ar
AR, ari, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețele de teren egală cu 100 m2. – Din fr. are. DOOM
ar2 vb. aux. v. aveá2
ar
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
ar
ARGÓN s. n. Gaz rar, incolor și inodor, care se găsește în atmosferă și care servește la umplerea unor becuri electrice, a unor tuburi luminiscente pentru reclame și la sudarea cu arc electric. – Din fr. argon. DOOM
argón s. n.; simb. Ar
ara
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arab
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arab
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
araba
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arababură
HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s. f.] – Cf. tc. ana babulla. DOOM
harababúră s. f., g.-d. art. harababúrii; pl. harababúri
arabe
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arabei
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arabele
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arabelor
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arabesc
ARABÉSC, arabescuri, s. n. 1. Ornament specific decorației arabe, care constă din combinații de linii și de motive geometrice sau din combinări de motive reprezentând plante (stilizate). 2. Ornament muzical; p. ext. scurtă compoziție muzicală cu caracter grațios și avântat. 3. Una dintre figurile baletului clasic (inspirată din dansul oriental). – Din fr. arabesque. DOOM
arabésc (ornament) s. n., pl. arabéscuri
arabescul
ARABÉSC, arabescuri, s. n. 1. Ornament specific decorației arabe, care constă din combinații de linii și de motive geometrice sau din combinări de motive reprezentând plante (stilizate). 2. Ornament muzical; p. ext. scurtă compoziție muzicală cu caracter grațios și avântat. 3. Una dintre figurile baletului clasic (inspirată din dansul oriental). – Din fr. arabesque. DOOM
arabésc (ornament) s. n., pl. arabéscuri
arabescului
ARABÉSC, arabescuri, s. n. 1. Ornament specific decorației arabe, care constă din combinații de linii și de motive geometrice sau din combinări de motive reprezentând plante (stilizate). 2. Ornament muzical; p. ext. scurtă compoziție muzicală cu caracter grațios și avântat. 3. Una dintre figurile baletului clasic (inspirată din dansul oriental). – Din fr. arabesque. DOOM
arabésc (ornament) s. n., pl. arabéscuri
arabescuri
ARABÉSC, arabescuri, s. n. 1. Ornament specific decorației arabe, care constă din combinații de linii și de motive geometrice sau din combinări de motive reprezentând plante (stilizate). 2. Ornament muzical; p. ext. scurtă compoziție muzicală cu caracter grațios și avântat. 3. Una dintre figurile baletului clasic (inspirată din dansul oriental). – Din fr. arabesque. DOOM
arabésc (ornament) s. n., pl. arabéscuri
arabescurile
ARABÉSC, arabescuri, s. n. 1. Ornament specific decorației arabe, care constă din combinații de linii și de motive geometrice sau din combinări de motive reprezentând plante (stilizate). 2. Ornament muzical; p. ext. scurtă compoziție muzicală cu caracter grațios și avântat. 3. Una dintre figurile baletului clasic (inspirată din dansul oriental). – Din fr. arabesque. DOOM
arabésc (ornament) s. n., pl. arabéscuri
arabescurilor
ARABÉSC, arabescuri, s. n. 1. Ornament specific decorației arabe, care constă din combinații de linii și de motive geometrice sau din combinări de motive reprezentând plante (stilizate). 2. Ornament muzical; p. ext. scurtă compoziție muzicală cu caracter grațios și avântat. 3. Una dintre figurile baletului clasic (inspirată din dansul oriental). – Din fr. arabesque. DOOM
arabésc (ornament) s. n., pl. arabéscuri
arabi
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arabic
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabica
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabice
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabicei
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabicele
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabicelor
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabici
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabicii
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabicilor
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabicul
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabicului
ARÁBIC, -Ă, arabici, -ce, adj. 1. Arab. 2. (În sintagma) Gumă arabică = substanță vâscoasă obținută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) și folosită ca material de lipit pentru hârtie. – Din fr. arabique. DOOM
*Arábică (Península ~) s. propriu, f., g.-d. Penínsulei Arábice
arabii
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arabil
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabila
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabile
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabilei
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabilele
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabilelor
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabili
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabilii
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabililor
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabilor
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arabilul
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabilului
ARÁBIL, -Ă, arabili, -e, adj. (Despre pământ) Bun pentru arat și cultivat; arător. – Din fr. arable, lat. arabilis. DOOM
arábil adj. m., pl. arábili; f. arábilă, pl. arábile
arabis
BĂRBUȘOÁRĂ, bărbușoare, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barbă; bărbuță. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene plăcut mirositoare; micsandră-sălbatică (Erysimum repandum). ◊ Compus: bărbușoară-de-munte = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori mici, albe sau gălbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crușățea (Barbarea vulgaris). – Barbă + suf. -ușoară.
arabism
ARABÍSM s.n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie a unei limbi de origine arabă sau proprie numai limbilor arabe. [< fr. arabisme].
arabisme
ARABÍSM s.n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie a unei limbi de origine arabă sau proprie numai limbilor arabe. [< fr. arabisme].
arabismele
ARABÍSM s.n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie a unei limbi de origine arabă sau proprie numai limbilor arabe. [< fr. arabisme].
arabismelor
ARABÍSM s.n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie a unei limbi de origine arabă sau proprie numai limbilor arabe. [< fr. arabisme].
arabismul
ARABÍSM s.n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie a unei limbi de origine arabă sau proprie numai limbilor arabe. [< fr. arabisme].
arabismului
ARABÍSM s.n. (Lingv.) Cuvânt sau expresie a unei limbi de origine arabă sau proprie numai limbilor arabe. [< fr. arabisme].
arabist
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabista
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabiste
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabistei
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabistele
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabistelor
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabistica
ARABÍSTICĂ s. f. Disciplină care studiază limba, istoria, cultura etc. popoarelor arabe. – Arabist + suf. -ică. DOOM
arabístică s. f., g.-d. art. arabísticii
arabistici
ARABÍSTICĂ s. f. Disciplină care studiază limba, istoria, cultura etc. popoarelor arabe. – Arabist + suf. -ică. DOOM
arabístică s. f., g.-d. art. arabísticii
arabisticii
ARABÍSTICĂ s. f. Disciplină care studiază limba, istoria, cultura etc. popoarelor arabe. – Arabist + suf. -ică. DOOM
arabístică s. f., g.-d. art. arabísticii
arabistul
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabistului
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabiza
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizai
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizam
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizare
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizare
ARABIZÁRE, arabizări, s. f. Acțiunea de a arabiza și rezultatul ei. – V. arabiza.
arabizarea
ARABIZÁRE, arabizări, s. f. Acțiunea de a arabiza și rezultatul ei. – V. arabiza.
arabizară
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizarăm
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizarăți
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizase
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizasem
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizaseră
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizaserăm
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizaserăți
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizaseși
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizaseți
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizat
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizat
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizau
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizași
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizați
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizează
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizez
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizeze
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizezi
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizând
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizînd
ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (să devină) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
arabizări
ARABIZÁRE, arabizări, s. f. Acțiunea de a arabiza și rezultatul ei. – V. arabiza.
arabizării
ARABIZÁRE, arabizări, s. f. Acțiunea de a arabiza și rezultatul ei. – V. arabiza.
arabizările
ARABIZÁRE, arabizări, s. f. Acțiunea de a arabiza și rezultatul ei. – V. arabiza.
arabizărilor
ARABIZÁRE, arabizări, s. f. Acțiunea de a arabiza și rezultatul ei. – V. arabiza.
arabiști
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabiștii
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabiștilor
ARABÍST, -Ă, arabiști, -ste, s. m. și f. Specialist în arabistică. – Din germ. Arabist. DOOM
arabístă s. f., g.-d. art. arabístei; pl. arabíste
arabul
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arabului
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arac
HARÁG s. m. v. arac. DOOM
arác s. m., pl. aráci
aracan
ÎRACÁN interj. (Popular, și în forma îraca, numai în expr.) Îracan de mine ! = săracul (săraca) de mine ! bietul de mine ! vai de mine ! Î... ra... ca de mine și de mine ! Dar nici atîta lucru nu știi ? CREANGĂ, P. 322. – Variante: aracán (SBIERA, P. 9), îracá interj.
aracan
ARACÁN s. m. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
aracane
ARACÁN s. m. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
aracani
ARACÁN s. m. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
aracanii
ARACÁN s. m. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
aracanilor
ARACÁN s. m. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
aracanul
ARACÁN s. m. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
aracanule
ARACÁN s. m. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
aracanului
ARACÁN s. m. v. sărăcan. DOOM
sărăcán (pop.) adj. m., s. m., pl. sărăcáni; f. sărăcánă, pl. sărăcáne
aracceevism
ARACCEEVÍSM s.n. Atitudine despotică brutală a unui conducător. [După rus. arakceevșcina, cf. Aracceev – ministru țarist]. DOOM
aracceevísm s. n.
aracceevismul
ARACCEEVÍSM s.n. Atitudine despotică brutală a unui conducător. [După rus. arakceevșcina, cf. Aracceev – ministru țarist]. DOOM
aracceevísm s. n.
aracceevismului
ARACCEEVÍSM s.n. Atitudine despotică brutală a unui conducător. [După rus. arakceevșcina, cf. Aracceev – ministru țarist]. DOOM
aracceevísm s. n.
aracee
ARACÉE s.f.pl. Familie de plante erbacee monocotiledonate perene, având ca tip rodul-pământului; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. aracées].
araceea
ARACÉE s.f.pl. Familie de plante erbacee monocotiledonate perene, având ca tip rodul-pământului; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. aracées].
araceei
ARACÉE s.f.pl. Familie de plante erbacee monocotiledonate perene, având ca tip rodul-pământului; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. aracées].
araceele
ARACÉE s.f.pl. Familie de plante erbacee monocotiledonate perene, având ca tip rodul-pământului; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. aracées].
araceelor
ARACÉE s.f.pl. Familie de plante erbacee monocotiledonate perene, având ca tip rodul-pământului; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. aracées].
aracet
ARACÉT s. n. Pastă fluidă, acetat de polivinil, folosită ca adeziv. – Denumire comercială. DOOM
*aracét s. n.
arachne
Arachne, tînără din Lydia, fiica lui Idmon din Colophon, vestită pentru măiestria cu care-și țesea pînzele. Sfidînd-o cu îndemînarea ei pe zeița Athena, patroana țesătoarelor și a torcătoarelor, se spunea că zeița însăși ar fi coborît din Olympus pentru a-i vedea pînzele. Între cele două începe o întrecere: Athena înfățișează pe pînzele ei chipurile celor doisprezece zei ai Olympului și scene care zugrăvesc pedepsele la care au fost supuși muritorii ce au încercat să se răzvrătească împotriva ordinii divine. Arachne țese, la rîndu-i. minunate pînze pe care sînt zugrăvite scene de iubire dintre zei și muritoare. Înfuriată, zeița îi sfîșie pînzele. Atunci, de desperare, Arachne se spînzură. Athena n-o lasă însă să moară ci, cuprinsă în ultima clipă de milă, o transformă într-un păianjen, sortit de atunci să-și țeasă pînza la infinit.
araci
HARÁG s. m. v. arac. DOOM
arác s. m., pl. aráci
aracii
HARÁG s. m. v. arac. DOOM
arác s. m., pl. aráci
aracilor
HARÁG s. m. v. arac. DOOM
arác s. m., pl. aráci
aracul
HARÁG s. m. v. arac. DOOM
arác s. m., pl. aráci
aracului
HARÁG s. m. v. arac. DOOM
arác s. m., pl. aráci
aragaz
ARAGÁZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Mașină de gătit sau reșou care folosește acest combustibil. ♦ P. ext. Mașină de gătit sau reșou care folosește curent electric. – A. R. [= Astra Română] + gaz. DOOM
aragáz s. n., (sobe) pl. aragáze
aragaze
ARAGÁZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Mașină de gătit sau reșou care folosește acest combustibil. ♦ P. ext. Mașină de gătit sau reșou care folosește curent electric. – A. R. [= Astra Română] + gaz. DOOM
aragáz s. n., (sobe) pl. aragáze
aragazele
ARAGÁZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Mașină de gătit sau reșou care folosește acest combustibil. ♦ P. ext. Mașină de gătit sau reșou care folosește curent electric. – A. R. [= Astra Română] + gaz. DOOM
aragáz s. n., (sobe) pl. aragáze
aragazelor
ARAGÁZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Mașină de gătit sau reșou care folosește acest combustibil. ♦ P. ext. Mașină de gătit sau reșou care folosește curent electric. – A. R. [= Astra Română] + gaz. DOOM
aragáz s. n., (sobe) pl. aragáze
aragazul
ARAGÁZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Mașină de gătit sau reșou care folosește acest combustibil. ♦ P. ext. Mașină de gătit sau reșou care folosește curent electric. – A. R. [= Astra Română] + gaz. DOOM
aragáz s. n., (sobe) pl. aragáze
aragazului
ARAGÁZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Mașină de gătit sau reșou care folosește acest combustibil. ♦ P. ext. Mașină de gătit sau reșou care folosește curent electric. – A. R. [= Astra Română] + gaz. DOOM
aragáz s. n., (sobe) pl. aragáze
aragonez
ARAGONÉZ, -Ă, aragonezi, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Aragon. 2. Adj. Care aparține Aragonului sau aragonezilor (1), privitor la Aragon ori la aragonezi. II. S. f. Dans popular din Aragon; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. aragonais. DOOM
*aragonéz adj. m., s. m., pl. aragonézi; adj. f., s. f. aragonéză, pl. aragonéze
aragoneza
ARAGONÉZ, -Ă, aragonezi, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Aragon. 2. Adj. Care aparține Aragonului sau aragonezilor (1), privitor la Aragon ori la aragonezi. II. S. f. Dans popular din Aragon; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. aragonais. DOOM
aragonéză (dans) s. f., g.-d. art. aragonézei; pl. aragonéze
aragoneze
ARAGONÉZ, -Ă, aragonezi, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Aragon. 2. Adj. Care aparține Aragonului sau aragonezilor (1), privitor la Aragon ori la aragonezi. II. S. f. Dans popular din Aragon; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. aragonais. DOOM
aragonéză (dans) s. f., g.-d. art. aragonézei; pl. aragonéze
aragonezei
ARAGONÉZ, -Ă, aragonezi, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Aragon. 2. Adj. Care aparține Aragonului sau aragonezilor (1), privitor la Aragon ori la aragonezi. II. S. f. Dans popular din Aragon; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. aragonais. DOOM
aragonéză (dans) s. f., g.-d. art. aragonézei; pl. aragonéze
aragonezele
ARAGONÉZ, -Ă, aragonezi, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Aragon. 2. Adj. Care aparține Aragonului sau aragonezilor (1), privitor la Aragon ori la aragonezi. II. S. f. Dans popular din Aragon; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. aragonais. DOOM
aragonéză (dans) s. f., g.-d. art. aragonézei; pl. aragonéze
aragonezelor
ARAGONÉZ, -Ă, aragonezi, -e, s. m., s. f., adj. I. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Aragon. 2. Adj. Care aparține Aragonului sau aragonezilor (1), privitor la Aragon ori la aragonezi. II. S. f. Dans popular din Aragon; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. aragonais. DOOM
aragonéză (dans) s. f., g.-d. art. aragonézei; pl. aragonéze
aragonit
ARAGONÍT s. n. Mineral alcătuit din carbonat de calciu cristalizat, conținut în perle și stratul de sidef din cochilia moluștelor, din care se fac obiecte ornamentale. – Din fr. aragonite. DOOM
aragonít s. n.
aragonitul
ARAGONÍT s. n. Mineral alcătuit din carbonat de calciu cristalizat, conținut în perle și stratul de sidef din cochilia moluștelor, din care se fac obiecte ornamentale. – Din fr. aragonite. DOOM
aragonít s. n.
aragonitului
ARAGONÍT s. n. Mineral alcătuit din carbonat de calciu cristalizat, conținut în perle și stratul de sidef din cochilia moluștelor, din care se fac obiecte ornamentale. – Din fr. aragonite. DOOM
aragonít s. n.
arahida
ARAHÍDĂ, arahide, s. f. Alună americană. – Din fr. arachide. DOOM
arahídă (plantă, sămânță) s. f., g.-d. art. arahídei; pl. arahíde
arahide
ARAHÍDĂ, arahide, s. f. Alună americană. – Din fr. arachide. DOOM
arahídă (plantă, sămânță) s. f., g.-d. art. arahídei; pl. arahíde
arahidei
ARAHÍDĂ, arahide, s. f. Alună americană. – Din fr. arachide. DOOM
arahídă (plantă, sămânță) s. f., g.-d. art. arahídei; pl. arahíde
arahidele
ARAHÍDĂ, arahide, s. f. Alună americană. – Din fr. arachide. DOOM
arahídă (plantă, sămânță) s. f., g.-d. art. arahídei; pl. arahíde
arahidelor
ARAHÍDĂ, arahide, s. f. Alună americană. – Din fr. arachide. DOOM
arahídă (plantă, sămânță) s. f., g.-d. art. arahídei; pl. arahíde
arahn
ARAHN- v. arahno-.
arahne
Arahne = Arachne.
arahnida
ARAHNÍDĂ, arahnide, s. f. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura artropodelor, cu corpul format dintr-un cefalotorace cu șase perechi de apendice și din abdomen; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. arachnide. DOOM
arahnídă (animal) s. f., g.-d. art. arahnídei; pl. arahníde
arahnide
ARAHNÍDĂ, arahnide, s. f. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura artropodelor, cu corpul format dintr-un cefalotorace cu șase perechi de apendice și din abdomen; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. arachnide. DOOM
arahnídă (animal) s. f., g.-d. art. arahnídei; pl. arahníde
arahnidei
ARAHNÍDĂ, arahnide, s. f. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura artropodelor, cu corpul format dintr-un cefalotorace cu șase perechi de apendice și din abdomen; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. arachnide. DOOM
arahnídă (animal) s. f., g.-d. art. arahnídei; pl. arahníde
arahnidele
ARAHNÍDĂ, arahnide, s. f. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura artropodelor, cu corpul format dintr-un cefalotorace cu șase perechi de apendice și din abdomen; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. arachnide. DOOM
arahnídă (animal) s. f., g.-d. art. arahnídei; pl. arahníde
arahnidelor
ARAHNÍDĂ, arahnide, s. f. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura artropodelor, cu corpul format dintr-un cefalotorace cu șase perechi de apendice și din abdomen; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. arachnide. DOOM
arahnídă (animal) s. f., g.-d. art. arahnídei; pl. arahníde
arahno
ARÁHNO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „referitor la păianjen” sau la „pânză de păianjen”. [Var. arahn-. /< fr. arahn(o)-, cf. gr. arachne – păianjen].
arahnoida
ARAHNOÍDĂ, arahnoide, s. f. (Anat.) Membrana mijlocie care învelește creierul și măduva spinării. – Din fr. arachnoïde. DOOM
arahnoídă s. f., g.-d. art. arahnoídei; pl. arahnoíde
arahnoide
ARAHNOÍDĂ, arahnoide, s. f. (Anat.) Membrana mijlocie care învelește creierul și măduva spinării. – Din fr. arachnoïde. DOOM
arahnoídă s. f., g.-d. art. arahnoídei; pl. arahnoíde
arahnoidei
ARAHNOÍDĂ, arahnoide, s. f. (Anat.) Membrana mijlocie care învelește creierul și măduva spinării. – Din fr. arachnoïde. DOOM
arahnoídă s. f., g.-d. art. arahnoídei; pl. arahnoíde
arahnoidele
ARAHNOÍDĂ, arahnoide, s. f. (Anat.) Membrana mijlocie care învelește creierul și măduva spinării. – Din fr. arachnoïde. DOOM
arahnoídă s. f., g.-d. art. arahnoídei; pl. arahnoíde
arahnoidelor
ARAHNOÍDĂ, arahnoide, s. f. (Anat.) Membrana mijlocie care învelește creierul și măduva spinării. – Din fr. arachnoïde. DOOM
arahnoídă s. f., g.-d. art. arahnoídei; pl. arahnoíde
arahnoideu
ARAHNOIDÉU, -ÉE adj. (Liv.) Asemănător pânzei de păianjen; foarte subțire. [Pron. -no-i-deu. / cf. fr. arachnoïdien].
arahnoidian
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidiana
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidianul
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidianului
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidiene
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidienei
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidienele
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidienelor
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidieni
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidienii
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidienilor
ARAHNOIDIÁN, -Ă adj. Care aparține arahnoidei. [Pron. -no-i-di-an. / < fr. arachnoïdien].
arahnoidita
ARAHNOIDÍTĂ, arahnoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea arahnoidei. [Pr.: -no-i-] – Din fr. arachnoïdite. DOOM
arahnoidítă (-no-i-) s. f., g.-d. art. arahnoidítei; pl. arahnoidíte
arahnoidite
ARAHNOIDÍTĂ, arahnoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea arahnoidei. [Pr.: -no-i-] – Din fr. arachnoïdite. DOOM
arahnoidítă (-no-i-) s. f., g.-d. art. arahnoidítei; pl. arahnoidíte
arahnoiditei
ARAHNOIDÍTĂ, arahnoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea arahnoidei. [Pr.: -no-i-] – Din fr. arachnoïdite. DOOM
arahnoidítă (-no-i-) s. f., g.-d. art. arahnoidítei; pl. arahnoidíte
arahnoiditele
ARAHNOIDÍTĂ, arahnoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea arahnoidei. [Pr.: -no-i-] – Din fr. arachnoïdite. DOOM
arahnoidítă (-no-i-) s. f., g.-d. art. arahnoidítei; pl. arahnoidíte
arahnoiditelor
ARAHNOIDÍTĂ, arahnoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea arahnoidei. [Pr.: -no-i-] – Din fr. arachnoïdite. DOOM
arahnoidítă (-no-i-) s. f., g.-d. art. arahnoidítei; pl. arahnoidíte
arahnolog
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arahnologa
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arahnologe
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arahnologei
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arahnologele
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arahnologelor
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arahnologi
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arahnologia
ARAHNOLOGÍE s.f. Ramură a zoologiei care studiază arahnidele. [Gen. -iei. / < fr. arachnologie].
arahnologic
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologica
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologice
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologicei
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologicele
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologicelor
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologici
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologicii
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologicilor
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologicul
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologicului
ARAHNOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la arahnologie. [< fr. arachnologique].
arahnologie
ARAHNOLOGÍE s.f. Ramură a zoologiei care studiază arahnidele. [Gen. -iei. / < fr. arachnologie].
arahnologiei
ARAHNOLOGÍE s.f. Ramură a zoologiei care studiază arahnidele. [Gen. -iei. / < fr. arachnologie].
arahnologii
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arahnologii
ARAHNOLOGÍE s.f. Ramură a zoologiei care studiază arahnidele. [Gen. -iei. / < fr. arachnologie].
arahnologilor
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arahnologul
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arahnologului
ARAHNOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în arahnologie. [< fr. arachnologue].
arai
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
araio
AREO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „puțin dens”, „ca aerul”, „aerat”. V. aero-. [Pron. -re-o- / < it., fr. areo- < gr. araios – puțin dens].
araliacee
ARALIACÉE, araliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și arbuști, rar de plante erbacee, cu frunze adânc lobate sau compuse, cu flori actinomorfe în umbele și cu fruct bacă sau drupă; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. araliacée.
araliaceea
ARALIACÉE, araliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și arbuști, rar de plante erbacee, cu frunze adânc lobate sau compuse, cu flori actinomorfe în umbele și cu fruct bacă sau drupă; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. araliacée.
araliaceei
ARALIACÉE, araliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și arbuști, rar de plante erbacee, cu frunze adânc lobate sau compuse, cu flori actinomorfe în umbele și cu fruct bacă sau drupă; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. araliacée.
araliaceele
ARALIACÉE, araliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și arbuști, rar de plante erbacee, cu frunze adânc lobate sau compuse, cu flori actinomorfe în umbele și cu fruct bacă sau drupă; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. araliacée.
araliaceelor
ARALIACÉE, araliacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și arbuști, rar de plante erbacee, cu frunze adânc lobate sau compuse, cu flori actinomorfe în umbele și cu fruct bacă sau drupă; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -li-a-] – Din fr. araliacée.
aralâc
aralîc (-curi), s. n. – Spațiu, interval. Tc. aralik de la ara „între” (Lokotsch 88). Sec. XVIII, înv.
aram
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arama
ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea). 2. Obiect făcut din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen). DOOM
arámă s. f., g.-d. art. arámei; (obiecte) pl. arắmuri
aramaic
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
araméică/aramáică (limbă) (-me-i-/-ma-i-) s. f., g.-d. art. araméicei/aramáicei
arame
ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea). 2. Obiect făcut din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen). DOOM
arámă s. f., g.-d. art. arámei; (obiecte) pl. arắmuri
aramean
ARAMEÁN, -Ă adj. v. arameean. DOOM
!arameeánă (limbă) (-me-ea-) s. f., g.-d. art. arameénei
arameană
ARAMEÁN, -Ă adj. v. arameean. DOOM
!arameeánă (limbă) (-me-ea-) s. f., g.-d. art. arameénei
arameean
ARAMEÁN, -Ă adj. v. arameean. DOOM
!arameeánă (limbă) (-me-ea-) s. f., g.-d. art. arameénei
aramei
ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea). 2. Obiect făcut din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen). DOOM
arámă s. f., g.-d. art. arámei; (obiecte) pl. arắmuri
arameic
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameica
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameice
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameicei
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameicele
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameicelor
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameici
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameicii
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameicilor
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameicul
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameicului
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
!araméic/aramáic (-me-ic/-ma-ic) adj. m., pl. araméici/ aramáici; f. araméică/aramáică, pl. araméice/aramáice
arameică
ARAMÉIC, -Ă, arameici, -ce, adj. Care aparține limbilor semitice vorbite de arameeni (1), privitor la aceste limbi. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameeană. [Pr.: -me-ic. – Var.: aramáic, -ă adj.] – Cf. arameean. DOOM
araméică/aramáică (limbă) (-me-i-/-ma-i-) s. f., g.-d. art. araméicei/aramáicei
araneus
CHIȚCÁN, chițcani, s. m. 1. Animal insectivor asemănător cu șoarecele, brun-castaniu pe spate și mai deschis pe burtă, cu botul alungit, cu ochii mici și cu urechile ascunse în blană, care trăiește prin păduri, dumbrăvi etc. în galerii superficiale (Sorex araneus). 2. Nume dat mai multor specii de șoareci de diverse mărimi. – Chițcăi + suf. -an.
aranja
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjai
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjam
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjament
ARANJAMÉNT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (într-un anumit fel); felul în care este aranjat ceva. 2. Acord, înțelegere, învoială. 3. Prelucrare a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu și care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement. DOOM
aranjamént s. n., pl. aranjaménte
aranjamente
ARANJAMÉNT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (într-un anumit fel); felul în care este aranjat ceva. 2. Acord, înțelegere, învoială. 3. Prelucrare a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu și care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement. DOOM
aranjamént s. n., pl. aranjaménte
aranjamentele
ARANJAMÉNT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (într-un anumit fel); felul în care este aranjat ceva. 2. Acord, înțelegere, învoială. 3. Prelucrare a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu și care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement. DOOM
aranjamént s. n., pl. aranjaménte
aranjamentelor
ARANJAMÉNT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (într-un anumit fel); felul în care este aranjat ceva. 2. Acord, înțelegere, învoială. 3. Prelucrare a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu și care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement. DOOM
aranjamént s. n., pl. aranjaménte
aranjamentul
ARANJAMÉNT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (într-un anumit fel); felul în care este aranjat ceva. 2. Acord, înțelegere, învoială. 3. Prelucrare a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu și care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement. DOOM
aranjamént s. n., pl. aranjaménte
aranjamentului
ARANJAMÉNT, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (într-un anumit fel); felul în care este aranjat ceva. 2. Acord, înțelegere, învoială. 3. Prelucrare a unei bucăți muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu și care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement. DOOM
aranjamént s. n., pl. aranjaménte
aranjare
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjare
ARANJÁRE, aranjări, s. f. Acțiunea de a (se) aranja. – V. aranja. DOOM
aranjáre s. f., g.-d. art. aranjắrii; pl. aranjắri
aranjarea
ARANJÁRE, aranjări, s. f. Acțiunea de a (se) aranja. – V. aranja. DOOM
aranjáre s. f., g.-d. art. aranjắrii; pl. aranjắri
aranjară
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjarăm
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjarăți
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjase
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjasem
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjaseră
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjaserăm
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjaserăți
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjaseși
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjaseți
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjat
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjat
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjata
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjate
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjatei
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjatele
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjatelor
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjatul
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjatului
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjau
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjași
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjați
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjați
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjații
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjaților
ARANJÁT, -Ă, aranjați, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduială. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară îngrijită. 2. Care și-a făcut un rost în viață. – V. aranja.
aranjează
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjez
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjeze
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjezi
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjoare
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjoarea
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjoarei
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjoarele
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjoarelor
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjor
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjori
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjorii
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjorilor
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjorul
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjorului
ARANJÓR, -OÁRE, aranjori, -oare, s. m. și f. Persoană care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur. DOOM
*aranjór s. m., pl. aranjóri
aranjând
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjînd
ARANJÁ, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva în ordine, în rânduială. ♦ Refl. și tranz. A(-și) potrivi ținuta exterioară. ♦ A face ca ceva să funcționeze în bune condiții. ♦ A conveni cu cineva să facă într-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rău. Lasă că te aranjez eu! 3. Refl. A-și face un rost în viață. 4. Tranz. A prelucra o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger. DOOM
aranjá (a ~) vb., ind. prez. 3 aranjeáză, 1 pl. aranjắm; conj. prez. 3 să aranjéze; ger. aranjấnd
aranjări
ARANJÁRE, aranjări, s. f. Acțiunea de a (se) aranja. – V. aranja. DOOM
aranjáre s. f., g.-d. art. aranjắrii; pl. aranjắri
aranjării
ARANJÁRE, aranjări, s. f. Acțiunea de a (se) aranja. – V. aranja. DOOM
aranjáre s. f., g.-d. art. aranjắrii; pl. aranjắri
aranjările
ARANJÁRE, aranjări, s. f. Acțiunea de a (se) aranja. – V. aranja. DOOM
aranjáre s. f., g.-d. art. aranjắrii; pl. aranjắri
aranjărilor
ARANJÁRE, aranjări, s. f. Acțiunea de a (se) aranja. – V. aranja. DOOM
aranjáre s. f., g.-d. art. aranjắrii; pl. aranjắri
arap
HARÁP s. m. v. arap. DOOM
aráp (pop.) s. m., pl. arápi
arapi
HARÁP s. m. v. arap. DOOM
aráp (pop.) s. m., pl. arápi
arapii
HARÁP s. m. v. arap. DOOM
aráp (pop.) s. m., pl. arápi
arapilor
HARÁP s. m. v. arap. DOOM
aráp (pop.) s. m., pl. arápi
arapnic
HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Mold., Bucov.) Bici mare, împletit din cînepă sau din curele, cu codiriștea scurtă, adesea cu pleasnă de mătase la vîrf (ca să pocnească mai tare). Iată-l... dezlănțuit dintr-o dată, fluierînd, chiuind, înjurînd, pocnind din harapnic, stăpînind caii. GALAN, Z. R. 6. De-abia a descălecat și intră plecîndu-se pe ușă, cu harapnicul trecut pe după umărul stîng. SADOVEANU, O. II 39. Atuncea au sărit zmăul mînios din pat, au apucat un harapnic și s-a dus în grajdi. SBIERA, P. 75. – Variantă: arápnic s. n.
arapul
HARÁP s. m. v. arap. DOOM
aráp (pop.) s. m., pl. arápi
arapului
HARÁP s. m. v. arap. DOOM
aráp (pop.) s. m., pl. arápi
arar
ARÁR adv. Arareori. – A3 + rar. DOOM
arár (rar) adv.
arare
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arare
ARÁRE adv. Arar. Arare, cîte-o pasăre de noapte fîlfîia greu peste capul lui Cocoran, dînd un țipăt scurt. CAMILAR, TEM. 146. Vin zgomote din sat, arare. O frîntură de cîntec a pornit undeva, departe, apoi a contenit. SADOVEANU, O. V 692. Tu cîntai, și-n depărtare Eu priveam rîzînd pe lunci: Eu m-am cumințit de-atunci, Rîd așa de-arare! COȘBUC, P. I 260.
arareori
ARÁREORI adv. (Numai) din când în când; rar, rareori, arar. [Pr.: -re-ori] – A3 + rare + ori. DOOM
aráreori (rar) (-re-ori) adv.
ararul
ARÁR adv. Arareori. – A3 + rar. DOOM
arár (rar) adv.
ararului
ARÁR adv. Arareori. – A3 + rar. DOOM
arár (rar) adv.
arară
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
ararăm
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
ararăți
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arase
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arasel
arasel s. m. sg. (intl.) pîndă efectuată de un infractor în timpul unei operațiuni ilicite pentru a preveni apariția inopinată a poliției
arasem
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
araseră
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
araserăm
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
araserăți
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
araseși
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
araseți
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arastă
arástă (-te), s. f. – Tîrg, talcioc. Tc. araste (DAR), cf. sp. rastro. Puțin întrebuințat.
arat
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arat
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
arat
ARÁT1 s. n. Acțiunea de a ara; arătură (1). – V. ara. DOOM
arát s. n.
arata
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
arate
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
arate
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
aratei
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
aratele
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
aratelor
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
aratoria
ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].
aratorie
ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].
aratoriei
ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].
aratorii
ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].
aratoriii
ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].
aratoriile
ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].
aratoriilor
ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].
aratoriu
ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].
aratoriul
ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].
aratoriului
ARATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Care servește la arat; referitor la agricultură. [Pron. -riu. / cf. fr. aratoire, lat. aratorius].
aratul
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
aratului
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
arată
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arau
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
araucan
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucan
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucana
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucana
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucane
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucane
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanei
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanei
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanele
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanele
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanelor
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanelor
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucani
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucani
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanii
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanii
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanilor
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanilor
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanul
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanul
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanului
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucanului
ARAUCÁN, -Ă, araucani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Grup de indieni din Chile și Argentina; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 2. Adj. Care aparține araucanilor (1), privitor la araucani. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de araucani (l). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucan. DOOM
*araucánă (limbă) (-rau-) s. f., g.-d. art. araucánei
araucaria
ARAUCÁRIA s. f. Specie de conifer originar din America de Sud și Australia (Araucaria angustifolia). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucaria. DOOM
!araucária (-rau-, -ri-a) s. f., g.-d. art. araucáriei
araucariacee
ARAUCARIACÉE s.f. pl. (Bot.) Familie de conifere cu frunze totdeauna verzi, având ca tip araucaria; (la sg.) conifer din această familie. [Pron. -ce-e. sg. invar. / < araucariacées].
araucariaceea
ARAUCARIACÉE s.f. pl. (Bot.) Familie de conifere cu frunze totdeauna verzi, având ca tip araucaria; (la sg.) conifer din această familie. [Pron. -ce-e. sg. invar. / < araucariacées].
araucariaceei
ARAUCARIACÉE s.f. pl. (Bot.) Familie de conifere cu frunze totdeauna verzi, având ca tip araucaria; (la sg.) conifer din această familie. [Pron. -ce-e. sg. invar. / < araucariacées].
araucariaceele
ARAUCARIACÉE s.f. pl. (Bot.) Familie de conifere cu frunze totdeauna verzi, având ca tip araucaria; (la sg.) conifer din această familie. [Pron. -ce-e. sg. invar. / < araucariacées].
araucariaceelor
ARAUCARIACÉE s.f. pl. (Bot.) Familie de conifere cu frunze totdeauna verzi, având ca tip araucaria; (la sg.) conifer din această familie. [Pron. -ce-e. sg. invar. / < araucariacées].
araucariei
ARAUCÁRIA s. f. Specie de conifer originar din America de Sud și Australia (Araucaria angustifolia). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucaria. DOOM
!araucária (-rau-, -ri-a) s. f., g.-d. art. araucáriei
araucarii
ARAUCÁRIA s. f. Specie de conifer originar din America de Sud și Australia (Araucaria angustifolia). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucaria. DOOM
!araucária (-rau-, -ri-a) s. f., g.-d. art. araucáriei
araucariile
ARAUCÁRIA s. f. Specie de conifer originar din America de Sud și Australia (Araucaria angustifolia). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucaria. DOOM
!araucária (-rau-, -ri-a) s. f., g.-d. art. araucáriei
araucariilor
ARAUCÁRIA s. f. Specie de conifer originar din America de Sud și Australia (Araucaria angustifolia). [Pr.: -rau-] – Din fr. araucaria. DOOM
!araucária (-rau-, -ri-a) s. f., g.-d. art. araucáriei
arași
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arați
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arați
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
arații
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
araților
ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara.
arbaleta
ARBALÉTĂ, arbalete, s. f. Armă de aruncat săgeți sau proiectile, asemănătoare cu un arc, folosită în trecut. – Din fr. arbalète. DOOM
arbalétă s. f., g.-d. art. arbalétei; pl. arbaléte
arbalete
ARBALÉTĂ, arbalete, s. f. Armă de aruncat săgeți sau proiectile, asemănătoare cu un arc, folosită în trecut. – Din fr. arbalète. DOOM
arbalétă s. f., g.-d. art. arbalétei; pl. arbaléte
arbaletei
ARBALÉTĂ, arbalete, s. f. Armă de aruncat săgeți sau proiectile, asemănătoare cu un arc, folosită în trecut. – Din fr. arbalète. DOOM
arbalétă s. f., g.-d. art. arbalétei; pl. arbaléte
arbaletele
ARBALÉTĂ, arbalete, s. f. Armă de aruncat săgeți sau proiectile, asemănătoare cu un arc, folosită în trecut. – Din fr. arbalète. DOOM
arbalétă s. f., g.-d. art. arbalétei; pl. arbaléte
arbaletelor
ARBALÉTĂ, arbalete, s. f. Armă de aruncat săgeți sau proiectile, asemănătoare cu un arc, folosită în trecut. – Din fr. arbalète. DOOM
arbalétă s. f., g.-d. art. arbalétei; pl. arbaléte
arbaletrier
ARBALETRIÉR, (1) arbaletrieri, s. m., (2) arbaletriere, s. n. 1. S. m. Ostaș care lupta cu arbaleta. 2. S. n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă. [Pr.: -tri-er] – Din fr. arbalétrier. DOOM
arbaletriér2 (parte a acoperișului) (-le-tri-er) s. n., pl. arbaletriére
arbaletriere
ARBALETRIÉR, (1) arbaletrieri, s. m., (2) arbaletriere, s. n. 1. S. m. Ostaș care lupta cu arbaleta. 2. S. n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă. [Pr.: -tri-er] – Din fr. arbalétrier. DOOM
arbaletriér2 (parte a acoperișului) (-le-tri-er) s. n., pl. arbaletriére
arbaletrierele
ARBALETRIÉR, (1) arbaletrieri, s. m., (2) arbaletriere, s. n. 1. S. m. Ostaș care lupta cu arbaleta. 2. S. n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă. [Pr.: -tri-er] – Din fr. arbalétrier. DOOM
arbaletriér2 (parte a acoperișului) (-le-tri-er) s. n., pl. arbaletriére
arbaletrierelor
ARBALETRIÉR, (1) arbaletrieri, s. m., (2) arbaletriere, s. n. 1. S. m. Ostaș care lupta cu arbaleta. 2. S. n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă. [Pr.: -tri-er] – Din fr. arbalétrier. DOOM
arbaletriér2 (parte a acoperișului) (-le-tri-er) s. n., pl. arbaletriére
arbaletrieri
ARBALETRIÉR, (1) arbaletrieri, s. m., (2) arbaletriere, s. n. 1. S. m. Ostaș care lupta cu arbaleta. 2. S. n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă. [Pr.: -tri-er] – Din fr. arbalétrier. DOOM
arbaletriér2 (parte a acoperișului) (-le-tri-er) s. n., pl. arbaletriére
arbaletrierii
ARBALETRIÉR, (1) arbaletrieri, s. m., (2) arbaletriere, s. n. 1. S. m. Ostaș care lupta cu arbaleta. 2. S. n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă. [Pr.: -tri-er] – Din fr. arbalétrier. DOOM
arbaletriér2 (parte a acoperișului) (-le-tri-er) s. n., pl. arbaletriére
arbaletrierilor
ARBALETRIÉR, (1) arbaletrieri, s. m., (2) arbaletriere, s. n. 1. S. m. Ostaș care lupta cu arbaleta. 2. S. n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă. [Pr.: -tri-er] – Din fr. arbalétrier. DOOM
arbaletriér2 (parte a acoperișului) (-le-tri-er) s. n., pl. arbaletriére
arbaletrierul
ARBALETRIÉR, (1) arbaletrieri, s. m., (2) arbaletriere, s. n. 1. S. m. Ostaș care lupta cu arbaleta. 2. S. n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă. [Pr.: -tri-er] – Din fr. arbalétrier. DOOM
arbaletriér2 (parte a acoperișului) (-le-tri-er) s. n., pl. arbaletriére
arbaletrierule
ARBALETRIÉR, (1) arbaletrieri, s. m., (2) arbaletriere, s. n. 1. S. m. Ostaș care lupta cu arbaleta. 2. S. n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă. [Pr.: -tri-er] – Din fr. arbalétrier. DOOM
arbaletriér2 (parte a acoperișului) (-le-tri-er) s. n., pl. arbaletriére
arbaletrierului
ARBALETRIÉR, (1) arbaletrieri, s. m., (2) arbaletriere, s. n. 1. S. m. Ostaș care lupta cu arbaleta. 2. S. n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă. [Pr.: -tri-er] – Din fr. arbalétrier. DOOM
arbaletriér2 (parte a acoperișului) (-le-tri-er) s. n., pl. arbaletriére
arbalț
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
arbie
ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi. DOOM
arbíu (înv.) s. n., art. arbíul; pl. arbíe
arbiele
ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi. DOOM
arbíu (înv.) s. n., art. arbíul; pl. arbíe
arbielor
ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi. DOOM
arbíu (înv.) s. n., art. arbíul; pl. arbíe
arbitra
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrabil
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitrabila
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitrabile
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitrabilei
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitrabilele
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitrabilelor
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitrabili
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitrabilii
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitrabililor
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitrabilul
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitrabilului
ARBITRÁBIL, -Ă adj. (Despre contestații, conflicte etc.) Care poate fi supus unui arbitraj. [Cf. fr. arbitrable].
arbitragist
ARBITRAGÍST s.m. Cel care se ocupă cu arbitrajul de bursă. [< fr. arbitragiste].
arbitragistul
ARBITRAGÍST s.m. Cel care se ocupă cu arbitrajul de bursă. [< fr. arbitragiste].
arbitragistului
ARBITRAGÍST s.m. Cel care se ocupă cu arbitrajul de bursă. [< fr. arbitragiste].
arbitragiști
ARBITRAGÍST s.m. Cel care se ocupă cu arbitrajul de bursă. [< fr. arbitragiste].
arbitragiștii
ARBITRAGÍST s.m. Cel care se ocupă cu arbitrajul de bursă. [< fr. arbitragiste].
arbitragiștilor
ARBITRAGÍST s.m. Cel care se ocupă cu arbitrajul de bursă. [< fr. arbitragiste].
arbitrai
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitraj
ARBITRÁJ, arbitraje, s. n. 1. Soluționare a unui litigiu de către un arbitru (1). 2. Conducere de către un arbitru (2) a unei competiții sportive. – Din fr. arbitrage. DOOM
arbitráj (-bi-traj) s. n., pl. arbitráje
arbitraje
ARBITRÁJ, arbitraje, s. n. 1. Soluționare a unui litigiu de către un arbitru (1). 2. Conducere de către un arbitru (2) a unei competiții sportive. – Din fr. arbitrage. DOOM
arbitráj (-bi-traj) s. n., pl. arbitráje
arbitrajele
ARBITRÁJ, arbitraje, s. n. 1. Soluționare a unui litigiu de către un arbitru (1). 2. Conducere de către un arbitru (2) a unei competiții sportive. – Din fr. arbitrage. DOOM
arbitráj (-bi-traj) s. n., pl. arbitráje
arbitrajelor
ARBITRÁJ, arbitraje, s. n. 1. Soluționare a unui litigiu de către un arbitru (1). 2. Conducere de către un arbitru (2) a unei competiții sportive. – Din fr. arbitrage. DOOM
arbitráj (-bi-traj) s. n., pl. arbitráje
arbitrajul
ARBITRÁJ, arbitraje, s. n. 1. Soluționare a unui litigiu de către un arbitru (1). 2. Conducere de către un arbitru (2) a unei competiții sportive. – Din fr. arbitrage. DOOM
arbitráj (-bi-traj) s. n., pl. arbitráje
arbitrajului
ARBITRÁJ, arbitraje, s. n. 1. Soluționare a unui litigiu de către un arbitru (1). 2. Conducere de către un arbitru (2) a unei competiții sportive. – Din fr. arbitrage. DOOM
arbitráj (-bi-traj) s. n., pl. arbitráje
arbitral
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitrala
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitrale
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitralei
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitralele
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitralelor
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitrali
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitralii
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitralilor
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitralul
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitralului
ARBITRÁL, -Ă, arbitrali, -e, adj. (Jur.) Hotărât de arbitru (1). Sentință arbitrală. ♦ Alcătuit din arbitri. Comisie arbitrală. – Din fr. arbitral. DOOM
arbitrál (referitor la arbitraj) (-bi-tral) adj. m., pl. arbitráli; f. arbitrálă, pl. arbitrále
arbitram
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrar
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitrar
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
arbitrara
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitrare
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrare
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitrare
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.
arbitrarei
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitrarele
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitrarelor
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitrari
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitrarietate
ARBITRARIETÁTE s. f. Situație arbitrară, aspect arbitrar. [Pr.: -ri-e] – Din arbitrar. DOOM
arbitrarietáte (-bi-tra-ri-e-) s. f., g.-d. art. arbitrarietắții
arbitrarietatea
ARBITRARIETÁTE s. f. Situație arbitrară, aspect arbitrar. [Pr.: -ri-e] – Din arbitrar. DOOM
arbitrarietáte (-bi-tra-ri-e-) s. f., g.-d. art. arbitrarietắții
arbitrarietăți
ARBITRARIETÁTE s. f. Situație arbitrară, aspect arbitrar. [Pr.: -ri-e] – Din arbitrar. DOOM
arbitrarietáte (-bi-tra-ri-e-) s. f., g.-d. art. arbitrarietắții
arbitrarietății
ARBITRARIETÁTE s. f. Situație arbitrară, aspect arbitrar. [Pr.: -ri-e] – Din arbitrar. DOOM
arbitrarietáte (-bi-tra-ri-e-) s. f., g.-d. art. arbitrarietắții
arbitrarii
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitrarilor
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitraritate
ARBITRARITÁTE s.f. (Liv.) Atitudine, procedeu arbitrar; samavolnicie. [Var. arbitrarietate s.f. / cf. it. arbitrarietà].
arbitraritatea
ARBITRARITÁTE s.f. (Liv.) Atitudine, procedeu arbitrar; samavolnicie. [Var. arbitrarietate s.f. / cf. it. arbitrarietà].
arbitrarități
ARBITRARITÁTE s.f. (Liv.) Atitudine, procedeu arbitrar; samavolnicie. [Var. arbitrarietate s.f. / cf. it. arbitrarietà].
arbitrarității
ARBITRARITÁTE s.f. (Liv.) Atitudine, procedeu arbitrar; samavolnicie. [Var. arbitrarietate s.f. / cf. it. arbitrarietà].
arbitrarul
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitrarul
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
arbitrarului
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius. DOOM
arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri
arbitrarului
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
arbitraruri
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
arbitrarurile
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
arbitrarurilor
ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
arbitrară
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrarăm
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrarăți
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrase
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrasem
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitraseră
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitraserăm
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitraserăți
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitraseși
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitraseți
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrat
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrat
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.
arbitrau
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrași
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrați
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrează
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrez
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitreze
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrezi
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitri
ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație, instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre. DOOM
arbítru (-bi-tru) s. m., art. arbítrul; pl. arbítri, art. arbítrii
arbitrii
ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație, instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre. DOOM
arbítru (-bi-tru) s. m., art. arbítrul; pl. arbítri, art. arbítrii
arbitrilor
ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație, instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre. DOOM
arbítru (-bi-tru) s. m., art. arbítrul; pl. arbítri, art. arbítrii
arbitru
ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație, instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre. DOOM
arbítru (-bi-tru) s. m., art. arbítrul; pl. arbítri, art. arbítrii
arbitrul
ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație, instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre. DOOM
arbítru (-bi-tru) s. m., art. arbítrul; pl. arbítri, art. arbítrii
arbitrului
ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație, instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre. DOOM
arbítru (-bi-tru) s. m., art. arbítrul; pl. arbítri, art. arbítrii
arbitrând
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbitrînd
ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer. DOOM
arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză
arbiu
ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi. DOOM
arbíu (înv.) s. n., art. arbíul; pl. arbíe
arbiul
ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi. DOOM
arbíu (înv.) s. n., art. arbíul; pl. arbíe
arbiului
ARBÍU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi. DOOM
arbíu (înv.) s. n., art. arbíul; pl. arbíe
arbor
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ** Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii (aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is. DOOM
árbore s. m., pl. árbori
arbora
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborada
ARBORÁDĂ, arborade, s. f. Ansamblu format din catargele și vergile unei nave. – Din arbore. DOOM
arborádă (catarge și vergi) s. f., g.-d. art. arborádei; pl. arboráde
arborade
ARBORÁDĂ, arborade, s. f. Ansamblu format din catargele și vergile unei nave. – Din arbore. DOOM
arborádă (catarge și vergi) s. f., g.-d. art. arborádei; pl. arboráde
arboradei
ARBORÁDĂ, arborade, s. f. Ansamblu format din catargele și vergile unei nave. – Din arbore. DOOM
arborádă (catarge și vergi) s. f., g.-d. art. arborádei; pl. arboráde
arboradele
ARBORÁDĂ, arborade, s. f. Ansamblu format din catargele și vergile unei nave. – Din arbore. DOOM
arborádă (catarge și vergi) s. f., g.-d. art. arborádei; pl. arboráde
arboradelor
ARBORÁDĂ, arborade, s. f. Ansamblu format din catargele și vergile unei nave. – Din arbore. DOOM
arborádă (catarge și vergi) s. f., g.-d. art. arborádei; pl. arboráde
arborai
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arboram
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborare
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborare
ARBORÁRE, arborări, s. f. Acțiunea de a arbora. – V. arbora.
arborarea
ARBORÁRE, arborări, s. f. Acțiunea de a arbora. – V. arbora.
arborară
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborarăm
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborarăți
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborase
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborasem
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arboraseră
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arboraserăm
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arboraserăți
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arboraseși
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arboraseți
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborat
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborat
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer.
arborau
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arboraș
ARBORÁȘ, arborași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui arbore. – Arbore + suf. -aș. DOOM
arboráș (rar) s. m., pl. arboráși
arborași
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborași
ARBORÁȘ, arborași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui arbore. – Arbore + suf. -aș. DOOM
arboráș (rar) s. m., pl. arboráși
arborașii
ARBORÁȘ, arborași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui arbore. – Arbore + suf. -aș. DOOM
arboráș (rar) s. m., pl. arboráși
arborașilor
ARBORÁȘ, arborași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui arbore. – Arbore + suf. -aș. DOOM
arboráș (rar) s. m., pl. arboráși
arborașul
ARBORÁȘ, arborași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui arbore. – Arbore + suf. -aș. DOOM
arboráș (rar) s. m., pl. arboráși
arborașului
ARBORÁȘ, arborași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui arbore. – Arbore + suf. -aș. DOOM
arboráș (rar) s. m., pl. arboráși
arborați
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arbore
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ** Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii (aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is. DOOM
árbore s. m., pl. árbori
arborează
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborele
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ** Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii (aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is. DOOM
árbore s. m., pl. árbori
arborelui
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ** Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii (aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is. DOOM
árbore s. m., pl. árbori
arborescent
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arborescenta
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arborescente
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arborescentei
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arborescentele
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arborescentelor
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arborescentul
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arborescentului
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arborescența
ARBORESCÉNȚĂ, arborescențe, s. f. (Rar) Formă (ca) a unei plante arborescente. – Din fr. arborescence. DOOM
arborescénță s. f., g.-d. art. arborescénței; pl. arborescénțe
arborescențe
ARBORESCÉNȚĂ, arborescențe, s. f. (Rar) Formă (ca) a unei plante arborescente. – Din fr. arborescence. DOOM
arborescénță s. f., g.-d. art. arborescénței; pl. arborescénțe
arborescenței
ARBORESCÉNȚĂ, arborescențe, s. f. (Rar) Formă (ca) a unei plante arborescente. – Din fr. arborescence. DOOM
arborescénță s. f., g.-d. art. arborescénței; pl. arborescénțe
arborescențele
ARBORESCÉNȚĂ, arborescențe, s. f. (Rar) Formă (ca) a unei plante arborescente. – Din fr. arborescence. DOOM
arborescénță s. f., g.-d. art. arborescénței; pl. arborescénțe
arborescențelor
ARBORESCÉNȚĂ, arborescențe, s. f. (Rar) Formă (ca) a unei plante arborescente. – Din fr. arborescence. DOOM
arborescénță s. f., g.-d. art. arborescénței; pl. arborescénțe
arborescenți
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arborescenții
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arborescenților
ARBORESCÉNT, -Ă, arborescenți, -te, adj. Care are înfățișarea unui arbore (1); care este ramificat asemenea crengilor unui arbore. – Din fr. arborescent, lat. arborescens, -ntis. DOOM
arborescént adj. m., pl. arborescénți; f. arborescéntă, pl. arborescénte
arboret
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
arborét1 (parte a catargului) s. m./s. n., pl. arboréți/arboréte
arboret
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
!arborét2 (teren cu arbori) s. n., pl. arboréte
arboretul
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
arborét1 (parte a catargului) s. m./s. n., pl. arboréți/arboréte
arboretul
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
!arborét2 (teren cu arbori) s. n., pl. arboréte
arboretului
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
arborét1 (parte a catargului) s. m./s. n., pl. arboréți/arboréte
arboretului
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
!arborét2 (teren cu arbori) s. n., pl. arboréte
arboreturi
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
arborét1 (parte a catargului) s. m./s. n., pl. arboréți/arboréte
arboreturi
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
!arborét2 (teren cu arbori) s. n., pl. arboréte
arboreturile
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
arborét1 (parte a catargului) s. m./s. n., pl. arboréți/arboréte
arboreturile
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
!arborét2 (teren cu arbori) s. n., pl. arboréte
arboreturilor
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
arborét1 (parte a catargului) s. m./s. n., pl. arboréți/arboréte
arboreturilor
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
!arborét2 (teren cu arbori) s. n., pl. arboréte
arborez
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arboreze
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborezi
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arboreți
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
arborét1 (parte a catargului) s. m./s. n., pl. arboréți/arboréte
arboreții
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
arborét1 (parte a catargului) s. m./s. n., pl. arboréți/arboréte
arboreților
ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum. DOOM
arborét1 (parte a catargului) s. m./s. n., pl. arboréți/arboréte
arbori
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ** Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii (aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is. DOOM
árbore s. m., pl. árbori
arbori
ARBORI- Element de compunere savantă cu semnificația „referitor la arbore”, „de arbore”. [< lat. arbor].
arboricid
ARBORICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanță) care servește pentru combaterea anumitor plante lemnoase sau la devitalizarea rădăcinilor. [Cf. fr. arborocide < lat. arbor – arbore, caedere – a omorî].
arboricol
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricola
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricole
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricolei
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricolele
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricolelor
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricoli
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricolii
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricolilor
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricolul
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricolului
ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care trăiește pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole. DOOM
*arborícol adj. m., pl. arborícoli; f. arborícolă, pl. arborícole
arboricultoare
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultoarea
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultoarei
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultoarele
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultoarelor
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultor
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultori
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultorii
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultorilor
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultorul
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultorului
ARBORICULTÓR, -OÁRE, arboricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu arboricultura. – Din fr. arboriculteur. DOOM
arboricultór s. m., pl. arboricultóri
arboricultura
ARBORICULTÚRĂ s. f. Disciplină care studiază cultura arborilor și arbuștilor. – Din fr. arboriculture. DOOM
arboricultúră s. f., g.-d. art. arboricultúrii
arboriculturi
ARBORICULTÚRĂ s. f. Disciplină care studiază cultura arborilor și arbuștilor. – Din fr. arboriculture. DOOM
arboricultúră s. f., g.-d. art. arboricultúrii
arboriculturii
ARBORICULTÚRĂ s. f. Disciplină care studiază cultura arborilor și arbuștilor. – Din fr. arboriculture. DOOM
arboricultúră s. f., g.-d. art. arboricultúrii
arborii
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ** Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii (aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is. DOOM
árbore s. m., pl. árbori
arborilor
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ** Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii (aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is. DOOM
árbore s. m., pl. árbori
arborizația
ARBORIZÁȚIE s.f. Desen natural reprezentând ramuri de arbori în unele minerale sau pe geamuri când îngheață. [< fr. arborisation]. DOOM
arborizáție (-ți-e) s. f., art. arborizáția (-ți-a), g.-d. arborizáții, art. arborizáției
arborizație
ARBORIZÁȚIE s.f. Desen natural reprezentând ramuri de arbori în unele minerale sau pe geamuri când îngheață. [< fr. arborisation]. DOOM
arborizáție (-ți-e) s. f., art. arborizáția (-ți-a), g.-d. arborizáții, art. arborizáției
arborizației
ARBORIZÁȚIE s.f. Desen natural reprezentând ramuri de arbori în unele minerale sau pe geamuri când îngheață. [< fr. arborisation]. DOOM
arborizáție (-ți-e) s. f., art. arborizáția (-ți-a), g.-d. arborizáții, art. arborizáției
arborizații
ARBORIZÁȚIE s.f. Desen natural reprezentând ramuri de arbori în unele minerale sau pe geamuri când îngheață. [< fr. arborisation]. DOOM
arborizáție (-ți-e) s. f., art. arborizáția (-ți-a), g.-d. arborizáții, art. arborizáției
arborând
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborînd
ARBORÁ, arborez, vb. I. Tranz. 1. A înălța un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. Fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentație. – Din fr. arborer. DOOM
arborá (a ~) vb., ind. prez. 3 arboreáză
arborări
ARBORÁRE, arborări, s. f. Acțiunea de a arbora. – V. arbora.
arborării
ARBORÁRE, arborări, s. f. Acțiunea de a arbora. – V. arbora.
arborările
ARBORÁRE, arborări, s. f. Acțiunea de a arbora. – V. arbora.
arborărilor
ARBORÁRE, arborări, s. f. Acțiunea de a arbora. – V. arbora.
arbur
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ** Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii (aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is. DOOM
árbore s. m., pl. árbori
arbure
ÁRBORE, arbori, s. m. 1. Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt și puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană; copac; p. restr. pom. ◊ Compuse: arbore-de-cacao = plantă lemnoasă specifică zonei tropicale, cultivată pentru semințele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Africii și Asiei, cultivată pentru semințele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și foarte groasă, al cărei fruct sferic, cu gust de pâine, se consumă fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vieții = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt și foarte rămuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. ** Arbore genealogic = reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfățișând filiația și gradul de înrudire ale membrilor unei familii (aristocratice). 2. Organ de mașină care primește și transmite o mișcare prin rotația în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s. m.] – Lat. arbor, -is. DOOM
árbore s. m., pl. árbori
arbust
ARBÚST, arbuști, s. m. Plantă lemnoasă mai mică decât arborele, care se ramifică de la rădăcină în formă de tufă și nu formează o coroană distinctă. – Din fr. arbuste, lat. arbustum. DOOM
arbúst s. m., pl. arbúști
arbustiv
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustiva
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustive
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustivei
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustivele
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustivelor
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustivi
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustivii
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustivilor
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustivul
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustivului
ARBUSTÍV, -Ă adj. (Despre vegetație) Cu caractere de arbust; constituit din arbuști. [< fr. arbustif].
arbustul
ARBÚST, arbuști, s. m. Plantă lemnoasă mai mică decât arborele, care se ramifică de la rădăcină în formă de tufă și nu formează o coroană distinctă. – Din fr. arbuste, lat. arbustum. DOOM
arbúst s. m., pl. arbúști
arbustului
ARBÚST, arbuști, s. m. Plantă lemnoasă mai mică decât arborele, care se ramifică de la rădăcină în formă de tufă și nu formează o coroană distinctă. – Din fr. arbuste, lat. arbustum. DOOM
arbúst s. m., pl. arbúști
arbuz
ARBÚZ s. m. v. harbuz. DOOM
harbúz (reg.) s. m., pl. harbúji
arbuzăria
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie. DOOM
harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile
arbuzărie
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie. DOOM
harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile
arbuzăriei
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie. DOOM
harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile
arbuzării
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie. DOOM
harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile
arbuzăriile
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie. DOOM
harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile
arbuzăriilor
ARBUZĂRÍE s. f. v. harbuzărie. DOOM
harbuzăríe (reg.) s. f., art. harbuzăría, g.-d. art. harbuzăríei; pl. harbuzăríi, art. harbuzăríile
arbuști
ARBÚST, arbuști, s. m. Plantă lemnoasă mai mică decât arborele, care se ramifică de la rădăcină în formă de tufă și nu formează o coroană distinctă. – Din fr. arbuste, lat. arbustum. DOOM
arbúst s. m., pl. arbúști
arbuștii
ARBÚST, arbuști, s. m. Plantă lemnoasă mai mică decât arborele, care se ramifică de la rădăcină în formă de tufă și nu formează o coroană distinctă. – Din fr. arbuste, lat. arbustum. DOOM
arbúst s. m., pl. arbúști
arbuștilor
ARBÚST, arbuști, s. m. Plantă lemnoasă mai mică decât arborele, care se ramifică de la rădăcină în formă de tufă și nu formează o coroană distinctă. – Din fr. arbuste, lat. arbustum. DOOM
arbúst s. m., pl. arbúști
arbănaș
ARBĂNÁȘ, arbănași, s. m. (Înv.) Albanez (1). – Din bg. arbanaš.
arbănași
ARBĂNÁȘ, arbănași, s. m. (Înv.) Albanez (1). – Din bg. arbanaš.
arbănașii
ARBĂNÁȘ, arbănași, s. m. (Înv.) Albanez (1). – Din bg. arbanaš.
arbănașilor
ARBĂNÁȘ, arbănași, s. m. (Înv.) Albanez (1). – Din bg. arbanaš.
arbănașul
ARBĂNÁȘ, arbănași, s. m. (Înv.) Albanez (1). – Din bg. arbanaš.
arbănașului
ARBĂNÁȘ, arbănași, s. m. (Înv.) Albanez (1). – Din bg. arbanaš.
arc
ARC, arcuri, (2) arce, s. n. 1. Armă (primitivă) de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii. ♦ P. anal. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprâncenei. 2. Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. Arc de cerc. ♦ (Element de) construcție în formă arcuită. * Arc de triumf = monument în formă de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat în amintirea sau pentru sărbătorirea unui fapt însemnat. 3. Organ metalic elastic al unei mașini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma inițială după ce a fost supus unei solicitări. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă. 4. (În sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descărcare electrică foarte luminoasă care are loc între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; în sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigură realizarea reflexelor. – Lat. arcus. DOOM
arc2 (resort) s. n., pl. árcuri
arca
ÁRCĂ, arce, s. f. (Rar) Corabie. ◊ Arca lui Noe = corabia miticului Noe; fig. Îngrămădire eterogenă de oameni și de animale. – Din it., lat. arca. DOOM
árcă (rar) s. f., g.-d. art. árcei; pl. árce
arcaci
ARCÁCI, arcaciuri, s. n. 1. Îngrăditură sau despărțitură pentru separat oile. 2. Îngrăditură făcută de pescari în apă pentru prinderea și păstrarea peștelui în bălți iarna. – Et. nec. DOOM
arcáci (rar) s. n., pl. arcáciuri
arcaciul
ARCÁCI, arcaciuri, s. n. 1. Îngrăditură sau despărțitură pentru separat oile. 2. Îngrăditură făcută de pescari în apă pentru prinderea și păstrarea peștelui în bălți iarna. – Et. nec. DOOM
arcáci (rar) s. n., pl. arcáciuri
arcaciului
ARCÁCI, arcaciuri, s. n. 1. Îngrăditură sau despărțitură pentru separat oile. 2. Îngrăditură făcută de pescari în apă pentru prinderea și păstrarea peștelui în bălți iarna. – Et. nec. DOOM
arcáci (rar) s. n., pl. arcáciuri
arcaciuri
ARCÁCI, arcaciuri, s. n. 1. Îngrăditură sau despărțitură pentru separat oile. 2. Îngrăditură făcută de pescari în apă pentru prinderea și păstrarea peștelui în bălți iarna. – Et. nec. DOOM
arcáci (rar) s. n., pl. arcáciuri
arcaciurile
ARCÁCI, arcaciuri, s. n. 1. Îngrăditură sau despărțitură pentru separat oile. 2. Îngrăditură făcută de pescari în apă pentru prinderea și păstrarea peștelui în bălți iarna. – Et. nec. DOOM
arcáci (rar) s. n., pl. arcáciuri
arcaciurilor
ARCÁCI, arcaciuri, s. n. 1. Îngrăditură sau despărțitură pentru separat oile. 2. Îngrăditură făcută de pescari în apă pentru prinderea și păstrarea peștelui în bălți iarna. – Et. nec. DOOM
arcáci (rar) s. n., pl. arcáciuri
arcada
ARCÁDĂ, arcade, s. f. 1. Element arhitectural format din unul sau din mai multe arce și din elementele care le susțin (coloane, stâlpi, ziduri). 2. Formație anatomică în formă arcuită; (în special) proeminență curbă la baza osului frontal, situată deasupra fiecărei orbite. – Din fr. arcade. DOOM
arcádă s. f., g.-d. art. arcádei; pl. arcáde
arcade
ARCÁDĂ, arcade, s. f. 1. Element arhitectural format din unul sau din mai multe arce și din elementele care le susțin (coloane, stâlpi, ziduri). 2. Formație anatomică în formă arcuită; (în special) proeminență curbă la baza osului frontal, situată deasupra fiecărei orbite. – Din fr. arcade. DOOM
arcádă s. f., g.-d. art. arcádei; pl. arcáde
arcadei
ARCÁDĂ, arcade, s. f. 1. Element arhitectural format din unul sau din mai multe arce și din elementele care le susțin (coloane, stâlpi, ziduri). 2. Formație anatomică în formă arcuită; (în special) proeminență curbă la baza osului frontal, situată deasupra fiecărei orbite. – Din fr. arcade. DOOM
arcádă s. f., g.-d. art. arcádei; pl. arcáde
arcadele
ARCÁDĂ, arcade, s. f. 1. Element arhitectural format din unul sau din mai multe arce și din elementele care le susțin (coloane, stâlpi, ziduri). 2. Formație anatomică în formă arcuită; (în special) proeminență curbă la baza osului frontal, situată deasupra fiecărei orbite. – Din fr. arcade. DOOM
arcádă s. f., g.-d. art. arcádei; pl. arcáde
arcadelor
ARCÁDĂ, arcade, s. f. 1. Element arhitectural format din unul sau din mai multe arce și din elementele care le susțin (coloane, stâlpi, ziduri). 2. Formație anatomică în formă arcuită; (în special) proeminență curbă la baza osului frontal, situată deasupra fiecărei orbite. – Din fr. arcade. DOOM
arcádă s. f., g.-d. art. arcádei; pl. arcáde
arcadia
ARCÁDIA s.f. Curent literar italian și european ale cărui principii au fost elaborate de membrii academiei „Arcadia” (întemeiată la 1690) și care orientau poezia către arta bucolică, simplă și clară a elegiei grecești și latine. [Pron. -di-a. / < it. arcadia, cf. Arcadia – provincie din Grecia antică, patria mitică a artei bucolice].
arcadic
ARCÁDIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la creația poetică a Arcadiei; pastoral, idilic, țărănesc, simplu. [< it. arcadico].
arcadier
ARCADIÉR s.m. (Liv.) Membru al academiei poetice intitulată „Arcadia” (1690), care avea ca model poezia pastorală antică. [Cf. germ. Arkadier, it. arcade].
arcan
ARCÁN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan. DOOM
*arcánul (dans) s. n. art., neart. arcán
arcana
ARCANÁ, arcanale, s. f. (Reg.) Numele unui dans popular și melodia după care se execută. – Din arcan1.
arcane
ARCÁN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan. DOOM
*arcánul (dans) s. n. art., neart. arcán
arcanele
ARCÁN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan. DOOM
*arcánul (dans) s. n. art., neart. arcán
arcanelor
ARCÁN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan. DOOM
*arcánul (dans) s. n. art., neart. arcán
arcanul
ARCÁN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan. DOOM
*arcánul (dans) s. n. art., neart. arcán
arcanului
ARCÁN1, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan. DOOM
*arcánul (dans) s. n. art., neart. arcán
arcare
arcá (-ále), s. f. – Sprijin, reazem, protecție, ocrotire. Tc. arka (Șeineanu, III, 7; DAR). Înv. (sec. XVII). – Der. arcaliu, adj. (puternic, influent), din tc. arkali.
arcas
Arcas, rege al arcadienilor, de la care se presupunea că-și trăgea numele Arcadia. Era fiul lui Zeus cu nimfa Callisto și nepotul regelui Lycaon (v. și Lycaon). Într-o zi, la o vînătoare, Arcas a fost cît pe ce să-și omoare propria-i mamă, metamorfozată de Hera într-o ursoaică. Pentru a împiedica acest sacrilegiu, Zeus i-a transformat pe amîndoi, atît pe Callisto cît și pe Arcas, în două constelații (v. și Arctos).
arcat
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arcata
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arcate
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arcatei
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arcatele
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arcatelor
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arcatul
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arcatului
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arcatura
ARCATÚRĂ, arcaturi, s. f. Element arhitectural alcătuit dintr-o serie de arcade (mici). – Din fr. arcature. DOOM
arcatúră s. f., g.-d. art. arcatúrii; pl. arcatúri
arcaturi
ARCATÚRĂ, arcaturi, s. f. Element arhitectural alcătuit dintr-o serie de arcade (mici). – Din fr. arcature. DOOM
arcatúră s. f., g.-d. art. arcatúrii; pl. arcatúri
arcaturii
ARCATÚRĂ, arcaturi, s. f. Element arhitectural alcătuit dintr-o serie de arcade (mici). – Din fr. arcature. DOOM
arcatúră s. f., g.-d. art. arcatúrii; pl. arcatúri
arcaturile
ARCATÚRĂ, arcaturi, s. f. Element arhitectural alcătuit dintr-o serie de arcade (mici). – Din fr. arcature. DOOM
arcatúră s. f., g.-d. art. arcatúrii; pl. arcatúri
arcaturilor
ARCATÚRĂ, arcaturi, s. f. Element arhitectural alcătuit dintr-o serie de arcade (mici). – Din fr. arcature. DOOM
arcatúră s. f., g.-d. art. arcatúrii; pl. arcatúri
arcaș
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcașa
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcașe
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcașei
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcașele
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcașelor
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcași
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcașii
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcașilor
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcașul
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcașului
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș. DOOM
*Arcáșul (constelație) s. propriu m.
arcați
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arcații
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arcaților
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué). DOOM
arcát (rar) adj. m., pl. arcáți; f. arcátă, pl. arcáte
arce
ÁRCĂ, arce, s. f. (Rar) Corabie. ◊ Arca lui Noe = corabia miticului Noe; fig. Îngrămădire eterogenă de oameni și de animale. – Din it., lat. arca. DOOM
árcă (rar) s. f., g.-d. art. árcei; pl. árce
arcei
ÁRCĂ, arce, s. f. (Rar) Corabie. ◊ Arca lui Noe = corabia miticului Noe; fig. Îngrămădire eterogenă de oameni și de animale. – Din it., lat. arca. DOOM
árcă (rar) s. f., g.-d. art. árcei; pl. árce
arcele
ÁRCĂ, arce, s. f. (Rar) Corabie. ◊ Arca lui Noe = corabia miticului Noe; fig. Îngrămădire eterogenă de oameni și de animale. – Din it., lat. arca. DOOM
árcă (rar) s. f., g.-d. art. árcei; pl. árce
arcelor
ÁRCĂ, arce, s. f. (Rar) Corabie. ◊ Arca lui Noe = corabia miticului Noe; fig. Îngrămădire eterogenă de oameni și de animale. – Din it., lat. arca. DOOM
árcă (rar) s. f., g.-d. art. árcei; pl. árce
arcer
ARCÉR, arcere, s. n. (Regional) Cute, gresie. Piatra din care se fac arcere. ȘEZ. III 84.
arcesius
Arcesius, tatăl lui Laërtes și bunicul lui Odysseus.
arch
-ARCH v. -arh.
arche
ARCHE- v. arheo-.
archebuza
ARCHEBÚZĂ, archebuze, s. f. Veche armă de foc, asemănătoare cu pușca. – Din fr. arquebuse. DOOM
archebúză s. f., g.-d. art. archebúzei; pl. archebúze
archebuze
ARCHEBÚZĂ, archebuze, s. f. Veche armă de foc, asemănătoare cu pușca. – Din fr. arquebuse. DOOM
archebúză s. f., g.-d. art. archebúzei; pl. archebúze
archebuzei
ARCHEBÚZĂ, archebuze, s. f. Veche armă de foc, asemănătoare cu pușca. – Din fr. arquebuse. DOOM
archebúză s. f., g.-d. art. archebúzei; pl. archebúze
archebuzele
ARCHEBÚZĂ, archebuze, s. f. Veche armă de foc, asemănătoare cu pușca. – Din fr. arquebuse. DOOM
archebúză s. f., g.-d. art. archebúzei; pl. archebúze
archebuzelor
ARCHEBÚZĂ, archebuze, s. f. Veche armă de foc, asemănătoare cu pușca. – Din fr. arquebuse. DOOM
archebúză s. f., g.-d. art. archebúzei; pl. archebúze
archebuzier
ARCHEBUZIÉR, archebuzieri, s. m. Soldat înarmat cu archebuză. [Pr.: -zi-er] – Din fr. arquebusier. DOOM
archebuziér (-zi-er) s. m., pl. archebuziéri
archebuzieri
ARCHEBUZIÉR, archebuzieri, s. m. Soldat înarmat cu archebuză. [Pr.: -zi-er] – Din fr. arquebusier. DOOM
archebuziér (-zi-er) s. m., pl. archebuziéri
archebuzierii
ARCHEBUZIÉR, archebuzieri, s. m. Soldat înarmat cu archebuză. [Pr.: -zi-er] – Din fr. arquebusier. DOOM
archebuziér (-zi-er) s. m., pl. archebuziéri
archebuzierilor
ARCHEBUZIÉR, archebuzieri, s. m. Soldat înarmat cu archebuză. [Pr.: -zi-er] – Din fr. arquebusier. DOOM
archebuziér (-zi-er) s. m., pl. archebuziéri
archebuzierul
ARCHEBUZIÉR, archebuzieri, s. m. Soldat înarmat cu archebuză. [Pr.: -zi-er] – Din fr. arquebusier. DOOM
archebuziér (-zi-er) s. m., pl. archebuziéri
archebuzierului
ARCHEBUZIÉR, archebuzieri, s. m. Soldat înarmat cu archebuză. [Pr.: -zi-er] – Din fr. arquebusier. DOOM
archebuziér (-zi-er) s. m., pl. archebuziéri
archemorus
Archemorus (sau Opheltes), fiul lui Lycurgus, regele Nemeei. Cînd cei șapte eroi porniți împotriva cetății Thebae au trecut Nemea, ei au silit-o pe Hypsipyle, doica lui Archemorus, să le arate drumul. Punînd un moment copilul jos lîngă o fîntînă, pe iarbă, ca să-i poată îndruma, Hypsipyle l-a găsit la întoarcere mort, mușcat de un șarpe. Grecii au văzut în moartea copilului un semn funest trimis de zei. Cu toate acestea, după ce l-au plîns pe Archemorus și au instituit în amintirea lui Jocurile Nemeiene, ei și-au continuat expediția.
archeo
ARCHEO- v. arheo-.
archeptolemus
Archeptolemus, participant la războiul troian. Era fiul lui Iphitus, regele din Elis. A fost ucis de către Aiax în timp ce lupta alături de Hector.
archi
ARCHI- v. arhi-.
archias
Archias, unul dintre urmașii lui Heracles și presupus întemeietor al Syracusei.
archie
-ARCHIE v. -arhie.
architravă
ARHITRÁVĂ, arhitrave, s. f. Element de construcție (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioară a antablamentului și care se sprijină pe capitelul coloanei sau pe zid; epistil. – Din fr. architrave. DOOM
arhitrávă (-hi-tra-) s. f., g.-d. art. arhitrávei; pl. arhitráve
archivoltă
ARHIVÓLTĂ, arhivolte, s. f. Detaliu de arhitectură, de regulă decorat cu muluri, așezat deasupra unei arcade la o ușă, la o fereastră, la un portal etc. – Din fr. archivolte. DOOM
arhivóltă s. f., g.-d. art. arhivóltei; pl. arhivólte
archivă
ARCHÍVĂ s.f. v. arhivă.
arciform
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arciforma
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arciforme
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arciformei
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arciformele
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arciformelor
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arciformi
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arciformii
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arciformilor
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arciformul
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arciformului
ARCIFÓRM, -Ă adj. În formă de arc. [< fr. arciforme].
arcosolium
ARCOSÓLIUM s. n. Nișă funerară într-o catacombă. [Pr.: -li-um] – Din fr. arcosolium. DOOM
arcosólium (-li-um) s. n.
arcosoliumul
ARCOSÓLIUM s. n. Nișă funerară într-o catacombă. [Pr.: -li-um] – Din fr. arcosolium. DOOM
arcosólium (-li-um) s. n.
arcosoliumului
ARCOSÓLIUM s. n. Nișă funerară într-o catacombă. [Pr.: -li-um] – Din fr. arcosolium. DOOM
arcosólium (-li-um) s. n.
arcosoliumuri
ARCOSÓLIUM s. n. Nișă funerară într-o catacombă. [Pr.: -li-um] – Din fr. arcosolium. DOOM
arcosólium (-li-um) s. n.
arcosoliumurile
ARCOSÓLIUM s. n. Nișă funerară într-o catacombă. [Pr.: -li-um] – Din fr. arcosolium. DOOM
arcosólium (-li-um) s. n.
arcosoliumurilor
ARCOSÓLIUM s. n. Nișă funerară într-o catacombă. [Pr.: -li-um] – Din fr. arcosolium. DOOM
arcosólium (-li-um) s. n.
arcoza
ARCÓZĂ s. f. Gresie foarte bogată în feldspați. – Din fr. arkose. DOOM
arcóză s. f., g.-d. art. arcózei
arcoze
ARCÓZĂ s. f. Gresie foarte bogată în feldspați. – Din fr. arkose. DOOM
arcóză s. f., g.-d. art. arcózei
arcozei
ARCÓZĂ s. f. Gresie foarte bogată în feldspați. – Din fr. arkose. DOOM
arcóză s. f., g.-d. art. arcózei
arctic
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arctica
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arctice
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arcticei
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arcticele
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arcticelor
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arctici
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arcticii
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arcticilor
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arcticul
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arcticului
ÁRCTIC, -Ă, arctici, -ce, adj. Care este situat în regiunea Polului Nord; care are caractere proprii acestei regiuni. – Din fr. arctique, lat. arcticus. DOOM
árctic (arc-tic) adj. m., pl. árctici; f. árctică, pl. árctice
arctos
Arctos, denumire purtată de Arcas și de mama sa Callisto, după ce au fost transformați în două constelații situate în apropiere de Polul Nord (Ursa Major și Ursa Minor) (v. și Arcas).
arcuat
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcuata
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcuate
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcuatei
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcuatele
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcuatelor
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcuatul
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcuatului
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcuați
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcuații
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcuaților
ARCUÁT, -Ă adj. Îndoit ca arcul; arcuit, încovoiat; arcat. [Pron. -cu-at. / < lat. arcuatus].
arcui
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuia
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiai
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiam
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiască
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiau
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiați
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiesc
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiește
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiești
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuii
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuim
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuind
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuire
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuire
ARCUÍRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită. – V. arcui. DOOM
arcuíre s. f., g.-d. art. arcuírii; pl. arcuíri
arcuirea
ARCUÍRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită. – V. arcui. DOOM
arcuíre s. f., g.-d. art. arcuírii; pl. arcuíri
arcuiri
ARCUÍRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită. – V. arcui. DOOM
arcuíre s. f., g.-d. art. arcuírii; pl. arcuíri
arcuirii
ARCUÍRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită. – V. arcui. DOOM
arcuíre s. f., g.-d. art. arcuírii; pl. arcuíri
arcuirile
ARCUÍRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită. – V. arcui. DOOM
arcuíre s. f., g.-d. art. arcuírii; pl. arcuíri
arcuirilor
ARCUÍRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită. – V. arcui. DOOM
arcuíre s. f., g.-d. art. arcuírii; pl. arcuíri
arcuiră
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuirăm
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuirăți
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuise
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuisem
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiseră
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiserăm
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiserăți
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiseși
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiseți
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuit
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuit
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arcuita
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arcuite
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arcuitei
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arcuitele
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arcuitelor
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arcuitul
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arcuitului
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arcuitura
ARCUITÚRĂ, arcuituri, s. f. Parte a unui obiect (încovoiat) în formă de arc. [Pr.: -cu-i-] – Arcui + suf. -tură. DOOM
!arcuitúră (-cu-i-) s. f., g.-d. art. arcuitúrii; pl. arcuitúri
arcuituri
ARCUITÚRĂ, arcuituri, s. f. Parte a unui obiect (încovoiat) în formă de arc. [Pr.: -cu-i-] – Arcui + suf. -tură. DOOM
!arcuitúră (-cu-i-) s. f., g.-d. art. arcuitúrii; pl. arcuitúri
arcuiturii
ARCUITÚRĂ, arcuituri, s. f. Parte a unui obiect (încovoiat) în formă de arc. [Pr.: -cu-i-] – Arcui + suf. -tură. DOOM
!arcuitúră (-cu-i-) s. f., g.-d. art. arcuitúrii; pl. arcuitúri
arcuiturile
ARCUITÚRĂ, arcuituri, s. f. Parte a unui obiect (încovoiat) în formă de arc. [Pr.: -cu-i-] – Arcui + suf. -tură. DOOM
!arcuitúră (-cu-i-) s. f., g.-d. art. arcuitúrii; pl. arcuitúri
arcuiturilor
ARCUITÚRĂ, arcuituri, s. f. Parte a unui obiect (încovoiat) în formă de arc. [Pr.: -cu-i-] – Arcui + suf. -tură. DOOM
!arcuitúră (-cu-i-) s. f., g.-d. art. arcuitúrii; pl. arcuitúri
arcuiși
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiți
ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. DOOM
arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă
arcuiți
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arcuiții
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arcuiților
ARCUÍT, -Ă, arcuiți, -te, adj. Încovoiat în formă de arc; arcat, curbat. ♦ (Despre construcții) Prevăzut cu arcade. – V. arcui.
arculeț
ARCULÉȚ, arculețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui arc. – Arc + suf. -uleț. DOOM
arculéț s. n., pl. arculéțe
arculețe
ARCULÉȚ, arculețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui arc. – Arc + suf. -uleț. DOOM
arculéț s. n., pl. arculéțe
arculețele
ARCULÉȚ, arculețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui arc. – Arc + suf. -uleț. DOOM
arculéț s. n., pl. arculéțe
arculețelor
ARCULÉȚ, arculețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui arc. – Arc + suf. -uleț. DOOM
arculéț s. n., pl. arculéțe
arculețul
ARCULÉȚ, arculețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui arc. – Arc + suf. -uleț. DOOM
arculéț s. n., pl. arculéțe
arculețului
ARCULÉȚ, arculețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui arc. – Arc + suf. -uleț. DOOM
arculéț s. n., pl. arculéțe
arcuș
ARCÚȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -uș. DOOM
arcúș s. n., pl. arcúșuri
arcușul
ARCÚȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -uș. DOOM
arcúș s. n., pl. arcúșuri
arcușului
ARCÚȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -uș. DOOM
arcúș s. n., pl. arcúșuri
arcușuri
ARCÚȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -uș. DOOM
arcúș s. n., pl. arcúșuri
arcușurile
ARCÚȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -uș. DOOM
arcúș s. n., pl. arcúșuri
arcușurilor
ARCÚȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -uș. DOOM
arcúș s. n., pl. arcúșuri
arcănea
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăneai
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăneam
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănească
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăneau
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăneați
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănesc
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănește
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănești
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăni
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănii
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănim
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănind
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănire
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănire
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1.
arcăniră
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănirăm
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănirăți
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănise
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănisem
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăniseră
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăniserăm
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăniserăți
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăniseși
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăniseți
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănit
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcănit
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1.
arcăniși
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcăniți
ARCĂNÍ, arcănesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A prinde cu arcanul1. – Din arcan1. DOOM
arcăní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. arcănéște, imperf. 3 sg. arcăneá; conj. prez. 3 să arcăneáscă
arcășie
ARCĂȘÍE s. f. (Învechit) Arta de a trage cu arcul. Murad... se duce... Să-nvingă-n arcășie pe Ild-Tozco-paran. ALECSANDRI, P. III 378.
ard
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arde
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
ardea
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
ardeai
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
ardeam
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
ardeau
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
ardeați
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
ardei
ARDÉI, ardei, s. m. Plantă erbacee cu flori albe și cu fructe bace verzi, roșii sau galbene, întrebuințate în alimentație (Capsicum annuum); p. restr. fructul acestei plante. Ardei gras. Ardei iute. – Arde + suf. -ei. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
ardeia
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiai
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiam
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiară
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiarăm
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiarăți
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiase
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiasem
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiaseră
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiaserăm
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiaserăți
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiaseși
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiaseți
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiat
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiat
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeiata
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeiate
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeiatei
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeiatele
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeiatelor
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeiatul
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeiatului
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeiau
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiază
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiaș
ARDEIÁȘ, ardeiași, s. m. Diminutiv al lui ardei. – Ardei + suf. -aș. DOOM
ardeiáș s. m., pl. ardeiáși
ardeiași
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiași
ARDEIÁȘ, ardeiași, s. m. Diminutiv al lui ardei. – Ardei + suf. -aș. DOOM
ardeiáș s. m., pl. ardeiáși
ardeiașii
ARDEIÁȘ, ardeiași, s. m. Diminutiv al lui ardei. – Ardei + suf. -aș. DOOM
ardeiáș s. m., pl. ardeiáși
ardeiașilor
ARDEIÁȘ, ardeiași, s. m. Diminutiv al lui ardei. – Ardei + suf. -aș. DOOM
ardeiáș s. m., pl. ardeiáși
ardeiașul
ARDEIÁȘ, ardeiași, s. m. Diminutiv al lui ardei. – Ardei + suf. -aș. DOOM
ardeiáș s. m., pl. ardeiáși
ardeiașului
ARDEIÁȘ, ardeiași, s. m. Diminutiv al lui ardei. – Ardei + suf. -aș. DOOM
ardeiáș s. m., pl. ardeiáși
ardeiați
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiați
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeiații
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeiaților
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) în care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). – V. ardeia.
ardeie
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiem
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiere
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiere
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. [Pr.: -de-ia] – Din ardei.
ardeiez
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeieze
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiezi
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeii
ARDÉI, ardei, s. m. Plantă erbacee cu flori albe și cu fructe bace verzi, roșii sau galbene, întrebuințate în alimentație (Capsicum annuum); p. restr. fructul acestei plante. Ardei gras. Ardei iute. – Arde + suf. -ei. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
ardeilor
ARDÉI, ardei, s. m. Plantă erbacee cu flori albe și cu fructe bace verzi, roșii sau galbene, întrebuințate în alimentație (Capsicum annuum); p. restr. fructul acestei plante. Ardei gras. Ardei iute. – Arde + suf. -ei. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
ardeind
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei. DOOM
ardeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiáză, 1 pl. ardeiém; conj. prez. 3 să ardeiéze; ger. ardeínd
ardeiul
ARDÉI, ardei, s. m. Plantă erbacee cu flori albe și cu fructe bace verzi, roșii sau galbene, întrebuințate în alimentație (Capsicum annuum); p. restr. fructul acestei plante. Ardei gras. Ardei iute. – Arde + suf. -ei. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
ardeiului
ARDÉI, ardei, s. m. Plantă erbacee cu flori albe și cu fructe bace verzi, roșii sau galbene, întrebuințate în alimentație (Capsicum annuum); p. restr. fructul acestei plante. Ardei gras. Ardei iute. – Arde + suf. -ei. DOOM
*ardéi iúte s. m. + adj.
ardelean
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelean
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardeleana
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardeleanca
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardeleanco
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardeleanul
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardeleanului
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardeleană
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelence
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelencei
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelencele
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelencelor
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelene
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardeleneasca
ARDELENÉSC, -EÁSCĂ, ardelenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Ardelean (2). 2. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleana. – Ardelean + suf. -esc. DOOM
ardelenésc adj. m., f. ardeleneáscă; pl. m. și f. ardelenéști
ardelenei
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelenele
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelenelor
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelenesc
ARDELENÉSC, -EÁSCĂ, ardelenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Ardelean (2). 2. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleana. – Ardelean + suf. -esc. DOOM
ardelenésc adj. m., f. ardeleneáscă; pl. m. și f. ardelenéști
ardelenescul
ARDELENÉSC, -EÁSCĂ, ardelenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Ardelean (2). 2. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleana. – Ardelean + suf. -esc. DOOM
ardelenésc adj. m., f. ardeleneáscă; pl. m. și f. ardelenéști
ardelenescului
ARDELENÉSC, -EÁSCĂ, ardelenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Ardelean (2). 2. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleana. – Ardelean + suf. -esc. DOOM
ardelenésc adj. m., f. ardeleneáscă; pl. m. și f. ardelenéști
ardelenește
ARDELENÉȘTE adv. Ca ardelenii; ca în Ardeal. – Ardelean + suf. -ește. DOOM
ardelenéște adv.
ardelenești
ARDELENÉSC, -EÁSCĂ, ardelenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Ardelean (2). 2. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleana. – Ardelean + suf. -esc. DOOM
ardelenésc adj. m., f. ardeleneáscă; pl. m. și f. ardelenéști
ardeleneștii
ARDELENÉSC, -EÁSCĂ, ardelenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Ardelean (2). 2. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleana. – Ardelean + suf. -esc. DOOM
ardelenésc adj. m., f. ardeleneáscă; pl. m. și f. ardelenéști
ardeleneștile
ARDELENÉSC, -EÁSCĂ, ardelenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Ardelean (2). 2. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleana. – Ardelean + suf. -esc. DOOM
ardelenésc adj. m., f. ardeleneáscă; pl. m. și f. ardelenéști
ardeleneștilor
ARDELENÉSC, -EÁSCĂ, ardelenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Ardelean (2). 2. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleana. – Ardelean + suf. -esc. DOOM
ardelenésc adj. m., f. ardeleneáscă; pl. m. și f. ardelenéști
ardeleni
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelenii
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelenilor
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că. DOOM
ardeleáncă s. f., g.-d. art. ardeléncei; pl. ardelénce
ardelenism
ARDELENÍSM, ardelenisme, s. n. Cuvânt, expresie etc. caracteristice ardelenilor. – Ardelean + suf. -ism. DOOM
ardelenísm s. n., pl. ardelenísme
ardelenisme
ARDELENÍSM, ardelenisme, s. n. Cuvânt, expresie etc. caracteristice ardelenilor. – Ardelean + suf. -ism. DOOM
ardelenísm s. n., pl. ardelenísme
ardelenismele
ARDELENÍSM, ardelenisme, s. n. Cuvânt, expresie etc. caracteristice ardelenilor. – Ardelean + suf. -ism. DOOM
ardelenísm s. n., pl. ardelenísme
ardelenismelor
ARDELENÍSM, ardelenisme, s. n. Cuvânt, expresie etc. caracteristice ardelenilor. – Ardelean + suf. -ism. DOOM
ardelenísm s. n., pl. ardelenísme
ardelenismul
ARDELENÍSM, ardelenisme, s. n. Cuvânt, expresie etc. caracteristice ardelenilor. – Ardelean + suf. -ism. DOOM
ardelenísm s. n., pl. ardelenísme
ardelenismului
ARDELENÍSM, ardelenisme, s. n. Cuvânt, expresie etc. caracteristice ardelenilor. – Ardelean + suf. -ism. DOOM
ardelenísm s. n., pl. ardelenísme
ardem
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
ardenez
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardeneza
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardeneze
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardenezei
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardenezele
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardenezelor
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardenezi
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardenezii
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardenezilor
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardenezul
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardenezului
ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ardeni. 2. Adj. Care aparține regiunii Ardeni sau ardenezilor (1), referitor la Ardeni ori la ardenezi. 3. S. m. Rasă de cai mari, puternici, de tracțiune. – Din fr. ardennais. DOOM
!ardenéz adj. m., s. m., pl. ardenézi; adj. f., s. f. ardenéză, pl. ardenéze
ardent
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardenta
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardente
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardentei
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardentele
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardentelor
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardentul
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardentului
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardența
ARDÉNȚĂ s. f. (Livr.) Ardoare. – Din ardent. DOOM
ardénță (livr.) s. f., g.-d. art. ardénței
ardențe
ARDÉNȚĂ s. f. (Livr.) Ardoare. – Din ardent. DOOM
ardénță (livr.) s. f., g.-d. art. ardénței
ardenței
ARDÉNȚĂ s. f. (Livr.) Ardoare. – Din ardent. DOOM
ardénță (livr.) s. f., g.-d. art. ardénței
ardenți
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardenții
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardenților
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent. DOOM
ardént (livr.) adj. m., pl. ardénți; f. ardéntă, pl. ardénte
ardere
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
ardere
ÁRDERE, arderi, s. f. 1. Faptul de a (se) arde. 2. (Chim.) Oxidare rapidă a unei substanțe, însoțită de dezvoltare de căldură (și lumină). 3. (Biol.; la pl.) Proces de descompunere prin oxidare a substanțelor vii din organism. – V. arde. DOOM
árdere s. f., g.-d. art. árderii; pl. árderi
arderea
ÁRDERE, arderi, s. f. 1. Faptul de a (se) arde. 2. (Chim.) Oxidare rapidă a unei substanțe, însoțită de dezvoltare de căldură (și lumină). 3. (Biol.; la pl.) Proces de descompunere prin oxidare a substanțelor vii din organism. – V. arde. DOOM
árdere s. f., g.-d. art. árderii; pl. árderi
arderi
ÁRDERE, arderi, s. f. 1. Faptul de a (se) arde. 2. (Chim.) Oxidare rapidă a unei substanțe, însoțită de dezvoltare de căldură (și lumină). 3. (Biol.; la pl.) Proces de descompunere prin oxidare a substanțelor vii din organism. – V. arde. DOOM
árdere s. f., g.-d. art. árderii; pl. árderi
arderii
ÁRDERE, arderi, s. f. 1. Faptul de a (se) arde. 2. (Chim.) Oxidare rapidă a unei substanțe, însoțită de dezvoltare de căldură (și lumină). 3. (Biol.; la pl.) Proces de descompunere prin oxidare a substanțelor vii din organism. – V. arde. DOOM
árdere s. f., g.-d. art. árderii; pl. árderi
arderile
ÁRDERE, arderi, s. f. 1. Faptul de a (se) arde. 2. (Chim.) Oxidare rapidă a unei substanțe, însoțită de dezvoltare de căldură (și lumină). 3. (Biol.; la pl.) Proces de descompunere prin oxidare a substanțelor vii din organism. – V. arde. DOOM
árdere s. f., g.-d. art. árderii; pl. árderi
arderilor
ÁRDERE, arderi, s. f. 1. Faptul de a (se) arde. 2. (Chim.) Oxidare rapidă a unei substanțe, însoțită de dezvoltare de căldură (și lumină). 3. (Biol.; la pl.) Proces de descompunere prin oxidare a substanțelor vii din organism. – V. arde. DOOM
árdere s. f., g.-d. art. árderii; pl. árderi
ardezia
ARDÉZIE, ardezii, s. f. Gresie argiloasă sau argilă cu granule fine, care se poate desface ușor în foi subțiri, utilizate la acoperirea caselor, ca dale pentru pardoseli, în trecut la fabricarea tăblițelor pentru școlarii începători etc. – Din it. ardesia. DOOM
ardézie (-zi-e) s. f., art. ardézia (-zi-a), g.-d. art. ardéziei; pl. ardézii, art. ardéziile (-zi-i-)
ardezie
ARDÉZIE, ardezii, s. f. Gresie argiloasă sau argilă cu granule fine, care se poate desface ușor în foi subțiri, utilizate la acoperirea caselor, ca dale pentru pardoseli, în trecut la fabricarea tăblițelor pentru școlarii începători etc. – Din it. ardesia. DOOM
ardézie (-zi-e) s. f., art. ardézia (-zi-a), g.-d. art. ardéziei; pl. ardézii, art. ardéziile (-zi-i-)
ardeziei
ARDÉZIE, ardezii, s. f. Gresie argiloasă sau argilă cu granule fine, care se poate desface ușor în foi subțiri, utilizate la acoperirea caselor, ca dale pentru pardoseli, în trecut la fabricarea tăblițelor pentru școlarii începători etc. – Din it. ardesia. DOOM
ardézie (-zi-e) s. f., art. ardézia (-zi-a), g.-d. art. ardéziei; pl. ardézii, art. ardéziile (-zi-i-)
ardezii
ARDÉZIE, ardezii, s. f. Gresie argiloasă sau argilă cu granule fine, care se poate desface ușor în foi subțiri, utilizate la acoperirea caselor, ca dale pentru pardoseli, în trecut la fabricarea tăblițelor pentru școlarii începători etc. – Din it. ardesia. DOOM
ardézie (-zi-e) s. f., art. ardézia (-zi-a), g.-d. art. ardéziei; pl. ardézii, art. ardéziile (-zi-i-)
ardeziile
ARDÉZIE, ardezii, s. f. Gresie argiloasă sau argilă cu granule fine, care se poate desface ușor în foi subțiri, utilizate la acoperirea caselor, ca dale pentru pardoseli, în trecut la fabricarea tăblițelor pentru școlarii începători etc. – Din it. ardesia. DOOM
ardézie (-zi-e) s. f., art. ardézia (-zi-a), g.-d. art. ardéziei; pl. ardézii, art. ardéziile (-zi-i-)
ardeziilor
ARDÉZIE, ardezii, s. f. Gresie argiloasă sau argilă cu granule fine, care se poate desface ușor în foi subțiri, utilizate la acoperirea caselor, ca dale pentru pardoseli, în trecut la fabricarea tăblițelor pentru școlarii începători etc. – Din it. ardesia. DOOM
ardézie (-zi-e) s. f., art. ardézia (-zi-a), g.-d. art. ardéziei; pl. ardézii, art. ardéziile (-zi-i-)
ardeți
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
ardica
RIDICÁ, ridíc, vb. I. I. Tranz. Predomină ideea de îndepărtare de pămînt. 1. A lua de jos și a duce în sus (cu forța brațelor sau a unui mecanism); a sălta. După ce negustorul a numărat hîrtiile de bancă și le-a pus clit pe masă, Vitoria le-a ridicat cu atenție și le-a mai numărat și ea o dată. SADOVEANU, B. 100. Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punîndu-și sacul, iacă, Nu-l poate ridica. COȘBUC, P. I 63. Greuceanu... unde ridică, nene, o dată pe zmeu și, trîntindu-mi-l, îl băgă în pămînt pînă în gît. ISPIRESCU, L. 223. ◊ Expr. A ridica în spate (sau în spinare) = a lua în spate spre a ține sau, mai ales, spre a duce, a transporta. (Cu pronunțare regională) Harap-Alb... cum ajunge în grădină, odată începe a smulge la sălăți într-ales și leagă o sarcină mare-mare, cît pe ce să n-o poată rîdica în spinare. CREANGĂ, P. 215. A ridica mănușa = a primi o provocare. A ridica paharul (cupa sau un toast) = a închina în cinstea cuiva. Sînt fericit a constata că nu uiți a ridica și pentru amicul d-tale cîte un toast bine simțit (toast, adică pahar). CARAGIALE, O. VII 8. Rîzînd Odin și ridicîndu-și cupa M-ar saluta. EMINESCU, O. IV 104. A ridica panaghia (cuiva) v. panaghie. ◊ Absol. Lelea mică, mititică, Dac-o pui la sac, ridică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 435. ♦ A duce, a trage în sus, a înălța. Ca la un semn, cînd ridică baltagul, începe a suna măreț șuvoiul. SADOVEANU, O. VIII 241. [Preoți bătrîni] făcliile ridică se mișc-în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. ◊ Refl. pas. Cînd spectacolul a luat sfîrșit, cortina... s-a lăsat și s-a ridicat de peste 20 de ori. STANCU, U.R.S.S. 75. ◊ Expr. A ridica armele (împotriva cuiva) v. armă (1). A ridica ancora v. ancoră (1). 2. (Cu privire la un obiect care acoperă ceva, care stă sau se sprijină pe ceva) A lua (de pe ceva), a îndepărta, a înlătura. Auzind Aleodor unele ca acestea și că îi zise și pre nume, odată ridică piciorul și lăsă pe tăune să se ducă în voia lui. ISPIRESCU, L. 44. Ridică capacul chichiței și un glas slăbănogit îi zise: Bine ai venit, că, de mai întîrziai, și eu mă prăpădeam. id. ib. 10. [Lupul] ridică chersinul binișor, înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește, și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile ! CREANGĂ, P. 24. ◊ Expr. A ridica (cuiva) o piatră de pe inimă = a scăpa (pe cineva) de o grijă apăsătoare. A ridica masa = a lua, a strînge masa. După ce au isprăvit de mîncare, mama lui Abu-Hasan a ridicat masa și le-a adus fel de fel de poame. CARAGIALE, P. 125. Lăpușneanul porunci să ridice masa și să strîngă tacîmurile. NEGRUZZI, S. I 156. (Refl. pas.) Masa cînd s-a ridicat, De la masă s-a sculat, Prin odaie s-a plimbat. TEODORESCU, P. P. 117. A-și ridica pălăria = a-și scoate pălăria din cap (pentru a saluta). Trecătorii se opreau să-și ridice pălăriile. C. PETRESCU, C. V. 296. Întinde-te (sau pune-te) masă, ridică-te masă, se spune în legătură cu cei care duc o viață de huzur. ♦ (Cu privire la mîneci, la poalele hainelor etc.) A sumete, a sufleca. ♦ Fig. A suspenda, a face să înceteze, a desființa, a anula; a îndepărta. A ridica o pedeapsă. A ridica starea de asediu. ▭ Se vede că aceste propuneri au ridicat îndoielile lui Caragheorghe și l-au hotărît a lucra în acest sens. BĂLCESCU, la GHICA, A. 247. (Cu pronunțare regională) Poftim !... mai dăunăzi, s-o rîdicat bătaia... lege nouă în țară veche. ALECSANDRI, T. I 239. Îmi rîdică toată foamea și setea și îmi didese putere multă. GORJAN, H. IV 148. ◊ Expr. A ridica ședința = a declara o ședință închisă, terminată. ♦ Fig. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de ceva; a răpi, a sustrage. Te rog liniștește-te și nu-mi ridica mîngîierea acestei surprinderi !... Să nu se afle nimica pînă mîine ! MACEDONSKI, O. II 418. ◊ Expr. A ridica (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî (pe cineva). Al cui e acel jungher ? a întrebat împăratul... – Vreau să-l dau măriei-tale. Ia-l și ridică-mi cu el viața. SADOVEANU, D. P. 61. [Mihai] văzu și pedeștri venind către el; dară nu se temu de loc, socotind că-i vine pentru oarecare porunci. Ei însă, de trei ori blestemații, veneau să-i ridice viața. ISPIRESCU, M. V. 57. Cale-ntoarsă, cloanță fa, Unde-alergi curînd așa ? – Merg la casa Vîlcului De pe malul Prutului, Ca să-i ridic zilele, Să mă duc cu dînsele. ALECSANDRI, P. P. 39. 3. A lua și a duce, a muta din loc; a strînge de pe jos, a culege. N-am putut nici chiar portretu-ți, umbră scumpă, să-l ridic; Am plecat cu mîna goală, fără-n urmă a privi !... MACEDONSKI, O. I 9. Chemat de slujba mea de a vedea și a trăi cu moartea în toate zilele în acea vreme, a ridica strejele ce picau, a îngropa fără deosebire soldații și civilii, rugasem pe doctorul stabului să-mi dea vrun leac [împotriva holerii]. RUSSO, O. 49. Domnu-i asculta Și pe gînduri sta, Apoi poroncea Schelele să strice, Scări să le ridice, Iar pe cei zidari, Zece meșteri mari, Să mi-i părăsească, Ca să putrezească Colo pe grindiș, Sus pe coperiș. ALECSANDRI, P. P. 191. ◊ Expr. A ridica stîna = a pleca cu turmele și cu toate uneltele păstorești de la munte, toamna, părăsind coliba stînii. ♦ Refl. (Învechit) A pleca în altă parte, a se muta. Locuitorii ce vor fi pe moșiile boierești și ale altora nu pot avea voie a se ridica fără voia stăpînului. KOGĂLNICEANU, S. A. 177. ♦ (Cu privire la o sumă de bani) A încasa. Și-a ridicat salariul. ♦ (Cu privire la persoane) A lua cu forța, a aresta. De ce te-au arestat pe dumneata ? – Păi, iaca aiasta nu știu... Și chiar v-aș ruga, dom’judicător, să-mi spuneți și mie de ce m-o ridicat jăndarii. POPA, V. 220. Arhon spătare, zise Ghica, să trimiți patruzeci de arnăuți la Bucov, ca să ridice pe cel nelegiuit ispravnic, să-l pecetluiască și să-l bage în ocna părăsită. FILIMON, C. 298. 4. (Cu privire la un obiect aplecat sau culcat) A pune, a așeza drept, a readuce la poziția verticală; a îndrepta. A ridica un gard. ▭ Mîntuitorul Apolon un vînt priitor le trimise Și ridicară catargul și-ntinseră pînzele albe. MURNU, I. 17. 5. (Top.; numai în expr.) A ridica un plan = a determina, prin măsurători de distanțe și unghiuri, poziția punctelor dintr-o regiune și a le reprezenta pe o hartă. Dacă m-am așezat cu instrumentele mele pe movila de lîngă grădină, am făcut-o ca să ridic planul locului pe unde are să treacă drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 358. II. Predomină ideea de mișcare ascendentă. 1. Refl. (Despre ființe) A se scula de jos (părăsind poziția de așezat sau de culcat). Cel care era sus, în carul încărcat cu fîn, se ridicase în picioare și-și făcuse umbră ochilor cu palma. POPA, V. 71. Și vesel Murgu-împărat Ca cel dintîi s-a ridicat Și cu paharul plin în mîni, Precum e felul din bătrîni... El a-nchinat. COȘBUC, P. I 59. Tocmai se ridica să plece, cînd Ana dădu cu ochii de el și-l strigă. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. ◊ Expr. A se ridica în capul oaselor = a se scula și a sta așezat pe locul unde mai înainte fusese culcat. Radu se deșteptă vesel de dimineață, se ridică singur in capul oaselor. VLAHUȚĂ, O. A. 130. A se ridica în scări = a se înălța în scările șeii. (Cu pronunțare regională) În scări el s-a rădicat, Peste cîmpuri s-a uitat, Ca s-aleag-un loc curat, De arat și semănat. TEODORESCU, P. P. 145. ♦ Tranz. A susține, a ajuta; a face să se scoale. Calul meu de-abia stă ! răcni, ridicîndu-și fugarul în două picioare, Mîndrilă. SADOVEANU, O. I 444. [Lăpușneanu] îndată, stăpînindu-se, se plecă și ridicînd pre Ruxanda de jos: Doamna mea ! îi zise, să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Expr. (Învechit; despre domnitori) A ridica din scaun = a lua domnia, a detrona. V. mazili. Acel circasian cerchez – Mehmet-aga, care ridicase pe Dimitrie-vodă din scaun. IORGA, L. I 333. ♦ A se pune pe picioare, a se întrema, a se înzdrăveni, a se însănătoși. Mătușă, tot chiteam că s-a ridica [copilul bolnav]. CONTEMPORANUL, VI 293. După șase luni mă ridicai de pe boală. ALECSANDRI, O. P. 23. De mă voi și ridica din boala aceasta, sînt hotărît a mă duce la călugărie. NEGRUZZI, S. I 159. ◊ Tranz. Mîndră, mîndruleana mea, Floricică gingășea, Ochii tăi mă bagă-n boală, Sprîncenele iar mă scoală; Ochii tăi mă bagă-n frică, Sprîncenele mă ridică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. 2. Refl. (Despre construcții înalte, copaci etc.) A sta drept, a se afla în poziție verticală; a se înălța. La marginea orașelor, coșurile marilor uzine se ridică spre cer fumegînd. BOGZA, M. S. 162. Colo se ridic’ trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. EMINESCU, O. I 43. Apoi tainicele-i raze dînd pieziș pre o zidire Ce pe muche se ridică, locaș trist nelocuit, Mîngîie a ei ruină cu o palidă zîmbire. ALEXANDRESCU, M. 20. 3. Tranz. (Cu privire la o parte a corpului omenesc, mai ales în expr.) A mișca, a îndrepta în sus, a duce mai sus. Ridică în sus brațul cu felinarul. DUMITRIU, N. 55. Răzășii îl priveau venind, ridicară capetele, dar nu-și scoaseră cușmele. SADOVEANU, O. VII 168. Conrad ridică fruntea și pare-ntinerit. BOLINTINEANU, O. 228. Sprîncenele dumitale, Pene de privighetoare; Cînd le sui, cînd le ridici, Rău la inimă mă strici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. ◊ (Poetic) Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă, Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. A(-și) ridica ochii (sau privirea) = a îndrepta privirea (spre cineva sau spre ceva care se află mai sus); a privi; a se uita. A sa privire Hugo de jos nu și-o ridică, Spre-a se uita l-aceea pe care o iubea. MACEDONSKI, O. I 249. Ea, îmbătată de amor, Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. Uneori un tremur fioros o apuca, alteori ridica frumoșii săi ochi spre cer și, suspinînd, își frîngea mîinele cu deznădăjduire. NEGRUZZI, S. I 27. A(-și) ridica capul = a) a-și reveni dintr-o situație proastă; a se redresa; b) a se arăta dîrz, plin de curaj, a deveni amenințător; a se răzvrăti. (Ștefăniță:) Vornice, nu ridica capul în sus ! DELAVRANCEA, O. II 89. (Cu pronunțare regională) Privește la miazăzi, la miazănoapte, popoarele își rîdică capul... Gîndirea se ivește luminoasă pe deasupra întunericului... RUSSO, O. 23. A ridica cap v. cap1 (I 1). A(-și) ridica nasul (sus sau mai sus decît se cuvine) = a fi încrezut, înfumurat, a se ține mare, a deveni obraznic; a umbla cu nasul pe sus, a-și lua nasul la purtare. Nu-s datori nici cu o lețcaie pentru că nu-și ridică nasul mai sus decît se cuvine... ca de-alde d-ta. ALECSANDRI, T. I 165. A ridica mîna (sau degetul) = a cere cuvîntul. A ridica mîna (sau mîinile asupra cuiva) = a ataca, a lovi (pe cineva). Îndrăznești să ridici mîna ? Să dai în frate-meu ? DUMITRIU, P. F. 44. A ridica mîinile (către cineva) = a cere ajutor. (Refl.) A (i) se ridica (cuiva) părul (măciucă) = a se speria foarte tare. ◊ Intranz. Bărbat oi lua Care s-a afla Dunărea să-noate Ridicînd din coate, În picioare stînd, Buzdugan purtînd. ALECSANDRI, P. P. 122. (Expr.) A ridica (mirat, surprins) din sprîncene = a face ochii mari de mirare, de surpriză, a privi mirat, surprins. Bătrînul se supuse. Ridică mirat din sprîncene la văzul celor trei juvaiere de pe fundul cutiei. C. PETRESCU, A. 337. A ridica (sau a da) din umeri = a-și arăta nedumerirea, a arăta că nu-și aduce aminte (de ceva sau de cineva), că-i este indiferent (ceva sau cineva). Tell, totdeauna serios, ridică din umeri, arătînd astfel că sînt și riscuri inevitabile și e bine să fie cu grijă. CAMIL PETRESCU, O. I 402. Tata s-a uitat lung la el, apoi a ridicat din umeri. VLAHUȚĂ, O. A. 495. 4. Refl. (Despre păsări) A porni în zbor, a-și lua zborul; a se înălța în văzduh. Cîte-un stol de potîrnichi se ridica zbîrnîind. SADOVEANU, O. I 361. Vezi tu vulturul falnic, o ! scumpa mea iubită, Cum saltă, se ridică și zboară cătră nori ? ALECSANDRI, P. I 136. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A porni, a se îndrepta, a merge în sus; a se înălța. Ici și colo se ridică cîte-un nour alb de praf. TOPÎRCEANU, M. 31. Valurile de ceață alburie se ridicau pe maluri. DUNĂREANU, CH 210. Din tuspatru părți a lumii se ridică-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Tranz. Cîte un vîrtej de aer se răsucea pe stradă, măturînd praful, ridicîndu-l și aruncîndu-l pe trotuare. REBREANU, R. I 43. Ș-atunci vîntul ridicat-a tot nisipul din pustiuri, Astupînd cu el orașe, ca gigantice sicriuri. EMINESCU, O. I 45. ♦ (Despre aștri; p. ext. despre lumină, zori etc.) A se înălța deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a răsări, a se ivi. Am încălecat ș-am ajuns cătră girezi cînd se ridicase luna plină de două suliți cătră amiază. SADOVEANU, O. VIII 34. Soarele se ridică strălucind deasupra apei. DUNĂREANU, CH. 83. Se ridicau zorii zilei de 21 iulie. Pe seninul străveziu al cerului se resfirau raze de opal, pierzîndu-se departe, în slava albăstrie a văzduhului. D. ZAMFIRESCU, R. 221. ♦ (Despre ceață, negură etc.) A se duce în sus, a se împrăștia; fig. a se risipi, a dispărea. Atacul, lupta... Ah ! în fine !... Își aducea aminte !... I se ridică după memorie ca un văl de ceață. D. ZAMFIRESCU, R. 268. Foaie verde din costiță, Ridică-te neguriță, De pre pari, de pre nuiele, De pre ochii mîndrei mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 134. ♦ (Despre obiecte cufundate într-un lichid) A ieși la suprafață. (Cu pronunțare regională) Pe luciul Dunărei merge și se întoarce, se afundă și se rîdică un iatagan scînteietor. RUSSO, O. 33. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi (mai) tare; a se înălța, a răsuna. Cîntece duioase se ridică prin pîlpîirile focului. SADOVEANU, O. I 50. Umpleau cuprinsul gării cu un zgomot aspru din care se ridicau ici-colo izbucniri de rîsete. REBREANU, R. I 16. Mii de glasuri spăimîntate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. ALECSANDRI, P. A. 114. ♦ Tranz. A face să se audă cu putere, să răsune; a înălța. Sătenii ridicară glasuri de mulțămire. SADOVEANU, O. VII 132. Din lungul horelor amestecate Barzii ridic-a lor glasuri bărbate. EMINESCU, O. IV 31. ◊ (Metaforic) Din ce în ce cîntarea în valuri ea tot crește, Se pare că furtuna ridică al ei glas. EMINESCU, O. I 94. ◊ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi pe un ton ridicat, cu îndrăzneală sau protestînd (împotriva cuiva); a protesta. (Cu pronunțare regională) Cum îndrăzniți voi să ridicați glasul dinaintea... lui Sobiețki ? ALECSANDRI, T. II 36. (Fig.) Glasul său se va ridica cu energie în contra tiraniei. BOLINTINEANU, O. 247. 6. Tranz. (Cu privire la o înălțime) A urca, a sui. Pipăind, ne strecurarăm pe scară... După un răstimp ridicarăm și cele din urmă două trepte. SADOVEANU, O. VI 13. Flăcăii au lăsat carul în drum și au luat-o cu fereală pe lungul hatului. Cînd au ridicat dîmbulețul, care le stătea în cale, au văzut limpede trupul omului. POPA, V. 71. A doua zi, ridică malul de la sf. Gheorghe, trecu în ograda bisericii și s-ascunse în niște tufe. DUNĂREANU, CH. 237. ◊ Refl. Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529. În fiecare zi ne ridicăm pe malul rîpei și privim dealul de dincolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 301. Toți ciobanii s-aduna, Oile le-amesteca... La munte se ridica. ANT. LIT. POP. I 492. 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, țări, clase sociale etc.) A protesta vehement, a sta împotrivă, a se opune, a porni la luptă; a se răzvrăti, a se răscula. A pierit ucis de buzdugan mișelesc, pentru că s-a ridicat pentru drepturile și ocinile noastre strămoșești, sculînd la război toate neamurile. SADOVEANU, O. VII 62. Socoteala [moșierilor] a ieșit pe dos, că țăranii s-au ridicat pe urmă să împartă între ei pămîntul. REBREANU, R. II 9. La 1688, Șerban al II-lea Cantacuzino, cînd umbla să se ridice împotriva Porții, reformă și mări armata. BĂLCESCU, O. I 21. ◊ Expr. A-i ridica cuiva pe cineva în cap = a face (pe cineva) să se răzvrătească împotriva (cuiva). Voiai să chemi Siguranța de față cu el și cu Dan. Să ne ridici tipografia în cap. BARANGA-MORARU, F. 35. 8. Tranz. Fig. (Cu privire la o colectivitate) A pune în mișcare, a face să pornească dintr-un loc pentru un scop oarecare; a mobiliza, a strînge, a aduna (oameni). Îl trimise să ridice calfele de măcelărie. CAMIL PETRESCU, O. II 456. Sosirea neașteptată a boilor de export ridicase în picioare toate autoritățile de uscat și de apă. BART, S. M. 83. Ii plăceau anticele, și pe unde auzea sau bănuia că se află antice, degrabă el trămitea ispravnici, zapcii și pomojnici ca să ridice satele, să sape și să scormone sălașele de vechi cetăți. ODOBESCU, S. II 411. ◊ Refl. Înfuriat, ordonă să se ridice îndată mic și mare, ostași, tîrgoveți, săteni și să bată codrii ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. ◊ Expr. (Învechit) A ridica trupe (sau oaste, oștire) = a strînge, a aduna, a recruta oaste, a înrola ostași pentru a porni la luptă. Leul, de multă vreme, ridicase oștire, Să se bată cu craiul ce se numea Pardos. ALEXANDRESCU, P. llO. 9. Refl. A se isca, a se stîrni, a se naște. În timpul axionului, cînd toată lumea din biserică era numai un ochi ș-o ureche, se ridică o sărăcie de fir de tusă și astupă gîtlejul maicii Nataliei, tocmai cînd trebuia să facă o floare frumoasă. STĂNOIU, C. I. 195. Grație viscolului ce s-a ridicat, de vro trei zile mă aflu încă tot pe loc. ALECSANDRI, S. 49. ♦ A apărea, a se ivi, a se arăta. [În Dobrogea] se ridicase un bandit cu faimă: Naum Naslung. Hoțise cu pricepere și se făcuse nevăzut dintr-o dată. SADOVEANU, P. M. 116. Deodată se ridică între ei o solemnitate curioasă. D. ZAMFIRESCU, R. 247. Un om dacă dispare, un altul se ridică. MACEDONSKI, O. I 48. ◊ Tranz. fact. (Cu privire la umbre, lumini etc.) Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare !... Și ridică mii de umbre după stinsul lumînării. EMINESCU, O. I 136. 10. Tranz. Fig. (Franțuzism învechit) A scoate în evidență; a releva. Nu vom ridica ce este greșit în apreciația d-lui G. C. despre autorii franțuzi și limba franțuzească vorbită în Paris. RUSSO, O. 76. III. Predomină ideea de creștere în înălțime. 1. Refl. (Despre copii, p. ext. despre puii de animale) A se face mare, a crește. Eu abia mă ridicam; mama mă învăța buchile înainte de-a mă da la școală. SADOVEANU, P. M. 54. Începusem și eu, drăgăliță-doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești. CREANGĂ, O. A. 33. ◊ Tranz. Mi-i fată și una am ! Numai eu știu cu cît greu și amar am ridicat-o, singurică, fără mamă. MIRONESCU, S. A. 91. Îl văd gospodar însurat, fruntaș în satul lui, ridicînd copii sănătoși, deștepți și harnici. VLAHUȚĂ. O. A. 510. [Femeile] mai vorbesc... cîți pui sau bobocei a putut ridica. SEVASTOS, N. 51. ♦ Fig. A se dezvolta, a se forma. În țară se pornise de cîtva timp un curent sănătos, idei generoase însuflețeau tinerimea care se ridica. VLAHUȚĂ, O. A. III 188. 2. Refl. A se face (mai) înalt; a se înălța. Nivelul apei se ridică. ◊ Tranz. (Cu pronunțare regională) Văile și munții se uimeau auzindu-i cînticele, apele își ridicau valurile mai sus ca să-l asculte. EMINESCU, N. 5. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la valori sociale, morale etc.; p. ext. cu privire la oameni) A aduce, a promova la o treaptă superioară, a face să progreseze. Partidul și guvernul au hotărît ca toate valorile din trecut ale poporului nostru să fie ridicate la locul ce li se cuvine. SADOVEANU, E. 76. [Heliade] creează un vocabular de cuvinte noi, ridică pe cele căzute în desuetudine, formează aproape întreaga limbă. MACEDONSKI, O. IV 118. Trebuie ca prin cultură să ridicăm pe țăranul nostru ca el să aibă cunoștință profundă și energică de drepturile și de datoriile lui. KOGĂLNICEANU, S. A. 239. ◊ Expr. A ridica din cenușă (sau din ruine) = a reface, a reconstrui (după o distrugere totală). A ridica moralul (cuiva) = a inspira (cuiva) curaj, încredere; a întări, a îmbărbăta (pe cineva). O strîngere de mînă cordială... îmi ridică imediat moralul. CARAGIALE, M. 94. ♦ Tranz. (Cu privire la oameni) A pune pe o treaptă mai înaltă din punctul de vedere al respectului, al aprecierii, a sălta în ochii lumii; a înălța în grad, în rang. Împăratul ridică pe Țugulea la mare cinste. ISPIRESCU, L. 319. Cît de sus ridici acuma în gîndirea ta pe-o roabă, Cînd durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. EMINESCU, O. I 154. Alecsandri publică primele sale poezii, ce avură atîta răsunet și care îl ridicară îndată la titlul necontestat de întîiul poet național al Romîniei. NEGRUZZI, S. I 339. ◊ Expr. A ridica (pe cineva) în slavă (sau în slava cerului) = a lăuda foarte tare, peste măsură (pe cineva). A ridica în scaun = (învechit și popular) a înălța pe tronul țării, a face domn. Toți boierii și împăratul deteră în genunchi cu rugăciune ca să nu părăsească împărăția, fiindcă, ziceau boierii, tatăl tău de aci înainte e bătrîn și o să te ridicăm pe tine în scaun. ISPIRESCU, L. 3. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și face o situație mai bună, a progresa; a se situa pe o poziție mai înaltă, pe o treaptă superioară. Cu viața nouă a democrației va fi posibil ca plugarii să se ridice. SADOVEANU, E. 28. Te-ai ridicat mai presus de orice critică sau calomnie. CARAGIALE, O. III 211. Deasupra tuturora se ridică cine poate, Pe cînd alții, stînd în umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. ◊ Expr. A se ridica prin cineva (sau a se ridica pe umerii cuiva) = a ajunge la o situație cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mări, a spori, a face să crească. A ridica producția la hectar. ◊ Expr. A ridica prețul = a scumpi (marfa). (Mat.; despre numere) A ridica la o putere = a înmulți un număr cu el însuși de atîtea ori de cîte ori arată exponentul. A ridica (un număr) la pătrat = a înmulți un număr cu el însuși. A ridica la cub = a înmulți pătratul unui număr cu numărul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumită valoare, a ajunge la o anumită cantitate, sumă etc.; a se cifra. La cît se ridică cheltuielile ? Numărul locuitorilor se ridică la un milion. 5. Tranz. (Cu privire la construcții) A zidi, a construi, a clădi, a edifica. Neamul se întindea în vreo trei mahalale, ale căror case și sobe le-au zidit ei. Au ridicat și case în mijlocul tîrgului. PAS, Z. I 28. Trei regi ce ridicară aceste piramide, Trei umbre în tăcere, s-așază la banchet. BOLINTINEANU, O. 188. Meșterii grăbea... Șanțuri mari săpa Și mereu lucra Zidul ridica. ANT. LIT. POP. I 498. ♦ Fig. A făuri, a crea, a întemeia. Pe unde n-a fost pînă acum nimic, O lume nouă Eu am să ridic. BENIUC, V. 15. Iert copiii care au călcat pe urme rele și au ridicat astă literatură tigărită și sortită, fără noimă, fără cap și rădăcină. RUSSO, O. 65. ◊ (Poetic) În regiunile de munte, primăvara ridică din pămînt mii și mii de forme ale vieții, oferindu-le soarelui într-o largă dăruire. VORNIC, O. 239. 6. Tranz. A da naștere, a da loc; a pricinui, a cauza, a provoca. [De] cele mai multe ori masa se face la logodnă, să nu ridice cheltuială așa multă. SEVASTOS, N. 58. Mihai își așeză apoi oștirea în deosebite comitate pentru iernat, împărțind-o mai ales prin cetăți; dar oarecare excesuri ce făcură ostașii... ridicară plîngeri din partea locuitorilor. BĂLCESCU, O. II 265. ◊ (Construit cu un abstract, echivalează cu verbul a cărui idee o exprimă abstractul) A ridica o învinuire (sau o acuzație) = a formula o acuzație; a învinui, a acuza. A ridica pretenții = a formula o cerere, a pretinde să i se dea ceva, a revendica (ceva). A ridica o obiecție = a obiecta. A ridica o problemă (sau o chestiune) = a aduce, a pune în discuție o problemă. – Variante: aridicá (ISPIRESCU, L. 362), (învechit) ardicá, (regional) rădicá vb. I.
ardicare
ARDICÁRE s. f. v. ridicare.
ardil
ARDÍL s. n. Fibră artificială scurtă, care se fixează în amestec cu lâna, pentru fabricarea unor țesături.
ardoare
ARDOÁRE s. f. Înflăcărare, pasiune, avânt; râvnă, zel; ardență. – Din fr. ardeur, lat. ardor. DOOM
ardoáre s. f., g.-d. art. ardórii
ardometre
ARDOMÉTRU s.n. (Fiz.) Pirometru cu radiație folosit pentru temperaturi înalte. [Cf. germ. Ardometer]. DOOM
ardométru (-me-tru) s. n., art. ardométrul; pl. ardométre
ardometrele
ARDOMÉTRU s.n. (Fiz.) Pirometru cu radiație folosit pentru temperaturi înalte. [Cf. germ. Ardometer]. DOOM
ardométru (-me-tru) s. n., art. ardométrul; pl. ardométre
ardometrelor
ARDOMÉTRU s.n. (Fiz.) Pirometru cu radiație folosit pentru temperaturi înalte. [Cf. germ. Ardometer]. DOOM
ardométru (-me-tru) s. n., art. ardométrul; pl. ardométre
ardometru
ARDOMÉTRU s.n. (Fiz.) Pirometru cu radiație folosit pentru temperaturi înalte. [Cf. germ. Ardometer]. DOOM
ardométru (-me-tru) s. n., art. ardométrul; pl. ardométre
ardometrul
ARDOMÉTRU s.n. (Fiz.) Pirometru cu radiație folosit pentru temperaturi înalte. [Cf. germ. Ardometer]. DOOM
ardométru (-me-tru) s. n., art. ardométrul; pl. ardométre
ardometrului
ARDOMÉTRU s.n. (Fiz.) Pirometru cu radiație folosit pentru temperaturi înalte. [Cf. germ. Ardometer]. DOOM
ardométru (-me-tru) s. n., art. ardométrul; pl. ardométre
ardă
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
are
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
areal
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
areala
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
areale
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
arealei
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
arealele
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
arealelor
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
areali
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
arealii
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
arealilor
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
arealul
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
arealului
AREÁL, areale, s. n. Arie specifică de răspândire a unei specii, a unei clase etc. de plante sau de animale. [Pr.: -re-al] – Din germ. Areal. DOOM
!areál (-re-al) s. n., pl. areále
areci
HARÉCI interj. (Înv.) Strigăt cu care conducătorul unei licitații închidea licitația. [Var.: aréci interj.] – Din tc. hareç. DOOM
aréci v. haréci
areflexie
AREFLÉXIE s. f. (Med.) Absență a reflexelor. – Din fr. aréflexie. DOOM
arefléxie (-re-fle-xi-e) s. f., art. arefléxia (-xi-a), g.-d. arefléxii (-xii), art. arefléxiei
areic
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areica
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areice
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areicei
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areicele
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areicelor
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areici
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areicii
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areicilor
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areicul
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areicului
ARÉIC, -Ă, areici, -ce, adj. (Geol.; despre regiuni, soluri) Lipsit de apă, uscat, arid. [Pr.: -re-ic] – Din fr. aréique. DOOM
aréic (-re-ic) adj. m., pl. aréici; f. aréică, pl. aréice
areism
AREÍSM s.n. (Geol.) Stare a unei regiuni areice. [Pron. -re-ism. / < fr. aréisme].
areismul
AREÍSM s.n. (Geol.) Stare a unei regiuni areice. [Pron. -re-ism. / < fr. aréisme].
areismului
AREÍSM s.n. (Geol.) Stare a unei regiuni areice. [Pron. -re-ism. / < fr. aréisme].
arena
ARÉNĂ, arene, s. f. 1. Spațiu așternut cu nisip, rumeguș etc. din mijlocul unui amfiteatru antic, unde se desfășurau reprezentațiile; p. ext. ansamblul construcțiilor care deserveau acest spațiu; partea centrală a unui circ modern. 2. Teren de sport, împrejmuit cu tribune pentru spectatori. 3. Fig. Sferă, domeniu, loc de desfășurare a unei activități. – Din fr. arène, lat. arena. DOOM
arénă s. f., g.-d. art. arénei; pl. aréne
arenal
ARENÁL s.n. (Geol.) Teritoriu de șes, lipsit de vegetație, din preajma unui vulcan. [< it. arenale].
arenale
ARENÁL s.n. (Geol.) Teritoriu de șes, lipsit de vegetație, din preajma unui vulcan. [< it. arenale].
arenalele
ARENÁL s.n. (Geol.) Teritoriu de șes, lipsit de vegetație, din preajma unui vulcan. [< it. arenale].
arenalelor
ARENÁL s.n. (Geol.) Teritoriu de șes, lipsit de vegetație, din preajma unui vulcan. [< it. arenale].
arenalul
ARENÁL s.n. (Geol.) Teritoriu de șes, lipsit de vegetație, din preajma unui vulcan. [< it. arenale].
arenalului
ARENÁL s.n. (Geol.) Teritoriu de șes, lipsit de vegetație, din preajma unui vulcan. [< it. arenale].
arenar
ARENÁR s.m. (Ant.) Nume dat gladiatorilor care luptau în arenă. [< lat. arenarius].
arenari
ARENÁR s.m. (Ant.) Nume dat gladiatorilor care luptau în arenă. [< lat. arenarius].
arenaria
STÚDENIȚĂ, studenițe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze păroase, cu flori albe, cu fructul o capsulă (Arenaria serpylligfolia). 2. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze liniare și flori verzui (Scleranthus uncinatus). – Din bg., scr. studenica.
arenaria
ARENÁRIE s.f. (Ant.) Morminte ale sclavilor gladiatori căzuți în luptele de arenă. [Gen. -iei. / < fr., lat. arenaria].
arenarie
ARENÁRIE s.f. (Ant.) Morminte ale sclavilor gladiatori căzuți în luptele de arenă. [Gen. -iei. / < fr., lat. arenaria].
arenariei
ARENÁRIE s.f. (Ant.) Morminte ale sclavilor gladiatori căzuți în luptele de arenă. [Gen. -iei. / < fr., lat. arenaria].
arenarii
ARENÁR s.m. (Ant.) Nume dat gladiatorilor care luptau în arenă. [< lat. arenarius].
arenarii
ARENÁRIE s.f. (Ant.) Morminte ale sclavilor gladiatori căzuți în luptele de arenă. [Gen. -iei. / < fr., lat. arenaria].
arenariile
ARENÁRIE s.f. (Ant.) Morminte ale sclavilor gladiatori căzuți în luptele de arenă. [Gen. -iei. / < fr., lat. arenaria].
arenariilor
ARENÁRIE s.f. (Ant.) Morminte ale sclavilor gladiatori căzuți în luptele de arenă. [Gen. -iei. / < fr., lat. arenaria].
arenarilor
ARENÁR s.m. (Ant.) Nume dat gladiatorilor care luptau în arenă. [< lat. arenarius].
arenarium
SIMINÓC, siminoci, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care își păstrează culoarea și aspectul natural și după ce se usucă (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s. m.] – Cf. ucr. semenjak.
arenarul
ARENÁR s.m. (Ant.) Nume dat gladiatorilor care luptau în arenă. [< lat. arenarius].
arenarului
ARENÁR s.m. (Ant.) Nume dat gladiatorilor care luptau în arenă. [< lat. arenarius].
arenda
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenda
ARÉNDĂ, arende, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri agricole, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. [Pl. și: arenzi] – Din rus., pol. arenda. DOOM
!aréndă s. f., g.-d. art. aréndei; pl. arénde
arendai
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendam
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendare
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendare
ARENDUÍRE s. f. v. arendare. DOOM
arendáre s. f., g.-d. art. arendắrii; pl. arendắri
arendarea
ARENDUÍRE s. f. v. arendare. DOOM
arendáre s. f., g.-d. art. arendắrii; pl. arendắri
arendară
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendarăm
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendarăți
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendase
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendasem
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendaseră
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendaserăm
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendaserăți
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendaseși
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendaseți
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendat
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendau
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendaș
ARENDÁȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun agricol. – Arendă + suf. -aș. DOOM
arendáș s. m., pl. arendáși
arendași
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendași
ARENDÁȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun agricol. – Arendă + suf. -aș. DOOM
arendáș s. m., pl. arendáși
arendașii
ARENDÁȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun agricol. – Arendă + suf. -aș. DOOM
arendáș s. m., pl. arendáși
arendașilor
ARENDÁȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun agricol. – Arendă + suf. -aș. DOOM
arendáș s. m., pl. arendáși
arendașul
ARENDÁȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun agricol. – Arendă + suf. -aș. DOOM
arendáș s. m., pl. arendáși
arendașului
ARENDÁȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun agricol. – Arendă + suf. -aș. DOOM
arendáș s. m., pl. arendáși
arendați
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arende
ARÉNDĂ, arende, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri agricole, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. [Pl. și: arenzi] – Din rus., pol. arenda. DOOM
!aréndă s. f., g.-d. art. aréndei; pl. arénde
arendează
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendei
ARÉNDĂ, arende, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri agricole, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. [Pl. și: arenzi] – Din rus., pol. arenda. DOOM
!aréndă s. f., g.-d. art. aréndei; pl. arénde
arendele
ARÉNDĂ, arende, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri agricole, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. [Pl. și: arenzi] – Din rus., pol. arenda. DOOM
!aréndă s. f., g.-d. art. aréndei; pl. arénde
arendelor
ARÉNDĂ, arende, s. f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri agricole, în schimbul unei plăți; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaș proprietarului pentru arendarea unui bun. [Pl. și: arenzi] – Din rus., pol. arenda. DOOM
!aréndă s. f., g.-d. art. aréndei; pl. arénde
arendez
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendeze
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendezi
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendui
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduia
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiai
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiam
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiască
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiau
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiați
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiesc
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiește
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiești
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduii
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduim
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduind
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduire
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduire
ARENDUÍRE s. f. v. arendare. DOOM
arendáre s. f., g.-d. art. arendắrii; pl. arendắri
arenduiră
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduirăm
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduirăți
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduise
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduisem
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiseră
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiserăm
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiserăți
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiseși
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiseți
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduit
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduit
ARENDUÍ vb. IV v. arenda.
arenduiși
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arenduiți
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendând
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendînd
ARENDUÍ vb. IV v. arenda. DOOM
arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză
arendări
ARENDUÍRE s. f. v. arendare. DOOM
arendáre s. f., g.-d. art. arendắrii; pl. arendắri
arendării
ARENDUÍRE s. f. v. arendare. DOOM
arendáre s. f., g.-d. art. arendắrii; pl. arendắri
arendările
ARENDUÍRE s. f. v. arendare. DOOM
arendáre s. f., g.-d. art. arendắrii; pl. arendắri
arendărilor
ARENDUÍRE s. f. v. arendare. DOOM
arendáre s. f., g.-d. art. arendắrii; pl. arendắri
arendășea
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășeai
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășeam
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășeasca
ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc. DOOM
arendășésc adj. m., f. arendășeáscă; pl. m. și f. arendășéști
arendășească
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășeau
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășeați
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășesc
ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc. DOOM
arendășésc adj. m., f. arendășeáscă; pl. m. și f. arendășéști
arendășesc
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășescul
ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc. DOOM
arendășésc adj. m., f. arendășeáscă; pl. m. și f. arendășéști
arendășescului
ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc. DOOM
arendășésc adj. m., f. arendășeáscă; pl. m. și f. arendășéști
arendășește
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășești
ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc. DOOM
arendășésc adj. m., f. arendășeáscă; pl. m. și f. arendășéști
arendășești
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășeștii
ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc. DOOM
arendășésc adj. m., f. arendășeáscă; pl. m. și f. arendășéști
arendășeștile
ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc. DOOM
arendășésc adj. m., f. arendășeáscă; pl. m. și f. arendășéști
arendășeștilor
ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc. DOOM
arendășésc adj. m., f. arendășeáscă; pl. m. și f. arendășéști
arendăși
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășia
ARENDĂȘÍE, s. f. Ocupația arendașului. – Arendaș + suf. -ie. DOOM
arendășíe s. f., art. arendășía, g.-d. arendășíi, art. arendășíei
arendășie
ARENDĂȘÍE, s. f. Ocupația arendașului. – Arendaș + suf. -ie. DOOM
arendășíe s. f., art. arendășía, g.-d. arendășíi, art. arendășíei
arendășiei
ARENDĂȘÍE, s. f. Ocupația arendașului. – Arendaș + suf. -ie. DOOM
arendășíe s. f., art. arendășía, g.-d. arendășíi, art. arendășíei
arendășii
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășii
ARENDĂȘÍE, s. f. Ocupația arendașului. – Arendaș + suf. -ie. DOOM
arendășíe s. f., art. arendășía, g.-d. arendășíi, art. arendășíei
arendășiile
ARENDĂȘÍE, s. f. Ocupația arendașului. – Arendaș + suf. -ie. DOOM
arendășíe s. f., art. arendășía, g.-d. arendășíi, art. arendășíei
arendășiilor
ARENDĂȘÍE, s. f. Ocupația arendașului. – Arendaș + suf. -ie. DOOM
arendășíe s. f., art. arendășía, g.-d. arendășíi, art. arendășíei
arendășim
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășind
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășire
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășire
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș.
arendășiră
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășirăm
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășirăți
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășise
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășisem
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășiseră
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășiserăm
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășiserăți
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășiseși
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășiseți
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășit
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășiși
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășița
ARENDĂȘÍȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Arendaș + suf. -iță. DOOM
arendășíță (rar) s. f., g.-d. art. arendășíței; pl. arendășíțe
arendășițe
ARENDĂȘÍȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Arendaș + suf. -iță. DOOM
arendășíță (rar) s. f., g.-d. art. arendășíței; pl. arendășíțe
arendășiței
ARENDĂȘÍȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Arendaș + suf. -iță. DOOM
arendășíță (rar) s. f., g.-d. art. arendășíței; pl. arendășíțe
arendășițele
ARENDĂȘÍȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Arendaș + suf. -iță. DOOM
arendășíță (rar) s. f., g.-d. art. arendășíței; pl. arendășíțe
arendășițelor
ARENDĂȘÍȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Arendaș + suf. -iță. DOOM
arendășíță (rar) s. f., g.-d. art. arendășíței; pl. arendășíțe
arendășiți
ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș. DOOM
arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd
arendășoaica
ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun; arendășiță. – Arendaș + suf. -oaică. DOOM
arendășoáică s. f., g.-d. art. arendășoáicei; pl. arendășoáice
arendășoaice
ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun; arendășiță. – Arendaș + suf. -oaică. DOOM
arendășoáică s. f., g.-d. art. arendășoáicei; pl. arendășoáice
arendășoaicei
ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun; arendășiță. – Arendaș + suf. -oaică. DOOM
arendășoáică s. f., g.-d. art. arendășoáicei; pl. arendășoáice
arendășoaicele
ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun; arendășiță. – Arendaș + suf. -oaică. DOOM
arendășoáică s. f., g.-d. art. arendășoáicei; pl. arendășoáice
arendășoaicelor
ARENDĂȘOÁICĂ, arendășoaice, s. f. Nevastă de arendaș; femeie care ține în arendă un bun; arendășiță. – Arendaș + suf. -oaică. DOOM
arendășoáică s. f., g.-d. art. arendășoáicei; pl. arendășoáice
arene
ARÉNĂ, arene, s. f. 1. Spațiu așternut cu nisip, rumeguș etc. din mijlocul unui amfiteatru antic, unde se desfășurau reprezentațiile; p. ext. ansamblul construcțiilor care deserveau acest spațiu; partea centrală a unui circ modern. 2. Teren de sport, împrejmuit cu tribune pentru spectatori. 3. Fig. Sferă, domeniu, loc de desfășurare a unei activități. – Din fr. arène, lat. arena. DOOM
arénă s. f., g.-d. art. arénei; pl. aréne
arenei
ARÉNĂ, arene, s. f. 1. Spațiu așternut cu nisip, rumeguș etc. din mijlocul unui amfiteatru antic, unde se desfășurau reprezentațiile; p. ext. ansamblul construcțiilor care deserveau acest spațiu; partea centrală a unui circ modern. 2. Teren de sport, împrejmuit cu tribune pentru spectatori. 3. Fig. Sferă, domeniu, loc de desfășurare a unei activități. – Din fr. arène, lat. arena. DOOM
arénă s. f., g.-d. art. arénei; pl. aréne
arenele
ARÉNĂ, arene, s. f. 1. Spațiu așternut cu nisip, rumeguș etc. din mijlocul unui amfiteatru antic, unde se desfășurau reprezentațiile; p. ext. ansamblul construcțiilor care deserveau acest spațiu; partea centrală a unui circ modern. 2. Teren de sport, împrejmuit cu tribune pentru spectatori. 3. Fig. Sferă, domeniu, loc de desfășurare a unei activități. – Din fr. arène, lat. arena. DOOM
arénă s. f., g.-d. art. arénei; pl. aréne
arenelor
ARÉNĂ, arene, s. f. 1. Spațiu așternut cu nisip, rumeguș etc. din mijlocul unui amfiteatru antic, unde se desfășurau reprezentațiile; p. ext. ansamblul construcțiilor care deserveau acest spațiu; partea centrală a unui circ modern. 2. Teren de sport, împrejmuit cu tribune pentru spectatori. 3. Fig. Sferă, domeniu, loc de desfășurare a unei activități. – Din fr. arène, lat. arena. DOOM
arénă s. f., g.-d. art. arénei; pl. aréne
arenicol
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
arenicola
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
arenicole
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
arenicolei
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
arenicolele
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
arenicolelor
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
arenicoli
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
arenicolii
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
arenicolilor
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
arenicolul
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
arenicolului
ARENÍCOL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește pe nisipuri, pietrișuri sau grohotișuri mărunte. [< fr. arénicole].
areo
AREO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „puțin dens”, „ca aerul”, „aerat”. V. aero-. [Pron. -re-o- / < it., fr. areo- < gr. araios – puțin dens].
areografia
AREOGRAFÍE s.f. Studiul descriptiv al planetei Marte. [Pron. -re-o- / < fr. aréographie, cf. gr. Ares – Marte, graphein – a descrie].
areografie
AREOGRAFÍE s.f. Studiul descriptiv al planetei Marte. [Pron. -re-o- / < fr. aréographie, cf. gr. Ares – Marte, graphein – a descrie].
areografiei
AREOGRAFÍE s.f. Studiul descriptiv al planetei Marte. [Pron. -re-o- / < fr. aréographie, cf. gr. Ares – Marte, graphein – a descrie].
areografii
AREOGRAFÍE s.f. Studiul descriptiv al planetei Marte. [Pron. -re-o- / < fr. aréographie, cf. gr. Ares – Marte, graphein – a descrie].
areografiile
AREOGRAFÍE s.f. Studiul descriptiv al planetei Marte. [Pron. -re-o- / < fr. aréographie, cf. gr. Ares – Marte, graphein – a descrie].
areografiilor
AREOGRAFÍE s.f. Studiul descriptiv al planetei Marte. [Pron. -re-o- / < fr. aréographie, cf. gr. Ares – Marte, graphein – a descrie].
areola
AREÓLĂ, areole, s. f. (Anat.) Suprafață de piele diferit colorată de aceea a tegumentelor din jur. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréole. DOOM
areólă (-re-o-) s. f., g.-d. art. areólei; pl. areóle
areolar
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areolara
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areolare
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areolarei
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areolarele
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areolarelor
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areolari
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areolarii
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areolarilor
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areolarul
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areolarului
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire. DOOM
areolár (-re-o-) adj. m., pl. areolári; f. areoláră, pl. areoláre
areole
AREÓLĂ, areole, s. f. (Anat.) Suprafață de piele diferit colorată de aceea a tegumentelor din jur. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréole. DOOM
areólă (-re-o-) s. f., g.-d. art. areólei; pl. areóle
areolei
AREÓLĂ, areole, s. f. (Anat.) Suprafață de piele diferit colorată de aceea a tegumentelor din jur. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréole. DOOM
areólă (-re-o-) s. f., g.-d. art. areólei; pl. areóle
areolele
AREÓLĂ, areole, s. f. (Anat.) Suprafață de piele diferit colorată de aceea a tegumentelor din jur. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréole. DOOM
areólă (-re-o-) s. f., g.-d. art. areólei; pl. areóle
areolelor
AREÓLĂ, areole, s. f. (Anat.) Suprafață de piele diferit colorată de aceea a tegumentelor din jur. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréole. DOOM
areólă (-re-o-) s. f., g.-d. art. areólei; pl. areóle
areologia
AREOLOGÍE s. f. (Lingv.) Studiu al distribuției ariilor dialectale pe un anumit teritoriu. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréologie.
areologie
AREOLOGÍE s. f. (Lingv.) Studiu al distribuției ariilor dialectale pe un anumit teritoriu. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréologie.
areologiei
AREOLOGÍE s. f. (Lingv.) Studiu al distribuției ariilor dialectale pe un anumit teritoriu. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréologie.
areologii
AREOLOGÍE s. f. (Lingv.) Studiu al distribuției ariilor dialectale pe un anumit teritoriu. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréologie.
areometre
AREOMÉTRU, areometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității unui lichid sau a concentrației unei soluții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréomètre. DOOM
areométru (-re-o-me-tru) s. n., art. areométrul; pl. areométre
areometrele
AREOMÉTRU, areometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității unui lichid sau a concentrației unei soluții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréomètre. DOOM
areométru (-re-o-me-tru) s. n., art. areométrul; pl. areométre
areometrelor
AREOMÉTRU, areometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității unui lichid sau a concentrației unei soluții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréomètre. DOOM
areométru (-re-o-me-tru) s. n., art. areométrul; pl. areométre
areometria
AREOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază măsurarea densității lichidelor (cu areometrul). [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrie. DOOM
areometríe (-re-o-me-tri-) s. f., art. areometría, g.-d. areometríi, art. areometríei
areometric
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometrica
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometrice
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometricei
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometricele
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometricelor
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometrici
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometricii
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometricilor
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometricul
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometricului
AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique. DOOM
areométric (-re-o-me-tric) adj. m., pl. areométrici; f. areométrică, pl. areométrice
areometrie
AREOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază măsurarea densității lichidelor (cu areometrul). [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrie. DOOM
areometríe (-re-o-me-tri-) s. f., art. areometría, g.-d. areometríi, art. areometríei
areometriei
AREOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază măsurarea densității lichidelor (cu areometrul). [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrie. DOOM
areometríe (-re-o-me-tri-) s. f., art. areometría, g.-d. areometríi, art. areometríei
areometrii
AREOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază măsurarea densității lichidelor (cu areometrul). [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrie. DOOM
areometríe (-re-o-me-tri-) s. f., art. areometría, g.-d. areometríi, art. areometríei
areometriile
AREOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază măsurarea densității lichidelor (cu areometrul). [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrie. DOOM
areometríe (-re-o-me-tri-) s. f., art. areometría, g.-d. areometríi, art. areometríei
areometriilor
AREOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază măsurarea densității lichidelor (cu areometrul). [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrie. DOOM
areometríe (-re-o-me-tri-) s. f., art. areometría, g.-d. areometríi, art. areometríei
areometru
AREOMÉTRU, areometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității unui lichid sau a concentrației unei soluții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréomètre. DOOM
areométru (-re-o-me-tru) s. n., art. areométrul; pl. areométre
areometrul
AREOMÉTRU, areometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității unui lichid sau a concentrației unei soluții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréomètre. DOOM
areométru (-re-o-me-tru) s. n., art. areométrul; pl. areométre
areometrului
AREOMÉTRU, areometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității unui lichid sau a concentrației unei soluții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréomètre. DOOM
areométru (-re-o-me-tru) s. n., art. areométrul; pl. areométre
areopag
AREOPÁG, areopaguri, s. n. Consiliu și tribunal suprem din Atena antică. ♦ Fig. (Livr.) Adunare de savanți, de artiști de mare valoare, de mare competență. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréopage, lat. areopagus. DOOM
*Areopág (instituție antică) (-re-o-) s. propriu n.
areopagit
AREOPAGÍT s.m. (Ant.) Membru al areopagului. [Pron. -re-o-. / cf. fr. aréopagite].
areopagul
AREOPÁG, areopaguri, s. n. Consiliu și tribunal suprem din Atena antică. ♦ Fig. (Livr.) Adunare de savanți, de artiști de mare valoare, de mare competență. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréopage, lat. areopagus. DOOM
*Areopág (instituție antică) (-re-o-) s. propriu n.
areopagului
AREOPÁG, areopaguri, s. n. Consiliu și tribunal suprem din Atena antică. ♦ Fig. (Livr.) Adunare de savanți, de artiști de mare valoare, de mare competență. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréopage, lat. areopagus. DOOM
*Areopág (instituție antică) (-re-o-) s. propriu n.
areopaguri
AREOPÁG, areopaguri, s. n. Consiliu și tribunal suprem din Atena antică. ♦ Fig. (Livr.) Adunare de savanți, de artiști de mare valoare, de mare competență. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréopage, lat. areopagus. DOOM
*Areopág (instituție antică) (-re-o-) s. propriu n.
areopagurile
AREOPÁG, areopaguri, s. n. Consiliu și tribunal suprem din Atena antică. ♦ Fig. (Livr.) Adunare de savanți, de artiști de mare valoare, de mare competență. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréopage, lat. areopagus. DOOM
*Areopág (instituție antică) (-re-o-) s. propriu n.
areopagurilor
AREOPÁG, areopaguri, s. n. Consiliu și tribunal suprem din Atena antică. ♦ Fig. (Livr.) Adunare de savanți, de artiști de mare valoare, de mare competență. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréopage, lat. areopagus. DOOM
*Areopág (instituție antică) (-re-o-) s. propriu n.
areostil
AREOSTÍL s.m. Sistem arhitectonic în care coloanele sunt dispuse în grupuri de câte două. ♦ Intercolonament spațios și aerat. [Pron. -re-os-. / < fr. aréostyle].
ares
Mars, fiul lui Iupiter și al Iunonei și una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Iupiter și de Quirinus). Romanii îl considerau drept protectorul lor și tatăl lui Romulus. Era, la origine, zeul renașterii naturii, devenind mai tîrziu zeul războiului și al agriculturii. A fost identificat de timpuriu cu Ares, din mitologia greacă. (Pentru diferitele legende legate de numele lui, v. Ares).
arest
ARÉST, aresturi, s. n. 1. Deținere sub pază legală a unei persoane. 2. Loc unde sunt ținuți cei arestați. – Din germ. Arrest, it. arresto. DOOM
arést s. n., pl. arésturi
aresta
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestai
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestam
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestant
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestanta
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestante
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestantei
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestantele
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestantelor
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestantul
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestantului
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestanți
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestanții
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestanților
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant. DOOM
arestántă (înv.) s. f., g.-d. art. arestántei; pl. arestánte
arestare
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestare
ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta. DOOM
arestáre s. f., g.-d. art. arestắrii; pl. arestắri
arestarea
ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta. DOOM
arestáre s. f., g.-d. art. arestắrii; pl. arestắri
arestară
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestarăm
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestarăți
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestase
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestasem
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestaseră
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestaserăm
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestaserăți
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestaseși
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestaseți
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestat
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestat
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestat
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestata
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestata
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestate
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestate
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestatei
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestatei
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestatele
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestatele
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestatelor
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestatelor
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestatul
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestatul
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestatului
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestatului
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestau
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestași
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestați
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestați
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestați
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestații
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestații
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestaților
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestaților
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta. DOOM
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; adj. f., s. f. arestátă, pl. arestáte
arestează
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestez
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
aresteze
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestezi
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestui
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuia
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiai
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiam
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiască
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiau
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiați
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiesc
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiește
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiești
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuii
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuim
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuind
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuire
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuire
ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Înv.) Arestare. – V. arestui. DOOM
arestuíre (înv.) s. f., g.-d. art. arestuírii; pl. arestuíri
arestuirea
ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Înv.) Arestare. – V. arestui. DOOM
arestuíre (înv.) s. f., g.-d. art. arestuírii; pl. arestuíri
arestuiri
ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Înv.) Arestare. – V. arestui. DOOM
arestuíre (înv.) s. f., g.-d. art. arestuírii; pl. arestuíri
arestuirii
ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Înv.) Arestare. – V. arestui. DOOM
arestuíre (înv.) s. f., g.-d. art. arestuírii; pl. arestuíri
arestuirile
ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Înv.) Arestare. – V. arestui. DOOM
arestuíre (înv.) s. f., g.-d. art. arestuírii; pl. arestuíri
arestuirilor
ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Înv.) Arestare. – V. arestui. DOOM
arestuíre (înv.) s. f., g.-d. art. arestuírii; pl. arestuíri
arestuiră
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuirăm
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuirăți
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuise
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuisem
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiseră
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiserăm
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiserăți
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiseși
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiseți
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuit
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuit
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A aresta. – Cf. rus. arestovat.
arestuiși
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestuiți
ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat. DOOM
arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă
arestul
ARÉST, aresturi, s. n. 1. Deținere sub pază legală a unei persoane. 2. Loc unde sunt ținuți cei arestați. – Din germ. Arrest, it. arresto. DOOM
arést s. n., pl. arésturi
arestului
ARÉST, aresturi, s. n. 1. Deținere sub pază legală a unei persoane. 2. Loc unde sunt ținuți cei arestați. – Din germ. Arrest, it. arresto. DOOM
arést s. n., pl. arésturi
aresturi
ARÉST, aresturi, s. n. 1. Deținere sub pază legală a unei persoane. 2. Loc unde sunt ținuți cei arestați. – Din germ. Arrest, it. arresto. DOOM
arést s. n., pl. arésturi
aresturile
ARÉST, aresturi, s. n. 1. Deținere sub pază legală a unei persoane. 2. Loc unde sunt ținuți cei arestați. – Din germ. Arrest, it. arresto. DOOM
arést s. n., pl. arésturi
aresturilor
ARÉST, aresturi, s. n. 1. Deținere sub pază legală a unei persoane. 2. Loc unde sunt ținuți cei arestați. – Din germ. Arrest, it. arresto. DOOM
arést s. n., pl. arésturi
arestând
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestînd
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a deține, a arestui. – Din arest. DOOM
arestá (a ~) vb., ind. prez. 3 aresteáză
arestări
ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta. DOOM
arestáre s. f., g.-d. art. arestắrii; pl. arestắri
arestării
ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta. DOOM
arestáre s. f., g.-d. art. arestắrii; pl. arestắri
arestările
ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta. DOOM
arestáre s. f., g.-d. art. arestắrii; pl. arestắri
arestărilor
ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta. DOOM
arestáre s. f., g.-d. art. arestắrii; pl. arestắri
aret
ARÉT s. n. (În sintagma) Câine de aret = câine de vânătoare dresat să se oprească atunci când simte sau zărește vânatul. – Din fr. arrêt.
areta
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
aretare
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
aretare
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
aretară
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
aretase
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
aretaseră
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
aretat
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
aretau
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
arete
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
arete
ARÉTE, areți, s. m. (Învechit și popular) Berbec. Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă, Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167.
arethusa
Arethusa, una dintre nimfele care o însoțeau la vînătoare pe zeița Artemis. Ca să scape de urmărirea lui Alpheus, a fost transformată de zeiță, la rugămintea ei, într-un izvor (v. și Alpheus).
aretusa
Aretusa = Arethusa.
aretând
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
aretînd
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
areu
aréu s. m. – Buruiană-de-venin (Euphorbia helioscopia). – Var. ariu. Origine necunoscută. DAR presupune o legătură cu alior.
arețar
AREȚÁR, arețari, s. m. (Reg.) Păstor care păzește areții. – Din areți (pl. lui arete) + suf. -ar.
arfă
HÁRFĂ s. f. v. harpă. DOOM
!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe
argat
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argata
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argate
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argatei
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argatele
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argatelor
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argatul
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argatului
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argați
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argații
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argaților
ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis. DOOM
argátă (rar) s. f., g.-d. art. argátei; pl. argáte
argea
ARGEÁ, argele, s. f. (Pop.) 1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc transversal extremitățile războiului de țesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute pentru a ține strânse lemnele care o compun. 2. Construcție rudimentară de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut. 3. Boltă ori acoperiș al unei clădiri. – Et. nec. DOOM
argeá (pop.) s. f., art. argeáua, g.-d. art. argélei; pl. argéle, art. argélele
argeaua
ARGEÁ, argele, s. f. (Pop.) 1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc transversal extremitățile războiului de țesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute pentru a ține strânse lemnele care o compun. 2. Construcție rudimentară de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut. 3. Boltă ori acoperiș al unei clădiri. – Et. nec. DOOM
argeá (pop.) s. f., art. argeáua, g.-d. art. argélei; pl. argéle, art. argélele
argele
ARGEÁ, argele, s. f. (Pop.) 1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc transversal extremitățile războiului de țesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute pentru a ține strânse lemnele care o compun. 2. Construcție rudimentară de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut. 3. Boltă ori acoperiș al unei clădiri. – Et. nec. DOOM
argeá (pop.) s. f., art. argeáua, g.-d. art. argélei; pl. argéle, art. argélele
argelei
ARGEÁ, argele, s. f. (Pop.) 1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc transversal extremitățile războiului de țesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute pentru a ține strânse lemnele care o compun. 2. Construcție rudimentară de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut. 3. Boltă ori acoperiș al unei clădiri. – Et. nec. DOOM
argeá (pop.) s. f., art. argeáua, g.-d. art. argélei; pl. argéle, art. argélele
argelele
ARGEÁ, argele, s. f. (Pop.) 1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc transversal extremitățile războiului de țesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute pentru a ține strânse lemnele care o compun. 2. Construcție rudimentară de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut. 3. Boltă ori acoperiș al unei clădiri. – Et. nec. DOOM
argeá (pop.) s. f., art. argeáua, g.-d. art. argélei; pl. argéle, art. argélele
argelelor
ARGEÁ, argele, s. f. (Pop.) 1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc transversal extremitățile războiului de țesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute pentru a ține strânse lemnele care o compun. 2. Construcție rudimentară de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut. 3. Boltă ori acoperiș al unei clădiri. – Et. nec. DOOM
argeá (pop.) s. f., art. argeáua, g.-d. art. argélei; pl. argéle, art. argélele
argentan
ARGENTÁN s. n. Varietate de alpaca2, având culoarea argintului. – Din fr. argentan. DOOM
argentán (aliaj) s. n.
argentanul
ARGENTÁN s. n. Varietate de alpaca2, având culoarea argintului. – Din fr. argentan. DOOM
argentán (aliaj) s. n.
argentanului
ARGENTÁN s. n. Varietate de alpaca2, având culoarea argintului. – Din fr. argentan. DOOM
argentán (aliaj) s. n.
argentea
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.
argenti
ARGENTI- Element prim de compunere savantă cu sensul de „argint”, „în legătură cu (sau ca) argintul”. [Var. argento-. / < fr. argenti- < lat. argentum].
argentifer
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentifera
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentifere
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentiferei
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentiferele
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentiferelor
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentiferi
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentiferii
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentiferilor
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentiferul
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentiferului
ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argentifer. – Din fr. argentifère. DOOM
argentifér adj. m., pl. argentiféri; f. argentiféră, pl. argentifére
argentin
ARGENTÍN s. n. Praf de staniu folosit în imprimarea textilă și la fabricarea hârtiei. – Din fr. argentine. DOOM
argentín (praf de staniu) s. n.
argentinian
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinian
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentiniana
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentiniana
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentiniano
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentiniano
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinianul
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinianul
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinianule
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinianule
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinianului
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinianului
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentiniene
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentiniene
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentiniene
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinienei
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinienei
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinienele
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinienele
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinienelor
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinienelor
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinieni
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinieni
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinienii
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinienii
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinienilor
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinienilor
ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f., adj. Persoană care face parte din populația Argentinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina ori la argentinieni. [Pr.: -ní-an] – Argentina (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argentinián (-ni-an) adj. m., s. m., pl. argentiniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. argentiniánă, pl. argentiniéne
argentinul
ARGENTÍN s. n. Praf de staniu folosit în imprimarea textilă și la fabricarea hârtiei. – Din fr. argentine. DOOM
argentín (praf de staniu) s. n.
argentinului
ARGENTÍN s. n. Praf de staniu folosit în imprimarea textilă și la fabricarea hârtiei. – Din fr. argentine. DOOM
argentín (praf de staniu) s. n.
argentit
ARGENTÍT s. n. Minereu de argint care cristalizează în sistemul cubic sau rombic, în cristale cenușii. – Din fr. argentite. DOOM
argentít s. n.
argentitul
ARGENTÍT s. n. Minereu de argint care cristalizează în sistemul cubic sau rombic, în cristale cenușii. – Din fr. argentite. DOOM
argentít s. n.
argentitului
ARGENTÍT s. n. Minereu de argint care cristalizează în sistemul cubic sau rombic, în cristale cenușii. – Din fr. argentite. DOOM
argentít s. n.
argento
ARGENTO- v. argenti-.
argentometre
ARGENTOMÉTRU, argentometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea conținutului de argint al unei soluții. – Din fr. argentomètre. DOOM
argentométru (-me-tru) s. n., art. argentométrul; pl. argentométre
argentometrele
ARGENTOMÉTRU, argentometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea conținutului de argint al unei soluții. – Din fr. argentomètre. DOOM
argentométru (-me-tru) s. n., art. argentométrul; pl. argentométre
argentometrelor
ARGENTOMÉTRU, argentometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea conținutului de argint al unei soluții. – Din fr. argentomètre. DOOM
argentométru (-me-tru) s. n., art. argentométrul; pl. argentométre
argentometru
ARGENTOMÉTRU, argentometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea conținutului de argint al unei soluții. – Din fr. argentomètre. DOOM
argentométru (-me-tru) s. n., art. argentométrul; pl. argentométre
argentometrul
ARGENTOMÉTRU, argentometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea conținutului de argint al unei soluții. – Din fr. argentomètre. DOOM
argentométru (-me-tru) s. n., art. argentométrul; pl. argentométre
argentometrului
ARGENTOMÉTRU, argentometre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea conținutului de argint al unei soluții. – Din fr. argentomètre. DOOM
argentométru (-me-tru) s. n., art. argentométrul; pl. argentométre
argentotipia
ARGENTOTIPÍE, argentotipii, s. f. Procedeu de multiplicare prin fotoreproducere. – Din fr. argentotypie. DOOM
argentotipíe s. f., art. argentotipía, g.-d. argentotipíi, art. argentotipíei
argentotipie
ARGENTOTIPÍE, argentotipii, s. f. Procedeu de multiplicare prin fotoreproducere. – Din fr. argentotypie. DOOM
argentotipíe s. f., art. argentotipía, g.-d. argentotipíi, art. argentotipíei
argentotipiei
ARGENTOTIPÍE, argentotipii, s. f. Procedeu de multiplicare prin fotoreproducere. – Din fr. argentotypie. DOOM
argentotipíe s. f., art. argentotipía, g.-d. argentotipíi, art. argentotipíei
argentotipii
ARGENTOTIPÍE, argentotipii, s. f. Procedeu de multiplicare prin fotoreproducere. – Din fr. argentotypie. DOOM
argentotipíe s. f., art. argentotipía, g.-d. argentotipíi, art. argentotipíei
argentotipiile
ARGENTOTIPÍE, argentotipii, s. f. Procedeu de multiplicare prin fotoreproducere. – Din fr. argentotypie. DOOM
argentotipíe s. f., art. argentotipía, g.-d. argentotipíi, art. argentotipíei
argentotipiilor
ARGENTOTIPÍE, argentotipii, s. f. Procedeu de multiplicare prin fotoreproducere. – Din fr. argentotypie. DOOM
argentotipíe s. f., art. argentotipía, g.-d. argentotipíi, art. argentotipíei
argeșean
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșean
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșeana
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșeanca
ARGEȘEÁNCĂ, argeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Argeș. – Argeșean + suf. -că. DOOM
argeșeáncă s. f., g.-d. art. argeșéncei; pl. argeșénce
argeșeanco
ARGEȘEÁNCĂ, argeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Argeș. – Argeșean + suf. -că. DOOM
argeșeáncă s. f., g.-d. art. argeșéncei; pl. argeșénce
argeșeanul
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșeanului
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșence
ARGEȘEÁNCĂ, argeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Argeș. – Argeșean + suf. -că. DOOM
argeșeáncă s. f., g.-d. art. argeșéncei; pl. argeșénce
argeșencei
ARGEȘEÁNCĂ, argeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Argeș. – Argeșean + suf. -că. DOOM
argeșeáncă s. f., g.-d. art. argeșéncei; pl. argeșénce
argeșencele
ARGEȘEÁNCĂ, argeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Argeș. – Argeșean + suf. -că. DOOM
argeșeáncă s. f., g.-d. art. argeșéncei; pl. argeșénce
argeșencelor
ARGEȘEÁNCĂ, argeșence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din județul Argeș. – Argeșean + suf. -că. DOOM
argeșeáncă s. f., g.-d. art. argeșéncei; pl. argeșénce
argeșene
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșenei
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșenele
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșenelor
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșeni
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșenii
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
argeșenilor
ARGEȘEÁN, -Ă, argeșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din județul Argeș. 2. Adj. Care aparține județului Argeș sau argeșenilor (1), referitor la județul Argeș ori la argeșeni. – Argeș (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
argeșeán adj. m., s. m., pl. argeșéni; adj. f. argeșeánă, pl. argeșéne
arghezian
ARGHEZIÁN, -Ă, arghezieni, -e, adj. De Arghezi, al lui Arghezi; în maniera lui Arghezi. [Pr.: -zi-an] – Arghezi (n.pr.) + suf. -ian.
arghirie
-ARGHIRÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „în legătură cu banii”, „argint”, „bani”. [Cf. it. argiria].
arghiro
ARGHIRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în legătură cu banii”, „argint”, „bani”. [Var. -argir. / cf. it. argiro- < gr. argyros – argint].
arghirofil
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofil
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofila
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofila
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofile
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofile
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilei
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilei
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilele
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilele
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilelor
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilelor
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofili
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofili
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilia
ARGHIROFILÍE s. f. (Livr.) Lăcomie de bani. – Din ngr. arghirofilía. DOOM
arghirofilíe (livr.) s. f., art. arghirofilía, g.-d. arghirofilíi, art. arghirofilíei
arghirofilie
ARGHIROFILÍE s. f. (Livr.) Lăcomie de bani. – Din ngr. arghirofilía. DOOM
arghirofilíe (livr.) s. f., art. arghirofilía, g.-d. arghirofilíi, art. arghirofilíei
arghirofiliei
ARGHIROFILÍE s. f. (Livr.) Lăcomie de bani. – Din ngr. arghirofilía. DOOM
arghirofilíe (livr.) s. f., art. arghirofilía, g.-d. arghirofilíi, art. arghirofilíei
arghirofilii
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilii
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilii
ARGHIROFILÍE s. f. (Livr.) Lăcomie de bani. – Din ngr. arghirofilía. DOOM
arghirofilíe (livr.) s. f., art. arghirofilía, g.-d. arghirofilíi, art. arghirofilíei
arghirofililor
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofililor
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilul
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilul
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilului
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
arghirofilului
ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos. DOOM
arghirofíl (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofíli; adj. f., s. f. arghirofílă, pl. arghirofíle
argila
ARGÍLĂ, argile, s. f. Rocă sedimentară alcătuită dintr-un amestec de silicați și din fragmente de cuarț, mică etc., întrebuințată în olărie, la lucrări de construcție, în sculptură etc.; lut. – Din fr. argile, lat. argilla. DOOM
argílă s. f., g.-d. art. argílei; pl. argíle
argile
ARGÍLĂ, argile, s. f. Rocă sedimentară alcătuită dintr-un amestec de silicați și din fragmente de cuarț, mică etc., întrebuințată în olărie, la lucrări de construcție, în sculptură etc.; lut. – Din fr. argile, lat. argilla. DOOM
argílă s. f., g.-d. art. argílei; pl. argíle
argilei
ARGÍLĂ, argile, s. f. Rocă sedimentară alcătuită dintr-un amestec de silicați și din fragmente de cuarț, mică etc., întrebuințată în olărie, la lucrări de construcție, în sculptură etc.; lut. – Din fr. argile, lat. argilla. DOOM
argílă s. f., g.-d. art. argílei; pl. argíle
argilele
ARGÍLĂ, argile, s. f. Rocă sedimentară alcătuită dintr-un amestec de silicați și din fragmente de cuarț, mică etc., întrebuințată în olărie, la lucrări de construcție, în sculptură etc.; lut. – Din fr. argile, lat. argilla. DOOM
argílă s. f., g.-d. art. argílei; pl. argíle
argilelor
ARGÍLĂ, argile, s. f. Rocă sedimentară alcătuită dintr-un amestec de silicați și din fragmente de cuarț, mică etc., întrebuințată în olărie, la lucrări de construcție, în sculptură etc.; lut. – Din fr. argile, lat. argilla. DOOM
argílă s. f., g.-d. art. argílei; pl. argíle
argilifer
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argilifera
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argilifere
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argiliferei
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argiliferele
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argiliferelor
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argiliferi
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argiliferii
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argiliferilor
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argiliferul
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argiliferului
ARGILIFÉR, -Ă, argiliferi, -e, adj. Argilos. – Din fr. argillifère. DOOM
argilifér adj. m., pl. argiliféri; f. argiliféră, pl. argilifére
argilit
ARGILÍT s. n. Rocă rezultată din recristalizarea argilei. – Din fr. argilite. DOOM
argilít s. n.
argilitul
ARGILÍT s. n. Rocă rezultată din recristalizarea argilei. – Din fr. argilite. DOOM
argilít s. n.
argilitului
ARGILÍT s. n. Rocă rezultată din recristalizarea argilei. – Din fr. argilite. DOOM
argilít s. n.
argiliza
ARGILIZÁ vb. I. tr., refl. A produce fenomenul de argilizare. [< argilă + -iza].
argilizare
ARGILIZÁRE s.f. 1. Formarea de minerale argiloase prin alterarea silicaților. 2. Metodă de impermeabilizare a unei roci față de apă prin umplerea fisurilor cu argilă. [< argiliza]. DOOM
argilizáre s. f., g.-d. art. argilizắrii
argilizarea
ARGILIZÁRE s.f. 1. Formarea de minerale argiloase prin alterarea silicaților. 2. Metodă de impermeabilizare a unei roci față de apă prin umplerea fisurilor cu argilă. [< argiliza]. DOOM
argilizáre s. f., g.-d. art. argilizắrii
argilizat
ARGILIZÁ vb. I. tr., refl. A produce fenomenul de argilizare. [< argilă + -iza].
argilizări
ARGILIZÁRE s.f. 1. Formarea de minerale argiloase prin alterarea silicaților. 2. Metodă de impermeabilizare a unei roci față de apă prin umplerea fisurilor cu argilă. [< argiliza]. DOOM
argilizáre s. f., g.-d. art. argilizắrii
argilizării
ARGILIZÁRE s.f. 1. Formarea de minerale argiloase prin alterarea silicaților. 2. Metodă de impermeabilizare a unei roci față de apă prin umplerea fisurilor cu argilă. [< argiliza]. DOOM
argilizáre s. f., g.-d. art. argilizắrii
argilizările
ARGILIZÁRE s.f. 1. Formarea de minerale argiloase prin alterarea silicaților. 2. Metodă de impermeabilizare a unei roci față de apă prin umplerea fisurilor cu argilă. [< argiliza]. DOOM
argilizáre s. f., g.-d. art. argilizắrii
argilizărilor
ARGILIZÁRE s.f. 1. Formarea de minerale argiloase prin alterarea silicaților. 2. Metodă de impermeabilizare a unei roci față de apă prin umplerea fisurilor cu argilă. [< argiliza]. DOOM
argilizáre s. f., g.-d. art. argilizắrii
argiloasa
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
argiloase
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
argiloasei
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
argiloasele
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
argiloaselor
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
argilos
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
argilosul
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
argilosului
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
argiloși
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
argiloșii
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
argiloșilor
ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus. DOOM
argilós adj. m., pl. argilóși; f. argiloásă, pl. argiloáse
arginaza
ARGINÁZĂ s. f. (Biol.) Enzimă solubilă conținută în cantitate mare în ficatul mamiferelor. – Din fr. arginase. DOOM
argináză s. f., g.-d. art. arginázei
arginaze
ARGINÁZĂ s. f. (Biol.) Enzimă solubilă conținută în cantitate mare în ficatul mamiferelor. – Din fr. arginase. DOOM
argináză s. f., g.-d. art. arginázei
arginazei
ARGINÁZĂ s. f. (Biol.) Enzimă solubilă conținută în cantitate mare în ficatul mamiferelor. – Din fr. arginase. DOOM
argináză s. f., g.-d. art. arginázei
arginină
ARGINÍNĂ s. f. (Biol.) Aminoacid care există în proteine și participă la sinteza ureii în ficat. – Din fr. arginine. DOOM
arginínă s. f., g.-d. art. arginínei
argint
ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum. DOOM
argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
arginta
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintai
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintam
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintar
ARGINTÁR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (1). – Argint + suf. -ar. DOOM
argintár (rar) s. m., pl. argintári
argintare
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintare
ARGINTÁRE, argintări, s. f. Acțiunea de a arginta. – V. arginta. DOOM
argintáre s. f., g.-d. art. argintắrii; pl. argintắri
argintarea
ARGINTÁRE, argintări, s. f. Acțiunea de a arginta. – V. arginta. DOOM
argintáre s. f., g.-d. art. argintắrii; pl. argintắri
argintari
ARGINTÁR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (1). – Argint + suf. -ar. DOOM
argintár (rar) s. m., pl. argintári
argintarii
ARGINTÁR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (1). – Argint + suf. -ar. DOOM
argintár (rar) s. m., pl. argintári
argintarilor
ARGINTÁR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (1). – Argint + suf. -ar. DOOM
argintár (rar) s. m., pl. argintári
argintarul
ARGINTÁR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (1). – Argint + suf. -ar. DOOM
argintár (rar) s. m., pl. argintári
argintarului
ARGINTÁR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (1). – Argint + suf. -ar. DOOM
argintár (rar) s. m., pl. argintári
argintară
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintarăm
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintarăți
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintase
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintasem
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintaseră
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintaserăm
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintaserăți
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintaseși
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintaseți
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintat
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintat
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintata
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintate
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintatei
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintatele
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintatelor
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintatul
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintatului
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintau
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintași
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintați
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintați
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintații
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintaților
ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.
argintează
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintez
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
arginteze
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintezi
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
arginti
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintia
ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (1); argintos. ♦ Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Argint + suf. -iu. DOOM
argintíu adj. m., f. argintíe; pl. m. și f. argintíi
argintie
ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (1); argintos. ♦ Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Argint + suf. -iu. DOOM
argintíu adj. m., f. argintíe; pl. m. și f. argintíi
argintiei
ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (1); argintos. ♦ Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Argint + suf. -iu. DOOM
argintíu adj. m., f. argintíe; pl. m. și f. argintíi
argintii
ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (1); argintos. ♦ Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Argint + suf. -iu. DOOM
argintíu adj. m., f. argintíe; pl. m. și f. argintíi
argintiii
ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (1); argintos. ♦ Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Argint + suf. -iu. DOOM
argintíu adj. m., f. argintíe; pl. m. și f. argintíi
argintiile
ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (1); argintos. ♦ Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Argint + suf. -iu. DOOM
argintíu adj. m., f. argintíe; pl. m. și f. argintíi
argintiilor
ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (1); argintos. ♦ Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Argint + suf. -iu. DOOM
argintíu adj. m., f. argintíe; pl. m. și f. argintíi
argintire
ARGINTÍ vb. IV v. arginta.
argintit
ARGINTÍ vb. IV v. arginta.
argintiu
ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (1); argintos. ♦ Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Argint + suf. -iu. DOOM
argintíu adj. m., f. argintíe; pl. m. și f. argintíi
argintiul
ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (1); argintos. ♦ Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Argint + suf. -iu. DOOM
argintíu adj. m., f. argintíe; pl. m. și f. argintíi
argintiului
ARGINTÍU, -ÍE, argintii, adj. (Adesea fig.) Care are culoarea și strălucirea argintului (1); argintos. ♦ Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cristalin, limpede. – Argint + suf. -iu. DOOM
argintíu adj. m., f. argintíe; pl. m. și f. argintíi
argintoasa
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintoase
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintoasei
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintoasele
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintoaselor
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintos
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintosul
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintosului
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintoși
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintoșii
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintoșilor
ARGINTÓS, -OÁSĂ, argintoși, -oase, adj. 1. Argentifer. 2. (Înv.) Argintiu. – Argint + suf. -os. DOOM
argintós adj. m., pl. argintóși; f. argintoásă, pl. argintoáse
argintui
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuia
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiai
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiam
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiască
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiau
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiați
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiesc
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiește
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiești
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuii
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuim
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuind
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuire
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiră
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuirăm
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuirăți
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuise
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuisem
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiseră
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiserăm
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiserăți
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiseși
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiseți
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuit
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuit
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintuita
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintuite
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintuitei
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintuitele
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintuitelor
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintuitul
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintuitului
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintuiși
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiți
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui. DOOM
argintuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 să argintuiáscă
argintuiți
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintuiții
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintuiților
ARGINTUÍT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
argintul
ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum. DOOM
argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
argintului
ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum. DOOM
argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
arginturi
ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum. DOOM
argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
arginturile
ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum. DOOM
argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
arginturilor
ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum. DOOM
argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
argintând
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintînd
ARGINTÍ vb. IV v. arginta. DOOM
argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză
argintări
ARGINTÁRE, argintări, s. f. Acțiunea de a arginta. – V. arginta. DOOM
argintáre s. f., g.-d. art. argintắrii; pl. argintắri
argintăria
ARGINTĂRÍE, argintării, s. f. 1. Obiecte de argint (1). 2. Magazin în care se vând obiecte de argint. – Argint + suf. -ărie. DOOM
argintăríe s. f., art. argintăría, g.-d. art. argintăríei; pl. argintăríi, art. argintăríile
argintărie
ARGINTĂRÍE, argintării, s. f. 1. Obiecte de argint (1). 2. Magazin în care se vând obiecte de argint. – Argint + suf. -ărie. DOOM
argintăríe s. f., art. argintăría, g.-d. art. argintăríei; pl. argintăríi, art. argintăríile
argintăriei
ARGINTĂRÍE, argintării, s. f. 1. Obiecte de argint (1). 2. Magazin în care se vând obiecte de argint. – Argint + suf. -ărie. DOOM
argintăríe s. f., art. argintăría, g.-d. art. argintăríei; pl. argintăríi, art. argintăríile
argintării
ARGINTÁRE, argintări, s. f. Acțiunea de a arginta. – V. arginta. DOOM
argintáre s. f., g.-d. art. argintắrii; pl. argintắri
argintării
ARGINTĂRÍE, argintării, s. f. 1. Obiecte de argint (1). 2. Magazin în care se vând obiecte de argint. – Argint + suf. -ărie. DOOM
argintăríe s. f., art. argintăría, g.-d. art. argintăríei; pl. argintăríi, art. argintăríile
argintăriile
ARGINTĂRÍE, argintării, s. f. 1. Obiecte de argint (1). 2. Magazin în care se vând obiecte de argint. – Argint + suf. -ărie. DOOM
argintăríe s. f., art. argintăría, g.-d. art. argintăríei; pl. argintăríi, art. argintăríile
argintăriilor
ARGINTĂRÍE, argintării, s. f. 1. Obiecte de argint (1). 2. Magazin în care se vând obiecte de argint. – Argint + suf. -ărie. DOOM
argintăríe s. f., art. argintăría, g.-d. art. argintăríei; pl. argintăríi, art. argintăríile
argintările
ARGINTÁRE, argintări, s. f. Acțiunea de a arginta. – V. arginta. DOOM
argintáre s. f., g.-d. art. argintắrii; pl. argintắri
argintărilor
ARGINTÁRE, argintări, s. f. Acțiunea de a arginta. – V. arginta. DOOM
argintáre s. f., g.-d. art. argintắrii; pl. argintắri
argințel
ARGINȚÉL (1, 3) s. n., (2) arginței, s. m. Diminutiv al lui argint. 1. v. argint (1). Un cal... Cu șaua de arginței. ȘEZ. I 183. Măi bădiță de departe, Mai trimite-mi cîte-o carte... O scrie cu arginței, Că de-acela-i puțintel! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (Rar) v. argint (2). (Atestat în forma regională argințăl) Ci să-mi vii cu voie bună... Că nu beu binele tău, Dar beu argințălul mieu. SEVASTOS, C. 262. 3. Culoare, luciu ca de argint (1). Porumb alb, cu gușa verde. Cu penițe zugrăvite, C-ochi în cap de pietre scumpe: Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39.
argințele
ARGINȚÍCĂ, argințele, s. f. Arbust cu flori mari, albe și cu frunze verzi, lucitoare pe partea superioară și albe pe cea inferioară (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ică. DOOM
argințícă s. f., g.-d. art. argințélei; pl. argințéle, art. argințélele
argințelei
ARGINȚÍCĂ, argințele, s. f. Arbust cu flori mari, albe și cu frunze verzi, lucitoare pe partea superioară și albe pe cea inferioară (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ică. DOOM
argințícă s. f., g.-d. art. argințélei; pl. argințéle, art. argințélele
argințelele
ARGINȚÍCĂ, argințele, s. f. Arbust cu flori mari, albe și cu frunze verzi, lucitoare pe partea superioară și albe pe cea inferioară (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ică. DOOM
argințícă s. f., g.-d. art. argințélei; pl. argințéle, art. argințélele
argințelelor
ARGINȚÍCĂ, argințele, s. f. Arbust cu flori mari, albe și cu frunze verzi, lucitoare pe partea superioară și albe pe cea inferioară (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ică. DOOM
argințícă s. f., g.-d. art. argințélei; pl. argințéle, art. argințélele
arginți
ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum. DOOM
argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
arginți
arginți s. m. pl. monede
argințica
ARGINȚÍCĂ, argințele, s. f. Arbust cu flori mari, albe și cu frunze verzi, lucitoare pe partea superioară și albe pe cea inferioară (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ică. DOOM
argințícă s. f., g.-d. art. argințélei; pl. argințéle, art. argințélele
arginții
ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum. DOOM
argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
arginților
ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum. DOOM
argínt2 (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag
argir
-ARGÍR v. arghiro-.
argirism
ARGIRÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu săruri de argint; argiroză. – Din fr. argyrisme. DOOM
argirísm s. n.
argirismul
ARGIRÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu săruri de argint; argiroză. – Din fr. argyrisme. DOOM
argirísm s. n.
argirismului
ARGIRÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu săruri de argint; argiroză. – Din fr. argyrisme. DOOM
argirísm s. n.
argirit
ARGIRÍT s.n. Argentit. [< fr. argyrite].
argirofil
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argirofila
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argirofile
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argirofilei
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argirofilele
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argirofilelor
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argirofili
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argirofilii
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argirofililor
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argirofilul
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argirofilului
ARGIROFÍL, -Ă adj. Care are afinitate pentru sărurile de argint. (< eng. argyrophile, germ. argyrophil)
argiroza
ARGIRÓZĂ s. f. (Med.) Argirism. – Din fr. argyrose. DOOM
argiróză s. f., g.-d. art. argirózei
argiroze
ARGIRÓZĂ s. f. (Med.) Argirism. – Din fr. argyrose. DOOM
argiróză s. f., g.-d. art. argirózei
argirozei
ARGIRÓZĂ s. f. (Med.) Argirism. – Din fr. argyrose. DOOM
argiróză s. f., g.-d. art. argirózei
argo
Argo, numele faimoasei corăbii – construite de Argus, fiul lui Phrixus, – care l-a purtat pe Iason împreună cu însoțitorii lui spre Colchis, în căutarea Lînii de Aur (v. Argonautae). DOOM
*Árgo (nava argonauților, grup de constelații) s. propriu f.
argol
ARGÓL s.n. (Chim.) Depozit de cristale roșietice-cafenii, compus în special din tartrat acid de potasiu, care se formează pe pereții vaselor în care fermentează mustul. [Cf. fr. argol].
argolul
ARGÓL s.n. (Chim.) Depozit de cristale roșietice-cafenii, compus în special din tartrat acid de potasiu, care se formează pe pereții vaselor în care fermentează mustul. [Cf. fr. argol].
argolului
ARGÓL s.n. (Chim.) Depozit de cristale roșietice-cafenii, compus în special din tartrat acid de potasiu, care se formează pe pereții vaselor în care fermentează mustul. [Cf. fr. argol].
argon
ARGÓN s. n. Gaz rar, incolor și inodor, care se găsește în atmosferă și care servește la umplerea unor becuri electrice, a unor tuburi luminiscente pentru reclame și la sudarea cu arc electric. – Din fr. argon. DOOM
argón s. n.; simb. Ar
argonaut
ARGONAÚT, argonauți, s. m. 1. (Mitol.) Nume dat eroilor antici greci care au călătorit pe corabia Argo spre Colhida ca să aducă Lâna de aur. ♦ Fig. Navigator îndrăzneț. 2. Specie de moluscă cefalopodă din apele tropicale (Argonauta argo). – Din fr. argonaute. DOOM
argonaút s. m., pl. argonaúți
argonautae
Argonautae, cei cincizeci de eroi care au alcătuit echipajul corăbiei Argo. Printre ei se numărau: Heracles, Orpheus, Castor, Pollux, Theseus etc. Argonauții l-au însoțit pe Iason în faimoasa expediție organizată de acesta, la porunca lui Pelias, regele din Iolcus, care-i ceruse să-i aducă Lîna de Aur (v. și Pelias). După un drum lung, pe mare, drum presărat cu multe peripeții, corabia argonauților a ajuns în Colchis. Acolo regele Aeetes le-a făgăduit că le va da Lîna de Aur după ce Iason va fi săvîrșit o serie de isprăvi: el trebuia să are un cîmp înjugînd la același plug doi tauri cu copite de aramă și care scoteau flăcări pe nări, după care urma să semene acolo dinții unui dragon. Din această sămînță neobișnuită avea să iasă un neam de războinici, pe care trebuia să-i biruie în luptă. Cu ajutorul Medeei (v. Medea), fiica lui Aeetes, care se pricepea la vrăji, Iason a izbutit să iasă victorios din toate aceste încercări. La sfîrșit Aeetes n-a mai vrut însă să-și țină făgăduiala. Atunci, sprijinit din nou de Medea, căreia i-a făgăduit s-o ia în căsătorie, Iason a reușit să fure prețioasa Lînă de Aur și să fugă cu ea. Din nou datorită Medeei, pe care a luat-o cu el, corabia a scăpat de urmărirea lui Aeetes, care se luase după fugari (v. Absyrtus, Aeetes, Medea și Iason). Pe drum, la întoarcere, argonauții au avut de înfruntat alte numeroase vitregii ale sorții, după care, în cele din urmă, au ajuns cu bine în patrie.
argonautul
ARGONAÚT, argonauți, s. m. 1. (Mitol.) Nume dat eroilor antici greci care au călătorit pe corabia Argo spre Colhida ca să aducă Lâna de aur. ♦ Fig. Navigator îndrăzneț. 2. Specie de moluscă cefalopodă din apele tropicale (Argonauta argo). – Din fr. argonaute. DOOM
argonaút s. m., pl. argonaúți
argonautului
ARGONAÚT, argonauți, s. m. 1. (Mitol.) Nume dat eroilor antici greci care au călătorit pe corabia Argo spre Colhida ca să aducă Lâna de aur. ♦ Fig. Navigator îndrăzneț. 2. Specie de moluscă cefalopodă din apele tropicale (Argonauta argo). – Din fr. argonaute. DOOM
argonaút s. m., pl. argonaúți
argonauți
ARGONAÚT, argonauți, s. m. 1. (Mitol.) Nume dat eroilor antici greci care au călătorit pe corabia Argo spre Colhida ca să aducă Lâna de aur. ♦ Fig. Navigator îndrăzneț. 2. Specie de moluscă cefalopodă din apele tropicale (Argonauta argo). – Din fr. argonaute. DOOM
argonaút s. m., pl. argonaúți
argonauții
ARGONAÚT, argonauți, s. m. 1. (Mitol.) Nume dat eroilor antici greci care au călătorit pe corabia Argo spre Colhida ca să aducă Lâna de aur. ♦ Fig. Navigator îndrăzneț. 2. Specie de moluscă cefalopodă din apele tropicale (Argonauta argo). – Din fr. argonaute. DOOM
argonaút s. m., pl. argonaúți
argonauților
ARGONAÚT, argonauți, s. m. 1. (Mitol.) Nume dat eroilor antici greci care au călătorit pe corabia Argo spre Colhida ca să aducă Lâna de aur. ♦ Fig. Navigator îndrăzneț. 2. Specie de moluscă cefalopodă din apele tropicale (Argonauta argo). – Din fr. argonaute. DOOM
argonaút s. m., pl. argonaúți
argonul
ARGÓN s. n. Gaz rar, incolor și inodor, care se găsește în atmosferă și care servește la umplerea unor becuri electrice, a unor tuburi luminiscente pentru reclame și la sudarea cu arc electric. – Din fr. argon. DOOM
argón s. n.; simb. Ar
argonului
ARGÓN s. n. Gaz rar, incolor și inodor, care se găsește în atmosferă și care servește la umplerea unor becuri electrice, a unor tuburi luminiscente pentru reclame și la sudarea cu arc electric. – Din fr. argon. DOOM
argón s. n.; simb. Ar
argos
ARGÓS adj. m. (Grecism; despre preoți) Căruia i s-a interzis pentru câtva timp să slujească în biserică. – Ngr. argos. DOOM
*árgos (nume de loc) s. propriu n.
argosi
ARGOSÍ, argosesc, vb. IV Tranz. (Grecism) A opri (o perioadă oarecare) pe un preot de a sluji în biserică. – Din argos.
argotic
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argotica
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argotice
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argoticei
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argoticele
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argoticelor
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argotici
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argoticii
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argoticilor
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argoticul
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argoticului
ARGÓTIC, -Ă, argotici, -ce, adj. Care aparține argoului, privitor la argou, de argou. – Din fr. argotique. DOOM
argótic adj. m., pl. argótici; f. argótică, pl. argótice
argou
ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. – Din fr. argot. DOOM
argóu (limbaj) s. n., art. argóul; pl. argóuri
argoul
ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. – Din fr. argot. DOOM
argóu (limbaj) s. n., art. argóul; pl. argóuri
argoului
ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. – Din fr. argot. DOOM
argóu (limbaj) s. n., art. argóul; pl. argóuri
argouri
ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. – Din fr. argot. DOOM
argóu (limbaj) s. n., art. argóul; pl. argóuri
argourile
ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. – Din fr. argot. DOOM
argóu (limbaj) s. n., art. argóul; pl. argóuri
argourilor
ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. – Din fr. argot. DOOM
argóu (limbaj) s. n., art. argóul; pl. argóuri
argument
ARGUMÉNT, argumente, s. n. 1. Raționament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmații. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcții. – Din fr. argument, lat. argumentum. DOOM
argumént s. n., pl. arguménte
argumenta
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentai
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentam
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentare
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentare
ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta. DOOM
argumentáre s. f., g.-d. art. argumentắrii; pl. argumentắri
argumentarea
ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta. DOOM
argumentáre s. f., g.-d. art. argumentắrii; pl. argumentắri
argumentară
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentarăm
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentarăți
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentase
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentasem
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentaseră
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentaserăm
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentaserăți
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentaseși
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentaseți
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentat
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentat
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentata
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentate
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentatei
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentatele
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentatelor
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentatul
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentatului
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentau
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentași
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentați
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentați
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentația
ARGUMENTAȚIÚNE s. f. v. argumentație. DOOM
argumentáție (-ți-e) s. f., art. argumentáția (-ți-a), g.-d. art. argumentáției; pl. argumentáții, art. argumentáțiile (-ți-i-)
argumentație
ARGUMENTAȚIÚNE s. f. v. argumentație. DOOM
argumentáție (-ți-e) s. f., art. argumentáția (-ți-a), g.-d. art. argumentáției; pl. argumentáții, art. argumentáțiile (-ți-i-)
argumentației
ARGUMENTAȚIÚNE s. f. v. argumentație. DOOM
argumentáție (-ți-e) s. f., art. argumentáția (-ți-a), g.-d. art. argumentáției; pl. argumentáții, art. argumentáțiile (-ți-i-)
argumentații
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentații
ARGUMENTAȚIÚNE s. f. v. argumentație. DOOM
argumentáție (-ți-e) s. f., art. argumentáția (-ți-a), g.-d. art. argumentáției; pl. argumentáții, art. argumentáțiile (-ți-i-)
argumentațiile
ARGUMENTAȚIÚNE s. f. v. argumentație. DOOM
argumentáție (-ți-e) s. f., art. argumentáția (-ți-a), g.-d. art. argumentáției; pl. argumentáții, art. argumentáțiile (-ți-i-)
argumentațiilor
ARGUMENTAȚIÚNE s. f. v. argumentație. DOOM
argumentáție (-ți-e) s. f., art. argumentáția (-ți-a), g.-d. art. argumentáției; pl. argumentáții, art. argumentáțiile (-ți-i-)
argumentaților
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.
argumentațiune
ARGUMENTAȚIÚNE s. f. v. argumentație. DOOM
argumentáție (-ți-e) s. f., art. argumentáția (-ți-a), g.-d. art. argumentáției; pl. argumentáții, art. argumentáțiile (-ți-i-)
argumente
ARGUMÉNT, argumente, s. n. 1. Raționament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmații. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcții. – Din fr. argument, lat. argumentum. DOOM
argumént s. n., pl. arguménte
argumentează
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentele
ARGUMÉNT, argumente, s. n. 1. Raționament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmații. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcții. – Din fr. argument, lat. argumentum. DOOM
argumént s. n., pl. arguménte
argumentelor
ARGUMÉNT, argumente, s. n. 1. Raționament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmații. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcții. – Din fr. argument, lat. argumentum. DOOM
argumént s. n., pl. arguménte
argumentez
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumenteze
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentezi
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentul
ARGUMÉNT, argumente, s. n. 1. Raționament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmații. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcții. – Din fr. argument, lat. argumentum. DOOM
argumént s. n., pl. arguménte
argumentului
ARGUMÉNT, argumente, s. n. 1. Raționament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmații. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcții. – Din fr. argument, lat. argumentum. DOOM
argumént s. n., pl. arguménte
argumentând
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentînd
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. DOOM
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză
argumentări
ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta. DOOM
argumentáre s. f., g.-d. art. argumentắrii; pl. argumentắri
argumentării
ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta. DOOM
argumentáre s. f., g.-d. art. argumentắrii; pl. argumentắri
argumentările
ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta. DOOM
argumentáre s. f., g.-d. art. argumentắrii; pl. argumentắri
argumentărilor
ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta. DOOM
argumentáre s. f., g.-d. art. argumentắrii; pl. argumentắri
argus
ÁRGUS, arguși, s. m. Om cu privirea ageră, pătrunzătoare; om care păzește ceva cu mare grijă. – Din fr. argus. DOOM
*árgus (zeu) s. propriu m.
argusul
ÁRGUS, arguși, s. m. Om cu privirea ageră, pătrunzătoare; om care păzește ceva cu mare grijă. – Din fr. argus. DOOM
*árgus (zeu) s. propriu m.
argusului
ÁRGUS, arguși, s. m. Om cu privirea ageră, pătrunzătoare; om care păzește ceva cu mare grijă. – Din fr. argus. DOOM
*árgus (zeu) s. propriu m.
argut
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
arguta
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
argute
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
argutei
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
argutele
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
argutelor
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
argutul
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
argutului
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
arguși
ÁRGUS, arguși, s. m. Om cu privirea ageră, pătrunzătoare; om care păzește ceva cu mare grijă. – Din fr. argus. DOOM
*árgus (zeu) s. propriu m.
argușii
ÁRGUS, arguși, s. m. Om cu privirea ageră, pătrunzătoare; om care păzește ceva cu mare grijă. – Din fr. argus. DOOM
*árgus (zeu) s. propriu m.
argușilor
ÁRGUS, arguși, s. m. Om cu privirea ageră, pătrunzătoare; om care păzește ceva cu mare grijă. – Din fr. argus. DOOM
*árgus (zeu) s. propriu m.
arguți
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
arguția
ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia. DOOM
arguțíe (livr.) s. f., art. arguțía, g.-d. arguțíi, art. arguțíei
arguție
ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia. DOOM
arguțíe (livr.) s. f., art. arguțía, g.-d. arguțíi, art. arguțíei
arguției
ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia. DOOM
arguțíe (livr.) s. f., art. arguțía, g.-d. arguțíi, art. arguțíei
arguții
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
arguții
ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia. DOOM
arguțíe (livr.) s. f., art. arguțía, g.-d. arguțíi, art. arguțíei
arguțiile
ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia. DOOM
arguțíe (livr.) s. f., art. arguțía, g.-d. arguțíi, art. arguțíei
arguțiilor
ARGUȚÍE s. f. (Livr.) Argumentare sofistică bazată pe fapte nesemnificative sau nesigure; subtilitate exagerată în argumentare. – Din fr. argutie, lat. argutia. DOOM
arguțíe (livr.) s. f., art. arguțía, g.-d. arguțíi, art. arguțíei
arguților
ARGÚT, -Ă adj. 1. (Liv.) Ascuțit, penetrant. 2. (Bot.) Acuminat. [< lat. argutus].
argăsea
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăseai
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăseala
ARGĂSEÁLĂ, argăseli, s. f. 1. Argăsire. 2. (Concr.) Amestec de substanțe cu care se argăsesc pieile și blănurile. – Argăsi + suf. -eală. DOOM
argăseálă s. f., g.-d. art. argăsélii; pl. argăséli
argăseam
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsească
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăseau
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăseați
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăseli
ARGĂSEÁLĂ, argăseli, s. f. 1. Argăsire. 2. (Concr.) Amestec de substanțe cu care se argăsesc pieile și blănurile. – Argăsi + suf. -eală. DOOM
argăseálă s. f., g.-d. art. argăsélii; pl. argăséli
argăselii
ARGĂSEÁLĂ, argăseli, s. f. 1. Argăsire. 2. (Concr.) Amestec de substanțe cu care se argăsesc pieile și blănurile. – Argăsi + suf. -eală. DOOM
argăseálă s. f., g.-d. art. argăsélii; pl. argăséli
argăselile
ARGĂSEÁLĂ, argăseli, s. f. 1. Argăsire. 2. (Concr.) Amestec de substanțe cu care se argăsesc pieile și blănurile. – Argăsi + suf. -eală. DOOM
argăseálă s. f., g.-d. art. argăsélii; pl. argăséli
argăselilor
ARGĂSEÁLĂ, argăseli, s. f. 1. Argăsire. 2. (Concr.) Amestec de substanțe cu care se argăsesc pieile și blănurile. – Argăsi + suf. -eală. DOOM
argăseálă s. f., g.-d. art. argăsélii; pl. argăséli
argăsesc
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsește
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsești
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsi
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsii
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsim
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsind
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsire
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsire
ARGĂSÍRE, argăsiri, s. f. Acțiunea de a argăsi; argăseală (1), tăbăcire. – V. argăsi. DOOM
argăsíre s. f., g.-d. art. argăsírii; pl. argăsíri
argăsirea
ARGĂSÍRE, argăsiri, s. f. Acțiunea de a argăsi; argăseală (1), tăbăcire. – V. argăsi. DOOM
argăsíre s. f., g.-d. art. argăsírii; pl. argăsíri
argăsiri
ARGĂSÍRE, argăsiri, s. f. Acțiunea de a argăsi; argăseală (1), tăbăcire. – V. argăsi. DOOM
argăsíre s. f., g.-d. art. argăsírii; pl. argăsíri
argăsirii
ARGĂSÍRE, argăsiri, s. f. Acțiunea de a argăsi; argăseală (1), tăbăcire. – V. argăsi. DOOM
argăsíre s. f., g.-d. art. argăsírii; pl. argăsíri
argăsirile
ARGĂSÍRE, argăsiri, s. f. Acțiunea de a argăsi; argăseală (1), tăbăcire. – V. argăsi. DOOM
argăsíre s. f., g.-d. art. argăsírii; pl. argăsíri
argăsirilor
ARGĂSÍRE, argăsiri, s. f. Acțiunea de a argăsi; argăseală (1), tăbăcire. – V. argăsi. DOOM
argăsíre s. f., g.-d. art. argăsírii; pl. argăsíri
argăsiră
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsirăm
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsirăți
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsise
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsisem
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsiseră
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsiserăm
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsiserăți
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsiseși
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsiseți
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsit
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsit
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argăsit
ARGĂSÍT1 s. n. Faptul de a argăsi. – V. argăsi. DOOM
argăsít s. n.
argăsita
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argăsite
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argăsitei
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argăsitele
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argăsitelor
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argăsitoare
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitoarea
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitoarei
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitoarele
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitoarelor
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitor
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitori
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitorii
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitorilor
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitorul
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitorului
ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor. DOOM
!argăsitór adj. m., s. m., pl. argăsitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. argăsitoáre
argăsitul
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argăsitului
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argăsiși
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsiți
ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. lui argázo). DOOM
argăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argăsésc, imperf. 3 sg. argăseá; conj. prez. 3 să argăseáscă
argăsiți
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argăsiții
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argăsiților
ARGĂSÍT2, -Ă, argăsiți, -te, adj. (Despre piei, blănuri) Prelucrat pentru a deveni trainic și impermeabil; tăbăcit, (reg.) dubit, încrușit. – V. argăsi.
argățea
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățeai
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățeam
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățeasca
ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc. DOOM
argățésc (rar) adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști
argățească
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățeau
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățeați
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argăței
ARGĂȚÉL, argăței, s. m. (Rar) Diminutiv al lui argat. – Argat + suf. -el. DOOM
argățél (rar) s. m., pl. argățéi, art. argățéii
argățeii
ARGĂȚÉL, argăței, s. m. (Rar) Diminutiv al lui argat. – Argat + suf. -el. DOOM
argățél (rar) s. m., pl. argățéi, art. argățéii
argățeilor
ARGĂȚÉL, argăței, s. m. (Rar) Diminutiv al lui argat. – Argat + suf. -el. DOOM
argățél (rar) s. m., pl. argățéi, art. argățéii
argățel
ARGĂȚÉL, argăței, s. m. (Rar) Diminutiv al lui argat. – Argat + suf. -el. DOOM
argățél (rar) s. m., pl. argățéi, art. argățéii
argățelul
ARGĂȚÉL, argăței, s. m. (Rar) Diminutiv al lui argat. – Argat + suf. -el. DOOM
argățél (rar) s. m., pl. argățéi, art. argățéii
argățelului
ARGĂȚÉL, argăței, s. m. (Rar) Diminutiv al lui argat. – Argat + suf. -el. DOOM
argățél (rar) s. m., pl. argățéi, art. argățéii
argățesc
ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc. DOOM
argățésc (rar) adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști
argățesc
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățescul
ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc. DOOM
argățésc (rar) adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști
argățescului
ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc. DOOM
argățésc (rar) adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști
argățește
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățești
ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc. DOOM
argățésc (rar) adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști
argățești
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățeștii
ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc. DOOM
argățésc (rar) adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști
argățeștile
ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc. DOOM
argățésc (rar) adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști
argățeștilor
ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc. DOOM
argățésc (rar) adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști
argăți
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argăția
ARGĂȚÍE s. f. (Rar) Situația argatului; muncă de argat. – Argat + suf. -ie. DOOM
argățíe (rar) s. f., art. argățía, g.-d. argățíi, art. argățíei
argăție
ARGĂȚÍE s. f. (Rar) Situația argatului; muncă de argat. – Argat + suf. -ie. DOOM
argățíe (rar) s. f., art. argățía, g.-d. argățíi, art. argățíei
argăției
ARGĂȚÍE s. f. (Rar) Situația argatului; muncă de argat. – Argat + suf. -ie. DOOM
argățíe (rar) s. f., art. argățía, g.-d. argățíi, art. argățíei
argății
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argății
ARGĂȚÍE s. f. (Rar) Situația argatului; muncă de argat. – Argat + suf. -ie. DOOM
argățíe (rar) s. f., art. argățía, g.-d. argățíi, art. argățíei
argățim
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățime
ARGĂȚÍME s. f. Mulțime de argați; totalitatea argaților. – Argat + suf. -ime. DOOM
argățíme s. f., g.-d. art. argățímii
argățimea
ARGĂȚÍME s. f. Mulțime de argați; totalitatea argaților. – Argat + suf. -ime. DOOM
argățíme s. f., g.-d. art. argățímii
argățimi
ARGĂȚÍME s. f. Mulțime de argați; totalitatea argaților. – Argat + suf. -ime. DOOM
argățíme s. f., g.-d. art. argățímii
argățimii
ARGĂȚÍME s. f. Mulțime de argați; totalitatea argaților. – Argat + suf. -ime. DOOM
argățíme s. f., g.-d. art. argățímii
argățind
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățire
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățire
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat.
argățiră
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățirăm
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățirăți
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățise
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățisem
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățiseră
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățiserăm
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățiserăți
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățiseși
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățiseți
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățit
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățit
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat.
argățiși
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
argățiți
ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat. DOOM
argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă
arh
-ARH Element secund de compunere savantă cu semnificația „conducător”. [Scris și -arch. / cf. fr. -arque < gr. archein].
arhaic
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaica
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaice
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaicei
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaicele
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaicelor
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaici
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaicii
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaicilor
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaicul
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaicului
ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque. DOOM
arháic2 (-ha-ic) s. n.
arhaism
ARHAÍSM, arhaisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție etc. arhaică. – Din fr. archaïsme. DOOM
arhaísm s. n., pl. arhaísme
arhaisme
ARHAÍSM, arhaisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție etc. arhaică. – Din fr. archaïsme. DOOM
arhaísm s. n., pl. arhaísme
arhaismele
ARHAÍSM, arhaisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție etc. arhaică. – Din fr. archaïsme. DOOM
arhaísm s. n., pl. arhaísme
arhaismelor
ARHAÍSM, arhaisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție etc. arhaică. – Din fr. archaïsme. DOOM
arhaísm s. n., pl. arhaísme
arhaismul
ARHAÍSM, arhaisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție etc. arhaică. – Din fr. archaïsme. DOOM
arhaísm s. n., pl. arhaísme
arhaismului
ARHAÍSM, arhaisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție etc. arhaică. – Din fr. archaïsme. DOOM
arhaísm s. n., pl. arhaísme
arhaitate
ARHAITÁTE s. f. (Rar) Stare arhaică. [Pr.: -ha-i-] – Arha[ic] + -itate.
arhaitatea
ARHAITÁTE s. f. (Rar) Stare arhaică. [Pr.: -ha-i-] – Arha[ic] + -itate.
arhaități
ARHAITÁTE s. f. (Rar) Stare arhaică. [Pr.: -ha-i-] – Arha[ic] + -itate.
arhaității
ARHAITÁTE s. f. (Rar) Stare arhaică. [Pr.: -ha-i-] – Arha[ic] + -itate.
arhaiza
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizai
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizam
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizant
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizanta
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizante
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizantei
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizantele
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizantelor
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizantul
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizantului
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizanți
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizanții
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizanților
ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant. DOOM
arhaizánt (-ha-i-) adj. m., pl. arhaizánți; f. arhaizántă, pl. arhaizánte
arhaizare
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizare
ARHAIZÁRE, arhaizări, s. f. Acțiunea de a arhaiza și rezultatul ei. [Pr.: -ha-i-] – V. arhaiza.
arhaizarea
ARHAIZÁRE, arhaizări, s. f. Acțiunea de a arhaiza și rezultatul ei. [Pr.: -ha-i-] – V. arhaiza.
arhaizară
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizarăm
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizarăți
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizase
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizasem
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizaseră
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizaserăm
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizaserăți
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizaseși
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizaseți
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizat
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizat
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da un aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pron.: -ha-i-] – Din arhaic.
arhaizau
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizași
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizați
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizează
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizez
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizeze
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizezi
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizând
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizînd
ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pr.: -ha-i-] – Din arhaic. DOOM
arhaizá (a ~) (rar) (-ha-i-) vb., ind. prez. 3 arhaizeáză
arhaizări
ARHAIZÁRE, arhaizări, s. f. Acțiunea de a arhaiza și rezultatul ei. [Pr.: -ha-i-] – V. arhaiza.
arhaizării
ARHAIZÁRE, arhaizări, s. f. Acțiunea de a arhaiza și rezultatul ei. [Pr.: -ha-i-] – V. arhaiza.
arhaizările
ARHAIZÁRE, arhaizări, s. f. Acțiunea de a arhaiza și rezultatul ei. [Pr.: -ha-i-] – V. arhaiza.
arhaizărilor
ARHAIZÁRE, arhaizări, s. f. Acțiunea de a arhaiza și rezultatul ei. [Pr.: -ha-i-] – V. arhaiza.
arhanghel
ARHÁNGHEL, arhangheli, s. m. (Bis.) Căpetenie a îngerilor (cu rol de mare vestitor al tainelor lui Dumnezeu). – Din sl. arhangelŭ. DOOM
arhánghel s. m., pl. arhángheli
arhangheleasca
ARHANGHELÉSC, -EÁSCĂ, arhanghelești, adj. De arhanghel. – Arhanghel + suf. -esc.
arhanghelesc
ARHANGHELÉSC, -EÁSCĂ, arhanghelești, adj. De arhanghel. – Arhanghel + suf. -esc.
arhanghelescul
ARHANGHELÉSC, -EÁSCĂ, arhanghelești, adj. De arhanghel. – Arhanghel + suf. -esc.
arhanghelescului
ARHANGHELÉSC, -EÁSCĂ, arhanghelești, adj. De arhanghel. – Arhanghel + suf. -esc.
arhanghelești
ARHANGHELÉSC, -EÁSCĂ, arhanghelești, adj. De arhanghel. – Arhanghel + suf. -esc.
arhangheleștii
ARHANGHELÉSC, -EÁSCĂ, arhanghelești, adj. De arhanghel. – Arhanghel + suf. -esc.
arhangheleștile
ARHANGHELÉSC, -EÁSCĂ, arhanghelești, adj. De arhanghel. – Arhanghel + suf. -esc.
arhangheleștilor
ARHANGHELÉSC, -EÁSCĂ, arhanghelești, adj. De arhanghel. – Arhanghel + suf. -esc.
arhangheli
ARHÁNGHEL, arhangheli, s. m. (Bis.) Căpetenie a îngerilor (cu rol de mare vestitor al tainelor lui Dumnezeu). – Din sl. arhangelŭ. DOOM
arhánghel s. m., pl. arhángheli
arhanghelii
ARHÁNGHEL, arhangheli, s. m. (Bis.) Căpetenie a îngerilor (cu rol de mare vestitor al tainelor lui Dumnezeu). – Din sl. arhangelŭ. DOOM
arhánghel s. m., pl. arhángheli
arhanghelilor
ARHÁNGHEL, arhangheli, s. m. (Bis.) Căpetenie a îngerilor (cu rol de mare vestitor al tainelor lui Dumnezeu). – Din sl. arhangelŭ. DOOM
arhánghel s. m., pl. arhángheli
arhanghelul
ARHÁNGHEL, arhangheli, s. m. (Bis.) Căpetenie a îngerilor (cu rol de mare vestitor al tainelor lui Dumnezeu). – Din sl. arhangelŭ. DOOM
arhánghel s. m., pl. arhángheli
arhanghelului
ARHÁNGHEL, arhangheli, s. m. (Bis.) Căpetenie a îngerilor (cu rol de mare vestitor al tainelor lui Dumnezeu). – Din sl. arhangelŭ. DOOM
arhánghel s. m., pl. arhángheli
arhe
ARHE- v. arheo-.
arhegoane
ARHEGÓN, arhegoane, s. n. (Bot.) Organ feminin de reproducere, caracteristic pentru mușchi, ferigi și gimnosperme. – Din fr. archégone. DOOM
!arhegón s. n., pl. arhegoáne
arhegoanele
ARHEGÓN, arhegoane, s. n. (Bot.) Organ feminin de reproducere, caracteristic pentru mușchi, ferigi și gimnosperme. – Din fr. archégone. DOOM
!arhegón s. n., pl. arhegoáne
arhegoanelor
ARHEGÓN, arhegoane, s. n. (Bot.) Organ feminin de reproducere, caracteristic pentru mușchi, ferigi și gimnosperme. – Din fr. archégone. DOOM
!arhegón s. n., pl. arhegoáne
arhegon
ARHEGÓN, arhegoane, s. n. (Bot.) Organ feminin de reproducere, caracteristic pentru mușchi, ferigi și gimnosperme. – Din fr. archégone. DOOM
!arhegón s. n., pl. arhegoáne
arhegoniata
ARHEGONIÁTE s.f. pl. Grup de plante care au aceeași structură de arhegon și care cuprind mușchii și ferigile. [Pron. -ni-a-. / < it. archegoniate, lat. archegoniatae]. DOOM
!arhegoniátă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. arhegoniátei; pl. arhegoniáte
arhegoniate
ARHEGONIÁTE s.f. pl. Grup de plante care au aceeași structură de arhegon și care cuprind mușchii și ferigile. [Pron. -ni-a-. / < it. archegoniate, lat. archegoniatae]. DOOM
!arhegoniátă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. arhegoniátei; pl. arhegoniáte
arhegoniatei
ARHEGONIÁTE s.f. pl. Grup de plante care au aceeași structură de arhegon și care cuprind mușchii și ferigile. [Pron. -ni-a-. / < it. archegoniate, lat. archegoniatae]. DOOM
!arhegoniátă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. arhegoniátei; pl. arhegoniáte
arhegoniatele
ARHEGONIÁTE s.f. pl. Grup de plante care au aceeași structură de arhegon și care cuprind mușchii și ferigile. [Pron. -ni-a-. / < it. archegoniate, lat. archegoniatae]. DOOM
!arhegoniátă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. arhegoniátei; pl. arhegoniáte
arhegoniatelor
ARHEGONIÁTE s.f. pl. Grup de plante care au aceeași structură de arhegon și care cuprind mușchii și ferigile. [Pron. -ni-a-. / < it. archegoniate, lat. archegoniatae]. DOOM
!arhegoniátă (-ni-a-) s. f., g.-d. art. arhegoniátei; pl. arhegoniáte
arhegonul
ARHEGÓN, arhegoane, s. n. (Bot.) Organ feminin de reproducere, caracteristic pentru mușchi, ferigi și gimnosperme. – Din fr. archégone. DOOM
!arhegón s. n., pl. arhegoáne
arhegonului
ARHEGÓN, arhegoane, s. n. (Bot.) Organ feminin de reproducere, caracteristic pentru mușchi, ferigi și gimnosperme. – Din fr. archégone. DOOM
!arhegón s. n., pl. arhegoáne
arheian
ARHEIÁN, -Ă adj. (Geol.) Care aparține arhaicului. [Pron. -he-ian. / < fr. archéen].
arheo
ARHEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „vechi”, „primar”, „primitiv”. [Pron. -he-o, var. arhe-, archeo-. / < fr. archéo-, it. archeo- < gr. archaios – vechi].
arheochimia
ARHEOCHIMÍE s. f. Chimie specializată pentru arheologie. [Pr.: -he-o-] – Arheo[logie] + chimie.
arheochimie
ARHEOCHIMÍE s. f. Chimie specializată pentru arheologie. [Pr.: -he-o-] – Arheo[logie] + chimie.
arheochimiei
ARHEOCHIMÍE s. f. Chimie specializată pentru arheologie. [Pr.: -he-o-] – Arheo[logie] + chimie.
arheochimii
ARHEOCHIMÍE s. f. Chimie specializată pentru arheologie. [Pr.: -he-o-] – Arheo[logie] + chimie.
arheograf
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheografa
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheografe
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheografei
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheografele
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheografelor
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheografi
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheografia
ARHEOGRAFÍE s. f. Disciplină istorică care se ocupă cu publicarea textelor și a manuscriselor antice. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéographie. DOOM
arheografíe (-he-o-gra-) s. f., art. arheografía, g.-d. arheografíi, art. arheografíei
arheografie
ARHEOGRAFÍE s. f. Disciplină istorică care se ocupă cu publicarea textelor și a manuscriselor antice. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéographie. DOOM
arheografíe (-he-o-gra-) s. f., art. arheografía, g.-d. arheografíi, art. arheografíei
arheografiei
ARHEOGRAFÍE s. f. Disciplină istorică care se ocupă cu publicarea textelor și a manuscriselor antice. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéographie. DOOM
arheografíe (-he-o-gra-) s. f., art. arheografía, g.-d. arheografíi, art. arheografíei
arheografii
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheografii
ARHEOGRAFÍE s. f. Disciplină istorică care se ocupă cu publicarea textelor și a manuscriselor antice. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéographie. DOOM
arheografíe (-he-o-gra-) s. f., art. arheografía, g.-d. arheografíi, art. arheografíei
arheografiile
ARHEOGRAFÍE s. f. Disciplină istorică care se ocupă cu publicarea textelor și a manuscriselor antice. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéographie. DOOM
arheografíe (-he-o-gra-) s. f., art. arheografía, g.-d. arheografíi, art. arheografíei
arheografiilor
ARHEOGRAFÍE s. f. Disciplină istorică care se ocupă cu publicarea textelor și a manuscriselor antice. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéographie. DOOM
arheografíe (-he-o-gra-) s. f., art. arheografía, g.-d. arheografíi, art. arheografíei
arheografilor
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheograful
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheografului
ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).
arheolog
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheologa
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheologe
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheologei
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheologele
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheologelor
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheologi
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheologia
ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologie. DOOM
arheologíe (-he-o-) s. f., art. arheología, g.-d. arheologíi, art. arheologíei
arheologic
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologica
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologice
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologicei
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologicele
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologicelor
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologici
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologicii
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologicilor
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologicul
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologicului
ARHEOLÓGIC, -Ă, arheologici, -ce, adj. Care aparține arheologiei, privitor la arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologique. DOOM
arheológic (-he-o-) adj. m., pl. arheológici; f. arheológică, pl. arheológice
arheologie
ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologie. DOOM
arheologíe (-he-o-) s. f., art. arheología, g.-d. arheologíi, art. arheologíei
arheologiei
ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologie. DOOM
arheologíe (-he-o-) s. f., art. arheología, g.-d. arheologíi, art. arheologíei
arheologii
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheologii
ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologie. DOOM
arheologíe (-he-o-) s. f., art. arheología, g.-d. arheologíi, art. arheologíei
arheologilor
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheologul
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheologului
ARHEOLÓG, -Ă, arheologi, -ge, s. m. și f. Specialist în arheologie. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologue. DOOM
arheológă (rar) (-he-o-) s. f., g.-d. art. arheológei; pl. arheológe
arheoptericși
ARHEOPTÉRIX, arheoptericși, s. m. Pasăre fosilă care făcea trecerea de la reptile la păsări. [Pr.: -he-op-] – Din fr. archéoptéryx. DOOM
!arheoptérix (-he-op-te-/-o-pte-) s. m., pl. arheoptéricși
arheoptericșii
ARHEOPTÉRIX, arheoptericși, s. m. Pasăre fosilă care făcea trecerea de la reptile la păsări. [Pr.: -he-op-] – Din fr. archéoptéryx. DOOM
!arheoptérix (-he-op-te-/-o-pte-) s. m., pl. arheoptéricși
arheoptericșilor
ARHEOPTÉRIX, arheoptericși, s. m. Pasăre fosilă care făcea trecerea de la reptile la păsări. [Pr.: -he-op-] – Din fr. archéoptéryx. DOOM
!arheoptérix (-he-op-te-/-o-pte-) s. m., pl. arheoptéricși
arheopterix
ARHEOPTÉRIX, arheoptericși, s. m. Pasăre fosilă care făcea trecerea de la reptile la păsări. [Pr.: -he-op-] – Din fr. archéoptéryx. DOOM
!arheoptérix (-he-op-te-/-o-pte-) s. m., pl. arheoptéricși
arheopterixul
ARHEOPTÉRIX, arheoptericși, s. m. Pasăre fosilă care făcea trecerea de la reptile la păsări. [Pr.: -he-op-] – Din fr. archéoptéryx. DOOM
!arheoptérix (-he-op-te-/-o-pte-) s. m., pl. arheoptéricși
arheopterixului
ARHEOPTÉRIX, arheoptericși, s. m. Pasăre fosilă care făcea trecerea de la reptile la păsări. [Pr.: -he-op-] – Din fr. archéoptéryx. DOOM
!arheoptérix (-he-op-te-/-o-pte-) s. m., pl. arheoptéricși
arheozoic
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheozoica
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheozoice
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheozoicei
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheozoicele
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheozoicelor
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheozoici
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheozoicii
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheozoicilor
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheozoicul
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheozoicului
ARHEOZÓIC, -Ă, arheozoici, -ce, adj. 1. S. n. Perioadă geologică în care au apărut primele semne de viață. 2. Adj. De arheozoic (1). [Pr.: -he-o-zo-ic] – Din fr. archéozoïque. DOOM
arheozóic (-he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozóici; f. arheozóică, pl. arheozóice
arheptolem
Arheptolem = Archeptolemus.
arhetip
ARHETÍP, arhetipuri, s. n. Model, tip inițial după care se călăuzește cineva; (în special) manuscris original al unei opere. ♦ (Psih.) Structură profundă a psihicului, înnăscută, care generează imagini simbolice și guvernează organizarea experienței umane. – Din fr. archétype, lat. archetypum. DOOM
arhetíp s. n., pl. arhetípuri
arhetipal
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipala
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipale
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipalei
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipalele
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipalelor
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipali
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipalii
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipalilor
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipalul
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipalului
ARHETIPÁL, -Ă, arhetipali, -e, adj. (Rar) Arhetipic. ◊ Imagine arhetipală = imagine simbolică generată de arhetip ca matrice (ex.: copilul, fecioara, înțeleptul, Buddha, Isus Hristos). – Din arhetip. DOOM
*arhetipál adj. m., pl. arhetipáli; f. arhetipálă, pl. arhetipále
arhetipic
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipica
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipice
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipicei
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipicele
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipicelor
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipici
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipicii
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipicilor
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipicul
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipicului
ARHETÍPIC, -Ă, arhetipici, -ce, adj. Care constituie un arhetip; (rar) arhetipal. – Arhetip + suf. -ic.
arhetipul
ARHETÍP, arhetipuri, s. n. Model, tip inițial după care se călăuzește cineva; (în special) manuscris original al unei opere. ♦ (Psih.) Structură profundă a psihicului, înnăscută, care generează imagini simbolice și guvernează organizarea experienței umane. – Din fr. archétype, lat. archetypum. DOOM
arhetíp s. n., pl. arhetípuri
arhetipului
ARHETÍP, arhetipuri, s. n. Model, tip inițial după care se călăuzește cineva; (în special) manuscris original al unei opere. ♦ (Psih.) Structură profundă a psihicului, înnăscută, care generează imagini simbolice și guvernează organizarea experienței umane. – Din fr. archétype, lat. archetypum. DOOM
arhetíp s. n., pl. arhetípuri
arhetipuri
ARHETÍP, arhetipuri, s. n. Model, tip inițial după care se călăuzește cineva; (în special) manuscris original al unei opere. ♦ (Psih.) Structură profundă a psihicului, înnăscută, care generează imagini simbolice și guvernează organizarea experienței umane. – Din fr. archétype, lat. archetypum. DOOM
arhetíp s. n., pl. arhetípuri
arhetipurile
ARHETÍP, arhetipuri, s. n. Model, tip inițial după care se călăuzește cineva; (în special) manuscris original al unei opere. ♦ (Psih.) Structură profundă a psihicului, înnăscută, care generează imagini simbolice și guvernează organizarea experienței umane. – Din fr. archétype, lat. archetypum. DOOM
arhetíp s. n., pl. arhetípuri
arhetipurilor
ARHETÍP, arhetipuri, s. n. Model, tip inițial după care se călăuzește cineva; (în special) manuscris original al unei opere. ♦ (Psih.) Structură profundă a psihicului, înnăscută, care generează imagini simbolice și guvernează organizarea experienței umane. – Din fr. archétype, lat. archetypum. DOOM
arhetíp s. n., pl. arhetípuri
arheu
ARHÉU s.n. (Fil.) Termen care exprimă esența tuturor fenomenelor, prototipul tuturor lucrurilor și ființelor; forță vitală; principiu. [< it., gr. arche].
arhi
ARCHI- v. arhi-.
arhi
ARHI- Element de compunere care servește la formarea unor substantive, cărora le dă sens de superioritate, și la formarea unor adjective, cărora le dă sens superlativ. – Din fr., lat. archi-.
arhiatros
arhiatrós (-și), s. m. – (Înv.) Medic personal al al domnitorului, în epoca fanarioților; era în același timp medic al domnitorului și însărcinat cu supravegherea serviciilor sanitare și a farmaciilor. Ngr. ἀρχιιατρός, de la ίατρός „medic” (Gáldi 153). Sec. XVIII.
arhic
-ARHIC Element secund de compunere savantă a cuvintelor cu semnificația de „conducător”. [Cf. fr. -archique, it. -archico, gr. archein – a fi la comandă, a porunci].
arhicunoscut
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhicunoscuta
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhicunoscute
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhicunoscutei
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhicunoscutele
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhicunoscutelor
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhicunoscutul
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhicunoscutului
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhicunoscuți
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhicunoscuții
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhicunoscuților
ARHICUNOSCÚT, -Ă, arhicunoscuți, -te, adj. Foarte cunoscut. – Arhi- + cunoscut. DOOM
arhicunoscút adj. m., pl. arhicunoscúți; f. arhicunoscútă, pl. arhicunoscúte
arhidiacon
ARHIDIÁCON, arhidiaconi, s. m. Primul diacon de pe lângă un episcop; p. ext. titlu onorific care se dă diaconilor; protodiacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. arhidijakonŭ. DOOM
arhidiácon (-di-a-) s. m., pl. arhidiáconi
arhidiaconi
ARHIDIÁCON, arhidiaconi, s. m. Primul diacon de pe lângă un episcop; p. ext. titlu onorific care se dă diaconilor; protodiacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. arhidijakonŭ. DOOM
arhidiácon (-di-a-) s. m., pl. arhidiáconi
arhidiaconii
ARHIDIÁCON, arhidiaconi, s. m. Primul diacon de pe lângă un episcop; p. ext. titlu onorific care se dă diaconilor; protodiacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. arhidijakonŭ. DOOM
arhidiácon (-di-a-) s. m., pl. arhidiáconi
arhidiaconilor
ARHIDIÁCON, arhidiaconi, s. m. Primul diacon de pe lângă un episcop; p. ext. titlu onorific care se dă diaconilor; protodiacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. arhidijakonŭ. DOOM
arhidiácon (-di-a-) s. m., pl. arhidiáconi
arhidiaconul
ARHIDIÁCON, arhidiaconi, s. m. Primul diacon de pe lângă un episcop; p. ext. titlu onorific care se dă diaconilor; protodiacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. arhidijakonŭ. DOOM
arhidiácon (-di-a-) s. m., pl. arhidiáconi
arhidiaconului
ARHIDIÁCON, arhidiaconi, s. m. Primul diacon de pe lângă un episcop; p. ext. titlu onorific care se dă diaconilor; protodiacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. arhidijakonŭ. DOOM
arhidiácon (-di-a-) s. m., pl. arhidiáconi
arhidieceza
ARHIDIOCÉZĂ s. f. v. arhidieceză. DOOM
arhidiocéză v. arhidiecéză
arhidiecezan
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidiecezana
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidiecezane
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidiecezanei
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidiecezanele
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidiecezanelor
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidiecezani
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidiecezanii
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidiecezanilor
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidiecezanul
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidiecezanului
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidieceze
ARHIDIOCÉZĂ s. f. v. arhidieceză. DOOM
arhidiocéză v. arhidiecéză
arhidiecezei
ARHIDIOCÉZĂ s. f. v. arhidieceză. DOOM
arhidiocéză v. arhidiecéză
arhidiecezele
ARHIDIOCÉZĂ s. f. v. arhidieceză. DOOM
arhidiocéză v. arhidiecéză
arhidiecezelor
ARHIDIOCÉZĂ s. f. v. arhidieceză. DOOM
arhidiocéză v. arhidiecéză
arhidiocezan
ARHIDIOCEZÁN, -Ă adj. v. arhidiecezan. DOOM
arhidiocezán v. arhidiecezán
arhidioceză
ARHIDIOCÉZĂ s. f. v. arhidieceză. DOOM
arhidiocéză v. arhidiecéză
arhiducal
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducala
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducale
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducalei
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducalele
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducalelor
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducali
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducalii
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducalilor
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducalul
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducalului
ARHIDUCÁL, -Ă, arhiducali, -e, adj. Care aparține arhiducelui, referitor la arhiduce. – Din fr. archiducal.
arhiducat
ARHIDUCÁT, arhiducate, s. n. Teritoriu care aparține unui arhiduce. – Din fr. archiduché, lat. archiducatus. DOOM
arhiducát s. n., pl. arhiducáte
arhiducate
ARHIDUCÁT, arhiducate, s. n. Teritoriu care aparține unui arhiduce. – Din fr. archiduché, lat. archiducatus. DOOM
arhiducát s. n., pl. arhiducáte
arhiducatele
ARHIDUCÁT, arhiducate, s. n. Teritoriu care aparține unui arhiduce. – Din fr. archiduché, lat. archiducatus. DOOM
arhiducát s. n., pl. arhiducáte
arhiducatelor
ARHIDUCÁT, arhiducate, s. n. Teritoriu care aparține unui arhiduce. – Din fr. archiduché, lat. archiducatus. DOOM
arhiducát s. n., pl. arhiducáte
arhiducatul
ARHIDUCÁT, arhiducate, s. n. Teritoriu care aparține unui arhiduce. – Din fr. archiduché, lat. archiducatus. DOOM
arhiducát s. n., pl. arhiducáte
arhiducatului
ARHIDUCÁT, arhiducate, s. n. Teritoriu care aparține unui arhiduce. – Din fr. archiduché, lat. archiducatus. DOOM
arhiducát s. n., pl. arhiducáte
arhiduce
ARHIDÚCE, arhiduci, s. m. Titlu dat prinților din casa domnitoare de Austria; bărbat care purta acest titlu. – Din fr. archiduc, lat. archidux (după duce). DOOM
arhidúce s. m., pl. arhidúci
arhiducele
ARHIDÚCE, arhiduci, s. m. Titlu dat prinților din casa domnitoare de Austria; bărbat care purta acest titlu. – Din fr. archiduc, lat. archidux (după duce). DOOM
arhidúce s. m., pl. arhidúci
arhiducelui
ARHIDÚCE, arhiduci, s. m. Titlu dat prinților din casa domnitoare de Austria; bărbat care purta acest titlu. – Din fr. archiduc, lat. archidux (după duce). DOOM
arhidúce s. m., pl. arhidúci
arhiducesa
ARHIDUCÉSĂ, arhiducese, s. f. 1. Titlu dat prințeselor din casa domnitoare de Austria; femeie care purta acest titlu. 2. Soție de arhiduce. – Din fr. archiduchesse, it. archiduchessa. DOOM
arhiducésă s. f., g.-d. art. arhiducései; pl. arhiducése
arhiducese
ARHIDUCÉSĂ, arhiducese, s. f. 1. Titlu dat prințeselor din casa domnitoare de Austria; femeie care purta acest titlu. 2. Soție de arhiduce. – Din fr. archiduchesse, it. archiduchessa. DOOM
arhiducésă s. f., g.-d. art. arhiducései; pl. arhiducése
arhiducesei
ARHIDUCÉSĂ, arhiducese, s. f. 1. Titlu dat prințeselor din casa domnitoare de Austria; femeie care purta acest titlu. 2. Soție de arhiduce. – Din fr. archiduchesse, it. archiduchessa. DOOM
arhiducésă s. f., g.-d. art. arhiducései; pl. arhiducése
arhiducesele
ARHIDUCÉSĂ, arhiducese, s. f. 1. Titlu dat prințeselor din casa domnitoare de Austria; femeie care purta acest titlu. 2. Soție de arhiduce. – Din fr. archiduchesse, it. archiduchessa. DOOM
arhiducésă s. f., g.-d. art. arhiducései; pl. arhiducése
arhiduceselor
ARHIDUCÉSĂ, arhiducese, s. f. 1. Titlu dat prințeselor din casa domnitoare de Austria; femeie care purta acest titlu. 2. Soție de arhiduce. – Din fr. archiduchesse, it. archiduchessa. DOOM
arhiducésă s. f., g.-d. art. arhiducései; pl. arhiducése
arhiduci
ARHIDÚCE, arhiduci, s. m. Titlu dat prinților din casa domnitoare de Austria; bărbat care purta acest titlu. – Din fr. archiduc, lat. archidux (după duce). DOOM
arhidúce s. m., pl. arhidúci
arhiducii
ARHIDÚCE, arhiduci, s. m. Titlu dat prinților din casa domnitoare de Austria; bărbat care purta acest titlu. – Din fr. archiduc, lat. archidux (după duce). DOOM
arhidúce s. m., pl. arhidúci
arhiducilor
ARHIDÚCE, arhiduci, s. m. Titlu dat prinților din casa domnitoare de Austria; bărbat care purta acest titlu. – Din fr. archiduc, lat. archidux (după duce). DOOM
arhidúce s. m., pl. arhidúci
arhie
-ARHIE Element secund de compunere savantă a cuvintelor cu semnificația „stăpânire”, „putere”. [Pron. -hi-e, gen. -iei. Scris și -archie. / cf. fr. -archie, it. -archia < gr. archos – stăpân].
arhiepiscop
ARHIEPÍSCOP, arhiepiscopi, s. m. Titlu onorific dat unui episcop care conduce o eparhie importantă; p. ext. mitropolit. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopŭ. DOOM
arhiepíscop (-hi-e-) s. m., pl. arhiepíscopi
arhiepiscopal
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopala
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopale
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopalei
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopalele
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopalelor
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopali
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopalii
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopalilor
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopalul
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopalului
ARHIEPISCOPÁL, -Ă, arhiepiscopali, -e, adj. Care ține de un arhiepiscop sau de o arhiepiscopie, privitor la un arhiepiscop sau la o arhiepiscopie, dat de un arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopalis, fr. archiépiscopal. DOOM
arhiepiscopál (-hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopáli; f. arhiepiscopálă, pl. arhiepiscopále
arhiepiscopat
ARHIEPISCOPÁT, arhiepiscopate, s. n. Arhiepiscopie. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopatus, fr. archiépiscopat. DOOM
arhiepiscopát (-hi-e-) s. n., pl. arhiepiscopáte
arhiepiscopate
ARHIEPISCOPÁT, arhiepiscopate, s. n. Arhiepiscopie. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopatus, fr. archiépiscopat. DOOM
arhiepiscopát (-hi-e-) s. n., pl. arhiepiscopáte
arhiepiscopatele
ARHIEPISCOPÁT, arhiepiscopate, s. n. Arhiepiscopie. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopatus, fr. archiépiscopat. DOOM
arhiepiscopát (-hi-e-) s. n., pl. arhiepiscopáte
arhiepiscopatelor
ARHIEPISCOPÁT, arhiepiscopate, s. n. Arhiepiscopie. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopatus, fr. archiépiscopat. DOOM
arhiepiscopát (-hi-e-) s. n., pl. arhiepiscopáte
arhiepiscopatul
ARHIEPISCOPÁT, arhiepiscopate, s. n. Arhiepiscopie. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopatus, fr. archiépiscopat. DOOM
arhiepiscopát (-hi-e-) s. n., pl. arhiepiscopáte
arhiepiscopatului
ARHIEPISCOPÁT, arhiepiscopate, s. n. Arhiepiscopie. [Pr.: -hi-e-] – Din lat. archiepiscopatus, fr. archiépiscopat. DOOM
arhiepiscopát (-hi-e-) s. n., pl. arhiepiscopáte
arhiepiscopi
ARHIEPÍSCOP, arhiepiscopi, s. m. Titlu onorific dat unui episcop care conduce o eparhie importantă; p. ext. mitropolit. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopŭ. DOOM
arhiepíscop (-hi-e-) s. m., pl. arhiepíscopi
arhiepiscopia
ARHIEPISCOPÍE, arhiepiscopii, s. f. 1. Eparhie condusă de un arhiepiscop, arhidieceză, arhiepiscopat. 2. Funcție de arhiepiscop. 3. Reședință a unui arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopija. DOOM
arhiepiscopíe (-hi-e-) s. f., art. arhiepiscopía, g.-d. art. arhiepiscopíei; pl. arhiepiscopíi, art. arhiepiscopíile
arhiepiscopie
ARHIEPISCOPÍE, arhiepiscopii, s. f. 1. Eparhie condusă de un arhiepiscop, arhidieceză, arhiepiscopat. 2. Funcție de arhiepiscop. 3. Reședință a unui arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopija. DOOM
arhiepiscopíe (-hi-e-) s. f., art. arhiepiscopía, g.-d. art. arhiepiscopíei; pl. arhiepiscopíi, art. arhiepiscopíile
arhiepiscopiei
ARHIEPISCOPÍE, arhiepiscopii, s. f. 1. Eparhie condusă de un arhiepiscop, arhidieceză, arhiepiscopat. 2. Funcție de arhiepiscop. 3. Reședință a unui arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopija. DOOM
arhiepiscopíe (-hi-e-) s. f., art. arhiepiscopía, g.-d. art. arhiepiscopíei; pl. arhiepiscopíi, art. arhiepiscopíile
arhiepiscopii
ARHIEPÍSCOP, arhiepiscopi, s. m. Titlu onorific dat unui episcop care conduce o eparhie importantă; p. ext. mitropolit. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopŭ. DOOM
arhiepíscop (-hi-e-) s. m., pl. arhiepíscopi
arhiepiscopii
ARHIEPISCOPÍE, arhiepiscopii, s. f. 1. Eparhie condusă de un arhiepiscop, arhidieceză, arhiepiscopat. 2. Funcție de arhiepiscop. 3. Reședință a unui arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopija. DOOM
arhiepiscopíe (-hi-e-) s. f., art. arhiepiscopía, g.-d. art. arhiepiscopíei; pl. arhiepiscopíi, art. arhiepiscopíile
arhiepiscopiile
ARHIEPISCOPÍE, arhiepiscopii, s. f. 1. Eparhie condusă de un arhiepiscop, arhidieceză, arhiepiscopat. 2. Funcție de arhiepiscop. 3. Reședință a unui arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopija. DOOM
arhiepiscopíe (-hi-e-) s. f., art. arhiepiscopía, g.-d. art. arhiepiscopíei; pl. arhiepiscopíi, art. arhiepiscopíile
arhiepiscopiilor
ARHIEPISCOPÍE, arhiepiscopii, s. f. 1. Eparhie condusă de un arhiepiscop, arhidieceză, arhiepiscopat. 2. Funcție de arhiepiscop. 3. Reședință a unui arhiepiscop. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopija. DOOM
arhiepiscopíe (-hi-e-) s. f., art. arhiepiscopía, g.-d. art. arhiepiscopíei; pl. arhiepiscopíi, art. arhiepiscopíile
arhiepiscopilor
ARHIEPÍSCOP, arhiepiscopi, s. m. Titlu onorific dat unui episcop care conduce o eparhie importantă; p. ext. mitropolit. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopŭ. DOOM
arhiepíscop (-hi-e-) s. m., pl. arhiepíscopi
arhiepiscopul
ARHIEPÍSCOP, arhiepiscopi, s. m. Titlu onorific dat unui episcop care conduce o eparhie importantă; p. ext. mitropolit. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopŭ. DOOM
arhiepíscop (-hi-e-) s. m., pl. arhiepíscopi
arhiepiscopului
ARHIEPÍSCOP, arhiepiscopi, s. m. Titlu onorific dat unui episcop care conduce o eparhie importantă; p. ext. mitropolit. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhiepiskopŭ. DOOM
arhiepíscop (-hi-e-) s. m., pl. arhiepíscopi
arhierarh
ARHIERÁRH, arhierarhi, s. m. Cel mai mare în rang dintre ierarhi. [Pr.: -hi-e-] – Arhi- + ierarh. DOOM
arhierárh (-hi-e-) s. m., pl. arhierárhi
arhierarhi
ARHIERÁRH, arhierarhi, s. m. Cel mai mare în rang dintre ierarhi. [Pr.: -hi-e-] – Arhi- + ierarh. DOOM
arhierárh (-hi-e-) s. m., pl. arhierárhi
arhierarhii
ARHIERÁRH, arhierarhi, s. m. Cel mai mare în rang dintre ierarhi. [Pr.: -hi-e-] – Arhi- + ierarh. DOOM
arhierárh (-hi-e-) s. m., pl. arhierárhi
arhierarhilor
ARHIERÁRH, arhierarhi, s. m. Cel mai mare în rang dintre ierarhi. [Pr.: -hi-e-] – Arhi- + ierarh. DOOM
arhierárh (-hi-e-) s. m., pl. arhierárhi
arhierarhul
ARHIERÁRH, arhierarhi, s. m. Cel mai mare în rang dintre ierarhi. [Pr.: -hi-e-] – Arhi- + ierarh. DOOM
arhierárh (-hi-e-) s. m., pl. arhierárhi
arhierarhului
ARHIERÁRH, arhierarhi, s. m. Cel mai mare în rang dintre ierarhi. [Pr.: -hi-e-] – Arhi- + ierarh. DOOM
arhierárh (-hi-e-) s. m., pl. arhierárhi
arhiereasca
ARHIERÉSC, -EÁSCĂ, arhierești, adj. Care ține de arhierei, privitor la arhierei. [Pr.: -hi-e-] – Arhiereu + suf. -esc. DOOM
arhierésc (-hi-e-) adj. m., f. arhiereáscă; pl. m. și f. arhieréști
arhierei
ARHIERÉU, arhierei, s. m. Cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească. ♦ Denumire generală pentru gradele superioare ale clerului ortodox (episcop, arhiepiscop, mitropolit); arhipăstor, ierarh. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhierei. DOOM
arhieréu (-hi-e-) s. m., art. arhieréul; pl. arhieréi, art. arhieréii
arhiereii
ARHIERÉU, arhierei, s. m. Cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească. ♦ Denumire generală pentru gradele superioare ale clerului ortodox (episcop, arhiepiscop, mitropolit); arhipăstor, ierarh. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhierei. DOOM
arhieréu (-hi-e-) s. m., art. arhieréul; pl. arhieréi, art. arhieréii
arhiereilor
ARHIERÉU, arhierei, s. m. Cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească. ♦ Denumire generală pentru gradele superioare ale clerului ortodox (episcop, arhiepiscop, mitropolit); arhipăstor, ierarh. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhierei. DOOM
arhieréu (-hi-e-) s. m., art. arhieréul; pl. arhieréi, art. arhieréii
arhieresc
ARHIERÉSC, -EÁSCĂ, arhierești, adj. Care ține de arhierei, privitor la arhierei. [Pr.: -hi-e-] – Arhiereu + suf. -esc. DOOM
arhierésc (-hi-e-) adj. m., f. arhiereáscă; pl. m. și f. arhieréști
arhierescul
ARHIERÉSC, -EÁSCĂ, arhierești, adj. Care ține de arhierei, privitor la arhierei. [Pr.: -hi-e-] – Arhiereu + suf. -esc. DOOM
arhierésc (-hi-e-) adj. m., f. arhiereáscă; pl. m. și f. arhieréști
arhierescului
ARHIERÉSC, -EÁSCĂ, arhierești, adj. Care ține de arhierei, privitor la arhierei. [Pr.: -hi-e-] – Arhiereu + suf. -esc. DOOM
arhierésc (-hi-e-) adj. m., f. arhiereáscă; pl. m. și f. arhieréști
arhiereu
ARHIERÉU, arhierei, s. m. Cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească. ♦ Denumire generală pentru gradele superioare ale clerului ortodox (episcop, arhiepiscop, mitropolit); arhipăstor, ierarh. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhierei. DOOM
arhieréu (-hi-e-) s. m., art. arhieréul; pl. arhieréi, art. arhieréii
arhiereul
ARHIERÉU, arhierei, s. m. Cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească. ♦ Denumire generală pentru gradele superioare ale clerului ortodox (episcop, arhiepiscop, mitropolit); arhipăstor, ierarh. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhierei. DOOM
arhieréu (-hi-e-) s. m., art. arhieréul; pl. arhieréi, art. arhieréii
arhiereului
ARHIERÉU, arhierei, s. m. Cea mai înaltă treaptă în ierarhia bisericească. ♦ Denumire generală pentru gradele superioare ale clerului ortodox (episcop, arhiepiscop, mitropolit); arhipăstor, ierarh. [Pr.: -hi-e-] – Din sl. arhierei. DOOM
arhieréu (-hi-e-) s. m., art. arhieréul; pl. arhieréi, art. arhieréii
arhierești
ARHIERÉSC, -EÁSCĂ, arhierești, adj. Care ține de arhierei, privitor la arhierei. [Pr.: -hi-e-] – Arhiereu + suf. -esc. DOOM
arhierésc (-hi-e-) adj. m., f. arhiereáscă; pl. m. și f. arhieréști
arhiereștii
ARHIERÉSC, -EÁSCĂ, arhierești, adj. Care ține de arhierei, privitor la arhierei. [Pr.: -hi-e-] – Arhiereu + suf. -esc. DOOM
arhierésc (-hi-e-) adj. m., f. arhiereáscă; pl. m. și f. arhieréști
arhiereștile
ARHIERÉSC, -EÁSCĂ, arhierești, adj. Care ține de arhierei, privitor la arhierei. [Pr.: -hi-e-] – Arhiereu + suf. -esc. DOOM
arhierésc (-hi-e-) adj. m., f. arhiereáscă; pl. m. și f. arhieréști
arhiereștilor
ARHIERÉSC, -EÁSCĂ, arhierești, adj. Care ține de arhierei, privitor la arhierei. [Pr.: -hi-e-] – Arhiereu + suf. -esc. DOOM
arhierésc (-hi-e-) adj. m., f. arhiereáscă; pl. m. și f. arhieréști
arhieria
ARHIERÍE, arhierii, s. f. 1. Rangul de arhiereu; arhipăstorie. 2. Eparhie condusă de un arhiereu. 3. Reședință a unui arhiereu. [Pr.: -hi-e-] – Din ngr. arhiería. DOOM
arhieríe (-hi-e-) s. f., art. arhiería, g.-d. art. arhieríei; pl. arhieríi, art. arhieríile
arhierie
ARHIERÍE, arhierii, s. f. 1. Rangul de arhiereu; arhipăstorie. 2. Eparhie condusă de un arhiereu. 3. Reședință a unui arhiereu. [Pr.: -hi-e-] – Din ngr. arhiería. DOOM
arhieríe (-hi-e-) s. f., art. arhiería, g.-d. art. arhieríei; pl. arhieríi, art. arhieríile
arhieriei
ARHIERÍE, arhierii, s. f. 1. Rangul de arhiereu; arhipăstorie. 2. Eparhie condusă de un arhiereu. 3. Reședință a unui arhiereu. [Pr.: -hi-e-] – Din ngr. arhiería. DOOM
arhieríe (-hi-e-) s. f., art. arhiería, g.-d. art. arhieríei; pl. arhieríi, art. arhieríile
arhierii
ARHIERÍE, arhierii, s. f. 1. Rangul de arhiereu; arhipăstorie. 2. Eparhie condusă de un arhiereu. 3. Reședință a unui arhiereu. [Pr.: -hi-e-] – Din ngr. arhiería. DOOM
arhieríe (-hi-e-) s. f., art. arhiería, g.-d. art. arhieríei; pl. arhieríi, art. arhieríile
arhieriile
ARHIERÍE, arhierii, s. f. 1. Rangul de arhiereu; arhipăstorie. 2. Eparhie condusă de un arhiereu. 3. Reședință a unui arhiereu. [Pr.: -hi-e-] – Din ngr. arhiería. DOOM
arhieríe (-hi-e-) s. f., art. arhiería, g.-d. art. arhieríei; pl. arhieríi, art. arhieríile
arhieriilor
ARHIERÍE, arhierii, s. f. 1. Rangul de arhiereu; arhipăstorie. 2. Eparhie condusă de un arhiereu. 3. Reședință a unui arhiereu. [Pr.: -hi-e-] – Din ngr. arhiería. DOOM
arhieríe (-hi-e-) s. f., art. arhiería, g.-d. art. arhieríei; pl. arhieríi, art. arhieríile
arhifonem
ARHIFONÉM, arhifoneme, s. n. (Fon.) Unitate fonologică superioară fonemului, caracterizată prin îmbinarea unor trăsături distinctive provenind din mai multe foneme înrudite. – Din fr. archiphonème. DOOM
arhifoném s. n., pl. arhifonéme
arhifoneme
ARHIFONÉM, arhifoneme, s. n. (Fon.) Unitate fonologică superioară fonemului, caracterizată prin îmbinarea unor trăsături distinctive provenind din mai multe foneme înrudite. – Din fr. archiphonème. DOOM
arhifoném s. n., pl. arhifonéme
arhifonemele
ARHIFONÉM, arhifoneme, s. n. (Fon.) Unitate fonologică superioară fonemului, caracterizată prin îmbinarea unor trăsături distinctive provenind din mai multe foneme înrudite. – Din fr. archiphonème. DOOM
arhifoném s. n., pl. arhifonéme
arhifonemelor
ARHIFONÉM, arhifoneme, s. n. (Fon.) Unitate fonologică superioară fonemului, caracterizată prin îmbinarea unor trăsături distinctive provenind din mai multe foneme înrudite. – Din fr. archiphonème. DOOM
arhifoném s. n., pl. arhifonéme
arhifonemul
ARHIFONÉM, arhifoneme, s. n. (Fon.) Unitate fonologică superioară fonemului, caracterizată prin îmbinarea unor trăsături distinctive provenind din mai multe foneme înrudite. – Din fr. archiphonème. DOOM
arhifoném s. n., pl. arhifonéme
arhifonemului
ARHIFONÉM, arhifoneme, s. n. (Fon.) Unitate fonologică superioară fonemului, caracterizată prin îmbinarea unor trăsături distinctive provenind din mai multe foneme înrudite. – Din fr. archiphonème. DOOM
arhifoném s. n., pl. arhifonéme
arhiloc
ARHILÓC, arhilocuri, adj. (În sintagma) Vers arhiloc (și substantivat, n.) = vers antic format din șapte sau din trei picioare. – Din n. pr. Arhiloc. DOOM
arhilóc s. n., pl. arhilócuri
arhilochian
ARHILOCHIÁN adj. (Metr.; despre versuri) Care se grupează în strofe de structuri diferite în dactili sau în dactili și iambi. [Pron. -chi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. archiloquien < gr. archilocheios].
arhimandrit
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ. DOOM
arhimandrít s. m., pl. arhimandríți
arhimandritul
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ. DOOM
arhimandrít s. m., pl. arhimandríți
arhimandritului
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ. DOOM
arhimandrít s. m., pl. arhimandríți
arhimandriți
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ. DOOM
arhimandrít s. m., pl. arhimandríți
arhimandriții
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ. DOOM
arhimandrít s. m., pl. arhimandríți
arhimandriților
ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ. DOOM
arhimandrít s. m., pl. arhimandríți
arhimilionar
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhimilionara
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhimilionare
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhimilionarei
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhimilionarele
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhimilionarelor
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhimilionari
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhimilionarii
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhimilionarilor
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhimilionarul
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhimilionarului
ARHIMILIONÁR, -Ă, arhimilionari, -e, s. m. și f. Persoană extrem de bogată. [Pr.: -li-o-] – Din fr. archimillionnaire. DOOM
arhimilionáră (-li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionárei; pl. arhimilionáre
arhipelag
ARHIPELÁG, arhipelaguri, s. n. Grup de insule dintr-o mare sau dintr-un ocean. – Din ngr. arhipélagos. DOOM
arhipelág s. n., pl. arhipeláguri; abr. arh.
arhipelagul
ARHIPELÁG, arhipelaguri, s. n. Grup de insule dintr-o mare sau dintr-un ocean. – Din ngr. arhipélagos. DOOM
arhipelág s. n., pl. arhipeláguri; abr. arh.
arhipelagului
ARHIPELÁG, arhipelaguri, s. n. Grup de insule dintr-o mare sau dintr-un ocean. – Din ngr. arhipélagos. DOOM
arhipelág s. n., pl. arhipeláguri; abr. arh.
arhipelaguri
ARHIPELÁG, arhipelaguri, s. n. Grup de insule dintr-o mare sau dintr-un ocean. – Din ngr. arhipélagos. DOOM
arhipelág s. n., pl. arhipeláguri; abr. arh.
arhipelagurile
ARHIPELÁG, arhipelaguri, s. n. Grup de insule dintr-o mare sau dintr-un ocean. – Din ngr. arhipélagos. DOOM
arhipelág s. n., pl. arhipeláguri; abr. arh.
arhipelagurilor
ARHIPELÁG, arhipelaguri, s. n. Grup de insule dintr-o mare sau dintr-un ocean. – Din ngr. arhipélagos. DOOM
arhipelág s. n., pl. arhipeláguri; abr. arh.
arhiplin
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhiplina
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhipline
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhiplinei
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhiplinele
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhiplinelor
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhiplini
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhiplinii
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhiplinilor
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhiplinul
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhiplinului
ARHIPLÍN, -Ă, arhiplini, -e, adj. Care este plin până la linia maximă posibilă. – Arhi- + plin. DOOM
arhiplín (-hi-plin) adj. m., pl. arhiplíni; f. arhiplínă, pl. arhiplíne
arhipăstor
ARHIPĂSTÓR, arhipăstori, s. m. Arhiereu. – Arhi- + păstor. DOOM
arhipăstór s. m., pl. arhipăstóri
arhipăstori
ARHIPĂSTÓR, arhipăstori, s. m. Arhiereu. – Arhi- + păstor. DOOM
arhipăstór s. m., pl. arhipăstóri
arhipăstoria
ARHIPĂSTORÍE s. f. 1. Rangul de arhipăstor; arhierie (1). 2. Timp cât cineva are rangul de arhipăstor. – Arhipăstor + suf. -ie. DOOM
arhipăstoríe s. f., art. arhipăstoría, g.-d. arhipăstoríi, art. arhipăstoríei
arhipăstorie
ARHIPĂSTORÍE s. f. 1. Rangul de arhipăstor; arhierie (1). 2. Timp cât cineva are rangul de arhipăstor. – Arhipăstor + suf. -ie. DOOM
arhipăstoríe s. f., art. arhipăstoría, g.-d. arhipăstoríi, art. arhipăstoríei
arhipăstoriei
ARHIPĂSTORÍE s. f. 1. Rangul de arhipăstor; arhierie (1). 2. Timp cât cineva are rangul de arhipăstor. – Arhipăstor + suf. -ie. DOOM
arhipăstoríe s. f., art. arhipăstoría, g.-d. arhipăstoríi, art. arhipăstoríei
arhipăstorii
ARHIPĂSTÓR, arhipăstori, s. m. Arhiereu. – Arhi- + păstor. DOOM
arhipăstór s. m., pl. arhipăstóri
arhipăstorii
ARHIPĂSTORÍE s. f. 1. Rangul de arhipăstor; arhierie (1). 2. Timp cât cineva are rangul de arhipăstor. – Arhipăstor + suf. -ie. DOOM
arhipăstoríe s. f., art. arhipăstoría, g.-d. arhipăstoríi, art. arhipăstoríei
arhipăstorilor
ARHIPĂSTÓR, arhipăstori, s. m. Arhiereu. – Arhi- + păstor. DOOM
arhipăstór s. m., pl. arhipăstóri
arhipăstorul
ARHIPĂSTÓR, arhipăstori, s. m. Arhiereu. – Arhi- + păstor. DOOM
arhipăstór s. m., pl. arhipăstóri
arhipăstorului
ARHIPĂSTÓR, arhipăstori, s. m. Arhiereu. – Arhi- + păstor. DOOM
arhipăstór s. m., pl. arhipăstóri
arhistrateg
ARHISTRATÉG, arhistrategi, s. m. Comandant suprem al armatei în Grecia antică. – Din fr. archistratège. DOOM
!arhistratég (-his-tra-/-hi-stra-) s. m., pl. arhistratégi
arhistrategi
ARHISTRATÉG, arhistrategi, s. m. Comandant suprem al armatei în Grecia antică. – Din fr. archistratège. DOOM
!arhistratég (-his-tra-/-hi-stra-) s. m., pl. arhistratégi
arhistrategii
ARHISTRATÉG, arhistrategi, s. m. Comandant suprem al armatei în Grecia antică. – Din fr. archistratège. DOOM
!arhistratég (-his-tra-/-hi-stra-) s. m., pl. arhistratégi
arhistrategilor
ARHISTRATÉG, arhistrategi, s. m. Comandant suprem al armatei în Grecia antică. – Din fr. archistratège. DOOM
!arhistratég (-his-tra-/-hi-stra-) s. m., pl. arhistratégi
arhistrategul
ARHISTRATÉG, arhistrategi, s. m. Comandant suprem al armatei în Grecia antică. – Din fr. archistratège. DOOM
!arhistratég (-his-tra-/-hi-stra-) s. m., pl. arhistratégi
arhistrategului
ARHISTRATÉG, arhistrategi, s. m. Comandant suprem al armatei în Grecia antică. – Din fr. archistratège. DOOM
!arhistratég (-his-tra-/-hi-stra-) s. m., pl. arhistratégi
arhitect
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitecta
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitecte
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitectei
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitectele
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitectelor
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitectonic
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonica
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonica
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónică s. f., g.-d. art. arhitectónicii
arhitectonice
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonicei
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonicele
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonicelor
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonicește
ARHITECTONICÉȘTE adv. (Rar) După regulile arhitecturii. – Arhitectonic + suf. -ește. DOOM
arhitectonicéște (rar) adv.
arhitectonici
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonici
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónică s. f., g.-d. art. arhitectónicii
arhitectonicii
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonicii
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónică s. f., g.-d. art. arhitectónicii
arhitectonicile
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónică s. f., g.-d. art. arhitectónicii
arhitectonicilor
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonicilor
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónică s. f., g.-d. art. arhitectónicii
arhitectonicul
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonicului
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus. DOOM
arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice
arhitectonie
ARHITECTONÍE s. f. (Înv.) Arhitectură. – Ngr. architektonia.
arhitectul
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitectului
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitectural
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitecturala
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitecturale
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitecturalei
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitecturalele
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitecturalelor
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitecturali
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitecturalii
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitecturalilor
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitecturalul
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitecturalului
ARHITECTURÁL, -Ă, arhitecturali, -e, adj. Arhitectonic. – Din fr. architectural. DOOM
arhitecturál adj. m., pl. arhitecturáli; f. arhitecturálă, pl. arhitecturále
arhitectură
ARHITECTÚRĂ s. f. Știința și arta de a proiecta și construi clădiri. ♦ Stilul, caracterul, planul unei (sau unor) clădiri. ♦ Felul în care este construit sau alcătuit ceva; p. ext. aspectul compozițional al unei opere artistice; structură. – Din fr. architecture, lat. architectura. DOOM
arhitectúră s. f., g.-d. art. arhitectúrii
arhitecți
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitecții
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitecților
ARHITÉCT, -Ă, arhitecți, -te, s. m. și f. Specialist în arhitectură. – Din fr. architecte, lat. architectus. DOOM
arhitéctă s. f., g.-d. art. arhitéctei, pl. arhitécte; abr. arh.
arhitrava
ARHITRÁVĂ, arhitrave, s. f. Element de construcție (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioară a antablamentului și care se sprijină pe capitelul coloanei sau pe zid; epistil. – Din fr. architrave. DOOM
arhitrávă (-hi-tra-) s. f., g.-d. art. arhitrávei; pl. arhitráve
arhitrave
ARHITRÁVĂ, arhitrave, s. f. Element de construcție (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioară a antablamentului și care se sprijină pe capitelul coloanei sau pe zid; epistil. – Din fr. architrave. DOOM
arhitrávă (-hi-tra-) s. f., g.-d. art. arhitrávei; pl. arhitráve
arhitravee
ARHITRAVÉE s.f. (Arhit.) Antablament fără friză. [< fr. architravée].
arhitraveea
ARHITRAVÉE s.f. (Arhit.) Antablament fără friză. [< fr. architravée].
arhitraveei
ARHITRAVÉE s.f. (Arhit.) Antablament fără friză. [< fr. architravée].
arhitravei
ARHITRÁVĂ, arhitrave, s. f. Element de construcție (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioară a antablamentului și care se sprijină pe capitelul coloanei sau pe zid; epistil. – Din fr. architrave. DOOM
arhitrávă (-hi-tra-) s. f., g.-d. art. arhitrávei; pl. arhitráve
arhitravele
ARHITRÁVĂ, arhitrave, s. f. Element de construcție (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioară a antablamentului și care se sprijină pe capitelul coloanei sau pe zid; epistil. – Din fr. architrave. DOOM
arhitrávă (-hi-tra-) s. f., g.-d. art. arhitrávei; pl. arhitráve
arhitravelor
ARHITRÁVĂ, arhitrave, s. f. Element de construcție (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioară a antablamentului și care se sprijină pe capitelul coloanei sau pe zid; epistil. – Din fr. architrave. DOOM
arhitrávă (-hi-tra-) s. f., g.-d. art. arhitrávei; pl. arhitráve
arhiva
ARHÍVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituție etc. unde se păstrează asemenea acte. – Din fr. archives. DOOM
arhívă s. f., g.-d. art. arhívei; pl. arhíve
arhivar
ARHIVÁR, arhivari, s. m. Funcționar însărcinat cu păstrarea actelor sau documentelor unei arhive, cu clasarea documentelor și actelor dintr-o arhivă; condicar. – Arhivă + suf. -ar. DOOM
arhivár s. m., pl. arhivári
arhivari
ARHIVÁR, arhivari, s. m. Funcționar însărcinat cu păstrarea actelor sau documentelor unei arhive, cu clasarea documentelor și actelor dintr-o arhivă; condicar. – Arhivă + suf. -ar. DOOM
arhivár s. m., pl. arhivári
arhivarii
ARHIVÁR, arhivari, s. m. Funcționar însărcinat cu păstrarea actelor sau documentelor unei arhive, cu clasarea documentelor și actelor dintr-o arhivă; condicar. – Arhivă + suf. -ar. DOOM
arhivár s. m., pl. arhivári
arhivarilor
ARHIVÁR, arhivari, s. m. Funcționar însărcinat cu păstrarea actelor sau documentelor unei arhive, cu clasarea documentelor și actelor dintr-o arhivă; condicar. – Arhivă + suf. -ar. DOOM
arhivár s. m., pl. arhivári
arhivarul
ARHIVÁR, arhivari, s. m. Funcționar însărcinat cu păstrarea actelor sau documentelor unei arhive, cu clasarea documentelor și actelor dintr-o arhivă; condicar. – Arhivă + suf. -ar. DOOM
arhivár s. m., pl. arhivári
arhivarului
ARHIVÁR, arhivari, s. m. Funcționar însărcinat cu păstrarea actelor sau documentelor unei arhive, cu clasarea documentelor și actelor dintr-o arhivă; condicar. – Arhivă + suf. -ar. DOOM
arhivár s. m., pl. arhivári
arhive
ARHÍVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituție etc. unde se păstrează asemenea acte. – Din fr. archives. DOOM
arhívă s. f., g.-d. art. arhívei; pl. arhíve
arhivei
ARHÍVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituție etc. unde se păstrează asemenea acte. – Din fr. archives. DOOM
arhívă s. f., g.-d. art. arhívei; pl. arhíve
arhivele
ARHÍVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituție etc. unde se păstrează asemenea acte. – Din fr. archives. DOOM
arhívă s. f., g.-d. art. arhívei; pl. arhíve
arhivelor
ARHÍVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituție etc. unde se păstrează asemenea acte. – Din fr. archives. DOOM
arhívă s. f., g.-d. art. arhívei; pl. arhíve
arhivist
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhivista
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhiviste
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhivistei
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhivistele
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhivistelor
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhivistica
ARHIVÍSTICĂ s. f. Știință care are ca obiect studiul și organizarea documentelor cu valoare istorică. – Din fr. archivistique. DOOM
arhivístică s. f., g.-d. art. arhivísticii
arhivistici
ARHIVÍSTICĂ s. f. Știință care are ca obiect studiul și organizarea documentelor cu valoare istorică. – Din fr. archivistique. DOOM
arhivístică s. f., g.-d. art. arhivísticii
arhivisticii
ARHIVÍSTICĂ s. f. Știință care are ca obiect studiul și organizarea documentelor cu valoare istorică. – Din fr. archivistique. DOOM
arhivístică s. f., g.-d. art. arhivísticii
arhivistul
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhivistului
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhiviști
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhiviștii
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhiviștilor
ARHIVÍST, -Ă, arhiviști, -ste, s. m. și f. Specialist în arhivistică. – Din fr. archiviste. DOOM
arhivístă s. f., g.-d. art. arhivístei; pl. arhivíste
arhivologia
ARHIVOLOGÍE s.f. (Liv.) Arhivistică. [Et. incertă].
arhivologie
ARHIVOLOGÍE s.f. (Liv.) Arhivistică. [Et. incertă].
arhivologiei
ARHIVOLOGÍE s.f. (Liv.) Arhivistică. [Et. incertă].
arhivologii
ARHIVOLOGÍE s.f. (Liv.) Arhivistică. [Et. incertă].
arhivolta
ARHIVÓLTĂ, arhivolte, s. f. Detaliu de arhitectură, de regulă decorat cu muluri, așezat deasupra unei arcade la o ușă, la o fereastră, la un portal etc. – Din fr. archivolte. DOOM
arhivóltă s. f., g.-d. art. arhivóltei; pl. arhivólte
arhivolte
ARHIVÓLTĂ, arhivolte, s. f. Detaliu de arhitectură, de regulă decorat cu muluri, așezat deasupra unei arcade la o ușă, la o fereastră, la un portal etc. – Din fr. archivolte. DOOM
arhivóltă s. f., g.-d. art. arhivóltei; pl. arhivólte
arhivoltei
ARHIVÓLTĂ, arhivolte, s. f. Detaliu de arhitectură, de regulă decorat cu muluri, așezat deasupra unei arcade la o ușă, la o fereastră, la un portal etc. – Din fr. archivolte. DOOM
arhivóltă s. f., g.-d. art. arhivóltei; pl. arhivólte
arhivoltele
ARHIVÓLTĂ, arhivolte, s. f. Detaliu de arhitectură, de regulă decorat cu muluri, așezat deasupra unei arcade la o ușă, la o fereastră, la un portal etc. – Din fr. archivolte. DOOM
arhivóltă s. f., g.-d. art. arhivóltei; pl. arhivólte
arhivoltelor
ARHIVÓLTĂ, arhivolte, s. f. Detaliu de arhitectură, de regulă decorat cu muluri, așezat deasupra unei arcade la o ușă, la o fereastră, la un portal etc. – Din fr. archivolte. DOOM
arhivóltă s. f., g.-d. art. arhivóltei; pl. arhivólte
arhon
ÁRHONDA s. m. sg. voc. v. arhon. DOOM
árhonda (înv.) (folosit singur) s. m. sg. voc.
arhonda
ÁRHONDA s. m. sg. voc. v. arhon. DOOM
árhonda (înv.) (folosit singur) s. m. sg. voc.
arhondar
ARHONDÁR, arhondari, s. m. Călugăr care are în grijă arhondaricul și care primește oaspeții mănăstirii. – Din ngr. arhondáris. DOOM
arhondár s. m., pl. arhondári
arhondari
ARHONDÁR, arhondari, s. m. Călugăr care are în grijă arhondaricul și care primește oaspeții mănăstirii. – Din ngr. arhondáris. DOOM
arhondár s. m., pl. arhondári
arhondaric
ARHONDARÍC, arhondaricuri, s. n. Clădire sau aripă a unei clădiri dintr-o mănăstire ortodoxă rezervată oaspeților; arhondărie. [Pl. și: arhondarice] – Din ngr. arhondaríki. DOOM
arhondaríc s. n., pl. arhondarícuri/arhondaríce
arhondaric
ARHONDARÍC, arhondaricuri, s. n. Clădire sau aripă a unei clădiri dintr-o mănăstire ortodoxă rezervată oaspeților; arhondărie. [Pl. și: arhondarice] – Din ngr. arhondaríki.
arhondarice
ARHONDARÍC, arhondaricuri, s. n. Clădire sau aripă a unei clădiri dintr-o mănăstire ortodoxă rezervată oaspeților; arhondărie. [Pl. și: arhondarice] – Din ngr. arhondaríki. DOOM
arhondaríc s. n., pl. arhondarícuri/arhondaríce
arhondaricele
ARHONDARÍC, arhondaricuri, s. n. Clădire sau aripă a unei clădiri dintr-o mănăstire ortodoxă rezervată oaspeților; arhondărie. [Pl. și: arhondarice] – Din ngr. arhondaríki. DOOM
arhondaríc s. n., pl. arhondarícuri/arhondaríce
arhondaricelor
ARHONDARÍC, arhondaricuri, s. n. Clădire sau aripă a unei clădiri dintr-o mănăstire ortodoxă rezervată oaspeților; arhondărie. [Pl. și: arhondarice] – Din ngr. arhondaríki. DOOM
arhondaríc s. n., pl. arhondarícuri/arhondaríce
arhondaricul
ARHONDARÍC, arhondaricuri, s. n. Clădire sau aripă a unei clădiri dintr-o mănăstire ortodoxă rezervată oaspeților; arhondărie. [Pl. și: arhondarice] – Din ngr. arhondaríki. DOOM
arhondaríc s. n., pl. arhondarícuri/arhondaríce
arhondaricului
ARHONDARÍC, arhondaricuri, s. n. Clădire sau aripă a unei clădiri dintr-o mănăstire ortodoxă rezervată oaspeților; arhondărie. [Pl. și: arhondarice] – Din ngr. arhondaríki. DOOM
arhondaríc s. n., pl. arhondarícuri/arhondaríce
arhondarii
ARHONDÁR, arhondari, s. m. Călugăr care are în grijă arhondaricul și care primește oaspeții mănăstirii. – Din ngr. arhondáris. DOOM
arhondár s. m., pl. arhondári
arhondarilor
ARHONDÁR, arhondari, s. m. Călugăr care are în grijă arhondaricul și care primește oaspeții mănăstirii. – Din ngr. arhondáris. DOOM
arhondár s. m., pl. arhondári
arhondarul
ARHONDÁR, arhondari, s. m. Călugăr care are în grijă arhondaricul și care primește oaspeții mănăstirii. – Din ngr. arhondáris. DOOM
arhondár s. m., pl. arhondári
arhondarului
ARHONDÁR, arhondari, s. m. Călugăr care are în grijă arhondaricul și care primește oaspeții mănăstirii. – Din ngr. arhondáris. DOOM
arhondár s. m., pl. arhondári
arhondologhie
ARHONDOLOGÍE s. f. (Învechit) Istorie a nobilimii, (concretizat) registru, carte a familiilor nobile dintr-o țară. Noi nu mai avem trebuință... de... arhondologiile dumneavoastră, nici de pravilele dumneavoastră. PAS, L. I 130. – Variantă: arhontologhíe (ALECSANDRI, T. 1231) s. f.
arhondologia
ARHONDOLOGÍE s. f. Istorie a nobilimii; (concr.) carte cuprinzând repertoriul familiilor nobiliare dintr-o țară. [Var.: (înv.) arhontologhíe s. f.] – Din ngr. arhondológhion. DOOM
arhondologíe s. f., art. arhondología, g.-d. arhondologíi, art. arhondologíei
arhondologie
ARHONDOLOGÍE s. f. Istorie a nobilimii; (concr.) carte cuprinzând repertoriul familiilor nobiliare dintr-o țară. [Var.: (înv.) arhontologhíe s. f.] – Din ngr. arhondológhion. DOOM
arhondologíe s. f., art. arhondología, g.-d. arhondologíi, art. arhondologíei
arhondologiei
ARHONDOLOGÍE s. f. Istorie a nobilimii; (concr.) carte cuprinzând repertoriul familiilor nobiliare dintr-o țară. [Var.: (înv.) arhontologhíe s. f.] – Din ngr. arhondológhion. DOOM
arhondologíe s. f., art. arhondología, g.-d. arhondologíi, art. arhondologíei
arhondologii
ARHONDOLOGÍE s. f. Istorie a nobilimii; (concr.) carte cuprinzând repertoriul familiilor nobiliare dintr-o țară. [Var.: (înv.) arhontologhíe s. f.] – Din ngr. arhondológhion. DOOM
arhondologíe s. f., art. arhondología, g.-d. arhondologíi, art. arhondologíei
arhondăreasa
ARHONDĂREÁSĂ, arhondărese, s. f. Arhondăriță. – Arhondar + suf. -easă. DOOM
arhondăreásă s. f., g.-d. art. arhondărései; pl. arhondărése
arhondărese
ARHONDĂREÁSĂ, arhondărese, s. f. Arhondăriță. – Arhondar + suf. -easă. DOOM
arhondăreásă s. f., g.-d. art. arhondărései; pl. arhondărése
arhondăresei
ARHONDĂREÁSĂ, arhondărese, s. f. Arhondăriță. – Arhondar + suf. -easă. DOOM
arhondăreásă s. f., g.-d. art. arhondărései; pl. arhondărése
arhondăresele
ARHONDĂREÁSĂ, arhondărese, s. f. Arhondăriță. – Arhondar + suf. -easă. DOOM
arhondăreásă s. f., g.-d. art. arhondărései; pl. arhondărése
arhondăreselor
ARHONDĂREÁSĂ, arhondărese, s. f. Arhondăriță. – Arhondar + suf. -easă. DOOM
arhondăreásă s. f., g.-d. art. arhondărései; pl. arhondărése
arhondăria
ARHONDĂRÍE, arhondării, s. f. Arhondaric. – Din ngr. arhondaríon. DOOM
arhondăríe s. f., art. arhondăría, g.-d. art. arhondăríei; pl. arhondăríi, art. arhondăríile
arhondărie
ARHONDĂRÍE, arhondării, s. f. Arhondaric. – Din ngr. arhondaríon. DOOM
arhondăríe s. f., art. arhondăría, g.-d. art. arhondăríei; pl. arhondăríi, art. arhondăríile
arhondăriei
ARHONDĂRÍE, arhondării, s. f. Arhondaric. – Din ngr. arhondaríon. DOOM
arhondăríe s. f., art. arhondăría, g.-d. art. arhondăríei; pl. arhondăríi, art. arhondăríile
arhondării
ARHONDĂRÍE, arhondării, s. f. Arhondaric. – Din ngr. arhondaríon. DOOM
arhondăríe s. f., art. arhondăría, g.-d. art. arhondăríei; pl. arhondăríi, art. arhondăríile
arhondăriile
ARHONDĂRÍE, arhondării, s. f. Arhondaric. – Din ngr. arhondaríon. DOOM
arhondăríe s. f., art. arhondăría, g.-d. art. arhondăríei; pl. arhondăríi, art. arhondăríile
arhondăriilor
ARHONDĂRÍE, arhondării, s. f. Arhondaric. – Din ngr. arhondaríon. DOOM
arhondăríe s. f., art. arhondăría, g.-d. art. arhondăríei; pl. arhondăríi, art. arhondăríile
arhondărița
ARHONDĂRÍȚĂ, arhondărițe, s. f. Călugăriță care îngrijește de arhondaric și care primește oaspeții mănăstirii; arhondăreasă. – Arhondar + suf. -iță. DOOM
arhondăríță s. f., g.-d. art. arhondăríței; pl. arhondăríțe
arhondărițe
ARHONDĂRÍȚĂ, arhondărițe, s. f. Călugăriță care îngrijește de arhondaric și care primește oaspeții mănăstirii; arhondăreasă. – Arhondar + suf. -iță. DOOM
arhondăríță s. f., g.-d. art. arhondăríței; pl. arhondăríțe
arhondăriței
ARHONDĂRÍȚĂ, arhondărițe, s. f. Călugăriță care îngrijește de arhondaric și care primește oaspeții mănăstirii; arhondăreasă. – Arhondar + suf. -iță. DOOM
arhondăríță s. f., g.-d. art. arhondăríței; pl. arhondăríțe
arhondărițele
ARHONDĂRÍȚĂ, arhondărițe, s. f. Călugăriță care îngrijește de arhondaric și care primește oaspeții mănăstirii; arhondăreasă. – Arhondar + suf. -iță. DOOM
arhondăríță s. f., g.-d. art. arhondăríței; pl. arhondăríțe
arhondărițelor
ARHONDĂRÍȚĂ, arhondărițe, s. f. Călugăriță care îngrijește de arhondaric și care primește oaspeții mănăstirii; arhondăreasă. – Arhondar + suf. -iță. DOOM
arhondăríță s. f., g.-d. art. arhondăríței; pl. arhondăríțe
arhontat
ARHONTÁT s.n. (Ant.) Demnitatea de arhonte; timp cât funcționa un arhonte. [< fr. archontat].
arhontate
ARHONTÁT s.n. (Ant.) Demnitatea de arhonte; timp cât funcționa un arhonte. [< fr. archontat].
arhontatele
ARHONTÁT s.n. (Ant.) Demnitatea de arhonte; timp cât funcționa un arhonte. [< fr. archontat].
arhontatelor
ARHONTÁT s.n. (Ant.) Demnitatea de arhonte; timp cât funcționa un arhonte. [< fr. archontat].
arhontatul
ARHONTÁT s.n. (Ant.) Demnitatea de arhonte; timp cât funcționa un arhonte. [< fr. archontat].
arhontatului
ARHONTÁT s.n. (Ant.) Demnitatea de arhonte; timp cât funcționa un arhonte. [< fr. archontat].
arhonte
ARHÓNTE, arhonți, s. m. (În Atena antică) Titlu dat magistraților supremi din conducerea republicii; persoană care avea acest titlu. – Din fr. archonte, lat. archon, -ntis. DOOM
arhónte s. m., pl. arhónți
arhontele
ARHÓNTE, arhonți, s. m. (În Atena antică) Titlu dat magistraților supremi din conducerea republicii; persoană care avea acest titlu. – Din fr. archonte, lat. archon, -ntis. DOOM
arhónte s. m., pl. arhónți
arhontelui
ARHÓNTE, arhonți, s. m. (În Atena antică) Titlu dat magistraților supremi din conducerea republicii; persoană care avea acest titlu. – Din fr. archonte, lat. archon, -ntis. DOOM
arhónte s. m., pl. arhónți
arhontologhie
ARHONDOLOGÍE s. f. Istorie a nobilimii; (concr.) carte cuprinzând repertoriul familiilor nobiliare dintr-o țară. [Var.: (înv.) arhontologhíe s. f.] – Din ngr. arhondológhion. DOOM
arhondologíe s. f., art. arhondología, g.-d. arhondologíi, art. arhondologíei
arhonul
ÁRHONDA s. m. sg. voc. v. arhon. DOOM
árhonda (înv.) (folosit singur) s. m. sg. voc.
arhonului
ÁRHONDA s. m. sg. voc. v. arhon. DOOM
árhonda (înv.) (folosit singur) s. m. sg. voc.
arhonți
ARHÓNTE, arhonți, s. m. (În Atena antică) Titlu dat magistraților supremi din conducerea republicii; persoană care avea acest titlu. – Din fr. archonte, lat. archon, -ntis. DOOM
arhónte s. m., pl. arhónți
arhonții
ARHÓNTE, arhonți, s. m. (În Atena antică) Titlu dat magistraților supremi din conducerea republicii; persoană care avea acest titlu. – Din fr. archonte, lat. archon, -ntis. DOOM
arhónte s. m., pl. arhónți
arhonților
ARHÓNTE, arhonți, s. m. (În Atena antică) Titlu dat magistraților supremi din conducerea republicii; persoană care avea acest titlu. – Din fr. archonte, lat. archon, -ntis. DOOM
arhónte s. m., pl. arhónți
ari
AR, ari, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețele de teren egală cu 100 m2. – Din fr. are. DOOM
ar2 vb. aux. v. aveá2
ari
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
aria
SORB2, sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).
aria
ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
aria
ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
aria
ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire). DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariadna
Ariadna = Ariadne.
ariadne
Gnossis (sau Gnossia), denumire purtată de Ariadne, fiindcă era originară din cetatea Gnossus, din insula Creta.
arian
ARIÁN1, -Ă, ariani, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de arianism, privitor la arianism. Erezie ariană. 2. S. m. și f. Adept al arianismului. [Pr.: -ri-an] – Din fr. arien.
arian
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arian
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
ariana
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
ariana
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arianism
ARIANÍSM s. n. Doctrină religioasă creștină întemeiată de preotul Arie, care nega identitatea de substanță dintre Hristos și Dumnezeu-Tatăl, declarată eretică de sinodul din Niceea. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. arianisme. DOOM
arianísm (-ri-a-) s. n.
arianismul
ARIANÍSM s. n. Doctrină religioasă creștină întemeiată de preotul Arie, care nega identitatea de substanță dintre Hristos și Dumnezeu-Tatăl, declarată eretică de sinodul din Niceea. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. arianisme. DOOM
arianísm (-ri-a-) s. n.
arianismului
ARIANÍSM s. n. Doctrină religioasă creștină întemeiată de preotul Arie, care nega identitatea de substanță dintre Hristos și Dumnezeu-Tatăl, declarată eretică de sinodul din Niceea. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. arianisme. DOOM
arianísm (-ri-a-) s. n.
arianul
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arianul
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arianului
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arianului
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
aribal
ARIBÁL s.n. (Ant.) Vas mic vechi grecesc, cu gât foarte strâmt și cu buză răsfrântă, lată, folosit mai ales la păstrarea parfumurilor. [Cf. gr. aryballos – pungă].
aricea
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
ariceala
ARICEÁLĂ, ariceli, s. f. 1. Boală de piele la cai și la unele vite cornute, manifestată prin inflamarea pielii de la chișiță. 2. Boală a viței-de-vie, constând în apariția unor umflături noduroase pe părțile lemnoase ale plantei. – Arici2 + suf. -eală. DOOM
ariceálă s. f., g.-d. art. aricélii; pl. aricéli
aricească
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
ariceau
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
ariceli
ARICEÁLĂ, ariceli, s. f. 1. Boală de piele la cai și la unele vite cornute, manifestată prin inflamarea pielii de la chișiță. 2. Boală a viței-de-vie, constând în apariția unor umflături noduroase pe părțile lemnoase ale plantei. – Arici2 + suf. -eală. DOOM
ariceálă s. f., g.-d. art. aricélii; pl. aricéli
aricelii
ARICEÁLĂ, ariceli, s. f. 1. Boală de piele la cai și la unele vite cornute, manifestată prin inflamarea pielii de la chișiță. 2. Boală a viței-de-vie, constând în apariția unor umflături noduroase pe părțile lemnoase ale plantei. – Arici2 + suf. -eală. DOOM
ariceálă s. f., g.-d. art. aricélii; pl. aricéli
aricelile
ARICEÁLĂ, ariceli, s. f. 1. Boală de piele la cai și la unele vite cornute, manifestată prin inflamarea pielii de la chișiță. 2. Boală a viței-de-vie, constând în apariția unor umflături noduroase pe părțile lemnoase ale plantei. – Arici2 + suf. -eală. DOOM
ariceálă s. f., g.-d. art. aricélii; pl. aricéli
aricelilor
ARICEÁLĂ, ariceli, s. f. 1. Boală de piele la cai și la unele vite cornute, manifestată prin inflamarea pielii de la chișiță. 2. Boală a viței-de-vie, constând în apariția unor umflături noduroase pe părțile lemnoase ale plantei. – Arici2 + suf. -eală. DOOM
ariceálă s. f., g.-d. art. aricélii; pl. aricéli
aricesc
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
aricește
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
arici
ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi; echinidă (Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius. DOOM
aríci1 s. m., pl. aríci, art. arícii
arici
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
aricii
ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi; echinidă (Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius. DOOM
aríci1 s. m., pl. aríci, art. arícii
aricilor
ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi; echinidă (Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius. DOOM
aríci1 s. m., pl. aríci, art. arícii
aricind
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
aricioaica
ARICIOÁICĂ, aricioaice, s. f. Femela ariciului1. – Arici1 + suf. -oaică. DOOM
aricioáică (-cioai-) s. f., g.-d. art. aricioáicei; pl. aricioáice
aricioaice
ARICIOÁICĂ, aricioaice, s. f. Femela ariciului1. – Arici1 + suf. -oaică. DOOM
aricioáică (-cioai-) s. f., g.-d. art. aricioáicei; pl. aricioáice
aricioaicei
ARICIOÁICĂ, aricioaice, s. f. Femela ariciului1. – Arici1 + suf. -oaică. DOOM
aricioáică (-cioai-) s. f., g.-d. art. aricioáicei; pl. aricioáice
aricioaicele
ARICIOÁICĂ, aricioaice, s. f. Femela ariciului1. – Arici1 + suf. -oaică. DOOM
aricioáică (-cioai-) s. f., g.-d. art. aricioáicei; pl. aricioáice
aricioaicelor
ARICIOÁICĂ, aricioaice, s. f. Femela ariciului1. – Arici1 + suf. -oaică. DOOM
aricioáică (-cioai-) s. f., g.-d. art. aricioáicei; pl. aricioáice
aricire
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
aricire
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1.
ariciră
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
aricise
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
ariciseră
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
aricit
ARICÍ2, pers. 3 aricește, vb. IV. Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din arici1. DOOM
!aricí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se aricéște, imperf. 3 sg. se ariceá; conj. prez. 3 să se ariceáscă
ariciul
ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi; echinidă (Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius. DOOM
aríci1 s. m., pl. aríci, art. arícii
ariciului
ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi; echinidă (Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius. DOOM
aríci1 s. m., pl. aríci, art. arícii
arid
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
arida
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
aride
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
aridei
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
aridele
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
aridelor
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
aridica
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
aridicare
ARIDICÁ vb. I v. ridica.
aridicat
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ariditate
ARIDITÁTE s. f. Faptul de a fi arid. – Din fr. aridité, lat. ariditas, -atis. DOOM
ariditáte s. f., g.-d. art. ariditắții
ariditatea
ARIDITÁTE s. f. Faptul de a fi arid. – Din fr. aridité, lat. ariditas, -atis. DOOM
ariditáte s. f., g.-d. art. ariditắții
aridități
ARIDITÁTE s. f. Faptul de a fi arid. – Din fr. aridité, lat. ariditas, -atis. DOOM
ariditáte s. f., g.-d. art. ariditắții
aridității
ARIDITÁTE s. f. Faptul de a fi arid. – Din fr. aridité, lat. ariditas, -atis. DOOM
ariditáte s. f., g.-d. art. ariditắții
aridul
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
aridului
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
arie
ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
arie
ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
arie
ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire). DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariei
ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariei
ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariei
ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire). DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariene
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
ariene
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arienei
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arienei
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arienele
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arienele
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arienelor
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arienelor
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arieni
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arieni
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arienii
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arienii
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arienilor
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arienilor
ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumire veche dată popoarelor indo-europene; denumire actuală pentru popoarele indo-iraniene; (și la sg.) persoană care aparține unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasiști spre a denumi populațiile albe în general și pe strămoșii germanilor în special. 2. Adj. Care aparține arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen. DOOM
arián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. ariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. ariánă, pl. ariéne
arier
ARIER- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în urmă”. [Pron. -ri-er-. / < fr. arrière].
arierat
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arierat
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arierat
ARIERÁT1, arierate, s. n. Obligație financiară neonorată la scadență din contracte, recunoscută de regulă și de debitori. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
!arierát2 (datorie financiară neonorată) (-ri-e-) s. n., pl. arieráte
arierata
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arierata
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arierate
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arierate
ARIERÁT1, arierate, s. n. Obligație financiară neonorată la scadență din contracte, recunoscută de regulă și de debitori. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
!arierát2 (datorie financiară neonorată) (-ri-e-) s. n., pl. arieráte
arierate
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratei
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratei
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratele
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratele
ARIERÁT1, arierate, s. n. Obligație financiară neonorată la scadență din contracte, recunoscută de regulă și de debitori. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
!arierát2 (datorie financiară neonorată) (-ri-e-) s. n., pl. arieráte
arieratele
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratelor
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratelor
ARIERÁT1, arierate, s. n. Obligație financiară neonorată la scadență din contracte, recunoscută de regulă și de debitori. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
!arierát2 (datorie financiară neonorată) (-ri-e-) s. n., pl. arieráte
arieratelor
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratul
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratul
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratul
ARIERÁT1, arierate, s. n. Obligație financiară neonorată la scadență din contracte, recunoscută de regulă și de debitori. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
!arierát2 (datorie financiară neonorată) (-ri-e-) s. n., pl. arieráte
arieratului
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratului
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieratului
ARIERÁT1, arierate, s. n. Obligație financiară neonorată la scadență din contracte, recunoscută de regulă și de debitori. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
!arierát2 (datorie financiară neonorată) (-ri-e-) s. n., pl. arieráte
arierați
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arierați
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arierația
ARIERÁȚIE s. f. (Med.) Înapoiere mintală. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriération.
arierație
ARIERÁȚIE s. f. (Med.) Înapoiere mintală. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriération.
arierației
ARIERÁȚIE s. f. (Med.) Înapoiere mintală. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriération.
arierații
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arierații
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arierații
ARIERÁȚIE s. f. (Med.) Înapoiere mintală. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriération.
arieraților
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arieraților
ARIERÁT2, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré. DOOM
arierát1 (înapoiat mintal) (-ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieráți; adj. f., s. f. arierátă, pl. arieráte
arierbec
ARIERBÉC, arierbecuri, s. n. Parte a unei pile de pod situată în aval, care este astfel construită încât să ușureze scurgerea apei și să împiedice formarea vârtejurilor. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-bec. DOOM
arierbéc (-ri-er-) s. n., pl. arierbécuri
arierbecul
ARIERBÉC, arierbecuri, s. n. Parte a unei pile de pod situată în aval, care este astfel construită încât să ușureze scurgerea apei și să împiedice formarea vârtejurilor. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-bec. DOOM
arierbéc (-ri-er-) s. n., pl. arierbécuri
arierbecului
ARIERBÉC, arierbecuri, s. n. Parte a unei pile de pod situată în aval, care este astfel construită încât să ușureze scurgerea apei și să împiedice formarea vârtejurilor. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-bec. DOOM
arierbéc (-ri-er-) s. n., pl. arierbécuri
arierbecuri
ARIERBÉC, arierbecuri, s. n. Parte a unei pile de pod situată în aval, care este astfel construită încât să ușureze scurgerea apei și să împiedice formarea vârtejurilor. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-bec. DOOM
arierbéc (-ri-er-) s. n., pl. arierbécuri
arierbecurile
ARIERBÉC, arierbecuri, s. n. Parte a unei pile de pod situată în aval, care este astfel construită încât să ușureze scurgerea apei și să împiedice formarea vârtejurilor. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-bec. DOOM
arierbéc (-ri-er-) s. n., pl. arierbécuri
arierbecurilor
ARIERBÉC, arierbecuri, s. n. Parte a unei pile de pod situată în aval, care este astfel construită încât să ușureze scurgerea apei și să împiedice formarea vârtejurilor. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-bec. DOOM
arierbéc (-ri-er-) s. n., pl. arierbécuri
arierdună
ARIERDÚNĂ s.f. (Geol.) Dună situată în partea dinspre uscat a unui complex de dune litorale. [< fr. arrière-dune].
ariergarda
ARIERGÁRDĂ, ariergărzi, s. f. Unitate militară care se află în urma forțelor principale, pentru a le asigura securitatea. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-garde. DOOM
ariergárdă (-ri-er-) s. f., g.-d. art. ariergắrzii; pl. ariergắrzi
ariergărzi
ARIERGÁRDĂ, ariergărzi, s. f. Unitate militară care se află în urma forțelor principale, pentru a le asigura securitatea. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-garde. DOOM
ariergárdă (-ri-er-) s. f., g.-d. art. ariergắrzii; pl. ariergắrzi
ariergărzii
ARIERGÁRDĂ, ariergărzi, s. f. Unitate militară care se află în urma forțelor principale, pentru a le asigura securitatea. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-garde. DOOM
ariergárdă (-ri-er-) s. f., g.-d. art. ariergắrzii; pl. ariergắrzi
ariergărzile
ARIERGÁRDĂ, ariergărzi, s. f. Unitate militară care se află în urma forțelor principale, pentru a le asigura securitatea. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-garde. DOOM
ariergárdă (-ri-er-) s. f., g.-d. art. ariergắrzii; pl. ariergắrzi
ariergărzilor
ARIERGÁRDĂ, ariergărzi, s. f. Unitate militară care se află în urma forțelor principale, pentru a le asigura securitatea. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-garde. DOOM
ariergárdă (-ri-er-) s. f., g.-d. art. ariergắrzii; pl. ariergắrzi
arierplaja
ARIERPLÁJĂ s.f. (Geol.) Porțiune de plajă situată între linia atinsă de apele cele mai mari și baza falezei. [<fr. arrière-plage].
arierplaje
ARIERPLÁJĂ s.f. (Geol.) Porțiune de plajă situată între linia atinsă de apele cele mai mari și baza falezei. [<fr. arrière-plage].
arierplajei
ARIERPLÁJĂ s.f. (Geol.) Porțiune de plajă situată între linia atinsă de apele cele mai mari și baza falezei. [<fr. arrière-plage].
arierplan
ARIERPLÁN s.n. (Liv.) Linie de perspectivă situată la cea mai mare depărtare de spectator; ultimul plan. ♦ (Fig.) în arierplan = într-o poziție inferioară, în umbră. [< fr. arrière-plan}. DOOM
*arierplán (-ri-er-) s. n., pl. arierplánuri
arierplan
ARIERPLÁN, arierplanuri, s. n. (Livr.) Linie de perspectivă situată la cea mai mare depărtare de privitor; ultimul plan. ◊ Loc. adj. și adv. În arierplan = a) într-o poziție inferioară; b) (fig.) în umbră. [Pr.: -ri-er-] – Din fr. arrière-plan.
arierplane
ARIERPLÁN s.n. (Liv.) Linie de perspectivă situată la cea mai mare depărtare de spectator; ultimul plan. ♦ (Fig.) în arierplan = într-o poziție inferioară, în umbră. [< fr. arrière-plan}. DOOM
*arierplán (-ri-er-) s. n., pl. arierplánuri
arierplanele
ARIERPLÁN s.n. (Liv.) Linie de perspectivă situată la cea mai mare depărtare de spectator; ultimul plan. ♦ (Fig.) în arierplan = într-o poziție inferioară, în umbră. [< fr. arrière-plan}. DOOM
*arierplán (-ri-er-) s. n., pl. arierplánuri
arierplanelor
ARIERPLÁN s.n. (Liv.) Linie de perspectivă situată la cea mai mare depărtare de spectator; ultimul plan. ♦ (Fig.) în arierplan = într-o poziție inferioară, în umbră. [< fr. arrière-plan}. DOOM
*arierplán (-ri-er-) s. n., pl. arierplánuri
arierplanul
ARIERPLÁN s.n. (Liv.) Linie de perspectivă situată la cea mai mare depărtare de spectator; ultimul plan. ♦ (Fig.) în arierplan = într-o poziție inferioară, în umbră. [< fr. arrière-plan}. DOOM
*arierplán (-ri-er-) s. n., pl. arierplánuri
arierplanului
ARIERPLÁN s.n. (Liv.) Linie de perspectivă situată la cea mai mare depărtare de spectator; ultimul plan. ♦ (Fig.) în arierplan = într-o poziție inferioară, în umbră. [< fr. arrière-plan}. DOOM
*arierplán (-ri-er-) s. n., pl. arierplánuri
aries
OÁIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.
arieta
ARIÉTĂ, ariete, s. f. Arie3 scurtă (și ușor de executat). [Pr.: -ri-e-] – Din it. arietta, fr. ariette. DOOM
ariétă (-ri-e-) s. f., g.-d. art. ariétei; pl. ariéte
ariete
ARIÉTĂ, ariete, s. f. Arie3 scurtă (și ușor de executat). [Pr.: -ri-e-] – Din it. arietta, fr. ariette. DOOM
ariétă (-ri-e-) s. f., g.-d. art. ariétei; pl. ariéte
arietei
ARIÉTĂ, ariete, s. f. Arie3 scurtă (și ușor de executat). [Pr.: -ri-e-] – Din it. arietta, fr. ariette. DOOM
ariétă (-ri-e-) s. f., g.-d. art. ariétei; pl. ariéte
arietele
ARIÉTĂ, ariete, s. f. Arie3 scurtă (și ușor de executat). [Pr.: -ri-e-] – Din it. arietta, fr. ariette. DOOM
ariétă (-ri-e-) s. f., g.-d. art. ariétei; pl. ariéte
arietelor
ARIÉTĂ, ariete, s. f. Arie3 scurtă (și ușor de executat). [Pr.: -ri-e-] – Din it. arietta, fr. ariette. DOOM
ariétă (-ri-e-) s. f., g.-d. art. ariétei; pl. ariéte
arietinum
NĂÚT s. m. Plantă din familia leguminoaselor, cu frunze compuse, flori liliachii sau albe și fructe păstăi, care conțin semințe de formă sferică neregulată (Cicer arietinum). ♦ P. restr. Semințele comestibile ale acestei plante, întrebuințate mai ales pentru a înlocui cafeaua sau pentru a se amesteca cu aceasta. [Var.: (înv.) năhút s. m.] – Din tc. nohud, bg. nahut, nohut.
arii
AR, ari, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețele de teren egală cu 100 m2. – Din fr. are. DOOM
ar2 vb. aux. v. aveá2
arii
ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
arii
ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
arii
ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire). DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariile
ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariile
ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariile
ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire). DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariilor
ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariilor
ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria. DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
ariilor
ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire). DOOM
árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A
aril
ARÍL s.n. (Bot.) Îmbrăcămintea externă, cărnoasă a fructelor; arilod. [< fr. arille, cf. lat. arillus]. DOOM
aríl2 (înveliș al unor semințe) s. n., pl. aríle
aril
ARÍL s. m. (Chim.) Radical organic monovalent rezultat dintr-o hidrocarbură aromatică prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. aryle.
arilare
ARILÁRE s.f. Introducere pe cale chimică a unui radical aril, în molecula unui compus organic. [După fr. arylation].
arile
ARÍL s.n. (Bot.) Îmbrăcămintea externă, cărnoasă a fructelor; arilod. [< fr. arille, cf. lat. arillus]. DOOM
aríl2 (înveliș al unor semințe) s. n., pl. aríle
arilele
ARÍL s.n. (Bot.) Îmbrăcămintea externă, cărnoasă a fructelor; arilod. [< fr. arille, cf. lat. arillus]. DOOM
aríl2 (înveliș al unor semințe) s. n., pl. aríle
arilelor
ARÍL s.n. (Bot.) Îmbrăcămintea externă, cărnoasă a fructelor; arilod. [< fr. arille, cf. lat. arillus]. DOOM
aríl2 (înveliș al unor semințe) s. n., pl. aríle
arili
ARÍL s. m. (Chim.) Radical organic monovalent rezultat dintr-o hidrocarbură aromatică prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. aryle.
arilii
ARÍL s. m. (Chim.) Radical organic monovalent rezultat dintr-o hidrocarbură aromatică prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. aryle.
arililor
ARÍL s. m. (Chim.) Radical organic monovalent rezultat dintr-o hidrocarbură aromatică prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. aryle.
arilod
ARILÓD s.n. (Bot.) Aril. [< fr. arillode].
arilor
AR, ari, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețele de teren egală cu 100 m2. – Din fr. are. DOOM
ar2 vb. aux. v. aveá2
arilul
ARÍL s.n. (Bot.) Îmbrăcămintea externă, cărnoasă a fructelor; arilod. [< fr. arille, cf. lat. arillus]. DOOM
aríl2 (înveliș al unor semințe) s. n., pl. aríle
arilul
ARÍL s. m. (Chim.) Radical organic monovalent rezultat dintr-o hidrocarbură aromatică prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. aryle.
arilului
ARÍL s.n. (Bot.) Îmbrăcămintea externă, cărnoasă a fructelor; arilod. [< fr. arille, cf. lat. arillus]. DOOM
aríl2 (înveliș al unor semințe) s. n., pl. aríle
arilului
ARÍL s. m. (Chim.) Radical organic monovalent rezultat dintr-o hidrocarbură aromatică prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. aryle.
arima
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimai
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimaj
ARIMÁJ s. n. Arimare. – Din fr. arrimage. DOOM
arimáj s. n., pl. arimáje
arimaje
ARIMÁJ s. n. Arimare. – Din fr. arrimage. DOOM
arimáj s. n., pl. arimáje
arimajele
ARIMÁJ s. n. Arimare. – Din fr. arrimage. DOOM
arimáj s. n., pl. arimáje
arimajelor
ARIMÁJ s. n. Arimare. – Din fr. arrimage. DOOM
arimáj s. n., pl. arimáje
arimajul
ARIMÁJ s. n. Arimare. – Din fr. arrimage. DOOM
arimáj s. n., pl. arimáje
arimajului
ARIMÁJ s. n. Arimare. – Din fr. arrimage. DOOM
arimáj s. n., pl. arimáje
arimam
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimare
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimare
ARIMÁRE s. f. Acțiunea de a arima; arimaj. – V. arima. DOOM
arimáre s. f., g.-d. art. arimắrii
arimarea
ARIMÁRE s. f. Acțiunea de a arima; arimaj. – V. arima. DOOM
arimáre s. f., g.-d. art. arimắrii
arimară
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimarăm
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimarăți
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimase
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimasem
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimaseră
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimaserăm
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimaserăți
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimaseși
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimaseți
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimat
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimat
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer.
arimau
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimași
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimați
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimează
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimez
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimeze
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimezi
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimor
ARIMÓR, arimori, s. m. Persoană care se ocupă cu arimarea. – După fr. arrimeur. DOOM
arimór s. m., pl. arimóri
arimori
ARIMÓR, arimori, s. m. Persoană care se ocupă cu arimarea. – După fr. arrimeur. DOOM
arimór s. m., pl. arimóri
arimorii
ARIMÓR, arimori, s. m. Persoană care se ocupă cu arimarea. – După fr. arrimeur. DOOM
arimór s. m., pl. arimóri
arimorilor
ARIMÓR, arimori, s. m. Persoană care se ocupă cu arimarea. – După fr. arrimeur. DOOM
arimór s. m., pl. arimóri
arimorul
ARIMÓR, arimori, s. m. Persoană care se ocupă cu arimarea. – După fr. arrimeur. DOOM
arimór s. m., pl. arimóri
arimorului
ARIMÓR, arimori, s. m. Persoană care se ocupă cu arimarea. – După fr. arrimeur. DOOM
arimór s. m., pl. arimóri
arimând
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimînd
ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer. DOOM
arimá (a ~) vb., ind. prez. 3 arimeáză
arimări
ARIMÁRE s. f. Acțiunea de a arima; arimaj. – V. arima. DOOM
arimáre s. f., g.-d. art. arimắrii
arimării
ARIMÁRE s. f. Acțiunea de a arima; arimaj. – V. arima. DOOM
arimáre s. f., g.-d. art. arimắrii
arimările
ARIMÁRE s. f. Acțiunea de a arima; arimaj. – V. arima. DOOM
arimáre s. f., g.-d. art. arimắrii
arimărilor
ARIMÁRE s. f. Acțiunea de a arima; arimaj. – V. arima. DOOM
arimáre s. f., g.-d. art. arimắrii
arin
ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate și cu flori verzui-roșietice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Probabil lat. *alninus (< alnus). DOOM
arín s. m., pl. aríni
arina
ARÍNĂ s. f. (Învechit și regional) Nisip.
arine
ARÍNĂ s. f. (Învechit și regional) Nisip.
arinei
ARÍNĂ s. f. (Învechit și regional) Nisip.
arinele
ARÍNĂ s. f. (Învechit și regional) Nisip.
arinelor
ARÍNĂ s. f. (Învechit și regional) Nisip.
arini
ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate și cu flori verzui-roșietice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Probabil lat. *alninus (< alnus). DOOM
arín s. m., pl. aríni
arinii
ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate și cu flori verzui-roșietice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Probabil lat. *alninus (< alnus). DOOM
arín s. m., pl. aríni
arinilor
ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate și cu flori verzui-roșietice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Probabil lat. *alninus (< alnus). DOOM
arín s. m., pl. aríni
ariniș
ARINÍȘ, arinișuri, s. n. Ariniște. [Var.: aniníș s. n.] – Arin + suf. -iș. DOOM
ariníș s. n., pl. ariníșuri
ariniște
ARINÍȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini; ariniș. [Acc. și: aríniște. – Var.: aníniște s. f.] – Arin + suf. -iște. DOOM
!ariníște s. f., g.-d. art. ariníștii; pl. ariníști
ariniștea
ARINÍȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini; ariniș. [Acc. și: aríniște. – Var.: aníniște s. f.] – Arin + suf. -iște. DOOM
!ariníște s. f., g.-d. art. ariníștii; pl. ariníști
ariniști
ARINÍȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini; ariniș. [Acc. și: aríniște. – Var.: aníniște s. f.] – Arin + suf. -iște. DOOM
!ariníște s. f., g.-d. art. ariníștii; pl. ariníști
ariniștii
ARINÍȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini; ariniș. [Acc. și: aríniște. – Var.: aníniște s. f.] – Arin + suf. -iște. DOOM
!ariníște s. f., g.-d. art. ariníștii; pl. ariníști
ariniștile
ARINÍȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini; ariniș. [Acc. și: aríniște. – Var.: aníniște s. f.] – Arin + suf. -iște. DOOM
!ariníște s. f., g.-d. art. ariníștii; pl. ariníști
ariniștilor
ARINÍȘTE, ariniști, s. f. Pădurice de arini; ariniș. [Acc. și: aríniște. – Var.: aníniște s. f.] – Arin + suf. -iște. DOOM
!ariníște s. f., g.-d. art. ariníștii; pl. ariníști
arinișul
ARINÍȘ, arinișuri, s. n. Ariniște. [Var.: aniníș s. n.] – Arin + suf. -iș. DOOM
ariníș s. n., pl. ariníșuri
arinișului
ARINÍȘ, arinișuri, s. n. Ariniște. [Var.: aniníș s. n.] – Arin + suf. -iș. DOOM
ariníș s. n., pl. ariníșuri
arinișuri
ARINÍȘ, arinișuri, s. n. Ariniște. [Var.: aniníș s. n.] – Arin + suf. -iș. DOOM
ariníș s. n., pl. ariníșuri
arinișurile
ARINÍȘ, arinișuri, s. n. Ariniște. [Var.: aniníș s. n.] – Arin + suf. -iș. DOOM
ariníș s. n., pl. ariníșuri
arinișurilor
ARINÍȘ, arinișuri, s. n. Ariniște. [Var.: aniníș s. n.] – Arin + suf. -iș. DOOM
ariníș s. n., pl. ariníșuri
arinos
ARINÓS, -OÁSĂ, arinoși, -oase, adj. (Înv.) Nisipos. – Din arină1 + suf. -os.
arinul
ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate și cu flori verzui-roșietice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Probabil lat. *alninus (< alnus). DOOM
arín s. m., pl. aríni
arinului
ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate și cu flori verzui-roșietice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Probabil lat. *alninus (< alnus). DOOM
arín s. m., pl. aríni
arion
Arion, cîntăreț din Lesbos, care a trăit la curtea lui Periander, tiranul cetății Corinthus. În timp ce se întorcea în patrie învingător și încărcat cu daruri, în urma unui concurs cîștigat în Sicilia, marinarii de pe corabia care-l purta au pus la cale uciderea lui ca să-l prade. Prevenit în somn de către Apollo de pericolul care-l pîndea, Arion a cerut voie echipajului ca, înainte de a muri, să mai cînte odată. Cînd i-au auzit cîntecul, delfinii lui Apollo i-au alergat în ajutor. Sărind în apă, el a fost purtat în spate de către unul dintre ei și a reușit să ajungă teafăr la țărm. Acolo i-a istorisit pățania lui Periander. Cînd corabia a sosit în port, marinarii și-au primit pedeapsa meritată. Se spunea că Apollo ar fi transformat atît lira lui Arion cît și delfinul care l-a salvat în două constelații.
arioso
ARIÓSO s. n., adv. 1. S. n. Fragment dintr-o operă, dintr-o operetă etc. înrudit cu aria3 și cu recitativul. 2. Adv. (Indică modul de executare a unui fragment muzical) Cu gravitate, patetic. [Pr.: -rio-zo] – Din it. arioso. DOOM
!arióso (it.) [s pron. z] (-rio-) adv., s. n.
ariosoul
ARIÓSO s. n., adv. 1. S. n. Fragment dintr-o operă, dintr-o operetă etc. înrudit cu aria3 și cu recitativul. 2. Adv. (Indică modul de executare a unui fragment muzical) Cu gravitate, patetic. [Pr.: -rio-zo] – Din it. arioso. DOOM
!arióso (it.) [s pron. z] (-rio-) adv., s. n.
ariosoului
ARIÓSO s. n., adv. 1. S. n. Fragment dintr-o operă, dintr-o operetă etc. înrudit cu aria3 și cu recitativul. 2. Adv. (Indică modul de executare a unui fragment muzical) Cu gravitate, patetic. [Pr.: -rio-zo] – Din it. arioso. DOOM
!arióso (it.) [s pron. z] (-rio-) adv., s. n.
ariostic
ARIÓSTIC adj. (Liv.) În genul lui Ariosto. [Pron. -ri-os-, pl. -ci, -ce. / cf. Ariosto – poet italian din sec. XV].
aripa
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Tranz. (În limbaj poetic) A da avînt, a însufleți. Dar ceea ce merită pe drept cuvînt atențiunea... este, în această poemă, entuziasmul care înaripează inima poetului. MACEDONSKI, O. IV 73. ♦ Refl. A prinde aripi, a-și lua avînt. Atunci se-naripează Neîmpăcatu-mi dor. ALECSANDRI, P. III 100. Încă aristocrația nu se înaripase, și capetele acestei idre... nu începuseră a mușca. NEGRUZZI, S. I 272. – Variantă: aripá vb. I.
aripa
ÁRIPĂ, aripi, s. f. 1. Organ al păsărilor, al unor insecte și al unor mamifere, care servește la zbor. ◊ Expr. A căpăta (sau a prinde) aripi = a căpăta independență, curaj; a începe să se înflăcăreze, să se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face să capete curaj; a însufleți (pe cineva). A tăia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) să-și piardă curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protecție. 2. (Iht.) Înotătoare. 3. Membrană a unor fructe și semințe care servește la răspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, părți ale unor aparate etc. care au forma, funcțiunea sau poziția aripilor (1). Aripa avionului. Aripa mașinii. 5. Parte a unei construcții care se prezintă ca o prelungire laterală; fiecare dintre extremitățile unei construcții (în raport cu partea centrală). ♦ Fiecare dintre cele două ziduri de sprijin care pleacă de la portalul unui tunel și susțin taluzurile de la capete. 6. Capăt, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bătaie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucătorii plasați în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fracțiune cu o anumită orientare politică din cadrul unei organizații, al unui partid. [Acc. și: arípă] – Lat. alapa. DOOM
!áripă s. f., g.-d. art. áripii; pl. áripi
aripat
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripata
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripate
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripatei
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripatele
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripatelor
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripatul
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripatului
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripați
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripații
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripaților
ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă. DOOM
aripát adj. m., pl. aripáți; f. aripátă, pl. aripáte
aripi
ÁRIPĂ, aripi, s. f. 1. Organ al păsărilor, al unor insecte și al unor mamifere, care servește la zbor. ◊ Expr. A căpăta (sau a prinde) aripi = a căpăta independență, curaj; a începe să se înflăcăreze, să se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face să capete curaj; a însufleți (pe cineva). A tăia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) să-și piardă curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protecție. 2. (Iht.) Înotătoare. 3. Membrană a unor fructe și semințe care servește la răspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, părți ale unor aparate etc. care au forma, funcțiunea sau poziția aripilor (1). Aripa avionului. Aripa mașinii. 5. Parte a unei construcții care se prezintă ca o prelungire laterală; fiecare dintre extremitățile unei construcții (în raport cu partea centrală). ♦ Fiecare dintre cele două ziduri de sprijin care pleacă de la portalul unui tunel și susțin taluzurile de la capete. 6. Capăt, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bătaie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucătorii plasați în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fracțiune cu o anumită orientare politică din cadrul unei organizații, al unui partid. [Acc. și: arípă] – Lat. alapa. DOOM
!áripă s. f., g.-d. art. áripii; pl. áripi
aripii
ÁRIPĂ, aripi, s. f. 1. Organ al păsărilor, al unor insecte și al unor mamifere, care servește la zbor. ◊ Expr. A căpăta (sau a prinde) aripi = a căpăta independență, curaj; a începe să se înflăcăreze, să se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face să capete curaj; a însufleți (pe cineva). A tăia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) să-și piardă curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protecție. 2. (Iht.) Înotătoare. 3. Membrană a unor fructe și semințe care servește la răspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, părți ale unor aparate etc. care au forma, funcțiunea sau poziția aripilor (1). Aripa avionului. Aripa mașinii. 5. Parte a unei construcții care se prezintă ca o prelungire laterală; fiecare dintre extremitățile unei construcții (în raport cu partea centrală). ♦ Fiecare dintre cele două ziduri de sprijin care pleacă de la portalul unui tunel și susțin taluzurile de la capete. 6. Capăt, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bătaie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucătorii plasați în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fracțiune cu o anumită orientare politică din cadrul unei organizații, al unui partid. [Acc. și: arípă] – Lat. alapa. DOOM
!áripă s. f., g.-d. art. áripii; pl. áripi
aripile
ÁRIPĂ, aripi, s. f. 1. Organ al păsărilor, al unor insecte și al unor mamifere, care servește la zbor. ◊ Expr. A căpăta (sau a prinde) aripi = a căpăta independență, curaj; a începe să se înflăcăreze, să se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face să capete curaj; a însufleți (pe cineva). A tăia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) să-și piardă curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protecție. 2. (Iht.) Înotătoare. 3. Membrană a unor fructe și semințe care servește la răspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, părți ale unor aparate etc. care au forma, funcțiunea sau poziția aripilor (1). Aripa avionului. Aripa mașinii. 5. Parte a unei construcții care se prezintă ca o prelungire laterală; fiecare dintre extremitățile unei construcții (în raport cu partea centrală). ♦ Fiecare dintre cele două ziduri de sprijin care pleacă de la portalul unui tunel și susțin taluzurile de la capete. 6. Capăt, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bătaie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucătorii plasați în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fracțiune cu o anumită orientare politică din cadrul unei organizații, al unui partid. [Acc. și: arípă] – Lat. alapa. DOOM
!áripă s. f., g.-d. art. áripii; pl. áripi
aripilor
ÁRIPĂ, aripi, s. f. 1. Organ al păsărilor, al unor insecte și al unor mamifere, care servește la zbor. ◊ Expr. A căpăta (sau a prinde) aripi = a căpăta independență, curaj; a începe să se înflăcăreze, să se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face să capete curaj; a însufleți (pe cineva). A tăia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) să-și piardă curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protecție. 2. (Iht.) Înotătoare. 3. Membrană a unor fructe și semințe care servește la răspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, părți ale unor aparate etc. care au forma, funcțiunea sau poziția aripilor (1). Aripa avionului. Aripa mașinii. 5. Parte a unei construcții care se prezintă ca o prelungire laterală; fiecare dintre extremitățile unei construcții (în raport cu partea centrală). ♦ Fiecare dintre cele două ziduri de sprijin care pleacă de la portalul unui tunel și susțin taluzurile de la capete. 6. Capăt, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bătaie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucătorii plasați în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fracțiune cu o anumită orientare politică din cadrul unei organizații, al unui partid. [Acc. și: arípă] – Lat. alapa. DOOM
!áripă s. f., g.-d. art. áripii; pl. áripi
aripioara
ARIPIOÁRĂ, aripioare, s. f. Diminutiv al lui aripă. ♦ (Iht.) Înotătoare. ♦ Parte mobilă a unei aripi de avion, care servește pentru comandă și control. – Aripă + suf. -ioară. DOOM
aripioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. aripioárei; pl. aripioáre
aripioare
ARIPIOÁRĂ, aripioare, s. f. Diminutiv al lui aripă. ♦ (Iht.) Înotătoare. ♦ Parte mobilă a unei aripi de avion, care servește pentru comandă și control. – Aripă + suf. -ioară. DOOM
aripioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. aripioárei; pl. aripioáre
aripioarei
ARIPIOÁRĂ, aripioare, s. f. Diminutiv al lui aripă. ♦ (Iht.) Înotătoare. ♦ Parte mobilă a unei aripi de avion, care servește pentru comandă și control. – Aripă + suf. -ioară. DOOM
aripioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. aripioárei; pl. aripioáre
aripioarele
ARIPIOÁRĂ, aripioare, s. f. Diminutiv al lui aripă. ♦ (Iht.) Înotătoare. ♦ Parte mobilă a unei aripi de avion, care servește pentru comandă și control. – Aripă + suf. -ioară. DOOM
aripioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. aripioárei; pl. aripioáre
aripioarelor
ARIPIOÁRĂ, aripioare, s. f. Diminutiv al lui aripă. ♦ (Iht.) Înotătoare. ♦ Parte mobilă a unei aripi de avion, care servește pentru comandă și control. – Aripă + suf. -ioară. DOOM
aripioáră (-pioa-) s. f., g.-d. art. aripioárei; pl. aripioáre
arista
ARÍSTĂ s.f. (Bot.) Țeapă de la spicele anumitor graminee. [< lat. arista]. DOOM
arístă s. f., g.-d. art. arístei; pl. aríste
aristaeus
Aristaeus, fiul lui Apollo și al nimfei Cyrene. Căsătorit fiind cu Autonoë, fiica lui Cadmus, cu care a avut la rîndul lui un fiu, pe Actaeon, Aristaeus s-a îndrăgostit de Eurydice, soția lui Orpheus. În timp ce o urmărea fugărind-o de-a lungul unui rîu, Eurydice a fost mușcată de un șarpe. Moartea ei a atras asupra lui Aristaeus mînia zeilor. Ispășindu-și vina, el a fost în cele din urmă iertat și primit în rîndul semizeilor. Aristaeus era considerat ca protector al păstorilor și se spunea că i-ar fi învățat pe oameni cum să planteze vița de vie și cum să crească albinele.
aristarh
ARISTÁRH s.m. (Liv.) Critic erudit și sever. [< fr. aristarque, cf. Aristarh – celebru gramatic și critic grec din antichitate].
ariste
ARÍSTĂ s.f. (Bot.) Țeapă de la spicele anumitor graminee. [< lat. arista]. DOOM
arístă s. f., g.-d. art. arístei; pl. aríste
aristei
ARÍSTĂ s.f. (Bot.) Țeapă de la spicele anumitor graminee. [< lat. arista]. DOOM
arístă s. f., g.-d. art. arístei; pl. aríste
aristele
ARÍSTĂ s.f. (Bot.) Țeapă de la spicele anumitor graminee. [< lat. arista]. DOOM
arístă s. f., g.-d. art. arístei; pl. aríste
aristelor
ARÍSTĂ s.f. (Bot.) Țeapă de la spicele anumitor graminee. [< lat. arista]. DOOM
arístă s. f., g.-d. art. arístei; pl. aríste
aristeu
Aristeu = Aristaeus.
aristo
ARISTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „nobil”. [Cf. fr. aristo-, gr. aristos – cel mai bun].
aristoane
ARISTÓN, aristoane, s. n. Vechi aparat muzical care, acționat cu o manivelă, execută mecanic ariile înregistrate pe cilindri sau pe discuri. – Din fr. ariston. DOOM
aristón s. m., pl. aristoáne
aristoanele
ARISTÓN, aristoane, s. n. Vechi aparat muzical care, acționat cu o manivelă, execută mecanic ariile înregistrate pe cilindri sau pe discuri. – Din fr. ariston. DOOM
aristón s. m., pl. aristoáne
aristoanelor
ARISTÓN, aristoane, s. n. Vechi aparat muzical care, acționat cu o manivelă, execută mecanic ariile înregistrate pe cilindri sau pe discuri. – Din fr. ariston. DOOM
aristón s. m., pl. aristoáne
aristocrat
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristocrata
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristocrate
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristocratei
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristocratele
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristocratelor
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristocratic
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocratica
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocratice
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocraticei
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocraticele
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocraticelor
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocratici
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocraticii
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocraticilor
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocraticul
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocraticului
ARISTOCRÁTIC, -Ă, aristocratici, -ce, adj. Care aparține aristocrației, propriu aristocrației; aristocrat. – Din fr. aristocratique. DOOM
aristocrátic (-to-cra-) adj. m., pl. aristocrátici; f. aristocrátică, pl. aristocrátice
aristocratism
ARISTOCRATÍSM s. n. Atitudine, concepție aristocratică. – Aristocrat + suf. -ism. DOOM
aristocratísm (-to-cra-) s. n.
aristocratismul
ARISTOCRATÍSM s. n. Atitudine, concepție aristocratică. – Aristocrat + suf. -ism. DOOM
aristocratísm (-to-cra-) s. n.
aristocratismului
ARISTOCRATÍSM s. n. Atitudine, concepție aristocratică. – Aristocrat + suf. -ism. DOOM
aristocratísm (-to-cra-) s. n.
aristocratiza
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizai
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizam
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizare
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizare
ARISTOCRATIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) aristocratiza. [< aristocratiza].
aristocratizarea
ARISTOCRATIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) aristocratiza. [< aristocratiza].
aristocratizară
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizarăm
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizarăți
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizase
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizasem
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizaseră
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizaserăm
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizaserăți
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizaseși
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizaseți
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizat
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizau
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizași
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizați
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizează
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizez
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizeze
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizezi
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizând
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizînd
ARISTOCRATIZÁ vb. I. tr. A da un caracter aristocratic. ♦ Refl. A-și însuși concepții și maniere aristocratice. [Cf. fr. aristocratiser].
aristocratizări
ARISTOCRATIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) aristocratiza. [< aristocratiza].
aristocratizării
ARISTOCRATIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) aristocratiza. [< aristocratiza].
aristocratizările
ARISTOCRATIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) aristocratiza. [< aristocratiza].
aristocratizărilor
ARISTOCRATIZÁRE s.f. Acțiunea de a (se) aristocratiza. [< aristocratiza].
aristocratul
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristocratului
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristocrați
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristocrația
ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; (în Antichitate) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în Evul Mediu) clasa socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie. DOOM
aristocrațíe (-to-cra-) s. f., art. aristocrațía, g.-d. art. aristocrațíei; pl. aristocrațíi, art. aristocrațíile
aristocrație
ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; (în Antichitate) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în Evul Mediu) clasa socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie. DOOM
aristocrațíe (-to-cra-) s. f., art. aristocrațía, g.-d. art. aristocrațíei; pl. aristocrațíi, art. aristocrațíile
aristocrației
ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; (în Antichitate) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în Evul Mediu) clasa socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie. DOOM
aristocrațíe (-to-cra-) s. f., art. aristocrațía, g.-d. art. aristocrațíei; pl. aristocrațíi, art. aristocrațíile
aristocrații
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristocrații
ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; (în Antichitate) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în Evul Mediu) clasa socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie. DOOM
aristocrațíe (-to-cra-) s. f., art. aristocrațía, g.-d. art. aristocrațíei; pl. aristocrațíi, art. aristocrațíile
aristocrațiile
ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; (în Antichitate) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în Evul Mediu) clasa socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie. DOOM
aristocrațíe (-to-cra-) s. f., art. aristocrațía, g.-d. art. aristocrațíei; pl. aristocrațíi, art. aristocrațíile
aristocrațiilor
ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; (în Antichitate) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în Evul Mediu) clasa socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie. DOOM
aristocrațíe (-to-cra-) s. f., art. aristocrațía, g.-d. art. aristocrațíei; pl. aristocrațíi, art. aristocrațíile
aristocraților
ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și f. Persoană care aparține aristocrației; p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din fr. aristocrate. DOOM
aristocrátă (-to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocrátei, pl. aristocráte
aristofanic
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristofanica
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristofanice
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristofanicei
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristofanicele
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristofanicelor
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristofanici
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristofanicii
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristofanicilor
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristofanicul
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristofanicului
ARISTOFÁNIC, -Ă adj. (Lit.) În genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan în comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil și doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate]. DOOM
aristofánic adj. m., pl. aristofánici; f. aristofánică, pl. aristofánice
aristoloh
ARISTOLÓH s.n. (Bot.) Plantă apetală grimpantă, cu flori galbene în formă de tub, care se cultivă pentru umbrare. [< fr. aristoloche].
ariston
ARISTÓN, aristoane, s. n. Vechi aparat muzical care, acționat cu o manivelă, execută mecanic ariile înregistrate pe cilindri sau pe discuri. – Din fr. ariston. DOOM
aristón s. m., pl. aristoáne
aristonul
ARISTÓN, aristoane, s. n. Vechi aparat muzical care, acționat cu o manivelă, execută mecanic ariile înregistrate pe cilindri sau pe discuri. – Din fr. ariston. DOOM
aristón s. m., pl. aristoáne
aristonului
ARISTÓN, aristoane, s. n. Vechi aparat muzical care, acționat cu o manivelă, execută mecanic ariile înregistrate pe cilindri sau pe discuri. – Din fr. ariston. DOOM
aristón s. m., pl. aristoáne
aristotelian
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelian
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristoteliana
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristoteliana
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelianul
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelianul
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelianului
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelianului
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelic
ARISTOTÉLIC, -Ă, aristotelici, -ce, adj. Care aparține lui Aristotel, bazat pe ideile lui Aristotel; aristotelian. – Din fr. aristotélique. DOOM
aristotélic adj. m., pl. aristotélici; f. aristotélică, pl. aristotélice
aristoteliene
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristoteliene
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelienei
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelienei
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelienele
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelienele
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelienelor
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelienelor
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelieni
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelieni
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelienii
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelienii
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelienilor
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelienilor
ARISTOTELIÁN, -Ă, aristotelieni, -e, adj. Aristotelic. [Pr.: -li-an] – Aristotel + suf. -ian (după fr. aristotélicien).
aristotelism
ARISTOTELÍSM s. n. Termen generic desemnând gândirea filosofilor și școlilor filosofice, care s-au ocupat de studierea lucrărilor lui Aristotel, preluând în întregime sau în parte tezele, metodele lui de gândire. – Din fr. aristotélisme.
aristotelismul
ARISTOTELÍSM s. n. Termen generic desemnând gândirea filosofilor și școlilor filosofice, care s-au ocupat de studierea lucrărilor lui Aristotel, preluând în întregime sau în parte tezele, metodele lui de gândire. – Din fr. aristotélisme.
aristotelismului
ARISTOTELÍSM s. n. Termen generic desemnând gândirea filosofilor și școlilor filosofice, care s-au ocupat de studierea lucrărilor lui Aristotel, preluând în întregime sau în parte tezele, metodele lui de gândire. – Din fr. aristotélisme.
aritenoid
ARITENOÍD s. n. (Anat.) Cartilaj mobil al laringelui care întinde coardele vocale. [Pr.: -no-id] – Din fr. aryténoïde.
aritenoidectomie
ARITENOIDECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a cartilajului aritenoid. [Pron. -no-i-, gen. -iei. / < fr. aryténoïdectomie].
aritmetic
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmetica
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmetica
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétică s. f., g.-d. art. aritméticii
aritmetice
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmeticei
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmeticele
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmeticelor
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmetici
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmetici
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétică s. f., g.-d. art. aritméticii
aritmetician
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticiana
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticianul
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticianului
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticiene
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticienei
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticienele
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticienelor
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticieni
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticienii
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticienilor
ARITMETICIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Specialist în aritmetică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. arithméticien].
aritmeticii
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmeticii
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétică s. f., g.-d. art. aritméticii
aritmeticile
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétică s. f., g.-d. art. aritméticii
aritmeticilor
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmeticilor
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétică s. f., g.-d. art. aritméticii
aritmeticul
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmeticului
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmétique, lat. arithmeticus. DOOM
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritmétice
aritmia
ARITMÍE s. f. (Med.) Tulburare în activitatea inimii, care se manifestă prin inegalitatea numărului, ritmului și intensității contracțiilor mușchiului cardiac. – Din fr. arythmie. DOOM
aritmíe s. f., art. aritmía, g.-d. aritmíi, art. aritmíei
aritmic
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmica
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmice
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmicei
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmicele
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmicelor
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmici
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmicii
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmicilor
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmicul
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmicului
ARÍTMIC, -Ă, aritmici, -ce, adj. Care este lipsit de ritm (regulat). – Din fr. arythmique. DOOM
arítmic adj. m., pl. arítmici; f. arítmică, pl. arítmice
aritmie
ARITMÍE s. f. (Med.) Tulburare în activitatea inimii, care se manifestă prin inegalitatea numărului, ritmului și intensității contracțiilor mușchiului cardiac. – Din fr. arythmie. DOOM
aritmíe s. f., art. aritmía, g.-d. aritmíi, art. aritmíei
aritmiei
ARITMÍE s. f. (Med.) Tulburare în activitatea inimii, care se manifestă prin inegalitatea numărului, ritmului și intensității contracțiilor mușchiului cardiac. – Din fr. arythmie. DOOM
aritmíe s. f., art. aritmía, g.-d. aritmíi, art. aritmíei
aritmii
ARITMÍE s. f. (Med.) Tulburare în activitatea inimii, care se manifestă prin inegalitatea numărului, ritmului și intensității contracțiilor mușchiului cardiac. – Din fr. arythmie. DOOM
aritmíe s. f., art. aritmía, g.-d. aritmíi, art. aritmíei
aritmiile
ARITMÍE s. f. (Med.) Tulburare în activitatea inimii, care se manifestă prin inegalitatea numărului, ritmului și intensității contracțiilor mușchiului cardiac. – Din fr. arythmie. DOOM
aritmíe s. f., art. aritmía, g.-d. aritmíi, art. aritmíei
aritmiilor
ARITMÍE s. f. (Med.) Tulburare în activitatea inimii, care se manifestă prin inegalitatea numărului, ritmului și intensității contracțiilor mușchiului cardiac. – Din fr. arythmie. DOOM
aritmíe s. f., art. aritmía, g.-d. aritmíi, art. aritmíei
aritmo
ARITMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „număr”, „numărătoare”. [Cf. fr. arithmo-, it. aritmo- < gr. arithmos – număr].
aritmograf
ARITMOGRÁF, aritmografe, s. n. Aparat care efectuează și înregistrează mecanic operații aritmetice. – Din fr. arithmographe. DOOM
aritmográf (aparat) (-mo-graf) s. n., pl. aritmográfe
aritmografe
ARITMOGRÁF, aritmografe, s. n. Aparat care efectuează și înregistrează mecanic operații aritmetice. – Din fr. arithmographe. DOOM
aritmográf (aparat) (-mo-graf) s. n., pl. aritmográfe
aritmografele
ARITMOGRÁF, aritmografe, s. n. Aparat care efectuează și înregistrează mecanic operații aritmetice. – Din fr. arithmographe. DOOM
aritmográf (aparat) (-mo-graf) s. n., pl. aritmográfe
aritmografelor
ARITMOGRÁF, aritmografe, s. n. Aparat care efectuează și înregistrează mecanic operații aritmetice. – Din fr. arithmographe. DOOM
aritmográf (aparat) (-mo-graf) s. n., pl. aritmográfe
aritmograful
ARITMOGRÁF, aritmografe, s. n. Aparat care efectuează și înregistrează mecanic operații aritmetice. – Din fr. arithmographe. DOOM
aritmográf (aparat) (-mo-graf) s. n., pl. aritmográfe
aritmografului
ARITMOGRÁF, aritmografe, s. n. Aparat care efectuează și înregistrează mecanic operații aritmetice. – Din fr. arithmographe. DOOM
aritmográf (aparat) (-mo-graf) s. n., pl. aritmográfe
aritmogrif
ARITMOGRÍF, aritmogrife, s. n. Joc de cuvinte încrucișate, la care literele cuvintelor căutate sunt reprezentate fiecare prin câte o cifră. – Din germ. Arithmogriph. DOOM
aritmogríf (joc) (-mo-grif) s. n., pl. aritmogrífe
aritmogrife
ARITMOGRÍF, aritmogrife, s. n. Joc de cuvinte încrucișate, la care literele cuvintelor căutate sunt reprezentate fiecare prin câte o cifră. – Din germ. Arithmogriph. DOOM
aritmogríf (joc) (-mo-grif) s. n., pl. aritmogrífe
aritmogrifele
ARITMOGRÍF, aritmogrife, s. n. Joc de cuvinte încrucișate, la care literele cuvintelor căutate sunt reprezentate fiecare prin câte o cifră. – Din germ. Arithmogriph. DOOM
aritmogríf (joc) (-mo-grif) s. n., pl. aritmogrífe
aritmogrifelor
ARITMOGRÍF, aritmogrife, s. n. Joc de cuvinte încrucișate, la care literele cuvintelor căutate sunt reprezentate fiecare prin câte o cifră. – Din germ. Arithmogriph. DOOM
aritmogríf (joc) (-mo-grif) s. n., pl. aritmogrífe
aritmogriful
ARITMOGRÍF, aritmogrife, s. n. Joc de cuvinte încrucișate, la care literele cuvintelor căutate sunt reprezentate fiecare prin câte o cifră. – Din germ. Arithmogriph. DOOM
aritmogríf (joc) (-mo-grif) s. n., pl. aritmogrífe
aritmogrifului
ARITMOGRÍF, aritmogrife, s. n. Joc de cuvinte încrucișate, la care literele cuvintelor căutate sunt reprezentate fiecare prin câte o cifră. – Din germ. Arithmogriph. DOOM
aritmogríf (joc) (-mo-grif) s. n., pl. aritmogrífe
aritmologia
ARITMOLOGÍE s.f. Studiul proprietăților numerelor independent de operațiile care se pot efectua cu ele. [Gen. -iei. / < fr. arithmologie, cf. gr. arithmos – număr, logos – știință].
aritmologie
ARITMOLOGÍE s.f. Studiul proprietăților numerelor independent de operațiile care se pot efectua cu ele. [Gen. -iei. / < fr. arithmologie, cf. gr. arithmos – număr, logos – știință].
aritmologiei
ARITMOLOGÍE s.f. Studiul proprietăților numerelor independent de operațiile care se pot efectua cu ele. [Gen. -iei. / < fr. arithmologie, cf. gr. arithmos – număr, logos – știință].
aritmologii
ARITMOLOGÍE s.f. Studiul proprietăților numerelor independent de operațiile care se pot efectua cu ele. [Gen. -iei. / < fr. arithmologie, cf. gr. arithmos – număr, logos – știință].
aritmomania
ARITMOMANÍE s.f. Mania de a face diverse operații aritmetice. [< fr. arithmomanie, cf. gr. arithmos – număr, mania – nebunie].
aritmomanie
ARITMOMANÍE s.f. Mania de a face diverse operații aritmetice. [< fr. arithmomanie, cf. gr. arithmos – număr, mania – nebunie].
aritmomaniei
ARITMOMANÍE s.f. Mania de a face diverse operații aritmetice. [< fr. arithmomanie, cf. gr. arithmos – număr, mania – nebunie].
aritmomanii
ARITMOMANÍE s.f. Mania de a face diverse operații aritmetice. [< fr. arithmomanie, cf. gr. arithmos – număr, mania – nebunie].
aritmomaniile
ARITMOMANÍE s.f. Mania de a face diverse operații aritmetice. [< fr. arithmomanie, cf. gr. arithmos – număr, mania – nebunie].
aritmomaniilor
ARITMOMANÍE s.f. Mania de a face diverse operații aritmetice. [< fr. arithmomanie, cf. gr. arithmos – număr, mania – nebunie].
aritmometre
ARITMOMÉTRU, aritmometre, s. n. Aparat folosit în geodezie, care efectuează (manual sau mecanic) operații aritmetice. – Din fr. arithmomètre. DOOM
aritmométru (-me-tru) s. n., art. aritmométrul; pl. aritmométre
aritmometrele
ARITMOMÉTRU, aritmometre, s. n. Aparat folosit în geodezie, care efectuează (manual sau mecanic) operații aritmetice. – Din fr. arithmomètre. DOOM
aritmométru (-me-tru) s. n., art. aritmométrul; pl. aritmométre
aritmometrelor
ARITMOMÉTRU, aritmometre, s. n. Aparat folosit în geodezie, care efectuează (manual sau mecanic) operații aritmetice. – Din fr. arithmomètre. DOOM
aritmométru (-me-tru) s. n., art. aritmométrul; pl. aritmométre
aritmometru
ARITMOMÉTRU, aritmometre, s. n. Aparat folosit în geodezie, care efectuează (manual sau mecanic) operații aritmetice. – Din fr. arithmomètre. DOOM
aritmométru (-me-tru) s. n., art. aritmométrul; pl. aritmométre
aritmometrul
ARITMOMÉTRU, aritmometre, s. n. Aparat folosit în geodezie, care efectuează (manual sau mecanic) operații aritmetice. – Din fr. arithmomètre. DOOM
aritmométru (-me-tru) s. n., art. aritmométrul; pl. aritmométre
aritmometrului
ARITMOMÉTRU, aritmometre, s. n. Aparat folosit în geodezie, care efectuează (manual sau mecanic) operații aritmetice. – Din fr. arithmomètre. DOOM
aritmométru (-me-tru) s. n., art. aritmométrul; pl. aritmométre
arivaj
ARIVÁJ s.n. Intrarea în port a unei nave ; (p. ext.) sosire de mărfuri (pe apă). [< fr. arrivage].
arivaje
ARIVÁJ s.n. Intrarea în port a unei nave ; (p. ext.) sosire de mărfuri (pe apă). [< fr. arrivage].
arivajele
ARIVÁJ s.n. Intrarea în port a unei nave ; (p. ext.) sosire de mărfuri (pe apă). [< fr. arrivage].
arivajelor
ARIVÁJ s.n. Intrarea în port a unei nave ; (p. ext.) sosire de mărfuri (pe apă). [< fr. arrivage].
arivajul
ARIVÁJ s.n. Intrarea în port a unei nave ; (p. ext.) sosire de mărfuri (pe apă). [< fr. arrivage].
arivajului
ARIVÁJ s.n. Intrarea în port a unei nave ; (p. ext.) sosire de mărfuri (pe apă). [< fr. arrivage].
arivism
ARIVÍSM s. n. Comportare de arivist, caracter specific arivistului. – Din fr. arrivisme. DOOM
arivísm s. n.
arivismul
ARIVÍSM s. n. Comportare de arivist, caracter specific arivistului. – Din fr. arrivisme. DOOM
arivísm s. n.
arivismului
ARIVÍSM s. n. Comportare de arivist, caracter specific arivistului. – Din fr. arrivisme. DOOM
arivísm s. n.
arivist
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
arivista
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
ariviste
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
arivistei
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
arivistele
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
arivistelor
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
arivistul
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
arivistului
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
ariviști
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
ariviștii
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
ariviștilor
ARIVÍST, -Ă, ariviști, -ste, s. m. și f. Persoană care caută să parvină la o situație în societate prin mijloace necinstite. – Din fr. arriviste. DOOM
arivístă s. f., g.-d. art. arivístei; pl. arivíste
arizi
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
arizii
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
arizilor
ARÍD, -Ă, arizi, -de, adj. (Despre soluri, teritorii etc.) Uscat2; neroditor, sterp. ◊ Fig. Text arid. – Din fr. aride, lat. aridus. DOOM
aríd adj. m., pl. arízi; f. arídă, pl. aríde
arlechin
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino. DOOM
arlechín2 (culisă, reflector) s. n., pl. arlechíne
arlechin
ARLECHÍN s.n. Panoul lateral și draperia care limitează deschiderea scenei. ♦ Fiecare dintre reflectoarele laterale din fața scenei. [Pl. -ne, -nuri. / < it. arlecchino].
arlechin
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino.
arlechinada
ARLECHINÁDĂ, arlechinade, s. f. Farsă a arlechinului; comedie în care apare arlechinul. – Din fr. arlequinade. DOOM
arlechinádă s. f., g.-d. art. arlechinádei; pl. arlechináde
arlechinade
ARLECHINÁDĂ, arlechinade, s. f. Farsă a arlechinului; comedie în care apare arlechinul. – Din fr. arlequinade. DOOM
arlechinádă s. f., g.-d. art. arlechinádei; pl. arlechináde
arlechinadei
ARLECHINÁDĂ, arlechinade, s. f. Farsă a arlechinului; comedie în care apare arlechinul. – Din fr. arlequinade. DOOM
arlechinádă s. f., g.-d. art. arlechinádei; pl. arlechináde
arlechinadele
ARLECHINÁDĂ, arlechinade, s. f. Farsă a arlechinului; comedie în care apare arlechinul. – Din fr. arlequinade. DOOM
arlechinádă s. f., g.-d. art. arlechinádei; pl. arlechináde
arlechinadelor
ARLECHINÁDĂ, arlechinade, s. f. Farsă a arlechinului; comedie în care apare arlechinul. – Din fr. arlequinade. DOOM
arlechinádă s. f., g.-d. art. arlechinádei; pl. arlechináde
arlechine
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino. DOOM
arlechín2 (culisă, reflector) s. n., pl. arlechíne
arlechinele
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino. DOOM
arlechín2 (culisă, reflector) s. n., pl. arlechíne
arlechinelor
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino. DOOM
arlechín2 (culisă, reflector) s. n., pl. arlechíne
arlechini
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino.
arlechinii
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino.
arlechinilor
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino.
arlechinul
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino. DOOM
arlechín2 (culisă, reflector) s. n., pl. arlechíne
arlechinul
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino.
arlechinului
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino. DOOM
arlechín2 (culisă, reflector) s. n., pl. arlechíne
arlechinului
ARLECHÍN, (1) arlechini, s. m., (2,3) arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene. 3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino.
arm
ARM, armuri, s. n. (Reg.) Parte a piciorului de dinapoi al unui animal cuprinsă între crupă și gambă; (la om) coapsă, șold. – Lat. armus. DOOM
arm (reg.) s. n., pl. ármuri
arma
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
arma
ÁRMĂ, arme, s. f. 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ◊ Armă albă = armă (1) destinată luptei corp la corp sau la distanță (pumnal, cuțit etc.). Armă de foc = armă (1) care folosește pulberea explozivă la aruncarea unui proiectil (pușca, tunul etc.). Armă de distrugere (sau de nimicire) în masă = bombă atomică (sau chimică, biologică). ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. Fig. Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc.; (rar) armoarii. – Lat. arma. DOOM
ármă s. f., g.-d. art. ármei; pl. árme
armada
ARMÁDĂ, armade, s. f. (La spanioli) Flotă de mari proporții. – Din sp., fr. armada. DOOM
Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
armade
ARMÁDĂ, armade, s. f. (La spanioli) Flotă de mari proporții. – Din sp., fr. armada. DOOM
Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
armadei
ARMÁDĂ, armade, s. f. (La spanioli) Flotă de mari proporții. – Din sp., fr. armada. DOOM
Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
armadele
ARMÁDĂ, armade, s. f. (La spanioli) Flotă de mari proporții. – Din sp., fr. armada. DOOM
Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
armadelor
ARMÁDĂ, armade, s. f. (La spanioli) Flotă de mari proporții. – Din sp., fr. armada. DOOM
Armádă (Invincíbila ~) s. propriu f., g.-d. Invincíbilei Armáde
armai
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armam
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armament
ARMAMÉNT, armamente, s. n. Totalitatea mijloacelor tehnice de luptă; arme. – Din fr. armement, lat. armamentum. DOOM
armamént s. n., pl. armaménte
armamente
ARMAMÉNT, armamente, s. n. Totalitatea mijloacelor tehnice de luptă; arme. – Din fr. armement, lat. armamentum. DOOM
armamént s. n., pl. armaménte
armamentele
ARMAMÉNT, armamente, s. n. Totalitatea mijloacelor tehnice de luptă; arme. – Din fr. armement, lat. armamentum. DOOM
armamént s. n., pl. armaménte
armamentelor
ARMAMÉNT, armamente, s. n. Totalitatea mijloacelor tehnice de luptă; arme. – Din fr. armement, lat. armamentum. DOOM
armamént s. n., pl. armaménte
armamentul
ARMAMÉNT, armamente, s. n. Totalitatea mijloacelor tehnice de luptă; arme. – Din fr. armement, lat. armamentum. DOOM
armamént s. n., pl. armaménte
armamentului
ARMAMÉNT, armamente, s. n. Totalitatea mijloacelor tehnice de luptă; arme. – Din fr. armement, lat. armamentum. DOOM
armamént s. n., pl. armaménte
arman
ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman. DOOM
armán s. n., pl. armáne
armane
ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman. DOOM
armán s. n., pl. armáne
armanele
ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman. DOOM
armán s. n., pl. armáne
armanelor
ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman. DOOM
armán s. n., pl. armáne
armanul
ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman. DOOM
armán s. n., pl. armáne
armanului
ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman. DOOM
armán s. n., pl. armáne
armar
ARMÁR, armare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează haine, vase sau alimente. – Lat. armarium. DOOM
armár s. n., pl. armáre
armare
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armare
ARMÁR, armare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează haine, vase sau alimente. – Lat. armarium. DOOM
armár s. n., pl. armáre
armare
ARMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) arma. – V. arma. DOOM
armáre s. f., g.-d. art. armắrii
armarea
ARMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) arma. – V. arma. DOOM
armáre s. f., g.-d. art. armắrii
armarele
ARMÁR, armare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează haine, vase sau alimente. – Lat. armarium. DOOM
armár s. n., pl. armáre
armarelor
ARMÁR, armare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează haine, vase sau alimente. – Lat. armarium. DOOM
armár s. n., pl. armáre
armarul
ARMÁR, armare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează haine, vase sau alimente. – Lat. armarium. DOOM
armár s. n., pl. armáre
armarului
ARMÁR, armare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează haine, vase sau alimente. – Lat. armarium. DOOM
armár s. n., pl. armáre
armară
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armarăm
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armarăți
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armase
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armasem
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armaseră
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armaserăm
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armaserăți
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armaseși
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armaseți
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armat
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armat
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
armata
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
armata
ARMÁTĂ, armate, s. f. 1. Totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste, oștire, armie. ♦ Mare unitate militară, compusă din câteva corpuri și unități din diferite arme; p. gener. unitate militară. ♦ Serviciu militar; militărie, cătănie. 2. Fig. Colectivitate care acționează în vederea unui scop comun. Armata păcii. ♦ Mulțime, ceată, cârd, șir. – Din it. armata. DOOM
armátă s. f., g.-d. art. armátei; pl. armáte
armatan
ARMATÁN s. n. Vânt fierbinte și uscat care suflă dinspre Sahara spre Oceanul Atlantic. – Din fr. harmattan. DOOM
armatán s. n.
armatanul
ARMATÁN s. n. Vânt fierbinte și uscat care suflă dinspre Sahara spre Oceanul Atlantic. – Din fr. harmattan. DOOM
armatán s. n.
armatanului
ARMATÁN s. n. Vânt fierbinte și uscat care suflă dinspre Sahara spre Oceanul Atlantic. – Din fr. harmattan. DOOM
armatán s. n.
armate
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
armate
ARMÁTĂ, armate, s. f. 1. Totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste, oștire, armie. ♦ Mare unitate militară, compusă din câteva corpuri și unități din diferite arme; p. gener. unitate militară. ♦ Serviciu militar; militărie, cătănie. 2. Fig. Colectivitate care acționează în vederea unui scop comun. Armata păcii. ♦ Mulțime, ceată, cârd, șir. – Din it. armata. DOOM
armátă s. f., g.-d. art. armátei; pl. armáte
armatei
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
armatei
ARMÁTĂ, armate, s. f. 1. Totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste, oștire, armie. ♦ Mare unitate militară, compusă din câteva corpuri și unități din diferite arme; p. gener. unitate militară. ♦ Serviciu militar; militărie, cătănie. 2. Fig. Colectivitate care acționează în vederea unui scop comun. Armata păcii. ♦ Mulțime, ceată, cârd, șir. – Din it. armata. DOOM
armátă s. f., g.-d. art. armátei; pl. armáte
armatele
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
armatele
ARMÁTĂ, armate, s. f. 1. Totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste, oștire, armie. ♦ Mare unitate militară, compusă din câteva corpuri și unități din diferite arme; p. gener. unitate militară. ♦ Serviciu militar; militărie, cătănie. 2. Fig. Colectivitate care acționează în vederea unui scop comun. Armata păcii. ♦ Mulțime, ceată, cârd, șir. – Din it. armata. DOOM
armátă s. f., g.-d. art. armátei; pl. armáte
armatelor
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
armatelor
ARMÁTĂ, armate, s. f. 1. Totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste, oștire, armie. ♦ Mare unitate militară, compusă din câteva corpuri și unități din diferite arme; p. gener. unitate militară. ♦ Serviciu militar; militărie, cătănie. 2. Fig. Colectivitate care acționează în vederea unui scop comun. Armata păcii. ♦ Mulțime, ceată, cârd, șir. – Din it. armata. DOOM
armátă s. f., g.-d. art. armátei; pl. armáte
armator
ARMATÓR, armatori, s. m. 1. Persoană care armează o navă; proprietar al unei nave. 2. Muncitor specializat în montarea construcțiilor de susținere a galeriilor de mină. – Din fr. armateur, it. armatore. DOOM
armatór s. m., pl. armatóri
armatori
ARMATÓR, armatori, s. m. 1. Persoană care armează o navă; proprietar al unei nave. 2. Muncitor specializat în montarea construcțiilor de susținere a galeriilor de mină. – Din fr. armateur, it. armatore. DOOM
armatór s. m., pl. armatóri
armatorii
ARMATÓR, armatori, s. m. 1. Persoană care armează o navă; proprietar al unei nave. 2. Muncitor specializat în montarea construcțiilor de susținere a galeriilor de mină. – Din fr. armateur, it. armatore. DOOM
armatór s. m., pl. armatóri
armatorilor
ARMATÓR, armatori, s. m. 1. Persoană care armează o navă; proprietar al unei nave. 2. Muncitor specializat în montarea construcțiilor de susținere a galeriilor de mină. – Din fr. armateur, it. armatore. DOOM
armatór s. m., pl. armatóri
armatorul
ARMATÓR, armatori, s. m. 1. Persoană care armează o navă; proprietar al unei nave. 2. Muncitor specializat în montarea construcțiilor de susținere a galeriilor de mină. – Din fr. armateur, it. armatore. DOOM
armatór s. m., pl. armatóri
armatorului
ARMATÓR, armatori, s. m. 1. Persoană care armează o navă; proprietar al unei nave. 2. Muncitor specializat în montarea construcțiilor de susținere a galeriilor de mină. – Din fr. armateur, it. armatore. DOOM
armatór s. m., pl. armatóri
armatul
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
armatului
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
armatura
ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Armură (4). – Din fr. armature, lat. armatura. DOOM
armatúră (semne pe portativ) s. f., g.-d. art. armatúrii; pl. armatúri
armaturi
ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Armură (4). – Din fr. armature, lat. armatura. DOOM
armatúră (semne pe portativ) s. f., g.-d. art. armatúrii; pl. armatúri
armaturii
ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Armură (4). – Din fr. armature, lat. armatura. DOOM
armatúră (semne pe portativ) s. f., g.-d. art. armatúrii; pl. armatúri
armaturile
ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Armură (4). – Din fr. armature, lat. armatura. DOOM
armatúră (semne pe portativ) s. f., g.-d. art. armatúrii; pl. armatúri
armaturilor
ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Armură (4). – Din fr. armature, lat. armatura. DOOM
armatúră (semne pe portativ) s. f., g.-d. art. armatúrii; pl. armatúri
armau
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armaș
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
armáș2 (parte a arșicului) s. n., pl. armáșe
armaș
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
vel-armáș s. m., pl. vel-armáși
armașe
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
armáș2 (parte a arșicului) s. n., pl. armáșe
armașele
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
armáș2 (parte a arșicului) s. n., pl. armáșe
armașelor
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
armáș2 (parte a arșicului) s. n., pl. armáșe
armași
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armași
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
vel-armáș s. m., pl. vel-armáși
armașii
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
vel-armáș s. m., pl. vel-armáși
armașilor
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
vel-armáș s. m., pl. vel-armáși
armașul
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
armáș2 (parte a arșicului) s. n., pl. armáșe
armașul
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
vel-armáș s. m., pl. vel-armáși
armașului
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
armáș2 (parte a arșicului) s. n., pl. armáșe
armașului
ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești. 2. (În sintagma) De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aș. DOOM
vel-armáș s. m., pl. vel-armáși
armați
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armați
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
armații
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
armaților
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.
arme
ÁRMĂ, arme, s. f. 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ◊ Armă albă = armă (1) destinată luptei corp la corp sau la distanță (pumnal, cuțit etc.). Armă de foc = armă (1) care folosește pulberea explozivă la aruncarea unui proiectil (pușca, tunul etc.). Armă de distrugere (sau de nimicire) în masă = bombă atomică (sau chimică, biologică). ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. Fig. Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc.; (rar) armoarii. – Lat. arma. DOOM
ármă s. f., g.-d. art. ármei; pl. árme
armean
ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman. DOOM
armán s. n., pl. armáne
armean
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armean
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armeana
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armeana
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armeanca
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armeanco
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armeanul
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armeanului
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armează
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armei
ÁRMĂ, arme, s. f. 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ◊ Armă albă = armă (1) destinată luptei corp la corp sau la distanță (pumnal, cuțit etc.). Armă de foc = armă (1) care folosește pulberea explozivă la aruncarea unui proiectil (pușca, tunul etc.). Armă de distrugere (sau de nimicire) în masă = bombă atomică (sau chimică, biologică). ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. Fig. Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc.; (rar) armoarii. – Lat. arma. DOOM
ármă s. f., g.-d. art. ármei; pl. árme
armele
ÁRMĂ, arme, s. f. 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ◊ Armă albă = armă (1) destinată luptei corp la corp sau la distanță (pumnal, cuțit etc.). Armă de foc = armă (1) care folosește pulberea explozivă la aruncarea unui proiectil (pușca, tunul etc.). Armă de distrugere (sau de nimicire) în masă = bombă atomică (sau chimică, biologică). ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. Fig. Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc.; (rar) armoarii. – Lat. arma. DOOM
ármă s. f., g.-d. art. ármei; pl. árme
armelor
ÁRMĂ, arme, s. f. 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ◊ Armă albă = armă (1) destinată luptei corp la corp sau la distanță (pumnal, cuțit etc.). Armă de foc = armă (1) care folosește pulberea explozivă la aruncarea unui proiectil (pușca, tunul etc.). Armă de distrugere (sau de nimicire) în masă = bombă atomică (sau chimică, biologică). ◊ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. A depune armele = a) a se preda, a se declara învins; b) (fig.) a ceda. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. Fig. Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.). ◊ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc.; (rar) armoarii. – Lat. arma. DOOM
ármă s. f., g.-d. art. ármei; pl. árme
armence
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armencei
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armencele
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armencelor
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armene
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armene
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armeneasca
ARMENÉSC, -EASCĂ, armenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Armean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Armean + suf. -esc. DOOM
armenésc adj. m., f. armeneáscă; pl. m. și f. armenéști
armenei
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armenei
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armenele
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armenelor
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armenesc
ARMENÉSC, -EASCĂ, armenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Armean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Armean + suf. -esc. DOOM
armenésc adj. m., f. armeneáscă; pl. m. și f. armenéști
armenescul
ARMENÉSC, -EASCĂ, armenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Armean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Armean + suf. -esc. DOOM
armenésc adj. m., f. armeneáscă; pl. m. și f. armenéști
armenescului
ARMENÉSC, -EASCĂ, armenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Armean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Armean + suf. -esc. DOOM
armenésc adj. m., f. armeneáscă; pl. m. și f. armenéști
armenește
ARMENÉȘTE adv. Ca armenii; în limba armeană. – Armean + suf. -ește. DOOM
armenéște adv.
armenești
ARMENÉSC, -EASCĂ, armenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Armean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Armean + suf. -esc. DOOM
armenésc adj. m., f. armeneáscă; pl. m. și f. armenéști
armeneștii
ARMENÉSC, -EASCĂ, armenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Armean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Armean + suf. -esc. DOOM
armenésc adj. m., f. armeneáscă; pl. m. și f. armenéști
armeneștile
ARMENÉSC, -EASCĂ, armenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Armean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Armean + suf. -esc. DOOM
armenésc adj. m., f. armeneáscă; pl. m. și f. armenéști
armeneștilor
ARMENÉSC, -EASCĂ, armenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Armean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Armean + suf. -esc. DOOM
armenésc adj. m., f. armeneáscă; pl. m. și f. armenéști
armeni
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armeniaca
CAÍS, caiși, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanțe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisă (derivat regresiv).
armenii
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armenilor
ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că. DOOM
armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce
armez
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armeze
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armezi
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armia
ÁRMIE, armii, s. f. (Înv.) Armată (1). – Din rus. armiia. DOOM
ármie (înv.) (-mi-e) s. f., art. ármia (-mi-a), g.-d. art. ármiei; pl. ármii, art. ármiile (-mi-i-)
armie
ÁRMIE, armii, s. f. (Înv.) Armată (1). – Din rus. armiia. DOOM
ármie (înv.) (-mi-e) s. f., art. ármia (-mi-a), g.-d. art. ármiei; pl. ármii, art. ármiile (-mi-i-)
armiei
ÁRMIE, armii, s. f. (Înv.) Armată (1). – Din rus. armiia. DOOM
ármie (înv.) (-mi-e) s. f., art. ármia (-mi-a), g.-d. art. ármiei; pl. ármii, art. ármiile (-mi-i-)
armii
ÁRMIE, armii, s. f. (Înv.) Armată (1). – Din rus. armiia. DOOM
ármie (înv.) (-mi-e) s. f., art. ármia (-mi-a), g.-d. art. ármiei; pl. ármii, art. ármiile (-mi-i-)
armiile
ÁRMIE, armii, s. f. (Înv.) Armată (1). – Din rus. armiia. DOOM
ármie (înv.) (-mi-e) s. f., art. ármia (-mi-a), g.-d. art. ármiei; pl. ármii, art. ármiile (-mi-i-)
armiilor
ÁRMIE, armii, s. f. (Înv.) Armată (1). – Din rus. armiia. DOOM
ármie (înv.) (-mi-e) s. f., art. ármia (-mi-a), g.-d. art. ármiei; pl. ármii, art. ármiile (-mi-i-)
arminden
ARMÍNDEN, armindeni, s. m. Nume popular al zilei de 1 Mai (ziua prorocului Eremia, considerată ca început al primăverii); sărbătoare populară de primăvară (ținută la 1 Mai). ♦ Pom sau ramură verde care se pune în ziua de 1 Mai la poarta, ușa sau ferestrele caselor. – Cf. sl. Ieremiinŭ, -dĭnĭ „ziua [sfântu]lui Ieremia”. DOOM
armínden (pom, creangă verde) s. m., pl. armíndeni
armindeni
ARMÍNDEN, armindeni, s. m. Nume popular al zilei de 1 Mai (ziua prorocului Eremia, considerată ca început al primăverii); sărbătoare populară de primăvară (ținută la 1 Mai). ♦ Pom sau ramură verde care se pune în ziua de 1 Mai la poarta, ușa sau ferestrele caselor. – Cf. sl. Ieremiinŭ, -dĭnĭ „ziua [sfântu]lui Ieremia”. DOOM
armínden (pom, creangă verde) s. m., pl. armíndeni
armindenii
ARMÍNDEN, armindeni, s. m. Nume popular al zilei de 1 Mai (ziua prorocului Eremia, considerată ca început al primăverii); sărbătoare populară de primăvară (ținută la 1 Mai). ♦ Pom sau ramură verde care se pune în ziua de 1 Mai la poarta, ușa sau ferestrele caselor. – Cf. sl. Ieremiinŭ, -dĭnĭ „ziua [sfântu]lui Ieremia”. DOOM
armínden (pom, creangă verde) s. m., pl. armíndeni
armindenilor
ARMÍNDEN, armindeni, s. m. Nume popular al zilei de 1 Mai (ziua prorocului Eremia, considerată ca început al primăverii); sărbătoare populară de primăvară (ținută la 1 Mai). ♦ Pom sau ramură verde care se pune în ziua de 1 Mai la poarta, ușa sau ferestrele caselor. – Cf. sl. Ieremiinŭ, -dĭnĭ „ziua [sfântu]lui Ieremia”. DOOM
armínden (pom, creangă verde) s. m., pl. armíndeni
armindenul
ARMÍNDEN, armindeni, s. m. Nume popular al zilei de 1 Mai (ziua prorocului Eremia, considerată ca început al primăverii); sărbătoare populară de primăvară (ținută la 1 Mai). ♦ Pom sau ramură verde care se pune în ziua de 1 Mai la poarta, ușa sau ferestrele caselor. – Cf. sl. Ieremiinŭ, -dĭnĭ „ziua [sfântu]lui Ieremia”. DOOM
armínden (pom, creangă verde) s. m., pl. armíndeni
armindenului
ARMÍNDEN, armindeni, s. m. Nume popular al zilei de 1 Mai (ziua prorocului Eremia, considerată ca început al primăverii); sărbătoare populară de primăvară (ținută la 1 Mai). ♦ Pom sau ramură verde care se pune în ziua de 1 Mai la poarta, ușa sau ferestrele caselor. – Cf. sl. Ieremiinŭ, -dĭnĭ „ziua [sfântu]lui Ieremia”. DOOM
armínden (pom, creangă verde) s. m., pl. armíndeni
armistiție
ARMISTÍȚIE s. f. v. armistițiu.
armistiții
ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Acord între state beligerante în vederea încetării temporare a operațiunilor militare. – Din fr. armistice. DOOM
armistíțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. armistíțiul; pl. armistíții, art. armistíțiile (-ți-i-)
armistițiile
ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Acord între state beligerante în vederea încetării temporare a operațiunilor militare. – Din fr. armistice. DOOM
armistíțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. armistíțiul; pl. armistíții, art. armistíțiile (-ți-i-)
armistițiilor
ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Acord între state beligerante în vederea încetării temporare a operațiunilor militare. – Din fr. armistice. DOOM
armistíțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. armistíțiul; pl. armistíții, art. armistíțiile (-ți-i-)
armistițiu
ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Acord între state beligerante în vederea încetării temporare a operațiunilor militare. – Din fr. armistice. DOOM
armistíțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. armistíțiul; pl. armistíții, art. armistíțiile (-ți-i-)
armistițiul
ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Acord între state beligerante în vederea încetării temporare a operațiunilor militare. – Din fr. armistice. DOOM
armistíțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. armistíțiul; pl. armistíții, art. armistíțiile (-ți-i-)
armistițiului
ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Acord între state beligerante în vederea încetării temporare a operațiunilor militare. – Din fr. armistice. DOOM
armistíțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. armistíțiul; pl. armistíții, art. armistíțiile (-ți-i-)
armoarii
ARMOARÍI s. f. pl. (Rar) Arme (5); blazon. – Din fr. armoiries. DOOM
armoaríi (livr.) (-moa-) s. f. pl., art. armoaríile
armoariile
ARMOARÍI s. f. pl. (Rar) Arme (5); blazon. – Din fr. armoiries. DOOM
armoaríi (livr.) (-moa-) s. f. pl., art. armoaríile
armoariilor
ARMOARÍI s. f. pl. (Rar) Arme (5); blazon. – Din fr. armoiries. DOOM
armoaríi (livr.) (-moa-) s. f. pl., art. armoaríile
armonia
ARMONÍE1, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia. DOOM
armónie2 (reg.) (muzicuță) (-ni-e) s. f., art. armónia (-ni-a), g.-d. art. armóniei; pl. armónii, art. armóniile (-ni-i-)
armonia
ARMÓNIE2, armonii, s. f. (Reg.) Armonică. – Cf. armonică, armonie1.
armonic
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonica
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonica
ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica. DOOM
armónică s. f., g.-d. art. armónicii; pl. armónici
armonice
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonicei
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonicele
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonicelor
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonici
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonici
ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica. DOOM
armónică s. f., g.-d. art. armónicii; pl. armónici
armonicii
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonicii
ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica. DOOM
armónică s. f., g.-d. art. armónicii; pl. armónici
armonicile
ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica. DOOM
armónică s. f., g.-d. art. armónicii; pl. armónici
armonicilor
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonicilor
ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica. DOOM
armónică s. f., g.-d. art. armónicii; pl. armónici
armonicul
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonicului
ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. DOOM
armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice
armonie
ARMONÍE1, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia. DOOM
armónie2 (reg.) (muzicuță) (-ni-e) s. f., art. armónia (-ni-a), g.-d. art. armóniei; pl. armónii, art. armóniile (-ni-i-)
armonie
ARMÓNIE2, armonii, s. f. (Reg.) Armonică. – Cf. armonică, armonie1.
armoniei
ARMONÍE1, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia. DOOM
armónie2 (reg.) (muzicuță) (-ni-e) s. f., art. armónia (-ni-a), g.-d. art. armóniei; pl. armónii, art. armóniile (-ni-i-)
armoniei
ARMÓNIE2, armonii, s. f. (Reg.) Armonică. – Cf. armonică, armonie1.
armonii
ARMONÍE1, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia. DOOM
armónie2 (reg.) (muzicuță) (-ni-e) s. f., art. armónia (-ni-a), g.-d. art. armóniei; pl. armónii, art. armóniile (-ni-i-)
armonii
ARMÓNIE2, armonii, s. f. (Reg.) Armonică. – Cf. armonică, armonie1.
armoniile
ARMONÍE1, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia. DOOM
armónie2 (reg.) (muzicuță) (-ni-e) s. f., art. armónia (-ni-a), g.-d. art. armóniei; pl. armónii, art. armóniile (-ni-i-)
armoniile
ARMÓNIE2, armonii, s. f. (Reg.) Armonică. – Cf. armonică, armonie1.
armoniilor
ARMONÍE1, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia. DOOM
armónie2 (reg.) (muzicuță) (-ni-e) s. f., art. armónia (-ni-a), g.-d. art. armóniei; pl. armónii, art. armóniile (-ni-i-)
armoniilor
ARMÓNIE2, armonii, s. f. (Reg.) Armonică. – Cf. armonică, armonie1.
armonioasa
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armonioase
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armonioasei
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armonioasele
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armonioaselor
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armonios
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armoniosul
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armoniosului
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armonioși
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armonioșii
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armonioșilor
ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie1, plin de armonie1, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux. DOOM
armoniós (-ni-os) adj. m., pl. armonióși; f. armonioásă, pl. armonioáse
armonist
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armonista
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armoniste
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armonistei
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armonistele
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armonistelor
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armonistul
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armonistului
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armoniu
ARMÓNIU, armonii, s. n. Instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lame metalice la presiunea aerului ieșit dintr-un burduf acționat cu pedale. – Din fr. harmonium, germ. Harmonium. DOOM
armóniu [niu pron. nĭu] s. n., art. armóniul; pl. armónii, art. armóniile (-ni-i-)
armoniza
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizai
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizam
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizare
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizare
ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza. – V. armoniza. DOOM
armonizáre s. f., g.-d. art. armonizắrii; pl. armonizắri
armonizarea
ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza. – V. armoniza. DOOM
armonizáre s. f., g.-d. art. armonizắrii; pl. armonizắri
armonizară
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizarăm
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizarăți
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizase
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizasem
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizaseră
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizaserăm
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizaserăți
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizaseși
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizaseți
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizat
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizat
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizata
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizate
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizatei
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizatele
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizatelor
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizatul
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizatului
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizau
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizași
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizați
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizați
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizații
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizaților
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser.
armonizează
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizez
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizeze
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizezi
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizând
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizînd
ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie1 sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei1. – Din fr. harmoniser. DOOM
armonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 armonizeáză
armonizări
ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza. – V. armoniza. DOOM
armonizáre s. f., g.-d. art. armonizắrii; pl. armonizắri
armonizării
ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza. – V. armoniza. DOOM
armonizáre s. f., g.-d. art. armonizắrii; pl. armonizắri
armonizările
ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza. – V. armoniza. DOOM
armonizáre s. f., g.-d. art. armonizắrii; pl. armonizắri
armonizărilor
ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza. – V. armoniza. DOOM
armonizáre s. f., g.-d. art. armonizắrii; pl. armonizắri
armoniști
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armoniștii
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armoniștilor
ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste. DOOM
armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste
armonograf
ARMONOGRÁF, armonografe, s. n. Aparat mecanic cu ajutorul căruia se pot obține serii de curbe cu aspect grafic plăcut, armonios, inedit. [Scris și: harmonograf] – Din fr. harmonographe.
armonografe
ARMONOGRÁF, armonografe, s. n. Aparat mecanic cu ajutorul căruia se pot obține serii de curbe cu aspect grafic plăcut, armonios, inedit. [Scris și: harmonograf] – Din fr. harmonographe.
armonografele
ARMONOGRÁF, armonografe, s. n. Aparat mecanic cu ajutorul căruia se pot obține serii de curbe cu aspect grafic plăcut, armonios, inedit. [Scris și: harmonograf] – Din fr. harmonographe.
armonografelor
ARMONOGRÁF, armonografe, s. n. Aparat mecanic cu ajutorul căruia se pot obține serii de curbe cu aspect grafic plăcut, armonios, inedit. [Scris și: harmonograf] – Din fr. harmonographe.
armonograful
ARMONOGRÁF, armonografe, s. n. Aparat mecanic cu ajutorul căruia se pot obține serii de curbe cu aspect grafic plăcut, armonios, inedit. [Scris și: harmonograf] – Din fr. harmonographe.
armonografului
ARMONOGRÁF, armonografe, s. n. Aparat mecanic cu ajutorul căruia se pot obține serii de curbe cu aspect grafic plăcut, armonios, inedit. [Scris și: harmonograf] – Din fr. harmonographe.
armoracia
HREAN s. m. Plantă legumicolă din familia cruciferelor, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă (folosită în alimentație drept condiment), cu frunzele mari și cu flori albe (Armoracia rusticana). ◊ Expr. A trăi (sau a se deprinde) ca viermele în hrean = a trăi, a duce o viață amărâtă, plină de privațiuni. – Din sl. hrĕnŭ.
armorial
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armoriala
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armoriale
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armorialei
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armorialele
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armorialelor
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armoriali
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armorialii
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armorialilor
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armorialul
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armorialului
ARMORIÁL, -Ă, armoriali, -e, adj. (Rar) Referitor la blazon, la embleme. [Pr.: -ri-al] – Din fr. armorial.
armul
ARM, armuri, s. n. (Reg.) Parte a piciorului de dinapoi al unui animal cuprinsă între crupă și gambă; (la om) coapsă, șold. – Lat. armus. DOOM
arm (reg.) s. n., pl. ármuri
armului
ARM, armuri, s. n. (Reg.) Parte a piciorului de dinapoi al unui animal cuprinsă între crupă și gambă; (la om) coapsă, șold. – Lat. armus. DOOM
arm (reg.) s. n., pl. ármuri
armura
ARMÚRĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din antichitate și din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure. DOOM
armúră s. f., g.-d. art. armúrii; pl. armúri
armuri
ARM, armuri, s. n. (Reg.) Parte a piciorului de dinapoi al unui animal cuprinsă între crupă și gambă; (la om) coapsă, șold. – Lat. armus. DOOM
arm (reg.) s. n., pl. ármuri
armuri
ARMÚRĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din antichitate și din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure. DOOM
armúră s. f., g.-d. art. armúrii; pl. armúri
armurier
ARMURIÉR, armurieri, s. m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme (de foc). ♦ Persoană însărcinată în trecut cu păstrarea și cu întreținerea armamentului într-o unitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. armurier. DOOM
armuriér (-ri-er) s. m., pl. armuriéri
armurieri
ARMURIÉR, armurieri, s. m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme (de foc). ♦ Persoană însărcinată în trecut cu păstrarea și cu întreținerea armamentului într-o unitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. armurier. DOOM
armuriér (-ri-er) s. m., pl. armuriéri
armurierii
ARMURIÉR, armurieri, s. m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme (de foc). ♦ Persoană însărcinată în trecut cu păstrarea și cu întreținerea armamentului într-o unitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. armurier. DOOM
armuriér (-ri-er) s. m., pl. armuriéri
armurierilor
ARMURIÉR, armurieri, s. m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme (de foc). ♦ Persoană însărcinată în trecut cu păstrarea și cu întreținerea armamentului într-o unitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. armurier. DOOM
armuriér (-ri-er) s. m., pl. armuriéri
armurierul
ARMURIÉR, armurieri, s. m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme (de foc). ♦ Persoană însărcinată în trecut cu păstrarea și cu întreținerea armamentului într-o unitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. armurier. DOOM
armuriér (-ri-er) s. m., pl. armuriéri
armurierului
ARMURIÉR, armurieri, s. m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme (de foc). ♦ Persoană însărcinată în trecut cu păstrarea și cu întreținerea armamentului într-o unitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. armurier. DOOM
armuriér (-ri-er) s. m., pl. armuriéri
armurii
ARMÚRĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din antichitate și din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure. DOOM
armúră s. f., g.-d. art. armúrii; pl. armúri
armurile
ARM, armuri, s. n. (Reg.) Parte a piciorului de dinapoi al unui animal cuprinsă între crupă și gambă; (la om) coapsă, șold. – Lat. armus. DOOM
arm (reg.) s. n., pl. ármuri
armurile
ARMÚRĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din antichitate și din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure. DOOM
armúră s. f., g.-d. art. armúrii; pl. armúri
armurilor
ARM, armuri, s. n. (Reg.) Parte a piciorului de dinapoi al unui animal cuprinsă între crupă și gambă; (la om) coapsă, șold. – Lat. armus. DOOM
arm (reg.) s. n., pl. ármuri
armurilor
ARMÚRĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din antichitate și din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure. DOOM
armúră s. f., g.-d. art. armúrii; pl. armúri
armurăria
ARMURĂRÍE, armurării, s. f. (Rar) Loc unde se fabrică, se repară sau se vând arme (de foc). – Din fr. armurerie. DOOM
armurăríe (rar) s. f., art. armurăría, g.-d. art. armurăríei; pl. armurăríi, art. armurăríile
armurărie
ARMURĂRÍE, armurării, s. f. (Rar) Loc unde se fabrică, se repară sau se vând arme (de foc). – Din fr. armurerie. DOOM
armurăríe (rar) s. f., art. armurăría, g.-d. art. armurăríei; pl. armurăríi, art. armurăríile
armurăriei
ARMURĂRÍE, armurării, s. f. (Rar) Loc unde se fabrică, se repară sau se vând arme (de foc). – Din fr. armurerie. DOOM
armurăríe (rar) s. f., art. armurăría, g.-d. art. armurăríei; pl. armurăríi, art. armurăríile
armurării
ARMURĂRÍE, armurării, s. f. (Rar) Loc unde se fabrică, se repară sau se vând arme (de foc). – Din fr. armurerie. DOOM
armurăríe (rar) s. f., art. armurăría, g.-d. art. armurăríei; pl. armurăríi, art. armurăríile
armurăriile
ARMURĂRÍE, armurării, s. f. (Rar) Loc unde se fabrică, se repară sau se vând arme (de foc). – Din fr. armurerie. DOOM
armurăríe (rar) s. f., art. armurăría, g.-d. art. armurăríei; pl. armurăríi, art. armurăríile
armurăriilor
ARMURĂRÍE, armurării, s. f. (Rar) Loc unde se fabrică, se repară sau se vând arme (de foc). – Din fr. armurerie. DOOM
armurăríe (rar) s. f., art. armurăría, g.-d. art. armurăríei; pl. armurăríi, art. armurăríile
armân
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
armân
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
armând
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armână
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
armînd
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. DOOM
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză
armări
ARMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) arma. – V. arma. DOOM
armáre s. f., g.-d. art. armắrii
armărie
ARMĂRÍE, armării, s. f. (învechit și regional) Depozit de arme; arsenal. De aceste săbii ne dai, împărate? – Du-te și-ți alege după plac din armăria mea, îi răspunse împăratul. RETEGANUL, P. III 69. Pe urmă am văzut... arsenalul, adecă armăria, unde sînt tot feliul de arme. KOGĂLNICEANU, S. 12.
armării
ARMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) arma. – V. arma. DOOM
armáre s. f., g.-d. art. armắrii
armările
ARMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) arma. – V. arma. DOOM
armáre s. f., g.-d. art. armắrii
armărilor
ARMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) arma. – V. arma. DOOM
armáre s. f., g.-d. art. armắrii
armăsar
HARMĂSÁR s. m. v. armăsar. DOOM
armăsár s. m., pl. armăsári
armăsari
HARMĂSÁR s. m. v. armăsar. DOOM
armăsár s. m., pl. armăsári
armăsarii
HARMĂSÁR s. m. v. armăsar. DOOM
armăsár s. m., pl. armăsári
armăsarilor
HARMĂSÁR s. m. v. armăsar. DOOM
armăsár s. m., pl. armăsári
armăsarul
HARMĂSÁR s. m. v. armăsar. DOOM
armăsár s. m., pl. armăsári
armăsarului
HARMĂSÁR s. m. v. armăsar. DOOM
armăsár s. m., pl. armăsári
armăsăraș
ARMĂSĂRÁȘ, armăsărași, s. m. Diminutiv al lui armăsar; armăsăruș. – Armăsar + suf. -aș. DOOM
armăsăráș s. m., pl. armăsăráși
armăsărași
ARMĂSĂRÁȘ, armăsărași, s. m. Diminutiv al lui armăsar; armăsăruș. – Armăsar + suf. -aș. DOOM
armăsăráș s. m., pl. armăsăráși
armăsărașii
ARMĂSĂRÁȘ, armăsărași, s. m. Diminutiv al lui armăsar; armăsăruș. – Armăsar + suf. -aș. DOOM
armăsăráș s. m., pl. armăsăráși
armăsărașilor
ARMĂSĂRÁȘ, armăsărași, s. m. Diminutiv al lui armăsar; armăsăruș. – Armăsar + suf. -aș. DOOM
armăsăráș s. m., pl. armăsăráși
armăsărașul
ARMĂSĂRÁȘ, armăsărași, s. m. Diminutiv al lui armăsar; armăsăruș. – Armăsar + suf. -aș. DOOM
armăsăráș s. m., pl. armăsăráși
armăsărașului
ARMĂSĂRÁȘ, armăsărași, s. m. Diminutiv al lui armăsar; armăsăruș. – Armăsar + suf. -aș. DOOM
armăsăráș s. m., pl. armăsăráși
armăsăruș
ARMĂSĂRÚȘ, armăsăruși, s. m. Armăsăraș. – Armăsar + suf. -uș. DOOM
armăsărúș s. m., pl. armăsărúși
armăsăruși
ARMĂSĂRÚȘ, armăsăruși, s. m. Armăsăraș. – Armăsar + suf. -uș. DOOM
armăsărúș s. m., pl. armăsărúși
armăsărușii
ARMĂSĂRÚȘ, armăsăruși, s. m. Armăsăraș. – Armăsar + suf. -uș. DOOM
armăsărúș s. m., pl. armăsărúși
armăsărușilor
ARMĂSĂRÚȘ, armăsăruși, s. m. Armăsăraș. – Armăsar + suf. -uș. DOOM
armăsărúș s. m., pl. armăsărúși
armăsărușul
ARMĂSĂRÚȘ, armăsăruși, s. m. Armăsăraș. – Armăsar + suf. -uș. DOOM
armăsărúș s. m., pl. armăsărúși
armăsărușului
ARMĂSĂRÚȘ, armăsăruși, s. m. Armăsăraș. – Armăsar + suf. -uș. DOOM
armăsărúș s. m., pl. armăsărúși
armătura
ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Carcasă metalică, rigidă pe care se încarcă treptat argilă sau pastă de ipsos în modelarea unei sculpturi. 5. (Muz.) Armură (4). 6. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă). DOOM
armătúră (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armătúrii; pl. armătúri
armături
ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Carcasă metalică, rigidă pe care se încarcă treptat argilă sau pastă de ipsos în modelarea unei sculpturi. 5. (Muz.) Armură (4). 6. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă). DOOM
armătúră (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armătúrii; pl. armătúri
armăturii
ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Carcasă metalică, rigidă pe care se încarcă treptat argilă sau pastă de ipsos în modelarea unei sculpturi. 5. (Muz.) Armură (4). 6. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă). DOOM
armătúră (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armătúrii; pl. armătúri
armăturile
ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Carcasă metalică, rigidă pe care se încarcă treptat argilă sau pastă de ipsos în modelarea unei sculpturi. 5. (Muz.) Armură (4). 6. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă). DOOM
armătúră (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armătúrii; pl. armătúri
armăturilor
ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Carcasă metalică, rigidă pe care se încarcă treptat argilă sau pastă de ipsos în modelarea unei sculpturi. 5. (Muz.) Armură (4). 6. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă). DOOM
armătúră (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armătúrii; pl. armătúri
armășei
ARMĂȘÉL, armășei, s. m. Slujbaș al armașului. – Armaș + suf. -el. DOOM
armășél s. m., pl. armășéi, art. armășéii
armășeii
ARMĂȘÉL, armășei, s. m. Slujbaș al armașului. – Armaș + suf. -el. DOOM
armășél s. m., pl. armășéi, art. armășéii
armășeilor
ARMĂȘÉL, armășei, s. m. Slujbaș al armașului. – Armaș + suf. -el. DOOM
armășél s. m., pl. armășéi, art. armășéii
armășel
ARMĂȘÉL, armășei, s. m. Slujbaș al armașului. – Armaș + suf. -el. DOOM
armășél s. m., pl. armășéi, art. armășéii
armășelul
ARMĂȘÉL, armășei, s. m. Slujbaș al armașului. – Armaș + suf. -el. DOOM
armășél s. m., pl. armășéi, art. armășéii
armășelului
ARMĂȘÉL, armășei, s. m. Slujbaș al armașului. – Armaș + suf. -el. DOOM
armășél s. m., pl. armășéi, art. armășéii
armășie
ARMĂȘÍE s. f. Funcția de armaș. ♦ Instituție în fruntea căreia se afla armașul. – Armaș + suf. -ie. DOOM
armășíe s. f., art. armășía, g.-d. armășíi, art. armășíei
arn
ARN s. n. Denumriea prescurtată a acidului ribonucleic. [Pr. arené] – Din fr. A.R.N.
arneu
ARNÉU, arneie, s. n. (Regional) Acoperiș împotriva ploii și soarelui la care și căruțe țărănești, făcut din cercuri de lemn acoperite cu rogojini sau cu pînză groasă de cînepă. V. coviltir, covercă. Cînd îmi întorsei capul, zării la o cotitură de drum, ieșind dintr-o limbă de pădure, o trăsură încărcată cu lăzi și cu arneu acoperit cu rogojini. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 150.
arneu
arnéu (arnéuri), s. n. – Prelată. Mag. ernyő (DAR).
arneză
ARNÉZĂ s.f. Figură de stil prin care se scot în evidență însușiri legate de o anumită calitate omenească pentru a arăta că cineva este nedemn de această calitate. [< fr. arnèse, gr. arnesis].
arni
ÁRNI s.n. Bivol sălbatic din sud-estul Asiei și al Indoneziei, strămoșul bivolului. (< germ. Arni)
arnica
ARNÍCĂ s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.
arnici
ARNÍCI, arniciuri, s. n. Fir de bumbac răsucit și colorat, întrebuințat la cusutul înfloriturilor pe cămăși, pe ștergare etc. – Cf. sb. jarenica. DOOM
arníci s. n., (feluri) pl. arníciuri
arniciul
ARNÍCI, arniciuri, s. n. Fir de bumbac răsucit și colorat, întrebuințat la cusutul înfloriturilor pe cămăși, pe ștergare etc. – Cf. sb. jarenica. DOOM
arníci s. n., (feluri) pl. arníciuri
arniciului
ARNÍCI, arniciuri, s. n. Fir de bumbac răsucit și colorat, întrebuințat la cusutul înfloriturilor pe cămăși, pe ștergare etc. – Cf. sb. jarenica. DOOM
arníci s. n., (feluri) pl. arníciuri
arniciuri
ARNÍCI, arniciuri, s. n. Fir de bumbac răsucit și colorat, întrebuințat la cusutul înfloriturilor pe cămăși, pe ștergare etc. – Cf. sb. jarenica. DOOM
arníci s. n., (feluri) pl. arníciuri
arniciurile
ARNÍCI, arniciuri, s. n. Fir de bumbac răsucit și colorat, întrebuințat la cusutul înfloriturilor pe cămăși, pe ștergare etc. – Cf. sb. jarenica. DOOM
arníci s. n., (feluri) pl. arníciuri
arniciurilor
ARNÍCI, arniciuri, s. n. Fir de bumbac răsucit și colorat, întrebuințat la cusutul înfloriturilor pe cămăși, pe ștergare etc. – Cf. sb. jarenica. DOOM
arníci s. n., (feluri) pl. arníciuri
arnică
ARNÍCĂ s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika. DOOM
árnică (plantă) s. f., g.-d. art. árnicii; pl. árnici
arnăut
ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din Țările Române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschis. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. – Din tc. arnavud. DOOM
arnăút s. m., pl. arnăúți
arnăutul
ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din Țările Române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschis. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. – Din tc. arnavud. DOOM
arnăút s. m., pl. arnăúți
arnăutului
ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din Țările Române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschis. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. – Din tc. arnavud. DOOM
arnăút s. m., pl. arnăúți
arnăuțeasca
ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc. DOOM
arnăuțésc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști
arnăuței
ARNĂUȚÉL, arnăuței, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui arnăut. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -el. DOOM
arnăuțél (pop.) (-nă-u-) s. m., pl. arnăuțéi, art. arnăuțéii
arnăuțeii
ARNĂUȚÉL, arnăuței, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui arnăut. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -el. DOOM
arnăuțél (pop.) (-nă-u-) s. m., pl. arnăuțéi, art. arnăuțéii
arnăuțeilor
ARNĂUȚÉL, arnăuței, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui arnăut. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -el. DOOM
arnăuțél (pop.) (-nă-u-) s. m., pl. arnăuțéi, art. arnăuțéii
arnăuțel
ARNĂUȚÉL, arnăuței, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui arnăut. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -el. DOOM
arnăuțél (pop.) (-nă-u-) s. m., pl. arnăuțéi, art. arnăuțéii
arnăuțelul
ARNĂUȚÉL, arnăuței, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui arnăut. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -el. DOOM
arnăuțél (pop.) (-nă-u-) s. m., pl. arnăuțéi, art. arnăuțéii
arnăuțelului
ARNĂUȚÉL, arnăuței, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui arnăut. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -el. DOOM
arnăuțél (pop.) (-nă-u-) s. m., pl. arnăuțéi, art. arnăuțéii
arnăuțesc
ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc. DOOM
arnăuțésc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști
arnăuțescul
ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc. DOOM
arnăuțésc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști
arnăuțescului
ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc. DOOM
arnăuțésc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști
arnăuțește
ARNĂUȚÉȘTE adv. Ca amăuții. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -ește. DOOM
arnăuțéște (-nă-u-) adv.
arnăuțești
ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc. DOOM
arnăuțésc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști
arnăuțeștii
ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc. DOOM
arnăuțésc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști
arnăuțeștile
ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc. DOOM
arnăuțésc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști
arnăuțeștilor
ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc. DOOM
arnăuțésc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști
arnăuți
ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din Țările Române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschis. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. – Din tc. arnavud. DOOM
arnăút s. m., pl. arnăúți
arnăuții
ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din Țările Române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschis. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. – Din tc. arnavud. DOOM
arnăút s. m., pl. arnăúți
arnăuților
ARNĂÚT, arnăuți, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda domnească din Țările Române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personală. 2. Specie de grâu de primăvară cu bobul mare și lunguieț, de culoare galbenă-deschis. ◊ (Adjectival) Grâu arnăut. – Din tc. arnavud. DOOM
arnăút s. m., pl. arnăúți
arnăuțime
ARNĂUȚÍME s. f. Mulțime de arnăuți, totalitatea arnăuților. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -ime. DOOM
arnăuțíme (-nă-u-) s. f., g.-d. art. arnăuțímii
arnăuțimea
ARNĂUȚÍME s. f. Mulțime de arnăuți, totalitatea arnăuților. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -ime. DOOM
arnăuțíme (-nă-u-) s. f., g.-d. art. arnăuțímii
arnăuțimi
ARNĂUȚÍME s. f. Mulțime de arnăuți, totalitatea arnăuților. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -ime. DOOM
arnăuțíme (-nă-u-) s. f., g.-d. art. arnăuțímii
arnăuțimii
ARNĂUȚÍME s. f. Mulțime de arnăuți, totalitatea arnăuților. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -ime. DOOM
arnăuțíme (-nă-u-) s. f., g.-d. art. arnăuțímii
arog
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
aroga
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogai
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogam
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogant
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
aroganta
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
arogante
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
arogantei
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
arogantele
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
arogantelor
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
arogantul
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
arogantului
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
aroganța
AROGÁNȚĂ s. f. Purtare obraznică și sfidătoare; atitudine de mândrie disprețuitoare; înfumurare, impertinență. – Din fr. arrogance, lat. arrogantia. DOOM
arogánță s. f., g.-d. art. arogánței
aroganțe
AROGÁNȚĂ s. f. Purtare obraznică și sfidătoare; atitudine de mândrie disprețuitoare; înfumurare, impertinență. – Din fr. arrogance, lat. arrogantia. DOOM
arogánță s. f., g.-d. art. arogánței
aroganței
AROGÁNȚĂ s. f. Purtare obraznică și sfidătoare; atitudine de mândrie disprețuitoare; înfumurare, impertinență. – Din fr. arrogance, lat. arrogantia. DOOM
arogánță s. f., g.-d. art. arogánței
aroganți
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
aroganții
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
aroganților
AROGÁNT, -Ă, aroganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se poartă cu aroganță; care arată, trădează aroganță; înfumurat, impertinent. – Din fr. arrogant, lat. arrogans, -ntis. DOOM
arogánt adj. m., pl. arogánți; f. arogántă, pl. arogánte
arogare
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogare
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s'arroger, lat. arrogare.
arogară
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogarăm
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogarăți
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogase
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogasem
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogaseră
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogaserăm
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogaserăți
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogaseși
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogaseți
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogat
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogat
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s'arroger, lat. arrogare.
arogau
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogași
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogați
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
aroge
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogi
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogând
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arogînd
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. DOOM
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă
arom
ARÓM s. n. v. aromă.
aroma
ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanță care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma. DOOM
arómă s. f., g.-d. art. arómei; pl. aróme
aroma
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromai
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromam
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromare
AROMÁ vb. I v. aromi.
aromare
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromară
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromarăm
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromarăți
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromase
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromasem
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromaseră
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromaserăm
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromaserăți
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromaseși
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromaseți
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromat
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
aromat
AROMÁT1, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate. DOOM
aromát2 (rar) s. n., pl. aromáte
aromat
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromata
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
aromate
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
aromate
AROMÁT1, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate. DOOM
aromát2 (rar) s. n., pl. aromáte
aromatei
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
aromatele
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
aromatele
AROMÁT1, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate. DOOM
aromát2 (rar) s. n., pl. aromáte
aromatelor
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
aromatelor
AROMÁT1, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate. DOOM
aromát2 (rar) s. n., pl. aromáte
aromatic
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromatica
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromatice
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromaticei
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromaticele
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromaticelor
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromatici
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromaticii
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromaticilor
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromaticul
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromaticului
AROMÁTIC, -Ă, aromatici, -ce, adj. Care are sau răspândește aromă; care conține aromate1; aromat2. Oțet aromatic. ♦ (Despre substanțe chimice) Care are în moleculă un ciclu de 5-6 atomi cu o structură specifică. – Din fr. aromatique, lat. aromaticus. DOOM
aromátic adj. m., pl. aromátici; f. aromátică, pl. aromátice
aromaticum
ANTONÍCĂ, antonici, s. f. Plantă erbacee cu flori albe și fructe aromatice, care crește în pădurile de munte (Chaerophyllum aromaticum). – Anton (n. pr.) + suf. -ică.
aromatiza
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizai
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizam
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizare
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizare
AROMATIZÁRE, aromatizări, s. f. Faptul de a aromatiza. – V. aromatiza. DOOM
aromatizáre s. f., g.-d. art. aromatizắrii; pl. aromatizắri
aromatizarea
AROMATIZÁRE, aromatizări, s. f. Faptul de a aromatiza. – V. aromatiza. DOOM
aromatizáre s. f., g.-d. art. aromatizắrii; pl. aromatizắri
aromatizară
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizarăm
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizarăți
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizase
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizasem
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizaseră
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizaserăm
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizaserăți
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizaseși
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizaseți
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizat
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizat
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare.
aromatizau
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizași
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizați
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizează
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizez
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizeze
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizezi
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizând
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizînd
AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor1. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare. DOOM
aromatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aromatizeáză
aromatizări
AROMATIZÁRE, aromatizări, s. f. Faptul de a aromatiza. – V. aromatiza. DOOM
aromatizáre s. f., g.-d. art. aromatizắrii; pl. aromatizắri
aromatizării
AROMATIZÁRE, aromatizări, s. f. Faptul de a aromatiza. – V. aromatiza. DOOM
aromatizáre s. f., g.-d. art. aromatizắrii; pl. aromatizắri
aromatizările
AROMATIZÁRE, aromatizări, s. f. Faptul de a aromatiza. – V. aromatiza. DOOM
aromatizáre s. f., g.-d. art. aromatizắrii; pl. aromatizắri
aromatizărilor
AROMATIZÁRE, aromatizări, s. f. Faptul de a aromatiza. – V. aromatiza. DOOM
aromatizáre s. f., g.-d. art. aromatizắrii; pl. aromatizắri
aromatul
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
aromatul
AROMÁT1, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate. DOOM
aromát2 (rar) s. n., pl. aromáte
aromatului
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
aromatului
AROMÁT1, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate. DOOM
aromát2 (rar) s. n., pl. aromáte
aromau
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromași
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromați
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
aromați
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromații
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
aromaților
AROMAT2, -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. DOOM
aromát1 adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte
arome
ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanță care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma. DOOM
arómă s. f., g.-d. art. arómei; pl. aróme
aromea
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromeai
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromeala
AROMEÁLĂ, aromeli, s. f. Stare de somnolență, de somn ușor. – Aromi + suf. -eală. DOOM
aromeálă s. f., g.-d. art. aromélii; pl. aroméli
aromeam
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromească
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromeau
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromează
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromeați
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromei
ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanță care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma. DOOM
arómă s. f., g.-d. art. arómei; pl. aróme
aromele
ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanță care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma. DOOM
arómă s. f., g.-d. art. arómei; pl. aróme
aromeli
AROMEÁLĂ, aromeli, s. f. Stare de somnolență, de somn ușor. – Aromi + suf. -eală. DOOM
aromeálă s. f., g.-d. art. aromélii; pl. aroméli
aromelii
AROMEÁLĂ, aromeli, s. f. Stare de somnolență, de somn ușor. – Aromi + suf. -eală. DOOM
aromeálă s. f., g.-d. art. aromélii; pl. aroméli
aromelile
AROMEÁLĂ, aromeli, s. f. Stare de somnolență, de somn ușor. – Aromi + suf. -eală. DOOM
aromeálă s. f., g.-d. art. aromélii; pl. aroméli
aromelilor
AROMEÁLĂ, aromeli, s. f. Stare de somnolență, de somn ușor. – Aromi + suf. -eală. DOOM
aromeálă s. f., g.-d. art. aromélii; pl. aroméli
aromelor
ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanță care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma. DOOM
arómă s. f., g.-d. art. arómei; pl. aróme
aromesc
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromez
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromeze
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromezi
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromește
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromești
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromi
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromii
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromim
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromind
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromire
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromire
AROMÍRE, aromiri, s. f. Acțiunea de a aromi și rezultatul ei. – V. aromi. DOOM
aromíre s. f., g.-d. art. aromírii; pl. aromíri
aromirea
AROMÍRE, aromiri, s. f. Acțiunea de a aromi și rezultatul ei. – V. aromi. DOOM
aromíre s. f., g.-d. art. aromírii; pl. aromíri
aromiri
AROMÍRE, aromiri, s. f. Acțiunea de a aromi și rezultatul ei. – V. aromi. DOOM
aromíre s. f., g.-d. art. aromírii; pl. aromíri
aromirii
AROMÍRE, aromiri, s. f. Acțiunea de a aromi și rezultatul ei. – V. aromi. DOOM
aromíre s. f., g.-d. art. aromírii; pl. aromíri
aromirile
AROMÍRE, aromiri, s. f. Acțiunea de a aromi și rezultatul ei. – V. aromi. DOOM
aromíre s. f., g.-d. art. aromírii; pl. aromíri
aromirilor
AROMÍRE, aromiri, s. f. Acțiunea de a aromi și rezultatul ei. – V. aromi. DOOM
aromíre s. f., g.-d. art. aromírii; pl. aromíri
aromiră
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromirăm
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromirăți
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromise
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromisem
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromiseră
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromiserăm
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromiserăți
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromiseși
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromiseți
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromit
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromit
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromita
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromite
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromitei
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromitele
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromitelor
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromitoare
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitoarea
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitoarei
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitoarele
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitoarelor
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitor
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitori
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitorii
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitorilor
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitorul
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitorului
AROMITÓR, -OÁRE, aromitori, -oare, adj. 1. Care răspândește un miros plăcut. 2. Care îmbie la somn. – Aromi + suf. -tor. DOOM
aromitór adj. m., pl. aromitóri; f. sg. și pl. aromitoáre
aromitul
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromitului
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromiși
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromiți
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromiți
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromiții
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromiților
AROMÍT, -Ă, aromiți, -te, adj. 1. (Rar) Ațipit. 2. Parfumat, înmiresmat, îmbătător. – V. aromi.
aromân
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromân
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromâna
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromâna
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. aromấnei
aromâna
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânca
AROMẤNCĂ, aromânce, s. f. Femeie care face parte din populația de limbă română ce trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). – Aromân + suf. -că. DOOM
aromấncă s. f., g.-d. art. aromấncei; pl. aromấnce
aromânce
AROMẤNCĂ, aromânce, s. f. Femeie care face parte din populația de limbă română ce trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). – Aromân + suf. -că. DOOM
aromấncă s. f., g.-d. art. aromấncei; pl. aromấnce
aromâncei
AROMẤNCĂ, aromânce, s. f. Femeie care face parte din populația de limbă română ce trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). – Aromân + suf. -că. DOOM
aromấncă s. f., g.-d. art. aromấncei; pl. aromấnce
aromâncele
AROMẤNCĂ, aromânce, s. f. Femeie care face parte din populația de limbă română ce trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). – Aromân + suf. -că. DOOM
aromấncă s. f., g.-d. art. aromấncei; pl. aromấnce
aromâncelor
AROMẤNCĂ, aromânce, s. f. Femeie care face parte din populația de limbă română ce trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). – Aromân + suf. -că. DOOM
aromấncă s. f., g.-d. art. aromấncei; pl. aromấnce
aromând
AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec. DOOM
aromí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aromésc, imperf. 3 sg. aromeá; conj. prez. 3 să aromeáscă
aromâne
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromâne
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. aromấnei
aromâne
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromâneasca
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromânei
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânei
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. aromấnei
aromânei
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânele
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânele
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânelor
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânelor
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânesc
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromânescul
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromânescului
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromânește
AROMÂNÉȘTE adv. Ca aromânii; în idiomul aromân. – Aromân + suf. -ește. DOOM
aromânéște adv.
aromânești
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromâneștii
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromâneștile
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromâneștilor
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromâni
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromâni
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânii
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânii
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânilor
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânilor
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânul
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânul
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânului
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromânului
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromîn
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromîn
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromîna
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromîna
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. aromấnei
aromîna
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînca
AROMẤNCĂ, aromânce, s. f. Femeie care face parte din populația de limbă română ce trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). – Aromân + suf. -că. DOOM
aromấncă s. f., g.-d. art. aromấncei; pl. aromấnce
aromînce
AROMẤNCĂ, aromânce, s. f. Femeie care face parte din populația de limbă română ce trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). – Aromân + suf. -că. DOOM
aromấncă s. f., g.-d. art. aromấncei; pl. aromấnce
aromîncei
AROMẤNCĂ, aromânce, s. f. Femeie care face parte din populația de limbă română ce trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). – Aromân + suf. -că. DOOM
aromấncă s. f., g.-d. art. aromấncei; pl. aromấnce
aromîncele
AROMẤNCĂ, aromânce, s. f. Femeie care face parte din populația de limbă română ce trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). – Aromân + suf. -că. DOOM
aromấncă s. f., g.-d. art. aromấncei; pl. aromấnce
aromîncelor
AROMẤNCĂ, aromânce, s. f. Femeie care face parte din populația de limbă română ce trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). – Aromân + suf. -că. DOOM
aromấncă s. f., g.-d. art. aromấncei; pl. aromấnce
aromîne
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromîne
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. aromấnei
aromîne
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromîneasca
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromînei
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînei
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấnă (idiom) s. f., g.-d. art. aromấnei
aromînei
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînele
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînele
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînelor
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînelor
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînesc
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromînescul
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromînescului
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromînește
AROMÂNÉȘTE adv. Ca aromânii; în idiomul aromân. – Aromân + suf. -ește. DOOM
aromânéște adv.
aromînești
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromîneștii
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromîneștile
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromîneștilor
AROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, aromânești, adj. Aromân (2). – Aromân + suf. -esc. DOOM
aromânésc adj. m., f. aromâneáscă; pl. m. și f. aromânéști
aromîni
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromîni
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînii
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînii
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînilor
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînilor
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînul
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînul
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînului
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aromînului
AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român. DOOM
aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne
aronda
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondai
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondam
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondare
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondare
ARONDÁRE, arondări, s. f. Acțiunea de a aronda și rezultatul ei. – V. aronda. DOOM
*arondáre s. f., g.-d. art. arondắrii; pl. arondắri
arondarea
ARONDÁRE, arondări, s. f. Acțiunea de a aronda și rezultatul ei. – V. aronda. DOOM
*arondáre s. f., g.-d. art. arondắrii; pl. arondắri
arondară
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondarăm
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondarăți
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondase
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondasem
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondaseră
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondaserăm
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondaserăți
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondaseși
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondaseți
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondat
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondat
ARONDÁT, -Ă, arondați, -te, adj. 1. Care a fost împărțit în zone pentru o mai bună administrare. 2. Care a fost repartizat la un anumit centru de distribuire a unor produse, la o școală etc. – V. aronda.
arondau
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondași
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondați
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondează
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondez
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondeze
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondezi
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondisment
ARONDISMÉNT, arondismente, s. n. Diviziune teritorial-administrativă în Franța, mai mică decât departamentul. – Din fr. arrondissement. DOOM
arondismént s. n., pl. arondisménte
arondismente
ARONDISMÉNT, arondismente, s. n. Diviziune teritorial-administrativă în Franța, mai mică decât departamentul. – Din fr. arrondissement. DOOM
arondismént s. n., pl. arondisménte
arondismentele
ARONDISMÉNT, arondismente, s. n. Diviziune teritorial-administrativă în Franța, mai mică decât departamentul. – Din fr. arrondissement. DOOM
arondismént s. n., pl. arondisménte
arondismentelor
ARONDISMÉNT, arondismente, s. n. Diviziune teritorial-administrativă în Franța, mai mică decât departamentul. – Din fr. arrondissement. DOOM
arondismént s. n., pl. arondisménte
arondismentul
ARONDISMÉNT, arondismente, s. n. Diviziune teritorial-administrativă în Franța, mai mică decât departamentul. – Din fr. arrondissement. DOOM
arondismént s. n., pl. arondisménte
arondismentului
ARONDISMÉNT, arondismente, s. n. Diviziune teritorial-administrativă în Franța, mai mică decât departamentul. – Din fr. arrondissement. DOOM
arondismént s. n., pl. arondisménte
arondând
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondînd
ARONDÁ, arondez, vb. I. Tranz. 1. A împărți o suprafață, un teritoriu în zone locale pentru o mai bună administrație. 2. A repartiza cartiere sau populația unui cartier la un anumit centru de distribuire a unor produse, mărfuri etc. – Din fr. arrondir. DOOM
*arondá (a ~) vb., ind. prez. 3 arondeáză
arondări
ARONDÁRE, arondări, s. f. Acțiunea de a aronda și rezultatul ei. – V. aronda. DOOM
*arondáre s. f., g.-d. art. arondắrii; pl. arondắri
arondării
ARONDÁRE, arondări, s. f. Acțiunea de a aronda și rezultatul ei. – V. aronda. DOOM
*arondáre s. f., g.-d. art. arondắrii; pl. arondắri
arondările
ARONDÁRE, arondări, s. f. Acțiunea de a aronda și rezultatul ei. – V. aronda. DOOM
*arondáre s. f., g.-d. art. arondắrii; pl. arondắri
arondărilor
ARONDÁRE, arondări, s. f. Acțiunea de a aronda și rezultatul ei. – V. aronda. DOOM
*arondáre s. f., g.-d. art. arondắrii; pl. arondắri
arpacaș
ARPACÁȘ, (2) arpacașuri, s. n. 1. Produs alimentar obținut prin decorticarea (și șlefuirea) boabelor de grâu, de orz sau de mei. 2. Soi de arpacaș (1). – Din magh. árpakása. DOOM
arpacáș s. n., (soiuri) pl. arpacáșuri
arpacașul
ARPACÁȘ, (2) arpacașuri, s. n. 1. Produs alimentar obținut prin decorticarea (și șlefuirea) boabelor de grâu, de orz sau de mei. 2. Soi de arpacaș (1). – Din magh. árpakása. DOOM
arpacáș s. n., (soiuri) pl. arpacáșuri
arpacașului
ARPACÁȘ, (2) arpacașuri, s. n. 1. Produs alimentar obținut prin decorticarea (și șlefuirea) boabelor de grâu, de orz sau de mei. 2. Soi de arpacaș (1). – Din magh. árpakása. DOOM
arpacáș s. n., (soiuri) pl. arpacáșuri
arpacașuri
ARPACÁȘ, (2) arpacașuri, s. n. 1. Produs alimentar obținut prin decorticarea (și șlefuirea) boabelor de grâu, de orz sau de mei. 2. Soi de arpacaș (1). – Din magh. árpakása. DOOM
arpacáș s. n., (soiuri) pl. arpacáșuri
arpacașurile
ARPACÁȘ, (2) arpacașuri, s. n. 1. Produs alimentar obținut prin decorticarea (și șlefuirea) boabelor de grâu, de orz sau de mei. 2. Soi de arpacaș (1). – Din magh. árpakása. DOOM
arpacáș s. n., (soiuri) pl. arpacáșuri
arpacașurilor
ARPACÁȘ, (2) arpacașuri, s. n. 1. Produs alimentar obținut prin decorticarea (și șlefuirea) boabelor de grâu, de orz sau de mei. 2. Soi de arpacaș (1). – Din magh. árpakása. DOOM
arpacáș s. n., (soiuri) pl. arpacáșuri
arpagic
ARPAGÍC s. n. Bulb mic de ceapă obținut din sămânță și care, răsădit, dă ceapa obișnuită. – Din tc. arpacık, bg. arpağic. DOOM
arpagíc s. n.
arpagicul
ARPAGÍC s. n. Bulb mic de ceapă obținut din sămânță și care, răsădit, dă ceapa obișnuită. – Din tc. arpacık, bg. arpağic. DOOM
arpagíc s. n.
arpagicului
ARPAGÍC s. n. Bulb mic de ceapă obținut din sămânță și care, răsădit, dă ceapa obișnuită. – Din tc. arpacık, bg. arpağic. DOOM
arpagíc s. n.
arpagon
HARPAGÓN, harpagoni, s. m. Om avar, zgârcit; zgârie-brânză. [Var.: arpagón s. m.] – Din fr. harpagon. DOOM
*Harpagón (personaj) (fr.) [pron. arpag'õ] s. propriu m.
arpeggione
ARPEGGIÓNE s.n. invar. Instrument cu coarde, asemănător cu chitara, de la începutul sec. XIX. [< germ. Arpeggione, cf. it. arpeggio – arpegiu].
arpegii
ARPÉGIU, arpegii, s. n. (Muz.) Executare succesivă a notelor unui acord; înălțime a treptelor principale dintr-o gamă. – Din it. arpeggio. DOOM
arpégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. arpégiul; pl. arpégii, art. arpégiile (-gi-i-)
arpegiile
ARPÉGIU, arpegii, s. n. (Muz.) Executare succesivă a notelor unui acord; înălțime a treptelor principale dintr-o gamă. – Din it. arpeggio. DOOM
arpégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. arpégiul; pl. arpégii, art. arpégiile (-gi-i-)
arpegiilor
ARPÉGIU, arpegii, s. n. (Muz.) Executare succesivă a notelor unui acord; înălțime a treptelor principale dintr-o gamă. – Din it. arpeggio. DOOM
arpégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. arpégiul; pl. arpégii, art. arpégiile (-gi-i-)
arpegiu
ARPÉGIU, arpegii, s. n. (Muz.) Executare succesivă a notelor unui acord; înălțime a treptelor principale dintr-o gamă. – Din it. arpeggio. DOOM
arpégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. arpégiul; pl. arpégii, art. arpégiile (-gi-i-)
arpegiul
ARPÉGIU, arpegii, s. n. (Muz.) Executare succesivă a notelor unui acord; înălțime a treptelor principale dintr-o gamă. – Din it. arpeggio. DOOM
arpégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. arpégiul; pl. arpégii, art. arpégiile (-gi-i-)
arpegiului
ARPÉGIU, arpegii, s. n. (Muz.) Executare succesivă a notelor unui acord; înălțime a treptelor principale dintr-o gamă. – Din it. arpeggio. DOOM
arpégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. arpégiul; pl. arpégii, art. arpégiile (-gi-i-)
arpentaj
ARPENTÁJ s. n. 1. (Metodă de) întocmire a unui plan topografic prin folosirea instrumentelor de măsurat lungimi. 2. Tehnica măsurării pe teren a parcelelor cadastrale. 3. Evaluare a unei suprafețe de teren. – Din fr. arpentage. DOOM
arpentáj s. n.
arpentajul
ARPENTÁJ s. n. 1. (Metodă de) întocmire a unui plan topografic prin folosirea instrumentelor de măsurat lungimi. 2. Tehnica măsurării pe teren a parcelelor cadastrale. 3. Evaluare a unei suprafețe de teren. – Din fr. arpentage. DOOM
arpentáj s. n.
arpentajului
ARPENTÁJ s. n. 1. (Metodă de) întocmire a unui plan topografic prin folosirea instrumentelor de măsurat lungimi. 2. Tehnica măsurării pe teren a parcelelor cadastrale. 3. Evaluare a unei suprafețe de teren. – Din fr. arpentage. DOOM
arpentáj s. n.
arpentor
ARPENTÓR, arpentori, s. m. Specialist în arpentaj. – Din fr. arpenteur. DOOM
arpentór s. m., pl. arpentóri
arpentori
ARPENTÓR, arpentori, s. m. Specialist în arpentaj. – Din fr. arpenteur. DOOM
arpentór s. m., pl. arpentóri
arpentorii
ARPENTÓR, arpentori, s. m. Specialist în arpentaj. – Din fr. arpenteur. DOOM
arpentór s. m., pl. arpentóri
arpentorilor
ARPENTÓR, arpentori, s. m. Specialist în arpentaj. – Din fr. arpenteur. DOOM
arpentór s. m., pl. arpentóri
arpentorul
ARPENTÓR, arpentori, s. m. Specialist în arpentaj. – Din fr. arpenteur. DOOM
arpentór s. m., pl. arpentóri
arpentorului
ARPENTÓR, arpentori, s. m. Specialist în arpentaj. – Din fr. arpenteur. DOOM
arpentór s. m., pl. arpentóri
arpă
HÁRFĂ s. f. v. harpă. DOOM
!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe
ars
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
ars
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arsa
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arse
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arse
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arsei
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arsei
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arsele
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arselor
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arsen
ARSÉN s. n. 1. Element chimic semimetalic, de culoare cenușie cu luciu argintiu, folosit în aliaje pentru măsurarea durității. ◊ Trioxid de arsen = pulbere cristalină de culoare albă, foarte toxică; șoricioaică. 2. Arsenic. – Din germ. Arsen. DOOM
arsén s. n.; simb. As
arsenal
ARSENÁL, arsenale, s. n. 1. Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se și fabrică și se depozitează) armament. 2. (Adesea fig.) Totalitatea mijloacelor de luptă. ♦ Fig. Totalitatea mijloacelor de care se servește cineva într-o acțiune, în exercitarea unei profesiuni etc. Arsenalul cercetătorului. – Din fr. arsenal. DOOM
arsenál s. n., pl. arsenále
arsenale
ARSENÁL, arsenale, s. n. 1. Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se și fabrică și se depozitează) armament. 2. (Adesea fig.) Totalitatea mijloacelor de luptă. ♦ Fig. Totalitatea mijloacelor de care se servește cineva într-o acțiune, în exercitarea unei profesiuni etc. Arsenalul cercetătorului. – Din fr. arsenal. DOOM
arsenál s. n., pl. arsenále
arsenalele
ARSENÁL, arsenale, s. n. 1. Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se și fabrică și se depozitează) armament. 2. (Adesea fig.) Totalitatea mijloacelor de luptă. ♦ Fig. Totalitatea mijloacelor de care se servește cineva într-o acțiune, în exercitarea unei profesiuni etc. Arsenalul cercetătorului. – Din fr. arsenal. DOOM
arsenál s. n., pl. arsenále
arsenalelor
ARSENÁL, arsenale, s. n. 1. Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se și fabrică și se depozitează) armament. 2. (Adesea fig.) Totalitatea mijloacelor de luptă. ♦ Fig. Totalitatea mijloacelor de care se servește cineva într-o acțiune, în exercitarea unei profesiuni etc. Arsenalul cercetătorului. – Din fr. arsenal. DOOM
arsenál s. n., pl. arsenále
arsenalul
ARSENÁL, arsenale, s. n. 1. Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se și fabrică și se depozitează) armament. 2. (Adesea fig.) Totalitatea mijloacelor de luptă. ♦ Fig. Totalitatea mijloacelor de care se servește cineva într-o acțiune, în exercitarea unei profesiuni etc. Arsenalul cercetătorului. – Din fr. arsenal. DOOM
arsenál s. n., pl. arsenále
arsenalului
ARSENÁL, arsenale, s. n. 1. Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se și fabrică și se depozitează) armament. 2. (Adesea fig.) Totalitatea mijloacelor de luptă. ♦ Fig. Totalitatea mijloacelor de care se servește cineva într-o acțiune, în exercitarea unei profesiuni etc. Arsenalul cercetătorului. – Din fr. arsenal. DOOM
arsenál s. n., pl. arsenále
arsenaluri
ARSENÁL, arsenale, s. n. 1. Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se și fabrică și se depozitează) armament. 2. (Adesea fig.) Totalitatea mijloacelor de luptă. ♦ Fig. Totalitatea mijloacelor de care se servește cineva într-o acțiune, în exercitarea unei profesiuni etc. Arsenalul cercetătorului. – Din fr. arsenal. DOOM
arsenál s. n., pl. arsenále
arsenalurile
ARSENÁL, arsenale, s. n. 1. Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se și fabrică și se depozitează) armament. 2. (Adesea fig.) Totalitatea mijloacelor de luptă. ♦ Fig. Totalitatea mijloacelor de care se servește cineva într-o acțiune, în exercitarea unei profesiuni etc. Arsenalul cercetătorului. – Din fr. arsenal. DOOM
arsenál s. n., pl. arsenále
arsenalurilor
ARSENÁL, arsenale, s. n. 1. Întreprindere sau clădire în care se repară (eventual se și fabrică și se depozitează) armament. 2. (Adesea fig.) Totalitatea mijloacelor de luptă. ♦ Fig. Totalitatea mijloacelor de care se servește cineva într-o acțiune, în exercitarea unei profesiuni etc. Arsenalul cercetătorului. – Din fr. arsenal. DOOM
arsenál s. n., pl. arsenále
arsene
arséne interj. – Atenție, păzea!. Pare a fi numele propriu Arsene, dar nu vedem legătura (cf. Vasiliu, GS, VII, 95). După Iordan, BF, I, 114, și Graur, BL, V, 222, este un der. de la a arde; chiar dacă este adevărat, forma cuvîntului indică o contaminare sau legătură cu numele propriu.
arseniat
ARSENIÁT, -Ă, arseniați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conține arsen. 2. S. n. Sare a acidului arsenic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. arséniate. DOOM
arseniát (-ni-at) s. n.
arsenic
ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum. DOOM
arsénic2 s. n.
arsenical
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenicala
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenicale
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenicalei
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenicalele
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenicalelor
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenicali
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenicalii
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenicalilor
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenicalul
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenicalului
ARSENICÁL, -Ă, arsenicali, -e, adj. De arsenic, care conține combinații de arsenic. – Din fr. arsenical. DOOM
arsenicál adj. m., pl. arsenicáli; f. arsenicálă, pl. arsenicále
arsenici
ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum. DOOM
arsénic2 s. n.
arsenicii
ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum. DOOM
arsénic2 s. n.
arsenicilor
ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum. DOOM
arsénic2 s. n.
arsenicism
ARSENICÍSM s.n. Intoxicație cu arsenic. [< fr. arsenicisme].
arsenicismul
ARSENICÍSM s.n. Intoxicație cu arsenic. [< fr. arsenicisme].
arsenicismului
ARSENICÍSM s.n. Intoxicație cu arsenic. [< fr. arsenicisme].
arsenicul
ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum. DOOM
arsénic2 s. n.
arsenicului
ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum. DOOM
arsénic2 s. n.
arseniemie
ARSENIEMÍE s.f. Prezență a arsenicului în sânge. [Gen. -iei. / < fr. arseniémie].
arsenioasa
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arsenioase
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arsenioasei
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arsenioasele
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arsenioaselor
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arsenios
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arseniosul
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arseniosului
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arsenioși
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arsenioșii
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arsenioșilor
ARSENIÓS, -OÁSĂ, arsenioși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. Anhidridă arsenioasă = arsenic (1). [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux. DOOM
!arseniós (-ni-os) adj. m., pl. arsenióși
arsenit
ARSENÍT, arseniți, s. m. Sare a acidului arsenios. – Din fr. arsénite. DOOM
arsenít s. m., pl. arseníți
arsenitul
ARSENÍT, arseniți, s. m. Sare a acidului arsenios. – Din fr. arsénite. DOOM
arsenít s. m., pl. arseníți
arsenitului
ARSENÍT, arseniți, s. m. Sare a acidului arsenios. – Din fr. arsénite. DOOM
arsenít s. m., pl. arseníți
arseniura
ARSENIÚRĂ, arseniuri, s. f. Combinație a arsenicului cu un metal. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. arséniure. DOOM
arseniúră (-ni-u-) s. f., g.-d. art. arseniúrii; pl. arseniúri
arseniuri
ARSENIÚRĂ, arseniuri, s. f. Combinație a arsenicului cu un metal. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. arséniure. DOOM
arseniúră (-ni-u-) s. f., g.-d. art. arseniúrii; pl. arseniúri
arseniurii
ARSENIÚRĂ, arseniuri, s. f. Combinație a arsenicului cu un metal. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. arséniure. DOOM
arseniúră (-ni-u-) s. f., g.-d. art. arseniúrii; pl. arseniúri
arseniurile
ARSENIÚRĂ, arseniuri, s. f. Combinație a arsenicului cu un metal. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. arséniure. DOOM
arseniúră (-ni-u-) s. f., g.-d. art. arseniúrii; pl. arseniúri
arseniurilor
ARSENIÚRĂ, arseniuri, s. f. Combinație a arsenicului cu un metal. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. arséniure. DOOM
arseniúră (-ni-u-) s. f., g.-d. art. arseniúrii; pl. arseniúri
arseniți
ARSENÍT, arseniți, s. m. Sare a acidului arsenios. – Din fr. arsénite. DOOM
arsenít s. m., pl. arseníți
arseniții
ARSENÍT, arseniți, s. m. Sare a acidului arsenios. – Din fr. arsénite. DOOM
arsenít s. m., pl. arseníți
arseniților
ARSENÍT, arseniți, s. m. Sare a acidului arsenios. – Din fr. arsénite. DOOM
arsenít s. m., pl. arseníți
arsenobenzen
ARSENOBENZÉN s.n. Substanță cu formula analogă azobenzenului, conținând în locul grupării „azo” gruparea „arseno”, care formează numeroși derivați. [< fr. arsénobenzène].
arsenolit
ARSENOLÍT s.m. Oxid de arsen natural. [Cf. fr. arsénolithe, germ. Arsenolith < germ. Arsen – arsen, gr. lithos – piatră].
arsenopirită
ARSENOPIRÍTĂ s.f. Minereu din care se obține arsen prin încălzire în absența aerului ; mispichel. [< fr. arsénopyrite].
arsenul
ARSÉN s. n. 1. Element chimic semimetalic, de culoare cenușie cu luciu argintiu, folosit în aliaje pentru măsurarea durității. ◊ Trioxid de arsen = pulbere cristalină de culoare albă, foarte toxică; șoricioaică. 2. Arsenic. – Din germ. Arsen. DOOM
arsén s. n.; simb. As
arsenului
ARSÉN s. n. 1. Element chimic semimetalic, de culoare cenușie cu luciu argintiu, folosit în aliaje pentru măsurarea durității. ◊ Trioxid de arsen = pulbere cristalină de culoare albă, foarte toxică; șoricioaică. 2. Arsenic. – Din germ. Arsen. DOOM
arsén s. n.; simb. As
arseră
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arserăm
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arserăți
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arsese
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arsesem
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arseseră
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arseserăm
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arseserăți
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arseseși
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arseseți
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arseși
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arsina
ARSÍNE s. f. pl. Nume dat unor gaze de luptă strănutătoare, care au în compoziția lor arsenic. – Fr. arsines. DOOM
arsínă s. f., g.-d. art. arsínei; pl. arsíne
arsine
ARSÍNE s. f. pl. Nume dat unor gaze de luptă strănutătoare, care au în compoziția lor arsenic. – Fr. arsines. DOOM
arsínă s. f., g.-d. art. arsínei; pl. arsíne
arsinei
ARSÍNE s. f. pl. Nume dat unor gaze de luptă strănutătoare, care au în compoziția lor arsenic. – Fr. arsines. DOOM
arsínă s. f., g.-d. art. arsínei; pl. arsíne
arsinele
ARSÍNE s. f. pl. Nume dat unor gaze de luptă strănutătoare, care au în compoziția lor arsenic. – Fr. arsines. DOOM
arsínă s. f., g.-d. art. arsínei; pl. arsíne
arsinelor
ARSÍNE s. f. pl. Nume dat unor gaze de luptă strănutătoare, care au în compoziția lor arsenic. – Fr. arsines. DOOM
arsínă s. f., g.-d. art. arsínei; pl. arsíne
arsinoe
Arsinoë 1. Fiica lui Phegeus, căsătorită cu Alcmaeon (v. și Alcmaeon). 2. Doica lui Orestes.
arsis
ÁRSIS s.n. (op. tesis) Silaba neaccentuată în versificația antică ; ridicare a vocii. ♦ Accent tonic. [< fr., lat., gr. arsis].
arsul
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arsului
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arsura
ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă cuiva de foc, de căldură, de un agent chimic etc.; senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Loc unde a ars o pădure. 4. Strat de oxid produs pe suprafața unei piese metalice în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic. 5. Necrozare a țesuturilor plantelor ca urmare a atacului unor bacterii. – Lat. arsura. DOOM
arsúră s. f., g.-d. art. arsúrii; pl. arsúri
arsuri
ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă cuiva de foc, de căldură, de un agent chimic etc.; senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Loc unde a ars o pădure. 4. Strat de oxid produs pe suprafața unei piese metalice în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic. 5. Necrozare a țesuturilor plantelor ca urmare a atacului unor bacterii. – Lat. arsura. DOOM
arsúră s. f., g.-d. art. arsúrii; pl. arsúri
arsurii
ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă cuiva de foc, de căldură, de un agent chimic etc.; senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Loc unde a ars o pădure. 4. Strat de oxid produs pe suprafața unei piese metalice în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic. 5. Necrozare a țesuturilor plantelor ca urmare a atacului unor bacterii. – Lat. arsura. DOOM
arsúră s. f., g.-d. art. arsúrii; pl. arsúri
arsurile
ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă cuiva de foc, de căldură, de un agent chimic etc.; senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Loc unde a ars o pădure. 4. Strat de oxid produs pe suprafața unei piese metalice în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic. 5. Necrozare a țesuturilor plantelor ca urmare a atacului unor bacterii. – Lat. arsura. DOOM
arsúră s. f., g.-d. art. arsúrii; pl. arsúri
arsurilor
ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă cuiva de foc, de căldură, de un agent chimic etc.; senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Loc unde a ars o pădure. 4. Strat de oxid produs pe suprafața unei piese metalice în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic. 5. Necrozare a țesuturilor plantelor ca urmare a atacului unor bacterii. – Lat. arsura. DOOM
arsúră s. f., g.-d. art. arsúrii; pl. arsúri
arsătura
ARSĂTÚRĂ, arsături, s. f. Ardere. – Ars + suf. -ătură. DOOM
arsătúră (rar) s. f., g.-d. art. arsătúrii; pl. arsătúri
arsături
ARSĂTÚRĂ, arsături, s. f. Ardere. – Ars + suf. -ătură. DOOM
arsătúră (rar) s. f., g.-d. art. arsătúrii; pl. arsătúri
arsăturii
ARSĂTÚRĂ, arsături, s. f. Ardere. – Ars + suf. -ătură. DOOM
arsătúră (rar) s. f., g.-d. art. arsătúrii; pl. arsătúri
arsăturile
ARSĂTÚRĂ, arsături, s. f. Ardere. – Ars + suf. -ătură. DOOM
arsătúră (rar) s. f., g.-d. art. arsătúrii; pl. arsătúri
arsăturilor
ARSĂTÚRĂ, arsături, s. f. Ardere. – Ars + suf. -ătură. DOOM
arsătúră (rar) s. f., g.-d. art. arsătúrii; pl. arsătúri
arta
ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Operă de artă = operă realizată prin activitate artistică creatoare. Om de artă = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă (1). Artă decorativă v. decorativ. Artă plastică v. plastic. Arte frumoase v. frumos. Artă populară = ansamblu de creații artistice (anonime) realizate de popor (literatură, muzică, obiecte de artă plastică etc.). Arte liberale = (în Evul Mediu) cele șapte discipline care constituiau învățământul scolastic. Artă poetică v. poetic (3). Artă pentru artă = formulă exprimând teza autonomiei absolute a artei față de societate. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe. – Din fr. art, lat. ars, -tis. DOOM
ártă s. f., g.-d. art. ártei; pl. árte
arte
ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Operă de artă = operă realizată prin activitate artistică creatoare. Om de artă = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă (1). Artă decorativă v. decorativ. Artă plastică v. plastic. Arte frumoase v. frumos. Artă populară = ansamblu de creații artistice (anonime) realizate de popor (literatură, muzică, obiecte de artă plastică etc.). Arte liberale = (în Evul Mediu) cele șapte discipline care constituiau învățământul scolastic. Artă poetică v. poetic (3). Artă pentru artă = formulă exprimând teza autonomiei absolute a artei față de societate. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe. – Din fr. art, lat. ars, -tis. DOOM
ártă s. f., g.-d. art. ártei; pl. árte
artefact
ARTEFÁCT, artefacte, s. n. 1. (Anat.) Falsă imagine care apare în preparatele histologice din cauza unor procedee greșite de fixare sau de colorare (pe lama microscopului). 2. Produs artificial sau accidental întâlnit în observarea și experimentarea unui fenomen natural. – Din fr. artefact. DOOM
!artefáct s. n., pl. artefácte
artefacte
ARTEFÁCT, artefacte, s. n. 1. (Anat.) Falsă imagine care apare în preparatele histologice din cauza unor procedee greșite de fixare sau de colorare (pe lama microscopului). 2. Produs artificial sau accidental întâlnit în observarea și experimentarea unui fenomen natural. – Din fr. artefact. DOOM
!artefáct s. n., pl. artefácte
artefactele
ARTEFÁCT, artefacte, s. n. 1. (Anat.) Falsă imagine care apare în preparatele histologice din cauza unor procedee greșite de fixare sau de colorare (pe lama microscopului). 2. Produs artificial sau accidental întâlnit în observarea și experimentarea unui fenomen natural. – Din fr. artefact. DOOM
!artefáct s. n., pl. artefácte
artefactelor
ARTEFÁCT, artefacte, s. n. 1. (Anat.) Falsă imagine care apare în preparatele histologice din cauza unor procedee greșite de fixare sau de colorare (pe lama microscopului). 2. Produs artificial sau accidental întâlnit în observarea și experimentarea unui fenomen natural. – Din fr. artefact. DOOM
!artefáct s. n., pl. artefácte
artefactul
ARTEFÁCT, artefacte, s. n. 1. (Anat.) Falsă imagine care apare în preparatele histologice din cauza unor procedee greșite de fixare sau de colorare (pe lama microscopului). 2. Produs artificial sau accidental întâlnit în observarea și experimentarea unui fenomen natural. – Din fr. artefact. DOOM
!artefáct s. n., pl. artefácte
artefactului
ARTEFÁCT, artefacte, s. n. 1. (Anat.) Falsă imagine care apare în preparatele histologice din cauza unor procedee greșite de fixare sau de colorare (pe lama microscopului). 2. Produs artificial sau accidental întâlnit în observarea și experimentarea unui fenomen natural. – Din fr. artefact. DOOM
!artefáct s. n., pl. artefácte
artefice
ARTEFÍCE s.m. (Italienism) Meșter ; meșteșugar, muncitor. ♦ Artist. ♦ (Fig.) Om dibaci, îndemânatic, iscusit. [< it. artefice, cf. lat. artifex].
arteficele
ARTEFÍCE s.m. (Italienism) Meșter ; meșteșugar, muncitor. ♦ Artist. ♦ (Fig.) Om dibaci, îndemânatic, iscusit. [< it. artefice, cf. lat. artifex].
arteficelui
ARTEFÍCE s.m. (Italienism) Meșter ; meșteșugar, muncitor. ♦ Artist. ♦ (Fig.) Om dibaci, îndemânatic, iscusit. [< it. artefice, cf. lat. artifex].
artei
ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Operă de artă = operă realizată prin activitate artistică creatoare. Om de artă = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă (1). Artă decorativă v. decorativ. Artă plastică v. plastic. Arte frumoase v. frumos. Artă populară = ansamblu de creații artistice (anonime) realizate de popor (literatură, muzică, obiecte de artă plastică etc.). Arte liberale = (în Evul Mediu) cele șapte discipline care constituiau învățământul scolastic. Artă poetică v. poetic (3). Artă pentru artă = formulă exprimând teza autonomiei absolute a artei față de societate. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe. – Din fr. art, lat. ars, -tis. DOOM
ártă s. f., g.-d. art. ártei; pl. árte
artel
ARTÉL, arteluri, s. n. Principala formă socialistă de producție în comun (în special în agricultură), avînd la bază colectivizarea principalelor mijloace de producție și avînd ca scop înlocuirea proprietății private mici și mijlocii prin proprietatea socialistă colectivă. Pornind de la planul cooperatist al lui Lenin, I. V. Stalin a îndrumat țărănimea muncitoare pe calea colectivizării și a indicat artelul ca forma de gospodărie agricolă colectivă cea mai potrivită pentru prima fază, socialistă, a societății comuniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 35. DOOM
artél s. n., pl. artéluri
artele
ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Operă de artă = operă realizată prin activitate artistică creatoare. Om de artă = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă (1). Artă decorativă v. decorativ. Artă plastică v. plastic. Arte frumoase v. frumos. Artă populară = ansamblu de creații artistice (anonime) realizate de popor (literatură, muzică, obiecte de artă plastică etc.). Arte liberale = (în Evul Mediu) cele șapte discipline care constituiau învățământul scolastic. Artă poetică v. poetic (3). Artă pentru artă = formulă exprimând teza autonomiei absolute a artei față de societate. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe. – Din fr. art, lat. ars, -tis. DOOM
ártă s. f., g.-d. art. ártei; pl. árte
artelnic
ARTÉLNIC, artelnici, s. m. (Învechit) Ostaș însărcinat cu primirea, păstrarea și împărțirea alimentelor și hranei într-o subunitate (companie, baterie).
artelor
ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Operă de artă = operă realizată prin activitate artistică creatoare. Om de artă = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă (1). Artă decorativă v. decorativ. Artă plastică v. plastic. Arte frumoase v. frumos. Artă populară = ansamblu de creații artistice (anonime) realizate de popor (literatură, muzică, obiecte de artă plastică etc.). Arte liberale = (în Evul Mediu) cele șapte discipline care constituiau învățământul scolastic. Artă poetică v. poetic (3). Artă pentru artă = formulă exprimând teza autonomiei absolute a artei față de societate. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe. – Din fr. art, lat. ars, -tis. DOOM
ártă s. f., g.-d. art. ártei; pl. árte
artelul
ARTÉL, arteluri, s. n. Principala formă socialistă de producție în comun (în special în agricultură), avînd la bază colectivizarea principalelor mijloace de producție și avînd ca scop înlocuirea proprietății private mici și mijlocii prin proprietatea socialistă colectivă. Pornind de la planul cooperatist al lui Lenin, I. V. Stalin a îndrumat țărănimea muncitoare pe calea colectivizării și a indicat artelul ca forma de gospodărie agricolă colectivă cea mai potrivită pentru prima fază, socialistă, a societății comuniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 35. DOOM
artél s. n., pl. artéluri
artelului
ARTÉL, arteluri, s. n. Principala formă socialistă de producție în comun (în special în agricultură), avînd la bază colectivizarea principalelor mijloace de producție și avînd ca scop înlocuirea proprietății private mici și mijlocii prin proprietatea socialistă colectivă. Pornind de la planul cooperatist al lui Lenin, I. V. Stalin a îndrumat țărănimea muncitoare pe calea colectivizării și a indicat artelul ca forma de gospodărie agricolă colectivă cea mai potrivită pentru prima fază, socialistă, a societății comuniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 35. DOOM
artél s. n., pl. artéluri
arteluri
ARTÉL, arteluri, s. n. Principala formă socialistă de producție în comun (în special în agricultură), avînd la bază colectivizarea principalelor mijloace de producție și avînd ca scop înlocuirea proprietății private mici și mijlocii prin proprietatea socialistă colectivă. Pornind de la planul cooperatist al lui Lenin, I. V. Stalin a îndrumat țărănimea muncitoare pe calea colectivizării și a indicat artelul ca forma de gospodărie agricolă colectivă cea mai potrivită pentru prima fază, socialistă, a societății comuniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 35. DOOM
artél s. n., pl. artéluri
artelurile
ARTÉL, arteluri, s. n. Principala formă socialistă de producție în comun (în special în agricultură), avînd la bază colectivizarea principalelor mijloace de producție și avînd ca scop înlocuirea proprietății private mici și mijlocii prin proprietatea socialistă colectivă. Pornind de la planul cooperatist al lui Lenin, I. V. Stalin a îndrumat țărănimea muncitoare pe calea colectivizării și a indicat artelul ca forma de gospodărie agricolă colectivă cea mai potrivită pentru prima fază, socialistă, a societății comuniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 35. DOOM
artél s. n., pl. artéluri
artelurilor
ARTÉL, arteluri, s. n. Principala formă socialistă de producție în comun (în special în agricultură), avînd la bază colectivizarea principalelor mijloace de producție și avînd ca scop înlocuirea proprietății private mici și mijlocii prin proprietatea socialistă colectivă. Pornind de la planul cooperatist al lui Lenin, I. V. Stalin a îndrumat țărănimea muncitoare pe calea colectivizării și a indicat artelul ca forma de gospodărie agricolă colectivă cea mai potrivită pentru prima fază, socialistă, a societății comuniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 35. DOOM
artél s. n., pl. artéluri
artemida
Artemida = Artemis.
artemis
Upis, divinitate protectoare a nașterilor, identificată adesea cu Artemis. DOOM
!Artémis s. propriu f., g.-d. lui Artémis
artemisdinephesus
Artemis din Ephesus, divinitate de origine asiatică, pe care grecii au găsit-o în Ionia la sosirea lor acolo. Era socotită drept zeiță a fertilității, a rodirii pămîntului și nu avea nimic comun cu Artemis din mitologia greacă, în afară de nume.
artemisia
TARHÓN s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu flori alburii, cu frunze lanceolate aromate întrebuințate drept condiment (Artemisia dracunculus). – Din tc. tarhun.
artera
ARTÉRĂ, artere, s. f. 1. Vas sangvin care asigură circulația sângelui de la inimă la diverse organe și țesuturi. 2. Cale importantă de comunicație și de transport. ♦ Conductă hidraulică principală de alimentare prin care se transportă apa spre locul de consum. ♦ Linie electrică de alimentare prin care se transportă energie spre locul de consum. – Din fr. artère. DOOM
artéră s. f., g.-d. art. artérei; pl. artére
artere
ARTÉRĂ, artere, s. f. 1. Vas sangvin care asigură circulația sângelui de la inimă la diverse organe și țesuturi. 2. Cale importantă de comunicație și de transport. ♦ Conductă hidraulică principală de alimentare prin care se transportă apa spre locul de consum. ♦ Linie electrică de alimentare prin care se transportă energie spre locul de consum. – Din fr. artère. DOOM
artéră s. f., g.-d. art. artérei; pl. artére
arterei
ARTÉRĂ, artere, s. f. 1. Vas sangvin care asigură circulația sângelui de la inimă la diverse organe și țesuturi. 2. Cale importantă de comunicație și de transport. ♦ Conductă hidraulică principală de alimentare prin care se transportă apa spre locul de consum. ♦ Linie electrică de alimentare prin care se transportă energie spre locul de consum. – Din fr. artère. DOOM
artéră s. f., g.-d. art. artérei; pl. artére
arterele
ARTÉRĂ, artere, s. f. 1. Vas sangvin care asigură circulația sângelui de la inimă la diverse organe și țesuturi. 2. Cale importantă de comunicație și de transport. ♦ Conductă hidraulică principală de alimentare prin care se transportă apa spre locul de consum. ♦ Linie electrică de alimentare prin care se transportă energie spre locul de consum. – Din fr. artère. DOOM
artéră s. f., g.-d. art. artérei; pl. artére
arterelor
ARTÉRĂ, artere, s. f. 1. Vas sangvin care asigură circulația sângelui de la inimă la diverse organe și țesuturi. 2. Cale importantă de comunicație și de transport. ♦ Conductă hidraulică principală de alimentare prin care se transportă apa spre locul de consum. ♦ Linie electrică de alimentare prin care se transportă energie spre locul de consum. – Din fr. artère. DOOM
artéră s. f., g.-d. art. artérei; pl. artére
arteri
ARTERI- v. arterio-.
arterial
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arteriala
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arteriale
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arterialei
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arterialele
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arterialelor
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arteriali
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arterialii
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arterialilor
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arterialul
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arterialului
ARTERIÁL, -Ă, arteriali, -e, adj. Care aparține arterelor, privitor la artere, care circulă prin artere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. artériel. DOOM
arteriál (-ri-al) adj. m., pl. arteriáli; f. arteriálă, pl. arteriále
arteriectazie
ARTERIECTAZÍE s.f. Dilatare a arterelor. [Gen. -iei. < fr. artériectasie].
arteriectomia
ARTERIECTOMÍE s. f. (Med.) Tăiere a unei artere. [Pr.: -ri-ec-] – Din fr. artériectomie. DOOM
arteriectomíe (-ri-ec-) s. f., art. arteriectomía, g.-d. arteriectomíi, art. arteriectomíei
arteriectomie
ARTERIECTOMÍE s. f. (Med.) Tăiere a unei artere. [Pr.: -ri-ec-] – Din fr. artériectomie. DOOM
arteriectomíe (-ri-ec-) s. f., art. arteriectomía, g.-d. arteriectomíi, art. arteriectomíei
arteriectomiei
ARTERIECTOMÍE s. f. (Med.) Tăiere a unei artere. [Pr.: -ri-ec-] – Din fr. artériectomie. DOOM
arteriectomíe (-ri-ec-) s. f., art. arteriectomía, g.-d. arteriectomíi, art. arteriectomíei
arteriectomii
ARTERIECTOMÍE s. f. (Med.) Tăiere a unei artere. [Pr.: -ri-ec-] – Din fr. artériectomie. DOOM
arteriectomíe (-ri-ec-) s. f., art. arteriectomía, g.-d. arteriectomíi, art. arteriectomíei
arteriectomiile
ARTERIECTOMÍE s. f. (Med.) Tăiere a unei artere. [Pr.: -ri-ec-] – Din fr. artériectomie. DOOM
arteriectomíe (-ri-ec-) s. f., art. arteriectomía, g.-d. arteriectomíi, art. arteriectomíei
arteriectomiilor
ARTERIECTOMÍE s. f. (Med.) Tăiere a unei artere. [Pr.: -ri-ec-] – Din fr. artériectomie. DOOM
arteriectomíe (-ri-ec-) s. f., art. arteriectomía, g.-d. arteriectomíi, art. arteriectomíei
arterio
ARTERIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „arteră”. [Pron. -ri-o-, var. arteri-. / < fr. artério- < gr., lat. arteria].
arteriografia
ARTERIOGRAFÍE s. f. (Med.) Radiografie a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériographie. DOOM
arteriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. arteriografía, g.-d. arteriografíi, art. arteriografíei
arteriografie
ARTERIOGRAFÍE s. f. (Med.) Radiografie a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériographie. DOOM
arteriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. arteriografía, g.-d. arteriografíi, art. arteriografíei
arteriografiei
ARTERIOGRAFÍE s. f. (Med.) Radiografie a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériographie. DOOM
arteriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. arteriografía, g.-d. arteriografíi, art. arteriografíei
arteriografii
ARTERIOGRAFÍE s. f. (Med.) Radiografie a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériographie. DOOM
arteriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. arteriografía, g.-d. arteriografíi, art. arteriografíei
arteriografiile
ARTERIOGRAFÍE s. f. (Med.) Radiografie a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériographie. DOOM
arteriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. arteriografía, g.-d. arteriografíi, art. arteriografíei
arteriografiilor
ARTERIOGRAFÍE s. f. (Med.) Radiografie a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériographie. DOOM
arteriografíe (-ri-o-gra-) s. f., art. arteriografía, g.-d. arteriografíi, art. arteriografíei
arteriograma
ARTERIOGRÁMĂ s.f. Sfigmogramă. [Pron. -ri-o-. / < fr. artériogramme, cf. lat. arteria – arteră, gr. gramma – scriere].
arteriograme
ARTERIOGRÁMĂ s.f. Sfigmogramă. [Pron. -ri-o-. / < fr. artériogramme, cf. lat. arteria – arteră, gr. gramma – scriere].
arteriogramei
ARTERIOGRÁMĂ s.f. Sfigmogramă. [Pron. -ri-o-. / < fr. artériogramme, cf. lat. arteria – arteră, gr. gramma – scriere].
arteriogramele
ARTERIOGRÁMĂ s.f. Sfigmogramă. [Pron. -ri-o-. / < fr. artériogramme, cf. lat. arteria – arteră, gr. gramma – scriere].
arteriogramelor
ARTERIOGRÁMĂ s.f. Sfigmogramă. [Pron. -ri-o-. / < fr. artériogramme, cf. lat. arteria – arteră, gr. gramma – scriere].
arteriola
ARTERIÓLĂ, arteriole, s. f. (Anat.) Ramificație subțire a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériole. DOOM
arteriólă (-ri-o-) s. f., g.-d. art. arteriólei; pl. arterióle
arteriole
ARTERIÓLĂ, arteriole, s. f. (Anat.) Ramificație subțire a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériole. DOOM
arteriólă (-ri-o-) s. f., g.-d. art. arteriólei; pl. arterióle
arteriolei
ARTERIÓLĂ, arteriole, s. f. (Anat.) Ramificație subțire a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériole. DOOM
arteriólă (-ri-o-) s. f., g.-d. art. arteriólei; pl. arterióle
arteriolele
ARTERIÓLĂ, arteriole, s. f. (Anat.) Ramificație subțire a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériole. DOOM
arteriólă (-ri-o-) s. f., g.-d. art. arteriólei; pl. arterióle
arteriolelor
ARTERIÓLĂ, arteriole, s. f. (Anat.) Ramificație subțire a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériole. DOOM
arteriólă (-ri-o-) s. f., g.-d. art. arteriólei; pl. arterióle
arteriologia
ARTERIOLOGÍE s.f. Ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul arterelor. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < fr. artériologie].
arteriologie
ARTERIOLOGÍE s.f. Ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul arterelor. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < fr. artériologie].
arteriologiei
ARTERIOLOGÍE s.f. Ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul arterelor. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < fr. artériologie].
arteriologii
ARTERIOLOGÍE s.f. Ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul arterelor. [Pron. -ri-o-, gen. -iei. / < fr. artériologie].
arteriopatia
ARTERIOPATÍE, arteriopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile pereților arteriali. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériopathie.
arteriopatie
ARTERIOPATÍE, arteriopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile pereților arteriali. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériopathie.
arteriopatiei
ARTERIOPATÍE, arteriopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile pereților arteriali. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériopathie.
arteriopatii
ARTERIOPATÍE, arteriopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile pereților arteriali. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériopathie.
arteriopatiile
ARTERIOPATÍE, arteriopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile pereților arteriali. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériopathie.
arteriopatiilor
ARTERIOPATÍE, arteriopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile pereților arteriali. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériopathie.
arterioragie
ARTERIORAGÍE s.f. Hemoragie a unei artere. [Gen. -iei. / < fr. artériorragie].
arteriosclerotic
ARTERIOSCLERÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de arterioscleroză. [Pron. -ri-o-. / cf. it. arteriosclerotico].
arterioscleroză
ARTERIOSCLERÓZĂ s. f. Boală caracterizată prin îngroșarea și sclerozarea pereților arterelor. [Pr.: -ri-os-] – Din fr. artériosclérose. DOOM
!arterioscleróză (-ri-os-cle-/-o-scle-) s. f., g.-d. art. arteriosclerózei
arteriostenoză
ARTERIOSTENÓZĂ s.f. Stenoză arterială. [< fr. artériosténose].
arteriotom
ARTERIOTÓM s.n. Instrument chirurgical folosit în arteriotomie. [< fr. artériotome].
arteriotomia
ARTERIOTOMÍE, arteriotomii, s. f. (Med.) Secționare pe cale chirurgicală a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériotomie. DOOM
arteriotomíe (-ri-o-) s. f., art. arteriotomía, g.-d. art. arteriotomíei; pl. arteriotomíi, art. arteriotomíile
arteriotomie
ARTERIOTOMÍE, arteriotomii, s. f. (Med.) Secționare pe cale chirurgicală a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériotomie. DOOM
arteriotomíe (-ri-o-) s. f., art. arteriotomía, g.-d. art. arteriotomíei; pl. arteriotomíi, art. arteriotomíile
arteriotomiei
ARTERIOTOMÍE, arteriotomii, s. f. (Med.) Secționare pe cale chirurgicală a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériotomie. DOOM
arteriotomíe (-ri-o-) s. f., art. arteriotomía, g.-d. art. arteriotomíei; pl. arteriotomíi, art. arteriotomíile
arteriotomii
ARTERIOTOMÍE, arteriotomii, s. f. (Med.) Secționare pe cale chirurgicală a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériotomie. DOOM
arteriotomíe (-ri-o-) s. f., art. arteriotomía, g.-d. art. arteriotomíei; pl. arteriotomíi, art. arteriotomíile
arteriotomiile
ARTERIOTOMÍE, arteriotomii, s. f. (Med.) Secționare pe cale chirurgicală a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériotomie. DOOM
arteriotomíe (-ri-o-) s. f., art. arteriotomía, g.-d. art. arteriotomíei; pl. arteriotomíi, art. arteriotomíile
arteriotomiilor
ARTERIOTOMÍE, arteriotomii, s. f. (Med.) Secționare pe cale chirurgicală a unei artere. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. artériotomie. DOOM
arteriotomíe (-ri-o-) s. f., art. arteriotomía, g.-d. art. arteriotomíei; pl. arteriotomíi, art. arteriotomíile
arterita
ARTERÍTĂ, arterite, s. f. Boală care constă în inflamarea unei artere. – Din fr. artérite. DOOM
arterítă (boală a arterelor) s. f., g.-d. art. arterítei; pl. arteríte
arterite
ARTERÍTĂ, arterite, s. f. Boală care constă în inflamarea unei artere. – Din fr. artérite. DOOM
arterítă (boală a arterelor) s. f., g.-d. art. arterítei; pl. arteríte
arteritei
ARTERÍTĂ, arterite, s. f. Boală care constă în inflamarea unei artere. – Din fr. artérite. DOOM
arterítă (boală a arterelor) s. f., g.-d. art. arterítei; pl. arteríte
arteritele
ARTERÍTĂ, arterite, s. f. Boală care constă în inflamarea unei artere. – Din fr. artérite. DOOM
arterítă (boală a arterelor) s. f., g.-d. art. arterítei; pl. arteríte
arteritelor
ARTERÍTĂ, arterite, s. f. Boală care constă în inflamarea unei artere. – Din fr. artérite. DOOM
arterítă (boală a arterelor) s. f., g.-d. art. arterítei; pl. arteríte
arteritic
ARTERÍTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de arterită. [Cf. fr. artéritique].
artezian
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
arteziana
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
artezianul
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
artezianului
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
arteziene
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
artezienei
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
artezienele
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
artezienelor
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
artezieni
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
artezienii
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
artezienilor
ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien. DOOM
artezián (-zi-an) adj. m., f. arteziánă, pl. arteziéne (-zi-e-)
artic
artíc (-ce), s. n. – Bucată, rămășiță, rest. – Var. (h)artig, hartic. Tc. artik, cf.bg. artyk. Totuși, Drăganu, Dacor., VI, 259, îl derivă de la lat. *articus, de la articulus, și îl identifică cu cuvîntul hartan; este însă greu de presupus existența unui cuvînt lat. de acest fel (cf. Graur, BL, V, 73).
articol
ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. ♦ (Jur.) Diviziune într-un act normativ. ♦ (Inform.) Unitate elementară de organizare a unui fișier. ♦ (Zool.) Segment component al unor organe. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus. DOOM
artícol s. n., pl. artícole; abr. art.; articolul citat abr. art. cit.
articolaș
ARTICOLÁȘ, articolașe, s. n. Diminutiv (depreciativ) al lui articol. – Articol + suf. -aș. DOOM
articoláș s. n., pl. articoláșe
articole
ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. ♦ (Jur.) Diviziune într-un act normativ. ♦ (Inform.) Unitate elementară de organizare a unui fișier. ♦ (Zool.) Segment component al unor organe. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus. DOOM
artícol s. n., pl. artícole; abr. art.; articolul citat abr. art. cit.
articolele
ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. ♦ (Jur.) Diviziune într-un act normativ. ♦ (Inform.) Unitate elementară de organizare a unui fișier. ♦ (Zool.) Segment component al unor organe. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus. DOOM
artícol s. n., pl. artícole; abr. art.; articolul citat abr. art. cit.
articolelor
ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. ♦ (Jur.) Diviziune într-un act normativ. ♦ (Inform.) Unitate elementară de organizare a unui fișier. ♦ (Zool.) Segment component al unor organe. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus. DOOM
artícol s. n., pl. artícole; abr. art.; articolul citat abr. art. cit.
articolul
ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. ♦ (Jur.) Diviziune într-un act normativ. ♦ (Inform.) Unitate elementară de organizare a unui fișier. ♦ (Zool.) Segment component al unor organe. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus. DOOM
artícol s. n., pl. artícole; abr. art.; articolul citat abr. art. cit.
articolului
ARTÍCOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. ♦ (Jur.) Diviziune într-un act normativ. ♦ (Inform.) Unitate elementară de organizare a unui fișier. ♦ (Zool.) Segment component al unor organe. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus. DOOM
artícol s. n., pl. artícole; abr. art.; articolul citat abr. art. cit.
articul
ARTÍCUL s. n. v. articol.
articula
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulai
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulam
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articular
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articulara
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articulare
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulare
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articulare
ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; (rar) articulație. – V. articula. DOOM
articuláre s. f., g.-d. art. articulắrii; pl. articulắri
articularea
ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; (rar) articulație. – V. articula. DOOM
articuláre s. f., g.-d. art. articulắrii; pl. articulắri
articularei
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articularele
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articularelor
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articulari
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articularii
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articularilor
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articularul
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articularului
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. DOOM
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre
articulară
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articularăm
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articularăți
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulase
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulasem
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulaseră
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulaserăm
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulaserăți
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulaseși
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulaseți
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulat
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulat
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulata
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulate
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulatei
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulatele
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulatelor
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulatoria
ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. DOOM
articulatóriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatórie (-ri-e); pl. m. și f. articulatórii
articulatorie
ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. DOOM
articulatóriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatórie (-ri-e); pl. m. și f. articulatórii
articulatoriei
ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. DOOM
articulatóriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatórie (-ri-e); pl. m. și f. articulatórii
articulatorii
ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. DOOM
articulatóriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatórie (-ri-e); pl. m. și f. articulatórii
articulatoriii
ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. DOOM
articulatóriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatórie (-ri-e); pl. m. și f. articulatórii
articulatoriile
ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. DOOM
articulatóriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatórie (-ri-e); pl. m. și f. articulatórii
articulatoriilor
ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. DOOM
articulatóriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatórie (-ri-e); pl. m. și f. articulatórii
articulatoriu
ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. DOOM
articulatóriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatórie (-ri-e); pl. m. și f. articulatórii
articulatoriul
ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. DOOM
articulatóriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatórie (-ri-e); pl. m. și f. articulatórii
articulatoriului
ARTICULATÓRIU, -IE, articulatorii, adj. Care privește articularea sunetelor, care determină articularea sunetelor. – Din fr. articulatoire. DOOM
articulatóriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatórie (-ri-e); pl. m. și f. articulatórii
articulatul
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulatului
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulau
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulași
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulați
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulați
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulația
ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. 3. Rostire clară și corectă a vocalelor și consoanelor în cântul vocal; p. ext. execuție clară și frazare exactă în muzica instrumentală. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis. DOOM
articuláție (-ți-e) s. f., art. articuláția (-ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (-ți-i-)
articulație
ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. 3. Rostire clară și corectă a vocalelor și consoanelor în cântul vocal; p. ext. execuție clară și frazare exactă în muzica instrumentală. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis. DOOM
articuláție (-ți-e) s. f., art. articuláția (-ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (-ți-i-)
articulației
ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. 3. Rostire clară și corectă a vocalelor și consoanelor în cântul vocal; p. ext. execuție clară și frazare exactă în muzica instrumentală. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis. DOOM
articuláție (-ți-e) s. f., art. articuláția (-ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (-ți-i-)
articulații
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulații
ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. 3. Rostire clară și corectă a vocalelor și consoanelor în cântul vocal; p. ext. execuție clară și frazare exactă în muzica instrumentală. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis. DOOM
articuláție (-ți-e) s. f., art. articuláția (-ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (-ți-i-)
articulațiile
ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. 3. Rostire clară și corectă a vocalelor și consoanelor în cântul vocal; p. ext. execuție clară și frazare exactă în muzica instrumentală. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis. DOOM
articuláție (-ți-e) s. f., art. articuláția (-ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (-ți-i-)
articulațiilor
ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. 3. Rostire clară și corectă a vocalelor și consoanelor în cântul vocal; p. ext. execuție clară și frazare exactă în muzica instrumentală. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis. DOOM
articuláție (-ți-e) s. f., art. articuláția (-ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (-ți-i-)
articulaților
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
articulațiune
ARTICULAȚIÚNE s.f. v. articulație.
articulează
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulez
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articuleze
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulezi
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulând
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulînd
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. DOOM
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulări
ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; (rar) articulație. – V. articula. DOOM
articuláre s. f., g.-d. art. articulắrii; pl. articulắri
articulării
ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; (rar) articulație. – V. articula. DOOM
articuláre s. f., g.-d. art. articulắrii; pl. articulắri
articulările
ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; (rar) articulație. – V. articula. DOOM
articuláre s. f., g.-d. art. articulắrii; pl. articulắri
articulărilor
ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; (rar) articulație. – V. articula. DOOM
articuláre s. f., g.-d. art. articulắrii; pl. articulắri
artificial
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificiala
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificiale
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificialei
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificialele
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificialelor
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificiali
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificialii
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificialilor
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificialism
ARTIFICIALÍSM s. n. Caracter artificial al unui lucru, al unei manifestări etc. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -ism.
artificialismul
ARTIFICIALÍSM s. n. Caracter artificial al unui lucru, al unei manifestări etc. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -ism.
artificialismului
ARTIFICIALÍSM s. n. Caracter artificial al unui lucru, al unei manifestări etc. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -ism.
artificialitate
ARTIFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este artificial; lipsă de naturalețe; (rar) artificiozitate. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -itate. DOOM
artificialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificialitắții
artificialitatea
ARTIFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este artificial; lipsă de naturalețe; (rar) artificiozitate. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -itate. DOOM
artificialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificialitắții
artificialități
ARTIFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este artificial; lipsă de naturalețe; (rar) artificiozitate. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -itate. DOOM
artificialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificialitắții
artificialității
ARTIFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este artificial; lipsă de naturalețe; (rar) artificiozitate. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -itate. DOOM
artificialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificialitắții
artificialitățile
ARTIFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este artificial; lipsă de naturalețe; (rar) artificiozitate. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -itate. DOOM
artificialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificialitắții
artificialităților
ARTIFICIALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este artificial; lipsă de naturalețe; (rar) artificiozitate. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -itate. DOOM
artificialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificialitắții
artificializa
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializai
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializam
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializare
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializare
ARTIFICIALIZÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) artificializa. [Pr.: -ci-a-] – V. artificializa. DOOM
artificializáre (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificializắrii
artificializarea
ARTIFICIALIZÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) artificializa. [Pr.: -ci-a-] – V. artificializa. DOOM
artificializáre (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificializắrii
artificializară
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializarăm
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializarăți
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializase
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializasem
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializaseră
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializaserăm
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializaserăți
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializaseși
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializaseți
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializat
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializat
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializata
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializate
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializatei
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializatele
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializatelor
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializatul
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializatului
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializau
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializași
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializați
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializați
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializații
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializaților
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza.
artificializează
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializez
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializeze
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializezi
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializând
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializînd
ARTIFICIALIZÁ, artificializez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să fie sau a deveni artificial. [Pr.: -ci-a-] – Artificial + suf. -iza. DOOM
artificializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 artificializeáză
artificializări
ARTIFICIALIZÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) artificializa. [Pr.: -ci-a-] – V. artificializa. DOOM
artificializáre (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificializắrii
artificializării
ARTIFICIALIZÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) artificializa. [Pr.: -ci-a-] – V. artificializa. DOOM
artificializáre (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificializắrii
artificializările
ARTIFICIALIZÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) artificializa. [Pr.: -ci-a-] – V. artificializa. DOOM
artificializáre (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificializắrii
artificializărilor
ARTIFICIALIZÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) artificializa. [Pr.: -ci-a-] – V. artificializa. DOOM
artificializáre (rar) (-ci-a-) s. f., g.-d. art. artificializắrii
artificialmente
ARTIFICIALMÉNTE adv. (Rar) În mod artificial. [Pr.: -ci-al-] – Din fr. artificiellement. DOOM
artificialménte (rar) (-ci-al-) adv.
artificialul
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificialului
ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imită un produs al naturii, care nu este natural; artificios; contrafăcut. 2. Nesincer, prefăcut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificială. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis. DOOM
artificiál (-ci-al) adj. m., pl. artificiáli; f. artificiálă, pl. artificiále
artificier
ARTIFICIÉR, artificieri, s. m. 1. (Mil.) Specialist care manipulează explozivele, munițiile etc. 2. Muncitor specializat în fabricarea artificiilor (2). 3. Muncitor specializat în producerea exploziilor în exploatările miniere. [Pr.: -ci-er] – Din fr. artificier. DOOM
artificiér (-ci-er) s. m., pl. artificiéri
artificieri
ARTIFICIÉR, artificieri, s. m. 1. (Mil.) Specialist care manipulează explozivele, munițiile etc. 2. Muncitor specializat în fabricarea artificiilor (2). 3. Muncitor specializat în producerea exploziilor în exploatările miniere. [Pr.: -ci-er] – Din fr. artificier. DOOM
artificiér (-ci-er) s. m., pl. artificiéri
artificierii
ARTIFICIÉR, artificieri, s. m. 1. (Mil.) Specialist care manipulează explozivele, munițiile etc. 2. Muncitor specializat în fabricarea artificiilor (2). 3. Muncitor specializat în producerea exploziilor în exploatările miniere. [Pr.: -ci-er] – Din fr. artificier. DOOM
artificiér (-ci-er) s. m., pl. artificiéri
artificierilor
ARTIFICIÉR, artificieri, s. m. 1. (Mil.) Specialist care manipulează explozivele, munițiile etc. 2. Muncitor specializat în fabricarea artificiilor (2). 3. Muncitor specializat în producerea exploziilor în exploatările miniere. [Pr.: -ci-er] – Din fr. artificier. DOOM
artificiér (-ci-er) s. m., pl. artificiéri
artificierul
ARTIFICIÉR, artificieri, s. m. 1. (Mil.) Specialist care manipulează explozivele, munițiile etc. 2. Muncitor specializat în fabricarea artificiilor (2). 3. Muncitor specializat în producerea exploziilor în exploatările miniere. [Pr.: -ci-er] – Din fr. artificier. DOOM
artificiér (-ci-er) s. m., pl. artificiéri
artificierului
ARTIFICIÉR, artificieri, s. m. 1. (Mil.) Specialist care manipulează explozivele, munițiile etc. 2. Muncitor specializat în fabricarea artificiilor (2). 3. Muncitor specializat în producerea exploziilor în exploatările miniere. [Pr.: -ci-er] – Din fr. artificier. DOOM
artificiér (-ci-er) s. m., pl. artificiéri
artificii
ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanțe chimice (colorate) și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus și care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium. DOOM
artifíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. artifíciul; pl. artifícii, art. artifíciile (-ci-i-)
artificiile
ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanțe chimice (colorate) și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus și care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium. DOOM
artifíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. artifíciul; pl. artifícii, art. artifíciile (-ci-i-)
artificiilor
ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanțe chimice (colorate) și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus și care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium. DOOM
artifíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. artifíciul; pl. artifícii, art. artifíciile (-ci-i-)
artificioasa
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificioase
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificioasei
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificioasele
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificioaselor
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificios
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificiosul
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificiosului
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificiozitate
ARTIFICIOZITÁTE s. f. (Rar) Artificialitate. [Pr.: -ci-o-] – Artificios + suf. -itate. DOOM
artificiozitáte (-ci-o-) s. f., g.-d. art. artificiozitắții
artificiozitatea
ARTIFICIOZITÁTE s. f. (Rar) Artificialitate. [Pr.: -ci-o-] – Artificios + suf. -itate. DOOM
artificiozitáte (-ci-o-) s. f., g.-d. art. artificiozitắții
artificiozități
ARTIFICIOZITÁTE s. f. (Rar) Artificialitate. [Pr.: -ci-o-] – Artificios + suf. -itate. DOOM
artificiozitáte (-ci-o-) s. f., g.-d. art. artificiozitắții
artificiozității
ARTIFICIOZITÁTE s. f. (Rar) Artificialitate. [Pr.: -ci-o-] – Artificios + suf. -itate. DOOM
artificiozitáte (-ci-o-) s. f., g.-d. art. artificiozitắții
artificioși
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificioșii
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificioșilor
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial (1). [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus. DOOM
artificiós (-ci-os) adj. m., pl. artificióși; f. artificioásă, pl. artificioáse
artificiu
ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanțe chimice (colorate) și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus și care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium. DOOM
artifíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. artifíciul; pl. artifícii, art. artifíciile (-ci-i-)
artificiul
ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanțe chimice (colorate) și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus și care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium. DOOM
artifíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. artifíciul; pl. artifícii, art. artifíciile (-ci-i-)
artificiului
ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanțe chimice (colorate) și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus și care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium. DOOM
artifíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. artifíciul; pl. artifícii, art. artifíciile (-ci-i-)
artileria
ARTILÉRIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; parte a armatei care mânuiește acest material. – Din fr. artillerie, rus. artilleriia. DOOM
artilérie (-ri-e) s. f., art. artiléria (-ri-a), g.-d. art. artilériei; pl. artilérii, art. artilériile (-ri-i-)
artilerie
ARTILÉRIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; parte a armatei care mânuiește acest material. – Din fr. artillerie, rus. artilleriia. DOOM
artilérie (-ri-e) s. f., art. artiléria (-ri-a), g.-d. art. artilériei; pl. artilérii, art. artilériile (-ri-i-)
artileriei
ARTILÉRIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; parte a armatei care mânuiește acest material. – Din fr. artillerie, rus. artilleriia. DOOM
artilérie (-ri-e) s. f., art. artiléria (-ri-a), g.-d. art. artilériei; pl. artilérii, art. artilériile (-ri-i-)
artilerii
ARTILÉRIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; parte a armatei care mânuiește acest material. – Din fr. artillerie, rus. artilleriia. DOOM
artilérie (-ri-e) s. f., art. artiléria (-ri-a), g.-d. art. artilériei; pl. artilérii, art. artilériile (-ri-i-)
artileriile
ARTILÉRIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; parte a armatei care mânuiește acest material. – Din fr. artillerie, rus. artilleriia. DOOM
artilérie (-ri-e) s. f., art. artiléria (-ri-a), g.-d. art. artilériei; pl. artilérii, art. artilériile (-ri-i-)
artileriilor
ARTILÉRIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; parte a armatei care mânuiește acest material. – Din fr. artillerie, rus. artilleriia. DOOM
artilérie (-ri-e) s. f., art. artiléria (-ri-a), g.-d. art. artilériei; pl. artilérii, art. artilériile (-ri-i-)
artilerist
ARTILERÍST, artileriști, s. m. Militar dintr-o unitate de artilerie. – Din rus. artillerist, germ. Artillerist. DOOM
artileríst s. m., pl. artileríști
artileristic
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristica
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristice
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristicei
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristicele
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristicelor
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristici
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristicii
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristicilor
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristicul
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristicului
ARTILERÍSTIC, -Ă adj. De artilerie. [< rus. artilleriiskii].
artileristul
ARTILERÍST, artileriști, s. m. Militar dintr-o unitate de artilerie. – Din rus. artillerist, germ. Artillerist. DOOM
artileríst s. m., pl. artileríști
artileristului
ARTILERÍST, artileriști, s. m. Militar dintr-o unitate de artilerie. – Din rus. artillerist, germ. Artillerist. DOOM
artileríst s. m., pl. artileríști
artileriști
ARTILERÍST, artileriști, s. m. Militar dintr-o unitate de artilerie. – Din rus. artillerist, germ. Artillerist. DOOM
artileríst s. m., pl. artileríști
artileriștii
ARTILERÍST, artileriști, s. m. Militar dintr-o unitate de artilerie. – Din rus. artillerist, germ. Artillerist. DOOM
artileríst s. m., pl. artileríști
artileriștilor
ARTILERÍST, artileriști, s. m. Militar dintr-o unitate de artilerie. – Din rus. artillerist, germ. Artillerist. DOOM
artileríst s. m., pl. artileríști
artimoane
ARTIMÓN, artimonuri, s. n. Catarg de la pupa unei nave cu pânze care are mai mulți arbori. [Pl. și: artimoane] – Din fr. artimon. DOOM
artimón s. n., pl. artimónuri/artimoáne
artimoanele
ARTIMÓN, artimonuri, s. n. Catarg de la pupa unei nave cu pânze care are mai mulți arbori. [Pl. și: artimoane] – Din fr. artimon. DOOM
artimón s. n., pl. artimónuri/artimoáne
artimoanelor
ARTIMÓN, artimonuri, s. n. Catarg de la pupa unei nave cu pânze care are mai mulți arbori. [Pl. și: artimoane] – Din fr. artimon. DOOM
artimón s. n., pl. artimónuri/artimoáne
artimon
ARTIMÓN, artimonuri, s. n. Catarg de la pupa unei nave cu pânze care are mai mulți arbori. [Pl. și: artimoane] – Din fr. artimon. DOOM
artimón s. n., pl. artimónuri/artimoáne
artimonul
ARTIMÓN, artimonuri, s. n. Catarg de la pupa unei nave cu pânze care are mai mulți arbori. [Pl. și: artimoane] – Din fr. artimon. DOOM
artimón s. n., pl. artimónuri/artimoáne
artimonului
ARTIMÓN, artimonuri, s. n. Catarg de la pupa unei nave cu pânze care are mai mulți arbori. [Pl. și: artimoane] – Din fr. artimon. DOOM
artimón s. n., pl. artimónuri/artimoáne
artinskian
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artinskiana
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artinskianul
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artinskianului
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artinskiene
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artinskienei
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artinskienele
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artinskienelor
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artinskieni
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artinskienii
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artinskienilor
ARTINSKIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului inferior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător autunianului din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Cf. rus. artinskian < Artinsk – localitate în Rusia] DOOM
artinskián2 (-ski-an) s. n.
artiodactil
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artiodactila
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artiodactile
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artiodactilei
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artiodactilele
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artiodactilelor
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artiodactili
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artiodactilii
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artiodactililor
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artiodactilul
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artiodactilului
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle. DOOM
artiodactíl2 (-ti-o-) s. n., pl. artiodactíle
artist
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artista
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artiste
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artistei
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artistele
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artistelor
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artistic
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artistica
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artistice
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artisticei
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artisticele
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artisticelor
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artisticește
ARTISTICÉȘTE adv. (Rar) Din punct de vedere artistic, în mod artistic. – Artistic + suf. -ește. DOOM
artisticéște adv.
artistici
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artisticii
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artisticilor
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artisticitate
ARTISTICITÁTE s.f. (rar) Caracter artistic. [Cf. it. artisticità].
artisticitatea
ARTISTICITÁTE s.f. (rar) Caracter artistic. [Cf. it. artisticità].
artisticități
ARTISTICITÁTE s.f. (rar) Caracter artistic. [Cf. it. artisticità].
artisticității
ARTISTICITÁTE s.f. (rar) Caracter artistic. [Cf. it. artisticità].
artisticul
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artisticului
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique. DOOM
artístic adj. m., pl. artístici; f. artístică, pl. artístice
artistul
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artistului
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artizan
ARTIZÁN, artizani, s. m. Persoană care execută produse de artizanat, meșteșugar care lucrează cu artă. – Din fr. artisan. DOOM
artizán s. m., pl. artizáni
artizanal
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanala
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanale
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanalei
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanalele
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanalelor
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanali
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanalii
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanalilor
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanalul
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanalului
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal. DOOM
artizanál adj. m., pl. artizanáli; f. artizanálă, pl. artizanále
artizanat
ARTIZANÁT, artizanate, s. n. Meșteșug practicat cu artă. ◊ Produse de artizanat = produse lucrate artistic de către meșteșugari. ♦ Local, magazin în care se vând produse de artizanat. – Din fr. artisanat. DOOM
artizanát s. n., pl. artizanáte
artizanate
ARTIZANÁT, artizanate, s. n. Meșteșug practicat cu artă. ◊ Produse de artizanat = produse lucrate artistic de către meșteșugari. ♦ Local, magazin în care se vând produse de artizanat. – Din fr. artisanat. DOOM
artizanát s. n., pl. artizanáte
artizanatele
ARTIZANÁT, artizanate, s. n. Meșteșug practicat cu artă. ◊ Produse de artizanat = produse lucrate artistic de către meșteșugari. ♦ Local, magazin în care se vând produse de artizanat. – Din fr. artisanat. DOOM
artizanát s. n., pl. artizanáte
artizanatelor
ARTIZANÁT, artizanate, s. n. Meșteșug practicat cu artă. ◊ Produse de artizanat = produse lucrate artistic de către meșteșugari. ♦ Local, magazin în care se vând produse de artizanat. – Din fr. artisanat. DOOM
artizanát s. n., pl. artizanáte
artizanatul
ARTIZANÁT, artizanate, s. n. Meșteșug practicat cu artă. ◊ Produse de artizanat = produse lucrate artistic de către meșteșugari. ♦ Local, magazin în care se vând produse de artizanat. – Din fr. artisanat. DOOM
artizanát s. n., pl. artizanáte
artizanatului
ARTIZANÁT, artizanate, s. n. Meșteșug practicat cu artă. ◊ Produse de artizanat = produse lucrate artistic de către meșteșugari. ♦ Local, magazin în care se vând produse de artizanat. – Din fr. artisanat. DOOM
artizanát s. n., pl. artizanáte
artizani
ARTIZÁN, artizani, s. m. Persoană care execută produse de artizanat, meșteșugar care lucrează cu artă. – Din fr. artisan. DOOM
artizán s. m., pl. artizáni
artizanii
ARTIZÁN, artizani, s. m. Persoană care execută produse de artizanat, meșteșugar care lucrează cu artă. – Din fr. artisan. DOOM
artizán s. m., pl. artizáni
artizanilor
ARTIZÁN, artizani, s. m. Persoană care execută produse de artizanat, meșteșugar care lucrează cu artă. – Din fr. artisan. DOOM
artizán s. m., pl. artizáni
artizanul
ARTIZÁN, artizani, s. m. Persoană care execută produse de artizanat, meșteșugar care lucrează cu artă. – Din fr. artisan. DOOM
artizán s. m., pl. artizáni
artizanului
ARTIZÁN, artizani, s. m. Persoană care execută produse de artizanat, meșteșugar care lucrează cu artă. – Din fr. artisan. DOOM
artizán s. m., pl. artizáni
artiști
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artiștii
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artiștilor
ARTÍST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. ◊ (Ieșit din uz) Artist al poporului = titlu de supremă distincție acordat unui artist. – Din fr. artiste, lat. artista. DOOM
artístă s. f., g.-d. art. artístei; pl. artíste
artofoare
ARTOFÓR, artofoare, s. n. Vas în care se pune artosul. – Ngr. artoforion. DOOM
artofór s. n., pl. artofoáre
artofoarele
ARTOFÓR, artofoare, s. n. Vas în care se pune artosul. – Ngr. artoforion. DOOM
artofór s. n., pl. artofoáre
artofoarelor
ARTOFÓR, artofoare, s. n. Vas în care se pune artosul. – Ngr. artoforion. DOOM
artofór s. n., pl. artofoáre
artofor
ARTOFÓR, artofoare, s. n. Vas în care se pune artosul. – Ngr. artoforion. DOOM
artofór s. n., pl. artofoáre
artoforul
ARTOFÓR, artofoare, s. n. Vas în care se pune artosul. – Ngr. artoforion. DOOM
artofór s. n., pl. artofoáre
artoforului
ARTOFÓR, artofoare, s. n. Vas în care se pune artosul. – Ngr. artoforion. DOOM
artofór s. n., pl. artofoáre
artos
ÁRTOS, artose, s. n. Pâine specială dusă la biserică în ajunul sărbătorilor religioase sau al altor evenimente, pentru a fi binecuvântată de preot, și care servește la împărtășanie. – Din ngr. ártos. DOOM
ártos s. n., pl. ártose
artose
ÁRTOS, artose, s. n. Pâine specială dusă la biserică în ajunul sărbătorilor religioase sau al altor evenimente, pentru a fi binecuvântată de preot, și care servește la împărtășanie. – Din ngr. ártos. DOOM
ártos s. n., pl. ártose
artosele
ÁRTOS, artose, s. n. Pâine specială dusă la biserică în ajunul sărbătorilor religioase sau al altor evenimente, pentru a fi binecuvântată de preot, și care servește la împărtășanie. – Din ngr. ártos. DOOM
ártos s. n., pl. ártose
artoselor
ÁRTOS, artose, s. n. Pâine specială dusă la biserică în ajunul sărbătorilor religioase sau al altor evenimente, pentru a fi binecuvântată de preot, și care servește la împărtășanie. – Din ngr. ártos. DOOM
ártos s. n., pl. ártose
artosul
ÁRTOS, artose, s. n. Pâine specială dusă la biserică în ajunul sărbătorilor religioase sau al altor evenimente, pentru a fi binecuvântată de preot, și care servește la împărtășanie. – Din ngr. ártos. DOOM
ártos s. n., pl. ártose
artosului
ÁRTOS, artose, s. n. Pâine specială dusă la biserică în ajunul sărbătorilor religioase sau al altor evenimente, pentru a fi binecuvântată de preot, și care servește la împărtășanie. – Din ngr. ártos. DOOM
ártos s. n., pl. ártose
artr
ARTR- v. artro-.
artralgia
ARTRALGÍE s. f. Durere localizată la articulații. – Din fr. arthralgie. DOOM
!artralgíe (ar-tral-) s. f., art. artralgía, g.-d. artralgíi, art. artralgíei
artralgic
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgica
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgice
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgicei
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgicele
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgicelor
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgici
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgicii
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgicilor
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgicul
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgicului
ARTRÁLGIC, -Ă adj. Referitor la artralgie. [< fr. arthralgique].
artralgie
ARTRALGÍE s. f. Durere localizată la articulații. – Din fr. arthralgie. DOOM
!artralgíe (ar-tral-) s. f., art. artralgía, g.-d. artralgíi, art. artralgíei
artralgiei
ARTRALGÍE s. f. Durere localizată la articulații. – Din fr. arthralgie. DOOM
!artralgíe (ar-tral-) s. f., art. artralgía, g.-d. artralgíi, art. artralgíei
artralgii
ARTRALGÍE s. f. Durere localizată la articulații. – Din fr. arthralgie. DOOM
!artralgíe (ar-tral-) s. f., art. artralgía, g.-d. artralgíi, art. artralgíei
artralgiile
ARTRALGÍE s. f. Durere localizată la articulații. – Din fr. arthralgie. DOOM
!artralgíe (ar-tral-) s. f., art. artralgía, g.-d. artralgíi, art. artralgíei
artralgiilor
ARTRALGÍE s. f. Durere localizată la articulații. – Din fr. arthralgie. DOOM
!artralgíe (ar-tral-) s. f., art. artralgía, g.-d. artralgíi, art. artralgíei
artrectomie
ARTRECTOMÍE s.f. Rezecție a unei articulații. [< fr. arthrectomie, cf. gr. arthron – articulație, ektome – excizie].
artrie
-ARTRÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „(în legătură cu o) articulație”, „încheietură”. [Gen. -iei. / < fr. -arthrie].
artrita
ARTRÍTĂ, artrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamarea articulațiilor în urma unei infecții microbiene sau a dereglării metabolismului. – Din fr. arthrite, lat. arthritis. DOOM
artrítă (boală a articulațiilor) s. f., g.-d. art. artrítei; pl. artríte
artrite
ARTRÍTĂ, artrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamarea articulațiilor în urma unei infecții microbiene sau a dereglării metabolismului. – Din fr. arthrite, lat. arthritis. DOOM
artrítă (boală a articulațiilor) s. f., g.-d. art. artrítei; pl. artríte
artritei
ARTRÍTĂ, artrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamarea articulațiilor în urma unei infecții microbiene sau a dereglării metabolismului. – Din fr. arthrite, lat. arthritis. DOOM
artrítă (boală a articulațiilor) s. f., g.-d. art. artrítei; pl. artríte
artritele
ARTRÍTĂ, artrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamarea articulațiilor în urma unei infecții microbiene sau a dereglării metabolismului. – Din fr. arthrite, lat. arthritis. DOOM
artrítă (boală a articulațiilor) s. f., g.-d. art. artrítei; pl. artríte
artritelor
ARTRÍTĂ, artrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamarea articulațiilor în urma unei infecții microbiene sau a dereglării metabolismului. – Din fr. arthrite, lat. arthritis. DOOM
artrítă (boală a articulațiilor) s. f., g.-d. art. artrítei; pl. artríte
artritic
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artritic
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artritica
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artritica
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artritice
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artritice
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticei
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticei
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticele
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticele
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticelor
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticelor
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artritici
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artritici
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticii
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticii
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticilor
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticilor
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticul
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticul
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticului
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artriticului
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus. DOOM
artrític adj. m., s. m., pl. artrítici; adj. f., s. f. artrítică, pl. artrítice
artritism
ARTRITÍSM s. n. Predispoziție la unele boli articulare și de nutriție; p. ext. boală articulară sau de nutriție provocată de această predispoziție. – Din fr. arthritisme. DOOM
artritísm s. n.
artritismul
ARTRITÍSM s. n. Predispoziție la unele boli articulare și de nutriție; p. ext. boală articulară sau de nutriție provocată de această predispoziție. – Din fr. arthritisme. DOOM
artritísm s. n.
artritismului
ARTRITÍSM s. n. Predispoziție la unele boli articulare și de nutriție; p. ext. boală articulară sau de nutriție provocată de această predispoziție. – Din fr. arthritisme. DOOM
artritísm s. n.
artro
ARTRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „încheietură”, „articulație”. [Var. artr-. / < fr. arthro-, it. artro- < gr. arthron – încheietură, articulație].
artrodeză
ARTRODÉZĂ s.f. Suprimare chirurgicală a mobilității unei articulații. [< fr. arthrodèse, cf. gr. arthron – articulație, desis – legătură].
artrodie
ARTRODÍE s.f. Articulație plană cu un singur grad de libertate de mișcare. ♦ Alunecare a unei suprafețe articulare pe cealaltă. [Gen. -iei. / < fr. arthrodie].
artrodinie
ARTRODINÍE s.f. Artralgie. [Gen. -iei. / < fr. arthrodynie, cf. gr. arthron – articulație, odyne – durere].
artrografia
ARTROGRAFÍE, artrografii, s. f. (Med.) Radiografie a unei articulații. – Din fr. arthrographie.
artrografie
ARTROGRAFÍE, artrografii, s. f. (Med.) Radiografie a unei articulații. – Din fr. arthrographie.
artrografiei
ARTROGRAFÍE, artrografii, s. f. (Med.) Radiografie a unei articulații. – Din fr. arthrographie.
artrografii
ARTROGRAFÍE, artrografii, s. f. (Med.) Radiografie a unei articulații. – Din fr. arthrographie.
artrografiile
ARTROGRAFÍE, artrografii, s. f. (Med.) Radiografie a unei articulații. – Din fr. arthrographie.
artrografiilor
ARTROGRAFÍE, artrografii, s. f. (Med.) Radiografie a unei articulații. – Din fr. arthrographie.
artrogramă
ARTROGRÁMĂ s.f. Clișeu radiografic al unei articulații. [< fr. arthrogramme].
artrogripoză
ARTROGRIPÓZĂ s.f. Imobilizare persistentă a unei articulații prin contracția spastică a musculaturii corespunzătoare, asociată adesea cu luxații. [< fr. arthrogryposis].
artroliză
ARTROLÍZĂ s.f. Secționare chirurgicală a ligamentelor unei articulații anchilozate. [< fr. arthrolyse, cf. gr. arthron – articulație, lysis – dizolvare].
artrologia
ARTROLOGÍE s. f. Ramură a anatomiei care studiază articulațiile. – Din fr. arthrologie. DOOM
artrologíe s. f., art. artrología, g.-d. artrologíi, art. artrologíei
artrologie
ARTROLOGÍE s. f. Ramură a anatomiei care studiază articulațiile. – Din fr. arthrologie. DOOM
artrologíe s. f., art. artrología, g.-d. artrologíi, art. artrologíei
artrologiei
ARTROLOGÍE s. f. Ramură a anatomiei care studiază articulațiile. – Din fr. arthrologie. DOOM
artrologíe s. f., art. artrología, g.-d. artrologíi, art. artrologíei
artrologii
ARTROLOGÍE s. f. Ramură a anatomiei care studiază articulațiile. – Din fr. arthrologie. DOOM
artrologíe s. f., art. artrología, g.-d. artrologíi, art. artrologíei
artropatia
ARTROPATÍE, artropatii, s. f. Nume dat mai multor boli articulare, având cauze diverse. – Din fr. arthropathie. DOOM
artropatíe s. f., art. artropatía, g.-d. art. artropatíei; pl. artropatíi, art. artropatíile
artropatie
ARTROPATÍE, artropatii, s. f. Nume dat mai multor boli articulare, având cauze diverse. – Din fr. arthropathie. DOOM
artropatíe s. f., art. artropatía, g.-d. art. artropatíei; pl. artropatíi, art. artropatíile
artropatiei
ARTROPATÍE, artropatii, s. f. Nume dat mai multor boli articulare, având cauze diverse. – Din fr. arthropathie. DOOM
artropatíe s. f., art. artropatía, g.-d. art. artropatíei; pl. artropatíi, art. artropatíile
artropatii
ARTROPATÍE, artropatii, s. f. Nume dat mai multor boli articulare, având cauze diverse. – Din fr. arthropathie. DOOM
artropatíe s. f., art. artropatía, g.-d. art. artropatíei; pl. artropatíi, art. artropatíile
artropatiile
ARTROPATÍE, artropatii, s. f. Nume dat mai multor boli articulare, având cauze diverse. – Din fr. arthropathie. DOOM
artropatíe s. f., art. artropatía, g.-d. art. artropatíei; pl. artropatíi, art. artropatíile
artropatiilor
ARTROPATÍE, artropatii, s. f. Nume dat mai multor boli articulare, având cauze diverse. – Din fr. arthropathie. DOOM
artropatíe s. f., art. artropatía, g.-d. art. artropatíei; pl. artropatíi, art. artropatíile
artroplastia
ARTROPLASTÍE s.f. Intervenție chirurgicală pentru redarea mișcărilor unei articulații anchilozate. [< fr. arthroplastie, cf. gr. arthron – articulație, plassein – a modela]. DOOM
artroplastíe (-tro-plas-) s. f., art. artroplastía, g.-d. artroplastíi, art. artroplastíei
artroplastie
ARTROPLASTÍE s.f. Intervenție chirurgicală pentru redarea mișcărilor unei articulații anchilozate. [< fr. arthroplastie, cf. gr. arthron – articulație, plassein – a modela]. DOOM
artroplastíe (-tro-plas-) s. f., art. artroplastía, g.-d. artroplastíi, art. artroplastíei
artroplastiei
ARTROPLASTÍE s.f. Intervenție chirurgicală pentru redarea mișcărilor unei articulații anchilozate. [< fr. arthroplastie, cf. gr. arthron – articulație, plassein – a modela]. DOOM
artroplastíe (-tro-plas-) s. f., art. artroplastía, g.-d. artroplastíi, art. artroplastíei
artroplastii
ARTROPLASTÍE s.f. Intervenție chirurgicală pentru redarea mișcărilor unei articulații anchilozate. [< fr. arthroplastie, cf. gr. arthron – articulație, plassein – a modela]. DOOM
artroplastíe (-tro-plas-) s. f., art. artroplastía, g.-d. artroplastíi, art. artroplastíei
artroplastiile
ARTROPLASTÍE s.f. Intervenție chirurgicală pentru redarea mișcărilor unei articulații anchilozate. [< fr. arthroplastie, cf. gr. arthron – articulație, plassein – a modela]. DOOM
artroplastíe (-tro-plas-) s. f., art. artroplastía, g.-d. artroplastíi, art. artroplastíei
artroplastiilor
ARTROPLASTÍE s.f. Intervenție chirurgicală pentru redarea mișcărilor unei articulații anchilozate. [< fr. arthroplastie, cf. gr. arthron – articulație, plassein – a modela]. DOOM
artroplastíe (-tro-plas-) s. f., art. artroplastía, g.-d. artroplastíi, art. artroplastíei
artropod
ARTROPÓD, artropode, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale nevertebrate, cu corpul format din inele articulate, cu membre perechi, simetrice și articulate, și cu schelet extern, chitinos; (și la sg.) animal făcând parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Animal artropod. – Din fr. arthropode. DOOM
artropód s. n., pl. artropóde
artropode
ARTROPÓD, artropode, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale nevertebrate, cu corpul format din inele articulate, cu membre perechi, simetrice și articulate, și cu schelet extern, chitinos; (și la sg.) animal făcând parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Animal artropod. – Din fr. arthropode. DOOM
artropód s. n., pl. artropóde
artropodele
ARTROPÓD, artropode, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale nevertebrate, cu corpul format din inele articulate, cu membre perechi, simetrice și articulate, și cu schelet extern, chitinos; (și la sg.) animal făcând parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Animal artropod. – Din fr. arthropode. DOOM
artropód s. n., pl. artropóde
artropodelor
ARTROPÓD, artropode, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale nevertebrate, cu corpul format din inele articulate, cu membre perechi, simetrice și articulate, și cu schelet extern, chitinos; (și la sg.) animal făcând parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Animal artropod. – Din fr. arthropode. DOOM
artropód s. n., pl. artropóde
artropodul
ARTROPÓD, artropode, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale nevertebrate, cu corpul format din inele articulate, cu membre perechi, simetrice și articulate, și cu schelet extern, chitinos; (și la sg.) animal făcând parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Animal artropod. – Din fr. arthropode. DOOM
artropód s. n., pl. artropóde
artropodului
ARTROPÓD, artropode, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale nevertebrate, cu corpul format din inele articulate, cu membre perechi, simetrice și articulate, și cu schelet extern, chitinos; (și la sg.) animal făcând parte din această încrengătură. ◊ (Adjectival) Animal artropod. – Din fr. arthropode. DOOM
artropód s. n., pl. artropóde
artrotomie
ARTROTOMÍE s.f. Deschidere chirurgicală a unei articulații. [< fr. arthrotomie, cf. gr. arthron – articulație, tome – tăiere].
artroza
ARTRÓZĂ, artroze, s. f. Boală articulară cronică, neinflamatorie, de tip deformant. – Din fr. arthrose. DOOM
artróză s. f., g.-d. art. artrózei; pl. artróze
artroze
ARTRÓZĂ, artroze, s. f. Boală articulară cronică, neinflamatorie, de tip deformant. – Din fr. arthrose. DOOM
artróză s. f., g.-d. art. artrózei; pl. artróze
artrozei
ARTRÓZĂ, artroze, s. f. Boală articulară cronică, neinflamatorie, de tip deformant. – Din fr. arthrose. DOOM
artróză s. f., g.-d. art. artrózei; pl. artróze
artrozele
ARTRÓZĂ, artroze, s. f. Boală articulară cronică, neinflamatorie, de tip deformant. – Din fr. arthrose. DOOM
artróză s. f., g.-d. art. artrózei; pl. artróze
artrozelor
ARTRÓZĂ, artroze, s. f. Boală articulară cronică, neinflamatorie, de tip deformant. – Din fr. arthrose. DOOM
artróză s. f., g.-d. art. artrózei; pl. artróze
artrozic
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artrozica
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artrozice
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artrozicei
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artrozicele
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artrozicelor
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artrozici
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artrozicii
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artrozicilor
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artrozicul
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artrozicului
ARTRÓZIC, -Ă, artrozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de artroză. – Din fr. arthrosique.
artut
artút (-tă), adj. – Șiret, viclean. Cuvînt rar, menționat o singură dată de Pușcariu, ZRPh., XVII, 110, pe baza unui glosar trans.; pare a fi un hapax mai puțin vechi decît crede Pușcariu, poate o deformare locală a unui cuvînt săs., de ex. hart. Totuși, Pușcariu și DAR se gîndesc la un lat. *artutus, de la artus „membru” (ca nasutus de la nasus), și îl explică printr-un sens intermediar de „flexibil, agil”. REW 679 îl relaționează cu ars „artă”, și 751 cu astutus. Nici una dintre aceste ipoteze nu pare posibilă.
arul
AR, ari, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețele de teren egală cu 100 m2. – Din fr. are. DOOM
ar2 vb. aux. v. aveá2
arului
AR, ari, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețele de teren egală cu 100 m2. – Din fr. are. DOOM
ar2 vb. aux. v. aveá2
arunc
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
arunca
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncai
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncam
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncare
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncare
ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de a (se) arunca; aruncătură. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. ♦ Procedeu tehnic de azvârlire a mingii în jocurile sportive (baschet, fotbal etc.). – V. arunca. DOOM
aruncáre s. f., g.-d. art. aruncắrii; pl. aruncắri
aruncarea
ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de a (se) arunca; aruncătură. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. ♦ Procedeu tehnic de azvârlire a mingii în jocurile sportive (baschet, fotbal etc.). – V. arunca. DOOM
aruncáre s. f., g.-d. art. aruncắrii; pl. aruncắri
aruncară
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncarăm
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncarăți
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncase
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncasem
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncaseră
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncaserăm
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncaserăți
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncaseși
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncaseți
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncat
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncat
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
aruncata
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
aruncate
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
aruncatei
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
aruncatele
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
aruncatelor
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
aruncatul
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
aruncatului
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
aruncau
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncași
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncați
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncați
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
aruncații
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
aruncaților
ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca.
arunce
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
arunci
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncând
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncînd
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. DOOM
aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă
aruncări
ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de a (se) arunca; aruncătură. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. ♦ Procedeu tehnic de azvârlire a mingii în jocurile sportive (baschet, fotbal etc.). – V. arunca. DOOM
aruncáre s. f., g.-d. art. aruncắrii; pl. aruncắri
aruncării
ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de a (se) arunca; aruncătură. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. ♦ Procedeu tehnic de azvârlire a mingii în jocurile sportive (baschet, fotbal etc.). – V. arunca. DOOM
aruncáre s. f., g.-d. art. aruncắrii; pl. aruncắri
aruncările
ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de a (se) arunca; aruncătură. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. ♦ Procedeu tehnic de azvârlire a mingii în jocurile sportive (baschet, fotbal etc.). – V. arunca. DOOM
aruncáre s. f., g.-d. art. aruncắrii; pl. aruncắri
aruncărilor
ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de a (se) arunca; aruncătură. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. ♦ Procedeu tehnic de azvârlire a mingii în jocurile sportive (baschet, fotbal etc.). – V. arunca. DOOM
aruncáre s. f., g.-d. art. aruncắrii; pl. aruncắri
aruncătoare
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătoare
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătoarea
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătoarea
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătoarei
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătoarei
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătoarele
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătoarele
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătoarelor
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătoarelor
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncător
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncător
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncători
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncători
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătorii
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătorii
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătorilor
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătorilor
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătorul
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătorul
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătorului
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătorului
ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Atlet) specializat în aruncarea discului, suliței, greutății etc. 2. S. n. Armă de foc cu țeava neghintuită, cu pereți subțiri, ușor transportabilă, cu care se aruncă mine; brand. ◊ Aruncător de flăcări = armă care servește la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. 3. S. n. (În sintagma) Aruncător de spumă = dispozitiv de stingere a incendiilor care produce dioxid de carbon încorporat într-o masă spumoasă.- Arunca + suf. -ător. DOOM
aruncătór2 (armă) s. n., pl. aruncătoáre
aruncătura
ARUNCĂTÚRĂ, aruncături, s. f. 1. Aruncare. ◊ Expr. Aruncătură de ochi = fel de a se uita; căutătură, ochire. Dintr-o aruncătură de ochi = deodată; numaidecât, imediat. 2. Distanță la care ajunge un obiect aruncat. ◊ Expr. O aruncătură de băț = (foarte) aproape. 3. (Rar) Săritură. – Arunca + suf. -ătură. DOOM
aruncătúră s. f., g.-d. art. aruncătúrii; pl. aruncătúri
aruncături
ARUNCĂTÚRĂ, aruncături, s. f. 1. Aruncare. ◊ Expr. Aruncătură de ochi = fel de a se uita; căutătură, ochire. Dintr-o aruncătură de ochi = deodată; numaidecât, imediat. 2. Distanță la care ajunge un obiect aruncat. ◊ Expr. O aruncătură de băț = (foarte) aproape. 3. (Rar) Săritură. – Arunca + suf. -ătură. DOOM
aruncătúră s. f., g.-d. art. aruncătúrii; pl. aruncătúri
aruncăturii
ARUNCĂTÚRĂ, aruncături, s. f. 1. Aruncare. ◊ Expr. Aruncătură de ochi = fel de a se uita; căutătură, ochire. Dintr-o aruncătură de ochi = deodată; numaidecât, imediat. 2. Distanță la care ajunge un obiect aruncat. ◊ Expr. O aruncătură de băț = (foarte) aproape. 3. (Rar) Săritură. – Arunca + suf. -ătură. DOOM
aruncătúră s. f., g.-d. art. aruncătúrii; pl. aruncătúri
aruncăturile
ARUNCĂTÚRĂ, aruncături, s. f. 1. Aruncare. ◊ Expr. Aruncătură de ochi = fel de a se uita; căutătură, ochire. Dintr-o aruncătură de ochi = deodată; numaidecât, imediat. 2. Distanță la care ajunge un obiect aruncat. ◊ Expr. O aruncătură de băț = (foarte) aproape. 3. (Rar) Săritură. – Arunca + suf. -ătură. DOOM
aruncătúră s. f., g.-d. art. aruncătúrii; pl. aruncătúri
aruncăturilor
ARUNCĂTÚRĂ, aruncături, s. f. 1. Aruncare. ◊ Expr. Aruncătură de ochi = fel de a se uita; căutătură, ochire. Dintr-o aruncătură de ochi = deodată; numaidecât, imediat. 2. Distanță la care ajunge un obiect aruncat. ◊ Expr. O aruncătură de băț = (foarte) aproape. 3. (Rar) Săritură. – Arunca + suf. -ătură. DOOM
aruncătúră s. f., g.-d. art. aruncătúrii; pl. aruncătúri
arval
ARVÁL s.m. Membru al unui colegiu religios al zeiței Ceres, format din 12 preoți, care conduceau ceremoniile numite ambarvale. [< lat. arvales (fratres), cf. fr. arvale].
arvalis
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.
arvanit
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvanita
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvanite
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvanitei
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvanitele
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvanitelor
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvanitul
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvanitului
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvaniți
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvaniții
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvaniților
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
arvat
arvát (-ți), s. m. – (Înv.) Croat. Sl. charvatŭ. Numele etnic actual este croat, din germ. Kroate, fr. croate.
arvele
arvéle s. f. pl. – Con de pin. Origine necunoscută. Cuvîntul este un harpax, menționat în dicționarul lui Damé, și ar putea fi rezultatul unei greșeli. Giuglea, LL, I (1941), 219, consideră că este vorba de un cuvînt neol., introdus prin farmacie, dar fără să spună de unde; Hubschimdt, Praeromanica, 32-3, îl derivă de la o rădăcină preromanică *arw-.
arvense
CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -uț.
arvensis
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.
arvoni
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvonire
ARVONÍ vb. IV v. arvuni.
arvonit
ARVONÍ vb. IV v. arvuni.
arvonă
ARVÓNĂ s. f. v. arvună. DOOM
arvúnă (pop.) s. f., g.-d. art. arvúnei; pl. arvúne
arvuna
ARVÓNĂ s. f. v. arvună. DOOM
arvúnă (pop.) s. f., g.-d. art. arvúnei; pl. arvúne
arvune
ARVÓNĂ s. f. v. arvună. DOOM
arvúnă (pop.) s. f., g.-d. art. arvúnei; pl. arvúne
arvunea
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuneai
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuneam
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunească
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuneau
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuneați
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunei
ARVÓNĂ s. f. v. arvună. DOOM
arvúnă (pop.) s. f., g.-d. art. arvúnei; pl. arvúne
arvunele
ARVÓNĂ s. f. v. arvună. DOOM
arvúnă (pop.) s. f., g.-d. art. arvúnei; pl. arvúne
arvunelor
ARVÓNĂ s. f. v. arvună. DOOM
arvúnă (pop.) s. f., g.-d. art. arvúnei; pl. arvúne
arvunesc
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunește
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunești
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuni
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunii
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunim
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunind
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunire
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunire
ARVUNÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) arvuni. – V. arvuni. DOOM
arvuníre (pop.) s. f., g.-d. art. arvunírii
arvunirea
ARVUNÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) arvuni. – V. arvuni. DOOM
arvuníre (pop.) s. f., g.-d. art. arvunírii
arvuniri
ARVUNÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) arvuni. – V. arvuni. DOOM
arvuníre (pop.) s. f., g.-d. art. arvunírii
arvunirii
ARVUNÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) arvuni. – V. arvuni. DOOM
arvuníre (pop.) s. f., g.-d. art. arvunírii
arvunirile
ARVUNÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) arvuni. – V. arvuni. DOOM
arvuníre (pop.) s. f., g.-d. art. arvunírii
arvunirilor
ARVUNÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) arvuni. – V. arvuni. DOOM
arvuníre (pop.) s. f., g.-d. art. arvunírii
arvuniră
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunirăm
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunirăți
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunise
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunisem
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuniseră
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuniserăm
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuniserăți
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuniseși
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuniseți
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunit
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvunit
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună.
arvuniși
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arvuniți
ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună. DOOM
arvuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 să arvuneáscă
arz
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arz
ARZ, arzuri, s. n. (Înv.) Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din tc. arz. DOOM
arz (înv.) s. n., pl. árzuri
arzi
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arzime
ARZÍME s. f. (Rar) Febră mare. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -ime.
arzmahzar
ARZMAHZÁR, arzmahzaruri, s. n. (Înv.) Arz. – Din tc. arzimahzar. DOOM
!arzmahzár (înv.) (ar-zmah-/arz-mah-) s. n., pl. arzmahzáruri
arzmahzarul
ARZMAHZÁR, arzmahzaruri, s. n. (Înv.) Arz. – Din tc. arzimahzar. DOOM
!arzmahzár (înv.) (ar-zmah-/arz-mah-) s. n., pl. arzmahzáruri
arzmahzarului
ARZMAHZÁR, arzmahzaruri, s. n. (Înv.) Arz. – Din tc. arzimahzar. DOOM
!arzmahzár (înv.) (ar-zmah-/arz-mah-) s. n., pl. arzmahzáruri
arzmahzaruri
ARZMAHZÁR, arzmahzaruri, s. n. (Înv.) Arz. – Din tc. arzimahzar. DOOM
!arzmahzár (înv.) (ar-zmah-/arz-mah-) s. n., pl. arzmahzáruri
arzmahzarurile
ARZMAHZÁR, arzmahzaruri, s. n. (Înv.) Arz. – Din tc. arzimahzar. DOOM
!arzmahzár (înv.) (ar-zmah-/arz-mah-) s. n., pl. arzmahzáruri
arzmahzarurilor
ARZMAHZÁR, arzmahzaruri, s. n. (Înv.) Arz. – Din tc. arzimahzar. DOOM
!arzmahzár (înv.) (ar-zmah-/arz-mah-) s. n., pl. arzmahzáruri
arzoaia
ARZÓI, -OÁIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzător, dogoritor. Soarele arzoi al Provenței. ODOBESCU. S. I 464. ◊ Fig. Tatăl, om matur și vîrtos, avea scrise pe fața sa păroasă și posomorită și-n ochii săi arzoi și-ncruntați strășnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I 65.
arzoaică
arzoaică, arzoaice, s. f. femeie senzuală
arzoaie
ARZÓI, -OÁIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzător, dogoritor. Soarele arzoi al Provenței. ODOBESCU. S. I 464. ◊ Fig. Tatăl, om matur și vîrtos, avea scrise pe fața sa păroasă și posomorită și-n ochii săi arzoi și-ncruntați strășnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I 65.
arzoaiei
ARZÓI, -OÁIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzător, dogoritor. Soarele arzoi al Provenței. ODOBESCU. S. I 464. ◊ Fig. Tatăl, om matur și vîrtos, avea scrise pe fața sa păroasă și posomorită și-n ochii săi arzoi și-ncruntați strășnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I 65.
arzoaiele
ARZÓI, -OÁIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzător, dogoritor. Soarele arzoi al Provenței. ODOBESCU. S. I 464. ◊ Fig. Tatăl, om matur și vîrtos, avea scrise pe fața sa păroasă și posomorită și-n ochii săi arzoi și-ncruntați strășnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I 65.
arzoaielor
ARZÓI, -OÁIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzător, dogoritor. Soarele arzoi al Provenței. ODOBESCU. S. I 464. ◊ Fig. Tatăl, om matur și vîrtos, avea scrise pe fața sa păroasă și posomorită și-n ochii săi arzoi și-ncruntați strășnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I 65.
arzoasa
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzoase
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzoasei
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzoasele
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzoaselor
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzoi
ARZÓI, -OÁIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzător, dogoritor. Soarele arzoi al Provenței. ODOBESCU. S. I 464. ◊ Fig. Tatăl, om matur și vîrtos, avea scrise pe fața sa păroasă și posomorită și-n ochii săi arzoi și-ncruntați strășnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I 65.
arzoii
ARZÓI, -OÁIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzător, dogoritor. Soarele arzoi al Provenței. ODOBESCU. S. I 464. ◊ Fig. Tatăl, om matur și vîrtos, avea scrise pe fața sa păroasă și posomorită și-n ochii săi arzoi și-ncruntați strășnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I 65.
arzoilor
ARZÓI, -OÁIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzător, dogoritor. Soarele arzoi al Provenței. ODOBESCU. S. I 464. ◊ Fig. Tatăl, om matur și vîrtos, avea scrise pe fața sa păroasă și posomorită și-n ochii săi arzoi și-ncruntați strășnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I 65.
arzoiul
ARZÓI, -OÁIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzător, dogoritor. Soarele arzoi al Provenței. ODOBESCU. S. I 464. ◊ Fig. Tatăl, om matur și vîrtos, avea scrise pe fața sa păroasă și posomorită și-n ochii săi arzoi și-ncruntați strășnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I 65.
arzoiului
ARZÓI, -OÁIE, arzoi, -oaie, adj. (Rar) Arzător, dogoritor. Soarele arzoi al Provenței. ODOBESCU. S. I 464. ◊ Fig. Tatăl, om matur și vîrtos, avea scrise pe fața sa păroasă și posomorită și-n ochii săi arzoi și-ncruntați strășnicia caracterului său. ODOBESCU, S. I 65.
arzos
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzosul
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzosului
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzoși
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzoșii
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzoșilor
ARZÓS, -OÁSĂ, arzoși, -oase, adj. (Rar) Arzător3. – Din arz (prez. ind. al lui arde) + suf. -os.
arzul
ARZ, arzuri, s. n. (Înv.) Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din tc. arz. DOOM
arz (înv.) s. n., pl. árzuri
arzulia
ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ironic) Arzător, fierbinte. Tu ești Gerilâ?... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lîngă tine de arzuliu ce ești! CREANGĂ, P. 240.
arzulie
ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ironic) Arzător, fierbinte. Tu ești Gerilâ?... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lîngă tine de arzuliu ce ești! CREANGĂ, P. 240.
arzuliei
ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ironic) Arzător, fierbinte. Tu ești Gerilâ?... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lîngă tine de arzuliu ce ești! CREANGĂ, P. 240.
arzulii
ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ironic) Arzător, fierbinte. Tu ești Gerilâ?... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lîngă tine de arzuliu ce ești! CREANGĂ, P. 240.
arzuliii
ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ironic) Arzător, fierbinte. Tu ești Gerilâ?... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lîngă tine de arzuliu ce ești! CREANGĂ, P. 240.
arzuliile
ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ironic) Arzător, fierbinte. Tu ești Gerilâ?... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lîngă tine de arzuliu ce ești! CREANGĂ, P. 240.
arzuliilor
ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ironic) Arzător, fierbinte. Tu ești Gerilâ?... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lîngă tine de arzuliu ce ești! CREANGĂ, P. 240.
arzuliu
ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ironic) Arzător, fierbinte. Tu ești Gerilâ?... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lîngă tine de arzuliu ce ești! CREANGĂ, P. 240.
arzuliul
ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ironic) Arzător, fierbinte. Tu ești Gerilâ?... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lîngă tine de arzuliu ce ești! CREANGĂ, P. 240.
arzuliului
ARZULÍU, -ÍE, arzulii, adj. (Rar, ironic) Arzător, fierbinte. Tu ești Gerilâ?... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lîngă tine de arzuliu ce ești! CREANGĂ, P. 240.
arzului
ARZ, arzuri, s. n. (Înv.) Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din tc. arz. DOOM
arz (înv.) s. n., pl. árzuri
arzuri
ARZ, arzuri, s. n. (Înv.) Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din tc. arz. DOOM
arz (înv.) s. n., pl. árzuri
arzurile
ARZ, arzuri, s. n. (Înv.) Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din tc. arz. DOOM
arz (înv.) s. n., pl. árzuri
arzurilor
ARZ, arzuri, s. n. (Înv.) Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din tc. arz. DOOM
arz (înv.) s. n., pl. árzuri
arzând
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arzînd
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arză
ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a străluci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. DOOM
árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars
arzătoare
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătoare
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătoarea
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătoarea
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătoarei
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătoarei
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătoarele
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătoarele
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătoarelor
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătoarelor
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzător
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzător
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzători
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzători
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătorii
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătorii
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătorilor
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătorilor
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătorul
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătorul
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătorului
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arzătorului
ARZĂTÓR, -OÁRE, arzători, -oare, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care arde, care dogorește; fierbinte; torid. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare, de important). Document de o arzătoare actualitate. ♦ Care cere o soluție imediată, urgentă. Problemă arzătoare. II. S. m. Muncitor calificat care încinge cuptoarele în fabrici. III. S. n. Aparat care servește la amestecarea cu aer a combustibililor în scopul arderii. – Arde + suf. -ător. DOOM
arzătór2 (aparat) s. n., pl. arzătoáre
arând
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arândă
ARÎ́NDĂ S. f. v. arendă.
arînd
ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în vederea pregătirii solului pentru cultivare. – Lat. arare. DOOM
ará (a ~) vb., ind. prez. 3 áră
arăbeasca
ARĂBÉSC, -EÁSCĂ, arăbești, adj. Arab. – Arab + suf. -esc. DOOM
arăbésc adj. m., f. arăbeáscă; pl. m. și f. arăbéști
arăbesc
ARĂBÉSC, -EÁSCĂ, arăbești, adj. Arab. – Arab + suf. -esc. DOOM
arăbésc adj. m., f. arăbeáscă; pl. m. și f. arăbéști
arăbescul
ARĂBÉSC, -EÁSCĂ, arăbești, adj. Arab. – Arab + suf. -esc. DOOM
arăbésc adj. m., f. arăbeáscă; pl. m. și f. arăbéști
arăbescului
ARĂBÉSC, -EÁSCĂ, arăbești, adj. Arab. – Arab + suf. -esc. DOOM
arăbésc adj. m., f. arăbeáscă; pl. m. și f. arăbéști
arăbete
arăbete, arăbeți, s. m. arab
arăbește
ARĂBÉȘTE adv. Ca arabii, în felul sau în limba arabilor. – Arab + suf. -ește. DOOM
arăbéște adv.
arăbești
ARĂBÉSC, -EÁSCĂ, arăbești, adj. Arab. – Arab + suf. -esc. DOOM
arăbésc adj. m., f. arăbeáscă; pl. m. și f. arăbéști
arăbeștii
ARĂBÉSC, -EÁSCĂ, arăbești, adj. Arab. – Arab + suf. -esc. DOOM
arăbésc adj. m., f. arăbeáscă; pl. m. și f. arăbéști
arăbeștile
ARĂBÉSC, -EÁSCĂ, arăbești, adj. Arab. – Arab + suf. -esc. DOOM
arăbésc adj. m., f. arăbeáscă; pl. m. și f. arăbéști
arăbeștilor
ARĂBÉSC, -EÁSCĂ, arăbești, adj. Arab. – Arab + suf. -esc. DOOM
arăbésc adj. m., f. arăbeáscă; pl. m. și f. arăbéști
arăboaica
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arăboaice
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arăboaicei
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arăboaicele
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arăboaicelor
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arăboaico
ARĂBOÁICĂ, arăboaice, s. f. Femeie care face parte din populația țărilor arabe. – Arab + suf. -oaică. DOOM
arăboáică s. f., g.-d. art. arăboáicei; pl. arăboáice
arăboi
arăboi, arăboi s. m. (augm.) arab
arăcea
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăceai
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăceam
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcească
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăceau
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăceați
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcesc
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcește
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcești
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăci
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcii
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcim
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcind
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcire
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcire
ARĂCÍ, arăcesc, vb. IV. Tranz. A pune pe araci vița de vie sau alte plante agățătoare. [Var.: hărăcí, hărăgí vb. IV] – Din arac.
arăciră
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcirăm
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcirăți
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcise
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcisem
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăciseră
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăciserăm
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăciserăți
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăciseși
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăciseți
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcit
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăcit
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arăcita
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arăcite
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arăcitei
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arăcitele
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arăcitelor
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arăcitul
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arăcitului
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arăciși
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăciți
HĂRĂGÍ vb. IV v. arăci. DOOM
arăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arăcésc, imperf. 3 sg. arăceá; conj. prez. 3 să arăceáscă
arăciți
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arăciții
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arăciților
HĂRĂGÍT s. n. v. arăcit. DOOM
arăcít s. n.
arădan
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădan
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădancă
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădean
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădean
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădeana
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădeanca
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădeanco
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădeanul
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădeanului
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădence
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădencei
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădencele
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădencelor
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădene
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădenei
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădenele
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădenelor
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădeni
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădenii
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arădenilor
ARĂDEÁNCĂ, arădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Arad. – Arădean + suf. -că. DOOM
!arădeáncă s. f., g.-d. art. arădéncei; pl. arădénce
arăduce
arădúce (-c, -ús), vb. – 1. A reprezenta, a simboliza. – 2. A se asemăna. – Var. răduce. Lat. redūcĕre „a duce din nou”, sau „a reduce”, cu a- posterior; sau din lat. ad redūcĕre, după Tiktin 86; Pușcariu 105 (lipsește în DAR). Este cuvînt vechi (sec. XVII), dublet al lui reduce, vb., format în sec. XIX pe bază lat.
arăducere
arădúce (-c, -ús), vb. – 1. A reprezenta, a simboliza. – 2. A se asemăna. – Var. răduce. Lat. redūcĕre „a duce din nou”, sau „a reduce”, cu a- posterior; sau din lat. ad redūcĕre, după Tiktin 86; Pușcariu 105 (lipsește în DAR). Este cuvînt vechi (sec. XVII), dublet al lui reduce, vb., format în sec. XIX pe bază lat.
arădui
ARĂDUÍ, arăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A porni, a se îndrepta spre... – Magh. eredni.
arăduire
arăduí (arăduiésc, arăduít), vb. – A pleca, a se duce. Mag. eredni, În Trans.
arămar
ARĂMÁR, arămari, s. m. Persoană care lucrează sau vinde obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ar. DOOM
arămár (rar) s. m., pl. arămári
arămari
ARĂMÁR, arămari, s. m. Persoană care lucrează sau vinde obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ar. DOOM
arămár (rar) s. m., pl. arămári
arămarii
ARĂMÁR, arămari, s. m. Persoană care lucrează sau vinde obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ar. DOOM
arămár (rar) s. m., pl. arămári
arămarilor
ARĂMÁR, arămari, s. m. Persoană care lucrează sau vinde obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ar. DOOM
arămár (rar) s. m., pl. arămári
arămarul
ARĂMÁR, arămari, s. m. Persoană care lucrează sau vinde obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ar. DOOM
arămár (rar) s. m., pl. arămári
arămarului
ARĂMÁR, arămari, s. m. Persoană care lucrează sau vinde obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ar. DOOM
arămár (rar) s. m., pl. arămári
arămea
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămeai
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămeam
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămeasa
ARĂMEÁSĂ, arămese, s. f. (Înv.) Măsură de capacitate (din aramă) egală cu o oca sau cu o jumătate de oca. – Aramă + suf. -easă. DOOM
arămeásă (înv.) s. f., g.-d. art. arămései; pl. arămése
arămească
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămeau
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămeați
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămesc
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămese
ARĂMEÁSĂ, arămese, s. f. (Înv.) Măsură de capacitate (din aramă) egală cu o oca sau cu o jumătate de oca. – Aramă + suf. -easă. DOOM
arămeásă (înv.) s. f., g.-d. art. arămései; pl. arămése
arămesei
ARĂMEÁSĂ, arămese, s. f. (Înv.) Măsură de capacitate (din aramă) egală cu o oca sau cu o jumătate de oca. – Aramă + suf. -easă. DOOM
arămeásă (înv.) s. f., g.-d. art. arămései; pl. arămése
arămesele
ARĂMEÁSĂ, arămese, s. f. (Înv.) Măsură de capacitate (din aramă) egală cu o oca sau cu o jumătate de oca. – Aramă + suf. -easă. DOOM
arămeásă (înv.) s. f., g.-d. art. arămései; pl. arămése
arămeselor
ARĂMEÁSĂ, arămese, s. f. (Înv.) Măsură de capacitate (din aramă) egală cu o oca sau cu o jumătate de oca. – Aramă + suf. -easă. DOOM
arămeásă (înv.) s. f., g.-d. art. arămései; pl. arămése
arămește
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămești
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămi
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămia
ARĂMÍU, -ÍE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu. DOOM
arămíu2 s. n., art. arămíul
arămie
ARĂMÍU, -ÍE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu. DOOM
arămíu2 s. n., art. arămíul
arămiei
ARĂMÍU, -ÍE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu. DOOM
arămíu2 s. n., art. arămíul
arămii
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămii
ARĂMÍU, -ÍE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu. DOOM
arămíu2 s. n., art. arămíul
arămiii
ARĂMÍU, -ÍE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu. DOOM
arămíu2 s. n., art. arămíul
arămiile
ARĂMÍU, -ÍE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu. DOOM
arămíu2 s. n., art. arămíul
arămiilor
ARĂMÍU, -ÍE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu. DOOM
arămíu2 s. n., art. arămíul
arămim
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămind
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămioară
ARĂMIOÁRĂ, arămioare, s. f. (Înv.) Monedă mică de aramă. – Din aramă + suf. -ioară.
arămire
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămire
ARĂMÍRE, arămiri, s. f. Acțiunea de a arămi și rezultatul ei; cuprare. – V. arămi. DOOM
arămíre s. f., g.-d. art. arămírii; pl. arămíri
arămirea
ARĂMÍRE, arămiri, s. f. Acțiunea de a arămi și rezultatul ei; cuprare. – V. arămi. DOOM
arămíre s. f., g.-d. art. arămírii; pl. arămíri
arămiri
ARĂMÍRE, arămiri, s. f. Acțiunea de a arămi și rezultatul ei; cuprare. – V. arămi. DOOM
arămíre s. f., g.-d. art. arămírii; pl. arămíri
arămirii
ARĂMÍRE, arămiri, s. f. Acțiunea de a arămi și rezultatul ei; cuprare. – V. arămi. DOOM
arămíre s. f., g.-d. art. arămírii; pl. arămíri
arămirile
ARĂMÍRE, arămiri, s. f. Acțiunea de a arămi și rezultatul ei; cuprare. – V. arămi. DOOM
arămíre s. f., g.-d. art. arămírii; pl. arămíri
arămirilor
ARĂMÍRE, arămiri, s. f. Acțiunea de a arămi și rezultatul ei; cuprare. – V. arămi. DOOM
arămíre s. f., g.-d. art. arămírii; pl. arămíri
arămiră
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămirăm
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămirăți
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămise
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămisem
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămiseră
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămiserăm
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămiserăți
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămiseși
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămiseți
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămit
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămit
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămita
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămite
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămitei
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămitele
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămitelor
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămitul
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămitului
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămiu
ARĂMÍU, -ÍE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu. DOOM
arămíu2 s. n., art. arămíul
arămiul
ARĂMÍU, -ÍE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu. DOOM
arămíu2 s. n., art. arămíul
arămiului
ARĂMÍU, -ÍE, arămii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea aramei. 2. S. n. Culoare arămie (1). – Aramă + suf. -iu. DOOM
arămíu2 s. n., art. arămíul
arămiși
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămiți
ARĂMÍ arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă. DOOM
arămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 să arămeáscă
arămiți
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămiții
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămiților
ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi.
arămuri
ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea). 2. Obiect făcut din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen). DOOM
arámă s. f., g.-d. art. arámei; (obiecte) pl. arắmuri
arămurile
ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea). 2. Obiect făcut din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen). DOOM
arámă s. f., g.-d. art. arámei; (obiecte) pl. arắmuri
arămurilor
ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea). 2. Obiect făcut din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen). DOOM
arámă s. f., g.-d. art. arámei; (obiecte) pl. arắmuri
arămăria
ARĂMĂRÍE2, arămării, s. f. 1. Fabrică, atelier, prăvălie de obiecte de aramă. 2. Obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ărie. DOOM
arămăríe s. f., art. arămăría, g.-d. art. arămăríei; (ateliere, obiecte) pl. arămăríi, art. arămăríile
arămărie
ARĂMĂRÍE2, arămării, s. f. 1. Fabrică, atelier, prăvălie de obiecte de aramă. 2. Obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ărie. DOOM
arămăríe s. f., art. arămăría, g.-d. art. arămăríei; (ateliere, obiecte) pl. arămăríi, art. arămăríile
arămăriei
ARĂMĂRÍE2, arămării, s. f. 1. Fabrică, atelier, prăvălie de obiecte de aramă. 2. Obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ărie. DOOM
arămăríe s. f., art. arămăría, g.-d. art. arămăríei; (ateliere, obiecte) pl. arămăríi, art. arămăríile
arămării
ARĂMĂRÍE2, arămării, s. f. 1. Fabrică, atelier, prăvălie de obiecte de aramă. 2. Obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ărie. DOOM
arămăríe s. f., art. arămăría, g.-d. art. arămăríei; (ateliere, obiecte) pl. arămăríi, art. arămăríile
arămăriile
ARĂMĂRÍE2, arămării, s. f. 1. Fabrică, atelier, prăvălie de obiecte de aramă. 2. Obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ărie. DOOM
arămăríe s. f., art. arămăría, g.-d. art. arămăríei; (ateliere, obiecte) pl. arămăríi, art. arămăríile
arămăriilor
ARĂMĂRÍE2, arămării, s. f. 1. Fabrică, atelier, prăvălie de obiecte de aramă. 2. Obiecte de aramă. – Aramă + suf. -ărie. DOOM
arămăríe s. f., art. arămăría, g.-d. art. arămăríei; (ateliere, obiecte) pl. arămăríi, art. arămăríile
arăpeasca
ARĂPÉSC, -EÁSCĂ, arăpești, adj. (Pop.) Care aparține arapilor, privitor la arapi. – Arap + suf. -esc. DOOM
arăpésc (pop.) adj. m., f. arăpeáscă; pl. m. și f. arăpéști
arăpesc
ARĂPÉSC, -EÁSCĂ, arăpești, adj. (Pop.) Care aparține arapilor, privitor la arapi. – Arap + suf. -esc. DOOM
arăpésc (pop.) adj. m., f. arăpeáscă; pl. m. și f. arăpéști
arăpescul
ARĂPÉSC, -EÁSCĂ, arăpești, adj. (Pop.) Care aparține arapilor, privitor la arapi. – Arap + suf. -esc. DOOM
arăpésc (pop.) adj. m., f. arăpeáscă; pl. m. și f. arăpéști
arăpescului
ARĂPÉSC, -EÁSCĂ, arăpești, adj. (Pop.) Care aparține arapilor, privitor la arapi. – Arap + suf. -esc. DOOM
arăpésc (pop.) adj. m., f. arăpeáscă; pl. m. și f. arăpéști
arăpești
ARĂPÉSC, -EÁSCĂ, arăpești, adj. (Pop.) Care aparține arapilor, privitor la arapi. – Arap + suf. -esc. DOOM
arăpésc (pop.) adj. m., f. arăpeáscă; pl. m. și f. arăpéști
arăpeștii
ARĂPÉSC, -EÁSCĂ, arăpești, adj. (Pop.) Care aparține arapilor, privitor la arapi. – Arap + suf. -esc. DOOM
arăpésc (pop.) adj. m., f. arăpeáscă; pl. m. și f. arăpéști
arăpeștile
ARĂPÉSC, -EÁSCĂ, arăpești, adj. (Pop.) Care aparține arapilor, privitor la arapi. – Arap + suf. -esc. DOOM
arăpésc (pop.) adj. m., f. arăpeáscă; pl. m. și f. arăpéști
arăpeștilor
ARĂPÉSC, -EÁSCĂ, arăpești, adj. (Pop.) Care aparține arapilor, privitor la arapi. – Arap + suf. -esc. DOOM
arăpésc (pop.) adj. m., f. arăpeáscă; pl. m. și f. arăpéști
arăpie
ARĂPÍE s. f. (Înv., în expr.) Pe arăpie = arăbește; în limba arabă. – Din arap + suf. -ie.
arăpilă
ARĂPÍLĂ, arăpilă, s. m. (Pop.) Om cu pielea și părul de culoare neagră (ca de arap). – Arap + suf. -ilă. DOOM
Arăpílă (nume de persoană) s. propriu m.
arăpime
ARĂPÍME s. f. (Pop.) Mulțime de arapi; totalitatea arapilor. – Arap + suf. -ime. DOOM
arăpíme (pop.) s. f., g.-d. art. arăpímii
arăpimea
ARĂPÍME s. f. (Pop.) Mulțime de arapi; totalitatea arapilor. – Arap + suf. -ime. DOOM
arăpíme (pop.) s. f., g.-d. art. arăpímii
arăpimi
ARĂPÍME s. f. (Pop.) Mulțime de arapi; totalitatea arapilor. – Arap + suf. -ime. DOOM
arăpíme (pop.) s. f., g.-d. art. arăpímii
arăpimii
ARĂPÍME s. f. (Pop.) Mulțime de arapi; totalitatea arapilor. – Arap + suf. -ime. DOOM
arăpíme (pop.) s. f., g.-d. art. arăpímii
arăpoaica
ARĂPOÁICĂ, arăpoaice, s. f. (Pop.) Femeie care face parte dintr-o populație africană negroidă; p. gener. femeie cu pielea și părul de culoare neagră. – Arap + suf. -oaică. DOOM
arăpoáică (pop.) s. f., g.-d. art. arăpoáicei; pl. arăpoáice
arăpoaice
ARĂPOÁICĂ, arăpoaice, s. f. (Pop.) Femeie care face parte dintr-o populație africană negroidă; p. gener. femeie cu pielea și părul de culoare neagră. – Arap + suf. -oaică. DOOM
arăpoáică (pop.) s. f., g.-d. art. arăpoáicei; pl. arăpoáice
arăpoaicei
ARĂPOÁICĂ, arăpoaice, s. f. (Pop.) Femeie care face parte dintr-o populație africană negroidă; p. gener. femeie cu pielea și părul de culoare neagră. – Arap + suf. -oaică. DOOM
arăpoáică (pop.) s. f., g.-d. art. arăpoáicei; pl. arăpoáice
arăpoaicele
ARĂPOÁICĂ, arăpoaice, s. f. (Pop.) Femeie care face parte dintr-o populație africană negroidă; p. gener. femeie cu pielea și părul de culoare neagră. – Arap + suf. -oaică. DOOM
arăpoáică (pop.) s. f., g.-d. art. arăpoáicei; pl. arăpoáice
arăpoaicelor
ARĂPOÁICĂ, arăpoaice, s. f. (Pop.) Femeie care face parte dintr-o populație africană negroidă; p. gener. femeie cu pielea și părul de culoare neagră. – Arap + suf. -oaică. DOOM
arăpoáică (pop.) s. f., g.-d. art. arăpoáicei; pl. arăpoáice
arăriel
ARĂRIÉL s. m. 1. Plantă erbacee cu miros greu, cu frunzele verzi-albicioase acoperite cu un puf fin și cu flori roșii-închis, rar albe (Cynoglossum officinale). 2. (Rar) Limba-mielului (Borago officinalis). – Et. nec. DOOM
arăriél s. m.
arărielul
ARĂRIÉL s. m. 1. Plantă erbacee cu miros greu, cu frunzele verzi-albicioase acoperite cu un puf fin și cu flori roșii-închis, rar albe (Cynoglossum officinale). 2. (Rar) Limba-mielului (Borago officinalis). – Et. nec. DOOM
arăriél s. m.
arărielului
ARĂRIÉL s. m. 1. Plantă erbacee cu miros greu, cu frunzele verzi-albicioase acoperite cu un puf fin și cu flori roșii-închis, rar albe (Cynoglossum officinale). 2. (Rar) Limba-mielului (Borago officinalis). – Et. nec. DOOM
arăriél s. m.
arăt
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătai
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătam
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătare
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătare
ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 2. Halucinație, vedenie. ♦ (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Persoană foarte slabă. – V. arăta. DOOM
arătáre s. f., g.-d. art. arătắrii; pl. arătắri
arătarea
ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 2. Halucinație, vedenie. ♦ (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Persoană foarte slabă. – V. arăta. DOOM
arătáre s. f., g.-d. art. arătắrii; pl. arătắri
arătară
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătarăm
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătarăți
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătase
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătasem
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătaseră
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătaserăm
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătaserăți
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătaseși
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătaseți
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătat
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătat
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul, se spune despre cineva pe care lumea îl disprețuiește pentru faptele sale. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare.
arătau
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătași
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătați
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătoare
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arătoarea
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arătoarei
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arătoarele
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arătoarelor
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arătoasa
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arătoase
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arătoasei
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arătoasele
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arătoaselor
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arător
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arători
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arătorii
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arătorilor
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arătoriu
ARĂTÓRIU, -IE, arătorii, adj. (Învechit, despre unelte). Care servește la arat sau la alte munci agricole. Specimene de instrumente arătorii. ODOBESCU, S. I 480.
arătorul
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arătorului
ARĂTÓR, -OÁRE, arători, -oare, adj. (Rar; despre pământ) Arabil. ♦ (Despre vite) Care se folosește la arat. – Ara + suf. -ător. DOOM
arătór (rar) adj. m., pl. arătóri; f. sg. și pl. arătoáre
arătos
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arătosul
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arătosului
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arătoși
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arătoșii
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arătoșilor
ARĂTÓS, -OÁSĂ, arătoși, -oase, adj. Care are o înfățișare frumoasă sau impunătoare. – Arăta + suf. -os. DOOM
arătós adj. m., pl. arătóși; f. arătoásă, pl. arătoáse
arătura
ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură. DOOM
arătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúri
arături
ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură. DOOM
arătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúri
arăturii
ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură. DOOM
arătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúri
arăturile
ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură. DOOM
arătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúri
arăturilor
ARĂTÚRĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură. DOOM
arătúră s. f., g.-d. art. arătúrii; pl. arătúri
arătând
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătînd
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arătări
ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 2. Halucinație, vedenie. ♦ (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Persoană foarte slabă. – V. arăta. DOOM
arătáre s. f., g.-d. art. arătắrii; pl. arătắri
arătării
ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 2. Halucinație, vedenie. ♦ (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Persoană foarte slabă. – V. arăta. DOOM
arătáre s. f., g.-d. art. arătắrii; pl. arătắri
arătările
ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 2. Halucinație, vedenie. ♦ (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Persoană foarte slabă. – V. arăta. DOOM
arătáre s. f., g.-d. art. arătắrii; pl. arătắri
arătărilor
ARĂTÁRE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 2. Halucinație, vedenie. ♦ (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Persoană foarte slabă. – V. arăta. DOOM
arătáre s. f., g.-d. art. arătắrii; pl. arătắri
arătătoare
ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Arăta + suf. -ător. DOOM
arătătór s. n., pl. arătătoáre
arătătoarele
ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Arăta + suf. -ător. DOOM
arătătór s. n., pl. arătătoáre
arătătoarelor
ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Arăta + suf. -ător. DOOM
arătătór s. n., pl. arătătoáre
arătător
ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Arăta + suf. -ător. DOOM
arătătór s. n., pl. arătătoáre
arătătorul
ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Arăta + suf. -ător. DOOM
arătătór s. n., pl. arătătoáre
arătătorului
ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Arăta + suf. -ător. DOOM
arătătór s. n., pl. arătătoáre
arășel
arășel! interj. (țig.) taci!
arăți
ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indica o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. DOOM
arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte
arși
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arșic
ARȘÍCĂ s. f. v. arșic. DOOM
arșíc s. n., pl. arșíce
arșice
ARȘÍCĂ s. f. v. arșic. DOOM
arșíc s. n., pl. arșíce
arșicele
ARȘÍCĂ s. f. v. arșic. DOOM
arșíc s. n., pl. arșíce
arșicelor
ARȘÍCĂ s. f. v. arșic. DOOM
arșíc s. n., pl. arșíce
arșicul
ARȘÍCĂ s. f. v. arșic. DOOM
arșíc s. n., pl. arșíce
arșicului
ARȘÍCĂ s. f. v. arșic. DOOM
arșíc s. n., pl. arșíce
arșică
ARȘÍCĂ s. f. v. arșic. DOOM
arșíc s. n., pl. arșíce
arșii
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arșilor
ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
arșin
ARȘÍN, arșini, s. m. Veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu 0,711 m. – Din rus. arșin. DOOM
arșín s. m., pl. arșíni
arșini
ARȘÍN, arșini, s. m. Veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu 0,711 m. – Din rus. arșin. DOOM
arșín s. m., pl. arșíni
arșinic
ARȘÍNIC, arșinici, s. m. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii, albe sau pestrițe (Lychnis chalcedonica). – Et. nec.
arșinici
ARȘÍNIC, arșinici, s. m. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii, albe sau pestrițe (Lychnis chalcedonica). – Et. nec.
arșinicii
ARȘÍNIC, arșinici, s. m. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii, albe sau pestrițe (Lychnis chalcedonica). – Et. nec.
arșinicilor
ARȘÍNIC, arșinici, s. m. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii, albe sau pestrițe (Lychnis chalcedonica). – Et. nec.
arșinicul
ARȘÍNIC, arșinici, s. m. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii, albe sau pestrițe (Lychnis chalcedonica). – Et. nec.
arșinicului
ARȘÍNIC, arșinici, s. m. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii, albe sau pestrițe (Lychnis chalcedonica). – Et. nec.
arșinii
ARȘÍN, arșini, s. m. Veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu 0,711 m. – Din rus. arșin. DOOM
arșín s. m., pl. arșíni
arșinilor
ARȘÍN, arșini, s. m. Veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu 0,711 m. – Din rus. arșin. DOOM
arșín s. m., pl. arșíni
arșinul
ARȘÍN, arșini, s. m. Veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu 0,711 m. – Din rus. arșin. DOOM
arșín s. m., pl. arșíni
arșinului
ARȘÍN, arșini, s. m. Veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu 0,711 m. – Din rus. arșin. DOOM
arșín s. m., pl. arșíni
arșița
ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”. DOOM
árșiță s. f., g.-d. art. árșiței; pl. árșițe
arșițe
ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”. DOOM
árșiță s. f., g.-d. art. árșiței; pl. árșițe
arșiței
ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”. DOOM
árșiță s. f., g.-d. art. árșiței; pl. árșițe
arșițele
ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”. DOOM
árșiță s. f., g.-d. art. árșiței; pl. árșițe
arșițelor
ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”. DOOM
árșiță s. f., g.-d. art. árșiței; pl. árșițe
arțag
HARȚÁG s. n. v. arțag. DOOM
arțág (pop., fam.) s. n., pl. arțáguri
arțagul
HARȚÁG s. n. v. arțag. DOOM
arțág (pop., fam.) s. n., pl. arțáguri
arțagului
HARȚÁG s. n. v. arțag. DOOM
arțág (pop., fam.) s. n., pl. arțáguri
arțaguri
HARȚÁG s. n. v. arțag. DOOM
arțág (pop., fam.) s. n., pl. arțáguri
arțagurile
HARȚÁG s. n. v. arțag. DOOM
arțág (pop., fam.) s. n., pl. arțáguri
arțagurilor
HARȚÁG s. n. v. arțag. DOOM
arțág (pop., fam.) s. n., pl. arțáguri
arțar
ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec. DOOM
arțár s. m., pl. arțári
arțari
ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec. DOOM
arțár s. m., pl. arțári
arțarii
ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec. DOOM
arțár s. m., pl. arțári
arțarilor
ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec. DOOM
arțár s. m., pl. arțári
arțarul
ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec. DOOM
arțár s. m., pl. arțári
arțarului
ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec. DOOM
arțár s. m., pl. arțári
arțibur
arțibúr (-ri), s. m. – 1. În slujba bisericească armenească, săptămîna care precede postul Paștelui. 2. Poreclă a armenilor. – Mr. arțivurțe. Armen. artsibur „precursor”, cf. ngr. ἀρτζιβούτζι, ἀρτζιβούριον. Sec. XVII.
arțăgoasa
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăgoase
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăgoasei
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăgoasele
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăgoaselor
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăgos
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăgosul
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăgosului
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăgoși
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăgoșii
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăgoșilor
HĂRȚĂGÓS, -OÁSĂ adj. v. arțăgos. DOOM
arțăgós (pop., fam.) adj. m., pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoáse
arțăraș
ARȚĂRÁȘ, arțărași, s. m. Diminutiv al lui arțar. – Arțar + suf. -aș. DOOM
arțăráș s. m., pl. arțăráși
arțărași
ARȚĂRÁȘ, arțărași, s. m. Diminutiv al lui arțar. – Arțar + suf. -aș. DOOM
arțăráș s. m., pl. arțăráși
arțărașii
ARȚĂRÁȘ, arțărași, s. m. Diminutiv al lui arțar. – Arțar + suf. -aș. DOOM
arțăráș s. m., pl. arțăráși
arțărașilor
ARȚĂRÁȘ, arțărași, s. m. Diminutiv al lui arțar. – Arțar + suf. -aș. DOOM
arțăráș s. m., pl. arțăráși
arțărașul
ARȚĂRÁȘ, arțărași, s. m. Diminutiv al lui arțar. – Arțar + suf. -aș. DOOM
arțăráș s. m., pl. arțăráși
arțărașului
ARȚĂRÁȘ, arțărași, s. m. Diminutiv al lui arțar. – Arțar + suf. -aș. DOOM
arțăráș s. m., pl. arțăráși