ap
ÁPUD prep. Indică o citare preluată de la alt autor, nu din original; după. [Abr.: ap.] – Din lat. apud.
apa
ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa ín piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua. DOOM
ápă s. f., g.-d. art. ápei; pl. ápe
apadana
APADÁNA s.f. Sala tronului în palatele regilor persani. [< fr. apadâna].
apagogic
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogica
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogice
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogicei
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogicele
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogicelor
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogici
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogicii
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogicilor
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogicul
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogicului
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament (ori argument) apagogic sau demonstrație apagogică = raționament sau demonstrație (ori argument) indirect(ă) prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. DOOM
apagógic adj. m., pl. apagógici; f. apagógică, pl. apagógice
apagogie
APAGOGÍE s.f. Demonstrație apagogică. [< fr. apagogie].
apalt
apált (-turi), s. n. – Arendare; arendă. It. appalto (Cihac, II, 715; DAR), probabil prin filieră ngr., cf. alb. apalto. Sec. XVIII.
apanagiu
APANÁGIU s. n. v. apanaj.
apanaj
APANÁJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordată fiilor din casele domnitoare și din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea țării membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat în mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage. DOOM
apanáj s. n., pl. apanáje
apanaje
APANÁJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordată fiilor din casele domnitoare și din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea țării membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat în mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage. DOOM
apanáj s. n., pl. apanáje
apanajele
APANÁJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordată fiilor din casele domnitoare și din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea țării membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat în mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage. DOOM
apanáj s. n., pl. apanáje
apanajelor
APANÁJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordată fiilor din casele domnitoare și din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea țării membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat în mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage. DOOM
apanáj s. n., pl. apanáje
apanajul
APANÁJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordată fiilor din casele domnitoare și din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea țării membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat în mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage. DOOM
apanáj s. n., pl. apanáje
apanajului
APANÁJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordată fiilor din casele domnitoare și din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea țării membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat în mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage. DOOM
apanáj s. n., pl. apanáje
apar
APÁR, apari, s. m. (Rar) cel care vindea apă (aducând-o cu sacaua). – Apă + suf. -ar. DOOM
apár s. m., pl. apári
apar
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
aparat
APARÁT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext., a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil). DOOM
aparát s. n., pl. aparáte
aparataj
APARATÁJ, aparataje, s. n. Totalitate a aparatelor folosite într-un anumit domeniu de activitate. – Aparat + suf. -aj (după fr. appareillage). DOOM
aparatáj s. n., pl. aparatáje
aparataje
APARATÁJ, aparataje, s. n. Totalitate a aparatelor folosite într-un anumit domeniu de activitate. – Aparat + suf. -aj (după fr. appareillage). DOOM
aparatáj s. n., pl. aparatáje
aparatajele
APARATÁJ, aparataje, s. n. Totalitate a aparatelor folosite într-un anumit domeniu de activitate. – Aparat + suf. -aj (după fr. appareillage). DOOM
aparatáj s. n., pl. aparatáje
aparatajelor
APARATÁJ, aparataje, s. n. Totalitate a aparatelor folosite într-un anumit domeniu de activitate. – Aparat + suf. -aj (după fr. appareillage). DOOM
aparatáj s. n., pl. aparatáje
aparatajul
APARATÁJ, aparataje, s. n. Totalitate a aparatelor folosite într-un anumit domeniu de activitate. – Aparat + suf. -aj (după fr. appareillage). DOOM
aparatáj s. n., pl. aparatáje
aparatajului
APARATÁJ, aparataje, s. n. Totalitate a aparatelor folosite într-un anumit domeniu de activitate. – Aparat + suf. -aj (după fr. appareillage). DOOM
aparatáj s. n., pl. aparatáje
aparatcic
APARÁTCIC, aparatcici, s. m. Membru al conducerii unui partid sau al unui sindicat. ♦ Persoană care face carieră în cadrul unui partid politic pentru a ocupa posturi de conducere. – Din rus. aparatčik. DOOM
*aparátcic s. m., pl. aparátcici
aparate
APARÁT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext., a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil). DOOM
aparát s. n., pl. aparáte
aparatele
APARÁT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext., a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil). DOOM
aparát s. n., pl. aparáte
aparatelor
APARÁT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext., a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil). DOOM
aparát s. n., pl. aparáte
aparatul
APARÁT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext., a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil). DOOM
aparát s. n., pl. aparáte
aparatului
APARÁT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care servește pentru o operație mecanică, tehnică, științifică etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transformă o formă de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei funcțiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext., a personalului) care asigură bunul mers al unei instituții sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea angajaților acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat științific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigație științifică folosite de un cercetător. Aparat critic = totalitatea notelor și comentariilor care însoțesc o ediție critică. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri după fr. appareil). DOOM
aparát s. n., pl. aparáte
aparatura
APARATÚRĂ, aparaturi, s. f. Totalitate a aparatelor care asigură funcționarea și controlul unei anumite instalații, mașini etc.; p. ext. aparataj. – Din germ. Apparatur. DOOM
aparatúră s. f., g.-d. art. aparatúrii; pl. aparatúri
aparaturi
APARATÚRĂ, aparaturi, s. f. Totalitate a aparatelor care asigură funcționarea și controlul unei anumite instalații, mașini etc.; p. ext. aparataj. – Din germ. Apparatur. DOOM
aparatúră s. f., g.-d. art. aparatúrii; pl. aparatúri
aparaturii
APARATÚRĂ, aparaturi, s. f. Totalitate a aparatelor care asigură funcționarea și controlul unei anumite instalații, mașini etc.; p. ext. aparataj. – Din germ. Apparatur. DOOM
aparatúră s. f., g.-d. art. aparatúrii; pl. aparatúri
aparaturile
APARATÚRĂ, aparaturi, s. f. Totalitate a aparatelor care asigură funcționarea și controlul unei anumite instalații, mașini etc.; p. ext. aparataj. – Din germ. Apparatur. DOOM
aparatúră s. f., g.-d. art. aparatúrii; pl. aparatúri
aparaturilor
APARATÚRĂ, aparaturi, s. f. Totalitate a aparatelor care asigură funcționarea și controlul unei anumite instalații, mașini etc.; p. ext. aparataj. – Din germ. Apparatur. DOOM
aparatúră s. f., g.-d. art. aparatúrii; pl. aparatúri
apare
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apareiaj
APAREIÁJ s. n. Mod de așezare a elementelor unei zidării, în special la zidurile de fațadă. – Fr. appareillage. DOOM
apareiáj (-re-iaj) s. n.
aparent
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
aparenta
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
aparente
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
aparentei
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
aparentele
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
aparentelor
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
aparentul
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
aparentului
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
aparența
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia. DOOM
aparénță s. f., g.-d. art. aparénței; pl. aparénțe
aparențe
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia. DOOM
aparénță s. f., g.-d. art. aparénței; pl. aparénțe
aparenței
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia. DOOM
aparénță s. f., g.-d. art. aparénței; pl. aparénțe
aparențele
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia. DOOM
aparénță s. f., g.-d. art. aparénței; pl. aparénțe
aparențelor
APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia. DOOM
aparénță s. f., g.-d. art. aparénței; pl. aparénțe
aparenți
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
aparenții
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
aparenților
APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) în aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. DOOM
aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte
apari
APÁR, apari, s. m. (Rar) cel care vindea apă (aducând-o cu sacaua). – Apă + suf. -ar. DOOM
apár s. m., pl. apári
apari
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
aparii
APÁR, apari, s. m. (Rar) cel care vindea apă (aducând-o cu sacaua). – Apă + suf. -ar. DOOM
apár s. m., pl. apári
aparilor
APÁR, apari, s. m. (Rar) cel care vindea apă (aducând-o cu sacaua). – Apă + suf. -ar. DOOM
apár s. m., pl. apári
aparine
TÚRIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din scr. turica.
aparință
APARÍNȚĂ s.f. v. aparență.
aparitor
APARITÓR s.m. (Rar) 1. Nume generic dat slujbașilor inferiori (lictori, scribi) care însoțeau pe magistrații romani. 2. Mic slujbaș (un fel de aprod) la unele instituții superioare din trecut (judecătorii, universități etc.). [< lat. apparitor, cf. fr. appariteur].
apariția
APARÍȚIE, apariții, s. f. 1. Faptul de a apărea, de a se arăta privirii; ivire. ♦ Moment ințial al unui proces în curs de dezvoltare. 2. Ieșire de sub tipar a unei cărți, a unui periodic etc.; publicare. – Din fr. apparition, lat. apparitio, -onis. DOOM
aparíție (-ți-e) s. f., art. aparíția (-ți-a), g.-d. art. aparíției; pl. aparíții, art. aparíțiile (-ți-i-)
apariție
APARÍȚIE, apariții, s. f. 1. Faptul de a apărea, de a se arăta privirii; ivire. ♦ Moment ințial al unui proces în curs de dezvoltare. 2. Ieșire de sub tipar a unei cărți, a unui periodic etc.; publicare. – Din fr. apparition, lat. apparitio, -onis. DOOM
aparíție (-ți-e) s. f., art. aparíția (-ți-a), g.-d. art. aparíției; pl. aparíții, art. aparíțiile (-ți-i-)
apariției
APARÍȚIE, apariții, s. f. 1. Faptul de a apărea, de a se arăta privirii; ivire. ♦ Moment ințial al unui proces în curs de dezvoltare. 2. Ieșire de sub tipar a unei cărți, a unui periodic etc.; publicare. – Din fr. apparition, lat. apparitio, -onis. DOOM
aparíție (-ți-e) s. f., art. aparíția (-ți-a), g.-d. art. aparíției; pl. aparíții, art. aparíțiile (-ți-i-)
apariții
APARÍȚIE, apariții, s. f. 1. Faptul de a apărea, de a se arăta privirii; ivire. ♦ Moment ințial al unui proces în curs de dezvoltare. 2. Ieșire de sub tipar a unei cărți, a unui periodic etc.; publicare. – Din fr. apparition, lat. apparitio, -onis. DOOM
aparíție (-ți-e) s. f., art. aparíția (-ți-a), g.-d. art. aparíției; pl. aparíții, art. aparíțiile (-ți-i-)
aparițiile
APARÍȚIE, apariții, s. f. 1. Faptul de a apărea, de a se arăta privirii; ivire. ♦ Moment ințial al unui proces în curs de dezvoltare. 2. Ieșire de sub tipar a unei cărți, a unui periodic etc.; publicare. – Din fr. apparition, lat. apparitio, -onis. DOOM
aparíție (-ți-e) s. f., art. aparíția (-ți-a), g.-d. art. aparíției; pl. aparíții, art. aparíțiile (-ți-i-)
aparițiilor
APARÍȚIE, apariții, s. f. 1. Faptul de a apărea, de a se arăta privirii; ivire. ♦ Moment ințial al unui proces în curs de dezvoltare. 2. Ieșire de sub tipar a unei cărți, a unui periodic etc.; publicare. – Din fr. apparition, lat. apparitio, -onis. DOOM
aparíție (-ți-e) s. f., art. aparíția (-ți-a), g.-d. art. aparíției; pl. aparíții, art. aparíțiile (-ți-i-)
aparițiune
APARIȚIÚNE s.f. v. apariție.
apartament
APARTAMÉNT, apartamente, s. n. Grup de încăperi într-o clădire, care formează o unitate și servește ca locuință. – Din fr. appartement. DOOM
apartamént s. n., pl. apartaménte; abr. ap.
apartamente
APARTAMÉNT, apartamente, s. n. Grup de încăperi într-o clădire, care formează o unitate și servește ca locuință. – Din fr. appartement. DOOM
apartamént s. n., pl. apartaménte; abr. ap.
apartamentele
APARTAMÉNT, apartamente, s. n. Grup de încăperi într-o clădire, care formează o unitate și servește ca locuință. – Din fr. appartement. DOOM
apartamént s. n., pl. apartaménte; abr. ap.
apartamentelor
APARTAMÉNT, apartamente, s. n. Grup de încăperi într-o clădire, care formează o unitate și servește ca locuință. – Din fr. appartement. DOOM
apartamént s. n., pl. apartaménte; abr. ap.
apartamentul
APARTAMÉNT, apartamente, s. n. Grup de încăperi într-o clădire, care formează o unitate și servește ca locuință. – Din fr. appartement. DOOM
apartamént s. n., pl. apartaménte; abr. ap.
apartamentului
APARTAMÉNT, apartamente, s. n. Grup de încăperi într-o clădire, care formează o unitate și servește ca locuință. – Din fr. appartement. DOOM
apartamént s. n., pl. apartaménte; abr. ap.
aparte
APÁRTE adv. În mod separat, deosebit (de...). ♦ (În teatru, ca indicație pentru actori) Cu glas mai scăzut, ca și cum ar vorbi cu sine însuși. ♦ (Adjectival) Deosebit, special; anumit. Trăsătură aparte. – A3 + parte (după fr. à part). DOOM
!apárte adj. invar., adv.
apartenența
APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element constitutiv al unui ansamblu. – Din fr. appartenance. DOOM
apartenénță s. f., g.-d. art. apartenénței; pl. apartenénțe
apartenențe
APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element constitutiv al unui ansamblu. – Din fr. appartenance. DOOM
apartenénță s. f., g.-d. art. apartenénței; pl. apartenénțe
apartenenței
APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element constitutiv al unui ansamblu. – Din fr. appartenance. DOOM
apartenénță s. f., g.-d. art. apartenénței; pl. apartenénțe
apartenențele
APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element constitutiv al unui ansamblu. – Din fr. appartenance. DOOM
apartenénță s. f., g.-d. art. apartenénței; pl. apartenénțe
apartenențelor
APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element constitutiv al unui ansamblu. – Din fr. appartenance. DOOM
apartenénță s. f., g.-d. art. apartenénței; pl. apartenénțe
aparteu
APARTÉU, aparteuri, s. n. Scurt monolog rostit cu glas scăzut de un actor pe scenă, ca pentru sine. – Din fr. aparté. DOOM
apartéu s. n., art. apartéul; pl. apartéuri
aparteul
APARTÉU, aparteuri, s. n. Scurt monolog rostit cu glas scăzut de un actor pe scenă, ca pentru sine. – Din fr. aparté. DOOM
apartéu s. n., art. apartéul; pl. apartéuri
aparteului
APARTÉU, aparteuri, s. n. Scurt monolog rostit cu glas scăzut de un actor pe scenă, ca pentru sine. – Din fr. aparté. DOOM
apartéu s. n., art. apartéul; pl. apartéuri
aparteuri
APARTÉU, aparteuri, s. n. Scurt monolog rostit cu glas scăzut de un actor pe scenă, ca pentru sine. – Din fr. aparté. DOOM
apartéu s. n., art. apartéul; pl. apartéuri
aparteurile
APARTÉU, aparteuri, s. n. Scurt monolog rostit cu glas scăzut de un actor pe scenă, ca pentru sine. – Din fr. aparté. DOOM
apartéu s. n., art. apartéul; pl. apartéuri
aparteurilor
APARTÉU, aparteuri, s. n. Scurt monolog rostit cu glas scăzut de un actor pe scenă, ca pentru sine. – Din fr. aparté. DOOM
apartéu s. n., art. apartéul; pl. apartéuri
apartheid
APÁRTHEID s. n. Politică de segregație rasială practicată până în anul 1991 de guvernul Republicii Sud-Africane. – Din engl. apartheid. DOOM
apártheid (afrikaans) (-part-heid) s. n.
apartheidul
APÁRTHEID s. n. Politică de segregație rasială practicată până în anul 1991 de guvernul Republicii Sud-Africane. – Din engl. apartheid. DOOM
apártheid (afrikaans) (-part-heid) s. n.
apartheidului
APÁRTHEID s. n. Politică de segregație rasială practicată până în anul 1991 de guvernul Republicii Sud-Africane. – Din engl. apartheid. DOOM
apártheid (afrikaans) (-part-heid) s. n.
apartinic
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinica
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinice
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinicei
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinicele
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinicelor
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinici
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinicii
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinicilor
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinicul
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinicului
APARTÍNIC, -Ă adj. Fără de partid; nepartinic. [După rus. bezpartinâi].
apartinitate
APARTINITÁTE s.f. Nepartinitate. [După rus. bezpartiinosti].
apartinitatea
APARTINITÁTE s.f. Nepartinitate. [După rus. bezpartiinosti].
apartinități
APARTINITÁTE s.f. Nepartinitate. [După rus. bezpartiinosti].
apartinității
APARTINITÁTE s.f. Nepartinitate. [După rus. bezpartiinosti].
aparul
APÁR, apari, s. m. (Rar) cel care vindea apă (aducând-o cu sacaua). – Apă + suf. -ar. DOOM
apár s. m., pl. apári
aparului
APÁR, apari, s. m. (Rar) cel care vindea apă (aducând-o cu sacaua). – Apă + suf. -ar. DOOM
apár s. m., pl. apári
apară
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
aparție
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparții
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparțiind
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparțin
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparține
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținea
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținea
APARȚINEÁ vb. II v. aparține.
aparțineai
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparțineam
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparțineau
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparțineați
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținem
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținere
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținere
APARȚÍNERE s. f. (Rar) Acțiunea de a aparține și rezultatul ei. – V. aparține. DOOM
aparțínere (rar) s. f., g.-d. art. aparțínerii
aparținerea
APARȚÍNERE s. f. (Rar) Acțiunea de a aparține și rezultatul ei. – V. aparține. DOOM
aparțínere (rar) s. f., g.-d. art. aparțínerii
aparțineri
APARȚÍNERE s. f. (Rar) Acțiunea de a aparține și rezultatul ei. – V. aparține. DOOM
aparțínere (rar) s. f., g.-d. art. aparțínerii
aparținerii
APARȚÍNERE s. f. (Rar) Acțiunea de a aparține și rezultatul ei. – V. aparține. DOOM
aparțínere (rar) s. f., g.-d. art. aparțínerii
aparținerile
APARȚÍNERE s. f. (Rar) Acțiunea de a aparține și rezultatul ei. – V. aparține. DOOM
aparțínere (rar) s. f., g.-d. art. aparțínerii
aparținerilor
APARȚÍNERE s. f. (Rar) Acțiunea de a aparține și rezultatul ei. – V. aparține. DOOM
aparțínere (rar) s. f., g.-d. art. aparțínerii
aparțineți
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținu
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținui
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținură
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținurăm
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținurăți
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținuse
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținusem
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținuseră
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținuserăm
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținuserăți
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținuseși
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținuseți
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținut
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținuși
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținând
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparținînd
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparțină
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
aparțiu
APARȚÍNE, aparțín, vb. III. Intranz. A ține, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizație etc. – Din fr. appartenir (după ține). DOOM
aparțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aparțín, 2 sg. aparțíi, 1 pl. aparțínem, 2 pl. aparțíneți; conj. prez. 3 să aparțínă; ger. aparținấnd; part. aparținút
apasă
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apatic
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apatica
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apatice
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apaticei
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apaticele
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apaticelor
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apatici
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apaticii
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apaticilor
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apaticul
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apaticului
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce, adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique. DOOM
apátic adj. m., pl. apátici; f. apátică, pl. apátice
apatie
APATÍE s. f. Stare, adesea patologică, de indiferență față de propria persoană și față de lumea înconjurătoare. ♦ (În unele concepții filosofice și religioase) Ideal moral care constă în înăbușirea oricărei pasiuni. – Din fr. apathie, lat. apathia. DOOM
apatíe s. f., art. apatía, g.-d. apatíi, art. apatíei
apatit
APATÍT s. n. Fosfat natural de calciu, sticlos, incolor sau variat colorat, utilizat la fabricarea îngrășămintelor minerale și la extragerea fosforului. – Din fr. apatite. DOOM
apatít s. n.
apatitul
APATÍT s. n. Fosfat natural de calciu, sticlos, incolor sau variat colorat, utilizat la fabricarea îngrășămintelor minerale și la extragerea fosforului. – Din fr. apatite. DOOM
apatít s. n.
apatitului
APATÍT s. n. Fosfat natural de calciu, sticlos, incolor sau variat colorat, utilizat la fabricarea îngrășămintelor minerale și la extragerea fosforului. – Din fr. apatite. DOOM
apatít s. n.
apatituri
APATÍT s. n. Fosfat natural de calciu, sticlos, incolor sau variat colorat, utilizat la fabricarea îngrășămintelor minerale și la extragerea fosforului. – Din fr. apatite. DOOM
apatít s. n.
apatiturile
APATÍT s. n. Fosfat natural de calciu, sticlos, incolor sau variat colorat, utilizat la fabricarea îngrășămintelor minerale și la extragerea fosforului. – Din fr. apatite. DOOM
apatít s. n.
apatiturilor
APATÍT s. n. Fosfat natural de calciu, sticlos, incolor sau variat colorat, utilizat la fabricarea îngrășămintelor minerale și la extragerea fosforului. – Din fr. apatite. DOOM
apatít s. n.
apatrid
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatrid
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatrida
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatrida
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatride
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatride
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatridei
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatridei
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatridele
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatridele
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatridelor
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatridelor
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatridia
APATRIDÍE, apatridii, s. f. (Rar) Situație de apatrid. – Din fr. apatridie.
apatridie
APATRIDÍE, apatridii, s. f. (Rar) Situație de apatrid. – Din fr. apatridie.
apatridiei
APATRIDÍE, apatridii, s. f. (Rar) Situație de apatrid. – Din fr. apatridie.
apatridii
APATRIDÍE, apatridii, s. f. (Rar) Situație de apatrid. – Din fr. apatridie.
apatridiile
APATRIDÍE, apatridii, s. f. (Rar) Situație de apatrid. – Din fr. apatridie.
apatridiilor
APATRIDÍE, apatridii, s. f. (Rar) Situație de apatrid. – Din fr. apatridie.
apatridul
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatridul
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatridului
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatridului
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatrizi
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatrizi
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatrizii
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatrizii
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatrizilor
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apatrizilor
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. – Din fr. apatride. DOOM
apatríd (-pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrízi; adj. f., s. f. apatrídă, pl. apatríde
apaturii
APATÚRII s.f.pl. (Ant.) Sărbători solemne în cinstea zeiței Venus, care durau trei zile și care aminteau vechea organizare a Atenei. [Cf. fr. apaturies < lat., gr. apaturia].
apaș
APÁȘ, apași, s. m. 1. (La pl.) Numele unui trib de indieni din Texas; (și la sg.) indian din acest trib. 2. (Rar) Derbedeu, haimana; hoț; bandit. – Din fr. apache. DOOM
apáș s. m., pl. apáși
apași
APÁȘ, apași, s. m. 1. (La pl.) Numele unui trib de indieni din Texas; (și la sg.) indian din acest trib. 2. (Rar) Derbedeu, haimana; hoț; bandit. – Din fr. apache. DOOM
apáș s. m., pl. apáși
apașii
APÁȘ, apași, s. m. 1. (La pl.) Numele unui trib de indieni din Texas; (și la sg.) indian din acest trib. 2. (Rar) Derbedeu, haimana; hoț; bandit. – Din fr. apache. DOOM
apáș s. m., pl. apáși
apașilor
APÁȘ, apași, s. m. 1. (La pl.) Numele unui trib de indieni din Texas; (și la sg.) indian din acest trib. 2. (Rar) Derbedeu, haimana; hoț; bandit. – Din fr. apache. DOOM
apáș s. m., pl. apáși
apașul
APÁȘ, apași, s. m. 1. (La pl.) Numele unui trib de indieni din Texas; (și la sg.) indian din acest trib. 2. (Rar) Derbedeu, haimana; hoț; bandit. – Din fr. apache. DOOM
apáș s. m., pl. apáși
apașului
APÁȘ, apași, s. m. 1. (La pl.) Numele unui trib de indieni din Texas; (și la sg.) indian din acest trib. 2. (Rar) Derbedeu, haimana; hoț; bandit. – Din fr. apache. DOOM
apáș s. m., pl. apáși
ape
ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa ín piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua. DOOM
ápă s. f., g.-d. art. ápei; pl. ápe
apeduct
APEDÚCT, apeducte, s. n. Ansamblu de construcții și de instalații care servesc la transportarea apei de la locul de captare până la cel de folosire. – Din lat. aquaeductus (după apă). DOOM
apedúct s. n., pl. apedúcte
apeduct
APEDÚCT s.n. Sistem de conducte prin care se aduce apa de la locul de captare până la locul de consum. [Pl. -te, -turi. / după lat. aquaeductus, fr. aqueduc].
apeducte
APEDÚCT, apeducte, s. n. Ansamblu de construcții și de instalații care servesc la transportarea apei de la locul de captare până la cel de folosire. – Din lat. aquaeductus (după apă). DOOM
apedúct s. n., pl. apedúcte
apeductele
APEDÚCT, apeducte, s. n. Ansamblu de construcții și de instalații care servesc la transportarea apei de la locul de captare până la cel de folosire. – Din lat. aquaeductus (după apă). DOOM
apedúct s. n., pl. apedúcte
apeductelor
APEDÚCT, apeducte, s. n. Ansamblu de construcții și de instalații care servesc la transportarea apei de la locul de captare până la cel de folosire. – Din lat. aquaeductus (după apă). DOOM
apedúct s. n., pl. apedúcte
apeductier
APEDUCTIÉR, apeductieri, s. m. Specialist în lucrări de apeducte. Ne trebuie 40 de lăcătuși, cinci sudori, trei apeductieri. CĂLUGĂRU, O. P. 344. – Pronunțat: -ti-er.
apeductieri
APEDUCTIÉR, apeductieri, s. m. Specialist în lucrări de apeducte. Ne trebuie 40 de lăcătuși, cinci sudori, trei apeductieri. CĂLUGĂRU, O. P. 344. – Pronunțat: -ti-er.
apeductierii
APEDUCTIÉR, apeductieri, s. m. Specialist în lucrări de apeducte. Ne trebuie 40 de lăcătuși, cinci sudori, trei apeductieri. CĂLUGĂRU, O. P. 344. – Pronunțat: -ti-er.
apeductierilor
APEDUCTIÉR, apeductieri, s. m. Specialist în lucrări de apeducte. Ne trebuie 40 de lăcătuși, cinci sudori, trei apeductieri. CĂLUGĂRU, O. P. 344. – Pronunțat: -ti-er.
apeductierul
APEDUCTIÉR, apeductieri, s. m. Specialist în lucrări de apeducte. Ne trebuie 40 de lăcătuși, cinci sudori, trei apeductieri. CĂLUGĂRU, O. P. 344. – Pronunțat: -ti-er.
apeductierului
APEDUCTIÉR, apeductieri, s. m. Specialist în lucrări de apeducte. Ne trebuie 40 de lăcătuși, cinci sudori, trei apeductieri. CĂLUGĂRU, O. P. 344. – Pronunțat: -ti-er.
apeductul
APEDÚCT, apeducte, s. n. Ansamblu de construcții și de instalații care servesc la transportarea apei de la locul de captare până la cel de folosire. – Din lat. aquaeductus (după apă). DOOM
apedúct s. n., pl. apedúcte
apeductului
APEDÚCT, apeducte, s. n. Ansamblu de construcții și de instalații care servesc la transportarea apei de la locul de captare până la cel de folosire. – Din lat. aquaeductus (după apă). DOOM
apedúct s. n., pl. apedúcte
apei
ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa ín piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua. DOOM
ápă s. f., g.-d. art. ápei; pl. ápe
apel
APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare a numelor unor persoane dintr-o colectivitate, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități sau unei persoane. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. * Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care are competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel. DOOM
apél s. n., pl. apéluri
apela
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelabil
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelabila
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelabile
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelabilei
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelabilele
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelabilelor
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelabili
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelabilii
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelabililor
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelabilul
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelabilului
APELÁBIL adj. (ieșit din uz) În privința căruia se poate face apel. [Cf. fr. appelable].
apelai
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelam
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelant
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelanta
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelante
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelantei
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelantele
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelantelor
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelantul
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelantului
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelanți
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelanții
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelanților
APELÁNT, -Ă, apelanți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care a introdus un apel împotriva unei sentințe judecătorești. – Din fr. appelant. DOOM
apelántă s. f., g.-d. art. apelántei; pl. apelánte
apelare
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelară
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelarăm
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelarăți
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelase
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelasem
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelaseră
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelaserăm
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelaserăți
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelaseși
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelaseți
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelat
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelat
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.; în trecut) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler.
apelativ
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelativa
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelative
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelativei
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelativele
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelativelor
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelativi
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelativii
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelativilor
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelativul
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelativului
APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus. DOOM
apelatív2 s. n., pl. apelatíve
apelau
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelași
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelați
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelație
APELÁȚIE s.f. v. apelațiune.
apelațiune
APELAȚIÚNE s.f. (rar) 1. (Franțuzism) Denumire, calificare, nume. 2. (Jur.) Apel. ♦ Adresare (însoțită de o cerere, de o rugăminte). [Var. apelație s.f. / cf. fr. appellation, lat. appellatio].
apele
ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa ín piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua. DOOM
ápă s. f., g.-d. art. ápei; pl. ápe
apelează
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelez
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apeleze
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelezi
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apella
APÉLLA s. f. Nume dat adunării poporului din Sparta antică. – Cuv. gr. DOOM
apélla (gr.) s. f.
apelle
APÉLLA s. f. Nume dat adunării poporului din Sparta antică. – Cuv. gr. DOOM
apélla (gr.) s. f.
apellei
APÉLLA s. f. Nume dat adunării poporului din Sparta antică. – Cuv. gr. DOOM
apélla (gr.) s. f.
apelor
ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa ín piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua. DOOM
ápă s. f., g.-d. art. ápei; pl. ápe
apelpisi
apelpisí (-sésc, -ít), vb. – A exaspera, a scoate din fire. – Mr. apelpisire. Ngr. ἀπελπίζω aorist ἀπέλπισα „a dispera”, de la ἐλπίδα „speranță” (Gáldi 149). – Der. apelpisie, s. f. (exasperare); apelpisit, s. m.
\n(prost, neghiob).
apelpisia
APELPISÍE, apelpisii, s. f. (Înv.) Stare de deznădejde, de disperare sau de exasperare. – Din ngr. apelpisia. DOOM
apelpisíe (înv.) s. f., art. apelpisía, g.-d. art. apelpisíei; pl. apelpisíi, art. apelpisíile
apelpisie
APELPISÍE, apelpisii, s. f. (Înv.) Stare de deznădejde, de disperare sau de exasperare. – Din ngr. apelpisia. DOOM
apelpisíe (înv.) s. f., art. apelpisía, g.-d. art. apelpisíei; pl. apelpisíi, art. apelpisíile
apelpisiei
APELPISÍE, apelpisii, s. f. (Înv.) Stare de deznădejde, de disperare sau de exasperare. – Din ngr. apelpisia. DOOM
apelpisíe (înv.) s. f., art. apelpisía, g.-d. art. apelpisíei; pl. apelpisíi, art. apelpisíile
apelpisii
APELPISÍE, apelpisii, s. f. (Înv.) Stare de deznădejde, de disperare sau de exasperare. – Din ngr. apelpisia. DOOM
apelpisíe (înv.) s. f., art. apelpisía, g.-d. art. apelpisíei; pl. apelpisíi, art. apelpisíile
apelpisiile
APELPISÍE, apelpisii, s. f. (Înv.) Stare de deznădejde, de disperare sau de exasperare. – Din ngr. apelpisia. DOOM
apelpisíe (înv.) s. f., art. apelpisía, g.-d. art. apelpisíei; pl. apelpisíi, art. apelpisíile
apelpisiilor
APELPISÍE, apelpisii, s. f. (Înv.) Stare de deznădejde, de disperare sau de exasperare. – Din ngr. apelpisia. DOOM
apelpisíe (înv.) s. f., art. apelpisía, g.-d. art. apelpisíei; pl. apelpisíi, art. apelpisíile
apelpisire
apelpisí (-sésc, -ít), vb. – A exaspera, a scoate din fire. – Mr. apelpisire. Ngr. ἀπελπίζω aorist ἀπέλπισα „a dispera”, de la ἐλπίδα „speranță” (Gáldi 149). – Der. apelpisie, s. f. (exasperare); apelpisit, s. m.
\n(prost, neghiob).
apelpisit
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisit
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisita
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisita
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisite
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisite
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisitei
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisitei
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisitele
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisitele
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisitelor
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisitelor
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisitul
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisitul
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisitului
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisitului
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisiți
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisiți
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisiții
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisiții
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisiților
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelpisiților
APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.). DOOM
apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte
apelul
APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare a numelor unor persoane dintr-o colectivitate, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități sau unei persoane. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. * Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care are competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel. DOOM
apél s. n., pl. apéluri
apelului
APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare a numelor unor persoane dintr-o colectivitate, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități sau unei persoane. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. * Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care are competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel. DOOM
apél s. n., pl. apéluri
apeluri
APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare a numelor unor persoane dintr-o colectivitate, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități sau unei persoane. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. * Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care are competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel. DOOM
apél s. n., pl. apéluri
apelurile
APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare a numelor unor persoane dintr-o colectivitate, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități sau unei persoane. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. * Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care are competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel. DOOM
apél s. n., pl. apéluri
apelurilor
APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare a numelor unor persoane dintr-o colectivitate, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități sau unei persoane. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. * Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care are competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel. DOOM
apél s. n., pl. apéluri
apelând
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apelînd
APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler. DOOM
apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză
apendice
APÉNDICE, apendice, s. n. 1. (În forma accentuată apendíce) Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului2. 2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexă, supliment la o publicație. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [Acc. și: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis. DOOM
!apendíce/apéndice2 (prelungire a intestinului) s. n., pl. apendíce/apéndice
apendice
APÉNDICE s.n. 1. Parte a unui lucru, a unui organ etc., care se prezintă ca o prelungire, ca o completare a acestuia. ♦ Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 2. Prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec. ♦ Parte lipită de un organ. 3. Supliment, adaos la o lucrare; anexă. [Acc. și apendíce, pl. -ce, (s.m.) -ci. / < fr., it. appendice, cf. lat. appendix – adaus, ceva atârnat].
apendicectomia
APENDICECTOMÍE, apendicectomii, s. f. Îndepărtare a apendicelui (1) pe cale chirurgicală. – Din fr. appendicectomie. DOOM
*apendicectomíe (-di-cec-) s. f., art. apendicectomía, g.-d. apendicectomíi, art. apendicectomíei; pl. apendicectomíi
apendicectomie
APENDICECTOMÍE, apendicectomii, s. f. Îndepărtare a apendicelui (1) pe cale chirurgicală. – Din fr. appendicectomie. DOOM
*apendicectomíe (-di-cec-) s. f., art. apendicectomía, g.-d. apendicectomíi, art. apendicectomíei; pl. apendicectomíi
apendicectomiei
APENDICECTOMÍE, apendicectomii, s. f. Îndepărtare a apendicelui (1) pe cale chirurgicală. – Din fr. appendicectomie. DOOM
*apendicectomíe (-di-cec-) s. f., art. apendicectomía, g.-d. apendicectomíi, art. apendicectomíei; pl. apendicectomíi
apendicectomii
APENDICECTOMÍE, apendicectomii, s. f. Îndepărtare a apendicelui (1) pe cale chirurgicală. – Din fr. appendicectomie. DOOM
*apendicectomíe (-di-cec-) s. f., art. apendicectomía, g.-d. apendicectomíi, art. apendicectomíei; pl. apendicectomíi
apendicectomiile
APENDICECTOMÍE, apendicectomii, s. f. Îndepărtare a apendicelui (1) pe cale chirurgicală. – Din fr. appendicectomie. DOOM
*apendicectomíe (-di-cec-) s. f., art. apendicectomía, g.-d. apendicectomíi, art. apendicectomíei; pl. apendicectomíi
apendicectomiilor
APENDICECTOMÍE, apendicectomii, s. f. Îndepărtare a apendicelui (1) pe cale chirurgicală. – Din fr. appendicectomie. DOOM
*apendicectomíe (-di-cec-) s. f., art. apendicectomía, g.-d. apendicectomíi, art. apendicectomíei; pl. apendicectomíi
apendicele
APÉNDICE, apendice, s. n. 1. (În forma accentuată apendíce) Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului2. 2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexă, supliment la o publicație. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [Acc. și: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis. DOOM
!apendíce/apéndice2 (prelungire a intestinului) s. n., pl. apendíce/apéndice
apendicelor
APÉNDICE, apendice, s. n. 1. (În forma accentuată apendíce) Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului2. 2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexă, supliment la o publicație. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [Acc. și: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis. DOOM
!apendíce/apéndice2 (prelungire a intestinului) s. n., pl. apendíce/apéndice
apendicelui
APÉNDICE, apendice, s. n. 1. (În forma accentuată apendíce) Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului2. 2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexă, supliment la o publicație. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [Acc. și: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis. DOOM
!apendíce/apéndice2 (prelungire a intestinului) s. n., pl. apendíce/apéndice
apendicita
APENDICÍTĂ, apendicite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a apendicelui (1) și care se manifestă de obicei prin crize dureroase. – Din fr. appendicite. DOOM
apendicítă (boală) s. f., g.-d. art. apendicítei; pl. apendicíte
apendicite
APENDICÍTĂ, apendicite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a apendicelui (1) și care se manifestă de obicei prin crize dureroase. – Din fr. appendicite. DOOM
apendicítă (boală) s. f., g.-d. art. apendicítei; pl. apendicíte
apendicitei
APENDICÍTĂ, apendicite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a apendicelui (1) și care se manifestă de obicei prin crize dureroase. – Din fr. appendicite. DOOM
apendicítă (boală) s. f., g.-d. art. apendicítei; pl. apendicíte
apendicitele
APENDICÍTĂ, apendicite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a apendicelui (1) și care se manifestă de obicei prin crize dureroase. – Din fr. appendicite. DOOM
apendicítă (boală) s. f., g.-d. art. apendicítei; pl. apendicíte
apendicitelor
APENDICÍTĂ, apendicite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a apendicelui (1) și care se manifestă de obicei prin crize dureroase. – Din fr. appendicite. DOOM
apendicítă (boală) s. f., g.-d. art. apendicítei; pl. apendicíte
apendictomie
APENDICTOMÍE s.f. v. apendicectomie.
apendicul
APENDÍCUL, apendicule, s. n. Apendice mic. – Din fr. appendicule. DOOM
apendícul s. n., pl. apendícule
apendicul
APENDÍCUL s.n. Apendice mic. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. appendicule, cf. lat. appendicula].
apendicular
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendiculara
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendiculare
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendicularei
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendicularele
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendicularelor
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendiculari
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendicularii
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendicularilor
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendicularul
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendicularului
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire. DOOM
apendiculár adj. m., pl. apendiculári; f. apendiculáră, pl. apendiculáre
apendicule
APENDÍCUL, apendicule, s. n. Apendice mic. – Din fr. appendicule. DOOM
apendícul s. n., pl. apendícule
apendiculele
APENDÍCUL, apendicule, s. n. Apendice mic. – Din fr. appendicule. DOOM
apendícul s. n., pl. apendícule
apendiculelor
APENDÍCUL, apendicule, s. n. Apendice mic. – Din fr. appendicule. DOOM
apendícul s. n., pl. apendícule
apendiculul
APENDÍCUL, apendicule, s. n. Apendice mic. – Din fr. appendicule. DOOM
apendícul s. n., pl. apendícule
apendiculului
APENDÍCUL, apendicule, s. n. Apendice mic. – Din fr. appendicule. DOOM
apendícul s. n., pl. apendícule
apepsia
APEPSÍE, apepsii, s. f. Întârziere a procesului de digestie, din cauza secreției gastrice insuficiente. – Din fr. apepsie. DOOM
!apepsíe s. f., art. apepsía, g.-d. apepsíi, art. apepsíei; pl. apepsíi, art. apepsíile
apepsie
APEPSÍE, apepsii, s. f. Întârziere a procesului de digestie, din cauza secreției gastrice insuficiente. – Din fr. apepsie. DOOM
!apepsíe s. f., art. apepsía, g.-d. apepsíi, art. apepsíei; pl. apepsíi, art. apepsíile
apepsiei
APEPSÍE, apepsii, s. f. Întârziere a procesului de digestie, din cauza secreției gastrice insuficiente. – Din fr. apepsie. DOOM
!apepsíe s. f., art. apepsía, g.-d. apepsíi, art. apepsíei; pl. apepsíi, art. apepsíile
apepsii
APEPSÍE, apepsii, s. f. Întârziere a procesului de digestie, din cauza secreției gastrice insuficiente. – Din fr. apepsie. DOOM
!apepsíe s. f., art. apepsía, g.-d. apepsíi, art. apepsíei; pl. apepsíi, art. apepsíile
apepsiile
APEPSÍE, apepsii, s. f. Întârziere a procesului de digestie, din cauza secreției gastrice insuficiente. – Din fr. apepsie. DOOM
!apepsíe s. f., art. apepsía, g.-d. apepsíi, art. apepsíei; pl. apepsíi, art. apepsíile
apepsiilor
APEPSÍE, apepsii, s. f. Întârziere a procesului de digestie, din cauza secreției gastrice insuficiente. – Din fr. apepsie. DOOM
!apepsíe s. f., art. apepsía, g.-d. apepsíi, art. apepsíei; pl. apepsíi, art. apepsíile
aperceapă
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercep
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepa
APERCEPÁ vb. I. v. apercepe.
apercepare
APERCEPÁ vb. I. v. apercepe.
apercepat
APERCEPÁ vb. I. v. apercepe.
apercepe
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepea
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepeai
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepeam
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepeau
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepeați
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepem
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepere
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepere
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepeți
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepi
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
aperceptibil
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptibila
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptibile
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptibilei
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptibilele
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptibilelor
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptibili
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptibilii
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptibililor
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptibilitate
APERCEPTIBILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este aperceptibil. [Cf. fr. aperceptibilité]. DOOM
aperceptibilitáte s. f., g.-d. art. aperceptibilitắții
aperceptibilitatea
APERCEPTIBILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este aperceptibil. [Cf. fr. aperceptibilité]. DOOM
aperceptibilitáte s. f., g.-d. art. aperceptibilitắții
aperceptibilități
APERCEPTIBILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este aperceptibil. [Cf. fr. aperceptibilité]. DOOM
aperceptibilitáte s. f., g.-d. art. aperceptibilitắții
aperceptibilității
APERCEPTIBILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este aperceptibil. [Cf. fr. aperceptibilité]. DOOM
aperceptibilitáte s. f., g.-d. art. aperceptibilitắții
aperceptibilul
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptibilului
APERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi perceput ; obiect al apercepției. [Cf. fr. aperceptible].
aperceptiv
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
aperceptiva
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
aperceptive
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
aperceptivei
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
aperceptivele
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
aperceptivelor
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
aperceptivi
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
aperceptivii
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
aperceptivilor
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
aperceptivul
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
aperceptivului
APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, care constituie o apercepție. – Din fr. aperceptif. DOOM
aperceptív adj. m., pl. aperceptívi; f. aperceptívă, pl. aperceptíve
apercepu
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepui
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepură
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepurăm
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepurăți
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepuse
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepusem
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepuseră
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepuserăm
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepuserăți
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepuseși
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepuseți
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
aperceput
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
aperceput
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepuși
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepând
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepînd
APERCÉPE vb. III. tr. A percepe, a asimila. ♦ A percepe clar, cu atenție (un fenomen psihic). [P.i. apercép, var. apercepa vb. I. / < germ. appercipieren].
apercepția
APERCÉPȚIE s. f. Proces mintal care constă în integrarea percepțiilor în experiența individuală anterioară. – Din fr. aperception. DOOM
apercépție (-ți-e) s. f., art. apercépția (-ți-a), g.-d. apercépții, art. apercépției
apercepție
APERCÉPȚIE s. f. Proces mintal care constă în integrarea percepțiilor în experiența individuală anterioară. – Din fr. aperception. DOOM
apercépție (-ți-e) s. f., art. apercépția (-ți-a), g.-d. apercépții, art. apercépției
apercepției
APERCÉPȚIE s. f. Proces mintal care constă în integrarea percepțiilor în experiența individuală anterioară. – Din fr. aperception. DOOM
apercépție (-ți-e) s. f., art. apercépția (-ți-a), g.-d. apercépții, art. apercépției
apercepții
APERCÉPȚIE s. f. Proces mintal care constă în integrarea percepțiilor în experiența individuală anterioară. – Din fr. aperception. DOOM
apercépție (-ți-e) s. f., art. apercépția (-ți-a), g.-d. apercépții, art. apercépției
apercepțiile
APERCÉPȚIE s. f. Proces mintal care constă în integrarea percepțiilor în experiența individuală anterioară. – Din fr. aperception. DOOM
apercépție (-ți-e) s. f., art. apercépția (-ți-a), g.-d. apercépții, art. apercépției
apercepțiilor
APERCÉPȚIE s. f. Proces mintal care constă în integrarea percepțiilor în experiența individuală anterioară. – Din fr. aperception. DOOM
apercépție (-ți-e) s. f., art. apercépția (-ți-a), g.-d. apercépții, art. apercépției
apercepțiune
APERCEPȚIÚNE s.f. v. apercepție.
apere
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
aperi
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
aperiodic
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperiodica
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperiodice
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperiodicei
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperiodicele
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperiodicelor
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperiodici
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperiodicii
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperiodicilor
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperiodicul
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperiodicului
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique. DOOM
aperiódic (-ri-o-) adj. m., pl. aperiódici; f. aperiódică, pl. aperiódice
aperitiv
APERITÍV, aperitive, s. n. 1. Gustare care se ia înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). 2. Băutură alcoolică consumată înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). – Din fr. apéritif, lat. aperitivus. DOOM
aperitív s. n., pl. aperitíve
aperitive
APERITÍV, aperitive, s. n. 1. Gustare care se ia înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). 2. Băutură alcoolică consumată înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). – Din fr. apéritif, lat. aperitivus. DOOM
aperitív s. n., pl. aperitíve
aperitivele
APERITÍV, aperitive, s. n. 1. Gustare care se ia înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). 2. Băutură alcoolică consumată înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). – Din fr. apéritif, lat. aperitivus. DOOM
aperitív s. n., pl. aperitíve
aperitivelor
APERITÍV, aperitive, s. n. 1. Gustare care se ia înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). 2. Băutură alcoolică consumată înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). – Din fr. apéritif, lat. aperitivus. DOOM
aperitív s. n., pl. aperitíve
aperitivul
APERITÍV, aperitive, s. n. 1. Gustare care se ia înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). 2. Băutură alcoolică consumată înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). – Din fr. apéritif, lat. aperitivus. DOOM
aperitív s. n., pl. aperitíve
aperitivului
APERITÍV, aperitive, s. n. 1. Gustare care se ia înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). 2. Băutură alcoolică consumată înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). – Din fr. apéritif, lat. aperitivus. DOOM
aperitív s. n., pl. aperitíve
aperto
APÉRTO adj. invar., adv. (Muz.; despre sunete) Deschis ; (despre instrumente de suflat) fără surdină. [< it. aperto]. DOOM
apérto (it.) adj. invar., adv.
apertometre
APERTOMÉTRU, apertometre, s. n. (Fot.) Instrument pentru măsurarea unghiulației. – Din fr. apertomètre, engl. apertometer. DOOM
apertométru (-me-tru) s. n., art. apertométrul; pl. apertométre
apertometrele
APERTOMÉTRU, apertometre, s. n. (Fot.) Instrument pentru măsurarea unghiulației. – Din fr. apertomètre, engl. apertometer. DOOM
apertométru (-me-tru) s. n., art. apertométrul; pl. apertométre
apertometrelor
APERTOMÉTRU, apertometre, s. n. (Fot.) Instrument pentru măsurarea unghiulației. – Din fr. apertomètre, engl. apertometer. DOOM
apertométru (-me-tru) s. n., art. apertométrul; pl. apertométre
apertometru
APERTOMÉTRU, apertometre, s. n. (Fot.) Instrument pentru măsurarea unghiulației. – Din fr. apertomètre, engl. apertometer. DOOM
apertométru (-me-tru) s. n., art. apertométrul; pl. apertométre
apertometrul
APERTOMÉTRU, apertometre, s. n. (Fot.) Instrument pentru măsurarea unghiulației. – Din fr. apertomètre, engl. apertometer. DOOM
apertométru (-me-tru) s. n., art. apertométrul; pl. apertométre
apertometrului
APERTOMÉTRU, apertometre, s. n. (Fot.) Instrument pentru măsurarea unghiulației. – Din fr. apertomètre, engl. apertometer. DOOM
apertométru (-me-tru) s. n., art. apertométrul; pl. apertométre
apertura
APERTÚRĂ, aperturi, s. f. 1. (Fon.) Grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii sunetelor. 2. (Anat.) Grad de deschidere a unei cavități. 3. (Fot.) Unghiulație. – Din fr. aperture, it. apertura. DOOM
apertúră s. f., g.-d. art. apertúrii; pl. apertúri
aperturi
APERTÚRĂ, aperturi, s. f. 1. (Fon.) Grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii sunetelor. 2. (Anat.) Grad de deschidere a unei cavități. 3. (Fot.) Unghiulație. – Din fr. aperture, it. apertura. DOOM
apertúră s. f., g.-d. art. apertúrii; pl. apertúri
aperturii
APERTÚRĂ, aperturi, s. f. 1. (Fon.) Grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii sunetelor. 2. (Anat.) Grad de deschidere a unei cavități. 3. (Fot.) Unghiulație. – Din fr. aperture, it. apertura. DOOM
apertúră s. f., g.-d. art. apertúrii; pl. apertúri
aperturile
APERTÚRĂ, aperturi, s. f. 1. (Fon.) Grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii sunetelor. 2. (Anat.) Grad de deschidere a unei cavități. 3. (Fot.) Unghiulație. – Din fr. aperture, it. apertura. DOOM
apertúră s. f., g.-d. art. apertúrii; pl. apertúri
aperturilor
APERTÚRĂ, aperturi, s. f. 1. (Fon.) Grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii sunetelor. 2. (Anat.) Grad de deschidere a unei cavități. 3. (Fot.) Unghiulație. – Din fr. aperture, it. apertura. DOOM
apertúră s. f., g.-d. art. apertúrii; pl. apertúri
apese
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apesti
apestí (-tésc, -ít), vb. – A amîna, a întîrzia. – Var. (a)pești, pesti. Origine necunoscută. Soluția cea mai probabilă este cea propusă de Cihac, II, 2, și care de atunci a fost sistematic respinsă de cercetători, datorită dificultăților fonetice: sl. opozditi „a întîrzia”, cf. rus. opozdatĭ, cu același sens. Celelalte ipoteze sînt mult mai puțin convingătoare: din lat. *apprestῑre (Crețu 306); din a cu prep. peste (Philippide, ZPRh., XXXI, 292); din lat. *pensitāre (Pascu, Etimologii, 32); din mag. apaszt „a micșora” (Drăganu, Dacor., VI, 249).
apestire
apestí (-tésc, -ít), vb. – A amîna, a întîrzia. – Var. (a)pești, pesti. Origine necunoscută. Soluția cea mai probabilă este cea propusă de Cihac, II, 2, și care de atunci a fost sistematic respinsă de cercetători, datorită dificultăților fonetice: sl. opozditi „a întîrzia”, cf. rus. opozdatĭ, cu același sens. Celelalte ipoteze sînt mult mai puțin convingătoare: din lat. *apprestῑre (Crețu 306); din a cu prep. peste (Philippide, ZPRh., XXXI, 292); din lat. *pensitāre (Pascu, Etimologii, 32); din mag. apaszt „a micșora” (Drăganu, Dacor., VI, 249).
apetal
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetala
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetale
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetalei
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetalele
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetalelor
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetali
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetalii
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetalilor
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetalul
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetalului
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale. DOOM
apetál adj. m., pl. apetáli; f. apetálă, pl. apetále
apetență
APETÉNȚĂ s. f. (Livr.) Tendință a cuiva către ceea ce îi poate satisface nevoile, înclinațiile etc. naturale. – Din fr. appétence. DOOM
apeténță s. f., g.-d. art. apeténței
apetisant
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetisanta
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetisante
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetisantei
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetisantele
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetisantelor
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetisantul
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetisantului
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetisanți
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetisanții
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetisanților
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant. DOOM
apetisánt adj. m., pl. apetisánți; f. apetisántă, pl. apetisánte
apetit
APETÍT, apetituri, s. n. Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit. DOOM
apetít s. n., pl. apetíturi
apetite
APETÍT, apetituri, s. n. Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit. DOOM
apetít s. n., pl. apetíturi
apetitele
APETÍT, apetituri, s. n. Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit. DOOM
apetít s. n., pl. apetíturi
apetitelor
APETÍT, apetituri, s. n. Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit. DOOM
apetít s. n., pl. apetíturi
apetitul
APETÍT, apetituri, s. n. Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit. DOOM
apetít s. n., pl. apetíturi
apetitului
APETÍT, apetituri, s. n. Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit. DOOM
apetít s. n., pl. apetíturi
apetituri
APETÍT, apetituri, s. n. Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit. DOOM
apetít s. n., pl. apetíturi
apetiturile
APETÍT, apetituri, s. n. Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit. DOOM
apetít s. n., pl. apetíturi
apetiturilor
APETÍT, apetituri, s. n. Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit. DOOM
apetít s. n., pl. apetíturi
apetiția
APETÍȚIE s.f. (Latinism ; rar) Înclinare (către ceva), apetit. [Gen. -iei. / < lat. appetitio].
apetiție
APETÍȚIE s.f. (Latinism ; rar) Înclinare (către ceva), apetit. [Gen. -iei. / < lat. appetitio].
apetiției
APETÍȚIE s.f. (Latinism ; rar) Înclinare (către ceva), apetit. [Gen. -iei. / < lat. appetitio].
apetiții
APETÍȚIE s.f. (Latinism ; rar) Înclinare (către ceva), apetit. [Gen. -iei. / < lat. appetitio].
apetițiile
APETÍȚIE s.f. (Latinism ; rar) Înclinare (către ceva), apetit. [Gen. -iei. / < lat. appetitio].
apetițiilor
APETÍȚIE s.f. (Latinism ; rar) Înclinare (către ceva), apetit. [Gen. -iei. / < lat. appetitio].
apex
ÁPEX, apexuri, s. n. 1. (Astron.) Punct de pe bolta cerească spre care se deplasează în aparență sistemul nostru solar. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui obiect. – Din fr., lat. apex. DOOM
ápex s. n., pl. ápexuri
apexul
ÁPEX, apexuri, s. n. 1. (Astron.) Punct de pe bolta cerească spre care se deplasează în aparență sistemul nostru solar. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui obiect. – Din fr., lat. apex. DOOM
ápex s. n., pl. ápexuri
apexului
ÁPEX, apexuri, s. n. 1. (Astron.) Punct de pe bolta cerească spre care se deplasează în aparență sistemul nostru solar. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui obiect. – Din fr., lat. apex. DOOM
ápex s. n., pl. ápexuri
apexuri
ÁPEX, apexuri, s. n. 1. (Astron.) Punct de pe bolta cerească spre care se deplasează în aparență sistemul nostru solar. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui obiect. – Din fr., lat. apex. DOOM
ápex s. n., pl. ápexuri
apexurile
ÁPEX, apexuri, s. n. 1. (Astron.) Punct de pe bolta cerească spre care se deplasează în aparență sistemul nostru solar. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui obiect. – Din fr., lat. apex. DOOM
ápex s. n., pl. ápexuri
apexurilor
ÁPEX, apexuri, s. n. 1. (Astron.) Punct de pe bolta cerească spre care se deplasează în aparență sistemul nostru solar. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui obiect. – Din fr., lat. apex. DOOM
ápex s. n., pl. ápexuri
apeși
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apharetidae
Apharetidae, patronimic purtat de Idas și de Lynceus, ca fii ai lui Aphareus.
aphareus
Aphareus, rege al Messeniei, tatăl lui Idas și al lui Lynceus.
aphrodite
Dionaea, denumire purtată de Aphrodite ca fiică a lui Zeus și a Dionei.
api
API- Element de compunere savantă care are semnificația „referitor la albină”, „de albină”. [< fr. api-, lat. apis – albină].
apical
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicala
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicale
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicalei
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicalele
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicalelor
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicali
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicalii
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicalilor
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicalul
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicalului
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical. DOOM
apicál adj. m., pl. apicáli; f. apicálă, pl. apicále
apicol
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apicola
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apicole
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apicolei
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apicolele
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apicolelor
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apicoli
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apicolii
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apicolilor
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apicoliză
APICOLÍZĂ s.f. 1. Operația de turtire a vîrfului unui plămân. 2. Leziune a vârfului rădăcinii dentare, datorită de obicei unor infecții cronice parodontale. [< fr. apicolyse, cf. lat. apex – vârf, gr. lysis – disociere].
apicolul
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apicolului
APÍCOL, -Ă, apicoli, -e, adj. Care se obține de la albine; care aparține apiculturii, privitor la apicultură. – Din fr. apicole. DOOM
apícol adj. m., pl. apícoli; f. apícolă, pl. apícole
apiculat
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apiculata
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apiculate
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apiculatei
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apiculatele
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apiculatelor
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apiculatul
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apiculatului
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apiculați
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apiculații
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apiculaților
APICULÁT, -Ă adj. (Despre frunze, fructe) Terminat cu un vârf (scurt și ascuțit). [Cf. fr. apiculé]. DOOM
apiculát adj. m., pl. apiculáți; f. apiculátă, pl. apiculáte
apicultoare
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultoarea
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultoarei
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultoarele
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultoarelor
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultor
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultori
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultorii
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultorilor
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultorul
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultorului
APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar. – Din fr. apiculteur. DOOM
apicultór s. m., pl. apicultóri
apicultura
APICULTÚRĂ s. f. (Știință care se ocupă cu) creșterea și îngrijirea rațională a albinelor, în scopul folosirii produselor lor; albinărit, prisăcărit, stupărit. – Din fr. apiculture. DOOM
apicultúră s. f., g.-d. art. apicultúrii
apiculturi
APICULTÚRĂ s. f. (Știință care se ocupă cu) creșterea și îngrijirea rațională a albinelor, în scopul folosirii produselor lor; albinărit, prisăcărit, stupărit. – Din fr. apiculture. DOOM
apicultúră s. f., g.-d. art. apicultúrii
apiculturii
APICULTÚRĂ s. f. (Știință care se ocupă cu) creșterea și îngrijirea rațională a albinelor, în scopul folosirii produselor lor; albinărit, prisăcărit, stupărit. – Din fr. apiculture. DOOM
apicultúră s. f., g.-d. art. apicultúrii
apida
APÍDĂ, apíde, s. f. (La pl.) Familie de insecte himenoptere care cuprinde albinele și bondarii; (și la sg.) insectă care aparține acestei familii. – Din fr. apidé. DOOM
apídă s. f., g.-d. art apídei; pl. apíde
apide
APÍDĂ, apíde, s. f. (La pl.) Familie de insecte himenoptere care cuprinde albinele și bondarii; (și la sg.) insectă care aparține acestei familii. – Din fr. apidé. DOOM
apídă s. f., g.-d. art apídei; pl. apíde
apidei
APÍDĂ, apíde, s. f. (La pl.) Familie de insecte himenoptere care cuprinde albinele și bondarii; (și la sg.) insectă care aparține acestei familii. – Din fr. apidé. DOOM
apídă s. f., g.-d. art apídei; pl. apíde
apidele
APÍDĂ, apíde, s. f. (La pl.) Familie de insecte himenoptere care cuprinde albinele și bondarii; (și la sg.) insectă care aparține acestei familii. – Din fr. apidé. DOOM
apídă s. f., g.-d. art apídei; pl. apíde
apidelor
APÍDĂ, apíde, s. f. (La pl.) Familie de insecte himenoptere care cuprinde albinele și bondarii; (și la sg.) insectă care aparține acestei familii. – Din fr. apidé. DOOM
apídă s. f., g.-d. art apídei; pl. apíde
apiol
APIÓL s. n. (Farm.) Ulei extras din semințele de pătrunjel și care servește la declanșarea menstruației și ca febrifug. [Pr.: -pi-ol] – Din fr. apiol. DOOM
apiól (-pi-ol) s. n.
apiolina
APIOLÍNĂ s.f. Principiu activ extras din apiol, care se folosește în medicină ca emenagog. [Pron. -pi-o-. / < fr. apioline]. DOOM
apiolínă (-pi-o-) s. f., g.-d. art. apiolínei
apioline
APIOLÍNĂ s.f. Principiu activ extras din apiol, care se folosește în medicină ca emenagog. [Pron. -pi-o-. / < fr. apioline]. DOOM
apiolínă (-pi-o-) s. f., g.-d. art. apiolínei
apiolinei
APIOLÍNĂ s.f. Principiu activ extras din apiol, care se folosește în medicină ca emenagog. [Pron. -pi-o-. / < fr. apioline]. DOOM
apiolínă (-pi-o-) s. f., g.-d. art. apiolínei
apiolul
APIÓL s. n. (Farm.) Ulei extras din semințele de pătrunjel și care servește la declanșarea menstruației și ca febrifug. [Pr.: -pi-ol] – Din fr. apiol. DOOM
apiól (-pi-ol) s. n.
apiolului
APIÓL s. n. (Farm.) Ulei extras din semințele de pătrunjel și care servește la declanșarea menstruației și ca febrifug. [Pr.: -pi-ol] – Din fr. apiol. DOOM
apiól (-pi-ol) s. n.
apiretic
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apiretica
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apiretice
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apireticei
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apireticele
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apireticelor
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apiretici
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apireticii
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apireticilor
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apireticul
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apireticului
APIRÉTIC, -Ă, apiretici, -ce, adj. Care are temperatura corpului în limite normale; care nu este însoțit de febră; afebril. – Din fr. apyrétique. DOOM
apirétic adj. m., pl. apirétici; f. apirétică, pl. apirétice
apirexie
APIREXÍE s. f. Lipsă a febrei în cazul unei boli. – Din fr. apyrexie. DOOM
apirexíe s. f., art. apirexía, g.-d. apirexíi, art. apirexíei
apirogen
APIROGÉN, -Ă adj. Care previne febra sau împiedică creșterea temperaturii corpului. [< fr. apyrogène].
apis
Apis 1. Fiul lui Phoroneus și rege al Argosului. De la el întreaga provincie a Peloponnesului a luat numele de Apia. 2. Vraci înzestrat cu darul profeției și despre care se spunea că ar fi fost fiul lui Apollo. 3. Bou sacru de la Memphis, pe care egiptenii îl considerau zeu.
apiterapia
APITERAPÍE, apiterapii, s. f. Tratament cu produse apicole. – Api[col] + terapie.
apiterapic
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapica
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapice
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapicei
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapicele
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapicelor
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapici
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapicii
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapicilor
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapicul
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapicului
APITERÁPIC, -Ă, apiterapici, -ce, adj. De apiterapie. – Apiterap[ie] + suf. -ic.
apiterapie
APITERAPÍE, apiterapii, s. f. Tratament cu produse apicole. – Api[col] + terapie.
apiterapiei
APITERAPÍE, apiterapii, s. f. Tratament cu produse apicole. – Api[col] + terapie.
apiterapii
APITERAPÍE, apiterapii, s. f. Tratament cu produse apicole. – Api[col] + terapie.
apiterapiile
APITERAPÍE, apiterapii, s. f. Tratament cu produse apicole. – Api[col] + terapie.
apiterapiilor
APITERAPÍE, apiterapii, s. f. Tratament cu produse apicole. – Api[col] + terapie.
apium
ȚÉLINĂ1, țeline, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară (Apium graveolens). – Din ngr. sélinon.
apla
aplá adv. – În mod curent, obișnuit. Ngr. ἀπλά sau ἀπλῶς (Gáldi 149). – Der. aplos, adv. (în mod curent). Sec. XVII.
aplana
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanai
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanam
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanare
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanare
APLANÁRE s. f. Acțiunea de a aplana și rezultatul ei. – V. aplana. DOOM
aplanáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplanắrii
aplanarea
APLANÁRE s. f. Acțiunea de a aplana și rezultatul ei. – V. aplana. DOOM
aplanáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplanắrii
aplanară
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanarăm
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanarăți
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanase
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanasem
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanaseră
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanaserăm
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanaserăți
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanaseși
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanaseți
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanat
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanat
APLANÁT adj.n. Obiectiv aplanat = obiectiv fotografic aplanetic. [< fr. aplanat].
aplanau
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanași
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanați
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanează
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanetic
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplanetica
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplanetice
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplaneticei
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplaneticele
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplaneticelor
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplanetici
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplaneticii
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplaneticilor
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplaneticul
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplaneticului
APLANÉTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezintă aplanetism. [< fr. aplanétique]. DOOM
aplanétic (a-pla-) adj. m., pl. aplanétici; f. aplanétică, pl. aplanétice
aplanetism
APLANETÍSM s.n. Proprietate a unui sistem optic de a da o imagine plană, perpendiculară pe axa sa, pentru un obiect de asemenea plan, perpendicular pe această axă. [< fr. aplanétisme]. DOOM
aplanetísm (a-pla-) s. n.
aplanetismul
APLANETÍSM s.n. Proprietate a unui sistem optic de a da o imagine plană, perpendiculară pe axa sa, pentru un obiect de asemenea plan, perpendicular pe această axă. [< fr. aplanétisme]. DOOM
aplanetísm (a-pla-) s. n.
aplanetismului
APLANETÍSM s.n. Proprietate a unui sistem optic de a da o imagine plană, perpendiculară pe axa sa, pentru un obiect de asemenea plan, perpendicular pe această axă. [< fr. aplanétisme]. DOOM
aplanetísm (a-pla-) s. n.
aplanez
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplaneze
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanezi
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanând
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanînd
APLANÁ, aplanez, vb. I. Tranz. A face să dispară o neînțelegere, un conflict etc. – Din fr. aplanir. DOOM
aplaná (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplaneáză
aplanări
APLANÁRE s. f. Acțiunea de a aplana și rezultatul ei. – V. aplana. DOOM
aplanáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplanắrii
aplanării
APLANÁRE s. f. Acțiunea de a aplana și rezultatul ei. – V. aplana. DOOM
aplanáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplanắrii
aplanările
APLANÁRE s. f. Acțiunea de a aplana și rezultatul ei. – V. aplana. DOOM
aplanáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplanắrii
aplanărilor
APLANÁRE s. f. Acțiunea de a aplana și rezultatul ei. – V. aplana. DOOM
aplanáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplanắrii
aplastic
APLÁSTIC, -Ă adj. (Despre anemie) Care nu prezintă indicii de regenerare a globulelor roșii. [< fr. aplastique].
aplat
APLÁT s.n. Tentă de o singură culoare (în pictură, gravură etc.). [< fr. aplat].
aplatiza
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizai
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizam
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizare
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizare
APLATIZÁRE, aplatizări, s. f. Faptul de a aplatiza. – V. aplatiza. DOOM
aplatizáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplatizắrii; pl. aplatizắri
aplatizarea
APLATIZÁRE, aplatizări, s. f. Faptul de a aplatiza. – V. aplatiza. DOOM
aplatizáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplatizắrii; pl. aplatizắri
aplatizară
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizarăm
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizarăți
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizase
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizasem
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizaseră
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizaserăm
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizaserăți
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizaseși
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizaseți
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizat
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizat
APLATIZÁT, -Ă, aplatizați, -te, adj. Plat, turtit prin presare. – V. aplatiza.
aplatizau
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizași
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizați
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizează
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizez
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizeze
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizezi
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizând
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizînd
APLATIZÁ, aplatizez, vb. I. Tranz. A face plat, a turti prin presare. – După fr. aplatir. DOOM
aplatizá (a ~) (a-pla-) vb., ind. prez. 3 aplatizeáză
aplatizări
APLATIZÁRE, aplatizări, s. f. Faptul de a aplatiza. – V. aplatiza. DOOM
aplatizáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplatizắrii; pl. aplatizắri
aplatizării
APLATIZÁRE, aplatizări, s. f. Faptul de a aplatiza. – V. aplatiza. DOOM
aplatizáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplatizắrii; pl. aplatizắri
aplatizările
APLATIZÁRE, aplatizări, s. f. Faptul de a aplatiza. – V. aplatiza. DOOM
aplatizáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplatizắrii; pl. aplatizắri
aplatizărilor
APLATIZÁRE, aplatizări, s. f. Faptul de a aplatiza. – V. aplatiza. DOOM
aplatizáre (a-pla-) s. f., g.-d. art. aplatizắrii; pl. aplatizắri
aplaud
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplauda
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudac
APLAUDÁC, aplaudaci, s. m. (Fam.; peior.) 1. Persoană care aplaudă în special pe cei ce dețin puterea. 2. Persoană conformistă, obedientă. – Aplauda + suf. -ac. DOOM
aplaudác (fam.) (a-pla-u-) s. m., pl. aplaudáci
aplaudai
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudam
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudare
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudare
APLAUDÁRE, aplaudări, s. f. Acțiunea de a aplauda; (rar, la pl.) aplauze. [Pr.: -pla-u-] – V. aplauda. DOOM
aplaudáre (a-pla-u-) s. f., g.-d. art. aplaudắrii; pl. aplaudắri
aplaudarea
APLAUDÁRE, aplaudări, s. f. Acțiunea de a aplauda; (rar, la pl.) aplauze. [Pr.: -pla-u-] – V. aplauda. DOOM
aplaudáre (a-pla-u-) s. f., g.-d. art. aplaudắrii; pl. aplaudắri
aplaudară
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudarăm
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudarăți
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudase
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudasem
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudaseră
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudaserăm
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudaserăți
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudaseși
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudaseți
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudat
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudat
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere.
aplaudau
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudași
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudați
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaude
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaude
APLÁUDE s. n. pl. v. aplauze.
aplaudând
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudînd
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplaudări
APLAUDÁRE, aplaudări, s. f. Acțiunea de a aplauda; (rar, la pl.) aplauze. [Pr.: -pla-u-] – V. aplauda. DOOM
aplaudáre (a-pla-u-) s. f., g.-d. art. aplaudắrii; pl. aplaudắri
aplaudării
APLAUDÁRE, aplaudări, s. f. Acțiunea de a aplauda; (rar, la pl.) aplauze. [Pr.: -pla-u-] – V. aplauda. DOOM
aplaudáre (a-pla-u-) s. f., g.-d. art. aplaudắrii; pl. aplaudắri
aplaudările
APLAUDÁRE, aplaudări, s. f. Acțiunea de a aplauda; (rar, la pl.) aplauze. [Pr.: -pla-u-] – V. aplauda. DOOM
aplaudáre (a-pla-u-) s. f., g.-d. art. aplaudắrii; pl. aplaudắri
aplaudărilor
APLAUDÁRE, aplaudări, s. f. Acțiunea de a aplauda; (rar, la pl.) aplauze. [Pr.: -pla-u-] – V. aplauda. DOOM
aplaudáre (a-pla-u-) s. f., g.-d. art. aplaudắrii; pl. aplaudắri
aplauze
APLÁUZE s. n. pl. Bătăi repetate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație; aplaudări. [Pr.: -pla-u-] – Din lat. applausus, it. applauso. DOOM
apláuze (a-pla-u-) s. n. pl.
aplauzele
APLÁUZE s. n. pl. Bătăi repetate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație; aplaudări. [Pr.: -pla-u-] – Din lat. applausus, it. applauso. DOOM
apláuze (a-pla-u-) s. n. pl.
aplauzelor
APLÁUZE s. n. pl. Bătăi repetate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație; aplaudări. [Pr.: -pla-u-] – Din lat. applausus, it. applauso. DOOM
apláuze (a-pla-u-) s. n. pl.
aplauzi
APLAUDÁ, apláud, vb. I. Intranz. A bate din palme în semn de mulțumire, de aprobare, de admirație. ♦ Tranz. A-și exprima mulțumirea, aprobarea, admirația față de cineva sau ceva prin aplauze. [Pr.: -pla-u-] – Din fr. applaudir, lat. applaudere. DOOM
aplaudá (a ~) (a-pla-u-) vb., ind. prez. 3 apláudă
aplazia
APLAZÍE s. f. Lipsă de dezvoltare a unui țesut sau a unui organ. – Din fr. aplasie. DOOM
aplazíe (a-pla-) s. f., art. aplazía, g.-d. aplazíi, art. aplazíei
aplazic
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazica
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazice
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazicei
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazicele
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazicelor
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazici
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazicii
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazicilor
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazicul
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazicului
APLÁZIC, -Ă, aplazici, -ce, adj. (Med.; despre țesuturi, organe) Care prezintă aplazie. – Din fr. aplasique.
aplazie
APLAZÍE s. f. Lipsă de dezvoltare a unui țesut sau a unui organ. – Din fr. aplasie. DOOM
aplazíe (a-pla-) s. f., art. aplazía, g.-d. aplazíi, art. aplazíei
aplaziei
APLAZÍE s. f. Lipsă de dezvoltare a unui țesut sau a unui organ. – Din fr. aplasie. DOOM
aplazíe (a-pla-) s. f., art. aplazía, g.-d. aplazíi, art. aplazíei
aplazii
APLAZÍE s. f. Lipsă de dezvoltare a unui țesut sau a unui organ. – Din fr. aplasie. DOOM
aplazíe (a-pla-) s. f., art. aplazía, g.-d. aplazíi, art. aplazíei
aplaziile
APLAZÍE s. f. Lipsă de dezvoltare a unui țesut sau a unui organ. – Din fr. aplasie. DOOM
aplazíe (a-pla-) s. f., art. aplazía, g.-d. aplazíi, art. aplazíei
aplaziilor
APLAZÍE s. f. Lipsă de dezvoltare a unui țesut sau a unui organ. – Din fr. aplasie. DOOM
aplazíe (a-pla-) s. f., art. aplazía, g.-d. aplazíi, art. aplazíei
apleacă
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplec
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
apleca
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecai
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecam
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecare
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecare
APLECÁRE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Predispoziție, înclinație pentru ceva. – V. apleca. DOOM
aplecáre (a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecắrii; pl. aplecắri
aplecarea
APLECÁRE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Predispoziție, înclinație pentru ceva. – V. apleca. DOOM
aplecáre (a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecắrii; pl. aplecắri
aplecară
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecarăm
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecarăți
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecase
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecasem
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecaseră
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecaserăm
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecaserăți
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecaseși
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecaseți
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecat
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecat
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplecata
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplecate
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplecatei
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplecatele
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplecatelor
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplecatul
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplecatului
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplecau
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecași
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecați
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecați
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplecații
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplecaților
APLECÁT, -Ă, aplecați, -te, adj. Care și-a schimbat poziția (verticală); îndoit, înclinat, plecat, adus. – V. apleca.
aplece
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
apleci
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecând
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecînd
APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare. DOOM
aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă
aplecăciune
APLECĂCIÚNE s. f. (Înv.) Aplecare. – Din apleca + suf.-(ă)ciune.
aplecări
APLECÁRE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Predispoziție, înclinație pentru ceva. – V. apleca. DOOM
aplecáre (a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecắrii; pl. aplecắri
aplecării
APLECÁRE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Predispoziție, înclinație pentru ceva. – V. apleca. DOOM
aplecáre (a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecắrii; pl. aplecắri
aplecările
APLECÁRE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Predispoziție, înclinație pentru ceva. – V. apleca. DOOM
aplecáre (a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecắrii; pl. aplecắri
aplecărilor
APLECÁRE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Predispoziție, înclinație pentru ceva. – V. apleca. DOOM
aplecáre (a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecắrii; pl. aplecắri
aplecătoare
APLECĂTOÁRE adj. f. (Despre animale) Care dă să sugă, care are lapte. – Din apleca + suf. -(ă)toare. DOOM
aplecătoáre (pop.) (a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecătoárei; pl. aplecătoáre
aplic
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplica
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplica
APLÍCĂ, aplice, s. f. 1. Ornament în relief fixat pe suprafața unui obiect, a unui perete etc. 2. Corp de iluminat care se fixează pe perete. – Din fr. applique. DOOM
aplícă (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplícei; pl. aplíce
aplicabil
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicabila
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicabile
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicabilei
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicabilele
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicabilelor
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicabili
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicabilii
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicabililor
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicabilitate
APLICATIVITÁTE s. f. (Rar) Caracter aplicativ. – După fr. applicabilité. DOOM
aplicabilitáte (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicabilitắții
aplicabilitatea
APLICATIVITÁTE s. f. (Rar) Caracter aplicativ. – După fr. applicabilité. DOOM
aplicabilitáte (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicabilitắții
aplicabilități
APLICATIVITÁTE s. f. (Rar) Caracter aplicativ. – După fr. applicabilité. DOOM
aplicabilitáte (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicabilitắții
aplicabilității
APLICATIVITÁTE s. f. (Rar) Caracter aplicativ. – După fr. applicabilité. DOOM
aplicabilitáte (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicabilitắții
aplicabilul
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicabilului
APLICÁBIL, -Ă, aplicabili, -e, adj. Care se poate aplica. – Din fr. applicable. DOOM
aplicábil (a-pli-) adj. m., pl. aplicábili; f. aplicábilă, pl. aplicábile
aplicai
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicam
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicant
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicanta
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicante
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicantei
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicantele
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicantelor
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicantul
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicantului
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicanți
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicanții
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicanților
aplicant, -ă, aplicanți, -te, s. m., s. f., adj. (persoană) care participă la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau pentru ocuparea unui post vacant
aplicare
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicare
APLICÁRE, aplicări, s. f. Acțiunea de a aplica și rezultatul ei. – V. aplica. DOOM
aplicáre (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicắrii; pl. aplicắri
aplicarea
APLICÁRE, aplicări, s. f. Acțiunea de a aplica și rezultatul ei. – V. aplica. DOOM
aplicáre (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicắrii; pl. aplicắri
aplicară
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicarăm
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicarăți
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicase
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicasem
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicaseră
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicaserăm
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicaserăți
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicaseși
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicaseți
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicat
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicat
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicata
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicate
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicatei
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicatele
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicatelor
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicativ
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicativa
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicative
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicativei
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicativele
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicativelor
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicativi
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicativii
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicativilor
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicativitate
APLICATIVITÁTE s. f. (Rar) Caracter aplicativ. – Din fr. applicativité.
aplicativitatea
APLICATIVITÁTE s. f. (Rar) Caracter aplicativ. – Din fr. applicativité.
aplicativități
APLICATIVITÁTE s. f. (Rar) Caracter aplicativ. – Din fr. applicativité.
aplicativității
APLICATIVITÁTE s. f. (Rar) Caracter aplicativ. – Din fr. applicativité.
aplicativul
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicativului
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -e, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif. DOOM
aplicatív (a-pli-) adj. m., pl. aplicatívi; f. aplicatívă, pl. aplicatíve
aplicatul
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicatului
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicau
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicași
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicați
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicați
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicația
APLICÁȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ♦ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. – Din fr. application. DOOM
aplicáție (a-pli-, -ți-e) s. f., art. aplicáția (-ți-a), g.-d. art. aplicáției; pl. aplicáții, art. aplicáțiile (-ți-i-)
aplicație
APLICÁȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ♦ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. – Din fr. application. DOOM
aplicáție (a-pli-, -ți-e) s. f., art. aplicáția (-ți-a), g.-d. art. aplicáției; pl. aplicáții, art. aplicáțiile (-ți-i-)
aplicației
APLICÁȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ♦ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. – Din fr. application. DOOM
aplicáție (a-pli-, -ți-e) s. f., art. aplicáția (-ți-a), g.-d. art. aplicáției; pl. aplicáții, art. aplicáțiile (-ți-i-)
aplicații
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicații
APLICÁȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ♦ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. – Din fr. application. DOOM
aplicáție (a-pli-, -ți-e) s. f., art. aplicáția (-ți-a), g.-d. art. aplicáției; pl. aplicáții, art. aplicáțiile (-ți-i-)
aplicațiile
APLICÁȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ♦ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. – Din fr. application. DOOM
aplicáție (a-pli-, -ți-e) s. f., art. aplicáția (-ți-a), g.-d. art. aplicáției; pl. aplicáții, art. aplicáțiile (-ți-i-)
aplicațiilor
APLICÁȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ♦ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. – Din fr. application. DOOM
aplicáție (a-pli-, -ți-e) s. f., art. aplicáția (-ți-a), g.-d. art. aplicáției; pl. aplicáții, art. aplicáțiile (-ți-i-)
aplicaților
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
aplicațiune
APLICAȚIÚNE s.f. v. aplicație.
aplice
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplice
APLÍCĂ, aplice, s. f. 1. Ornament în relief fixat pe suprafața unui obiect, a unui perete etc. 2. Corp de iluminat care se fixează pe perete. – Din fr. applique. DOOM
aplícă (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplícei; pl. aplíce
aplicei
APLÍCĂ, aplice, s. f. 1. Ornament în relief fixat pe suprafața unui obiect, a unui perete etc. 2. Corp de iluminat care se fixează pe perete. – Din fr. applique. DOOM
aplícă (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplícei; pl. aplíce
aplicele
APLÍCĂ, aplice, s. f. 1. Ornament în relief fixat pe suprafața unui obiect, a unui perete etc. 2. Corp de iluminat care se fixează pe perete. – Din fr. applique. DOOM
aplícă (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplícei; pl. aplíce
aplicelor
APLÍCĂ, aplice, s. f. 1. Ornament în relief fixat pe suprafața unui obiect, a unui perete etc. 2. Corp de iluminat care se fixează pe perete. – Din fr. applique. DOOM
aplícă (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplícei; pl. aplíce
aplici
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicând
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicînd
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. DOOM
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă
aplicări
APLICÁRE, aplicări, s. f. Acțiunea de a aplica și rezultatul ei. – V. aplica. DOOM
aplicáre (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicắrii; pl. aplicắri
aplicării
APLICÁRE, aplicări, s. f. Acțiunea de a aplica și rezultatul ei. – V. aplica. DOOM
aplicáre (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicắrii; pl. aplicắri
aplicările
APLICÁRE, aplicări, s. f. Acțiunea de a aplica și rezultatul ei. – V. aplica. DOOM
aplicáre (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicắrii; pl. aplicắri
aplicărilor
APLICÁRE, aplicări, s. f. Acțiunea de a aplica și rezultatul ei. – V. aplica. DOOM
aplicáre (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicắrii; pl. aplicắri
aplit
APLÍT s. n. Rocă eruptivă de culoare deschisă, cu aspect grăunțos fin. – Din fr. aplite, germ. Aplit. DOOM
aplít (a-plit) s. n.
aplitul
APLÍT s. n. Rocă eruptivă de culoare deschisă, cu aspect grăunțos fin. – Din fr. aplite, germ. Aplit. DOOM
aplít (a-plit) s. n.
aplitului
APLÍT s. n. Rocă eruptivă de culoare deschisă, cu aspect grăunțos fin. – Din fr. aplite, germ. Aplit. DOOM
aplít (a-plit) s. n.
aplomb
APLÓMB s. n. 1. (Livr.) Siguranță absolută sau îndrăzneală (adesea nejustificată) manifestate în comportarea cuiva. 2. Poziție și direcție a membrelor unor animale în raport cu pământul și cu planul median al corpului, care servește la alegerea animalelor în vederea selecției. – Din fr. aplomb. DOOM
aplómb (a-plomb) s. n.
aplombul
APLÓMB s. n. 1. (Livr.) Siguranță absolută sau îndrăzneală (adesea nejustificată) manifestate în comportarea cuiva. 2. Poziție și direcție a membrelor unor animale în raport cu pământul și cu planul median al corpului, care servește la alegerea animalelor în vederea selecției. – Din fr. aplomb. DOOM
aplómb (a-plomb) s. n.
aplombului
APLÓMB s. n. 1. (Livr.) Siguranță absolută sau îndrăzneală (adesea nejustificată) manifestate în comportarea cuiva. 2. Poziție și direcție a membrelor unor animale în raport cu pământul și cu planul median al corpului, care servește la alegerea animalelor în vederea selecției. – Din fr. aplomb. DOOM
aplómb (a-plomb) s. n.
aplustră
APLÚSTRĂ s.f. (Ant.) Piesă a unei corăbii, plasată la pupă și ornată cu banderole. [Pl. -re. / cf. fr. aplustre, lat. aplustra].
apnee
APNÉE s. f. (Med.) Oprire temporară, voluntară sau involuntară, a respirației. – Din fr. apnée. DOOM
!apnée (ap-ne-/a-pne-) s. f., art. apnéea, g.-d. apnée, art. apnéei
apneea
APNÉE s. f. (Med.) Oprire temporară, voluntară sau involuntară, a respirației. – Din fr. apnée. DOOM
!apnée (ap-ne-/a-pne-) s. f., art. apnéea, g.-d. apnée, art. apnéei
apneei
APNÉE s. f. (Med.) Oprire temporară, voluntară sau involuntară, a respirației. – Din fr. apnée. DOOM
!apnée (ap-ne-/a-pne-) s. f., art. apnéea, g.-d. apnée, art. apnéei
apneele
APNÉE s. f. (Med.) Oprire temporară, voluntară sau involuntară, a respirației. – Din fr. apnée. DOOM
!apnée (ap-ne-/a-pne-) s. f., art. apnéea, g.-d. apnée, art. apnéei
apneelor
APNÉE s. f. (Med.) Oprire temporară, voluntară sau involuntară, a respirației. – Din fr. apnée. DOOM
!apnée (ap-ne-/a-pne-) s. f., art. apnéea, g.-d. apnée, art. apnéei
apo
APO- Element prim de compunere savantă cu semnificatia „depărtare”, „distingere”, „diferențiere”, „pierdere”, „separare”. [< fr. apo- < gr. apo – de la].
apoasa
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
apoase
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
apoasei
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
apoasele
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
apoaselor
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
apocalips
APOCALÍPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii. ♦ P. ext. Scriere religioasă cuprinzând prorociri despre sfârșitul lumii. ♦ Sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalipsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis. DOOM
apocalípsă v. apocalíps
apocalipsa
APOCALÍPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii. ♦ P. ext. Scriere religioasă cuprinzând prorociri despre sfârșitul lumii. ♦ Sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalipsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis. DOOM
apocalípsă v. apocalíps
apocalipse
APOCALÍPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii. ♦ P. ext. Scriere religioasă cuprinzând prorociri despre sfârșitul lumii. ♦ Sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalipsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis. DOOM
apocalípsă v. apocalíps
apocalipsei
APOCALÍPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii. ♦ P. ext. Scriere religioasă cuprinzând prorociri despre sfârșitul lumii. ♦ Sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalipsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis. DOOM
apocalípsă v. apocalíps
apocaliptic
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocaliptica
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocaliptice
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocalipticei
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocalipticele
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocalipticelor
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocaliptici
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocalipticii
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocalipticilor
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocalipticul
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocalipticului
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p. ext. care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique. DOOM
apocalíptic adj. m., pl. apocalíptici; f. apocalíptică, pl. apocalíptice
apocarp
APOCÁRP, -Ă adj. (Despre flori ; op. sincarp) Care prezintă apocarpie. [< fr. apocarpe].
apocarpie
APOCARPÍE s.f. Formație a florii unei plante în care carpelele nu sunt unite în pistil. [< fr. apocarpie].
apocatastază
APOCATASTÁZĂ s.f. (Rar) Readucere la un stadiu anterior. ♦ (La stoici și la unii mistici) Reconstituirea unor situații inițiale de proveniență divină în univers. [Cf. fr. apocatastase].
apocinacee
APOCINACÉE, apocinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee sau lemnoase care secretă un suc lăptos; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. apocynacée. DOOM
apocinacée s. f., art. apocinacéea, g.-d. art. apocinacéei; pl. apocinacée
apocinaceea
APOCINACÉE, apocinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee sau lemnoase care secretă un suc lăptos; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. apocynacée. DOOM
apocinacée s. f., art. apocinacéea, g.-d. art. apocinacéei; pl. apocinacée
apocinaceei
APOCINACÉE, apocinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee sau lemnoase care secretă un suc lăptos; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. apocynacée. DOOM
apocinacée s. f., art. apocinacéea, g.-d. art. apocinacéei; pl. apocinacée
apocinaceele
APOCINACÉE, apocinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee sau lemnoase care secretă un suc lăptos; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. apocynacée. DOOM
apocinacée s. f., art. apocinacéea, g.-d. art. apocinacéei; pl. apocinacée
apocinaceelor
APOCINACÉE, apocinacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee sau lemnoase care secretă un suc lăptos; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. apocynacée. DOOM
apocinacée s. f., art. apocinacéea, g.-d. art. apocinacéei; pl. apocinacée
apocopa
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopa
APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa. DOOM
apocópă s. f., g.-d. art. apocópei; pl. apocópe
apocopai
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopam
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopare
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopare
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopară
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocoparăm
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocoparăți
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopase
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopasem
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopaseră
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopaserăm
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopaserăți
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopaseși
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopaseți
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopat
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopat
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopata
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopate
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopatei
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopatele
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopatelor
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopatul
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopatului
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopau
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopași
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopați
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopați
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopații
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocopaților
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].
apocope
APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa. DOOM
apocópă s. f., g.-d. art. apocópei; pl. apocópe
apocopează
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopei
APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa. DOOM
apocópă s. f., g.-d. art. apocópei; pl. apocópe
apocopele
APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa. DOOM
apocópă s. f., g.-d. art. apocópei; pl. apocópe
apocopelor
APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa. DOOM
apocópă s. f., g.-d. art. apocópei; pl. apocópe
apocopez
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopeze
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopezi
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopând
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocopînd
APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă]. DOOM
apocopá (a ~) vb., ind. prez. 3 apocopeáză
apocrif
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocrifa
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocrife
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocrifei
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocrifele
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocrifelor
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocrifi
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocrifii
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocrifilor
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocriful
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocrifului
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus. DOOM
apocríf2 (-po-crif) s. n., pl. apocrífe
apocrin
APOCRÍN, -Ă adj. (Biol. ; despre glande) Care, odată cu secreția, elimină și o parte a celulei. [< fr. apocrine, cf. gr. apo – de la, krinein – a secreta]. DOOM
!apocrín (-po-crin) adj. m., pl. apocríni; f. apocrínă, pl. apocríne
apocromat
APOCROMÁT, apocromate, s. n., adj. (Obiectiv fotografic) Care are corectată aberația cromatică pentru trei culori (roșu, galben, violet). – Din fr. apochromat. DOOM
*apocromát2 (-po-cro-) s. n., pl. apocromáte
apocromate
APOCROMÁT, apocromate, s. n., adj. (Obiectiv fotografic) Care are corectată aberația cromatică pentru trei culori (roșu, galben, violet). – Din fr. apochromat. DOOM
*apocromát2 (-po-cro-) s. n., pl. apocromáte
apocromatele
APOCROMÁT, apocromate, s. n., adj. (Obiectiv fotografic) Care are corectată aberația cromatică pentru trei culori (roșu, galben, violet). – Din fr. apochromat. DOOM
*apocromát2 (-po-cro-) s. n., pl. apocromáte
apocromatelor
APOCROMÁT, apocromate, s. n., adj. (Obiectiv fotografic) Care are corectată aberația cromatică pentru trei culori (roșu, galben, violet). – Din fr. apochromat. DOOM
*apocromát2 (-po-cro-) s. n., pl. apocromáte
apocromatic
APOCROMÁTIC, -Ă, apocromatici, -ce, adj. (Despre obiective fotografice) Apocromat. – Din fr. apochromatique. DOOM
*apocromátic (-po-cro-) adj. m., pl. apocromátici; f. apocromátică, pl. apocromátice
apocromatul
APOCROMÁT, apocromate, s. n., adj. (Obiectiv fotografic) Care are corectată aberația cromatică pentru trei culori (roșu, galben, violet). – Din fr. apochromat. DOOM
*apocromát2 (-po-cro-) s. n., pl. apocromáte
apocromatului
APOCROMÁT, apocromate, s. n., adj. (Obiectiv fotografic) Care are corectată aberația cromatică pentru trei culori (roșu, galben, violet). – Din fr. apochromat. DOOM
*apocromát2 (-po-cro-) s. n., pl. apocromáte
apod
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apoda
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apode
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apodei
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apodele
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apodelor
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apodictic
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodictica
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodictice
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodicticei
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodicticele
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodicticelor
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodictici
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodicticii
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodicticilor
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodicticul
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodicticului
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus. DOOM
apodíctic adj. m., pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodíctice
apodie
APODÍE s.f. Lipsă congenitală a picioarelor. [Gen. -iei. / < fr. apodie].
apodioxis
APODIÓXIS s.n. (Lit.) Figură retorică constând în respingerea unui argument ca fiind absurd. [Pron. -di-o-. / < fr., gr. apodioxis].
apodoza
APODÓZĂ, apodoze, s. f. (Lingv.) Partea a doua a unei perioade condiționale, care conține consecința primei părți. – Din fr. apodose. DOOM
apodóză s. f., g.-d. art. apodózei; pl. apodóze
apodoze
APODÓZĂ, apodoze, s. f. (Lingv.) Partea a doua a unei perioade condiționale, care conține consecința primei părți. – Din fr. apodose. DOOM
apodóză s. f., g.-d. art. apodózei; pl. apodóze
apodozei
APODÓZĂ, apodoze, s. f. (Lingv.) Partea a doua a unei perioade condiționale, care conține consecința primei părți. – Din fr. apodose. DOOM
apodóză s. f., g.-d. art. apodózei; pl. apodóze
apodozele
APODÓZĂ, apodoze, s. f. (Lingv.) Partea a doua a unei perioade condiționale, care conține consecința primei părți. – Din fr. apodose. DOOM
apodóză s. f., g.-d. art. apodózei; pl. apodóze
apodozelor
APODÓZĂ, apodoze, s. f. (Lingv.) Partea a doua a unei perioade condiționale, care conține consecința primei părți. – Din fr. apodose. DOOM
apodóză s. f., g.-d. art. apodózei; pl. apodóze
apodul
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apodului
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apoetic
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apoetica
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apoetice
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apoeticei
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apoeticele
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apoeticelor
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apoetici
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apoeticii
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apoeticilor
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apoeticul
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apoeticului
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic. DOOM
apoétic adj. m., pl. apoétici; f. apoétică, pl. apoétice
apofantic
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofantica
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofantice
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofanticei
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofanticele
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofanticelor
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofantici
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofanticii
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofanticilor
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofanticul
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofanticului
APOFÁNTIC, -Ă adj. (Log.) Care evidențiază existența unui raport printr-o afirmație sau o negație cu privire la ceva. [< fr. apophantique, cf. gr. apophantikos]. DOOM
apofántic adj. m., pl. apofántici; f. apofántică, pl. apofántice
apofiza
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis. DOOM
apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze
apofizar
APOFIZÁR, -Ă adj. (Anat.) Al apofizei. [< fr. apophysaire].
apofize
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis. DOOM
apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze
apofizei
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis. DOOM
apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze
apofizele
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis. DOOM
apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze
apofizelor
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis. DOOM
apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze
apofonia
APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie. DOOM
apofoníe s. f., art. apofonía, g.-d. art. apofoníei; pl. apofoníi, art. apofoníile
apofonie
APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie. DOOM
apofoníe s. f., art. apofonía, g.-d. art. apofoníei; pl. apofoníi, art. apofoníile
apofoniei
APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie. DOOM
apofoníe s. f., art. apofonía, g.-d. art. apofoníei; pl. apofoníi, art. apofoníile
apofonii
APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie. DOOM
apofoníe s. f., art. apofonía, g.-d. art. apofoníei; pl. apofoníi, art. apofoníile
apofoniile
APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie. DOOM
apofoníe s. f., art. apofonía, g.-d. art. apofoníei; pl. apofoníi, art. apofoníile
apofoniilor
APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie. DOOM
apofoníe s. f., art. apofonía, g.-d. art. apofoníei; pl. apofoníi, art. apofoníile
apoftegma
APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din antichitate). – Din fr. apophtegme. DOOM
apoftégmă (livr.) s. f., g.-d. art. apoftégmei; pl. apoftégme
apoftegmatic
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegmatica
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegmatice
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegmaticei
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegmaticele
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegmaticelor
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegmatici
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegmaticii
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegmaticilor
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegmaticul
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegmaticului
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique. DOOM
apoftegmátic (livr.) adj. m., pl. apoftegmátici; f. apoftegmátică, pl. apoftegmátice
apoftegme
APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din antichitate). – Din fr. apophtegme. DOOM
apoftégmă (livr.) s. f., g.-d. art. apoftégmei; pl. apoftégme
apoftegmei
APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din antichitate). – Din fr. apophtegme. DOOM
apoftégmă (livr.) s. f., g.-d. art. apoftégmei; pl. apoftégme
apoftegmele
APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din antichitate). – Din fr. apophtegme. DOOM
apoftégmă (livr.) s. f., g.-d. art. apoftégmei; pl. apoftégme
apoftegmelor
APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din antichitate). – Din fr. apophtegme. DOOM
apoftégmă (livr.) s. f., g.-d. art. apoftégmei; pl. apoftégme
apogalaxia
APOGALAXÍE s.f. (op. perigalaxie) Poziție corespunzătoare celei mai mari distanțe de galaxia noastră. [Gen. -iei. / < fr. apogalaxie].
apogalaxie
APOGALAXÍE s.f. (op. perigalaxie) Poziție corespunzătoare celei mai mari distanțe de galaxia noastră. [Gen. -iei. / < fr. apogalaxie].
apogalaxiei
APOGALAXÍE s.f. (op. perigalaxie) Poziție corespunzătoare celei mai mari distanțe de galaxia noastră. [Gen. -iei. / < fr. apogalaxie].
apogalaxii
APOGALAXÍE s.f. (op. perigalaxie) Poziție corespunzătoare celei mai mari distanțe de galaxia noastră. [Gen. -iei. / < fr. apogalaxie].
apogalaxiile
APOGALAXÍE s.f. (op. perigalaxie) Poziție corespunzătoare celei mai mari distanțe de galaxia noastră. [Gen. -iei. / < fr. apogalaxie].
apogalaxiilor
APOGALAXÍE s.f. (op. perigalaxie) Poziție corespunzătoare celei mai mari distanțe de galaxia noastră. [Gen. -iei. / < fr. apogalaxie].
apogam
APOGÁM, -Ă adj. Apogamic. [Cf. fr. apogamme].
apogamia
APOGAMÍE s. f. Formare a embrionului vegetal dintr-o altă celulă decât oosfera. – Din fr. apogamie. DOOM
apogamíe s. f., art. apogamía, g.-d. apogamíi, art. apogamíei
apogamic
APOGÁMIC, -Ă adj. Care prezintă apogamie; apogam. [< fr. apogamique].
apogamie
APOGAMÍE s. f. Formare a embrionului vegetal dintr-o altă celulă decât oosfera. – Din fr. apogamie. DOOM
apogamíe s. f., art. apogamía, g.-d. apogamíi, art. apogamíei
apogamiei
APOGAMÍE s. f. Formare a embrionului vegetal dintr-o altă celulă decât oosfera. – Din fr. apogamie. DOOM
apogamíe s. f., art. apogamía, g.-d. apogamíi, art. apogamíei
apogamii
APOGAMÍE s. f. Formare a embrionului vegetal dintr-o altă celulă decât oosfera. – Din fr. apogamie. DOOM
apogamíe s. f., art. apogamía, g.-d. apogamíi, art. apogamíei
apogee
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée. DOOM
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
apogeele
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée. DOOM
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
apogeelor
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée. DOOM
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
apogeu
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée. DOOM
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
apogeul
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée. DOOM
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
apogeului
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée. DOOM
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
apogeuri
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée. DOOM
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
apogeurile
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée. DOOM
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
apogeurilor
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée. DOOM
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
apogiatura
APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic, simplu sau dublu, care precedă sunetul principal la interval de secundă și este scris cu litere mai mici. – Din it. appoggiatura. DOOM
apogiatúră (-gia-) s. f., g.-d. art. apogiatúrii; pl. apogiatúri
apogiaturi
APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic, simplu sau dublu, care precedă sunetul principal la interval de secundă și este scris cu litere mai mici. – Din it. appoggiatura. DOOM
apogiatúră (-gia-) s. f., g.-d. art. apogiatúrii; pl. apogiatúri
apogiaturii
APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic, simplu sau dublu, care precedă sunetul principal la interval de secundă și este scris cu litere mai mici. – Din it. appoggiatura. DOOM
apogiatúră (-gia-) s. f., g.-d. art. apogiatúrii; pl. apogiatúri
apogiaturile
APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic, simplu sau dublu, care precedă sunetul principal la interval de secundă și este scris cu litere mai mici. – Din it. appoggiatura. DOOM
apogiatúră (-gia-) s. f., g.-d. art. apogiatúrii; pl. apogiatúri
apogiaturilor
APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic, simplu sau dublu, care precedă sunetul principal la interval de secundă și este scris cu litere mai mici. – Din it. appoggiatura. DOOM
apogiatúră (-gia-) s. f., g.-d. art. apogiatúrii; pl. apogiatúri
apoi
POI adv. v. apoi. DOOM
apói adv.
apolinic
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolinica
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolinice
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolinicei
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolinicele
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolinicelor
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolinici
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolinicii
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolinicilor
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolinicul
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolinicului
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch. DOOM
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice
apolis
APOLÍS, apolise, s. n. (Bis.) Otpust.
apolitic
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apolitic
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apolitica
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apolitica
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apolitice
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apolitice
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticei
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticei
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticele
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticele
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticelor
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticelor
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apolitici
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apolitici
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticii
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticii
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticilor
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticilor
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticul
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticul
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticului
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apoliticului
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĭnîi. DOOM
apolític adj. m., s. m., pl. apolítici; adj. f., s. f. apolítică, pl. apolítice
apolitism
APOLITÍSM s. n. Indiferență față de viața și activitatea politică. – Din fr. apolitisme, rus. apolitizm. DOOM
apolitísm s. n.
apolitismul
APOLITÍSM s. n. Indiferență față de viața și activitatea politică. – Din fr. apolitisme, rus. apolitizm. DOOM
apolitísm s. n.
apolitismului
APOLITÍSM s. n. Indiferență față de viața și activitatea politică. – Din fr. apolitisme, rus. apolitizm. DOOM
apolitísm s. n.
apollo
Zerynthius, denumire purtată de zeul Apollo, care avea un templu în cetatea Zerynthus din Thracia. DOOM
Apóllo v. Apólo
apolo
APÓLO, apolo, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Numele unui fluture de zi. – Din fr. Apollon. DOOM
*Apólo/(lat.) Apóllo (zeu, planetoid) s. propriu m.
apolog
APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) cu sens moralizator, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus. DOOM
apológ s. n., pl. apológuri
apologet
APOLOGÉT, apologeți, s. m. Susținător fervent (și adesea exagerat) al meritelor cuiva sau a ceva. – Din germ. Apologet. DOOM
apologét s. m., pl. apologéți
apologetic
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologetica
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologetica
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétică s. f., g.-d. art. apologéticii
apologetice
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologeticei
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologeticele
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologeticelor
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologetici
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologetici
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétică s. f., g.-d. art. apologéticii
apologeticii
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologeticii
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétică s. f., g.-d. art. apologéticii
apologeticilor
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologeticul
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologeticului
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique. DOOM
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. apologétică, pl. apologétice
apologetism
APOLOGETÍSM s. n. (Rar) Apologie. – Apologet + suf. -ism.
apologetul
APOLOGÉT, apologeți, s. m. Susținător fervent (și adesea exagerat) al meritelor cuiva sau a ceva. – Din germ. Apologet. DOOM
apologét s. m., pl. apologéți
apologetului
APOLOGÉT, apologeți, s. m. Susținător fervent (și adesea exagerat) al meritelor cuiva sau a ceva. – Din germ. Apologet. DOOM
apologét s. m., pl. apologéți
apologeți
APOLOGÉT, apologeți, s. m. Susținător fervent (și adesea exagerat) al meritelor cuiva sau a ceva. – Din germ. Apologet. DOOM
apologét s. m., pl. apologéți
apologeții
APOLOGÉT, apologeți, s. m. Susținător fervent (și adesea exagerat) al meritelor cuiva sau a ceva. – Din germ. Apologet. DOOM
apologét s. m., pl. apologéți
apologeților
APOLOGÉT, apologeți, s. m. Susținător fervent (și adesea exagerat) al meritelor cuiva sau a ceva. – Din germ. Apologet. DOOM
apologét s. m., pl. apologéți
apologia
APOLOGÍE, apologii, s. f. 1. Elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. 2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. – Din fr. apologie, lat. apologia. DOOM
apologíe s. f., art. apología, g.-d. art. apologíei; pl. apologíi, art. apologíile
apologie
APOLOGÍE, apologii, s. f. 1. Elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. 2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. – Din fr. apologie, lat. apologia. DOOM
apologíe s. f., art. apología, g.-d. art. apologíei; pl. apologíi, art. apologíile
apologiei
APOLOGÍE, apologii, s. f. 1. Elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. 2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. – Din fr. apologie, lat. apologia. DOOM
apologíe s. f., art. apología, g.-d. art. apologíei; pl. apologíi, art. apologíile
apologii
APOLOGÍE, apologii, s. f. 1. Elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. 2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. – Din fr. apologie, lat. apologia. DOOM
apologíe s. f., art. apología, g.-d. art. apologíei; pl. apologíi, art. apologíile
apologiile
APOLOGÍE, apologii, s. f. 1. Elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. 2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. – Din fr. apologie, lat. apologia. DOOM
apologíe s. f., art. apología, g.-d. art. apologíei; pl. apologíi, art. apologíile
apologiilor
APOLOGÍE, apologii, s. f. 1. Elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. 2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. – Din fr. apologie, lat. apologia. DOOM
apologíe s. f., art. apología, g.-d. art. apologíei; pl. apologíi, art. apologíile
apologism
APOLOGÍSM s.n. Vorbire cu nuanță ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare. [< apologie + -ism]. DOOM
apologísm (rar) s. n.
apologismul
APOLOGÍSM s.n. Vorbire cu nuanță ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare. [< apologie + -ism]. DOOM
apologísm (rar) s. n.
apologismului
APOLOGÍSM s.n. Vorbire cu nuanță ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare. [< apologie + -ism]. DOOM
apologísm (rar) s. n.
apologist
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologista
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologiste
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologistei
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologistele
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologistelor
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologistul
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologistului
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologiza
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizai
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizam
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizare
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizară
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizarăm
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizarăți
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizase
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizasem
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizaseră
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizaserăm
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizaserăți
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizaseși
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizaseți
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizat
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizat
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizau
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizași
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizați
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizează
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizez
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizeze
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizezi
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizând
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologizînd
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
apologiști
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologiștii
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologiștilor
APOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Apologet. [< fr. apologiste].
apologul
APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) cu sens moralizator, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus. DOOM
apológ s. n., pl. apológuri
apologului
APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) cu sens moralizator, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus. DOOM
apológ s. n., pl. apológuri
apologuri
APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) cu sens moralizator, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus. DOOM
apológ s. n., pl. apológuri
apologurile
APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) cu sens moralizator, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus. DOOM
apológ s. n., pl. apológuri
apologurilor
APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) cu sens moralizator, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus. DOOM
apológ s. n., pl. apológuri
apoloul
APÓLO, apolo, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Numele unui fluture de zi. – Din fr. Apollon. DOOM
*Apólo/(lat.) Apóllo (zeu, planetoid) s. propriu m.
apoloului
APÓLO, apolo, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Numele unui fluture de zi. – Din fr. Apollon. DOOM
*Apólo/(lat.) Apóllo (zeu, planetoid) s. propriu m.
apometre
APOMÉTRU, apometre, s. n. Contor pentru apă. – Apă + metru. DOOM
apométru (-me-tru) s. n., art. apométrul; pl. apométre
apometrele
APOMÉTRU, apometre, s. n. Contor pentru apă. – Apă + metru. DOOM
apométru (-me-tru) s. n., art. apométrul; pl. apométre
apometrelor
APOMÉTRU, apometre, s. n. Contor pentru apă. – Apă + metru. DOOM
apométru (-me-tru) s. n., art. apométrul; pl. apométre
apometru
APOMÉTRU, apometre, s. n. Contor pentru apă. – Apă + metru. DOOM
apométru (-me-tru) s. n., art. apométrul; pl. apométre
apometrul
APOMÉTRU, apometre, s. n. Contor pentru apă. – Apă + metru. DOOM
apométru (-me-tru) s. n., art. apométrul; pl. apométre
apometrului
APOMÉTRU, apometre, s. n. Contor pentru apă. – Apă + metru. DOOM
apométru (-me-tru) s. n., art. apométrul; pl. apométre
apomixia
APOMIXÍE s.f. (Biol.) Formare a zigotului fără unirea gameților. [Gen. -iei. / < fr. apomixie]. DOOM
apomixíe s. f., art. apomixía, g.-d. apomixíi, art. apomixíei
apomixie
APOMIXÍE s.f. (Biol.) Formare a zigotului fără unirea gameților. [Gen. -iei. / < fr. apomixie]. DOOM
apomixíe s. f., art. apomixía, g.-d. apomixíi, art. apomixíei
apomixiei
APOMIXÍE s.f. (Biol.) Formare a zigotului fără unirea gameților. [Gen. -iei. / < fr. apomixie]. DOOM
apomixíe s. f., art. apomixía, g.-d. apomixíi, art. apomixíei
apomixii
APOMIXÍE s.f. (Biol.) Formare a zigotului fără unirea gameților. [Gen. -iei. / < fr. apomixie]. DOOM
apomixíe s. f., art. apomixía, g.-d. apomixíi, art. apomixíei
apomorfina
APOMORFÍNĂ s.f. (Med.) Substanță albă, cu gust amar, derivat al morfinei, având acțiune vomitivă. [< fr. apomorphine]. DOOM
apomorfínă s. f., g.-d. art. apomorfínei
apomorfine
APOMORFÍNĂ s.f. (Med.) Substanță albă, cu gust amar, derivat al morfinei, având acțiune vomitivă. [< fr. apomorphine]. DOOM
apomorfínă s. f., g.-d. art. apomorfínei
apomorfinei
APOMORFÍNĂ s.f. (Med.) Substanță albă, cu gust amar, derivat al morfinei, având acțiune vomitivă. [< fr. apomorphine]. DOOM
apomorfínă s. f., g.-d. art. apomorfínei
aponaut
APONAÚT s.m. Acvanaut. [< apă + -naut].
aponevrectomie
APONEVRECTOMÍE s.f. Rezecție a unei aponevroze. {< fr. aponévrectomie].
aponevrotic
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevrotica
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevrotice
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevroticei
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevroticele
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevroticelor
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevrotici
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevroticii
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevroticilor
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevroticul
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevroticului
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique. DOOM
aponevrótic (-ne-vro-) adj. m., pl. aponevrótici; f. aponevrótică, pl. aponevrótice
aponevrotomie
APONEVROTOMÍE s.f. (Med.) Secțiune chirurgicală a unei aponevroze. [< fr. aponévrotomie].
aponevroza
APONEVRÓZĂ, aponevroze, s. f. (Anat.) Prelungire fibroasă lată care continuă sub mușchi. – Din fr. aponévrose. DOOM
aponevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. aponevrózei; pl. aponevróze
aponevroze
APONEVRÓZĂ, aponevroze, s. f. (Anat.) Prelungire fibroasă lată care continuă sub mușchi. – Din fr. aponévrose. DOOM
aponevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. aponevrózei; pl. aponevróze
aponevrozei
APONEVRÓZĂ, aponevroze, s. f. (Anat.) Prelungire fibroasă lată care continuă sub mușchi. – Din fr. aponévrose. DOOM
aponevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. aponevrózei; pl. aponevróze
aponevrozele
APONEVRÓZĂ, aponevroze, s. f. (Anat.) Prelungire fibroasă lată care continuă sub mușchi. – Din fr. aponévrose. DOOM
aponevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. aponevrózei; pl. aponevróze
aponevrozelor
APONEVRÓZĂ, aponevroze, s. f. (Anat.) Prelungire fibroasă lată care continuă sub mușchi. – Din fr. aponévrose. DOOM
aponevróză (-ne-vro-) s. f., g.-d. art. aponevrózei; pl. aponevróze
aponevrozită
APONEVROZÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unei aponevroze. [< fr. aponévrosite].
apoplectic
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplectica
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplectice
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplecticei
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplecticele
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplecticelor
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplectici
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplecticii
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplecticilor
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplecticul
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplecticului
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique. DOOM
apopléctic (-po-plec-) adj. m., pl. apopléctici; f. apopléctică, pl. apopléctice
apoplectiform
APOPLECTIFÓRM, -Ă adj. Care are simptoamele apoplexiei. [< fr. apoplectiforme].
apoplexia
APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. 1. Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia. DOOM
apoplexíe (-po-ple-) s. f., art. apoplexía, g.-d. art. apoplexíei; pl. apoplexíi, art. apoplexíile
apoplexie
APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. 1. Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia. DOOM
apoplexíe (-po-ple-) s. f., art. apoplexía, g.-d. art. apoplexíei; pl. apoplexíi, art. apoplexíile
apoplexiei
APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. 1. Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia. DOOM
apoplexíe (-po-ple-) s. f., art. apoplexía, g.-d. art. apoplexíei; pl. apoplexíi, art. apoplexíile
apoplexii
APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. 1. Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia. DOOM
apoplexíe (-po-ple-) s. f., art. apoplexía, g.-d. art. apoplexíei; pl. apoplexíi, art. apoplexíile
apoplexiile
APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. 1. Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia. DOOM
apoplexíe (-po-ple-) s. f., art. apoplexía, g.-d. art. apoplexíei; pl. apoplexíi, art. apoplexíile
apoplexiilor
APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. 1. Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia. DOOM
apoplexíe (-po-ple-) s. f., art. apoplexía, g.-d. art. apoplexíei; pl. apoplexíi, art. apoplexíile
aporetic
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporetica
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporetica
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétică s. f., g.-d. art. aporéticii
aporetice
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporeticei
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporeticele
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporeticelor
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporetici
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporetici
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétică s. f., g.-d. art. aporéticii
aporeticii
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporeticii
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétică s. f., g.-d. art. aporéticii
aporeticilor
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporeticul
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporeticului
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique. DOOM
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice
aporia
APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporía, fr. aporie. DOOM
aporíe s. f., art. aporía, g.-d. art. aporíei; pl. aporíi, art. aporíile
aporie
APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporía, fr. aporie. DOOM
aporíe s. f., art. aporía, g.-d. art. aporíei; pl. aporíi, art. aporíile
aporiei
APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporía, fr. aporie. DOOM
aporíe s. f., art. aporía, g.-d. art. aporíei; pl. aporíi, art. aporíile
aporii
APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporía, fr. aporie. DOOM
aporíe s. f., art. aporía, g.-d. art. aporíei; pl. aporíi, art. aporíile
aporiile
APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporía, fr. aporie. DOOM
aporíe s. f., art. aporía, g.-d. art. aporíei; pl. aporíi, art. aporíile
aporiilor
APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporía, fr. aporie. DOOM
aporíe s. f., art. aporía, g.-d. art. aporíei; pl. aporíi, art. aporíile
aport
APÓRT2, aporturi, s. n. Contribuție materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acțiune comună. – Din fr. apport (< apporter). DOOM
apórt2 s. n., pl. apórturi
aporta
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
aportare
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
aportară
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
aportase
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
aportaseră
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
aportat
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
aportat
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter.
aportau
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
aportează
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
aporteze
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
aportor
aportor, -oare, aportori, -oare, s. m., s. f. hoț
aportori
aportor, -oare, aportori, -oare, s. m., s. f. hoț
aportorii
aportor, -oare, aportori, -oare, s. m., s. f. hoț
aportorilor
aportor, -oare, aportori, -oare, s. m., s. f. hoț
aportorul
aportor, -oare, aportori, -oare, s. m., s. f. hoț
aportorului
aportor, -oare, aportori, -oare, s. m., s. f. hoț
aportul
APÓRT2, aporturi, s. n. Contribuție materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acțiune comună. – Din fr. apport (< apporter). DOOM
apórt2 s. n., pl. apórturi
aportului
APÓRT2, aporturi, s. n. Contribuție materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acțiune comună. – Din fr. apport (< apporter). DOOM
apórt2 s. n., pl. apórturi
aporturi
APÓRT2, aporturi, s. n. Contribuție materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acțiune comună. – Din fr. apport (< apporter). DOOM
apórt2 s. n., pl. apórturi
aporturile
APÓRT2, aporturi, s. n. Contribuție materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acțiune comună. – Din fr. apport (< apporter). DOOM
apórt2 s. n., pl. apórturi
aporturilor
APÓRT2, aporturi, s. n. Contribuție materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acțiune comună. – Din fr. apport (< apporter). DOOM
apórt2 s. n., pl. apórturi
aportând
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
aportînd
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter. DOOM
aportá (a ~) vb., ind. prez. 3 aporteáză
apos
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
aposiopeza
APOSIOPÉZĂ s.f. (Liv.) Reticență; întrerupere a vorbirii. ♦ Figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să fie spus. [Pron. -si-o-. / < fr. aposiopèse, it. aposiopesi, cf. gr. aposiopesis < aposiopao – încetez să vorbesc].
aposiopeze
APOSIOPÉZĂ s.f. (Liv.) Reticență; întrerupere a vorbirii. ♦ Figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să fie spus. [Pron. -si-o-. / < fr. aposiopèse, it. aposiopesi, cf. gr. aposiopesis < aposiopao – încetez să vorbesc].
aposiopezei
APOSIOPÉZĂ s.f. (Liv.) Reticență; întrerupere a vorbirii. ♦ Figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să fie spus. [Pron. -si-o-. / < fr. aposiopèse, it. aposiopesi, cf. gr. aposiopesis < aposiopao – încetez să vorbesc].
apostasie
APOSTAZÍE, apostazii, s. f. 1. Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții. 2. Revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii. [Var.: apostasie s. f.] – Din ngr. apostasia, fr. apostasie. DOOM
apostazíe s. f., art. apostazía, g.-d. art. apostazíei; pl. apostazíi, art. apostazíile
apostat
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostat
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostata
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostata
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostate
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostate
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostatei
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostatei
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostatele
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostatele
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostatelor
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostatelor
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostatul
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostatul
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostatului
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostatului
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostazia
APOSTAZÍE, apostazii, s. f. 1. Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții. 2. Revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii. [Var.: apostasie s. f.] – Din ngr. apostasia, fr. apostasie. DOOM
apostazíe s. f., art. apostazía, g.-d. art. apostazíei; pl. apostazíi, art. apostazíile
apostazie
APOSTAZÍE, apostazii, s. f. 1. Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții. 2. Revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii. [Var.: apostasie s. f.] – Din ngr. apostasia, fr. apostasie. DOOM
apostazíe s. f., art. apostazía, g.-d. art. apostazíei; pl. apostazíi, art. apostazíile
apostaziei
APOSTAZÍE, apostazii, s. f. 1. Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții. 2. Revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii. [Var.: apostasie s. f.] – Din ngr. apostasia, fr. apostasie. DOOM
apostazíe s. f., art. apostazía, g.-d. art. apostazíei; pl. apostazíi, art. apostazíile
apostazii
APOSTAZÍE, apostazii, s. f. 1. Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții. 2. Revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii. [Var.: apostasie s. f.] – Din ngr. apostasia, fr. apostasie. DOOM
apostazíe s. f., art. apostazía, g.-d. art. apostazíei; pl. apostazíi, art. apostazíile
apostaziile
APOSTAZÍE, apostazii, s. f. 1. Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții. 2. Revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii. [Var.: apostasie s. f.] – Din ngr. apostasia, fr. apostasie. DOOM
apostazíe s. f., art. apostazía, g.-d. art. apostazíei; pl. apostazíi, art. apostazíile
apostaziilor
APOSTAZÍE, apostazii, s. f. 1. Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții. 2. Revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii. [Var.: apostasie s. f.] – Din ngr. apostasia, fr. apostasie. DOOM
apostazíe s. f., art. apostazía, g.-d. art. apostazíei; pl. apostazíi, art. apostazíile
apostați
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostați
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostații
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostații
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostaților
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
apostaților
APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata. DOOM
apostát adj. m., s. m., pl. apostáți; adj. f., s. f. apostátă, pl. apostáte
aposteriori
APOSTERIÓRI adv., adj. Invar. (Fil.) Bazat pe experiență, dobândit în urma experienței. Cunoștințe aposteriori. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. a posteriori.
aposteriorism
APOSTERIORÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia toate cunoștințele se capătă prin experiența individuală. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apostériorisme. DOOM
aposteriorísm (-ri-o-) s. n.
aposteriorismul
APOSTERIORÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia toate cunoștințele se capătă prin experiența individuală. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apostériorisme. DOOM
aposteriorísm (-ri-o-) s. n.
aposteriorismului
APOSTERIORÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia toate cunoștințele se capătă prin experiența individuală. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apostériorisme. DOOM
aposteriorísm (-ri-o-) s. n.
aposteriorist
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposteriorist
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposteriorista
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposteriorista
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioriste
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioriste
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioristei
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioristei
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioristele
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioristele
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioristelor
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioristelor
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioristul
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioristul
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioristului
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioristului
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioriști
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioriști
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioriștii
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioriștii
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioriștilor
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
aposterioriștilor
APOSTERIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care folosește raționamentele aposteriori; pozitivist, deductivist. [Pron. -ri-o-. / < fr. apostérioriste].
apostie
APOSTÍE s.f. Lipsa congenitală a prepuțului. [Gen. -iei. / < fr. aposthie, cf. gr. a – fără, posthe – prepuț].
apostila
APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Rezoluție scrisă pe o petiție, pe un raport etc.; p. ext. semnătură pusă pe un asemenea act. – Din fr. apostille. DOOM
apostílă s. f., g.-d. art. apostílei; pl. apostíle
apostilb
APOSTÍLB s.m. Unitate fotometrică de măsură a strălucirii, egală cu o candelă pe o suprafață de un metru pătrat. [< germ. Apostilb]. DOOM
!apostílb (înv.) (-pos-tilb/-po-stilb) s. m., pl. apostílbi; simb. asb
apostilbi
APOSTÍLB s.m. Unitate fotometrică de măsură a strălucirii, egală cu o candelă pe o suprafață de un metru pătrat. [< germ. Apostilb]. DOOM
!apostílb (înv.) (-pos-tilb/-po-stilb) s. m., pl. apostílbi; simb. asb
apostilbii
APOSTÍLB s.m. Unitate fotometrică de măsură a strălucirii, egală cu o candelă pe o suprafață de un metru pătrat. [< germ. Apostilb]. DOOM
!apostílb (înv.) (-pos-tilb/-po-stilb) s. m., pl. apostílbi; simb. asb
apostilbilor
APOSTÍLB s.m. Unitate fotometrică de măsură a strălucirii, egală cu o candelă pe o suprafață de un metru pătrat. [< germ. Apostilb]. DOOM
!apostílb (înv.) (-pos-tilb/-po-stilb) s. m., pl. apostílbi; simb. asb
apostilbul
APOSTÍLB s.m. Unitate fotometrică de măsură a strălucirii, egală cu o candelă pe o suprafață de un metru pătrat. [< germ. Apostilb]. DOOM
!apostílb (înv.) (-pos-tilb/-po-stilb) s. m., pl. apostílbi; simb. asb
apostilbului
APOSTÍLB s.m. Unitate fotometrică de măsură a strălucirii, egală cu o candelă pe o suprafață de un metru pătrat. [< germ. Apostilb]. DOOM
!apostílb (înv.) (-pos-tilb/-po-stilb) s. m., pl. apostílbi; simb. asb
apostile
APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Rezoluție scrisă pe o petiție, pe un raport etc.; p. ext. semnătură pusă pe un asemenea act. – Din fr. apostille. DOOM
apostílă s. f., g.-d. art. apostílei; pl. apostíle
apostilei
APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Rezoluție scrisă pe o petiție, pe un raport etc.; p. ext. semnătură pusă pe un asemenea act. – Din fr. apostille. DOOM
apostílă s. f., g.-d. art. apostílei; pl. apostíle
apostilele
APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Rezoluție scrisă pe o petiție, pe un raport etc.; p. ext. semnătură pusă pe un asemenea act. – Din fr. apostille. DOOM
apostílă s. f., g.-d. art. apostílei; pl. apostíle
apostilelor
APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Rezoluție scrisă pe o petiție, pe un raport etc.; p. ext. semnătură pusă pe un asemenea act. – Din fr. apostille. DOOM
apostílă s. f., g.-d. art. apostílei; pl. apostíle
apostimă
apostímă (-me), s. f. – Abces, tumoare. – Var. (mod.) apostemă. Gr. ἀπόστημα (Gáldi 151). Sec. XVIII, înv.
apostol
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
apóstol1 (persoană) s. m., pl. apóstoli
apostol
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
*Apostolul (carte de ritual creștin) s. propriu n.
apostolat
APOSTOLÁT s. n. Misiunea de apostol (I), activitatea desfășurată de un apostol. – Din fr. apostolat, lat. apostolatus. DOOM
apostolát s. n., pl. apostoláte
apostolate
APOSTOLÁT s. n. Misiunea de apostol (I), activitatea desfășurată de un apostol. – Din fr. apostolat, lat. apostolatus. DOOM
apostolát s. n., pl. apostoláte
apostolatele
APOSTOLÁT s. n. Misiunea de apostol (I), activitatea desfășurată de un apostol. – Din fr. apostolat, lat. apostolatus. DOOM
apostolát s. n., pl. apostoláte
apostolatelor
APOSTOLÁT s. n. Misiunea de apostol (I), activitatea desfășurată de un apostol. – Din fr. apostolat, lat. apostolatus. DOOM
apostolát s. n., pl. apostoláte
apostolatul
APOSTOLÁT s. n. Misiunea de apostol (I), activitatea desfășurată de un apostol. – Din fr. apostolat, lat. apostolatus. DOOM
apostolát s. n., pl. apostoláte
apostolatului
APOSTOLÁT s. n. Misiunea de apostol (I), activitatea desfășurată de un apostol. – Din fr. apostolat, lat. apostolatus. DOOM
apostolát s. n., pl. apostoláte
apostole
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
*Apostolul (carte de ritual creștin) s. propriu n.
apostoleasca
APOSTOLÉSC, -EÁSCĂ, apostolești, adj. (Rar) Apostolic. – Apostol + suf. -esc. DOOM
apostolésc (rar) adj. m., f. apostoleáscă; pl. m. și f. apostoléști
apostolele
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
*Apostolul (carte de ritual creștin) s. propriu n.
apostolelor
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
*Apostolul (carte de ritual creștin) s. propriu n.
apostolesc
APOSTOLÉSC, -EÁSCĂ, apostolești, adj. (Rar) Apostolic. – Apostol + suf. -esc. DOOM
apostolésc (rar) adj. m., f. apostoleáscă; pl. m. și f. apostoléști
apostolescul
APOSTOLÉSC, -EÁSCĂ, apostolești, adj. (Rar) Apostolic. – Apostol + suf. -esc. DOOM
apostolésc (rar) adj. m., f. apostoleáscă; pl. m. și f. apostoléști
apostolescului
APOSTOLÉSC, -EÁSCĂ, apostolești, adj. (Rar) Apostolic. – Apostol + suf. -esc. DOOM
apostolésc (rar) adj. m., f. apostoleáscă; pl. m. și f. apostoléști
apostolește
APOSTOLÉȘTE adv. (Fam.; în expr.) A merge (sau a o lua, a pleca etc.) apostolește = a merge (sau a pleca) pe jos; apostolicește. – Apostol + suf. -ește. DOOM
apostoléște (înv., în expr.) adv.
apostolești
APOSTOLÉSC, -EÁSCĂ, apostolești, adj. (Rar) Apostolic. – Apostol + suf. -esc. DOOM
apostolésc (rar) adj. m., f. apostoleáscă; pl. m. și f. apostoléști
apostoleștii
APOSTOLÉSC, -EÁSCĂ, apostolești, adj. (Rar) Apostolic. – Apostol + suf. -esc. DOOM
apostolésc (rar) adj. m., f. apostoleáscă; pl. m. și f. apostoléști
apostoleștile
APOSTOLÉSC, -EÁSCĂ, apostolești, adj. (Rar) Apostolic. – Apostol + suf. -esc. DOOM
apostolésc (rar) adj. m., f. apostoleáscă; pl. m. și f. apostoléști
apostoleștilor
APOSTOLÉSC, -EÁSCĂ, apostolești, adj. (Rar) Apostolic. – Apostol + suf. -esc. DOOM
apostolésc (rar) adj. m., f. apostoleáscă; pl. m. și f. apostoléști
apostoli
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
apóstol1 (persoană) s. m., pl. apóstoli
apostolic
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolica
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolice
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolicei
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolicele
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolicelor
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolicește
APOSTOLICÉȘTE adv. (Înv.; în expr.) A merge (sau a o lua, a pleca etc.) apostolicește = a merge apostolește, v. apostolește. – Apostolic + suf. -ește. DOOM
apostolicéște (înv., în expr.) adv.
apostolici
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolicii
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolicilor
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolicul
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolicului
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus. DOOM
apostólic adj. m., pl. apostólici; f. apostólică, pl. apostólice
apostolii
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
apóstol1 (persoană) s. m., pl. apóstoli
apostolilor
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
apóstol1 (persoană) s. m., pl. apóstoli
apostolul
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
apóstol1 (persoană) s. m., pl. apóstoli
apostolul
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
*Apostolul (carte de ritual creștin) s. propriu n.
apostolului
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
apóstol1 (persoană) s. m., pl. apóstoli
apostolului
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ. DOOM
*Apostolul (carte de ritual creștin) s. propriu n.
apostroafe
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostroafele
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostroafelor
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrof
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofa
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofa
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofa
APOSTRÓFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha. DOOM
apostrófă (imputare) s. f., g.-d. art. apostrófei; pl. apostrófe
apostrofai
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofam
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofare
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofare
APOSTROFÁRE, apostrofări, s. f. Acțiunea de a apostrofa și rezultatul ei. – V. apostrofa. DOOM
apostrofáre s. f., g.-d. art. apostrofắrii; pl. apostrofắri
apostrofarea
APOSTROFÁRE, apostrofări, s. f. Acțiunea de a apostrofa și rezultatul ei. – V. apostrofa. DOOM
apostrofáre s. f., g.-d. art. apostrofắrii; pl. apostrofắri
apostrofară
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofarăm
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofarăți
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofase
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofasem
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofaseră
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofaserăm
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofaserăți
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofaseși
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofaseți
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofat
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofat
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.
apostrofau
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofași
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofați
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofe
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofe
APOSTRÓFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha. DOOM
apostrófă (imputare) s. f., g.-d. art. apostrófei; pl. apostrófe
apostrofează
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofei
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofei
APOSTRÓFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha. DOOM
apostrófă (imputare) s. f., g.-d. art. apostrófei; pl. apostrófe
apostrofele
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofele
APOSTRÓFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha. DOOM
apostrófă (imputare) s. f., g.-d. art. apostrófei; pl. apostrófe
apostrofelor
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofelor
APOSTRÓFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha. DOOM
apostrófă (imputare) s. f., g.-d. art. apostrófei; pl. apostrófe
apostrofez
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofeze
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofezi
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostroful
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofului
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofuri
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofurile
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofurilor
APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus. DOOM
apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’
apostrofând
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofînd
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher. DOOM
apostrofá (a ~) vb., ind. prez. 3 apostrofeáză
apostrofări
APOSTROFÁRE, apostrofări, s. f. Acțiunea de a apostrofa și rezultatul ei. – V. apostrofa. DOOM
apostrofáre s. f., g.-d. art. apostrofắrii; pl. apostrofắri
apostrofării
APOSTROFÁRE, apostrofări, s. f. Acțiunea de a apostrofa și rezultatul ei. – V. apostrofa. DOOM
apostrofáre s. f., g.-d. art. apostrofắrii; pl. apostrofắri
apostrofările
APOSTROFÁRE, apostrofări, s. f. Acțiunea de a apostrofa și rezultatul ei. – V. apostrofa. DOOM
apostrofáre s. f., g.-d. art. apostrofắrii; pl. apostrofắri
apostrofărilor
APOSTROFÁRE, apostrofări, s. f. Acțiunea de a apostrofa și rezultatul ei. – V. apostrofa. DOOM
apostrofáre s. f., g.-d. art. apostrofắrii; pl. apostrofắri
aposul
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
aposului
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
apoteca
APOTÉCĂ, apoteci, s. f. (Reg.) Farmacie (2). – Din germ. Apotheke.
apoteci
APOTÉCĂ, apoteci, s. f. (Reg.) Farmacie (2). – Din germ. Apotheke.
apotecie
APOTÉCIU s.n. v. apotecie.
apotecii
APOTÉCĂ, apoteci, s. f. (Reg.) Farmacie (2). – Din germ. Apotheke.
apotecile
APOTÉCĂ, apoteci, s. f. (Reg.) Farmacie (2). – Din germ. Apotheke.
apotecilor
APOTÉCĂ, apoteci, s. f. (Reg.) Farmacie (2). – Din germ. Apotheke.
apoteciu
APOTÉCIU s.n. v. apotecie.
apotema
APOTÉMĂ, apoteme, s. f. Segment de dreaptă care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricăreia dintre laturile sale. ♦ Dreaptă dusă din vârful unei piramide regulate pe mijlocul oricăreia dintre laturile bazei. – Din fr. apothème. DOOM
apotémă s. f., g.-d. art. apotémei; pl. apotéme
apoteme
APOTÉMĂ, apoteme, s. f. Segment de dreaptă care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricăreia dintre laturile sale. ♦ Dreaptă dusă din vârful unei piramide regulate pe mijlocul oricăreia dintre laturile bazei. – Din fr. apothème. DOOM
apotémă s. f., g.-d. art. apotémei; pl. apotéme
apotemei
APOTÉMĂ, apoteme, s. f. Segment de dreaptă care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricăreia dintre laturile sale. ♦ Dreaptă dusă din vârful unei piramide regulate pe mijlocul oricăreia dintre laturile bazei. – Din fr. apothème. DOOM
apotémă s. f., g.-d. art. apotémei; pl. apotéme
apotemele
APOTÉMĂ, apoteme, s. f. Segment de dreaptă care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricăreia dintre laturile sale. ♦ Dreaptă dusă din vârful unei piramide regulate pe mijlocul oricăreia dintre laturile bazei. – Din fr. apothème. DOOM
apotémă s. f., g.-d. art. apotémei; pl. apotéme
apotemelor
APOTÉMĂ, apoteme, s. f. Segment de dreaptă care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricăreia dintre laturile sale. ♦ Dreaptă dusă din vârful unei piramide regulate pe mijlocul oricăreia dintre laturile bazei. – Din fr. apothème. DOOM
apotémă s. f., g.-d. art. apotémei; pl. apotéme
apoteotic
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteotica
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteotice
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteoticei
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteoticele
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteoticelor
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteotici
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteoticii
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteoticilor
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteoticul
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteoticului
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic). DOOM
apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice
apoteoza
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteoza
APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis. DOOM
apoteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteózei; pl. apoteóze
apoteozai
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozam
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozare
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozare
APOTEOZÁRE, apoteozări, s. f. Acțiunea de a apoteoza. [Pr.: -te-o-] – V. apoteoza. DOOM
apoteozáre (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteozắrii; pl. apoteozắri
apoteozare
APOTEOZÁRE, apoteozări, s. f. Acțiunea de a apoteoza; ridicare în slavă, apoteoză. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statua încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa. CARAGIALE, O. II 35. – Pronunțat: -te-o-.
apoteozarea
APOTEOZÁRE, apoteozări, s. f. Acțiunea de a apoteoza. [Pr.: -te-o-] – V. apoteoza. DOOM
apoteozáre (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteozắrii; pl. apoteozắri
apoteozară
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozarăm
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozarăți
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozase
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozasem
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozaseră
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozaserăm
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozaserăți
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozaseși
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozaseți
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozat
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozat
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser.
apoteozau
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozași
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozați
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteoze
APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis. DOOM
apoteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteózei; pl. apoteóze
apoteozează
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozei
APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis. DOOM
apoteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteózei; pl. apoteóze
apoteozele
APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis. DOOM
apoteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteózei; pl. apoteóze
apoteozelor
APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis. DOOM
apoteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteózei; pl. apoteóze
apoteozez
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozeze
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozezi
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozând
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozînd
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser. DOOM
apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză
apoteozări
APOTEOZÁRE, apoteozări, s. f. Acțiunea de a apoteoza. [Pr.: -te-o-] – V. apoteoza. DOOM
apoteozáre (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteozắrii; pl. apoteozắri
apoteozării
APOTEOZÁRE, apoteozări, s. f. Acțiunea de a apoteoza. [Pr.: -te-o-] – V. apoteoza. DOOM
apoteozáre (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteozắrii; pl. apoteozắri
apoteozările
APOTEOZÁRE, apoteozări, s. f. Acțiunea de a apoteoza. [Pr.: -te-o-] – V. apoteoza. DOOM
apoteozáre (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteozắrii; pl. apoteozắri
apoteozărilor
APOTEOZÁRE, apoteozări, s. f. Acțiunea de a apoteoza. [Pr.: -te-o-] – V. apoteoza. DOOM
apoteozáre (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteozắrii; pl. apoteozắri
apotropaic
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropaica
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropaice
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropaicei
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropaicele
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropaicelor
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropaici
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropaicii
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropaicilor
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropaicul
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropaicului
APOTROPÁIC, -Ă, apotropaici, -ce, adj. Referitor la talismane, care ține de talismane. – Din fr. apotropaïque.
apotropee
APOTROPÉU s.n. Talisman sau orice mijloc inspirat de superstiție pentru îndepărtarea relelor. [Pl. -ee (pron. -pe-e), -euri. / < gr. apotropaion].
apotropeele
APOTROPÉU s.n. Talisman sau orice mijloc inspirat de superstiție pentru îndepărtarea relelor. [Pl. -ee (pron. -pe-e), -euri. / < gr. apotropaion].
apotropeelor
APOTROPÉU s.n. Talisman sau orice mijloc inspirat de superstiție pentru îndepărtarea relelor. [Pl. -ee (pron. -pe-e), -euri. / < gr. apotropaion].
apotropeu
APOTROPÉU s.n. Talisman sau orice mijloc inspirat de superstiție pentru îndepărtarea relelor. [Pl. -ee (pron. -pe-e), -euri. / < gr. apotropaion].
apotropeu
APOTROPÉU s.n. Talisman sau orice mijloc inspirat de superstiție pentru îndepărtarea relelor. [Pl. -ee (pron. -pe-e), -euri. / < gr. apotropaion].
apotropeul
APOTROPÉU s.n. Talisman sau orice mijloc inspirat de superstiție pentru îndepărtarea relelor. [Pl. -ee (pron. -pe-e), -euri. / < gr. apotropaion].
apotropeului
APOTROPÉU s.n. Talisman sau orice mijloc inspirat de superstiție pentru îndepărtarea relelor. [Pl. -ee (pron. -pe-e), -euri. / < gr. apotropaion].
apozi
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apozii
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apozilor
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode. DOOM
apód adj. m., pl. apózi; f. apódă, pl. apóde
apozitiv
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apozitiva
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apozitive
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apozitivei
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apozitivele
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apozitivelor
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apozitivi
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apozitivii
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apozitivilor
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apozitivul
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apozitivului
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif. DOOM
apozitív adj. m., pl. apozitívi; f. apozitívă, pl. apozitíve
apoziția
APOZÍȚIE, apoziții, s. f. 1. (Gram.) Atribut, de obicei substantiv, care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ). 2. (Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei. – Din fr. apposition, lat. appositio, -onis. DOOM
apozíție (-ți-e) s. f., art. apozíția (-ți-a), g.-d. art. apozíției; pl. apozíții, art. apozíțiile (-ți-i-)
apoziție
APOZÍȚIE, apoziții, s. f. 1. (Gram.) Atribut, de obicei substantiv, care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ). 2. (Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei. – Din fr. apposition, lat. appositio, -onis. DOOM
apozíție (-ți-e) s. f., art. apozíția (-ți-a), g.-d. art. apozíției; pl. apozíții, art. apozíțiile (-ți-i-)
apoziției
APOZÍȚIE, apoziții, s. f. 1. (Gram.) Atribut, de obicei substantiv, care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ). 2. (Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei. – Din fr. apposition, lat. appositio, -onis. DOOM
apozíție (-ți-e) s. f., art. apozíția (-ți-a), g.-d. art. apozíției; pl. apozíții, art. apozíțiile (-ți-i-)
apoziții
APOZÍȚIE, apoziții, s. f. 1. (Gram.) Atribut, de obicei substantiv, care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ). 2. (Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei. – Din fr. apposition, lat. appositio, -onis. DOOM
apozíție (-ți-e) s. f., art. apozíția (-ți-a), g.-d. art. apozíției; pl. apozíții, art. apozíțiile (-ți-i-)
apozițiile
APOZÍȚIE, apoziții, s. f. 1. (Gram.) Atribut, de obicei substantiv, care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ). 2. (Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei. – Din fr. apposition, lat. appositio, -onis. DOOM
apozíție (-ți-e) s. f., art. apozíția (-ți-a), g.-d. art. apozíției; pl. apozíții, art. apozíțiile (-ți-i-)
apozițiilor
APOZÍȚIE, apoziții, s. f. 1. (Gram.) Atribut, de obicei substantiv, care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ). 2. (Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei. – Din fr. apposition, lat. appositio, -onis. DOOM
apozíție (-ți-e) s. f., art. apozíția (-ți-a), g.-d. art. apozíției; pl. apozíții, art. apozíțiile (-ți-i-)
apozițional
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apoziționala
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apoziționale
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apoziționalei
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apoziționalele
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apoziționalelor
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apoziționali
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apoziționalii
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apoziționalilor
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apoziționalul
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apoziționalului
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
apozițiune
APOZIȚIÚNE s.f. v. apoziție.
apoși
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
apoșii
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
apoșilor
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus. DOOM
após adj. m., pl. apóși; f. apoásă, pl. apoáse
appassionato
APPASSIONÁTO adv. (Indică modul de executare a unei compoziții muzicale) Cu pasiune, plin de însuflețire. – Cuv. it. DOOM
!appassionáto (it.) (-sio-) adv.
applanatum
babíță (-țe), s. f. – 1. Pelican (Pelecanus onocrotalus). – 2. Ciupercă din care se prepară iasca (Fomes igniarius). – 3. Ferăstrău. – 4. Pîntece, burtă. – 5. Diaree la copii. Sl. babica, dim. de la baba, cf. babă, babcă (Cihac; DAR). Pentru diferitele accepții din rom., cf. bg., pol., rus. baba „pelican”, rus. babica „ciupercă”, bg. babica, babek „pîntece”. Baghiță „pîntece”, pe care Damé îl menționează ca cuvînt diferit, este var. mold. cu palatalizare normală.
apranti
APRANTÍ s.m. (Franțuzism) Cel care învață o meserie; ucenic. [< fr. apprenti].
apraxia
APRAXÍE, apraxii, s. f. (Med.) Lipsă de coordonare în mișcări cauzată de leziuni ale creierului. – Din fr. apraxie. DOOM
apraxíe (a-pra-) s. f., art. apraxía, g.-d. apraxíi, art. apraxíei
apraxic
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxica
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxice
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxicei
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxicele
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxicelor
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxici
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxicii
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxicilor
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxicul
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxicului
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
apraxie
APRAXÍE, apraxii, s. f. (Med.) Lipsă de coordonare în mișcări cauzată de leziuni ale creierului. – Din fr. apraxie. DOOM
apraxíe (a-pra-) s. f., art. apraxía, g.-d. apraxíi, art. apraxíei
apraxiei
APRAXÍE, apraxii, s. f. (Med.) Lipsă de coordonare în mișcări cauzată de leziuni ale creierului. – Din fr. apraxie. DOOM
apraxíe (a-pra-) s. f., art. apraxía, g.-d. apraxíi, art. apraxíei
apraxii
APRAXÍE, apraxii, s. f. (Med.) Lipsă de coordonare în mișcări cauzată de leziuni ale creierului. – Din fr. apraxie. DOOM
apraxíe (a-pra-) s. f., art. apraxía, g.-d. apraxíi, art. apraxíei
apraxiile
APRAXÍE, apraxii, s. f. (Med.) Lipsă de coordonare în mișcări cauzată de leziuni ale creierului. – Din fr. apraxie. DOOM
apraxíe (a-pra-) s. f., art. apraxía, g.-d. apraxíi, art. apraxíei
apraxiilor
APRAXÍE, apraxii, s. f. (Med.) Lipsă de coordonare în mișcări cauzată de leziuni ale creierului. – Din fr. apraxie. DOOM
apraxíe (a-pra-) s. f., art. apraxía, g.-d. apraxíi, art. apraxíei
aprecație
APRECÁȚIE s.f. (Lit.) Formulă de încheiere. [Gen. -iei. / < lat. apprecatio < apprecor – a ruga]. DOOM
aprecáție (a-pre-, -ți-e) s. f., art. aprecáția (-ți-a), g.-d. aprecáții, art. aprecáției
aprecia
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciabil
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciabila
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciabile
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciabilei
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciabilele
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciabilelor
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciabili
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciabilii
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciabililor
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciabilul
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciabilului
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable. DOOM
apreciábil (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciábili; f. apreciábilă, pl. apreciábile
apreciai
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciam
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciare
APRECIÁRE s.f. v. apreciere.
apreciară
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciarăm
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciarăți
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciase
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciasem
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciaseră
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciaserăm
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciaserăți
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciaseși
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciaseți
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciat
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciat
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciata
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciate
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciatei
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciatele
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciatelor
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciativ
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciativa
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciative
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciativei
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciativele
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciativelor
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciativi
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciativii
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciativilor
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciativul
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciativului
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif. DOOM
apreciatív (a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciatívi; f. apreciatívă, pl. apreciatíve
apreciatoare
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatoare
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatoarea
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatoarea
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatoarei
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatoarei
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatoarele
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatoarele
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatoarelor
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatoarelor
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciator
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciator
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatori
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatori
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatorii
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatorii
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatorilor
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatorilor
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatorul
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatorul
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatorului
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatorului
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur. DOOM
apreciatór (rar) (a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. apreciatoáre
apreciatul
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciatului
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciau
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciază
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciași
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciați
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciați
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciație
APRECIÁȚIE s.f. (Rar) Apreciere. [Gen. -iei, var. apreciațiune s.f. / < fr. appréciation].
apreciații
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciaților
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
apreciațiune
APRECIAȚIÚNE s.f. v. apreciație.
aprecie
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciem
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciere
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciere
APRECIÉRE, aprecieri, s. f. Acțiunea de a aprecia și rezultatul ei. ◊ Expr. A lăsa (ceva) la aprecierea cuiva = a lăsa pe cineva să chibzuiască și să hotărască singur (într-o problemă). [Pr.: -ci-e-] – V. aprecia. DOOM
apreciére (a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. apreciérii; pl. apreciéri
aprecierea
APRECIÉRE, aprecieri, s. f. Acțiunea de a aprecia și rezultatul ei. ◊ Expr. A lăsa (ceva) la aprecierea cuiva = a lăsa pe cineva să chibzuiască și să hotărască singur (într-o problemă). [Pr.: -ci-e-] – V. aprecia. DOOM
apreciére (a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. apreciérii; pl. apreciéri
aprecieri
APRECIÉRE, aprecieri, s. f. Acțiunea de a aprecia și rezultatul ei. ◊ Expr. A lăsa (ceva) la aprecierea cuiva = a lăsa pe cineva să chibzuiască și să hotărască singur (într-o problemă). [Pr.: -ci-e-] – V. aprecia. DOOM
apreciére (a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. apreciérii; pl. apreciéri
aprecierii
APRECIÉRE, aprecieri, s. f. Acțiunea de a aprecia și rezultatul ei. ◊ Expr. A lăsa (ceva) la aprecierea cuiva = a lăsa pe cineva să chibzuiască și să hotărască singur (într-o problemă). [Pr.: -ci-e-] – V. aprecia. DOOM
apreciére (a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. apreciérii; pl. apreciéri
aprecierile
APRECIÉRE, aprecieri, s. f. Acțiunea de a aprecia și rezultatul ei. ◊ Expr. A lăsa (ceva) la aprecierea cuiva = a lăsa pe cineva să chibzuiască și să hotărască singur (într-o problemă). [Pr.: -ci-e-] – V. aprecia. DOOM
apreciére (a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. apreciérii; pl. apreciéri
aprecierilor
APRECIÉRE, aprecieri, s. f. Acțiunea de a aprecia și rezultatul ei. ◊ Expr. A lăsa (ceva) la aprecierea cuiva = a lăsa pe cineva să chibzuiască și să hotărască singur (într-o problemă). [Pr.: -ci-e-] – V. aprecia. DOOM
apreciére (a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. apreciérii; pl. apreciéri
apreciez
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
aprecieze
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciezi
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
apreciind
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a-] – Din fr. apprécier. DOOM
apreciá (a ~) (a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 3 apreciáză, 1 pl. apreciém (-ci-em); conj. prez. 3 să apreciéze; ger. apreciínd (-ci-ind)
aprehensie
APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Livr.) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol). [Pr.: -si-u-] – Din fr. appréhension, lat. apprehensio, -onis.
aprehensiune
APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Livr.) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol). [Pr.: -si-u-] – Din fr. appréhension, lat. apprehensio, -onis. DOOM
aprehensiúne (livr.) (a-pre-, -si-u-) s. f., g.-d. art. aprehensiúnii; pl. aprehensiúni
aprehensiunea
APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Livr.) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol). [Pr.: -si-u-] – Din fr. appréhension, lat. apprehensio, -onis. DOOM
aprehensiúne (livr.) (a-pre-, -si-u-) s. f., g.-d. art. aprehensiúnii; pl. aprehensiúni
aprehensiuni
APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Livr.) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol). [Pr.: -si-u-] – Din fr. appréhension, lat. apprehensio, -onis. DOOM
aprehensiúne (livr.) (a-pre-, -si-u-) s. f., g.-d. art. aprehensiúnii; pl. aprehensiúni
aprehensiunii
APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Livr.) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol). [Pr.: -si-u-] – Din fr. appréhension, lat. apprehensio, -onis. DOOM
aprehensiúne (livr.) (a-pre-, -si-u-) s. f., g.-d. art. aprehensiúnii; pl. aprehensiúni
aprehensiunile
APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Livr.) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol). [Pr.: -si-u-] – Din fr. appréhension, lat. apprehensio, -onis. DOOM
aprehensiúne (livr.) (a-pre-, -si-u-) s. f., g.-d. art. aprehensiúnii; pl. aprehensiúni
aprehensiunilor
APREHENSIÚNE, aprehensiuni, s. f. (Livr.) Teamă vagă, frică nedeslușită (cauzată de eventualitatea apariției unui pericol). [Pr.: -si-u-] – Din fr. appréhension, lat. apprehensio, -onis. DOOM
aprehensiúne (livr.) (a-pre-, -si-u-) s. f., g.-d. art. aprehensiúnii; pl. aprehensiúni
aprehensiv
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
aprehensiva
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
aprehensive
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
aprehensivei
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
aprehensivele
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
aprehensivelor
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
aprehensivi
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
aprehensivii
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
aprehensivilor
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
aprehensivul
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
aprehensivului
APREHENSÍV, -Ă, aprehensivi, -e, adj. (Livr.) Care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune. – Din fr. appréhensif. DOOM
aprehensív (livr.) (a-pre-) adj. m., pl. aprehensívi; f. aprehensívă, pl. aprehensíve
apreschi
APRESCHÍ, apreschiuri, s. n. Gheată călduroasă de iarnă care se încalță după schiat. – Din fr. après-ski. DOOM
*apreschí (a-pres-chi/-pre-schi) s. n., pl. apreschíuri
apret
APRÉT, apreturi, s. n. 1. Substanță cu care se tratează țesăturile sau fibrele textile pentru a le da asprime, rigiditate, luciu, pentru a le face impermeabile, neșifonabile etc; scrobeală. 2. Substanță care se aplică pe suprafața pieilor în timpul operației de finisare a tăbăcirii, în vederea formării unui strat de protecție și de lustru. 3. Faptul de a fi apretat. – Din fr. apprêt. DOOM
aprét (a-pret) s. n., (sorturi) pl. apréturi
apreta
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretai
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretam
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretare
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretare
APRETÁRE, apretări, s. f. Acțiunea de a apreta și rezultatul ei; scrobire. – V. apreta. DOOM
apretáre (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretắrii; pl. apretắri
apretarea
APRETÁRE, apretări, s. f. Acțiunea de a apreta și rezultatul ei; scrobire. – V. apreta. DOOM
apretáre (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretắrii; pl. apretắri
apretară
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretarăm
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretarăți
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretase
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretasem
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretaseră
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretaserăm
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretaserăți
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretaseși
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretaseți
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretat
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretat
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretata
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretate
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretatei
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretatele
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretatelor
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretatul
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretatului
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretau
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretași
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretați
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretați
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretații
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretaților
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
apretează
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretez
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apreteze
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretezi
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretoare
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretoarea
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretoarei
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretoarele
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretoarelor
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretor
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretori
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretorii
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretorilor
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretorul
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretorului
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur. DOOM
apretór (a-pre-) s. m., pl. apretóri
apretul
APRÉT, apreturi, s. n. 1. Substanță cu care se tratează țesăturile sau fibrele textile pentru a le da asprime, rigiditate, luciu, pentru a le face impermeabile, neșifonabile etc; scrobeală. 2. Substanță care se aplică pe suprafața pieilor în timpul operației de finisare a tăbăcirii, în vederea formării unui strat de protecție și de lustru. 3. Faptul de a fi apretat. – Din fr. apprêt. DOOM
aprét (a-pret) s. n., (sorturi) pl. apréturi
apretului
APRÉT, apreturi, s. n. 1. Substanță cu care se tratează țesăturile sau fibrele textile pentru a le da asprime, rigiditate, luciu, pentru a le face impermeabile, neșifonabile etc; scrobeală. 2. Substanță care se aplică pe suprafața pieilor în timpul operației de finisare a tăbăcirii, în vederea formării unui strat de protecție și de lustru. 3. Faptul de a fi apretat. – Din fr. apprêt. DOOM
aprét (a-pret) s. n., (sorturi) pl. apréturi
apretura
APRETÚRĂ, apreturi, s. f. 1. Apretare; p. ext. totalitatea operațiilor (fierbere, înălbire, călcat, apretare etc.) la care este supus un material textil în vederea finisării lui. 2. (Concr.) Întreprindere, local, instalație în care se efectuează apretura (1). – Din germ. Appretur, fr. apprêture. DOOM
apretúră (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretúrii; pl. apretúri
apreturi
APRÉT, apreturi, s. n. 1. Substanță cu care se tratează țesăturile sau fibrele textile pentru a le da asprime, rigiditate, luciu, pentru a le face impermeabile, neșifonabile etc; scrobeală. 2. Substanță care se aplică pe suprafața pieilor în timpul operației de finisare a tăbăcirii, în vederea formării unui strat de protecție și de lustru. 3. Faptul de a fi apretat. – Din fr. apprêt. DOOM
aprét (a-pret) s. n., (sorturi) pl. apréturi
apreturi
APRETÚRĂ, apreturi, s. f. 1. Apretare; p. ext. totalitatea operațiilor (fierbere, înălbire, călcat, apretare etc.) la care este supus un material textil în vederea finisării lui. 2. (Concr.) Întreprindere, local, instalație în care se efectuează apretura (1). – Din germ. Appretur, fr. apprêture. DOOM
apretúră (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretúrii; pl. apretúri
apreturii
APRETÚRĂ, apreturi, s. f. 1. Apretare; p. ext. totalitatea operațiilor (fierbere, înălbire, călcat, apretare etc.) la care este supus un material textil în vederea finisării lui. 2. (Concr.) Întreprindere, local, instalație în care se efectuează apretura (1). – Din germ. Appretur, fr. apprêture. DOOM
apretúră (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretúrii; pl. apretúri
apreturile
APRÉT, apreturi, s. n. 1. Substanță cu care se tratează țesăturile sau fibrele textile pentru a le da asprime, rigiditate, luciu, pentru a le face impermeabile, neșifonabile etc; scrobeală. 2. Substanță care se aplică pe suprafața pieilor în timpul operației de finisare a tăbăcirii, în vederea formării unui strat de protecție și de lustru. 3. Faptul de a fi apretat. – Din fr. apprêt. DOOM
aprét (a-pret) s. n., (sorturi) pl. apréturi
apreturile
APRETÚRĂ, apreturi, s. f. 1. Apretare; p. ext. totalitatea operațiilor (fierbere, înălbire, călcat, apretare etc.) la care este supus un material textil în vederea finisării lui. 2. (Concr.) Întreprindere, local, instalație în care se efectuează apretura (1). – Din germ. Appretur, fr. apprêture. DOOM
apretúră (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretúrii; pl. apretúri
apreturilor
APRÉT, apreturi, s. n. 1. Substanță cu care se tratează țesăturile sau fibrele textile pentru a le da asprime, rigiditate, luciu, pentru a le face impermeabile, neșifonabile etc; scrobeală. 2. Substanță care se aplică pe suprafața pieilor în timpul operației de finisare a tăbăcirii, în vederea formării unui strat de protecție și de lustru. 3. Faptul de a fi apretat. – Din fr. apprêt. DOOM
aprét (a-pret) s. n., (sorturi) pl. apréturi
apreturilor
APRETÚRĂ, apreturi, s. f. 1. Apretare; p. ext. totalitatea operațiilor (fierbere, înălbire, călcat, apretare etc.) la care este supus un material textil în vederea finisării lui. 2. (Concr.) Întreprindere, local, instalație în care se efectuează apretura (1). – Din germ. Appretur, fr. apprêture. DOOM
apretúră (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretúrii; pl. apretúri
apretând
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretînd
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu un apret; a scrobi. – Din fr. apprêter. DOOM
apretá (a ~) (a-pre-) vb., ind. prez. 3 apreteáză
apretări
APRETÁRE, apretări, s. f. Acțiunea de a apreta și rezultatul ei; scrobire. – V. apreta. DOOM
apretáre (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretắrii; pl. apretắri
apretării
APRETÁRE, apretări, s. f. Acțiunea de a apreta și rezultatul ei; scrobire. – V. apreta. DOOM
apretáre (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretắrii; pl. apretắri
apretările
APRETÁRE, apretări, s. f. Acțiunea de a apreta și rezultatul ei; scrobire. – V. apreta. DOOM
apretáre (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretắrii; pl. apretắri
apretărilor
APRETÁRE, apretări, s. f. Acțiunea de a apreta și rezultatul ei; scrobire. – V. apreta. DOOM
apretáre (a-pre-) s. f., g.-d. art. apretắrii; pl. apretắri
aprețui
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuia
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiai
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiam
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiască
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiau
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiați
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiesc
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiește
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiești
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuii
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuim
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuind
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuire
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuire
APREȚUÍRE, aprețuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a aprețui. – V. aprețui. DOOM
aprețuíre (înv.) (a-pre-) s. f., g.-d. art. aprețuírii; pl. aprețuíri
aprețuirea
APREȚUÍRE, aprețuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a aprețui. – V. aprețui. DOOM
aprețuíre (înv.) (a-pre-) s. f., g.-d. art. aprețuírii; pl. aprețuíri
aprețuiri
APREȚUÍRE, aprețuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a aprețui. – V. aprețui. DOOM
aprețuíre (înv.) (a-pre-) s. f., g.-d. art. aprețuírii; pl. aprețuíri
aprețuirii
APREȚUÍRE, aprețuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a aprețui. – V. aprețui. DOOM
aprețuíre (înv.) (a-pre-) s. f., g.-d. art. aprețuírii; pl. aprețuíri
aprețuirile
APREȚUÍRE, aprețuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a aprețui. – V. aprețui. DOOM
aprețuíre (înv.) (a-pre-) s. f., g.-d. art. aprețuírii; pl. aprețuíri
aprețuirilor
APREȚUÍRE, aprețuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a aprețui. – V. aprețui. DOOM
aprețuíre (înv.) (a-pre-) s. f., g.-d. art. aprețuírii; pl. aprețuíri
aprețuiră
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuirăm
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuirăți
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuise
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuisem
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiseră
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiserăm
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiserăți
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiseși
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiseți
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuit
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuit
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui).
aprețuiși
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
aprețuiți
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui). DOOM
aprețuí (a ~) (înv.) (a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprețuiésc, imperf. 3 sg. aprețuiá; conj. prez. 3 să aprețuiáscă
apriat
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
apriata
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
apriate
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
apriatei
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
apriatele
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
apriatelor
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
apriatul
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
apriatului
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
apriați
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
apriații
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
apriaților
APRIÁT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec. DOOM
apriát (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriáți; f. apriátă, pl. apriáte
aprig
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
apriga
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
aprige
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
aprigei
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
aprigele
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
aprigelor
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
aprigi
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
aprigii
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
aprigilor
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
aprigul
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
aprigului
ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec. DOOM
áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige
april
APRÍLIE s. m. A patra lună a anului; prier. [Var.: april s. m.] – Din sl. aprilĭ. DOOM
aprílie (a-pri-li-e) s. m., g.-d. lui aprílie; abr. apr.; IV/.04./-04-
aprilie
APRÍLIE s. m. A patra lună a anului; prier. [Var.: april s. m.] – Din sl. aprilĭ. DOOM
aprílie (a-pri-li-e) s. m., g.-d. lui aprílie; abr. apr.; IV/.04./-04-
aprind
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinde
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprindea
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprindeai
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprindeam
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprindeau
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprindeați
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprindem
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprindere
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprindere
APRÍNDERE, aprinderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aprinde și rezultatul ei. ◊ (Pop.) Aprindere de plămâni = congestie pulmonară. 2. Operație prin care începe arderea unui material combustibil în camera de combustie a unui motor. – V. aprinde. DOOM
apríndere (a-prin-) s. f., g.-d. art. aprínderii; pl. aprínderi
aprinderea
APRÍNDERE, aprinderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aprinde și rezultatul ei. ◊ (Pop.) Aprindere de plămâni = congestie pulmonară. 2. Operație prin care începe arderea unui material combustibil în camera de combustie a unui motor. – V. aprinde. DOOM
apríndere (a-prin-) s. f., g.-d. art. aprínderii; pl. aprínderi
aprinderi
APRÍNDERE, aprinderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aprinde și rezultatul ei. ◊ (Pop.) Aprindere de plămâni = congestie pulmonară. 2. Operație prin care începe arderea unui material combustibil în camera de combustie a unui motor. – V. aprinde. DOOM
apríndere (a-prin-) s. f., g.-d. art. aprínderii; pl. aprínderi
aprinderii
APRÍNDERE, aprinderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aprinde și rezultatul ei. ◊ (Pop.) Aprindere de plămâni = congestie pulmonară. 2. Operație prin care începe arderea unui material combustibil în camera de combustie a unui motor. – V. aprinde. DOOM
apríndere (a-prin-) s. f., g.-d. art. aprínderii; pl. aprínderi
aprinderile
APRÍNDERE, aprinderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aprinde și rezultatul ei. ◊ (Pop.) Aprindere de plămâni = congestie pulmonară. 2. Operație prin care începe arderea unui material combustibil în camera de combustie a unui motor. – V. aprinde. DOOM
apríndere (a-prin-) s. f., g.-d. art. aprínderii; pl. aprínderi
aprinderilor
APRÍNDERE, aprinderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aprinde și rezultatul ei. ◊ (Pop.) Aprindere de plămâni = congestie pulmonară. 2. Operație prin care începe arderea unui material combustibil în camera de combustie a unui motor. – V. aprinde. DOOM
apríndere (a-prin-) s. f., g.-d. art. aprínderii; pl. aprínderi
aprindeți
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprindă
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprins
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprins
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
aprins
APRÍNS1 s. n. Faptul de a (se) aprinde. – V. aprinde. DOOM
apríns (a-prins) s. n.
aprinsa
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
aprinse
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinse
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
aprinsei
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinsei
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
aprinsele
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
aprinselor
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
aprinseră
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinserăm
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinserăți
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinsese
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinsesem
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinseseră
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinseserăm
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinseserăți
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinseseși
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinseseți
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinseși
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinsul
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
aprinsului
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
aprinz
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinzi
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinzând
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinzînd
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinză
APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie în cap = a-și crea singur o neplăcere; a o păți cu cineva, a nu putea scăpa de cineva. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui. 4. Tranz. și refl. A face sau a începe să lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși, a se îmbujora (la față). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere. DOOM
aprínde (a ~) (a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aprínd, 1 pl. apríndem, 2 pl. apríndeți, perf. s. 1 sg. aprinséi, 1 pl. aprínserăm; conj. prez. 3 să apríndă; imper. 2 sg. aprínde; ger. aprinzấnd; part. apríns
aprinzătoare
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinzătoarea
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinzătoarele
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinzătoarelor
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinzător
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinzători
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinzătorii
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinzătorile
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinzătorilor
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinzătorul
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinzătorului
APRINZĂTÓR, aprinzătoare, s. n. Dispozitiv care produce aprinderea unui combustibil, a fitilului unei încărcături explozive, reaprinderea unei lămpi de siguranță din mine etc. [Var.: aprinzătoáre s. f.] – Aprinde + suf. -ător. DOOM
aprinzătór (dispozitiv) (a-prin-) s. n., pl. aprinzătoáre
aprinși
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
aprinșii
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
aprinșilor
APRÍNS2, -Ă, aprinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde. 2. (Despre o sursă de lumină) Care luminează. ♦ Fig. Strălucitor. Ochi aprinși. 3. Încins2, înfierbântat; ars. 4. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Pasionat, înflăcărat. ♦ Îmbujorat, roșu (la față). ♦ (Despre culori) Puternic, violent; p. ext. (despre obiecte) de o culoare vie. 5. (Despre fân, cereale etc.) Încins2; alterat. – V. aprinde.
apriori
APRIÓRI adv. (În opoziție cu aposteriori) În mod aprioric. N-avem nici un motiv să negăm apriori, împotriva indicațiilor experienței, existența unor «substanțe cvasimateriale», deosebindu-se de materia obișnuită (atomii și eterul). LENIN, MAT. EMP. 311. – Pronunțat: -pri-o-.
aprioric
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
apriorica
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
apriorice
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
aprioricei
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
aprioricele
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
aprioricelor
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
apriorici
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
aprioricii
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
aprioricilor
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
aprioricul
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
aprioricului
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch. DOOM
aprióric (a-pri-o-) adj. m., pl. apriórici; f. apriórică, pl. apriórice
apriorism
APRIORÍSM s. n. Concepție opusă empirismului, care afirmă existența ideilor înnăscute și caracterul independent de experiență al cunoașterii. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. Apriorismus, fr. apriorisme. DOOM
apriorísm (a-pri-o-) s. n.
apriorismul
APRIORÍSM s. n. Concepție opusă empirismului, care afirmă existența ideilor înnăscute și caracterul independent de experiență al cunoașterii. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. Apriorismus, fr. apriorisme. DOOM
apriorísm (a-pri-o-) s. n.
apriorismului
APRIORÍSM s. n. Concepție opusă empirismului, care afirmă existența ideilor înnăscute și caracterul independent de experiență al cunoașterii. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. Apriorismus, fr. apriorisme. DOOM
apriorísm (a-pri-o-) s. n.
apriorist
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
apriorist
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
apriorista
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
apriorista
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioriste
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioriste
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioristei
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioristei
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioristele
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioristele
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioristelor
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioristelor
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioristul
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioristul
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioristului
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioristului
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioritate
APRIORITÁTE s. f. Caracter aprioric. [Pr.: -pri-o-] – Din fr. apriorité.
aprioriști
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioriști
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioriștii
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioriștii
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioriștilor
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aprioriștilor
APRIORÍST, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care gândește apriori. [< fr. aprioriste].
aproape
APROÁPE adv., s. m. art. I. Adv. 1. La o distanță mică în spațiu de cineva sau de ceva; în preajmă, în vecinătate. Gara este aproape. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) de aproape = a cunoaște (pe cineva) foarte bine. 2. La un interval mic de timp (în viitor sau în trecut) față de prezent. Vara este aproape. ◊ Aproape de... = cu puțin timp înainte de... Aproape de sfârșitul anului. 3. Cam, mai, aproximativ. N-a mâncat aproape nimic. ♦ Gata, mai-mai, cât pe ce. Aproape să-l prindă. II. S. m. art. Orice om (în raport cu altul, considerat apropiat); semen1. Aproapele nostru. - Lat. ad-prope. DOOM
aproápele (a-proa-) s. m. art.
aproapele
APROÁPE adv., s. m. art. I. Adv. 1. La o distanță mică în spațiu de cineva sau de ceva; în preajmă, în vecinătate. Gara este aproape. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) de aproape = a cunoaște (pe cineva) foarte bine. 2. La un interval mic de timp (în viitor sau în trecut) față de prezent. Vara este aproape. ◊ Aproape de... = cu puțin timp înainte de... Aproape de sfârșitul anului. 3. Cam, mai, aproximativ. N-a mâncat aproape nimic. ♦ Gata, mai-mai, cât pe ce. Aproape să-l prindă. II. S. m. art. Orice om (în raport cu altul, considerat apropiat); semen1. Aproapele nostru. - Lat. ad-prope. DOOM
aproápele (a-proa-) s. m. art.
aproapelui
APROÁPE adv., s. m. art. I. Adv. 1. La o distanță mică în spațiu de cineva sau de ceva; în preajmă, în vecinătate. Gara este aproape. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) de aproape = a cunoaște (pe cineva) foarte bine. 2. La un interval mic de timp (în viitor sau în trecut) față de prezent. Vara este aproape. ◊ Aproape de... = cu puțin timp înainte de... Aproape de sfârșitul anului. 3. Cam, mai, aproximativ. N-a mâncat aproape nimic. ♦ Gata, mai-mai, cât pe ce. Aproape să-l prindă. II. S. m. art. Orice om (în raport cu altul, considerat apropiat); semen1. Aproapele nostru. - Lat. ad-prope. DOOM
aproápele (a-proa-) s. m. art.
aprob
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aproba
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobai
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobam
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobare
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobare
APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba. DOOM
aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắri
aprobarea
APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba. DOOM
aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắri
aprobară
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobarăm
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobarăți
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobase
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobasem
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobaseră
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobaserăm
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobaserăți
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobaseși
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobaseți
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobat
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobativ
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobativa
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobative
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobativei
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobativele
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobativelor
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobativi
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobativii
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobativilor
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobativul
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobativului
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus. DOOM
aprobatív (a-pro-) adj. m, pl. aprobatívi; f. aprobatívă, pl. aprobatíve
aprobatoare
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobatoarea
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobatoarei
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobatoarele
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobatoarelor
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobator
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobatori
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobatorii
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobatorilor
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobatorul
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobatorului
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator. DOOM
aprobatór (a-pro-) adj. m., pl. aprobatóri; f. sg. și pl. aprobatoáre
aprobau
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobași
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobați
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobe
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobi
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobând
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobînd
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. DOOM
aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă
aprobări
APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba. DOOM
aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắri
aprobării
APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba. DOOM
aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắri
aprobările
APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba. DOOM
aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắri
aprobărilor
APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba. DOOM
aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắri
aproctie
APROCTÍE s.f. Anomalie congenitală constând din închiderea anusului. [< fr. aproctie, cf. gr. a – fără, proktos – anus].
aprod
APRÓD, aprozi, s. m. 1. Dregător al curții domnești în Moldova și Țara Românească, cu atribuții (administrative, fiscale, juridice) variate. 2. Fecior de boier care slujea la curtea domnească. 3. Slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții. – Din magh. apród „paj, ucenic”. DOOM
apród (a-prod) s. m., pl. aprózi
aprodul
APRÓD, aprozi, s. m. 1. Dregător al curții domnești în Moldova și Țara Românească, cu atribuții (administrative, fiscale, juridice) variate. 2. Fecior de boier care slujea la curtea domnească. 3. Slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții. – Din magh. apród „paj, ucenic”. DOOM
apród (a-prod) s. m., pl. aprózi
aprodului
APRÓD, aprozi, s. m. 1. Dregător al curții domnești în Moldova și Țara Românească, cu atribuții (administrative, fiscale, juridice) variate. 2. Fecior de boier care slujea la curtea domnească. 3. Slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții. – Din magh. apród „paj, ucenic”. DOOM
apród (a-prod) s. m., pl. aprózi
aprofunda
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundai
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundam
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundare
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundare
APROFUNDÁRE, aprofundări, s. f. Acțiunea de a aprofunda. – V. aprofunda. DOOM
aprofundáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprofundắrii; pl. aprofundắri
aprofundarea
APROFUNDÁRE, aprofundări, s. f. Acțiunea de a aprofunda. – V. aprofunda. DOOM
aprofundáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprofundắrii; pl. aprofundắri
aprofundară
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundarăm
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundarăți
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundase
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundasem
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundaseră
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundaserăm
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundaserăți
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundaseși
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundaseți
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundat
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundat
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundata
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundate
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundatei
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundatele
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundatelor
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundatul
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundatului
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundau
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundași
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundați
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundați
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundații
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundaților
APROFUNDÁT, -Ă, aprofundați, -te, adj. Cercetat în amănunt; care reprezintă rezultatul unei cercetări profunde. – V. aprofunda.
aprofundează
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundez
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundeze
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundezi
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundând
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundînd
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir. DOOM
aprofundá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprofundeáză
aprofundări
APROFUNDÁRE, aprofundări, s. f. Acțiunea de a aprofunda. – V. aprofunda. DOOM
aprofundáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprofundắrii; pl. aprofundắri
aprofundării
APROFUNDÁRE, aprofundări, s. f. Acțiunea de a aprofunda. – V. aprofunda. DOOM
aprofundáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprofundắrii; pl. aprofundắri
aprofundările
APROFUNDÁRE, aprofundări, s. f. Acțiunea de a aprofunda. – V. aprofunda. DOOM
aprofundáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprofundắrii; pl. aprofundắri
aprofundărilor
APROFUNDÁRE, aprofundări, s. f. Acțiunea de a aprofunda. – V. aprofunda. DOOM
aprofundáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprofundắrii; pl. aprofundắri
apropia
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiai
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiam
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiară
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiarăm
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiarăți
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiase
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiasem
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiaseră
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiaserăm
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiaserăți
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiaseși
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiaseți
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiat
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiat
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropiata
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropiate
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropiatei
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropiatele
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropiatelor
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropiatul
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropiatului
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropiau
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiași
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiați
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiați
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropiații
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropiaților
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia. DOOM
*Oriéntul Apropiát (-ri-en-, A-pro-pi-at) s. propriu n.
apropie
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiem
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiere
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiere
APROPIÉRE, apropieri, s. f. Acțiunea de a (se) apropia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. (Local) În apropiere = aproape, în vecinătate. Prin apropiere = undeva aproape. Din apropiere = de undeva de aproape. [Pr.: -pi-e-] – V. apropia. DOOM
apropiére (acțiunea de a (se) apropia, proximitate) (a-pro-pi-e-) s. f., g.-d. art. apropiérii; pl. apropiéri
apropierea
APROPIÉRE, apropieri, s. f. Acțiunea de a (se) apropia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. (Local) În apropiere = aproape, în vecinătate. Prin apropiere = undeva aproape. Din apropiere = de undeva de aproape. [Pr.: -pi-e-] – V. apropia. DOOM
apropiére (acțiunea de a (se) apropia, proximitate) (a-pro-pi-e-) s. f., g.-d. art. apropiérii; pl. apropiéri
apropieri
APROPIÉRE, apropieri, s. f. Acțiunea de a (se) apropia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. (Local) În apropiere = aproape, în vecinătate. Prin apropiere = undeva aproape. Din apropiere = de undeva de aproape. [Pr.: -pi-e-] – V. apropia. DOOM
apropiére (acțiunea de a (se) apropia, proximitate) (a-pro-pi-e-) s. f., g.-d. art. apropiérii; pl. apropiéri
apropierii
APROPIÉRE, apropieri, s. f. Acțiunea de a (se) apropia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. (Local) În apropiere = aproape, în vecinătate. Prin apropiere = undeva aproape. Din apropiere = de undeva de aproape. [Pr.: -pi-e-] – V. apropia. DOOM
apropiére (acțiunea de a (se) apropia, proximitate) (a-pro-pi-e-) s. f., g.-d. art. apropiérii; pl. apropiéri
apropierile
APROPIÉRE, apropieri, s. f. Acțiunea de a (se) apropia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. (Local) În apropiere = aproape, în vecinătate. Prin apropiere = undeva aproape. Din apropiere = de undeva de aproape. [Pr.: -pi-e-] – V. apropia. DOOM
apropiére (acțiunea de a (se) apropia, proximitate) (a-pro-pi-e-) s. f., g.-d. art. apropiérii; pl. apropiéri
apropierilor
APROPIÉRE, apropieri, s. f. Acțiunea de a (se) apropia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. (Local) În apropiere = aproape, în vecinătate. Prin apropiere = undeva aproape. Din apropiere = de undeva de aproape. [Pr.: -pi-e-] – V. apropia. DOOM
apropiére (acțiunea de a (se) apropia, proximitate) (a-pro-pi-e-) s. f., g.-d. art. apropiérii; pl. apropiéri
apropietură
APROPIETÚRĂ, apropieturi, s. f. (Rar) Loc de întâlnire, de apropiere a unor lucruri. – Din apropia + suf. -(ă)tură.
apropii
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropiind
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu le putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a-] – Lat. appropiare. DOOM
apropiá (a ~) (a duce/ajunge aproape) (a-pro-pi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. aprópii, 3 aprópie (-pi-e), 1 pl. apropiém; perf. s. 3 sg. apropié; conj. prez. 1 și 2 sg. să aprópii, 3 să aprópie, 1 pl. să apropiém; ger. apropiínd (-pi-ind)
apropo
APROPÓ, (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos. DOOM
apropó2/apropóu (a-pro-) s. n., art. apropóul; pl. apropóuri
apropou
APROPÓ, (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos. DOOM
apropó2/apropóu (a-pro-) s. n., art. apropóul; pl. apropóuri
apropoul
APROPÓ, (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos. DOOM
apropó2/apropóu (a-pro-) s. n., art. apropóul; pl. apropóuri
apropoului
APROPÓ, (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos. DOOM
apropó2/apropóu (a-pro-) s. n., art. apropóul; pl. apropóuri
apropouri
APROPÓ, (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos. DOOM
apropó2/apropóu (a-pro-) s. n., art. apropóul; pl. apropóuri
apropourile
APROPÓ, (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos. DOOM
apropó2/apropóu (a-pro-) s. n., art. apropóul; pl. apropóuri
apropourilor
APROPÓ, (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos. DOOM
apropó2/apropóu (a-pro-) s. n., art. apropóul; pl. apropóuri
apropria
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriai
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriam
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriară
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriarăm
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriarăți
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriase
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriasem
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriaseră
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriaserăm
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriaserăți
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriaseși
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriaseți
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriat
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriat
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.
apropriau
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriază
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriași
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriați
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
aproprie
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriem
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriere
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriere
APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria. DOOM
apropriére (acțiunea de a-și însuși) (a-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri
aproprierea
APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria. DOOM
apropriére (acțiunea de a-și însuși) (a-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri
aproprieri
APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria. DOOM
apropriére (acțiunea de a-și însuși) (a-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri
aproprierii
APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria. DOOM
apropriére (acțiunea de a-și însuși) (a-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri
aproprierile
APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria. DOOM
apropriére (acțiunea de a-și însuși) (a-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri
aproprierilor
APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria. DOOM
apropriére (acțiunea de a-și însuși) (a-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri
apropriez
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
aproprieze
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriezi
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
apropriind
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare. DOOM
apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)
aprosexie
APROSEXÍE s.f. Incapacitate (nervoasă) de a-și concentra atenția. [Gen. -iei. / cf. fr. aprosexie].
aprostimativ
aprostimativ adj., adv. (glum.) aproximativ
aprova
APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă. DOOM
aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă
aprovare
APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă. DOOM
aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă
aprovare
APROVÁRE, aprovări, s. f. Acțiunea de a (se) aprova. – V. aprova. DOOM
aprováre (înclinare spre provă) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprovắrii; pl. aprovắri
aprovarea
APROVÁRE, aprovări, s. f. Acțiunea de a (se) aprova. – V. aprova. DOOM
aprováre (înclinare spre provă) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprovắrii; pl. aprovắri
aprovară
APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă. DOOM
aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă
aprovase
APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă. DOOM
aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă
aprovaseră
APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă. DOOM
aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă
aprovat
APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă. DOOM
aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă
aprovau
APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă. DOOM
aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă
aprove
APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă. DOOM
aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă
aproviziona
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionai
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionam
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionare
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionare
APROVIZIONÁRE, aprovizionări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aproviziona. 2. Serviciu dintr-o întreprindere care se ocupă cu aprovizionarea (1). [Pr.: -zi-o-] – V. aproviziona. DOOM
aprovizionáre (a-pro-, -zi-o-) s. f., g.-d. art. aprovizionắrii; pl. aprovizionắri
aprovizionarea
APROVIZIONÁRE, aprovizionări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aproviziona. 2. Serviciu dintr-o întreprindere care se ocupă cu aprovizionarea (1). [Pr.: -zi-o-] – V. aproviziona. DOOM
aprovizionáre (a-pro-, -zi-o-) s. f., g.-d. art. aprovizionắrii; pl. aprovizionắri
aprovizionară
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionarăm
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionarăți
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionase
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionasem
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionaseră
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionaserăm
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionaserăți
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionaseși
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionaseți
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionat
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionat
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner.
aprovizionau
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionași
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionați
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionează
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionez
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizioneze
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionezi
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionând
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionînd
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner. DOOM
aprovizioná (a ~) (a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 3 aprovizioneáză
aprovizionări
APROVIZIONÁRE, aprovizionări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aproviziona. 2. Serviciu dintr-o întreprindere care se ocupă cu aprovizionarea (1). [Pr.: -zi-o-] – V. aproviziona. DOOM
aprovizionáre (a-pro-, -zi-o-) s. f., g.-d. art. aprovizionắrii; pl. aprovizionắri
aprovizionării
APROVIZIONÁRE, aprovizionări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aproviziona. 2. Serviciu dintr-o întreprindere care se ocupă cu aprovizionarea (1). [Pr.: -zi-o-] – V. aproviziona. DOOM
aprovizionáre (a-pro-, -zi-o-) s. f., g.-d. art. aprovizionắrii; pl. aprovizionắri
aprovizionările
APROVIZIONÁRE, aprovizionări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aproviziona. 2. Serviciu dintr-o întreprindere care se ocupă cu aprovizionarea (1). [Pr.: -zi-o-] – V. aproviziona. DOOM
aprovizionáre (a-pro-, -zi-o-) s. f., g.-d. art. aprovizionắrii; pl. aprovizionắri
aprovizionărilor
APROVIZIONÁRE, aprovizionări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aproviziona. 2. Serviciu dintr-o întreprindere care se ocupă cu aprovizionarea (1). [Pr.: -zi-o-] – V. aproviziona. DOOM
aprovizionáre (a-pro-, -zi-o-) s. f., g.-d. art. aprovizionắrii; pl. aprovizionắri
aprovând
APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă. DOOM
aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă
aprovînd
APROVÁ, pers. 3 apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă. DOOM
aprová (a ~) (a se înclina spre provă) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróvă
aprovări
APROVÁRE, aprovări, s. f. Acțiunea de a (se) aprova. – V. aprova. DOOM
aprováre (înclinare spre provă) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprovắrii; pl. aprovắri
aprovării
APROVÁRE, aprovări, s. f. Acțiunea de a (se) aprova. – V. aprova. DOOM
aprováre (înclinare spre provă) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprovắrii; pl. aprovắri
aprovările
APROVÁRE, aprovări, s. f. Acțiunea de a (se) aprova. – V. aprova. DOOM
aprováre (înclinare spre provă) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprovắrii; pl. aprovắri
aprovărilor
APROVÁRE, aprovări, s. f. Acțiunea de a (se) aprova. – V. aprova. DOOM
aprováre (înclinare spre provă) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprovắrii; pl. aprovắri
aproxima
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximai
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximam
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximare
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximare
APROXIMÁRE, aproximări, s. f. Faptul de a aproxima. – V. aproxima. DOOM
!aproximáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aproximắrii; pl. aproximắri
aproximarea
APROXIMÁRE, aproximări, s. f. Faptul de a aproxima. – V. aproxima. DOOM
!aproximáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aproximắrii; pl. aproximắri
aproximară
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximarăm
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximarăți
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximase
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximasem
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximaseră
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximaserăm
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximaserăți
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximaseși
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximaseți
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximat
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximat
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare.
aproximativ
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximativa
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximative
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximativei
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximativele
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximativelor
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximativi
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximativii
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximativilor
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximativul
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximativului
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif. DOOM
aproximatív (a-pro-) adj. m., pl. aproximatívi; f. aproximatívă, pl. aproximatíve
aproximau
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximași
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximați
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximația
APROXIMÁȚIE, aproximații, s. f. Evaluare aproximativă a unei mărimi, a unei situații. ◊ Loc. adv. Cu aproximație = aproximativ. – Din fr. approximation, lat. approximatio. DOOM
aproximáție (a-pro-, -ți-e) s. f., art. aproximáția (-ți-a), g.-d. art. aproximáției; pl. aproximáții, art. aproximáțiile (-ți-i-)
aproximație
APROXIMÁȚIE, aproximații, s. f. Evaluare aproximativă a unei mărimi, a unei situații. ◊ Loc. adv. Cu aproximație = aproximativ. – Din fr. approximation, lat. approximatio. DOOM
aproximáție (a-pro-, -ți-e) s. f., art. aproximáția (-ți-a), g.-d. art. aproximáției; pl. aproximáții, art. aproximáțiile (-ți-i-)
aproximației
APROXIMÁȚIE, aproximații, s. f. Evaluare aproximativă a unei mărimi, a unei situații. ◊ Loc. adv. Cu aproximație = aproximativ. – Din fr. approximation, lat. approximatio. DOOM
aproximáție (a-pro-, -ți-e) s. f., art. aproximáția (-ți-a), g.-d. art. aproximáției; pl. aproximáții, art. aproximáțiile (-ți-i-)
aproximații
APROXIMÁȚIE, aproximații, s. f. Evaluare aproximativă a unei mărimi, a unei situații. ◊ Loc. adv. Cu aproximație = aproximativ. – Din fr. approximation, lat. approximatio. DOOM
aproximáție (a-pro-, -ți-e) s. f., art. aproximáția (-ți-a), g.-d. art. aproximáției; pl. aproximáții, art. aproximáțiile (-ți-i-)
aproximațiile
APROXIMÁȚIE, aproximații, s. f. Evaluare aproximativă a unei mărimi, a unei situații. ◊ Loc. adv. Cu aproximație = aproximativ. – Din fr. approximation, lat. approximatio. DOOM
aproximáție (a-pro-, -ți-e) s. f., art. aproximáția (-ți-a), g.-d. art. aproximáției; pl. aproximáții, art. aproximáțiile (-ți-i-)
aproximațiilor
APROXIMÁȚIE, aproximații, s. f. Evaluare aproximativă a unei mărimi, a unei situații. ◊ Loc. adv. Cu aproximație = aproximativ. – Din fr. approximation, lat. approximatio. DOOM
aproximáție (a-pro-, -ți-e) s. f., art. aproximáția (-ți-a), g.-d. art. aproximáției; pl. aproximáții, art. aproximáțiile (-ți-i-)
aproximațiune
APROXIMAȚIÚNE s.f. v. aproximație.
aproximează
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximez
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximeze
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximezi
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximând
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximînd
APROXIMÁ, aproximez, vb. I. Tranz. A stabili valoarea sau valorile apropiate de o anumită mărime (căutată). – Din lat. approximare. DOOM
aproximá (a ~) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aproximeáză
aproximări
APROXIMÁRE, aproximări, s. f. Faptul de a aproxima. – V. aproxima. DOOM
!aproximáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aproximắrii; pl. aproximắri
aproximării
APROXIMÁRE, aproximări, s. f. Faptul de a aproxima. – V. aproxima. DOOM
!aproximáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aproximắrii; pl. aproximắri
aproximările
APROXIMÁRE, aproximări, s. f. Faptul de a aproxima. – V. aproxima. DOOM
!aproximáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aproximắrii; pl. aproximắri
aproximărilor
APROXIMÁRE, aproximări, s. f. Faptul de a aproxima. – V. aproxima. DOOM
!aproximáre (a-pro-) s. f., g.-d. art. aproximắrii; pl. aproximắri
aprozar
APROZÁR, aprozare, s. n. (Ieșit din uz) Unitate comercială pentru produse agroalimentare. – Apro[vizionare] + zar[zavat]. DOOM
*aprozár (înv.) (a-pro-) s. n., pl. aprozáre
aprozare
APROZÁR, aprozare, s. n. (Ieșit din uz) Unitate comercială pentru produse agroalimentare. – Apro[vizionare] + zar[zavat]. DOOM
*aprozár (înv.) (a-pro-) s. n., pl. aprozáre
aprozarele
APROZÁR, aprozare, s. n. (Ieșit din uz) Unitate comercială pentru produse agroalimentare. – Apro[vizionare] + zar[zavat]. DOOM
*aprozár (înv.) (a-pro-) s. n., pl. aprozáre
aprozarelor
APROZÁR, aprozare, s. n. (Ieșit din uz) Unitate comercială pentru produse agroalimentare. – Apro[vizionare] + zar[zavat]. DOOM
*aprozár (înv.) (a-pro-) s. n., pl. aprozáre
aprozarist
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozarista
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozariste
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozariste
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozaristei
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozaristele
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozaristelor
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozaristo
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozaristul
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozaristule
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozaristului
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozariști
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozariștii
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozariștilor
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
aprozarul
APROZÁR, aprozare, s. n. (Ieșit din uz) Unitate comercială pentru produse agroalimentare. – Apro[vizionare] + zar[zavat]. DOOM
*aprozár (înv.) (a-pro-) s. n., pl. aprozáre
aprozarului
APROZÁR, aprozare, s. n. (Ieșit din uz) Unitate comercială pentru produse agroalimentare. – Apro[vizionare] + zar[zavat]. DOOM
*aprozár (înv.) (a-pro-) s. n., pl. aprozáre
aprozi
APRÓD, aprozi, s. m. 1. Dregător al curții domnești în Moldova și Țara Românească, cu atribuții (administrative, fiscale, juridice) variate. 2. Fecior de boier care slujea la curtea domnească. 3. Slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții. – Din magh. apród „paj, ucenic”. DOOM
apród (a-prod) s. m., pl. aprózi
aprozii
APRÓD, aprozi, s. m. 1. Dregător al curții domnești în Moldova și Țara Românească, cu atribuții (administrative, fiscale, juridice) variate. 2. Fecior de boier care slujea la curtea domnească. 3. Slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții. – Din magh. apród „paj, ucenic”. DOOM
apród (a-prod) s. m., pl. aprózi
aprozilor
APRÓD, aprozi, s. m. 1. Dregător al curții domnești în Moldova și Țara Românească, cu atribuții (administrative, fiscale, juridice) variate. 2. Fecior de boier care slujea la curtea domnească. 3. Slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții. – Din magh. apród „paj, ucenic”. DOOM
apród (a-prod) s. m., pl. aprózi
aprozopie
APROZOPÍE s.f. Malformație congenitală caracterizată prin absența feței. [Gen. -iei. / < fr. aprosopie, cf. gr. a – fără, prosopon – față].
aprozăriță
APROZĂRÍȚĂ, aprozărițe, s. f. Vânzătoare într-un aprozar. – Aprozar + suf. -iță.
apsida
APSÍDĂ, apside, s. f. Fiecare dintre cele două puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie în jurul altuia. – Din fr. apside, lat. apsida. DOOM
apsídă (extremitate a orbitei) s. f., g.-d. art. apsídei; pl. apsíde
apsidal
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apsidala
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apsidale
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apsidalei
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apsidalele
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apsidalelor
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apsidali
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apsidalii
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apsidalilor
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apsidalul
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apsidalului
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
apside
APSÍDĂ, apside, s. f. Fiecare dintre cele două puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie în jurul altuia. – Din fr. apside, lat. apsida. DOOM
apsídă (extremitate a orbitei) s. f., g.-d. art. apsídei; pl. apsíde
apsidei
APSÍDĂ, apside, s. f. Fiecare dintre cele două puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie în jurul altuia. – Din fr. apside, lat. apsida. DOOM
apsídă (extremitate a orbitei) s. f., g.-d. art. apsídei; pl. apsíde
apsidele
APSÍDĂ, apside, s. f. Fiecare dintre cele două puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie în jurul altuia. – Din fr. apside, lat. apsida. DOOM
apsídă (extremitate a orbitei) s. f., g.-d. art. apsídei; pl. apsíde
apsidelor
APSÍDĂ, apside, s. f. Fiecare dintre cele două puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie în jurul altuia. – Din fr. apside, lat. apsida. DOOM
apsídă (extremitate a orbitei) s. f., g.-d. art. apsídei; pl. apsíde
apsinte
apsinte s. invar. 1. (înv.) absint, lichior. 2. (prin ext.) băutură spirtoasă
apsyrtos
Apsyrtos = Absyrtus.
apt
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte
apta
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte
apte
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte
aptei
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte
aptele
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte
aptelor
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte
apter
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
aptera
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
aptere
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
apterei
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
apterele
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
apterelor
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
apteri
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
apterigota
APTERIGÓTĂ, apterigote, s. f. (La pl.) Subclasă de insecte lipsite de aripi; (și la sg.) insectă din această subclasă. – Din fr. aptérygotes. DOOM
!apterigótă s. f., g.-d. art. apterigótei; pl. apterigóte
apterigote
APTERIGÓTĂ, apterigote, s. f. (La pl.) Subclasă de insecte lipsite de aripi; (și la sg.) insectă din această subclasă. – Din fr. aptérygotes. DOOM
!apterigótă s. f., g.-d. art. apterigótei; pl. apterigóte
apterigotei
APTERIGÓTĂ, apterigote, s. f. (La pl.) Subclasă de insecte lipsite de aripi; (și la sg.) insectă din această subclasă. – Din fr. aptérygotes. DOOM
!apterigótă s. f., g.-d. art. apterigótei; pl. apterigóte
apterigotele
APTERIGÓTĂ, apterigote, s. f. (La pl.) Subclasă de insecte lipsite de aripi; (și la sg.) insectă din această subclasă. – Din fr. aptérygotes. DOOM
!apterigótă s. f., g.-d. art. apterigótei; pl. apterigóte
apterigotelor
APTERIGÓTĂ, apterigote, s. f. (La pl.) Subclasă de insecte lipsite de aripi; (și la sg.) insectă din această subclasă. – Din fr. aptérygotes. DOOM
!apterigótă s. f., g.-d. art. apterigótei; pl. apterigóte
apterii
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
apterilor
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
apterix
APTÉRIX s.m. Pasărea kiwi. [< fr. apteryx].
apterul
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
apterului
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère. DOOM
aptér adj. m., pl. aptéri; f. aptéră, pl. aptére
aptialie
APTIALÍE s.f. Asialie. [Pron. -pti-a-. / < fr. aptyalie, cf. gr. a – fără, ptyalon – salivă].
aptialism
APTIALÍSM s.n. Asialie. [< fr. aptyalisme].
aptitudinal
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudinala
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudinale
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudinalei
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudinalele
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudinalelor
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudinali
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudinalii
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudinalilor
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudinalul
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudinalului
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
aptitudine
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar2. – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude. DOOM
aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini
aptitudinea
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar2. – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude. DOOM
aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini
aptitudini
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar2. – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude. DOOM
aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini
aptitudinii
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar2. – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude. DOOM
aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini
aptitudinile
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar2. – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude. DOOM
aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini
aptitudinilor
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar2. – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude. DOOM
aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini
aptul
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte
aptului
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte
apuc
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apuca
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucai
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucam
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucare
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucare
APUCÁRE, apucări, s. f. Acțiunea de a (se) apuca. – V. apuca. DOOM
apucáre s. f., g.-d. art. apucắrii; pl. apucắri
apucarea
APUCÁRE, apucări, s. f. Acțiunea de a (se) apuca. – V. apuca. DOOM
apucáre s. f., g.-d. art. apucắrii; pl. apucắri
apucară
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucarăm
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucarăți
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucase
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucasem
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucaseră
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucaserăm
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucaserăți
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucaseși
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucaseți
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucat
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucat
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apucat
APUCÁT1 s. n. Faptul de a (se) apuca. – V. apuca. DOOM
apucáte (pe ~) loc. adv.
apucata
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apucate
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apucatei
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apucatele
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apucatelor
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apucatul
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apucatului
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apucau
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucași
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucați
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucați
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apucații
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apucaților
APUCÁT2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ♦ (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. – V. apuca.
apuce
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apuci
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucând
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucînd
APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. Tranz. A prinde, a lua, a înșfăca, a înhăța (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a-și însuși ceva la repezeală. ◊ Loc. adv. Pe apucate = în mod superficial, când și când, în grabă. ◊ Expr. (Intranz.) (Care) pe unde apucă = (care) pe unde nimerește. 2. Refl. A se prinde, a se agăța, a se ține (cu mâinile) de ceva sau de cineva. 3. Tranz. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A-l cuprinde; a-l copleși. ◊ Expr. (Fam.) Când te-apucă, mult te ține? = n-ai de gând să mai isprăvești odată? Ce te-a apucat? se zice (în semn de mirare sau de nemulțumire) când cineva comite (pe neașteptate) un act nepotrivit. II. 1. Tranz. A ajunge la timp pentru a găsi ceva sau pe cineva care este gata să plece. Voia s-apuce trenul. 2. Tranz. A trăi atâta, încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva. ♦ Intranz. A primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc. Așa a apucat. 3. Tranz. și refl. A începe să facă ceva; a fi pe punctul de a face ceva; a întreprinde ceva. Se apucă de lucru. III. Tranz. și intranz. A se îndrepta, a se deplasa într-o anumită direcție. – Lat. aucupare. DOOM
apucá (a ~) vb., ind. prez. 3 apúcă
apucări
APUCÁRE, apucări, s. f. Acțiunea de a (se) apuca. – V. apuca. DOOM
apucáre s. f., g.-d. art. apucắrii; pl. apucắri
apucării
APUCÁRE, apucări, s. f. Acțiunea de a (se) apuca. – V. apuca. DOOM
apucáre s. f., g.-d. art. apucắrii; pl. apucắri
apucările
APUCÁRE, apucări, s. f. Acțiunea de a (se) apuca. – V. apuca. DOOM
apucáre s. f., g.-d. art. apucắrii; pl. apucắri
apucărilor
APUCÁRE, apucări, s. f. Acțiunea de a (se) apuca. – V. apuca. DOOM
apucáre s. f., g.-d. art. apucắrii; pl. apucắri
apucătoare
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucătoarea
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucătoarei
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucătoarele
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucătoarelor
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucător
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucători
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucătorii
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucătorilor
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucătorul
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucătorului
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreț. 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător. DOOM
apucătór2 s. n., pl. apucătoáre
apucătura
APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Prindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Deprindere, comportare (urâtă) a cuiva. – Apuca + suf. -ătură. DOOM
apucătúră s. f., g.-d. art. apucătúrii; pl. apucătúri
apucături
APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Prindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Deprindere, comportare (urâtă) a cuiva. – Apuca + suf. -ătură. DOOM
apucătúră s. f., g.-d. art. apucătúrii; pl. apucătúri
apucăturii
APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Prindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Deprindere, comportare (urâtă) a cuiva. – Apuca + suf. -ătură. DOOM
apucătúră s. f., g.-d. art. apucătúrii; pl. apucătúri
apucăturile
APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Prindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Deprindere, comportare (urâtă) a cuiva. – Apuca + suf. -ătură. DOOM
apucătúră s. f., g.-d. art. apucătúrii; pl. apucătúri
apucăturilor
APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Prindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Deprindere, comportare (urâtă) a cuiva. – Apuca + suf. -ătură. DOOM
apucătúră s. f., g.-d. art. apucătúrii; pl. apucătúri
apud
ÁPUD prep. Indică o citare preluată de la alt autor, nu din original; după. [Abr.: ap.] – Din lat. apud. DOOM
*ápud (lat.) prep.; abr. ap.
apui
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuie
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuind
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apul
ÁPUL, apuli, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Trib dacic situat în centrul Transilvaniei; (și la sg.) persoană care făcea parte din acest trib. 2. Adj. Care aparține apulilor (1), privitor la apuli. – Din lat. Apulli. DOOM
ápul adj. m., s. m., pl. ápuli (-puli)
apun
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apune
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apunea
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuneai
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuneam
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuneau
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuneați
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apunem
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apunere
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apunere
APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune. DOOM
apúnere s. f., g.-d. art. apúnerii; pl. apúneri
apunerea
APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune. DOOM
apúnere s. f., g.-d. art. apúnerii; pl. apúneri
apuneri
APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune. DOOM
apúnere s. f., g.-d. art. apúnerii; pl. apúneri
apunerii
APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune. DOOM
apúnere s. f., g.-d. art. apúnerii; pl. apúneri
apunerile
APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune. DOOM
apúnere s. f., g.-d. art. apúnerii; pl. apúneri
apunerilor
APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune. DOOM
apúnere s. f., g.-d. art. apúnerii; pl. apúneri
apuneți
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apunta
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apuntaj
APUNTÁJ, apuntaje, s. n. (Rar) Apuntare. – Din fr. appontage.
apuntaje
APUNTÁJ, apuntaje, s. n. (Rar) Apuntare. – Din fr. appontage.
apuntajele
APUNTÁJ, apuntaje, s. n. (Rar) Apuntare. – Din fr. appontage.
apuntajelor
APUNTÁJ, apuntaje, s. n. (Rar) Apuntare. – Din fr. appontage.
apuntajul
APUNTÁJ, apuntaje, s. n. (Rar) Apuntare. – Din fr. appontage.
apuntajului
APUNTÁJ, apuntaje, s. n. (Rar) Apuntare. – Din fr. appontage.
apuntament
APUNTAMÉNT, apuntamente, s. n. Punte (de lemn) de-a lungul malului apei, servind la acostarea unei ambarcații. – Cf. fr. appontement. DOOM
apuntamént (punte) s. n., pl. apuntaménte
apuntamente
APUNTAMÉNT, apuntamente, s. n. Punte (de lemn) de-a lungul malului apei, servind la acostarea unei ambarcații. – Cf. fr. appontement. DOOM
apuntamént (punte) s. n., pl. apuntaménte
apuntamente
APUNTAMÉNTE s.n.pl. (Franțuzism) Remunerație fixă pentru o funcție în sectorul economic particular. [< fr. appointements]. DOOM
apuntaménte (remunerație) (înv.) s. n. pl.
apuntamentele
APUNTAMÉNT, apuntamente, s. n. Punte (de lemn) de-a lungul malului apei, servind la acostarea unei ambarcații. – Cf. fr. appontement. DOOM
apuntamént (punte) s. n., pl. apuntaménte
apuntamentele
APUNTAMÉNTE s.n.pl. (Franțuzism) Remunerație fixă pentru o funcție în sectorul economic particular. [< fr. appointements]. DOOM
apuntaménte (remunerație) (înv.) s. n. pl.
apuntamentelor
APUNTAMÉNT, apuntamente, s. n. Punte (de lemn) de-a lungul malului apei, servind la acostarea unei ambarcații. – Cf. fr. appontement. DOOM
apuntamént (punte) s. n., pl. apuntaménte
apuntamentelor
APUNTAMÉNTE s.n.pl. (Franțuzism) Remunerație fixă pentru o funcție în sectorul economic particular. [< fr. appointements]. DOOM
apuntaménte (remunerație) (înv.) s. n. pl.
apuntamentul
APUNTAMÉNT, apuntamente, s. n. Punte (de lemn) de-a lungul malului apei, servind la acostarea unei ambarcații. – Cf. fr. appontement. DOOM
apuntamént (punte) s. n., pl. apuntaménte
apuntamentului
APUNTAMÉNT, apuntamente, s. n. Punte (de lemn) de-a lungul malului apei, servind la acostarea unei ambarcații. – Cf. fr. appontement. DOOM
apuntamént (punte) s. n., pl. apuntaménte
apuntare
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apuntare
APUNTÁRE, apuntări, s. f. Faptul de a apunta; apuntizare, apuntaj. – V. apunta. DOOM
apuntáre s. f., g.-d. art. apuntắrii; pl. apuntắri
apuntarea
APUNTÁRE, apuntări, s. f. Faptul de a apunta; apuntizare, apuntaj. – V. apunta. DOOM
apuntáre s. f., g.-d. art. apuntắrii; pl. apuntắri
apuntară
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apuntase
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apuntaseră
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apuntat
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apuntau
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apuntează
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apunteze
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apuntizare
APUNTIZÁRE, apuntizări, s. f. (Rar) Apuntare. – V. apunta.
apuntizarea
APUNTIZÁRE, apuntizări, s. f. (Rar) Apuntare. – V. apunta.
apuntizări
APUNTIZÁRE, apuntizări, s. f. (Rar) Apuntare. – V. apunta.
apuntizării
APUNTIZÁRE, apuntizări, s. f. (Rar) Apuntare. – V. apunta.
apuntizările
APUNTIZÁRE, apuntizări, s. f. (Rar) Apuntare. – V. apunta.
apuntizărilor
APUNTIZÁRE, apuntizări, s. f. (Rar) Apuntare. – V. apunta.
apuntând
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apuntînd
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A ateriza pe puntea unui portavion. – Din punte. DOOM
apuntá (a ~) vb., ind. prez. 3 apunteáză
apuntări
APUNTÁRE, apuntări, s. f. Faptul de a apunta; apuntizare, apuntaj. – V. apunta. DOOM
apuntáre s. f., g.-d. art. apuntắrii; pl. apuntắri
apuntării
APUNTÁRE, apuntări, s. f. Faptul de a apunta; apuntizare, apuntaj. – V. apunta. DOOM
apuntáre s. f., g.-d. art. apuntắrii; pl. apuntắri
apuntările
APUNTÁRE, apuntări, s. f. Faptul de a apunta; apuntizare, apuntaj. – V. apunta. DOOM
apuntáre s. f., g.-d. art. apuntắrii; pl. apuntắri
apuntărilor
APUNTÁRE, apuntări, s. f. Faptul de a apunta; apuntizare, apuntaj. – V. apunta. DOOM
apuntáre s. f., g.-d. art. apuntắrii; pl. apuntắri
apunând
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apunînd
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apună
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apupa
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă. DOOM
apupá (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apúpă
apupare
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă. DOOM
apupá (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apúpă
apupare
APUPÁRE, apupări, s. f. Acțiunea de a (se) apupa. – V. apupa. DOOM
apupáre (înclinare spre pupa) s. f., g.-d. art. apupắrii; pl. apupắri
apuparea
APUPÁRE, apupări, s. f. Acțiunea de a (se) apupa. – V. apupa. DOOM
apupáre (înclinare spre pupa) s. f., g.-d. art. apupắrii; pl. apupắri
apupară
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă. DOOM
apupá (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apúpă
apupase
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă. DOOM
apupá (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apúpă
apupaseră
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă. DOOM
apupá (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apúpă
apupat
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă. DOOM
apupá (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apúpă
apupau
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă. DOOM
apupá (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apúpă
apupe
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă. DOOM
apupá (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apúpă
apupând
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă. DOOM
apupá (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apúpă
apupînd
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă. DOOM
apupá (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apúpă
apupări
APUPÁRE, apupări, s. f. Acțiunea de a (se) apupa. – V. apupa. DOOM
apupáre (înclinare spre pupa) s. f., g.-d. art. apupắrii; pl. apupắri
apupării
APUPÁRE, apupări, s. f. Acțiunea de a (se) apupa. – V. apupa. DOOM
apupáre (înclinare spre pupa) s. f., g.-d. art. apupắrii; pl. apupắri
apupările
APUPÁRE, apupări, s. f. Acțiunea de a (se) apupa. – V. apupa. DOOM
apupáre (înclinare spre pupa) s. f., g.-d. art. apupắrii; pl. apupắri
apupărilor
APUPÁRE, apupări, s. f. Acțiunea de a (se) apupa. – V. apupa. DOOM
apupáre (înclinare spre pupa) s. f., g.-d. art. apupắrii; pl. apupắri
apus
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apus
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apus
APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.
apusa
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apuse
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuse
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apusean
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusean
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apuseana
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apuseana
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apuseanul
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apuseanul
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apuseanului
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apuseanului
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusei
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apusei
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apusele
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apuselor
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apusene
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusene
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusenei
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusenei
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusenele
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusenele
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusenelor
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusenelor
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apuseni
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apuseni
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusenii
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusenii
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusenilor
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apusenilor
APUSEÁN, -Ă, apuseni, -e, adj. Care se află la apus; vestic. ♦ Spec. Care aparține Apusului Europei (sau Americii de Nord), caracteristic vieții de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America de Nord); occidental. – Apus1 + suf. -ean. DOOM
apuseán adj. m., s. m., pl. apuséni; adj. f., s. f. apuseánă, pl. apuséne
apuseră
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuserăm
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuserăți
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apusese
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apusesem
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuseseră
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuseserăm
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuseserăți
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuseseși
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuseseți
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apuseși
APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. DOOM
apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús
apusul
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apusul
APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.
apusului
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apusului
APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.
apusuri
APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.
apusurile
APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.
apusurilor
APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.
apuși
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apușii
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apușilor
APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune. DOOM
*Apús (regiune) s. propriu n.
apușoară
APUȘOÁRĂ s. f. v. apșoară.
apăi
APẮI adv. v. apoi.
apăr
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apăra
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărai
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apăraia
APĂRÁIE s. f. Apărie. – Apă + suf. -ăraie. DOOM
apăráie s. f., art. apăráia, g.-d. art. apăráiei
apăraie
APĂRÁIE s. f. Apărie. – Apă + suf. -ăraie. DOOM
apăráie s. f., art. apăráia, g.-d. art. apăráiei
apăraiei
APĂRÁIE s. f. Apărie. – Apă + suf. -ăraie. DOOM
apăráie s. f., art. apăráia, g.-d. art. apăráiei
apăram
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărare
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărare
APĂRÁRE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Loc. vb. A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una dintre formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ (Concr.) Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau proteja poarta proprie. – V. apăra. DOOM
apăráre s. f., g.-d. art. apărắrii; pl. apărắri
apărarea
APĂRÁRE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Loc. vb. A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una dintre formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ (Concr.) Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau proteja poarta proprie. – V. apăra. DOOM
apăráre s. f., g.-d. art. apărắrii; pl. apărắri
apărară
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărarăm
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărarăți
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărase
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărasem
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apăraseră
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apăraserăm
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apăraserăți
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apăraseși
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apăraseți
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărat
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărau
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărași
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărați
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărea
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăreai
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăream
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăreau
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăreați
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărem
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărere
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărere
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III.] – Din lat. apparere (după părea).
apăreți
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăria
APĂRÍE s. f. Apă multă (de obicei vărsată sau căzută pe jos); apăraie. – Apă + suf. -ărie. DOOM
apăríe s. f., art. apăría, g.-d. apăríi, art. apăríei
apărie
APĂRÍE s. f. Apă multă (de obicei vărsată sau căzută pe jos); apăraie. – Apă + suf. -ărie. DOOM
apăríe s. f., art. apăría, g.-d. apăríi, art. apăríei
apăriei
APĂRÍE s. f. Apă multă (de obicei vărsată sau căzută pe jos); apăraie. – Apă + suf. -ărie. DOOM
apăríe s. f., art. apăría, g.-d. apăríi, art. apăríei
apării
APĂRÍE s. f. Apă multă (de obicei vărsată sau căzută pe jos); apăraie. – Apă + suf. -ărie. DOOM
apăríe s. f., art. apăría, g.-d. apăríi, art. apăríei
apăru
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărui
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărură
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărurăm
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărurăți
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăruse
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărusem
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăruseră
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăruserăm
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăruserăți
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăruseși
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăruseți
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărut
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apăruși
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărând
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărând
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărînd
APĂRÁ, ápăr, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin luptă. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile. 2. A pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare „a pregăti, a dispune”. DOOM
apărá (a ~) vb., ind. prez. 3 ápără
apărînd
APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III] – Din lat. apparere (după părea). DOOM
apăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. apár, 2 sg. apári, 1 pl. apărém, viit. 3 sg. va apăreá; conj. prez. 3 să apáră; cond. prez. 3 ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărút
apărări
APĂRÁRE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Loc. vb. A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una dintre formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ (Concr.) Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau proteja poarta proprie. – V. apăra. DOOM
apăráre s. f., g.-d. art. apărắrii; pl. apărắri
apărării
APĂRÁRE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Loc. vb. A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una dintre formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ (Concr.) Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau proteja poarta proprie. – V. apăra. DOOM
apăráre s. f., g.-d. art. apărắrii; pl. apărắri
apărările
APĂRÁRE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Loc. vb. A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una dintre formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ (Concr.) Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau proteja poarta proprie. – V. apăra. DOOM
apăráre s. f., g.-d. art. apărắrii; pl. apărắri
apărărilor
APĂRÁRE, apărări, s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Loc. vb. A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una dintre formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ (Concr.) Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau proteja poarta proprie. – V. apăra. DOOM
apăráre s. f., g.-d. art. apărắrii; pl. apărắri
apărătoare
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoare
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri
apărătoare
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoarea
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoarea
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri
apărătoarea
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoarei
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoarei
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoarele
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoarele
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoarelor
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoarelor
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoareo
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătoareo
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărător
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri
apărător
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărător
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătore
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărători
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri
apărători
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărători
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătorii
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri
apărătorii
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătorii
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătorile
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri
apărătorilor
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri
apărătorilor
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătorilor
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătorul
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătorul
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătorule
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătorule
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătorului
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apărătorului
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. DOOM
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre
apăs
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsai
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsam
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsare
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsare
APĂSÁRE, apăsări, s. f. Acțiunea de a apăsa și rezultatul ei. ♦ Stare a celui chinuit, copleșit de suferință, de griji materiale sau morale. – V. apăsa. DOOM
apăsáre s. f., g.-d. art. apăsắrii; pl. apăsắri
apăsarea
APĂSÁRE, apăsări, s. f. Acțiunea de a apăsa și rezultatul ei. ♦ Stare a celui chinuit, copleșit de suferință, de griji materiale sau morale. – V. apăsa. DOOM
apăsáre s. f., g.-d. art. apăsắrii; pl. apăsắri
apăsară
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsarăm
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsarăți
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsase
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsasem
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsaseră
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsaserăm
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsaserăți
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsaseși
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsaseți
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsat
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsat
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsata
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsate
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsatei
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsatele
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsatelor
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsatul
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsatului
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsau
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsași
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsați
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsați
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsații
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsaților
APĂSÁT, -Ă, apăsați, -te, adj. (Despre mers, pași etc.; adesea adverbial) Energic (și sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, arătând hotărâre, fermitate. ◊ (Adverbial) Vorbește apăsat. – V. apăsa.
apăsând
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsînd
APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A se lăsa cu toată greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra anui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o frază etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face să sufere, a chinui, a copleși. – Lat. *appensare. DOOM
apăsá (a ~) vb., ind. prez. 3 apásă; conj. prez. 3 să apése
apăsări
APĂSÁRE, apăsări, s. f. Acțiunea de a apăsa și rezultatul ei. ♦ Stare a celui chinuit, copleșit de suferință, de griji materiale sau morale. – V. apăsa. DOOM
apăsáre s. f., g.-d. art. apăsắrii; pl. apăsắri
apăsării
APĂSÁRE, apăsări, s. f. Acțiunea de a apăsa și rezultatul ei. ♦ Stare a celui chinuit, copleșit de suferință, de griji materiale sau morale. – V. apăsa. DOOM
apăsáre s. f., g.-d. art. apăsắrii; pl. apăsắri
apăsările
APĂSÁRE, apăsări, s. f. Acțiunea de a apăsa și rezultatul ei. ♦ Stare a celui chinuit, copleșit de suferință, de griji materiale sau morale. – V. apăsa. DOOM
apăsáre s. f., g.-d. art. apăsắrii; pl. apăsắri
apăsărilor
APĂSÁRE, apăsări, s. f. Acțiunea de a apăsa și rezultatul ei. ♦ Stare a celui chinuit, copleșit de suferință, de griji materiale sau morale. – V. apăsa. DOOM
apăsáre s. f., g.-d. art. apăsắrii; pl. apăsắri
apăsătoare
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apăsătoarea
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apăsătoarei
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apăsătoarele
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apăsătoarelor
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apăsător
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apăsători
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apăsătorii
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apăsătorilor
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apăsătorul
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apăsătorului
APĂSĂTÓR, -OÁRE, apăsători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care asuprește, oprimă; care copleșește, chinuiește. 2. S. n. (Tehn.) Călcător (III 1). – Apăsa + suf. -ător. DOOM
apăsătór adj. m., pl. apăsătóri; f. sg. și pl. apăsătoáre
apătoasa
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apătoase
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apătoasei
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apătoasele
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apătoaselor
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apătos
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apătosul
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apătosului
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apătoși
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apătoșii
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apătoșilor
APĂTÓS, -OÁSĂ, apătoși, -oase, adj. Care conține multă apă, care este îmbibat cu apă; apos. – Lat. *aquatosus sau din apă (după sănătos, secetos etc.). DOOM
apătós adj. m., pl. apătóși; f. apătoásă, pl. apătoáse
apșoara
APȘOÁRĂ, apșoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui apă. – Apă + suf. -șoară. DOOM
apșoáră (fam.) s. f., g.-d. art. apșoárei; pl. apșoáre
apșoare
APȘOÁRĂ, apșoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui apă. – Apă + suf. -șoară. DOOM
apșoáră (fam.) s. f., g.-d. art. apșoárei; pl. apșoáre
apșoarei
APȘOÁRĂ, apșoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui apă. – Apă + suf. -șoară. DOOM
apșoáră (fam.) s. f., g.-d. art. apșoárei; pl. apșoáre
apșoarele
APȘOÁRĂ, apșoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui apă. – Apă + suf. -șoară. DOOM
apșoáră (fam.) s. f., g.-d. art. apșoárei; pl. apșoáre
apșoarelor
APȘOÁRĂ, apșoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui apă. – Apă + suf. -șoară. DOOM
apșoáră (fam.) s. f., g.-d. art. apșoárei; pl. apșoáre
apți
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte
apțian
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apțiana
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apțianul
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apțianului
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apțiene
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apțienei
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apțienele
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apțienelor
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apțieni
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apțienii
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apțienilor
APȚIÁN, -Ă, apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien. DOOM
apțián2 (-ți-an) s. n.
apții
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte
apților
APT, -Ă, apți, -te, adj. Care este potrivit, capabil, bun pentru..., sau să... – Din fr. apte, lat. aptus. DOOM
apt adj. m., pl. apți; f. áptă, pl. ápte