am
AMERÍCIUM s. n. v. americiu. DOOM
ameríciu [ciu pron. cĭu] s. m., art. ameríciul; simb. Am
ama
AMÁ interj. Zău că..., zău așa. – Din tc. ama „însă”, ngr. amá. DOOM
amá interj.
amabil
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amabila
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amabile
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amabile
AMÁBILE adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) În mod grațios, plăcut. – Cuv. it. DOOM
amábile (muz.) (it.) adv.
amabilei
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amabilele
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amabilelor
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amabili
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amabilii
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amabililor
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amabilitate
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil; atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1). – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis. DOOM
amabilitáte s. f., g.-d. art. amabilitắții; (cuvinte, fapte) pl. amabilitắți
amabilitatea
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil; atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1). – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis. DOOM
amabilitáte s. f., g.-d. art. amabilitắții; (cuvinte, fapte) pl. amabilitắți
amabilități
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil; atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1). – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis. DOOM
amabilitáte s. f., g.-d. art. amabilitắții; (cuvinte, fapte) pl. amabilitắți
amabilității
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil; atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1). – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis. DOOM
amabilitáte s. f., g.-d. art. amabilitắții; (cuvinte, fapte) pl. amabilitắți
amabilitățile
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil; atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1). – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis. DOOM
amabilitáte s. f., g.-d. art. amabilitắții; (cuvinte, fapte) pl. amabilitắți
amabilităților
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil; atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1). – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis. DOOM
amabilitáte s. f., g.-d. art. amabilitắții; (cuvinte, fapte) pl. amabilitắți
amabilul
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amabilului
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis. DOOM
amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile
amalgam
AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. [Pl.: și amalgamuri] – Din fr. amalgame, lat. amalgama. DOOM
amalgám s. n., pl. amalgáme / amalgámuri
amalgam
AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. [Pl.: și amalgamuri] – Din fr. amalgame, lat. amalgama. DOOM
amalgám s. n., pl. amalgáme / amalgámuri
amalgama
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamai
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamam
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamare
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamare
AMALGAMÁRE, amalgamări, s. f. Acțiunea de a amalgama. ♦ Procedeu de extragere a aurului și argintului din minereuri cu ajutorul mercurului. – V. amalgama. DOOM
amalgamáre s. f., g.-d. art. amalgamắrii; pl. amalgamắri
amalgamarea
AMALGAMÁRE, amalgamări, s. f. Acțiunea de a amalgama. ♦ Procedeu de extragere a aurului și argintului din minereuri cu ajutorul mercurului. – V. amalgama. DOOM
amalgamáre s. f., g.-d. art. amalgamắrii; pl. amalgamắri
amalgamară
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamarăm
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamarăți
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamase
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamasem
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamaseră
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamaserăm
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamaserăți
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamaseși
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamaseți
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamat
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamat
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamata
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamate
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamatei
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamatele
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamatelor
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamatoare
AMALGAMATÓR s.n. (Tehn.) Utilaj pentru extragerea metalelor prețioase din minereuri prin amalgamare. [Et. incertă].
amalgamatoarele
AMALGAMATÓR s.n. (Tehn.) Utilaj pentru extragerea metalelor prețioase din minereuri prin amalgamare. [Et. incertă].
amalgamatoarelor
AMALGAMATÓR s.n. (Tehn.) Utilaj pentru extragerea metalelor prețioase din minereuri prin amalgamare. [Et. incertă].
amalgamator
AMALGAMATÓR s.n. (Tehn.) Utilaj pentru extragerea metalelor prețioase din minereuri prin amalgamare. [Et. incertă].
amalgamatorul
AMALGAMATÓR s.n. (Tehn.) Utilaj pentru extragerea metalelor prețioase din minereuri prin amalgamare. [Et. incertă].
amalgamatorului
AMALGAMATÓR s.n. (Tehn.) Utilaj pentru extragerea metalelor prețioase din minereuri prin amalgamare. [Et. incertă].
amalgamatul
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamatului
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamau
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamași
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamați
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamați
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamații
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamaților
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
amalgamează
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamez
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgameze
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamezi
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamând
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamînd
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer. DOOM
amalgamá (a ~) vb., ind. prez. 3 amalgameáză
amalgamări
AMALGAMÁRE, amalgamări, s. f. Acțiunea de a amalgama. ♦ Procedeu de extragere a aurului și argintului din minereuri cu ajutorul mercurului. – V. amalgama. DOOM
amalgamáre s. f., g.-d. art. amalgamắrii; pl. amalgamắri
amalgamării
AMALGAMÁRE, amalgamări, s. f. Acțiunea de a amalgama. ♦ Procedeu de extragere a aurului și argintului din minereuri cu ajutorul mercurului. – V. amalgama. DOOM
amalgamáre s. f., g.-d. art. amalgamắrii; pl. amalgamắri
amalgamările
AMALGAMÁRE, amalgamări, s. f. Acțiunea de a amalgama. ♦ Procedeu de extragere a aurului și argintului din minereuri cu ajutorul mercurului. – V. amalgama. DOOM
amalgamáre s. f., g.-d. art. amalgamắrii; pl. amalgamắri
amalgamărilor
AMALGAMÁRE, amalgamări, s. f. Acțiunea de a amalgama. ♦ Procedeu de extragere a aurului și argintului din minereuri cu ajutorul mercurului. – V. amalgama. DOOM
amalgamáre s. f., g.-d. art. amalgamắrii; pl. amalgamắri
amalteea
Amalteea = Amalthea. DOOM
Amaltéea (animal mitologic) s. propriu f., g.-d. Amaltéei
amalthea
Amalthea, capra care l-a hrănit în copilărie pe Zeus cu laptele ei. Mai tîrziu Zeus a dăruit nimfelor care l-au crescut unul dintre coarnele Amaltheei. După o altă legendă, Amalthea ar fi fost o nimfă care, ascunzîndu-l pe Zeus de furia tatălui său Cronus, l-a crescut în taină pe muntele Ida, hrănindu-l cu laptele unei capre. Zeus i-a dat Amaltheei în dar unul din coarnele caprei. Acest Corn al Amaltheei, denumit și Cornul Abundenței, avea darul să ofere posesorului lui orice și-ar fi dorit acesta. Originea Cornului Abundenței e legată – într-o altă versiune – și de legenda lui Achelous (v. și Achelous).
aman
AMÁN interj., s. n. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. S. n. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman. DOOM
amán2 (în expr. la ~) s. n.
amandea
AMÁNDEA interj. (Reg.) Dă năvală! fuga! – Din tc. amade „gata, pregătit”. DOOM
amándea (reg.) interj.
amandina
AMANDÍNĂ, amandine, s. f. 1. Prăjitură preparată din ciocolată și cremă (de migdale). 2. Bomboană în formă de migdală, umplută cu cremă de ciocolată și dată prin cacao. – Din fr. amandine. DOOM
amandínă s. f., g.-d. art. amandínei; pl. amandíne
amandine
AMANDÍNĂ, amandine, s. f. 1. Prăjitură preparată din ciocolată și cremă (de migdale). 2. Bomboană în formă de migdală, umplută cu cremă de ciocolată și dată prin cacao. – Din fr. amandine. DOOM
amandínă s. f., g.-d. art. amandínei; pl. amandíne
amandinei
AMANDÍNĂ, amandine, s. f. 1. Prăjitură preparată din ciocolată și cremă (de migdale). 2. Bomboană în formă de migdală, umplută cu cremă de ciocolată și dată prin cacao. – Din fr. amandine. DOOM
amandínă s. f., g.-d. art. amandínei; pl. amandíne
amandinele
AMANDÍNĂ, amandine, s. f. 1. Prăjitură preparată din ciocolată și cremă (de migdale). 2. Bomboană în formă de migdală, umplută cu cremă de ciocolată și dată prin cacao. – Din fr. amandine. DOOM
amandínă s. f., g.-d. art. amandínei; pl. amandíne
amandinelor
AMANDÍNĂ, amandine, s. f. 1. Prăjitură preparată din ciocolată și cremă (de migdale). 2. Bomboană în formă de migdală, umplută cu cremă de ciocolată și dată prin cacao. – Din fr. amandine. DOOM
amandínă s. f., g.-d. art. amandínei; pl. amandíne
amanet
AMANÉT, amanete, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; gaj, zălog2. ♦ (Înv.) Ostatic. [Pl. și: amaneturi] – Din tc. emanet, ngr. amanáti. DOOM
amanét s. n., (obiecte) pl. amanéte / amanéturi
amanet
AMANÉT, amanete, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; gaj, zălog2. ♦ (Înv.) Ostatic. [Pl. și: amaneturi] – Din tc. emanet, ngr. amanáti. DOOM
amanét s. n., (obiecte) pl. amanéte / amanéturi
amaneta
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetai
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetam
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetare
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetare
AMANETÁRE, amanetări, s. f. Acțiunea de a amaneta. – V. amaneta. DOOM
amanetáre s. f., g.-d. art. amanetắrii; pl. amanetắri
amanetarea
AMANETÁRE, amanetări, s. f. Acțiunea de a amaneta. – V. amaneta. DOOM
amanetáre s. f., g.-d. art. amanetắrii; pl. amanetắri
amanetară
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetarăm
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetarăți
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetase
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetasem
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetaseră
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetaserăm
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetaserăți
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetaseși
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetaseți
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetat
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetau
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetași
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetați
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanete
AMANÉT, amanete, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; gaj, zălog2. ♦ (Înv.) Ostatic. [Pl. și: amaneturi] – Din tc. emanet, ngr. amanáti. DOOM
amanét s. n., (obiecte) pl. amanéte / amanéturi
amanetează
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetele
AMANÉT, amanete, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; gaj, zălog2. ♦ (Înv.) Ostatic. [Pl. și: amaneturi] – Din tc. emanet, ngr. amanáti. DOOM
amanét s. n., (obiecte) pl. amanéte / amanéturi
amanetelor
AMANÉT, amanete, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; gaj, zălog2. ♦ (Înv.) Ostatic. [Pl. și: amaneturi] – Din tc. emanet, ngr. amanáti. DOOM
amanét s. n., (obiecte) pl. amanéte / amanéturi
amanetez
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amaneteze
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetezi
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetul
AMANÉT, amanete, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; gaj, zălog2. ♦ (Înv.) Ostatic. [Pl. și: amaneturi] – Din tc. emanet, ngr. amanáti. DOOM
amanét s. n., (obiecte) pl. amanéte / amanéturi
amanetului
AMANÉT, amanete, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; gaj, zălog2. ♦ (Înv.) Ostatic. [Pl. și: amaneturi] – Din tc. emanet, ngr. amanáti. DOOM
amanét s. n., (obiecte) pl. amanéte / amanéturi
amanetând
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetînd
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet. DOOM
amanetá (a ~) vb., ind. prez. 3 amaneteáză
amanetări
AMANETÁRE, amanetări, s. f. Acțiunea de a amaneta. – V. amaneta. DOOM
amanetáre s. f., g.-d. art. amanetắrii; pl. amanetắri
amanetării
AMANETÁRE, amanetări, s. f. Acțiunea de a amaneta. – V. amaneta. DOOM
amanetáre s. f., g.-d. art. amanetắrii; pl. amanetắri
amanetările
AMANETÁRE, amanetări, s. f. Acțiunea de a amaneta. – V. amaneta. DOOM
amanetáre s. f., g.-d. art. amanetắrii; pl. amanetắri
amanetărilor
AMANETÁRE, amanetări, s. f. Acțiunea de a amaneta. – V. amaneta. DOOM
amanetáre s. f., g.-d. art. amanetắrii; pl. amanetắri
amanita
PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria): pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.
amant
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis. DOOM
amántă s. f., g.-d. art. amántei; pl. amánte
amante
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis. DOOM
amántă s. f., g.-d. art. amántei; pl. amánte
amantul
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis. DOOM
amántă s. f., g.-d. art. amántei; pl. amánte
amantule
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis. DOOM
amántă s. f., g.-d. art. amántei; pl. amánte
amantului
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis. DOOM
amántă s. f., g.-d. art. amántei; pl. amánte
amantă
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis. DOOM
amántă s. f., g.-d. art. amántei; pl. amánte
amanți
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis. DOOM
amántă s. f., g.-d. art. amántei; pl. amánte
amanții
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis. DOOM
amántă s. f., g.-d. art. amántei; pl. amánte
amanților
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit2, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis. DOOM
amántă s. f., g.-d. art. amántei; pl. amánte
amar
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amar
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus.
amara
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amara
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amara
AMÁRĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre. DOOM
amáră (cablu) s. f., g.-d. art. amárei; pl. amáre
amarai
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amaraj
AMARÁJ s. n. Amarare. – Din fr. amarrage.
amaraje
AMARÁJ s. n. Amarare. – Din fr. amarrage.
amarajele
AMARÁJ s. n. Amarare. – Din fr. amarrage.
amarajelor
AMARÁJ s. n. Amarare. – Din fr. amarrage.
amarajul
AMARÁJ s. n. Amarare. – Din fr. amarrage.
amarajului
AMARÁJ s. n. Amarare. – Din fr. amarrage.
amaram
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarant
AMARÁNT s.m. Plantă erbacee cu inflorescență în formă de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albe. ♦ Colorant roșu-albăstrui. [Cf. fr. amarante, lat. amarantus].
amarantacee
AMARANTACÉE, amarantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu frunze întregi, alterne sau opuse, cu flori unisexuate sau hermafrodite, grupate în inflorescențe; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amarantacée. DOOM
amarantacée s. f., art. amarantacéea, g.-d. art. amarantacéei; pl. amarantacée
amarantaceea
AMARANTACÉE, amarantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu frunze întregi, alterne sau opuse, cu flori unisexuate sau hermafrodite, grupate în inflorescențe; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amarantacée. DOOM
amarantacée s. f., art. amarantacéea, g.-d. art. amarantacéei; pl. amarantacée
amarantaceei
AMARANTACÉE, amarantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu frunze întregi, alterne sau opuse, cu flori unisexuate sau hermafrodite, grupate în inflorescențe; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amarantacée. DOOM
amarantacée s. f., art. amarantacéea, g.-d. art. amarantacéei; pl. amarantacée
amarantaceele
AMARANTACÉE, amarantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu frunze întregi, alterne sau opuse, cu flori unisexuate sau hermafrodite, grupate în inflorescențe; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amarantacée. DOOM
amarantacée s. f., art. amarantacéea, g.-d. art. amarantacéei; pl. amarantacée
amarantaceelor
AMARANTACÉE, amarantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu frunze întregi, alterne sau opuse, cu flori unisexuate sau hermafrodite, grupate în inflorescențe; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amarantacée. DOOM
amarantacée s. f., art. amarantacéea, g.-d. art. amarantacéei; pl. amarantacée
amaranthus
ȘTIR s. m. Nume dat la trei plante erbacee, dintre care una cu tulpina ramificată, cu flori verzi dispuse în ghemulețe rotunde și cu frunze comestibile (Amaranthus angustifolius), alta cu tulpina dreaptă, solidă și păroasă, cu flori verzi, mărunte, reunite într-un spic ca un fel de pămătuf la vârful ramurilor, și care servește ca nutreț pentru porci (Amaranthus retroflexus), iar a treia cu frunzele roșii și florile purpurii, dispuse în ghemulețe rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau în spice lungi și subțiri, folosită ca plantă ornamentală (Amaranthus paniculatus). – Din bg., scr. štir.
amarantul
AMARÁNT s.m. Plantă erbacee cu inflorescență în formă de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albe. ♦ Colorant roșu-albăstrui. [Cf. fr. amarante, lat. amarantus].
amarantului
AMARÁNT s.m. Plantă erbacee cu inflorescență în formă de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albe. ♦ Colorant roșu-albăstrui. [Cf. fr. amarante, lat. amarantus].
amaranți
AMARÁNT s.m. Plantă erbacee cu inflorescență în formă de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albe. ♦ Colorant roșu-albăstrui. [Cf. fr. amarante, lat. amarantus].
amaranții
AMARÁNT s.m. Plantă erbacee cu inflorescență în formă de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albe. ♦ Colorant roșu-albăstrui. [Cf. fr. amarante, lat. amarantus].
amaranților
AMARÁNT s.m. Plantă erbacee cu inflorescență în formă de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albe. ♦ Colorant roșu-albăstrui. [Cf. fr. amarante, lat. amarantus].
amarare
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarare
AMARÁRE, amarări, s. f. Acțiunea de a amara; amaraj. – V. amara.
amararea
AMARÁRE, amarări, s. f. Acțiunea de a amara; amaraj. – V. amara.
amarară
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amararăm
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amararăți
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarase
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarasem
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amaraseră
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amaraserăm
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amaraserăți
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amaraseși
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amaraseți
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarat
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarat
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amarata
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amarate
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amaratei
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amaratele
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amaratelor
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amaratul
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amaratului
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amarau
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarași
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarați
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarați
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amarații
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amaraților
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
amare
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amare
AMÁRĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre. DOOM
amáră (cablu) s. f., g.-d. art. amárei; pl. amáre
amarează
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarei
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amarei
AMÁRĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre. DOOM
amáră (cablu) s. f., g.-d. art. amárei; pl. amáre
amarele
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amarele
AMÁRĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre. DOOM
amáră (cablu) s. f., g.-d. art. amárei; pl. amáre
amarelor
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amarelor
AMÁRĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre. DOOM
amáră (cablu) s. f., g.-d. art. amárei; pl. amáre
amarez
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amareze
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarezi
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amari
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amarii
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amarilidacee
AMARILIDACÉE, amarilidacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb și cu ovar inferior; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amaryllidacée. DOOM
amarilidacée s. f., art. amarilidacéea, g.-d. art. amarilidacéei; pl. amarilidacée
amarilidaceea
AMARILIDACÉE, amarilidacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb și cu ovar inferior; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amaryllidacée. DOOM
amarilidacée s. f., art. amarilidacéea, g.-d. art. amarilidacéei; pl. amarilidacée
amarilidaceei
AMARILIDACÉE, amarilidacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb și cu ovar inferior; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amaryllidacée. DOOM
amarilidacée s. f., art. amarilidacéea, g.-d. art. amarilidacéei; pl. amarilidacée
amarilidaceele
AMARILIDACÉE, amarilidacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb și cu ovar inferior; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amaryllidacée. DOOM
amarilidacée s. f., art. amarilidacéea, g.-d. art. amarilidacéei; pl. amarilidacée
amarilidaceelor
AMARILIDACÉE, amarilidacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb și cu ovar inferior; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amaryllidacée. DOOM
amarilidacée s. f., art. amarilidacéea, g.-d. art. amarilidacéei; pl. amarilidacée
amarilis
AMARÍLIS s.m. Plantă erbacee cu bulb și cu flori mari, colorate în portocaliu, roz sau roșu. [< fr. amaryllis].
amarilor
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amarina
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinai
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinam
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinare
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinară
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinarăm
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinarăți
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinase
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinasem
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinaseră
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinaserăm
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinaserăți
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinaseși
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinaseți
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinat
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinat
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinau
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinași
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinați
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinează
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinez
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarineze
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinezi
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amariniza
AMARINIZÁ vb. I v. amarina.
amarinizare
AMARINIZÁ vb. I v. amarina.
amarinizat
AMARINIZÁ vb. I v. amarina.
amarinând
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarinînd
AMARINÁ vb. I tr. A obișnui echipajul unei nave cu marea, cu viața de bord. [Var. amariniza vb. I. / < fr. amariner].
amarnic
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarnica
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarnice
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarnicei
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarnicele
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarnicelor
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarnici
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarnicii
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarnicilor
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarnicul
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarnicului
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. (Fig.) Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic. DOOM
amárnic adj. m., pl. amárnici; f. amárnică, pl. amárnice
amarul
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amarul
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus.
amarului
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. DOOM
amár2 s. n., pl. amáruri
amarului
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus.
amaruri
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus.
amarurile
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus.
amarurilor
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus.
amarând
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarînd
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer. DOOM
amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză
amarări
AMARÁRE, amarări, s. f. Acțiunea de a amara; amaraj. – V. amara.
amarării
AMARÁRE, amarări, s. f. Acțiunea de a amara; amaraj. – V. amara.
amarările
AMARÁRE, amarări, s. f. Acțiunea de a amara; amaraj. – V. amara.
amarărilor
AMARÁRE, amarări, s. f. Acțiunea de a amara; amaraj. – V. amara.
amastie
AMASTÍE s.f. Absența congenitală sau atrofia glandelor mamare. [< fr. amastie, cf. gr. a – fără, mastos – mamelă].
amata
Amata, soția regelui Latinus. Neputînd să împiedice căsătoria lui Aeneas cu fiica ei Lavinia, pe care i-o făgăduise lui Turnus, regele rutulilor, se spunea că, aflînd de moartea acestuia în luptă, Amata s-ar fi spînzurat (v. și Aeneas).
amathusia
Amathusia, denumire purtată de Aphrodite în insula Cyprus.
amatoare
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatoare
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatoarea
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatoarea
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatoarei
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatoarei
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatoarele
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatoarele
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatoarelor
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatoarelor
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amator
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amator
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatori
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatori
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatorii
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatorii
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatorilor
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatorilor
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatorism
AMATORÍSM s. n. Practicare, ca amator, a unui sport, a unei arte etc.; diletantism. – Amator + suf. -ism. Cf. fr. amateurisme. DOOM
amatorísm s. n.
amatorismul
AMATORÍSM s. n. Practicare, ca amator, a unui sport, a unei arte etc.; diletantism. – Amator + suf. -ism. Cf. fr. amateurisme. DOOM
amatorísm s. n.
amatorismului
AMATORÍSM s. n. Practicare, ca amator, a unui sport, a unei arte etc.; diletantism. – Amator + suf. -ism. Cf. fr. amateurisme. DOOM
amatorísm s. n.
amatorul
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatorul
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatorului
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amatorului
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator. DOOM
amatór adj. m., s. m., pl. amatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoáre
amaurotic
AMAURÓTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de amauroză. [< fr. amaurotique].
amauroză
AMAURÓZĂ s. f. Diminuare sau pierdere a vederii din cauza lezării retinei, a căilor nervoase optice sau centrilor cerebrali ai vederii. [Pr.: -ma-u-] – Din fr. amaurose. DOOM
amauróză (-ma-u-) s. f., g.-d. art. amaurózei
amaxofobie
AMAXOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă patologică de vehicule. [< fr. amaxophobie, cf. gr. amaxa – vehicul, phobos – frică].
amazoana
AMAZOÁNĂ, amazoane, s. f. 1. (Mitol.) Femeie aparținând unui trib războinic legendar, din care erau excluși bărbații. 2. (P. anal.) Femeie care practică cu predilecție călăria. – Din fr. amazone. DOOM
amazoánă s. f., g.-d. art. amazoánei; pl. amazoáne
amazoane
AMAZOÁNĂ, amazoane, s. f. 1. (Mitol.) Femeie aparținând unui trib războinic legendar, din care erau excluși bărbații. 2. (P. anal.) Femeie care practică cu predilecție călăria. – Din fr. amazone. DOOM
amazoánă s. f., g.-d. art. amazoánei; pl. amazoáne
amazoane
Amazonides, femei războinice care sălășluiau în regiunea rîului Thermodon din Pontus. Li se atribuia întemeierea mai multor orașe, printre care se numărau: Ephesus, Magnesia și Smyrna. Erau conduse tot de femei. Cele mai vestite dintre reginele lor au fost Antiope, Hippolyte și Penthesilea (v. și numirile respective). Se spunea că amazoanele își ucideau copiii dacă erau de sex masculin și nu lăsau în viață decît fetele, cărora de mici le tăiau sînul drept, ca să poată mînui mai bine sulița și arcul. Își petreceau întreaga viață luptînd sau îndeletnicindu-se cu exerciții războinice. Divinitatea lor protectoare era Artemis. Mitologia greacă le pomenește adesea. Odată au invadat Attica pentru a-l pedepsi pe Theseus, care le răpise regina, pe Antiope. Cea mai importantă dintre expedițiile amazoanelor este aceea făcută cu ocazia războiului troian, cînd au venit în ajutorul lui Priamus. Au fost, cu această ocazie, învinse de armata grecilor, iar regina lor, Penthesilea, ucisă de către Achilles. Se pomenește, de asemenea, despre înfrîngerea lor de către Bellerophon și Heracles.
amazoanei
AMAZOÁNĂ, amazoane, s. f. 1. (Mitol.) Femeie aparținând unui trib războinic legendar, din care erau excluși bărbații. 2. (P. anal.) Femeie care practică cu predilecție călăria. – Din fr. amazone. DOOM
amazoánă s. f., g.-d. art. amazoánei; pl. amazoáne
amazoanele
AMAZOÁNĂ, amazoane, s. f. 1. (Mitol.) Femeie aparținând unui trib războinic legendar, din care erau excluși bărbații. 2. (P. anal.) Femeie care practică cu predilecție călăria. – Din fr. amazone. DOOM
amazoánă s. f., g.-d. art. amazoánei; pl. amazoáne
amazoanelor
AMAZOÁNĂ, amazoane, s. f. 1. (Mitol.) Femeie aparținând unui trib războinic legendar, din care erau excluși bărbații. 2. (P. anal.) Femeie care practică cu predilecție călăria. – Din fr. amazone. DOOM
amazoánă s. f., g.-d. art. amazoánei; pl. amazoáne
amazonides
Amazonides, femei războinice care sălășluiau în regiunea rîului Thermodon din Pontus. Li se atribuia întemeierea mai multor orașe, printre care se numărau: Ephesus, Magnesia și Smyrna. Erau conduse tot de femei. Cele mai vestite dintre reginele lor au fost Antiope, Hippolyte și Penthesilea (v. și numirile respective). Se spunea că amazoanele își ucideau copiii dacă erau de sex masculin și nu lăsau în viață decît fetele, cărora de mici le tăiau sînul drept, ca să poată mînui mai bine sulița și arcul. Își petreceau întreaga viață luptînd sau îndeletnicindu-se cu exerciții războinice. Divinitatea lor protectoare era Artemis. Mitologia greacă le pomenește adesea. Odată au invadat Attica pentru a-l pedepsi pe Theseus, care le răpise regina, pe Antiope. Cea mai importantă dintre expedițiile amazoanelor este aceea făcută cu ocazia războiului troian, cînd au venit în ajutorul lui Priamus. Au fost, cu această ocazie, învinse de armata grecilor, iar regina lor, Penthesilea, ucisă de către Achilles. Se pomenește, de asemenea, despre înfrîngerea lor de către Bellerophon și Heracles.
amazonit
AMAZONÍT s. n. Varietate verde sau albăstruie de feldspat microclin, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. amazonite. DOOM
amazonít s. n.
amazonitul
AMAZONÍT s. n. Varietate verde sau albăstruie de feldspat microclin, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. amazonite. DOOM
amazonít s. n.
amazonitului
AMAZONÍT s. n. Varietate verde sau albăstruie de feldspat microclin, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. amazonite. DOOM
amazonít s. n.
amazonomahie
AMAZONOMAHÍE s.f. (Mit.) Luptă a amazoanelor cu oamenii. [Cf. fr. amazomachie, gr. amazomachia].
ambac
ABÁC, abace, s. n. 1. Instrument de calculat alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate). 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus. DOOM
abác (numărătoare, tabel) s. n., pl. abáce
ambala
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalagiu
AMBALÁJ, ambalaje, s. n. Ambalare; (concr.) material sau obiect în care se împachetează ceva. – Din fr. emballage. DOOM
ambaláj s. n., pl. ambaláje
ambalai
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalaj
AMBALÁJ, ambalaje, s. n. Ambalare; (concr.) material sau obiect în care se împachetează ceva. – Din fr. emballage. DOOM
ambaláj s. n., pl. ambaláje
ambalaje
AMBALÁJ, ambalaje, s. n. Ambalare; (concr.) material sau obiect în care se împachetează ceva. – Din fr. emballage. DOOM
ambaláj s. n., pl. ambaláje
ambalajele
AMBALÁJ, ambalaje, s. n. Ambalare; (concr.) material sau obiect în care se împachetează ceva. – Din fr. emballage. DOOM
ambaláj s. n., pl. ambaláje
ambalajelor
AMBALÁJ, ambalaje, s. n. Ambalare; (concr.) material sau obiect în care se împachetează ceva. – Din fr. emballage. DOOM
ambaláj s. n., pl. ambaláje
ambalajul
AMBALÁJ, ambalaje, s. n. Ambalare; (concr.) material sau obiect în care se împachetează ceva. – Din fr. emballage. DOOM
ambaláj s. n., pl. ambaláje
ambalajului
AMBALÁJ, ambalaje, s. n. Ambalare; (concr.) material sau obiect în care se împachetează ceva. – Din fr. emballage. DOOM
ambaláj s. n., pl. ambaláje
ambalam
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalare
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalare
AMBALÁRE, ambalări, s. f. Acțiunea de a (se) ambala; (în special) împachetare. – V. ambala. DOOM
ambaláre s. f., g.-d. art. ambalắrii; pl. ambalắri
ambalarea
AMBALÁRE, ambalări, s. f. Acțiunea de a (se) ambala; (în special) împachetare. – V. ambala. DOOM
ambaláre s. f., g.-d. art. ambalắrii; pl. ambalắri
ambalară
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalarăm
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalarăți
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalase
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalasem
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalaseră
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalaserăm
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalaserăți
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalaseși
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalaseți
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalat
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalau
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalași
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalați
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalează
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalez
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambaleze
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalezi
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalând
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalînd
AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer. DOOM
ambalá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambaleáză
ambalări
AMBALÁRE, ambalări, s. f. Acțiunea de a (se) ambala; (în special) împachetare. – V. ambala. DOOM
ambaláre s. f., g.-d. art. ambalắrii; pl. ambalắri
ambalării
AMBALÁRE, ambalări, s. f. Acțiunea de a (se) ambala; (în special) împachetare. – V. ambala. DOOM
ambaláre s. f., g.-d. art. ambalắrii; pl. ambalắri
ambalările
AMBALÁRE, ambalări, s. f. Acțiunea de a (se) ambala; (în special) împachetare. – V. ambala. DOOM
ambaláre s. f., g.-d. art. ambalắrii; pl. ambalắri
ambalărilor
AMBALÁRE, ambalări, s. f. Acțiunea de a (se) ambala; (în special) împachetare. – V. ambala. DOOM
ambaláre s. f., g.-d. art. ambalắrii; pl. ambalắri
ambar
HAMBÁR, hambare, s. n. 1. Magazie în care se păstrează diferite produse agricole, în special cereale; grânar, jitniță. ♦ Magazie mică (în podul morii) în care se toarnă cerealele date ca plată pentru măcinat. 2. (Reg.) Ladă mare de lemn, în care se păstrează făina, mălaiul sau cerealele. 3. Loc pe un vapor unde se depozitează mărfurile transportate; cală. [Var.: ambár s. n.] – Din magh. hambár, bg. hambar. DOOM
hambár s. n., pl. hambáre
ambaras
AMBARÁS s.n. (Rar) Încurcătură, confuzie. [Pl. -suri. / < fr. embarras].
ambarasa
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasai
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasam
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasant
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasanta
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasante
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasantei
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasantele
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasantelor
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasantul
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasantului
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasanți
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasanții
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasanților
AMBARASÁNT, -Ă adj. (Rar) Care încurcă, pune în încurcătură. [< fr. embarrassant].
ambarasare
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasare
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasară
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasarăm
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasarăți
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasase
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasasem
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasaseră
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasaserăm
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasaserăți
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasaseși
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasaseți
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasat
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasat
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasata
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasate
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasatei
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasatele
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasatelor
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasatul
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasatului
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasau
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasași
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasați
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasați
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasații
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasaților
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasează
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasez
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambaraseze
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasezi
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasul
AMBARÁS s.n. (Rar) Încurcătură, confuzie. [Pl. -suri. / < fr. embarras].
ambarasului
AMBARÁS s.n. (Rar) Încurcătură, confuzie. [Pl. -suri. / < fr. embarras].
ambarasuri
AMBARÁS s.n. (Rar) Încurcătură, confuzie. [Pl. -suri. / < fr. embarras].
ambarasurile
AMBARÁS s.n. (Rar) Încurcătură, confuzie. [Pl. -suri. / < fr. embarras].
ambarasurilor
AMBARÁS s.n. (Rar) Încurcătură, confuzie. [Pl. -suri. / < fr. embarras].
ambarasând
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarasînd
AMBARASÁ vb. I tr. (Rar) A încurca, a provoca încurcătură; a pune în încurcătură pe cineva. [< fr. embarrasser].
ambarc
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarca
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcader
AMBARCADÉR, ambarcadere, s. n. Punte care înaintează în mare până la înălțimea unui vapor și de unde se îmbarcă mărfurile și călătorii. – Din fr. embarcadère. DOOM
ambarcadér s. n., pl. ambarcadére
ambarcadere
AMBARCADÉR, ambarcadere, s. n. Punte care înaintează în mare până la înălțimea unui vapor și de unde se îmbarcă mărfurile și călătorii. – Din fr. embarcadère. DOOM
ambarcadér s. n., pl. ambarcadére
ambarcaderele
AMBARCADÉR, ambarcadere, s. n. Punte care înaintează în mare până la înălțimea unui vapor și de unde se îmbarcă mărfurile și călătorii. – Din fr. embarcadère. DOOM
ambarcadér s. n., pl. ambarcadére
ambarcaderelor
AMBARCADÉR, ambarcadere, s. n. Punte care înaintează în mare până la înălțimea unui vapor și de unde se îmbarcă mărfurile și călătorii. – Din fr. embarcadère. DOOM
ambarcadér s. n., pl. ambarcadére
ambarcaderul
AMBARCADÉR, ambarcadere, s. n. Punte care înaintează în mare până la înălțimea unui vapor și de unde se îmbarcă mărfurile și călătorii. – Din fr. embarcadère. DOOM
ambarcadér s. n., pl. ambarcadére
ambarcaderului
AMBARCADÉR, ambarcadere, s. n. Punte care înaintează în mare până la înălțimea unui vapor și de unde se îmbarcă mărfurile și călătorii. – Din fr. embarcadère. DOOM
ambarcadér s. n., pl. ambarcadére
ambarcai
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcam
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcare
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcare
AMBARCÁRE s.f. Acțiunea de a (se) ambarca. [< ambarca].
ambarcarea
AMBARCÁRE s.f. Acțiunea de a (se) ambarca. [< ambarca].
ambarcară
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcarăm
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcarăți
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcase
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcasem
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcaseră
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcaserăm
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcaserăți
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcaseși
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcaseți
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcat
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcat
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcau
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcași
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcați
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcație
AMBARCAȚIÚNE, ambarcațiuni, s. f. Vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, cu vele sau cu motor. [Pr.: -țí-u-. – Var.: ambarcáție s. f.] – Din fr. embarcation. DOOM
!ambarcațiúne (-ți-u-) s. f., art. ambarcațiúnea, g.-d. art. ambarcațiúnii; pl. ambarcațiúni, art. ambarcațiúnile
ambarcațiune
AMBARCAȚIÚNE, ambarcațiuni, s. f. Vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, cu vele sau cu motor. [Pr.: -țí-u-. – Var.: ambarcáție s. f.] – Din fr. embarcation. DOOM
!ambarcațiúne (-ți-u-) s. f., art. ambarcațiúnea, g.-d. art. ambarcațiúnii; pl. ambarcațiúni, art. ambarcațiúnile
ambarce
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarci
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcând
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcînd
AMBARCÁ vb. I 1. tr., refl. A (se) urca la bordul unei nave. V. îmbarca. 2. tr. (despre nave) A fi izbit de valuri pe deasupra bordului. ♦ intr. (despre apă) A izbi, a pătrunde peste bord. [< fr. embarquer].
ambarcări
AMBARCÁRE s.f. Acțiunea de a (se) ambarca. [< ambarca].
ambarcării
AMBARCÁRE s.f. Acțiunea de a (se) ambarca. [< ambarca].
ambarcările
AMBARCÁRE s.f. Acțiunea de a (se) ambarca. [< ambarca].
ambarcărilor
AMBARCÁRE s.f. Acțiunea de a (se) ambarca. [< ambarca].
ambarda
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardai
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardam
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardare
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardare
AMBARDÁ, ambardez, vb. I. Intranz. (Despre mare) A face ambardee. – Din fr. embarder.
ambardară
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardarăm
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardarăți
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardase
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardasem
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardaseră
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardaserăm
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardaserăți
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardaseși
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardaseți
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardat
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardau
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardași
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardați
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardează
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardee
AMBARDÉE, ambardee, s. f. Îndepărtare bruscă și involuntară a unei nave din drumul urmat din cauza curenților marini sau a vântului. – Din fr. embardée. DOOM
ambardée s. f., art. ambardéea, g.-d. art. ambardéei; pl. ambardée
ambardeea
AMBARDÉE, ambardee, s. f. Îndepărtare bruscă și involuntară a unei nave din drumul urmat din cauza curenților marini sau a vântului. – Din fr. embardée. DOOM
ambardée s. f., art. ambardéea, g.-d. art. ambardéei; pl. ambardée
ambardeei
AMBARDÉE, ambardee, s. f. Îndepărtare bruscă și involuntară a unei nave din drumul urmat din cauza curenților marini sau a vântului. – Din fr. embardée. DOOM
ambardée s. f., art. ambardéea, g.-d. art. ambardéei; pl. ambardée
ambardeele
AMBARDÉE, ambardee, s. f. Îndepărtare bruscă și involuntară a unei nave din drumul urmat din cauza curenților marini sau a vântului. – Din fr. embardée. DOOM
ambardée s. f., art. ambardéea, g.-d. art. ambardéei; pl. ambardée
ambardeelor
AMBARDÉE, ambardee, s. f. Îndepărtare bruscă și involuntară a unei nave din drumul urmat din cauza curenților marini sau a vântului. – Din fr. embardée. DOOM
ambardée s. f., art. ambardéea, g.-d. art. ambardéei; pl. ambardée
ambardez
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardeze
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardezi
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardând
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambardînd
AMBARDÁ, pers. 3 ambardează, vb. I. Intranz. (Despre nave) A face ambardee. – Din fr. embarder. DOOM
ambardá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardeáză
ambarvale
AMBARVÁLE s.f.pl. Serbări de primăvară la vechii romani, când era tradiția de a fi plimbată pe câmp o scroafă însărcinată. [< fr. ambarvales < lat. ambarvalis].
ambasada
AMBASÁDĂ, ambasade, s. f. Reprezentanță diplomatică pe lângă guvernul unei țări străine, condusă de un ambasador. ♦ Clădire în care își are sediul această reprezentanță. – Din fr. ambassade. DOOM
ambasádă s. f., g.-d. art. ambasádei; pl. ambasáde
ambasade
AMBASÁDĂ, ambasade, s. f. Reprezentanță diplomatică pe lângă guvernul unei țări străine, condusă de un ambasador. ♦ Clădire în care își are sediul această reprezentanță. – Din fr. ambassade. DOOM
ambasádă s. f., g.-d. art. ambasádei; pl. ambasáde
ambasadei
AMBASÁDĂ, ambasade, s. f. Reprezentanță diplomatică pe lângă guvernul unei țări străine, condusă de un ambasador. ♦ Clădire în care își are sediul această reprezentanță. – Din fr. ambassade. DOOM
ambasádă s. f., g.-d. art. ambasádei; pl. ambasáde
ambasadele
AMBASÁDĂ, ambasade, s. f. Reprezentanță diplomatică pe lângă guvernul unei țări străine, condusă de un ambasador. ♦ Clădire în care își are sediul această reprezentanță. – Din fr. ambassade. DOOM
ambasádă s. f., g.-d. art. ambasádei; pl. ambasáde
ambasadelor
AMBASÁDĂ, ambasade, s. f. Reprezentanță diplomatică pe lângă guvernul unei țări străine, condusă de un ambasador. ♦ Clădire în care își are sediul această reprezentanță. – Din fr. ambassade. DOOM
ambasádă s. f., g.-d. art. ambasádei; pl. ambasáde
ambasadoare
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambasadoarea
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambasadoarei
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambasadoarele
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambasadoarelor
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambasador
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambasadori
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambasadorii
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambasadorilor
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambasadorul
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambasadorului
AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. DOOM
ambasadór s. m., pl. ambasadóri
ambază
AMBÁZĂ s.f. Parte inferioară a unui aparat topografic, cuprinzând suportul, șuruburile de calare etc. [< fr. embase].
amberboa
PÉJMĂ, pejme, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate și cu frunze dințate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros plăcut de mosc (Amberboa moschata), cealaltă cu flori galbene, plăcut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pézsma.
ambeta
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetai
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetam
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetant
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetanta
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetante
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetantei
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetantele
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetantelor
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetantul
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetantului
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetanți
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetanții
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetanților
AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Înv.) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant. DOOM
ambetánt (înv.) adj. m., pl. ambetánți; f. ambetántă, pl. ambetánte
ambetare
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetare
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetară
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetarăm
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetarăți
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetase
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetasem
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetaseră
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetaserăm
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetaserăți
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetaseși
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetaseți
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetat
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetat
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetau
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetași
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetați
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetează
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetez
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambeteze
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetezi
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetând
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambetînd
AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) plictisi. – Din fr. embêter. DOOM
ambetá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 ambeteáză
ambi
AMBI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „amândoi”, „împreună”. [Cf. fr. ambi-, lat. ambo- – doi].
ambi
ÁMBII, -BELE num. col. Amândoi. – Din it. ambe, lat. ambo, -ae. DOOM
ámbii num. m., g.-d. ámbilor; f. ámbele, g.-d. ámbelor
ambiant
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambianta
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambiante
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambiantei
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambiantele
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambiantelor
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambiantul
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambiantului
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambianța
AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance. DOOM
ambiánță (-bi-an-) s. f., g.-d. art. ambiánței; pl. ambiánțe
ambianțe
AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance. DOOM
ambiánță (-bi-an-) s. f., g.-d. art. ambiánței; pl. ambiánțe
ambianței
AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance. DOOM
ambiánță (-bi-an-) s. f., g.-d. art. ambiánței; pl. ambiánțe
ambianțele
AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance. DOOM
ambiánță (-bi-an-) s. f., g.-d. art. ambiánței; pl. ambiánțe
ambianțelor
AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance. DOOM
ambiánță (-bi-an-) s. f., g.-d. art. ambiánței; pl. ambiánțe
ambianți
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambianții
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambianților
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant. DOOM
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte
ambidextra
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextra
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextre
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextre
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextre
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrei
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrei
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrele
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrele
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrelor
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrelor
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextri
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextri
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrie
AMBIDEXTRÍE s. f. Capacitate de a se folosi cu aceeași ușurință de ambele mâini. – Din fr. ambidextrie. DOOM
ambidextríe s. f., art. ambidextría, g.-d. ambidextríi, art. ambidextríei
ambidextrii
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrii
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrilor
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrilor
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextro
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextro
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextru
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextru
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrul
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrul
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrule
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrule
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrului
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambidextrului
AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se folosește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. DOOM
ambidéxtru adj. m., s. m., pl. ambidéxtri; adj. f., s. f. ambidéxtră, pl. ambidéxtre
ambielaj
AMBIELÁJ, ambielaje, s. n. Ansamblu alcătuit din bielele arborelui cotit al unui motor. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. embiellage. DOOM
ambieláj (-bi-e-) s. n., pl. ambieláje
ambielaje
AMBIELÁJ, ambielaje, s. n. Ansamblu alcătuit din bielele arborelui cotit al unui motor. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. embiellage. DOOM
ambieláj (-bi-e-) s. n., pl. ambieláje
ambielajele
AMBIELÁJ, ambielaje, s. n. Ansamblu alcătuit din bielele arborelui cotit al unui motor. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. embiellage. DOOM
ambieláj (-bi-e-) s. n., pl. ambieláje
ambielajelor
AMBIELÁJ, ambielaje, s. n. Ansamblu alcătuit din bielele arborelui cotit al unui motor. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. embiellage. DOOM
ambieláj (-bi-e-) s. n., pl. ambieláje
ambielajul
AMBIELÁJ, ambielaje, s. n. Ansamblu alcătuit din bielele arborelui cotit al unui motor. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. embiellage. DOOM
ambieláj (-bi-e-) s. n., pl. ambieláje
ambielajului
AMBIELÁJ, ambielaje, s. n. Ansamblu alcătuit din bielele arborelui cotit al unui motor. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. embiellage. DOOM
ambieláj (-bi-e-) s. n., pl. ambieláje
ambient
AMBIÉNT, ambienturi, s. n. Ambianță. [Pr.: -bi-ent. – Pl. și: ambiente] – Din fr. ambiant1. DOOM
ambiént (-bi-ent) s. n., pl. ambiénturi
ambiental
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientala
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientale
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientalei
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientalele
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientalelor
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientali
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientalii
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientalilor
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientalul
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientalului
AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental. DOOM
ambientál (-bi-en-) adj. m., pl. ambientáli; f. ambientálă, pl. ambientále
ambientul
AMBIÉNT, ambienturi, s. n. Ambianță. [Pr.: -bi-ent. – Pl. și: ambiente] – Din fr. ambiant1. DOOM
ambiént (-bi-ent) s. n., pl. ambiénturi
ambientului
AMBIÉNT, ambienturi, s. n. Ambianță. [Pr.: -bi-ent. – Pl. și: ambiente] – Din fr. ambiant1. DOOM
ambiént (-bi-ent) s. n., pl. ambiénturi
ambienturi
AMBIÉNT, ambienturi, s. n. Ambianță. [Pr.: -bi-ent. – Pl. și: ambiente] – Din fr. ambiant1. DOOM
ambiént (-bi-ent) s. n., pl. ambiénturi
ambienturile
AMBIÉNT, ambienturi, s. n. Ambianță. [Pr.: -bi-ent. – Pl. și: ambiente] – Din fr. ambiant1. DOOM
ambiént (-bi-ent) s. n., pl. ambiénturi
ambienturilor
AMBIÉNT, ambienturi, s. n. Ambianță. [Pr.: -bi-ent. – Pl. și: ambiente] – Din fr. ambiant1. DOOM
ambiént (-bi-ent) s. n., pl. ambiénturi
ambigen
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigena
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigene
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigenei
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigenele
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigenelor
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigeni
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigenii
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigenilor
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigenul
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigenului
AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”. DOOM
ambigén1 adj. m., pl. ambigéni; f. ambigénă, pl. ambigéne
ambigua
DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.
ambigua
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambigue
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambiguei
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambiguele
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambiguelor
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambigui
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambiguii
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambiguilor
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambiguitate
AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. 1. Lipsă de precizie, de claritate. 2. (Concr.) Expresie, afirmație lipsită de precizie, echivocă; amfibolie. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. ambiguïté, lat. ambiguitas, -atis. DOOM
ambiguitáte (-gu-i-) s. f., g.-d. art. ambiguitắții; (exprimări) pl. ambiguitắți
ambiguitatea
AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. 1. Lipsă de precizie, de claritate. 2. (Concr.) Expresie, afirmație lipsită de precizie, echivocă; amfibolie. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. ambiguïté, lat. ambiguitas, -atis. DOOM
ambiguitáte (-gu-i-) s. f., g.-d. art. ambiguitắții; (exprimări) pl. ambiguitắți
ambiguități
AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. 1. Lipsă de precizie, de claritate. 2. (Concr.) Expresie, afirmație lipsită de precizie, echivocă; amfibolie. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. ambiguïté, lat. ambiguitas, -atis. DOOM
ambiguitáte (-gu-i-) s. f., g.-d. art. ambiguitắții; (exprimări) pl. ambiguitắți
ambiguității
AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. 1. Lipsă de precizie, de claritate. 2. (Concr.) Expresie, afirmație lipsită de precizie, echivocă; amfibolie. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. ambiguïté, lat. ambiguitas, -atis. DOOM
ambiguitáte (-gu-i-) s. f., g.-d. art. ambiguitắții; (exprimări) pl. ambiguitắți
ambiguitățile
AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. 1. Lipsă de precizie, de claritate. 2. (Concr.) Expresie, afirmație lipsită de precizie, echivocă; amfibolie. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. ambiguïté, lat. ambiguitas, -atis. DOOM
ambiguitáte (-gu-i-) s. f., g.-d. art. ambiguitắții; (exprimări) pl. ambiguitắți
ambiguităților
AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. 1. Lipsă de precizie, de claritate. 2. (Concr.) Expresie, afirmație lipsită de precizie, echivocă; amfibolie. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. ambiguïté, lat. ambiguitas, -atis. DOOM
ambiguitáte (-gu-i-) s. f., g.-d. art. ambiguitắții; (exprimări) pl. ambiguitắți
ambiguiza
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizai
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizam
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizare
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizare
AMBIGUIZÁRE, ambiguizări, s. f. Faptul de a ambiguiza. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.
ambiguizarea
AMBIGUIZÁRE, ambiguizări, s. f. Faptul de a ambiguiza. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.
ambiguizară
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizarăm
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizarăți
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizase
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizasem
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizaseră
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizaserăm
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizaserăți
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizaseși
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizaseți
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizat
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizat
AMBIGUIZÁT, -Ă, ambiguizați, -te, adj. Care a devenit ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.
ambiguizau
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizași
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizați
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizează
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizez
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizeze
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizezi
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizând
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizînd
AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza. DOOM
*ambiguizá (a ~) (-gu-i-) vb., ind. prez. 3 ambiguizeáză
ambiguizări
AMBIGUIZÁRE, ambiguizări, s. f. Faptul de a ambiguiza. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.
ambiguizării
AMBIGUIZÁRE, ambiguizări, s. f. Faptul de a ambiguiza. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.
ambiguizările
AMBIGUIZÁRE, ambiguizări, s. f. Faptul de a ambiguiza. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.
ambiguizărilor
AMBIGUIZÁRE, ambiguizări, s. f. Faptul de a ambiguiza. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.
ambiguu
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambiguul
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambiguului
AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [Pr.: -gu-u] – Din lat. ambiguus. DOOM
ambíguu (-gu-u) adj. m., pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)
ambii
ÁMBII, -BELE num. col. Amândoi. – Din it. ambe, lat. ambo, -ae. DOOM
ámbii num. m., g.-d. ámbilor; f. ámbele, g.-d. ámbelor
ambiofonie
AMBIOFONÍE s. f. Metodă de modificare a acusticii unei săli prin mijloace electroacustice pentru crearea ambianței sonore adecvate unui anumit gen de program. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. ambiophonie.
ambitus
ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus. DOOM
ámbitus s. n.
ambitusul
ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus. DOOM
ámbitus s. n.
ambitusului
ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus. DOOM
ámbitus s. n.
ambitusuri
ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus. DOOM
ámbitus s. n.
ambitusurile
ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus. DOOM
ámbitus s. n.
ambitusurilor
ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus. DOOM
ámbitus s. n.
ambivalent
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambivalenta
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambivalente
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambivalentei
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambivalentele
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambivalentelor
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambivalentul
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambivalentului
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambivalența
AMBIVALÉNȚĂ, ambivalențe, s. f. Existență concomitentă a două aspecte diferite. – Din fr. ambivalence. DOOM
ambivalénță s. f., g.-d. art. ambivalénței; pl. ambivalénțe
ambivalențe
AMBIVALÉNȚĂ, ambivalențe, s. f. Existență concomitentă a două aspecte diferite. – Din fr. ambivalence. DOOM
ambivalénță s. f., g.-d. art. ambivalénței; pl. ambivalénțe
ambivalenței
AMBIVALÉNȚĂ, ambivalențe, s. f. Existență concomitentă a două aspecte diferite. – Din fr. ambivalence. DOOM
ambivalénță s. f., g.-d. art. ambivalénței; pl. ambivalénțe
ambivalențele
AMBIVALÉNȚĂ, ambivalențe, s. f. Existență concomitentă a două aspecte diferite. – Din fr. ambivalence. DOOM
ambivalénță s. f., g.-d. art. ambivalénței; pl. ambivalénțe
ambivalențelor
AMBIVALÉNȚĂ, ambivalențe, s. f. Existență concomitentă a două aspecte diferite. – Din fr. ambivalence. DOOM
ambivalénță s. f., g.-d. art. ambivalénței; pl. ambivalénțe
ambivalenți
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambivalenții
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambivalenților
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent. DOOM
*ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. ambivaléntă, pl. ambivalénte
ambiț
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție. DOOM
ambíție (-ți-e) s. f., art. ambíția (-ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (-ți-i-)
ambiția
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție. DOOM
ambíție (-ți-e) s. f., art. ambíția (-ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (-ți-i-)
ambiție
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție. DOOM
ambíție (-ți-e) s. f., art. ambíția (-ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (-ți-i-)
ambiției
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție. DOOM
ambíție (-ți-e) s. f., art. ambíția (-ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (-ți-i-)
ambiții
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție. DOOM
ambíție (-ți-e) s. f., art. ambíția (-ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (-ți-i-)
ambițiile
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție. DOOM
ambíție (-ți-e) s. f., art. ambíția (-ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (-ți-i-)
ambițiilor
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție. DOOM
ambíție (-ți-e) s. f., art. ambíția (-ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (-ți-i-)
ambițioasa
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioasa
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioase
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioase
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioasei
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioasei
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioasele
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioasele
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioaselor
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioaselor
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioaso
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioaso
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambiționa
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționai
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționam
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționare
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționare
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționară
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționarăm
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționarăți
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționase
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționasem
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționaseră
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționaserăm
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționaserăți
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționaseși
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționaseți
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționat
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționat
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționau
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționași
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționați
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționează
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționez
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționeze
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționezi
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționând
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambiționînd
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner. DOOM
ambiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 ambiționeáză
ambițios
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițios
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițiose
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițiosul
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițiosul
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițiosule
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițiosule
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițiosului
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițiosului
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioși
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioși
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioșii
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioșii
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioșilor
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițioșilor
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; determinat de ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus. DOOM
ambițiós (-ți-os) adj. m., s. m., pl. ambițióși; adj. f., s. f. ambițioásă, pl. ambițioáse
ambițiune
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție. DOOM
ambíție (-ți-e) s. f., art. ambíția (-ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (-ți-i-)
ambli
AMBLI- Element prim de compunere savantă care are sensul de „șters”, „diminuat”. [Cf. fr. amblyo-, gr. amblys – tocit].
amblio
AMBLI- Element prim de compunere savantă care are sensul de „șters”, „diminuat”. [Cf. fr. amblyo-, gr. amblys – tocit].
amblioapa
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
amblioapa
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
amblioape
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
amblioape
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
amblioapei
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
amblioapei
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
amblioapele
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
amblioapele
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
amblioapelor
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
amblioapelor
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliop
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliop
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliopi
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliopi
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliopie
AMBLIOPÍE s. f. Slăbire a vederii determinată de leziuni ale mediilor transparente ale globilor oculari, de unele excese sau de bătrânețe. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. amblyopie. DOOM
ambliopíe (-bli-o-) s. f., art. ambliopía, g.-d. ambliopíi, art. ambliopíei
ambliopii
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliopii
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliopilor
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliopilor
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliopod
AMBLIPÓD, amblipode, s. n. Mamifer erbivor fosil cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. – Din fr. amblypodes. DOOM
amblipód s. n., pl. amblipóde
ambliopul
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliopul
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliopului
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliopului
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope. DOOM
amblióp (-bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliópi; adj. f., s. f. amblioápă, pl. amblioápe
ambliostoma
AMBLISTÓMĂ, amblistome, s. f. Gen de amfibian cu corpul lung de 15-25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândit în America de Nord (Amblystoma). [Var.: ambliostóma s. f.] – Din fr. amblystome. DOOM
amblistómă (-blis-to- / -bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistómei; pl. amblistóme
ambliostome
AMBLISTÓMĂ, amblistome, s. f. Gen de amfibian cu corpul lung de 15-25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândit în America de Nord (Amblystoma). [Var.: ambliostóma s. f.] – Din fr. amblystome. DOOM
amblistómă (-blis-to- / -bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistómei; pl. amblistóme
ambliostomei
AMBLISTÓMĂ, amblistome, s. f. Gen de amfibian cu corpul lung de 15-25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândit în America de Nord (Amblystoma). [Var.: ambliostóma s. f.] – Din fr. amblystome. DOOM
amblistómă (-blis-to- / -bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistómei; pl. amblistóme
ambliostomele
AMBLISTÓMĂ, amblistome, s. f. Gen de amfibian cu corpul lung de 15-25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândit în America de Nord (Amblystoma). [Var.: ambliostóma s. f.] – Din fr. amblystome. DOOM
amblistómă (-blis-to- / -bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistómei; pl. amblistóme
ambliostomelor
AMBLISTÓMĂ, amblistome, s. f. Gen de amfibian cu corpul lung de 15-25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândit în America de Nord (Amblystoma). [Var.: ambliostóma s. f.] – Din fr. amblystome. DOOM
amblistómă (-blis-to- / -bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistómei; pl. amblistóme
amblipod
AMBLIPÓD, amblipode, s. n. Mamifer erbivor fosil cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. – Din fr. amblypodes. DOOM
amblipód s. n., pl. amblipóde
amblipode
AMBLIPÓD, amblipode, s. n. Mamifer erbivor fosil cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. – Din fr. amblypodes. DOOM
amblipód s. n., pl. amblipóde
amblipodele
AMBLIPÓD, amblipode, s. n. Mamifer erbivor fosil cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. – Din fr. amblypodes. DOOM
amblipód s. n., pl. amblipóde
amblipodelor
AMBLIPÓD, amblipode, s. n. Mamifer erbivor fosil cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. – Din fr. amblypodes. DOOM
amblipód s. n., pl. amblipóde
amblipodul
AMBLIPÓD, amblipode, s. n. Mamifer erbivor fosil cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. – Din fr. amblypodes. DOOM
amblipód s. n., pl. amblipóde
amblipodului
AMBLIPÓD, amblipode, s. n. Mamifer erbivor fosil cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. – Din fr. amblypodes. DOOM
amblipód s. n., pl. amblipóde
amblipodă
AMBLIPÓD, amblipode, s. n. Mamifer erbivor fosil cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. – Din fr. amblypodes. DOOM
amblipód s. n., pl. amblipóde
amblistoma
AMBLISTÓMĂ, amblistome, s. f. Gen de amfibian cu corpul lung de 15-25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândit în America de Nord (Amblystoma). [Var.: ambliostóma s. f.] – Din fr. amblystome. DOOM
amblistómă (-blis-to- / -bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistómei; pl. amblistóme
amblistome
AMBLISTÓMĂ, amblistome, s. f. Gen de amfibian cu corpul lung de 15-25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândit în America de Nord (Amblystoma). [Var.: ambliostóma s. f.] – Din fr. amblystome. DOOM
amblistómă (-blis-to- / -bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistómei; pl. amblistóme
amblistomei
AMBLISTÓMĂ, amblistome, s. f. Gen de amfibian cu corpul lung de 15-25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândit în America de Nord (Amblystoma). [Var.: ambliostóma s. f.] – Din fr. amblystome. DOOM
amblistómă (-blis-to- / -bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistómei; pl. amblistóme
amblistomele
AMBLISTÓMĂ, amblistome, s. f. Gen de amfibian cu corpul lung de 15-25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândit în America de Nord (Amblystoma). [Var.: ambliostóma s. f.] – Din fr. amblystome. DOOM
amblistómă (-blis-to- / -bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistómei; pl. amblistóme
amblistomelor
AMBLISTÓMĂ, amblistome, s. f. Gen de amfibian cu corpul lung de 15-25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândit în America de Nord (Amblystoma). [Var.: ambliostóma s. f.] – Din fr. amblystome. DOOM
amblistómă (-blis-to- / -bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistómei; pl. amblistóme
ambon
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
ambosa
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosai
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosaj
AMBOSÁJ s.n. Legare la țărm a unei nave; poziția unei nave ambosate. [< fr. embossage].
ambosaje
AMBOSÁJ s.n. Legare la țărm a unei nave; poziția unei nave ambosate. [< fr. embossage].
ambosajele
AMBOSÁJ s.n. Legare la țărm a unei nave; poziția unei nave ambosate. [< fr. embossage].
ambosajelor
AMBOSÁJ s.n. Legare la țărm a unei nave; poziția unei nave ambosate. [< fr. embossage].
ambosajul
AMBOSÁJ s.n. Legare la țărm a unei nave; poziția unei nave ambosate. [< fr. embossage].
ambosajului
AMBOSÁJ s.n. Legare la țărm a unei nave; poziția unei nave ambosate. [< fr. embossage].
ambosam
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosare
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosare
AMBOSÁRE s.f. Acțiunea de a ambosa; ambosaj. [< ambosa].
ambosarea
AMBOSÁRE s.f. Acțiunea de a ambosa; ambosaj. [< ambosa].
ambosară
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosarăm
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosarăți
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosase
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosasem
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosaseră
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosaserăm
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosaserăți
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosaseși
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosaseți
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosat
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosat
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosau
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosași
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosați
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosează
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosez
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
amboseze
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosezi
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosând
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosînd
AMBOSÁ vb. I. tr. A fixa, a lega o navă de proră și de pupă astfel încât să nu-și mai poată schimba poziția. [< fr. embosser]. DOOM
ambosá (a ~) vb., ind. prez. 3 amboseáză
ambosări
AMBOSÁRE s.f. Acțiunea de a ambosa; ambosaj. [< ambosa].
ambosării
AMBOSÁRE s.f. Acțiunea de a ambosa; ambosaj. [< ambosa].
ambosările
AMBOSÁRE s.f. Acțiunea de a ambosa; ambosaj. [< ambosa].
ambosărilor
AMBOSÁRE s.f. Acțiunea de a ambosa; ambosaj. [< ambosa].
ambra
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambra
ÁMBRĂ s. f. Substanță ceroasă, brună-cenușie, cu miros de mosc, formată în intestinul unei specii de cașalot și care se folosește în parfumerie; chihlimbar cenușiu. ◊ Ambră galbenă = chihlimbar. – Din fr. ambre. DOOM
ámbră s. f., g.-d. art. ámbrei
ambrai
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambram
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambranșament
AMBRANȘAMÉNT, ambranșamente, s. n. Ramificație secundară a unei linii ferate, a unei conducte de canalizare etc. – Din fr. embranchement. DOOM
ambranșamént s. n., pl. ambranșaménte
ambranșamente
AMBRANȘAMÉNT, ambranșamente, s. n. Ramificație secundară a unei linii ferate, a unei conducte de canalizare etc. – Din fr. embranchement. DOOM
ambranșamént s. n., pl. ambranșaménte
ambranșamentele
AMBRANȘAMÉNT, ambranșamente, s. n. Ramificație secundară a unei linii ferate, a unei conducte de canalizare etc. – Din fr. embranchement. DOOM
ambranșamént s. n., pl. ambranșaménte
ambranșamentelor
AMBRANȘAMÉNT, ambranșamente, s. n. Ramificație secundară a unei linii ferate, a unei conducte de canalizare etc. – Din fr. embranchement. DOOM
ambranșamént s. n., pl. ambranșaménte
ambranșamentul
AMBRANȘAMÉNT, ambranșamente, s. n. Ramificație secundară a unei linii ferate, a unei conducte de canalizare etc. – Din fr. embranchement. DOOM
ambranșamént s. n., pl. ambranșaménte
ambranșamentului
AMBRANȘAMÉNT, ambranșamente, s. n. Ramificație secundară a unei linii ferate, a unei conducte de canalizare etc. – Din fr. embranchement. DOOM
ambranșamént s. n., pl. ambranșaménte
ambrare
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrare
AMBRÁRE s.f. Acțiunea de a ambra și rezultatul ei. [< ambra].
ambrară
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrarăm
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrarăți
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrasa
AMBRASĂ, ambrase, s. f. (Rar) Cordon care servește pentru a ține strâns mijlocul unei perdele sau al anei draperii. – Din fr. embrasse. DOOM
ambrásă (rar) s. f., g.-d. art. ambrásei; pl. ambráse
ambrase
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrase
AMBRASĂ, ambrase, s. f. (Rar) Cordon care servește pentru a ține strâns mijlocul unei perdele sau al anei draperii. – Din fr. embrasse. DOOM
ambrásă (rar) s. f., g.-d. art. ambrásei; pl. ambráse
ambrasei
AMBRASĂ, ambrase, s. f. (Rar) Cordon care servește pentru a ține strâns mijlocul unei perdele sau al anei draperii. – Din fr. embrasse. DOOM
ambrásă (rar) s. f., g.-d. art. ambrásei; pl. ambráse
ambrasele
AMBRASĂ, ambrase, s. f. (Rar) Cordon care servește pentru a ține strâns mijlocul unei perdele sau al anei draperii. – Din fr. embrasse. DOOM
ambrásă (rar) s. f., g.-d. art. ambrásei; pl. ambráse
ambraselor
AMBRASĂ, ambrase, s. f. (Rar) Cordon care servește pentru a ține strâns mijlocul unei perdele sau al anei draperii. – Din fr. embrasse. DOOM
ambrásă (rar) s. f., g.-d. art. ambrásei; pl. ambráse
ambrasem
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambraseră
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambraserăm
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambraserăți
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambraseși
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambraseți
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrat
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrat
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambrata
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambrate
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambratei
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambratele
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambratelor
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambratul
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambratului
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambrau
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrazura
AMBRAZÚRĂ, ambrazuri, s. f. 1. (Mil.) Deschizătură în pereții unei fortificații, prin care se execută trageri cu tunul, cu mitraliera etc. 2. (Arhit.) Deschizătură lăsată în zid, în vederea montării unei uși sau a unei ferestre. – Din fr. embrasure. DOOM
ambrazúră s. f., g.-d. art. ambrazúrii; pl. ambrazúri
ambrazuri
AMBRAZÚRĂ, ambrazuri, s. f. 1. (Mil.) Deschizătură în pereții unei fortificații, prin care se execută trageri cu tunul, cu mitraliera etc. 2. (Arhit.) Deschizătură lăsată în zid, în vederea montării unei uși sau a unei ferestre. – Din fr. embrasure. DOOM
ambrazúră s. f., g.-d. art. ambrazúrii; pl. ambrazúri
ambrazurii
AMBRAZÚRĂ, ambrazuri, s. f. 1. (Mil.) Deschizătură în pereții unei fortificații, prin care se execută trageri cu tunul, cu mitraliera etc. 2. (Arhit.) Deschizătură lăsată în zid, în vederea montării unei uși sau a unei ferestre. – Din fr. embrasure. DOOM
ambrazúră s. f., g.-d. art. ambrazúrii; pl. ambrazúri
ambrazurile
AMBRAZÚRĂ, ambrazuri, s. f. 1. (Mil.) Deschizătură în pereții unei fortificații, prin care se execută trageri cu tunul, cu mitraliera etc. 2. (Arhit.) Deschizătură lăsată în zid, în vederea montării unei uși sau a unei ferestre. – Din fr. embrasure. DOOM
ambrazúră s. f., g.-d. art. ambrazúrii; pl. ambrazúri
ambrazurilor
AMBRAZÚRĂ, ambrazuri, s. f. 1. (Mil.) Deschizătură în pereții unei fortificații, prin care se execută trageri cu tunul, cu mitraliera etc. 2. (Arhit.) Deschizătură lăsată în zid, în vederea montării unei uși sau a unei ferestre. – Din fr. embrasure. DOOM
ambrazúră s. f., g.-d. art. ambrazúrii; pl. ambrazúri
ambrași
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrați
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrați
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambrații
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambraților
AMBRÁT, -Ă adj. 1. Care are parfum de ambră; care miroase a ambră. 2. de culoarea chihlimbarului. [Cf. fr. ambré].
ambre
ÁMBRĂ s. f. Substanță ceroasă, brună-cenușie, cu miros de mosc, formată în intestinul unei specii de cașalot și care se folosește în parfumerie; chihlimbar cenușiu. ◊ Ambră galbenă = chihlimbar. – Din fr. ambre. DOOM
ámbră s. f., g.-d. art. ámbrei
ambrează
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrei
ÁMBRĂ s. f. Substanță ceroasă, brună-cenușie, cu miros de mosc, formată în intestinul unei specii de cașalot și care se folosește în parfumerie; chihlimbar cenușiu. ◊ Ambră galbenă = chihlimbar. – Din fr. ambre. DOOM
ámbră s. f., g.-d. art. ámbrei
ambreia
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiai
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiaj
AMBREIÁJ, ambreiaje, s. n. Dispozitiv prin care se leagă solidar, pe un timp anumit, două mecanisme, permițând cuplarea sau decuplarea în timpul funcționării. [Pr.: -bre-iaj] – Din fr. embrayage. DOOM
ambreiáj (-bre-iaj) s. n., pl. ambreiáje
ambreiaje
AMBREIÁJ, ambreiaje, s. n. Dispozitiv prin care se leagă solidar, pe un timp anumit, două mecanisme, permițând cuplarea sau decuplarea în timpul funcționării. [Pr.: -bre-iaj] – Din fr. embrayage. DOOM
ambreiáj (-bre-iaj) s. n., pl. ambreiáje
ambreiajele
AMBREIÁJ, ambreiaje, s. n. Dispozitiv prin care se leagă solidar, pe un timp anumit, două mecanisme, permițând cuplarea sau decuplarea în timpul funcționării. [Pr.: -bre-iaj] – Din fr. embrayage. DOOM
ambreiáj (-bre-iaj) s. n., pl. ambreiáje
ambreiajelor
AMBREIÁJ, ambreiaje, s. n. Dispozitiv prin care se leagă solidar, pe un timp anumit, două mecanisme, permițând cuplarea sau decuplarea în timpul funcționării. [Pr.: -bre-iaj] – Din fr. embrayage. DOOM
ambreiáj (-bre-iaj) s. n., pl. ambreiáje
ambreiajul
AMBREIÁJ, ambreiaje, s. n. Dispozitiv prin care se leagă solidar, pe un timp anumit, două mecanisme, permițând cuplarea sau decuplarea în timpul funcționării. [Pr.: -bre-iaj] – Din fr. embrayage. DOOM
ambreiáj (-bre-iaj) s. n., pl. ambreiáje
ambreiajului
AMBREIÁJ, ambreiaje, s. n. Dispozitiv prin care se leagă solidar, pe un timp anumit, două mecanisme, permițând cuplarea sau decuplarea în timpul funcționării. [Pr.: -bre-iaj] – Din fr. embrayage. DOOM
ambreiáj (-bre-iaj) s. n., pl. ambreiáje
ambreiam
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiare
AMBREIÉRE, ambreieri, s. f. Acțiunea de a ambreia. [Var.: ambreiáre s. f.] – V. ambreia. DOOM
ambreiére (-bre-ie-) s. f., g.-d. art. ambreiérii; pl. ambreiéri
ambreiarea
AMBREIÉRE, ambreieri, s. f. Acțiunea de a ambreia. [Var.: ambreiáre s. f.] – V. ambreia. DOOM
ambreiére (-bre-ie-) s. f., g.-d. art. ambreiérii; pl. ambreiéri
ambreiară
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiarăm
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiarăți
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiase
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiasem
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiaseră
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiaserăm
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiaserăți
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiaseși
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiaseți
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiat
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiat
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiau
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiază
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiași
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiați
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreie
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiem
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiere
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiere
AMBREIÉRE, ambreieri, s. f. Acțiunea de a ambreia. [Var.: ambreiáre s. f.] – V. ambreia. DOOM
ambreiére (-bre-ie-) s. f., g.-d. art. ambreiérii; pl. ambreiéri
ambreierea
AMBREIÉRE, ambreieri, s. f. Acțiunea de a ambreia. [Var.: ambreiáre s. f.] – V. ambreia. DOOM
ambreiére (-bre-ie-) s. f., g.-d. art. ambreiérii; pl. ambreiéri
ambreieri
AMBREIÉRE, ambreieri, s. f. Acțiunea de a ambreia. [Var.: ambreiáre s. f.] – V. ambreia. DOOM
ambreiére (-bre-ie-) s. f., g.-d. art. ambreiérii; pl. ambreiéri
ambreierii
AMBREIÉRE, ambreieri, s. f. Acțiunea de a ambreia. [Var.: ambreiáre s. f.] – V. ambreia. DOOM
ambreiére (-bre-ie-) s. f., g.-d. art. ambreiérii; pl. ambreiéri
ambreierile
AMBREIÉRE, ambreieri, s. f. Acțiunea de a ambreia. [Var.: ambreiáre s. f.] – V. ambreia. DOOM
ambreiére (-bre-ie-) s. f., g.-d. art. ambreiérii; pl. ambreiéri
ambreierilor
AMBREIÉRE, ambreieri, s. f. Acțiunea de a ambreia. [Var.: ambreiáre s. f.] – V. ambreia. DOOM
ambreiére (-bre-ie-) s. f., g.-d. art. ambreiérii; pl. ambreiéri
ambreiez
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreieze
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreiezi
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreind
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer. DOOM
ambreiá (a ~) (-bre-ia) vb., ind. prez. 3 ambreiáză, 1 pl. ambreiém (-bre-iem), imperf. 3 sg. ambreiá; conj. prez. 3 să ambreiéze; ger. ambreínd
ambreior
AMBREIÓR s.n. (Lingv.) Element gramatical care permite legarea anumitor părți ale discursului. [Pron. -bre-ior. / < fr. embrayeur].
ambreiori
AMBREIÓR s.n. (Lingv.) Element gramatical care permite legarea anumitor părți ale discursului. [Pron. -bre-ior. / < fr. embrayeur].
ambreiorii
AMBREIÓR s.n. (Lingv.) Element gramatical care permite legarea anumitor părți ale discursului. [Pron. -bre-ior. / < fr. embrayeur].
ambreiorilor
AMBREIÓR s.n. (Lingv.) Element gramatical care permite legarea anumitor părți ale discursului. [Pron. -bre-ior. / < fr. embrayeur].
ambreiorul
AMBREIÓR s.n. (Lingv.) Element gramatical care permite legarea anumitor părți ale discursului. [Pron. -bre-ior. / < fr. embrayeur].
ambreiorului
AMBREIÓR s.n. (Lingv.) Element gramatical care permite legarea anumitor părți ale discursului. [Pron. -bre-ior. / < fr. embrayeur].
ambrele
ÁMBRĂ s. f. Substanță ceroasă, brună-cenușie, cu miros de mosc, formată în intestinul unei specii de cașalot și care se folosește în parfumerie; chihlimbar cenușiu. ◊ Ambră galbenă = chihlimbar. – Din fr. ambre. DOOM
ámbră s. f., g.-d. art. ámbrei
ambrelor
ÁMBRĂ s. f. Substanță ceroasă, brună-cenușie, cu miros de mosc, formată în intestinul unei specii de cașalot și care se folosește în parfumerie; chihlimbar cenușiu. ◊ Ambră galbenă = chihlimbar. – Din fr. ambre. DOOM
ámbră s. f., g.-d. art. ámbrei
ambrez
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambreze
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrezi
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambriboi
abribói, s. m. – Plantă (Centaurea suaveolens). – Var. ambriboi. < Tc. (per.) amberboi „parfum de ambră”, posibil prin intermediul ngr. ἀμβερβόϊ (Șeineanu, II, 20; DAR).
ambrosioides
TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante; a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (Chenopodium botrys). ◊ Compus: tămâiță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tămâie + suf. -iță.
ambroziac
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambroziaca
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambroziace
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambroziacei
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambroziacele
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambroziacelor
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambroziaci
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambroziacii
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambroziacilor
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambroziacul
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambroziacului
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambrozic
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque. DOOM
ambroziác (livr.) (-zi-ac) adj. m., pl. ambroziáci; f. ambroziácă, pl. ambroziáce
ambrozie
AMBRÓZIE s. f. (În mitologia greacă) Hrană aromată a zeilor, despre care se credea că dă nemurire și tinerețe veșnică; p. ext. băutură minunată. – Din fr. ambroisie, lat. ambrosia. DOOM
ambrózie (-zi-e) s. f., art. ambrózia (-zi-a), g.-d. ambrózii, art. ambróziei
ambrând
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambrînd
AMBRÁ vb. I tr. A parfuma cu ambră; a da un miros de ambră. [< fr. ambrer].
ambulacrar
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacrara
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacrare
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacrarei
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacrarele
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacrarelor
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacrari
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacrarii
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacrarilor
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacrarul
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacrarului
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire. DOOM
ambulacrár (-la-crar) adj. m., pl. ambulacrári; f. ambulacráră, pl. ambulacráre
ambulacre
AMBULÁCRU, ambulacre, s. n. Organ în formă de tub subțire, terminat de obicei cu o ventuză, caracteristic echinodermelor și servind la locomoție, respirație și pipăit. – Din fr. ambulacre. DOOM
ambulácru (-la-cru) s. n., art. ambulácrul; pl. ambulácre
ambulacrele
AMBULÁCRU, ambulacre, s. n. Organ în formă de tub subțire, terminat de obicei cu o ventuză, caracteristic echinodermelor și servind la locomoție, respirație și pipăit. – Din fr. ambulacre. DOOM
ambulácru (-la-cru) s. n., art. ambulácrul; pl. ambulácre
ambulacrelor
AMBULÁCRU, ambulacre, s. n. Organ în formă de tub subțire, terminat de obicei cu o ventuză, caracteristic echinodermelor și servind la locomoție, respirație și pipăit. – Din fr. ambulacre. DOOM
ambulácru (-la-cru) s. n., art. ambulácrul; pl. ambulácre
ambulacru
AMBULÁCRU, ambulacre, s. n. Organ în formă de tub subțire, terminat de obicei cu o ventuză, caracteristic echinodermelor și servind la locomoție, respirație și pipăit. – Din fr. ambulacre. DOOM
ambulácru (-la-cru) s. n., art. ambulácrul; pl. ambulácre
ambulacrul
AMBULÁCRU, ambulacre, s. n. Organ în formă de tub subțire, terminat de obicei cu o ventuză, caracteristic echinodermelor și servind la locomoție, respirație și pipăit. – Din fr. ambulacre. DOOM
ambulácru (-la-cru) s. n., art. ambulácrul; pl. ambulácre
ambulacrului
AMBULÁCRU, ambulacre, s. n. Organ în formă de tub subțire, terminat de obicei cu o ventuză, caracteristic echinodermelor și servind la locomoție, respirație și pipăit. – Din fr. ambulacre. DOOM
ambulácru (-la-cru) s. n., art. ambulácrul; pl. ambulácre
ambulant
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulanta
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulante
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulantei
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulantele
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulantelor
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulantul
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulantului
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulanța
AMBULÁNȚĂ, ambulanțe, s. f. 1. Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentați sau grav bolnavi; salvare. 2. Unitate sanitară mobilă, în spatele frontului, care dă răniților primele ajutoare. – Din fr. ambulance. DOOM
ambulánță s. f., g.-d. art. ambulánței; pl. ambulánțe
ambulanțe
AMBULÁNȚĂ, ambulanțe, s. f. 1. Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentați sau grav bolnavi; salvare. 2. Unitate sanitară mobilă, în spatele frontului, care dă răniților primele ajutoare. – Din fr. ambulance. DOOM
ambulánță s. f., g.-d. art. ambulánței; pl. ambulánțe
ambulanței
AMBULÁNȚĂ, ambulanțe, s. f. 1. Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentați sau grav bolnavi; salvare. 2. Unitate sanitară mobilă, în spatele frontului, care dă răniților primele ajutoare. – Din fr. ambulance. DOOM
ambulánță s. f., g.-d. art. ambulánței; pl. ambulánțe
ambulanțele
AMBULÁNȚĂ, ambulanțe, s. f. 1. Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentați sau grav bolnavi; salvare. 2. Unitate sanitară mobilă, în spatele frontului, care dă răniților primele ajutoare. – Din fr. ambulance. DOOM
ambulánță s. f., g.-d. art. ambulánței; pl. ambulánțe
ambulanțelor
AMBULÁNȚĂ, ambulanțe, s. f. 1. Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentați sau grav bolnavi; salvare. 2. Unitate sanitară mobilă, în spatele frontului, care dă răniților primele ajutoare. – Din fr. ambulance. DOOM
ambulánță s. f., g.-d. art. ambulánței; pl. ambulánțe
ambulanți
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulanții
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulanților
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis. DOOM
ambulánt adj. m., pl. ambulánți; f. ambulántă, pl. ambulánte
ambulator
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambulatoria
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambulatorie
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambulatoriei
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambulatorii
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambulatoriii
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambulatoriile
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambulatoriilor
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambulatoriu
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambulatoriul
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambulatoriului
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius. DOOM
ambulatóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatóriul; pl. ambulatórii, art. ambulatóriile (-ri-i-)
ambuscada
AMBUSCÁDĂ, ambuscade, s. f. 1. Acțiune de luptă în care inamicul este atacat prin surprindere. 2. Loc amenajat și ocupat de o subunitate militară, în scopul executării unui atac prin surprindere asupra dușmanului. – Din fr. embuscade. DOOM
ambuscádă s. f., g.-d. art. ambuscádei; pl. ambuscáde
ambuscade
AMBUSCÁDĂ, ambuscade, s. f. 1. Acțiune de luptă în care inamicul este atacat prin surprindere. 2. Loc amenajat și ocupat de o subunitate militară, în scopul executării unui atac prin surprindere asupra dușmanului. – Din fr. embuscade. DOOM
ambuscádă s. f., g.-d. art. ambuscádei; pl. ambuscáde
ambuscadei
AMBUSCÁDĂ, ambuscade, s. f. 1. Acțiune de luptă în care inamicul este atacat prin surprindere. 2. Loc amenajat și ocupat de o subunitate militară, în scopul executării unui atac prin surprindere asupra dușmanului. – Din fr. embuscade. DOOM
ambuscádă s. f., g.-d. art. ambuscádei; pl. ambuscáde
ambuscadele
AMBUSCÁDĂ, ambuscade, s. f. 1. Acțiune de luptă în care inamicul este atacat prin surprindere. 2. Loc amenajat și ocupat de o subunitate militară, în scopul executării unui atac prin surprindere asupra dușmanului. – Din fr. embuscade. DOOM
ambuscádă s. f., g.-d. art. ambuscádei; pl. ambuscáde
ambuscadelor
AMBUSCÁDĂ, ambuscade, s. f. 1. Acțiune de luptă în care inamicul este atacat prin surprindere. 2. Loc amenajat și ocupat de o subunitate militară, în scopul executării unui atac prin surprindere asupra dușmanului. – Din fr. embuscade. DOOM
ambuscádă s. f., g.-d. art. ambuscádei; pl. ambuscáde
ambuscat
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscat
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscata
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscate
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscatei
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscatele
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscatelor
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscatul
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscatul
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscatului
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscatului
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscați
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscați
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscații
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscații
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscaților
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuscaților
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
ambuteia
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiai
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiaj
AMBUTEIÁJ, ambuteiaje, s. n. 1. Îmbuteliere. 2. Blocare într-un port sau într-un bazin a unor nave din cauza îngrămădirii lor într-un spațiu mic, a aglomerării, a dificultăților de manevrare provocate de aglomerare etc. ♦ Blocare a circulației rutiere, din cauza îngrămădirii (în dezordine a) unor vehicule. [Pr.: -te-iaj] – Din fr. embouteillage. DOOM
ambuteiáj (-te-iaj) s. n., pl. ambuteiáje
ambuteiaje
AMBUTEIÁJ, ambuteiaje, s. n. 1. Îmbuteliere. 2. Blocare într-un port sau într-un bazin a unor nave din cauza îngrămădirii lor într-un spațiu mic, a aglomerării, a dificultăților de manevrare provocate de aglomerare etc. ♦ Blocare a circulației rutiere, din cauza îngrămădirii (în dezordine a) unor vehicule. [Pr.: -te-iaj] – Din fr. embouteillage. DOOM
ambuteiáj (-te-iaj) s. n., pl. ambuteiáje
ambuteiajele
AMBUTEIÁJ, ambuteiaje, s. n. 1. Îmbuteliere. 2. Blocare într-un port sau într-un bazin a unor nave din cauza îngrămădirii lor într-un spațiu mic, a aglomerării, a dificultăților de manevrare provocate de aglomerare etc. ♦ Blocare a circulației rutiere, din cauza îngrămădirii (în dezordine a) unor vehicule. [Pr.: -te-iaj] – Din fr. embouteillage. DOOM
ambuteiáj (-te-iaj) s. n., pl. ambuteiáje
ambuteiajelor
AMBUTEIÁJ, ambuteiaje, s. n. 1. Îmbuteliere. 2. Blocare într-un port sau într-un bazin a unor nave din cauza îngrămădirii lor într-un spațiu mic, a aglomerării, a dificultăților de manevrare provocate de aglomerare etc. ♦ Blocare a circulației rutiere, din cauza îngrămădirii (în dezordine a) unor vehicule. [Pr.: -te-iaj] – Din fr. embouteillage. DOOM
ambuteiáj (-te-iaj) s. n., pl. ambuteiáje
ambuteiajul
AMBUTEIÁJ, ambuteiaje, s. n. 1. Îmbuteliere. 2. Blocare într-un port sau într-un bazin a unor nave din cauza îngrămădirii lor într-un spațiu mic, a aglomerării, a dificultăților de manevrare provocate de aglomerare etc. ♦ Blocare a circulației rutiere, din cauza îngrămădirii (în dezordine a) unor vehicule. [Pr.: -te-iaj] – Din fr. embouteillage. DOOM
ambuteiáj (-te-iaj) s. n., pl. ambuteiáje
ambuteiajului
AMBUTEIÁJ, ambuteiaje, s. n. 1. Îmbuteliere. 2. Blocare într-un port sau într-un bazin a unor nave din cauza îngrămădirii lor într-un spațiu mic, a aglomerării, a dificultăților de manevrare provocate de aglomerare etc. ♦ Blocare a circulației rutiere, din cauza îngrămădirii (în dezordine a) unor vehicule. [Pr.: -te-iaj] – Din fr. embouteillage. DOOM
ambuteiáj (-te-iaj) s. n., pl. ambuteiáje
ambuteiam
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiară
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiarăm
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiarăți
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiase
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiasem
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiaseră
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiaserăm
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiaserăți
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiaseși
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiaseți
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiat
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiat
AMBUTEIÁT, -Ă, ambuteiați, -te, adj. (Despre căi de circulație) Blocat cu vehicule. [Pr.: -te-iat] – V. ambuteia.
ambuteiau
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiază
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiași
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiați
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteie
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiem
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiere
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiere
AMBUTEIÉRE, ambuteieri, s. f. Ambuteiaj. [Pr.: -te-ie-] – V. ambuteia.
ambuteiez
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteieze
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteiezi
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambuteind
AMBUTEIÁ, ambuteiez, vb. I. Tranz. A bloca cu vehicule, nave etc. căi rutiere sau de navigație. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.
ambutisa
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisai
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisaj
AMBUTISÁJ s.n. Ambutisare. [< fr. emboutissage]
ambutisaje
AMBUTISÁJ s.n. Ambutisare. [< fr. emboutissage]
ambutisajele
AMBUTISÁJ s.n. Ambutisare. [< fr. emboutissage]
ambutisajelor
AMBUTISÁJ s.n. Ambutisare. [< fr. emboutissage]
ambutisajul
AMBUTISÁJ s.n. Ambutisare. [< fr. emboutissage]
ambutisajului
AMBUTISÁJ s.n. Ambutisare. [< fr. emboutissage]
ambutisam
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisare
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisare
AMBUTISÁRE s. f. Acțiunea de a ambutisa. – V. ambutisa. DOOM
ambutisáre s. f., g.-d. art. ambutisắrii
ambutisarea
AMBUTISÁRE s. f. Acțiunea de a ambutisa. – V. ambutisa. DOOM
ambutisáre s. f., g.-d. art. ambutisắrii
ambutisară
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisarăm
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisarăți
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisase
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisasem
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisaseră
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisaserăm
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisaserăți
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisaseși
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisaseți
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisat
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisau
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisași
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisați
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisează
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisez
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutiseze
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisezi
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisoare
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisoarea
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisoarei
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisoarele
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisoarelor
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisoareo
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisor
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisore
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisori
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisorii
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisorilor
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisorul
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisorule
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisorului
AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care lucrează la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
ambutisând
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisînd
AMBUTISÁ, ambutisez, vb. I. Tranz. A prelucra prin deformare plastică, la cald sau la rece, un semifabricat din tablă pentru a obține capace, cutii, farfurii etc. – Cf. fr. emboutir. DOOM
ambutisá (a ~) vb., ind. prez. 3 ambutiseáză
ambutisări
AMBUTISÁRE s. f. Acțiunea de a ambutisa. – V. ambutisa. DOOM
ambutisáre s. f., g.-d. art. ambutisắrii
ambutisării
AMBUTISÁRE s. f. Acțiunea de a ambutisa. – V. ambutisa. DOOM
ambutisáre s. f., g.-d. art. ambutisắrii
ambutisările
AMBUTISÁRE s. f. Acțiunea de a ambutisa. – V. ambutisa. DOOM
ambutisáre s. f., g.-d. art. ambutisắrii
ambutisărilor
AMBUTISÁRE s. f. Acțiunea de a ambutisa. – V. ambutisa. DOOM
ambutisáre s. f., g.-d. art. ambutisắrii
ambușura
AMBUȘÚRĂ, ambușuri, s. f. Porțiune a buzelor pe care se aplică muștiucul unui instrument de suflat. – Din fr. embouchure. DOOM
ambușúră s. f., g.-d. art. ambușúrii; pl. ambușúri
ambușure
AMBUȘÚRĂ, ambușuri, s. f. Porțiune a buzelor pe care se aplică muștiucul unui instrument de suflat. – Din fr. embouchure. DOOM
ambușúră s. f., g.-d. art. ambușúrii; pl. ambușúri
ambușurei
AMBUȘÚRĂ, ambușuri, s. f. Porțiune a buzelor pe care se aplică muștiucul unui instrument de suflat. – Din fr. embouchure. DOOM
ambușúră s. f., g.-d. art. ambușúrii; pl. ambușúri
ambușurele
AMBUȘÚRĂ, ambușuri, s. f. Porțiune a buzelor pe care se aplică muștiucul unui instrument de suflat. – Din fr. embouchure. DOOM
ambușúră s. f., g.-d. art. ambușúrii; pl. ambușúri
ambușurelor
AMBUȘÚRĂ, ambușuri, s. f. Porțiune a buzelor pe care se aplică muștiucul unui instrument de suflat. – Din fr. embouchure. DOOM
ambușúră s. f., g.-d. art. ambușúrii; pl. ambușúri
ambușuri
AMBUȘÚRĂ, ambușuri, s. f. Porțiune a buzelor pe care se aplică muștiucul unui instrument de suflat. – Din fr. embouchure. DOOM
ambușúră s. f., g.-d. art. ambușúrii; pl. ambușúri
ambușurii
AMBUȘÚRĂ, ambușuri, s. f. Porțiune a buzelor pe care se aplică muștiucul unui instrument de suflat. – Din fr. embouchure. DOOM
ambușúră s. f., g.-d. art. ambușúrii; pl. ambușúri
ambușurile
AMBUȘÚRĂ, ambușuri, s. f. Porțiune a buzelor pe care se aplică muștiucul unui instrument de suflat. – Din fr. embouchure. DOOM
ambușúră s. f., g.-d. art. ambușúrii; pl. ambușúri
ambușurilor
AMBUȘÚRĂ, ambușuri, s. f. Porțiune a buzelor pe care se aplică muștiucul unui instrument de suflat. – Din fr. embouchure. DOOM
ambușúră s. f., g.-d. art. ambușúrii; pl. ambușúri
ambâț
ambâț, ambâțuri s. n. (peior.) ambiție, moft; încăpățânare
amebă
AMÉBĂ, s. f. v. amibă.
ameliora
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorabil
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorabila
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorabile
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorabilei
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorabilele
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorabilelor
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorabili
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorabilii
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorabililor
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorabilul
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorabilului
AMELIORÁBIL, -Ă, ameliorabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi ameliorat. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorable. DOOM
ameliorábil (-li-o-) adj. m., pl. ameliorábili; f. ameliorábilă, pl. ameliorábile
ameliorai
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
amelioram
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorant
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
amelioranta
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
ameliorante
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
ameliorantei
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
ameliorantele
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
ameliorantelor
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
ameliorantul
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
ameliorantului
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
amelioranți
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
amelioranții
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
amelioranților
AMELIORÁNT, -Ă, amelioranți, -te, adj. Care ameliorează; ameliorator. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorant. DOOM
amelioránt (-li-o-) adj. m., pl. amelioránți; f. ameliorántă, pl. amelioránte
ameliorare
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorare
AMELIORÁRE, ameliorări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) ameliora și rezultatul ei; îmbunătățire, îndreptare, ameliorație. 2. Proces de creare a noi rase de animale și a noi soiuri de plante de cultură sau de îmbunătățire a celor existente. [Pr.: -li-o-] – V. ameliora. DOOM
amelioráre (-li-o-) s. f., g.-d. art. ameliorắrii; pl. ameliorắri
ameliorarea
AMELIORÁRE, ameliorări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) ameliora și rezultatul ei; îmbunătățire, îndreptare, ameliorație. 2. Proces de creare a noi rase de animale și a noi soiuri de plante de cultură sau de îmbunătățire a celor existente. [Pr.: -li-o-] – V. ameliora. DOOM
amelioráre (-li-o-) s. f., g.-d. art. ameliorắrii; pl. ameliorắri
ameliorară
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorarăm
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorarăți
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorase
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorasem
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
amelioraseră
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
amelioraserăm
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
amelioraserăți
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
amelioraseși
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
amelioraseți
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorat
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorat
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o] – Din fr. améliorer.
ameliorativ
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
ameliorativa
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
ameliorative
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
ameliorativei
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
ameliorativele
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
ameliorativelor
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
ameliorativi
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
ameliorativii
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
ameliorativilor
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
ameliorativul
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
ameliorativului
AMELIORATÍV, -Ă, ameliorativi, -e, adj. (Livr.) Care ameliorează. O influență ameliorativă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. amélioratif.
amelioratoare
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
amelioratoarea
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
amelioratoarei
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
amelioratoarele
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
amelioratoarelor
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
ameliorator
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
amelioratori
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
amelioratorii
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
amelioratorilor
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
amelioratorul
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
amelioratorului
AMELIORATÓR, -OÁRE, amelioratori, -oare, adj. (Rar) Ameliorant. [Pr.: -li-o-] – Ameliora + suf. -tor. DOOM
amelioratór (rar) (-li-o-) adj. m., pl. amelioratóri; f. sg. și pl. amelioratoáre
ameliorau
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorași
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorați
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorația
AMELIORÁȚIE, ameliorații, s. f. 1. Ameliorare. 2. (La pl.) Îmbunătățiri funciare. [Pr.: -li-o-. – Var.: ameliorațiune s. f.] – Din fr. amélioration. DOOM
amelioráție (-li-o-, -ți-e) s. f., art. amelioráția (-ți-a), g.-d. art. amelioráției; pl. amelioráții, art. amelioráțiile (-ți-i-)
ameliorație
AMELIORÁȚIE, ameliorații, s. f. 1. Ameliorare. 2. (La pl.) Îmbunătățiri funciare. [Pr.: -li-o-. – Var.: ameliorațiune s. f.] – Din fr. amélioration. DOOM
amelioráție (-li-o-, -ți-e) s. f., art. amelioráția (-ți-a), g.-d. art. amelioráției; pl. amelioráții, art. amelioráțiile (-ți-i-)
ameliorației
AMELIORÁȚIE, ameliorații, s. f. 1. Ameliorare. 2. (La pl.) Îmbunătățiri funciare. [Pr.: -li-o-. – Var.: ameliorațiune s. f.] – Din fr. amélioration. DOOM
amelioráție (-li-o-, -ți-e) s. f., art. amelioráția (-ți-a), g.-d. art. amelioráției; pl. amelioráții, art. amelioráțiile (-ți-i-)
ameliorații
AMELIORÁȚIE, ameliorații, s. f. 1. Ameliorare. 2. (La pl.) Îmbunătățiri funciare. [Pr.: -li-o-. – Var.: ameliorațiune s. f.] – Din fr. amélioration. DOOM
amelioráție (-li-o-, -ți-e) s. f., art. amelioráția (-ți-a), g.-d. art. amelioráției; pl. amelioráții, art. amelioráțiile (-ți-i-)
ameliorațiile
AMELIORÁȚIE, ameliorații, s. f. 1. Ameliorare. 2. (La pl.) Îmbunătățiri funciare. [Pr.: -li-o-. – Var.: ameliorațiune s. f.] – Din fr. amélioration. DOOM
amelioráție (-li-o-, -ți-e) s. f., art. amelioráția (-ți-a), g.-d. art. amelioráției; pl. amelioráții, art. amelioráțiile (-ți-i-)
ameliorațiilor
AMELIORÁȚIE, ameliorații, s. f. 1. Ameliorare. 2. (La pl.) Îmbunătățiri funciare. [Pr.: -li-o-. – Var.: ameliorațiune s. f.] – Din fr. amélioration. DOOM
amelioráție (-li-o-, -ți-e) s. f., art. amelioráția (-ți-a), g.-d. art. amelioráției; pl. amelioráții, art. amelioráțiile (-ți-i-)
ameliorațiune
AMELIORÁȚIE, ameliorații, s. f. 1. Ameliorare. 2. (La pl.) Îmbunătățiri funciare. [Pr.: -li-o-. – Var.: ameliorațiune s. f.] – Din fr. amélioration. DOOM
amelioráție (-li-o-, -ți-e) s. f., art. amelioráția (-ți-a), g.-d. art. amelioráției; pl. amelioráții, art. amelioráțiile (-ți-i-)
ameliorează
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorez
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
amelioreze
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorezi
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorând
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorînd
AMELIORÁ, ameliorez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți, a (se) îndrepta, a (se) perfecționa. 2. Tranz. A supune ameliorării (2) un animal sau o plantă. [Pr.: -li-o-] – Din fr. améliorer. DOOM
ameliorá (a ~) (-li-o-) vb., ind. prez. 3 amelioreáză
ameliorări
AMELIORÁRE, ameliorări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) ameliora și rezultatul ei; îmbunătățire, îndreptare, ameliorație. 2. Proces de creare a noi rase de animale și a noi soiuri de plante de cultură sau de îmbunătățire a celor existente. [Pr.: -li-o-] – V. ameliora. DOOM
amelioráre (-li-o-) s. f., g.-d. art. ameliorắrii; pl. ameliorắri
ameliorării
AMELIORÁRE, ameliorări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) ameliora și rezultatul ei; îmbunătățire, îndreptare, ameliorație. 2. Proces de creare a noi rase de animale și a noi soiuri de plante de cultură sau de îmbunătățire a celor existente. [Pr.: -li-o-] – V. ameliora. DOOM
amelioráre (-li-o-) s. f., g.-d. art. ameliorắrii; pl. ameliorắri
ameliorările
AMELIORÁRE, ameliorări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) ameliora și rezultatul ei; îmbunătățire, îndreptare, ameliorație. 2. Proces de creare a noi rase de animale și a noi soiuri de plante de cultură sau de îmbunătățire a celor existente. [Pr.: -li-o-] – V. ameliora. DOOM
amelioráre (-li-o-) s. f., g.-d. art. ameliorắrii; pl. ameliorắri
ameliorărilor
AMELIORÁRE, ameliorări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) ameliora și rezultatul ei; îmbunătățire, îndreptare, ameliorație. 2. Proces de creare a noi rase de animale și a noi soiuri de plante de cultură sau de îmbunătățire a celor existente. [Pr.: -li-o-] – V. ameliora. DOOM
amelioráre (-li-o-) s. f., g.-d. art. ameliorắrii; pl. ameliorắri
amelița
amelițá (-țéz, -át), vb. – (Înv.) A menționa, a indica, a aminti. Este cuvînt care apare numai la vechii cronicari din sec. XVII și XVIII, și care nu pare să fi avut circulație pop. De aceea, credem că este o reproduce fidelă artificială a ngr. μελετῶ „a studia, a medita, a menționa”. Pare puțin probabilă ipoteza din DAR, care presupune o identitate între amelița și amenința și, pentru a explica semantismul primului vb., se gîndește la o posibilă confuzie între lat. *amminaciare „a amenința” și lat. *amminiciare, de la minari „a întrece, a depăși”.
amelițare
amelițá (-țéz, -át), vb. – (Înv.) A menționa, a indica, a aminti. Este cuvînt care apare numai la vechii cronicari din sec. XVII și XVIII, și care nu pare să fi avut circulație pop. De aceea, credem că este o reproduce fidelă artificială a ngr. μελετῶ „a studia, a medita, a menționa”. Pare puțin probabilă ipoteza din DAR, care presupune o identitate între amelița și amenința și, pentru a explica semantismul primului vb., se gîndește la o posibilă confuzie între lat. *amminaciare „a amenința” și lat. *amminiciare, de la minari „a întrece, a depăși”.
amelițat
amelițá (-țéz, -át), vb. – (Înv.) A menționa, a indica, a aminti. Este cuvînt care apare numai la vechii cronicari din sec. XVII și XVIII, și care nu pare să fi avut circulație pop. De aceea, credem că este o reproduce fidelă artificială a ngr. μελετῶ „a studia, a medita, a menționa”. Pare puțin probabilă ipoteza din DAR, care presupune o identitate între amelița și amenința și, pentru a explica semantismul primului vb., se gîndește la o posibilă confuzie între lat. *amminaciare „a amenința” și lat. *amminiciare, de la minari „a întrece, a depăși”.
amellus
STELÍȚĂ, stelițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stea + suf. -iță.
amenaja
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajabil
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajabila
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajabile
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajabilei
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajabilele
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajabilelor
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajabili
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajabilii
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajabililor
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajabilul
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajabilului
AMENAJÁBIL, -Ă, amenajabili, -e, adj. Care se poate amenaja. – Din fr. aménageable. DOOM
amenajábil adj. m., pl. amenajábili; f. amenajábilă, pl. amenajábile
amenajai
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajam
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajament
AMENAJAMÉNT, amenajamente, s. n. 1. Sistem de măsuri pentru organizarea exploatărilor forestiere, cuprinzând refacerea, ameliorarea, mărirea fondului forestier, protecția și exploatarea lui rațională. 2. Sistem de măsuri privind organizarea, folosirea și îmbunătățirea unei pășuni pentru o anumită perioadă de timp. – Din fr. aménagement. DOOM
amenajamént s. n., pl. amenajámente
amenajamente
AMENAJAMÉNT, amenajamente, s. n. 1. Sistem de măsuri pentru organizarea exploatărilor forestiere, cuprinzând refacerea, ameliorarea, mărirea fondului forestier, protecția și exploatarea lui rațională. 2. Sistem de măsuri privind organizarea, folosirea și îmbunătățirea unei pășuni pentru o anumită perioadă de timp. – Din fr. aménagement. DOOM
amenajamént s. n., pl. amenajámente
amenajamentele
AMENAJAMÉNT, amenajamente, s. n. 1. Sistem de măsuri pentru organizarea exploatărilor forestiere, cuprinzând refacerea, ameliorarea, mărirea fondului forestier, protecția și exploatarea lui rațională. 2. Sistem de măsuri privind organizarea, folosirea și îmbunătățirea unei pășuni pentru o anumită perioadă de timp. – Din fr. aménagement. DOOM
amenajamént s. n., pl. amenajámente
amenajamentelor
AMENAJAMÉNT, amenajamente, s. n. 1. Sistem de măsuri pentru organizarea exploatărilor forestiere, cuprinzând refacerea, ameliorarea, mărirea fondului forestier, protecția și exploatarea lui rațională. 2. Sistem de măsuri privind organizarea, folosirea și îmbunătățirea unei pășuni pentru o anumită perioadă de timp. – Din fr. aménagement. DOOM
amenajamént s. n., pl. amenajámente
amenajamentul
AMENAJAMÉNT, amenajamente, s. n. 1. Sistem de măsuri pentru organizarea exploatărilor forestiere, cuprinzând refacerea, ameliorarea, mărirea fondului forestier, protecția și exploatarea lui rațională. 2. Sistem de măsuri privind organizarea, folosirea și îmbunătățirea unei pășuni pentru o anumită perioadă de timp. – Din fr. aménagement. DOOM
amenajamént s. n., pl. amenajámente
amenajamentului
AMENAJAMÉNT, amenajamente, s. n. 1. Sistem de măsuri pentru organizarea exploatărilor forestiere, cuprinzând refacerea, ameliorarea, mărirea fondului forestier, protecția și exploatarea lui rațională. 2. Sistem de măsuri privind organizarea, folosirea și îmbunătățirea unei pășuni pentru o anumită perioadă de timp. – Din fr. aménagement. DOOM
amenajamént s. n., pl. amenajámente
amenajare
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajare
AMENAJÁRE, amenajări, s. f. 1. Acțiunea de a amenaja și rezultatul ei. 2. Ansamblu de lucrări prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat. * Amenajare hidraulică = amenajare pentru prevenirea acțiunilor dăunătoare ale unui curs de apă și pentru valorificarea resurselor lui potențiale. – V. amenaja. DOOM
amenajáre s. f., g.-d. art. amenajắrii; pl. amenajắri
amenajarea
AMENAJÁRE, amenajări, s. f. 1. Acțiunea de a amenaja și rezultatul ei. 2. Ansamblu de lucrări prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat. * Amenajare hidraulică = amenajare pentru prevenirea acțiunilor dăunătoare ale unui curs de apă și pentru valorificarea resurselor lui potențiale. – V. amenaja. DOOM
amenajáre s. f., g.-d. art. amenajắrii; pl. amenajắri
amenajară
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajarăm
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajarăți
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajase
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajasem
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajaseră
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajaserăm
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajaserăți
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajaseși
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajaseți
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajat
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajat
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. (Despre case, terenuri, grădini, interioare de locuit etc.) A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager.
amenajau
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajași
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajați
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajează
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajez
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajeze
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajezi
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajist
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajista
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajiste
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajistei
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajistele
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajistelor
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajistul
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajistului
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajiști
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajiștii
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajiștilor
AMENAJÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în teoria și practica amenajării pădurilor. [< fr. aménagiste].
amenajând
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajînd
AMENAJÁ, amenajez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări. 2. A realiza o amenajare (2). – Din fr. aménager. DOOM
amenajá (a ~) vb., ind. prez. 3 amenajeáză, 1 pl. amenajắm; conj. prez. 3 să amenajéze
amenajări
AMENAJÁRE, amenajări, s. f. 1. Acțiunea de a amenaja și rezultatul ei. 2. Ansamblu de lucrări prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat. * Amenajare hidraulică = amenajare pentru prevenirea acțiunilor dăunătoare ale unui curs de apă și pentru valorificarea resurselor lui potențiale. – V. amenaja. DOOM
amenajáre s. f., g.-d. art. amenajắrii; pl. amenajắri
amenajării
AMENAJÁRE, amenajări, s. f. 1. Acțiunea de a amenaja și rezultatul ei. 2. Ansamblu de lucrări prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat. * Amenajare hidraulică = amenajare pentru prevenirea acțiunilor dăunătoare ale unui curs de apă și pentru valorificarea resurselor lui potențiale. – V. amenaja. DOOM
amenajáre s. f., g.-d. art. amenajắrii; pl. amenajắri
amenajările
AMENAJÁRE, amenajări, s. f. 1. Acțiunea de a amenaja și rezultatul ei. 2. Ansamblu de lucrări prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat. * Amenajare hidraulică = amenajare pentru prevenirea acțiunilor dăunătoare ale unui curs de apă și pentru valorificarea resurselor lui potențiale. – V. amenaja. DOOM
amenajáre s. f., g.-d. art. amenajắrii; pl. amenajắri
amenajărilor
AMENAJÁRE, amenajări, s. f. 1. Acțiunea de a amenaja și rezultatul ei. 2. Ansamblu de lucrări prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat. * Amenajare hidraulică = amenajare pentru prevenirea acțiunilor dăunătoare ale unui curs de apă și pentru valorificarea resurselor lui potențiale. – V. amenaja. DOOM
amenajáre s. f., g.-d. art. amenajắrii; pl. amenajắri
amenda
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amenda
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amenda
AMÉNDĂ, amenzi, s. f. Sancțiune care constă în plata unei sume de bani. – Din fr. amende. DOOM
améndă s. f., g.-d. art. aménzii; pl. aménzi
amendabil
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendabila
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendabile
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendabilei
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendabilele
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendabilelor
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendabili
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendabilii
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendabililor
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendabilul
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendabilului
AMENDÁBIL, -Ă, amendabili, -e, adj. Care se poate amenda2. ♦ Modificat prin amendamente. – Din fr. amendable. DOOM
amendábil adj. m., pl. amendábili; f. amendábilă, pl. amendábile
amendai
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendai
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendam
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendam
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendament
AMENDAMÉNT, amendamente, s. n. 1. Îmbunătățire, modificare adusă unui proiect de act normativ sau de tratat. 2. Operație de îmbunătățire a proprietăților fizice ale solului cultivat, în vederea obținerii unor recolte sporite. ♦ Substanță care se încorporează în sol pentru a schimba unele însușiri nefavorabile ale acestuia, în vederea îmbunătățirii condițiilor de nutriție a plantelor. – Din fr. amendament. DOOM
amendamént s. n., pl. amendaménte
amendamente
AMENDAMÉNT, amendamente, s. n. 1. Îmbunătățire, modificare adusă unui proiect de act normativ sau de tratat. 2. Operație de îmbunătățire a proprietăților fizice ale solului cultivat, în vederea obținerii unor recolte sporite. ♦ Substanță care se încorporează în sol pentru a schimba unele însușiri nefavorabile ale acestuia, în vederea îmbunătățirii condițiilor de nutriție a plantelor. – Din fr. amendament. DOOM
amendamént s. n., pl. amendaménte
amendamentele
AMENDAMÉNT, amendamente, s. n. 1. Îmbunătățire, modificare adusă unui proiect de act normativ sau de tratat. 2. Operație de îmbunătățire a proprietăților fizice ale solului cultivat, în vederea obținerii unor recolte sporite. ♦ Substanță care se încorporează în sol pentru a schimba unele însușiri nefavorabile ale acestuia, în vederea îmbunătățirii condițiilor de nutriție a plantelor. – Din fr. amendament. DOOM
amendamént s. n., pl. amendaménte
amendamentelor
AMENDAMÉNT, amendamente, s. n. 1. Îmbunătățire, modificare adusă unui proiect de act normativ sau de tratat. 2. Operație de îmbunătățire a proprietăților fizice ale solului cultivat, în vederea obținerii unor recolte sporite. ♦ Substanță care se încorporează în sol pentru a schimba unele însușiri nefavorabile ale acestuia, în vederea îmbunătățirii condițiilor de nutriție a plantelor. – Din fr. amendament. DOOM
amendamént s. n., pl. amendaménte
amendamentul
AMENDAMÉNT, amendamente, s. n. 1. Îmbunătățire, modificare adusă unui proiect de act normativ sau de tratat. 2. Operație de îmbunătățire a proprietăților fizice ale solului cultivat, în vederea obținerii unor recolte sporite. ♦ Substanță care se încorporează în sol pentru a schimba unele însușiri nefavorabile ale acestuia, în vederea îmbunătățirii condițiilor de nutriție a plantelor. – Din fr. amendament. DOOM
amendamént s. n., pl. amendaménte
amendamentului
AMENDAMÉNT, amendamente, s. n. 1. Îmbunătățire, modificare adusă unui proiect de act normativ sau de tratat. 2. Operație de îmbunătățire a proprietăților fizice ale solului cultivat, în vederea obținerii unor recolte sporite. ♦ Substanță care se încorporează în sol pentru a schimba unele însușiri nefavorabile ale acestuia, în vederea îmbunătățirii condițiilor de nutriție a plantelor. – Din fr. amendament. DOOM
amendamént s. n., pl. amendaménte
amendare
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendare
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendare
AMENDÁRE2, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda2. – V. amenda2. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendare
AMENDÁRE1, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda1; aplicare a unei amenzi. – V. amenda1. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendarea
AMENDÁRE2, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda2. – V. amenda2. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendarea
AMENDÁRE1, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda1; aplicare a unei amenzi. – V. amenda1. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendară
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendară
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendarăm
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendarăm
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendarăți
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendarăți
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendase
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendase
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendasem
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendasem
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendaseră
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendaseră
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendaserăm
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendaserăm
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendaserăți
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendaserăți
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendaseși
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendaseși
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendaseți
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendaseți
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendat
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendat
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendau
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendau
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendași
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendași
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendați
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendați
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendează
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendează
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendez
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendez
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendeze
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendeze
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendezi
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendezi
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendând
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendând
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendînd
AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunătăți, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege; a emenda. 2. A îmbunătăți unele însușiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendînd
AMENDÁ1, amendez, vb. I. Tranz. A aplica cuiva o amendă. – Din amendă. DOOM
amendá (a ~) vb., ind. prez. 3 amendeáză
amendări
AMENDÁRE2, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda2. – V. amenda2. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendări
AMENDÁRE1, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda1; aplicare a unei amenzi. – V. amenda1. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendării
AMENDÁRE2, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda2. – V. amenda2. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendării
AMENDÁRE1, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda1; aplicare a unei amenzi. – V. amenda1. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendările
AMENDÁRE2, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda2. – V. amenda2. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendările
AMENDÁRE1, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda1; aplicare a unei amenzi. – V. amenda1. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendărilor
AMENDÁRE2, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda2. – V. amenda2. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
amendărilor
AMENDÁRE1, amendări, s. f. Acțiunea de a amenda1; aplicare a unei amenzi. – V. amenda1. DOOM
amendáre s. f., g.-d. art. amendắrii; pl. amendắri
ameninț
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenința
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințai
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințam
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințare
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințare
AMENINȚÁRE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. ◊ (Jur.) Infracțiune care constă în alarmarea unei persoane, prin manifestarea intenției de a săvârși, față de ea sau față de o rudă apropiată, o infracțiune sau o faptă păgubitoare. – V. amenința. DOOM
amenințáre s. f., g.-d. art. amenințắrii; pl. amenințắri
amenințarea
AMENINȚÁRE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. ◊ (Jur.) Infracțiune care constă în alarmarea unei persoane, prin manifestarea intenției de a săvârși, față de ea sau față de o rudă apropiată, o infracțiune sau o faptă păgubitoare. – V. amenința. DOOM
amenințáre s. f., g.-d. art. amenințắrii; pl. amenințắri
amenințară
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințarăm
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințarăți
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințase
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințasem
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințaseră
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințaserăm
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințaserăți
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințaseși
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințaseți
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințat
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințau
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințași
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințați
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințe
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
ameninți
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințând
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințînd
AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”). DOOM
amenințá (a ~) vb., ind. prez. 3 aménință
amenințări
AMENINȚÁRE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. ◊ (Jur.) Infracțiune care constă în alarmarea unei persoane, prin manifestarea intenției de a săvârși, față de ea sau față de o rudă apropiată, o infracțiune sau o faptă păgubitoare. – V. amenința. DOOM
amenințáre s. f., g.-d. art. amenințắrii; pl. amenințắri
amenințării
AMENINȚÁRE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. ◊ (Jur.) Infracțiune care constă în alarmarea unei persoane, prin manifestarea intenției de a săvârși, față de ea sau față de o rudă apropiată, o infracțiune sau o faptă păgubitoare. – V. amenința. DOOM
amenințáre s. f., g.-d. art. amenințắrii; pl. amenințắri
amenințările
AMENINȚÁRE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. ◊ (Jur.) Infracțiune care constă în alarmarea unei persoane, prin manifestarea intenției de a săvârși, față de ea sau față de o rudă apropiată, o infracțiune sau o faptă păgubitoare. – V. amenința. DOOM
amenințáre s. f., g.-d. art. amenințắrii; pl. amenințắri
amenințărilor
AMENINȚÁRE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. ◊ (Jur.) Infracțiune care constă în alarmarea unei persoane, prin manifestarea intenției de a săvârși, față de ea sau față de o rudă apropiată, o infracțiune sau o faptă păgubitoare. – V. amenința. DOOM
amenințáre s. f., g.-d. art. amenințắrii; pl. amenințắri
amenințătoare
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințătoarea
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințătoarei
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințătoarele
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințătoarelor
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințător
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințători
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințătorii
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințătorilor
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințătorul
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințătorului
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător. DOOM
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenitate
AMENITÁTE s. f. (Livr.) Atitudine binevoitoare, amabilitate, politețe. – După fr. aménité, lat. amoenitas, -atis. DOOM
amenitáte (livr.) s. f., g.-d. art. amenitắții
amenomanie
AMENOMANÍE s.f. Delir cu dispoziție veselă. [< fr. aménomanie, cf. lat. amoenus – plăcut, gr. mania – nebunie].
amenoree
AMENORÉE s. f. Absență fiziologică a ciclului menstrual, în timpul sarcinii, al alăptării, sau patologică, pricinuită de o insuficiență ovariană sau hipofizară. – Din fr. amenorrhée. DOOM
amenorée s. f., art. amenoréea, g.-d. amenorée, art. amenoréei
amenoreea
AMENORÉE s. f. Absență fiziologică a ciclului menstrual, în timpul sarcinii, al alăptării, sau patologică, pricinuită de o insuficiență ovariană sau hipofizară. – Din fr. amenorrhée. DOOM
amenorée s. f., art. amenoréea, g.-d. amenorée, art. amenoréei
amenoreei
AMENORÉE s. f. Absență fiziologică a ciclului menstrual, în timpul sarcinii, al alăptării, sau patologică, pricinuită de o insuficiență ovariană sau hipofizară. – Din fr. amenorrhée. DOOM
amenorée s. f., art. amenoréea, g.-d. amenorée, art. amenoréei
ament
AMÉNT, amenți, s. m. Inflorescență a unor arbori sau arbuști, formată din flori foarte mici unisexuate, înșirate de-a lungul unui ax și care atârnă ca un ciucure; mâțișor, mâț. – Din it. amento, lat. amentum. DOOM
amént s. m., pl. aménți
amentacee
AMENTACÉE, amentacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase cu amenți; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amentacée. DOOM
amentacée s. f., art. amentacéea, g.-d. art. amentacéei; pl. amentacee
amentaceea
AMENTACÉE, amentacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase cu amenți; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amentacée. DOOM
amentacée s. f., art. amentacéea, g.-d. art. amentacéei; pl. amentacee
amentaceei
AMENTACÉE, amentacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase cu amenți; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amentacée. DOOM
amentacée s. f., art. amentacéea, g.-d. art. amentacéei; pl. amentacee
amentaceele
AMENTACÉE, amentacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase cu amenți; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amentacée. DOOM
amentacée s. f., art. amentacéea, g.-d. art. amentacéei; pl. amentacee
amentaceelor
AMENTACÉE, amentacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase cu amenți; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amentacée. DOOM
amentacée s. f., art. amentacéea, g.-d. art. amentacéei; pl. amentacee
amentifer
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentifera
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentifere
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentiferei
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentiferele
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentiferelor
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentiferi
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentiferii
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentiferilor
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentiferul
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentiferului
AMENTIFÉR, -Ă adj. Care poartă amenți. // s.f.pl. Grupă de plante formată din arbori care poartă amenți; (la sg.) Arbore din această grupă. [< fr. amentifière(s)].
amentiflore
AMENTIFLÓRE s.f.pl. (Bot.) Plante a căror floare este un ament. [Cf. germ. Amentifloren].
amentul
AMÉNT, amenți, s. m. Inflorescență a unor arbori sau arbuști, formată din flori foarte mici unisexuate, înșirate de-a lungul unui ax și care atârnă ca un ciucure; mâțișor, mâț. – Din it. amento, lat. amentum. DOOM
amént s. m., pl. aménți
amentului
AMÉNT, amenți, s. m. Inflorescență a unor arbori sau arbuști, formată din flori foarte mici unisexuate, înșirate de-a lungul unui ax și care atârnă ca un ciucure; mâțișor, mâț. – Din it. amento, lat. amentum. DOOM
amént s. m., pl. aménți
amenzi
AMÉNDĂ, amenzi, s. f. Sancțiune care constă în plata unei sume de bani. – Din fr. amende. DOOM
améndă s. f., g.-d. art. aménzii; pl. aménzi
amenzii
AMÉNDĂ, amenzi, s. f. Sancțiune care constă în plata unei sume de bani. – Din fr. amende. DOOM
améndă s. f., g.-d. art. aménzii; pl. aménzi
amenzile
AMÉNDĂ, amenzi, s. f. Sancțiune care constă în plata unei sume de bani. – Din fr. amende. DOOM
améndă s. f., g.-d. art. aménzii; pl. aménzi
amenzilor
AMÉNDĂ, amenzi, s. f. Sancțiune care constă în plata unei sume de bani. – Din fr. amende. DOOM
améndă s. f., g.-d. art. aménzii; pl. aménzi
amenți
AMÉNT, amenți, s. m. Inflorescență a unor arbori sau arbuști, formată din flori foarte mici unisexuate, înșirate de-a lungul unui ax și care atârnă ca un ciucure; mâțișor, mâț. – Din it. amento, lat. amentum. DOOM
amént s. m., pl. aménți
amenții
AMÉNT, amenți, s. m. Inflorescență a unor arbori sau arbuști, formată din flori foarte mici unisexuate, înșirate de-a lungul unui ax și care atârnă ca un ciucure; mâțișor, mâț. – Din it. amento, lat. amentum. DOOM
amént s. m., pl. aménți
amenților
AMÉNT, amenți, s. m. Inflorescență a unor arbori sau arbuști, formată din flori foarte mici unisexuate, înșirate de-a lungul unui ax și care atârnă ca un ciucure; mâțișor, mâț. – Din it. amento, lat. amentum. DOOM
amént s. m., pl. aménți
america
a descoperi America expr. (iron.) a face caz de un lucru știut de toată lumea. DOOM
América (continent) s. propriu f., g.-d. art. Américii; pl. Américi
america
AMÉRICĂ, (2) americi, s. f. 1. Nume dat în trecut unei pânze de bumbac de calitate inferioară. 2. Sortiment de americă (1). – Din n. pr. America. DOOM
américă (pânză) s. f., g.-d. art. américii; (sorturi) pl. américi
american
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
american
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
american
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
american
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
american
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
american
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
american
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
american
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
american
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americana
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americana
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americana
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populația de bază a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține (populației) Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populația din) Statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain.
americana
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
americana
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americana
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americana
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americana
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanca
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
americáncă s. f., g.-d. art. americáncei; pl. americánce
americanca
NORD-AMERICÁNCĂ, nord-americance, s. f. Femeie care face parte din populația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. – Nord-american + suf. -că. DOOM
nord-americáncă s. f., g.-d. art. nord-americáncei; pl. nord-americánce
americanca
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
americance
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
americáncă s. f., g.-d. art. americáncei; pl. americánce
americance
NORD-AMERICÁNCĂ, nord-americance, s. f. Femeie care face parte din populația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. – Nord-american + suf. -că. DOOM
nord-americáncă s. f., g.-d. art. nord-americáncei; pl. nord-americánce
americance
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
americancei
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
americáncă s. f., g.-d. art. americáncei; pl. americánce
americancei
NORD-AMERICÁNCĂ, nord-americance, s. f. Femeie care face parte din populația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. – Nord-american + suf. -că. DOOM
nord-americáncă s. f., g.-d. art. nord-americáncei; pl. nord-americánce
americancei
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
americancele
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
americáncă s. f., g.-d. art. americáncei; pl. americánce
americancele
NORD-AMERICÁNCĂ, nord-americance, s. f. Femeie care face parte din populația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. – Nord-american + suf. -că. DOOM
nord-americáncă s. f., g.-d. art. nord-americáncei; pl. nord-americánce
americancele
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
americancelor
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
americáncă s. f., g.-d. art. americáncei; pl. americánce
americancelor
NORD-AMERICÁNCĂ, nord-americance, s. f. Femeie care face parte din populația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. – Nord-american + suf. -că. DOOM
nord-americáncă s. f., g.-d. art. nord-americáncei; pl. nord-americánce
americancelor
SUD-AMERICÁNCĂ, sud-americance, s. f. Femeie care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. – Sud-american + suf. -că. DOOM
*sud-americáncă s. f., g.-d. art. sud-americáncei; pl. sud-americánce
americane
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americane
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americane
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americane
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americane
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populația de bază a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține (populației) Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populația din) Statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain.
americane
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
americane
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americane
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americane
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americane
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americane
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americane
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanei
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanei
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanei
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populația de bază a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține (populației) Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populația din) Statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain.
americanei
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
americanei
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanei
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanei
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanei
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanele
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanele
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanele
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populația de bază a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține (populației) Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populația din) Statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain.
americanele
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
americanele
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanele
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanele
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanele
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanelor
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanelor
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanelor
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populația de bază a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține (populației) Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populația din) Statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain.
americanelor
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
americanelor
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanelor
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanelor
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanelor
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americani
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americani
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americani
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americani
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americani
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
americani
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americani
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americani
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americani
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanii
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanii
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanii
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanii
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanii
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
americanii
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanii
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanii
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanii
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanilor
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanilor
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanilor
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanilor
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanilor
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
americanilor
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanilor
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanilor
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanilor
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanism
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanism
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanisme
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanisme
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanismele
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanismele
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanismelor
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanismelor
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanismul
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanismul
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanismului
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanismului
ÁNGLO-AMERICANÍSM, anglo-americanisme, s. n. Cuvânt, expresie, construcție proprii limbii vorbite în SUA. – Anglo- + americanism. DOOM
*ánglo-americanísm s. n., pl. ánglo-americanísme
americanist
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americanista
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americaniste
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americanistei
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americanistele
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americanistelor
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americanistica
AMERICANÍSTICĂ s. f. Studiul limbilor, al culturilor și al civilizațiilor americane. – Din germ. Amerikanistik. DOOM
*americanístică s. f., g.-d. art. americanísticii
americanistici
AMERICANÍSTICĂ s. f. Studiul limbilor, al culturilor și al civilizațiilor americane. – Din germ. Amerikanistik. DOOM
*americanístică s. f., g.-d. art. americanísticii
americanisticii
AMERICANÍSTICĂ s. f. Studiul limbilor, al culturilor și al civilizațiilor americane. – Din germ. Amerikanistik. DOOM
*americanístică s. f., g.-d. art. americanísticii
americanistul
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americanistului
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americaniza
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizai
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizam
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizare
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizare
AMERICANIZÁRE, americanizări, s. f. Faptul de a (se) americaniza. – V. americaniza. DOOM
americanizáre s. f., g.-d. art. americanizắrii; pl. americanizắri
americanizarea
AMERICANIZÁRE, americanizări, s. f. Faptul de a (se) americaniza. – V. americaniza. DOOM
americanizáre s. f., g.-d. art. americanizắrii; pl. americanizắri
americanizară
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizarăm
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizarăți
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizase
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizasem
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizaseră
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizaserăm
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizaserăți
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizaseși
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizaseți
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizat
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizat
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser.
americanizau
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizași
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizați
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizează
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizez
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizeze
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizezi
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizând
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizînd
AMERICANIZÁ, americanizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma în american (1). ♦ Refl. A se comporta ca americanii (1). – Din fr. américaniser. DOOM
americanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 americanizeáză
americanizări
AMERICANIZÁRE, americanizări, s. f. Faptul de a (se) americaniza. – V. americaniza. DOOM
americanizáre s. f., g.-d. art. americanizắrii; pl. americanizắri
americanizării
AMERICANIZÁRE, americanizări, s. f. Faptul de a (se) americaniza. – V. americaniza. DOOM
americanizáre s. f., g.-d. art. americanizắrii; pl. americanizắri
americanizările
AMERICANIZÁRE, americanizări, s. f. Faptul de a (se) americaniza. – V. americaniza. DOOM
americanizáre s. f., g.-d. art. americanizắrii; pl. americanizắri
americanizărilor
AMERICANIZÁRE, americanizări, s. f. Faptul de a (se) americaniza. – V. americaniza. DOOM
americanizáre s. f., g.-d. art. americanizắrii; pl. americanizắri
americaniști
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americaniștii
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americaniștilor
AMERICANÍST, -Ă, americaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în americanistică. 2. Adept al americanismului (2). – Din fr. américaniste. DOOM
*americanístă s. f., g.-d. art. americanístei; pl. americaníste
americanul
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanul
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanul
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanul
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanul
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
americanul
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanul
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanul
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanul
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanule
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanule
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanule
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanule
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanului
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanului
ÁFRO-AMERICÁN, -Ă, afro-americani, -e, s. m., adj. Denumire dată în SUA nord-americanilor de origine africană. – Din engl. amer. Afro-american.
americanului
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanului
AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii ori americanilor (1), privitor la Statele Unite ale Americii ori (mai rar) la alt stat din America ori la americani. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain. DOOM
americán adj. m., s. m., pl. americáni; adj. f. americánă, pl. americáne
americanului
IBÉRO-AMERICÁN, -Ă, ibero-americani, -e, adj. Latinoamerican. – Din fr. ibéro-américain. DOOM
ibéro-americán adj. m., pl. ibéro-americáni; f. ibéro-americánă, pl. ibéro-americáne
americanului
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanului
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
americanului
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americanului
SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Sud sau sud-americanilor (1), referitor la America de Sud ori la sud-americani. – Din fr. sud-américan. DOOM
sud-americán adj. m., s. m., pl. sud-americáni; adj. f., s. f. sud-americánă, pl. sud-americáne
americi
AMÉRICĂ, (2) americi, s. f. 1. Nume dat în trecut unei pânze de bumbac de calitate inferioară. 2. Sortiment de americă (1). – Din n. pr. America. DOOM
américă (pânză) s. f., g.-d. art. américii; (sorturi) pl. américi
americii
AMÉRICĂ, (2) americi, s. f. 1. Nume dat în trecut unei pânze de bumbac de calitate inferioară. 2. Sortiment de americă (1). – Din n. pr. America. DOOM
américă (pânză) s. f., g.-d. art. américii; (sorturi) pl. américi
americile
AMÉRICĂ, (2) americi, s. f. 1. Nume dat în trecut unei pânze de bumbac de calitate inferioară. 2. Sortiment de americă (1). – Din n. pr. America. DOOM
américă (pânză) s. f., g.-d. art. américii; (sorturi) pl. américi
americilor
AMÉRICĂ, (2) americi, s. f. 1. Nume dat în trecut unei pânze de bumbac de calitate inferioară. 2. Sortiment de americă (1). – Din n. pr. America. DOOM
américă (pânză) s. f., g.-d. art. américii; (sorturi) pl. américi
americiu
AMERÍCIUM s. n. v. americiu. DOOM
ameríciu [ciu pron. cĭu] s. m., art. ameríciul; simb. Am
americiul
AMERÍCIUM s. n. v. americiu. DOOM
ameríciu [ciu pron. cĭu] s. m., art. ameríciul; simb. Am
americiului
AMERÍCIUM s. n. v. americiu. DOOM
ameríciu [ciu pron. cĭu] s. m., art. ameríciul; simb. Am
americium
AMERÍCIUM s. n. v. americiu. DOOM
ameríciu [ciu pron. cĭu] s. m., art. ameríciul; simb. Am
americăneasca
AMERICĂNÉSC, -EÁSCĂ, americănești, adj. (Fam.) Ca în America, din America. – American + suf. -esc. DOOM
americănésc (fam.) adj. m., f. americăneáscă; pl. m. și f. americănéști
americăneasă
americăneasă, americănese s. f. (intl.) turistă străină (percepută ca potențială victimă a unui hoț)
americănesc
AMERICĂNÉSC, -EÁSCĂ, americănești, adj. (Fam.) Ca în America, din America. – American + suf. -esc. DOOM
americănésc (fam.) adj. m., f. americăneáscă; pl. m. și f. americănéști
americănescul
AMERICĂNÉSC, -EÁSCĂ, americănești, adj. (Fam.) Ca în America, din America. – American + suf. -esc. DOOM
americănésc (fam.) adj. m., f. americăneáscă; pl. m. și f. americănéști
americănescului
AMERICĂNÉSC, -EÁSCĂ, americănești, adj. (Fam.) Ca în America, din America. – American + suf. -esc. DOOM
americănésc (fam.) adj. m., f. americăneáscă; pl. m. și f. americănéști
americănește
AMERICĂNÉȘTE adv. (Fam.) În felul americanilor (1). – American + suf. -ește. DOOM
americănéște (fam.) adv.
americănești
AMERICĂNÉSC, -EÁSCĂ, americănești, adj. (Fam.) Ca în America, din America. – American + suf. -esc. DOOM
americănésc (fam.) adj. m., f. americăneáscă; pl. m. și f. americănéști
americăneștii
AMERICĂNÉSC, -EÁSCĂ, americănești, adj. (Fam.) Ca în America, din America. – American + suf. -esc. DOOM
americănésc (fam.) adj. m., f. americăneáscă; pl. m. și f. americănéști
americăneștile
AMERICĂNÉSC, -EÁSCĂ, americănești, adj. (Fam.) Ca în America, din America. – American + suf. -esc. DOOM
americănésc (fam.) adj. m., f. americăneáscă; pl. m. și f. americănéști
americăneștilor
AMERICĂNÉSC, -EÁSCĂ, americănești, adj. (Fam.) Ca în America, din America. – American + suf. -esc. DOOM
americănésc (fam.) adj. m., f. americăneáscă; pl. m. și f. americănéști
amerindian
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindian
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindiana
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindiana
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindianul
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindianul
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindianului
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindianului
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindiene
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindiene
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindienei
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindienei
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindienele
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindienele
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindienelor
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindienelor
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindieni
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindieni
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindieni
AMERINDIÉNI s.m.pl. Nume dat indienilor din America, de rasă mongoloidă; (la sg.) Persoană aparținând acestei populații. // adj. Care aparține amerindienilor. [Pron. -di-eni. / < fr. amérindiens].
amerindienii
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindienii
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindienilor
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
amerindienilor
AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m și f. (La pl.) Populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni2; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând diverselor populații indigene din America. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien. DOOM
amerindián (-me-rin-di-an / -mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindiéni (-di-eni); adj. f., s. f. amerindiánă, pl. amerindiéne
ameriza
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizai
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizaj
AMERIZÁJ, amerizaje, s. n. (Rar) Amerizare. – Din fr. amerrissage. DOOM
amerizáj (rar) s. n., pl. amerizáje
amerizaje
AMERIZÁJ, amerizaje, s. n. (Rar) Amerizare. – Din fr. amerrissage. DOOM
amerizáj (rar) s. n., pl. amerizáje
amerizajele
AMERIZÁJ, amerizaje, s. n. (Rar) Amerizare. – Din fr. amerrissage. DOOM
amerizáj (rar) s. n., pl. amerizáje
amerizajelor
AMERIZÁJ, amerizaje, s. n. (Rar) Amerizare. – Din fr. amerrissage. DOOM
amerizáj (rar) s. n., pl. amerizáje
amerizajul
AMERIZÁJ, amerizaje, s. n. (Rar) Amerizare. – Din fr. amerrissage. DOOM
amerizáj (rar) s. n., pl. amerizáje
amerizajului
AMERIZÁJ, amerizaje, s. n. (Rar) Amerizare. – Din fr. amerrissage. DOOM
amerizáj (rar) s. n., pl. amerizáje
amerizam
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizare
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizare
AMERIZÁRE, amerizări, s. f. Acțiunea de a ameriza; evoluție a unui hidroavion prin care acesta coboară și alunecă pe suprafața unei ape până la oprire; amerizaj. ♦ Oprire pe apă a unei nave cosmice. – V. ameriza. DOOM
amerizáre s. f., g.-d. art. amerizắrii; pl. amerizắri
amerizarea
AMERIZÁRE, amerizări, s. f. Acțiunea de a ameriza; evoluție a unui hidroavion prin care acesta coboară și alunecă pe suprafața unei ape până la oprire; amerizaj. ♦ Oprire pe apă a unei nave cosmice. – V. ameriza. DOOM
amerizáre s. f., g.-d. art. amerizắrii; pl. amerizắri
amerizară
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizarăm
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizarăți
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizase
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizasem
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizaseră
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizaserăm
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizaserăți
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizaseși
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizaseți
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizat
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizau
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizași
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizați
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizează
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizez
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizeze
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizezi
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizoare
AMERIZÓR, amerizoare, s. n. Dispozitiv al unui hidroavion care permite manevrarea în timpul decolării și amerizării. – Ameriza + suf. -or. DOOM
amerizór s. n., pl. amerizoáre
amerizoarele
AMERIZÓR, amerizoare, s. n. Dispozitiv al unui hidroavion care permite manevrarea în timpul decolării și amerizării. – Ameriza + suf. -or. DOOM
amerizór s. n., pl. amerizoáre
amerizoarelor
AMERIZÓR, amerizoare, s. n. Dispozitiv al unui hidroavion care permite manevrarea în timpul decolării și amerizării. – Ameriza + suf. -or. DOOM
amerizór s. n., pl. amerizoáre
amerizor
AMERIZÓR, amerizoare, s. n. Dispozitiv al unui hidroavion care permite manevrarea în timpul decolării și amerizării. – Ameriza + suf. -or. DOOM
amerizór s. n., pl. amerizoáre
amerizorul
AMERIZÓR, amerizoare, s. n. Dispozitiv al unui hidroavion care permite manevrarea în timpul decolării și amerizării. – Ameriza + suf. -or. DOOM
amerizór s. n., pl. amerizoáre
amerizorului
AMERIZÓR, amerizoare, s. n. Dispozitiv al unui hidroavion care permite manevrarea în timpul decolării și amerizării. – Ameriza + suf. -or. DOOM
amerizór s. n., pl. amerizoáre
amerizând
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizînd
AMERIZÁ, amerizez, vb. I. Intranz. A executa o amerizare. – Cf. fr. a m e r r i r. DOOM
amerizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amerizeáză
amerizări
AMERIZÁRE, amerizări, s. f. Acțiunea de a ameriza; evoluție a unui hidroavion prin care acesta coboară și alunecă pe suprafața unei ape până la oprire; amerizaj. ♦ Oprire pe apă a unei nave cosmice. – V. ameriza. DOOM
amerizáre s. f., g.-d. art. amerizắrii; pl. amerizắri
amerizării
AMERIZÁRE, amerizări, s. f. Acțiunea de a ameriza; evoluție a unui hidroavion prin care acesta coboară și alunecă pe suprafața unei ape până la oprire; amerizaj. ♦ Oprire pe apă a unei nave cosmice. – V. ameriza. DOOM
amerizáre s. f., g.-d. art. amerizắrii; pl. amerizắri
amerizările
AMERIZÁRE, amerizări, s. f. Acțiunea de a ameriza; evoluție a unui hidroavion prin care acesta coboară și alunecă pe suprafața unei ape până la oprire; amerizaj. ♦ Oprire pe apă a unei nave cosmice. – V. ameriza. DOOM
amerizáre s. f., g.-d. art. amerizắrii; pl. amerizắri
amerizărilor
AMERIZÁRE, amerizări, s. f. Acțiunea de a ameriza; evoluție a unui hidroavion prin care acesta coboară și alunecă pe suprafața unei ape până la oprire; amerizaj. ♦ Oprire pe apă a unei nave cosmice. – V. ameriza. DOOM
amerizáre s. f., g.-d. art. amerizắrii; pl. amerizắri
amestec
AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut din două sau mai multe substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv). DOOM
améstec s. n., pl. améstecuri
amestec
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amesteca
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecai
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecam
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecare
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecare
AMESTECÁRE, amestecări, s. f. Acțiunea de a (se) amesteca. – V. amesteca. DOOM
amestecáre s. f., g.-d. art. amestecắrii; pl. amestecắri
amestecarea
AMESTECÁRE, amestecări, s. f. Acțiunea de a (se) amesteca. – V. amesteca. DOOM
amestecáre s. f., g.-d. art. amestecắrii; pl. amestecắri
amestecară
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecarăm
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecarăți
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecase
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecasem
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecaseră
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecaserăm
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecaserăți
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecaseși
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecaseți
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecat
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecat
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestecata
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestecate
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestecatei
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestecatele
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestecatelor
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestecatul
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestecatului
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestecau
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecași
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecați
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecați
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestecații
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestecaților
AMESTECÁT, -Ă, amestecați, -te, adj. Compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen. – V. amesteca.
amestece
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amesteci
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecul
AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut din două sau mai multe substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv). DOOM
améstec s. n., pl. améstecuri
amestecului
AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut din două sau mai multe substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv). DOOM
améstec s. n., pl. améstecuri
amestecuri
AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut din două sau mai multe substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv). DOOM
améstec s. n., pl. améstecuri
amestecurile
AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut din două sau mai multe substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv). DOOM
améstec s. n., pl. améstecuri
amestecurilor
AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut din două sau mai multe substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv). DOOM
améstec s. n., pl. améstecuri
amestecând
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecînd
AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A se întrepătrunde; a se pierde, a dispărea în... 3. Refl. A interveni (nepoftit) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare. DOOM
amestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 améstecă
amestecări
AMESTECÁRE, amestecări, s. f. Acțiunea de a (se) amesteca. – V. amesteca. DOOM
amestecáre s. f., g.-d. art. amestecắrii; pl. amestecắri
amestecării
AMESTECÁRE, amestecări, s. f. Acțiunea de a (se) amesteca. – V. amesteca. DOOM
amestecáre s. f., g.-d. art. amestecắrii; pl. amestecắri
amestecările
AMESTECÁRE, amestecări, s. f. Acțiunea de a (se) amesteca. – V. amesteca. DOOM
amestecáre s. f., g.-d. art. amestecắrii; pl. amestecắri
amestecărilor
AMESTECÁRE, amestecări, s. f. Acțiunea de a (se) amesteca. – V. amesteca. DOOM
amestecáre s. f., g.-d. art. amestecắrii; pl. amestecắri
amestecătoare
AMESTECĂTÓR, amestecătoare, s. n. Aparat sau mașină care servește la amestecarea unor substanțe în scopul omogenizării lor. – Amesteca + suf. -ător.
amestecătoarele
AMESTECĂTÓR, amestecătoare, s. n. Aparat sau mașină care servește la amestecarea unor substanțe în scopul omogenizării lor. – Amesteca + suf. -ător.
amestecătoarelor
AMESTECĂTÓR, amestecătoare, s. n. Aparat sau mașină care servește la amestecarea unor substanțe în scopul omogenizării lor. – Amesteca + suf. -ător.
amestecător
AMESTECĂTÓR, amestecătoare, s. n. Aparat sau mașină care servește la amestecarea unor substanțe în scopul omogenizării lor. – Amesteca + suf. -ător.
amestecătorul
AMESTECĂTÓR, amestecătoare, s. n. Aparat sau mașină care servește la amestecarea unor substanțe în scopul omogenizării lor. – Amesteca + suf. -ător.
amestecătorului
AMESTECĂTÓR, amestecătoare, s. n. Aparat sau mașină care servește la amestecarea unor substanțe în scopul omogenizării lor. – Amesteca + suf. -ător.
amestecătura
AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării; amestec (1). 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de ființe; formație lipsită de unitate; amestec (2). – Amesteca + suf. -ătură. DOOM
amestecătúră s. f., g.-d. art. amestecătúrii; pl. amestecătúri
amestecături
AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării; amestec (1). 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de ființe; formație lipsită de unitate; amestec (2). – Amesteca + suf. -ătură. DOOM
amestecătúră s. f., g.-d. art. amestecătúrii; pl. amestecătúri
amestecăturii
AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării; amestec (1). 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de ființe; formație lipsită de unitate; amestec (2). – Amesteca + suf. -ătură. DOOM
amestecătúră s. f., g.-d. art. amestecătúrii; pl. amestecătúri
amestecăturile
AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării; amestec (1). 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de ființe; formație lipsită de unitate; amestec (2). – Amesteca + suf. -ătură. DOOM
amestecătúră s. f., g.-d. art. amestecătúrii; pl. amestecătúri
amestecăturilor
AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării; amestec (1). 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de ființe; formație lipsită de unitate; amestec (2). – Amesteca + suf. -ătură. DOOM
amestecătúră s. f., g.-d. art. amestecătúrii; pl. amestecătúri
ametabola
AMETÁBOLĂ, ametabole, adj. f. (Despre insecte) Care se dezvoltă fără metamorfoză. – Din fr. amétabole. DOOM
ametábolă adj. f., pl. ametábole
ametabole
AMETÁBOLĂ, ametabole, adj. f. (Despre insecte) Care se dezvoltă fără metamorfoză. – Din fr. amétabole. DOOM
ametábolă adj. f., pl. ametábole
ametabolei
AMETÁBOLĂ, ametabole, adj. f. (Despre insecte) Care se dezvoltă fără metamorfoză. – Din fr. amétabole. DOOM
ametábolă adj. f., pl. ametábole
ametabolele
AMETÁBOLĂ, ametabole, adj. f. (Despre insecte) Care se dezvoltă fără metamorfoză. – Din fr. amétabole. DOOM
ametábolă adj. f., pl. ametábole
ametabolelor
AMETÁBOLĂ, ametabole, adj. f. (Despre insecte) Care se dezvoltă fără metamorfoză. – Din fr. amétabole. DOOM
ametábolă adj. f., pl. ametábole
ametist
AMETÍST, ametiste, s. n. Varietate violetă de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. améthyste, lat. amethystus. DOOM
ametíst s. n., pl. ametíste
ametist
AMETÍST s.n. Varietate de cuarț de culoare violetă, folosită ca piatră semiprețioasă. [Pl. -te, -turi. / < fr. améthyste, cf. lat. amethystus, gr. amethystos].
ametiste
AMETÍST, ametiste, s. n. Varietate violetă de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. améthyste, lat. amethystus. DOOM
ametíst s. n., pl. ametíste
ametistele
AMETÍST, ametiste, s. n. Varietate violetă de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. améthyste, lat. amethystus. DOOM
ametíst s. n., pl. ametíste
ametistelor
AMETÍST, ametiste, s. n. Varietate violetă de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. améthyste, lat. amethystus. DOOM
ametíst s. n., pl. ametíste
ametistul
AMETÍST, ametiste, s. n. Varietate violetă de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. améthyste, lat. amethystus. DOOM
ametíst s. n., pl. ametíste
ametistului
AMETÍST, ametiste, s. n. Varietate violetă de cuarț, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. améthyste, lat. amethystus. DOOM
ametíst s. n., pl. ametíste
ametrop
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametrop
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropa
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropa
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametrope
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametrope
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropei
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropei
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropele
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropele
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropelor
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropelor
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropi
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropi
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropie
AMETROPÍE s. f. Tulburare a vederii provocată de un viciu de refracție în mediile transparente ale ochiului. – Din fr. amétropie. DOOM
ametropíe (-me-tro-) s. f., art. ametropía, g.-d. ametropíi, art. ametropíei
ametropii
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropii
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropilor
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropilor
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropul
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropul
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropului
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
ametropului
AMETRÓP, -Ă, ametropi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ametropie. – Din fr. amétrope. DOOM
ametróp (-me-trop) adj. m., s. m., pl. ametrópi; adj. f., s. f. ametrópă, pl. ametrópe
amețea
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețeai
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețeala
AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde echilibrul din cauza unor tulburări circulatorii, vestibulare etc. – Ameți + suf. -eală. DOOM
amețeálă s. f., g.-d. art. amețélii; pl. amețéli
amețeam
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețească
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețeau
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețeați
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețeli
AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde echilibrul din cauza unor tulburări circulatorii, vestibulare etc. – Ameți + suf. -eală. DOOM
amețeálă s. f., g.-d. art. amețélii; pl. amețéli
amețelii
AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde echilibrul din cauza unor tulburări circulatorii, vestibulare etc. – Ameți + suf. -eală. DOOM
amețeálă s. f., g.-d. art. amețélii; pl. amețéli
amețelile
AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde echilibrul din cauza unor tulburări circulatorii, vestibulare etc. – Ameți + suf. -eală. DOOM
amețeálă s. f., g.-d. art. amețélii; pl. amețéli
amețelilor
AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde echilibrul din cauza unor tulburări circulatorii, vestibulare etc. – Ameți + suf. -eală. DOOM
amețeálă s. f., g.-d. art. amețélii; pl. amețéli
amețesc
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețește
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețești
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
ameți
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
ameții
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețim
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețind
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețire
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețire
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”).
amețiră
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețirăm
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețirăți
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețise
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețisem
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețiseră
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețiserăm
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețiserăți
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețiseși
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețiseți
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețit
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețit
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amețita
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amețite
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amețitei
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amețitele
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amețitelor
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amețitoare
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitoarea
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitoarei
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitoarele
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitoarelor
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitor
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitori
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitorii
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitorilor
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitorul
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitorului
AMEȚITÓR, -OÁRE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Ameți + suf. -itor. DOOM
amețitór adj. m., pl. amețitóri; f. sg. și pl. amețitoáre
amețitul
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amețitului
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amețiși
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețiți
AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”). DOOM
amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă
amețiți
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amețiții
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amețiților
AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.
amf
AMF- v. amfi-.
amfetamină
AMFETAMÍNĂ s. f. (Farm.) Benzedrină. – Din fr. amphétamine. DOOM
amfetamínă s. f., g.-d. art. amfetamínei
amfi
AMFI- Element prim de compunere cu semnificația „din ambele părți”, „dublu”. [Var. amf-. / < fr. amphi-, cf. gr. amphi].
amfiaraidul
Amfiaraidul = Amphiaraides.
amfiarau
Amfiarau = Amphiaraus.
amfiartroză
AMFIARTRÓZĂ s. f. Articulație care permite mișcări limitate; articulație semimobilă. [Pr.: -fi-ar-] – Din fr. amphiarthrose. DOOM
amfiartróză (-fi-ar-) s. f., g.-d. art. amfiartrózei
amfibia
AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie. DOOM
amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)
amfibian
AMFIBIÁN, amfibieni, s. m. (Zool.) Batracian. [Pr.: -bi-an] – Din fr. amphibien. DOOM
amfibián (batracian) (-bi-an) s. m., pl. amfibiéni (-bi-eni)
amfibianul
AMFIBIÁN, amfibieni, s. m. (Zool.) Batracian. [Pr.: -bi-an] – Din fr. amphibien. DOOM
amfibián (batracian) (-bi-an) s. m., pl. amfibiéni (-bi-eni)
amfibianului
AMFIBIÁN, amfibieni, s. m. (Zool.) Batracian. [Pr.: -bi-an] – Din fr. amphibien. DOOM
amfibián (batracian) (-bi-an) s. m., pl. amfibiéni (-bi-eni)
amfibie
AMFÍBIE s. f. v. amfibiu1.
amfibie
AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie. DOOM
amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)
amfibiei
AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie. DOOM
amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)
amfibieni
AMFIBIÁN, amfibieni, s. m. (Zool.) Batracian. [Pr.: -bi-an] – Din fr. amphibien. DOOM
amfibián (batracian) (-bi-an) s. m., pl. amfibiéni (-bi-eni)
amfibienii
AMFIBIÁN, amfibieni, s. m. (Zool.) Batracian. [Pr.: -bi-an] – Din fr. amphibien. DOOM
amfibián (batracian) (-bi-an) s. m., pl. amfibiéni (-bi-eni)
amfibienilor
AMFIBIÁN, amfibieni, s. m. (Zool.) Batracian. [Pr.: -bi-an] – Din fr. amphibien. DOOM
amfibián (batracian) (-bi-an) s. m., pl. amfibiéni (-bi-eni)
amfibii
AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie. DOOM
amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)
amfibiii
AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie. DOOM
amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)
amfibiile
AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie. DOOM
amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)
amfibiilor
AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie. DOOM
amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)
amfibiu
AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie. DOOM
amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)
amfibiul
AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie. DOOM
amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)
amfibiului
AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat. 2. Fig. Care are o natură sau un aspect dublu. II. S. n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât și pe apă. – Din fr. amphibie. DOOM
amfíbiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfíbiul; pl. amfíbii, art. amfíbiile (-bi-i-)
amfibol
AMFIBÓL, amfiboli, s. m. Mineral cristalizat sau grup de minerale constituite din silicați hidratați de magneziu, fier, aluminiu, calciu sau sodiu, foarte răspândite în rocile eruptive și în șisturile cristaline. – Din fr. amphibole. DOOM
amfiból s. m., pl. amfibóli
amfiboli
AMFIBÓL, amfiboli, s. m. Mineral cristalizat sau grup de minerale constituite din silicați hidratați de magneziu, fier, aluminiu, calciu sau sodiu, foarte răspândite în rocile eruptive și în șisturile cristaline. – Din fr. amphibole. DOOM
amfiból s. m., pl. amfibóli
amfibolic
AMFIBÓLIC, -Ă adj. (Lit.) Amfibologic. [< fr. amphibolique].
amfibolie
AMFIBOLÍE s. f. (Livr.) Ambiguitate (2). – Din fr. amphibolie. DOOM
amfibolíe (livr.) s. f., art. amfibolía, g.-d. amfibolíi, art. amfibolíei
amfibolii
AMFIBÓL, amfiboli, s. m. Mineral cristalizat sau grup de minerale constituite din silicați hidratați de magneziu, fier, aluminiu, calciu sau sodiu, foarte răspândite în rocile eruptive și în șisturile cristaline. – Din fr. amphibole. DOOM
amfiból s. m., pl. amfibóli
amfibolilor
AMFIBÓL, amfiboli, s. m. Mineral cristalizat sau grup de minerale constituite din silicați hidratați de magneziu, fier, aluminiu, calciu sau sodiu, foarte răspândite în rocile eruptive și în șisturile cristaline. – Din fr. amphibole. DOOM
amfiból s. m., pl. amfibóli
amfibolit
AMFIBOLÍT s.n. Rocă metamorfică alcătuită din amfiboli, plagioclazi etc. [< fr. amphibolite].
amfibologia
AMFIBOLOGÍE, amfibologii, s. f. Construcție defectuoasă de stil, de limbă etc. care poate da naștere la echivoc; ambiguitate, amfibolie. – Din fr. amphibologie, lat. amphibologia. DOOM
amfibologíe s. f., art. amfibología, g.-d. art. amfibologíei; pl. amfibologíi, art. amfibologíile
amfibologic
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologica
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologice
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologicei
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologicele
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologicelor
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologici
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologicii
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologicilor
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologicul
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologicului
AMFIBOLÓGIC, -Ă, amfibologici, -ce, adj. (Livr.) Echivoc, ambiguu, obscur. – Din fr. amphibologique. DOOM
amfibológic (livr.) adj. m., pl. amfibológici; f. amfibológică, pl. amfibológice
amfibologie
AMFIBOLOGÍE, amfibologii, s. f. Construcție defectuoasă de stil, de limbă etc. care poate da naștere la echivoc; ambiguitate, amfibolie. – Din fr. amphibologie, lat. amphibologia. DOOM
amfibologíe s. f., art. amfibología, g.-d. art. amfibologíei; pl. amfibologíi, art. amfibologíile
amfibologiei
AMFIBOLOGÍE, amfibologii, s. f. Construcție defectuoasă de stil, de limbă etc. care poate da naștere la echivoc; ambiguitate, amfibolie. – Din fr. amphibologie, lat. amphibologia. DOOM
amfibologíe s. f., art. amfibología, g.-d. art. amfibologíei; pl. amfibologíi, art. amfibologíile
amfibologii
AMFIBOLOGÍE, amfibologii, s. f. Construcție defectuoasă de stil, de limbă etc. care poate da naștere la echivoc; ambiguitate, amfibolie. – Din fr. amphibologie, lat. amphibologia. DOOM
amfibologíe s. f., art. amfibología, g.-d. art. amfibologíei; pl. amfibologíi, art. amfibologíile
amfibologiile
AMFIBOLOGÍE, amfibologii, s. f. Construcție defectuoasă de stil, de limbă etc. care poate da naștere la echivoc; ambiguitate, amfibolie. – Din fr. amphibologie, lat. amphibologia. DOOM
amfibologíe s. f., art. amfibología, g.-d. art. amfibologíei; pl. amfibologíi, art. amfibologíile
amfibologiilor
AMFIBOLOGÍE, amfibologii, s. f. Construcție defectuoasă de stil, de limbă etc. care poate da naștere la echivoc; ambiguitate, amfibolie. – Din fr. amphibologie, lat. amphibologia. DOOM
amfibologíe s. f., art. amfibología, g.-d. art. amfibologíei; pl. amfibologíi, art. amfibologíile
amfibolul
AMFIBÓL, amfiboli, s. m. Mineral cristalizat sau grup de minerale constituite din silicați hidratați de magneziu, fier, aluminiu, calciu sau sodiu, foarte răspândite în rocile eruptive și în șisturile cristaline. – Din fr. amphibole. DOOM
amfiból s. m., pl. amfibóli
amfibolului
AMFIBÓL, amfiboli, s. m. Mineral cristalizat sau grup de minerale constituite din silicați hidratați de magneziu, fier, aluminiu, calciu sau sodiu, foarte răspândite în rocile eruptive și în șisturile cristaline. – Din fr. amphibole. DOOM
amfiból s. m., pl. amfibóli
amfibrah
AMFIBRÁH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată, în metrica antică, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte. ♦ Unitate ritmică alcătuită, în metrica modernă, dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus. DOOM
amfibráh (-fi-brah) s. m., pl. amfibráhi
amfibrahi
AMFIBRÁH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată, în metrica antică, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte. ♦ Unitate ritmică alcătuită, în metrica modernă, dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus. DOOM
amfibráh (-fi-brah) s. m., pl. amfibráhi
amfibrahic
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahica
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahice
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahicei
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahicele
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahicelor
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahici
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahicii
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahicilor
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahicul
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahicului
AMFIBRÁHIC, -Ă, amfibrahici, -ce, adj. (Despre ritm) Care este obținut din amfibrahi. – Din fr. amphibrachique.
amfibrahii
AMFIBRÁH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată, în metrica antică, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte. ♦ Unitate ritmică alcătuită, în metrica modernă, dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus. DOOM
amfibráh (-fi-brah) s. m., pl. amfibráhi
amfibrahilor
AMFIBRÁH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată, în metrica antică, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte. ♦ Unitate ritmică alcătuită, în metrica modernă, dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus. DOOM
amfibráh (-fi-brah) s. m., pl. amfibráhi
amfibrahul
AMFIBRÁH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată, în metrica antică, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte. ♦ Unitate ritmică alcătuită, în metrica modernă, dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus. DOOM
amfibráh (-fi-brah) s. m., pl. amfibráhi
amfibrahului
AMFIBRÁH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmică formată, în metrica antică, dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte. ♦ Unitate ritmică alcătuită, în metrica modernă, dintr-o silabă accentuată precedată și urmată de două silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus. DOOM
amfibráh (-fi-brah) s. m., pl. amfibráhi
amficarp
AMFICÁRP, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Care prezintă amficarpie. [Cf. germ. amphikarp].
amficarpia
AMFICARPÍE s.f. (Bot.) Proprietate a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. [Cf. germ. Amphikarpie < gr. amphi – dublu, karpos – fruct].
amficarpie
AMFICARPÍE s.f. (Bot.) Proprietate a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. [Cf. germ. Amphikarpie < gr. amphi – dublu, karpos – fruct].
amficarpiei
AMFICARPÍE s.f. (Bot.) Proprietate a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. [Cf. germ. Amphikarpie < gr. amphi – dublu, karpos – fruct].
amficarpii
AMFICARPÍE s.f. (Bot.) Proprietate a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. [Cf. germ. Amphikarpie < gr. amphi – dublu, karpos – fruct].
amfiction
Amfiction = Amphictyon.
amficțion
AMFICȚIÓN s. m. (În Grecia antică) Membru al unei amficționii. [Pr.: -ți-on] – Din fr. amphictyon. DOOM
amficțión (-ți-on) s. m., pl. amficțióni
amficționi
AMFICȚIÓN s. m. (În Grecia antică) Membru al unei amficționii. [Pr.: -ți-on] – Din fr. amphictyon. DOOM
amficțión (-ți-on) s. m., pl. amficțióni
amficționic
AMFICȚIÓNIC, -Ă adj. (Ist.) Referitor la amficționii. [< fr. amphictyonique].
amficționie
AMFICȚIONÍE s. f. (În Grecia antică) Uniune de triburi sau asociație de orașe-state, grupate în jurul unui sanctuar comun. [Acc. și: amficțiónie. – Pr.: -ți-o-] – Din fr. amphictyonie. DOOM
amficționíe (-ți-o-) s. f., art. amficționía, g.-d. amficționíi, art. amficționíei
amficționii
AMFICȚIÓN s. m. (În Grecia antică) Membru al unei amficționii. [Pr.: -ți-on] – Din fr. amphictyon. DOOM
amficțión (-ți-on) s. m., pl. amficțióni
amficționilor
AMFICȚIÓN s. m. (În Grecia antică) Membru al unei amficționii. [Pr.: -ți-on] – Din fr. amphictyon. DOOM
amficțión (-ți-on) s. m., pl. amficțióni
amficționul
AMFICȚIÓN s. m. (În Grecia antică) Membru al unei amficționii. [Pr.: -ți-on] – Din fr. amphictyon. DOOM
amficțión (-ți-on) s. m., pl. amficțióni
amficționului
AMFICȚIÓN s. m. (În Grecia antică) Membru al unei amficționii. [Pr.: -ți-on] – Din fr. amphictyon. DOOM
amficțión (-ți-on) s. m., pl. amficțióni
amfidromic
AMFIDRÓMIC, amfidromice, adj. (În sintagma) Punct amfidromic = nivelul maxim al mareelor. – Din fr. amphidromique. DOOM
amfidrómic (punct ~) (-fi-dro-) adj. m.; pl. f. amfidrómice
amfigonia
AMFIGONÍE s. f. Înmulțire sexuată în care gameții uniți provin de la indivizi deosebiți. – Din fr. amphigonie. DOOM
amfigoníe s. f., art. amfigonía, g.-d. amfigoníi, art. amfigoníei
amfigonie
AMFIGONÍE s. f. Înmulțire sexuată în care gameții uniți provin de la indivizi deosebiți. – Din fr. amphigonie. DOOM
amfigoníe s. f., art. amfigonía, g.-d. amfigoníi, art. amfigoníei
amfigoniei
AMFIGONÍE s. f. Înmulțire sexuată în care gameții uniți provin de la indivizi deosebiți. – Din fr. amphigonie. DOOM
amfigoníe s. f., art. amfigonía, g.-d. amfigoníi, art. amfigoníei
amfigonii
AMFIGONÍE s. f. Înmulțire sexuată în care gameții uniți provin de la indivizi deosebiți. – Din fr. amphigonie. DOOM
amfigoníe s. f., art. amfigonía, g.-d. amfigoníi, art. amfigoníei
amfigoniile
AMFIGONÍE s. f. Înmulțire sexuată în care gameții uniți provin de la indivizi deosebiți. – Din fr. amphigonie. DOOM
amfigoníe s. f., art. amfigonía, g.-d. amfigoníi, art. amfigoníei
amfigoniilor
AMFIGONÍE s. f. Înmulțire sexuată în care gameții uniți provin de la indivizi deosebiți. – Din fr. amphigonie. DOOM
amfigoníe s. f., art. amfigonía, g.-d. amfigoníi, art. amfigoníei
amfiguric
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfigurica
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfigurice
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfiguricei
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfiguricele
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfiguricelor
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfigurici
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfiguricii
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfiguricilor
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfiguricul
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfiguricului
AMFIGÚRIC, -Ă, amfigurici, -ce, adj. (Livr.; despre scriere, vorbire, stil) Obscur, neinteligibil. – Din fr. amphigourique. DOOM
amfigúric (livr.) adj. m., pl. amfigúrici; f. amfigúrică, pl. amfigúrice
amfiloh
Amfiloh = Amphilochus.
amfimacri
AMFIMÁCRU, amfimacri, s. m. Unitate ritmică formată din trei silabe, dintre care prima și ultima sunt lungi, iar cea din mijloc scurtă. – Din fr. amphimacre. DOOM
amfimácru (-ma-cru) s. m., art. amfimácrul; pl. amfimácri, art. amfimácrii
amfimacrii
AMFIMÁCRU, amfimacri, s. m. Unitate ritmică formată din trei silabe, dintre care prima și ultima sunt lungi, iar cea din mijloc scurtă. – Din fr. amphimacre. DOOM
amfimácru (-ma-cru) s. m., art. amfimácrul; pl. amfimácri, art. amfimácrii
amfimacrilor
AMFIMÁCRU, amfimacri, s. m. Unitate ritmică formată din trei silabe, dintre care prima și ultima sunt lungi, iar cea din mijloc scurtă. – Din fr. amphimacre. DOOM
amfimácru (-ma-cru) s. m., art. amfimácrul; pl. amfimácri, art. amfimácrii
amfimacru
AMFIMÁCRU, amfimacri, s. m. Unitate ritmică formată din trei silabe, dintre care prima și ultima sunt lungi, iar cea din mijloc scurtă. – Din fr. amphimacre. DOOM
amfimácru (-ma-cru) s. m., art. amfimácrul; pl. amfimácri, art. amfimácrii
amfimacrul
AMFIMÁCRU, amfimacri, s. m. Unitate ritmică formată din trei silabe, dintre care prima și ultima sunt lungi, iar cea din mijloc scurtă. – Din fr. amphimacre. DOOM
amfimácru (-ma-cru) s. m., art. amfimácrul; pl. amfimácri, art. amfimácrii
amfimacrului
AMFIMÁCRU, amfimacri, s. m. Unitate ritmică formată din trei silabe, dintre care prima și ultima sunt lungi, iar cea din mijloc scurtă. – Din fr. amphimacre. DOOM
amfimácru (-ma-cru) s. m., art. amfimácrul; pl. amfimácri, art. amfimácrii
amfimixia
AMFIMIXÍE s. f. Tip de înmulțire în care zigotul se formează după unirea gameților de sex contrar. – Din fr. amphimixie. DOOM
amfimixíe s. f., art. amfimixía, g.-d. amfimixíi, art. amfimixíei
amfimixie
AMFIMIXÍE s. f. Tip de înmulțire în care zigotul se formează după unirea gameților de sex contrar. – Din fr. amphimixie. DOOM
amfimixíe s. f., art. amfimixía, g.-d. amfimixíi, art. amfimixíei
amfimixiei
AMFIMIXÍE s. f. Tip de înmulțire în care zigotul se formează după unirea gameților de sex contrar. – Din fr. amphimixie. DOOM
amfimixíe s. f., art. amfimixía, g.-d. amfimixíi, art. amfimixíei
amfimixii
AMFIMIXÍE s. f. Tip de înmulțire în care zigotul se formează după unirea gameților de sex contrar. – Din fr. amphimixie. DOOM
amfimixíe s. f., art. amfimixía, g.-d. amfimixíi, art. amfimixíei
amfineurian
AMFINEURIÁN, amfineurieni, s. m. (La pl.) Clasă de moluște marine, din regiunile de coastă, cu caractere primitive (Amphineura); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ne-u-ri-an] – Cf. fr. amphineure. DOOM
amfineurián (-ne-u-ri-an) s. m., pl. amfineuriéni (-ri-eni)
amfineurianul
AMFINEURIÁN, amfineurieni, s. m. (La pl.) Clasă de moluște marine, din regiunile de coastă, cu caractere primitive (Amphineura); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ne-u-ri-an] – Cf. fr. amphineure. DOOM
amfineurián (-ne-u-ri-an) s. m., pl. amfineuriéni (-ri-eni)
amfineurianului
AMFINEURIÁN, amfineurieni, s. m. (La pl.) Clasă de moluște marine, din regiunile de coastă, cu caractere primitive (Amphineura); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ne-u-ri-an] – Cf. fr. amphineure. DOOM
amfineurián (-ne-u-ri-an) s. m., pl. amfineuriéni (-ri-eni)
amfineurieni
AMFINEURIÁN, amfineurieni, s. m. (La pl.) Clasă de moluște marine, din regiunile de coastă, cu caractere primitive (Amphineura); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ne-u-ri-an] – Cf. fr. amphineure. DOOM
amfineurián (-ne-u-ri-an) s. m., pl. amfineuriéni (-ri-eni)
amfineurieni
AMFINEURIÉNI s.m.pl. (Zool.) Clasă de moluște marine inferioare, având corpul acoperit cu plăci calcaroase care se suprapun ca niște țigle; (la sg.) animal din această clasă. [Pron. -ne-u-ri-eni, sg. amfineurian. / cf. fr. amphineures].
amfineurienii
AMFINEURIÁN, amfineurieni, s. m. (La pl.) Clasă de moluște marine, din regiunile de coastă, cu caractere primitive (Amphineura); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ne-u-ri-an] – Cf. fr. amphineure. DOOM
amfineurián (-ne-u-ri-an) s. m., pl. amfineuriéni (-ri-eni)
amfineurienilor
AMFINEURIÁN, amfineurieni, s. m. (La pl.) Clasă de moluște marine, din regiunile de coastă, cu caractere primitive (Amphineura); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -ne-u-ri-an] – Cf. fr. amphineure. DOOM
amfineurián (-ne-u-ri-an) s. m., pl. amfineuriéni (-ri-eni)
amfinom
Amfinom = Amphinomus.
amfiocși
AMFIÓX, amfiocși, s. m. Acraniat cu corpul transparent, lung de 3-7 cm, cu scheletul de susținere format numai din notocordă (Branchiostoma lanceolatum). [Pr.: -fi-ox] – Din fr. amphioxus. DOOM
amfióx (-fi-ox) s. m., pl. amfiócși
amfiocșii
AMFIÓX, amfiocși, s. m. Acraniat cu corpul transparent, lung de 3-7 cm, cu scheletul de susținere format numai din notocordă (Branchiostoma lanceolatum). [Pr.: -fi-ox] – Din fr. amphioxus. DOOM
amfióx (-fi-ox) s. m., pl. amfiócși
amfiocșilor
AMFIÓX, amfiocși, s. m. Acraniat cu corpul transparent, lung de 3-7 cm, cu scheletul de susținere format numai din notocordă (Branchiostoma lanceolatum). [Pr.: -fi-ox] – Din fr. amphioxus. DOOM
amfióx (-fi-ox) s. m., pl. amfiócși
amfion
Amfion = Amphion.
amfiox
AMFIÓX, amfiocși, s. m. Acraniat cu corpul transparent, lung de 3-7 cm, cu scheletul de susținere format numai din notocordă (Branchiostoma lanceolatum). [Pr.: -fi-ox] – Din fr. amphioxus. DOOM
amfióx (-fi-ox) s. m., pl. amfiócși
amfioxul
AMFIÓX, amfiocși, s. m. Acraniat cu corpul transparent, lung de 3-7 cm, cu scheletul de susținere format numai din notocordă (Branchiostoma lanceolatum). [Pr.: -fi-ox] – Din fr. amphioxus. DOOM
amfióx (-fi-ox) s. m., pl. amfiócși
amfioxului
AMFIÓX, amfiocși, s. m. Acraniat cu corpul transparent, lung de 3-7 cm, cu scheletul de susținere format numai din notocordă (Branchiostoma lanceolatum). [Pr.: -fi-ox] – Din fr. amphioxus. DOOM
amfióx (-fi-ox) s. m., pl. amfiócși
amfioxus
AMFIÓXUS s.m. v. amfiox.
amfipod
AMFIPÓD, amfipode, s. n. (La pl.) Clasă de crustacee care se caracterizează prin faptul că au două feluri de picioare, unele servindu-le la sărit și altele la înotat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. amphipode. DOOM
amfipód s. n., pl. amfipóde
amfipode
AMFIPÓD, amfipode, s. n. (La pl.) Clasă de crustacee care se caracterizează prin faptul că au două feluri de picioare, unele servindu-le la sărit și altele la înotat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. amphipode. DOOM
amfipód s. n., pl. amfipóde
amfipodele
AMFIPÓD, amfipode, s. n. (La pl.) Clasă de crustacee care se caracterizează prin faptul că au două feluri de picioare, unele servindu-le la sărit și altele la înotat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. amphipode. DOOM
amfipód s. n., pl. amfipóde
amfipodelor
AMFIPÓD, amfipode, s. n. (La pl.) Clasă de crustacee care se caracterizează prin faptul că au două feluri de picioare, unele servindu-le la sărit și altele la înotat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. amphipode. DOOM
amfipód s. n., pl. amfipóde
amfipodul
AMFIPÓD, amfipode, s. n. (La pl.) Clasă de crustacee care se caracterizează prin faptul că au două feluri de picioare, unele servindu-le la sărit și altele la înotat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. amphipode. DOOM
amfipód s. n., pl. amfipóde
amfipodului
AMFIPÓD, amfipode, s. n. (La pl.) Clasă de crustacee care se caracterizează prin faptul că au două feluri de picioare, unele servindu-le la sărit și altele la înotat; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. amphipode. DOOM
amfipód s. n., pl. amfipóde
amfiprostil
AMFIPROSTÍL, amfiprostiluri, s. n. Templu care are un portic pe fațada anterioară și unul pe cea posterioară. – Din fr. amphiprostyle. DOOM
amfiprostíl (-fi-pros-til / -pro-stil) s. n., pl. amfiprostíluri
amfiprostilul
AMFIPROSTÍL, amfiprostiluri, s. n. Templu care are un portic pe fațada anterioară și unul pe cea posterioară. – Din fr. amphiprostyle. DOOM
amfiprostíl (-fi-pros-til / -pro-stil) s. n., pl. amfiprostíluri
amfiprostilului
AMFIPROSTÍL, amfiprostiluri, s. n. Templu care are un portic pe fațada anterioară și unul pe cea posterioară. – Din fr. amphiprostyle. DOOM
amfiprostíl (-fi-pros-til / -pro-stil) s. n., pl. amfiprostíluri
amfiprostiluri
AMFIPROSTÍL, amfiprostiluri, s. n. Templu care are un portic pe fațada anterioară și unul pe cea posterioară. – Din fr. amphiprostyle. DOOM
amfiprostíl (-fi-pros-til / -pro-stil) s. n., pl. amfiprostíluri
amfiprostilurile
AMFIPROSTÍL, amfiprostiluri, s. n. Templu care are un portic pe fațada anterioară și unul pe cea posterioară. – Din fr. amphiprostyle. DOOM
amfiprostíl (-fi-pros-til / -pro-stil) s. n., pl. amfiprostíluri
amfiprostilurilor
AMFIPROSTÍL, amfiprostiluri, s. n. Templu care are un portic pe fațada anterioară și unul pe cea posterioară. – Din fr. amphiprostyle. DOOM
amfiprostíl (-fi-pros-til / -pro-stil) s. n., pl. amfiprostíluri
amfiteatre
AMFITEÁTRU, amfiteatre, s. n. 1. (În arhitectura greco-romană) Edificiu destinat jocurilor publice, de formă circulară sau ovală, de obicei neacoperit, având la mijloc o arenă înconjurată de trepte (gradene) și tribune pentru public. ◊ Loc. adj. și adv. În amfiteatru = (în plan) înclinat, în trepte. 2. Sală de cursuri, de spectacole etc. cu locurile așezate în trepte sau pe un plan înclinat. 3. Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare. – Din fr. amphithéâtre, lat. amphitheatrum. DOOM
amfiteátru (-tea-tru) s. n., art. amfiteátrul; pl. amfiteátre
amfiteatrele
AMFITEÁTRU, amfiteatre, s. n. 1. (În arhitectura greco-romană) Edificiu destinat jocurilor publice, de formă circulară sau ovală, de obicei neacoperit, având la mijloc o arenă înconjurată de trepte (gradene) și tribune pentru public. ◊ Loc. adj. și adv. În amfiteatru = (în plan) înclinat, în trepte. 2. Sală de cursuri, de spectacole etc. cu locurile așezate în trepte sau pe un plan înclinat. 3. Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare. – Din fr. amphithéâtre, lat. amphitheatrum. DOOM
amfiteátru (-tea-tru) s. n., art. amfiteátrul; pl. amfiteátre
amfiteatrelor
AMFITEÁTRU, amfiteatre, s. n. 1. (În arhitectura greco-romană) Edificiu destinat jocurilor publice, de formă circulară sau ovală, de obicei neacoperit, având la mijloc o arenă înconjurată de trepte (gradene) și tribune pentru public. ◊ Loc. adj. și adv. În amfiteatru = (în plan) înclinat, în trepte. 2. Sală de cursuri, de spectacole etc. cu locurile așezate în trepte sau pe un plan înclinat. 3. Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare. – Din fr. amphithéâtre, lat. amphitheatrum. DOOM
amfiteátru (-tea-tru) s. n., art. amfiteátrul; pl. amfiteátre
amfiteatru
AMFITEÁTRU, amfiteatre, s. n. 1. (În arhitectura greco-romană) Edificiu destinat jocurilor publice, de formă circulară sau ovală, de obicei neacoperit, având la mijloc o arenă înconjurată de trepte (gradene) și tribune pentru public. ◊ Loc. adj. și adv. În amfiteatru = (în plan) înclinat, în trepte. 2. Sală de cursuri, de spectacole etc. cu locurile așezate în trepte sau pe un plan înclinat. 3. Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare. – Din fr. amphithéâtre, lat. amphitheatrum. DOOM
amfiteátru (-tea-tru) s. n., art. amfiteátrul; pl. amfiteátre
amfiteatrul
AMFITEÁTRU, amfiteatre, s. n. 1. (În arhitectura greco-romană) Edificiu destinat jocurilor publice, de formă circulară sau ovală, de obicei neacoperit, având la mijloc o arenă înconjurată de trepte (gradene) și tribune pentru public. ◊ Loc. adj. și adv. În amfiteatru = (în plan) înclinat, în trepte. 2. Sală de cursuri, de spectacole etc. cu locurile așezate în trepte sau pe un plan înclinat. 3. Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare. – Din fr. amphithéâtre, lat. amphitheatrum. DOOM
amfiteátru (-tea-tru) s. n., art. amfiteátrul; pl. amfiteátre
amfiteatrului
AMFITEÁTRU, amfiteatre, s. n. 1. (În arhitectura greco-romană) Edificiu destinat jocurilor publice, de formă circulară sau ovală, de obicei neacoperit, având la mijloc o arenă înconjurată de trepte (gradene) și tribune pentru public. ◊ Loc. adj. și adv. În amfiteatru = (în plan) înclinat, în trepte. 2. Sală de cursuri, de spectacole etc. cu locurile așezate în trepte sau pe un plan înclinat. 3. Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare. – Din fr. amphithéâtre, lat. amphitheatrum. DOOM
amfiteátru (-tea-tru) s. n., art. amfiteátrul; pl. amfiteátre
amfiterii
AMFITÉRIU, amfiterii, s. m. Mamifer jurasic din care se presupune că au luat naștere marsupialele și mamiferele placentare. – Din fr. amphithérium. DOOM
amfitériu [riu pron. rĭu] s. m., art. amfitériul; pl. amfitérii, art. amfitériii (-ri-ii)
amfiteriii
AMFITÉRIU, amfiterii, s. m. Mamifer jurasic din care se presupune că au luat naștere marsupialele și mamiferele placentare. – Din fr. amphithérium. DOOM
amfitériu [riu pron. rĭu] s. m., art. amfitériul; pl. amfitérii, art. amfitériii (-ri-ii)
amfiteriilor
AMFITÉRIU, amfiterii, s. m. Mamifer jurasic din care se presupune că au luat naștere marsupialele și mamiferele placentare. – Din fr. amphithérium. DOOM
amfitériu [riu pron. rĭu] s. m., art. amfitériul; pl. amfitérii, art. amfitériii (-ri-ii)
amfiteriu
AMFITÉRIU, amfiterii, s. m. Mamifer jurasic din care se presupune că au luat naștere marsupialele și mamiferele placentare. – Din fr. amphithérium. DOOM
amfitériu [riu pron. rĭu] s. m., art. amfitériul; pl. amfitérii, art. amfitériii (-ri-ii)
amfiteriul
AMFITÉRIU, amfiterii, s. m. Mamifer jurasic din care se presupune că au luat naștere marsupialele și mamiferele placentare. – Din fr. amphithérium. DOOM
amfitériu [riu pron. rĭu] s. m., art. amfitériul; pl. amfitérii, art. amfitériii (-ri-ii)
amfiteriului
AMFITÉRIU, amfiterii, s. m. Mamifer jurasic din care se presupune că au luat naștere marsupialele și mamiferele placentare. – Din fr. amphithérium. DOOM
amfitériu [riu pron. rĭu] s. m., art. amfitériul; pl. amfitérii, art. amfitériii (-ri-ii)
amfitrioana
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrioane
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrioanei
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrioanele
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrioanelor
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrion
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrioni
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrioniadul
Amfitrioniadul = Amphitryoniades.
amfitrionii
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrionilor
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrionul
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrionului
AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon. DOOM
amfitrión (gazdă) (-fi-tri-on) s. m., pl. amfitrióni
amfitrite
Amfitrite = Amphitrite.
amfora
ÁMFORĂ, amfore, s. f. Vas mare de formă ovoidală sau sferică, cu două toarte, în care, în antichitate, se păstra și se transporta vinul, untdelemnul, grânele etc. – Din fr. amphore, lat. amphora. DOOM
ámforă s. f., g.-d. art. ámforei; pl. ámfore
amfore
ÁMFORĂ, amfore, s. f. Vas mare de formă ovoidală sau sferică, cu două toarte, în care, în antichitate, se păstra și se transporta vinul, untdelemnul, grânele etc. – Din fr. amphore, lat. amphora. DOOM
ámforă s. f., g.-d. art. ámforei; pl. ámfore
amforei
ÁMFORĂ, amfore, s. f. Vas mare de formă ovoidală sau sferică, cu două toarte, în care, în antichitate, se păstra și se transporta vinul, untdelemnul, grânele etc. – Din fr. amphore, lat. amphora. DOOM
ámforă s. f., g.-d. art. ámforei; pl. ámfore
amforele
ÁMFORĂ, amfore, s. f. Vas mare de formă ovoidală sau sferică, cu două toarte, în care, în antichitate, se păstra și se transporta vinul, untdelemnul, grânele etc. – Din fr. amphore, lat. amphora. DOOM
ámforă s. f., g.-d. art. ámforei; pl. ámfore
amforelor
ÁMFORĂ, amfore, s. f. Vas mare de formă ovoidală sau sferică, cu două toarte, în care, în antichitate, se păstra și se transporta vinul, untdelemnul, grânele etc. – Din fr. amphore, lat. amphora. DOOM
ámforă s. f., g.-d. art. ámforei; pl. ámfore
amforeta
AMFORÉTĂ s.f. Amforă mică. [Cf. it. amforetta]
amforete
AMFORÉTĂ s.f. Amforă mică. [Cf. it. amforetta]
amforetei
AMFORÉTĂ s.f. Amforă mică. [Cf. it. amforetta]
amforetele
AMFORÉTĂ s.f. Amforă mică. [Cf. it. amforetta]
amforetelor
AMFORÉTĂ s.f. Amforă mică. [Cf. it. amforetta]
amfoter
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfotera
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfotere
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfoterei
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfoterele
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfoterelor
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfoteri
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfoterii
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfoterilor
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfoterul
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfoterului
AMFOTÉR, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère. DOOM
amfotér adj. m., pl. amfotéri; f. amfotéră, pl. amfotére
amfotonia
AMFOTONÍE s. f. Stare de hiperactivitate a sistemului nervos simpatic și a celui parasimpatic. – Din fr. amphotonie. DOOM
amfotoníe s. f., art. amfotonía, g.-d. amfotoníi, art. amfotoníei
amfotonie
AMFOTONÍE s. f. Stare de hiperactivitate a sistemului nervos simpatic și a celui parasimpatic. – Din fr. amphotonie. DOOM
amfotoníe s. f., art. amfotonía, g.-d. amfotoníi, art. amfotoníei
amfotoniei
AMFOTONÍE s. f. Stare de hiperactivitate a sistemului nervos simpatic și a celui parasimpatic. – Din fr. amphotonie. DOOM
amfotoníe s. f., art. amfotonía, g.-d. amfotoníi, art. amfotoníei
amfotonii
AMFOTONÍE s. f. Stare de hiperactivitate a sistemului nervos simpatic și a celui parasimpatic. – Din fr. amphotonie. DOOM
amfotoníe s. f., art. amfotonía, g.-d. amfotoníi, art. amfotoníei
amhar
AMHÁR, -Ă, amhari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei. ♦ (Substantivat, f.) Limba amhară, din familia de limbi hamito-semitice. 2. Adj. Care aparține amharilor (1), privitor la amhari. – Din n. pr. Amhara. DOOM
amhár adj. m., s. m., pl. amhári; adj. f., s. f. amháră, pl. amháre
amhara
AMHÁR, -Ă, amhari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei. ♦ (Substantivat, f.) Limba amhară, din familia de limbi hamito-semitice. 2. Adj. Care aparține amharilor (1), privitor la amhari. – Din n. pr. Amhara. DOOM
Amhára (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Amhárei
amhare
AMHÁR, -Ă, amhari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei. ♦ (Substantivat, f.) Limba amhară, din familia de limbi hamito-semitice. 2. Adj. Care aparține amharilor (1), privitor la amhari. – Din n. pr. Amhara. DOOM
Amhára (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Amhárei
amharei
AMHÁR, -Ă, amhari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Etiopiei. ♦ (Substantivat, f.) Limba amhară, din familia de limbi hamito-semitice. 2. Adj. Care aparține amharilor (1), privitor la amhari. – Din n. pr. Amhara. DOOM
Amhára (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Amhárei
amhon
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amiabil
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiabila
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiabile
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiabilei
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiabilele
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiabilelor
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiabili
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiabilii
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiabililor
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiabilul
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiabilului
AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. Înțelegător, prietenos; binevoitor. ◊ (Adverbial) Prietenește ♦ (Despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. Pe cale amiabilă. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable. DOOM
amiábil (-mi-a-) adj. m., pl. amiábili; f. amiábilă, pl. amiábile
amiant
AMIÁNTĂ s. f. v. amiant. DOOM
amiánt (rar) (-mi-ant) s. n.
amiante
AMIÁNTĂ s. f. v. amiant. DOOM
amiánt (rar) (-mi-ant) s. n.
amiantele
AMIÁNTĂ s. f. v. amiant. DOOM
amiánt (rar) (-mi-ant) s. n.
amiantelor
AMIÁNTĂ s. f. v. amiant. DOOM
amiánt (rar) (-mi-ant) s. n.
amiantifer
AMIANTIFÉR, -Ă adj. Care conține amiant. [Pron. -mi-an-. / < fr. amiantifère].
amiantul
AMIÁNTĂ s. f. v. amiant. DOOM
amiánt (rar) (-mi-ant) s. n.
amiantului
AMIÁNTĂ s. f. v. amiant. DOOM
amiánt (rar) (-mi-ant) s. n.
amiantă
AMIÁNTĂ s. f. v. amiant. DOOM
amiánt (rar) (-mi-ant) s. n.
amiaz
AMIÉZ s. n. v. amiază. DOOM
amiáză (-mia-) s. f., g.-d. art. amiézii (-mie-); pl. amiézi
amiaza
AMIÉZ s. n. v. amiază. DOOM
amiáză (-mia-) s. f., g.-d. art. amiézii (-mie-); pl. amiézi
amiazi
AMIÉZ s. n. v. amiază. DOOM
amiáză (-mia-) s. f., g.-d. art. amiézii (-mie-); pl. amiézi
amiazăzi
AMIÉZ s. n. v. amiază. DOOM
amiáză (-mia-) s. f., g.-d. art. amiézii (-mie-); pl. amiézi
amiba
AMÍBĂ, amibe, s. f. Animal protozoar (microscopic), cu corpul lipsit de membrană, format dintr-o masă de protoplasmă, cu unul sau mai multe nuclee și care se mișcă cu ajutorul pseudopodelor (Amoeba). – Din fr. amibe. DOOM
amíbă s. f., g.-d. art. amíbei; pl. amíbe
amibe
AMÍBĂ, amibe, s. f. Animal protozoar (microscopic), cu corpul lipsit de membrană, format dintr-o masă de protoplasmă, cu unul sau mai multe nuclee și care se mișcă cu ajutorul pseudopodelor (Amoeba). – Din fr. amibe. DOOM
amíbă s. f., g.-d. art. amíbei; pl. amíbe
amibei
AMÍBĂ, amibe, s. f. Animal protozoar (microscopic), cu corpul lipsit de membrană, format dintr-o masă de protoplasmă, cu unul sau mai multe nuclee și care se mișcă cu ajutorul pseudopodelor (Amoeba). – Din fr. amibe. DOOM
amíbă s. f., g.-d. art. amíbei; pl. amíbe
amibele
AMÍBĂ, amibe, s. f. Animal protozoar (microscopic), cu corpul lipsit de membrană, format dintr-o masă de protoplasmă, cu unul sau mai multe nuclee și care se mișcă cu ajutorul pseudopodelor (Amoeba). – Din fr. amibe. DOOM
amíbă s. f., g.-d. art. amíbei; pl. amíbe
amibelor
AMÍBĂ, amibe, s. f. Animal protozoar (microscopic), cu corpul lipsit de membrană, format dintr-o masă de protoplasmă, cu unul sau mai multe nuclee și care se mișcă cu ajutorul pseudopodelor (Amoeba). – Din fr. amibe. DOOM
amíbă s. f., g.-d. art. amíbei; pl. amíbe
amibiază
AMIBIÁZĂ s.f. Boală parazitară provocată de amibe. [Pron. -bi-a-. / < fr. amibiase].
amibocit
AMIBOCÍT s.n. Celulă vie care prezintă caracterele amibelor. [< fr. amibocyte].
amiboid
AMIBOÍD, -Ă adj. În formă de amibă. [Pron. -bo-id. / < fr. amiboïde].
amic
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amica
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amical
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amicala
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amicale
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amicalei
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amicalele
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amicalelor
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amicali
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amicalii
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amicalilor
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amicalul
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amicalului
AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prietenește. 2. S. n. Întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.- Din fr. amical, lat. amicalis. DOOM
amicál2 s. n., pl. amicále
amice
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amicei
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amicele
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amicelor
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amici
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amicia
AMICÍE, amicii, s. f. (Învechit) Amiciție. Zilele ți se scurg sumbre, c-ale toamnei cînd sosește... Amicia te trădează. MACEDONSKI, O. I 238. Despre amicie sau prietenie. PANN, P. V. III 19.
amicie
AMICÍE, amicii, s. f. (Învechit) Amiciție. Zilele ți se scurg sumbre, c-ale toamnei cînd sosește... Amicia te trădează. MACEDONSKI, O. I 238. Despre amicie sau prietenie. PANN, P. V. III 19.
amiciei
AMICÍE, amicii, s. f. (Învechit) Amiciție. Zilele ți se scurg sumbre, c-ale toamnei cînd sosește... Amicia te trădează. MACEDONSKI, O. I 238. Despre amicie sau prietenie. PANN, P. V. III 19.
amicii
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amicii
AMICÍE, amicii, s. f. (Învechit) Amiciție. Zilele ți se scurg sumbre, c-ale toamnei cînd sosește... Amicia te trădează. MACEDONSKI, O. I 238. Despre amicie sau prietenie. PANN, P. V. III 19.
amiciile
AMICÍE, amicii, s. f. (Învechit) Amiciție. Zilele ți se scurg sumbre, c-ale toamnei cînd sosește... Amicia te trădează. MACEDONSKI, O. I 238. Despre amicie sau prietenie. PANN, P. V. III 19.
amiciilor
AMICÍE, amicii, s. f. (Învechit) Amiciție. Zilele ți se scurg sumbre, c-ale toamnei cînd sosește... Amicia te trădează. MACEDONSKI, O. I 238. Despre amicie sau prietenie. PANN, P. V. III 19.
amicilor
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amiciția
AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – Din lat. amicitia, it. amicizia. DOOM
amicíție (-ți-e) s. f., art. amicíția (-ți-a), g.-d. art. amicíției; pl. amicíții, art. amicíțiile (-ți-i-)
amiciție
AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – Din lat. amicitia, it. amicizia. DOOM
amicíție (-ți-e) s. f., art. amicíția (-ți-a), g.-d. art. amicíției; pl. amicíții, art. amicíțiile (-ți-i-)
amiciției
AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – Din lat. amicitia, it. amicizia. DOOM
amicíție (-ți-e) s. f., art. amicíția (-ți-a), g.-d. art. amicíției; pl. amicíții, art. amicíțiile (-ți-i-)
amiciții
AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – Din lat. amicitia, it. amicizia. DOOM
amicíție (-ți-e) s. f., art. amicíția (-ți-a), g.-d. art. amicíției; pl. amicíții, art. amicíțiile (-ți-i-)
amicițiile
AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – Din lat. amicitia, it. amicizia. DOOM
amicíție (-ți-e) s. f., art. amicíția (-ți-a), g.-d. art. amicíției; pl. amicíții, art. amicíțiile (-ți-i-)
amicițiilor
AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – Din lat. amicitia, it. amicizia. DOOM
amicíție (-ți-e) s. f., art. amicíția (-ți-a), g.-d. art. amicíției; pl. amicíții, art. amicíțiile (-ți-i-)
amicrobian
AMICROBIÁN, -Ă adj. Care nu conține microbi. [Pron. -bi-an. / cf. fr. amicrobien].
amicul
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amicului
AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico. DOOM
amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce
amida
AMÍDĂ, amide, s. f. Compus organic obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen al amoniacului cu radicalul unui acid. – Din fr. amide. DOOM
amídă s. f., g.-d. art. amídei; pl. amíde
amidaza
AMIDÁZĂ, amidaze, s. f. Enzimă care desface legătura dintre carbon și azot din diferite substanțe, fixând elementele apei. – Din fr. amidase. DOOM
amidáză s. f., g.-d. art. amidázei; pl. amidáze
amidaze
AMIDÁZĂ, amidaze, s. f. Enzimă care desface legătura dintre carbon și azot din diferite substanțe, fixând elementele apei. – Din fr. amidase. DOOM
amidáză s. f., g.-d. art. amidázei; pl. amidáze
amidazei
AMIDÁZĂ, amidaze, s. f. Enzimă care desface legătura dintre carbon și azot din diferite substanțe, fixând elementele apei. – Din fr. amidase. DOOM
amidáză s. f., g.-d. art. amidázei; pl. amidáze
amidazele
AMIDÁZĂ, amidaze, s. f. Enzimă care desface legătura dintre carbon și azot din diferite substanțe, fixând elementele apei. – Din fr. amidase. DOOM
amidáză s. f., g.-d. art. amidázei; pl. amidáze
amidazelor
AMIDÁZĂ, amidaze, s. f. Enzimă care desface legătura dintre carbon și azot din diferite substanțe, fixând elementele apei. – Din fr. amidase. DOOM
amidáză s. f., g.-d. art. amidázei; pl. amidáze
amide
AMÍDĂ, amide, s. f. Compus organic obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen al amoniacului cu radicalul unui acid. – Din fr. amide. DOOM
amídă s. f., g.-d. art. amídei; pl. amíde
amidei
AMÍDĂ, amide, s. f. Compus organic obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen al amoniacului cu radicalul unui acid. – Din fr. amide. DOOM
amídă s. f., g.-d. art. amídei; pl. amíde
amidele
AMÍDĂ, amide, s. f. Compus organic obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen al amoniacului cu radicalul unui acid. – Din fr. amide. DOOM
amídă s. f., g.-d. art. amídei; pl. amíde
amidelor
AMÍDĂ, amide, s. f. Compus organic obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen al amoniacului cu radicalul unui acid. – Din fr. amide. DOOM
amídă s. f., g.-d. art. amídei; pl. amíde
amidina
AMIDÍNĂ, amidine, s. f. Substanță organică pe bază de amidă, folosită în medicamentație. – Din fr. amidine. DOOM
amidínă s. f., g.-d. art. amidínei; pl. amidíne
amidine
AMIDÍNĂ, amidine, s. f. Substanță organică pe bază de amidă, folosită în medicamentație. – Din fr. amidine. DOOM
amidínă s. f., g.-d. art. amidínei; pl. amidíne
amidinei
AMIDÍNĂ, amidine, s. f. Substanță organică pe bază de amidă, folosită în medicamentație. – Din fr. amidine. DOOM
amidínă s. f., g.-d. art. amidínei; pl. amidíne
amidinele
AMIDÍNĂ, amidine, s. f. Substanță organică pe bază de amidă, folosită în medicamentație. – Din fr. amidine. DOOM
amidínă s. f., g.-d. art. amidínei; pl. amidíne
amidinelor
AMIDÍNĂ, amidine, s. f. Substanță organică pe bază de amidă, folosită în medicamentație. – Din fr. amidine. DOOM
amidínă s. f., g.-d. art. amidínei; pl. amidíne
amidol
AMIDÓL s. n. Substanță folosită ca developator în fotografie. – Din fr. amidol. DOOM
amidól (developator) s. n.
amidolul
AMIDÓL s. n. Substanță folosită ca developator în fotografie. – Din fr. amidol. DOOM
amidól (developator) s. n.
amidolului
AMIDÓL s. n. Substanță folosită ca developator în fotografie. – Din fr. amidol. DOOM
amidól (developator) s. n.
amidon
AMIDÓN s. n. Substanță organică ce se găsește în semințele, fructele și tuberculele plantelor și care se folosește în industria alimentară, chimică etc. – Din fr. amidon. DOOM
amidón (substanță organică) s. n.
amidonul
AMIDÓN s. n. Substanță organică ce se găsește în semințele, fructele și tuberculele plantelor și care se folosește în industria alimentară, chimică etc. – Din fr. amidon. DOOM
amidón (substanță organică) s. n.
amidonului
AMIDÓN s. n. Substanță organică ce se găsește în semințele, fructele și tuberculele plantelor și care se folosește în industria alimentară, chimică etc. – Din fr. amidon. DOOM
amidón (substanță organică) s. n.
amidonuri
AMIDÓN s. n. Substanță organică ce se găsește în semințele, fructele și tuberculele plantelor și care se folosește în industria alimentară, chimică etc. – Din fr. amidon. DOOM
amidón (substanță organică) s. n.
amidonurile
AMIDÓN s. n. Substanță organică ce se găsește în semințele, fructele și tuberculele plantelor și care se folosește în industria alimentară, chimică etc. – Din fr. amidon. DOOM
amidón (substanță organică) s. n.
amidonurilor
AMIDÓN s. n. Substanță organică ce se găsește în semințele, fructele și tuberculele plantelor și care se folosește în industria alimentară, chimică etc. – Din fr. amidon. DOOM
amidón (substanță organică) s. n.
amidopirina
AMIDOPIRÍNĂ s. f. Medicament obținut din antipirină, cu acțiune febrifugă și analgezică și care, folosit în mod abuziv, duce la leucemie; piramidon. – Din fr. amidopyrine. DOOM
amidopirínă s. f., g.-d. art. amidopirínei
amidopirine
AMIDOPIRÍNĂ s. f. Medicament obținut din antipirină, cu acțiune febrifugă și analgezică și care, folosit în mod abuziv, duce la leucemie; piramidon. – Din fr. amidopyrine. DOOM
amidopirínă s. f., g.-d. art. amidopirínei
amidopirinei
AMIDOPIRÍNĂ s. f. Medicament obținut din antipirină, cu acțiune febrifugă și analgezică și care, folosit în mod abuziv, duce la leucemie; piramidon. – Din fr. amidopyrine. DOOM
amidopirínă s. f., g.-d. art. amidopirínei
amidura
AMIDÚRĂ, amiduri, s. f. Compus chimic obținut din amoniac prin substituirea unui atom de hidrogen cu un metal. – Din fr. amidure. DOOM
amidúră s. f., g.-d. art. amidúrii; pl. amidúri
amiduri
AMIDÚRĂ, amiduri, s. f. Compus chimic obținut din amoniac prin substituirea unui atom de hidrogen cu un metal. – Din fr. amidure. DOOM
amidúră s. f., g.-d. art. amidúrii; pl. amidúri
amidurii
AMIDÚRĂ, amiduri, s. f. Compus chimic obținut din amoniac prin substituirea unui atom de hidrogen cu un metal. – Din fr. amidure. DOOM
amidúră s. f., g.-d. art. amidúrii; pl. amidúri
amidurile
AMIDÚRĂ, amiduri, s. f. Compus chimic obținut din amoniac prin substituirea unui atom de hidrogen cu un metal. – Din fr. amidure. DOOM
amidúră s. f., g.-d. art. amidúrii; pl. amidúri
amidurilor
AMIDÚRĂ, amiduri, s. f. Compus chimic obținut din amoniac prin substituirea unui atom de hidrogen cu un metal. – Din fr. amidure. DOOM
amidúră s. f., g.-d. art. amidúrii; pl. amidúri
amielia
AMIELÍE s.f. Anomalie constând din absența măduvei spinării, iar în unele cazuri și a ganglionilor rahidieni. [< fr. amyélie, cf. gr. a – fără, myelos – măduvă].
amielie
AMIELÍE s.f. Anomalie constând din absența măduvei spinării, iar în unele cazuri și a ganglionilor rahidieni. [< fr. amyélie, cf. gr. a – fără, myelos – măduvă].
amieliei
AMIELÍE s.f. Anomalie constând din absența măduvei spinării, iar în unele cazuri și a ganglionilor rahidieni. [< fr. amyélie, cf. gr. a – fără, myelos – măduvă].
amielii
AMIELÍE s.f. Anomalie constând din absența măduvei spinării, iar în unele cazuri și a ganglionilor rahidieni. [< fr. amyélie, cf. gr. a – fără, myelos – măduvă].
amielinic
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielinica
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielinice
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielinicei
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielinicele
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielinicelor
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielinici
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielinicii
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielinicilor
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielinicul
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielinicului
AMIELÍNIC, -Ă, amielinici, -ce, adj. Care este lipsit de mielină. [Pr.: -mi-e-] – Cf. fr. améeline. DOOM
amielínic (-mi-e-) adj. m., pl. amielínici; f. amielínică, pl. amielínice
amielotrofie
AMIELOTROFÍE s.f. Atrofia măduvei spinării. [Pron. -mi-e-. / < fr. amyélotrophie, cf. gr. a – fără, myelos – măduvă, trophe – hrană].
amiez
AMIÉZ s. n. v. amiază. DOOM
amiáză (-mia-) s. f., g.-d. art. amiézii (-mie-); pl. amiézi
amiezi
AMIÉZ s. n. v. amiază. DOOM
amiáză (-mia-) s. f., g.-d. art. amiézii (-mie-); pl. amiézi
amiezi
AMIEZÍ, amiezesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mânca și a se odihni la amiază. – Din amiază.
amiezii
AMIÉZ s. n. v. amiază. DOOM
amiáză (-mia-) s. f., g.-d. art. amiézii (-mie-); pl. amiézi
amiezile
AMIÉZ s. n. v. amiază. DOOM
amiáză (-mia-) s. f., g.-d. art. amiézii (-mie-); pl. amiézi
amiezilor
AMIÉZ s. n. v. amiază. DOOM
amiáză (-mia-) s. f., g.-d. art. amiézii (-mie-); pl. amiézi
amiezire
AMIEZÍ, amiezesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mânca și a se odihni la amiază. – Din amiază.
amiezită
AMIEZÍTĂ s. f. Îmbrăcăminte rutieră permanentă, confecționată din beton asfaltic cu filer de var stins. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. amiésite. DOOM
amiezítă (-mi-e-) s. f., g.-d. art. amiezítei
amigdal
AMIGDAL- v. amigdală.
amigdala
AMIGDÁLĂ, amigdale, s. f. (Anat.) Fiecare dintre cele două glande de natură limfatică, situate de o parte și de alta a omușorului. – Din fr. amygdale. DOOM
amigdálă (glandă) s. f., g.-d. art. amigdálei; pl. amigdále
amigdale
AMIGDÁLĂ, amigdale, s. f. (Anat.) Fiecare dintre cele două glande de natură limfatică, situate de o parte și de alta a omușorului. – Din fr. amygdale. DOOM
amigdálă (glandă) s. f., g.-d. art. amigdálei; pl. amigdále
amigdalectomia
AMIGDALECTOMÍE, amigdalectomii, s. f. Îndepărtare a amigdalelor pe cale chirurgicală. – Din fr. amygdalectomie. DOOM
amigdalectomíe (-da-lec- / -dal-ec-) s. f., art. amigdalectomía, g.-d. amigdalectomíi, art. amigdalectomíei; pl. amigdalectomíi, art. amigdalectomíile
amigdalectomie
AMIGDALECTOMÍE, amigdalectomii, s. f. Îndepărtare a amigdalelor pe cale chirurgicală. – Din fr. amygdalectomie. DOOM
amigdalectomíe (-da-lec- / -dal-ec-) s. f., art. amigdalectomía, g.-d. amigdalectomíi, art. amigdalectomíei; pl. amigdalectomíi, art. amigdalectomíile
amigdalectomiei
AMIGDALECTOMÍE, amigdalectomii, s. f. Îndepărtare a amigdalelor pe cale chirurgicală. – Din fr. amygdalectomie. DOOM
amigdalectomíe (-da-lec- / -dal-ec-) s. f., art. amigdalectomía, g.-d. amigdalectomíi, art. amigdalectomíei; pl. amigdalectomíi, art. amigdalectomíile
amigdalectomii
AMIGDALECTOMÍE, amigdalectomii, s. f. Îndepărtare a amigdalelor pe cale chirurgicală. – Din fr. amygdalectomie. DOOM
amigdalectomíe (-da-lec- / -dal-ec-) s. f., art. amigdalectomía, g.-d. amigdalectomíi, art. amigdalectomíei; pl. amigdalectomíi, art. amigdalectomíile
amigdalectomiile
AMIGDALECTOMÍE, amigdalectomii, s. f. Îndepărtare a amigdalelor pe cale chirurgicală. – Din fr. amygdalectomie. DOOM
amigdalectomíe (-da-lec- / -dal-ec-) s. f., art. amigdalectomía, g.-d. amigdalectomíi, art. amigdalectomíei; pl. amigdalectomíi, art. amigdalectomíile
amigdalectomiilor
AMIGDALECTOMÍE, amigdalectomii, s. f. Îndepărtare a amigdalelor pe cale chirurgicală. – Din fr. amygdalectomie. DOOM
amigdalectomíe (-da-lec- / -dal-ec-) s. f., art. amigdalectomía, g.-d. amigdalectomíi, art. amigdalectomíei; pl. amigdalectomíi, art. amigdalectomíile
amigdalei
AMIGDÁLĂ, amigdale, s. f. (Anat.) Fiecare dintre cele două glande de natură limfatică, situate de o parte și de alta a omușorului. – Din fr. amygdale. DOOM
amigdálă (glandă) s. f., g.-d. art. amigdálei; pl. amigdále
amigdalele
AMIGDÁLĂ, amigdale, s. f. (Anat.) Fiecare dintre cele două glande de natură limfatică, situate de o parte și de alta a omușorului. – Din fr. amygdale. DOOM
amigdálă (glandă) s. f., g.-d. art. amigdálei; pl. amigdále
amigdalelor
AMIGDÁLĂ, amigdale, s. f. (Anat.) Fiecare dintre cele două glande de natură limfatică, situate de o parte și de alta a omușorului. – Din fr. amygdale. DOOM
amigdálă (glandă) s. f., g.-d. art. amigdálei; pl. amigdále
amigdalian
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdaliana
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdalianul
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdalianului
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdaliene
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdalienei
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdalienele
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdalienelor
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdalieni
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdalienii
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdalienilor
AMIGDALIÁN, -Ă, amigdalieni, -e, adj. (Anat.) Care ține de amigdale, referitor la amigdale. [Pr.: -li-an] – Din fr. amygdalien.
amigdalita
AMIGDALÍTĂ s. f. Boală manifestată prin inflamarea (acută sau cronică) a amigdalelor. – Din fr. amygdalite. DOOM
amigdalítă (boală) s. f., g.-d. art. amigdalítei; pl. amigdalíte
amigdalite
AMIGDALÍTĂ s. f. Boală manifestată prin inflamarea (acută sau cronică) a amigdalelor. – Din fr. amygdalite. DOOM
amigdalítă (boală) s. f., g.-d. art. amigdalítei; pl. amigdalíte
amigdalitei
AMIGDALÍTĂ s. f. Boală manifestată prin inflamarea (acută sau cronică) a amigdalelor. – Din fr. amygdalite. DOOM
amigdalítă (boală) s. f., g.-d. art. amigdalítei; pl. amigdalíte
amigdalitele
AMIGDALÍTĂ s. f. Boală manifestată prin inflamarea (acută sau cronică) a amigdalelor. – Din fr. amygdalite. DOOM
amigdalítă (boală) s. f., g.-d. art. amigdalítei; pl. amigdalíte
amigdalitelor
AMIGDALÍTĂ s. f. Boală manifestată prin inflamarea (acută sau cronică) a amigdalelor. – Din fr. amygdalite. DOOM
amigdalítă (boală) s. f., g.-d. art. amigdalítei; pl. amigdalíte
amigdalo
AMIGDALO- v. amigdală.
amigdaloid
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdaloida
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdaloide
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdaloidei
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdaloidele
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdaloidelor
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdaloidul
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdaloidului
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdaloizi
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdaloizii
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdaloizilor
AMIGDALOÍD, -Ă, amigdaloizi, -de, adj. În formă de migdală. – Din fr. amygdaloïde. DOOM
amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. amigdaloídă, pl. amigdaloíde
amigdalotom
AMIGDALOTÓM s.n. Instrument folosit pentru extirparea amigdalelor. [< fr. amygdalotome, cf. gr. amygdale – migdală, tome – tăiere].
amigdalotomie
AMIGDALOTOMÍE s.f. Incizie a amigdalelor; tonsilotomie. [Gen. -iei. / < fr. amygdalotomie].
amiji
AMIJÍ vb. IV v. miji.
amil
AMÍL, amili, s. m. Radical organic monovalent, provenit din pentan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. amyle. DOOM
amíl s. m., pl. amíli
amilacee
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilaceea
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilaceei
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilaceele
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilaceelor
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilacei
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilaceii
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilaceilor
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilaceu
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilaceul
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilaceului
AMILACÉU, -CÉE, amilacei, -cee, adj. Care conține sau care este constituit din amidon. – Din fr. amylacé. DOOM
amilacéu adj. m., pl. amilacéi; f. sg. și pl. amilacée
amilaza
AMILÁZĂ, amilaze, s. f. Substanță produsă de pancreas, care (în timpul digestiei) transformă amidonul în maltoză și glucoză. – Din fr. amylase. DOOM
amiláză (substanță produsă de pancreas) s. f., g.-d. art. amilázei; pl. amiláze
amilaze
AMILÁZĂ, amilaze, s. f. Substanță produsă de pancreas, care (în timpul digestiei) transformă amidonul în maltoză și glucoză. – Din fr. amylase. DOOM
amiláză (substanță produsă de pancreas) s. f., g.-d. art. amilázei; pl. amiláze
amilazei
AMILÁZĂ, amilaze, s. f. Substanță produsă de pancreas, care (în timpul digestiei) transformă amidonul în maltoză și glucoză. – Din fr. amylase. DOOM
amiláză (substanță produsă de pancreas) s. f., g.-d. art. amilázei; pl. amiláze
amilazele
AMILÁZĂ, amilaze, s. f. Substanță produsă de pancreas, care (în timpul digestiei) transformă amidonul în maltoză și glucoză. – Din fr. amylase. DOOM
amiláză (substanță produsă de pancreas) s. f., g.-d. art. amilázei; pl. amiláze
amilazelor
AMILÁZĂ, amilaze, s. f. Substanță produsă de pancreas, care (în timpul digestiei) transformă amidonul în maltoză și glucoză. – Din fr. amylase. DOOM
amiláză (substanță produsă de pancreas) s. f., g.-d. art. amilázei; pl. amiláze
amili
AMÍL, amili, s. m. Radical organic monovalent, provenit din pentan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. amyle. DOOM
amíl s. m., pl. amíli
amilic
AMÍLIC adj. (În sintagma) Alcool amilic = alcool aciclic saturat, derivat din pentan; pentanol. – Din fr. amylique. DOOM
amílic adj. m.
amilii
AMÍL, amili, s. m. Radical organic monovalent, provenit din pentan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. amyle. DOOM
amíl s. m., pl. amíli
amililor
AMÍL, amili, s. m. Radical organic monovalent, provenit din pentan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. amyle. DOOM
amíl s. m., pl. amíli
amilo
AMILO- v. amil.
amilobacter
AMILOBACTÉR s.m. Microb anaerob care atacă amidonul, zahărul și celuloza, producând acidul butiric. [< fr. amylobacter].
amilodextrina
AMILODEXTRÍNĂ s. f. Polizaharidă obținută prin hidroliza parțială a amidonului. – Din fr. amylodextrine. DOOM
amilodextrínă s. f., g.-d. art. amilodextrínei
amilodextrine
AMILODEXTRÍNĂ s. f. Polizaharidă obținută prin hidroliza parțială a amidonului. – Din fr. amylodextrine. DOOM
amilodextrínă s. f., g.-d. art. amilodextrínei
amilodextrinei
AMILODEXTRÍNĂ s. f. Polizaharidă obținută prin hidroliza parțială a amidonului. – Din fr. amylodextrine. DOOM
amilodextrínă s. f., g.-d. art. amilodextrínei
amilograf
AMILOGRÁF, amilografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează consistența gelului de amidon dintr-o făină pentru a determina capacitatea de panificație a acesteia. – Din fr. amylographe. DOOM
amilográf (-lo-graf) s. n., pl. amilográfe
amilografe
AMILOGRÁF, amilografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează consistența gelului de amidon dintr-o făină pentru a determina capacitatea de panificație a acesteia. – Din fr. amylographe. DOOM
amilográf (-lo-graf) s. n., pl. amilográfe
amilografele
AMILOGRÁF, amilografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează consistența gelului de amidon dintr-o făină pentru a determina capacitatea de panificație a acesteia. – Din fr. amylographe. DOOM
amilográf (-lo-graf) s. n., pl. amilográfe
amilografelor
AMILOGRÁF, amilografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează consistența gelului de amidon dintr-o făină pentru a determina capacitatea de panificație a acesteia. – Din fr. amylographe. DOOM
amilográf (-lo-graf) s. n., pl. amilográfe
amilograful
AMILOGRÁF, amilografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează consistența gelului de amidon dintr-o făină pentru a determina capacitatea de panificație a acesteia. – Din fr. amylographe. DOOM
amilográf (-lo-graf) s. n., pl. amilográfe
amilografului
AMILOGRÁF, amilografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează consistența gelului de amidon dintr-o făină pentru a determina capacitatea de panificație a acesteia. – Din fr. amylographe. DOOM
amilográf (-lo-graf) s. n., pl. amilográfe
amilograma
AMILOGRÁMĂ, amilograme, s. f. (Tehn.) Diagramă înregistrată la amilograf. – Din fr. amylogramme.
amilograme
AMILOGRÁMĂ, amilograme, s. f. (Tehn.) Diagramă înregistrată la amilograf. – Din fr. amylogramme.
amilogramei
AMILOGRÁMĂ, amilograme, s. f. (Tehn.) Diagramă înregistrată la amilograf. – Din fr. amylogramme.
amilogramele
AMILOGRÁMĂ, amilograme, s. f. (Tehn.) Diagramă înregistrată la amilograf. – Din fr. amylogramme.
amilogramelor
AMILOGRÁMĂ, amilograme, s. f. (Tehn.) Diagramă înregistrată la amilograf. – Din fr. amylogramme.
amiloidoza
AMILOIDÓZĂ s. f. Fenomen patologic care constă în formarea și depozitarea în anumite organe a unei substanțe proteice amorfe. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. amyloïdose. DOOM
amiloidóză (-lo-i-) s. f., g.-d. art. amiloidózei
amiloidoze
AMILOIDÓZĂ s. f. Fenomen patologic care constă în formarea și depozitarea în anumite organe a unei substanțe proteice amorfe. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. amyloïdose. DOOM
amiloidóză (-lo-i-) s. f., g.-d. art. amiloidózei
amiloidozei
AMILOIDÓZĂ s. f. Fenomen patologic care constă în formarea și depozitarea în anumite organe a unei substanțe proteice amorfe. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. amyloïdose. DOOM
amiloidóză (-lo-i-) s. f., g.-d. art. amiloidózei
amiloliză
AMILOLÍZĂ s.f. Procedeu de hidrolizare a amidonului sub acțiunea amilazelor. [Cf. engl. amylolisis].
amilopectina
AMILOPECTÍNĂ, amilopectine, s. f. Component al amidonului care constituie învelișul exterior și insolubil al granulelor de amidon. – Din fr. amylopectine. DOOM
amilopectínă s. f., g.-d. art. amilopectínei; pl. amilopectíne
amilopectine
AMILOPECTÍNĂ, amilopectine, s. f. Component al amidonului care constituie învelișul exterior și insolubil al granulelor de amidon. – Din fr. amylopectine. DOOM
amilopectínă s. f., g.-d. art. amilopectínei; pl. amilopectíne
amilopectinei
AMILOPECTÍNĂ, amilopectine, s. f. Component al amidonului care constituie învelișul exterior și insolubil al granulelor de amidon. – Din fr. amylopectine. DOOM
amilopectínă s. f., g.-d. art. amilopectínei; pl. amilopectíne
amilopectinele
AMILOPECTÍNĂ, amilopectine, s. f. Component al amidonului care constituie învelișul exterior și insolubil al granulelor de amidon. – Din fr. amylopectine. DOOM
amilopectínă s. f., g.-d. art. amilopectínei; pl. amilopectíne
amilopectinelor
AMILOPECTÍNĂ, amilopectine, s. f. Component al amidonului care constituie învelișul exterior și insolubil al granulelor de amidon. – Din fr. amylopectine. DOOM
amilopectínă s. f., g.-d. art. amilopectínei; pl. amilopectíne
amiloplaste
AMILOPLÁSTE s.n.pl. Plastide incolore, constituite din amidon, care se găsesc sub formă de granule în celula vegetală. [< it. amiloplasto, cf. gr. amylon – amidon, plastos – format].
amiloza
AMILÓZĂ, amiloze, s. f. Constituent solubil al amidonului. – Din fr. amylose. DOOM
amilóză (constituent al amidonului) s. f., g.-d. art. amilózei; pl. amilóze
amiloze
AMILÓZĂ, amiloze, s. f. Constituent solubil al amidonului. – Din fr. amylose. DOOM
amilóză (constituent al amidonului) s. f., g.-d. art. amilózei; pl. amilóze
amilozei
AMILÓZĂ, amiloze, s. f. Constituent solubil al amidonului. – Din fr. amylose. DOOM
amilóză (constituent al amidonului) s. f., g.-d. art. amilózei; pl. amilóze
amilozele
AMILÓZĂ, amiloze, s. f. Constituent solubil al amidonului. – Din fr. amylose. DOOM
amilóză (constituent al amidonului) s. f., g.-d. art. amilózei; pl. amilóze
amilozelor
AMILÓZĂ, amiloze, s. f. Constituent solubil al amidonului. – Din fr. amylose. DOOM
amilóză (constituent al amidonului) s. f., g.-d. art. amilózei; pl. amilóze
amilul
AMÍL, amili, s. m. Radical organic monovalent, provenit din pentan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. amyle. DOOM
amíl s. m., pl. amíli
amilului
AMÍL, amili, s. m. Radical organic monovalent, provenit din pentan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. – Din fr. amyle. DOOM
amíl s. m., pl. amíli
amimie
AMIMÍE s. f. Stare patologică constând în incapacitatea de exprimare a stărilor afective prin mimică. – Din fr. amimie. DOOM
amimíe s. f., art. amimía, g.-d. amimíi, art. amimíei
amin
AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica Bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere a rugăciunilor) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! s-a terminat! 2. S. n. (Pop.; în expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ. DOOM
amín2 (pop., în expr.) s. n.
amina
AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. – Din fr. amine. DOOM
amínă s. f., g.-d. art. amínei; pl. amíne
aminare
AMINÁRE s. f. Reacție prin care se introduce gruparea amino într-un compus organic. – Cf. fr. a m i n a t i o n. DOOM
amináre s. f., g.-d. art. aminắrii
aminarea
AMINÁRE s. f. Reacție prin care se introduce gruparea amino într-un compus organic. – Cf. fr. a m i n a t i o n. DOOM
amináre s. f., g.-d. art. aminắrii
amine
AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. – Din fr. amine. DOOM
amínă s. f., g.-d. art. amínei; pl. amíne
aminei
AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. – Din fr. amine. DOOM
amínă s. f., g.-d. art. amínei; pl. amíne
aminele
AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. – Din fr. amine. DOOM
amínă s. f., g.-d. art. amínei; pl. amíne
aminelor
AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. – Din fr. amine. DOOM
amínă s. f., g.-d. art. amínei; pl. amíne
amino
AMÍNO s. n. (Chim.) Grupare funcțională monovalentă rezultată prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula amoniacului. – Din fr. amino. DOOM
amíno s. n.
aminoacid
AMINOACÍD, aminoacizi, s. m. Substanță specifică materiei vii, care se caracterizează prin prezența în aceeași moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice și care intră în compoziția proteinelor. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie. DOOM
aminoacíd (-no-a-) s. m., pl. aminoacízi
aminoacidemia
AMINOACIDEMÍE, aminoacidemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în sânge; cantitate de aminoacizi prezentă în sânge. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie.
aminoacidemie
AMINOACIDEMÍE, aminoacidemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în sânge; cantitate de aminoacizi prezentă în sânge. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie.
aminoacidemiei
AMINOACIDEMÍE, aminoacidemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în sânge; cantitate de aminoacizi prezentă în sânge. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie.
aminoacidemii
AMINOACIDEMÍE, aminoacidemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în sânge; cantitate de aminoacizi prezentă în sânge. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie.
aminoacidemiile
AMINOACIDEMÍE, aminoacidemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în sânge; cantitate de aminoacizi prezentă în sânge. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie.
aminoacidemiilor
AMINOACIDEMÍE, aminoacidemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în sânge; cantitate de aminoacizi prezentă în sânge. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie.
aminoacidul
AMINOACÍD, aminoacizi, s. m. Substanță specifică materiei vii, care se caracterizează prin prezența în aceeași moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice și care intră în compoziția proteinelor. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie. DOOM
aminoacíd (-no-a-) s. m., pl. aminoacízi
aminoacidului
AMINOACÍD, aminoacizi, s. m. Substanță specifică materiei vii, care se caracterizează prin prezența în aceeași moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice și care intră în compoziția proteinelor. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie. DOOM
aminoacíd (-no-a-) s. m., pl. aminoacízi
aminoaciduria
AMINOACIDURÍE, aminoacidurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în urină; cantitate de aminoacizi prezentă în urină. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidurie.
aminoacidurie
AMINOACIDURÍE, aminoacidurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în urină; cantitate de aminoacizi prezentă în urină. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidurie.
aminoaciduriei
AMINOACIDURÍE, aminoacidurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în urină; cantitate de aminoacizi prezentă în urină. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidurie.
aminoacidurii
AMINOACIDURÍE, aminoacidurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în urină; cantitate de aminoacizi prezentă în urină. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidurie.
aminoaciduriile
AMINOACIDURÍE, aminoacidurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în urină; cantitate de aminoacizi prezentă în urină. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidurie.
aminoaciduriilor
AMINOACIDURÍE, aminoacidurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în urină; cantitate de aminoacizi prezentă în urină. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidurie.
aminoacizi
AMINOACÍD, aminoacizi, s. m. Substanță specifică materiei vii, care se caracterizează prin prezența în aceeași moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice și care intră în compoziția proteinelor. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie. DOOM
aminoacíd (-no-a-) s. m., pl. aminoacízi
aminoacizii
AMINOACÍD, aminoacizi, s. m. Substanță specifică materiei vii, care se caracterizează prin prezența în aceeași moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice și care intră în compoziția proteinelor. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie. DOOM
aminoacíd (-no-a-) s. m., pl. aminoacízi
aminoacizilor
AMINOACÍD, aminoacizi, s. m. Substanță specifică materiei vii, care se caracterizează prin prezența în aceeași moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice și care intră în compoziția proteinelor. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie. DOOM
aminoacíd (-no-a-) s. m., pl. aminoacízi
aminoalcool
AMINOALCOÓL, aminoalcooli, s. m. (Chim.) Compus organic care conține amină și alcool. [Pr.: -no-al-] – Din fr. aminoalcool.
aminoalcooli
AMINOALCOÓL, aminoalcooli, s. m. (Chim.) Compus organic care conține amină și alcool. [Pr.: -no-al-] – Din fr. aminoalcool.
aminoalcoolii
AMINOALCOÓL, aminoalcooli, s. m. (Chim.) Compus organic care conține amină și alcool. [Pr.: -no-al-] – Din fr. aminoalcool.
aminoalcoolilor
AMINOALCOÓL, aminoalcooli, s. m. (Chim.) Compus organic care conține amină și alcool. [Pr.: -no-al-] – Din fr. aminoalcool.
aminoalcoolul
AMINOALCOÓL, aminoalcooli, s. m. (Chim.) Compus organic care conține amină și alcool. [Pr.: -no-al-] – Din fr. aminoalcool.
aminoalcoolului
AMINOALCOÓL, aminoalcooli, s. m. (Chim.) Compus organic care conține amină și alcool. [Pr.: -no-al-] – Din fr. aminoalcool.
aminobenzen
AMINOBENZÉN s. m. (Chim.) Anilină. – Din fr. aminobenzène. DOOM
aminobenzén s. m.
aminobenzenul
AMINOBENZÉN s. m. (Chim.) Anilină. – Din fr. aminobenzène. DOOM
aminobenzén s. m.
aminobenzenului
AMINOBENZÉN s. m. (Chim.) Anilină. – Din fr. aminobenzène. DOOM
aminobenzén s. m.
aminobenzoic
AMINOBENZÓIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid aminobenzoic = pulbere cristalină incoloră, solubilă în apă și alcool, utilizată în chimie ca reactiv de determinare a cuprului, mercurului, plumbului etc. și ai cărei derivați sunt folosiți în farmacie, parfumerie; acid antranilic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. aminobenzoïque. DOOM
aminobenzóic (-zo-ic) adj. m.
aminolac
AMINOLÁC s.n. Rășină sintetică cu bază de formol și uree, întrebuințată la fabricarea lacurilor. [Nume comercial].
aminoplast
AMINOPLÁST, aminoplaste, s. n. Rășină sintetică obținută prin reacții de policondensare între formaldehidă și compuși cu gruparea amino. – Din fr. aminoplaste. DOOM
aminoplást (-no-plast) s. n., pl. aminopláste
aminoplaste
AMINOPLÁST, aminoplaste, s. n. Rășină sintetică obținută prin reacții de policondensare între formaldehidă și compuși cu gruparea amino. – Din fr. aminoplaste. DOOM
aminoplást (-no-plast) s. n., pl. aminopláste
aminoplastele
AMINOPLÁST, aminoplaste, s. n. Rășină sintetică obținută prin reacții de policondensare între formaldehidă și compuși cu gruparea amino. – Din fr. aminoplaste. DOOM
aminoplást (-no-plast) s. n., pl. aminopláste
aminoplastelor
AMINOPLÁST, aminoplaste, s. n. Rășină sintetică obținută prin reacții de policondensare între formaldehidă și compuși cu gruparea amino. – Din fr. aminoplaste. DOOM
aminoplást (-no-plast) s. n., pl. aminopláste
aminoplastul
AMINOPLÁST, aminoplaste, s. n. Rășină sintetică obținută prin reacții de policondensare între formaldehidă și compuși cu gruparea amino. – Din fr. aminoplaste. DOOM
aminoplást (-no-plast) s. n., pl. aminopláste
aminoplastului
AMINOPLÁST, aminoplaste, s. n. Rășină sintetică obținută prin reacții de policondensare între formaldehidă și compuși cu gruparea amino. – Din fr. aminoplaste. DOOM
aminoplást (-no-plast) s. n., pl. aminopláste
aminoul
AMÍNO s. n. (Chim.) Grupare funcțională monovalentă rezultată prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula amoniacului. – Din fr. amino. DOOM
amíno s. n.
aminoului
AMÍNO s. n. (Chim.) Grupare funcțională monovalentă rezultată prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula amoniacului. – Din fr. amino. DOOM
amíno s. n.
aminozahar
AMINOZAHÁR, aminozaharuri, s. n. Derivat cu amină al zaharurilor, care intră în componența unor substanțe naturale importante. – Amino + zahar(uri) (după fr. amino-sucres, germ. Amino-zucker). DOOM
aminozahár s. n., pl. aminozaháruri
aminozaharul
AMINOZAHÁR, aminozaharuri, s. n. Derivat cu amină al zaharurilor, care intră în componența unor substanțe naturale importante. – Amino + zahar(uri) (după fr. amino-sucres, germ. Amino-zucker). DOOM
aminozahár s. n., pl. aminozaháruri
aminozaharului
AMINOZAHÁR, aminozaharuri, s. n. Derivat cu amină al zaharurilor, care intră în componența unor substanțe naturale importante. – Amino + zahar(uri) (după fr. amino-sucres, germ. Amino-zucker). DOOM
aminozahár s. n., pl. aminozaháruri
aminozaharuri
AMINOZAHÁR, aminozaharuri, s. n. Derivat cu amină al zaharurilor, care intră în componența unor substanțe naturale importante. – Amino + zahar(uri) (după fr. amino-sucres, germ. Amino-zucker). DOOM
aminozahár s. n., pl. aminozaháruri
aminozaharurile
AMINOZAHÁR, aminozaharuri, s. n. Derivat cu amină al zaharurilor, care intră în componența unor substanțe naturale importante. – Amino + zahar(uri) (după fr. amino-sucres, germ. Amino-zucker). DOOM
aminozahár s. n., pl. aminozaháruri
aminozaharurilor
AMINOZAHÁR, aminozaharuri, s. n. Derivat cu amină al zaharurilor, care intră în componența unor substanțe naturale importante. – Amino + zahar(uri) (după fr. amino-sucres, germ. Amino-zucker). DOOM
aminozahár s. n., pl. aminozaháruri
aminte
AMÍNTE adv. (În expr.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a dori (să facă ceva), a avea chef (de ceva). – A3 + minte. DOOM
amínte (în expr.) adv.
amintea
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
aminteai
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
aminteam
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintească
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
aminteau
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
aminteați
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
aminteri
AMÍNTERI adv. v. altminteri.
amintesc
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintește
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintești
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
aminti
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintii
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintim
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintind
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintire
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintire
AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-șl) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti. DOOM
amintíre s. f., g.-d. art. amintírii; pl. amintíri
amintirea
AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-șl) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti. DOOM
amintíre s. f., g.-d. art. amintírii; pl. amintíri
amintiri
AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-șl) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti. DOOM
amintíre s. f., g.-d. art. amintírii; pl. amintíri
amintirii
AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-șl) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti. DOOM
amintíre s. f., g.-d. art. amintírii; pl. amintíri
amintirile
AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-șl) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti. DOOM
amintíre s. f., g.-d. art. amintírii; pl. amintíri
amintirilor
AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-șl) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti. DOOM
amintíre s. f., g.-d. art. amintírii; pl. amintíri
amintiră
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintirăm
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintirăți
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintise
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintisem
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintiseră
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintiserăm
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintiserăți
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintiseși
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintiseți
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintit
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintit
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintita
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintite
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintitei
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintitele
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintitelor
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintitor
AMINTITÓR, -OÁRE, amintitori, -oare, adj. (Rar) Care amintește. – Aminti + suf. -tor.
amintitul
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintitului
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintiși
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintiți
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte. DOOM
amintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 să aminteáscă
amintiți
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintiții
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintiților
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
amintor
Amintor = Amyntor.
aminul
AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica Bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere a rugăciunilor) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! s-a terminat! 2. S. n. (Pop.; în expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ. DOOM
amín2 (pop., în expr.) s. n.
aminului
AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica Bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere a rugăciunilor) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! s-a terminat! 2. S. n. (Pop.; în expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ. DOOM
amín2 (pop., în expr.) s. n.
aminări
AMINÁRE s. f. Reacție prin care se introduce gruparea amino într-un compus organic. – Cf. fr. a m i n a t i o n. DOOM
amináre s. f., g.-d. art. aminắrii
aminării
AMINÁRE s. f. Reacție prin care se introduce gruparea amino într-un compus organic. – Cf. fr. a m i n a t i o n. DOOM
amináre s. f., g.-d. art. aminắrii
aminările
AMINÁRE s. f. Reacție prin care se introduce gruparea amino într-un compus organic. – Cf. fr. a m i n a t i o n. DOOM
amináre s. f., g.-d. art. aminắrii
aminărilor
AMINÁRE s. f. Reacție prin care se introduce gruparea amino într-un compus organic. – Cf. fr. a m i n a t i o n. DOOM
amináre s. f., g.-d. art. aminắrii
amioplazie
AMIOPLAZÍE s.f. Lipsă congenitală a țesutului muscular. [< fr. amyoplasie, cf. gr. a – fără, mys – mușchi, plassein – a forma].
amiostazie
AMIOSTAZÍE s.f. Tremur muscular. [Gen. -iei. / < fr. amyostasie, cf. gr. a – fără, mys – mușchi, stasis – reținere].
amiostenie
AMIOSTENÍE s.f. Scădere a forței musculare. [Gen. -iei. / < fr. amyosthénie, cf. gr. a – fără, mys – mușchi, sthenos – forță].
amiotaxie
AMIOTAXÍE s.f. Convulsiuni involuntare. [Gen. -iei. / < fr. amyotaxie].
amiotonie
AMIOTONÍE s.f. Pierdere sau scădere foarte pronunțată a tonusului muscular. [Gen. -iei. / cf. gr. a – fără, mys – mușchi, tonos – tensiune].
amiotrofic
AMIOTRÓFIC, -Ă adj. Referitor la amiotrofie. [< fr. amyotrophique].
amiotrofie
AMIOTROFÍE s. f. Atrofie a unui grup de mușchi, frecventă în unele boli ale sistemului nervos, în boli articulare, musculare etc. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. amiotrophie. DOOM
amiotrofíe (-mi-o-tro-) s. f., art. amiotrofía, g.-d. amiotrofíi, art. amiotrofíei
amira
amirá (-ále), s. f. – (Înv.) Emir, principe oriental. – Mr. amiră (împărat). Ngr. ἀμιρᾶς, din arab. amir (DAR). Din același cuvînt arab provine fr. amiral, de unde rom. amiral, s. m.; și émir, de unde rom. emir, s. m.
amiral
AMIRÁL, amirali, s. m. I. Cel mai mare grad în marina militară, corespunzător gradului de general-colonel din armata terestră; persoană care poartă acest grad. II. Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale cărui larve trăiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Din fr. amiral. DOOM
amirál s. m., pl. amiráli
amirali
AMIRÁL, amirali, s. m. I. Cel mai mare grad în marina militară, corespunzător gradului de general-colonel din armata terestră; persoană care poartă acest grad. II. Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale cărui larve trăiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Din fr. amiral. DOOM
amirál s. m., pl. amiráli
amiralii
AMIRÁL, amirali, s. m. I. Cel mai mare grad în marina militară, corespunzător gradului de general-colonel din armata terestră; persoană care poartă acest grad. II. Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale cărui larve trăiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Din fr. amiral. DOOM
amirál s. m., pl. amiráli
amiralilor
AMIRÁL, amirali, s. m. I. Cel mai mare grad în marina militară, corespunzător gradului de general-colonel din armata terestră; persoană care poartă acest grad. II. Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale cărui larve trăiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Din fr. amiral. DOOM
amirál s. m., pl. amiráli
amiralitate
AMIRALITÁTE, amiralități, s. f. Comandament suprem al marinei militare; local, clădire în care își are sediul acest comandament. – Amiral + suf. -itate (după fr. amirauté, it. ammiralita). DOOM
amiralitáte s. f., g.-d. art. amiralitắții; pl. amiralitắți
amiralitatea
AMIRALITÁTE, amiralități, s. f. Comandament suprem al marinei militare; local, clădire în care își are sediul acest comandament. – Amiral + suf. -itate (după fr. amirauté, it. ammiralita). DOOM
amiralitáte s. f., g.-d. art. amiralitắții; pl. amiralitắți
amiralități
AMIRALITÁTE, amiralități, s. f. Comandament suprem al marinei militare; local, clădire în care își are sediul acest comandament. – Amiral + suf. -itate (după fr. amirauté, it. ammiralita). DOOM
amiralitáte s. f., g.-d. art. amiralitắții; pl. amiralitắți
amiralității
AMIRALITÁTE, amiralități, s. f. Comandament suprem al marinei militare; local, clădire în care își are sediul acest comandament. – Amiral + suf. -itate (după fr. amirauté, it. ammiralita). DOOM
amiralitáte s. f., g.-d. art. amiralitắții; pl. amiralitắți
amiralitățile
AMIRALITÁTE, amiralități, s. f. Comandament suprem al marinei militare; local, clădire în care își are sediul acest comandament. – Amiral + suf. -itate (după fr. amirauté, it. ammiralita). DOOM
amiralitáte s. f., g.-d. art. amiralitắții; pl. amiralitắți
amiralităților
AMIRALITÁTE, amiralități, s. f. Comandament suprem al marinei militare; local, clădire în care își are sediul acest comandament. – Amiral + suf. -itate (după fr. amirauté, it. ammiralita). DOOM
amiralitáte s. f., g.-d. art. amiralitắții; pl. amiralitắți
amiralul
AMIRÁL, amirali, s. m. I. Cel mai mare grad în marina militară, corespunzător gradului de general-colonel din armata terestră; persoană care poartă acest grad. II. Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale cărui larve trăiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Din fr. amiral. DOOM
amirál s. m., pl. amiráli
amiralului
AMIRÁL, amirali, s. m. I. Cel mai mare grad în marina militară, corespunzător gradului de general-colonel din armata terestră; persoană care poartă acest grad. II. Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale cărui larve trăiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Din fr. amiral. DOOM
amirál s. m., pl. amiráli
amirosi
MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati. DOOM
!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă
amirosire
AMIROSÍ vb. IV v. mirosi.
amirosit
AMIROSÍ vb. IV v. mirosi.
amirositor
AMIROSITÓR, -OÁRE adj. v. mirositor.
amitaonicul
Amitaonicul = Amythaonius.
amithaon
Amithaon = Amythaon.
amitotic
AMITÓTIC, -Ă adj. Referitor la amitoză. [< fr. amitotique].
amitoză
AMITÓZĂ s. f. Diviziune directă a celulelor prin strangulare, înmugurire etc., fără apariția cromozomilor; sciziparitate. – Din fr. amitose. DOOM
amitóză s. f., g.-d. art. amitózei
amixie
AMIXÍE s.f. Absența secreției de mucus normal. [< fr. amyxie, cf. gr. a – fără, myxa – mucus].
ammon
Ammon, divinitate egipteană pe care grecii o identificau cu Zeus, iar romanii cu Iupiter. Avea un templu și un oracol vestit în Libya.
ammothea
Ammothea, una dintre nereide (v. și Nereides).
amnar
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale). DOOM
amnár s. n., pl. amnáre
amnare
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale). DOOM
amnár s. n., pl. amnáre
amnarele
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale). DOOM
amnár s. n., pl. amnáre
amnarelor
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale). DOOM
amnár s. n., pl. amnáre
amnarul
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale). DOOM
amnár s. n., pl. amnáre
amnarului
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale). DOOM
amnár s. n., pl. amnáre
amnestia
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnestic
AMNÉSTIC, -Ă adj., s.n. (Substanță) care provoacă amnezie. [< fr. amnéstique].
amnestie
AMNISTÍE, amnistii, s. f. Act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită. – Din fr. amnistie. DOOM
amnistíe s. f., art. amnistía, g.-d. art. amnistíei; pl. amnistíi, art. amnistíile
amnestiere
AMNISTIÉRE, amnistieri, s. f. Acțiunea de a amnistia și rezultatul ei. [Pr.: -ti-e-] – V. amnistia. DOOM
amnistiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. amnistiérii; pl. amnistiéri
amnezia
AMNEZÍE, amnezii, s. f. Pierdere totală sau parțială a memoriei. – Din fr. amnésie. DOOM
amnezíe (am-ne- / a-mne-) s. f., art. amnezía, g.-d. art. amnezíei; pl. amnezíi, art. amnezíile
amnezic
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezic
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezica
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezica
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezice
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezice
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicei
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicei
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicele
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicele
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicelor
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicelor
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezici
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezici
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicii
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicii
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicilor
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicilor
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicul
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicul
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicului
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezicului
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique. DOOM
amnézic (am-ne- / a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnézici; adj. f., s. f. amnézică, pl. amnézice
amnezie
AMNEZÍE, amnezii, s. f. Pierdere totală sau parțială a memoriei. – Din fr. amnésie. DOOM
amnezíe (am-ne- / a-mne-) s. f., art. amnezía, g.-d. art. amnezíei; pl. amnezíi, art. amnezíile
amneziei
AMNEZÍE, amnezii, s. f. Pierdere totală sau parțială a memoriei. – Din fr. amnésie. DOOM
amnezíe (am-ne- / a-mne-) s. f., art. amnezía, g.-d. art. amnezíei; pl. amnezíi, art. amnezíile
amnezii
AMNEZÍE, amnezii, s. f. Pierdere totală sau parțială a memoriei. – Din fr. amnésie. DOOM
amnezíe (am-ne- / a-mne-) s. f., art. amnezía, g.-d. art. amnezíei; pl. amnezíi, art. amnezíile
amneziile
AMNEZÍE, amnezii, s. f. Pierdere totală sau parțială a memoriei. – Din fr. amnésie. DOOM
amnezíe (am-ne- / a-mne-) s. f., art. amnezía, g.-d. art. amnezíei; pl. amnezíi, art. amnezíile
amneziilor
AMNEZÍE, amnezii, s. f. Pierdere totală sau parțială a memoriei. – Din fr. amnésie. DOOM
amnezíe (am-ne- / a-mne-) s. f., art. amnezía, g.-d. art. amnezíei; pl. amnezíi, art. amnezíile
amnio
AMNIO- v. amnios.
amnios
AMNIÓS, amniosuri, s. n. Membrană care învelește până la naștere fetusul la mamifere, la păsări și la reptile. [Pr.: -ni-os] – Din fr. amnios. DOOM
amniós (-ni-os) s. n., pl. amniósuri
amniosul
AMNIÓS, amniosuri, s. n. Membrană care învelește până la naștere fetusul la mamifere, la păsări și la reptile. [Pr.: -ni-os] – Din fr. amnios. DOOM
amniós (-ni-os) s. n., pl. amniósuri
amniosului
AMNIÓS, amniosuri, s. n. Membrană care învelește până la naștere fetusul la mamifere, la păsări și la reptile. [Pr.: -ni-os] – Din fr. amnios. DOOM
amniós (-ni-os) s. n., pl. amniósuri
amniosuri
AMNIÓS, amniosuri, s. n. Membrană care învelește până la naștere fetusul la mamifere, la păsări și la reptile. [Pr.: -ni-os] – Din fr. amnios. DOOM
amniós (-ni-os) s. n., pl. amniósuri
amniosurile
AMNIÓS, amniosuri, s. n. Membrană care învelește până la naștere fetusul la mamifere, la păsări și la reptile. [Pr.: -ni-os] – Din fr. amnios. DOOM
amniós (-ni-os) s. n., pl. amniósuri
amniosurilor
AMNIÓS, amniosuri, s. n. Membrană care învelește până la naștere fetusul la mamifere, la păsări și la reptile. [Pr.: -ni-os] – Din fr. amnios. DOOM
amniós (-ni-os) s. n., pl. amniósuri
amniot
AMNIÓT, -Ă, amnioți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care are amnios și alantoidă. 2. S. f. (La pl.) Grup de vertebrate al căror embrion are amnios și alantoidă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. [Pr.: -ni-ot] – Din fr. amniote.
amniota
AMNIÓT, -Ă, amnioți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care are amnios și alantoidă. 2. s. f. (La pl.) Grup de vertebrate al căror embrion are amnios și alantoidă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. [Pr.: -ni-ot] – Din fr. amniotes. DOOM
amniótă (-ni-o-) s. f., g.-d. art. amniótei; pl. amnióte
amniote
AMNIÓT, -Ă, amnioți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care are amnios și alantoidă. 2. s. f. (La pl.) Grup de vertebrate al căror embrion are amnios și alantoidă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. [Pr.: -ni-ot] – Din fr. amniotes. DOOM
amniótă (-ni-o-) s. f., g.-d. art. amniótei; pl. amnióte
amniotei
AMNIÓT, -Ă, amnioți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care are amnios și alantoidă. 2. s. f. (La pl.) Grup de vertebrate al căror embrion are amnios și alantoidă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. [Pr.: -ni-ot] – Din fr. amniotes. DOOM
amniótă (-ni-o-) s. f., g.-d. art. amniótei; pl. amnióte
amniotele
AMNIÓT, -Ă, amnioți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care are amnios și alantoidă. 2. s. f. (La pl.) Grup de vertebrate al căror embrion are amnios și alantoidă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. [Pr.: -ni-ot] – Din fr. amniotes. DOOM
amniótă (-ni-o-) s. f., g.-d. art. amniótei; pl. amnióte
amniotelor
AMNIÓT, -Ă, amnioți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care are amnios și alantoidă. 2. s. f. (La pl.) Grup de vertebrate al căror embrion are amnios și alantoidă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. [Pr.: -ni-ot] – Din fr. amniotes. DOOM
amniótă (-ni-o-) s. f., g.-d. art. amniótei; pl. amnióte
amniotic
AMNIÓTIC adj. (În sintagma) Lichid amniotic = lichid care se află în amnios și apără embrionul, eliminându-se înainte de naștere. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. amniotique. DOOM
!amniótic (lichid ~) (-ni-o-) adj. m.
amnistia
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistia
AMNISTÍE, amnistii, s. f. Act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită. – Din fr. amnistie. DOOM
amnistíe s. f., art. amnistía, g.-d. art. amnistíei; pl. amnistíi, art. amnistíile
amnistiabil
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiabila
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiabile
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiabilei
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiabilele
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiabilelor
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiabili
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiabilii
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiabililor
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiabilul
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiabilului
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable. DOOM
amnistiábil (-ti-a-) adj. m., pl. amnistiábili; f. amnistiábilă, pl. amnistiábile
amnistiai
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiam
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiare
AMNISTIÉRE, amnistieri, s. f. Acțiunea de a amnistia și rezultatul ei. [Pr.: -ti-e-] – V. amnistia. DOOM
amnistiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. amnistiérii; pl. amnistiéri
amnistiară
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiarăm
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiarăți
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiase
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiasem
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiaseră
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiaserăm
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiaserăți
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiaseși
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiaseți
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiat
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiau
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiază
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiași
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiați
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistie
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistie
AMNISTÍE, amnistii, s. f. Act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită. – Din fr. amnistie. DOOM
amnistíe s. f., art. amnistía, g.-d. art. amnistíei; pl. amnistíi, art. amnistíile
amnistiei
AMNISTÍE, amnistii, s. f. Act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită. – Din fr. amnistie. DOOM
amnistíe s. f., art. amnistía, g.-d. art. amnistíei; pl. amnistíi, art. amnistíile
amnistiem
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiere
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiere
AMNISTIÉRE, amnistieri, s. f. Acțiunea de a amnistia și rezultatul ei. [Pr.: -ti-e-] – V. amnistia. DOOM
amnistiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. amnistiérii; pl. amnistiéri
amnistierea
AMNISTIÉRE, amnistieri, s. f. Acțiunea de a amnistia și rezultatul ei. [Pr.: -ti-e-] – V. amnistia. DOOM
amnistiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. amnistiérii; pl. amnistiéri
amnistieri
AMNISTIÉRE, amnistieri, s. f. Acțiunea de a amnistia și rezultatul ei. [Pr.: -ti-e-] – V. amnistia. DOOM
amnistiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. amnistiérii; pl. amnistiéri
amnistierii
AMNISTIÉRE, amnistieri, s. f. Acțiunea de a amnistia și rezultatul ei. [Pr.: -ti-e-] – V. amnistia. DOOM
amnistiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. amnistiérii; pl. amnistiéri
amnistierile
AMNISTIÉRE, amnistieri, s. f. Acțiunea de a amnistia și rezultatul ei. [Pr.: -ti-e-] – V. amnistia. DOOM
amnistiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. amnistiérii; pl. amnistiéri
amnistierilor
AMNISTIÉRE, amnistieri, s. f. Acțiunea de a amnistia și rezultatul ei. [Pr.: -ti-e-] – V. amnistia. DOOM
amnistiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. amnistiérii; pl. amnistiéri
amnistiez
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistieze
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistiezi
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnistii
AMNISTÍE, amnistii, s. f. Act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită. – Din fr. amnistie. DOOM
amnistíe s. f., art. amnistía, g.-d. art. amnistíei; pl. amnistíi, art. amnistíile
amnistiile
AMNISTÍE, amnistii, s. f. Act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită. – Din fr. amnistie. DOOM
amnistíe s. f., art. amnistía, g.-d. art. amnistíei; pl. amnistíi, art. amnistíile
amnistiilor
AMNISTÍE, amnistii, s. f. Act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită. – Din fr. amnistie. DOOM
amnistíe s. f., art. amnistía, g.-d. art. amnistíei; pl. amnistíi, art. amnistíile
amnistiind
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier. DOOM
amnistiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 3 amnistiáză, 1 pl. amnistiém (-ti-em); conj. prez. 3 să amnistiéze; ger. amnistiínd (-ti-ind)
amnăruș
AMNĂRÚȘ, amnărușe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui amnar. – Amnar + suf. -uș. DOOM
amnărúș (reg.) s. n., pl. amnărúșe
amnărușe
AMNĂRÚȘ, amnărușe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui amnar. – Amnar + suf. -uș. DOOM
amnărúș (reg.) s. n., pl. amnărúșe
amnărușele
AMNĂRÚȘ, amnărușe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui amnar. – Amnar + suf. -uș. DOOM
amnărúș (reg.) s. n., pl. amnărúșe
amnărușelor
AMNĂRÚȘ, amnărușe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui amnar. – Amnar + suf. -uș. DOOM
amnărúș (reg.) s. n., pl. amnărúșe
amnărușul
AMNĂRÚȘ, amnărușe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui amnar. – Amnar + suf. -uș. DOOM
amnărúș (reg.) s. n., pl. amnărúșe
amnărușului
AMNĂRÚȘ, amnărușe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui amnar. – Amnar + suf. -uș. DOOM
amnărúș (reg.) s. n., pl. amnărúșe
amoc
AMÓC, amocuri, s. n. Boală mintală tropicală, care se datorează abuzului de stupefiante și care se manifestă prin atitudini periculoase, cu impulsuri spre omucidere. ♦ Furie. – Din fr. amok. DOOM
amóc s. n., pl. amócuri
amocul
AMÓC, amocuri, s. n. Boală mintală tropicală, care se datorează abuzului de stupefiante și care se manifestă prin atitudini periculoase, cu impulsuri spre omucidere. ♦ Furie. – Din fr. amok. DOOM
amóc s. n., pl. amócuri
amocului
AMÓC, amocuri, s. n. Boală mintală tropicală, care se datorează abuzului de stupefiante și care se manifestă prin atitudini periculoase, cu impulsuri spre omucidere. ♦ Furie. – Din fr. amok. DOOM
amóc s. n., pl. amócuri
amocuri
AMÓC, amocuri, s. n. Boală mintală tropicală, care se datorează abuzului de stupefiante și care se manifestă prin atitudini periculoase, cu impulsuri spre omucidere. ♦ Furie. – Din fr. amok. DOOM
amóc s. n., pl. amócuri
amocurile
AMÓC, amocuri, s. n. Boală mintală tropicală, care se datorează abuzului de stupefiante și care se manifestă prin atitudini periculoase, cu impulsuri spre omucidere. ♦ Furie. – Din fr. amok. DOOM
amóc s. n., pl. amócuri
amocurilor
AMÓC, amocuri, s. n. Boală mintală tropicală, care se datorează abuzului de stupefiante și care se manifestă prin atitudini periculoase, cu impulsuri spre omucidere. ♦ Furie. – Din fr. amok. DOOM
amóc s. n., pl. amócuri
amoebă
AMOEBĂ s.f. v. amibă.
amofos
AMOFÓS s. n. Îngrășământ chimic constituit din azot și anhidridă fosforică. – Din fr. amophos. DOOM
amofós s. n.
amofosul
AMOFÓS s. n. Îngrășământ chimic constituit din azot și anhidridă fosforică. – Din fr. amophos. DOOM
amofós s. n.
amofosului
AMOFÓS s. n. Îngrășământ chimic constituit din azot și anhidridă fosforică. – Din fr. amophos. DOOM
amofós s. n.
amonal
AMONÁL s.n. (Chim.) Amestec de nitrat de amoniu și de aluminiu, folosit ca exploziv. [< fr. ammonal].
amonalul
AMONÁL s.n. (Chim.) Amestec de nitrat de amoniu și de aluminiu, folosit ca exploziv. [< fr. ammonal].
amonalului
AMONÁL s.n. (Chim.) Amestec de nitrat de amoniu și de aluminiu, folosit ca exploziv. [< fr. ammonal].
amoniac
AMONIÁC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, folosit la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. ammoniaque. DOOM
amoniác (-ni-ac) s. n.
amoniacal
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacala
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacale
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacalei
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacalele
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacalelor
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacali
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacalii
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacalilor
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacalul
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacalului
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal. DOOM
amoniacál (-ni-a-) adj. m., pl. amoniacáli; f. amoniacálă, pl. amoniacále
amoniacat
AMONIACÁT s.m. Sare complexă cu amoniac a metalelor grele; amoniat. [< fr. ammoniacate].
amoniacul
AMONIÁC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, folosit la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. ammoniaque. DOOM
amoniác (-ni-ac) s. n.
amoniacului
AMONIÁC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, folosit la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. ammoniaque. DOOM
amoniác (-ni-ac) s. n.
amoniat
AMONIÁT, amoniați, s. m. Combinație a amoniacului cu un oxid metalic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. ammoniate. DOOM
amoniát (-ni-at) s. m., pl. amoniáți
amoniatul
AMONIÁT, amoniați, s. m. Combinație a amoniacului cu un oxid metalic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. ammoniate. DOOM
amoniát (-ni-at) s. m., pl. amoniáți
amoniatului
AMONIÁT, amoniați, s. m. Combinație a amoniacului cu un oxid metalic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. ammoniate. DOOM
amoniát (-ni-at) s. m., pl. amoniáți
amoniați
AMONIÁT, amoniați, s. m. Combinație a amoniacului cu un oxid metalic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. ammoniate. DOOM
amoniát (-ni-at) s. m., pl. amoniáți
amoniații
AMONIÁT, amoniați, s. m. Combinație a amoniacului cu un oxid metalic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. ammoniate. DOOM
amoniát (-ni-at) s. m., pl. amoniáți
amoniaților
AMONIÁT, amoniați, s. m. Combinație a amoniacului cu un oxid metalic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. ammoniate. DOOM
amoniát (-ni-at) s. m., pl. amoniáți
amoniemie
AMONIEMÍE s.f. Prezența amoniacului sau a sărurilor lui în sânge. [Gen. -iei. / < fr. ammoniémie].
amonificare
AMONIFICÁRE s. f. Descompunere a proteinelor din materia organică a solului sub acțiunea microorganismelor, având ca rezultat formarea amoniacului. – Din amoniac. DOOM
amonificáre s. f., g.-d. art. amonificắrii
amonificarea
AMONIFICÁRE s. f. Descompunere a proteinelor din materia organică a solului sub acțiunea microorganismelor, având ca rezultat formarea amoniacului. – Din amoniac. DOOM
amonificáre s. f., g.-d. art. amonificắrii
amonificări
AMONIFICÁRE s. f. Descompunere a proteinelor din materia organică a solului sub acțiunea microorganismelor, având ca rezultat formarea amoniacului. – Din amoniac. DOOM
amonificáre s. f., g.-d. art. amonificắrii
amonificării
AMONIFICÁRE s. f. Descompunere a proteinelor din materia organică a solului sub acțiunea microorganismelor, având ca rezultat formarea amoniacului. – Din amoniac. DOOM
amonificáre s. f., g.-d. art. amonificắrii
amonificările
AMONIFICÁRE s. f. Descompunere a proteinelor din materia organică a solului sub acțiunea microorganismelor, având ca rezultat formarea amoniacului. – Din amoniac. DOOM
amonificáre s. f., g.-d. art. amonificắrii
amonificărilor
AMONIFICÁRE s. f. Descompunere a proteinelor din materia organică a solului sub acțiunea microorganismelor, având ca rezultat formarea amoniacului. – Din amoniac. DOOM
amonificáre s. f., g.-d. art. amonificắrii
amonit
AMONÍT, amoniți, s. m. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode fosile, cu cochilia în formă de spirală împărțită în mai multe compartimente, care au trăit în paleozoic; (și la sg.) moluscă aparținând acestui ordin. – Din fr. ammonite. DOOM
amonít s. m., pl. amoníți
amonitul
AMONÍT, amoniți, s. m. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode fosile, cu cochilia în formă de spirală împărțită în mai multe compartimente, care au trăit în paleozoic; (și la sg.) moluscă aparținând acestui ordin. – Din fr. ammonite. DOOM
amonít s. m., pl. amoníți
amonitului
AMONÍT, amoniți, s. m. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode fosile, cu cochilia în formă de spirală împărțită în mai multe compartimente, care au trăit în paleozoic; (și la sg.) moluscă aparținând acestui ordin. – Din fr. ammonite. DOOM
amonít s. m., pl. amoníți
amoniu
AMÓNIU s. n. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Din fr. ammonium. DOOM
amóniu [niu pron. nĭu] s. n., art. amóniul
amoniul
AMÓNIU s. n. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Din fr. ammonium. DOOM
amóniu [niu pron. nĭu] s. n., art. amóniul
amoniului
AMÓNIU s. n. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Din fr. ammonium. DOOM
amóniu [niu pron. nĭu] s. n., art. amóniul
amoniuria
AMONIURÍE s. f. Eliminare patologică a amoniacului prin urină. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. ammoniurie. DOOM
amoniuríe (-ni-u-) s. f., art. amoniuría, g.-d. amoniuríi, art. amoniuríei
amoniurie
AMONIURÍE s. f. Eliminare patologică a amoniacului prin urină. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. ammoniurie. DOOM
amoniuríe (-ni-u-) s. f., art. amoniuría, g.-d. amoniuríi, art. amoniuríei
amoniuriei
AMONIURÍE s. f. Eliminare patologică a amoniacului prin urină. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. ammoniurie. DOOM
amoniuríe (-ni-u-) s. f., art. amoniuría, g.-d. amoniuríi, art. amoniuríei
amoniurii
AMONIURÍE s. f. Eliminare patologică a amoniacului prin urină. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. ammoniurie. DOOM
amoniuríe (-ni-u-) s. f., art. amoniuría, g.-d. amoniuríi, art. amoniuríei
amoniuriile
AMONIURÍE s. f. Eliminare patologică a amoniacului prin urină. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. ammoniurie. DOOM
amoniuríe (-ni-u-) s. f., art. amoniuría, g.-d. amoniuríi, art. amoniuríei
amoniuriilor
AMONIURÍE s. f. Eliminare patologică a amoniacului prin urină. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. ammoniurie. DOOM
amoniuríe (-ni-u-) s. f., art. amoniuría, g.-d. amoniuríi, art. amoniuríei
amoniți
AMONÍT, amoniți, s. m. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode fosile, cu cochilia în formă de spirală împărțită în mai multe compartimente, care au trăit în paleozoic; (și la sg.) moluscă aparținând acestui ordin. – Din fr. ammonite. DOOM
amonít s. m., pl. amoníți
amoniții
AMONÍT, amoniți, s. m. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode fosile, cu cochilia în formă de spirală împărțită în mai multe compartimente, care au trăit în paleozoic; (și la sg.) moluscă aparținând acestui ordin. – Din fr. ammonite. DOOM
amonít s. m., pl. amoníți
amoniților
AMONÍT, amoniți, s. m. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode fosile, cu cochilia în formă de spirală împărțită în mai multe compartimente, care au trăit în paleozoic; (și la sg.) moluscă aparținând acestui ordin. – Din fr. ammonite. DOOM
amonít s. m., pl. amoníți
amonte
AMÓNTE s. n. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. amonte. DOOM
amónte s. n.
amontele
AMÓNTE s. n. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. amonte. DOOM
amónte s. n.
amontelui
AMÓNTE s. n. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. amonte. DOOM
amónte s. n.
amontillado
AMONTILLÁDO s.n. Vin de Xeres. [Pron. și amontiliádo. / < sp., fr. amontillado].
amor
AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore. DOOM
amór-própriu [priu pron. prĭu] s. n., art. amórul-própriu (dar: amorul său propriu), g.-d. art. amórului-própriu
amor
Cupido, cunoscut și sub numele de Amor, era, în mitologia romană, zeul dragostei. Era fiul lui Venus. Tatăl său se credea că ar fi fost Iupiter, Mars sau Mercurius (v. și Eros).
amoral
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amorala
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amorale
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amoralei
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amoralele
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amoralelor
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amorali
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amoralii
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amoralilor
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amoralism
AMORALÍSM s. n. Doctrină care contestă existența fundamentelor obiective ale moralei și, pe acest temei, normele și principiile ei. – Din fr. amoralisme. DOOM
amoralísm s. n.
amoralismul
AMORALÍSM s. n. Doctrină care contestă existența fundamentelor obiective ale moralei și, pe acest temei, normele și principiile ei. – Din fr. amoralisme. DOOM
amoralísm s. n.
amoralismului
AMORALÍSM s. n. Doctrină care contestă existența fundamentelor obiective ale moralei și, pe acest temei, normele și principiile ei. – Din fr. amoralisme. DOOM
amoralísm s. n.
amoralist
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralist
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralista
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralista
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoraliste
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoraliste
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralistei
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralistei
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralistele
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralistele
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralistelor
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralistelor
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralistul
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralistul
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralistului
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralistului
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralitate
AMORALITÁTE s. f. Atitudinea omului amoral. – Din fr. amoralité. DOOM
amoralitáte s. f., g.-d. art. amoralitắții
amoralitatea
AMORALITÁTE s. f. Atitudinea omului amoral. – Din fr. amoralité. DOOM
amoralitáte s. f., g.-d. art. amoralitắții
amoralități
AMORALITÁTE s. f. Atitudinea omului amoral. – Din fr. amoralité. DOOM
amoralitáte s. f., g.-d. art. amoralitắții
amoralității
AMORALITÁTE s. f. Atitudinea omului amoral. – Din fr. amoralité. DOOM
amoralitáte s. f., g.-d. art. amoralitắții
amoraliști
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoraliști
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoraliștii
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoraliștii
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoraliștilor
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoraliștilor
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
amoralul
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amoralului
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral. DOOM
amorál adj. m., pl. amoráli; f. amorálă, pl. amorále
amoraș
AMORÁȘ, amorași, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, în artele plastice, a zeului amorului ca un copil gol cu aripi. – Amor + suf. -aș. DOOM
amoráș s. m., pl. amoráși
amorași
AMORÁȘ, amorași, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, în artele plastice, a zeului amorului ca un copil gol cu aripi. – Amor + suf. -aș. DOOM
amoráș s. m., pl. amoráși
amorașii
AMORÁȘ, amorași, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, în artele plastice, a zeului amorului ca un copil gol cu aripi. – Amor + suf. -aș. DOOM
amoráș s. m., pl. amoráși
amorașilor
AMORÁȘ, amorași, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, în artele plastice, a zeului amorului ca un copil gol cu aripi. – Amor + suf. -aș. DOOM
amoráș s. m., pl. amoráși
amorașul
AMORÁȘ, amorași, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, în artele plastice, a zeului amorului ca un copil gol cu aripi. – Amor + suf. -aș. DOOM
amoráș s. m., pl. amoráși
amorașului
AMORÁȘ, amorași, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, în artele plastice, a zeului amorului ca un copil gol cu aripi. – Amor + suf. -aș. DOOM
amoráș s. m., pl. amoráși
amorez
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Înv.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. DOOM
amoréză (înv.) s. f., g.-d. art. amorézei; pl. amoréze
amoreza
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezai
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezam
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezare
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezare
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez.
amorezară
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezarăm
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezarăți
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezase
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezasem
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezaseră
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezaserăm
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezaserăți
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezaseși
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezaseți
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezat
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezat
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amorezata
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amorezate
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amorezatei
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amorezatele
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amorezatelor
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amorezatul
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amorezatului
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amorezau
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezași
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezați
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezați
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amorezații
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amorezaților
AMOREZÁT, -Ă, amorezați, -te, adj. (Înv.) Îndrăgostit. – V. amoreza.
amoreze
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Înv.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. DOOM
amoréză (înv.) s. f., g.-d. art. amorézei; pl. amoréze
amorezează
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezez
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezeze
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezezi
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezi
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Înv.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. DOOM
amoréză (înv.) s. f., g.-d. art. amorézei; pl. amoréze
amorezii
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Înv.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. DOOM
amoréză (înv.) s. f., g.-d. art. amorézei; pl. amoréze
amorezilor
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Înv.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. DOOM
amoréză (înv.) s. f., g.-d. art. amorézei; pl. amoréze
amorezul
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Înv.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. DOOM
amoréză (înv.) s. f., g.-d. art. amorézei; pl. amoréze
amorezule
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Înv.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. DOOM
amoréză (înv.) s. f., g.-d. art. amorézei; pl. amoréze
amorezului
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Înv.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. DOOM
amoréză (înv.) s. f., g.-d. art. amorézei; pl. amoréze
amorezând
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amorezînd
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez. DOOM
amorezá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se amorezeáză
amoreză
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Înv.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză. DOOM
amoréză (înv.) s. f., g.-d. art. amorézei; pl. amoréze
amorf
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amorfa
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amorfe
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amorfei
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amorfele
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amorfelor
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amorfi
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amorfii
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amorfilor
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amorfism
AMORFÍSM s.n. Lipsă de formă. ♦ Proprietate a fibrelor textile constând în lipsa de orientare a complexelor macromoleculare din masa fibrei. [< fr. amorphisme].
amorfismul
AMORFÍSM s.n. Lipsă de formă. ♦ Proprietate a fibrelor textile constând în lipsa de orientare a complexelor macromoleculare din masa fibrei. [< fr. amorphisme].
amorfismului
AMORFÍSM s.n. Lipsă de formă. ♦ Proprietate a fibrelor textile constând în lipsa de orientare a complexelor macromoleculare din masa fibrei. [< fr. amorphisme].
amorful
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amorfului
AMÓRF, -Ă, amorfi, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu prezintă o structură cristalină, regulată; p. ext. fără formă precisă. 2. Fig. Care nu este organizat, structurat etc. – Din fr. amorphe. DOOM
amórf adj. m., pl. amórfi; f. amórfă, pl. amórfe
amoroasa
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amoroase
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amoroasei
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amoroasele
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amoroaselor
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amoros
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amoroso
AMORÓSO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Cu gingășie, cu multă căldură. [Pr.: amorózo] – Cuv. it.
amorosul
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amorosului
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amoroși
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amoroșii
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amoroșilor
AMORÓS, -OÁSĂ, amoroși, -oase, adj. Plin de iubire, de dragoste. ♦ Privitor la dragoste, de dragoste. – Amor + suf. -os (după fr. amoureux). DOOM
amorós (referitor la dragoste) adj. m., pl. amoróși; f. amoroásă, pl. amoroáse
amorsa
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsa
AMÓRSĂ, amorse, s. f. 1. Dispozitiv pentru aprinderea unei încărcături de exploziv. 2. (În sintagma) Amorsa drumului = porțiune din traseul unui drum la intrarea în orașe, care are de obicei o lățime mai mare decât restul traseului. 3. Nadă, momeală (la pescuit). – Din fr. amorce. DOOM
amórsă s. f., g.-d. art. amórsei; pl. amórse
amorsai
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsaj
AMORSÁJ s.n. Amorsare. [< fr. amorçage].
amorsaje
AMORSÁJ s.n. Amorsare. [< fr. amorçage].
amorsajele
AMORSÁJ s.n. Amorsare. [< fr. amorçage].
amorsajelor
AMORSÁJ s.n. Amorsare. [< fr. amorçage].
amorsajul
AMORSÁJ s.n. Amorsare. [< fr. amorçage].
amorsajului
AMORSÁJ s.n. Amorsare. [< fr. amorçage].
amorsam
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsare
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsare
AMORSÁRE, amorsări, s. f. Acțiunea de a amorsa și rezultatul ei. – V. amorsa. DOOM
amorsáre s. f., g.-d. art. amorsắrii; pl. amorsắri
amorsarea
AMORSÁRE, amorsări, s. f. Acțiunea de a amorsa și rezultatul ei. – V. amorsa. DOOM
amorsáre s. f., g.-d. art. amorsắrii; pl. amorsắri
amorsară
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsarăm
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsarăți
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsase
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsasem
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsaseră
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsaserăm
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsaserăți
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsaseși
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsaseți
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsat
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsat
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer.
amorsau
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsași
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsați
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorse
AMÓRSĂ, amorse, s. f. 1. Dispozitiv pentru aprinderea unei încărcături de exploziv. 2. (În sintagma) Amorsa drumului = porțiune din traseul unui drum la intrarea în orașe, care are de obicei o lățime mai mare decât restul traseului. 3. Nadă, momeală (la pescuit). – Din fr. amorce. DOOM
amórsă s. f., g.-d. art. amórsei; pl. amórse
amorsează
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsei
AMÓRSĂ, amorse, s. f. 1. Dispozitiv pentru aprinderea unei încărcături de exploziv. 2. (În sintagma) Amorsa drumului = porțiune din traseul unui drum la intrarea în orașe, care are de obicei o lățime mai mare decât restul traseului. 3. Nadă, momeală (la pescuit). – Din fr. amorce. DOOM
amórsă s. f., g.-d. art. amórsei; pl. amórse
amorsele
AMÓRSĂ, amorse, s. f. 1. Dispozitiv pentru aprinderea unei încărcături de exploziv. 2. (În sintagma) Amorsa drumului = porțiune din traseul unui drum la intrarea în orașe, care are de obicei o lățime mai mare decât restul traseului. 3. Nadă, momeală (la pescuit). – Din fr. amorce. DOOM
amórsă s. f., g.-d. art. amórsei; pl. amórse
amorselor
AMÓRSĂ, amorse, s. f. 1. Dispozitiv pentru aprinderea unei încărcături de exploziv. 2. (În sintagma) Amorsa drumului = porțiune din traseul unui drum la intrarea în orașe, care are de obicei o lățime mai mare decât restul traseului. 3. Nadă, momeală (la pescuit). – Din fr. amorce. DOOM
amórsă s. f., g.-d. art. amórsei; pl. amórse
amorsez
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorseze
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsezi
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsând
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsînd
AMORSÁ, amorsez, vb. I. Tranz. A pregăti și a provoca un fenomen (explozie, reacție chimică etc.) printr-o acțiune exterioară. – Din fr. amorcer. DOOM
amorsá (a ~) vb., ind. prez. 3 amorseáză
amorsări
AMORSÁRE, amorsări, s. f. Acțiunea de a amorsa și rezultatul ei. – V. amorsa. DOOM
amorsáre s. f., g.-d. art. amorsắrii; pl. amorsắri
amorsării
AMORSÁRE, amorsări, s. f. Acțiunea de a amorsa și rezultatul ei. – V. amorsa. DOOM
amorsáre s. f., g.-d. art. amorsắrii; pl. amorsắri
amorsările
AMORSÁRE, amorsări, s. f. Acțiunea de a amorsa și rezultatul ei. – V. amorsa. DOOM
amorsáre s. f., g.-d. art. amorsắrii; pl. amorsắri
amorsărilor
AMORSÁRE, amorsări, s. f. Acțiunea de a amorsa și rezultatul ei. – V. amorsa. DOOM
amorsáre s. f., g.-d. art. amorsắrii; pl. amorsắri
amortibil
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortibila
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortibile
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortibilei
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortibilele
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortibilelor
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortibili
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortibilii
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortibililor
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortibilul
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortibilului
AMORTÍBIL, -Ă, amortibili, -e, adj. Amortizabil. – Amorti[za] + suf. -bil. DOOM
amortíbil adj. m., pl. amortíbili; f. amortíbilă, pl. amortíbile
amortisment
AMORTISMÉNT, amortismente, s. n. Stingere treptată a unei datorii, a unei rente etc. – Din fr. amortissement. DOOM
amortismént s. n., pl. amortisménte
amortismente
AMORTISMÉNT, amortismente, s. n. Stingere treptată a unei datorii, a unei rente etc. – Din fr. amortissement. DOOM
amortismént s. n., pl. amortisménte
amortismentele
AMORTISMÉNT, amortismente, s. n. Stingere treptată a unei datorii, a unei rente etc. – Din fr. amortissement. DOOM
amortismént s. n., pl. amortisménte
amortismentelor
AMORTISMÉNT, amortismente, s. n. Stingere treptată a unei datorii, a unei rente etc. – Din fr. amortissement. DOOM
amortismént s. n., pl. amortisménte
amortismentul
AMORTISMÉNT, amortismente, s. n. Stingere treptată a unei datorii, a unei rente etc. – Din fr. amortissement. DOOM
amortismént s. n., pl. amortisménte
amortismentului
AMORTISMÉNT, amortismente, s. n. Stingere treptată a unei datorii, a unei rente etc. – Din fr. amortissement. DOOM
amortismént s. n., pl. amortisménte
amortiza
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizabil
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizabila
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizabile
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizabilei
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizabilele
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizabilelor
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizabili
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizabilii
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizabililor
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizabilul
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizabilului
AMORTIZÁBIL, -Ă, amortizabili, -e, adj. Care se poate amortiza. – Din fr. amortissable. DOOM
amortizábil adj. m., pl. amortizábili; f. amortizábilă, pl. amortizábile
amortizai
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizam
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizare
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizare
AMORTIZÁRE, amortizări, s. f. Acțiunea de a amortiza și rezultatul ei. – V. amortiza. DOOM
amortizáre s. f., g.-d. art. amortizắrii; pl. amortizắri
amortizarea
AMORTIZÁRE, amortizări, s. f. Acțiunea de a amortiza și rezultatul ei. – V. amortiza. DOOM
amortizáre s. f., g.-d. art. amortizắrii; pl. amortizắri
amortizară
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizarăm
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizarăți
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizase
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizasem
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizaseră
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizaserăm
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizaserăți
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizaseși
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizaseți
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizat
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizat
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir.
amortizau
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizași
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizați
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizează
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizez
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizeze
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizezi
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizoare
AMORTIZÓR, amortizoare, s. n. Dispozitiv care servește la amortizarea unui șoc, a unui zgomot sau a unui fenomen de oscilație la un sistem tehnic. – Din fr. amortisseur. DOOM
amortizór s. n., pl. amortizoáre
amortizoarele
AMORTIZÓR, amortizoare, s. n. Dispozitiv care servește la amortizarea unui șoc, a unui zgomot sau a unui fenomen de oscilație la un sistem tehnic. – Din fr. amortisseur. DOOM
amortizór s. n., pl. amortizoáre
amortizoarelor
AMORTIZÓR, amortizoare, s. n. Dispozitiv care servește la amortizarea unui șoc, a unui zgomot sau a unui fenomen de oscilație la un sistem tehnic. – Din fr. amortisseur. DOOM
amortizór s. n., pl. amortizoáre
amortizor
AMORTIZÓR, amortizoare, s. n. Dispozitiv care servește la amortizarea unui șoc, a unui zgomot sau a unui fenomen de oscilație la un sistem tehnic. – Din fr. amortisseur. DOOM
amortizór s. n., pl. amortizoáre
amortizorul
AMORTIZÓR, amortizoare, s. n. Dispozitiv care servește la amortizarea unui șoc, a unui zgomot sau a unui fenomen de oscilație la un sistem tehnic. – Din fr. amortisseur. DOOM
amortizór s. n., pl. amortizoáre
amortizorului
AMORTIZÓR, amortizoare, s. n. Dispozitiv care servește la amortizarea unui șoc, a unui zgomot sau a unui fenomen de oscilație la un sistem tehnic. – Din fr. amortisseur. DOOM
amortizór s. n., pl. amortizoáre
amortizând
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizînd
AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui șoc. ♦ A scădea progresiv, în timp, amplitudinea unei mărimi caracteristice pentru un fenomen de ondulație. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor. ♦ A recupera o investiție. – Cf. fr. amortir. DOOM
amortizá (a ~) vb., ind. prez. 3 amortizeáză
amortizări
AMORTIZÁRE, amortizări, s. f. Acțiunea de a amortiza și rezultatul ei. – V. amortiza. DOOM
amortizáre s. f., g.-d. art. amortizắrii; pl. amortizắri
amortizării
AMORTIZÁRE, amortizări, s. f. Acțiunea de a amortiza și rezultatul ei. – V. amortiza. DOOM
amortizáre s. f., g.-d. art. amortizắrii; pl. amortizắri
amortizările
AMORTIZÁRE, amortizări, s. f. Acțiunea de a amortiza și rezultatul ei. – V. amortiza. DOOM
amortizáre s. f., g.-d. art. amortizắrii; pl. amortizắri
amortizărilor
AMORTIZÁRE, amortizări, s. f. Acțiunea de a amortiza și rezultatul ei. – V. amortiza. DOOM
amortizáre s. f., g.-d. art. amortizắrii; pl. amortizắri
amorul
AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore. DOOM
amór-própriu [priu pron. prĭu] s. n., art. amórul-própriu (dar: amorul său propriu), g.-d. art. amórului-própriu
amorului
AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore. DOOM
amór-própriu [priu pron. prĭu] s. n., art. amórul-própriu (dar: amorul său propriu), g.-d. art. amórului-própriu
amoruri
AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore. DOOM
amór-própriu [priu pron. prĭu] s. n., art. amórul-própriu (dar: amorul său propriu), g.-d. art. amórului-própriu
amorurile
AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore. DOOM
amór-própriu [priu pron. prĭu] s. n., art. amórul-própriu (dar: amorul său propriu), g.-d. art. amórului-própriu
amorurilor
AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore. DOOM
amór-própriu [priu pron. prĭu] s. n., art. amórul-própriu (dar: amorul său propriu), g.-d. art. amórului-própriu
amorțea
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțeai
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțeala
AMORȚEÁLĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului; amorțire. – Amorți + suf. -eală. DOOM
amorțeálă s. f., g.-d. art. amorțélii; pl. amorțéli
amorțeam
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțească
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțeau
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțeați
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțeli
AMORȚEÁLĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului; amorțire. – Amorți + suf. -eală. DOOM
amorțeálă s. f., g.-d. art. amorțélii; pl. amorțéli
amorțelii
AMORȚEÁLĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului; amorțire. – Amorți + suf. -eală. DOOM
amorțeálă s. f., g.-d. art. amorțélii; pl. amorțéli
amorțelile
AMORȚEÁLĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului; amorțire. – Amorți + suf. -eală. DOOM
amorțeálă s. f., g.-d. art. amorțélii; pl. amorțéli
amorțelilor
AMORȚEÁLĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului; amorțire. – Amorți + suf. -eală. DOOM
amorțeálă s. f., g.-d. art. amorțélii; pl. amorțéli
amorțesc
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțește
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțești
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorți
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorții
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțim
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțind
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțire
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțire
AMORȚÍRE, amorțiri, s. f. Faptul de a amorți; amorțeală; fig. indiferență, inerție. – V. amorți. DOOM
amorțíre s. f., g.-d. art. amorțírii; pl. amorțíri
amorțirea
AMORȚÍRE, amorțiri, s. f. Faptul de a amorți; amorțeală; fig. indiferență, inerție. – V. amorți. DOOM
amorțíre s. f., g.-d. art. amorțírii; pl. amorțíri
amorțiri
AMORȚÍRE, amorțiri, s. f. Faptul de a amorți; amorțeală; fig. indiferență, inerție. – V. amorți. DOOM
amorțíre s. f., g.-d. art. amorțírii; pl. amorțíri
amorțirii
AMORȚÍRE, amorțiri, s. f. Faptul de a amorți; amorțeală; fig. indiferență, inerție. – V. amorți. DOOM
amorțíre s. f., g.-d. art. amorțírii; pl. amorțíri
amorțirile
AMORȚÍRE, amorțiri, s. f. Faptul de a amorți; amorțeală; fig. indiferență, inerție. – V. amorți. DOOM
amorțíre s. f., g.-d. art. amorțírii; pl. amorțíri
amorțirilor
AMORȚÍRE, amorțiri, s. f. Faptul de a amorți; amorțeală; fig. indiferență, inerție. – V. amorți. DOOM
amorțíre s. f., g.-d. art. amorțírii; pl. amorțíri
amorțiră
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțirăm
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțirăți
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțise
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțisem
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțiseră
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțiserăm
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțiserăți
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțiseși
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțiseți
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțit
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțit
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amorțita
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amorțite
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amorțitei
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amorțitele
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amorțitelor
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amorțitul
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amorțitului
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amorțiși
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțiți
AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire). DOOM
amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă
amorțiți
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amorțiții
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amorțiților
AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.
amovibil
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
amovibila
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
amovibile
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
amovibilei
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
amovibilele
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
amovibilelor
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
amovibili
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
amovibilii
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
amovibililor
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
amovibilitate
AMOVIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi amovibil. – Din fr. amovibilité. DOOM
amovibilitáte s. f., g.-d. art. amovibilitắții
amovibilitatea
AMOVIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi amovibil. – Din fr. amovibilité. DOOM
amovibilitáte s. f., g.-d. art. amovibilitắții
amovibilități
AMOVIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi amovibil. – Din fr. amovibilité. DOOM
amovibilitáte s. f., g.-d. art. amovibilitắții
amovibilității
AMOVIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi amovibil. – Din fr. amovibilité. DOOM
amovibilitáte s. f., g.-d. art. amovibilitắții
amovibilul
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
amovibilului
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible. DOOM
amovíbil adj. m., pl. amovíbili; f. amovíbilă, pl. amovíbile
ampatament
AMPATAMÉNT, ampatamente, s. n. Distanța dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. – Din fr. empattement. DOOM
ampatamént s. n., pl. ampataménte
ampatament
AMPATAMÉNT s. n. Distanța dintre axele osiilor extreme la un vehicul. – După fr. empattement.
ampatamente
AMPATAMÉNT, ampatamente, s. n. Distanța dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. – Din fr. empattement. DOOM
ampatamént s. n., pl. ampataménte
ampatamentele
AMPATAMÉNT, ampatamente, s. n. Distanța dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. – Din fr. empattement. DOOM
ampatamént s. n., pl. ampataménte
ampatamentelor
AMPATAMÉNT, ampatamente, s. n. Distanța dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. – Din fr. empattement. DOOM
ampatamént s. n., pl. ampataménte
ampatamentul
AMPATAMÉNT, ampatamente, s. n. Distanța dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. – Din fr. empattement. DOOM
ampatamént s. n., pl. ampataménte
ampatamentului
AMPATAMÉNT, ampatamente, s. n. Distanța dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. – Din fr. empattement. DOOM
ampatamént s. n., pl. ampataménte
ampel
AMPEL- v. ampelo-.
ampelidacee
AMPELIDACÉE, ampelidacee, s. f. Familie de plante dicotiledonate având ca tip vița-de-vie. – Din fr. ampélidacée. DOOM
ampelidacée s. f., art. ampelidacéea, g.-d. art. ampelidacéei; pl. ampelidacée
ampelo
AMPELO- Element prim de compunere savantă cu care se formează termeni în viticultură și având semnificația „în legătură cu vița de vie”. [Var. ampel-. / < fr. ampélo-, cf. gr. ampelos – viță de vie].
ampelograf
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelografa
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelografe
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelografei
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelografele
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelografelor
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelografi
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelografia
AMPELOGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul morfologic, fiziologic și de producție a soiurilor de viță-de-vie. – Din fr. ampélographie. DOOM
ampelografíe (-lo-gra-) s. f., art. ampelografía, g.-d. ampelografíi, art. ampelografíei
ampelografic
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelografica
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelografice
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelograficei
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelograficele
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelograficelor
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelografici
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelograficii
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelograficilor
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelograficul
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelograficului
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.
ampelografie
AMPELOGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul morfologic, fiziologic și de producție a soiurilor de viță-de-vie. – Din fr. ampélographie. DOOM
ampelografíe (-lo-gra-) s. f., art. ampelografía, g.-d. ampelografíi, art. ampelografíei
ampelografiei
AMPELOGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul morfologic, fiziologic și de producție a soiurilor de viță-de-vie. – Din fr. ampélographie. DOOM
ampelografíe (-lo-gra-) s. f., art. ampelografía, g.-d. ampelografíi, art. ampelografíei
ampelografii
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelografii
AMPELOGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul morfologic, fiziologic și de producție a soiurilor de viță-de-vie. – Din fr. ampélographie. DOOM
ampelografíe (-lo-gra-) s. f., art. ampelografía, g.-d. ampelografíi, art. ampelografíei
ampelografiile
AMPELOGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul morfologic, fiziologic și de producție a soiurilor de viță-de-vie. – Din fr. ampélographie. DOOM
ampelografíe (-lo-gra-) s. f., art. ampelografía, g.-d. ampelografíi, art. ampelografíei
ampelografiilor
AMPELOGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul morfologic, fiziologic și de producție a soiurilor de viță-de-vie. – Din fr. ampélographie. DOOM
ampelografíe (-lo-gra-) s. f., art. ampelografía, g.-d. ampelografíi, art. ampelografíei
ampelografilor
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelograful
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelografului
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
ampelologia
AMPELOLOGÍE s.f. Disciplină, tratat care au ca obiect vița de vie. [< fr. ampélologie, cf. gr. ampelos – viță de vie, logos – studiu].
ampelologie
AMPELOLOGÍE s.f. Disciplină, tratat care au ca obiect vița de vie. [< fr. ampélologie, cf. gr. ampelos – viță de vie, logos – studiu].
ampelologiei
AMPELOLOGÍE s.f. Disciplină, tratat care au ca obiect vița de vie. [< fr. ampélologie, cf. gr. ampelos – viță de vie, logos – studiu].
ampelologii
AMPELOLOGÍE s.f. Disciplină, tratat care au ca obiect vița de vie. [< fr. ampélologie, cf. gr. ampelos – viță de vie, logos – studiu].
ampelopsis
AMPELÓPSIS s.m. Viță sălbatică urcătoare, care se prinde de ziduri, al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre; (pop.) lăuruscă. [< fr. ampélopsis].
ampelopsisul
AMPELÓPSIS s.m. Viță sălbatică urcătoare, care se prinde de ziduri, al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre; (pop.) lăuruscă. [< fr. ampélopsis].
ampelopsisului
AMPELÓPSIS s.m. Viță sălbatică urcătoare, care se prinde de ziduri, al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre; (pop.) lăuruscă. [< fr. ampélopsis].
ampeloterapie
AMPELOTERAPÍE s.f. (Med.) Cură de struguri. [< fr. ampélothérapie, cf. gr. ampelos – viță, therapeia – tratament].
ampelus
Ampelus, fiul unui satir și al unei nimfe, favorit al zeului Dionysus. După moarte a fost transformat de către acesta într-o constelație.
ampenaj
AMPENÁJ, ampenaje, s. n. Dispozitiv al unui avion dispus în spatele fuzelajului, care servește la stabilitatea, la echilibrul sau la schimbarea direcției avionului respectiv. – Din fr. empennage. DOOM
ampenáj s. n., pl. ampenáje
ampenaje
AMPENÁJ, ampenaje, s. n. Dispozitiv al unui avion dispus în spatele fuzelajului, care servește la stabilitatea, la echilibrul sau la schimbarea direcției avionului respectiv. – Din fr. empennage. DOOM
ampenáj s. n., pl. ampenáje
ampenajele
AMPENÁJ, ampenaje, s. n. Dispozitiv al unui avion dispus în spatele fuzelajului, care servește la stabilitatea, la echilibrul sau la schimbarea direcției avionului respectiv. – Din fr. empennage. DOOM
ampenáj s. n., pl. ampenáje
ampenajelor
AMPENÁJ, ampenaje, s. n. Dispozitiv al unui avion dispus în spatele fuzelajului, care servește la stabilitatea, la echilibrul sau la schimbarea direcției avionului respectiv. – Din fr. empennage. DOOM
ampenáj s. n., pl. ampenáje
ampenajul
AMPENÁJ, ampenaje, s. n. Dispozitiv al unui avion dispus în spatele fuzelajului, care servește la stabilitatea, la echilibrul sau la schimbarea direcției avionului respectiv. – Din fr. empennage. DOOM
ampenáj s. n., pl. ampenáje
ampenajului
AMPENÁJ, ampenaje, s. n. Dispozitiv al unui avion dispus în spatele fuzelajului, care servește la stabilitatea, la echilibrul sau la schimbarea direcției avionului respectiv. – Din fr. empennage. DOOM
ampenáj s. n., pl. ampenáje
amper
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér s. m., pl. ampéri; simb. A
amper
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp
amper
KILOVÓLT-AMPÉR, kilovolți-amperi, s. m. Unitate de măsură pentru puterea electrică aparentă, egală cu o mie de voltamperi. [Abr.: kVA] – Din fr. kilovoltampère. DOOM
!kilovólt-ampér (-vol-tam-/-volt-am-) s. m., pl. kilovólți-ampér; simb. kVA
amperaj
AMPERÁJ, amperaje, s. n. Denumire improprie pentru intensitatea curentului electric, exprimată în amperi. – Din fr. ampérage. DOOM
amperáj s. n., pl. amperáje
amperaje
AMPERÁJ, amperaje, s. n. Denumire improprie pentru intensitatea curentului electric, exprimată în amperi. – Din fr. ampérage. DOOM
amperáj s. n., pl. amperáje
amperajele
AMPERÁJ, amperaje, s. n. Denumire improprie pentru intensitatea curentului electric, exprimată în amperi. – Din fr. ampérage. DOOM
amperáj s. n., pl. amperáje
amperajelor
AMPERÁJ, amperaje, s. n. Denumire improprie pentru intensitatea curentului electric, exprimată în amperi. – Din fr. ampérage. DOOM
amperáj s. n., pl. amperáje
amperajul
AMPERÁJ, amperaje, s. n. Denumire improprie pentru intensitatea curentului electric, exprimată în amperi. – Din fr. ampérage. DOOM
amperáj s. n., pl. amperáje
amperajului
AMPERÁJ, amperaje, s. n. Denumire improprie pentru intensitatea curentului electric, exprimată în amperi. – Din fr. ampérage. DOOM
amperáj s. n., pl. amperáje
amperi
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér s. m., pl. ampéri; simb. A
amperi
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp
amperi
KILOVÓLT-AMPÉR, kilovolți-amperi, s. m. Unitate de măsură pentru puterea electrică aparentă, egală cu o mie de voltamperi. [Abr.: kVA] – Din fr. kilovoltampère. DOOM
!kilovólt-ampér (-vol-tam-/-volt-am-) s. m., pl. kilovólți-ampér; simb. kVA
amperii
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér s. m., pl. ampéri; simb. A
amperii
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp
amperii
KILOVÓLT-AMPÉR, kilovolți-amperi, s. m. Unitate de măsură pentru puterea electrică aparentă, egală cu o mie de voltamperi. [Abr.: kVA] – Din fr. kilovoltampère. DOOM
!kilovólt-ampér (-vol-tam-/-volt-am-) s. m., pl. kilovólți-ampér; simb. kVA
amperilor
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér s. m., pl. ampéri; simb. A
amperilor
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp
amperilor
KILOVÓLT-AMPÉR, kilovolți-amperi, s. m. Unitate de măsură pentru puterea electrică aparentă, egală cu o mie de voltamperi. [Abr.: kVA] – Din fr. kilovoltampère. DOOM
!kilovólt-ampér (-vol-tam-/-volt-am-) s. m., pl. kilovólți-ampér; simb. kVA
ampermetre
AMPERMÉTRU, ampermetre, s. n. Instrument de măsură a intensității curentului electric, gradat în amperi. – Din fr. ampèremètre. DOOM
ampermétru (-me-tru) s. n., art. ampermétrul; pl. ampermétre
ampermetrele
AMPERMÉTRU, ampermetre, s. n. Instrument de măsură a intensității curentului electric, gradat în amperi. – Din fr. ampèremètre. DOOM
ampermétru (-me-tru) s. n., art. ampermétrul; pl. ampermétre
ampermetrelor
AMPERMÉTRU, ampermetre, s. n. Instrument de măsură a intensității curentului electric, gradat în amperi. – Din fr. ampèremètre. DOOM
ampermétru (-me-tru) s. n., art. ampermétrul; pl. ampermétre
ampermetru
AMPERMÉTRU, ampermetre, s. n. Instrument de măsură a intensității curentului electric, gradat în amperi. – Din fr. ampèremètre. DOOM
ampermétru (-me-tru) s. n., art. ampermétrul; pl. ampermétre
ampermetrul
AMPERMÉTRU, ampermetre, s. n. Instrument de măsură a intensității curentului electric, gradat în amperi. – Din fr. ampèremètre. DOOM
ampermétru (-me-tru) s. n., art. ampermétrul; pl. ampermétre
ampermetrului
AMPERMÉTRU, ampermetre, s. n. Instrument de măsură a intensității curentului electric, gradat în amperi. – Din fr. ampèremètre. DOOM
ampermétru (-me-tru) s. n., art. ampermétrul; pl. ampermétre
amperormetre
AMPERORMÉTRU, amperormetre, s. n. Instrument de măsură a sarcinii electrice care trece printr-un circuit electric de curent continuu. – După fr. ampèreheuremètre. DOOM
amperormétru (-pe-ror-me-tru / -per-or-) s. n., art. amperormétrul; pl. amperormétre
amperormetrele
AMPERORMÉTRU, amperormetre, s. n. Instrument de măsură a sarcinii electrice care trece printr-un circuit electric de curent continuu. – După fr. ampèreheuremètre. DOOM
amperormétru (-pe-ror-me-tru / -per-or-) s. n., art. amperormétrul; pl. amperormétre
amperormetrelor
AMPERORMÉTRU, amperormetre, s. n. Instrument de măsură a sarcinii electrice care trece printr-un circuit electric de curent continuu. – După fr. ampèreheuremètre. DOOM
amperormétru (-pe-ror-me-tru / -per-or-) s. n., art. amperormétrul; pl. amperormétre
amperormetru
AMPERORMÉTRU, amperormetre, s. n. Instrument de măsură a sarcinii electrice care trece printr-un circuit electric de curent continuu. – După fr. ampèreheuremètre. DOOM
amperormétru (-pe-ror-me-tru / -per-or-) s. n., art. amperormétrul; pl. amperormétre
amperormetrul
AMPERORMÉTRU, amperormetre, s. n. Instrument de măsură a sarcinii electrice care trece printr-un circuit electric de curent continuu. – După fr. ampèreheuremètre. DOOM
amperormétru (-pe-ror-me-tru / -per-or-) s. n., art. amperormétrul; pl. amperormétre
amperormetrului
AMPERORMÉTRU, amperormetre, s. n. Instrument de măsură a sarcinii electrice care trece printr-un circuit electric de curent continuu. – După fr. ampèreheuremètre. DOOM
amperormétru (-pe-ror-me-tru / -per-or-) s. n., art. amperormétrul; pl. amperormétre
amperoră
AMPERÓRĂ, amperore, s. f. Unitate de măsură pentru cantitatea de electricitate, egală cu 3600°C. – Amper + oră (după fr. ampère-heure). DOOM
ampér-óră s. m., pl. ampéri-óră; simb. Ah / A∙h
amperspiră
AMPÉR-SPÍRĂ, amper-spire, s. f. Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. – Amper + spiră.
amperul
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér s. m., pl. ampéri; simb. A
amperul
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp
amperul
KILOVÓLT-AMPÉR, kilovolți-amperi, s. m. Unitate de măsură pentru puterea electrică aparentă, egală cu o mie de voltamperi. [Abr.: kVA] – Din fr. kilovoltampère. DOOM
!kilovólt-ampér (-vol-tam-/-volt-am-) s. m., pl. kilovólți-ampér; simb. kVA
amperului
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér s. m., pl. ampéri; simb. A
amperului
AMPÉR-SPÍRĂ, amperi-spiră, s. m. (Înv.) Unitate de măsură pentru tensiunea magnetomotoare și pentru solenație. [Pl. și: (f.) amper-spire] – Amper + spiră. DOOM
ampér-spíră (înv.) s. m., pl. ampéri-spíră; simb. Asp / A∙sp
amperului
KILOVÓLT-AMPÉR, kilovolți-amperi, s. m. Unitate de măsură pentru puterea electrică aparentă, egală cu o mie de voltamperi. [Abr.: kVA] – Din fr. kilovoltampère. DOOM
!kilovólt-ampér (-vol-tam-/-volt-am-) s. m., pl. kilovólți-ampér; simb. kVA
ampex
ÁMPEX s.n. Procedeu de reluare rapidă în cadrul transmisiilor directe a imaginilor de televiziune prin intermediul unei imprimări magnetice. [< engl., fr. ampex]. DOOM
ámpex s. n.
ampexul
ÁMPEX s.n. Procedeu de reluare rapidă în cadrul transmisiilor directe a imaginilor de televiziune prin intermediul unei imprimări magnetice. [< engl., fr. ampex]. DOOM
ámpex s. n.
ampexului
ÁMPEX s.n. Procedeu de reluare rapidă în cadrul transmisiilor directe a imaginilor de televiziune prin intermediul unei imprimări magnetice. [< engl., fr. ampex]. DOOM
ámpex s. n.
amphiaraides
Amphiaraides, denumire purtată de Alcmaeon, ca fiu al lui Amphiaraus.
amphiaraus
Amphiaraus, vestit prezicător și erou grec care a domnit în Argos. Era fiul lui Oecleus și al Hypermnestrei. A participat la vînătoarea mistrețului din Calydon și la expediția argonauților. S-a căsătorit cu Eriphyle, sora lui Adrastus (v. și Adrastus), cu care a avut patru copii: pe Alcmaeon, Amphilochus, Eurydice și Demonassa. Îndemnat de Eriphyle, căreia Polynices îi cîștigase complicitatea dăruindu-i colierul Harmoniei, Amphiaraus îl însoțește pe cumnatul său Adrastus în expediția organizată de acesta împotriva cetății Thebae, deși cunoștea dinainte sfîrșitul ei tragic și faptul că-i va aduce moartea. La plecare, îi cere însă fiului său Alcmaeon să-l răzbune, ucigînd-o pe Eriphyle de îndată ce-i va sosi vestea morții lui (v. și Alcmaeon). În luptele de la porțile cetății Thebae Amphiaraus săvîrșește minuni de curaj, dar nu poate schimba voia soartei. Urmărit de Periclymenus, el încearcă să scape fugind. Cînd e gata să fie însă ajuns din urmă, dispare din ochii dușmanului său, fiind înghițit, împreună cu car, cai și vizitiu, de pămîntul care se deschisese înaintea lui. După moarte, Amphiaraus a fost onorat ca un erou. Se spunea că Zeus i-ar fi dăruit nemurirea. I s-a ridicat un templu și i s-a instituit un oracol în Attica, la Oropos.
amphibia
GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate, cu flori galbene, care crește în locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii, care crește în regiuni înalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.
amphibius
HIPOPOTÁM, hipopotami, s. m. Mamifer erbivor nerumegător, mare și greoi, cu pielea groasă și fără păr, care trăiește în fluviile și în lacurile din Africa ecuatorială (Hippopotamus amphibius). – Din fr. hippopotame.
amphictyon
Amphictyon, fiul lui Deucalion și al Pyrrhei și rege al cetății Athenae. Era socotit întemeietorul Consiliului Amphictyonilor.
amphilochus
Amphilochus, unul dintre fiii lui Amphiaraus și frate cu Alcmaeon. A participat la expediția organizată de epigoni împotriva cetății Thebae și a luptat în războiul troian. Se spunea că ar fi moștenit de la tatăl său darul profeției (v. și Amphiaraus).
amphimedon
Amphimedon, unul dintre pretendenții Penelopei, ucis de către Telemachus.
amphinomus
Amphinomus, unul dintre pretendenții Penelopei, ucis, și el, de către Telemachus.
amphion
Amphion, fiul lui Zeus și al Antiopei. Avea un frate geamăn, pe Zethus. Părăsiți imediat după naștere pe muntele Cithaeron, de către unchiul lor Lycus (v. și Lycus), care voia să-i piardă, cei doi frați au fost găsiți și crescuți de niște păstori. Ajunși mari, ei au izbutit să-și regăsească mama, pe Antiope, ținută mult timp prizonieră și persecutată de Lycus și de soția acestuia Dirce (v. și Dirce). Ca să-i răzbune suferințele îndurate, Amphion și Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. După ce l-au ucis împreună cu Dirce, au pornit să reclădească zidurile cetății. Zethus căra pietrele în spate. Amphion avea o liră fermecată, dăruită de Hermes (sau de Apollo), la acordurile căreia pietrele, vrăjite, se rînduiau singure la locul lor. Mai tîrziu, Amphion s-a căsătorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai mulți copii. Și-a pus singur capăt zilelor – după o legendă – îndurerat de moartea copiilor săi uciși de Apollo. După o altă versiune, a fost el însuși săgetat de zeu.
amphioxus
AMPHIÓXUS s.m. v. amfiox.
amphiro
Amphiro, una dintre oceanide.
amphithoe
Amphithoë, una dintre nereide.
amphitrite
Amphitrite, fiica lui Nereus și a lui Doris și una dintre nereide. Într-o zi, pe cînd se juca împreună cu surorile ei în apropiere de insula Naxos, a fost răpită de Poseidon, cu care a avut mai tîrziu un fiu, pe Triton, o altă divinitate marină. Amphitrite era considerată regina mării.
amphitruo
Amphitryon (sau Amphitruo), fiul lui Alcaeus și soțul Alcmenei (v. și Alcmene). În timp ce Amphitryon era plecat să lupte cu teleboenii, Zeus, împrumutîndu-i înfățișarea, s-a unit cu Alcmene. În aceeași noapte s-a reîntors și Amphitryon. Din dubla unire cu Zeus și cu soțul ei, Alcmene a născut doi fii: pe Heracles și pe Iphicles. La intervenția lui Zeus, Amphitryon a iertat-o pe Alcmene. Pentru a-și recunoaște însă fiul adevărat, și îmboldit de Hera, se spunea că ar fi introdus în încăperea în care se aflau copiii doi șerpi. La vederea lor Iphicles s-a tras înapoi îngrozit. Heracles în schimb, deși în vîrstă de numai 10 luni, i-a sugrumat, dovedindu-și prin aceasta originea divină. La început Amphitryon l-a crescut pe Heracles în casa sa. Mai tîrziu temîndu-se de forța eroului, a căutat să-l îndepărteze, trimițîndu-l la țară să-i păzească cirezile de vite. Amphitryon a murit luptînd alături de Heracles împotriva lui Erginus, regele din Orchomenus.
amphitryon
Amphitryon (sau Amphitruo), fiul lui Alcaeus și soțul Alcmenei (v. și Alcmene). În timp ce Amphitryon era plecat să lupte cu teleboenii, Zeus, împrumutîndu-i înfățișarea, s-a unit cu Alcmene. În aceeași noapte s-a reîntors și Amphitryon. Din dubla unire cu Zeus și cu soțul ei, Alcmene a născut doi fii: pe Heracles și pe Iphicles. La intervenția lui Zeus, Amphitryon a iertat-o pe Alcmene. Pentru a-și recunoaște însă fiul adevărat, și îmboldit de Hera, se spunea că ar fi introdus în încăperea în care se aflau copiii doi șerpi. La vederea lor Iphicles s-a tras înapoi îngrozit. Heracles în schimb, deși în vîrstă de numai 10 luni, i-a sugrumat, dovedindu-și prin aceasta originea divină. La început Amphitryon l-a crescut pe Heracles în casa sa. Mai tîrziu temîndu-se de forța eroului, a căutat să-l îndepărteze, trimițîndu-l la țară să-i păzească cirezile de vite. Amphitryon a murit luptînd alături de Heracles împotriva lui Erginus, regele din Orchomenus.
amphitryoniades
Amphitryoniades, patronimic purtat de Heracles, în calitatea sa de presupus fiu al lui Amphitryon.
ampic
Ampic = Ampycus.
ampicidul
Ampicidul = Ampycides.
ampicilina
AMPICILÍNĂ s. f. (Farm.) Antibiotic cu spectru larg de acțiune. – Din engl. ampicillin.
ampiciline
AMPICILÍNĂ s. f. (Farm.) Antibiotic cu spectru larg de acțiune. – Din engl. ampicillin.
ampicilinei
AMPICILÍNĂ s. f. (Farm.) Antibiotic cu spectru larg de acțiune. – Din engl. ampicillin.
ampla
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
amplasa
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasai
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasam
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasament
AMPLASAMÉNT, amplasamente, s. n. Loc de așezare a unei instalații, a unui dispozitiv, a unei construcții. – Din fr. emplacement. DOOM
amplasamént s. n., pl. amplasaménte
amplasamente
AMPLASAMÉNT, amplasamente, s. n. Loc de așezare a unei instalații, a unui dispozitiv, a unei construcții. – Din fr. emplacement. DOOM
amplasamént s. n., pl. amplasaménte
amplasamentele
AMPLASAMÉNT, amplasamente, s. n. Loc de așezare a unei instalații, a unui dispozitiv, a unei construcții. – Din fr. emplacement. DOOM
amplasamént s. n., pl. amplasaménte
amplasamentelor
AMPLASAMÉNT, amplasamente, s. n. Loc de așezare a unei instalații, a unui dispozitiv, a unei construcții. – Din fr. emplacement. DOOM
amplasamént s. n., pl. amplasaménte
amplasamentul
AMPLASAMÉNT, amplasamente, s. n. Loc de așezare a unei instalații, a unui dispozitiv, a unei construcții. – Din fr. emplacement. DOOM
amplasamént s. n., pl. amplasaménte
amplasamentului
AMPLASAMÉNT, amplasamente, s. n. Loc de așezare a unei instalații, a unui dispozitiv, a unei construcții. – Din fr. emplacement. DOOM
amplasamént s. n., pl. amplasaménte
amplasare
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasare
AMPLASÁRE, amplasări, s. f. Faptul de a amplasa. – V. amplasa. DOOM
amplasáre s. f., g.-d. art. amplasắrii; pl. amplasắri
amplasarea
AMPLASÁRE, amplasări, s. f. Faptul de a amplasa. – V. amplasa. DOOM
amplasáre s. f., g.-d. art. amplasắrii; pl. amplasắri
amplasară
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasarăm
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasarăți
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasase
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasasem
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasaseră
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasaserăm
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasaserăți
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasaseși
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasaseți
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasat
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasat
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv).
amplasau
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasași
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasați
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasează
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasez
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplaseze
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasezi
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasând
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasînd
AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A așeza, a fixa o mașină, o instalație etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv). DOOM
amplasá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplaseáză
amplasări
AMPLASÁRE, amplasări, s. f. Faptul de a amplasa. – V. amplasa. DOOM
amplasáre s. f., g.-d. art. amplasắrii; pl. amplasắri
amplasării
AMPLASÁRE, amplasări, s. f. Faptul de a amplasa. – V. amplasa. DOOM
amplasáre s. f., g.-d. art. amplasắrii; pl. amplasắri
amplasările
AMPLASÁRE, amplasări, s. f. Faptul de a amplasa. – V. amplasa. DOOM
amplasáre s. f., g.-d. art. amplasắrii; pl. amplasắri
amplasărilor
AMPLASÁRE, amplasări, s. f. Faptul de a amplasa. – V. amplasa. DOOM
amplasáre s. f., g.-d. art. amplasắrii; pl. amplasắri
ample
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
amplectiv
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplectiva
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplective
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplectivei
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplectivele
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplectivelor
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplectivi
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplectivii
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplectivilor
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplectivul
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplectivului
AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. DOOM
amplectív adj. m., pl. amplectívi; f. amplectívă, pl. amplectíve
amplei
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
amplele
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
amplelor
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
amplexi
AMPLEXI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „care îmbrățișează”. [< fr. amplexi-, cf. lat. amplexus < amplector].
amplexicaul
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexicaula
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexicaule
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexicaulei
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexicaulele
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexicaulelor
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexicauli
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexicaulii
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexicaulilor
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexicaulul
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexicaulului
AMPLEXICÁUL, -Ă, amplexicauli, -e, adj. (Bot.; despre frunze) Care îmbrățișează tulpina. – Din fr. amplexicaule. DOOM
amplexicául (-caul) adj. m., pl. amplexicáuli; f. amplexicáulă, pl. amplexicáule
amplexiflor
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiflora
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiflore
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiflorei
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiflorele
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiflorelor
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiflori
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiflorii
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiflorilor
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiflorul
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiflorului
AMPLEXIFLÓR, -Ă, amplexiflori, -e, adj. (Bot.) Care îmbrățișează floarea. – Din fr. amplexiflore. DOOM
amplexiflór (-xi-flor) adj. m., pl. amplexiflóri; f. amplexiflóră, pl. amplexiflóre
amplexiune
AMPLEXIÚNE, amplexiuni, s. f. (Rar) Îmbrățișare, cuprindere; tratare sumară. [Pr.: -xi-u-] – Cf. lat. amplexio, -onis. DOOM
amplexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. amplexiúnii; pl. amplexiúni
amplexiunea
AMPLEXIÚNE, amplexiuni, s. f. (Rar) Îmbrățișare, cuprindere; tratare sumară. [Pr.: -xi-u-] – Cf. lat. amplexio, -onis. DOOM
amplexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. amplexiúnii; pl. amplexiúni
amplexiuni
AMPLEXIÚNE, amplexiuni, s. f. (Rar) Îmbrățișare, cuprindere; tratare sumară. [Pr.: -xi-u-] – Cf. lat. amplexio, -onis. DOOM
amplexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. amplexiúnii; pl. amplexiúni
amplexiunii
AMPLEXIÚNE, amplexiuni, s. f. (Rar) Îmbrățișare, cuprindere; tratare sumară. [Pr.: -xi-u-] – Cf. lat. amplexio, -onis. DOOM
amplexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. amplexiúnii; pl. amplexiúni
amplexiunile
AMPLEXIÚNE, amplexiuni, s. f. (Rar) Îmbrățișare, cuprindere; tratare sumară. [Pr.: -xi-u-] – Cf. lat. amplexio, -onis. DOOM
amplexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. amplexiúnii; pl. amplexiúni
amplexiunilor
AMPLEXIÚNE, amplexiuni, s. f. (Rar) Îmbrățișare, cuprindere; tratare sumară. [Pr.: -xi-u-] – Cf. lat. amplexio, -onis. DOOM
amplexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. amplexiúnii; pl. amplexiúni
ampli
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
amplidina
AMPLIDÍNĂ s.f. Mașină electrică amplificatoare de curent continuu cu flux magnetic transversal. [< fr. amplidyne]. DOOM
amplidínă s. f., g.-d. art. amplidínei; pl. amplidíne
amplidine
AMPLIDÍNĂ s.f. Mașină electrică amplificatoare de curent continuu cu flux magnetic transversal. [< fr. amplidyne]. DOOM
amplidínă s. f., g.-d. art. amplidínei; pl. amplidíne
amplidinei
AMPLIDÍNĂ s.f. Mașină electrică amplificatoare de curent continuu cu flux magnetic transversal. [< fr. amplidyne]. DOOM
amplidínă s. f., g.-d. art. amplidínei; pl. amplidíne
amplidinele
AMPLIDÍNĂ s.f. Mașină electrică amplificatoare de curent continuu cu flux magnetic transversal. [< fr. amplidyne]. DOOM
amplidínă s. f., g.-d. art. amplidínei; pl. amplidíne
amplidinelor
AMPLIDÍNĂ s.f. Mașină electrică amplificatoare de curent continuu cu flux magnetic transversal. [< fr. amplidyne]. DOOM
amplidínă s. f., g.-d. art. amplidínei; pl. amplidíne
amplifiant
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplifianta
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplifiante
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplifiantei
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplifiantele
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplifiantelor
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplifiantul
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplifiantului
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplifianți
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplifianții
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplifianților
AMPLIFIÁNT, -Ă adj. (Log.) Inducție amplifiantă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri. [Pron. -fi-ant. / < fr. amplifiant].
amplific
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplifica
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificai
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificam
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificare
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificare
AMPLIFICÁRE, amplificări, s. f. Acțiunea de a (se) amplifica; mărire, dezvoltare. – V. amplifica. DOOM
amplificáre s. f., g.-d. art. amplificắrii; pl. amplificắri
amplificarea
AMPLIFICÁRE, amplificări, s. f. Acțiunea de a (se) amplifica; mărire, dezvoltare. – V. amplifica. DOOM
amplificáre s. f., g.-d. art. amplificắrii; pl. amplificắri
amplificară
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificarăm
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificarăți
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificase
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificasem
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificaseră
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificaserăm
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificaserăți
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificaseși
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificaseți
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificat
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificativ
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificativa
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificative
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificativei
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificativele
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificativelor
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificativi
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificativii
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificativilor
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificativul
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificativului
AMPLIFICATÍV, -Ă adj. Care amplifică, ajută la amplificare. [< amplifica + -(t)iv].
amplificatoare
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificatoarea
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificatoarei
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificatoarele
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificatoarelor
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificator
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificatori
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificatorii
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificatorilor
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificatorul
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificatorului
AMPLIFICATÓR, -OÁRE, amplificatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica o anumită mărime. 2. S. n. Aparat sau mașină electrică ce mărește valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursă separată. ◊ Amplificator de antenă = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei recepții îmbunătățite a posturilor locale sau pentru recepția posturilor îndepărtate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu constituit din două sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonică a sunetului. – Din fr. amplificateur. DOOM
amplificatór2 s. n., pl. amplificatoáre
amplificau
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificași
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificați
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificația
AMPLIFICÁȚIE s.f. Amplificare. [< fr. amplification].
amplificație
AMPLIFICÁȚIE s.f. Amplificare. [< fr. amplification].
amplificației
AMPLIFICÁȚIE s.f. Amplificare. [< fr. amplification].
amplificații
AMPLIFICÁȚIE s.f. Amplificare. [< fr. amplification].
amplificațiile
AMPLIFICÁȚIE s.f. Amplificare. [< fr. amplification].
amplificațiilor
AMPLIFICÁȚIE s.f. Amplificare. [< fr. amplification].
amplifice
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplifici
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificând
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificînd
AMPLIFICÁ, amplific, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta amploare, a (se) mări, a (se) lărgi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din lat. amplificare, fr. amplifier. DOOM
amplificá (a ~) vb., ind. prez. 3 amplífică
amplificări
AMPLIFICÁRE, amplificări, s. f. Acțiunea de a (se) amplifica; mărire, dezvoltare. – V. amplifica. DOOM
amplificáre s. f., g.-d. art. amplificắrii; pl. amplificắri
amplificării
AMPLIFICÁRE, amplificări, s. f. Acțiunea de a (se) amplifica; mărire, dezvoltare. – V. amplifica. DOOM
amplificáre s. f., g.-d. art. amplificắrii; pl. amplificắri
amplificările
AMPLIFICÁRE, amplificări, s. f. Acțiunea de a (se) amplifica; mărire, dezvoltare. – V. amplifica. DOOM
amplificáre s. f., g.-d. art. amplificắrii; pl. amplificắri
amplificărilor
AMPLIFICÁRE, amplificări, s. f. Acțiunea de a (se) amplifica; mărire, dezvoltare. – V. amplifica. DOOM
amplificáre s. f., g.-d. art. amplificắrii; pl. amplificắri
amplii
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
amplilor
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
amplitudine
AMPLITÚDINE, amplitudini, s. f. Depărtarea maximă dintre pozițiile extreme ale unui corp care oscilează. ♦ (Mat.) Mărimea unui arc. ♦ Fig. Întindere, amploare. – Din lat. amplitudo, -inis, fr. amplitude. DOOM
amplitúdine s. f., g.-d. art. amplitúdinii; pl. amplitúdini
amplitudinea
AMPLITÚDINE, amplitudini, s. f. Depărtarea maximă dintre pozițiile extreme ale unui corp care oscilează. ♦ (Mat.) Mărimea unui arc. ♦ Fig. Întindere, amploare. – Din lat. amplitudo, -inis, fr. amplitude. DOOM
amplitúdine s. f., g.-d. art. amplitúdinii; pl. amplitúdini
amplitudini
AMPLITÚDINE, amplitudini, s. f. Depărtarea maximă dintre pozițiile extreme ale unui corp care oscilează. ♦ (Mat.) Mărimea unui arc. ♦ Fig. Întindere, amploare. – Din lat. amplitudo, -inis, fr. amplitude. DOOM
amplitúdine s. f., g.-d. art. amplitúdinii; pl. amplitúdini
amplitudinii
AMPLITÚDINE, amplitudini, s. f. Depărtarea maximă dintre pozițiile extreme ale unui corp care oscilează. ♦ (Mat.) Mărimea unui arc. ♦ Fig. Întindere, amploare. – Din lat. amplitudo, -inis, fr. amplitude. DOOM
amplitúdine s. f., g.-d. art. amplitúdinii; pl. amplitúdini
amplitudinile
AMPLITÚDINE, amplitudini, s. f. Depărtarea maximă dintre pozițiile extreme ale unui corp care oscilează. ♦ (Mat.) Mărimea unui arc. ♦ Fig. Întindere, amploare. – Din lat. amplitudo, -inis, fr. amplitude. DOOM
amplitúdine s. f., g.-d. art. amplitúdinii; pl. amplitúdini
amplitudinilor
AMPLITÚDINE, amplitudini, s. f. Depărtarea maximă dintre pozițiile extreme ale unui corp care oscilează. ♦ (Mat.) Mărimea unui arc. ♦ Fig. Întindere, amploare. – Din lat. amplitudo, -inis, fr. amplitude. DOOM
amplitúdine s. f., g.-d. art. amplitúdinii; pl. amplitúdini
amploaiat
AMPLOIÁT, -Ă, amploiați, -te, s. m. și f. (Înv.) Funcționar [Pr.: -plo-iat. - Var.: amploaiat, -ă s. m. și f.] – Din fr. employé. DOOM
amploiátă/amploaiátă (înv.) s. f., g.-d. art. amploiátei/amploaiátei, pl. amploiáte/amploaiáte
amploaiată
AMPLOIÁT, -Ă, amploiați, -te, s. m. și f. (Înv.) Funcționar [Pr.: -plo-iat. - Var.: amploaiat, -ă s. m. și f.] – Din fr. employé. DOOM
amploiátă/amploaiátă (înv.) s. f., g.-d. art. amploiátei/amploaiátei, pl. amploiáte/amploaiáte
amploare
AMPLOÁRE s. f. Însușirea de a fi amplu. – Din fr. ampleur. DOOM
amploáre s. f., g.-d. art. amplórii
amploarea
AMPLOÁRE s. f. Însușirea de a fi amplu. – Din fr. ampleur. DOOM
amploáre s. f., g.-d. art. amplórii
amploiat
AMPLOIÁT, -Ă, amploiați, -te, s. m. și f. (Înv.) Funcționar [Pr.: -plo-iat. - Var.: amploaiat, -ă s. m. și f.] – Din fr. employé. DOOM
amploiátă/amploaiátă (înv.) s. f., g.-d. art. amploiátei/amploaiátei, pl. amploiáte/amploaiáte
amploiată
AMPLOIÁT, -Ă, amploiați, -te, s. m. și f. (Înv.) Funcționar [Pr.: -plo-iat. - Var.: amploaiat, -ă s. m. și f.] – Din fr. employé. DOOM
amploiátă/amploaiátă (înv.) s. f., g.-d. art. amploiátei/amploaiátei, pl. amploiáte/amploaiáte
amplori
AMPLOÁRE s. f. Însușirea de a fi amplu. – Din fr. ampleur. DOOM
amploáre s. f., g.-d. art. amplórii
amplorii
AMPLOÁRE s. f. Însușirea de a fi amplu. – Din fr. ampleur. DOOM
amploáre s. f., g.-d. art. amplórii
amplorile
AMPLOÁRE s. f. Însușirea de a fi amplu. – Din fr. ampleur. DOOM
amploáre s. f., g.-d. art. amplórii
amplorilor
AMPLOÁRE s. f. Însușirea de a fi amplu. – Din fr. ampleur. DOOM
amploáre s. f., g.-d. art. amplórii
amplu
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
amplul
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
amplului
ÁMPLU, -Ă, ampli, -e, adj. Mare, larg, dezvoltat (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.). – Din fr. ample, lat. amplus. DOOM
ámplu adj. m., pl. ámpli; f. ámplă, pl. ámple
ampolozitate
AMPOLOZITÁTE, ampolozități, s. f. (Italienism) Emfază. – Din it. ampollosità.
ampolozitatea
AMPOLOZITÁTE, ampolozități, s. f. (Italienism) Emfază. – Din it. ampollosità.
ampolozități
AMPOLOZITÁTE, ampolozități, s. f. (Italienism) Emfază. – Din it. ampollosità.
ampolozității
AMPOLOZITÁTE, ampolozități, s. f. (Italienism) Emfază. – Din it. ampollosità.
ampolozitățile
AMPOLOZITÁTE, ampolozități, s. f. (Italienism) Emfază. – Din it. ampollosità.
ampolozităților
AMPOLOZITÁTE, ampolozități, s. f. (Italienism) Emfază. – Din it. ampollosità.
amprenta
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprenta
AMPRÉNTĂ, amprente, s. f. Imagine, urmă întipărită prin presare pe o suprafață (plastică). ◊ Amprente digitale = urme lăsate de degete pe o suprafață și care servesc la identificarea autorului unei infracțiuni. Amprentă vocală = ansamblu al particularităților vocale specifice unui individ. ♦ Fig. Urmă lăsată de o idee, de o stare psihică etc. – Din fr. empreinte. DOOM
ampréntă s. f., g.-d. art. ampréntei; pl. amprénte
amprentai
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentam
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentare
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentare
AMPRENTÁRE s.f. Acțiunea de a amprenta; luare a amprentelor cuiva. [< amprenta].
amprentarea
AMPRENTÁRE s.f. Acțiunea de a amprenta; luare a amprentelor cuiva. [< amprenta].
amprentară
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentarăm
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentarăți
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentase
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentasem
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentaseră
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentaserăm
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentaserăți
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentaseși
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentaseți
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentat
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentat
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentau
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentași
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentați
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprente
AMPRÉNTĂ, amprente, s. f. Imagine, urmă întipărită prin presare pe o suprafață (plastică). ◊ Amprente digitale = urme lăsate de degete pe o suprafață și care servesc la identificarea autorului unei infracțiuni. Amprentă vocală = ansamblu al particularităților vocale specifice unui individ. ♦ Fig. Urmă lăsată de o idee, de o stare psihică etc. – Din fr. empreinte. DOOM
ampréntă s. f., g.-d. art. ampréntei; pl. amprénte
amprentează
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentei
AMPRÉNTĂ, amprente, s. f. Imagine, urmă întipărită prin presare pe o suprafață (plastică). ◊ Amprente digitale = urme lăsate de degete pe o suprafață și care servesc la identificarea autorului unei infracțiuni. Amprentă vocală = ansamblu al particularităților vocale specifice unui individ. ♦ Fig. Urmă lăsată de o idee, de o stare psihică etc. – Din fr. empreinte. DOOM
ampréntă s. f., g.-d. art. ampréntei; pl. amprénte
amprentele
AMPRÉNTĂ, amprente, s. f. Imagine, urmă întipărită prin presare pe o suprafață (plastică). ◊ Amprente digitale = urme lăsate de degete pe o suprafață și care servesc la identificarea autorului unei infracțiuni. Amprentă vocală = ansamblu al particularităților vocale specifice unui individ. ♦ Fig. Urmă lăsată de o idee, de o stare psihică etc. – Din fr. empreinte. DOOM
ampréntă s. f., g.-d. art. ampréntei; pl. amprénte
amprentelor
AMPRÉNTĂ, amprente, s. f. Imagine, urmă întipărită prin presare pe o suprafață (plastică). ◊ Amprente digitale = urme lăsate de degete pe o suprafață și care servesc la identificarea autorului unei infracțiuni. Amprentă vocală = ansamblu al particularităților vocale specifice unui individ. ♦ Fig. Urmă lăsată de o idee, de o stare psihică etc. – Din fr. empreinte. DOOM
ampréntă s. f., g.-d. art. ampréntei; pl. amprénte
amprentez
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprenteze
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentezi
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentologia
AMPRENTOLOGÍE s. f. Studiul amprentelor digitale. – Din fr. empreintologie. DOOM
amprentologíe s. f., art. amprentología, g.-d. amprentologíi, art. amprentologíei
amprentologie
AMPRENTOLOGÍE s. f. Studiul amprentelor digitale. – Din fr. empreintologie. DOOM
amprentologíe s. f., art. amprentología, g.-d. amprentologíi, art. amprentologíei
amprentologiei
AMPRENTOLOGÍE s. f. Studiul amprentelor digitale. – Din fr. empreintologie. DOOM
amprentologíe s. f., art. amprentología, g.-d. amprentologíi, art. amprentologíei
amprentologii
AMPRENTOLOGÍE s. f. Studiul amprentelor digitale. – Din fr. empreintologie. DOOM
amprentologíe s. f., art. amprentología, g.-d. amprentologíi, art. amprentologíei
amprentând
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentînd
AMPRENTÁ vb. I tr. A lua amprentele cuiva. ♦ intr. A lăsa o marcă; a marca profund. [< fr. empreindre, după amprentă].
amprentări
AMPRENTÁRE s.f. Acțiunea de a amprenta; luare a amprentelor cuiva. [< amprenta].
amprentării
AMPRENTÁRE s.f. Acțiunea de a amprenta; luare a amprentelor cuiva. [< amprenta].
amprentările
AMPRENTÁRE s.f. Acțiunea de a amprenta; luare a amprentelor cuiva. [< amprenta].
amprentărilor
AMPRENTÁRE s.f. Acțiunea de a amprenta; luare a amprentelor cuiva. [< amprenta].
ampriza
AMPRÍZĂ, amprize, s. f. Lățime a fâșiei de teren pe care urmează să se construiască o șosea, o cale ferată, un dig etc. – Din fr. emprise. DOOM
ampríză s. f., g.-d. art. amprízei; pl. ampríze
amprize
AMPRÍZĂ, amprize, s. f. Lățime a fâșiei de teren pe care urmează să se construiască o șosea, o cale ferată, un dig etc. – Din fr. emprise. DOOM
ampríză s. f., g.-d. art. amprízei; pl. ampríze
amprizei
AMPRÍZĂ, amprize, s. f. Lățime a fâșiei de teren pe care urmează să se construiască o șosea, o cale ferată, un dig etc. – Din fr. emprise. DOOM
ampríză s. f., g.-d. art. amprízei; pl. ampríze
amprizele
AMPRÍZĂ, amprize, s. f. Lățime a fâșiei de teren pe care urmează să se construiască o șosea, o cale ferată, un dig etc. – Din fr. emprise. DOOM
ampríză s. f., g.-d. art. amprízei; pl. ampríze
amprizelor
AMPRÍZĂ, amprize, s. f. Lățime a fâșiei de teren pe care urmează să se construiască o șosea, o cale ferată, un dig etc. – Din fr. emprise. DOOM
ampríză s. f., g.-d. art. amprízei; pl. ampríze
ampula
ÁMPULĂ, ampule, s. f. 1. Organ de mers la echinoderme. 2. Dilatare a unor vase, canale etc. (vase lactifere, vase urinare). 3. Fiolă, flacon. 4. (Rar) Globul de sticlă al unui bec. – Din fr. ampoule. DOOM
ámpulă s. f., g.-d. art. ámpulei; pl. ámpule
ampule
ÁMPULĂ, ampule, s. f. 1. Organ de mers la echinoderme. 2. Dilatare a unor vase, canale etc. (vase lactifere, vase urinare). 3. Fiolă, flacon. 4. (Rar) Globul de sticlă al unui bec. – Din fr. ampoule. DOOM
ámpulă s. f., g.-d. art. ámpulei; pl. ámpule
ampulei
ÁMPULĂ, ampule, s. f. 1. Organ de mers la echinoderme. 2. Dilatare a unor vase, canale etc. (vase lactifere, vase urinare). 3. Fiolă, flacon. 4. (Rar) Globul de sticlă al unui bec. – Din fr. ampoule. DOOM
ámpulă s. f., g.-d. art. ámpulei; pl. ámpule
ampulele
ÁMPULĂ, ampule, s. f. 1. Organ de mers la echinoderme. 2. Dilatare a unor vase, canale etc. (vase lactifere, vase urinare). 3. Fiolă, flacon. 4. (Rar) Globul de sticlă al unui bec. – Din fr. ampoule. DOOM
ámpulă s. f., g.-d. art. ámpulei; pl. ámpule
ampulelor
ÁMPULĂ, ampule, s. f. 1. Organ de mers la echinoderme. 2. Dilatare a unor vase, canale etc. (vase lactifere, vase urinare). 3. Fiolă, flacon. 4. (Rar) Globul de sticlă al unui bec. – Din fr. ampoule. DOOM
ámpulă s. f., g.-d. art. ámpulei; pl. ámpule
amputa
AMPUTÁ, amputez, vb. I. Tranz. A tăia pe cale chirurgicală (sau a pierde accidental) un membru al corpului sau un segment de membru. ♦ Fig. A elimina o parte dintr-o operă, dintr-un discurs etc. – Din fr. amputer, lat. amputare. DOOM
amputá (a ~) vb., ind. prez. 3 amputeáză
amputare
AMPUTÁRE, amputări, s. f. Acțiunea de a amputa; amputație. – V. amputa. DOOM
amputáre s. f., g.-d. art. amputắrii; pl. amputắri
amputarea
AMPUTÁRE, amputări, s. f. Acțiunea de a amputa; amputație. – V. amputa. DOOM
amputáre s. f., g.-d. art. amputắrii; pl. amputắri
amputat
AMPUTÁ, amputez, vb. I. Tranz. A tăia pe cale chirurgicală (sau a pierde accidental) un membru al corpului sau un segment de membru. ♦ Fig. A elimina o parte dintr-o operă, dintr-un discurs etc. – Din fr. amputer, lat. amputare.
amputația
AMPUTÁȚIE, amputații, s. f. Amputare. – Din fr. amputation, lat. amputatio, -onis. DOOM
amputáție (-ți-e) s. f., art. amputáția (-ți-a), g.-d. art. amputáției; pl. amputáții, art. amputáțiile (-ți-i-)
amputație
AMPUTÁȚIE, amputații, s. f. Amputare. – Din fr. amputation, lat. amputatio, -onis. DOOM
amputáție (-ți-e) s. f., art. amputáția (-ți-a), g.-d. art. amputáției; pl. amputáții, art. amputáțiile (-ți-i-)
amputației
AMPUTÁȚIE, amputații, s. f. Amputare. – Din fr. amputation, lat. amputatio, -onis. DOOM
amputáție (-ți-e) s. f., art. amputáția (-ți-a), g.-d. art. amputáției; pl. amputáții, art. amputáțiile (-ți-i-)
amputații
AMPUTÁȚIE, amputații, s. f. Amputare. – Din fr. amputation, lat. amputatio, -onis. DOOM
amputáție (-ți-e) s. f., art. amputáția (-ți-a), g.-d. art. amputáției; pl. amputáții, art. amputáțiile (-ți-i-)
amputațiile
AMPUTÁȚIE, amputații, s. f. Amputare. – Din fr. amputation, lat. amputatio, -onis. DOOM
amputáție (-ți-e) s. f., art. amputáția (-ți-a), g.-d. art. amputáției; pl. amputáții, art. amputáțiile (-ți-i-)
amputațiilor
AMPUTÁȚIE, amputații, s. f. Amputare. – Din fr. amputation, lat. amputatio, -onis. DOOM
amputáție (-ți-e) s. f., art. amputáția (-ți-a), g.-d. art. amputáției; pl. amputáții, art. amputáțiile (-ți-i-)
amputațiune
AMPUTAȚIÚNE s.f. v. amputație.
amputări
AMPUTÁRE, amputări, s. f. Acțiunea de a amputa; amputație. – V. amputa. DOOM
amputáre s. f., g.-d. art. amputắrii; pl. amputắri
amputării
AMPUTÁRE, amputări, s. f. Acțiunea de a amputa; amputație. – V. amputa. DOOM
amputáre s. f., g.-d. art. amputắrii; pl. amputắri
amputările
AMPUTÁRE, amputări, s. f. Acțiunea de a amputa; amputație. – V. amputa. DOOM
amputáre s. f., g.-d. art. amputắrii; pl. amputắri
amputărilor
AMPUTÁRE, amputări, s. f. Acțiunea de a amputa; amputație. – V. amputa. DOOM
amputáre s. f., g.-d. art. amputắrii; pl. amputắri
ampycides
Ampycides, patronimic purtat de Mopsus, ca fiu al lui Ampycus.
ampycus
Ampycus, fiul lui Pelias și tatăl lui Mopsus.
amu
AMÚ adv. (Pop.) Acum. – Lat. ad-modo. DOOM
amú (pop.) adv.
amuleta
AMULÉTĂ, amulete, s. f. Mic obiect căruia vechi superstiții îi atribuie puterea magică de a aduce noroc; talisman. – Din fr. amulette. DOOM
amulétă s. f., g.-d. art. amulétei; pl. amuléte
amulete
AMULÉTĂ, amulete, s. f. Mic obiect căruia vechi superstiții îi atribuie puterea magică de a aduce noroc; talisman. – Din fr. amulette. DOOM
amulétă s. f., g.-d. art. amulétei; pl. amuléte
amuletei
AMULÉTĂ, amulete, s. f. Mic obiect căruia vechi superstiții îi atribuie puterea magică de a aduce noroc; talisman. – Din fr. amulette. DOOM
amulétă s. f., g.-d. art. amulétei; pl. amuléte
amuletele
AMULÉTĂ, amulete, s. f. Mic obiect căruia vechi superstiții îi atribuie puterea magică de a aduce noroc; talisman. – Din fr. amulette. DOOM
amulétă s. f., g.-d. art. amulétei; pl. amuléte
amuletelor
AMULÉTĂ, amulete, s. f. Mic obiect căruia vechi superstiții îi atribuie puterea magică de a aduce noroc; talisman. – Din fr. amulette. DOOM
amulétă s. f., g.-d. art. amulétei; pl. amuléte
amuliu
Amuliu = Amulius.
amulius
Amulius, al cincisprezecelea rege al Albei. Era fiul lui Procas și frate cu Numitor. După moartea tatălui său, Amulius reușește să-și gonească fratele, pe Numitor, care moștenise de drept coroana, și să se înscăuneze el rege. Temîndu-se de urmașii regelui detronat, el îl ucide pe fiul acestuia, Lausus, iar pe fiica lui Numitor, pe nume Rea Silvia, o face vestală pentru a o împiedica să aibă copii. Iubită în taină de zeul Mars, Rea Silvia naște însă doi gemeni: pe Romulus și pe Remus. Aflînd de existența lor, Amulius o aruncă în închisoare și poruncește ca cei doi copii să fie înecați în fluviul Tiber. Scăpați ca prin minune de la moarte de niște păstori (după o altă variantă, de o lupoaică), Romulus și Remus cresc în sălbăticie. În cele din urmă ei îl detronează pe Amulius, înscăunînd în locul lui din nou pe bunicul lor Numitor (v. și Romulus).
amurat
AMURÁT, -Ă adj. v. murat.
amurg
AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul Soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A3 + murg „amurg”. DOOM
amúrg s. n., pl. amúrguri
amurgea
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgească
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgeau
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgesc
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgește
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgi
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgind
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgire
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgire
AMURGÍRE, amurgiri, s. f. Faptul de a amurgi; înserare. Îl găsi amurgirea la fereastră, privind satul ireal și depărtările fumegoase. C. PETRESCU, R. DR. 154.
amurgirea
AMURGÍRE, amurgiri, s. f. Faptul de a amurgi; înserare. Îl găsi amurgirea la fereastră, privind satul ireal și depărtările fumegoase. C. PETRESCU, R. DR. 154.
amurgiri
AMURGÍRE, amurgiri, s. f. Faptul de a amurgi; înserare. Îl găsi amurgirea la fereastră, privind satul ireal și depărtările fumegoase. C. PETRESCU, R. DR. 154.
amurgirii
AMURGÍRE, amurgiri, s. f. Faptul de a amurgi; înserare. Îl găsi amurgirea la fereastră, privind satul ireal și depărtările fumegoase. C. PETRESCU, R. DR. 154.
amurgirile
AMURGÍRE, amurgiri, s. f. Faptul de a amurgi; înserare. Îl găsi amurgirea la fereastră, privind satul ireal și depărtările fumegoase. C. PETRESCU, R. DR. 154.
amurgirilor
AMURGÍRE, amurgiri, s. f. Faptul de a amurgi; înserare. Îl găsi amurgirea la fereastră, privind satul ireal și depărtările fumegoase. C. PETRESCU, R. DR. 154.
amurgiră
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgise
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgiseră
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgit
AMURGÍ, pers. 3 amurgește, vb. IV Intranz. A se însera (1), a se întuneca. – Din amurg. DOOM
amurgí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgéște, imperf. 3 sg. amurgeá; conj. prez. 3 să amurgeáscă
amurgit
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgita
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgite
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgitei
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgitele
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgitelor
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgitul
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgitului
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgiți
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgiții
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgiților
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi. DOOM
amurgíte (pe ~) (pop.) loc. adv.
amurgul
AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul Soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A3 + murg „amurg”. DOOM
amúrg s. n., pl. amúrguri
amurgului
AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul Soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A3 + murg „amurg”. DOOM
amúrg s. n., pl. amúrguri
amurguri
AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul Soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A3 + murg „amurg”. DOOM
amúrg s. n., pl. amúrguri
amurgurile
AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul Soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A3 + murg „amurg”. DOOM
amúrg s. n., pl. amúrguri
amurgurilor
AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul Soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A3 + murg „amurg”. DOOM
amúrg s. n., pl. amúrguri
amuz
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuza
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzai
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzam
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzament
AMUZAMÉNT, amuzamente, s. n. Distracție, divertisment; înveselire, recreare. – Din fr. amusament. DOOM
amuzamént s. n., pl. amuzaménte
amuzamente
AMUZAMÉNT, amuzamente, s. n. Distracție, divertisment; înveselire, recreare. – Din fr. amusament. DOOM
amuzamént s. n., pl. amuzaménte
amuzamentele
AMUZAMÉNT, amuzamente, s. n. Distracție, divertisment; înveselire, recreare. – Din fr. amusament. DOOM
amuzamént s. n., pl. amuzaménte
amuzamentelor
AMUZAMÉNT, amuzamente, s. n. Distracție, divertisment; înveselire, recreare. – Din fr. amusament. DOOM
amuzamént s. n., pl. amuzaménte
amuzamentul
AMUZAMÉNT, amuzamente, s. n. Distracție, divertisment; înveselire, recreare. – Din fr. amusament. DOOM
amuzamént s. n., pl. amuzaménte
amuzamentului
AMUZAMÉNT, amuzamente, s. n. Distracție, divertisment; înveselire, recreare. – Din fr. amusament. DOOM
amuzamént s. n., pl. amuzaménte
amuzant
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzanta
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzante
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzantei
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzantele
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzantelor
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzantul
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzantului
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzanți
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzanții
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzanților
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant. DOOM
amuzánt adj. m., pl. amuzánți; f. amuzántă, pl. amuzánte
amuzare
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzare
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser.
amuzară
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzarăm
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzarăți
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzase
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzasem
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzaseră
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzaserăm
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzaserăți
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzaseși
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzaseți
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzat
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzat
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuzata
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuzate
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuzatei
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuzatele
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuzatelor
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuzatul
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuzatului
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuzau
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzași
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzați
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzați
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuzații
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuzaților
AMUZÁT, -Ă, amuzați, -te, adj. Înveselit, distrat, vesel.
amuze
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzi
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzia
AMUZÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiilor de înțelegere, elaborare și exprimare muzicală (vocală sau instrumentală). ♦ (Rar) Ignoranță în ceea ce privește muzica. – Din lat. amusia. DOOM
amuzíe s. f., art. amuzía, g.-d. amuzíi, art. amuzíei
amuzie
AMUZÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiilor de înțelegere, elaborare și exprimare muzicală (vocală sau instrumentală). ♦ (Rar) Ignoranță în ceea ce privește muzica. – Din lat. amusia. DOOM
amuzíe s. f., art. amuzía, g.-d. amuzíi, art. amuzíei
amuziei
AMUZÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiilor de înțelegere, elaborare și exprimare muzicală (vocală sau instrumentală). ♦ (Rar) Ignoranță în ceea ce privește muzica. – Din lat. amusia. DOOM
amuzíe s. f., art. amuzía, g.-d. amuzíi, art. amuzíei
amuzii
AMUZÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiilor de înțelegere, elaborare și exprimare muzicală (vocală sau instrumentală). ♦ (Rar) Ignoranță în ceea ce privește muzica. – Din lat. amusia. DOOM
amuzíe s. f., art. amuzía, g.-d. amuzíi, art. amuzíei
amuzând
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuzînd
AMUZÁ, amúz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distra, a (se) înveseli. – Din fr. amuser. DOOM
amuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 amúză
amuș
ACÚM adv. 1. În prezent, în momentul de față; actualmente. ◊ Expr. Acu-i acu = a sosit clipa hotărâtoare. ♦ În împrejurările actuale. 2. Îndată, imediat, numaidecât, acuși, acușica, amuși. 3. Înainte cu... Acum doi ani. [Var: acú, acúma adv.] – Lat. eccum modo. DOOM
acúm/(pop., fam.) acúma adv.
amuș
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amușa
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amușe
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amușea
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușeai
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușeam
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușească
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușeau
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușeați
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușei
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amușele
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amușelor
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amușesc
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușește
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușești
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amuși
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amuși
AMÚȘI1 adv. (Reg.) Acum (2). – Amu + și.
amușii
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușim
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușind
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușire
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușire
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușiră
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușirăm
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușirăți
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușise
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușisem
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușiseră
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușiserăm
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușiserăți
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușiseși
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușiseți
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușit
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușit
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușiși
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușiți
AMUȘÍ2, amușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
amușul
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amușului
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amușuri
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amușurile
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amușurilor
AMÚȘ, amușe, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec. DOOM
amúș (reg.) s. n., pl. amúșe
amuț
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuța
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțai
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțam
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțare
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțare
AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare.
amuțarea
AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare.
amuțară
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțarăm
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțarăți
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțase
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțasem
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțaseră
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțaserăm
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțaserăți
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțaseși
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțaseți
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțat
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțat
AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare.
amuțau
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțași
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțați
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțe
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțea
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțeai
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțeam
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțească
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțeau
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțeați
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțesc
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțește
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțești
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuți
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuți
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuții
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțim
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțind
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțire
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțire
AMUȚÍRE, amuțiri, s. f. 1. Faptul de a amuți; pierderea facultății de a vorbi. ♦ Fig. Încetarea oricărui zgomot. 2. Fenomen fonetic care constă în pronunțarea din ce în ce mai puțin perceptibilă, până la dispariția totală, a unui sunet. – V. amuți. DOOM
amuțíre s. f., g.-d. art. amuțírii; pl. amuțíri
amuțirea
AMUȚÍRE, amuțiri, s. f. 1. Faptul de a amuți; pierderea facultății de a vorbi. ♦ Fig. Încetarea oricărui zgomot. 2. Fenomen fonetic care constă în pronunțarea din ce în ce mai puțin perceptibilă, până la dispariția totală, a unui sunet. – V. amuți. DOOM
amuțíre s. f., g.-d. art. amuțírii; pl. amuțíri
amuțiri
AMUȚÍRE, amuțiri, s. f. 1. Faptul de a amuți; pierderea facultății de a vorbi. ♦ Fig. Încetarea oricărui zgomot. 2. Fenomen fonetic care constă în pronunțarea din ce în ce mai puțin perceptibilă, până la dispariția totală, a unui sunet. – V. amuți. DOOM
amuțíre s. f., g.-d. art. amuțírii; pl. amuțíri
amuțirii
AMUȚÍRE, amuțiri, s. f. 1. Faptul de a amuți; pierderea facultății de a vorbi. ♦ Fig. Încetarea oricărui zgomot. 2. Fenomen fonetic care constă în pronunțarea din ce în ce mai puțin perceptibilă, până la dispariția totală, a unui sunet. – V. amuți. DOOM
amuțíre s. f., g.-d. art. amuțírii; pl. amuțíri
amuțirile
AMUȚÍRE, amuțiri, s. f. 1. Faptul de a amuți; pierderea facultății de a vorbi. ♦ Fig. Încetarea oricărui zgomot. 2. Fenomen fonetic care constă în pronunțarea din ce în ce mai puțin perceptibilă, până la dispariția totală, a unui sunet. – V. amuți. DOOM
amuțíre s. f., g.-d. art. amuțírii; pl. amuțíri
amuțirilor
AMUȚÍRE, amuțiri, s. f. 1. Faptul de a amuți; pierderea facultății de a vorbi. ♦ Fig. Încetarea oricărui zgomot. 2. Fenomen fonetic care constă în pronunțarea din ce în ce mai puțin perceptibilă, până la dispariția totală, a unui sunet. – V. amuți. DOOM
amuțíre s. f., g.-d. art. amuțírii; pl. amuțíri
amuțiră
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțirăm
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțirăți
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțise
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțisem
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțiseră
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțiserăm
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțiserăți
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțiseși
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțiseți
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțit
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțit
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțita
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțite
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțitei
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțitele
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțitelor
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțitul
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțitului
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțiși
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțiți
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea, a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”). DOOM
amuțí (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 să amuțeáscă
amuțiți
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțiții
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțiților
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
amuțând
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțînd
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. DOOM
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțări
AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare.
amuțării
AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare.
amuțările
AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare.
amuțărilor
AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare.
amvoane
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amvoanele
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amvoanelor
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amvoană
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amvon
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amvonul
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amvonului
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amvonuri
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amvonurile
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amvonurilor
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amvonă
AMVÓN, amvoane, s. n. Construcție (ca un balcon) într-o biserică, de unde se predică sau se citește evanghelia. – Din sl. amŭvonŭ. DOOM
amvón s. n., pl. amvoáne
amycus
Amycus 1. Fiul lui Poseidon și regele bebricilor. Avea o statură uriașă și era vestit prin îndemînarea sa la pugilat și în luptele cu cestul. Cînd argonauții au sosit în regatul lui, Amycus l-a provocat pe Pollux la luptă. Cu toată forța sa, a fost învins de abilitatea eroului, care l-a iertat însă, lăsîndu-i viața în schimbul jurămîntului că pe viitor avea să-și cruțe oaspeții. 2. Unul dintre însoțitorii lui Aeneas.
amygdalus
MIGDÁL, migdali, s. m. Pom fructifer mediteranean, din familia rozaceelor, cu frunze lanceolate sau îngust-ovale, cu flori albe sau trandafirii și cu fructe comestibile (Amygdalus communis). – Din sl. migdalŭ.
amymone
Amymone, una dintre cele cincizeci de fete ale lui Danaus, căsătorită cu Enceladus, pe care l-a ucis în noaptea nunții. Ulterior, a fost iubită de Poseidon, cu care a avut un fiu, pe Nauplius.
amyntor
Amyntor, regele dolopilor și tatăl lui Phoenix (v. și Phoenix 1.). Amyntor a fost ucis de către Heracles.
amythaon
Amythaon, tatăl lui Bias și al lui Melampus.
amythaonius
Amythaonius, patronimic purtat de Melampus, ca fiu al lui Amythaon.
amân
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amâna
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânai
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânam
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânar
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale). DOOM
amnár s. n., pl. amnáre
amânare
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânare
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amânarea
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amânară
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânarăm
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânarăți
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânase
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânasem
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânaseră
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânaserăm
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânaserăți
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânaseși
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânaseți
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânat
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânat
AMÂNÁT2, -Ă, amânați, -te, adj., adv. 1. Adj. Care a fost sau va fi îndeplinit la un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. Adv. (înv. și reg.) Târziu, după mult timp. – V. amâna.
amânat
AMÂNÁT1 s. n. Faptul de a amâna. – V. amâna.
amânau
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânași
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânați
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amândoi
AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui). DOOM
amândói num. m. (~ copiii), f. amândóuă, g.-d. antepus amândúror, singur/postpus amândúrora
amâne
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amâni
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânând
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amânări
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amânării
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amânările
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amânărilor
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amîn
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amîna
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînai
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînam
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînare
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînare
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amînarea
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amînară
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînarăm
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînarăți
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînase
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînasem
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînaseră
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînaserăm
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînaserăți
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînaseși
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînaseți
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînat
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînau
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînași
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînați
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amîne
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amîni
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînînd
AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine). DOOM
amâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amấn, 2 sg. amấni; conj. prez. 3 să amấne; ger. amânấnd
amînări
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amînării
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amînările
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amînărilor
AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna. DOOM
amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri
amăgea
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgeai
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgeala
AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală.
amăgeală
AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală. DOOM
amăgeálă s. f., g.-d. art. amăgélii; pl. amăgéli
amăgeam
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgească
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgeau
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgeați
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgeli
AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală.
amăgelii
AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală.
amăgelile
AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală.
amăgelilor
AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală.
amăgesc
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgește
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgești
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgi
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgii
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgim
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgind
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgire
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgire
AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi. DOOM
amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri
amăgirea
AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi. DOOM
amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri
amăgiri
AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi. DOOM
amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri
amăgirii
AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi. DOOM
amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri
amăgirile
AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi. DOOM
amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri
amăgirilor
AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi. DOOM
amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri
amăgiră
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgirăm
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgirăți
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgise
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgisem
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgiseră
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgiserăm
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgiserăți
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgiseși
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgiseți
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgit
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgit
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amăgita
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amăgite
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amăgitei
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amăgitele
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amăgitelor
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amăgitoare
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitoarea
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitoarei
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitoarele
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitoarelor
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitor
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitori
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitorii
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitorilor
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitorul
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitorului
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor. DOOM
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitul
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amăgitului
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amăgiși
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgiți
AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire. DOOM
amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă
amăgiți
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amăgiții
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amăgiților
AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.
amănunt
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănunta
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănunte
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănuntei
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănuntele
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănuntelor
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănuntul
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănuntului
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănunțea
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțeai
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțeam
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțească
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțeau
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțeați
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțesc
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțește
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțești
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunți
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănunți
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunții
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănunții
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunților
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amănunțim
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțime
AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime. DOOM
amănunțíme (rar) s. f., g.-d. art. amănunțímii; pl. amănunțími
amănunțimea
AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime. DOOM
amănunțíme (rar) s. f., g.-d. art. amănunțímii; pl. amănunțími
amănunțimi
AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime. DOOM
amănunțíme (rar) s. f., g.-d. art. amănunțímii; pl. amănunțími
amănunțimii
AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime. DOOM
amănunțíme (rar) s. f., g.-d. art. amănunțímii; pl. amănunțími
amănunțimile
AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime. DOOM
amănunțíme (rar) s. f., g.-d. art. amănunțímii; pl. amănunțími
amănunțimilor
AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime. DOOM
amănunțíme (rar) s. f., g.-d. art. amănunțímii; pl. amănunțími
amănunțind
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțire
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțire
AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți. – V. amănunți. DOOM
amănunțíre (rar) s. f., g.-d. art. amănunțírii; pl. amănunțíri
amănunțirea
AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți. – V. amănunți. DOOM
amănunțíre (rar) s. f., g.-d. art. amănunțírii; pl. amănunțíri
amănunțiri
AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți. – V. amănunți. DOOM
amănunțíre (rar) s. f., g.-d. art. amănunțírii; pl. amănunțíri
amănunțirii
AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți. – V. amănunți. DOOM
amănunțíre (rar) s. f., g.-d. art. amănunțírii; pl. amănunțíri
amănunțirile
AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți. – V. amănunți. DOOM
amănunțíre (rar) s. f., g.-d. art. amănunțírii; pl. amănunțíri
amănunțirilor
AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți. – V. amănunți. DOOM
amănunțíre (rar) s. f., g.-d. art. amănunțírii; pl. amănunțíri
amănunțiră
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțirăm
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțirăți
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțise
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțisem
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțiseră
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțiserăm
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțiserăți
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțiseși
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțiseți
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțit
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțit
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amănunțit
AMĂNUNȚÍT1 s. n. (Rar) Faptul de a amănunți. – V. amănunți. DOOM
amănunțít2 (rar) s. n.
amănunțita
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amănunțite
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amănunțitei
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amănunțitele
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amănunțitelor
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amănunțitul
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amănunțitului
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amănunțiși
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțiți
AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. DOOM
amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă
amănunțiți
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amănunțiții
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amănunțiților
AMĂNUNȚÍT2, -Ă, amănunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți. DOOM
amănunțít1 adj. m., pl. amănunțíți; f. amănunțítă, pl. amănunțíte
amăra
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărai
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amăram
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărască
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărau
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amăraște
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărați
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amăreala
AMĂREÁLĂ, amăreli, s. f. 1. (Proprietatea de a avea un) gust amar; (rar) amărăciune. ◊ Amăreala merelor și a perelor = boală a fructelor de măr și păr, manifestată prin apariția pe acestea a unor pete în dreptul cărora carnea fructului respectiv capătă un gust amar 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, și cu fructe capsule, folosită pentru proprietățile sale expectorante, împotriva afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); șopârliță. – Amărî + suf. -eală. DOOM
amăreálă s. f., g.-d. art. amărélii; pl. amăréli
amăreli
AMĂREÁLĂ, amăreli, s. f. 1. (Proprietatea de a avea un) gust amar; (rar) amărăciune. ◊ Amăreala merelor și a perelor = boală a fructelor de măr și păr, manifestată prin apariția pe acestea a unor pete în dreptul cărora carnea fructului respectiv capătă un gust amar 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, și cu fructe capsule, folosită pentru proprietățile sale expectorante, împotriva afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); șopârliță. – Amărî + suf. -eală. DOOM
amăreálă s. f., g.-d. art. amărélii; pl. amăréli
amărelii
AMĂREÁLĂ, amăreli, s. f. 1. (Proprietatea de a avea un) gust amar; (rar) amărăciune. ◊ Amăreala merelor și a perelor = boală a fructelor de măr și păr, manifestată prin apariția pe acestea a unor pete în dreptul cărora carnea fructului respectiv capătă un gust amar 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, și cu fructe capsule, folosită pentru proprietățile sale expectorante, împotriva afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); șopârliță. – Amărî + suf. -eală. DOOM
amăreálă s. f., g.-d. art. amărélii; pl. amăréli
amărelile
AMĂREÁLĂ, amăreli, s. f. 1. (Proprietatea de a avea un) gust amar; (rar) amărăciune. ◊ Amăreala merelor și a perelor = boală a fructelor de măr și păr, manifestată prin apariția pe acestea a unor pete în dreptul cărora carnea fructului respectiv capătă un gust amar 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, și cu fructe capsule, folosită pentru proprietățile sale expectorante, împotriva afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); șopârliță. – Amărî + suf. -eală. DOOM
amăreálă s. f., g.-d. art. amărélii; pl. amăréli
amărelilor
AMĂREÁLĂ, amăreli, s. f. 1. (Proprietatea de a avea un) gust amar; (rar) amărăciune. ◊ Amăreala merelor și a perelor = boală a fructelor de măr și păr, manifestată prin apariția pe acestea a unor pete în dreptul cărora carnea fructului respectiv capătă un gust amar 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, și cu fructe capsule, folosită pentru proprietățile sale expectorante, împotriva afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); șopârliță. – Amărî + suf. -eală. DOOM
amăreálă s. f., g.-d. art. amărélii; pl. amăréli
amăria
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. DOOM
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi
amărie
AMĂRÍE s. f. (Rar) Amărăciune (1). Și tot plîng cu amârie După scumpa mea moșie. ALECSANDRI, T. 1514.
amărie
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. DOOM
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi
amăriei
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. DOOM
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi
amării
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. DOOM
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi
amăriii
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. DOOM
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi
amăriile
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. DOOM
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi
amăriilor
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. DOOM
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi
amăriu
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. DOOM
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi
amăriul
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. DOOM
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi
amăriului
AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. DOOM
amăríu (rar) adj. m., f. amăríe; pl. m. și f. amăríi
amărui
AMĂRÚI, -ÚIE, amărui, adj. Cu gust ușor amar; amăriu. – Amar + suf. -ui. DOOM
amărúi adj. m., f. amărúie; pl. m. și f. amărúi
amăruia
AMĂRÚI, -ÚIE, amărui, adj. Cu gust ușor amar; amăriu. – Amar + suf. -ui. DOOM
amărúi adj. m., f. amărúie; pl. m. și f. amărúi
amăruie
AMĂRÚI, -ÚIE, amărui, adj. Cu gust ușor amar; amăriu. – Amar + suf. -ui. DOOM
amărúi adj. m., f. amărúie; pl. m. și f. amărúi
amăruii
AMĂRÚI, -ÚIE, amărui, adj. Cu gust ușor amar; amăriu. – Amar + suf. -ui. DOOM
amărúi adj. m., f. amărúie; pl. m. și f. amărúi
amăruile
AMĂRÚI, -ÚIE, amărui, adj. Cu gust ușor amar; amăriu. – Amar + suf. -ui. DOOM
amărúi adj. m., f. amărúie; pl. m. și f. amărúi
amăruilor
AMĂRÚI, -ÚIE, amărui, adj. Cu gust ușor amar; amăriu. – Amar + suf. -ui. DOOM
amărúi adj. m., f. amărúie; pl. m. și f. amărúi
amăruiul
AMĂRÚI, -ÚIE, amărui, adj. Cu gust ușor amar; amăriu. – Amar + suf. -ui. DOOM
amărúi adj. m., f. amărúie; pl. m. și f. amărúi
amăruiului
AMĂRÚI, -ÚIE, amărui, adj. Cu gust ușor amar; amăriu. – Amar + suf. -ui. DOOM
amărúi adj. m., f. amărúie; pl. m. și f. amărúi
amărunt
AMĂRÚNT s. n. v. amănunt. DOOM
amănúnt s. n., pl. amănúnte
amărunțelul
AMĂRUNȚÉLUL s. n. art. (Reg.; în loc. adv.) De-amărunțelul = cu minuțiozitate, cu atenție, în amănunt. – Amărunt + suf. -el.
amăruța
AMĂRÚȚĂ, amăruțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, frunzele acoperite cu peri aspri și flori galbene, dispuse în capitule (Pieris hieracioides). – Amar + suf. -uță.
amăruțe
AMĂRÚȚĂ, amăruțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, frunzele acoperite cu peri aspri și flori galbene, dispuse în capitule (Pieris hieracioides). – Amar + suf. -uță.
amăruței
AMĂRÚȚĂ, amăruțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, frunzele acoperite cu peri aspri și flori galbene, dispuse în capitule (Pieris hieracioides). – Amar + suf. -uță.
amăruțele
AMĂRÚȚĂ, amăruțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, frunzele acoperite cu peri aspri și flori galbene, dispuse în capitule (Pieris hieracioides). – Amar + suf. -uță.
amăruțelor
AMĂRÚȚĂ, amăruțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, frunzele acoperite cu peri aspri și flori galbene, dispuse în capitule (Pieris hieracioides). – Amar + suf. -uță.
amărând
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărâre
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărâre
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărârea
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărâri
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărârii
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărârile
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărârilor
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărâră
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărârăm
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărârăți
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărâse
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărâsem
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărâseră
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărâserăm
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărâserăți
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărâseși
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărâseți
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărât
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărât
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărât
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărâta
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâta
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâte
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâte
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâtei
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâtei
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâtele
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâtele
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâtelor
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâtelor
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâtul
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâtul
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâtului
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâtului
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâu
AMĂRÎ́U, -Î́IE adj. v. amăriu.
amărâși
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărâți
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâți
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâții
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâții
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâților
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărâților
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărî
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîi
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîm
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărînd
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîre
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărîre
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîrea
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărîri
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărîrii
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărîrile
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărîrilor
AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî. DOOM
amărấre (rar) s. f., g.-d. art. amărấrii; pl. amărấri
amărîră
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîrăm
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîrăți
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîse
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîsem
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîseră
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîserăm
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîserăți
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîseși
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîseți
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărît
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărît
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărît
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîta
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîta
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîte
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîte
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîtei
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîtei
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîtele
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîtele
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîtelor
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîtelor
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîtul
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîtul
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîtului
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîtului
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîși
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîți
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîți
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîți
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărîții
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîții
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîților
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărîților
AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî. DOOM
amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte
amărăciune
AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Mâhnire, tristețe; amărâre. 2. (Rar) Amăreală (1). – Amar + suf. -ăciune. DOOM
amărăciúne (mâhnire) s. f., g.-d. art. amărăciúnii; pl. amărăciúni
amărăciunea
AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Mâhnire, tristețe; amărâre. 2. (Rar) Amăreală (1). – Amar + suf. -ăciune. DOOM
amărăciúne (mâhnire) s. f., g.-d. art. amărăciúnii; pl. amărăciúni
amărăciuni
AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Mâhnire, tristețe; amărâre. 2. (Rar) Amăreală (1). – Amar + suf. -ăciune. DOOM
amărăciúne (mâhnire) s. f., g.-d. art. amărăciúnii; pl. amărăciúni
amărăciunii
AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Mâhnire, tristețe; amărâre. 2. (Rar) Amăreală (1). – Amar + suf. -ăciune. DOOM
amărăciúne (mâhnire) s. f., g.-d. art. amărăciúnii; pl. amărăciúni
amărăciunile
AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Mâhnire, tristețe; amărâre. 2. (Rar) Amăreală (1). – Amar + suf. -ăciune. DOOM
amărăciúne (mâhnire) s. f., g.-d. art. amărăciúnii; pl. amărăciúni
amărăciunilor
AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Mâhnire, tristețe; amărâre. 2. (Rar) Amăreală (1). – Amar + suf. -ăciune. DOOM
amărăciúne (mâhnire) s. f., g.-d. art. amărăciúnii; pl. amărăciúni
amărăluța
AMĂRĂLÚȚĂ, amărăluțe, s. f. Mică plantă erbacee cu frunzele ascuțite și cu flori mici, galbene-aurii, care conțin un suc amar cu proprietăți tonice (Cicendia filiformis). – Amăreală + suf. -uță. DOOM
amărălúță s. f., g.-d. art. amărălúței; pl. amărălúțe
amărăluțe
AMĂRĂLÚȚĂ, amărăluțe, s. f. Mică plantă erbacee cu frunzele ascuțite și cu flori mici, galbene-aurii, care conțin un suc amar cu proprietăți tonice (Cicendia filiformis). – Amăreală + suf. -uță. DOOM
amărălúță s. f., g.-d. art. amărălúței; pl. amărălúțe
amărăluței
AMĂRĂLÚȚĂ, amărăluțe, s. f. Mică plantă erbacee cu frunzele ascuțite și cu flori mici, galbene-aurii, care conțin un suc amar cu proprietăți tonice (Cicendia filiformis). – Amăreală + suf. -uță. DOOM
amărălúță s. f., g.-d. art. amărălúței; pl. amărălúțe
amărăluțele
AMĂRĂLÚȚĂ, amărăluțe, s. f. Mică plantă erbacee cu frunzele ascuțite și cu flori mici, galbene-aurii, care conțin un suc amar cu proprietăți tonice (Cicendia filiformis). – Amăreală + suf. -uță. DOOM
amărălúță s. f., g.-d. art. amărălúței; pl. amărălúțe
amărăluțelor
AMĂRĂLÚȚĂ, amărăluțe, s. f. Mică plantă erbacee cu frunzele ascuțite și cu flori mici, galbene-aurii, care conțin un suc amar cu proprietăți tonice (Cicendia filiformis). – Amăreală + suf. -uță. DOOM
amărălúță s. f., g.-d. art. amărălúței; pl. amărălúțe
amărăsc
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất
amărătăciune
AMĂRĂTĂCIÚNE, amărătăciuni, s. f. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu flori galbene (Senecio sarracenicus). – Amărât + suf. -ăciune. DOOM
amărătăciúne (plantă) s. f., g.-d. art. amărătăciúnii; pl. amărătăciúni
amărăștean
amărăștean, -că, amărășteni, -ce s. m., s. f., adj. (om) necăjit, sărac
amărășteană
amărăștean, -că, amărășteni, -ce s. m., s. f., adj. (om) necăjit, sărac
amărăști
AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire. DOOM
amărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărắsc, imperf. 3 sg. amărá, perf. s. 3 sg. amărî́, 3 pl. amărấră, m.m.c.p. 3 sg. amărấse, pl. amărấseră; conj. prez. 3 să amăráscă; ger. amărấnd; part. amărất