiva. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiomètre.

DOOM

audiométru (aparat pentru măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tru) s. n., art. audiométrul; pl. audiométre

audiometria
AUDIOMETRÍE s. f. Măsurare a acuității auditive a unei persoane (cu ajutorul audiometrului). [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiométrie.

DOOM

audiometríe (măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tri-) s. f., art. audiometría, g.-d. audiometríi, art. audiometríei

audiometric
AUDIOMÉTRIC, -Ă, audiometrici, -ce, adj. (Med.) De audiometrie. [Pr.: a-u-di-o] – Din fr. audiométrique.

audiometrie
AUDIOMETRÍE s. f. Măsurare a acuității auditive a unei persoane (cu ajutorul audiometrului). [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiométrie.

DOOM

audiometríe (măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tri-) s. f., art. audiometría, g.-d. audiometríi, art. audiometríei

audiometriei
AUDIOMETRÍE s. f. Măsurare a acuității auditive a unei persoane (cu ajutorul audiometrului). [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiométrie.

DOOM

audiometríe (măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tri-) s. f., art. audiometría, g.-d. audiometríi, art. audiometríei

audiometrii
AUDIOMETRÍE s. f. Măsurare a acuității auditive a unei persoane (cu ajutorul audiometrului). [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiométrie.

DOOM

audiometríe (măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tri-) s. f., art. audiometría, g.-d. audiometríi, art. audiometríei

audiometriile
AUDIOMETRÍE s. f. Măsurare a acuității auditive a unei persoane (cu ajutorul audiometrului). [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiométrie.

DOOM

audiometríe (măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tri-) s. f., art. audiometría, g.-d. audiometríi, art. audiometríei

audiometriilor
AUDIOMETRÍE s. f. Măsurare a acuității auditive a unei persoane (cu ajutorul audiometrului). [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiométrie.

DOOM

audiometríe (măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tri-) s. f., art. audiometría, g.-d. audiometríi, art. audiometríei

audiometru
AUDIOMÉTRU, audiometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se determină acuitatea auditivă a cuiva. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiomètre.

DOOM

audiométru (aparat pentru măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tru) s. n., art. audiométrul; pl. audiométre

audiometrul
AUDIOMÉTRU, audiometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se determină acuitatea auditivă a cuiva. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiomètre.

DOOM

audiométru (aparat pentru măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tru) s. n., art. audiométrul; pl. audiométre

audiometrului
AUDIOMÉTRU, audiometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se determină acuitatea auditivă a cuiva. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiomètre.

DOOM

audiométru (aparat pentru măsurarea acuității auditive) (a-u-di-o-me-tru) s. n., art. audiométrul; pl. audiométre

audioprotectoare
AUDIOPROTECTÓR s.n. Dispozitiv care protejează urechile de zgomotele prea mari. [Cf. it. audioprotettore].

DOOM

audioprotectór (a-u-di-o-pro-) s. n., pl. audioprotectoáre

audioprotectoarele
AUDIOPROTECTÓR s.n. Dispozitiv care protejează urechile de zgomotele prea mari. [Cf. it. audioprotettore].

DOOM

audioprotectór (a-u-di-o-pro-) s. n., pl. audioprotectoáre

audioprotectoarelor
AUDIOPROTECTÓR s.n. Dispozitiv care protejează urechile de zgomotele prea mari. [Cf. it. audioprotettore].

DOOM

audioprotectór (a-u-di-o-pro-) s. n., pl. audioprotectoáre

audioprotector
AUDIOPROTECTÓR s.n. Dispozitiv care protejează urechile de zgomotele prea mari. [Cf. it. audioprotettore].

DOOM

audioprotectór (a-u-di-o-pro-) s. n., pl. audioprotectoáre

audioprotectorul
AUDIOPROTECTÓR s.n. Dispozitiv care protejează urechile de zgomotele prea mari. [Cf. it. audioprotettore].

DOOM

audioprotectór (a-u-di-o-pro-) s. n., pl. audioprotectoáre

audioprotectorului
AUDIOPROTECTÓR s.n. Dispozitiv care protejează urechile de zgomotele prea mari. [Cf. it. audioprotettore].

DOOM

audioprotectór (a-u-di-o-pro-) s. n., pl. audioprotectoáre

audiovideo
AUDIOVÍDEO adj. invar. De radiofuziune și televiziune. Mijloace audiovideo de informare. [Pr.: a-u-di-o-vi-de-o] – Din lat. audio + lat. video.

DOOM

audiovídeo (a-u-di-o-, -de-o) adj. invar.

audioviziv
AUDIOVIZÍV, -Ă adj. Audiovizual. [Cf. it. audiovisivo].

audiovizual
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audiovizuala
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audiovizuale
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audiovizualei
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audiovizualele
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audiovizualelor
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audiovizuali
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audiovizualii
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audiovizualilor
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audiovizualul
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audiovizualului
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj., s. n. (Mijloc de informare și comunicare) care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală (radio și televiziune). [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.

DOOM

*audiovizuál² (radioul și televiziunea) (a-u-di-o-, -zu-al) s. n.

audit
ÁUDIT s. n. Examinare profesională a unor informații cu scopul de a exprima o opinie responsabilă și independentă în raport cu un anumit standard. Audit financiar. [Pr.: a-u-] – Din engl., fr. audit.

DOOM

*áudit (a-u-) s. n.

audita
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditai
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditam
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditare
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditară
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditarăm
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditarăți
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditase
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditasem
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditaseră
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditaserăm
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditaserăți
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditaseși
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditaseți
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditat
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditau
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditași
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditați
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditează
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditez
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditeze
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditezi
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditiv
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditiva
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditive
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditivei
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditivele
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditivelor
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditivi
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditivii
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditivilor
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditivul
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditivului
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

DOOM

auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve

auditoare
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditoare
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditoarea
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditoarea
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditoarei
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditoarei
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditoarele
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditoarele
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditoarelor
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditoarelor
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditor
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditor
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditori
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditori
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditorii
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditorii
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditorii
AUDITÓRIU, (2) auditorii, s. n. 1. Totalitatea auditorilor; asistență. 2. Sală de cursuri într-o școală (de grad superior). [Pr.: a-u-] – Din fr. auditoire, lat. auditorium.

DOOM

auditóriu (asistență, sală) [riu pron. rĭu] (a-u-) s. n., art. auditóriul; (săli) pl. auditórii, art. auditóriile (-ri-i-)

auditoriile
AUDITÓRIU, (2) auditorii, s. n. 1. Totalitatea auditorilor; asistență. 2. Sală de cursuri într-o școală (de grad superior). [Pr.: a-u-] – Din fr. auditoire, lat. auditorium.

DOOM

auditóriu (asistență, sală) [riu pron. rĭu] (a-u-) s. n., art. auditóriul; (săli) pl. auditórii, art. auditóriile (-ri-i-)

auditoriilor
AUDITÓRIU, (2) auditorii, s. n. 1. Totalitatea auditorilor; asistență. 2. Sală de cursuri într-o școală (de grad superior). [Pr.: a-u-] – Din fr. auditoire, lat. auditorium.

DOOM

auditóriu (asistență, sală) [riu pron. rĭu] (a-u-) s. n., art. auditóriul; (săli) pl. auditórii, art. auditóriile (-ri-i-)

auditorilor
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditorilor
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditoriu
AUDITÓRIU, (2) auditorii, s. n. 1. Totalitatea auditorilor; asistență. 2. Sală de cursuri într-o școală (de grad superior). [Pr.: a-u-] – Din fr. auditoire, lat. auditorium.

DOOM

auditóriu (asistență, sală) [riu pron. rĭu] (a-u-) s. n., art. auditóriul; (săli) pl. auditórii, art. auditóriile (-ri-i-)

auditoriul
AUDITÓRIU, (2) auditorii, s. n. 1. Totalitatea auditorilor; asistență. 2. Sală de cursuri într-o școală (de grad superior). [Pr.: a-u-] – Din fr. auditoire, lat. auditorium.

DOOM

auditóriu (asistență, sală) [riu pron. rĭu] (a-u-) s. n., art. auditóriul; (săli) pl. auditórii, art. auditóriile (-ri-i-)

auditoriului
AUDITÓRIU, (2) auditorii, s. n. 1. Totalitatea auditorilor; asistență. 2. Sală de cursuri într-o școală (de grad superior). [Pr.: a-u-] – Din fr. auditoire, lat. auditorium.

DOOM

auditóriu (asistență, sală) [riu pron. rĭu] (a-u-) s. n., art. auditóriul; (săli) pl. auditórii, art. auditóriile (-ri-i-)

auditorul
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditorul
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditorului
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditorului
AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

DOOM

auditór (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoáre

auditând
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

auditînd
AUDITÁ, auditez, vb. I. Tranz. A efectua operația de audit. [Pr.: a-u-] – Din engl. audit.

DOOM

*auditá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 auditeáză

audiția
AUDÍȚIE, audiții, s. f. 1. Faptul de a audia muzică; manifestare muzicală de amploare mai redusă decât concertul. ◊ Loc. adj. și adv. În primă audiție = (care se execută) pentru prima dată în fața publicului. 2. Identificare a sunetelor prin simțul auditiv. 3. (Rad.) Recepționare de semnale audio. [Pr.: a-u-] – Din fr. audition, lat. auditio, -onis.

DOOM

audíție (a-u-, ți-e) s. f., art. audíția (-ți-a), g.-d. art. audíției; pl. audíții, art. audíțiile (-ți-i-)

audiție
AUDÍȚIE, audiții, s. f. 1. Faptul de a audia muzică; manifestare muzicală de amploare mai redusă decât concertul. ◊ Loc. adj. și adv. În primă audiție = (care se execută) pentru prima dată în fața publicului. 2. Identificare a sunetelor prin simțul auditiv. 3. (Rad.) Recepționare de semnale audio. [Pr.: a-u-] – Din fr. audition, lat. auditio, -onis.

DOOM

audíție (a-u-, ți-e) s. f., art. audíția (-ți-a), g.-d. art. audíției; pl. audíții, art. audíțiile (-ți-i-)

audiției
AUDÍȚIE, audiții, s. f. 1. Faptul de a audia muzică; manifestare muzicală de amploare mai redusă decât concertul. ◊ Loc. adj. și adv. În primă audiție = (care se execută) pentru prima dată în fața publicului. 2. Identificare a sunetelor prin simțul auditiv. 3. (Rad.) Recepționare de semnale audio. [Pr.: a-u-] – Din fr. audition, lat. auditio, -onis.

DOOM

audíție (a-u-, ți-e) s. f., art. audíția (-ți-a), g.-d. art. audíției; pl. audíții, art. audíțiile (-ți-i-)

audiții
AUDÍȚIE, audiții, s. f. 1. Faptul de a audia muzică; manifestare muzicală de amploare mai redusă decât concertul. ◊ Loc. adj. și adv. În primă audiție = (care se execută) pentru prima dată în fața publicului. 2. Identificare a sunetelor prin simțul auditiv. 3. (Rad.) Recepționare de semnale audio. [Pr.: a-u-] – Din fr. audition, lat. auditio, -onis.

DOOM

audíție (a-u-, ți-e) s. f., art. audíția (-ți-a), g.-d. art. audíției; pl. audíții, art. audíțiile (-ți-i-)

audițiile
AUDÍȚIE, audiții, s. f. 1. Faptul de a audia muzică; manifestare muzicală de amploare mai redusă decât concertul. ◊ Loc. adj. și adv. În primă audiție = (care se execută) pentru prima dată în fața publicului. 2. Identificare a sunetelor prin simțul auditiv. 3. (Rad.) Recepționare de semnale audio. [Pr.: a-u-] – Din fr. audition, lat. auditio, -onis.

DOOM

audíție (a-u-, ți-e) s. f., art. audíția (-ți-a), g.-d. art. audíției; pl. audíții, art. audíțiile (-ți-i-)

audițiilor
AUDÍȚIE, audiții, s. f. 1. Faptul de a audia muzică; manifestare muzicală de amploare mai redusă decât concertul. ◊ Loc. adj. și adv. În primă audiție = (care se execută) pentru prima dată în fața publicului. 2. Identificare a sunetelor prin simțul auditiv. 3. (Rad.) Recepționare de semnale audio. [Pr.: a-u-] – Din fr. audition, lat. auditio, -onis.

DOOM

audíție (a-u-, ți-e) s. f., art. audíția (-ți-a), g.-d. art. audíției; pl. audíții, art. audíțiile (-ți-i-)

audițiune
AUDIȚIÚNE s.f. v. audiție.

audă
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auftact
AUFTÁCT s.n. Anacruză (2). [Pron. auf-, / < germ. Auftakt].

augeas
Augias (sau Augeas), rege din Elis, vestit pentru nenumăratele sale cirezi de vite (v. și Heracles).

augias
Augias (sau Augeas), rege din Elis, vestit pentru nenumăratele sale cirezi de vite (v. și Heracles).

augment
AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca indicativul trecut. [Pr.: aug-] – Din fr. augment, lat. augmentum.

DOOM

augmént (aug-) s. n., pl. augménte

augmenta
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentai
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentam
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentare
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentare
AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. [Pr.: aug-] – V. augmenta.

augmentarea
AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. [Pr.: aug-] – V. augmenta.

augmentară
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentarăm
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentarăți
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentase
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentasem
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentaseră
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentaserăm
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentaserăți
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentaseși
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentaseți
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentat
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentat
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

augmentativ
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentativa
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentative
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentativei
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentativele
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentativelor
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentativi
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentativii
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentativilor
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentativul
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentativului
AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

DOOM

augmentatív² (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve

augmentau
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentași
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentați
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentație
AUGMENTÁȚIE s.f. Augmentare. [Pron. a-ug-. / < fr. augmentation].

augmente
AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca indicativul trecut. [Pr.: aug-] – Din fr. augment, lat. augmentum.

DOOM

augmént (aug-) s. n., pl. augménte

augmentează
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentele
AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca indicativul trecut. [Pr.: aug-] – Din fr. augment, lat. augmentum.

DOOM

augmént (aug-) s. n., pl. augménte

augmentelor
AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca indicativul trecut. [Pr.: aug-] – Din fr. augment, lat. augmentum.

DOOM

augmént (aug-) s. n., pl. augménte

augmentez
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmenteze
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentezi
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentul
AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca indicativul trecut. [Pr.: aug-] – Din fr. augment, lat. augmentum.

DOOM

augmént (aug-) s. n., pl. augménte

augmentului
AUGMÉNT, augmente, s. n. Vocală adăugată (în unele limbi indo-europene) la începutul unei forme verbale pentru a marca indicativul trecut. [Pr.: aug-] – Din fr. augment, lat. augmentum.

DOOM

augmént (aug-) s. n., pl. augménte

augmentând
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentînd
AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

DOOM

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentări
AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. [Pr.: aug-] – V. augmenta.

augmentării
AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. [Pr.: aug-] – V. augmenta.

augmentările
AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. [Pr.: aug-] – V. augmenta.

augmentărilor
AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. [Pr.: aug-] – V. augmenta.

augur
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

DOOM

!augúr² (prevestire) (au-) s. n.

augur
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

augura
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurai
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augural
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

augurala
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

augurale
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

auguralei
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

auguralele
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

auguralelor
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

augurali
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

auguralii
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

auguralilor
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

auguralul
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

auguralului
AUGURÁL, -Ă adj. Relativ la auguri. [< lat. auguralis].

auguram
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurare
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurare
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurară
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurarăm
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurarăți
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurase
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurasem
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

auguraseră
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

auguraserăm
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

auguraserăți
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

auguraseși
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

auguraseți
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurat
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurat
AUGURÁT s.n. 1. Slujba augurilor. 2. Templu construit după ce s-au cercetat augurii. ♦ (Fig.) Profeție. [< lat. auguratus, auguratum (templum)].

augurate
AUGURÁT s.n. 1. Slujba augurilor. 2. Templu construit după ce s-au cercetat augurii. ♦ (Fig.) Profeție. [< lat. auguratus, auguratum (templum)].

auguratele
AUGURÁT s.n. 1. Slujba augurilor. 2. Templu construit după ce s-au cercetat augurii. ♦ (Fig.) Profeție. [< lat. auguratus, auguratum (templum)].

auguratelor
AUGURÁT s.n. 1. Slujba augurilor. 2. Templu construit după ce s-au cercetat augurii. ♦ (Fig.) Profeție. [< lat. auguratus, auguratum (templum)].

auguratul
AUGURÁT s.n. 1. Slujba augurilor. 2. Templu construit după ce s-au cercetat augurii. ♦ (Fig.) Profeție. [< lat. auguratus, auguratum (templum)].

auguratului
AUGURÁT s.n. 1. Slujba augurilor. 2. Templu construit după ce s-au cercetat augurii. ♦ (Fig.) Profeție. [< lat. auguratus, auguratum (templum)].

augurau
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurași
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurați
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augure
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

augurează
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurele
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

augurelor
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

augurez
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augureze
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurezi
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

auguri
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

DOOM

!augúr² (prevestire) (au-) s. n.

augurii
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

DOOM

!augúr² (prevestire) (au-) s. n.

augurilor
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

DOOM

!augúr² (prevestire) (au-) s. n.

auguriu
AUGÚRIU s.n. v. augur.

augurul
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

DOOM

!augúr² (prevestire) (au-) s. n.

augurul
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

augurului
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

DOOM

!augúr² (prevestire) (au-) s. n.

augurului
AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

augurând
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

augurînd
AUGURÁ vb. I. tr. (Italienism) A prevesti, a prezice. ♦ A ura. [< it. augurare, cf. fr. augurer].

august
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

august
ÁUGUST¹ s. m. A opta lună a anului; gustar. [Pr.: au-] – Din lat. augustus.

DOOM

áugust² (au-) s. m., g.-d. lui áugust; abr. aug.; VIII/.08./-08-

augusta
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

auguste
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

augustei
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

augustele
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

augustelor
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

augustin
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustin
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustina
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustina
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustine
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustine
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinei
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinei
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinele
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinele
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinelor
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinelor
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustini
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustini
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinii
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinii
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinilor
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinilor
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinism
AUGUSTINÍSM s.n. Doctrina augustinilor. [< fr. augustinisme].

augustinismul
AUGUSTINÍSM s.n. Doctrina augustinilor. [< fr. augustinisme].

augustinismului
AUGUSTINÍSM s.n. Doctrina augustinilor. [< fr. augustinisme].

augustinul
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinul
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinului
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustinului
AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

DOOM

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustul
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

augustului
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

auguști
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

auguștii
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

auguștilor
AUGÚST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Ca epitet dat monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare) Preamărit, slăvit. ♦ Fig. Maiestuos, măreț, impunător. Imagine augustă. [Pr.: au-] – Din lat. augustus, fr. auguste.

DOOM

augúst¹ (au-) adj. m., pl. augúști; f. augústă, pl. augúste

aui
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică.

DOOM

auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă

auială
HĂUIÁLĂ s. f. v. auială.

DOOM

auiálă (a-u-)/hăuiálă (hă-u-) (pop.) s. f., g.-d. art. auiélii/hăuiélii; pl. auiéli/hăuiéli

auire
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică.

auit
HĂUÍT s. n. v. auit.

DOOM

auít (a-u-)/hăuít (hă-u-) (pop.) s. n., pl. auíturi/hăuíturi

aul
AÚL, aule, s. n. Sat de munte în Crimeea, Caucaz și Asia Centrală. – Din rus. aul.

DOOM

aúl s. n., pl. aúle

aula
ÁULĂ, aule, s. f. 1. Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților, conferințelor etc. 2. (În Evul Mediu) Curte princiară. [Pr: a-u-] – Din lat. aula.

DOOM

áulă (a-u-) s. f., g.-d. art. áulei; pl. áule

aule
AÚL, aule, s. n. Sat de munte în Crimeea, Caucaz și Asia Centrală. – Din rus. aul.

DOOM

aúl s. n., pl. aúle

aule
ÁULĂ, aule, s. f. 1. Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților, conferințelor etc. 2. (În Evul Mediu) Curte princiară. [Pr: a-u-] – Din lat. aula.

DOOM

áulă (a-u-) s. f., g.-d. art. áulei; pl. áule

aulei
ÁULĂ, aule, s. f. 1. Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților, conferințelor etc. 2. (În Evul Mediu) Curte princiară. [Pr: a-u-] – Din lat. aula.

DOOM

áulă (a-u-) s. f., g.-d. art. áulei; pl. áule

aulele
AÚL, aule, s. n. Sat de munte în Crimeea, Caucaz și Asia Centrală. – Din rus. aul.

DOOM

aúl s. n., pl. aúle

aulele
ÁULĂ, aule, s. f. 1. Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților, conferințelor etc. 2. (În Evul Mediu) Curte princiară. [Pr: a-u-] – Din lat. aula.

DOOM

áulă (a-u-) s. f., g.-d. art. áulei; pl. áule

aulelor
AÚL, aule, s. n. Sat de munte în Crimeea, Caucaz și Asia Centrală. – Din rus. aul.

DOOM

aúl s. n., pl. aúle

aulelor
ÁULĂ, aule, s. f. 1. Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților, conferințelor etc. 2. (În Evul Mediu) Curte princiară. [Pr: a-u-] – Din lat. aula.

DOOM

áulă (a-u-) s. f., g.-d. art. áulei; pl. áule

auleo
AULEÓ interj. v. aoleu.

auleu
AOLÉU interj. Exclamație care exprimă durere, spaimă, dor, mirare. [Var.: aléu, aoleó, auléu, oleó, oleoleó, oléu interj.] – Onomatopee.

DOOM

auléu v. aoléu

aulic
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulica
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulice
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulicei
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulicele
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulicelor
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulici
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulicii
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulicilor
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulicul
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulicului
AÚLIC, -Ă, aulici, -ce, adj. Care aparține curții unui suveran, privitor la curtea unui suveran. – Din lat. aulicus, fr. aulique.

DOOM

aúlic adj. m., pl. aúlici; f. aúlică, pl. aúlice

aulos
aúlos sm [At: MDENC² / E: ngr αωλος] Instrument muzical de suflat cu ancie dublă, care însoțea procesiunile dionisiace la vechii greci.

aulul
AÚL, aule, s. n. Sat de munte în Crimeea, Caucaz și Asia Centrală. – Din rus. aul.

DOOM

aúl s. n., pl. aúle

aulului
AÚL, aule, s. n. Sat de munte în Crimeea, Caucaz și Asia Centrală. – Din rus. aul.

DOOM

aúl s. n., pl. aúle

aun
áun¹ sm [At: BĂCESCU, P. 20 / P: a-un / Pl: -i / E: nct] (Iht) Pește-lup.

auneori
UNEÓRI adv. Cîteodată, din cînd în cînd. Nu mă plîng ! Îmi pare mie Uneori că sînt învins, Sufletul mi-l simt cuprins De melancolie. COȘBUC, P. I 265. Uneori aplauzele îl fac să se oprească. VLAHUȚĂ, O. A. III 65. Era bucuroasă uneori... să-l vadă cum l-a vedea urnit de acasă. CREANGĂ, P. 111. Așa-mi vine uneori Să mă sui la munți cu flori, Să mă uit pe la surori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201. – Variantă: (popular) auneóri (scris și a uneori) (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 443) adv.

aur
ÁUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apa folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (l); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

DOOM

áur (a-ur) s. n.; simb. Au

aura
aurá¹ vtr [At: LM / P: a-u- / Pzi: -rez / E: aur] 1-3 (Liv; nob) A auri (1-3).

auramina
AURAMÍNĂ, auramine, s. f. Colorant de culoare galbenă pe bază de cetonă, de clorură de amoniu și de zinc, folosit pentru vopsirea materialelor textile. [Pr.: a-u-] – Din fr. auramine, germ. Auramin.

DOOM

!auramínă (a-u-ra-/-ur-a-) s. f., g.-d. art. auramínei; pl. auramíne

auramine
AURAMÍNĂ, auramine, s. f. Colorant de culoare galbenă pe bază de cetonă, de clorură de amoniu și de zinc, folosit pentru vopsirea materialelor textile. [Pr.: a-u-] – Din fr. auramine, germ. Auramin.

DOOM

!auramínă (a-u-ra-/-ur-a-) s. f., g.-d. art. auramínei; pl. auramíne

auraminei
AURAMÍNĂ, auramine, s. f. Colorant de culoare galbenă pe bază de cetonă, de clorură de amoniu și de zinc, folosit pentru vopsirea materialelor textile. [Pr.: a-u-] – Din fr. auramine, germ. Auramin.

DOOM

!auramínă (a-u-ra-/-ur-a-) s. f., g.-d. art. auramínei; pl. auramíne

auraminele
AURAMÍNĂ, auramine, s. f. Colorant de culoare galbenă pe bază de cetonă, de clorură de amoniu și de zinc, folosit pentru vopsirea materialelor textile. [Pr.: a-u-] – Din fr. auramine, germ. Auramin.

DOOM

!auramínă (a-u-ra-/-ur-a-) s. f., g.-d. art. auramínei; pl. auramíne

auraminelor
AURAMÍNĂ, auramine, s. f. Colorant de culoare galbenă pe bază de cetonă, de clorură de amoniu și de zinc, folosit pentru vopsirea materialelor textile. [Pr.: a-u-] – Din fr. auramine, germ. Auramin.

DOOM

!auramínă (a-u-ra-/-ur-a-) s. f., g.-d. art. auramínei; pl. auramíne

aurantia
URECHIÚȘĂ, urechiușe, s. f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciupercă comestibilă cu pălăria în formă de pâlnie de culoare galbenă-portocalie sau roșcată (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.) Colțunași umpluți cu carne, care se fierb în supă. – Ureche + suf. -ușă.

aurantiacum
RUȘULÍȚĂ, rușulițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze și tulpină acoperite cu peri lungi, cu flori de culoare roșie-portocalie, dispuse în capitule, care crește în regiunea alpină și subalpină; struguraș (3) (Hieracium aurantiacum). – Roșu + suf. -uliță.

aurantium
PORTOCÁL, portocali, s. m. Pom fructifer mediteranean și subtropical, originar din Asia, înalt de 2-4 m, cu frunze persistente, cu flori albe și parfumate, cu fructe sferice, comestibile (Citrus aurantium). [Var.: (înv.) portocálă s. f.] – Din portocală¹ (derivat regresiv).

aurar
AURÁR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează obiecte de aur (1). 2. Persoană care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.

DOOM

aurár (a-u-) s. m., pl. aurári

aurari
AURÁR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează obiecte de aur (1). 2. Persoană care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.

DOOM

aurár (a-u-) s. m., pl. aurári

aurarii
AURÁR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează obiecte de aur (1). 2. Persoană care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.

DOOM

aurár (a-u-) s. m., pl. aurári

aurarilor
AURÁR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează obiecte de aur (1). 2. Persoană care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.

DOOM

aurár (a-u-) s. m., pl. aurári

aurarul
AURÁR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează obiecte de aur (1). 2. Persoană care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.

DOOM

aurár (a-u-) s. m., pl. aurári

aurarului
AURÁR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează obiecte de aur (1). 2. Persoană care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.

DOOM

aurár (a-u-) s. m., pl. aurári

aurata
HULUBÍȚĂ, hulubițe, s. f. Diminutiv al lui hulub. 1. (Reg.) Porumbiță. 2. Denumire populară dată mai multor specii de ciuperci, de obicei comestibile, cu pălăria de diferite culori vii și atrăgătoare, cu carnea albă, cu gustul dulce-acrișor și cu mirosul plăcut (Russula). – Hulub + suf. -iță.

aurea
LÁBĂ, labe, s. f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede și la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ◊ Compuse: laba-mâței = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care crește prin pădurile umbroase și umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă și cărnoasă; creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâștei = a) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Labă-de-pisică = încrețitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. și depr.) Mână. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăța (pe cineva sau ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreția cuiva. – Din magh. láb.

aurea
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aureai
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aureală
AUREÁLĂ, aureli, s. f. (Pop.) Aurire. [Pr.: a-u-] – Din auri + suf. -eală.

auream
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurească
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aureau
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aureați
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurei
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aureii
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aureilor
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aurel
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aurele
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aurelei
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aurelele
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aurelelor
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aurelul
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aurelului
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aureola
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureola
AUREÓLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb, aură. ♦ Fig. Strălucire, glorie, faimă. 2. Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 3. (Tel.) Fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice care apar în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop, datorită unor reflexii multiple. 4. Efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola.

DOOM

aureólă (a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureólei; pl. aureóle

aureolai
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolam
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolare
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolare
AUREOLÁRE, aureolări, s. f. Acțiunea de a aureola și rezultatul ei. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola.

aureolarea
AUREOLÁRE, aureolări, s. f. Acțiunea de a aureola și rezultatul ei. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola.

aureolară
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolarăm
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolarăți
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolase
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolasem
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolaseră
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolaserăm
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolaserăți
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolaseși
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolaseți
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolat
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolat
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureolata
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureolate
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureolatei
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureolatele
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureolatelor
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureolatul
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureolatului
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureolau
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolași
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolați
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolați
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureolații
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureolaților
AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă. 2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola. Cf. fr. auréolé.

aureole
AUREÓLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb, aură. ♦ Fig. Strălucire, glorie, faimă. 2. Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 3. (Tel.) Fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice care apar în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop, datorită unor reflexii multiple. 4. Efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola.

DOOM

aureólă (a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureólei; pl. aureóle

aureolează
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolei
AUREÓLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb, aură. ♦ Fig. Strălucire, glorie, faimă. 2. Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 3. (Tel.) Fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice care apar în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop, datorită unor reflexii multiple. 4. Efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola.

DOOM

aureólă (a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureólei; pl. aureóle

aureolele
AUREÓLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb, aură. ♦ Fig. Strălucire, glorie, faimă. 2. Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 3. (Tel.) Fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice care apar în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop, datorită unor reflexii multiple. 4. Efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola.

DOOM

aureólă (a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureólei; pl. aureóle

aureolelor
AUREÓLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb, aură. ♦ Fig. Strălucire, glorie, faimă. 2. Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 3. (Tel.) Fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice care apar în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop, datorită unor reflexii multiple. 4. Efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola.

DOOM

aureólă (a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureólei; pl. aureóle

aureolez
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureoleze
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolezi
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolând
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolînd
AUREOLÁ, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

DOOM

aureolá (a ~) (a-u-re-o-) vb., ind. prez. 3 aureoleáză

aureolări
AUREOLÁRE, aureolări, s. f. Acțiunea de a aureola și rezultatul ei. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola.

aureolării
AUREOLÁRE, aureolări, s. f. Acțiunea de a aureola și rezultatul ei. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola.

aureolările
AUREOLÁRE, aureolări, s. f. Acțiunea de a aureola și rezultatul ei. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola.

aureolărilor
AUREOLÁRE, aureolări, s. f. Acțiunea de a aureola și rezultatul ei. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola.

aureomicina
AUREOMICÍNĂ s. f. Substanță chimică de origine vegetală, care se prezintă sub formă de pulbere cristalină, gălbuie, cu gust amar, puțin solubilă în apă, folosită ca antibiotic. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréomycine.

DOOM

aureomicínă (a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureomicínei

aureomicine
AUREOMICÍNĂ s. f. Substanță chimică de origine vegetală, care se prezintă sub formă de pulbere cristalină, gălbuie, cu gust amar, puțin solubilă în apă, folosită ca antibiotic. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréomycine.

DOOM

aureomicínă (a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureomicínei

aureomicinei
AUREOMICÍNĂ s. f. Substanță chimică de origine vegetală, care se prezintă sub formă de pulbere cristalină, gălbuie, cu gust amar, puțin solubilă în apă, folosită ca antibiotic. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréomycine.

DOOM

aureomicínă (a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureomicínei

auresc
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aureus
AURÉUS s.m. Monedă romană de aur. [Pron. a-u-. / < lat. aureus].

aurește
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurești
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

auri
AURI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la ) aur”, „de aur”, „ca aurul”. [Pron. a-u-. / < fr., it. auri-, cf. lat. aurum – aur].

auri
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

auria
AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

DOOM

auríu (a-u-) adj. m., f. auríe; pl. m. și f. auríi

auric
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

aurica
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.

DOOM

aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle

aurica
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

aurice
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

auricei
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

auricele
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

auricelor
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

aurici
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

auricii
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

auricilor
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

auricul
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

auricul
AURÍCUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii; atriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurícul (compartiment al inimii) (a-u-) s. n., pl. aurícule

auricula
AURÍCULĂ, auricule, s. f. (Anat.) Pavilionul urechii. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurículă (pavilionul urechii) (a-u-) s. f., g.-d. art. aurículei; pl. aurícule

auricular
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auriculara
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auriculare
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auricularei
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auricularele
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auricularelor
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auriculari
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auricularia
URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, având la capătul abdomenului două prelungiri în formă de clește mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești îndreptați îndărăt (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

auricularii
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auricularilor
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auricularul
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auricularului
AURICULÁR, -Ă, auriculari, -e, adj. 1. Al urechii, privitor la ureche; care seamănă cu urechea. 2. Al auriculului, privitor la auricul. [Pr.: a-u-] – Din fr. auriculaire.

DOOM

auriculár (a-u-) adj. m., pl. auriculári; f. auriculáră, pl. auriculáre

auriculat
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auriculata
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auriculate
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auriculatei
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auriculatele
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auriculatelor
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auriculatul
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auriculatului
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auriculați
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auriculații
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auriculaților
AURICULÁT, -Ă adj. În formă de auricul, de urechiușă. [Pron. a-u-. / cf. fr. auriculé, lat. auriculatus].

auricule
AURÍCUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii; atriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurícul (compartiment al inimii) (a-u-) s. n., pl. aurícule

auricule
AURÍCULĂ, auricule, s. f. (Anat.) Pavilionul urechii. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurículă (pavilionul urechii) (a-u-) s. f., g.-d. art. aurículei; pl. aurícule

auriculei
AURÍCULĂ, auricule, s. f. (Anat.) Pavilionul urechii. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurículă (pavilionul urechii) (a-u-) s. f., g.-d. art. aurículei; pl. aurícule

auriculele
AURÍCUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii; atriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurícul (compartiment al inimii) (a-u-) s. n., pl. aurícule

auriculele
AURÍCULĂ, auricule, s. f. (Anat.) Pavilionul urechii. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurículă (pavilionul urechii) (a-u-) s. f., g.-d. art. aurículei; pl. aurícule

auriculelor
AURÍCUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii; atriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurícul (compartiment al inimii) (a-u-) s. n., pl. aurícule

auriculelor
AURÍCULĂ, auricule, s. f. (Anat.) Pavilionul urechii. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurículă (pavilionul urechii) (a-u-) s. f., g.-d. art. aurículei; pl. aurícule

auricului
AÚRIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

auriculul
AURÍCUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii; atriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurícul (compartiment al inimii) (a-u-) s. n., pl. aurícule

auriculului
AURÍCUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii; atriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.

DOOM

aurícul (compartiment al inimii) (a-u-) s. n., pl. aurícule

aurică
AURÍCĂ s. f. Arbust ornamental originar din America, cu tulpina ghimpoasă, cu flori galbene-portocalii, cu frunze ovale (Lontana camara). [Pr.: a-u-] – Din aur + suf. -ică.

aurie
AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

DOOM

auríu (a-u-) adj. m., f. auríe; pl. m. și f. auríi

auriei
AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

DOOM

auríu (a-u-) adj. m., f. auríe; pl. m. și f. auríi

aurifer
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

aurifera
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

aurifere
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

auriferei
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

auriferele
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

auriferelor
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

auriferi
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

auriferii
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

auriferilor
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

auriferul
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

auriferului
AURIFÉR, -Ă, auriferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aur (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. aurifère, lat. aurifer.

DOOM

aurifér (a-u-) adj. m., pl. auriféri; f. auriféră, pl. aurifére

auriga
AURÍGA s. m. (Rar) Conducătorul unui car de curse în întrecerile din Antichitate. – Din lat. auriga.

DOOM

auríga (lat.) (au-) s. m.

aurignacian
AURIGNACIÁN s.n. (Geol.) Primul subetaj al paleoliticului superior, caracterizat prin unelte de silex fin și prin apariția uneltelor de os. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. a-u-rig-na-ci-an. / < fr. aurignacien, cf. Aurignac – peșteră în Franța].

aurii
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurii
AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

DOOM

auríu (a-u-) adj. m., f. auríe; pl. m. și f. auríi

auriii
AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

DOOM

auríu (a-u-) adj. m., f. auríe; pl. m. și f. auríi

auriile
AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

DOOM

auríu (a-u-) adj. m., f. auríe; pl. m. și f. auríi

auriilor
AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

DOOM

auríu (a-u-) adj. m., f. auríe; pl. m. și f. auríi

aurim
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurind
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

auripigment
AURIPIGMÉNT s.m. Sulfură naturală de arsen, de culoare galbenă ; orpiment. [Pron. a-u-. / < germ. Auripigment].

DOOM

auripigmént (a-u-) s. m.

aurire
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurire
AURÍRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1) și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. auri.

DOOM

auríre (a-u-) s. f., g.-d. art. aurírii; pl. auríri

aurirea
AURÍRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1) și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. auri.

DOOM

auríre (a-u-) s. f., g.-d. art. aurírii; pl. auríri

auriri
AURÍRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1) și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. auri.

DOOM

auríre (a-u-) s. f., g.-d. art. aurírii; pl. auríri

auririi
AURÍRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1) și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. auri.

DOOM

auríre (a-u-) s. f., g.-d. art. aurírii; pl. auríri

auririle
AURÍRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1) și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. auri.

DOOM

auríre (a-u-) s. f., g.-d. art. aurírii; pl. auríri

auririlor
AURÍRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1) și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. auri.

DOOM

auríre (a-u-) s. f., g.-d. art. aurírii; pl. auríri

auriră
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurirăm
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurirăți
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurise
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurisem
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

auriseră
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

auriserăm
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

auriserăți
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

auriseși
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

auriseți
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurit
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurit
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

aurita
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

aurite
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

auritei
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

auritele
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

auritelor
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

auritul
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

auritului
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

auriu
AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

DOOM

auríu (a-u-) adj. m., f. auríe; pl. m. și f. auríi

auriul
AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

DOOM

auríu (a-u-) adj. m., f. auríe; pl. m. și f. auríi

auriului
AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

DOOM

auríu (a-u-) adj. m., f. auríe; pl. m. și f. auríi

auriși
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

auriți
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

DOOM

aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

auriți
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

auriții
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

auriților
AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

auroasa
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

auroase
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

auroasei
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

auroasele
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

auroaselor
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

aurolac
AUROLÁC, (1) s. n., (2) aurolaci, s. m. 1. S. n. Produs industrial de culoare aurie cu luciu metalic, folosit în pictură sau pentru lucrări de vopsitorie. 2. S. m. Persoană care inhalează eterul din aurolac (1), pentru a se droga. [Pr.: a-u-] – Aur(o) + lac.

DOOM

*aurolác¹ (substanță) (a-u-) s. n.

aurolac
AUROLÁC, (1) s. n., (2) aurolaci, s. m. 1. S. n. Produs industrial de culoare aurie cu luciu metalic, folosit în pictură sau pentru lucrări de vopsitorie. 2. S. m. Persoană care inhalează eterul din aurolac (1), pentru a se droga. [Pr.: a-u-] – Aur(o) + lac.

DOOM

*aurolác² (persoană) (a-u-) s. m., pl. auroláci

aurolacul
AUROLÁC, (1) s. n., (2) aurolaci, s. m. 1. S. n. Produs industrial de culoare aurie cu luciu metalic, folosit în pictură sau pentru lucrări de vopsitorie. 2. S. m. Persoană care inhalează eterul din aurolac (1), pentru a se droga. [Pr.: a-u-] – Aur(o) + lac.

DOOM

*aurolác¹ (substanță) (a-u-) s. n.

aurolacului
AUROLÁC, (1) s. n., (2) aurolaci, s. m. 1. S. n. Produs industrial de culoare aurie cu luciu metalic, folosit în pictură sau pentru lucrări de vopsitorie. 2. S. m. Persoană care inhalează eterul din aurolac (1), pentru a se droga. [Pr.: a-u-] – Aur(o) + lac.

DOOM

*aurolác¹ (substanță) (a-u-) s. n.

aurolacuri
AUROLÁC, (1) s. n., (2) aurolaci, s. m. 1. S. n. Produs industrial de culoare aurie cu luciu metalic, folosit în pictură sau pentru lucrări de vopsitorie. 2. S. m. Persoană care inhalează eterul din aurolac (1), pentru a se droga. [Pr.: a-u-] – Aur(o) + lac.

DOOM

*aurolác¹ (substanță) (a-u-) s. n.

aurolacurile
AUROLÁC, (1) s. n., (2) aurolaci, s. m. 1. S. n. Produs industrial de culoare aurie cu luciu metalic, folosit în pictură sau pentru lucrări de vopsitorie. 2. S. m. Persoană care inhalează eterul din aurolac (1), pentru a se droga. [Pr.: a-u-] – Aur(o) + lac.

DOOM

*aurolác¹ (substanță) (a-u-) s. n.

aurolacurilor
AUROLÁC, (1) s. n., (2) aurolaci, s. m. 1. S. n. Produs industrial de culoare aurie cu luciu metalic, folosit în pictură sau pentru lucrări de vopsitorie. 2. S. m. Persoană care inhalează eterul din aurolac (1), pentru a se droga. [Pr.: a-u-] – Aur(o) + lac.

DOOM

*aurolác¹ (substanță) (a-u-) s. n.

aurora
Eos, la greci, zeița dimineții, corespunzătoare Aurorei din mitologia romană. În fiecare dimineață ea cobora din ceruri și alerga printre nouri într-un car tras de cai iuți, vestind ivirea zorilor și răsăritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion și a Theiei și soră cu Helius și cu Selene. Cu Astraeus a avut mai mulți copii, printre care vînturile, pe nume: Boreas, Notus și Zephyrus. Se spunea că Eos și-ar fi atras mînia Aphroditei, care a surprins-o odată cu zeul Ares. Ca să se răzbune, zeița dragostei a făcut din Eos o veșnică îndrăgostită. Într-adevăr, existența ei este plină de episoade amoroase: l-a răpit pe Orion și l-a dus cu ea în insula Delos, l-a răpit pe Cephalus și l-a dus cu ea în Syria, unde i-a dăruit un fiu – Phaëthon, l-a răpit, în sfîrșit, pr Tithonus și l-a dus cu ea în Aethiopia, unde i-a dăruit doi fii, Emathion și Memnon. La rugămintea ei, Zeus l-a făcut pe Tithonus nemuritor, uitînd însă să-i dăruiască și tinerețe veșnică. Tithonus a devenit într-adevăr nemuritor, dar a îmbătrînit atît de rău încît Eos, rușinată, l-a zăvorît în palatele ei, de unde n-a mai ieșit niciodată.

aurora
AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Interval de timp, înainte de răsăritul Soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie produsă de Soare în acest interval de timp. ◊ Auroră polară (boreală sau australă) = lumină difuză, verde sau roșiatică, care apare ca un arc în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Fig. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.

DOOM

auróră (a-u-) s. f., g.-d. art. aurórei; pl. auróre

aurore
AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Interval de timp, înainte de răsăritul Soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie produsă de Soare în acest interval de timp. ◊ Auroră polară (boreală sau australă) = lumină difuză, verde sau roșiatică, care apare ca un arc în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Fig. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.

DOOM

auróră (a-u-) s. f., g.-d. art. aurórei; pl. auróre

aurorei
AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Interval de timp, înainte de răsăritul Soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie produsă de Soare în acest interval de timp. ◊ Auroră polară (boreală sau australă) = lumină difuză, verde sau roșiatică, care apare ca un arc în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Fig. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.

DOOM

auróră (a-u-) s. f., g.-d. art. aurórei; pl. auróre

aurorele
AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Interval de timp, înainte de răsăritul Soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie produsă de Soare în acest interval de timp. ◊ Auroră polară (boreală sau australă) = lumină difuză, verde sau roșiatică, care apare ca un arc în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Fig. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.

DOOM

auróră (a-u-) s. f., g.-d. art. aurórei; pl. auróre

aurorelor
AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Interval de timp, înainte de răsăritul Soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie produsă de Soare în acest interval de timp. ◊ Auroră polară (boreală sau australă) = lumină difuză, verde sau roșiatică, care apare ca un arc în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Fig. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.

DOOM

auróră (a-u-) s. f., g.-d. art. aurórei; pl. auróre

auros
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

aurosul
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

aurosului
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

auroterapie
AUROTERAPÍE s.f. Crisoterapie. [Pron. a-u-. / < fr. aurothérapie].

auroși
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

auroșii
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

auroșilor
AURÓS, -OÁSĂ, auroși, -oase, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -os.

aurul
ÁUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apa folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (l); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

DOOM

áur (a-ur) s. n.; simb. Au

aurului
ÁUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apa folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (l); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.

DOOM

áur (a-ur) s. n.; simb. Au

aură
ÁURĂ s. f. 1. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). 2. (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

DOOM

áură (a-u-) s. f., g.-d. art. áurei

aurăria
aurăríe sf [At: LM / P: a-u- / Pl: -ii / E: aur + -ărie] 1 (Înv) Mină de aur (1). 2 Atelier de prelucrare a metalelor prețioase. 3 Magazin unde se vând obiecte din aur. 4 Mărfuri din aur. 5 Totalitatea obiectelor din aur ale unei familii Cf argintărie. 6 Mulțime de obiecte din aur Cf argintărie.

DOOM

aurăríe (a-u-) s. f., art. aurăría, g.-d. art. aurăríei; pl. aurăríi, art. aurăríile

aurărie
aurăríe sf [At: LM / P: a-u- / Pl: -ii / E: aur + -ărie] 1 (Înv) Mină de aur (1). 2 Atelier de prelucrare a metalelor prețioase. 3 Magazin unde se vând obiecte din aur. 4 Mărfuri din aur. 5 Totalitatea obiectelor din aur ale unei familii Cf argintărie. 6 Mulțime de obiecte din aur Cf argintărie.

DOOM

aurăríe (a-u-) s. f., art. aurăría, g.-d. art. aurăríei; pl. aurăríi, art. aurăríile

aurăriei
aurăríe sf [At: LM / P: a-u- / Pl: -ii / E: aur + -ărie] 1 (Înv) Mină de aur (1). 2 Atelier de prelucrare a metalelor prețioase. 3 Magazin unde se vând obiecte din aur. 4 Mărfuri din aur. 5 Totalitatea obiectelor din aur ale unei familii Cf argintărie. 6 Mulțime de obiecte din aur Cf argintărie.

DOOM

aurăríe (a-u-) s. f., art. aurăría, g.-d. art. aurăríei; pl. aurăríi, art. aurăríile

aurării
aurăríe sf [At: LM / P: a-u- / Pl: -ii / E: aur + -ărie] 1 (Înv) Mină de aur (1). 2 Atelier de prelucrare a metalelor prețioase. 3 Magazin unde se vând obiecte din aur. 4 Mărfuri din aur. 5 Totalitatea obiectelor din aur ale unei familii Cf argintărie. 6 Mulțime de obiecte din aur Cf argintărie.

DOOM

aurăríe (a-u-) s. f., art. aurăría, g.-d. art. aurăríei; pl. aurăríi, art. aurăríile

aurăriile
aurăríe sf [At: LM / P: a-u- / Pl: -ii / E: aur + -ărie] 1 (Înv) Mină de aur (1). 2 Atelier de prelucrare a metalelor prețioase. 3 Magazin unde se vând obiecte din aur. 4 Mărfuri din aur. 5 Totalitatea obiectelor din aur ale unei familii Cf argintărie. 6 Mulțime de obiecte din aur Cf argintărie.

DOOM

aurăríe (a-u-) s. f., art. aurăría, g.-d. art. aurăríei; pl. aurăríi, art. aurăríile

aurăriilor
aurăríe sf [At: LM / P: a-u- / Pl: -ii / E: aur + -ărie] 1 (Înv) Mină de aur (1). 2 Atelier de prelucrare a metalelor prețioase. 3 Magazin unde se vând obiecte din aur. 4 Mărfuri din aur. 5 Totalitatea obiectelor din aur ale unei familii Cf argintărie. 6 Mulțime de obiecte din aur Cf argintărie.

DOOM

aurăríe (a-u-) s. f., art. aurăría, g.-d. art. aurăríei; pl. aurăríi, art. aurăríile

auscult
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

ausculta
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultai
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultam
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultare
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultare
AUSCULTÁRE, auscultări, s. f. Acțiunea de a ausculta; auscultație. [Pr.: a-us-] – V. ausculta.

DOOM

auscultáre (med.) (aus-) s. f., g.-d. art. auscultắrii; pl. auscultắri

auscultarea
AUSCULTÁRE, auscultări, s. f. Acțiunea de a ausculta; auscultație. [Pr.: a-us-] – V. ausculta.

DOOM

auscultáre (med.) (aus-) s. f., g.-d. art. auscultắrii; pl. auscultắri

auscultară
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultarăm
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultarăți
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultase
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultasem
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultaseră
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultaserăm
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultaserăți
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultaseși
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultaseți
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultat
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultat
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

auscultau
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultași
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultați
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultația
AUSCULTÁȚIE, auscultații, s. f. Auscultare. [Pr.: a-us-] – Din fr. auscultation.

DOOM

auscultáție (med.) (aus-, -ți-e) s. f., art. auscultáția (ți-a), g.-d. art. auscultáției; pl. ascultáții, art. ascultáțiile (-ți-i-)

auscultație
AUSCULTÁȚIE, auscultații, s. f. Auscultare. [Pr.: a-us-] – Din fr. auscultation.

DOOM

auscultáție (med.) (aus-, -ți-e) s. f., art. auscultáția (ți-a), g.-d. art. auscultáției; pl. ascultáții, art. ascultáțiile (-ți-i-)

auscultației
AUSCULTÁȚIE, auscultații, s. f. Auscultare. [Pr.: a-us-] – Din fr. auscultation.

DOOM

auscultáție (med.) (aus-, -ți-e) s. f., art. auscultáția (ți-a), g.-d. art. auscultáției; pl. ascultáții, art. ascultáțiile (-ți-i-)

auscultații
AUSCULTÁȚIE, auscultații, s. f. Auscultare. [Pr.: a-us-] – Din fr. auscultation.

DOOM

auscultáție (med.) (aus-, -ți-e) s. f., art. auscultáția (ți-a), g.-d. art. auscultáției; pl. ascultáții, art. ascultáțiile (-ți-i-)

auscultațiile
AUSCULTÁȚIE, auscultații, s. f. Auscultare. [Pr.: a-us-] – Din fr. auscultation.

DOOM

auscultáție (med.) (aus-, -ți-e) s. f., art. auscultáția (ți-a), g.-d. art. auscultáției; pl. ascultáții, art. ascultáțiile (-ți-i-)

auscultațiilor
AUSCULTÁȚIE, auscultații, s. f. Auscultare. [Pr.: a-us-] – Din fr. auscultation.

DOOM

auscultáție (med.) (aus-, -ți-e) s. f., art. auscultáția (ți-a), g.-d. art. auscultáției; pl. ascultáții, art. ascultáțiile (-ți-i-)

auscultațiune
AUSCULTAȚIÚNE s.f. v. auscultație.

ausculte
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultând
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultînd
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

auscultări
AUSCULTÁRE, auscultări, s. f. Acțiunea de a ausculta; auscultație. [Pr.: a-us-] – V. ausculta.

DOOM

auscultáre (med.) (aus-) s. f., g.-d. art. auscultắrii; pl. auscultắri

auscultării
AUSCULTÁRE, auscultări, s. f. Acțiunea de a ausculta; auscultație. [Pr.: a-us-] – V. ausculta.

DOOM

auscultáre (med.) (aus-) s. f., g.-d. art. auscultắrii; pl. auscultắri

auscultările
AUSCULTÁRE, auscultări, s. f. Acțiunea de a ausculta; auscultație. [Pr.: a-us-] – V. ausculta.

DOOM

auscultáre (med.) (aus-) s. f., g.-d. art. auscultắrii; pl. auscultắri

auscultărilor
AUSCULTÁRE, auscultări, s. f. Acțiunea de a ausculta; auscultație. [Pr.: a-us-] – V. ausculta.

DOOM

auscultáre (med.) (aus-) s. f., g.-d. art. auscultắrii; pl. auscultắri

ausculți
AUSCULTÁ, auscúlt, vb. I. Tranz. (Med.) A asculta cu urechea sau cu stetoscopul zgomotele inimii și ale plămânilor în vederea stabilirii unui diagnostic; a asculta. [Pr.: a-us-] – Din fr. ausculter, lat. auscultare.

DOOM

auscultá (a ~) (med.) (aus-) vb., ind. prez. 3 auscúltă

ausländer
AUSLÄNDER, ausländeri, s. m. Străin, locuitor al altei țări. – Din germ. Auslănder.

DOOM

áusländer (germ.) [pron. áŭslendăr] (aus-län-) s. m., pl. áusländeri

ausländere
AUSLÄNDER, ausländeri, s. m. Străin, locuitor al altei țări. – Din germ. Auslănder.

DOOM

áusländer (germ.) [pron. áŭslendăr] (aus-län-) s. m., pl. áusländeri

ausländeri
AUSLÄNDER, ausländeri, s. m. Străin, locuitor al altei țări. – Din germ. Auslănder.

DOOM

áusländer (germ.) [pron. áŭslendăr] (aus-län-) s. m., pl. áusländeri

ausländerii
AUSLÄNDER, ausländeri, s. m. Străin, locuitor al altei țări. – Din germ. Auslănder.

DOOM

áusländer (germ.) [pron. áŭslendăr] (aus-län-) s. m., pl. áusländeri

ausländerilor
AUSLÄNDER, ausländeri, s. m. Străin, locuitor al altei țări. – Din germ. Auslănder.

DOOM

áusländer (germ.) [pron. áŭslendăr] (aus-län-) s. m., pl. áusländeri

ausländerul
AUSLÄNDER, ausländeri, s. m. Străin, locuitor al altei țări. – Din germ. Auslănder.

DOOM

áusländer (germ.) [pron. áŭslendăr] (aus-län-) s. m., pl. áusländeri

ausländerule
AUSLÄNDER, ausländeri, s. m. Străin, locuitor al altei țări. – Din germ. Auslănder.

DOOM

áusländer (germ.) [pron. áŭslendăr] (aus-län-) s. m., pl. áusländeri

ausländerului
AUSLÄNDER, ausländeri, s. m. Străin, locuitor al altei țări. – Din germ. Auslănder.

DOOM

áusländer (germ.) [pron. áŭslendăr] (aus-län-) s. m., pl. áusländeri

auson
Auson, fiul lui Odysseus și al lui Calypso și strămoșul ausonilor.

auspicii
AUSPÍCIU, auspicii, s. n. 1. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri (1); augur (2). ◊ Expr. Sub cele mai bune auspicii = în împrejurări extrem de favorabile. 2. (În expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protecția cuiva. [Pr.: a-us-] – Din lat. auspicium, fr. auspice.

DOOM

auspíciu [ciu pron. cĭu] (a-us-) s. n., art. auspíciul; pl. auspícii, art. auspíciile (-ci-i-)

auspiciile
AUSPÍCIU, auspicii, s. n. 1. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri (1); augur (2). ◊ Expr. Sub cele mai bune auspicii = în împrejurări extrem de favorabile. 2. (În expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protecția cuiva. [Pr.: a-us-] – Din lat. auspicium, fr. auspice.

DOOM

auspíciu [ciu pron. cĭu] (a-us-) s. n., art. auspíciul; pl. auspícii, art. auspíciile (-ci-i-)

auspiciilor
AUSPÍCIU, auspicii, s. n. 1. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri (1); augur (2). ◊ Expr. Sub cele mai bune auspicii = în împrejurări extrem de favorabile. 2. (În expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protecția cuiva. [Pr.: a-us-] – Din lat. auspicium, fr. auspice.

DOOM

auspíciu [ciu pron. cĭu] (a-us-) s. n., art. auspíciul; pl. auspícii, art. auspíciile (-ci-i-)

auspiciu
AUSPÍCIU, auspicii, s. n. 1. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri (1); augur (2). ◊ Expr. Sub cele mai bune auspicii = în împrejurări extrem de favorabile. 2. (În expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protecția cuiva. [Pr.: a-us-] – Din lat. auspicium, fr. auspice.

DOOM

auspíciu [ciu pron. cĭu] (a-us-) s. n., art. auspíciul; pl. auspícii, art. auspíciile (-ci-i-)

auspiciul
AUSPÍCIU, auspicii, s. n. 1. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri (1); augur (2). ◊ Expr. Sub cele mai bune auspicii = în împrejurări extrem de favorabile. 2. (În expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protecția cuiva. [Pr.: a-us-] – Din lat. auspicium, fr. auspice.

DOOM

auspíciu [ciu pron. cĭu] (a-us-) s. n., art. auspíciul; pl. auspícii, art. auspíciile (-ci-i-)

auspiciului
AUSPÍCIU, auspicii, s. n. 1. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri (1); augur (2). ◊ Expr. Sub cele mai bune auspicii = în împrejurări extrem de favorabile. 2. (În expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protecția cuiva. [Pr.: a-us-] – Din lat. auspicium, fr. auspice.

DOOM

auspíciu [ciu pron. cĭu] (a-us-) s. n., art. auspíciul; pl. auspícii, art. auspíciile (-ci-i-)

austenită
AUSTENÍTĂ s. f. Component al aliajelor de fier și carbon. [Pr.: a-us-] – Din fr. austénite.

DOOM

austenítă (a-us-) s. f., g.-d. art. austenítei

auster
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austera
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austere
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austerei
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austerele
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austerelor
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austeri
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austerii
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austerilor
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austeritate
AUSTERITÁTE s. f. Însușirea de a fi auster. [Pr.: a-us-] – Din fr. austérité, lat. austeritas, -atis.

DOOM

austeritáte (a-us-) s. f., g.-d. art. austeritắții

austeritatea
AUSTERITÁTE s. f. Însușirea de a fi auster. [Pr.: a-us-] – Din fr. austérité, lat. austeritas, -atis.

DOOM

austeritáte (a-us-) s. f., g.-d. art. austeritắții

austerități
AUSTERITÁTE s. f. Însușirea de a fi auster. [Pr.: a-us-] – Din fr. austérité, lat. austeritas, -atis.

DOOM

austeritáte (a-us-) s. f., g.-d. art. austeritắții

austerității
AUSTERITÁTE s. f. Însușirea de a fi auster. [Pr.: a-us-] – Din fr. austérité, lat. austeritas, -atis.

DOOM

austeritáte (a-us-) s. f., g.-d. art. austeritắții

austerul
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austerului
AUSTÉR, -Ă, austeri, -e, adj. Sobru, cumpătat, sever. Om auster. Viață austeră. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectură austeră. [Pr.: a-us-] – Din fr. austère, lat. austerus.

DOOM

austér (a-us-) adj. m., pl. austéri; f. austéră, pl. austére

austral
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

australa
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

australe
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

australei
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

australele
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

australelor
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

australi
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

australian
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australian
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australiana
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australiana
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australiancă
AUSTRALIÁNCĂ, australience, s. f. Femeie care face parte din populația Australiei sau care este originară de acolo. [Pr.: a-us-tra-li-an-] – Australian + suf. -că.

DOOM

australiáncă (a-us-tra-li-an-) s. f., g.-d. art. australiéncei; pl. australiénce

australiano
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australiano
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australianul
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australianul
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australianule
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australianule
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australianului
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australianului
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australiene
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australiene
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australiene
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australienei
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australienei
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australienele
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australienele
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australienelor
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australienelor
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australieni
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australieni
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australienii
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australienii
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australienilor
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australienilor
AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau australienilor (1), privitor la Australia ori la australieni. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

DOOM

australián (a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australiéni (-li-eni); adj. f., s. f. australiánă, pl. australiéne

australii
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

australilor
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

australis
STUF, stufuri, s. n. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și dreaptă, cu frunzele lanceolate și cu florile violete sau gălbui, dispuse în panicule terminale, folosită la acoperitul caselor, ca materie primă pentru obținerea celulozei, a hârtiei etc.; trestie (Phragmites communis). ♦ (Rar) Desiș; tufiș, boschet. [Var.: (reg.) stuh s. n.] – Lat. *styphus (= stypa + typyhe).

australoid
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoid
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoida
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoida
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoide
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoide
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoidei
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoidei
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoidele
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoidele
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoidelor
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoidelor
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoidul
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoidul
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoidului
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoidului
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoizi
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoizi
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoizii
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoizii
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoizilor
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australoizilor
AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație negroidă din Australia și Oceania; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care aparține australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.

DOOM

australoíd (a-us-) adj. m., s. m., pl. australoízi; adj. f., s. f. australoídă, pl. australoíde

australopitec
AUSTRALOPITÉC, australopiteci, s. m. Maimuță fosilă foarte apropiată de om, care a trăit în Africa de Sud-Est. [Pr.: a-us-] – Din fr. australopithèque.

DOOM

australopitéc (a-us-) s. m., pl. australopitéci

australopiteci
AUSTRALOPITÉC, australopiteci, s. m. Maimuță fosilă foarte apropiată de om, care a trăit în Africa de Sud-Est. [Pr.: a-us-] – Din fr. australopithèque.

DOOM

australopitéc (a-us-) s. m., pl. australopitéci

australopitecii
AUSTRALOPITÉC, australopiteci, s. m. Maimuță fosilă foarte apropiată de om, care a trăit în Africa de Sud-Est. [Pr.: a-us-] – Din fr. australopithèque.

DOOM

australopitéc (a-us-) s. m., pl. australopitéci

australopitecilor
AUSTRALOPITÉC, australopiteci, s. m. Maimuță fosilă foarte apropiată de om, care a trăit în Africa de Sud-Est. [Pr.: a-us-] – Din fr. australopithèque.

DOOM

australopitéc (a-us-) s. m., pl. australopitéci

australopitecul
AUSTRALOPITÉC, australopiteci, s. m. Maimuță fosilă foarte apropiată de om, care a trăit în Africa de Sud-Est. [Pr.: a-us-] – Din fr. australopithèque.

DOOM

australopitéc (a-us-) s. m., pl. australopitéci

australopitecului
AUSTRALOPITÉC, australopiteci, s. m. Maimuță fosilă foarte apropiată de om, care a trăit în Africa de Sud-Est. [Pr.: a-us-] – Din fr. australopithèque.

DOOM

australopitéc (a-us-) s. m., pl. australopitéci

australul
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

australului
AUSTRÁL, -Ă, australi, -e, adj. Care este spre (sau de la, dinspre) polul sud; sudic. [Pr.: a-us-] – Din fr. austral, lat. australis.

DOOM

austrál (a-us-) adj. m., pl. austráli; f. austrálă, pl. austrále

austriac
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriac
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriaca
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriaca
PELINÍȚĂ, pelinițe, s. f. Nume dat mai multor specii de pelin (1). – Pelin + suf. -iță.

austriaca
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriace
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacei
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacele
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacelor
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriaci
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacii
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacilor
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriaco
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriaco
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacul
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacul
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacule
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacule
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacului
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacului
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriacum
INEÁȚĂ, inețe, s. f. Numele a două plante care cresc prin livezi, fânețe, pășuni etc.; a) plantă erbacee cu flori albe; inișor (Linum catharticum); b) plantă erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In² + suf. -eață.

austriece
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriece
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriecei
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriecele
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriecelor
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austrieci
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriecii
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austriecilor
AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau austriecilor (1), privitor la Austria ori la austrieci. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

DOOM

austriác (a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austriéci (-tri-eci); adj. f., s. f. austriácă, pl. austriéce

austro
AÚSTRO-UNGÁR, -Ă, austro-ungari, -e, adj. Care aparținea sau se referea la Austro-Ungaria. – De la n. pr. Austro-Ungaria.

DOOM

aústro-ungár (a-us-) adj. m., pl. aústro-ungári; f. aústro-ungáră, pl. aústro-ungáre

austromarxism
AUSTROMARXÍSM s. n. Curent oportunist apărut în mișcarea muncitorească din Austria la sfârșitul sec. XIX. [Pr.: a-us-] – Din germ. Austromarxismus.

DOOM

austromarxísm (rar) (a-us-) s. n.

austromarxismul
AUSTROMARXÍSM s. n. Curent oportunist apărut în mișcarea muncitorească din Austria la sfârșitul sec. XIX. [Pr.: a-us-] – Din germ. Austromarxismus.

DOOM

austromarxísm (rar) (a-us-) s. n.

austromarxismului
AUSTROMARXÍSM s. n. Curent oportunist apărut în mișcarea muncitorească din Austria la sfârșitul sec. XIX. [Pr.: a-us-] – Din germ. Austromarxismus.

DOOM

austromarxísm (rar) (a-us-) s. n.

austromarxist
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxist
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxista
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxista
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxiste
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxiste
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxistei
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxistei
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxistele
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxistele
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxistelor
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxistelor
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxistul
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxistul
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxistului
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxistului
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxiști
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxiști
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxiștii
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxiștii
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxiștilor
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austromarxiștilor
AUSTROMARXÍST, -Ă adj. Referitor la austrimarxism. // S.m. și f. Adept al austromarxismului. [Pron. a-us-. < germ. Austromarxist].

austru
AÚSTRU s. n. Vânt secetos care bate în țara noastră din sud-vest. [Acc. și: áustru] – Lat. auster, -tri.

DOOM

!aústru s. n., art. aústrul

aut
AUT, adv., (2) auturi, s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

DOOM

aut¹ adv.

aut
AUT, adv., (2) auturi, s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

DOOM

aut² s. n., pl. áuturi (au-)

autarhia
AUTARHÍE, (2) autarhii, s. f. 1. Politică prin care se tinde spre crearea unei economii naționale închise, izolate de circuitul economic mondial. 2. Stat care practică autarhia (1); stare de autoizolare economică a unui stat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autarchie.

DOOM

!autarhíe (a-u-tar-/-ut-ar-) s. f., art. autarhía, g.-d. art. autarhíei; (state) pl. autarhíi, art. autarhíile

autarhic
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhica
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhice
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhicei
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhicele
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhicelor
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhici
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhicii
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhicilor
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhicul
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhicului
AUTÁRHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. [Pr.: a-u-] – Din it. autarchico.

DOOM

autárhic (a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autárhici; f. autárhică, pl. autárhice

autarhie
AUTARHÍE, (2) autarhii, s. f. 1. Politică prin care se tinde spre crearea unei economii naționale închise, izolate de circuitul economic mondial. 2. Stat care practică autarhia (1); stare de autoizolare economică a unui stat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autarchie.

DOOM

!autarhíe (a-u-tar-/-ut-ar-) s. f., art. autarhía, g.-d. art. autarhíei; (state) pl. autarhíi, art. autarhíile

autarhiei
AUTARHÍE, (2) autarhii, s. f. 1. Politică prin care se tinde spre crearea unei economii naționale închise, izolate de circuitul economic mondial. 2. Stat care practică autarhia (1); stare de autoizolare economică a unui stat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autarchie.

DOOM

!autarhíe (a-u-tar-/-ut-ar-) s. f., art. autarhía, g.-d. art. autarhíei; (state) pl. autarhíi, art. autarhíile

autarhii
AUTARHÍE, (2) autarhii, s. f. 1. Politică prin care se tinde spre crearea unei economii naționale închise, izolate de circuitul economic mondial. 2. Stat care practică autarhia (1); stare de autoizolare economică a unui stat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autarchie.

DOOM

!autarhíe (a-u-tar-/-ut-ar-) s. f., art. autarhía, g.-d. art. autarhíei; (state) pl. autarhíi, art. autarhíile

autarhiile
AUTARHÍE, (2) autarhii, s. f. 1. Politică prin care se tinde spre crearea unei economii naționale închise, izolate de circuitul economic mondial. 2. Stat care practică autarhia (1); stare de autoizolare economică a unui stat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autarchie.

DOOM

!autarhíe (a-u-tar-/-ut-ar-) s. f., art. autarhía, g.-d. art. autarhíei; (state) pl. autarhíi, art. autarhíile

autarhiilor
AUTARHÍE, (2) autarhii, s. f. 1. Politică prin care se tinde spre crearea unei economii naționale închise, izolate de circuitul economic mondial. 2. Stat care practică autarhia (1); stare de autoizolare economică a unui stat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autarchie.

DOOM

!autarhíe (a-u-tar-/-ut-ar-) s. f., art. autarhía, g.-d. art. autarhíei; (state) pl. autarhíi, art. autarhíile

autentic
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autentica
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autentice
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autenticei
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autenticele
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autenticelor
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autentici
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autenticii
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autenticilor
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autenticitate
AUTENTICITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi autentic. [Pr.: a-u-] – Din fr. authenticité.

DOOM

autenticitáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autenticitắții

autenticitatea
AUTENTICITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi autentic. [Pr.: a-u-] – Din fr. authenticité.

DOOM

autenticitáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autenticitắții

autenticități
AUTENTICITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi autentic. [Pr.: a-u-] – Din fr. authenticité.

DOOM

autenticitáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autenticitắții

autenticității
AUTENTICITÁTE s. f. Faptul sau însușirea de a fi autentic. [Pr.: a-u-] – Din fr. authenticité.

DOOM

autenticitáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autenticitắții

autenticul
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autenticului
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

DOOM

auténtic (a-u-) adj. m., pl. auténtici; f. auténtică, pl. auténtice

autentific
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentifica
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificai
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificam
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificare
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificare
AUTENTIFICÁRE, autentificări, s. f. Acțiunea de a autentifica și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

DOOM

autentificáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autentificắrii; pl. autentificắri

autentificarea
AUTENTIFICÁRE, autentificări, s. f. Acțiunea de a autentifica și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

DOOM

autentificáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autentificắrii; pl. autentificắri

autentificară
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificarăm
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificarăți
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificase
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificasem
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificaseră
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificaserăm
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificaserăți
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificaseși
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificaseți
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificat
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificat
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentificata
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentificate
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentificatei
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentificatele
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentificatelor
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentificatul
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentificatului
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentificau
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificași
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificați
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificați
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentificația
AUTENTIFICÁȚIE s.f. Autentificare. [Cf. it. autentificazione].

autentificație
AUTENTIFICÁȚIE s.f. Autentificare. [Cf. it. autentificazione].

autentificației
AUTENTIFICÁȚIE s.f. Autentificare. [Cf. it. autentificazione].

autentificații
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentificații
AUTENTIFICÁȚIE s.f. Autentificare. [Cf. it. autentificazione].

autentificațiile
AUTENTIFICÁȚIE s.f. Autentificare. [Cf. it. autentificazione].

autentificațiilor
AUTENTIFICÁȚIE s.f. Autentificare. [Cf. it. autentificazione].

autentificaților
AUTENTIFICÁT, -Ă, autentificați, -te, adj. (Despre acte) Întărit cu forme legale; legalizat. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

autentifice
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentifici
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificând
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificînd
AUTENTIFICÁ, autentífic, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

DOOM

autentificá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autentífică

autentificări
AUTENTIFICÁRE, autentificări, s. f. Acțiunea de a autentifica și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

DOOM

autentificáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autentificắrii; pl. autentificắri

autentificării
AUTENTIFICÁRE, autentificări, s. f. Acțiunea de a autentifica și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

DOOM

autentificáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autentificắrii; pl. autentificắri

autentificările
AUTENTIFICÁRE, autentificări, s. f. Acțiunea de a autentifica și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

DOOM

autentificáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autentificắrii; pl. autentificắri

autentificărilor
AUTENTIFICÁRE, autentificări, s. f. Acțiunea de a autentifica și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autentifica.

DOOM

autentificáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autentificắrii; pl. autentificắri

autigen
AUTIGÉN, -Ă adj. (Despre un component al unei roci) Format odată cu roca. [< fr. autigène].

autism
AUTÍSM s. n. Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autisme.

DOOM

autísm (a-u-) s. n.

autismul
AUTÍSM s. n. Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autisme.

DOOM

autísm (a-u-) s. n.

autismului
AUTÍSM s. n. Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autisme.

DOOM

autísm (a-u-) s. n.

autist
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

autista
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

autiste
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

autistei
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

autistele
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

autistelor
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

autistic
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autistica
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autistice
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autisticei
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autisticele
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autisticelor
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autistici
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autisticii
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autisticilor
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autisticul
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autisticului
AUTÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autism. [Var. autist, -ă adj. / < autistique].

autistul
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

autistului
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

autiști
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

autiștii
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

autiștilor
AUTÍST, -Ă, autiști, -ste, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de autism. [Pr.: a-u-] – Din fr. autiste.

DOOM

*autíst (a-u-) adj. m., s. m., pl. autíști; adj. f., s. f. autístă, pl. autíste

auto
ÁUTO¹- Element de compunere însemnând „de la sine”, „prin mijloace proprii”, care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-.

auto
ÁUTO²- Element de compunere însemnând „automobil”, „automat”, care servește la formarea unor substantive. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-.

auto
ÁUTO³ s. n., adj. invar. 1. S. n. (Fam.) Automobil. 2. Adj. invar. Care se efectuează cu ajutorul unui automobil, care privește automobilele. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto.

DOOM

!áuto (a-u-) adj. invar.

autoabrogare
AUTOABROGÁRE, autoabrogări, s. f. (Jur.) Abrogare de la sine a unei legi la termenul fixat în prevederile ei. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + abrogare.

autoabrogarea
AUTOABROGÁRE, autoabrogări, s. f. (Jur.) Abrogare de la sine a unei legi la termenul fixat în prevederile ei. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + abrogare.

autoabrogări
AUTOABROGÁRE, autoabrogări, s. f. (Jur.) Abrogare de la sine a unei legi la termenul fixat în prevederile ei. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + abrogare.

autoabrogării
AUTOABROGÁRE, autoabrogări, s. f. (Jur.) Abrogare de la sine a unei legi la termenul fixat în prevederile ei. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + abrogare.

autoabrogările
AUTOABROGÁRE, autoabrogări, s. f. (Jur.) Abrogare de la sine a unei legi la termenul fixat în prevederile ei. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + abrogare.

autoabrogărilor
AUTOABROGÁRE, autoabrogări, s. f. (Jur.) Abrogare de la sine a unei legi la termenul fixat în prevederile ei. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + abrogare.

autoaccidenta
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentai
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentam
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentare
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentare
AUTOACCIDENTÁRE, autoaccidentări, s. f. Faptul de a se autoaccidenta. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.

autoaccidentarea
AUTOACCIDENTÁRE, autoaccidentări, s. f. Faptul de a se autoaccidenta. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.

autoaccidentară
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentarăm
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentarăți
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentase
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentasem
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentaseră
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentaserăm
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentaserăți
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentaseși
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentaseți
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentat
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentat
AUTOACCIDENTÁT, -Ă, autoaccidentați, -te, adj. Care s-a accidentat singur, involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.

autoaccidentau
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentași
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentați
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentează
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentez
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidenteze
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentezi
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentând
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentînd
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto¹- + accidenta.

autoaccidentări
AUTOACCIDENTÁRE, autoaccidentări, s. f. Faptul de a se autoaccidenta. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.

autoaccidentării
AUTOACCIDENTÁRE, autoaccidentări, s. f. Faptul de a se autoaccidenta. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.

autoaccidentările
AUTOACCIDENTÁRE, autoaccidentări, s. f. Faptul de a se autoaccidenta. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.

autoaccidentărilor
AUTOACCIDENTÁRE, autoaccidentări, s. f. Faptul de a se autoaccidenta. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.

autoacuz
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuza
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzai
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzam
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzare
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzare
AUTOACUZÁRE, s. f. Faptul de a se autoacuza. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoacuza.

DOOM

autoacuzáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoacuzắrii

autoacuzarea
AUTOACUZÁRE, s. f. Faptul de a se autoacuza. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoacuza.

DOOM

autoacuzáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoacuzắrii

autoacuzară
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzarăm
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzarăți
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzase
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzasem
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzaseră
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzaserăm
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzaserăți
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzaseși
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzaseți
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzat
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzau
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzași
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzați
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzația
AUTOACUZÁȚIE, autoacuzații, s. f. Autoacuzare. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. auto-accusation.

DOOM

*autoacuzáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoacuzáția (-ți-a), g.-d. art. autoacuzáției; pl. autoacuzáții, art. autoacuzáțiile (-ți-i-)

autoacuzație
AUTOACUZÁȚIE, autoacuzații, s. f. Autoacuzare. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. auto-accusation.

DOOM

*autoacuzáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoacuzáția (-ți-a), g.-d. art. autoacuzáției; pl. autoacuzáții, art. autoacuzáțiile (-ți-i-)

autoacuzației
AUTOACUZÁȚIE, autoacuzații, s. f. Autoacuzare. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. auto-accusation.

DOOM

*autoacuzáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoacuzáția (-ți-a), g.-d. art. autoacuzáției; pl. autoacuzáții, art. autoacuzáțiile (-ți-i-)

autoacuzații
AUTOACUZÁȚIE, autoacuzații, s. f. Autoacuzare. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. auto-accusation.

DOOM

*autoacuzáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoacuzáția (-ți-a), g.-d. art. autoacuzáției; pl. autoacuzáții, art. autoacuzáțiile (-ți-i-)

autoacuzațiile
AUTOACUZÁȚIE, autoacuzații, s. f. Autoacuzare. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. auto-accusation.

DOOM

*autoacuzáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoacuzáția (-ți-a), g.-d. art. autoacuzáției; pl. autoacuzáții, art. autoacuzáțiile (-ți-i-)

autoacuzațiilor
AUTOACUZÁȚIE, autoacuzații, s. f. Autoacuzare. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. auto-accusation.

DOOM

*autoacuzáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoacuzáția (-ți-a), g.-d. art. autoacuzáției; pl. autoacuzáții, art. autoacuzáțiile (-ți-i-)

autoacuze
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzi
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzând
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzînd
AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.

DOOM

*autoacuzá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoacúză

autoacuzări
AUTOACUZÁRE, s. f. Faptul de a se autoacuza. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoacuza.

DOOM

autoacuzáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoacuzắrii

autoacuzării
AUTOACUZÁRE, s. f. Faptul de a se autoacuza. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoacuza.

DOOM

autoacuzáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoacuzắrii

autoacuzările
AUTOACUZÁRE, s. f. Faptul de a se autoacuza. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoacuza.

DOOM

autoacuzáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoacuzắrii

autoacuzărilor
AUTOACUZÁRE, s. f. Faptul de a se autoacuza. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoacuza.

DOOM

autoacuzáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoacuzắrii

autoadapta
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptai
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptam
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptare
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptară
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptarăm
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptarăți
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptase
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptasem
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptaseră
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptaserăm
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptaserăți
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptaseși
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptaseți
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptat
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptau
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptași
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptați
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptează
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptez
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadapteze
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptezi
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptând
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadaptînd
AUTOADAPTÁ, autoadaptez, vb. I. Refl. A se adapta fără ajutorul cuiva. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + adapta.

autoadministra
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrai
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministram
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrare
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrare
AUTOADMINISTRÁRE s. f. Faptul de a se autoadministra. [Pr.: a-u-to-ad-] – V. autoadministra.

DOOM

autoadministráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoadministrắrii

autoadministrarea
AUTOADMINISTRÁRE s. f. Faptul de a se autoadministra. [Pr.: a-u-to-ad-] – V. autoadministra.

DOOM

autoadministráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoadministrắrii

autoadministrară
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrarăm
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrarăți
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrase
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrasem
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministraseră
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministraserăm
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministraserăți
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministraseși
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministraseți
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrat
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrau
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrași
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrați
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrează
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrez
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministreze
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrezi
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrând
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrînd
AUTOADMINISTRÁ, autoadministrez, vb. I. Refl. A se administra prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-ad-] – Auto¹- + administra.

DOOM

!autoadministrá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoadministreáză

autoadministrări
AUTOADMINISTRÁRE s. f. Faptul de a se autoadministra. [Pr.: a-u-to-ad-] – V. autoadministra.

DOOM

autoadministráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoadministrắrii

autoadministrării
AUTOADMINISTRÁRE s. f. Faptul de a se autoadministra. [Pr.: a-u-to-ad-] – V. autoadministra.

DOOM

autoadministráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoadministrắrii

autoadministrările
AUTOADMINISTRÁRE s. f. Faptul de a se autoadministra. [Pr.: a-u-to-ad-] – V. autoadministra.

DOOM

autoadministráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoadministrắrii

autoadministrărilor
AUTOADMINISTRÁRE s. f. Faptul de a se autoadministra. [Pr.: a-u-to-ad-] – V. autoadministra.

DOOM

autoadministráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoadministrắrii

autoafirm
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirma
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmai
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmam
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmare
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmare
AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.

autoafirmarea
AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.

autoafirmară
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmarăm
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmarăți
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmase
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmasem
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmaseră
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmaserăm
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmaserăți
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmaseși
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmaseți
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmat
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmau
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmași
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmați
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirme
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmi
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmând
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmînd
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + afirma.

autoafirmări
AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.

autoafirmării
AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.

autoafirmările
AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.

autoafirmărilor
AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.

autoaglutinare
AUTOAGLUTINÁRE s.f. Proces prin care unii cărbuni aglutinați pot fi brichetați, prin încălzire, fără lianți. [După fr. auto-agglutination].

autoagresiune
AUTOAGRESIÚNE s.f. Stare patologică în care organismul produce substanțe nocive împotriva unora dintre propriile sale celule, țesuturi sau organe. [Pron. a-u-. / < fr. autoaggression].

DOOM

autoagresiúne (a-u-, -a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. autoagresiúnii

autoagresiunea
AUTOAGRESIÚNE s.f. Stare patologică în care organismul produce substanțe nocive împotriva unora dintre propriile sale celule, țesuturi sau organe. [Pron. a-u-. / < fr. autoaggression].

DOOM

autoagresiúne (a-u-, -a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. autoagresiúnii

autoagresiuni
AUTOAGRESIÚNE s.f. Stare patologică în care organismul produce substanțe nocive împotriva unora dintre propriile sale celule, țesuturi sau organe. [Pron. a-u-. / < fr. autoaggression].

DOOM

autoagresiúne (a-u-, -a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. autoagresiúnii

autoagresiunii
AUTOAGRESIÚNE s.f. Stare patologică în care organismul produce substanțe nocive împotriva unora dintre propriile sale celule, țesuturi sau organe. [Pron. a-u-. / < fr. autoaggression].

DOOM

autoagresiúne (a-u-, -a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. autoagresiúnii

autoalarma
AUTOALÁRMĂ s.f. Radioreceptor care înregistrează automat semnalele de pericol. [Cf. fr. auto-alarme].

autoalarme
AUTOALÁRMĂ s.f. Radioreceptor care înregistrează automat semnalele de pericol. [Cf. fr. auto-alarme].

autoalarmei
AUTOALÁRMĂ s.f. Radioreceptor care înregistrează automat semnalele de pericol. [Cf. fr. auto-alarme].

autoalarmele
AUTOALÁRMĂ s.f. Radioreceptor care înregistrează automat semnalele de pericol. [Cf. fr. auto-alarme].

autoalarmelor
AUTOALÁRMĂ s.f. Radioreceptor care înregistrează automat semnalele de pericol. [Cf. fr. auto-alarme].

autoamfibii
AUTOAMFÍBIU, autoamfibii, s. n. Automobil (militar) care se poate deplasa atât pe uscat, cât și pe apă. [Pr.: a-u-to-am-fi-bi-u] – Auto²- + amfibiu.

DOOM

autoamfíbiu [biu pron. bĭu] (a-u-) s. n., art. autoamfíbiul; pl. autoamfíbii, art. autoamfíbiile (-bi-i-)

autoamfibiile
AUTOAMFÍBIU, autoamfibii, s. n. Automobil (militar) care se poate deplasa atât pe uscat, cât și pe apă. [Pr.: a-u-to-am-fi-bi-u] – Auto²- + amfibiu.

DOOM

autoamfíbiu [biu pron. bĭu] (a-u-) s. n., art. autoamfíbiul; pl. autoamfíbii, art. autoamfíbiile (-bi-i-)

autoamfibiilor
AUTOAMFÍBIU, autoamfibii, s. n. Automobil (militar) care se poate deplasa atât pe uscat, cât și pe apă. [Pr.: a-u-to-am-fi-bi-u] – Auto²- + amfibiu.

DOOM

autoamfíbiu [biu pron. bĭu] (a-u-) s. n., art. autoamfíbiul; pl. autoamfíbii, art. autoamfíbiile (-bi-i-)

autoamfibiu
AUTOAMFÍBIU, autoamfibii, s. n. Automobil (militar) care se poate deplasa atât pe uscat, cât și pe apă. [Pr.: a-u-to-am-fi-bi-u] – Auto²- + amfibiu.

DOOM

autoamfíbiu [biu pron. bĭu] (a-u-) s. n., art. autoamfíbiul; pl. autoamfíbii, art. autoamfíbiile (-bi-i-)

autoamfibiul
AUTOAMFÍBIU, autoamfibii, s. n. Automobil (militar) care se poate deplasa atât pe uscat, cât și pe apă. [Pr.: a-u-to-am-fi-bi-u] – Auto²- + amfibiu.

DOOM

autoamfíbiu [biu pron. bĭu] (a-u-) s. n., art. autoamfíbiul; pl. autoamfíbii, art. autoamfíbiile (-bi-i-)

autoamfibiului
AUTOAMFÍBIU, autoamfibii, s. n. Automobil (militar) care se poate deplasa atât pe uscat, cât și pe apă. [Pr.: a-u-to-am-fi-bi-u] – Auto²- + amfibiu.

DOOM

autoamfíbiu [biu pron. bĭu] (a-u-) s. n., art. autoamfíbiul; pl. autoamfíbii, art. autoamfíbiile (-bi-i-)

autoamorsare
AUTOAMORSÁRE s.f. Amorsare spontană a unei mașini sau a unei reacții, care are loc fără intervenția unui agent exterior. [< auto¹ + amorsare, după fr. auto-amorçage].

autoamorsarea
AUTOAMORSÁRE s.f. Amorsare spontană a unei mașini sau a unei reacții, care are loc fără intervenția unui agent exterior. [< auto¹ + amorsare, după fr. auto-amorçage].

autoamorsări
AUTOAMORSÁRE s.f. Amorsare spontană a unei mașini sau a unei reacții, care are loc fără intervenția unui agent exterior. [< auto¹ + amorsare, după fr. auto-amorçage].

autoamorsării
AUTOAMORSÁRE s.f. Amorsare spontană a unei mașini sau a unei reacții, care are loc fără intervenția unui agent exterior. [< auto¹ + amorsare, după fr. auto-amorçage].

autoamăgea
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgeai
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgeam
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgească
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgeau
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgeați
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgesc
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgește
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgești
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgi
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgii
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgim
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgind
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgire
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgire
AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Faptul de a se autoamăgi. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoamăgi.

DOOM

autoamăgíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoamăgírii; pl. autoamăgíri

autoamăgirea
AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Faptul de a se autoamăgi. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoamăgi.

DOOM

autoamăgíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoamăgírii; pl. autoamăgíri

autoamăgiri
AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Faptul de a se autoamăgi. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoamăgi.

DOOM

autoamăgíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoamăgírii; pl. autoamăgíri

autoamăgirii
AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Faptul de a se autoamăgi. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoamăgi.

DOOM

autoamăgíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoamăgírii; pl. autoamăgíri

autoamăgirile
AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Faptul de a se autoamăgi. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoamăgi.

DOOM

autoamăgíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoamăgírii; pl. autoamăgíri

autoamăgirilor
AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Faptul de a se autoamăgi. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoamăgi.

DOOM

autoamăgíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoamăgírii; pl. autoamăgíri

autoamăgiră
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgirăm
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgirăți
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgise
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgisem
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgiseră
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgiserăm
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgiserăți
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgiseși
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgiseți
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgit
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgiși
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoamăgiți
AUTOAMĂGÍ, autoamăgesc, vb. IV. Refl. A-și amăgi (intenționat) propria persoană. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgi.

DOOM

*autoamăgí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoamăgéște, imperf. 3 sg. se autoamăgeá; conj. prez. 3 să se autoamăgeáscă

autoanaliza
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanaliza
AUTOANALÍZĂ, autoanalize, s. f. Analiză a însușirilor, gândurilor și sentimentelor proprii. ♦ Spec. Introspecție. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiză.

autoanalizai
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizam
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizare
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizare
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizară
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizarăm
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizarăți
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizase
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizasem
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizaseră
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizaserăm
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizaserăți
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizaseși
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizaseți
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizat
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizau
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizași
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizați
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalize
AUTOANALÍZĂ, autoanalize, s. f. Analiză a însușirilor, gândurilor și sentimentelor proprii. ♦ Spec. Introspecție. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiză.

autoanalizează
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizei
AUTOANALÍZĂ, autoanalize, s. f. Analiză a însușirilor, gândurilor și sentimentelor proprii. ♦ Spec. Introspecție. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiză.

autoanalizele
AUTOANALÍZĂ, autoanalize, s. f. Analiză a însușirilor, gândurilor și sentimentelor proprii. ♦ Spec. Introspecție. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiză.

autoanalizelor
AUTOANALÍZĂ, autoanalize, s. f. Analiză a însușirilor, gândurilor și sentimentelor proprii. ♦ Spec. Introspecție. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiză.

autoanalizez
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizeze
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizezi
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizând
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanalizînd
AUTOANALIZÁ, autoanalizez, vb. I. Refl. A-și face autoanaliza. ♦ Spec. A se supune introspecției. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + analiza.

autoanclanșare
AUTOANCLANȘARE s.f. Anclanșare automată. [Cf. fr. autoenclenchement].

autoanticorp
AUTOANTICÓRP, autoanticorpi, s. m. (Biol.) Anticorp produs de organism în cazuri patologice împotriva propriilor celule sau țesuturi. [Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-anticorps.

DOOM

autoanticórp (a-u-) s. m., pl. autoanticórpi

autoanticorpi
AUTOANTICÓRP, autoanticorpi, s. m. (Biol.) Anticorp produs de organism în cazuri patologice împotriva propriilor celule sau țesuturi. [Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-anticorps.

DOOM

autoanticórp (a-u-) s. m., pl. autoanticórpi

autoanticorpii
AUTOANTICÓRP, autoanticorpi, s. m. (Biol.) Anticorp produs de organism în cazuri patologice împotriva propriilor celule sau țesuturi. [Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-anticorps.

DOOM

autoanticórp (a-u-) s. m., pl. autoanticórpi

autoanticorpilor
AUTOANTICÓRP, autoanticorpi, s. m. (Biol.) Anticorp produs de organism în cazuri patologice împotriva propriilor celule sau țesuturi. [Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-anticorps.

DOOM

autoanticórp (a-u-) s. m., pl. autoanticórpi

autoanticorpul
AUTOANTICÓRP, autoanticorpi, s. m. (Biol.) Anticorp produs de organism în cazuri patologice împotriva propriilor celule sau țesuturi. [Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-anticorps.

DOOM

autoanticórp (a-u-) s. m., pl. autoanticórpi

autoanticorpului
AUTOANTICÓRP, autoanticorpi, s. m. (Biol.) Anticorp produs de organism în cazuri patologice împotriva propriilor celule sau țesuturi. [Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-anticorps.

DOOM

autoanticórp (a-u-) s. m., pl. autoanticórpi

autoantigen
AUTOANTIGÉN, autoantigene, s. n. (Biol.) Antigen propriu organismului, care stimulează formarea de anticorpi împotriva sa în cursul unei boli autoimune. [Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-antigène.

autoaprecia
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciai
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciam
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciară
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciarăm
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciarăți
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciase
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciasem
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciaseră
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciaserăm
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciaserăți
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciaseși
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciaseți
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciat
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciau
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciază
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciași
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciați
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoaprecie
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciem
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciere
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciere
AUTOAPRECIÉRE, autoaprecieri, s. f. Faptul de a se autoaprecia; autoevaluare. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-e-re] – V. autoaprecia.

autoaprecierea
AUTOAPRECIÉRE, autoaprecieri, s. f. Faptul de a se autoaprecia; autoevaluare. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-e-re] – V. autoaprecia.

autoaprecieri
AUTOAPRECIÉRE, autoaprecieri, s. f. Faptul de a se autoaprecia; autoevaluare. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-e-re] – V. autoaprecia.

autoaprecierii
AUTOAPRECIÉRE, autoaprecieri, s. f. Faptul de a se autoaprecia; autoevaluare. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-e-re] – V. autoaprecia.

autoaprecierile
AUTOAPRECIÉRE, autoaprecieri, s. f. Faptul de a se autoaprecia; autoevaluare. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-e-re] – V. autoaprecia.

autoaprecierilor
AUTOAPRECIÉRE, autoaprecieri, s. f. Faptul de a se autoaprecia; autoevaluare. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-e-re] – V. autoaprecia.

autoapreciez
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoaprecieze
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciezi
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoapreciind
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto¹- + aprecia.

autoaprindere
AUTOAPRÍNDERE s. f. Aprindere spontană a unui combustibil în anumite condiții de presiune și de temperatură. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + aprindere.

DOOM

autoapríndere (a-u-, -a-prin-) s. f., g.-d. art. autoaprínderii

autoaprinderea
AUTOAPRÍNDERE s. f. Aprindere spontană a unui combustibil în anumite condiții de presiune și de temperatură. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + aprindere.

DOOM

autoapríndere (a-u-, -a-prin-) s. f., g.-d. art. autoaprínderii

autoaprinderi
AUTOAPRÍNDERE s. f. Aprindere spontană a unui combustibil în anumite condiții de presiune și de temperatură. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + aprindere.

DOOM

autoapríndere (a-u-, -a-prin-) s. f., g.-d. art. autoaprínderii

autoaprinderii
AUTOAPRÍNDERE s. f. Aprindere spontană a unui combustibil în anumite condiții de presiune și de temperatură. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + aprindere.

DOOM

autoapríndere (a-u-, -a-prin-) s. f., g.-d. art. autoaprínderii

autoaprinderile
AUTOAPRÍNDERE s. f. Aprindere spontană a unui combustibil în anumite condiții de presiune și de temperatură. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + aprindere.

DOOM

autoapríndere (a-u-, -a-prin-) s. f., g.-d. art. autoaprínderii

autoaprinderilor
AUTOAPRÍNDERE s. f. Aprindere spontană a unui combustibil în anumite condiții de presiune și de temperatură. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + aprindere.

DOOM

autoapríndere (a-u-, -a-prin-) s. f., g.-d. art. autoaprínderii

autoaproviziona
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionai
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionam
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionare
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionare
AUTOAPROVIZIONÁRE, autoaprovizionări, s. f. Acțiunea de a se autoaproviziona și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoaproviziona.

autoaprovizionarea
AUTOAPROVIZIONÁRE, autoaprovizionări, s. f. Acțiunea de a se autoaproviziona și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoaproviziona.

autoaprovizionară
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionarăm
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionarăți
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionase
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionasem
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionaseră
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionaserăm
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionaserăți
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionaseși
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionaseți
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionat
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionat
AUTOAPROVIZIONÁT s. n. Faptul de a se autoaproviziona. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoaproviziona.

autoaprovizionau
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionași
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionați
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionează
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionez
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizioneze
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionezi
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionând
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionînd
AUTOAPROVIZIONÁ, autoaprovizionez, vb. I. Refl. A se aproviziona prin posibilități proprii. [Pr: a-u-to-a-] – Auto¹- + aproviziona.

autoaprovizionări
AUTOAPROVIZIONÁRE, autoaprovizionări, s. f. Acțiunea de a se autoaproviziona și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoaproviziona.

autoaprovizionării
AUTOAPROVIZIONÁRE, autoaprovizionări, s. f. Acțiunea de a se autoaproviziona și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoaproviziona.

autoaprovizionările
AUTOAPROVIZIONÁRE, autoaprovizionări, s. f. Acțiunea de a se autoaproviziona și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoaproviziona.

autoaprovizionărilor
AUTOAPROVIZIONÁRE, autoaprovizionări, s. f. Acțiunea de a se autoaproviziona și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoaproviziona.

autoapărare
AUTOAPĂRÁRE s. f. Apărare prin mijloace proprii. [Pr: a-u-to-a] – Auto¹- + apărare (după fr. autodéfense).

DOOM

autoapăráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoapărắrii

autoapărarea
AUTOAPĂRÁRE s. f. Apărare prin mijloace proprii. [Pr: a-u-to-a] – Auto¹- + apărare (după fr. autodéfense).

DOOM

autoapăráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoapărắrii

autoapărări
AUTOAPĂRÁRE s. f. Apărare prin mijloace proprii. [Pr: a-u-to-a] – Auto¹- + apărare (după fr. autodéfense).

DOOM

autoapăráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoapărắrii

autoapărării
AUTOAPĂRÁRE s. f. Apărare prin mijloace proprii. [Pr: a-u-to-a] – Auto¹- + apărare (după fr. autodéfense).

DOOM

autoapăráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoapărắrii

autoapărările
AUTOAPĂRÁRE s. f. Apărare prin mijloace proprii. [Pr: a-u-to-a] – Auto¹- + apărare (după fr. autodéfense).

DOOM

autoapăráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoapărắrii

autoapărărilor
AUTOAPĂRÁRE s. f. Apărare prin mijloace proprii. [Pr: a-u-to-a] – Auto¹- + apărare (după fr. autodéfense).

DOOM

autoapăráre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoapărắrii

autoare
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autoarea
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autoarei
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autoarele
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autoarelor
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autoasigurare
AUTOASIGURÁRE s.f. Asigurare proprie. [< auto¹- + asigurare, după rus. samostrahovanie].

autoatelier
AUTOATELIÉR, autoateliere, s. n. Atelier instalat pe un automobil, folosit la depanări și reparații de vehicule. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto²- + atelier.

DOOM

autoateliér (a-u-, -li-er) s. n., pl. autoateliére

autoateliere
AUTOATELIÉR, autoateliere, s. n. Atelier instalat pe un automobil, folosit la depanări și reparații de vehicule. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto²- + atelier.

DOOM

autoateliér (a-u-, -li-er) s. n., pl. autoateliére

autoatelierele
AUTOATELIÉR, autoateliere, s. n. Atelier instalat pe un automobil, folosit la depanări și reparații de vehicule. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto²- + atelier.

DOOM

autoateliér (a-u-, -li-er) s. n., pl. autoateliére

autoatelierelor
AUTOATELIÉR, autoateliere, s. n. Atelier instalat pe un automobil, folosit la depanări și reparații de vehicule. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto²- + atelier.

DOOM

autoateliér (a-u-, -li-er) s. n., pl. autoateliére

autoatelierul
AUTOATELIÉR, autoateliere, s. n. Atelier instalat pe un automobil, folosit la depanări și reparații de vehicule. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto²- + atelier.

DOOM

autoateliér (a-u-, -li-er) s. n., pl. autoateliére

autoatelierului
AUTOATELIÉR, autoateliere, s. n. Atelier instalat pe un automobil, folosit la depanări și reparații de vehicule. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto²- + atelier.

DOOM

autoateliér (a-u-, -li-er) s. n., pl. autoateliére

autoatribui
AUTOATRIBUÍ vb. IV. refl. A-și atribui sieși. [< auto¹- + atribui].

autoatribuire
AUTOATRIBUÍ vb. IV. refl. A-și atribui sieși. [< auto¹- + atribui].

autobalsam
AUTOBALSÁM, autobalsamuri, s. n. Unguent pentru mașini. [Pr.: a-u-] – Auto²- + balsam.

autobalsamul
AUTOBALSÁM, autobalsamuri, s. n. Unguent pentru mașini. [Pr.: a-u-] – Auto²- + balsam.

autobalsamului
AUTOBALSÁM, autobalsamuri, s. n. Unguent pentru mașini. [Pr.: a-u-] – Auto²- + balsam.

autobalsamuri
AUTOBALSÁM, autobalsamuri, s. n. Unguent pentru mașini. [Pr.: a-u-] – Auto²- + balsam.

autobalsamurile
AUTOBALSÁM, autobalsamuri, s. n. Unguent pentru mașini. [Pr.: a-u-] – Auto²- + balsam.

autobalsamurilor
AUTOBALSÁM, autobalsamuri, s. n. Unguent pentru mașini. [Pr.: a-u-] – Auto²- + balsam.

autobasculanta
AUTOBASCULÁNTĂ, autobasculante, s. f. Autocamion prevăzut cu benă basculantă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + basculantă.

DOOM

autobasculántă (a-u-) s. f., g.-d. art. autobasculántei; pl. autobasculánte

autobasculante
AUTOBASCULÁNTĂ, autobasculante, s. f. Autocamion prevăzut cu benă basculantă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + basculantă.

DOOM

autobasculántă (a-u-) s. f., g.-d. art. autobasculántei; pl. autobasculánte

autobasculantei
AUTOBASCULÁNTĂ, autobasculante, s. f. Autocamion prevăzut cu benă basculantă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + basculantă.

DOOM

autobasculántă (a-u-) s. f., g.-d. art. autobasculántei; pl. autobasculánte

autobasculantele
AUTOBASCULÁNTĂ, autobasculante, s. f. Autocamion prevăzut cu benă basculantă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + basculantă.

DOOM

autobasculántă (a-u-) s. f., g.-d. art. autobasculántei; pl. autobasculánte

autobasculantelor
AUTOBASCULÁNTĂ, autobasculante, s. f. Autocamion prevăzut cu benă basculantă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + basculantă.

DOOM

autobasculántă (a-u-) s. f., g.-d. art. autobasculántei; pl. autobasculánte

autobaza
AUTOBÁZĂ, autobaze, s. f. Centru de exploatare, de reparare și de întreținere a unor autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto²- + bază.

DOOM

autobáză (a-u-) s. f., g.-d. art. autobázei; pl. autobáze

autobaze
AUTOBÁZĂ, autobaze, s. f. Centru de exploatare, de reparare și de întreținere a unor autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto²- + bază.

DOOM

autobáză (a-u-) s. f., g.-d. art. autobázei; pl. autobáze

autobazei
AUTOBÁZĂ, autobaze, s. f. Centru de exploatare, de reparare și de întreținere a unor autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto²- + bază.

DOOM

autobáză (a-u-) s. f., g.-d. art. autobázei; pl. autobáze

autobazele
AUTOBÁZĂ, autobaze, s. f. Centru de exploatare, de reparare și de întreținere a unor autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto²- + bază.

DOOM

autobáză (a-u-) s. f., g.-d. art. autobázei; pl. autobáze

autobazelor
AUTOBÁZĂ, autobaze, s. f. Centru de exploatare, de reparare și de întreținere a unor autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto²- + bază.

DOOM

autobáză (a-u-) s. f., g.-d. art. autobázei; pl. autobáze

autobetoniera
AUTOBETONIÉRĂ, autobetoniere, s. f. Autocamion prevăzut cu betonieră. [Pr.: a-u-] – Auto²- + betonieră.

DOOM

autobetoniéră (a-u-, -ni-e-) s. f., g.-d. art. autobetoniérei; pl. autobetoniére

autobetoniere
AUTOBETONIÉRĂ, autobetoniere, s. f. Autocamion prevăzut cu betonieră. [Pr.: a-u-] – Auto²- + betonieră.

DOOM

autobetoniéră (a-u-, -ni-e-) s. f., g.-d. art. autobetoniérei; pl. autobetoniére

autobetonierei
AUTOBETONIÉRĂ, autobetoniere, s. f. Autocamion prevăzut cu betonieră. [Pr.: a-u-] – Auto²- + betonieră.

DOOM

autobetoniéră (a-u-, -ni-e-) s. f., g.-d. art. autobetoniérei; pl. autobetoniére

autobetonierele
AUTOBETONIÉRĂ, autobetoniere, s. f. Autocamion prevăzut cu betonieră. [Pr.: a-u-] – Auto²- + betonieră.

DOOM

autobetoniéră (a-u-, -ni-e-) s. f., g.-d. art. autobetoniérei; pl. autobetoniére

autobetonierelor
AUTOBETONIÉRĂ, autobetoniere, s. f. Autocamion prevăzut cu betonieră. [Pr.: a-u-] – Auto²- + betonieră.

DOOM

autobetoniéră (a-u-, -ni-e-) s. f., g.-d. art. autobetoniérei; pl. autobetoniére

autobiciui
AUTOBICIUÍ vb. IV. refl. A se autoflagela, a se autocritica. [< auto¹- + biciui].

autobiciuire
AUTOBICIUÍRE s.f. Faptul de a se autobiciui. {< autobiciui].

autobiciuirea
AUTOBICIUÍRE s.f. Faptul de a se autobiciui. {< autobiciui].

autobiciuiri
AUTOBICIUÍRE s.f. Faptul de a se autobiciui. {< autobiciui].

autobiciuirii
AUTOBICIUÍRE s.f. Faptul de a se autobiciui. {< autobiciui].

autobiciuirile
AUTOBICIUÍRE s.f. Faptul de a se autobiciui. {< autobiciui].

autobiciuirilor
AUTOBICIUÍRE s.f. Faptul de a se autobiciui. {< autobiciui].

autobiografia
AUTOBIOGRAFÍE, autobiografii, s. f. Expunere orală sau scrisă a vieții unei persoane făcută de ea însăși. ♦ Operă literară aparținând genului epic în care autorul își povestește viața. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.

DOOM

autobiografíe (a-u-, -bi-o-gra-) s. f., art. autobiografía, g.-d. art. autobiografíei; pl. autobiografíi, art. autobiografíile

autobiografic
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiografica
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiografice
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiograficei
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiograficele
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiograficelor
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiografici
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiograficii
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiograficilor
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiograficul
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiograficului
AUTOBIOGRÁFIC, -Ă, autobiografici, -ce, adj. Care redă o autobiografie, (cu caracter) de autobiografie. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographique.

DOOM

autobiográfic (a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiográfici; f. autobiográfică, pl. autobiográfice

autobiografie
AUTOBIOGRAFÍE, autobiografii, s. f. Expunere orală sau scrisă a vieții unei persoane făcută de ea însăși. ♦ Operă literară aparținând genului epic în care autorul își povestește viața. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.

DOOM

autobiografíe (a-u-, -bi-o-gra-) s. f., art. autobiografía, g.-d. art. autobiografíei; pl. autobiografíi, art. autobiografíile

autobiografiei
AUTOBIOGRAFÍE, autobiografii, s. f. Expunere orală sau scrisă a vieții unei persoane făcută de ea însăși. ♦ Operă literară aparținând genului epic în care autorul își povestește viața. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.

DOOM

autobiografíe (a-u-, -bi-o-gra-) s. f., art. autobiografía, g.-d. art. autobiografíei; pl. autobiografíi, art. autobiografíile

autobiografii
AUTOBIOGRAFÍE, autobiografii, s. f. Expunere orală sau scrisă a vieții unei persoane făcută de ea însăși. ♦ Operă literară aparținând genului epic în care autorul își povestește viața. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.

DOOM

autobiografíe (a-u-, -bi-o-gra-) s. f., art. autobiografía, g.-d. art. autobiografíei; pl. autobiografíi, art. autobiografíile

autobiografiile
AUTOBIOGRAFÍE, autobiografii, s. f. Expunere orală sau scrisă a vieții unei persoane făcută de ea însăși. ♦ Operă literară aparținând genului epic în care autorul își povestește viața. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.

DOOM

autobiografíe (a-u-, -bi-o-gra-) s. f., art. autobiografía, g.-d. art. autobiografíei; pl. autobiografíi, art. autobiografíile

autobiografiilor
AUTOBIOGRAFÍE, autobiografii, s. f. Expunere orală sau scrisă a vieții unei persoane făcută de ea însăși. ♦ Operă literară aparținând genului epic în care autorul își povestește viața. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.

DOOM

autobiografíe (a-u-, -bi-o-gra-) s. f., art. autobiografía, g.-d. art. autobiografíei; pl. autobiografíi, art. autobiografíile

autoblindat
AUTOBLINDÁT, autoblindate, s. n. Automobil blindat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + blindat.

DOOM

autoblindát (a-u-to-blin-) s. n., pl. autoblindáte

autoblindate
AUTOBLINDÁT, autoblindate, s. n. Automobil blindat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + blindat.

DOOM

autoblindát (a-u-to-blin-) s. n., pl. autoblindáte

autoblindatele
AUTOBLINDÁT, autoblindate, s. n. Automobil blindat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + blindat.

DOOM

autoblindát (a-u-to-blin-) s. n., pl. autoblindáte

autoblindatelor
AUTOBLINDÁT, autoblindate, s. n. Automobil blindat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + blindat.

DOOM

autoblindát (a-u-to-blin-) s. n., pl. autoblindáte

autoblindatul
AUTOBLINDÁT, autoblindate, s. n. Automobil blindat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + blindat.

DOOM

autoblindát (a-u-to-blin-) s. n., pl. autoblindáte

autoblindatului
AUTOBLINDÁT, autoblindate, s. n. Automobil blindat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + blindat.

DOOM

autoblindát (a-u-to-blin-) s. n., pl. autoblindáte

autoblocaj
AUTOBLOCÁJ s.n. Dispozitiv de blocare automată a sistemelor de semnalizare, de macazuri etc. [< fr. autoblocage].

DOOM

autoblocáj (a-u-to-blo-) s. n., pl. autoblocáje

autoblocaje
AUTOBLOCÁJ s.n. Dispozitiv de blocare automată a sistemelor de semnalizare, de macazuri etc. [< fr. autoblocage].

DOOM

autoblocáj (a-u-to-blo-) s. n., pl. autoblocáje

autoblocajele
AUTOBLOCÁJ s.n. Dispozitiv de blocare automată a sistemelor de semnalizare, de macazuri etc. [< fr. autoblocage].

DOOM

autoblocáj (a-u-to-blo-) s. n., pl. autoblocáje

autoblocajelor
AUTOBLOCÁJ s.n. Dispozitiv de blocare automată a sistemelor de semnalizare, de macazuri etc. [< fr. autoblocage].

DOOM

autoblocáj (a-u-to-blo-) s. n., pl. autoblocáje

autoblocajul
AUTOBLOCÁJ s.n. Dispozitiv de blocare automată a sistemelor de semnalizare, de macazuri etc. [< fr. autoblocage].

DOOM

autoblocáj (a-u-to-blo-) s. n., pl. autoblocáje

autoblocajului
AUTOBLOCÁJ s.n. Dispozitiv de blocare automată a sistemelor de semnalizare, de macazuri etc. [< fr. autoblocage].

DOOM

autoblocáj (a-u-to-blo-) s. n., pl. autoblocáje

autobrec
AUTOBRÉC, autobrecuri, s. n. Automobil cu caroserie închisă care poate transporta în comun un număr redus de persoane. [Pr.: a-u-] – Din fr., engl. autobreak.

DOOM

autobréc (rar) (a-u-to-brec) s. n., pl. autobrécuri

autobrecul
AUTOBRÉC, autobrecuri, s. n. Automobil cu caroserie închisă care poate transporta în comun un număr redus de persoane. [Pr.: a-u-] – Din fr., engl. autobreak.

DOOM

autobréc (rar) (a-u-to-brec) s. n., pl. autobrécuri

autobrecului
AUTOBRÉC, autobrecuri, s. n. Automobil cu caroserie închisă care poate transporta în comun un număr redus de persoane. [Pr.: a-u-] – Din fr., engl. autobreak.

DOOM

autobréc (rar) (a-u-to-brec) s. n., pl. autobrécuri

autobrecuri
AUTOBRÉC, autobrecuri, s. n. Automobil cu caroserie închisă care poate transporta în comun un număr redus de persoane. [Pr.: a-u-] – Din fr., engl. autobreak.

DOOM

autobréc (rar) (a-u-to-brec) s. n., pl. autobrécuri

autobrecurile
AUTOBRÉC, autobrecuri, s. n. Automobil cu caroserie închisă care poate transporta în comun un număr redus de persoane. [Pr.: a-u-] – Din fr., engl. autobreak.

DOOM

autobréc (rar) (a-u-to-brec) s. n., pl. autobrécuri

autobrecurilor
AUTOBRÉC, autobrecuri, s. n. Automobil cu caroserie închisă care poate transporta în comun un număr redus de persoane. [Pr.: a-u-] – Din fr., engl. autobreak.

DOOM

autobréc (rar) (a-u-to-brec) s. n., pl. autobrécuri

autobus
AUTOBÚZ, autobuze, s. n. Automobil cu caroseria închisă sau parțial decapotabilă, folosit la transportul în comun al unui număr mare de persoane. [Pr.: a-u-. – Var.: autobus s. n.] – Din fr. autobus.

DOOM

autobúz (a-u-) s. n., pl. autobúze

autobuz
AUTOBÚZ, autobuze, s. n. Automobil cu caroseria închisă sau parțial decapotabilă, folosit la transportul în comun al unui număr mare de persoane. [Pr.: a-u-. – Var.: autobus s. n.] – Din fr. autobus.

DOOM

autobúz (a-u-) s. n., pl. autobúze

autobuze
AUTOBÚZ, autobuze, s. n. Automobil cu caroseria închisă sau parțial decapotabilă, folosit la transportul în comun al unui număr mare de persoane. [Pr.: a-u-. – Var.: autobus s. n.] – Din fr. autobus.

DOOM

autobúz (a-u-) s. n., pl. autobúze

autobuzele
AUTOBÚZ, autobuze, s. n. Automobil cu caroseria închisă sau parțial decapotabilă, folosit la transportul în comun al unui număr mare de persoane. [Pr.: a-u-. – Var.: autobus s. n.] – Din fr. autobus.

DOOM

autobúz (a-u-) s. n., pl. autobúze

autobuzelor
AUTOBÚZ, autobuze, s. n. Automobil cu caroseria închisă sau parțial decapotabilă, folosit la transportul în comun al unui număr mare de persoane. [Pr.: a-u-. – Var.: autobus s. n.] – Din fr. autobus.

DOOM

autobúz (a-u-) s. n., pl. autobúze

autobuzul
AUTOBÚZ, autobuze, s. n. Automobil cu caroseria închisă sau parțial decapotabilă, folosit la transportul în comun al unui număr mare de persoane. [Pr.: a-u-. – Var.: autobus s. n.] – Din fr. autobus.

DOOM

autobúz (a-u-) s. n., pl. autobúze

autobuzului
AUTOBÚZ, autobuze, s. n. Automobil cu caroseria închisă sau parțial decapotabilă, folosit la transportul în comun al unui număr mare de persoane. [Pr.: a-u-. – Var.: autobus s. n.] – Din fr. autobus.

DOOM

autobúz (a-u-) s. n., pl. autobúze

autocalculat
autocalculát¹ sn [At: MDA ms / P: a-u- / Pl: -uri / E: autocalcula] (Fin; rar) Autocalculare.

autocalomnia
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomnia
AUTOCALOMNÍE s.f. Calomnie la adresa propriei persoane. [< autocalomnia].

autocalomniai
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniam
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniară
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniarăm
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniarăți
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniase
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniasem
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniaseră
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniaserăm
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniaserăți
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniaseși
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniaseți
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniat
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniau
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniază
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniași
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniați
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomnie
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomnie
AUTOCALOMNÍE s.f. Calomnie la adresa propriei persoane. [< autocalomnia].

autocalomniei
AUTOCALOMNÍE s.f. Calomnie la adresa propriei persoane. [< autocalomnia].

autocalomniem
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniere
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniere
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniez
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomnieze
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomniezi
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocalomnii
AUTOCALOMNÍE s.f. Calomnie la adresa propriei persoane. [< autocalomnia].

autocalomniile
AUTOCALOMNÍE s.f. Calomnie la adresa propriei persoane. [< autocalomnia].

autocalomniilor
AUTOCALOMNÍE s.f. Calomnie la adresa propriei persoane. [< autocalomnia].

autocalomniind
AUTOCALOMNIÁ vb. I. refl. A-și calomnia propria persoană. [< auto¹- + calomnia].

autocamioane
AUTOCAMIÓN, autocamioane, s. n. Autovehicul mare cu caroserie deschisă prevăzut cu platformă sau cu benă, folosit pentru transporturi de materiale sau mărfuri. [Pr.: a-u-to-ca-mi-on] – Auto²- + camion.

DOOM

autocamión (a-u-, -mi-on) s. n., pl. autocamioáne

autocamioanele
AUTOCAMIÓN, autocamioane, s. n. Autovehicul mare cu caroserie deschisă prevăzut cu platformă sau cu benă, folosit pentru transporturi de materiale sau mărfuri. [Pr.: a-u-to-ca-mi-on] – Auto²- + camion.

DOOM

autocamión (a-u-, -mi-on) s. n., pl. autocamioáne

autocamioanelor
AUTOCAMIÓN, autocamioane, s. n. Autovehicul mare cu caroserie deschisă prevăzut cu platformă sau cu benă, folosit pentru transporturi de materiale sau mărfuri. [Pr.: a-u-to-ca-mi-on] – Auto²- + camion.

DOOM

autocamión (a-u-, -mi-on) s. n., pl. autocamioáne

autocamion
AUTOCAMIÓN, autocamioane, s. n. Autovehicul mare cu caroserie deschisă prevăzut cu platformă sau cu benă, folosit pentru transporturi de materiale sau mărfuri. [Pr.: a-u-to-ca-mi-on] – Auto²- + camion.

DOOM

autocamión (a-u-, -mi-on) s. n., pl. autocamioáne

autocamioneta
AUTOCAMIONÉTĂ, autocamionete, s. f. Autocamion de dimensiuni mai mici, folosit pentru transporturi de materiale; camionetă. [Pr.: a-u-to-ca-mi-o-] – Auto²- + camionetă.

DOOM

autocamionétă (a-u-, -mi-o-) s. f., pl. autocamionéte

autocamionete
AUTOCAMIONÉTĂ, autocamionete, s. f. Autocamion de dimensiuni mai mici, folosit pentru transporturi de materiale; camionetă. [Pr.: a-u-to-ca-mi-o-] – Auto²- + camionetă.

DOOM

autocamionétă (a-u-, -mi-o-) s. f., pl. autocamionéte

autocamionetei
AUTOCAMIONÉTĂ, autocamionete, s. f. Autocamion de dimensiuni mai mici, folosit pentru transporturi de materiale; camionetă. [Pr.: a-u-to-ca-mi-o-] – Auto²- + camionetă.

DOOM

autocamionétă (a-u-, -mi-o-) s. f., pl. autocamionéte

autocamionetele
AUTOCAMIONÉTĂ, autocamionete, s. f. Autocamion de dimensiuni mai mici, folosit pentru transporturi de materiale; camionetă. [Pr.: a-u-to-ca-mi-o-] – Auto²- + camionetă.

DOOM

autocamionétă (a-u-, -mi-o-) s. f., pl. autocamionéte

autocamionetelor
AUTOCAMIONÉTĂ, autocamionete, s. f. Autocamion de dimensiuni mai mici, folosit pentru transporturi de materiale; camionetă. [Pr.: a-u-to-ca-mi-o-] – Auto²- + camionetă.

DOOM

autocamionétă (a-u-, -mi-o-) s. f., pl. autocamionéte

autocamionul
AUTOCAMIÓN, autocamioane, s. n. Autovehicul mare cu caroserie deschisă prevăzut cu platformă sau cu benă, folosit pentru transporturi de materiale sau mărfuri. [Pr.: a-u-to-ca-mi-on] – Auto²- + camion.

DOOM

autocamión (a-u-, -mi-on) s. n., pl. autocamioáne

autocamionului
AUTOCAMIÓN, autocamioane, s. n. Autovehicul mare cu caroserie deschisă prevăzut cu platformă sau cu benă, folosit pentru transporturi de materiale sau mărfuri. [Pr.: a-u-to-ca-mi-on] – Auto²- + camion.

DOOM

autocamión (a-u-, -mi-on) s. n., pl. autocamioáne

autocaptare
AUTOCAPTÁRE s.f. Fenomen caracteristic regiunilor carstice, prin care un râu își captează propriile ape. [După fr. auto-capture].

autocaptoare
AUTOCAPTÓR s.n. Aparat cu care se iau probe de aer din lucrările miniere subterane. [Et. incertă].

DOOM

autocaptór (a-u-) s. n., pl. autocaptoáre

autocaptoarele
AUTOCAPTÓR s.n. Aparat cu care se iau probe de aer din lucrările miniere subterane. [Et. incertă].

DOOM

autocaptór (a-u-) s. n., pl. autocaptoáre

autocaptoarelor
AUTOCAPTÓR s.n. Aparat cu care se iau probe de aer din lucrările miniere subterane. [Et. incertă].

DOOM

autocaptór (a-u-) s. n., pl. autocaptoáre

autocaptor
AUTOCAPTÓR s.n. Aparat cu care se iau probe de aer din lucrările miniere subterane. [Et. incertă].

DOOM

autocaptór (a-u-) s. n., pl. autocaptoáre

autocaptorul
AUTOCAPTÓR s.n. Aparat cu care se iau probe de aer din lucrările miniere subterane. [Et. incertă].

DOOM

autocaptór (a-u-) s. n., pl. autocaptoáre

autocaptorului
AUTOCAPTÓR s.n. Aparat cu care se iau probe de aer din lucrările miniere subterane. [Et. incertă].

DOOM

autocaptór (a-u-) s. n., pl. autocaptoáre

autocar
AUTOCÁR, autocare, s. n. Automobil cu grad sporit de confort, folosit de obicei pentru excursii sau transport pe distanțe mari. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocar.

DOOM

autocár (a-u-) s. n., pl. autocáre

autocaracteriza
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizai
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizam
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizare
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizare
AUTOCARACTERIZÁRE, autocaracterizări, s. f. Faptul de a se autocaracteriza; (concr.) caracterizare a propriei persoane. [Pr.: a-u-] – V. autocaracteriza.

autocaracterizară
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizarăm
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizarăți
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizase
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizasem
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizaseră
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizaserăm
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizaserăți
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizaseși
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizaseți
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizat
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizau
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizași
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizați
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizează
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizez
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizeze
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizezi
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizând
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaracterizînd
autocaracterizá vr [At: DN³ / P: a-u- / Pzi: -zez / E: auto¹- + caracteriza] A se caracteriza.

autocaravana
AUTOCARAVÁNĂ, autocaravane, s. f. 1. Autovehicul amenajat ca laborator, pentru proiecția filmelor etc. 2. Caravană de autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto²- + caravană.

autocaravane
AUTOCARAVÁNĂ, autocaravane, s. f. 1. Autovehicul amenajat ca laborator, pentru proiecția filmelor etc. 2. Caravană de autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto²- + caravană.

autocaravanei
AUTOCARAVÁNĂ, autocaravane, s. f. 1. Autovehicul amenajat ca laborator, pentru proiecția filmelor etc. 2. Caravană de autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto²- + caravană.

autocaravanele
AUTOCARAVÁNĂ, autocaravane, s. f. 1. Autovehicul amenajat ca laborator, pentru proiecția filmelor etc. 2. Caravană de autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto²- + caravană.

autocaravanelor
AUTOCARAVÁNĂ, autocaravane, s. f. 1. Autovehicul amenajat ca laborator, pentru proiecția filmelor etc. 2. Caravană de autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto²- + caravană.

autocare
AUTOCÁR, autocare, s. n. Automobil cu grad sporit de confort, folosit de obicei pentru excursii sau transport pe distanțe mari. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocar.

DOOM

autocár (a-u-) s. n., pl. autocáre

autocarele
AUTOCÁR, autocare, s. n. Automobil cu grad sporit de confort, folosit de obicei pentru excursii sau transport pe distanțe mari. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocar.

DOOM

autocár (a-u-) s. n., pl. autocáre

autocarelor
AUTOCÁR, autocare, s. n. Automobil cu grad sporit de confort, folosit de obicei pentru excursii sau transport pe distanțe mari. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocar.

DOOM

autocár (a-u-) s. n., pl. autocáre

autocarosier
AUTOCAROSIÉR, autocarosieri, s. m. Muncitor specialist care construiește caroserii (de automobile).

autocarosieri
AUTOCAROSIÉR, autocarosieri, s. m. Muncitor specialist care construiește caroserii (de automobile).

autocarosierii
AUTOCAROSIÉR, autocarosieri, s. m. Muncitor specialist care construiește caroserii (de automobile).

autocarosierilor
AUTOCAROSIÉR, autocarosieri, s. m. Muncitor specialist care construiește caroserii (de automobile).

autocarosierul
AUTOCAROSIÉR, autocarosieri, s. m. Muncitor specialist care construiește caroserii (de automobile).

autocarosierului
AUTOCAROSIÉR, autocarosieri, s. m. Muncitor specialist care construiește caroserii (de automobile).

autocartograf
AUTOCARTOGRÁF s.n. Aparat pentru obținerea de planuri și hărți prin restituția automată a fotogramelor. [< fr. autocartographe].

autocarul
AUTOCÁR, autocare, s. n. Automobil cu grad sporit de confort, folosit de obicei pentru excursii sau transport pe distanțe mari. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocar.

DOOM

autocár (a-u-) s. n., pl. autocáre

autocarului
AUTOCÁR, autocare, s. n. Automobil cu grad sporit de confort, folosit de obicei pentru excursii sau transport pe distanțe mari. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocar.

DOOM

autocár (a-u-) s. n., pl. autocáre

autocataliza
AUTOCATALÍZĂ, autocatalize, s. f. Cataliză a unei reacții chimice produse chiar de elementele care iau parte la reacție. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocatalyse.

DOOM

autocatalíză (a-u-) s. f., g.-d. art. autocatalízei; pl. autocatalíze

autocatalize
AUTOCATALÍZĂ, autocatalize, s. f. Cataliză a unei reacții chimice produse chiar de elementele care iau parte la reacție. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocatalyse.

DOOM

autocatalíză (a-u-) s. f., g.-d. art. autocatalízei; pl. autocatalíze

autocatalizei
AUTOCATALÍZĂ, autocatalize, s. f. Cataliză a unei reacții chimice produse chiar de elementele care iau parte la reacție. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocatalyse.

DOOM

autocatalíză (a-u-) s. f., g.-d. art. autocatalízei; pl. autocatalíze

autocatalizele
AUTOCATALÍZĂ, autocatalize, s. f. Cataliză a unei reacții chimice produse chiar de elementele care iau parte la reacție. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocatalyse.

DOOM

autocatalíză (a-u-) s. f., g.-d. art. autocatalízei; pl. autocatalíze

autocatalizelor
AUTOCATALÍZĂ, autocatalize, s. f. Cataliză a unei reacții chimice produse chiar de elementele care iau parte la reacție. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocatalyse.

DOOM

autocatalíză (a-u-) s. f., g.-d. art. autocatalízei; pl. autocatalíze

autocefal
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefala
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefale
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefalei
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefalele
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefalelor
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefali
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefalia
AUTOCEFALÍE s. f. Conducere de sine stătătoare a unei biserici ortodoxe naționale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphalie.

DOOM

autocefalíe (a-u-) s. f., art. autocefalía, g.-d. autocefalíi, art. autocefalíei

autocefalie
AUTOCEFALÍE s. f. Conducere de sine stătătoare a unei biserici ortodoxe naționale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphalie.

DOOM

autocefalíe (a-u-) s. f., art. autocefalía, g.-d. autocefalíi, art. autocefalíei

autocefaliei
AUTOCEFALÍE s. f. Conducere de sine stătătoare a unei biserici ortodoxe naționale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphalie.

DOOM

autocefalíe (a-u-) s. f., art. autocefalía, g.-d. autocefalíi, art. autocefalíei

autocefalii
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefalii
AUTOCEFALÍE s. f. Conducere de sine stătătoare a unei biserici ortodoxe naționale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphalie.

DOOM

autocefalíe (a-u-) s. f., art. autocefalía, g.-d. autocefalíi, art. autocefalíei

autocefaliile
AUTOCEFALÍE s. f. Conducere de sine stătătoare a unei biserici ortodoxe naționale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphalie.

DOOM

autocefalíe (a-u-) s. f., art. autocefalía, g.-d. autocefalíi, art. autocefalíei

autocefaliilor
AUTOCEFALÍE s. f. Conducere de sine stătătoare a unei biserici ortodoxe naționale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphalie.

DOOM

autocefalíe (a-u-) s. f., art. autocefalía, g.-d. autocefalíi, art. autocefalíei

autocefalilor
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefalul
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocefalului
AUTOCEFÁL, -Ă, autocefali, -e, adj. Care se bucură de autocefalie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocéphale.

DOOM

autocefál (a-u-) adj. m., pl. autocefáli; f. autocefálă, pl. autocefále

autocenzura
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzura
AUTOCENZÚRĂ s.f. Cenzură efectuată de un ziarist sau scriitor asupra propriului text. [< fr. autocensure].

autocenzurai
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzuram
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurare
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurare
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurară
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurarăm
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurarăți
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurase
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurasem
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzuraseră
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzuraserăm
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzuraserăți
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzuraseși
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzuraseți
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurat
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurau
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurași
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurați
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurează
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurez
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzureze
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurezi
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzuri
AUTOCENZÚRĂ s.f. Cenzură efectuată de un ziarist sau scriitor asupra propriului text. [< fr. autocensure].

autocenzurii
AUTOCENZÚRĂ s.f. Cenzură efectuată de un ziarist sau scriitor asupra propriului text. [< fr. autocensure].

autocenzurile
AUTOCENZÚRĂ s.f. Cenzură efectuată de un ziarist sau scriitor asupra propriului text. [< fr. autocensure].

autocenzurilor
AUTOCENZÚRĂ s.f. Cenzură efectuată de un ziarist sau scriitor asupra propriului text. [< fr. autocensure].

autocenzurând
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autocenzurînd
AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-și cenzura propriile gânduri sau acțiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].

autochthones
Autochthones = Aborigines.

autocirculație
AUTOCIRCULÁȚIE s.f. Menținere a deplasării apei în circuitul închis de vaporizare al unor căldări acvatubulare. [< fr. auto-circulation].

autocisterna
AUTOCISTÉRNĂ, autocisterne, s. f. Automobil prevăzut cu o cisternă (montată pe șasiu). [Pr.: a-u-] – Auto²- + cisternă.

DOOM

autocistérnă (a-u-) s. f., g.-d. art. autocistérnei; pl. autocistérne

autocisterne
AUTOCISTÉRNĂ, autocisterne, s. f. Automobil prevăzut cu o cisternă (montată pe șasiu). [Pr.: a-u-] – Auto²- + cisternă.

DOOM

autocistérnă (a-u-) s. f., g.-d. art. autocistérnei; pl. autocistérne

autocisternei
AUTOCISTÉRNĂ, autocisterne, s. f. Automobil prevăzut cu o cisternă (montată pe șasiu). [Pr.: a-u-] – Auto²- + cisternă.

DOOM

autocistérnă (a-u-) s. f., g.-d. art. autocistérnei; pl. autocistérne

autocisternele
AUTOCISTÉRNĂ, autocisterne, s. f. Automobil prevăzut cu o cisternă (montată pe șasiu). [Pr.: a-u-] – Auto²- + cisternă.

DOOM

autocistérnă (a-u-) s. f., g.-d. art. autocistérnei; pl. autocistérne

autocisternelor
AUTOCISTÉRNĂ, autocisterne, s. f. Automobil prevăzut cu o cisternă (montată pe șasiu). [Pr.: a-u-] – Auto²- + cisternă.

DOOM

autocistérnă (a-u-) s. f., g.-d. art. autocistérnei; pl. autocistérne

autocita
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitai
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitam
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitare
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitare
AUTOCITÁRE s.f. Faptul de a se autocita. [<autocita].

autocitarea
AUTOCITÁRE s.f. Faptul de a se autocita. [<autocita].

autocitară
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitarăm
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitarăți
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitase
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitasem
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitaseră
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitaserăm
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitaserăți
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitaseși
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitaseți
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitat
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitat
autocitát¹ sn [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: -uri / E: autocita] (Rar) Autocitare.

autocitate
autocitát¹ sn [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: -uri / E: autocita] (Rar) Autocitare.

autocitatele
autocitát¹ sn [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: -uri / E: autocita] (Rar) Autocitare.

autocitatelor
autocitát¹ sn [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: -uri / E: autocita] (Rar) Autocitare.

autocitatul
autocitát¹ sn [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: -uri / E: autocita] (Rar) Autocitare.

autocitatului
autocitát¹ sn [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: -uri / E: autocita] (Rar) Autocitare.

autocitau
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitași
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitați
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitează
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitez
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autociteze
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitezi
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitând
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitînd
AUTOCITÁ vb. I. refl. A se cita pe sine însuși. [< it. autocitare].

autocitări
AUTOCITÁRE s.f. Faptul de a se autocita. [<autocita].

autocitării
AUTOCITÁRE s.f. Faptul de a se autocita. [<autocita].

autocitările
AUTOCITÁRE s.f. Faptul de a se autocita. [<autocita].

autocitărilor
AUTOCITÁRE s.f. Faptul de a se autocita. [<autocita].

autoclaustra
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrai
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustram
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrare
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrare
AUTOCLAUSTRÁRE s.f. Faptul de a se autoclaustra. [< autoclaustra].

autoclaustrarea
AUTOCLAUSTRÁRE s.f. Faptul de a se autoclaustra. [< autoclaustra].

autoclaustrară
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrarăm
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrarăți
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrase
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrasem
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustraseră
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustraserăm
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustraserăți
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustraseși
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustraseți
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrat
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrau
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrași
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrați
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrează
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrez
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustreze
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrezi
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrând
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrînd
AUTOCLAUSTRÁ vb. I. refl. A se claustra singur, de bună voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

autoclaustrări
AUTOCLAUSTRÁRE s.f. Faptul de a se autoclaustra. [< autoclaustra].

autoclaustrării
AUTOCLAUSTRÁRE s.f. Faptul de a se autoclaustra. [< autoclaustra].

autoclaustrările
AUTOCLAUSTRÁRE s.f. Faptul de a se autoclaustra. [< autoclaustra].

autoclaustrărilor
AUTOCLAUSTRÁRE s.f. Faptul de a se autoclaustra. [< autoclaustra].

autoclav
AUTOCLÁV s.n. v. autoclavă.

autoclava
AUTOCLÁVĂ, autoclave, s. f. 1. Vas închis ermetic, folosit la sterilizări, la efectuarea reacțiilor chimice etc. sub presiune (și la temperaturi ridicate). 2. Capac care închide ermetic un recipient și se menține închis prin presiunea din recipient. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoclave.

DOOM

autoclávă (a-u-to-cla-) s. f., g.-d. art. autoclávei; pl. autocláve

autoclave
AUTOCLÁVĂ, autoclave, s. f. 1. Vas închis ermetic, folosit la sterilizări, la efectuarea reacțiilor chimice etc. sub presiune (și la temperaturi ridicate). 2. Capac care închide ermetic un recipient și se menține închis prin presiunea din recipient. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoclave.

DOOM

autoclávă (a-u-to-cla-) s. f., g.-d. art. autoclávei; pl. autocláve

autoclavei
AUTOCLÁVĂ, autoclave, s. f. 1. Vas închis ermetic, folosit la sterilizări, la efectuarea reacțiilor chimice etc. sub presiune (și la temperaturi ridicate). 2. Capac care închide ermetic un recipient și se menține închis prin presiunea din recipient. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoclave.

DOOM

autoclávă (a-u-to-cla-) s. f., g.-d. art. autoclávei; pl. autocláve

autoclavele
AUTOCLÁVĂ, autoclave, s. f. 1. Vas închis ermetic, folosit la sterilizări, la efectuarea reacțiilor chimice etc. sub presiune (și la temperaturi ridicate). 2. Capac care închide ermetic un recipient și se menține închis prin presiunea din recipient. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoclave.

DOOM

autoclávă (a-u-to-cla-) s. f., g.-d. art. autoclávei; pl. autocláve

autoclavelor
AUTOCLÁVĂ, autoclave, s. f. 1. Vas închis ermetic, folosit la sterilizări, la efectuarea reacțiilor chimice etc. sub presiune (și la temperaturi ridicate). 2. Capac care închide ermetic un recipient și se menține închis prin presiunea din recipient. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoclave.

DOOM

autoclávă (a-u-to-cla-) s. f., g.-d. art. autoclávei; pl. autocláve

autoclavizare
AUTOCLAVIZÁRE s.f. Tratare a unui material cu aburi sub presiune în instalații industriale prevăzute cu autoclave. [Et. incertă].

DOOM

autoclavizáre (a-u-to-cla-) s. f., g.-d. art. autoclavizắrii

autoclavizat
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autoclavizata
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autoclavizate
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autoclavizatei
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autoclavizatele
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autoclavizatelor
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autoclavizatul
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autoclavizatului
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autoclavizați
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autoclavizații
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autoclavizaților
BCA s. n. Material de construcție (folosit pentru lucrări de zidărie și de hidroizolații). [Pr.: beceá] – Abr. din B[eton] C[elular] A[utoclavizat].

autocolant
AUTOCOLÁNT, -Ă, autocolanți, -te, s. n., adj. (Ornament, literă, vinietă etc.) care aderă, se lipește pe o suprafață fără a fi umezit. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocolant.

DOOM

*autocolánt² (a-u-) s. n., pl. autocolánte

autocolimație
AUTOCOLIMÁȚIE s.f. Corectare mecanică a erorii de colimație a unei lunete. [< fr. autocollimation].

autocoloana
AUTOCOLOÁNĂ, autocoloane, s. f. (Rar) Coloană de automobile. [Pr.: a-u-] – Auto²- + coloană.

autocoloane
AUTOCOLOÁNĂ, autocoloane, s. f. (Rar) Coloană de automobile. [Pr.: a-u-] – Auto²- + coloană.

autocoloanei
AUTOCOLOÁNĂ, autocoloane, s. f. (Rar) Coloană de automobile. [Pr.: a-u-] – Auto²- + coloană.

autocoloanele
AUTOCOLOÁNĂ, autocoloane, s. f. (Rar) Coloană de automobile. [Pr.: a-u-] – Auto²- + coloană.

autocoloanelor
AUTOCOLOÁNĂ, autocoloane, s. f. (Rar) Coloană de automobile. [Pr.: a-u-] – Auto²- + coloană.

autocomanda
AUTOCOMÁNDĂ s.f. Comandă automată. [Cf. fr. autocommande].

autocombina
AUTOCOMBÍNĂ, autocombine, s. f. Combină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + combină.

DOOM

autocombínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autocombínei; pl. autocombíne

autocombine
AUTOCOMBÍNĂ, autocombine, s. f. Combină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + combină.

DOOM

autocombínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autocombínei; pl. autocombíne

autocombinei
AUTOCOMBÍNĂ, autocombine, s. f. Combină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + combină.

DOOM

autocombínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autocombínei; pl. autocombíne

autocombinele
AUTOCOMBÍNĂ, autocombine, s. f. Combină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + combină.

DOOM

autocombínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autocombínei; pl. autocombíne

autocombinelor
AUTOCOMBÍNĂ, autocombine, s. f. Combină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + combină.

DOOM

autocombínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autocombínei; pl. autocombíne

autocomenzi
AUTOCOMÁNDĂ s.f. Comandă automată. [Cf. fr. autocommande].

autocomenzii
AUTOCOMÁNDĂ s.f. Comandă automată. [Cf. fr. autocommande].

autocomenzile
AUTOCOMÁNDĂ s.f. Comandă automată. [Cf. fr. autocommande].

autocomenzilor
AUTOCOMÁNDĂ s.f. Comandă automată. [Cf. fr. autocommande].

autoconcura
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurai
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcuram
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurare
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurare
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurară
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurarăm
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurarăți
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurase
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurasem
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcuraseră
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcuraserăm
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcuraserăți
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcuraseși
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcuraseți
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurat
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurau
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurași
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurați
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurează
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurez
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcureze
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurezi
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurând
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconcurînd
AUTOCONCURÁ vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto¹- + concura].

autoconducere
AUTOCONDÚCERE s. f. Conducere a activității sociale, economice etc. de către colectivitatea respectivă însăși sau de către reprezentanții ei. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + conducere.

DOOM

autocondúcere (a-u-) s. f., g.-d. art. autocondúcerii

autoconducerea
AUTOCONDÚCERE s. f. Conducere a activității sociale, economice etc. de către colectivitatea respectivă însăși sau de către reprezentanții ei. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + conducere.

DOOM

autocondúcere (a-u-) s. f., g.-d. art. autocondúcerii

autoconduceri
AUTOCONDÚCERE s. f. Conducere a activității sociale, economice etc. de către colectivitatea respectivă însăși sau de către reprezentanții ei. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + conducere.

DOOM

autocondúcere (a-u-) s. f., g.-d. art. autocondúcerii

autoconducerii
AUTOCONDÚCERE s. f. Conducere a activității sociale, economice etc. de către colectivitatea respectivă însăși sau de către reprezentanții ei. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + conducere.

DOOM

autocondúcere (a-u-) s. f., g.-d. art. autocondúcerii

autoconducerile
AUTOCONDÚCERE s. f. Conducere a activității sociale, economice etc. de către colectivitatea respectivă însăși sau de către reprezentanții ei. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + conducere.

DOOM

autocondúcere (a-u-) s. f., g.-d. art. autocondúcerii

autoconducerilor
AUTOCONDÚCERE s. f. Conducere a activității sociale, economice etc. de către colectivitatea respectivă însăși sau de către reprezentanții ei. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + conducere.

DOOM

autocondúcere (a-u-) s. f., g.-d. art. autocondúcerii

autoconserv
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconserva
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservai
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservam
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservare
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservare
AUTOCONSERVÁRE s. f. Faptul de a se autoconserva. [Pr.: a-u-] – V. autoconserva.

DOOM

autoconserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoconservắrii

autoconservarea
AUTOCONSERVÁRE s. f. Faptul de a se autoconserva. [Pr.: a-u-] – V. autoconserva.

DOOM

autoconserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoconservắrii

autoconservară
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservarăm
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservarăți
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservase
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservasem
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservaseră
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservaserăm
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservaserăți
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservaseși
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservaseți
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservat
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservau
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservași
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservați
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconserve
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservi
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservând
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservînd
AUTOCONSERVÁ, autoconsérv, vb. I. Refl. A-și menține, a-și apăra propria viață. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conserva.

DOOM

!autoconservá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoconsérvă

autoconservări
AUTOCONSERVÁRE s. f. Faptul de a se autoconserva. [Pr.: a-u-] – V. autoconserva.

DOOM

autoconserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoconservắrii

autoconservării
AUTOCONSERVÁRE s. f. Faptul de a se autoconserva. [Pr.: a-u-] – V. autoconserva.

DOOM

autoconserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoconservắrii

autoconservările
AUTOCONSERVÁRE s. f. Faptul de a se autoconserva. [Pr.: a-u-] – V. autoconserva.

DOOM

autoconserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoconservắrii

autoconservărilor
AUTOCONSERVÁRE s. f. Faptul de a se autoconserva. [Pr.: a-u-] – V. autoconserva.

DOOM

autoconserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoconservắrii

autoconsum
AUTOCONSÚM s.n. (Ec.) Folosire de către un producător pentru consumul propriu a produselor realizate de el însuși. [< it. autoconsumo].

autoconsumul
AUTOCONSÚM s.n. (Ec.) Folosire de către un producător pentru consumul propriu a produselor realizate de el însuși. [< it. autoconsumo].

autoconsumului
AUTOCONSÚM s.n. (Ec.) Folosire de către un producător pentru consumul propriu a produselor realizate de el însuși. [< it. autoconsumo].

autoconsumuri
AUTOCONSÚM s.n. (Ec.) Folosire de către un producător pentru consumul propriu a produselor realizate de el însuși. [< it. autoconsumo].

autoconsumurile
AUTOCONSÚM s.n. (Ec.) Folosire de către un producător pentru consumul propriu a produselor realizate de el însuși. [< it. autoconsumo].

autoconsumurilor
AUTOCONSÚM s.n. (Ec.) Folosire de către un producător pentru consumul propriu a produselor realizate de el însuși. [< it. autoconsumo].

autocontempla
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontempla
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplai
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplam
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplare
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplare
AUTOCONTEMPLÁRE s.f. Acțiunea de a se autocontempla. [< autocontempla].

autocontemplarea
AUTOCONTEMPLÁRE s.f. Acțiunea de a se autocontempla. [< autocontempla].

autocontemplară
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplarăm
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplarăți
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplase
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplasem
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplaseră
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplaserăm
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplaserăți
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplaseși
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplaseți
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplat
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplau
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplași
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplați
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemple
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontempli
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplu
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplând
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplînd
AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler].

autocontemplări
AUTOCONTEMPLÁRE s.f. Acțiunea de a se autocontempla. [< autocontempla].

autocontemplării
AUTOCONTEMPLÁRE s.f. Acțiunea de a se autocontempla. [< autocontempla].

autocontemplările
AUTOCONTEMPLÁRE s.f. Acțiunea de a se autocontempla. [< autocontempla].

autocontemplărilor
AUTOCONTEMPLÁRE s.f. Acțiunea de a se autocontempla. [< autocontempla].

autocontroale
AUTOCONTRÓL s. n. Control exercitat asupra propriei persoane. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + control.

DOOM

!autocontról (a-u-) s. n.

autocontroalele
AUTOCONTRÓL s. n. Control exercitat asupra propriei persoane. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + control.

DOOM

!autocontról (a-u-) s. n.

autocontroalelor
AUTOCONTRÓL s. n. Control exercitat asupra propriei persoane. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + control.

DOOM

!autocontról (a-u-) s. n.

autocontrol
AUTOCONTRÓL s. n. Control exercitat asupra propriei persoane. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + control.

DOOM

!autocontról (a-u-) s. n.

autocontrola
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolai
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolam
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolare
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolare
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolară
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolarăm
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolarăți
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolase
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolasem
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolaseră
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolaserăm
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolaserăți
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolaseși
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolaseți
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolat
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolau
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolași
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolați
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolează
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolez
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontroleze
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolezi
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolul
AUTOCONTRÓL s. n. Control exercitat asupra propriei persoane. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + control.

DOOM

!autocontról (a-u-) s. n.

autocontrolului
AUTOCONTRÓL s. n. Control exercitat asupra propriei persoane. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + control.

DOOM

!autocontról (a-u-) s. n.

autocontrolând
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocontrolînd
AUTOCONTROLÁ vb. I. refl. A-și controla propriile fapte. [Cf. it. autocontrollare].

autocopia
AUTOCÓPIE s.f. Reproducere a unei scrisori sau a unui desen în mai multe exemplare. [Cf. fr. autocopie].

DOOM

autocópie (rar) (a-u-, -pi-e) s. f., art. autocópia (-pi-a), g.-d. art. autocópiei; pl. autocópii, art. autocópiile (-pi-i-)

autocopiativ
AUTOCOPIATÍV, -Ă, autocopiativi, -e, adj. (Despre hârtie etc.) Care permite imprimarea, prin apăsare, a mai multor foi în același timp. [Pr.: a-u-to-co-pi-a-] – Auto¹- + copiativ.

DOOM

autocopiatív (a-u, -pi-a-) adj. m., pl. autocopiatívi; f. autocopiatívă, pl. autocopiatíve

autocopie
AUTOCÓPIE s.f. Reproducere a unei scrisori sau a unui desen în mai multe exemplare. [Cf. fr. autocopie].

DOOM

autocópie (rar) (a-u-, -pi-e) s. f., art. autocópia (-pi-a), g.-d. art. autocópiei; pl. autocópii, art. autocópiile (-pi-i-)

autocopiei
AUTOCÓPIE s.f. Reproducere a unei scrisori sau a unui desen în mai multe exemplare. [Cf. fr. autocopie].

DOOM

autocópie (rar) (a-u-, -pi-e) s. f., art. autocópia (-pi-a), g.-d. art. autocópiei; pl. autocópii, art. autocópiile (-pi-i-)

autocopii
AUTOCÓPIE s.f. Reproducere a unei scrisori sau a unui desen în mai multe exemplare. [Cf. fr. autocopie].

DOOM

autocópie (rar) (a-u-, -pi-e) s. f., art. autocópia (-pi-a), g.-d. art. autocópiei; pl. autocópii, art. autocópiile (-pi-i-)

autocopiile
AUTOCÓPIE s.f. Reproducere a unei scrisori sau a unui desen în mai multe exemplare. [Cf. fr. autocopie].

DOOM

autocópie (rar) (a-u-, -pi-e) s. f., art. autocópia (-pi-a), g.-d. art. autocópiei; pl. autocópii, art. autocópiile (-pi-i-)

autocopiilor
AUTOCÓPIE s.f. Reproducere a unei scrisori sau a unui desen în mai multe exemplare. [Cf. fr. autocopie].

DOOM

autocópie (rar) (a-u-, -pi-e) s. f., art. autocópia (-pi-a), g.-d. art. autocópiei; pl. autocópii, art. autocópiile (-pi-i-)

autocor
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocora
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocore
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocorecție
AUTOCORÉCȚIE s.f. Dispozitiv automat pentru corectarea unei mărimi. [Cf. fr. autocorrection].

autocorei
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocorele
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocorelor
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocori
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocoria
AUTOCORÍE s.f. (Bot.) Împrăștiere a semințelor fără ajutorul agenților externi. [Cf. it. autocoria < gr. chorein – a azvârli].

autocorie
AUTOCORÍE s.f. (Bot.) Împrăștiere a semințelor fără ajutorul agenților externi. [Cf. it. autocoria < gr. chorein – a azvârli].

autocoriei
AUTOCORÍE s.f. (Bot.) Împrăștiere a semințelor fără ajutorul agenților externi. [Cf. it. autocoria < gr. chorein – a azvârli].

autocorii
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocorii
AUTOCORÍE s.f. (Bot.) Împrăștiere a semințelor fără ajutorul agenților externi. [Cf. it. autocoria < gr. chorein – a azvârli].

autocorilor
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocorul
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocorului
AUTOCÓR, -Ă, autocori, -e, s. m. și f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

DOOM

autocóră (a-u-) s. f., g.-d. art. autocórei; pl. autocóre

autocrat
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocrat
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocrata
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocrate
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocratei
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocratele
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocratelor
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocratic
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocratica
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocratice
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocraticei
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocraticele
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocraticelor
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocratici
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocraticii
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocraticilor
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocraticul
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocraticului
AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

DOOM

autocrátic (a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocrátici; f. autocrátică, pl. autocrátice

autocratism
AUTOCRATÍSM s. n. Concepție, comportare bazată pe autocrație (1). [Pr.: a-u-] – Autocrat + suf. -ism.

DOOM

autocratísm (a-u-to-cra-) s. n.

autocratismul
AUTOCRATÍSM s. n. Concepție, comportare bazată pe autocrație (1). [Pr.: a-u-] – Autocrat + suf. -ism.

DOOM

autocratísm (a-u-to-cra-) s. n.

autocratismului
AUTOCRATÍSM s. n. Concepție, comportare bazată pe autocrație (1). [Pr.: a-u-] – Autocrat + suf. -ism.

DOOM

autocratísm (a-u-to-cra-) s. n.

autocrator
AUTOCRÁTOR, autocratori, s. m. (Înv.) Autocrat. [Pr.: a-u-] – Din ngr. autokrátor.

DOOM

autocrátor (înv.) (a-u-to-cra-) s. m., pl. autocrátori

autocratori
AUTOCRÁTOR, autocratori, s. m. (Înv.) Autocrat. [Pr.: a-u-] – Din ngr. autokrátor.

DOOM

autocrátor (înv.) (a-u-to-cra-) s. m., pl. autocrátori

autocratorii
AUTOCRÁTOR, autocratori, s. m. (Înv.) Autocrat. [Pr.: a-u-] – Din ngr. autokrátor.

DOOM

autocrátor (înv.) (a-u-to-cra-) s. m., pl. autocrátori

autocratorilor
AUTOCRÁTOR, autocratori, s. m. (Înv.) Autocrat. [Pr.: a-u-] – Din ngr. autokrátor.

DOOM

autocrátor (înv.) (a-u-to-cra-) s. m., pl. autocrátori

autocratorul
AUTOCRÁTOR, autocratori, s. m. (Înv.) Autocrat. [Pr.: a-u-] – Din ngr. autokrátor.

DOOM

autocrátor (înv.) (a-u-to-cra-) s. m., pl. autocrátori

autocratorului
AUTOCRÁTOR, autocratori, s. m. (Înv.) Autocrat. [Pr.: a-u-] – Din ngr. autokrátor.

DOOM

autocrátor (înv.) (a-u-to-cra-) s. m., pl. autocrátori

autocratul
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocratul
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocratului
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocratului
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocrați
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocrați
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocrația
AUTOCRAȚÍE, (2) autocrații, s. f. 1. Formă de guvernare în care întreaga putere a statului e concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. Stat cu formă de guvernare autocratică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratie.

DOOM

autocrațíe (a-u-to-cra-) s. f., art. autocrațía, g.-d. art. autocrațíei; (state) pl. autocrațíi, art. autocrațíile

autocrație
AUTOCRAȚÍE, (2) autocrații, s. f. 1. Formă de guvernare în care întreaga putere a statului e concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. Stat cu formă de guvernare autocratică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratie.

DOOM

autocrațíe (a-u-to-cra-) s. f., art. autocrațía, g.-d. art. autocrațíei; (state) pl. autocrațíi, art. autocrațíile

autocrației
AUTOCRAȚÍE, (2) autocrații, s. f. 1. Formă de guvernare în care întreaga putere a statului e concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. Stat cu formă de guvernare autocratică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratie.

DOOM

autocrațíe (a-u-to-cra-) s. f., art. autocrațía, g.-d. art. autocrațíei; (state) pl. autocrațíi, art. autocrațíile

autocrații
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocrații
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocrații
AUTOCRAȚÍE, (2) autocrații, s. f. 1. Formă de guvernare în care întreaga putere a statului e concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. Stat cu formă de guvernare autocratică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratie.

DOOM

autocrațíe (a-u-to-cra-) s. f., art. autocrațía, g.-d. art. autocrațíei; (state) pl. autocrațíi, art. autocrațíile

autocrațiile
AUTOCRAȚÍE, (2) autocrații, s. f. 1. Formă de guvernare în care întreaga putere a statului e concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. Stat cu formă de guvernare autocratică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratie.

DOOM

autocrațíe (a-u-to-cra-) s. f., art. autocrațía, g.-d. art. autocrațíei; (state) pl. autocrațíi, art. autocrațíile

autocrațiilor
AUTOCRAȚÍE, (2) autocrații, s. f. 1. Formă de guvernare în care întreaga putere a statului e concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. Stat cu formă de guvernare autocratică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratie.

DOOM

autocrațíe (a-u-to-cra-) s. f., art. autocrațía, g.-d. art. autocrațíei; (state) pl. autocrațíi, art. autocrațíile

autocraților
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocraților
AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

DOOM

autocrát (a-u-to-crat) s. m., pl. autocráți

autocritic
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocritic
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocritica
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocritica
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocritica
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrítică (a-u-to-cri-) s. f., g.-d. art. autocríticii; (observații) pl. autocrítici

autocriticai
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticam
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticare
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticare
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticară
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticarăm
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticarăți
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticase
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticasem
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticaseră
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticaserăm
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticaserăți
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticaseși
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticaseți
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticat
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticau
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticași
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticați
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocritice
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocritice
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticei
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocriticele
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocriticelor
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocritici
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocritici
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocritici
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrítică (a-u-to-cri-) s. f., g.-d. art. autocríticii; (observații) pl. autocrítici

autocriticii
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocriticii
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrítică (a-u-to-cri-) s. f., g.-d. art. autocríticii; (observații) pl. autocrítici

autocriticile
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrítică (a-u-to-cri-) s. f., g.-d. art. autocríticii; (observații) pl. autocrítici

autocriticilor
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocriticilor
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrítică (a-u-to-cri-) s. f., g.-d. art. autocríticii; (observații) pl. autocrítici

autocriticul
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocriticului
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).

DOOM

autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocriticând
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocriticînd
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s'autocritiquer].

autocromia
AUTOCROMÍE s.f. 1. (Poligr.) Tipar colorat executat prin combinarea a două procedee de imprimare diferite. 2. Procedeu de fotografiere în culori. ♦ Fotografie obținută prin acest procedeu. [< germ. Autochromie].

DOOM

!autocromíe (a-u-to-cro-) s. f., art. autocromía, g.-d. autocromíi, art. autocromíei; pl. autocromíi, art. autocromíile

autocromie
AUTOCROMÍE s.f. 1. (Poligr.) Tipar colorat executat prin combinarea a două procedee de imprimare diferite. 2. Procedeu de fotografiere în culori. ♦ Fotografie obținută prin acest procedeu. [< germ. Autochromie].

DOOM

!autocromíe (a-u-to-cro-) s. f., art. autocromía, g.-d. autocromíi, art. autocromíei; pl. autocromíi, art. autocromíile

autocromiei
AUTOCROMÍE s.f. 1. (Poligr.) Tipar colorat executat prin combinarea a două procedee de imprimare diferite. 2. Procedeu de fotografiere în culori. ♦ Fotografie obținută prin acest procedeu. [< germ. Autochromie].

DOOM

!autocromíe (a-u-to-cro-) s. f., art. autocromía, g.-d. autocromíi, art. autocromíei; pl. autocromíi, art. autocromíile

autocromii
AUTOCROMÍE s.f. 1. (Poligr.) Tipar colorat executat prin combinarea a două procedee de imprimare diferite. 2. Procedeu de fotografiere în culori. ♦ Fotografie obținută prin acest procedeu. [< germ. Autochromie].

DOOM

!autocromíe (a-u-to-cro-) s. f., art. autocromía, g.-d. autocromíi, art. autocromíei; pl. autocromíi, art. autocromíile

autocromiile
AUTOCROMÍE s.f. 1. (Poligr.) Tipar colorat executat prin combinarea a două procedee de imprimare diferite. 2. Procedeu de fotografiere în culori. ♦ Fotografie obținută prin acest procedeu. [< germ. Autochromie].

DOOM

!autocromíe (a-u-to-cro-) s. f., art. autocromía, g.-d. autocromíi, art. autocromíei; pl. autocromíi, art. autocromíile

autocromiilor
AUTOCROMÍE s.f. 1. (Poligr.) Tipar colorat executat prin combinarea a două procedee de imprimare diferite. 2. Procedeu de fotografiere în culori. ♦ Fotografie obținută prin acest procedeu. [< germ. Autochromie].

DOOM

!autocromíe (a-u-to-cro-) s. f., art. autocromía, g.-d. autocromíi, art. autocromíei; pl. autocromíi, art. autocromíile

autocunoască
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoaște
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoaștem
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoaștere
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoaștere
AUTOCUNOÁȘTERE, autocunoașteri, s. f. Faptul de a se autocunoaște. [Pr.: a-u-] – V. autocunoaște.

autocunoașterea
AUTOCUNOÁȘTERE, autocunoașteri, s. f. Faptul de a se autocunoaște. [Pr.: a-u-] – V. autocunoaște.

autocunoașteri
AUTOCUNOÁȘTERE, autocunoașteri, s. f. Faptul de a se autocunoaște. [Pr.: a-u-] – V. autocunoaște.

autocunoașterii
AUTOCUNOÁȘTERE, autocunoașteri, s. f. Faptul de a se autocunoaște. [Pr.: a-u-] – V. autocunoaște.

autocunoașterile
AUTOCUNOÁȘTERE, autocunoașteri, s. f. Faptul de a se autocunoaște. [Pr.: a-u-] – V. autocunoaște.

autocunoașterilor
AUTOCUNOÁȘTERE, autocunoașteri, s. f. Faptul de a se autocunoaște. [Pr.: a-u-] – V. autocunoaște.

autocunoașteți
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunosc
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscu
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscui
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscură
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscurăm
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscurăți
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscuse
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscusem
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscuseră
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscuserăm
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscuserăți
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscuseși
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscuseți
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscut
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscuși
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscând
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoscînd
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoștea
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoșteai
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoșteam
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoșteau
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoșteați
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autocunoști
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

autodafe
AUTODAFÉ, autodafeuri, s. n. 1. (În Spania și Portugalia) Sentință a Inchiziției în vederea condamnării sau achitării unei persoane acuzate de delicte religioase. 2. Executarea, de către puterea civilă, a celor declarați eretici de către Inchiziție; ardere pe rug a unui eretic. ♦ Ardere publică a operelor socotite indezirabile în timpul Inchiziției sau al fascismului etc.; p. ext. ardere, nimicire prin foc. – Din fr. autodafé.

DOOM

autodafé (au-) s. n., pl. autodaféuri

autodafeul
AUTODAFÉ, autodafeuri, s. n. 1. (În Spania și Portugalia) Sentință a Inchiziției în vederea condamnării sau achitării unei persoane acuzate de delicte religioase. 2. Executarea, de către puterea civilă, a celor declarați eretici de către Inchiziție; ardere pe rug a unui eretic. ♦ Ardere publică a operelor socotite indezirabile în timpul Inchiziției sau al fascismului etc.; p. ext. ardere, nimicire prin foc. – Din fr. autodafé.

DOOM

autodafé (au-) s. n., pl. autodaféuri

autodafeului
AUTODAFÉ, autodafeuri, s. n. 1. (În Spania și Portugalia) Sentință a Inchiziției în vederea condamnării sau achitării unei persoane acuzate de delicte religioase. 2. Executarea, de către puterea civilă, a celor declarați eretici de către Inchiziție; ardere pe rug a unui eretic. ♦ Ardere publică a operelor socotite indezirabile în timpul Inchiziției sau al fascismului etc.; p. ext. ardere, nimicire prin foc. – Din fr. autodafé.

DOOM

autodafé (au-) s. n., pl. autodaféuri

autodafeuri
AUTODAFÉ, autodafeuri, s. n. 1. (În Spania și Portugalia) Sentință a Inchiziției în vederea condamnării sau achitării unei persoane acuzate de delicte religioase. 2. Executarea, de către puterea civilă, a celor declarați eretici de către Inchiziție; ardere pe rug a unui eretic. ♦ Ardere publică a operelor socotite indezirabile în timpul Inchiziției sau al fascismului etc.; p. ext. ardere, nimicire prin foc. – Din fr. autodafé.

DOOM

autodafé (au-) s. n., pl. autodaféuri

autodafeurile
AUTODAFÉ, autodafeuri, s. n. 1. (În Spania și Portugalia) Sentință a Inchiziției în vederea condamnării sau achitării unei persoane acuzate de delicte religioase. 2. Executarea, de către puterea civilă, a celor declarați eretici de către Inchiziție; ardere pe rug a unui eretic. ♦ Ardere publică a operelor socotite indezirabile în timpul Inchiziției sau al fascismului etc.; p. ext. ardere, nimicire prin foc. – Din fr. autodafé.

DOOM

autodafé (au-) s. n., pl. autodaféuri

autodafeurilor
AUTODAFÉ, autodafeuri, s. n. 1. (În Spania și Portugalia) Sentință a Inchiziției în vederea condamnării sau achitării unei persoane acuzate de delicte religioase. 2. Executarea, de către puterea civilă, a celor declarați eretici de către Inchiziție; ardere pe rug a unui eretic. ♦ Ardere publică a operelor socotite indezirabile în timpul Inchiziției sau al fascismului etc.; p. ext. ardere, nimicire prin foc. – Din fr. autodafé.

DOOM

autodafé (au-) s. n., pl. autodaféuri

autodeclanșa
AUTODECLANȘÁ, pers. 3 autodeclanșează, vb. I. Refl. A se declanșa automat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + declanșa.

autodeclanșare
AUTODECLANȘÁRE, autodeclanșări, s. f. Acțiunea de a se autodeclanșa. [Pr.: a-u-] – V. autodeclanșa.

autodeclanșatoare
AUTODECLANȘATÓR s.n. Mecanism destinat punerii în mișcare în mod automat a obturatorului aparatului fotografic după un anumit interval de timp. [< auto¹- + declanșator].

autodeclanșatoarele
AUTODECLANȘATÓR s.n. Mecanism destinat punerii în mișcare în mod automat a obturatorului aparatului fotografic după un anumit interval de timp. [< auto¹- + declanșator].

autodeclanșatoarelor
AUTODECLANȘATÓR s.n. Mecanism destinat punerii în mișcare în mod automat a obturatorului aparatului fotografic după un anumit interval de timp. [< auto¹- + declanșator].

autodeclanșator
AUTODECLANȘATÓR s.n. Mecanism destinat punerii în mișcare în mod automat a obturatorului aparatului fotografic după un anumit interval de timp. [< auto¹- + declanșator].

autodeclanșatorul
AUTODECLANȘATÓR s.n. Mecanism destinat punerii în mișcare în mod automat a obturatorului aparatului fotografic după un anumit interval de timp. [< auto¹- + declanșator].

autodeclanșatorului
AUTODECLANȘATÓR s.n. Mecanism destinat punerii în mișcare în mod automat a obturatorului aparatului fotografic după un anumit interval de timp. [< auto¹- + declanșator].

autodefinea
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefineai
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefineam
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinească
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefineau
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefineați
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinesc
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinește
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinești
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefini
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinii
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinim
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinind
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinire
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinire
AUTODEFINÍRE, autodefiniri, s. f. Faptul de a se autodefini. [Pr.: a-u-] – V. autodefini.

autodefiniră
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinirăm
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinirăți
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinise
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinisem
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefiniseră
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefiniserăm
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefiniserăți
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefiniseși
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefiniseți
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefinit
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefiniși
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefiniți
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodemasc
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemasca
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascai
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascam
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascare
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascare
AUTODEMASCÁRE, autodemascări, s. f. Faptul de a se autodemasca. [Pr.: a-u-] – V. autodemasca.

DOOM

autodemascáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodemascắrii; pl. autodemascắri

autodemascarea
AUTODEMASCÁRE, autodemascări, s. f. Faptul de a se autodemasca. [Pr.: a-u-] – V. autodemasca.

DOOM

autodemascáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodemascắrii; pl. autodemascắri

autodemascară
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascarăm
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascarăți
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascase
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascasem
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascaseră
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascaserăm
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascaserăți
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascaseși
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascaseți
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascat
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascau
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascași
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascați
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascând
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascînd
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemascări
AUTODEMASCÁRE, autodemascări, s. f. Faptul de a se autodemasca. [Pr.: a-u-] – V. autodemasca.

DOOM

autodemascáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodemascắrii; pl. autodemascắri

autodemascării
AUTODEMASCÁRE, autodemascări, s. f. Faptul de a se autodemasca. [Pr.: a-u-] – V. autodemasca.

DOOM

autodemascáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodemascắrii; pl. autodemascắri

autodemascările
AUTODEMASCÁRE, autodemascări, s. f. Faptul de a se autodemasca. [Pr.: a-u-] – V. autodemasca.

DOOM

autodemascáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodemascắrii; pl. autodemascắri

autodemascărilor
AUTODEMASCÁRE, autodemascări, s. f. Faptul de a se autodemasca. [Pr.: a-u-] – V. autodemasca.

DOOM

autodemascáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodemascắrii; pl. autodemascắri

autodemaște
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodemaști
AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

DOOM

!autodemascá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 2 sg. te autodemáști, 3 se autodemáscă; conj. prez. 3 să se autodemáște

autodentară
AUTODENTÁRĂ s.f. Autovehicul amenajat special pentru tratamente stomatologice. [Et. incertă].

autodenumi
AUTODENUMÍ vb. IV. refl. A se denumi pe sine. [Et. incertă].

autodenumire
AUTODENUMÍRE s.f. Acțiunea de a se autodenumi. [<autodenumi].

autodenunț
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunța
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțai
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțam
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțare
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțare
AUTODENUNȚÁRE, autodenunțări, s. f. Acțiunea de a se autodenunța. [Pr.: a-u-] – V. autodenunța.

autodenunțarea
AUTODENUNȚÁRE, autodenunțări, s. f. Acțiunea de a se autodenunța. [Pr.: a-u-] – V. autodenunța.

autodenunțară
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțarăm
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțarăți
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțase
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțasem
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțaseră
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțaserăm
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțaserăți
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțaseși
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțaseți
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțat
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțau
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțași
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțați
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțe
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunți
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțând
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțînd
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

DOOM

*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță

autodenunțări
AUTODENUNȚÁRE, autodenunțări, s. f. Acțiunea de a se autodenunța. [Pr.: a-u-] – V. autodenunța.

autodenunțării
AUTODENUNȚÁRE, autodenunțări, s. f. Acțiunea de a se autodenunța. [Pr.: a-u-] – V. autodenunța.

autodenunțările
AUTODENUNȚÁRE, autodenunțări, s. f. Acțiunea de a se autodenunța. [Pr.: a-u-] – V. autodenunța.

autodenunțărilor
AUTODENUNȚÁRE, autodenunțări, s. f. Acțiunea de a se autodenunța. [Pr.: a-u-] – V. autodenunța.

autodepanare
AUTODEPANÁRE, autodepanări, s. f. Reparare a unui autovehicul pe traseu; p. ext. autoatelier folosit pentru asemenea reparații. [Pr.: a-u-] – Auto²- + depanare.

DOOM

autodepanáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodepanắrii; pl. autodepanắri

autodepanarea
AUTODEPANÁRE, autodepanări, s. f. Reparare a unui autovehicul pe traseu; p. ext. autoatelier folosit pentru asemenea reparații. [Pr.: a-u-] – Auto²- + depanare.

DOOM

autodepanáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodepanắrii; pl. autodepanắri

autodepanări
AUTODEPANÁRE, autodepanări, s. f. Reparare a unui autovehicul pe traseu; p. ext. autoatelier folosit pentru asemenea reparații. [Pr.: a-u-] – Auto²- + depanare.

DOOM

autodepanáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodepanắrii; pl. autodepanắri

autodepanării
AUTODEPANÁRE, autodepanări, s. f. Reparare a unui autovehicul pe traseu; p. ext. autoatelier folosit pentru asemenea reparații. [Pr.: a-u-] – Auto²- + depanare.

DOOM

autodepanáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodepanắrii; pl. autodepanắri

autodepanările
AUTODEPANÁRE, autodepanări, s. f. Reparare a unui autovehicul pe traseu; p. ext. autoatelier folosit pentru asemenea reparații. [Pr.: a-u-] – Auto²- + depanare.

DOOM

autodepanáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodepanắrii; pl. autodepanắri

autodepanărilor
AUTODEPANÁRE, autodepanări, s. f. Reparare a unui autovehicul pe traseu; p. ext. autoatelier folosit pentru asemenea reparații. [Pr.: a-u-] – Auto²- + depanare.

DOOM

autodepanáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodepanắrii; pl. autodepanắri

autodepășea
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășeai
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășeam
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășească
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășeau
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășeați
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășesc
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășește
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășești
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepăși
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășii
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășim
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășind
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășire
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășire
AUTODEPĂȘÍRE, autodepășiri, s. f. Faptul de a se autodepăși. [Pr.: a-u-] – V. autodepăși.

autodepășirea
AUTODEPĂȘÍRE, autodepășiri, s. f. Faptul de a se autodepăși. [Pr.: a-u-] – V. autodepăși.

autodepășiri
AUTODEPĂȘÍRE, autodepășiri, s. f. Faptul de a se autodepăși. [Pr.: a-u-] – V. autodepăși.

autodepășirii
AUTODEPĂȘÍRE, autodepășiri, s. f. Faptul de a se autodepăși. [Pr.: a-u-] – V. autodepăși.

autodepășirile
AUTODEPĂȘÍRE, autodepășiri, s. f. Faptul de a se autodepăși. [Pr.: a-u-] – V. autodepăși.

autodepășirilor
AUTODEPĂȘÍRE, autodepășiri, s. f. Faptul de a se autodepăși. [Pr.: a-u-] – V. autodepăși.

autodepășiră
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășirăm
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășirăți
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășise
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășisem
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășiseră
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășiserăm
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășiserăți
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășiseși
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășiseți
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășit
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășiși
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodepășiți
AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

DOOM

*autodepășí (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autodepășéște

autodescrie
AUTODESCRÍE vb. III. refl. A se descrie singur. [Et. incertă].

autodescriere
AUTODESCRÍERE s.f. Faptul de a se autodescrie. [< autodescrie].

autodetermina
AUTODETERMINÁ vb. I. refl. A aplica principiul de autodeterminare. [După fr. autodétermination].

autodeterminare
AUTODETERMINÁRE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală; p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (după fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).

DOOM

autodetermináre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodeterminắrii; pl. autodeterminắri

autodeterminarea
AUTODETERMINÁRE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală; p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (după fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).

DOOM

autodetermináre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodeterminắrii; pl. autodeterminắri

autodeterminări
AUTODETERMINÁRE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală; p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (după fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).

DOOM

autodetermináre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodeterminắrii; pl. autodeterminắri

autodeterminării
AUTODETERMINÁRE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală; p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (după fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).

DOOM

autodetermináre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodeterminắrii; pl. autodeterminắri

autodeterminările
AUTODETERMINÁRE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală; p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (după fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).

DOOM

autodetermináre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodeterminắrii; pl. autodeterminắri

autodeterminărilor
AUTODETERMINÁRE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală; p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (după fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).

DOOM

autodetermináre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodeterminắrii; pl. autodeterminắri

autodezagregabil
AUTODEZAGREGÁBIL, -Ă, autodezagregabili, -e, adj. Care se dezagregă de la sine. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dezagregabil.

autodezminți
AUTODEZMINȚÍ vb. IV. refl. A se dezice singur. [< auto¹- + dezminți].

autodezmințire
AUTODEZMINȚÍRE s.f. Acțiunea de a se autodezminți. [< autodezminți].

autodezvoltare
AUTODEZVOLTÁRE, autodezvoltări, s. f. Creștere, dezvoltare prin sine, de la sine. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dezvoltare.

DOOM

autodezvoltáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodezvoltắrii; pl. autodezvoltắri

autodezvoltarea
AUTODEZVOLTÁRE, autodezvoltări, s. f. Creștere, dezvoltare prin sine, de la sine. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dezvoltare.

DOOM

autodezvoltáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodezvoltắrii; pl. autodezvoltắri

autodezvoltări
AUTODEZVOLTÁRE, autodezvoltări, s. f. Creștere, dezvoltare prin sine, de la sine. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dezvoltare.

DOOM

autodezvoltáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodezvoltắrii; pl. autodezvoltắri

autodezvoltării
AUTODEZVOLTÁRE, autodezvoltări, s. f. Creștere, dezvoltare prin sine, de la sine. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dezvoltare.

DOOM

autodezvoltáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodezvoltắrii; pl. autodezvoltắri

autodezvoltările
AUTODEZVOLTÁRE, autodezvoltări, s. f. Creștere, dezvoltare prin sine, de la sine. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dezvoltare.

DOOM

autodezvoltáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodezvoltắrii; pl. autodezvoltắri

autodezvoltărilor
AUTODEZVOLTÁRE, autodezvoltări, s. f. Creștere, dezvoltare prin sine, de la sine. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dezvoltare.

DOOM

autodezvoltáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodezvoltắrii; pl. autodezvoltắri

autodiagnostica
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticai
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticam
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticare
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticare
AUTODIAGNOSTICÁRE, autodiagnosticări, s. f. Acțiunea de a se autodiagnostica. [Pr.: a-u-to-di-a-] – V. autodiagnostica.

autodiagnosticară
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticarăm
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticarăți
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticase
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticasem
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticaseră
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticaserăm
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticaserăți
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticaseși
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticaseți
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticat
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticat
autodiagnosticát¹ sn [At: MDA ms / P: a-u- / Pl: / E: autodiagnostico] (Rar) Autodiagnosticare.

autodiagnosticau
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticași
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticați
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnostichează
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnostichez
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticheze
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnostichezi
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticând
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodiagnosticînd
AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

autodictare
AUTODICTÁRE, autodictări, s. f. Reproducere în scris a unui text memorat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dictare.

autodictarea
AUTODICTÁRE, autodictări, s. f. Reproducere în scris a unui text memorat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dictare.

autodictări
AUTODICTÁRE, autodictări, s. f. Reproducere în scris a unui text memorat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dictare.

autodictării
AUTODICTÁRE, autodictări, s. f. Reproducere în scris a unui text memorat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dictare.

autodictările
AUTODICTÁRE, autodictări, s. f. Reproducere în scris a unui text memorat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dictare.

autodictărilor
AUTODICTÁRE, autodictări, s. f. Reproducere în scris a unui text memorat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dictare.

autodidact
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidacta
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidacte
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidactei
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidactele
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidactelor
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidacticism
AUTODIDACTICÍSM s.n. (Liv.) Autodidaxie. [Et. incertă].

autodidactul
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidactului
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidacți
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidacții
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidacților
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care s-a instruit singură, în afara școlii și fără profesori. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

DOOM

!autodidáct (a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidácți; adj. f., s. f. autodidáctă, pl. autodidácte

autodidaxie
AUTODIDAXÍE s.f. (Liv.) Instruire făcută de unul singur ; instrucție de autodidact ; autodidacticism. [Pron. a-u-, gen. -iei. / cf. auto¹-, gr. didasco – instruiesc].

autodigestie
AUTODIGÉSTIE s.f. Digerare patologică a țesuturilor proprii. [Cf. fr. autodigestion].

autodina
AUTODÍNĂ, autodine, s. f. Montaj special de radiorecepție în care același tub electronic servește ca detector și ca oscilator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodyne.

DOOM

autodínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autodínei; pl. autodíne

autodine
AUTODÍNĂ, autodine, s. f. Montaj special de radiorecepție în care același tub electronic servește ca detector și ca oscilator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodyne.

DOOM

autodínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autodínei; pl. autodíne

autodinei
AUTODÍNĂ, autodine, s. f. Montaj special de radiorecepție în care același tub electronic servește ca detector și ca oscilator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodyne.

DOOM

autodínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autodínei; pl. autodíne

autodinele
AUTODÍNĂ, autodine, s. f. Montaj special de radiorecepție în care același tub electronic servește ca detector și ca oscilator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodyne.

DOOM

autodínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autodínei; pl. autodíne

autodinelor
AUTODÍNĂ, autodine, s. f. Montaj special de radiorecepție în care același tub electronic servește ca detector și ca oscilator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodyne.

DOOM

autodínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autodínei; pl. autodíne

autodisciplină
AUTODISCIPLÍNĂ s. f. Disciplină liber consimțită. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + disciplină.

autodistrug
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruge
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugea
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugeai
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugeam
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugeau
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugeați
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugem
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugere
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugere
AUTODISTRÚGERE s. f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, în cazul când nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

DOOM

autodistrúgere (a-u-) s. f., g.-d. art. autodistrúgerii

autodistrugerea
AUTODISTRÚGERE s. f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, în cazul când nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

DOOM

autodistrúgere (a-u-) s. f., g.-d. art. autodistrúgerii

autodistrugeri
AUTODISTRÚGERE s. f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, în cazul când nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

DOOM

autodistrúgere (a-u-) s. f., g.-d. art. autodistrúgerii

autodistrugerii
AUTODISTRÚGERE s. f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, în cazul când nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

DOOM

autodistrúgere (a-u-) s. f., g.-d. art. autodistrúgerii

autodistrugerile
AUTODISTRÚGERE s. f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, în cazul când nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

DOOM

autodistrúgere (a-u-) s. f., g.-d. art. autodistrúgerii

autodistrugerilor
AUTODISTRÚGERE s. f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, în cazul când nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

DOOM

autodistrúgere (a-u-) s. f., g.-d. art. autodistrúgerii

autodistrugeți
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugi
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugând
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugînd
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrugă
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrus
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruse
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrusei
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruseră
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruserăm
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruserăți
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrusese
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistrusesem
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruseseră
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruseserăm
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruseserăți
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruseseși
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruseseți
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodistruseși
AUTODISTRÚGE, autodistrug, vb. III. Refl. A se distruge singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

autodizolva
AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) A se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

DOOM

!autodizolvá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizólvă

autodizolvare
AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) A se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

DOOM

!autodizolvá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizólvă

autodizolvare
AUTODIZOLVÁRE s. f. Faptul de a se autodizolva. [Pr.: a-u-] – V. autodizolva.

DOOM

autodizolváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodizolvắrii

autodizolvarea
AUTODIZOLVÁRE s. f. Faptul de a se autodizolva. [Pr.: a-u-] – V. autodizolva.

DOOM

autodizolváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodizolvắrii

autodizolvară
AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) A se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

DOOM

!autodizolvá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizólvă

autodizolvase
AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) A se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

DOOM

!autodizolvá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizólvă

autodizolvaseră
AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) A se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

DOOM

!autodizolvá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizólvă

autodizolvat
AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) A se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

DOOM

!autodizolvá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizólvă

autodizolvau
AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) A se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

DOOM

!autodizolvá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizólvă

autodizolve
AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) A se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

DOOM

!autodizolvá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizólvă

autodizolvând
AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) A se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

DOOM

!autodizolvá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizólvă

autodizolvînd
AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) A se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

DOOM

!autodizolvá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizólvă

autodizolvări
AUTODIZOLVÁRE s. f. Faptul de a se autodizolva. [Pr.: a-u-] – V. autodizolva.

DOOM

autodizolváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodizolvắrii

autodizolvării
AUTODIZOLVÁRE s. f. Faptul de a se autodizolva. [Pr.: a-u-] – V. autodizolva.

DOOM

autodizolváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodizolvắrii

autodizolvările
AUTODIZOLVÁRE s. f. Faptul de a se autodizolva. [Pr.: a-u-] – V. autodizolva.

DOOM

autodizolváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodizolvắrii

autodizolvărilor
AUTODIZOLVÁRE s. f. Faptul de a se autodizolva. [Pr.: a-u-] – V. autodizolva.

DOOM

autodizolváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autodizolvắrii

autodocumenta
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentai
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentam
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentare
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentare
AUTODOCUMENTÁRE s.f. Faptul de a se autodocumenta. [< autodocumenta].

autodocumentară
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentarăm
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentarăți
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentase
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentasem
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentaseră
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentaserăm
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentaserăți
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentaseși
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentaseți
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentat
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentau
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentași
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentați
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentează
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentez
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumenteze
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentezi
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentând
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodocumentînd
AUTODOCUMENTÁ vb. I. refl. A se documenta pe sine, a se lămuri singur. [Et. incertă].

autodomina
AUTODOMINÁ vb. I. refl. A se domina pe sine însuși. [Cf. it. autodominare].

autodominare
AUTODOMINÁ vb. I. refl. A se domina pe sine însuși. [Cf. it. autodominare].

autodota
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotai
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotam
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotare
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotare
AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.

autodotarea
AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.

autodotară
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotarăm
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotarăți
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotase
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotasem
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotaseră
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotaserăm
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotaserăți
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotaseși
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotaseți
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotat
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotau
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotași
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotați
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotează
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotez
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodoteze
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotezi
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotând
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotînd
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității sau funcționării. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

autodotări
AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.

autodotării
AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.

autodotările
AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.

autodotărilor
AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.

autodrezina
AUTODREZÍNĂ, autodrezine, s. f. Drezină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + drezină.

DOOM

autodrezínă (a-u-to-dre-) s. f., g.-d. art. autodrezínei; pl. autodrezíne

autodrezine
AUTODREZÍNĂ, autodrezine, s. f. Drezină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + drezină.

DOOM

autodrezínă (a-u-to-dre-) s. f., g.-d. art. autodrezínei; pl. autodrezíne

autodrezinei
AUTODREZÍNĂ, autodrezine, s. f. Drezină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + drezină.

DOOM

autodrezínă (a-u-to-dre-) s. f., g.-d. art. autodrezínei; pl. autodrezíne

autodrezinele
AUTODREZÍNĂ, autodrezine, s. f. Drezină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + drezină.

DOOM

autodrezínă (a-u-to-dre-) s. f., g.-d. art. autodrezínei; pl. autodrezíne

autodrezinelor
AUTODREZÍNĂ, autodrezine, s. f. Drezină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + drezină.

DOOM

autodrezínă (a-u-to-dre-) s. f., g.-d. art. autodrezínei; pl. autodrezíne

autodric
AUTODRÍC, autodricuri, s. n. Mașină mortuară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dric.

autodricul
AUTODRÍC, autodricuri, s. n. Mașină mortuară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dric.

autodricului
AUTODRÍC, autodricuri, s. n. Mașină mortuară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dric.

autodricuri
AUTODRÍC, autodricuri, s. n. Mașină mortuară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dric.

autodricurile
AUTODRÍC, autodricuri, s. n. Mașină mortuară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dric.

autodricurilor
AUTODRÍC, autodricuri, s. n. Mașină mortuară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dric.

autodrom
AUTODRÓM, autodroame, s. n. (Rar) Teren special amenajat pentru exerciții de conducere a automobilului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodrome.

DOOM

autodróm (pistă) (a-u-to-drom) s. n., pl. autodrómuri

autodrom
AUTODRÓM, autodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru cursele de automobile și motociclete sau exerciții de conducere auto-moto. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodrome.

autodromul
AUTODRÓM, autodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru cursele de automobile și motociclete sau exerciții de conducere auto-moto. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodrome.

autodromului
AUTODRÓM, autodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru cursele de automobile și motociclete sau exerciții de conducere auto-moto. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodrome.

autodromuri
AUTODRÓM, autodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru cursele de automobile și motociclete sau exerciții de conducere auto-moto. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodrome.

autodromurile
AUTODRÓM, autodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru cursele de automobile și motociclete sau exerciții de conducere auto-moto. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodrome.

autodromurilor
AUTODRÓM, autodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru cursele de automobile și motociclete sau exerciții de conducere auto-moto. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodrome.

autodrum
AUTODRÚM, autodrumuri, s. n. (Rar) Autostradă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + drum (după fr. autoroute).

DOOM

autodrúm (autostradă) (rar) (a-u-to-drum) s. n., pl. autodrúmuri

autodrumul
AUTODRÚM, autodrumuri, s. n. (Rar) Autostradă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + drum (după fr. autoroute).

DOOM

autodrúm (autostradă) (rar) (a-u-to-drum) s. n., pl. autodrúmuri

autodrumului
AUTODRÚM, autodrumuri, s. n. (Rar) Autostradă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + drum (după fr. autoroute).

DOOM

autodrúm (autostradă) (rar) (a-u-to-drum) s. n., pl. autodrúmuri

autodrumuri
AUTODRÚM, autodrumuri, s. n. (Rar) Autostradă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + drum (după fr. autoroute).

DOOM

autodrúm (autostradă) (rar) (a-u-to-drum) s. n., pl. autodrúmuri

autodrumurile
AUTODRÚM, autodrumuri, s. n. (Rar) Autostradă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + drum (după fr. autoroute).

DOOM

autodrúm (autostradă) (rar) (a-u-to-drum) s. n., pl. autodrúmuri

autodrumurilor
AUTODRÚM, autodrumuri, s. n. (Rar) Autostradă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + drum (după fr. autoroute).

DOOM

autodrúm (autostradă) (rar) (a-u-to-drum) s. n., pl. autodrúmuri

autoduba
AUTODÚBĂ, autodube, s. f. Automobil prevăzut cu o dubă, folosit pentru transportul de materiale, produse alimentare, corespondență etc; dubă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dubă.

DOOM

autodúbă (a-u-) s. f., g.-d. art. autodúbei; pl. autodúbe

autodube
AUTODÚBĂ, autodube, s. f. Automobil prevăzut cu o dubă, folosit pentru transportul de materiale, produse alimentare, corespondență etc; dubă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dubă.

DOOM

autodúbă (a-u-) s. f., g.-d. art. autodúbei; pl. autodúbe

autodubei
AUTODÚBĂ, autodube, s. f. Automobil prevăzut cu o dubă, folosit pentru transportul de materiale, produse alimentare, corespondență etc; dubă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dubă.

DOOM

autodúbă (a-u-) s. f., g.-d. art. autodúbei; pl. autodúbe

autodubele
AUTODÚBĂ, autodube, s. f. Automobil prevăzut cu o dubă, folosit pentru transportul de materiale, produse alimentare, corespondență etc; dubă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dubă.

DOOM

autodúbă (a-u-) s. f., g.-d. art. autodúbei; pl. autodúbe

autodubelor
AUTODÚBĂ, autodube, s. f. Automobil prevăzut cu o dubă, folosit pentru transportul de materiale, produse alimentare, corespondență etc; dubă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + dubă.

DOOM

autodúbă (a-u-) s. f., g.-d. art. autodúbei; pl. autodúbe

autodumper
AUTODÚMPER, autodumpere, s. n. Autocamion cu cupă (4) basculantă. [Pr.: a-u-] – Din engl. autodumper, germ. Auto-Dumper.

autoechilibrare
AUTOECHILIBRÁRE, autoechilibrări, s. f. Echilibrare (la roțile de automobil). [Pr.: a-u-to-] – Auto²- + echilibrare.

autoechilibrarea
AUTOECHILIBRÁRE, autoechilibrări, s. f. Echilibrare (la roțile de automobil). [Pr.: a-u-to-] – Auto²- + echilibrare.

autoechilibrări
AUTOECHILIBRÁRE, autoechilibrări, s. f. Echilibrare (la roțile de automobil). [Pr.: a-u-to-] – Auto²- + echilibrare.

autoechilibrării
AUTOECHILIBRÁRE, autoechilibrări, s. f. Echilibrare (la roțile de automobil). [Pr.: a-u-to-] – Auto²- + echilibrare.

autoechilibrările
AUTOECHILIBRÁRE, autoechilibrări, s. f. Echilibrare (la roțile de automobil). [Pr.: a-u-to-] – Auto²- + echilibrare.

autoechilibrărilor
AUTOECHILIBRÁRE, autoechilibrări, s. f. Echilibrare (la roțile de automobil). [Pr.: a-u-to-] – Auto²- + echilibrare.

autoeduc
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeduca
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducai
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducam
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducare
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducare
AUTOEDUCÁRE, autoeducări, s. f. Acțiunea de a se autoeduca și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-] – V. autoeduca.

autoeducarea
AUTOEDUCÁRE, autoeducări, s. f. Acțiunea de a se autoeduca și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-] – V. autoeduca.

autoeducară
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducarăm
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducarăți
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducase
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducasem
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducaseră
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducaserăm
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducaserăți
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducaseși
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducaseți
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducat
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducativ
AUTOEDUCATÍV, -Ă adj. Referitor la autoeducație. [Cf. it. autoeducativo].

autoeducau
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducași
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducați
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducația
AUTOEDUCÁȚIE s. f. Educație făcută de sine însuși. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educație.

DOOM

*autoeducáție (a-u-) s. f., g.-d. autoeducáții, art. autoeducáției

autoeducație
AUTOEDUCÁȚIE s. f. Educație făcută de sine însuși. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educație.

DOOM

*autoeducáție (a-u-) s. f., g.-d. autoeducáții, art. autoeducáției

autoeducației
AUTOEDUCÁȚIE s. f. Educație făcută de sine însuși. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educație.

DOOM

*autoeducáție (a-u-) s. f., g.-d. autoeducáții, art. autoeducáției

autoeducații
AUTOEDUCÁȚIE s. f. Educație făcută de sine însuși. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educație.

DOOM

*autoeducáție (a-u-) s. f., g.-d. autoeducáții, art. autoeducáției

autoeducațiile
AUTOEDUCÁȚIE s. f. Educație făcută de sine însuși. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educație.

DOOM

*autoeducáție (a-u-) s. f., g.-d. autoeducáții, art. autoeducáției

autoeducațiilor
AUTOEDUCÁȚIE s. f. Educație făcută de sine însuși. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educație.

DOOM

*autoeducáție (a-u-) s. f., g.-d. autoeducáții, art. autoeducáției

autoeduce
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeduci
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducând
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducînd
AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + educa.

DOOM

*autoeducá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoedúcă

autoeducări
AUTOEDUCÁRE, autoeducări, s. f. Acțiunea de a se autoeduca și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-] – V. autoeduca.

autoeducării
AUTOEDUCÁRE, autoeducări, s. f. Acțiunea de a se autoeduca și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-] – V. autoeduca.

autoeducările
AUTOEDUCÁRE, autoeducări, s. f. Acțiunea de a se autoeduca și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-] – V. autoeduca.

autoeducărilor
AUTOEDUCÁRE, autoeducări, s. f. Acțiunea de a se autoeduca și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-] – V. autoeduca.

autoelogia
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiai
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiam
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiară
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiarăm
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiarăți
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiase
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiasem
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiaseră
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiaserăm
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiaserăți
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiaseși
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiaseți
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiat
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiau
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiază
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiași
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiați
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogie
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiem
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiere
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiere
AUTOELOGIÉRE, autoelogieri, s. f. Faptul de a se autoelogia. [Pr.: a-u-to-] – V. autoelogia.

autoelogiez
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogieze
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiezi
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogii
AUTOELÓGIU s.n. Elogiu adus propriei persoane. [Et. incertă].

autoelogiile
AUTOELÓGIU s.n. Elogiu adus propriei persoane. [Et. incertă].

autoelogiilor
AUTOELÓGIU s.n. Elogiu adus propriei persoane. [Et. incertă].

autoelogiind
AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + elogia.

autoelogiu
AUTOELÓGIU s.n. Elogiu adus propriei persoane. [Et. incertă].

autoelogiul
AUTOELÓGIU s.n. Elogiu adus propriei persoane. [Et. incertă].

autoelogiului
AUTOELÓGIU s.n. Elogiu adus propriei persoane. [Et. incertă].

autoepurația
AUTOEPURÁȚIE s.f. Purificare naturală a apelor reziduale vărsate în ape de suprafață, datorită acțiunii bacteriilor aerobe. [Cf. fr. auto-épuration].

DOOM

autoepuráție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoepuráția (-ți-a), g.-d. autoepuráții, art. autoepuráției

autoepurație
AUTOEPURÁȚIE s.f. Purificare naturală a apelor reziduale vărsate în ape de suprafață, datorită acțiunii bacteriilor aerobe. [Cf. fr. auto-épuration].

DOOM

autoepuráție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoepuráția (-ți-a), g.-d. autoepuráții, art. autoepuráției

autoepurației
AUTOEPURÁȚIE s.f. Purificare naturală a apelor reziduale vărsate în ape de suprafață, datorită acțiunii bacteriilor aerobe. [Cf. fr. auto-épuration].

DOOM

autoepuráție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoepuráția (-ți-a), g.-d. autoepuráții, art. autoepuráției

autoepurații
AUTOEPURÁȚIE s.f. Purificare naturală a apelor reziduale vărsate în ape de suprafață, datorită acțiunii bacteriilor aerobe. [Cf. fr. auto-épuration].

DOOM

autoepuráție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoepuráția (-ți-a), g.-d. autoepuráții, art. autoepuráției

autoerija
AUTOERIJÁ vb. I. refl. (Nerecomandabil) A se erija singur. [Et. incertă].

autoerijare
AUTOERIJÁRE s.f. (Nerecomandabil) Faptul de a se autoerija. [< autoerija].

autoetanșare
AUTOETANȘÁRE s.f. Realizare a impermeabilității unui dig datorită proprietăților materialului de construcție. [După fr. autoétanchement].

DOOM

autoetanșáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoetanșắrii

autoetanșarea
AUTOETANȘÁRE s.f. Realizare a impermeabilității unui dig datorită proprietăților materialului de construcție. [După fr. autoétanchement].

DOOM

autoetanșáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoetanșắrii

autoetanșări
AUTOETANȘÁRE s.f. Realizare a impermeabilității unui dig datorită proprietăților materialului de construcție. [După fr. autoétanchement].

DOOM

autoetanșáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoetanșắrii

autoetanșării
AUTOETANȘÁRE s.f. Realizare a impermeabilității unui dig datorită proprietăților materialului de construcție. [După fr. autoétanchement].

DOOM

autoetanșáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoetanșắrii

autoevalua
AUTOEVALUÁ, autoevaluez, vb. I. Refl. A se autoaprecia. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + evalua.

autoevaluare
AUTOEVALUÁRE s.f. Faptul de a-și evalua propriile merite. [< autoevalua].

autoevidenția
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiai
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiam
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiară
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiarăm
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiarăți
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiase
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiasem
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiaseră
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiaserăm
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiaserăți
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiaseși
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiaseți
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiat
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiau
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiază
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiași
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiați
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidenție
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiem
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiere
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiere
AUTOEVIDENȚIÉRE s.f. Faptul de a se autoevidenția. [< autoevidenția].

autoevidențierea
AUTOEVIDENȚIÉRE s.f. Faptul de a se autoevidenția. [< autoevidenția].

autoevidențieri
AUTOEVIDENȚIÉRE s.f. Faptul de a se autoevidenția. [< autoevidenția].

autoevidențierii
AUTOEVIDENȚIÉRE s.f. Faptul de a se autoevidenția. [< autoevidenția].

autoevidențierile
AUTOEVIDENȚIÉRE s.f. Faptul de a se autoevidenția. [< autoevidenția].

autoevidențierilor
AUTOEVIDENȚIÉRE s.f. Faptul de a se autoevidenția. [< autoevidenția].

autoevidențiez
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențieze
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiezi
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoevidențiind
AUTOEVIDENȚIÁ vb. I. refl. A se evidenția pe sine însuși. [Et. incertă].

autoexamen
AUTOEXÁMEN s.n. Examen al propriei persoane. [După engl. selfexamination].

autoexamene
AUTOEXÁMEN s.n. Examen al propriei persoane. [După engl. selfexamination].

autoexamenele
AUTOEXÁMEN s.n. Examen al propriei persoane. [După engl. selfexamination].

autoexamenelor
AUTOEXÁMEN s.n. Examen al propriei persoane. [După engl. selfexamination].

autoexamenul
AUTOEXÁMEN s.n. Examen al propriei persoane. [După engl. selfexamination].

autoexamenului
AUTOEXÁMEN s.n. Examen al propriei persoane. [După engl. selfexamination].

autoexamina
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminai
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminam
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminare
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminare
AUTOEXAMINÁRE s.f. Faptul de a se autoexamina. [< autoexamina].

autoexaminară
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminarăm
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminarăți
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminase
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminasem
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminaseră
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminaserăm
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminaserăți
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminaseși
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminaseți
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminat
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminau
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminași
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminați
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminează
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminez
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexamineze
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminezi
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminând
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexaminînd
AUTOEXAMINÁ vb. I. refl. A-și controla propriile cunoștințe. [Et. incertă].

autoexcavatoare
AUTOEXCAVATÓR, autoexcavatoare, s. n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + excavator.

DOOM

autoexcavatór (a-u-) (rar) s. n., pl. autoexcavatoáre

autoexcavatoarele
AUTOEXCAVATÓR, autoexcavatoare, s. n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + excavator.

DOOM

autoexcavatór (a-u-) (rar) s. n., pl. autoexcavatoáre

autoexcavatoarelor
AUTOEXCAVATÓR, autoexcavatoare, s. n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + excavator.

DOOM

autoexcavatór (a-u-) (rar) s. n., pl. autoexcavatoáre

autoexcavator
AUTOEXCAVATÓR, autoexcavatoare, s. n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + excavator.

DOOM

autoexcavatór (a-u-) (rar) s. n., pl. autoexcavatoáre

autoexcavatorul
AUTOEXCAVATÓR, autoexcavatoare, s. n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + excavator.

DOOM

autoexcavatór (a-u-) (rar) s. n., pl. autoexcavatoáre

autoexcavatorului
AUTOEXCAVATÓR, autoexcavatoare, s. n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + excavator.

DOOM

autoexcavatór (a-u-) (rar) s. n., pl. autoexcavatoáre

autoexcit
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcita
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitai
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitam
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitare
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitare
AUTOEXCITÁRE s.f. Acțiunea de a se autoexcita și rezultatul ei : autoexcitație. [< autoexcita].

autoexcitară
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitarăm
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitarăți
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitase
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitasem
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitaseră
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitaserăm
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitaserăți
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitaseși
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitaseți
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitat
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitau
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitași
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitați
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitația
AUTOEXCITÁȚIE, autoexcitații, s. f. Excitație magnetică a unui generator electric, în care curentul de excitație este produs de el însuși. [Pr: a-u-to-] – Din fr. autoexcitation.

DOOM

autoexcitáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoexcitáția (-ți-a), g.-d. art. autoexcitáției; pl. autoexcitáții, art. autoexcitáțiile (-ți-i-)

autoexcitație
AUTOEXCITÁȚIE, autoexcitații, s. f. Excitație magnetică a unui generator electric, în care curentul de excitație este produs de el însuși. [Pr: a-u-to-] – Din fr. autoexcitation.

DOOM

autoexcitáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoexcitáția (-ți-a), g.-d. art. autoexcitáției; pl. autoexcitáții, art. autoexcitáțiile (-ți-i-)

autoexcitației
AUTOEXCITÁȚIE, autoexcitații, s. f. Excitație magnetică a unui generator electric, în care curentul de excitație este produs de el însuși. [Pr: a-u-to-] – Din fr. autoexcitation.

DOOM

autoexcitáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoexcitáția (-ți-a), g.-d. art. autoexcitáției; pl. autoexcitáții, art. autoexcitáțiile (-ți-i-)

autoexcitații
AUTOEXCITÁȚIE, autoexcitații, s. f. Excitație magnetică a unui generator electric, în care curentul de excitație este produs de el însuși. [Pr: a-u-to-] – Din fr. autoexcitation.

DOOM

autoexcitáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoexcitáția (-ți-a), g.-d. art. autoexcitáției; pl. autoexcitáții, art. autoexcitáțiile (-ți-i-)

autoexcitațiile
AUTOEXCITÁȚIE, autoexcitații, s. f. Excitație magnetică a unui generator electric, în care curentul de excitație este produs de el însuși. [Pr: a-u-to-] – Din fr. autoexcitation.

DOOM

autoexcitáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoexcitáția (-ți-a), g.-d. art. autoexcitáției; pl. autoexcitáții, art. autoexcitáțiile (-ți-i-)

autoexcitațiilor
AUTOEXCITÁȚIE, autoexcitații, s. f. Excitație magnetică a unui generator electric, în care curentul de excitație este produs de el însuși. [Pr: a-u-to-] – Din fr. autoexcitation.

DOOM

autoexcitáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoexcitáția (-ți-a), g.-d. art. autoexcitáției; pl. autoexcitáții, art. autoexcitáțiile (-ți-i-)

autoexcite
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitând
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexcitînd
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexciți
AUTOEXCITÁ vb. I. refl. A se excita singur. [Cf. fr. s'autoexciter].

autoexigență
AUTOEXIGÉNȚĂ s. f. Exigență manifestată față de propria persoană. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + exigență.

DOOM

autoexigénță (a-u-) s. f., g.-d. art. autoexigénței

autofagia
AUTOFAGÍE, autofagii, s. f. (Med.) Consumare a propriilor țesuturi de către un organism supus inaniției. [Pr.: a-u-to-] – Din fr. autophagie.

autofagie
AUTOFAGÍE, autofagii, s. f. (Med.) Consumare a propriilor țesuturi de către un organism supus inaniției. [Pr.: a-u-to-] – Din fr. autophagie.

autofagiei
AUTOFAGÍE, autofagii, s. f. (Med.) Consumare a propriilor țesuturi de către un organism supus inaniției. [Pr.: a-u-to-] – Din fr. autophagie.

autofagii
AUTOFAGÍE, autofagii, s. f. (Med.) Consumare a propriilor țesuturi de către un organism supus inaniției. [Pr.: a-u-to-] – Din fr. autophagie.

autofagiile
AUTOFAGÍE, autofagii, s. f. (Med.) Consumare a propriilor țesuturi de către un organism supus inaniției. [Pr.: a-u-to-] – Din fr. autophagie.

autofagiilor
AUTOFAGÍE, autofagii, s. f. (Med.) Consumare a propriilor țesuturi de către un organism supus inaniției. [Pr.: a-u-to-] – Din fr. autophagie.

autofagocitoză
AUTOFAGOCITÓZĂ s.f. Absorbție și distrugere a celulelor de către fagocitele propriului organism. [< fr. autophagocytose].

autofecundare
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).

DOOM

autofecundáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofecundắrii; pl. autofecundắri

autofecundarea
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).

DOOM

autofecundáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofecundắrii; pl. autofecundắri

autofecundație
AUTOFECUNDÁȚIE, autofecundații, s. f. (Biol.) Autofecundare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autofécondation.

autofecundări
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).

DOOM

autofecundáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofecundắrii; pl. autofecundắri

autofecundării
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).

DOOM

autofecundáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofecundắrii; pl. autofecundắri

autofecundările
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).

DOOM

autofecundáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofecundắrii; pl. autofecundắri

autofecundărilor
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).

DOOM

autofecundáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofecundắrii; pl. autofecundắri

autofertilitate
AUTOFERTILITÁTE s.f. Proprietate a unor specii de pomi fructiferi de a lega rod pe baza fecundației cu polen propriu. [< auto¹- + fertilitate].

autofinanța
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțai
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțam
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțare
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțare
AUTOFINANȚÁRE, autofinanțări, s. f. Faptul de a se autofinanța. [Pr.: a-u-] – V. autofinanța.

DOOM

autofinanțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofinanțắrii; pl. autofinanțắri

autofinanțarea
AUTOFINANȚÁRE, autofinanțări, s. f. Faptul de a se autofinanța. [Pr.: a-u-] – V. autofinanța.

DOOM

autofinanțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofinanțắrii; pl. autofinanțắri

autofinanțară
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțarăm
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțarăți
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțase
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțasem
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțaseră
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțaserăm
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțaserăți
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțaseși
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțaseți
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțat
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțau
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțași
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțați
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțează
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțez
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțeze
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțezi
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțând
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțînd
AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

DOOM

!autofinanțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autofinanțeáză

autofinanțări
AUTOFINANȚÁRE, autofinanțări, s. f. Faptul de a se autofinanța. [Pr.: a-u-] – V. autofinanța.

DOOM

autofinanțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofinanțắrii; pl. autofinanțắri

autofinanțării
AUTOFINANȚÁRE, autofinanțări, s. f. Faptul de a se autofinanța. [Pr.: a-u-] – V. autofinanța.

DOOM

autofinanțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofinanțắrii; pl. autofinanțắri

autofinanțările
AUTOFINANȚÁRE, autofinanțări, s. f. Faptul de a se autofinanța. [Pr.: a-u-] – V. autofinanța.

DOOM

autofinanțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofinanțắrii; pl. autofinanțắri

autofinanțărilor
AUTOFINANȚÁRE, autofinanțări, s. f. Faptul de a se autofinanța. [Pr.: a-u-] – V. autofinanța.

DOOM

autofinanțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofinanțắrii; pl. autofinanțắri

autoflagela
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelai
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelam
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelare
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelare
AUTOFLAGELÁRE, autoflagelări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a se autoflagela; autoflagelație. [Pr.: a-u-] – V. autoflagela.

DOOM

autoflageláre (a-u-to-fla-) s. f., g.-d. art. autoflagelắrii; pl. autoflagelắri

autoflagelarea
AUTOFLAGELÁRE, autoflagelări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a se autoflagela; autoflagelație. [Pr.: a-u-] – V. autoflagela.

DOOM

autoflageláre (a-u-to-fla-) s. f., g.-d. art. autoflagelắrii; pl. autoflagelắri

autoflagelară
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelarăm
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelarăți
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelase
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelasem
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelaseră
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelaserăm
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelaserăți
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelaseși
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelaseți
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelat
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelau
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelași
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelați
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelația
AUTOFLAGELÁȚIE, autoflagelații, s. f. (Adesea fig.) Autoflagelare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagelație.

DOOM

autoflageláție (a-u-to-fla-, -ți-e) s. f., art. autoflageláția (-ți-a), g.-d. art. autoflageláției; pl. autoflageláții, art. autoflageláțiile (-ți-i-)

autoflagelație
AUTOFLAGELÁȚIE, autoflagelații, s. f. (Adesea fig.) Autoflagelare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagelație.

DOOM

autoflageláție (a-u-to-fla-, -ți-e) s. f., art. autoflageláția (-ți-a), g.-d. art. autoflageláției; pl. autoflageláții, art. autoflageláțiile (-ți-i-)

autoflagelației
AUTOFLAGELÁȚIE, autoflagelații, s. f. (Adesea fig.) Autoflagelare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagelație.

DOOM

autoflageláție (a-u-to-fla-, -ți-e) s. f., art. autoflageláția (-ți-a), g.-d. art. autoflageláției; pl. autoflageláții, art. autoflageláțiile (-ți-i-)

autoflagelații
AUTOFLAGELÁȚIE, autoflagelații, s. f. (Adesea fig.) Autoflagelare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagelație.

DOOM

autoflageláție (a-u-to-fla-, -ți-e) s. f., art. autoflageláția (-ți-a), g.-d. art. autoflageláției; pl. autoflageláții, art. autoflageláțiile (-ți-i-)

autoflagelațiile
AUTOFLAGELÁȚIE, autoflagelații, s. f. (Adesea fig.) Autoflagelare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagelație.

DOOM

autoflageláție (a-u-to-fla-, -ți-e) s. f., art. autoflageláția (-ți-a), g.-d. art. autoflageláției; pl. autoflageláții, art. autoflageláțiile (-ți-i-)

autoflagelațiilor
AUTOFLAGELÁȚIE, autoflagelații, s. f. (Adesea fig.) Autoflagelare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagelație.

DOOM

autoflageláție (a-u-to-fla-, -ți-e) s. f., art. autoflageláția (-ți-a), g.-d. art. autoflageláției; pl. autoflageláții, art. autoflageláțiile (-ți-i-)

autoflagelează
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelez
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflageleze
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelezi
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelând
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelînd
AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice pentru răscumpărarea păcatelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

DOOM

!autoflagelá (a se ~) (a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoflageleáză

autoflagelări
AUTOFLAGELÁRE, autoflagelări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a se autoflagela; autoflagelație. [Pr.: a-u-] – V. autoflagela.

DOOM

autoflageláre (a-u-to-fla-) s. f., g.-d. art. autoflagelắrii; pl. autoflagelắri

autoflagelării
AUTOFLAGELÁRE, autoflagelări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a se autoflagela; autoflagelație. [Pr.: a-u-] – V. autoflagela.

DOOM

autoflageláre (a-u-to-fla-) s. f., g.-d. art. autoflagelắrii; pl. autoflagelắri

autoflagelările
AUTOFLAGELÁRE, autoflagelări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a se autoflagela; autoflagelație. [Pr.: a-u-] – V. autoflagela.

DOOM

autoflageláre (a-u-to-fla-) s. f., g.-d. art. autoflagelắrii; pl. autoflagelắri

autoflagelărilor
AUTOFLAGELÁRE, autoflagelări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a se autoflagela; autoflagelație. [Pr.: a-u-] – V. autoflagela.

DOOM

autoflageláre (a-u-to-fla-) s. f., g.-d. art. autoflagelắrii; pl. autoflagelắri

autofon
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofon
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofona
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofone
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonei
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonele
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonelor
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofoni
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofoni
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonie
AUTOFONÍE s.f. Rezonanță penibilă și obsedantă a propriei voci. [Gen. -iei. / < fr. autophonie, cf. gr. autos – însuși, phone – sunet].

autofonii
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonii
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonilor
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonilor
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonul
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonul
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonului
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofonului
AUTOFÓN, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

autofrânare
AUTOFRÂNÁRE, autofrânări, s. f. Împiedicare a mișcării în sens invers celui normal, a anumitor elemente ale unui mecanism, folosind frecarea dintre suprafețele care vin în contact. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + frânare.

DOOM

autofrânáre (a-u-to-frâ-) s. f., g.-d. art. autofrânắrii; pl. autofrânắri

autofuraja
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajai
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajam
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajare
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajare
AUTOFURAJÁRE, autofurajări, s. f. Acțiunea de a se autofuraja și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autofuraja.

autofurajară
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajarăm
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajarăți
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajase
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajasem
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajaseră
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajaserăm
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajaserăți
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajaseși
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajaseți
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajat
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajau
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajași
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajați
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajează
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajez
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajeze
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajezi
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajând
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurajînd
AUTOFURAJÁ, autofurajez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi agricole, gospodării țărănești) A se aproviziona cu furaje prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furaja.

autofurgoane
AUTOFURGÓN, autofurgoane, s. n. Furgon autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furgon.

DOOM

autofurgón (a-u-) s. n., pl. autofurgoáne

autofurgoanele
AUTOFURGÓN, autofurgoane, s. n. Furgon autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furgon.

DOOM

autofurgón (a-u-) s. n., pl. autofurgoáne

autofurgoanelor
AUTOFURGÓN, autofurgoane, s. n. Furgon autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furgon.

DOOM

autofurgón (a-u-) s. n., pl. autofurgoáne

autofurgon
AUTOFURGÓN, autofurgoane, s. n. Furgon autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furgon.

DOOM

autofurgón (a-u-) s. n., pl. autofurgoáne

autofurgoneta
AUTOFURGONÉTĂ, autofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + furgonetă.

DOOM

autofurgonétă (a-u-) s. f., g.-d. art. autofurgonétei; pl. autofurgonéte

autofurgonete
AUTOFURGONÉTĂ, autofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + furgonetă.

DOOM

autofurgonétă (a-u-) s. f., g.-d. art. autofurgonétei; pl. autofurgonéte

autofurgonetei
AUTOFURGONÉTĂ, autofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + furgonetă.

DOOM

autofurgonétă (a-u-) s. f., g.-d. art. autofurgonétei; pl. autofurgonéte

autofurgonetele
AUTOFURGONÉTĂ, autofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + furgonetă.

DOOM

autofurgonétă (a-u-) s. f., g.-d. art. autofurgonétei; pl. autofurgonéte

autofurgonetelor
AUTOFURGONÉTĂ, autofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹ + furgonetă.

DOOM

autofurgonétă (a-u-) s. f., g.-d. art. autofurgonétei; pl. autofurgonéte

autofurgonul
AUTOFURGÓN, autofurgoane, s. n. Furgon autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furgon.

DOOM

autofurgón (a-u-) s. n., pl. autofurgoáne

autofurgonului
AUTOFURGÓN, autofurgoane, s. n. Furgon autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + furgon.

DOOM

autofurgón (a-u-) s. n., pl. autofurgoáne

autogam
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogama
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogama
AUTOGÁMĂ, autogame, s. f., adj. (Plantă) la care polenizarea se face direct (cu polen din staminele florii în care se află pistilul). [Pr.: a-u-] – Din fr. autogame.

DOOM

autogámă (a-u-) adj. f., s. f., pl. autogáme

autogame
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogame
AUTOGÁMĂ, autogame, s. f., adj. (Plantă) la care polenizarea se face direct (cu polen din staminele florii în care se află pistilul). [Pr.: a-u-] – Din fr. autogame.

DOOM

autogámă (a-u-) adj. f., s. f., pl. autogáme

autogamei
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogamei
AUTOGÁMĂ, autogame, s. f., adj. (Plantă) la care polenizarea se face direct (cu polen din staminele florii în care se află pistilul). [Pr.: a-u-] – Din fr. autogame.

DOOM

autogámă (a-u-) adj. f., s. f., pl. autogáme

autogamele
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogamele
AUTOGÁMĂ, autogame, s. f., adj. (Plantă) la care polenizarea se face direct (cu polen din staminele florii în care se află pistilul). [Pr.: a-u-] – Din fr. autogame.

DOOM

autogámă (a-u-) adj. f., s. f., pl. autogáme

autogamelor
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogamelor
AUTOGÁMĂ, autogame, s. f., adj. (Plantă) la care polenizarea se face direct (cu polen din staminele florii în care se află pistilul). [Pr.: a-u-] – Din fr. autogame.

DOOM

autogámă (a-u-) adj. f., s. f., pl. autogáme

autogami
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogamie
AUTOGAMÍE s. f. Reproducere (la plante) prin polenizare directă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogamie.

DOOM

autogamíe (a-u-) s. f., art. autogamía, g.-d. autogamíi, art. autogamíei

autogamii
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogamilor
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogamul
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogamului
AUTOGÁM, -Ă adj., s.f. (Plantă) care prezintă autogamie. [< fr. autogame].

autogara
AUTOGÁRĂ, autogări, s. f. Gară pentru autobuze și autocamioane. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gară.

DOOM

autogáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autogắrii; pl. autogắri

autogen
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogena
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogene
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogenei
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogenele
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogenelor
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogenetic
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogenetica
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogenetice
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogeneticei
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogeneticele
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogeneticelor
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogenetici
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogeneticii
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogeneticilor
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogeneticul
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogeneticului
AUTOGENÉTIC, -Ă, autogenetici, -ce, adj. De autogeneză. [Pr.: a-u-] – Din germ. autogenetisch.

autogeneza
AUTOGENÉZĂ s. f. Teorie care absolutizează acțiunea factorilor ereditari în dezvoltarea individului și neagă rolul mediului ambiant. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogénèse.

DOOM

autogenéză (a-u-) s. f., g.-d. art. autogenézei

autogeneze
AUTOGENÉZĂ s. f. Teorie care absolutizează acțiunea factorilor ereditari în dezvoltarea individului și neagă rolul mediului ambiant. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogénèse.

DOOM

autogenéză (a-u-) s. f., g.-d. art. autogenézei

autogenezei
AUTOGENÉZĂ s. f. Teorie care absolutizează acțiunea factorilor ereditari în dezvoltarea individului și neagă rolul mediului ambiant. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogénèse.

DOOM

autogenéză (a-u-) s. f., g.-d. art. autogenézei

autogenezele
AUTOGENÉZĂ s. f. Teorie care absolutizează acțiunea factorilor ereditari în dezvoltarea individului și neagă rolul mediului ambiant. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogénèse.

DOOM

autogenéză (a-u-) s. f., g.-d. art. autogenézei

autogenezelor
AUTOGENÉZĂ s. f. Teorie care absolutizează acțiunea factorilor ereditari în dezvoltarea individului și neagă rolul mediului ambiant. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogénèse.

DOOM

autogenéză (a-u-) s. f., g.-d. art. autogenézei

autogeni
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogenia
AUTOGENÍE s.f. Capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce. [< fr. autogénie, cf. gr. autos – însuși, genesis – naștere].

autogenie
AUTOGENÍE s.f. Capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce. [< fr. autogénie, cf. gr. autos – însuși, genesis – naștere].

autogeniei
AUTOGENÍE s.f. Capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce. [< fr. autogénie, cf. gr. autos – însuși, genesis – naștere].

autogenii
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogenii
AUTOGENÍE s.f. Capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce. [< fr. autogénie, cf. gr. autos – însuși, genesis – naștere].

autogenilor
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogenul
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogenului
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (în expr.) Sudură autogenă = sudură a două bucăți din același metal prin fuziunea (parțială) obținută cu ajutorul unei vergele de metal topite la o flacără (de obicei) de acetilenă, activată de oxigen.

autogenă
AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (În sintagma) Sudură autogenă = tip de sudură care folosește căldura produsă prin arderea acetilenei în oxigen. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogène.

DOOM

autogénă (a-u-) adj. f., pl. autogéne

autogestionar
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionar
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionara
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionara
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionare
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionare
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionare
AUTOGESTIONÁRE, autogestionari, s. f. Autogestiune. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionare.

DOOM

autogestionáre (a-u-, -ti-o-) s. f., g.-d. art. autogestionắrii; pl. autogestionắri

autogestionarea
AUTOGESTIONÁRE, autogestionari, s. f. Autogestiune. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionare.

DOOM

autogestionáre (a-u-, -ti-o-) s. f., g.-d. art. autogestionắrii; pl. autogestionắri

autogestionarei
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarei
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarele
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarele
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarelor
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarelor
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionari
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionari
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarii
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarii
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarilor
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarilor
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarul
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarul
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarului
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionarului
AUTOGESTIONÁR, -Ă, autogestionari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

DOOM

autogestionár (a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionári; adj. f., s. f. autogestionáră, pl. autogestionáre

autogestionări
AUTOGESTIONÁRE, autogestionari, s. f. Autogestiune. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionare.

DOOM

autogestionáre (a-u-, -ti-o-) s. f., g.-d. art. autogestionắrii; pl. autogestionắri

autogestionării
AUTOGESTIONÁRE, autogestionari, s. f. Autogestiune. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionare.

DOOM

autogestionáre (a-u-, -ti-o-) s. f., g.-d. art. autogestionắrii; pl. autogestionắri

autogestionările
AUTOGESTIONÁRE, autogestionari, s. f. Autogestiune. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionare.

DOOM

autogestionáre (a-u-, -ti-o-) s. f., g.-d. art. autogestionắrii; pl. autogestionắri

autogestionărilor
AUTOGESTIONÁRE, autogestionari, s. f. Autogestiune. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionare.

DOOM

autogestionáre (a-u-, -ti-o-) s. f., g.-d. art. autogestionắrii; pl. autogestionắri

autogestiune
AUTOGESTIÚNE, autogestiuni, s. f. Gestiune sau administrație proprie; autogestionare. [Pr.: a-u-to-ges-ti-u-] – Auto¹- + gestiune. Cf. fr. autogestion.

DOOM

autogestiúne (a-u-, -ti-u-) s. f., g.-d. art. autogestiúnii; pl. autogestiúni

autogestiunea
AUTOGESTIÚNE, autogestiuni, s. f. Gestiune sau administrație proprie; autogestionare. [Pr.: a-u-to-ges-ti-u-] – Auto¹- + gestiune. Cf. fr. autogestion.

DOOM

autogestiúne (a-u-, -ti-u-) s. f., g.-d. art. autogestiúnii; pl. autogestiúni

autogestiuni
AUTOGESTIÚNE, autogestiuni, s. f. Gestiune sau administrație proprie; autogestionare. [Pr.: a-u-to-ges-ti-u-] – Auto¹- + gestiune. Cf. fr. autogestion.

DOOM

autogestiúne (a-u-, -ti-u-) s. f., g.-d. art. autogestiúnii; pl. autogestiúni

autogestiunii
AUTOGESTIÚNE, autogestiuni, s. f. Gestiune sau administrație proprie; autogestionare. [Pr.: a-u-to-ges-ti-u-] – Auto¹- + gestiune. Cf. fr. autogestion.

DOOM

autogestiúne (a-u-, -ti-u-) s. f., g.-d. art. autogestiúnii; pl. autogestiúni

autogestiunile
AUTOGESTIÚNE, autogestiuni, s. f. Gestiune sau administrație proprie; autogestionare. [Pr.: a-u-to-ges-ti-u-] – Auto¹- + gestiune. Cf. fr. autogestion.

DOOM

autogestiúne (a-u-, -ti-u-) s. f., g.-d. art. autogestiúnii; pl. autogestiúni

autogestiunilor
AUTOGESTIÚNE, autogestiuni, s. f. Gestiune sau administrație proprie; autogestionare. [Pr.: a-u-to-ges-ti-u-] – Auto¹- + gestiune. Cf. fr. autogestion.

DOOM

autogestiúne (a-u-, -ti-u-) s. f., g.-d. art. autogestiúnii; pl. autogestiúni

autoghidaj
AUTOGHIDÁJ s.n. Procedeu care permite unui mobil de a-și dirija el însuși mișcarea. [< fr. autoguidage].

autoghidaje
AUTOGHIDÁJ s.n. Procedeu care permite unui mobil de a-și dirija el însuși mișcarea. [< fr. autoguidage].

autoghidajele
AUTOGHIDÁJ s.n. Procedeu care permite unui mobil de a-și dirija el însuși mișcarea. [< fr. autoguidage].

autoghidajelor
AUTOGHIDÁJ s.n. Procedeu care permite unui mobil de a-și dirija el însuși mișcarea. [< fr. autoguidage].

autoghidajul
AUTOGHIDÁJ s.n. Procedeu care permite unui mobil de a-și dirija el însuși mișcarea. [< fr. autoguidage].

autoghidajului
AUTOGHIDÁJ s.n. Procedeu care permite unui mobil de a-și dirija el însuși mișcarea. [< fr. autoguidage].

autoghidat
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autoghidata
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autoghidate
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autoghidatei
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autoghidatele
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autoghidatelor
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autoghidatul
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autoghidatului
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autoghidați
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autoghidații
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autoghidaților
AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidați, -te, adj. (Despre corpuri mobile) Care își dirijează singur mișcarea către țintă. [Pr.: a-u-] – După fr. autoguidé.

DOOM

autoghidát (a-u-) adj. m., pl. autoghidáți; f. autoghidátă, pl. autoghidáte

autogir
AUTOGÍR, autogire, s. n. Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu o elice de sustentație care se rotește liber. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogire.

DOOM

autogír (a-u-) s. n., pl. autogíre

autogire
AUTOGÍR, autogire, s. n. Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu o elice de sustentație care se rotește liber. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogire.

DOOM

autogír (a-u-) s. n., pl. autogíre

autogirele
AUTOGÍR, autogire, s. n. Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu o elice de sustentație care se rotește liber. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogire.

DOOM

autogír (a-u-) s. n., pl. autogíre

autogirelor
AUTOGÍR, autogire, s. n. Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu o elice de sustentație care se rotește liber. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogire.

DOOM

autogír (a-u-) s. n., pl. autogíre

autogirul
AUTOGÍR, autogire, s. n. Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu o elice de sustentație care se rotește liber. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogire.

DOOM

autogír (a-u-) s. n., pl. autogíre

autogirului
AUTOGÍR, autogire, s. n. Aeronavă prevăzută cu o elice de propulsie antrenată de un motor și cu o elice de sustentație care se rotește liber. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogire.

DOOM

autogír (a-u-) s. n., pl. autogíre

autognoza
AUTOGNÓZĂ s.f. Cunoașterea de sine însuși. [< fr. autognose, cf. gr. autos – însuși, gnosis – cunoaștere].

autognoze
AUTOGNÓZĂ s.f. Cunoașterea de sine însuși. [< fr. autognose, cf. gr. autos – însuși, gnosis – cunoaștere].

autognozei
AUTOGNÓZĂ s.f. Cunoașterea de sine însuși. [< fr. autognose, cf. gr. autos – însuși, gnosis – cunoaștere].

autognozic
AUTOGNÓZIC, -Ă adj. Referitor la autognoză. [< fr. autognostique].

autogol
AUTOGÓL, autogoluri, s. n. (Sport) Gol în propria poartă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogoal.

DOOM

autogól (a-u-) s. n., pl. autogóluri

autogolul
AUTOGÓL, autogoluri, s. n. (Sport) Gol în propria poartă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogoal.

DOOM

autogól (a-u-) s. n., pl. autogóluri

autogolului
AUTOGÓL, autogoluri, s. n. (Sport) Gol în propria poartă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogoal.

DOOM

autogól (a-u-) s. n., pl. autogóluri

autogoluri
AUTOGÓL, autogoluri, s. n. (Sport) Gol în propria poartă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogoal.

DOOM

autogól (a-u-) s. n., pl. autogóluri

autogolurile
AUTOGÓL, autogoluri, s. n. (Sport) Gol în propria poartă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogoal.

DOOM

autogól (a-u-) s. n., pl. autogóluri

autogolurilor
AUTOGÓL, autogoluri, s. n. (Sport) Gol în propria poartă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogoal.

DOOM

autogól (a-u-) s. n., pl. autogóluri

autogospodări
AUTOGOSPODĂRÍ, autogospodăresc, vb. IV. Refl. A se gospodări (1) prin forțe și mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + gospodări.

autogospodărire
AUTOGOSPODĂRÍRE, autogospodăriri, s. f. Acțiunea de a se autogospodări și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autogospodări.

autograf
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autografa
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autografe
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autografei
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autografele
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autografelor
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autografi
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autografia
AUTOGRAFÍE s. f. Procedeu prin care se reproduce pe piatră litografică sau pe o hârtie specială un text, un desen etc. (autograf). ♦ (Concr.) Text, desen etc. astfel reprodus. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographie.

DOOM

autografíe (a-u-to-gra-) s. f., art. autografía, g.-d. autografíi, art. autografíei

autografic
AUTOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la autografie. [< fr. autografique].

autografie
AUTOGRAFÍE s. f. Procedeu prin care se reproduce pe piatră litografică sau pe o hârtie specială un text, un desen etc. (autograf). ♦ (Concr.) Text, desen etc. astfel reprodus. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographie.

DOOM

autografíe (a-u-to-gra-) s. f., art. autografía, g.-d. autografíi, art. autografíei

autografiei
AUTOGRAFÍE s. f. Procedeu prin care se reproduce pe piatră litografică sau pe o hârtie specială un text, un desen etc. (autograf). ♦ (Concr.) Text, desen etc. astfel reprodus. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographie.

DOOM

autografíe (a-u-to-gra-) s. f., art. autografía, g.-d. autografíi, art. autografíei

autografii
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autografii
AUTOGRAFÍE s. f. Procedeu prin care se reproduce pe piatră litografică sau pe o hârtie specială un text, un desen etc. (autograf). ♦ (Concr.) Text, desen etc. astfel reprodus. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographie.

DOOM

autografíe (a-u-to-gra-) s. f., art. autografía, g.-d. autografíi, art. autografíei

autografiile
AUTOGRAFÍE s. f. Procedeu prin care se reproduce pe piatră litografică sau pe o hârtie specială un text, un desen etc. (autograf). ♦ (Concr.) Text, desen etc. astfel reprodus. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographie.

DOOM

autografíe (a-u-to-gra-) s. f., art. autografía, g.-d. autografíi, art. autografíei

autografiilor
AUTOGRAFÍE s. f. Procedeu prin care se reproduce pe piatră litografică sau pe o hârtie specială un text, un desen etc. (autograf). ♦ (Concr.) Text, desen etc. astfel reprodus. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographie.

DOOM

autografíe (a-u-to-gra-) s. f., art. autografía, g.-d. autografíi, art. autografíei

autografilor
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autograful
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autografului
AUTOGRÁF, -Ă, autografi, -e, adj., s. n. (Text, document, semnătură etc.) scris de mâna autorului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autographe.

DOOM

autográf² (a-u-to-graf) s. n., pl. autográfe

autograma
AUTOGRÁMĂ s.f.. Telegramă pentru automobiliști, afișată la pompele de benzină. [< fr. autogramme].

autograme
AUTOGRÁMĂ s.f.. Telegramă pentru automobiliști, afișată la pompele de benzină. [< fr. autogramme].

autogramei
AUTOGRÁMĂ s.f.. Telegramă pentru automobiliști, afișată la pompele de benzină. [< fr. autogramme].

autogramele
AUTOGRÁMĂ s.f.. Telegramă pentru automobiliști, afișată la pompele de benzină. [< fr. autogramme].

autogramelor
AUTOGRÁMĂ s.f.. Telegramă pentru automobiliști, afișată la pompele de benzină. [< fr. autogramme].

autogravura
AUTOGRAVÚRĂ s.f. Velografie. [Cf. germ. Autogravüre].

autogravuri
AUTOGRAVÚRĂ s.f. Velografie. [Cf. germ. Autogravüre].

autogravurii
AUTOGRAVÚRĂ s.f. Velografie. [Cf. germ. Autogravüre].

autogravurile
AUTOGRAVÚRĂ s.f. Velografie. [Cf. germ. Autogravüre].

autogravurilor
AUTOGRAVÚRĂ s.f. Velografie. [Cf. germ. Autogravüre].

autogreder
AUTOGRÉDER, autogredere, s. n. Greder autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + greder.

DOOM

*autogréder (a-u-to-gre-) s. n., pl. autogrédere

autogredere
AUTOGRÉDER, autogredere, s. n. Greder autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + greder.

DOOM

*autogréder (a-u-to-gre-) s. n., pl. autogrédere

autogrederele
AUTOGRÉDER, autogredere, s. n. Greder autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + greder.

DOOM

*autogréder (a-u-to-gre-) s. n., pl. autogrédere

autogrederelor
AUTOGRÉDER, autogredere, s. n. Greder autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + greder.

DOOM

*autogréder (a-u-to-gre-) s. n., pl. autogrédere

autogrederul
AUTOGRÉDER, autogredere, s. n. Greder autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + greder.

DOOM

*autogréder (a-u-to-gre-) s. n., pl. autogrédere

autogrederului
AUTOGRÉDER, autogredere, s. n. Greder autopropulsat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + greder.

DOOM

*autogréder (a-u-to-gre-) s. n., pl. autogrédere

autogrefa
AUTOGRÉFĂ, autogrefe, s. f. (Med.) Autoplastie. [Pr: a-u-] – Din fr. autogreffe.

autogrefe
AUTOGRÉFĂ, autogrefe, s. f. (Med.) Autoplastie. [Pr: a-u-] – Din fr. autogreffe.

autogrefei
AUTOGRÉFĂ, autogrefe, s. f. (Med.) Autoplastie. [Pr: a-u-] – Din fr. autogreffe.

autogrefele
AUTOGRÉFĂ, autogrefe, s. f. (Med.) Autoplastie. [Pr: a-u-] – Din fr. autogreffe.

autogrefelor
AUTOGRÉFĂ, autogrefe, s. f. (Med.) Autoplastie. [Pr: a-u-] – Din fr. autogreffe.

autogunoiera
AUTOGUNOIÉRĂ, autogunoiere, s. f. Autovehicul pentru transportul gunoiului. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gunoi + suf. -ieră.

autogunoiere
AUTOGUNOIÉRĂ, autogunoiere, s. f. Autovehicul pentru transportul gunoiului. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gunoi + suf. -ieră.

autogunoierei
AUTOGUNOIÉRĂ, autogunoiere, s. f. Autovehicul pentru transportul gunoiului. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gunoi + suf. -ieră.

autogunoierele
AUTOGUNOIÉRĂ, autogunoiere, s. f. Autovehicul pentru transportul gunoiului. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gunoi + suf. -ieră.

autogunoierelor
AUTOGUNOIÉRĂ, autogunoiere, s. f. Autovehicul pentru transportul gunoiului. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gunoi + suf. -ieră.

autoguverna
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernai
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernam
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernare
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernare
AUTOGUVERNÁRE, autoguvernări, s. f. Faptul de a se autoguverna. [Pr.: a-u-] – V. autoguverna.

DOOM

autoguvernáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoguvernắrii, pl. autoguvernắri

autoguvernarea
AUTOGUVERNÁRE, autoguvernări, s. f. Faptul de a se autoguverna. [Pr.: a-u-] – V. autoguverna.

DOOM

autoguvernáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoguvernắrii, pl. autoguvernắri

autoguvernară
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernarăm
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernarăți
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernase
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernasem
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernaseră
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernaserăm
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernaserăți
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernaseși
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernaseți
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernat
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernau
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernași
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernați
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernează
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernez
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguverneze
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernezi
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernând
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernînd
AUTOGUVERNÁ, autoguvernez, vb. I. Refl. (Despre state) A se conduce singur (fără amestec străin). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + guverna.

DOOM

!autoguverná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguverneáză

autoguvernări
AUTOGUVERNÁRE, autoguvernări, s. f. Faptul de a se autoguverna. [Pr.: a-u-] – V. autoguverna.

DOOM

autoguvernáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoguvernắrii, pl. autoguvernắri

autoguvernării
AUTOGUVERNÁRE, autoguvernări, s. f. Faptul de a se autoguverna. [Pr.: a-u-] – V. autoguverna.

DOOM

autoguvernáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoguvernắrii, pl. autoguvernắri

autoguvernările
AUTOGUVERNÁRE, autoguvernări, s. f. Faptul de a se autoguverna. [Pr.: a-u-] – V. autoguverna.

DOOM

autoguvernáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoguvernắrii, pl. autoguvernắri

autoguvernărilor
AUTOGUVERNÁRE, autoguvernări, s. f. Faptul de a se autoguverna. [Pr.: a-u-] – V. autoguverna.

DOOM

autoguvernáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoguvernắrii, pl. autoguvernắri

autogări
AUTOGÁRĂ, autogări, s. f. Gară pentru autobuze și autocamioane. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gară.

DOOM

autogáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autogắrii; pl. autogắri

autogării
AUTOGÁRĂ, autogări, s. f. Gară pentru autobuze și autocamioane. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gară.

DOOM

autogáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autogắrii; pl. autogắri

autogările
AUTOGÁRĂ, autogări, s. f. Gară pentru autobuze și autocamioane. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gară.

DOOM

autogáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autogắrii; pl. autogắri

autogărilor
AUTOGÁRĂ, autogări, s. f. Gară pentru autobuze și autocamioane. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gară.

DOOM

autogáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autogắrii; pl. autogắri

autohalta
AUTOHÁLTĂ, autohalte, s. f. Haltă pentru autobuze. [Pr: a-u-] – Auto²- + haltă.

DOOM

autoháltă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoháltei; pl. autohálte

autohalte
AUTOHÁLTĂ, autohalte, s. f. Haltă pentru autobuze. [Pr: a-u-] – Auto²- + haltă.

DOOM

autoháltă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoháltei; pl. autohálte

autohaltei
AUTOHÁLTĂ, autohalte, s. f. Haltă pentru autobuze. [Pr: a-u-] – Auto²- + haltă.

DOOM

autoháltă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoháltei; pl. autohálte

autohaltele
AUTOHÁLTĂ, autohalte, s. f. Haltă pentru autobuze. [Pr: a-u-] – Auto²- + haltă.

DOOM

autoháltă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoháltei; pl. autohálte

autohaltelor
AUTOHÁLTĂ, autohalte, s. f. Haltă pentru autobuze. [Pr: a-u-] – Auto²- + haltă.

DOOM

autoháltă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoháltei; pl. autohálte

autohemoterapia
AUTOHEMOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament utilizat în unele boli alergice, constând în injectarea intramusculară a unei cantități mici de sânge recoltat de la același individ. [Pr: a-u-] – Din fr. autohémotherapie.

DOOM

autohemoterapíe (înv.) (a-u-) s. f., art. autohemoterapía, g.-d. autohemoterapíi, art. autohemoterapíei

autohemoterapie
AUTOHEMOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament utilizat în unele boli alergice, constând în injectarea intramusculară a unei cantități mici de sânge recoltat de la același individ. [Pr: a-u-] – Din fr. autohémotherapie.

DOOM

autohemoterapíe (înv.) (a-u-) s. f., art. autohemoterapía, g.-d. autohemoterapíi, art. autohemoterapíei

autohemoterapiei
AUTOHEMOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament utilizat în unele boli alergice, constând în injectarea intramusculară a unei cantități mici de sânge recoltat de la același individ. [Pr: a-u-] – Din fr. autohémotherapie.

DOOM

autohemoterapíe (înv.) (a-u-) s. f., art. autohemoterapía, g.-d. autohemoterapíi, art. autohemoterapíei

autohemoterapii
AUTOHEMOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament utilizat în unele boli alergice, constând în injectarea intramusculară a unei cantități mici de sânge recoltat de la același individ. [Pr: a-u-] – Din fr. autohémotherapie.

DOOM

autohemoterapíe (înv.) (a-u-) s. f., art. autohemoterapía, g.-d. autohemoterapíi, art. autohemoterapíei

autohemoterapiile
AUTOHEMOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament utilizat în unele boli alergice, constând în injectarea intramusculară a unei cantități mici de sânge recoltat de la același individ. [Pr: a-u-] – Din fr. autohémotherapie.

DOOM

autohemoterapíe (înv.) (a-u-) s. f., art. autohemoterapía, g.-d. autohemoterapíi, art. autohemoterapíei

autohemoterapiilor
AUTOHEMOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament utilizat în unele boli alergice, constând în injectarea intramusculară a unei cantități mici de sânge recoltat de la același individ. [Pr: a-u-] – Din fr. autohémotherapie.

DOOM

autohemoterapíe (înv.) (a-u-) s. f., art. autohemoterapía, g.-d. autohemoterapíi, art. autohemoterapíei

autoheterodină
AUTOHETERODÍNĂ s.f. (Fiz.) Oscilator realizat prin cuplarea circuitelor de anod și de grilă ale unui etaj cu triodă, folosit în telegrafie. [Cf. fr. autohétérodyne].

autohton
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autohtona
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autohtone
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autohtonei
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autohtonele
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autohtonelor
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autohtoni
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autohtonie
AUTOHTONÍE s.f. Autohtonism. [Cf. it. autoctonia].

autohtonii
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autohtonilor
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autohtonism
AUTOHTONÍSM s. n. Ansamblu de trăsături autohtone; p. ext. exagerare a trăsăturilor specifice unei colectivități naționale. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -ism.

DOOM

!autohtonísm (a-u-toh-to-/-to-hto-) s. n.

autohtonismul
AUTOHTONÍSM s. n. Ansamblu de trăsături autohtone; p. ext. exagerare a trăsăturilor specifice unei colectivități naționale. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -ism.

DOOM

!autohtonísm (a-u-toh-to-/-to-hto-) s. n.

autohtonismului
AUTOHTONÍSM s. n. Ansamblu de trăsături autohtone; p. ext. exagerare a trăsăturilor specifice unei colectivități naționale. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -ism.

DOOM

!autohtonísm (a-u-toh-to-/-to-hto-) s. n.

autohtonitate
AUTOHTONITÁTE s. f. (Rar) Autohtonism. [Pr: a-u-] – Din it. autochtonità.

autohtonitatea
AUTOHTONITÁTE s. f. (Rar) Autohtonism. [Pr: a-u-] – Din it. autochtonità.

autohtonități
AUTOHTONITÁTE s. f. (Rar) Autohtonism. [Pr: a-u-] – Din it. autochtonità.

autohtonității
AUTOHTONITÁTE s. f. (Rar) Autohtonism. [Pr: a-u-] – Din it. autochtonità.

autohtoniza
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizai
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizam
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizare
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizare
AUTOHTONIZÁRE, autohtonizări, s. f. Acțiunea de a (se) autohtoniza și rezultatul ei. [Pr: a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizarea
AUTOHTONIZÁRE, autohtonizări, s. f. Acțiunea de a (se) autohtoniza și rezultatul ei. [Pr: a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizară
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizarăm
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizarăți
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizase
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizasem
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizaseră
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizaserăm
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizaserăți
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizaseși
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizaseți
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizat
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizat
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizata
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizate
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizatei
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizatele
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizatelor
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizatul
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizatului
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizau
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizași
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizați
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizați
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizații
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizaților
AUTOHTONIZÁT, -Ă, autohtonizați, -te, adj. Care a căpătat caracter autohton. [Pr. a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizează
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizez
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizeze
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizezi
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizând
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizînd
AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter autohton. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -iza.

autohtonizări
AUTOHTONIZÁRE, autohtonizări, s. f. Acțiunea de a (se) autohtoniza și rezultatul ei. [Pr: a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizării
AUTOHTONIZÁRE, autohtonizări, s. f. Acțiunea de a (se) autohtoniza și rezultatul ei. [Pr: a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizările
AUTOHTONIZÁRE, autohtonizări, s. f. Acțiunea de a (se) autohtoniza și rezultatul ei. [Pr: a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonizărilor
AUTOHTONIZÁRE, autohtonizări, s. f. Acțiunea de a (se) autohtoniza și rezultatul ei. [Pr: a-u-] – V. autohtoniza.

autohtonul
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autohtonului
AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent, care este originar de aici; băștinaș, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.

DOOM

!autohtón (a-u-toh-ton/-to-hton) adj. m., pl. autohtóni; f. autohtónă, pl. autohtóne

autoignora
AUTOIGNORÁ, autoignor, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + ignora.

DOOM

!autoignorá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoignóră

autoignora
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorai
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignoram
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorare
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorare
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorară
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorarăm
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorarăți
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorase
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorasem
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignoraseră
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignoraserăm
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignoraserăți
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignoraseși
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignoraseți
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorat
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorau
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorași
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorați
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorează
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorez
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignoreze
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorezi
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorând
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoignorînd
AUTOIGNORÁ, autoignorez, vb. I. Refl. A-și neglija, a nu lua în seamă propria persoană, propria existență. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: autoignór] – Auto¹- + ignora.

autoiluziona
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionai
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionam
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionare
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionare
AUTOILUZIONÁRE, autoiluzionări, s. f. Faptul de a se autoiluziona. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – V. autoiluziona.

autoiluzionarea
AUTOILUZIONÁRE, autoiluzionări, s. f. Faptul de a se autoiluziona. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – V. autoiluziona.

autoiluzionară
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionarăm
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionarăți
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionase
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionasem
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionaseră
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionaserăm
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionaserăți
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionaseși
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionaseți
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionat
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionau
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionași
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionați
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionează
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionez
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzioneze
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionezi
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionând
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionînd
AUTOILUZIONÁ, autoiluzionez, vb. I. Refl. A-și face singur iluzii. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – Auto¹- + iluziona.

autoiluzionări
AUTOILUZIONÁRE, autoiluzionări, s. f. Faptul de a se autoiluziona. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – V. autoiluziona.

autoiluzionării
AUTOILUZIONÁRE, autoiluzionări, s. f. Faptul de a se autoiluziona. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – V. autoiluziona.

autoiluzionările
AUTOILUZIONÁRE, autoiluzionări, s. f. Faptul de a se autoiluziona. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – V. autoiluziona.

autoiluzionărilor
AUTOILUZIONÁRE, autoiluzionări, s. f. Faptul de a se autoiluziona. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – V. autoiluziona.

autoimita
AUTOIMITÁ vb. I. refl. A se imita pe sine însuși. [Et. incertă].

autoimitare
AUTOIMITÁ vb. I. refl. A se imita pe sine însuși. [Et. incertă].

autoimprecație
AUTOIMPRECÁȚIE s.f. Blestem adresat sieși pentru a garanta justețea și buna-credința cu care a afirmat sau a întreprins ceva. [Gen. -iei. / et. incertă].

autoimpunere
AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească (prezentată ca) dată de bunăvoie pentru o lucrare de interes public. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (după rus. samooblojenie).

DOOM

autoimpúnere (a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpúnerii; pl. autoimpúneri

autoimpunerea
AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească (prezentată ca) dată de bunăvoie pentru o lucrare de interes public. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (după rus. samooblojenie).

DOOM

autoimpúnere (a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpúnerii; pl. autoimpúneri

autoimpuneri
AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească (prezentată ca) dată de bunăvoie pentru o lucrare de interes public. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (după rus. samooblojenie).

DOOM

autoimpúnere (a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpúnerii; pl. autoimpúneri

autoimpunerii
AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească (prezentată ca) dată de bunăvoie pentru o lucrare de interes public. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (după rus. samooblojenie).

DOOM

autoimpúnere (a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpúnerii; pl. autoimpúneri

autoimpunerile
AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească (prezentată ca) dată de bunăvoie pentru o lucrare de interes public. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (după rus. samooblojenie).

DOOM

autoimpúnere (a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpúnerii; pl. autoimpúneri

autoimpunerilor
AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească (prezentată ca) dată de bunăvoie pentru o lucrare de interes public. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (după rus. samooblojenie).

DOOM

autoimpúnere (a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpúnerii; pl. autoimpúneri

autoimun
AUTOIMÚN, -Ă, autoimuni, -e, adj. Care prezintă autoimunitate. ◊ Boală autoimună = boală în care leziunile și tulburările sunt consecința perturbării mecanismelor de imunitate. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + imun.

autoimunitate
AUTOIMUNITÁTE s. f. (Biol.) Proces patologic care constă în producerea de anticorpi îndreptați împotriva propriilor constituenți ai organismului. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + imunitate (după fr. autoimmunisation).

autoimunitatea
AUTOIMUNITÁTE s. f. (Biol.) Proces patologic care constă în producerea de anticorpi îndreptați împotriva propriilor constituenți ai organismului. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + imunitate (după fr. autoimmunisation).

autoimunități
AUTOIMUNITÁTE s. f. (Biol.) Proces patologic care constă în producerea de anticorpi îndreptați împotriva propriilor constituenți ai organismului. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + imunitate (după fr. autoimmunisation).

autoimunității
AUTOIMUNITÁTE s. f. (Biol.) Proces patologic care constă în producerea de anticorpi îndreptați împotriva propriilor constituenți ai organismului. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + imunitate (după fr. autoimmunisation).

autoimunizare
AUTOIMUNIZÁRE s.f. Elaborare de anticorpi față de substanțele propriului organism. [Cf. fr. auto-immunisation].

autoinducția
AUTOINDÚCȚIE, autoinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; selfinducție. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-induction.

DOOM

autoindúcție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoindúcția (-ți-a), g.-d. art. autoindúcției; pl. autoindúcții, art. autoindúcțiile (-ți-i-)

autoinducție
AUTOINDÚCȚIE, autoinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; selfinducție. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-induction.

DOOM

autoindúcție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoindúcția (-ți-a), g.-d. art. autoindúcției; pl. autoindúcții, art. autoindúcțiile (-ți-i-)

autoinducției
AUTOINDÚCȚIE, autoinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; selfinducție. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-induction.

DOOM

autoindúcție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoindúcția (-ți-a), g.-d. art. autoindúcției; pl. autoindúcții, art. autoindúcțiile (-ți-i-)

autoinducții
AUTOINDÚCȚIE, autoinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; selfinducție. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-induction.

DOOM

autoindúcție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoindúcția (-ți-a), g.-d. art. autoindúcției; pl. autoindúcții, art. autoindúcțiile (-ți-i-)

autoinducțiile
AUTOINDÚCȚIE, autoinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; selfinducție. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-induction.

DOOM

autoindúcție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoindúcția (-ți-a), g.-d. art. autoindúcției; pl. autoindúcții, art. autoindúcțiile (-ți-i-)

autoinducțiilor
AUTOINDÚCȚIE, autoinducții, s. f. (Fiz.) Inducție electromagnetică proprie; selfinducție. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-induction.

DOOM

autoindúcție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoindúcția (-ți-a), g.-d. art. autoindúcției; pl. autoindúcții, art. autoindúcțiile (-ți-i-)

autoinfecția
AUTOINFÉCȚIE s.f. Infectare cu microbi de la însuși individul respectiv. [< fr. auto-infection].

DOOM

autoinfécție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoinfécția (-ți-a), g.-d. art. autoinfécției; pl. autoinfécții, art. autoinfécțiile (-ți-i-)

autoinfecție
AUTOINFÉCȚIE s.f. Infectare cu microbi de la însuși individul respectiv. [< fr. auto-infection].

DOOM

autoinfécție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoinfécția (-ți-a), g.-d. art. autoinfécției; pl. autoinfécții, art. autoinfécțiile (-ți-i-)

autoinfecției
AUTOINFÉCȚIE s.f. Infectare cu microbi de la însuși individul respectiv. [< fr. auto-infection].

DOOM

autoinfécție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoinfécția (-ți-a), g.-d. art. autoinfécției; pl. autoinfécții, art. autoinfécțiile (-ți-i-)

autoinfecții
AUTOINFÉCȚIE s.f. Infectare cu microbi de la însuși individul respectiv. [< fr. auto-infection].

DOOM

autoinfécție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoinfécția (-ți-a), g.-d. art. autoinfécției; pl. autoinfécții, art. autoinfécțiile (-ți-i-)

autoinfecțiile
AUTOINFÉCȚIE s.f. Infectare cu microbi de la însuși individul respectiv. [< fr. auto-infection].

DOOM

autoinfécție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoinfécția (-ți-a), g.-d. art. autoinfécției; pl. autoinfécții, art. autoinfécțiile (-ți-i-)

autoinfecțiilor
AUTOINFÉCȚIE s.f. Infectare cu microbi de la însuși individul respectiv. [< fr. auto-infection].

DOOM

autoinfécție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoinfécția (-ți-a), g.-d. art. autoinfécției; pl. autoinfécții, art. autoinfécțiile (-ți-i-)

autoinfestație
AUTOINFESTÁȚIE s.f. Infestare cu forme infecțioase ale unui parazit care se găsește deja în organism. [Gen. -iei. / < auto¹- + lat. infestare – a strica].

autoinstrui
AUTOINSTRUÍ, autoinstruiesc, vb. IV. Refl. A se instrui singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + instrui.

autoinstruire
AUTOINSTRUÍRE, autoinstruiri, s. f. Faptul de a se autoinstrui. [Pr.: a-u-] – V. autoinstrui.

autoinstruit
AUTOINSTRUÍT, -Ă, autoinstruiți, -te, adj. Care s-a instruit singur. [Pr.: a-u-] – V. autoinstrui.

autointitula
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulai
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulam
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulare
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulare
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

autointitularea
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

autointitulară
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitularăm
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitularăți
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulase
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulasem
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulaseră
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulaserăm
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulaserăți
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulaseși
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulaseți
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulat
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulat
AUTOINTITULÁT, -Ă, autointitulați, -te, adj. Care își atribuie (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – V. autointitula.

autointitulau
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulași
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulați
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulează
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulez
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointituleze
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulezi
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulând
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulînd
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

DOOM

*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză

autointitulări
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

autointitulării
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

autointitulările
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

autointitulărilor
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.

autointoxicația
AUTOINTOXICÁȚIE s.f. Intoxicație produsă de organismul însuși, ca urmare a formării de substanțe toxice. [Gen. -iei. / cf. fr. auto-intoxication].

DOOM

autointoxicáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autointoxicáția (-ți-a), g.-d. art. autointoxicáției; pl. autointoxicáții, art. autointoxicáțiile (-ți-i-)

autointoxicație
AUTOINTOXICÁȚIE s.f. Intoxicație produsă de organismul însuși, ca urmare a formării de substanțe toxice. [Gen. -iei. / cf. fr. auto-intoxication].

DOOM

autointoxicáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autointoxicáția (-ți-a), g.-d. art. autointoxicáției; pl. autointoxicáții, art. autointoxicáțiile (-ți-i-)

autointoxicației
AUTOINTOXICÁȚIE s.f. Intoxicație produsă de organismul însuși, ca urmare a formării de substanțe toxice. [Gen. -iei. / cf. fr. auto-intoxication].

DOOM

autointoxicáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autointoxicáția (-ți-a), g.-d. art. autointoxicáției; pl. autointoxicáții, art. autointoxicáțiile (-ți-i-)

autointoxicații
AUTOINTOXICÁȚIE s.f. Intoxicație produsă de organismul însuși, ca urmare a formării de substanțe toxice. [Gen. -iei. / cf. fr. auto-intoxication].

DOOM

autointoxicáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autointoxicáția (-ți-a), g.-d. art. autointoxicáției; pl. autointoxicáții, art. autointoxicáțiile (-ți-i-)

autointoxicațiile
AUTOINTOXICÁȚIE s.f. Intoxicație produsă de organismul însuși, ca urmare a formării de substanțe toxice. [Gen. -iei. / cf. fr. auto-intoxication].

DOOM

autointoxicáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autointoxicáția (-ți-a), g.-d. art. autointoxicáției; pl. autointoxicáții, art. autointoxicáțiile (-ți-i-)

autointoxicațiilor
AUTOINTOXICÁȚIE s.f. Intoxicație produsă de organismul însuși, ca urmare a formării de substanțe toxice. [Gen. -iei. / cf. fr. auto-intoxication].

DOOM

autointoxicáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autointoxicáția (-ți-a), g.-d. art. autointoxicáției; pl. autointoxicáții, art. autointoxicáțiile (-ți-i-)

autoironia
AUTOIRONÍE, autoironii, s. f. Ironie la adresa propriei persoane. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironie.

DOOM

*autoironíe (a-u-) s. f., art. autoironía, g.-d. art. autoironíei, pl. autoironíi

autoironie
AUTOIRONÍE, autoironii, s. f. Ironie la adresa propriei persoane. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironie.

DOOM

*autoironíe (a-u-) s. f., art. autoironía, g.-d. art. autoironíei, pl. autoironíi

autoironiei
AUTOIRONÍE, autoironii, s. f. Ironie la adresa propriei persoane. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironie.

DOOM

*autoironíe (a-u-) s. f., art. autoironía, g.-d. art. autoironíei, pl. autoironíi

autoironii
AUTOIRONÍE, autoironii, s. f. Ironie la adresa propriei persoane. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironie.

DOOM

*autoironíe (a-u-) s. f., art. autoironía, g.-d. art. autoironíei, pl. autoironíi

autoironiile
AUTOIRONÍE, autoironii, s. f. Ironie la adresa propriei persoane. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironie.

DOOM

*autoironíe (a-u-) s. f., art. autoironía, g.-d. art. autoironíei, pl. autoironíi

autoironiilor
AUTOIRONÍE, autoironii, s. f. Ironie la adresa propriei persoane. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironie.

DOOM

*autoironíe (a-u-) s. f., art. autoironía, g.-d. art. autoironíei, pl. autoironíi

autoironiza
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizai
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizam
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizare
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizare
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹ + ironie.

autoironizară
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizarăm
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizarăți
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizase
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizasem
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizaseră
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizaserăm
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizaserăți
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizaseși
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizaseți
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizat
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizau
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizași
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizați
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizează
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizez
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizeze
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizezi
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizând
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoironizînd
AUTOIRONIZÁ, autoironizez, vb. I. Refl. A se supune autoironiei. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironiza.

autoizola
AUTOIZOLÁ vb. I. refl. A se izola singur. [Et. incertă].

autoizolare
AUTOIZOLÁRE s.f. Faptul de a se autoizola. [< autoizola].

autojustificare
AUTOJUSTIFICÁRE s.f. Justificare față de sine însuși. [După fr. autojustification].

autolaboratoare
AUTOLABORATÓR, autolaboratoare, s. n. Laborator instalat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + laborator.

autolaboratoarele
AUTOLABORATÓR, autolaboratoare, s. n. Laborator instalat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + laborator.

autolaboratoarelor
AUTOLABORATÓR, autolaboratoare, s. n. Laborator instalat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + laborator.

autolaborator
AUTOLABORATÓR, autolaboratoare, s. n. Laborator instalat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + laborator.

autolaboratorul
AUTOLABORATÓR, autolaboratoare, s. n. Laborator instalat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + laborator.

autolaboratorului
AUTOLABORATÓR, autolaboratoare, s. n. Laborator instalat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + laborator.

autolatrie
AUTOLATRÍE s.f. (Rar) Adorație a propriei persoane; exagerare a eului propriu. [Cf. it. autolatria, gr. autolatreia].

autolibrăria
AUTOLIBRĂRÍE, autolibrării, s. f. Librărie amenajată într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + librărie.

autolibrărie
AUTOLIBRĂRÍE, autolibrării, s. f. Librărie amenajată într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + librărie.

autolibrăriei
AUTOLIBRĂRÍE, autolibrării, s. f. Librărie amenajată într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + librărie.

autolibrării
AUTOLIBRĂRÍE, autolibrării, s. f. Librărie amenajată într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + librărie.

autolibrăriile
AUTOLIBRĂRÍE, autolibrării, s. f. Librărie amenajată într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + librărie.

autolibrăriilor
AUTOLIBRĂRÍE, autolibrării, s. f. Librărie amenajată într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + librărie.

autoliniștea
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autolinișteai
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autolinișteam
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștească
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autolinișteau
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autolinișteați
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștesc
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștește
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștești
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniști
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștii
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștim
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștind
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștire
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștire
AUTOLINIȘTÍRE s. f. Atitudine pasivă în urma unor succese, a unui stres etc. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + liniștire.

DOOM

autoliniștíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoliniștírii

autoliniștirea
AUTOLINIȘTÍRE s. f. Atitudine pasivă în urma unor succese, a unui stres etc. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + liniștire.

DOOM

autoliniștíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoliniștírii

autoliniștiri
AUTOLINIȘTÍRE s. f. Atitudine pasivă în urma unor succese, a unui stres etc. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + liniștire.

DOOM

autoliniștíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoliniștírii

autoliniștirii
AUTOLINIȘTÍRE s. f. Atitudine pasivă în urma unor succese, a unui stres etc. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + liniștire.

DOOM

autoliniștíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoliniștírii

autoliniștirile
AUTOLINIȘTÍRE s. f. Atitudine pasivă în urma unor succese, a unui stres etc. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + liniștire.

DOOM

autoliniștíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoliniștírii

autoliniștirilor
AUTOLINIȘTÍRE s. f. Atitudine pasivă în urma unor succese, a unui stres etc. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + liniștire.

DOOM

autoliniștíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoliniștírii

autoliniștiră
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștirăm
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștirăți
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștise
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștisem
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștiseră
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștiserăm
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștiserăți
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștiseși
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștiseți
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștit
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștiși
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autoliniștiți
AUTOLINIȘTÍ vb. IV. refl. A-și liniști propria persoană în urma unor succese, ducând la o stare de pasivitate și lipsă de vigilență; a se liniști pe sine însuși. [< auto¹- + liniști].

autolit
AUTOLÍT s.n. (Geol.) Rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială. [< fr. autolithe, cf. gr. autos – însuși, lithos – piatră].

autolitic
AUTOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la autoliză. [<fr. autolytique].

autoliza
AUTOLÍZĂ, autolize, s. f. (Biol.) Degradare a celulelor și a țesuturilor din plante și din animale sub acțiunea enzimelor proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autolyse.

DOOM

autolíză (a-u-) s. f., g.-d. art. autolízei; pl. autolíze

autolize
AUTOLÍZĂ, autolize, s. f. (Biol.) Degradare a celulelor și a țesuturilor din plante și din animale sub acțiunea enzimelor proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autolyse.

DOOM

autolíză (a-u-) s. f., g.-d. art. autolízei; pl. autolíze

autolizei
AUTOLÍZĂ, autolize, s. f. (Biol.) Degradare a celulelor și a țesuturilor din plante și din animale sub acțiunea enzimelor proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autolyse.

DOOM

autolíză (a-u-) s. f., g.-d. art. autolízei; pl. autolíze

autolizele
AUTOLÍZĂ, autolize, s. f. (Biol.) Degradare a celulelor și a țesuturilor din plante și din animale sub acțiunea enzimelor proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autolyse.

DOOM

autolíză (a-u-) s. f., g.-d. art. autolízei; pl. autolíze

autolizelor
AUTOLÍZĂ, autolize, s. f. (Biol.) Degradare a celulelor și a țesuturilor din plante și din animale sub acțiunea enzimelor proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autolyse.

DOOM

autolíză (a-u-) s. f., g.-d. art. autolízei; pl. autolíze

autolycus
Autolycus, fiul lui Hermes și tatăl Anticleei. Era socotit cel mai șiret dintre muritori.

automacara
AUTOMACARÁ, automacarale, s. f. Macara montată pe șasiul unui autocamion. [Pr.: a-u-] – Auto²- + macara.

DOOM

automacará (a-u-) s. f., art. automacaráua, g.-d. art. automacarálei; pl. automacarále, art. automacarálele

automacaragii
AUTOMACARAGÍU, automacaragii, s. m. Muncitor care lucrează cu automacaraua. [Pr.: a-u-] – Auto² + macaragiu.

automacaragiii
AUTOMACARAGÍU, automacaragii, s. m. Muncitor care lucrează cu automacaraua. [Pr.: a-u-] – Auto² + macaragiu.

automacaragiilor
AUTOMACARAGÍU, automacaragii, s. m. Muncitor care lucrează cu automacaraua. [Pr.: a-u-] – Auto² + macaragiu.

automacaragiu
AUTOMACARAGÍU, automacaragii, s. m. Muncitor care lucrează cu automacaraua. [Pr.: a-u-] – Auto² + macaragiu.

automacaragiul
AUTOMACARAGÍU, automacaragii, s. m. Muncitor care lucrează cu automacaraua. [Pr.: a-u-] – Auto² + macaragiu.

automacaragiului
AUTOMACARAGÍU, automacaragii, s. m. Muncitor care lucrează cu automacaraua. [Pr.: a-u-] – Auto² + macaragiu.

automacarale
AUTOMACARÁ, automacarale, s. f. Macara montată pe șasiul unui autocamion. [Pr.: a-u-] – Auto²- + macara.

DOOM

automacará (a-u-) s. f., art. automacaráua, g.-d. art. automacarálei; pl. automacarále, art. automacarálele

automacaralei
AUTOMACARÁ, automacarale, s. f. Macara montată pe șasiul unui autocamion. [Pr.: a-u-] – Auto²- + macara.

DOOM

automacará (a-u-) s. f., art. automacaráua, g.-d. art. automacarálei; pl. automacarále, art. automacarálele

automacaralele
AUTOMACARÁ, automacarale, s. f. Macara montată pe șasiul unui autocamion. [Pr.: a-u-] – Auto²- + macara.

DOOM

automacará (a-u-) s. f., art. automacaráua, g.-d. art. automacarálei; pl. automacarále, art. automacarálele

automacaralelor
AUTOMACARÁ, automacarale, s. f. Macara montată pe șasiul unui autocamion. [Pr.: a-u-] – Auto²- + macara.

DOOM

automacará (a-u-) s. f., art. automacaráua, g.-d. art. automacarálei; pl. automacarále, art. automacarálele

automacaraua
AUTOMACARÁ, automacarale, s. f. Macara montată pe șasiul unui autocamion. [Pr.: a-u-] – Auto²- + macara.

DOOM

automacará (a-u-) s. f., art. automacaráua, g.-d. art. automacarálei; pl. automacarále, art. automacarálele

automagazin
AUTOMAGAZÍN, automagazine, s. n. Magazin amenajat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + magazin.

automagazine
AUTOMAGAZÍN, automagazine, s. n. Magazin amenajat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + magazin.

automagazinele
AUTOMAGAZÍN, automagazine, s. n. Magazin amenajat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + magazin.

automagazinelor
AUTOMAGAZÍN, automagazine, s. n. Magazin amenajat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + magazin.

automagazinul
AUTOMAGAZÍN, automagazine, s. n. Magazin amenajat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + magazin.

automagazinului
AUTOMAGAZÍN, automagazine, s. n. Magazin amenajat într-un autovehicul. [Pr.: a-u-] – Auto²- + magazin.

automasaj
AUTOMASÁJ s.n. Masaj făcut de individul însuși. [< auto¹- + masaj].

automat
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automata
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automate
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automatei
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automatele
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automatelor
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automatic
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automatica
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automatica
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei și a tehnicii care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátică (a-u-) s. f., g.-d. art. automáticii

automatice
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automaticei
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automaticele
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automaticelor
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automatici
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automatici
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei și a tehnicii care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátică (a-u-) s. f., g.-d. art. automáticii

automatician
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticiana
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticianul
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticianului
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticiene
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticienei
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticienele
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticienelor
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticieni
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticienii
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticienilor
AUTOMATICIÁN, -Ă s.m. și f. Automatist. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. automaticien].

automaticii
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automaticii
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei și a tehnicii care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátică (a-u-) s. f., g.-d. art. automáticii

automaticilor
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automaticul
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automaticului
AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DOOM

automátic (a-u-) adj. m., pl. automátici; f. automátică, pl. automátice

automatism
AUTOMATÍSM, (3) automatisme, s. n. 1. Caracterul a ceea ce este automatic; mișcare (ca) de automat. 2. (Fiziol., Psih.) Înlănțuire de reacții care se desfășoară fără controlul centrilor nervoși superiori. 3. Mișcare, gest stereotip la care nu participă conștiința. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatisme.

DOOM

automatísm (a-u-) s. n., (acte) pl. automatísme

automatisme
AUTOMATÍSM, (3) automatisme, s. n. 1. Caracterul a ceea ce este automatic; mișcare (ca) de automat. 2. (Fiziol., Psih.) Înlănțuire de reacții care se desfășoară fără controlul centrilor nervoși superiori. 3. Mișcare, gest stereotip la care nu participă conștiința. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatisme.

DOOM

automatísm (a-u-) s. n., (acte) pl. automatísme

automatismele
AUTOMATÍSM, (3) automatisme, s. n. 1. Caracterul a ceea ce este automatic; mișcare (ca) de automat. 2. (Fiziol., Psih.) Înlănțuire de reacții care se desfășoară fără controlul centrilor nervoși superiori. 3. Mișcare, gest stereotip la care nu participă conștiința. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatisme.

DOOM

automatísm (a-u-) s. n., (acte) pl. automatísme

automatismelor
AUTOMATÍSM, (3) automatisme, s. n. 1. Caracterul a ceea ce este automatic; mișcare (ca) de automat. 2. (Fiziol., Psih.) Înlănțuire de reacții care se desfășoară fără controlul centrilor nervoși superiori. 3. Mișcare, gest stereotip la care nu participă conștiința. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatisme.

DOOM

automatísm (a-u-) s. n., (acte) pl. automatísme

automatismul
AUTOMATÍSM, (3) automatisme, s. n. 1. Caracterul a ceea ce este automatic; mișcare (ca) de automat. 2. (Fiziol., Psih.) Înlănțuire de reacții care se desfășoară fără controlul centrilor nervoși superiori. 3. Mișcare, gest stereotip la care nu participă conștiința. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatisme.

DOOM

automatísm (a-u-) s. n., (acte) pl. automatísme

automatismului
AUTOMATÍSM, (3) automatisme, s. n. 1. Caracterul a ceea ce este automatic; mișcare (ca) de automat. 2. (Fiziol., Psih.) Înlănțuire de reacții care se desfășoară fără controlul centrilor nervoși superiori. 3. Mișcare, gest stereotip la care nu participă conștiința. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatisme.

DOOM

automatísm (a-u-) s. n., (acte) pl. automatísme

automatist
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatista
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatiste
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatistei
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatistele
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatistelor
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatistul
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatistului
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatiza
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizai
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizam
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizare
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizare
AUTOMATIZÁRE, automatizări, s. f. Acțiunea de a (se) automatiza și rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producție, înzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

DOOM

automatizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automatizắrii; pl. automatizắri

automatizarea
AUTOMATIZÁRE, automatizări, s. f. Acțiunea de a (se) automatiza și rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producție, înzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

DOOM

automatizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automatizắrii; pl. automatizắri

automatizară
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizarăm
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizarăți
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizase
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizasem
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizaseră
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizaserăm
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizaserăți
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizaseși
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizaseți
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizat
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizat
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizata
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizate
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizatei
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizatele
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizatelor
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizatul
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizatului
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizau
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizași
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizați
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizați
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizații
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizaților
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

automatizează
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizez
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizeze
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizezi
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizând
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizînd
AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaje automate. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

DOOM

automatizá (a) (a-u-) vb., ind. prez. 3 automatizeáză

automatizări
AUTOMATIZÁRE, automatizări, s. f. Acțiunea de a (se) automatiza și rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producție, înzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

DOOM

automatizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automatizắrii; pl. automatizắri

automatizării
AUTOMATIZÁRE, automatizări, s. f. Acțiunea de a (se) automatiza și rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producție, înzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

DOOM

automatizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automatizắrii; pl. automatizắri

automatizările
AUTOMATIZÁRE, automatizări, s. f. Acțiunea de a (se) automatiza și rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producție, înzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

DOOM

automatizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automatizắrii; pl. automatizắri

automatizărilor
AUTOMATIZÁRE, automatizări, s. f. Acțiunea de a (se) automatiza și rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producție, înzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

DOOM

automatizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automatizắrii; pl. automatizắri

automatiști
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatiștii
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatiștilor
AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

DOOM

*automatístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automatístei; pl. automatíste

automatul
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automatului
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automați
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automații
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automaților
AUTOMÁT, -Ă, automați, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, mașini etc.). Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operații; adesea adverbial) care se efectuează prin acțiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Armă automată (și substantivat, n.) = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului; p. restr. pistol-mitralieră. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se execută de la sine, fără participarea rațiunii sau a voinței. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, mașină care execută o anumită operație fără intervenția directă a omului. * Automat de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holurilor și scărilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoană fără voință, fără inițiativă, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

DOOM

automát² (a-u-) s. n., pl. automáte

automedicație
AUTOMEDICÁȚIE s. f. Medicație stabilită de bolnav pentru sine. [Pr.: a-u-] – Din fr. automédication.

DOOM

*automedicáție (a-u, -ți-e) s. f., g.-d. art. automedicáției

autometamorfism
AUTOMETAMORFÍSM s.n. Transformare a rocilor eruptive sub influența soluțiilor fierbinți provenite din propria lor magmă. [Cf. fr. autométamorphisme].

DOOM

autometamorfísm (a-u-) s. n.

autometamorfismul
AUTOMETAMORFÍSM s.n. Transformare a rocilor eruptive sub influența soluțiilor fierbinți provenite din propria lor magmă. [Cf. fr. autométamorphisme].

DOOM

autometamorfísm (a-u-) s. n.

autometamorfismului
AUTOMETAMORFÍSM s.n. Transformare a rocilor eruptive sub influența soluțiilor fierbinți provenite din propria lor magmă. [Cf. fr. autométamorphisme].

DOOM

autometamorfísm (a-u-) s. n.

automistific
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistifica
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificai
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificam
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificare
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificare
AUTOMISTIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) automistifica. [< automistifica].

automistificară
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificarăm
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificarăți
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificase
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificasem
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificaseră
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificaserăm
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificaserăți
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificaseși
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificaseți
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificat
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificau
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificași
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificați
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistifice
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistifici
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificând
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automistificînd
AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica].

automitraliera
AUTOMITRALIÉRĂ s.f. Automobil blindat prevăzut cu un tun și mitraliere. [< auto²- + mitralieră, după fr. automitrailleuse].

automitraliere
AUTOMITRALIÉRĂ s.f. Automobil blindat prevăzut cu un tun și mitraliere. [< auto²- + mitralieră, după fr. automitrailleuse].

automitralierei
AUTOMITRALIÉRĂ s.f. Automobil blindat prevăzut cu un tun și mitraliere. [< auto²- + mitralieră, după fr. automitrailleuse].

automitralierele
AUTOMITRALIÉRĂ s.f. Automobil blindat prevăzut cu un tun și mitraliere. [< auto²- + mitralieră, după fr. automitrailleuse].

automitralierelor
AUTOMITRALIÉRĂ s.f. Automobil blindat prevăzut cu un tun și mitraliere. [< auto²- + mitralieră, după fr. automitrailleuse].

automișcare
AUTOMIȘCÁRE, automișcări, s. f. 1. Mișcare care își are cauza în însuși obiectul care se mișcă. 2. Stare de continuă mișcare și transformare a naturii și societății. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mișcare.

DOOM

automișcáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automișcắrii; pl. automișcắri

automișcarea
AUTOMIȘCÁRE, automișcări, s. f. 1. Mișcare care își are cauza în însuși obiectul care se mișcă. 2. Stare de continuă mișcare și transformare a naturii și societății. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mișcare.

DOOM

automișcáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automișcắrii; pl. automișcắri

automișcări
AUTOMIȘCÁRE, automișcări, s. f. 1. Mișcare care își are cauza în însuși obiectul care se mișcă. 2. Stare de continuă mișcare și transformare a naturii și societății. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mișcare.

DOOM

automișcáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automișcắrii; pl. automișcắri

automișcării
AUTOMIȘCÁRE, automișcări, s. f. 1. Mișcare care își are cauza în însuși obiectul care se mișcă. 2. Stare de continuă mișcare și transformare a naturii și societății. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mișcare.

DOOM

automișcáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automișcắrii; pl. automișcắri

automișcările
AUTOMIȘCÁRE, automișcări, s. f. 1. Mișcare care își are cauza în însuși obiectul care se mișcă. 2. Stare de continuă mișcare și transformare a naturii și societății. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mișcare.

DOOM

automișcáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automișcắrii; pl. automișcắri

automișcărilor
AUTOMIȘCÁRE, automișcări, s. f. 1. Mișcare care își are cauza în însuși obiectul care se mișcă. 2. Stare de continuă mișcare și transformare a naturii și societății. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mișcare.

DOOM

automișcáre (a-u-) s. f., g.-d. art. automișcắrii; pl. automișcắri

automobil
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automobila
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automobile
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automobilei
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automobilele
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automobilelor
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automobili
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automobilii
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automobililor
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automobilism
AUTOMOBILÍSM s. n. Sport practicat cu automobilul. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobilisme.

DOOM

automobilísm (a-u-) s. n.

automobilismul
AUTOMOBILÍSM s. n. Sport practicat cu automobilul. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobilisme.

DOOM

automobilísm (a-u-) s. n.

automobilismului
AUTOMOBILÍSM s. n. Sport practicat cu automobilul. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobilisme.

DOOM

automobilísm (a-u-) s. n.

automobilist
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobilista
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobiliste
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobilistei
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobilistele
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobilistelor
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobilistic
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilistica
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilistice
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilisticei
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilisticele
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilisticelor
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilistici
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilisticii
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilisticilor
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilisticul
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilisticului
AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

DOOM

automobilístic (a-u-) adj. m., pl. automobilístici; f. automobilístică, pl. automobilístice

automobilistul
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobilistului
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobiliști
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobiliștii
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobiliștilor
AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

DOOM

automobilístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automobilístei; pl. automobilíste

automobilul
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automobilului
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto³. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

DOOM

*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă

automodel
AUTOMODÉL, automodele, s. n. Autovehicul miniatural prevăzut cu sisteme de propulsie și de comandă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + model.

DOOM

automodél (a-u-) s. n., pl. automodéle

automodela
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelai
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelam
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelare
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelare
AUTOMODELÁRE s.f. Acțiunea de a (se) automodela și rezultatul ei. [< automodela].

automodelarea
AUTOMODELÁRE s.f. Acțiunea de a (se) automodela și rezultatul ei. [< automodela].

automodelară
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelarăm
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelarăți
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelase
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelasem
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelaseră
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelaserăm
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelaserăți
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelaseși
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelaseți
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelat
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelat
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelau
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelași
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelați
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodele
AUTOMODÉL, automodele, s. n. Autovehicul miniatural prevăzut cu sisteme de propulsie și de comandă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + model.

DOOM

automodél (a-u-) s. n., pl. automodéle

automodelează
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelele
AUTOMODÉL, automodele, s. n. Autovehicul miniatural prevăzut cu sisteme de propulsie și de comandă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + model.

DOOM

automodél (a-u-) s. n., pl. automodéle

automodelelor
AUTOMODÉL, automodele, s. n. Autovehicul miniatural prevăzut cu sisteme de propulsie și de comandă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + model.

DOOM

automodél (a-u-) s. n., pl. automodéle

automodelez
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodeleze
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelezi
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelism
AUTOMODELÍSM s. n. Ramură sportivă care se ocupă cu construirea de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel + suf. -ism.

DOOM

automodelísm (a-u-) s. n.

automodelismul
AUTOMODELÍSM s. n. Ramură sportivă care se ocupă cu construirea de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel + suf. -ism.

DOOM

automodelísm (a-u-) s. n.

automodelismului
AUTOMODELÍSM s. n. Ramură sportivă care se ocupă cu construirea de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel + suf. -ism.

DOOM

automodelísm (a-u-) s. n.

automodelist
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodelista
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodeliste
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodelistei
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodelistele
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodelistelor
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodelistul
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodelistului
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodeliști
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodeliștii
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodeliștilor
AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel[ism] + suf. -ist.

DOOM

automodelístă (a-u-) s. f., g.-d. art. automodelístei; pl. automodelíste

automodelul
AUTOMODÉL, automodele, s. n. Autovehicul miniatural prevăzut cu sisteme de propulsie și de comandă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + model.

DOOM

automodél (a-u-) s. n., pl. automodéle

automodelului
AUTOMODÉL, automodele, s. n. Autovehicul miniatural prevăzut cu sisteme de propulsie și de comandă. [Pr.: a-u-] – Auto²- + model.

DOOM

automodél (a-u-) s. n., pl. automodéle

automodelând
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelînd
AUTOMODELÁ vb. I. 1. refl. A se modela pe sine însuși. 2. tr. A face automodele. [Et. incertă].

automodelări
AUTOMODELÁRE s.f. Acțiunea de a (se) automodela și rezultatul ei. [< automodela].

automodelării
AUTOMODELÁRE s.f. Acțiunea de a (se) automodela și rezultatul ei. [< automodela].

automodelările
AUTOMODELÁRE s.f. Acțiunea de a (se) automodela și rezultatul ei. [< automodela].

automodelărilor
AUTOMODELÁRE s.f. Acțiunea de a (se) automodela și rezultatul ei. [< automodela].

automorfism
AUTOMORFÍSM s.n. (Mat.) Izomorfism care rezultă din aplicarea unei mulțimi asupra ei însăși; endomorfism bijectiv, homomorfism. [< fr. automorphisme, cf. gr. autos – însuși, morphe – formă].

automotoare
AUTOMOTÓR, automotoare, s. n. Vehicul de cale ferată, prevăzut cu motor propriu și folosit pentru transportul rapid de călători. ◊ (Adjectival) Tren automotor. [Pr.: a-u-] – Din fr. automoteur.

DOOM

automotór (a-u-) s. n., pl. automotoáre

automotoarele
AUTOMOTÓR, automotoare, s. n. Vehicul de cale ferată, prevăzut cu motor propriu și folosit pentru transportul rapid de călători. ◊ (Adjectival) Tren automotor. [Pr.: a-u-] – Din fr. automoteur.

DOOM

automotór (a-u-) s. n., pl. automotoáre

automotoarelor
AUTOMOTÓR, automotoare, s. n. Vehicul de cale ferată, prevăzut cu motor propriu și folosit pentru transportul rapid de călători. ◊ (Adjectival) Tren automotor. [Pr.: a-u-] – Din fr. automoteur.

DOOM

automotór (a-u-) s. n., pl. automotoáre

automotor
AUTOMOTÓR, automotoare, s. n. Vehicul de cale ferată, prevăzut cu motor propriu și folosit pentru transportul rapid de călători. ◊ (Adjectival) Tren automotor. [Pr.: a-u-] – Din fr. automoteur.

DOOM

automotór (a-u-) s. n., pl. automotoáre

automotorul
AUTOMOTÓR, automotoare, s. n. Vehicul de cale ferată, prevăzut cu motor propriu și folosit pentru transportul rapid de călători. ◊ (Adjectival) Tren automotor. [Pr.: a-u-] – Din fr. automoteur.

DOOM

automotór (a-u-) s. n., pl. automotoáre

automotorului
AUTOMOTÓR, automotoare, s. n. Vehicul de cale ferată, prevăzut cu motor propriu și folosit pentru transportul rapid de călători. ◊ (Adjectival) Tren automotor. [Pr.: a-u-] – Din fr. automoteur.

DOOM

automotór (a-u-) s. n., pl. automotoáre

automulțumire
AUTOMULȚUMÍRE s. f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mulțumire.

DOOM

automulțumíre (a-u-) s. f., g.-d. art. automulțumírii

automulțumirea
AUTOMULȚUMÍRE s. f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mulțumire.

DOOM

automulțumíre (a-u-) s. f., g.-d. art. automulțumírii

automulțumiri
AUTOMULȚUMÍRE s. f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mulțumire.

DOOM

automulțumíre (a-u-) s. f., g.-d. art. automulțumírii

automulțumirii
AUTOMULȚUMÍRE s. f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mulțumire.

DOOM

automulțumíre (a-u-) s. f., g.-d. art. automulțumírii

automulțumirile
AUTOMULȚUMÍRE s. f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mulțumire.

DOOM

automulțumíre (a-u-) s. f., g.-d. art. automulțumírii

automulțumirilor
AUTOMULȚUMÍRE s. f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mulțumire.

DOOM

automulțumíre (a-u-) s. f., g.-d. art. automulțumírii

automutila
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilai
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilam
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilare
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilare
AUTOMUTILÁRE, automutilări, s. f. Acțiunea de a se automutila și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutiláre (a-u-) s. f., g.-d. art. automutilắrii; pl. automutilắri

automutilarea
AUTOMUTILÁRE, automutilări, s. f. Acțiunea de a se automutila și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutiláre (a-u-) s. f., g.-d. art. automutilắrii; pl. automutilắri

automutilară
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilarăm
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilarăți
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilase
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilasem
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilaseră
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilaserăm
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilaserăți
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilaseși
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilaseți
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilat
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilat
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilat
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilata
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilata
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilate
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilate
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilatei
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilatei
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilatele
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilatele
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilatelor
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilatelor
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilatul
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilatul
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilatului
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilatului
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilau
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilași
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilați
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilați
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilați
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilații
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilații
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilaților
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilaților
AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutilát (a-u-) adj. m., s. m., pl. automutiláți; adj. f., s. f. automutilátă, pl. automutiláte

automutilează
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilez
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutileze
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilezi
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilând
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilînd
AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

DOOM

!automutilá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se automutileáză

automutilări
AUTOMUTILÁRE, automutilări, s. f. Acțiunea de a se automutila și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutiláre (a-u-) s. f., g.-d. art. automutilắrii; pl. automutilắri

automutilării
AUTOMUTILÁRE, automutilări, s. f. Acțiunea de a se automutila și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutiláre (a-u-) s. f., g.-d. art. automutilắrii; pl. automutilắri

automutilările
AUTOMUTILÁRE, automutilări, s. f. Acțiunea de a se automutila și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutiláre (a-u-) s. f., g.-d. art. automutilắrii; pl. automutilắri

automutilărilor
AUTOMUTILÁRE, automutilări, s. f. Acțiunea de a se automutila și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

DOOM

automutiláre (a-u-) s. f., g.-d. art. automutilắrii; pl. automutilắri

automăturătoare
AUTOMĂTURĂTOÁRE, automăturători, s. f. Autovehicul pentru măturatul străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + măturătoare.

autonega
AUTONEGÁ vb. I. refl. A se nega pe sine însuși. [Et. incertă].

autonegare
AUTONEGÁRE s.f. Faptul de a se autonega. [< autonega].

autonegat
autonegát¹ sn [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: -uri / E: autonega] (Rar) Autonegare.

autonim
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonima
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonime
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonimei
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonimele
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonimelor
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonimi
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonimii
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonimilor
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonimul
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonimului
AUTONÍM, -Ă adj. (Despre lucrări, opere) Publicat sub numele adevărat al autorului. [< fr. autonyme, cf. gr. autos – însuși, onoma – nume].

autonoe
Autonoë, fiica lui Cadmus și soră cu Agave (v. și Agave). S-a căsătorit cu Aristaeus, cu care a avut un fiu, pe Actaeon.

autonom
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonoma
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonome
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonomei
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonomele
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonomelor
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonomi
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonomia
AUTONOMÍE s. f. 1. Condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară sau centrală. 2. Drept al unor subdiviziuni teritoriale ale unui stat de a se administra sau guverna prin organe proprii. 3. Distanță maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

DOOM

autonomíe (a-u-) s. f., art. autonomía, g.-d. autonomíi, art. autonomíei

autonomie
AUTONOMÍE s. f. 1. Condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară sau centrală. 2. Drept al unor subdiviziuni teritoriale ale unui stat de a se administra sau guverna prin organe proprii. 3. Distanță maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

DOOM

autonomíe (a-u-) s. f., art. autonomía, g.-d. autonomíi, art. autonomíei

autonomiei
AUTONOMÍE s. f. 1. Condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară sau centrală. 2. Drept al unor subdiviziuni teritoriale ale unui stat de a se administra sau guverna prin organe proprii. 3. Distanță maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

DOOM

autonomíe (a-u-) s. f., art. autonomía, g.-d. autonomíi, art. autonomíei

autonomii
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonomii
AUTONOMÍE s. f. 1. Condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară sau centrală. 2. Drept al unor subdiviziuni teritoriale ale unui stat de a se administra sau guverna prin organe proprii. 3. Distanță maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

DOOM

autonomíe (a-u-) s. f., art. autonomía, g.-d. autonomíi, art. autonomíei

autonomiile
AUTONOMÍE s. f. 1. Condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară sau centrală. 2. Drept al unor subdiviziuni teritoriale ale unui stat de a se administra sau guverna prin organe proprii. 3. Distanță maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

DOOM

autonomíe (a-u-) s. f., art. autonomía, g.-d. autonomíi, art. autonomíei

autonomiilor
AUTONOMÍE s. f. 1. Condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară sau centrală. 2. Drept al unor subdiviziuni teritoriale ale unui stat de a se administra sau guverna prin organe proprii. 3. Distanță maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

DOOM

autonomíe (a-u-) s. f., art. autonomía, g.-d. autonomíi, art. autonomíei

autonomilor
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonomism
AUTONOMÍSM s.n. Tendință pentru autonomie; autonomie. ♦ Atitudine teoretică în estetică, teoria artei și critica de artă care exagerează autonomia esteticului. [< fr. autonomisme].

autonomisme
AUTONOMÍSM s.n. Tendință pentru autonomie; autonomie. ♦ Atitudine teoretică în estetică, teoria artei și critica de artă care exagerează autonomia esteticului. [< fr. autonomisme].

autonomismele
AUTONOMÍSM s.n. Tendință pentru autonomie; autonomie. ♦ Atitudine teoretică în estetică, teoria artei și critica de artă care exagerează autonomia esteticului. [< fr. autonomisme].

autonomismelor
AUTONOMÍSM s.n. Tendință pentru autonomie; autonomie. ♦ Atitudine teoretică în estetică, teoria artei și critica de artă care exagerează autonomia esteticului. [< fr. autonomisme].

autonomismul
AUTONOMÍSM s.n. Tendință pentru autonomie; autonomie. ♦ Atitudine teoretică în estetică, teoria artei și critica de artă care exagerează autonomia esteticului. [< fr. autonomisme].

autonomismului
AUTONOMÍSM s.n. Tendință pentru autonomie; autonomie. ♦ Atitudine teoretică în estetică, teoria artei și critica de artă care exagerează autonomia esteticului. [< fr. autonomisme].

autonomist
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomista
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomiste
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomistei
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomistele
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomistelor
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomistul
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomistului
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomiza
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizai
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizam
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizare
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizare
AUTONOMIZÁRE, autonomizări, s. f. Acțiunea de a se autonomiza și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autonomiza.

autonomizarea
AUTONOMIZÁRE, autonomizări, s. f. Acțiunea de a se autonomiza și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autonomiza.

autonomizară
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizarăm
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizarăți
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizase
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizasem
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizaseră
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizaserăm
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizaserăți
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizaseși
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizaseți
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizat
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizat
AUTONOMIZÁT, -Ă, autonomizați, -te, adj. Care a devenit autonom. [Pr.: a-u-] – V. autonomiza.

autonomizau
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizași
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizați
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizează
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizez
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizeze
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizezi
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizând
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizînd
AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

autonomizări
AUTONOMIZÁRE, autonomizări, s. f. Acțiunea de a se autonomiza și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autonomiza.

autonomizării
AUTONOMIZÁRE, autonomizări, s. f. Acțiunea de a se autonomiza și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autonomiza.

autonomizările
AUTONOMIZÁRE, autonomizări, s. f. Acțiunea de a se autonomiza și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autonomiza.

autonomizărilor
AUTONOMIZÁRE, autonomizări, s. f. Acțiunea de a se autonomiza și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autonomiza.

autonomiști
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomiștii
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomiștilor
AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

autonomul
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autonomului
AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

DOOM

autonóm (a-u-) adj. m., pl. autonómi; f. autonómă, pl. autonóme

autoobserv
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobserva
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservai
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservam
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservare
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservare
AUTOOBSERVÁRE, autoobservări, s. f. Faptul de a se autobserva; auto-observație, introspecție. [Pr.: a-u-] – V. autoobserva.

DOOM

autoobserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoobservắrii; pl. autoobservắri

autoobservarea
AUTOOBSERVÁRE, autoobservări, s. f. Faptul de a se autobserva; auto-observație, introspecție. [Pr.: a-u-] – V. autoobserva.

DOOM

autoobserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoobservắrii; pl. autoobservắri

autoobservară
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservarăm
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservarăți
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservase
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservasem
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservaseră
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservaserăm
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservaserăți
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservaseși
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservaseți
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservat
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservau
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservași
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservați
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservația
AUTOOBSERVÁȚIE, autoobservații, s. f. Autoobservare. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + observație.

autoobservație
AUTOOBSERVÁȚIE, autoobservații, s. f. Autoobservare. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + observație.

autoobservației
AUTOOBSERVÁȚIE, autoobservații, s. f. Autoobservare. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + observație.

autoobservații
AUTOOBSERVÁȚIE, autoobservații, s. f. Autoobservare. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + observație.

autoobservațiile
AUTOOBSERVÁȚIE, autoobservații, s. f. Autoobservare. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + observație.

autoobservațiilor
AUTOOBSERVÁȚIE, autoobservații, s. f. Autoobservare. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + observație.

autoobserve
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservi
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservând
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservînd
AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observa.

autoobservări
AUTOOBSERVÁRE, autoobservări, s. f. Faptul de a se autobserva; auto-observație, introspecție. [Pr.: a-u-] – V. autoobserva.

DOOM

autoobserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoobservắrii; pl. autoobservắri

autoobservării
AUTOOBSERVÁRE, autoobservări, s. f. Faptul de a se autobserva; auto-observație, introspecție. [Pr.: a-u-] – V. autoobserva.

DOOM

autoobserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoobservắrii; pl. autoobservắri

autoobservările
AUTOOBSERVÁRE, autoobservări, s. f. Faptul de a se autobserva; auto-observație, introspecție. [Pr.: a-u-] – V. autoobserva.

DOOM

autoobserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoobservắrii; pl. autoobservắri

autoobservărilor
AUTOOBSERVÁRE, autoobservări, s. f. Faptul de a se autobserva; auto-observație, introspecție. [Pr.: a-u-] – V. autoobserva.

DOOM

autoobserváre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoobservắrii; pl. autoobservắri

autooscilația
AUTOOSCILÁȚIE s.f. Oscilație a unui sistem fizic obținută prin acțiunea unei forțe exterioare aperiodice. [Cf. fr. autooscillation].

DOOM

autoosciláție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoosciláția (-ți-a), g.-d. art. autoosciláției; pl. autoosciláții, art. autoosciláțiile (-ți-i-)

autooscilație
AUTOOSCILÁȚIE s.f. Oscilație a unui sistem fizic obținută prin acțiunea unei forțe exterioare aperiodice. [Cf. fr. autooscillation].

DOOM

autoosciláție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoosciláția (-ți-a), g.-d. art. autoosciláției; pl. autoosciláții, art. autoosciláțiile (-ți-i-)

autooscilației
AUTOOSCILÁȚIE s.f. Oscilație a unui sistem fizic obținută prin acțiunea unei forțe exterioare aperiodice. [Cf. fr. autooscillation].

DOOM

autoosciláție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoosciláția (-ți-a), g.-d. art. autoosciláției; pl. autoosciláții, art. autoosciláțiile (-ți-i-)

autooscilații
AUTOOSCILÁȚIE s.f. Oscilație a unui sistem fizic obținută prin acțiunea unei forțe exterioare aperiodice. [Cf. fr. autooscillation].

DOOM

autoosciláție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoosciláția (-ți-a), g.-d. art. autoosciláției; pl. autoosciláții, art. autoosciláțiile (-ți-i-)

autooscilațiile
AUTOOSCILÁȚIE s.f. Oscilație a unui sistem fizic obținută prin acțiunea unei forțe exterioare aperiodice. [Cf. fr. autooscillation].

DOOM

autoosciláție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoosciláția (-ți-a), g.-d. art. autoosciláției; pl. autoosciláții, art. autoosciláțiile (-ți-i-)

autooscilațiilor
AUTOOSCILÁȚIE s.f. Oscilație a unui sistem fizic obținută prin acțiunea unei forțe exterioare aperiodice. [Cf. fr. autooscillation].

DOOM

autoosciláție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoosciláția (-ți-a), g.-d. art. autoosciláției; pl. autoosciláții, art. autoosciláțiile (-ți-i-)

autooxidare
AUTOOXIDÁRE s.f. Oxidare lentă cu ajutorul oxigenului din aer. [Pron. a-u-to-ox-, / cf. fr. auto-oxydation].

DOOM

autooxidáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autooxidắrii; pl. autooxidắri

autooxidarea
AUTOOXIDÁRE s.f. Oxidare lentă cu ajutorul oxigenului din aer. [Pron. a-u-to-ox-, / cf. fr. auto-oxydation].

DOOM

autooxidáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autooxidắrii; pl. autooxidắri

autooxidări
AUTOOXIDÁRE s.f. Oxidare lentă cu ajutorul oxigenului din aer. [Pron. a-u-to-ox-, / cf. fr. auto-oxydation].

DOOM

autooxidáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autooxidắrii; pl. autooxidắri

autooxidării
AUTOOXIDÁRE s.f. Oxidare lentă cu ajutorul oxigenului din aer. [Pron. a-u-to-ox-, / cf. fr. auto-oxydation].

DOOM

autooxidáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autooxidắrii; pl. autooxidắri

autooxidările
AUTOOXIDÁRE s.f. Oxidare lentă cu ajutorul oxigenului din aer. [Pron. a-u-to-ox-, / cf. fr. auto-oxydation].

DOOM

autooxidáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autooxidắrii; pl. autooxidắri

autooxidărilor
AUTOOXIDÁRE s.f. Oxidare lentă cu ajutorul oxigenului din aer. [Pron. a-u-to-ox-, / cf. fr. auto-oxydation].

DOOM

autooxidáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autooxidắrii; pl. autooxidắri

autopastișa
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișai
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișam
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișare
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișare
AUTOPASTIȘÁRE, autopastișări, s. f. Acțiunea de a se autopastișa și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autopastișa.

autopastișarea
AUTOPASTIȘÁRE, autopastișări, s. f. Acțiunea de a se autopastișa și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autopastișa.

autopastișară
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișarăm
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișarăți
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișase
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișasem
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișaseră
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișaserăm
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișaserăți
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișaseși
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișaseți
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișat
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișat
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A copia genul sau procedeele artistice folosite în lucrări proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișă.

autopastișau
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișași
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișați
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișează
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișez
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișeze
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișezi
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișând
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișînd
AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) copia propriile procedee artistice. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișa.

DOOM

!autopastișá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autopastișeáză, 1 pl. ne autopastișắm; conj. prez. 3 să se autopastișéze; ger. autopastișấndu-se

autopastișă
AUTOPASTÍȘĂ, autopastișe, s. f. Pastișă a propriilor creații. [Pr: a-u-] – Auto¹- + pastișă.

autopastișări
AUTOPASTIȘÁRE, autopastișări, s. f. Acțiunea de a se autopastișa și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autopastișa.

autopastișării
AUTOPASTIȘÁRE, autopastișări, s. f. Acțiunea de a se autopastișa și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autopastișa.

autopastișările
AUTOPASTIȘÁRE, autopastișări, s. f. Acțiunea de a se autopastișa și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autopastișa.

autopastișărilor
AUTOPASTIȘÁRE, autopastișări, s. f. Acțiunea de a se autopastișa și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autopastișa.

autoperfecționa
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționai
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționam
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționare
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționare
AUTOPERFECȚIONÁRE, autoperfecționări, s. f. Acțiunea de a se auto-perfecționa și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-per-fec-ți-o-] – V. autoperfecționa.

autoperfecționară
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționarăm
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționarăți
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționase
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționasem
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționaseră
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționaserăm
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționaserăți
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționaseși
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționaseți
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționat
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționau
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționași
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționați
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționează
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționez
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționeze
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționezi
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționând
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperfecționînd
AUTOPERFECȚIONÁ, autoperfecționez, vb. I. Refl. A se perfecționa prin eforturi proprii. [Pr: a-u-to-per-fec-ți-o-] – Auto¹- + perfecționa.

autoperia
AUTOPÉRIE, autoperii, s. f. Autovehicul prevăzut cu perii, pentru curățatul străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + perie.

autoperie
AUTOPÉRIE, autoperii, s. f. Autovehicul prevăzut cu perii, pentru curățatul străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + perie.

autoperiei
AUTOPÉRIE, autoperii, s. f. Autovehicul prevăzut cu perii, pentru curățatul străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + perie.

autoperii
AUTOPÉRIE, autoperii, s. f. Autovehicul prevăzut cu perii, pentru curățatul străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + perie.

autoperiile
AUTOPÉRIE, autoperii, s. f. Autovehicul prevăzut cu perii, pentru curățatul străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + perie.

autoperiilor
AUTOPÉRIE, autoperii, s. f. Autovehicul prevăzut cu perii, pentru curățatul străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + perie.

autopersifla
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflai
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflam
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflare
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflare
AUTOPERSIFLÁRE, autopersiflări, s. f. Faptul de a se autopersifla. [Pr.: a-u-] – V. autopersifla.

autopersiflarea
AUTOPERSIFLÁRE, autopersiflări, s. f. Faptul de a se autopersifla. [Pr.: a-u-] – V. autopersifla.

autopersiflară
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflarăm
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflarăți
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflase
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflasem
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflaseră
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflaserăm
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflaserăți
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflaseși
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflaseți
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflat
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflau
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflași
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflați
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflează
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflez
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersifleze
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflezi
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflând
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflînd
AUTOPERSIFLÁ, autopersiflez, vb. I. Refl. A se supune propriei persiflări. [Pr: a-u-] – Auto¹- + persifla.

autopersiflări
AUTOPERSIFLÁRE, autopersiflări, s. f. Faptul de a se autopersifla. [Pr.: a-u-] – V. autopersifla.

autopersiflării
AUTOPERSIFLÁRE, autopersiflări, s. f. Faptul de a se autopersifla. [Pr.: a-u-] – V. autopersifla.

autopersiflările
AUTOPERSIFLÁRE, autopersiflări, s. f. Faptul de a se autopersifla. [Pr.: a-u-] – V. autopersifla.

autopersiflărilor
AUTOPERSIFLÁRE, autopersiflări, s. f. Faptul de a se autopersifla. [Pr.: a-u-] – V. autopersifla.

autopilot
AUTOPILÓT, autopiloți, s. m. Pilot automat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopilote, germ. Autopilot.

autopilotul
AUTOPILÓT, autopiloți, s. m. Pilot automat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopilote, germ. Autopilot.

autopilotului
AUTOPILÓT, autopiloți, s. m. Pilot automat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopilote, germ. Autopilot.

autopiloți
AUTOPILÓT, autopiloți, s. m. Pilot automat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopilote, germ. Autopilot.

autopiloții
AUTOPILÓT, autopiloți, s. m. Pilot automat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopilote, germ. Autopilot.

autopiloților
AUTOPILÓT, autopiloți, s. m. Pilot automat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopilote, germ. Autopilot.

autoplastia
AUTOPLASTÍE, autoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală cu scopul refacerii unei regiuni distruse a corpului cu ajutorul unei grefe² luate de la același individ. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoplastie.

DOOM

autoplastíe (a-u-to-plas-) s. f., art. autoplastía, g.-d. art. autoplastíei; pl. autoplastíi, art. autoplastíile

autoplastic
AUTOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la autoplastie. [< fr. autoplastique].

autoplastie
AUTOPLASTÍE, autoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală cu scopul refacerii unei regiuni distruse a corpului cu ajutorul unei grefe² luate de la același individ. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoplastie.

DOOM

autoplastíe (a-u-to-plas-) s. f., art. autoplastía, g.-d. art. autoplastíei; pl. autoplastíi, art. autoplastíile

autoplastiei
AUTOPLASTÍE, autoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală cu scopul refacerii unei regiuni distruse a corpului cu ajutorul unei grefe² luate de la același individ. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoplastie.

DOOM

autoplastíe (a-u-to-plas-) s. f., art. autoplastía, g.-d. art. autoplastíei; pl. autoplastíi, art. autoplastíile

autoplastii
AUTOPLASTÍE, autoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală cu scopul refacerii unei regiuni distruse a corpului cu ajutorul unei grefe² luate de la același individ. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoplastie.

DOOM

autoplastíe (a-u-to-plas-) s. f., art. autoplastía, g.-d. art. autoplastíei; pl. autoplastíi, art. autoplastíile

autoplastiile
AUTOPLASTÍE, autoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală cu scopul refacerii unei regiuni distruse a corpului cu ajutorul unei grefe² luate de la același individ. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoplastie.

DOOM

autoplastíe (a-u-to-plas-) s. f., art. autoplastía, g.-d. art. autoplastíei; pl. autoplastíi, art. autoplastíile

autoplastiilor
AUTOPLASTÍE, autoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală cu scopul refacerii unei regiuni distruse a corpului cu ajutorul unei grefe² luate de la același individ. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoplastie.

DOOM

autoplastíe (a-u-to-plas-) s. f., art. autoplastía, g.-d. art. autoplastíei; pl. autoplastíi, art. autoplastíile

autoplug
AUTOPLÚG s.n. Autovehicul pentru spălarea străzilor vara și dezăpezirea lor iarna. [< auto²- + plug].

autoplugul
AUTOPLÚG s.n. Autovehicul pentru spălarea străzilor vara și dezăpezirea lor iarna. [< auto²- + plug].

autoplugului
AUTOPLÚG s.n. Autovehicul pentru spălarea străzilor vara și dezăpezirea lor iarna. [< auto²- + plug].

autopluguri
AUTOPLÚG s.n. Autovehicul pentru spălarea străzilor vara și dezăpezirea lor iarna. [< auto²- + plug].

autoplugurile
AUTOPLÚG s.n. Autovehicul pentru spălarea străzilor vara și dezăpezirea lor iarna. [< auto²- + plug].

autoplugurilor
AUTOPLÚG s.n. Autovehicul pentru spălarea străzilor vara și dezăpezirea lor iarna. [< auto²- + plug].

autopolenizare
ÁUTOPOLENIZÁRE, autopolenizări, s. f. (Bot.) Polenizare a florilor cu propriul lor polen; autofecundare, autofecundație, cleistogamie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + polenizare.

autopolenizarea
ÁUTOPOLENIZÁRE, autopolenizări, s. f. (Bot.) Polenizare a florilor cu propriul lor polen; autofecundare, autofecundație, cleistogamie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + polenizare.

autopolenizări
ÁUTOPOLENIZÁRE, autopolenizări, s. f. (Bot.) Polenizare a florilor cu propriul lor polen; autofecundare, autofecundație, cleistogamie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + polenizare.

autopolenizării
ÁUTOPOLENIZÁRE, autopolenizări, s. f. (Bot.) Polenizare a florilor cu propriul lor polen; autofecundare, autofecundație, cleistogamie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + polenizare.

autopolenizările
ÁUTOPOLENIZÁRE, autopolenizări, s. f. (Bot.) Polenizare a florilor cu propriul lor polen; autofecundare, autofecundație, cleistogamie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + polenizare.

autopolenizărilor
ÁUTOPOLENIZÁRE, autopolenizări, s. f. (Bot.) Polenizare a florilor cu propriul lor polen; autofecundare, autofecundație, cleistogamie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + polenizare.

autopompa
AUTOPÓMPĂ, autopompe, s. f. Pompă (de incendiu) montată pe un autocamion și acționată de motorul acestuia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopompe.

DOOM

autopómpă (a-u-) s. f., g.-d. art. autopómpei; pl. autopómpe

autopompe
AUTOPÓMPĂ, autopompe, s. f. Pompă (de incendiu) montată pe un autocamion și acționată de motorul acestuia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopompe.

DOOM

autopómpă (a-u-) s. f., g.-d. art. autopómpei; pl. autopómpe

autopompei
AUTOPÓMPĂ, autopompe, s. f. Pompă (de incendiu) montată pe un autocamion și acționată de motorul acestuia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopompe.

DOOM

autopómpă (a-u-) s. f., g.-d. art. autopómpei; pl. autopómpe

autopompele
AUTOPÓMPĂ, autopompe, s. f. Pompă (de incendiu) montată pe un autocamion și acționată de motorul acestuia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopompe.

DOOM

autopómpă (a-u-) s. f., g.-d. art. autopómpei; pl. autopómpe

autopompelor
AUTOPÓMPĂ, autopompe, s. f. Pompă (de incendiu) montată pe un autocamion și acționată de motorul acestuia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopompe.

DOOM

autopómpă (a-u-) s. f., g.-d. art. autopómpei; pl. autopómpe

autopornire
AUTOPORNÍRE s. f. Reluare automată a funcționării normale a unui motor asincron. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pornire.

DOOM

autoporníre (a-u-) s. f., g.-d. art. autopornírii

autopornirea
AUTOPORNÍRE s. f. Reluare automată a funcționării normale a unui motor asincron. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pornire.

DOOM

autoporníre (a-u-) s. f., g.-d. art. autopornírii

autoporniri
AUTOPORNÍRE s. f. Reluare automată a funcționării normale a unui motor asincron. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pornire.

DOOM

autoporníre (a-u-) s. f., g.-d. art. autopornírii

autopornirii
AUTOPORNÍRE s. f. Reluare automată a funcționării normale a unui motor asincron. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pornire.

DOOM

autoporníre (a-u-) s. f., g.-d. art. autopornírii

autopornirile
AUTOPORNÍRE s. f. Reluare automată a funcționării normale a unui motor asincron. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pornire.

DOOM

autoporníre (a-u-) s. f., g.-d. art. autopornírii

autopornirilor
AUTOPORNÍRE s. f. Reluare automată a funcționării normale a unui motor asincron. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pornire.

DOOM

autoporníre (a-u-) s. f., g.-d. art. autopornírii

autoportret
AUTOPORTRÉT, autoportrete, s. n. Reprezentare a propriei persoane în pictură, sculptură, desen sau literatură. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + portret.

DOOM

autoportrét (a-u-) s. n., pl. autoportréte

autoportrete
AUTOPORTRÉT, autoportrete, s. n. Reprezentare a propriei persoane în pictură, sculptură, desen sau literatură. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + portret.

DOOM

autoportrét (a-u-) s. n., pl. autoportréte

autoportretele
AUTOPORTRÉT, autoportrete, s. n. Reprezentare a propriei persoane în pictură, sculptură, desen sau literatură. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + portret.

DOOM

autoportrét (a-u-) s. n., pl. autoportréte

autoportretelor
AUTOPORTRÉT, autoportrete, s. n. Reprezentare a propriei persoane în pictură, sculptură, desen sau literatură. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + portret.

DOOM

autoportrét (a-u-) s. n., pl. autoportréte

autoportretul
AUTOPORTRÉT, autoportrete, s. n. Reprezentare a propriei persoane în pictură, sculptură, desen sau literatură. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + portret.

DOOM

autoportrét (a-u-) s. n., pl. autoportréte

autoportretului
AUTOPORTRÉT, autoportrete, s. n. Reprezentare a propriei persoane în pictură, sculptură, desen sau literatură. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + portret.

DOOM

autoportrét (a-u-) s. n., pl. autoportréte

autoproclam
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclama
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamai
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamam
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamare
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamare
AUTOPROCLAMÁRE s.f. Faptul de a se autoproclama. [< autoproclama].

autoproclamarea
AUTOPROCLAMÁRE s.f. Faptul de a se autoproclama. [< autoproclama].

autoproclamară
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamarăm
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamarăți
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamase
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamasem
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamaseră
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamaserăm
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamaserăți
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamaseși
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamaseți
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamat
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamau
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamași
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamați
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclame
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclami
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamând
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamînd
AUTOPROCLAMÁ, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto¹- + proclama.

DOOM

*autoproclamá (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclámă

autoproclamări
AUTOPROCLAMÁRE s.f. Faptul de a se autoproclama. [< autoproclama].

autoproclamării
AUTOPROCLAMÁRE s.f. Faptul de a se autoproclama. [< autoproclama].

autoproclamările
AUTOPROCLAMÁRE s.f. Faptul de a se autoproclama. [< autoproclama].

autoproclamărilor
AUTOPROCLAMÁRE s.f. Faptul de a se autoproclama. [< autoproclama].

autoprograma
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramai
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramam
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramare
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramare
AUTOPROGRAMÁRE s.f. Acțiunea de a se autoprograma. [< autoprograma].

autoprogramarea
AUTOPROGRAMÁRE s.f. Acțiunea de a se autoprograma. [< autoprograma].

autoprogramară
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramarăm
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramarăți
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramase
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramasem
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramaseră
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramaserăm
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramaserăți
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramaseși
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramaseți
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramat
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramau
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramași
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramați
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramează
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramez
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogrameze
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramezi
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramând
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramînd
AUTOPROGRAMÁ vb. I. refl. A se programa singur. [Cf. fr. autoprogrammer].

autoprogramări
AUTOPROGRAMÁRE s.f. Acțiunea de a se autoprograma. [< autoprograma].

autoprogramării
AUTOPROGRAMÁRE s.f. Acțiunea de a se autoprograma. [< autoprograma].

autoprogramările
AUTOPROGRAMÁRE s.f. Acțiunea de a se autoprograma. [< autoprograma].

autoprogramărilor
AUTOPROGRAMÁRE s.f. Acțiunea de a se autoprograma. [< autoprograma].

autoproiector
AUTOPROIECTÓR s.n. Proiector montat pe un vehicul automobil. [< fr. autoprojecteur].

autopropulsa
AUTOPROPULSÁ, pers. 3 autopropulsează, vb. I. Refl. A se mișca prin propria forță. [Pr.: au-] – Auto¹- + propulsa.

DOOM

autopropulsá (a se autopropulsa) vb. refl., ind. prez. 3 se autopropulseáză

autopropulsare
AUTOPROPULSÁ, pers. 3 autopropulsează, vb. I. Refl. A se mișca prin propria forță. [Pr.: au-] – Auto¹- + propulsa.

DOOM

autopropulsá (a se autopropulsa) vb. refl., ind. prez. 3 se autopropulseáză

autopropulsat
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsata
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsate
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsatei
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsatele
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsatelor
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsatul
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsatului
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsați
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsații
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsaților
AUTOPROPULSÁT, -Ă, autopropulsați, -te, adj. Care se deplasează prin dezvoltarea unei surse proprii de energie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + propulsat. Cf. fr. autopropulsé.

DOOM

autopropulsát (a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsáți; f. autopropulsátă, pl. autopropulsáte

autopropulsia
AUTOPROPÚLSIE, autopropulsii, s. f. Propulsie a unui vehicul realizată cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulsion.

DOOM

autopropúlsie (a-u-to-pro-, -si-e) s. f., art. autopropúlsia (-si-a), g.-d. art. autopropúlsiei; pl. autopropúlsii, art. autopropúlsiile (-si-i-)

autopropulsie
AUTOPROPÚLSIE, autopropulsii, s. f. Propulsie a unui vehicul realizată cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulsion.

DOOM

autopropúlsie (a-u-to-pro-, -si-e) s. f., art. autopropúlsia (-si-a), g.-d. art. autopropúlsiei; pl. autopropúlsii, art. autopropúlsiile (-si-i-)

autopropulsiei
AUTOPROPÚLSIE, autopropulsii, s. f. Propulsie a unui vehicul realizată cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulsion.

DOOM

autopropúlsie (a-u-to-pro-, -si-e) s. f., art. autopropúlsia (-si-a), g.-d. art. autopropúlsiei; pl. autopropúlsii, art. autopropúlsiile (-si-i-)

autopropulsii
AUTOPROPÚLSIE, autopropulsii, s. f. Propulsie a unui vehicul realizată cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulsion.

DOOM

autopropúlsie (a-u-to-pro-, -si-e) s. f., art. autopropúlsia (-si-a), g.-d. art. autopropúlsiei; pl. autopropúlsii, art. autopropúlsiile (-si-i-)

autopropulsiile
AUTOPROPÚLSIE, autopropulsii, s. f. Propulsie a unui vehicul realizată cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulsion.

DOOM

autopropúlsie (a-u-to-pro-, -si-e) s. f., art. autopropúlsia (-si-a), g.-d. art. autopropúlsiei; pl. autopropúlsii, art. autopropúlsiile (-si-i-)

autopropulsiilor
AUTOPROPÚLSIE, autopropulsii, s. f. Propulsie a unui vehicul realizată cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulsion.

DOOM

autopropúlsie (a-u-to-pro-, -si-e) s. f., art. autopropúlsia (-si-a), g.-d. art. autopropúlsiei; pl. autopropúlsii, art. autopropúlsiile (-si-i-)

autopropulsoare
AUTOPROPULSÓR, autopropulsoare, adj., s. n. (Dispozitiv) care asigură autopropulsia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulseur.

autopropulsoarele
AUTOPROPULSÓR, autopropulsoare, adj., s. n. (Dispozitiv) care asigură autopropulsia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulseur.

autopropulsoarelor
AUTOPROPULSÓR, autopropulsoare, adj., s. n. (Dispozitiv) care asigură autopropulsia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulseur.

autopropulsor
AUTOPROPULSÓR, autopropulsoare, adj., s. n. (Dispozitiv) care asigură autopropulsia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulseur.

autopropulsorul
AUTOPROPULSÓR, autopropulsoare, adj., s. n. (Dispozitiv) care asigură autopropulsia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulseur.

autopropulsorului
AUTOPROPULSÓR, autopropulsoare, adj., s. n. (Dispozitiv) care asigură autopropulsia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopropulseur.

autoproteja
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejai
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejam
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejare
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejare
AUTOPROTEJÁRE, autoprotejări, s. f. Acțiunea de a se autoproteja. [Pr.: a-u-] – V. autoproteja.

autoprotejară
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejarăm
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejarăți
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejase
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejasem
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejaseră
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejaserăm
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejaserăți
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejaseși
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejaseți
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejat
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejat
AUTOPROTEJÁT, -Ă, autoprotejați, -te, adj. Care s-a protejat prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – V. autoproteja.

autoprotejau
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejași
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejați
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejează
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejez
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejeze
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejezi
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejând
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autoprotejînd
AUTOPROTEJÁ, autoprotejez, vb. I. Refl. A se proteja prin mijloace proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + proteja.

autopsia
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsia
AUTOPSÍE, autopsii, s. f. Disecție a unui cadavru și examinare anatomică a organelor lui interne pentru a stabili cauza morții; necropsie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopsie.

DOOM

!autopsíe (a-u-top-/-ut-op-) s. f., art. autopsía, g.-d. art. autopsíei; pl. autopsíi, art. autopsíile

autopsiai
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiam
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiară
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiarăm
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiarăți
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiase
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiasem
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiaseră
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiaserăm
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiaserăți
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiaseși
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiaseți
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiat
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiat
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

autopsiau
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiază
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiași
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiați
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsie
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsie
AUTOPSÍE, autopsii, s. f. Disecție a unui cadavru și examinare anatomică a organelor lui interne pentru a stabili cauza morții; necropsie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopsie.

DOOM

!autopsíe (a-u-top-/-ut-op-) s. f., art. autopsía, g.-d. art. autopsíei; pl. autopsíi, art. autopsíile

autopsiei
AUTOPSÍE, autopsii, s. f. Disecție a unui cadavru și examinare anatomică a organelor lui interne pentru a stabili cauza morții; necropsie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopsie.

DOOM

!autopsíe (a-u-top-/-ut-op-) s. f., art. autopsía, g.-d. art. autopsíei; pl. autopsíi, art. autopsíile

autopsiem
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsier
AUTOPSIÉR, autopsieri, s. m. Specialist în autopsie. [Pr.: a-u-top-si-er] – Autopsie + suf. -er.

DOOM

*autopsiér (a-u-top-/-ut-op-) s. m., pl. autopsiéri

autopsiere
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiere
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

autopsieri
AUTOPSIÉR, autopsieri, s. m. Specialist în autopsie. [Pr.: a-u-top-si-er] – Autopsie + suf. -er.

DOOM

*autopsiér (a-u-top-/-ut-op-) s. m., pl. autopsiéri

autopsierii
AUTOPSIÉR, autopsieri, s. m. Specialist în autopsie. [Pr.: a-u-top-si-er] – Autopsie + suf. -er.

DOOM

*autopsiér (a-u-top-/-ut-op-) s. m., pl. autopsiéri

autopsierilor
AUTOPSIÉR, autopsieri, s. m. Specialist în autopsie. [Pr.: a-u-top-si-er] – Autopsie + suf. -er.

DOOM

*autopsiér (a-u-top-/-ut-op-) s. m., pl. autopsiéri

autopsierul
AUTOPSIÉR, autopsieri, s. m. Specialist în autopsie. [Pr.: a-u-top-si-er] – Autopsie + suf. -er.

DOOM

*autopsiér (a-u-top-/-ut-op-) s. m., pl. autopsiéri

autopsierului
AUTOPSIÉR, autopsieri, s. m. Specialist în autopsie. [Pr.: a-u-top-si-er] – Autopsie + suf. -er.

DOOM

*autopsiér (a-u-top-/-ut-op-) s. m., pl. autopsiéri

autopsiez
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsieze
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsiezi
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autopsii
AUTOPSÍE, autopsii, s. f. Disecție a unui cadavru și examinare anatomică a organelor lui interne pentru a stabili cauza morții; necropsie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopsie.

DOOM

!autopsíe (a-u-top-/-ut-op-) s. f., art. autopsía, g.-d. art. autopsíei; pl. autopsíi, art. autopsíile

autopsiile
AUTOPSÍE, autopsii, s. f. Disecție a unui cadavru și examinare anatomică a organelor lui interne pentru a stabili cauza morții; necropsie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopsie.

DOOM

!autopsíe (a-u-top-/-ut-op-) s. f., art. autopsía, g.-d. art. autopsíei; pl. autopsíi, art. autopsíile

autopsiilor
AUTOPSÍE, autopsii, s. f. Disecție a unui cadavru și examinare anatomică a organelor lui interne pentru a stabili cauza morții; necropsie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autopsie.

DOOM

!autopsíe (a-u-top-/-ut-op-) s. f., art. autopsía, g.-d. art. autopsíei; pl. autopsíi, art. autopsíile

autopsiind
AUTOPSIÁ, autopsiez, vb. I. Tranz. A face autopsie. [Pr.: a-u-top-si-a] – Din fr. autopsier.

DOOM

*autopsiá (a ~) (a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 3 autopsiáză

autor
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autoradiografie
AUTORADIOGRAFÍE s.f. Imagine obținută pe o peliculă fotografică sau radiografică a unui organ conținând un produs radioactiv. [< fr. autoradiographie].

autorapid
AUTORAPÍD, autorapide, s. n. Automotor cu viteză de tren rapid. [Pr: a-u-] – Auto²- + rapid.

DOOM

autorapíd (a-u-) s. n., pl. autorapíde

autorapide
AUTORAPÍD, autorapide, s. n. Automotor cu viteză de tren rapid. [Pr: a-u-] – Auto²- + rapid.

DOOM

autorapíd (a-u-) s. n., pl. autorapíde

autorapidele
AUTORAPÍD, autorapide, s. n. Automotor cu viteză de tren rapid. [Pr: a-u-] – Auto²- + rapid.

DOOM

autorapíd (a-u-) s. n., pl. autorapíde

autorapidelor
AUTORAPÍD, autorapide, s. n. Automotor cu viteză de tren rapid. [Pr: a-u-] – Auto²- + rapid.

DOOM

autorapíd (a-u-) s. n., pl. autorapíde

autorapidul
AUTORAPÍD, autorapide, s. n. Automotor cu viteză de tren rapid. [Pr: a-u-] – Auto²- + rapid.

DOOM

autorapíd (a-u-) s. n., pl. autorapíde

autorapidului
AUTORAPÍD, autorapide, s. n. Automotor cu viteză de tren rapid. [Pr: a-u-] – Auto²- + rapid.

DOOM

autorapíd (a-u-) s. n., pl. autorapíde

autoraș
AUTORÁȘ, autorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui autor. [Pr.: a-u-] – Autor + suf. -aș.

DOOM

autoráș (a-u-) s. m., pl. autoráși

autorași
AUTORÁȘ, autorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui autor. [Pr.: a-u-] – Autor + suf. -aș.

DOOM

autoráș (a-u-) s. m., pl. autoráși

autorașii
AUTORÁȘ, autorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui autor. [Pr.: a-u-] – Autor + suf. -aș.

DOOM

autoráș (a-u-) s. m., pl. autoráși

autorașilor
AUTORÁȘ, autorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui autor. [Pr.: a-u-] – Autor + suf. -aș.

DOOM

autoráș (a-u-) s. m., pl. autoráși

autorașul
AUTORÁȘ, autorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui autor. [Pr.: a-u-] – Autor + suf. -aș.

DOOM

autoráș (a-u-) s. m., pl. autoráși

autorașului
AUTORÁȘ, autorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui autor. [Pr.: a-u-] – Autor + suf. -aș.

DOOM

autoráș (a-u-) s. m., pl. autoráși

autorecepare
AUTORECEPÁRE s.f. Uscare a tulpinii puieților din lipsă de lumină sau din altă cauză naturală. [Et. incertă].

autoreclama
AUTORECLÁMĂ, autoreclame, s. f. Reclamă a propriilor realizări. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréclame.

autoreclame
AUTORECLÁMĂ, autoreclame, s. f. Reclamă a propriilor realizări. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréclame.

autoreclamei
AUTORECLÁMĂ, autoreclame, s. f. Reclamă a propriilor realizări. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréclame.

autoreclamele
AUTORECLÁMĂ, autoreclame, s. f. Reclamă a propriilor realizări. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréclame.

autoreclamelor
AUTORECLÁMĂ, autoreclame, s. f. Reclamă a propriilor realizări. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréclame.

autoreferat
AUTOREFERÁT, autoreferate, s. n. Expunere (scurtă) făcută de cineva asupra unei lucrări proprii (mai ales în vederea susținerii tezei de doctorat). [Pr: a-u-] – Din germ. Autoreferat.

DOOM

autoreferát (înv.) (a-u-) s. n., pl. autoreferáte

autoreferate
AUTOREFERÁT, autoreferate, s. n. Expunere (scurtă) făcută de cineva asupra unei lucrări proprii (mai ales în vederea susținerii tezei de doctorat). [Pr: a-u-] – Din germ. Autoreferat.

DOOM

autoreferát (înv.) (a-u-) s. n., pl. autoreferáte

autoreferatele
AUTOREFERÁT, autoreferate, s. n. Expunere (scurtă) făcută de cineva asupra unei lucrări proprii (mai ales în vederea susținerii tezei de doctorat). [Pr: a-u-] – Din germ. Autoreferat.

DOOM

autoreferát (înv.) (a-u-) s. n., pl. autoreferáte

autoreferatelor
AUTOREFERÁT, autoreferate, s. n. Expunere (scurtă) făcută de cineva asupra unei lucrări proprii (mai ales în vederea susținerii tezei de doctorat). [Pr: a-u-] – Din germ. Autoreferat.

DOOM

autoreferát (înv.) (a-u-) s. n., pl. autoreferáte

autoreferatul
AUTOREFERÁT, autoreferate, s. n. Expunere (scurtă) făcută de cineva asupra unei lucrări proprii (mai ales în vederea susținerii tezei de doctorat). [Pr: a-u-] – Din germ. Autoreferat.

DOOM

autoreferát (înv.) (a-u-) s. n., pl. autoreferáte

autoreferatului
AUTOREFERÁT, autoreferate, s. n. Expunere (scurtă) făcută de cineva asupra unei lucrări proprii (mai ales în vederea susținerii tezei de doctorat). [Pr: a-u-] – Din germ. Autoreferat.

DOOM

autoreferát (înv.) (a-u-) s. n., pl. autoreferáte

autoregla
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglai
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglaj
AUTOREGLÁJ, autoreglaje, s. n. Autoreglare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréglage.

DOOM

autoregláj (a-u-, -re-glaj) s. n., pl. autoregláje

autoreglaje
AUTOREGLÁJ, autoreglaje, s. n. Autoreglare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréglage.

DOOM

autoregláj (a-u-, -re-glaj) s. n., pl. autoregláje

autoreglajele
AUTOREGLÁJ, autoreglaje, s. n. Autoreglare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréglage.

DOOM

autoregláj (a-u-, -re-glaj) s. n., pl. autoregláje

autoreglajelor
AUTOREGLÁJ, autoreglaje, s. n. Autoreglare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréglage.

DOOM

autoregláj (a-u-, -re-glaj) s. n., pl. autoregláje

autoreglajul
AUTOREGLÁJ, autoreglaje, s. n. Autoreglare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréglage.

DOOM

autoregláj (a-u-, -re-glaj) s. n., pl. autoregláje

autoreglajului
AUTOREGLÁJ, autoreglaje, s. n. Autoreglare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoréglage.

DOOM

autoregláj (a-u-, -re-glaj) s. n., pl. autoregláje

autoreglam
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglare
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglare
AUTOREGLÁRE, autoreglări, s. f. Acțiunea de a (se) autoregla; autoreglaj. [Pr.: a-u-] – V. autoregla.

DOOM

autoregláre (a-u-, -re-gla-) s. f., g.-d. art. autoreglắrii; pl. autoreglắri

autoreglarea
AUTOREGLÁRE, autoreglări, s. f. Acțiunea de a (se) autoregla; autoreglaj. [Pr.: a-u-] – V. autoregla.

DOOM

autoregláre (a-u-, -re-gla-) s. f., g.-d. art. autoreglắrii; pl. autoreglắri

autoreglară
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglarăm
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglarăți
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglase
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglasem
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglaseră
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglaserăm
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglaserăți
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglaseși
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglaseți
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglat
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglat
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto² + regla.

autoreglau
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglași
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglați
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglează
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglez
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoregleze
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglezi
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglând
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglînd
AUTOREGLÁ, autoreglez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) regla în mod automat. [Pr.: a-u-] – Auto²- + regla.

DOOM

!autoreglá (a se ~) (a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 3 se autoregleáză

autoreglări
AUTOREGLÁRE, autoreglări, s. f. Acțiunea de a (se) autoregla; autoreglaj. [Pr.: a-u-] – V. autoregla.

DOOM

autoregláre (a-u-, -re-gla-) s. f., g.-d. art. autoreglắrii; pl. autoreglắri

autoreglării
AUTOREGLÁRE, autoreglări, s. f. Acțiunea de a (se) autoregla; autoreglaj. [Pr.: a-u-] – V. autoregla.

DOOM

autoregláre (a-u-, -re-gla-) s. f., g.-d. art. autoreglắrii; pl. autoreglắri

autoreglările
AUTOREGLÁRE, autoreglări, s. f. Acțiunea de a (se) autoregla; autoreglaj. [Pr.: a-u-] – V. autoregla.

DOOM

autoregláre (a-u-, -re-gla-) s. f., g.-d. art. autoreglắrii; pl. autoreglắri

autoreglărilor
AUTOREGLÁRE, autoreglări, s. f. Acțiunea de a (se) autoregla; autoreglaj. [Pr.: a-u-] – V. autoregla.

DOOM

autoregláre (a-u-, -re-gla-) s. f., g.-d. art. autoreglắrii; pl. autoreglắri

autorelaxare
AUTORELAXÁRE, autorelaxări, s. f. Relaxare normală, pe cale naturală, fără administrare de calmante. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + relaxare.

autorelaxarea
AUTORELAXÁRE, autorelaxări, s. f. Relaxare normală, pe cale naturală, fără administrare de calmante. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + relaxare.

autorelaxări
AUTORELAXÁRE, autorelaxări, s. f. Relaxare normală, pe cale naturală, fără administrare de calmante. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + relaxare.

autorelaxării
AUTORELAXÁRE, autorelaxări, s. f. Relaxare normală, pe cale naturală, fără administrare de calmante. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + relaxare.

autorelaxările
AUTORELAXÁRE, autorelaxări, s. f. Relaxare normală, pe cale naturală, fără administrare de calmante. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + relaxare.

autorelaxărilor
AUTORELAXÁRE, autorelaxări, s. f. Relaxare normală, pe cale naturală, fără administrare de calmante. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + relaxare.

autoreplica
AUTORÉPLICĂ s.f. Replică pe care autorul și-o dă lui însuși. [Et. incertă].

autoreplicare
AUTOREPLICÁRE s.f. (Biol.) Capacitate a unei molecule de a da naștere unei noi molecule identice. [< auto¹- + replicare].

autoreplici
AUTORÉPLICĂ s.f. Replică pe care autorul și-o dă lui însuși. [Et. incertă].

autoreplicii
AUTORÉPLICĂ s.f. Replică pe care autorul și-o dă lui însuși. [Et. incertă].

autoreplicile
AUTORÉPLICĂ s.f. Replică pe care autorul și-o dă lui însuși. [Et. incertă].

autoreplicilor
AUTORÉPLICĂ s.f. Replică pe care autorul și-o dă lui însuși. [Et. incertă].

autoreproșa
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșai
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșam
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșare
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșare
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșară
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșarăm
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșarăți
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșase
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșasem
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșaseră
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșaserăm
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșaserăți
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșaseși
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșaseți
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșat
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșau
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșași
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșați
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșează
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșez
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșeze
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșezi
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșând
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autoreproșînd
AUTOREPROȘÁ vb. I. refl. A-și reproșa sieși. [Et. incertă].

autori
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autorii
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autorilor
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autoritar
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritara
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritare
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritarei
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritarele
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritarelor
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritari
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritarii
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritarilor
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritarism
AUTORITARÍSM, autoritarisme, s. n. 1. Caracter, atitudine autoritară. 2. Sistem politic autoritar. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritarisme.

autoritarisme
AUTORITARÍSM, autoritarisme, s. n. 1. Caracter, atitudine autoritară. 2. Sistem politic autoritar. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritarisme.

autoritarismele
AUTORITARÍSM, autoritarisme, s. n. 1. Caracter, atitudine autoritară. 2. Sistem politic autoritar. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritarisme.

autoritarismelor
AUTORITARÍSM, autoritarisme, s. n. 1. Caracter, atitudine autoritară. 2. Sistem politic autoritar. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritarisme.

autoritarismul
AUTORITARÍSM, autoritarisme, s. n. 1. Caracter, atitudine autoritară. 2. Sistem politic autoritar. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritarisme.

autoritarismului
AUTORITARÍSM, autoritarisme, s. n. 1. Caracter, atitudine autoritară. 2. Sistem politic autoritar. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritarisme.

autoritarist
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritarista
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritariste
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritaristei
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritaristele
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritaristelor
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritaristul
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritaristului
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritariști
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritariștii
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritariștilor
AUTORITARÍST, -Ă, autoritariști, -ste, adj. Care denotă autoritarism. [Pr.: a-u-] – Autoritar + suf. -ist.

autoritarul
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritarului
AUTORITÁR, -Ă, autoritari, -e, adj. Care uzează de autoritatea sa, care vrea să-și impună voința. Om autoritar. ♦ Care impune supunere, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

DOOM

autoritár (a-u-) adj. m., pl. autoritári; f. autoritáră, pl. autoritáre

autoritate
AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

DOOM

autoritáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autoritắții; (instituții, persoane) pl. autoritắți

autoritatea
AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

DOOM

autoritáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autoritắții; (instituții, persoane) pl. autoritắți

autorități
AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

DOOM

autoritáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autoritắții; (instituții, persoane) pl. autoritắți

autorității
AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

DOOM

autoritáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autoritắții; (instituții, persoane) pl. autoritắți

autoritățile
AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

DOOM

autoritáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autoritắții; (instituții, persoane) pl. autoritắți

autorităților
AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

DOOM

autoritáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autoritắții; (instituții, persoane) pl. autoritắți

autoriza
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizai
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizam
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizare
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizare
AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

DOOM

autorizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autorizắrii; pl. autorizắri

autorizarea
AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

DOOM

autorizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autorizắrii; pl. autorizắri

autorizară
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizarăm
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizarăți
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizase
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizasem
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizaseră
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizaserăm
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizaserăți
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizaseși
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizaseți
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizat
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizat
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizata
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizate
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizatei
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizatele
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizatelor
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizatul
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizatului
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizau
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizași
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizați
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizați
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizația
AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document eliberat în acest scop. [Pr: a-u-] – Din fr. autorisation.

DOOM

autorizáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autorizáția (-ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (-ți-i-)

autorizație
AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document eliberat în acest scop. [Pr: a-u-] – Din fr. autorisation.

DOOM

autorizáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autorizáția (-ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (-ți-i-)

autorizației
AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document eliberat în acest scop. [Pr: a-u-] – Din fr. autorisation.

DOOM

autorizáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autorizáția (-ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (-ți-i-)

autorizații
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizații
AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document eliberat în acest scop. [Pr: a-u-] – Din fr. autorisation.

DOOM

autorizáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autorizáția (-ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (-ți-i-)

autorizațiile
AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document eliberat în acest scop. [Pr: a-u-] – Din fr. autorisation.

DOOM

autorizáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autorizáția (-ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (-ți-i-)

autorizațiilor
AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document eliberat în acest scop. [Pr: a-u-] – Din fr. autorisation.

DOOM

autorizáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autorizáția (-ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (-ți-i-)

autorizaților
AUTORIZÁT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu o autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are o autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizațiune
autorizațiúne sf vz autorizație

autorizează
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizez
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizeze
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizezi
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizând
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizînd
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

DOOM

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizări
AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

DOOM

autorizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autorizắrii; pl. autorizắri

autorizării
AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

DOOM

autorizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autorizắrii; pl. autorizắri

autorizările
AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

DOOM

autorizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autorizắrii; pl. autorizắri

autorizărilor
AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

DOOM

autorizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autorizắrii; pl. autorizắri

autorotație
AUTOROTÁȚIE s.f. Mișcare de rotație a unei suprafețe portante sau a unui avion când această mișcare se întreține de la sine. [Cf. fr. autorotation].

autorul
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autorului
AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică. 2. Persoană care face, produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoană care comite o infracțiune. [Pr.: a-u-] – Din fr. auteur, lat. auctor.

DOOM

autór (a-u-) s. m., pl. autóri

autorutier
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autorutiera
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autorutiere
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autorutierei
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autorutierele
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autorutierelor
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autorutieri
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autorutierii
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autorutierilor
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autorutierul
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autorutierului
AUTORUTIÉR, -Ă, autorutieri, -e, adj. Relativ la transportul auto. [Pr.: a-u-to-ru-ti-er] – Din fr. autoroutier.

autosalva
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvai
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvam
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvare
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvare
AUTOSALVÁRE, autosalvări, s. f. Autosanitară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + salvare.

autosalvarea
AUTOSALVÁRE, autosalvări, s. f. Autosanitară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + salvare.

autosalvară
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvarăm
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvarăți
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvase
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvasem
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvaseră
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvaserăm
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvaserăți
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvaseși
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvaseți
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvat
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvau
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvași
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvați
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvează
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvez
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalveze
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvezi
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvând
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvînd
AUTOSALVÁ vb. I. refl. A se salva singur. [Et. incertă].

autosalvări
AUTOSALVÁRE, autosalvări, s. f. Autosanitară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + salvare.

autosalvării
AUTOSALVÁRE, autosalvări, s. f. Autosanitară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + salvare.

autosalvările
AUTOSALVÁRE, autosalvări, s. f. Autosanitară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + salvare.

autosalvărilor
AUTOSALVÁRE, autosalvări, s. f. Autosanitară. [Pr.: a-u-] – Auto²- + salvare.

autosanitara
AUTOSANITÁRĂ, autosanitare, s. f. Automobil special echipat care transportă bolnavii, răniții etc.; autosalvare. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sanitară.

DOOM

autosanitáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autosanitárei; pl. autosanitáre

autosanitare
AUTOSANITÁRĂ, autosanitare, s. f. Automobil special echipat care transportă bolnavii, răniții etc.; autosalvare. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sanitară.

DOOM

autosanitáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autosanitárei; pl. autosanitáre

autosanitarei
AUTOSANITÁRĂ, autosanitare, s. f. Automobil special echipat care transportă bolnavii, răniții etc.; autosalvare. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sanitară.

DOOM

autosanitáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autosanitárei; pl. autosanitáre

autosanitarele
AUTOSANITÁRĂ, autosanitare, s. f. Automobil special echipat care transportă bolnavii, răniții etc.; autosalvare. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sanitară.

DOOM

autosanitáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autosanitárei; pl. autosanitáre

autosanitarelor
AUTOSANITÁRĂ, autosanitare, s. f. Automobil special echipat care transportă bolnavii, răniții etc.; autosalvare. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sanitară.

DOOM

autosanitáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autosanitárei; pl. autosanitáre

autoscara
AUTOSCÁRĂ, autoscări, s. f. Autovehicul prevăzut cu o scară pentru înălțimi mari. [Pr.: a-u-] – Auto²- + scară.

autoscopic
AUTOSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la autoscopie. [< fr. autoscopique].

autoscopie
AUTOSCOPÍE s.f. Simptom al unor boli care constă în aceea că bolnavul crede că se vede pe sine însuși în fața lui. [< fr. autoscopie, cf. gr. autos – însuși, skopein – a privi].

autoscreper
AUTOSCRÉPER, autoscrepere, s. n. Autovehicul prevăzut cu un screper. [Pr.: a-u-] – Auto²- + screper.

autoscrepere
AUTOSCRÉPER, autoscrepere, s. n. Autovehicul prevăzut cu un screper. [Pr.: a-u-] – Auto²- + screper.

autoscreperele
AUTOSCRÉPER, autoscrepere, s. n. Autovehicul prevăzut cu un screper. [Pr.: a-u-] – Auto²- + screper.

autoscreperelor
AUTOSCRÉPER, autoscrepere, s. n. Autovehicul prevăzut cu un screper. [Pr.: a-u-] – Auto²- + screper.

autoscreperul
AUTOSCRÉPER, autoscrepere, s. n. Autovehicul prevăzut cu un screper. [Pr.: a-u-] – Auto²- + screper.

autoscreperului
AUTOSCRÉPER, autoscrepere, s. n. Autovehicul prevăzut cu un screper. [Pr.: a-u-] – Auto²- + screper.

autoscări
AUTOSCÁRĂ, autoscări, s. f. Autovehicul prevăzut cu o scară pentru înălțimi mari. [Pr.: a-u-] – Auto²- + scară.

autoscării
AUTOSCÁRĂ, autoscări, s. f. Autovehicul prevăzut cu o scară pentru înălțimi mari. [Pr.: a-u-] – Auto²- + scară.

autoscările
AUTOSCÁRĂ, autoscări, s. f. Autovehicul prevăzut cu o scară pentru înălțimi mari. [Pr.: a-u-] – Auto²- + scară.

autoscărilor
AUTOSCÁRĂ, autoscări, s. f. Autovehicul prevăzut cu o scară pentru înălțimi mari. [Pr.: a-u-] – Auto²- + scară.

autoselectoare
AUTOSELECTÓR, autoselectoare, s. n. Incubator pentru clocirea icrelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + selector.

DOOM

autoselectór (a-u-) s. n., pl. autoselectoáre

autoselectoarele
AUTOSELECTÓR, autoselectoare, s. n. Incubator pentru clocirea icrelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + selector.

DOOM

autoselectór (a-u-) s. n., pl. autoselectoáre

autoselectoarelor
AUTOSELECTÓR, autoselectoare, s. n. Incubator pentru clocirea icrelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + selector.

DOOM

autoselectór (a-u-) s. n., pl. autoselectoáre

autoselector
AUTOSELECTÓR, autoselectoare, s. n. Incubator pentru clocirea icrelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + selector.

DOOM

autoselectór (a-u-) s. n., pl. autoselectoáre

autoselectorul
AUTOSELECTÓR, autoselectoare, s. n. Incubator pentru clocirea icrelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + selector.

DOOM

autoselectór (a-u-) s. n., pl. autoselectoáre

autoselectorului
AUTOSELECTÓR, autoselectoare, s. n. Incubator pentru clocirea icrelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + selector.

DOOM

autoselectór (a-u-) s. n., pl. autoselectoáre

autoseroterapie
AUTOSEROTERAPÍE s.f. Metodă de tratament cu ser scos din sângele bolnavului. [< fr. auto-sérothérapie].

autoservea
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserveai
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserveam
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservească
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserveau
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserveați
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservesc
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservește
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservești
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservi
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservice
AUTOSÉRVICE, autoservice-uri, s. n. Service pentru autovehicule. [Pr.: a-u-to-ser-vis] – Din engl. auto-service.

DOOM

!autosérvice (angl.) [ce pron. s] (a-u-) s. n., art. autosérvice-ul; pl. autosérvice-uri

autoservii
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservim
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservind
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservire
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservire
AUTOSERVÍRE, autoserviri, s. f. 1. Acțiunea de a se servi singur; sistem de desfacere a mărfurilor în magazine speciale sau a mâncării și a băuturii în restaurante, în care clientul se servește singur. 2. Magazin sau local de alimentație publică în care se practică acest sistem. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + servire. Cf. engl. self-service.

DOOM

autoservíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoservírii; (magazine) pl. autoservíri

autoservirea
AUTOSERVÍRE, autoserviri, s. f. 1. Acțiunea de a se servi singur; sistem de desfacere a mărfurilor în magazine speciale sau a mâncării și a băuturii în restaurante, în care clientul se servește singur. 2. Magazin sau local de alimentație publică în care se practică acest sistem. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + servire. Cf. engl. self-service.

DOOM

autoservíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoservírii; (magazine) pl. autoservíri

autoserviri
AUTOSERVÍRE, autoserviri, s. f. 1. Acțiunea de a se servi singur; sistem de desfacere a mărfurilor în magazine speciale sau a mâncării și a băuturii în restaurante, în care clientul se servește singur. 2. Magazin sau local de alimentație publică în care se practică acest sistem. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + servire. Cf. engl. self-service.

DOOM

autoservíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoservírii; (magazine) pl. autoservíri

autoservirii
AUTOSERVÍRE, autoserviri, s. f. 1. Acțiunea de a se servi singur; sistem de desfacere a mărfurilor în magazine speciale sau a mâncării și a băuturii în restaurante, în care clientul se servește singur. 2. Magazin sau local de alimentație publică în care se practică acest sistem. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + servire. Cf. engl. self-service.

DOOM

autoservíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoservírii; (magazine) pl. autoservíri

autoservirile
AUTOSERVÍRE, autoserviri, s. f. 1. Acțiunea de a se servi singur; sistem de desfacere a mărfurilor în magazine speciale sau a mâncării și a băuturii în restaurante, în care clientul se servește singur. 2. Magazin sau local de alimentație publică în care se practică acest sistem. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + servire. Cf. engl. self-service.

DOOM

autoservíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoservírii; (magazine) pl. autoservíri

autoservirilor
AUTOSERVÍRE, autoserviri, s. f. 1. Acțiunea de a se servi singur; sistem de desfacere a mărfurilor în magazine speciale sau a mâncării și a băuturii în restaurante, în care clientul se servește singur. 2. Magazin sau local de alimentație publică în care se practică acest sistem. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + servire. Cf. engl. self-service.

DOOM

autoservíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoservírii; (magazine) pl. autoservíri

autoserviră
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservirăm
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservirăți
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservise
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservisem
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserviseră
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserviserăm
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserviserăți
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserviseși
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserviseți
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoservit
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserviși
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autoserviți
AUTOSERVÍ, autoservesc, vb. IV. Refl. A se servi singur (într-un magazin, într-un restaurant special amenajat). [Pr.: a-u-] – Din autoservire (derivat regresiv).

DOOM

!autoserví (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se autoservéște, imperf. 3 sg. se autoserveá; conj. prez. 3 să se autoserveáscă

autosesiza
autosesiza, autosesizez, v. r. (glum.) a se masturba

autosifoane
AUTOSIFÓN, autosifoane, s. n. Recipient metalic pentru prepararea sifonului la domiciliu. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosiphon.

autosifoanele
AUTOSIFÓN, autosifoane, s. n. Recipient metalic pentru prepararea sifonului la domiciliu. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosiphon.

autosifoanelor
AUTOSIFÓN, autosifoane, s. n. Recipient metalic pentru prepararea sifonului la domiciliu. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosiphon.

autosifon
AUTOSIFÓN, autosifoane, s. n. Recipient metalic pentru prepararea sifonului la domiciliu. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosiphon.

autosifonul
AUTOSIFÓN, autosifoane, s. n. Recipient metalic pentru prepararea sifonului la domiciliu. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosiphon.

autosifonului
AUTOSIFÓN, autosifoane, s. n. Recipient metalic pentru prepararea sifonului la domiciliu. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosiphon.

autosincronizare
AUTOSINCRONIZÁRE s.f. Operație simplificată de conectare a generatoarelor sincrone în paralel cu rețeaua. [< auto¹- + sincronizare].

DOOM

autosincronizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autosincronizắrii; pl. autosincronizắri

autospeciala
AUTOSPECIÁLĂ, autospeciale, s. f. Autovehicul cu caroseria adaptată unor transporturi, operații sau servicii speciale. [Pr.: a-u-to-spe-ci-a-] – Auto²- + special. Cf. it. a u t o s p e c i a l e.

autospeciale
AUTOSPECIÁLĂ, autospeciale, s. f. Autovehicul cu caroseria adaptată unor transporturi, operații sau servicii speciale. [Pr.: a-u-to-spe-ci-a-] – Auto²- + special. Cf. it. a u t o s p e c i a l e.

autospecialei
AUTOSPECIÁLĂ, autospeciale, s. f. Autovehicul cu caroseria adaptată unor transporturi, operații sau servicii speciale. [Pr.: a-u-to-spe-ci-a-] – Auto²- + special. Cf. it. a u t o s p e c i a l e.

autospecialele
AUTOSPECIÁLĂ, autospeciale, s. f. Autovehicul cu caroseria adaptată unor transporturi, operații sau servicii speciale. [Pr.: a-u-to-spe-ci-a-] – Auto²- + special. Cf. it. a u t o s p e c i a l e.

autospecialelor
AUTOSPECIÁLĂ, autospeciale, s. f. Autovehicul cu caroseria adaptată unor transporturi, operații sau servicii speciale. [Pr.: a-u-to-spe-ci-a-] – Auto²- + special. Cf. it. a u t o s p e c i a l e.

autosport
AUTOSPÓRT, autosporturi, s. n. Autoturism cu motor puternic, care poate realiza viteze mari, folosit în întrecerile sportive. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sport.

DOOM

!autospórt (rar) (a-u-tos-port/-to-sport) s. n.

autosportul
AUTOSPÓRT, autosporturi, s. n. Autoturism cu motor puternic, care poate realiza viteze mari, folosit în întrecerile sportive. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sport.

DOOM

!autospórt (rar) (a-u-tos-port/-to-sport) s. n.

autosportului
AUTOSPÓRT, autosporturi, s. n. Autoturism cu motor puternic, care poate realiza viteze mari, folosit în întrecerile sportive. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sport.

DOOM

!autospórt (rar) (a-u-tos-port/-to-sport) s. n.

autosporturi
AUTOSPÓRT, autosporturi, s. n. Autoturism cu motor puternic, care poate realiza viteze mari, folosit în întrecerile sportive. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sport.

DOOM

!autospórt (rar) (a-u-tos-port/-to-sport) s. n.

autosporturile
AUTOSPÓRT, autosporturi, s. n. Autoturism cu motor puternic, care poate realiza viteze mari, folosit în întrecerile sportive. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sport.

DOOM

!autospórt (rar) (a-u-tos-port/-to-sport) s. n.

autosporturilor
AUTOSPÓRT, autosporturi, s. n. Autoturism cu motor puternic, care poate realiza viteze mari, folosit în întrecerile sportive. [Pr.: a-u-] – Auto²- + sport.

DOOM

!autospórt (rar) (a-u-tos-port/-to-sport) s. n.

autostația
AUTOSTÁȚIE, autostații, s. f. Stație de autobuze. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stație.

autostație
AUTOSTÁȚIE, autostații, s. f. Stație de autobuze. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stație.

autostației
AUTOSTÁȚIE, autostații, s. f. Stație de autobuze. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stație.

autostații
AUTOSTÁȚIE, autostații, s. f. Stație de autobuze. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stație.

autostațiile
AUTOSTÁȚIE, autostații, s. f. Stație de autobuze. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stație.

autostațiilor
AUTOSTÁȚIE, autostații, s. f. Stație de autobuze. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stație.

autosteril
AUTOSTERÍL, -Ă adj. (Despre plante) Care prezintă autosterilitate. [Cf. fr. autostérile].

autosterilitate
AUTOSTERILITÁTE s.f. Incapacitate a unor specii de plante de a lega rod prin fecundarea florilor cu polen propriu. [< auto¹- + sterilitate].

autostivuitoare
AUTOSTIVUITÓR, autostivuitoare, s. n. Mașină de stivuit. [Pr.: a-u-to-sti-vu-i-] – Auto²- + stivuitor.

autostivuitoarele
AUTOSTIVUITÓR, autostivuitoare, s. n. Mașină de stivuit. [Pr.: a-u-to-sti-vu-i-] – Auto²- + stivuitor.

autostivuitoarelor
AUTOSTIVUITÓR, autostivuitoare, s. n. Mașină de stivuit. [Pr.: a-u-to-sti-vu-i-] – Auto²- + stivuitor.

autostivuitor
AUTOSTIVUITÓR, autostivuitoare, s. n. Mașină de stivuit. [Pr.: a-u-to-sti-vu-i-] – Auto²- + stivuitor.

autostivuitorul
AUTOSTIVUITÓR, autostivuitoare, s. n. Mașină de stivuit. [Pr.: a-u-to-sti-vu-i-] – Auto²- + stivuitor.

autostivuitorului
AUTOSTIVUITÓR, autostivuitoare, s. n. Mașină de stivuit. [Pr.: a-u-to-sti-vu-i-] – Auto²- + stivuitor.

autostop
AUTOSTÓP, autostopuri, s. n. 1. Instalație de semnalizare luminoasă așezată la întretăierea străzilor pentru dirijarea circulației. ♦ Instalație de oprire automată a unui vehicul feroviar când linia nu este liberă. 2. Procedeu prin care un pieton oprește un automobil pentru a parcurge cu el o anumită distanță. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-stop.

DOOM

!autostóp (a-u-tos-top/-to-stop) s. n., pl. autostópuri

autostopist
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopista
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopiste
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopistei
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopistele
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopistelor
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopistul
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopistului
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopiști
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopiștii
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopiștilor
AUTOSTOPÍST, -Ă, autostopiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face autostopul (2). [Pr.: a-u-] – Autostop + suf. -ist (după fr. auto-stoppeur).

DOOM

*autostopístă (a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopístei; pl. autostopíste

autostopul
AUTOSTÓP, autostopuri, s. n. 1. Instalație de semnalizare luminoasă așezată la întretăierea străzilor pentru dirijarea circulației. ♦ Instalație de oprire automată a unui vehicul feroviar când linia nu este liberă. 2. Procedeu prin care un pieton oprește un automobil pentru a parcurge cu el o anumită distanță. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-stop.

DOOM

!autostóp (a-u-tos-top/-to-stop) s. n., pl. autostópuri

autostopului
AUTOSTÓP, autostopuri, s. n. 1. Instalație de semnalizare luminoasă așezată la întretăierea străzilor pentru dirijarea circulației. ♦ Instalație de oprire automată a unui vehicul feroviar când linia nu este liberă. 2. Procedeu prin care un pieton oprește un automobil pentru a parcurge cu el o anumită distanță. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-stop.

DOOM

!autostóp (a-u-tos-top/-to-stop) s. n., pl. autostópuri

autostopuri
AUTOSTÓP, autostopuri, s. n. 1. Instalație de semnalizare luminoasă așezată la întretăierea străzilor pentru dirijarea circulației. ♦ Instalație de oprire automată a unui vehicul feroviar când linia nu este liberă. 2. Procedeu prin care un pieton oprește un automobil pentru a parcurge cu el o anumită distanță. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-stop.

DOOM

!autostóp (a-u-tos-top/-to-stop) s. n., pl. autostópuri

autostopurile
AUTOSTÓP, autostopuri, s. n. 1. Instalație de semnalizare luminoasă așezată la întretăierea străzilor pentru dirijarea circulației. ♦ Instalație de oprire automată a unui vehicul feroviar când linia nu este liberă. 2. Procedeu prin care un pieton oprește un automobil pentru a parcurge cu el o anumită distanță. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-stop.

DOOM

!autostóp (a-u-tos-top/-to-stop) s. n., pl. autostópuri

autostopurilor
AUTOSTÓP, autostopuri, s. n. 1. Instalație de semnalizare luminoasă așezată la întretăierea străzilor pentru dirijarea circulației. ♦ Instalație de oprire automată a unui vehicul feroviar când linia nu este liberă. 2. Procedeu prin care un pieton oprește un automobil pentru a parcurge cu el o anumită distanță. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-stop.

DOOM

!autostóp (a-u-tos-top/-to-stop) s. n., pl. autostópuri

autostrada
AUTOSTRÁDĂ, autostrăzi, s. f. Șosea modernă de mare capacitate, ale cărei sensuri de circulație, despărțite printr-un gard sau o fâșie îngustă de teren, au mai multe benzi, permițând viteze mari de rulare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.

DOOM

!autostrádă (a-u-tos-tra-/-to-stra-) s. f., g.-d. art. autostrắzii; pl. autostrắzi

autostropitoare
AUTOSTROPITOÁRE, autostropitori, s. f. Autovehicul pentru stropitul (și spălatul) străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stropitoare.

autostropitoarea
AUTOSTROPITOÁRE, autostropitori, s. f. Autovehicul pentru stropitul (și spălatul) străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stropitoare.

autostropitori
AUTOSTROPITOÁRE, autostropitori, s. f. Autovehicul pentru stropitul (și spălatul) străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stropitoare.

autostropitorii
AUTOSTROPITOÁRE, autostropitori, s. f. Autovehicul pentru stropitul (și spălatul) străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stropitoare.

autostropitorile
AUTOSTROPITOÁRE, autostropitori, s. f. Autovehicul pentru stropitul (și spălatul) străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stropitoare.

autostropitorilor
AUTOSTROPITOÁRE, autostropitori, s. f. Autovehicul pentru stropitul (și spălatul) străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto²- + stropitoare.

autostrăzi
AUTOSTRÁDĂ, autostrăzi, s. f. Șosea modernă de mare capacitate, ale cărei sensuri de circulație, despărțite printr-un gard sau o fâșie îngustă de teren, au mai multe benzi, permițând viteze mari de rulare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.

DOOM

!autostrádă (a-u-tos-tra-/-to-stra-) s. f., g.-d. art. autostrắzii; pl. autostrắzi

autostrăzii
AUTOSTRÁDĂ, autostrăzi, s. f. Șosea modernă de mare capacitate, ale cărei sensuri de circulație, despărțite printr-un gard sau o fâșie îngustă de teren, au mai multe benzi, permițând viteze mari de rulare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.

DOOM

!autostrádă (a-u-tos-tra-/-to-stra-) s. f., g.-d. art. autostrắzii; pl. autostrắzi

autostrăzile
AUTOSTRÁDĂ, autostrăzi, s. f. Șosea modernă de mare capacitate, ale cărei sensuri de circulație, despărțite printr-un gard sau o fâșie îngustă de teren, au mai multe benzi, permițând viteze mari de rulare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.

DOOM

!autostrádă (a-u-tos-tra-/-to-stra-) s. f., g.-d. art. autostrắzii; pl. autostrắzi

autostrăzilor
AUTOSTRÁDĂ, autostrăzi, s. f. Șosea modernă de mare capacitate, ale cărei sensuri de circulație, despărțite printr-un gard sau o fâșie îngustă de teren, au mai multe benzi, permițând viteze mari de rulare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.

DOOM

!autostrádă (a-u-tos-tra-/-to-stra-) s. f., g.-d. art. autostrắzii; pl. autostrắzi

autostudia
AUTOSTUDIÁ vb. I. refl. A se studia pe sine, a se autocontrola. [Et. incertă].

autostudiere
AUTOSTUDIÁ vb. I. refl. A se studia pe sine, a se autocontrola. [Et. incertă].

autosugestia
AUTOSUGÉSTIE, autosugestii, s. f. Influențare, spontană sau intenționată, a propriului psihic prin idei sau imagini mentale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosuggestion.

DOOM

autosugéstie (a-u-, -ti-e) s. f., art. autosugéstia (-ti-a), g.-d. art. autosugéstiei; pl. autosugéstii, art. autosugéstiile (-ti-i-)

autosugestie
AUTOSUGÉSTIE, autosugestii, s. f. Influențare, spontană sau intenționată, a propriului psihic prin idei sau imagini mentale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosuggestion.

DOOM

autosugéstie (a-u-, -ti-e) s. f., art. autosugéstia (-ti-a), g.-d. art. autosugéstiei; pl. autosugéstii, art. autosugéstiile (-ti-i-)

autosugestiei
AUTOSUGÉSTIE, autosugestii, s. f. Influențare, spontană sau intenționată, a propriului psihic prin idei sau imagini mentale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosuggestion.

DOOM

autosugéstie (a-u-, -ti-e) s. f., art. autosugéstia (-ti-a), g.-d. art. autosugéstiei; pl. autosugéstii, art. autosugéstiile (-ti-i-)

autosugestii
AUTOSUGÉSTIE, autosugestii, s. f. Influențare, spontană sau intenționată, a propriului psihic prin idei sau imagini mentale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosuggestion.

DOOM

autosugéstie (a-u-, -ti-e) s. f., art. autosugéstia (-ti-a), g.-d. art. autosugéstiei; pl. autosugéstii, art. autosugéstiile (-ti-i-)

autosugestiile
AUTOSUGÉSTIE, autosugestii, s. f. Influențare, spontană sau intenționată, a propriului psihic prin idei sau imagini mentale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosuggestion.

DOOM

autosugéstie (a-u-, -ti-e) s. f., art. autosugéstia (-ti-a), g.-d. art. autosugéstiei; pl. autosugéstii, art. autosugéstiile (-ti-i-)

autosugestiilor
AUTOSUGÉSTIE, autosugestii, s. f. Influențare, spontană sau intenționată, a propriului psihic prin idei sau imagini mentale. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosuggestion.

DOOM

autosugéstie (a-u-, -ti-e) s. f., art. autosugéstia (-ti-a), g.-d. art. autosugéstiei; pl. autosugéstii, art. autosugéstiile (-ti-i-)

autosugestiona
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionai
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionam
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionare
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionare
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

autosugestionară
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionarăm
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionarăți
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionase
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionasem
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionaseră
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionaserăm
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionaserăți
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionaseși
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionaseți
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionat
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionau
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionași
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionați
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionează
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionez
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestioneze
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionezi
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionând
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosugestionînd
AUTOSUGESTIONÁ, autosugestionez, vb. I. Refl. A se sugestiona. [Pr.: a-u-to-su-ges-ti-o-] – Auto¹- + sugestiona.

DOOM

!autosugestioná (a se ~) (a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se autosugestioneáză

autosupraveghe
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghea
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheai
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheam
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheară
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghearăm
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghearăți
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghease
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheasem
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheaseră
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheaserăm
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheaserăți
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheaseși
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheaseți
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheat
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheau
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghează
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheași
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheați
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghem
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghere
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghere
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghez
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupravegheze
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghezi
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autosupraveghind
AUTOSUPRAVEGHEÁ, autosupraveghez, vb. I. Refl. A se autocontrola. [Pr.: a-u] – Auto¹- + supraveghea.

autotaxare
AUTOTAXÁRE s. f. Compostare, de către călători, a biletelor de călătorie în vehicule de transport în comun. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + taxare.

DOOM

*autotaxáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autotaxắrii

autotaxarea
AUTOTAXÁRE s. f. Compostare, de către călători, a biletelor de călătorie în vehicule de transport în comun. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + taxare.

DOOM

*autotaxáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autotaxắrii

autotaxări
AUTOTAXÁRE s. f. Compostare, de către călători, a biletelor de călătorie în vehicule de transport în comun. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + taxare.

DOOM

*autotaxáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autotaxắrii

autotaxării
AUTOTAXÁRE s. f. Compostare, de către călători, a biletelor de călătorie în vehicule de transport în comun. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + taxare.

DOOM

*autotaxáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autotaxắrii

autotaxările
AUTOTAXÁRE s. f. Compostare, de către călători, a biletelor de călătorie în vehicule de transport în comun. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + taxare.

DOOM

*autotaxáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autotaxắrii

autotaxărilor
AUTOTAXÁRE s. f. Compostare, de către călători, a biletelor de călătorie în vehicule de transport în comun. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + taxare.

DOOM

*autotaxáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autotaxắrii

autotelic
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autotelica
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autotelice
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autotelicei
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autotelicele
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autotelicelor
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autotelici
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autotelicii
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autotelicilor
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autotelicul
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autotelicului
AUTOTÉLIC, -Ă, autotelici, -ce, adj. (Fil.) Care conține în el însuși scopul său; cu finalitate lăuntrică. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotélique.

DOOM

autotélic (a-u-) adj. m., pl. autotélici; f. autotélică, pl. autotélice

autoterapia
AUTOTERAPÍE s.f. Vindecare pe cale naturală a unei boli, fără ajutor medical. [< fr. autothérapie, cf. gr. autos – însuși, therapeia – îngrijire].

DOOM

autoterapíe (a-u-) s. f., art. autoterapía, g.-d. art. autoterapíei; pl. autoterapíi

autoterapie
AUTOTERAPÍE s.f. Vindecare pe cale naturală a unei boli, fără ajutor medical. [< fr. autothérapie, cf. gr. autos – însuși, therapeia – îngrijire].

DOOM

autoterapíe (a-u-) s. f., art. autoterapía, g.-d. art. autoterapíei; pl. autoterapíi

autoterapiei
AUTOTERAPÍE s.f. Vindecare pe cale naturală a unei boli, fără ajutor medical. [< fr. autothérapie, cf. gr. autos – însuși, therapeia – îngrijire].

DOOM

autoterapíe (a-u-) s. f., art. autoterapía, g.-d. art. autoterapíei; pl. autoterapíi

autoterapii
AUTOTERAPÍE s.f. Vindecare pe cale naturală a unei boli, fără ajutor medical. [< fr. autothérapie, cf. gr. autos – însuși, therapeia – îngrijire].

DOOM

autoterapíe (a-u-) s. f., art. autoterapía, g.-d. art. autoterapíei; pl. autoterapíi

autoterapiile
AUTOTERAPÍE s.f. Vindecare pe cale naturală a unei boli, fără ajutor medical. [< fr. autothérapie, cf. gr. autos – însuși, therapeia – îngrijire].

DOOM

autoterapíe (a-u-) s. f., art. autoterapía, g.-d. art. autoterapíei; pl. autoterapíi

autoterapiilor
AUTOTERAPÍE s.f. Vindecare pe cale naturală a unei boli, fără ajutor medical. [< fr. autothérapie, cf. gr. autos – însuși, therapeia – îngrijire].

DOOM

autoterapíe (a-u-) s. f., art. autoterapía, g.-d. art. autoterapíei; pl. autoterapíi

autotest
AUTOTÉST s.n. (Psih.) Chestionar la care răspunde însuși autorul pe baza unor coeficienți numerici stabiliți pentru fiecare întrebare. [< fr. autotest].

autotipia
AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic într-o singură culoare, care redă nuanțele de umbră și de lumină prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie.

DOOM

autotipíe (a-u-) s. f., art. autotipía, g.-d. art. autotipíei; (clișee) pl. autotipíi, art. autotipíile

autotipie
AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic într-o singură culoare, care redă nuanțele de umbră și de lumină prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie.

DOOM

autotipíe (a-u-) s. f., art. autotipía, g.-d. art. autotipíei; (clișee) pl. autotipíi, art. autotipíile

autotipiei
AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic într-o singură culoare, care redă nuanțele de umbră și de lumină prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie.

DOOM

autotipíe (a-u-) s. f., art. autotipía, g.-d. art. autotipíei; (clișee) pl. autotipíi, art. autotipíile

autotipii
AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic într-o singură culoare, care redă nuanțele de umbră și de lumină prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie.

DOOM

autotipíe (a-u-) s. f., art. autotipía, g.-d. art. autotipíei; (clișee) pl. autotipíi, art. autotipíile

autotipiile
AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic într-o singură culoare, care redă nuanțele de umbră și de lumină prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie.

DOOM

autotipíe (a-u-) s. f., art. autotipía, g.-d. art. autotipíei; (clișee) pl. autotipíi, art. autotipíile

autotipiilor
AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic într-o singură culoare, care redă nuanțele de umbră și de lumină prin descompunerea imaginii în puncte sau în linii. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie.

DOOM

autotipíe (a-u-) s. f., art. autotipía, g.-d. art. autotipíei; (clișee) pl. autotipíi, art. autotipíile

autotomia
AUTOTOMÍE s. f. Pierdere reflexă și spontană, la unele animale, a cozii, cleștilor etc., care ulterior se pot regenera. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotomie.

DOOM

autotomíe (a-u-) s. f., art. autotomía, g.-d. autotomíi, art. autotomíei

autotomie
AUTOTOMÍE s. f. Pierdere reflexă și spontană, la unele animale, a cozii, cleștilor etc., care ulterior se pot regenera. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotomie.

DOOM

autotomíe (a-u-) s. f., art. autotomía, g.-d. autotomíi, art. autotomíei

autotomiei
AUTOTOMÍE s. f. Pierdere reflexă și spontană, la unele animale, a cozii, cleștilor etc., care ulterior se pot regenera. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotomie.

DOOM

autotomíe (a-u-) s. f., art. autotomía, g.-d. autotomíi, art. autotomíei

autotomii
AUTOTOMÍE s. f. Pierdere reflexă și spontană, la unele animale, a cozii, cleștilor etc., care ulterior se pot regenera. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotomie.

DOOM

autotomíe (a-u-) s. f., art. autotomía, g.-d. autotomíi, art. autotomíei

autotomiile
AUTOTOMÍE s. f. Pierdere reflexă și spontană, la unele animale, a cozii, cleștilor etc., care ulterior se pot regenera. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotomie.

DOOM

autotomíe (a-u-) s. f., art. autotomía, g.-d. autotomíi, art. autotomíei

autotomiilor
AUTOTOMÍE s. f. Pierdere reflexă și spontană, la unele animale, a cozii, cleștilor etc., care ulterior se pot regenera. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotomie.

DOOM

autotomíe (a-u-) s. f., art. autotomía, g.-d. autotomíi, art. autotomíei

autotoxina
AUTOTOXÍNĂ, autotoxine, s. f. Toxină rezultată din metabolismul propriu cu efect nociv asupra organismului. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + toxină.

DOOM

autotoxínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autotoxínei; pl. autotoxíne

autotoxine
AUTOTOXÍNĂ, autotoxine, s. f. Toxină rezultată din metabolismul propriu cu efect nociv asupra organismului. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + toxină.

DOOM

autotoxínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autotoxínei; pl. autotoxíne

autotoxinei
AUTOTOXÍNĂ, autotoxine, s. f. Toxină rezultată din metabolismul propriu cu efect nociv asupra organismului. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + toxină.

DOOM

autotoxínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autotoxínei; pl. autotoxíne

autotoxinele
AUTOTOXÍNĂ, autotoxine, s. f. Toxină rezultată din metabolismul propriu cu efect nociv asupra organismului. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + toxină.

DOOM

autotoxínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autotoxínei; pl. autotoxíne

autotoxinelor
AUTOTOXÍNĂ, autotoxine, s. f. Toxină rezultată din metabolismul propriu cu efect nociv asupra organismului. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + toxină.

DOOM

autotoxínă (a-u-) s. f., g.-d. art. autotoxínei; pl. autotoxíne

autotractoare
AUTOTRACTÓR, autotractoare, s. n. Autovehicul de tracțiune de mare putere, montat pe roți de cauciuc, de metal sau pe șenile și de care este legată de obicei o remorcă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotracteur.

DOOM

autotractór (a-u-to-trac-) s. n., pl. autotractoáre

autotractoarele
AUTOTRACTÓR, autotractoare, s. n. Autovehicul de tracțiune de mare putere, montat pe roți de cauciuc, de metal sau pe șenile și de care este legată de obicei o remorcă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotracteur.

DOOM

autotractór (a-u-to-trac-) s. n., pl. autotractoáre

autotractoarelor
AUTOTRACTÓR, autotractoare, s. n. Autovehicul de tracțiune de mare putere, montat pe roți de cauciuc, de metal sau pe șenile și de care este legată de obicei o remorcă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotracteur.

DOOM

autotractór (a-u-to-trac-) s. n., pl. autotractoáre

autotractor
AUTOTRACTÓR, autotractoare, s. n. Autovehicul de tracțiune de mare putere, montat pe roți de cauciuc, de metal sau pe șenile și de care este legată de obicei o remorcă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotracteur.

DOOM

autotractór (a-u-to-trac-) s. n., pl. autotractoáre

autotractorul
AUTOTRACTÓR, autotractoare, s. n. Autovehicul de tracțiune de mare putere, montat pe roți de cauciuc, de metal sau pe șenile și de care este legată de obicei o remorcă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotracteur.

DOOM

autotractór (a-u-to-trac-) s. n., pl. autotractoáre

autotractorului
AUTOTRACTÓR, autotractoare, s. n. Autovehicul de tracțiune de mare putere, montat pe roți de cauciuc, de metal sau pe șenile și de care este legată de obicei o remorcă. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotracteur.

DOOM

autotractór (a-u-to-trac-) s. n., pl. autotractoáre

autotracțiune
AUTOTRACȚIÚNE s. f. Tracțiune realizată cu motor propriu cu ardere internă. [Pr.: a-u-to-trac-ți-u-] – Auto²- + tracțiune.

DOOM

autotracțiúne (a-u-to-trac-ți-u-) s. f., g.-d. art. autotracțiúnii

autotracțiunea
AUTOTRACȚIÚNE s. f. Tracțiune realizată cu motor propriu cu ardere internă. [Pr.: a-u-to-trac-ți-u-] – Auto²- + tracțiune.

DOOM

autotracțiúne (a-u-to-trac-ți-u-) s. f., g.-d. art. autotracțiúnii

autotracțiuni
AUTOTRACȚIÚNE s. f. Tracțiune realizată cu motor propriu cu ardere internă. [Pr.: a-u-to-trac-ți-u-] – Auto²- + tracțiune.

DOOM

autotracțiúne (a-u-to-trac-ți-u-) s. f., g.-d. art. autotracțiúnii

autotracțiunii
AUTOTRACȚIÚNE s. f. Tracțiune realizată cu motor propriu cu ardere internă. [Pr.: a-u-to-trac-ți-u-] – Auto²- + tracțiune.

DOOM

autotracțiúne (a-u-to-trac-ți-u-) s. f., g.-d. art. autotracțiúnii

autotrafic
AUTOTRAFÍC s.n. Trafic auto de automobile, de autovehicule. [cf. it. autotraffico].

autotrailer
AUTOTRÁILER, autotrailere, s. n. Autovehicul pentru transportul pieselor grele. [Pr.: a-u-] – Auto²- + trailer.

autotrailere
AUTOTRÁILER, autotrailere, s. n. Autovehicul pentru transportul pieselor grele. [Pr.: a-u-] – Auto²- + trailer.

autotrailerele
AUTOTRÁILER, autotrailere, s. n. Autovehicul pentru transportul pieselor grele. [Pr.: a-u-] – Auto²- + trailer.

autotrailerelor
AUTOTRÁILER, autotrailere, s. n. Autovehicul pentru transportul pieselor grele. [Pr.: a-u-] – Auto²- + trailer.

autotrailerul
AUTOTRÁILER, autotrailere, s. n. Autovehicul pentru transportul pieselor grele. [Pr.: a-u-] – Auto²- + trailer.

autotrailerului
AUTOTRÁILER, autotrailere, s. n. Autovehicul pentru transportul pieselor grele. [Pr.: a-u-] – Auto²- + trailer.

autotransformatoare
AUTOTRANSFORMATÓR, autotransformatoare, s. n. Transformator electric cu o singură înfășurare (cu o tensiune de intrare și una de ieșire). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotransformateur.

DOOM

!autotransformatór (a-u-to-tran-sfor-/-trans-for-) s. n., pl. autotransformatoáre

autotransformatoarele
AUTOTRANSFORMATÓR, autotransformatoare, s. n. Transformator electric cu o singură înfășurare (cu o tensiune de intrare și una de ieșire). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotransformateur.

DOOM

!autotransformatór (a-u-to-tran-sfor-/-trans-for-) s. n., pl. autotransformatoáre

autotransformatoarelor
AUTOTRANSFORMATÓR, autotransformatoare, s. n. Transformator electric cu o singură înfășurare (cu o tensiune de intrare și una de ieșire). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotransformateur.

DOOM

!autotransformatór (a-u-to-tran-sfor-/-trans-for-) s. n., pl. autotransformatoáre

autotransformator
AUTOTRANSFORMATÓR, autotransformatoare, s. n. Transformator electric cu o singură înfășurare (cu o tensiune de intrare și una de ieșire). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotransformateur.

DOOM

!autotransformatór (a-u-to-tran-sfor-/-trans-for-) s. n., pl. autotransformatoáre

autotransformatorul
AUTOTRANSFORMATÓR, autotransformatoare, s. n. Transformator electric cu o singură înfășurare (cu o tensiune de intrare și una de ieșire). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotransformateur.

DOOM

!autotransformatór (a-u-to-tran-sfor-/-trans-for-) s. n., pl. autotransformatoáre

autotransformatorului
AUTOTRANSFORMATÓR, autotransformatoare, s. n. Transformator electric cu o singură înfășurare (cu o tensiune de intrare și una de ieșire). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotransformateur.

DOOM

!autotransformatór (a-u-to-tran-sfor-/-trans-for-) s. n., pl. autotransformatoáre

autotransfuzie
AUTOTRANSFÚZIE s.f. (Med.) Dirijare a sângelui de la periferie spre inimă. ♦ Autohemoragie. [Cf. fr. autotransfusion].

autotransplant
AUTOTRANSPLÁNT s.n. Fragment de țesut transplantat într-o altă parte a corpului aceluiași individ. [Cf. fr. autotransplant].

autotransport
AUTOTRANSPÓRT, autotransporturi, s. n. Transport cu autovehicule. [Pr.: a-u-] – Din rus. avtotransport.

DOOM

!autotranspórt (a-u-to-tran-sport/-trans-port) s. n., pl. autotranspórturi

autotransportator
AUTOTRANSPORTATÓR s.m. Cel care lucrează pe o mașină de transportat materiale. [Cf. it. autotransportatore].

autotransportoare
AUTOTRANSPORTÓR, autotransportoare, s. n. Autovehicul militar blindat pentru transportul de trupe. [Pr.: a-u-] – Auto²- + transportor.

DOOM

!autotransportór (a-u-to-tran-spor-/-trans-por-) s. n., pl. autotransportoáre

autotransportoarele
AUTOTRANSPORTÓR, autotransportoare, s. n. Autovehicul militar blindat pentru transportul de trupe. [Pr.: a-u-] – Auto²- + transportor.

DOOM

!autotransportór (a-u-to-tran-spor-/-trans-por-) s. n., pl. autotransportoáre

autotransportoarelor
AUTOTRANSPORTÓR, autotransportoare, s. n. Autovehicul militar blindat pentru transportul de trupe. [Pr.: a-u-] – Auto²- + transportor.

DOOM

!autotransportór (a-u-to-tran-spor-/-trans-por-) s. n., pl. autotransportoáre

autotransportor
AUTOTRANSPORTÓR, autotransportoare, s. n. Autovehicul militar blindat pentru transportul de trupe. [Pr.: a-u-] – Auto²- + transportor.

DOOM

!autotransportór (a-u-to-tran-spor-/-trans-por-) s. n., pl. autotransportoáre

autotransportorul
AUTOTRANSPORTÓR, autotransportoare, s. n. Autovehicul militar blindat pentru transportul de trupe. [Pr.: a-u-] – Auto²- + transportor.

DOOM

!autotransportór (a-u-to-tran-spor-/-trans-por-) s. n., pl. autotransportoáre

autotransportorului
AUTOTRANSPORTÓR, autotransportoare, s. n. Autovehicul militar blindat pentru transportul de trupe. [Pr.: a-u-] – Auto²- + transportor.

DOOM

!autotransportór (a-u-to-tran-spor-/-trans-por-) s. n., pl. autotransportoáre

autotransportul
AUTOTRANSPÓRT, autotransporturi, s. n. Transport cu autovehicule. [Pr.: a-u-] – Din rus. avtotransport.

DOOM

!autotranspórt (a-u-to-tran-sport/-trans-port) s. n., pl. autotranspórturi

autotransportului
AUTOTRANSPÓRT, autotransporturi, s. n. Transport cu autovehicule. [Pr.: a-u-] – Din rus. avtotransport.

DOOM

!autotranspórt (a-u-to-tran-sport/-trans-port) s. n., pl. autotranspórturi

autotransporturi
AUTOTRANSPÓRT, autotransporturi, s. n. Transport cu autovehicule. [Pr.: a-u-] – Din rus. avtotransport.

DOOM

!autotranspórt (a-u-to-tran-sport/-trans-port) s. n., pl. autotranspórturi

autotransporturile
AUTOTRANSPÓRT, autotransporturi, s. n. Transport cu autovehicule. [Pr.: a-u-] – Din rus. avtotransport.

DOOM

!autotranspórt (a-u-to-tran-sport/-trans-port) s. n., pl. autotranspórturi

autotransporturilor
AUTOTRANSPÓRT, autotransporturi, s. n. Transport cu autovehicule. [Pr.: a-u-] – Din rus. avtotransport.

DOOM

!autotranspórt (a-u-to-tran-sport/-trans-port) s. n., pl. autotranspórturi

autotren
AUTOTRÉN, autotrenuri, s. n. Autovehicul cu una sau mai multe remorci. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tren.

DOOM

*autotrén (a-u-) s. n., pl. autotrénuri

autotrenist
AUTOTRENÍST, autotreniști, s. m. Șofer de autotren. [Pr.: a-u-] – Autotren + suf. -ist.

autotrenistul
AUTOTRENÍST, autotreniști, s. m. Șofer de autotren. [Pr.: a-u-] – Autotren + suf. -ist.

autotrenistului
AUTOTRENÍST, autotreniști, s. m. Șofer de autotren. [Pr.: a-u-] – Autotren + suf. -ist.

autotreniști
AUTOTRENÍST, autotreniști, s. m. Șofer de autotren. [Pr.: a-u-] – Autotren + suf. -ist.

autotreniștii
AUTOTRENÍST, autotreniști, s. m. Șofer de autotren. [Pr.: a-u-] – Autotren + suf. -ist.

autotreniștilor
AUTOTRENÍST, autotreniști, s. m. Șofer de autotren. [Pr.: a-u-] – Autotren + suf. -ist.

autotrenul
AUTOTRÉN, autotrenuri, s. n. Autovehicul cu una sau mai multe remorci. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tren.

DOOM

*autotrén (a-u-) s. n., pl. autotrénuri

autotrenului
AUTOTRÉN, autotrenuri, s. n. Autovehicul cu una sau mai multe remorci. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tren.

DOOM

*autotrén (a-u-) s. n., pl. autotrénuri

autotrenuri
AUTOTRÉN, autotrenuri, s. n. Autovehicul cu una sau mai multe remorci. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tren.

DOOM

*autotrén (a-u-) s. n., pl. autotrénuri

autotrenurile
AUTOTRÉN, autotrenuri, s. n. Autovehicul cu una sau mai multe remorci. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tren.

DOOM

*autotrén (a-u-) s. n., pl. autotrénuri

autotrenurilor
AUTOTRÉN, autotrenuri, s. n. Autovehicul cu una sau mai multe remorci. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tren.

DOOM

*autotrén (a-u-) s. n., pl. autotrénuri

autotrof
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotrofa
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotrofe
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotrofei
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotrofele
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotrofelor
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotrofi
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotrofia
AUTOTROFÍE s. f. Mod de hrănire specific organismelor autotrofe. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophie.

DOOM

autotrofíe (a-u-to-tro-) s. f., art. autotrofía, g.-d. autotrofíi, art. autotrofíei

autotrofie
AUTOTROFÍE s. f. Mod de hrănire specific organismelor autotrofe. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophie.

DOOM

autotrofíe (a-u-to-tro-) s. f., art. autotrofía, g.-d. autotrofíi, art. autotrofíei

autotrofiei
AUTOTROFÍE s. f. Mod de hrănire specific organismelor autotrofe. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophie.

DOOM

autotrofíe (a-u-to-tro-) s. f., art. autotrofía, g.-d. autotrofíi, art. autotrofíei

autotrofii
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotrofii
AUTOTROFÍE s. f. Mod de hrănire specific organismelor autotrofe. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophie.

DOOM

autotrofíe (a-u-to-tro-) s. f., art. autotrofía, g.-d. autotrofíi, art. autotrofíei

autotrofilor
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotroful
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotrofului
AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

DOOM

autotróf (a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrófi; f. autotrófă, pl. autotrófe

autotun
AUTOTÚN, autotunuri, s. n. 1. Tun de calibru mare tractat de un autovehicul. 2. Autovehicul de luptă echipat cu o piesă de artilerie. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tun (după fr. autocanon).

DOOM

autotún (a-u-) s. n., pl. autotúnuri

autotunul
AUTOTÚN, autotunuri, s. n. 1. Tun de calibru mare tractat de un autovehicul. 2. Autovehicul de luptă echipat cu o piesă de artilerie. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tun (după fr. autocanon).

DOOM

autotún (a-u-) s. n., pl. autotúnuri

autotunului
AUTOTÚN, autotunuri, s. n. 1. Tun de calibru mare tractat de un autovehicul. 2. Autovehicul de luptă echipat cu o piesă de artilerie. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tun (după fr. autocanon).

DOOM

autotún (a-u-) s. n., pl. autotúnuri

autotunuri
AUTOTÚN, autotunuri, s. n. 1. Tun de calibru mare tractat de un autovehicul. 2. Autovehicul de luptă echipat cu o piesă de artilerie. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tun (după fr. autocanon).

DOOM

autotún (a-u-) s. n., pl. autotúnuri

autotunurile
AUTOTÚN, autotunuri, s. n. 1. Tun de calibru mare tractat de un autovehicul. 2. Autovehicul de luptă echipat cu o piesă de artilerie. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tun (după fr. autocanon).

DOOM

autotún (a-u-) s. n., pl. autotúnuri

autotunurilor
AUTOTÚN, autotunuri, s. n. 1. Tun de calibru mare tractat de un autovehicul. 2. Autovehicul de luptă echipat cu o piesă de artilerie. [Pr.: a-u-] – Auto²- + tun (după fr. autocanon).

DOOM

autotún (a-u-) s. n., pl. autotúnuri

autoturism
AUTOTURÍSM, autoturisme, s. n. Automobil cu caroserie închisă sau deschisă, cu care se transportă un număr redus de persoane; turism. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turism.

DOOM

autoturísm (a-u-) s. n., pl. autoturísme

autoturisme
AUTOTURÍSM, autoturisme, s. n. Automobil cu caroserie închisă sau deschisă, cu care se transportă un număr redus de persoane; turism. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turism.

DOOM

autoturísm (a-u-) s. n., pl. autoturísme

autoturismele
AUTOTURÍSM, autoturisme, s. n. Automobil cu caroserie închisă sau deschisă, cu care se transportă un număr redus de persoane; turism. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turism.

DOOM

autoturísm (a-u-) s. n., pl. autoturísme

autoturismelor
AUTOTURÍSM, autoturisme, s. n. Automobil cu caroserie închisă sau deschisă, cu care se transportă un număr redus de persoane; turism. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turism.

DOOM

autoturísm (a-u-) s. n., pl. autoturísme

autoturismul
AUTOTURÍSM, autoturisme, s. n. Automobil cu caroserie închisă sau deschisă, cu care se transportă un număr redus de persoane; turism. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turism.

DOOM

autoturísm (a-u-) s. n., pl. autoturísme

autoturismului
AUTOTURÍSM, autoturisme, s. n. Automobil cu caroserie închisă sau deschisă, cu care se transportă un număr redus de persoane; turism. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turism.

DOOM

autoturísm (a-u-) s. n., pl. autoturísme

autoturist
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturista
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturiste
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturistei
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturistele
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturistelor
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturistic
AUTOTURÍSTIC, -Ă adj. Referitor la autoturism, de autoturism. [Cf. fr. autotouristique].

autoturistul
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturistului
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturiști
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturiștii
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturiștilor
AUTOTURÍST, -Ă s.m. și f. Cel care conduce, care face plimbări cu autoturismul. [Cf. fr. autotouriste].

autoturn
AUTOTÚRN, autoturnuri, s. n. Autovehicul prevăzut cu o platformă care se poate înălța și roti, folosit la lucrările de instalații și de întrețineri electrice aeriene. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turn.

DOOM

autotúrn (a-u-) s. n., pl. autotúrnuri

autoturnul
AUTOTÚRN, autoturnuri, s. n. Autovehicul prevăzut cu o platformă care se poate înălța și roti, folosit la lucrările de instalații și de întrețineri electrice aeriene. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turn.

DOOM

autotúrn (a-u-) s. n., pl. autotúrnuri

autoturnului
AUTOTÚRN, autoturnuri, s. n. Autovehicul prevăzut cu o platformă care se poate înălța și roti, folosit la lucrările de instalații și de întrețineri electrice aeriene. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turn.

DOOM

autotúrn (a-u-) s. n., pl. autotúrnuri

autoturnuri
AUTOTÚRN, autoturnuri, s. n. Autovehicul prevăzut cu o platformă care se poate înălța și roti, folosit la lucrările de instalații și de întrețineri electrice aeriene. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turn.

DOOM

autotúrn (a-u-) s. n., pl. autotúrnuri

autoturnurile
AUTOTÚRN, autoturnuri, s. n. Autovehicul prevăzut cu o platformă care se poate înălța și roti, folosit la lucrările de instalații și de întrețineri electrice aeriene. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turn.

DOOM

autotúrn (a-u-) s. n., pl. autotúrnuri

autoturnurilor
AUTOTÚRN, autoturnuri, s. n. Autovehicul prevăzut cu o platformă care se poate înălța și roti, folosit la lucrările de instalații și de întrețineri electrice aeriene. [Pr.: a-u-] – Auto²- + turn.

DOOM

autotúrn (a-u-) s. n., pl. autotúrnuri

autoutila
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilai
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilam
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilare
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilare
AUTOUTILÁRE, autoutilări, s. f. Acțiunea de a se autoutila. [Pr.: a-u-to-u-] – V. autoutila.

autoutilarea
AUTOUTILÁRE, autoutilări, s. f. Acțiunea de a se autoutila. [Pr.: a-u-to-u-] – V. autoutila.

autoutilară
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilarăm
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilarăți
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilase
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilasem
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilaseră
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilaserăm
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilaserăți
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilaseși
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilaseți
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilat
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilat
AUTOUTILÁT, -Ă, autoutilați, -te, adj. Care s-a utilat cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – V. autoutila.

autoutilau
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilași
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilați
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilează
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilez
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutileze
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilezi
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilitar
AUTOUTILITÁR s.n. Autovehicul mic folosit pentru nevoile întreprinderilor și unităților comerciale. [Var. autoutilitară s.f. [Et. incertă].

autoutilitara
AUTOUTILITÁRĂ, autoutilitare, s. f. Autovehicul pentru transportul unor cantități mici de mărfuri. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto²- + utilitar.

DOOM

autoutilitáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autoutilitárei; pl. autoutilitáre

autoutilitare
AUTOUTILITÁRĂ, autoutilitare, s. f. Autovehicul pentru transportul unor cantități mici de mărfuri. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto²- + utilitar.

DOOM

autoutilitáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autoutilitárei; pl. autoutilitáre

autoutilitarei
AUTOUTILITÁRĂ, autoutilitare, s. f. Autovehicul pentru transportul unor cantități mici de mărfuri. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto²- + utilitar.

DOOM

autoutilitáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autoutilitárei; pl. autoutilitáre

autoutilitarele
AUTOUTILITÁRĂ, autoutilitare, s. f. Autovehicul pentru transportul unor cantități mici de mărfuri. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto²- + utilitar.

DOOM

autoutilitáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autoutilitárei; pl. autoutilitáre

autoutilitarelor
AUTOUTILITÁRĂ, autoutilitare, s. f. Autovehicul pentru transportul unor cantități mici de mărfuri. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto²- + utilitar.

DOOM

autoutilitáră (a-u-) s. f., g.-d. art. autoutilitárei; pl. autoutilitáre

autoutilând
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilînd
AUTOUTILÁ, autoutilez, vb. I. Refl. A se utila cu mijloace proprii. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto¹- + utila.

autoutilări
AUTOUTILÁRE, autoutilări, s. f. Acțiunea de a se autoutila. [Pr.: a-u-to-u-] – V. autoutila.

autoutilării
AUTOUTILÁRE, autoutilări, s. f. Acțiunea de a se autoutila. [Pr.: a-u-to-u-] – V. autoutila.

autoutilările
AUTOUTILÁRE, autoutilări, s. f. Acțiunea de a se autoutila. [Pr.: a-u-to-u-] – V. autoutila.

autoutilărilor
AUTOUTILÁRE, autoutilări, s. f. Acțiunea de a se autoutila. [Pr.: a-u-to-u-] – V. autoutila.

autovaccin
AUTOVACCÍN, autovaccine, s. n. Vaccin obținut prin culturi de microbi atenuați prin încălzire sau alte metode, care se administrează bolnavului de la care s-au luat microbii. Autovaccinul se întrebuințează mai ales în tratamentul furunculozei și al altor infecții cu stafilococi sau alți germeni microbieni.

DOOM

autovaccín (a-u-) s. n., pl. autovaccínuri

autovaccin
AUTOVACCÍN, autovaccinuri, s. n. Vaccin obținut din germenii izolați de la bolnavul respectiv. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovaccin.

autovaccina
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinai
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinam
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinare
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinare
AUTOVACCINÁRE, autovaccinări, s. f. Acțiunea de a (se) autovaccina. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + vaccinare.

DOOM

autovaccináre (a-u-) s. f., g.-d. art. autovaccinắrii; pl. autovaccinắri

autovaccinară
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinarăm
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinarăți
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinase
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinasem
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinaseră
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinaserăm
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinaserăți
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinaseși
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinaseți
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinat
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinat
AUTOVACCINÁT, -Ă, autovaccinați, -te, adj. 1. Care a fost vaccinat cu autovaccin. 2. Care s-a vaccinat singur. [Pr.: a-u-] – V. autovaccina.

autovaccinau
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinași
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinați
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinează
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinez
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccineze
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinezi
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinul
AUTOVACCÍN, autovaccinuri, s. n. Vaccin obținut din germenii izolați de la bolnavul respectiv. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovaccin.

autovaccinului
AUTOVACCÍN, autovaccinuri, s. n. Vaccin obținut din germenii izolați de la bolnavul respectiv. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovaccin.

autovaccinuri
AUTOVACCÍN, autovaccinuri, s. n. Vaccin obținut din germenii izolați de la bolnavul respectiv. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovaccin.

autovaccinurile
AUTOVACCÍN, autovaccinuri, s. n. Vaccin obținut din germenii izolați de la bolnavul respectiv. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovaccin.

autovaccinurilor
AUTOVACCÍN, autovaccinuri, s. n. Vaccin obținut din germenii izolați de la bolnavul respectiv. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovaccin.

autovaccinând
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovaccinînd
AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovacinării. 2. Refl. A se vaccina singur. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.

DOOM

!autovacciná (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autovaccineáză

autovehicul
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul terestru, autopropulsat, suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.

DOOM

autovehícul (a-u-) s. n., pl. autovehícule

autovehicule
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul terestru, autopropulsat, suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.

DOOM

autovehícul (a-u-) s. n., pl. autovehícule

autovehiculele
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul terestru, autopropulsat, suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.

DOOM

autovehícul (a-u-) s. n., pl. autovehícule

autovehiculelor
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul terestru, autopropulsat, suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.

DOOM

autovehícul (a-u-) s. n., pl. autovehícule

autovehiculul
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul terestru, autopropulsat, suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.

DOOM

autovehícul (a-u-) s. n., pl. autovehícule

autovehiculului
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul terestru, autopropulsat, suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.

DOOM

autovehícul (a-u-) s. n., pl. autovehícule

autoverific
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverifica
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificai
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificam
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificare
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificare
AUTOVERIFICÁRE s.f. Faptul de a se autoverifica. [< autoverifica].

autoverificară
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificarăm
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificarăți
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificase
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificasem
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificaseră
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificaserăm
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificaserăți
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificaseși
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificaseți
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificat
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificau
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificași
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificați
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverifice
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverifici
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificând
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autoverificînd
AUTOVERIFICÁ vb. I. refl. A-și verifica propria activitate. [Cf. fr. autovérifier].

autozom
AUTOZÓM, autozomi, s. m. (Biol.) Cromozom din celulele somatice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosome.

DOOM

autozóm (a-u-) s. m., pl. autozómi

autozomi
AUTOZÓM, autozomi, s. m. (Biol.) Cromozom din celulele somatice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosome.

DOOM

autozóm (a-u-) s. m., pl. autozómi

autozomii
AUTOZÓM, autozomi, s. m. (Biol.) Cromozom din celulele somatice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosome.

DOOM

autozóm (a-u-) s. m., pl. autozómi

autozomilor
AUTOZÓM, autozomi, s. m. (Biol.) Cromozom din celulele somatice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosome.

DOOM

autozóm (a-u-) s. m., pl. autozómi

autozomul
AUTOZÓM, autozomi, s. m. (Biol.) Cromozom din celulele somatice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosome.

DOOM

autozóm (a-u-) s. m., pl. autozómi

autozomului
AUTOZÓM, autozomi, s. m. (Biol.) Cromozom din celulele somatice. [Pr.: a-u-] – Din fr. autosome.

DOOM

autozóm (a-u-) s. m., pl. autozómi

autoâncântare
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoâncântarea
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoâncântări
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoâncântării
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoâncântările
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoâncântărilor
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoâncărcătoare
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoâncărcătoarele
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoâncărcătoarelor
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoâncărcător
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoâncărcătorul
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoâncărcătorului
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoânsămânțare
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoânsămânțarea
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoânsămânțări
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoânsămânțării
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoânsămânțările
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoânsămânțărilor
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoîncântare
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncântarea
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncântări
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncântării
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncântările
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncântărilor
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncîntare
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncîntarea
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncîntări
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncîntării
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncîntările
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncîntărilor
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încântare.

DOOM

autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii

autoîncărcătoare
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoîncărcătoarele
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoîncărcătoarelor
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoîncărcător
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoîncărcătorul
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoîncărcătorului
AUTOÎNCĂRCĂTÓR, autoîncărcătoare, s. n. Vehicul cu echipament de încărcare, stivuire și descărcare a materialelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + încărcător.

DOOM

autoîncărcătór (a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoáre

autoînsămânțare
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămânțarea
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămânțări
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămânțării
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămânțările
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămânțărilor
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămînțare
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămînțarea
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămînțări
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămînțării
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămînțările
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămînțărilor
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

DOOM

autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoșasiu
AUTOȘASÍU, autoșasiuri, s. n. 1. Șasiu pentru autovehicule. 2. Șasiu lipsit de caroserie. [Pr.: a-u-] – Auto²- + șasiu.

autoșenila
AUTOȘENÍLĂ, autoșenile, s. f. Autovehicul de transport echipat cu șenile. [Pr.: a-u-] – Din fr. autochenille.

DOOM

autoșenílă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoșenílei; pl. autoșeníle

autoșenile
AUTOȘENÍLĂ, autoșenile, s. f. Autovehicul de transport echipat cu șenile. [Pr.: a-u-] – Din fr. autochenille.

DOOM

autoșenílă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoșenílei; pl. autoșeníle

autoșenilei
AUTOȘENÍLĂ, autoșenile, s. f. Autovehicul de transport echipat cu șenile. [Pr.: a-u-] – Din fr. autochenille.

DOOM

autoșenílă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoșenílei; pl. autoșeníle

autoșenilele
AUTOȘENÍLĂ, autoșenile, s. f. Autovehicul de transport echipat cu șenile. [Pr.: a-u-] – Din fr. autochenille.

DOOM

autoșenílă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoșenílei; pl. autoșeníle

autoșenilelor
AUTOȘENÍLĂ, autoșenile, s. f. Autovehicul de transport echipat cu șenile. [Pr.: a-u-] – Din fr. autochenille.

DOOM

autoșenílă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoșenílei; pl. autoșeníle

autoșenileta
AUTOȘENILÉTĂ, autoșenilete, s. f. Autovehicul de transport echipat cu două șenile în spate și cu roți în față. [Pr.: a-u-] – Cf. a u t o ș e n i 1 ă.

DOOM

autoșenilétă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoșenilétei; pl. autoșeniléte

autoșenilete
AUTOȘENILÉTĂ, autoșenilete, s. f. Autovehicul de transport echipat cu două șenile în spate și cu roți în față. [Pr.: a-u-] – Cf. a u t o ș e n i 1 ă.

DOOM

autoșenilétă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoșenilétei; pl. autoșeniléte

autoșeniletei
AUTOȘENILÉTĂ, autoșenilete, s. f. Autovehicul de transport echipat cu două șenile în spate și cu roți în față. [Pr.: a-u-] – Cf. a u t o ș e n i 1 ă.

DOOM

autoșenilétă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoșenilétei; pl. autoșeniléte

autoșeniletele
AUTOȘENILÉTĂ, autoșenilete, s. f. Autovehicul de transport echipat cu două șenile în spate și cu roți în față. [Pr.: a-u-] – Cf. a u t o ș e n i 1 ă.

DOOM

autoșenilétă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoșenilétei; pl. autoșeniléte

autoșeniletelor
AUTOȘENILÉTĂ, autoșenilete, s. f. Autovehicul de transport echipat cu două șenile în spate și cu roți în față. [Pr.: a-u-] – Cf. a u t o ș e n i 1 ă.

DOOM

autoșenilétă (a-u-) s. f., g.-d. art. autoșenilétei; pl. autoșeniléte

autul
AUT, adv., (2) auturi, s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

DOOM

aut² s. n., pl. áuturi (au-)

autului
AUT, adv., (2) auturi, s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

DOOM

aut² s. n., pl. áuturi (au-)

autumnal
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autumnala
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autumnale
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autumnale
BRÂNDÚȘĂ, brândușe, s. f. 1. Plantă erbacee cu flori violete în formă de pâlnie, care înflorește primăvara timpuriu (Crocus heuffelianus). 2. (În sintagma) Brândușă galbenă = plantă erbacee perenă cu florile galbene-aurii, ocrotită de lege (Crocus moesiacus). 3. Plantă veninoasă din familia liliaceelor, cu frunze mari alungite și cu flori roșietice sau liliachii, care înflorește toamna și care este folosită în medicină (Colchicum autumnale); floarea-brumei. – Cf. bg. brenduška, scr. brnduša.

autumnalei
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autumnalele
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autumnalelor
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autumnali
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autumnalii
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autumnalilor
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autumnalul
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autumnalului
AUTUMNÁL, -Ă, autumnali, -e, adj. De toamnă, tomnatic. – Din lat. autumnalis, fr. automnal.

DOOM

autumnál (a-u-) adj. m., pl. autumnáli; f. autumnálă, pl. autumnále

autunian
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autuniana
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autunianul
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autunianului
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autuniene
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autunienei
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autunienele
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autunienelor
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autunieni
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autunienii
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autunienilor
AUTUNIÁN s.n. Etajul inferior al permianului de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. autunien, cf. Autun – oraș în Franța].

DOOM

autunián² (fr.) [au pron. o] (au-tu-ni-an) s. n.

autunit
AUTUNÍT s.n. (Geol.) Mineral de uraniu. [Pron. a-u-. / < fr. autunite, cf. Autun – oraș în Franța].

auturi
AUT, adv., (2) auturi, s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

DOOM

aut² s. n., pl. áuturi (au-)

auturile
AUT, adv., (2) auturi, s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

DOOM

aut² s. n., pl. áuturi (au-)

auturilor
AUT, adv., (2) auturi, s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

DOOM

aut² s. n., pl. áuturi (au-)

auversian
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auversiana
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auversianul
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auversianului
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auversiene
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auversienei
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auversienele
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auversienelor
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auversieni
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auversienii
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auversienilor
AUVERSIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al eocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. o-ver-si-an. / < fr. auvérsien].

DOOM

auversián² (fr.) [au pron. o] (au-ver-si-an) s. n.

auxiliar
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliara
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliare
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliarei
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliarele
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliarelor
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliari
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliarii
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliarilor
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliarul
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliarului
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

DOOM

auxiliár² [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliáre

auxiliu
AUXÍLIU s.n. (Latinism) Ajutor; leac. [Pron. -liu. / < lat. auxilium].

auxilium
AUXÍLIUM s.n. (Ist.) Trupă aliată încadrată în armata romană în afara legiunilor și recrutată dintre locuitorii neromani ai provinciilor. [Pron. a-u-xi-li-um, pl. -muri. [< lat. auxilium].

auxina
AUXÍNĂ, auxine, s. f. Substanță fiziologică activă care condiționează creșterea plantelor [Pr.: a-u-] – Din fr. auxine.

DOOM

auxínă (a-u-) s. f., g.-d. art. auxínei; pl. auxíne

auxine
AUXÍNĂ, auxine, s. f. Substanță fiziologică activă care condiționează creșterea plantelor [Pr.: a-u-] – Din fr. auxine.

DOOM

auxínă (a-u-) s. f., g.-d. art. auxínei; pl. auxíne

auxinei
AUXÍNĂ, auxine, s. f. Substanță fiziologică activă care condiționează creșterea plantelor [Pr.: a-u-] – Din fr. auxine.

DOOM

auxínă (a-u-) s. f., g.-d. art. auxínei; pl. auxíne

auxinele
AUXÍNĂ, auxine, s. f. Substanță fiziologică activă care condiționează creșterea plantelor [Pr.: a-u-] – Din fr. auxine.

DOOM

auxínă (a-u-) s. f., g.-d. art. auxínei; pl. auxíne

auxinelor
AUXÍNĂ, auxine, s. f. Substanță fiziologică activă care condiționează creșterea plantelor [Pr.: a-u-] – Din fr. auxine.

DOOM

auxínă (a-u-) s. f., g.-d. art. auxínei; pl. auxíne

auxo
AUXO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „de creștere”, „de stimulare”. [Pron. a-u-. / < fr. auxo-, cf. gr. auxein – a mări, a crește].

auxocrom
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocrom
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocroma
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocrome
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromei
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromele
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromelor
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromi
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromi
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromii
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromii
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromilor
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromilor
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromul
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromul
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromului
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxocromului
AUXOCRÓM s.m. Grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, contribuie la intensificarea culorii acesteia. ♦ Hormon vegetal care stimulează sinteza pigmenților. [< fr. auxochrome, cf. gr. auxe – creștere, chroma – culoare].

DOOM

auxocróm (a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocrómi

auxologia
AUXOLOGÍE s.f. Știință despre creșterea organismelor. [Cf. it. auxologia < gr. auxein – a mări, logos – studiu].

auxologie
AUXOLOGÍE s.f. Știință despre creșterea organismelor. [Cf. it. auxologia < gr. auxein – a mări, logos – studiu].

auxologiei
AUXOLOGÍE s.f. Știință despre creșterea organismelor. [Cf. it. auxologia < gr. auxein – a mări, logos – studiu].

auxologii
AUXOLOGÍE s.f. Știință despre creșterea organismelor. [Cf. it. auxologia < gr. auxein – a mări, logos – studiu].

auxometre
AUXOMÉTRU s.n. Aparat folosit în auxometrie. [< fr. auxomètre].

auxometrele
AUXOMÉTRU s.n. Aparat folosit în auxometrie. [< fr. auxomètre].

auxometrelor
AUXOMÉTRU s.n. Aparat folosit în auxometrie. [< fr. auxomètre].

auxometria
AUXOMETRÍE s.f. Parte a dendrometriei care studiază metodele de măsurare a creșterii arborilor sau arboretelor. [< fr. auxométrie, cf. gr. auxe – creștere, metron – măsură].

auxometrie
AUXOMETRÍE s.f. Parte a dendrometriei care studiază metodele de măsurare a creșterii arborilor sau arboretelor. [< fr. auxométrie, cf. gr. auxe – creștere, metron – măsură].

auxometriei
AUXOMETRÍE s.f. Parte a dendrometriei care studiază metodele de măsurare a creșterii arborilor sau arboretelor. [< fr. auxométrie, cf. gr. auxe – creștere, metron – măsură].

auxometrii
AUXOMETRÍE s.f. Parte a dendrometriei care studiază metodele de măsurare a creșterii arborilor sau arboretelor. [< fr. auxométrie, cf. gr. auxe – creștere, metron – măsură].

auxometru
AUXOMÉTRU s.n. Aparat folosit în auxometrie. [< fr. auxomètre].

auxometrul
AUXOMÉTRU s.n. Aparat folosit în auxometrie. [< fr. auxomètre].

auxometrului
AUXOMÉTRU s.n. Aparat folosit în auxometrie. [< fr. auxomètre].

auxonomia
AUXONOMÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul legilor dezvoltării și creșterii arborilor și arboretelor. [< fr. auxonomie, cf. gr. auxe – creștere, nomos – lege].

auxonomie
AUXONOMÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul legilor dezvoltării și creșterii arborilor și arboretelor. [< fr. auxonomie, cf. gr. auxe – creștere, nomos – lege].

auxonomiei
AUXONOMÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul legilor dezvoltării și creșterii arborilor și arboretelor. [< fr. auxonomie, cf. gr. auxe – creștere, nomos – lege].

auxonomii
AUXONOMÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul legilor dezvoltării și creșterii arborilor și arboretelor. [< fr. auxonomie, cf. gr. auxe – creștere, nomos – lege].

auxopatie
AUXOPATÍE s.f. (Med.) Tulburare a creșterii. [< fr. auxopathie, cf. gr. auxe – creștere, pathos – boală].

auxospor
AUXOSPÓR s.m. (Biol.) Zigot al diatomeelor, format din conjugarea a doi indivizi care nu se mai pot divide. [< fr. auxospore, cf. gr. auxein – a crește, sporos – germen].

auz
AÚZ s. n. 1. Simț cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Auz muzical = aptitudine de a distinge, memora și reproduce corect sunete muzicale. 2. Faptul de a auzi; auzire. La auzul acestor cuvinte s-a supărat. – Din auzi (derivat regresiv).

DOOM

!aúz s. n.

auz
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzea
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzeai
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzeam
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzeau
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzeați
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzi
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzii
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzim
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzind
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzire
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzire
AUZÍRE s. f. (Rar) Faptul de a auzi; auz. [Pr.: a-u-] – V. auzi.

DOOM

auzíre (rar) (a-u-) s. f., g.-d. art. auzírii

auzirea
AUZÍRE s. f. (Rar) Faptul de a auzi; auz. [Pr.: a-u-] – V. auzi.

DOOM

auzíre (rar) (a-u-) s. f., g.-d. art. auzírii

auziri
AUZÍRE s. f. (Rar) Faptul de a auzi; auz. [Pr.: a-u-] – V. auzi.

DOOM

auzíre (rar) (a-u-) s. f., g.-d. art. auzírii

auzirii
AUZÍRE s. f. (Rar) Faptul de a auzi; auz. [Pr.: a-u-] – V. auzi.

DOOM

auzíre (rar) (a-u-) s. f., g.-d. art. auzírii

auzirile
AUZÍRE s. f. (Rar) Faptul de a auzi; auz. [Pr.: a-u-] – V. auzi.

DOOM

auzíre (rar) (a-u-) s. f., g.-d. art. auzírii

auzirilor
AUZÍRE s. f. (Rar) Faptul de a auzi; auz. [Pr.: a-u-] – V. auzi.

DOOM

auzíre (rar) (a-u-) s. f., g.-d. art. auzírii

auziră
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzirăm
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzirăți
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzise
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzisem
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auziseră
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auziserăm
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auziserăți
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auziseși
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auziseți
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzit
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auzit
AUZÍT s. n. Auz (2), auzire. [Pr.: a-u-] – V. auzi.

DOOM

auzíte (din ~) loc. adv.

auzitoare
AUZITÓR, -OÁRE, auzitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Auditor. [Pr.: a-u-] – Auzi + suf. -tor.

auzitor
AUZITÓR, -OÁRE, auzitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Auditor. [Pr.: a-u-] – Auzi + suf. -tor.

auziși
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auziți
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auză
AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire.

DOOM

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd

auă
áuă s. f. – Struguri. Lat. ūva (Pușcariu 166; Candrea-Dens., 117; DAR); cf. it., sp., port. uva (sard. ua, engad. üa). Cuvînt vechi, care pare să fi fost arhaism încă în sec. XVII; totuși, s-a păstrat, parțial, în Olt., ca nume al unei varietăți de strugure. (Cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 324).

auș
aúș (-și), s. m. – Bătrân, moș, bunic. – Mr. auș. Lat. ăvus, al cărui rezultat normal *au a dispărut. Forma auș indică adăugarea unui suf. dim. -uș (Candrea-Dens., 122; DAR; REW 839); după Pușcariu, Dacor., VIII, 324, acest suf. se datorează unei contaminări cu neaoș; însă o astfel de contaminare se explică anevoie plecîndu-se de la lat. *au față de neaoș (cf. și diferența de accent), și este mai curînd o impresie întemeiată pe aspectul actual al ambelor cuvinte. După Pascu, Beiträge, 8, ar fi un der. de la neauă „zăpadă” și ar însemna „alb ce neaua”, părere prea extravagantă. Cuvîntul este rar, a fost atestat în Olt., dar astăzi apare exclusiv în dicționare. Der. aușel, s. m. (pasăre, Regulus cristatus), cu suf. dim. -el (DAR; Candrea). După Țicăloiu, ZRPh., XLI, 588 și Scriban, din lat. pop. *aucellus „păsărică”, cf. it. uccello, v. fr. oisel (› fr. oiseau); dar, pe lîngă dificultatea fonetică, nu se înțelege aplicarea unui nume generic la o singură specie de pasări.

aușei
AUȘÉL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcață pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. -el.

DOOM

aușél (a-u-) s. m., pl. aușéi, art. aușéii

aușeii
AUȘÉL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcață pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. -el.

DOOM

aușél (a-u-) s. m., pl. aușéi, art. aușéii

aușeilor
AUȘÉL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcață pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. -el.

DOOM

aușél (a-u-) s. m., pl. aușéi, art. aușéii

aușel
AUȘÉL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcață pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. -el.

DOOM

aușél (a-u-) s. m., pl. aușéi, art. aușéii

aușelul
AUȘÉL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcață pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. -el.

DOOM

aușél (a-u-) s. m., pl. aușéi, art. aușéii

aușelului
AUȘÉL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcață pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. -el.

DOOM

aușél (a-u-) s. m., pl. aușéi, art. aușéii